Tema nr.

12
Orzul
Unităţi de învăţare:
 Importanţă. Calitatea recoltei.
 Particularităţi morfologice, biologice şi ecologice.
 Particularităţi ale tehnologiei de cultivare.
Obiectivele temei:
- să aprofundaţi cunoaşterea particularităţilor orzului în vederea elaborării unei tehnologii de cultivare
în concordanţă cu destinaţia culturii;
- să stabiliţi măsurile tehnologice specifice, diferenţiat pe orz pentru furaj sau orz pentru bere şi zona
de cultivare.
Timpul alocat temei: 2 ore
Bibliografie recomandată:
1. Roman Gh.V., Tabără V., Robu T., Pîrşan P., Ştefan M., Axinte M., Morar G., Cernea S., 2011.
Fitotehnie. Vol. I. Cereale şi leguminoase pentru boabe. Editura „Universitară” Bucureşti.
2. Roman Gh.V., Ion V., Epure Lenuţa Iuliana, 2006. Fitotehnie. Cereale şi leguminoase pentru boabe.
Editura „Ceres”, Bucureşti.
3. Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., 2011. Controlul calităţii seminţelor destinate semănatului.
Manual de lucrări practice de fitotehnie. Editura „Universitară”, Bucureşti.
4.Roman Gh.V., Epure Lenuţa Iuliana, Toader Maria, Ion V., Duşa Elena Mirela, Mihalache M.Băşa A.Gh.,
2009. Ghiduri de bune practici agricole în sistem ecologic pentru cereale. Editura „ALPHA MDN”, Buzău.

12.1. Importanţă. Calitatea recoltei

Importanţă

∙ orzul este cultivat pentru furajarea animalelor sau ca materie primă în industrie, şi mai puţin
pentru alimentaţia oamenilor (cereale pentru micul dejun, surogat de cafea, arpacaş);

∙ boabele de orz sunt utilizate, în primul rând, ca nutreţ concentrat (sub formă de boabe sau
uruite), în creşterea şi îngrăşarea animalelor, în mod deosebit a porcilor şi cailor;

∙ boabele de orz sunt folosite în industria berii: în ţările europene cu tradiţie în industria berii
(Germania, Austria, Danemarca, Polonia ş.a.), orzul cu două rânduri pentru bere poate depăşi
suprafeţele ocupate de alte cereale;

∙ în industrie, orzul serveşte şi ca materie primă la fabricarea alcoolului, glucozei, dextrinei,

amidonului;
 ∙ paiele de orz pot fi folosite în hrana animalelor, ca aşternut în grajduri, iar în industrie la
extragerea celulozei;

∙ orzul poate fi cultivat ca masă verde, în cultură pură sau în amestec cu mazărea sau
măzărichea sub formă de borceag, prin care se obţine un furaj timpuriu şi de bună calitate;

∙ importanţa agronomică - orzul se recoltează şi eliberează terenul devreme şi reprezintă o

bună premergătoare pentru plantele de cultură. După orz, în unele regiuni din ţara noastră, sunt
condiţii favorabile pentru înfiinţarea culturilor succesive.

Suprafaţa cultivată cu orz pe glob a scăzut de la 78.100 mii ha în 1970 la 47.928 mii ha în
2018, acesta ocupând locul patru dintre cereale. Cele mai mari suprafeţe se cultivă în Europa (48,9%
din suprafaţa mondială), cu deosebire în Federaţia Rusă, Ucraina, Spania, Franţa, Germania, Polonia.
Comparativ cu media mondială de 2.951 kg boabe/ha, productivitatea ridicată a orzului este ilustrată
de recoltele de peste 5.500 kg/ha realizate în Franţa, Elveţia, Germania şi de peste 6.500 kg/ha în
Irlanda, Olanda, Belgia.
În România, suprafaţa cultivată cu orz a scăzut de la 839 mii ha în anii 1934 - 1938, la 278,2
mii ha în anii 1966 - 1970, apoi, prin crearea soiurilor de orz de toamnă cu rezistenţă la iernare a fost
relansată cultura orzului şi s-a ajuns la 790 - 600 mii ha în anii 1981 - 1985 şi un maximum de 1.010
mii ha în 1991. În urma scăderii dramatice a efectivelor de animale din marile crescătorii zootehnice,
suprafaţa cultivată cu orz a scăzut la 326 - 549 mii ha începând din anul 2000, iar producţiile medii
sunt de 2.329 – 4.432 kg/ha.

Sistematică. Soiuri cultivate

- Orzul aparţine genului Hordeum L., care cuprinde 2 specii cultivate:
Hordeum distichum L. (orzul cu 2 rânduri sau orzoaica) - la această specie, din cele 3
spiculeţe inserate la un călcâi al rahisului, este fertil numai cel din mijloc, iar cele laterale rămân
sterile; din această cauză, spicul apare cu două rânduri de boabe (fig. 39). Spiculeţele fertile pot fi
aristate sau nearistate. Culoarea spicului poate fi galbenă, brună sau neagră. Boabele de la această
specie sunt uniforme, simetrice, îmbrăcate sau golaşe.
Hordeum vulgare L. (orzul cu 6 rânduri sau orzul comun) - spicul are toate spiculeţele de la
un călcâi fertile, rezultând orzuri cu mai multe rânduri.
Principalele varietăţi de orz cu două rânduri (orzoaică) sunt:
- var. nutans - boabe îmbrăcate, albe-gălbui, uniforme, simetrice; spic lax, îngust, liniar, lung
de 9 - 13 cm, de culoare galbenă, aristat, ariste dinţate; spic aplecat (nutant) la maturitate;
- var. erectum - spic îngust, liniar, lung de 9 - 10 cm, dens, de culoare galbenă, cu ariste
dinţate. La maturitate, spic erect sau foarte puţin înclinat. Boabe îmbrăcate, albe-gălbui, simetrice,
uniforme;
 - var. zeocrithum - spic erect, foarte dens, comprimat, triunghiular (lat la bază şi îngust spre
vârf), de culoare galbenă, aristat, ariste dinţate. Boabe îmbrăcate, albe-gălbui, simetrice, uniforme.

a b
Fig. 39. Spice de orz (după Gh. Bîlteanu, 1989, citat de M.Ştefan, 2011)
a - orz cu două rânduri (orzoaică) b - orz cu şase rânduri (orz comun)

Principalele varietăţi de orz cu şase rânduri (orz comun) sunt:

- var. pallidum - boabe neuniforme, îmbrăcate, de culoare albă-gălbuie. Spic lax, de culoare
galbenă, în secţiune turtit, ovoid, cu 4 muchii, aristat, ariste dinţate;
- var. parallelum şi var. pyramidatum - spice galbene, de formă regulată, în secţiune pătratică,
cu 6 muchii. La var. parallelum, spicul are aceleaşi dimensiuni pe toată lungimea, iar la var.
pyramidatum, spicul se îngustează spre vârf, luând o formă piramidală. Spice aristate, cu ariste
dinţate. Boabe îmbrăcate, albe-gălbui, neuniforme.
În cultură sunt recomandate următoarele soiuri:
- orz cu 6 rânduri de toamnă: Ametist, Cardinal FD, Lucian, Onix, Simbol, Smarald
(România); Mv Initium (Ungaria); Belissa, Chapoclac, Laverda (Germania); Gerlach, LG
Veronika, Paso, Zanzibar (Franţa), Rafaela (Belgia).
- orz cu două rânduri de toamnă: Artemis, Diana, Gabriela (România); Calypso, Flavia,
Malwinta, SU Mateo (Germania); Casanova (Franţa); Aida, Monroe (Austria); Padura
(Danemarca); Victor ZP (Serbia); orz cu două rânduri de primăvară: Adina SV, Daciana,
Romaniţa (România); Annabell, Beatrix, Marthe, Thuringia, Xanadu (Germania).
Compoziţia chimică, calitatea recoltei şi utilizări

⇨ boabele de orz conţin: 59 - 65% glucide; 9,5 - 13,8% proteină brută; 2 - 3% lipide; 4 - 7%
celuloză; 2 - 3% săruri minerale (raportat la s.u.) (după M.Ştefan, 2011);
⇨ boabe mai bogate în substanţe proteice sunt obţinute în zonele cu climat mai uscat şi mai
cald, pe solurile cu fertilitate naturală ridicată, în condiţiile aplicării de îngrăşăminte cu azot,
ca şi după plante premergătoare care lasă solul bogat în azot;

⇨ glucidele (în cea mai mare parte amidon), alcătuiesc masa principală a boabelor de orz;

⇨lipidele sunt localizate în principal în embrion, iar celuloza se găseşte în cantităţi mari în
pleve şi pericarp;

⇨ o importanţă aparte are compoziţia chimică a boabelor în funcţie de utilizarea

acestora:
► un conţinut ridicat de proteină este indicat la orzul destinat furajării animalelor, sau
când acesta este folosit în scopuri alimentare;
► pentru prepararea malţului necesar la fabricarea alcoolului sau berii, sau pentru
extragerea amidonului şi a glucozei, se foloseşte ca materie primă orzul bogat în
amidon, mai sărac în proteine şi bogat în enzimele care joacă un rol determinant în
zaharificarea amidonului din materia primă.

!!! La fabricarea berii se foloseşte în mod deosebit orz cu două rânduri, care trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii:

⇨ să aibă un conţinut scăzut în proteine (10 - 12%) şi un conţinut ridicat în amidon

(mai mare de 65%). Sub 9% proteine, este influenţată negativ germinaţia în procesul
de producere a malţului şi nu există suficientă proteină pentru a hrăni
microorganismele implicate în procesele de fermentare; un procent de peste 13%
proteine duce la scăderea extractului şi provoacă tulburarea rapidă a berii (berea
precipită). Un conţinut mare în amidon dă un procent mare de extract;

⇨ să aibă mărimea şi forma omogene, valori ridicate ale MMB (40 - 48 g) şi MH (64
- 74 kg), o culoare gălbuie, miros plăcut de paie uscate şi puritate biologică ridicată;

⇨ să aibă energie germinativă mare (cel puţin 80 - 90% în 72 ore) şi un procent de

pleve sub 14%;

⇨ umiditatea să nu depăşească 15%, deoarece în caz contrar boabele nu pot fi păstrate

bine timp îndelungat, dar nici sub 10%, deoarece la umiditate scăzută albumina se
coagulează şi scade energia germinativă.
12.2. Particularităţi morfologice, biologice şi ecologice
Particularităţi biologice
- încolţirea este bipolară la orzul îmbrăcat (şi unipolară la cel cu bobul golaş).
Rădăcina - orzul formează 5 - 8 rădăcini embrionare; sistemul radicular este fasciculat,
răspândit în stratul superficial de sol (25 - 30 cm); este mai puţin dezvoltat ca la grâu, ovăz
sau secară, şi are o capacitate de solubilizare a substanţelor nutritive din sol mai redusă.
Tulpina (paiul) - este alcătuită din 5 - 7 internoduri, goale în interior şi înaltă de 70 - 110 cm;
înfrăţirea este mai puternică decât la grâu, secară şi ovăz; tulpina de orz manifestă sensibilitate
la cădere.
Frunzele - sunt late, de culoare verde până la verde-gălbuie, dispuse altern pe tulpină;
urechiuşele frunzelor sunt foarte mari, late, înconjurând tulpina ca un guleraş, de culoare
verde-gălbuie, albicioasă, iar ligula este puţin dezvoltată.
Floarea (fig. 40) este învelită în două palee de culoare galbenă sau neagră: paleea inferioară
se continuă de obicei cu o aristă şi paleea superioară este nearistată. Aristele sunt mai lungi
decât spicul, puternice, rigid dinţate sau netede. Orzul este o plantă autogamă; florile se
fecundează când spicul se găseşte în treimea ultimei frunze; înflorirea începe la mijlocul
spicului şi înaintează în acelaşi timp spre extremităţi.

Fig. 40. Floare de orz

a-paleea inferioară; b-paleea superioară; c-antere; d-glume
(după Gh. Bîlteanu, 1989)

Inflorescenţa - este un spic, lung de 5 - 13 cm; densitatea spicului diferă în funcţie de specie,
varietate, soi; se întâlnesc spice laxe, dense sau foarte dense; spiculeţele sunt uniflore, dispuse
câte 3 la o inserţie a rahisului; glumele sunt înguste, aciforme (fig. 41).
 Fig. 41. Inserţia spiculeţelor
a - la orzul cu 6 rânduri; b - la orzul cu 2 rânduri
(după Gh. Bîlteanu, 1989)
Fructul - este o cariopsă alungită sau rombică, de culoare galbenă, galbenă-verzuie, violacee-
neagră, îmbrăcată în pleve (palei) concrescute cu bobul (sau boabele sunt golaşe). MMB=23 -
58 g; MH=13 - 75 kg. Plevele reprezintă 7 - 16,5% din masa boabelor; calitatea orzului este
mai bună când procentul de pleve este mai mic.

Relaţii cu factorii de vegetaţie

- orzul are o perioadă de vegetaţie scurtă şi o adaptabilitate mare la cele mai diferite condiţii
climatice, astfel că orzul este cultivat atât în regiuni cu climat rece, dar şi în regiuni cu climat
cald şi secetos;
- cerinţe faţă de temperatură: - în condiţiile ţării noastre, orzul de primăvară are o perioadă de
vegetaţie de 90 - 110 zile (constanta termică 1.300 - 1.800oC), iar orzul de toamnă de
250 - 280 zile (1.650 - 2.100oC); temperatura minimă de germinaţie este de 1 - 2oC;
orzul cu 6 rânduri de toamnă are nevoie de un climat mai blând în timpul iernii, fiind
cel mai puţin rezistent la temperaturile scăzute, dintre toate cerealele de toamnă. El
poate rezista la temperaturi de până la -10…-12oC la nivelul nodului de înfrăţire, iar la
-15oC fără zăpadă, plantele dispar aproape în totalitate. Sub strat protector de zăpadă,
suportă temperaturi ale aerului mult mai scăzute, chiar -20…-25oC. Rezistenţa la
temperaturile scăzute este dată şi de modul în care s-a desfăşurat călirea plantelor în
toamnă; orzul de primăvară are o rezistenţă mult mai slabă la temperaturile scăzute, el
suportând -3…-4oC, rar -6…-9oC;
- orzul destinat obţinerii berii, solicită un climat răcoros şi umed, însă suficient de
însorit în timpul verii;
- cerinţe faţă de umiditate - orzul este mai puţin pretenţios decât grâul şi ovăzul, datorită
 consumului specific redus şi maturizării înaintea secetelor din vară, ceea ce îl face
să fie mai rezistent la şiştăvire;
- pe perioada de vegetaţie, orzul de toamnă cere 480 - 500 mm; la orzul de primăvară,
consumul total de apă oscilează între 180 şi 300 mm (Gh. Bîlteanu, 1989);
- precipitaţiile sub formă de averse şi vânturile puternice provoacă culcarea plantelor
de orz, care au o rezistenţă mai mică la cădere;
- orzul cu două rânduri dă producţii de cea mai bună calitate în regiunile cu climat mai
umed şi mai răcoros, cu oscilaţii mai mici în privinţa umidităţii şi temperaturii, care
favorizează obţinerea unor boabe mari, amidonoase, cu pleve fine, caracteristice
orzului pentru bere;
- cerinţe faţă de sol - orzul este pretenţios datorită: sistemului radicular mai slab dezvoltat şi
cu putere mică de solubilizare; perioadei scurte de vegetaţie. Sunt potrivite solurile cu
textură mijlocie şi fertile, cu reacţie neutră sau uşor alcalină. Solurile grele, argiloase,
cu permeabilitate redusă, solurile acide, precum şi solurile nisipoase nu sunt indicate
pentru cultura orzului;
- pentru cultura orzului sunt recomandate cernoziomurile, preluvosolurile roşcate şi
aluviosoluri. Orzul se găseşte extins în cultură şi pe alte tipuri de sol (luvosoluri,
vertosoluri, etc.), obţinându-se producţii bune, prin aplicarea măsurilor agrofitotehnice
necesare.

Zonerea culturii orzului în România

∎ Pentru orzul de toamnă

- Zona foarte favorabilă - cuprinde suprafeţe mari în câmpia din vestul ţării, în sudul Olteniei
şi Munteniei, în Bărăgan şi sudul Dobrogei, precum şi în partea de nord-est a Moldovei. În
aceste areale, în lunile septembrie-noiembrie, cad frecvent 130 - 200 mm precipitaţii, iar
temperatura medie de 15oC se menţine 40 - 50 zile. Solurile sunt: cernoziomuri, aluviosoluri,
gleiosoluri (fig. 42).
- Zona favorabilă - Zona favorabilă I se situează la nord de zona foarte favorabilă din sudul
ţării şi la est de zona foarte favorabilă din vestul ţării. Zona favorabilă II cuprinde suprafeţe
mari în Dobrogea, estul Câmpiei Munteniei (Bărăganul), Moldova, Transilvania, zona de
dealuri a Munteniei. În această zonă, condiţiile climatice sunt mai puţin favorabile (în mod
deosebit în sud-estul ţării, unde iernile sunt mult mai aspre).
- Zona puţin favorabilă - cuprinde suprafeţe întinse în Transilvania, în Moldova în dreapta
Siretului şi zona podzolurilor din Câmpia Română.
 Fig. 42. Harta ecologică a orzului de toamnă
(după Gh. Bîlteanu, 1989)
I-zone foarte favorabile; II-zone favorabile; III-zone puţin favorabile; IV-zone improprii

∎ Pentru orzul de primăvară

- Zona foarte favorabilă - cuprinde o parte din Câmpia Transilvaniei şi luncile
Someşului, Mureşului, Târnavelor, Ţara Bârsei, Câmpia Timişului şi Bihorului, Podişul
Sucevei (fig. 43).
- Zona favorabilă I - cuprinde suprafeţe în vecinătatea zonelor foarte favorabile, în sudul
Olteniei (Câmpia Băileştilor) şi Câmpia Burnasului.
- Zona favorabilă II - se întinde în vecinătatea zonei favorabile I, cu excepţia zonei
muntoase.
- Zona puţin favorabilă - cuprinde tot sudul ţării, în Dobrogea şi sudul Moldovei.

Fig. 43. Harta ecologică a orzului de primăvară

I-zone foarte favorabile; II-zone favorabile; III-zone puţin favorabile; IV-zone improprii
(după Gh. Bîlteanu, 1989)
12.3. Particularităţi ale tehnologiei de cultivare
Amplasarea culturii (rotaţia)

⇨pentru orzul de toamnă cultivat în scop alimentar şi furajer sunt indicate aceleaşi
premergătoare ca pentru grâul de toamnă; orzul cu 6 rânduri de primăvară poate să urmeze
în cultură atât după plante care se recoltează vara, cât şi după plante care se recoltează toamna;

⇨pentru orzul cu 2 rânduri de toamnă, destinat fabricării berii, se iau în calcul aceleaşi
plante premergătoare ca la orzul cu 6 rânduri de toamnă (cu excepţia leguminoaselor, care
conduc la obţinerea unor boabe cu conţinut prea ridicat în substanţe proteice), sau cartofi,
sfeclă sau porumb recoltate timpuriu, in (pentru fibră sau pentru sămânţă), floarea-soarelui,
soia (soiuri timpurii);

⇨pentru orzul cu 2 rânduri de primăvară, folosit la obţinerea berii, trebuie evitate plantele
după care solul rămâne bogat în azot. Cu prioritate este amplasat după sfeclă pentru zahăr,
porumb, cartofi;

⇨ orzul este o excelentă premergătoare pentru majoritatea culturilor: eliberează terenul

devreme; permite o bună pregătire a terenului; solul se îmbogăţeşte în nitraţi şi apă;

⇨ este prima cereală care se recoltează vara (decadele II - III ale lunii iunie), astfel că în
zonele de sud şi de vest (în condiţii de irigare), după orz pot fi înfiinţate culturi succesive de
porumb pentru boabe, porumb pentru siloz, fasole sau soia.

Administrarea îngrăşămintelor
- Consumul specific - pentru 1 tonă de boabe plus producţia secundară aferentă orzul
consumă 24 - 28 kg N, 12 kg P2O5 şi 18 - 25 kg K2O;

∙ la aplicarea îngrăşămintelor la orz trebuie să se ţină seama de o serie de particularităţile:

- perioada de consum a elementelor nutritive este foarte scurtă; are un sistem
radicular mai puţin dezvoltat şi cu o capacitate mai mică de solubilizare şi
absorbţie a substanţelor nutritive din sol; orzul este slab rezistent la cădere, deci se
va evita îngrăşarea masivă cu azot.

!!! La orz este indicat să se folosească îngrăşăminte uşor solubile, cu acţiune rapidă;
de asemenea, felul îngrăşămintelor cu azot şi dozele folosite sunt stabilite în funcie de
scopul pentru care se cultivă orzul:
- la orzul pentru bere, se vor folosi mai puţine îngrăşăminte cu azot, pentru a se evita
sporirea procentului de proteine;
 - nici la orzul pentru furaj, cantităţile prea mari de îngrăşăminte cu azot nu sunt
indicate deoarece favorizează căderea, orzul fiind din acest punct de vedere mai
sensibil decât grâul, şi slăbesc rezistenţa la ger şi la boli.

∙ la stabilirea dozei de îngrăşăminte cu azot se mai au în vedere: fertilitatea solului; planta

premergătoare; fertilizările anterioare; destinaţia recoltei. Pentru orzul de toamnă sunt
recomandate doze de 80 - 100 kg N/ha; în funcţie de fertilitatea solului şi de planta
premergătoare, dozele de azot pot să scadă până la 60 kg/ha sau pot să crească până la 122
kg/ha, mai ales când premergătoarele sunt recoltate târziu; se recomandă ca îngrăşămintele cu
azot să se aplice fracţionat: 1/3 din doză la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu
semănatul; 1/3 din doză primăvara timpuriu, imediat ce se poate intra pe teren; restul dozei
ceva mai târziu, în perioada de alungire a paiului;

∙ la orzul cu 2 rânduri de primăvară, folosit la obţinerea berii, dozele de azot recomandate

sunt de 60 - 70 kg/ha. Azotul se administrează la pregătirea patului germinativ sau
concomitent cu semănatul. Nu se administrează azot dacă orzul de primăvară urmează după
sfecla pentru zahăr sau cartof, fertilizate cu îngrăşăminte organice sau minerale.

∙ îngrăşămintele cu fosfor măresc rezistenţa la cădere şi la boli, grăbesc maturitatea, iar în

cazul orzului de toamnă, sporesc rezistenţa plantelor la ger şi conţinutul în proteine;
- îngrăşămintele cu potasiu îmbunătăţesc calitatea orzului pentru bere prin creşterea
conţinutului boabelor în amidon şi micşorarea celui în proteine, măresc rezistenţa plantelor la
cădere, iar în cazul orzului de toamnă, sporesc rezistenţa la ger;

► îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu sunt în corelaţie cu conţinuturile în fosfor şi

potasiu mobil ale solului: optime pentru orz sunt conţinuturi al solului de 8 - 10 mg P2O5 şi de
15 mg K2O/100 g sol uscat (tab. 22 şi 23). Ca epocă de administrare, acestea pot fi aplicate la
pregătirea patului germinativ sub formă de îngrăşăminte complexe;

Tabelul 22
Doza optimă de îngrăşăminte cu fosfor (kg P2O5/ha) în cultura orzului
(după Gh.Bîlteanu, 1989)
Conţinutul solului în fosfor mobil Doza de P2O5
(mg P2O5 la 100 g sol uscat) (kg/ha)
6 - 8 mg 40 - 60
4 - 6 mg 60 - 80
4 mg 80 - 120
 Tabelul 23
Doza optimă de îngrăşăminte cu potasiu (kg K2O/ha) în cultura orzului
(după Gh.Bîlteanu, 1989)
Conţinutul solului în potasiu mobil Doza de K2O
(mg K2O la 100 g sol uscat) (kg/ha)
15 mg 80 - 100
15 - 25 mg 60 - 80
25 mg -

► folosirea gunoiului de grajd direct la orz este nu este recomandată, deoarece acesta nu este
bine valorificat din cauza perioadei scurte de vegetaţie. Este indicat ca gunoiul de grajd să fie
aplicate la planta premergătoare (în doze de 20 - 30 t/ha), iar orzul valorifică foarte bine
efectul remanent.

Lucrările solului

⇨ pentru orzul de toamnă, lucrările de pregătire a solului sunt aceleaşi ca pentru grâul de
toamnă, iar pentru orzul de primăvară, aceleaşi ca pentru celelalte păioase cu însămânţare primăvara
timpuriu;

⇨ orzul de toamnă cere un pat germinativ bine mărunţit şi aşezat, deoarece se seamănă mai
superficial decât grâul, are putere de străbatere mai slabă, iar nodul de înfrăţire se formează la
suprafaţă, plantele fiind astfel expuse la “descălţare” şi la îngheţ.

Sămânţa şi semănatul
► Sămânţa - trebuie să aparţină soiurilor zonate, să aibă puritatea de minimum 97% şi
germinaţia de minimum 90%;
- sămânţa se tratează înainte de semănat împotriva tăciunelui zburător (Ustilago nuda) şi a
sfâşierii frunzelor (Pyrenophora graminea) cu: carboxină+tiram (VITAVAX 200 FF, 2,5 kg/t
sămânţă), difenoconazol+ciproconazol (DIVIDEND STAR 036 FS, 1,5 l/t de sămânţă);
procloraz+triticonazol (KINTO DUO, 1,5 l/t); fludioxonil+cipriconazol (CELEST STAR 0,25 FS,
1,25 l/t).
- când orzul urmează în cultură după cereale păioase, pentru combaterea viermilor sârmă şi a
altor dăunători care atacă la începutul vegetaţiei, sămânţa se va trata cu produse cu acţiune mixtă
(insecto-fungicidă) sau cu acţiune insecticidă: teflutrin+difenoconazol (TONIC PLUS, 2,5 l/t).
►Epoca de semănat - până la intrarea în iarnă, orzul de toamnă are nevoie de 40 - 50 zile
mai calde, în care să formeze 3 - 4 fraţi, să acumuleze în nodul de înfrăţire cantităţi însemnate
de glucide şi substanţe proteice şi să-şi consolideze sistemul radicular, pentru a suporta
condiţiile nefavorabile din timpul iernii; orzul de toamnă se seamănă înaintea grâului sau la
începutul epocii optime pentru grâu, de regulă între 20 septembrie şi 10 octombrie;
 - întârzierea semănatului face ca plantele să intre în iarnă slab dezvoltate şi neînfrăţite, un
număr mare de plante dispar pe timpul iernii şi se înregistrează pierderi mari de recoltă;
semănatul prea timpuriu determină dezvoltarea prea mare a frunzelor, bolile se instalează încă
din toamnă (diferite forme de viroze: piticirea galbenă a orzului - Barley yellow dwarf virus;
mozaicul dungat al orzului - Barley stripe mosaic virus), are loc scăderea rezistenţei la iernare
şi se diminuează producţia;
- orzul cu 2 rânduri de primăvară se recomandă să fie semănat cât mai timpuriu posibil (în
prima urgenţă). Întârzierea semănatului duce la scăderea producţiei, iar în cazul orzului pentru
bere, sunt înrăutăţite însuşirile calitative: se formează boabe mici, cu procent mare de pleve,
conţinut ridicat în proteine şi scăzut în amidon, însuşiri ce sunt defavorabile obținerii unei beri
de calitate superioară.
► Densitatea de semănat - pentru orzul de toamnă trebuie asigurate 450 - 550 b.g./m2
(180 şi 220 kg sămânţă/ha), iar pentru orzul de primăvară, 400 - 500 b.g./m2 (160 şi 200
kg/ha). În condiţiile concrete din teren, densitatea de semănat poate fi mărită cu 10 - 15%,
în funcţie de umiditatea din sol, calitatea patului germinativ şi data semănatului.
► Distanţa între rânduri - se semănă în rânduri obişnuite, la distanţe de 12,5 - 15 cm.
► Adâncimea de semănat - orzul are putere de străbatere mai slabă decât grâul, astfel că se
recomandă semănatul orzului de toamnă la 3 - 4 cm, maximum 5 cm, în funcţie de textura solului.
Orzoaica de primăvară se seamănă la 2 - 3 cm. Semănatul se efectuează cu semănătoarea universală
(de tip SUP-29).

Lucrările de îngrijire
- lucrările de îngrijire la orzul de toamnă sunt, în general, aceleaşi cu cele de la grâul de
toamnă. Trebuie acordată atenţie asigurării umidităţii solului la semănat, aceasta având
importanţă pentru răsăritul şi dezvoltarea normală a culturilor în toamnă. În unii ani este
necesar să se aplice o udare de toamnă cu 500 m3/ha, înainte de pregătirea patului germinativ,
când terenul este uscat şi nu se poate pregăti în bune condiţii, sau după semănat, cu 300 - 400
m3/ha, când terenul nu are suficientă umiditate pentru a asigura germinarea şi răsărirea.
Primăvara sunt necesare udări numai în anumiţi ani, când vremea este extrem de secetoasă,
iar precipitaţiile din timpul iernii au fost insuficiente;
- la orzul de primăvară, mai ales în zonele uscate, în anumite situaţii, imediat după
însămânţare se recomandă un tăvălugit şi se combat buruienile cu erbicide.

Recoltarea

⇨ recoltarea orzului se efectuează mecanizat, cu combina universală, direct din lan;

⇨ momentul de recoltare a orzului se stabileşte în funcţie de destinaţia recoltei:

 ∙ orzul comun de toamnă destinat alimentaţiei sau pentru furaj se recoltează când
umiditatea boabelor este de 16 - 18% şi trebuie încheiat până când umiditatea scade
la 14 - 15%. Recoltarea trebuie finalizată în 4 - 6 zile, pentru a evita pierderile prin
scuturare; de regulă, orzul de toamnă se recoltează cu circa 10 zile mai devreme decât
grâul de toamnă, frecvent între 15 şi 20 iunie, fiind de fapt cereala cu care se începe
campania de recoltare;

∙ orzul destinat pentru sămânţă se recoltează la coacerea deplină şi într-un timp la fel
de scurt pentru a se evita pierderile prin scuturare;

∙ orzul pentru bere se recoltează numai la maturitatea deplină, când umiditatea

seminţelor este de 14 - 15%, deoarece în această fază boabele sunt bine dezvoltate, au
un conţinut mai ridicat în amidon şi mai scăzut în proteine, iar facultatea şi energia
germinativă sunt, de asemenea, mai ridicate.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Precizaţi cerinţele orzului pentru bere faţă de climă, precum şi zonele în care se întrunesc
aceste condiţii ?
Răspuns:
Condiţii favorabile orzului pentru bere sunt întrunite în climatul potrivit de umed, însorit vara şi cu
căldură moderată din Transilvania, Banat şi nordul Moldovei.
2. Cerinţele de calitate ale orzului pentru bere se prezintă astfel:
Răspuns:

Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Cerinţele de calitate ale orzului pentru furaj sunt următoarele:
a) Conţinut ridicat în proteine şi mai scăzut în amidon; energia germinativă nu are importanţă.
b) Nu există diferenţe de calitate între cele două utilizări ale recolte - pentru furaj sau pentru bere.
c) Conţinut scăzut în proteine, cât mai ridicat în amidon, energia germinativă ridicată, mărimi şi forme
ale boabelor omogene.
Rezolvare: a
De rezolvat:
2. Dintre particularităţile de cultivare ale orzului pentru bere se menţionează:
a) Premergătoare - leguminoasă pentru boabe, doze mai mari de îngrăşăminte cu azot, recoltarea
înainte de maturitatea deplină.
b) Premergătoare - prăşitoare cu recoltare mai timpurie, doze moderate de azot, fosfor şi potasiu,
recoltarea la maturitatea deplină.
c) Premergătoare - orz, îngrăşarea cu gunoi de grajd, recoltarea la maturitatea în pârgă.
d) Între orzul pentru furaj şi cel pentru bere nu se impun diferenţe de tehnologie.
Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI
12. Orzul
12.1. Importanţă. Calitatea recoltei
a) Importanţa globală şi pentru România.
b) Sortimentul de soiuri - în funcţie de destinaţia recoltei.
c) Materie primă pentru furaje concentrate de foarte bună calitate sau pentru bere.
12.2. Particularităţi morfologice, biologice şi ecologice
a) Particularităţi morfologice şi biologice.
b) Relaţii cu factorii de vegetaţie.
c) Zonele de cultivare în România - în funcţie de destinaţia recoltei.
12.3. Particularităţi ale tehnologiei de cultivare - comparativ cu alte cereale păioase şi în funcţie de
destinaţia recoltei