Cuirasatul Bismarck

Bismarck a fost o navă de război germană din timpul celui de al Doilea Război
Mondial. Având un deplasament nominal de 41.700 tone și o greutate cu încărcătură completă
de 53.200 tone, „Bismarck” era cea mai mare navă de război din istorie la data lansării sale la
apă, în septembrie 1939. Echiparea și probele navei au durat până în aprilie 1941.
Nava Bismarck a fost proiectată între anii 1933-1934. Planurile navei au fost puse la
punct la sfârșitul anului 1934 de către inginerii germani. Proiectanții germani au descoperit
repede faptul că o navă rapidă și bine înarmată nu putea să se limiteze la 35.000t .De
asemenea, canalul Kiel, care făcea legătura între Wilhelmshaven și Marea Baltică, avea o
adâncime minimă de 10,2 metri, ceea ce impunea restricții suplimentare tonajului navei
Nava a avut 251m lungime, 36m lățime, 10,5m pescaj maxim (cu încărcătură
maximă). Deplasament cu încărcătură de război: 53.500 tone.

Armament și proiecție .
Nava de război Bismarck a avut 4 tunuri duble, 16 șalupe de evacuare, 4 avioane
„Arado Ar 196”. Echipajul navei era de peste 2250 de oameni, autonomia de 8100mile
marine. Tonajul proiectat fost de 41.700tone , tonajul construit 45.950tone și tonajul maxim
50.300tone .
Bismarck reprezenta de asemenea nava-amiral a flotei germane, și cea mai mare navă
de război lansată vreodată de șantierele navale europene. Acest record nu a fost depășit până
în ziua de astăzi. În urma unor pregătiri, nava a fost trimisă în prima și ultima sa misiune
alături de crucișătorul greu ,,Prinz Eugen” în luna mai 1941. În urma unei misiuni epice,
atacat de peste 50 de nave britanice, Bismarck a fost extrem de grav avariată iar echipajul a
scufundat nava în dimineața de 27mai 1941.
Marile puteri au început să conștientizeze vulnerabilitatea marilor nave de război în
fața avioanelor lans-torpilă, fapt ce a determinat schimbarea priorităților de construcție.
Astfel, Japonia, Marea Britanie și S.U.A. au început să pună accentul mult mai mult pe port-
avioane.
Chila navei Bismarck și a navei-soră Tirpitz a fost începută în 1936. După 3 ani,
scheletul navei era complet, și a început echiparea sa. Oțelul folosit pentru construcție era un
oțel omogen foarte rezistent numit ST52. Armura era montată și distribuită după un algoritm
complex care anticipa cele mai probabile traiectorii ale proiectilelor inamice pentru a le bloca
corespunzător. Alte nave de pe vremea aceea aveau armuri de 380 sau chiar 400mm, aceasta
avea armura de doar 320mm, plăcile de blindaj erau în general dispuse în sistem dublu, cu o
armură secundară poziționată în spatele armurii principale. În acest fel anumite porțiuni ale
navei aveau o armura de 540mm oțel .
Plăcile de armura erau testate iar minereul de fier folosit era importat din Suedia,
accentul a fost pus pe calitatea materialelor utilizate. Din punct de vedere al rezistenței la
spargere, rupere, perforare nave era comparabilă calitativ cu centurile cuirasatelor britanice,
considerate cele mai rezistente din lume.
 Artileria navei era compusă din 3 categorii de tunuri.
Artileria principală care era formată din 8 tunuri de 380mm, grupate în 4 turele. Tunurile erau
de producție Krupp. Viteza inițială a proiectilului era de 825-835m/s, iar dispersia turelelor
era de circa 150m la 25.000m. Rata normală de tragere era de 2 proiectile pe minut dar în
condițiile de lupta sistemul de re-încărcare a dovedit că o rată de tragere de 3,3 proiectile pe
minut era posibilă, pentru salve la distanță de maxim 20km. Tunurile de 380mm de pe
Bismarck puteau atinge o țintă situată la maximum 36,5km distanță. Turelele erau blindate cu
plăci de oțel de 190-340mm grosime, iar postamentul lor avea blindaj de 220-360mm. Aceste
tunuri s-au dovedit a fi deosebit de eficiente.
Artileria secundara era alcătuită din 12 tunuri de 150mm cu tragere rapidă, grupate în 6
turele, câte 3 pe fiecare bord al navei.
Artileria anti-aeriană era alcătuită din 16 tunuri de 105mm, grupate în 4 turele cvadruple și
20 de tunuri duble de 20mm.

Viteza maximă a navie este un secret militar însă cercetătorii istorici din ultimii 50 de
ani presupun că nava putea ajunge la 55,56 km/h (cu o încărcătură maxima de 53.000t).
Propulsie, fiecare turbină era conectată la un ax cu lungimea de 50-55m, care punea în
mișcare elicele navei. Fiecare elice avea diametrul de 4.7m și la putere maximă, se puteau roti
de 270 ori/minut.
Echipament de bord, functionarea sistemul de conducere al focului. Inamicul putea fi
detectat de către avioanele de la bord sau de directorul principal. Distanța până la țintă era
estimată și apoi trimisă electric calculatoarelor de bord. Viteza și orientarea țintei erau
estimate, iar estimările trimise către calculatoare. Viteza vântului, temperatura aerului,
înclinația relativă a navei proprii, temperatura din magazii toate acestea erau măsurate cu
ajutorul unor senzori de bord iar informațiile erau trimise către calculatoare. Calculatoarele
transmiteau automat comenzi de dirijare a tunurilor pentru a lovi ținta în punctul în care urma
să se afle .
Nava Bismarck era dotată cu 3 radare și 6 directiare de tir. Radarele operau pe
frecvența de 368 MHz și aveau o rază maximă de 25 km, având mai mult un rol de confirmare
a distanței. Directorul principal de tir, de tip Basigerat BG, situat în vârful turnului blindat-
provă, capabil să descopere nave până la 35 km distanță. Eroarea la identificarea a distanței
era în general de 20m la 20 km și 50m la 30 km. Directorul principal avea 10,5m lățime și 4m
înălțime. Nava avea 5 directoare secundare, unul era plasat în turnul-blindat pupa și câte unul
montat pe fiecare turelă principală. Ele aveau o precizie mai slabă decât a directorului
principal.
Nava avea și alte echipamente precum: echipament de bruiaj electronic, hidrofoane
pentru detectarea torpilelor și a submarinelor și un sistem de de-magnetizare a chilei, care
reducea foarte mult riscul de atașare a minelor magnetice.
Echiparea lui Bismarck s-a încheiat pe data de 24 august 1940. Testele au început din
luna septembrie. Comandantul navei a fost numit Ernst Lindemann. În testul executat în luna
octombrie 1940 la un deplasament de 43.000 tone, și o putere de 118.000 cai putere, în apă
de mică adâncime, nava a obținut o viteză de 28,36 noduri. Manevrele de luptă și testele
artileriei au început în noiembrie. Comandantul navei a fost nemulțumit de lipsa pieselor de
schimb, a insuficientei ajustări a calculatoarelor de bord și a lifturilor de muniție. Ca urmare
nava a intrat din nou în port pentru remedierea problemelor. Abia în martie 1941 au fost
reluate testele, echipajul având în această perioadă permisie pe perioadă nedeterminată.
Testele din martie au fost mai bune decât cele din noiembrie, însă existau destul de multe
probleme tehnice, iar echipajul era nepregătit aceasta având doar o lună de experiență la bord.
Deoarece nu existau prea multe nave disponibile, cuirasatul Bismarck și crucișătorul greu
Prinz Eugen au fost desemnate pentru raid.

Misiunea Rheinubung
La începutul lunii mai 1941, Bismarck și Prinz Eugen au început pregătirile de
misiune. Navele au plecat din port la 19 mai 1941, înaintând spre nord- est până în
strâmtoarea Danemarcei. În seara de 23 mai crucișătoarele briatnice cât și radarele de pe
Bismarck s-au detectat între ele. În seara aceea Bismarck a dat primele proiectile iar
crucișătoarele britanice s-au retrast și au început să mențină o distanță de minim 20km față de
escadrila germană. Din dimineața zilei de 24 mai, navele germane au fost monitorizate atent
de britanici. Infornațiile transmise de cele două crucișătoare au fost direcționate către rețeaua
de interceptare. Cele mai apropiate unități erau crucișătorul de bătălie Hood și cuirasatul
Prince of Wales, escortate de 4 distrugătoare.
Bătălia din Strânsoarea Danemarcei a avut loc în dimineața de 24 mai. Aceasta bătălie
s-a încheiat cu victoria navelor germane. Primul crucișător britanic care a fost nimicit de către
germani s-a numit Hood. Bismarck și Prinz Eugen au deschis focul cu toată artileria, cu o
precizie nimicitoare. Proiectilele grele au lovit din plin nava-amiral a flotei britanice. Unul
dintre aceste proiectile a perforat armura magaziilor de muniții, provocând explozia aproape
instantanee a navei, care s-a rupt în 2 bucăți și s-a scufundat imediat. După aceea atenția a fost
îndreptată către Prince of Wales, care a primit în 5 minute 8 lovituri (5 de pe Bismarck, 3 de
pe Prinz Eugen), și s-a retras cu avarii serioase, sub o perdea de fum, cu mare parte din ofițerii
seniori uciși și cu 600 de tone de apă intrate în chilă prin rupturile plăcilor de oțel.
Britanicii au emis imediat faimosul ordin "Scufundați cuirasatul Bismarck!", ceea ce a
pornit o adevărată hăituială în Atlanticul de Nord. Două portavioane, trei cuirasate și 40 de
nave mai mici au pornit către nava Bismarck. Într-o mișcare curajoasă, cuirasatul Prince of
Wales, deși avariat și cu viteza limitată la 26 de noduri, a încercat să intercepteze din nou
navele germane, escortat fiind de crucișătoarele Suffolk și Norfolk. Prince of Wales și
Bismarck au schimbat circa 20 de salve, fără rezultat, din cauza distanțelor foarte mari. Încet
navele Britanice au rămas în urmă, iar o manevră îndrăzneață a căpitanului lui Bismarck a
pierdut contactul radar definitiv.
Nava Bismarck era căută frenetic de către britanici. Abia pe 26 mai acesta a fost
descoperit, în sud-estul insulelor britanice. Bismarck a fost avariat de către 12 avioane lans-
torpilă, care au reușit una sau două lovituri. Avioanele britanice au reușit încă două lovituri cu
torpilele în centrul navei, care au cauzat foarte puține avarii, și o a doua fatală, în zona pupa,
blocând ambele cârme ale navei. Bismarck a fost grav avariată iar acum se putea deplasa doar
cu 12-15noduri pe o direcție prestabilită. Din nefericire, această direcție era tocmai cea din
care se apropiau unitățile grele ale Home Fleet – cuirasatele King George Vth, Rodney, două
crucișătoare grele, un crucișător ușor, escortate de patru distrugătoare. Ultima bătălie a avut
loc pe data de 27 mai 1941 când nava Bismarck s-a și scufundat . Starea mării s-a înrăutățit iar
nava putea sa se deplaseze doar cu o viteza de 7-8 noduri. Bismarck a fosta atacat de patru
nave britanice. Prima lovitură asupra lui Bismarck a reușit să îi blocheze turelele la prova. Cu
toate acestea, cuirasatul german a continuat să tragă bine, avariind ușor două dintre navele
Britanice. Din păcate turnul de conducere a focului a fost lovit în plin de una sau două
proiectile de 406mm iar turnul blindat secundar a fost scos din lupta. Astfel nava germană a
rămas doar cu un sistem, capabil sa răspundă provocărilor. Navele britanice s-au apropiat
foarte multe iar 70 de proiectile de 356 și 406mm și 300 de proiectile de 203mm au lovit
cuirasatul german în agonie. Patru sau cinci torpile lansate de escadra britanică și-au găsit de
asemenea ținta. Cu toate acestea, Bismarck continua să plutească, deși suprastructurile erau
cuprinse de flăcări. Echipajul a deschis valvele etanșe, provocând inundarea bruscă a navei.
Bismarck s-a scufundat, împreună cu circa 400-500 de membri ai echipajului.

Dicționar
Pupa – partea de dinapoi a navei
Prova – partea din față a corpului navei
Nod – viteza de deplasare a nevelor
Turelă – locaș blindat care se poate roti în jurul unui ax și care adăpostește tunurie
Cuirasat – navă de rozboi forte mare, blindată cu o baterie de tunuri principale de calibru mare
Crucișător – nava de luptă de până la 30.000 de tone prevăzută cu cuirasă dotată cu artilerie de
calibru mijlociu și mare, cu rachete

Bibliografie - https://ro.wikipedia.org/wiki/Bismarck