Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conjucturile politice ale timpurilor, revolutia din Spania si decizia lui Carol al II-lea ca
descendentii din familia Habsburg sa nu fie nascuti pe pamant romanesc a pus pe tinerii
casatoriti in mare dificultate. Unii dintre cei sase copii ai printesei Ileana au fost declarati
la nastere fara nationalitate.
Anul 1943 si evenimentul de la 23 august 1944 gaseste intreaga famile la Castelul Bran.
Infiinteaza prin donatia unui teren, langa Castelul Bran, “Spitalul Inima Reginei”, in
onoarea Reginei Maria care avea inima depusa intr-o stanca din Capela. Munca in acest
spital, devine o pasiune. Castelul Bran, a fost facut cadou de oficialitatile orasului Brasov,
Reginei Maria, dupa primul razboi mondial.
“Pentru ca si eu il iubeam tot asa de mult ca ea mi l-a lasat prin testament, si intotdeauna
castelul a avut pentru mine o importanta deosebita, care nu avea nimic de a face cu
zilele pe care le puteam efectiv petrece acolo. De fapt, din cauza greutatilor pe care le
aveam cu incalzirea si cu apa, care iarna ingheta, il consideram bun de locuit numai in
timpul celor patru luni de vara. A trebuit sa vina ocupatia ruseasca sa ne dam seama ca
de fapt putem locui acolo in tot timpul anului – mai ales daca viata ne este in pericol
altundeva”
Spitalul a fost amenajat peste drum de cladirile vamii in 1944. La inceput, spitalul a avut
numai o sectie militara, dar dupa un an s-a infiintat si o sectie civila, pentru barabati, in
care erau tratati satenii din cele 13 sate ce apartineau de Bran. Cu banii donati de Malaxa
in 1946 s-a adaugat si sectia pentru femei si copii.
Daruirea Printesei pentru acest spital a generat un entuziasm general in randul celor
bogati dar si saraci. Colonelul Serbu a proiectat microhidrocentrala electrica, o fabrica de
textile a donat panza pentru lenjerie, orasul Medias vasele pentru spital, iar taranii, din
Poarta, aprovizionau cu alimente, legume si fructe.
Printesa a lucrat ca voluntara la Cantina Crucii Rosii din Brasov. Impreuna cu prietenele
domniei sale distribuiau la gara din oras alimente si ceai cald in trenurile de refugiati, si-i
ajuta cu ce se putea in conditiile de transit.
Deschiderea Spitalului la Bran, I-a dat sansa sa faca o pasiune pentru ajutorarea celor
bolnavi si in nevoi. Ea a adus prin relatiile sale din Austria si Elvetia pentru prima data
Penicilina in Spital, salvand multe vieti.
Nu rare au fost cazurile cand in miez de noapte, prin troiene, Domnita calatorea la casele
celor in suferinte, internandu-i in Spitalul Inima Reginei, deja cunoscut ca un locas al
binefacerii.
Craciunul anului 1947, bogat in zapada a prevestit tristul sfarsit al monarhiei in tara.
Regele Mihai primise ultimatumul. Au primit ordin ca in cinci zile sa paraseasca Romania,
altfel dupa un proces inscenat ar fi fost executati, dupa cum a povestit Stefan, fiul ce mare
al Printesei.
Iata cum descrie Printesa Ileana momentul in care a parasit Romania pe 7 ianuarie, 1948
Ora 3:30 P.M.:
“A last farewell to our dear, small house; to my room with its loved pictures and comfortable
bed; to the well-known tables and chairs. Good-bye, dear home, good-bye to your warmth
and friendliness. I shall never see you again. This is the last time.”
In drumul exilului, printesa cu familia au locuit pentru un timp in Elvetia si apoi trei ani in
Argentina.In 1950, impreuna cu cei sase copii se intoarce in SUA, stabilindu-se in Newton,
Massachusetts.
Arhiducele Anton de Habsburg, pleaca in Austria. Dupa un timp se despart. Se
recasatoreste cu Dr. Stefan Issarescu. In tot acest timp s-a implicat in viata si activitatile
comunitatilor romanesti de pe continentul american. A publicat cele doua carti, “I live
again” si “Hospital of the Queen’s heart”, a tinut conferinte despre evenimentele prin care
Romania a fost sortita sa treaca, dezvaluind, adevarul istoric, al primei jumatati de veac.
Alteta regala nu a condamnat sau acuzat persoane, a facut dezvaluiri si marturisiri, care
chiar daca au avut un grad de subiectivitate, ele au adus la cunostinta altor natiuni,
adevarul despre Romania si poporul sau. In dedicatia primei carti Printesa scrie: