Curs Ciresul

Cultura - Cireşului
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
CAPITOLUL 8
CULTURA CIREŞULUI
Cerasus avium L. Monch, Fam. Rosaceae

Subfam. Prunoideae
8.1. Importanţa, originea şi aria de răspândire
8.1.1. Importanţă
Cireşul este o specie pomicolă cu deosebită importanţă economică, dată de

însuşirile nutritive, tehnologice şi comerciale ale fructelor, care găseşte în
România condiţii optime de manifestare a potenţialului său agrobiologic.
Cireşele sunt primele fructe proaspete ale anului, iar prin conţinutul ridicat
în vitamine, săruri minerale, zaharuri, aspect atrăgător, fac obiectul uneia dintre
cele mai eficiente activităţi comerciale.
Fructele sunt destinate atât consumului în stare proaspătă, cât şi prelucrării
industriale sub formă de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulceţuri, băuturi
alcoolice, produse de cofetărie, patiserie etc.
Cireşele depăşesc toate speciile pomicole în ceea ce priveşte conţinutul
mediu în zahăr total (glucoză, levuloză, zaharoză), iar ca aciditate şi alte
componente ocupă o poziţie intermediară: substanţă uscată 10,79-24,70%, zahăr
total 7,7-16,8%, aciditate totală 0,49-1,36%, substanţe tanoide 0,6-1,3%,
substanţe pectice 0,06-0,36 %, substanţe proteice 0,56-1,63%, substanţe minerale
0,19-0,62% (după Pomologia României, 1965), vitaminele: C (6,51 mg %), A
(0,5 mg %), B1 0,05 mg %, E 2,24 mg %; săruri minerale: Ca 10,0 mg %, K 170,0
mg %, P 20,0 mg %, Fe 0,5 mg %.
Este o specie relativ precoce (5-6 ani de la plantare), are o tehnologie
relativ simplă, produce mult şi constant.
Se poate cultiva masiv, pe aliniamente sau izolat, începând cu zona litorală
şi până la peste 800 m altitudine.
159
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Este un apreciat element decorativ prin portul înalt, abundenţa şi gingăşia

florilor, longevitate etc., Lemnul de cireş este foarte apreciat în industria mobilei.
Din pedunculul fructelor se prepară un ceai cu efect puternic depurativ,
fiind folosit cu succes la tratarea unor boli renale, ca preparat fitofarmaceutic etc.
Pe piaţa de fructe proaspete sunt preferate soiurile cu fructe de tip
“bigarreau”, de culoare roşie-strălucitoare sau bicolore, cu peduncul gros, verde,
rezistente la crăpare, transport şi depozitare temporară, cu masa de peste 7-8 g.
8.1.2. Originea şi aria de răspândire
Cele mai multe soiuri cultivate aparţin speciei Cerasus avium L.
(2n =2x=16). Această specie este originară din zona cuprinsă între Marea Neagră
şi Marea Caspică, de unde s-a răspândit în Europa şi Asia. În stare sălbatică se
mai întâlneşte în Iran, China, Rusia, Asia Mică, Asia Centrală, Africa de Nord,
sudul şi estul Europei. După alţi autori (Olden, 1967; Watims, 1976), forma
diploidă a genului Prunus a apărut spontan în Asia Centrală, iar din această specie
ancestrală au derivat ulterior cireşul şi vişinul. Vavilov (1959) susţine că cireşul şi
vişinul s-au format în zonele înalte ale Orientului Apropiat. Hedrick (1915) şi
Kolesnikov (1959) consideră că varietatea italică a cireşului prezintă o arie mai
largă de răspândire, având condiţii optime de formare atât în Europa, cât şi în
Asia şi chiar Africa de Nord, cu un maxim de favorabilitate între Marea Neagră şi
Marea Caspică, respectiv Balcani, Asia Mică şi Transcaucazia.
Se apreciază că cireşele erau folosite în alimentaţia omului cu cca 4000-
6000 de ani î.Hr., iar cireşul era cultivat cu aproximativ 2500 de ani în urmă.
Astfel, Teofrast, cu 400 de ani î.Hr., relatează despre această specie, iar
Plinius (23-79 d.Hr.), în “Historia naturalis”, descrie 10 soiuri dintre cele mai
reprezentative: Juniana (cu maturare timpurie), Duriana (fructe pietroase), Juliana,
Tricolor etc.
În prezent, cireşul se cultivă între paralelele de 40-60 o latitudine nordică,
dar izolat se întâlneşte pe toate continentele. Dintre acestea, Europa produce cca
65 % din producţia mondială, urmată de Asia, America de Nord, Oceania, Africa
şi America Centrală (tabelul 8.1.).
Tabelul 8.1.
Producţia de cireşe la nivel mondial (t)
(Buletin F.A.O., 1999)
Continentul 1997 1998 1999
TOTAL d.c. 1.616.006 1.605.542 1.663.257
Europa 740.422 762.212 816.564
Asia 618.034 597.464 600.993
America de Nord 209.100 194.700 194.700
Oceania 9.000 8.350 8.400
Africa 7.497 10.496 10.280
America Centrală 1.109 600 600
160
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
După cum se constată, producţia mondială de cireşe depăşeşte 1,6 milioane

tone, aceasta obţinându-se de pe cca 300.000 ha.
În Europa, mari producătoare de cireşe sunt: Germania, Italia, Franţa,
România, Spania, Grecia ş.a. (tabelul 8.2.).
Tabelul 8.2.
Producţia de cireşe la nivel european (t)
(Buletin F.A.O., 1999)
Ţara 1997 1998 1999
TOTAL d.c. 740.422 762.212 816.564
Germania 64.300 122.053 136.800
Italia 114.232 117.184 117.184
Franţa 66.000 35.300 76.500
România 73.835 77.920 63.373
Spania 64.400 52.900 52.500
Grecia 43.048 47.284 47.284
În România se cultivă cca 7.150 ha, cea mai mare parte în sectorul
particular, de pe care se obţine o producţie de 63 mii tone (tabelul 8.3.).
Principalele judeţe producătoare sunt: Iaşi, Galaţi, Vrancea, Vaslui,
Botoşani, Bacău, Neamţ, Arad. Dinamica producţiei este descrescătoare datorită
reducerii suprafeţelor, îmbătrânirii plantaţiilor, replantări puţine, tehnologii
deficitare.
Tabelul 8.3.
Principalele judeţe producătoare de cireşe din România

(Branişte şi Drăgoi, 1999)
1996
Judeţul 1991
Tone %
TOTAL d.c. 49.600 50.300 100
Iaşi 5.199 7.802 15,5
Galaţi 1.854 6.203 12,3
Vrancea 4.653 5.101 10,1
Vaslui 3.506 4.374 8,7
Botoşani 6.876 4.620 8,2
Bacău 3.144 4.021 8,0
Neamţ 3.211 3.877 7,7
Arad 4.022 3.183 6.3
161
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
8.2. Particularităţi biologice şi ecologice

8.2.1. Specii care au contribuit la formarea soiurilor
Specia Prunus avium L. are mai multe varietăţi botanice precum P.a. var.
silvestris Kirschl., P.a. var. duracina L. şi P.a. var. iuliana L., cu formele
nigricans Ehrh., varia Ehrh, salicifolia Hort., plena Kirdrn, din care au derivat
soiurile cultivate pentru fructe sau ornamentale.
Alte specii înrudite cu cireşul sunt vişinul (Prunus cerasus L., 2n = 32), P.
cantabrigiensis (2n = 32), P. cerasoides (2n = 16), P. crassipes (2n = 16),
P.mahaleb (2n = 16), P. seratina (2n =16), P.tomentosa (2n = 16), P. besseyi
(2n=16), P.japonica etc. Multitudinea aceasta de specii denotă o largă varietate
genetică şi multiple posibilităţi de ameliorare a însuşirilor soiurilor şi portaltoilor
aflaţi în cultură.
Studii recente (Malusa, 1992), folosind metoda polimorfismului lungimii
fragmentelor de restricţie ADN, au permis întocmirea arborelui filogenetic ale
subgenului. Conform acestor studii, se poate emite ipoteza că P. besseyi şi P.
tomentosa sunt formele ancestrale din care a evoluat cireşul, care – la rândul său –
poate fi considerat părintele matern al vişinului. De asemenea, P. pseudocerassus
s-a indentificat ca fiind foarte apropiat de cireş, provenind dintr-o tulpină comună
care a evoluat distinct. Prunus serotina are un aport cert la apariţia ulterioară a
cireşului, dar are o origine diferită. P. mahaleb şi P. avium au avut iniţial o
origine comună, de care s-au îndepărtat, de o manieră proprie fiecărei specii (S.
Budan şi G. Grădinariu, 2000).
8.2.2. Obiective principale şi metode utilizate în ameliorarea cireşului
Cireşele sunt fructe destinate aproape integral consumului în stare
proaspătă, de aceea trebuie să îndeplinească minimum două condiţii: să satisfacă
cerinţele consumatorului şi să asigure producătorului un preţ competitiv cu alte
fructe. Aceste condiţii sunt greu de realizat datorită unor particularităţi biologice
şi tehnologice ale speciei cum ar fi: autosterilitatea majorităţii soiurilor, habitusul
mare al pomilor, tardivitate, sensibilitate la diferite boli şi dăunători, sensibilitate
la crăpare a fructelor etc.
Pentru ameliorarea acestor particularităţi, atât pe plan mondial, cât şi în ţara
noastră există programe specifice de ameliorare care urmăresc următoarele
obiective principale:
A. Pentru soiurile destinate consumului în stare proaspătă:
- autofertilitatea, în scopul diminuării importanţei polenizatorilor;
- fructe mari, cu pulpa fermă, sâmbure mic, indice refractometric ridicat,
rezistent la manipulare şi conservare îndelungată;
- fructe rezistente la crăpare;
162
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
- pomi rezistenţi la atacul bolilor şi dăunătorilor;
- pomi rezistenţi la gerurile din primăvară, înflorire târzie, precoci,

productivi şi uşor de recoltat;
- lărgirea perioadei de maturare şi consum;
- port compact, formaţii fructifere “spur”;
- afinitate la altoire cu portaltoii pitici.
B. Pentru soiurile destinate industrializării:
- detaşarea uşoară a fructului de peduncul în vederea recoltării mecanizate;
- autofertilitate, productivitate mare, rezistenţă la factorii de stress;
- fermitatea fructului, forma sferică, rezistenţă la brunificare;
- sâmbure mic, neaderent.
C. Pentru portaltoi:
- capacitate de reducere a vigorii pomului;
- compatibilitate cu toate soiurile;
- adaptare bună la diferite condiţii de sol (calcaroase, argiloase, asfixiante)
şi climă;
- sensibilitate redusă la boli şi dăunători;
- uşurinţă la înmulţire, cu deosebire vegetativă;
- ancorare bună în sol şi lipsa drajonatului.
Ca metode de ameliorare a cireşului, până în prezent s-au utilizat:
hibridarea intraspecifică, hibridarea interspecifică (mai ales pentru portaltoi) şi
mutageneza (raze X şi Y).
Datorită marii variabilităţi genetice a speciei şi heterozigotismului puternic
al soiurilor, prin hibridare s-au obţinut soiuri deosebit de valoroase. Progresul cel
mai important s-a obţinut în domeniul biotehnologiei prin folosirea markerilor
moleculari, care permit stabilirea unei “cărţi de identitate genetică” pentru clone,
soiuri şi specii. Cu ajutorul acestor date se poate identifica prezenţa sau absenţa
unor însuşiri de calitate, permiţând amelioratorului să elimine din timp
exemplarele necorespunzătoare. Prin tehnica izoelectroforezei se pot determina cu
precizie alelele unui soi nou. Astfel au fost determinate alelele de sterilitate ale
soiului Summit.
8.2.3. Sortimentul de soiuri
Cireşul este o specie cu o mare variabilitate genetică, ceea ce a condus la
formarea sau crearea multor soiuri atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră. De
altfel, la cireş, soiul este principalul factor de progres al culturii, deoarece soluţiile
tehnologice cu adevărat noi care imprimă o agroproductivitate superioară sunt
puţine.
163
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Deşi în lume există un număr impresionant de soiuri, 1145 dintre acestea

fiind inventariate de Hedrik încă din anul 1915, puţine dintre ele au o reală
valoare economică şi un larg areal de răspândire.
Analizând sortimentul, se poate constata că alături de soiurile valoroase ca
Van, Stella, Bigarreau, Napoleon, Ulster ş.a., fiecare stat cultivă soiuri specifice
condiţiilor agroecologice şi tradiţiei locale.
Privit în ansamblu, sortimentul din ţările mari producătoare este dominat de
soiuri cu fructe de tip “Bigarreau”, destinate consumului în stare proaspătă şi de
tip “Napoleon” pentru prelucrare industrială (Sannier, 1989). Analizând soiurile
nou pătrunse în sortiment, remarcăm orientarea către soiuri cu fructe mari, de
culoare roşie-strălucitoare, cu impact vizual asupra consumatorului.
Se remarcă, de asemenea, soiurile autocompatibile (Stella, Newstar, Lapins,
Sunburst) pentru care există un mare interes.
Absenţa din sortimentul recomandat a soiurilor de tip “compact”, cu volum
mic de coroană, vine să confirme, o dată în plus, că cele obţinute până acum au
deficienţe mari comerciale, chiar dacă pomii au vigoare mică.
În România, până în anul 1965, majoritatea soiurilor erau autohtone, foarte
vechi sau de provenineţă germană. În prezent, sortimentul cuprinde 35 soiuri,
majoritatea noi, din care 22 sunt româneşti şi 13 sunt străine, majoritatea cu fructe
dulci, dar şi amare, destinate industrializării.
Soiurile din sortimentul actual îşi eşalonează maturarea fructelor pe o
perioadă de 60-70 zile, din prima decadă a lunii mai până la mijlocul lunii iulie.
Soiul ideal, care să satisfacă interesele cultivatorilor, tehnologilor,
comercianţilor şi consumatorilor, deopotrivă şi de-a-ntregul, nu a fost creat şi
continuă să fie dezideratul tuturor programelor de ameliorare genetică
(Zwintscher, 1973, V. Cociu, 1990).
Soiuri cu fructe dulci
1. Rivan – soi suedez (1991), obţinut din Early Rivers x Van, de vigoare
medie spre mare, coroană larg piramidală, bine garnisită cu buchete de mai şi
ramuri mijlocii mai ales spre exterior, mediu rezistent la ger, recomandat mai ales
pentru zonele sudice ale ţării. Fructele sunt mari pentru un soi timpuriu (20/21/18
mm şi 5,5-6,0 g), cordiforme, roşii-deschis, cu pieliţa subţire şi sensibilă la
crăpare. Pulpa este semipietroasă, dulce-acidulată, de culoare roz-deschis, plăcută
la gust. Maturitatea: prima decadă a lunii iunie. Se pretează şi pentru recoltarea în
pârgă, pentru a evita pierderile prin crăpare.
2. Scorospelka – soi ucrainean, obţinut în 1934 prin hibridarea soiurilor
Franz Joseph şi Furheste der Mark, inclus în sortimentul românesc în 1991.
Pomul este de vigoare medie spre mare, cu coroana globuloasă, rodeşte pe
buchete de mai preponderent, este productiv, rezistent la secetă, ger, boli şi
dăunători. Fructul este de mărime medie spre mare pentru un soi timpuriu (5,5-6,0
g), dulce-acidulat, cordiform-alungit, roşu-deschis, sensibil la crăpare în condiţii
164
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
de precipitaţii în perioada de pârgă. Pulpa este roză, de consistenţă medie,

suculentă. Maturarea: ultima decadă din luna mai.
3. Bigarreau Burlat – soi francez (1935), de vigoare medie, cu coroana

largă, globuloasă, cu fructificare preponderent pe buchete de mai, sensibil la
Cocomyces şi Monilia. Fructul este mare pentru un soi timpuriu (6-7 g), roşu-
închis, sferic, pulpa pietroasă, cu sucul colorat, foarte plăcută la gust, neaderentă.
Este un soi foarte cunoscut şi considerat în multe ţări europene soi de reper.
Maturarea: ultima decadă a lunii mai.
4. Ponoare – soi românesc (1989), obţinut din Pietroase negre de Odessa şi
Ramon Oliva, de vigoare mijlocie-mare, cu coroana larg piramidală. Produce
abundent şi constant. Fructul de mărime submedie (5,0-6,4 g), de culoare roşie,
pulpa semipietroasă, suculentă, gust dulce, uşor acidulat. Se recomandă pentru
zonele nordice şi vestice ale ţării. Maturarea: prima decadă a lunii iunie.
5. Roşii de Bistriţa – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva), 1978,
semiviguros, cu fructificare pe ramuri mijlocii şi buchete de mai, cu coroană
piramidală până la globuloasă. Fructul este ovoid, de greutate medie (5,2 g), roşu
închis, lucios. Pulpa este semipietroasă, de culoare roz-roşie, dulce, plăcut
acidulată, cu sucul slab colorat, semiaderentă. Este rezistent la ger, tolerant la
antracnoză şi Monilia. Are o mare plasticitate ecologică. Maturarea: prima
jumătate a lunii iunie.
6. Negre de Bistriţa – soi românesc (1968), obţinut din Hedelfinger şi
Germersdorf, de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana globuloasă până la larg
piramidală, cu fructificare pe buchete de mai şi ramuri mijlocii. Are o bună
plasticitate ecologică şi este tolerant la antracnoză şi monilioză. Fructul este
mediu (5,0 g), ovoid, roşu, turtit lateral, de culoare neagră, peduncul scurt. Pulpa
semipietroasă, suculentă, dulce, roşie-închis. Maturarea: prima jumătate a lunii
iunie.
7. Iva – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva), omologat în 1994,
semiviguros, cu coroana piramidală până la globuloasă, cu fructificare
preponderentă pe buchete de mai, cu rezistenţă ecologică şi toleranţă la
antracnoză şi monilioză. Fructul este mediu spre mare (6,9 g), aplatizat, de
culoare roşie purpurie. Pulpa este semipietroasă, roşie, mediu suculentă, cu sucul
colorat în roz. Are afinitate bună la altoire cu cireşul şi vişinul. Maturarea: prima
jumătate a lunii iunie.
8. Izverna – soi românesc (Ramon Oliva x Germersdorf), 1989, de vigoare
medie, coroana piramidală, productiv, intră pe rod în anul V-VI de la plantare.
Fructul este de mărime mare (6,0-7,5 g), sferic, roşu închis. Pulpa este pietroasă,
dulce, slab acidulată, rezistentă la crăpare. Se recomandă mai ales în sudul şi
vestul ţării. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.
9. Cerna – soi românesc, obţinut prin hibridarea liberă a soiului Thurn und
Taxis, omologat în 1984, de vigoare mică, coroana globuloasă, unghiuri de ramificare
165
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
mari, pletoasă, cu fructificare predominantă pe buchete de mai, cu frunziş verde deschis,

bogat, se autoumbreşte. Fructul este mare, 7,5-8 g în primii ani şi 6,5-7 g în plină rodire,
tronconic, roşu-aprins, peduncul submijlociu, pulpa pietroasă, dulce acidulată.
Este foarte sensibil la crăpare, produce moderat dar constant. Maturarea:

prima decadă a lunii iunie.
10. Colina – soi românesc (Pietroase negre de Odessa x Germersdorf,
1989), de vigoare medie, cu coroana larg piramidală, produce abundent şi
constant. Fructul de mărime medie (6,0-6,5 g), este sferic, roşu-închis, pulpa
pietroasă, dulce acidulată. Intră pe rod începând cu anul V de la plantare, se
recomandă pentru zonele de vest şi sud ale ţării. Maturarea: după 15 iunie.
11. Jubileu 30 – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva, 1978), de
vigoare medie, coroană globuloasă, cu fructificare predominantă pe ramuri
mijlocii şi buchete de mai, cu bună rezistenţă ecologică, tolerant la antracnoză şi
monilioză. Fructul este mare (7,4 g), sferic, roşu închis, cu pulpa semipietroasă,
suculentă, cu gust dulce, puţin acidulată, neaderentă. Maturarea: ultima decadă a
lunii iunie.
12. Severin – soi românesc (Thurn und Taxis x Germersdorf, 1993), de
vigoare mijlocie, cu coroana piramidală, fructificare predominantă pe buchete de
mai, tolerant la atacul bolilor (Cocomyces, Monilinia). Fructul este mare (8-10 g),
sferic, uşor alungit, roşu-purpuriu, cu pieliţa elastică. Pulpa este pietroasă,
suculentă, cu gust dulce, plăcută, cu sucul colorat. Produce mult şi constant. Se
recomandă în toate zonele de cultură a cireşului. Maturarea: sfârşitul lunii iunie –
începutul lunii iulie.
13. Van – soi canadian, obţinut prin polenizare liberă a soiului Împărăteasa
Eugenia în anul 1936, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidală, cu
creşteri moderate, permeabilă pentru lumină, cu fructificare pe buchete de mai, cu
mare plasticitate ecologică. Este precoce şi productiv. Fructele sunt mari (7-8 g),
globuloase, uşor aplatizate, roşii strălucitoare. Pulpa este pietroasă, roz-roşiatică,
cu sucul slab colorat, gust dulce-acidulat de foarte bună calitate. Peduncului este
scurt (3 cm) şi gros. Fructul este mediu rezistent la crăpare. Maturarea: decada a
doua a lunii iunie.
14. Roze – soi românesc (Hedelfinger x Bigarreau Donissen, 1994), de
vigoare medie, cu coroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe ramuri
mijlocii şi buchete de mai, cu rezistenţă ecologică bună, tolerant la antracnoză şi
monilioză. Este precoce şi productiv. Fructul este mediu (5,8 g), ovoidal-aplatizat,
roşu-orange. Pulpa este gălbuie, suculentă, cu sucul incolor, fermitate medie. Se
recomandă a se cultiva în N-E şi centrul Transilvaniei. Maturarea: decada a II-a a
lunii iunie.
15. Bing – soi american, obţinut prin polenizarea liberă a soiului
Republican în anul 1875, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidală,
bine garnisită cu buchete de mai. Este sensibil la ger iar fructele sensibile la
crăpare.Produce moderat dar constant. Fructul este mare (7,0-8,5 g), larg
166
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
cordiform, armonios, dulce-acidulat. Pedunculul este de lungime şi grosime

medie. Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iunie.
16. Clasic – soi românesc (Bigarreau Donissen x Hedelfinger, 1996), de

vigoare medie, cu coroana globuloasă şi fructificare predominantă pe buchete de
mai şi ramuri mijlocii. Produce abundent şi constant. Fructul este de mărime
medie (5,5 g), galben, pulpa pietroasă, dulce, destinat în exclusivitate industriei
alimentare pentru compot. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.
17. Sam - soi canadian, obţinut prin polenizare liberă a soiului Windsor,
1953, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidală, relativ bine
luminată în interior, bine garnisită cu buchete de mai. Este mediu rezistent la ger.
Fructul este mare (7-8 g), globulos, uşor aplatizat, de culoare roşie, cu rezistenţă
bună la crăpare. Pulpa este pietroasă, roşie, suculentă, foarte plăcută la gust.
Pedunculul este de lungime şi grosime medie. Maturarea: a doua decadă a lunii
iunie.
18. Someşan – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva, 1994),
semiviguros, cu coroana larg piramidală, cu fructificare predominantă pe ramuri
mijlocii şi buchete de mai. Are rezistenţă ecologică bună la factorii de stress
climatic, este tolerant la antracnoză şi monilioză. Fructul are greutate medie (6,5
g), alungit, aplatizat ventral, de culoare purpurie, cu puncte subcutanate rare,
puţin vizibile. Pulpa este semipietroasă, roşie, suculentă, dulce, plăcută la gust şi
cu sucul roz. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.
19. Simbol – soi românesc (Bigarreau Donissen x Germersdorf, 1996), de
vigoare medie, cu coroana piramidală şi ramuri de schelet groase. Produce
abundent şi constant. Fructul este de mărime medie (6,7 g), galben, pulpa
pietroasă, dulce-acidulat. Se recomandă pentru compot. Maturarea: decada a III-a
a lunii iunie.
20. Stella – soi canadian (Lambert x John Junes Seedling 2420, 1956);
primul soi autofertil cu largă răspândire în toate ţările cultivatoare. Pomul este
viguros. Formează o coroană largă, ramificată, bine garnisită cu ramuri de rod.
Este rezistent la ger. Fructul este mare (7-8 g), cordiform, roşu strălucitor, cu
pulpa de fermitate medie. Este sensibil la crăpare. Pulpa este pietroasă, crocantă,
roşie, dulce-amăruie, plăcută la gust. Maturarea: a II-a decadă a lunii iunie.
21. Compact Stella – soi canadian obţinut prin mutageneză din soiul
Stella. Pomul este semiviguros, de tip spur, precoce, productiv şi autofertil.
Fructul este mare (7,6 g), roşu-închis, cu pulpa pietroasă, foarte bună
organoleptic, neaderentă, cu suc roşu-închis şi sâmbure mic (5 % din greutatea
fructului). Maturarea: sfârşitul lunii iunie.
22. Tentant – soi românesc (Germersdorf x Schneider Spath, 1996),
semiviguros, cu coroana globuloasă, fructificare predominantă pe buchete de mai
şi ramuri mijlocii. Fructul este mediu (6,5 g), cordiform, cu un mucron în punctul stilar,
167
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
de culoare roşie-închis, pulpa pietroasă, crocantă, dulce, sâmburele de mărime medie.

Maturarea: jumătatea lunii iunie.
23. Ulster – soi american (Schmidt x Lambert, 1964), de vigoare mare, cu
coroana larg piramidală, mediu ramificată, cu fructificare predominantă pe buchete de
mai. Este rezistent la ger şi boli, produce mult şi constant.
Fructul este mare (7-8 g), roşu-închis, cordiform-obtuz, cu o teşitură

pronunţată spre vârf pe partea ventrală. Pulpa este fermă, gust dulce, uşor
acidulat, plăcută. Maturarea: decada a II-a a lunii iunie.
24. Boambe de Cotnari – soi românesc, valoros, răspândit în toată ţara dar
mai ales în Moldova, de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidală,
creşteri moderate, luminoasă, bine garnisită cu buchete de mai în interior şi
ramuri mijlocii la periferie. Este rezistent la ger şi tolerant la principalele boli.
Intră mai târziu pe rod, dar produce mult şi constant. Fructul este mare (6,5-8 g),
scurt cordiform, bicolor (galben cu roşu). Pulpa este alb gălbuie, pietroasă, dulce,
uşor acidulată, foarte bună la gust. Se pretează atât pentru consum în stare
proaspătă cât şi pentru industrializare. Fructele sunt rezistente la transport şi
păstrare, cu o sensibilitate medie la crăpare. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.
25. Daria - soi românesc (Boambe de Cotnari x Thurn und Taxis, 1993), de
vigoare medie, cu fructificare predominantă pe buchete de mai, coroana larg
piramidală, înfloreşte târziu timp de 10-12 zile. Fructul este mijlociu spre mare
(6,75 g), roşu închis, cu pieliţa subţire şi rezistentă. Pulpa este roz, pietroasă cu
suculenţă medie şi gust bun. Sâmburele mijlociu (8%), neaderent la pulpă. Este
destinat consumului în stare proaspătă dar şi pentru industrializare. Epoca de
maturare semitardivă (sfârşitul lunii iunie).
26. Germersdorf – soi vechi german, cu cea mai largă răspândire în toate
zonele de cultură a cireşului. Pomul este viguros, cu coroana înalt piramidală, cu
fructificare pe buchete de mai. Înfloreşte târziu şi cu intensitate moderată. Fructul
este mare (7,5 g), cordiform-obtuz, uşor turtit dorso-ventral, de culoare roşie, cu
pulpa pietroasă, gust dulce, uşor acidulat. Pedunculul este de lungime medie.
Maturitatea de recoltare: sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie. Producţia este
moderată, uneori chiar mică, intrarea pe rod târzie, ceea ce îl face să-şi piardă din
importanţă pentru marea producţie.
27. Hedelfinger – soi vechi, german, mult răspândit în cultură, viguros, cu
coroana larg conică, ramificată, puternică, fructificare pe ramuri lungi şi buchete
de mai; înfloreşte târziu şi abundent. Este bun polenizator. Fructul este mare (6,5-
7,5 g), de culoare roşie rubinie, alungit, cordiform. Pulpa este fermă, gust dulce,
uşor acidulat, sâmbure de mărime medie, semiaderent la pulpă. Epoca de
maturare este târzie. Intră relativ târziu pe rod. Fructele sunt destinate atât
consumului în stare proaspătă, cât mai ales, pentru industrializare.
28. Rubin – soi românesc, 1980 (Hedelfinger x Ramon Oliva),
semiviguros, cu coroana larg piramidală până la globuloasă, cu fructificare
preponderentă pe buchete de mai şi ramuri mijlocii, cu o rezistenţă bună la boli,
dăunători şi la alţi factori de stress. Fructul este mare (7,5 g), sferic-cordiform,
168
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
bombat pe partea dorsală, cu vârf rotunjit, terminat cu mucron scurt ascuţit, de

culoare roşu-rubiniu, cu sâmburele mijlociu, neaderent la pulpă. Intră pe rod în
anul V de la plantare, dar este foarte productiv. Maturitatea de recoltare: sfârşitul
lunii iunie. Fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă şi industrializării.
29. Armonia – soi românesc (1972), viguros, cu coroana sferică şi deasă,

productiv. Fructul este mare (6-7 g), cordiform, bicolor (galben-verzui cu roşu
aprins pe cea mai mare parte). Pulpa este pietroasă, gălbuie, potrivit de suculentă,
dulce, armonios acidulată. Maturitatea de recoltare: sfârşitul lunii iunie.
30. Pietroase Donissen – soi german, de vigoare mijlocie, cu coroană
sferic turtită, aproape pletoasă, cu fructificare pe buchete de mai şi ramuri
mijlocii, cu înflorire târzie, intră pe rod la 5-6 ani de la plantare, produce mult şi
constant, este longeviv, rezistent la ger, secetă şi boli. Poate fi folosit şi ca
portaltoi. Fructul este mijlociu ca mărime (4,8 g) şi calitate mediocră pentru masă,
dar foarte bun pentru industrializare, cordiform, turtit dorso-ventral, cu pieliţa
galben deschis, lucioasă, elastică. Pulpa este crocantă, suculentă, galben-
albicioasă, uşor aromată, dulce, slab acidulată. Maturitatea de recoltare: începutul
lunii iulie.
31. Lambert Compact – soi american, cu fructificare pe buchete de mai,
de vigoare mijlocie, cu coroană rară, cu unghiuri mari de ramificare, pretabil
pentru culturi semiintensive. Fructul este mijlociu spre mare (6-6,5 g), cordiform,
roşu-închis. Pulpa este pietroasă, suculentă, dulce, plăcut acidulată. Maturitatea de
recoltare: târzie – a II-a decadă a lunii iulie.
32. Cristimar – soi obţinut la USAMV Iaşi de către V. Cireaşă, prin
selecţie dintr-o populaţie locală de cireş. Nu este inclus în sortiment. Soiul se
remarcă prin talie foarte redusă (1-2 m), coroana pletoasă, fructe submijlocii (3,5
g), tronconice, roşii-închis spre negre, cu pulpa moale, foarte suculentă, sucul
intens colorat şi foarte dulce. Fructele sunt destinate industrializării în special sub
formă de sucuri. De asemenea, soiul poate fi considerat ca o sursă de
germoplasmă în ameliorarea cireşului. Maturitatea de recoltare: sfârşitul lunii mai.
Soiuri cu fructe amare

33. Amar de Galata – soi românesc (1994), obţinut dintr-o selecţie locală,
de vigoare medie, coroana globuloasă, cu fructificare predominantă pe buchete de
mai, înflorire timpurie, autosteril. Fructul este mijlociu (4,3 g), sferic, uşor turtit la
bază, de culoare galben-roz, pulpa galben-albicioasă, mediu consistentă şi cu gust
intens amar. Maturitatea de recoltare: prima şi a doua decadă a lunii iunie, fiind
considerat un soi timpuriu.
34. Silva – soi românesc (1983), selecţie locală din flora spontană, viguros,
drept, cu coroana invers piramidală. Fructul este mijlociu (3 g), aproape sferic, de
culoare neagră, sucul şi pulpa intens colorate, peduncul lung, gust intens amar.
Maturitatea: a II-a decadă a lunii iunie.
169
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
35. Amara – soi românesc (1983), selecţie din populaţiile locale, de

vigoare medie, drept, cu coroana globuloasă, rară. Fructul mare (4,0-4,5 g) pentru
un soi cu fruct amar, de culoare neagră, sucul şi pulpa intens colorate, peduncul
de lungime medie. Este autosteril. Maturarea: a II-a decadă a lunii iunie.
36. Amar de Maxut – soi românesc (1994), provenit dintr-o selecţie

locală, pom de tip standard şi vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu
fructificare predominantă pe buchete de mai şi înflorire timpurie. Fructul este
mediu spre mare (4,5 g), cordiform, de culoare neagră, cu pulpa intens colorată,
sucul roşu închis, fermitate medie, cu gust intens amar. Epoca de maturare târzie,
prima jumătate a lunii iulie.
Alte soiuri:Ramon Oliva, Alămâi, Băşicate, Drăgănele de Piteşti, Crăieşti,
Negre zaharoase, Pietroase negre mari, Vârtoase negre, Roşii de Dobra, Mari de
Trăinei etc. Aceste soiuri precum şi multe altele formează un bogat fond de
germoplasmă pentru România.
8.2.4. Portaltoii cireşului
Materialul săditor din specia cireş poate fi pe rădăcini proprii sau altoit, în
funcţie de utilizarea ce urmează să o capete.
În primul caz se obţine prin metode directe de înmulţire, pe cale generativă
sau vegetativă, clasic prin sămânţă, respectiv butaşi, drajoni etc., sau modern prin
culturi de ţesuturi, de embrioni imaturi şi micropropagare in vitro.
Aceste metode urmăresc, în general, obţinerea materialului biologic utilizat
cu precădere în practică pepinieristică ori în ameliorarea genetică a soiurilor, şi
mai puţin pentru obţinerea de pomi pentru plantaţii comerciale, exceptând poate
domeniul de activitate al silviculturii.
În cel de al doilea caz, soiul (altoiul) se grefează pe un alt genotip
(portaltoiul), care formează sistemul radicular al unui nou organism vegetal,
simbiont, creat artificial.
Datorită avantajelor multiple şi evidente pe care le are această metodă de
înmulţire şi materialul săditor obţinut pentru practica pomicolă actuală, altoirea
constituie principalul mod de multiplicare şi comercializare a soiurilor. S-a creat
astfel o largă posibilitate de combinare soi/portaltoi, care permite obţinerea, în
funcţie de particularităţile celor doi parteneri, a unui material săditor diversificat,
care să răspundă unor exigenţe de climă, tip de sol, metodă de plantare, tip de
livadă, tehnologie de întreţinere a solului, a pomilor etc. (Ioniţă, 1976).
Faţă de portaltoi sunt cerinţe specifice, referitoare la imprimarea unei
creşteri moderate şi uniforme a soiului, valorificarea superioară a terenurilor cu
fertilitate scăzută şi proprietăţi fizico-chimice deficitare pentru cultura pomilor,
rezistenţă faţă de secetă, exces temporar de umiditate, bună ancorare în sol,
afinitate la altoire, precocitate de rodire ş.a.
8.2.4.1. Portaltoii cireşului utilizaţi pe plan mondial
170
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Pe plan mondial, varietatea portaltoilor utilizaţi în mod curent este mult mai
largă comparativ cu România. Cu rare excepţii, se poate face o grupare a acestora
- după modul de înmulţire şi origine genetică - în seminceri de cireş şi mahaleb, şi
portaltoi clonali de cireş, de vişin, de mahaleb, ori din alte specii şi hibrizi interspecifici
(tabelul 8.4.).
În cadrul grupelor unde originea genetică este comună, în ansamblu,

diferenţele între portaltoi sunt minore şi capată importanţă doar pentru ţările care
îi promovează, ca urmare a unor particularităţi specifice unor teritorii
administrative (Iezzoni, 1990; S. Budan, 1994).
Principalele obiective ale programelor de ameliorare a portaltoilor de cireş,
care se desfăşoară pe plan mondial, sunt crearea de noi genotipuri care să reducă
talia pomilor, să fie compatibile la altoire cu majoritatea soiurilor comerciale, să
posede o largă capacitate de adaptare la diferite tipuri de sol şi climat, o rezistenţă
sporită la boli micotice (Phytophtora, Armillaria), bacterioze (Agrobacterium) şi
nematozi, o bună capacitate de multiplicare, un bun ancoraj în sol, o absenţă a
fenomenului de drajonare şi o capacitate de a induce rapid intrarea pe rod a
altoiului.
Ţările cu cele mai puternice programe în domeniu sunt Belgia (Staţiunea de
Cercetări Grand Manil, Gembloux), Germania (Universitatea Justus - Liebig,
Giessen; Universitatea Monaco Freising Weihestephan; Institutul Pilnitz, Dresda),
Italia (Universităţile din Bologna şi Bari), SUA (Lyle Brooks, Oregon şi
Universitatea Cornell, New York), Cehia (Institutul de la Halovousy), Spania
(Staţiune d’ Aula Dei), Franţa (Staţiunea INRA, Grand Ferrade) şi România
(Institutul de Cercetări pentru Pomicultură, Piteşti - Mărăcineni).
Deşi, în ultimii ani, au apărut foarte mulţi portaltoi, în special cu înmulţire
vegetativă, care imprimă soiurilor o vigoare mai mică de creştere, comparativ cu
portaltoii standard, răspândirea acestora se face timid, cu multe reţineri, datorită
lipsei unor studii în livadă de lungă durată (Azarova, 1975; Webster, 1975;
Gruppe, 1986; Grzyb, 1986; Houzova, 1986; Kloutvor, 1986; Kosina, 1986;
Trefois, 1986; Callesen, 1993; Yamaguchi, 1999; Edin, 1997).
Unele studii recente (Grzyb, 1993; Perry, 1987, 1993) au arătat că vigoarea
mică a pomilor, ca şi precocitatea de rodire, manifestată în primii ani în livadă, se
datorează unei compatibilităţi limitate, de fapt a unei semicompatibilităţi, care
face ca pomii să intre rapid în declin, după numai 5-7 ani de rod, şi să piară în
masă după 10-15 ani de la plantare.
Aceeaşi îmbătrânire prematură a pomilor s-a observat şi atunci când s-a
folosit ca intermediar vişinul Northstar, metodă care, la început, a dat mari
speranţe de obţinere de pomi cu vigoare redusă şi cu precocitate de rodire, (Perry, 1987).
Din aceste motive şi pentru a armoniza opiniile cercetătorilor, s-a iniţiat -
pe plan internaţional - un program de testare paralelă în mai multe ţări a noilor
creaţii în domeniul portaltoilor. De asemenea, s-a convenit ca, pentru
uniformizarea datelor, vigoarea pomilor să fie exprimată atât prin valoarea
circumferinţei trunchiului la 20 cm deasupra punctului de altoire, cât şi prin
171
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
înălţimea pomilor şi volumul coroanei. Corelarea tuturor celor 3 valori permite o

apreciere reală a nivelului de vigoare a pomilor şi, pe această cale, o alegere
corectă a formelor de coroană şi a distanţelor de plantare ce se recomandă.
Studiul este comparativ şi îşi propune, printre altele, o încadrare a

portaltoilor în 9 grupe de vigoare, considerându-se că semincerii de cireş (F 12 - 1,
Pontavis, Pontavium) au vigoare maximă şi se creditează cu un indice de 90 – 100 %.
Tabelul 8.4.
Portaltoi comerciali de cireş utilizaţi pe plan mondial
Denumire Origine geografic-genetică
1 2
A.-Portaltoi generativi Seminceri de cireş (Prunus avium L.)
Creat în Germania prin hibridare a două clone ale
1. Huttner 170 x 53
soiului “Limburger Vogelkirsche”
Creat în Elveţia prin polenizarea liberă a soiului
2. KW 101
“Krakauer”
Selecţie dintr-o populaţie locală din Munţii Hartz,
3. Limburger Vogelkirsche
larg răspândită în Limbur - Belgia
4. Fercahum - Pontavium Creat la INRA, Bordeaux - Franţa
5. Fercaden - Pantaris Creat la INRA, Bordeaux - Franţa
Selecţie dintr-o populaţie locală din Munţii Hartz,
6. Mazzard N.Y. - 507
omologată la Geneva, New York
7. Mazzard 3, 4, 5 Selecţii larg răspândite în Ungaria
8. Mazzard P Selecţie din sud-estul Poloniei
Seminceri selecţionaţi din polenizarea liberă a soiului
9. Drogan P.N.
“Drogan”, în Bulgaria
Creat în Bulgaria din polenizarea liberă a soiului
10. Napoleon P.N.
“Bigarreau Napoleon”
Seminceri de Mahaleb (Prunus mahaleb L.)
1. Alpruma Selecţie dintr-o populaţie din estul Germaniei
2. CT 500, CT 2753 Selecţii din Ungaria
Selecţii din SUA, Prosser Washington, respectiv
3. Mahaleb 900, 4
Lansing, Michigan
4. Mahaleb 24 Selecţie din Ungaria
5. Huttners Heimann 10 Selecţie din vestul Germaniei
6. Pontaleb - Ferci Selecţie din Franţa
B. Portaltoi vegetativi de cireş (Prunus avium L.)
Creat în Anglia, la East Malling
1. Charger (F 4/13)
Se înmulţeşte prin marcote, foarte productiv
Creat în Anglia, la East Malling
2. F 12 – 1
Se înmulţeşte prin marcote
Mahaleb(Prunus mahaleb L.)
172
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
1. Dunabogdany Creat în Ungaria. Se înmulţeşte prin butaşi

Creat la INRA Grande-Ferrade, Franţa
2. SL 64
Se înmulţeşte prin butaşi
3. S 141 Selecţionat în Louisiana, SUA
Continuare Tabelul 8.4.

1 2
Vişin (Prunus cerasus L.)
1. CAB 6P, 11E Creaţi în Italia. Se înmulţesc prin butaşi
Creat la INRA - CTIFL, Franţa.
2. Tabel Edabriz
Se înmulţeşte prin butaşi
3. Ujfehertoi furtos Creat în Ungaria
Specii şi hibrizi interspecifici
Creat la East Malling, Anglia (P. avium x P.
1. Colt
pseudocerasus)
2. Camil Creat la Gembloux, Belgia (P. canescens - clonă)
3. Damil Creat la Gembloux, Belgia (P. dawckensis - clonă)
4. Inmil Creat la Gembloux, Belgia (P. incisa x P. serullata)
5. VP - 1 Creat la Orlov, Rusia (P. cerasus x P. maackii)
6. HL 84 Creat la Holovousy, Cehia (P. avium x P. cerasus)
7. Maxma Delbard 14,97 Creaţi în Franţa (P. mahaleb x P. avium)
8. Weihroot 53, 154, 158 Creaţi în Germania (P. cerasus x P. avium)
Creat la Gissen, Germania (P. fructicosa x P.
9. Gi - Sel - A1
canescens)
10. Gi - Sel - A5 Creat la Gissen, Germania (P. cerasus x P. canescens)
Creat la Ginssen, Germania (P. fructicosa x P.
11. Gi - Sel - A10
cerasus)
12. Gatenbazakura Creat în Japonia (P. incisa x P. sp.)
13. Taizanfukura Creat în Japonia (Prunus x miyoshii)
14. Vakakinosakura Creat în Japonia (P. jamasakura)
15. Aobazakura Creat în Japonia (P. lannesiana)
16. Zaominezakura Creat în Japonia (P. nipponica)
17.Yamazakura Creat în Japonia (P. nipponica)
18. Myrono Creat în Grecia (P. cerasifera)
19. Adara Creat în Spania (P. cerasifera)
8.2.4.2. Portaltoii cireşului utilizaţi în România

În România, cireşul se înmulţeşte în proporţie de cca 80 % pe portaltoi
generativi şi numai 20 % pe portaltoi vegetativi, creaţii autohtone relativ recente
(Cireaşă, 1979; Parnia, 1984, 1985, 1986).
Principalii portaltoi folosiţi sunt:
173
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Cireşul sălbatic (Prunus avium L., var. silvestris) - puieţi din biotipuri din
flora spontană, cu bună răsărire, viguroşi; au o bună afinitate cu toate soiurile de
cireş şi cu unele soiuri de vişin. Se recomandă pentru zone cu precipitaţii de peste
500 mm/an, fiind rezistent la putregaiuri şi Agrobacterium tumefaciens. Imprimă
o vigoare mare şi neuniformă soiurilor altoite şi întârzie intrarea pe rod. Se
foloseşte în pepiniere în proporţie de cca 30 %.
Cireşul franc (Prunus avium L.) - puieţi din soiurile Bigarreau Dönissen,
Hedelfinger, Boambe de Cotnari şi alte soiuri cu maturare târzie şi vigoare mare;
se altoiesc uşor şi se recomandă pentru aceleaşi zone ca şi cireşul sălbatic.
Imprimă vigoare mare şi neuniformitate soiurilor altoite. Se foloseşte în
proporţie de cca 40%.
Mahalebul (Prunus mahaleb L.) - puieţii viguroşi au afinitate bună cu
majoritatea soiurilor de cireş. Este rezistent la păduchii de frunze şi Coccomyces
hiemalis. Se recomandă pentru zonele cu precipitaţii sub 600 mm/an, fiind
sensibil la asfixia radiculară. Este rezistent la cancerul bacterian şi valorifică bine
terenurile uscate, calcaroase, cu procent mare de schelet. Imprimă o înflorire şi
maturare a fructelor mai timpurie cu 6-8 zile pentru acelaşi soi, comparativ cu
pomii altoiţi pe cireş sălbatic, şi o vigoare mai redusă a pomilor (cu aproximativ
20 %). În practica pepinieristică se foloseşte în proporţie de cca 10 %, datorită
colectării mai dificile a sâmburilor şi a unui procent mai slab de răsărire,
comparativ cu cireşul.
Vişinul franc (Prunus cerasus L.) - puieţii din populaţii locale cu maturare
târzie sau soiuri ca Schattemorelle, Dropia, Mocăneşti 16. Se folosesc în mică
măsură ca portaltoi pentru soiurile de cireş, în special pentru solurile grele, reci şi
umede. Imprimă o vigoare mai mică de creştere, precocitate de rodire şi
longevitate redusă pomilor. Are o pondere de cca 5 %.
IPC 1 - portaltoi vegetativ cu origine interspecifică, creat la ICPP Piteşti-
Mărăcineni. Se înmulţeşte prin butăşire în verde sau marcotaj, şi are o bună
înrădăcinare. Se altoieşte uşor şi imprimă soiurilor o vigoare medie şi uniformă,
fiind compatibil cu majoritatea soiurilor de cireş şi vişin. Este rezistent la
Ascospora sp. şi cancerul bacterian. Se recomandă pentru solurile grele, cu regim
aerohidric deficitar. În producţia pepinieristică deţine o pondere de cca 5 %.
C 12 - portaltoi vegetativ creat la SCPP Dolj prin selecţie clonală
individuală dintr-o populaţie locală de cireş. Se înmulţeşte prin marcotaj orizontal
şi are o bună înrădăcinare. Se altoieşte uşor şi este compatibil cu majoritatea
soiurilor de cireş; imprimă altoiului o vigoare medie şi uniformă de creştere.
Se recomandă să fie folosit în aceleaşi zone şi condiţii ca şi cireşul sălbatic,
pe care îl înlocuieşte treptat, fiind rapid înmulţit. Are o pondere în producţie de
cca 10 %.
8.2.5. Particularităţi de creştere şi fructificare ale cireşului
174
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Sistemul radicular - Creşterea şi dezvoltarea sa este influenţată de mai

mulţi factori, printre care precizăm: portaltoiul, caracteristicile solului, tehnologia
de cultură etc. Astfel, la pomii altoiţi pe cireş sălbatic sau franc, majoritatea
rădăcinilor se află între 20-50 cm adâncime, dar unele rădăcini cu creştere
verticală pot pătrunde până la 3-4 m. Altoit pe portaltoi vegetativ sau vişin, pomii
formează un sistem radicular mai puţin dezvoltat şi mai puţin extins, de 15-40 cm
adâncime.
În ambele situaţii, raza sistemului radicular depăşeşte de 1,5-3 ori proiecţia

coroanei. Pe solurile fertile şi echilibrate hidric, rădăcinile au o ramificare mai
puternică în detrimentul creşterilor în lungime, în timp ce pe soluri
sărace rădăcinile cresc în lungime mai mult dar au o ramificare mai slabă.
Creşterea intensă a rădăcinilor are loc în două valuri, unul primăvara, în aprilie-
mai şi celălalt toamna, înaintea căderii frunzelor.
Partea epigee. Cireşul este un pom viguros, care în primii ani creşte mai
lent. Trunchiul este de regulă drept, scoarţa prezintă un ritidom concentric, foarte
rezistent, care adesea împiedică creşterea în grosime a trunchiului. Coroana este
piramidală în tinereţe şi invers piramidală la maturitate. Capacitatea de ramificare
şi formarea lăstarilor este în general slabă, rezultând coroane rare, bine luminate
şi cu o vădită tendinţă de etajare. Axul principal al tulpinii şi ramurile de schelet
se îngroaşă mult şi se degarnisesc spre bază, iar după 10-15 ani formaţiunile de
fructificare migrează către exteriorul coroanei. Ramurile de rod la cireş se
formează din muguri axilari sau terminali vegetativi. Acestea sunt: pintenul,
buchetul de mai, ramura mijlocie, ramura lungă şi ramura pleată.
Tipuri de fructificare. - După tipul de fructificare, soiurile de cireş pot fi
grupate în:
- soiuri de tip spur, fructifică numai pe buchete de mai (soiul Ferrovia);
- soiuri de tip standard, care rodesc pe ramuri mijlocii, ramuri lungi şi
buchete de mai (Cepoiu N., 2001) şi care, la rândul lor, se pot grupa astfel:
a.-soiuri cu fructificare predominantă pe buchete de mai (Stella, Bing, Van,
Germersdorf, Ulster, Cerna, Severin, Bigarreau Burlat, Bigarreau Moreau etc.);
b.-soiuri cu fructificare predominantă pe ramuri mijlocii (Hedelfinger,
Boambe de Cotnari, Someşan, Roze, Jubileu 30, Roşii de Bistriţa etc.);
c.-soiuri care rodesc pe ramuri plete: Ramon Oliva.
Vârsta intrării pe rod a soiurilor este corelată cu formarea ramurilor de rod
care poate fi:
- precoce – începând cu anul II de la plantare: Van;
- semiprecoce – fructifică în anul III de la plantare: Negre de Bistriţa, Iva,
Someşan, Clasic, Simbol, Tentant etc.;
- semitardive – fructifică începând cu anul IV de la plantare (Ulster,
Bigarreau Donissen, Rubin, Jubileu 30, Colina şi Ponoare;
- tardive – fructifică începând cu anul V (Germersdorf, Daria, Bigarreau
Moreau).
175
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Diferenţierea mugurilor floriferi are loc în condiţiile din sudul ţării la

sfârşitul lunii iunie, iar în nord la începutul lunii iulie.
Ciclul anual. Cireşul porneşte în vegetaţie şi înfloreşte timpuriu,
concomitent cu piersicul, cu unele soiuri de vişin şi prun. Florile sunt de tip
rozaceu, cu petale mari, albe, bogate în nectar. Din mugurii floriferi se formează
inflorescenţe cu 2-4 flori. Înfloritul poate fi timpuriu (Cea mai timpurie, Timpurie
de Mai, Ramon Oliva, Germersdorf, Pietroase Dönissen) şi durează 10-14 zile.
Înfloritul se suprapune parţial la toate soiurile, ceea ce favorizează

polenizarea încrucişată. Polenizarea este entomofilă, iar majoritatea soiurilor sunt
autosterile, cu unele excepţii (Stella, Stella Compact şi unii hibrizi nou creaţi care
sunt autofertili) şi au nevoie de polenizatori.
Frecvent apare şi fenomenul de intersterilitate între soiuri. Când 25-30 %
din florile unui pom sunt fecundate se obţine o producţie normală. Fructele legate
au trei valuri de cădere fiziologică, din care primele două sunt mai importante
(Ghena şi colab., 1977).
De la înflorire la maturarea fructelor sunt necesare 35-38 zile pentru
soiurile timpurii şi 60-65 zile pentru cele târzii.
Potenţialul productiv al cireşului este de 7-11 t/ha şi este influenţat de soi,
tehnologia de cultură şi condiţiile ecologice.
Durata de viaţă a pomilor este influenţată de tehnologia de cultură,
condiţiile ecologice, portaltoi etc. Astfel, în condiţii normale tehnologice şi
ecologice, longevitatea economică a cireşului altoit pe cireş sălbatec sau franc
este de 35-40 ani, iar a celui altoit pe mahaleb este mai scurtă de 25-30 ani.
Factori care influenţează diferenţierea, repartiţia şi calitatea rodului:
Factorul varietal – soiul influenţează numărul, poziţia şi calitatea
mugurilor de rod.
Vârsta şi vigoarea pomilor influenţează dezvoltarea ramurilor de rod, ceea
ce face ca volumul de recoltă să fie proporţional cu numărul de muguri floriferi
raportaţi la metrul liniar de ramură.
Înclinarea ramurilor – orizontală sau oblică – favorizează fructificarea.
Foliajul - bogat cu frunze mai mari stimulează diferenţierea şi creşterea
fructelor.
Portaltoiul - modifică parametrii de creştere, ramificare, precocitate de
rodire, diferenţiere florală, distribuţia mugurilor şi calitatea fructelor la acelaşi soi.
Rezervele stocate - influenţează în prima parte a perioadei de vegetaţie
procesele de creştere şi fructificare.
Gradul de interceptare a energiei solare - influenţează direct şi pozitiv
intensitatea fotosintezei şi inducţia florală.
8.2.6. Cerinţele cireşului faţă de factorii ecologici:
Cerinţele faţă de lumină
176
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Intensitatea luminii, cu componentele ei – directă şi difuză – depinde de

factori ca: latitudinea, altitudinea, relieful, nebulozitatea, proprietăţile suprafeţei
solului, vegetaţia etc.
Cireşul este o specie heliofilă, fapt dovedit de răspânderea lui în stare
sălbatică numai în locuri bine luminate, niciodată în locuri umbrite. Producţia de
fructe este determinată de gradul de pătrundere a luminii în interiorul coroanei
pomilor şi crearea pe această cale a unor condiţii optime de creştere şi dezvoltare
a ramurilor fructifere şi a mugurilor florali situaţi în această zonă (Gautier, 1970).
Pentru o bună creştere şi dezvoltare, cireşului îi sunt necesare 2100-2300

ore de strălucire a soarelui/an, repartizate astfel încât în perioada de primăvară să
fie cât mai mare, iar în perioada de vară şi toamnă să nu depăşească anumite
limite. Pomii tineri, în perioada de creştere cer mai multă lumină decât în perioada
de rodire maximă, precum şi în timpul creşterii intense a lăstarilor şi maturării
fructelor, în comparaţie cu perioada dezmuguritului. Indicele foliar al cireşului
este de 0,5-2,6 mai mic decât al mărului, dar mai mare decât al prunului.
Plantarea în masiv a cireşului va avea succes numai în condiţii de iluminare
suficientă, realizată prin schema de plantare, densitate, tăieri, forme de coroană
etc.
Cerinţele faţă de temperatură
Temperatura este un factor limitativ pentru cultura cireşului. Nevoile de
căldură ale cireşului sunt variate şi corespund soiului, stadiului de dezvoltare,
fazei de vegetaţie, nivelului de nutriţie şi sănătate a pomilor etc. (Breton, 1980).
Oscilaţiile destul de mari se înregistrează în interiorul speciei, în funcţie de
originea geografică a soiului. Cele mai favorabile pentru cultura cireşului sunt
zonele cu temperaturi medii anuale de 9-10,5 oC şi cu temperatura medie a lunii
mai de +13…+14oC. Soiurile timpurii sunt mai pretenţioase la căldură, necesitând
14-16oC în luna mai. Rezultate bune se onţin şi în zone cu temperatura media
anuală de 8-8,5oC (Bistriţa, Fălticeni etc.). Limitele rezistenţei la ger ale cireşului
sunt mai scăzute decât ale vişinului şi prunului. Astfel, mugurii de rod degeră în
masă sub –24oC, însă lemnul rezistă până la –30oC. Mugurii floriferi în stadiul de
butoni florali rezistă până la -3,9oC, iar florile deschise până la –2,2oC.
Temperaturile critice pentru cultura cireşului sunt prezentate în tabelul 8.5.
Foarte sensibil este pistilul şi ovarul recent fecundat. Distrugerea acestora,
în timp ce celelalte părţi ale florii rămân intacte, se întâmplă destul de frecvent.
Rezistenţa rădăcinilor la ger depinde de fenofază, grosimea acestora, adâncimea la
care se găsesc în pământ, textura solului, conţinutul în apă, stratul acoperitor etc.
şi este cuprinsă între –11 şi –13oC, mai ridicate toamna târziu şi mai coborâte la
sfârşitul iernii. Rădăcinile de mahaleb degeră la –14…-18 oC (Gautier, 1971).
Cireşul nu suportă temperaturile ridicate şi arşiţa din timpul verii.
Pentru maturarea fructelor, la soiurile timpurii este necesară o sumă de
temperatură de 470-670oC de la înflorit, în timp ce la soiurile cu maturare târzie
177
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
sunt necesare 1100-1150oC. Cireşul este o specie la care necesarul de frig este
mare, între 1000 şi 1700 ore, ceea ce face ca acesta să aibă un repaus profund mai
mare. Pragul biologic al cireşului este de 9oC (Negrilă, 1971).
Cerinţele faţă de apă
Cireşul este o specie cu pretenţii moderate faţă de apă. Nevoia de
precipitaţii este de cca 700 mm/an, iar coeficientul de transpiraţie este cuprins
între 2500-3501. Altoit pe mahaleb, cireşul reuşeşte în zonele de stepă şi
silvostepă, cu precipitaţii anuale sub 550 mm. Cireşul nu suportă perioadele lungi
de secetă, de aceea în zonele respective se impune irigaţia culturii.
178
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Totodată, acestă specie, mai mult decât oarecare altă specie pomicolă, nu
suportă excesul prelungit de umiditate în sol, în special când este altoit pe
mahaleb. Limita de rezistenţă la asfixia radiculară este de câteva zile în perioada
de vegetaţie, până la 95-100 zile în timpul repausului vegetativ pentru
Prunus avium şi de 70-75 zile pentru Prunus mahaleb (Sannier, 1970).

Umiditatea relativă anuală a aerului trebuie să se menţină în jurul valorii de 75%
şi să nu scadă sub 60-65% în perioada martie-august. La umiditate ridicată,
fructele şi ramurile sunt atacate de Monilinia, mai ales pe fondul crăpării
epidermei.
Apa freatică influenţează prin adâncime oscilaţia multianuală şi sezonieră a
nivelului, mobilitatea şi gradul de mineralizare. Aceasta trebuie să fie la adâncimi
mai mici de 1,5-2 m pentru zonele cu mai puţin de 600 mm şi la 2,5-5 m în zone
cu peste 600 mm precipitaţii. În această situaţie ea poate suplini deficitul de
precipitaţii, dacă are un nivel constant la o astfel de adâncime cum se întâmplă de
fapt în zona Iaşi, unde precipitaţiile sunt în jur de 500 mm.
Importanţa apei pentru cireş creşte începând cu luna aprilie şi devine
maximă în perioada creşterii intense a lăstarilor şi fructelor (Roversi, 1993).
Cerinţele faţă de condiţiile edafice
Fertilitatea potenţială a solului se poate determina în funcţie de
caracteristicile morfologice, fizice, chimice şi biologice ale acestuia (Muller,
1963). Pentru fiecare dintre acestea, cireşul are exigenţe specifice, a căror
satisfacere este obligatorie pentru reuşita unor plantaţii comerciale (Aldea, 1989).
Cireşul este o specie cu pretenţii relativ mari faţă de sol, cele mai favorabile fiind
solurile mijlocii sau uşoare, nisipo-lutoase sau nisipo-argiloase, permeabile,
profunde. Nu suportă terenurile argiloase, grele,umede şi reci. Cerinţele sunt
dependente foarte mult de portaltoi.
Parametrii fizici şi chimici optimi ai solurilor pentru cultura cireşului sunt:
adâncimea profilului de sol = 100 cm; textura: argilă=15-25%, praf=15-20%,
permeabilitatea=2-3 mm/oră; reacţia solului (pH) =5,5-7,2; conţinutul în Na
schimbabil mai mic de 12%; humus = 160-200 t/ha; indicele de N = 4-5; calcar
activ maxim 6 % pentru portaltoiul mahaleb şi 3-4% pentru ceilalţi portaltoi.
179
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Cireşul este o specie la care se menaifestă cu destulă pregnanţă fenomenul

de “oboseală biologică a solului” atât la plantarea cireşului după cireş, cât şi la
plantarea după piersic. De aceea, în această situaţie se vor lua măsurile deja
cunoscute.
Capacitatea de producţie a terenurilor pentru cultura cireşului poate fi
îmbunătăţită prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a altor tehnologii
ameliorative.
Cerinţele faţă de aer

Cireşul este o specie puţin adaptată la excesul de apă şi slabă aeraţie a
solului, aceste condiţii determinând diminuări de creştere şi fructificare. Reglarea
regimului de aer în sol se realizează în principal prin sisteme adecvate de lucrare
şi întreţinere, precum şi prin fertilizări cu îngrăşăminte organice. În ceea ce
priveşte pulberile din aer, atunci când nu intră în reacţie chimică cu alte
componente, indiferent că sunt în suspensie sau se depun pe părţile aeriene ale
pomilor şi sol, ecranează radiaţia solară, schimbă proprietăţile fizico-chimicie ale
solului, intră în compoziţia chimică a fructelor cu efecte periculoase pentru
sănătatea oamenilor. O situaţie şi mai agravantă este atunci când pulberile sau alte
gaze poluante (oxizi de sulf, azot, plumb, amoniacul, hidrogenul sulfurat etc.)
intră în reacţie cu apa dând naştere la soluţii fitotoxice. Cireşul este o specie cu o
pronunţată sensibilitate faţă de agenţi cu efect toxic din aer, în special la nivelul
frunzelor, datorită probabil vulnerabilităţii sporite a cuticulei.
Vânturile puternice sunt defavorabile, pe când cele uşoare au un efect
benefic deoarece împrăştie aerul îngheţat, usucă fructele şi frunzişul după ploaie,
micşorează efectul dăunător al arşiţelor, primenesc aerul în coroana pomilor. Deşi
este o specie cu înrădăcinare puternică, neexistând practic pericolul dezrădăcinării,
totuşi dominanţa accentuată a unei direcţii din care bate vântul provoacă creşteri
vegetative cu pronunţată asimetrie către direcţia mişcării aerului, fenomen
frecvent întâlnit pe culmile dealurilor, defilee, văile apelor curgătoare etc.
Zonarea şi microzonarea culturii cireşului în România
În România, sub influenţa condiţiilor social-economice şi a favorabilităţii
factorilor de mediu, cultura cireşului s-a dezvoltat cu precădere în spaţiul
geografic al dealurilor subcarpatice şi în silvostepă, cea mai mare concentrare a
plantaţiilor realizându-se după zonalitatea vegetaţiei, în subzona pădurilor de
gorun, subzona pădurilor de cer, gârniţă şi stejar şi zona silvostepei.
În funcţie de aceşti factori, S. Budan şi G. Grădinariu (2000) au adus
contribuţii însemnate la delimitarea zonelor naturale de cultură a cireşului, după
cum urmează:
Zona I – de maximă favorabilitate;
180
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Zona II – de mare favorabilitate;

Zona III - de favorabilitate bună;
Zona IV – de favorabilitate medie;
Zona V – de favorabilitate medie
Zona VI – de favorabilitate submedie;
Zona VII – de favorabilitate naturală redusă;
Zona VIII – puţin favorabilă.
În celelalte zone ecologice ale ţării, cultura cireşului nu prezintă importanţă

economică, excepţie făcând anumite perimetre restrânse, cu microclimate
favorizate de unele forme şi elemente de relief.
Bazându-ne pe intervenţia legii zonalităţii verticale a climei, se estimează şi
o pretabilitate altitudinală. Pentru cultura pomilor au fost identificate şi
determinate trei zone, din care a II-a şi a III-a sunt favorabile pentru cultura
cireşului (S. Budan, G. Grădinariu, 2000):
Zona I –cu altitudine între 500-900 m;
Zona a II-a – cu altitudine între 300-500 m;
Zona a III-a – cu altitudine sub 300 m.
181
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Microzonarea culturii cireşului

Pentru precizarea acestor microzone, ca punct de plecare s-a luat habitatul
arealului de platou, cu soluri din seria podzoluri argilo-iluviale, cu caracter
determinant de zonalitate pedogenetică. Prin denumirea dată fiecărei
agromicrozone s-a urmărit exprimarea sintetică a factorilor cu influenţă
dominantă asupra agroproductivităţii cireşului, astfel:
I. - Agromicrozonarea de platou cu drenaj extern asigurat şi soluri brun
luvice (podzolite).
II. - Agromicrozonarea de platou fără drenaj cu soluri brune luvice puternic
pseudogleizate şi pseudogleice.
182
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
III. - Agromicrozonarea de pantă puternic înclinată cu eridisoluri şi

regosoluri.
IV. - Agromicrozonarea de pantă moderată cu complexe de soluri erodate.
V. - Agromicrozonarea de terasă cu panta lină şi soluri brune eoluviale.
VI. - Agromicrozonarea de terasă joasă şi luncă înaltă (S. Budan, G.
Grădinariu, 2000).
8.3. Particularităţi tehnologice

8.3.1. Specificul producerii materialului săditor
La specia cireş, producerea portaltoilor se face într-o proporţie destul de
mare încă pe cale generativă (cca 80%).
Principalii portaltoi pentru specia cireş (Cerasus avium L.) au fost
prezentaţi la subcap. 8.2.4.2.
Înfiinţarea şcolii de puieţi se va face toamna, în prima decadă a lunii
octombrie, şi numai în cazuri deosebite se va semăna primăvara foarte devreme.
Sâmburii se vor îmbăia într-o soluţie de sare 2-4 % pentru înlăturarea celor
seci, în special a celor atacaţi de Rhynchites sp., a cărei larvă se dezvoltă în
interiorul sâmburelui.
În şcoala de puieţi, cireşul este atacat puternic de ciuperca Cocomyces
italica, mai els în zonele unede şi în anii ploioşi, fapt ce necesită tratamente
săptămânale cu fungicide.
Portaltoii vegetativi omologaţi (I.P.C 1, C12 etc.) se înmulţesc prin marcotaj
orizontal, obţinându-se producţii de peste 200.000 marcote/ha/an. Unii portaltoi
vegetativi se înmulţesc relativ uşor şi prin micropropagare “in vitro”.
Producerea ramurilor altoi - se face după tehnologia clasică obişnuită, cu
precizarea că unele soiuri de cireş manifestă tendinţa de a produce lăstari puţini şi
groşi. Pentru evitarea acestui fenomen se vor face operaţiuni “în verde”, de ciupire.
În câmpurile de formare - cireşul are un randament destul de scăzut la
altoire, apărând fenomenul scurgerii gomoase, mai ales în zonele umede şi mai
reci când se altoieşte pe lemn de 2 ani.
Acest fenomen se înlătură prin folosirea puieţilor portaltoi produşi la

ghivece şi prin scurtarea portaltoilor mai groşi de 8 mm proveniţi din şcoala de
puieţi, la 2-3 muguri. Operaţia se face la înfiinţarea câmpului I, iar altoirea se face
pe lemn nou.
O atenţie deosebită se va acorda la recoltarea altoaielor pentru a nu se folosi
muguri de rod care vor înflori şi apoi vor pieri.
În cazul semănatului direct în câmpul I, se impune scurtarea pivotului
toamna, în luna octombrie.
Creşterea soiurilor de cireş în pepinieră
183
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Cireşul altoit pe portaltoi franc şi chiar pe vegetativ creşte viguros în

pepinieră, depăşind frecvent 1,5 m înălţime la majoritatea soiurilor.
Având muguri foarte proeminenţi şi depărtaţi de ramură, aceştia se rup uşor
la manipulare, astfel că la mulţi pomi nu se poate proiecta coroana corect în livadă
sau formarea este dificilă.
Multe soiuri de cireş formează lăstari anticipaţi numai la bază (Van, Bing,
Uriaşe de Bistriţa, Hedelfinger), altele (Rubin, Jubileu 30, Roşii de Bistriţa,
Germersdorf) emit lăstari anticipaţi pe porţiunea de cca 1 m de la bază.
8.3.2. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor
Alegerea terenului
În vederea alegerii terenului pentru plantarea cireşului se vor studia şi
analiza mai multe surse de informare cum ar fi:
- Studiul geologic, pedologic şi topografic;
- Studiul profilului de sol;
- Analizele fizico-chimice şi nematologice ale solului;
- Studiul culturilor şi al vegetaţiei existente etc.
Toate aceste surse, precum şi altele colaterale vor preciza dacă respectivul
teren corespunde pentru înfiinţarea unei plantaţii de cireş.
Fiind pretenţios la sol şi la “oboseala solului”, cireşul nu se va planta după
el însuşi sau după alte drupacee (în special piersic) mai devreme de 10-12 ani.
Pregătirea terenului în vederea plantării constă în:
- defrişarea plantaţiei anterioare;
- nivelarea solului;
- desfundarea şi scarificarea;
- ameliorarea proprietăţilor chimice ale solului în funcţie de pH;
- fertilizarea de bază cu 60-80 t/ha gunoi de grajd, 200-300 kg P, 150-200 kg K.
Întrucât suprafeţele plane consacrate culturii cireşului sunt puţine, pentru
plantare vor fi utilizate de preferinţă terenurile cu panta de 18-20 %, cu condiţia
să fie uniforme şi să se efectueze lucrări antierozionale.
Tipuri şi sisteme de plantaţii; distanţe de plantare

La proiectarea unei plantaţii de cireş se va avea în vedere faptul că de tipul
de plantaţie şi sistemul de cultură depinde în mare măsură dinamica intrării pe
rod, producţia, calitatea acesteia, precum şi perioada de exploatare economică.
Cele mai bune rezultate s-au obţinut atunci când cireşul se cultivă în
plantaţii pure. El se poate planta şi asociat cu alte specii cum ar fi vişinul,
piersicul, caisul, cu rezultate bune mai ales în primii 10-12 ani de la plantare.
184
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Luând ca bază numărul de pomi la hectar, factor ce influenţează în cea mai

mare măsură şi celelalte elemente definitorii ale sistemului, precizăm că cireşul se
poate cultiva astfel:
- în sistem extensiv (clasic) cu până la 350 pomi/ha;
- în sistem semiintensiv cu 350-500 pomi/ha;
- în sistem intensiv cu 500-1250 pomi/ha.
Pentru a se realiza aceste densităţi, distanţele de plantare ale cireşului vor
fi: 6x5 m; 5x5 m; 5x4 m şi 5x3 m. Alegerea uneia din aceste densităţi se va face
funcţie de mai mulţi factori cum ar fi: vigoarea portaltoilor şi soiurilor, starea de
favorabilitate a terenului, forma de coroană, destinaţia producţiei, modul de
recoltare a fructelor şi măsurile tehnologice ce se vor aplica (fertilizări, irigări,
aplicarea unor inhibitori de creştere, tăieri etc.).
Lucrarea generală de plantare a pomilor comportă mai multe etape şi
operaţiuni cum ar fi: pichetatul terenului, săpatul gropilor, recepţia şi verificarea
calităţii materialului săditor, stabilirea epocii optime de plantare, pregătirea
materialului săditor în vederea plantării şi plantarea propriu-zisă.
La plantarea cireşului, o atenţie deosebită se va acorda pregătirii
materialului săditor deoarece această specie are un sistem radicular foarte sensibil,
iar mugurii se rup uşor. Restul lucrărilor sunt asemănătoare celorlalte specii.
Epoca optimă de plantare în condiţiile ţării noastre este toamna. Întrucât
cireşul suportă greu transplantarea, de la scoaterea din pepinieră până la plantarea
la locul definitiv trebuie să treacă un timp cât mai scurt, iar pomii să fie stratificaţi
cu atenţie.
La plantarea de toamnă se recomandă ca trunchiul pomilor să fie protejat,
deoarece scoarţa este sensibilă la amplitudinile mari de temperatură. În anii cu
toamne secetoase şi în zone cu temperaturi minime foarte scăzute în timpul iernii,
plantarea se poate face şi primăvara, după ce solul s-a dezgheţat şi s-a zvântat, dar
înainte de dezmugurire.
Pentru asigurarea polenizării, se plantează cel puţin trei soiuri, în rânduri
alternative, în funcţie de valoarea lor comercială.
Soiurile bune polenizatoare sunt prezentat în tabelul 8.6.
Tabelul 8.6.
Polenizatorii soiurilor de cireş din sortimentul actual
Soiul de polenizat Soiuri bune polenizatoare
Rivian Stella, Scorospelka, Bigarreau Moreau, Boambe de Cotnari
Scorospelka Stella, Roşii de Bistriţa, Van
B. Burlat Stella, Van
185
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Ponoare Cerna, Stella

Roşii de Bistriţa Negre de Bistriţa, Bigarreau Burlat
Negre de Bistriţa Roşii de Bistriţa, Ulster, Van, Pietroase Donissen
Izverna Stella, Cerna
Cerna Compact Lambert, Stella
Colina Stella, Van, Ulster, Cerna
Severin Van, Stella, Boambe de Cotnari
Jubileu-30 Negre de Bistriţa, Van, Boambe de Cotnari
Van Germersdorf, Stella, Jubileu-30, B. de Cotnari, Ulster
Silva Amara, Bigarreau Moreau
Bing Van, Germersdorf, Armonia, Boambe de Cotnari, Negre de
Bistriţa
Sam Germersdorf, Hedelfinger, Pietroase Donissen, Rubin
Stella Van, Boambe de Cotnari, Armonia, Lambert
Compact Stella Van, Boambe de Cotnari, Armonia, Lambert
Ulster Van, Boambe de Cotnari, Jubileu-30, Bigarreau Burlat,
Stella
Boambe de Cotnari Germersdorf, Van, Stella, Jubileu-30, Rubin
Daria Germersdorf, Boambe de Cotnari, Bing, Pietroase Donissen
Germersdorf Boambe de Cotnari, Bing, Rubin, Hedelfinger, P. Donissen
Hedelfinger Germersdorf, B. de Cotnari, Pietroase Donissen, Armonia
Rubin Germersdorf, Hedelfinger, Van, Pietroase Donissen
Armonia Negre de Bistriţa, Jubileu-30, Rubin, Van
Amara Silva, Bigarreau Moreau, Bigarreau Burlat
Pietroase Donissen Hedelfinger, Germersdorf, Boambe de Cotnari, Rubin
Compact Lambert Sam, Rubin, Hedelfinger
Îngrijirile de după plantare sunt asemănătoare cu a celorlalte specii

pomicole.
Forma de coroană
La cireş, în funcţie de tendinţa naturală de creştere a pomilor, dar şi de alţi
factori genetici sau tehnologici, cele mai folosite forme de coroană sunt: piramida
neetajată, piramida întreruptă, vasul ameliorat, vasul aplatizat, tufa vas, palmeta
cu braţe oblice, palmeta ypsilon, fusul liber etc.
Pentru soiurile cu creştere globuloasă şi vigoare slabă a axului (Pietroase

Donissen, Timpurii de Bistriţa, Cerna) se vor folosi formele de vas; pentru
formele cu dominanţă a axului (Germersdorf, Van, Bing, Stella, Boambe de
Cotnari) se vor folosi formele piramidale, iar pentru soiurile de vigoare mică şi
mijlocie se vor folosi formele aplatizate, fusiforme etc.
186
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Tăierile de formare sunt în general asemănătoare cu a celorlalte specii

pomicole, la fel şi formele de coroană, cu precizarea că cireşul se pretează mai
mult la operaţii în verde. Cu cât se intervine mai puţin prin tăieri în timpul
repausului, cu atât se asigură condiţii mai bune pentru diferenţiere şi intrare pe
rod.
Tăierile de producţie
La cireş, tăierile de producţie sunt mai reduse ca volum decât la celelalte
specii pomicole, această specie fiind mai sensibilă în special la tăierile severe, mai
ales dacă acestea sunt practicate în perioada de iarnă. De aceea, în toate tăierile cu
pomicultură avansată şi în România din ce în ce mai mult, tăierile în perioada de
repaus la cireş sunt înlocuite cu tăieri şi intervenţii în perioada de vegetaţie.
Echilibrul fiziologic al unui pom se apreciază după mai multe criterii cum
ar fi:
Pentru a putea efectua tăieri corecte trebuie cunoscute câteva reguli
generale privind diferenţierea şi fructificarea la cireş.
Astfel, aşezarea mugurilor floriferi este axială, iar diferenţierea pe ramură
centrifugă. Mugurii vegetativi care vor deveni floriferi sunt inversaţi terminal.
Lungimea optimă a creşterilor anuale să fie de 35-60 cm, lipsa acestor
creşteri sau creşteri foarte mici indică necesitatea unor tăieri mai severe.
Raportul optim între formaţiunile florifere şi cele vegetative trebuie să fie
de 1:3; un raport de 1:5-6 indică o producţie foarte mică, iar unul de 1:1 o
producţie excesivă dar inferioară calitativ.
Mugurii de rod se diferenţiază pe ramurile roditoare simultan cu cei
vegetativi. Ca urmare, ramurile fructifere sunt purtătoare de rod încă din anul în
care iau naştere. Această particularitate determină fructificarea pe o ramură nouă
de semischelet în al doilea sau al treilea an de la formarea sa. Fructificarea anuală
este asigurată de creşterile noi ce se formează din mugurii vegetativi apicali sau
axiali, creşteri ce au loc în acelaşi timp cu formarea şi diferenţierea mugurilor
floriferi.
Rezultă că rodirea anuală la cireş este condiţionată de alungirea în fiecare
perioadă de vegetaţie a ramurilor fructifere, cu porţiuni noi, precum şi de apariţia
altor ramuri fructifere tipice.
Fructificarea are loc pe toate prelungirile anuale ale ramurilor de
semischelet, care de cele mai multe ori poartă şi muguri de rod.
Regenerarea formaţiunilor de rod la cireş nu se bazează pe ramurile tipice,
ci pe ramurile de semischelet, pe prelungirile lor şi pe ramificaţiile laterale.
Durata mare de viaţă a buchetelor de mai asigură un ritm lent de degarnisire

a semischeletului.
În perioada de tinereţe a pomilor (6-8 ani de la intrarea pe rod), tăierile de
fructificare sunt foarte reduse sau chiar pot lipsi, acestea fiind suplinite de tăierile
de întreţinere. Acestea se rezumă la o scurtare cu1/3-2/3 a prelungirilor anuale a
187
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
semischeletului, pentru formarea unui număr mai mare de ramuri de rod

viguroase, în detrimentul buchetelor. La soiul Ramon Oliva se vor aplica operaţii
în verde pentru ramificarea lăstarilor. Scurtaţi la 25-30 cm, lăstarii principali
ramifică şi formează 3-4 lăstari anticipaţi care măresc volumul productiv al
coroanei şi permit ulterior reîntinerirea ramurei plete.
La soiurile de tip spur, tăierile sunt mai intense în primii ani, pentru
formarea structurii de bază a coroanei, ulterior intensitatea tăierilor se diminuează
mult.
Atunci când pomii se află în plină rodire, unele soiuri de cireş au tendinţa
de a forma ramuri mijlocii de dimensiuni mici cu puţini muguri floriferi. Pentru
stimularea noilor creşteri se vor face tăieri de reducţie (în lemn de 4-5 ani) al
ramurilor de schelet şi eliminarea ramurilor debile, uscate sau cu poziţie
nefavorabilă.
La soiurile care rodesc pe ramuri plete (Ramon Oliva), după mai mulţi ani
cu producţii mari se înlătură o mare parte din prelungirile şarpantelor şi a
ramurilor de semischelet, pletele degarnisite, precum şi ramurile care au pinteni
epuizaţi.
Ramurile anuale care se formează pe şarpante şi subşarpante nu se
scurtează dacă au sub 25 cm lungime şi sunt în număr redus.
Tăierile “în verde”
La cireş, tăierile în verde se pot efectua înainte de recoltarea fructelor,
odată cu recoltarea fructelor sau după recoltarea fructelor.
Tăierea în verde după recoltarea fructelor dă rezultate bune. La tăierea în
verde se suprimă lăstarii debili şi prea deşi; se scurtează unele ramuri îmbătrânite
(de peste 5-6 ani), se înlătură lăstarii care tind să diminueze spaţiul liber dintre
rânduri sau să ridice talia pomilor.
Tăierile se pot face şi mecanizat, dar trebuie completate cu intervenţii
manuale în verde.
Întreţinerea solului
La alegerea sistemului de întreţinere a solului în plantaţiile de cireş se va
ţine seama şi de următoarele considerente:
- cireşul are o rezistenţă scăzută la secetă;
- cireşul nu suportă băltirea;
- cireşul nu suportă deranjarea sau tăierea sistemului radicular;
- panta terenului;
- nivelul precipitaţiilor etc.
Într-o plantaţie de cireş, solul poate fi întreţinut în mai multe moduri,
fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale: ogorul lucrat, ogorul lucrat combinat
cu erbicidare, culturi intercalate, ogorul cu îngrăşăminte verzi, înierbarea
artificială parţială, înierbarea totală.
188
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Obiectivul prioritar al sistemului de întreţinere a solului este acela de a crea

în permanenţă spaţiu suficient de dezvoltare şi exploatare pentru rădăcini, precum
şi o bună aprovizionare hidrică şi minerală.
În cazul când solul se întreţine sub formă de culturi intercalate (fasole,
mazăre, căpşuni etc.) este necesar ca în afara îngrăşămintelor care se dau la pomi,
să se administreze îngrăşăminte organice şi minerale suplimentare.
Pe terenurile cu fertilitate scăzută sau pe cele nisipoase se poate folosi
ogorul cu îngrăşăminte verzi. Pe rândul de pomi solul se va lucra sau se va
erbicida. Pe terenurile cu panta de peste 8 %, unde apare pericolul eroziunii se
face înierbarea intervalelor dintre rânduri, iar pe rând solul se întreţine lucrat. Pe
intervalele înierbate se fac cosiri repetate, iar iarba rezultată se va lăsa ca mulci.
După fiecare cosire se va aplica o doză suplimentară de îngrăşăminte cu azot pe
zona înţelenită. Pe pante mai mari de 15-20 % terenul se amenajează sub formă de
platforme individuale menţinute ca ogor lucrat.
Fertilizarea plantaţiilor
Cireşul este o specie cu cerinţe mari faţă de elementele nutritive din sol. O
determinare exactă a necesarului de substanţe nutritive a plantaţiilor de cireş şi
evitarea risipei de îngrăşăminte poate fi obţinută ca rezultantă a analizei
următoarelor elemente:
- starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive uşor asimilabile;
- conţinutul în elemente nutritive a frunzelor stabilit prin diagnoza foliară;
- rezultatele obţinute în baza experienţelor de fertilizare;
- identificarea eventualelor simptome apărute, ca urmare a carenţei sau
excesului diferitelor biominerale;
- efectuarea de observaţii asupra creşterii şi fructificării pomilor.
Ca doze orientative de fertilizare anuală sunt: 120 kg/ha azot administrat în
trei reprize, din care 1/3 toamna, 1/3 înainte de pornirea în vegetaţie şi 1/3 în
perioada creşterii intensive a lăstarilor; 120 kg/ha fosfor şi 80 kg/ha potasiu,
încorporate în sol concomitent cu arătura de toamnă. Pe terenurile înţelenite,
dozele de îngrăşăminte se vor mări şi se va administra gunoi de grajd 40 t/ha la 2-
3 ani şi anual 240 kg/ha azot, 120 kg/ha fosfor şi 120 kg/ha potasiu.
Pentru a stimula legarea fructelor, la unele soiuri de cireş se recomandă
administrarea foliară a îngrăşămintelor cu bor sau a unor îngrăşăminte complexe
foliare care au determinat sporuri de producţie de 26-63 %.
Irigarea plantaţiilor
Deşi cerinţele cireşului faţă de apă sunt satisfăcute în cele mai multe zone
de cultură pe seama precipitaţiilor, totuşi, rezultate bune se obţin prin irigare.
189
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
La cireş, se aplică 3-4 udări în timpul perioadei de vegetaţie, cu 300-400

m3/ha şi 1-2 udări în timpul perioadei de repaus cu 400-600 m 3 apă/ha, dacă
această perioadă este secetoasă.
Consumul zilnic de apă este influenţat de condiţiile ecologice, fenofaza de
vegetaţie, soi, portaltoi etc. şi variază între 4 şi 7 mm.
Pentru a aprecia plafonul minim de umiditate, deci momentul de intervenţie
prin irigare, ne putem folosi de capacitatea de câmp pentru apă sau de intervalul
umidităţii active (I.U.A.). În primul caz se consideră că nivelul apei din sol nu
trebuie să coboare sub 70-80 % din capacitatea de câmp pentru apă. Perioadele
critice pentru apă ale cireşului sunt: înainte de înflorit – pentru a favoriza legarea
fructelor, în timpul întăririi endocarpului şi la diferenţierea mugurilor de rod.
Îngrijirea pomilor şi a recoltelor

Cireşul este o specie destul de sensibilă, fiind expus la numeroase
calamităţi naturale provocate de îngheţuri tardive primăvara şi timpurii toamna,
grindină, furtuni, inundaţii, căderi masive de zăpadă, secete prelungite etc. Aceste
fenomene vegetative sunt accentuate la noi în ţară de poziţia geografică (S.
Budan, G. Grădinariu, 2000).
Plăgile provocate de ger se tratează cu CuSO 4 5 % sau cu fenol 10 %, după
care se ung cu un lac poliuretanic. Pomii tineri din pepinieră se recepează. Există
soiuri cu gene “antigheaţă” care previn degerarea (H. Jenssen, 1985). De
asemenea, rezistenţa pomilor la ger poate fi mărită prin folosirea regulatorului de
creştere Ethephen (C.S. Howell, 1985). Fumigaţia, irigarea prin aspersiune sunt
alte metode pentru diminuarea efectelor temperaturilor scăzute. Efectele grindinei
sunt diminuate cu ajutorul rachetelor speciale, a plaselor etc. Apărarea contra
păsărilor se face prin mijloace acustice sau vizuale.
Cea mai eficientă metodă pentru răritul fructelor este cea chimică. Prin
folosirea unor regulatori de creştere se poate reduce talia cireşului şi poate
devansa cu 3-7 zile maturarea fructelor, intensificarea culorii acestora, sporirea
fermităţii structotexturale, îmbunătăţirea indicatorilor de calitate etc.
Crăparea fructelor de cireş este un fenomen negativ ce poate afecta până la
90 % din recoltă. Factorii care pot favoriza fenomenul sunt de ordin climatic şi
tehnologic pe de o parte şi genetic pe de alta. Fenomenul poate fi diminuat printr-
o aprovizionare moderată cu apă, prin tăieri de rărire a coroanei, prin răritul
fructelor, prin tratamente chimice etc.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Obţinerea de recolte mari şi fructe de bună calitate, este corelată cu o bună
stare de sănătate a pomilor. În condiţiile din România, prin neglijarea protecţiei
190
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
fitosanitare, se poate pierde sau deprecia calitativ între 45-100% din recolta
soiurilor cu epoca mijlocie şi târzie de maturare, (Victoria Şuta, 1976).
Ca toate speciile pomicole, cireşul este atacat (în special când este cultivat
în masiv) de un mare număr de boli şi dăunători, care afectează fructele, frunzele,
lăstarii, florile, trunchiul, ramurile şi sistemul radicular.
Acest lucru determină o proastă stare de vegetaţie a pomilor, calamitează
parţial sau total producţia de fructe ori depreciază calitatea acestora (făcându-le
improprii comercializării), iar în cazuri severe şi repetate, pune în primejdie însăşi
viaţa plantelor.
O simplă consultare a literaturii de specialitate, releva că cireşul este afectat
de boli specifice şi nespecifice, cum ar fi virozele şi micoplasmele (pătarea inelară
- Prunus necrotic ring spot; pătarea ruginie – Rusty mottle groun; răsucirea
frunzelor – Cherry leaf roll; nanismul cireşelor – Little Cherry; compactarea
cireşului – Spur cherry virus; X-disease); bacteriozele (ulceraţia bacteriană a
cireşului Pseudomonas syringae p.v. morsprunorum,; cancerul pomilor –
Agrobacterium tumefaciens) şi micozele (antracnoza frunzelor – Coccomyces
hiemalis; răsucirea frunzelor – Gnomonia erytrostoma, ciuruirea frunzelor –
Ascospora beijerinckii;; putrezirea şi mumificarea fructelor – Monilinia laxa şi
Monilinia fructigena; băşicarea frunzelor – Taphrina cerasi; boala plumbului -
Stereum purpureumi; pătarea roşie a frunzelor – Mycospherella cerasella; rapănul
cireşului - Venturia cerasi; uscarea micotică a ramurilor – Dermateia cerasi ş.a.).
În ceea ce priveşte dăunătorii, aceştia pot fi nematozi (familiile Longidarodae şi
Cricomematidae), paianjeni bruni şi roşii (Bryobia rubioculus şi Panonychus
ulmi) şi insecte ca: păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus),
păduchele negru (Myzus cerasi), musca sau viermele cireşelor (Rhagoletis cerasi),
viespea frunzelor de cireş (Caliroua limacina), omida stejarului (Lymantria
dispar), omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea), gândacul păros (Epicomites
hirta), gărgăriţa cireşului (Rhychites cupreus), cotarii (Operopthera brumata şi
Hibernia defoliaria), sfredelitorii tulpinilor şi a ramurilor (Cosus cosus şi Zeuzera
pyrina), carii (Capnodis tenebrioides şi Scorylus rugulosus), molia florilor
(Agkyrestia pruniella) şi minatoarele (Caloeaphares nigricela, C. hemerobiella, C.
C. anatipennella) s.a. (Dustan şi Davidson, 1985; Parnia şi colab., 1985; Simeria,
1995).
O schemă de combatere a bolilor şi dăunătorilor la cireş şi vişin este
prezentată în tabelul 8.7.
Tabelul 8.7.
191
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor

în plantaţiile de cireş şi vişin
Nr. Boli şi dăunători de
Fenofaza Pesticide folosite Observaţii
crt. combătut
0 1 2 3 4
-păduchele din San José şi Oleoecalux 3 CE Se asigură o
alţi păduchi ţestoşi; -ouă (1,5%) îmbăiere a
hibernante de afide (Myzus Oleocarbetox 37 pomului.
Repaus cerasi); -ouă hibernante de
CE (3%) Temp. > 4-5OC.
1.
vegetativ acarieni (Bryobia
Măsuri de
rubrioculus şi P. ulmi);
-forme de rezistenţă la igienă culturală
majoritatea bolilor şi agrotehnice.
-monilioze (Monilinia laxa Turdacupral 50
şi M. fructigena); -ciuruirea PU (0,3%)
micotică (Stigmina Zeamă bordeleză
Dezmugur carpophilla) (1%)
2. - ulceraţia şi ciuruirea
it
bacteriană (Pseudomonas
spp.); -antracnoză
(Coccomyces hiemalis)
-monilioze Cuprozis 50 PU
-ciuruirea micotică (0,3%)
3. Buton alb -ulceraţia şi ciuruirea Turdacupral 50
bacteriană PU (0,3%)
-antracnoză
-monilioze Sumilex 50 WP Tratament
-antracnoză (0,1%); Ronilan 50 obligatoriu.
-ciuruirea micotică şi WP (0,1%);
Rovral 50 WP
Începutul bacteriană
(0,1%); Topsin M
4. scuturării 70 (0,07%)
petalelor Cascade 5 EC
-afide, acarieni,
gărgăriţele fructelor, (0,05%); Talstar 10
omizi defoliatoare, etc. CE (0,01%); Sintox
25 EC (0,2%)
-antracnoză Derosal 50 WP La avertizare
-ciuruirea frunzelor (0,07%); Merpan 50
Fructul -monilioze WP (0,2%); Saprol
5. cu 19 EC (0,125%)
Ø 0,5 cm -afide; -insecte Sumialpha 2,5 CE PED = 10%
defoliatoare, minatoare (0,015%); Diazol lăstari infestaţi
etc. 60 EC (0,15%)
192
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Continuare Tabelul 8.7.

0 1 2 3 4
-monilioze Sumilex 50 PU Cu respectarea
-antracnoză (0,1%); Ronilan 50 timpului de
Fructul cu -ciuruirea frunzelor WP (0,07%) pauză
Ø 1 cm Topsin M 70 (0,1%)
6. Decis 2,5 EC
(la -musca cireşelor (Rhagoletis
avertizare) cerasi); -afide – PED = 10%, (0,03%); Sumicidin
lăstari infestaţi; -insecte 20 EC (0,02%)
minatoare, defoliatoare Ekalux S (0,075%)
-monilioze Dithane M 45
-ciuruirea bacteriană şi (0,2%); Merpan 50
După WP (0,2%); Saprol
recoltat micotică etc.
7. 19 EC (0,125%)
(la -păduchele din San José Reldan 40 CE PED > 5 forme
avertizare) -acrieni (0,15%); Demitan mobile pe
200 SC (0,07%) frunză.
-antracnoză Folpan 50 WP Măsuri de
-ciuruirea frunzelor (0,2%); igienă culturală
După
Turdacupral 50
tăierile în
8. PU (0,3%)
verde (la
-păduchele din San José, Dursban 480 EC
avertizare)
afide, etc. (0,2%); Pyrinex
48 EC (0,2%)
-ulceraţia şi ciuruirea Turdacupral 50 Se asigură o
75%
bacteriană; -boli de PU (0,5%); îmbăiere a
9. frunze
scoarţă şi lemn; Zeamă bordeleză pomului.
căzute
-ciuruirea micotică (1%) Temp. > 50C.
Particularităţi ale maturării, recoltării, păstrării şi valorificării

fructelor
În perioada de pârgă şi în zilele premergătoare recoltatului, cireşele au o
creştere accentuată atât în volum, cât şi în greutate, desăvârşindu-şi totodată şi
însuşirile gustative. După desprinderea de pe pom, cireşele nu-şi mai continuă
maturarea, rămânând cu un gust amărui, ierbos şi se depreciază în scurt timp. De
aceea stabilirea momentului optim de recoltare trebuie făcut cu mult
discernământ, ţinând cont de mai mulţi indicatori, cum ar fi: mărimea, culoarea,
fermitatea, vârsta fructelor (50-60 zile de la înflorirea deplină la recoltare), suma
gradelor de temperatură pentru acelaşi interval (900-1390 ºC) etc.
Cireşele sunt considerate fructe foarte perisabile alăruti de caise, vişine,
piersici, prune etc. (A. Gherghi, 1993).
Recoltarea industrială a cireşelor se face la o singură trecere, deşi maturarea
are loc eşalonat în 5-6 zile. Lucrarea de recoltare este foarte costisitoare şi
reprezintă 70-80 % din necesarul anual de forţă de muncă.
193
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________
Recoltatul propriu-zis constă în prinderea fructelor dintr-o inflorescenţă

între degetul mare şi arătător, cât mai aproape de ramură, imprimându-i o mişcare
de torsionare, concomitent cu aplecarea în sens invers prinderii de ramură. Nu se
va trage de pedunculii fructelor pentru că odată cu aceştia se vor rupe şi buchetele
de mai.Pentru consum în stare proaspătă, fructele se vor recolta numai cu
peduncul şi numai manual.
Ambalajele cele mai adecvate pentru cireşe sunt cele de capacitate mică, 5-
6 kg maxim 10-12 kg.
Pentru industrializare fructele se pot recolta şi mecanizat sau
semimecanizat. Problema păstrării cireşelor se pune, în special, în vederea
transportului la distanţe mari. Pierderile şi deprecierile sunt minime la 0 oC şi 85 %
umiditate relativă, păstrarea putând fi 14-16 zile. La 12 oC păstrarea se reduce la
12 zile, iar la 18oC la 4 zile. În condiţii de atmosferă controlată (3 % O 2 şi 5 %
CO2, 0oC, 85 % U.R.), păstrarea se poate face până la 30 zile.
Tehnologia “View Fresh” patentată de Thomas Bailey la Orchard View
Farms, Oregan, SUA şi comercializată de Teknoterm, Norvegia în Europa,
permite păstrarea cireşelor în stare proaspătă (fără alterări) timp de 90 zile.
Această tehnică constă în ambalarea fructelor în pungi speciale din material
plastic într-o compoziţie de gaze total modificată.(S. Budan, G. Gradinariu,
2000).
Bibliografie:
Grădinariu G., Istrate M., 2003 - Pomicultură generală şi

specială, Ed. Moldova.
194

Curs Ciresul

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Ciresul

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cultura - Cireşului

Cerasus avium L. Monch, Fam. Rosaceae

8.1. Importanţa, originea şi aria de răspândire

Cireşul este o specie pomicolă cu deosebită importanţă economică, dată de

Este un apreciat element decorativ prin portul înalt, abundenţa şi gingăşia

După cum se constată, producţia mondială de cireşe depăşeşte 1,6 milioane

Principalele judeţe producătoare de cireşe din România

8.2. Particularităţi biologice şi ecologice

- pomi rezistenţi la atacul bolilor şi dăunătorilor;

- pomi rezistenţi la gerurile din primăvară, înflorire târzie, precoci,

Deşi în lume există un număr impresionant de soiuri, 1145 dintre acestea

de precipitaţii în perioada de pârgă. Pulpa este roză, de consistenţă medie,

3. Bigarreau Burlat – soi francez (1935), de vigoare medie, cu coroana

mari, pletoasă, cu fructificare predominantă pe buchete de mai, cu frunziş verde deschis,

Este foarte sensibil la crăpare, produce moderat dar constant. Maturarea:

cordiform, armonios, dulce-acidulat. Pedunculul este de lungime şi grosime

16. Clasic – soi românesc (Bigarreau Donissen x Hedelfinger, 1996), de

de culoare roşie-închis, pulpa pietroasă, crocantă, dulce, sâmburele de mărime medie.

Fructul este mare (7-8 g), roşu-închis, cordiform-obtuz, cu o teşitură

bombat pe partea dorsală, cu vârf rotunjit, terminat cu mucron scurt ascuţit, de

29. Armonia – soi românesc (1972), viguros, cu coroana sferică şi deasă,

Soiuri cu fructe amare

35. Amara – soi românesc (1983), selecţie din populaţiile locale, de

36. Amar de Maxut – soi românesc (1994), provenit dintr-o selecţie

În cadrul grupelor unde originea genetică este comună, în ansamblu,

înălţimea pomilor şi volumul coroanei. Corelarea tuturor celor 3 valori permite o

Studiul este comparativ şi îşi propune, printre altele, o încadrare a

1. Dunabogdany Creat în Ungaria. Se înmulţeşte prin butaşi

Continuare Tabelul 8.4.

8.2.4.2. Portaltoii cireşului utilizaţi în România

Sistemul radicular - Creşterea şi dezvoltarea sa este influenţată de mai

În ambele situaţii, raza sistemului radicular depăşeşte de 1,5-3 ori proiecţia

Diferenţierea mugurilor floriferi are loc în condiţiile din sudul ţării la

Înfloritul se suprapune parţial la toate soiurile, ceea ce favorizează

Intensitatea luminii, cu componentele ei – directă şi difuză – depinde de

Pentru o bună creştere şi dezvoltare, cireşului îi sunt necesare 2100-2300

Prunus avium şi de 70-75 zile pentru Prunus mahaleb (Sannier, 1970).

Cireşul este o specie la care se menaifestă cu destulă pregnanţă fenomenul

Cerinţele faţă de aer

Zona II – de mare favorabilitate;

În celelalte zone ecologice ale ţării, cultura cireşului nu prezintă importanţă

Microzonarea culturii cireşului

III. - Agromicrozonarea de pantă puternic înclinată cu eridisoluri şi

8.3. Particularităţi tehnologice

Acest fenomen se înlătură prin folosirea puieţilor portaltoi produşi la

Cireşul altoit pe portaltoi franc şi chiar pe vegetativ creşte viguros în

Tipuri şi sisteme de plantaţii; distanţe de plantare

Luând ca bază numărul de pomi la hectar, factor ce influenţează în cea mai

Ponoare Cerna, Stella

Îngrijirile de după plantare sunt asemănătoare cu a celorlalte specii

Pentru soiurile cu creştere globuloasă şi vigoare slabă a axului (Pietroase

Tăierile de formare sunt în general asemănătoare cu a celorlalte specii

Durata mare de viaţă a buchetelor de mai asigură un ritm lent de degarnisire

semischeletului, pentru formarea unui număr mai mare de ramuri de rod

Obiectivul prioritar al sistemului de întreţinere a solului este acela de a crea

La cireş, se aplică 3-4 udări în timpul perioadei de vegetaţie, cu 300-400

Îngrijirea pomilor şi a recoltelor

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor

Continuare Tabelul 8.7.

Particularităţi ale maturării, recoltării, păstrării şi valorificării

Recoltatul propriu-zis constă în prinderea fructelor dintr-o inflorescenţă

Grădinariu G., Istrate M., 2003 - Pomicultură generală şi