Tema 3

REGNURILE LUMII VII

Fig. 14: : Liniile de divergenţă ipotetice şi legăturile

filogenetice între regnuri şi grupele de organisme (Stern, 1988)

Unităţi de învăţare:
3.1. Regnurile lumii vii
3.2. Monera: caracterizare, clasificare, importanţă
3.3. Protista: caracterizare, clasificare, importanţă
3.4. Fungi: caracterizare, clasificare, importanţă
Obiectivele temei:
 Identificarea principiilor care stau la baza clasificării organismelor vii
 Cunoaşterea principalelor caracteristici ale organismelor din regnurile Monera,
Protista, Fungi
 Înţelegerea particularităţilor încrengăturilor şi claselor din regnul Monera,
Protista, Fungi
 Cunoaşterea importanţei practice a bacteriilor, cianobacteriilor, algelor verzi,
ciupercilor şi lichenilor
Timpul alocat temei: 2 ore

32
 Bibliografie selectivă:
1. Făgăraș M., 2007. Botanică sistematică I (Thallobionta et Bryobinta), ed. Ovidius
University Press, Constanța
2. Moruzi T., Toma N., 1971. Lichenii, Edit. Didactică și Pedagogică, București
3. Opriș T., 2006. Enciclopedia lumii vii, Edit. Garamond, București
4. Popescu Gh., 2009. Introducere în botanica filogenetică, ed. Sitech, Craiova
5. Sălăgeanu Gh., Anișoara Sălăgeanu, 1985. Determinator pentru recunoașterea
ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România, ed. Ceres, București.
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Bacterie
7. http://www.botany.hawaii.edu/faculty/webb/bot311/cyanobacteria/

3.1. Regnurile lumii vii

Începând cu filozofii Antichităţii până în secolul al XIX-lea , lumea vie era împărţită în
2 regnuri: Animalia şi Vegetalia. Această delimitarea este clară în cazul organismelor
complexe dar descoperirea celor cu alcătuire şi comportament intermediar au făcut dificilă
păstrarea sistemelor tradiţionale de împărţire a lumii vii.
În 1860 J.Hogg şi E.Haeckel propun o clasificare bazată pe nivelul de organizare al
corpului vegetativ, adăugând un al treilea regn format din organisme simple, lipsite de ţesuturi
adevărate. Noul regn numit Protista era în continuare heterogen, astfel că H.F. Copland
propune (1938) constituirea unui grup, extras dintre protiste, alcătuit din vieţuitoare procariote
unicelulare (fără anvelopă nucleară), numit regnul Monera. Rămân însă în Protista organisme
cu diferite tipuri de nutriţie. De aceea, sistemul de clasificare a lui R.H.Whittaker, prezentat
de acesta în 1969, are ca punct de plecare modul de hrănire, păstrând pentru organismele
simple împărţirea după structura celulei. Rezultă astfel 5 regnuri: Monera – organisme
procariote; Protista – organisme eucariote cu aparatul vegetativ fără ţesuturi propriu-zise;
Fungi – organisme care absorb hrana dizolvată în soluţie; Plantae – organisme ce îşi produc
nutrienţii prin fotosinteză; Animalia – vieţuitoare care ingeră hrana solidă. Acest sistem a fost
acceptat de mulţi biologi care l-au prelucrat şi pentru taxonii inferiori. K.R.Stern
sistematizează organismele până la nivelul claselor (1988) (fig. 14).
În tabelul următor se găseşte caracterizarea generală a regnurilor vegetale:

33
 Tabelul 1.
REGNURILE VEGETALE
Regnul Organiza Alcătuirea Mod de hrănire Mod de Ciclul de viață
rea corpului înmulțire și
celulară vegetativ răspândire
MONERA Procariot Unicelulare: Heterotrof Reproducere
Izolate sau absorbitiv asexuată:
asociate în Autotrof Diviziune
colonii - Chemosintetizator directă
(cenobii) - Fotosintetizator Forme de
recombinare
genetică
Spori
facultativi (de
rezistență)
PROTISTA Eucariot Protofite Autotrof Vegetativă Haplobiont
unicelulare: fotosintetizator Asexuată Haplo-diplobiont
Izolate, Heterotrof ingestiv (spori) Diplobiont
asociate în Mixt Sexuată
colonii (gameți)
Talofite
pluricelulare
FUNGI Eucariot Unicelulare: Heterotrof Vegetativă Haplobionte
gimnoplast, Absorbitiv Asexuată
plasmodiu, Ingestiv Sexuată
dermatoplast,
sifonoplast
Pluricelulare:
hife – miceliu
primar,
secundar,
terțiar;
împletit lax,
împletit strâns
PLANTAE Eucariot Pluricelular: Autotrof Vegetativă Haplobionte
Tal fotosintetizator Sexuată Haplodiplobionte
Tal cormoid Secundar:
Corm heterotrofe,
saprofite, parazite

Test de evaluare
1.Arătaţi care sunt criteriile ce stau la baza împărţirii lumii vii în cinci regnuri.
2.Organismele din regnul Monera sunt lipsite de:
a) nucleu
b) anvelopă (perete) nucleară
c) organizare celulară
3. Prezentaţi, pe scurt şi prin comparaţie, regnurile Fungi şi Plantae.

34
 3.2.Regnul Monera
3.2.1. Caracterizarea organismelor din regnul Monera
Membrii regnului Monera sunt organisme unicelulare, procariote:
- fără anvelopă nucleară şi organite delimitate de membrane, de tipul plastidelor,
mitocondriilor, dictiozomilor, reticulul endoplasmatic;
- informaţia genetică este cuprinsă în principal într-o macromoleculă de ADN;
- în celulă se găsesc plasmide (fragmente scurte de ADN), ribozomi, şi un număr de
membrane (tilacoide) pe care se află pigmenţi, enzime etc.;
- solitare sau asociate în colonii (cenobii) prin înglobarea într-o masă gelatinoasă
comună; componenţii îşi păstrează independenţa, între ei nu există punţi citoplasmatice;
- majoritatea sunt imobile; există specii prevăzute cu flageli sau care se deplasează prin
mişcări de oscilaţie ale celulei sau ale coloniei;
- nutriţia are loc prin absorbţia hranei din soluţie prin peretele celular – de tip
heterotrof, autotrof chemosintetizator sau fotosintetizator; unele sunt specii simbionte;
- reproducerea asexuată are loc de obicei prin diviziune directă – sciziparitate; în
numeroase grupuri apar forme de recombinare genetică.
3.2.2. Clasificarea regnului Monera
Din regnul Monera fac parte încrengăturile Archaeobacteriophyta, respectiv
Eubacteriophyta. În Eubacteriophyta sunt cuprinse clasele Eubacteriae (bacteriile actuale),
Cyanobacteriae (bacteriile/algele albastre-verzi) şi Prochlorobacteriae (proclorobacterii).

 Încrengătura Archaeobacteriophyta
- organisme primitive, anaerobe
- au metabolism caracteristic, lipide proprii
- nu prezintă mureină în pereţii celulari
- ARN-ul are o secvenţă unică de baze
- întâlnite în condiţii de mediu extreme

 Încrengătura Eubacteriophyta
- organisme cu mureină în pereţii celulari

35
Clasa Eubacteriae
- organisme heterotrofe, autotrof –chemosintetizatoare sau fotosintetizatoare, fără pigmenţi
clorofilieni

Clasa Cyanobacteriae
- organisme fotosintetizatoare; conţin clorofila a şi pigmenţi auxiliari carotenoidici,
ficocianina, ficoeritrina

Clasa Prochlorobacteriae
- organisme fotosintetizatoare; conţin clorofila a, b şi pigmenţi auxiliari carotenoidici,
asemănători plantelor superioare

3.2.3. Importanţa organismelor din regnul Monera

Procariotele au fost primele organisme care au colonizat mediile extreme din epoca de
formare a Pământului asigurând condiţiile necesare apariţiei şi evoluţiei altor forme de
vieţuitoare.
Bacteriile arhaice (Archaeobacteriophyta), considerate fosile vii, au un metabolism
adaptat condiţiilor din perioada apariţiei vieţii pe Pământ, astăzi fiind întâlnite în medii
extereme: ape termale, acide, cu temperaturi cuprinse între 80 – 90oC, ape cu salinitate
extremă, locuri bogate în sulf sau dioxid de carbon; mlaştini, sedimente acvatice sau intestinul
unor animale. Dintre acestea fac parte:
 Metanbacteriile (arhebacterii metanogene). Se dezvoltă în mlaştini, sedimente
marine sau din ape dulci, în intestinul unor animale ca de exemplu erbivore rumegătoare sau
termite. Sunt anaerobe şi autotrofe, chemosintetizatoare: produc metan, prin conversia CO2 şi
a H2 şi au contribuit la formarea zăcămintelor de gaz metan; în intestinul animalelor, produc
descompunerea celulozei. Joacă un rol important în circuitul carbonului în natură, dar şi în
producerea de biogaz. Produc cca. 2 miliarde de t de gaz metan/an, mărind concentraţia de
CO2 din atmosferă şi accentuând astfel efectul de seră.
 Arhebacteriile termoacidofile. Sunt întâlnite în izvoarele fierbinţi, sulfuroase,
soluri puternic acide, pe fundul mărilor, oceanelor, în zone vulcanice. Optimul de creştere îl
reprezintă un pH=1-2 şi o temperatură de 590 C, dar pot rezista şi la o temperatură de 1000 C,
constituind o sursă importantă de enzime care pot funcţiona în condiţii extreme şi sunt folosite
în industrie, în desfăşurarea unor tehnologii prietenoase mediului etc.

36
  Arhebacteriile halofile extreme. Specii care tolerează concentraţii ridicate de
sare. Optimul de temperatură este de 40-450 C. Au conţinut bogat în pigmenţi carotenoidici şi
pot colora apa sărată în roz, roşu sau portocaliu (ex. Marea Roşie, M. Moartă). Sunt specii
heterotrofe sau fotoautotrofe. Cele fotoautotrofe folosesc energia luminoasă pentru a produce
energia necesară celulei sub formă de ATP, cu ajutorul pigmenţilor bacteriorhodopsină,
halorhodopsină.
Bacteriile actuale (Eubacteriae) sunt agenţi importanţi în circuitul substanţelor în natură
constituind verigile de transformare a substanţelor organice în elemente anorganice, puse la
dispoziţia plantelor. În funcţie de tipul de nutriţie, deosebim:
 Bacteriile heterotrofe saprofite descompun substanţele organice moarte. Dintre
acestea, cele fermentative acţionează asupra substratului cu ajutorul unor enzime (fermenţi),
declanşând procese de fermentaţie, unele cu importanţă practică pentru om, din care rezultă
energia necesară sintezei substanţelor proprii. Astfel, fermentaţia lactică produsă de
Bacterium acetilactici, B.bulgaricus precum şi de alte specii se foloseşte pentru obţinerea
laptelui covăsit, a iaurtului sau pentru muratul legumelor şi al furajelor însilozate. În urma
fermentaţei butirice, produsă de bacterii anaerobe, printre care şi Bacillus amylobacter, are
loc hidroliza substanţelor pectice, cu degajarea acidului butiric, urât mirositor, fenomen
întâlnit în cazul topirii inului şi cânepii. Prin fermentaţia acetică, o serie de bacterii aerobe
acţionează asupra alcoolului, transformându-l în acid acetic; de exemplu Bacterium aceticus
produce oţetirea vinului. Unele hidrocarburi ca zaharoza, celuloza sau amidonul sunt
descompuse în substanţe mai simple prin intermediul fermenţilor de origine bacteriană, cum
ar fi invertaza, celulaza sau amilaza. Fermentaţia proteică asigurată de bacteriile saprogene
(ex. Proteus vulgaris), produce descompunerea substanţelor albuminoide din resturile de
origine animală; Bacillus celulozae, bacterie anaerobă, descompune celuloza din resturile
vegetale, prin fermentaţia celulozică, fiind şi cauza “încingerii fânului”.
 Speciile cu nutriţie parazită provoacă boli numite bacterioze. Sunt cunoscute
peste 200 de boli la plante, printre care cele produse de specii din genul Agrobacterium sau
Erwinia.
 Bacteriile autotrofe chemosintetizatoare îşi procură energia necesară în urma
unor reacţii chimice. Prin procesul de nitrificare ce are loc în prezenţa mai multor bacterii
nitrificatoare, amoniacul din sol este descompus în acid azotos (Nitrosomonas,
Nitrosococcum), iar acesta în acid azotic, prin oxidare (Nitrobacter). Bacteriile sulfuroase
(thiobacterii) oxidează hidrogenul sulfurat, rezultat din descompunerea substanţelor organice
din ape, în sulf şi mai departe în acid sulfuric, ce se neutralizează cu baze şi formează săruri

37
cum ar fi gipsul. În apele feruginoase sunt întâlnite bacterii care oxidează fierul (feruginoase),
transformând carbonatul de fier în hidroxid feric coloidal. Specii din genul Azotobacter, ce
trăiesc în sol, pot fixa azotul liber din aerul solului, la fel ca şi cele din genul Rhizobium,
simbionte cu rădăcinile plantelor din familia Fabaceae.
 Speciile autotrofe fotosintetizatoare au pigmenţi asimilatori ca bacterioclorina,
bacteriopurpurina ş.a. ce le permit sinteza substanţelor organice din dioxid de carbon şi apă,
în prezenţa luminii, printr-un proces particular de fotosinteză din care nu rezultă oxigenul.
Bacterioclorina captează energia luminoasă de undă mare, permiţând bacteriilor verzi şi roşii
să trăiască în ape sub stratul de alge.
Cianobacteriile (Cyanobacteriae) şi proclorobacteriile (Prochlorobacteriae) au
constituit principala sursă de oxigen în epocile primitive ale vieţii, permiţând apariţia
formelor de viaţă aerobe şi formarea stratului protector de ozon. Proclorobacteriile au fost
înglobate în celula eucariotă şi transformate în plastide verzi.
Dintre bacteriile albastre-verzi, unele sunt întâlnite în ape dulci, stătătoare, bogate în
substanţe organice, altele în ape termale (Aphanocapsa thermalis – la 680C), marine sau în
sol. Specii din genurile Nostoc, Anabaena pot fixa azotul atmosferic, constituind surse de
îmbogăţire a solului în azot sau formează simbioze cu rădăcinile unor specii de plante
superioare. Altele participă la procesul de formare a humusului. Există, de asemenea, alge din
genul Nostoc care produc boli sistemice la plante. Cele acvatice sunt consumate de animalele
mici (zooplancton), sau pot provoca “înflorirea apei” (Anabaena). Specii din genul
Oscillatoria sunt întâlnite ca buruieni în orezării, cum ar fi O.limosa. O. errythraea este
caracteristică Mării Roşii. Spirulina maxima, originară din lacul Ciad, a fost luată în cultură,
deoarece constituie o sursă importantă de proteine.

Test de evaluare
1. Arătaţi care sunt trăsăturile caracteristice celulei procariote şi consecinţele
acestora asupra modului de înmulţire.
2. Pigmenţi clorofilieni şi carotenoidici asemănători plantelor superioare se găsesc
în organismele din clasa:
a) Eubacteriae
b) Prochlorobacteriae
c) Cyanobacteriae
3. Exemplificaţi importanţa organismele din clasa Eubacteriae.

38
 3.3.Regnul Protista
3.3.1. Caracterizarea organismelor din regnul Protista
Spre deosebire de organismele procariote din regnul Monera, cele din Protista,
cunoscute sub numele generic de alge, sunt eucariote; variate din punct de vedere al alcătuirii
corpului sau al tipului de nutriţie, acestea sunt legate de mediul umed. În ecosistemele
acvatice reprezintă producătorii primare, dar se pot găsi şi pe pietre, sol umed, pe ritidomul
copacilor sau alte substraturi umede.
Structura celulei este caracteristică organizării eucariote:
Peretele celular: este de natură celulozică, lipsit de mureină, uneori impregnat cu săruri
(carbonat de caliciu, dioxid de siliciu).
Protoplasma cuprinde organite cu membrane proprii: citoplasmă, nucleu, reticul
endoplasmatic, condriozomi, dictiozomi, ribozomi, plastide, stigma, cili, flageli, vacuole.
În celula protistelor se pot întâlni mai multe tipuri de pigmenţi: clorofilieni: clorofila a,
b (clorofila a asigură realizarea fotosintezei prin fotoliza apei şi eliberarea moleculelor de
oxigen); carotenoizi: α, β; xantofile; ficobiline. Combinațiile de pigmenți sunt caracteristice
grupelor mari de alge (încrengături, clase etc.).
Pigmenţii fotosintetizatori se găsesc pe tilacoide incluse în plastide. Plastidele verzi,
numite cromatofori, au forme şi mărimi diferite, constituind caractere de recunoaştere a
speciilor. Asociate lor, se pot afla pirenoizii – formaţiuni de natură proteică cu rol în
acumularea amidonului rezultat în urma fotosintezei.
Stigma este o structură caracteristică formelor mobile. Se prezintă sub forma unei pete
de culoare roşie-portocalie, asociată de regulă cromatoforului, alcătuită din globule ce conţin
pigmenţi carotenoidici. Are rol în orientarea organismelor către locurile cu lumină.
Vacuolele întâlnite la formele flagelate sunt pulsatile, cu rol în excreţie şi osmoreglare.
La formele fixate, vacuolele ocupă poziţia centrală în celulă, fiind pline cu suc vacuolar. În
cazul algelor brune, în vacuole se găseşte fucocsan.
Corpul vegetativ poate fi reprezentat de o singură celulă: protofite unicelulare, izolate
sau asociate în cenobii sau colonii sau poate fi pluricelular, dar nediferențiat în organe. O
astfel de organizare poartă numele de tal (alge talofite).
Celulele care alcătuiesc corpul vegetativ pot fi haploide (organisme haplobionte),
diploide (organisme diplobionte) sau pot exista, în ciclul de viaţă, forme de tal cu celule
haploide alternând cu cele având celule diploide (organisme haplo-diplobionte). Cele două
forme de tal pot fi asemănătoare – tal izomorf sau se pot deosebi – tal heteromorf.

39
 Nutriţia poate fi de tip: fotoautotrofă,
prin ingerarea hranei sau mixtă; există și alge
simbionte (prin simbioză cu diferite specii de
ciuperci superioare alcătuiesc lichenii).
Produşii de rezervă variază de la un grup la
altul: amidonul intra sau extra plastidial,
grăsimi, glicerol ş.a..
Mişcarea: protistele unicelulare sunt
mobile, flagelate sau (mai rar) cu
Fig. 15: Alge bentonice (fixate stabil pe substrat)
pseudopode; în cazul celor pluricelulare din Marea Neagră
numai gameţii şi sporii sunt mobili. În cazul
algelor roşii şi a diatomeelor, mai rar la cele galbene şi verzi, flagelii sunt absenţi atât în
stadiul vegetativ, cât şi la elementele de înmulţire. Pot fi: alge planctonice (plutesc la
suprafaţa apelor lin curgătoare sau stătătoare) sau alge bentonice (fixate pe diferite
substraturi) (fig. 15).
Înmulţirea poate fi: vegetativă – se realizează prin diviziunea celulei sau fragmentarea
talului; asexuată - prin spori mobili - zoospori sau imobili - aplanospori; sexuată cu ajutorul
gameților identici morfologic – izogamie sau diferiți – anizogamie; anizogamia cuprinde o
serie de cazuri particulare: oogamia atunci când gametul femel este imobil, numit oogon sau
carpogamia atunci când ambii gameți sunt imobili; un alt tip de înmulțire sexuată este
somatogamie sau conjugarea produsă prin intermediul celulelor talului devenite gameți.
3.3.2. Clasificarea regnului Protista
Principalele grupe de alge sunt alcătuite pe baza tipurilor de pigmenți, a substanțelor de
rezervă din celule, al tipului de nutriție sau de înmulțire etc.

 Încrengătura Chrysophyta (Alge aurii)

- organisme unicelulare, coloniale, rar pluricelulare
- pigmenți caracteristici: clorofila a, c (c1, c2), carotenoidici, fucoxantină
- substanța de rezervă: crizolaminarina, paramilon, lipide

 Încrengătura Dynophyta (Pyrrophyta - Dinoflagelate)

- organisme unicelulare; celule nude sau cu carapace
- pigmenți caracteristici: clorofila a, c (c2), carotenoidici, xantofilici (peridinina, dinoxantina) –
culoare brună, brun-gălbuie, roșie
- substanța de rezervă: amidon extraplastidial

40
 Încrengătura Euglenophyta (Flagelate)
- organisme unicelulare
- pigmenți caracteristici: clorofila a, b, caroten, xantofilă
- substanța de rezervă: paramilon, picături de ulei

 Încrengătura Chlorophyta (Alge verzi)

- organisme unicelulare, coloniale sau pluricelulare
- pigmenți caracteristici: clorofila a, b, caroten, xantofilă
- substanța de rezervă: amidon intraplastidial

 Încrengătura Phaeophyta (Alge brune)

- organisme pluricelulare, de culoare brună
- pigmenți caracteristici: clorofila a, c, caroten, xantofilă - fucoxantina
- substanța de rezervă: laminarină, manitol

 Încrengătura Rhodophyta (Alge roșii)

- organisme pluricelulare, rar unicelulare; culoare roșie
- pigmenți caracteristici: clorofila a, d, caroten, ficobiline – ficocianina, ficoeritrina
- substanța de rezervă: amidon de floridee, manitol

3.3.3.Importanţa organismelor din regnul Protista

Dintre organismele regnului Protista, algele verzi (Chlorophyta) prezente în

ecosistemele acvatice sub formă de fitoplancton sau alcătuind bentosului asigură atât
producerea materiei organice cât și oxigenarea apelor necesare dezvoltării și altor categorii de
viețuitoare. Atunci când aceste populațiile de alge se dezvoltă însă
în excesiv, ele dăunează mediului în care trăiesc scăzând
cantitatea de lumină și oxigen sau prin propria descompunere.
Exemple de specii de alge verzi:
Spirogyra: alge pluricelulare, filamentoase, frecvente în
ape stătătoare. Cromatoforii au forma unor panglici spiralate. Se
Fig. 16: Spirogyra
communis (mătasea înmulţesc pe cale vegetativă, prin fragmentarea talului şi sexuat -
broaștei): cromatoforul
spiralat și procesul de prin conjugare.
conjugare Spirogyra communis (Mătasea broaştei): se recunoaşte prin
http://
www.msu.edu/course/bot/423/
Spirogyra numărul de spire ale cromatoforului (două şi jumătate) (fig. 16).

41
Întâlnită în orezării, alături de S.varians, S. maxima, are dezvoltarea maximă în lunile iunie-
iulie. Elimină în mediu o serie de substanţe autotoxice, de aceea se găsesc în locuri unde apa
se mişcă uşor, continuu, primenindu-se permanent. Din acelaşi motiv, în locurile unde creşte
mătasea broaştei se găsesc puţine alge albastre.
Chara: gen cu specii numite popular brădişor, datorită aspectului general asemănător
unui conifer. Talul articulat, este alcătuit din celule nodale, scurte şi celule internodale, lungi.
Sunt fixate de substrat, prin ramificaţii rizoidale bazale. Pereţii celulari sunt impregnaţi cu
carbonat de calciu (cca. 50% din substanţa uscată), conferind rigiditate talului. Se înmulţesc
vegetativ prin “bulbile” (celule în care se acumulează substanţe de rezervă) şi “stoloni”
(segmente articulate ce pornesc de pe nodurile bazale, se înfig în sol, generând noi plante).
Înmulţirea sexuată are loc prin oogamie. În apele sălcii, cu pH-ul bazic, din ţara noastră sunt
întâlnite frecvent speciile C.fragilis, C.vulgaris, C.foetida, ce apar în a doua jumătate a verii.

Test de evaluare
1.Caracterizaţi alcătuirea celulei organismelor din Protista
2.Speciile ale căror celule conţin pigmenţi clorofilieni de tip a, b şi au ca
substanţă de rezervă amidonul intraplastidial (asemănător plantelor superioare), fac
parte din încrengătura:
a) Chloprophyta
b) Phaeophyta
c) Euglenophyta
3.Explicați diferențele morfologice între talurile speciilor de Spirogyra şi Chara.

3.4.Regnul Fungi
3.4.1. Caracterizarea organismelor din regnul Fungi
Organismele incluse în regnul Fungi, numite generic ciuperci, sunt specializate pentru
o hrănire de tip heterotrof, astfel încât în celulele lor nu se întâlnește nici un tip de plastide.
Acestea alcătuiesc un regn separat datorită caracterelor distincte ce le diferențiază de plante
(de care se apropie prin ciclul de viață cu alternanța de generații) dar și de animale (au în
comun cu acestea glucidul de rezervă specific - glicogenul). Alături de bacterii, au un rol
important în reciclarea materiei organice moarte dar pot fi dăunătoare alterând alimentele sau
provocând boli prin parazitarea organismelor vii.
Sunt viețuitoare cu organizare celulară de tip eucariot, lipsite total de plastide. Peretele
celular, absent la unele grupe, este alcătuit din substanțe asemănătoare celulozei (micozină

42
sau micocelulază), chitină, chitosan, glucan. În citoplasmă se găsesc 1- mai mulți nuclei,
vacuole, ribozomi, reticul endoplasmatic, mitocondrii ș.a.
Corpul vegetativ poate fi:
a) unicelular, de tip:
- gimnoplast – celula uninucleată, este lipsită de perete celular rigid;
- plasmodiu – celula plurinucleată, fără perete rigid;
- dermatoplast – celula uninucleată este prevăzută cu un perete rigid;
- sifonoplast – celulă de dimensiuni mari, cu numeroase ramificații tubulare, în
care se găsesc numeroși nuclei;
b) pluricelular, filamentos, de tip miceliu, rezultat prin împletirea hifelor; hifele
sunt filamente simple sau ramificate, cu creștere apicală, formate din celule alungite, aşezate
cap la cap, legate prin plasmodesme. În cazul lichenilor, în urma asocierii ciupercilor
pluricelulare cu alge fotosintetizatoare, rezultă mai multe tipuri de tal: 1) în funcţie de
aspectul extern - gelatinos, crustos (când sunt puternic ataşaţi sau înglobaţi în substrat),
foliaceu (cu aspect de frunză) sau fruticulos (cu aspect de tufă); 2) după structura internă,
rezultată din modul de împletire a hifelor ciupercii între care se află alga - homomer
(nediferenţiat, uniform): în împletitura laxă a hifelor se află o masă gelatinoasă formată de
alge, uniform răspândite în grosimea talului; heteromer: componenţii sunt grupaţi zonal.
Mişcarea, cu ajutorul flagelilor este întâlnită la elementele de înmulțire ale
mixomicetelor sau la eumicetele inferioare. Atunci când celulele sunt lipsite de perete rigid
(gimnoplaste, plasmodii), deplasarea are loc cu ajutorul pseudopodelor (prelungiri
citoplasmatice de forma unor braţe).
Nutriţia este de tip heterotrof; hrana este absorbită prin pereți după ce, în prealabil a
fost descompusă cu ajutorul enzimelor secretate de celule în exterior; există și cazuri de
nutriție prin ingerarea particulelor. Produșii de rezervă sunt glicogenul, lipidele sub formă de
picături.
Înmulțirea se realizează pe cale vegetativă, asexuată sau sexuată.
Vegetativ - prin diviziunea celulei, înmugurire sau fragmentarea talului; asexuat - prin
exospori sau endospori mobili sau imobili formați în urma diviziunilor mitotice sau meiotice;
sexuat – prin intermediul gameților identici (izogamie), a structurilor producătoare de gameți
(gametangiogamie) sau a unor celule ale corpului (somatogamie).
3.4.2. Clasificarea regnului Fungi
Sunt cuprinse încrengăturile: Myxomycota, Eumycota, Lichenomycota, diferențiate prin
modul de alcătuire al corpului vegetativ, hrănirea, tipul de înmulțire sau ciclul de viață.

43
  Încrengătura Myxomycota
- organisme unicelulare, fără pereți celulari rigizi
- corpul vegetativ de tip plasmodiu (celule polinucleate cu nuclei diploizi) sau plasmodiu de
agregare (asocieri de gimnoplaști care își păstrează individualitatea)
- mișcarea – flageli la elementele de înmulțire, pseudopode
- hrănirea saprofită, prin absorbție sau ingerare
- ciclul de viață: haplo-diplobionte, cu predominarea fazei diploide

 Încrengătura Eumycota (Ciupercile)

- peretele celular prezent în majoritatea cazurilor
- corpul vegetativ de tip uniceluar (gimnoplast, dermatoplast, plasmodiu, sifonoplast) sau
pluricelular (miceliu rezultat prin împletirea hifelor)
- mișcarea – flageli la ciupercile inferioare
- hrănirea heterotrofă (saprofită, parazită), prin absorbție; există și organisme simbionte
- ciclul de viață: haplobionte

 Încrengătura Lichenomycota (Lichenii)

- entități supraindividuale, formate prin asocierea simbiotică a unei ciuperci ascomicetă sau
bazidiomicetă și o cianobacterie sau algă verde, unicelulară
- corp vegetativ – tal; în structura internă apar zone cu alge
- hrănirea – autotrofă, fotosintetizatoare (prin aportul algei)

3.4.3. Importanţa organismelor din regnul Fungi

Datorită modului de hrănire heterotrof, organismele din regnul Fungi au un rol ecologic
important: mixomicetele, similar bacteriilor, asigură descompunerea substanțelor organice în
forme simple iar acolo unde populațiile de mixomicete sunt prezente numărul bacteriilor este
scăzut. Micorizele formate de rădăcinile plantelor superioare cu ciuperci din Eumycota permit
acestora exploatarea eficientă a resurselor din sol. Lichenii colonizează locuri puțin favorabile
altor specii vegetale și pregătesc solul pentru instalarea acestora. Anumite specii de ciuperci
pot controla populațiile unor agenți patogeni și sunt utilizate în combaterea biologică.
Speciile de ciuperci patogene produc îmbolnăviri la plante, animale sau om, iar cele
lignicole se instalează pe lemnul din construcții. Alte specii pot provoca intoxicații grave,
uneori letale, fie prin ingerarea alimentelor alterate de acestea, fie prin consumul direct al
unor ciuperci otrăvitoare.

44
 Fungii, extracte din aceștia sau produsul activității lor, sunt folosiți în industria
alimentară, farmaceutică, a coloranților sau a parfumurilor. Lichenii pot constitui surse de
hrană pentru animalele din zone nefavorabile din punct de vedere climatic sau indicatori în
cele cu un nivel ridicat al poluării.
Exemple:
 Încrengătura Myxomycota
Dictyostelium discoideum – formează mixospori aglomeraţi la capătul unui pedicel, cu
aspect muriform. Trăieşte pe lemn putred, dar se poate uşor cultiva şi pe o infuzie de fân pe
agar-agar unde aceasta se hrăneşte cu colibacili.
Fuligo septica – „Floarea tăbăcarilor” – trăieşte pe material lemnos din uneltele
tăbăcarilor, având un plasmodiu de culoare galbenă.
 Încrengătura Eumycota
Phytophtora infestans: ciuperca produce mana cartofului, tomatelor și a altor
solanacee; aparatul vegetativ de tip sifonoplast formează haustori și trăiește ca parazit
intercelular; zoosporangiofori ramificați ies la suprafața organelor atacate prin ostiole și
eliberează zoosporangii din care vor apare zoospori biflagalați.
Plasmopara viticola: parazit obligat, produce mana viţei de vie; din zoosporangi se
formează direct filamente de infecție.
Saccharomyces cerevisiae: drojdia de bere; talul este unicelular, de tip dermatoplast.
Celulele sunt de formă ovală sau sferică. Înmulţirea de bază este cea vegetativă, care se
realizează prin înmugurire. Înmuguririle repetate, produse în anumite condiţii pot alcătui
colonii de celule cu aspectul unui miceliu rudimentar. În condiţii nefavorabile (substanţele din
mediu au fost epuizate) nucleul celulelor se divide succesiv de două ori şi formează 4
ascospori. Drojdia de bere are numeroase varietăţi produse prin cultură, folosite în industria
berii şi cea de panificaţie. O altă specie este Saccharomyces ellipsoideus - drojdia de vin, ale
cărei celule sunt alungite, puse cap la cap, sub forma unui miceliu rudimentar. Iernează sub
formă de asce cu ascospori pe plantele de viţă de vie, dezvoltându-se pe struguri. Printr-un
proces de fermentaţie transformă glucoza din mustul strugurilor în alcool etilic şi dioxid de
carbon.
Claviceps purpurea: atacă florile de secară, producând boala numită cornul secarei. În
organele atacate apare o formă de rezistenţă numită sclerot. Acesta are 1-2 cm lungime, de
culoare neagră, de o structură densă, dură. Scleroţii sunt folosiţi în medicina umană încă din
secolul XVII, datorită substanţelor cu acţiune hemostatică.

45
 Morchella esculenta – sbârciogul: este o specie saprofită având corpul de fructificare
(sporifer) alcătuit din picior şi pălărie mare (10 cm diametru) cărnoasă, sbârcită, brună,
asemănătoare unei căciuliţe. Suprafaţa pălăriei este alcătuită
din asce în care se formează ascosporii cu rol în înmulţirea
ciupercii. Ciuperca (corpul sporifer) poate fi întâlnită în
aprilie-mai în locuri umede din grădini, pajişti, tufărişuri,
margini sau rărituri de păduri. Comestibilă, apreciată pentru
mirosul şi gustul plăcut.
Boletus satanas – hrib ţigănesc: pălăria alb-cenuşie,
pătată cu galben. Zona himenială este albă şi la atingere se
Fig. 17: Agaricus campestris – colorează în albastru. Întâlnită toamna pe soluri calcaroase din
ciuperca de câmp
păduri de foioase, mai ales cele de fag. Toxică, dar nu letală
(provoacă tulburări gastrointestinale cu dureri violente).
Agaricus campestre – ciuperca de câmp: formează o pălărie globuloasă, apoi
hemisferică, cu centrul plat, de 3-8 cm în diametru; pe partea superioară poate fi netedă,
mătăsoasă sau scvamoasă, alb-gălbuie sau alb-murdar. Piciorul este plin, tare, neted, alb, cu
un inel în treimea superioară. Întâlnită de primăvara până toamna în pajişti, păşuni, în locuri
bogate în resturi organice. Comestibilă, se cultivă pe
scară largă (fig. 17).
Amanita muscaria – muscăriţă: pălăria este roşie,
cu pete albe (fig. 18). Piciorul alb şi bulbos la bază,
îmbrăcat într-un manşon, este alb şi sub pălărie, cu inel
de aceeaşi culoare. Este o ciupercă micorizantă,
otrăvitoare, întâlnită pe sol vara şi toamna (VII-XI) prin
Fig. 18: Amanita muscaria
luminişurile pădurilor de conifere, rar în pădurile de
foioase. Consumată provoacă sindromul muscarin constând din tulburări gastrointestinale şi
nervoase, fără a fi letală. Utilizată empiric pentru omorârea muştelor.
A.phalloides – buretele viperei, ciuperca albă: pălăria este galben-verde, uneori
măslinie, în stare umedă puţin vâscoasă. Lamelele zonei himeniale sunt albe. Piciorul alb,
dilatat la bază şi acoperit de manşon, prevăzut cu inel în treimea superioară. Ciupercă extrem
de toxică, întâlnită vara şi toamna (VII-X) pe soluri umede şi umbroase din păduri de conifere
şi foioase, îndeosebi sub stejari. Letală - medicina nu cunoaşte antidot pentru neutralizarea
toxinelor.

46
  Încrengătura Lichenomycota
Xanthoria parietina (fig. 19) – lichenul galben: specie
corticolă, lignicolă sau saxicolă, întâlnit de la câmpie până în
regiunile montane pe scoarţa copacilor (frecvent), lemn sau zid.
Talul foliaceu galben, galben-verzui sau portocaliu poartă pe
partea superioară apotecii mari, portocalii; este dăunător pentru
pomii fructiferi, deoarece îngreunează schimbul de gaze la
nivelul scoarţei şi poate adăposti diferite specii de insecte
Fig. 19: Xanthoria parietina
dăunătoare.
Ervenia prunastri – lichenul de prun: specie corticolă (o găsim pe scoarţa prunului şi a
unor arbori foioşi ca stejarul, fagul, aninul,
mesteacănul, frasinul, teiul) sau saxicolă, întâlnită pe
stânci. Talul este fruticulos, erect sau pendul, fixat de
substrat printr-un disc adeziv, cenuşiu – verzui pe
partea superioară; dăunător pentru prun. Folosit în
industria parfumurilor datorită uleiului volatil
conţinut (acesta se formează în plantă după 6 luni de
la recoltare). Prezintă proprietăţi antibiotice, inhibând Fig. 20: Usnea sp. pe molid
dezvoltarea bacilului tuberculozei şi difteriei.
Cladonia rangiferina – lichenul renilor: specie cu tal fruticulos, cilindric, de culoare
cenuşie, cu apotecii brune la vârf. Larg răspândit în zona montană şi a pajiştilor alpine
(întâlnit în şi zonele arctice). Utilizat în industria farmaceutică pentru obţinerea unor alifii
folosite în tratarea plăgilor şi arsurilor externe.
Cetraria islandica – lichenul de Islanda: plantă medicinală, întâlnită în regiunile
montane şi alpine din ţara noastră. Talul fruticulos, tericol, brun deschis. Folosit în tratarea
gripei, traheobronşitei, astmului bronşic, hepatitei cronice.
Usnea florida – mătreaţa brazilor: specie cu talul filamentos, cenuşiu verzui, care atârnă
pe ramurile arborilor (fig. 20). La vârful ramificaţiilor se găsesc apotecii mari, mai închise la
culoare, cu aspect de bănuţi. Dăunează arborilor pe care vegetează, acoperindu-le ramurile pe
o suprafaţă mare, sufocându-i.

47
 Test de evaluare
1.Exemplificaţi tipurile de corp vegetativ întâlnite la organismele din regnul
Fungi
2.Lichenii se hrănesc:
a) heterotrof, prin absorbţie
b) heterotrof, prin ingerare
c) autotrof, prin aportul algei
3.Arătaţi, cu exemple, care este importanţa ciuperilor.

REZUMATUL TEMEI
 Clasificările actuale cuprind 5 regnuri: Monera, Protista, Fungi, Plantae şi
Animalia.
 Regnul Monera este constituit din organisme unicelulare cu structură
procariotă a celule; împărţit în două încrengături: Archeobacteriophyta şi Eubacteriophyta.
 Arhebacteriile sunt organisme primitive cu metabolism adaptat la condiţiile
extreme; exemple: metanbacteriile, arhebacteriile termoacidofile, halobacteriile, arhebacterii
fotoautotrofe.
 În Eubacteriophyta sunt incluse clasele: Eubacteriae (bacterii actuale),
Cyanobacteriae (cianobacterii, bacterii/alge albastre-verzi), Prochlorobacteriae
(proclorobacterii).
 Bacteriile actuale sunt organisme heterotrofe - determinând reacţii importante
fermentative, de descompunere a substratului (saprofite) sau diferite boli (parazite), autotrofe
chemosintetizatoare sau fotosintetizatoare. Cele fotosintetizatoare nu conţin pigmenţi
clorofilieni. Unele specii sunt simbionte.
 Cianobacteriile sunt organisme autotrofe care realizează fotosinteza cu ajutorul
clorofilei a, mascată de pigmentul auxiliar albastru ficocianina.
 Proclorobacteriile sunt organisme fotosintetizatoare cu sistem de pigmenţi
asemănător plantelor superioare; sunt considerate forme iniţiale din care au evoluat
cloroplastele plantelor.
 Regnul Protista cuprinde organisme numite generic alge, variate ca alcătuire,
mod de nutriție sau reproducere, cu structura celulară de tip eucariot; sunt organisme legate de
mediul umed; în ape reprezintă producătorii primari.
 Clasificarea se face în funcție de: tipul de pigmenți din celule, produșii de
rezervă, tipul de înmulțire sexuată.

48
  Regnul Protista cuprinde încrengăturile: Chrysophyta, Dynophyta,
Euglenophyta, Chlorophyta, Phaeophyta, Rhodophyta.
 Din încrengătura Chlorophyta (algele verzi) fac parte: Spirogyra – alge
pluricelulare, cu talul plutitor care se înmulțesc sexuat prin conjugare; Chara – grup de specii
numite popular brădișor, cu tal articulat şi înmulţire sexuată prin oogamie; algele verzi
prezintă importanță pentru ecosistemele naturale din care fac parte fiind producători primari
iar unele dintre ele au și importanță economică.
 Regnul Fungi - organisme lipsite de plastide; nutriție heterotrofă; corpul
unicelular de tip gimnoplast, plasmodiu, dermatoplast, sifonoplast sau pluricelular - miceliu,
rezultat prin împletirea hifelor (filamente simple sau ramificate, cu creștere apicală, formate
din celule alungite, așezate cap la cap); produși de rezervă de tipul glicogenului sau a
picăturilor lipidice; hrana este absorbită prin pereți sau prin ingerarea particulelor.
 În regnul Fungi sunt incluse 3 încrengături: Myxomycota, Eumycota,
Lichenomycota.
 Mixomicetele sunt organisme unicelulare fără pereți celulari rigizi; se mișcă
cu ajutorul pseudopodelor sau a flagelilor; hrănirea de tip saprofit, prin absorbție sau
ingerare; întâlnite în păduri, pe scoarţa copacilor aflată în descompunere, sub frunzele căzute
sau pe alte resturi vegetale.
 Eumycota – ciuperci propriu-zise: hrănire saprofită sau parazită prin absorbție.
Exemple: Phytophtora infestans - mana cartofului, tomatelor și a altor solanacee; Plasmopara
viticola - mana viţei de vie; Saccharomyces cerevisiae - drojdia de bere; Saccharomyces
ellipsoideus - drojdia de vin; Claviceps purpurea - cornul secarei; Morchella esculenta –
sbârciogul (ciupercă saprofită, comestibilă); Boletus satanas – hrib ţigănesc; toxică, dar nu
letală; Agaricus campestre – ciuperca de gunoi, comestibilă, se cultivă pe scară largă;
Amanita muscaria – muscăriţă; otrăvitoare, întâlnită în păduri de conifere; A.phalloides –
buretele viperei, ciuperca albă; toxică, letală.
 Lichenomycota - organisme simbionte, formate dintr-o specie de ciuperci și
una de cianobacterie sau algă verde, unicelulară; plante de talie mică, întâlnite pe stânci, sol,
scoarţa copacilor sau în apă; nutriția este autotrofă datorită fotosintezei produse de alge.
Exemple: Xanthoria parietina – lichenul galben; Ervenia prunastri – lichenul de prun;
Cladonia rangiferina – lichenul renilor; Cetraria islandica – lichenul de Islanda; Usnea
florida – mătreaţa brazilor.

49
  Fungii reprezintă verigi importante în lanțul ecologic în calitate de
descompunători sau paraziți. Unele specii sunt toxice, putând provoca îmbolnăviri sau chiar
moartea. Altele își găsesc utilitatea în diverse ramuri de activitate ale omului – medicină,
farmacie, cosmetică sau pentru consumul uman sau al animalelor.

TEST RECAPITULATIV
1. Bacteriile se caracterizează prin:
a) celulă de tip eucariot
b) prezența pigmenților fotosintetizatori care asigură fotoliza apei și eliberarea
oxigenului
c) corp vegetativ pluricelular
d) hrănire exclusiv heterotrofă
e) realizarea, prin hrănirea saprofită, a unor reacții de fermentație, importante pt.
circuitul substanțelor în natură
2. Azotul liber din sol poate fi fixat de specii de bacterii din genul :
a) Azotobacter, Rhizobium
b) Nitrosomonas, Nitrosococcum
c) Proteus
d) Bacillus (B. amylobacter)
e) Bacterium (B. aceticus)
3. Plastidele verzi caracteristice algelor se numesc:
a) cloroplaste
b) cromoplaste
c) cristale
d) cromatofori
e) centrozomi
4. În cazul genului Spirogyra, înmulțirea sexuată are loc prin:
a) diviziunea directă a celulei
b) fragmentarea talului
c) înmugurire
d) gametangiogamie
e) conjugare
5. Atunci când talul unicelular al ciupercilor are aspect de miceliu tubular,
ramifica, cu mai mulţi nuclei, acesta se numeşte:
a) miceliu primar
b) sifonoplast
c) miceliu secundar
d) plasmodiu
e) miceliu terţiar
6. Specia de lichen cu tal filamentos, cenușiu-verzui, fixat pe ramurile arborilor,
împiedicând schimbul de gaze cu mediul este:
a) Usnea florida
b) Xanthoria parietina
c) Cladonia rangiferina
d) Cetraria islandica
e) Ervenia prunastri

50