Importanța, sistematica, morfologia, ecologia și

tehnologia de cultivare la specia SOIA

(Glycine max)
 Soia (Glycine max)
1. Importanţă, Biologie, Ecologie
1.1. Importanţă
Plantă "oleoproteinoasă”, soia se cultivă în multe ţări ale lumii, fiind folosită întreaga
cantitate de biomasă, cu precădere, însă, seminţele bogate în substanţe proteice (27,0 -
50,0%) şi grăsimi (17,2 - 26,9%).
Seminţele mature pot fi utilizate în alimentaţia oamenilor (în diferite reţete culinare),
în obţinerea furajelor combinate şi pentru extragerea grăsimilor. Făina de soia, în cantităţi
reduse (10 - 15%), în amestec cu făina de grâu, determină obţinerea unei pâini mai
hrănitoare, se poate folosi ca adaosuri la supe şi pentru realizarea concentratelor proteice,
proteinelor texturate ("carne vegetală") şi ca substituenţi ai cărnii într-o serie de preparate
culinare. Seminţele se mai folosesc pentru obţinerea de produse fermentate, sosuri, "lapte" şi
"brânzeturi" (în China, Japonia, Indochina).
Uleiul de soia, este semisicativ şi se utilizează în consumul populaţiei, la prepararea
margarinei, obţinerea culorilor pentru pictură, fabricarea maselor plastice, iar şroturile şi
turtele rezultate după extragerea acestuia se folosesc în furajarea animalelor.
Seminţele şi păstăile nemature se utilizeazăca legume verzi sau pentru prepararea unor
mâncăruri bogate în vitamine şi săruri minerale.
Planta întreagă se foloseşte ca furaj verde pe păşune, fân uscat şi conservat, nutreţ
însilozat, iar tulpinile şi păstăile rămase după treierat se pot folosi în furajarea animalelor
(după o prealabilă pregătire), ca îngrăşământ organic, combustibil sau pentru prelucrări
industriale (obţinerea furfurolului şi mătăsii artificiale).
Fiind plantă leguminoasă, care intră în relaţie de simbioză cu bacteriile fixatoare de
azot, soia este o plantă bună premergătoare chiar şi pentru cerealele de toamnă, când se
cultivăsoiuri timpurii, lăsând în sol cantităţi mari de azot (80 - 120 kg/ha).
Având în vedere multiplele utilizări ale biomasei de soia, ea este considerată "planta
de aur" a omenirii, "planta minune" sau "planta viitorului" menită să rezolve deficitul
mondial de proteine (în prezent asigură peste 60% din necesar).
1.2. Compoziţie chimică

Seminţele de soia îşi diferenţiazăcomponentele chimice în funcţie de cultivar,

condiţiile climatice ale anului şi zonei, fertilitatea naturală a solului şi tehnologia de cultură
folosită, din care se detaşează fertilizarea cu macro- şi microelemente (tabelul 1.1).
Tabelul 1.1.
Compoziţia chimică a seminţelor de soia
Becker - Piper şi Diaconescu, Cowan,
Constituenţi Dilingen, Morse, 1971 1976
1928 1941
Apă 11,0 9,9 5 - 17 4,9
Proteine 38,3 36,5 36-50 41,0
Grăsime 16,7 17,5 13-27 21,0
Carbohidraţi 24,3 26,5 14-24 25,0
Celuloză 4,8 4,3 3,6-6,9 2,8
 Cenuşă - 5,3 - 5,3

Proteina caracteristică soiei este glicinina, o substanţă complexă cu grad ridicat de

digestibilitate, având un indice ridicat de solubilizare (61 - 92%), apropiindu-se mult de
proteina de origine animală.
Conţinutul seminţelor în proteine creşte sub influenţa îngrăşămintelor azotate, prin
tratarea seminţelor de soia cu nitragin, înainte de semănat, şi a microelementelor (în special
molibdenului). Proteinele au valoare nutritivăridicată, având întreaga gamă de aminoacizi
esenţiali, unii dintre ei în cantitate mai mare sau apropiată de a cărnii de porc (izoleucină,
leucină, lizină, fenilalanină, triptofan şi valină.
Grăsimile din seminţele de soia, sunt constituite din palmitină, stearină, oleină,
linoleină, linolenină, fitosterină, colesterina şi lecitină. Uleiul este semisicativ (75 - 85%
acizi graşi nesaturaţi), cu indicele iod 107 - 139, greutatea specifică de 0,924 - 0,930 şi
solidificăla -8°C... -16°C. Lecitina (2 - 4%) are o largă întrebuinţare în medicină. În
producţia mondială de ulei vegetal comestibil soia deţine primul loc, reprezentând peste 25%
din total.
Tulpinile, frunzele şi păstăile au un conţinut ridicat în proteine şi grăsimi care, pe
măsură ce se apropie de maturitate, migrează spre seminţe. "Fânul" de soia, bogat în
proteine: (15,4%) şi grăsimi (5,2%), depăşeşte ca valoare nutritivălucerna şi trifoiul.
Extractele neazotate sunt formate din monozaharide, zaharoză, amidon, dextrină,
hemiceluloză, celuloză, pentozani, rafiinoză etc. Cenuşa conţine P2O5 CaO, MgO, K2O.
Seminţele sunt bogate, de asemenea, în vitaminele A, B1, B2, D, E, C şi K.

1.3. Răspândire
Ca urmare a importanţei sale deosebite, soia a înregistrat o creştere spectaculoasă a
suprafeţelor. În perioada 1927 - 1931 se cultivau pe glob doar 5,84 milioane ha, ajungând în
perioada 1948 - 1952 la 6 milioane ha, în perioada 1969 - 1971 la 32,3 milioane ha.
Suprafeţele cultivate în perioada 1979 - 1981 şi în continuare sunt redate în tabelul 4.9.
Faţă de perioada 1998 - 1990, suprafeţele cultivate cu soia au crescut în Argentina,
Brazilia, China şi S.U.A şi au scăzut în Italia. Cea mai spectaculoasăcreştere a suprafeţelor se
constată în Brazilia, care realizeazăşi o producţie medie la hectar foarte ridicată (peste 2.000
kg boabe/ha).
Tabelul 1.2.
Suprafaţa şi producţia de soia (F.A.O.2005)
Suprafaţa (mii ha) Producţia (kg/ha)
1979 1988 1996- 1979 1988 1996-
Specificare
-1981 -1990 1997 2001
2005 -198 -199 1997 2001 2005
1 0
Total 50529 56181 64687 75539 91386 1701 1828 2119 2338 1642
mondial
U.S.A. 27561 24234 26910 29542 28842 1989 2092 2569 2662 2871
Brazilia 8510 11401 11120 13934 22895 1578 1805 1973 2703 2192
China 7506 7938 7990 8700 9500 1099 1404 1771 1775 1779
Argentina 1837 4420 6399 10318 14037 2014 2025 1837 2591 2728
CSI (Rusia 852 808 483 408 690 580 1111 583 642 1072
din 1996)
Italia - 474 261 200 148 - 3314 3722 3708 3969
România 325 269 72 38 136 1110 893 1665 1842 1867

Tabelul 1.3
Evoluţia suprafeţelor şi producţiei la soia în România

Anii/Specificare 1938 1970 1980 1990 1991 1992 1993 1994 1995 2003 2005
1950 1960
Suprafaţa (mii
10,1 13,6 24,9 79,1 363,9 190,2 108,0 165,6 75,1 64,5 73,4 128,8 136,0
ha)
Producţia 940,
408 483 1144 1195 742 1654 762 1270 1552 1470 1747 1867
(kg/ha) 0

În România, poziţia soiei în grupa leguminoaselor pentru boabe s-a schimbat esenţial.
Faţă de numai 7 mii ha cultivate cu soia în anul 1931 şi 10,0 -24,9 mii în perioada 1948 -
1960 (9,2 - 16,2% din suprafaţa leguminoaselor pentru boabe), în perioada 1979 - 1981 s-au
cultivat 325 mii ha cu o producţie medie de 1.110 kg/ha, iar în perioada 1989 - 1990 o
suprafaţă de 269 mii ha, datorită scăderii suprafeţelor din anul 1990 (tab. 4.10).
Considerăm că suprafeţele, şi mai ales producţia medie la hectar vor creşte în anii
viitori, o data cu redresarea întregii agriculturi.
1.4. Sistematică. Origine. Soiuri
Soia aparţine genului Glycine L., cu specia cea mai importantăGlycine max
(L) Merr., sinonim Glycine hispida (Moench) Maxim. Glycine max (L) Merr.
cuprinde patru subspecii caracterizate astfel:
1 -subspecia chinensis are tulpina înaltăşi subţire, frunze cu foliole ovatlanceolate,
pubescente; flori mici de culoare aibăsau violacee; păstăi mici cu seminţe turtite de culoare
galbenă, verde, castanie sau neagră;
2 -subspecia indica are tulpini ramificate, foliole ovate, lanceolate sau ovat-lanceolate,
pubescente, flori mici albe sau violacee, păstăi mici cu seminţe diferit colorate;
3 -subspecia japonica are tulpini groase şi ramificate, flori mari de culoare albă sau
violacee, păstăi mari şi plate, cu seminţe foarte mari (MMB = 400 - 500 g), diferit colorate
(galbene, verzi, castanii, brune, negre);
4 -subspecia manshurica singura cultivatăşi în ţara noastră, va fi descrisăîn subcapitolul
1.5. În cadrul acestei subspecii se cunosc mai multe varietăţi ce se deosebesc între ele după
culoarea perişorilor, păstăilor, seminţelor şi hilului (tab. 1.4).

În ţara noastră se află în cultură soiuri din toate grupele de maturitate, repartizate pe
zone de cultură, având unele caractere redate în tabelul 4.12.
Tabelul 4.11 Varietăţile speciei
Glycine max (L.) ssp. manshurica
Culoarea:
Varietăţi
perişorilor păstăilor seminţelor Hilului
Communis albă brun - Galbenă Galbenă
deschisă
immaculata albă brun - Galbenă cafeniu –
 deschisă deschisă
Stricta albă brun - Galbenă Cenuşie
deschisă
Serotina albă brun - Galbenă Neagră
deschisă
Flavida roşcată castaniu Galbenă Galbenă
-
deschisă
Sordida roşcată castaniu Galbenă Cafenie
-
deschisă
Ucrainica roşcată castaniu Galbenă cafenie cu
- dungă albă la
deschisă mijloc
Latifolia roşcată castaniu Galbenă Neagră
-
deschisă
Viridis roşcată castaniu Verde Verde
-
deschisă
Brunneum roşcată castaniu Cafenie Cafenie
-
deschisă
Nigrum roşcată castaniu neagră- Culoarea
- cafenie, tegumentelor
deschisă roşie

Tabelul 4.12
Soiuri de soia cultivate în România

Talia Seminţe Potenţial Re

plantelor de
Soiul Prec
(cm) producţie
(origine o- Varietatea
(q/ha)
-anul) citate
MMB Proteină Grăsim
Formă
(g) (%) (%)
Diamant
000 Latifolia 70-90 Sferică 170 38,5 20,3 23-32
(R-1987)
Perla (R- 165- 21-
000 Sordida 70-85 Sferică 35-40 27,7
1994) 190 22
Atlas (R- 130- 41,1- 18,9-
000 Communis 80-100 - 20-35 M
1986) 200 42,3 19,6
Boly –44 Uşor
160- 20-
(U-2001) 00 Communis 80-100 alungit 35-40 25-30
180 23
ă
Felix (R- sferic-
00 Stricta - - 38,57 22,12 31,13
2005) turtită
Onix (R- Sferică
20-
2002) 00 Immaculata 100 uşor 163 35-42,5 28,58
22,4
turtită
Safir (R-
00 Immaculata 85-105 sferică 164 36-40,8 - 38,70
2000)
Românesc Sferic-
20-
99 (R- 00 Stricta 75-95 alungit 168 37-42 24
22
2000) ă
Opal 00 Immaculata 94 Sferic- 172 34- 20- 28,94
40,06 22,3

264

(R-2002) turtită
Neoplanta Sferic-
(Serbia- 0 Communis 98 turtită 176 41,87 20,80 35,94 R R
2004)
Proteinka Sferic-
(Serbia- 0 Immaculata 89 turtită 166 39,86 20,72 31,41 R R
2002)
Columna 80- Sfericăturtită 150- 37,1- 20- 19-
0 Sordida FR RM
(1995) 100 uşor 190 40,6 21,5 43
Stil (R-
70- 33- 17- 30-
1988) 0 Communis Sferică 150- R R
120 45 24,5 40
170
Zefir
70- 180- 37,1- 19,5 35-
(USA- 0 Communis Sferică FR R
90 200 41,3 43
1992)
Stine- Sferic turtită
2250 70- 170- 37- 19- 35-
II - MR R
(USA- 90 220 44 21 40
1998)
Venera Sferic-
185-
(Serbia II Immaculata 96 turtită 40,0 21,8 37,42
194
-2004)
Balkan Sferic-
(Serbia- I Immaculata turtită 205 39,57 21,11 34,15 R R
2003)
Danubiana 70- 145- 33- 18- 28-
I Latifolia - M MR
(R-1983) 108 210 42 24 40
Triumf 70- Sferică 165- 36- 19- 35-
I Sordida R R
(R-1996) 112 turtită 190 42,2 22 40
Valkir Sferic turtită
75- 160- 37- 18,5
(USA- I Immaculata 29 R R
110 190 43,6 -21
1994)
Victoria 65- 20- 28-
I Immaculata - 160 40 R FR
(R-1980) 100 21 44
000 - foarte precoce; 00 - precoce; 0 - semiprecoce; I - semitardive; II - tardive.
In catalog mai sunt înregistrate soiurile : DKB 08-01 (tip 0), DKB 14-01 (tip I), DKB
20-01 (tip I), DKB 24-01 (tip II), PR 92 BO5 (tip I), PR9 2B 21 (tip II) PR 92 B71 (tip II),
AG 0801 RR (tip 0), AG 1602 RR (tip I), SO 99 4RR (tip 0), S1484 RR (tip 0), S2254 RR
(tip II) şi SP 9191 RR (tip II), toate modificate genetic şi tolerante la erbicide pe bază de
glifosat.
Soiurile din grupa "00" se recomandă în zonele mai reci şi în culturăsuccesivă; cele
din grupa "0" în Transilvania, Câmpia de N-V şi în vestul Moldovei; cele din grupa I în
Dobrogea, Câmpia de Vest şi de Sud; cele din grupa a II-a în Bărăgan zona colinară din sud,
Câmpia de Sud şi de Vest, Dobrogea; soiurile din grupa a III-a se pot cultiva numai în
Câmpia de Vest şi de Sud.
Pentru a realiza producţii mari şi constante se recomandă ca în fiecare fermă să se
cultive cel puţin două soiuri de soia: unul mai precoce şi altul mai tardiv.

4.4.1.5. Particularităţi morfologice şi biologice

La germinare seminţele se îmbibă cu o cantitate de apă ce reprezintă circa 150% faţă

de masa lor, germinând mai repede sau mai lent, în funcţie de temperatură.
Radicela care iese din sămânţă în regiunea micropilului, se ancorează în sol, formând
primele ramificaţii şi perişori radiculari când are 2 -3 cm lungime. Hipocotilul are un ritm
rapid de creştere şi ridică cotiledoanele la suprafaţa solului (germinaţie epigee), faza fiind
criticăşi în pericol dacă s-a format crustă la suprafaţa solului. Sistemul radicular pivotant de
tipul III pătrunde în sol până la 200 cm adâncime, iar ramificaţiile laterale se dezvoltă pe o
razăde 40 - 70 cm; circa 75% din masa rădăcinilor se dezvoltă în stratul de sol până la
adâncimea de
265
30 cm. Rădăcinile au capacitate ridicată de solubilizare şi absorbţie a elementelor nutritive
din sol (fig. 4.17).
În faza creşterii vegetative, rădăcinile cresc mai intens comparativ cu partea epigee a
plantei şi se reduce creşterea lor în timpul fazei reproductive, încheindu-se înainte de
maturitatea fiziologică.
Datorită simbiozei dintre bacteriile de Bradyrhizobium japonicum cu rădăcinile soiei
se formează nodozităţi care devin vizibile la 10 - 14 zile de la infecţie, iar fixarea azotului
începe după 15 - 25 zile de la formarea lor, ajungând la dimensiunile maxime după 25 - 35
zile de la formare, încheindu-şi activitatea cel mai frecvent după 50 - 60 zile de la infecţie.
Culoarea roşie intensă a conţinutului nodozităţilor (leghemoglobina) arată o fixare intensă a
azotului; culoarea roză o activitate mai redusă, iar culoarea verde indică inactivitatea.

Tulpina este erectă, cu un grad diferit de

ramificare, în funcţie de soi şi spaţiul de nutriţie. În
funcţie de genotip, creşterea tulpinii poate fi:
determinată, nedeterminatăşi
semideterminată(intermediară).
La tipul de creştere determinată tulpina se termină
cu o inflorescenţă în vârf; la tipul de creştere
nedeterminată, ultima inflorescenţă se află sub nivelul
ultimelor frunze de la vârful plantei, iar la tipul de
creştere semideterminată situaţia este intermediară.
Soiurile mai precoce aparţin tipului de creştere
nedeterminată, iar cele mai tardive tipului de creştere
determinată, iar din încrucişarea celor două tipuri s-au
obţinut soiuri cu creştere a tulpinii determinată,
mai precoce. Înălţimea tulpinii
Fig. 4.17. Soia (Glycine max (L.)Merr.): oscilează între 40 şi 150 cm. 1, 2, 3 -
germinaţia; 4 - apariţia frunzelor simple
Frunzele situate la primul (a - cotiledoane; b - frunze simple); nod al tulpinii sunt
provenite din 5 - frunze trifoliate; 6 - planta de soia cotiledoane; cele înserate la al (a -cotiledoane; b -
frunze simple; c - frunze doilea nod sunt simple, unifoliate, trifoliate); 7 - porţiune de plantă cu păstăi;
iar cele situate la nodurile 8 - păstăi cu seminţe. următoare, dispuse altern, sunt trifoliate, fiind înserate
printr-un peţiol lung de circa 3 - 30 cm. Foliolele au formă, ovală, lanceolată, rombică etc.
Frunzele, ca şi

266

tulpina, sunt acoperite cu perişori deşi, care la maturitate pot avea culoarea argintie sau
roşcată.
Florile, grupate câte 3 - 9, sunt dispuse în raceme axilare sau terminale. La soiurile cu
creştere determinată primele flori se formeazăşi se deschid la nodurile 8 - 9 şi progresează,
formarea şi deschiderea lor spre bazăşi vârful plantei, înflorirea încheindu-se într-un timp
mai scurt, iar la soiurile cu creştere nedeterminată primele flori apar la nodurile 4 - 5,
înflorirea progresând spre vârful tulpinii. Florile sunt hermafrodite, caracteristice
leguminoaselor, cu fecundare autogamă, având petalele de culoare albăsau violacee. Din
cauze încăneelucidate se manifestă frecvent fenomenul de avortare a florilor, a formării de
păstăi fără seminţe. Se crede că acest fenomen este determinat de iluminarea insuficientă,
fecundarea defectuoasă, temperaturi prea scăzute sau prea ridicate, secetă în timpul înfloririi
şi fecundării.
Fructul este o păstaie uşor curbată sau dreaptă, cu 1 - 5 seminţe, de culoare brună-
deschis sau castanie-deschis, cu perişori argintii sau roşcaţi. Pe o planta se pot forma până la
300 - 400 păstăi, dar în mod obişnuit se formeazăşi ajung la maturitate 30 - 60 păstăi.
Sămânţa se formează în urma dublei fecundări şi are o creştere rapidăpână ajunge la
greutatea maximă, respectiv până la maturitatea fiziologică. Seminţele au formă aproape
sferică, elipsoidală, cu tegumentul de culoare galbenă, brună, neagră iar hilul de aceeaşi
culoare cu tegumentul sau diferit colorat, având MMB între 50 - 400 g (mai frecvent 100 -
200 g) şi MHL de 65 -80 kg.
Ciclul de vegetaţie a soiei este format din trei faze: 1.) faza creşterii vegetative, care
durează 30 - 40 zile, timp în care planta îşi dezvoltă foliajul şi sistemul radicular.
Nodozităţile se dezvoltă lent şi încă nu sunt în funcţiune. Planta foloseşte azotul mineral din
sol; 2.) faza reproductivă, care durează 35 - 50 zile şi cuprinde înflorirea şi fructificarea.
Activitatea fiziologică a plantei este maximă, iar nodozităţile furnizeazăazot plantei; 3) faza
maturizării seminţelor, care durează30 - 50 zile.

4.4.1.6. Cerinţe faţă de climăşi sol

Soia are o capacitate ridicată de adaptare la diferite condiţii climatice şi de sol, dar
cele mai bune rezultate se obţin în zona temperată caldă, cu umiditate suficientăşi soluri
propice.
Căldura. Temperatura minimă de germinaţie se situează în jurul a 7°C (după
numeroase cercetări la 6°C), ca şi pentru floarea-soarelui. După răsărire plăntuţele suportă,
pentru scurt timp, temperaturi de -2°... -3°C în faza cotiledonalăşi a formării frunzelor
simple. Temperatura optimă de germinare este de 30°C, iar cea maximă de 38-44°C.
După răsărirea plantelor intervalul optim al temperaturii din timpul zilei, pentru
fotosinteză, este cuprins între 20 şi 30°C, iar temperatura optimă din timpul nopţii de 16°C.
267
În perioada creşterii intense a plantelor temperatura trebuie să fie peste 14°C, fără
oscilaţii mari de la zi la noapte.
Temperaturile scăzute în timpul înfloririi şi fructificării nu sunt favorabile,
împiedicând polenizarea şi fructificarea; cele mai potrivite temperaturi sunt între 20 - 22°C.
Cele mai bune condiţii pentru soia se înregistrează atunci când germinarea-răsărirea se
desfăşoară la temperaturi de 20 - 22°C, formarea organelor de reproducere la 21 - 23°C,
înflorirea la. 22 - 25°C, formarea fructelor şi seminţelor la 21 - 23°C, iar maturarea la 19 -
20°C, umiditatea solului şi aerului fiind, de asemenea, corespunzătoare cerinţelor plantei.
Apa. Cerinţele soiei faţă de umiditate sunt ridicate, înregistrându-se un consum
specific cuprins între 300 şi 700. La germinare necesită120 - 150% apăfaţă de greutatea
uscată a seminţelor. Perioada critică pentru apa se înregistreazăîn faza de formare a organelor
de reproducere, înflorire şi umplere a seminţelor (10 - 15 iunie - 15 - 20 august). Insuficienţa
apei în această perioadă determinăcăderea florilor şi păstăilor, seminţele formate rămân mici
şi producţia se reduce la circa 50%.
Excesul de umiditate este tot atât de dăunător ca şi lipsa apei, în toate fazele de
vegetaţie.
Consumul de apă variază în raport cu gradul de aprovizionare al solului, durata
vegetaţiei soiurilor, potenţialul productiv, condiţiile de mediu.
La noi în ţară, în zona de sud, se impune asigurarea apei prin irigare: în Câmpia de
Vest, numai în anumite perioade, iar în zonele din jumătatea de nord a Moldovei şi din
Transilvania aproape deloc, deficitul apei în fazele critice fiind mai mic.
 Lumina. Cerinţele faţă de lumină ale soiei sunt ca ale unei plante de zi scurtă. Prin
semănatul mai timpuriu, zilele scurte de la începutul vegetaţiei au un rol important în
satisfacerea cerinţelor fotoperiodice ale soiurilor tardive şi mijlocii.
La o iluminare intensă planta ramifică mai mult, se formează mai multe păstăi pe
plantă, iar primele păstăi se formeazămai sus pe tulpină, favorizând recoltarea mecanizată.
Solul. Cerinţele soiei faţăde sol sunt relativ mari, necesitând suprafeţe de cultură cu
textură mijlocie, luto-nisipoasă până la lutoasă, cu reacţie neutră, slab acidă, bine drenate,
bogate în humus, fosfor, potasiu şi calciu, din seria cernoziomurilor, solurile brun-roşcate şi
aluviale. Solurile cu textură grea, cu apăstagnantă, acide sau sărăturate, ca şi cele nisipoase
nu sunt favorabile pentru soia. Pe terenurile calcaroase apar frecvent fenomene de carenţă,
mai ales în microelemente şi fosfor, iar cele acide trebuie amendamentate.

4.4.1.7. Zonarea ecologicăşi a soiurilor

Coroborând cerinţele soiei faţă de climăcu cele pentru sol, teritoriul României poate fi
împărţit în 3 zone ecologice de favorabilitate, peste care se suprapun 5 microzone de
repartiţie a soiurilor (fig.4.18)
268
Zona foarte favorabilă- pentru soia ocupă partea de vest a ţării, Câmpiile Caraşului,
Timişului Mureşului, partea vestică a Câmpiei Crişurilor şi a Someşului; în Moldova
Depresiunea Jijiei şi a Bahluiului, Lunca Siretului, între Bacău şi nord de oraşul Roman; în
Transilvania, Văile Mureşului, Târnavelor Câmpia din zona Blaj -Turda, Tg. Mureş, Lunca
Someşului, depresiunea Cibinului de la Sibiu la Sebeş.
În această zonă sunt soluri fertile (cernoziomuri, brun-roşcate, aluviuni, etc.)
însumându-se în lunile mai-august 250 - 340 mm precipitaţii, cu un număr scăzut (sub 20) de
zile tropicale, iar temperatura din perioada înfloririi şi fructificării favorabile (19 - 20°C).
Potenţialul mediu de producţie a zonei este de
2.000 - 2.400 kg/ha.
Zona favorabilăsoiei se situează în sudul tării, cuprinzând cernoziomurile din Câmpia
Română, solurile bălane din Dobrogea, unde factorul deficitar este apa, iar prin irigaţie zona
poate deveni foarte favorabilă soiei.
Zona puţin favorabilă - cuprinde regiuni cu soluri slab fertile sau acide. Temperaturile
şi umiditatea existente aici sunt corespunzătoare cerinţelor soiei. În această zonă intră partea
centralăşi de nord a Dobrogei, unde solurile sunt corespunzătoare dar climatul este secetos şi
nu sunt extinse irigaţii; zona subcarpaticădin nordul Olteniei şi Munteniei, unde solurile sunt
podzolice şi cenuşii, în diferite grade de podzolire, cu precipitaţii relativ reduse, dar cu
temperaturi favorabile soiei; partea de est a Bărăganului, unde solurile sunt corespunzătoare,
dar climatul este secetos şi terenul neirigat.
Luând în considerare factorul termic, DENCESCU S. (1982) a propus 5 zone de
cultivare a soiurilor de soia (fig. 4.18):
Zona I, cuprinde Câmpia de Sud şi Dobrogea, în care suma temperaturilor active (t >
10°C), este de 1.600 - 1.750°C, soia găsind condiţii favorabile pe terenurile irigate şi pe cele
cu aport freatic. În această zonă se recomandăsoiurile de soia semitardive, urmate de cele
semitimpurii, iar într-un procent scăzut şi cele tardive;
Zona a II-a, cuprinde Câmpia de vest, în care se acumulează 1.400 1.600°C, cu un
număr redus de zile tropicale şi cu cantităţi mai mari de precipitaţii, soia cultivându-se
neirigat. În această zonă se recomandă soiurile semitardive, urmate de soiurile semitimpurii,
iar în partea de est a zonei soiurile timpurii;
 Zona a III-a, cuprinde partea de nord a Câmpiei Române, acumulându-se tot 1.400 -
1.600°C, dar cu mai multe zile tropicale, soia amplasându-se pe terenuri irigate şi pe cele cu
aport freatic. Se recomandă soiurile semitardive şi semitimpurii pentru partea de sud, soiuri
timpurii pentru partea de nord a zonei;
Zona a IV-a este situată în partea de est a Moldovei şi Câmpia de nordvest a tării, unde
se acumulează 1.200 - 1.400°C.
În această zonă se recomandă soiuri semitimpurii şi soiuri timpurii în partea centralăşi
estică a Moldovei şi în partea de nord-vest a ţării ; în partea de sud-est a Moldovei se
recomandă soiuri semitârzii, iar în partea nordică soiuri foarte timpurii.

269
Zona a V-a cuprinde partea de vest şi sud-vest a Transilvaniei (luncile Mureşului,
Târnavelor şi Someşului) şi partea de nord-est a Moldovei, realizânduse suma de 1.100 -
1.250°C. În această zonă procentul cel mai mare va fi deţinut de soiurile timpurii; în nordul
zonei se vor cultiva soiuri foarte timpurii, iar în sud soiuri semitimpurii.

4.4.2. Tehnologia de cultivare a soiei

4.4.2.1. Rotaţie

Cercetările efectuate în U.S.A., C.S.I., China şi România au demonstrat că soia nu este

pretenţioasă la planta premergătoare şi la durata rotaţiei. Preferă, totuşi, ca plante
premergătoare cerealele păioase (grâu, orz), plantele furajere graminee care asigură în sol o
cantitate mare de apă, precum şi unele plante prăşitoare, în zone mai umede sau în condiţii
de irigare, cum ar fi sfecla pentru zahăr, porumbul neerbicidat cu triazine şi cartoful.
Nu se recomandă ca plante premergătoare leguminoasele anuale sau perene, eliminând
posibilitatea valorificării efectului de ameliorare a fertilităţii solului de către aceste culturi.
Floarea-soarelui şi rapiţa nu se folosesc ca plante premergătoare având boli comune
(Sclerotinia sclerotiorum)
 270
Lăsând în sol cantităţi mari de azot (60 - 168 kg/ha), soia este o bunăpremergătoare
pentru cele mai multe plante neleguminoase, ameliorând, totodată, şi însuşirile fizice ale
solului. Soiurile timpurii de soia pot constitui premergătoare bune pentru cerealele păioase
de toamnă.
Culturile de porumb în care buruienile s-au combătut cu erbicide triazinice nu pot
constitui premergătoare soiei, foarte sensibilă la acestea.
4.4.2.2. Fertilizare
Consumul de elemente nutritive pentru formarea a 100 kg seminţe şi biomasa
secundară aferentă are valori de: 7,1 - 11 kg azot, 1,6 – 1,9 kg P2O5, 1,8 - 4,0 kg K2O, la
care se mai adaugă cantităţi importante de calciu, magneziu, sulf şi microelemente.
Cercetările au demonstrat că soia consumă, în medie, de 5,1 ori mai mult azot şi de 2,2 ori
mai mult potasiu raportat la întreaga plantăşi de 3 - 8 ori mai mult azot şi 1,3 ori mai mult
potasiu raportat la producţia de seminţe, faţăde consumul de fosfor. Cerinţele mari faţa de
azot se datorează conţinutului ridicat al plantei în acest element.
Azotul. Aprovizionarea plantelor de soia cu azot se face pe două căi: absorbţia
nitraţilor din sol, reduşi la amoniac la nivelul frunzelor de către enzima nitrat-reductazăşi
fixarea bacteriană a azotului atmosferic, graţie enzimei nitrogenază din nodozităţile cu
bacterii Bradyrhizobium japonicum.
În mod obişnuit cele două căi se completează reciproc, azotul din sol fiind
indispensabil plantei în primele faze ale vegetaţiei, până ce funcţionează sistemul simbiotic.
La începutul perioadei de vegetaţie, timp de 25 - 35 zile, până când se stabileşte simbioza
dintre bacteriile Bradyrhizobium japonicum cu rădăcinile de soia, plantele îşi procurăazotul
necesar numai din sol; apoi, după instalarea mecanismului de simbioză, o mare parte din azot
(20 - 80%) este pusă la dispoziţia plantei prin asimilarea lui din atmosferă de către bacteriile
fixatoare de azot. Faza critică în nutriţia plantelor cu azot, este perioada premergătoare
înfloririi (2 săptămâni înainte de înflorire), care nu poate fi compensată ulterior prin
fertilizarea cu azot. În perioada înfloririi şi formării seminţelor se realizează48 - 57% din
substanţa uscatăşi se asimilează 50 -73% din substanţele nutritive.
Azotul se acumulează în tulpinăşi frunze până la începutul creşterii păstăilor apoi este
translocat în seminţe (50 - 64% din azotul total). Transferul azotului din frunze spre seminţe
determină îmbătrânirea şi reducerea capacităţii de fotosinteză a frunzelor, care se îngălbenesc
şi cad. Realizarea în bune condiţii a simbiozei dintre rădăcini cu bacteriile Bradyrhizobium
japonicm depinde de: aptitudinea de a lupta cu alte tulpini (suşe) din sol şi de a forma cât
mai repede nodozităţi (competitive); capacitatea ridicatăde fixare a azotului (eficacitatea
fixării); toleranţă la condiţiile mai vitrege (temperatură, umiditate, pH) şi capacitatea de a
supravieţui în sol; compatibilitatea cu soiurile de soia cultivate.
Eficienţa mai ridicatăa bacteriilor se constată pe solurile bine aprovizionate în fosfor,
potasiu, sulf, calciu, molibden, magneziu, cobalt precum şi în condiţii optime de umiditate.
Temperaturile scăzute şi cele, foarte ridicate
271
inhibă procesul de simbioză; fungicidele aplicate pe seminţe, precum şi unele erbicide
(metribuzin, trifluralin. etc. în doze mari) determină distrugerea unui număr mare de bacterii
şi, ca urmare, formarea unui număr redus de nodozităţi sau lipsa acestora.
În condiţii favorabile, tulpinile actuale de Bradyrhizobium japonicum determină
acumularea a 60 - 168 până la 220 kg azot la ha (preparate bacteriene pe substrat de turbă).
 Fosforul favorizează dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot, contribuind la sporirea
numărului de nodozităţi, în funcţie de condiţiile climatice şi soiul cultivat. Fosforul
influenţează direct instalarea simbiozei, dar şi indirect, prin fortificarea plantelor, care, fiind
mai bine dezvoltate asigură nutriţia unui număr mai mare de nodozităţi. Conţinutul
nodozităţilor în fosfor este de două ori mai mare decât în rădăcini.
Cerinţele mari fată de fosfor se manifestă imediat după răsărire şi de la înflorire până
la maturitate. Imediat după răsărire, când sistemul radicular şi capacitatea acestuia de
absorbţie a fosforului nu sunt încă dezvoltate, cerinţele faţă de fosfor nu sunt asigurate.
Vremea rece şi umedă, în unele primăveri, împiedică absorbţia fosforului. Asigurarea
ulterioară cu fosfor nu compenseazăcarenţa din primele faze de vegetaţie. În general, soia
absoarbe mai bine fosforul din sol, comparativ cu porumbul, inul sau ovăzul, ceea ce
demonstrează o capacitate mai ridicată de a folosi rezervele existente în sol.
Insuficienţa fosforului se manifestă prin încetinirea creşterii plantelor, frunzele au
culoarea albăstruie-verzuie, apar pete brune pe frunze după înflorit, se reduce capacitatea de
germinaţie a seminţelor.
Excesul de fosfor provoacă fenomenul de toxicitate, reducând creşterea şi
productivitatea plantelor. Marginile frunzelor se necrozează, având nuanţe albetransparente
până la brune-cenuşii, necroze care avansează bazipetal; frunzele cad în scurt timp. Fosforul
îşi manifestă acţiunea sinergică împreună cu azotul şi potasiul, mărind producţia.
Potasiul se absoarbe în cantitate maximă în perioada creşterii vegetative rapide,
reducându-se pe măsură ce începe formarea seminţelor. El joacă un rol însemnat în sinteza
grăsimilor şi depunerea lor în seminţe. Potasiul favorizeazăformarea nodozităţilor şi fixarea
simbiotică a azotului, creşterea rezistenţei la boli, absorbţia calciului. Insuficienţa potasiului
afectează procesele biochimice şi fiziologice ale plantei. Pe marginea frunzelor apar pete de
culoare galbenă, care se extind, rămânând verzi numai centrul şi baza frunzei. Se reduce
rezistenta la cădere şi la secetă a plantelor.
*
Dintre celelalte elemente soia consumă cantităţi importante: de sulf, care influenţează
favorabil dezvoltarea nodozităţilor şi fixarea azotului; de calciu, care ajută la formarea
nodozităţilor, creând un mediu propice pentru bacterii; de magneziu, care îmbunătăţeşte
activitatea fotosintetizantăşi de fixare a azotului în nodozităţi etc.
272
Frunzele de soia au capacitate ridicată de absorbţie a substanţelor administrate sub
formă de soluţie, obţinându-se sporuri de 10-20 % în SUA, 32 % în Brazilia. Pe frunze se pot
adminsitra azot, fosfor, potasiu, sulf şi microelemente.
Pe solurile acide, unde este stânjenită creşterea plantelor şi fixarea azotului, sunt
necesare microelemente; molibden, zinc, bor, cupru, mangan, iar pe solurile alcaline, cu
conţinut ridicat în fosfor, este necesară prezenţa zincului sau a fierului pe solurile erodate.
Aplicarea îngrăşămintelor. Îngrăşămintele cu azot se stabilesc în funcţie de fertilitatea
solului şi de aplicarea bacteriilor simbiotice. Pe solurile sărace în azot se aplică 30 - 40 kg
azot la ha, înainte de semănat, necesar pentru primele faze de vegetaţie (de preferat azot
amidic). Pe celelalte soluri, fertilizarea cu azot se face în funcţie de testarea reuşitei
simbiozei dintre bacterii şi rădăcini, dupăapariţia primei frunze trifoliate. Verificarea reuşitei
bacterizării se face în faza în care plantele de soia au 1 - 3 frunze trifoliate, pe diagonala
lanului în 5 - 10 puncte de control, stabilindu-se procentul de plante cu nodozităţi, iar prin
strivirea acestora se stabileşte eficienţa activităţii bacteriilor (conţinutul de culoare roşie
presupune o activitate bună a bacteriilor, prin prezenţa leghemoglobinei). În funcţie de
reuşita bacterizării, se stabilesc dozele de azot orientative (tab. 4.13).
Tabelul 4.13
Dozele orientative de îngrăşăminte la soia
AZOT (N) FOSFOR: P2O5POTASIU:
K2O
N (kg/ha) în mg P2O5 - D.O.E.
sol: P2O5 kg/ha K2O-
KAL
la (kg/ha)
Nodozităţ Plante cu (ppm)
100 g pt.
i pe plantă nodozităţi
sol 2.000-
3.000
neirigat irigat irigat neirigat
kg/ha
peste 5 peste 30 - 50 0 - sub 2 60 - 50 40 - 34 -
85% 30 90 - 100 127
80
1-5 peste 40 - 60 30 2 – 5 40 - 30 100 - 13 - 70
50% - 60 - 140
60 50
lipsă 0 50-70 60- peste 140 - 0 - 49
- -
100 5 260

Azotul aplicat fazial este utilizat mai bine când se încorporează în sol până la
începutul înfloririi plantelor, odată cu executarea praşilelor mecanice între rânduri (praşila I
şi a II-a).
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplica în funcţie de producţia scontatăşi de
valorile cartării, agrochimice privind conţinutul solului în fosfor şi potasiu (v. tab. 4.13).
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplicai sub arătura de bază. Dacă nu s-au aplicat
sub arătura de bază, mai pot fi aplicate sub formă de îngrăşăminte complexe la pregătirea,
patului germinativ.
Microelementele pot fi aplicate tratând seminţele pe cale uscată sau umedă sau
extraradicular, când se obţin sporuri însemnate de producţie şi îmbunătăţirea calităţii recoltei.
Ele contribuie la creşterea sistemului radicular, facilitează simbioza dintre bacterii şi
rădăcini, determiriă o nutriţie mai bună a plantelor de soia.

273
O deosebită importanţă în cultura soiei prezintă biopreparatele de Bradyrhizobium
japonicum, folosindu-se în mod obişnuit patru doze la sămânţa necesară însămânţării unui
ha.
Soia valorifică efectul remanent al fertilizării organice şi al amendamentelor după 2 - 4
ani de la aplicarea lor.
4.4.2.3. Lucrările solului

Prin lucrările de pregătire a solului în vederea însămânţării soiei se urmăresc: afânarea

şi aerisirea solului; încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale, a îngrăşămintelor şi
amendamentelor; distrugerea totală a buruienilor; crearea unui pat germinativ optim pentru
semănat şi care să asigure răsărirea plantelor şi dezvoltarea lor în continuare; acumularea
unor rezerve mari de apă în sol, care să permită aprovizionarea plantelor pe durata vegetaţiei.
Lucrările solului trebuie să se execute ţinând seama de tipul de sol, microclimatul
zonei, structura culturilor, cu alte cuvinte să se aplice o agrotehnicădiferenţiată.
Experienţele executate în diferite zone au scos în evidenţă că, pe solurile grele, cu
textură argilo-lutoasă sau argiloasă, adâncimea arăturii trebuie să fie cuprinsă între 25 - 28
cm, în funcţie de umiditatea solului şi de resturile vegetale care trebuie încorporate în sol. Pe
cernoziomurile din Moldova şi Transilvania adâncimea arăturii poate fi de 20 - 22 cm.
Esenţial este ca arătura să fie de cea mai bună calitate, respectiv uniform executată.
Efectuarea arăturii este influenţată de planta premergătoare. Dupărecoltarea plantelor
premergătoare timpurii (cereale păioase), arătura se efectuează în 1 - 2 zile, când solul este
încă reavăn şi permite executarea unei lucrări de calitate, prin care se încorporează resturile
vegetale şi îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu. Arătura se menţine curată de buruieni şi
afânată până la venirea iernii. În condiţii de secetă, când solul este uscat şi nu există
posibilităţi de a se iriga, pentru a nu se face o arătură cu bulgări mari, cu consum mare de
energie, se amână executarea arăturii până când intervine o ploaie care să umezească solul
pe20 - 25 cm adâncime. În acest caz, după eliberarea terenului de planta premergătoare se
execută o lucrare cu grapa cu discuri la adâncimea de 7 - 11 cm.
După planta premergătoare ce se recoltează târziu se efectuează arătura de toamnă cu
plugul în agregat cu grapa rotativă, urmărindu-se calitatea şi efectuarea ei cât mai timpurie.
În zonele cu terenuri mai joase din incintele îndiguite, sau pe cele din Lunca Dunării şi
a altor râuri, sau chiar pe cele joase unde apa stagneazăprimăvara, se execută lucrarea de
drenaj, iar pe terenurile cu denivelări mai mari (crovuri, gorgoane) se
efectueazămacronivelarea solului.
Pentru pregătirea patului germinativ, prima lucrare în primăvară este distrugerea
crustei, a buruienilor şi nivelarea cu ajutorul grapei cu colţi reglabili, perpendicular sau în
diagonală faţă de lucrările precedente. După 2 - 3 săptămâni se efectuează o lucrare de
distrugere a buruienilor cu grapa cu discuri sau cu ajutorul cultivatorului în agregat cu grapa
cu colţi reglabili; Dacă este cazul, se
274
încorporeazăşi erbicidele antigramineice. Când terenul prezintă denivelări se va executa şi o
micronivelare cu ajutorul nivelatorului sau cu bara nivelatoare. Patul germinativ se
pregăteşte în preziua sau ziua semănatului cu combinatorul, care lasă terenul bine mărunţit,
nivelat şi puţin tasat, înlesnind semănatul de calitate al soiei. Cu ajutorul combinatorului se
pot încorpora şi erbicidele antigramineice nevolatile. Adâncimea de lucru a combinatorului
nu trebuie să depăşeascăadâncimea semănatului (5 cm).

4.4.2.4. Sămânţa şi semănatul

Sămânţa destinată semănatului trebuie să facă parte dintr-un soi zonat, săaibă puritate
de cel puţin 98%, capacitatea de germinaţie de cel puţin 80%, iar masa a 1.000 de boabe
săfie cât mai mare. Tratarea seminţelor cu fungicide împotriva bolilor se efectuează numai în
situaţia în care suspensia de bacterii (Nitragin-soia) se administrează direct în sol, o dată cu
semănatul. Pentru tratarea seminţelor se utilizează produsul Tiradin-75 în doză de 3,5 kg/t
sau Captadin 50 PU în doză de 0,2 - 0,5 kg/t, Tiramet 2 kg/t, MLX -300, 1,25 l/t.
Tratarea seminţelor cu Nitragin-soia (Bradyrhizobium japonicum) se face conform
instrucţiunilor ce însoţesc preparatul, folosindu-se 4 sau mai multe doze la sămânţa necesară
însămânţării unui hectar, la adăpost de razele solare, mai bine direct în câmp, însămânţarea
făcându-se imediat. Când seminţele au fost tratate cu fungicide, suspensia bacteriană se
introduce direct în brazdă, în zona destinatăseminţelor cu ajutorul unui dispozitiv special
prevăzut cu duze, ataşat la brăzdarele semănătorii.
Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de realizarea temperaturii minime de
germinaţie în sol, care este de 7 - 8°C la adâncimea de semănat şi care corespunde cu
temperatura medie a aerului de 14 - 15°C, iar vremea este în curs de încălzire. Semănatul în
cadrul epocii optime are importanţă deosebită în dirijarea creşterii şi fructificării, asigurând
parcurgerea primelor faze de vegetaţie în condiţii de zile scurte şi temperaturi mai scăzute,
care determină diferenţierea unui număr mai mare de noduri pe tulpină, prelungirea perioadei
de înflorire şi o mai bună fructificare. Se asigură condiţii mai bune de umiditate pentru
germinarea seminţelor, pentru răsărire, o eficienţă mai ridicată a erbicidelor şi maturarea mai
timpurie a plantelor. Soiurile tardive şi semitardive valorificăfoarte bine condiţiile ce se
creează prin semănatul timpuriu.
Calendaristic, condiţiile pentru semănatul soiei se realizează începând cu prima sau a
doua decadă a lunii aprilie în sudul ţării şi în decada a doua sau a treia a lunii aprilie în
celelalte zone ale ţării. Soiurile târzii şi semitârzii se seamănă în prima parte a epocii optime,
iar soiurile semitimpurii şi cele timpurii, adaptate la o fotoperioadă mai lungă se seamănă în
a doua parte a perioadei optime de semănat.
Semănatul soiei se realizează paralel cu semănatul porumbului şi nu dupăterminarea
însămânţării acestuia.
Densitatea la semănat trebuie să realizeze 35 - 45 plante/m 2 în condiţii de irigare şi 30
- 40 plante/m2 în condiţii de neirigare. Pentru a se realiza aceste
275
densităţi se seamănă 50 - 55 seminţe germinabile/m 2 şi respectiv, 45 - 50 seminţe
germinabile/m2. Aceste desimi se diferenţiazăşi în funcţie de zona de cultură: 40 -45 pl./m 2 în
prima zonă, 38 - 42 pl./m2 în zona a doua şi 35 - 40 pl./m2 în zona a treia - în condiţii de
irigare, respectiv 35 - 40 şi 30 - 35 pl./m2 -în condiţii de neirigare.
Densităţi mai mari (peste 70 pl./m 2) nu se justifică, deoarece, se micşorează rezistenţa
la cădere şi la boli scade conţinutul seminţelor în substanţe proteice şi se măreşte norma de
sămânţăla hectar. Nici desimile mai mici (sub 30 pl./m 2) nu sunt favorabile, deoarece
plantele ramifică mai mult şi se realizeazăneuniformităţi la maturare, primele păstăi se
formează prea jos pe plantăşi se produc pierderi la recoltare.
Între seminţele germinabile introduse în sol şi numărul de plante obţinute la recoltare
este o diferenţă de circa 15%, procent cu care se suplimentează norma de sămânţă. Cantitatea
de sămânţă corespunzătoare densităţilor la semănat stabilite se încadrează între 70 - 100
kg/ha, depinzând de puritate, capacitatea de germinaţie şi masa a 1.000 de boabe.
Distanţa între rânduri se corelează cu gradul de îmburuienare a terenului şi
posibilităţile de combatere a acestora. Pe terenurile slab sau mijlociu îmburuienate şi în
condiţiile combinării combaterii chimice a buruienilor cu lucrările de prăşit mecanic între
rânduri, pe terenuri neirigate sau irigate prin aspersiune se efectuează semănatul în rânduri
echidistante la 50 cm, sau în benzi de 3 rânduri la 45 cm, cu 60 - 70 cm între benzi. La
irigarea prin brazde se utilizează distanţa între rânduri de 80 cm. În condiţiile combaterii
ireproşabile a buruienilor semănatul soiei în rânduri apropiate (25 - 30 cm sau chiar 15 cm) a
determinat obţinerea unor sporuri însemnate de producţie (10 - 15%). Sporul de producţie se
datorează creşterii uniforme şi mai viguroase a plantelor până la înflorire, ca urmare a
reducerii competiţiei dintre plante pe rând, precum şi datorită acoperirii solului mai timpuriu
de către covorul vegetal şi captării unei cantităţi suplimentare de energie solară. Soiurile
timpurii, cu talia mică, răspund mai bine la semănatul în rânduri apropiate.
Semănatul în benzi, formate din două rânduri la distanţa de 25 - 30 cm şi cu 70 cm
între benzi, permite îngrijirea culturii prin praşile mecanice şi combaterea buruienilor cu
erbicide, reducându-se consumul de erbicide (cu circa 50%). Această metodă de semănat se
recomandă pe solurile infestate de buruieni cu răsărire eşalonată (Solanum nigrum,
Xanthium sp., Abuthilon sp.) şi în cazul irigării prin brazde (80 cm între benzi).
Soia se poate semăna şi la distanţe de 60 - 70 cm între rânduri, când se creează condiţii
mai bune pentru irigarea culturii şi combaterea buruienilor, prin praşile mecanice, fără
folosirea erbicidelor.
Pentru soiurile cu creştere nedeterminată, pentru soiurile timpurii, cât şi atunci când,
din diferite motive, semănatul se face mai târziu, este mai avantajoasă, distanţa mai mică
între rânduri. Soiurile cu creştere determinată se pot semăna la distanţe între rânduri mai
mari sau mai mici. Trebuie remarcat faptul că, la schimbarea distantei între rânduri, nu se
modificăşi desimea semănatului. Distanţa seminţelor pe rând se poate realiza prin alegerea
discului de
276
distribuţie şi a raportului de transmisie dorit. Distanţa pe rând se verifică prin sondaje,
corectând abaterile constatate, prin modificarea reglajului.
Adâncimea de semănat nu trebuie să depăşească 5 cm, oscilând între 2,5
- 3,5 cm pe solurile mai grele, la semănatul timpuriu, în condiţii de bunăaprovizionare cu
apăşi între 2,5 - 4,0 cm pe soluri mijlocii. Semănatul prea superficial într-un strat de sol uscat
sau semănatul la o adâncime de peste 5 cm în sol greu şi umed influenţează negativ
germinaţia şi răsărirea, conduce la densităţi necorespunzătoare şi la producţii mici de boabe.
Semănătorile vor fi echipate obligatoriu cu brăzdare mici şi limitatoare de adâncime,
jalonându-se terenul la prima trecere.
4.4.2.5. Lucrări de îngrijire
Combaterea buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor trebuie să se efectueze integrat,
revenind un rol însemnat lucrărilor mecanice, manuale, tratamentelor cu erbicide şi
insectofungicide.
Măsurile agrotehnice privind amplasarea culturii după premergătoare care lasă terenul
curat de buruieni, efectuarea corectă a lucrărilor solului, distrugerea buruienilor răsărite la
pregătirea patului germinativ şi alegerea perioadei de semănat, contribuie mult la diminuarea
gradului de îmburuienare încă din primele faze de vegetaţie. Buruienile se pot distruge cu
mai multă uşurinţă prin praşile mecanice, lucrări cu sapa rotativă, praşile selective manuale
pe rând. Eventuala crustăşi buruienile se distrug cu ajutorul sapei rotative sau al grapei cu
colţi reglabili, cu multă atenţie pentru a nu deranja plantele în curs de răsărire sau pe cele
răsărite, consecinţele fiind foarte favorabile asupra producţiei. Când plantele de soia
formează prima frunză trifoliată, fiind şi mai bine înrădăcinate, lucrările cu sapa rotativă (cu
colţii invers sensului de înaintare) realizează distrugerea buruienilor, fără a cauza pierderi de
plante la soia. Se efectuează1 - 2 lucrări cu sapa rotativă, o lucrare înainte de prima praşilă
mecanică între rânduri, care se efectuează când se cunosc bine rândurile de plante, la 6 - 8
cm adâncime şi a doua lucrare între prima şi a doua praşilă. Concomitent cu efectuarea
primei praşile mecanice între rânduri, prin ataşarea unor organe active de la sapa rotativă la
cultivator, se poate prelucra solul din zona rândurilor de plante, afânându-l şi încălzindu-l
totodată. Se mai efectuează două sau trei praşile (la 8 - 10 cm adâncime) în funcţie de gradul
de îmburuienare, ultima înainte de înflorirea în masa a soiei. Pe lângă combaterea
buruienilor, lucrările cu sapa rotativăşi cultivatorul determină aerisirea şi încălzirea solului,
benefice simbiozei între rădăcini şi bacterii. Pentru protejarea plantelor de soia se folosesc
discuri de protecţie Ia cultivator.
O combatere eficientă a buruienilor (şi a celor care apar spre faza de maturitate a soiei,
ce pot micşora producţia cu 50 - 70%) nu se poate realiza fărăfolosirea erbicidelor care, la
soia, reprezintă o măsură obligatorie când se seamănăîn rânduri apropiate (tab. 4.14).
Combaterea chimicăa buruienilor la soia poate fi, eficientă dacă se
are în vedere managementul combaterii integrate a acestora cu următoarele
precizări: 277
Erbicidul Sencor nu se va aplica la soiurile timpurii de soia care au manifestat
simptome de fitotoxicitate:
-Erbicidele antigramineice nevolatile, asociate cu erbicide antidicotiledonate
(tankmix) se vor aplica în doze mai reduse cu 25 - 30% faţă de dozele recomandate;
-Dozele şi epocile de aplicare se stabilesc în funcţie de tipul de sol (conţinutul în
humus) şi condiţiile climatice;
-În condiţii de infestare redusă cu monocotiledonate anuale, erbicidele Dynam, Pivot
şi Bolero se pot aplica şi singure (fărăaplicarea unui graminicid la semănat), deoarece
combat parţial şi unele buruieni monocotiledonate anuale (Setaria sp. + Echinocloa sp.) în
faza de 2 - 3 frunzuliţe şi până la înfrăţire, iar buruienile dicotiledonate cu 2 - 4 frunze ;
1 - Erbicidele Flex, Blazer, Galaxy, Basagran se pot aplica în 2 tratamente secvenţiale,
folosind jumătăţi de doze pentru un tratament. Primul tratament se va aplica după răsărirea
soiei (1 - 2 perechi de frunze trifoliate, iar buruienile dicotiledonate cu 1 - 2 frunzuliţe; al
doilea tratament se va efectua la reinfestarea cu specii de buruieni dicotiledonate (3 - 4
săptămâni), când buruienile au 2 - 4 frunzuliţe.
2 - Buruienile dicotiledonate perene (Cirsium sp., Sonchus sp., Convolvulus sp.) se
distrug prin 2 - 3 praşile mecanice şi manuale selective.
3 - Combaterea costreiului din rizomi este mai eficientă când se irigăcultura cu 10 - 15
zile înainte de tratament iar după tratament nu se mai efectuează praşile mecanice sau
manuale 15 - 17 zile pentru a nu se întrerupe translocarea erbicidului spre rizomi.
4 - La tratamentele în vegetaţie se utilizează 200 - 300 I soluţie la hectar, o cantitate mai
mare ducând la scurgerea soluţiei de pe frunze, reducându-se eficacitatea erbicidului.

-Când se aplică erbicidul Pivot, se impun restricţii pentru plantele postmergătoare (4 -

5 luni pentru grâu şi orz; 9 - 10 luni pentru porumb, tutun, orzoaică de primăvară; 24 - 26
luni floarea-soarelui, cartof; 36 luni sfeclăşi legume)
Tabelul 4.14
Combaterea buruienilor la soia cu ajutorul erbicidelor

Erbucide, produs comercial Doza -

(substanţă activă) kg, l/ha
produs
comercial
A.) Sole infestate cu specii de buruieni mono şi dicotiledonate
anuale, fărăSolanum nigrum, Abutilon sp., Xanthium sp.
Lasso CE (48% Alaclor) sau 4-6
Mecloran 48 CE (48%
Alaclor) sau
Dual GOLD 960 CE (96%
Metolaclor) sau
Stomp 330 EC (33%
Pendimetalin) sau
Frontier 900 EC (90%
Dimetenamid) sau
Guardian CE (82%
Acetoclor + antidot) plus
Sencor 70 EP (70%
Metribuzin)
Triflurom 48 (48%
Trifluralin) sau
4-6
Erbicidele fiind
1 - 1,5 nevolatile se
încorporează în sol
4-5 cu combinatorul la
adâncimea de 3 - 4
1,5 - 2 cm. În condiţii de
irigare se aplică
1,75 - 2,5 imediat după
semănat
0,25 – (preemergent)
0,5
Trifluralinul fiind
1,70 - 2,5
volatil, erbicidele

278

Treflan 24 EC (24% se încorporează la 8 -

3,5 - 5,0
Trifluralin) sau 10 cm adâncime prin
Treflan 48 EC (48% 2 treceri
1,5 - 2,0
Trifluralin) plus perpendiculare cu
Sencor 70 WP (70% 0,35 - combinatorul
Metribuzin) 0,5
B.) Sole infestate cu specii de buruieni mono şi dicotiledonate
anuale, inclusiv Solanum nigrum, Abutilon sp., Xanthium sp.
şi Chenopodium sp. Se efectuează un prim tratament cu
erbicide antigramineice prevăzute la punctul A şi al doilea
tratament în vegetaţie cu următoarele erbicide
antidicotiledonate
Pivot 100 LC (10% 0,5 -
Imazetapyr) sau 0,75 Tratamentul în
vegetaţie se face
Flex (25% Fomesafen) 1,0 - 1,5
când plantele de soia
Blazer 2 S (24% Acifluorfen
2 - 2,5 au 2-3 perechi de
de sodiu + surfactant) sau
frunze trifoliate, iar
Galaxy (36% Bentazon + 8% 2
buruienile sunt în
Acifluorfen)
faza de 3-4
Basagran forte (48% 2 - 2,5 frunzuliţe.
Bentazon + 15% Wettol)+
Bolero (4% Imazamax) 0,75 - Se aplică
1,0 postemergent
timpuriu
C.) Sole infestate cu buruieni mono şi dicotiledonate anuale şi
perene, plus Sorghum halepense din rizomi. Se
utilizeazăerbicidele de la punctul A şi B, iar pentru combarerea
costreiului din rizomi erbicidele
Galant Super (10% 1 - 1,5 Pentru combaterea
Haloxifop-R-metil) costreiului din
Agil 100 EC (10% 0,8 - 1,0 rizomi se aplică al
Propaquizafop) treilea tratament în
Furore super 75 EW (12,5 2,5 - 3,0 momentul în care
fluazifop-butyl) plantele de costrei au
Targa 10 CE (Quizalofop-etil 2-3 15 -25 cm înălţime.
Fusilade super (12,5% 2-3 Stabilirea dozei se
fluazifop-butyl) face în funcţie de
Pantera 40 EC (5% 1,5 - 2 gradul de infestare,
Quizalofop-P-tefuril) precum şi de
Leopard 5 EC (5% 1,5 - 2 înălţimea plantelor
Quizalofop-P-etil) de costrei.
Nabu S (12,5% Setoxidim) 7 - 10
D.) Combaterea buruienilor în solele cultivate cu soia
modificată genetic, de tip Roundup Ready
Se poate aplica până
Roundup C.S. (36% la o săptămână
2-4
Glifosat) înainte de înflorire a
plantelor de soia

- Erbicidul Roundup combate toate speciile de buruieni şi se poate aplica secvenţial (2

+ 2 l/ha sau 2 + 2,5 l/ha, cu realizarea primului tratament în faza de 3
-4 perechi de frunze la soia, iar înălţimea buruienilor de 10 - 15 cm, urmat de al doilea
tratament la reinfestare (3 - 4 săptămâni) sau întreaga doza o singură datăîn funcţie de gradul
de infestare şi înălţimea buruienilor.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Cele mai periculoase boli la soia sunt produse de agenţii patogeni care provoacă mana
soiei (Peronospora manshurica), arsura bacteriană (Pseudomonas glycine), fuzarioza
(Fusarium ssp.), rizoctonia (Rizoctonia ssp.), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), care
se transmit prin sol şi resturi vegetale, iar în condiţii favorabile de umiditate şi temperatură
pot aduce prejudicii culturii de soia.
Pentru prevenirea pierderilor produse de Fusarium ssp. şi Pythium debaryanum se
recomandă tratarea seminţelor cu produsul Beret MLX 360 în doză de 1,25 l/t sămânţă, iar
pentru Phomopsis sojae cu Tiramet 2 kg/t sămânţă.

279
În momentul când bolile sunt semnalate în câmp se execută 2 - 3 tratamente cu
Turdacupral 4 kg/ha, zeamă bordeleză în concentraţie de 1% sau Orthocid 50 în cantitate de
2,5 kg/ha produs comercial.
Primul tratament se execută la apariţia simptomelor bolilor iar celelalte tratamente la
interval de 8 - 10 zile.
Principalii dăunători sunt păianjenul roşu (Tetranicus urticae), care produce defolierea
prematurăşi se combate în momentul semnalării cu Sintox 25, în doză de 2 l/ha produs
comercial; musca cenuşie a culturilor (Hylemia sp.), care atacăcotiledoanele în timpul
germinaţiei sau la răsărire şi se combate cu Decis, înainte de pregătirea patului germinativ;
molia păstăilor (Etiella zinkenella) se combate tratând sămânţa după recoltare cu Phostoxin
sau Delicia în doză de 30 g la tonă în magazii închise; musca (Phorbia platura), ce atacă
seminţele şi plăntuţele în faza de germinare, se combate prin tratamente preventive la sol.
 Irigarea soiei este deosebit de eficientă în toate zonele unde se manifestăperioade de
secetă. Apa este necesară încă de la germinare şi până la maturarea seminţelor, consumându-
se între 6.000 şi 7.000 m3/ha apă pentru o producţie de peste 3.000 kg seminţe la hectar şi
părţile aferente de biomasă.
În faza de germinaţie-răsărire lipsa apei determină o răsărire neuniformă, micşorând
desimea normalăa lanului, iar în faza de butonizare-înflorire se întârzie creşterea vegetativă,
se produce căderea florilor şi diminuarea producţiei de seminţe.
Udările se aplică în perioada critică pentru apă a soiei, de la apariţia primelor flori şi
până la umplerea seminţelor, calendaristic între 15 iunie şi sfârşitul lunii august. În această
perioadă trebuie să se asigure menţinerea umidităţii solului pe adâncimea de 80 cm la peste
50% din i.u.a. (intervalul umidităţii active). Prima udare se realizează înainte de înflorire,
următoarele la intervale de 10 - 14 zile, în funcţie şi de precipitaţiile înregistrate. Sunt
necesare 4
-5 udări cu norme de udare de 700 - 800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bunăşi 400 - 500
m3/ha pe solurile cu permeabilitate slabăşi pe nisipuri. La irigarea prin brazde, norma de
udare este cuprinsă între 800 şi 1.000 m3/ha.
În primăverile secetoase se poate aplica o udare de răsărire cu o normă de 200 - 300
3
m /ha, care contribuie la îmbunătăţirea acţiunii erbicidelor aplicate în sol. Irigarea se
realizează prin aspersiune sau prin brazde.

4.4.2.6. Recoltare

Recoltarea. soiei ridică probleme legate de limitarea pierderilor de seminţe din cauza
inserţiei joase a primelor păstăi. Pentru reducerea la minimum a pierderilor la recoltare se iau
măsuri de nivelare a terenului înainte de semănat, realizarea densităţii optime, fără plante
căzute, folosirea soiurilor cu inserţie a primelor păstăi la peste 10 - 12 cm de la nivelul
solului, executarea lucrărilor de prăşit fără denivelarea solului.

Momentul optim de recoltare poate fi determinat luându-se în considerare

următoarele: îngălbenirea frunzelor şi căderea acestora; brunificarea a minimum 70% din
păstăi; seminţele capătă culoarea specifică soiului şi se întăresc; seminţele au umiditatea de
16%.

Pentru evitarea pierderilor la recoltarea cu combina, înălţimea de tăiere a plantelor va

fi coborâtă cât mai mult posibil (4 - 6 cm), viteza de înaintare a combinei să nu depăşească 4
- 5 km/h, turaţia bătătorului va fi de 400 - 600 rotaţii/minut, deschiderea între bătător si
contrabătător de 20 - 25 mm la intrare şi 15 - 18 mm la ieşire, sitele să fie cele
corespunzătoare, iar reglajele se vor verifica de mai multe ori într-o zi de lucru urmărindu-se
ca pierderile să nu depăşească 2 -3%.
Producţiile ce se pot realiza oscilează între 3 - 4,5 t/ha în zona I de cultură(Câmpia
Românăşi Dobrogea), în condiţii de irigare; 2,5 - 3,5 t/ha în zona a II-a de cultură (partea de
nord a Câmpiei Române, Câmpia de Vest, sudul Moldovei) şi 2 - 3 t/ha în zona a III-a (nord-
estul şi nord-vestul ţării, Câmpia Transilvaniei, zonele subcarpatice).

4.4.3. Cultura succesivă a soiei

Soia găseşte condiţii favorabile pe terenurile irigate din sudul ţării şi dupăplanta
premergătoare ce se recoltează în primele zile ale lunii iulie (orz, grâu de toamnă, borceag
etc.). Soiurile de soia foarte timpurii sunt potrivite culturilor succesive (Perla, Diamant etc.).
Pentru completarea azotului, acesta se aplică la praşila mecanică sau în apa de irigaţie, 40 -
50 kg/ha.
Bacterizarea seminţelor este obligatorie; densitatea la semănat nu diferăde cultura
principală, necesitând o udare de răsărire cu o normă de 300 - 400 m 3/ha apă, iar în timpul
vegetaţiei 3 - 5 udări cu norme de 500 - 600 m3/ha apă.
Lucrările de îngrijire şi recoltarea se realizează la fel ca la cultura principală,
obţinându-se producţii apropiate ca mărime.

Bibliografie

1. https://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-plante-tehnice-soia/