III.

PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR POMICOL

Pepiniera este o unitate specializată în producerea materialului săditor de pomi, arbuşti fructiferi şi
căpşun.
Alegerea terenului pentru pepinieră
Pepiniera se amplasează pe cât posibil în centrul zonelor pomicole deservite, lângă o cale de acces, pentru
a uşura transportul şi valorificarea materialului săditor, cât şi în apropierea centrelor populate, pentru asigurarea
forţei de muncă permanentă.
La alegerea terenului pentru pepinieră, se ţine seama de condiţiile climatice, tipul şi fertilitatea solului,
relief şi expoziţie şi de posibilităţile de irigare.
Temperatura medie anuală a zonei în care se amplasează pepiniera, trebuie să fie cuprinsă între 8,5 -
11°C, iar temperatura minima absolută din cursul iernii să nu scadă sub –25 - -28°C. Temperatura optimă din
timpul perioadei de vegetaţie trebuie să fie de 18 - 20°C.
Suma precipitaţiilor anuale trebuie să fie în jur de 550 – 600 mm, chiar dacă se asigură pepinierei sistem
de irigaţie, importanţă mare pentru creşterea normală a materialului săditor prezintă şi umiditatea atmosferică.
Se va evita amplasarea pepinierei în locuri prea deschise, neadăpostite, pe văi înguste, bântuite de curenţi
reci, de grindină sau îngheţuri târzii de primăvară.
Solurile cele mai corespunzătoare pentru pepiniere, sunt cu textura luto nisipoasă sau nisipo-lutoasă,
permeabile, drenate, fertile, structurate şi aerisite, cu reacţie neutră, uşor acidă (pH 6,5 – 7), cu pânza de apă
freatică la peste 1,5 m adâncime.
Organizarea pepinierelor
Sporirea eficienţei în producerea materialului săditor, precum şi calitatea biologică a acestuia, presupune,
existenţa tuturor sectoarelor pepinierei echipate corespunzător:
1. Sectorul de plantaţii mamă elită cuprinde:
a. – plantaţia mamă de ramuri altoi;
b. – plantaţia de seminceri;
c. – marcotieră;
d. – plantaţii mamă de butaşi;
e. – stolonieră pentru căpşun.
2. Sectorul de înmulţire a portaltoilor şi a arbuşti fructiferi:
a. – şcoala de puieţi (câmpul de înmulţire a portaltoilor generativi, durează un an);
b. – câmpul de înmulţire a portaltoilor prin butaşi (durează 1-2 ani);
c. – câmpul de înmulţire prin butaşi a arbuştilor fructiferi (durează 1-2 ani).
3. Sectorul de producere a pomilor altoiţi cuprinde:
a. – câmpul I sau de altoire;
b. – câmpul II sau de formare a altoilor.
4. Construcţii tehnologice şi auxiliare:
a. – platformele tehnologice;
b. – serele şi solariile înmulţitor;
c. – hale pentru preforţare şi forţare prevăzute cu subsoluri şi beciuri;
d. – laborator pentru culturi de ţesuturi;
e. – spaţii pentru prezetarea şi desfacerea materialului săditor;
f. – reţeaua de irigaţii;
g. – sistema de maşini şi utilaje;
h. – birouri, şoproane, remize.

Organizarea interioară şi pregătirea terenului pentru pepinieră

Parcelarea se face prin marcarea şi bornarea sectoarelor şi solelor.
Trasarea drumurilor şi aleilor
Pe mijlocul pepinierei se trasează un drum principal lat de 6 m, bine consolidat şi pietruit. Între sole se
trasează alei late de 2-3 m, care se vor menţine înierbate. Între parcele se lasă alei de 0,5-1,2 m, care se întreţin
ca ogor lucrat.
Dimensiunile parcelelor
Pentru şcoala de puieţi şi marcotieră, parcelele au dimensiuni de 25/100 m sau 50/100 m, pentru sole
egale sau mai mici de 5000 m2. Parcelele câmpurilor de altoire şi formare au dimensiunile de 50/200 m sau
1
100/200 m, respectiv 1-2 ha. Parcelele se dispun cap la cap, pentru uşurarea executării lucrărilor mecanice. Pe
alei se instalează şi hidranţii.
Pregătirea terenului în pepiniere se realizează prin:
- defrişarea culturii anterioare;
- fertilizarea de bază cu gunoi de grajd (30-60 t/ha), 700 kg îngrăşăminte pe bază de P şi K, la care se
adaugă un insecticid-nematocid;
- arătură la 18-20 cm pentru încorporare;
- desfundatul (la 45-60 cm) pentru câmpul I, marcotiere, livezi producătoare de ramuri altoi şi seminceri
şi la 30-35 cm pentru şcoala de puieţi şi de butaşi (prima decadă a lunii august);
- discuiri repetate pentru distrugerea rezervei seminţelor de buruieni.

Portaltoii pomilor şi tehnologia înmulţirii lor

Funcţie de modul de înmulţire portaltoii speciilor pomicole se clasifică în două grupe: generativi şi
vegetativi.
A. Producerea portaltoilor generativi
Portaltoii generativi se înmulţesc prin seminţe, care se extrag din fructele obţinute în plantaţiile de
seminceri. La înfiinţarea şi întreţinerea acestor plantaţii se respectă tehnologia recomandată pentru livezile
intensive, iar locul de amplasare al acestora trebuie să fie pe cât posibil izolat.
La speciile sâmburoase se folosesc soiuri de vară-toamnă, asigurându-se polenizatori dintre cei mai
valoroşi. Înmulţirea prin seminţe a portaltoilor în pepinieră, impune, efectuarea în ordine cronologică a
următoarelor lucrări tehnologice:
-recoltarea fructelor pentru obţinerea seminţelor;
-extragerea seminţelor şi sâmburilor;
-uscarea, condiţionarea şi păstrarea seminţelor şi sâmburilor;
-stabilirea calităţii seminţelor;
-stratificarea seminţelor;
-semănatul în şcoala de puieţi;
-lucrările de întreţinere a puieţilor;
-recoltarea, sortarea, păstrarea puieţilor.

1. Producerea puieţilor portaltoi în şcoala de puieţi

Pregătirea terenului se face toamna devreme şi constă în: fertilizarea, combaterea dăunătorilor din sol,
efectuarea arăturii adânci la 30-35 cm. În funcţie de durata de stratificare a seminţelor şi de data semănatului
diferă şi momentul efectuării arăturii.
Epoca de semănat – Drupaceele, nucul, măceşul se seamănă toamna, după o lună de stratificare, iar
pomaceele se seamănă primavara devreme. Lucrarea se efectuează manual pe suprafeţe mici sau mecanic, prin
adaptarea semănăturilor pentru cereale şi legume.
Semănatul se face în rânduri simple, distanţe la 40 cm (60-70 cm la nuc) sau în benzi de 2 rânduri
distanţate la 10-15 cm şi 70-80 cm între benzi.
Adâncimea de semănat este de 3-4 cm pentru cireş, vişin, mahaleb; 4-6 cm pentru prun şi cais, piersic,
migdal şi 6-8 cm la nuc, respectiv adâncimea de 3-5 ori mai mare decât diametrul seminţei.
Cantitatea de seminţe şi sâmburi pentru 1 ha şcoală de puieţi este de: 50-60 kg/ha la măr şi păr, 80-100
kg/ha la gutui, 400-500 kg/ha la corcoduş; 900-1100 kg/ha la prun franc, 400-600 kg/ha la cireş şi vişin; 300-
350 kg/ha la mahaleb; 1100-1300 kg/ha la zarzăr; 2000-3000 kg/ha la piersic, migdal şi nuc.
Seminţele se seamănă amestecate cu nisipul de la stratificare.
După semănatul de toamnă, rândurile se bilonează, ridicând un bilon de 10-12 cm, pentru a menţine
temperatura şi umiditatea constantă pe timpul iernii. Acesta se împrăştie cu grebla primăvara foarte devreme.
Lucrările de întreţinere
Prăşitul – se face de 6-8 ori pentru distrugerea buruienilor şi afânarea solului.
Fertilizarea suplimentară – se face în primul rând cu azot (60-70 kg/ha s.a.), aplicat în două reprize.
Rărirea puieţilor
Irigarea – este o lucrare obligatorie în perioadele secetoase (iulie, august).
Eliminarea “impurităţilor” se efectuează în luna iulie.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Scosul puieţilor – Producţia este de 200 mii – 300 mii puieţi /ha la drupacee şi 130 mii – 200 mii puieţi/ha
la seminţoase.
2. Producerea puieţilor portaltoi la ghivece

2
 Prin folosirea acestei metode se reduce cantitatea de sămânţă şi timpul de producere a materialului săditor
cu un an, sistemul radicular creşte ramificat, iar altoirea se poate face într-un interval mai mare de timp.
Durata de postmaturaţie a seminţelor este prezentată în tabelul 8.3.
Cu 7-8 zile înainte de semănat sămânţa sau sâmburii se scot de la stratificare, se separă de nisip şi se pun
la încolţit, în camere cu temperatură constantă de 18-20°C, pe prelate, acoperite cu pânză umedă, la întuneric
sau lumină difuză.
Puieţii portaltoi se produc în sere, solarii sau tunele, pardosite cu folie de polietilienă, prevăzute cu
instalaţie de irigare cu pulverizare fină, care să permită şi fertilizarea extraradiculară.
Epoca de semănat este în perioada 20 februarie – 15 martie, când pericolul temperaturilor de –5 - -8°C a
trecut, în funcţie zona climatică.
Semănatul se face în ghivece de plastic, cu diametrul de 8 cm la partea superioară, pungi de polietilenă cu
înălţimea de 10 cm şi lăţimea de 7-8 cm, ambele perforate la partea inferioară sau cuburi nutritive.
Amestecul de pământ din ghivece se compune dintr-o parte mraniţă, o parte pământ de ţelină şi o parte nisip, la
care se adaugă 1 kg azotat de amoniu, 2 kg superfosfat şi 1 kg sare potasică, la fiecare metru cub amestec. Amestecul
se dezinfectează termic sau chimic. Într-un ghiveci se pun câte 2 seminţe la adâncimea de 2-3 cm.
Lucrările de întreţinere constau în:
-dirijarea temperaturii, 18-20°C până la răsărire, apoi 12-15°C;
-combaterea bolilor şi dăunătorilor;
-fertilizarea extraradiculară odată cu irigarea;
-plivirea buruienilor de câte ori este nevoie;
-călirea puieţilor, când au 4-5 frunze, prin deschiderea treptată a geamurilor iar în final, prin scoaterea
puieţilor afară.
Plantarea – se face în luna mai-iunie, când puieţii au înălţimea minimă de 6 cm pomacee şi 10 cm la
drupacee. După plantare se bilonează uşor, iar operaţia continuă pe măsură ce puieţii cresc pentru a-i menţine
drepţi, până la 12-15 cm.
O altă lucrare este eliminarea unuia dintre puieţi din ghivece, prin tăieri sau dacă este cazul se
completează golurile. Celelalte lucrări sunt identice cu cele din câmpul I al şcolii de pomi.

B. Înmulţirea vegetativă a portaltoilor pomilor şi a arbuştilor fructiferi

Înmulţirea vegetativă are o răspândire foarte largă, printre altele, pentru că asigură transmiterea fidelă a
caracterelor la descendenţi. Înmulţirea vegetativă este de două feluri:
-naturală – când se intervine numai pentru separarea părţilor înrădăcinate (despărţirea tufei, drajoni,
stoloni);
-artificială – prin adoptarea unor metode de marcotaj, butăşire, altoire, culturi de meristeme.

1. Înmulţirea prin marcotaj

Marcotajul este o metodă de înmulţire vegetativă, bazată pe proprietatea de a emite rădăcini adventive, a anumitor
porţiuni bazale a ramurilor sau lăstarilor nedetaşaţi de planta-mamă, atunci când sunt acoperite cu pământ reavăn.
Prin marcotaj, se înmulţesc tipurile de portaltoi vegetativi pentru măr, păr, gutui şi cireş alunul, agrişul,
coacăzul, smochinul.
În vederea înmulţirii prin marcotaj se înfiinţează o marcotieră, care dă rezultate mai bune în regiunile cu
precipitaţii anuale de peste 600 mm. În celelalte zone reuşeşte numai în condiţii de irigare.
Şcoala de marcote are o durată de 11-15 ani, însă perioada de exploatare economică este de 8-10 ani.
Marcotajul se face în mai multe feluri : vertical (muşuroire), orizontal, chinezesc, şerpuitor etc.

Marcotajul vertical se foloseşte mult pentru înmulţirea portaltoilor vegetativi ai mărului (G21; M25, M4, M9;
M26, M7, MM106), tipurile de gutui folosite peentru păr şi gutui (BN70, gutui tip A şi BA 29) şi în general,toţi
portaltoii de vigoare mică şi medie. Terenul se pregăteşte şi se fertilizează ca şi pentru câmpurile de formare.
Plantarea marcotelor se face toamna sau primăvara la distanţe de 1,50/0,50 m sau 1,50/0,25 m pentru
portaltoii de vigoare slabă (M9, M26, M27).
Fasonarea marcotelor. Înainte de plantare rădăcinile marcotelor se scurtează la 1 cm şi se mocirlesc.
Marcotele se introduc în sol la 20 cm, apoi se scurtează la 12-15 cm şi se bilonează, acoperindu-le.
Timp de doi ani se aplică lucrările de întreţinere şi protecţie fitosanitară specifice, fără intervenţie asupra
plantei. În anul al III lea, primăvara devreme, se desface bilonul până la nivelul solului şi marcotele se scurtează
la 2-3 muguri, după care se muşuroiesc cu 2-3 cm pământ mărunţit şi reavăn.
Când lăstarii ce dau pe cepul rămas au depăşit înălţimea de 10-12 cm şi au început să se lemnifice la bază
(culoarea violacee), se aplică primul muşuroit, acoperind jumătate din lungimea lăstarilor. Al doilea muşuroit se
face când lăstarii au 25-30 cm, acoperind jumătate din lungimea lor. Coama bilonului se va menţine sub formă
de jgheab.
3
 Lucrări de întreţinere constau în: combaterea buruienilor; fertilizare suplimentară; irigare; combaterea
bolilor şi dăunătorilor, în primul rând al păduchelui lânos (Eriosoma lanigerum).
Recoltarea marcotelor se face toamna, după ce în prealabil s-au desfăcut biloanele. Marcotele se taie de
la bază cît mai aproape de punctul de inserţie pe butuc. Tăierea se face cu foarfeca, manual sau mecanizat cu
ferăstraie speciale acţionate de maşina de recoltat marcote.

Marcotajul orizontal se foloseşte în special, pentru acele specii şi tipuri de portaltoi cu creşteri
viguroase. Se aplică obligatoriu la speciile sâmburoase (portaltoii-F12/1, C12, Colt, VV-1) la cireş şi vişin şi la
unii portaltoi de prun, care se înmulţesc prin marcote
Marcotele se plantează primăvara sau toamna la distanţa de 50-75 cm pe rând şi 1,5-2 m între rânduri.
Plantarea se face înclinat la 450 faţă de suprafaţa solului. După plantare, marcotele se scurtează la 40-60 cm.
Toamna, în anul I de vegetaţie, lăstarii laterali se scurtează la un cm, iar pe rând se deschide un şănţuleţ cu
adâncimea de 5-6 cm, pe care se culcă marcota, legându-se cu vârful de baza marcotei următoare. Pentru fixare
se pun cârlige de lemn şi se acoperă cu un bilon de pământ cu înălţimea de 12-15 cm. Primăvara bilonul se
înlătură, lăsând pe cordon un strat de pământ de 2-3 cm.
După apariţia lăstarilor pe cordon, când aceştia au depăşit înălţimea de 10 cm, se ciupesc la 2-4 muguri
prin cosire, în scopul ramificării şi apariţiei unui număr mai mare de lăstari.
În continuare, se bilonează în două reprize ca şi la marcotajul vertical.
Când pe cordonul orizontalizat, lăstarii care au atins 5-7 cm, se face primul bilonat, la fel ca şi la
marcotajul vertical.

2. Înmulţirea prin butaşi

Butăşirea este o metodă de înmulţire vegetativă utilizată cu precădere pentru înmulţirea în câmp a unor
specii de arbuşti fructiferi (coacăz, agriş, mur, afin) şi pentru înmulţirea pe platforme tehnologice a unor
portaltoi la speciile seminţoase şi sâmburoase (portaltoiul de prun Oteşani 11, portaltoiul de cireş IPC 1).
Platformele sunt amplasate pe sol sau paturi înalte în sere şi solarii.
Butăşirea în perioada de repaus (butăşirea în uscat)
Ramurile pentru butăşire se recoltează la sfârşitul lunii octombrie, când acestea conţin cantităţi maxime
de substanţe de rezervă, care asigură o bună înrădăcinare.
După recoltare, ramurile se fasonează în butaşi de: 18-25 cm pentru şcoala de butaşi; 5-10 cm la afin şi
alte plante care se înrădăcinează la ghivece şi 40-60 cm pentru portaltoii speciilor pomicole, înrădăcinaţi pe
platforme tehnologice. Grosimea butaşilor trebuie să fie în general de 6-8 mm.
Pentru stimularea înrădăcinării se fac două tăieturi oblice: una mai lungă de 3-4 cm pe o parte şi alta de 1-
1,5 cm în parte opusă.
După fasonare, butaşi se leagă în pachete de 50 ± 2 buc, se introduc cu baza într-o soluţie biostimulatoare
(Radistim), apoi se stratifică în nisip în gropi, beciuri, unde temperatura se menţine constanta între 2-10°C.
Pentru şcoala de butaşi, terenul se pregăteşte la fel ca pentru şcoala de puieţi. Din toamnă sau primavara
foarte devreme se fac biloane la distanţa de 80-100 cm între ele, cu înălţimea în funcţie de lungimea butaşilor.
Biloanele se executa cu rariţa şi se finisează manual.
Primăvara în momentul plantării, biloanele se desfac (se despică în două), lăsând jumătate de bilon intact.
De-a lungul jumătăţii de bilon rămase, la bază se execută un şanţ oblic de 10-15 cm adâncime, în care se înfing
butaşii, la distanţa de 6-10 cm, se trage pământ mărunt şi reavăn, se tasează, apoi se reface bilonul, astfel încâ,t
să rămână butaşul cu un mugure afară.
Recoltarea butaşilor înrădăcinaţi se face toamna, cu plugul de scos puieţi după care se clasează
pecategorii şi se stratifică, în vederea plantării în câmpul I al şcolii de pomi (portaltoii) sau la locul definitiv
(arbuştii fructiferi).
Butăşirea în verde
Prin această metodă se pot înmulţi rapid atât portaltoii vegetativi cât şi arbuştii şi chiar unele soiuri de pomi.
Butăşirea lăstarilor se face în răsadniţe sau solarii simple, cu posibilităţi de pulverizare a apei.
Pentru mărirea capacităţii de înrădăcinare şi pentru scurtarea timpului necesar de emitere a rădăcinilor
adventive, se vor folosi numai spaţii protejate, special amenajate. Acestea sunt dotate cu instalaţie de ceaţă
artificială şi cu posibilitate de menţinere la baza substratului temperatura de 25°C.
În aer temperatura trebuie menţinută cu 2-3°C mai scăzută decât în substrat.
Substratul de înrădăcinare – are grosimea de 15 cm şi este compus dintr-o parte nisip de rău şi 2 părţi
turbă sau un amestec în părţi egale nisip, turbă. Amestecul se aşează peste un strat de mărgăritar gros 4-5 cm,
întins pe o folie de poletilenă, pe pământul din seră sau solar.
Recoltarea şi ambalarea lăstarilor
Calendaristic, epoca de butăşire în vedere este în lunile iunie şi iulie, în faza creşterii intense a lăstarilor.
4
 Recoltarea butaşilor – se face dimineaţa în zile însorite sau în tot timpul zilei pe timp noros. Îmediat după
recoltare, lăstarii se pun în găleţi cu apă, se acoperă cu tifon umed şi se transportă la locul de ambalare.
Ambalarea – se face în pungi de polietilienă, legate etanş, baza butaşilor se acoperă cu vată sau muşchi umed.
Pregătirea butaşilor verzi
Butaşii se fasonează la 15-20 cm lungime, cu 5-8 noduri, tăind la 2-3 mm sub şi deasupra unui mugur. Pe
lăstar se lasă în zona terminală 3-4 frunze adevărate, restul frunzelor înlătură.
Tratarea butaşilor cu o soluţie de biostimulatori, prin îmbierea bazei (acid betaindolil butiric).
Plantarea butaşilor Îmediat după fasonare şi tratare cu biostimulatori, butaşii sunt plantaţi la adâncimea
de 5-7 cm, în găuri făcute cu marcatorul la distanţa de 10 cm între rânduri şi 5 cm între butaşi pe rând.
Lucrările de întreţinere
-menţinerea la valori optime a factorilor de vegetaţie;
-tratamente fitosanitare;
-plivirea buruienilor.
După înrădăcinare (15-60 zile), butaşii se repică la ghivece, într-un amestec de pământ de frunze şi nisip
grosier la bază, pentru o drenare perfectă.
Ghivecele cu butaşi se ţin în continuare sub regim de ceaţă, programată la interval de 30 minute câte 10 secunde.
Călirea butaşilor se face după 10 zile de la repicat, prin reducerea numărului udărilor şi se aeriseşte
treptat. Călirea durează 15-20 zile.
După călire, butaşii se plantează în câmp în şcoala de butaşi, pentru fortificare timp de un an, fie în
câmpul de formare (III August).

3. Înmuţirea prin micropropogare “in vitro”

Această metodă de înmulţire se bazează pe propietatea unor celule sau ţesuturi meristematice, de a
reproduce clonal întreaga plantă.
Interesul deosebit pentru înmulţirea “in vitro” (micropropagare sau microînmulţire) se datorează posibilităţilor pe
care le oferă de a înmulţi rapid, în condiţii controlate soiuri, clone valoroase, portaltoi. De asemenea, face posibilă
obţinerea unor descendenţe sănătoase, din material iniţial infectat cu diverse boli virotice.
Metoda se poate practica numai în unităţi specializate, dotate cu camere aseptice şi aparatură
corespunzătoare (I.C.D.P. Mărăcineni, S.C.D.P. Bistriţa, S.C.D.P. Cluj-Napoca).
Iniţiatorii acestei noi tehnici de înmulţire au fost George Morel şi Claude Martin, care în anul 1952, au
reuşit să cultive “in vitro” meristeme, cu scopul obţinerii de plante libere de boli virotice.
La speciile pomicole, metoda se aplică pentru înmulţirea speciilor, care emit uşor rădăcini adventive:
căpşun; piersic; cireş şi vişin.
În general, metoda cuprinde următoarele etape (fig. 8.).
0 – pregătirea materialului iniţial de înmulţire şi a mediilor de cultură;
I – prelevarea şi diferenţierea explantului;
II – multiplicare;
III – alungirea lăstarilor;
IV – înrădăcinarea;
V – aclimatizarea tinerelor plante.
Creşterile anuale se recoltează în perioada noiembrie-ianuarie şi se păstrează în frigidere la 2-3°C.
Dezinfectarea materialului – Înainte de prelevare, porţiunile de ramură de câte un mugur sunt
dezinfectate într-o soluţie de alcool 94°, timp de 10 minute şi de hipoclorit de calciu 5% timp de 20 minute.
Prelevarea explantului se realizează la binocular, în condiţii aseptice, cu instrumente dezinfectate la
fiecare prelevare (hotă de flux de aer laminar).

4. Înmulţirea prin altoire

Altoirea este o metodă de înmulţire vegetativă, prin care se realizează grefarea unui partener numit altoi
sau epibiont pe un alt partener numit portaltoi sau hipobiont, în scopul obţinerii obţinerii unei noi entităţi
pomicole (pom altoit), capabil de o viaţă independentă.
Concreşterea sau prinderea la altoire între altoi şi portaltoi se realizează în trei etape şi anume:
-calusarea, prin formarea calusului de cicatrizare, de către ţesuturile meristematice cambiale ale celor doi parteneri;
-sudarea constă în congruenţa celulelor noilor ţesuturi intermediare generate de cei doi parteneri în zona de altoire.
-vascularizarea, respectiv stabilirea legăturilor între vasele libero-lemnoase ale altoiului şi portaltoiului,
pentru a asigura circulaţia apei şi a substanţelor nutritive.
Durata de timp necesară pentru calusare, sudare şi vascularizare în sensul asigurării funcţionalităţii între
cei doi simbioţi, diferă de la o specie la alta.
În cazul altoirii cu mugure detaşat s-a constatat, că spaţiul existent între acesta şi portaltoi a fost umplut
complet după 12-14 zile, iar inelul continuu de cambium s-a realizat după 20 zile.
5
 Factorii care condiţionează reuşita altoirii sunt de natură: biologică, climatică, fitosanitară şi tehnologică.
Condiţii biologice
-suprapunerea pe suprafeţe cât mai mari a zonelor cambiale ale simbionţilor;
-existenţa compatibilităţii între parteneri;
-starea fiziologică bună a altoiului şi portaltoiului;
-vârsta altoiului, în primul an de vegetaţie sau cel mult 2 ani (nuc).
Condiţii climatice
-temperatura, formarea calusului se desfăşoară în condiţii optime între 18-27°C, în funcţie de specie;
-umiditatea moderată, mai ales în primele faze, când celulele parenchimatice pot fi uşor deshidratate în
condiţii de uscăciune;
-aeraţie bună, diviziunea repetată a celulelor şi creşterea lor, sunt însoţite de o respiraţie intensă şi consum
mare de oxigen.
Condiţii fitosanitare.
-simbionţi să fie sănătoşi, liberi de boli virotice şi microplasme;
Condiţii tehnologice
-cunoştinţele altoitorilor;
-precizia şi viteza de executare a operaţiilor;
-calitatea uneltelor şi materialelor utilizate.
Prin compatibilitate se înţelege asemănarea sub raport anatomic, fiziologic şi biochimic între altoi şi portaltoi,
care asigură prinderea la altoire, creşterea şi dezvoltarea pomilor în pepinieră şi la locul definitiv în plantaţii.
Incompatibilitatea poate fi de natură:
-fenotipică, evidenţiată prin diferenţele de vigoare şi cele privind parcurgerea fenofazelor dintre parteneri;
-fiziologică, existenţa unor diferenţe fiziologice între altoi şi portaltoi;
-virotică, explicată prin invadarea celulelor unui simbiont de către proteinele celuilalt provocată de virusuri;
-ereditară, când simbionţii aparţin unor unităţi sistematice diferite;
-biochimică, acumularea acidului abscizic, modificarea acţiunii catalazei şi peroxidazei, conţinut diferit
de hidraţi de carbon între cei doi parteneri.
După simptomelor manifestate incompatibilitatea poate fi de trei feluri:
-localizată, se manifestă prin prinderea slabă la altoire, sudura slabă şi dezbinarea altoiului, formarea unei
îngroşări (gâlme) la punctul de altoire;
-translocată, vizibilă prin simptomele: frunze puţine, palide, îngroşarea şi căderea prematură a frunzelor,
creşteri reduse, înflorire timpurie, fructe puţine şi mici;
-virotică, indusă de virusuri.

Producerea ramurilor altoi

Plantaţiile mamă de ramuri altoi se înfiinţează în perimetrul pepinierei, într-un loc mai izolat, la o
distanţă de cel puţin 500 m de plantaţiile comerciale.
Materialul biologic folosit cuprinde speciile şi soiurile din sortimentul zonal admis la înmulţire.
Formele de coroană utilizate sunt cele globuloase cu ax central şi volum mic. Pomii de vigoare medie
se plantează la distanţa de 4 x 1,5-2 m iar coroana pomilor ajunge în perioada de producţie la înălţimea de 2-2,5
m şi lăţimea la bază de 1,5-2 m.
Tehnologia de întreţinere a acestor plantaţii, include tăierea scurtă în cepi de 4-6 muguri, întreţinerea solului ca
ogor lucrat sau inierbarea intervalelor, pe rând solul se lucrează, erbicidează sau mulceşte, fertilizarea moderată cu
îngrăşăminte. Tratamentele fitosanitarese fac la acoperire, utilizându-se pesticide dintre cele mai bune.
Alte lucrări specifice sunt: înlăturarea bobocilor florali (pentru a evita infecţiile cu virusuri prin polen)
şi retestarea anuală a pomilor, în scopul eliminării pomilor care manifestă simptome virotice, cu această ocazie
sunt eliminate şi eventualele impurităţi.
Recoltarea lăstarilor altoi se face în ziua altoirii sau cu 1-2 zile înainte, după care acestea se fasonează şi
păstrează provizoriu până la altoire în vase cu apă , pentru a nu-şi pierde turgescenţa.
Ramurile altoi se recoltează toamna târziu până la venirea îngheţului, se fasonează, se leagă în pachete
de 50 buc., se etichetează şi se păstrează prin stratificare în nisip, la temperatura de 1-4º C, urmând a fi folosite
pentru altoirile din primăvară.
Durata de exploatare a plantaţiei mamă de ramuri altoi este de 8-10 ani iar producţiile de ramuri altoi
pot ajunge la 100 000 buc./ha, cu 10 muguri pe ramură.

Tehnologia obţinerii pomilor altoiţi

Producerea materialului săditor pomicol de înaltă valoare biologică, sănătos, liber de boli virotice şi
garantat din punct de vedere al autenticităţii soiurilor şi portaltoilor, constituie un deziderat major al
pomiculturii actuale în vederea înfiinţării noilor plantaţii pomicole.
6
 Lucrările de înfiinţare şi întreţinere a câmpului I
Pregătirea, fertilizarea şi dezinfectarea terenului
Pe terenul destinat înfiinţării câmpului I, se administrează 40-60 t gunoi de grajd, 300-600 kg superfosfat
şi 200-400 kg sare potasică la ha, la care se adaugă insecticidele pentru combaterea dăunătorilor din sol
(cărăbuşul de mai, nematozi).
Distanţele de plantare folosite în şcoala de pomi sunt de: 80-90 cm între rânduri şi 15-20 cm între puieţi (marcote).
Pentru a produce pomi cu coroana formată în câmpul III, distanţele pe rând se măresc la 40 cm şi 50 cm
pentru nuc şi castan şi la 1 m între rânduri pentru toate speciile.
Pichetatul – constă în trasarea de aliniamente prin jalonare şi marcarea capetelor fiecărui rând cu picheţi. Pe
suprafeţele mai mari pichetatul se înlocuieşte, prin marcarea mecanică a rândurilor. Rândurile rezultate trebuie să fie
drepte, paralele şi echidistante, pentru a permite, executarea lucrărilor mecanice de întreţinere a solului.

Pregătirea materialului pentru plantat

Câmpul I al şcolii de pomi, se poate înfiinţa folosind puieţi obţinuţi în şcoala de puieţi, puieţi produşi la
ghivece, butaşi şi marcote înrădăcinate sau prin semănatul direct în câmp al sâmburilor.
Fasonarea materialului de plantat constă în scurtarea rădăcinii principale (pivotul) la 15-18 cm şi a celor
secundare la 1-2 cm la portaltoii generativi şi la 2-3 cm lungime a rădăcinilor adventive la portaltoii vegetativi.
Odată cu fasonarea, se face şi o sortare a puieţilor, înlăturându-se de la plantat, puieţii care prezintă
secţiunea rădăcinilor de culoare brună sau pătată, cei sănătoşi au secţiunea de culoare albă sidefie.
Tulpina portaltoilor în cazul plantării manuale, nu se scurtează dar se scot la inel toţi lăstarii anticipaţi. În
cazul plantării mecanizate, tulpina se scurtează la 12-15 cm.
Mocirlirea înainte de plantare este obligatorie. Puieţii se mocirlesc, introducând în mocirlă rădăcinile
până aproape de colet (astfel încât acesta să rămână vizibil) iar marcotele şi butaşii pe o lungime de 18-20 cm.
Plantarea portaltoilor se face separat pe specii şi tip de portaltoi, în funcţie de grosime, pentru a asigura
uniformitate materialului.
Având rândurile marcate, se întind sârmele de plantare (55 m) între picheţii marginali ai rândului iar
echipe de muncitori execută plantarea propriu-zisă, cu ajutorul plantatorului. Puieţii se introduc în sol până la
nivelul coletului iar marcotele şi butaşii la 18-20 cm adâncime.
Plantarea se poate face şi mecanizat, utilizând maşini, asemănătoare celor de plantat răsaduri. În acest caz,
maşina de plantat, deschide rigole de 18-20 cm, în care puieţii se introduc manual, tasarea pământului în jurul
puieţilor, făcându-se de către roţile de tasare ale maşinii.
Scurtarea tulpinii portaltoilor, după plantarea manuală se face cu foarfeca la 12-15 cm de la suprafaţa
solului sau mai înalt în funcţie de înălţimea de altoire. În cazul portaltoilor groşi, care depăşesc 10 mm în
diametru; scurtarea se face la 2-3 muguri, în vederea altoirii pe lemn nou.
Bilonatul se impune după plantare şi constă în ridicarea unui bilon continuu, cu înălţimea de 15 cm, care
rămâne până la altoire numai în cazul puieţilor portaltoi. Lucrarea se execută mecanizat şi se corectează
manual. Între rânduri solul se mobilizează cu prăşitoarea.
La începutul lunii iunie, se verifică prinderea la plantare şi se fac eventualele completări de goluri, cu
portaltoi păstraţi în camere frigorifice sau cu puieţi produşi la ghivece.
Irigarea este obligatorie, mai ales, în cazul plantării mecanizate, executându-se odată cu plantatul, când
maşina este dotată cu furtune distribuitoare de udare sau prin aspersiune. În condiţiile unui an secetos se execută
2-3 udări, ultima în luna iulie, pentru a stimula circulaţia sevei, înainte de altoit.
Lucrările de întreţinere a solului constau în praşile, care să menţină în permanenţă solul afânat şi curat
de buruieni, fără a distruge biloanele, care se menţin până la ltoire în cazul puieţilor portaltoi, cu scopul de a
împiedica apariţia lăstarilor anticipaţi în zona de altoire şi a păstra scoarţa netedă şi turgescentă asigurând
condiţii bune pentru altoire.
Îngrăşarea suplimentară se face cu 150 kg/ha, azotat de amoniu, aplicat în două reprize, între 10 şi 25
iunie, când creşterea lăstarilor este intensă.
Tratamente fitosanitare se fac la avertizare, prin efectuarea a 8-14 tratamente în funcţie de portaltoi şi
starea fitosanitară a culturii. În general, pentru corcoduş, prun şi mahaleb, sunt necesare 8 tratamente iar la cireş,
vişin, măr şi păr, se ajunge la 14 tratamente.
Altoirea se face în perioada 20 iulie – 10 septembrie, în funcţie de zona pedoclimatică. În sudul ţării şi în
zonele de câmpie, altoirea poate să înceapă de la 20 iulie iar în zona subcarpatică de la 1 august.
Ordinea la altoire a speciilor pomicole este următoarea: cireş, vişin, păr altoit pe franc, piersic, cais, prun
altoit pe franc, prun altoit pe corcoduş, măr altoit pe franc, păr şi măr altoit pe portaltoit vegetativi.
Această ordine este impusă de circulaţia sevei. La corcoduş, momentul optim de altoire, este atunci când
50% din lăstarii laterali au format mugur terminal. Altoindu-l în plină fază de creştere lăstarilor, seva abundentă
nu permite sudura şi împinge mugurul altoit afară, separându-l de portaltoi.
7
 Altoirea se face în mugure dormind în T, sub scoarţă sau altoirea în mugur cu scutişor (chip budding),
mai ales, când circulaţia sevei nu este puternică.
Înălţimea de altoire pentru portaltoii generativi este la nivelul coletului iar pentru cei vegetativi la 10-15
cm deasupra solului. Legarea se face cu bandă plastifiată, care acoperă strâns zona de altoire, ocolind mugurul
altoi, în acest caz nu se mai practică slăbirea şi refacerea legăturilor.
Verificarea prinderii la altoire se face după 14 zile. Altoii prinşi se cunosc prin faptul că sunt turgescenţi
iar peţiolul se desprinde uşor la atingere.
Poraltoii neprinşi se realtoiesc, cu acelaşi soi, în partea opusă şi mai sus faţă de prima altoire.
Toamna, înainte de venirea primului îngheţ, altoii se muşoroiesc, acoperindu-se cu 2-4 cm de pământ.
Lucrările din câmpul II al şcolii de pomi
Câmpul I în anul al doilea de vegetaţie devine câmpul II. În acest câmp se formează pomul altoit,
efectuându-se următoarele lucrări.
Dezmuguritul mugurilor altoiţi. Lucrarea se face primăvara devreme, imediat ce terenul permite.
Întârzierea lucrării poate duce la asfixierea şi putrezirea mugurilor altoi, mai cu seamă, în primăverile ploioase şi
călduroase.
Tăierea tulpinii portaltoilor. Această lucrare se efectuează primăvara devreme, înainte de pornirea în
vegetaţie, deoarece dacă se întârzie, o parte din substanţele de rezervă migrează în tulpină şi se pierd odată cu
îndepărtarea ei. Tulpina portaltoiului se poate scurta în două feluri: cu cep şi fără cep.
Tăierea cu cep, constă în scurtarea tulpinii portaltoilor, la 12-15 cm, deasupra mugurelui altoit, lăsând un
cep, de care se palisează lăstarii altoi.
Tăierea fără cep, se face scurtând tulpina portaltoiului la 2-3 mm deasupra mugurelui altoi, printr-o
secţiune uşor înclinată, care să nu depăşească baza mugurelui. (fig. 8.14.). Rana produsă cu această ocazie, se
unge cu ceară de altoit. Această metodă se utilizează numai în zonele lipsite de vânturi puternice, care ar putea
dezbina lăstarii altoi, de la punctul de altoire şi la care lăstarii cresc vertical fără palisare. Cultura fără cep este
generalizată la noi în ţară.
Realtoirea portaloilor neprinşi sau ai căror muguri altoi au pierit peste iarnă, se face numai cu ramuri altoi
recoltate din toamnă şi păstrate până la altoire, stratificate în nisip sau în camere frigorifice la 1-2oC.
Se folosesc metodele de altoire cu ramură detaşată, dar cea mai eficientă este altoirea în mugur crescând
cu scutişor (Chip budding).
Plantarea golurilor se face primăvara, folosind pomi altoiţi la masă, din acelaşi soi şi portaltoi.
Plivitul lăstarilor de pe portaltoi se face imediat ce au apărut lăstarii, prin înlăturare cu briceagul. Aceşti
lăstari trebuie pliviţi de 2-3 ori pe măsură ce apar. Dacă lucrarea se întârzie altoitul creşte mult mai încet şi
uneori nu mai porneşte în vegetaţie.
Înlăturarea florilor apărute pe lăstarul altoi la începutul creşterii, se recomandă la speciile seminţoase,
pentru a stimula pornirea în vegetaţie a mugurilor stipelari, din care se va forma lăstarul altoi.
Palisatul altoilor - începe când o parte din lăstarii altoi au depăşit 10 cm înălţime iar al doilea palisat se
face când lăstarii au 15-20 cm. La prima palisare, se leagă în formă de opt culcat iar la a doua palisare, legătura
este obişnuită, mai slabă, lăsând loc pentru creşterea altoiului.
Ciupitul lăstarilor anticipaţi se face când aceştia au depăţit 20 cm lungime, înlăturând vârfurile erbacee
ale lăstarilor cu foarfeca, cosorul sau cu mâna.
Proiectarea coroanei în câmpul II se poate face la toate speciile în decada a treia a lunii inie. Proiectarea
anticipată, constă în ciupirea vârfului ierbaceu al altoiului, la înălţimea trunchiului plus 15-20 cm, pentru ramurile
coroanei. De exemplu, pentru formarea palmetei etajate cu braţe oblice scurtarea lăstarului trebuie făcută la 75-80 cm.
Prin ciupirea lăstarului altoiului, se stimulează apariţia de lăstari anticipaţi la înălţimea de proiectare a
coroanei. Lăstarii de pe porţiunea de trunchi se înlătură, prin plivire repetată.
Tăierea cepului în cazul în care s-a lăsat cep pentru palisare, se face în a doua jumătate a lunii iulie. Lucrarea se
execută cu cosorul, dar mai frecvent cu foarfeci bine ascuţite, efectuând o tăietură oblică sub un unghi de 45o, la inel,
fără să se afecteze ţesuturile altoiului. În vederea cicatrizării, rănile se acoperă cu ceară de altoit sau cu un strat de
pământ reavăn, înalt de 15-20 cm.
Lucrările de întreţinere şi fertilizare a solului constau din praşile manuale pe rând şi mecanizat între
rânduri, până la jumătatea lunii iulie.
Fertilizarea cu azot se poate face între 10-20 iunie, administrându-se 60-70 kg/ha s.a azotat amoniu.
Fertilizarea după 1 iulie nu este recomandată, deoarece, prelungeşte vegetaţia, în dauna maturării lemnului.
Lipsa precipitaţiilor impune irigarea, pentru a nu întrerupe creşterea pomilor.
Tratamentele fitosanitare pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac la avertizare.
Scoaterea portaltoilor neprinşi şi a eventualelor impurităţi, provenind din amestecuri de soiuri, se face în
luna iunie.

8
 Evaluarea producţiei şi evidenţa materialului săditor.
Completarea la zi a registrului pepinierei, în care se înscriu toate datele privind provenienţa ramurilor altoi şi a
portaltoilor şi testările efectuate pentru viroze, este obligatorie, în vederea autentificării materialului săditor. Evaluarea
producţiei se face pe soiuri, prin numărarea tuturor pomilor din câmp, lucrare ce se execută în luna septembrie.
Defolierea pomilor, înainte de scos, constituie o necesitate obiectivă, deoarece, frunzele pomilor nu cad de
regulă până în momentul scoaterii, determinând o pierdere a apei din ţesuturile plantei, după scosul acestora, fenomen
ce duce la deshidratarea materialului. Defolierea manuală este neeconomică, necesitând multă forţă de muncă.
Scosul pomilor are loc la sfârşitul lunii octombrie, după încetarea creşterii lăstarilor. Lucrarea se face
mecanizat, cu un plug special destinat în acest scop, după care pomii sunt smulşi şi lăsaţi pe rând cu coroana în
partea opusă trecerii plugului.
Clasarea pomilor se face concomitent cu scosul pomilor de către o echipă specializată, potrivit
prevederilor standardelor de stat. Pe măsura clasării, pomii se leagă în pachete de câte 10 bucăţi, pentru altoi de
un an sau de câte 5 bucăţi pentru pomii de doi ani cu coroană. Dacă nu a fost etichetat tot materialul, odată cu
evaluarea, atunci legăturile trebuiesc etichetate obligatoriu.
Stratificarea pomilor se face în şanţuri săpate în teren uşor, luto-nisipos, late de 50 cm, unde legăturile de
pomi, se aşează în poziţie verticală, se acoperă rădăcinile plus 20 cm din tulpină cu pământ şi se tasează bine.

Metode de scurtare a timpului pentru producerea materialului săditor

În prezent se folosesc mai multe metode de scurtare a timpului de producere a materialului săditor, printre
care amintim :
-înfiinţarea câmpului I cu puieţi produşi la ghivece sau prin semănare directă;
-înfiinţarea câmpului II cu material altoit la masă;
-altoirea în şcolile de marcote, altoirea butaşilor verzi sub ceaţă artificială, altoirea la masă şi creşterea
materialului la pungi de polietilenă în solarii etc., sunt metode ce se folosesc destul de puţin, mai mult în
sectoarele de cercetare.
Înfiinţarea câmpului I cu puieţi produşi la ghivece
Producerea puieţilor la ghivece a fost prezentată într-un capitol anterior. Avantajele acestei metode
constau în aceea că se evită şcoala de puieţi (se câştigă un an), se economiseşte sămânţă, reduce preţul de cost şi
dă randamente sporite la speciile păr, cireş, vişin, care se prind mai bine la altoirea pe lemn de un an.
Infiinţarea câmpului I prin însămânţare directă la speciile sâmburoase reduce preţul de cost,
consumul de sâmburi etc. Ca dezavantaj precizăm că pomii astfel obţinuţi au un sistem radicular pivotant,
neramificat, ceea ce îngreunează prinderea lor în livadă.

Producerea pomilor prin altoire la masă

Se poate folosi la majoritatea speciilor pomicole, dar în ţara noastră în special, la nuc.
Materialul biologic folosit: Portaltoii pot fi: puieţi, marcote şi butaşi înrădăcinţi. Aceştia trebuie să aibă grosimea
în zona de altoire de 10-16 mm la nuc sau 8-12 mm la măr. Rădăcinile principale ale portaltoilor se fasonează la 20-22
cm lungime la nuc şi la 18 cm pentru celelalte specii, iar rădăcinile secundare la 2-3 cm, respectiv, 1-2 cm.
Preforţarea materialului se face în lăzi cu rumeguş la 26-28° C şi U.R. de 80-90% timp de 4-6 zile pentru
portaltoi, respectiv 2-3 zile ramurile altoi, iar la nuc 10 zile pentru portaltoi şi 3-4 zile ramurile altoi.
Altoirea la masă se face mecanizat, primăvara devreme sau chiar în a doua parte a iernii. Portaltoiul se
secţionează la colet iar altoi la bază, ramurile altoi se scurtează în segmente de 1-2 muguri.
După altoire, zona se parafinează, prin introducerea într-un amestec de parafină 90% + colofoniu 10 %,
încălzit la 50-60º C.
Materialul altoit se stratifică apoi, în lăzi cu rumeguş umed, în prealabil dezinfectat (cu Topsin 0,1%),
acoperind altoiul cu un strat de 5-6 cm de rumeguş.
Forţarea.materialului altoit se realizează în camere de forţare, unde temperatura se menţine constantă 25-27º C.
Durata de forţare este de 6-10 zile la seminţoase şi 10-14 zile la nuc. Călirea materialului se realizează pe timp de 3-4 zile.
Stratificarea materialului. După forţare materialul se sortează, alegând pe cel prins, se înlătură lăstarii
daţi din portaltoi, apoi se stratifică. Materialul se stratifică în nisip, în camere cu temperatura de 1-5º C,
păstrându-se până la plantare.

Producerea materialului săditor la containere

Se foloseşte cu precădere la arbuştii fructiferi, dar şi la pomi.
Avantajele metodei constau în . manipularea uşoară a plantelor pomicole, prindere 100 %, deoarece, la
transplantare nu se deranjează sistemul radicular, se poate planta în cursul perioadei de vegetaţie.
Materialul se altoieşte la masă, mecanic în spaţii special amenajate, aşa cum a fost descris la producerea
nucului altoit. Randamentul de producere a materialului săditor depăşeşte 70 % dar metoda este costisitoare.
9