Gloria Ivanciu

Cls XI-G
Alexandrina Gr. Cantacuzino
Alexandrina s-a născut la 27 septembrie 1876, la conacul familiei Pallady, în satul
Ciocăneşti, judeţul Ilfov, tatăl său fiind locotenentul Theodor Pallady, participant la Războiul
de Independenţă, iar mama – Alexandrina Kreţulescu, ambii de origine nobiliară. Rămasă
orfană de mamă din copilărie, ea a fost crescută şi educată de o mătuşă din familia Ghica, în
Franţa, unde a arătat interes pentru limbi străine (multe din lucrări le-a scris în limba
franceză), istorie, retorică şi economie.
Alexandrina Pallady s-a căsătorit cu politicianul conservator Grigore Gh. Cantacuzino
(1872-1930), ministru secretar de stat, senator. Originile aristocratice ale familiei Cantacuzino
i-au conferit Alexandrinei şi titlul de prinţesă, un statut nobiliar şi o putere financiară care au
fost folosite pentru realizarea idealurilor sale. Astfel, ea a susținut mişcarea de emancipare a
femeii române chiar și din fonduri proprii, întreţinând şcoli pentru fete (Institutul Tinerelor
Fete din Bucureşti, cu 400 de eleve, un externat, un curs secundar cu şcoala de comerţ),
cămine pentru băieţi şi fete de liceu, 30 de biblioteci populare.
Ideologia
Alexandrina Cantacuzino a fost o personalitate
reprezentativă a feminismului românesc şi internaţional
în primele patru decenii ale secolului XX. A fost printre
primele feministe din România, care a susţinut şi a luptat
pentru emanciparea economică, socială, politică a
femeilor. Alexandrina Cantacuzino susţinea egalitatea
între soţi, iar munca femeii în gospodărie considera că
trebuia să fie tratată ca o profesie plătită. Idealul feminin
era mama, conducătoare a sufletului neamului; bărbatul
se ocupă de stat, iar femeia de neam, de popor.
Alexandrina Cantacuzino compunea mesajul unui
feminism creştin a cărui principală revendicare era
recunoaşterea publică a valorii sociale a maternităţii. Ea
îşi asuma o responsabilitate socială şi naţională, care o
particularizează în cadrul ideologiei feministe.
Femeia este nu numai mama tuturor, ci şi depozitara
tradiţiei, a înţelepciunii. „Dacă criza intensă prin care trecem şi care atinge tot cuprinsul vieţii
noastre naţionale are ca substrat o slăbire a familiei, avem datoria, tocmai pentru întărirea
acestei vieţi familiare, să dăm femeii preocupări mai înalte, să o chemăm să împartă toate
răspunderile, să renunţăm la femeea-păpuşă, la femeia obiect de lux, la femeia eternul copil,
care crede că poate trăi numai din munca bărbatului, la femeia minoră, care nu-şi dă seama
bine de nevoile reale ale vieţii”.
Gloria Ivanciu
Cls XI-G
Alexandrina Cantacuzino și evoluția mișcării feministe, pe plan intern și internațional

Alexandrina Cantacuzino a început să se implice cu iniţiative sociale şi culturale în societatea

românească din 1910, când a susţinut un grup de militante pentru drepturile femeii şi a fondat,
iar din 1918 a condus, Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor. Membrele societății au
sprijinit întemeierea de asociaţii culturale, de instituţii de învăţământ, construirea de locuinţe
sociale în Bucureşti şi în multe alte localități din România. În 1912, la inaugurarea Institutului
de fete al societății din București, strada Principatele Unite nr. 63, Alexandrina Cantacuzino
descria societatea: „…SONFR s-a întemeiat cu deviza «Prin noi înşine» şi cu scopul de a crea
grădini de copii cu internate şi biblioteci populare.”
În anii Primului Război Mondial, o mare parte a elitei feminine s-a implicat în asigurarea
asistenţei sanitare. Alexandrina Cantacuzino, ca şi Martha Bibescu [13], a preferat să rămână
în Bucureşti în perioada ocupaţiei germane, a activat ca membră a Crucii Roşii.

Spitalul 113 înființat de SONFR în localul Institutului de fete din București

(ANR, Album 37-01)

Alexandrina Cantacuzino a reușit să obțină subvenţii de la Banca Naţională a României pentru

Spitalul 113, l-a organizat în localul Institutului de fete al SONFR din București, strada
Principatele Unite, nr. 63 – peste 100 de camere, trei servicii de chirurgie, două săli de
operaţie, patru săli de pansamente, o farmacie, celule de izolare pentru boli contagioase, băi,
serviciu de deparazitare, spălătorie, capelă, sală de serbări, cinematograf, bibliotecă, atelier de
coşuri şi rogojini ş.a. – unde au fost îngrijiţi 3200 ostaşi şi 120 ofiţeri români.
Gloria Ivanciu
Cls XI-G

Alexandrina Cantacuzino, în centru, cu lănțișor, împreună cu surori medicale și soldați tratați la

Spitalul 113

La 23 noiembrie 1918 (stil vechi), în Capitală, Regina Maria, Principesele Elisabeta şi Maria,
generalul Berthelot au vizitat Institutul SONFR, condus de Alexandrina Cantacuzino, care
adăpostise orfanii de război ai Regiunii Bucureşti [16]. Alexandrina Cantacuzino a continuat
să acţioneze în această direcţie, astfel la 18 decembrie 1920 a fost inaugurat Orfelinatul
Societăţii Orfanilor de Război din Calea Şerban-Vodă 92, în prezenţa Reginei Maria, a
mitropolitului Miron Cristea şi a ministrului de război, general Răşcanu. Străduinţa depusă la
nivel naţional a fost dublată de o serie de iniţiative în plan regional şi chiar mondial, de
numele Alexandrinei Cantacuzino legându-se înfiinţarea Micii Antante a Femeilor (România,
Polonia, Cehoslovacia, Grecia), ea fiind aleasă prima preşedintă a organizaţiei (1923-1924).
Totodată, ea a coordonat, în calitate de vicepreşedinte, activitatea Consiliului Internaţional al
Femeilor (1925-1936), precum şi a Comitetului de Arte al acestei organizaţii internaţionale
(1936).

Alexandrina Cantacuzino și alte lidere feministe din diferite țări,

participând la lucrările Consiliului Internaţional al Femeilor din mai 1928
Gloria Ivanciu
Cls XI-G
A călătorit mult, reprezentând mişcarea feministă din România pe diferite continente, în ţări
ca Franţa, Bulgaria, Grecia, Turcia, Maroc, Egipt, Ierusalim, SUA, India, despre care a scris
ulterior numeroase eseuri, articole. Dacă în perioada 1916-1918, Alexandrina Cantacuzino a
rămas în Capitală şi a organizat spitale, şcoli, în general asistenţă socială, la fel, în perioada
celui de-al Doilea Război Mondial ea a susţinut spitale, cantine, cămine ostăşeşti în Basarabia,
Crimeea, a vizitat Odessa, Nicolaev, Sevastopol.

Sfârșitul și posteritatea

Personalitatea Alexandrinei Cantacuzino a dominat mişcarea de emancipare socială şi politică

din România interbelică. S-au conturat şi atitudini adverse, de exemplu membre ale Asociaţiei
pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor din România au acuzat-o de încercarea de
monopolizare a atenţiei publice şi de erijare nejustificată în lideră a mişcării de emancipare
feminină. Un motiv fundamental al acestei opoziţii a fost probabil conturarea în conduita şi
discursul Alexandrinei Cantacuzino a unor tendinţe de autoritarism, promovarea unui
feminism conservator care a apropiat-o treptat de extrema dreaptă. O dovadă în acest sens o
constituie şi modificarea statutelor Societăţii Ortodoxe Naţională a Femeilor Române la
mijlocul anilor ’30 (lărgirea atribuţiilor preşedintei, prelungirea duratei mandatului). Totodată,
Alexandrina Cantacuzino a fondat, în 1929, primul partid politic feminin din România:
Gruparea Naţională a Femeilor Române.

Bibliografie:
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Monica-Negru.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandrina_Cantacuzino