Cauzele revoluției franceze

S-a produs mai întâi revoluția aristocratică.Aristocrații doreau să-și apere privilegiile și să li se
lărgească. Prin intermediul parlamentelor și Adunării notabililor, aristocrații se opuneau tentativelor
coroanei de a-i retrage o parte din privilegiile fiscale. Aristocrații au cerut convocarea Stărilor
Generale, ceea ce a produs revoluția burgheziei. Burghezii i-au sprijinit pe aristocrați în rezistență
împotriva despotismului ministerial până în septembrie 1788, când Parlamentul de la Paris a decis
constituirea Stărilor Generale. Primele două ordine privilegiate dispuneau de un număr mai mare de
voturi decât starea a treia. Conducătorii burgheziei ai stării a treia n-au acceptat și au luptat
împotriva aristocraților, militând pentru egalitate și desființarea privilegiilor nobilimii și clerului și
instaurarea unui sistem în care se promovau în funcțiile superioare după merit și nu după origine, în
care toți să plătească impozite după aceleași norme și în care toți să fie egali în față legii. În lupta
împotriva regelui și a orginelor privilegiate, pentru că aceștia s-au aliat că să mențină rezistență în
față atacului burghez, burghezii au avut nevoie de sprijinul populației Parisului. În iulie, regele a
încercat să dizolve Adunarea Națională cu forță, dar a fost împiedicat de insurecția populației
sărace,meșteșugarii, muncitorii din Paris, insurecție care a culminat cu căderea Bastiliei, ceea ce a
salvat Adunarea Națională și a asigurat succesul revoluției. Revoluția populară a fost cea de-a treia
revoluție, generată de criză econonomica și de creșterea prețului pâinii. O a patra revoluție produsă
de criza economică și de recoltele proaste a fost cea a țăranilor, care a început în primăvară 1789,
aceștia militând pentru abolirea obligațiilor feudale și a corvezilor. Adunarea Națională a încercat
să-i pună capăt prin decretele din august.

Căderea Bastiliei
Parizienii s-au îndreptat către Hotel des Invalides, un vechi azil de soldați , pentru a caută arme. Au
găsit și au luat 28.000 de muschete și 20 de tunuri. Dar pentru că nu le ajungea praful de
pușcă și cartușele, s-au dus spre fortăreața Bastiliei. Guvernul a trimis trupe pentru a reprima
răscoala, dar s-au dovedit nesigure. Către sfârșitul lunii iunie, soldații din Garda Franceză, care își
practicau diverse meserii în timpul lor liber în Paris și se amestecau cu populația, au fost influențați
de agitatorii de la Palais Royal. Disciplina s-a deteriorat rapid. Din 24 iunie, două companii au
refuzat să plece în misiune.
La 14 iulie, 5 din 6 batalioane ale gărzii au dezertat și o parte s-a alăturat parizienilor care asediau
Bastilia. Deși mai erau 5.000 de soldați din alte trupe în apropiere, ofițerii i-au spus comandantului
că nu pot conta pe oamenii lor. Armata s-a retras de pe străzile Parisului către Champ de Mars, în
suburbii, și nu a intervenit. Parizienii au asediat Bastilia fără intenția să o ia cu asalt, dar când au
reușit să pătrundă în curtea interioară, guvernatorul de Launay, care a refuzat să le ofere praful de
pușcă, a ordonat trupelor să tragă. 98 dintre asediatori au fost uciși, până când soldații din Garda
Franceză au intervenit, cu tunurile luate de dimineață de la Hôtel des Invalides. De Launay a fost
forțat să se predea, fiind ucis și decapitat. Cei care au participat la atacul asupra Bastiliei nu
aparțineau clasei mijlocii bogate, ci erau sanculoți-meșteșugari, muncitori și salahori din cartierele
muncitorești. În momentul culminant al rebeliunii, un sfert de milion de parizieni erau înarmați.
Regele a pierdut controlul asupra Parisului, unde electorii au instituit o Comună care să conducă
orașul și l-au numit pe La Fayette comandantul Gărzii Naționale. Adunarea ce și-a luat denumirea
de Adunarea Națională Constituantă a elaborat o constituție, fără a mai fi amenințată cu dizolvarea
de către rege. Puterea efectivă trecuse din mâinile regelui în cele ale reprezentanților aleși ai
poporului. Ludovic nu-și mai permitea să dicteze Adunării, pentru că nu mai putea conta pe armata.
Când vestea căderii Bastiliei s-a răspândit în țară, revoltă țăranilor a început, s-a extins și s-a
intensificat. Revoltă din Paris i-a determinat pe mulți nobili să emigreze, în frunte cu fratele regelui,
contele d'Artois: 20 000 au fugit în afară Franței în decurs de două luni.
La 17 iulie, regele a venit la Paris, unde a fost primit cu ostilitate de către mulțime, Ludovic a
recunoscut noul consiliu revoluționar-Comună și Garda Națională și a purtat la pălărie cocardă
roșu-alb-albastru a revoluției. Ambasadorul britanic, ducele de Dorset și Guvernatorul Morris,
ambasadorul american, concluzionau că revoluția a luat sfârșit și că autoritatea regelui francez și a
nobililor a fost neutralizată, Franța fiind o țară liberală.

Revolta țărănească
Profund afectat de creșterea prețului pâinii și suferind de pe urmă șomajului în industria textilă, în
ianuarie 1789, țăranii au început să atace convoaiele cu cereale și proprietățile celor suspectați că
dețin stocuri. Convocarea Stărilor Generale a produs o agitație generală printre țărani, crezând că
regele nu le-ar fi cerut să-și formuleze doleanțele în caiete, dacă nu aveau intenția să facă ceva
pentru rezolvarea lor. După căderea Bastiliei, au izbucnit răscoale în Normandia și Franche Comte
împotriva împotriva impozitelor, dijmei și obligațiilor feudale. Legea și ordinea păreau să se
prăbușească oriunde. Pe marile domenii ale bisericii și ale altor proprietari de pământ se aflau
depozite de cereale ce au fost adunate că arenzi, drepturi feudale și dijme. În primăvară și vara
1789, au fost sigurele locuri în care grâul a fost păstrat în cantitate mare. Moșierii au fost
considerați deținători de stocuri și castelele lor au fost atacate, pentru că acolo țineau și les teriers.
Sute de castele au fost prădate și multe incendiate, iar moșierii și oamenii lor care au opus rezistență
au fost uciși. Atacul asupra castelelor, inspirat de evenimentele de la Paris, a fost inclus într-o serie
de evenimente denumit Marea Spaimă, care s-a menținut de la 20 iulie până la 6 august 1789,
plecând de la zvonul că bandele de tâlhari în slujba aristocrației vor distruge recolta. Țăranii s-au
înarmat pentru a-i aștepta pe bandiți și când aceștia n-au apărut, și-au întors furia asupra moșierilor.
Marea Spaimă s-a extins în toată Franța, exceptând zonele periferice
că Bretania, Alsacia și regiunea bască.