NMS Rechinul (S1)

NMS Rechinul (S1) si NMS Marsuinul (S2) in port

Submarinul Rechinul. Experienta primului razboi mondial scoase in evidenta neajunsuriledependentei de stainatate in ce a privit navele militare; pe de alta parte, politica de autarhie economica promovata in anii 30 dusese la dezvoltarea a importante unitati industriale. In aceste conditii Ministerul Aerului si Marinei a optat in 1937 intre mai multe oferte: pentru cea a uzinelor metalurgice din Resita (UDR) in colaborare cu firma JUS ,de construire la santierul naval Galati a unei nave plutitoare si a doua submarine S1 si S2. In 1941 cele doua submarine au fost lansate la apa ele fiind denumite Rechinul(S1) si Marsuinul(S2). Submarinul Rechinul a fost armat la 5 mai 1943 in cadrul unui ceremonial desfsurat chiar la bord. Rechinul a ajuns la Constanta la 24 mai 1943 si a intrat intr-o lunga perioada de probe avand mai multe defectiuni. Rechinul avea un deplasament M585/680 tone, armat cu sase tuburi lons torpile de 533 mm. Motoarele M.A.M.Diesel erau de fabricatie germana.

"Delfinul" care este succecesorul primului submersibil romanesc. Istoria actualului submarin "Delfinul" a inceput in anii '80, cand Ceausescu a ordonat achizitionarea unui submarin de la partenerul nostru de atunci, URSS. Guvernul a lansat comanda in 1985 si s-a optat pentru un submarin de atac din clasa KILO. Santierul naval Nizi Novgorod, aflat pe Volga, la 400 km SE de Moscova, a demarat lucrarile imediat. Doua echipaje romanesti au fost trimise la cursuri de pregatire in URSS. Receptia submarinului a avut loc in august 1986. Submersibilul a fost adus pe Volga si pe canale, pana la Sevastopol. Din pacate, submarinul nostru nu mai este operational din 1995, spre disperarea zecilor de submarinisti. Acumulatorii cu care se alimenteaza propulsorul electric au ajuns la epuizare, iar inlocuirea acestora nu s-a facut din lipsa fondurilor. Conform specialistilor, suma necesara repunerii sale in functiune se ridica la 22 milioane de dolari, cam un sfert din costul de achizitie al submersibilului. Exasperarea ofiterilor submarinisti a ajuns la culme cand, anul acesta, ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, a anuntat ca submarinul "Delfinul" nu intra in vederile moderne ale marinei militare si ca in curand, ca urmare a unor acorduri, submarinele vor disparea din Marea Neagra! Adica turcii, ucrainienii si rusii, la chemarea ministrului roman, isi vor distruge cu frenezie submarinele?! Unii au propus vinderea submarinului, dupa model bulgaresc, desi nu este deloc o arma depasita. "Delfinul" din clasa KILO are un deplasament de 2325 tone la suprafata, 3076 tone in imersiune, lungime 74,3 m, latime 10 m si pescaj 6,6 m. "Delfinul" poate ambarca 18 torpile sau 36 de mine si dispune de patru tuburi lansatoare. Submarinul dezvolta o viteza de 10 noduri la suprafata si 20 in imersiune, are o autonomie de 6.000 de mile marine la o viteza de trei noduri. Adancimea maxima de coborare este de 240 m. "Delfinul" este un submarin classic, cu propulsor electric. DIN VIATA UNUI FOST SUBMARINIST Scufundarea distrugatorului sovietic "Moskva" In anul 1940 am intrat in Scoala Navala din Constanta, pe care am absolvit-o la 10 mai 1942, obtinand gradul de Aspirant de Marina. La intrarea noastra in razboi, elev fiind, am facut practica "pe viu", ca tunar pe distrugatorul "Regina Maria", participand la lupta navala din 26 iunie 1941, impreuna cu distrugatorul "Marasesti", batalie care s-a terminat prin scufundarea distrugatorului sovietic "Moskva"[...]. Doua noi submarine, "Rechinul" si "Marsuinul", in ale caror proiecte au fost introduse ultimele

realizari tehnice in domeniu, se aflau in constructie, in anul 1942, la Santierul Naval din Galati... Prima misiune a "Rechinului" In aprilie 1944, submarinul "Rechinul" a fost declarat apt pentru a fi trimis in misiune. O misiune submarina in Marea Neagra, in perioada respectiva, diferea substantial de orice misiune similara desfasurata pe alte teatre de operatiuni navale. Angajarea intr-o confruntare deschisa presupune prezenta fata in fata a doua forte navale inamice, ceea ce in anii 1943/44, in Marea Neagra, nu putea avea loc, deoarece URSS, pierzand temporar teritoriul din hinterlandul tarmului nordic al Marii Negre, nu mai avea nevoie sa efectueze transporturi maritime de trupe si materiale. Ca o consecinta, submarinele romanesti si germane din zona, la prima vedere, nu-si justificau prezenta, caci URSS isi retrasese toata flota militara din bazinul Marii Negre, precum si ceea ce ii ramasese din flota comerciala, in porturile Batumi, Gagri, Ghelengic, Poti si Novorosiisk, de pe tarmul rasaritean al Marii Negre, pentru a o proteja si a o pastra intacta. In aceste conditii, submarinului "Rechinul" i s-au repartizat pentru supraveghere si atac diverse zone ce controlau intrarile si iesirile din porturi. Aceasta activitate meticuloasa, de prezenta continua in "coasta" inamicului, intr-o zona care ii apartinea si unde-si organizase o permanenta supraveghere, prin toate mijloacele ce le avea la dispozitie, ne impunea, ca prima masura de aparare, necesitatea de ne feri sa ne fie detectata prezenta in zona. 70 de zile de misiune sub apa Toate acestea in conditiile in care durata zilnica de iesire la suprafata, pentru ventilatie, refacerea rezervei de aer comprimat si reincarcarea bateriei de acumulatori, nu trebuia sa depaseasca 2-3 ore de noapte innourata sau fara luna. In majoritate, aceste iesiri la suprafata pentru realimentare erau urmate de o riposta a vanatorilor de submarine, care erau o prezenta continua in zona, si care-si reglau grenadele anti-submarin sa explodeze la adancimi de 2080 de metri, pentru a baleia spatiul pe orizontala si verticala. In perioada celor circa 70 de zile de misiune in zona, timp in care am schimbat in permanenta amplasamentul si practic am "zavorat" intrarile si iesirile din porturile supravegheate, am fost detectati de cateva zeci de ori, de fiecare data urmand bombardamente in adancime, uneori cu efecte dramatice asupra submarinului, dar care au fost suportate cu incapatinare, ramanand in zona pe toata durata ordonata a misiunii. Efectele acestor grenadari nu erau de neglijat si nici usor de suportat. Urmare a unor explozii violente produse in apropierea submarinului in imersune, a fost redusa rezerva de apa potabila, sub control strict, la circa 0,3 litri per om si zi, timp de 20 de zile. Intr-o situatie similara, infiltrarile de apa de mare si contactul lor cu reteaua de curent continuu a submarinului a produs, prin electroliza, vicierea aerului din submarin pana la limita asfixierii, ceea ce a determinat o iesire riscanta la suprafata, in plina zi, pentru a realiza o ventilatie fortata. Imi indrept gandurile catre acei camarazi de arme, unii in viata, altii plecati dintre noi, carora le pastrez cu respect o amintire si o recunostinta vie, indiferent daca era comandantul submarinului, Comandorul Corneliu Lungu, sau timonierul Tarigradeanu, sau mecanicul

sef Cpt. Witty, sau maistrul torpilor Radu, sau secundul Locotenent Argeseanu, sau maistrul telegrafist Geanoglu Cdor. ( R ) Ing. Alexandru Greceanu In 1938, la Santierul Naval Galati a inceput constructia a doua noi submarine: S1 si S2. S1, care a fost mai tarziu redenumit NMS Rechinul, a fost lansat la apa pe 5 mai 1941, dar de abia pe 9 mai 1943 a intrat oficial in dotarea Marinei Regale. Dupa perioada de testare, a fost declarat gata de actiune in aprilie 1944. Prima cruciera a NMS Rechinul a avut loc intre 20 aprilie si 15 mai 1944, sub comanda lt. cdor. Corneliu Lungu.. Misiunea sa era sa observe activitatea din portul Zonguldak, de unde plecau majoritatea navelor transportand carbunele exportat de Turcia. Aceasta era presata de Aliati sa intre in razboi de partea lor. In acest caz, submarinele si vedetele torpiloare ale Axei ar fi lansat un atac asupra acestui port. Dar deoarece Aliatii nu au putut oferi protectie si coastei de la Marea Neagra, turcii au refuzat oferta. Pe 28 aprilie submarinul a primit ordinul sa se indrepte spre baza navala sovietica de la Batumi, unde a ajuns a doua zi. I s-au semnalat doua crucisatoare in zona, dar nu le-a putut intalni. Pe 30 apilie, la 15:46, a fost atacat de un avion de patrulare, iar o ora si jumatate mai tarziu, doua vedete torpiloare l-au cautat, fara succes. Pe 3 mai, la 20:35, a observat din nou doua nave iesind din port, dar le-a pierdut in ceata dupa cateva ore, asa ca s-a reintors in zona de panda. Pe 5 mai Rechinul a evitat doua nave de patrulare la 20:54, iar ziua urmatoare un avion si o vedeta. Era clar ca apararea antisubmarin sovietica crescuse ca numar si calitate de la ultimele incursiuni ale Delfinului din anii 1941 42. Pana pe 12 mai s-a aflat in situatii similare, intalnind fie nave de patrulare, fie hidroavioane. Cum evacuarea Crimeei luase sfarsit, nu mai era necesara acoperirea ei cu submarinele. Rechinul s-a indeptat spre casa pe 13 mai, trecand prin sudul peninsulei, si a ajuns la Constanta pe 15 mai. Urmatoarea cruciera a fost si ultima a unui submarin romanesc in cel de-al doilea razboi mondial. A fost de asemenea cea mai lunga, durand de la 15 iunie pana pe 29 iulie 1944. Comandantul navei era cpt. Nicolae Turcanu. A fost o misiune de supraveghere la Novorosiisk. Pe 18 iunie a ajuns in zona ordonata, pozitionandu-se in apropierea Capului Utrs, la nord-vest de port. Ziua urmatoare, la 14:20, a evitat un avion si pe 25 iunie doua nave de patrulare. In consecinta, cpt. Turcanu a decis sa se deplaseze la sud-vest de Novorosiisk, in zona Capului Idokopass. Pe 27 iunie a observat doua vedete la ora 10:53, iar 5 ore mai tarziu s-au auzit explozii indepartate de grenade. Dimineata urmatoare, in jurul orei 3:30, doua vanatoare de submarine si-au facut aparitia in zona si la 5:00 au lansat primele grenade. Au fost 16 in total, din care 4 au explodat foarte aproape, producand pagube minore. Pe 1 iulie s-a intors in apropierea Capului Utrs, ca pe 4 iulie sa fie iar langa Idokopass. A fost vanat si grenadat de la 1:35 la 7:30. Doua zile mai tarziu, s-au auzit iar explozii mai departe si Rechinul s-a mutat in zona Capului Utrs, unde a ramas pana pe 10 iulie, cand iar a schimbat pozitia. A repetat manevra pe 16 iulie si apoi iar pe 18 iulie. Acest schimb frecvent de zone de actiune a impiedicat Flota Marii Negre sa-l localizeze. Pe 18 iulie era la Capul Idokopass, unde a fost in sfarsit gasit a doua zi si atacat cu 38 de grenade intre 3:35 si 4:10. Astfel, pe 20 iulie s-a indreptat spre nord, unde a fost din nou localizata pe 23 iulie. Ziua urmatoare, a fost vanat de la 9:20 si 12:25 si s-au numarat 43 explozii, din care 21 foarte aproape. Pe 27 iulie a primit ordinul de intoarcere acasa, ajungand la Constanta dupa 2 zile.

Specificatii tehnice
Echipaj Deplasament la suprafata Deplasament in imersiune 45 585 t 680 t

Lungime Latime Pescaj Viteza maxima la suprafata Viteza maxima in imersiune Autonomie Tunuri Mitraliere Tuburi lans-torpile

58 m 5,6 m 3,6 m 17 noduri 9 noduri 7000 mile 1 x 88 mm 1 x 20 mm 6 (4+2) x 533 mm