    

Embleme

Românca ce a redefinit curajul. Ecaterina Teodoroiu:

„Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine! Răzbunați‐
mă!”
09 iun. 2017

Unii o numesc „Ioana D’Arc a României”. Curajul unei tinere care a fost nevoită să cunoască
viața, sacri몭ciul și, în cele din urmă, jertfa supremă în Primul Război Mondial, este rar întâlnit
până și la cei mai vânjoși dintre bărbații din Armata Română. Ecaterina Teodoroiu (1894-
1917) a fost o fată cu un caracter cum puține vezi, într-o vreme când femeia era – în mentalul
colectiv – sinonimă cu slăbiciunea.

Pe numele ei Cătălina Toderiu, mai târziu Ecaterina Teodoroiu, tânăra româncă ce ar 몭 putut
deveni o profesoară dedicată,  a ales frontul după ce și-a pierdut întreaga familie în Primul
Război Mondial, con몭agrație care și-a luat un tribut uriaș de sânge de la națiunea română.

Din dragoste pentru patria sa, dar și mânată de dorința de a-și ajuta conaționalii, Ecaterina
Teodoroiu a îmbrăcat, inițial, haina albă a in몭rmieriei, după care s-a alăturat soldaților în
bătălie. Cunoscută drept „eroina de la Jiu”, ea a pierit, eroic, în timpul luptei de la Mărășești,
îndemnând ostașii prin vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine! Răzbunați-mă!”.

De la căpătâiul răniților, în tranșee

Născută la 14 ianuarie 1894, în statul Vădeni din județul Gorj, într-o familie mare de țărani
Născută la 14 ianuarie 1894, în statul Vădeni din județul Gorj, într-o familie mare de țărani
(era a treia dintre cei opt copii), ea a fost încă de mică interesată de carte, metoda ideală, în
epocă, pentru a scăpa de sărăcie. Ajutată 몭ind de către mama sa, care se mândrea cu faptul
că are o 몭ică ce iubește învățătura, Ecaterina a terminat liceul la București, în 1916.  Însă
primul ei contact cu viața militară a avut loc mai devreme de atât, în 1913, când s-a înscris în
asociația cercetașilor Cohorta „Domnul Tudor”.

In몭rmiera era femeie prin excelență – o 몭ință curajoasă și

altruistă care îngrijea zi și noapte bolnavii, care ajungea aproape
de linia frontului, punându-și viața în pericol
Istoricii spun că războiul a fost motivul ce  a declanșat răsturnarea de situație în privința
percepției femeii în societatea vremii.

„Emanciparea femeilor începuse de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, atunci
când tot mai multe fete urmau școala, când au apărut primele femei cu studii universitare (e
adevărat că la Paris sau în alte capitale europene), dar Primul Război Mondial a schimbat
mentalitățile multor veacuri de patriarhat. (…) In몭rmiera era femeie prin excelență – o 몭ință
curajoasă și altruistă care îngrijea zi și noapte bolnavii, care ajungea aproape de linia
frontului, punându-și viața în pericol, și care era expusă la îmbolnăviri cauzate de condițiile
precare din spitale, mai ales din spitalele de campanie; iar apoi, la pandemiile războiului
precum tifosul exantematic”, a explicat, pentru Matricea Românească, doctorul în istorie
Cristina Păiușan-Nuică, cercetător în cadrul Secției Istorie Medievală, Modernă și
Contemporană a Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).

Deși războiul i-a dat și ei, ca atâtor milioane de români, viața peste cap, Ecaterina nu a stat
deoparte. Încă din momentul în care țara noastră a intrat în război, în 1916, tânăra (la acea
vreme, de doar  22 de ani) a fost  în permanență prezentă la spitalul din Târgu Jiu, ca
in몭rmieră-voluntar, pentru a îngriji victimele, printre care s-a a몭at și fratele său, Nicolae. Însă
clipa când patru frați ai săi și-au pierdut viața pe front – inclusiv cel menționat anterior – a
fost și declanșatorul sentimentului rece și dur că războiul reprezintă scena pentru jertfa
supremă. Astfel, ea a vrut să răzbune moartea fraților săi și să lupte împotriva inamicului.
Rămasă aproape singură pe lume, Ecaterina a făcut, din dorința de a-și apăra țara de
dușmanul care i-a decimat familia, o veritabilă misiune.
Tânăra Ecaterina Teodoroiu nu a renunțat până nu i s-a aprobat participarea în Primul Război Mondial Foto: ancerm.ro

„Fiind voluntară, Toderoiu ajuta la ducerea răniților și a acționat în bătăliile de pe Jiu (august
1916); a înaintat odată cu Armata Română ajungând până la Vulcan, a asistat la luptele
Armatei de Nord condusă de generalul Prezan, în munții Oboroca. Ea și-a dorit să lupte în
septembrie 1916 în Compania a VI-a alături de fratele său, dar nu a fost acceptată. Apoi
tânăra a urmat frontul, îngrijind răniții și aducând mâncare soldaților în tranșee în toamna
anului 1916. Moartea fratelui său la 1/14 noiembrie 1916 a determinat-o să lupte în prima
linie, în contextul în care armatele române erau înfrânte și în retragere, iar o parte din țară
era ocupată de trupele germano-austro-ungare”, a completat istoricul MNIR.

Neîmblânzită, tânăra a solicitat în repetate rânduri – 몭ind refuzată de mai multe ori de către
comandanți – să participe la război  ca soldat activ. Refuzurile superiorilor erau însoțite de
sfatul de a-și oferi ajutorul printre paturile de spital, nu pe câmpul de bătălie. În cele din
urmă, încăpățânarea sa a avut sorți de izbândă, Ecaterina Teodoroiu 몭ind primită să lupte
alături de ostași. Ea a fost prima femeie din Armata Română care a luptat, ca militar înrolat,
în linia întâi.

Dăruirea fetei, apreciată de către familia regală

În 14 octombrie 1916, ea a luat parte, alături de civili și de cercetași, la luptele de la Podul
Jiului, pentru a respinge atacul unei companii bavareze inamice. Implicarea sa îi va aduce
numele, în memoria neamului, de „eroina de la Jiu”.

Contextul istoric de la acea vreme presupunea, potrivit lui Păiușan-Nuică, rezistența în fața
„tăvălugului german care înainta pe teritoriul României și amenința să ocupe întreaga țară în
lunile noiembrie-decembrie 1916. Ecaterina a intrat în luptă la Dănești, la Brătuia și a căzut
prizonieră în luptele de la Rășina-Peșteana-Tunși (3/16 – 4/17 noiembrie 1916). Ea a evadat
rapid și a fost rănită grav în luptele de la Filiași. Apoi tânăra fost transportată la spitalul din
Craiova și, înainte de căderea Craiovei, la București.

Fiind evacuată odată cu ceilalți răniți, ea a ajuns în spitalul din Iași, deoarece întreaga țară
era, în acele momente, Moldova. Curajul și în몭ăcărarea tinerei au ridicat moralul camarazilor
de arme, atât pe front cât și în spital, apoi în momentele grele ale retragerii în Moldova. A
fost apoi decorată de Regele Ferdinand, a primit gradul de sublocotenent și permisiunea de
a lupta în Armata Română. Regina Maria a încercat să o convingă să se întoarcă la Crucea
Roșie pentru a o proteja. A refuzat, dorind cu ardoare să lupte în linia întâi”. Văzând această
perseverență, Regina Maria a recompensat fata cu  o soldă de  400 lei lunar, iar Regele
Ferdinand i-a oferit decorația „Virtutea Militară” .

Curajul și în몭ăcărarea tinerei au ridicat moralul camarazilor de

arme, atât pe front cât și în spital, apoi în momentele grele ale
retragerii în Moldova
Prezența Ecaterinei pe front era, pentru România de la începutul secolului XX, ceva extrem
de rar întâlnit, mai ales prin prisma regulamentului interior al cătăniei. Într-o carte apărută
recent și dedicată contribuției femeilor românce în Primul Război Mondial, istoricul Alin
Ciupală explică această chestiune, subliniind totodată că ținuta de soldat era „interzisă
categoric femeilor”.
Desen ce ilustrează imaginea eroinei în război (simbolizate de Ecaterina Teodoroiu), publicat în revista „Amintiri din
copilărie. Revista copiilor isteți” Foto: cartea „Bătălia lor – Femeile din România în Primul Război Mondial”, Alin Ciupală,
2017

„Regulamentele militare nu permiteau înrolarea unui o몭țer femeie, după cum nicio femeie
nu putea urma cursurile vreunei școli de o몭țeri. Altfel spus, uniforma militară era interzisă
categoric femeilor. De altfel, funcția pe care eroina a ocupat-o era una onori몭că, nu una
efectivă de comandă. O몭țerul comandant al plutonului în care ea fusese repartizată era
sublocotenentul Gheorghe Mănoiu (se spune că el ar 몭 fost iubitul ei, n.r.). Probabil că
acceptarea ei s-a datorat intervenției principelui moștenitor Carol pe lângă Regele Ferdinand,
în virtutea faptului că tânărul principe era sensibil față de destinul special al unei foste
cercetașe, în calitatea sa de fost comandant general al cercetașilor din România”, arată
Ciupală în  Bătălia lor – Femeile din România în Primul Război Mondial (Polirom, 2017, 367
pagini).

Ecaterina și plutonul mânat  de ea în luptă au făcut parte, în 1917, din mișcarea amplă a
Armatei Române, pe linia Varnița-Muncelu, menită să oprească  atacul trupelor germano-
austro-ungare. La 22 august, îmbărbătându-și oamenii, sublocotenentul Teodoroiu s-a
avântat în bătaia gloanțelor, 몭ind lovită în piept – după unele surse – sau în cap, după alte
surse.
 Ecaterina Teodoroiu devenea mai puțin femeie și mai mult erou-
eroină, unul care trebuia respectat și glori몭cat 몭indcă se jert몭se
pentru patrie și pentru idealul național
Sublocotenentul Teodoroiu a fost „o femeie-soldat curajoasă care a luptat pe front și a murit
în bătălia de la Mărășești – un simbol și un standard folosit pentru a încuraja Armata
Română în vara anului 1917, dar și un mijloc de propagandă folosit de către istoriogra몭e și
cinematogra몭e în perioada comunistă; o 몭gură luminoasă a istoriei românilor care își merită
locul în Panteonul național și care acum, după 100 de ani de la moarte, trebuie prezentată și
publicului tânăr”, potrivit cercetătorului MNIR.

Ideea este întărită și în volumul menționat anterior, în paginile căruia istoricul Ciupală a몭rmă
că, prin faptele sale, dar mai ales prin moartea sa pe front, „Ecaterina Teodoroiu devenea
mai puțin femeie și mai mult erou-eroină, unul care trebuia respectat și glori몭cat 몭indcă se
jert몭se pentru patrie și pentru idealul național. De altfel, imediat după a몭area veștii
sacri몭ciului său, propaganda o몭cială nu a întârziat să utilizeze momentul pentru a mobiliza
trupele, cu atât mai mult cu cât campania din 1917, victorioasă la 몭nal pentru români, era în
plină desfășurare”.

Un simbol demn de onorat, la 100 de ani de România

Ne așteptăm ca îndârjirea și curajul fetei să reprezinte învățături pentru contemporaneitate.
Din păcate, aceste idealuri strecurate des în discuții mai mult sau mai puțin  demagogice
sunt, din păcate, privite drept „apanaje ale trecutului”. Însă nimeni nu poate contesta faptul
că numele Ecaterina Teodoroiu este echivalent cu rezistența în fața momentelor critice
pentru atât pentru poporul român, cât și  pentru „Armata Română, ce se confrunta cu
dezertări, cu o cruntă dezorganizare și cu tifosul exantematic. Este un simbol ce a ajuns la
noi și pe care cred că ar trebui să-l revalorizăm acum, după 100 de ani”.

Eroii sunt cei care și-au înțeles rolul în acele epoci și care și-au
apărat familia, satul, orașul, regiunea, țara
„Cred că cinstirea eroilor în 2017 ar trebui să 몭e o rememorare a unei istorii în general știute,
dar temeinic ignorate în fapt: monumente și cimitire în paragină, istorii nespuse pentru că
puțini sunt cei dispuși să le spună fără partizanat, evitând false miti몭cări, să și adapteze
discursul pentru 몭ecare generație – preșcolari, școlari, liceeni, populația țării; să transforme
eroii naționali în personalități luminoase sau cool, dacă e nevoie, și să le promoveze ca atare.
 Ecaterina Teodoroiu a fost și este femeia-soldat care a înțeles că soarta României se leagă
de curajul soldaților săi și a devenit acel soldat de care România anilor 1916-1917 avea mare
nevoie. Ea  și-a pierdut viața nu dintr-o dorință teribilistă,  ci pentru stăvilirea înaintării
armatelor inamice și existența în continuare a acelei bucăți libere din statul român – cinstirea
ei este legată de a spune istoria ei”, a mai punctat istoricul de la MNIR.
A몭șul 몭lmului „Ecaterina Teodoroiu” (1978), povestea războinicei din Armata Română, regizat de Dinu Cocea. Rolurile
principale au prins viață prin actorii Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuță, Ion Caramitru, Amza Pellea și Ilarion
Ciobanu Foto: wikipedia.org

Generația Centenarului, datorie morală față de eroi

Anul 2018 este unul special pentru România, pentru că marchează 100 de ani  de la
Marea  Unire. Contează,  la acest moment unic, sacri몭ciul eroilor care și-au vrut țara
reîntregită? Răspunde Cristina Păiușan-Nuică: „Războaiele și statele independente au la bază
sacri몭ciile voluntare sau involuntare ale unor generații prinse în vâltoarea unor epoci tulburi
și belicoase. Eroii sunt cei care și-au înțeles rolul în acele epoci și care și-au apărat familia,
satul, orașul, regiunea, țara.

Sacri몭ciile lor timp de generații ne-au adus pe noi, generația Centenarului, în fața datoriei de
a-i cinsti și de a prețui o țară care împlinește 100 de ani de la uni몭carea tuturor regiunilor
locuite de români și care acum, cu ocazia Centenarului, ar trebui să-și folosească inteligența
și creativitatea pentru a-l  transforma într-o sărbătoare a tuturor generațiilor, o emblemă a
unei evoluții și a unei maturizări a României noastre”.
 unei evoluții și a unei maturizări a României noastre”.

Foto deschidere: radiocraiova.ro

Matricea Românească
Proiectul cultural naţional al "Bulboacă şi Asociaţii SPARL". Un demers onest de
recuperare, de redescoperire şi de reafirmare a românităţii noastre în cadrul marii
familii europene a cărei parte indisolubilă suntem

Ţi‐a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

PDF   
  

CITEȘTE ȘI:

Embleme

Povestea părintelui Justin Șerbănescu. Clericul care a luptat pe front și a fost distins cu cea mai înaltă decorație de război a
statului român
 Embleme

Constantin Nazarie, preotul care a pus pe picioare Serviciul Religios al Armatei Române. Cum a organizat activitatea clericilor
în timpul Primului Război Mondial și care erau atribuțiile lor

Interviu

Interviu cu Părintele Efrem Docan de la Mănăstirea Țiganca

Cunoaște România

Arhimandritul Iezechiel Ariton, starețul care a ridicat din dărâmături Mănăstirea Florești și a avut grijă de 60 de oameni cu
probleme psihice
 Proiect cultural național al

Constituția României, Articolul 33

(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii

naționale și universale nu poate 몭 îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale,
stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea
creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în
lume.

Articolele postate pe matricea.ro nu reprezintă în mod necesar opinia Matricei Românești sau a Bulboacă și Asociații SCA. Întreaga responsabilitate
asupra opiniilor exprimate revine autorilor

Copyright 2016 ‐ 2021 Asociaţia Culturală Matricea Românească. Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate