PPDIA

Nume n latin:Taraxacum officinale

Familie:Compositae
Denumire popular:Papalung

Descriere:Este o plant mic, ierboas, vivace. Rdcina este pivotant, puin
ramnificat, ajungnd uneori pn la 20 cm lungime i 1-2 cm grosime. Rdcina
este alb la interior i brun-deschis la exterior. Frunzele sunt laceolate, dinate,
dispuse n rozet. Din mijlocul rozetei de frunze se ridic o tulpin tubular, care n
vrf poart un capitul floral mare de 2-2,5 cm, de culoare galben-auriu. Florile sunt
ligulate. Fructele sunt achene, cu rostrul (ciocul) de 3 ori mai lung dect ele, poart
un papus alb, lung, care se dezvolt n perioada fructificaiei, dnd capitulului o form
globuloas. ntreaga plant conine un suc lptos (latex). nflorete din luna aprilie
pn n septembrie.

Rspndire:Crete pretutindeni, din regiunea de es pn-n cea muntoas, prin
fnee, puni, livezi i pe lng drumuri.

Produs vegetal:Frunzele, care se recolteaz primvara (mai-august). Primvara au
cantitatea cea mai mare de principii active: tijele (se recolteaz n timpul nfloririi),
rdcinile se recolteaz primvara devreme (martie-mai) sau toamna (septembrie-
noiembrie), ntreaga plant mpreun cu rdcinile, fr flori i fr fructificaii, se
recolteaz primvara nainte sau n timpul formrii bobocilor florali, n lunile aprilie-
septembrie. n aceast perioad, adic primvara nainte de nflorire, planta are cea
mai mare cantitate de latex. Rdcinile recoltate se cur de pmnt i se despic
n lungime. Uscarea se face la umbr n ncperi nclzite sau la soare, ntinse n
straturi subiri. Se pot pstra i proaspete, n pivnie, n nisip. Rdcinile uscate
absorb cu uurin apa i sunt uor atacate de insecte, de aceea ele se vor conserva
la loc uscat. Cercetrile de laborator arat c n lunile iulie-august rdcinile conin
cantiti ridicate de principiu amar (taraxacina), atingnd maximum n luna noiembrie.
n luna august, rdcinile au cca 40% inulin, un alt principiu activ de baz.
Primvara, aceast substan se gsete numai n proporie de 1-2%. n schimb,
rdcinile de primvar conin mai mult colin i latex. Rdcinile recoltate se las
2-3 zile la soare pentru a se veteji i cicatriza rnile provocate n urma tierii
coletului i a rdcinilor subiri. Pe ct este posibil, rdcinile nu se vor scurta,
deoarece, prin tiere, latexul se scurge, diminund valoarea terapeutic a produsului.

Principii active:Principiu amar- taraxacina-, pectine, vitamina B, C, steroli.
Rdcinile: Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C si D, inulin, tanin, rezine,
colin, taraxacin.

Aciune farmaceutic:Colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic,
astrigent

Indicaii terapeutice:Gastrite hiperacide, dischinezii biliare cu tulburri intestinale,
obezitate, gut, reumatism, ateroscleroz, varice, ulcer varicos. Primvara este
indicat o cur de tije proaspete de ppdie. Se face o cur de 14 zile, cu 6 tije pe zi.
Capitulul floral se ndeprteaz numai dup splarea tijei. La nceput au un gust
amar, apoi devin fragede i suculente. Ct timp planta este nflorit, diabeticilor li se
recomand s mnnce zilnic 10-15 tije florale. Cura ajut la eliminarea calculilor
biliari, stimulnd funcia vezicii biliare.
Afinul
Compozitia chimica complexa si in special taninul din frunzele si fructele de afin confera acestora proprietati astringente
si antidiabetice. Datorita arbutinei si dupa unii autori si a hidrochinonei frunzele au insusiri bacteriostatice


Afinul (Vaccinium myrtillus), fam. Ericaceae numit si:
afin de munte, afin negru, afinghi, pomusoara.

Locatie: Creste in zona montana, incepand de ia limita inferioara a
molidului, ajungand in zona alpina, pana la inaltimea de peste 2000 m.
Se dezvolta bine, atat la semiumbra in molidisuri, in tufarisurile de
ienupar si de jnepan, cat si in taietura sau doboraturi de padure sau
chiar pe pajisti. Se gaseste in toate judetele din intreg lantul carpatic.
Avand in vedere sistemul radicular puternic, este o buna planta fixatoare
a plantelor supuse eroziunii.

Descrierea plantei: Este un arbust, cu frunze cazatoare, inalt pana
la 50 cm, cu tulpina foarte ramificata, de culoare verde, fara perisori si
cu muchii vizibile. Frunzele sunt colorate verde-deschis, alterne, eliptice,
glabre, cu lungime de 1-3 cm si latime de 2 cm, cu varful ascutit si
marunt dintat pe margine.

Florile sunt solitare, au peduncul scurt, usor aplecate, formate dintr-un caiiciu persistent, au corola de culoare roz,
globuloasa alcatuita din cinci petale si anterele cu pinteni. Fructul este o baca de culoare albastru-inchis-brumat,
globuloasa si zemoasa. Sucul din fructe este violaceu, are gust dulce, slab acrisor si parfumat. Semintele sunt mici, lungi
pana la 1,2 mm, in forma de semiluna si de culoare bruna. Fructele se coc in august. Este o buna planta melifera.


Ce recoltam: Se utilizeaza atat frunzele - Folium Myrtilli-cat si fructele -
Fructus Myrtilli. Frunzele au o nervatiune evidenta pe partea inferioara si
sunt subtiri la pipait; nu au miros caracteristic, iar gustul este usor astringent.
Specia Vaccinium myrtillus se poate confunda cu specia Vaccinium
uliginosum care se caracterizeaza prin urmatoarele insusiri distincte: tulpini
si ramuri cilindrice, frunzele au marginea fara dinti, varful este obtuz,
nervatiunea este reticulata, iar frunzele au partea inferioara de culoare
verde-albastrui. Sucul fructelor este albicios.Fructele constituie cel mai
valoros produs ce se poate recolta de la aceasta specie. Diametrul acestora
este de 6-10 mm. Mirosul fructelor este slab si caracteristic, iar gustui este
duice-acrisor. in depozite, fructele de afin se pot confunda cu cele de soc
(Sambucus nigra), care au insa numai 2-4 seminte, lungi pana la 4 mm, de
forma ovala si turtite.

Compozitie: Frunzele contin tanin (cca 10%), derivati flavonici (cvercetina), ericolina, arbutina, acid chinic si alte
substante datorita carora au proprietatea de a diminua continutul de zahar din sangele diabeticilor. Fructele contin tanin
(6-15%), aciziorganici pana la 7%, (citric, malic, chinic, lactic, oxalic), zaharuri 25%, vitamine (C - 1,6 mg%, din
Albastreaua
Albastreaua se utilizeaza sub forma de cataplasme sau spalaturi pentru odihnirea ochilor si
tratamentul pleoapelor ridate.

Albastreaua (Centaurea cyanus), fam. Asteraceae (Compositae), numita si: albastrita (e), floarea
griului, floarea paiului, ghioc, corobatica, vinetele, zglavoc.

Locatie: Buruiana comuna, originara din sudul Europei. Creste spontan pe marginea drumurilor,
prin semanaturi, in special in cele de cereale paioase (griu, orz, secara), dar si in locuri aride,
pietroase si sarace (nefertile).
Descrierea plantei: Planta erboasa, anuala, cu radacina fusiforma,
galbena; tulpina este inalta de 40-100 cm, ramificata, tomentoasa
(acoperita cu un strat de perisori desi); frunzele sunt alterne, lanceolate,
adanc crestate, verzi-alburii (datorita perilor ce le acopera), cu aspect
matasos; florile sunt albastre, rareori albe-roz, grupate in capitule
globuloase, inconjurate la exterior de un involucru alcatuit din bractei
verzi-cenusii, cu marginea dintata, de culoare bruna, cele marginale mai
mari, tubuloase, au corola asimetrica, cu aspect de palnie, cu 5 lobi, mai
rar 9; cele interioare sunt mai mici, cu caliciul format din peri, corola
pentadintata, cilindrica, latita la varf, cu 5 stamine si un ovar superior.
Fructul este o achena mica, prevazuta in partea superioara cu perisori
(papus). infloreste in perioada iunie - septembrie.

Ce recoltam: Se utilizeaza florile fara receptacul - Flores Cyani sine
receptaculis sau cu acesta - Flores Cyani cum receptaculis, ultimile
recoltandu-se cu 1 cm din codita. Materia prima are gust dulceag-sarat,
slab astringent, fara miros.


Compozitie: Florile contin substante amare (centaurozida sl cnicina), substante colorante albastre
(cianina)taninuri si saruri de potasiu. Glicozidul centaurina si taninul confera ceaiului proprietati
diuretice si astringente.

Recoltare: Se recolteaza numai florile albastre, inaintea deschderii complete. Se usuca natural sau
in uscatorii, la temperaturi ce nu trec de 40C. Randamentul de uscare este de 3-4 kg inflorescente
proaspete cu receptacul pentru 1 kg inflorescente uscate, iar din 4-5 kg flori tubulare proaspete (fara
receptacul) se obtin 1 kg flori uscate.

Utilizare: Se opareste o lingurita si jumatate de flori uscate (2-3 g) intr-o cana de apa clocotita,
timp de 20 de minute. Ceaiul se bea de trei ori pe zi, inaintea meselor si este recomandat ca diuretic
in tratamentul afectiunilor renale. Extern se utilizeaza sub forma de cataplasme sau spalaturi pentru
odihnirea ochilor si tratamentul pleoapelor ridate.

Alunul
Uleiul volatil are proprietati vasoconstrictive, polifenolii precipita proteinele manifestand o actiune
hemostatica si dezinfectanta iar flavonoidele sporesc rezistenta capilarelor.

Alunul (Corylus avellana), fam. Betulaceae.

Locatie: Creste in zona forestiera de deal si colinara, fiind
raspandit mai mult in paduri cu arbori cu coroana rara, in
luminisuri sau pe margini, prefera soluri calcaroa- se, fertile si
afanate.

Descriere planta.: Arbust inalt de 4-5 m, formeaza o tufa dat
fiind ramificarea tulpinii de la baza. Scoarta este neteda, cenusiu-
galbuie cu pete mari de culoare albicioasa. Frunzele sunt lat-ovate,
cordiforme la baza, ascutite la varf, neregulat dintate, lungi de 5-13
cm, late de 5-9 cm, cele tinere pubescente, care la maturitate pierd
perii de pe partea superioara, petiolate. Mugurii sunt ovali sau
sferici, prevazuti cu peri mari, glandulosi. Florile sunt unisexuate:
cele mascule in amneti, grupate cate 2-4, iar cele femele cate doua
la subsuoara unei bractee, ambele feluri de flori apar primavara
inaintea infrunzirii. Fructele sunt achene grupate cate 1-4.


Ce recoltam: Se recolteaza frunzele Folium Coryli-care nu au miros dar au gust astringent.

Compozitie: Frunzele contin polifenoli ca miricetina, leucoantociani, acizi (cafeic, clorogenic),
flavonoide ca miricitrina, cvercitrina, betulina, ulei volatil, zaharuri etc.

Recoltare: Se recolteaza frunzele tinere in perioada iunie - iulie. Recoltarea se face prin strunjirea
ramurilor, luandu-se numai frunzele verzi, intregi, fara semne ale atacului de daunatori si nepatate.
Acestea se usuca pe cale naturala, la umbra, in poduri sau soproane bine aerate sau in uscatoare cu
aer cald la temperatura de maximum 50C. Randament = 2-4:1.

Utilizare: Uleiul volatil are proprietati vasoconstrictive, polifenolii precipita proteinele manifestand
o actiune hemostatica si dezinfectanta iar flavonoidele sporesc rezistenta capilarelor. Frunzele au
efecte coleretice.

Alunul
Uleiul volatil are proprietati vasoconstrictive, polifenolii precipita proteinele manifestand o actiune
hemostatica si dezinfectanta iar flavonoidele sporesc rezistenta capilarelor.

Alunul (Corylus avellana), fam. Betulaceae.

Locatie: Creste in zona forestiera de deal si colinara, fiind
raspandit mai mult in paduri cu arbori cu coroana rara, in
luminisuri sau pe margini, prefera soluri calcaroa- se, fertile si
afanate.

Descriere planta.: Arbust inalt de 4-5 m, formeaza o tufa dat
fiind ramificarea tulpinii de la baza. Scoarta este neteda, cenusiu-
galbuie cu pete mari de culoare albicioasa. Frunzele sunt lat-ovate,
cordiforme la baza, ascutite la varf, neregulat dintate, lungi de 5-13
cm, late de 5-9 cm, cele tinere pubescente, care la maturitate pierd
perii de pe partea superioara, petiolate. Mugurii sunt ovali sau
sferici, prevazuti cu peri mari, glandulosi. Florile sunt unisexuate:
cele mascule in amneti, grupate cate 2-4, iar cele femele cate doua
la subsuoara unei bractee, ambele feluri de flori apar primavara
inaintea infrunzirii. Fructele sunt achene grupate cate 1-4.


Ce recoltam: Se recolteaza frunzele Folium Coryli-care nu au miros dar au gust astringent.

Compozitie: Frunzele contin polifenoli ca miricetina, leucoantociani, acizi (cafeic, clorogenic),
flavonoide ca miricitrina, cvercitrina, betulina, ulei volatil, zaharuri etc.

Recoltare: Se recolteaza frunzele tinere in perioada iunie - iulie. Recoltarea se face prin strunjirea
ramurilor, luandu-se numai frunzele verzi, intregi, fara semne ale atacului de daunatori si nepatate.
Acestea se usuca pe cale naturala, la umbra, in poduri sau soproane bine aerate sau in uscatoare cu
aer cald la temperatura de maximum 50C. Randament = 2-4:1.

Utilizare: Uleiul volatil are proprietati vasoconstrictive, polifenolii precipita proteinele manifestand
o actiune hemostatica si dezinfectanta iar flavonoidele sporesc rezistenta capilarelor. Frunzele au
efecte coleretice.

Angelica
Angelica este utilizata in anorexii, dispepsii, meteorism si enterite.

Angelica (Angelica archangelica), fam. Apiaceae (Umbeliferae), numita si angelica.

Locatie: Planta reprezinta o raritate floristica si, de aceea, este ocrotita prin lege in tara
noastra. Ea se gaseste in etajul montan si subalpin la altitudinea cuprinsa intre 500 si 1500 m.
Creste pe marginea padurilor, pe marginea paraielor, pe locuri stancoase si umede, in turbarii
etc.

Descrierea plantei: Specie ierboasa bienala sau perena care in
primul an de vegetatie formeaza o rozeta bazala de frunze. in sol are
un rizom lung de cca 10 cm si gros de pana la 5 cm. Acesta este
napiform, la exemplarele de peste doi ani este multicapitat, brun la
exterior, cu striatii circulare cu resturile partilor aeriene din anii
precedenti si alb-galbui-spongios la interior. Pe rizom se formeaza
radacini de culoare brun-ce- nusie, lungi de 20-30 cm si groase de
0,5-1 cm. Tulpina apare de obiecei in anul al doilea, este robusta,
inalta de 1-1,5 (2) m, groasa de pana la 8 cm, erecta, glabra, fin
striata si bogat ramificata. Frunzele sunt tri-penat sectate, lungi de
60-90 cm, cu foliole ovate, serate inegal, lungi de 5-8 cm si foliola
terminala trifoliata. Caracteristic acestei plante este vagina enorma,
umflata si striata, a frunzelor din spre varf, uneori aceasta egaland
sau chiar depasind limbul. Florile sunt grupate in umbele mari,
globuloase, de 10-20 cm in diametru. Umbelele sunt compuse din
20-40 umbelule globuloase si lipsite de involucru. Florile au cinci
sepale reduse, cinci petale alb-verzui sau galbui.' Fructul este o
diachena elipsoidala, costat si aripat lateral. Cele 2 mericarpe se
despart foarte usor.


Ce recoltam: Se recolteaza rizomul si radacinile - Radix Angelicae. Interiorul rizomului are
maduva stratificata, de culoare alb-galbuie si spongioasa. Produsul are miros aromat, caracteriatic,
iar gustul este aromatic, picant si dulceag-amarui. A nu se confunda cu Angelica silvestris la care
radacinile au un miros neplacut.

Compozitie: Radacinile si rizomii contin ulei volatil (0,5-1%) alcatuit din felandren,
furanocumarine si derivati cumarinici (ostol, ostenol, angelicina), acid angelic, gume, ceruri, tanin,
substante amare, amidon, fructoza, galactoza, zaharoza etc.

Cultivare: Faptul ca angelica a fost declarata monument al naturii si, deci, s-a interzis recoltarea
din flora spontana, a impus introducerea acestei specii in cultura pentru productia de radacini ca
planta anuala. De aceea, pentru reusita culturii se vor realiza plantatii in zone cu precipitatii
abundente, fiind de preferat solurile aluvionare, nisipoase si bogate in substante organice. Se va
cultiva dupa premergatoare bine intretinute si ingrasate (mai ales cu gunoi de grajd) cum ar fi:
sfecla, cartoful etc. De asemenea, bune premergatoare sunt leguminoasele pentru boabe sau
culturile cerealiere. Pregatirea solului incepe cu aratura de baza care se executa la 28-30 cm
adancime iar pana, in toamna, acesta se va mentine curat de buruieni prin discuiri repetate.

Atunci cand angelica urmeaza dupa culturi nefertilizate cu gunoi de grajd, acesta se poate
administra si direct, in doze de 20-25 t/ha cu conditia ca sa fie curat de seminte de buruieni si bine
Anghinarea
Anghinarea (Cynara scolymus) actioneaza in afectiunile hepatice si renale. Contribuie la scaderea
continutului de colesterol (ca urmare a reglarii formarii acestuia) si a continutului de zahar (datorita
unor oxidaze) din sange.

ANGHI NAREA (Cynara scolymus), fam. Asteraceae (Compositae); numita si anghinar.

Locatie: Specie originara din zona mediteraneeana, in special sudul Spaniei, Italiei, Frantei si
Nordul Marocului, unde este cultivata pe scara larga ca planta legumicola, in tara noastra se cultiva
mai ales in zona sudica, in mod deosebit, ca planta medicinala. Descrierea plantei: Planta ierboasa,
perena cu radacina groasa, pivotanta, adanc infipta in pamant, uneori cu ramificatii. In primul an de
vegetatie formeaza o rozeta de frunze, iar in al doilea an si in urmatorii, din mugurii situati in zona
coletului se formeaza una sau mai multe tulpini viguroase, in parteajnferioara lignificate, iar in
partea superioara puternic ramificate, inalte de 1-1,50 m. in primul an de vegetatie formeaza o
rozeta" alcatuita din 40-80 frunze bazilare, lungi de 50-80 cm, penat-sectate sau fidate (divizate),
spinoase, slab-spinoase sau lipsite de spini.





Frunzele tulpinale sunt mai mici, penat-partite, cele din partea inferioara si aproape intregi, cele din
partea superioara, sunt verzi-deschis pe fata superioara si verzi cenusii (acoperite cu perisori) pe cea
inferioara. Florile sunt grupate in inflorescente antodii mari, cu diametrul de 4-8 cm, acoperite cu
numerosi solzi carnosi (bractei) si fixati pe un receptacol bine dezvoltat, cele tubulare sunt colorate
in rosu-violaceu.

Fructul este achena, de culoare bruna, lunga de 6-8 mm si prevazuta cu papus lung si galben - auriu.
infloreste din iulie pana in octombrie.

Ce recoltam: Se utilizeaza frunzele - Folium Cynarae, lipsite de peri pe partea superioara (glabre),
foarte paroase pe partea inferioara (tomentoase), bi-tri-penat- partite, cu lobi neregulati, terminati
uneori cu spini, fara miros specific, cu gust foarte amar.

Compozitie: Frunzele sunt bogate in cinarina (1,6-2,0%), polifenoli si flavone (0,4-0,5%), contin
un principiu amar numit cinaropicrina, glicozide, mucilagii, tanin, pectine, acizi si saruri minerale,
in special de potasiu si magneziu.

Cultivare: Fiind o specie de zona calda anghinarea este foarte sensibila la temperaturile scazute. in
conditiile tarii noastre, in foarte putine locuri si numai in anumiti ani, rezista la conditile de iernare,
ceea ce ingreuneaza mult procesul producerii de samanta. Pentru a proteja radacinile de inghet este
bine sa fie musuroite sau insilozate. Anghinarea produce multe frunze atunci cand este cultivata pe
soluri fertile, profunde, permabile, bine aprovizionate cu apa (soluri de lunca si aluvionare), fiind
sensibila atat la excesul cat si la lipsa de umiditate. Se cultiva dupa leguminoase pentru boabe,
cereale de toamna sau prasitoare, bine intretinute si fertilizate. Pe solurile mai sarace in substante
Ardeiul
Se utilizeaza extern sub forma de tinctura pentru calmarea durerilor reumatice si nevralgice, datorita actiunii puternic
revulsive.

Ardeiul (Capsicum anuum var. cayenne), fam.
Solanaceae.

Locatie: Originar din America tropicala (Mexic, Brazilia), se cultiva
sub forma de numeroase varietati, pe toate continentele ca planta
alimentara si condimentara, fiind foarte pretentios fata de temperatura
(optim 25-30C), de umiditate si gradul de aprovizionare a solului cu
elemente nutritive.
Descrierea plantei: Planta anuala cu sistem radicular pivotant, cu
tulpina cilindrica de 30-60 (-80 cm) inaltime, ramificata, lipsita de
perisori. Frunzele sunt alterne, simple, lanceolat-ovate, cu petiol lung,
usor sinuate sau netede, cu varf acuminat.

Florile sunt solitare sau cate 2-3 asezate in punctul de ramificare a tulpinei, nutante sau scurt pedicelate, formate din
caliciu 5-7 dintat, corola rotunda de 5-10 mm in diametru, alba-galbui, rar altfel colorata (rosu sau violet), formata dintr-un
tub terminat cu 5-7 lobi; stamine 5 cu antere violete. Fructul este o baca, goala, conica sau alungit conica , lunga de 5-12
(-15) cm, cu pereti grosi de pana la 4 mm, cu pericarp pielos, lucios, rosu de diferite nuante. Semintele sunt albe-galbui,
plate si reniforme. infloreste in perioada iunie - septembrie.
Recoltare: Fructele se recolteaza in 3-4 etape, pe masura maturarii industriale atunci cand au devenit complet rosii.
Se aseaza in cosuri sau ladite cate 6-8 kg si se pun la uscare, la temperatura de 50-60C.

Utilizare: Se utilizeaza extern sub forma de tinctura pentru calmarea durerilor reumatice si nevralgice,datorita actiunii
puternic revulsive. Tinctura se prepara prin macerarea cu alcool diluat de 70 a fructelor uscate sub forma de pulbere
grosiera, in proportie de 10%.

Armurariul
Fructele de armurariu sunt utilizate in tratamentul afectiunilor ficatului, a hepatitei, cirozei etc.,
avand o actiune hepatoprotectoare si hepatoregeneratoare.

Armurariul (Silybum marianum sin. Carduus marianus), fam.
Asteraceae (Compositae); numit si argintica de gradina.

Locatie: Creste spontan in regiunea mediteraneana pana in Asia
Centrala, ia noi fiind numai in cultura, desi poate fi gasit si in flora
spontana, fapt datorat scuturarii foarte usoare a semintelor si
imprastierii, prin vant, la distante foarte mari. Zonele favorabile de
cultura sunt situate in campiile Baraganului, Burnazului, Dobrogei,
Olteniei si Timisului.

Descrierea plantei: Planta ierboasa, anuala cu radacina fusiforma,
profunda, tulpina erecta, inalta de 60-150 cm, ramificata, cu santuri
longitudinale, acoperita cu peri moi si scurti. Frunzele sunt ovate,
lungi de 8-15 cm, alterne, glabre, patate cu alb, nervurile se
prelungesc cu cate un ghimpe mai lung, intre care se gasesc
numerosi ghimpi mai scurti; fara petiol, prinse direct de tulpina
printr-un guleras care o inconjoara (amplexicaule).


Florile sunt rosii, grupate in antodii cu diametrul de 4-5 cm, hermafrodite, tubulare, stamine cu
filament concrescut in partea inferioara, receptacol carnos, involucrul care acopera antodiile este
format din foliole tari, terminate cu un spin viguros, lung de 1 -2 cm. Fructul este achena, aproape
cilindrica, prevazuta cu papus alb. infloreste in perioada iunie-septembrie.

Ce recoltam: Fructele - Fructus Cardui Marianus-sunt achene lungi de 6-8 mm, netede, lucioase,
colorate de la galben-brun pana la brun-negru, cu pete mici mai inchise, cu inel galbui la varf,
lipsite de miros si gust caracteristic.

Compozitie: Putin studiata. Fructele contin ulei gras pana la 32%, mucilagii, derivati fenolici ca
silimarina, silibina si alti flavonoizi, acid fumarie etc.

Cultivare: Fiind o specie originara din zone calde, necesita un regim termic deosebit, cu
temperaturi ridicate mai ales in timpul infloririi si fructificarii. Umiditatea are un rol deosebit in
primele faze de crestere in perioade de rasarire si imediat dupa aceasta. Precipitatiile moderate
pana la inflorire contribuie la obtinerea unor recolte mari. Dintre tipurile de soluri preferate
amintim solurile mijlocii, profunde, fertile si permeabile. Pentru cultivarea acestei specii nu sunt
indicate solurile grele, reci si impermeabile, in tara noastra se cultiva o populatie numita "De
Prahova", bine adaptata la conditiile pedoclimatice, fapt pentru care nu prezinta cerinte deosebite
fata de plante premergatoare.
Totusi pentru realizarea unor productii mari este necesar a se semana dupa culturi leguminoase
pentru boabe, culturi cerealiere sau chiar dupa porumb cu conditia ca aratura de toamna sa se
execute in conditii foarte bune. Nu se recomanda a se cultiva dupa floarea soarelui din cauza
impurificarii semintelor care practic sunt inseparabile. Scuturarea foarte usoara a semintelor de
armurariu impune cultivarea acestei specii in sole, in afara asolamentului si pe care sa ramana in
monocultura" 2-3 ani, luandu-se masurile de fertilizare si de combatere a bolilor si daunatorilor. in
nici un caz dupa armurariu nu se va semana grau, secara sau orz, deoarece din samulastra se vor
obtine plante care vor fructifica, iar semintele nu se mai pot separa.
Arnica
Se utilizeaza florile, desi in alte tari se foloseste iarba si in special radacinile. Tinctura preparata din
flori, diluata, are o actiune antiinflamatorie si se aplica extern, dar cu conditia ca pielea din locul
tratat sa nu prezinte leziuni.

Arnica (Arnica montana), fam. Asteraceae (Compositae), numita si: carul padurilor, carul
zinelor, cujda, podbal de munte

Locatie: Este ospecie cu plasticitate ecologica mare, fiind intalnita in Europa, Asia si America de
Nord. in tara noastra este raspandita in zona montana si subalpina din tot lantul carpatic, in special
in fanetele si pasunile umede. Cu toate acestea, specia este pe cale de disparitie in multe judete, ca
urmare a conditiilor pedoclimatice, dar in special a exploatarii nerationale a bazinelor din flora
spontana.
Florile din centrul capitalului sunt tubuloase si hermafrodite, au corola impartita in cinci dinti, un
caliciu paros in forma de egreta si un androceu format din sinci stamine concrescute. Fructele sunt
achene cenusiu-negre de cca 5 mm lungime si 1 mm grosime, prevazute terminal cu un papus
galben lung de cca 8 mm. infloreste in august.

Descrierea plantei: Planta ierboasa perena; radacinile
numeroase sunt fibroase si pornesc de pe rizom, care este de
forma cilindrica, avand o pozitie oblica sau orizontala, de
culoare brun-roscata, lung de 8-10 cm, gros de 3-5 mm si
ramificat. Tulpina ierboasa, inalta de maximum 60 cm, uneori
putin ramificata, acoperita de peri tectori si glandulosi si se
termina cu o inflorescenta. Frunzele care alcatuiesc rozeta
bazilara, in numar de 5-7 (10) sunt ovate intregi, cu 5-7 nervuri,
acoperite cu peri scurti. Pe tulpina formeaza 1-2 perechi de
frunze opuse, mai mici decat frunzele din rozeta. Inflorescenta
este capitul, redus ca marime si are la exterior un involucru
format din doua randuri de bractee. Florile sunt de doua feluri:
cele marginale sunt flori femele, ligulate, in numar de 12-20, iar
ligula este de cca 2 cm lungime, terminata cu 3 dinti si brazdata
de 7-15 nervuri, culoarea este galben-portocalie-galben-rosiatica.


Ce recoltam: Se utilizeaza inflorescentele intregi - Flores Arnicae -care reprezinta capitule cu
receptacul plan, usor convex, cu diametru de cca 1 cm. De retinut faptul ca arnica se deosebeste de
celelalte plante asemanatoare (Doronicum austriacum si Doronicum hungaricum) prin faptul ca este
singura specie care are frunzele tulpinale opuse si nu alterne,

Compozitie: Florile contin ulei volatil de la urme pina la 3,8%. Continutul de ulei volatil este
puternic influentat de conditiile pedoclimatice. Florile mai contin alcooli triterpe- nici (arnidiol,
arnisterina, feradiol), carotinoide (heleniena), pigmenti galbeni (arnicina) pana la 4% si alte
substante. De asemenea radacinile acestei plante contin ulei volatil (0,5-1,5%), acizi (cafeic,
fumarie, succinic), inulina, timol etc.

Cultivare: Fiind o specie destul de cautata, iar flora spontana nemaiputand asigura cantitatile de
drog necesare, s-a trecut la introducrea in cultura a acestei specii, care prefera solurile nisipoase din
zonele forestiere bogate in substante hranitoare, humus si bine aprovizionate cu apa. Se recomanda
sa fie cultivata dupa speciii prasitoare care au fost bine ingrasate cu gunoi de grajd si curate de
buruieni. Aratura de baza, adanca de 22-25 cm, trebuie sa fie cat mai uniforma. Se poate inmulti
Bradul
Se utilizeaza in stimularea secretiei mucoaselor, in special ca expectorant, datorita unor
componente ale uleiului volatil


Bradul (Abies alba), fam. Pinaceae.

Locatie: Specie arboricola din etajul montan, raspandit la limita
dintre fag si molid, uneori crescand in amestec cu acestia sau
formand paduri fara alte specii (bradete). Se dezvolta bine pe
versantii cu umiditate mai mare, pe soluri brune de padure,
profunde, intre 600-1300 m altitudine.

Descriere planta: Arbore de talie mare ajungand uneori pana la 50
m inaltime, cu tulpina verticala, cilindrica, dreapta, ramuri dispuse
orizontal, in verticile etajate regulat, scoarta neteda care apoi odata
cu inaintarea in varsta prezinta solzi poligonali, de culoare cenusiu-
verzue. Frunzele dispuse pe doua siruri, sunt aciculare turtite, care,
dupa cadere, lasa urme circulare. Florile sunt unisexuate, cele
femele sunt grupate in conuri erecte, de forma cilindrica, avand cca
10-20 cm lungime, colorate in brun-rosietic, iar cele mascule sunt
asezate in amenti grosi si galbui. infloreste in perioada mai-iunie.


).

Ce recoltam: Pentru obtinerea de ulei se utilizeaza cetina de
brad formata din ramuri de pana la 20-40 cm lungime si 10-15
mm grosime. Frunzele (acele) dispuse pe doua randuri, sunt
lungi de cca 2 cm si late de 2-3 mm, de culoare verzi-inchis,
pe partea superioara avand o adancitura iar pe cea inferioara
doua dungi albastrui (stomatele).

Compozitie: Frunzele contin ulei volatil, care se obtine prin
antrenare cu vapori de apa. Acesta este format din pinen,
limonen, acetat de bornil, aldehida laurica, sesquiter- pene si
altele.
Compoziia chimic:
Mugurii i frunzele conin uleiuri volatile (0,20 0,30 %), rezine, clorofil i
caroteni.
Dup Franchomme i colab. uleiurile volatile conin: 90 95 % hidrocarburi
monoterpenice [24 % (-)-pinen, 21 % camfen, 34 % limonen], 5 10 %
esteri terpenoidici [acetat de (-)-bornil] i aceton.
Dup PDR for Herbal Medicines (ediia a III-a) acestea conin: 25 55 %
limonen, 6 35 % -pinen, 9 20 % camfen, 2 10 % acetat de bornil, 2 3
% santen, 1,0 2,5 triciclen, -pinen, -felandren i -3-caren.
Dup Tsankova i Ognzanov (1968) uleiul volatil conine: limonen 28,50 %,
-pinen 22,50 %, -pinen 18,00 %, bornil acetat 12,50 %, camfen 8,00 %, p-
cimen 7,50 % i borneol 1,50 %. n cantitate mai mic de 1 % au fost
determinai urmtorii componeni: santen, -muurolen, -cariofillen, -
cadien, -cadien, -cadien, calamen, longifolen, -selinen i ylangen.
Branca ursului

Branca ursului (Heracleum sphondylium), fam. Apiaceae (Umbeliferae), numita si: crucea
pamantului.
Locatie: Specie comuna in toata tara din zona de campie pana in cea
montana, fiind frecventa prin fanete, tufarisuri, paduri rarite, pe
stancarii inerbate etc.

Descrierea plantei: Planta bienala sau perena, care are in sol un rizom
gros, galbui, fusiform, ramificat si inelat. Tulpina inalta de 50-150
(200) cm, erecta, fistuloasa, puternic muchiata, ramificata si paroasa.
Frunzele sunt de forme variate: fie toate nedivizate si numai lobate sau
cele bazale intregi si cele tulpinale penat sectate, fie toate frunzele
penat sectate cu 3-5(7) segmente asimetrice in diferite moduri.
Frunzele superioare au vagine ventricoase. Foliolele frunzelor au fata
lung si moale sau scurt si aspru paroasa, uneori glabre. Florile sunt
grupate in umbele mari cu diametru pana la 25 cm formate din 15-30
(10-40) radii, inegale. Florile ce compun umbelulele sunt lung si inegal
pedicelate. Petalele sunt albe, verzui, galbui, roze, purpurii sau
albastrui, infloreste in perioada iunie - septembrie.

Ce recoltam: Se recolteaza radacina, frunzele sau fructele (in medicina populara).

Cultivare: Toata planta contine furocumarine (spondilina, heraclenol etc).

Recoltare: Frunzele se recolteaza in timpul infloritului, fructele la coacere, iar radacinile toamna.

Utilizare: Empiric, preparatele din aceasta planta au fost utilizate in epilepsie, hipertensiune sau
in insuficienta renala, utilizari insuficient fundamentate farmacologic. Datorita furocumarinelor,
are proprietati fotosensibilizatoare, iar la unele persoane produce stari alergice (prurit, eruptii etc).
Maria Treben recomanda folosirea compresei cu frunzele acestei plante in tratamentul artrozei,
artritei, cancerului ganglionilor limfatici si a sclerozei in placi.
Frunzele se zdrobesc pe un fund de lemn cu ajutorul sucitorului si apoi se presara pe o panza in care
este invelit bolnavul pentru o noapte, in cazul ca se remarca o indispozitie bolnavul va fi dezvelit.Se
recomanda, de asemenea un regim alimenar recomandat de medic.


Calinul
Produsul are proprietati astringente si antidismenoreice. Se foloseste, de asemenea, ca sedativ al
uterului gravid.

Calinul (Viburnum opulus), fam. Caprifoliaceae.

Locatie: Specie caracteristica terenurilor inundabile,
zavoaielor, lacovistilor de pe langa rauri, fiind o specie
iubitoare de umiditate ridicata in sol. Se dezvolta foarte bine
in padurile din zona de campie si de deal (in aninisuri)
suportand destul de bine umbrirea.

Descriere planta: Arbust cu tulpina pana la 4 m inaltime, cu
scoarta de culoare bruna-ce- nusie sau verde-cenusie, cu
lenticele brune si pete albicioase. Frunzele sunt opuse, late,
ovate, tri sau penta lobate cu marginea inegal dintata sau
intreaga.

Florile sunt dispuse in cime umbelate, de culoare alba, cu florile marginale sterile si mai mari, iar
cele interioare cu caliciul penta sepal laciniat si mai mari, iar cele interioare cu caliciul penta sepal
laciniat si corola penta lobata. Fructele sunt drupe rosii globuloase. infloreste in perioada mai-iunie.

Ce recoltam: Scoarta - Cortex Viburni- reprezinta fragmente neregulate, tubulare sau plate, cu
suprafata zbarcita, verde-cenusie, cu pete cenusii sau albe si lenticele brune, groase de maximum 2
mm. Partea interioara este neteda, colorata verde-galbui sau bruna-galbena, cu pete rosietice si
striatiuni longitudinale. Produsul nu are miros iar gustul este amarui astringent. A nu se confunda cu
V. larttaria (darmoz) care creste pe terenuri mai uscate, are frunze ovate, intregi, neiobate, are florile
din inflorescenta uniforme iar fructele la maturitate sunt negre.

Compozitie: Scoarta contine tanin, rezine, flavonoide si altele.

Recolare: Scoarta se recolteaza de la ramurile si tulpinile tinere si netede. Pentru ca scoarta sa se
desprinda usor recoltatul se va efectua la pornirea circulatiei sevei, in lunile aprilie - mai. Ramurile
si tulpinile tinere taiate se decojesc imediat, prin inelari transversale, la 15-25 cm si longitudinale,
cu un cutit bine ascutit. Scoarta taiata astfel se desprinde usor sub forma unor jgheaburi. Dupa
decojire produsul se conditioneaza indepartandu-se partile de lemn de coaja batrana si alte
impuritati. Avand in vedere ca scoarta mucegaeste usor, imediat dupa recoltare se va pune la uscat,
in strat subtire, la soare sau in uscatoare la care temperatura de uscare va fi de 40-45C. Randament
= 2-3:1.

Utilizare: Produsul are proprietati astringente si antidismenoreice. Se foloseste, de asemenea, ca
sedativ al uterului gravid. Se recomanda a se folosi cate doua ceaiuri zilnic, preparat prin infuzie in
concentratie de 2%, in dismenoree, iminenta de avort pentru calmarea uterului.

Castanul
Compozitia chimica complexa asigura extractului apos din frunze sau tincturii o actiune sedativa
asupra centrilor respiratori, fiind un bun calmant al tusei.

Castanul (Castanea sativa = C. vesca), fam. Fagaceae,
numit si castan comestibil.

Locatie: Specie originara din zona mediteraneana, la noi
putand fi intalnita in spatii protejate in conditii de clima
calda si umeda, fiind raspandita in unele zone din
Maramures si Oltenia. Limitarea raspandirii acestei
valoroase specii si in alte zone se datoreste temperaturilor
scazute din timpul iernii din care cauza ingheata.

Descrierea plantei: Arbore cu tulpina dreapta, cilindrica,
inalta de 25-30 m, cu ramificatie bogata formand o
coroana cu ramuri dese intinse lateral. Scoarta la batranete
are ritidom cu crapaturi adanci iar in primii ani este
verzui-cenusiu cu pete albicioase.


Frunzele dispune altern au 8-20 cm lungime si 4-8 cm latime sunt oblong lanceoiate, dintate pe
margini, cu nervatiune penata proeminenta. Florile sunt lungi de 15-20 cm, cilindrice si erecte, cele
femeesti grupate cate trei la baza amentilor masculi sau solitare, inconjurate de un involucru spinos.
Fructul este o achena brun-inchis, de 2-3 cm, grupate cate 2-3 intr-o cupa spinoasa, formata din
patru valve ce provin din involucru. A nu se confunda cu castanul salbatec (Aesculus
hippocastanum), care are frunze palmat compuse. infloreste in luna iunie.

Ce recoltam: Se recolteaza frunzele - Folium Castaneae- in timpul verii. Acestea nu au miros iar
gustul este astringent.

Compozitie: Principalul component al frunzelor sunt taninurile, care, prin hidroliza, formeaza o
multitudine de substante dintre care cele mai importante sunt: acizii elagic, cumaric, cafeic,
dihidrodigalic, precum si glucoza, cvercetina, camferol, vitamina E, saruri si altele.

Recoltare: Recoltarea frunzelor se face in lunile de vara (iulie-august), prin strungirea acestora de
pe ramuri. Dupa recoltare se vor conditiona eliminand toate resturile vegetale iar apoi se vor pune la
uscare la umbra in incaperi aerisite si curate sau in uscatoare la temperatura de 50C.
Randament = 4-5:1.

Utilizare: Compozitia chimica complexa asigura extractului apos din frunze sau tincturii o actiune
sedativa asupra centrilor respiratori, fiind un bun calmant al tusei.

Catina
Catina este o adevarata polivitamina naturala, fiind recomandate ca un tonifiant general al
organismului, in avitaminoze, diaree, reumatism, boli de piele, urticarie etc.

Catina (Hippophae rhamnoides), fam. Eleagnaceae, numita
si catina alba, catina de rau.

Locatie: Specie foarte raspandita in tara noastra dat fiind
rezistenta deosebita a acestei plante fata de conditiile
pedoclimatice. Se dezvolta foarte bine pe terenuri nisipoase, pe
prundisuri, pe pante si pe albia raurilor, fiind o planta foarte
buna fixatoare a terenurilor supuse erodarii, datorita drajonarii
puternice. Cantitati mari se pot recolta din multe judete situate
in Muntenia si Moldova si din Delta Dunarii.

Descrierea plantei: Arbust tufos, spinos, inalt de 1,5-2(5) m,
acoperit cu peri solzosi si stelati ce-i dau o culoare albicioasa.
Catina este o planta unisexuat-dioica, avand plante (tulpini) cu
flori barbatesti si plante cu flori femeesti, dar s-au identificat si
exemplare hermafrodite.


Tulpinile barbatesti sunt mai viguroase si de culoare mai inchisa, iar cele femeiesti au ramuri anuale
cu muguri mici asezati in spirala, uneori opusi, cate unul la nod. Frunzele dispuse altern au 2-6 cm
lungime, sunt scurt petiolate, au limbul intreg, au forma linear-lanceolat si sunt de culoare alb-
argintiu, in special pe dos unde perii sunt foarte desi, prezentand si mici solzi de culoare brun-
rosietica. Florile unisexuat-dioice, apar inaintea frunzelor, sunt mici, galbui, dispuse in raceme
scurte, cele mascuie cu aspect globulos, sesiie, cu doua sepale si patru stamine, iar cele femele usor
alungite, scurt pedicelate cu receptacol ovat-alungit. Fructul este drupa falsa, de forma ovoid-
cilindrica globulos, asemanator unui butoias, carnos, de culoare galben-portocaliu. Fructele raman
pe ramuri chiar si dupa caderea frunzelor. infloreste in perioada martie-aprilie.

Compozitie: Fructele acestei specii au o compozitie complexa fiind bogate in substante colorante si
vitamine. Dintre carotinoide se cunosc beta-carotina, criptoxantina, zeaxantina si fisaleina. Fructele
mai contin sterine, flavone, acid folie, ulei volatil, ulei gras compus din gliceridele acizilor oleic,
linolic, palmitinic, si cantitati insemnate de vitamina C, B1, B2 si PP.

Cultivare: Fiind considerata o poiivitamina naturala, catina a fost
luata in studiu si introdusa in cultura. in tara noastra Institutul de
Cercetari Pomicole de la Maracineni a reusit sa creeze forme fara
ghimpi. Catina se inmulteste vegetativ, prin butasi din radacina.
Acestia se planteaza toamna sau primavara din vreme, la distanta de
3x1,5-2 m, avandu-se grija ca la opt plante femele sa se planteze
doua plante mascuje, fara de care nu se obtin fructe.in gradina
proprie trebuie sa se planteze cel putin 2-3 tufe amestecate. Material
de inmultire se poate recolta din flora spontana, alegand, in acest
scop plante cu fructe multe si cu cat mai putini ghimpi. Tufele alese
vor fi plantate intr-un loc cat mai luminos si este bine ca acestea sa
fie delimitate prin alee betonate pentru a se preveni extinderea prin
drajonare. Ar fi de dorit proprietarii de pamant, care au parcele
supuse eroziunii, practic improprii pentru alte culturi, sa le cultive
cu aceasta extrem de valoroasa specie.
Cernatelul
Tinctura este folosita in dispepsii gastrice, in gingivite, in dureri hemoroidale, hemoragii diferite, ca
antiseptic pentru rani infectate

Cernatelul (Geum urbanum), fam. Rosaceae, numit si: crances,
cuisorita sau ridichioara

Locatie: Planta raspandita in Eurasia, America de Nord si Australia, la
noi des intalnita in locuri umbroase prin padurile umede din zona de
campie si pana in etajul padurilor de fag.

Descrierea plantei: Specie ierboasa, perena; in sol formand un rizom
cilindric, oblic, de pana la 1-2 cm in diametru si 6 cm lungime, pe care
se formeaza numeroase radacini adventive. Tulpina este erecta, subtire,
inalta de 50-100 cm, ramificata, acoperita cu peri aspri. Frunzele
bazilare din rozeta, sunt lung petiolate, compuse din 3-5 lobi, cel din
mijloc fiind mai mare, iar frunzele tulpinale au petiol scurt, 3-lobate,
toate tipurile de frunze sunt dublu serate pe margine.
Floarea se afla in varful tulpinei sau pe ramuri la subsoara frunzelor; au
doua randuri de sepale, petale galbene si numeroase stamine.

Fructele sunt polinucule caracterizate prin remanenta stilului sub forma de croseta indoita la capat.
infloreste in perioada mai-octombrie.

Ce recoltam: Rizomul impreuna cu radacinile - Rhizoma Geum se prezinta sub forma conica
tuberiforma, brun-inchis, cu suprafata striata, acoperita cu numeroase radacini inegale de cca 1-5
cm lungime si 1-2 mm grosime, mai deschise la culoare decat rizomul. Rizomul este fibros, poarta
la un capat urmele petiolului frunzelor, miros slab aromatic, asemanator cu cel de cuisoare
(eugenol), iar gustul este amar si astringent.
Compozitie: Contine tanin in proportie de 10-20%, acizi (galic, elagic), ulei volatil, o heterozida -
geina, substante amare, rezine, glucide, mucilagii etc. Geina - prin hidroliza se dedubleaza in
eugenol (de unde si mirosul de cuisoare) si vicianoza.

Recoltare: Rizomii se recolteaza primavara timpuriu, pana la sfarsitul lunii aprilie sau toamna
tarziu in octombrie - noiembrie, inaintea inghetului, atunci cand acestia au acumulat un procent
maxim de principii active. Pe solurile usoare plantele se smulg usor iar pe cele grele cu ajutorul
casmalei. Rizomii scosi se scutura de pamant si se spala, iar dupa zvantare se aseaza in straturi
subtiri la soare, pentru uscare. Temperatura de uscare nu trebuie sa depaseasca 35C. Randament =
2,5-3:1. Taninul are proprietatea de a reduce secretia mucoaselor, permeabilitatea capilarelor si
membranei celulelor, ceea ce confera produsului caracteristici antidia- retice. Prin eugenolul din
rizom produsul are proprietati antiseptice si calmante.

Utilizare: in fitoterapie, sub diferite forme ca pulbere, infuzie, decoct, tinctura in dispepsii gastrice,
in gingivite, in dureri hemoroidale, hemoragii diferite, ca antiseptic pentru rani infectate. Decoctul
pregatit din 1 -4 g pulbere sau infuzie preparata dintr-o lingurita de produs maruntit la o cana de apa
(2-3 ceaiuri pe zi) se utilizeaza intern cu succes in tratamentul dispepsiilor gastrice, enterocolitei
infectioase sau hemoragii.

Galbenele
Denumirea plantei: galbenele (Calendula officinalis L ]Fam. Compositae
Denumire
populara:Calinica,Filimica,Filimina,Galbenele,Hilimica,Rosioara,Rujulita,Rusnica.

Ecologie si Raspindire:Planta erbacee anuala,cu tulpina ramificata,tufoasa,inalta de 20-70 cm.Frunzele
inferioare aproape spatulate,cele superioare oblongi,lanceolate,atenuate in petiol,lungi de 5-12 cm,mai
mult sau mai putin paroase,pe ambele fete. Flori galben -portocalii sau galben rosietice sint dispuse
in capitule terminale mari,alcatuite din flori lingulate si flori centrale tubuloase. Planta creste atit in
gradini cultivate cit si in cele parasite.infloreste din luna iunie pina in septembrie.
Partea utilizata:Florile care se culeg din luna iunie pina in septembrie
Florile trebuiesc culese pe vreme insorita cind puterile curative sint potentate la maximum.
Actiune farmacologica: Coleretic-
colagog,emolient,cicatrizant,sedativ,sudorific,bactericid,antitrichomonazic,emenagog,antiinflamator.
Principii active: Flavonoide,mucilagii,saponine triterpenice,principii amare,gume,rezine,carotenoide,ulei
volatil,calendulina.
Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii
canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree.

Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul pielii, leziuni
ulceroase ale sinilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, asteoporoza.
Retete:
Infuzia: 2 lingurite cu virf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3
ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa.O infuzie mai concentrata se prepara din 4
linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi; pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua
de 3 ori pe zi cite 30 picaturi de tinctura in putina apa.
Tinctura: se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1
litru, peste care se toarna alcool pina se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de
caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamini.
Alifie: se infierbinta 100 g de untura de porc nesarata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa
sa sfiriie la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea
asa pina a doua zi cind se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in
care se stoarce si rezidul rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri
si degeraturi.
Baile de sezut: 30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece timp de 24 ore. Dupa acest timp
se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga la apa de baie din cada la nivelul de 25-30
cm, atit cit sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe
zi timp de 12 zile.
Perna de flori: se realizeaza foarte simplu din flori culese si puse la uscat undeva la umbra timp de 24
ore, dupa care se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe
mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme.

AFINUL
Denumire stiintifica: Vaccinium myrtillus
Denumire populara: afin, afin de munte, afin negru, afene, asine, coacz, merior de munte,
pomuoar.
Descrierea plantei: Este un subarbust (arbust mic), stufos, rmuros, cu tulpina de culoare
verde, lung de circa 30-60 cm, cu ramuri anguloase. Frunzele sunt scurt-peiolate, mici, ovale,
denticulate (crestate pe margine), verzi pe ambele fee.Florile sunt verzui roietice, albe sau
roz cu petalele unite sub form de clopoel, dispuse cte 1-2 la axila (subioara) frunzelor.
nflorete n lunile mai-iunie.Fructul este numit afin i reprezint o bac de culoare albastru-
nchis sau albastru-brumrie, de form rotund, cu diametrul de 0,5 - 0,6 cm, zemoas, cu suc
violaceu, cu gust plcut dulce acrior.

Raspandire: Crete n regiunile alpine pn la altitudinea de 2000-2500 m, mai ales pe
versanii umbrii i umezi, prin pduri de conifere, pajiti montane, pe stncrii i pe soluri
silicoase.
Organe folosite n scopuri medicale: Frunzele i fructele - (Folia et fructus vaccini myrtilis).
Obtinere produs:
Momentul recoltrii:
Frunzele, mpreun cu ramurile, se culeg n timpul verii pn n toamn, n perioada mai-
septembrie, dup care se usuc la umbr mpreun cu ramurile, n locuri bine aerisite.
Fructele se culeg n perioada de maturitate (cnd sunt bine coapte) n lunile iulie - septembrie,
consumndu-se fie uscate fie proaspete.
ANASONUL
Denumire stiintifica: Pimpinella anisum.
Denumire populara: anason romnesc, anason stelat, anis, anos, bdian, chimen dulce,
chimion de grdin, hanus, molotru.
Descrierea plantei:Plant ierboas anual, nalt de 20-75 cm. Tulpina cu frunze mai dese
nspre vrf, frunzele de la baz sunt ovate cu marginea dinat. Cele de pe tulpin sunt lobate
iar cele superioare penate. Fructul este o achen compus din 2 pri greu separabile de form
ovoid. Lungimea fructului este de 3-5mm, limea de 2-3 mm, culoarea este cenuie verzuie,
sau galben-cenuie. Mirosul este caracteristic, gustul dulceag aromat. Fiecare fruct este
format din 2 mericarpe (achene) unite ntre ele, greu separabile, fiind ornamentate cu 5 coaste
liniare, 3 dorsale i 2 marginale echidistante. n partea superioar se observ stilopodul n
form de disc purtnd resturile stilurilor, iar la baz un peduncul subire. De culoare cenuie-
verzuie sau galbene-cenuii, au un miros plcut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab
arztor.

Raspandire: Originea anasonului se considera a fi estul regiunii mediteraneene, unde a fost
gasit spontan pe o insula din Marea Egee. La noi se cultiva ca planta medicinala si aromatica in
campiile Baraganului, Burnazului, Olteniei si Timisului.
Organe folosite n scopuri medicale: Fructele i seminele. Fructus Anisi.
Obtinere produs:
Momentul recoltrii:
Se nsmneaz n martie-mai, n fgae sau mprtiat, pe terenuri calcaroase. Plantele
ARNICA
Denumire stiintifica:Arnica Montana
Denumire populara:carul-pdurilor, carul znelor, ciud, cujd, iarba-soarelui, podbal,
podbal de munte, roit, tabacu-cmpului, a-oilor.
Descrierea plantei: Este o specie vivace, avnd n pmnt un rizom orizontal din care crete
n primvar o rozet de frunze ovale, cu marginile ntregi i aspre la pipit. Tulpina care
pornete din mijlocul rozetei de frunze, este dreapt, cilindric, poroas de culoare brun-
roiatic, nalt de 50-60cm i poart 1-2 perechi de frunze mici ca cele bazilare. Florile de
culoare galben-portocalie sunt dispuse n capitule terminale, mari cu diametrul de 6-8cm; florile
marginale, femele, sunt ligulate, cu ligula lung de 2 cm, iar cele centrale hermafrodite tubulare
cu corola terminal cu 5 dini.

Raspandire: Crete din abunden prin fnee i punile umede din regiunile montane, n
special n nordul rii.
Organe folosite n scopuri medicale: Frunzele i fructele.
Obtinere produs:
Momentul recoltrii:
BRANDUSA DE TOAMNA
Denumire stiintifica: Colchicum autumnale.
Denumire populara: Balura, blandusa, ceapa -ciorii, crinul-matii, ghicitoare, gagatele, jiorele
de toamna, ruscea de poiana, sofran.
Descrierea plantei: Plant erbacee, toxic, nalt de 10-13 cm, cu frunze mari alungite i flori
liliachii, care nfloresc toamna. Fructul este o capsul lung care ajunge la maturitate n
primvara urmtoare,de culoare brun, ce se deschide prin trei valve i conine numeroase
semine. Brndua de toamn, fiind una din cele mai toxice plante de la noi astfel nct
intoxicaia poate s survin nu numai ingerrii de flori sau semine, ci i n urma consumrii
laptelui de oi i capre care s-au hrnit cu frunzele acstei plante.Semintele au o form sferic cu
diametrul de 1-2 mm, de culoare negricios-violacee, cu suprafaa punctat reticular, far miros
i cu un gust amar i iute.

Raspandire:Pajisti in zona colinara pana la munte (unde este frecventa), prin locuri asezate,
mai umede si cu sol profund, mai rar prin poienile padurilor de campie; este intalnita frecvent pe
teritoriul judetelor Cluj, Salaj, Maramures, Covasna, Harghita, Brasov, Prahova, Dambovita,
Arges, Valcea, Gorj si nordul Moldovei.
Organe folosite n scopuri medicale: Semintele (Semen Colchici) si bulbii.
Obtinere produs:

BRUSTURELE
Denumire stiintifica: Arctium lappa.
Denumire populara: Blustan, bruscalau, brustan, brustur -amar, brustur- mare, brustur-
negru, caftulan, calcoceni, captalan, capul -calugarului, capcalan, carcei, ciulin, ciulina,
clococean, ghimpoasa, iarba-boierului, lapuc, lapean, nadai, scai-marunt, scaiul-oii, scaete,
scaete-mare, sgar, sgaice.
Descrierea plantei: Brusturele este o specie erbacee bienala, foarte raspandita in flora
noastra prin locuri virane, pe langa garduri si pe marginea padurilor. in pamant are un rizom
vertical care se continua cu o radacina pivotanta carnoasa; tulpina inalta pana la 2m este
ramificata si paroasa, poarta frunze dispuse altern, de culoare verde pe fata superioara,
cenusiu-tomentoasa pe cea inferioara. Frunzele inferioare sunt foarte mari, petiolate, cu limbul
rotunjit la baza si cu marginea intreaga; frunzele superioare sunt de dimensiuni din ce in ce mai
mici spre varf. Florile pentamere, tubulare, de culoare purpurie sunt dispuse in capitule
globuloase, inconjurate de bractei incovoiate la varf in forma de carlig; fructul este o achena.
Infloreste in lunile august-septembrie.


BUSUIOCUL
Denumire stiintifica: Ocinum basilicum.
Denumire populara: Basic, basilesc, bosoioc, malacina, mejioran, vasaliac.
Descrierea plantei: Busuiocul este o planta anuala si se prezinta ca o tufa cu frunze lucioase,
de obicei verzi, dar care pot fi si de culoare rosu-vinetie, de forma alungita, cu o aroma
deosebita. Poate ajunge la inaltimea de 60 cm. Semintele sunt lunguiete, de culoare maro-
portocalie, acoperite cu o pielita subtire, inchisa la culoare, aproape neagra. Florile sunt
adunate sub forma de ciorchine si au o culoare lila-albastrie. Busuiocul este foarte sensibil la
frig, deci nu trebuie plantat prea devreme. De asemenea, creste foarte bine in conditii organice,
deci patul de compost trebuie pregatit inainte de plantare.


Raspandire: La noi in tara creste spontan in locuri umbroase, fiind zonat in Campia
Baraganului, Burnazului, Olteniei si Timisului.
Organe folosite n scopuri medicale: Partile aeriene ale plantei atat proaspata cat si
uscata.
Obtinere produs:
Momentul recoltrii:

PLANTE MEDICINALE
Cuprins
1.Afinul.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.

1

Lavanda
Denumirea stiintifica: LAVANDULA ANGUSTIFOLIA Miller
Denumirea populara: levnic, aspic, lavanda, levand, livant,
spichinel
Familia: Lamiaceae (Labiatae)

Locatie: Specie originara din sudul Europei, centrul de raspandire
constituindu-l partea apuseana a bazinului mediteranean mergand la
rasarit pana pe Coasta Dalmatiei si in Grecia. Arealul de raspandire al
speciei L. angustifolia este zona situata in Alpii Calcarosi din Franta la o altitudine cuprinsa intre 700 si 1800
m, zona care se intinde in Alpii de Jos dincolo de frontiera cu Italia si Spania. L. hybrida (lavandinul) este
raspandita intre 600 si 800 m altitudine. L. angustifolia se cultiva pe suprafete mari in multe tari din sudul si
rasaritul Europei. in tara noastra primele culturi experimentale dateaza din anul 1949, desi in gradinile din
jurul oraselor existau tufe razlete.
Descrierea plantei: Lavanda este un semiarbust, peren cu radacina lignificata, groasa si profunda, ajungand
in sol la 2,2-2,8 m. Tulpina este puternic ramificata de la baza, formeaza o tufa aproape semiglobuloasa,
inalta de 30-70 cm. Tulpinile tinere (ramificatiile) sunt 4-unghiulare, pubescente, iar cele batrane sunt
brune si au scoarta exfoliata. Frunzele sunt opuse, linear-lanceolate, de culoare cenusie sau cenusiu-ver- zui
(cele superioare), pe ambele fete paroase, cu peri ramificati, stelati. Florile sunt grupate in inflorescente
spiciforme, compuse din 4-5 pana la 12 pseudoverticile suprapuse, fiecare pseudoverticii fiind format din 2-
7 flori. Florile au un caliciu cilindric, paros si glandulos si de culoare albastru-cenusiu, iar corola este de
culoare violet-albastriu, uneori albastra si foarte rar aiba. Fructele sunt nucule mici, brune, netede,
lucioase, situate la baza caliciului persistent. infloreste in perioada iunie - iulie.
Ce recoltam: Se recolteaza inflorescentele - Flores Lavaridulae. Toata partea aeriana a plantei, dar in mod
deosebit inflorescentele au un miros placut, caracteristic. Desi sunt multe specii de lavanda, L angustifolia
este specia cea mai valoroasa si cea mai raspandita si, de aceea, in prezenta lucrare ne vom referi ia ea.
Cultivare: Lavanda este o planta putin pretentioasa fata de calitatea solului, insa temperatura este factorul
limitativ a! arealului de raspandire al acestei specii. Este planta iubitoare de lumina si rezistenta la seceta,
cu exceptia perioadei de rasarire a semintelor sau de prindere a rasadurilor la transplantarea in camp. La
alegerea terenului pentru aceasta specie trebuie avut in vedere, ca o cultura foarte bine intretinuta poate
rezista pe acelasi teren pana la 15-20 de ani. De aceea, ea trebuie cultivata pe terenuri intravilane, pe pante
cu expozitie sudica si pe terenuri protejate de vanturi. Terenurile destinale lavandei, trebuie sa fie absolut
curate de buruieni perene pentru ca acestea pot compromite partial sau total cultura. Dintre ingrasaminte,
un loc aparte il ocupa gunoiul de grajd, care se aplica in cantitati mari (30-40 t/ha) la pregatirea terenului.
Dintre ingrasamintele minerale, azotul are un efect foarte pronuntat. Cu toate acestea, unii autori
recomanda folosirea a cate 60 kg de azot, fosfor si potasiu substanta activa la hectar.
Recoltare: Inflorescentele de lavanda se recolteaza atunci cand 75% din flori sunt deschise. Acest lucru se
poate realiza pe suprafete mici. Acolo unde, insa, din diferite motive, perioada de recoltare se va prelungi
(suprafete mari si capacitati reduse de prelucrare), se recomanda ca recoltatul sa inceapa in faza de
inflorire 50% si sa se termine cel mai tarziu in faza de inflorire 100%. O influenta foarte mare asupra
cantitatii si calitatii uleiului volativ de lavanda o are momentul din zi in care se executa recoltarea, conditiile
Lumnric
Denumirea stiintifica: VERBASCUM DENSIFLORUM Bertol( Verbascum
phlomoides)
Denumirea populara: Lumnric, coada lupului, coada boului, coada
vacii, coada mielului, corovatica.
Familia: Scrophulariaceae
Locatie: Creste pretutindeni in tara, dar mai ales in zonele de ses si deal,
unde poate fi gasita de-a lungul cailor ferate, drumurilor, pe marginea
apelor, pe pasuni aride si in taieturile de padure din zona de campie.
Descriere planta: Planta ierboasa bienala, care in primul an formeaza o
rozeta de frunze. Radacina este fusiforma si are un diametru de pana la 2 cm. Tulpina florifera se formeaza
in anul al doilea si este erecta, neramificata, acoperita cu peri paslosi si ajunge pana la 1,5-2 m inaltime.
Frunzele sunt eliptice si au marginea crenata. Cele bazale au un limb lung de 10-30 cm si lat de 4-10 cm cu
petiol egal cu jumatatea lungimii limbului. Cele de pe tulpina sunt, spre varf, din ce in ce mai mici, scurt
petiolate (V. phlomoides) sau fara petiol, prelungindu-se pe tulpina.
Partea inferioara a frunzelor este acoperita cu numerosi peri stelati, ceea ce confera un aspect paslos si o
culoare cenusiu-argintie. Pe partea superioara desimea perilor este mult mai mica. Florile sunt grupate in
raceme terminale, unde cate 2-9 flori sunt protejate de o bractee. Caliciul este scurt de 1 cm si format de
cinci sepale separate, corola are cinci petale unite la baza sub forma unui tub scurt, sunt galben - aurii si au
pe partea exterioara peri stelati. Staminele, in numar de 5, sunt asezate in doua grupe. Fructul este o
capsula lat-elipsoidala, lung de 5-9 mm, cu peri desi. infloreste in perioada iunie-august (septembrie).

Recoltare: Florile se recolteaza esalonat din iunie si pana in septembrie, pe masura deschiderii acestora.
Recoltatul se face manual prin ciupirea florilor (corola + stami- nele) dimineata dupa ce s-a ridicat roua si
pana la orele 11-12. Florile recoltate se pun in cosuri fara a fi presate. Acestea se vor pune in strat subtire
pe rame si se vor expune la soare pentru a se usca intr-un timp cat mai scurt. in uscatoare temperatura va fi
in jur de 50-60C. Randament = 8-9:1. Atentie mare in timpul recoltarii si manipularii florilor, pentru a se
evita inflamarea pielii de pe corp, a mucoaselor si a ochilor. in acest scop se va purta imbracaminte care sa
acopere bine corpul, ochelari si masca pentru praf. Dupa terminarea lucrului se vor schimba hainele si se
vor spala mainile si fata.

Compozitia chimica: Principalii componeni activi din organele acestei specii sunt: mucilagiile neouzuronice
i saponinele.
Rdcinile conin: glucide (heptoz, nonanoz, octoz, verbascoz) i glicozizi piranici (aucubin).
n frunze s-a identificat prezena urmtoarelor substane: glucide solubile (11 %), proteine (10,8 %), lipide
(1,3 %), cumarine, saponine, verbasterol, acid tapsic, iar Warashina .a. (1992) au identificat 5 noi glicozizi
feniletanoizi. Frunzele mai conin:
Vitamine: acid ascorbic, niacin, riboflavin, tiamin.
Pigmeni: beta-caroten, hesperidin.
Glicozizi iridoizi: catalpol i compui fenilpropanoizi: verbascozid.
Derivai furanocumarinici: rotenon.
Florile conin mucilagii, arabinogalactani, lipide, steroli (beta-sitosterol, stigmasterol), diterpene (crocetin),
saponozide, acid p-hidroxibenzoic, acid vanilic.
Acizi fenolici i derivai: acid ferulic, acid p-cumaric, acid protocatechicuic, compui fenilpropanoizi
(verbascozid).
Pigmeni: flavone, flavanone, flavanoli, caroteni (antoxantin).
Derivai iridoizi: acubozid, catalpolul, harpagidul, ajugolul.
Monoterpene iridoide: aucubin, 6-beta-hidroxilaucubin, metil-catalpol, izocatalpol.
Saponine triterpenice: verbascosaponine.
ALOE
Denumirea stiintifica: ALOE VERA L.
Denumirea populara: Aloe, Doftor, Doctor, Fiere de urs, Rizac, Stoletnic,
Udagaci
Familia: Liliaceae

Caractere morfologice: Este o plant de apartament, cu frunzele
crnoase i spinoase i cu flori galbene sau roii.

Ecologie i rspndire: planta exotica, originara DIN Africa tropicaia SI meridionaia,CU numeroase specii,
unele pitice, altele mai inalte.

Organe utilizate:
n scop medicinal se utilizeaz rdcinile i frunzele.

Compoziia chimic: Analiza rdcinilor de Aloe efectuat de Dagne .a. (1994) a evideniat prezena
derivailor 1,8-dihidroantrachinonelor: crisofanol, aspedelin, crisofanol-8-metil eter, aloecrison, aloe-
emodin, helmintosporin, aloesaponol III, aloesaponarin I, aloesaponol I, II, III i aloesaponarina I i II,
precum i compui cromonici: izoaloecrizina D i aloerezina E.
Frunzele de Aloe conin: glucide, proteine (1 - 5 %), lipide (0,8 %), purine, -caroten i creatinin.
Dintre aminoacizi s-a identificat prezena: alaninei, argininei, acidului glutamic, glicinei, histidinei,
isoleucinei, leucinei, lizinei, fenilalaninei, prolinei, serinei, treoninei, tirozinei i valinei precum i a amidei:
glutamin.
Frunzele mai conin i vitamine dintre care s-au identificat: acidul ascorbic, niacina, tiamina i riboflavina.
Siegler i Rauwald (1994) au determinat antranoizii din florile i frunzele a 11 specii de Aloe. Extractele din
florile a 5 specii au coninut glucozizi C antronici: aloin (barbaloin), alinozida (3-ramnozida antronei)
homonataloin, 7-hidroxialoin i 7-hidroxialoin acetat. Agliconii antronei: aloeemodinantron i
crisofanolantron au fost prezeni n florile a 6 specii de Aloe, dar nu au fost identificai i n frunzele
acelorai specii.
Tulpinile de Aloe conin: mucilagii, taninuri, acizi organici, acid uronic, saponine, sapogenine, rezine,
chinone, poliuronide, acid pectic i lignine.
Dintre glucide s-au identificat: fructoza, galactoza, xiloza, arabinoza, manoza, glucomanani i galactani.
A mai fost identificat prezena urmtorilor componeni: rezine, mucopolizaharide, proteine (albumine,
globuline i alocutin A), lipide (0,8 %), vitamine (acid ascorbic, niacin, riboflavin, tiamin), steroli ( -
sitosterol, campesterol), pigmeni ( -caroten), saponine, antrachinone, glicozizi antrchinonici,
hidroximetilantrachinone, antracene, antranoli, glucozamine, acizi galacturonici i cumarine.
Aminoacizii sunt reprezentai de: alanin, arginin, acid aspartic, glicin, histidin, izoleucin, asparagin,
leucin, lizin, fenilalanin, prolin, treonin, tirozin i valin
S-a mai identificat prezena sterolilor: -sitosterol i campesterol i a acizilor fenolici: acid p-cumaric, acid
hidroxicinamic i acid cinamic.
Dintre antrachinone s-a determinat: acidul crisofanic i rheina, dintre antraglicozizi: -barbaloina i
izobarbaloina, dintre triterpenele tetraciclice: lupeolul, compuii quinoizi sunt reprezentai de 7-
hidroxialoina, aloe-emodin, aloe-emodin antranol, aloinosid A, barbaloin, acid chrizofanic, chrisofanol,
emodin, homonataloina, isobarbaloina, nataloina i rheina, iar pironele de 7-hidroxi-cromon, aloenin i
aloeson.

Aciune terapeutic: Veitch .a. (1994) au identificat n plantele de Aloe un glucozid al
dihidroisocumarinelor cu activitate antiinsecticid.
Extractele au efect anticancerigen, emmenagog, emolient, laxativ, purgativ, stimulant stomahic, tonic,
vermifug, antireumatic i vulnerar. Koo (1994) a constata c extractele de Aloe vera au un efect antiulceros
i antidiabetic.
Anasonul
Denumirea stiintifica:Pimpinella Anisum
Denumirea populara:Anason
Familia: Apiaceae (Umbeliferae), anis, badean.
Locatie: Originea anasonului se considera a fi estul regiunii mediteraneene, unde a
fost gasit spontan pe o insula din Marea Egee. La noi se cultiva ca planta medicinala
si aromatica in campiile Baraganului, Burnazului, Olteniei si Timisului.
Descrierea plantei: Planta anuala, care formeaza in sol o radacina pivotanta, subtire si slab dezvoltata,
albicioasa. Tulpina este ierboasa, cilindrica, striata, inalta de 50-70 cm si ramificata in partea superioara.
Frunzele sunt de mai multe tipuri in functie de diferitele zone ale tulpinii. Astfel, frunzele de la baza sunt
intregi, ovate si cu marginea dintata, cele de pe partea inferioara a tulpinei sunt formate din 3-5 lobi sau
sectate, dintate pe margini; in partea superioara a tulpinei, frunzele sunt 2-3 penat-sectate, cu foliole
lanceoiate, iar ultimele frunze din varful tulpinei sunt tripenat sectate, intregi sau trilobate.
Inflorescenta este o umbela compusa din 7-15 umbelule, fiecare din acestea fiind formate din cate 5-15
flori. Florile sunt albe, mici, lipsite de caliciu, corola formata din cinci petale ciliate. Fructul este o diachena
ovoida formata din doua mericarpe greu separabile, avand 3-5 mm lungime si 2-3 mm latime, la partea
superioara prezinta resturile celor doua stile. infloreste in perioada iunie-august.
Ce recoltam: Se folosecare se recolteaza la maturitate. Recoltate la epoca optima au culoarea cenusie sau
galben-cenusiu, au un miros placut aromat, specific, iar gustul este aromat dulceag si putin arzator. In
sectiune transversala cele doua mericarpe unite au un aspect reniform, iar la exterior prezinta 5 coaste
proeminente. Fructele de anason pot fi confundate cu fructele de cucuta (Conium maculatum) care sunt
toxice. Deosebirea consta in aspectul mericarpelor care la cucuta sunt de obicei separate, au coaste
ondulate, iar fructele nu au miros caracteristic de anason.
Compozitia chimica: Fructele acestei specii conin uleiuri volatile (1 4 %) cu compui aromatici
fenilpropanici, care sunt utilizate pentru condimentarea mncrurilor i ca materie prim pentru industrie.
Fructele conin: amidonul, pectine, substane proteice, lipide (15 20 %), respectiv a lipidelor cu acizi gari
cu C18 C30 (acid petroselinic, acid tocotrienol), -amirenolului, tocotrienolului i tocoferolilor.
Au mai fost identificate urmtoarele substane:
Cumarine: umbeliferon, scopoletol, bergapten, umbelliprenin.
Fenoli: acid cafeic, acid clorogenic.
Pigmeni flavonoizi: luteolina i 7-O-xilozida i 7-O-glucozida acesteia.
Analiza uleiurilor volatile extrase din fructele acestei specii (1,5 3,0 %) a pus n eviden prezena a 26
componeni (Lawrence, 1980). Ponderea a deinut-o (E)-anetolul (85,00 %), urmat de (Z)-anetol (2,29 %) i
metil cavicol (1,02 %). Ceialali componeni au avut fiecare mai puin de 1,00 % din cantitatea total de ulei
volatil extras: acetoanisol, anisaldehid, safrol, linalool, -pinen, -terpineol, -felandren, p-cimen, camfen,
1,8-cineol, -felandren, mircen, (Z)--ocimen, -terpinen, -3-caren, (E)--farnesen, limonen, (E)--ocimen,
-pinen, sabinen, terpinen-4-ol, -terpinen i terpinolen.
Cultivare: Se inmulteste prin seminte (fructe). Pentru a da recolte bune trebuie sa se tina seama de faptul
ca este o specie sensibila la conditiile climatice. Se cultiva cu succes in zonele cu clima calda si cu suficienta
umiditate in sol. Avand un sistem radicular slab dezvoltat prefera soluri bogate in humus si calciu, bine
structurate si afinate. Are o crestere lenta in prima parte a perioadei de vegetatie si de aceea se va semana
Catina
Denumirea stiintifica: Hippophae rhamnoides
Denumirea populara: Catina, numita si catina alba, catina de rau.
Familia: Eleagnaceae

Locatie: Specie foarte raspandita in tara noastra dat fiind rezistenta
deosebita a acestei plante fata de conditiile pedoclimatice. Se
dezvolta foarte bine pe terenuri nisipoase, pe prundisuri, pe pante
si pe albia raurilor, fiind o planta foarte buna fixatoare a terenurilor
supuse erodarii, datorita drajonarii puternice. Cantitati mari se pot recolta din multe judete situate in
Muntenia si Moldova si din Delta Dunarii.
Descrierea plantei: Arbust tufos, spinos, inalt de 1,5-2(5) m, acoperit cu peri solzosi si stelati ce-i dau o
culoare albicioasa. Catina este o planta unisexuat-dioica, avand plante (tulpini) cu flori barbatesti si plante
cu flori femeesti, dar s-au identificat si exemplare hermafrodite. Tulpinile barbatesti sunt mai viguroase si
de culoare mai inchisa, iar cele femeiesti au ramuri anuale cu muguri mici asezati in spirala, uneori opusi,
cate unul la nod. Frunzele dispuse altern au 2-6 cm lungime, sunt scurt petiolate, au limbul intreg, au forma
linear-lanceolat si sunt de culoare alb-argintiu, in special pe dos unde perii sunt foarte desi, prezentand si
mici solzi de culoare brun-rosietica. Florile unisexuat-dioice, apar inaintea frunzelor, sunt mici, galbui,
dispuse in raceme scurte, cele mascuie cu aspect globulos, sesiie, cu doua sepale si patru stamine, iar cele
femele usor alungite, scurt pedicelate cu receptacol ovat-alungit. Fructul este drupa falsa, de forma ovoid-
cilindrica globulos, asemanator unui butoias, carnos, de culoare galben-portocaliu. Fructele raman pe
ramuri chiar si dupa caderea frunzelor. infloreste in perioada martie-aprilie.
Cultivare: Fiind considerata o poiivitamina naturala, catina a fost luata in studiu si introdusa in cultura. in
tara noastra Institutul de Cercetari Pomicole de la Maracineni a reusit sa creeze forme fara ghimpi. Catina
se inmulteste vegetativ, prin butasi din radacina. Acestia se planteaza toamna sau primavara din vreme, la
distanta de 3x1,5-2 m, avandu-se grija ca la opt plante femele sa se planteze doua plante mascuje, fara de
care nu se obtin fructe.in gradina proprie trebuie sa se planteze cel putin 2-3 tufe amestecate. Material de
inmultire se poate recolta din flora spontana, alegand, in acest scop plante cu fructe multe si cu cat mai
putini ghimpi. Tufele alese vor fi plantate intr-un loc cat mai luminos si este bine ca acestea sa fie delimitate
prin alee betonate pentru a se preveni extinderea prin drajonare. Ar fi de dorit proprietarii de pamant, care
au parcele supuse eroziunii, practic improprii pentru alte culturi, sa le cultive cu aceasta extrem de
valoroasa specie.
Recoltare: Pentru pastrarea intacta a valorosului continut al fructelor recoltatul va incepe din august si va
continua pana la primul inghet, care provoaca scaderea brusca a continutului de vitamina C. Recoltatul
fructelor, care se executa manual taind ciorchinii cu foarfeca, este o lucrare extrem de greoaie datorita
densitatii tufelor cat mai ales a ghimpilor puternici si numerosi. Recoltatul, prin "batutul" tufelor, este o
metoda productiva cantitativ, dar in ceea ce priveste calitatea fructelor, acestea sunt amestecate cu foarte
multe impuritati si cel mai rau, in parte, sunt zdrobite. Indiferent de metoda de recoltare, fructele trebuie
imediat curatate, indepartindu-se toate impuritatile. Acestea se vor pune in cosuri captusite cu hartie, fara
a se ingramadi si tasa. Cel mai bine se pot ambala, pentru a fi transportate la locul de prelucrare, in ladite in
straturi subtiri. Fructele se pot pastra apoi fie in stare congelata la -35- -40C sau uscate, numai in
Cicoarea albastra
Denumire stiintifica: Cichorium intybus
Denumire populara: Cicoare albastra,cicoare,cicoare de camp,cicoare
salbatica,cocita,dorulet,dudau,floarea secerei,mestica,sporis.
Increngatura:Spermatophyta
Familia:Asteraceae

Locatie: Specie raspandita aproape in toate continentele, la noi putand fi gasita pe marginea drumurilor,
santurilor, cailor ferate, dar mai ales pe pasuni si fanete, in locuri necultivate din campie pana in zona de
munte. Exista si alte varietati care sunt cultivate pentru surogat de cafea (var. sativum) sau salata (C.
endivia).
Descrierea plantei: Planta ierboasa, perena, cu rizom scurt, continuat printr-o radacina fusiforma, lunga de
cca 15-20 cm. Tulpina este erecta, ramificata, brazdata de santuri, fara sau cu peri aspri. Frunzele bazale
asezate in rozeta lungi de 10-15 cm, adanc si neregulat crestate, avand un lob terminal mai mare, pe
nervura principala cu un jgheab, iar frunzele tulpinale sunt sesile, mai mici, lanceolate, cordate la baza cu
peri aspri. Inflorescente antodii, cu flori ligulate, albastre, asezate ia partea terminala a tulpinii si ramurilor.
Fructe achene cu papus redus. Toate organele plantei contin un suc laptos, de culoare alba. infloreste in
perioada iulie - septembrie.
Cultivare: Cicoarea este o planta de climat temperat, cu veri potrivit de calde si umede. Germinarea
semintelor ncepe la 5oC, dar decurge ncet. n cursul perioadei de vegetatie cerintele fata de temperatura
sunt diferite n cazul celor doua varietati: cicoarea de gradina creata este mai putin rezistenta la frig,
comparativ cu scarola, care poate ramne n cmp si peste iarna.
Fata de factorul umiditate, cicoarea de gradina are cerinte mari n perioada germinarii semintelor si la
nceputul vegetatiei, iar cele mai bune rezultate se obtin pe vreme racaroasa si umeda. Excesul de
umiditate din sol determina scaderea productiei si putrezirea radacinilor. n conditii de seceta productia
scade, frunzele devin mai putin fragede si mai marunte.
n ceea ce priveste lumina, cicoarea (planta de zi lunga) este mai pretentioasa mai ales la nceputul
vegetatiei, cnd lipsa de lumina duce la ncetinirea cresterii plantelor.
Planta necesita soluri fertile, bogate n humus, bine fertilizate cu gunoi de grajd la cultura premergatoare,
nsorite si adapostite, cu textura mijlocie sau usoara, profunde si cu reactie neutra. Nu suporta solurile
acide si nici prea alcaline.
Cultura se realizeaza de obicei prin rasad, dar si prin semanat direct n cmp (scarola). Producerea
rasadurilor se realizeaza n functie de momentul plantarii, respectiv ntre 1-13 martie pentru plantat n
perioada 20 aprilie- 15 mai si 1-10 august, pentru plantat ntre 1-15 septembrie. Semanatul se face n
rasadnite calde sau pe straturi reci, folosind 300-350 g samnta la 100-150 m2 rasadnite, sau 200-250 m2
straturi reci, pentru producerea rasadurilor necesare la un hectar de cultura. n cazul semanatului direct n
cmp (20 aprilie-15 mai pentru productii n timpul verii si 15-30 iulie pentru consum n timpul toamnei si
iernii) se folosesc circa 3 kg samnta pe hectar, n amestec cu plante indicator (salata 100-150 g/ha). O
lucrare speciala de ngrijire este nalbirea frunzelor, care se face prin legarea lor n zona dinspre vrf (pe
timp uscat pentru a nu putrezi), cnd acestea sunt suficient de dezvoltate, asa nct dupa 2-3 saptamni sa
poata fi date la consum. Recoltarea se realizeaza la 60-65 zile de la semanat sau plantat, prin taierea sub
colet, obtinnd o productie de 12-15 t/ha.
Cretusca
Denumirea stiintifica: FILIPENDULA ULMARIA (L.) Maxim.
Denumirea populara: Cretusca, Aglica, Barba caprei, Bors, Caprifoaie,
Pepenica, Racusor, Taula, Teisorl
Familia: Rosaceae

Locatie: Specie euroasiatica mult raspandita in lunci, zavoaie sau pajisti
umede, dar nu mlastini, pe soluri bogate in substante nutritive, calcaroase
in zona forestiera cuprinsa intre 300-900 m, in zona fagului.

Descriere planta: Specie perena ierboasa, care subteran prezinta un rizom orizontal, lignificat, noduros cu
radacini filiforme adventive. Tulpina, inalta de 1-1,5 m, este unghiulara, roscata si ramificata in partea
superioara. Frunzele sunt petiolate, lungi de 20-30 cm, intrerupt penate, compuse din 3-5 foliole, cea
terminala 3-5 lobata cu foliole laterale serate, nedivizate, stipelele concrescute cu petiolul, sunt lat cordate
si serate. Florile sunt dispuse in cime multiflore, dese, cu caliciu format din 5-6 sepale, corola 5-6 petale alb-
galbui, lungi de 2-3 mm, 20-40 stamine si 6-10 carpele libere. Fructele sunt folicule mici nedehiscente,
rasucite in spirala. infloreste in perioada iunie-august. A nu se confunda cu F. hexapetala (aglica), care are
radacini cu ingrosari tuberiforme, frunze cu foarte multe foliole (pina la 40 perechi), fructe nerasucite in
spirala si care este o specie caracteristica locurilor aride si uscate.

Ce recoltam: Cimele multiflore compuse din flori si boboci florali colorati alb galbui, taiate la limita dintre
tulpina si inflorescenta constituie materia prima - Flores Ulmariae - care, in stare proaspata, prezinta un
puternic miros de salicilat de metil. Uneori se recolteaza in perioada de inflorit, toata masa vegetativa
aeriana - Herba Ulmariae - fara parti lignificate. Aceasta prezinta miros si gust caracteristic, slab amarui
astringent.

Cultivare: Inflorescentele au o compozitie chimica complexa in care predomina glucozidele (gaulterina,
spireina), compusi flavonici, tanin, acizi si sarurile lor etc.Pentru a se preintampina pierderea petalelor si,
deci, deprecierea calitatii inflorescentelor acestea se vor recolta la inceputul infloritului (iunie-iulie). Partea
aeriana se constituie mai mult din varfurile tulpinale impreuna cu inflorescentele a caror lungime nu
trebuie sa depaseasca 40 cm. Recoltatul propriu zis se va realiza utilizandu-se cutitul, foarfeca sau chiar
secera.

Recoltare: Varfuri tulpinnale cu inflorescente-fara parti lignificate, cu cutit, foarfeca cu secera, in iunie-iulie.

Compozitia chimica: Din plantele acestei specii a fost extras n anul 1838, acidul salicilic. Acesta se gaseste
si sub forma de glicozizi asa cum este spiraeina sau esteri ca: metil salicilatul sau aldehida salicilica.
n frunzele acestei specii au fost identificati urmatorii componenti: cumarine, rutina, hiperozid, filalbina,
taninuri hidrolizabile (rugosin D), derivati ai safrolului (heliotropin = piperonal).
Principalii componenti identificati n florile acestei plante sunt:
- Glicozizii: salicozida si derivatii acidului salicilic: salicina, spiraeina, izosalicina, gaultherina, monotropina,
metil-salicilat, etil-salicilat, aldehida salicilica, salicilat de metil.
- Vitaminele: acid ascorbic, rutina.
-Pigmentii (6 %): antocianidine, quercetina, quercetin-4'-glucozid (spireozid), quercetin-dipentozid, alti
derivati ai quercetinei si kampferolului, rutina, hiperina si hiperozid.
- Acizii: acid valerianic, acid citric, acid maleic.
- Aminele: izoamilamina, izobutilamina,
- Alte substante identificate n florile acestei plante sunt: taninurile, cumarinele si substantele minerale.

Actiunea terapeutica: Antiseptica, analgezica, antiinflamatoare, diuretica si diaforetica.
Holera
Denumirea stiintifica: XANTHIUM SPINOSUM L.
Denumirea populara:Holera,ghimpe
Familia: Asteraceae (Compositae)

Locatie: foarte comuna pe locurile necultivate sau chiar in culturi, pe langa sate si
pe marginea drumurilor, in toata zona de campie si de deal.

Descrierea plantei: Planta ierboasa anuala, care dezvolta in sol o radacina puternica. Tulpina este foarte
ramificata, inalta de 40-90 cm, prezinta spini galbeni lungi de 2-3 cm, trifurcati, foarte intepatori. Ghimpii se
gasesc la subsoara frunzelor. Frunzele sunt intregi sau trilobate, cu lobul mijlociu mai alungit si acuniat, de
culoare albe-auriu, tomentoase pe partea superioara. Fructele sunt alungit-elipsoidale, lungi de 8-12 mm si
au spini mici indoiti la capat, iar in varful fructului se gasesc 2 ghimpi mai lungi si mai duri. infloreste in
perioada iulie-septembrie.
Ce recoltam: Se utilizeaza toata masa aeriana - Herba Xanthii spinosi.
Compozitie: Contine acizi (cafeic, clorogenic), flavone, fitosteroli, saponine, tanin, ulei volatil si altele.
Se poate realiza numai prin taierea cu sapa si apoi toate manipularile se vor efectua cu furca sau cu manusi
impenetrabile pentru ghimpi. Se usuca foarte bine la soare, fara a-si pierde principiile active.
Actiunea terapeutica: Extractele au aciune antidiabetic, diuretic, sedativ, antitumoral, cicatrizant i
dezinfectant.

Utilizare: Produsul are proprietati antiinflamatorii, anticongestive, desinfectante si cicatrizante. Se
recomanda in tratamentul adenomului de prostata (preventiv si curativ) si in alte stari inflamatorii ale
prostatei. Se utilizeaza sub forma de decoct preparat din 1 g planta uscata si maruntita la o cana de apa,
cantitate ce se bea cu 1/2 ora inaintea mesei. in timpul unei cure prelungite (6-18 luni) se beau doua cani
zilnic in primele 6 luni, iar apoi o cana pe zi. in timpul curei se va evita consumul de condimente, acrituri,
lactate fermentate si alcool.
Recomandari:
- tinctura din tulpina de ghimpe impotriva adenomenului de prostata, litiazei renale
Adenom de prostata
- Se ia cate o lingurita, diluata in jumatate de pahar de apa, de patru ori pe zi. Poate fi combinata cu cea de
pufulita, in proportii egale. Se ia cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol. De regula, primele
rezultate apar in primele zece zile, iar dupa o luna de tratament, senzatia de jena la urinare, mictiunile
nocturne si celelalte probleme specifice acestei afectiuni dispar. Prima etapa de tratament este bine sa fie de
trei luni, in care se administreaza neintrerupt aceasta combinatie de tincturi. Apoi, se vor face cate zece zile
de tratament pe luna, pentru a mentine rezultatele. Efectele cele mai bune si stabile se obtin daca se tine si
un regim echilibrat.
Litiaza renala
- se combina tinctura de pufulita cu tinctura de ghimpe, in proportii egale, si se iau 2 lingurite din acest
amestec, diluate intr-un pahar de apa, de doua ori pe zi. Pentru a se obtine rezultate stabile, fiind necesare
minimum sase saptamani de tratament.
- decoct din tulpina de ghimpe impotriva adenomului de prostata
Iarba mare
Denumirea stiintifica: INULA HELENIUM L.
Denumirea populara:Iarba mare, Oman, Alaut, Brusclan, Holman, Homan,
Iarb mare frumoas, Iarb neagr, Lacrimile Elenei, Ochiul boului, Omac,
Omag, Smntnic
Familia: Asteraceae (Compositae)

Locatie: Se gaseste in zone de deal si premontane, dezvoltandu-se foarte bine
in locuri cu umiditate ridicata pe marginea padurilor, de-alungul paraelorsi prin
fanetele umede.
Descrierea plantei: Specie perena, viguroasa care in primul an formeaza o rozeta de frunze, in sol formeaza
rizom tuberozat, gros de 2-6 cm cu suparafata acoperita de cicatrici inelate, pe care se formeaza radacini
lungi de 20-50 cm si groase de pana la 1 cm, de culoare cenusie bruna. Tulpina aeriana, este inalta de 0,6-
1,5 (2) m, ramificata in partea superioara, muchiata si paroasa. Frunzele sunt alterne, cele bazale sunt lungi
de 30-60 cm si late de 10-20 cm, de forma eliptice, cu petiol lung, iar cele superioare sunt din ce in ce mai
scurt petiolate pana la sesile (fara codita), baza lor inconjurand tulpina. Marginea frunzelor are dinti mari,
inegali si sunt de culoare verde pe partea superioara si cenusiu paroasa pe partea inferioara datorita perilor
desi si aspri. Florile sunt grupate in antodii cu diametru de 6-8 cm, care au pe margine flori ligulate galbene,
iar in centru flori tubuloase de culoare galben inchis. Antodiile sunt protejate de un receptacol format din
bractee moi la pipait, late si paroase. Fructele sunt achene cilindrice lungi de 4-5 mm prevazute cu papus
lug. infloreste in perioada iunie-septembrie.
Ce recoltam: Se utilizeaza partea subterana - Radix Inulae. Aceasta este formata din radacini groase,
tuberizate, de diferite dimensiuni, cele mai groase fiind crapate longitudinal. Partea externa este de culoare
brun-cenusie, cu striatiuni longitudinale, la care, in partea superioara, se observa urmele mugurilor, iar pe
partile laterale cicatricele radacinilor. La interior toate partile subterane sunt de culoare alb-murdar
(cenusiu), cu punctuatii brune si cu fractura neteda. Mirosul este aromatic, camforat iar gustul aromat-
amar. Atentie la recoltare pentru a nu fi confundata cu Inula britanica (sovarvarita) sau Telekia speciosa
(brustan, laptucul oii, brusturul oii, clococean).
Cultivare: Iarba mare nu se cultiva, dar ea nu trebuie sa lipseasca din gradinita din fata casei. Pentru
realizarea plantelor necesare se va produce rasad in pahare de plastic sau toamna se scot cateva radacini
care se vor planta la 50-60 cm intre rinduri si 25 cm pe rind. in acest mod se va realiza necesarul propriu de
radacini cit si flori foarte frumoase pentru impodobirea casei.
Recoltare: Recoltarea radacinilor se face toamna incepind din septembrie si pina in noiembrie. Cu ajutorul
cazmalei trebuie sa se scoata toate radacinile groase.
Radacinile scoase se curata de pamint, se indeparteaza toate partile aeriene si radacinile lignificate si apoi
se spala intr-un curent de apa. Dupa zvantare, radacinile se vor fasona in bucati lungi de 10-15 cm, iar cele
groase se despica longitudinal sau se fac rondele de 1 cm grosime. Uscarea se face in spatii aerate sau in
uscatorii la 35-40C. Randament = 4-5:1.
Compozitie: Radacinile contin 40-50% polimeri ai levulozei din care peste 95% este inulina. Mai contin
substante volatile, antibiotice, fredelina si altele.
IN
Denumirea stiintifica: LINUM USITATISSIMUM L.
Denumirea populara:IN, In de fuior, In de smn
Familia: Linaceaere

Caractere morfologice: Plant anual; tulpini nalt de 30-80
(100) cm, ramificat n partea superioar, rar de la mijloc (n
funcie de scopul culturii: convar. usitatissimum inuri mixte,
pentru ulei i fibre ramificarea ncepe de sub cincimea
superioar; convar. elongatum inuri pentru fibre ramificarea
are loc numai la vrf); frunze alterne, mici, lanceolate, acute, cu peiol scurt; inflorescena cim alctuit
din puine flori; florile hermafrodite, pe tipul 5, au petale albastre-azurii, rar albe; nflorete n iunie-iulie;
fruct capsul globuloas cu semine ovoidale, turtite, brune.

Ecologie si raspandire: Specie cultivat ca plant textil, oleaginoas, medicinal; cu originea (probabil) n
Linum bienne din S.V.Europei.

Organe utilizate: Aceast specie prezint importan pentru fibrele care se formeaz n tulpini i pentru
uleiul din semine.

Compozitia chimica: Seminele conin 4-10% mucilagii formate din acid galacturonic, ramnoz, galactoz,
xiloz i arabinoz, 30-40% lipide formate din trigliceride ale acidului oleic, linolenic, stearic, miristic i n
special linoleic; 20% protide, un heterozid cianogenetic linamarozidul care se dedubleaz n acid cianhidric,
glucoza i aceton. De menionat este faptul c acidul cianhidric este prezent n cantiti att de mici nct
nu prezint o toxicitate periculoas. Linamarozidul este prezent n toat planta.

Actiunea terapeutica: Intern : Datorita mucilagiilor pe care le contin au actiune laxativ-purgativa . Tot
datorita mugilagiilor , au actiune emolienta in inflamatiile tubului digestiv . Ceaiul preparat din seminte de
in , amestecat cu putina lamaie , este utilizat in litiaza renala (piatra la rinichi) si in inflamatiile vezicii
urinare. Extern : antiseptic , calmant .

Importanta: Medicinala, melifera, oleaginoasa, producatoare de fibre textile

Utilizare: Extractele din coaje i frunze se utilizeaz pentru tratarea gonorei, iar cele obinute din flori au
aciune cardiotonic i calmant nervos.
Medicin uman (popular): seminele ceai luat pentru tuse; fina, amestecat cu miere puse pe rni;
uleiul pus pe arsuri; fina, mpreun cu cartofi fieri, pus pe umflturi, abcese; cataplasme de fin cu
lapte puse pentru glci, junghiuri; fina cu lapte i flori de grdin legturi puse pentru calmarea
durerilor de burt; puse n ap, luate ca laxativ; cu in sau cu cli de in se fceau leacuri contra insolaiei.
Medicin veterinar (popular): seminele - i fina folosite la animale, la cai cnd aveau bube la gt; fierte
mult se ddea animalelor cnd acestea rceau.
Intern :se recomanda in constipatii , inflamatiile tubului digestiv , calculoza (litiaza) renala .
Extern: semintele macinate ( Farina Lini) se folosesc sub forma de cataplasme . Faina de seminte se
amesteca cu apa si se fierbe pana ce devine o pasta , se pune apoi intre 2 bucati de panza si se aplica pe
locul bolnav . Se mentine in permanenta calda timp de cateva ore . Cataplasma de in calmeaza durerile ,
ajuta la fluidificarea si evacuarea puroiului . Se utilizeaza in abcese , furuncule . Pentru a crea o actiune
antiseptica , e bine ca la faina de in sa se adauge si flori de musetel pulverizate . Pentru copiii mici ,,
cataplasmele de mustar se fac amestecate cu faina de in pentru a scadea actiune iritanta a mustarului . Se
foloseste de asemenea in cistite (inflamatiile vezicii urinare) . In arsuri , uleiul de in se foloseste amestecat
in parti egale cu apa de var . Se pune totul intr-o sticla curata si se agita pana se formeaza un lichid alb-
laptos , cu care se unge arsura . Aceasta are proprietatea de a calma durerile , racori si vindeca rana .


Zmeurul
Denumirea stiintifica:Rubus ideaus
Denumirea populra:Zmeur,Azmur, Man, Mlin, Mur,
Poame de rug, Rug de munte, Scobicuri.
Regnul:Plante
Increngatura:Spermatophyta
Familia:Rosaceae

Locatie: Specie rezistenta la conditiile pedoclimatice din tara noastra. Este iubitoare de lumina si de aceea
se intalneste prin luminisuri, pe coaste stancoase, in special in taieturi sau doboraturi de paduri in zona de
deal si munte, pe care le invadeaza in cativa ani. Este insa si cultivat in multe gradini pentru fructele sale
foarte valoroase.
Descrierea plantei: Specia este un arbust tufos, ghimpos, cu lastari taratori, inalt de 1-2 m. Tulpina este
erecta, arcuita spre varf cu ghimpi desi in partea inferioara, rari sau lipsa in partea superioara. Frunza este
imparipenata formata din trei foliole pe ramurile fertile sau din sapte foliole pe ramurile sterile. Foliolele
sunt ovatlanceolate, neregulat dintate pe margini, pe partea superioara de culoare verde si pe partea
inferioara surii-albicioase sau alba-cenusie datorita abundentei perilor. Florile sunt grupate in
inflorescente terminale pe ramurile din anul precedent sau la subsuoara frunzelor, albe pe tipul 5, petalele
fiind egale in lungime cu sepalele. Fructele sunt polidrupe rosii, zemoase fi cu caliciul persistent. infloreste
in perioada mai-iunie.



Ce recoltam: In scopuri medicinale se recolteaza frunzele - Folium Rubi idaee. Frunzele uscate au un miros
placut iar gustul este astringent. Fructele se recolteaza la maturare in iulie.

Compozitia chimica:Frunzele contin tanin (cca 10%), substante de natura flavonoidica, vitamina C si altele.
Fructele proaspete sunt bogate in acizi (citric, malic si formic), zaharuri, tanin, pectine, antociani, substante
de natura flavonoidica, vitamina C si altele.

Cultivare: Zmeurul poate si trebuie sa fie cultivat in orice gospodarie, folosind soiuri ameliorate si
tehnologia descrisa in lucrarile de specialitate. Acesta se inmulteste prin drajoni bine inradacinati care se
planteaza toamna sau primavara, in gropi de 30x30x30 cm si la distanta de 1,5-2x0,5 cm, plantele urmand a
fi sustinute pe spalier sau araci.

Recoltare: Se recolteaza, frunzele inainte si in timpul infloritului, prin strunjirea lastarilor, folosind
bineanteles, manusi protectoare. Foliolele se usuca la umbra, in strat subtire, in locuri curate si aerate. in
uscatoare temperatura va fi de 40-50C. Randament = 3-4:1.

Actiunea terapeutica: Extractele din rdcin i frunze au proprieti antiinflamatorii, oftalmice i
stimulente. Fructele sale sunt surs de minerale: calciu, magneziu, zinc, mangan, potasiu, fosfor, toate n
forme usor asimilabile, i vitaminele A, B1, B2, D i P. Zmeura reprezint un remediu exceptional pentru
tubul digestiv, pentru pancreas i sistemul respirator, in timp ce frunzele sale sunt un antihemoragic i un
reglator hormonal redutabil.
Importanta:medicinala,alimentara

Utilizare:Se utilizeaz pentru tratarea asteniei, constipaiei, gastritei, ulcerului gastric, diareei, colit,
anghin, ciclu menstrual neregulat, stimuleaz i relaxeaz n acelai timp uterul.
Fructele au efect antiscorbutic i diuretic.
Sub form de cataplasme, frunzele i fuctele se folosesc pentru tratarea conjunctivitei, leziunilor, arsurilo i
ulcerelor varicoase.
Alimentaie - fructele se consum n stare proaspt sau prelucrate;
Industrie - fructele sunt folosite pentru obinerea de dulcea, sucuri, peltele, compot, lichior, produse de
Macul de gradina
Denumirea stiintifica: PAPAVER SOMNIFERUM L. ssp. somniferum
Denumirea populara:Mac de grdin,Mac involt,Mac negru, Mag, Mac bun, Moaci, Paparoane,
Paparun, Somnior
Familia: Papaveraceae

Locatie: Specie originara din Asia Mica, de unde s-a raspandit in
China, India si apoi in sudui Europei si in nordul Africii. In tara
noastra macul se cultiva pe suprafete intinse in centrul si sud-
estul Transilvaniei, nordul si centrul Moldovei.

Descrierea plantei: Plant erbacee anual cu tulpina glauc, cu
latex alb; frunzele simple, alterne, lobate, cele superioare
amplexicaule, cu margini neregulat incizate; flori solitare,
situate terminal, cu 4 petale lungi pn la 5, rar 10cm, violete,
albe, roze sau roii; nflorirea n iunie august; fruct capsul
globuloas cu stigmatul sesil persistent i semine reniforme,
mici, reticulate, albe, albastre, cenuii sau negre-albstrui.


Ce recoltam: Se recolteaza, in scopuri medicinale, numai capsulele fara seminte - Fructus Papaveris sau
Capita Papaveris. Cojile de mac au miros slab, narcotic iar gustul este amar, mucilaginos. Se recolteaza, de
asemenea, semintele - Semen Papaveris.

Compozitie: Latexul gumos, de consistenta gumei de mestecat, obtinut prin incizarea capsulelor verzi, da
produsul cunoscut sub numele de opiu. in afara de opiu, capsulele mai contin gume-rezine,^ grasimi,
substante de natura proteica, zaharuri, mucilagii, enzime si acizi organici. in capsulele de mac s-au depistat
cca 40 de alcaloizi care se gasesc sub forma de saruri ai acizilor sulfuric, lactic si meconic. Cei mai valorosi
alcaloizi sunt: morfina, codeina, tebaina, papaverina si altii. Semintele sunt bogate in ulei gras (45-55%) iri<
care predomina acidul linoleic (60-80%), oleic, palmitic, stearic si linolenic.

Cultivare: Planta prefer solurile mijlocii de tipul cernoziomurilor uoare, profunde, cu un bun drenaj, cu un
pH neutru sau uor acid.
Macul este o plant care se cultiv att n condiiile unui climat cald, ct i n climat continental.
Germinarea seminelor ncepe la temperatura de 1oC, iar plantele tinere suport temperaturi joase, de
pn la -10oC. Odat cu apropierea perioadei de nflorit plantele necesit mai mult cldur i o cantitate
mai mare de ap. n schimb, dup fecundare, timpul umed i rcoros, ca i umiditatea ridicat a aerului
stnjenesc maturarea capsulelor i determin reducerea coninutului de morfin al acestora. La noi n ar
producii ridicate se obin n condiiile din Transilvania, nord-estul Moldovei i Banat.
Semnatul se recomand a se efectua primvara ct mai devreme, cu semntoarea universal adaptat
pentru semine mici, la distana de 50-70 cm ntre rnduri, folosind la hetar 3-4 kg smn, iar dac
smna nu este drajat se poate amesteca cu semine de mei fr germinaie (folosind o cantitate dubl
de semine de mei) sau cu tre, rumegu sau nisip. Adncimea de semnat este de 0,5-1 cm. Lucrrile de
ngrijire costau n distrugerea crustei naite de rsrit (prin grpare uoar perpendicular pe direcia
rndurilor), precum i mai multe praile. Pentru combaterea buruienilor se recomand aplicarea erbicidelor.
Se procedeaz de asemenea la rrit manual, n dou etape: buchetatul cnd plantele au 3-4 frunze, urmat
de rritul propriu-zis, ntre plante pe nd asigurndu-se o distan de 10 cm. Recoltarea se efectueaz la
maturitatea deplin, cnd tulpinile i capsulele s-au nglbenit, iar seminele sun n capsule. Plantele tiate
se leag n snopi, se las pe cmp aezae n cli pentru uscare i apoi se treier cu combina. Smna se
vntur, se depoziteaz n magazii n strat subire i pn la 10% umiditate se lopteaz de mai multe ori
pentru a se evita ncingerea. n cazul suprafeelor mici i n scopul folosirii capsulelor pentru extragerea
morfinei se procedeaz la tiatul manual a acestora cu 1-3 cm din tulpin, se las 1-2 zile dup care se
Menta
Denumirea stiintifica: MENTHA x PIPERITA
Denumirea populara: izma bun, borni, camfor, dian, ferent,
ghiasm, giazm, giazma broatii, giugium, gnint, iarb neagr,
iasm, ment, mint de chicuuri, mint moldoveneasc, mint
neagr, nint, nint broteasc, nint de camfor, nint de
chictur, nint de picuuri, nint rece
Familia: Lamiaceae

Locatie: Creste pe soluri uoare, afnate, bogate n materii nutritive, n locuri aluvionare, turboase si
desecate.
Descrierea plantei: Plant cu rizom orizontal, tulpini nalte de 30-100 cm, ascendente de la baz sau erecte,
ramificate, uneori roietice, glabre sau cu peri scuri, rari, mai ales pe muchii. Frunze lat ovate pn la
lanceolate, verde nchis la culoare. Inflorescene spicate sau globuloase, flori avnd corola albicioas, limbul
roz. Fructe ovoidale, maronii.
Organe utilizate: n scop medicinal se folosesc frunzele, recoltate n
perioada cnd plantele sunt nflorite. Acestea conin uleiuri volatile cu
monoterpene monociclice.
Compozitie: Uleiul volatil - Oleum Menthae - este principalul principiu
activ al mentei. Continutul acestuia in iarba proaspata, variaza foarte
mult in functie de o serie intreaga de factori si este cuprins intre 0,15-
0,5%. Principalii componenti al uleiului volatil de menta sunt: mentolul
(45-70%), mentona (8-24%) si mentofuranul. Pe langa acestia s-au mai
identificat: hidrocarburi terpenice (pinen, felandren, terpinen, camfen,
limonen etc), alcooli, compusi oxigenati si multe altele. in frunze, in afara uleiului volatil, s-au semnalat:
lipide, taninuri, flavonoide, glucide, acizi organici, enzime, vitamine (D2, PP), saruri minerale si altele. La M.
crispa continutul de ulei volatil al herbei prospete este de 0,15-0,45%, iar principalul component este
carvona (45-60%).
Cultivare: Degeelul rou crete bine pe soluri fertile i din acest punct de vedere cele mai potrivite sunt
cernoziomurile. Planta nu are pretenii deosebite fa de temperatur. Rsrirea are loc n 15-20 zile la o
temperatur medie zilnic de 4-5oC, iar tinerele plantule rezist la brmele trzii. Rezist bine peste iarn
dac terenul este acoperit cu zpad. n privina apei are cerine mari n perioada de germinare a
seminelor, de asemenea n cursul vegetaiei plantele sufer n cazul secetei deoarece sistemul radicular al
plantelor este superficial. Pe de alt parte, irigarea sau un regim bogat n precipitaii influeneaz negativ
coninutul n principii active. Lumina are efecte favorabile asupra acumulrii n frunze aprincipiilor active.
Se nmulete prin semine, prin semnat direct n cmp, ori semnat n rsadnie sau straturi reci n
vederea producerii rsadului. Se recomand semnatul n pragul iernii folosind 4-5 kg smn la hectar.
Smna se amestec cu material inert n proporie de 1:1 i este necesar folosirea unei plante
indicatoare- mac, salat. Pentru marcarea rndurilor n vederea lucrrilor de ngrijire nainte de rsrirea
degeelului), iar n zonele mai umede se poate semna i primvara foarte timpuriu (folosind 3-4 kg
smn la hectar). Se folosete semntoarea universal prevzut cu distribuitor pentru semine mici i
cu limitator de adncime. Distana ntre rnduri este de 50 cm, pe rnd 10-12 cm, iar adncimea de
semnat este de 0,5-1,5 cm. Este necesar asigurarea unei densiti de 80-100 plante /m2, deoarece mule
Merisor
Denumirea stiintifica: VACCINIUM VITIS-IDAEA L.
Denumirea populara: Merior, Coacz de munte, Afin rou.
Familia: Ericaceae
Locatie: Specie oligotrof, moderat - acidofil; frecvent n etajul
fagului - etajul subalpin, rariti i tieturi de pdure, tufriuri,
turbrii, pajiti.
Descriere planta: Subarbust-arbust, de 5-30 cm nlime; frunzele eliptice, persistente, cu margini ntregi,
rsfrnte uor; flori albe-roze, dispuse n racem; nflorirea: mai-iulie; fructul - bac sferic, roie, cu semine
brun-rocate.
Organe utilizate: n scop medicinal prezint importan frunzele, iar n scop alimentar, fructele acestei
specii.
Compozitie: Frunzele contin arbutina, hidrochinona, flavonoizi, taninuri, acizi, saruri, vitamina C si altele. Se
recolteaza in lunile septembrie-octombrie cand are cele mai multe principii active.
Recoltare: Ramuri cu frunze tinere, manual, in lunile septembrie-octombrie.
Utilizare: Sunt utilizate n tratarea bolilor urinare, reumatismului, diabetului i artritei. Extractele apoase s-a
constatat c au i un efect antiinflamator.
Alte utilizri:
Alimentaie - fructele sunt consumate n stare proaspt sau prelucrate;
Fructele de merior au o valoare energetic redus (191 kJ/ 100 g), dar sunt importante n alimentaie
datorit coninutului n acizi organici, acid ascorbic i fibre dietetice (2,15 %). Ele sunt utilizate ca remediu n
caz de diaree.
Industrie - fructele servesc ca materie prim pentru industria alimentar (suc, gem, dulcea, afinat);
Medicin, uman, popular - uz intern: frunzele au efect diuretic, antiseptic, antiinflamator, sudorific,
astringent, se recomand n tratarea diabetului, reumatismului; uz extern: tratarea de afte, laringite i
stomatite, eczeme (decoct din fructe);
Medicin veterinar - uz intern: tratarea afeciunilor renale, strilor afebrile, a gastroenteritelor;
Apicultur - specie melifer.
Actiunea terapeutica: Extractele din frunze au aciune antiseptic, astringent, antiinflamatoare i
diuretic.
Importanta: Medicinala, alimentara, tinctoriala, tananta.




Mesteacan
Denumirea stiintifica: BETULA PENDULA Roth(Betula verrucosa Ehrh)
Denumirea populara: Mesteacn, Mastacn, Mstcan, Mesteacn alb,
Mestecan, Mestecn, Mestecna, Mesticn
Familia: Betulaceae

Locatie: Pianta cu o mare amplitudine ecologica, dar specifica zonei de dealuri.
Totusi poate fi intalnit atat in zona de campie, cat si in zona montana pana la 1500 m altitudine.

Descriere planta: Arbore ce atinge 30 m nlime avnd coroana format din ramuri groase, numeroase,
ascendente i rmurele subiri, flexibile, pendule; coaja alb, neted acoper un ritidom gros, negricios i
adnc brzdat; lstarii anuali lucitori, lipsii de peri, brun-rocai sunt lungi, subiri, penduli i au mugurii
alipii de ax, ovoizi-conici, acoperii cu solzi bruni; frunzele romboidale ca form, au marginea serat, cu
dini ascuii i sunt verzi-lucitoare pe partea superioar; florile unisexuate sunt aezate n ameni cilindrici:
cei masculi se formeaz de la mijlocul verii anului precedent i devin penduli la nflorire; cei femeli apar o
dat cu frunzele la vrful lujerilor scuri; nflorirea are loc n lunile IV-V; fructele de tip achen (nucul),
prevzute cu 2 aripi laterale transparente sunt grupate cte trei la baza unor solzi trilobai, alctuind
structuri asemntoare unor conuri

Cultivare: Mesteacnul este o plant care crete uor (crete pn la 1m pe an, dar are via scurt) i care
tolereaz diferite tipuri de soluri (srace, nisipoase i argiloase grele). Trebuie ns s treac circa 15 ani
pentru ca pornind de la o smn, s produc propriile semine. Prefer solurile bine drenate, cu un pH
situat sub 6,5 cu poziie nsorit.
Este un arbore ornamental, dar are i diferite utilizri n economie. Este o plant potrivit pentru a fi
crescut n apropierea depozitelor de compost ajutnd la desfurarea procesului de fermentare. Este de
asemenea o plant asociat potrivit, cci rdcinile sale acioneaz prin a mbunti caracteristicile
solului.
Se recomand semnatul, ntr-o poziie nsorit pe un pat nutritiv rece (imediat ce seminele s-au maturat)
i imediat se acoper seminele i vasele se plaseaz n poziie nsorit. Semnatul primvara se realizeaz
ntr-o poziie nsorit, n rsadni rece. n cazul n care germinaia este slab, acoperirea cu sticl permite
creterea temperaturii. n momentul cnd pot fi manipulate, plantele se trec n rsadni rece, pentru cel
puin prima iarn. Plantarea n poziia definitiv se efectueaz la sfrit de primvar, nceput de var. n
cazul n care se dispune de suficiente semine, se pot semna pe pat nutritiv afar, imediat ce seminele s-
au maturat sau primvara de vreme, fr a se acoperi seminele, n cazul semnatului de primvar.
Plantele se cresc n respectiva poziie pentru doi ani, nainte de a fi plantate n poziiile permanente.
Ce recoltam: Se recolteaza frunzele tinere - Folium Betulae. Acestea au miros caracteristic si gust slab,
amarui.

Recoltatul :se face prin strunjirea ramurilor tinere. Dupa recoltare frunzele se curata de impuritati si apoi se
pun la uscat, la umbra, in strat subtire. Se recolteaza frunzele tinere, din mai pana in iulie. Randament = 2-
3:1.

Compozitie: Frunzele contin saponine, polifenoli (mircetina, leucadeifina), acizi (cafeic, galic, nicotinic),
flavonoide, fenoii glucozidici, tanin, vitamina C, mucilagii, saruri minerale si altele.

Utilizare: Pielonefrite, uretrite, cistite, litiaz renal, afeciuni bacteriene i inflamatorii ale cilor urinare,
gut, afeciuni reumatismale.
Medicina uman (popular): seva din ramurile verzi puse la foc era folosit pentru afeciuni ale pielii sau
Migdal
Denumirea stiintifica: AMYGDALUS COMMUNIS L.
Denumirea popular: Migdal, Pom de mandul, Mgdlan, Mandul,
Amigdal, Badem
Familia: Rosaceae

Caractere morfologice: Este un arbore de 8 m (12m) nlime, cu frunze
ovat lanceolate, cu vrf acuminat, cu peioli scuri(1,5-2 cm), cu 2
glande nectarifere extraflorale; florile sunt dispuse cte 2, sesile sau
foarte scurt pedunculate, roz-roiatice pn la albe; nflorirea martie-
aprilie; fructe elipsoidale, turtite lateral, cu semine dulci sau amare.

Ecologie si raspandire: Migdalul este originar din Africa de Nord, dar el creste in toate regiunile calde de pe
glob, iar in Romania se cultiva pe dealurile line de la curbura Carpatilor unde beneficiaza de un climat bland,
mediteranean, care ingaduie culturilor exotice sa se dezvolte,o astfel de zona este in Prahova, unde se
cultiva migdali in satul Tohani de peste 200 de ani.

Organe utilizate: n scop medicinal i alimentar se utilizeaz seminele i ulei gras (Amygdali semen, Oleum
Amygdali).

Compozitia chimica: Seminele conin: 45 60 % ulei gras, 3 5 % heterozide cianogene, 25 - 35 %
proteine, 1,3 1,5 % enzime (emulsin), oze, mucilagii, gume, asparagin, substane minerale.
Heterozide cianogene: 0,2 8,5 % amigdalozid (geniobiozida nitrilului mandlic), prunazozid.
Mucilagii: 3 13 % arabinogalactani.
Lipide: gliceride ale acizilor nesaturai (62 - 86 % acid oleic, 7 30 % acid linoleic, 4 9 % acid palmitic i n
cantiti mai mici de 1 % acizii caprilic, caprinic, lauric, miristic, stearic, arahidic, palmitoleic i linolenic).
Steroli: -sitosterol (mai mult de 122 mg/ 100 g), campesterol i stigmasterol (5 i respectiv 3 mg %)..
Aminoacizi: arginin (2,69 %), fenilalanin (1,13 %) i valin (1,11 %) i puin de 1 % ali aminoacizi (cistin,
histidin, izoleucin, lizin, metionin, treonin, triptofan i tirozin).
Vitamine: 0,8 6,5 mg % acid ascorbic, 26,10 mg % tocoferol, 4,18 mg % nicotinamid, 0,62 mg %
riboflavin, 0,58 mg % acid pantotenic, 0,06 mg % piridoxin, 0,04 mg % acid folic i 0,22 mg % tiamin.
Elementele minerale: potasiu 835 mg %, fosfor 454 mg %, calciu 252 mg %, magneziu 170 mg %, clor 40 mg
% i ntre 1 i 4 % fier, bor, cupru i mangan.
Uleiul gras de migdal dulce conine benzaldehid i 2 4 % acid cianhidric.
Amigdalozida prin hidroliz enzimatic (n prezena emulsinei), pune n libertate benzilaldehid, acid
cianhidric (toxic) i geniobioz (dou molecule de glucoz). Dac hidroliza are loc n prezena -
glucozidazei se obine prunazozid i glucoz. Sub aciunea prunazei prunazozida se scindeaz n glucoz i
acid mandelic. Acesta este transformat de hidroxinitrilaz n benzaldehid i acid cianhidric. Prin distilare cu
vapori de ap a seminelor supuse n prealabil unei hidrolize enzimatice se obine acidul cianhidric.

Actiunea terapeutica: Semine: Antitusiv, expectorant, uor antiseptic i aromatizant.
Ulei gras: emolient, antiinflamatoare, cicatrizant, slab laxativ.

Utilizare: Iritaii ale faringelui i cilor respiratorii nsoite de tuse - emulsia obinut din semine; vehicul
pentru prepararea soluiilor injectabile uleioase, baz de unguent n dermatologie i cosmetic, laxativ
pentru copii uleiul gras.
Dup ndeprtarea tegumentului seminal, din cotiledoanele respective se prepar emulsia cunoscut sub
denumirea de Potio gummosa.
Seminele de migdal au o valoare alimentar ridicat, respectiv 2.727 kJ/ 100 g semine datorit coninut
mare de substane minerale, aminoacizi i steroli.
Distilatul apos (Aqua Amygdalarum amararum) cu un coninut de 100 5 mg % HCN se folosea ca antitusiv
1

Musetel
Denumirea stiintifica: MATRICARIA RECUTITA L.( Matricaria chamomilla
L., Chamomilla recutita (L.) Rauschert)
Denumirea populara: Mueel, Romani, Mamori, Mrariul cinelui,
Matricea, Mtricea, Momori, Morun, Moiel, Muea, Mucel,
Mueel de cmp,
Familia: Asteraceae

Locatie: Este o specie cu o plasticitate ecologica foarte mare fiind intalnita in aproape toate continentele
lumii. La noi in tara se gaseste in toata zona de ses unde se dezvolta foarte bine pe locuri insorite, pe
marginea drumurilor, pe pajisti si in semanaturi mai ales pe terenurile saraturate. Folosirea pe scara larga a
erbicidelor a dus la disparitia musetelului din multe bazine si, de aceea, s-a impus introducerea acestei
plante in cultura mare. S-a stabilit ca cele mai bune zone pentru cultura musetelului sunt Campia de vest,
Muntenia, Moldova, Oltenia si Dobrogea. Musetelul este poate unica planta care valorifica in mod deosebit
terenurile saraturate. Aceasta planta gaseste cele mai favorabile conditii de cultivare in Campiile Crisurilor
si Timisului si favorabile in Campiile Burnazului, Baraganului si Moldovei, indiferent de tipul de sol.
Descrierea plantei: Musetelul este planta anuala, care dezvolta, in sol, o radacina slaba, pivotanta,
fusiforma, de culoare cenusie si putin ramificata. Tulpina este glabra, inalta de 5-60 (80) cm, aceasta in
functie de conditiile pedoclimatice si de soi, groasa de 3-4 mm, striata, cu numeroase ramificatii, care
adesea pornesc chiar de la baza tulpinei si terminate cu inflorescente. Frunzele sunt dispuse altern, in
numar de 15-40, de 2-3 ori penat sectate cu cate 6-10 perechi de lacinii de pana la 0,5 cm lungime. Florile
sunt grupate in inflorescente terminale numite antodii, cu pedunculi lungi de 5-10 cm. Inflorescentele au la
exterior un involucru semiglobulos, cu 20-30 foliole pe doua serii, ovate, de culoare verzuie, cu marginea
alba membranoasa. Florile ligulate albe sunt femele si sunt in pozitie orizontala ia inceputul infloritului.
Florile tubulare foarte numeroase (cca 500) sunt dispuse in centrul inflorescentei, sunt hermafrodite, de
culoare galbe-auriu, corola are cinci dinti, cinci stamine si un ovar bifurcat. Receptacolul este plan la
inceputul infloritului, iar apoi devine conic si gol la interior. Fructele sunt achene foarte mici (1-1,5 mm),
putin curbate si au 3-5 coaste longitudinale. O planta poate produce pana la 45.000 de seminte. infloreste
in perioada aprilie - mai.
Oragane utilizate: Se recolteaza inflorescentele - Flores Chamomillae. intreaga planta si in special
inflorescentele au un miros puternic, specific aromat, placut iar gustul este amarui-aromatic. Nu trebuie sa
confundam musetelul cu alte specii inrudite ca: M. inodora (musetelul prost) care nu are miros
caracteristic, iar receptacolul este plin la interior, M. matricaroides (musetelul cu flori verzi), care nu are
miros, nu are flori ligulate albe, iar cele tubuioase sunt verzi. Acesta mai poate fi confundat cu unele specii
de Anthemis (romanita) care nu au miros aromat caracteristic, receptacolul este plan, inflorescentele sunt
mult mai mari (o1,5-4 cm).
Compozitie: Principiul activ de baza al florilor de musetel este uleiul volatil, care se gaseste in proportie de
0,10-0,40 (-0,8)% in functie de provenienta, de conditiile pedoclimatice si de soi. Uleiul volatil contine
compusi triterpenici monociclici (8-10%), compusi triterpenici biciclici (pinen, borneol, triona, cariofilen),
acizi (sali- cilic, formic, acetic) si camazulene. In inflorescente se mai gasesc apigenina, umbe- liferona,
rezine, fitosterine, vitamine (B-i, C), flavone, substante minerale si altele.
Mustar
Denumirea stiintifica: SINAPIS ALBA L.
Denumirea populara: Mutar, Mutar alb, Curpen alb, Hardal, Hrenoas, Mutar
bun, Mutar de grdin, Mutariu, Mutariu alb, Rapi alb, Rapi de grdin,
Rapi de mutar, Rapi
Familia: Brassicaceae(Cruciferae)

Locatie: Specii aproape exclusiv de cultura, in flora spontana, au o raspandire
restransa, mai ales ca buruieni in diferite culturi. Ambele specii sunt putin
pretentioase fata de conditiile pedoclimatice si, de aceea, se pot cultiva in toate zonele agricole ale tarii.

Descrierea plantei: Plant erbacee anual, proas n ntregime; tulpina nalt pn la 60 cm este acoperit
cu peri retri; frunzele peiolate, lirat-penat-sectate, cu 2-3 perechi de aripi rotunjite; flori pe tipul 4,
grupate n raceme dense, au pedicelii florali proi, sepale patente la nflorire i petale galbene; nflorete
n iunie - iulie; fructele de tip silicv, alb hirsut la exterior cu semine globuloase, galbene sau cenuii,
foarte fin punctate.

Ce recoltam: Se recolteaza semintele - Semen Sinapis aibae sau Semen Sinapis nigrae. Semintele mustarului
negru sunt de culoare brun-rosietica pana la neagra. Ambele produse in stare uscata nu au miros, dar
zdrobite intre dinti capata un miros caracteristic de mustar iar gustul este iute intepator.
Mustarul negru are tulpini mai inalte (1-1,5 m), frunzele bazaie sunt penat- compuse, silicvele sunt
cilindrice, nu au rostru si sunt puternic gatuite. Mustarul negru se deosebeste de rapita salbatica (Brassica
rapa) prin tegumentul semintelor care are reticulatii caracteristice, regulate.

Compozitie: Ambele specii contin, in seminte, ulei gras (cca 30%), mucilagii (cca 2-%), substante de natura
proteica (cca 25%), un alcaloid sinapina, substante minerale. Principiul activ al mustarului alb este
sinalbozid iar al mustarului negru sinigrozid.

Actiunea terapeutica: Seminele au aciune iritant, antibacterian, antifungic, digestiv, diuretic,
expectorant i stimulant.

Importanta: Medicinala, oleaginoasa, aromatica si condimentara

Cultivare: Mutarul alb este o plant puin pretenioas fa de factorii de mediu. Procesul de germinare a
seminelor ncepe la temperatura de 10C, iar plantele tinere rezist la temperaturi joase de pn la -50C.
Necesit soluri mijlocii, bogate n humus i calciu, cu un pH neutru sau slab alcalin, cu o umiditate ridicat n
sol (asociat i cu o cretere a coninutului de ulei din semine), iar n condiii de secet produciile sunt
mici. Are o perioad de vegetaie scurt (80-90 zile) ceea ce face ca s ajung la maturitate nainte de
secetele de var. De asemenea, perioada de vegetaie, ca i coninutul de ulei al seminelor se schimb cu
latitudinea, n special cu durata zilelor (mutarul este o plant de zi lung). n ara noastr se poate cultiva
n toate zonele unde se seamn cereale, prin urmare are o arie de cultur foarte mare.
Semnatul se efectueaz primvara, ct mai devreme (folosind smn din recolta anului precedent), cu
semntoarea universal, la o distan ntre rnduri de 12,5-25 cm i o adncime de 2-4 cm, folosind 15-18
kg/ha. Dac ns solul este mburuienat distana ntre rnduri se mrete chiar la 40 cm, n acest caz
cantitatea de smn folosit este de 7-8 kg/ha. Lucrrile de ngrijire constau dintr-o grpare uoar
Nalba de padure
Denumirea stiintifica: MALVA SYLVESTRIS L.
Denumirea populara: Nalb, Bnuei, Caul popii, Colcei,
Clceii babei, Crea, Floricele negri, Mlag, Nalba calului
cea mrunt, Nalb alb, Nalb de cmp, Nalb mic, Nalb
slbatic, Vrsat
Familia: Malvaceae

Caractere morfologice: Plant erbacee bisanual pn la peren, cu tulpina erect sau ascendent, nalt
de 25-120cm, ramificat, proas (rar glabr); frunzele lung peiolate, rotunde sau reniforme, palmat 3-7
lobate (lobii serai pe margine), pe dos proase pe nervuri i cu peri glanduloi; florile dispuse cte 2-6 n
axila frunzelor, pe pediceli lungi; caliciul extern este format din 3 alungit lanceolate, lungi pn la 0,5cm,
proase; sepalele interne concrescute pe 2/3 din lungime, puin mai lungi dect cele externe; petalele roii-
violacee cu nervuri mai nchise la culoare, depesc de 3-6 ori sepalele; staminele concrescute ntr-un tub
pros; nflorirea n lunile mai-octombrie; fructele mericarpice, disciforme, n centru cu o coloan
scurt,glabre, zbrcite.

Ecologie si raspandire: Specie euritrof, nitrofil, xeromezofil-mezofil, frecvent din zona stepei n etajul
fagului, n locuri ruderale, drmturi, pe cmpuri, locuri necultivate, pe lng drumuri, garduri, grdini,
prin culturi de cartof, sfecl, prin locuri pscute, pe marginea pdurilor i n tieturi de pdure.
Este o plant erbacee, bisanual-peren, rdcina pivotant, tulpina de 30-100 cm nlime, cu frunze
alterne, proase, palmat-lobate i cu flori roi sau roz. Fructul este capsul disciform.

Organe utilizate: n scop medicinal se utilizeaz rdcinile, frunzele i florile (neofilite), uscate la umbr.

Compozitia chimica: Principalii componeni identificai n aceast plant sunt: taninurile i mucilagiile care
prin hidroliz produc acid galacturonic, ramnoz, arabinoz i galactoz.
n frunzele nalbei s-au mai identificat: glucide, lipide (0,2 1,4 %), proteine i vitamine (acid ascorbic,
niacin, riboflavin, tiamin).
Pe ambele suprafae ale frunzelor se gsesc peri secretori sesili, cu glanda unicelular, care sintetizeaz
uleiurile volatile.
Plantele conin: glucide (arabinozo, ramnoz), proteine (3,6 43,9), lipide (0,2 %), mucilagii, vitamine (acid
ascorbic, riboflavin, tiamin, niacin), pigmeni (caroten, malvin, acid malvalic, gossipin-3-sulfat), glucide
(ramnoz, arabinoz, galactoz) i acid galacturonic.
Florile conin urmtorii pigmeni flavonoizi: delfinidin, cianidin sau/i pelargonidin, mircetin,
quercetin sau/i kampferol, metilflavonoli, flavonoli oxigenai, sulfai flavonoli, dihidroflavonoli,
metilflavine, flavone oxigenate, flavanone, C-glicozilflavonoizi, proantocianidine, calcone i aurone.
Antocianii din florile violete sunt reprezentai de malvidin 3,5-diglucozid (malvin).
Rdcinile conin mucilagii cu structura mult ramificat, care conin D-galactoz,L-ramnoz, acid D-
glucuronic i acid D-galacturonic. S-a mai identificat prezena acizilor fenolici, scopoletinei i a flavonoizilor.

Actiunea terapeutica: Extractele din frunze i din flori au proprieti antiseptice, emoliente, digestive,
diuretice, expectorante, laxative i antiinflamatoare.

Utilizare: Plantele sunt utilizate n tratamente interne pentru bolile respiratorii (faringite, laringite),
digestive (ulcer stomacal, gastrite) i ca tratament extern pentru inflamaii, arsuri, nepturi de insecte i
pentru reglarea nenstruaiei. mbuntete elasticitatea esuturilor sau previne pierderea acesteia.
Alte utilizri:
Medicin uman (popular): planta folosit pentru umflturi, bube, rni; fiart mpreun cu rdcina se
punea n legturi contra umflturilor la picioare; rdcina fiart n lapte se punea pe bube ca s se coac;
Papadia
Denumirea stiintifica:Taraxacum officinale
Denumirea populara: Ppdie
Familia: Asteraceae
Caractere morfologice: Plant peren; rdcin pivotant, groas,
rizom scurt i gros; tulpina de 5-40 cm, fistuloas, n tineree lanat
proas; frunzele alterne, foarte apropiate, formeaz o rozet bazal, frunzele glabre, oblanceolate, scurt
peiolate, penat sectate cu segmente triunghiulare i inegale; planta prezint latex alb; antodiile solitare n
vrful tulpinii; flori ligulate galbene; hipsofilele involucrale externe liniar-lanceolate, patente pn la
recurbate, puin mai scurte dect cele interne; nflorirea aprilie-iunie; fructul achen brun, nsoit de
papus, susinut de un rostru filiform, de 2 ori mai lung dect achena.

Ecologie si raspandire: Specie xeromezofit-mezofit; foarte frecvent n zona de step-etajul boreal, locuri
cultivate i ruderale.

Organe utilizate: Rdcinile care conin principii amare, frunzele tinere i sucul. Planta este bogat n
triterpenoide care au proprieti antiinflamatorii.

Compozitia chimica: Componenii chimici determinai n rdcinile acestei plante sunt: zaharoz (1,1 %),
inulin (25 40 %), lipide (1,6 %), mucilagii (8,5 %), pectine (7,8 %), proteine (2,7 18,7), alcaloizi, taninuri,
saponine, caroteni (lutein), flavone (apigenin, luteolin), substane minerale etc. Frunzele conin: glucide
(glucoz, fructoz, zaharoz, arabinoz, inulin), lipide (0,7 4,8 %), proteine (2,7 18,7), glucozizi
(esculin), cumarine (cicorin, aesculin), compui benzenoizi (taraxacozid), saponine i substane minerale.
Frunzele conin caroteni i compui flavonoizi (xantofile, apigenin- i luteolin-7-glucozid, chrisoeriol).
Gustul amar al esuturilor este datorat prezenei taraxicinei, a lactonelor sesquiterpenice (eudesmanolid,
tetrahidroridentina B i taraxacolid) i a acizilor germecranici (acid taraxinic i acid 11,13-dihidrotaraxinic).
Florile conin pigmeni carotenoizi (xantofil, violaxantin, criptoxantin, taraxantin, anteroxantin,
floroxantin, eloxantin, lutein, neoxantin, rubixantin i zeaxantin), glucozizi flavonici (luteolin-7-
glucozid, apigenol-7-glucozid), tetraterpene (flavoxanthin)

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din rdcini au proprieti colagoge, diuretice, depurativ, tonice,
hepatice, stomahice.

Utilizare: Extractele sunt utilizate pentru inhibarea apetitului, tratarea asteniei, arterosclerozei, celulitei,
constipaiilor, obezitii, gutei, eczemelor, icterului, cirozei, litazei, reumatismului, varicelor etc. Acestea au
i o aciune antibacterian.
Se utilizeaz sub form de infuzii preparate din frunze i rdcini i decoct preparat din rdcini.
Sucul fcut din frunzele ppdiei este foarte util n cazurile de constipaie, n creterea secreiei de fiere a
bilei i curgerea acesteia ctre ficat. Ceaiul din frunze de ppdie uscate este, de asemenea, un bun laxativ.
n medicina uman, popular se folosesc frunzele, rizomul sau rdcina pentru tratarea unor afeciuni
vasculare, stimularea poftei de mncare, varice, afeciuni cronice ale aparatului urinar, dischinezie biliar,
gut, decoctul din planta mrunit se folosete pentru tratarea insuficienei hepatice, indigestie. n
tratamentele de uz extern, decoctul se folosete pentru tratarea cataractei, iar cataplasmele din rdcin
pentru tratarea reumatismului.
-Medicina veterinar utilizeaz aceast specie pentru stimularea digestiei, ca tonic i ruminator.
Alte utilizri:
Partea verde a ppdiei se poate folosi n diferite reete i chiar n producerea vinului. Din flori de ppdie
se poate prepara suc i dulcea. Rdcinile plantei sunt deseori prjite i se folosesc n prepararea unei
buturi similare cafelei sau ceaiului.
Ca plant tinctorial, se folosete pentru vopsirea fibrelor naturale n galben.
Patrunjelul
Denumirea stiintifica: PETROSELINUM CRISPUM (Miller) A.W. Hill
Denumirea populara: Ptrunjel
Familia: Apiaceae (Umbeliferae)
Locatie: Specia se gaseste in flora spontana in regiunile din jurul Marii Mediterane, de unde s-a raspandit in
cultura in toate tarile din Europa. Patrunjelul a fost cultivat ca planta alimentara si medicinala cu foarte
mult timp inainte de catre greci si romani, in prezent este una din cele mai raspandite plante.
Descrierea plantei: Planta ierbacee bienala, uneori perena, care formeaza in sol o radacina de culoare alba,
ingrosata, pivotanta, pe care creste o rozeta de frunze in anul I si tulpina florifera in anul al Il-lea. Tulpinile
sunt inalte de 30-120 cm, ramificate, striate, cilindrice sau usor muchiate, uneori fistuloase. Frunzele
inferioare sunt lucioase pe partea superioara, au petiol lung, sunt bi-tripenat sectate, iar cele superioare
sunt sesile. Florile sunt mici, de culoare alba-verzuie sau galbena si grupate in umbele compuse. Fructul
este o dicariopsa, turtita lateral si prevazut cu coaste subtiri.
Ce recoltam: De la aceast specie se utilizeaz rdcinile i frunzele n scop alimentar, pentru aromatizarea
mncrurilor i seminele care conin uleiuri volatile cu compui
aromatici fenilpropanici.. Toate organele plantei au un miros
caracteristic iar radacinile au gust dulce.
Cultivare: Modul de cultura al acestei specii este asemanator
morcovului. Se cultiva pe soluri fertile, profunde, bine aprovizionate cu
substante nutritive. Se seamana in pragul iernii sau mai rar primavara
timpuriu, uneori chiar "in mustul zapezii". Pentru un hectar sunt
suficiente 5-7 kg samanta care se seamana la 25-37,5 cm intre randuri si
la 1 -2 cm adancime. Este recomandabil ca atat inainte cat si dupa
semanat terenul sa fie tavalugit. Lucrarile de intretinere cuprind prasitul
(sapalugitul) printre randuri precum si plivitul si raritul in rand.
Recoltare: Radacinile se recolteaza cu casmaua iar pe suprafete mari cu ajutorul masinilor de scos cartofi.
Radacinile scoase, se scutura de pamant si se valorifica in stare proaspata. Frunzele, in special cele din
primul an, se recolteaza cu secera. Fructele se recolteaza direct din lan cu combina sau in doua faze
asemanator cu alte plante din aceeasi familie.
Compozitie: Fructele (semintele) contin ulei gras (cca 20%) format din acizi grasi nesaturati (acidul
petroselinic), un heterozid flavonic (apiozidul), ulei volatil (2,5-5%), care contine apiol, miristicina, carburi
terpenice, derivati cumarinici etc. Frunzele contin ulei volatil, in care s-au identificat miristicina, felandren,
terpinolen, cimol si altele. Radacinile contin hidrati de carbon (7%), substante extractive neazotate,
substante minerale, vitamine (B1, B2 si C) si altele.
Actiunea terapeutica: Toate organele acestei plante se utilizeaz n scop medicinal avnd proprieti
antispasmotice, expectorante, stomahice, diuretice, carminative, hipotensive i tonice.
Utilizare: Infuzia de rdcini i semine stimuleaz lactaia i contraciile uterului. Apigenina din aceast
plant reduce inflamaiile i descompune radicalii liberi. Ceaiul este utilizat n tratarea bolilor de prostat,
ficat i splin. Seminele au aciune diuretic i sunt folosite n tratarea gutei, reumatismului i artritei.
Alte utilizri:
Pin
Denumirea stiintifica: PINUS SYLVESTRIS L.
Denumirea populara:Pin, Brad, Brad de munte,
Cuni, Cetin, Chifr, Chifer, Chin, Jolc, Luciu,
Malete, Molete, Molid, Molidv, Pin de munte, Pin
rou, Pin silvestru, Pinel, Pinior, Pinu, Schin, Sihl,
Shl, Soseanca, Tin, Zad, Zead; Conul Pere,
Porci
Familia: Pinaceae
Locatie: Specie eurifit, euriterm, heliofil,
moderat- puternic acidofil, oligotrof, ntlnit n etajul montan sau subalpin din Carpai i Apuseni, uneori
cobornd pn n regiunea colinelor nalte, sporadic n plcuri sau mici masive, pe soluri srace, stnci sau
turbrii.
Descrierea plantei: Arbore 40 (50)m, cu tulpina svelt; scoara formeaz de timpuriu un ritidom subire,
rou-crmiziu ce se exfoliaz n foie; la maturitate ritidomul devine brun-cenuiu i adnc brzdat; lujerii
tineri verzui cu muguri ascuii, nerinoi; frunze aciculare, grupate cte 2, de 4-7 cm lungime, rigide,
drepte sau puin rsucite, verzi-albstrui sau cenuii; conurile femele pendente, ovoidal-conice, de 3-6 cm
lungime, cztoare.
Organe utilizate: Se utilizeaz lemnul, frunzele, mugurii tineri i seva.

Compozitie: Mugurii contin ulei volatil, compus din pinen, felandren, limonen, acetat de bornil etc.,
tanin, alcooli, aldehide, cetone, rezine, vitamina C si altele.
Recoltare: Mugurii, manual, inaintea desfacerii lor (martie-aprilie)

Utilizare: Extractele sunt utilizate pentru tratarea astmului, bronitelor, cistitelor, reumatismului i a gutei.
Extractele din muguri de pin au in coninut ridicat de acid ascorbic i se utilizez n tratarea scorbutului.
Uleiul de pin are aciune antiseptic i antiinflamatoare i este utilizat i ca aromatizant. Se utilizeaz i in
industria parfumurilor.
Medicin uman (popular): rina se preparau alifii pentru rni, bube, umflturi; lujerii tineri fiertura
pentru afeciuni ale cilor respiratorii i n reumatism sau rahitism; cetina bi pentru tratarea
reumatismului, insomniei.
Medicin veternar (popular): catrana (amestecat cu untur, seu, fin de porumb) - se ungea pielea
animalelor mpotriva mutelor columbace.
Industrie: - lemnul este ntrebuinat pentru prepararea "catranei" sau "boazei" cu care se ungeau brcile
sau corbiile, carele sau cruele pentru impermeabilizare.
Apicultur: specie melifer furnizeaz albinelor cules de polen, man, propolis.
Protecia mediului: folosit la mpdurirea terenurilor degradate n bazinele de recepie a torenilor
montani.
Ornamental: cultivat n parcuri, grdini, solitar, n masive sau ca arbore de aliniament.
Intern se foloseste sub forma de infuzie care se prepara dintr-o lingurita muguri uscati si pisati la o cana de
apa, din care se beau 2-3 cani zilnic, caldute si indulcite cu miere. Se poate prepara si un sirop in felul
urmator: peste 100 g muguri zdrobiti se toarna 100 ml alcool de 60 si se lasa la macerat intr-un vas
acoperit timp de 12 ore, agitand vasul din cand in cand. Peste acest amestec se toarna 1/2 I apa clocotita
iar dupa 6 ore se strecoara printr-o panza deasa. Se adauga 640 g zahar, care se dizolva la cald pe baia de
apa, si se completeaza cu apa pana la 1 I. Se pastreaza in sticle mici si se foloseste cate trei lingurite zilnic la
copii si trei linguri la adulti.
Plop negru
Denumirea stiintifica:Populus Nigra L.
Denumirea populara:Plop Negru
Familia:Salicaceae

Locatie: Pretinde mult cldur n timpul verii, rezistnd totodat la ger, de aceea coboar mai jos dect
ceilali plopi. Prezint exigen redus fa de sol, mergnd pe aluviuni i evitnd solurile compacte sau
srturoase. Necesit mult umiditate n sol, chiar inundaii de scurt durat. Ca urmare, se ntlnete n
regiunile joase, prin zvoaie, lunci, depresiuni, poieni umede ; spre deal numai exemplare izolate.
Rspndit n Lunca i Delta Dunrii, precum i n luncile principalelor ruri din ar, n partea dinspre aval a
acestora.

Descriere planta: Planta: Arbore nalt pn la 30 (35) m i diametru pn la 2 m ; tulpina : dreapt, cu
coroan larg, rar, neregulat, cu numeroi lstari lacomi ; scoara : formeaz de timpuriu ritidom
negricios, brzdat adnc ; muguri : ascuii, de la conic-alungii pn la fusiformi, adesea curbai la vrf, lungi
de 2-3 cm, groi de 4-8 mm ; culoare brun-glbuie, la suprafa cu un clei cu miros slab aromatic, fiind
vscoi ; frunze : deltoide (triunghiulare), lungi de 5-10 cm, vrful prelung ascuit, margine serat, glabre,
peiol lung pn la 6 cm, turtit lateral ; fiori : unisexuate, n ameni pendeni - brbteti de 4-6 cm,
femeieti mai lungi - 10-15 cm ; fructe : capsule mici (7-9 mm).

Materie prima: Gemmae Populi - mugurii de plop snt ovoizi nedesfcui, acoperii de bractee, ascuii la
vrf, lucioi, de 1- 2 (3) cm lungime i 4-6 mm grosime. Snt rinoi la interior, de culoare brun-deschis
pn la brun, cu miros plcut, rinos, balsamic, gust amrui aromat. Scoara recoltat de pe ramurile tinere
este mai puin utilizat.

Recoltare: Epoca de recoltare - sfritul lui februarie nceputul lui aprilie, cnd ncep s se umfle mugurii
vegetativi. Deoarece recoltarea direct de pe arbore este mai puin productiv, se urmrete unde se fac
tieri, desprinzndu-se mugurii cu mna direct de pe ramuri.

Pregtirea produsului n vederea prelucrrii : Uscarea se face ct mai repede, pentru a evita desfacerea ; pe
cale natural se face n aer liber, pe rame sau pe rogojini, hrtie, iar artificial la temperaturi pn la 35 (de
asemenea pentru a nu se desface i lipi ntre ei). Indiferent de tipul de uscare se pun ntr-un singur strat,
pentru a nu se lipi. Randament la uscare 2-2,5/1.

Compozitie: - flavone cu efect diuretic, antioxidant si antiinflamator
- taninuri cu actiune astringenta
- saponozide cu actiune diuretica
- ulei volatil cu efect antiseptic
- resine
- ceruri
- glicozide (salicina) cu efect antiinflamator

Actiuni terapeutice: - antiseptic datorita prezentei uleiurilor volatile, in special antiseptic urinar si
respirator; in traditia populara se obisnuia sa se arda ramuri tinere de plop in camerele in care au stat mult
timp cei bolnavi, pentru a le dezinfecta
- cicatrizant
- astringent
- antiinflamator prin flavone si salicina
- analgezic datorita salicinei
- antipiretic
- diaforetic
Podbalul
Denumire stiintifica:Tussilago Farfara
Denumire populara:Podbal, Bruscni, Brustan, Brustur alb
Increngatura:Spermatophyta
Familia:Asteraceae

Caractere morfologice: Plant peren; rizom alb vertical sau orizontal lung
pn la 1 m; tulpina alb, la nflorirea de 5-15 cm, tomentoas; frunzele apar
dup nflorire, scurt sau lung peiolate, limbul frunzei aproape rotund, adnc cordat, lat de pn la 30 cm,
n tineree tomentos pe ambele fee, mai trziu glabru pe faa superioar; antodiile mari, dup nflorire
devin nutante; florile galbene; hipsofilele involucrale uniseriate, lanceolate, verzi sau cu nuane purpurii;
nflorirea martie-mai;fruct achen cilindric, de 4-5 mm lungime, cu papus cu peri multiseriai, simpli, mult
mai lungi dect achena.
Locatie: Specie pioniera,mezofita-mezohigrofita.Vegeteaza pe orice tip de sol, mai ales in zonele de deal si
munte, unde poate fi gasita pe malurile abrupte ale raurilor, pe coaste rapoase si pe locuri cu eroziuni
recente,malul apelor.

Descriere planta: Planta ierboasa perena, care dezvolta in sol un rizom alb, vertical, cilindric, carnos,
acoperit cu solzi, pe care se formeaza stoloni foarte lungi (-2 m) si radacina ramificata. In functie de
anotimp planta are aspect diferit: primavara timpuriu formeaza tulpini florifere si frunze mici solziforme iar
dupa ce acestea se trec de pe rizom se formeaza frunze mai mari. Tulpina are 5-15 cm inaltime, dureaza pe
timpul infloritului, este des paroasa si poarta frunze mici rosietice. Prezint importan rizomul, frunzele,
bobocii florali i sucul extras prin presare. Frunzele sunt rotund-cor- date mai mult sau mai putin
unghiulare, pe margine inegal dintate, lungi de 10-20 cm si la fel de late, glabre pe partea superioara si
paros lanate pe cea inferioara. Frunzele au 5-11 nervuri foarte proeminente, primele din cele secundare
ramificate chiar la baza. Florile sunt grupate in antodii si seamana cu cele de papadie, avand pe margine
flori ligulate galbene iar in centru flori tubuloase. Fructele sunt achene cilindrice prevazute cu papus lung.
infloreste in perioada martie mai.
Ce recoltam: Se recolteaza frunzele - Folium Farfarae - sau florile - Flores Farfarae.A nu se confunda cu
captalanul (Petasltes sp,), care se caracterizeaza prin: rizom orizontal, muchiat si noduros, frunzele si
petiolul acestora sunt acoperite cu peri rigizi si scurti, iar numarul nervurilor principale este de trei.

Compozitiea chimica: Principalii componeni identificai n frunze sunt: fructoz, galactoz, xiloz, mucilagii
(8,2 %), tanin (17 %), acizi uronici i substanele minerale.
Alcaloizi: senkirkin, tussilagin.
Pigmeni: izoquercetin, quercetin.
Acizi grai: acid palmitic, acid miristic, acid tartaric.
Steoli: sitosterol, stigmasterol, taraxasterol.
Triterpene: arnidenediol, faradiol, taraxasterol i alcooli triterpenici (arnidiol)
Mucilagiile pun n libertate prin hidroliz: fructoz, glucoz, galactoz, arabinoz, xiloz i acizi uronici.
n flori s-au identificat urmtorii componeni: glucoz, galactoz, mucilagii (6,9 %), tanin (0,6 %), rutin, acid
galic.
Triterpene: beta-amirin i alcooli triterpenici: arnidiol.
Culoarea florilor este determinat de prezena urmtorilor pigmeni: criptoxantin, lutein, lutein-epoxid,
hiperin.

Revent
Denumire stiintifica: RHEUM RHABARBURUM L. X HYBRIDUM Murray
Denumire populara: Revent
Familia: Polygonaceae

Locatie: Reventul provine din Extremul Orient de unde a fost adus in Europa,
unde se gaseste, ca si la noi in tara numai cultivat. Acesta prefera zonele
unde umiditatea solului si cea atmosferica trebuie sa fie ridicata si se
dezvolta bine pe soluri adanci, fertile si cu continut ridicat in calciu. Poate fi
cultivat in zona subcarpatica si in partea de sud a Podisului Transilvaniei.

Descrierea plantei: Planta ierboasa perena, care formeaza in sol un rizom
napiform, multicapitat, gros (3-6 cm) si de pe care pornesc numeroase
radacini carnoase si groase de 2-5 cm. Tulpina apare, de regula, in doilea an
de cultura, este inalta de 1,5-2,5 m, cilindrica, goala, cu articulatii evidente si
cu manson membranos bine dezvoltat la fiecare nod.

Frunzele, atat cele bazale cat si cele tulpinale sunt cordiforme, palmat-lobate cu cate cinci lobi, fiecare cu
1-2 dinti la Rh. palmatum sau mai multi dinti la Rh. officinale. Marimea limbului frunzelor este de la 20 cm
la cele superioare pana la 1 mia cele bazale. Suprafata frunzelor este aspra si au nervuri proeminente.
Petiolul este semicilindric si gros. Florile sunt mici, colorate in purpuriu inchis si sunt grupate in varful
tulpinelor, in panicule compuse. Fructul este o nucula mica (cca 1 cm), are 3 muchii continuate cu aripi si
este de culoare brun-roscata. infloreste in perioada mai - iunie.

Ce recoltam: Se recolteaza rizomii si radacinile - . Rhizoma Rhei mundatae. Acestea au diferite forme:
cilindrice, conice, rotunde etc. si decorticate sunt de culoare galben-bruna sau galben-bruna-rosietica.
Produsul are miros caracteristic iar gustul este astringent. Mestecat intre dinti scartaie iar saiiva se
coloreaza in galben.

Compozitie: Produsul contine antrachinone libere (crizofanolol, reoemodina, reocrizi- dina si reina) si
heterozidele libere (crizofaneina, glucoemodina, reocrizina si gluco- reina). in radacini se mai gasesc:
substante tanante, acid oxalic si oxalat de calciu, acid galic si cinamic, rezine, substante minerale si altele.


Cultivare: Planta poate fi cultivata numai in afara asolamentului si in zone cu
peste 700 mm precipitatii anual. Avand in vedere ca specia ramane pe acelasi
loc 3-5 ani, aceasta reactioneaza foarte bine la efectul ingrasamintelor. De
aceea se recomanda ca la infiintarea culturii sa se administreze cate 80 kg/ha
fosfor si 40-50 kg/ha potasiu substanta activa sub aratura de baza si 60-70
kg/ha azot primavara timpuriu. in anii urmatori se vor administra cate 40-50
kg/ha fosfor si azot substanta activa. Acolo unde exista, gunoiul de grajd bine
fermentat aplicat in doza de 30-40 kg/ha, poate suplini aportul
ingrasamintelor chimice.
Reventul trebuie cultivat dupa specii care lasa terenul bine aprovizionat cu
substante nutritive (leguminoasele pentru boabe) dar mai ales curat de
buruieni, in special de cele perene.Pregatirea solului incepe cu aratura de
baza care se efectueaza la cel putin 28-30 cm adancime, acesta mentinandu-
se curat de buruieni si bine nivelat prin discuiri repetate.
Inaintea semanatului, patul germinativ se pregateste prin 1-2 discuiri, folosind polidiscul in agregat cu grape
cu colti reglabili si bara nivelatoare. Ultima lucrare inaintea semanatului se va realiza cu ajutorul
combinatorului, iar in cazul unor terenuri afanate se va tavalugi cu tavalugul inelar.
1

Soc
Denumire stiintifica:Sambucus nigra
Denumire populara:Soc, Haler, Hoz, Iboz, scorpat, Soace, Sog usuclu
Increngatura:Spermatophyta
Familia:Caprifoliaceae

Locatie: Specie eutrof, mezofit-mezohigrofit.Planta pretentioasa fata
de conditiile pedoclimatica. Prefera zonele calduroase si solurile fertile,
bogate in humus, afanate, revene. Se dezvolta mai bine la semiumbra si, de aceea, poate fi intalnit in
subarboretele padurilor de deal si campie, dar mai ales in luminisuri sau pe margini de paduri, pe langa
garduri etc.
Descriere planta: Planta este un arbust de talie mare ajungand in inaltime la 4-5 (10) m si care formeaza o
coroana tufoasa rotunjita. Tulpina are scoarta cenusie, cu ritidom crapat pe lujeri sunt specifice lenticele
numeroase, proeminente. Maduva ramurilor este alba. Frunzele sunt opuse, imparipenat compuse, cu 3-7
foliole, lungi de 4-12 cm, eliptice, ascutite la varf pe margine neregulat serate, cu peri pe dosul nervurilor.
Florile sunt grupate in cime umbeliforme, cu 5 ramuri principale, bogat ramificate ia randul lor, cu diametrul
de 12-20 cm. Florile sunt pe tipul 5 si au corola alba-galbuie,placut mirositoare. Fructele sunt drupe
baciforme sferice, de culoare neagra, lucioase, cu suc rosu si au un diametru de 6-8 mm. Fiecare fruct are 3
(mai rar 4-5) samburi turtiti, cu cate o samanta fiecare. infloreste in perioada mai-iunie.
Organe utilizate: Se utilizeaz rdcinile, frunzele, florile i fructele maturate.
Recoltare:Florile se recolteaza atunci cand cele mai multe din acestea sunt deschise. Se taie cu foarfeca
intreaga inflorescenta imediat sub locul de ramificare. Pentru a se pastra culoarea alba-crem, acestea se
aseaza pe rame, site, rogojini intr-un singur rand, cu florile in sus, direct ia soare puternic, sau in poduri
acoperite cu tabla. in aceste conditii florile se usuca in 5-6 ore si, de aceea, ele trebuie separate de pedunculii
care nu sunt inca uscati. Separarea se face prin simpla scuturare sau prin frecare pe site cu ochiuri de 5 mm.
in uscator temperatura de uscare va fi de 35-40C. Fructele se recolteaza, mai tarziu, in septembrie-
octombrie si se procedeaza in acelasi mod ca si la flori. in uscatorul cu aer cald, in cazul fructelor,
temperatura poate ajunge la 50-60C. Randament pentru flori = 5-7:1 (din care procentul de floare este de
cca 60% din total), iar pentru fructe acesta este de 5-6:1.
Compozitia chimica: Ritidoma speciei Sambucus nigra conine: alfa-amirin, beta-sitosterol, acid betulinic,
B-nigrin, acid oleanolic i acid ursolic.
Principalii componeni chimici identificai n frunze sunt: glucide solubile, pectine, lipide, rezine, acizi
fenolici (acid behenic, acid cafeic, acid ferulic, acid shikimic), colin i tanin .
Steroli: campesterol, sitosterol, stigmasterol.
Uleiuri volatile: 1-cafeoil-beta-D-glucozid, 1-feruloil-beta-D-glucozid, alfa-amirin.
Pigmeni flavonoizi: antociani (sambucin = rhamnoglucozid al cianidinei, sambubiozid, sambucianin,
sambunigrin cianidin-3-sambubiozid, cianidin-3-sambubiozid-5-glucozid, flavonoli: quercetin, astragalin) i
flavone.
Vitamine: acid ascorbic, riboflavin, rutin, tianin.
Alcaloizi: coniin.
Triterpene: betulin, cicloartenol, acid ursolic, acid oleanolic.
Hidrocarburi: hentriacontan, heptacozan, hexacozan, heneicozan, nonacozan, octacozan, pentacozan,
triacontan.
Florile de soc au un miros caracteristic determinat de prezena aminelor alifatice (etilamin, izopropilamin,
Strugurii ursului
Denumirea stiintifica: ARCTOSTAPHYLOS UVA-URSI (L.) Sprengel
Denumirea populara: Strugurii ursului, Camninc, Meriorul cinelui,
Porumbeaua ursului, Strbezele, Strbzele roii, Strbezi, Strugurel
Familia: Ericaceae

Caractere morfologice: Plant mic, trtoare, puternic ramificat, lunga de 50-
250 cm; lujerii tineri pubesceni. Frunze alterne, persistente, obovate pn la cuneat obovate, tari,
pieloase, la vrf obtuze sau slab emarginate, glabre, lucitoase, pe fa nchis verzi, inferior verde deschis,
margini ntregi, revolute, fin pubescente. Peiol scurt, fin pubescent. Flori grupate cte 3-12 n raceme
nutante, roietice sau albe. Corola ovoidal-urceolat, la interior proas, cu 5 lobi mici, rsfrni. Fruct bac
sferic, roie lucitoare, de 6-8mm, finoas, cu 5-7 (1-10) semine turtite. nflorire V-VI.

Ecologie si raspandire: Specie oligotrof, moderat acid-neutrofil, xeromezofit-mezofit, mezoterm, rar
n etajul subalpin, prin rariti de pdure.

Organe utilizate: n scop medicinal se utilizeaz frunzele uscate la soare, ce conin arbutin, care prin
hidroliz formeaz compusul activ hidrochinona.

Compozitie chimica: Componenii chimici identificai n organele aeriene ale acestei specii sunt: glucide,
lipide (2,6 %), proteine (11,1 %), acizi organici (acid formic, acid malic, acid citric), 6 20 % tanin (acid
ellagic, acid galic), rezine (ursone), ureide (alantoin), glicozizi fenolici (6 10 % arbutin i metilarbutin),
glicozid flavonic (hiperin), hidrochinone, glucozizi iridoiozi (monotropein) i substanele minerale.
Derivai hidrochinonici: hidrochinone (0,3 0,5 %), metil arbutin, piceozid, glucozide (arbutozid i metil
arbutozid).
Pigmeni: flavonoide (mono i diglicozide ale quercetolului i mircetolului, mircetin, quercetin,
izoquercetin, quercitrin, izoquercitrin), -caroten.
Vitamine: acid ascorbic, niacin, riboflavin, tiamnin.
Steroli: -sitosterol.
Triterpene: lupeol, taraxasterol, acid ursolic, acid oleanolic, uvaol.
Saponine triterpenice: acid betulinic.
Compui fenolici: acid O-protocatehuic, acid chinic, acid p-cumaric i fenilpropanoizi: acid siringic.
Glucozizi: monotropein
Cipollini i Stiles (1992) au constatat c extrasele obinute din fructele maturate au proprieti antifungice
datorate coninutului ridicat de taninuri i saponine. Glucozidul: arbutin, reprezint un antiseptic pentru
cile urinare i are un efect diuretic.

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din frunze ce conin hidrochinon, au proprieti: antiseptice,
hipnotice, tonice, diuretice i previn formarea melaninei.

Utilizare: Sunt cele mai bune antiseptice naturale, folosite pentru tratarea infeciilor urinare, cistitelor i
uretritelor, infeciilor vaginale i herpesului.
Alte utilizri:
Medicina uman frunzele sunt astringente, amrui, cu proprieti diuretice i dezinfectante. n afeciuni
ale rinichilor, cistite, ca surogat de tutun.
Tinctorial ramurile i frunzele se folosesc pentru tbcitul pieilor, crora le imprim o culoare brun sau
neagr.

Cultivare: Planta necesit soluri calcaroase, umede, bine dreante, de plin soare sau semiumbrite. Tolreaz
umbra, dar n astfel de condiii plantele produc mai puine fructe. Este adesea un indicator al solurilor

Tei
Denumirea stiintifica: Tilia species
Denumirea popular:Tei
Familia: Tiliaceae

T. tomentosa Mnch. ; Tei argintiu ; Fr. : Tilleul argente
T. cordata Mill. ; Tei pucios ; Fr.: Tilleul petites f euilles
T. platyphyllos Scop. ; Tei cu frunza mare : Fr.: Tilleul grandes feuilles

Caractere de
recunoatere
T. tomentosa T. cordata T. platyphyllos
Aspect - Arbore pn la 30 m,
cu coroana deas i
ramuri ndreptate n
sus
- Arbore pn la 20 m (cel
mai scund dintre speciile de
la noi)
- Arbore pn la 30 - 40
m (cel mai nalt tei de la
noi) coroan cu ramuri
groase, dar rar
Tulpina
Scoara
- dreapt, bine curat de ramuri la baz.
- cenuie, rmne neted pn la 20 - 30 ani, dup care se formeaz ritidom cu
crpturi nguste longitudinale, distanate ntre ele
Mugurii - ovoizi, cu 2 solzi
proi aproape egali
- Ovoizi, glabri, cu 2 solzi
glabri, uneori se observ i
vrful celui de al treilea solz;
cel inferior depete
jumtatea mugurelul
- Ovoizi-acui, cu 3 solzi;
cel inferior nu ajunge la
jumtatea mugurelui
Frunzele - Cordiforme, de 5-10
cm lungime, cu
vrful brusc ascuit,
pe fa verde-nchis, pe
dos cenuii pn la
argintii cu peri stelai
ntreaga suprafa
- Cele mai mici (3-7 cm),
cordate, marginea acut
serat; pe dos snt verzi-
albstrui cu smocuri de
peri ruginii la subsuoara
nervurilor, n rest glabre;
nervurile de ordinul III
neproeminent reticulate
Mari de 6-12 (15) cm,
baz asimetric, peri
simpli albicioi pe
ambele fee, mai
evideni la subsuoara
nervurilor; faa
inferioar verde deschis;
nervurile de ordinul III
proeminente
Florile - Cte 5-10 n cime
pendente, mai scurte
dect lungimea bracteei
acoperit i ea cu peri
stelai; n afara celor
5 petale galbene mai
apar 5-11 staminodii
subiri (din stamine
sterile)
- Mici, n cime orizontale
cte 3 - 16; pedunculul
cimei pornete din
mijlocul unei bractee glabre
n form de limb, lung ct
inflorescena i lat de 1 -
3 cm; are 5 petale galbene
- Mai mari dar mai
puine ntr-o cim
pendent; bracteea
glabr mult mai scurt
dect inflorescena are 5
petale
Fructul - Achen tomentoas
ovoid de 5 - 7 mm
lungime, neted sau cu
coaste puin evidente
- Achen globuloas glabr de
4 - 6 mm, neted sau slab
muchiat
- Achen globuloas
glabr cu vrf apiculat,
pn la 10 mm, cu 5
coaste
nflorire: - Cel mai tardiv (iulie) - A doua jumtate a lui
iunie - nceputul lui iulie
nflorete primul,
ncepnd din prima
jumtate a lunii iunie

Materia prim: Inflorescenele cu sau fr bractee recoltate la nceputul nfloririi de la cele trei specii.
Florile speciei T. tomentosa, n numr de 5-10 (15) snt mai scurte dect bracteele. Bracteele snt sesile sau
Zamosita
Denumire stiintifica:Hibicuc trionum
Denumirea populra:Zamosita, Brnc, Buruian ce se nvrtete dup soare,
Bamie beicoas, Bomb beicoas, Bomb de cmp, Cavan, Ciulin, Cucurbeic
mrunt, Floarea ursului, Lubenicioar, Macul cioarei, Nalb mare, Zmoi
beicoas, Zmoia,
Increngatura:Spermatophyta
Familia:Malvaceae.
Locatie: Specie euriterm, xeromezofil-mezofil, frecvent din zona stepei zona pdurilor de stejar pe
ogoare, prin culturi agricole, pe lng drumuri, prin pepiniere, cu deosebire n locuri mai joase de prin
cmpii i vi.
Descrierea plantei: Este o specie ierbacee anuala cu radacina superficiala (10-15 cm), pivotanta si
ramificata. Tulpina erecta, inalta de 10-80 cm, ramificata si aspra datorita perilor rigizi, stelati ce se gasesc
pe toata partea aeriana. Frunzele au petiol lung si sunt de forme diferite: cele inferioare sunt aproape
rotunde, slab lobate, rareori sectate iar cele superioare cu 3-5 segmente oblanceolate, penat fidate si lungi
de pana ia 4-6 cm. Florile sunt mari (cu un diametru de cca 4 cm), solitare, cu caliciul dublu: cel extern
format din 12 lacinii ingust-lineare iar cel intern are cinci sepale si este persistent in jurul fructului. Petalele,
in numar de cinci, sunt colorate in galben-palid si au baza de culoare purpuriu-inchisa. Fructul
este o capsula care se deschide prin cinci valve. infloreste in perioada iunie-septembrie.
Ce recoltam: Se recolteaza toata masa aeriana - Herba Triorti. Produsul are miros caracteristic, asemanator
urzicii, iar gustul este mucilaginos. n scop medicinal se utilizeaz florile acestei specii care conin
antocianidoli, antocianozide i acid hibiscic.
Compozitie: Analiza florilor a evideniat prezena urmtoarelor substane: proteine, lipide, vitamine: acid
ascorbic , tiamina, riboflavin i niacin.
Fructele de zmoi conin: proteine, lipide, celuloz, acid ascorbic, tiamin, riboflavin i niacin.
Frunzele acestei specii conin: proteine, lipide, i celuloz.
Hibiscus syriacus (zmoi de Siria) are florile colorate de cianidin 3-sambubiosid, cianidin 3-glucozid i
delfinidin glicozizi. Dintre glicozizii flavonolilor a fost identificat prezena gossipinei (gossipetin-8-
glucozid), hibiscitrina (hibiscetin-3-glucozid), saponarin (vitexin-7-glucozid), vitexin ramnozid.
Recoltare: Planta se recolteaza la inceputul infloririi, in lunile iunie-august, taindu-se cu secera toata
partea1 de tulpina infrunzita. Uscarea trebuie sa se faca repede, folosind in acest scop podurile acoperite
cu tabla. in uscatoare sau incaperi incalzite temperatura va fi de 40-50C.
Actiunea terapeutica: Extractele obinute din frunzele acestei specii au aciune diuretic, expectorant i
stomahic, extractele din flori au aciune diuretic i stomahic iar cele din scoara de pe rdcini, au efect
hemostatic, vermifug i febrifug.

Utilizare: Medicin uman (popular): planta fiart cu ment i secar, se ddea n tulburri gastrice; se
ntrebuina i pentru tratarea afeciunilor dermatologice ale scalpului; partea aerian sub form de decoct
era folosit pentru splarea furunculilor; plmdit n rachiu, se inea n gur pentru dureri de dini.


Volbura
Denumirea stiintifica:Convolvulus arvensis
Denumirea populara:Volbura, numita si rochita randunicii.
Familia: Convolvulaceae.
Locatie: Specie cu plasticitate ecologica foarte mare, dar fiind cerintele
reduse fata de clima si sol. Se poate gasi din abundenta in zonele de
campie si de deal, unde creste prin culturi, pe terenuri necultivate, incolacindu-se pe tulpinile altor plante.(
specie mezofita, mezotermofita, eutrofa-mezotrofa).
Descriere planta: Planta ierboasa perena, care are in sol un rizom subtire si lung, albicios, ramificat si
numeroase radacini foarte subtiri (filiforme). Tulpina are cinci muchii, tesuturi slabe si de aceea aceasta
este volubila, incolacindu-se pe tulpina altor plante, pe araci, pe garduri etc. Frunzele sunt sagitate, glabre
sau pubescente, dispuse altern, lungi de cca 4 cm si late de 1,5-2 cm, cu marginea intreaga. Florile de
culoare alba, sunt solitare amplasate la axila frunzelor, au peduncul lung si au petale in forma de palnie cu
diametrul de 2-3 cm. Fructele sunt capsule brune, dehiscente si de forma sferica. infloreste in perioada mai-
septembrie.
Ce recoltam: Se recolteaza toata planta, inclusiv portiuni de rizom si radacini - Herba Convolvuli. Produsul
nu are miros caracteristic iar gustul este fad, slab astringent si intepator. n scop medicinal se utilizeza
planta ntreaga, iar n scop tinctorial partea aeriana, recoltata la nflorire.
Compozitie: Produsul contine doua heterozide: convolvulina si jalapina. Convolvulina in mediu hidro-
alcoolic se scindeaza in glucoza, ramnoza si acid convolvulinic. Acesta mai contine tanoizi, substante
minerale, vitamina C si altele.
Recoltare: Momentul optim de recoltare este inceputul infloritului. Recoltatul se face prin smulgerea
plantelor in intregime, inclusiv a rizomilor si radacinilor. Dupa recoltare, produsul se scutura de pamant si
se indeparteaza orice alta impuritate. Uscarea cea mai buna se face pe cale naturala, la umbra - in poduri,
soproane acoperite cu tabla, bine aerate. in uscatoarele cu aer cald temperatura va fi de 40-50C.
Randament = 4-6:1.
Actiunea terapeutica: Extractele obtinute din plantele de volbura au efect colagog, laxativ si diuretic si se
utilizeaza n caz de gripa si pentru tratarea leziunilor.
Utilizare: Pigmentii hidrosolubili extrasi din tesuturile acestei specii se folosesc pentru colorarea lnei n
nuante de galben, brun galbui, kaki deschis, kaki si kaki verzui. Astfel, lna mordata cu sulfat de aluminiu si
potasiu si vopsita n extractul obtinut din plantele proaspete, se coloreaza n galben iar daca se trateaza cu
sulfat de cupru, se obtine culoarea kaki-deschis. Daca se utilizeaza ca mordant bicromatul de potasiu, se
obtine culoarea brun-galbui iar daca se foloseste ca mordant sulfatul de cupru se obtine culoarea kaki
Pentru uzul intern, produsul are o actiune purgativa mai putin iritanta comparativ cu alte preparate si
aceasta se datoreste rezinelor si produsilor de scindare mentionati. De asemenea mareste secretia biliara,
influentand favorabil activitatea ficatului. Extern, se foloseste sub forma de cataplasme in tratamentul
furunculozelor si abceselor. Se intrebuinteaza sub forma de infuzie, care se prepara din 2 lingurite produs
maruntit la o cana de apa si se bea o cana dimineata pe stomacul gol (ca purgativ). Se poate prepara si o
tinctura din 20 g produs maruntit, macerat 10 zile in 100 ml alcool, din care se iau 2-4 linguri cu 2-4 linguri
sirop sau miere, dimineata pe stomacul gol. Pentru cataplasme, se prepara o infuzie din 50 g planta
maruntita la un I apa.
Preparare: - o lingurita de planta maruntita bine se amesteca cu miere si se ia dimineata nainte de masa.
Se foloseste pentru oprirea tusei lundu-se cte o lingurita la nevoie sau ca tratament la diferite afectiuni
biliare cte 3 lingurite pe zi.
-2 lingurite de planta se vor pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere apoi pentru 10 minute. Se va strecura
si se consuma nainte de mese cte un ceai, sau doar seara nainte de culcare.
-Tinctura- din 50 g de planta maruntita care se va pune n 250 ml alcool alimentar de 70 . Se va tine timp
de 15 zile, timp n care se va agita des. Se va strecura apoi si se va lua cte o lingurita diluata n 50 ml apa n
care se poate pune si miere.
-Frunze proaspete se plica pe rani, abcese sau alte afectiuni dermatologice.
Albastreaua
Denumirea stiintifica: CENTAUREA CYANUS L.
Denumirea populara: Albastrita, floarea griului, floarea paiului, ghioc,
corobatica, vinetele, zglavoc.
Familia: Asteraceae

Caractere morfologice: Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina erecta,
muchiata, simpla sau slab ramificata; frunzele liniar-lanceolate, cele
superioare ntregi, cele inferioare penat divizate; antodiile cilindrice, ovoidale;
hipsofilele involucrale nestriate sau usor striate, dispers lanate, cele interne
cu vrful liliachiu, dintat, iar cele interne cu apendicul triunghiular, brun-
negricios la baza si brun argintiu la vrf; florile tubuloase violacee iar cele ligulate albastre, mai rar albe sau
roze; nflorirea iunie-august; fructul achena, de 3 mm lungime, puberula, cu papus biseriat.

Ecologie si raspandire: Buruiana comuna, originara din sudul Europei. Creste spontan pe marginea
drumurilor, prin semanaturi, in special in cele de cereale paioase (griu, orz, secara), dar si in locuri aride,
pietroase si sarace (nefertile).
Organe utilizate: Produs vegetal utilizat n terapeutica flores.

Compozitia chimica: poliene (centaur X), poliene (centaur Y); substane amare: centaurina (cnicina); un
glicozid: cicorina, mucilagii, tanin, un antocian glicozidic: cianina, antocianidine, sruri
de potasiu i mangan.
-Substanele active importante: centaurina, pelargonin, cianin, tanin.

Actiunea terapeutica: Antiinflamatoare, antimicrobiana, diuretica, hipoglicemianta, calmante, hidratante,
astringente, antiinflamatoare, bacteriostatice, emoliente.

Importanta: Medicinala, melifera

Utilizare: Este folosita n afectiuni oculare (conjunctivite, blefarite) si renale (cistite, nefrite, pielonefrite,
pielocistite).
n medicina umana, populara - florile crude se foloseau la taieturi n timpul secerisului, cu decoctul din flori
se faceau spalaturi pentru dureri de ochi, infuzia din flori era indicata contra racelilor iar radacina se folosea
contra bolilor de piele.

Cultivare: Albastrita reuseste pe soluri obisnute de gradina, pefernd solul fertil bine drenat si o pozitie
nsorita. Prezinta toleranta fata de solurile uscate, cu fertilitate redusa si alcaline. Plantele stabilizate sunt
tolerante la seceta. Dupa unii specialisti este considerata o planta asociata potrivita n cantitati mici pentru
culturile de cereale. Se seamana n martie n sera, la momentul potrivit se repica n vase individuale si
plantarea afara se efectueaza n mai. Semanatul se poate face si in situ n cursul lunii aprilie, ori n zonele
unde iernile nu sunt prea reci se seamana n septembrie, iar plantele obtinute sunt mai viguroase si
nfloresc mai devreme.

Recoltare: Se recolteaza numai florile albastre, inaintea deschderii complete. Se usuca natural sau in
uscatorii, la temperaturi ce nu trec de 40C. Randamentul de uscare este de 3-4 kg inflorescente proaspete
cu receptacul pentru 1 kg inflorescente uscate, iar din 4-5 kg flori tubulare proaspete (fara receptacul) se
obtin 1 kg flori uscate.

Alun
Denumirea stiintifica: CORYLUS AVELLANA L.
Denumirea populara: Alun, Alunar, alunas, Alunel, Fundici, Rnza
(amentii masculi), Tufa
Familia: Corylaceae

Caractere morfologice: Arbust ce poate alunge pna la 6 m naltime;
lujerii anuali galben-cenusii, cu lenticele alungite, albicioase, sunt
acoperiti de peri glandulosi, rosiatici; muguri ovoizi sau sferici, protejati
de solzi verzi-galbui prevazuti cu peri mici si rari; frunzele mari (12 cm
lungime/ 9 cm latime) sunt orbicular-ovate, cu vrful brusc ascutit si
dublu serate pa margine; florile unisexuate sunt dispuse pe aceeasi planta: cele barbatesti grupate n
amenti simpli sunt lipsite de nvelis floral, iar cele femeiesti, gupate cte 2-4 sunt protejate de nvelis floral
si o cupa formata de bractee, ce se pastreaza si pe fruct; nflorirea are loc n lunile II-IV; fructele achene.

Ecologie si raspandire: Specie eutrofa-mezotrofa, mezo-mezohigrofita, helsciadofila; specie pioniera,
reprezentata n toata zona forestiera, din zona nemorala pna n etajul fagului n zavoaie, margini de
paduri, pe soluri revene; urca pna la 1308 m alt. n Carpatii Nordici, 1160 m n Carpatii Orientali, 1412 m n
cei Meridionali si pna la 1432 m n Muntii Apuseni.

Organe utilizate: Partea utilizata n terapeutica frunze, fructe, ulei gras obtinut din fructe.

Compozitia chimica: : Frunzele contin polifenoli ca miricetina, leucoantociani, acizi (cafeic, clorogenic),
flavonoide ca miricitrina, cvercitrina, betulina, ulei volatil, zaharuri etc.

Actiunea terapeutica: Frunzele au actiune: capilaroprotectoare, antibacteriana, cicatrizanta.

Importanta: Melifera

Utilizare: Frunzele (medicina traditionala) se utilizeaza n caz de insuficienta venoasa, hemoroizi, diaree,
orofaringite.
Fructele: n alimentatie; extractia uleiului gras
Uleiul poate substitui uleiul de migdale n preparate cosmetice si dermatologice, avnd o compozitie
chimica similara.
Alte utilizari:
Alunele prezinta mportanta n alimentatie datorita valorii alimentare mari (2.900 kJ/ 100 g), a continutului
ridicat de substante minerale (2,44 %), aminoacizi si tocoferol.
Utilizari casnice: lemnul usor si elastic, folosit pentru cozi de unelte ca si pentru alte obiecte casnice sau de
uz personal bte, fluiere, furci de tors; cu ramurile despicate se cercuiau vasele de lemn si peretii cadelor
din lemn; din nuiele se faceau cosuri;
Medicina umana (populara): cu nuiele de alun verde ncinse n spuza sau cu seva iesita din ele cnd erau
puse pe foc se tratau negii sau alte afectiuni ale pielii; din amentii barbatesti se facea ceai ce se administra
n bolile de piept; copiilor slabi, pentru a se ntari li se faceau bai de alun, iar cu alunele arse si muc de
lumnare de seu se ungeau pe la sprncene ca sa le creasca mari si negre.
Vopsitorie: - Coaja si frunzele.
Obiceiuri, traditii: steagul calusarilor se face dintr-o prajina de alun; betele de alun erau folosite si n diferite
obiceiuri de nunta sau la urat; din surcele de alun se faceau focuri pentru morti numite focurele sau
luminuse; se considera ca ramurile de alun au o putere supranaturala mai ales asupra serpilor sau spiritelor
necurate si erau folosite n tot felul de descntece.


Angelica
Denumirea stiintifica: ANGELICA ARCHANGELICA L.
Denumirea populara: Angelica, Aglic, Angelic slbatic, Angelin,
Anghelic, Anghelic slbatic, Anghilic, Antonic, Bucinis, Cucut mare
Familia: Apiaceae

Caractere morfologice: Plant erbacee bisanual pn la peren, cu rizom
gros, napiform, la interior cu un suc glbui; tulpina robust, nalt de 50
150 (uneori 300; frunzele alterne, de 3 ori penat-sectate, foarte mari (cele
inferioare ajung pn la 90 cm lungime) avnd teaca mare, umflat i
peiolii cilindrici; umbelele compuse sunt mari (8-15 cm n diam.), lung
pedunculate, cu radiile papilos, vilos proase; flori actinomorfe,
hermafrodite, cu petale alb-verzui; nflorete n iulie-august; fructul
mericarpic de tip dicariops cu mericarpii avnd coastele laterale aripate.

Ecologie si raspandire: Specie mezohigrofit higrofit, sporadic n lungul praielor, n turbrii, la margini
de pduri umede, din etajul fagului pn n cel boreal; cultivat ca plant medicinal i legumicol.

Organe utilizate: Se recolteaza rizomul si radacinile - Radix Angelicae. Interiorul rizomului are maduva
stratificata, de culoare alb-galbuie si spongioasa. Produsul are miros aromat, caracteriatic, iar gustul este
aromatic, picant si dulceag-amarui. A nu se confunda cu Angelica silvestris la care radacinile au un miros
neplacut

Compozitia chimica: Radacinile si rizomii contin ulei volatil (0,5-1%) alcatuit din felandren, furanocumarine
si derivati cumarinici (ostol, ostenol, angelicina), acid angelic, gume, ceruri, tanin, substante amare,
amidon, fructoza, galactoza, zaharoza etc.

Actiunea terapeutica: Sedativ SNC (angelicina are o aciune sedativ asemntoare clordiazepoxidului -
N.R. Farensworth, G.A. Cordell, 1976), antispastic = antispasmodic (demonstat pe intestin i trahee
izolate de la cobai M. Reiter, W. Brandt, 1985), carminativ, anticoagulant prin reducerea agregrii
plachetare (A.M. Zobel, S.A. Brow, 1991), stimulent a secreiilor glandelor exocrine (mucice, gastrice,
hepatobiliare i pancreatice) expectorant, orexigen, coleretic-colagog, antiinflamatoare frunze,
rdcini i ulei volatil; tonic i carminativ n doze foarte mari uleiul volatil din fructe; vasodilatatoare
coronarian frunze, rdcini i uleiuri volatile (prin efectul vasodilatator i antagonismul
furanocumarinelor fa de canalele de calciu W.C.Evans), stimuleaz circulaia sanguin periferic
datorit proprietilor vasodilatatoare i anticoagulante (reduce efectele arteritei); antibacterian,
antifungic; frunzele sunt diuretice i diaforetice (afirmaie ne fondat tiinific).

Importanta: Medicinala, melifera

Utilizare: Afeciuni digestive (anorexii, indigestii, dispepsii, enterocolite spasmodice, aerocolie, colecistite),
respiratorii (bronite cronice), circulatorii (arterite), locomotorii (artroze), genitourinare i endocrine
(cistite, sindrom menstrual antispastic uterin i sedativ), neuropsihice (anxietate, labilitate nervoas,
tulburri ale somnului, insomnii).
Uleiul volatil obinut prin distilarea cu vapori de ap a rdcinilor intr n compoziia unor produse
cosmetice (parfumuri, loiuni, creme, spunuri). Uleiurile volatile extrase din fructe i din rdcini se
folosesc la aromatizarea unor buturi de culoare verde foarte intens (lichioruri, vermuturi) deoarece uleiul
volatil iniial incolor, cu timpul devine verde.
Alte utilizri:
Uleiurile volatile extrase din rdcini sunt folosite i n industrie parfumurilor iar cele extrase din organele
aeriene i fructe, n industria spunurillor. Compuii amari din aceast plant sunt folosii n industria
Anghinarea
Denumirea stiintifica: CYNARA SCOLYMUS L.
Denumirea populara: Anghinare
Familia: Asteraceae

Caractere morfologica: Planta anuala; radacina puternica, profunda, rizom
bine dezvoltat; tulpina nalta de pna la 2 m, puternic ramificata , cu peri
desi, moi; frunzele bazale n rozeta, mari, pna la 1-1,2 m lungime, cu petiol
puternic si nervura mediana ngrosata, frunzele tulpinale alterne, penat
fidate sau sectate, fata superioara verde deschis si cea inferioara cu peri lungi, desi, albi-cenusii terminate
ntr-un vrf spinos; antodii mari , globuloase de 4-5 cm n diametru, florile rosii violacee; hipsofilele
involucrale imbricate, carnoase, cu vrf acut, fara spini; nflorirea iunie-august; fruct achena, usor turtita
lateral, cenusie-bruna.

Ecologie si raspandire: Specie originara din zona mediteraneeana, in special sudul Spaniei, Italiei, Frantei si
Nordul Marocului, unde este cultivata pe scara larga ca planta legumicola, in tara noastra se cultiva mai ales
in zona sudica, in mod deosebit, ca planta medicinala.

Organe utilizate: Se utilizeaza frunzele - Folium Cynarae, lipsite de peri pe partea superioara (glabre),
foarte paroase pe partea inferioara (tomentoase), bi-tri-penat- partite, cu lobi neregulati, terminati uneori
cu spini, fara miros specific, cu gust foarte amar.

Compozitie chimica: Frunzele sunt bogate in cinarina (1,6-2,0%), polifenoli si flavone (0,4-0,5%), contin un
principiu amar numit cinaropicrina, glicozide, mucilagii, tanin, pectine, acizi si saruri minerale, in special de
potasiu si magneziu.

Actiunea terapeutica: Coleretica, colagoga, hepatoprotectoare (datorita derivatilor cafeici), tonic amara
(cinaropicrina si derivati), scade concentratia lipidelor totale si a colesterolului (cinarina), diuretica
(flavone), antialergica prin inhibarea complementului seric (cinarina), febrifuga, bacteriostatica fata de
Salmonella, Staphylococcus si Proteus.

Importanta: Medicinala,melifera, medicina, populara

Utilizare: Insuficiente hepatice si renale, alergii pe fond hepatic, hipercolesterolemie, hiperlipidemie,
obezitate, ateroscleroza, reumatism.
Alte utilizari:
Medicina umana, populara foloseste pentru uz intern frunzele, sub forma de infuzie pentru afectiuni
hepatice, ale splinei, boli ale intestinului gros, colite, scaderea colesterolului, dischinezia biliara.
Medicina veterinara foloseste aceasta specie pentru tratamente de uz intern n caz de anorexie, stari
febrile, afectiuni cronice hepatice, insuficienta biliara.
n alimentatie se folosesc inflorescentele nainte de nflorire. Valoarea energetica a tesuturilor comestibile a
acestei specii este de 167 kJ/ 100 g.
n apicultura este importanta ca specie melifera.
Mossi si Echeverrigaray (1999) auconstatat ca extractele alcoolice din aceasta specie n concentratie de 5
mg/ ml au inhibat cresterea bacteriilor: Staphylococcus aureus, Bacillus cereus si Bacillus subtilis.

Contraindicatii: Persoane alergice la plante din familia Asteraceae; obstructii biliare.

Cultivare: Anghinarea creste bine pe soluri nisipoase, profunde, bine dreate, bogate n humus si fertilizate
cu cantitati mari de grasaminte organice si chimice. Este sensibila la temperaturi sub 0
o
C si ca urmare
necesita protejarea n cursul iernii cu diferite materiale. Nu suporta nici temperaturi excesive de peste
Ardeiul
Denumirea stiintifica: CAPSICUM ANNUUM L.
Denumirea populara: Ardei, Ardei gras, Ardei iute, Ardei
lung, Ardei rosu, Besica, Boia, Chiparca, Chiparus, Chiper
chiperat, Chiper de cel dulce, Chiper iute, Chiper lung,
Paprica, Piparca, Piper turcesc, Piper rosu, Poprica, Popivnic,
Tiper amar, Tiper dulce
Familia: Soolanaceae

Caractere morfologica: Planta anuala cu sistem radicular pivotant, cu tulpina cilindrica de 30-60 (-80 cm)
inaltime, ramificata, lipsita de perisori. Frunzele sunt alterne, simple, lanceolat-ovate, cu petiol lung, usor
sinuate sau netede, cu varf acuminat. Florile sunt solitare sau cate 2-3 asezate in punctul de ramificare a
tulpinei, nutante sau scurt pedicelate, formate din caliciu 5-7 dintat, corola rotunda de 5-10 mm in
diametru, alba-galbui, rar altfel colorata (rosu sau violet), formata dintr-un tub terminat cu 5-7 lobi;
stamine 5 cu antere violete. Fructul este o baca, goala, conica sau alungit conica , lunga de 5-12 (-15) cm, cu
pereti grosi de pana la 4 mm, cu pericarp pielos, lucios, rosu de diferite nuante. Semintele sunt albe-galbui,
plate si reniforme. infloreste in perioada iunie - septembrie.

Ecologie si raspandire: Originar din America tropicala (Mexic, Brazilia), se cultiva sub forma de numeroase
varietati, pe toate continentele ca planta alimentara si condimentara, fiind foarte pretentios fata de
temperatura (optim 25-30C), de umiditate si gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive.

Organe utilizate: Produsul utilizat n terapeutica fructus. n scop medicinal se utilizeaza fructele maturate si
deshidratate de Capsicum annuum L. var. minimum (Miller) Heiser si cele ale varietatii Capsicum frutescens
L. care au un continut minim de 0,4 % capsaicinoide, exprimate ca si capsaicina.

Compozitie chimica: - glucoza, fructoza, zaharoza, amidon, pectine, lipide, carotenoide, bogat in vitamina A
si mai ales B1, B2, C, E, P, PP, enzime, precum si ulei eteric, alcaloidul capsaicina care este o substanta
iritanta revulsiva in special in cel iute, substante colorate de natura carotenoidica (capsorubina, capsantina,
zeaxantina, luteina, criptoxantina si urme de beta- carorotena) substante minerale.

Actiunea terapeutica: Vasodilatatoare (locala) cu antrenarea unor tulburari nervoase locale.Irita puternic
mucoasele si produce arsuri dureroase. n doze mici produsul poate fi folosit pentru cresterea secretiei
gastrice si a peristaltismului intestinal (administrare orala).

Importanta: Alimentara, aromatica si condimentara.

Utilizare: Algii musculare (urmari ale unor elongatii la nivelul umarului si coloanei vertebrale) si
reumatismale, herpes, zona Zoster (la adulti si adolescenti).
Alimentatie - fructele se consuma n stare cruda, gatite, murate sau sub forma de boia .
Industrie - fructele se folosesc pentru obtinerea conservelor;
Medicina, umana, populara - uz intern - fructele vitaminizeaza organismul , cele de -ardei iute, n doze mici,
ajuta la digestie, scad presiunea arteriala, uz extern - combaterea oboselii corzilor vocale, combaterea
reumatismului si a degeraturilor, a anginei.
Cosmetica - combaterea alopeciei (cheliei).

Contraindicatii: Rani si sensibilitate la preparate pe baza de capsaicina (la aplicatii externe), gastrite, ulcere
gastro- duodenale (pentru consumul intern), evitarea contactului cu mucoasele, n special ochii.


Armurariul
Denumirea stiintifica: SILYBUM MARIANUM (L.) Gaertner
Denumirea populara: Armurariu, Arginic de grdin, Armurar,
Armurare, Armurarie, Buruiana armurrii, Buruian de armurare,
Crpunic, Scai, Scaiul Sf Marii, Scai pestri
Familia: Asteraceae

Caractere morfologica: Planta ierboasa, anuala cu radacina fusiforma,
profunda, tulpina erecta, inalta de 60-150 cm, ramificata, cu santuri
longitudinale, acoperita cu peri moi si scurti. Frunzele sunt ovate, lungi de 8-15 cm, alterne, glabre, patate
cu alb, nervurile se prelungesc cu cate un ghimpe mai lung, intre care se gasesc numerosi ghimpi mai scurti;
fara petiol, prinse direct de tulpina printr-un guleras care o inconjoara (amplexicaule). Florile sunt rosii,
grupate in antodii cu diametrul de 4-5 cm, hermafrodite, tubulare, stamine cu filament concrescut in partea
inferioara, receptacol carnos, involucrul care acopera antodiile este format din foliole tari, terminate cu un
spin viguros, lung de 1 -2 cm. Fructul este achena, aproape cilindrica, prevazuta cu papus alb. infloreste in
perioada iunie-septembrie

Ecologie si raspandire: Creste spontan in regiunea mediteraneana pana in Asia Centrala, ia noi fiind numai
in cultura, desi poate fi gasit si in flora spontana, fapt datorat scuturarii foarte usoare a semintelor si
imprastierii, prin vant, la distante foarte mari. Zonele favorabile de cultura sunt situate in campiile
Baraganului, Burnazului, Dobrogei, Olteniei si Timisului.

Organe utilizate: Fructele - Fructus Cardui Marianus-sunt achene lungi de 6-8 mm, netede, lucioase,
colorate de la galben-brun pana la brun-negru, cu pete mici mai inchise, cu inel galbui la varf, lipsite de
miros si gust caracteristic.

Compozitie chimica: Principalii componeni identificai n organele aeriene ale acestei plane sunt: lipide
(5,8 %), proteine (14,3 %), uleiurile volatile, histamin, lignani flavonici: silimarin, dehidrosilimarin, silibin
(C25H22O10, izosilibin, dihidrosilibin, dehidrosilicristin), acizi grai (acid linoleic, acid linolenic, acid palmitic,
acid stearic, acid behenic, acid arahidic), pigmeni (silidianin, beta-caroten).
Fructele conin: proteine (2030 %), lipide (1630 %) n care predomin acidul oleic i linoleic, alcool
dehidroconiferilic, histamin, tiramin, compui flavonoizi (apigenin, campferol, quercetin, crizoeriol,
eriodictiol), lignani (taxifolin- C15H12O7), amine (tiramin).
Steroli: campesterol, stigmasterol, colesterol i sitosterol.
Lignani flavonici: silimarin, care are trei componeni principali: silibin, silicristin i silidianin.

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din din ntreaga plant, care conin silimarin, au proprieti
hepatoprotectoare, tonice, diuretice, emenagoge i stimulente.

Importanta: Medicinala

Utilizare: Silimarina este puin solubil n ap, fapt pentru care extractele apoase sunt ineficace. Silibina i
silicristina stimuleaz refacerea ficatului, formarea ribozomilor i prin aceasta stimuleaz sinteza
proteinelor. Concentractele sunt utilizate n caz de hipotensiune, hepatite, ciroze i pentru stimularea
apetitului.
Armurariul este un antitoxic redutabil, ajutnd organismul s reziste celor mai puternice otrvuri, de la
ciupercile toxice, pn la gazele industriale sau metalele grele. Principiile active din fructe, n special
silimarina, dau proprieti hepatoprotectoare dar i diuretice, antioxidante, tonic-cardiace i hipertensive.
Ceaiul de armurariu nu este recomandat deoarece flavonoidele din compoziia se degradeaz puternic n
contact cu apa clocotit. Din acest motiv, formele de administrare preferabile sunt: pulberea, extractul
hidroalcoolic (tinctura), infuzia combinata, cataplasma.

Arnica
Denumirea stiintifica: ARNICA MONTANA L.
Denumirea populara: Arnic, carul pdurilor, Carul znelor, Ciud,
Cujd, Iarba soarelui, Podbal, Podbal de munte, Roit, Tabacu
cmpului, a oilor
Familia: Asteraceae

Caractere morfologica: Planta ierboasa perena; radacinile numeroase
sunt fibroase si pornesc de pe rizom, care este de forma cilindrica,
avand o pozitie oblica sau orizontala, de culoare brun-roscata, lung de
8-10 cm, gros de 3-5 mm si ramificat. Tulpina ierboasa, inalta de
maximum 60 cm, uneori putin ramificata, acoperita de peri tectori si glandulosi si se termina cu o
inflorescenta. Frunzele care alcatuiesc rozeta bazilara, in numar de 5-7 (10) sunt ovate intregi, cu 5-7
nervuri, acoperite cu peri scurti. Pe tulpina formeaza 1-2 perechi de frunze opuse, mai mici decat frunzele
din rozeta. Inflorescenta este capitul, redus ca marime si are la exterior un involucru format din doua
randuri de bractee. Florile sunt de doua feluri: cele marginale sunt flori femele, ligulate, in numar de 12-20,
iar ligula este de cca 2 cm lungime, terminata cu 3 dinti si brazdata de 7-15 nervuri, culoarea este galben-
portocalie-galben-rosiatica

Ecologie si raspandire: Este ospecie cu plasticitate ecologica mare, fiind intalnita in Europa, Asia si America
de Nord. in tara noastra este raspandita in zona montana si subalpina din tot lantul carpatic, in special in
fanetele si pasunile umede. Cu toate acestea, specia este pe cale de disparitie in multe judete, ca urmare a
conditiilor pedoclimatice, dar in special a exploatarii nerationale a bazinelor din flora spontana.
Florile din centrul capitalului sunt tubuloase si hermafrodite, au corola impartita in cinci dinti, un caliciu
paros in forma de egreta si un androceu format din sinci stamine concrescute. Fructele sunt achene
cenusiu-negre de cca 5 mm lungime si 1 mm grosime, prevazute terminal cu un papus galben lung de cca 8
mm. infloreste in august.

Organe utilizate: Se utilizeaza inflorescentele intregi - Flores Arnicae -care reprezinta capitule cu receptacul
plan, usor convex, cu diametru de cca 1 cm. De retinut faptul ca arnica se deosebeste de celelalte plante
asemanatoare (Doronicum austriacum si Doronicum hungaricum) prin faptul ca este singura specie care are
frunzele tulpinale opuse si nu alterne. se utilizeaz rizomul i rdcinile recoltate n luna septembrie,
frunzele uscate i florile recoltate nainte de supramaturare, care conin lactone sesquiterpenice i uleiuri
volatile cu monoterpene aromatice.

Compozitie chimica: n rizomul i rdcinile acestei plante sunt: fructoz (2,5 %), zaharoz (1,0 %), inulin
(9 12 %), uleiuri volatile (0,05 0,12 %), acizi alifatici monobazici (acid angelic), taninuri catehinice (2,3 %),
acid lactic, acid izobutiric, acid succinic, acid formic, acid fumaric, triterpene (taraxasterol) i mucilagii.
Frunzele acestei specii conin esteri ai lactonelor (arnicolid A D) i lactone (arnifolin i helenalin).
Florile de Arnica conin: fitosteroli, rini, taninuri, acizi organici (acid malic), acizi fenolici (acid clorogenic,
acid cafeic), trimetilamin, ceruri i gome.
S-au mai determinat:
Lactonele de tip helenanolid reprezentate de helenalin, derivaii esterici ai acesteia (11, 13-
dihidrohelenalin) i lactone sesquiterpenice: arnifolin.
Pigmeni flavonoizi: isoquercitrin, lutein, luteolin, luteolin-7-monoglucozid, izoquercitozid, quercetin-3-
gluco-galacturonid, astragalin, betulenol, patuletin, spinacetin, hispidulin, quercetin-gluco-galacturonid.
Pigmeni carotenoizi i xantofile: -caroten, criptoxantin, luteoxantin, aureoxantin, eloxantin,
violaxantin, zeaxantin, helenin.
Glucozinolai: gluconasturtina i sinigrozida.
Senevoli: feniletilsenevolul i alilsenevolul.
Cumarine: umbelliferon i scopoletin.6
Bradul
Denumirea stiintifica: ABIES ALBA Mill.
Denumirea populara: Brad, Brdan, Brdior, Brdoi, Brdui, Brdule
Familia: Pinaceae

Caractere morfologica: Arbore de talie mare ajungand uneori pana la 50
m inaltime, cu tulpina verticala, cilindrica, dreapta, ramuri dispuse
orizontal, in verticile etajate regulat, scoarta neteda care apoi odata cu
inaintarea in varsta prezinta solzi poligonali, de culoare cenusiu-verzue.
Frunzele dispuse pe doua siruri, sunt aciculare turtite, care, dupa cadere,
lasa urme circulare. Florile sunt unisexuate, cele femele sunt grupate in
conuri erecte, de forma cilindrica, avand cca 10-20 cm lungime, colorate
in brun-rosietic, iar cele mascule sunt asezate in amenti grosi si galbui. infloreste in perioada mai-iunie.

Ecologie si raspandire: Specie arboricola din etajul montan, raspandit la limita dintre fag si molid, uneori
crescand in amestec cu acestia sau formand paduri fara alte specii (bradete). Se dezvolta bine pe versantii
cu umiditate mai mare, pe soluri brune de padure, profunde, intre 600-1300 m altitudine.

Organe utilizate: Pentru obtinerea de ulei se utilizeaza cetina de brad formata din ramuri de pana la 20-40
cm lungime si 10-15 mm grosime. Frunzele (acele) dispuse pe doua randuri, sunt lungi de cca 2 cm si late de
2-3 mm, de culoare verzi-inchis, pe partea superioara avand o adancitura iar pe cea inferioara doua dungi
albastrui (stomatele), muguri foliari, frunze proaspete i ramuri din care se extrage uleiul volatil, i rin
proaspt (oleo-rezin) din trunchiul arborilor.

Compozitie chimica: acizi rezinici (alfa si beta pimen), ulei volatil, rezine, principii amare mai ales in muguri
si in acele de brad.Rasina contine rezinetanoli, acizi rezinici, rezine, acizi aromatici, fenoli, etc.

Actiunea terapeutica: Uleiul volatil: antiinflamatoare, antiseptic, expectorant pe mucoasele arborelui
respirator, rubefiant aplicat pe piele. Camfenul, limonenul li alfa-pinenul imprim un puternic efect
expectorant cnd uleiul este administrat sub form de inhalaie.
Rezinele: antiseptic, cicatrizant (= vulnerar), rubefiant (=hiperemiant = revulsiv.).

Importanta: Melifera, tananta, producatoare de lemn

Utilizare: Afeciuni respiratorii (catar respirator, rceli, gripe acute sau pasagere), infecii ale tractului
urinar (cistite, calculoz renal) administrare intern; afeciuni locomotorii (artroze, reumatism) i
neuronale (nevralgii) uz extern.
Medicina veterinar (popular) oile ce urmau s plece la mubnte erau trecute prin fumul unui foc n care
se ardeau cetini de brad, molid , uneori n amestec i cu alte specii (laur, rosmarin).
Tradiii, credine, legende bradul este considerat ca avnd puteri protectoare i de prevestire spunndu-
se c a fost binecuvntat i de aceea este venic verde.
Obiceiuri bradul verde se folosea cnd se ncepea o cas nou, n obiceiurile de nunt sau de
nmormntare.
Fibrele obinute din tulpini, pot fi utilizate ca nlocuitori ai iutei.

Contraindicatii: Astm bronic, spasm bronic, alte boli bronhice constructive, tuse convulsiv; afeciuni
dermice pe suprafee mari (psoriazis). Aplicarea de ulei volatil pe ntreg corpul sau bile cu ulei volatil sunt
contraindicate sau se fac sub directa supraveghere a medicului n maladii infecioase severe, insuficien
cardiac ori hipertensiune.

Branca ursului
Denumirea stiintifica: Heracleum sphondylium.
Denumirea populara: Branca ursului, crucea pamantului.
Familia: Apiaceae (Umbeliferae)

Locatie: Specie comuna in toata tara din zona de campie pana in cea montana, fiind frecventa prin fanete,
tufarisuri, paduri rarite, pe stancarii inerbate etc.
Descrierea plantei: Planta bienala sau perena, care are in sol un rizom gros, galbui, fusiform, ramificat si
inelat. Tulpina inalta de 50-150 (200) cm, erecta, fistuloasa, puternic muchiata, ramificata si paroasa.
Frunzele sunt de forme variate: fie toate nedivizate si numai lobate sau cele bazale intregi si cele tulpinale
penat sectate, fie toate frunzele penat sectate cu 3-5(7) segmente asimetrice in diferite moduri. Frunzele
superioare au vagine ventricoase. Foliolele frunzelor au fata lung si moale sau scurt si aspru paroasa, uneori
glabre. Florile sunt grupate in umbele mari cu diametru pana la 25 cm formate din 15-30 (10-40) radii,
inegale. Florile ce compun umbelulele sunt lung si inegal pedicelate. Petalele sunt albe, verzui, galbui, roze,
purpurii sau albastrui, infloreste in perioada iunie - septembrie.
Ce recoltam: Se recolteaza radacina, frunzele sau fructele (in medicina populara).
Compozitie chimica: Toata planta contine furocumarine (spondilina, heraclenol etc).
Recoltare: Frunzele se recolteaza in timpul infloritului, fructele la coacere, iar radacinile toamna.
Utilizare: Empiric, preparatele din aceasta planta au fost utilizate in epilepsie, hipertensiune sau in
insuficienta renala, utilizari insuficient fundamentate farmacologic. Datorita furocumarinelor, are
proprietati fotosensibilizatoare, iar la unele persoane produce stari alergice (prurit, eruptii etc). Maria
Treben recomanda folosirea compresei cu frunzele acestei plante in tratamentul artrozei, artritei,
cancerului ganglionilor limfatici si a sclerozei in placi.
Mod de preparare:
Se culeg frunze si tulpinile de brnca-ursului, se taie marunt si se introduc ntr-o sticla. Se toarna alcool
rafinat de 38-40 grade si se lasa doua saptamni la loc calduros.
Intern: cte 30 picaturi, de doua ori pe zi, mpreuna cu ceai de cretisoara

Actiuni: Intern: afrodiziac, antiblenoragic, antihisteric, antispastic digestiv, antispastic uterin puternic si cu
actiune rapida, carminativ, hipotensor, reglator al activitatii nervoase, stimulent al activitatii gonadelor,
stimulent al imunitatii locale nespecifice (la nivel renal si genital), tonic digestiv, tonic general, vasodilatator
genital, vasodilatator periferic, vermifug.
Extern: detersiv, rezolutiv.

Indicatii:
Intern: adjuvant n boli venerice (gonoree, sifilis, chlamidya, etc), amenoree, anexita, digestie dificila,
balonari frecvente nsotite de colici, frigiditate, impotenta hormonala si vasculara, insuficienta renala,
mbatrnire prematura, menopauza prematura, metroanexita, stari de oboseala si epuizare ca urmare a
efortului fizic si intelectual exagerat, sterilitate feminina, sterilitate masculina. Extern: antrax (adjuvant),
desclcirea parului, rani purulente, scleroza multipla (adjuvant).

Precautii:
supradozarea acestui remediu din brnca ursului produce reactii de tip alergic, vasodilatatie periferica si
Clin
Denumirea stiintifica: VIBURNUM OPULUS L.
Denumirea populara: Clin, Clocoei, Mlin, Pluc
Familia: Caprifoliaceae

Caractere morfologica: Arbust cu tulpina pana la 4 m inaltime,
cu scoarta de culoare bruna-ce- nusie sau verde-cenusie, cu
lenticele brune si pete albicioase. Frunzele sunt opuse, late,
ovate, tri sau penta lobate cu marginea inegal dintata sau
intreaga. Florile sunt dispuse in cime umbelate, de culoare alba, cu florile marginale sterile si mai mari, iar
cele interioare cu caliciul penta sepal laciniat si mai mari, iar cele interioare cu caliciul penta sepal laciniat si
corola penta lobata. Fructele sunt drupe rosii globuloase. infloreste in perioada mai-iunie.

Ecologie si raspandire: Specie caracteristica terenurilor inundabile, zavoaielor, lacovistilor de pe langa rauri,
fiind o specie iubitoare de umiditate ridicata in sol. Se dezvolta foarte bine in padurile din zona de campie si
de deal (in aninisuri) suportand destul de bine umbrirea.

Organe utilizate: Scoarta - Cortex Viburni- reprezinta fragmente neregulate, tubulare sau plate, cu
suprafata zbarcita, verde-cenusie, cu pete cenusii sau albe si lenticele brune, groase de maximum 2 mm.
Partea interioara este neteda, colorata verde-galbui sau bruna-galbena, cu pete rosietice si striatiuni
longitudinale. Produsul nu are miros iar gustul este amarui astringent. A nu se confunda cu V. larttaria
(darmoz) care creste pe terenuri mai uscate, are frunze ovate, intregi, neiobate, are florile din inflorescenta
uniforme iar fructele la maturitate sunt negre.

Compozitie chimica: Principalii componeni chimici identificai n scoara de pe ramuri sunt: glucidele,
pectinele, proteinele (8,6 %), taninurile (catechine, epicatechine), hidrochinona, rinile, glucozidele, acizii
(acid clorogenic, acid citric, acid malic), antocianii, cumarinele (scopoletin, esculetin), triterpenele (alfa- i
beta-amirin) i acidul baldrianic.
n plante s-a detrminat prezena glicozidellor fenolice (arbutin), alcaloizi (scopolin)
n flori s-a determinat prezena flavonolilor (astragalin) iar n fructe s-a identificat: saponine (paeonisid),
pigmeni (quercetin-glicozid), pectine (5,0 %), taninuri (3,0 %), steroli (beta-sitosterol), acizi fenolici (acid
clorogenic, acid cinamic), triterpene (acid ursolic) i acizi alifatici (acid valerianic).

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din frunze i fructe au proprieti antispasmodice, astringente i
laxative.

Importanta: Medicinala

Utilizare: Extractele din scoar au aciune antispasmodic iar prezena scopoletinei determin aciunea
sedativ asupra uterului, crampelor menstruale, colicilor etc. Relaxarea muscular mbuntete ciculaia
i reduce pesiunea sangvin.Coaja de Clin se folosete n industria de medicamente la prepararea unor
extracte cu aciune calmant i homeostatic. Intern se folosete ca astringent, sedativ sau
antidismenoreic.
Industrie - florile i fructele sunt utilizate n industria farmaceutic;
Medicin, uman, popular - uz intern scoara are aciune sedativ, cardiotonic, astringent;
Medicin veterinar - uz intern tratarea pierderilor de snge;
Apicultur - plant melifer.

Contraindicatii: Fructele sunt otravitoare si nu trebuie ingerate.A nu se administra in sarcina sau alaptare .

Castan(comestibil)
Denumirea stiintifica: CASTANEA SATIVA Miller
Denumirea populara: Castan, Adistin, Aghistin, Aghistina, Castan bun,
Castan, Castaniu, Gastnie, Gastane, Gastane, Ghistina, Gustine
Familia: Fagaceae

Caractere morfologica: Arbore de cca.30 m naltime avnd lujerii anuali + muchiati, brun-roscati sau verzi-
cenusii, cu lenticele proeminente; mugurii sunt ovoizi, ascutiti la vrf si acoperiti cu 3-4 solzi; frunzele
alterne, lanceolate au marginea pronuntat serata si numeroase nervuri secundare paralele, proeminente;
florile unisexuate sunt grupate n inflorescente de tip ament; florile se gasesc de obicei la baza amentilor si
sunt grupate cte 3 ntr-un nvelis spinos; nflorirea are loc n mai-iunie; fructele achene ramn nchise (1-
3) n nvelisul spinos.

Ecologie si raspandire: Specie oligotrofa, moderat acidofila, mezoxerofila, calcifila, subtermofila; cultivata,
originara din regiunea mediteraneana; ntlnita si subspontan n jud. Maramures, Gorj, Mehedinti n locuri
adapostite.

Organe utilizate: Se recolteaza frunzele - Folium Castaneae- in timpul verii. Acestea nu au miros iar gustul
este astringent.

Compozitie chimica: ulei, protide, hidrati de carbon, vitaminele: B1, B2, C, saruri minerale.
Frunzele: tanin, vitamina E, Lemnul taninuri cathehice, castalina, castalgina, vascalina, vescalgina, alcool
triterpenic, acizi, saruri minerale.

Actiunea terapeutica: Actiune farmacologica: se folosesc fructele coapte fara coaja care sunt un antiseptic
pentru tubul digestiv, antianemic, energetic, remineralizant, tonic nervos si muscular. Continutul in sulf
este mic, insa datorita faptului ca are sulf ajuta la dezinfectie si la refacerea oaselor, mai ales ca are in
componenta si fosfor care ajuta la osificare. Magneziul pe care-l contine ajuta si el foarte mult atat la
sistemul osos cat si intregului organism. Potasiul ajuta inima si vasele de sange. Se cunoaste actiunea
acestui fruct mai ales in cazul celor cu afectiuni venoase (varice, etc) Este de mare ajutor tuturor celor care
doresc sa se supraalimenteze si chiar sportivilor si convalescentilor. Fierul pe care-l contine ajuta si la
refacerea sangelui.
Castanele se consuma coapte sau facute piure. Se pot consuma in orice cantitate.
Sunt contraindicate la obezi si diabet.
Se recomanda in: afectiuni coronariene, afectiuni venoase sau arteriale, astenie fizica si psihica, anemie,
batranete, convalescenta, crestere, decalcifiere, depresie, flebite, hemoroizi, osteoporoza,
stomatita,tromboflebita, varice

Importanta: Melifera, alimentara

Utilizare: Tulburari circulatorii periferice, afectiuni respiratorii
de tip brohic.
Castanele sunt importante din punct de vedere alimentar
pentru valoarea lor energetica ridicata (752 - 880 kJ/ 100 g),
pentru continutul ridicat de acid ascorbic si substante
minerale.
Medicina umana (populara): zeama de la castanele (achenele)
fierte era folosita mpotriva degeraturilor la mini si picioare.
Medicina veterinara (populara ): castanele (achenele) uscate,
pisate erau folosite n hrana cailor pentru ngrasarea acestora.
Vopsitorie: - Coaja.
Cernatelul
Tinctura este folosita in dispepsii gastrice, in gingivite, in dureri hemoroidale, hemoragii diferite, ca
antiseptic pentru rani infectate

Cernatelul (Geum urbanum), fam. Rosaceae, numit si: crances,
cuisorita sau ridichioara

Locatie: Planta raspandita in Eurasia, America de Nord si Australia, la
noi des intalnita in locuri umbroase prin padurile umede din zona de
campie si pana in etajul padurilor de fag.

Descrierea plantei: Specie ierboasa, perena; in sol formand un rizom
cilindric, oblic, de pana la 1-2 cm in diametru si 6 cm lungime, pe care
se formeaza numeroase radacini adventive. Tulpina este erecta, subtire,
inalta de 50-100 cm, ramificata, acoperita cu peri aspri. Frunzele
bazilare din rozeta, sunt lung petiolate, compuse din 3-5 lobi, cel din
mijloc fiind mai mare, iar frunzele tulpinale au petiol scurt, 3-lobate,
toate tipurile de frunze sunt dublu serate pe margine.
Floarea se afla in varful tulpinei sau pe ramuri la subsoara frunzelor; au
doua randuri de sepale, petale galbene si numeroase stamine.

Fructele sunt polinucule caracterizate prin remanenta stilului sub forma de croseta indoita la capat.
infloreste in perioada mai-octombrie.

Ce recoltam: Rizomul impreuna cu radacinile - Rhizoma Geum se prezinta sub forma conica
tuberiforma, brun-inchis, cu suprafata striata, acoperita cu numeroase radacini inegale de cca 1-5
cm lungime si 1-2 mm grosime, mai deschise la culoare decat rizomul. Rizomul este fibros, poarta
la un capat urmele petiolului frunzelor, miros slab aromatic, asemanator cu cel de cuisoare
(eugenol), iar gustul este amar si astringent.
Compozitie: Contine tanin in proportie de 10-20%, acizi (galic, elagic), ulei volatil, o heterozida -
geina, substante amare, rezine, glucide, mucilagii etc. Geina - prin hidroliza se dedubleaza in
eugenol (de unde si mirosul de cuisoare) si vicianoza.

Recoltare: Rizomii se recolteaza primavara timpuriu, pana la sfarsitul lunii aprilie sau toamna
tarziu in octombrie - noiembrie, inaintea inghetului, atunci cand acestia au acumulat un procent
maxim de principii active. Pe solurile usoare plantele se smulg usor iar pe cele grele cu ajutorul
casmalei. Rizomii scosi se scutura de pamant si se spala, iar dupa zvantare se aseaza in straturi
subtiri la soare, pentru uscare. Temperatura de uscare nu trebuie sa depaseasca 35C. Randament =
2,5-3:1. Taninul are proprietatea de a reduce secretia mucoaselor, permeabilitatea capilarelor si
membranei celulelor, ceea ce confera produsului caracteristici antidia- retice. Prin eugenolul din
rizom produsul are proprietati antiseptice si calmante.

Utilizare: in fitoterapie, sub diferite forme ca pulbere, infuzie, decoct, tinctura in dispepsii gastrice,
in gingivite, in dureri hemoroidale, hemoragii diferite, ca antiseptic pentru rani infectate. Decoctul
pregatit din 1 -4 g pulbere sau infuzie preparata dintr-o lingurita de produs maruntit la o cana de apa
(2-3 ceaiuri pe zi) se utilizeaza intern cu succes in tratamentul dispepsiilor gastrice, enterocolitei
infectioase sau hemoragii.

Ciuboica cucului
Denumirea stiintifica: PRIMULA VERIS L., P. Officinalis Hill.
Denumirea populara: aglica, aglis, anghelina, calce, cinci clopotei,
ciubotica mica, ciubotele cucului, oglici, talpa gastei, tata caprei,
tata oii, tata vacii, urechiusa ursului, etc.
Familia: Primulaceae

Caractere morfologica: Plant peren, nalt pn la 20 (35) cm, cu
rizom scurt. Frunze ovate sau alungit ovate, foarte variate, la vrf
obtuze, la baz contrase brusc, fr s fie cordate sau atenuate n
peiol, rugoase pe margini, crenate sau ondulate, pe dos proase, uneori tomentoase; peiol aripat. Scapul
mai lung dect frunzele, la vrf cu o umbel multiflor. Corol mirositoare, rareori fr miros, galben
aurie, cu 5 pete portocalii sau cu un inel. Fruct capsul elipsoidal cu perei subiri, semine nchis brune,
verucoase. nflorire IV-V.

Ecologie si raspandire: Frecvent din zona pdurilor de stejar pn n etajul bradului, n pajiti, la margini i
rariti de pduri; specie mezofit, mezotrof.

Organe utilizate: n scop medicinal se utilizeaz rizomii i rdcinile acestei specii, ct i florile.

Compozitie chimica: - radacina si flori saponozid triterpenice 5-10%, (acid primulic, primulozida),
heterozide ca: primverina (primverozida) si primulavrozida, ulei volatil 0,10- 0,25, amidon, enzime, o
substanta iritanta. Acidul primulic prin hidroliza da un aglicon de natura terpenica, numit primulagenina A.
Primulaverozida si primverozida, aglicon, derivati ai acidului salicilic, imprimand mirosul specific. Vitamina C
:i flavonozide.

Actiunea terapeutica: Extractele au aciune emetic, expectorant, sedativ, diuretic, antireumatic,
sudorific, calmant, cicatrizant i hemostatic. - fluidifica secretiile bronhice, emolient, expectorant,
antispastic, sedativ, sudorific, decongestionant, cicatrizant, hemostatic, regleaza si curata sistemul venos.
Are rol dilatator pentru vene. La unele persoane pot apare reactii de intoleranta manifestate prin alergii.

Mod de preparare si administrare: 2 lingurite de planta maruntita se va pune la 250 ml apa clocotita. Se
va lasa timp de 15 minute acoperit apoi se va consuma de 3 ori pe zi cate o cana.
-Decoct din 1 lingurita de radacina care se va pune la 250 ml apa. Se va fierbe timp de 5 minute dupa care
se strecoara. Se pot consuma 3 astfel de ceaiuri pe zi.
Extern se va folosi cantitatea dubla de planta.

Vin- recomandat mai ales pentru afectiunile inimii si venelor ca si pentru defectele de circulatie ale
sangelui. Se va cauta un vin de buna calitate, preferabil din struguri care nu au fost stropiti cu chimicale. Se
va prefera vinul alb dulce. Se vor pune la 1 litru de vin 4 linguri de flori maruntite. Este preferabil sa se
foloseasca flori proaspete, caz in care se vor pune 5-6 linguri de flori maruntite. Se lasa timp de 8 zile
agitand des. Se strecoara apoi. Se complecteaza pana la un litru cu vin. Se poate ca odata cu florile sa se
puna si 2 linguri de radacina de patrunjel tocata marunt, caz in care este mult mai eficient. Se va lua cate o
lingura cu 30 de minute inainte de mese de 3 ori pe zi in cure de lunga durata.

-Sirop din radacina- se macina fin cu rasnita de cafea radacini uscate sau proaspete. Se va umple un borcan
cam de 1\3 cu praf. Se pune peste acesta miere poliflora, pana se umple borcanul. Se amesteca bine zilnic.
Se tine inchis la temperatura camerei. Dupa 4 saptamani se poate administra fara a se mai strecura In
ceaiuri inainte de a se da se poate pune si putin bicarbonat de sodiu alimentar inainte de administrare.

Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni renale sau vezicale, afte, ameteala, apoplexie, ascita, boli
Coada calului
Denumirea stiintifica: EQUISETUM ARVENSE L.
Denumirea populara: Coada calului, Barba ursului, Bradac, Bradisor,
Bradustean, Bradules
Familia: Equisetaceae

Caractere morfologica: Planta perena erboasa, partea subterana - rizom
de 2-3 cm lungime, brun inchis, ramificat uneori cu tuberculi. Tulpinile
aeriene sunt de doua feluri: cea fertila apare primavara in martie-mai,
inalta de 20-35 cm, neramificata, brun- galbuie terminata cu un spic de
cca 3 cm, gros de 0,8 cm, format din sporofile poligonale, iar tulpina
sterila, care apare in iunie - septembrie, este ramificata, verde deschis,
articulata cu internodii goale inauntru cu coaste evident aspre si tari (6-
19), la noduri se disting ramificatii erecte in vedicii. Frunzele de pe
tulpina fertila sunt concrescute in vagine campanulate, brune, dintate, lungi de cca 2 cm, iar frunzele de pe
tulpinile sterile sunt concrescute in vagine cilindrice pe noduri, mici de 5-12 mm solziforme, verzi cu dinti de
culoare brun-inchisa. Din spori se dezvolta un protal mic verde. Este constituita din tulpinile sterile,
brazdate de cele 6-19 coaste - Herba Equiseti. Acestea nu au miros, iar gustul este slab dulceag.

Ecologie si raspandire: Specie cu areal ecologic intins, crescand din zona de campie pana in zona de deal,
preferind locurile umede, raspandita in masa pe marginea apelor, in lunci si ca buruiana pe terenurile
arabile cu exces de umiditate sau irigate.

Organe utilizate: Produs vegetal folosit Equiseti herba, care reprezinta tulpinile sterile uscate dupa
recoltare de la specia Equisetum arvense L., coada calului (Equisetaceae), cu cel putin 20 % substante
solubile

Compozitie chimica: Substantele identificate n tulpinile acestei specii sunt: glucide, (4,4 %), celuloza (1 %),
proteine (1 %), lipide (0,2 - 3,2 %), glucozide, taninuri, acid tanic, acid galic, substante minerale (15 - 20 %).
- Saponine: eqisetonina.
- Alcaloizi: eqisetin, palustrin, palustrinin, nicotina.
- Steroli: -sitosterol, campesterol, izofucosterol.
- Vitamine: acid ascorbic (0,02 - 0,7 %), niacina, riboflavina, tiamina.
- Acizi: acid malic, acid oxalic, acid vanilic, acid cafeic, acid ferulic, acid p-cumaric, acid p-hidroxibenzoic,
acid aconitic, acid protocatechic.
- Pigmentii din organele aeriene ale acestei plante sunt reprezentati de: protogenkwanin 4-O-glucozid, 6-
cloroapigenin, luteolin 5-glucozid (galuteolina), kampferol 7-glucozid (equisetrina), equisporol-3-glucozid
(equisporozid), kampferol, kampferol-7-diglucozid, dihidrokampferol, izoquercitrina, dihidroquercetin,
naringenina, luteolina, luteolin-5-glucozid, gossipitrin, galuteolin, equisetrina, -caroten, rodoxantina.

Actiunea terapeutica: Diuretica (prin compusi fenolici: flavonozide si derivati ai acidului cafeic);
hemostatica.

Importanta: Medicinala

Utilizare: Afectiuni urinare ( inflamatii ale cailor urinare si litiaza renale.
Adjuvant n tuberculoza;
Hemoragii (medicina populara).
Alte utilizari:
Medicina umana si veterinara: tulpina sterila contine principii active cu proprietati antimicrobiene,
antiseptice, hipoacidifiante, remineralizatoare, expectorante, bronhidilatatoare, diuretice; cunoscuta si
Coada racului
Denumirea stiintifica: Potentilla Anserina L.
Denumirea populara: Coada racului,Iarba gastii,
Argintica,Buboasa...
Familia: Rosaceae

Caractere morfologica: Este o plant erbacee, peren, de 15-50 cm
nlime; frunzele bazale lungi pn la 20 cm, scurt peiolate, ntrerupt penat fidate iar cele superioare cu
mai puine foliole serat dinate pe margine; florile sunt aurii; nflorirea: mai-septembrie; fructul este o
poliachen.

Ecologie si raspandire: Specie mezohigrofit-higrofit, eutrof, mezoterm ,intalnita pe locuri nisipoase de-
a lungul raurilor, prin santuri dezvoltandu-se in masa din zona de campie pana aproape de 1500 m
altitudine. Cantitatile cele mai mari se pot recolta din zonele deluroase din Transilvania, Muntenia si
Moldova.

Organe utilizate: Partile aeriene, recoltate in timpul infloririi - Herba Anserinae - sunt constituite din tulpini
subtiri cu frunze. in stare uscata produsul este verde-alburiu, lipsit de miros, iar gustul este stringent.

Compozitie chimica: Frunzele conin: glucoz, fructoz, ramnoz, taninuri, fenoli, mucilagii, flavone, steroli,
colin, substane amare i substane minerale.
Extractele posed proprieti antidiareice, antispastice, hemostatice i antiseptice i se utilizeaz pentru
tratarea diarei i a colicilor intestinali.
Potentila tormentilla (sclipei) conine taninuri, cianodiglucozide, kampferol, tormentozid i chivozid.

Actiunea terapeutica: Extractele, datorit coninutului de fenoli, au proprieti: astringente, hemostatice,
antiinflamatoare, antispasmodice i antidiareice. datorita continutului mare n tanin: astringent, favorizeaza
coagularea sngelui, fiind foarte utila n hemoragii, actiune spasmolitica asupra musculaturii netede fiind utila
n orice durere asigurata de catre flavonoide, antiseptic gastric si intestinal, mpiedica formarea de calculi,
analgezic, hemostatic, antidiareic, cicatrizanta. Extern: antiseptic, cicatrizant, hemostatic.

Se poate folosi la urmatoarele afectiuni:
afectiuni ginecologice de orice natura, anemie, artrite, arsuri, calculoza renala, cancer uterin sau de colon
(spalaturi si clisme de 2 ori pe zi cu infuzie mai concentrata), colici gastrice, convalescenta, diaree,
dismenoree, dureri abdominale, dureri menstruale, dureri stomacale, dureri uterine, eczeme, enterocolite,
friguri, gingivite, hemoragii de orice natura, hemoroizi, hipermenoree, inflamatii gingivale, lacrimarea ochilor,
leucoree, menstruatii abundente, osteoporoza, paraziti intestinali, spasme pilorice, reglarea menstrelor, ten
seboreic, ulceratii cutanate
Preparare: o lingurita de planta maruntita se va pune la 250 ml apa rece. Se fierbe timp de 15 minute dupa
care se strecoara. Se pot consuma 2 ceaiuri pe zi, preferabil dupa mese.

-Din radacinile plantei 1 lingurita se va pune la 250 ml apa si se fierbe apoi timp de 15 minute. Se strecoara.
Se poate consuma 2-3 cani pe zi.
-Tinctura 50 g de radacina maruntita se va pune cu 250 ml alcool alimentar de 70 ntr-o sticla ermetic
nchisa. Se tine apoi 15 zile la temperatura camerei agitnd des. Se strecoara. Se va putea lua 10 picaturi- 1
lingurita de 3 ori pe zi.
Atentie- toate preparatele cu aceasta planta nu se iau dect dupa ce s-a mncat.
Extern se va putea folosi acelasi tip de ceai sau se face cu cantitate dubla de planta la spalaturi vaginale de
exemplu sau hemoroizi.

Utilizare: Pentru tratarea diereei cronice i indigestiilor. Ceaiul este folosit pentru tratarea hemoroizilor.
Alimentaie - frunzele tinere se pot folosi la salat i la supe de verdeuri;
Medicin, uman, popular - uz intern - prile aeriene ale plantei se folosesc pentru tratarea anemiei,
Coada soricelului
Denumirea stiintifica: ACHILLEA MILLEFOLIUM L.
Denumirea populara: Coada soricelului, Alunele, Brdel, Ciureic,
Coada oarecii, Coada hrcelului
Familia: Asteraceae

Caractere morfologica: Planta ierboasa perena, la care partea
subterana este un rizom orizontal sau oblic, lignificat, cu stoloni
subterani. Tulpinile aeriene de doua tipuri: florifere cu internodii lungi
paroase, groase de 0,5 cm si inaltime de 20-80 cm, ramificate terminal
purtand inflorescente mici, iar cele sterile au internodii scurte si
prezinta numai frunze. Frunzele tulpinale lanceolate, 2-3 penat
sectate, dispuse altern, lungi de maxim 30 cm, late de 1-4 cm cu lacinii
foarte inguste, cele inferioare au o lungime in medie de 8 cm. Florile
sunt dispuse in corimb format din mai multe antodii (peste 100) ovoide
de 4-6 mm. lungime cu bractee paroase de cca 3 mm formand un
involucru; fiecare antodiu are 5-6 flori marginale dispuse radial cu
corola tridentala lungi de cca 2 mm, de obicei albe mai rar roz pana la rosu, cele interioare hermafrodite
sunt tubulare in numar de 20, cu corola penta dintata, 5 stamine concrescute si un ovar inferior. Fructul
este o achena de 2-3 mm lungime si 0,2-0,4 mm grosime, infloreste in perioada iunie-septembrie.

Ecologie si raspandire: Specie foarte raspandita in toate zonele tarii, putand fi gasita prin poieni, fanete, pe
marginea drumurilor, cailor ferate si pe marginea padurilor, in special pe terenuri usoare, permeabile.

Organe utilizate: Se recolteaza intreaga masa vegetativa compusa din tulpini, frunze si inflorescente -
Herba Millefolii- sau uneori numai inflorescentele - Flores Millefolii. Acestea au un miros aromat, gust
amar, astringent si usor sarat.

Compozitie chimica: ulei volatil de culoare albastra, chamazulena, proazulene, cineol, borneol, pinen,
limonen, cariofilen, thion-camfen, azulen, achileina, acid achileic, acizi organici, formic, acetic, probionic,
valerianic, alcooli: etilic, metilic, taninuri, colina, substante antibiotice.

Actiunea terapeutica: Antiinflamatoare prin guaianolide (cortison-like), antiseptic, antibacterian i
antifungic, antispasmodic (antispastic), stimulent a secreiilor glandelor exocrine (gastrice, hepato-
biliare i pancreatice, respectiv stomahic = tonic, amar-aromatic, coleretic i colagog ) - prin lactone,
antihepatootxic (scad transaminazele prin aftozid i izoorientin), diuretic (datorit flavonelor efect
indirect), hipotensiv (vasodilatatoare, prin matricariaester), hemostatic, cicatrizant , hipolipemiant =
scade LDL colesterolul i trigliceridele (Asgary i colab., 2000), creste uor HDL; emenagog (datorit
lactonelor), antitumoral prin esterii metilici ai acidului achimilic (model leucemie P-388 la oarece, n doz
de 1 mg/kg, administrare i.p. crete durata de via cu 30 %), antispermatogenic, insectifug (prin
stachidrin).
Cercetrile efectuate de U. Kastner i colab. (1993), J. Jurenitsh i colab. (1994) pe ureche de oarece

Importanta: Medicinala

Utilizare: Afeciuni gastrointestinale (anorexie, gastrite, duodenite hipoacide, dispepsii, colite spastice,
colici biliare), metabolice (hiperlipemii), urogenitale (cistite, nefrite, metrite etc), dermice (rni, arsuri) i
venoase (hemoroizi); paliativ tulburri hepatice.
Tradiional se folosete n hemoroizi (ca hemostatic i antiinflamator), dismenoree i transpiraie excesiv.
Uleiul volatil se utilizeaz pentru aromatizarea unor buturi alcoolice (bitter), precum i ca antiseptic n
obinerea de paste de dini, ampoane, creme etc.
Cretisoara
Denumirea stiintifica: ALCHEMILLA VULGARIS L. emend.
Frohner
Denumirea populara: Creioar,Cretusca, brumrie,
crerel, fin de in, plac, pleasc, rptunjir, umbra
muntelui, umbrarul doamnei
Familia: Rosaceae

Caractere morfologica: Plant erbacee, peren, cu rizom
brun; tulpina dreapt sau culcat la pmnt, de 20-50 cm nlime; frunzele bazale dispuse n rozet, lung
peiolate, palmat-lobate (9-11 lobi triunghiulari), frunzele tulpinale mai mici; florile mici, pn la 3 mm
diametru, galben-verzui; nflorirea: iunie-august; fructul este o achen.

Ecologie si raspandire: Prin puni, fnee coaste abrupte, stncrii, mai rar la margini de pdure, n
tufiuri, din etajul montan pn n cel alpin; specie mezofit ctre mezohigrofit

Organe utilizate: n scop medicinal se utilizeaz rdcinile i frunzele acestei plante.

Compozitie chimica: Organele aeriene conin: cantiti mici de glucide, lignine, acizi grai (acid palmitic i
acid stearic, acid oleic), fenoli, fitosteroli, taninuri (6 8 %) care prin hidroliz produc acid elagic i acid
luteic, saponine, pigmeni flavonoidici (luteolin, proantocianidine), vitamine (rutin, acid nicotinic) i
substane minerale.
Rizomii acestei specii conin: glucoz, fructoz, zaharoz, lipide (4,2 %), steroli ( -sitosterol) i triterpene
(alisol).

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din funzele acestei specii au aciune astringent, antidiareic i
antihemoroidal.

Importanta: Medicinala

Utilizare: Decoctul din rdcini se folosete pentru oprirea sngerrii n caz de rnire ia ceaiul prepaat din
frunze reduce pierderile excesive de snge n timpul menstruaiei.
Medicin, uman, popular - uz intern - prile aeriene ale plantei se folosesc pentru stimularea poftei de
mncare; uz extern - tratarea laringitelor, stomatitelor i cicatrizarea rnilor;
Medicin veterinar - uz intern - tratarea enteritelor, afeciunilor renale .

Cultivare: Planta crete uor n orice fel de sol, locuri nsorite sau parial umbrite. Prefer solul acid, cu un
bun drenaj, crete bine pe soluri argiloase grele. Plantele din acest gen par a fi imune la atacul prdtorilor,
respectiv a iepurilor.
Se seamn primvara n spaii reci, germinarea are loc n 3-4 sptmni la 16
o
C, iar cnd plantulele pot fi
manipulate se repic n vase i se cresc n spaii reci pentru prima lor iarn. Plantarea afar se efectueaz
primvara trziu sau la nceptul verii. Divizarea se efectueaz primvara sau toamna, cu plantarea direct la
locul definitiv, dar este mai bine ca plantele s fie mai nti inute n vase n locuri umbrite.
Mod de cultivare:
- Rasad din seminte primavara, repicat si plantat in camp primavara
- Despartire de tufa toamna

Recoltare: Herba, taiere cu secera, pe timp frumos, inclusiv a frunzelor din rozeta

Mod de preparare si administrare:
Dracila
Denumirea stiintifica:Berberis Vulgaris
Denumirea populara:Dracila, Acri, Acri rou, Agri rou, Ctin de ruri, ciulin, Cloceni, Corle, Dracen,
Dracin, Dragin, Drcil, Drcin, Drghin, Drgin, Glojdan, Holer, Lemn galben, Mcri boieresc,
Mcri cu spini, Mcri de ruri, Mcri de spini, Mcri rou, Mcriel, Mcriul caprei, Mcri de cmp,
Mcri iepuresc, Mcri psresc, Mcri spinos, Mcri spin
Familia:Berberidaceae

Ce recoltam : Se recolteaza scoarta radacinii sau a tulpinii - Cortex Berberidis - care este de culoare bruna-
deschis pana la bruna-inchis-rosietica sau bruna-cenusie (la tulpini). Scoarta se scoate in bucati mici sub
forma de suluri sau jgheaburi. Aceasta nu are miros iar gustul este astringent. Se mai recolteaza fructele -
Fructus Berberidis - care sunt ovale sau elipsoidale, lungi de 7-8 mm si late de cca 3 mm si colorate in rosu-
inchis la exterior si la interior cu o pulpa incolora si doua seminte ovale. Nu au miros iar gustul este acru-
astringent.

Locatie: Este intalnita in toata tara incepand din zona de campie si mai
ales in cea colinara. in zonele de cultura graului a fost distrusa in mare
parte, fiind planta gazda intermediara pentru rugina graului. Creste bine
pe locuri aride insorite, fiind intalnita pe marginea tufarisurilor.

Descriere planta: Arbust, erect, ghimpat si inalt de pana la 3 m. in sol
are o radacina pivotanta, cenusie-galbuie la exterior si galbena la interior,
groasa de pana la 4 cm. Tulpina are ramuri muchiate, de aceeasi culoare
ca si radacina, cu spini trifurca, ti, lungi de 1-2 cm pe ramurile tinere.
Frunzele sunt dispuse altern, ovate lungi de 3-8 cm, cu petiol, dintate pe
margine cu dinti desi si ascutiti si au nervura reticulata. Florile sunt
grupate cate 15-25 in ciorchini, sunt galbene si pe tipul 6. Fructul este o
baca ovoida, de cca 1 cm lungime si 0,6 cm latime, de culoare rosie-
aprinsa si contine doua seminte. infloreste in perioada mai - iunie.




Compozitie: alcaloizi izochinolinici (10% n cele provenite de la pe rdcin, 2% n cele provenite de pe
tulpini i ramuri, alcaloizii pot prezenta diferite structuri: baze cuaternare protoberberinice - 3,18- 3,5 %
berberin, palmatin, columbamin, jatrorrizin i aporfirinice - magnoflorin, baze teriare
bisbenziltetrahidroizochinolinice - coclaurina), taninuri, flavone, acid chelidonic i ali acizi organici.
Scoara de pe rdcin conine: glucide (fructoz, glucoz), lipide (4,3 %), proteine (6,6 %), vitamine (acid
ascorbic, niacin, riboflavin, tiamin), -caroten, taninuri i acidul chelidonic.
n plant s-au identificat: glucide (glucoz, fructoz), lipide (4,3 %), rezine, tanin, acid cafeic, acid sinapic,
acid citric, acid malic, acid chelidonic, acid tartaric, tetraterpene (flavoxantin). Concentraia alcaloizilor
ajunge pn la 13 %, fiind reprezentai de berberin, protoberberin, jatrorrizin, palmatin, oxiacantin i
magnoflorin.
Fructele conin: vitamina C, acid clorogenic, acizi organici (acetic, malic), flavone, antociani, tannin, NU
conin alcaloizi (urme n semine).
Drob
Denumirea stiintifica: SAROTHAMNUS SCOPARIUS Wimmer,(Cytisus scoparius Link)
Denumirea populara: Drob, Mturicea, Bucan, Clugreasc, Grozam, Mtur verde, Sorbestru
Familia: Fabaceae (Leguminosae)

Locatie: Specie oligotrof, calcifug, mezofit; sporadic n zona pdurilor
de stejar-subetajul fagului, rariti, tufriuri i margini de pdure.

Descrierea plantei: Specia este un arbust, erect, ramificat, inalt de pana
la 2 m, vesnic verde si care drajoneaza puternic. Tulpina are numeroase
ramificatii subtiri, alipite de aceasta. Ramificatiile au cinci muchii si sunt
verzi tot anul. Frunzele sunt de doua feluri: cele bazale sunt trifoliate cu
foliole ovate: iar cele de pe varful lujerilor sunt simple, paroase, apoi
glabre si cad la sfarsitul verii.


Florile sunt papilionate, galbene- aurii si asezate cate 1-2 la subsuoara frunzelor din varful ramurilor. Fructul
este o pastaie ingusta (4 cm lunga si 0,8 cm lata), negricioasa, cu peri lungi si cu cate 8-15 seminte.
infloreste in periada mai - iunie.

Ce recoltam: Se recolteaza numai ramurile tinere fara frunze si flori - Herba Sarothamnii. Produsul nu are
miros iar gustul este amarui.

Compozitie: Ramurile tinere contin alcaloizi: sparteina (0,5-0,8%), genisteina si sarotamnina, compusi
flavonoidici ca genisteol, glicoflavonoizi, vitexol, lateolol si hiperozid. Tot din ramuri s-a izolat
hidroxitiramina (dopamina), tiramina, epinina: amine, saruri minerale si altele.

Recoltare: Produsul se recolteaza dupa caderea frunzelor, cel mai bine in octombrie - noiembrie sau iarna,
cand continutul de sparteina este maxim. Se taie numai ramurile tinere. Uscarea trebuie facuta rapid, in
spatii incalzite sau in poduri acoperite cu tabla pentru a se preveni innegrirea produsului. Cei mai bine se
usuca in uscatoare cu aer cald la temperatura de 50-60C. Randament: 2:1.

Utilizare: Se utilizeaz n tratarea gutei, hipotensiunei, reumatismului, edemelor, albuminuriei i a
absceselor. Seminele sub form de tinctur sunt folosite n tratarea hidrofiziei.
Planta se utilizeaz pentru extracia sparteinei, principiu activ folosit la realizarea medicamentelor indicate
n bolile de inim. Mturicea este toxic.
Actiunea terapeutica: Extractele obinute din organele aeriene au aciune cardiotonic, vasoconstrictoare,
puternic diuretic i hipertensiv.
Extractele obinute din flori au efect diuretic, hemostatic i stimulator cardiac.
Extractele obinute din semine au aciune emenagog, antiasmatic i antiinflamatorie.
Fierea pamantului
Denumirea stiintifica: CENTAURIUM ERYTHRAEA Rafin.,
Denumirea populara: Fierea pamntului, Tintaura, frigurica,
patroaca, florea de friguri, scanteuta de friguri
Familia: Gentianaceae

Locatie: Planta cu plasticitate ecologica mare, factorul limitativ
fiind umiditatea. Se poate gasi in toata tara, de la ses pana in zona
subalpina, fiind mai raspandita in zonele de deal cu precipitatii
abundente. Se gaseste in fanete si poieni umede, prin tufarisuri si
pe marginea padurilor.
Descrierea plantei: Este o planta anuala-bisanuala de 10-30 cm,
cu tulpina cu 4 muchii, glabra, cu frunzele bazale n rozeta, iar cele
tulpinale opuse. Florile sunt roze-rosii, gamosepale si gamopetale.
Fructul este capsula septicida.

Organe utilizate: Produs vegetal utilizat n terapeutica herba, care contine monoterpene de tip
secoiridoidic.herba.

Cultivare: Produsul contine un principiu amar de natura glicozidica -
eritaurina, un heterozid neamar - eritrocentaurina, alcaioidul - eritricina,
rezine, acidul oleanolic, eritrosterina, gume, saruri minerale si altele.
Recoltatul se face cu foarfeca sau cutitul in timpul infloritului. Uscarea
trebuie sa se faca repede pentru a se evita deprecierea produsului. Se
usuca la umbra sub forma de mici buchete atarnate pe sarme sau intinse
in strat subtire, pe rame, hartie sau rogojini in incaperi acoperite cu
tabla si bine aerate. in uscatoare cu aer cald temperatura va fi de 40-
50C. Randament = 3-4:1.
Compozitia chimica: Herba contine: principii amare cu structura secoiridoidica (swertiamarina constituent
majoritar, gentiopicrozida, swerozida, centaurozida, centapicrina, dezacetil-centapicrina), reitrocentaurina
(obtinuta prin hidroliza enzimatica a swertiamarinei), xantone polisubstituite, flavone, alcaloizi (gentianina,
gentianidina, gentioflvina), lactone (eritaurona), triterpene, acizi fenolici, ulei volatil, fitosteroli, alcool
cerilic, acid steraric, acid palmitic, substante minerale.
Utilizare: Anorexie, gastroduodenita hipoacida, ulcer gastric hipoacid, meteorism, colici intestinale, stari
febrile.Se utilizeaza pentru marirea poftei de mancare, regenerarea sangelui la anemici, sporirea secretiei
biliare etc. Se bea cate 1/4 de cana inaintea meselor principale. Se poate folosi si sub forma de tinctura, care
se prepara prin macerarea timp de 7-8 zile a 20 g produs maruntit in 100 ml alcool de 70, din care se iau
30-40 picaturi cu apa indulcita sau cu vin inaintea meselor principale. Se mai poate prepara un sirop: peste
10 g planta maruntita se pun 300 ml apa clocotita si se lasa 15 minute; apoi se strecoara si se adauga 500 g
zahar. Din acest sirop se beau trei paharele zilnic inaintea meselor principale.
Actiunea terapeutica: Tonic-stomahica, usor laxativa, antiinflamatoare, antipiretica, sedativa pentru
sistemul nervos central, antibacteriana.
Forme farmaceutice: Extract fluid, Tinctura Amara, ceai tonic aperitiv, ceai gastric

Galbenele
Denumirea stiintifica: CALENDULA OFFICINALIS L.
Denumirea populara: Glbenele, Glbnue, Glbioare, Hilimic, Ncoele,
Ochi galbeni, Ochiele
Familia: Asteraceae

Caractere morfologica: Plant anual, rar bisanual; rdcina pivotant; tulpina
erect, nalt de 20-50 cm, ramificat de la mijloc, foliat pn la inflorescen,
pubescent; frunzele au marginea ntreag, pubescente sau glabrescente, cele
inferioare spatulat oblanceolate, lung atenuate, sesile, cu vrf rotunjit sau scurt mucronate, frunzele
mijlocii lat lanceolate; antodiile cte unul pe peduncul; foliolele involucrale ngust lanceolate, proase;
florile ligulate 2-3 seriate, portocalii, de 2 ori mai lungi dect involucrul; nflorirea iunie-septembrie; fructele
achene, curbate spre interior, iar cele externe sunt mai puin curbate.

Ecologie si raspandire: Cultivat ornamental, tinctorial i medicinal.

Organe utilizate: Se recolteaza florile fara codite cand sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv
3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pana seara se usuca in straturi subtiri, la umbra.

Compozitie chimica: Principalii componeni chimici identificai n florile acestei plante sunt: glucide
(galactoz), proteine (0,6 %), mucilagii (1,5 %), acizii organici, acizi grai, acizi fenolici (acid gentisic, acid p-
cumaric, acid clorogenic), uleiurile volatile, saponozide (arvenozid, saponozid), rezine (3,4 %), glicozizi
sesquiterpenici (arvozid A), compui benzenoizi (acid syringic), ceril alcool.
Steroli,Diterpene,Triterpene,Esteri triterpenici,Tetraterpene: aurocrom, flavoxanthin, rubixanthin,
longispinogenin.
Vitamine: acid ascorbic (0,1 0,3 %), tocoferol, rutin.
Alcaloizi: narcissin.
Florile de Calendula conin pigmeni flavonoizi (0,3 0,8 %) ca: izoramnetin-triglucozid, izoramnetin-3-
gluco-ramnozid, izoramnetin-3-O-rutinozid, izoramnetin-3-rutinozid (narrcissin), i izoramnetin-3-glucozid,
quercetin, flavocrom, i caroteni: -caroten, -caroten, -caroten, -caroten, -criptoxantin, eloxantin,
auroxantin, neoxantin, flavocrom, cis-flavoxantin, cis-luteoxantin, citroxantin, mutaxantin, licopen,
neolicopen, fitofluen, lutein, cis-lutein, lutein-epoxid, mutatocrom, prolicopin, rubixantin, violaxantin,
crizantemaxantin i zeaxantin, precum i pigmeni clorofilieni.
Uleiurile volatile sunt secretate de peri situai pe tulpin i n numr mai mare pe faa inferioar a limbului.

Actiunea terapeutica: Extractele din florile de Calendula au aciune emolient, hemostatic,
antiinflamatoae, antiseptic, antispasmotic, cicatrizant, emenagog, antibacterian i antifungic.

Importanta: Medicinala, tinctoriala

Utilizare: Extractele sunt utilizate pentru tratarea inflamaiilor bucale i faringiene, a arsurilor,
degerturilor, contuziilor, ulcerelor duodenale, menopauzei, a bolilor de piele i de ficat.
Tinctura obinut din mugurii de Calendula este folosit pentru tratarea durerilor de cap i a celor de dini.
Reprezint un ingredient pentru cremele folosite pentru tratarea luxaiilor, nepturilor, varicelor, asurilor
i iritaiilor pielii.
Calendula are aciune extrogen, educnd durerile menstruale.
Alte utilizri:
Medicin veterinar folosete extractele pentru uz intern: pentru tratarea gastritei, ulcerului, cistitei
hemoragice furunculoze i pentru uz uz extern - pentru tratarea eczemelor, degerturilor, furunculozei,
arsurilor, rnilor.
n cosmetic se folosesc infuziile din flori, pentru tratarea tenurilor uscate, cosmetica i igiena ocular,
Macesul
Denumirea stiintifica:Rosa Canina
Denumirea populara:Macesul, Cacadr, Clcdriu, Ciucuri de
mrcine, Cocader, Glogheje, Laba mei, Mrcine, Mrcinele
ciorii, Mrcinele coofenei, Msie, Rsur, Rug de mce, rug
slbatic, Rugul vacii, Ruj, Scoabe, Scochin, Scoru nemesc,
Sipic, Suie, Trandafir, Trandafir de cmp, Trandafir slbatic,
Tuf de rug, Zgorghin
Regnul:Plantae
Increngatura:Spermatophyta
Familia:Rosaceae

Locatie: Este o specie putin pretentioasa fata de conditiile de sol si
temperatura si, de aceea, poate fi intalnita de la nivelul marii pana
in etajui montan la cca 1200 m. Creste pe terenuri insorite, pe
marginea si in rariturile padurilor de foiaose, pe coaste, pe pasuni
sifanete. Datorita lucrarilor de imbunatatire a pasunilor si
fanetelor macesul a fost distrus in buna parte, ceea ce a impus ca
in multe tari sa fie introdus in cultura.

Descrierea plantei: Este un arbust ghimpos, cu ramuri arcuite in afara tufei si care ajunge in inaltime pana
la 2-3 m. Tulpina este ramificata, cu ramuri lungi, lucioase, ghimpoase, cu ghimpi puternici, comprimati,
incovoiati ca o secera, lungi de 3-10(15) mm, mai ales pe ramurile tinere. Frunzele sunt dispuse altern,
penat-compuse, din 5-7 foliole lungi de 2-4 cm, late de 1-2 cm, ovale, cu marginea dintata pe partea
inferioara glabre. Acestea au la baza stipete mici, iar petiolul are dinti mici, recurbati. Florile sunt dispuse
solitar sau grupate cate 2-3, in varful ramurilor. Sepalele sunt rasfrante si se pastreaza mult timp iar
petalele sunt lungi de 2-2,5 cm, emarginate si de culoare roz. Acestea au numeroase stamine. Fructul
(maceasa) provine din receptacul, este carnos si de culoare rosie-portocalie pana la rosu aprins, lucios. in
interior are numeroase achene (impropriu numite seminte), de forma triunghiulara si multi peri aspri. In
afara speciei R. canina mai cresc si alte specii, varietati care produc fructe bogate in vitamine C (unele chiar
mai bogate decat aceasta) si care se pot recolta in aceleasi scopuri.

Ce recoltam: Se recolteaza pseudofructeie - Fructus Cynosbati- care nu au miros iar gustui este placut,
acrisor.

Compozitia chimica: Principalii componeni identificai n fructe sunt: proteine (7,213,3 %), lipide (1,7 2,6
%), abscissin, acizi grai (acid capric), substane minerale.
Glucide (11,6 15,6 %), glucoz, fructoz, zaharoz, pectine (11,0 %).
Taninuri (2.0 2,7 %), galocatechine, pirogalotaninuri.
Triterpene: betulin i sesquiterpene: taraxaxantin,
Vitamine: acid ascorbic (3080 mg/ 100 g), tocoferol, filochinon, tiamin, riboflavin, nicotinamid i
niacin.
Acizi organici: acid malic, acid citric, acid succinic.
Principalii pigmeni din fructe sunt cei carotenoizi: beta-criptoxantin, alfa-caroten, beta-caroten (25 62
ppm), gamma-caroten, eloxantin, fitoen, fitofluen, licopin, licofil, lutein, procaroten, rubixantin,
taraxantin, zeaxantin i xantofil. Coninutul n pigmeni flavonoizi variaz ntre 10 i 350 mg/ 100 g i
sunt reprezentai de: izoquercitrin, campgerol-3-glucozid, leucoantociani, leucopanidin, leucorosinidin.
1

Macrisul iepurelui
Denumirea stiintifica: Oxalis acetosella
Denumirea populara: Macrisul iepurelui
Familia: Oxalidaceae

Locatie: Planta comuna in regiunile de munte din etajul montan
inferior pana in etajul subalpin, fiind intalnita prin padurile
umbroase de fag, molidisuri, bradete etc.

Descrierea plantei: Planta ierboasa perena care are in sol un
rizom repent, ramificat, format din articule acoperite cu solzi,
glabre, rosietice si numeroase radacini adventive. Tulpina florifera
este fara frunze si inalta pana la 15 cm.

Frunzele bazale sunt trifoliate, au petiol lung, cu foliole pe margine intregi, glabre sau mai ales pe partea
dorsala dispers paroase si sunt obcordate. Stipelele sunt mici, ovate, ascutite si concrescute la baza cu
petiolul. Florile sunt pe tipul 5, cu sepale libere, alungit ovale, obtuze sau rotunjite, cu petale libere,
obovate, de obicei albe, cu nervatiune violeta, mai rar purpurie, liliachie sau albastruie. Fructul este o
capsula ovata, 5-muchiata si 5-locu- lara, in fiecare locul cu doua seminte ovate. infloreste in perioada
aprilie-mai (septembrie).

Ce recoltam: Se recolteaza frunzele sau toata partea aeriana.

Cultivare: Este o specie putin studiata, desi este folosita mult in medicina
populara. S-au identificat oxalat acid de potasiu, vitamina C, mucilagii,
pectine, saruri organice si altele. Momentul optim de recoltare este in
timpul infloritului. Produsul nu se usuca ci se foloseste in stare proaspata.

Utilizare: in medicina populara romaneasca, acestei plante i se atribuie
numeroase calitati terapeutice: diuretic, antiscorbutice, antiputride etc. In
alte tari se recomanda in tratamentul arsurilor la stomac, al tulburarilor
hepatice si digestive usoare.

Recomandari:
- suc din frunzele de macrisul-iepurelui pentru aplicatii externe
Avitaminoza, scorbutul - se beau zilnic 50-100 ml de suc pe stomacul gol, inainte de masa. Astenia de
primavara, inapetenta - sucul de macris baut zilnic si consumul de salata au un efect inviorator deosebit.
Cresterea apetitului are loc pe fondul unei dezintoxicari a organismului si a unei imbunatatiri a digestiei.
Intoxicatiile cu arsenic sau mercur - se beau 100-150 ml de suc dintr-o data, fara a consuma nimic altceva.
Apoi, se iau din sfert in sfert de ora 1-2 linguri de suc. Tratamentul se repeta mai multe zile la rand.
Cancerul si scleroza in placi - sucul de macris iepuresc are un efect foarte important in aceste afectiuni,
deoarece dinamizeaza digestia, favorizeaza eliminarea substantelor reziduale, mareste apetitul si elimina
temporar starile de voma. Se bea cu putin timp inainte de masa 50 ml (un sfert de pahar) de suc proaspat.
Se combina foarte bine cu regimul Oshawa (cu cereale integrale).
Bolile hepatice cronice - o combinatie de suc de macris si suc de papadie (preparat din parti aeriene si
radacini proaspete prin aceeasi metoda) este un drenor hepatic de exceptie. Se bea in fiecare dimineata o
combinatie de 50 ml de suc de macris si 50 ml suc de papadie.
1

Mghiran
Denumirea stiintifica: MAJORANA HORTENSIS Mnch.
Denumirea populara: mghiran, ieder, maderan
Familia: Lamiaceae (Labiatae).

Locatie: Maghiranul este originar din Peninsula Arabica si
Nordul Africii (Egipt) si zona mediteraneana. In tara noastra
aceasta specie se gaseste numai in cultura. Este una din cele
mai cantate dar si cele mai pretentioase culturi pe care le
realizam in tara. Este foarte sensibil la ingheturi si brume de
primavara. Suporta bine arsita din timpul verii, dar trebuie sa
aiba umiditate suficienta in sol. Maghiranul cere soluri
profunde bogate in substante hranitoare si calciu.


Descrierea plantei: Planta anuala ierboasa (in zona mediteraneana este perena), care are in sol o radacina
pivotanta, subtire (0,5-0,6 cm), de culoare galbui-bruna. Tulpina este erecta, inalta de 20-60 cm, are patru
muchii evidente, la inceput este verde-ce- nusiu paroasa, iar mai tarziu are nuante rosietice si este glabra,
puternic ramificata de la baza. Frunzele sunt opuse, ovate, cu marginea intreaga, lungi de 1-2 cm si late de
0,5-1 cm, scurt petiolate, cu peri paslosi pe ambele fete. Florile sunt mici, grupate in inflorescente
globuloase amplasate la subsuoara frunzelor superioare. Florile sunt minuscule, au caliciul redus la o
singura foliola, pasloasa, corola este bilabiata, rosiatica iar staminele sunt iesite afara. Fructul este o nucula
foarte mica (-1 mm) de culoare galbui-bruna si sunt grupate cate 4 in caliciul persistent. infloreste in
perioada iulie - septembrie.

Ce recoltam: Se recolteaza toata masa aeriana - Herba Majoranae. Produsul are un miros aromatic,
caracteristic iar gustul este specific, inconfundabil.

Compozitie: Iarba de maghiran, contine ulei volatil (0,8-1,3%) format din: terpinen, terpineoi, terpinenol,
carvacrol, acid ursolic si oleanolic, beta sistosterina, vitamine (C si A) si altele.

Cultivare: Maghiranul se inmulteste prin samanta semanata
direct in camp sau prin producerea de rasad. in ceea ce
priveste planta premergatoare, aceasta trebuie, neaparat, sa
lase terenul curat de buruieni si sa-l elibereze din vreme (adica
borceagul pentru masa verde sau plante leguminoase foarte
bine intretinute - practic fara buruieni pana la sfarsitul
recoltatului). Dupa borceag se va efectua o aratura de vara
(22-25 cm) care pana in toamna se va discui ori de cate ori este
nevoie pentru a distruge buruienile iar dupa plantele
legumicole se va efectua direct aratura adanca tot la 22-25 cm.

La aratura de baza se vor administra si ingrasamintele pe baza de fosfor si potasiu in doze de 50-60 kg/ha si
respectiv 40-50 kg/ha substanta activa. Primavara, in mustul zapezii, se vor aplica si ingasamintele pe baza
de azot in doza de 60-80 kg/ha substanta activa. Acolo unde exista multa mranita sau gunoi de grajd bine
fermentat si fara buruieni, acesta aplicat in doza de 25-30 t/ha poate inlocui ingrasamintele chimice.
Pregatirea patului germinativ se face primavara cuajutorul combinatorului prin 2-3 treceri. Atat inainte cat
si dupa semanat, terenul se va tasa cu ajutorul tavalugului inelar. Semanatul direct in camp se face la
inceputul lunii aprilie, dupa ce a trecut pericolul ingheturilor de primavara, folosind semanatori de tip SUP
prevazute cu distribuitori pentru seminte mici, bine etansate si cu limitatori de adancime la patine.

Mrar
Denumirea stiintifica: ANETHUM GRAVEOLENS L.
Denumirea populara: Mrar, Mrar tare, Mrariu, Mrra
Familia: Apiaceae (Umbeliferae).

Locatie: Mararul este planta de origine mediteraneana, care se
gaseste numai in cultura pretutindeni in tara noastra.( Specie cultivat
ca aromatic sau condimentar, rspndit i subspontan, originar din
Asis de SV, India. )

Descrierea plantei: Planta ierboasa, anuala, cu radacina pivotanta,
subtire, albicioasa si adanca. Tulpina erecta, inalta de 1-1,5 m, glabra,
verde inchis, cilindrica cu striatii fine, dungata cu dungi alternative
albe si verzi, fistuloasa si ramificata. Frunzele sunt pana la de 3-4 ori
penat sectate, cu lacinii filiforme si cu vagini care inconjoara tulpina.

Florile sunt mici, nu au caliciu, petalele sunt in numar de cinci de culoare galbena si sunt grupate in umbele
mari care au 30-50 ramificatii. Fructul este format din doua mericarpe semicirculare si are culoarea galben-
bruna sau rosu-bruna. infloreste in perioada iulie - august.

Ce recoltam: se utilizeaz n scop medicinal fructele, care conin uleiuri volatile cu monoterpene
monociclice, iar n scop alimentar att frunzele, ct i seminele.

Compozitie: Iarba proaspata contine intre 0,4-1,2% ulei volatil iar fructele au 1,2- 4%. Uleiul volatil are o
compozitie chimica complexa si aceasta difera in functie de materia prima utilizata, precum si de epoca de
recoltare a acesteia. in uleiul volatil, in genera, s-au identificat urmatorii compusi: alfa si beta pinen,
sabinen, mircen, alfa si beta felandren, limonen, ocimen, terpinen, terpineol si altele. S-au mai gasit
compusi monoterpenici oxigenati cum ar fi: fencona, carvona (25-50%), dihidrocar- vona etc. Mararul mai
contine cantitati insemnate de potasiu, sulf si sodiu.

Cultivare: Mrarul este o plant rezistent la frig i ca urmare semnatul se efectueaz toamna sau
primvara de vreme. Germinarea seminelor are loc la temperatura de 3oC, iar temperatura iotim de
cretere este de 16-18oC. Nu are cerine mari fa de lumin, ns lumina insuficient determin obierea
de plante alungite i puin aromate. n privina umiditii manifest cerine mari n perioada germnrii
seminelor i la nceputul vegetaiei, urmnd ca pe msura creterii plantelor i formrii unui sistem
radicular bogat s devin mai rezistente la insuficiena api. Planta nu suport exesul de umidiate. n
privina solului, se dezvolt bine pe toate tipurile de sol, cu rezultate foarte bune dac n anul anterior s-a
realizat fertilizarea cu gunoi de grajd.
Se poate cultiva n cmp, n cultur pur sau asociat, prin semnat toamna trziu (noiembrie), n
ferestrele iernii, primvara de vreme sau chiar n timpul verii, n mod ealonat pn la 15 iulie. Semnatul
se efectuaz mecanic cu semntoarea SUP-21, cte 4 rnduri pe strat nlat, la 28 cm ntre rnduri i 2,5-
3 cm pe rnd, adncimea fiind de 1-2 cm, folosind o cantitate de circa 6 kg smn la ha. Lucrrile de
ngrijire constau n afnarea solului, erbicidarea, irigarea, fertilizarea suplimentar la nevoie i combaterea
bolilor i duntorile n cazul semnalrii atacului. Recoltarea frunzelor verzi se efectueaz cnd plantele au
atins 10-15 cm n nlime, iar tulpinile, respectiv plantele ntregi, dup 10-12 sptmni de la semnat
(cnd ncep s nfloreasc).
Mrarul poate fi cultivat i n cultur forat i protejat mai ales n ciclul I i n special n rsadnie (mai
puin n sere i adposturile din material plastic).
Pentru producerea seminelor semnatul se efectueaz primvara de vreme, fructele ajung la maturitatea
fiziologic dup 90-100 zile, iar recoltarea se efectueaz ealonat (diminaa pe rou pentru a evita
scuturarea fructelor), prin 2-3 treceri, ncepnd din momentul cnd o treime din plante au culoarea
galben, fructele sunt tari i capt o culoare cafenie.

Mataciune
Denumirea stiintifica: DRACOCEPHALUM MOLDAVICA L.
Denumirea populara: mataciune, mataciune moldoveneasca, matacine, busuioc, busuioc de munte,
busuioc manastiresc
Familia: Lamiaceae

Locatie: Mezofita, mezoterma, slab acid-neutrofila, cultivata si adesea subspontana n Transilvania.
Descrierea plantei: Planta anuala, ierboasa cu tulpina erecta, inalta de 50-
80 cm, bogat ramificata de la baza. in sol formeaza o radacina fasciculata
care ajunge in profunzime pana la 35-40 cm. Tulpina este 4-muchiata,
verde cu nuante rosietice, paroasa, cu ramificatii bazale, erecte, avand o
lungime apropiata cu cea a tulpinii. Frunzele sunt opuse, alungit
lanceolate, lungi de 1,5-7 cm, late de 0,7-2 cm, galabre sau foarte dispers
paroase, pe partea inferioara glandulos punctate, petiol scurt si serat
crenate pe margini. Florile sunt grupate cate 6-10 in verticile amplasate la
subsoara frunzelor din partea superioara a tulpinii si ramificatiilor. Corola
florii este bilobata, de culoare albastra-violacee, foarte rar alba. Fructele
sunt nucule ovoide, brune, grupate cate patru in caliciul persistent.
infloreste in perioada iulie-august.
Ce recoltam: Partea utilizata n terapeutica herba (Dracocephali herba) si
uleiul volatil obtinut din herba (Dracocephali aetheroleum). Organele
aeriene ale acestei plante contin ulei volatil (0,2 06 %) cu monoterpene
aciclice.


Compozitie: Produsul contine ulei volatil: 0,08-0,8% in stare verde si 0,25-2,8% in stare uscata. Uleiul volatil
contine citral (40-50%), alcooli (geraniol, nerol, limonen), acizi (cafeic, succinic), triterpene, un flavonoid
(moldavozid), un principiu amar, substante minerale si altele.

Cultivare: Planta reuseste pe un sol fertil bine drenat si cu pozitie nsorita. Se cultiva uneori pentru uleiurile
volatile. Att frunzele, ct si florile emit un miros refrisant de lamie. Florile ramn mirositoare si proaspete
pentru ctiva ani.
Se seamana primavara in situ.
Recoltare: Herba, la inceputul infloritului, cu secera, coasasau cositori mecanice, precum si cu vindroverul
in cazul recoltarii pentru producerea uleiului volatil
Utilizare: Afectiuni digestive (colici gastro-intestinale, gastrite hipoacide, diaree, greturi, voma, indigestii,
meteorism) si dermice (plagi, arsuri), insomnii minore.
Produsul are proprietati antispastice si carminative utilizandu-se la fel ca si roinita (Melissa officinalis). Se
foloseste sub forma de infuzie, care se prepara din una lingurita produs maruntit la una cana apa si se beau
doua cani zilnic, dupa mesele principale. Uleiul volatil se utilizeaza in industria siropurilor, a bauturilor
racoritoare si a parfumurilor.
Actiune terapeutica: Sedativa, carminativa, stomahica, antispastica, antiseptica, cicatrizanta.
Utilizare: Afectiuni digestive (colici gastro-intestinale, gastrite hipoacide, diaree, greturi, voma, indigestii,
meteorism) si dermice (plagi, arsuri), insomnii minore.
Forme farmaceutice: Infuzie 3 - 5% de uz intern si extern (pentru comprese).

Murul
Denumirea stiintifica: RUBUS FRUTICOSUS L.
Denumirea populara: Mur, Mur negru, Mur de pdure, Mur pdure slbatic, Mur, Mur tufos, Rug, Rug
de mure
Familia: Rosaceae

Locatie: Planta specifica zonei deluroase unde creste pe marginea
padurilor, prin tufisuri, pe coastele dealurilor. Se gaseste in toate
zonele deluroase ale tarii.

Descrierea plantei: Planta este un arbust viguros, cu ghimpi puternici
asemanatori cu o ghiara, arcuiti. Tulpina este inalta de 1 -2 (3) m, cu
lastari ghimposi dispusi pe muchii. Frunzele sunt imparipenate, cu
cinci foliole inegale, cele bazale mai mici, cea terminala mult mai
mare, acuminate, pe margine cu dinti neregulati, cu partea dorsala
mai deschisa si cu peri pe nervura principala si ramificatiile ei.
Petiolul frunzelor are ghimpi incovoiati. Florile sunt grupate in
raceme, albe, pe tipul 5, cu petale mari. Fructele sunt polidrupe
negre brumate la maturitate. infloreste in perioada iunie iulie.


Ce recoltam: Se reolteaza frunzele - Folium Rubi fruticosi. Produsul are miros placut, iar gustul astringent.
Sub sinonimul Rubus fruticosus, in tara noastra se gasesc si alti taxomi de interes medicinal: Rubus plicatus,
R. candicus, R. sulcatus si R. tomentosus, care se recolteaza sub denumirea comerciala de Fi. fruticosus. Tot
sub denumirea de mur se mai gaseste o alta specie R. caesius - murul de miriste, care creste in zona de
campie, pe razoare, pe langa garduri etc. si ale carei frunze nu sunt medicinale si care are lastari slabi,
ghimpi mult mai desi dar mici, frunze cu trei foliole si fructe incomplet dezvoltate.

Compozitie: Frunzele contin tanin (cca 10%), flavonoide, acizi: malic, succinic, oxaLc etc., vitamina C,
inozitol si altele. Fructele contin acizi organici, pectine, grasimi, pentoze, antociani, vitamina C, acid folie si
altele.

Cultivare: In cultura a fost introdus murul fara ghimpi. Acesta
se inmulteste prin butasi din radacina, inradacinarea butasilor
din tulpini iignificate sau prin marcotaj. Cel mai bine este sa se
foloseasca butasi tulpinali sau marcotajul de la tufe cunoscute,
cu fructe mari si fara ghimpi. Se planteaza primavara in gropi
de 30 x 30 x 30 cm la distanta de 2-2,5x1-2 m. La plantare se va
pune in fiecare groapa 4-5 kg gunoi de grajd, umed si bine
fermentat. Plantele se vor mentine pe spalier, format din patru
randuri de sarma ia cel mult 1,6 m inaltime.
Recoltare: Se recolteaza frunzele prin strunjirea lastarilor, folosindu-se manusi protectoare. Uscarea
naturala se face la umbra, in poduri acoperite cu tabla sau soproane, pe rame sau pe podele acoperite cu
hartie, in strat subtire. in uscatoarele cu aer cald temperatura va fi de 40-50C. Randament = 3-4:1.
Negrilica
Denumireea stiintifica: NIGELLA SATIVA L.
Denumirea populara: Negrilic,cernusca
Familia: Ranunculaceae

Locatie: Specia este originara din sudul Europei si nordul Africii,
fiind intalnita in flora multor tari. in tara noastra se cultiva prin
gradini, in mod deosebit in sud, dar poate fi intalnita si salbaticita
ca buruiana in semanaturi.

Descrierea plantei: Planta ierboasa, anuala, cu radacina
pivotanta, subtire. Tulpina este erecta simpla sau ramificata,
cilindrica, paroasa si inalta de 40-50 cm. Frunzele sunt alterne,
lungi de 2-3 cm, de 2-3 ori sectate, cu lacinii liniare sau ingust
lanceoiate.

Florile sunt solitare, amplasate in varful tulpinilor si al ramificatiilor, au invelisul floral simplu, cu cinci petale
aibe, care au varful albastrui-verzui. Fructul este o capsula, globuloasa, alungita, alcatuit din folicule
concrescute pana la varf, fiecare cu un rostru lung. Semintele sunt negre, glabre si zbarcite. infloreste in
perioada mai - iunie.
Ce recoltam: Se recolteaza semintele - Semen Nigellae. Produsul are miros aromat caracteristic, iar gustul
este placut, aromat si iute.In tara noastra, prin gradini, se cultiva ca planta decorativa specia Nigella
damascena, care are flori mari, cu petale albastru-deschis, iar la baza florilor si a capsulelor un involucru
multifidat.

Compozitie: Semintele contin ulei volatil format din steroli (colesterol, campesterol, stigmasterol,
sistosterol si spinasterol). Semintele mai contin ulei gras (25-40%), o substanta amara (nigelina), tanin si
altele. Semintele speciei N. damascena contin ulei gras (pana la 42%), nigeiina, glucozide (4,2%), alcaloidul
damasceina si altele.


Cultivare: Este o plant anual, erbacee care crete uor pe orice tip de sol,
dar prefer poziiile nsorite. La noi n ar se cultiv prin grdini, cu
deosebire n sudul rii, dar apare i ca buruian prin culturi sau pe coline
nsorite.
Se seamn primvara devreme, cu semntoraea universal, la distan
de 50 cm sau n benzi (50 cm ntre benzi i 15 cm ntre rndurile apropiate),
la o adncime de 1-2 cm, folosind la hectar 10 kg smn. Recoltarea se
efectueaz cnd 60-70% din plante au ajuns la maturitate, adic seminele
sunt de culoare neagr. De pe un hectar se obin 6-8 q semine.


Nucul
Denumirea stiintifica:Juglans regia
Denumirea populara:Nuc, Nucar, Nuc costeliv
Familia:Juglandaceae
Locatie: Se cultiva in toata tara, in plantatii masive sau prin vii, pe
marginea drumurilor, prin curti etc. Uneori apare in mod spontan prin
padurile din zona de ses si de deal.
Descrierea plantei: Arbore, cu tulpina pn la 30 m nlime i coroana
larg; frunzele aromate, imparipenat-compuse cu 5-9 foliole cu marginea ntreag i smocuri de peri n axila
nervurilor, sunt aezate altern pe lujeri brun-verzui, lucitori; florile unisexuate, repartizate monoic: cele
mascule alctuite din 10-20 stamine protejate de un perigon sepaloid sunt dispuse n ameni solitari sau
grupai cte 2 pe ramuri de 1 an; amenii sunt groi i cilindrici; florile femele sunt grupate cte 1-4 la vrful
lujerilor anuali; au nveliul floral rudimentar perigon sepaloid, 3-4 lobat i sunt protejate de un involucru;
fructele sunt de tip drup parial dehiscent la care nveliul exterior crnos, verde, glabru la maturitate
crap; smna are 2 cotiledoane mari, cerebriforme la exterior, comestibile, bogate n uleiuri.

Compozitia chimica: uleiul volatil din frunze are juglona sau 5-hidoxi-naftochinona, acesta este purtatorul
efectelor insecticide ale frunzelor, cunoscut empiric, precum si al unor marcante proprietati mitodepresive
din care cauza este util in tratarea tumorilor (frunzele), taninuri, cantitati mici de ulei volatil, un principiu
amar-juglandina- si o oxinaftochinona- juglona, etc.
Cojile -iuglona, taninuri, ulei volatil, clorofile, amidon, pectine, acizi organici aminati liberi, substante
minerale. Nu contine iod. Iuglona coloreaza pielea.
Samburii- acizi grasi din care peste 50% acid linoleic, proteine, vitaminele: A, B1, B2, B6, C, E, F, flavonoide,
tirozina, un principiu amar, ulei volatil, lipide, acid galic, acid elagic, inozitol, iuglona, hidroiuglona,
substante extractive, magneziu, potasiu, hidrati de carbon, calciu, cupru, zinc, fluor, etc.

Cultivare: Seminte, toamna sau primavara

Recoltare: in perioada mai - august se recolteaza numai frunzele tinere, care sunt mai bogate in principii
active. Frunzele recoltate nu se vor presa si nu se vor expune la soare pentru ca se brunifica, foarte usor. De
aceea ele trebuie uscate in incaperi sau spatii unde temperatura sa fie ridicata (podurile constructiilor
acoperite cu tabla) si asezate in strat subtire. Se pot usca si in uscatoare cu aer cald ia temperatura de 35-
40C. Randament = 3-4:1.

Actiunea terapeutica: Antimicrobian, antidiareic (juglon, tanin), antipruriginoas (ulei volatil), antalgic,
insecticid (juglona).

Utilizare: Insuficien venoas (dureri de gamb, hemoroizi), diarei uoare; n descuamrile pruriginoase ale
pielii capului (mtrea), afeciuni dermatologice, contra arsurilor superficiale i puin ntinse; n afeciuni
ale cavitii bucale i faringiene; n vitiligo i n cosmetologie la colorarea pielii i prului.
Nucile se utilizeaz n alimentaie ca atare, prelucrate ca dulcea sau n compoziia cozonacului i a
prjiturilor. Nucule au o valoare energetic ridicat: 2950 kJ/ 100 g i un coninut mare de aminoacizi i de
substane minerale.
Medicin uman (popular): frunze n bi mpotriva reumatismului, uneori amestecate cu alte plante (ex.
vreji de ptlgele roii, flori de fn sau urzici); rdcinile, amenii (n alte pri frunzele i amenii) se
Obligeana
Denumirea stiintifica:Acorus calamus
Denumirea populara:Obligeana,calamar, crin de apa,
papura rosie, speribana, trestie mirositoare.
Familia:Acoraceae

Locatie: Specie higrofit, subtermofit, introdus n cultur
i naturalizat; sporadic n zona pdurilor de stejar-
subetajul gorunului i n Delt, pe malul apelor, mlatini,
stufriuri.
Descrierea planta: Plant peren; rizom orizontal, gros,
crnos, lung pn la un metru; tulpina erect, 4-muchiat, de
60-120 cm; frunze liniare, de circa 2 cm lime i peste 60 cm
lungime; flori verzui sau verzui-glbui, mici, grupate n
spadice erect-patent de 5-10 cm lungime; nflorirea mai-iulie;
fructul bac roie, alungit.

Compozitie: Contine ulei volatil (1,5-3,5% in stare uscata si 0,5-0,8% in stare proaspata), in care s-au
identificat azarona, azaril-aldehida, sescviterpene, pinen, camfen, camfor, eugenol, principiu amar-acorina,
zaharuri, rezine, saruri minerale, vitamine (Bi, C), etc
Cultivare: Planta prefer soluri foarte umede (crete prin bli, mlatini, la marginea apelor curgtoare i
prin anuri) cu un pH de 5,5-7,5 i cu o poziie nsorit. Rezist pn la -25oC. Se rspndete uor prin
intermediul rdcinii i devine rapid stabil. Se gsete n zona inundabil a Dunrii i n Delt.
n ara noastr se cultiv o populaie de obligean cunoscut sub numele de De Bega.
Cultura se amplaseaz pe terenuri umede, n parcele delimitate ntre ele de digulee nalte de 30 cm,
pentru a se putea face inundarea n timpul vegetaiei. Se nmulete prin segmente de rizomi, cu 2-3
muguri. Se planteaz toamna (octombrie), la distane de 60 cm ntre rnduri, 30 cm pe rnd, la adncimea
de 8 cm. Pentru un hectar sunt necesare 50-60 mii fragmente de rizomi. Primvara, dup apariia plantelor
culturile se inund cu un strat de 4-5 cm ap, fr ca plantele s fie complet acoperite i se menine astfel
tot timpul vegetaiei (cu ntreruperi scurte pentru plivit i prit). Se procedeaz de asemenea la
combaterea buruienilor de 2-3 ori n cursul vegetaiei. Toamna, apa se evacueaz din cultur, iar n
primvara anului II dup afnarea solului printre rnduri i pe rnd, se introduce din nou ap n cultur
asemenea primului an. Recoltarea se efectueaz n anul al doilea, toamna dup evacuarea apei i zvntarea
terenului, iar la hectar se obine o producie de 25-30 q rizomi deshidratai.
Mod de cultivare:
Plantarea bucatilor de rizomi de 5-6 cm lungime, in luna octombrie, 50000 buc/ha, distanta: 60 cm intre
randuri, 30 cm intre plante pe rand si 6-8 cm adancime
Recoltare: Rizomi, scoatere cu cazmaua in toamna primului si celui de-al doilea an de vegetatie .
Actiunea terapeutica: Stomachic i carminativ (tonic-amar), antibacterian, insecticid, fungicid
rizomii; antispasmodic = antispastic, antiinflamatoare (gastro-entero-renal), sedativ SNC (prin cis-
izoazaron), antibacterian, fungicid, insecticid, antiagregant-plachetar, revulsiv = vasodilatatoare
uleiul volatil. n aplicaii externe efect hiperemiant.

Utilizare: Afeciuni ORL (tonsilite = amigdalite, sinuzite), respiratorii (bronite catarale uleiuri volatile cu
iobunone), gastrointestinale (anorexie, gastrite, ulcere hipoacide, insuficiene digestive hepatobiliare,
enterocolite spastice, dispepsie ulei cu azarone), reno-urinare (congestirenale dup intoxicaii, cistite
Osul iepurelui
Denumirea stiintifica:Ononis spinosa
Denumirea populara:Osul iepurelui,darmotin, sudoarea calului, sudoarea
capului, salastioara.
Familia: Fabaceae(leguminosae)

Locatie: Este o specie destul de rara, ea fiind intalnita prin pasuni si fanete
aride, pe soiuri nisipoase, din zona colinara si pana in cea montana (maximum
de raspandire este ia 300-800 m altitudine).
Descrierea plantei: Subarbust; rizom subpmntean; tulpin lignificat la
baz, ramificat, proas, spinoas, de 30-80 cm nlime; frunzele superioare
simple, cele inferioare trifoliolate, cu foliole serat dinate; flori roz cu dungi
mai nchise; nflorire iunie-iulie; fruct pstaie proas, mic, cu 1-2 semine.


Ce recoltam: Se recolteaza radacinile - Radix Ononidis - care la exterior sunt negricioase - cenusii, iar la
interior albicioase. Au miros slab necaracteristic iar gustul este dulce-acrisor si apoi amar astringent. Nu
trebuie confundata cu specia O. hircina, care este lipsita de spini sau O. pseudohircina, care are spini simpli,
rari iar tulpina nu are baza lignificata.
Cultivare: Radacinile contin substante proteice (onocerina,
ononina, onospina, trifolirizina), saponozide, tanozid, ulei
volatil si ulei gras, zaharuri etc. Recoltare: Radacinile se
recolteaza primavara timpuriu (martie - aprilie), sau toamna
(septembrie - octombrie). La recoltare, care se face cu
cazmaua, se vor taia radacinile, iar coletul plantei se va pune
din nou in pamant pentru a nu se distruge bazinele din flora
spontana. Dupa curatire de resturi vegetale si pamant,
radacinile se vor spala intr-un curent de apa, se vor scurta in
bucati lungi de 20-25 cm si se vor intinde spre uscare la soare.

Compozitia chimica: saponozide triterpenice, tetraciclice (- i
- onocerina sau onokol), izoflavone (onina 7-glucozida
formonetinei), pterocarpani, fenilbenzilcetone substituite
(ononetina i onospina).


Utilizare: n medicina, uman, popular, rdcina se folosete pentru tratarea litiazei renale, gutei,
hidropiziei, cistitei, bronitei, reumatismului; partea aerian a plantei se folosete sub form de infuzie
pentru durerile de stomac. Sub form de tratament de uz extern se folosete pentru tratarea herniei,
eczemelor i vindecarea cordonului ombilical la copii;
n medicin veterinar se folosete pentru tratarea cistitei i afeciunilor renale
Actiunea terapeutica: Extractele ori au o aciune diuretic, cu favorizarea eliminrii calculilor renali, a
sodiului i a clorurilor; colagog.
Paducelul
Denumirea stiintifica: CRATAEGUS MONOGYNA Jack.
Denumire populra:Paducelul,maracine, gherghin, gherghinar, gheorghin, malaet,maces.
Familia: Rosaceae

Locatie: Specie mezoxerofita, mezotermofita, heliofila, frecventa n zona de stepa-etajul boreal, margini si
Ce recoltam: Se recolteaza frunzele - Folium Crataegi (aprilie - august), sau buchete de flori cu frunze la
baza - Folium Crataegi cum floribus (aprilie - mai) sau florile - Flores Crataegi sau fructele - Fructus Crataegi
(septembrie - octombrie). Florile au miros caracteristic si gust usor astringent, frunzele si florile adunate la
un loc au miros caracteristic si gust amarui iar fructele miros slab iar gustul este dulceag. A nu se confunda
cu speciile nemedicinale C. nigra si C. pentagyna care au cinci stile (fata de 1 -2 ia speciile medicinale),
acestea raman persistente si la fructe, care sunt de culoare mai inchisa, negricioasa sau purpurie, iar
pedicelii (coditele) florilor si caliciul au peri desi lanosi (la ceie medicinale sunt giabri).

Compozitie: Frunzele si florile contin un complex triterpenic - acidul crategic (acid crategolic, neotegoiic si
acantolic), derivati de natura flavonoidica (hiperozid), acizi (ursolic, oleanolic, ciorogenic, cafeic),
amigdalina, colina, sorbitol, vitamina C, amine, ulei volatil, taninuri, pectine, saruri minerale si altele.
Fructele sunt bogate in taninuri, vitaminele B si C, aniociani, flavonoizi, acizi (tartric, citric, ursolic, oxalic,
nicotinic, ciorogenic), sorbitol, colina, glucoza, fructoza, pectine, ceara, ulei gras, substante minerale etc.

Recoltare: Frunzele se recolteaza intr-o perioada mai lunga in
functie de zona. Ele se recolteaza atat inainte cat si dupa inflorire.
Florile sau buchetele de flori cu frunze se recolteaza la inceputul
deschiderii fiorilor. Fructele se recolteaza manual prin ciupire, iar
buchetele de flori si frunze sau numai frunzele prin strunjire direct
pe planta sau prin taierea ramurelelor si curatirea lor ulterioara.
Fructele se culeg direct de pe planta fara codite. Toate aeste
produse se vor culege pe timp uscat, numai in cosuri sau ladite, fara
a se presa.
Florile si frunzele se usuca la umbra, de preferat in spatii acoperite cu tabla, unde se aseaza in straturi
subtiri pentru a se usca intr-un timp cat mai scurt. Temperatura aerului in uscatoare nu trebuie sa
depaseasca 35C. Fructele se pot usca la soare, in strat subtire, intorcandu-le din cand in cand pentru a se
evita deprecierea sau in uscatoare cu aer cald la 70C. Randament = frunze: 2-3:1; flori si buchetele de flori
cu frunze: 4-5:1 si fructe: 2-3:1.
Descrierea plantei:Este un arbore-arbust de 2-5 (10)m naltime;
frunze lat ovate, rombic ovate sau rombic obovate, trunchiate la
baza, coriacee, penat lobate; pedicelul si caliciul glabri sau dispers
parosi; florile albe, sunt dispuse n inflorescenta de tip corimb;
nflorirea: mai-iunie; fructe - poame drupacee ovoide sau sferice,
rosii, carnoase, cu un smbure.:

Patlagina
Denumirea stiintifica: Plantago lanceolata(ingusta), Plantago media(medie)
Plantago major (lata)
Denumirea populara: batlagina, iarba bubei, iarba de cale, iarba grasa, iarba
mare, limba boului, limba manzului, limba oii, mama padurii, minciuna,
patlanjel, patlagina.
Familia: Plantaginaceae.

Caractere morfologica: Patlagina este o planta ierboasa, perena, avand 10-20
frunze lunguiete (lanceolate) asezate la suprafata pamantului in forma de rozeta.
Din mijlocul lor, in luna aprilie, apar una sau mai multe tulpini subtiri, brazdate si lungi, avand la partea
superioara un spic scurt, cilindric si acoperit cu flori mici. Floarea este alcatuita dintr-un caliciu cu 4 sepale si
o corola de 4 petale, unite in forma de tub, de culoare roz-deschis, ce inconjoara 4 stamine. Infloreste
incepand cu luna mai pana in septembrie. Creste prin fanete, pasuni si pe marginea drumurilor.Patlagina
ingusta este o planta perena,ierboasa,cu inaltimea tulpinilor nefoliate de 30-50cm inaltime.

Ecologie si raspandire: Specie mezofit; frecvent n zona de step-etajul boreal.

Organe utilizate: Organele plantei care se utilizeaz n scop medicinal sunt frunzele recoltate primvara,
seminele maturate i sucul proaspt.

Compozitie chimica: de la toate aceste specii se intrebuinteaza frunzele (Folium Plantaginis) aucumbina sau
aucubozida cu structura furanica, mucilagii formate in mare parte din xiloza, acid poliuronic, pentozane,
etc. Tanin, glicozizi, saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi, filochinona,
vitaminele: A, C, K, substante antibiotice, substante minerale. In seminte se gasesc mucilagii si un trizaharid
(planteoza).

Actiunea terapeutica: emolient, hemostatic, usor astringent. Proprietatile emoliente se datoresc
mucilagiilor iar cele hemostatice vitaminei K. Este si un bun antibiotic. Este de asemenea antipruginos,
expectorant, antidiareic, cicatrizant datorita alantoidei, depurativ. Este bactericida datorita aucubozidei.

Importanta: Medicinala

Utilizare: Se utilizeaz pentru tratarea arterosclerozei, bronitei, astmului, constipaiilor, flebitei etc.
Efectul antibacterian al extractelor se datoreaz prezenei agliconului aucubigenin, efect ce dispare n
timpul expunerii la cldur a extractului.
Industrie - frunzele se utilizeaz n industria farmaceutic;
Medicin uman, popular - uz intern - frunzele se folosesc n tratarea tusei, bronitei, astmului bronic,
ulcerului gastric, uz extern - tratarea stomatitei, laringitei, traheitei, rnilor purulente, iritaii ale pielii etc.;
Medicin veterinar, popular - uz intern - tratarea bronitei, diareei, uz extern - tratarea plgilor varicoase,
blefarite, tendinite etc.;
Apicultur - specie melifer.

Contraindicatii:
Cultivare: Se poate cultiva in toate zonele agricole ale tarii,rezultate mai bune obtinandu-se in zonele de
silvostepa, pe soluri fertile.Judetul Cluj are o buna experienta in cultura acestei plante.Se cultiva dupa orice
planta care lasa terenul curat de buruieni.In cultura se mentine 3-4 ani.Anual se aplica 50-60kg/haP2O5 si
30-40kg/ha K2O (toamna) si 60-80kg/ha N (primavera)

Pelinul
Denumirea stiintifica: Artemisia Absinthium
Denumirea populara: Pelin, Pelin alb, Iarba fecioarelor, Lemnul
domnului, Pelin bun, Pelin de grdin, Pelin de Rusalii, Pelin negru,
Pelin verde, Pelina, Pelini, Pelini, Pilin, Piloniu, Polene, Polen de cel
mare
Familia: Asteraceae(Compositae)

Caractere morfologice: Planta perena cu radacina puternica, ramificata
si lignificata. intreaga planta are un aspect alb-cenusiu datorita perilor
desi si matasosi. Pelinul formeaza doua tipuri de tulpini: sterile mai
scurte si florifere, inalte de 0,5-1,2 m, cu ramuri lungi. Frunzele sunt
sesile, cele de la baza bipenat-sectate, care se simplifica spre varful tulpinii, devenind lanceolate, argintiu-
cenusii pe partea inferioara si verzi- cenusii pe partea superioara. Frunzele de pe tulpinile sterile sunt
tripenat-sectate si au peduncul lung. Florile sunt galbene si grupate in antodii globuloase, aplecate, mici de
cca 4 mm, asezate in racem pe ultimii 20-30 cm din varful ramurilor. Fructele sunt achene mici (1,5 mm),
brun-deschise si fara papus. infloreste in perioada iulie - septembrie.

Ecologie si raspandire: Specie foarte putin pretentioasa fata de conditiile de sol, acesta putand vegeta pe
terenuri aride, fiind comun in toata tara in zona de ses si deal. Poate fi gasit pe locuri necultivate, pe
canalele de irigatie, pe marginea drumurilor, pe langa garduri etc.

Organe utilizate: Se recolteaza partea aeriana - Herba Absinthii - Nu se admit tulpini cu diametrul mai mare
de 3 mm. Produsul are un miros puternic, aromat, caracteristic speciei iar gustul este aromatic, amar. A nu
se confunda cu A. vulgaris (pelinarita sau pelinul negru) care are, in sol, un rizom multicapitat, tulpina fara
peri, cu dungi roscate, frunze verzi-inchis, neparoase pe partea superioara.

Compozitia chimica: Principiile amare sunt reprezentate de prezena sesquiterpenelor de tip guaianic
(absintin, anabsintin i artabasin), precum i de ali patru compui: artamarin, artamarinin,
artamaridin i artamaridinin. Plantele din specia Artemisia annua conin lactone sesquiterpenice, cum
este artemisinina (C15H22O5), care este utilizat pentru tratarea malariei.
Frunzele de pelin mai conin: tanin, pigmeni flavonoizi (quercetin, artemitin), -caroten, vitamine (acid
ascorbic, piridoxin, acid folic), acizi grai, fitosteroli i substane minerale.
Uleiul volatil etras din plantele de pelin provenite din Germania, au evideniat existena a 44 componeni.

Actiunea terapeutica: Extractele apoase din frunzele i tulpinile nflorite de pelin au aciune:
antihelmintic, antiseptic, antiinflamatoare, tonic, stomahic, emenagog, colagog, tonic i
antitumoral.

Importanta: Medicinala, aromatica si condimentara

Utilizare: Acestea pot fi utilizate pentru tratarea infeciilor nsoite de febr, a bolilor de ficat,
reumatismului, indigestiilor datorate cantitii reduse de suc gastric i ca tonic amar, stimulnd apetitul.
Medicina uman popular - uz intern: florile i tulpinile florifere se foloseau sub form de infuzie contra
durerilor de stomac,gastrite hipoacide,anorexie,edemelor renale,constipatiei, contra frigurilor, viermilor
intestinali, rcelilor, reumatismului. Elimina de asemenea apa din tesuturi, fiind recomandat in guta si
hidropizie ; uz extern - infuzia se folosete pentru tratarea oxiurilor, rni purulente; decoctul se folosete
pentru tratarea luxaiilor, umflturilor(dezifectant), se foloseste in tratamentul hemoroizilor si in vaginitele
atrofice
Alte utilizri:
Medicina veterinar - stimularea secreiilor gastrice i antiparazitar (vermifug i insecticid);
Pojarnita
Denumirea stiintifica: HYPERICUM PERFORATUM L.
Denumireapopulara: Pojarni, Suntoare, iarba lui Sf. Ion
Familia: Hypericaceae

Locatie: Fiind o planta putin pretentioasa fata de conditiile de clima
si sol sunatoa- rea poate fi gasita din zona de campie pana in zona
subalpina, fiind insa mai abundenta in zonele deluroase ale tarii.
Poate fi recoltata mai ales de pe marginea drumurilor si a poienilor
din padure si mai ales din culturile perene slab intretinute, in taieturi
sau de pe marginea canalelor de irigatii

Descrierea plantei: Planta ierboasa perena, care formeaza in sol un
rizom scurt, pe care se dezvolta un sistem radicular bogat. Tulpina inalta de 0,40-1 m, este cilindrica, cu
doua muchii, glabra, cu baza lignificata, pe care se formeaza numeroase ramuri sterile dezvoltate in axilele
frunzelor. Frunzele sunt sesiie, opuse de forma ovale sau eliptice, glabre, de culoare verde, lungi de pana la
3 cm, prezentand puncte negre pe margine si pe fata. Florile sunt grupate in dichazii si sunt formate din
cinci sepale, cinci petale galben-intens, cu puncte negre, lungi de 10-13 mm si late de 8 mm, si de doua ori
mai lungi decat sepalele caliciului. Staminele sunt numeroase si mai scurte decat petalele. Fructele sunt
capsule ovale cu trei loje, iar semintele sunt cilindrice, brun-negricioase. infloreste in perioada iunie -
septembrie.
Ce recoltam: Se recolteaza toata masa aeriana nelignificata - HerbaHyperici. Iarba recoltata trebuie sa aiba
o lungime de cca 30-35 cm, sa aiba tulpini si ramuri cilindrice cu doua muchii longitudinale si sa fie de
culoare verde sau roscat-verzui. Frunzele, care au fost descrise mai sus, trebuie sa aiba puncte negre pe
marginea intreaga si numeroase punctuatii (glande) pe toata suprafata limbului care, privite prin transpa-
renta, par perforate. Petalele fiorilor au de asemenea puncte negre.Iarba prezinta un miros balsamic
caracteristic, gustul este aromatic-amar, rezinos si astringent.A nu se confunda cu: H. elegans, care, desi are
atat puncte transparente, cit si negre, are frunza de forma lanceolata, iar tulpina are patru muchii; H.
maculatum care are numai puncte negre nu si transparente si H. hirsutum, care are frunze paroase
Compozitie: Iarba contine cca 0,1% ulei volatil in care predomina pinenul si carburi secviterpenice. De
asemenea, mai contine derivati polifenolici (hiperozida), rutozid si cvercetol, acizi (cafeic, ascorbic,
nicotinic, valerianic si clorogenic), tanin, hipericina (o substanta coloranta in rosu), colina, carotenoide,
saponine etc.
Cultivare: Suntoarea crete uor pe orice tip de sol, cu umiditate sufiecient, bine drenat, cu expoziie
nsorit sau semiumbr. nflorete mai bine n cazul poziiilor nsorite. Rezist la temperaturi sczute i
secet, de asemenea suport temperaturile ridicate. Este o specie peren cu o mare plasticitate ecologic,
iar n ara noastr ca zone de cultur trebuie luate n considerare n primul rnd centrul Transilvaniei,
nordul i estul Moldovei.
Se seamnn n ser, mediat ce seminele s-au maturat, toamna sau primvara. n mod obinuit germinarea
are loc n 1-3 luni la temperatura de 10oC. Se repic n vase individuale, iar plantarea la locul definitiv se
efectueaz n cursul verii. Divizarea tufelor se aplic primvara sau toamna. Exemplarele mari se pot planta
direct la locul definitiv,iar fragmentele mai mici se cresc n rsadnie reci pn la momentul nrdcinrii,
urmnd a se planta n primvar.

Porumb
Denumirea stiintifica: ZEA MAYS L.
Denumirea populara: Porumb, Cucuruz, Ppuoi, Clambuc, Popuoi
Familia: Poaceae (Gramineae)

Locatie: Specie cultivata pe suprafete mari in toate tarile lumii.

Descriere planta: Planta foarte cunoscuta.

Ce recoltam: Se recolteaza stilurile si stigmatele - Stigmata maydis - cunoscute
sub denumirea populara de "matasea porumbului". Produsul are miros slab
caracteristic, dar este fara gust.

Compozitie: "Matasea porumbului" contine saruri de potasiu, calciu, bioxid de
siliciu, fitosteroli, saponozide, alantoina, ulei volatil, ceara si vitamine (C, E si K).
Cultivare: Se va aplica tehnologia cunoscuta.


Recoltare: Momentul optim de recoltare, pentru a se obtine un produs de buna calitate este atunci cand
boabele de porumb sunt in faza de "lapte", moment in care stigmatele sunt inca verzi. Dupa inlaturarea
varfurilor brunificate, se desfac panusile si se extrag stigmatele. Acestea se pot usca la umbra asezate in
strat subtire pe prelate sau pe rame speciale, in soproane, poduri sau alte incaperi bine aerisite.
Randamentul este de 4-5:1 in faza de lapte si de 2-3:1 la maturitatea porumbului in momentul depanusarii.

Utilizare: Extractele sunt utilizate pentru tratarea litazei renale, insuficien cardiac, gut, cistit.
Datorit faptului c siropul de porumb cu un procentaj de fructoz crescut, la fel ca i zahrul obinut din
trestie de zahr, este responsabil de creterea numrului de cazuri de obezitate i de diabet,
Alte utilizri:
n alimentaie se folosete sub diferite forme: mlai, boabe nemature fierte sau coapte, boabe mature
fierte sau prjite, uleiul din germeni este energizant.
n industrie, din boabe (cariopsele) se fabric amidonul, glucoza, alcoolul sanitar, uleiul comestibil, iar din
tulpini se obine celuloza.
S-a obinut un preparat extrudat pentru copii pe baz de fin de porumb nixtamalizat i de nut n raport
de 21,2 : 78,8. Acesta are o bun digestibilitate i urmtoarea compoziie: 20,07 % proteine, 5,7 % lipide i
71,14 % glucide.
n medicina, uman, popular, mtasea (stigmatele florii) sub form de infuzie se folosete ca adjuvant n
cistite, afeciuni ale sistemului cardiovascular, disfuncii hepatobiliare, hidropizie, litiaz renal, reumatism,
ateroscleroz, scderea colesterolului. Pentru uz extern - se fac din mmlig fierbinte cataplasme pentru
tratarea durerilor, junghiurilor, amigdalitei, crampelor stomacale, durerilor de ficat, iar cataplasmele din
mlai trateaz umflturile, plgile, dermitele.
n medicina veterinar mtasea sub form de infuzie se folosete pentru intensificarea excreiei biliare i a
funciei renale.
Pentru apicultur, porumbul reprezint o specie melifer.
n zootehnie, porumbul se folosete n hrana animalelor sub form de siloz, ca furaj grosier i sub form de
boabe.
Se foloseste sub forma de infuzie care se prepara din doua linguri produs maruntit la o cana de apa si se
beau 1-2 linguri la 2-3 ore, in cazul calculozei si dischineziei biliare. in cazul colicilor si calculozei renale
infuzia se prepara din doua lingurite produs maruntit la o cana de apa si se beau doua cani zilnic, una
dimineata pe stomacul gol si a doua in restul zilei.

Actiunea terapeutica: Extractele din stile i stigmate au aciune diuretic, hemostat, colagog, laxativ,
hipoglicemiant, vasodilatatoare (hipotensiv) i antiinflamatoare.

Rascoage
Denumirea stiintifica: EPILOBIUM ANGUSTIFOLIUM L.{ Chamerion
angustifolium (L.) Holub}
Denumirea populara: Rascoage, Zburatoare, Pufulite
Familia: Onagraceae

Locatie: Specie pioniera, mezofita, frecventa n subetajul fagului-etajul
boreal si rara n subetajul gorunului si etajul subalpin, margini, raristi.

Descriere planta: Planta perena; tulpina nalta de 50-150 cm; frunze
alterne, lanceolate, late de 0,7-4 cm; flori zigomorfe, rosii sau roze, foarte
rar albe, cu staminele dispuse pe un singur verticil; nflorirea iunie-august;
semintele au un smoc de peri alb la capat;

Ce recoltam: Se recolteaza toata partea aeriana a plantei - Herba Epilobii. Exista multe specii de Epilobium,
dar conform literaturii straine numai E. hirsutum(rascoage), care are flori cat unghia degetului mare si sunt
purpurii stralucitoare si E. angustifolium (sburatoare), care are baza tulpinii de culoare rosietica, iar florile
purpurii stralucitoare ca focul nu se vor recolta.

Cultivare: Semant direct in camp, primavara devreme

Recoltare: Flori, frunze, radacini

Compozitie: Planta, sau grupul de plante din acest gen nu au fost studiate din punct de vedere chimic. E.
parviflorum contine chanerol, beta-sistosterona, flavonoizi, taninuri etc.Recoltare: Se recolteaza toata
partea aeriana.

Utilizare: Febra, complicatii reumatice, dureri de cap (nedovedita stiintific)
Medicina, umana, populara foloseste partea aeriana a plantei contra frigurilor si pentru dureri de inima.
Se utilizeaza sub forma de infuzie, care se prepara prin oparirea unei lingurite cu varf de planta maruntita
la 1/4 litru de apa si care se lasa sa stea putin. Zilnic se beau doua cesti: prima, dimineata pe stomacul gol
iar a doua, seara, cu 1/2 ora inaintea cinei. Acest lucru nu inseamna insa ca se poate renunta la controlul
medical de specialitate.

Actiunea terapeutica: Antiflogistica, antiexudativa, antimicrobiana (pe Candida albicans, Staphylococcus
albus, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Shigella sp.), efect benefic n hiperplazia benigna de prostata
si tulburari de mictiune.
Utilizare: Febra, complicatii reumatice, dureri de cap (nedovedita stiintific)
Medicina, umana, populara foloseste partea aeriana a plantei contra frigurilor si pentru dureri de inima.


1

Roini
Denumirea stiintifica: MELISSA OFFICINALIS L.
Denumirea populara: roini, almi, buruiana stupilor, busuiocul stupului, ctunic, floarea stupilor,
iarba stupului, iarba stuparului, lmi, mtciune, melis, mint motoac, poala Sf Mrii, rstupeasc,
roite, stupelni, voioni de albini
Familia: Lamiaceae(Labiatae)

Locatie: Specia se gaseste in flora spontana din sudul Europei, vestul Asiei si nordul Africii. in tara noastra
roinita se gaseste in flora spontana din zonele vestice si sudice, unde creste dispersata pe terenuri
calcaroase, pajisti si in luminisurile padurilor de stejar.

Descrierea plantei: Planta ierbacee, perena, cu rizom orizontal, brun-
galbui, articulat si lignificat, lung de cca 30 cm si cu numeroase
radacini adventive. Pe nodurile rizomilor se afla frunzulite albe de la
subsoara carora se dezvolta stoloni ascendenti. Tulpina are 4 muchii,
este glabra, spre baza si paroasa in partea superioara, inalta de 30-80
(120) cm. Frunzele sunt opuse, paroase, ovate cu varful obtuz,
nervatiune penata, lungi de 5-8 cm si late de 4-5 cm, de culoare verde-
inchis pe partea superioara, acoperite cu peri albi si scurti si mai
deschis la culoare pe partea inferioara. Florile sunt grupate in verticile
cu 5-10 flori, asezate la toate nodurile tulpinii, incepand chiar de jos.
Caliciul este bilabiat, iar corola este la inceput de culoare galbuie, apoi
devine alba sau alb-liliachie. Fructele sunt nucule brune, ovoide si
netede, grupate cate patru in caliciu persistent. infloreste in perioada
iunie - august.


Ce recoltam: Se recolteaza frunzele - Folium Melissae sau iarba - Herba Melissae. Produsul are miros si gust
aromat, placut, de lamaie. Se poate confunda dupa miros cu mataciunea (Dracocephalum moldavica) sau
cu catusnica (Nepeta cataria). Acestea se deosebesc prin frunze, care la catusnica sunt triunghiulare cu baza
cordata, iar la mataciune - alungit lanceolata. Florile la roinita sunt albe cu nuante galbui sau liliachii, la
catusnica albe-murdar si la mataciune albastre-violacee.

Compozitie: Produsul contine ulei volatil (0,10-0,15%) care se compune din aldehide terpenice ca: citral,
geraniol si nerol, citronelal, alcooli terpenici ca: linalool, citronelol si altele. Pe langa ulei volatil, frunzele
mai contin acizi (cafeic, clorogenic, protocate- chic, rosmarinic), precum si enzime, taninuri, mucilagii,
flavone si altele.

Cultivare: Roinia este o plant sensibil la frig. Se dezvolt slab n locuri umbrite i d o cantitate redus de
ulei eteric. Sunt potrivite terenurile nsorite, adpostite, clduroase. Reuete i pe soluri mai grele, lutoase
sau luto-argiloase, adnci, bogate n humus sau ngrate i nu prea umede. Nu sunt portrivite pentru
aceast plant solurile acide sau cele argiloase, grele.
Se poate cultiva prin nsmnare direct n cmp, prin butai sau prin rsaduri.
n cazul rsadnielor calde semnatul se face primvara devreme i se asigur o mai bun reuit a culturii.
n straturi reci semnatil se face n aprilie iar transplantarea n august-septmebrie, ori n iulie-august
urmnd ca rsadurile s se transplanteze n luna mai a anului urmtor. Pentru un hectar de cultur este
necesar o suprafa de 60 m2 rsadnie calde sau 100-150 m2 straturi reci (25o g smn).
Semnatul n cmp se face toamna cu 2-3 zile nainte de nsmnarea cerealelor de toamn, folosind 3,5- 4
kg smn la hectar.
nmulirea prin butai const n recoltarea acestora prin desprirea tufelor mai n vrst (5-6 ani) n 10-12
buci, nct fiecare buta s aib 1-2 fire de rdcin care s-i asigure prinderea. Plantarea butailor se va
Rotungioara
Denumirea stiintifica: GLECHOMA HEDERACEA L.
Denumirea populara: Rotungioar, brnc, buruian rotund
de bube, buruiana leacului
Familia: Lamiaceae

Caractere morfologica: Plant peren, glabr sau puin proas,
cu tulpini lungi de 20-50 cm, repente, cu numeroi lstari floriferi
ascendeni sau ereci, radicani. Frunze reniforme sau cordat
ovate, cu margini crenate, rar serate, cele inferioare lung
peiolate, pe fa verzi nchis, pe dos deschise, uneori cu o nuan
slab rou-violacee, des glandulos punctate. Flori scurt pedicelate,
cte 3-10 n cime la subioara frunzelor, de culoare albastr-
liliachie, rar roie liliachie, rar alb. Tehtaachene elipsoidale, brunii, netede. nflorete IV-VI.

Ecologie si raspandire: Specie mezofit ctre mezohigrofit, sciadofil, frecvent din zona de silvostep
pn n etajul fagului, la margini de pdure, tufriuri, locuri umede i umbrite.

Organe utilizate: Se utilizeaza herba-Herba Glecomae-care in stare uscata nu are miros caracteristic,iar
gustul este slab amarui.

Compozitie chimica: Principalele substane identificate n herba acestei specii sunt: tanin, saponine, rezine,
steroli (-sitosterol), aminoacizi, salicil alcool (saligenin), lactone sesquiterpenice (glecomanolid), alcaloizi
(glecomin) i substane minerale. S-a mai identificat prezena urmtoarelor substane:
Diterpene: marrubin.
Triterpene: acid asiatic, acid ursolic, acid oleanolic.
Acizi fenolici: acid cafeic, acid clorogenic, acid ferulic, acid p-cumaric, acid sinapic, acid rosmarinic.
Uleiul volatil (10 60 mg/ 100 g) conine: -amirin, -amirin, borneol, bornil-acetat, -burbonen, -
cadinol, camfen, p-cimen, -elemen, -elemen, germacren B, germacren D, izomenton, izopinocamfon,
-pinen, -pinen, -terpineol, 1,8-cineol, linalol, limonen, mentol, mircenol, mirtenal, octen-3-ol, 3-octanol,
cis-ocimen, pinocarvon, pulegon, sabinen, terpinen-4-ol.
Pigmeni: apigenin, apigenin-3-glucozid, apigenin-7-glucozid (cosmosiin), quercetin galactozid (hiperozid),
quercetin-3-glucozid (rutin), izoquercitin, luteolin, luteolin-7-0-glucozid (cimarozid).

Utilizare: In medicina populara sau empiric, se utilizeaza ca antidiaretic in bolile aparatului urinar, in litiaza
renala, in afectiuni hepatice, iar ca uz extern, in cicatrizarea leziunilor greu vindecabile. planta ntreag sub
form de praf, ceai sau sirop are aciune terapeutic n bolile aparatului urinar, respirator, digestiv, bolile
de ficat i rinichi, extern se aplic pe rni.

Produsul contine ulei volatil, tanoizi, colina, substante amare (glecomina), saponozide, substante grase,
ceruri, rezine si altele.Recoltare: Se recolteaza, in perioada infloritului (IV-VI)aprilie-iunie, prin smulgere, iar
acolo unde este posibil, prin cosire. Uscarea se face la umbra sau in uscatoare la maxim 50C. Randament =
5-7:1.


Salcam
Denumirea stiintifica: Robinia pseudacacia
Denumirea populara: Salcam, Salcm alb, Acacie, Acaciu, Aca, Acaie,
Acan, Acariu, Ac, Acar, Acn, Acan, Alar, Agai, Arca, Arc,
Argai, Arar, Bagrin, Bgrin, Braghin, Brgan, Brebene
Familia: Fabaceae (Leguminosae)

Caractere morfologica: Arbore; tulpin relativ dreapt, poate ajunge pn
la 25 m nlime, lstari glabri; frunzele imparipenat compuse, foliolele
eliptice sau ovate, glabre, cu vrf rotunjit, cu marginea ntreag; stipelele
transformate n spini; flori albe, plcut mirositoare, dispuse n racem;
fructul pstaie, cu 3-10 semine reniforme.

Ecologie si raspandire:
Organe utilizate: frunzele si florile(mai-iunie)

Compozitie chimica: Componenii identificai n lemnul i scoara acestei plante sunt: lignine, pentozani,
celuloza, taninuri pirocatechinice, rezine, fitosteroli, uleiurile volatile, glucozide cianogenetice (amigdalin),
glicozizi fenil-propenici (siringin), xantone.
Lemnul provenit de la aceast specie conine urmtorii pigmeni: flavani 3,4-dioli aa cum este
robinetinidol-4-alfa-olul, trihidroxiflavan-3,4-diolul, flavone: apigenin, butein, butin, dihidrorobinetin,
glicozizi flavonici: fustin, flavanone: naringenina, licuiritigenin, flavanoli: quercetin, taxifolin, fisetin,
robinetin 2,0 %, calcone: dihidroxicalcon, trihidroxicalcon, buteina, robtin (1,5 %), leucoantociani:
leucorobinitidin.
Frunzele conin: glucoz, ramnoz, xiloz, proteine (17,0 25,5 %), lipide (3,0 3,3 %), glucozizi ai
indigoului (indican), linarin.
n frunze au fost identificate glucozizi flavonici aa cum este: apigenin 7-biozidul, apigenin-7-
ramnoglucozidul, apigenin-7-triozidul, robinetina, dihidrorobinetina, acacetolul, acaciina i acacetin
triozidul care conine glucoz, ramnoz i xiloz, linarina, glucozizi ai flavonolilor aa cum este robinina ce
conine kampferol cu robinoz n poziia 3 i ramnoz n poziia 7 i caroteni.
Florile de Robinia conin: flavonozide (robinin, acaciin), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic, clorogenic),
ulei volatil (alfa-terpineol, farnesol, linalool, nerol, 2-aminobenzaldehida), steroli. Din scoara tulpinii s-au
izolat lectine.

Actiunea terapeutica: florile de salcam se utilizeaza ca aromatizant si in industria parfumurilor, in medicina
ca si calmant nervos al tusei, al migrenelor sau chiar afrodiziac.. Scoarta in hiperaciditate, este antispastic,
in ulcer gastric si duodenal sau ca purgativ, antireumatic. Datorita robinei scoarta trebuie utilizata cu multa
atentie, deoarece aceasta substanta este toxica. Scoarta este astringenta, datorita taninurilor ce le contine.
Se foloseste la urmatoarele afectiuni: arsuri, gastrite hiperacide, insomnii, leucoree, migrene, nevralgii,
pirozis, tuberculoza pulmonara, tuse astmatica, tuse obisnuita, tuse convulsiva, ulcer gastro- duodenal.

Preparare:
o lingurita de flori maruntite se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute, dupa care se
strecoara. Se va consuma in trei reprize, dupa mesele principale. In special in gastrite, migrene, ulcer
gastric, etc.
-2 lingurite de flori puse peste 250 ml apa clocotita, acoperita timp de 10 minute apoi strecurata se poate
da la migrene, nevralgii, etc.
-Tinctura din 50 g scoarta maruntita la 250 ml alcool alimentar de 70?. Se va tine apoi 15 zile dupa care se
va filtra. Se poate lua 2-3g pe zi diluata cu putina apa.
-4 linguri de flori puse in 500 ml apa clocotita. Acoperite timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se
1

Schinduf
Denumirea stiintifica: TRIGONELLA FOENUM-GRAECUM L.
Denumirea populara: Schinduf, Sfndoc, Molotru, Schindu, Schindui,
Sfndig, Sfnduh, Sfunduc
Familia: Fabaceae (Leguminosae)

Locatie: Specie de provenienta mediteraneana, cu cerinte deosebite fata
de temperatura, suportand usor 30C. in tara noastra, schinduful se
poate cultiva foarte bine in zona de ses din sud-estul tarii. Este o specie
cultivata foarte rar, putand fi gasita in stare salbatica prin culturi.

Descrierea plantei: Planta ierboasa anuala, cu radacina pivotanta si
tulpina erecta, inalta de 30-60 (70) cm, cilindrica, fistuloasa, glabra,
neramificata sau ramificata numai la partea superioara. Frunzele sunt
trifoliate, asemanatoare trifoiului, lung-petiolate (-12 cm), cu stipele
lanceoiate, cu foliole obovate, usor alungite, usor dintate, glabre pe
partea superioara si slab paroase pe cea dorsala.

Foliolele terminale au petiol si sunt lungi de 2-3 cm si late pe jumatatea lungimii iar cele laterale sunt sesile.
Florile sunt cate 1-2 la subsuoara frunzelor superioare, sunt de tip papilionat, au corola galbuie sau slab
liliachie, au caliciul paros, cu dinti egali cu tubul iar corola cu striuri violacee ia baza. Fructele sunt pastai
alungite, drepte sau usor curbate, comprimate, lungi de 8-10 cm si late de 0,5-1 cm si se termina printr-un
rostru lung de 2-4 cm. Acesta contine 10-20 seminte comprimate prismatic, lungi de 4-5 mm si late de 3-4
mm, de culoare bruna-galbui. infloreste in perioada iunie - iulie.

Ce recoltam: Se recolteaza semintele - Semen Foenugraeci. Acestea au un miros particular, asemanator
cumarinei iar gustul este aromatic, amar. in contact cu apa semintele se umfla si devin mucilaginoase.

Compozitie: Semintele contin compusi azotati: colina si trigonelina, substante de natura glucidica (stachioza
si galactomanane, care in contact cu apa creeaza aspectul mucilaginos), lipide sterolice (compuse din
lecitina, fitina si altele), saponozide stero- lice (formate din trigliceridele acizilor linoleic, linolic, oleic si
palmitic), protide, substante amare, taninuri, saruri si multe altele.


Cultivare: Schinduful ca planta anuala poate fi inclus in
orice asolament alaturi de culturile leguminoase anuale. Ca
premergatoare sunt potrivite acele culturi care nu saracesc
terenul si il lasa curat de buruieni. Schinduful reactioneaza
bine la actiuneasubstantelor nutritive din ingrasamintele
minerale. Se recomanda doze de 50-60 kg/ha fosfor si 15-20
kg/ha potasiu substanta activa, administrate toamna odata
cu aratura de baza care se executa la adancimea de 22-25
cm. Primavara devreme, la pregatirea patului germinativ
sub disc, se va administra azotul in doza de 35-40 kg/ha
substanta activa.

Pregatirea patului germinativ se realizeaza cu ajutorul polidiscului in agregat cu bara nivelatoare si grape cu
colti reglabili sau cu combina- torul. Semanatul se poate face cu semanatori cerealiere de tipul SUP, la
distanta intre randuri de 37,5 sau chiar mai des, in functie de gradul de imburuienare a terenului. Pentru un
hectar sunt suficiente 15-20 kg samanta, care se va incorpora la cel mult 1-2 cm adancime. Epoca optima de
semanat este primavara timpuriu (in prima urgenta). Ca lucrari de intretinere se recomanda prasile
efectuate cu tractiune animala, sau cu sapa printre randuri, iar pe rand toate buruienile vor fi plivite.
Schinel
Denumire stiintifica: CNICUS BENEDICTUS L.
Denumirea populara: Schinel, Iarba amara, Scai amar, Sofran salbatic
Familia: Asteraceae(Compositae).

Locatie: Specie ce creste subspontan in regiunile mediteraneene si in sud-
vestul Asiei si cultivat in multe tari din Europa.
Descrierea plantei: Planta anuala; radacina pivotanta; tulpina nalta de
30-60 cm, simpla sau puternic ramificata de la baza, paienjeniu
tomentoasa; frunzele alungit lanceolate, sesile, cu baza atenuata, cele
superioare penat lobate sau fidate, spinos dintate pe margini; antodiul
solitar de 4 cm lungime si 3 cm diametrul, acoperit de bractee mari;
hipsofilele involucrale externe ovate, terminate ntr-un spin scurt iar cele
interne terminate ntr-un spin lung; flori galbene; nflorirea iunie-august;
fruct achena galben brunie, cilindrica, cu 20 de coaste, cu papus biseriat.

Ce recoltam: Se recolteaza partea aeriana formata din tulpini nelignificate, frunze si inflorescente - Herba
Cnici (Herba Cardui Benedicti). Produsul nu are miros iar gustul este foarte amar.
Compozitie: Principiul activ cel mai important este cnicina si benedictina.doua substante amare. Produsul
mai contine flavonoizi (apigenina, kemferol, luteolina), vitamine din complexul B, enzime, taninuri,
mucilagii, saruri minerale si altele.
Cultivare: Planta prefera solurile uscate si cu pozitie nsorita. n tara noastra se cultiva n sudul judetelor
Prahova si Buzau, precum si n judetele Calarasi si Giurgiu.
Se seamana in situ primavara sau toamna devreme, iar germinarea are loc n curs de 2-6 saptamni la o
temperatura de 10 oC.

Recoltare: Epoca optima de recoltare este la inceputul infloritului si se efectueaza pe
timp insorit, dupa ce s-a ridicat roua. Pe suprafate mici se recolteaza cu secera
(muncitorii trebuie sa aiba manusi de protectie) sau cu cositori mecanice, care taie si
lasa in brazde si care vor fi reglate sa taie la 8-10 cm deasupra solului. Se usuca usor in
incaperi acoperite cu tabla, curate si aerate. Se pot obtine productii de 100-200 q/ha
herba proaspata. Randament = 3,5-4:1.
Utilizare: Anorexii, digestie lenta (administrare interna), degeraturi, arsuri, ulceratii ale pielii (administrare
externa).
Medicina, umana, populara - uz intern - frunzele si florile sub forma de pulbere se folosesc pentru tratarea
gastritei, constipatiilor cronice, astm, tuse seaca, afectiuni hepatice, ca stimulent al
digestiei, diuretic; uz extern - infuzia din flori se foloseste pentru tratarea arsurilor, degeraturilor, ranilor
purulente, rani, ulceratii.
Medicina veterinara - uz intern - pentru stimularea poftei de mncare.
Apicultura:este importanta ca planta melifera.
Intern se foloseste sub forma de infuzie sau macerat la rece (1-1 1/2 lingurita produs maruntit la o cana de
apa si se bea 1/4 cana inainte de mese). Se poate folosi si sub forma de tinctura, care se prepara prin
macerarea a 20 g planta maruntita, timp de 7-8 zile in 100 ml alcool de 70, din care se iau cate 40-50
picaturi cu 1/2 ora inainte de masa. Pentru uzul extern infuzia va fi mai concentrata: trei lingurite la o cana.
Actiunea terapeutica: Tonic amara si stomahica (principii amare), carminativa, coleretic - colagoga (O.D.P.-
uri, principii amare), antimicrobiana, citotoxica (lactone sesquiterpenice), antibacteriana (cnicina),
antiinflamatoare (cnicina).
Contraindicatii: Persoane alergice la plante din familia Asteraceae.
Precautii si reactii adverse: Reactii alergice (cnicina, solanitenolida).
Forme farmaceutice: nfuzie, extract fluid, tinctura.
Scoru de munte
Denumirea stiintifica: SORBUS AUCUPARIA L.
Denumirea populara: Scoru de munte, Lemn cinesc, Lemn pucios, Merior, Pomul ursului, Sorb, Scoruj
Familia: Rosaceae

Locatie: Arbore intalnit in padurile de foioase, uneori in molidisuri. Se dezvolta foarte bine in zona
climatului racoros, cu umiditate atmosferica ridicata preferand solurile usoare. Se intalneste cel mai
frecvent in zonele deluroase pana in cea alpina, avind o altitudine cuprinsa intre 1000-1400 m.

Descriere planta:Arbore inalt de pana la 15 m care formeaza o
coroana rotunda. Tulpina este dreapta, putin ramificata, cu
scoarta la inceput neteda, cenusie, care crapa in fasii late
odata cu imbatranirea. Formeaza douafeluri de muguri: cei
laterali sunt alipiti, ovoizi si cu solzi negri violacei, parosi, iar
cel terminal este mult mai mare. Frunzele sunt imparipenat-
compuse de pana la 10-15 cm lungime, fiind alcatuite din 4-8
foliole alungit-eliptice, lungi de 2-5 cm, sesile cu marginea
serata, care in toamna se inrosesc. Formeaza flori albe
paroase, pe tipul 5 (diametru de cca 1 cm). Inflorescenta
corimb de 10-15 cm, erect. Fruct: baca rosie, sferica (cu un
diametru de cca 1 cm) cu 3 seminte. infloreste in perioada
mai-iulie.


Ce recoltam: Se utilizeaza fructul - Fructus Sorbi (sau Baccae Aucupariae), care este o baca globuioasa,
ovata, mai rar elipsoidala, cu diametru de 8-10 mm, rosii uneori galbui. Semintele sunt rosietice, alungite si
ascutite. Prezinta un miros slab nespecific, cu gust acrisor, astringent. Avand in vedere ca sunt si alte specii
de scorus cu fructe rosii, criteriul esential al recunoasterii este frunza care la S. aucuparia este compusa, in
timp ce toate celelalte specii au frunze simple.

Compozitie: Fructele contin tanin, vitamina C (150-200 mg%), acizi (malic, sorbinic, parasorbinic),
zaharuri, carotenoizi, ulei volatil si altele. Recoltare: Fructele se recolteaza la maturare in perioada cuprinsa
intre sfarsitul iunii septembrie si pana la inceputul lunii noiembrie. Ciorchinii recoltati se prelucreaza
indepartandu-se resturile de pedunculi. Astfel fructele fara alte impuritati, se pun la uscare in spatii
incalzite cu temperatura de 35-40C in primele 4-5 ore. Uscarea trebuie realizata intr-un timp cat mai scurt
insa temperatura ulterioara nu trebuie sa depaseasca 60-70C. in cazul depasirii acestei temperaturi, inca
de la inceput fructele devin albisioase si, datorita iesirii la suprafata a zaharurilor, capata un aspect
necomercial. Dupa uscare, fructele din ciorchini se scot prin frecare pe o sita cu ochiuri de 5 mm.
Randament = 4-5:1.

Utilizare: Se utilizeaz sub form de infuzii pentru tratarea diareei i hemoroizilor i pentru prevenirea
apariiei scorbutului.
Alimentaie - fructele sunt folosite la obinerea marmeladei;
Industrie - fructele sunt folosite pentru obinerea unor buturi alcoolice (vin, rachiu, oet, lichior);
Medicin, uman, popular - uz intern - frunzele i fructele au proprieti antiscorbutice, diuretice,
depurative, antitusive, antireumatice;
Medicin veterinar - uz intern - tratarea edemelor subcutanate;
Apicultur - specie melifer.

Actiunea terapeutica: Extractele din fructe au efect astringent, antiscorbutic.
Silurul
Denumirea stiintifica: Euphrasia stricta
Denumirea populara:Silurul
Familia: Scrophulariaceae

Locatie: Specie comuna in intreaga tara, fiind intalnita prin
fanete, livezi, tufarisuri, poieni, pana in zona subalpina.

Descriere planta: Este planta semiparazita, cu tulpini inalte de
5-40 (75) cm, erecte, drepte sau flexuroase simple sau slab
ramificate. Frunzele inferioare sunt opuse, cuneate, obtuze, pe
fiecare latura cu 1-2 dinti obtuzi; cele mijlocii superioare sunt
ovate, acute, cu 3-5 dinti ascutiti si aristati, verzi, pe dos
netede sau cu nervuri proeminente, complet glabre, rareori pe
fata si pe margini cu peri scurti si aspri. Bracteele sunt alterne,
glabre, mai late decat frunzele, ovate, la varf ascutite.


Florile sunt grupate in inflorescente mai mult sau mai putin indesuite si au petale de culoare palid violacee
mai rar albastra sau albicioasa. Labiul inferior al florii este de culoare mai deschisa si are o pata galbena, rar
albicioasa cu dungi albastre sau purpurii. Fruct capsula. infloreste in perioada iunie - august. Ce recoltam:
Se recolteaza partea aeriana - Herba Euphrasiae.

Cultivare: Produsul contine taninuri, substante amare, acid salicilic, rasini aromate.

Recoltare: se recolteaza partea aeriana in perioada infloritului si se usuca la umbra.

Utilizare: In medicina populara romaneasca a fost utilizata empiric in tratamentul afectiunilor oculare
(blefarita, conjunctivita, inflamatii ale glandelor oculare). Odinioara se considera ca intaritor al memoriei.
Maria Treben o recomanda in urmatorul amestec pentru bai de aburi pentru combaterea cataractei si
glaucomului ochilor: 20 g silur, 20 g valeriana, 20 g musetel, 10 g verbina si 30 g flori de soc. Dupa
amestecare, se iau cinci linguri rase de amestec si se opareste cu 1/2 litru vin alb, care a fost incalzit pana la
limita de fierbere. Aburul este lasat sa actioneze asupra ochilor inchisi.

Proprietati terapeutice:Se ntrebuineaz n afeciuni oculare, chiar si in cazul celor cronice. Tratamentul
dureaz mult timp aa c trebuie avut mult perseverenta. Are efect ncepand de la simpla lcrimare i
pan la cataract.


Administrare:
1. Cate un varf de cuit pulbere pe zi stimuleaz digestia i combate icterul; 2 grame pe zi ntresc
vederea.
2. Infuzie: se pun 3 lingurie de pulbere de silur n 12 ceti cu ap n clocot. Se las 1015 minute, apoi
se pun s mai dea un clocot. Se strecoar i se bea 12 ceti pe zi n boli de stomac.
3. Apa distilat de pe aceast plant are un aspect lptos i este aromatic. Cu ea se fac splaturi pe ochii
obosii ai celor care citesc mult. Splarea cu infuzie de silur, preparat ca mai sus, combate scurgerea,
umflturile ochilor. Se poate pune sub form de compres pe ochi n timpul nopii.
4. Tinctur: Se pun 250 ml de alcool de 40 de grade peste trei linguri cu silur uscat. Se las la macerat 15
zile, dup care se filtreaz i ceea ce rezult se pune n sticlue nchise la culoare. Se iau 20-30 de picturi pe
zi, vreme de zece zile.

Sorbestrea
Denumirea stiintifica: SANGUISORBA OFFICINALIS L.
Denumirea populara: Sorbestrea, Crligea, Cebare, Sngeroas,
Soarbestre, Sorbitoare
Familia: Rosaceae

Locatie: Specie cu qn areal ecologic foarte mare, putand fi intalnita in
Eurasia, Africa si America de Nord. in tara noastra creste prin fanetele
umede, pe marginea tufarisurilor, pe coline de la zona de campie si pana
in etajul montan, mai rar si subaipin.

Descriere planta: Plant erbacee, peren, cu rizom gros, brun ; tulpina
dreapt ramificat n partea superioar de 30-90 cm nlime; frunzele
tulpinale imparipenate cu 3-11 foliole, iar cele inferioare sunt dispuse n
rozet; florile sunt grupate n inflorescen de tip capitul alungit, cilindric,
roii purpurii; nflorirea: iunie-august; fructul este o achen.


Ce recoltam: Se recolteaza iarba, iar in unele tari rizomul si radacinile.

Cultivare: Rizomii si radacinile contin tanine (23%), amidon (cca 30%), ulei gras, saponine si altele.
Recoltare: Radacinile si rizomii se recolteaza in lunile august - septembrie, cand planta este in perioada de
fructificare. Produsul se usuca la umbra sau in uscatoare la temperatura maxima de 40C.

Recoltare: - Herba (mai-august)
- Radacini si rizomi, prin smulgere sau cu cazmaua, in perioada de fructificare (august-
septembrie)

Compozitia chimica: Organele aeriene ale acestei plante conin: substane tanoide: elagitanin,
galocatechine, catechine, taninuri hidrolizabile (sanguiin-H-1, sanguiin-H-2, sanguiin-H-6)
Triterpenoide: acid ursolic, acid dehidroursolic, ziyuglicozid I, ziyuglicozid II, glucozizi triterpenici
(sanguisorbigenin, sanguisorbin, dasnguisorbin-A, sanguisorbin-B, sanguisorbin-E) i acizi triterpenici (acid
pomolic).Pigmeni: cianidin-3-glucozid, cianidin-3,5-diglucozid, kampferol i quercetin.

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din organele aeriene ale acestei plante au aciune astringent,
hemostatic, stomahic, sudorific, tonic i vulnerar.


Utilizare: nc din antichitate se folosea pentru tratarea hemoragiilor. Loiunile extrene se folosesc pentru
trataea arsurilor, leziunilor, exemelor i a hemoroizilor.
Alimentaie - frunzele sunt folosite primvara la salat;
Medicin, uman, popular - uz intern - prile aeriene ale plantei se folosesc pentru tratarea colitelor,
enterocolitelor, bolilor renale; uz extern - tratarea arsurilor, cicatrizarea rnilor;
Medicin veterinar - uz intern - adjuvant n tratarea diareei la vaci .

Se foloseste sub forma de decoct care se prepara din o lingura produs maruntit la o cana de apa si se iau
zilnic, de 5-6 ori, cate o lingura.


Sovrv
Denumirea stiintifica: ORIGANUM VULGARE L.
Denumirea populara: sovrv, sovrf, arigan, broasc, budean,
busuioc de pdure, busuiocul fecioarelor
Familia: Lamiaceae(Labiatae)

Locatie: Specie cu o raspandire foarte mare, putand fi intalnita in
flora spontana de la ses si pana in zona subaipina, fiind putin
pretentioasa fata de conditiile pedoclimatice. Creste in special prin
taieturi de padure si pe marginea acestora.

Descriere planta: Planta ierboasa perena, care formeaza, in sol, un
rizom orizontal, de culoare brun-cenusie, gros de 2-3 cm si pe care
se formeaza stoloni subterani si numeroase radacini subtiri.

Tulpina este erecta, ramificata in partea superioara, inalta de 30-60(80) cm, are patru muchii proeminente,
verzui sau cu nuante rosietice, acoperite cu peri. Tot de pe rizom pornesc si lastari sterili asemanatori
tulpinilor dar nu au flori. Frunzele sunt opuse, ovate, lungi de 3-5 cm, cu petiol scurt, acoperite cu perisori
(in special partea dorsala) si au marginea usor crenat-serata. Florile sunt grupate la varful ramificatiilor, in
inflorescente de tip corimb. Caliciul floral are dimensiuni reduse, este campanulat, glabrescent, paros la
interior. Corola este bilabiata, de forma tubuloasa, de culoare rosietica-purpurie, mai rar alba-roze. Fructele
sunt nucule mici, grupate cate patru in caliciul persistent. infloreste in perioada iulie - august.

Cultivare: Transplantarea rasad obtinut in conditii protejate, primavara, semanat direct in camp, primavara
devreme sau vegetativ prin departire de tufa

Ce recoltam: Se recolteaza partea aeriana a tulpinii - Herba origani. Taierea se face la 25-30 cm de la varf in
jos, fara partea desfrunzita si lignificata. Toata partea aeriana are miros aromat caracteristic, iar gustul este
amar-aromatic.
Compozitie: Iarba de sovarv contine cca 0,15-1% ulei volatil bogat in timol si carvracol, dar mai contine
cimol, origanen, dipenten, selinen, alfa terpinen, tanoizi, acizi, substante amare si altele.Cultivare: Sovarvul
se gaseste din abundenta in flora spontana si, cu toate acestea, se fac studii pentru introducerea speciei in
cultura, pentru a se putea realiza un produs curat de substantele chimice aruncate deasupra padurilor.
Sovarvul nu trebuie sa lipseasca nici din gradinita din fata casei. Pentru acest lucru se pot transplanta,
toamna sau primavara devreme, cateva plante care vor asigura necesarul casei sau se pot recolta seminte
care se vor semana, toamna tarziu, in cuiburi la 50 x 25 cm. Samanta fiind foarte mica, nu se va incorpora in
sol ci se va acoperi cu mranita maruntita sau rumegus, intr-un strat de cca 1 cm grosime.

Recoltare: Se recolteaza in timpul infloritului (iulie - august),
dimineata, dupa ce se ridica roua, folosind secera sau cutitul.
Dupa curatire de impuritati, iarba se pune la uscat, la umbra, in
incaperi curate, desinfectate si bine aerate. Se poate usca si sub
forma de manunchiuri, legate pe sfoara, dar tot la umbra. in
uscatoare, cu aer cald, temperatura nu trebuie sa depaseasca
35C. Randament = 2-3:1.
Utilizare: n caz de infecii respiratorii i digestive, enterocolite spastice, stri de nervozitate.
Diversitatea mare a componenilor din substanele secundare au determinat ca efectele pe care le au
Splinu
Denumirea stiintifica: SOLIDAGO VIRGAUREA L.
Denumirea populara: Splinu, Floare boiereasc, Floare buiac,
Mnunchi, Smeoaic, Splinari, Varg de aur
Familia: Asteraceae (Compositae)

Locatie: Specie mezofit, frecvent n zona pdurilor de stejar-etajul
subalpin, margini de pdure, pajiti, tufriuri.
Descrierea plantei: Plant peren, de 1m nlime; frunzele lat-
lanceolate, serate; flori galben-aurii dispuse n antodii pedunculate
de 7-10mm lungime; nflorirea iulie-septembrie; fructul achen cu
papus de circa 5 mm.


Ce recoltam: Se recolteaza toata partea aeriana a plantei - Herba Solidaginis. Produsul nu are miros iar
gustul este slab astringent.

Cultivare: Planta contine saponozide, substante amare, taninuri catehice, cverceti- na si altele.
Recoltare: Iarba se recolteaza in momentul infloritului, cand are acumulat maximum de principii active.
Dupa indepartarea tuturor impuritatilor produsul seva usca, in mod natural la umbra in magazii, soproane,
poduri acoperite cu tabla. Randament = 4-5:1.
Compozitia chimica: Principalii componeni identificai n acest plant sunt: uleiurile volatile, taninurile
catachinice, saponinele i 1,5 2,0 % pigmenii flavonoizi (rutin, quercetin, quercitrin, kampferol-
ramnozid, astragalin), esteri acetilenici (matricariaester).
Lactone: solidagolacton.
Saponine: virgaureasaponin I i II, virgaureagenin.
Diterpene: clerodan, virgaureozid A, leicocarpozid.
Triterpene: bayogenin.
Florile conin urmtoarele substane: acid cafeic, acid clorogenic, acid hidroxicinamic, acid quinic, cianidin-
3-glucozilglucozid i izoquercitrin.

Utilizare: se utilizeaz sub form de tratamente interne n caz de infecii urinare, grip, boli ale pielii i
gastro - enterite.
Extractele cu etanol i metanol din planta Solidago virgaurea ct i din calus au manifestat activitate
antimicrobian. Extractul n ap-etanol are proprieti antioxidante. Glicozidele monodesmozidice ca i cele
bidesmozidice ale acidului poligalacic exercit efect fungicid.
Medicin uman, popular - uz intern: planta are proprieti diuretice, antiseptice, expectorante,
astringente, antidiareice; uz extern - cicatrizarea rnilor, atenuarea durerilor n nevralgii dentare.
Se va folosi sub forma de infuzie care se prepara prin oparirea unei lingurite cu varf de produs uscat si
maruntit, la 1/4 litru de apa, in care se lasa sa stea putin.
Actiunea terapeutica: Extractele obinute din frunze i flori au aciune antihelmintic, antiinflamatoare,
antiseptic, diuretic, febrifug i stimulant.
Leicocarpozidul este diuretic, antiinflamator i analgezic.
Virgaureasaponina E are aciune imunostimulatoare i antitumoral.

Stanjenel
Denumirea stiintifica: IRIS GERMANICA L.
Denumirea populara: Stnjenel
Familia: Iridaceae

Locatie: Specie ornamentala mediteraneana, larg raspandita in tara noastra, numai ca planta de cultura.
Este foarte putin pretentioasa fata de conditiile pedoclimatice dar cele mai bune zone de cultura sunt cele
din sudul tarii.
Descrierea plantei: Planta ierboasa, perena, care formeaza in sol un
rizom orizontal brun, lung de 5-10 cm, ramificat cu portiuni mai groase,
pana la 4 cm si stragulari, cu numeroase radacini adventive. Tulpina
aeriana este cilindrica, ramificata la mijloc, cu frunze reduse si cu flori.
Frunzele se formeaza de pe rizom, sunt sesile, in forma de sabie,
dispuse cate 5-8 in evantai, lungi de 50-70 cm si late de 2-4 cm, cu
nervatiune aproape paralela. Florile sunt solitare, amplasate in varful
tulpinilor si ramificatiilor, violete. Fructul este o capsula mare,
triunghiulara in sectiune. infloreste in perioada mai - iunie. in cultura se
mai gasesc speciile Iris florentina cu flori albe brazdate cu vinisoare
albastrii si Iris palida cu flori violet deschis si mai mici decat I.
germanica.

Ce recoltam: Se recolteaza rizomii - Rhizoma Iridis. Acestia sunt bruni
deschis la exterior si albiciosi la interior. Produsul are miros aromat
caracteristic, iar gustul este dulceag mucilaginos.

Compozitie: Rizomii contin pana la 50% amidon si se folosesc pentru
obtinerea de ulei volatil. Acest ulei contine: irone, cetone, acizi alifatici
(pelargonic, caprinic, laurinic, tridecanic si in special acidul miristinic),
aldehide si altele.


Cultivare: Stanjenelul, desi este planta ornamentala, care practic nu lipseste din nici un parc, cimitir sau
gradinita din fata casei, a fost luat in cultura pentru calitatile deosebite ale uleiului volatil. Aceasta planta se
va cultiva in afara asolamentului fiind perena. Nu are pretentii deosebite fata de conditiile pedoclimatice
dar cel mai bine se dezvolta in zonele mai calde, pe terenuri bogate in substante nutritive, profunde si
afanate. Pregatirea solului implica neaparat o aratura adanca la 28-30 cm. Patul germinativ, inaintea
plantarii, se va realiza prin discuiri mai adanci. Se planteaza in toamna (septembrie-octombrie), dar
neaparat in sol umed. Ceie mai mari productii se obtin la plantarea in randuri la 50 cm si pe rand la 25 cm.
Plantatul se face in rigole adanci de 8-10 cm, deschise cu rarita, in care se incorporeaza 700-800 kg/ha
rizomi fasonati. Fasonarea inseamna fragmentarea rizomilor in bucati lungi de 2-3 cm si cu minimum 3-4
muguri. Lucrarile de intretinere includ prasile mecanice si manuale ori de cate ori este nevoie.

Recoltare: Rizomii se recolteaza in anul al doilea de vegetatie, in luna august, adica dupa inflorit, atunci
cand continutul de ulei volatil si productia este maxima. La scosul rizomilor pe suprafete mari se foloseste
Stejar
Denumirea stiintifica: QUERCUS ROBUR L.
Denumirea populara: Stejar, Grin, Goron, Gorona, Gorun,
Sledun, Slodun, Sjer
Familia: Fagaceae

Caractere morfologica: Arbore, cu tulpina pn la 50 m
nlime i coroana larg, neregulat, format din ramuri
noduroase; ritidomul format timpuriu este adnc brzdat,
brun-negicios, persistent; lujerii anuali brun verzui, glabri au
lenticele mici i rare; mugurii ovoizi cu 4-5 muchii longitudinale; frunzele simple, alterne, ngrmdite spre
vrful lstarilor sunt obovate, penat-lobate, cu lobii rotunjii, la baz auriculate; limbul la maturitate pielos
pe faa inferioar, glabru sau uor pubescent pe nervuri pe partea dorsal; florile unisexuate, repartizate
monoic: cele mascule grupate n ameni subiri, cilindrici, penduli; florile femele sunt grupate cte 2-5 pe
pedunculi lungi; nflorirea are loc n mai; fructele sunt de tip achen (ghinde); se gsesc cte 2-5 pe
pedunculi de 3-6 (10) cm lungime i sunt protejate pe cca 1/3 din lungimea lor de cupe individuale
hemisferice, cu solzi ovat-triunghiulari, strns alipii, plani, fin-cenuiu pubesceni, cu marginile concrescute
i numai la vrf liberi.

Ecologie si raspandire: In Romania cresc 9 specii de stejar, acestea ocupand peste 20% din suprafata cu
paduri. Desi sunt specii pretentioase fata de sol (bogat, adanc), lumina si caldura, speciile din genul Quercus
se intalnesc incepand din zona de ses si pana in zona dealurilor sau chiar premontana (gorunul).

Organe utilizate: Se recolteaza scoarta de pe ramurile tinere - Cortex Quercus. Aceasta nu are miros iar
gustul este astringent si slab amarui. Toate speciile genului Quercus sunt medicinale.

Compozitie chimica: Scoarta contine acid cvercitinic, catechine, acid elagic, acid galic, substante de natura
triterpenica: friadelinol, acid nictanic, acid roburic, cvercetina, acizi cinamomici si derivati flavonici,
zaharuri, taninuri, oxalat de caiciu si altele.

Actiunea terapeutica: Astringent, antidiareic, antiinflamatoare, antimicrobian i antihelmintic (prin
tanin).

Utilizare: Diaree (uz intern), inflamaii dermice, genitale i anale (uz extern), ale cavitii orale i ale
faringelui (gargarisme).
Alte utilizri:
Medicin uman (popular): coaja n diferite reete folosit pentru dureri de dini, gingivite, pentru
splatul rnilor, combaterea transpiraiei i reumatismului picioarelor; ghinda prjit, pisat pentru diaree
la copii; frunzele - fiarte erau folosite n ascit.
Apicultur: specie melifer furnizeaz culesuri de polen i man.
Protecia mediului: datorit sistemului radicular puternic asigur optimizarea regimului hidrologic i un
drenaj biologic eficient n staiunile cu exces de umiditate.
Ornamental: arbore atractiv prin port, masivitate, folosit pentru constituirea masivelor pduroase n parcuri
sau a gruprilor monumentale n poieni.
Scoara, galele pentru tbcitul pieilor.
Frunzele i fructele se utilizezeaz pentru colorarea fibrelor de ln n nuane bej, kaki, gri sau verde.
Fibrele mordate cu sulfat de aluminiu i fier i vopsite n extractul obinut prin fierberea fructelor uscate i
mcinate, se coloreaz n bej. Dac acestea se retrateaz cu bicromat de potasiu, se coloreaz n bej nchis.
Lna mordat cu bicromat de potasi, vopsit cu extractul obint din fructe i retratat cu sulfat de cupru, se
coloreaz n kaki iar dac retratarea se face cu sulfat feros, se coloreaz ncenuiu.
Sulfina
Denumirea stiintifica: MELILOTUS OFFICINALIS LAM.
Denumirea populara: Sulfin galben, Iarb de piatr, Molotru galben,
Salcin, Sufulf, Surcin
Familia: Fabaceae (Leguminosae)
Locatie: Specia are un areal ecologic deosebit de mare, datorita cerintelor
foarte reduse fata de conditiile pedoclimatice, ea fiind intalnita in toate
zonele de ses si pana in zona montana la 1200-1400 m altitudine. Creste
prin fanete, pe marginea drumurilor si cailor ferate, prin semanaturi si pe
coastele aride.
Descriere planta: Planta perena, ierboasa, care formeaza in sol o radacina
pivotanta bine dezvoltata si acoperita cu nodozitati. Tulpina este
cilindrica, glabra, foarte ramificata, erecta si inalta de cca 1 m. Frunzele
sunt trifoliate, cu foliole dintate pe margine si petiol scurt, lungi de 2,5-3
cm, cele inferioare obovate iar cele superioare lanceoiate; la baza au
stipele inguste si lungi de 6-7 mm.

Florile sunt grupate cate 30-70, in raceme lungi de 5-10 cm, dispuse la subsuoara frunzelor si care se
deschid de la baza spre varf. Petalele au culoarea galbena. Fructul este o pastaie mica brun-negri- cioasa si
cu o singura samanta. infloreste in perioada iunie - septembrie.
Ce recoltam: Se recolteaza inflorescentele - Flores Meliloti - care au miros caracteristic de cumarina si gust
salciu sau iarba -Herba Meliloti - constituita din varfurile tulpinii si ale ramurilor inflorite in lungime de
maxim 30 cm, care au miros placut de cumarina iar gustul este sarat-amarui si fad. A nu se confunda cu
sulfina alba - M. albus, care are florile de culoare alba.


Compozitie: Produsul contine glucoza si acid cumaric, care
apar ca urmare a dedublarii melilotozidului in timpul uscarii.
Planta mai contine: cumarina, substanta care imprima mirosul
specific, melilotina, derivati ai acidului cumaric, taninuri,
substante flavonoide, rezine, saruri minerale si altele.
Recoltare: Epoca optima de recoltare este in toiul infloritului.
Florile se recolteaza prin strunjire direct de pe planta iar iarba
prin taierea cu secera a varfurilor tulpinei si a ramificatiilor in
lungime de maximum 30 cm. Uscarea se face la umbra, in strat
subtire in spatii curate si aerate sau in uscatoare cu aer cald la
30-35C.
Utilizare: Medicin, uman, popular - uz intern: florile se folosesc sub form de infuzie pentru tratarea
durerilor abdominale, hepatitei, afeciunilor renale, reumatism, bronite, etc.; uz extern: tratarea
reumatismului i a bolilor de piele;
Medicin veterinar - uz intern - tratarea afeciunilor tubului digestiv, hepatice, pulmonare i renale;
Apicultur - specie melifer. Se foloseste sub forma de infuzie, care se prepara din: o lingurita flori uscate ia
o cana de apa si se beau doua cani pe zi. Pentru bai calmante se prepara o infuzie concentrata din 100 g
planta uscata si maruntita la 2 I apa, iar lichidul rezultat se strecoara si se amesteca cu apa din cada care
trebuie sa aiba o temperatura de 37C si in care bolnavul va sta 15-20 minute
Actiunea terapeutica :Expectorant, spasmolitic.
Talpa gastii
Denumirea stiintifica: LEONURUS CARDIACA L.
Denumirea populara: Talpa gtei, cicone, coada leului, creasta
cocosului, iarba flocoasa, somnisor.
Familia: Lamiaceae(Labiatae)

Locatie: Creste in zona de ses si pana pe dealurile inalte de 500-600 m.
Este putin pretentioasa fata de clima si sol si de aceea poate fi gasita pe
marginea drumurilor, a cailor ferate, pe langa garduri, pe terenuri
necultivate, pe marginea padurilor sau prin poieni.
Descrierea plantei: Planta peren cu rizom lignificat, scurt, tulpini de circa
50-150 cm, ramificate, roietice sau brunii, la baz lignificate, cu peri scuri,
aezai pe muchii. Frunze peiolate, la baz subcordate, inflorescen
foliat, lung, flori roz, rar albe, dispuse n dihazii dense, formnd verticile.
Stamine cu antere brunii, tetrachene ovoidale, trunchiate, la vrf
pubestente. nflorete VI-VIII.


Ce recoltam: Se recolteaza toata partea aeriana a plantei - Herba Leonuri. Produsul are miros slab iar gustul
este amar.A nu se confunda - Chaiturus marrubiastrum (coada matei), care creste pe locuri mai umede si
are frunze eliptice.

Compozitie: Produsul contine alcaloizi (leonurocardina), substante glicozidice (hete- rozizi cardiotonici), cu
actiune asemanatoare strofantidinei, glicozide amare, tanoizi, ulei volatil, saponozide, rezine, vitamine (A,
C, E), acizi organici, substante minerale si altele.

Cultivare: Prin rasad care se transplanteaza primavara in camp, sau daca e sufiecienta samanta, semanat
direct in camp.

Recoltare: Herba cu secera sau ciositoarea mecanica, cand incepe fructificarea (iunie-iulie).

Actiunea terapeutica: Proprietile extractelor obinute din organele aeriene sunt: antispasmodice,
sedative, hipotensive, cardiotonice, cicatrizante, expectorante, tonice. Acidul ursolic are proprieti
antitumorale, antivirale, cardioactive i citotoxice.
Utilizare: Se utilizeaz n tratarea bolilor cardiace, bronitei, astmului, crampelor menstruale, diareei i
palpitaiilor.
Pigmenii hidrosolubili extrai din organele aeriene sunt folosii pentru colorarea lnei n nuane crem
deschis, crem nchis, vernil i kaki deschis, n funcie de mordantul utilizat. Astfel lna mordat cu sulfat de
aluminiu i fier i fiart n extractul obinut din plante proaspt recoltate, n faza de nflorire, se coloreaz n
crem-deschis. Dac lna se retrateaz cu bicromat de potasiu, se obine o culoare crem-nchis iar dac se
retrateaz cu sulfat de cupru se obine o culoare vernil.
Lna mordat cu bicromat de potasiu, vopsit n extractul obinut din plante proaspt recoltate i retratat
cu sulfat de aluminiu i potasiu, se coloreaz n kaki deschis (Chiril .a., 1999).Se foloseste sub forma de
infuzie, care se prepara din trei linguri de produs maruntit la o cana de apa si din care se iau cate 3-5 linguri
pe zi. Se poate utiliza si sub forma de tinctura care se prepara prin macerarea a 20 g planta maruntita, timp
de 7-8 zile, in 100 ml alcool de 70 si din care se iau cate 20-40 picaturi de 2-3 ori pe zi.
Tarhon
Denumirea stiintifica: ARTEMISIA DRACUNCULUS L.
Denumirea populara: Tarhon, Dracon, Matricea, Taracon, Tarahon, Tarcn, Tarcon, Tarcum, Trhan
Familia: Asteraceae(Compositae).


Locatie: Tarhonul este o planta pretentioasa fata de calitatile solului, care trebuie sa fie bogat in substante
hranitoare, bine structurat si cu umiditate permanenta (irigat). Pentru a acumula cat mai mult ulei volatil,
pianta are nevoie de lumina directa, puternica si de temperaturi ridicate in timpui verii, conditii care se
gasesc in judetele din sudul si vestul tarii.

Descrierea plantei: Planta ierboasa perena, cultivata si care formeaza
in sol o radacina puternica, ramificata de pe care pornesc numerosi
stoloni si cateva tulpini aeriene. Tulpinile aeriene, grupate sub forma de
tufa, sunt ascendente, bogat ramificate si inalte de 60-120 cm. Frunzele
sunt alterne, linear-lanceolate, simple, lungi de 2-8 cm, late de 10 ori
mai putin ca lungimea si de culoare verde. Florile sunt grupate in
antodii globuloase (de 3-4 mm), care atarna, sunt asezate in raceme
spre varful tulpinilor si ramificatiilor. Florile centrale sunt hermafrodite,
de culoare galbuie, iar cele marginale sunt femele, fertile si galben-
verzui. Fructele sunt mici achene si fara papus. infloreste in perioada
iulie - septembrie (octombrie).
Ce recoltam: Se recolteaza toata partea aeriana infrunzita la cel mult
10 cm sub ultima ramificatie. Produsul are un miros slab, caracteristic
iar gustul este iute si aromatic.

Compozitie: Planta contine ulei volatil (0,2-0,8%), bogat in fenil-propan metil cavicol, anetol, mentol si
altele in functie de provenienta, herniarina, substante de natura glucidica si altele.

Cultivare: Tarhonul crete uor pe soluri cu pH neutru sau uor alcalin, prefernd poziiile nsorite Are
pretenii reduse fa de temperatur, rezist chiar la -25-30 oC. n privina umiditii are cerine
moderate, dar permanente, de aceea necesit irigarea prin aspersiune. n condiii de secet i temperatur
ridicat produciile scad, lstarii i pierd din frgezime, se lignific, devin prea picani.
Se nmulete aproape exclusiv pe cale vegetativ, prin butai, drajoni sau desprirea tufelor i foarte rar
prin semine (semnat la suprafa, n ser, la sfrit de iarn, nceput de primvar). Desprirea tufelor se
face cu uurin primvara sau toamna, cu plantarea direct n poziia permanent, dar se prefer plasarea
n vase i meninerea n rsadnie reci pn la nrdcinare. Butirea se poate efectua primvara trziu,
prin recoltarea de tulpini tinere de 10-15 cm lungime, plasarea n locuri umbrite n ser sau rsadni rece,
urmnd plantarea la locul definitiv dup o bun nrdcinare.
Mod de cultivare:
- Semanat direct in camp cu semanatoarea SUP, 2,5-3 kg samanta/ha, si cu planta indicatoare; distanta
intre randuri : 62,5 cm, iar adncimea: 0,3-0,5 cm, rasad produs in strat rece 0,3 kg samanta pentru 80-
100mp necesar pentru 1 ha cultura
- Vegetativ, prin despartirea tufelor si replantarea burasilor cu 4-5 noduri, distanta plantare: 25-30 cm
Recoltare: Herba, cu secera sau cositori mecanice, la inflorit deplin.
Tataneasa
Denumirea stiintifica: SYMPHYTUM OFFICINALE L.
Denumirea populara: Ttneas, iarba lui Talin, iarba
baloasa.
Familia: Boraginaceae

Locatie: Specie mezohigrofit; frecvent n zona de silvostep-
etajul fagului, pajiti umede.
Descrierea plantei: Plant peren, dens proas; tulpin
dreapt, de 50-120 cm nlime; frunzele tulpinale mijlocii i
superioare lat decurente de la un nod la altul, astfel nct
tulpina este aripat; flori purpuriu-violete dispuse n cime
scorpioide; nflorirea mai-august; fruct achen.

Ce recoltam: Se recolteaza rizomul si radacinile - RadixSymphyti, care au interiorul de culoare alba sau alb-
galbuie. Produsul nu are miros iar gustul este slab mucilaginos.

Compozitie: Rizomii si radacinile contin alantoina (0,6-0,8%), mucilagii, substante glicozidice (consolidina,
consolicina), tanin, gumirizine, zaharuri, amidon, colina, asparagina, substante minerale si altele.

Cultivare: Planta nu este introdusa in cultura, dar doritorii o
pot avea in curtea proprie daca vor planta 2-3 rizomi intr-un
loc mai umed, spre exemplu in zona de scurgere a burlanelor,
langa sursa de apa sau langa fantana.

Recoltare: Rizomul si radacinile, cu cazmaua, in lunile
septembrie-decembrie, sau incepand cu luna martie,frunzele.


Utilizare: Extractele sunt utilizate ca tratamente externe n cazul nevralgiilor, arsurilor, eczemelor,
dermatozelor, arteritei, trombo-flebitelor i a entorselor. Extractele conin alantoin, o substan ce
stimuleaz procesul de proliferare a celulelor, stimulndu-se astfel vindecarea.
n medicin se folosete tinctura de tataneasa, pulberea, macerate, decocturi i n prepararea de alifii.
Frunzele tatanesei, oprite i aplicate ca terci cald pe membrele paralizate, ajut peste noapte, atunci cnd
maladia provine din surmenaj, luxaie, entors sau apoplexie. Din rdcini se poate pregti i un ceai care
este folosit intern n bronite, afeciuni ale aparatului digestiv, hemoragii stomacale i pleurezii.
Medicin uman, popular - uz intern: rdcina plantei are proprieti hmostatice i astringente; uz extern:
tratarea rnilor i a fracturilor.

Actiunea terapeutica: Extractele din rdcini i frunze au aciune calmant, expectorant, hemostatic i
cicatrizant.


Telina
Denumirea stiintifica: APIUM GRAVEOLENS L. var. RAPACEUM (Miller) Gaud.
Denumirea populara: Telina,Achiu, Celer, Celin, Slin, Selr, seler, Seler de grdin, Selin, Silarei,
Sindirei, Singhirei, alr, alin, lr, alear, elr, eler
Familia: Apiaceae (Umbeliferae)

Locatie: Planta originara din bazinul meditaranean, zona in care creste si in
flora spontana. La noi este o specie cultivata in toate zonele agricole, rar
putand fi intalnita in flora spontana de pe litoralul Marii Negre.
Descrierea plantei: Planta ierboasa, bianuala sau perena, care formeaza in
sol o radacina pivotanta sau rotunda (in functie de soi), carnoasa, albicioasa,
cu striatiuni accentuate transversale. Tulpina apare in anul al ll-iea, este
fistuloasa erecta, inalta de 60-100 cm, costata si foarte ramificata. Frunzele
sunt lucioase, verzi-inchis si penat sectate. Segmentul de ordinul I la
frunzele bazaie este aproape rotund iar cel de la frunzele tulpinale este
adanc fidat. Florile sunt foarte numeroase, grupate in umbele mici dispuse
terminai sau opuse frunzelor. Petalele acestora sunt de culoare alba.
Fructele sunt formate din 2 mericarpe semicirculare, cu 5 coaste egal
dezvoltate, infloreste in perioada iulie - august.


Ce recoltam: Se recolteaza toata partea aeriana a plantei in anul I de vegetatie - Folium Apii recens, precum
si radacinile. Toata planta are un miros puternic caracteristic.
Compozitie: Radacina contine uiei volatil (cca 0,01%), format in proportie de 80% din hidrocarburi
monoterpenice: pinen, camfen, mircen, limonen, terpinen si cimen, compusi sesquiterpenici. De
asemenenea, radacinile mai contin heterozizi flavonici, apioza, manitol, asparagina, mici cantitati de
bergapten, acizi si altele.
Cultivare: Tehnologia de cultivare a telinei, este cunoscuta si poate fi luata din orice manual de
legumicultura. Trebuie avut in vedere scopul culturii si anume pentru frunze sau radacini, ceea ce impune
alegerea prealabila a unui soi adecvat si a tehnologiei respective.
Recoltare: Recoltarea frunzelor se executa la maturitatea deplina a acestora, apoi, fara nici o alta pregatire
vor fi transplantate de urgenta la instalatia de distilare. Radacinile se recolteaza toamna si se folosesc in
stare proaspata.

Utilizare: Afeciuni neuro-psihice (astenie, anxietate n doze mici, hiperexcitabilitate n doze mari),
respiratorii (bronite, traheite, viroze pulmonare), digestive (anorezie, mici insuficiene hepato-renale
cauzate de infecii, hemoroizi), afeciuni locomotorii (artrite, artroze, reumatism) i dermice (pistrui) - uleiul
volatil de fructe; afeciuni digestive (mici insuficiene hepato-renale) i respiratorii (infecii catarale i
spastice), boli metabolice (hiperlipemii, gut) - uleiul volatil de herb.
Uleiul volatil se utilizeaz n parfumerie i pentru aromatizarea buturilor i a preparatelor culinare.
Alte utilizri:
Uleiul volatil se utilizeaz n parfumerie i pentru aromatizarea buturilor i a preparatelor culinare.
Medicina uman (popular): tulpini ceai pentru retenia urinar; fructe, rdcina aperitiv, diuretic;
frunze ceai pentru tratarea tusei, rguelii, reumatismului, pietrelor la ficat; rdcina crud, rzuit se
administra pentru scderea tensiunii arteriale.

Toporas
Denumirea stiintifica: Viola ticolor
Denumirea populara: Topora,panseluta de camp,trei frati
patati
Familia: Violaceae

Caractere morfologica: Planta anuala cu radacina subtire,
lunga de 3-5 cm si cu tulpina arcuita la baza sau ascendenta,
cu peri scurti si drepti repartizati uniform, inalta de 10-40 cm.
Frunzele sunt lungi de 1-3 (5) cm, au forme diferite in functie de nivelul la care se gasesc pe planta. Astfel,
cele inferioare sunt ovate si lung petiolate, iar cu cat sunt mai sus se alungesc si petiolul se reduce. La baza
fiecarei frunze se gasesc stipele mari, iungi pana la 3 cm, penate cu lobul terminal mai mare. Florile au
pedunculi lungi de 3-12 cm, simetrie bilaterala, cu petalele colorate diferit: cele superioare violet inchis sau
deschis, mai rar galbui, cea inferioara (triunghiulara) este galbena cu dungi de culoare inchisa, iar cele
laterale sunt ovale, albe, galbene sau violet albastrui. infloreste in perioada mai - august.

Ecologie si raspandire: Specie comuna incepand din zona deluroasa si pana in etajul subalpin, preferand
zonele umede din lunci, de la marginea padurilor si fanetele montane. Este o planta de lumina care rezista
bine la temperaturi scazute. Prefera soluri nisipo-ar- giloase, permeabile si bogate in substante nutritive.

Organe utilizate: Se recolteaza toata partea aeriana - Herba Violae tricoloris. Produsul nu are miros iar
gustul este mucilaginos, amarui. Se poate recolta si Viola arvensis, care se gaseste abundent ca buruiana in
culturile cerealiere, pe ogoare, islazuri, locuri cultivate in toata zona de ses a tarii. Se poate recunoaste
usor, pentru ca se aseamana cu Viola tricolor dar are flori cu petale galbene.

Compozitie chimica: Produsul contine mucilagii, putine saponozide, saruri minerale, pigmenti colorati (in
petale), acizi organici, ulei volatil, vitamina C, tanin, gume si altele.

Utilizare: Datorita rutinei si saponozidelor produsul are proprietati diuretice, expecto- rante, depurative,
antialergice si usor laxative. Se recomanda in tratamentul eczemelor, urticariei, acneei, furunculozei, tusei,
bronsitei etc. Se foloseste sub forma de infuzii, care se prepara din o lingurita produs maruntit la o cana de
apa si se beau2-3 cani, indulcite si caldute, zilnic. Se poate folosi si ca o infuzie concentrata preparata din
patru linguri de planta la o cana de apa din care se ia cate o lingura la 3-4 ore.
Infuziile sunt folosite pentru tratarea erupiilor cutanate, hipertensiunii, febrei i a striolor nervoase.

Recoltare: in perioada de inflorire (mai - iunie) se recolteaza toata partea aeriana cu ajutorul secerei iar in
locurile unde planta creste din abundenta prin cosire. Dupa recoltare se vor indeparta toate impuritatile si
apoi se va pune la uscat, la umbra in incaperi curate si aerate. in uscatoare temperatura nu va depasi 45-
50C. Randament = 5-6:1.


Actiunea terapeutica: Antiinflamatoare, expectorant, emetic, cardiotonic, depurativ, diuretic,
laxativ, sudorific. expectorant fluidificand secretiile bronhice, emolient, colagog, creste diureza si
dreneaza bila, diuretic, depurativ, laxativ, antialergic.
Intra in componenta ceaiurilor depurativ si pectoral nr 2.
Se foloseste la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni renale, afectiuni dermatologice cronice, alergii, astm
bronhic, bronsite, bube dulci, constipatii, cosmetica, eczeme chiar la sugari, furunculoza, herpes, inflamatii
gastro-intestinale, iritatii vaginale, leucoree, leziuni TBC, psoriazis, rinite, rino-sinuzite, scrofuloza, secretii
vaginale, tuse cu secretii muco-purulenta, urticarii.

Preparare:
o lingurita de planta se va pune la 250 l apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara.
Traista ciobanului
Denumirea stiintifica: CAPSELLA BURSA-PASTORIS (L.) Medik.
Denumirea populara: Traista ciobanului, Buruiana de friguri, Coada
pisicii, Iarba de friguri, Pasatel, Pascuta, Pastele calului, Pastele cailor,
Plosca ciobanului
Familia: Brassicaceae (Cruciferae)

Locatie: Specie euritrofa mezotrofa, eurifila, frecventa din zona stepei
pna n etajul boreal prin livezi, cmpuri, locuri cultivate sau ruderale.
Descrierea plantei: Planta erbacee anuala sau bisanuala cu radacina
pivotanta; tulpina de 6-60 cm, de obicei solitara, simpla sau ramificata are
n partea bazala frunze n rozeta, oblanceolate, cu marginea variat alcatuita
(ntreaga, dintata, sinuat-lobata, runcinat-fidata sau sectata); frunzele
tuplinale sunt ntregi sau dintate, cu auricule mari, amplexicaule; florile cu
petale albe, pe tipul 4, grupate n racem; nflorire n aprilie-iulie (uneori
pna n noiembrie); fruct silicula triunghiular obcordata, lunga de cca. 6-9
mm cu seminte numeroase, deschis-brunii.


Ce recoltam: Se utilizeaza partea aeriana - Herba Bursae pastoris, recoltata in timpul infloritului. La baza,
tulpina prezinta rozeta de frunze iar in varf inflorescenta cu fiori mici, colorate in alb, dar si cu fructe
triunghiulare cu latura mare de 3-6 mm si 2-3 mm latura mica.Nu prezinta miros, dar are gust amarui-iute.
Cultivare: S-au identificat diferite amine (colina, acetilcolina, tiramina), derivati fenolici (hisopina), tanini,
rezine si altele. Semintele contin ulei gras.
Compozitia chimica: Substantele identificate n tesuturile aeriene sunt: glucide, lipide, proteine, steroli ,
inozitol, taninuri, acid tanic, saponine, baze azotate , amine, polioli, glucozizi cu sulf, glicozizi secoiridoizi ,
centapicrin , tanin si o peptida cu actiune hemostatica.
Aminoacizi: arginina, acid aspartic, acid glutamic, leucina, metionina, prolina, histamina.
Pigmenti: -caroten, luteolin-7-galactozid, luteolin-7-rutinozid, rutina, diosmetina, diosmina, hissopina,
gentioflavina, gentioflavonid, gentiopicrina.
Alcaloizi: gentianidina, gentianina, bursina, tiramina.
Monoterpene: gentiopicrosid, swertiamarina, swerosid si triterpene: si -amirina.
Vitamine: acid ascorbic niacina,riboflavina,tiamina, rutina.
Acizi: acid citric, acid cafeic, acid fumaric, acidul oxalic, acidul piruvic, acid p-cumaric, acid protocatehic, acid
ferulic, acid hidroxi-benzoic, acid protocatechuic, acid sulfanilic, acid p-aminobenzosulfonic, acid tiocianic,
acid cerotic, acid crataegolic acid siringic, acid vanilic, acid bursic.
Acizi grasi: acid linoleic, acid linolenic, acid oleanolic, acid oleic, acid palmitic, acid stearic, acid cerotic.
Utilizare: Dismenoree (de pubertate sau de menopauza), diaree, hemoroizi, varice, insuficienta venoasa,
epistaxis, rani sngernde.Medicina umana (populara): tulpini florifere ceai contra frigurilor, n afectiuni
ale cailor urinare, n tratarea bolilor de stomac sau a pierderilor de snge .Se utilizeaza in hemoragii uterine,
regland fluxul menstrual. Se recomanda prepararea unei infuzii concentrate din 10 g planta la 200 ml apa,
din care se iau 4-5 linguri pe zi. Unii autori acorda acestei plante proprietatea de restabilire a presiunii
sanguine si o recomanda in cura indelungata in ateroscleroza si chiar in bolile de rinichi.
Actiunea terapeutica: Vasoconstrictoare, hemostatica, antiseptica, astringenta, ionotrop pozitiva,
cronotrop negativa.
Forme farmaceutice: Tinctura, extracte fluide (extractele fluide sunt eficace 3 luni dupa preparare).
Trandafirul pt. ulei
Denumirea stiintifica: ROSA DAMASCENA Miller
Denumirea populara: Trandafir de Damasc, Trandafir bulgresc, Trandafir de lun
Familia: Rosaceae

Locatie: Specie originara din Orientul Apropiat, de unde s-a raspandit in aproape toate tarile limitrofe Marii
Mediterane, precum si in alte zone cu conditii climaterice propice. Aceasta planta nu se gaseste nicaieri in
flora spontana. in tara noastra, nu se cultiva, toate incercarile facute nu au fost incununate de succes.
Totusi trandafirul pentru ulei se gaseste in unele parcuri ca planta decorativa.
Descrierea plantei: Rosa damascena se considera a fi un hibrid natural
care a aparut in Siria, de unde si denumirea, si de unde a fost adus, in
Europa, in special in tarile cotropite de catre turci in jurul anului 1575.
Desi se inmulteste vegetativ, asa dupa cum vom vedea, trandafirul de
Damasc este o populatie eterogena, formata din numeroase forme
aparute ca rezultat al mutatiilor mugurale sau a aparitiei intamplatoare a
unor indivizi din seminte care apoi s-au multiplicat pe cale vegetativa.
Este un arbust multianual, care formeaza in sol un sistem radicular
foarte profund (3-5 m adancime). Tulpina (lastarul) care apare in primul
an din mugurii de la noduri este verde ierbos sau rosu-cafeniu si are
ghimpi, diferiti ca marime, ascutiti, aproape drepti, colorati in rosu
aprins care cu timpul devin bruni. Frunzele de pe lastar sunt dispuse in
spirala, avand un peduncul lung de cca 10 cm, cilindric, avand pe partea
inferioara un singur rand de ghimpi, mici, puternici, indoiti inapoi.

Frunza este compusa din 5-7 foiiole, de forma ovate, cu varf alungit si baza rotunda, dublu zimtate pe
margini, lungi de 5 cm si late de 3 cm, verde inchis pe fata si verde-albicios pe dos. Florile sunt grupate in
inflorescente sub forma de panicul, situat in varful ramurilor florifere si din care primavara apar mai intii
cinci frunze. Diametrul florilor complet deschise este de cca 4-5 cm, iar greutatea medie a unei flori 2,5 g.
Caliciul are o forma ovala si este acoperit cu ghimpisori si glande. Corola este formata din 5-6 pana la 40
petale, aceasta in functie de forma cultivata. Petalele sunt colorate in roz dar exista o variatie mare de la
roz-deschis pana la roz-rosu. Fructul are, la maturitate, o culoare rosie caramizie si ramane pe ramura pana
se usuca si cade primavara. infloreste in perioada mai-iunie.

Ce recoltam: Se recolteaza florile, cu sau fara receptacol - Flores damascenae. Produsul, in stare proaspata,
are miros puternic, caracteristic, iar gustul este aromat, usor astringent.

Compozitie: Florile (petalele) de trandafir au un continut redus de ulei volatil (0,03- 0,06%), care la
temperatura de 16-23C se solidifica. Uleiul volatil are doua parti componente: eleoptenul (80%), partea
volatila si stearoptenul (20%), partea care se solidifica la temperatura mentionata. Pana in prezent in
compozitia chimica a uleiului volatil de trandafir au fost identificati 39 de compusi diferiti, dintre care cei
mai valorosi sunt: citronelolul, geraniolul si nerolul. S-au mai gasit: pinen, camfor, hexanol, mircen,
felandren, limonen si multe altele. in flori s-a mai identificat flavonoide, taninuri, zaharuri, coloranti, rasini,
ceruri etc.


Trifoiste
Denumirea stiintifica:Menyanthes trifoliata
Denumirea populara:Trifoiste de balta, Bobul broatei,
Plumnare, Plumnea, Trei frai, Trifoi amar, Trifoi de
balt, Trifoi de lac
Familia: Menyanthaceae

Locatie: Specie higrofit; frecvent n zona de step-etajul
fagului, mlatini, stufriuri, pe malul apelor.Pentru
exploatare industriala se pot valorifica bazinele din Bihor si
Alba.

Descriere planta: Plant peren, de 15-30 cm nlime; frunze alterne, lung peiolate, trifoliate, cu foliole
obovate, aproape sesile; flori alb-roze, dispuse n racem lung pedunculat; nflorirea: mai-iunie; fruct
capsul, aproape sferic, dehiscent n 2 valve, cu numeroase semine, brune, lucioase.


Ce recoltam: Se utilizeaza frunzele - Folium Trifolii fibrini. Acestea nu au miros, insa gustul este puternic
amar. Produs vegetal utilizat n fitoterapie folium.

Compozitie: Principii amare cu structur loganozidic (meliantozida), secoiridoidic (mentiafolin,
dihidromentiafolin, foliamentin, swerozida), flavonozoide (rutozid, hiperozida, trifoliozida), tanin (1-7%),
vitamina C, alcaloizi (gentianina, gentianidina), derivai fenilpropanici (acid cafeic, acid ferulic), cumarine
(scopoletol), substane grase, fitosteroli, glucide, substane minerale (fosfai, ioduri, fier, mangan).

Recoltare: in perioada de inflorire se taie frunzele cu petiol utilizandu-se secera sau un cutit bine ascutit,
fara a se smulge rizomul. Continutul mare de apa provoaca brunificarea frunzelor, daca acestea nu sunt
puse urgent la uscare. Uscarea se face in poduri acoperite cu tabla sau in uscatoare cu aer incalzit la
temperatura maxima de 60-70C. Randament = 5-6:1.

Actiunea terapeutica: Tonic amar, colagog, antiscorbutic, emenagog, antitiroidian, febrifug,
diuretic, vermifug, reechilibrant neurovegetativ (crete sensibilitatea receptorilor adrenergici i scade
sensibilitatea receptorilor colinergici).

Utilizare: Dispepsie, caexie, hepatite cronice i acute, parazitoze intestinale de uz uman i veterinar.
Medicin uman, popular - uz intern: frunzele i vrful inflorescenei se folosesc n stimularea funciei
hepatice, n combaterea scorbutului, scrofulozei, febrei, boli de
stomac, etc.
Este un foarte bun hemostatic in hemoragiile uterine. Ceaiul se
prepara din doua lingurite frunze maruntite la 250 mi apa
clocotita. Din acesta se beau pana la maximum 1/4 din cantitate
de 2-3 ori pe zi cu 30' inainte de mese.
Turita mare
Denumirea stiintifica:Agrimonia eupatoria
Denumirea populara:Turita mare,turicioara,coada racului,leusteanul
muntelui
Familia: Rosaceae
Locatie: Se gaseste in locuri semiumbrite umede din zona de campie si pana
in cea montana la cca 1000 m altitudine. Creste foarte bine prin luminisuri si
tufarisuri, pe marginea padurilor, prin livezi si pajisti si pe marginea
drumurilor.

Descrierea plantei: Planta ierboasa perena, care are in sol un rizom scurt, cu putine radacini filamentoase.
Tulpina este rigida, erecta, paroasa, inalta de 30-100 cm, uneori ramificata spre varf si obtuz costata sau
rotunda (4 mm), cu internodii din ce in ce mai alungite catre varf. Frunzele sunt dispuse altern,
imparipenate, dintate, cu foliole sesile mari, de culoare verde inchis pe partea superioara si verde cenusie
pe cea inferioara datorita parozitatii. Frunzele au o lungime de 8-16 cm si o latime de 4-8 cm, cu 5-9 foliole
mari intre care se gasesc adesea cate 6-10 foliole mici. Florile sunt pe tipul 5, grupate in raceme alungite de
10-30 cm, scurt pedicelate, receptacol cu 10 brazde, iar cele cinci petale obovate sunt galbene. Florile se
deschid de la baza spre varf. Fructul este o nucula, cate doua in receptacol, avand in partea de sus
numerosi ghimpi rigizi cu varf incarligat.

Ce recoltam: Organele plantei utilizate n scop medicinal sunt florile i frunzele recoltate n lunile iunie
august.Produsul are un miros slab, iar gustul este amarui, astringent.

Compozitie: Produsul contine tanin de natura catechinica (golatanin, elagitanin), cvercetina libera, hiperina
si rutozid, glicozizi ai apigeninei si luteolinei, substante amare, ulei volatil, bioxid de siliciu, acizi (nicotinic,
ursolic), vitamine (C, K) sj altele. Speciile A. odorata si A. pilosa pot fi admise ca materie prima, cu acelasi
efect.

Recoltare: Herba, taiere cu secera a partii foliate, la inceputul infloririi nelignifiate iunie-iulie

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din aceast plant au efect astringent, colagog, diuretic, hepatic,
tonic i vulnerar.
Utilizare: Extractele se utilizeaz n tratarea icterului i a afeciunilor hepatice, pentru tratarea diareii i a
hemoroizilor. n rdcinile acestei specii Kasai .a. (1992) a identificat trei derivai ai catechinei care au
activitate antibacterial
Cercetrile efectuate de Miyamoto .a. (1997) au evideniat c taninurile hidrolizate extrase din plantele de
Agrimonia pilosa au o activitate anticancerigen, inhibnd formarea tumorilor. Aceast activitate a fost
identificat la dimerii: agrimoniin i oenotein B, precum i la unii trimeri i tetrameri.
Produsul stimuleaza contractia vezicii biliare si lizeaza (topeste) caiculii biliari. Datorita taninurilor are
proprietati astringente, antidiareice. De aceea se recomanda in tratamentul calculozei biliare, in
combaterea diareii si unele stari alergice. Extern se utilizeaza sub forma de bai in ulcere varicoase si plagi
sau sub forma de gargara in gingivite, stomatite si alte afectiuni ale gurii.

Forme de utilizare
Ceai (infuzie): o linguri vrfuit de plant, uscat i mcinat, se pune la o can cu ap clocotit, se las un minut, se
strecoar i se beau, zilnic, cte 2-3 cni de ceai.
Alifie: ntr-un vas emailat se pun 150 g untur curat de porc, se d la foc, iar cnd s-a ncins se presar 2 pumni de
turi mare. Se las pn ce se face spum i se amestec bine cu o lingur de lemn. Se retrage de pe foc i se las
pn a doua zi, cnd, se nclzete din nou, pn ce amestecul devine fluid. Se strecoar prin pnz i alifia obinut se
pstreaz n cutiue nchise. Se aplic pe rnile greu vindecabile.
Unguras
Denumirea stiintifica:Marrubium vulgare
Denumirea populara:Unguras,baltatura,catusnica salbatica,voronic
Familia:Lamiaceae (Labiatae)

Locatie: Xeromezofit, indicatoare de soluri mediu aprovizionate cu azot; crete pe marginea drumului,
locuri ruderale, puni de lng sate.

Caractere morfologice: Plant erbacee peren, tulpini cu peri stelai i simpli, nalte de circa 30-80 cm.
Frunze crenate sau serate, cu nervuri proeminente, reticulate, uneori pe fa zbrcite. Flori mici,
numeroase, grupate in verticile axilare; corola alb, bilabiata, tetrachene ovoidale, cu 3 coaste, sau alungit
elipsoidale, la vrf rotunjite. nflorire VI-IX


Ce recoltam: Se recolteaza partea aeriana formata din ramuri si tulpini nelignificate - Herba Marrubii. in
stare proaspata, iarba frecata intre degete are un miros balsamic, placut. in stare uscata nu are miros iar
gustul este foarte amar si putin iute.A nu se confunda cu Marrubium peregrinum - catusnica salbatica care
are frunze ovat-lanceolate (nu rotunde), mai putine flori in verticil (pana la 10 fata de 20-50 la M. vulgare) si
caliciu cu 5 dinti. in stare proaspata M. peregrinum are un miros neplacut.1.

Compozitia chimica: Produsul contine o substanta amara:
marubina (marubiina), tanin (6,5- 7%), acizi (marubic, ursolic),
substante pectice si grase, rezine, ceruri, colina, vitamina C,
saruri minerale si altele
Recoltare: Se recolteaza, in timpul infloritului (iunie -
septembrie) taindu-se numai partea superioara a tulpinei si
ramificatiilor, nelignificate, in lungime de cca 20-30 cm. Dupa
recoltare, produsul se curata de impuritati si se pune la uscat
la umbra, in locuri curate si bine aerate, soproane sau poduri
acoperite cu tabla. in uscatoare cu aer cald temperatura va fi
de 30-45C. Randament = 4-5:1.

Utilizare: Se administraza in restabilirea poftei de mancare, in bolile de ficat, prin cresterea secretiei biliare
si a contractiei vezicii biliare, in eliminarea secretiilor bronsice, calmand starile de spasm in tusea convulsiva
si astm, in aritmie cardiaca, in unele boli de piele, in cicatrizarea
ranilor etc. Se foloseste sub forma de infuzie care se prepara din o
lingurita planta maruntita la o cana cu apa clocotita si se beau 2-3
cani zilnic pe stomacul gol. Extern, se va prepara o infuzie
concentrata din 3 lingurite planta maruntita la o cana cu apa si se
foloseste sub forma de compresie.

Actiunea terapeutica: Extractele obinute din frunzele i tulpinile
florifere tinere au aciune antiseptic, digestiv, diuretic,
expectorant, colagog, stimulant, tonic, slab sedativ i
hepatoprotectoare.

Urzica
Denumirea stiintifica: Urtica dioica
Denumirea populara: Urzica, Urzic mare, Oitea
Familia: Urticaceae

Caractere morfologica: Plant peren, cu rizom cilindric, ramificat n sol;
tulpina aerian atinge 30-150 cm nlime, este 4-unghiular i acoperit
cu peri urticani (rar glabr); frunzele nsoite de stipele linar lanceolate,
sunt opuse, ovate sau lanceolate cu baza cordat, marginea serat, pe
ambele fee cu peri urticani; flori unisexuate, repartizate dioic; florile au
laciniile perigonului verzi, cu peri urticani i sete; nflorete n iunie-
octombrie; fructul achen, rmne nchis n foliolele perigonului.

Ecologie si raspandire: Specie mezo-mezohigrofit, ntlnit din zona stepei pn n etajul subalpin n locuri
trlite, tieturi de pdure, pe lng garduri, drumuri, ziduri , drmturi, pe marginea apelor, n jurul
caselor, magaziilor, stnelor, nsoind aezrile omeneti, indicnd locuri bogate sau supraaprovizionate n
substane nutritive.

Organe utilizate: Se recolteaza fie numai frunzele - Folium Urticae sau toata partea aeriana a plantei -
Herba Urticae. Ambele produse au miros specific iar gustul este amarui. Planta uscata nu mai este
urticanta.

Compozitie chimica: Produsul contine substante de natura proteica, avand un mare numar de aminoacizi,
substante de natura glucidica, amine, steroli, cetone, ulei volatil, substante grase, acizi (formic, acetic,
pantotenic, folie), sitosteroli, vitamine (A, C, B2 si K), clorofila (0,3-0,8%), saruri de Ca, Mg, Fe, Si si altele.
Substanta vezicanta pentru piele din planta proaspata este alcatuita din acid formic, o enzima si o
toxalbumina.

Actiunea terapeutica: Datorita vitaminei K urzica are proprietati hemostatice.
Datorita mucilagiilor urzica fluidifica secretiile bronsice.
Datorita flavonoidelor au actiune diuretica.
Urzica ctiveaza circulatia sangelui cu eliberare de histamine, elimina acidul uric, este astringenta si
antiseptica , antimicrobiana si antidiareica.
Urzica vitaminizeaza si scade zaharul din sange.
Urzica are actiune depurativa si galactogaga.
Extern este cicatrizanta si stimuleaza refacerea tesuturilor.

Utilizare: pentru tratarea anemiei, menstruaiei excesive, reumatismului, urticariei, edemelor. Belaiche i
Lievoux (1991) au constatat c extractele din rdcini de urzic au efect calmant n adenomul de prostat.
Urzica are un puternic efect depurativ i de regenerare a celulelor sangvine. Avnd o mare influen asupra
pancreasului, ceaiul de urzica scade glicemia, vindec bolile i inflamaiile cilor urinare, precum i retenia
urinar patologic. Ajut n cazuri de nisip la rinichi, boli renale i dureri puternice de cap.
O cur cu ceai de urzici este foarte indicat n cazuri de afeciuni hepatice, biliare i splenice, la secreii
abundente ale stomacului i aparatului respirator, la crampe i ulcere stomacale, la ulcere intestinale i boli
de piept. O cur cu urzici ajut i n cazuri de anemie, stri de oboseal i epuizare. n acest caz sunt mai
eficiente urzicile proaspete, primvara.
Urzica anihileaz predispoziia la rceli i combate afeciuni artritice i reumatice. Binefctoare pentru
refacerea prului rar sau a altor afeciuni ale prului este tinctura de urzic, cu care se maseaz pielea
capului zilnic. n cazul bolilor grave este recomandat consumul a doi litri de ceai pe zi, preparat din planta
Urzica moarta
Denumirea stiintifica: Lambium album
Denumirea populara: Urzica moarta,suger alb,urzica creata
Familia: Lamiaceae (Labiatae).

Caractere morfologica: Plant peren cu rizom; tulpin dreapt sau
ascendent, de 30-50 cm nlime, n general neramificate, dispers proase
de la mijloc n sus; frunze peiolate, cordat ovate, pe ambele fee dispers
proase, serat dinate pe margini; flori albe sau palid glbui, sesile, dispuse
cte 3-6 n cime; nflorirea: aprilie-iunie; fruct achen trimuchiat, de
culoare verde msliniu.
Ecologie si raspandire: Specie mezofit; frecvent n zona pdurilor de stejar-etajul boreal, margini de
pdure, tufriuri, locuri ngrate.

Organe utilizate: Se recolteaza fie numai florile fara caliciu - Flores Lamii albi sau toata partea aeriana -
Herba Lamii albi. Ambele produse au miros caracteristic iar gustul este dulceag, mucilaginos. Atentie: se
poate confunda cu alte specii de Lamium, care au insa flori de culoare rosie sau galbena, cu Ballota nigra -
catuse, care are flori mai mici (corola pana la 1 cm fata de 2 cm la L. album), rar albe, adesea de culoare
purpurie, planta este mai viguroasa (pana la 1 m) si are funze mai mici (2-5 cm) sau cu Marrubium vulgare
unguras care desi are flori tot albe, acesta se recunoaste usor dupa parozitate care ii confera o culoare
generala alba-cenusie.

Compozitie chimica: Produsul contine mucilagii, flavonoide, tanoizi, saponozide, saruri minerale, ulei
volatil, glicozide incomplet studiate si altele.

Actiunea terapeutica: metroragii, leucoree, prostata; bronsite

Utilizare: Se utilizeaz i ca tratament extern sub forma de comprese pentru varice.
n industria cosmeticelor, pentru ampoane i loiuni.
Medicin uman, popular - uz intern: prile aeriene ale plantei i rdcina au proprieti diuretice,
antiinflamatorii, antidiareice, vasoconstrictoare, expectorante astringente, se recomanda in bolile
aparatului genito-urinar: leucoree, dismenoree si inflamatia prostatei, uz extern: tratarea abceselor,
ulceraiilor tegumentare, rnilor purulente, infeciilor bucale; ulcere si umflaturi datorate gutei. Se
foloseste intern, sub forma de infuzie, care se prepara din 1,5 lingurita flori sau o lingurita planta maruntita
la o cana de apa clocotita, care se lasa 15 minute, se strecoara, se indulceste si se beau 2 cani zilnic. Pentru
uzul extern se prepara o infuzie din 50 g planta maruntita la 1 litru apa clocotita, care se lasa 15 minute se
strecoara si se foloseste pentru spalaturi vaginaie, pentru comprese, gargara, clisme sau bai de sezut.
Medicin veterinar - uz intern: tratarea cistitelor, enteritelor, tulburrilor gastro-intestinale etc.; - uz
extern: tratarea otitei;
Apicultur - specie melifer.
Recoltare: Florile se recolteaza prin ciupire, fara a se rupe si caliciul, pe timp uscat, dupa ce se ridica roua.
Iarba se recolteaza in perioada infloritului taindu-se cu secera sau cu coasa imediat sub ultimele frunze.
Florile se pot usca la soare iar seara in incaperi incalzite.
Recomandari:
Infuzii - pentru uz extern: in metroragii, leucoree, in inflamatiile prostatei; pentru uz intern: ca expectorant.
Ceai - 1-2 ceaiuri pe zi.
Preparare
Ceai - pentru uz intern: in 250 ml apa clocotita, se pune o jumatate de lingurita sau o lingurita de flori si se lasa 15-30 de minute,
dupa care se filtreaza.
Infuzie pentru uz extern: se prepara o infuzie mai concentrata (5-8 %) si se fac spalaturile vaginale seara la culcare.

Valeriana
Denumirea stiintifica:Valeriana officinalis
Denumirea populara:Valerina, Odolean, Gua porumbului
Familia: Valerianaceae
Descrierea plantei: Specie ierbacee perena. in prima parte a
vegetatiei formeaza rozeta de frunze, apoi o tulpina erecta, neramificata, inalta de pana la 1,5 m. in sol
formeaza un rizom vertical, scurt, galben-brun pe care se vad cicatricele locului de prindere a frunzelor. Pe
rizom se pot dezvolta stoloni subterani scurti si un insemnat numar de radacini (pana la 60-70) adventive,
pe care se formeaza alte radacini de ordinul II si III, formand un sistem radicular stufos. Tulpina apare in
vara sau in anul al ll-lea, este goala in interior, brazdata la suprafata, putin paroasa la partea inferioara. Atat
frunzele bazaie din rozeta cat si cele tulpinale sunt imparipenat sectate sau partite. Acestea au o lungime
de 5-25 cm si sunt compuse din 5-11 perechi de foliole lanceoiate, late de 0,5-1,5 cm, scurt paroase pe fata
superioara si cu o perozitate mai dezvoltata pe partea dorsala. Lungimea petiolului frunzelor descreste de
la baza spre varf ajungand sesile. Inflorescenta este un dicaziu, asemanator cu o umbela trifurcata, formata
din flori mici, rosii-liliachii pana ia albe, pe tipul 5 cu elemente unite. Fructele sunt achene ovate, cu o
nervura pe fata superioara si 3 pe fata inferioara, iar terminal pastreaza o coroana de papus. infloreste in
perioada mai - august.
Ce recoltam: Se utilizeaza rizomul si radacinile - Rhizoma et Radix Valerianae. Aceasta este constituit dintr-
un rizom scurt, cilindric, uneori cu stoloni subterani scurti si numeroase radacini. Rizomul este lung de 2-4
cm si gros de 1-3 cm iar radacinile ajung in lungime de 6-12 cm si in grosime de 2-3 mm, cilindrice, fin
striate longitudinal. Rizomul este galben-brun pana la brun la exterior si albicios la interior, iar radacinile
sunt colorate brun-inchis, brun-galbui sau cenusiu-brun. Rizomii si radacinile au un miros caracteristic, de
acid valerianic, gust dulceag, aromat, putin amar. Alaturi de V. officinalis se intrebuinteaza si V.
sambucifolia care are frunzele formate din numai 2-4 perechi lacinii mai groase, ovate si care se formeaza
pe stolonii aerieni.
Compozitie: Atat rizomul, cat si radacinile contin ulei volatil a carui cantitate variaza foarte mult atat in
functie de soi, de varietate, cat si de conditiile pedoclimatice (0,2-2,5%). Uleiul voltail contine izovalerianat
de bornil, camfen, pinen, borneol, acizi (formic, acetic, butiric, izovalerianic, cafeic, clorogenic), alcaloizi
(catinina, valerina, valerianona), rezine, tanin, sescviterpene, alcooli, esteri, cetone, sistosteroli si altele.
Cultivare: Odoleanul suporta bine temperaturile scazute de pana la -15 -20C mai ales cand solul este
acoperit de zapada iar semintele incep sa germineze la +5C. Este foarte pretentios fata de umiditate,
dezvoltandu-se cel mai bine in zonele in care precipitatiile anuale sunt in jurul a 650 mm. Lumina
influenteaza dezvoltarea puternica a sistemului radicular. in ceea ce priveste solul, specia se poate dezvolta
cel mai bine pe soluri usoare, profunde, bogate in humus, permebile, de tipul celor luto-nisipoase. Nu sunt
potrivite solurile grele, argiloase, care impiedica atat dezvoltarea sistemului radicular, cat in mod deosebit
procesul de recoltare si de spalare a radacinilor.
Recoltare: Rizomii si radacinile se recolteaza toamna in primul an de vegetatie, indiferent cum a fost
realizata cultura. Dislocarea se face cu cazmaua pentru suprafete mici sau cu plugul fara cormana sau cu
alte utilaje pentru scoaterea radacinoaselor. Dupa recoltare urmeaza scuturarea de pamant, indepartarea
resturilor vegetale si spalatul. Spalatul se executa cu jeturi puternice de apa, radacinile fiind puse in cosuri
sau pe gratare special amenajate. Apoi radacinile sunt svantate si puse la uscat. Uscarea naturala este
foarte indicata dar necesita suprafete mari, iar uscatul care se efectueaza toamna dureaza foarte mult.
Vinari
Denumirea stiintifica:Asperula odorata
Denumirea populara:Vinarita,mama padurii
Familia:Rubiaceae
Locatie: Planta prefera locurile umbroase, cu soluri umede si
bogate in substante organice. Se gaseste cel mai mult in padurile
de fag sau fag cu brad, ajungand pana la 1300-1400 m altitudine.

Descrierea plantei: Specie ierboasa perena, care formeaza, in sol, un rizom subtire, orizontal, lung si
ramificat. De pe acesta pornesc radacini adventive si tulpini aeriene. Tulpina este inalta de 15-25 cm,
neteda, cu 4 muchii, pubescenta numai pe noduri. Frunzele sunt dispuse in verticiie cate 6 la baza si cate 8-
9 in partea superioara a tulpinii. Acestea sunt lucioase, sesile si glabre cu exceptia marginilor si a partii
inferioare a nervurii pe care apar peri marunti. Ca forma frunzele sunt oval-alungite (3-5x1-1,5 cm). Florile
sunt mici (4-6 mm), de culoare alba si sunt grupate in cime laxe ca niste buchetele in varful tulpinii. Corola
are patru petale unite ca o palnie cu gat lung. Fructul este o nucula mica (2-3 mm). Acestea sunt
concrescute doua cate doua si sunt acoperite cu peri teposi si recurbati la varf. infloreste in perioada mai-
iunie.

Ce recoltam: Se recolteaza toata partea aeriana a plantei - Herba Asperulae. Dupa uscare produsul are un
miros placut, caracteristic de cumarina iar gustul este amar.

Compozitie: Produsul contine glicozizi cumarinici, asperulozid, tanin, substante amare, cumarina, ulei gras,
substante antibiotice, saruri minerale si altele.

Recoltare: Se recolteaza inaintea si cel mult in timpul infloritului (aprilie-mai-iunie), taindu-se toata partea
foliata a plantelor la peste 4-5 cm de la nivelul solului. Dupa curatirea produsului de plante straine si de
partile brunificate de la baza, produsul se pune la uscat, la umbra, intinzandu-l in strat subtire in incaperi
bine aerate. in uscatoare cu aer cald, temperatura nu trebuie sa depaseasca 30-35C.

Actiunea terapeutica: Capilaroprotectoare, antiinflamatoare (in vivo administrarea a 12,5 50 mg /kg
corp de cumarine accelereaz resorbia edemului indus experimental la obolan, cine. Aceast aciune se
explic prin efectul antiinflamator, antiexudativ i limfocinetic rezultate ale unui efect capilaro-protector),
50-100 mg /kg corp cumarine administrate diminu spasmul i crampele induse de pentetrazol i hidrazid,
acid isonicotinic.

Utilizare: Derivati cumarinici, in cantitati mici reduc puterea de coagulare a sangelui, in medicina populara a
fost mult folosit ca depurativ, in afectiuni hepatice, ca diuretic, sedativ, calmant in insomnii etc. Se
foloseste mai mult ca planta aromatizanta pentru tigari, vinuri sau ceaiuri si in industria branzeturilor.
Sub form de sirop ca aromatizant (nu trebuie sa depaeasc 5 mg/L de cumarin); pentru afeciuni
respiratorii, gastro-intestinale, renale, venoase, hemoroizi, tulburari circulatorii.
Precautii si reactii adverse: Utilizarea ocazional a asperulei ca aromatizant nu induce risc toxic acut sau
cronic comparativ cu planta consumat; cumarinele sunt responsabile de toxicitate ( in vivo
administrarea de 0,6-0,8g la cine, 5g la oaie i 5g la cal determina astenie, diminuarea reflexelor i
funcionabilitatea aparatului respirator ducnd la moarte; la om 4g de cumarin determin apariia de
vomismente, dureri de cap, vertij, iar la administrare cronic de cumarine apar necroza i tumorile
hepatice.
Comisia E nu recomand utilizarea n terapeutic. Vinaria nu este recomandat femeilor gravide sau
celor care alpteaz. Poate determina creterea sngerrii dac interacioneaz cu medicamente precum
aspirina.