Sunteți pe pagina 1din 4

Printesa Ileana a Romaniei

Printesa Ileana s-a nascut pe 5 ianuarie 1909, in Bucuresti,


fiind cea mai mica fiica a Regelui Ferdinand si a Reginei
Maria.

Pana la varsta de 5 ani s-a bucurat de toate privilegiile unei


vieti la palat.
Declansarea primului Razboi mondial, a obligat famila regala
sa se refugieze din calea trupelor germane. Educatia a primit-
o cu precadere in familie, de la pregatitori, de la parinti, si de
la personalul curtii. De la mama sa a invatat engleza si
franceza iar de la tatal sau germana. A frecventat Colegiul
din Heathfield-Ascot din Marea Britanie. A studiat sculptura
cu Ion Jalea si pictura cu Jean Al.Steriadi.
In anii de dupa razboi a calatorit impreuna cu familia regala
in Romania Mare, intregita, sub regenta tatalui sau. A fost
crescuta cu dragostea fata de Romania, poporul, traditiile si
limba romana. In 1926 calatoreste impreuna cu Regina Maria
in America, si apoi in Spania.
Se casatoreste in 1931, ceremonia avand loc la Castelul Pelisor, cu Anton de Habsburg,
Arhiduce de Austria, pe care l-a cunoscut cu ocazia calatoriei in Spania.

Conjucturile politice ale timpurilor, revolutia din Spania si decizia lui Carol al II-lea ca
descendentii din familia Habsburg sa nu fie nascuti pe pamant romanesc a pus pe tinerii
casatoriti in mare dificultate. Unii dintre cei sase copii ai printesei Ileana au fost declarati
la nastere fara nationalitate.

S-au stabilit in Sonnberg, Austria, care devenise locuinta permanenta.

Al II-lea razboi mondial, a surprins-o in strainatate. A petrecut o perioada de timp in Viena.


Aici prin organizatia Crucea Rosie, a ingrijit ranitii romani adusi din diferite campuri de
lupta.

Anul 1943 si evenimentul de la 23 august 1944 gaseste intreaga famile la Castelul Bran.
Infiinteaza prin donatia unui teren, langa Castelul Bran, “Spitalul Inima Reginei”, in
onoarea Reginei Maria care avea inima depusa intr-o stanca din Capela. Munca in acest
spital, devine o pasiune. Castelul Bran, a fost facut cadou de oficialitatile orasului Brasov,
Reginei Maria, dupa primul razboi mondial.
“Pentru ca si eu il iubeam tot asa de mult ca ea mi l-a lasat prin testament, si intotdeauna
castelul a avut pentru mine o importanta deosebita, care nu avea nimic de a face cu

zilele pe care le puteam efectiv petrece acolo. De fapt, din cauza greutatilor pe care le
aveam cu incalzirea si cu apa, care iarna ingheta, il consideram bun de locuit numai in
timpul celor patru luni de vara. A trebuit sa vina ocupatia ruseasca sa ne dam seama ca
de fapt putem locui acolo in tot timpul anului – mai ales daca viata ne este in pericol
altundeva”

Spitalul a fost amenajat peste drum de cladirile vamii in 1944. La inceput, spitalul a avut
numai o sectie militara, dar dupa un an s-a infiintat si o sectie civila, pentru barabati, in
care erau tratati satenii din cele 13 sate ce apartineau de Bran. Cu banii donati de Malaxa
in 1946 s-a adaugat si sectia pentru femei si copii.
Daruirea Printesei pentru acest spital a generat un entuziasm general in randul celor
bogati dar si saraci. Colonelul Serbu a proiectat microhidrocentrala electrica, o fabrica de
textile a donat panza pentru lenjerie, orasul Medias vasele pentru spital, iar taranii, din
Poarta, aprovizionau cu alimente, legume si fructe.
Printesa a lucrat ca voluntara la Cantina Crucii Rosii din Brasov. Impreuna cu prietenele
domniei sale distribuiau la gara din oras alimente si ceai cald in trenurile de refugiati, si-i
ajuta cu ce se putea in conditiile de transit.
Deschiderea Spitalului la Bran, I-a dat sansa sa faca o pasiune pentru ajutorarea celor
bolnavi si in nevoi. Ea a adus prin relatiile sale din Austria si Elvetia pentru prima data
Penicilina in Spital, salvand multe vieti.
Nu rare au fost cazurile cand in miez de noapte, prin troiene, Domnita calatorea la casele
celor in suferinte, internandu-i in Spitalul Inima Reginei, deja cunoscut ca un locas al
binefacerii.
Craciunul anului 1947, bogat in zapada a prevestit tristul sfarsit al monarhiei in tara.
Regele Mihai primise ultimatumul. Au primit ordin ca in cinci zile sa paraseasca Romania,
altfel dupa un proces inscenat ar fi fost executati, dupa cum a povestit Stefan, fiul ce mare
al Printesei.
Iata cum descrie Printesa Ileana momentul in care a parasit Romania pe 7 ianuarie, 1948
Ora 3:30 P.M.:
“A last farewell to our dear, small house; to my room with its loved pictures and comfortable
bed; to the well-known tables and chairs. Good-bye, dear home, good-bye to your warmth
and friendliness. I shall never see you again. This is the last time.”
In drumul exilului, printesa cu familia au locuit pentru un timp in Elvetia si apoi trei ani in
Argentina.In 1950, impreuna cu cei sase copii se intoarce in SUA, stabilindu-se in Newton,
Massachusetts.
Arhiducele Anton de Habsburg, pleaca in Austria. Dupa un timp se despart. Se
recasatoreste cu Dr. Stefan Issarescu. In tot acest timp s-a implicat in viata si activitatile
comunitatilor romanesti de pe continentul american. A publicat cele doua carti, “I live
again” si “Hospital of the Queen’s heart”, a tinut conferinte despre evenimentele prin care
Romania a fost sortita sa treaca, dezvaluind, adevarul istoric, al primei jumatati de veac.
Alteta regala nu a condamnat sau acuzat persoane, a facut dezvaluiri si marturisiri, care
chiar daca au avut un grad de subiectivitate, ele au adus la cunostinta altor natiuni,
adevarul despre Romania si poporul sau. In dedicatia primei carti Printesa scrie:

“Pretenilor si concetatenilor mei, tuturor acelor suflete


curajoase care au ramas in urma sa infrunte tot ce
poate un om indura si totusi nu au renuntat, lor le dedic
cartea mea, cu dragoste si umila admiratie.”

Printesa era tot mai mult urmarita de gandul dedicarii


unei activitati comunitare, obstesti. Urmare probabil a
doua mari necazuri, moartea in accident de avion a
fiicei sale Minola gravida cu sotul Rusch, si
imbolnavirea de encefalita virala a fiului cel mare
Stefan, contribuie la izolarea ei de viata
lumeasca. Astfel in 1961 imbraca haina monahala ca
novice la manastirea de maici din Bussy, Franta.

Cu sprijinul PS Episcop Valerian, Maica Alexandra


insotita de alte doua maicute din Franta, viziteaza
zona din jurul orasului Pittsburgh, Pennsylvania in
1965 si alege locul pentru ridicarea unei manastiri ortodoxe de maici, nu departe de
oraselul Ellwood City. Dupa ce a fost tunsa monahie in 1967, la scurt timp dupa Sambata
lui Lazar, paraseste Franta si revine in SUA unde infiinteaza Manastirea Schimbarea la
Fata.

Manastirea a fost inscrisa conform legislatiei statului Pennsylvania la 21 octombrie 1967


avand ca membrii fondatori: PS Valerian, Parintele Anchidim Useriu, John Polovina,
Sylvia Baia, John Regule si Maica Alexandra. Slujba ierarhica de sfintire a locasului de
inchinare al Manastirii, din 28 septembrie 1968 a fost oficiata in aer liber, de un inalt sobor:
Ireney Mitropollitul Bisericii Ortodoxe Ruse, PS Ambrosie Episcop Pittsburg, PS
Gherasimos Episcop Pittsburg si Ohio si nu cel din urma PS Valerian.
In zilele premergatoare Sarbatorilor Nasterii Mantuitorului, ale aceluiasi an Maica
Alexandra s-a mutat in localul manastirii.
Printre primii cucernici parinti care au oficiat Utreniile si Sfintelele Liturghii amintim:
Anchidim Useriu, Paul Suda, Vadim Pogrebniak, Andrew Harison.
Aici a reprezentat pentru toti o netulburata oglinda a vietii duhovnicesti si o pilda smerita
de intelepciune.
După căderea regimului Ceaușescu, Maica Alexandra a vizitat România în septembrie
1990, la vârsta de 81 de ani și suferindă. Câteva luni mai târziu, la 21 ianuarie 1991, a
murit la Spitalul St.Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a unor complicații survenite
în urma fracturii bazinului, accident survenit chiar în chilia Mânăstirii unde a locuit de la
început.

S-ar putea să vă placă și