JEAN PAUL MARAT

ȚARĂ HORIA ANDREI

CLASA A X-A I
ÎNCEPUTURI
Jean Paul Marat s-a născut la Boudry, principatul Neuchatel, la
24 mai 1743, fiind al doilea din cei nouă copii ai familiei Marat.
Pleacă de acasă la vârsta de 16 ani, în căutarea de noi
oportunități. Un an mai târziu încearcă să participe la o
expediție de măsurare a traiectoriei planetei Venus, dar este
refuzat.
Ulterior se mută la Paris și studiază medicina, fără a obține
calificări oficiale. În 1765 se mută la Londra unde lucrează
neoficial ca medic și se împrietenește cu numeroși artiști și
arhitecți. Foarte ambițios, dar fără patronaj sau calificări, începe
să se insereze în scena intelectuală.
ACTIVITATE STIINTIFICA

În jurul anului 1770, Marat se mută la Newcastle pe Tyne, urmând ca în

1774 să publice prima sa lucrare politică, “Lanțurile sclaviei”, inspirată
de activitățile extraparlamentare ale deputatului fără drept și, mai târziu,
primar al Londrei, John Wilkes. Această lucrare i-a adus calitatea de
membru onorific al multor societăți patriotice. Până în 1776 publică o
serie de alte cărți despre politică și filozofie.
La Paris, reputația sa de medic extrem de eficient sub patronajul
marchizului de l'Aubespine i-au asigurat numirea ca medic la garda de
corp a contelui d'Artois, fratele cel mai mic al lui Ludovic al XVI-lea,
care urma să devină regele Carol al X-lea în 1824.
Marat înființează un laborator în casa marchizului de l'Aubespine cu
fonduri obținute servind ca medic de curte în cadrul aristocrației și, pe
baza experimentelor, publică lucrări științifice precum “Cercetări fizice
asupra focului”, “Descoperiri asupra luminii”, Cercetări fizice asupra
electricității”, la care se adaugă și cărți de drept.
 L’AMI DE PEUPLE
Marat se dedică în întregime politicii în 1788 când Adunarea
Notabililor îl sfătuiește pe Ludovic al XVI-lea să adune
Statele Generale pentru prima dată în 175 de ani. În ianuarie
1789 publică “Ofrandă patriei”, urmată, in iulie, de
“Constituția sau Proiect al Declarației drepturilor omului și
cetățeanului” care a stat la baza noii constituții a Franței.
La 12 septembrie 1789, Marat își înființează propriul ziar,
intitulat ”Publicistul parizian”, iar apoi “Prietenul
poporului”, în care atacă grupuri influente și puternice din
Paris, inclusiv Comuna, Adunarea Constituantă, miniștrii,
precum și, după 1790, contrarevoluționarii. Până în 1792,
Marat a fost adesea forțat să se ascundă, uneori în
canalizările din Paris, unde aproape cu siguranță și-a agravat
o boala cronică de piele pe care o avea.
INTRAREA IN VIATA POLITICA
Marat apare în public la insurecția din 10 august, când Palatul
Tuileries este invadat și familia regală se adăpostește în cadrul
Adunării Legislative. Scânteia pentru această revoltă a fost
Manifestul de la Brunswick, care a cerut zdrobirea Revoluției și a
contribuit la aprinderea indignării populare la Paris.
Pe măsură ce Comuna din Paris dobândește mai multă influență, se
formează un Comitet de supraveghere care îi include pe Marat,
Billaud-Varennes, Collot d'Herbois, Danton, Tallien, Panis și David.
Comitetul decide închiderea a patru mii de contrarevoluționari până
la sfârșitul lunii august 1792 si planifică ce să facă cu acești oameni,
în mare parte simpli, acum deținuți politici. Marat sugerează să fie
arși pe rug, dar acest lucru nu a fost votat de teamă să nu se dea foc
caselor de lângă închisori. Achitarea, pe 31 august 1792, a
guvernatorului regalist Fontainebleau, însă, determină comitetul să
înceapă notoriile masacre din septembrie, când mulți oameni,
inclusiv copii, au fost omorîți.
SALVAREA PARISULUI

Dupa pierderea Verdunului în fața prusacilor,

Adunarea Legislativă, la solicitarea Comunei din
Paris, emite pe 4 septembrie o declarație în care
promite că va lupta cu toate puterile sale
împotriva regelui și a guvernului regal. Ca
urmare, măcelul se încheie în aceeași zi și mulți
parizieni pleacă pe front. Urmează bătălia de la
Valmy (20 septembrie 1792), unde se
înregistrează prima victorie asupra inamicului de
la începutul războiului, una care salvează și
Parisul.
În septembrie 1792 Marat e ales în Convenția Națională ca
unul dintre cei 26 de deputați de Paris, deși nu aparținea
niciunui partid.
Când Franța este declarată republică la 22 septembrie,
Marat își redenumește ziarul ca „Jurnalul Republicii
Franceze”.
Poziția sa în timpul procesului regelui Ludovic al XVI-lea a
fost unică. El a declarat nedrept ca regele să fie acuzat
pentru ceea ce a făcut înaintea acceptării Constituției
franceze din 1791 și îl apără pe Guillaume-Chrétien de
Lamoignon de Malesherbes, consilierul regal.
MARAT SI GIRONDINII

După ghilotinarea lui Ludovic al XVI-lea pe 21

ianuarie 1793, până în mai, Marat se luptă cu
girondinii, despre care crede că sunt dușmani ascunși
ai republicanismului. Ura lui Marat față de girondini
devine din ce în ce mai accentuată, astfel încât Marat
abordează chiar tactici violente împotriva lor.
Girondinii se luptă pentru dreptate și cer ca Marat să
fie judecat în fața Tribunalului Revoluționar.
După ce încearcă să evite arestarea timp de câteva
zile, Marat este, în cele din urmă, închis. La 24
aprilie, el este adus în fața Tribunalului sub acuzațiile
pe care le-a tipărit în ziarele sale, declarații prin care
se solicită o crimă pe scară largă precum și
suspendarea Convenției. Marat se apăra și e achitat
de toate acuzațiile.
MOARTEA LUI MARAT

Căderea girondinilor din 2 iunie, ajutată de acțiunile lui François

Hanriot, noul lider al Gărzii Naționale, este una dintre ultimele
realizări ale lui Marat.
Silit să se retragă din Convenție din cauza bolii sale de piele, el
continuă să lucreze de acasă. Acum, când montagnardii nu mai au
nevoie de sprijinul său în lupta împotriva girondinilor, Robespierre și
alți lideri montagnardi încep să se separe de el, în timp ce Convenția îi
ignoră în mare măsură scrisorile.
In ziua de 13 iulie 1793, în timpul unei băi medicinale, Marat, în ciuda
protestelor soției, primește în audiență o tânără din Caen, Charlotte
Corday, o girondină sub acoperire, care susține că deține informații
vitale despre activitățile girondinilor fugiți în Normandia. La un
moment dat, Corday s-a ridicat de pe scaun, a scos din corset un cuțit
de bucătărie și îl infige puternic în pieptul lui Marat, secționând artera
brahiocefalică, aproape de inimă, provocându-i moartea.
BIBLIOGRAFIE

 https://en.wikipedia.org/wiki/Jean-Paul_Marat
 https://www.britannica.com/biography/Jean-Paul-Marat
 http://www.inquiriesjournal.com/articles/146/reflecting-on-the-life-of-a-revolutionary-jean-paul-marat
 https://www.telegraph.co.uk/news/2017/05/24/day-1743-birth-jean-paul-marat-french-revolutionary-killed-bath/