1.

PRIMUL RAZBOI MONDIAL (1914-1918)

A fost un război global declanșat în Europa, care a durat de la 28 iulie 1914 până pe 11 noiembrie 1918, la care au
participat peste 70 de milioane de militari, inclusiv 60 de milioane de europeni, mobilizați într-unul dintre cele mai mari
războaie din istorie.A fost unul dintre cele mai mortale conflicte din istorie și a provocat schimbări majore politice,
inclusiv revoluțiile din 1917-1923.Rivalitățile nerezolvate la sfârșitul conflictului au contribuit la începutul celui de-al
Doilea Război Mondial, 21 de ani mai târziu . Situația din Europa, înainte de război, era
îngrijorătoare. Imperialismul, Militarismul și Naționalismul se aflau în ascensiune, iar cursa înarmărilor între marile
imperii ale Europei. Conflictele teritoriale nerezolvate au creat tensiuni internaționale, iar conflictele regionale multiple
au dus la descompunerea relațiilor diplomatice. Războiul a atras în luptă toate marile puteri economice ale lumii, grupate
în două alianțe opuse: Puterile Aliate sau Antanta (Imperiul Rus, A Treia Republică Franceză și Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei), contra Puterilor Centrale formate din Imperiul German și Austro-Ungaria. Deși Italia a fost membră
a Alianței Triple alături de Germania și Austria-Ungaria, ea nu s-a alăturat Puterilor Centrale, deoarece Austro-Ungaria a
atacat-o încălcând termenii alianței. Aceste alianțe au fost reorganizate și extinse pe măsură ce mai multe națiuni au
intrat în război: Italia, Japonia și Statele Unite ale Americii care s-au alăturat Antantei în timp ce Imperiul
Otoman și Bulgaria s-au alăturat Puterilor Centrale

Declanșarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al
tronului Austro-Ungariei, de către studentul sârb Gavrilo Princip la Sarajevo la 28 iunie 1914. Această crimă a
declanșat o criză diplomatică atunci, când Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatului Serbiei și, ca urmare,
alianțele internaționale formate de-a lungul deceniilor anterioare au fost invocate. În câteva săptămâni marile
puteri se aflau în război, iar conflictul urma să escaladeze în curând la scară globală.
Rusia a fost prima care a ordonat o mobilizare parțială a armatelor sale în zilele 24 iulie-25 iulie, iar la 28
iulie, Austria-Ungaria a declarat război Serbiei. Rusia a anunțat mobilizarea generală la 30 iulie. Germania a
trimis un ultimatum Rusiei să se demobilizeze. Rusia a refuzat. Astfel, Germania i-a declarat război Rusiei la 1
august. Fiind depășită numeric pe Frontul de Est, Rusia a îndemnat aliatul său francez să deschidă un al doilea
front în vest.

Cu 40 de ani în urmă, încheierea războiului franco-prusac a pus capăt celui de-al doilea imperiu francez, iar
Franța i-a cedat Germaniei provinciile Alsacia-Lorena. Amărăciunea în legătură cu această înfrângere și
hotărârea de a recupera Alsacia-Lorena i-au determinat să accepte pretenția Rusiei, astfel că Franța a început
să se mobilizeze pe deplin la 1 august, iar Germania, la 3 august, a declarat război Franței. Frontiera dintre
Franța și Germania a fost puternic fortificată pe ambele părți, astfel încât, conform planului Schlieffen,
Germania a invadat state neutre ca Belgia și Luxemburgul înainte de a se deplasa spre Franța din nord,
determinând Regatul Unit să declare război împotriva Germaniei la 4 august, din cauza încălcării neutralității
belgiene
Japonia a intrat în război de partea Puterilor Aliate la 23 august 1914, profitând de ocazia distragerii
Germaniei de războiul european pentru a-și extinde sfera de influență în China și Pacific.

Marșul german spre Paris a fost oprit în Prima bătălie de pe Marna, ceea ce a determinat ca pe Frontul de
Vest să se instaleze o luptă de uzură, cu o linie de tranșee care s-a schimbat rareori până în 1917. Pe Frontul de
Est armata rusă a condus cu succes campania împotriva austro-ungurilor, însă germanii au oprit-o în Prusia de
Est în bătăliile de la Tannenberg și Prima bătălie de pe Lacurile Mazuriene. În noiembrie 1914, Imperiul
Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale, deschizând fronturi în Caucaz, Mesopotamia și Peninsula Sinai. În
1915, Italia s-a alăturat Puterilor Aliate, iar Bulgaria s-a alăturat Puterilor Centrale. România s-a alăturat
Puterilor Aliate în 1916. După ce au fost scufundate șapte nave comerciale americane de către focurile trase de
submarinele germane și revelația că germanii încercau să obțină cooperarea Mexicului pentru a duce război
împotriva Statelor Unite, SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917.

Guvernul țarist rus a fost înlăturat în martie 1917, odată cu Revoluția din Februarie, iar Revoluția din
Octombrie, urmată de o nouă înfrângere militară, i-a determinat pe ruși să încheie pace cu Puterile Centrale
prin Tratatul de la Brest-Litovsk, care le-a acordat germanilor o victorie semnificativă. După ofensivele
germane de primăvară de-a lungul Frontului de Vest, în primăvara anului 1918, puterile aliate s-au adunat și
au condus Ofensiva de 100 de zile împotriva germanilor. La 4 noiembrie 1918, Imperiul Austro-Ungar a
acceptat Armistițiul de la Villa Giusti și Germania, care avea propriile probleme cu revoluționarii, a fost de
acord cu încheierea unui armistițiu la 11 noiembrie 1918, războiul încheindu-se cu victoria forțelor aliate.
Până la sfârșitul războiului sau imediat după aceea, Imperiul German, Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar și
Imperiul Otoman au încetat să mai existe, iar monarhiile acestora au fost abolite. Frontierele naționale au fost
redesenate, cu restabilirea sau crearea a nouă națiuni independente, iar coloniile germane și teritoriile otomane
au fost împărțite între puterile victorioase. În timpul Conferinței de la Paris din 1919, cele patru mari puteri
(Marea Britanie, Franța, Statele Unite și Italia) și-au impus termenii într-o serie de tratate. Liga Națiunilor a
fost creată cu scopul de a împiedica repetarea unui astfel de conflict. Acest efort nu a reușit, iar depresiunea
economică, naționalismul reînnoit, statele succesoare slăbite și sentimentele de umilință (în special pentru
Germania) au contribuit în cele din urmă la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.[9]
Japonia a intrat în război de partea Puterilor Aliate la 23 august 1914, profitând de ocazia distragerii
Germaniei de războiul european pentru a-și extinde sfera de influență în China și Pacific.

Marșul german spre Paris a fost oprit în Prima bătălie de pe Marna, ceea ce a determinat ca pe Frontul de
Vest să se instaleze o luptă de uzură, cu o linie de tranșee care s-a schimbat rareori până în 1917. Pe Frontul de
Est armata rusă a condus cu succes campania împotriva austro-ungurilor, însă germanii au oprit-o în Prusia de
Est în bătăliile de la Tannenberg și Prima bătălie de pe Lacurile Mazuriene. În noiembrie 1914, Imperiul
Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale, deschizând fronturi în Caucaz, Mesopotamia și Peninsula Sinai. În
1915, Italia s-a alăturat Puterilor Aliate, iar Bulgaria s-a alăturat Puterilor Centrale. România s-a alăturat
Puterilor Aliate în 1916. După ce au fost scufundate șapte nave comerciale americane de către focurile trase de
submarinele germane și revelația că germanii încercau să obțină cooperarea Mexicului pentru a duce război
împotriva Statelor Unite, SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917.

Guvernul țarist rus a fost înlăturat în martie 1917, odată cu Revoluția din Februarie, iar Revoluția din
Octombrie, urmată de o nouă înfrângere militară, i-a determinat pe ruși să încheie pace cu Puterile Centrale
prin Tratatul de la Brest-Litovsk, care le-a acordat germanilor o victorie semnificativă. După ofensivele
germane de primăvară de-a lungul Frontului de Vest, în primăvara anului 1918, puterile aliate s-au adunat și
au condus Ofensiva de 100 de zile împotriva germanilor. La 4 noiembrie 1918, Imperiul Austro-Ungar a
acceptat Armistițiul de la Villa Giusti și Germania, care avea propriile probleme cu revoluționarii, a fost de
acord cu încheierea unui armistițiu la 11 noiembrie 1918, războiul încheindu-se cu victoria forțelor aliate.

Până la sfârșitul războiului sau imediat după aceea, Imperiul German, Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar și
Imperiul Otoman au încetat să mai existe, iar monarhiile acestora au fost abolite. Frontierele naționale au fost
redesenate, cu restabilirea sau crearea a nouă națiuni independente, iar coloniile germane și teritoriile otomane
au fost împărțite între puterile victorioase. În timpul Conferinței de la Paris din 1919, cele patru mari puteri
(Marea Britanie, Franța, Statele Unite și Italia) și-au impus termenii într-o serie de tratate. Liga Națiunilor a
fost creată cu scopul de a împiedica repetarea unui astfel de conflict. Acest efort nu a reușit, iar depresiunea
economică, naționalismul reînnoit, statele succesoare slăbite și sentimentele de umilință (în special pentru
Germania) au contribuit în cele din urmă la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial

 Eseu despre Prrimul Razboi Mondial

Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai devastatoare conflicte din istorie, având consecințe
dezastruoase asupra Europei și a lumii în general. Cauzele războiului au inclus rivalități între marile puteri
europene, competiția pentru colonii și resurse, precum și alianțe complexe care au dus la escaladarea
conflictului.
Rivalitățile între marile puteri europene, cum ar fi Germania, Franța, Marea Britanie și Rusia, au fost
alimentate de dorința de a-și extinde influența și puterea în regiune. Competiția pentru colonii și resurse în
Africa și Asia a exacerbate tensiunile dintre aceste puteri, iar formarea alianțelor militare complexe, cum ar fi
Tripla Alianță și Tripla Entente, a creat un mediu propice pentru izbucnirea războiului.
Efectele războiului au fost devastatoare. Milioane de oameni au fost uciși sau răniți, iar distrugerile
materiale au fost imense. Imperiile Austro-Ungar și Otoman au fost dezmembrate, iar Germania a fost obligată
să plătească reparații uriașe și să-și reducă forțele armate. Economia Europei a fost grav afectată, iar teritoriile
multor țări au fost devastate de lupte.
În ceea ce privește Franța, războiul a avut consecințe devastatoare. Peste 1,3 milioane de soldați
francezi au fost uciși, iar multe alte victime civile au fost raportate. Economia țării a fost grav afectată, iar
teritoriile nord-estice ale Franței au fost devastate de lupte.
După război, Franța a fost una dintre puterile care au contribuit la formarea Ligii Națiunilor,
organizația internațională creată pentru a preveni conflicte viitoare. Totuși, resentimentele și tensiunile din
perioada postbelică au contribuit la apariția celui de-al Doilea Război Mondial două decenii mai târziu.
În concluzie, Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai devastatoare conflicte din istorie,
având cauze complexe și efecte dezastruoase asupra Europei și a lumii în general. Este important să învățăm
din lecțiile acestui război și să ne străduim să prevenim conflicte viitoare prin diplomație și cooperare
internațională.
 Eseu: Rivalitatea marilor puteri in contextul relatiilor internationale (1870-1914)
Sfarsitul secolului al XIX-lea a fost pentru europeni perioada marilor realizàrii stintifice, tehnice si, evident,
perioada marilor progrese economice. Contrar asteptárilor de pace dupà, un secol de instabilitate nationala si
internationala, in Europa se acutizea-la rivalitátile si tensiunile dintre state, reintorcandu-se ideologil-le nationaliste si
revansismul colonial. Relatiile interstatale erau compromise de episodele de crizà, de focarele ce nu conteneau sà
mocneascà, macar cà, teoretic, se incheiase pace. Nelinistea izvora din duelul dintre Franta si Germania, finalizatà cu
ràzbo-iul franco-prusac ce a demonstrat întâietatea germanã. Francezi doreau sà râzbune ace umilire de la Sedan, care a
costat-o pier-derea politico-diplomatica si sà iasà din izolarea politico-diploma-tica. Colonialismul german reîmprospata
setea de revansà a fran-cezilor, pentru care recapatarea teritoriilor pierdute a devenit un imperativ moral. Pentru
Germania izolarea francezà era favora-bila, ea orientându-se spre o aliantà durabilà cu Austria si Rusia, pentru a pástra
statu-quo-ul teritorial. Dar angajarea formalà a lui Wilhelm I, Alexandru al II-lea si Franz Joseph la Berlin in 1872 nu s-a
confirmat si in 1878. Ostilitatea Rusiei l-a determinat pe can-celarul german Otto von Bismarck sà se apropie de Austria.
La 7 octombrie 1879 se pun bazele prime grupàri politico-militare prin semnarea Conventiei de aliantà defensivà dintre
cele douà state, la care a aderat si Italia, in 1882, interesele cáreia veneau in con-tradictie cu interesele franceze in
Tunisia. Tripla Aliantà a semnat Conventii cu Serbia in 1881 si cu România in 1883, dând garan-tie de pace pânà in
1890. Dar demiterea Cancelarului german Bismarck a adus un nou curent diplomatic: impäratul Wilhelm al II-lea a
schimbat caracterul politicii germane din defensiv in ofensiv, determinând si celelalte puteri europene sa-si aplaneze
rivalitätile si sã precaute aliante. Astfel, Franta si Rusia au semnat mai intai un acord politic in 1891 iar apoi o conventie
militara in 1893. Prin aceste acorduri Franta iesea din izolare iar Rusia avea sanse sà capeto capitalurile necesare
dezvoltari industrioi si ox. pansiunii coloniale in Extremul Orient. Amenintatà de politica bel. geranta germana
(Realpolitic, Weltpolitic - cresterea puteri nava. le a Germaniei, pentru asigurarea suprematiel mondiale), Anglia
hotaraste sã renunte la ‚izolarea splendida" prin semnarea acor. dului colonial (Antanta Cordiala) cu Franta in aprilie
1904, recu-noscându-si interesele reciproce in Egipt si, respectiv, in Maroc. Rusia s-a apropiat de Anglia dupà
infrângerea din fata Japoniei.
Urmeazà semnarea unui acord de delimitare a sferelor de influ. entà in Persia, Tibet si Afganistan ^n 1907, consolidând
astfel cea de-a doua grupare politico-militara pe continent: Tripla intelegere (Antanta). La fel de tensionate erau si
relatiile din Balcani, unde pe teritorile Imperiului Otoman in declin, se declansa un conflict plin de intrigi si scandaluri
între nationalitati si etnii, care implica in mod direct nu numai imperile puternice, in plina ascensiune, precum Imperiul
Austriac si cel Rus, dar si Franta, doritoare de a-si restabili prestigiul, si, desigur, Marea Britanie, cointeresata in
sustinerea Imperiu Otoman.
Acutizarea tensiunilor a determinat cursa inarmarilor si a mo-bilizàrii soldatilor. Chiar si natiunile mici, precum Belgia si
Olanda, implicate in acest climat, au impus pentru prima data serviciul militar obligatoriu. Desigur ca, crizele
internationale nu s-au läsat mult asteptate: dupà razboiul ruso-japonez, Germania provoacà prima crizà marocana, dorind
sà întareascà propriile interese in regiune, in detrimentul Frantei. Dar Conferinta de la Algeciras (ianuarie-aprilie 1906) a
demonstrat viabilitatea Antantei Cordiale prin sustinerea Frantei de catre marile puteri, Germania multu-mindu-se cu
mic concesii teritoriale in Congo francez. A doua criza marocana, desi a incins spiritele, s-a multumit cu cedari si
declaratii.
Asadar, relatiile internationale de la starsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea sunt caracterizate prin
douà trâsaturi: pe de o parte, asistam la expansiunea europeanà maxi-mã in lume, pe de alt parte, asistàm la un conflict
de interese si sentimente nationale manifestate între statele europene. in peri-oada de la 1871 pânà la 1914 Europa nu
cunoaste decât râzboaie locale iar marile puteri nu se confruntà intre ele. In 1871 Rusia, cu ajutorul armatei române
conduse de Carol I, a cucerit Plevna, reducând prestigiul Imperiului Otoman. Rusia a fost obligatà sã incheie tratatul de
la San Stefano, determinând opozitia Angliei și a Austro-Ungariei. Interventia marilor puteri a provocat diferite crize de
exemplu: criza bulgar din 1886. Ca urmare a acestor schimbari au apärut semnele altor crize, in care au fost angajate si
cele doua grupari, Tripla Alianta si Antanta.

 Personalității
Printre personalitățile importante din Primul Război Mondial se numără:
1 Gavrilo Princip - membru al organizației naționaliste sârbe "Mano Albă", care a asasinat arhiducele Franz
Ferdinand al Austriei, acțiune care a declanșat războiul.
2. Franz Ferdinand al Austriei - arhiduce al Austro-Ungariei, asasinat la Sarajevo în 1914, ceea ce a dus la
declanșarea războiului.
3. Woodrow Wilson - președintele Statelor Unite ale Americii în timpul războiului, a jucat un rol important în
promovarea ideii de pace și în formarea Ligii Națiunilor după război.
4. Georges Clemenceau - prim-ministrul Franței în timpul războiului, cunoscut pentru determinarea sa în lupta
împotriva Germaniei și pentru rolul său în negocierile de pace de la Versailles.
5. Winston Churchill - politician britanic care a ocupat mai multe poziții importante în guvernul britanic în
timpul războiului, inclusiv cel de prim lord al Amiralității și de ministru al munițiilor.
6. Wilhelm al II-lea - împăratul Germaniei în timpul războiului, a jucat un rol central în deciziile care au dus la
izbucnirea conflictului.
Aceste personalități au avut un impact semnificativ asupra desfășurării și consecințelor Primului Război
Mondial și au influențat cursul istoriei ulterioare.

 Cauzele Primului Război Mondial

1. Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand
Într-un moment în care multe evenimente au adus războiul acum iminent la punctul de fierbere, acest incident a transformat aproape
imediat o mare parte a Europei într-o zonă de război activă. Conflictul dintre Austro-Ungaria și Serbia cu privire la dorința Bosniei
de a deveni parte a Serbiei a fost intens. Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei făcea o vizită la Sarajevo împreună cu soția sa la 28
iunie 1914. Deși cuplul a scăpat cu ușurință de la un atac al unui grup terorist sârb numit Mâna Neagră, ulterior au fost asasinați în
aceeași zi de un naționalist sârb numit Gavrilo Princip în timp ce se aflau încă la Sarajevo.
2. Lipsa unei legislații internaționale
În zilele noastre există multe reguli pentru a se asigura că națiunile rămân unite în pacea internațională, cu consecințe și ramificații
dacă națiunile nu le respectă, deși eficacitatea lor este destul de discutabilă. Pe vremea când Primul Război Mondial era pe punctul
de a crea haos și dezordine în întreaga Europă, nu existau astfel de legi care să țină sub control agresiunile între națiuni, darămite să
aducă dreptate celor care au anexat teritorii în numele aspirațiilor lor imperiale
3. Alianțele militare
Pe măsură ce relațiile dintre națiuni au început să ia o întorsătură urâtă, țările din Europa au început să semneze acorduri de apărare
reciprocă cu națiuni de care ar putea depinde în fața războiului. Întrucât acestea erau tratate de apărare reciprocă, aceasta însemna că
dacă o națiune aliată se implica într-un fel de război, celelalte națiuni trebuiau să participe și la apărarea aliaților lor.
4. Naționalismul
În încercarea de a profita la maximum de instabilitate în regiunea slavă, poporul slav din Bosnia și Herțegovina a decis că este
momentul potrivit să despartă de Austro-Ungaria și să unească cu Serbia. În ciuda situației instabile din regiune, un război care ar
implica în curând toate marile superputeri europene a fost încă o perspectivă îndepărtată pentru mulți. Acest eveniment a declanșat o
serie de evoluții care au redus semnificativ orice șansă de armistițiu pașnic
5. Războaiele Balcanice
Războaiele balcanice au fost rezultatul instabilității în Imperiul Otoman, ceea ce a făcut ca Serbia, Grecia, Muntenegru și Bulgaria să
formeze o alianța acestuia. În Primul Război Balcanic din 1913, aliații au distrus aproape toată opoziția și au împărțit Balcanii între
ei. Această izbitoare victorie a Ligii Balcanice a șocat marile superputeri europene, dar niciuna nu a fost mai șocată decât Austro-
Ungaria pentru care ideea unei Serbia suverane nici nu intra în discuție.

 Efectele Primului Război Mondial

Prin urmările sale, încheierea Primului Război Mondial a afectat profund ordinea politică, socială și
culturală a întregii lumi, chiar și a zonelor neimplicate direct în conflagrație. Au apărut noi state pe harta
politică a lumii, altele vechi au dispărut sau și-au modificat radical granițele, au fost înființate organizații
internaționale, iar noi idei politice și economice și-au câștigat locul în lume

2.