MARIANA HUŢANU

CURS DE BOTANICĂ

(www.interferente.ro)

(www.wordpress.com)

2019
 Partea I-a
MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA PLANTELOR

Morfologia şi anatomia plantelor este o disciplină botanică fundamentală,

care contribuie la înţelegerea diversităţii structurale a regnului vegetal, a
modului de evoluţie a ţesuturilor, a influenţei condiţiilor de mediu asupra
diverselor organe, precum şi a interdependenţei dintre mediu, structură şi
funcţie. Această disciplină studiază celulele, ţesuturile, organele plantelor din
punctul de vedere al structurii lor externe (morfologic), precum şi al structurii
interne (anatomic).

Scurt istoric. Pentru prima dată, noţiunea de „morfologie” a fost folosită,

atât pentru regnul animal, cât şi pentru cel vegetal, de către J. W. von Goethe, în
anul 1796. Ch. Darwin, în cartea sa „Originea speciilor” (1859), arată că
morfologia poate fi considerată ca un schelet al istoriei naturale. Studiile de
anatomie vegetală se dezvoltă considerabil începând cu sec. al XIX-lea, odată cu
perfecţionarea microscopului şi a tehnicii de obţinere a preparatelor microscopice.

CAP. I - NOŢIUNI DE CITOLOGIE

Citologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul celulei, unitatea morfologică

şi funcţională a tuturor organismelor vii de pe Terra, cu excepţia virusurilor, care
sunt acelulare. Studiul celulei se referă la forma, structura, dezvoltarea şi
compoziţia chimică a părţilor constitutive ale acesteia. Celula a fost descoperită de
către Robert Hook în 1665. Acesta a făcut secţiuni în plută, iar la microscop a
observat că materialul era împărţit în mai multe compartimente egale, ce semănau
cu nişte cămăruţe. Acestea au primit numele de celule (lat. cella=cameră).

Părţile celulei. Analizând la microscop o celulă (fig. 1), se observă că

aceasta este delimitată la exterior de un perete rigid (perete celular) – de aceea
celulele vegetale se numesc dermatoplaste. În interior, celula prezintă o masă
semifluidă, numită protoplasmă, formată din citoplasmă şi nucleu. Adesea în
celule există una sau mai multe vacuole. În celula adultă, de obicei există o
vacuolă foarte mare, centrală, care împinge citoplasma cu nucleul în poziţie
parietală.

Forma celulelor. Celulele din alcătuirea diferitelor ţesuturi sunt: poliedrice,

tabelare, cilindrice, fusiforme, prismatice, stelate, reniforme (celule stomatice, de
ex., la Zebrina pendula), halteriforme (celule stomatice la plantele din familia
Poaceae), etc. După forma lor, există trei categorii de celule:
● parenchimatice, cu contur ± oval, izodiametrice sau ceva mai lungi decât late, de
ex., în epidermă (fig. 2), scoarţă, mezofil, măduvă, etc.;
● prozenchimatice, care sunt mult mai lungi decât late, de ex., vasele
conducătoare, fibrele mecanice, etc.;
● idioblaste, care sunt celule izolate, de formă cu totul particulară, înglobate într-
un ţesut cu celule uniforme, de ex., celulele secretoare din mezofilul frunzei de
Laurus nobilis-dafin.

Dimensiunile celulelor variază în limite mari, dar în general sunt de ordinul

zecilor de microni (1 micrometru (μm) = 0,001 milimetri (sau 10 -3 mm), de ex., 10-
100 μm au celulele parenchimatice. Excepţie fac unele celule epidermice, perii
radiculari, celulele fructului de portocal (1-2 cm). Celulele prozenchimatice sunt
foarte lungi, de ex., fibrele liberiene de la unele plante textile depăşesc 500 mm.

COMPONENTELE (ORGANITELE) CELULARE

C I T O P L A S M A. Structura: la microscopul fotonic (optic), citoplasma

apare ca o substanţă lichidă, ± vâscoasă, în care sunt înglobate o serie de organite
sau diferite incluziuni. La microscopul electronic, citoplasma apare structurată în
trei zone: hialoplasma, plasmalema şi tonoplastul. Hialoplasma este substanţa
fundamentală care conţine diverse organite şi incluziuni. Plasmalema este o
peliculă de citoplasmă, mai densă ca hialoplasma şi care o delimitează pe aceasta
spre exterior, la contactul cu peretele celular. Plasmalema este întreruptă de
plasmodesme, la nivelul cărora plasmalemele celulelor dintr-un ţesut sunt în
continuitate perfectă. Tonoplastul este o peliculă citoplasmatică ce delimitează
vacuola (vacuolele) şi are aceeaşi structură ca şi plasmalema.
Mişcarea citoplasmei se numeşte cicloză şi este influenţată de lumină,
temperatură, oxigen, agenţi chimici, precum şi de starea fiziologică a celulei
(viteza de mişcare scade odată cu vârsta celulei).
Compoziţia chimică. Citoplasma este un amestec în stare coloidală, care se
poate găsi sub două forme: ca sol şi ca gel. În stare proaspătă, citoplasma conţine
apă, substanţe minerale (1,5%), mai ales sub formă de săruri, precum şi
substanţe organice (13,5%), mai ales glucide (zaharuri), protide (aminoacizi,
peptide şi proteine), lipide (grăsimi) şi unii produşi secundari ai metabolismului,
cum ar fi: pigmenţii (carotenul, licopina, xantofila), alcaloizii (cafeina, atropina,
chinina, papaverina, nicotina, etc.), vitaminele (hidrosolubile: B1, B2, B6, B12, PP, C
şi liposolubile: A, D), acizii organici (malic, tartric, citric, lactic, etc.), hormonii
vegetali, antibioticele, fitoncidele, enzimele, glucozidele uleiurile volatile, răşinile,
taninurile, latexurile, ş.a.
Organitele citoplasmatice. R e t i c u l u l e n d o p l a s m a t i c, vizibil
numai la microscopul electronic, este un sistem complex de saculi, vezicule şi
tubuli sau canalicule fin ramificate şi anastomozate, cu diametrul variind între 50 şi
2000 A, delimitate de o membrană elementară groasă de 75 A (1 angstrom = 10 -10
m). Faţa externă a membranelor este tapisată pe alocuri cu ribozomi sau granulele
lui Palade (150 A diametru). Acest tip de RE se numeşte rugos. În cazul în care
ribozomii lipsesc, RE este neted.
D i c t i o z o m i i dintr-o celulă formează aparatul Golgi. Acesta cuprinde
două elemente: dictiozomul (format din 4-6 saculi aplatizaţi, de 200 A grosime,
limitaţi de o membrană elementară de 75 A), şi o serie de vezicule golgiene,
provenite din înmugurirea saculilor, de care apoi se detaşează.
M i t o c o n d r i i l e (condriozomii) dintr-o celulă formează condriomul.
La microscopul fotonic se prezintă ca mici granule, bastonaşe sau filamente
dispersate în citoplasmă. La microscopul electronic, mitocondriile au la exterior o
membrană dublă, foiţa internă invaginându-se şi formând creste mitocondriale,
iar în interior se află o stromă numită matrix (fig. 3).
Lizozomii, microtubulii, sferozomii, centrozomii, cilii şi flagelii sunt
organite vizibile numai la microscopul electronic (exceptând cilii şi flagelii),
limitate de o membrană elementară, prezente numai la anumite celule.
Toate p l a s t i d e l e dintr-o celulă formează plastidomul. Ele au rol de
sinteză (de pigmenţi, amidon) sau de acumulare (lipide, proteine). Sunt vizibile la
microscopul fotonic şi sunt prezente în celulele plantelor fototrofe. După pigmentul
elaborat, plastidele se clasifică în: l e u c o p l a s t e (amiloplaste, oleoplaste,
proteinoplaste),
c l o r o p l a s t e şi c r o m o p l a s t e (de ex., în petalele florilor sau la alge
numite rodoplaste şi feoplaste).
C l o r o p l a s t e l e sunt prezente în celulele organelor verzi (frunze – fig.
5, tulpini ierboase, ramuri tinere, fructe necoapte, rareori în rădăcini-velamen
radicum). Ele sunt mici (3-10 μm în diametru), de formă sferică sau ovoidă,
numeroase (până la 50) într-o celulă. Ultrastructura cloroplastelor (fig. 4) este
complexă: au o membrană dublă la exterior şi o stromă incoloră la interior;
foiţa internă a membranei emite creste care se prelungesc în interiorul stromei sub
formă de lamele saciforme (numite tilacoide), în lungul cărora se dispun, din loc în
loc, grupe de 2-60 saculi granari (proveniţi din dilatarea lamelelor), ce conţin
pigmentul clorofilian. Ansamblul format din aceşti saculi şi porţiunile de lamele
stromatice care-i mărginesc, constituie grana.
N U C L E U L. Este un organit cu rol în procesele ereditare şi în controlul
sintezei proteinelor citoplasmatice. La celulele eucariote, nucleul este bine
individualizat, fiind prevăzut cu o membrană, spre deosebire de procariote. De
obicei, celulele sunt uninucleate, rareori binucleate sau plurinucleate. Unele celule
mature vii, cum sunt tuburile ciuruite (din ţesutul liberian), nu au nucleu. Nucleul
este sferic şi cu poziţie centrală în celulele tinere, lenticular în parenchimuri sau
fusiform în celulele prozenchimatice, cu poziţie parietală (spre peretele celulei), în
celulele adulte. La plante, nucleul are dimensiuni cuprinse între 10 – 15 μm.
Structura nucleului: membrană nucleară dublă, prevăzută cu pori, unul sau
câţiva nucleoli, cromatină şi nucleoplasmă. Foiţa externă a membranei nucleului
este în continuitate cu membranele RE. Nucleolii conţin ARN şi au formă sferică,
diametrul de 1-3 μm, nu au membrană proprie, fiind formaţi dintr-o reţea
filamentoasă, în ochiurile căreia se găsesc spaţii clare. Cromatina este formată din
nucleoproteine (mai ales ADN). În cursul diviziunii nucleare cromatina se
organizează în cromosomi. Nucleoplasma (cariolimfa, carioplasma sau sucul
nuclear) este substanţa fundamentală, fluidă şi omogenă, care umple restul cavităţii
nucleare.
V a c u o l e l e, ce alcătuiesc vacuomul celular, sunt incluziuni apoase,
limitate de tonoplast, ce conţin suc vacuolar. Ele sunt numeroase şi mici în celulele
tinere, mari şi puţine (1-2) în cele adulte. Incluziunile ergastice solide pot fi:
anorganice (cristale de oxalat de Ca, sulfat de Ca, CaCO 3, SiO2) şi organice -
proteice (grăuncioare de aleuronă) şi glucidice (grăuncioare de amidon).
P E R E T E L E C E L U L A R. Are rol protector şi în procesele de
osmoză. Este alcătuit din: schelet (celuloză), matrice (substanţe pectice,
hemiceluloze, etc.) şi substanţe de încrustare (suberina, ceara, cutina, lignina, ş.a.).
Între două pături celulozice dintre două celule apropiate se găseşte lamela mijlocie,
de natură pectică. La nivelul său trec plasmodesmele, canalicule foarte fine, ce fac
legătura între citoplasmele a două celule vecine.
Fig. 1. Celula vegetală eucariotă (www.pinterest.com)

www.wordpress.com
Fig. 2. Celule din epiderma frunzei bulbului de ceapă roşie (Allium cepa) (www.blogspot.com)
 Fig. 3. Structura unei mitocondrii (www.scritub.com)

Fig. 4. Structura unui cloroplast (www. stiinta-vietii.blogspot.com)

Fig. 5. Celule cu cloroplaste (www.portal.fruticola.com)