Universitatea din Craiova

Facultatea de Agronomie

Specializarea Management in agroturism si calitatea produselor

agroalimentare

REFERAT
Managementul infiintarii unei plantatii de mar

Nume: Borcan Larisa Izabela

CRAIOVA

2021
În ultimii ani, a crescut interesul pomicultorilor fa ță de înfiin țarea livezilor de măr
superintensive, unde densitatea de plantare la hectar mai mare și diversitatea
soiurilor par să meargă mână în mână cu productivitatea. Fie că avem planuri
pentru o astfel de livadă, sau luăm în calcul o planta ție clasică, trebuie să pornim
de la câteva informații de bază. Ce trebuie să știm, a șadar, despre cultura mărului
în România?

Mărul (Malus domestica, Malus pumila) este o specie de plante din familia
Rosaceae, care cuprinde numeroase soiuri. Datorită capacită ții de aclimatizare la
condiții diferite de mediu, cultura mărului este foarte răspândită la nivel mondial,
bananele, pepenii și portocalele fiind singurele fructe care dau o produc ție mai
mare decât merele.

Cele mai însemnate producții sunt înregistrate în Europa și Asia, dar mărul se
cultivă pe suprafețe întinse și pe continentul american.

Cultura mărului în România

În țara noastră, cultura mărului este caracteristică zonelor de deal, unde există
numeroase centre pomicole. Printre județele recunoscute pentru cultivarea
mărului se numără Argeș, Dâmbovița, Vâlcea, Prahova, Buzău, Suceava, Ia și,
Maramureș, Bistrița, Sălaj și Mureș.

Mărul ocupă, în România, aproximativ o treime din suprafa ța totală a livezilor,

ceea ce îl situează pe locul al doilea, după specia prun. Sunt cultivate atât soiuri
din sortimentul mondial, cât și soiuri românești, împărțite în trei grupe: soiuri de
vară, de toamnă și de iarnă. Dintre soiurile întâlnite pe teritoriul României,
amintim soiurile de Romus, Generos, Delia, Cardinal, Idared, Jonathan, Golden
Delicious, Florina, Starkrimson, Pionier, Frumos de Voinești, Jonagold, Fuji.

Valoarea alimentară a merelor

Cultura mărului este atât de răspândită, pe de o parte, datorită valorii alimentare

și terapeutice a fructelor, iar pe de altă parte, pentru valoarea economică mare.
Merele au caracteristici biologice deosebite, fiind printre pu ținele fructe care î și
păstrează prospețimea multă vreme, putând fi transportate pe distan țe mari și
consumate în orice perioadă a anului.
În ceea ce privește valoarea nutritivă, consumate ca atare, sub formă de sucuri și
compot, sau chiar deshidratate, merele pot fi considerate un aliment complet,
datorită conținutului de calciu, potasiu, magneziu, fier, iod, vitamine (A, B1, B2, C)
și pectină. Consumul regulat de mere stimulează digestia, reglează nivelul
colesterolului și al glicemiei și reduce riscul anumitor probleme de sănătate,
precum bolile cardiovasculare și obezitatea.
Particularitățile culturii mărului

Principalele soiuri de măr

Există un număr foarte mare de soiuri de măr, până la câteva mii, însă nu toate
fac parte din comerțul cu mere. Iată câteva dintre caracteristicile celor mai
întâlnite soiuri de la noi, fie ele străine sau autohtone:

 Jonathan este un soi de iarnă originar din Statele Unite, bun polenizator, cu

fructe de culoare roșie și pulpă fermă, suculentă, apreciate pentru aromă și
pentru gustul dulce, ușor acidulat.
 Idared este, de asemenea, un soi de iarnă de origine americană, productiv,
cu fructe mari galben-verzui, care își mențin starea proaspătă mult timp.
 Generos este un soi românesc, de iarnă, cu fructe mari și aromate, de
culoare galben-verzuie, cu o tentă roșiatică.
 Florina reprezintă un soi de toamnă-iarnă, productiv, cu fructe mari,
apreciate pentru culoarea purpurie și aroma plăcută.
 Romus 3 este un soi autohton de vară, cu fructe ro șii și pulpa dulce și
suculentă. Produce fructe abundent, de la un an la altul.
 Granny Smith reprezintă un soi de origine austriacă, sensibil la făinare, cu
fructe mari, de culoare verde intens și pulpă fermă, suculentă și acidulată.
 Golden Delicious este un soi de iarnă, originar din Statele Unite, cu fructe
de mărime mijlocie, galben-verzui și pulpă albă, suculentă, cu gust dulce și
ușor acidulat.
Cerințe de lumină

Mărul are cerințe moderate față de lumină: preferă suprafe țele însorite, dar se
poate dezvolta și în condiții de semiumbră. De mai multă lumină au nevoie
frunzele și fructele, care capătă în acest fel o culoare mai intensă.

Cerințe de temperatură și sol

În ceea ce privește solul, mărul nu este o specie foarte preten țioasă, culturile
putând fi înființate pe solurile plane sau în pantă, lutoase, luto-nisipoase, luto-
argiloase, sau cernoziomouri, soluri de pădure, aluviuni. Condi țiile optime sunt
îndeplinite atunci când vorbim despre un sol fertil, bine drenat, cu un pH de 6 - 7,
însă pot să difere și de la un soi la altul. Solurile grele nu sunt favorabile, decât
dacă sunt drenate corespunzător.

Temperaturile propice dezvoltării mărului sunt cuprinse între 13 și 28 grade

Celsius. Mărul se dovedește totuși rezistent la temperaturi joase, exceptând
situația unui îngheț timpuriu sau puternic.

Înființarea plantației de măr

Plantarea pomilor

Plantarea merilor se realizează, de obicei, toamna, în noiembrie (înaintea primului

îngheț), sau primăvara, începând cu luna martie.

După fasonare și mocirlire, pomii se plantează la o distan ță cuprinsă între 1 și 4

metri, între ei, și o distanță de 3-6 metri, între rânduri. În cazul livezilor
superintensive, unde se ajunge până la 2000-2500 de pomi la hectar, distan țele
sunt chiar mai mici, acolo fiind vorba, însă, despre o tehnologie diferită.

După plantare, ne vom ocupa de materialul săditor, reprezentat de verigi scurtate

la aproximativ 80 cm, din care vor rezulta lăstarii.

Formarea coroanei

Despre regulile de tăiere la măr și păr, găsești toate informa țiile necesare în acest
articol. Ce trebuie reținut: tăierile la măr se realizează primăvara devreme, anual,
în anii cu rod bogat tăierile de regenerare a formațiunilor de rod fiind mai intense.

Întreținerea plantației de măr

La capitolul întreținere intră și tăierile, prin care ob ținem lemn nou, dar și
fertilizarea, irigarea, lucrările solului și, bineîn țeles, tratamentele fitosanitare
aplicate culturii.

Fertilizarea livezilor de măr

La cultura de măr, fertilizarea de bază se realizează cu gunoi de grajd, fosfor și

potasiu, iar în vegetație, cu azot, fosfor și potasiu. Cantită țile la hectar depind de
soiul de măr și de rezultatele pe care le indică testarea prealabilă a solului .

Irigarea livezilor de măr

Irigarea este foarte importantă și ajunge deseori la 3 udări pe an, la planta țiile
tinere, și 5 udări pe an, în cazul planta țiilor pe rod, cantitatea de apă crescând
progresiv (20-40 litri apă/pom).

Boli și dăunători ai plantațiilor de măr

Principalii agenți patogeni
Principalele boli care atacă culturile de măr sunt rapănul mărului ( Venturia
inequalis), făinarea (Podosphaera leucotricha), focul bacterian (Erwinia
amylovora), mozaicul mărului, Monilinia fructigena și bolile de depozitare
(putregaiul amar, putregaiul cenușiu, putrezirea umedă, putrezirea amară).

Rapănul mărului (Venturia inaequalis)

Rapănul este una dintre cele mai păgubitoare boli care afectează mărul, atacând
frunzele, fructele și lăstarii. Pe frunze apar pete cafenii catifelate, care se unesc
cu timpul și ajung să acopere întreaga frunză. Frunzele atacate se usucă și cad de
timpuriu. Fructele pot fi atacate în toate stadiile de dezvoltare. Pe fructe apar
aceleași pete cenușii, catifelate, după care fructele se deformează, crapă și, în
cazul unui atac timpuriu, cad din coroană.

Rapănul, sau pătarea cafenie a frunzelor și fructelor de măr, reprezintă, alături de

făinare, cea mai gravă boală care afectează culturile de măr, metodele de
combatere cele mai eficiente constând în aplicarea de fungicide. În acest caz,
eficiente se dovedesc produsele Polyram ® DF, Maccani®, Bellis ®, Delan ® Pro și
noul produs lansat de BASF, Sercadis ®.

Bolile de depozitare

La fel de periculoase, în cazul mărului, sunt bolile de depozitare, care pot

compromite fructele după momentul recoltării, dacă nu au fost aplicate anterior
tratamentele de protecție necesare. Aceste boli sunt putregaiul
amar (Gloeosporium spp.), putrezirea umedă (Penicillium spp.), putregaiul
cenușiu (Botrytis spp.) și putrezirea amară (Alternaria), soluția recomandată în
acest caz fiind contentlink target missing [contentStore:product, fsId:180289], un
fungicid polivalent cu acțiune deopotrivă preventivă și curativă.
Principalii dăunători

Cei mai întâlniți dăunători ai mărului sunt gărgări ța florilor, păduchele verde,
păduchele lânos, viermele merelor, viespea merelor și păianjenul ro șu.

Recoltarea merelor Recoltarea se face atunci când fructele au culoarea și

dimensiunea specifice soiului (cu aproximativ 3 zile înainte de maturitatea de
consum), maturarea acestora continuând și după momentul recoltării. Înainte de
această etapă, este important să fi fost aplicate tratamente fitosanitare pentru
bolile de depozitare , acestea diminuând mult pierderile din perioada de păstrare a
fructelor. Fungicidul Bellis® este util în această privință, putând fi folosit atât
preventiv, împotriva Botrytis cinerea, cât și pentru a controla bolile de depozit ale
merelor, precum Alternaria, Rhizopus, Botrytis sau Penicilium.

Păstrarea merelor Cele mai bune condiții pentru păstrarea merelor sunt în
depozite cu temperatură și umiditate controlată. Condițiile de păstrare standard
sunt: o temperatură de 3-4 C, și o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 85-
95%. Durata de păstrare poate ajunge și până la 7 luni.

Subvenții pentru culturile de măr Pomicultorii interesați de subven ții pentru

plantațiile de măr trebuie să îndeplinească câteva condiții, printre care înscrierea
în Registrul Fermelor și deținerea unei suprafețe de minimum un hectar, împăr țită
în parcele de cel puțin 0,1 ha. Cererile pentru subvenție se depun la sediul APIA, la
începutul anului, plățile fiind finanțate din fondurile Uniunii Europene și din
bugetul Ministerului Agriculturii.