Tema 8

SUBCLASA CARYOPHYLLIDAE

Fig. 93: Salsola kali subsp. ruthenica

(Ciurlan, Rostogol)

Unităţi de învăţare:
8.1. Subclasa Caryophyllidae – caracterizare, sistematică. Ordinul Caryophyllales.
Familia Portulacaceae. Familia Caryophyllaceae
8.2. Familia Amaranthaceae. Familia Chenopodiaceae. Ordinul Poligonales
Obiectivele temei:
 Cunoaşterea şi caracterizarea subclasei Caryophyllidae şi a principalelor unităţi
sistematice
 Caracterizarea familiilor comonente
 Evidenţierea importanţei principalelor specii
Timpul alocat temei: 2 ore
Bibliografie recomandată:
1.Ciocârlan V., Berca M., Chirilă C., Coste I., Popescu Gh., 2004. Flora segetală a României.
Edit. Ceres, Bucureşti
2.Ciocârlan V., 2009. Flora ilustrată a României. Edit. Ceres, Bucureşti
3.Chifu T., C. Mânzu, Oana Zamfirescu, B. Şurubaru, 2001. Botanică sistematică:
Cormobionta. Edit. Univ. „A.I.Cuza”, Iaşi
4.Georgescu Mihaela Ioana, 2003. Botanică sistematică, ed. Sigma, Bucureşti
5.Hodişan I., I. Pop, 1976. Botanică sistematică, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
6.Popescu Gh., 2009. Introducere în botanica filogenetică. Edit. Sitech, Craiova.
7.Sîrbu Culiţă, Nicoleta-Luminiţa Paraschiv, 2005. Botanică sistematică. Edit. „Ion Ionescu de
la Brad”, Iaşi.

113
 8.1. Subclasa Caryophyllidae – caracterizare, sistematică. Ordinul
Caryophyllales. Familia Portulacaceae. Familia Caryophyllaceae
8.1.1. Caracterizarea subclasei Caryophyllaceae
Subclasa Caryophyllidae grupează plante erbacee, rar lemnoase (subarbuşti). Frunzele
simple, dispuse altern sau opus sunt, la unele specii, însoţite de stipele. Florile actinomorfe, de
obicei ciclice, hermafrodite sau unisexuate, pe tipul 4-5. Învelişul floral poate fi simplu -
perigon sepaloid sau dublu – periant având caliciul diali- sau gamosepal şi corola dialipetală.
Androceul variabil, format de la 1 – numeroase stamine dispuse pe 1 sau 2 cercuri. Gineceul
alcătuit din numeroase – 1 carpelă, gamocarpelar în general. Fructe variate, simple, rar
multiple sau compuse. Din punct de vedere biochimic plantele conţin heterozide, saponine,
alcaloizi, mucilagii ş.a.
Dintre ordinele cuprinse în subclasa Caryophyllidae vom face referire la:
Caryophyllales şi Polygonales.
8.1.2. Ordinul Caryophyllales
 Familia Portulacaceae
Plante erbacee, glabre cu frunze simple, întregi,
penate. Florile hermafrodite au înveliş floral dublu,
alcătuit din 2 sepale (considerate de unii autori ca
bracteole) şi 4-6 petale libere. Staminele pot fi 3-
numeroase. Gineceu 3-8 carpelar, gamocarp, cu ovar

superior sau semiinferior; ovule campilotrope, 3- Fig. 94: Portulaca oleracea

numeroase. Fruct - capsulă, cu seminţe reniforme. În (Graşiţă, Iarbă grasă)

structura internă, plantele conţin deseori celule cu mucilagii. Speciile sunt larg răspândite în
regiuni tropicale şi temperate, cu un grad mare de diversitate în America de Nord şi în munţii
Anzi din America de Sud. Genuri reprezentative în ţara noastră: Portulaca
Portulaca: plante cu frunze alterne sau opuse, însoţite de stipele mici, setacee;
androceul are numeroase stamine; ovarul este semiinferior; fruct - pixidă. P.oleracea –
Graşiţă, Iarbă grasă (fig. 94): plantă cosmopolită, întâlnită frecvent în locuri cultivate şi
ruderale, pe soluri cu textură uşoară, nisipoase, din zona de stepă până în etajul gorunului.
Varietatea oleracea cu tulpină târâtoare, este o buruiană problemă, pe soluri uşoare şi în
culturi de prăşitoare, având rezistenţă mare la secetă; varietatea sativa are tulpina erectă şi
este cultivată ca legumă.

114
  Familia Caryophyllaceae
Plante erbacee anuale sau perene, uneori cu tulpini
lignificate. Tulpinile sunt articulate şi umflate sub noduri (fig. 95).
Frunzele simple, dispuse opus, au marginea întreagă şi pot fi
însoţite sau nu de stipele. Inflorescenţele cimoase, dicaziale (fig.
96), grupează flori actinomorfe, cu înveliş dublu, pe tipul 4-5;
caliciul dialisepal sau gamosepal este persistent pe fruct; corola
dialipetală; androceul are 8-
10 stamine, gineceul 2-5 (8)
carpele, gamocarpelar; ovar
Fig. 95: Fragment de
tulpină cu frunze superior cu 1-numeroase ovule
dispuse opus
camopilotrope. Fruct capsulă
denticulată, rar bacă sau achenă. Din punct de vedere
biochimic plantele conţin saponine frecvent şi mai rar
alcaloizi şi glicozide. Prezenţa stipelelor împarte

familia în 2 subfamilii:
Fig. 96: Gypsophila paniculata
Subfamilia Caryophylloideae: frunze lipsite de (Ipcărige) –
Inflorescenţă tip dichaziu (detaliu)
stipele. Genuri reprezentative: Scleranthus, Stelaria, Cerastium,
Dianthus, Saponaria, Silene, Gypsophila, Agrostemma.
Scleranthus: flori lipsite de petale; fruct uscat
indehiscent. S.annuus – Buruiana surpăturii (fig. 97): plantă
anuală, frecvent întâlnită din zona pădurilor de stejar până în
etajul fagului, pe soluri nisipoase sau pietroase, sărace în calcar.
Frunzele liniare, opuse, concrescute la bază. Caliciul
gamosepal, tubulos - campanulat, cu lacinii ascuţite, rămâne
strâns aderent de fruct. Plantă indicatoare a terenurilor cu
pericol de alunecare.

Fig. 97: Scleranthus annuus

(Buruiana surpăturii)
Sursa foto:La grande
encyclopedie des fleurs
sauvages, Grund, 1992

115
 Stellaria: specii
erbacee anuale sau
perene, cu tulpini
ascendente, glabre sau
păroase, fragile la
noduri. Florile
hermafrodite au petale
bifidate cel puţin până
la jumătate (fig. 98).

Capsula se deschide prin

Fig. 98: Stellaria media Fig. 99: Stellaria media (Rocoina) -
3 sau 6 dinţi. S.media – (Rocoina) - Petala bifidată
Petala bifidată
Rocoină (fig. 99): plantă
anuală, de un verde viu. Înfloreşte tot timpul anului; buruiană comună în toată ţara în locuri
umbrite.
Dianthus: specii cu 4 hipsofile aşezate în perechi la baza caliciului formând un
paracaliciu (fig. 100); petalele brusc îngustate la bază sunt lamină şi unguiculă; capsula
dehiscentă prin 4 dinţi, rămâne închisă în caliciu. Dintre speciile sponatane întâlnite în ţara
noastră, amintim: D.carthusianorum – Garofiţe: perenă, cu hipsofilele obovate, brusc
terminate în ariste; lamina petalelor purpurie sau roşie închisă este dinţată. Specie comună din
zona pădurilor de stejar până în subetajul fagului, în locuri însorite din pajişti. D.spiculifolius
– Garofiţe (fig. 101): plantă perenă, endemică în Carpaţi. Creşte pe stânci calcaroase din etajul
fagului până în cel subalpin. D.callizonus – Garofiţa Pietrei Craiului (fig. 2): endemică în
Munţii Piatra Craiului (jud. Braşov), pe versantul vestic, este o specie perenă, cu tulpini
uniflore; petalele sunt carmin,
maculate în partea superioară.
Saponaria: specii ce
prezintă un caliciul cilindric, cu 15-
20 nervuri, lipsit de hipsofile la
bază; unguicula este prevăzută la
bază cu o dungă îngustă; capsula se
deschide prin 4-6 dinţi. S.officinalis
– Săpunariţă, Odogaci (fig. 102):
Fig. 100: Dianthus sp. - plantă perenă; florile albe sau Fig. 101: Dianthus
caliciul şi paracaliciul spiculifolius (Garofiţe)

116
 roşiatice sunt dispuse terminal, grupate umbeliform. Creşte în stare
spontană pe malul râurilor, pe lângă drumuri sau este cultivată în
grădini. Părţile aeriene ale plantei sunt utilizate atât în medicina
tradiţională cât şi cea cultă, datorită acţiunii expectorante,
depurative şi diuretice. Rădăcinile conţin saponine cu efect în
scăderea tensiunii superficiale şi creşterea permeabilităţii celulare
fiind folosite în medicina veterinară şi, uneori, pentru spălarea
rufelor. Florile au proprietăţi tinctoriale, vopsind fibrele naturale în

galben şi portocaliu.
Fig. 102: Saponaria
officinalis (Săpunariţă) Silene: specii perene având frunzele bazale adunate în
rozetă; caliciul campanulat, tubulos, conic este umflat spre bază şi are nervuri evidente;
hipsofilele lipsesc. Capsula are 6-10 dinţi. S.alba – Opaiţă (fig. 103): plantă anuală-perenă,
întâlnită frecvent din zona de stepă până în etajul fagului în
pajişti ruderalizate, tufărişuri sau pe lângă garduri. Florile
dioice, cu petale albe se deschid după-amiaza. S.vulgaris –
guşa porumbelului: plantă perenă, caracteristică pajiştilor de
pe soluri erodate; florile dioice, prezintă caliciul ovat-
umflat, membranos, mai larg decât capsula; considerată
plantă balast în pajişti şi fâneţe.
Agrostemma: specii anuale, cu dinţii caliciului
foliacei. A.githago – Neghina (fig. 104): plantă alipit
păroasă, cu frunzele liniare, florile roşii, grupate în Fig. 103: Silene alba (Opaiţă)
monocazii. Laciniile caliciului sunt mai lungi decât tubul şi decât petalele. Seminţe reniforme,
au tuberculi proeminenţi şi sunt toxice, datorită
conţinutului în agrostemină; ajunse în făină prin
măcinare, dau acesteia o culoare negricioasă, iar
pâinii o culoare albăstruie şi gust de usturoi, care,
consumată, poate produce tulburări nervoase; este
originară din zona mediteraneană, cultivată uneori ca
plantă ornamentală.
Gypsophila: specii cu structură xerofitică,
având flori mici grupate în inflorescenţe bogate, cu
caliciul campanulat. G.muralis – Vălul miresei:
Fig. 104: Agrostemma githago (Neghina)

117
 plantă anuală, întâlnită în locuri temporar inundate, crovuri; suportă
soluri slab sărăturate. G.paniculata – Ipcărige (fig.96): plantă perenă,
creşte în locuri nisipoase sau pietroase.
Subfamilia Paronychioideae: frunze cu stipele.
Spergula: specii cu frunze liniare şi stipele libere. Capsula se
deschide prin 5 valve. S.arvensis – Hrana vacii (fig. 105): plantă
anuală, comună pe soluri nisipoase, este cultivată uneori ca plantă
furajeră.

Fig. 105: Spergula arvensis

(Hrana vacii)
Sursa foto:La grande
encyclopedie des fleurs
sauvages, Grund, 1992

Test de evaluare
1. Arătaţi care sunt caracterele subclasei Caryophyllidae
2. Varietatea speciei Portulaca oleracea întâlnită ca buruiană se numeşte:
a) sativa
b) alba
c) oleracea
3. Care sunt particularităţile morfologice ale caliciului la genurile Dianthus şi
Agrostemma?

8.2. Familia Amaranthaceae. Familia

Chenopodiaceae. Ordinul Polygonales
8.2.1. Familia Amaranthaceae
Plante erbacee anuale, rar perene. Frunzele alterne sau
opuse, simple, întregi, sunt nestipelate. Florile mici, hermafrodite
sau unisexuate, grupate în cime sunt dispuse dens, în
inflorescenţe spiciforme sau paniculiforme. Bracteele şi
bracteolele evidente, persistente, uneori colorate, dau un aspect
caracteristic inflorescenţelor (fig. 106). Învelişul floral - perigon
sepaloid, alcătuit din 3-5 tepale libere. Androceul are stamine în
număr egal cu tepalele, iar gineceul este 2-3 carpelar, Fig. 106: Amaranthus sp.
Inflorescenţă spiciformă

118
 gamocarpelar cu ovar superior. Fructul poate fi monoseminal,
indehiscent sau capsulă pixidă. Speciile reprezentative sunt
cuprinse în genul Amaranthus.
Amaranthus: gen cu specii adventive, originare mai ales
din America Centrală şi de Nord; plantele sunt unisexuat-
monoice, dioice sau poligame şi au florile protejate de o bractee
setos-acuminate, persistente. Ovarul este uniovulat, iar fruct
monoseminal. A.retroflexus – Ştir porcesc (fig. 107): buruiană

anuală, nitrofilă, frecventă din zona de stepă până în etajul

Fig. 107: Amaranthus
retroflexus (Ştir porcesc) gorunului, în culturi de prăşitoare sau în locuri ruderale;
inflorescenţa este puţin ramificată, prezentând ramuri scurte şi groase, cea terminală fiind
numai cu puţin mai lungă decât cele laterale. A.powellii– ştir: specie anuală; inflorescenţa are
ramura terminală îngust-cilindrică, evident mai lungă decât cele laterale. Frecventă în locuri
ruderale sau în culturi de prăşitoare, creşte din zona de stepă până în etajul gorunului. Alte
specii de ştir întâlnite ca buruieni sunt: A.albus – Ştir alb, A.blitoides – Ştir târâtor, A.blitum –
Ştir verde.
8.2.2. Familia Chenopodiaceae
Plante erbacee, rar subarbuşti, cu frunze alterne sau opuse, lipsite de stipele, uneori
reduse, rudimentare. Florile mici, aşezate în cime dense, sunt hermafrodite sau unisexuate, cu
învelişul floral – perigon sepaloid format din 1-5 tepale + unite la bază (lipseşte uneori),
persistent pe fruct, uneori acrescent. Androceul este alcătuit din 1-5 stamine libere sau cu
filamentele concrescute pe un disc situat la bază. Gineceu 2-3-5 carpelar, gamocarp are ovarul
cu poziţie superioară sau semiinferioară. Fructul achenă, poate fi uneori şi compus. Seminţele
cu sau fără perisperm, au embrionul circular sau spiralat. Speciile sunt întâlnite în regiuni
aride, unele pot fi halofile, psamofile sau nitrofile, formând fitocenoze caracteristice. Genuri
reprezentative: Beta, Chenopodium, Salsola,
Salicornia.
Beta: plante erbacee bienale sau perene, cu
frunze alterne; florile hermafrodite au perigonul
format din 5 tepale, androceul alcătuit din 5 stamine
prinse pe un disc bazal şi gineceu 2-3 carpelar cu ovar
semiinferior. Fructul compus (glomerul) (fig. 108), se
formează prin concreşterea achenelor şi tepalelor Fig. 108: Beta vulgaris (Sfecla) –
fruct compus (glomerul)

119
 lignificate. B. vulgaris – Sfeclă: plante de obicei bienale,
existând mai multe varietăţi cultivate pentru rădăcina şi
baza tulpinii îngroşată, cărnoasă sau pentru peţioli.
Chenopodium: plante erbacee, având organele
aeriene cu aspect făinos; frunzele triunghiular-romboidale,
sunt întregi până la sinuat-dinţate; florile grupate în
glomerule sunt hermafrodite, cu perigon sepaloid ce
închide fructul (fig. 109). C.album– Spanac sălbatic;
Lobodă: specie nitrofilă, segetală în culturi de prăşitoare;
plantă cenuşie, făinoasă; frunze scurt-peţiolate, cu
marginea inegal-dinţată.
Fig. 109: Chenopodium album
(Spanac sălbatic) – Salsola: plante cu flori însoţite de două bracteole
detaliu inflorescenţă
bine dezvoltate;
embrionul este spiralat, iar sămânţă lipsită de perisperm.
S.kali subsp. ruthenica– Ciurlan (fig. 93): specie anuală;
tulpina puternic ramificată, globuloasă se frânge uşor de la
bază la fructificare; frunzele filiforme, cilindrice, au vârful
înţepător; flori sunt însoţite bractee şi bracteole rigide,
ţepoase; specie xerofilă, caracteristică solurilor nisipoase
sau pietroase.
Salicornia: specii halofile, cu tulpina cărnoasă,
cilindrică, articulată, prevăzută numai cu frunze
membranoase, reduse, dispuse la baza segmentelor; florile Fig. 110: Salicornia europaeae
(Brâncă)
hermafrodite, mici, au perigonul gamotepal şi sunt grupate câte
trei la baza segmentelor tulpinale. S.europaea– Brâncă (fig. 110):
plantă anuală cu tulpina roşcată, ramificată; creşte în masă pe
soluri pronunţat sărate, pe marginea bălţilor şi a lacurilor saline şi
pe lângă izvoare de apă sărată.
8.2.3. Ordinul Polygonales
 Familia Polygonaceae
Cuprinde plante erbacee, în general (rar arbuşti, liane), cu
frunze alterne, simple, întregi sau lobate, având la bază stipele
Fig. 111: Poygonum sp. –
frunză cu ohree concrescute, alcătuind ohreea (fig. 111). Florile actinomorfe,

120
hermafrodite sau unisexuate, sunt dispuse monoic sau
dioic şi au înveliş floral simplu –perigon sepaloid sau
petaloid, format din 3-6 tepale. Staminele 5-9 sunt
dispuse pe două cercuri. Gineceul 2-3 carpelar cu ovar
superior; stigmatele sunt de tip penicilat (formă de
pensulă) sau capitat. Fructul – achenă muchiată, este
însoţit de perigon. Sămânţă are albumen făinos. Genuri
reprezentative: Polygonum, Fallopia, Fagopyrum,
Rumex.
Polygonum: specii anuale sau perene, cu tulpini
evident articulate şi frunze întregi, lanceolate sau ovate; Fig. 111: Poygonum aviculare
florile hermafrodite sunt grupate axilar şi au perigonul (Troscot)

format din 5 tepale; achena trimuchiată sau lenticulară rămâne închis în perigon. P.aviculare–
Troscot (fig. 112): specie anuală, buruiană tipic ruderală. P.amphibium– Troscot de baltă,
sălcuţă: plantă acvatică sau de locuri umede, existând
sub două forme: f. aquaticum – plantă acvatică, cu
tulpina natantă; f. terestre – plantă perenă cu rizom,
având frunze lanceolate, alungite cu ohree păroasă,
întâlnită pe soluri aluviale. P.lapathifolium– Iarbă
roşie: plantă anuală cu tulpina verde-roşcată,

ramificată; buruiană segetală în prăşitoare, pe soluri

Fig. 112: Fallopia convolvulus
(Hrişcă urcătoare) umede.
Fallopia convolvulus – Hrişcă urcătoare (fig. 112):
specie anuală cu tulpina volubilă; frunzele sunt ovat-sagitate;
flori cu perigon verzui, până la roz; specie întâlnită în toate
culturile, dar preferă cerealele de toamnă
Fagopyrum: plante cu perigonul format din 5 tepale;
fructul este mai mare decât perigonul. Embrion situat central,
este înconjurat de perisperm. F.esculentum – Hrişcă: plantă
anuală, originară din Tibet, adusă în Europa în era noastră şi
cultivată în Evul Mediu mai ales de către ţăranii săraci. Făina

Fig. 113: Rumex acetosella

(Măcriş mărunt)

121
obţinută din seminţe constituie un aliment nutritiv, energetic, ocrotitor vascular şi este folosită
la fabricarea biscuiţilor; specie meliferă şi tinctorială (se obţine culoarea albastră).
Rumex: specii erbacee, de obicei perene având frunze cu ohree pieloasă. Florile mici,
au perigonul sepaloid, verde-roşcat, format din 6 tepale; cele interne sunt mai mari,
acrescente, persistente pe fruct, prevăzute pe partea externă cu îngroşări glandulare. Fructul,
achenă trimuchiată, rămâne închis în perigon. R.acetosella – Măcriş mărunt (fig. 113):
frecventă din zona de stepă până în etajul molidului, pe soluri sărace în calcar, cu pH acid.

Test de evaluare
1. Caracterizaţi floarea şi inflorescenţa familiei Amaranthaceae.
2. Specia Salicornia europaea creşte în masă pe soluri:
a) acide
b) sărate
c) bogate în azot
3. Ce particularităţi ale frunzei sunt întâlnite la speciile din Polygonaceae?

REZUMATUL TEMEI
 În subclasa Caryophyllidae se găsesc specii:
 erbacee (rar lemnoase);
 cu frunze simple uneori însoţite de stipele;
 înveliş floral de tip periant având sepale libere sau unite şi petale libere sau perigon;
 fructe de obicei simple, de tip capsulă sau achenă
 plantele conţin heterozide, saponine, alcaloizi, mucilagii
 Reprezentanţi ai subclasei Caryophyllidae:
 Ordinul Caryophyllales - familia Portulacaceae: plante cu frunze simple, flori cu 2
sepale şi 4-6 petale, fructe capsule (genul Portulaca); familia Caryophyllaceae – speciile au
tulpini articulate, umflate sub nod, frunze opuse, flori grupate în cime dicaziale şi fructe de tip
capsulă denticulată (genul Scleranthus – specii lipsite de corolă; genul Stellaria – plante cu
petalele bifidate; genul Dianthus – plante cu 4 hipsofile dispuse în perechi la baza caliciului;
genul Saponaria – caliciul cilindric, lipsit de hipsofile; genul Silene – caliciul umflat spre
bază; genul Agrostemma – plante cu dinţii caliciului foliacei, mai lungi decât corola; genul
Gypsopilla – speciile au aspect xeromorfic, cu caliciul campanulat; genul Spergula – capsula
dehiscentă prin 5 valve); familia Amaranthaceae – plante cu flori mici însoţite de bractee şi
bracteole persistente, grupate în inflorescenţe spiciforme (genul Amaranthus – specii

122
adventive, flori unisexuat-monoice); familia Chenopodiaceae – specii cu înveliş floral de tip
perigon sepaloid, persistent şi pe fruct (genul Beta –fructe compuse de tip glomerul; genul
Chenopodium – plante cu aspect făinos şi fructe protejate de perigonul florilor; genul Salsola
– specii cu 2 bractee mari care protejează florile)
 Ordinul Polygonales - familia Polygonaceae: specii cu frunze simple, alterne având la
bază ohree (genul Polygonum – plante cu tulpini articulate şi flori hermafrodite protejate de
perigon cu 5 tepale; genul Fagopyrum – specii care au fructul mai mare decât perigonul
persistent; genul Rumex – plante cu ohree pieloasă, perigon cu 6 tepale în care fructul rămâne
închis)

TEST RECAPITULATIV
1.Dintre speciile familiei Caryophyllaceae,......are caliciul cu sepale unite, cu dinții
foliacei, mai lungi decât tubul și petalele:
a) Dianthus caryophyllus
b) Saponaria officinalis
c) Gypsophila paniculata
d) Agrostemma githago
e) Lychnis viscaria
2.Fructul speciilor genului Beta (Chenopodiaceae) este:
a) achenă
b) glomerul
c) capsulă denticulată
d) capsulă pixidă
e) poliachenă
3.Troscotul (Polygonum aviculare) este o plantă tipic:
a) de sărătură
b) nitrofilă
c) ruderală
d) segetală
e) de locuri umede

123