Ion Creanga

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleștii Noi, Neamț, România – d. 31 decembrie
1889, Iași, România) a fost un scriitor, dascăl și diacon român. Figură principală a
literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru autobiografia
Amintiri din copilărie, precum și pentru nuvelele și povestirile sale. Principala
contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și pentru copii include narațiuni
structurate în jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac,
Stan Pățitul), precum și basme ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea
porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori, Punguța cu doi bani, Fata babei și
fata moșneagului). Considerate pe scară largă drept capodopere ale limbii și
umorului românesc, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere din
surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.

Alături de I.L.Caragiale, Ioan Slavici și Mihai Eminescu, Ion Creangă este

considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.[6]

Un preot ortodox român caterisit, cu un stil de viață neconvențional, Creangă a

avut un impact timpuriu ca educator inovator și autor de manuale, în timp ce
urma o scurtă carieră în politica naționalistă cu Fracțiunea Liberă și Independentă.
Debutul său literar a venit târziu în viață, urmând îndeaproape începutul
prieteniei sale strânse cu poetul național român Mihai Eminescu și afilierea lor
comună cu influenta societate literară conservatoare Junimea. Deși văzut cu
rezervă de mulți dintre colegii săi de acolo și apreciat în primul rând pentru
înregistrările sale de tradiție orală, Creangă a contribuit la propagarea ghidurilor
culturale ale grupului într-o formă accesibilă. Criticii de mai târziu l-au descris
adesea, alături de Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici, drept unul dintre
cei mai împliniți reprezentanți ai literaturii junimiste.

Lui Ion Creangă i s-au acordat postum mai multe onoruri și este comemorat de o
serie de instituții atât din România, cât și din Moldova vecină. Printre acestea se
numără clădirea Bojdeuca din Iași, care, în 1918, a fost deschisă ca prima casă
memorială din România. Între descendenții săi direcți se numără Horia Creangă,
unul dintre arhitecții români de frunte din perioada interbelică.

Biografie
Familia și alte informații generale
Ion Creangă s-a născut la Humulești în Principatul Moldovei, fost sat care de
atunci a fost încorporat în orașul Târgu Neamț, fiul negustorului ortodox Ștefan a
Petrei Ciubotariul și al soției sale Smaranda.[7] Zona sa natală, învecinată cu zone
puternic împădurite, [8] se afla la poalele Carpaților Orientali și era inclusă în ceea
ce era atunci Principatul Moldovei. Populația regiunii înconjurătoare păstra un
mod de viață arhaic, dominat de păstorit, producția de textile și ocupațiile
conexe[9] și era remarcată pentru păstrarea formelor mai vechi de folclor local.
[10] O altă caracteristică a zonei, care a lăsat o impresie asupra istoriei familiei
lui Creangă, a fost legată de practica transhumanței și de legăturile dintre
comunitățile etnice românești de pe ambele părți ale munților, în Moldova și
Transilvania: pe partea sa maternă, scriitor descendent din țărani din Maramureș,
[11] în timp ce, potrivit istoricului literar George Călinescu, originea tatălui său
poate să fi fost mai la sud-vest, în Transilvania propriu-zisă. [8]

Familia ajunsese într-o poziție semnificativă în cadrul comunității lor: Ștefan a

Petrei făcuse un venit constant din comerțul său itinerant cu lână, în timp ce soția
sa era descendentă a Creangășilor din Pipirig, o familie de lideri ai comunității.
Printre membrii acesteia din urmă s-au numărat Mitropolitul Moldovei Iacob
Stamati , precum și tatăl Smarandei, Vornic David, și unchiul ei Ciubuc Clopotarul,
călugăr la Mănăstirea Neamț.[12] Mândră de această tradiție, ea a fost cea care
a insistat ca fiul ei să urmeze o carieră în Biserică.[13] Data nașterii lui Ion
Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la
1 martie 1837.[14] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform
unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.
[15]
Imprecizia atinge și alte aspecte ale vieții sale de familie: observând conflictele de
date rezultate, Călinescu a decis că nu este posibil ca cineva să știe dacă părinții
scriitorului erau căsătoriți (și, dacă da, dacă sunt la prima căsătorie), nici câți copii
au avut împreună cu exactitate.[16] Afirmația acceptată de cercetători este -
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana,
Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana
în 1919.[17]

Într-o perioadă în care numele de familie nu erau obligatorii din punct de vedere
legal, iar oamenii erau cunoscuți în primul rând prin diverse porecle și
patronimice, băiatul era cunoscut comunității sub numele de Nică , un hipocorism
format din Ion sau, mai formal, ca Nică al lui Ștefan a Petrei . Nică de Ștefan de
Petru”, ocazional Nic-a lui Ștefan a Petrei . [18]

Copilărie, tinerețe și hirotonire

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale
capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul
natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa
îl încredințează bunicului matern ("tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din
Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă
școala.[15] În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub
numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa
Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala
catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă,
nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este
silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin
Costachi" de la Socola.[15]
S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri:
„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de
copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar
vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și
luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de
după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi
mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu
cea mai mare însuflețire.”
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și
atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica
preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon
al acesteia (26 decembrie 1859).
La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.
În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a
avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit
învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
În 1866, participă la insurecția ce urmărea scoaterea Moldovei din Principatele
Unite. Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice, iar anti-unioniști moldoveni au
găsit momentul prielnic pentru a acționa. Aceștia doreau să-l facă domn al
Moldovei independente pe Nicolae Rosetti-Roznovanu. Mitropolitul Calinic i-a
binecuvântat pe insurecționiști, a fost semnat actul de independență a Moldovei
și, cu crucea în mână, a pornit în fruntea răsculaților. Printre răsculați, spune
George Călinescu, se afla diaconul Ion Creangă, alături de prietenul său, diaconul
Ienăchescu. Creangă ar fi îndemnat și el mulțimea cu talentul său oratoric.
Autoritățile solicită sprijinul armatei. Creangă și ceilalți participanți au ridicat
baricade pe Ulița Mare a Iașiului. Trupele primesc ordin și trag în anti-unioniști.
Rămân în urmă 100 de morți. Răsculații fără arme de foc fug pe unde apucă,
inclusiv Creangă și Ienăchescu, care, după cum arată Călinescu, se ascund într-o
pivniță cu vinuri și se consolează punându-se pe băut.[1]
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus
definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta,
a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean,
lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit
post-mortem în rândurile clerului.) [19] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul
Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la
minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a
patru manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868).
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în
îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău
(bojdeuca).
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu
care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai
importante opere ale sale.

Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie[15] și a suferit foarte mult la aflarea
bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău.
Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Urmași
Ion Creangă a avut un băiat, Constantin. Acesta (fost ofițer de carieră) avea să se
căsătorească (1886) cu Olga Pătru, fiica unui comerciant din Brăila. Cei doi au
avut patru copii, Laetitia, Horia, Silvia si Ion (Ionel). Cei doi nepoți ai lui Creangă,
Horia Creangă și Ion Creangă, aveau sa devină arhitecți renumiți ai perioadei
interbelice.[20]