MISTERIOASA

OPERAȚIUNEA
HIGHJUMP
January 17, 2014Uncategorized
Operțiunea HIGHJUMP este una dintre cele mai controversate ale istoriei, numita
oficial “The United States Navy Antarctic Developments Program “, fiind organizata
de amiralul american Richard E. Byrd si condusa de amiralul Richard H. Cruzen.
Aceasta operatiune a inceput in 26 august 1946 si a durat pana in 1947, desfasurand o
forta militara impresionanta : 13 nave , 26 de aeronave si 5000 de oameni. Printre
aceste nave s-au aflat portavionul USS Philippine Sea , submarinul militar USS
Sennet si doua distrugatoare :  USS Brownson si USS Henderson. Scopul principal al
acestei operatiuni a fost de a stabili in Antartica o baza de cercetare cu numele de
“Little America IV” . Amplasamentul viitoarei baze de cercetare a fost ales exact pe
teritoriul descoperit de nazisti in 1939, prin Alfred Ritscher un capitan din marina
germana, si denumit ca New Swabia.

Trebuie sa ne punem urmatoarele intrebari:

De ce aceasta opertiune asa zis de cercetare a avut nevoie de o desfasurare atat de

mare de forte militare?
 De ce s-a ales teritoriul descoperit de nazisti in 1939 ca amplasament pentru viitoarea
baza de cercetare americana?

Pentru a raspunde la aceste intrebari trebuie sa cautam un pic mai adanc in istorie.

1. HARTA LUI PIRI REIS

Piri Reis a fost un ofițer turc care a trăit in secolul al XVI-lea și de la care ne-a rămas
un document extraordinar. Povestea începe cândva prin anii 1510, în largul Mării
Egee…După un abordaj surprinzător și o luptă sângeroasă corăbiile inamice sunt
scufundate iar prinșii sunt aduși in fata lui Piri Reis. Soarta era hotărâtă dinainte, dar
amiralul obișnuia să-i cerceteze personal pe cei capturați. Rareori ierta, iar în ziua
aceea părea și mai întunecat. Din șirul lung de marinari unul se aruncă la picioarele lui
strigând: “Luminate, îndurare!”. Era cu fruntea liptă de punte, iar în mâinile intinse
deasupra capului avea un sul. Un semn și aghiotantul a smuls petecul de piele pe care
l-a desfăcut pe dunetă. Dintr-o dată amiralul a devenit atent. Era o hartă…o hartă
venită din adâncurile istoriei umanității. De ce spun asta? Fiindcă avea contururi
străvechi, de pe vremea când marile ghețuri încă nu cuprinseseră ținuturile înghețate
de acum. Timpul și-a continuat scurgerea. Amiralul a fost scurtat de cap pentru că s-a
împotrivit sultanului, iar harta a intrat in biblioteca acestuia…

După aproape patru secole, in anul 1929, cineva descoperă, întâmplător, într-un palat
din Istanbul, o bucată de piele de gazelă, care părea să reprezinte o hartă. Erau
conturate foarte precis coasta de vest a Africii, coasta estică a Americii de Sud și
coasta nordică a Antarcticii, iar printre însemnările făcute, pe ea stătea imprimat, in
limba arabă: “Această hartă a fost scrisă de Piri Ibn Haji Mehmet, nepotul lui Kemal
Reis, din Gallipoli, in luna lui muhharem din anul 919”, adică martie–aprilie 1513.
Era aceeași hartă pe care amiralul turc o găsise cu mai bine de 400 de ani in urmă.
Până in anul 1953 documentul nu a atras atenția lumii știintifice, dar în momentul în
care este incredițată marinei americane pentru studiu, se trag concluzii incredibile:
– are peste 5.000 de ani, probabil este o hartă mai veche decat gheața care acoperă
Antarctica;
– se pare că este harta pe care a folosit-o și Columb ca să “descopere” America.
Documentul prezintă informații precise referitoare la relief, la cursurile râurilor și la
amplasarea munților acestei regiuni, date imposibil de adunat de către Columb între
anii 1492 si 1513;
– este o hartă facută din avion sau alt aparat de zbor, o hartă mai detaliată decât hărțile
armatei americane;

– doar cartografi foarte experimentați din zilele noastre ar putea desena o hartă cu un
grad de acuratețe atât de mare.

Antarctica a fost descoperită in anul 1820, dar harta lui Piri Reis ilustrează țărmul său
nordic cu 300 de ani înainte ca cineva să știe de existența sa. Mai mult chiar, harta nu
indica linia de coastă a Antarcticii descrisă de calota glaciară, ci marginea de sub
gheață a acesteia, pământul adică.

Erich von Daniken subscrie teoriei, aducându-i însa completări îndrăznețe. El crede că
se poate vorbi despre o intervenție a extratereștrilor. Aceștia ar fi dăruit oamenilor din
vechime o fotografie făcută din spațiul cosmic. O astfel de imagine ilustreaza
continentele situate mai departe de centrul imaginii, “alunecând in jos”, la fel cum se
intamplă pe harta lui Piri Reis.
Putem trage cu certitudine o singură concluzie: cândva, pe Terra, au existat civilizații
mult mai avansate decât cea actuală .

Antartica prezentata in Harta lui Piri Reis

 
  

2. ANTARTICA SI NAZISTII

Începând cu 1938 naziştii au început să trimită numeroase expediţii spre

regiunea Queen Maud din Antarctica. Majoritatea acestor frecvente si constante
expediţii porneau din Africa de Sud. Au fost cartografiaţi peste 370.000 km
pătraţi din continentul îngheţat, germanii descoperind vaste regiuni care nu erau
acoperite de gheată, lacuri cu apa calda si numeroase peşteri. Diferite echipe
ştiinţifice au fost trimise in aceste zone : botanişti, zoologi, biologi marini etc, in
aceasta misiune secreta fiind implicate multe divizii din guvernul nazist. Toate
aceste expediţii au culminant prin revendicare de către Germania a acestor
teritorii. Numele ales pentru aceasta colonie a fost Neuschwabenland sau New
Swabia si a fost delimitata prin aruncarea din avioane a sute de ţăruşi având
ataşaţi de ei steagul cu svastică. Astfel, după ce toate aceste date au fost strânse,
in New Swabia au început să ajung echipe tehnice care au construit baze militare
subterane, porturi pentru submarine, toate bine camuflate. Noua baza-oraş este
numita New Berlin sau Base 211.

In vasele militare, civile si submarine au fost aduse materiale de construcţii, provizii si

armament. Chiar înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial doua submarine,
U-530 si U-977, au dus in aceste baze oamenii de ştiinţa care se ocupau cu studiul si
dezvoltarea discurilor anti-gravitaţionale precum si ultimele componente ale acestora (
multe din aceste componente au fost transportate aici in timpul războiului ) si alte
numeroase schiţe si proiecte ale farfuriilor zburătoare proiectate in Germania.
     

Proiectarea, construirea si testarea unor aparate de zbor experimentale sub forma de

discuri de către nazişti nu pare a fi o afirmaţie hazardata, luând in in calcul progresul
tehnic german de la sfârşitul războiului ( amintesc aici doar de avioanele cu reacţie
Messerschmitt Me 262 si primele rachete balistice V1, V2 ). In ultimul timp ies la
suprafaţa noi informaţii si documente despre aceste aparate de zbor, informaţii care
sunt preluate si difuzate de canale media credibile: Discovery si History Channel. Au
fost descoperite numeroase schiţe ale acestor “farfurii zburătoare” după război, iar
piloţii aliaţi raportau constant întâlniri deasupra Germaniei cu celebrele “Foo
Fighters“. Întreg programul spaţial american ( incluzând zborul spre Luna cu Saturn V
) a fost conceput si realizat pe baza studiilor in domeniul rachetelor ale lui Wernher
Von Braun ( nazistul “bun” si fost ofiţer SS ), racolat de americani la sfârşitul
războiului împreuna cu echipa sa de oameni de ştiinţa de la Peenemünde. Deasemenea
avioanele cu reacţie americane si sovietice care se întâlneau pe cerul peninsulei
Coreene in timpul războiului din anii 1950, erau aproape identice, ele fiind realizate
după aceleaşi schiţe ale unui viitor avion cu reacţie nazist, furate din Germania atât de
către sovietici cat si de americani.
3. OPERATIUNEA MILITARA HIGHJUMP

Un film documentar a fost prezentat în 2006 pe micile ecrane și a adus noi

informații șocante despre ceea ce a însemnat misiunea americană din Antarctica
efectuată între anii 1946-1947.

Programată inițial pentru o perioadă de numai șase luni, expediția a purtat numele de
“The United States Navy Antarctic Development Program” și numele operațional
de Highjump. Desfășurarea armată americană pe continentul înghețat a fost una de
proporții, pentru că au fost angrenați peste 4700 de soldați, un port avion și numeroase
avioane de susținere.

Expediția a fost condusă de celebrul amiral Richard Byrd, care a avut ordine clare de a
extinde suveranitatea SUA pe o suprafață cât mai mare din Antarctica.

Expediția lui Byrd s-a încheiat după numai 8 săptămâni cu foarte multe decese.
Soldații cădeau ca secerați, fără nici un motiv aparent real. În primul interviu pe care
l-a acordat amiralul american posturilor de televiziune a fost în clipa în care a ajuns
într-unul din porturile din Chile. Primele sale cuvinte au încremenit pur și simplu o
națiune pentru că armata americană a “întâlnit un inamic care poate zbura cu viteze
incredibile de la un pol la celălalt“.

Declarațiile lui Byrd au fost preluate, la vremea respectivă, de toate publicațiile din
Chile, dar niciodată de presa americană. Motivele sunt lesne de înțeles, serviciile
secrete americane nu știau cu cine se confruntau în Antarctica și nu au vrut să
panicheze populaţia. Cel puțin aceasta a fost punctul de vedere al autorităților cu
privire la operațiunea Highjump.

Această liniște mormântală a dat naștere celor mai bizare presupuneri. Cei mai mulți
dintre oamenii de știință americani s-au întrebat ani la rândul cu ce inamic necunoscut
a putut să se confrunte armata americană în Antarctica.

După colapsul URSS și inclusiv al KGB din 1991, arhivele secrete rusești au fost
făcute publice. Astfel, un reporter rus a reușit să intre în posesia unui document secret,
comandat de Stalin cu privire la acțiunea americană a lui Byrd în Antarctica din 1946-
1947. Spionii ruși din SUA i-au transmis lui Stalin că SUA a încercat prin toate
mijloacele posibile să distrugă o bază nazistă în Antarctica. Pe drum, armata a fost
atacată de mai multe OZN-uri misterioase. În acest fel zeci de avioane americane au
fost prăbușite și numeroși soldați omorâți.
Interesant mai este faptul că în același raport era specificat faptul că farfuriile
zburătoare trăgeau cu un fel de laser care provoca daune incredibil de mari. Cei care
controlau navele spațiale, fie naziștii sau poate o altă nație care își duce existența sub
gheața groasă din Antarctica, dețineau un nivel tehnologic extrem de avansat, la care
nici în prezent nu a ajuns omenirea.

Mai mult de atât, este cunoscut faptul că amiralul Karl Dönitz a declarat chiar în
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial că flota de submarine este mândră pentru
că a reușit să-i construiască Führer-ului, într-o altă parte a lumii, o bază militară
inexpugnabilă. Conform istoricilor această bază nazistă ar fi fost construită în
Antarctica, loc în care se presupune că ar fi fugit Hitler în 1944 pentru a trăi în liniște
și pace.

Concluzile le trageti singuri!

Operațiunea Highjump (1946-

1947) și Baza 211 a naziștilor din
Antarctica
BY DEPARTAMENTUL DE INFORMAȚII ROMÂNIA (DIR) · MARȚI, 13 IULIE 2021
Distribuie!
more

Salvează by 
Salvează

Distribuiți

„Antarctica si nazistii

Începând cu 1938 naziştii au început să trimită numeroase expediţii spre

regiunea Queen Maud din Antarctica. Majoritatea acestor frecvente si
constante expediţii porneau din Africa de Sud. Au fost cartografiaţi peste
370.000 km pătraţi din continentul îngheţat, germanii descoperind vaste
regiuni care nu erau acoperite de gheată, lacuri cu apa calda si numeroase
peşteri.

Diferite echipe ştiinţifice au fost trimise in aceste zone : botanişti, zoologi,

biologi marini etc, in aceasta misiune secreta fiind implicate multe divizii din
guvernul nazist. Toate aceste expediţii au culminant prin revendicare de către
Germania a acestor teritorii.

Numele ales pentru aceasta colonie a fost Neuschwabenland sau New Swabia
si a fost delimitata prin aruncarea din avioane a sute de ţăruşi având ataşaţi de
ei steagul cu svastică. Astfel, după ce toate aceste date au fost strânse, in New
Swabia au început să ajung echipe tehnice care au construit baze militare
subterane, porturi pentru submarine, toate bine camuflate. Noua baza-oraş
este numita New Berlin sau Base 211.
In vasele militare, civile si submarine au fost aduse materiale de construcţii,
provizii si armament. Chiar înainte de sfârşitul celui de-al doilea război
mondial doua submarine, U-530 si U-977, au dus in aceste baze oamenii de
ştiinţa care se ocupau cu studiul si dezvoltarea discurilor anti-gravitaţionale
precum si ultimele componente ale acestora ( multe din aceste componente au
fost transportate aici in timpul războiului ) si alte numeroase schiţe si proiecte
ale farfuriilor zburătoare proiectate in Germania.

Proiectarea, construirea si testarea unor aparate de zbor experimentale sub

forma de discuri de către nazişti nu pare a fi o afirmaţie hazardata, luând in in
calcul progresul tehnic german de la sfârşitul războiului ( amintesc aici doar
de avioanele cu reacţie Messerschmitt Me 262 si primele rachete balistice V1,
V2 ).

In ultimul timp ies la suprafaţa noi informaţii si documente despre aceste

aparate de zbor, informaţii care sunt preluate si difuzate de canale media
credibile: Discovery si History Channel. Au fost descoperite numeroase schiţe
ale acestor “farfurii zburătoare” după război, iar piloţii aliaţi raportau constant
întâlniri deasupra Germaniei cu celebrele “Foo Fighters“.

Întreg programul spaţial american ( incluzând zborul spre Luna cu Saturn V )

a fost conceput si realizat pe baza studiilor in domeniul rachetelor ale lui
Wernher Von Braun ( nazistul “bun” si fost ofiţer SS ), racolat de americani la
sfârşitul războiului împreuna cu echipa sa de oameni de ştiinţa de la
Peenemünde.

De asemenea, avioanele cu reacţie americane si sovietice care se întâlneau pe

cerul peninsulei Coreene in timpul războiului din anii 1950, erau aproape
identice, ele fiind realizate după aceleaşi schiţe ale unui viitor avion cu reacţie
nazist, furate din Germania atât de către sovietici cat si de americani.

Ooperatiunea militara Highjump

Un film documentar a fost prezentat în 2006 pe micile ecrane și a adus noi

informații șocante despre ceea ce a însemnat misiunea americană din
Antarctica efectuată între anii 1946-1947.
Programată inițial pentru o perioadă de numai șase luni, expediția a purtat
numele de “The United States Navy Antarctic Development Program” și
numele operațional de Highjump. Desfășurarea armată americană pe
continentul înghețat a fost una de proporții, pentru că au fost angrenați peste
4700 de soldați, un port avion și numeroase avioane de susținere.

Expediția a fost condusă de celebrul amiral Richard Byrd, care a avut ordine
clare de a extinde suveranitatea SUA pe o suprafață cât mai mare din
Antarctica.

Expediția lui Byrd s-a încheiat după numai 8 săptămâni cu foarte multe
decese. Soldații cădeau ca secerați, fără nici un motiv aparent real. În primul
interviu pe care l-a acordat amiralul american posturilor de televiziune a fost
în clipa în care a ajuns într-unul din porturile din Chile. Primele sale cuvinte
au încremenit pur și simplu o națiune pentru că armata americană a “întâlnit
un inamic care poate zbura cu viteze incredibile de la un pol la celălalt“.

Declarațiile lui Byrd au fost preluate, la vremea respectivă, de toate

publicațiile din Chile, dar niciodată de presa americană. Motivele sunt lesne
de înțeles, serviciile secrete americane nu știau cu cine se confruntau în
Antarctica și nu au vrut să panicheze populaţia. Cel puțin aceasta a fost
punctul de vedere al autorităților cu privire la operațiunea Highjump.

Această liniște mormântală a dat naștere celor mai bizare presupuneri. Cei
mai mulți dintre oamenii de știință americani s-au întrebat ani la rândul cu ce
inamic necunoscut a putut să se confrunte armata americană în Antarctica.

După colapsul URSS și inclusiv al KGB din 1991, arhivele secrete rusești au
fost făcute publice. Astfel, un reporter rus a reușit să intre în posesia unui
document secret, comandat de Stalin cu privire la acțiunea americană a lui
Byrd în Antarctica din 1946-1947.

Spionii ruși din SUA i-au transmis lui Stalin că SUA a încercat prin toate
mijloacele posibile să distrugă o bază nazistă în Antarctica. Pe drum, armata a
fost atacată de mai multe OZN-uri misterioase. În acest fel zeci de avioane
americane au fost prăbușite și numeroși soldați omorâți.
Interesant mai este faptul că în același raport era specificat faptul că farfuriile
zburătoare trăgeau cu un fel de laser care provoca daune incredibil de mari.
Cei care controlau navele spațiale, fie naziștii sau poate o altă nație care își
duce existența sub gheața groasă din Antarctica, dețineau un nivel tehnologic
extrem de avansat, la care nici în prezent nu a ajuns omenirea.

Mai mult de atât, este cunoscut faptul că amiralul Karl Dönitz a declarat chiar
în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial că flota de submarine este
mândră pentru că a reușit să-i construiască Führer-ului, într-o altă parte a
lumii, o bază militară inexpugnabilă.”

Misterul operațiunii Highjump

BY DEPARTAMENTUL DE INFORMAȚII ROMÂNIA (DIR) · LUNI, 19 OCTOMBRIE 2020
Distribuie!
more

Salvează by 
Salvează

Distribuiți

„Operatiunea Highjump (OpHjp), numita oficial in engleza ca The United

States Navy Antarctic Developments Program, 1946-1947, a fost o operatiune
americana in Antarctica organizata de amiralul Richard E. Byrd Jr., USN (r) si
condusa de amiralul Richard H. Cruzen.

Acesta operatiune a fost lansata la 26 august 1946 si a durat pana in 1947. A

fost desfasurata o forta impresionanta: 5.000 de oameni, 13 nave si 26 de
aeronave, fiind cea mai mare expeditie antarctica din istorie. Misiunea
principala a Operatiunii Highjump a fost de a stabili in Antarctica baza de
cercetare Little America IV.

In 1946, secretarul american al Marinei James Forrestal a adunat o uriasa

forta navala de amfibii pentru o expeditie antarctica ce urma sa dureze sase–
opt luni. Pe langa nava-amiral USS Mount Olympus si portavionul USS
Philippine Sea, ea continea treisprezece vase de suport ale Marinei, sase
elicoptere, sase barci zburatoare, doua operatoare de hidroavion si
cincisprezece alte avioane.

Grupul a sosit in Marea Ross la 31 decembrie 1946, si a efectuat observatii

aeriene asupra unei zone intinsa cat jumatate din Statele Unite, cartografiind
zece noi lanturi muntoase. Zona principala acoperita a fost coasta de est a
Antarcticii de la 150 de grade longitudine estica pana la meridianul
Greenwich.

Operatiunea Highjump este, de asemenea, asociata cu teoria pamantului gol,

ipoteza intraterestra si OZN-urile, OZN-urile si al Treilea Reich si cu baza
nazista New Swabia, generand astfel numeroase teorii ale conspiratiei. Unele
dintre aceste teorii sugereaza ca scopul expeditiei nu a fost unul stiintific, ci
militar.

Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca mai mult de jumatate dintre navele care
au participat la aceasta operatiune au fost parte a Marinei SUA si ca regiunea
in care a avut loc misiunea a fost revendicata anterior de catre Germania
nazista la 19 ianuarie 1939 in urma unei expeditii germane.”[1]

SURSE
MISTERIOASA „OPERAȚIUNE
HIGHJUMP”
By Redactia
Posted on 24/03/2018
27 min read
0
 0



 Share on Facebook  

 Share on Twitter

 
 Share on Google+
 
  Share on Reddit
 
  Share on Pin terest
 
  Share on Lin kedin
 
  Share on Tumblr

Operțiunea HIGHJUMP este una dintre cele mai controversate ale istoriei,
numita oficial “The United States Navy Antarctic Developments Program“, fiind
organizata de amiralul american Richard E. Byrd si condusa de amiralul Richard
H. Cruzen. Aceasta operatiune a inceput in 26 august 1946 si a durat pana in
1947, desfasurand o forta militara impresionanta: 13 nave, 26 de aeronave si
5.000 de oameni. Printre aceste nave s-au aflat portavionul USS Philippine Sea ,
submarinul militar USS Sennet si doua distrugatoare:  USS Brownson si USS
Henderson. Scopul principal al acestei operatiuni a fost de a stabili in Antartica o
baza de cercetare cu numele de “Little America IV”. Amplasamentul viitoarei
baze de cercetare a fost ales exact pe teritoriul descoperit de nazisti in 1939,
prin Alfred Ritscher un capitan din marina germana, si denumit ca New Swabia.
  
Trebuie sa ne punem urmatoarele intrebari:

De ce aceasta opertiune asa zis de cercetare a avut nevoie de o desfasurare

atat de mare de forte militare?

De ce s-a ales teritoriul descoperit de nazisti in 1939 ca amplasament pentru

viitoarea baza de cercetare americana?

Pentru a raspunde la aceste intrebari trebuie sa cautam un pic mai adanc in

istorie.

1. HARTA LUI PIRI REIS

 
Piri Reis a fost un ofițer turc care a trăit in secolul al XVI-lea și de la care ne-a
rămas un document extraordinar. Povestea începe cândva prin anii 1510, în
largul Mării Egee…După un abordaj surprinzător și o luptă sângeroasă corăbiile
inamice sunt scufundate, iar prinșii sunt aduși in fata lui Piri Reis. Soarta era
hotărâtă dinainte, dar amiralul obișnuia să-i cerceteze personal pe cei capturați.
Rareori ierta, iar în ziua aceea părea și mai întunecat. Din șirul lung de marinari
unul se aruncă la picioarele lui strigând: “Luminate, îndurare!”. Era cu fruntea
liptă de punte, iar în mâinile intinse deasupra capului avea un sul. Un semn și
aghiotantul a smuls petecul de piele pe care l-a desfăcut pe dunetă. Dintr-o
dată, amiralul a devenit atent. Era o hartă… o hartă venită din adâncurile istoriei
umanității. De ce spun asta? Fiindcă avea contururi străvechi, de pe vremea
când marile ghețuri încă nu cuprinseseră ținuturile înghețate de acum. Timpul
și-a continuat scurgerea… Amiralul a fost scurtat de cap pentru că s-a împotrivit
sultanului, iar harta a intrat in biblioteca acestuia…

După aproape patru secole, in anul 1929, cineva descoperă, întâmplător, într-un
palat din Istanbul, o bucată de piele de gazelă, care părea să reprezinte o hartă.
Erau conturate foarte precis coasta de vest a Africii, coasta estică a Americii de
Sud și coasta nordică a Antarcticii, iar printre însemnările făcute, pe ea stătea
imprimat, in limba arabă: “Această hartă a fost scrisă de Piri Ibn Haji Mehmet,
nepotul lui Kemal Reis, din Gallipoli, in luna lui muhharem din anul 919”, adică
martie–aprilie 1513. Era aceeași hartă pe care amiralul turc o găsise cu mai
bine de 400 de ani in urmă. Până in anul 1953, documentul nu a atras atenția
lumii știintifice, dar în momentul în care este incredițată marinei americane
pentru studiu, se trag concluzii incredibile:
– are peste 5.000 de ani, probabil este o hartă mai veche decat gheața care
acoperă Antarctica;
– se pare că este harta pe care a folosit-o și Columb ca să “descopere” America.
Documentul prezintă informații precise referitoare la relief, la cursurile râurilor și
la amplasarea munților acestei regiuni, date imposibil de adunat de către
Columb între anii 1492 si 1513;
– este o hartă facută din avion sau alt aparat de zbor, o hartă mai detaliată
decât hărțile armatei americane;
– doar cartografi foarte experimentați din zilele noastre ar putea desena o hartă
cu un grad de acuratețe atât de mare.
Antarctica a fost descoperită in anul 1820, dar harta lui Piri Reis ilustrează
țărmul său nordic cu 300 de ani înainte ca cineva să știe de existența sa. Mai
mult chiar, harta nu indica linia de coastă a Antarcticii descrisă de calota
glaciară, ci marginea de sub gheață a acesteia, pământul adică.

Erich von Daniken subscrie teoriei, aducându-i însa completări îndrăznețe. El

crede că se poate vorbi despre o intervenție a extratereștrilor. Aceștia ar fi
dăruit oamenilor din vechime o fotografie făcută din spațiul cosmic. O astfel de
imagine ilustreaza continentele situate mai departe de centrul imaginii,
“alunecând in jos”, la fel cum se intamplă pe harta lui Piri Reis.
Putem trage cu certitudine o singură concluzie: cândva, pe Terra, au existat
civilizații mult mai avansate decât cea actuală .
Antartica prezentata in Harta lui Piri Reis

 
2. ANTARTICA SI NAZISTII
Începând cu 1938, naziştii au început să trimită numeroase expediţii
spre regiunea Queen Maud din Antarctica. Majoritatea acestor frecvente
si constante expediţii porneau din Africa de Sud. Au fost cartografiaţi
peste 370.000 km pătraţi din continentul îngheţat, germanii
descoperind vaste regiuni care nu erau acoperite de gheată, lacuri cu
apa calda si numeroase peşteri. Diferite echipe ştiinţifice au fost trimise
in aceste zone: botanişti, zoologi, biologi marini etc, in aceasta misiune
secreta fiind implicate multe divizii din guvernul nazist. Toate aceste
expediţii au culminant prin revendicare de către Germania a acestor
teritorii. Numele ales pentru aceasta colonie a fost Neuschwabenland
sau New Swabia si a fost delimitata prin aruncarea din avioane a sute
de ţăruşi având ataşaţi de ei steagul cu svastică. Astfel, după ce toate
aceste date au fost strânse, in New Swabia au început să ajungă echipe
tehnice care au construit baze militare subterane, porturi pentru
submarine, toate bine camuflate. Noua bază-oraş este numita New
Berlin sau Base 211.
In vasele militare, civile si submarine au fost aduse materiale de construcţii,
provizii si armament. Chiar înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial,
doua submarine, U-530 si U-977, au dus in aceste baze oamenii de ştiinţa care
se ocupau cu studiul si dezvoltarea discurilor anti-gravitaţionale precum si
ultimele componente ale acestora (multe din aceste componente au fost
transportate aici in timpul războiului) si alte numeroase schiţe si proiecte ale
farfuriilor zburătoare proiectate in Germania.
   

 
Proiectarea, construirea si testarea unor aparate de zbor experimentale sub
forma de discuri de către nazişti nu pare a fi o afirmaţie hazardata, luând in in
calcul progresul tehnic german de la sfârşitul războiului (amintesc aici doar de
avioanele cu reacţie Messerschmitt Me 262 si primele rachete balistice V1, V2).
In ultimul timp, ies la suprafaţa noi informaţii si documente despre aceste
aparate de zbor, informaţii care sunt preluate si difuzate de canale media
credibile: Discovery si History Channel. Au fost descoperite numeroase schiţe
ale acestor “farfurii zburătoare” după război, iar piloţii aliaţi raportau constant
întâlniri deasupra Germaniei cu celebrele “Foo Fighters“. Întreg programul
spaţial american (incluzând zborul spre Lună cu Saturn V) a fost conceput si
realizat pe baza studiilor in domeniul rachetelor ale lui Wernher Von Braun
(nazistul “bun” si fost ofiţer SS), racolat de americani, la sfârşitul războiului,
împreuna cu echipa sa de oameni de ştiinţa de la Peenemünde. De asemenea,
avioanele cu reacţie americane si sovietice care se întâlneau pe cerul peninsulei
 Coreene in timpul războiului din anii 1950, erau aproape identice, ele fiind
realizate după aceleaşi schiţe ale unui viitor avion cu reacţie nazist, furate din
Germania atât de către sovietici, cât și de americani.

3. OPERAȚIUNEA MILITARĂ HIGHJUMP

Un film documentar a fost prezentat, în 2006, pe micile ecrane și a adus
noi informații șocante despre ceea ce a însemnat misiunea americană
din Antarctica efectuată între anii 1946-1947.
Programată inițial pentru o perioadă de numai șase luni, expediția a purtat
numele de “The United States Navy Antarctic Development Program” și
numele operațional de Highjump. Desfășurarea armată americană pe
continentul înghețat a fost una de proporții, pentru că au fost angrenați peste
4.700 de soldați, un port avion și numeroase avioane de susținere.
Expediția a fost condusă de celebrul amiral Richard Byrd, care a avut ordine
clare de a extinde suveranitatea SUA pe o suprafață cât mai mare din
Antarctica.

Expediția lui Byrd s-a încheiat după numai 8 săptămâni cu foarte multe decese.
Soldații cădeau ca secerați, fără niciun motiv aparent real. În primul interviu pe
care l-a acordat amiralul american posturilor de televiziune, a fost în clipa în
care a ajuns într-unul din porturile din Chile. Aflat atunci la bordul navei amfibie
USS Mount Olympus, amiralul Byrd a fost de acord să dea un interviu
jurnalistului Lee Van Atta de la International News Service; se pare că interviul
nu a fost publicat niciodată în limba engleză. El a fost însă preluat şi publicat în
ziarul El Mercurio din Santiago (Chile) la data de 5 martie 1946.
http://www.strangehistory.net/2012/06/06/admiral-byrd-and-nazi-cobblers/ Pri
mele sale cuvinte au încremenit pur și simplu o națiune pentru că armata
americană a “întâlnit un inamic care poate zbura cu viteze incredibile de
la un pol la celălalt“.
Amiralul Byrd a afirmat fără echivoc că, atunci când a primit comanda
operaţiunii Highjump i s-a ordonat imperativ de către guvernul american să ia
imediat toate măsurile necesare de apărare şi luptă împotriva „regiunilor ostile”.
Dar care ar fi acele „regiuni” şi cu ce ar fi putut fi ele „ostile”, dacă tot ce poţi să
vezi pe tărâmul Antarcticii este doar zăpadă, gheaţă şi teren pustiu?

Oficial, guvernul american a anunţat că operaţiunea avea drept scop

„explorarea, testarea echipamentului militar şi antrenarea militarilor în condiţii
climaterice foarte aspre”. Însă de aici şi până la declaraţia amiralului Byrd este
cale lungă.

Amiralul a spus că nu a vrut să sperie pe nimeni şi din această cauză nu a vorbit

despre ceea ce s-a petrecut atunci, însă a precizat că într-un astfel de „război”
SUA n-ar avea nicio şansă în fața OZN-urilor cu care trupele lui s-au confruntat
în Antarctica şi care pot zbura de la un pol la altul al Pământului doar în câteva
minute, la viteze ameţitoare.

Însă cea mai interesantă parte a operaţiunii Highjump este relatarea amiralului
Byrd (considerată „controversată”) despre pătrunderea sa la bordul avionului pe
care îl pilota în lumea din interiorul Pământului, pe care o descrie. Amiralul a
fost spitalizat şi a murit în luna martie 1957; mulţi au sugerat că el a fost de
fapt omorât pentru ceea ce a spus şi a văzut în interiorul Pământului.

Informaţiile care au răzbătut până în prezent, cercetările şi lucrările scrise despre

operaţiunea Highjump, despre relatările amiralului Byrd şi despre conflictul ce a avut loc
atunci conduc, toate, către concluzia că lupta a fost dusă între americani şi elita celui de al
Treilea Reich German, care după sfârşitul războiului s-a retras cu o flotilă de submarine
foarte evoluate tehnologic în Antarctica, într-o zonă apropiată de polul sud geografic. Acolo
ei au construit o bază subterană, pe care au denumit-o Neuschwabenland, practic un oraş
care a fost dezvoltat gradat şi care se pare că este foarte evoluat din punct de vedere
tehnologic.
Imagini AICI: https://youtu.be/IaGTmc5wt4g
Declarațiile lui Byrd au fost preluate, la vremea respectivă, de toate publicațiile
din Chile, dar niciodată de presa americană. Motivele sunt lesne de înțeles,
serviciile secrete americane nu știau cu cine se confruntau în Antarctica și nu au
vrut să panicheze populaţia. Cel puțin aceasta a fost punctul de vedere al
autorităților cu privire la operațiunea Highjump.
Această liniște mormântală a dat naștere celor mai bizare presupuneri. Cei mai
mulți dintre oamenii de știință americani s-au întrebat, ani la rândul, cu ce
inamic necunoscut a putut să se confrunte armata americană în Antarctica.

După colapsul URSS și inclusiv al KGB, din 1991, arhivele secrete rusești au fost
făcute publice. Astfel, un reporter rus a reușit să intre în posesia unui document
secret, comandat de Stalin cu privire la acțiunea americană a lui Byrd în
Antarctica din 1946-1947. Spionii ruși din SUA i-au transmis lui Stalin că SUA a
încercat prin toate mijloacele posibile să distrugă o bază nazistă în Antarctica.
Pe drum, armata a fost atacată de mai multe OZN-uri misterioase. În acest fel,
zeci de avioane americane au fost prăbușite și numeroși soldați omorâți.

Interesant mai este faptul că, în același raport, era specificat faptul că farfuriile
zburătoare trăgeau cu un fel de laser care provoca daune incredibil de mari. Cei
care controlau navele spațiale, fie naziștii sau poate o altă nație care își duce
existența sub gheața groasă din Antarctica, dețineau un nivel tehnologic extrem
de avansat, la care nici în prezent nu a ajuns omenirea.

Mai mult de atât, este cunoscut faptul că amiralul Karl Dönitz a declarat chiar în
timpul celui de-al doilea război mondial că flota de submarine este mândră
pentru că a reușit să-i construiască Führer-ului, într-o altă parte a lumii, o bază
militară inexpugnabilă. Conform istoricilor, această bază nazistă ar fi fost
construită în Antarctica, loc în care se presupune că ar fi fugit Hitler, în 1944,
pentru a trăi în liniște și pace.

Există de asemenea presupunerea că germanii au fost ajutaţi şi asistaţi de o

anumită civilizaţie extraterestră. OZN-urile pe care le menţionează amiralul erau
germane (din clasa Haunebu), iar construcţia lor fusese dezvoltată în secret
spre sfârşitul războiului. Interesant este însă faptul că Neuschwabeland este de
asemenea legată de posibila colaborare a germanilor cu civilizaţiile din interiorul
Pământului, dar tema pe care am propus-o pentru acest articol nu ne permite
sa dezvoltăm și acest subiect aici.
Poate cea mai complexă prezentare a bazei subterane din Antarctica şi a ceea
ce s-a petrecut în acea regiune o găsim în cartea „Arktos – The Polar Myth în
Science, Symbolism, and Nazi Survival” de Joscelyn Godwin
(http://www.arktos.com/joscelyn-godwin-arktos-the-polar-myth.html).
Detalii destul de riguroase despre operaţiunea Highjump şi despre interviul amiralului Byrd
pot fi consultate aici:
http://www.scribd.com/doc/25311/Hitler-s-Antarctic-Base-the-Myth-and-the-Reality

Operațiunea HIGHJUMP -Ce a

văzut Amiralul mason RICHARD
E. BYRD?De ce i-a finanțat
ROCKEFELLER prima
expediție? (Video)
VIDEO 1

 VIDEO 2
filmare din timpul Operatiunii Highjump Video 3 – la minutul 3:10 se vorbeste despre
Tratatul Antarcticii

La minutul 0:34 din al doilea video ni se spune despre Muntii Rockefeller.

Au fost descoperiti de Byrd la 27 ianuarie 1929 si sunt denumiti astfel deoarece John
D. Rockefeller Jr. a finantat expeditia.Richard E. Byrd n-a fost doar explorator, ci si
Honorary National President (1931–1935) al Pi Gamma Mu.De asemenea a fost un
foarte activ mason.A organizat mai multe expeditii in Antarctica.
Ultima calatorie a lui in Antarctica a fost in calitate de comandant al Operation Deep
Freeze I intre 1955 – 1956.

Revenind la al doilea clip, la minutul 1:56, Byrd incepe sa descrie “un depozit neatins
de resurse naturale. Carbune la 300 km de Polul Sud intr-un imens lant montan, ce
poate aproviziona intreaga lume vreme indelungata. Carbunele iese la suprafata.
Apare fara incetare.”
Asta-i foarte interesant.

Operațiunea Highjump (OpHjp), numită oficial în engleză ca The United States

Navy Antarctic Developments Program, 1946-1947, a fost o operațiune americană
în Antarctica organizată de amiralul Richard E. Byrd Jr., USN (r) și condusă de amiralul
Richard H. Cruzen. Acestă operațiune a fost lansată la 26 august 1946 și a durat până
în 1947. A fost desfășurată o forță impresionantă: 5.000 de oameni, 13 nave și 26 de
aeronave, fiind cea mai mare expediție antarctică din istorie. Misiunea principală a
Operațiunii Highjump a fost de a stabili în Antarctica baza de cercetare Little America
IV.[1][2]
În 1946, secretarul american al Marinei James Forrestal a adunat o uriașă forță
navală de amfibii pentru o expediție antarctică ce urma să dureze șase–opt luni. Pe
lângă nava-amiral USS Mount Olympus și portavionul USS Philippine Sea, ea
conținea treisprezece vase de suport ale Marinei, șase elicoptere, șase bărci
zburătoare, două operatoare de hidroavion și cincisprezece alte avioane. Grupul a sosit
în Marea Ross la 31 decembrie 1946, și a efectuat observații aeriene asupra unei zone
întinsă cât jumătate din Statele Unite, cartografiind zece noi lanțuri muntoase. Zona
principală acoperită a fost coasta de est a Antarcticii de la 150 de grade longitudine
estică până la meridianul Greenwich.
Operațiunea Highjump este, de asemenea, asociată cu teoria pământului gol, ipoteza
intraterestră și OZN-urile, OZN-urile și al Treilea Reich și cu baza nazistă Noua Șvabia,

generând astfel numeroase teorii ale conspirației. Unele dintre aceste teorii sugerează
că scopul expediției nu a fost unul științific, ci militar. Aceasta teorie se bazează pe
faptul că mai mult de jumătate dintre navele care au participat la această operațiune au
fost parte a Marinei SUA și că regiunea în care a avut loc misiunea a fost revendicată
anterior de către Germania nazistă la 19 ianuarie 1939 în urma unei expediții
germane.Documente legate de aceste expeditii, cat si jurnalele lui Byrd au fost depuse
ulterior in analele universitatii din Ohio. Faptul ca unul dintre jurnale lipsea, a generat
o intreaga plasa de intrigi. Asta, si faptul ca Byrd s-a referit la Antarctica drept
„Pamantul Misterului Vesnic” si a notat: „As vrea sa vad pamantul dincolo de Polul
Nord. Zona de dincolo de pol este centrul Marelui Necunoscut”. Aceste dovezi au
fost mai mult decat suficiente pentru cei care au crezut in teorie (a pamantului gol).
Operatiunea Highjump, demarata de guvernul american in 1946, il avea la bord si pe
amiralul Byrd. Scopul declarat era acela de a explora zona Antarcticii din punct de
vedere geografic, geologic, hidrografic, de a testa conditiile electromagnetice ale
zonei, de a consolida suveranitatea Statelor Unite in zona si de a testa reactiile
corpului uman in conditii extreme. Misiunea a fost intrerupta brusc in luna
februarie a anului 1947, cu sase luni mai devreme decat data prevazuta initial, fara
nicio explicatie acceptabila.
PARTAJEAZĂ ASTA:
 ”Vimāna” lui Hitler, Operațiunea ”Highjump” și
asasinarea unui secretar de stat. CONEXIUNI
Publicat la 20 februarie 2018, 07:58 de Radu Ştefănescu
Ultima modificare în 10 august 2021, 09:15
      
CONEXIUNI Dacă îi spui unui popor tot timpul că este un
popor de hoți, de învinși, de incapabili, de corupți etc – este
calea sigură către prăbușirea lui. Dar dacă îi spui poporului
că este o națiune de supraoameni, că se trag din zei, că
puterea lui este uriașă și că sunt urmașii unor eroi, ei bine,
lucrurile se schimbă.
STIRI CALDE
 15:50
Primul „denunț” al USR. Partidul lui Dacian Cioloș reclamă o posibilă „decimare” la
CCR: „Efect devast...
 15:37
Polonia o ia pe urmele lui Trump. Un zid de 180 de km va fi construit la frontiera cu
Belarus
 15:26
Nevaccinații își plătesc singuri spitalizarea: Sumele se ridică la zeci de mii de lei!
Măsuri dure împ...
 15:13
EXCLUSIV. Vine iarna, cum se va circula prin Giurgiu când va ninge
 15:00
Cum decurg negocierile dintre PNL și PSD? Se discută deja la Bruxelles despre
schimbarea PNNR
 14:47
Doliu în lumea sportului! Inima ei a încetat să bată la doar 31 de ani. Era mândria țării
CONEXIUNI  Începând cu luna noiembrie a anului 1944, piloții militari care
participau la misiuni pe cerul Europei, au început să raporteze prezența în aer
a unor aeronave ciudate, de formă discoidală, dar care aveau o viteză greu de
imaginat, făceau acrobații imposibil de realizat cu un avion, mai mult,
schimbau direcția brusc, în unghi drept.  Mai ales noaptea, ciudatele aeronave
erau ușor de observat, pentru că erau înconjurate de o sferă luminoasă, roșie,
albă, sau portocalie. Piloții aliați, englezii, americanii, canadienii, rușii dar și
germanii, mai târziu japonezii au raportat prezența ”foo fighters”, denumire
dată după niște comicsuri la modă. De multe ori. Foo fighters nu erau ostile, nu
au deschis focul niciodată, nici împotriva aliaților, nici împotriva piloților axei.
Dar, după cum arată un ”debriefing” de pe data de 3 ianuarie 1945, doi piloți
din 415th Night Fighters Squadron au declarat în scris că o văzut, în lumina
unui proiector de pe pâmânt, o svastică pictată pe aeronava discoidală.
Semnul de război al Luftwaffe.
CONEXIUNI  Istoria navelor aeriene discoidale, care astăzi s-ar numi OZN,
începe mult mai devreme. Picturile rupestre din peșteri, din neolitic, conțin
multe figuri, care s-ar putea interprea a fi drept OZN-uri. La fel și basoreliefurile
egiptene și unele pietre cu figuri din Nord. Și cuneiformele sumeriene,
akkadiene sau caldeene vorbesc despre roți de foc în cer, vehiculele zeilor. Dar
cel mai evident, cel mai mult, se vorbește despre OZN-uri în textele Hindu,
sanskrite, antice. Acolo se numesc Vimāna și există o întereagă clasificare și
descriere a lor. Sunt Vimāna cu un motor, sau cu mai multe motoare, mici,
pentru uzul unui singur zeu, sau mari, uriașe, de pot transporta armate întregi.
În Ramayana  este pomenită o Pushpaka Vimāna folosită de Rama
Ravana și pilotată de Raghhira. Mahabharata nu pomenește direct de Vimāna,
dar descrie o armă teribilă: ”proiectilul încărcat cu toată puterea Universului”.
Un tir cu un astfel de proiectil ridică o colană incandescentă până la cer și
poate distruge odată trei orașe. Nimeni nu scapă, toți sunt făcuți scrum iar
puținilor supraviețuitori, parțial arși, le cade părul și unghiile. În textul sanskrit
”Samarangana Sutradhara” este descrisă o Vimāna:
” Corpul Vimānei este altătuit dintr-un metal strălucitor, puternic și durabil,
dar și foarte ușor. În interior are motorul cu mercur și aparatul care
încălzește mercurul. Puterea mercurului transmisă celor trei încolăciri
(bobine, n.a.) face să se producă vortexul. O persoana care stă în interior
poate călători la mare distanță, în ceruri. Vimāna se poate mișca în sus, în
jos, lateral, în orice direcție. Cu aceste mașini zburătoare oamenii pot
călătorii în ceruri și ființele celeste pot coborâ pe Pământ.”
CONEXIUNI   Ei bine, intuiția lui Adolf Hitler îi spune că aceste relatări și altele
asemănătoare descriu arme de război teribile,  sigur, exagerând și înflorind
realitatea. Într-o întâlnire cu tineretul nazist german din Bavaria, în anul 1936,
Hitler spunea: ”…vom construi o țară nouă! Voi o s-o construiți! O țară în care să
fiți fericiți, apărată de arme teribile ca  Vimāna zeilor hinduși. Voi o să fiți niște
zei, pentru că ne tragem din zei!”
Hitler nu a fost nici nebun, nici prost, cum încearcă presa isterică și anarhistă
comunistoidă de astăzi să-l catalogheze. A făcut o singură greșeală: nu a
câștigat războiul și așa cum știți, istoria este scrisă de învingători! A fost omul
providențial pentru Germania, care nici măcar nu fusese înfrântă în WW1, era
doar un armistițiu. Puternica națiune germană se simțea frustrată, jignită,
oprimată. Inflația era așa de mare că se plăteau salariile de două ori pe zi ca
să poată lumea să-și cumpere o pâine. În Germania a fost cea mai mare
inflație din lume. Un milion de milioane de mărci germane valorau… un singur
dolar!
În astfel de perioade istorice națiunea își mobilizează resursele, își vindecă
rănile psihice.  Se apleacă asupra ascendenței istorice, exemplele glorioase
ale celor antici, se interesează de ocult și ezoterism, ca să-și regăsească
puterile furate de alții. Ca și acum, în România. Dacă îi spui unui popor tot
timpul că este un popor de hoți, de învinși, de incapabili, de corupți etc – este
calea sigură către prăbușirea lui. Dar dacă îi spui poporului că este o națiune
de supraoameni, că se trag din zei, că puterea lui este uriașă și că sunt
urmașii unor eroi, ei bine, lucrurile se schimbă. Așa a făcut Hitler și
rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Germanii chiar au devenit, măcar unii
dintre ei, supraoameni!
CONEXIUNI  În Germania anilor 20 înfloresc asociațiile oculte. ”Thule”, atrage
atenția fiind locul de întâlnire al patrioților germani, interfața ezoterică a
nțional-socialismului. Mai sunt multe altele, de exemplu ”Die Herren vom
schwarzen Stein” Dar pentru istoria noastră foarte importantă este  ”Vril
Gesellschaft”  cunoscută ca și  ”Alldeutsche Gesellschaft für Metaphysik” .  Dar
ce este ”vril”? Este o formă de energie. Probabil, gravitațională, sau energia de
punct zero. Cu mult antrenament poate fi accesată și psihic. Dar, este energia
care punea  Vimāna în mișcare. Asociația Vril era formată numai din femei.
Erau mereu în număr de 7, număr comunicat din Aldebaran. Toate femeile
erau tinere și frumoase. Mai aveau două particularități: toate erau roșcate și
aveau părul foarte, foarte lung! Părul era ”antena” cu care luau legătura cu
Aldebaran! Conducătoarea lor a fost Maria Orsic, o croato-austrică de o
frumusețe rară. În anul 1919 ea convoacă toate societățile ezoterice și
comunică că este în contact telepatic cu o rasă extraterestră din sistemul
Aldebaran, Alfa Tauri, unde sunt două planete locuite, la 65 ani lumină de
Pământ.
Toate bune și frumoase, mereu câte o femeie borderline declară că este în
contact cu extratereștrii. Dar Maria Orsic începe să dea conducătorilor naziști
rezultatele transmisiei din Aldebaran. Mai întâi câteva vorbe în germana
veche, ceva despre vechii zei și victorie. Apoi ceva ce se găsea
la Stadtmuseum, în secția de antichități, un proverb sumerian care pomenea
că victoria pe câmpul de bătălie este a celor care reușesc să privească de sus.
Apoi grosul mesajului, jumătate în germană, jumătate în sârbo-croată limba
paternă a Mariei. Sunt și mai multe desene în transmisia  din Aldebaran. Cu o
stupefacție bucuroasă, oficialii naziști constată că desenele și textul produs
de mediumul  Maria Orsic este proiectul de execuție al unei… Vimāna!
În exclusivitate, pentru prima oară în scris, vom parcurge împreună și explicația
acestor fapte greu de acceptat pentru o minte carteziană. Explicația a fost
declasifiată cu câteva luni în urmă, dar nimeni nu a avut curioazitatea să
parcurgă, atent, miile de documente digitalizate, adesea pline de pasaje sau
cuvinte acoperite cu un marker negru.
Ei bine, Maria Orsic avea mai mulți iubiți. Cel mai iubit era un german din
Saxonia, un tip genial și foarte dotat pentru dragoste. Inginer, electromecanic,
cum scria pe diploma lui de la Göttingen. Numele nu se mai știe, este acoperit
cu negru în documentele secrete. Pasionat și obsedat de Nikola Tesla, alt
croat. Un croato-român, după documente. Inginerul saxon are momentul lui de
geniu și reface experiențele lui Tesla cu bobinele și antigravitația.  Obține
motorul gravitațional, sau antigravitațional, care poate fi instalat NUMAI într-o
navă circulară, aerodinamica nu are ce căuta în acest caz,  Vimāna se poate
deplasa în orice direcție, noninerțial și numai o formă discoidală permite
dispunerea bobinelor Tesla și evoluția în atmosferă. Dar inginerul saxon nu
avea nicio șansă, a încercat de câteva ori la Ministerul Industriei de Război,
chiar la Albert Speer în persoană. Ministrul nici nu s-a uitat la
documentație. Partida armelor reactive, condusă de Herman Oberth și Werner
von Braun, proiectații rachetelor V-1 și V-2 era atotputernică și într-o Germanie
cu resurse limitate Vimāna, cu motor gravitațional, părea o absurditate. Nu și
dacă acest lucru este comunicat de extratereștrii din Aldebaran!
Maria Orsic și toate fetele frumoase cu părul lung dispar brusc și misterios,
fără nicio urmă, în luna martie 1945, ca urmare a unei scrisori-ordin a Mariei,
datată 11 martie 1945: ”niemand bleibt hier!” (nimeni nu rămâne aici).
La începutul anului 1942 sunt puse la dispoziția inginerului saxon unele
resurse și câteva fabrici din Dresda lucrează pentru proiectul Vimāna. Ca
rezultat apare prototipul ”Vril-1”, apoi ”Vril-2”, fără mari satisfacții, dar în anul
1943-1944 apare seria ”Haunebu I, II și III”.
Cu ”Haunebu-III” s-au întâlnit piloții englezi și americani în noiembrie 1944.
Erau aeronave de încercare, neînarmate, dar depășeau cu mult viteza oricărui
avion aliat și capacitatea de schimbare a direcției, uneori o făceau în unghi
drept. Dar și așa, neînarmate, întrerupeau comunicațiile radio între avioanele
aliate și cu baza, ceea ce era foarte grav.
CONEXIUNI  În luna ianuarie 1945, pe 28, este semnalat de echipajul unui
bombardier răzleț britanic, pierdut de escadrilă, un foo fighter cu patru țevi
amenințătoare, tunuri de calibru 37, cel puțin, spun aviatorii. Vimāna germană
nu deschide focul se mulțumește doar să țintească îndelung cu tunurile sale
Lancasterul. Raportul ajunge pe masa lui Churchill. Acesta declanșează
directiva ”Wildfire” asupra orașului Dresda, de unde părea că provin foo
fighters. Ca urmare o mie, da, 1.000 de bombardiere americane și britanice
bombardează orașul Dresda în perioada 13-15 februarie 1945. După aceste
bombardamente, care au distrus în totalitate frumosul oraș medieval Dresda,
o bijuterie arhitectonică, și au ucis mai mult de treizeci de mii de oameni, foo
fighters nu au mai fost observate pe cerul Germaniei. Dar, au apărut în Pacific!
Documentele declasificate recent arată că baza secretă Vimāna s-a mutat în
”Neuschwabenland” în Antarctida, teritoriu ocupat de Germania în anul 1939.
CONEXIUNI   În mod obișnuit, daca cineva ar dori să stabilească o bază de
cercetări la Polul Sud, în Antarctida, sau Antarctica, cum i se mai spune,
probabil că ar avea nevoie de un spărgător de gheață, apoi de o navă de
transport robustă, care să găzduiască echipajul bazei, constructorii, utilajele și
materialele și nu în ultimul rând proviziile și combustibilul, un hidroavion și
două-trei helicoptere. Cam atât!
Dacă cineva v-ar spune că pentru stabilirea unei baze civile de cercetări la
Polul Sud au fost trimise 13 nave și 33 de avioane printre care un portavion,
un submarin, mai multe distrugătoare și o forță de 4.776 de militari printre
care 1.400 de infanteriști marini – ei bine, ce ați crede?
CONEXIUNI   Totul este istorie. Mai, mult este o istorie misterioasă. Țesută în
jurul fabulosului american James Vincent Forrestal, primul Secretar al Apărării
și ultimul Secretar al Marinei. Un tip dintre cei care fac cinstea și gloria
Statelor Unite, un erou de război. El a câștigat războiul pe mare aplicând teoria
lui de constituire de grupuri de lupta centrate pe un portavion. Contra părerii
generale ale amiralilor depășiți că navele de linie cu tunuri imense trebuie să
joace rolul principal, iar portavioanele să fie doar protecția lor.
Forrestal intră în posesia, via OSS, precursorul CIA, a unor documente olografe
ce păreau romane Sci Fi, dacă nu ar fi fost emise și semnate în cancelariile
europene la sfârșitul WW2. Așa că ordonă constituirea unui grup de luptă, o
mică armată, Task Force 68, care a fost operațională de la 26 august 1946 și
până la 24 februarie 1947, în timpul verii australe. Pretextul acestei deplasări
uriașe de forțe a fost stabilirea bazei polare ”Little America IV”.
CONEXIUNI  De acum înainte funcționează teoria conspirației, care de cele
mai multe ori este un exercițiu de descoperire a adevărului. Expediția, cu
nume de cod ”Highjump” condusă de un Contra Amiral, Richard H. Cruzen a
avut o rată foarte înaltă a ”accidentelor”. Se pare că pierderile au fost de 27 de
infanteriști marini, patru piloți de avioane de vânătoare, doi piloți de
helicoptere, trei subofițeri și un ofițer de Marină. Au fost făcute public numai
decesele persoanelor care aveau familie, în total  șase persoane, pentru
ceilalți s-a păstrat cel mai mare secret. De Crăciunul anului 1946 forța
expediționară a cerut muniție suplimentară, în special reactivă, care i-a fost
trimisă imediat de la o bază americană din apropiere. Un vas rapid, cu multe
tone de muniție! În cine a tras Task Force 68 atâtea zeci de tone de muniție,
nu se știe. În orice caz, este cert că nu în urși polari, sau în pinguini imperiali!
În anul 1948 oficialii americanii se simt datori să furnizeze o explicație oficială
publicului. Iată. https://www.youtube.com/watch?v=dDGL-UhaRV0
În documentar apare și James Forrestal, foarte bine, sănătos și fără vreo
urmă de depresie. Este, evident, o operațiune de acoperire – pe ici pe colo,
marinarii și infanteriștii marini mai vorbiseră, de una, de alta, de farfurii
zburătoare, de exemplu.
CONEXIUNI  Dacă cei peste patru mii de militari supraviețuitori și-au ținut
gura, mai mult sau mai puțin, oricum erau sub jurământ și în cazarmă, sau în
misiuni, deci tot timpul supravegheați, nu același lucru s-a întâmplat cu
Secretarul de Stat James Forrestal. El a început să vorbească, este adevărat,
tot cu oficiali, despre o bază subterană extraterestră, de bătălii apocaliptice cu
farfuriile zburătoare și de existența unei ultime baze naziste în Antarctica.
Apoi a intrat în conflict cu crudul președinte Truman, nu a vrut să dea comenzi
ale Pentagonului unor firme dubioase, dar care sifonau bani către Casa Albă.
A fost diagnosticat ca depresiv, a fost înlăturat de la postul de conducere și
internat la Spitalul Militar Bethesda din Maryland. A fost ținut tot timpul
puternic sedat și putea fi vizitat numai de soția lui. A fost asasinat pe data de
22 mai 1949, cineva l-a aruncat pe fereastră, de la etajul 18. Avea numai 57 de
ani. Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=_MrYl8ZYHmo
 
CONEXIUNI  Ancheta nu a ajuns la niciun rezultat, dosarul a fost clasat ca
posibilă sinucidere, dar familia a primit, ca despăgubiri, pretextul a fost lipsa
de supraveghere a bolnavului,  o sumă enormă, ca să-și țină gura și să nu
deschidă proces. Au botezat un portavion, primul supercarrier și mai multe
baze navale cu numele lui Forrestal. Sinucidere? Ba bine că nu, oficialii au
recunoscut că nu a fost sinucidere, prin funeraliile militare și religioase
deosebite, care nu ar fi fost acordate dacă Forrestal, un romano-catolic
practicant, foarte religios, s-ar fi sinucis. Rămășițele primului Secretar de Stat
al Apărării se odihnesc în Arlington National Cemetery, la loc de cinste, alături
de alți eroi.
CONEXIUNI  Ceva s-a întâmplat la Polul Sud, ceva grav, în sectorul delimitat
de meridianul 150 grade și până la meridianul Greenwich în vara
australă1946-1947. Un an mai târziu, în anul 1948 o importantă forță militară
navală americană, Operațiunea ”Windmill” se reîntoarce în aceiași zonă, dar
numărul exact al navelor de luptă nu se mai știe, dar se consemnează că au
fost foarte multe helicoptere, la operațiune a participat un portavion mare. Nu
s-a raporat nicio pierdere, nu s-a mai tras un foc de armă. Se pare că Task
Force 68 și-a făcut bine și complet treaba.  Tot în anul 1948 marele explorator
polar Finn Ronne finanțează o expediție particulară înzestrată cu ultima
tehnologie de atunci. Stă șase luni în zona misterioasă a Antarctidei, până la
căderea iernii 1949. La întoarcere membrii expediției sunt puși de guvernul
federal să semneze trei declarații de confidențialitate. Glumă, sau nu, unul
dintre membrii expediției a întrebat dacă este adevărat ceea ce scrie în
declarație, că dacă nu păstrează tăcerea plătește o amendă de 50.000 de $.
Ofițerul întrebat a spus că este o glumă, dacă nu respectă tăcerea, dispare
fără urmă!  Oricum, iarna polară, în Antarctica, a fost grea în anul 1949 și a
acoperit orice urmă a evenimentelor de acolo.
 
CONEXIUNI   Există mai multe documentare pe temă, s-au scris și câteva
cărți, ba și vreo două filme. Rușii spun că au dovezi clare că americanii s-au
războit cu farfuriile zburătoare, cu Vimānele lui Hitler. Și americanii,
cercetătorii independenți, cred că Task Force 68 s-a luptat cu naziștii
din ”Neuschwabenland”, Germania ocupând respectivul teritoriu de la Polul
Sud în anul 1939. Francezii cred că americanii s-au luptat cu hiperboreenii
arieni ascunși în interiorul Pământului, în regiunea polară sudică fiind o ieșire
din subteran. Teoria Pământului gol în interior, dragă multor savanți și visători.
Ceea ce este nou, se află în documentele declasificate, este că serviciile
secrete americane au uitat să pună să semneze contractele de
confidențialitate pe un singur om. Pe părintele William J. Menster, preot
catolic de la dioceza Dubuque, pregătit special la Vatican pentru a da ultimile
îngrijiri spirituale în orice credință, care a însoțit expediția ”Highjump”. 
Părintele Menster, primul cleric care a ajuns în Antarctica și a binecuvântat-o,
a ținut un jurnal și a făcut fotografii. S-a săvârșit din această viață în anul
2007.
CONEXIUNI  Teoria conspirației spune că jurnalul și fotografiile sunt, în
prezent, în mâna cuiva care negociază prețul cu amatorii informațiilor. Pentru
că bunul preot a lăsat prin testament ca deschiderea cutiei de valori pe care o
deținea la o bancă să fie făcută la zece ani după moartea sa. Iar în cutia de
valori se găseau jurnalul ținut în timpul Operațiunii Highjump, plus fotografiile.
Cei care doresc informațiile exacte despre Highjump sunt mulți, printre care și
un mare producător de la Hollywood. Să ai relatarea faptelor exacte și
fotografii – ce scenariu de succes! Personal, dacă aș fi fost implicat în
scrierea scenariului aș pune accentul pe tragedia lui James Vincent Forrestal,
primul Secretar al Apărării și ultimul Secretar al Marinei, un om excepțional, un
erou, un patriot care a contribuit esențial la victoria țării lui în WW2, dar a fost
asasinat de propriile servicii secrete pentru că spunea adevărul.
CONEXIUNI  Până când o să văd filmul nou despre ”Operation Highjump” o să
vă mai spun un sigur secret, din documentele declasificate. De ce Vimāna lui
Hitler nu i-a conferit avantajul ca să câștige războiul? Simplu, ca mai toate
armele lui secrete, era un dispozitiv experimental. Farfuria zburătoare, Vimāna,
sau cum vreți să-i spuneți, avea un obicei rău. Își rănea mai ușor, sau mai
grav, sau chiar își ucidea, pilotul. Vimāna avea obiceiul, la viraje, să scape de
sub control, să facă virajul brusc, în unghi drept, sau chiar ascuțit. Corpul
navei rezista, era noninerțial, pilotul, nu! Inerția imensă, la virajele în unghi
drept îi provoca adesea pilotului  răni, de la simple contuzii la hemoragii
interne fatale. Mai mult, farfuria zburătoare era înconjurată de un câmp
electrostatic-electromagnetic care făcea foarte greu, dacă nu imposibil, tirul
cu arme de foc de pe o Vimāna. Aceste probleme nu au fost rezolvate nici
astăzi. Însă cineva le-a rezolvat, în viitor. Pentru că farfuriile zburătoare
observate de-a lungul întregii istorii a civilizației actuale, nu vin din Aldebaran,
sau din Orion ci din viitorul nostru! Sigur, ele zboară în spațiu și timp, deschid
o falie, Pământul peste două milenii, de exemplu, va fi foarte departe de
poziția actuală, în spațiu. Așa spun documentele declasificate, așa spun unii
militari, inclusiv fostul ministru al apărării din Canada – eu mă mulțumesc cu
această explicație, îmi pare logică, ca teorie a conspirației!

Misterul continuă – ce ne ascund

guvernele lumii despre Antarctica
joi 29 iun. 2017 7:00


 

 0
Shares

 Vizualizari: 150

Antarctica are de toate ce nu se

găseşte în altă parte. Peisajul cel mai uimitor de pe planetă,
temperaturi cu mult sub zero grade tot timpul anului, teren neprimitor
şi structuri misterioase îngropate sub gheață. De aceea, Antarctica
este unul din puţinele locuri de pe Pământ unde oamenii nu pot trăi
permanent.

Totuşi, Antarctica era în trecutul îndepărtat un loc foarte diferit. Cu 14

milioane de kilometri pătrați, Antarctica este al cincilea cel mai mare
continent de pe planeta noastră și, cu alte cuvinte, este de două ori
mai mare decât Australia.

Conform istoriei oficiale, în urmă cu aproximativ 170 de milioane de

ani, Antarctica făcea parte din supercontinentul numit Gondwana.
Acum 25 de milioane de ani, Antarctica s-a desprins treptat de
Gondwana. Experții ne spun că Antarctica a fost odată acoperită de
vegetație și plină de viață. Antarctica era situată mai departe spre
nord și cunoștea un climat tropical sau temperat, adică acoperit de
păduri și locuit de diferite forme de viață. Ce înseamnă asta? Ei bine,
având în vedere puținul pe care îl cunoaștem despre viața de pe
planeta noastră în trecutul îndepărtat, este posibil ca oamenii să fi trăit
pe acest continent și să fi dezvoltat o societate, la fel ca oamenii din
Africa, Europa și Asia.

Oficial, prima dată când omenirea a descoperit continentul înghețat a

fost în jurul anului 1820. Totuși, această afirmaţie nu e una corectă. În
mod ciudat, există numeroase hărți vechi care descriu părți ale
Antarcticii fără gheață. Una dintre cele mai controversate hărți este,
fără îndoială, cea a amiralului turc Piri Reis, compusă în 1513, şi care
descrie exact conturul Antarcticii. Dar cum a fost posibil acest lucru?

Operaţiunea militară secretă HighJump

Între anii 1946 și 1947, SUA a invadat Antarctica într-o operațiune

militară denumită “Operațiunea HighJump”. Un documentar foarte
interesant numit “Cel de-al Treilea Reich – Operațiunea OZN” pare să
pună la îndoială multe lucruri cu privire la Antarctica și unul dintre
acele lucruri, pe care documentarul îl dezbate, este acela dacă nu
cumva există posibilitatea ca Antarctica să găzduiască numeroase
baze subterane secrete.

După colapsul Uniunii Sovietice, în 1991, KGB a scos la lumină mai

multe documente clasificate anterior, despre “Operaţiunea HighJump”.
Rapoartele de informații obținute de spionii sovietici care au lucrat în
Statele Unite au arătat că Marina Americană a trimis numeroase
expediții în Antarctica, cu scopuri misterioase.

Operațiunea HighJump, denumită oficial Programul de Dezvoltare

Antarctică a Statelor Unite ale Americii 1946-1947, a fost o operațiune
a Marinei Americane organizată de către contraamiralul Richard E.
Byrd Jr., sub comanda amiralului Richard H. Cruzen. Operațiunea
HighJump a început la 26 august 1946 și s-a încheiat la sfârșitul lunii
februarie 1947. La ea a participat 4.700 de militari şi civili, 13 nave și
33 de aeronave. Chiar dacă misiunea principală a operațiunilor a fost
aceea de “a stabili baza de cercetare Antarctica Little America IV”, unii
cred că scopul ei adevărat a fost mult mai misterios decât oricine îşi
poate imagina.

Practic, operațiunea HighJump a fost caracterizată de două lucruri: a

fost rapidă și a fost extrem de secretă. În timpul ei, amiralul Ramsey a
declarat că şeful operațiunilor navale va comunica numai cu alte
agenții guvernamentale și că nu vor fi acceptați observatori străini.

Se crede că mai mult de 70 000 de fotografii aeriene au fost făcute în

timpul unei perioade de aproximativ 220 de ore de zbor și toate au
fost secretizate. Interesant, când amiralul Byrd s-a întors acasă, el a
fost chemat la Washington și interogat de serviciile de securitate,
înainte de a se întâlni cu Secretarul Apărării, James Forrestal. După
aceea, amiralul Byrd a declarat, pe 5 martie 1947, că este imperativ
ca Statele Unite să inițieze măsuri de apărare imediate împotriva
regiunilor ostile.

Amiralul Byrd a mai făcut o declarație uluitoare: “Obiecte zburătoare

care se deplasează de la Polul Sud la Polul Nord cu viteze incredibile
reprezintă o nouă amenințare”. Dar cine era acest nou dușman, dat
fiind faptul că Germania a suferit o grea înfrângere la sfârşitul celui de-
al doilea război mondial? Unii spun că ar fi vorba de armata nazistă
care şi-a stabilit baze secrete în Antarctica.

Antarctica rămâne una dintre cele mai izolate și misterioase

locuri de pe suprafața planetei noastre
Însă, guvernele lumii continuă să păstreze secretele despre
Antarctica. Astăzi, aproximativ 30 de națiuni au stații de cercetare pe
acest continent, iar societatea civilă are puține informații despre ceea
ce se întâmplă exact pe acolo. Tratatul Antarctic solicită doar
cercetare științifică și colaborare fără prezență militară, dar totuși
militarii mai vizitează continentul din când în când.

O echipă TV din California a fost dată dispărută în anul 2012 după ce

a filmat nişte ruine spectaculoase găsite sub gheţurile din Antarctica!
Se pare că militarii americani au găsit filmarea, dar ei neagă aşa
ceva…

Voi ce credeţi? Există ceva ciudat legat de Antarctica? Este Antarctica

doar un continent izolat şi înghețat? Sau poate există mai mult, așa
cum pretind mulți teoreticieni ai conspirației?