PRIMUL RAZBOI MONDIAL

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, denumit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul
Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. A fost un război global declanșat în
Europa, care a durat de la 28 iulie 1914 până pe 11 noiembrie 1918, la care au participat peste 70 de
milioane de militari, inclusiv 60 de milioane de europeni, mobilizați într-unul dintre cele mai mari
războaie din istorie. Peste nouă milioane de combatanți și șapte milioane de civili au murit ca urmare a
războiului, o rată a accidentelor exacerbată de progresul tehnologic și industrial al beligeranților și
impasul tactic cauzat de războiul de tranșee. A fost unul dintre cele mai mortale conflicte din istorie și a
provocat schimbări majore politice, inclusiv revoluțiile din 1917-1923⁠(en) la multe dintre națiunile
implicate. Rivalitățile nerezolvate la sfârșitul conflictului au contribuit la începutul celui de-al Doilea
Război Mondial, 21 de ani mai târziu.[5] Situația din Europa, înainte de război, era îngrijorătoare.
Imperialismul, Militarismul și Naționalismul se aflau în ascensiune, iar cursa înarmărilor între marile
imperii ale Europei a condus la un nivel crescut de militarizare fără precedent. Conflictele teritoriale
nerezolvate au creat tensiuni internaționale, iar conflictele regionale multiple au dus la descompunerea
relațiilor diplomatice. Războiul a atras în luptă toate marile puteri economice ale lumii, grupate în două
alianțe opuse: Puterile Aliate sau Antanta (Imperiul Rus, A Treia Republică Franceză și Regatul Unit al
Marii Britanii și Irlandei), contra Puterilor Centrale formate din Imperiul German și Austro-Ungaria. Deși
Italia a fost membră a Alianței Triple alături de Germania și Austria-Ungaria, ea nu s-a alăturat Puterilor
Centrale, deoarece Austro-Ungaria a atacat-o încălcând termenii alianței. Aceste alianțe au fost
reorganizate și extinse pe măsură ce mai multe națiuni au intrat în război: Italia, Japonia și Statele Unite
ale Americii care s-au alăturat Antantei în timp ce Imperiul Otoman și Bulgaria s-au alăturat Puterilor
Centrale.[6]

Declanșarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor
al tronului Austro-Ungariei, de către studentul sârb Gavrilo Princip la Sarajevo la 28 iunie 1914. Această
crimă a declanșat o criză diplomatică atunci, când Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatului Serbiei și,
ca urmare, alianțele internaționale formate de-a lungul deceniilor anterioare au fost invocate. În câteva
săptămâni marile puteri se aflau în război, iar conflictul urma să escaladeze în curând la scară globală.

Rusia a fost prima care a ordonat o mobilizare parțială a armatelor sale în zilele 24 iulie-25 iulie, iar la 28
iulie, Austria-Ungaria a declarat război Serbiei. Rusia a anunțat mobilizarea generală la 30 iulie. Germania
a trimis un ultimatum Rusiei să se demobilizeze. Rusia a refuzat. Astfel, Germania i-a declarat război
Rusiei la 1 august. Fiind depășită numeric pe Frontul de Est, Rusia a îndemnat aliatul său francez să
deschidă un al doilea front în vest.[7]

Cu 40 de ani în urmă, încheierea războiului franco-prusac a pus capăt celui de-al doilea imperiu francez,
iar Franța i-a cedat Germaniei provinciile Alsacia-Lorena. Amărăciunea în legătură cu această înfrângere și
hotărârea de a recupera Alsacia-Lorena i-au determinat să accepte pretenția Rusiei, astfel că Franța a
început să se mobilizeze pe deplin la 1 august, iar Germania, la 3 august, a declarat război Franței.
Frontiera dintre Franța și Germania a fost puternic fortificată pe ambele părți, astfel încât, conform
planului Schlieffen, Germania a invadat state neutre ca Belgia și Luxemburgul înainte de a se deplasa spre
Franța din nord, determinând Regatul Unit să declare război împotriva Germaniei la 4 august, din cauza
încălcării neutralității belgiene. [8]

Japonia a intrat în război de partea Puterilor Aliate la 23 august 1914, profitând de ocazia distragerii
Germaniei de războiul european pentru a-și extinde sfera de influență în China și Pacific.

Marșul german spre Paris a fost oprit în Prima bătălie de pe Marna, ceea ce a determinat ca pe Frontul de
Vest să se instaleze o luptă de uzură, cu o linie de tranșee care s-a schimbat rareori până în 1917. Pe
Frontul de Est armata rusă a condus cu succes campania împotriva austro-ungurilor, însă germanii au
oprit-o în Prusia de Est în bătăliile de la Tannenberg și Lacurile Mazurice.