MINISTERUL EDUCAȚIEI

UNIVERSITATEA “1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

DOMENIUL DE STUDII: DREPT
CICLUL DE STUDII: MASTER
PROGRAMUL DE STUDII: ASISTENȚĂ MANAGERIALĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ

LUCRARE DE CERCETARE
PROCESUL CIVIL – FAZA EXECUTĂRII SILITE A HOTĂRÂRILOR
JUDECĂTOREȘTI

Coordonator științific,

Lect. univ. dr. George Marius MARA

Masterand,

Horea-Alexandru CRIȘAN

Alba Iulia
2023
1
 CUPRINS

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PROCESUL CIVIL

1. Aspecte generale referitoare la desfășurarea procesului civil
2. Fazele procesului civil. Descriere succintă

II. FAZA EXECUTĂRII SILITE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI

1. Hotărârile judecătorești
2. Condiții pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești

III. RECUPERAREA CREANȚELOR PRIN EXECUTARE SILITĂ

1. Condiții prevăzute de lege pentru executarea silită a creanțelor
2. Etapele executării silite
a. Înregistrarea cererii de executare
b. Încuviințarea executării silite
c. Identificarea veniturilor și bunurilor urmăribile
d. Forme de executare
 Poprirea
 Urmărirea bunurilor mobile aflate în proprietatea
debitorului
 Sechestrul
 Alte forme de executare: vânzarea amiabilă, vânzarea
directă, vânzarea la licitație, urmărirea fructelor și
veniturilor imobilelor, urmărirea imobilelor

IV. FAZA EXECUTĂRII SILITE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI

PRIVITĂ DIN LUMINA PRACTICII JUDICIARE
V. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
VI. BIBLIOGRAFIE

2
 CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PROCESUL CIVIL

1. Aspecte generale referitoare la desfășurarea procesului civil

Protecţia juridică a drepturilor subiective civile şi a altor situații juridice ocrotite de lege
se obține prin intermediul procesului civil.
Procesul civil constituie activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de
executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti
a justiţiei în pricinile civile, în vederea realizării sau a stabilirii drepturilor şi a intereselor civile
deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii,
conform procedurii prevăzute de lege.1

2. Fazele procesului civil. Descriere succintă

Procesul civil parcurge două faze:
I. Faza judecății, care, la rândul său, cuprinde:

a) judecata în primă instanţă, în cadrul căreia întâlnim 4 etape:

1. etapa scrisă – care debutează cu depunerea cererii de chemare în judecată de către
reclamant, fiind urmată de verificarea şi regularizarea acesteia de către instanţă,
depunerea întâmpinării şi/sau a cererii reconvenţionale de către pârât, răspunsul la
întâmpinare al reclamantului şi/sau întâmpinarea formulată de către reclamantul-pârât
la cererea reconvenţională a pârâtului-reclamant. Cu alte cuvinte, în această etapă,
părţile iau reciproc cunoştinţă despre pretenţiile şi apărările lor, dar şi despre
mijloacele de probă pe care intenţionează să le administreze 2. Etapa scrisă se încheie
odată cu depunerea de către reclamant a răspunsului la întâmpinarea pârâtului (sau la
expirarea termenului pentru depunerea acestuia, în situaţia în care acesta nu este
depus) şi fixarea de către instanţă a primului termen de judecată;

1
.M. CIOBANU, T.C. BRICIU, C.C. DINU, Drept procesual civil. Drept execuţional civil. Arbitraj. Drept notarial – Curs de bază pentru licenţă
şi masterat, seminare şi teste, Ed. Naţional, 2013, p. 39
2
G. BOROI, M. STANCU, Drept procesual civil, ed. a 2-a, revizuită şi adăugită

3
2. etapa cercetării procesului, în cadrul căreia se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedură
la cererea părţilor sau din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în vederea
pregătirii dezbaterii în fond a procesului.

3. etapa dezbaterilor, în cadrul căreia sunt discutate, în faţa instanţei de judecată, împrejurările de
fapt şi temeiurile de drept invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de către instanţă
din oficiu, fiecare dintre părţi susţinându-şi cererile şi apărările formulate în proces; această etapă
marchează momentul final al contradictorialităţii, după închiderea dezbaterilor urmând
deliberarea şi pronunţarea hotărârii; etapa dezbaterilor se încheie în momentul în care
preşedintele completului de judecată consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi
temeiurile de drept ale cauzei;

4. etapa deliberării şi a pronunţării hotărârii constituie ultima etapă a fazei judecăţii; deliberarea
are loc în secret, la aceasta luând parte doar membrii completului de judecată care au participat la
dezbaterile în fond; cât priveşte pronunţarea hotărârii, ca regulă, ea are loc în şedinţă publică, la
locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al
completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită
împotriva hotărârii; ca excepţie, dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ. permit ca, în cazul în
care instanţa amână pronunţarea hotărârii, preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a
fost aceasta amânată, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la
dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Nu este însă necesar ca judecata să parcurgă toate cele patru etape, întrucât pe parcursul
judecăţii pot interveni anumite incidente de natură a elimina una sau mai multe dintre aceste
etape. Astfel, reclamantul poate renunţa la judecata cererii de chemare în judecată sau la dreptul
dedus judecăţii şi, prin urmare, etapa dezbaterilor în fond nu va mai exista, aceeaşi fiind situaţia
în cazul în care intervine suspendarea judecăţii fără a fi urmată de o cerere de reluare a judecăţii,
operând sancţiunea perimării.
De asemenea, părţile pot înţelege să stingă litigiul prin intermediul unei tranzacţii, fără a
mai exista în acest din urmă caz etapa deliberări b) judecata în căile de atac, care poate parcurge
judecata în calea de atac ordinară (apelul) şi, în condiţiile prevăzute de lege, judecata în căile

4
extraordinare de atac (recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea). Cu toate acestea, judecata în
căile de atac poate lipsi atunci când partea interesată nu exercită calea de atac prevăzută de lege
pentru hotărârea pronunţată.
Judecata, ca fază a procesului civil, poate lipsi atunci când creditorul deţine un titlu
împotriva debitorului, titlu căruia legea îi conferă putere executorie, astfel încât nu se mai
impune parcurgerea fazei judecăţii.
Astfel, spre exemplu, potrivit dispoziţiilor art. 638 alin. (1) C. proc. civ., „sunt, de
asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: 1. încheierile şi procesele-verbale
întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 2.
înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege; 3. titlurile executorii notariale emise în
condiţiile prevăzute de lege; 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte
putere executorie”;

II. Faza executării silite intervine atunci când debitorul nu-şi execută de bunăvoie
obligaţia statuată în titlul executoriu. Desigur, şi această fază poate lipsi atunci când debitorul îşi
execută de bunăvoie obligaţia, creditorul nemaifiind nevoit a se adresa organelor competente
pentru valorificarea drepturilor sale constatate prin titlul executoriu3.
Prin urmare, deşi de cele mai multe ori procesul civil parcurge ambele faze (atât judecata,
cât şi executarea silită), sunt situaţii în care faza judecăţii sau cea a executării silite lipseşte.

3
M. DINU, R. STANCIU, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 3.

5
 CAPITOLUL AL II-LEA
FAZA EXECUTĂRII SILITE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI

1. Hotărârile judecătorești
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie civilă, comercială, de contencios
administrativ, conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi în materie penală sunt titluri
executorii pentru obligaţiile care vizează asupra unor pretenţii civile.
Potrivit art. 632 alin. (2) Cod proc. civ. constituie titluri executorii şi, prin urmare, pot fi
aduse la îndeplinire prin executare silită “hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum şi
orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.
Prin hotărâri trebuie să întelegem atât hotărârile propriu-zise prin care se soluţionează o
cauză de primă instanţă sau în căile de atac, precum şi încheierile judecătoreşti (potrivit art. 424
alin. (5) Cod proc. civ. “toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri dacă legea
nu prevede altfel”).

2. Condiții pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești

 Hotărârea să fie executorie sau definitivă

 Sunt hotărâri executorii:

- Hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel;
- Hotărârile date în primă instanţă fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile au
convenit să exercite direct recursul.

 Sunt hotărâri definitive:

- Hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
- Hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
- Hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
- Hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;
- Hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
- Orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
 Hotărârea să conţină o obligaţie susceptibilă de executare silită

6
 Pot fi puse în executare hotărârile care conţin obligaţii al căror obiect constă în plata unei
sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, a unei
plantaţii ori a altei lucrări, încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi vizitarea acestuia sau în
luarea altor măsuri stabilite prin titlul executoriu.

7
 CAPITOLUL AL III-LEA
RECUPERAREA CREANȚELOR PRIN EXECUTARE SILITĂ

Recuperarea creanţelor prin executare silită este una din principalele activităţi ale
procesului civil şi cea mai des întâlnită în practica execuţională. Orice tip de titlu executoriu
poate cuprinde obligaţii pecuniare în sarcina debitorului cel puţin cu caracter accesoriu
(cheltuieli de judecată, despăgubiri civile).
Pe de altă parte, legea conferă caracter de titlu executoriu anumitor înscrisuri care pot
avea ca obiect numai un drept de creanţă împotriva debitorului, dintre care exemplificăm: biletul
la ordin, fila CEC, contractul de împrumut, contractul de locaţiune încheiat pe perioadă
nedeterminată, contractul de credit bancar, contractul de asistenţă juridică etc.

1. Condiții prevăzute de lege pentru executarea silită a creanțelor

Pentru a se proceda la executarea silită a creanţelor trebuie întrunite cumulativ două
condiţii:
 dreptul de a executa să fie constatat printr-un înscris având valoare de titlu executoriu;
 creanţa să fie certă lichidă şi exigibilă.

Creanţa este certă când existenţa ei rezultă din însuşi titlul executoriu, este lichidă când
cuantumul ei este precizat în titlul executoriu sau acesta cuprinde elemente care fac posibilă
stabilirea lui şi este exigibilă când obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau debitorul a
fost decăzut din termenul de plată.
Decăderea debitorului din termenul de plată se face, la cererea creditorului, de către
instanţa de executare dacă ne aflăm într-una din următoarele situaţii:
 debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit legii în scopul
realizării executării silite;
 debitorul îşi risipeşte averea;
 debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobşte cunoscută sau, prin fapta sa săvârşită
cu intenţie sau dintr-o culpă gravă, a micşorat garanţiile date creditorului său, ori nu le-a
dat pe cele promise sau, după caz, încuviinţate.

8
 2. Etapele executării silite

a. Înregistrarea cererii de executare

Executarea silită se pune în mişcare la cererea creditorului la care se ataşează titlul
executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, dovada achitării taxelor de timbru,
inclusiv timbrul judiciar, precum şi alte încrisuri cerute de lege, dacă este cazul.
Prima etapă în cadrul executării silite pentru recuperarea unei creanţe, adusă ca element
de noutate de noul Cod de procedură civilă, constă în verificarea de către executorul judecătoresc
a actelor depuse de către creditor şi pronunţarea unei încheieri prin care dispune înregistrarea
cererii şi deschiderea dosarului de executare sau, după caz, refuzul deschiderii procedurii de
executare silită. Încheierea executorului judecătoresc se comunică creditorului care, în cazul
refuzului de deschidere a procedurii de executare, o poate ataca cu plângere la instanţa de
executare în termen de 15 zile de la comunicare.

b. Încuviinţarea executării silite

În cazul deschiderii dosarului de executare executorul judecătoresc va solicita instanţei de
executare, în termen de maxium 3 zile de la înregistrarea cererii, încuviinţarea executării,
înaintând în copii certificate cererea de executare formulată de creditor, titlul executoriu,
încheierea prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare, taxa de timbru şi timbrul
judiciar achitate de către creditor.
Pentru a asigura celeritatea activităţii de executare silită, noul Cod de procedură civilă a
adăugat termenului de 7 zile de la înregistrarea cererii în care instanţa este obligată să se
pronunţe cu privire la cererea de încuviinţarea executării un termen de cel mult 7 zile pentru
motivarea acesteia.

c. Identificarea veniturilor şi bunurilor urmăribile

După pronunţarea instanţei în sensul admiterii cererii de încuviinţare a executării,
executorul judecătoresc va proceda de îndată la identificarea veniturilor si bunurilor urmăribile
aparţinând debitorului.
Noul Cod de procedură civilă sprijină executorul judecătoresc şi în activitatea de obţinere
informaţii asigurându-i accesul liber la cartea funciară, registrul comerţului şi alte registre

9
publice care conţin date despre bunurile debitorului succesibile de executare silită.

d. Forme de executare
După identificarea veniturilor şi bunurilor urmăribile aparţinând debitorului, executorul
judecătoresc are la dispoziţie pentru recuperarea creanţei mai multe forme de executare care se
vor derula simultan sau succesiv până la realizarea integrală a dreptului recunoscut prin titlul
executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate prin titlu, precum şi a
cheltuielilor de executare.
Pentru recuperarea creanţei prevăzute în titlul executoriu, executorul judecătoresc poate
porni împotriva debitorului urmărirea asupra bunurilor mobile aparţinând acestuia prin poprirea
sumelor de bani, titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale, valorificarea
bunurilor mobile corporale aflate în posesia acestuia sau deţinute de terţi sau urmărirea fructelor
şi veniturilor imobilelor (urmărirea fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini şi
urmărirea veniturilor imobilelor), precum şi urmărirea imobilelor proprietatea debitorului.

 Poprirea. În cadrul acestei forme de executare se urmăresc sumele de bani datorate

debitorului sau deţinute în numele acestuia de către o terţă persoană, sau care i se vor datora în
viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, dar şi titlurile de valoare sau alte bunuri
mobile incorporale. În noul cod de procedură civilă poprirea se poate înfiinţa şi asupra bunurilor
mobile corporale aparţinând debitorului, dar deţinute de un terţ.
Particularitatea acestei forme de executare este aceea că ea se derulează fără somarea
debitorului anterioară urmăririi, acesta fiind numai înştiinţat de efectuarea procedurii, odată cu
poprirea, iar terţul poprit este obligat să facă plata în termen de 5 zile de la comunicarea popririi.
Primind suma de la terţul poprit, executorul judecătoresc va proceda imediat la eliberarea
ei. Doar în situaţia în care şi alţi creditori intervenienţi şi-au depus şi titlurile lor pentru a
participa la distribuire procedura este diferenţiată în sensul că în termen de 15 zile de la expirarea
termenului pentru depunerea titlurilor de creanţă executorul va întocmi proiectul de distribuire a
sumelor potrivit ordinii de preferinţă prevăzută de lege. În cazul în care vor exista obiecţiuni se
va fixa de către executorul judecătoresc un termen pentru conciliere, iar dacă aceasta nu va fi
posibilă se va proceda la contestarea procesului verbal, contestaţia având ca efect suspendarea
executării până la primul termen de judecată când instanţa de executare se va pronunţa cu privire

10
la menţinerea sau anularea măsurii.
În cazul în care terţul poprit nu se conformează dispoziţiei de poprire emisă de executor
şi nu efectuează plata în termenul de 5 zile arătat mai sus, creditorul, debitorul, sau executorul
judecătoresc pot sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi, hotărârea pronunţată
constituind titlu executoriu la data rămânerii definitive împotriva terţului poprit, până la
concurenţa sumei pentru care s-a făcut validarea. Terţul poprit care cu reacredinţă refuză să îşi
îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi poate primi amendă de către instanţă o sumă
cuprinsă între 2.000 lei şi 10.000 lei.
În ceea ce privesc bunurile mobile corporale sau incorporale deţinute de un terţ
proprietatea debitorului, poprirea are doar un caracter de indisponibilizare, executarea acestora
continuând prin vânzare potrivit procedurii prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă.

 Urmărirea bunurilor mobile proprietatea debitorului. Pentru realizarea creanţelor,

creditorul va putea urmări bunurile mobile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau deţinute
de alte persoane. Urmărirea începe cu somarea debitorului, iar dacă acesta nu îşi achită creanţa în
termen de o zi de la primire, se va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile aparţinând
debitorului, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ. În cazul în care există pericol evident de
sustragere a bunurilor de la urmărire, la solicitarea creditorului făcută odată cu cererea de
executare silită, prin încheierea de încuviinţare a executării instanţa va putea dispune ca
sechestrarea bunurilor să se facă odată cu comunicarea somaţiei. Îmbunătăţirea adusă de Noul
Cod de procedură civilă constă în judecarea cererii odată cu încuviinţarea executării şi nu pe
calea unei acţiuni distincte.
Procedura de identificare a bunurilor găsite la domiciliul debitorului care pot fi supuse
sechestrului este lămurită în noul Cod de procedură civilă în concordanţă cu Codul civil în sensul
că bunurile aflate la locul care constituie domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul social sau
punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparţin acestuia din urmă,
fiind supuse sechestrării. Se vor sechestra chiar şi bunurile despre care se pretinde că ar fi
proprietatea altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, făcându-
se numai menţiune în procesul verbal de sechestru despre drepturile pretinse.
După cum spuneam la început, se pot sechestra şi bunurile debitorului aflate în posesia
unui terţ. Dacă terţul deţine bunurile în temeiul unui titlu acesta este obligat să declare acest

11
lucru şi să înmâneze executorului judecătoresc o copie certificată a titlului respectiv, care va
proceda chiar şi în această situaţie la sechestrare. Dacă terţul nu recunoaşte faptul că bunurile
aparţin debitorului, însă creditorul pretinde şi face dovada acestui lucru, instanţa de executare va
putea să autorizeze executorul judecătoresc să continue aplicarea sechestrului.

 Sechestrarea se face prin identificarea bunurilor şi aplicarea asupra acestora a unui semn
distinctiv, bunurile putând fi lăsate fie în custodie debitorului sau a terţului deţinător, cu acordul
creditorului, dacă aceştia nu se opun, fie în custodia creditorului, dacă debitorul nu se opune, sau
se vor preda unui administrator-sechestru.
În ce privește sechestrarea autovehiculelor, măsura se va menţiona și pe certificatul de
înmatriculare și cartea de identitate. Organele de poliţie vor sprijini aplicarea măsurii
sechestrului prin oprirea în trafic a autoturismului sechestrat, ridicarea certificatului de
înmatriculare și a cărţii de identitate care vor fi trimise executorului judecătoresc. Debitorului i
se va pune în vedere să se prezinte la executor într-un termen rezonabil.
Debitorul nu se poate opune sechestrării şi va putea obţine ridicarea sechestrului numai
dacă plăteşte integral creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare sau dacă va
consemna întreaga valoare a creanţei şi va depune dovada executorului judecătoresc. În această a
doua situaţie, dacă nu se face contestaţie la executare, consemnarea va fi apreciată drept plată şi
se va elibera în temeiul unei încheieri emisă de executorul judecătoresc. Dacă se formulează
contestaţie la executare, urmărirea este suspendată de drept până la soluţionarea contestaţiei.

 Alte forme de executare:

 Vânzarea amiabilă;
 Vânzarea directă;
 Vânzarea la licitație;
 Urmărirea fructelor și veniturilor imobilelor;
 Urmărirea imobilelor.

12
 CAPITOLUL AL IV-LEA
FAZA EXECUTĂRII SILITE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI PRIVITĂ DIN
LUMINA PRACTICII JUDICIARE

 DECIZIA R.I.L. NR. 2/2021

Decizia R.I.L. nr. 2/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează exclusiv
suspendarea facultativă acordată de instanță în situația exercitării contestației la executare, sau a
altei cereri privind executarea silită, iar problema de drept ce a făcut obiectul acestui recurs în
interesul legii o reprezintă chestiunea întinderii temporale a efectelor suspendării executării silite,
în raport cu dispozițiile art. 719 alin. (1) C.pr.civ. .4
Văzut drept un mijloc de protecție pentru părțile sau terțele persoane interesate, implicate
în procedura execuțională, acest incident procedural are menirea de a asigura deplina
compatibilitate și congruență între, pe de o parte, principiile executării în mod prompt și efectiv,
cu celeritate și în integralitate a obligației cuprinse în titlul executoriu și, pe de altă parte,
principiul legalității executării silite.5
În derularea acestui exercițiu, statului îi incumbă obligația de a asigura un just echilibru
între interesul creditorului de a-și valorifica dreptul recunoscut prin titlul executoriu într-un
termen optim și previzibil și dreptul debitorului de a fi supus unei proceduri de executare cu
respectarea dispozițiilor legale.6
Acceptând aceste condiții, regula în materia executării silite o constituie continuitatea și
celeritatea actelor de executare, în scopul realizării cu promptitudine a dreptului recunoscut prin
titlul executoriu, în timp ce măsura suspendării nu poate avea decât un caracter excepțional,
devenind incidentă în acele situații în care temporizarea procedurii execuționale este necesară
pentru prevenirea unor consecințe negative iremediabile sau dificil de remediat. 7
Constatăm însă că dispozițiile art. 719 alin. (4) C.pr.civ. nu indică expres motivele pentru
care poate fi dispusă oprirea temporară a executării silite, fiind lăsate la înțelepciunea
judecătorului.

4
Potrivit art. 719 alin. (1) C. pr. civ: „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind
executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate
suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”.
5
Decizia nr. 2/2021, cit. supra, parag. 55.
6
Idem., parag. 56.
7
Idem., parag. 57.

13
 Astfel, instanța de judecată este chemată, fără a prejudicia fondul cauzei, să examineze
dacă prin executarea silită nu sunt vătămate iremediabil interesele creditorului și ale debitorului.
Totodată, în acest demers, instanța urmează a aprecia, atât cu privire la situația creditorului
obligației de plată, dacă întoarcerea executării silite apare ca fiind posibilă, cât și cu privire la
debitorul obligației de plată, dacă acesta prezintă garanția dezdăunării creditorului privind
paguba produsă prin întârzierea plății, ca urmare a suspendării executării silite. 8
S-a reținut corect faptul că soluționarea cererii de suspendare a executării silite presupune
în mod necesar existența unei contestații la executare, până la soluționarea căreia se solicită
suspendarea executării, aceasta fiind o condiție prealabilă prevăzută de lege pentru
admisibilitatea cererii, în absența căreia nu se mai impune examinarea motivelor temeinice
invocate de contestator pentru suspendare.
Cu privire la constituționalitatea art. 719 alin. (2) C. pr. civ. vizând obligativitatea
depunerii cauțiunii s-a pronunțat în mod succesiv Curtea Constituțională, prin Deciziile nr.
619/20149, nr. 59/201510și nr. 2/201611, statuând, printre altele că instituirea obligației de plată a
cauțiunii, ca o condiție a cererii de suspendare a executării silite, are o dublă finalitate și anume
pe de o parte aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea
eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării
acesteia și pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare
drept de către debitorii rău platnici. Nedepunerea cauțiunii în situațiile în care aceasta este
datorată va conduce la o respingere de plano a cererii de suspendare, fără analizarea celorlalte
condiții necesare pentru dispunerea suspendării.
Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială și doctrinară 12, s-a apreciat că suspendarea
executării silite își menține efectele până la soluționarea contestației la executare în primă
instanță. Aceeași optică a fost exprimată și de către Institutul Național al Magistraturii, în cadrul
Întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel, organizate în perioada 19-20 noiembrie
2015, la sediul Curții de Apel Timișoara13. S-a apreciat că, în lipsa unei mențiuni exprese a
8
G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2017, p. 1128
9
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014.
10
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 186 din 19 martie 2015.
11
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 170 din 07 martie 2016.
12
G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, op. cit., 2020, pp. 1226-1227, N.-H. Țiț, Executarea silită. Partea
generală, Editura Hamangiu, București, 2016, pp. 266-267.
13
Minuta Întâlnirii președinților secțiilor civile ale curților de apel, organizate în perioada 19-20 noiembrie 2015, la
sediul Curții de Apel Timișoara, disponibilă [Online] la adresa

14
legiuitorului, în sensul necesității unei soluții definitive, sintagma „până la soluționarea
contestației la executare” nu poate privi decât momentul dezlegării în primă instanță a
contestației la executare, hotărârea dată de instanța de executare având natura juridică a
soluționării contestației.
În acest context, s-a apreciat necesară intervenția acestei instituții de unificare a practicii
judiciare, respectiv a recursului în interesul legii având în vedere existența unor interpretări care
au condus la soluționarea diferită a cererilor de suspendare a executării silite formulate în cazul
exercitării contestațiilor la executare, sau a altor cereri privind executarea silite.
Astfel, prin Decizia nr. 2/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost
admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi s-a stabilit că:
„În interpretarea şi aplicarea sintagmei «până la soluţionarea contestaţiei la executare»
din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, suspendarea executării silite este
limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare”.
Pentru a statua astfel, instanța supremă a analizat problema de drept, dintr-o dublă
perspectivă. Primul plan al analizei a fost subsumat interpretării literale a normei juridice
cuprinse în art. 719 alin. (1) C. pr. civ., prin utilizarea metodelor de interpretare gramaticală,
logică și sistematică.
Astfel, s-a constatat că, între formularea literară (lingvistică) a normei civile și conținutul
său real există o concordanță deplină și perfectă, fapt pentru care norma juridică nu poate fi
aplicată nici extensiv, pentru a include alte situații practice necuprinse în ipoteza acesteia, și nici
restrictiv, pentru a exclude anumite situații practice aparent cuprinse în ipoteza sa, deoarece lex
dixit quam voluit.
Întrucât prin însăși formularea normei juridice se stabilește, ca limită temporală,
momentul soluționării contestației (sau a altei cereri privitoare la executarea silită), iar hotărârea
pronunțată în primă instanță corespunde, fără echivoc, conceptului de „soluționare”, apare
limpede deducția că efectele suspendării executării silite, dispusă până la soluționarea
contestației la executare, nu s-ar putea prelungi dincolo de faza primei instanțe.
Pentru ipoteza admiterii contestației la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651
alin. (4) C.pr.civ., încheierea instanței de executare are caracter executoriu și, deci, executorul
judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, găsind

http://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2020/04/Minuta-intalnire-sectii-civile-Timisoara-19-20-noiembrie-2015-1.pdf.

15
Înalta Curte că nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunțate în
temeiul art. 719 alin. (1) C. pr. civ., pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai
energic, și anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte
de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunțării soluției de primă instanță.
Este important de subliniat că, practic, există posibilitatea ca executorul să nu cunoască
despre pronunțarea hotărârii în primă instanță, atât timp cât potrivit art.720 alin.(4) C.pr.civ.,
doar hotărârea rămasă definitivă se comunică executorului judecătoresc.
Practica majoritară a executorilor judecătorești este aceea de a temporiza faptic
executarea după pronunțarea hotărârii de primă instanță și nu de a pronunța o încheiere de
încetare a executării, optica fiind cauzată de considerente de ordin practic, pe deplin
convingătoare, cu care ne arătam de acord.
Astfel, în ipoteza în care executorul emite o încheiere de încetare a executării silite după
care hotărârea primei instanțe de admitere a contestației este anulată ori schimbată în tot în apel
cu consecința finală a respingerii contestației la executare, ne întrebăm care este soarta executării
silite încetate „prematur”. Poate să fie aceasta reluată? Din analiza prevederilor art. 705 C.pr.civ.,
text legal care reglementează instituția reluării executării, observăm că nu se poate dispune
reluarea pentru acest motiv. Într-o asemenea situație, tot ce îi rămâne creditorului este inițierea
unei alte executări silite, care îi provoacă cheltuieli și prelungește în timp satisfacerea titlului
executoriu, deși acesta nu a avut nicio culpă în modalitatea în care s-a finalizat executarea silită
anterioară.
Concluzionând asupra acestui aspect, apreciem că soluția încetării executării silite
trebuie dispusă de către executorul judecătoresc exclusiv la momentul rămânerii definitive a
hotărârii de admitere a contestației la executare iar efectul unei hotărâri executorii de primă
instanța prin care se dispune anularea în tot sau în parte trebuie să se traducă pe planul executării
silite exclusiv printr-o temporizare a actelor de urmărire și executare.
În încheierea analizei, observăm că Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat
caracterul sumar al analizei pe care o realizează instanța în cadrul soluționării cererii de
suspendare a executării, în sensul că nu se cercetează fondul raportului juridic execuțional, ci
numai aparențele motivelor de contestație la executare, care reies cât mai clar cu putință din
actele dosarului. Or, soluția de respingere a contestației la executare, după administrarea
probatoriului adecvat și cercetarea fondului cauzei, nu mai justifică menținerea efectului

16
suspensiv de executare al încheierii pronunțate în temeiul art. 719 alin. (1) C. pr. civ. Continua
Înalta Curte, și arată că dacă s-ar considera că suspendarea executării silite dispusă de prima
instanță subzistă și ulterior dezînvestirii sale, ar însemna ca, în afară de negarea executorialității
hotărârii date de instanța de executare cu privire la contestație, să se acorde și prevalență unei
încheieri de suspendare a executării silite, care este rezultatul unei examinări sumare a
temeiniciei contestației (neprejudecare/„pipăire“ a fondului), în fața unei veritabile hotărâri
judecătorești de fond, rezultat al unui examen, prin excelență, mult mai aprofundat.
Tranșează, totuși, Înalta Curte o chestiune extrem de interesantă, respectiv reiterarea
cererii de suspendare în calea de atac a apelului arătând că în virtutea caracterului exclusiv
incidental al cererii de suspendare a executării silite, o atare măsură procesuală
excepțională poate fi dispusă de prima instanță doar în limitele cadrului procesual al soluționării
contestației la executare, ceea ce implicit semnifică că partea interesată nu mai poate formula în
apel o cerere de suspendare a executării silite, întemeiată pe prevederile art. 719 C.pr.civ.

CAPITOLUL AL V-LEA
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Întrucât Decizia nr. 2/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

antemenționată în capitolul precedent este obligatorie de la data publicării acesteia în Monitorul
Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. pr. civ., apreciez că practica judiciară
se va conforma întocmai acestei soluţii, devenind unitară sub acest aspect, întrebarea care se
ridică fiind cum anume se vor repercuta asupra practicii judiciare, argumentele Înaltei Curți

17
referitoare la caracterul executoriu al hotărârii de respingere a contestației la executare,
pronunțată în primă instanță și consecințele asupra cererii de suspendare ale executării silite.
Executarea silită reprezintă, aşadar, acea procedură, preponderent administrativă, dar care
capătă uneori valenţe jurisdicţionale prin intervenţia instanţei de executare cu rol de a cenzura
legalitatea actelor de executare întreprinse, prin intermediul căreia se realizează satisfacerea
efectivă, a dreptului subiectiv recunoscut creditorului prin titlul executoriu. Ea este cea care,
până la urmă, valorizează pe deplin diferenţa esenţială dintre norma juridică şi celelalte norme de
conduită socială, evidenţiind trăsătura determinantă a celei dintâi: posibilitatea constrângerii
celui care o încalcă prin apelarea la forţa de constrângere a statului.
Importanţa executării silite a fost evocată şi de către doctrina franceză 14 care, constatând
influenţele jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin condamnările dispuse
împotriva statului francez, a remarcat că dreptul execuţional francez a sporit în mod considerabil
protecţia intereselor creditorului, până la a-i recunoaşte acestuia un veritabil drept la executare.
Ea nu reprezintă o instituţie diferită de acţiunea civilă, ci ea apare ca o fază succesivă a
procesului civil pentru obţinerea realizării hotărârii definitive. Altfel spus, procedura executării
silite reprezintă un ansamblu de operaţiuni procedurale, o succesiune de acte de procedură,
efectuate într-o anumită ordine impusă de lege, de către organul de executare silită, în vederea
atingerii finalităţii urmărite de creditor, dar şi de stat: executarea în mod prompt şi efectiv a
hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii în vederea realizării dreptului recunoscut prin
titlul executoriu creditorului, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate.

BIBLIOGRAFIE
I. Legislație
1. Constituția României
2. Noul Cod civil
3. Noul Cod de procedură civilă
4. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
5. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

14
A se vedea, în acest sens, N. Fricero, Procédures civiles d’exécution. Voies d’exécution. Procédures de distribution, 3e éd., Ed. Gualino, Paris,
2013

18
 6. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil
7. Legea nr. 188/2000 privind executarea hotărârilor judecătorești
8. OUG nr. 92/2018 privind unele măsuri de reorganizare la nivelul Ministerului
Justiției și a altor autorități publice

II. Literatură de specialitate

1. G. BOROI, M. STANCU, Drept procesual civil, ed. a 2-a, revizuită şi adăugită,
2020
2. BOROI G., C.A. ANGHELESCU, B. NAZAT, Curs de drept civil. Drepturi reale
principale, editura Hamangiu, 2013, ediția a 2-a revizuită și adăugită, 2021
3. Boroi G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura Hamangiu, București,
2008
4. M. DINU, R. STANCIU, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2015
5. G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017
6. E. Oprina, Executarea silită în procesul civil, ediția a 2-a revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, 2023
7. E. Oprina, V. Bozeșan, Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, vol. I,
Editura Universul Juridic, 2016
8. M. Dinu, R. Stanciu, Executarea silită în Codul de procedură civilă, ediția a 2-a,
Editura Hamangiu, 2019
9. A. Trăilescu, C. Lungașu, Drept procesual civil. Executarea silită, Editura C.H.
Beck, 2021
10. G.C. Frențiu, Instanța de executare silită, Editura Universul Juridic, 2019
11. N-H. Țiț, Executarea silită. Partea generală, Editura Hamangiu, București, 2016
12. Ovidiu UNGUREANU, Cornelia MUNTEANU, Drept civil. Partea generală, Ed.
Universul Juridic, București, 2017, ediția a 2-a revăzută și adăugită de Cornelia
MUNTEANU
13. Pop L., Tratat de drept civil. Obligațiile, vol. I, Editura C.H. Beck, București,

19
 2006
14. Pop T., Tratat de drept civil. Obligațiile. Vol II., Contractul, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2009
15. N. Fricero, Procédures civiles d’exécution. Voies d’exécution. Procédures de
distribution, 3e éd., Ed. Gualino, Paris, 2013

III. Reviste de specialitate

1. Revista Universul Juridic
2. Revista Studii și Cercetări Juridice
3. Revista Dreptul

IV. Site-uri web

1. www.juridice.ro
2. www.legalup.ro
3. www.universuljuridic.ro
4. www.jurisprudenta.com
5. www.scj.ro
6. www.legeaz.net
7. www.iccj.ro
8. www.rolii.ro

20