Tema 12

CLASA LILIOPSIDA (MONOCOTYLEDONATAE)

Fig. 221: Crocus vernus (Brânduşă de

primăvară)
Unităţi de învăţare:
12.1. Subclasa Liliidae – caracterizare, clasificare. Ordinul Liliales. Ordinul Juncales.
Ordinul Cyperales.
12.2. Ordinul Poales.
Obiectivele temei:
 Caracterizarea subclasei Liliidae şi a principalelor subunităţi sistematice
 Descrierea familiilor subclasei Liliidae din punct de vedere al caracterelor
generale şi al sistematicii acestora
 Evidenţierea importanţei principalelor specii
Timpul alocat temei: 2 ore
Bibliografie recomandată:
1.Ciocârlan V., Berca M., Chirilă C., Coste I., Popescu Gh., 2004. Flora segetală a României.
Edit. Ceres, Bucureşti
2.Ciocârlan V., 2009. Flora ilustrată a României. Edit. Ceres, Bucureşti
3.Chifu T., C. Mânzu, Oana Zamfirescu, B. Şurubaru, 2001. Botanică sistematică:
Cormobionta. Edit. Univ. „A.I.Cuza”, Iaşi
4.Georgescu Mihaela Ioana, 2003. Botanică sistematică, ed. Sigma, Bucureşti
5.Hodişan I., I. Pop, 1976. Botanică sistematică, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
6.Popescu Gh., 2009. Introducere în botanica filogenetică. Edit. Sitech, Craiova.
7.Sîrbu Culiţă, Nicoleta-Luminiţa Paraschiv, 2005. Botanică sistematică. Edit. „Ion Ionescu
de la Brad”, Iaşi.

178
 12.1. Subclasa Liliidae - caracterizare, clasificare. Ordinul Liliales. Ordinul
Juncales. Ordinul Cyperales.
12.1.1. Subclasa Liliidae
Specii erbacee (rar lemnoase), de obicei perene având în sol tulpini subterane (rizomi,
bulbi, tuberculi sau bulbo-tuberculi). Flori actinomorfe sau zigomorfe, organizate pe tipul 3
având înveliş simplu (rareori dublu), cu elemente libere sau unite la bază; androceul alcătuit
din 3 sau 6 stamine, dispuse pe 1-2 cercuri; gineceul gamocarpelar, cu ovar superior sau
inferior. Ovule anatrope, biteguminate şi crasinucelate. Fruct simplu – capsulă, achenă,
cariopsă sau bacă cu seminţe albuminate (la majoritatea speciilor).
Din subclasa Liliidae vor fi prezentate ordinele: Liliales, Juncales, Cyperales, Poales.
12.1.2. Ordinul Liliales
 Familia Liliaceae
Specii erbacee (rar arbuşti), perene, cu rizomi, bulbi sau bulbotuberculi (fig. 222);
frunzele sunt alterne, uneori în verticil, de obicei sesile, cu limb variat ca formă, de la ovat
până la liniar. Flori în general hermafrodite, actinomorfe sau slab
zigomorfe, solitare sau grupate în inflorescenţe variate, cu înveliş de tip
perigon petaloid alcătuit din 3 tepale externe şi 3 interne, libere sau unite
la bază; androceul - 6 stamine repartizate pe două verticile; gineceul -
tricarpelar, cu ovar superior; ovule
numeroase, anatrope. Fruct capsulă, rar
bacă.
Fig. 222: Lilium
candidum – bulb Veratrum – Ştirigoaie: plante cu
solzos
frunze tulpinale eliptice, mari, de
peste 10 cm lungime, nervaţiunea
fiind arcuită. Fruct – capsulă.
V.album (fig. 223): specie pernă,
întâlnită din etajul fagului până în
Fig. 223: Veratrum album
cel subalpin, în pajişti, (Ştirigoaie )

buruienişuri, locuri târlite, uneori invadantă. Plantă toxică, cu

efect insecticid şi medicinală.
Colchicum: specii cu flori formate pe tulpini subterane,
Fig. 224: Colchicum având ovarul în sol la înflorire; tepalele sunt concrescute într-un
autumnale (Brânduşa de
toamnă ) tub lung; fructul – capsulă. C.autumnale – Brânduşa de toamnă

179
(fig. 224): frecventă în pajişti din etajul gorunului până în cel boreal; toxică, datorită
alcaloidului colchicină; medicinală – principiile active importante fiind localizate în bulb şi
seminţe.
Lilium: specii perene având bulbi solzoşi în sol (fig. 222); tulpinile au frunze
numeroase, alterne sau în verticil; perigonul dialitepal, cu tepalele recurbate de la mijloc sau
la vârf. L.candidum – Crin alb: plantă ornamentală, originară din sud-vestul Asiei, cu flori
odorante, complet albe, având tepalele puţin recurbate la vârf, stamine cu filamente albe şi
antere galbene. L.martagon – Crin de pădure: plantă frecventă în păduri sau la marginea
acestora, din zona pădurilor de stejar până în etajul boreal.
Scilla: specii cu flori albastre, rar roz sau albe şi
fruct capsulă. S.bifolia – Viorele (fig. 225): frecventă în
păduri, tufărişuri sau pajişti, din zona de silvostepă până
în etajul boreal sau cultivată în
parcuri şi grădini, ca specie
ornamentală.
Fig. 225: Scilla bifolia (Viorele)
Asparagus: specii cu
rizom scurt şi tulpini aeriene asimilatoare – cladodii aciforme sau
liniare, frunzele fiind reduse la scvame mici, membranoase şi având în
axilă flori. Fructul este de tip bacă. Frecvent, în păduri şi tufărişuri din
zona silvostepei până în etajul gorunului, este întâlnit A.tenuifolius –
Sparanghel sălbatic (fig. 226), ce prezintă cladodii filiforme, de 0,1-
0,2 mm în diametru.
Ruscus: plante cu cladodii foliiforme, eliptice, având flori pe
Fig. 226: Asparagus
partea superioară. Cele două specii spontane din ţara noastră – tenuifolius
(Sparanghel sălbatic)
R.aculeatus – Ghimpe (fig. 227),
R.hypoglossum – cornişor, de origine pontico-
mediteraneană, sunt ocrotite ca monumente ale naturii.
Din această familie mai fac parte şi alte specii
spontane, întâlnite în păduri sau pajişti, precum: Gagea
villosa – Scânteiuţă: frecventă în tufărişuri, plantaţii de
salcâm, semănături din zona stepei până în etajul
gorunului; Erythronium dens-canis – Măseaua ciutei:
plantă perenă, întâlnită în păduri de foioase.
Fig. 227: Ruscus aculeatus
(Ghimpe)

180
  Familia Alliaceae
Specii perene, având bulbi tunicaţi, uneori
inseraţi pe un rizom scurt; tulpinile aeriene sunt
scapiforme şi au frunzele grupate la bază; florile
hermafrodite, actinomorfe, pe tipul 3, sunt grupate
în cime unipare, dispuse umbeliform, învelite la
început de 2 hipsofile; fructul - capsulă loculicidă,
cu seminţe negre (fig. 228). Plantele conţin uleiuri
Fig. 228: Allium ursinum - fructe
eterice cu sulf, ce le imprimă un miros
caracteristic.
Allium: specii cu frunze plane sau fistuloase; florile au tepale uninervate, filamente
staminale dilatate şi ovar cu poziţie superioară. A.sativum – Usturoi: plantă cultivată, originară
din Asia Centrală, având bulbul alcătuit din bulbili; frunzele sunt plane. Plantă alimentară, dar
şi cu proprietăţi medicinale – sucul obţinut din bulbili are acţiune bacteriostatică şi micşorează
tensiunea arterială. A.cepa – Ceapă: plantă perenă, în cultură bi sau trianuală, originară din
Asia Centrală, având bulb mare, disciform sau globulos, tulpină fistuloasă, umflată spre bază
şi frunze semicirculare în secţiune transversală, de asemenea fistuloase. Cultivată încă din
Antichitate pe valea Nilului, în Grecia şi Imperiul roman, nu este cunoscută în stare spontană.
Importantă plantă alimentară, dar şi medicinală, fiind recomandată în astenii, afecţiuni
respiratorii, gripă, diabet etc. A.porrum – Praz: plantă originară din regiunea mediteraneană,
cu bulb alungit, cilindric şi frunze plane, de 2-5 cm lăţime, cultivată ca alimentară
Dintre speciile spontane amintim: A.ursinum – Leurdă: plantă întâlnită frecvent în
păduri de foioase, cu miros caracteristic, de usturoi;
A.scorodoprasum – Aiul şarpelui: buruiană frecventă din
silvostepă până în etajul gorunului, în pajişti sau locuri
cultivate.
 Familia Iridaceae
Specii erbacee perene, având în sol rizomi,
bulbotuberculi sau, mai rar, bulbi; tulpini aeriene foliate sau
scapiforme, cu frunze liniare sau enziforme, dispuse altern sau
grupate bazal; flori hermafodite, actinomorfe, uneori
zigomorfe, cu perigon petaloid, gamotepal, pe tipul 3;
Fig. 229: Iris pseudacorus
(Stânjenei galbeni)

181
androceul alcătuit din 3 stamine; gineceu tricarpelar, gamocarpelar, cu ovar inferior; fruct-
capsulă.
Iris - Stânjenei: specii cu rizom şi tulpină foliată, flori actinomorfe şi stigmate mari,
petaloide, fiecare acoperind câte o stamină. I.pseudacorus – Stânjenei galbeni, Stânjenei de
baltă (fig. 229): plante higrofile, răspândite pe malul apelor, în stufărişuri, zăvoaie, din zona
stepei până în etajul fagului.
Crocus: specii cu bulbotuberculi în sol, lipsite de tulpini aeriene; frunzele au o dungă
albă, longitudinală, pe mijloc. C.sativus: plantă cultivată, originară din Asia de est, cu flori
albastre-violacee, odorante ce apar toamna; stigmatele lungi, papiloase, portocalii, conţin
uleiuri eterice, glicozidul protocrocină ş.a., fiind folosite drept condiment şi colorant
alimentar. Dintre speciile spontane cu flori violet, este frecventă C.vernus – Brânduşe de
munte, Brânduşe de primăvară (fig.221), întâlnită în pajişti din etajul gorunului în cel boreal,
iar cu flori galbene – C.flavus – Brânduşă galbenă: comună în pajişti, rarişti şi margini de
păduri din silvostepă până în etajul gorunului.
12.1.3. Ordinul Juncales
 Familia Juncaceae
Plante erbacee, de obicei perene, cu rizom în sol. Frunzele plane sau îngust-cilindrice,
alterne, alcătuite din teacă şi limb, pot fi uneori reduse la teci. Florile hermafrodite,
actinomorfe, dispuse în inflorescenţe cimoase, având perigonul sepaloid, membranos, alcătuit
din 6 tepale repartizate pe două cercuri, androceu cu 6 stamine pe două verticile, uneori cercul
intern este redus la staminodii şi gineceu tricarpelar, cu ovar superior. Fructul este capsulă
valvicid-loculicidă.
Juncus – Pipirig (fig. 230): plante glabre, cu teaca frunzei deschisă, ce formează fructe
cu numeroase seminţe. J.trifidus – Părul porcului: plantă
furajeră, întâlnită în pajişti, în staţiuni vântuite, pe soluri
scheletice din etajele subalpin şi alpin. J.effusus – Spetează:
frecventă din zona de stepă până în etajul boreal, în pajişti
înmlăştinite. J.inflexus: specie perenă, comună în pajişti, locuri
mlăştinoase, şanţuri, din zona stepei până în etajul boreal.
Luzula: plante cu frunze ciliate şi teci închise; capsula
uniloculară are 3 seminţe.

L.campestris – Mălaiul cucului: plantă perenă cu

stoloni, având perigonul florilor închis la culoare. Întâlnită în
Fig. 230: Juncus sp.

182
pajişti, la marginea pădurilor din zona pădurilor de stejar până în etajul boreal.

12.1.4. Ordinul Cyperales

 Familia Cyperaceae
Plante erbacee anuale sau perene, cu rizomi; tulpina plină cu măduvă, poate fi
cilindrică sau 2-3 muchiată; frunzele sesile, alterne, au teaca bine dezvoltată şi închisă; limbul
liniar, uneori absent, poate prezenta ligulă la bază; flori hermafrodite sau unisexuate, grupate
în spiculeţe care alcătuiesc inflorescenţe compuse; învelişul floral pe tipul 3, format din sete
(peri) perigonale, poate lipsi uneori; androceu cu 1-3 stamine; gineceu
tricarpelar, ovar superior; fruct – achenă. Cuprinde subfamiliile:
Scirpoideae; Caricoideae.
Scirpoideae: specii cu flori hermafrodite; învelişul floral de
regulă prezent, alcătuit din sete; tulpina cilindrică sau trimuchiată.
Bolboschoenus: specii perene, formând stoloni scurţi şi
tuberculi; frunzele sunt lipsite de ligulă. B.maritimus – Şovar (fig. 231):
foarte frecventă din zona de stepă până în etajul Fig. 231:
gorunului în stufărişuri, mlaştin. Bolboschoenus
maritimus (Şovar)
Caricoideae: plante cu flori unisexuate;
tulpinile sunt trimuchiate.
Carex – Rogoz: specii la care ovarul şi fructul sunt închise
într-o bractee în formă de sac, numită utriculă, din care ies stigmatele
(fig. 232). C.curvula: specie ce formează pajişti întinse uneori în
regiunea alpină (etajul alpin – pe soluri humnico-silicatice).
Fig. 232: Carex sp. - C.preacox: frecventă din zona stepei până în etajul gorunului, în
utricula pajişti, margini de păduri. Carex riparia: specie halofilă, nefurajeră,
întâlnită în locuri mlăştinoase, eutrofe, la margine bălţilor, în zona de câmpie şi deal.

Test de evaluare
1. Caracterizaţi speciile genului Veratrum şi Colchicum.
2. Bulbul alcătuit din bulbili este întâlnit în familia Alliaceae la:
a) Allium scorodoprasum
b) Allium porrum
c) Allium sativum
3. Caracterizaţi familia Cyperaceae.

183
 12.2. Ordinul Poales (Graminales)
 Familia Poaceae (Gramineae)
Plante erbacee (în ţara noastră), anuale sau perene,
formând rădăcini adventive, fasciculate, uneori cu micoriză
(Ţepoşică - Nardus stricta). Tulpina aeriană de tip culm
(pai), se ramifică prin înfrăţire: din nodurile bazale, foarte
apropiate, numite noduri de înfrăţire, apar lăstari aerieni

erecţi, stoloni plagiotropi aerieni sau subterani şi rizomi.

Fig. 233: Hordeum distichon
(Orzoaică) – inflorescenţa tip
spic compus
Frunzele alterne, aşezate distih, sesile (excepţie: Bambusoideae – frunze peţiolate), având
Rizomii pot fi groşi, ramificaţi (Costrei – Sorghum
halepense) sau fistuloşi (Trestie - Phragmites australis).
teaca bine dezvoltată, cilindrică şi despicată (cu margini
libere), înconjurând internodul inferior, cu prefoliaţie
convolută sau conduplicată. Limbul (lamina) este liniar, cu
nervuri paralele şi marginea întreagă. La baza limbului, în
locul de întâlnire cu teaca, se găsesc anexele foliare – ligula
şi urechiuşele, de dimensiuni variate, uneori reduse, absente
sau înlocuite cu peri (constituie caractere de recunoaştere a
speciilor în stadiul vegetativ). Florile hermafrodite, rar
unisexuate (Porumb – Zea mays), sunt alcătuite din 3
stamine (excepţional 6:

Orez - Oryza sativa),

Fig. 234: Poa pratensis (Firuţa)
– inflorescenţa tip panicul uneori reduse la 2 (Viţelar
– Anthoxanthum
odoratum) sau 1 (Fulfucă – Vulpia myuros), ovar superior,
bicarpelar, gamocarp, continuat cu 2 stile şi stigmate
plumoase, rar 1 (Ţepoşică - Nardus stricta) sau 3 (la unele
Bambusoideae) şi 2 scvame mici, numite lodicule, uneori 3
(Colilie - Stipa) sau 1 (Melica). Florile sunt învelite în 2
palee, una inferioară, convexă, de obicei aristată – lema şi
una superioară, concavă, bicarenată şi membranoasă.
Fig. 235: Setaria pumila (Mohor
Inflorescenţa elementară este spiculeţul, alcătuit din una sau
roşu) – inflorescenţa tip panicul
spiciform

184
mai multe flori, aşezate altern şi sesil pe o axă, protejat la bază de 2 glume (excepţional: 1 la
Iarba de gazon – Lolium perenne; reduse până la absente la Ţepoşică - Nardus stricta).
Spiculeţele sunt grupate în inflorescenţe compuse ce pot fi: spic compus (spiculeţe sesile, se
prind direct pe rahis) (fig. 233), panicul (spiculeţe lung pedunculate) (fig. 234), panicul
spiciform (spiculeţe scurt pedunculate)(fig. 235). Uneori pot fi şi întâlnite şi alte tipuri de
inflorescenţe, precum: umbelă cu spice (spic digitat), racem cu panicule spiciforme sau
spadice cu spiculeţe. Polenizarea este anemofilă. Fructul de tip cariopsă10, poate fi golaşă sau
îmbrăcată, învelită sau concrescută cu paleele, uneori şi cu glumele. La unele bambusoidee
fructele pot fi baciforme sau drupacee. Endospermul seminţei poate avea o cantitate mai mare
de amidon – endosperm făinos sau de proteine (gluten) – endosperm cornos.
Familia cuprinde principalele cereale ce formează baza alimentaţiei în întreaga lume
(grâul - în Europa, meiul - în Africa, porumbul – în America), precum şi plante furajere, specii
medicinale, industriale, toxice ş.a. Cuprinde subfamiliile: Bambusoideae, Pooideae.
Subfamilia Bambusoideae: plante cu rizomi groşi, simpodial sau monopodiali
ramificaţi. Tulpini lignificate, adesea ramificate, uneori înalte
până la 20-30 cm, având 20-25 m în diametru. Frunze scurt
sau evident peţiolate, cu limbul rigid (fig. 236). Spiculeţe cu 1
sau mai multe flori, grupate spiciform sau paniculiform.
Răspândite în regiunile tropicale sau subtropicale; unele sunt
monocarpice, înflorind o singură dată, după 60-100 de ani
Fig. 236: Bambusoideae. – (Bambusa), altele sunt policarpice (Sasa). Specii repede
frunză peţiolată crescătoare – în condiţii optime şi în perioada lor de creştere
intensivă, unele specii se pot alungi cu 60-70 cm zilnic; plantele adaptate climatului temperat,
rezistă la temperaturi joase de –15oC (–20oC). În SE Asiei, unde se găsesc majoritatea
speciilor de Bambusoideae, apar fitocenoze caracteristice, pe suprafeţe mari, în timp ce în
America şi în Africa, numărul speciilor este redus. Răspândirea lor pe verticală este
considerabilă, ajungând în munţii Himalaia până la 3 000 m altitudine, iar în Anzi până la 4
500 m altitudine. Tulpinile multor specii în ţara lor de origine constituie un material preţios
pentru construcţii, iar câteva sunt cultivate ca plante ornamentale. Cariopsele sau fructele
baciforme ale unor plante sunt folosite în alimentaţie. În ţara noastră se întâlnesc câteva
exemplare aclimatizate în parcul dendrologic din Simeria sau în grădina botanică din Cluj, din
genurile Sasa şi Phyllostachys.

10
Numele de cariopsă provine din grecescul karyon – sâmbure, nucleu, datorită morfologiei interne unde
ansamblul format din embrion şi endosperm este înconjurat de peretele fructului.

185
 Subfamilia Pooideae: plante erbacee, cu frunze sesile.
Cuprinde mai multe triburi.
Tribul Triticeae: specii cu inflorescenţa spic compus (fig.
237), având spiculeţele aşezate sesil, de o parte şi de alta a
rahisului, câte 1- mai multe la un călcâi; spiculeţe alcătuite din 1-5
flori; numărul de bază de cromozomi – x = 7.
Triticum: plante anuale, cultivate; limb cu prefoliaţie

convolută; urechiuşe evidente; ligula dinţată, uneori păroasă. Spice

Fig. 237: Triticum
aestivum (Grâu) păroase pe muchii, având un spiculeţ la călcâi, cu 2 – 5 flori,
protejat de glume carenate, nearistate. T.aestivum – Grâu, Grâu
comun: cultivată în toată ţara.

Secale - Secară: specii anuale sau perene, având la călcâi câte un spiculeţ cu două flori
fertile, protejat de două glume înguste, uninerve. S.cereale: cereală anuală, cultivată pentru
cariopse şi ca furajeră în zone mai reci şi pe soluri sărace. Hordeum:
specii anuale sau perene, cu ligula scurtă şi urechişe mari, evidente
(fig. 238). Spiculeţele uniflore, dispuse câte trei la călcâi, sunt protejate
de glume înguste. Cariopsa, de regulă, învelită în palee. H.vulgare –
Orz: anuală, cereală de toamnă sau primăvară. H.distichon – Orzoaică
(fig. 233): anuală, având spicul cu două rânduri de spiculeţe fertile,

cele laterale fiind sterile. Folosită în industria berii. H.murinum – Orz

Fig. 238: Hordeum
şoricesc: frecventă din zona stepei în etajul gorunului, în locuri sp. - urechiuşe

ruderale.
Elymus: specii spontane, perene, cu spiculeţe
multiflore, alipite de rahis, protejate de două glume, scurt
aristate. E.repens – Pir târâtor (fig. 239): perenă cu rizomi;
specie ruderală şi segetală, întâlnită şi în pajişti, sau lunci din
zona de stepă în etajul fagului.
Aegilops: plante anuale, cu spic cilindric sau ovoidal,
alcătuit din spiculeţe cu 3 sau mai multe flori, protejate de
glume rotunjite, la vârf cu 1-4 ariste. A.cylindrica – Ciucure:
considerat a fi unul din strămoşii grâului, este întâlnit sporadic

Fig. 239: Elymus repens

(Pir târâtor) – detaliu spic

186
din zona stepei în etajul gorunului, în locuri nisipoase sau pietroase, ruderale sau în pajişti.
Leymus: este reprezentat în ţara noastră de o singură specie. L.sabulosus – Perişor:
întâlnită pe nisipuri marine.
Tribul Nardeae: plante cu inflorescenţa spic compus, spiculeţele uniflore fiind aşezate
unilateral pe rahis. În ţara noastră se găseşte un singur gen – Nardus, având o singură specie.
N.stricta – Ţăpoşică: perenă, cu tufa deasă, oligotrofă; creşte pe soluri acide, în pajişti
degradate, începând de la 300 m altitudine până în etajul subalpin, alcătuind nardete (asociaţii
vegetale caracteristice); valoare furajeră foarte redusă, depreciind pajiştile.
Tribul Poeae: specii cu inflorescenţa panicul, rar panicul spiciform sau spic compus,
alcătuită din spiculeţe cu două până la numeroase flori, având glume mai scurte decât paleea
externă a florii inferioare.
Festuca: specii perene cu inflorescenţă panicul. F.pratensis – Păiuşul de livadă:
întâlnită pe soluri eutrofe, în pajişti, din zona pădurilor de stejar, până în etajul boreal;
cultivată. F.rubra – Păiuşul roşu: frecventă în etajul gorunului şi
fagului. F.ovina: frecventă din etajul gorunului în cel boreal.
Lolium: specii cu inflorescenţa spic compus. L.perenne –
iarba de gazon, raigras englezesc (fig. 240): frecventă din zona
stepei până în etajul fagului, în pajişti, locuri cultivate sau
ruderale; cultivată ca plantă furajeră şi pentru alcătuirea
gazonului.
Poa: plante cu panicul lax. P.pratensis – Firuţa (fig. 234):

Fig. 240: Lolium perenne

frecventă din zona pădurilor de stejar până în etajul boreal, în
( iarba de gazon ) pajişti, la marginea pădurilor, în locuri ruderale. P.alpina –
firuşca şopârlelor: întâlnită în etajul subalpin şi alpin, în pajişti, stâncării înierbate sau locuri
îngrăşate.
Puccinellia: specii perene, cu lema păroasă la bază. P.distans – Iarbă de sărătură:
întâlnită din zona stepei în etajul gorunului, în pajişti
umede şi salinizate.
Dactylis: plante perene, având lăstarii tineri,
nefloriferi, puternic comprimaţi la bază; paniculul cu
spiculeţe grupate în glomerule compacte. D.glomerata –
Golomăţ (fig.241): răspândită în toată ţara, pe soluri

Fig. 241: Dactylis glomerata

(Golomăţ )

187
bogate; specie furajeră, cultivată singură sau în amestec cu alte specii.

Tribul Bromeae: specii anuale şi perene, cu tecile frunzelor

întregi, deschizându-se în partea lor superioară sub forma literei V (fig.
242); inflorescenţa panicul, alcătuită din spiculeţe mari, peste 1 cm
lungime, multiflore, cu glume inegale. În ţara noastră sunt întâlniţi
reprezentanţii unui singur gen – Bromus - Obsigă. B.inermis – Obsigă
Fig. 242: Bromus
nearistată, Târsacă: creşte în pajişti uscate şi în locuri ruderale, din zona sp. – teaca despicată
în V
stepei, până în etajul gorunului; cultivată ca furajeră.
Tribul Aveneae: plante cu inflorescenţa panicul, rar panicul spiciform, alcătuit din
spiculeţe bi- sau multiflore, protejate de glume de aceeaşi lungime
cu ele; paleea inferioară este de regulă aristată.
Avena: specii anuale; panicul alcătuit din spiculeţe mari (1-
3 cm), nutante după înflorire, cu glume mai lungi decît florile.
A.sativa – Ovăz (fig. 243):
cereală de primăvară, plantă
Fig. 243: Avena sativa furajeră.
(Ovăz)
Arrhenatherum: plante cu
inflorescenţa panicul; spiculeţele alcătuite din o floare
bărbătească la bază şi una hermafodită. A.elatius – Ovăscior
(fig. 244): întâlnită frecvent în pajişti, pe soluri revene şi
Fig. 244: Arrhenatherum elatius
fertile, din zona stepei până în etajul boreal, cultivată (Ovăscior)
împreună cu alte specii furajere.
Deschampsia: specii perene cu inflorescenţa panicul, alcătuit din spiculeţe biflore,
protejate de 2 glume lucioase, mai scurte decât florile. D.caespitosa – Târsă: plantă perenă cu
tufa deasă; frecventă din zona pădurilor de stejar până în etajul
subalpin, în pajişti, buruienişuri, rarişti şi tăieturi de păduri.
Alopecurus: plante având inflorescenţa panicul spiciform cu
spiculeţe protejate de glume concrescute la bază. A.pratensis – Coada
vulpii: întâlnită în pajişti umede, pe soluri eutrofe, din zona pădurilor
de stejar în etajul fagului sau cel boreal.

Fig. 245:
Deschampsia
caespitosa (Târsă)

188
 Tribul Stipeae: specii cu inflorescenţa panicul, alcătuit din
spiculeţe uniflore protejate de palee pieloase sau cartilaginoase la
maturitate.
Stipa: plante perene, cu lema lung aristată (1,5 cm), arista
geniculată, cu partea inferioară răsucită şi cea superioară dreaptă (fig.
246). S.capillata – Năgară: întâlnită în pajişti aride, adesea pe substrat
pietros din zona stepei până în etajul gorunului.
Fig. 246: Stipa
sp. – cariopsa cu Tribul Arundineae: plante cu inflorescenţa panicul, alcătuită din
aristă
spiculeţe cu flori hermafrodite şi bărbăteşti; axa spiculeţului este lungă şi
mătăsos-păroasă.
Phragmites: specii perene cu axa spiculeţului
acoperită de peri lungi. P.australis – Stuf, Trestie
(fig.247): creşte în locuri inundabile, în lungul apelor,
în mlaştini şi ca buruiană în culturi pe soluri
cernoziomice, freatic-umede, din zona stepei până în
etajul fagului.
Tribul Chlorideae: specii cu inflorescenţa Fig. 247: Phragmites australis (Stuf) –
rizomi
umbelă cu spice (spic digitat). Cynodon: plante perene cu
rizomi. C.dactylon – Pir gros, iarba câinelui (fig. 248): creşte
din zona stepei până în etajul gorunului în pajişti, culturi sau
locuri ruderale, pe soluri cu textură uşoară, uneori slab
sărăturate.
Tribul Paniceae: specii cu inflorescenţă variată
(panicul, panicul spiciform, racem cu spiculeţe ş.a.); paleele la
maturitare mai rigide decât
glumele.
Echinochloa: plante

Fig. 248: Cynodon dactylon anuale în ţara noastră, cu

(Pir gros) – umbelă cu spice inflorescenţa de tip racem cu
panicule spiciforme; frunzele au nervura mediană albicioasă
şi sunt lipsite de ligulă. E.crus-galli – Mohor lat: buruiană
Fig. 249: Echinochloa crus-galli
anuală de vară, foarte frecvent întâlnită în culturi de (Mohor lat) – racem cu panicule
prăşitoare, mai ales cele irigate sau pe soluri aluviale, din spiciforme

189
 zona stepei până în etajul fagului.
Setaria: specii cu inflorescenţa panicul spiciform;
spiculeţele au sete involucrale la bază. S.pumila – Mohor roşcat
(fig. 235): buruiană anuală de vară, foarte frecventă în
prăşitoare, spiculeţe cu sete galben-brunii la bază. S.viridis –
Mohor verde: plantă anuală cu sete verzui la baza spiculeţului;
buruiană ruderală şi segetală, frecventă în locuri mai calde şi
uscate.
Tribul Andropogoneae: inflorescenţe alcătuite din
spiculeţe uniflore, grupate câte 2-3 (5), dintre care unul sesil,
hermafrodit şi restul pedunculate şi bărbăteşti. Glume mai dure
Fig. 250: Sorghum halepense
(Costrei) – panicul decât paleele.
Sorghum: plante anuale şi perene cu inflorescenţa
panicul, de dimensiuni mari, cu axul central alungit. S.halepense – Costrei, Bălăur: buruiană
termofilă, deosebit de dăunătoare pentru culturile din sudul ţării.
Subtribul Tripsacinae: plante cu flori unisexuate, dispuse monoic. Fac parte mai
multe genuri, printre care şi Zea, alcătuit din o singură specie.
Z.mays – porumbul: specie anuală cu tulpina viguroasă, cu origine necunoscută
(cultivată iniţial în Mexic), intens cultivată ca plantă alimentară, industrială şi furajeră.

Test de evaluare
1. Prezentaţi alcătuirea morfologică a frunzei speciilor din Poaceae.
2. La inflorescenţa tip spic compus spiculeţele sunt dispuse pe rahis:
a) pe pedunculi lungi
b) sesil
c) pe pedunculi scurţi
3. Caracterizaţi tribul Triticeae şi daţi exemple de specii în funcţie de gen.

REZUMATUL TEMEI
 Speciile subclasei Liliidae sunt plante:
 erbacee
 cu flori trimere, pentaciclice
 care au învelişul floral de tip perigon rar periant, uneori absent;

190
  cu androceul alcătuit din 6, 3 sau 1 stamină şi gineceul gamocarpelar.
 Fac parte: ordinul Liliales (familia Liliaceae - specii perene, cu tulpini
subterane şi flori cu înveliş de tip perigon petaloid alcătuit din 3 tepale externe şi 3 interne;
fruct capsulă sau bacă; familia Alliaceae – plante erbacee cu bulbi tunicaţi şi tulpini aeriene
scapiforme; florile grupate în cime unipare, învelite de 2 hipsofile; fructul - capsulă loculicidă;
familia Iridaceae - specii perene, cu rizomi, bulbotuberculi sau bulbi; flori cu perigon
petaloid; androceul alcătuit din 3 stamine; gineceu cu ovar inferior; fruct-capsulă; ordinul
Juncales (familia Juncaceae - specii erbacee cu rizom în sol şi frunzele plane sau îngust-
cilindrice; florile au perigonul membranos; fructul - capsulă valvicid-loculicidă); ordinul
Cyperales (familia Cyperaceae - erbacee cu tulpina cilindrică sau 2-3 muchiată; frunze sesile,
teaca bine dezvoltată şi închisă; flori cu învelişul floral format din sete (peri) perigonale sau
absent; fruct – achenă); ordinul Poales (familia Poaceae – plante erbacee cu tulpini de tip
culm şi frunze sesile cu teaca bine dezvoltată, însoţite de anexe foliare - urechiuşe şi ligulă;
flori golaşe, protejate de palee, grupate în spiculeţe cu glume la bază; spiculeţele dispuse în
inflorescenţe compuse de tip spic compus, panicul sau panicul spiciform sau variaţii ale
acestora; fruct cariopsă).

TEST RECAPITULATIV
1.Dintre genurile cu fruct capsulă ale familiei Liliaceae, Colchicum prezintă:
a) frunze tulpinale mari, cu nervaţiune arcuită
b) bulbi solzoşi
c) tepale libere la bază
d) tulpini aeriene foliate
e) flori formate direct pe tulpina subterană
2.Florile speciilor familiai Alliaceae sunt:
a) protejate de sete perigonale
b) grupate în cime unipare, dispuse umbeliform
c) unisexuate
d) grupate în inflorescenţe racemoase
e) zigomorfe
3.Bracteea în formă de sac caracteristică genului Carex, se numeşte:
a) spată
b) palee
c) utriculă
d) glumă
e) ligulă
4.Atunci când spiculeţele sesile se prind direct pe rahis, speciile de graminee au
inflorescenţe de tip:
a) spic digitat
b) panicul spiciform
c) spadice cu spiculeţe

191
 d) spic compus
e) umbelă cu spice
5.În genul Hordeum:
a) spiculeţele biflore se prind câte unul la călcâi
b) spiculeţele uniflore se prind câte 3 la călcâi
c) spiculeţele multiflore se prind câte unul la călcâi
d) spiculeţele uniflore sunt aşezate unilateral pe rahis
e) spiculeţele multiflore sunt aşezate cu muchia pe rahis

192