PRIMUL RAZBOI MONDIAL

Este corect să afirmam ca epoca moderna a inceput cu Primul Razboi Mondial, un

conflict brutal si sangeros care a schimbat profund lumea. Luptele de transee au fost o
caracteristica distinctiva a acestui razboi, iar pierderile materiale si umane masive au avut un
impact devastator asupra trupelor implicate. Trupele care initial erau entuziaste au fost supuse
la conditii de viata extrem de grele si traume psihologice profunde din cauza luptelor
indelungate si a atrocitatilor vazute si traite în transee.
Noile arme, cum ar fi mitralierele, artileria grea, armele chimice și tancurile, au fost
folosite pe scara larga in acest razboi si au cauzat pierderi umane fara precedent. Tehnologia
si industrializarea au adus cu sine o capacitate distructiva mai mare decat oricand in istoria
razboiului.
Pe masura ce razboiul avansa, populatia civila a suferit si ea în mod grav. Razboiul total a
dus la bombardamente ale oraselor, foamete, lipsuri și suferinta generalizata. Durata
prelungita a razboiului si amploarea distrugerilor au dus la demoralizarea si deziluzionarea
atat a militarilor, cat si a populatiei civile.
Revenirea acasa a militarilor a fost adesea marcata de rani fizice si traumatisme
psihologice. Multi soldati s-au intors cu dizabilitati permanente, iar razboiul a lasat urme
adanci asupra societatii si mentalitatii oamenilor. Campurile de lupta au fost transformate in
peisaje desolate si distruse, amintind de o realitate post-apocaliptica.
In 1907, Europa se afla intr-o perioada caracterizata de bipolaritate, cu doua sisteme de
aliante dominante. Tripla Alianta, formata din Germania, Austro-Ungaria si Italia, inca exista,
cu toate ca loialitatea Italiei fata de aceasta era pusa sub semnul intrebarii. Pe de alta parte,
Franta si Rusia erau unite prin alianta franco-ruseasca, care fusese realizata în 1892 si
ratificata în 1894. Marea Britanie era legata de alianta franco-ruseasca prin intermediul
Antantei Cordiale cu Franta (încheiata în 1904) si a Conventiei anglo-rusesti din 1907.
Aceste aliante au evoluat treptat în coalitii care au luptat în Primul Razboi Mondial din
Europa. Desi razboiul in sine a inceput abia în 1914, profilurile militare ale celor doua tabere
erau deja conturate. Aceste aliante si coalitii au jucat un rol semnificativ in configurarea
conflictului si in desfasurarea evenimentelor din timpul razboiului.

Primul Razboi Mondial a implicat doua aliante principale. Pe de o parte, Puterile

Centrale au inclus Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman. Acestea au
format o coalitie militara pentru a se opune puterilor din Antanta. Pe de alta parte, Antanta
sau Puterile Aliate au inclus Franta si coloniile sale, Marea Britanie cu dominioanele sale,
Rusia, Serbia, Belgia ocupata și Japonia.
In timpul razboiului, mai multe tari au intrat in conflict de o parte sau de alta. In 1915,
Italia s-a alaturat Antantei, iar in 1916 Romania a intrat in razboi de partea Puterilor Aliate.
Statele Unite ale Americii s-au alaturat razboiului in 1917, fapt care a avut un impact
semnificativ asupra echilibrului de putere. SUA a furnizat arme si provizii Marii Britanii inca
din 1914, iar intrarea lor in razboi a contribuit la transarea rezultatului conflictului in favoarea
Antantei.
Este adevarat ca atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914 a fost evenimentul declansator
al Primului Razboi Mondial. Arhiducele Franz Ferdinand al Austro-Ungariei a fost asasinat
de un nationalist sarb în timpul unei vizite în Sarajevo, Bosnia, care era sub stapanirea
Austro-Ungariei. Atentatul a fost un catalizator pentru izbucnirea conflictului, dar nu a fost
direct responsabil pentru declansarea razboiului.
Dupa atentat, s-au desfasurat luni intregi de diplomatie intensa si tensionata intre marile
puteri europene in incercarea de a rezolva situatia. Balanta pacea sau razboiului a oscilat
nesigur si exista posibilitatea ca conflictul sa fie evitat prin mijloace diplomatice. Cu toate
acestea, in final, ca urmare a complexitatii aliantelor si a tensiunilor preexistente in Europa,
atentatul de la Sarajevo a contribuit la declansarea unui lant de evenimente care au condus la
izbucnirea razboiului.
Este corect sa afirmam ca in perioada cuprinsa intre 1871 și 1914, Europa a avut o
balanta de putere relativ echilibrata intre cinci mari actori politici: Marea Britanie, Franta,
Germania, Austro-Ungaria si Rusia. Aceste puteri isi imparteau in mare parte teritoriul
european si se monitorizau reciproc. Cu toate ca existau diferente in potentialul lor, nicio
putere nu era atat de slaba incat sa fie in mod evident vulnerabila fata de celelalte, si nici atat
de puternica incat sa urmareasca hegemonia singura
Gruparea acestor puteri in doua blocuri rivale, Tripla Alianta (Germania, Austro-Ungaria
si Italia) si Tripla Intelegere (Marea Britanie, Franta si Rusia), a mentinut intr-o oarecare
masura echilibrul de putere. Acest echilibru a fost mentinut chiar si in timpul Primului
Razboi Mondial, care a durat mult mai mult decat se anticipase initial, intrucat niciuna dintre
tabere nu avea o superioritate suficienta pentru a obtine o victorie rapida si decisiva.

Austro-Ungaria a cautat confruntarea cu Serbia in timpul crizei care a precedat Primul

Razboi Mondial. Dupa asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand al Austro-Ungariei in
Sarajevo, Austro-Ungaria i-a trimis Serbiei un ultimatum cu cerinte extrem de dure. Cu toate
acestea, Serbia a acceptat in mare parte cerintele, intr-o incercare de a evita razboiul.
In ciuda acestui fapt, Austro-Ungaria nu s-a multumit cu rezultatul si a preferat sa declare
razboi Serbiei. Aceasta a deschis calea catre o serie de reactii in lant, care au implicat alte
puteri europene si au dus in cele din urma la izbucnirea Primului Razboi Mondial.
Dupa declaratia de razboi a Austro-Ungariei impotriva Serbiei, Rusia a ordonat
mobilizarea armatei sale pentru a-si sustine aliatii sarbi. Aceasta a fost urmata de o dubla
declaratie de razboi din partea Germaniei, indreptata atat impotriva Rusiei, cat si impotriva
Frantei. Germania a invadat Belgia in drumul sau spre Franta, in incercarea de a implementa
planul sau strategic rapid si decisiv.
Primul Razboi Mondial a fost un conflict de o amploare si intensitate fara precedent, iar
pierderile umane au fost devastatoare. Cifrele exacte variaza, dar se estimeaza ca aproximativ
8.5 milioane de soldati au pierit în razboi. Aceasta include 750.000 de britanici, 2.000.000 de
germani si 1.800.000 de rusi, dar exista si alte nationalitati implicate.
Dupa razboi, lumea a fost profund afectata, iar peisajul geopolitic s-a schimbat in mod
semnificativ. Demontarea monarhiilor in Rusia si Germania a lasat un vid de putere si a creat
instabilitate, deschizand calea pentru ascensiunea extremismului si a violentei. In urma
razboiului, au aparut miscari revolutionare, conflicte civile si ascensiunea regimurilor
totalitare, cum ar fi bolsevismul in Rusia si nazismul în Germania.
 In august 1914, regele Carol I al Romaniei a convocat Consiliul de Coroana la resedinta
sa de vara de la Sinaia pentru a discuta atitudinea Romaniei fata de criza europeana si
implicatiile razboiului. Cu exceptia unui membru al consiliului, majoritatea participantilor,
incluzand membri ai cabinetului, politicieni influenti, parlamentari si lideri de partide, au
sustinut ideea neutralitatii pentru Romania.
Regele Carol I a acceptat decizia consiliului si a optat pentru mentinerea neutralitatii tarii.
In lunile care au urmat, pe masura ce armatele austro-ungare se retrageau in fata atacurilor
rusesti in regiunile Galitia si Bucovina, la Bucuresti s-a intensificat o miscare de propaganda
care cerea ca Romania sa intre in razboi si sa lupte impotriva Austro-Ungariei.
Cu toate acestea, starea de sanatate precara a regelui Carol I si dezamagirea provocata de
evolutia evenimentelor au dus la pregatirea sa pentru abdicare. In timp ce isi pregatea
declaratia de abdicare, Carol I a incetat din viata la 10 octombrie 1914. Astfel, nepotul sau,
Ferdinand, in varsta de 49 de ani, i-a succedat la tronul Romaniei.
Decizia Romaniei de a intra in Primul Razboi Mondial in vara anului 1916 a fost
rezultatul unei decizii politice calculate. Principalul motiv al interventiei Romaniei a fost
dorinta de a realiza unirea teritoriilor locuite de romani sub acelasi stat.
Dupa doi ani de negocieri si presiuni, premierul Ion I. C. Bratianu a obtinut sprijinul
diplomatic si militar al puterilor Antantei pentru ca Romania sa se alature conflictului. In
schimbul participarii la razboi, Romania urma sa primeasca sprijin pentru anexarea teritoriilor
locuite de romani din Austro-Ungaria, in special Transilvania.
Aceasta decizie a fost influentata si de situatia militara favorabila din vara anului 1916,
cand Puterile Centrale erau angajate in lupte intense pe alte fronturi si Romania a considerat
ca poate obtine succese militare semnificative. Cu toate acestea, interventia Romaniei in
razboi nu a avut succes si s-a soldat cu o infrangere dureroasa, in care teritoriile romanesti au
fost ocupate de fortele inamice.
Comandamentul german si austro-ungar a subestimat capacitatea armatei romane in
campania din 1917, bazandu-se pe imaginea negativa a armatei romane din anul precedent,
cand Romania suferise o infrangere semnificativa. Acest lucru i-a determinat sa abordeze
campania cu convingerea ca armata romana nu ar putea tine piept unui atac major.
Totusi, strategii germani si austro-ungari au subestimat si numarul soldatilor rusi care
sustineau aliatii romani. Chiar daca Revolutia din Martie si dezordinea rezultata din aceasta
afectasera disciplinei si organizarii armatei ruse, multi soldati rusi au continuat sa sprijine
aliatii lor romani, fie in atacuri, fie in aparare.
Aceste conceptii gresite ale Puterilor Centrale au avut un impact semnificativ asupra
planurilor lor pentru operatiunile din 1917. Neintelegerea capacitatii de lupta a armatei
romane si subestimarea sprijinului rus au influentat modul in care au abordat campania si au
avut consecinte importante in desfasurarea conflictului.
Prin urmare, Primul Razboi Mondial a fost un conflict de o amploare fara precedent, care
a avut consecinte profunde asupra lumii si a schimbat cursul istoriei.