CURS ROMAN-15/11/2016

In al doilea rand,pârâtul putea să nege pretenţiile reclamantului, dar să nu îşi dea concursul la
desfășurarea procesului, şi în acest caz, pârâtul era asimilat cu cel condamnat, iar procesul nu mai
trecea în faza a doua.

In al treilea rand,paratul putea sa nege pretentiile formulate de reclamantandu-si in acelasi

concursul la desfasurarea procesului.In acest caz procesul se finaliza fie cu condamnare,fie cu
absolvire.

Magistratii judiciari.Procesul in prima faza putea sa fie organizat numai de magistratii

judiciari.In epoca regalitatii,atributiile judiciare erau exercitate de rege,el organiza judecarea
proceselor.Dupa proclamarea republicii,atributiunile judicare au fost preluate de consuli.Dupa
anul 367,cele mai importante atributii judicare au trecut asupra pretorului urban.Dupa anul
242,a aparut si pretorul peregrin care organiza procesele dintre cetateni si peregreni.Procesele
declansate in legatura cu actele inchiate in targuri erau organizate de edili.In Italia,in afara
Romei,atributiunile judiciare erau exercitate de reprezentantul pretorului urban si de magistratii
municipali.Iar in provincii,atributiile judicare reveneau guvernatorilor de provincii si magistratior
municipali.Iar dreptul magistratilor judiciar de a organiza un porces era numit iurisdictio sau
jursdictie care era de 2 feluri:iurisdictio contentiosa(contencioasa) si iurisdictio
gratiosa/voluntaria.

In cazul jurisdictiei contencioase interesele partilor erau opuse,iar procesul se finaliza cu

pronuntarea unei sentinte de condamanre sau absolvire,pe cand la jurisdictia
gratioasa,magistratul coopera cu partile in cadrul unui proces simulat sau fictiv cu scopul de a se
obtine anumite efecte juridice.Spre ex,printr-un proces fictiv se putea transmite dreptul de
proprietate asupra unui lucru.In procedura legisactiunilor,cele mai importante atributii judiciare
reveneau pretorului urban,dar in acest sistem judiciar pretorul nu desfasura o activitate
creatoare,ci una mecanica intrucat el supraveghea daca partile pronunta corect formulele
solemne corespunzatoare procesului care se organiza si in functiile de pretentiile reclamantului
pronunta unu din urmatoarele 3 cuvinte:

a.do

b.dico

c.adico

Prin cuvantul do il confirma pe judecatorul ales de parti,ceea ce inseamna ca procesul trecea in

faza a doua.Prin cuvantul dico atribuia obiectul litigios cu titlu provizoriu uneia dintre parti,iar
prin cuvantul adico ratifica declaratia uneia dintre parti recunoascandu-i astfel un anunit drept
subiectiv.Insa,pe langa iurisdictio ,pretorul exercita si imperium,iar in virtutea lui imperium
putea solutiona anumite litigii pe cale administrativa fara a mai organiza procesul in doua
faze.Iar procedeele administrative prin care pretorul putea solutiona anumite litigii sunt:

a.stipulatiunile pretoriene

b.missio in posesionem

c.interdictele

d.restitutio in integrum

a.Stipulatiunile pretoriene erau contracte verbale inchiate prin intrebare si raspuns din ordinul
pretorului , contracte prin care paratul promitea sa ii plateasca reclamantului o anumita suma
de bani, daca in viitor prin faptele sale ii va provoca o anumita paguba.

B.Misio in posesionem inseamna trimiterea reclamantului in detentiunea sau in posesiunea

bunurilor partului pentru a determina pe parat sa adopte o anumita atitudine.

c.Interdictele sunt procede juridice prin care pretorul ordona partilor sa inchie sau sa nu inchie
un anumit act jurdic.Daca ordinul era adresat unei parti interditcul era denumit simplu,iar daca
era adresat ambelor parti era denumit compus.Daca pretorul ordona partilor sa inchie un
anumit act,interdictul era denumit pozitiv,iar daca le interzicea sa inchie unanumit act era
denumit negativ.

d.Restitutio in integrum inseamna repunere in situatia anterioara si consta in desfiintarea

actului pagubitor pentru reclamant ,astfel incat partile sa fie repuse in situatia pe care o aveau
inainte de inchierea acelui act pagubitor.Ceea ce inseamna ca, prin restitutio in integrum
renastea un drept subiectiv pentru reclamant,iar reclamantul era repus in situatia anterioara,dar
numai in drept,nu si in fapt,urmand sa valorifice dreptul subiectiv renascut pe cale judiciara
adica prin proces.Si numai dupa aceea,el era repus in situatia anterioara si in fapt.

Daca insa,pretorul nu putea solutiona litigiul prin procedee administrative ,atunci el organiza
procesul in doua faze:in iure si in iudicio.Iar ultimul act,procedura al fazei in iure,este litis
contentestatio care consta in luare de martori(de regula 10),martorii ce constatau vointa
partilor de a se prezenta in fata judecatorului pentru a se judeca.Dar,in faza a doua,procesul nu
mai avea caracter consensual,ceea ce inseamna ca era permisa judecarea in lipsa uneia dintre
parti,caci potrivit legii celor XII table,judecatorul astepta pana la amiaza si daca,una dintre parti
nu se prezenta la proces,dadea castig de cauza parti care s-a prezentat.Daca se prezenta ambele
parti la proces,incepeau dezbateriile contradictorii prin utilizarea limbajului cotidian.Asadar,in
fata judecatorului partile nu se mai exprima in cuvinte solemne.Primul vorbea reclamantul care
isi formula pretentiile si administra probele de care dispunea fie inscrisuri,fie proba cu
martori,dar in epoca veche nu exista o ierarhie a probelor,astfel incat,actele scrise puteau fi
combatute prin proba cu martori.La randul lui,paratul isi formula apararea administrand si el
probele de care dispune,eventual,in sprijinul partilor puteau interveni,avocatii,dar avocatii
romani nu erau reprezentanti in justitie,caci nu participau la proces in locul partilor,ci alaturi de
parti,venind in sprijinul lor prin cunostiintele juridice pe care le aveau.Dupa ce judecatorul
asculta afirmatiile partilor,eventual si pledoariile avocatilor,dupa ce aprecia probele
administrate,isi forma o convingere litima in functie de care pronunta o sentinta de condamnare
sau de absolvire.

Totusi,judecatorul roman,avea dreptul de a refuza sa pronunte sentinta,afirmand ca nu si-a

putut forma o parere,ca pt el lucrurile nu sunt clare,iar in acest caz,partile reveneau in fata
magistratului in vederea alegerii altui judecator.In procedura legisatiunilor,judecatorul era un
simplu particular,ales de parti si confirmat de magistrat,dar el era un simplu particular,nu in
sensul ca oricine putea fi ales judecator,ci in sensul ca nu exista profesia de judecator.In
realitate,la origini puteau fi alesi judecatori numai senatorii,iar mai tarziu si cavalerii.Daca
judecatorul se pronunta aspura existentei sau inexistentei unui drept el era denumit iudex
privatum sau iudex unus.Daca insa judecatorul nu se pronunta asupra existentei unui drept,ci
numai aspura intinderii sale,cum este cazul proceselor de iesire din litigiune sau partaj se numea
arbiter.

Pe langa judecatorul unic,romanii au cunoscut si tribunale,unele erau permanente,iar altele

erau nepermanente.Cele nepermanente erau formate din recuperatores,alesi in numar impar 5-
7-9 si judecau procesele dintre cetateni si peregrini.Iar tribunalele permanente erau
doua:decemvrii si centumvirii

Decemvirii judecau procesele cu privire la libertate,iar centumvirii judecau procesele cu privire

le proprietate si la succesiuni sau mosteniri.

PROCEDURA FORMULARA

Referindu-se la procedura legisatiunilor,Gaius spunea ca e a devenit odioasa din cazua

formalismului excesiv si fata de aceasta reactie intre 149-126 s-a dat o lege speciala denumit
legea Aebutia prin care s-a introdus o noua procedura de judecata mult mai evoluata,denumita
procedura formulara,insa introducand procedura formulara legea aebutia nu a desfiintat
procedura legisactiunilor,ci a lasat partilor posibilitatea sa aleaga intre procedura formulara si
procedura legisactiinilor.Cum partile optau variabil pt procedura formulara,cu timpul procedura
legisactiunilor a cazut in desuetudine si de aceea Octavian Augustus a dat legile iulie iudiciare
prin care legisactiunile au fost desfiintate in mod expres.Si in procedura formulara procesul se
desfasura in 2 faze:in iure si in in iudicio,dar au fost introduse si o serie de elemente noi.

In primul rand a fost creata formula,iar formula este un mic program de judecata prin care
magistratul ii arata judecatorului in termeni imperativi cum sa judece procesul.In practica,ori de
cate ori magistratul constata ca pretentiile reclamantului sunt legitime,adica sunt in
concordanta cu cerintele echitatii si ale bunei credinte,verifica in edictul sau daca exista un tip
corespunzator de formula si daca exista el completa acel tip de formula cu elementele concrete
ale procesului,adica numele reclamantului,numele partului,probe,preteniile.Daca insa
magistratul constata ca pretentiile paratului sunt legitime,dar in edictul sau nu exista un tip
corespunzator de formula,atunci crea o fromula noua,pe care,de asemenea, o completa cu
elementele concrete ale procesului dandu-i astfel reclamantului posibilitatea sa isi valorifice
pretentiile prin proces sau pe cale judicara.De aici rezulta ca, in procedura formulara,orice
pretentie legitima se putea valorifica prin proces,iar formula avea o structura formata din 4 parti
principale si 2 parti accesorii(secundare).

Partile principale ale formulei erau:

a.intentio

b.demonstratio

c.adiuvicatio

d.condemnatio

Orice formula incepea cu numirea de judecatorii.In intentio erau mentionate pretentiile pe care
le formula reclamantul.In demonstratio se mentionau actele sau faptele juridice din care
izvorau pretentiile reclamantului(un contract,testament).In adiuvicatio figura numai in formulele
actiunilor prin care reclamantul cerea iesirea din indiviziune sau efectuarea unui partaj,caci prin
adiuvicatio magistratul il imputernicea pe judecator sa pronunte iesirea din indiviziune.Iar prin
condemnatio,magistratul il imputernicea pe judecator sa pronunte o sentinta,fie de
condamnare,fie de absolvire.

Iar partile accesorii ale formulei erau prescriptiunile/prescriptiones si

exceptiunile/exceptiones.Prescrpitiunile erau anumite precizari facute in fruntea formulei,fie in
favoarea rclamantului,fie in favoarea paratului.Precizarile facute in favoarea reclamantului erau
denumite prescriptiones pro actorae,iar precizarile in favoarea paratului erau denumite
prescriptiones pro reo.Exceptiunile sunt mijloace de aparare prin care paratul nu nega
pretentiile reclamantului,dar invoca anumite fapte de natura sa paralizeze acele pretentii.De
ex,paratul nu nega ca a primit o suma de bani de la reclamant,dar afirma ca ulterior a platit sau
ca a fost iertat de datorie.Pt ca exceptiunea sa poata fi opusa in fata judecatorului,ea trebuia sa
figureze in formulari si era introdusa in formula de magistrat la cererea expresa a
paratului.Exceptiunea trebuia sa figureze in formula, intrucat potrivit lui Gaius,judecatorul este
sclavul formulei si trebuie sa judece procesul in stricta conformitate cu indicatile pe care le-a
primit prin formula.De aceea,in procedura formuara,exceptiunile au avut un caracter
absolutoriu,ceea ce inseamna ca ori de cate ori exceptiunea se dovedea intemeiata judecatorul
nu putea pronunta sentinta de condamare la mai putin,ci trebuia sa pronunte sentinta de
absolvire.De ex,daca reclamantul afirma pe cale de actiune in justitie ca are o creanta de 100,iar
paratul dovedea pe cale de exceptiune ca datoreaza numai 50,adica mai putin,judecatorul nu il
putea condamna la 50,ci trebuia sa pronunte sentinta de absolvire deoarece el a fost
imputernicit prin formula sa se pronunte numai in legatura cu suma de 100.

Odata cu apartia exceptiunilor au fost depastite toate incovenientele care decurg din procedua
legisactiunilor ,din principiul unitati de chestiune,caci in procedura legisactiunilor,pe cand nu
exsitau exceptiuni,in acelasi proces numai reclamantul putea sa isi formuleze exceptiile,iar daca
paratul aveau si el de formulat anumite pretentii trebuia sa declanseze un alt proces,pe cand in
procedura formulara,odata cu apartia procedurii formale ambele parti isi puteau formula
pretentiile in acelasi proces,caci reclamantul isi formula pretentiile pe cale de actiune,iar paratul
pe cale de exceptiune .

O alta inovatie a procedurii formulare consta in functiile lui litis contestatio deoarece in noua
procedura prin litis contestatio se intelegea dictarea formulei de catre reclamant paratului sau
remiterea unui copii de pe formulari de catre reclamant paratului pentru ca paratul sa stie cum
sa se apere in fata judecatorului.Litis costenatio prezinta un interes cu totul aparte deoarece
prin valorificarea efectelor sale pretorul si jurisconsultii au creat noi institutii juridice,mai cu
seama in materia obligatiilor caci litis contetatium producea 3 efecte:extinctiv,creator si
reglator/fixator.

In virtutea efectului extinctiv in momentul lui litis contestatium dreptul inital al reclamantului,adica
dreptul pe care reclamantul l-a dedus in justitie se stingea.De ex,daca reclamantul afirma in fata
magistratului ca este proprietarul unui teren,in momentul lui litis contestatio dreptul lui de proprietate
asupra acelui teren se stingea,dar in virtutea efectului creator,in locul dreptului initial care s-a stins se
nastea un drept nou pe care il denumim dreptul nou creat si care purta intotdeauna asupra unei sume de
bani,ceea ce inseamna ca ori de cate ori castiga procesul,reclamantul urma sa primeasca o suma de
bani ,indiferent de obiectul pretentiilor sale.De aceea,jurisconultii spuneau ca in procedura formulara
sentinta de condamnare avea caracter pecuniar si ca intre dreptul initial si dreptul nou creat exista
anumite deosebiri,in functie de natura juridica si de obiectul dreptului initial.