V. 2 - ÎNCRENG.

POLYPODIOPHYTA (PTERIDOPHYTA)
(ferigi)

Caractere generale. Ferigile sunt plante terestre (majoritatea ierbacee,

puţine lemnoase), care trăiesc în general în locuri umede, la care predomină
faza sporofitică, diploidă (2n), reprezentată de planta propriu-zisă, iar faza
gametofitică, haploidă (n) este reprezentată de un protal redus, de scurtă durată
şi independent faţă de sporofit. Corpul plantei este un corm (fig. 54), cu organe
vascularizate (cu ţesuturi conducătoare). Se înmulţesc prin spori.

Fig. 54 - Corm la ferigă (Polypodium vulgare) Fig. 55 - Protal la Dryopteris filix-mas

(www.isjbuzau.ro) (www.flickr.com)

Cormul (2n) este alcătuit din rădăcină, tulpină şi frunze. Rădăcina de

origine embrionară este de scurtă durată, fiind înlocuită de rădăcini adventive, ce
se formează de pe tulpină. Tulpina poate fi ierbacee sau lemnoasă, aeriană sau
subterană (rizom). Frunzele pot fi microfile şi macrofile; după funcţiile
îndeplinite, ele sunt: trofofile (cu rol trofic), sporofile (produc sporangi) şi
trofosporofile (cu rol mixt). Sporangii se pot forma în vârful ramurilor fertile
ale tulpinii sau, mai frecvent, la baza sau pe suprafaţa trofo- sau sporofilelor. În
sporangi se formează sporii haploizi (n). Sporii sunt eliberaţi în mediu şi se
răspândesc cu ajutorul vântului. În condiţii favorabile, sporii germinează şi
formează un protal pluricelular, corpul gametofitic (n), de scurtă durată, al
acestor plante. Protalul (fig. 55) este de dimensiuni mici (1-2 cm), de regulă
taloidic, nediferenţiat în ţesuturi. Foarte rar protalul este cormoidic. Pe protal se
formează gametangiile (anteridii şi arhegoane), în care se vor diferenţia gameţii
(anterozoizi ♂ şi oosferă ♀). Prin fecundaţie (în mediu umed) rezultă zigotul,
care prin diviziune dă naştere la un embrion, din care se va dezvolta apoi
cormul.

Importanţa

Sfârşitul Erei Paleozoice a reprezentat perioada de maximă dezvoltare a

acestor plante. Prin acumularea unor cantităţi imense de masă vegetală în
mlaştinile acelei perioade s-au format depozitele de cărbuni care se exploatează
astăzi. Ferigile au fost printre primele organisme fotosintetice care au cucerit
uscatul şi din acestea s-au format apoi toate grupele de plante mai evoluate –
gimnosperme şi angiosperme. Speciile actuale se utilizează foarte mult ca plante
ornamentale, unele specii sunt medicinale, iar altele sunt toxice, segetale sau
chiar alimentare (sporangii la Marsilea quadrifolia-fig. 56).
 Fig. 56 – Feriga palustră Marsilea quadrifolia

Clasificare şi exemple
Cele peste 12.000 de specii cunoscute sunt grupate în 4 clase şi anume:
Psilopsida, Lycopodiopsida, Equisetopsida şi Polypodiopsida.

Cl. Psilopsida
Cuprinde ferigile cele mai vechi şi mai primitive (apărute încă din Era
Paleozoică), de talie mică, lipsite de rădăcini, cu tulpina ramificată dicotomic,
fără frunze sau cu microfile. Sporangii sunt situaţi în vârful ramurilor tulpinii
(sau la baza microfilelor) şi în ei se formează spori. Speciile actuale sunt
răspândite în pădurile tropicale şi subtropicale umede. Nu sunt reprezentanţi din
această clasă în flora României.

Cl. Lycopodiopsida
Plante ierbacee sau lemnoase (arbuşti sau arbori), cu rădăcini şi tulpini
ramificate dicotomic şi frunze – microfile uninerve dispuse spiralat sau opus.
Sporangii sunt simpli, situaţi pe faţa superioară a sporofilelor, care sunt izolate
sau grupate în spice de sporofile. În sporangi se formează sporii. Exemple de
specii: ord. Lycopodiales, fam. Lycopodiaceae: Lycopodium clavatum
(pedicuţa), fig. 57: este o plantă perenă, cu tulpina târâtoare, de până la 1 m
lungime. Creşte prin păduri şi păşuni umede din regiunea montană. L.
annotinum (cornişor), fig. 58: seamănă cu specia precedentă, cu deosebirea că
spicele de sporofile sunt sesile şi solitare. Creşte prin locuri umede, mlăştinoase
din păduri montane. Huperzia selago (brădişor), fig. 59: plantă perenă, cu tulpini
ascendente, cu sporangii grupaţi spre vârful acestora. Creşte prin locuri umede,
pe soluri acide, în zona de munte, prin păduri, tufărişuri, turbării.
 Fig. 57 - Lycopodium clavatum Fig. 58 - Lycopodium annotinum

Fig. 59 - Huperzia selago (www.brainly.pl)

Cl. Equisetopsida
Plante ierbacee sau lemnoase, majoritatea fosile şi puţine actuale, cu
tulpini articulate. Frunzele sunt în general mici, dispuse în verticile. Sporangii
sunt situaţi în vârful sporofilelor sau pe faţa lor inferioară (când au formă de
scut), formându-se spice de sporofile apicale. În sporangi se formează spori, iar
protalele sunt diferenţiate morfologic (plante heteroprotaliene). Anterozoizii
sunt pluriflagelaţi. Exemple de specii – ord. Equisetales, fam. Equisetaceae:
Equisetum arvense, E. palustre, ş.a.
Fig. 60 -Equisetum arvense: Fig. 61 - Equisetum
palustre

a - tulpină fertilă b - tulpină sterilă

Equisetum arvense (fig. 60) creşte prin locuri umede, de la câmpie până la
munte, în lunci, fâneţe, culturi agricole ca buruiană. Este toxică pentru cai.
Prezintă două feluri de tulpini aeriene: fertilă (fig. 60a), pe care se formează
sporangi cu spori şi sterilă (fig. 60b), care realizează fotosinteza. E. palustre
(fig. 61) este o specie toxică, întâlnită la deal şi munte, prin pajişti mlăştinoase
sau turbării. Această specie, spre deosebire de precedenta, nu are două tipuri de
tulpini aeriene.
 Cl. Polypodiopsida
Sunt polipodiofite ierbacee sau lemnoase, fosile şi actuale, cu tulpina un
stip (la cele arborescente) sau un rizom (la cele ierbacee). Frunzele sunt
macrofile, de obicei profund divizate sau compuse, rareori întregi. La
majoritatea speciilor, frunzele sunt trofosporofile, dar la unele specii există
trofofile verzi şi sporofile brune. Sporangii, uniloculari, sunt situaţi la
extremitatea ramurilor sau sunt susţinuţi de trofofile, respectiv sporofile.
Adeseori, sporangii sunt grupaţi în sori, care pot fi protejaţi de o induzie.
Protalul este cel mai adesea foliaceu, autotrof, cu rizoizi (uneori este
micorizant); ferigile acvatice sunt endoprotaliene (au protalul inclus).
Anterozoizii sunt pluriflagelaţi. Ophioglossum vulgatum (limba şarpelui)-fig. 62,
Botrychium lunaria (limba cucului)-fig. 63, Polypodium vulgare (feriguţa)-fig.
54, Dryopteris filix-mas (feriga de pădure)-fig. 64 (detaliu: sori cu sporangi),
Pteridium aquilinum (feriga de câmp)-fig. 65 (detaliu: trofosporofile cu
sporangi).
Platycerium alcicorne (ferigă corn de cerb), fig. 66 – ferigă epifită
tropicală, cu două feluri de frunze: unele brune, sesile şi imbricate, care acoperă
rizomul şi rădăcinile şi altele verzi, scurt peţiolate, mari, bifurcate, cu aspectul
unor coarne de cerb.

Fig. 62 - Ophioglossum vulgatum Fig. 63 - Botrychium lunaria

Fig. 64 – Dryopteris filix-mas (www.futureforests.ie; www.flickr.com)
Fig. 65 – Pteridium aquilinum (www.plants.ces.ncsu.edu; www.misssouriplants.com)

Fig. 66 - Platycerium alcicorne