2.

Corelaţia dreptului procesual civil cu alte ramuri de drept

Drept procesual civil şi drept constituţional.
La baza dreptului procesual civil, ca dealtfel de baza oricărei ramuri de
drept, stau normele fundamentale ale dreptului constituţional, care stabilesc
principiile dreptului în ansamblul său.Constituţia RM, izvorul principal al dreptului
constituţional, consacră autorităţii judecătoreşti întregul capitol IX, precizînd
modul de înfăptuire a justiţiei, organizarea instanţelor judecătoreşti, statutul
judecătorului şi principiile care guvernează activitatea de judecată.
Dreptul procesual civil şi dreptul civil.
Caracterul juridic asigură realizare lor pe cale judiciară prin folosirea, la
nevoie a forţei coercitive a statutului. Dreptul civil ar fi însă ineficient fără
existenţa dreptului procesual civil care să asigure realizarea lui, după cum dreptul
procesual civil nu s-ar justifica fără existenţa dreptului civil pe care să-l apere la
nevoie.
Dreptul procesual civil şi dreptul administrativ.
Potrivit Legii contenciosului administrativ „orice persoană fizică sau
juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege printr-
un act administrativ, sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de
a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se poate adresa
instanţei judecătoreşti competente, pentru anulare actului, recunoaşterea dreptului
pretins şi repararea pagubei cauzate”. Aşadar, corelaţia dintre dreptul procesual
civil şi dreptul administrativ are la bază prevederile legale, potrivit cărora
instanţele judecătoreşti de drept comun au obligaţia să judece cererile celor
vătămaţi în drepturile lor, prin acte administrative, putînd să se pronunţe asupra
legalităţii acestor acte.
Dreptul procesual civil şi dreptul procesual penal.
Aspecte comune:
1.aceleaşi instanţe judecătoreşti soluţionează atît cauzele civile cît şi cele penale;
2. judecătorii sunt selectaţi în acelaşi mod şi pot soluţiona atît procese civile cît şi
procese penale;
3. şi procesul civil şi cel penal se desfăşoară după unele principii comune, cum ar
fi independenţa judecătorilor, legalitatea, publicitatea şi oralitatea dezbaterilor
judiciare; asigurarea dreptului la apărare şi altele;
4.ambele procese parcurg etape asemănătoare: sesizare instanţei, dezbaterile
judiciare, deliberarea şi pronunţarea hotărîrii;
5. în ambele procese pot fi exercitate aceleaşi căi de atac apelul, recursul,
revizuirea.
Deosebiri:
a) Procedura civilă, fiind legată de interesul privat al părţilor, este guvernată de
principiul disponibilităţii, adică de drepturile părţii de a porni sau nu procesul şi de
a dispune de el; în timp ce procedura penală este caracterizată de oficialitate,
mecanismele procesual – penale fiind declanşate din oficiu.
b) Modul de pornire este diferit. În procesul civil este nevoie de sesizarea părţii
interesate, iar procesul penal porneşte la sesizarea unui organ de stat;
c) Contradictorialitatea în procesul civil se manifestă prin participarea la proces a
celor două părţi cu interese contrare; în timp ce în procesul penal,
contradictorialitatea se bazează pe existenţa unor organe diferite pentru acuzare şi
decizie, la care se adaugă şi poziţia contradictorie dintre acuzator şi acuzat.
d)Prima fază a procesului penal – constituie o activitate judiciară unipersonală,
care nu este publică şi are un caracter preponderent scris;
e) Măsurile de constrîngere ordonate de instanţă sunt diferite: pedeapsa penală
(închisoare, amendă) în procesele penale, iar în cele civile – restabilirea dreptului
subiectiv încălcat;
f) Spre deosebire de hotărîrea civilă, care produce, de regulă, numai efecte relative,
inter partes, sentinţa penală produce efecte erga omnes.

3. Procesul civil ar putea fi definit ca fiind activitatea desfăşurată de către

instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la
înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea
realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării
silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii
prevăzute de lege.
Fazele şi etapele procesului civil
Din definiţia dată procesului civil rezultă că acesta parcurge în mod obişnuit - dar
nu obligatoriu - două faze: judecata şi executarea silită.
Faza judecăţii cuprinde judecata în primă instanţă şi judecata în căile de atac.
Ca regulă, judecata, indiferent că este în primă instanţă sau în căile de atac,
parcurge trei etape: etapa scrisă, etapa dezbaterilor, etapa deliberării şi pronunţării
hotărârii. Cât priveşte judecata în primă instanţă, etapa scrisă este declanşată prin
cererea de chemare în judecată. La rândul său, pârâtul poate să răspundă
pretenţiilor reclamantului printr-o întâmpinare (art. 115 C. proc. civ.) sau, dacă are
pretenţii proprii în legătură cu cererea de chemare în judecată, poate să depună o
cerere reconvenţională (art. 119 C. proc. civ.).
Sfera subiectivă iniţială poate fi extinsă prin intrarea în proces şi a altor persoane,
din proprie iniţiativă ori din iniţiativa părţilor, ele dobândind calitatea de părţi. Şi
actele de procedură prin care terţii sunt atraşi în proces îmbracă forma scrisă,
acestea fiind cererea de intervenţie voluntară (principală şi accesorie) şi cererea de
intervenţie forţată (chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie,
arătarea titularului dreptului).
Pe de altă parte, întrucât există obligaţia comunicării către fiecare parte a cererilor
făcute de adversar rezultă că în etapa scrisă are loc o înştiinţare reciprocă a părţilor
în legătură cu pretenţiile şi apărările lor, precum şi în legătură cu probele pe care
înţeleg să le administreze.
Etapa următoare, a dezbaterilor, debutează la prima zi de înfăţişare. Este etapa în
care părţile îşi susţin pretenţiile şi apărările, administrează probe, pun concluzii, fie
cu privire la excepţii procesuale fie pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
După închiderea dezbaterilor urmează etapa deliberării judecătorilor şi pronunţării
hotărârii. Deliberarea are loc în secret, şi la ea participă numai judecătorii care au
făcut parte din complet, nu şi grefierul sau procurorul care a pus concluzii. Totuşi,
în litigiile având ca obiect conflicte de muncă asistentii judiciari participă la
deliberări, dar cu vot consultativ.
Partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe o poate ataca cu apel, declanşând
astfel o nouă etapă a fazei judecăţii: etapa apelului. Având în vedere
particularităţile acestei căi de atac, etapa scrisă din cadrul apelului se rezumă
numai la cererea de apel, întâmpinarea pe care o poate face intimatul şi la cererea
de aderare la apel, într-una din cele două forme: apelul incident (art. 293 C. proc.
civ.) şi apelul provocat (art. 2931 C. proc. civ.).
Există şi o etapă a căilor extraordinare de atac. Astfel, hotărârile pronunţate în
apel, precum şi hotărârile pronunţate în primă instanţă fără drept de apel, pot fi
atacate cu recurs, singurele probe care pot fi administrate în etapa dezbaterilor sunt
înscrisurile (art. 305 C. proc. civ.).
Alte căi extraordinare de atac sunt contestaţia în anulare şi revizuirea care,
asemenea recursului, pot fi exercitate numai pentru motivele anume stabilite de
lege.
De asemenea, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum si colegiile de
conducere ale curtilor de apel au dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea
unitară a legii pe întreg teritoriul ţării, să declanşeze etapa recursului în interesul
legii (art. 329 C. proc. civ.). Specific acestei căi de atac este faptul că decizia prin
care se soluţionează recursul în interesul legii nu are efect asupra hotărârilor
judecătoreşti examinate şi, pe cale de consecinţă, nici asupra situaţiei părţilor din
acele procese. Deciziile pronuntate in recursul in interesul legii sunt obligatorii.
Faza executării silite intervine atunci când hotărârea sau un alt titlu executoriu
poate fi pus în executare, iar debitorul nu-şi execută obligaţia de bună voie.
Există două modalităţi de executare silită: executarea silită directă, atunci când
creditorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul
obligaţiei debitorului înscrisă în titlul executoriu, deci tinde să obţină executarea
întocmai a obiectului obligaţiei, şi executarea silită indirectă, atunci când
creditorul unei sume de bani, urmăreşte să-şi îndestuleze creanţa din sumele
obţinute prin valorificarea bunurilor debitorului, prin poprirea sumelor pe care
acesta le are de primit de la terţe persoane ori, în cazul persoanelor juridice, titulare
de conturi bancare, prin virarea sumei din contul debitorului în contul creditorului.
Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă ambele faze.
Astfel, va lipsi faza judecăţii atunci când creditorul pune în executare un alt
titlu decât o hotărâre judecătorească (un act autentificat de notarul public, conform
art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, o cambie,
un bilet la ordin).
De asemenea, poate să lipsească faza executării silite atunci când debitorul
îşi execută de bună voie obligaţia înscrisă în titlul executoriu sau atunci când
hotărârea nu este susceptibilă de executare silită (de exemplu, hotărârea pronunţată
într-o acţiune în constatare, conform art. 111 C. proc. civ., cea prin care se respinge
cererea de chemare în judecată precum şi celelalte cereri incidentale: cerere
reconvenţională,cereri de intervenţie).
 Pe de altă parte, este posibil ca faza judecăţii să nu parcurgă toate etapele: nu
are loc dezbaterea atunci când reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul
pretins, lasă cererea în nelucrare, înainte de etapa dezbaterilor, astfel încât aceasta
se perimă; poate să lipsească etapa deliberării atunci când părţile sting litigiul
printr-o tranzacţie; poate să lipsească etapa căilor de atac, dacă hotărârea de primă
instanţă nu este atacată prin intermediul căilor de atac, ordinare sau extraordinare.
5.3 Fazele şi etapele procesului civil
Procesul civil parcurge, de regulă, însă nu obligatoriu, două faze : faza
judecăţii (cognitio) şi faza executării silite (executio).
• Faza judecăţii cuprinde, de regulă, mai multe momente : judecata în primă
instanţă, judecata în apel şi judecata în căile extraordinare de atac (recursul,
contestaţia în anulare şi revizuirea).
Indiferent că judecata se desfăşoară în primă instanţă sau în căile de atac ori
în contestaţia la executare, de regulă, ea cuprinde trei etape: etapa scrisă, etapa
dezbaterilor şi etapa deliberării şi pronunţării hotărârii.
• Faza executării silite intervine în situaţia în care debitorul nu-şi execută de
bunăvoie obligaţia prevăzută în hotărârea judecătorească sau în alt titlu executoriu,
apelându-se, astfel, de către creditor la forţa de constrângere a statului.
Este posibil ca faza judecăţii să nu parcurgă toate etapele. Dacă reclamantul
renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv pretins ori lasă cererea în nelucrare şi se
perimă (înainte de etapa dezbaterilor), nu va mai avea loc dezbaterea cauzei. La
fel, dacă părţile sting litigiul printr-o tranzacţie, va lipsi etapa deliberării.
De asemenea, poate să lipsească judecata în apel sau în căile extraordinare
de atac, dacă hotărârea pronunţată nu este atacată prin intermediul acestora