FAMILIA IMPERIALĂ - ÎMPĂRĂTEASA SISI

Elisabeta de Wittelsbach, cunoscuta mai ales sub numele de Sisi (n.24 dec. 1837, Munchen-
d.10 sep. 1898, Geneva), a fost sotia imparatului Franz Joseph al Austriei

Portretul împărătesei Austriei, realizat de Franz Xaver Winterhalter

2. Familia Elisabetei
Elisabeta descindea atât pe linie paternă, cât și pe linie maternă din dinastia Wittelsbach, domni
ai Bavariei timp de 700 de ani. Mama ei, ducesa Ludovica, era fiica regelui Maximilian I, iar tatăl
Maximilian, aparținea unei ramuri secundare a dinastiei, cea a ducilor de Bavaria. Casa
Wittelsbach a fost reprezentată de oameni deosebiți. O moștenire genetică sau poate simpla
imitare a invățămintelor, i-a făcut pe mulți dintre ei să fie oameni pasionali, amatori de
frumusețe, ființe non-conformiste și trăind intens. În familia ei au existat situații ciudate. Ludovic
al II-lea, a rămas în istorie ca „regele nebun”, iar mai gravă decât nebunia acestuia a fost
demența fratelui și succesorului său, Otto I, care a trăit ca un câine închis într-o încăpere prin
care se deplasa în 4 labe.
Elisabeta și cei 7 frați ai săi au fost și ei calificați ca fiind niște „ființe ciudate”,dar niciunul
n-a avut un comportament indecent.
Primul născut și-a permis luxul de a se comporta ca un burghez veritabil, preferând căsătoria cu
o simplă actriță, renunțând la drepturile sale pentru a se putea casatori.
Al 2-lea băiat, Carol-Teodor, a moștenit pe ducatul și conducerea familiei, însă nici el n-a fost
un prinț obișnuit: a făcut studii de oftalmologie, încât a devenit un oculist recunoscut în Europa.
Cea mai mare dintre surori, Elena, a părut întotdeauna o femeie înțeleaptă și serioasă, dar la
moartea fiului ei cel mare a suferit grave tulburări psihice.
Maria, care a fost timp de câteva luni ultima regină a regatului Neapolelui, a dus o viață frivolă,
dar fiind un caracter dârz. Cu toate acestea, a suferit de atacuri de neliniște și melancolie. Ea și
cele două surori mai mici, Matilda și Sofia au întreținit relații extraconjugale răsunătoare.
Se pare că tinerii Wittelsbach au moștenit unele extravaganțe de la tatăl lor, ducele Maximilian
al Bavariei. Acest bărbat remarcabil, cult, atrăgător, cu idei radical liberale, și-a trăit viața după
bunul plac. Și-a lăsat familia deoparte pentru a se dedica activităților care îl entuziasmau:
călăritul, serate cu prietenii săi intelectuali, cântatul la chitară, studiul filosofilor greci, etc. Pe
lângă cei 8 copii pe care i-a avut cu soția sa, ducele Max a mai avut câțiva bastarzi, pe care îi
primea în casă, fără sa-i fie frică de scandal. A fost un soț groaznic și un tată nepăsător.
Ducesa, soția lui Max, avea un caracter frumos, dar s-a resemnat în fața destinului ei,
dedicânu-se creșterii urmașilor, ca mamă burgheză și cam sălbatecă. Copiii au crescut străini
de rigoarea obișnuită.
Elisabeta a crescut fără ca mama ei s-o înțeleagă pe deplin niciodată. De mică s-a obișnuit cu
libertatea, singurătatea și cu apropierea de natură. A crescut cu o tendință spre visare și
melancolie. Atmosfera din casă a marcat relațiile familiale, purtând o afecțiune de neclintit
mamei sale și fraților. Pentru tatăl ei aproape că nu există vești referitor la sentimentele care i le
purta. Totuși de la el a moștenit nonconformismul, înclinația spre călătorii, plăcera pentru studiu,
dragostea pentru Grecia, dorința de provocare, de libertate.

3. Familia lui Franz Joseph

Franz Joseph impreuna cu mama sa, Printesa Sofia de Bavaria, soră cu ducesa Ludovica, mama
împărătesei Elisabeta

Franz Josef s-a născut la 18 august 1830 în castelul Schönbrunn, fiind primul născut al arhidu-
celui Francisc Carol Josef (1802–1878), fratele mai tânăr al împăratului Ferdinand I al Austriei, și al
soției sale, Prințesa Sophie Friederike Dorothée Wilhelmine de Bavaria (1805 – 1872). Franz Josef a
avut trei frați și o soră:
arhiducele Ferdinand Maximilian (1832 – 1867) – mai târziu împărat al Mexicului,
arhiducele Carol Ludovic (1833 – 1896),
arhiducele Ludovic Victor (1842 – 1919),
arhiducesa Maria Anna (1835 – 1839), care a murit la vârsta de patru ani.
După o serie de sarcini pierdute, arhiducesa Sofia dă naștere unui băiat sănătos pentru care
avea încă de la început planuri mărețe, dorind să-l facă împărat. Tânărul Franz a fost crescut de mama
sa ca viitor împărat, impunându-i un stil de viață riguros. La 13 ani își începe cariera militară în armata
austriacă, direct cu gradul de colonel. Aici și-a creat un stil de viață cazon. A preferat să poarte uniforma
militară aproape tot restul vieții.

Franz Joseph împreună cu familia

În noaptea de 24 dec 1835, când se năștea Elisabeta la Munchen, Franz Joseph primea drept cadou de
Crăciun un costum de cuirasier, deoarece îi plăcea să se joace de-a soldații.
4. Ascensiunea lui Franz Joseph la tron

Congresul de la Viena din 1814 a creat noua Confederație Germanică, alcatuita din 39 de state
independente. Presedentia acesteia era rezervata Casei de Habsburg, din care facea parte
familia lui Franz Joseph. În 1835, cand a murit socrul Sofiei, bunicul lui Franz Joseph, a urcat la
tron Ferdinand I, care insa era bolnav. Sofia a inteles ca pentru bunul mers al statului era
nevoie de un imparat respectat, dar sotul ei nu era cel mai bun exemplu de fermitate. In
complicitate cu Metternich, fiinta ganditoere din Congresul de la Viena, Sofia a urzit un plan
pentru ca Franz-Carol, sotul ei, sa renunte drepturile sale in favoarea primului nascut. Imparatul
Ferdinand, coplesit de problemele din imperiu, cedeaza tronul nepotului sau in 1848. Franz
Joseph avea numai 18 ani. Sustinut de mama sa, de consilieri si de armata, tanarul imparat
invinge adeptii independentei si potoleste gloata. La Viena au reinceput sa auda valsurile lui
Johann Strauss. (auditie: Vals vienez- Johann Strauss)

5. În căutarea unei soții pentru împărat

 Elena Elisabeta

Dupa incoronare, principala consiliera a imparatului a fost mama sa. Aceasta in

preocuparea de a-I alege o sotie, a avut in vedere o alianta cu Casa de Hohenzollern, apoi s-a
luat in calcul o casatorie cu printesa de Saxonia, Sidonia, ambele incercari esuate. Ultima
optiune a fost casa de Wittelsbach. Helene, fiica cea mare, parea sa intruneasca toate calitatile
necesare unei regine. Pentru intalnirea celor 2 familii s-a ales statiunea Bad Ischl, unde urma sa
se sarbatoreasca aniversarea a 23 de ani ai imparatului. Ludovica a hotarat s-o ia si pe
Elisabeta la Ischl, care era melancolica din cauza mortii unui prieten. In seara aceea la Ischl,
era evident pentru toata lumea, ca nu Elena il interesa pe imparat, ci Elisabeta, micuta Sisi,
care avea 15 ani, Franz Joseph a luat hotararea, ignorand pentru prima data sfaturile mamei,
Sisi va fi viitoarea imparateasa.
Pentru Franz Joseph a fost o dragoste cu adevarat fulgeratoare! El insusi i-a scris mamei
sale: ”Pe zi ce trece o iubesc mai mult pe Sisi. Sunt convins ca nici o alta femeie n-ar putea fi
mai potrivita pentru mine.” De aceea iubire sau fascinatie pentru sotia sa, care a durat toata
viata, exista mute dovezi, la fel cum exista si in ceea ce priveste afectiunea ei pentru el.
Sisi, coplesita de evenimente ii declara Sofiei: „ As face orice ca imparatul sa fie fericit...,
dar voi reusi eu cu adevarat?”
Dupa 2 zile Elisabeta a Bavariei era logodita cu imparatul Franz Joseph. Întâlnirea dintre
împărat și Sisi s-a numit logodna de la Ischl.
 6. Căsătoria lui Franz Joseph cu Elisabeta

Sisi și Franz erau veri așa ca aveau nevoie de dispensa papei, care le-a fost acordată.
Totuși acumulările de căsătorii între familia Wittelsbach (care era cunoscută pentru bolile
mintale ale membrilor ei) și familia imperială se vor resimți chiar la prințul moștenitor.
Solemna intrare a logodnicei in Viena, pe 23 aprilie, a fost un adevarat spectacol.
Vienezii s-au intors la casele lor impresionati de vederea acelei printese de 16 ani care avea sa
devina imparateasa lor.
La 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena in mare fast.
7. Elisabeta la Curtea imperială din Viena
 Curtea Habsburgilor mentinea viu vechiul protocol spaniol al Casei de Austria, cel mai
rigid dintre toate cele cunoscute, strict ca o partitură muzicală. Fiecare gest, mișcare, trebuia să
fie perfect măsurate și ajustate după mișcările celorlalți. Arhiducesa Sofia era o adeptă
înflăcărată a acestui tip de viață. Sisi observase eticheta exagerata, „aici totul consta in a parea,
nu in a fi”. De la inceput imparateasa a devoltat o fobie profunda fata de Curte si curteni, ea
caracterizând Curtea, ca plină de ipocrizie, îngâmfare, invidie, frivolitate, bârfă. Ea se simțea
foarte singură, mai ales că soacra sa profita de orice prilej pentru a o mustra. După cum reiese
din jurnalul Sophiei aceasta nu era un mod de răzbunare, ci de educație. Deoarece avea o
vârstă atât de fragedă a fost nevoie ca, după căsătorie, să studieze și să învețe cu rigurozitate
complicatele reguli de la palat, însă Sisi iubea libertarea, intimitatea, singuratarea.

Conflictul interior al Elisabetei, lupta dintre felul ei de a fi și ceea ce destinul îi impusese

să devină, a fost fără îndoială cumplită. În realitate acest conflict nu s-a rezolvat niciodată.

8. Accentuarea divergențelor dintre împărăteasa Sisi și arhiducesa Sofia

 Problemele dintre Sisi si Sofia s-au agravat de cand au inceput sa se nasca copiii cuplului.
Deja din timpul sarcinilor, Sofia, cauta s-o domine si pe Sisi, asa cum reiese dintr-o scrisoare
trimisa imparatului: ”Cred ca Sisi n-ar trebui sa se ocupe atat de mult de papagalii ei: cand o
femeie se uita prea mult la animale in timpul sarcinii, exista riscul ca fiul ei să semene cu
acestea”.
Sisi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toți copiii au
fost crescuți de bunica lor, deoarece aceasta considera că le poate da o educație mai bună. La
12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuța a fost despărțită de mama ei și crescută tot de către
bunică. Sisi ii povestea prietenei sale Maria Festetics ca:” Mi se permitea sa-mi vad copiii doar
cand arhiducesa Sofia isi dadea consimtamantul, si intotdeuna era prezenta cand ii vizitam. In
cele din urma am abandonat lupta si urcam sa-i vad doar rareori”. Abandonarea luptei s-a
produs de fapt, dupa tragedia din Ungaria, in urma unei vizite pe care Sisi a făcut-o împotriva
voinței Sophiei, la Buda, împreună cu fiica Sofia, pentru a-si arata solidaritatea fata de maghiari.
Copilul s-a îmbolnăvit grav și a murit la 29 mai. Atunci Sisi a suferit o depresie gravă, renunțând
și la lupta pentru copiii ei. Desi era aspru judecata din cauza mortii fiicei, Sisi castigase simpatia
maghiarilor. În mod paradoxal, moartea fiicei sale pecetluiește apropierea dintre Sisi și unguri.

Cel de-al 3-lea copil, Rudolf, născut la 21 august 1858, aduce odată cu moștenitorul
tronului și bucuria în cuplul imperial.
În imperiu problemele erau grave: italienii pornesc un proces violent de unificare, sub
conducerea regelui Piemontului, Victor-Emmanuel al II-lea, care cu ajutorul trupelor lui Garibaldi
și alianța cu Napoleon al III-lea, îl înving pe Franz Joseph în teribila bătălie de la Solferino (24
iunie 1859). După înfrângere, împăratul trece printr-o grea criză politică.

9. Îmbolnăvirea împărătesei
 Împărăteasa a început să acuze tulburări serioase de sănătate: dureri de cat, crize de
tuse, amețeli, lipsa poftei de mâncare, tulburări apărute aproape încă de la sosirea ei la Viena.
A fost suspectată de tuberculoză, o boală care era pe atunci răspândită. Probabil indispoziția
Elisabetei era de natura psihosomatică. Sisi a decis să meargă pe insula Madeira (octombrie
1860), un arhipelag portughez în mijlocul Oceanului Atlantic. Starea de sanatate a împărătesei
s-a îmbunătățit remarcabil pe durata celor 6 luni cât a stat acolo. Sisi îi declara prietenului său
Grune: “…dacă n-ar fi copiii, mi-ar fi insuportabilă ideea de-a fi nevoită să reîncep vița pe care
am dus-o la Curte. Mă trec fiori câns mă gândesc la A…(arhiducesa Sofia), iar distanța mi-o
reprezintă ca pe o ființă dezgustătoare”.

La 15 zile după întoarcerea la Viena, Sisi era din nou foarte bolnavă. Noua ei plecare a
fost spre insula Corfu, care părea pentru mulți ca o despărțire definitvă. Boala și perioadele
îndelungate petrecute departe de Viena, i-au confirmat Elisabetei că suferințele ei țineau mai
mult de suflet decât de trup.
Împăratul era întristat aflând că soția lui vrea să plece din nou. Opinia publică austriacă
era șocată de faptul că împărăteasa pleacă iar în afara imperiului. Suverana comite o greșeală
geopolitică. Foarte conștient de ravagiile acestei erori, Franz Joseph stabilește noile îndatoriri
ale lui Sisi în raport cu obligațiile ei oficiale.
După întoarcerea Elisabetei din Corfu, cuplul imperial se mută la Schonbrunn.
Sisi observa că fiul lor Rudolf are probleme de sănătate și comportament, iar în urma
investigațiilor, constată că traumele se datorează bunicii care dorind să-l educe să fie un bun
ostaș, îl traumatizase. În 27 august, Sisi dă un ultimatum: „Doresc să am puteri depline în tot ce
îi privește pe copiii mei, alegerea persoanelor din jurul lor, locul lor de reședință, dirijarea
educației, totul, pănă la majoratul lor.” Sisi a trecut de la impacientare la o atitudine autoritară.
Împăratul îi dă dreptate împărătesei, lucru care o reapropie pe Sisi de soțul ei.

10. Elisabeta ajută maghiarii la obținerea independenței

 După 1850, Franz Joseph a trebuit să accepte eşecurile politicii externe austriece:
Războiul Crimeii şi ruptura de Rusia precum şi războiul cu Sardinia din 1859, împotriva Casei
de Savoia şi a lui Napoleon al III-lea, când a fost învins în vestita bătălie de la Solferino.
Regresul a continuat cu înfrângerea din războiul austro-prusac din 1866, care a dus la
constituirea statului dualist austro-ungar în 1867, astfel s-a considerat că erau două state
suverane unite sub conducerea aceluiași monarh. Monarhii nu aveau să mai domnească în
Ungaria ca împărați, ci ca regi constituționali.

Elisabeta ca om politic a luptat pentru Ungaria. În activitatea diplomatică era excelentă.

Ungaria era prioritatea ei și avea o mână de fier. În mod surprinzător pentru o împărăteasă,
Elisabeta credea în republică, considerând-o mai bună decât imperiul. La 8 iunie 1867, la Buda,
in biserica Matyas, Franz Joseph a fost încoronat ca rege apostolic al Ungariei(1867-1916) și în
aceasta caliatate a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei in Ungaria, la 27 mai 1867.
Iubirea ungurilor față de Sisi s-a datorat și faptului că au fost găsite coroana, sceptrul și mantia
regilor Ungariei (ascunse în timpul revoltei), chiar înainte de încoronarea lor ca regi ai Ungariei,
fapt considerat un semn bun pentru viitor.

Încoronarea lui Franz Joseph și a Elisabetei ca regi ai Ungariei, la 8 iulie 1867

11. Împărăteasa Elisabeta se retrage de la Viena. Decesul arhiducesei Sofia

 Sisi a stârnit la Curte multe dușmănii din cauza acțiunii ei decisive în favoarea Ungariei și
a devenit vinovată pentru toate necazurile Imperiului. A fost acuzată că ultima fiică, Maria-
Valeria, născută în 1868, era copilul bastard al iubirii ei cu Andrassy, deși dintre toți copiii,
aceasta semăna cel mai bine cu împăratul. Elisabeta a ales să nu se confrunte cu ura
dușmanilor si a raspuns fugind în căutarea liniștii. Între 1870 și 1872 a locuit cu fiicele ei la
Merano în Alpi. Nu a mai fost văzută în Viena, decât între două călătorii. Sisi s-a dedicat cu
înflăcărare creșterii fiicei sale mezine, Maria-Valeria. Toată afecțiunea pe care din cauza vârstei
și a imixtiunii arhiducesei Sofia, nu a putut și nici nu a știut să le-o dea celorlați copii ai ei, a
revărsat-o asupra Mariei-Valeria. Între cele două s-a format o legătură foarte strânsă.

Arhiducesa Sofia a trăit o bătrânețe nemiloasă datorată eșecului proiectelor ei politice și

morții fiului preferat, Maximilian, care fusese încoronat împărat al Mexicului, un imperiu-
fantomă. Soția acestuia, Charlotte a sfârșit pierzându-și mințile.
Sofia a decedat în 1872. Moartea Sofiei nu i-a schimbat viața Elisabetei, ea stând
încontinuare departe de Viena. Adevăratul ei cămin a fost palatul Godollo, din apropiere de
Buda, dăruit de maghiari cu ocazia încoronării.

Arhiducesa Sofia în 1858

12. Gisela
 Relația împărătesei cu fiica Gisela a fost mai degrabă distantă. Gisela s-a căsătorit cu
vărul ei, la 20 aprilie 1873 cu prințul Leopold al Bavariei, fiul Prințului Regent Luitpold de
Bavaria și al Arhiducesei Augusta de Austria. Cei doi tineri erau verișori de gradul al doilea.
În conformitate cu o scrisoare către mama sa scrisă în 1872, împăratul Franz Josef a vrut o
căsătorie între fiica sa și prințul Leopold, deoarece existau atât de puțini prinți catolici disponibili
la momentul respectiv și ei îl doreau pe singurul pe care îl puteau da Giselei (pe care o numea
"fata noastră dragă") cu încredere. Un an mai târziu ea a născut primul ei copil, Elisabeta Marie,
și a avut patru copii în total. A fost bine întâmpinată la München de familia soțului ei și a locuit la
palatul Leopold din Schwabing. Cel mai emoționat la nunta Giselei a fost Rudolf, prințul
moștenitor, care o iubea foarte mult, căci crescuseră împreună și erau foarte uniți.
Gisela a fost profund implicată într-o varietate de probleme sociale și politice și a fondat
organizații de caritate pentru a sprijini oamenii săraci, orbi și surzi, organizații în care ea a avut
un rol activ.
În timpul Primului Război Mondial a făcut un spital militar în palatul ei în timp ce soțul ei a
fost un mareșal pe frontul de est. Când a izbucnit Revoluția în 1918, toată familia ei a fugit din
oraș, dar Gisela a rămas și a luat parte la alegerile din 1919 pentru Adunarea Națională de la
Weimar, unde femeilor de peste 20 de ani li s-a permis să voteze pentru prima dată.
Gisela și soțul ei au sărbătorit nunta de aur în 1923. Soțul ei a murit în 1930 și Gisela i-a
supraviețuit numai doi ani; a murit la vârsta de 76 de ani, la München, la 27 iulie 1932 și a fost
înmormântată lângă Prințul Leopold.

Prințul Leopold cu logodnica sa, Arhiducesa Gisela de Austria, 1872

13. Jubileul de argint al împăratului

Anul 1873 este anul în care împăratul a urcat pe tron în urmă cu 25 de ani. Împăratul fiind din
fire un om discret și modest, fără tendințe de megalomanie, nu ține cu tot dinadinsul la
celebrarea propriei glorii, fiind conștient de eșecurile lui. Însă transformarea Vienei, poruncită de
el, este un excelent pretext de a evoca sfertul de veac al domniei lui, care a metamorfozat
capitala imperială. Orașul este pavoazat, pregătit pentru marele eveniment. Dacă împăratul
este iubit, respectat și ascultat, popularitatea împărătesei este în schimb cel mai nou fenomen
al începutului de decembrie 1873. Toți vor să o vadă, așa că se trezește înconjurată de
admiratori, devenind prizoniera bucuriei populare. Sisi reușește cu greu să scape din mulțime
speriată. Acest lucru demonstrează că ea se teme enorm de mulțime, fie și ea afectuoasă. Sisi
suferă de agorafobie. A 2-a zi Sisi pleacă spre Godollo, astfel că neînțelegerea la adresa ei,
deși risipită în timpul jubileului, reîncepe să-i învenineze reputația.
În vara anului 1875, predecesorul la tronul Austriei, fostul împărat Ferdinand, moare la
castelul din Praga, astfel că Franz Joseph moștenește imensa avere lăsată de acesta.
Împăratul îi mărește renta anuală lui Sisi, iar aceasta face plasamente judicioaseși
economisește în Elveția, temându-se că o revoluție o va obliga să părăsească într-o bună zi
Austro-Ungaria.
Dezvăluiri recente (2016) susțin prezența unei legături secrete a lui Franz Joseph cu
Anna Nahowsky, cauzată de absențele frecvente și de lungă durată ale împărătesei din familie.
Această legătură nu a fost cunoscută nici de Sisi, nici de contemporani. Împăratul a pus capăt
acelei legături în 1889, după moartea fiului său Rudolf. În 1886, împăratul a început o relație
foarte diferită cu celebra actriță Katharina Schratt.

Anna Nahowsky Katharina Schratt

14. O nuntă de aur și o nuntă de argint

Părinții împărătesei, Max și Ludovika sărbătoresc nunta de aur la inceputul lunii septembrie
1877, în prezența fiilor și a nepoților.
În 27 aprilie 1879, Franz Joseph și Sisi își serbează nunta de argint. Viena se bucură și
sărbătorește.
Din toate provinciile sosesc delegații, etalând un fabulos amestec de costume populare și
graiuri.
Viena cântă și dansează!
Rudolf le prezintă o carte proaspăt ieșită de sub tipar, un volum de memorii-Cincisprezece zile
pe Dunăre. Părinții sunt mândri , căci alături de răposatul său unchi, Maximilian, el este singurul
autor din familie.

15. Tratatul de alianță între Austro-Ungaria și România

La 30 octombrie 1883, se semnează tratatul secret de alianță între Austro-Ungaria și România.
Este o decizie îndrăzneață, întrucât elitele române, mândre de originea lor latină și educate în
spiritul culturii franceze, sunt adesea ostile Habsburgilor. Între cele două cupluri de suverani se
poate stabili un paralelism, în anumite domenii. Regina de la București născută Elisabeta de
wied, scrie sub pseudonimul literar, Carmen Sylva. Numele adoptat arată că-i plac natura și
animalele ca și lui Sisi.Îi place și ei să călătorească, a pierdut și ea o fiica, unicul copil, ceea ce
face ca drama personală să fie dublată de o problemă dinastică. În schimb, din punct de vedere
psihologic, Franz Joseph se aseamănă cu Carol I, doi suverani, bărbați viguroși, pătrunși de
simțul datoriei, cu neveste imprevizibile, intelectuale și fanteziste, adică, adesea insuportabile.

Între 1848 şi 1867 Franz Joseph a fost ultima persoană care a ocupat funcţia de mare principe
al Transilvaniei. Elisabeth de Wittelsbach, Împărăteasa Austro-Ungariei, rămasă în istorie sub
numele de Sissi, a avut o frumoasă prietenie cu Regina Elisabeta de România. Sissi a viziat
România de cinci ori, poposind la Băile Herculane.
 16. Inaugurarea canalului Porțile de Fier în prezența a trei suverani: Franz
Josef, Alexandru I al Serbiei şi Carol I

În data de 27 septembrie 1896 a inaugurat la Orşova (pe atunci în Austro-Ungaria), împreună

cu regii Carol I al României şi Alexandru I al Serbiei, canalul navigabil de la Porţile de Fier. În
aceeaşi zi a început o vizită oficială de trei zile în Regatul României.

Ultima vizită a Împărătesei Sissi în România se spune că ar fi avut loc în 1896, când l-a însoţit
pe Franz Josef la inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier. La eveniment au fost prezenţi:
Franz Josef, Alexandru I al Serbiei şi Carol I, regele României. Cei trei suverani s-au întâlnit la
Orşova. După ce canalul a fost inaugurat cu fanfară şi focuri de artificii pe nava ”Franz Joseph”,
cele trei familii regale au sărbătorit la un bal organizat la Cazinoul din Băile Herculane. Carmen
Sylva scria despre Sissi: ”Oamenii au vrut să îi impună unei zâne armura protocolului rigid şi
dichisit; dar zâna nu s-a lăsat subjugată şi îşi întinde aripile şi zboară când lumea o plictiseşte.
Elisabeta dispreţuieşte aprobarea oamenilor, dar în ciuda tuturor lucrurilor în ea există o
vitalitate puternică dornică să se manifeste. Îşi iroseşte excesul de energie în plimbări pe jos şi
călare, în călătorii şi poeme. Se dăruieşte acestor activităţi cu pasiune pentru a fugi de tot ce o
sufocă”.

În cinstea Împărătesei Sissi, în România i-au fost ridicate două statui, una la Caransebeş şi una
la Băile Herculane. În timp a rezistat doar statuia de la Caransebeş. Realizată din marmură de
Ruşchiţa, în 1914, a fost inaugurată abia în 1918. Mulţi ani nu s-a mai ştiut nimic de ea. În anul
2000 a fost găsită îngropată în fundaţiile unei biserici din Caransebeş.

17. Logodna Mariei-Valerie. Moartea ducelui Max, tatăl împărătesei

În 12 noiembrie 1888, Franz Joseph îi trimite o telegramă împărătesei prin care o anunța că în
urma unui nou atac, tatăl ei s-a stins din viață. Sisi însă nu poate să ajungă la timp în Bavaria,
fiind într-un sejur în Corfu. Împăratul asistă la ceremonia funerară în Theatinerkirche, la
Munchen, în 18 noiemnbrie.

Marie Valerie, în vârstă de 18 ani, s-a îndragostit de arhiducele Franz Salvador, în urmă cu 2
ani. Împărăteasa îi rugase să mai aștepte 2 ani, înainte de a face pasul decisiv. La dineul de
Craciun din anul 1888 vor oficia logodna celor doi.

18. Căsătoria Mariei Valerie

 Arhiducesa Marie Valerie de Austria a fost al patrulea și ultimul copil al împăratului
Francis Joseph al Austriei și a împărătesei Elisabeta. La Ischl la 31 iulie 1890, Valerie s-a
căsătorit cu vărul ei, Arhiducele Franz Salvator. S-au întâlnit în 1886 la un bal însă Valerie a
așteptat câțiva ani pentru a fi sigură că sentimentele ei pentru Franz Salvator erau suficient de
puternice pentru a face o căsnicie fericită.
Mulți de la curte sperau că ea se va căsători cu cineva ca Prințul Moștenitor al
Saxoniei sau Ducele de Braganza moștenitorul Portugaliei, și era deja curtată de Prințul Alfons
al Bavariei.
Elisabeta a declarat că Valerie se va putea căsători cu cine va voi inima ei (spre
deosebire de ceilalți copii ai ei care au făcut căsătorii dinastice). Valerie l-a ales pe Franz-
Salvator, un prinț relativ minor din ramura toscană a familiei imperiale austriece, care nu avea o
avere prea mare, însă Elisabeta și-a susținut fiica, așa cum a promis. Acest lucru a cauzat o
ruptură, pentru o vreme, între Valerie și sora și fratele ei Prințul Rudolf însă în cele din urmă
Rudolf s-a împăcat cu căsătoria când Valerie și Franz s-au logodit de Crăciun în 1888.
Valerie a renunțat la drepturile ei asupra tronului austriac iar nunta a avut loc la 16 iulie 1890 la
Hermesvilla.[1] Ceremonia religioasă a avut loc la 31 iulie și a fost condusă de episcopul de Linz,
Franz Maria Doppelbauer. Apoi, Valeir și Franz au plecat în luna de miere
în Italia, Elveția și Bavaria. Cuplul a avut 10 copii.
Arhiducesa Marie Valerie a murit la Schloss Wallsee la 6 septembrie 1924 de limfom.

19. Rudolf
 Educația cazonă pe care a primit-o Rudolf, în loc să fie benefică, i-au afectat mult
sănătatea și firea. A suferit atacuri de panică insuportabile. Elisabeta a intervenit și l-a înlăturat
pe Gondrecourt, cel care fusese ales de Sofia pentru educația lui Rudolf și au fost aleși
profesori și instructori pentru capacitatea lor intelectuală și cu tendințe liberale. În mâinile
profesorilor săi, Rudolf a putut să-și dezvolte marile capacități intelectuale.Tatăl lui nu i-a permis
să facă studii universitare, dar chiar și așa a ajuns să primească un neobișnuit doctorat honoris
causa grație profundelor cunoștințe ornitologice. Rudolf o venera pe mama lui, mai ales după ce
l-a salvat de la torturile lui Gondrecourt, însă cu timpul s-a îndepărtat de ea, aceasta fiind prea
preocupată de alte lucruri. De multe ori a fost acuzată că nu-i acordă destulă atenție fiului ei.
Cei doi, mamă și fiu se asemănau foarte bine, însă nu au reușit să se armonizeze. Rudolf a
avut o intensă activitate politico-literară încă de la 20 de ani. Ideile sale și modul de viață atât de
îndepărtate de ceea ce ar fi fost firesc la el, l-au condus la dezastrul final. În 1880 Rudolf se
logodise cu prințesa Stephanie a Belgiei, care nu-i era pe plac Elisabetei. Distanțarea celor doi
soți în 1886, datorată unei boli venerice, a condus la destrămarea căsătoriei. Boala incurabilă
era tratată cu cocaină. În 1888 Rudolf i-a cerut amantei sale Mizzi Kaspar să se sinucidă
împreună, însă aceasta refuzase. Rudolf o întâlnește în pe Maria Vetsera, care având 17 ani,
era îndrăgostită de el și pe care o convinge că e îndrăgostit de ea pentru a-i propune să se
sinucidă împreună. În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1889, cei doi s-au sinucis la pavilionul de
vânătoare de la Mayerling. În mod oficial, Rudolf a suferit un atac de nebunie în momentul
morții sale. Era o scuză vagă pentru fapta sa, dar mai ales necesară pentru ca biserica să
îngăduie funeraliile și înmormântarea.
 20. Familia imperială după moartea lui Rudolf

După moartea lui Rudolf, s-a răspândit vestea că Elisabeta a înnebunit. Elisabeta a fost
zdruncinată de moartea fiului moștenitor, declarând: „Rudolf mi-a omorât credința.” Caracter
puternic, Elisabeta a trebuit să-și înfrunte durerea și vina cu ajutorul călătoriilor sale al
numeroaselor sale lecturi și al curiozității sale intelectuale din ce în ce mai intense. A devenit
mai solitară, ermetică, sceptică, maniacă și anticonvențională. În schimb a abandonat pe deplin
poezia. Sisi a trăit ca o pustnică, îndepărtată aproape complet de ființele umane și de vanitățile
acestora.
Nu încape îndoială că pentru împărat lovitura a fost groaznică: nu numai că pierduse un
fiu, ci și pe moștenitorul său. Dar caracterul său întotdeauna temperat l-a ajutat să depășească
durerea. Un alt sprijin ferm pe care s-a bazat Franz Joseph în acele zile a fost compania fidelă
a prietenei sale Katharina Schratt, relație care s-a datorat în mare măsură sprijinului oferit de
Elisabeta.
În 1890, la 18 februarie, contele Andrassy moare, după luni de suferință. Elisabeta este
distrusă, spunând că singurul ei bun prieten a murit. Peste 3 luni, în mai, împărăteasa primește
o altă veste proastă, sora ei Helene moare după peste 20 de ani, după moartea soțului.
Relația împăratului cu Katharina Schratt devine atât de obișnuită, încât acesta își face
tabietul plimbării de după-masă alături de ea.
Mama Elisabetei moare în 26 ianuarie 1892, după care Marie Valerie îi dăruieste o
nepoată. Începând din 1893 starea de sănătate a împărătesei se înrăutpțeșe, astfel că marile
voiaje nu mai pot fi un obiectiv. Pentru cuplul imperial, marea noutate este că împăratul va veni
să stea cu soția lui câteva zile, poate chiar o săptămână sau două. Cei doi suverani sunt fericiți
împreună.

21. Aniversarea de un mileniu a regatului Ungariei

Budapesta 1896 – o mare întâlnire cu istoria
Regele și regina vin în sfârșit la Budapesta pentru a sărbători 1000 de ani de existență a
regatului lor. În 2 mai, Erzsebet, îmbrăcată tot în negru, apare în Biserica Matyas. Poporul
constată cu mare amărăciune chipul ei de un alb aproape supărător. Reprezentările o obosesc.
În Parlament abia mai ține evantaiul pentru a-și ascunde fața. Franz Joseph, îngrijorat și
contrariat știe cu tristețe ce o preocupă pe Sisi. Nu mai este regina adulată, ci fantoma ei. Presa
maghiară relatează dezamăgirea și îngrijorarea poporului, deplângând faptul că monarhii poartă
povara unei implacabile fatalități, care îi doboară. Este ultima apariție a cuplului regal. Ungurii
nu o vor mai vedea niciodată pe cea care crezuse în Ungaria, cea care le-a redat demnitatea.
Aniversarea de un mileniu a regatului Ungariei
22. Anul 1898 jubileu de 50 de ani

În primăvara anului 1898, Franz Joseph merge să stea cu Sisi, care face o cură la Bad
Kissingen, în Bavaria. Starea de sănătate a împărătesei e tot mai precară. Unii spun că, potrivit
medicilor, împărăteasa suferă de un edem de malnutriție și are picioarele umflate. Sisi face un
tur al stațiunilor termale în nordul Bavarieiși îl imploră pe Franz Joseph să vină și el, Împăratul îi
spune că nu poate merge din cauza jubileului prevăzut pentru a doua jumătate a lunii
septembrie, cu inaugurări de expoziții.
Plecările lui Sisi? Împăratul trăise nenumărate momente de acest fel! Și cât de mulr suferise din
cauza acestor despărțiri sfâțietoare pentru el! Dar, ca un adevărat domn, îi spuse: “Prefer să te
știu fericită departe de mine, decât nefericită lângă mine”. Și ea se întoarse întotdeauna, uneori
după câteva luni, la începutul căsniciei lor. De când nenorocirea îi apropiase, călătoriseră mult
împreună.
23. „Dacă ar fi să-mi sosească sfârșitul,
Pe plajă să-mi faceți mormântul.”
Pe 9 septembrie, împărăteasa a dormit încă o dată la hotelul Beau-Rivage din Geneva, situat în
fața lacului Leman care-i plăcea atât de mult, pentru că, după cum spunea, avea „aceeași
culoare ca marea. ” Încă o dată s-a cazat cu numele de contesa de Hohenembs, pseudonim pe
care îl folosea în cea mai mare parte din călătoriile sale.
De câțiva ani, Elisabeta dobândise obiceiul de a petrece sezoane în Elveția, unde se simțea în
largul ei, departe de regi și de aristrocați, tratată ca o cetățeană oarecare. Prezența frecventă a
împărătesei Austro-Ungariei pe teritoriul lor le neliniștea pe autoritățile elvețiene, care în anii
aceia obișnuiau să-i adăpostească pe anarhiștii cu tendințe teroriste din ce în ce mai mulți.
La 13.35, în ziua de sâmbătă, 10 septembrie, Sissi și însoțitoarea ei, Contesa Irma Sztáray de
Sztára et Nagymihály, au părăsit hotelul Beau-Rivage și au luat-o pe jos, pe malul lacului
Geneva, îndreptându-se spre port, pentru a se urca la bordul vaporului Genève cu direcția
Montreux. La un moment dat, tânărul Luigi Lucheni, un anarhist italian în vârstă de 25 de ani, s-
a apropiat de ele și s-a prefăcut că se împiedică, lovind-o pe Sissi parcă pentru a-și menține
echilibrul. De fapt, totul fusese doar o manevră pentru nu trezi suspiciunile celor din jur. Lucheni
o înjunghiase în piept pe împărăteasă fără ca nimeni să-și dea seama, nici măcar victima.
După ce Lucheni a înjunghiat-o, Împărăteasa s-a prăbușit la pământ din cauza ciocnirii cu
atacatorul, dar nu și-a dat seama ce se întâmplase. A fost ajutată să meargă pe jos până la
navă. Atunci, Sztaray, care până în acel moment o ținea strâns de braț pe Împărăteasă, i-a dat
drumul, iar Sissi și-a pierdut imediat În  cunoștința. Sztaray a chemat un doctor, dar cum nu se
afla niciunul la bordul navei, a intervenit una dintre pasagere care era infirmieră. Sissi a fost
dusă pe puntea superioară și așezată pe o bancă. Atunci, Sztaray i-a desfăcut corsetul pentru a
putea respira mai bine. Sissi și-a revenit pentru câteva momente, dar și-a pierdut din nou
cunoștința. Abia atunci cei din jur au observat o mică pată de sânge pe hainele Împărătesei, în
zona pieptului. Alarmată, Sztaray i-a spus căpitanului cine era de fapt femeia pe care o
îngrijeau, iar acesta a decis întoarcerea vaporului în port. Sissi a fost readusă la hotel. La scurtă
vreme după aceea, a murit. Doctorii au sosit prea târziu;decesul a fost pronunțat la 14.10.
Când Franz Joseph, aflat atunci la Hofburg, în biroul său, a primit telegrama prin care era
înștiințat de moartea soției sale, primul lui gând a fost că Sissi s-a sinucis. Abia după aceea a
mai primit un mesaj detaliat prin care i se spunea că a fost ucisă.
Trupul ei a fost pus într-un sicriu elaborat, din plumb și bronz, și trimis înapoi la Viena cu trenul.
Pe sicriu au fost inscripționate cuvintele „Elisabeta, Împărăteasă a Austriei”; ungurii s-au simțit
foarte ofensați, mai ales având în vedere apropierea dintre Sissi și Ungaria, astfel că au fost
adăugate apoi cuvintele „Regină a Ungariei”.
Bibliografie:
1. Angeles Caso, Bibliografia împărătesei Elisabeta de Austro-Ungaria, Editura Corint, 2014
2. Elisabeth Burnat, Sissi, împărăteasa Austriei, Editura ZZ, 1994
3. Jean des Cars, Franz Joseph și Sisi. Datoria și rebeliunea, Editura Trei, 2020
4. Andreea Lupșor, Asasinarea lui Sisi, articol in Historia
5. Liana Păun, Împărăteasa îndrăgostită de Banat, articol în Press-alert.ro, 19 august, 2018
6. Cartim blog, Sissi, povestea unei împărătese, 30 mai 2013
7. Stejărel Ionescu, La Herculane, pe urmele împărătesei Sisi, articol în Oficial Media, 2
iunie, 2018
8. Elisabeth Bouleanu- Prietenia Împărătesei Sissi cu Regina Elisabeta de România, articol
in Adevarul.ro, 22 ianuarie 2017
9. Fotografii preluate de pe site-ul Viena- Muzeul Sisi