România în primul

război mondial
(1914-1918)
 Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea
Ră zboi Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni
mondiale. A fost un ră zboi global declanșat în Europa, care a durat de la 28
iulie 1914 pâ nă pe 11 noiembrie 1918, la care au participat peste 70 de milioane de
militari, inclusiv 60 de milioane de europeni, mobilizați într-unul dintre cele mai mari
ră zboaie din istorie. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili au
murit ca urmare a ră zboiului, o rată a accidentelor exacerbată de progresul tehnologic și
industrial al beligeranților și impasul tactic cauzat de ră zboiul de tranșee. A fost unul
dintre cele mai mortale conflicte din istorie și a provocat schimbă ri majore politice.

Din punct de vedere al statutului de beligeranță , Româ nia a fost pe râ nd: țară

neutră  în perioada 15/28 iulie 1914 - 14/27 august 1916, țară beligerantă  de
partea Antantei în perioada 14/27 august 1916 - 26 noiembrie/9 decembrie 1917, în
stare de armistițiu în perioada 27 noiembrie/10 decembrie 1917 - 24 aprilie/7
mai 1918, țară necombatantă  în perioada 24 aprilie/7 mai 1918 - 27 octombrie/9
noiembrie 1918, țară beligerantă de partea Antantei în perioada 27 octombrie/9
noiembrie 1918 - 29 octombrie/11 noiembrie 1918.
La izbucnirea Primului Ră zboi Mondial, pe plan intern, Româ nia era o țară în care
chiar dacă instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea organismului
statal era departe de standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și
anacronică , bazată pe o agricultură
de subzistență , tradițională și cu un
nivel redus de productivitate.
Din punct de vedere militar,
Româ nia venea după o victorie fă ră
glorie în Al Doilea Ră zboi Balcanic,
euforia victoriei fă câ nd să se treacă
cu ușurință peste lipsurile
manifestate în domeniul
conducerii militare, organiză rii și
instruirii trupelor și mai ales a
înzestră rii cu armament și tehnică
de luptă moderne.
Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță , din 1883,
Româ nia alege să se declare neutră la izbucnirea ostilită ților, în iulie 1914, prevalâ ndu-
se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”. În anii neutralită ții, guvernul
liberal condus de Ion I.C. Bră tianu a adoptat o atitudine de expectativă , în ciuda faptului
că toate pă rțile implicate în conflict au fă cut presiuni asupra Româ niei combinate cu
promisiuni, pentru a li se ală tura.
În august 1916, Româ nia primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se
ală ture Antantei „acum ori niciodată ”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul româ n
acceptă să intre în ră zboi de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu
era una favorabilă .
 După o serie de victorii tactice rapide
în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare
copleșite din punct de vedere numeric, armata româ nă
va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrâ ngeri
zdrobitoare, ceea ce va forța autorită țile statului să se
refugieze în Moldova, permițâ nd inamicului să ocupe
două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala
București. Cauzele principale ale înfrâ ngerii Armatei
Româ niei în campania anului 1916, de forțe germane și
austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost
ingerințele politice majore în actul conducerii militare,
incompetența, impostura și lașitatea unei pă rți
semnificative a eșalonului militar de conducere, precum
și lipsa de adecvare a pregă tirii și dotă rii trupelor pentru
tipul de ră zboi purtat.

Forma geografică a ță rii de „L” va pune mari probleme armatei prin deschiderea
unui front de 1200 de km pentru o armată operativă de doar 450.000 de soldați.[7]
În iarna lui 1916 și primă vara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership”
militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Vă itoianu etc.) și cu sprijinul
substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata
Româ niei a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor
ră zboiului.
Campania din vara
anului 1917 a fost una de succes,
reușindu-se, în faza inițială ,
înfrâ ngerea trupelor Puterilor
Centrale în bă tă liile de
la Mă ră ști, Oituz și Mă ră șești.
Planificatorii militari româ ni
intenționau ca în continuare să
dezvolte această ofensivă pentru a
începe eliberarea teritoriului ocupat,
dar izbucnirea revoluției în Imperiul
Rus a dus la abandonarea acestor
planuri și trecerea din nou la
defensiva strategică .
Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încâ t după ce Rusia
a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, Româ nia a fost nevoită să ceară
armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din ră zboi și să semneze o pace separată în
condiții umilitoare, în primă vara lui 1918. Refuzul regelui Ferdinand, care a amâ nat la
nesfâ rșit gestul formal de a semna acest tratat, a fă cut posibilă reînceperea ostilită ților
în ultimele două zile ale ră zboiului, prezervâ nd în acest mod statutul Româ niei de stat
beligerant la Conferința de Pace de la Paris.
La sfâ rșitul Primului Ră zboi Mondial, Imperiul Austro-Ungar a fost desființat;
astfel a fost posibilă formarea Româ niei Mari prin Unirea Banatului, Bucovinei și
Transilvaniei cu Româ nia.
România în anii premergători izbucnirii războiului

Viața politică
La izbucnirea Primului Ră zboi Mondial, Româ nia era o țară aflată la finalul unei
etape, de mai bine de 50 de ani, a unui proces de modernizare structurală . Acest proces a
afectat toate domeniile vieții sociale, dar în mod diferit, astfel încâ t în primii ani ai
secolului XX societatea româ nească cunoștea un nivel de dezvoltare diferit a
segmentelor componente.
În viața politică , regele Carol I a jucat un rol-cheie,
prin folosirea discreționară a atribuției sale constituționale
de a-l numi pe viitorul prim-ministru. „Rotativa
guvernamentală ” - bazată pe alternanța la putere a Partidului
Național Liberal și Partidului Conservator - a fost
mecanismul politic unic folosit de rege în această perioadă ,
atâ t ca modalitate de a trece peste crizele economice și
politice serioase, dar și de a-și pă stra propria putere, prin
determinarea celor două partide să se afle în competiție
pentru favorurile sale. Acest sistem
nu a dat posibilitatea de a accede la putere pentru alte partide.
În același timp, sistemul de vot cenzitar fă cea ca mari
segmente ale populației, cum ar fi mare parte a ță ră nimii, să fie
excluse de la procesul politic, fă câ nd ca influența lor asupra
deciziilor politice să fie redusă .
Izbucnirea ră zboiului a gă sit la putere guvernul Partidului
Național Liberal, condus de Ion I. C. Bră tianu, instalat la începutul
anului 1914, care succeda unei guvernă ri conservator-junimiste
de patru ani.

Viața economică
Perioada premergă toare Primului Ră zboi Mondial, a fost o perioadă hotă râ toare
pentru dezvoltarea economică și socială a Româ niei, în care industrializarea a luat avâ nt
și a început să se dezvolte elementele de infrastructură specifice unei economii avansate.
Economistul Nicolae Xenopol o caracteriza ca o „epocă excepțională ”.
Avuția națională , în anul 1915, era apreciată , de Nicolae Xenopol la circa 21,5
miliarde lei aur, și includea: terenul agricol - 13,5 miliarde lei; construcțiile urbane - 2
miliarde lei; investițiile industriale și comerciale - 1,8 miliarde lei; capitalul mobiliar -
miliarde lei; proprietă țile statului - miliarde lei etc. Această avuție era grevată de datoria
externă de peste 2 miliarde lei și de valoarea capitalurilor stră ine plasate în țară , de 700
milioane lei.
Producția materială a Româ niei înregistra în ajunul ră zboiului o serie de
parametri record: recoltele de cereale sporesc de Ia media anilor 1896-1900 de 4,2
milioane de tone Ia 6,2 milioane de tone ca medie pentru anii 1911-1915; producția
industrială a întreprinderilor mari a crescut de Ia 230 milioane de lei la 584 milioane de
lei; in același interval, 1900-1913, valoarea exportului urca de Ia 280 milioane de lei la
671 milioane de lei și a importului de la 217 milioane de lei Ia 590 milioane de lei, iar
balanța comercială a fost activă , cu excepția a doi ani, a avut un excedent total de peste
1.000 milioane de lei aur.
În același timp s-au perpetuat numeroase caracteristici ale unei ță ri
subdezvoltate. Româ nia își întemeia dezvoltarea pe resursele sale naturale, pe masa de
forță de muncă rezultată din creșterea demografică și pe mijloacele financiare si tehnice,
în majoritate externe; ea era departe de procesele de dezvoltare intensivă , bazată pe
tehnici industriale, pe productivitate și eficiență ridicate, caracteristice economiilor
avansate.
Legă turile economice cu marile puteri europene au devenit mai complexe, însă
relațiile de schimb nu se desfă șurau pe picior de egalitate. Piețele stră ine pentru
exportarea producției agricole, furnizorii externi de produse manufacturiere pentru
industrie și pentru piața de consum, precum și capitalul extern au devenit indispensabile
pentru să nă tatea economică a Româ niei, ceea ce sporea dependența ță rii de marile
puteri din Europa Occidentală .