PROIECT SISTEME DE LUCRARE A SOLULUI

STUDENT: Dragne Bogdan-Alexandru

SPECIALIZAREA: AGRICULTURA DURABILA
ANUL I
 Obiectivul general al lucrărilor solului este de a crea condiții favorabile creșterii și
dezvoltării plantelor de cultură, precum și menținerea, sau chiar îmbunătățirea, stării fizice și
de fertilitate a acestuia. În cursul perioadei de vegetație a unei culturi sunt necesare diferite
lucrări ale solului.

Sistemul de lucrare al solului trebuie conceput și integrat conceptului de agricultură

durabilă ce presupune:

-managementul energetic (reducerea consumurilor energetice, dezvoltarea tehnologiilor

neconvenționale de lucrare a solului)

- managementul ecologic (protecția integrată a culturilor, managementul nutriției plantelor,

reducerea poluării și degradării solului)

-managementul diversității sistemului (utilizarea asolamentelor ca element de bază al

diversității sistemului și a lucrărilor solului, ca fundament pentru obținerea unor producții
ridicate)

-managementul tehnologic, care presupune introducerea unor tehnologii bazate pe resurse

recuperabile.

Elaborarea unui sistem de lucrare este absolut necesară la înființarea unei culturi sau la
introducerea unui asolament în scopul obținerii de producții ridicate, folosirii raționale și în
condiții de eficiență a tractoarelor și mașinilor agricole, reducerii impactului acestora asupra
stării fizice a solului și a gradului de poluare a mediului. Din acest motiv, pe lângă obiectivele
mai sus menționate, sistemul de lucrare elaborat trebuie să contribuie la păstrarea și
conservarea fertilității solului.

La stabilirea sistemului de lucrare se va ține seama de condițiile specifice de climă și

sol, cerințele fiecărei plante, specificul fiecărei sole, mijloacele mecanice disponibile,
lucrările mecanice aplicate în ultimii doi-trei ani și noutățile tehnologice care au apărut în
domeniu.

în prezent, se întâlnesc diferite denumiri și clasificări ale sistemelor de lucrare ale

solului, deosebindu-se totuși două categorii distincte: sistemul convențional (clasic) și
sistemul neconvențional (cu lucrări minime).

Sistemul convențional (clasic) de lucrare are ca și caracteristică principală utilizarea

arăturii cu plugul cu cormană și întoarcerea brazdei.

Sistemul neconvențional (cu lucrări minime), presupune renunțarea parțială sau totală la
arătura cu plugul cu cormană, reducerea numărului de lucrări și păstrarea la suprafața solului
a minim 30% din totalul resturilor vegetale; acest sistem are ca obiectiv crearea condițiilor
optime pentru dezvoltarea plantelor de cultură cât și conservarea solului
Sistemul conventional

Acest sistem se practică în Europa încă din sec. XI și include obligatoriu arătura cu
plugul cu cormană, prin care se inversează stratul de sol lucrat și pregătirea unui pat
germinativ bine mărunțit. În unele cazuri arătura este precedată de o lucrare superficială,
executată cu grapa cu discuri (dezmiriștire), urmată de 1-3 lucrări pentru pregătirea patului
germinativ. Acest sistem are mai multe variante, unele dintre ele aplicându-se și în România.

Arătura se recomandă a fi executată imediat după recoltarea plantei premergătoare, la o

adâncime care depinde de planta care urmează a fi cultivată și tipul de sol.

Patul germinativ se pregătește prin câteva lucrări executate într-o anumită ordine, epocă și cu
respectarea indicilor calitativi specifici, care diferă în funcție de zona pedoclimatică, tipul de
sol, dotarea tehnică.

Principalele sisteme convenționale de lucrare a solului utilizate în condițiile țării

noastre sunt:

- sistemul de lucrări pentru culturile de toamnă (lucrările solului pentru aceste culturi
depind în mare măsură de intervalul de timp avut la dispoziție între recoltarea plantei
premergătoare și perioada optimă de semănat a plantei care urmează în asolament, de
lucrările executate pentru cultura premergătoare de tipul de sol, fertilitatea acestuia)

- sistemul de lucrări pentru culturile de primăvară (la stabilirea sistemul de lucrări

pentru culturile de primăvară trebuie avute în vedere o serie de particularități legate de planta
premergătoare, condițiile climatice și cerințele plantelor care urmează a fi cultivate)

- sistemul de lucrări pentru culturile successive (Culturile succesive, se seamănă în

intervalul de timp dintre recoltarea unei culturi considerată ca principală și semănatul alteia
- sistemul de lucrări pentru culturile compromise.
Sistemul neconventional
Sistemele clasice de lucrare a solului au determinat creșterea treptată a producției, însă
numeroasele lucrări prevăzute în tehnologie au contribuit la deteriorarea calității solului,
concretizată în distrugerea structurii, reducerea conținutului de humus, accentuarea
fenomenului de eroziune, tasarea solului. Aceste dezavantaje au condus la necesitatea
elaborării unui sistem care să favorizeze creșterea plantelor de cultură, dar să evite
neajunsurile sistemului clasic, să păstreze și să amelioreze proprietățile solului.

Primele cercetări privind sistemul minim de lucrare a solului s-au efectuat în Carolina de
Nord (S.U.A.) începând cu anul 1940

Suprafețele cultivate în sistem “no tillage” s-au extins pe soluri și zone climatice
considerate inițial ca nepotrivite, de la cercul polar, peste Ecuator, până la 50° latitudine
sudică, de la nivelul mării până la altitudini de 3000 m, din zone secetoase (250 mm/an pp) la
cele foarte ploioase (2000 mm/an pp), pe soluri cu texturi foarte diferite și în ferme de toate
mărimile (Derpsch R. et all., 2010).

În 1999, suprafețele lucrate în sistem minim, pe glob, erau de aproximativ 45 milioane ha,
zece ani mai târziu de 111 milioane ha iar ultimile date publicate de FAO arată că suprafețele
lucrate prin această tehnologie au crescut rapid, ajungând la 155 de milioane ha în 2014.

Sistemul minim de lucrare a solului are următoarele caracteristici principale:

- lucrarea de bază se execută fără întoarcerea brazdei, cu cizelul, plugul paraplow,

grapa cu discuri, grapa rotativă, cultivatorul ș.a. și numai în cazuri deosebite, odată la 3-4 ani,
arătură cu întoarcerea brazdei;
- un număr mai redus de lucrări ale solului față de sistemul clasic;
- resturile vegetale sunt tocate concomitent cu recoltarea plantei premergătoare,
încorporate superficial și parțial (40-70%) prin lucrarea de bază, restul de 30-60% rămânând
la suprafața solului unde îndeplinesc, în principal, rolul de mulci, protejându-l împotriva
eroziunii hidrice sau eoliene
- solul poate fi lucrat oricând în perioada de la recoltatul plantei premergătoare și până
la semănat;
- materia organică poate fi oxidată mai bine, apa se infiltrează mai ușor în profunzime iar
agregatele de sol sunt mai stabile

Lucrarea de bază a solului, în majoritatea cazurilor, se execută toamna, când se

administrează și îngrășămintele cu fosfor și potasiu. Uneltele și echipamentele folosite sunt
astfel reglate încât să încorporeze numai parțial resturile vegetale, iar solul trebuie să fie
relativ uscat, pentru obținerea unor indici de calitate corespunzători.
Pentru pregătirea patului germinativ în primăvară se folosesc grape, cultivatoare sau
agregate complexe, concomitent aplicându-se îngrășămintele cu azot și erbicidele.

Datorită aplicării îngrășămintelor la suprafața solului, pot să apară fenomene de

acidifiere a solului, motiv pentru care periodic trebuie verificată reacția acestuia.
Avantajele sistemului neconventional
Conservarea şi ameliorarea însușirilor fizice ale solului

Reducerea fenomenului de eroziune

Costuri mai scăzute

Flexibilitate în executarea semănatului

Conservarea solului

Dezavantajele sistemului neconventional

Datorită stratului de mulci de la suprafață, primăvara, solurile lucrate după această tehnologie
se încălzesc mai greu

Combaterea buruienilor este mai dificilă fără întoarcerea brazdei și încorporarea acestora în
profunzime

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Sistemul de lucrări minime poate avea numeroase variante, în funcție de condițiile

specifice de sol, climă, pantă, dotare tehnică etc. în România, prin sistem minim de lucrare se
înțelege fie reducerea numărului de lucrări executate în comparație cu sistemul convențional,
fie reducerea numărului de treceri ale agregatelor pe suprafața terenului, prin executarea
simultană a mai multor lucrări.

1. Sisteme raționalizate de lucrare a solului

În cadrul sistemelor raționalizate de lucrare a solului se utilizează, ca și lucrare de bază,

arătura executată cu plugul cu cormană dar spre deosebire de sistemele convenționale, se
folosesc mașini și utilaje care execută mai multe operații la o singură trecere.

2. Sistemul de lucrări minime (minimum tillage)

Sistemul de lucrări minime, constă în executarea lucrării de bază a solului fără întoarcerea
brazdei iar resturile vegetale sunt menținute la suprafața solului, în proporție de 15-30% sau
sunt încorporate superficial, având rolul de mulci. Pentru menținerea la valori optime a
proprietăților fizice ale solului, nu se renunță în totalitate la arătură, aceasta executându-se cu
întoarcerea brazdei, odată la 4-5 ani. În funcție de uneltele și mașinile utilizate pentru
efectuarea lucrării de bază a solului, acest sistem include lucrarea cu cizelul, plugul paraplow,
grapa cu colți verticali rotativi, cultivatorul, grapa cu discuri sau agregate complexe.
 3. Sistemul de lucrări minime cu mulci

În cadrul acestui sistem de lucrare a solului se execută aceleași operații ca și în cazul

sistemului minim, cu deosebirea că resturile vegetale care rămân la suprafața solului trebuie
să reprezinte peste 30% din volumul/masa acestora. Acest sistem dă rezultate foarte bune în
zonele cu precipitații puține, secetoase

4. Sistemul de lucrări minime cu strat protector

Sistemul de lucrare a solului cu strat protector presupune menținerea la suprafața solului a

unui strat vegetal protector, provenit fie din resturi vegetale tocate, gunoi nedescompus, turbă
etc. fie ca urmare a semănatului pe întreaga suprafață, sau numai între rândurile de plante a
unor culturi intermediare, cu rol de acoperire. Lucrările solului se execută cu unelte și mașini
echipate cu organe active care nu întorc solul și nu încorporează resturile vegetale.

5. Sistemul zero lucrări/semănat direct

Această variantă a sistemului de lucrări minime se caracterizează prin renunțarea totală la

arătură. Semănatul se face direct în miriște sau peste resturile vegetale ale plantei
premergătoare rămase pe suprafața terenului. Lucrarea solului se face numai în zona rândului,
folosindu-se agregate complexe, prevăzute cu organe de lucru pasive