Zahărul, sau aurul alb cum îî mai spunea coloniştii englezi, a jucat un rol

fundamental în evoluţia istorică întrucât a devenit treptat motorul comerţului cu sclavi

care a adus milioane de africani în Americi începând cu secolul al XVI-lea. Practic istoria
fiecărei populaţii din Caraibe, America de Sud şi sudul Statelor Unite a fost influenţată
de plantaţiile de trestie, iniţiate ca sursă de venituri considerabile pentru superputerile
europene.

Trestia si-a făcut apariţia în Lumea Nouă în 1492, când Columb a adus-o în
Republica Dominicană, unde i-a priit mediul tropical. Europenii si-au dat imediat seama
de potenţialul comercial al zahărului. Coloniştii spanioli au sustras seminţe din câmpurile
lui Columb şi le-au plantat în propriile colonii, iar portughezii le-au adus în Brazilia,
după care zahărul a călătorit spre Barbados sau Haiti. Şi odată cu expansiunea activităţii,
a crescut şi nevoia de forţă de muncă.

In secolul XVI-lea, in America de Sud un proprietar spaniol avea o plantatie de

trestie de zahar unde munceau o multime de sclavi. Pentru imbunatatirea activitatii si a
vietii oamenilor de pe plantatie, s-au propus urmatoarele:

- Pentru a face mai uşoară recoltarea manuală, pe porţiunea respectivă de plantaţie

se poate provoca un incendiu controlat, în urma căruia sunt arse numai frunzele.

         - După ce îndepărtează vârful şi frunzele, trestia tăiată în grămezi înalte se

ordoneaza în şiruri lungi. Oamenii de pe plantatie ar putea sa poarte ochelari de protecţie,
mănuşi şi nişte apărători pentru gambe.

         - Tăietorii ar trebui sa primeasca din partea proprietarului spaniol , pe lângă

echipamentul de lucru şi un pat şi o saltea, ca să nu doarmă pe jos. Stau cu chirie mai
mulţi la un loc într-o casă mică, şi se gospodăresc cu rândul.