2017-2018

Prof. univ. dr. Traian Briciu

Student:Horia Gabriel Radulescu

[DREPT PROCESUAL CIVIL]

Semestrul I
I. FORMA PROCESULUI urmeaza trei episoade

 Sesizarea instantei(cererea de chemare in judecata – act de sesizare):

In procesul civil avem o particularitate. Judecatorul nu se poate sesiza din
oficiu. Regula in proc. civil este ca judecatorul trebuie sesizat, adica investit de
catre partea interesata (deoarece proc. civil este unul al intereselor private). Cu
toate acestea, sunt unele exceptii:
 art. 111 litera c) (persoanele obligate sa instiinteze instanta de tutela-de
indata ce afla de existenta unui minor lipsit de ingrijire parinteasca) si
art. 165 NCC
 art 919 (2) (3) NCPC

Procesul civil poate fi pornit si de catre alta persoana/ organ decat cel care se
pretinde titularul dreptului:

 art. 92 NCPC exercitarea actiunii civile in procesul penal de catre

procuror procuror;
 art. 19 (3) NCPC posibilitatea declansarii acitunii civile asociate celei
penale de catre procuror in situatia in care este vorba de drepturile unui
minor sau ale unei persoane puse sub interdictie

 Cercetarea si dezbaterile
Este partea in care se administreaza probe, se rezolva exceptii, se analizeaza alte
aparari, se incearca impacarea partilor, etc. Dupa aceasta vin dezbaterile.

Cand s-a facut NCPC - s-a propus ca cercetarea procesului sa se faca in camera
de consiliu, iar dezbaterile sa se faca in sedinta publica. Argumente (o buna
practica a sistemului de drept procesual din Europa); s-a constatat ca in
partea cercetarii procesului problemele puse sunt legate de administrarea
probelor si aspecte punctuale de procedura, nu se discuta fondul (propunere
probe, de exemplu: martori, expertize, obiective expertiza, aspecte legate de
audierea martorului, se face depozitia, se confrunta martori eventual). Ideea a
fost ca aceste aspecte nu ar fi de discutat in public. Pentru public ar fi
dezbaterea finala; discutiile despre plata expertului, martori etc. au o
caracteristica - ele nu pot fi intelese de un tert participant, daca nu stii dosarul
nu intelegi nimic, insa tb sa fie termene cat mai scurte, iar limbajul cat mai
deschis; camera de consiliu se poate fixa usor si oricand, sedinta publica, nu -
duce la termene lungi; se pierde mult timp; sau daca se admit inscrisuri peste
termen, cealalta parte poate spune ca vrea sa il citeasca, instanta da termen, in
camera de consiliu poate da termen oricand, in sedinta publica nu ii da termen,
ca ar fi prea lung, sedintele publice sunt planificate fix.

Mai e un argument subiectiv - judecatorul si avocatii joaca un rol, un judecator

cu public se comporta altfel decat in CC, la fel si avocatul; tind sa se comporte

1
 pentru public; in CC discutia ar fi mai tehnica, mai aplecata spre cauza.
Judecatorul tinde sa fie rigid la sedintele publice unde are de gestionat multe
dosare. In camera de consiliu lucrurile se schimba, discutia e mai relaxata, nu
mai exista presiunea salii, unde altii asculta si iau aminte la comportamentul
judecatorului in alte cauze.
Jocul asta de rol ar trebui plasat spre partea finala a procesului. Aceasta a fost
viziunea elaboratorilor codului.

Dupa ce a intrat in vigoare NCPC, brusc instantele au ajuns la concluzia ca nu

exista camere de consiliu nici fizic. S-a amanat deci intrarea in vigoare a acestei
dispozitii (pentru 2017 sau never, ministerul spune ca nu are conditii, dar nu e
chiar asa).

 Hotararea - reprezinta scopul proc. civil

Hotararea are 2 parti: cognitio = gandirea juridica (Cognitio este partea care ne
face sa o intelegem; imperium este partea care ne face sa o respectam.)/imperium =
forta de o impune (Imperium este tipicul HJ si a judecatorului ca functie).

Imperium se manifesta f interesant intr-un text de lege - in materia executarii

silite - incuviintarea exec judecatoresti - unde avem formula executorie in care se da
ordin tuturor agentilor administrativi de a pune in executare HJ.

Obligativitatea motivarii hotararii – art. 425 (1) lit. b) NCPC. In istoria dr

procesual - 1997-2001 - HJ in civil nu se motivau decat atunci cand se facea o cale de
atac sau atunci cand una dintre parti solicita in scris motivarea. Masura a fost luata
pentru a degreva judecatorii de munca. Totusi nu se putea primi aceasta abordare.
Problema nu este daca vrei sa o ataci sau nu; tb sa o intelegi mai intai si apoi se ia
decizia daca vrei sau nu sa o ataci. Acum proc civila prevede motivarea HJ.
Sunt si hotarari care nu se motiveaza: in materie de stramutari (atunci cand
sunt banuieli legitime ca judecatorii instantei pot fi influentati); in cazul divortului
daca ambele parti solicita ca HJ sa nu fie motivata.

Motivarea este considerata o garantie a procesului echitabil. Garantie pentru

parti impotriva arbitrariului.

Procesul are mai multe etape - prima instanta, apel si uneori si recurs. Noi am
vb de forma procesului judiciar (mai exista si procesul executional despre care nu vom
vb.)

Care este materia procesului? Este ceea ce stim, teoretic, de la dr civil.

Procedura civila guverneaza teoretic toate ramurile de dr cu exceptia penalului.
Celelalte forme, de ex dr administrativ, deroga doar in anumite aspecte de la procedura
civila. Chiar si jurisdictiile administrative, cum ar fi OSIM, merg dupa procedura civila,
cu exceptia unui nr limitat de dispozitii derogatorii.

2
 ICCJ - a aratat ca si in procesul penal, daca sunt anumite institutii care nu au
reglementare, mai ales in ceea ce priv latura civila, se aplica codul de procedura, fiindca
e dr comun.

Materia procesului este disputa pe care o au partile. Toti cetatenii se afla in

realitate in conflict juridic - este un conflict latent, nu este manifest - conflictul
preexista si cand izbucneste se intampla fiindca nu exista aceeasi masura de analiza. Ex:
la cumpararea unei case - ctr cu obligatii si drepturi, clauze - in realitate cand se scriu
clauzele partile se vor gandi la ceva, ca partea celalalta s-ar putea sa nu respecte ceva,
pt ca ei sunt in realitate pe pozitii latent divergente, nu sunt manifeste. Cand
conflictele nu cedeaza altfel decat prin proces (concesii reciproce, unul renunta etc.), se
ajunge la instanta - atunci cand nu exista rezolvare amiabila.

II. PROCESULUI CIVIL = activitatea desfasurata de catre instanta, parti, organele de

executare si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre organele
judecatoresti a justitiei in pricinele civile, in vederea realizarii (actiuni in realizare) sau
stabilirii (actiunii in constatare) drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si
executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executotorii, conform
procedurii prevzute de lege. Procesul civil are doua faze: faza de jurisdictio, dar si ce
urmeaza dupa hotarare, faza de executio. Nu intotdeauna exista cele doua faze. Sunt
situatii in care nu avem faza de jurisdictio (in cazul celorlate titluri executorii in afara
de hotararile judecatoresti).
Este foarte important ca atunci cand vb de termenul rezonabil (art. 6 pct. 1 CEDO) in
care trebuie sa se incadreze un proces - trebuie sa avem in vedere si faza executarii
pentru ca este si ea parte din proces.

Al doilea aspect - vorbim de executarea HJ sau a altor titluri executorii - mai sunt deci
si alte acte care sunt la fel de executorii ca si HJ. Exemplu: actele autentificate de
notarul public prin care se constata creante certe lichide si exigibile, cambii, bilete la
ordin, cecuri - direct la executor cu ele - ctr de credit bancar, la fel, ctr de leasing etc.
Ele sunt titluri executorii. In cazul lor, procesul are numai o faza - faza de executare.

Faza de jurisdictie si faza de executie: unele cauze au numai jurisdictio, altele au doar
executio - nu e nevoie de instanta (in faza de executare pot aparea incidente care duc la
instanta, dar acesta este alt aspect).

Exigente CEDO pentru un proces echitabil (Art. 6 se aplica drepturilor si

obligatiilor cu caracter civil (lato sensu) si pt persoane fizice sau juridice, DAR
nu se aplica statului):

 accesul la justitie
 cauza sa fie examinata in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil
 examinarea sa se faca de un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege
 hotararea sa fie pronuntata in public

3
 PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL
I. PRINCIPIUL LEGALITATII (art. 7 CPC)

 judecatorul nu poate decide contra legii, chiar daca convingerile sale sunt diferite fata
de cele ale legiuitoului;
 judecatorul nu judeca in „echitate” ci bazandu-se pe lege (judecata in echitate este
posibila in materie de arbitraj, dar doar daca ambele parti consimt la aceasta – nu se
ating elemente de procedura si de ordine publica);
 judecatorul poate si trebuie sa interpreteze legea
 judecatorul nu este tinut de precedentele solutii adoptate de instantele judecatoresti in
spete similare, solutia sa urmand a se raporta la textele de lege aplicabile cauzei
(practica judecatoreasca nu este izvor de drept, cu exceptia RIL-urilor sau pronuntarea
Inaltei Curti a unor hotarari in dezlegarea unor chestiuni de drept)

II. PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITATII

1. Obligatii ale instantei

a. Citarea partilor: instanta nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau
infatisarea partilor, daca legea nu prevede altfel (art. 153 NCPC+ art. 411 NCPC).

Exceptii:
 urgenta: ordonanta presedintiala;
 sechestrul asigurator: vrei sa pui un sechestru unei persoane care isi
instraineaza averea. Cel care are averea instraintata poate declara apel, unde
citarea este obligatorie;

b. Punerea in discutie: instanta este obligata, in orice proces, sa puna in discutie partilor
toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate. ex: In cadrul
deliberarilor, instanta observa ca in legatura cu acea pricina s-a mai pronuntat o
hotarare. Instanta nu va putea respinge cererea reclamantului deoarece nu a pus-o in
discutia partilor in timpul dezbaterilor. Ea va pronunta o hotarare nula.

2. Obligatii ale partilor

 Partile trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util motivele de fapt si de drept
pe care isi intemeiaza pretentiile si apararile, precum si mijloacele de proba. Art. 194
(cuprinsul cerererii de chemare in judecata)-cererea cuprinde motivele de fapt si de
drept pe care se intemeiaza + probele pe care se intemeiaza (literele d si e). Corelativ
paratul va depune o intampinare (este obligatorie), unde paratul arata ce aparari are
fata de cererile reclamantului, precum si ce probe are el, astfel incat si reclamantul sa

4
 poata sti care este pozitia paratului. Reclamantul raspunde paratului prin raspuns la
intampinare.
 Contradictorialitatea este de doua feluri: scrisa si verbala (cea manifestata in sedinta de
judecata, cand fiecare parte vorbeste pe rand);
 Partile au dreptul de a disputa si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept
invocata in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre
instanta din oficiu.

III. PRINCIPIUL DREPTULUI LA APARARE – ART. 13 NCPC

 Dreptul de a avea un avocat – partile au dreptul, in tot cursul procesului, de a fi

reprezentate sau, dupa caz asistate in conditiile legii.
 In recurs, cererile si concluziile partilor nu puteau fi formulate sau sutinute,
decat prin avocat sau dupa caz consilier juridic, cu exceptia situatiei in care
partea sau mandatarul acesteia, sot sau ruda pana la gradul al doilea inclusiv
este licentiat in drept !!!! (text declarat neconstitutional)
 Ansamblul de garantii procesuale oferite partilor, - Posibilitatea de al ua cunostinta de
dosar, de a propune probe, de a isi face aparari, de a isi prezenta sustinerile in scris is
oral si de a exercita cailele legale de atac, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

IV. PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV AL JUDECATORULUI – ART. 22 NCPC

Procesul de tip inchizitorial s-a impus, deoarece el tinde sa echilibreze difderentele

financiare dintre parti. Judecator cu rol activ:

 staruie in toate fazele procesuale pentru solutionarea amiabila a cauzei (art. 22t NCPC);
 da calificarea exacta a cererii in raport de continutul ei si nu de denumirea data de
parte; OBS: trebuie sa puna in discutia partilor recalificarea! (in dezbateri);
 judecatorul invoca din oficiu norme imperative (exceptiile de ordine publica, nulitatea
absoluta a unui act);
 punerea in discutia partilor orice imprejurari de fapr si de drept care duc la
solutionarea cauzei;
 pune in discutie introducerea in cauza a unor terti. In anumite cazuri poate dispune
chiar introducerea din oficiu in cauza a unor terti (art. 78 NCPC);
 Poate ordona probe din oficiu chiar peste vointa partilor daca proba este legala si daca
a fost pusa in discutia contradictorie a partilor; OBS: nu este motiv de apel/recurs
omisiunea instantei de a invoca din oficiu proba care s-ar fi impus; art. 22 (5): Cu toate
acestea, judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul in care
partilor in virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot
dispune, au stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra carora au inteles sa
limiteze dezbaterile, daca astfel nu se incalca drepturile sau interesele legitime ale
altora;

5
 V. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII – ART. 9 NCPC

 Este dreptul persoanei de a porni sau nu un proces;

 Este dreptul de a a determina limitele cererii de chemare in judecatata si ale apararii;
 Dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv pretins, dreptul de a achiesa la
pretentiile adversarului sau la hotararea instantei si dreptul de a incheia o tranzactie;
 Dreptul de a ataca sau nu hotararea si de a starui sau nu in calea de atac exercitata;
 Dreptul de a cere sau nu executarea hotararii;
 OBS: exista limitari in ratiunea protectiei unor categorii de persoane – ex:
minorii, cei pusi sub interdictie – art. 92 NCPC

VI. PRINCIPIUL EGALITATII

NORMELE DE PROCEDURA CIVILA. ACTIUNEA CIVILA

I. CLASIFICARE:

1. Din punctul de vedere al obiectului de reglementare:

a. Norme de organizare judecatoreasca;

 Acestea sunt cele care reglementeaza sistemul judiciar, aici intrand, de exemplu,
normele care stabilesc structura instantelor (judecatorii, tribunale, CA, ICCJ) si din
ce sunt compuse aceste instante (judecatori, presedinte, colegiu etc.), modul de
avansare, conditii.
 Tot dintre normele de organizare fac parte si unele apropiate, anume compunerea
completelor de judecata, adica acele norme care stabilesc din cati judecatori sunt
compuse completele.
 Inseamna ca si normele care reglementeaza incidente privind compunerea
completului de judecata sunt tot norme de organizare (adica cele care vizeaza
incompatibilitatile si recuzarea). Prin urmare, daca recuz un judecator, aceasta va fi
o chestiune de organizare.
 Normele de organizare judecatoreasca se regasesc, in principal, ca sediu al materiei,
in Legile nr. 303 si 304/2004, dar sunt norme de organizare judiciara si in CPC. De
exemplu, textele care vizeaza modul in care intervine abtinerea sau recuzarea sunt
norme de organizare, precum si cele care stabilesc cazurile de incompatibilitate
(fiind in CPC).

b. Norme de competenta:

Acestea sunt cele care stabilesc atributiile instantelor, aici avand trei categorii de competente:

 Competenta generala - unde avem atributiile instantelor fata de organe care nu

sunt in interiorul sistemului judiciar (cum ar fi, de exemplu, CCR);

6
  Competenta materiala - separarea atributiilor dintre instantele din interiorul
sistemului judiciar dupa rangul acestora;
 Competenta teritoriala - cea care distinge intre atributiile instantelor de acelasi
grad, dar raportat la intinderea circumscriptiei pe care acestea o au.

c. Normele de procedura propriu-zisa:

Acestea sunt cele mai multe si vizeaza, in realitate, toate acele aspecte care nu sunt in primele
doua categorii si care, din punct de vedere numeric, sunt covarsitor mai multe. Aceste norme
vizeaza derularea procesului atat in fata lui de iurisdictio, cat si in cea de executie. Avem
urmatoarele trei categorii:

 Normele de procedura contencioasa;

 Normele de procedura necontencioasa;
 Normele de executare silita.

O confuzie des intalnita se regaseste intre normele de organizare si cele de competenta.

Confuzia nu este bine venita, deoarece normele de organizare sunt chestiuni care, de principiu,
sunt de ordine publica (lucruri de la care nu se poate deroga), in timp ce normele de
competenta sunt de mai multe feluri (se poate deroga/nu se poate deroga - de exemplu, de la
competenta teritoriala se poate deroga, de principiu).

O consecinta a necunoasterii ar putea fi si gresita incadrare in motivele de recurs. De exemplu,

privind art. 488 CPC, observam un motiv de nelegalitate la punctul 1, cand instanta nu a fost
alcatuita potrivit dispozitiilor legale (organizarea), iar la punctul 3, hotararea fiind pronuntata
cu incalcarea competentei de ordine publica (necompetenta).

2. Din punctul de vedere al campului de aplicare:

a. Norme generale
b. Norme speciale

Avem cateva aspecte de punctat:

 Specialia generalibus derogant (regula se aplica si atunci cand norma generala este
ulterioara normei speciale).
 In masura in care tace, norma speciala se completeaza cu norma generala. Ca exemplu,
daca vedem termenul de recurs de la art. 485 CPC (norma generala), putem vedea art.
1000 CPC din materia ordonantei presedintiale (norma speciala).
 Norma generala ulterioara nu inlatura norma speciala anterioara, decat daca se prevede
in mod expres aceasta. Daca, de exempu, avem un text care spune "calea de atac este
recursul" si el este intr-o materie anume (de exemplu, contencios), iar ulterior apare un
alt text general, in care se spune "toate recursurile se inlocuiesc cu apelul", dar nu
spune nimic despre norma aceea speciala - rezulta ca norma speciala supravietuieste
(in materia contenciosului).

7
In LPA a CPC, 76/2012 exista un astfel de text, art. 83 lit. k) care spune "de la intrarea in vigoare
a NCPC se abroga toate normele care sunt contrare NCPC, chiar daca ele au caracter special" -
daca nu avea aceasta portiune de la final, toate normele de procedura anterioare codului care
aveau caracter special ar fi supravietuit.

Atunci cand vorbim de norme generale/speciale avem in vedere nu legi (a nu se confunda

legea speciala cu norma speciala). Norma este un text - exista legi speciale care curpind norme
generale si legi generale care cuprind norme speciale. De exemplu, NCC este o lege generala,
dar care cuprinde norme de procedura care au caracter special fata de cele din NCPC, deoarece
obiectul NCC nu este norma de procedura, ci cea de drept substantial. Daca NCC prevede, de
exemplu, ca o anumita masura poate fi luata pe cale de ordonanta presedintiala, aceea este o
veritabila norma de procedura care deroga de la prevederile NCPC.

3. Dupa natura interesului ocrotit:

a. Norme imperative (de ordine publica): Sunt acele norme care sunt de ordine publica si
de la care partile nu pot deroga.

b. Norme dispozitive (de ordine privata): Sunt cele care ocrotesc interese de natura
privata, partile putand deroga de la acestea. Spre deosebire de dreptul substantial,
notiunea de dispozitiv din procedura nu este identica, in procedura cam totul fiind
imperativ.

Ce ar insemna dispozitiv si imperativ? Daca o norma imperativa spune "competenta materiala

revina tribunalului" - in acest moment nu se mai poate deroga si sa se decida judecarea la
judecatore/CA, insa o alta norma poate psune "competenta materiala apartine Tribunalului, iar
cea teritoriala apartine Tribunalului Bucuresti" - aici se poate conveni judecarea la tribunal, dar
nu neaparat la cel din Bucuresti, insa toate acestea daca se convine. Daca nu s-a convenit nimic
intre parti, formularea cererii la Calarasi, desi era de competenta Bucurestiului, tot nulitate
atrage.

Ideea distinctiei este ca la normele dispozitive se poate realiza o intelegere cu partea adversa
pentru a deroga de la normele imperative, dar daca nu se realizeaza intelegerea, nu se poate
deroga.

Cateva precizari suplimentare se impun:

 Normele de organizare judecatoreasca sunt aproape intotdeauna imperative. Aceste

norme nu pot fi negociate de catre parti sub nicio forma. Exceptie (singura
exceptie!): Cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 42 NCPC (deci, numai cele de
ordine privata, nu si cele de la art. 41 NCPC).

In doctrina se mai spune ca in materie de abtinere si recuzare, abtinerea este reglementata de

norme de ordine publica, in timp ce recuzarea este reglementata de norme de ordine privata.
Cazurile de incompatibilitate sunt unice, ele generand doua posibile comportamente. Daca exista
un caz de incompatibilitate, de exemplu un judecator care si-a exprimat parerea cu privire la

8
solutia ce urmeaza sa o pronunte, caz prevazut de art. 42, fata de existenta acestui caz
judecatorul trebuie sa se abtina (aici, norma fiind de ordine publica), in schimb, partea care este
interesata poate sa il recuze (aici, norma este de ordine publica). Deci, iata cum un singur motiv
poate genera atat o norma de ordine publica, cat si una de ordine privata. Care este, insa, totusi,
finalizarea acestei distinctii? Aceasta este ca in cazul judecatorului, daca el nu se abtine, nu
intervine nulitatea actelor, ci numai eventuale sanctiuni disciplinare. Actul ramane valabil,
deoarece nu a fost recuzat, dar poate fi tras la raspundere pentru ca nu s-a abtinut din proprie
initiativa. Vom reveni asupra acestor fapte la cazurile de recuzare/abtinere.

 Normele de competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva sunt de ordine

publica.
 Normele de competenta teritoriala alternativa si de drept comun sunt de ordine
privata.
 Normele de procedura propriu-zisa: natura lor se determina de la caz la caz.

De exemplu, analizand termenul in care se poate formula o cale de atac (485 NCPC) - 30 de zile
de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel rezulta ca aceasta este o norma de
ordine publica.
Un alt exemplu este in materia martorilor, la art. 315 NCPC, avand denumirea marginala
"persoane care nu pot fi ascultate ca martor". Exista alin. (2) care prevede ca partile pot
conveni tacit sau expres ca anumite persoane sa poata fi ascultate.

II. APLICAREA IN TIMP

Spre deosebire de primul cod de procedura civila, care consacra mai de curand teoria aplicarii
imediate a legii noi, noul cod de procedura civila are o conceptie usor diferita, anume aplicarea
imediata a legii noi, dar cu supravietuirea legii vechi situatiilor in curs. Aceasta teza care a fost
adoptata de noul cod slujeste stabilitatii si predictibilitatii raporturilor procesuale. Daca ai
angajat un proces sub o anumita norma de drept procesual, acea norma va guverna procesul
pana la capat.

NCPC consacra principiul supravietuirii legii vechi situatiilor in curs si aplicarea imediata a
legii noi sistuatiilor create dupa intrarea ei in vigoare. Se urmareste asigurarea securitatii
juridice, asigurarea previzibilitatii si predictivilitatii legii procesual civile. Acesta nu este chiar
un principiu total. Se distinge intre iurisdictio si executio. Situatia in curs se refera fie la
executio, fie la iurisdictio. Daca inainte de a incepe executarea silita, dar in timpul procesului,
s-a modificat legea de executare, ea va incepe dupa legea noua.

1. Normele de competenta

 Art. 25 alin. (2) CPC - Procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei
instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante, potirvit legii
sub care au inceput. In caz de trimitere spre rejudecare, dispozitiile legale privitoare la
competenta, in vigoare la data cand a inceput procesul, raman aplicabile.
 Art. 25 alin. (3) CPC - In cazul in care instanta investita este desfiintata, dosarele se vor
trimite din oficiu instantei competente potrivit legii noi.

9
2. Normele de procedura

 Art. 24 CPC - Legea aplicabila proceselor noi. Dispozitiile legii noi de procedura se
aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acesteia in vigoare.
 Art. 25 alin. (1) CPC - Legea aplicabila proceselor in curs. Procesele in curs de
judecata, precum si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei legi.

3. Legea aplicabila mijloacelor de proba si hotararilor.

 Art. 26 - Legea aplicabila mijloacelor de proba

(1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor

preconstituite si a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a
savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii.

(2) Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii lor.

Din start, avem conditiile de admisibilitate care stabilesc cand o proba este posibil de
administrat sau nu. De exemplu, in litigiile care au ca obiect raporturi care depasesc 250 de lei,
proba se face doar prin inscrisuri - aceasta fiind o norma care tine de admisibilitatea probei
(proba cu martori ar fi respinsa ca inadmisibila, de exemplu).

Puterea doveditoare este cea care guverneaza daca o proba este mai puternica decat alta in
apreciere (de exemplu, o norma care ar spune ca expertiza ar fi superioara ca forta martorului).

Probele nepreconstituite sunt, in general, martorii, expertiza, cercetarea la fata locului.

(!) Se pune problema: legea se refera la probele preconstituite si la prezumtiile legale, dar
pentru cele neconstituite si prezumtiile nelegale, ce lege se aplica? Raspunsul este aceea de
la momentul deschiderii procesului, art. 26 fiind o norma speciala. Intr-adevar, pentru
probele nepreconstituite, legea ramane cea de la momentul deschiderii procesului.

 Art. 27 - Legea aplicabila hotararilor: Hotararile raman supuse cailor de atac,

motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul (chiar daca pe
parcursul procesului se schimba).

10
 ACTIUNEA CIVILA (ART. 29-40 CPC)

I. NOTIUNE

Ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv sau a
unei situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor din proces.

II. OBSERVATII

Actiunea nu se confunda cu dreptul subiectiv. Textul spune ca ea reprezinta un ansamblu de

mijloace procesuale prevazute pentru protectia dreptului subiectiv. Dreptul la actiune apare
ca o modalitate de exercitare a dreptului subiectiv.

Actiunea civila nu se confunda cu cererea de chemare in judecata. Cererea de chemare in

judecata reprezinta numai una din formele de manifestare a actiunii civile.

Actiunea civila preexista procesului.

Dreptul subiectiv cuprinde:

 Dreptul subiectului civil de a avea o anumita conduita;

 Dreptul subiectului civil de a pretinde o anumita conduita din partea subiectului pasiv;
 Dreptul subiectului activ de a recurge la actiune (la forta coercitiva a statului), in
masura in care subiectul pasiv nu se conformeaza.

Vom lua, ca exemplu, proprietarul: am dreptul sa folosesc bunul, sa ii culeg roadele, sa cer
membrilor societatii sa se abtina de la actiuni care sa ma impiedice sa il folosesc sau sa ii culeg
roadele, iar unul dintre ei nu se abtine si imi tulbureaza proprietatea. Atunci, eu as putea
recurge la actiune pentru a-mi proteja dreptul si a cere interventia statului pentru a-l sili sa
revina la o pozitie conforma dreptului meu.

Observatii:

 Dreptul la actiune este parte integranta a dreptului subiectiv. Acesta cuprinde: dreptul
de a sesiza instanta, dreptul de a solicita probe, dreptul de a recuza judecatorii, dreptul
de a formula cai de atac, dreptul de a solicita executarea hotararilor. La fel, si paratul
cand se apara, exercita dreptul la actiune.
 Distinctia dintre dreptul material la actiune si dreptul proc. la actiune, desi imbratisata
implicit de art. 2500 NCC, nu este in masura sa explice sursa juridica a dreptului de
actiune. Dreptul la actiune nu poate fi explicat nici prin art. 21 din Constitutie -
"Accesul liber la justitie", deoarece conceptul apartine secolului al XIX-lea.

11
III. ELEMENTELE ACTIUNII CIVILE

1. Partile

Acestea sunt persoanele implicare in raportul juridic dedus judecatii. Reprezentantii (legali sau
conventionali) ai partilor nu sunt parti al procesului civil - acestia figureaza in proces, dar nu
ca parte. Cand folosim notiunea de parte, ne referim la titular, iar nu la persoana care persoana
care il reprezinta. De exemplu, minorul reprezentat este parte, nu mama care il reprezinta.

In mod exceptional, pot fi parti si organe sau persoane carora legea le recunoaste o asemenea
calitate (ex.: procurorul). La art. 92 din CPC se poate vedea faptul ca procurorul poate porni
orice actiune oridecateori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale
minorului, ale persoanelor use sub interdictie sau ale disparutilor, precum si in alte cazuri
prevazute de lege.

Partile poarta denumirea de reclamant si parat, dar aceasta este o denumire generica. In
functie de etapa procesuala in care se afla pricina, denumirile se pot schimba. De exemplu, in
apel, vom avea apelantul si intimatul. De obicei, se pastreaza si pozitia din prima instanta,
urmand sa avem, ca exemplu apelantul-reclamant. In recurs avem recurent si intimat, in
contestatie avem contestator si intimat, in executare avem creditor si debitor.

2. Obiectul

Obiectul actiunii civile il reprezinta protectia unui drept (poate presupune o actiune sau o
abstentiune) sau protectia unei situatii juridice/ a unui interes legitim (ex.: posesia).

Este important de stiut ca obiectul se particularizeaza si prin mijlocul procedural folosit. De

exemplu, obiectul apelului nu mai este protectia dreptului subiectiv, ci acesta il reprezinta
hotararea primei instante.

3. Cauza

Cauza este scopul spre care se indreapta vointa celui care reclama sau se apara. De exemplu, la
o actiune in revendicare, scopul actiunii in revendicare ar fi inlaturarea starii de posesie
nelegitima pe care o are paratul si redobandirea materialitatii. Intr-o actiune in plata unei sume
de bani, cauza ar fi redobandirea sumei respective.

Cauza actiunii (cauza petendi) nu se confunda cu cauza cererii de chemare in judecata,

care reprezinta temeiul dreptului si care poarta denumirea de cauza debendi. Diferenta dintre
cele doua nu este doar una de incadrare doctrinara, ci poate duce la dificultati in intelegerea
anumitor institutii precum autoritatea de lucru judecat. Cand vom vorbi de autoritatea de
lucru judecat se va spune ca atunci cand o hotarare ramane definitiva, procesul nu va mai
putea fi reluat daca sunt intrunite 3 conditii: indentitate de parti, obiect si/sau cauza (a
cererii!).

Cauza trebuie sa fie reala, licita si morala.

12
IV. CONDITIILE DE EXERCITIU A ACTIUNII CIVILE (formularea unei pretentii, interes,
capacitate, calitate procesuala)

Sediul materiei

Art. 32 din Codul de procedura civila.

"Formularea unei pretentii" - Nu se pune in discutie existenta sau inexistenta dreptului, ci

numai afirmarea acestuia.

1. Dreptul trebuie sa fie:

a. Recunoscut sau ocrotit de lege (daca nu este astfel, actiunea se respinge ca

nefondata);
b. Exercitat in limitele sale externe si interne (daca nu este astfel, actiunea se respinge
ca nefondata);
c. Exercitat cu buna-credinta (daca nu este astfel, actiunea se respinge ca nefondata);
d. Actual (Daca nu este astfel, actiunea se respinge ca prematura - daca exceptia
prematuritatii nu se invoca, ea se acopera, fiind norma de ordine privata).

Se configureaza lucruri un pic diferite. Am vazut actiuni in care se urmareste, de exemplu,

protejarea unui drept care este sub conditie suspensiva, acest fapt intrand la actualitatea
dreptului (acest drept nu este inca actual -o astfel de actiune se va respinge ca prematura).

EXCEPTII DE LA CERINTA ACTUALITATII - aceste exceptii poarta denumirea generica de

actiuni preventive. Actiunile preventive sunt acelea care se pot formula cu toate ca dreptul este
supus unui termen.

Situatiile sunt urmatoarele:

 Cererea pentru predarea unui bun la implinirea termenului contractual poate fi facuta
chiar inainte de implinirea acestui termen; Cu alte cuvinte, eu am un contract de
inchiriere care expira in luna februarie a anului urmator, dar eu nu astept pana in luna
februarie sa fac actiunea in evacuare, o fac acum, dar solicit evacuarea incepand cu luna
februarie.
 Formularea, inainte de termen, a cererii privind executarea la termen a obligatiei de
intretinere sau a altei prestatii periodice; Aceasta este absolut necesara, deoarece, daca
vorbim de prestatii periodice, ele sunt scadente lunar. Pe o teorie clasica a actiunii civile,
fara aceasta exceptie, eu ar trebui sa fac o actiune in fiecare luna. Atunci, legiuitorul a
gandit ca vei face o singura actiune pentru toate prestatiile viitoare, admiterea acelei
actiuni spunand ca il obliga pe parat la plata sumelor potrivit prestatiilor lunare.
Hotararea se va da acum, dar executarea se va face la implinirea termenelor prestatiilor
lunare.
 Pot fi incuviintate, inainte de implnirea termenului, si alte cereri pentru executara la
termen a unor obligatii, ori de cate ori se va constata ca acestea pot preintampina o
paguba insemnata pe care reclamantul ar incerca-o daca ar astepta implinirea
termenului. Acest punct reprezinta un caz genere in care se pot incluze si alte ipoteze ca
primele doua, dar pe care legiuitorul nu le-a intuit inca (prima e clar ca se refera la un

13
 contract de inchiriere, a doua este clar ca se refera la rente viagere/intretinere samd). In
aceasta situatie, de la caz la caz, judecatorul poate accepta o actiune preventiva.

Ceea ce este important de retinut este ca neindeplinirea conditiilor privind formularea unei
pretentii atrage sanctiuni diferite. De exemplu, daca dreptul nu este recunoscut de lege sau nu
este exercitat in limitele sale interne sau externe, se respinge cererea ca nefondata. Daca
actiunea este exercitata pentru un drept care nu este actual, se respinge ca prematura. Daca
exceptia prematuritatii nu se invoca, ea se acopera (norma de ordine privata).

Exista situatii in care se incalca buna-credinta (punctul c) anterior). De exemplu, A si B

stabilesc o promisiune de vanzare a unui bun, dar tot A incheie o promisiune de vanzare si cu
C, cu privire la acelasi bun. Prima promisiune de vanzare nu este onorata, nici a doua nu este,
insa C face o actiune privind pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare in
care A nu se apara, in schimb si B face o astfel de actiune de acelasi gen, dar in care A se apara.
Consecinta va fi ca actiunea facuta de C va merge mai repede si se va finaliza cu pronuntarea
hotararii care sa tina loc de act de vanzare, hotarare ce va fi opusa in celalalt proces. In acest
caz, se incalca buna-credinta, A (inteles cu C) folosind instanta astfel incat bunul sa ajunga la
C, desi promisiunea de vanzare a fost ulterioara. Este complicat de spus ce se poate face intr-o
asemenea situatie. De principiu, este o situatie fatala.

2. Interesul (Art. 33 din Codul de procedura civila)

a. Observatii

Interesul este folosul practic al demersului judiciar, fiind a doua conditie a actiunii civile
(trebuie sa existe). Vizeaza atat punerea in miscare a actiunii, dar si toate celelalte forme care
alcatuiesc actiunea (calea de atac, probele, exceptiile etc.). Cu alte cuvinte, in primul rand,
trebuie sa ai interes de a actiona (material sau moral).

O actiune ar putea fi lipsita de interes atunci cand ai avea dreptate, dar cand in urma dreptatii
recunoscute nu ai castiga nimic. De exemplu, ar putea fi o actiune lipsita de interes o contestatie
la executare impotriva tabloului de stabilire a distribuirii sumelor obtinute dintr-o urmarire silita
mobiliara/imobiliara in contextul in care contestatorul spune ca "eu nu trebuie sa fiu pe pozitia a
3-a, ci trebuie sa fiu pe pozitia a 2-a" - el are dreptul, dar in concret se observa ca sumele oricum
nu ajung nici pentru satisfacerea celui de pe pozitia 1. Avem o actiune care afirma un drept (in
mod injust clasat pe pozitia a 3-a), dar fara interes (oricum sumele nu ajung).

La caile de atac trebuie, de asemenea, sa existe interes. Daca ai castigat procesul in prima
instanta, nu ai niciun interes sa mergi in cale de atac. Un exemplu este urmatorul: A se judeca
cu B, B nu este legal citat la termenul la care are loc procesul si nici nu vine la proces. Procesul se
judeca in mod nelegal fara participarea lui B, dar se respinge cererea facuta de A. B nu are niciun
interes sa formuleze cale de atac.

14
 b. Conditii:

Interesul trebuie sa fie:

 Determinat: El trebuie sa fie raportat la o consecinta concreta pe care o

urmareste. De exemplu, la actiunea in revendicare consecinta concreta trebuie sa
fie dobandirea proprietatii.
 Legitim: Se distinge intre interesele legitime, adica cele cu continut judiciar si
interesele pur economice. Nu vorbim de interese economice, ci de intrese
juridice. Prin urmare, ca exemplu, nu poti fi legitimat sa ataci o anumita
constructie cu incalcarea parametrilor decat daca esti vecin si eventual iti
obtureaza vederea - nu are legatura daca stai in alta parte si ai o problema cu
persoana care a facut aceasta constructie.
 Personal: Interesul trebuie sa fie al persoanei ale carei drepturi au fost
incalcate, nu ale alteia. Revenind la exemplul de mai sus cu A si B si lipsa de
citare a lui B, ce s-ar intampla daca A ar face apel, spunand ca el a pierdut si are
tot intersul sa faca apel? Judecatorul ar intreba de ce ai interes sa faci apel, A
sustinand ca B nu a fost citat - deci inseamna ca apelul este facut pentru
protejarea drepturilor incalcate ale lui B, dar B nu a facut apel. A are interes sa
faca apel, dar nu e un interes personal. Regula s-a incalcat fata de B, deci A nu ar
putea face apel daca altul nu este legal citat.

Exceptii de la caracterul personal (toate acestea trebuie recunoscute in mod expres de

lege si nu se pot extinde pe cale de analogie si in alte domenii):

o Actiunea oblica - Se aduc anumite bunuri in patrimoniul debitorului.

Exceptia este partiala;
o Actiunile colective;
o Actiunile formulate de organe carora legea le recunoaste legitimare
procesuala distinct de titularul dreptului (de exemplu, conform legii
dialogului social, sindicatele pentru membrii lor).

 Nascut si actual: In general, cazurile in care dreptul nu este actual conduc la

concluzia ca nici interesul nu este actual. Totusi, sunt situatii in care dreptul nu
este actual, dar interesul este. De exemplu, cazurile actiunilor preventive,
prezentate anterior. Acestea, este adevarat ca nu au un drept actual, insa au
interes actual. Cel care face actiunea acum, desi contractul expiira mai tarziu,
are un interes. Observatie: Interesul poate fi nascut si actual chiar daca dreptul
afirmat nu este inca actual: art. 34 NCPC, sechestrul asigurator (art. 952 NCPC),
asigurarea probelor (art. 359 NCPC), regresul anticipat al fideiusorului (art. 2312
NCC).

In cazul in care nu exista un interes, ori interesul nu este determinat, legitim, nascut, actual,
instanta va respinge actiunea ca fiind lipsita de interes. Exceptia lipsei de interes este o
exceptie ce poate fi invocata din oficiu de catre instanta, fiind reglementata prin norme de
ordine publica.

15
 3. Calitate procesuala (Art. 36-39 NCPC)

Acesta reprezintă identitatea dintre părțile procesului și subiectele raportului juridic liigios
dedus judecății, adică identitatea reclamantului cu subiectul activ al raportului și identitatea
pârâtului cu subiectul pasiv al raportului.

a. Trăsături

Calitatea procesuală transpune în plan procesual calitatea din dreptul substanțial. De regulă,
legea prevede cine are calitatea procesuală (acțiunea în tăgada paternității, acțiunea de divorț
etc.).

Acest tratament de identificare a calității nu se regăsește peste tot - în cazul obligațiilor ex

contractu este ușor de observat, sunt persoanele care au încheiat contractul, dacă nu s-a
încheiat o cesiune. În cazul acțiunilor reale, calitate procesuală activă o are titularul
dreptului, calitate procesuală pasivă poate avea orice persoană care aduce atingere dreptului
titularului. Există și situații foarte dificile: acțiunile posesorii, posesorul era cunoscut, calitate
procesuală activă, proprietarul bunului posedat nu era cunoscut.

In mod excepțional, se recunoaste calitate procesuala si unor persoane, organizații, instituții

care nu au drepturi proprii in raportul juridic dedus judecații, dar este nevoie de o prevedere
expresa a legii:

 Organizații sindicale;
 Asociații pentru protecția consumatorului;
 Organizații nonguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau au un
interes legitim în combaterea discriminării, dacă discriminarea aduce atingere unei
comunități sau grup de persoane;
 Procurorul, în condițiile art. 92 NCPC sau 245 CPP, el putând acționa în numele
oricărei persoane.

De exemplu, OG 13/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Art 28: X a fost discriminat si se adresează unei organizații care poate actiona in instanța,
avand ea insasi calitate procesuala, nu se prezinta in instanța in calitate de reprezentant. Alt
exemplu: Legea dialogului social prevede ca organizațiile sindicale au nevoie de o
împuternicire din partea sindicalistului, dar in proces sindicatul este chiar el parte, nu
figurează ca reprezentant. Alt exemplu: organizațiile privind protecția consumatorului au
calitate procesuala activa, consumatorul nu este in proces, dar va beneficia de efectul hotărârii.

O exceptie de la interesul personal este cazul acțiunilor colective privind clauzele abuzive.

In toate aceste cazuri, persoanele pot si ele sa stea in proces, dar pe lângă ele au calitate
procesuala activa si aceste organizații. Nu înseamnă ca persoana discriminata, consumatorul,
sindicalistul etc nu mai are calitate procesuala activa. Are si el si organizatia/sindicatul.

Proba calitatii active si pasive revine reclamantului.

16
Când vorbim de calitate procesuală, nu vorbim de existența sau inexistența drepturilor și a
obligațiilor, aceasta este o problemă de fond, ci de modul în care le prezintă reclamantul
(calitatea se analizează, de regulă, în prealabil dacă cel care reclamă plata prețului este
vânzătorul, iar pârâtul este cel care a cumpărat bunul).

Exemplu la actiunile in anulare: reclamantul spunea că invoca nulitatea absolută a contractului

respectiv, acest reclamant era terț de contract, dar fiind nulitate absolută, are calitate
procesuală activă, problema era că ceea ce spunea el era de fapt nulitate relativă și nu nulitate
absolută, deci ar trebui să i se respingă. Fals! Calitatea se verifică în funcție de ceva ce a pretins,
dacă a pretins nulitate absolută, are calitate, se respinge ulterior cererea, pentru ca el nu
solicita de fapt nulitate absolută.

b. Transmiterea calității procesuale

In cadrul unui proces, calitatea procesuala poate fi transmisa. Transmiterea calitatii procesuale
nu este specifica inceputului procesului, poate avea loc si inaine de proces.

Aceasta transmitere intervine ca urmare a schimbării unei părți a raportului juridic:

 pe cale legala, prin succesiune (persoana fizica - dacă intervine o transmitere pe cale
de succesiune, în proces va figura din momentul respectiv partea care moștenește, când
o persoană decedează, cauza se suspendă până la introducerea în cauza a
moștenitorilor persoanei respective) sau reorganizare (persoana juridica);
 pe cale convenționala, prin cesiune, vânzare, donație, preluare de datorie etc.

Exista situații in care calitatea procesuala nu poate fi transmisa niciodata (divortul). De

regula, daca moare una dintre partile implicate in divorț, atunci procesul inceteaza, datorita
naturii procedurii care este profund personala.

NCC a reglementat posibilitatea transmiterii calității procesuale in anumite situații si in

materia divorțului: daca decedează reclamantul care a cerut divorțul din culpa paratului,
succesorii acestuia pot solicita continuarea procesului de divorț pt a obtine hotărârea de divorț,
ale cărei efecte se vor produce de la data introducerii cererii de divorț.

Exista situații in care calitatea procesuala poate fi transmisa, daca acțiunea a fost pusa in
mișcare anterior (art. 1024 NCC – revocarea donației pentru ingratitudine; art. 1391 NCC-
repararea prejudiciului nepatrimonial).

NCC prevede situații in care se distinge intre termenul de introducere a acțiunii de către
titularul dreptului si cel al introducerii de către moștenitori (art. 423 – acțiunea in stabilirea
maternității; art. 433 – tăgada paternității etc.).

Art. 39 NCPC prevede 2 ipoteze:

 transmiterea pe cale de succesiune (art. 412 NCPC - suspendarea pana la introducerea

in cauza a moștenitorilor);
 transmiterea pe cale de înstrăinare, fie gratuit, fie oneros.

17
In cazul transmiterii prin înstrăinare, procedura este una aparte. Instanța va cita pe cel care a
dobândit dreptul in contradictoriu cu partile initiale in proces (operatiunea de înstrăinare
poate fi cesiune sau o alta operatiune). La primul termen, va avea loc o dezbatere in 3 si
judecătorul va stabili dupa împrejurări si ținând seama de poziția celorlalte părți daca va
continua procesul doar cu dobânditorul, eliminând din proces pe înstrăinător, sau daca va
continua procesul cu amândoi.

De ce asa? De ce il poate păstra? In cazurile acestea (de înstrăinare) de multe ori apar
discuții intre cesionar si cedent. Exemplu: înstrăinarea poate avea condiție si se disputa daca
condiția s-a împlinit sau nu. Practic, pe procesul inițial se mai grevează inca un proces. Alt
exemplu: cel care a înstrăinat poate invoca nulitatea absoluta a intrainarii. Instanta il pastaza,
nu poate soluționa fara el, trebuie probe etc., nu poate elimina înstrăinatul si apoi sa
stabilească fără el ca acel contract e nul sau producător de efecte. Inlocuirea are loc cand
instanta nu mai are niciun dubiu cu privire la transmitere, nu mai exista niciun element care sa
genereze dubiu.

De ce instanța din oficiu? Nu e o excepție de la principiul disponibilității, pentru ca nu se

introduce o parte noua in proces, ci in realitate se introduce o parte care se pare ca a dobândit
calitate procesuala prin efectul transmiterii (deci o aparenta excepție de la principiul
disponibilității).

Dar daca instanța nu știe de vânzare, cum poate cita? NCPC prevede ca cel care a
dobândit un drept litigios, este obligat sa intervina in proces . Daca dobânditorul nu
intervine, instanta nu cunoaste si nu-l introduce si partea adversa nu cere: procesul continua
in contradictoriu cu partea care a pierdut calitatea procesuala: in acest caz, care hotărârea
pronunțata împotriva înstrăinătorului va produce efecte si in contra succesorului cu
titlu part care nu a intervenit, fiindu-i opozabila mereu si va avea autoritate de lucru judecat
fata de el, va putea fi executata direct asupra lui.

De la aceasta sancțiune exista următoarea excepție: dobânditorului cu titlul particular care a

fost de buna-credința si nu poate fi evins.

Exemple:

 un bun mobil, nesupus formalităților de publicitate sau supus acestora, dar acestea nu
erau îndeplinite.
 in materia drepturilor reale, dobândește in regimul de carte funciara, bazandu-se pe
cuprinsul cărții funciare: nu e notata acțiunea in cartea funciara cand cumpăra si va
invoca buna-credinta, e greseala reclamantului ca nu a notat. Dar totuși se poate
dovedi ca a cunoscut pe orice alta cale si ar putea fi aplicata sanctiuninea opozabilitatii
hotararii in acest caz.
 proces cu privire la un bun care e urmărit de creditorii, scos la licitatie si X il
dobandeste, nimic notat in cartea funciara, exista text expres ca nu poate fi evins.

c. Exceptia lipsei capacitatii procesuale

 Este de ordine publica si are caracter peremptoriu (conduce la stoparea procesului);

18
  Instanta nu trebuie sa confunde calitatea procesuala cu dreptul pe fond. Intr-o
relatie contractuala verifici daca contractul s-a încheiat intre părțile respective, nu daca
exista dreptul (asta verifici pe fond).
Exemplu când se confunda calitatea cu fondul: in materia proprietății sau acțiunilor
reale, problema calității procesuale active e data de calitatea de titular al dreptului. In
cazul acțiunilor reale, excepția se poate uni cu fondul, deoarece problema calității se
confunda cu cea de fond, instanța se va pronunța la finalul procesului asupra excepției.

 Nu exista autoritate de lucru judecat in ceea ce privește fondul, dar exista in

ceea ce privește calitatea. Se formuleaza impotriva aceluiasi parat, acelasi titlu: exista
autoritate de lucru judecat (pe alt titlu nu e autoritate de lucru judecat, nu mai e
identitate de cauza)
 se soluționează înaintea fondului.

4. Capacitatea procesuala

A patra conditie de exercitare a acțiunii civile o reprezintă capacitatea procesuala

(legitimatio ad processuum). Cuprinde 2 componente: capacitatea de folosința si capacitatea de
exercițiu.

a. Capacitatea de folosinta

Regula: Orice persoana care are folosința drepturilor civile.

Prin excepție: au capacitate si asociațiile, societățile, alte entități fără personalitate juridica,
constituite conform legii.

Sanctiune (art. 56 NCPC): nulitatea absoluta; excepția nulității poate fi invocata in orice stare a
pricinii de orice parte sau de instanța, din oficiu.

b. Capacitatea de exercițiu

Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sunt minorii sub 14 ani si cei puși sub interdicție.

Cum sta in proces o persoana care nu are nici măcar capacitate de exercițiu restrânsa?
Sta prin reprezentantul legal, care, de principiu, este părintele. Daca nu are părinți sau aceștia
sunt decăzuți din drepturile părintești, el sta prin tutore. Prin urmare, acest minor sau pusul
sub interdicție nu vine la proces, nu este citat personal, ci prin reprezentant legal.

Persoanele care au capacitate de exercițiu restrânsa sunt minorii care au împlinit vârsta de 14
ani, dar nu încă cea de 18 ani.

Cum stau in proces persoanele care au capacitate de exercițiu restrânsa? Ei vor fi citați
personal la proces, vin la judecată, dar trebuie sa fie asistați – parinti, tutore, curator.

Diferența dintre reprezentare/asistare:

 Reprezentare: fara capacitate si presupune ca reprezentantul este citat in locul

persoanei in cauza;

19
  In cazul asistării vine personal chiar minorul, dar vor trebui sa-l asiste tutorele sau
părintele - vor trebui sa-i semneze actele.

Daca in timpul procesului un minor care, la data introducerii actiunii nu avea 14 ani, dar
dobândește 14 ani pe parcursul procesului, va trebui citat personal după împlinirea vârstei de
14 ani. Instituția se transforma din reprezentare in asistare.

Daca nu exista reprezentant si este urgenta ori, daca exista conflict de interese intre
reprezentant si reprezentat avem art. 58 NCPC.

In aceste ipoteze, instanța va numi un curator care va reprezenta drepturile persoanei puse sub
interdicție in procesul respectiv. Acest curator nu estre curatorul din NCC. Este vorba de un
curator judiciar, desemnat nu de autoritatea tutelara, ci chiar de instanța care judeca procesul
si numai pt acel proces. Aceasta curatela încetează la data încetării respectivului proces.
Curatorul desemnat de instanța in cele 2 ipoteze (conflict de interese sau inexistenta
temporara a repezentantului legal) este un avocat din baroul din circumscripția instanței
de judecata care judeca procesul respectiv. Remunerația acestui curator va fi stabilita de catre
instanța de judecata, va fi suportata de persoana interesata, adică chiar de către minor; însă,
daca minorul nu are resurse, suma va fi pusa in sarcina persoanei care e interesata de judecata,
adică reclamantul, iar daca minorul e reclamant si nu are bani, atunci va fi suportata de către
stat (OG 80/2013)

Sancțiunile care intervin in cazul lipsei capacitații de folosința sau de exercițiu:

 lipsa capacitații de folosința: sancțiunea e nulitatea absoluta. Ea poate fi invocata de

orice persoana din proces sau de instanța, din oficiu.
 lipsa capacitații de exercițiu: nulitatea e relativa, dar e o mare problema si aici.

Prima observație: Aceasta nulitate pentru lipsa capacitații de exercițiu nu intervine imediat,
ci instanța e obligata sa acorde un termen in vederea confirmării actelor făcute de cel fără
capacitate de exercițiu de către reprezentantul legal sau de către cel care il asista.

Daca aceștia nu confirma actul atunci va interveni anularea lui. Dar de ce se ia aceasta măsura?
Pentru ca uneori actul respectiv ar putea sa fie bun, adică minorul, si mai ales minorul cu
capacitate de exercițiu restrânsa, ar putea sa facă un act extrem de util si nu ai de ce sa-l
anulezi daca el e impecabil. Totul e ca el sa treacă prin procedura confirmării de catre cel care
il asista. Daca aceasta persoana decide sa-l infirme, se va anula.

Exemplu: Un minor mai mic de 18 ani face apel. E injust sa spui ca este nul si gata. Apelul poate
fi bun pentru el, il vede parintele care uitase sa faca apel si il ratifica sau poate face minorul
apel cand nu e nicio sansa de castig si parintele renunta la apel ca sa nu mai plateasca si
cheltuielile de judecata.

A doua observatie: e nulitate relativa, însă ea va putea fi invocata in mod atipic si de către alta
persoana decat cea protejata, adică de către orice participant la proces, inclusiv de către
instanța din oficiu. Aceasta idee e desprinsa din art. 57, care spune ca lipsa capacitații de
exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocata in orice stare a procesului, de unde s-ar

20
deduce ca poate fi invocata de către orice parte implicata in proces. Cine e aici protejatul? Chiar
minorul sau persoana pusa sub interdicție, insa, luam următoarea ipoteza: suntem intr-un
proces, ne aflam la data dezbaterilor si am următoarele părți: un reclamant A, un parat B care e
minor in vârsta de 17 ani si vine la proces, dar nu e însoțit de părinte. In acest moment evident
reclamantul si instanța au tot interesul sa invoce faptul ca B nu e reprezentat sau asistat legal
pt ca daca nu invoca se va pronunța o hotărâre care ar putea sa ii fie favorabila reclamantului,
dar sa fie ulterior atacata de către minorul de data asta asistat legal spunând ca actul respectiv
ar fi nul. Mai mult decât atât, in cursul procedurii anumite acte au fost făcute fara legala
reprezentare, evident ca trebuie sa invoci nulitatea lor pt a încerca refacerea lor in prima
instanța, pt ca in calea de atac o va invoca minorul si se va casa cu retrimitere.

Insa, dispoziția in sensul ca lipsa capacitații de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi

invocata in orice stare a procesului trebuie unita si cu existenta interesului.

Daca se judeca un proces intre A major si B minor care a venit la proces nereprezentat legal sau
neasistat legal si nu se invoca de către nimeni acest fapt, iar B câștiga procesul in aceste
condiții, A nu va putea invoca in apel faptul ca hotărârea e nelegala pt ca B nu a fost legal
reprezentat. Interesul nu e personal. Tu invoci faptul ca un act de procedura e nul sau anulabil
pt ca el in realitate a fost facut cu respectarea unor reguli dictate pt protectia altuia, nu a ta.
Sigur, pana sa se pronunțe hotărârea aveai interes, dar după ce hotărârea s-a dat si ea iti este
defavorabila nu mai poți sa spui ca vrei sa desființezi hotărârea pt ca minorul, deși a câștigat
procesul, nu a fost reprezentat. Care e interesul in legătura cu nulitatea? In legătura cu dreptul
pus in discuție, adică valabilitatea actului pus in discuție, trebuie sa fie un interes personal. A
ar putea sa facă apel sub alte aspecte, de ex sa critice hotărârea pe fond.

V. CLASIFICAREA ACTIUNILOR

1. După scopul urmărit de reclamant:

a. Acțiuni in realizare de drepturi: reprezintă regula.

Sunt cele prin care se urmărește recunoașterea unui drept fata de o anumita persoana
(parat) si obligarea paratului sa se conformeze dreptului respectiv; evident, in ipoteza in
care el nu se conformează, hotărârea va fi adusa la executare prin executor judecătoresc.
Exemplu: acțiunea in plata unei sume de bani – prima parte e sa ti se recunoască creanța, a
doua sa îl oblige la plata; acțiunea in revendicare

b. Acțiuni in constatare de drepturi

Sunt cele prin care se urmărește numai constatarea existentei sau inexistentei unui drept
(iar nu si executarea lui), nu si a unui fapt (nu se poate folosi aceasta procedura pentru
constatarea stării unui lucru sau pentru conservarea unor probe).

Exemple:

 atributele exercițiului se afla încă la posesor, adică la tine, cineva iți amenința
proprietatea dpdv fizic sau juridic, dar fără sa te deposedeze. Tu ești titularul dreptului,
dar n-ai ce sa ceri de la el sa-l obligi sa-ti predea pt ca nu ti-a luat, e la tine.

21
  A cumpăra un imobil de la stat, dar statul a preluat de la autorul lui B (abuziv) si B il
amenința ca o sa-l dea in judecata si ca mai bine ii lasă imobilul lui acum si nu ar mai
plații nici cheltuieli de judecata. A se gândește: daca are dreptate si mă trezesc ca
revendica peste 20 de ani? (ca acțiunea in revendicare e imprescriptibila) -> mai bine
cere acțiuni in constatare a dreptului său, ori inexistenta dreptului lui B.
 doi soți - patrimoniul bunurilor comune, divorțează dar nu fac si partaj, nu se știe care
e partea unuia sau a altuia, se stabilește după contribuție, dar nu e încă stabilita. Ei nu
vor sa iasă din indiviziune, dar unul dintre ei vrea sa vândă din cota lui, dar nu știe cat
are si in CF ar trebui sa scrie cota, nimeni nu cumpăra ca ii zic eu ca am 70%, trebuie sa
scrie in CF. Fie trebuie sa existe un act de recunoaștere din partea celuilalt soț, fie il dau
in judecata sa se constate cotele. In practica se spune ca in acest caz exista acțiune in
realizare: partaj. Dar nu. Partajul este pentru altceva, pentru eliminarea stării de
coproprietate, eu vreau sa păstrez coproprietatea.
 un debitor care si-a calculat el ca dreptul creditorului s-a prescris => Acțiune pentru
constatarea pe cale judecătorească a inexistentei dreptului creditorului. Dar daca însă
creditorul a început executarea sumei, debitorul nu mai are acțiune in constatare pt ca
va putea valorifica apărarea pe calea contestației la executare.

Au caracter subsidiar fata de acțiunile in realizare: o acțiune in constatare va fi inadmisibila

ori de cate ori partea are la dispoziție o cale procedurala pentru realizarea dreptului.

Scurt istoric: aceste acțiuni sunt reglementate in art. 35 NCPC; in VCPC erau la art. 111, dar ele
n-au fost întotdeauna reglementate. In forma inițiala a CPC nu au existat, pentru ca legiuitorul
la momentul respectiv considera ca fiind de nedorit acțiuni prin care partea sa ceara sa se
constate ceva daca nu are si de cerut ceva (pe ideea ca justiția nu e făcută sa dea consultații
juridice sau sa rezolve idei de principiu). Pe parcurs, însă, jurisprudența a identificat niște
situații in care unii judecători au spus ca in anumite cazuri exista interes - de ex, daca un
coproprietar al cărui cota din bun nu e determinata pentru ca provine dintr-o devălmășie, dar
care a fost sistata prin divorț, dar nu s-a facut si partajul, vrea sa-si înstrăineze doar cota parte,
nu sa iasă din indiviziune. Ce mijloc are la îndemâna? Trebuie sa apeleze la un proces prin care
sa se constate ca el are un anumit drept din masa bunurilor respective si iată cum judecători au
găsit interes. Legiuitorul a tras concluzia ca exista un interes ori de cate ori nu ai o acțiune in
realizare. Astfel s-a creat principiul subsidiarității, care s-a autonomizat, el nu mai e legat azi
de interes, deși el decurge la baza dintr-o problema de interes si a devenit o problema de
condiție a acțiune in sine suplimentara – sa nu ai la dispoziție o alta cale procedurala.

Nu sunt susceptibile de executare silita – pai nici nu se cere de fapt executarea silita, se cere
numai constatarea unui drept. Mențiune: la litera c), ne referim la aceasta caracteristica numai
in ceea ce privește capătul principal, capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecata poate
fi executat.

Mențiune: Acțiunile in constatare sunt acțiuni contencioase, ele nu sunt acțiuni grațioase (prin
acestea din urma se cere un drept care nu e opus unei persoane: înființarea unui partid, unei
asociații, unei fundații. Au autoritate de lucru judecat, insa nu au putere executorie, dar aceste
2 notiuni sunt diferite.

22
Subclasificare: declaratorii, interogatorii si provocatorii. De ce subclasificare? Ea nu e legala, e
pur doctrinara sau jurisprudentiala. Nu exista diferente de regim juridic.

 Declaratorii: cele clasice

 Interogatorii: de ex, acțiunea prin care reclamantul solicita paratului sa se pronunțe
cu privire la o problema de drept aflata in disputa cu mențiunea ca daca nu se va
pronunța atunci nu se va mai putea pronunța niciodata;
 Provocatorii: actiunea prin care reclamantul confruntat cu o contestare a dreptului
sau, juridica sau faptica, decide sa-l cheme in judecata pe cel care ii contesta dreptul pt
a transa problema respectiva cu autoritate de lucru judecat.

c. Acțiuni in constituire de drepturi: (in materie de divorț, punere sub interdicție,

stabilirea filiației - de obicei, exista in materia dreptului civil nepatrimonial.).

Acestea urmăresc crearea unei situații juridice noi, diferite de cea de la data nașterii
raportului juridic si diferite de cea de la data introducerii cererii. De principiu, produc efecte
numai ex nunc, dar nu întotdeauna - de ex, la divorț produc efecte si pt trecut: introducerea in
cauza a moștenitorului reclamantului. (spre deosebire de acțiunea in constatare si realizare
care produc efecte ex tunc). Practic, instanța constata existenta unui drept, dar prin efectul
admiterii acțiunii creează o situație juridica diferita. Exemplu: actiune pentru pronuntarea unei
hotarari care sa tina loc de act de vânzare împotriva celui care nu isi îndeplinește obligația ce
izvoraste dintr-o promisiune de vânzare. Se schimba practic dreptul de creanța in drept de
proprietate = acțiune in constituire cu efecte pentru viitor (ex nunc).

2. După natura dreptului dedus judecații:

a. Acțiuni personale: atunci când se apară un drept de creanța,

b. Acțiuni reale: atunci când se apară un drept real,
c. Acțiuni mixte – când este valorificat atât un drept de creanța, cat si un drept real. De
exemplu, ipoteza clasica a compărătorului care cere predarea bunului de la vânzător.

Importanta clasificării:

 Din punctul de vedere al competentei teritoriale: cererile reale imobiliare sunt de

competenta instantei locului situării imobilului; cele mixte au competenta alternativa:
locul imobilului si domiciliul paratului.
 În materie de prescriptie: acțiunile personale sunt prescriptibile in 3 ani, cele reale in 10
ani.
 În materie de calitate procesuala: la acțiunile reale, calitatea procesuala, de principiu, se
cam confunda cu fondul problemei – acea situație in care instanță poate uni excepția
cu fondul pt ca reprezintă un lucru greu separabil; calitatea procesuala pasiva o poate
avea orice persoana care contesta dreptul. La acțiunile personale, calitatea procesuala
pasiva o are doar persoana cu care s-a încheiat contractul sau cu care s-a facut faptul
generator de obligații.

23
 3. In raport cu calea aleasa de către parte - art. 30 NCPC

a. Principale: cele prin care este investita instanță de judecata

b. Adiționale: cele care modifica o cerere principala sau o completează
c. Accesorii: cea a cărei soluționare depinde de o cerere principala. Ea poate fi chiar si ea
introductiva de instanță, dar nu singura, mai are un capăt de cerere principal – de ex,
ceri plata sumei (cerere principala) si plata dobânzilor (cerere accesorie); anularea
contractului de vânzare (cerere principala) si obligarea paratului la predarea bunului
(cerere accesorie); rezoluțiunea (cerere principala) si restituirea prestațiilor (cerere
accesorie).
d. Incidentale: au o independenta proprie, dar ceea ce le caracterizează este faptul ca ele
nu sunt introductive de instanță, sunt facute pe parcursul unui proces deja facut. Prin
natura lor ele ar putea sa conducă la un proces distinct, deci ar putea fi oricand
principale, dar cel care le formulează ia decizia sa le formulează ca cereri incidentale -
de ex, cererea reconvenționala prin care paratul solicita pretenții proprii de la
reclamant (avantaj: evita eventuala insolvabilitate a reclamantului); o cerere de
chemare in garantie.

Importanta clasificarii:

 în materia competentei teritoriale si materiale: cererea accesorie, incidentala si cea

adițională sunt de competenta instanței care judeca cererea principala (art. 123 NCPC).
 în materia cailor de atac: cererile accesorii au aceleași cai de atac ca si cererea
principala (art. 460 NCPC).

24
 PARTICIPANTII LA PROCESUL CIVIL (Art. 41-54 NCPC)
I. NOTIUNE:

Cand vorbim despre participanti, discutam in primul rand despre instanta, despre parti
(adica reclamant si parat, cu denumirile pe care le pot primi in diverse cai de atac) si despre
procuror (care nu este foarte clar ce rol are - unii spun ca este parte, altii ca este un
participant sui generis la proces). Mai exista terti la proces, adica persoane atrase in proces
prin vointa partilor sau chiar prin vointa lor (si ei vor fi asimilati notiunii de parte).

Nu intra in notiunea de participanti la proces avocatii sau mandatarii partilor, expertii,

traducatorii, martorii. Toti acestia participa la proces, dar nu au drepturi in legatura cu
procesul. Cel mult, drepturile lor pot rezulta din unele chestiuni procedurale.

II. INSTANTA

Notiunea de instanta are mai multe acceptiuni. Uneori, vorbim de instanta ca institutie, cand
vorbim de Tribunal, Curte de Apel - acceptiune folosita in materie de competenta. O alta
acceptiune este cea de complet investit cu solutionarea unei cauze - de interes din perspectiva
de participant la proces. Sub aceasta acceptiune, notiunea de instanta comporta doua
distinctii: constituirea instantei si compunerea instantei.

1. Rolul si pozitia instantei in proces

a. Aplicarea legii la o anumita situatie de fapt, punand capat litigiului; instantanu poate
refuza solutionarea unei cauze pe motiv ca legeanu exista, este neclara sau incompleta
(art. 5 alin. (2) NCPC).
b. Instanta se pronunta asupra situatiei concrete cu care a fost investita de parti si nu
poate stabili prin hotarare dispozitii general obligatorii.
c. Activitatea instantei se concretizeaza in acte procedurale (rezolutii, incheieri, hotarari
etc).

2. Constituirea instantei

Aceasta are in vedere participarea judecatorilor, dar si a altor persoane sau organe prevazute de
lege, cum ar fi grefierul, magistratul-asistent la ICCJ, procurorul. Practic, constituirea instantei
are in vedere alcatuirea mai complexa a acesteia (nu trebuie sa ne gandim doar la judecatori).

Grefierul intocmeste citatiile si actele de procedura dispuse de completul de judecata,

realizeaza citarea si incunostiintarea partilor samd. De verificat art. 231-233 NCPC, care arata
rolul important al grefierului in cadrul procesului civil. Pe baza notelor de sedinta pe care le ia
grefierul, el intocmeste un act foarte important, anume incheierea de sedinta (potrivit art. 232
NCPC). Astfel, la finalul cercetarii procesului judecatorul isi poate aduce aminte cu usurinta ce
s-a petrecut la fiecare termen.

Rolul magistratului-asistent de la ICCJ nu trebuie confundat cu cel al grefierului. Acest

magistrat-asistent are rang de judecator si nu este un grefier. Acesa are atributii precum

25
pregatirea dosarului, vot consultativ la deliberare, intocmirea de diverse rapoarte privind
stadiul jurisprudentei si al doctrinei.

Mentionarea procurorului in continutul instantei este facuta de doctrina, insa este profund
ilogica si de nerecomandat. Procurorul participa la procesul civil nu pentru a-si discuta
drepturi proprii sau pentru a decide. El protejeaza drepturile unor categorii de persoane (ex.:
minori, pusi sub interdictie), fie interesul general superior. La unele dintre pricini el trebuie sa
participe in mod obligatoriu (ex.: expropriere). Totusi, prin natura lui, indiferent de pozitia lui,
el are o natura asemanatoare partii. Aceasta dublare a rolurilor ca urmare a unei neclaritati a
doctrinei sau a legii (care a preferat sa-i dea procurorului o pozitie sui generis), duce la crearea
unor confuzii institutionale majore, inclusiv in planul reflexelor procesuale (este greu a explica
procurorului faptul ca el nu este egalul avocatului intr-un proces civil - intra pe aceeasi usa ca
judecatorul, sta pe o pozitie mai inalta samd). De lege ferenda, aceasta chestiune ar trebui
rezolvata.

3. Compunerea instantei

Aceasta desemneaza judecatorii care fac parte din completul desemnat sa solutioneze o cauza.
Prin urmare, notiunea de compunere a instantei este mai restransa decat cea de constituire a
instantei. Ea se refera la numarul de judecatori, aici existand anumite reguli. Sediul materiei:
Legea privind organizarea judiciara nr. 304/2004.

a. Prima instanta

Functioneaza principiul judecatorului unic. Avem complet de un judecator, indiferent de

instanta (judecatorie, tribunal, curte de apel etc.).

Exista o exceptie de la principiu - litigiile de munca si asigurari sociale, care se solutioneaza

intr-un complet format dintr-un judecator si 2 asistenti judiciari.

Asistentii judiciari sunt juristi desemnati la propunerea Consiliului Economic si Social, unul
fiind din partea sindicatelor, iar altul din partea patronatelor. Pozitia asistentilor judiciari este
una usor diferita: ei participa la sedinte, participa la deliberari, dar au doar vot consultativ, iar
nu vot deliberativ - in cele din urma, judecatorul fiind cel care decide.

In doctrina, acesti asistenti judiciari mai sunt considerati a nu face parte din notiunea de
compunere a instantei, ci din cea de constituire, precum grefier, magistratul-asistent sau
procurorul. Aceasta teza se bazeaza exclusiv pe ideea ca nu sunt judecatori de cariera, iar
atunci din compunerea instantei (in sensul ei de compunere a completului) nu pot face decat
judecatori de cariera. Aceasta teza ignora faptul ca notiunea de compunere poate include si
alte persoane decat judecatorii de cariera, daca rolul lor este unul de a participa la decizia
finala, chiar si prin vot deliberativ. Asistentii judiciari fac parte din complet, pot pune intrebari
(prin mijlocirea presedintelui), participa la deliberare si pot avea opinie separata. Faptul ca ei
nu sunt judecatori de cariera nu ii exclude de plano din notiunea de compunere a instantei.

De altfel, vom vedea ca si in alte sisteme de drept exista o practica extinsa ca din compunerea
instantelor sa faca parte si alte persoane decat judecatorii de cariera.

26
 b. Apel

Avem complet format din doi judecatori (sistemul colegial). Nu are importanta ce anume
instanta va judeca apelul, compunerea completului fiind aceeasi indiferent de rangul instantei
respective.

c. Recurs

Avem complet format din trei judecatori. Nu are importanta ce anume instanta va judeca
recursul, compunerea completului fiind aceeasi indiferent de rangul instantei respective.

d. Completele speciale formate in cadrul iccj

 Complete de 5 judecatori (2 in materie penala, 2 in alte materii) - competenta acestora

fiind una rezervata prin lege (de exemplu, in materie civila lato sensu, recursurile
impotriva hotararilor date de sectiile CSM ca organ de raspundere disciplinara);
 Completul de 25 de judecatori (pentru recursul in interesul legii);
 Completul de 13 judecatori (pentru hotararile prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept - 9 judecatori pana la 1 ianuarie 2019);
 Sectiile unite - aceasta nu este o competenta foarte larga, insa exista unele situatii in
care ICCJ se constituie astfel, atunci cand judeca sesizarea CCR pentru controlul
constitutionalitatii inainte de promulgare, ori, de asemeni, tot in sectii unite se judeca
cererile/sesizarile privind schimbarea jurisprudentei ICCJ.

4. Relevanta practica a diferentei dintre constituirea si compunerea instantei

a. Anumite institutii le vizeaza deopotriva:

 cazurile de incompatibilitate de la art. 42 (fara pct. 1) NCPC - ;

 cercetarea la fata locului;
 motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 1 NCPC - cand instanta nu a fost alcatuita
potrivit dispozitiilor legale;
 etc.

b.Anumite institutii se aplica numai compunerii instantei:

 antepronuntarea (art. 42 pct. 1 NCPC);

 incompatibilitate absoluta (art. 41 NCPC);
 deiberarea si pronutarea hotararii (art. 395 NCPC);
 etc.

5. Incidente care privesc compunerea si constituirea completului de judecata

Incidentele se numesc recuzarea si abtinerea. Ele intervin ca urmare a existentei sau a aparitiei
unor cazuri de incompatibilitate. Astfel, cazul de incompatibilitate genereaza o stare care

27
poate fi inlaturata fie prin abtinere (daca actul e facut de judecator), fie prin recuzare (daca
actul este facut de catre una dintre parti).

Trebuie sa verificam care sunt acele cazuri de incompatibilitate care ar genera posibilitatea
recuzarii si obligatia abtinerii, dupa care sa verificam care este procedura prin care se poate
ajunge la inlaturarea din compunerea completului a judecatorului afectat de un caz de
incompatibilitate.

INCOMPATIBILITATEA (ART. 41-51 NCPC)

I. NOTIUNE

Incompatibilitatile sunt de doua feluri:

 De ordine publica (art. 41 NCPC) - ce pot fi invocate in orice stare a pricinii;

 Reglementate prin norme de ordine privata (art. 42 NCPC) - trebuie sa fie invocate
de indata ce sunt cunoscute si trebuie invocate inainte de orice dezbatere. Daca au
aparut dupa ce au inceput dezbaterile, trebuie invocate de indata, adica inainte de orice
altceva. Daca nu sunt invocate in aceste momente, ele se acopera, iar hotararea
pronuntata in aceste conditii va fi legala sub acest aspect.

II. CAZURILE DE INCOMPATIBILITATE ABSOLUTA (ART. 41 NCPC)

1. Judecatorul care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care

"s-a solutionat cauza" nu poate judeca aceeasi pricina in apel, recurs, contestatie
in anulare sau revizuire si nici dupa trimiterea spre rejudecare;

Desi pare a fi un singur caz, aici avem doua cazuri, deoarece avem prima ipoteza, a
judecatorului care pronuntand o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care solutioneaza
cauza nu poate sa isi cenzureze propria hotarare facand parte si din compunerea completului
de apel, recurs, contestatie in anulare ori revizuire.

Aceasta ipoteza are la baza o logica simpla, anume ca justitia nu ar putea functiona in conditii
de impartialitate in masura in care controlul judiciar ar fi realizat de catre aceeasi persoana
care a pronuntat hotararea. Acest lucru ar conduce la ineficienta controlului si ar slabi orice
incredere a partilor in actul de justitie, neavand niciun sentiment de siguranta, plasandu-se in
fata aceluiasi judecator.

Al doilea caz este cel care il vizeaza pe cel care a pronunta o incheiere/hotarare prin care a
solutionat cauza si care nu poate sa rejudece aceeasi cauza dupa casarea cu trimitere. Aceasta a
doua ipoteza isi are fundamentul in ideea ca judecatorul care s-a pronuntat, chiar daca si-a
vazut desfiintata hotararea, va fi tentat sa-si mentina punctul de vedere, astfel incat partile nu
ar putea avea incredere in faptul ca acel judecator ar putea sa mai priveasca acea cauza intr-un
mod obiectiv.

Notiunea de incheiere interlocutorie este suscepibila de observatie. Din aceasta notiune

prevazuta in textul de lege rezulta ca nu sunt vizati judcatorii care au participat la judecarea

28
cauzei, dar au pronuntat incheieri cu caracter reparatoriu (ex.: termen pentru lipsa de
procedura, amanare pentru imbolnavirea avocatului, termen pentru ca nu era efectuat raportul
de expertiza - ideea fiind sa nu fi pronuntat chiar el solutia). Incheierile interlocutorii sunt cele
care dezleaga, adica fie rezolva exceptii de fond, fie alte aspecte litigioase ale pricinii (ex.: in
materie de partaj se pronunta o hotarare de principiu si care fixeaza cam tot cursul procesului
sau, un alt exemplu este acela al unui judecator care a solutionat exceptia prescriptiei si apoi
procesul se judeca pe fond (de catre alti judecatori) - chiar daca dupa exceptie se iese din
complet, inclusiv cel care a solutionat exceptia este incompatibil, deoarece in apel se va discuta
in primul rand cum s-a solutionat exceptia).

In doctrina se mai spune ca prin incheiere interlocutorie sau hotarari prin care s-a solutionat
cauza trebuie sa se inteleaga acelea prin care s-a solutionat cauza pe fond, iar incheierile sunt
doar cele care au vizat fondul. Aceasta teza se refera mai curand la motivul al doilea. Partea
doctrinei spune ca in masura in care procesul s-a solutionat pe calea unei exceptii (de exemplu,
a fost admisa exceptia lipsei de interes sau exceptia prescriptiei, iar instanta superioara a admis
apelul si a trimis cauza spre rejudecare, hotararea instantei de apel este obligatorie pentru
prima instanta, ceea ce inseamna ca judecatorul care a judecat in prima instanta nu prezinta
pericol pentru a rejudeca, deoarece aspectul asupra caruia s-a pronuntat nu va mai face
obiectul judecatii, iar pe fond nu s-a pronuntat deoarece a respins cererea ca fiind
prescrisa/lipsita de interes. Atunci, nu ar exista niciun pericol sa il suspicionam de partinire -
nu s-a pronuntat pe fond, iar exceptia nu poate fi discutata, deoarece instanta de apel,
trimitand spre rejudecare, a dispus reluarea numai in ceea ce priveste fondul, neanalizat. Dl.
prof. Birciu sustine ca a aderat la aceasta doctrina, ba chiar ca a generat-o. Considera ca nu mai
e increzator in aceasta teza.

Interpretarea data acestor cauze trebuie sa fie una stricta, ele nu trebuie extinse pe cale de
analogie. De exemplu, primul caz se aplica doar la rejudecare, nu si in cazul in care completul
cauzeaza si decide sa rejudece pe fond (caz admis). De asemenea, daca exista o alta pricina si
exista identitate de parti, obiect si cauza/o asemanare, nu avem incompatibilitate. Totodata,
textul nu se aplica atunci cand, de exemplu, judecatorul care a pronuntat hotararea este
investit cu o contestatie la executare impotriva actelor de executare silita efectuate in baza
hotararii respective.

2. De asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert,
arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator in
aceeasi cauza.

Nu are relevanta, daca, de exemplu, judecatorul a fost mediator al partilor intr-o alta cauza. Si
acestea pot fi cazuri de recuzare, dar nu este cazul acestui caz.

Se mai mentioneaza in doctrina sa fi fost audiat efectiv ca martor si nu doar desemnat ca

martor. De asemenea, ca expert trebuie sa fi facut o lucrare de expertiza si nu doar desemnat
(iar apoi a renuntat sau nu s-a mai infaptuit expertiza). Aceeasi ratiune este si in cazul
celorlalte persoane, fiind necesara participarea la unele sedinte de judecata in care s-au luat
unele decizii asupra unor aspecte conflictuale (de exemplu, nu are relevanta daca am avut un
procuror la un termen care s-a amanat pentru lipsa de procedura). Aceste circumstantieri sunt

29
legate de argumentele care stau la baza acestor cauze: de exemplu, martorul si-ar evalua
propria declaratie, expertul si-ar cenzura propria lucrare etc.

Si acest caz se interpreteza in mod restrictiv.

III. ALTE CAZURI DE INCOMPATIBILITATE (ART. 42 NCPC)

Acest articol indica 13 motive de incompatibilitate de ordine privata. Aceste motive pot fi usor
grupate prin faptul ca au la baza cateva tendinte omenesti.

Prima tendinta este cea de antepronuntare (invocata cel mai des), apoi aspectul rudeniei,
aspectul interesului judecatorului in legatura cu una dintre parti si aspectul dusmaniei.

1. Cand judecatorul si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza in

care a fost desemnat sa o judece;

Pentru a fi intr-un caz de antepronuntare este necesar ca judecatorul sa-si exprime pozitia in
cauza respectiva. Prin urmare, nu se aplica acest motiv atunci cand el si-a exprimat pozitia in
alte cauze, chiar daca acestea au o problematica de drept cvasidentica.

Totodata, nu este un motiv de recuzare opinia pe care judecatorul si-o exprima in abstracto
intr-o lucrare stiintifica, chiar daca dezvoltarea ei conduce clar la modul in care acesta va
dezlega un anumit dosar.

Nu este caz de recuzare nici ipoteza in care judecatorul care a respins o cerere este investit cu o
noua cerere cu continut identic cu prima (parti, obiect, cauza) si in care va invoca autoritatea
lucru de judecat, tocmai pentru ca el a solutionat aceeasi pricina intr-un alt dosar.

Mai exista o categorie de observatii care se fac in dezvoltarea tezei a II-a a punctului 1 -

"Punerea in discutie a partilor a unor chestiuni de fapt sau de drept nu il face pe

judecator incompatibil". Aceasta teza a fost introdusa in noul cod, legiuitorul intarind
aceasta idee.

De exemplu, cum pune judecatorul in discutie o exceptie de lipsa calitatii? Partea va

spune ca judecatorul nu ar fi invocat exceptia daca nu voia sa o admita. Dar el nu este
incompatibil deoarece decide doar dupa ce asculta si partile, nu se antepronunta prin punerea
in discutie a unei exceptii.

Nu exista motiv de recuzare pe antepronuntare atunci cand judecatorul fixeaza un anumit

probatoriu prin incheierea de admitere a probelor care face sa dezvaluie solutia sau cel putin o
parte din solutia finala. Si in aceste situatii unele parti invoca recuzarea, spunand ca, de
exemplu, au cerut un prejudiciu care presupunea o evaluare si s-a respins cererea de expertiza -
astfel ca se considera ca a avut loc o antepronuntare prin respingerea cererii.

30
 2. Cand exista imprejurari ce fac justificata temerea ca judecatorul/sotul
sau/ascedentii/descendentii/afinii lui au un interes cu privire la cauza care se
judeca;

Interesele pot fi atat materiale, cat si morale. Se da adesea ca exemplu situatia in care
judecatorul a judecat, de exemplu, intr-o pricina in care una din parti era debitorul
sau/debitorul fiului sau. Surprinde faptul ca nu se vorbeste de colaterali, dar legiuitorul a
considerat ca colateralitatea e prea indepartate, insa un astfel de lucru s-ar putea include la
punctul 13, in functie de raportul cu colateralii (alte elemente care nasc suspiciuni).

3. Cand judecatorul este sot/ruda/afin pana la gradul al IV-lea inclusiv cu avocatul

sau reprezentantul uneia dintre parti sau daca este casatorit cu fratele/sora
unei astfel de persoane;

4. Cand sotul sau fostul sot al judecatorului este ruda ori afin pana la gradul al IV-
lea cu vreuna dintre parti; Este surprinzator ca acest punct nu se refera la situatia in
care chiar judecatorul este ruda.

5. Daca judecatorul, sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv ori
avinii lor, dupa caz, sunt parti intr-un proces care se judeca la instanta la care
una dintre parti este judecator;

6. Daca intre judecator, sotul sau ori rudele lor pana la gradul al IV-lea inclusiv a
existat un proces penal cu cel mult 5 ani inainte de a fi desemnat sa judece
pricina;

Teza a doua acestui punct trebuie prevazuta in ideea impiedicarii unui abuz de drept: In cazul
plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului, judecatorul devine
incomaptibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa. Simpla
plangere penala facuta de catre parti in cursul procesului nu conduce la un caz de
incompatibilitate. Aceasta teza a fost necesara deoarece nu se regasea in VCPC, iar una dintre
parti, daca voia sa scape de un judecator, ii facea plangere penala in timpul procesului.

7. Daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

8. Daca judecatorul, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au primit daruri
sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre parti; Nu intereseaza
caracterul penal.

9. Daca el, sotul sau ori una dintre rudele lor pana la gradul al IV-lea inclusiv sau
afinii lor, dupa caz, se afla in relatii de dusmanie cu una dintre parti, sotul ori
rudele acesteia pana la gradul al IV-lea inclusiv; Dusmania se probeaza prin orice
mijloc de proba (cel care invoca trebuie sa arate circumstantele, adica de unde decurge
respectiva dusmanie)

31
 10. Daca, atunci cand este investit cu solutionarea unei cai de atac, sotul sau o ruda
a judecatorului ana la gradul al IV-lea inclusiv a participat, ca judecator sau
procuror, la judecarea aceleiasi pricini inaintea altei instante; Ideea este sa nu
controlezi solutia data de o ruda in aceeasi speta.

11. Daca judecatorul este sot sau ruda pana la gradul al IV-lea inclusiv sau afin,
dupa caz, cu un alt membru al completului de judecata; S-ar afecta deliberarea, ce
ar trebui sa nu fie incarcata de sentimente reciproce intre cei care delibereaza, astfel
incat unul sa transpuna in deliberare iubirea/consideratia pe care o are pentru celalalt
membru al completului. Trebuie sa avem un vot pe 2/3 opinii distincte.

12. Daca sotul, o ruda ori un afin al sau pana la gradul al patrulea inclusiv a
reprezentat sau a asistat partea in aceeasi pricina inaintea altei instante;

13. Atunci cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire
la impartialitatea sa.

Instantele, fiind in fata unei enumerari exhaustive, tindeau sa interpreteze strict cazurile de
recuzare, astfel incat atunci cand existau situatii care nu erau cuprinse acolo, dar care aveau
conotatii similare, respingeau cererile de recuzare, ceea ce punea in pericol impartialitatea din
perspectiva CEDO. CEDO crea si alte cazuri in care se punea in discutie impartialitatea, cazuri
care nu mai erau acoperite de textul codului, imposibil de modificiat de la saptamana la
saptamana.

Acest text este mai flexibil si permite si alte cazuri, acoperind astfel orice potentiale probleme.
In cadrul textului pot intra situatii precum cea in care unul dintre judecatori nu a fost avocat in
aceeasi cauza, dar a fost in alte cauze, ceea ce genereaza ideea ca intre el si acea parte exista o
mai mare afinitate decat cu cealalta parte pe care, prin ipoteza, nu o cunoaste.

Toate prevederile referitoare la soti se aplica si concubinilor.

IV. MIJLOACELE PRIN CARE SE POATE INVOCA INCOMPATIBILITATEA

1. Abtinerea (art. 43 NCPC)

Acesta este un act care provine din partea judecatorului aflat intr-un caz de incompatibilitate.

Daca vorbim despre un caz de incompatibilitate absoluta, grefierul de sedinta verifica daca
judecatorul se afla intr-un astfel de caz si intocmeste un referat, astfel incat judecatorului ii
este aproape imposibil sa nu observe ca se afla intr-o incompatibilitate absoluta. La cazurile de
incompatibilitate relativa, grefierul nu trebuie sa faca vreun referat.

In cazul in care judecatorul stie ca se afla intr-o situatie de incompatibilitate (fie absoluta, fie
relativa), acesta este obligat sa se abtina. Declaratia de abtinere se face in scris, de indata ce
judecatorul a cunoscut existenta cazului de incompatibilitate sau verbal in sedinta, fiind
consemnata in incheiere.

32
In cazul normei de ordine privata (art. 42 NCPC), abtinerea de catre judecator, insotita de
neefectuarea unei cereri de recuzare valideaza hotararea, insa judecatorul va fi susceptibil de
o eventuala sanctiune. Abtinerea este un act obligatoriu.

Efectele declaratiei de abtinere

Aceasta declaratie se poate face in scris sau verbal, in sedinta de judecata. Daca este facuta
verbal, declaratia se consemneaza in incheiere.

Pana la solutionarea declaratiei de abtinere nu se va face niciun act de procedura in cauza.

Judecata procesului se blocheaza. Acest caz poate fi calificat ca un veritabil caz de suspendare
de drept a judecatii sau ca un caz de intrerupere de drept a judecatii. Prof. Biricu considera ca
suntem in ipoteza unui caz de suspendare de drept.

In ciuda cuvantului declaratie, care poate duce la ideea ca abtinerea este un drept de natura
potestativa, lucrurile nu stau astfel. Judecatorul se abtine, dar el va fi scos din cauza numai ca
urmare a admiterii cererii de abtinere. Prin urmare, cererea nu produce efecte imediate,
ci trebuie aprobata potrivit unei proceduri. Regulile de judecata sunt similare cu cele de la
recuzare (art. 51-52 NCPC).

Abtinerea se solutioneaza cu prioritate fata de o cerere de recuzare. Adica, daca pentru acelasi
motiv se face si abtinere si recuzare, abtinerea are prioritate. Daca se admite, atunci cererea de
recuzare ramane fara obiect. Daca se respinge cererea de abtinere, judecatorul este dator sa se
pronunte si asupra cererii de recuzare.

Incheierea prin care se solutioneaza abtinerea (fie prin admitere, fie prin respingere) nu este
supusa niciunei cai de atac! Acest fapt este logic, deoarece niciuna dintre parti nu a reclamat
nimic si nu au de ce sa fie nemultumite pentru ceva ce nu au indicat. Daca s-ar face si cerere de
recuzare pe fix aceleasi motive, atunci partea va putea ataca incheierea in ceea ce priveste
cererea de recuzare.

2. Recuzarea (art. 44-54 NCPC)

Acesta este un act facut de parti sau de tertii participanti la proces asimilati partilor, in niciun
caz de judecator.

a. Termen

Aici trebuie distins dupa natura normelor:

 Cazurile de incompatibilitati absolute: Cererea se poate formula in orice stare a

pricinii. Daca te afli in fata primei instante, poti sa invoci pana la incheierea dezbaterilor.
Daca s-a terminat, poti sa invoci in apel, dar acolo nu mai faci cerere de recuzare, ci vei
invoca ca motiv de apel faptul ca judecata a avut loc la prima instanta intr-o compunere
nelegala.
 Alte cazuri (de ordine privata): In principiu, cererea de recuzare trebuie facuta inainte
de inceperea oricarei dezbateri. Aici nu trebuie sa ne pacalim: prin orice dezbateri, nu
inseamna dezbaterile finale, ci inseamna punerea in discutie a oricarui element litigios,

33
 adica inclusiv discutia pe probe! De exemplu, daca tu stii ca judecatorul este ruda cu una
dintre parti, nu te apuci sa discuti probe, exceptii si pe urma vii si spui ca trebuia recuzat.
O spui la inceput, inainte de orice discutie! Nu dupa cum se contureaza evolutia
procesului. Cand motivele de incompatibilitate s-au invit ori au fost cunoscute dupa
inceperea dezbaterilor, recuzarea trebuie formulata de indata ce partea le-a cunoscut.
Prin "de indata" trebuie sa intelegem inainte de orice altceva. Cand afli un astfel de caz,
primul lucru pe care il faci in proces este sa recuzi. Daca te apuci sa faci alte probe,
audiezi samd, nu mai merge, acoperindu-se cazul de incompatibilitate.

b. Cine poate fi recuzat?

Pot fi recuzati numai judecatorii care fac parte din completul de judecata caruia pricina i-a
fost repartizata pentru solutionare.

A fost nevoie de o astfel de norma deoarece, de multe ori, se ajungea la situatia de a fi recuzati
nu numai judecatorii din complet, ci si ceilalti ai instantei respective, pentru a nu mai avea
cine solutiona cererea de recuzare.

c. Forma cererii

Cererea de recuzare se poate face verbal, in sedinta sau in scris. Ea trebuie facuta pentru
fiecare judecator in parte, aratandu-se cazul de incompatbilitate si probele de care partea
intelege sa se foloseaca.

Nu sunt admisibile cererile care se refera la intreaga instanta de judecata in sensul de

institutie, trebuie indicat exact care anume judecator este cel care face obiectul recuzarii.

d. Cereri de recuzare inadmisibile

 Cererea in care se invoca alte motive decat cele prevazute de lege la art. 41 si 42 din
NCPC;
 Cererea de recuzare privitoare la alti judecatori decat cei care fac parte din complet;
 Cererea indreptata impotriva aceluiasi judecator pentru acelasi motiv de
incompatibilitate.

Observatie! Un judecator, dupa ce s-a facut cerere impotriva lui pentru recuzare, nu mai
poate fi recuzat pentru aceleasi motive. Daca apar motive noi/se invoca alte motive decat
primele, el poate fi recuzat.

Inadmisibilitatea se constata chiar de completul in fata caruia s-a formulat cererea de

recuzare , cu participarea judecatorului recuzat. Acest lucru se intampla deoarece nu este
cazul evaluarii pe fond, cererea neintrunind conditiile formale. Prin urmare, judecatorul
recuzat nu-si va verifica propriul caz de incompatibilitate, ci cele trei conditii anterior expuse.

e. Efectele cererii de recuzare pana la solutionarea cererii

 Formularea unei cereri de recuzare nu determina suspendarea judecatii. Cauza

poate continua.

34
  Cu toate acestea, pronuntarea solutiei in cauza nu poate avea loc decat dupa
solutionarea cererii de recuzare. Judecatorul poate administra probe, poate audia, poate
amana pronuntarea, dar nu poate pronunta hotararea inainte de solutionarea
cererii de recuzare.

Acest text a fost introdus in NCPC si a venit ca urmare a faptului ca in VCPC cererile de
recuzare erau folosite in mod abuziv pentru a bloca mersul procerii.

Observatie! Daca se admite recuzarea, exista posibilitatea ca toate actele savarsite sa fie
desfiintate - sunt facute cu un anume grad de risc (tocmai de aceea, codul nu a permis si
pronuntarea hotararii).

3. Compunerea completului de judecata

Atat abtinerea, cat si recuzarea se judeca dupa aceleasi norme. Cererea de recuzare/declaratia
de abtinere se solutioneaza de un alt complet al instantei respective, in compunerea caruia nu
poate intra judecatorul recuza sau care a declarat ca se abtine.

In ceea ce priveste recuzarea si abtinerea, atunci cand ea se face impotriva tuturor membrilor
completului, cererile se vor solutiona, spune regulamentul, de completul imediat urmator care
judeca in aceeasi materie. Daca in aceeasi materie exista un singur complet, incidentele se vor
solutiona de acesta. Daca nu mai exista un complet, se repartizeaza colegiului de conducere
care va repartiza unui complet specializat.

Daca incidentul recuzarii vizeaza numai o parte din membrii completului, solutionarea se va
face de catre un complet constituit din cei nerecuzati, la care se adauga (pentru completarea
locului/locurilor ramas/e liber/e) un judecator stabilit in planificarea de permanenta.

Cand, din pricina abtinerii sau recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecata, carerea se
judeca de instanta ierarhic superioara.

4. Procedura de solutionare

Abtinerea si recuzarea se solutioneaza in camera de consiliu, fara prezenta partilor, cu

ascultarea facultativa a celui recuzat/care se abtine. Prin urmare, nu este o obligatie ca cel
recuzat/abtinut sa fie ascultat.

Partile pot fi ascultate, daca instanta apreciaza ca este necesar, fiind important de precizat ca
nu este admis interogatoriul ca mijloc de proba, toate celelalte probe fiind admise (martori,
prezumtii, inscrisuri - cu mentiunea ca ne aflam intr-o procedura care se judeca de urgenta). In
doctrina exista un punct de vedere care precizeaza ca judecatorul poate decide doar ascultarea
partii care a formulat cererea de recuzare, nefiind obligat sa cheme si celelalte parti, intrucat
trebuie sa se lamureaca numai de la aceasta - Prof. Briciu nu este de acord cu aceasta teza
deoarece s-ar incalca egalitatea de sanse si contradictorialitatea. La fel, exista o discutie ca daca
atunci cand e ascultat judecatorul trebuie chemate si partile, solutia fiind ca, in acest caz,
trebuie chemate si partile.

In urma solutionarii, instanta se pronunta in sedinta publica prin incheiere.

35
Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai de parti, odata cu hotararea
prin care s-a solutionat cauza, adica odata cu fondul - judecatorul ramane, judeca cauza si pot
ataca apoi incheierea odata cu hotararea care te nemultumeste (daca te multumeste, ar fi lipsa
de interes si nu ai mai avea de ce sa ataci).

In cazul apelului, instanta admite apelul si rejudeca direct in apel. Aceasta se intampla deoarece
instanta de apel e instanta de fond. Daca se invoca in recurs ca judecata la instanta de fond a
fost facuta de un judecator incompatibil, atunci instnata de recurs, daca gaseste intemeiat
motivul, va admite recursul si va casa cu retrimitere.

Cand aceasta din urma hotarare este definitiva si impotriva ei nu mai avem cale de atac, totusi
incheierea prin care s-a repsins cererea de recuzare va putea fi atacata cu recurs, la instanta
ierarhic superioara, in termen de 5 zile de la comunicarea hotararii finale (adica cea definitiva)

Trebuie asteptata finalizarea hotararii si asteptam hotararea finala, nu doar incheierea prin
care s-a respins cererea de recuzare! Daca ai face recurs de indata ce s-a respins cererea de
recuzare, acesta va fi respins ca prematur.

Incheierea prin care s-a admis recuzarea nu este supusa niciunei cai de atac.

5. Efectele solutionarii cererii

a. Daca se admite cererea de abtinere/recuzare:

 Judecatorul se va retrage de la judecarea pricinii;

 Incheierea va arata in ce masura actele indeplinite de judecator urmeaza sa fie pastrate.

b. Daca incheierea nu spune nimic, ele sunt desfiintate de drept!

 Cand cererea se judeca de catre instanta superioara (ipoteza rarisima cand nu mai are
cine sa judece cererea de recuzare), aceasta dispune trimiterea pricinii la o alta instanta
de acelasi grad din circumscriptia sa.

c. Daca se respinge:

 Judecatorul continua sa faca parte din complet;

 Cand cererea se judeca de catre instanta superioada, aceasta inapoiaza pricina instantei
inferioare.

Art. 54 NCPC prevede ca dispozitiile referitoare la incompatibilitati se aplica in mod

corespunzator si procurorilor, magistratilor-asistenti, asistentilor judiciari si grefierilor. Prin
urmare, trebuie sa retinem ca tot ceea ce am discutat anterior despre judecatori se aplica si
acestor categorii expuse anterior.

Al doilea lucru important de retinut este ca nu se aplica identic, ci in mod corespunzator,

adica se va evalua fiecare motiv in parte pentru a vedea care dintre ele sunt compatibile cu
pozitia de grefier, procuror, asistent judiciar, magistrat-asistent, iar la o analiza de prima facie,

36
putem observa ca art. 41 NCPC nu poate fi aplicat acestor categorii intrutotul, ci, eventual, doar
asistentilor judiciari. Asemenea si art. 42 pct. 1 NCPC.

DREPTURILE SI INDATORIRILE PROCESUALE ALE PARTILOR.

ABUZUL DE DREPT PROCESUAL
 dreptul de a fi citat
 dreptul de a vorbi in instanta
 dreptul de a vorbi in limba materna
 dreptul de a recuza judecatorul
 dreptul de a propune si administra probe
 dreptul de a ataca hotararea
 dreptul de a primi hotararea motivata

Art. 10 – obligatiile partilor => ai dreptul sa faci cerere de recuzare, dar respectand conditiile,
ordinea si termenele stabilite de lege

Conditiile abuzului

 cel care abuzeaza sa fie titularul dreptului si sa fie capabil sa il exercite;

 abuzul se intalneste atunci cand exercitiul dreptului respecta limitele
exterioare ale acestuia: in cazul unei cereri de recuzare abuzive (se recuza un
judecator a 5-a oara) este in scris, motivata, timbrata, etc. Singura problema a ei este ca
nu respecta scopul recuzarii;
 exercitiul respectiv sa depaseasca limitele interne ale dreptului prin dirijarea lui
catre alt scop decat cel pentru care a fost recunoscut (ai folosit recuzarea nu pentru ca
aveai motiv, ci pentru ca voiai sa amani procesul); in cazul exercitiului unei cai de atac
abuzive (tu ai folosit-o exclusiv pentru a opri executarea hotararii);
 Sa exercite cu rea-credinta dreptul procesual respectiv (nu orice exercitiu gresit al
dreptului inseamna abuz- de exemplu opersoana indica ca o ruda de gradul 5 ar avea
relatii apropiate ca o ruda de gradul 1. Judecatorul spune ca ai dreptate, dar eu
interpretez mai strict. Daca legiuitorul voia sa puna si rudele de gradul 5 o punea/Si
daca faci o cale de atac si ti se respinge, nu inseamna ca e abuziva). Prelungiri
nejustificate: cand vrei sa blochezi cartea funciara a cuiva (vrea sa obtina niste venituri
nejustificate).
 Abuzul de drept este totusi destul de greu de dovedit. Latura obiectiva (conditiile de
mai sus sunt usor de dovedit). Latura subiectiva este mai greu de dovedit si este la
latitudinea judecatorului.

Daca judecatorul constata abuzul de drept, care este sanctiunea?

Art. 12 - in cazul abuzului de drept, sanctiunea ar fi acordarea de prejudicii materiale si morale

pentru partea care a suferit abuzul (partea adversa). Cel care a exercita abuzul ar putea chiar
castiga pe fond, dar asta nu inseamna ca nu a comis abuz. De exemplu un creditor care solicita

37
de la debitor plata de sumele principale si penalitati si in cursul procesului face abuzuri si
prelungeste cauza (judecatorul poate sa ii zica ca are dreptate, dar ii pune si penalitati).

Dincolo de daunele pe care le poate plati partii adverse, cel care a exercitat abuziv poate plati si
amenzi (fac venit la stat, au al regim).

Acest text cu caracter general are o aplicatie concreta. La art. 187 si urmatoarele. Se plateste cu
amenda judiciara de la 100-1000 lei, art. 187 (1) 1.

Atat daunele cat si amenzile se stabilesc de instanta care judeca procesul. In ceea ce priveste
daunele, ele nu se pot acorda decat daca partea adversa le solicita. Amenzile, se dispun chiar si
din oficiu. Aceste daune pot fi solicitate si separat, printr-o cerere diferita. Suntem pe
taramul raspunderii delictuale.

COPARTICIPAREA PROCESUALA
De cele mai multe ori nu avem doar un reclamant cu un parat. Avem fie mai multi R fie mai
multi P. Inseamna ca avem coparticipare activa, pasiva sau mixta. Coparticiparea este
denumirea intalnita la nivel legal, dar in doctrina vom mai gasi notiunea de litisconsortiu.

1. Textul care consacra participarea este art. 59 – „Mai multe persoane pot fi impreuna
reclamante sau parate daca obiectul procesului este un drept sau o obligatie comuna,
daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza, ori daca intre ele exista o stransa
legatura” :

a. obiectul procesului este un drept sau o obligatie comuna (coparticipare

subiectiva????): Un reclamant este creditor al mai multor parati. Ei pot fi obligati
solidar sau nu, dar obligatia lor rezulta din acelasi act sau fapt. In acest caz vom avea o
coparticipare pasiva / Un debitor are mai multi creditori. Ei toti pot face actiune
impotriva aceluiasi debitor / Daca de exemplu se savarseste o fapta de catre prepus.
Chemi in judecata pe comitent, dar si pe prepus, deoarece obligatia lor este solidara =>
avem coparticipare pasiva;

b. daca obligatiile au aceeasi cauza sau intre ele exista o stransa legatura
(coparticiparea obiectiva): reclamantul are o anulare de contract de vanzare -
cumpararare care se face in contradictoriu cu B, alta cu C alta cu D, apartamente
diferite, dar in toate acestea ca motiv de nulitate invoca ca B,C,D au cumparat bunul de
la stat, iar statul le-a luat de la el (A). Chiar daca sunt 3 procese ele se vor reuni prin
conexare si vom avea o coparticipare pasiva. In acest caz avem aceeasi cauza. Nu se
cere neaparat identitate de cauza.

 Este posibil sa avem cereri cu stransa legatura, dar cu aceleas parti. A se judeca cu B
pentru executare contract. In celalalt proces B cere anularea contractului cu A.
Pricinele se vor reuni, dar nu vor genera coparticipare;

38
  Coparticiparea de principiu este facultativa, adica ramane la latitudinea
reclamantului daca genereaza un proces cu toate partile sau separat. Sunt si situatii
in care ea este obligatorie: art. 684 C civil (2) => partajul facut fara participarea
tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta;
 este posibil ca obligativitatea sa decurga din natura raportului juridic: daca ceri
anularea unei adoptii -> chemi ambii parinti/ ceri anularea unui act -> chemi pe
toti cei care au participat la incheierea lui/ Daca ceri anularea unui act
administrativ, te judeci cu organul emitent, dar e obligatoriu sa te judeci si cu
beneficiarul actului (anulare de autorizatie de construire: te judeci cu primaria, dar
si cu constructorul);

2. Raporturile dintre coparticipanti

Primeaza principiul independentei procesuale: daca unul dintre coparticipanti face un act de
procedura, acesta nici nu profita nici nu vatama interesele celorlalti [art. 60 (1) CPC]. De
exemplu daca sunt mai multi parati, procesul se finalizeaza in prima instanta, iar unul din
parati face apel, pentru ceilalti hotararea s-a definitivat, iar apelul profita doar celui care a
facut apel;

Exceptia de la aceasta regula se aplica in situatia in care prin natura raportului juridic, sau ca
urmare a unei dispozitii legale, efectele hotararii se intind asupra tuturor. In acest caz, actele
de procedura indeplinite de una dintre parti si termenele castigate de una dintre parti profita si
celorlalti. In schimb, aceasta extindere nu va produce efecte si in ceea ce priveste actele
defavorabile, se extind numai efecte pozitive, nu si cele negative. De exemplu: sunt mai multi
debitori solidari, chemati in judecata de un creditor. Se admite cererea. Unul dintre acesti
debitori face apel invocand un mijloc de stingere a intregii datorii, nu un mijloc cu caracter
individual (este prescris). El este singurul care face apel (dintre debitori). El daca va castiga,
efectele hotararii se va produce asupra tuturor, deoarece exista o dispozitie expresa a legii
(chiar daca nu era expres, tot asa era) --> art. 1455 (2) Codul civil/ Sa zicem ca mai multi
coproprietari decid sa revendice un bun comun. Ar putea sa o fac si individual. Daca pierd in
prima instanta, iar unul dintre ei face apel, iar ceilalti nu erau obligati. Daca acel coproprietar
castiga, efectele benefice se rasfrang asupra tuturor. Daca insa in ambele exemple cel care face
apelul pierde, cine va plati cheltuielile de judecata? EL, deoarece plata cheltuielilor este un
act defavorabil.

Sunt si dispozitii in materie procedura care concretizeaza cele expuse mai sus. In materia
perimarii, art. 419 CPC-> cand sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna, cererea de
perimare ori actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti Am
prezentat acest text deoarece este o derogare de la art. 60 CPC, ce vorbeste de imprejurarea ca
efectele se extind numai in legatura cu acele raporturi de solidaritate sau de indivizibilitate, in
timp ce art. 419 CPC nu mai impune obligatia indivizibilitatii sau solidaritatii. Cu alte cuvinte,
in materie de perimare, actul facut de oricine, indiferent de natura raporturilor de drept
substantial va produce efecte intrerupatoare de perimare. Din punctul de vedere al normelor,
art. 419 NCP este o norma speciala care introduce alte conditii decat cele generale ale art. 60
CPC in ceea ce priveste efectele coparticiparii.

39
 3. Efectele coparticiparii

Problema coparticiparii poate obliga la solutii distincte.

 art. 149 CPC vorbeste despre numarul de exemplare (orice cerere se depune in atatea
exemplare cate parti adverse sunt), vom vedea ca in ipoteza coparticiparii, cand
coparticipantii au un reprezentant comun, atunci se poate depune un singur exemplar
pentru toti coparticipantii;
 art. 202 CPC --> putem vedea ca atunci cand in procese sunt mai multi reclamanti sau
parati, judecatorul tinand cont de numarul mare al acestora si de necesitatea de a
desfasura normal activitatea de judecata, va putea dispune reprezentarea lor prin
mandatar si comunicarea actelor de procedura numai pe numele mandatarului;
 art. 455 CPC- cheltuieli de judecata-> daca natura raportului juridic impune o
solidaritate sau indivizibilitate, ei vor fi obligati sa plateasca solidar. Daca nu sunt se va
plati proportional.

PARTICIPAREA TERTILOR LA PROCESUL CIVIL

Pe langa reclamant si parat, este posibil ca in procesul civil sa mai apara si alte persoane care
vor fi asimilate partilor, adica vor avea drepturi ca cele ale partilor si care se numesc terti
participanti.

Nu confundati tertii participanti cu cei care sunt martori,avocati,experti etc. Tertii au drepturi
si intere in procesul respectiv si vor intra in proces fie ca urmare a vointei lor (voluntara), fie ca
urmare a vointei partilor (fortata) si vor dobandi drepturi ca ale partilo partilor.

I. INTERVENTIA VOLUNTARA

1. Principala- atunci cand tertul intervine in proces pentru a pretinde pentru el in tot sau
in parte, fie dreptul ce face obiectul procesului, fie un drept strans legat de acesta.
Exemplu: A revendica de la B. Formuleaza cerere C. Obligati-l pe B sa imi dea mie
dreptul de proprietate (C). Tertul va avea 2 parati: A si B/ intr-o cerere de partaj intre A
si B intervine C care spune ca bunul X este bunul meu, chiar daca el se afla in masa
partajabila (l-am dat cu imprumut), asa ca ii obligati pe amandoi sa mi-l dea.
Dreptul invocat de catre tert poate fi si doar strans legat cu dreptul dedus judecatii (el
trebuie sa se opuna partilor initiale).

2. Accesorie- mijloc procesual prin care tertul intervine in proces sprijinind apararea
uneia dintre pati. In cazul acesta tertul nu invoca un drept propriu, insa, desi
denumirea institutiei in vechea legislatie (interventie in interesul altuia), interesul
tertului este propriu. De cele mai multe ori tertul are un drept propriu care se
constituie pe dreptul din proces. Solutia din proces i-ar afecta interesul propriu.
Exemplu: A se judeca cu B pentru nulitatea unui contract de vanzare. C intra in proces
sa il sprijine pe cumparator, deoarece el a cumparat de la acesta/ Parte care are un
contract de inchiriere cu una dintre partile din proces. Odata ce titlul de proprietate al

40
 celui care a incheiat contractul de inchiriere, din start chiriasul ar intra in raporturi
juridice cu un tert si poate avea diferite temeri.

Interventia voluntara principala

Un tert care justifica un drept propriu si un interes personal cu mentiunea ca dreptul pe care-l
invoca trebuie sa fie ori cel care este dedus judecatii prin cererea principala fie un alt drept
strans legat de acesta. Si Briciu e de acord cu Boroi: poate fi si dreptul invocat prin
cererea reconventionala.

1. Formularea cererii

In materie de cereri cu caracter stric personal nu este acceptabila cererea de interventie

(divort, punere sub interdictie). Lucrurile stau la fel la cererile de tagada paternitatii (daca nu
cumva poate interveni adevaratul tata -> Briciu nu crede ca ar merge);

Tertul poate interveni si in baza unei cereri accesorii (partajarea unui bun care nu e al lor, in
baza cererii de divort)

Sunt admisibile cererile de interventie principala in litigiile de munca (in cele de munca cu
caracter individual nu pot fi acceptate cererile de interventie principala). Sunt posibile cererile
de interventie in procesele colective.

Ar fi inadmisibile cererile de interventie principala in actiunile posesorii. Art. 61 vorbeste

despre invocarea unui DREPT. Sunt si autori care spun ca in cazul posesiei ar fi admisibila. In
materie posesorie nu e admisibila cererea de inteventie (BRICIU);

Ordonanta presedintiala --> nu se discuta dreptul sub sanctiunea inadmisibilitatii. Tot din
acest punct de vedere BRICIU crede ca interventia principala nu este posibila.

In materie de arbitraj, situatia e un pic mai complicata, este admisibila cererea de interventie
principala, dar numai cu consimtamantul partilor implicate in proces (se bazeaza pe conventia
partilor). Tertul nu ar putea intra in procedura, decat daca este parte la contract. Acest deficit
trebuie acoperit de consimtamantul partilor;

2. Termen

Cererea de interventiei trebuie formulata in fata primei instantei si acolo pana la inchiderea
dezbaterilor in fond ( pana dupa punerea de concluzii finale din partea partilor si judecatorul
decide inchiderea dezbaterilor si intra in faza de deliberare); Este un termen atat de lung
deoarece se lasa tertului posibilitatea de manifestare chiar daca el afla de proces mai tarziu,
deoarece el nu este citat (de la altcineva, de la una dintre parti, de pe portal, etc.). In mod
execeptional cererea de interventie poate fi facuta si in apel, da este necsar acordul expres al
tuturor partilor. Noul cod nu mai mentioneaza doar acord ci mentioneaza ACORD EXPRES
(daca unul tace, cererea de interventie nu mai este admisibila). Daca una dintre parti lipseste,
instanta o citeaza si ii cere acordul. Daca nu raspunde nu ai acord. De ce este necesar acest
acord? Interventia direct din apel presupune lipsirea partilor initiale, dar si a tertilor de un
grad de jursdictie (tertul cere pentru el si este o noutate), ori a se judeca o cerere noua direct in

41
apel, si mai ai de contestat doar in recurs, unde nu se mai analizeaza fondul. Vom avea o
singura judecata in fond pentru judecarea pretentiilor partilor. Si in acest caz este o derogare
de la regulile din apel, care spun ca nu se pot face cereri noi in apel;

3. Competenta

Este o cerere incidentala. Regula in materie de cereri incidentala este ca ea se judeca de

instanta care judeca cererea principala (art. 123 CPC);

4. Forma

Fiind cere de chemare in judecata ea trebuie sa imbrace conditiile cererii de chemare in

judecata (art. 194 si urmatoarele). Interventie principala poti face doar daca ai pretentii (nu
poti zice doar ca vrei sa se respinga cererea reclamantului), cel mult sa zicem ca puteai face
cerere accesorie. Din punct de vedere a timbrajului ea se timbreaza asemenea cererii de
chemare in judecata.

5. Admitere in principiu

Pentru a deveni parte, intervenientul trebuie sa treaca printr-o procedura care se numeste
admitere in principiu: instanta verifica cererea de interventie sub aspectul formei, al conditiilor
generale de exercitiu a actiunii civile si al conditiilor particulare (dreptul sa fie cel din
proces/in stransa legatura cu cel din proces/sa fie un interes personal -> art. 61 CPC. solutia
instantei va fi fie de admitere in principiu a cererii, fie de respingere ca inadmisibila – dandu-se
prin incheiere motivata (care are natura interlocutorie, adica instanta nu mai poate reveni
asupra ei). Daca prin incheiere se admite in principiu, incheierea respectiva poate fi
atacata numai odata cu fondul [art. 64 (3)]. Daca se respinge cererea ca inadmisibila,
incheierea poate fi atacata separat de hotararea de fond cu apel (daca incheierea a fost data in
prima instanta) sau recurs (daca cererea s-a facut in apel), in termen de 5 zile, care curge de la
pronuntare pentru partea prezenta si de la comuncare pentru partea lipsa [ art. 64 (4)
CPC].Daca se formuleaza calea de atac, procesul de fond se suspenda pana la solutionarea
acesteia. Solutionarea are loc la instanta ierarhic superioara celei care a pronuntat incheierea
iar legea spune ca trebuie solutionat apelul/recursul in maximum 10 zile de la inregistrare. Pe
toata durata solutionarii apelului/recursului impotriva incheierii de respingere, procesul pe
fond este suspendat de drept si nu se pot face acte de procedura. Aceasta solutie a
judecatorului este noua. Legiuitorul a schimbat deoarece, incheierea de respingere se ataca cu
fondul, instanta de apel admitea (spunea ca cererea de interventie trebuia acceptata), si se
trimitea la prima instanta. Legiuitorul nou a zis ca nu mai putem face asta, deoarece se
afecteaza termenul optim. In legatura cu acesta procedura noua, exista la ora actuala pozitii
rezervate, in ciuda faptului ca intentia legiuitorului a fost una corecta. Cine vrea sa suspende
un proces face o cerere de interventie, instanta o respinge ca inadmisibila si apoi o ataci si se
suspenda procesul Chiar daca legea spune 10 zile, in practica nu sunt 10 zile, se ajunge si 2 luni
(poate fi abuz de drept). Pentru o asemenea fapta poti fi fie amendat, fie si amendat si sa
platesti si daune, dar multi isi asuma acest risc. De cele mai mult ori instantele, cand vad un
abuz nu mai resping, o admit in pricipiu pentru a nu exista cale de atac.

42
O alta chestiune care se ridica in legatura cu admiterea in principiu a cererii de interventie
voluntara principala este daca exista calea de atac a recursului si in acele situatii in care
hotararea pe fond nu ar fi supusa recursului, adica ar fi definitiva. Trebuie sa stim ca nu in
toate cazurile exista drept de recurs. Sunt o serie de procese, care nu au drept de recurs ci doar
drept de apel. De exemplu, tot ce incepe la judecatorie are apel la tribunal, dar exista drept de
recurs (exista insa, situatii speciale de exceptie ce vor fi studiate la materia recursului). Cum
interpretam textul? Si acolo unde nu am avea voie cu recurs, putem ataca cu recurs aceasta
incheiere motivata referitoare la interventie? Exista doua opinii: Nu exista calea de atac a
recursului sau, cealalta opinie, conform careia exista si atunci cand hotararea data pe fond nu
este supusa recursului – se poate intampla in acele procese in care cererea de interventie se
face in apel, dar hotararea din apel e definitiva. BRICIU --> a doua opinie este cea corecta.
O alta precizare ce trebuie facuta este ca daca se recunoaste posibilitatea atacarii acestei
incheieri de catre tert, el nu poate totusi discuta in apel/recurs decat problema legalitatii
incheierii respective, nu si alte probleme in cauza. Avem o derogare de la regula ca pot face
cale de atac doar partile.

6. Sanctiune

Daca cererea de interventie este netrimbrata, nesemnta (nu indeplineste conditiile de

forma) dar care nu genereaza o inadmisibilitate ci o nulitate. Se mai aplica regimul de atacare
speciala sau se da incheiere de anulare a cererii de interventie care va fi atacata odata cu
fondul? BRICIU zice ca legiuitorul a dorit ca in momentul in care se verifica admisibilitatea
cererii si a tuturor conditiile care permit tertului sa intre in proces calea de atac va fi exercitata
separat si nu impreuna ca fondul.

7. Pozitia procesuala a tertului in proces

Prin incheierea de admitere in principiu, daca se admite in principiu, intervenientul va deveni

parte in proces si dobandezte pozitia de reclamant. Asta inseamna ca daca el are pozitie de
reclamant, reclamantul si paratul initial au pozitie de parati. Ei pot formula cereri
reconventionale impotriva cererii de interventie, invocand la locul lor pretentii impotriva
intervenientului principal. Paratii nu trebuie sa isi modifice cererile initiale pe care le avea
intre ei, ci doar fata de intervenient. Trebuie sa fim foarte atenti ca nu cumva reclamantul sau
paratul initial, folosind posibilitatea de a face cerere reconventionala contra pretentiilor
intervenientului principal, sa nu foloseasca acest mijloc pentru a-si modifica cererile lor
initiale. El trebuie sa faca cerere reconventionala exclusiv limitat la pretentiile fata de tertul
intervenient, nu intre ei.

Daca ai pozitie de reclamant, intervenientul principal va putea face cereri de chemare in

garantie, sa atraga alti terti in proces. Nu va putea face cererea de aratare de titular al
dreptului (poate fi facuta doar de parat).

Intervenientul principal are o pozitie procesuala independenta, el nu este subordonat

partilor initiale. Din acest motiv se retine in doctrina si jurisprundenta ca interventia
principala se va judeca chiar daca partile initiale sting litigiu prin unul din mijloacele prevazute
de lege (reclamantul renunta, avem tranzactie, sau paratul achieseaza la pretentiile
reclamantului);

43
 8. Drepturile procesuale ale intervenientului

Intervenientul preia procedura in starea in care se afla in momentul admiterii interventiei. Nu

va putea cere administrarea probelor administrate anterior, nu va putea invoca nulitati care s-
au acoperit prin neinvocarea de catre partile initiale in proces (Pana la momentul cererii de
interventie in principiu). Intervenientul, odata ce i s-a acceptat pozitia in proces, nu va putea
solicita reaudiere de martori, sa solicite refacerea expertizei, sau sa spuna ca invoca
necompetenta teritoriala relativa. Asta nu il lipseste pe intervenient de a administra el probe.
Poate chema el martori (uneori chiar aceeasi), va putea invoca nulitati de ordine publica, sau
de ordine privata dar care se ptrec dupa intrarea lui in proces. Partile initiale au dreptul de a
face intampinare, ei fiind parati. Dupa admiterea in principiu, judecatorul va cauta un termen
pentru ca partile intiale sa poata formula aparare.

a. Intervenientul nu poate solicita refacerea probelor deja administrate si nici nu poate

invoca nulitati care s-au acoperit prin neinvocare;
b. Instanta va stabili un termen in care trebuie depusa intampinarea;
c. Intervenientul poate solicita administrarea de probe prin cererea de interventie sau cel
mai tarziu pana la primul termen de judecata ulterior admiterii cererii de interventie.
Intervenientul poate chema el martori (diferit de faptul ca nu poate cere reaudiere),
poate invoca nulitati (de ordine publica – oricand, de ordine privata – daca se produc
dupa ce intra el in proces) etc;
d. Actele de procedura ulterioara vor fi indeplinite si fata de el.

9. Judecata

Ca regula, judecarea cererii de interventie principala are loc in acelasi timp cu cererrea de
chemare in judecata. Cu toate acestea, atunci cand cererea de interventie intarzie judecata
cererii principale se poate dispune disjungerea cererii de interventie si judecarea ei separat.
Acest lucru se poate inampla pentru a nu bloca cererea principala, dar trebuie avut grija
deoarece aceasta disjungere nu este admisibila daca intervenientul vrea pentru sine chiar
dreptul dedus judecatii. Disjungerea este conditionata de doua elemente:

a. cererea principala sa fie in stare de judecata, in timp ce cererea de interventie nu este

inca si o intarzie pe cea principala;
b. Prin interventia principala, tertul sa invoce un drept strans legat de cererea principala,
iar nu chiar dreptul dedus judecatii prin cererea principala.

Daca, de exemplu, intervenientul invoca ca bunul supus masei partajabile este bunul lui nu ai
avea cum sa disjungi o asemenea cerere, este chiar bunul care face obiectul partajului. Sigur,
daca e un drept doar legat de cel dedus judecatii, aici judecatorul are o apreciere, in sensul de a
vedea cat de strans este acest drept de cel din cererea principala.

Disjungerea inseamna ca pentru cererea de interventie sa se faca un dosar separat dar care va fi
judecat tot de aceeasi instanta - odata ce a operat prorogarea de competenta, ca urmare ca
aveam o masura incidentala, nu se poate intoarce prin disjungere. Cererea va fi judecata de
acelasi complet, in virtutea principiului continuitatii.

44
 10. Solutii

Daca se admite cererea principala, teoretic ar trebui sa se respinga cererea de interventie

principala daca intervenientul a solicitat acelasi obiect, deoarece nu se pot admite amandoua.
Daca intervenientul a solicitat un dreptu strans legat de cel din cererea principala, pot fi
accepatate amandoua sau respinse amandoua. De asemenea, este posibila oricand admiterea in
parte a cererii principale, cat si a cererii de interventie principala, atunci cand cererea de
interventie principala nu cere tot obiectul dedus judecatii, ci numai o parte din el. Este de
retinut ca daca se respinge cererea de interventie principala, intervenientul principal poate
formula calea de atac prevazuta de lege fara a cere acordul cuiva si fara a fi conditionat.

Interventia voluntara accesorie

1. Titular

Orice persoana care solicita un interes. Interesul trebuie sa fie prorpiu si personal; Interesul
poate fi si un interes nepatrimonial, dar s-a justificat de multe ori ca rudenia/afectiunea nu
poate justifica cererea.

2. Termen

Poate fi facuta pana la inchiderea dezbaterilor, in tot cursul judecatii, chiar si in caile
extraordinare de atac. Prin interventia accesorie, tertul nu vine cu pretentii, ci doar cu aparari
suplimentare, acesta fiind motivul pentru care termenul este mai lax.

3. Competenta

Judecata de catre instanta investita cu cererea principala (art. 123)

4. Forma

Spre deosebire de cererea de interventie principala, cererea de interventie accesorie nu are un

obiect: intervenientul nu cere sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva partile, ci solicita sa admita
sau sa respinga una dintre cereri. Cererea se va face in scris si va cuprinde elementele
prevazute la art. 148 (1) CPC [art. 63 (1) CPC].

5. Admisibilitatea in principiu

Se aplica aceeasi procedura ca la interventia principala (se face prin incheiere motivata). Nu
este supusa acelorasi reguli de timbraj. Spre deosebire de cerearea de interventie principala,
accesoria poate interveni in mai multe domenii (inclusiv in materia posesorie, ordonanta
presedintiala, arbitraj), DAR si aici exita o limitare. Nu poti interveni accesoriu in litigiile cu
caracter strict personal (divort) . Ai putea interveni in tagada paternitatii cel care este
adevaratul tata pentru a sprijini pozitia copilului si a combate pozitia sotului mamei. Din
punct de vedere al structurii pare admisibil, DAR Briciu, nu e de acord cu asta, deoarece
implicit te pui la adapost de o actiune pentru stabilirea paternitatii.

a. Daca se admite in principiu se ataca odata cu fondul;

45
 b. Daca se respinge ca inadmisibila, poate fi atacata cu apel sau recurs in termen de 5
zile, care curge de la pronuntare pentru partea prezenta sau de la comunicare pentru
partea lipsa [ art. 64 (4) CPC].

6. Pozitia procesuala a tertului care intervine accesoriu

Spre deosebire de interventia principala, tertul acceosriu are o pozitie subordonata celui sub
care face interventia. Ia procesul tot din stadiul in care se afla si poate solicita noi probe in
dovedirea apararilor pe care le face in cererea de interventie. El nu va putea face niciun act de
procedura care este contrar partii in favoarea careia a intervenit. De exemplu: el poate cere
probe, dar nu poate cere probe impotrvia celui in favoarea caruia a intervenit. Nu poate face
act procedural intrerupator de perimare impotriva paratului, daca intervine pentru parat.
Actele de procedura ulterioare vor fi indeplinite si fata de el. Nu se depune intampinare.

7. Judecare

Judecarea cererii de interventie accesorie nu poate fi in niciun caz disjunsa de judecarea

cererii principale, iar instanta este obligata sa se pronunte asupra acesteia prin aceeasi
hotarare, odata cu fondul. Intervenientul accesoriu poate sa savarseasca numai actele de
procedura care nu contravin interesul partii in favoarea careia a intervenit. Dupa
admiterea in principiu, intervenientul accesoriu poate sa renunte la judecarea cererii de
inerventie doar cu acordul partii pentru care a intervenit. Intervenientul accesoriu va putea
exercita cale de atac impotriva hotararii ce se va pronunta, dar ea va fi respinsa ca neavenita
daca nu a formulat cale de atac chiar partea in favoarea careia a intervenit sau daca calea de
atac a partii in favoarea careia a intervenit va fi respinsa fara a fi analizata in fond (fie ca va fi
anulata ca netimbrata, nesemnata sau orice alt motiv). Acestea toate sunt consecinte ale
depdendentei procesuale. Daca partile aflate initial in proces sting procesul, cererea de
interventie accesorie ramane fara obiect, ea nemaijudecandu-se.

8. Solutii

Va urma cererea partii in favoarea carei a intervenit. Cum va fi solutia din cererea principala o
transpui, depinde in favoarea cui a intervenit.

9. Cheltuieli de judecata

De principiu daca formuleaza cerere de interventie accesorie, interveninentul va plati

cheltuielile de judecata generate de acele acte suplimentare facute de partea adversa fata de
cea in favoarea careia a intervenit (necesare din cauza cererii). Cu alte cuvinte, daca
reclamantul castiga, iar intervenientul a intervenit in favoarea paratului, cel care va dori sa
plateasca cheltuieli va fi, sigur, paratul, iar nu intervenientul accesoriu. Totusi, daca
intervenientul accesoriu a cerut o expertiza care a necesitat plata onorariului de expert si de
catre reclamant, atunci pentru acel lucru va trebui sa plateasca catre reclamant. Daca insa
castiga partea in favoarea careia s-a facut cerere de interventie, isi va recupera intervenientul
accesoriu cheltuielile de la partea care a pierdut? Aici sunt doua opinii: una dintre ele este cea
care sustine ca nu si le va recupera, pentru ca in momentul in care celalalt a angajat procesul,
el nu a stiut si de intervenientul accesoriu (sustinuta si de prof. Briciu, cu mentiunea ca si in

46
acest caz intervenientul isi are o situatie favorabila pentru ca, cel putin, nu va fi obligat la plata
cheltuielilor de judecata - nu va recupera, dar nici n u va fi obligat sa plateasca). (DINU –
cheltuielile de judecata le poate recupera daca e de partea care a castigat)

II. INTERVENTIA FORTATA A TERTILOR IN PROCES

Interventia fortata are mai multe forme:

Cererea de chemare in judecata a altei persoane (art. 68 – 71)

Este un mijloc procedural prin care partile aflate deja in proces solicita introducerea in proces
a unei terte persoane care ar putea pretinde pe cale separata aceleasi drepturi ca si
reclamantul.

Vorbim de o cerere de interventie fortata prin care tertul este atras in proces. Acest tert este o
persoana care in raportul de drept substantial ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si
reclamantul (NU strans legate ->trebuie sa avem identitate).

Exemplu:

 „Cesiune de creanta” - cedentul il cheama in judecata pe debitorul cedat, iar acesta a

fost notificat cu privire la existenta cesiunii, el poate invoca lipsa calitatii procesuale
pasive a celui care l-a dat in judecata, dar el va trebui sa fie sigur ca nu trebuie sa
plateasca si apoi sa raspunda in alt proces. Pentru a face asta el il poate chema in
judecata si pe cesionar. In cazul unei cesiuni de creanta, cedentul il cheama in judecata
pe debitorul cedat; acesta fiind notificat de cesionar cu privire la cesiunea creanta, are
interesul de a solicita chemarea in judecata a acestuia --> SE EVITA UN PROCES
VIITOR.

Tertul ar putea face cerere de interventie principala -->DAR ce se intampla daca nu face
cerere???. Sunt cazuri mai complexe in care debitorul este pus in situatia in care trebuie sa isi
dea seama cui trebuie sa plateasca (conditie rezolutorie, suspensiva, cesionarul nu a platit
pretul cesiunii)

 Art. 643 (3) Codul civil: In cazul actiunii in revendicare introducsa de un singur
coproprietar, paratul are interesul a a-i chema in judecata si pe ceilalti, pentru a evita
procese ulterioare cu acestia SAU daca coproprietarul pierde, paratul are interesul sa ii
cheme pe toti, pentru a nu urma foarte multe procese dupa din cauza celorlalti
coproprietari.

!!! Nu trebuie folosita aceasta forma de interventie pentru extinderea cadrului procesual prin
introducerea in cauza a unor noi parati. Daca exista un litisconsortiu procesual pasiv
obligatoriu pe care reclamantul nu l-a respectat (nu i-a chemat pe tot in judecata), nu se va
prevala de aceasta forma pentru a-i chema si pe ceilalti parati, pentru ca ei nu sunt persoane
care pot pretinde aceleasi drepturi ca si el. Exemplu: Vanzatorul il cheama in judecata pe

47
cumparator, solicitand anularea contractului dintre ei. Afland ca bunul a fost vandut mai
departe, vanzatorul solicita introducerea in cauza a debitorului.

Daca avem o coproprietate de impartit si cererea e facuta doar fata de un coproprietar,

reclamantul poate chema si ceilalti coproprietar, deoarece in actiunea de partat reclamantul
este si parat deopotriva.

Dispozitiile art. 71 reglmenteaza si 2 Ipoteze speciale de solutionare in care tertul sa

ramana singur cu reclamantul, iar paratul sa paraseasca procesul:

Se poate ca paratul sa iasa din proces si sa ii lase pe reclamant si chematul in judecata sa se

judece CAND:

 Cand paratul, chemat in judecata pentru o datorie baneasca1, recunoaste datoria si

declara ca vrea sa o execute2 fata de cel caruia ii va stabili dreptul pe cale
judecatoreasca (cel dintre reclamant si tert, depinde cine va castiga), el va fi scos din
proces, daca a consemnat la dispozitia instantei suma datorata3;
 Tot astfel, paratul, chemat in judecata pentru predarea unui bun sau a folosintei
acestuia, va fi scos din proces daca declara ca va preda bunul celui al carui drept va fi
stabilit prin hotarare judecatoreasca; Bunul va fi pus sub sechestru judiciar pana la
solutionarea procesului. Sechestrul judiciar este o institutie care prevede ca pe durata
existentei procesului se indisponibilizeaza bunul pentru a nu fi vandut, se noteaza in
cartea funciara sau arhiva de valori mobiliare, si se numeste un administrator sechestru
(poate fi chiar paratul).

!!! In aceste cazuri, judecata va continua numai intre reclamant si tertul chemat in
judecata. Hotararea se va comunica si paratului, caruia ii este opozabila.

1. Domeniul de aplicare

Vizeaza orice drept subiectiv. Tertul trebuie sa aiba aptitudinea de a invoca aceleasi drepturi ca
si reclamantul (nu este necesar sa le si aiba). Trebuie sa existe suficiente indicii ca le poate
pretinde.

2. Titular

Reclamantul, paratul, dar si intervenientul principal (are pozitia de reclamant). NU poate face
cerere intervennentul accesoriu. Ar putea formula cerere de chemare in judecata a altei
persoane chiar cel chemat in judecata potrivit acestei proceduri- Vezi opinie Dinu seminar 8
intrebare (1) (pentru ca odata primit in proces, el dobandeste pozitia procesuala de reclamant,
iar din pozitia aceasta, el paote chema in judecata o alta alta persoana care pretinde aceleasi
drepturi ca si el/reclamantul initial). Exista si opinii diferite in doctrina.

3. Termenul

El este diferit dupa cum vorbim de o cerere facuta de reclamant sau o cerere facuta de parat. In
ceea ce-l priveste pe reclamant el poate face cererea pana la terminare cercetarii procesului in

48
prima instanta. Paratul poate formula cererea numai odata cu intampinarea, iar daca
intampinarea nu este obligatorie, atunci poate fi formulata cel mai tarziu la primul termen de
judecata la care este legal citat. Intervenientul principal face la fel ca reclamantul. Termenul
este reglementat prin norme de ordine privata, ceea ce inseamna ca partile pot conveni ca o
cerere depusa peste termen sa poata fi totusi judecata. Decaderea opereaza dar nu mai
daca partile nu contrare. OBSERVATII:

De ce legiuitorul a stabilit doua termene diferite dupa pozitia procesuala? –In ceea ce-l
priveste pe parat el are conturata de la inceput solicitarea reclamantului, cunoscand-o din
cererea de chemare in judecata.El poate evalua daca este expus si altor cererei cu caracter
similar. Reclamantul nu poate sa o faca odata cu cererea de chemare in judecata deoarece
poate afla anumite imprejurari (ca paratul este obligat sa plateasca si altei persoane aceeasi
suma). Reclamantul nu are un pericol la fel de evident ca paratul.

Sanctiune – NCPC prevede ca depunerea cererii cu incalcarea termenului atrage sanctiunea

decaderii. In unele cursuri se spune ca daca cererea este depusa peste termen ea se va anula. E
o interpretare a art. 185.

4. Forma cererii

Ea trebuie facuta in scris, motivata, avand natura unei cererei de chemare in judecata. Totusi,
Briciu are rezerve semnificative din perspectiva taxei judiciare de timbru. Daca aceasta cerere
ar fi supusa taxei judiciare de timbru la valoare, reclamantul care cheama in proces si
eventualii sai „contracandidati”, el ar trebui sa timbreze dublu sau sa fie expus permanent unui
posibil viitor proces. Intr-o viitoare reglementare a taxei de timbru, ar trebui clarificat acest
lucru. Odata depusa cererea, ea se comunica partii adverse, dar si celui chemat in judecata.
Cererea de chemare in judecata a altei persoane trebuie insotita, potrivit art. 69, de inscrisurile
care o sustin si trebuie atasate copii de pe cererea de chemare in judecata, intampinare si copii
de pe inscrisurile de la doar.

5. Admitere in principiu

Se aplica in totalitate procedura prevazuta la art. 64-65. Se pune problema cine poate ataca
acea incheiere? Cel chemat in judecata poate ataca aceasta incheiere (spre exemplu daca este
respinsa ca inadmisibila) + partea care a formulat cererea. Briciu are o problema daca ar putea
partea potrivnica, dpdv al interesului—vezi si seminar 7 pentru opinia lui Dinu 1 (daca a
achiesat la pretentiile partii celeilalte).

6. Solutii ce pot fi pronuntate

Vor fi exact acelea de la cererea de interventie principala. Acest chemat in judecata are pozitia
de reclamant, dar el este in realitate un veritabil intervenient principal (care pretinde aceleasi
drepturi ca ale reclamantului), care nu a formulat el cererea ci a fost atras.

7. Pozitia procesuala a tertului

Tertul dobandeste pozitia procesuala de reclamant, iar hotararea isi produce efecte si asupra
sa.

49
 Chemarea in garantie (art. 72-74)
Mijloc procedural prin care partile din proces pot introduce in cauza o alta persoana impotriva
careia s-ar putea indrepta daca ar pierde procesul cu o cerere in garantie sau despagubiri.

Exemple:

 Daca luam art. 683 Codul civil (partaj). Garantia pentru evictiune si vicii ascunse intre
coproprietari. In ipoteza in care dupa un partaj unul dintre coproprietari a primit
bunul, platind sultele si se confrunta cu actiune in revendicare, nu este normal ca doar
el sa suporte posibila pierdere, ceilalti ii vor da sultele inapoi. Art. 1705 Codul civil,
actiunea in evictiune – Cumparatorul chemat in judecata de un tert care pretinde ca are
un drept asupra bunului cumparat, trebuie sa il cheme in cauza pe vanzator. In aceest
caz, chemarea in garantie devine o necesitatea. Daca nu o face vanzatorul poate
introduce exceptio mali procesus.
 Fideiusiune – Sub aspect procesual, garantatul este fideiusor, iar chematul in garantie
este debitorul. Art. 2310 Codul civil in materia fidiusiunii --> Esti obligat in acest cazuri
sa chemi in judecata, sanctiunea fiind chiar pirderea satisfactiei compensatorii.
 In materie delictuala –cererea pe care comitentul o face cand este chemat in judecata
de victima, fata de prepus.

Ratiunea de a fi a acestui mijloc procedural este aceea de a comprima timpul procesual si de a

reduce riscurile ce decurg din formularea unei cererei separate. Daca iti ia cineva bunul prin
revendicare, pe care tu l-ai cumparat de la alta persoana, nu vrei sa te mai duci si in proces cu
vanzatorul (care poate dura 3-4 ani, sau sa devina insolvabil). Aducand alaturi de el in proces
pe cel care ar putea fi obligat in ipoteza in care porcesul se solutioneaza printr-o hotarare
defavorabila, partea chemata in garantie va face aparari in favoarea lui. Toate aceste cazuri
sunt la latitudinea celui care face cerere de chemare in garantie (reclamant sau parat).

Chematul in garantie poate formula la randul sau o alta cerere de chemare in garantie.
Intr-o opinie clasica nr. chemarilor in garantie se opreste la 2. Intr-o alta opinie, BOROI si
STANCU zic ca cererile pot continua. BRICIU merge pe varianta clasica, dar o accepta in
principiu si pe cealalta.

1. Domeniul de aplicare

Orice cerere in care se pune in discutie un dreot garantat legal ori conventioal ori in legatura
cu care exista o obligatie de despagubire.

2. Titular

Poate fi reclamantul, paratul, intervenientul principal, chematul in judecata, chematul in

garantie.

3. Termen

Reclamantul ( pana la terminarea cercetarii procesului in fata primei instante), paratul (odata
cu intampinarea, iar daca intampinarea nu e obligatorie, la primul termen la care este legal

50
citat), chematul in garantie (in interiorul termenului pe care instanta i-l ofera pentru a depune
intampinare la chemarea in garantie). Termenul acesta este prevazut sub sanctiunea
decaderii. Termenul este reglementat prin norme de ordine privata, ceea ce inseamna ca
partile pot conveni ca o cerere depusa peste termen sa poata fi totusi judecata. Decaderea
opereaza dar nu mai daca partile nu contrare. (aceasta observatie este valabila si pentru cererea
de chemare in judecata). totusi, daca cererea de chemare in garantie este depusa direct in apel,
atunci ea se va respinge ca inadmisibila, nemaifiind o chestie de ordine privata, fiind o
incalcare si a regulilor apelului, potrivit careia in apel nu se pot deduce judecatii cauze noi.
Sunt discutii si daca ea poate fi facuta in caz de casare cu trimitere. Raspunsul este DA, dar
trebuie vazut tipul casarii. Daca este o casare partiala, de principiu, cererea de chemare in
garantie nu mai poate fi facuta decat de reclamant sau de intervenientul principal. Sunt si
casari pentru ca intreaga procedura la prima instanta a fost viciata. In acest caz si paratul poate
formula chemare in garantie. (Vezi si opinia lui Dinu la seminar 7 - 2)

4. Forma

E o veritabila cerere de chemare in judecata, are caracter incidental si ea va fi facuta in forma

cererii de chemare in judecata SI va fi timbrata ca cererea de chemare in judecata. Cel care
formuleaza cererea doreste o prestatie distincta de la un tert. Aceasta se comunica partii
adverse si celui chemat in garantie, de asemenea, celui chemat in garantie i se comunica
cererea de chemare in judecata, intampinarea si actele depuse la dosar.

5. Admiterea in principiu

Urmeaza regulile de la interventia principala (art. 64-65). Poate fi atacata cu caile de atac
prevazute pentru interventia principala. Dupa amiterea in principiu daca este cazul, tertul
dobandeste calitatea de parte. Instanta va acorda un termen chematului in garantie, pentru a
depune intampinare. El ia procesul din starea in care se afla si poate face orice acte si aparari
considera necesare. El este independent procesual (nu este subordonat celui care l-a chemat in
garantie).

6. Judecare

Fiind o cerere incidentala, ea se judeca impreuna cu cererea principala. Cu toate acestea, daca
cererea de chemare in garantie ar intarzia judecarea cererii principale, instanta poate dispune
disjungerea si judecarea ei separat. Acest lucru obliga la cateva precizari:

 odata ce se dispune judecarea separata, competenta ramane la aceeasi instanta chiar

daca, daca ar fi fost formulata separata ar fi atras alta competenta !!!!!!!

 pe durata judecarii cererii principale, procesul privind cererea de chemare in garantie

disjunsa se suspenda de drept !!!!!!!

7. Solutii

Chematul in garantie poate fi obligat numai fata de partea care l-a chemati n garantie,
deoarece el nu are niciun raport procesual fata de partea adversa.

51
 Solutia din CCJ (cererea de Solutia din CCG (cererea de chemare in Cine poate face apel? Impotriva cui?
chemare in judecata) garantie)
Chemarea Daca paratul a pierdut procesul, se admite si  Paratul impotriva reclamantului (P->R);
in garantie cererea de chemare in garantie, dar numai
este facuta daca este intemeiata pe fond.  Chematul in garantie poate face si el apel, contra
de parat paratului (trebuie) si a reclamantului (doar daca
doreste, desi intre ei nu exista raporturi de drept
Se admite cererea de chemare substantial!) (G -> P/R)
in judecata a reclamantului Se respinge cererea de chemare in garantie, in P ->R/G/R+G
impotriva paratului ipoteza in care desi paratul a pierdut, cererea
de chemare in garantie nu este intemeiata (de In acest caz, paratul poate face apel impotriva
exemplu, nu exista datoria). reclamantului, a chematului in garantie, sau a ambilor.
El poate face doar impotriva reclamantului (spunand
practic ca a chemat degeaba in garantie), impotriva
chematului (admite pierderea procesului, dar crede ca
trebuia sa castige chemarea in garantie) sau impotriva
amandurora (cerand cele expuse mai sus)
Se respinge Se respinge ca lipsita de interes sau de obiect,  R -> P/P+G (ultima, doar daca respingerea CCJ
deoarece cel care a formulat cererea a este datorita apararilor lui G);
formulat-o in ideea ca daca va pierde procesul
el vrea sa se regreseze, dar in aceasta ipoteza Reclamantul va face apel clar impotriva paratului, dar el
paratul castiga, deci nu mai are nevoie de poate face apel si impotriva amandurora, P+G (doar in
regres, deci cererea de chemare in garantie se ipoteza in care respingerea cererii de chemare in
va respinge fara a fi analizata pe fond. judecata s-a datorat apararilor chematului in
garantie – aici este o discutie, doctrina (Boroi & Stancu)
aratand ca aici reclamantul nu ar trebui sa poata face
apel si impotriva chematului in garantie – dar, daca de
exemplu totusi el a pierdut procesul nu ca urmare a unor
simple aparari ci pe formularea de catre chematul in
garantie a unei exceptii admise care a dus la respingerea
cererii, ar fi absurd sa nu se poata face apel impotriva

52
 chematului in garantie, pentru ca daca reclamantul vrea
sa combata acele aparari ale chematului in garantie,
nefacute de parat, pentru a respecta
contradictorialitatea, e nevoie sa fie chemata cel chemat
in garantie.

 Daca R face apel impotriva lui P, P poate face

apel provocat (art. 473 CPC) impotriva lui G (R ->
P -> G)

De ce ar face paratul apel provocat? Reclamantul s-ar

putea sa adopte schema clasica si sa faca apel doar
impotriva paratului, considerand ca nu e relevanta
chemarea in garantie si aceasta ar duce la faptul ca acel
chemat in garantie nu ar mai fi parte din apel. Aceasta
inseamna ca daca s-ar schimba solutia in apel si s-ar
admite cererea reclamantului, paratul ar fi intr-o situatie
mai proasta, pentru ca pierzand, nu ar mai avea cum sa
se indrepte impotriva chematului in garantie (decat daca
va incepe un nou proces). De aceea, s-a instituit art. 473
CPC care, in asemenea situatie, da posibilitatea
intimatului (parat in faza initiala) sa formuleze un apel
provocat (peste termen);

Observatie! Daca totusi P nu face apel provocat si

pierde, poate introduce din nou o cerere, hotararea de
fond neavand autoritate de lucru judecat !!!!
Chemarea Se admite Se respinge ca lipsita de interes sau de obiect  P -> R/G (!)
in garantie  P -> R -> G (apel provocat)
este facuta Se admite (daca este intemeiata)  R -> P
de Se respinge  G -> R/P
reclamant Se respinge (daca nu este intemeiata) R -> P/G

53
 Aratarea titularului dreptului (art. 75-77)
Mijloc procesual pus la dispozitia paratului prin care acesta atrage in proces o terta persoana in
situatia in care el, paratul detine un lucru sau il exercita in numele altuia si este chemat in
judecata printr-o cerere REALA cu privire la bunul respectiv. In acest caz, paratul care este un
detentor precar va indica numele adevaratului titular al dreptului.

Imprejurarea in care din stiinta sau nestiinta, reclamantul risca sa se judece cu un detentor
precar (nu stie temeiul in baza caruia se exercita folosinta bunului).

1. Conditii:

a. actiunea sa vizeze un drept real;

b. intre parat si tert trebuie sa existe un raport juridic cu privire la lucrul ce formeaza
obiectul procesului. Trebuie sa fie un raport de detentie (contract locatiune, depozit,
administrare, imprumut etc.)
c. paratul sa fie cel care indica pe titularul dreptului.

OBS: de principiu aceasta cerere are si ea caracter facultativ, dar sunt si situatii in care are
caracter obligatoriu (paratul poate suferi anumite sanctiuni --> art. 865 NCC: alineatul 2 litera
B)

2. Termen

Cererea se face odata cu intampinarea, iar daca aceasta nu este obligatorie, cel mai tarziu la
primul termen de judecata la care paratul este legal citat. Nedepunerea cererii in acest termen
atrage decaderea

3. Forma

Scrisa si motivata. Se comunica partilor si celui indicat ca titular al dreptului. Celui aratat ca
titular al dreptului i se comunica si celelalte inscrisuri din dosar.

4. Admiterea in principiu

Aidoma celei de la cererea de interventie principala.

5. Pozitia procesuala a tertului in proces

a. Daca tertul dupa ce se infatiseaza, recunoaste sustinerile paratului, iar reclamantul

consimte ca paratul initial sa iasa din cauza, practic va opera o schimbare in locul
paratului, va deveni parat cel aratat ca titular al dreptului; Paratul iese din proces, iar
procesul continua intre reclamant si cel aratat ca titular al dreptului (parat);
b. Daca tertul desi se infatiseaza si recunoaste pozitiile paratului, iar reclamantul nu
doreste schimbarea cadrului procesual, atunci procesul va continua cu toti 3, iar cel
aratat ca titular ar dreptului va avea pozitia unui intervenient principal;

54
 c. Daca tertul se infatiseaza, dar nu recunoaste pozitia paratului, procesul va continua cu
toti 3, iar tertul va dobandi calitatea de intervenient principal;
d. Daca tertul nu se infatiseaza si nici nu trimite vreun inscris din care sa rezulte ca isi
insuseste sau combate pozitia paratului, procesul va continua impreuna cu partile
principale si tertul, iar acesta va avea pozitia de intervenient principal.
e. In aceasta pozitie de intervenient principal se spuen ca i se aplica toate prevederile de
la interventia principala, dar in mod corespunzator:

EL NU POATE RENUNTA LA CERERE DEOARECE ESTE ATRAS FORTAT.

Chemarea in judecata din oficiu a unor terte persoane (art. 78-79)

Ea nu era reglementata in Vechiul cod si vine ca o dreogare partiale de la principiul
disponibilitatii. Are doua forme:

(1) Instanta poate sa introduca terti din oficiu in cauza

Le pune in discutie dar introduce chiar impotriva vointei lor. Poate sa o faca in materie
necontencioasa sau in materie contencioasa daca exisa o prevedere a legii care sa permita
instantei o astfel de introducere in cauza.

Exemplu: Poza nota de subsol + Codul civil, art. 436

(2) Instanta poate doar sa puna in discutia partilor introducerea in cauza a unor
terti.

In materie contencioasa, in afara unor prevederi speciale ale legii, instanta nu poate introduce
terti din oficiu, dar va putea totusi sa puna in discutia partilor necesitatea introducerii unor
terti in proces, cand raportul juridic dedus judecatii o impune (art. 78). BRICIU --> instanta
poate sa aplice dispozitiile lui 78 in situatiile in care exista un litisconsortiu procesual
obligatoriu prin care reclamantul nu l-a satisfacut prin cererea de chemare in judecata si care
ar duce la respingerea cererii. Nu s-ar aplica in cazurile in care ar fi o facultate. Astfel se si
explica de ce daca nu da curs propunerii instantei, cererea va fi respinsa fara a fi judecata pe
fond. Sunt si autori care inteleg prin formularea subliniata ca ar fi o facultate (ca ar fi fost bine
sa participe si anumite persoane). Exemplu: la partaj, unde art. 684 Codul civil spune ca
partajul facut fara participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta.

1. Titularul cererii

Instanta. La 78 (2) oricare dintre parti (inclusiv intervenientul principal) va putea solicita
atragerea in proces a tertului.

2. Termen

Pana la terminarea cercetarii procesului in fata primei instante. Daca instanta constata
necesitatea participarii tertului ea poate chiar sidupa terminarea cercetarii ea poate pune cauza
pe rol si sa puna in discutia partilor. IN APEL SI RECURS NU SE POATE FACE CERERE DE

55
INTRODUCERE FORTATA IN CAUZA A ALTOR PERSOANE --> NICI DIN OFICIU SI NICI SA
PUNA IN DISCUTIA PARTILOR. Cu toate acestea in apel si recurs una dintre parti poate
spune ca judecarea s-a facut fara citarea obligatorie a unui tert. Partea care pierde ar putea sa
zica ca hotararea este nula, deoarece nu a introdus sau nu a pus in discutie introducerea unui
tert. Unii autori spun ca in apel sau recurs, partea ar putea reclama numai ipoteza incalcarii
ipoteaza art. 78 (1), nu si 78 (2), deoarece in cazul respectiv s-ar invoca un deficit al cererii de
chemare in judecata. BRICIU zice ca merge in ambele situatii. In ambele cazuri,
hotararea pronuntata in lipsa tertului este viciata. CHIAR instanta de apel va putea
invoca nulitatea din oficiu deoarece litisconsortiul obligatoriu este de ordine publica.
(Vezi seminar 7 pentru opinia lui Dinu – 3 )

3. Admitere in principiu

Aceasta procedura nu este supusa unei admiteri in principiu.

4. Tertul

Va lua procedura in starea in care se afla in momentul introducerii in proces, dar la cererea lui,
va putea solicita readministrarea probelor sau administrarea de probe noi. Tertul in cele mai
multe cazuri va fi un parat cand e vorba de un litisconsortiu procesual obligatoriu. Va putea fi
si reclamant daca avem un litisconsortiu obligatoriu activ, dar nu mai exista asa ceva acum. El
are toate atributele paratului ( poate face chemari in garantie, aratarea titularului dreptului,
etc.). Nici el nu va putea invoca nulitati de procedura care s-au acoperit (care vatama doar
partea care s-a aflat pana atunci in proces).

REPREZENTAREA PARTILOR IN JUDECATA

Pe intreg parcursul procesului civil in prima instanta si apel, partile isi pot conduce singure
procesul. Partile lato sensul (cu intervenienti) pot sta in proces fie personal fie prin
reprezentant. Partile trebuie sa fie personal:

 In materie de divort, prezenta partilor este necesara, ele pot fi asistate, dar nu
reprezentate. Daca reclamantul nu se prezinta personal, cererea va fi respinsa ca
nesustinuta;
 Atunci cand instanta doreste ca partile sa se impace, va trebui sa cheme chiar partile;
 In cazul interogatoriului partile trebuie sa stea personal in justitie.

Ca regula gen. in procesul civil reprezentarea este posibila.Sunt trei feluri de reprezentare:

 legala: in cazul minorilor pana la 14 ani (de la 14 ani nu mai sunt reprezentati, sunt
asistati) si in cazul pusului sub interdictie. Tot reprezentare legala avem si in cazul
organelor de conducere a PJ;
 conventionala: poate fi conferita unui avocat sau unui consilier juridic (in acest ultim
caz numai PJ), dar si unei persoane care nu are calitate de avocat(exclusiv pentru PF).
Este foarte important de retinut ca PJ nu pot da mandat unei alte persoane, decat fie
unui avocat, fie unui consilier juridic. Ele nu pot da mandat judiciar unei persoane care
nu are aceste calitati. Nici macar unei alte persoane juridice. In Decizia 9/2016 a ICCJ s-
a prevazut ca reprezentarea PJ in fata instantelor nu poate fi facuta prin mandatar PJ

56
 sau mandatar PF, nici macar prin consilierul juridic al mandatarului PJ. Aici vorbim
despre un mandat special. Regula este ca mandatul judiciar se acorda unui avocat sau
unui consilier juridic. Exceptia o reprezinta acordarea mandatului catre persoane care
nu au aceasta calitate ( functioneaza doar pentru PF)
 judiciara: Am aflat deja pana acum cand am vorbit despre capacitatea procesuala. In
cazul in care exista conflicte de interes intre cel reprezentat legal si reprezentantul lui
legal, se poate desemna un curator pentru procesul respectiv. Exemple:
 partaj succesoral in care mostenindu-se averea tatalui decedat, urmau sa se
confrunte judiciar mama si copilul minor in calitate de descendent, mama
reprezentandu-l pe copil. Acest lucru nu e posibil, deoarece in acest caz
interesele lor sunt contrare. Nu trebuie neaparat sa avem un conflict;
 o persoana nu este gasita la domiciliu si nici nu este aflat noul domiciliu se
poate solicita citarea ei prin publicitate. In acest caz se numeste si un curator
judiciar pentru a ii servi interesele. Izvorul dreptului de reprezentarea nu este
nici legea nici conventia, ci dispozitia instantei;
 in materia sechestrului judiciar, bunurile sechestrate pana la terminarea
procesului care are obiect revendicarea lor se dau in administrarea unui
administrator sechestrul. Aceasta persoana poate sta si in procesele privind
bunurile respective, cu o incuviintare din partea instantei. In acele procese va fi
un reprezentant al partilor cu privire la drepturile ce privesc bunul.

Aceasta clasificare a reprezentarii va avea importanta dpdv a drepturilor reprezentantului.

57
 I. REPREZENTAREA CONVENTIONALA A PERSOANEI FIZICE

Mandatar avocat Mandatar neavocat

Forma Dreptul de reprezentare reiese dintr-o imputernicire avocatiale. Ea Inscris autentic SAU declaratie verbala, facuta in instanta si consemnata
si se elibereaza potrivit legii 51/1995. Eliberarea ei are loc in baza in incheiere (tot un inscris autentic, deaorece incheierea e inscris
continu contractului de asistenta judiciara. autentic)
tul
mandat !!!Potrivit acestei legi speciale, clientul, adica partea semneaza Mandatul trebuie sa fie special, ad litem. Mandatul general dat de o
ului contractul de asistenta, nu este necesara si semnarea imputernicirii persoana unui mandatar nu cuprinde in el si dreptul de a reprezenta in
avocatiale. Avocatul elibereaza imputernicirea pe baza justitie. De exemplu un mandat care zice mandat de a administra bunul
contractului. imobil in strada X nu cuprinde dreptul de a formula cereri sau de a
apara impotriva cererilor unui tert. Exceptii:
Atata contractul de asistenta, cat si imputernicirea avocatiala, fac
dovada pana la inscrierea in fals. Sub aspectul puterii probatorii ele  cand este dat unui prepus (urmand ca raportul de prepusenie sa fie
sunt acte autentice. Prin urmare daca o parte adversa doreste sa stabilit de catre instanta);
conteste semnatura clientului/ca puternicirea ar avea la baza un  cand mandantul nu are nici domiciliul, nici resedinta in tara.
contract, el ar trebui sa demonstreze in fapt.
In aceste doua cazuri un mandat general poate fi folosit si pentru
Avocatul are dreptul sa certifice data si indentitatea partii, reprezentarea in justitie.
procedand in aceste cazuri ca un veritabil notarial (nu este act
notarial).
Puterile In principiu mandatul este dat pentru toate actele necesare Poate face toate actele judecatii, daca nu se prevede altfel. Prin exceptie,
conferit judecatii: pentru actele de dispozitie este necesar un mandat special.In prima
e instanta si apel, nu poate pune concluzii asupra exceptiilor si asupra
mandat  Poate fi restrans dar in mod expres; fondului decat prin avocat.
arului  Mandatul nu este presupus a fi dat si pentru actele de
dispozitie(renuntarea la judecata, la drept, achiesarea la Exceptii!!!!

58
 pretentiile reclamantului, la hotararea pronuntata si
tranzactia); 1. mandatarul persoanei fizice este sot sau o ruda pana la gradul al
doilea inclusiv1, acesta poate pune concluzii in fata oricarei instante,
In cazul actelor de dispozitie facute de reprezentantii minorilor, fara sa fie asistat de avocat, daca este licentiat in drept2.
interzisilor sau disparutilor, instanta poate sa nu tina cont de 2. Cand dreptul de reprezentare izvoraste din lege sau dintr-o hotarare
acestea, chiar daca au autorizatie, daca considera a fi in defavoarea judecatoreasca. Vorbim de reprezentarea legala sau judiciara.
persoanelor reprezentate.
Mandatarul neavocat nu poate pune concluzii privind exceptiile
Avocatul care a reprezentat sau a asistat partea la judecarea procesuale si fondul litigiului.
procesului poate face, chiar fara mandat, orice acte pentru
pastrarea drepturilor suspuse unui termen si care s-ar pierde prin In cazul PJ poate pune concluzii daca vine chiar administratorul sau
neexercitarea lor la timp si poate de asemenea, sa introduca orice organul de reprezentare statutat. Nu poate da drept de reprezentare
cale de atac impotriva hotararii pronuntate. Partea va fi citata in unei alte persoane decat avocat sau consilier juridic.
calea de atac si va putea sa renunte (daca nu este de acord) sau sa o
utilizeze. Nu este nevoie de o ratificare a actului facut de avocat,
deoarece el l-a facut in baza unei dispozitii legale.

In principiu. in ceea ce priveste exceptiile procesuala si fondul

litigiului, numai mandatarul avocat poate pune concluzii.

59
 1. INCETAREA MANDATULUI

Spre deosebire de dreptul comun unde mandatul inceteaza prin moartea celui care l-a dat, la
procedura, mandatul nu inceteaza daca moare cel care l-a dat si nici daca devine incapabil. El
se stinge prin retragerea lui de catre mostenitori sau de catre reprezentantului legal al pusului
sub interdictie/incapabil.

Moartea mandatarului in schimb duce la incetarea mandatarului. In cazul acesta se produc o

serie de consecintei:

 intervine intreruperea termenului procedura si curge un nou termen de la data unei noi
comunicari facute partilor, personal. Exemplu: ai apel, s-a pronuntat hotararea si s-a
comunicat mandatarului care decedeaza. Se intrerupe termenul de apel, pentru ca e
posibil ca partea sa nu stie de acea hotarare. Se face o noua comunicare partii si de la
acea noua comunicare curge un nou termen;
 suspendarea de drept a a cauzei daca decesul a intervenit cu mai putin de 15 zile inainte
de ziua infatisarii;
 suspendarea cursului perimarii, daca intervine suspendarea de drept, in conditiile art.
418 (2) CPC. In cazul unei suspendari de drept a judecatii, cursul perimarii este
suspendat si el timp de o luna de la data la care s-a petrecut fapta (moartea), daca fapta
s-a petrecut in ultimele 3 luni a termenului de perimare.

2. RENUNTAREA LA MANDAT SI REVOCAREA MANDATARULUI

Renuntarea la mandat sau revocarea sunt opozabile celeilalte parti doar de la comunicare,
afara numai daca a fost facuta in sedinta de judecata si in prezenta partilor. Este important,
deoarece uneori partile au obligatii de comunicare de documente intre ele, iar partile si-au ales
domiciliul la mandatar. Daca partea care a renuntat la mandat poate spune ca ea nu a primit
niciun document. In acest caz va fi o comunicare legala daca nu a anuntat cealalta parte cu
privire la renuntarea la mandat.

Mandatarul nu poate renunta la mandat in cursul termenului de exercitare a cailor de atac. De

regula, partile pot renunta (si mandant si mandatar), dar in interior termenului, dat fiind ca
doar moartea mandatarului intrerupe termenul, renuntarea in interiorul termenului pune
partea in imposibilitatea exercitarii caii de atac. Textul se refera la posibilitatea mandatarului
de a renunta. Mandantul isi asuma riscul daca vrea.

Mandatarul, daca renunta la mandat trebuie sa instiinteze pe mandant cat si instanta cu cel
putin 15 zile inainte de termen. Acest lucru este necesar pentru ca de exemplu citatia se face cu
5 zile inainte de termen, iar instanta trebuie sa stie unde va cita partea.

3. EXCEPTIA LIPSEI CALITATII DE REPREZENTANT

Cand instanta constata lipsa dovezii calitatii de reprezentant a celui care a actionat in numele
partii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Daca acestea nu se acopera, cererea
va fi anulata [art. 82 (1) CPC].

Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant inaintea primei instantei NU poate fi invocata
pentru prima oara in calea de atac. [art. 82 (2)]. Primul lucru care rezulta este ca in fata primei

60
instantei, viciul poate fi invocat de catre oricine (si de catre cel reprezentat, de catre partea
adversa, dar si de instanta din oficiu). Suntem in fata unor norme cu caracter de ordine privata,
vorbim de o nulitate relativa. Fiind o norma de interes privat, de ce poate fi invocata si de
partea adversa sau de instanta din oficiu? Deoarece au interesul ca tot ce se intampla la un
anumit termen, si actele de procedura sa nu fie ulterior contestate de partea care nu este legal
reprezentata + art. 219. Daca ei observa ca procura nu are forma autentica sau ca nu este ad
litem instanta poate sa invoce din oficiu, deoarece va pronunta o hotarare, iar apoi partea poate
veni si sa zica de exemplu eu i-am dat mandat sa culeaga chiriile, dar nu si pentru actiune in
revendicare.

Care este sensul art. 82 (2)? Partea care a pierdut procesul impotriva unei persoane care nu a
fost legal reprezentata, in sensul de mai sus, nu va putea sa se prevaleze de acest lucrtu pentru
a ataca hotararea. Pana sa se pronunte hotararea, partea adversa celui nelegal reprezentat
putea sa invoce. Nu poate invoca, deoarece nu mai poate invoca un interes personal. Nu poti sa
desfiintezi hotararea care era in favoarea partii potrivnice tie. Nu trebuie sa intelegem ca prin
acest articol nu ar mai avea deschisa calea apelului chiar partea care nu a fost legal
reprezentata in fata primei instante. Daca o parte nu a fost legal reprezentata evident ca va
putea invoca acest lucru in apel. Textul vizeaza situatia partii adverse celei reprezentate ilegal.

Textul vorbeste de lipsa dovezii calitatii de reprezentat. Textul nu se aplica in cazul in care la
dosar exista o dovada, dar mandatarul nu avea aptitudinea de a reprezenta partea. Exemplu:
mandatul era acordat unei persoane care s-a pretins avocat si nu avea aceasta calitate. Exista
dovada, dar persoana respectiva nu avea calitatea. Va fi o nulitate absoluta si va putea fi
invocata de orice parte in orice faza a procesului si chiar de instanta din oficiu.

Art. 219 CPC: instanta din oficiu identifica identitatea partilor si verifica si imputernicirea si
calitatea persoanelor care asista sau reprezinta. Daca instanta omite identificarea calitatii
intervine nulitatea absoluta.

II. REPREZENTAREA PJ

Se aplica regulile de la PF, dar PJ nu poate da mandat unei PF sau unei alte PJ. Mandatarul PJ
este doar un avocat sau consilier juridic. In cazul avocatului regulile sunt aidoma celor
aplicabile PF, iar la consilier juridic el are contract de munca cu partea pe care o reprezinta. O
va reprezenta in baza unei delegatii.

ASISTENTA JURIDICA IN PROCESUL CIVIL

Reprezentarea prin avocat presupune plata unor onorarii (poate fi costisitor). Norma care
regleaza mecanismul este OUG 51/2008 privin ajutorul public judiciar in materie civila. Acolo
se prevede ca o forma de ajutor public judiciar este chiar plata onorariului pentru asigurarea
reprezentarii/asistenti prin avocat numit sau ales pentru ocrotirea unui drept.

Aceasta norma este aplicabila numai daca partea care solicita ajutorul public judiciar se
incadreaza in anumite limite: 300 lei veni lunar/membru de familie, daca vrea sa acceseze un
ajutor complet si 600 lei daca vrea doar 50%. Daca ne raportam la Franta (1250 euro/familie) e
foarte putin. Sistemele sunt totusi diferite. Franta este o tara protectionista (nu are taxe
judiciara de timbru). De completat cu art. 6 din OUG 51/2008 (literele a,b,c)

61
Cum se da totusi? ajutorul public judicar se poate acorda si daca persoana nu se poate incadra
in plafoanele de venit daca astfel e necesar pentru apararea drepturilor.

PARTICIPAREA PROCURORULUI LA PROCESUL CIVIL

Este cetoasa dpdv doctrinar natura prin care procurorul participa la proces. Ce este el parte sau
instanta?

Constitutia spune ca puterea judecatoreasca este exercitata de instante (ICCJ si celelalte

instante din continutul ei). Prin urmare nu fac parte din puterea jud. nici curtea
constitutionala nici parchetele.

Notiunea de magistrat a fost transata de CEDO, ea atribuindu-se numai judecatorilor.

Procurorii nu prezinta garantii de independenta penru a fi numiti magistrati. Mai sunt o serie
de hotarari la CEDO care spun ca procurorul are o pozitie similara partilor, de unde se pune in
discutie si pozitia procurorului in sala de judecata. Briciu zice ca procurorii nu ar trebui sa fie in
CSM:))))

a. Procurorul poate porni orice actiune civila, in anumite cazuri: pentru apararea
drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si
ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege (in contecios
administrativ, procurorul poate declansa procesul cand exista un exces de putere din
partea autoritatii publice, chiar daca actul sau vatamarea nu este fata de o persoana din
cele 3 categorii anterioare). In aceste cazuri, titularul dreptului va fi introdus in proces
si va putea efectua acte de dispozitie (renuntare, achiesare, tranzactie), iar daca
procurorul isi va retrage cererea, va putea cere continuarea judecatii sau a executarii
silite. Procurorul nu are nevoie de un acord din partea persoanelor.
b. Procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca
apreciaza ca este necesar1 pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si
intereselor cetatenilor. Sunt si situatii in care procurorul este obligat2 sa participe la
proces. In acest caz apare nulitatea, deoarece se considera ca instanta nu a fost legal
constituita. Exemplu: cereri in materie de adoptie, cereri privin stabilirea masurilor de
protectie speciala a copilului, cereri de punere sub interdictie si ridicare a interdictiei,
cererea de declarare a mortii, cereri de expropriere, decadearea din drepturile
parintesti, acordarea personalitatii unei asociatii sau fundatii, in cazul inregistrarii
partidelor politice etc. Acest punct nu are nicio legatura cu primul punct. La punctul 1,
daca procurorul formuleaza actiunea, el nu e obligat sa se prezinte la proces daca nu se
incadreaza intr-unul dintre cazurile de la punctul 2.
c. Procurorul poate sa exercite caile de atac impotriva hotararilor pronuntate in cazurile
prevazute mai sus:
 daca a pornit chiar el procesul;
 sau daca nu a pornit el procesul, dar se incadreaza in ipotezele de la punctul 1;
 sau daca el a participat la proces.
d. Procurorul poate sa ceara punerea in executare a oricaror titluri executorii emise in
favoarea persoanelor prevazute mai sus de la punctul 1.

In toate cazurile, Ministerul Public nu datoreaza taxe de timbru si nici cautiune. BRICIU zice
ca la cautiune nu e corect. Tu ai avut averea sechestrata de exemplu si procurorul zice, ba am
gresit, cine plateste? Am intrat in faliment, au plecat chiriasii din casele sechestrate. De asta
exista cautiunea, ca cel asupra caruia s-a propus o masura de genul sa se poata despagubi.
62
 COMPETENTA INSTANTELOR DE JUDECATA
Competenta generala: separa atributiile instantelor fata de alte organe cu/fara atributii
jurisdictionala (Curtea constitutionala, notarul public, arbitrajul). Normele de competenta
generala sunt de ordine publica, si exceptia necompetenti poate fi invocata oricand.

Competenta materiala: intre instante, in functie de gradul lor, Atributiile judecatoriei,

tribunal, curte apel si ICCJ. In cadrul acesteia exista si o competenta functionala care distinge
intre atributiile instantelor in raport cu obiectul solicitarii (daca judeca in prima instanta, apel
sau ca instanta de recurs). Exemplu: tribunal ca prima instanta si tribunal ca instanta de apel.
Avem si o competenta intre sectii, cand se fixeaza anumite specializari cu privire la judecarea
unor pricini in legatura cu acestea (propr. intelectuala, contencios administrativ, intre
profesionisti, fond funciar, familie, etc.). Aceasta repartizare pe sectii sau complete specializate
mai poarta denumirea informala si incorecta de competenta a sectiilor sau a completelor. Nu e
vorba de competenta, deoarece acestor repartizari pe sectii/complete li se aplica prin asemnare
regulile de la competenta. Nici nu ar putea fi competenta propriu zis, deoarece competenta
este stabilita prin lege, iar sectiile se stabilesc de CSM iar completele de specializare de catre
conducerea instantei. Foarte multi practicieni, chiar si ICCJ, neavand o denumire dupa ce i-au
zis competenta, au desemnat competenta functionala pentru a denumi aceasta situatie care nu
este competenta si este asemenatoare competentei (nu e corect). Daca mergem la contencios si
de fapt e de familie ni se va invoca exceptia necompetentei functionale. Complet gresit.
competenta materiala este reglementata si ea prin norme de ordine publica, insa normele de
competenta materiala, chiar fiind de ordine publica, incalcarea lor nu poate fi invocata decat la
primul termen de judecata la care partile sunt legal citate.

Competenta teritoriala: distinge intre instante de acelasi grad, in raport cu circumscriptia

teritoriala in cadrul careia isi desfasoara activitatea. Aceste norme sunt de trei feluri: de drept
comun/ alternativa/ exclusiva. Primele doua sunt norme de ordine privata, iar ultima este
reglementata de norme de ordine publica.

Filozofia noului cod este ca in materie civila, plentitudinea de competenta apartine

Tribunalului. Vechiul cod zicea ca apartine Judecatoriei. Instanta care beneficaiza de
plentitutdine judeca in prima instanta ori de cate ori o norma expresa nu spune altfel. Asta face
ca spre deosebire de dreptul cod, in noul cod Tribunalul sa fie prima instanta la care se judeca
toate pricinile unde nu avem o norma speciala care sa duca la alta instanta. Filozofia celor care
au construit noul cod a fost sa reduca aglomeratia de la instantele mici, deoarece la instantele
mici lumea este de obicei in tranzit (judecatorii vor sa promoveze). La judecatorie de cele mai
multe ori vei avea judecatori tineri sau cei care nu au luat examen, sau ai luat examen dar ai
ramas pe loc. Judecatoria aduce o anumite plafonare a cunostintelor.

COMPETENTA MATERIALA
I. COMPETENTA MATERIALA A JUDECATORIEI

Are o competenta de exceptie (art. 95 CPC)

1. Judeca caile de atac impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu

activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute
de lege.
2. Judeca orice alte cereri date in competenta lor

63
3. In prima instanta:

a) cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de

cazurile in care prin lege se prevede in mod expres altfel. In codul civil in instanta de
tutela si familie sunt date capitolele privind tutela si familia (tutela, minori, divorturi,
etc.). Prin legea de punere in aplicare a codului civil, o parte din atributiile date de codul
civil instantelor de tutela vor fi exercitate in continuare de autoritatea tutelara, pana la
infiintarea unor instante de tutela (art. 229 legea de punere in aplicare). Exemplu:
neintelegeri intre parinti si minori, consimtamantul cu privire la anumite acte. Se pune
in discutie in ce masura intra la aceasta litera si anularea actelor facute de minor fara
incuviintarea instantei de tutela. Anularea este prevazuta in codul civil, la partea privind
protectia persoanei fizice. Ar intra la instanta de tutela. Unii zic ca ar intra la instanta de
tutela si altii zic ca ar fi la judecatorie sau tribunal, pe litera K;
b) cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, potrivit legii;
c) cererile avand ca obiect administrarea cladirilor cu mai multe etaje, apartamente sau
spatii aflate in proprietatea exclusiva a unor persoane diferite, precum si cele privind
raporturile juridice stabilite de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice sau
persoane juridice dupa caz. Vom avea in primul rand actiunile din interiorul asociatiilor
(anularea regulilor privind plata fondului de rulment, plata penalitatilor la intretinere)
dar si actiunile pe care asociatia de proprietari le are fata de un tert (fata de furnizorul
de gaze sau de apa, dar si o actiune prin care se duce cu chiriasul de la parterul blocului)
d) cererile de evacuare. Textul se refera atat la procedura evacuarii, prevazuta ca procedura
speciala in art. 1040 si urmatoare din CPC, dar si evacuarile de ordin comun (evacuare
intre doua societati). Daca paratul si-a intervertit calitatea de detentor precar in cea de
posesor, nu mai avem actiune in evacurare, avem actiune in revendicare, cererea va fi
impartita intre judecatorie sau tribunal pe litera K;
e) cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor,
dreptul de trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale dreptului de
proprietate prevazute de lege, stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca. Este
vorba de tot ce inseamna raporturi de vecinatate. Nu conteaza ca vorbim de servituti
legale, conventionale sau nerespectarea unei servituti stabilite printr-o hotarare
judecatoreasca. Toate intra aici. Intra aici si limitarile conventionale ale dreptului de
proprietare prin clauza de inalienabilitate? O parte a doctrinei spune ca da, deoarece
codul civil zice ca aceasta clauza este o limitare a dr. de proprietate. O alta parte zice ca
in realitate, sensul textului nu este acela de a cuprinde si inalinabilitatile. De ce
legiuitorul le-a trimis judecatoriei? Conteaza foarte mult situatia de fapt (granituire,
servitute de vedere). Probele se administreaza mai usor la judecatorie, judecatorul
putand face chiar proba la fata locului. Aceste ratiuni nu se aplica inalienabilitatilor
conventionale, unde este vorba de drept pur. BRICIU a lansat a doua opinie (a zis ca
tinde sa creada si apoi s-a corecta si a zis ca nu tinde ca nu are cum ca el a si lansat
opinia :))))
f) cererile privitoare la stramutarea de hotare si cererile de granituire;
g) cererile posesorii. nu se discuta dr. de proprietate ci situatia de fapt. Se iau de urgenta, si
de aceea se judeca si repede (judecatorie)
h) cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de
izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in
competenta altor instante;
64
i) cererile de declarare judecatoreasca a mortii unei persoane;
j) cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare. Logica in care ar exista o astfel de
reglementare este cea expusa de ICCJ cum ca procesele de partaj, oricat de mare ar fi
valoarea lor, presupun niste operatiuni care sunt similare (dr. partilor, masa partajabila,
impartirea cotelor, conform intelegerii partilor sau desprinse de lege, etc.). Controlul pe
care al trebui sa il faca o instanta cum e ICCJ nu poate sa vizeze decat aspecte de fapt.
ICCJ nu analizeaza situatii de fapt. Partajele ar trebui lasate in competenta judecatoriei,
oricat de mare ar fi masa partajabila, deoarece nu ar presupune o foarte mare discutie.
Problema este insa la mijloc. De multe ori, cererilor de partaj li se ataseaza si alte cereri
(succesiune – sa identifici succesorii care presupune reductiuni, anulari de testament,
ceea ce nu mai este la fel de simplu). Si acestea se bazeaza pe un probatoriu factual
totusi. Problema vine din faptul ca art. 94 lit. j vorbeste de imparteala judiciara, care
poate decurge din sistarea unei copropritati care sa aiba la baza fie o conventie, fie o
succesiune. In cazul partajului succesoral trebuie sa vedem daca textul este aplicabil.
Problema vine din art. 105 unde spune ca in materie de mostenire competenta dupa
valoare se stabileste fara scaderea sarcinilor saudatoriilor mostenirii (doar dupa activ).
Pasivul poate dura foarte mult sa il stabilesti, ceea ce ar prelungi problema competentei.
Daca partajul judiciar este dat intotdeauna in competenta judecatoriei, de ce se mai
vorbeste la 105 de modul in care se stabileste valoarea in cazul cererilor in materie de
mostenire ==> in cazul in care partajul decurge dintr-o succesiune, competenta nu ar fi
neaparat la judecatoriei, si ar fi impartita intre judecatorie si tribunal conform literei K.
Problema a aparut pentru simplul fapt ca a fost o necorelare ci in plen, la adoptarea
codului. Logica comisiei de cod a fost ca si in cazul partajelor sa se stabileasca
competenta dupa valoare. Insa, in Parlament, la insistentele ICCJ s-a introdus litera J,
dar nu au mai modificat si art. 105. Unii au zis ca intra toate la litera J si ca pe art. 105
raman doar cererile de succesiune care nu presupun partajul (reductiuni) BRICIU zice
ca daca o cerere de partaj are si capete de cerere de natura succesorala, cum ar fi
stabilirea calitatii de mostenitor, stabilirea cotelor, reductiunea, aducerea donatiilor,
anularea unui testament sau a unui certificat de mostenitor, toate acestea vor fi de
competenta judecatoriei, deoarece ele sunt capete de cerere care servesc scopului final
al actiunii cauzei (iesirea din indiviziune). Cu ocazia cand Briciu a introdus opinia asta
le-a numit capete de cerere mijloc, care prin esenta lor sunt accesorii a.i. potrivit art. 123
CPC, ele merg in competenta instantei care judeca si cererea principala. O alta teza
spune ca atunci cand avem cereri de partaj si cereri precum sunt cele de mai sus, cererea
de partaj este accesorie, deoarece ea se va solutiona dupa cum sunt rezolvate celelalte.
Prin urmare, conform. art. 30 cererile accesorii sunt acele cereri care depind de
solutionarea cererii principale. Din moment ce ai o cerere de partaj si o cerere de
reductiune, partajul depinde de modul in care rezolvi reductiunea (Briciu zice ca si ei ar
avea dreptate). Briciu a replicat la opinia asta ca definitia de la art. 30 este buna, dar
daca tu ceri partaj nu ai o optiune in a nu pune si celelalte capete de cerere. Daca nu faci
un capat de cerere privind stabilirea cotelor nu ai cum sa partajezi. Este cel mult un
incident pe care trebuie sa le rezolvi inainte de partaj. De aceea nu li se aplica regula
generala a cererilor. Exista si o pozitie nuantata care spun ca e corect ce zice Briciu, dar
trebuie sa distingem intre cererile implicite si cele cu caracter independent. In practica
majoritara e opinia lui Briciu. Atunci cand sunt cereri separate de anulare testament de
exemplu, fara a avea partaj, acestea sunt stabilite dupa valoare porivit art. 105;
k) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200 000 lei inclusiv, indiferent
de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti. Inseamna ca de la litera A pana la
65
 litera J nu aplicam criteriul valoric. Chiar daca gasim cereri cu o valoare peste 200 000
lei, ele tot la judecatorie vor fi. De exemplu cererile in evacuare, nu are importanta cat
de valoros este imobilul/folosinta acestuia, in realitate ea va fi la judecatorie. Prin
urmare literea K se refera la alte cereri. Prin urmare, codul opereaza cu un dubliu
criteriu: natura cererii (de la A la J) si criteriul valoric (ce separeaza competenta
judecatoriei de tribunal) stabilind o competenta de exceptie judecatoriei pentru litigiile
sub 200 000 lei. Noul cod a considerat de cuvinta sa sintetizeze doctrina si jurisprudenta
de pe vechiul cod pentru a stabili valoarea obiectului. Regulile sunt de la art. 98 si
urmatoarele:

Prima regula este ca competenta instantei dupa valoare se stabileste de catre reclamant prin
cererea de chemare in judecata. La art. 194 vom vedea ca acolo reclamantul trebuie sa indicie
obiectul valorii si pretuirea acestuia (litera c). Este necesar pentru a se verifica competenta
atunci cand este necesar. Poate paratul sa conteste valoarea indicata de reclamant? De
principiu o poate contesta. Cu toate acestea contestarea trebuie facuta cel mai tarziu la primul
termen de judecata la care partile sunt legal citate. Acest lucru decurge din art. 130 (exceptia de
necompetenta poate fi invocata cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt
legal citate). Daca se trece de acest moment, paratul nu mai poate contesta nici competenta si
implicit nici valoarea obiectului. In rezolvarea contestarii, Noul cod vine cu o solutie atipica, el
permitand contestarea, dar acorda pentru rezolvarea acestui incident un singur termen. Pentru
ca timpul rezervat acestui incident este atat de scurt, reduce probatoriul la explicatiile oferite
de parti si inscrisuri, excluzand proba mai costisiotare ca timp si anume expertiza. In filozofia
legiuitorului, problema competentei dupa valoare. este importanta, dar nu atat de importanta
incat sa afecteze cel mult doua termene (cand se invoca si cand se rezolva). Prelungind
stabilirea competentei dupa valoarea obiectului, am ajunge sa avem un proces foarte lung. In
realitate legiuitorul a acceptat ca probatoriul este unul superficial (prima facie). Poate instanta
contesta? Si instanta din oficiu poate avea indoieli, dar si ea va trebui sa invoce aceste lucruri
tot la primul termen, si ea va fi legata de faptul ca probatoriul va fi unul limitat (inscrisuri si
lamuriri din partea partilor). Sunt si situatii in care s-a aratat ca nici paratul si nici instanta nu
pot contesta valoarea, deoarece ea tien de disponibilitatea reclamantului. Exemmplu: cand
reclamantul solicita o suma de bani (nu poti veni sa contesti). De obiecei contesti cand
valoarea nu impacteaza hotararea. Exemplu: Zic ca vreau un bun si 3 lei. Pot sa probez valoarea
bunului. Hotararea imi va da bunul nu conteaza valoarea.

a) in cazul cererilor ce au ca obiect executarea unui contract sau a altui act juridic, se va
avea in vedere valoarea obiectului sau partii din obiectul dedus judecatii. Daca cererea
reclamantului are valoarea doar unei parti din pret (100 000 din 500 000- pretul
contractului), competenta va fi a judecatoriei. Daca se cere rezolutiunea sau nulitatea
ne uitam la urmatoarul punct;
b) In cazul cererilor ce au ca obiect constatarea nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea
sau rezilierea unui act juridic, se va avea in vedere valoarea actului respectiv, indiferent
daca se solicita sau nu si repunerea in situatia anteriara. Aceeasi solutie este si in cazul
cererilor prin care se solicita constatarea existentei sau inexistentei unui drept, atunci
cand obiectul cererii il formeaza nulitatea absoluta, anularea, reziliera unui contract de
locatiune sau leasing, precum si in cererile privind predarea sau restituirea unui bun
inchiriat sau arendat, la stabilirea valorii obiectului se are in vedere valoarea anuala a
chiriei sau arendei. In cazul contractelor de leasin locatiune si arenda, problema
decurge din faptul ca in cazul unei rezilieri sau nulitati nu era foarte clar sub vechiul
cod cat era valoarea contractului. Unele puneau toata valoarea, altii doar partea
66
 exectutata, iar altii la partea neexecutata. Noul cod stabileste valoarea anuala a chiriei
sau arendei.
c) cand obiectul actiunii il formeaza plata unei parti dintr-0 creanta, valoarea cererii in
vederea determinarii competentei, se raporteaza dupa partea din creanta pretinsa de
reclamant ca exigibila. Ce vrea sa zica enigmaticul text :)). Cand ceri o parte dintr-o
creanta, valoarea se raporteaza la intreaga creanta exigibila. Textul a vrut ca
fragmentand o creanta sa genereze o competenta sub 200 000. Am o creanta de 400
000 de lei si fac doua cereri de cate 200 000 lei pentru a merge la judecatorie.
Legiuitorul a spus ca tu poti face doua cereri, dar te vei duce cu amandoua la Tribunal.
Daca am in rate si doar pentru 200 000 e exigibila, da atunci merg la judecatorie pentru
ca pentru ceilalti 200 000 nu pot sa fac cerere;
d) in cazul actiunilor care au ca obiect un drept de proprietate sau alt drept real asupra
unui imobil, in principal, valoarea se determina in functie de valoarea impozabila,
stabilita protrivit legislatiei fiscale si numai daca acest criteriu nu este operant,
reclamantul va putea sa apeleze la alte modalitati de determinare a valorii obiectului
cererii. BRICIU zice ca paratul nu poate contesta si nici instanta. Daca ne raportam la
194, la cererea de chemare in judecata se ataseaza si un certificat fiscal. Sunt unele
bunuri imobile care nu au valoare impozabila, Exemplu: terenurile. Daca nu au
constructii, nu au valoare impozabila. Daca au constructii, valoarea impozabila se
raporteaza la constructie. Rezulta ca textul se refera doar la constructii. Pentru terenuri
se va aplica regula valorii de circulatie care va fi determinata pe baza inscrisurilor si
explicatiilor date de parti. In practica, valoarea cererii are o dubla relavanta
(competenta si taxa judicara de timbru). De cele mai multe ori, valorile privind
competenta vor juca si rolul stabilirii taxei de timbru. O orientare spune ca in cazul
taxellor de timbru, chiar daca la competenta joaca rol valoarea fiscala, pentru taxa de
timbru joaca rol valoarea reala. BRICIU zice ca valoare e unica, iar cea fiscala trebuie sa
se duca si la taxa de timbru;
e) in cazul cererilor privind prestatiile succesive, daca durata existentei dreptului este
nedeterminata (exemplu: plata rentei viagere, contracte de inchiriere, far durata
determinata, obligatii de intretinere), valoarea cererii se stabileste dupa valoarea
prestatiei anuale datorate;
f) in materie de mostenire, stabilirea valorii obiectului se face prin raportare la masa
succesorala, fara scaderea sarcinilor si datoriilor. Doar in cazul in care avem cereri in
materie de mostenire facute distinct de cererile de partaj.

A doua regula: momentul care intereseaza in stabilirea valorii obiectului litigiului este cel al
sesizarii instantei. Daca ulterior acestui moment intervin modificari in ceea ce priveste
cuantumul valorii aceluiasi obiect --> [art. 106 (1)]. Situatii in care dupa investirea instantei
creste sau scade din motive intrinseci. De exemplu: valorizarea pe piata a imobilelor, etc. Ar
putea sa modifice cererea din perspectiva reducerii pretentiilor, prin renuntarea la o parte din
ele, ca urmare a faptului ca fie paratul a executat o parte din ele, fie ca reclamantul renunta la
ele SAU majorari ale cuantumului pretentiei. In cazul acestora, la renuntare mergem pe ideea
ca a fost initial competenta, iar faptul ca ulterior reclamantul isi reduce pretentiile nu poate
generea o modificare. In ceea ce priveste majorarea pretentiilor, aceasta cerere va avea regimul
unei cereri aditionale, iar potrivit art. 123, aceste cereri sunt de competenta instantei care este
competenta sa judece cererea principala. Ar fi de discutat situatia in care reclamantul a
determinat valoarea obiectului cererii, dar constata ca facut o greseala si face o rectificare ca
greselii materiale (avem 2 000 000 in loc de 200 000). In cazul acesta se arata ca o rectificare a

67
erorii materiale va determina la randul ei modificarea competenti. Si aici se arata ca aceasta
rectificare trebuie sa intervina pana la primul termen de judecata, Ulterior, poate sa rectifice
eraorea, dar nu va mai avea implicatii in ceea ce priveste competenta.

O serie de reguli vizeaz ipoteza mai multor capete de cerere sau situatia cparticiparii
procesuale:

a) in cazul in care sunt mai multe capete de cerere, iar unele dintre acestea au caracter
accesoriu (dobanzi, penalitati, fructe, cheltuieli, etc.), competenta se stabileste in
functie de valoarea capatului de cerere principal. Nou cod transeaza si disputa din
vechiul cod privind dobanzile si/sau penalitati. Este de retinut ca solutia este valabila si
pentru situatia in care aceste accesorii sunt solicitate pentru perioada anterioara
introducerii cererii de chemare in judecata. Daca ai imprumut de 200 000, competenta
va fi la judecatorie, chiar daca ai capat de cererer prin care ceri imprumutul si
dobanzile de 200 000.
b) atunci cand capetele de cerere diferite sunt deopotriva principale si sunt intemeiate pe
fapte sau cauze diferite, valoarea acestora nu se va cumula, competenta fiind stabilita in
raport cu valoarea fiecarei pretentii in parte. Daca, urmand aceasta regula se constata
ca un capat de cerere este de competenta altei instante, instanta sesizata va dispune
disjungerea si isi va declina competenta in privinta respectivului capat.
c) In situatia in care aceste capete de cereri deopotriva principala sunt intemeiate pe un
titlu comun, ori au acceasi cauza, chiar avand cauze diferite, ele se afla in stransa
legatura si ar determina competente diferite, competenta va fi stabilita in mod unitar
prin raportare la capatul de cerere care determina competenta cea mai inalta. Exemplu:
Un reclamant solicita revendicarea a 3 apartamente de la 3 persoane diferite, dar toate
cele 3 apartamente se afla intr-un singur imobil care a fost nationalizat printr-un singur
act, iar proprietarul le pretinde in baza unui singur act. Unul poate fi 200 000, altul 150
000 si altul 300 000. Cauza este unica, deoarece imobilul s-a nationalizat printr-un
singur act. Insa, acelasi lucru avem si cand avem cauze diferite dar in stransa legatura.
Consumator solicita anularea clauzelor abuziva din 3 contracte diferite incheiate cu
aceeasi banca. 2 sunt sub 200 000 lei iar unul este de 300 000. Desi titlurile nu sunt
comune si cauzele sunt diferite, ele sunt in stransa legatura (negociere, banca a evaluat
creditele raportat la aceeasi persoana, etc.). Daca le separ, e posibil ca instantele sa
ajunga la concluzii diferite (judecatoria poate zice ca nationalizarea a fost gresita si la
tribunal sa zica ca a afost corecta --> poate duce la slabirea increderii in justitie);
d) in cazul coparticiparii procesuale, cannd mai multi reclamanti, prin aceeasi cerere de
chemare in judecata, formuleaza pretentii proprii impotriva aceluiasi parat, invocand
raporturi juridice distincte si care nu se afla intr-o legatura care sa faca necesara
judecarea lor impreuna, valoarea acestora nu se va cumula, stabilirea competentei
urmand a se face in raport cu fiecare pretentie in parte (art. 100). Exemplu: mai multi
reclamanti au creante fata de acelasi parat, raporturile nu au legatura iar creantele nu
decurg din acelasi raport. Nimic din raportul juridic nu ii leaga. Voi disjunge cererile si
fiecare va merge la instanta competenta (daca sunt si valori peste 200 000). Pot totusi
sa am una care depaseste 200 000, iar acea cerere se va declina, iar ceilalti vor ramane
la judecatorie. Textul nu ne spune si „a contrario” ce se intampla: daca raporturile sunt
identice, sau se afla intr-o stransa legatura. La art. 99 (2) ne spunea. exemplu: mai multi
reclamanti cheama un parat pentru ca acesta le-a facut lucrari la un imobil care e
proprietate comuna (sau pe scara blocului – si nu face asociatia). SAU situatia in care
exista raporturi diferite, dar in stransa legatura: cei 3 reclamanti au chemat paratul sa
68
 faca lucrari la apartamentele lor, dar s-a semnat un singur contract. In acest caz, o
intrepretare ar conduce la ideea ca in acest caz s-ar cumula valorile. BRICIU crede ca
daca vorbim de aplicarea unui gol, ar trebui sa mergem la criteriul anterior (se va merge
pe valoarea capatului de cerere care determina competenta cea mai inalta). Legiuitorul
nu a vrut o interpretare per a contrario. !!!! sunt situatii care in mod aparent ne aflam
in fata unor cereri diferite, dar de fapt avem o singura cerere – solidaritate activa
(creanta de 600 000) !!!! ==> OBS: daca pretentiile impotriva diferitilor parati se
intemeiaza pe acelasi raport juridic sau se afla in stransa legatura care face necesara
judecarea lor impreuna, pentru identitate de ratiune, trebuie aplicate regulile de la art.
99(2), in sensul ca instanta competenta sa solutioneze toate pretentiile se determina
tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instate de grad mai
inalt. Aceleasi reguli sunt aplicabile si in cazul in care unul sau mai multi reclamanti
formuleaza printr-o singura cerere de chemare in judecata impotriva mai multor parati.

II. COMPETENTA MATERIALA A TRIBUNALULUI (ART. 95)

1. In prima instanta toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor
instante. Tribunalul are plentitudine de competenta. Cu toate acestea, aceasta
competenta nu a dorit sa excluda din competenta tribunalului o serie de cereri care
prin natura lor nu sunt prinse in natura judecatoriei ==> proprietatea intelectuala. Daca
acestea au valoarea pana la 200 000 lei acestea vor fi la judecatoriei. Prin formularea de
la litera a) s-a dorit extinderea competentei tribunalului, iar legiuitorul ar fi precizat
daca cererile de proprietate intelectuala intra la judectoriei. Ele intra la tribunal fieca
sunt sub 200 000 sua obligatii a face, a nu face sau a da.
2. Ca instanta de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de
judecatorii in prima instanta
3. Ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege. Sunt in general cazurile in
care legiuitorul zice ca recursul se judeca de instanta ierarhic superioara iar cauza se
judeca la judecatoriei. Exemplu: hotararea de perimare este supusa recursului la
instanta superioara. Daca perimarea a intervenit la judecatorie ==> recurs la tribunal.
4. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor: constituirea unei federatii
constituita din mai multe asociatii sau fundatii, cererile de insolventa, litigiile de
munca si asigurari sociale, cererile privind legea 31/1990, cererile in materie de
expropriere (E o discutie cu privire la exproprierile pentru interes national. Briciu zice
ca si alea intra la Tribunal pentru ca trimite la legea exproprierilor ordinare.), cererile
privind reparearea daunelor materiale si morale in caz de eroare judiciara sau privare
nelegala de libertate. In aceste cazuri nu mai vorbim de regula de 200 000. Mai sunt si
cereri de competenta exclusiva a Tribunalului Bucuresti: cererile impotriva solutiilor
date de OSIM in materia brevetelor de inventie, a marcilor si a indicatiilor geografice.
5. Pe contencios administrativ:
 litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile
ppublice locale si judetele
 litigiile care privesc [...]

69
III. COMPETENTA MATERIALA A CURTII DE APEL (ART. 96)

1. In prima instanta, cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit

legii speciale. Legea 554/2004 separa competenta in materie de contencios
administrativ intre Curtile de apel si Tribunal. Curtilor de apel le revin:

 litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice

centrale (autoritati publice, dar si institutii de utilitate publica)
 litigiile fiscale ce vizeaza taxe si impozite, precum si alte datorii mai mari de 1
000 000 lei
 toate cererile privind actele adminstrative emise de autoritatile publice centrale
care au ca obiect sume reprezentand dinantarea nerambursabila din partea UE,
indiferent de valoare

2. Ca instanta de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale

in prima instanta. Curtea de apel va fi principala instanta de apel.
3. Ca instanta de recurs, in cazurile anume prevuzte de lege. Cel mai adesea, vor judeca
ca instanta de recurs in situatiile in care CPC indica ca recursul se judeca de instanta
ierarhic superioara, iar judecata a avut loc la tribunal --> perimare, renuntarea la
judecata, renuntarea la drept sau tranzactia;
4. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor: caile de atac, de retractare
impotriva propriilor hotarari, conflictele de competenta din raza de competenta a
curtii, atacarea deciziilor Consiliului Concurentei (CAB) SAU in materie de achizitii
publice impotriva deciziilor CNSC.

IV. COMPETENTA MATERIALA A ICCJ (ART. 97)

1. Recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a altor

hotarari, in cazurile prevazute de lege. Din formularea textului si din coroborarea
cu art. 483 (3) rezulta ca ICCJ este instanta de plentitudine de competenta in materia
judecarii recursului.
2. Recursurile in interesul legii. Este un instrument procedural prin care se stabileste
care este interpretarea corecta a unei dispozitii legale/reguli de drept cu privire la care
exista o jurisprudenta neunitara. Prin RIL si publicarea in MO, aceasta interpretare
devine obligatorie pentru instante.
3. Cererile in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor
probleme de drept. Procedura care intervine atunci cand o instanta investita cu
solutionarea unei pricini apreciaza ca o problema incidenta in cazul respectiv este fie
noua, fie dificila si solicita ICCJ sa se pronunte in prealabil cu privire la acea chestiune
de drept. Ea suspenda cauza, iar dupa ce ICCJ se pronunta, solutia devine obligatorie
pentru toate instantele, de la publicarea in MO.
4. Orice alte cereri date prin lege in competenta sa: Cererile de stramutare (pe motiv
de banuiala legitima, atunci cand stramutarea vizeaza un proces la CA), conflictul de
competenta intre doua instante care nu sunt in raza teritoriala a unui Tribunal/CA,
conflictul de competenta intre o sectie a ICCJ si alta curte. LA ICCJ functioneaza 2
complete de 5 judecatori, altele decat cele in materie penala. Rezolva recursuri in
hotararile pronuntate de ICCJ in complet de 3 judecatori (art. 410). Se mai judeca si in

70
 sectii unite schimbarea jurisprudentei ICCJ si sesizarea Curtii Constitutionle pentru
controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare.

COMPETENTA TERITORIALA
Aceasta presupune o delimitare pe orizontala, intre instantele judecatoresti de acelasi grad.

Forme:

 De drept comun - de ordine privata

 Alternativa - de principiu, de ordine privata
 Exclusiva - de ordine publica.

I. COMPETENTA DE DREPT COMUN (de ordine privata) – ART. 107 -110

Aceasta se aplica ori de cate ori legea nu dispune altfel si uneori poate avea caracter de ordine
publica.
Regula este ca cererea se introduce Regula este ca cererea se introduce la instanta
unde domiciliaza/are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.Aceasta pentru
ca in actiunile reale exista prezumtia ca aparentele sunt conforme cu realitatea, iar in actiunile
personale exista prezumtia ca nimeni nu datoreaza nimic altuia. In concret, vorbim despre o
reducere a cheltuielilor de deplasare.

Aici, in mod traditional, procedura civila a spus ca nu se aplica regulile de opozabilitate

aplicabile in dreptul civil, in sensul ca tertii se pot prevala de mentiunile din registrul de stare
civila sau din cartea de identitate si ca in realitate ratiunile procedurii merg mai departe de
atat, chiar la situatia concreta, adica la notiunea de domiciliu de fapt, ce ar prevala asupra
mentiunilor din actele publice.

Sunt autori care au aratat ca dupa aparitia NCC, ca urmare a textelor din NCC (art. 90 si 91), ar
trebui sa avem o solutie diferita care sa spuna ca in ipoteza in care nu coincid domiciliul din
cartea de identitate cu cel de facto, paratul nu se va putea prevala de acest lucru pentru a
invoca exceptia necompetentei instantei.

Prof. Briciu ramane pe ideea ca in procedura se aplica regula domiciliului de fapt.Dispozitiile

din codul civil creaza o prezumtie in favoarea mentiunilor din cartea de identitate/din registrul
public, in sensul ca paratul va trebui sa rastoarne aceasta prezumtie dovedind ca in realitate
locuieste la o alta adresa decat cea din cartea de identitate.

1. EXCEPTII:

a. Cand paratul nu are domiciliul cunoscut (art. 108 CPC)

In cazul in care domiciliul paratului nu este cunoscut, atunci se va aplica regula competentei
locului unde acesta isi are resedinta/reprezentanta, iar daca nici resedinta/reprezentanta nu au
domiciliul/sediul cunoscut, atunci se merge la competenta instantei locului unde reclamantul
isi are domiciliul/sediul/resedinta/reprezentanta.

71
Exista si situatia paratului care nu are domiciliul in tara, situatie care excedeaza procedurii
civile din punct de vedere didactic. Ea este analizata la drept international privat.

b. Cazul persoanei juridice care are dezmembraminte (art. 109 CPC)

De exemplu, sucursale sau reprezentante. In acest caz, articolul prevede ca instanta se poate
introduce la instanta competenta, aceasta instanta fiind cea a locului unde persoana juridica
are un dezmembramant fara personalitate juridica, dar numai pentru obligatii ce urmeaza a fi
executate in acel loc sau pentru obligatii care izvorasc din actele incheiate prin reprezentantul
dezmembramantului, ori obligatii ce decurg din faptele reprezentantului dezmembramantului.

Aici avem o competenta de drept comun, dar care se raporteaza nu numai la sediul persoanei
juridice, ci si la sediul dezmembramintelor acesteia, insa numai cu privire la aceste trei
categorii: fie locul executarii, fie unde s-a incheiat actul pe baza caruia se face procesul, fie
sucursala a savarsit o fapta din care decurge procesul.

In cazul in care se invoca executarea unor obligatii ce au loc in raza teritoriala unde isi are
sediul sucursala nu este nevoie ca acel contract sa fi fost incheiat de sucursala! De exemplu,
inchei un contract cu o societate din Bucuresti, iar aceasta are o reprezentanta/sucursala in
localitatea in care ai si tu domiciliul. Daca, de exemplu, ai luat masina de la reprezentanta din
Cluj, procesul l-ai putea face contra societatii din Bucuresti, dar la Cluj.

c. Cazul entitatilor fara personalitate juridica (art. 110 CPC)

In acest caz se spune ca cererea se va introduce la instanta competenta pentru persoana careia
i s-a incredintat conducerea/administrarea acesteia. Daca nu exista o astfel de persoana, se
introduce la instanta competenta pentru oricare dintre membrii entitatii respective.

A se verifica si art. 56 NCPC.

2. ALTE PRECIZARI

Situatia competentei teritoriale de drept comun mai prezinta o particularitate in cazul in care
cererea se indreapta impotriva mai multor parati, adica avem un litisconsortiu procesual pasiv.
In acest caz, competenta de drept comun se pastreaza, dar ea capata valente alternative
intrucat reclamantul va putea sa formuleze cererea la instanta domiciliului/sediului oricaruia
dintre paratii chemati in judecata, cu urmatoarele mentiuni: in cazul in care sunt parati
chemati in principal si parati chemati in mod accesoriu, regula se va raporta numai la paratii
chemati cu titlu principal.

A doua regula este urmatoarea si este determinata de intrebarea: "Ce se intampla daca, dupa
o astfel de cerere, se constata ca unul dintre parati nu are calitate procesuala activa si
este exact acel parat in raport cu care s-a determinat competenta?". Legiuitorul a fost
prudent si a ajuns la concluzia ca s-ar putea ajunge la abuzuri, reclamantul fiind tentat sa
introduca in proces falsi parati si beneficiind astfel de competenta: daca un parat a fost chemat
in judecata numai in scopul sesizarii instantei competente pentru el, oricare dintre
ceilaltiparati poate invoca necompetenta la primul termen de judecata la care se face citarea
legala. Avem o mixare a problemei calitatii cu problema competentei - ceilalti parati invoca
exceptia necompetentei pentru ca unul dintre ei a fost chemat numai pentru a atrage
competenta. In acest caz, practic, legiuitorul constata ca exista un abuz de drept si da
posibilitatea ca prin admiterea exceptiei de lipsa de necalitate sa se decline si competent.

72
 II. COMPETENTA ALTERNATIVA ( DE PRINCIPIU ESTE DE ORDINE PRIVATA)

Ipoteza o constituie aceea ca exista mai multe instante deopotriva competente. In aceste
cazuri, regula este ca reclamantul poate sa aleaga intre una sau mai multe instante, deopotriva
competente (art. 116 NCPC). El nu trebuie sa isi justifice cumva alegerea, iar de cele mai multe
ori nu exista o ordine care sa stabileasca ce instanta este prima, ci este o alegere la discretia
reclamantului.

In linii generale, competenta teritoriala alternativa este considerata competenta de ordine

privata, adica, pe langa faptul ca reclamantul are de ales intre mai multe instante deopotriva
competente, normele care reglementeaza aceasta competenta sunt de ordine privata, in sensul
ca si daca alege o a treia, care nu este competenta, sanctiunea este doar nulitatea relativa, dupa
cum vom vedea.

Cu toate acestea, avem si situatii in care competenta este alternativa, dar normele care
reglementeaza acea competenta alternativa sunt de ordine publica, in sensul ca ai voie sa alegi
intre cele doua-trei instante pe care ti le da legiuitorul, dar daca te duci la a patra, care nu e
intre cele trei, sanctiunea este nulitatea absoluta. Acestea sunt exceptii.

1. NORMELE DE COMPETENTA TERITORIALA ALTERNATIVA

a. Art. 111 NCPC - Cererile care sunt indreptate impotriva statului, autoritatilor sau
institutiilor centrale ori locale sau impotriva altor persoane de drept public
Reclamantul poate alege intre instanta sediului paratului (care ar fi competenta de
drept comun) si instanta domiciliului sau. Norma este una de favoare, in sensul ca
statul si celelalte institutii publice isi asuma deficitul de a fi chemate in judecata si la
domciliul reclamantului, ca un gest de intelegere fata de reclamant. Evident ca acest
text produce efecte atunci cand statul sau celelalte institutii figureaza in calitate de
parat. O norma speciala similara se regaseste in Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ. Si acolo, de fapt, ipoteza este aceea de a te judeca cu o autoritate publica,
norma instituind o regula similara cu aceea din CPC.

b. Art. 112 NCPC - Coparticipare procesuala pasiva. Este situatia in care exista mai
multi parati, pentru ca daca ei sunt mai multi se adopta regula de a te indrepta la
domiciliul oricaruia dintre parati, cu urmatoarele mentiuni: Daca sunt parati chemati
ca obligati principal si parati care sunt obligati accesorii, ii vom avea in vedere pentru
stabilirea competentei numai pe cei chemati principal. Daca totusi un parat a fost
introdus in cauza exclusiv pentru atragerea competentei, dar se va invoca lipsa calitatii
procesuale pasive, dar si necompetenta ca urmare a admiterii exceptiei, el va fi inlaturat
din cauza si se va declina competenta. Aceasta cerere poate fi facuta numai pana la
primul termen la care partile sunt legal citate (art. 112 alin. (2) NCPC). Aceasta nu
inseamna ca in legatura cu el nu s-ar putea invoca lipsa calitatii procesuale pasive si
ulterior (fiind norme de ordine publica), insa nu vom mai avea consecinte cu privire la
competenta.

73
c. Art. 113 alin. (1) NCPC - Stabilirea filiatiei, cererile referitoare la obligatia de
intretinere, executarea, anularea sau rezolutiunea unui contract, locatiunea de
imobile, actiunile in prestatie tabulara, rectificare tabulara sau justificare
tabulara, cererile ce izvorasc din contracte de transport etc.

 Cererile privind stabilirea filiatiei: In aceasta materie sunt competente alternativ

instanta domiciliului reclamantului sau una dintre celelalte instante, adica
instanta domiciliului paratului. Aici trebuie facute cateva precizari. In primul
rand, vorbim numai de cereri prin care se stabileste filiatia, nu si cererile
prin care se tagaduieste paternitatea/filiatia. Nu toate cererile in materie de
filiatie intra aici, deoarece norma pare a fi facuta ca fiind in favoarea minorului
care urmeaza sa isi stabileasca filiatia. Nu are logica extinderea ei pentru cel
care tagaduieste filiatia si nu se afla intr-o stare de nevoie. Cu toate ca logica
este aceasta, noi stim ca cereri privind stabilirea filiatiei pot fi facute si de majori
- textul aplicandu-se si in cazul lor. In cazul de la art. 113 pct. 1 NCPC avem acea
situatie in care competenta este alternativa, dar reglementata prin norme de
ordine publica de la care partile nu pot deroga. Daca ne uitam la art. 126
NCPC care reglementeaza conventia partilor cu privire la competenta, se
prevede acolo ca partile pot deroga de la regulile privind competenta teritoriala,
dar numai in procesele privitoare la bunuri si alte drepturi de care partile
pot dispune. Filiatia nu reprezinta nici o pricina privitoare la bunuri si nici o
pricina privitoare la drepturi de care partile pot dispune. Aceasta inseamna ca in
acest caz reclamantul are o optiune intre domiciliul paratului si domiciliul lui,
insa daca formuleaza la o terta instanta incalca norme de competenta teritoriala
exclusiva, adica norme de ordine publice, ceea ce are semnificatii pe planul
momentului pana la care se poate invoca exceptia de necompetenta, dupa cum
vom vedea.

 Cererile referitoare la obligatia de intretinere, inclusiv alocatiile de stat pentru

copii. Intr-o logica similara cu primul caz, competenta este alternativa, fie
domiciliul paratului, fie domiciliul reclamantului. Logica textului este de a
proteja persoana care este indreptatia la intretinere. Si aici se impun unele
precizari: in primul rand, spre deosebire de reglementarea anterioara, sfera
creditorilor este nelimitata (inainte se vorbea numai de cererile facute de
ascendenti si descendenti) - oricine poate face cererea. In al doilea rand, in acest
caz intra numai cererile facute in vederea platii intretinerii sau majorarii
acesteia, dar nu si cererile facute de catre debitor pentru sistarea platii pensiei
de intretinere (de exemplu, cand persoana care este creditoarea intretinerii nu
se mai afla in nevoie) si nu se aplica textul nici cand debitorul solicita reducerea
pensiei de intretinere. Textul de la pct. 2 nu se aplica atunci cand cererea
privind plata unei pensii de intretinere este accesorie unei alte cereri, de
exemplu daca o sa avem stabilirea paternitatii si plata pensiei de intretinere, nu
se mai aplica punctul 2. Sigur, s-ar putea aplica punctul 1 de la art. 113, ceea ce
inseamna cam acelasi lucru, dar daca se cere, de exemplu, divortul si plata
pensiei de intretinere, atunci trebuie deja sa te duci la normele din materia

74
 divortului si sa vezi care este competenta potrivit acelor norme. Spre deosbire
de pct. 1, aici normele sunt de ordine privata, deoarece vizeaza bunuri.

 Cerere privind executarea, anularea sau rezolutiunea contractului: Exista o

alternanta intre domiciliul paratului si instanta prevazuta pentru executarea
contractului. Textul vorbeste de locul indicat in contract pentru executarea
chiar si in parte a obligatiei, ceea ce inseamna ca nu se va aplica acest text
atunci cand deducem locul executarii din dispozitiile legale privind plata
(1495/94 NCC, unde se stabileste locul platii - acest text, chiar daca indica
unde este locul platii, nu are relevanta procesuala). Ca sa exista un caz care
sa atraga competenta, alta decat cele prevazute anterior, trebuie o clauza
contractuala care sa precizeze ca o anumita prestatie s-ar incheia intr-un
anumit loc, chiar daca locul ar fi chiar cel determinat de lege. Aparent, clauza ar
putea fi redundanta, pentru ca spui in contract ceea ce spune si legea - din
perspectiva dreptului substantial ar fi redundanta, dar din perspectiva dreptului
procesual ea genereaza atragere de competenta.

 Cererile care izvorasc dintr-un raport de locatiune: Vorbim de cererile personal

imobiliare (ex.: plata chiriei, predarea bunului inchiriat, obligarea locatorului sa
faca anumite reparatii care tin de normala utilizare a spatiului, obligarea
locatarului sa plateasca utilitatile). Toate acestea, care isi au izvorul in
contractul de locatiune, pot fi facute fie la domiciliul paratului, fie la instanta
locului unde se afla imobilul ce face obiectul locatiunii. Ratiunea unei astfel de
norme este aceea ca de foarte multe ori astfel de cereri presupun un probatoriu
care se administreaza mult mai usor la locul unde se afla imobilul. Aici, de
exemplu, putem avea o imbinare, de exemplu, poate intra art. 113 pct. 3 daca in
contractul de locatiune s-a prevazut si un loc pentru executarea obligatiei si
vom avea o alternativa intre 3 instante deopotriva competente.

 Actiuni in prestatie tabulara, in justificare tabulara si in rectificare tabulara:

Toate acestea au o competenta alternativa care este fie domiciliul paratului, fie
locul situarii imobilului.

 Contractele de transport: Cererile care izvorasc din astfel de contracte au o

competenta alternativa intre domiciliul paratului, instanta locului de plecare si
instanta locului de sosire.

 Obligatii care izvorasc din cambie, bilet la ordine sau cec: Competenta
teritoriala este la domiciliul sau sediul paratului sau instanta locului de plata.

 Prevedere noua in NCPC - In cererile avand ca obiect executarae, constatarea

nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea ori denuntarea unilaterala a
unui contract incheiat intre un profesionist si un consumator sau in cererile
avand ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, pe langa
domiciliul paratului sau alta instanta determinata potrivit regulilor enuntate

75
 pana acum, mai este competenta si instanta domiciliului consumatorului: Acest
caz are in vedere numai cererile introduse de catre consumator. In legatura cu
aceasta mai exista o competenta, anume cea de la art. 121 NCPC cand
profesionistul este reclamant, iar competenta este de ordine publica, dupa cum
vom vedea. Aici, practic, i se lasa consumatorului posibilitatea fie de a urma
regulile de drept comun, fie, insa, in virtutea calitatii lui protejate de catre stat,
sa ramana la instanta domiciliului sau, avand in vedere ideea de a reduce
cheltuielile pe cat posibil. Ar trebui o precizare: cererea vizeaza notiunile de
consumator si profesionist. In legatura cu substanta acestor notiuni trebuie
analizata legislatia speciala din materia protectiei consumatorului. Textul
vorbeste doar de calitatea de consumator si profesionist - nu este absolut
necesar ca reclamantul/consumatorul sa isi intemeieze pretentiile pe legislatia
speciala, ci este suficient sa aiba calitatea de consumator - pot face cerere si
pe dreptul comun, nu neaparat, de exemplu, pe clauze abuzive.

 Cererile care decurg din fapte ilicite: Competenta este intre instanta locului
unde s-a savarsit fapta, locului unde s-a produs prejudiciul si domiciliul
paratului. Putem avea o competenta foarte larga, de exemplu daca se
comercializeaza produse contrafacute, prejudiciul s-ar produce peste tot pe
unde se comercializeaza. Sau, de exemplu, un prejudiciu facut de mass-media,
care se poate produce peste tot. Putem avea o mare diferenta intre locul unde s-
a produs fapta si locul unde s-a produs prejudiciul.

d. Art. 114 NCPC - Cererile privind ocrotirea persoanei fizice

La alin. (1) se prevede ca cererile pentru ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil in
competenta instantei de tutela se solutioneaza de instanta in a carei circumscriptie teritoriala
isi are domiciliul persoana ocrotita. Aici, nu avem alternativa, deci este o norma de competenta
care este de ordine publica.

Textul, desi se refera la ocrotirea persoanei fizice, in realitate a fost extins pe cale de
interpretare de instante si la masurile privind autoritatea parinteasca, chiar daca ele nu sunt in
capitolul din Codul civil privind ocrotirea persoanei fizice (tutela, punere sub interdictie,
administrarea bunurilor pusului sub interdictie samd.).

Cazul de competenta alternativa apare la alin. (2), in care se precizeaza ca cererile privind
autorizarea de catre instanta de tutela a incheierii unor acte juridice, cand actul juridic a carui
autorizare se solicita priveste un imobil sunt, de asemenea (competenta alternativa), de
competenta instantei in a carei circumscriptie se afla imobilul.

Avem genul de competenta alternativa care ofera doua ipoteze: domiciliul/resedinta persoanei
ocrotite si locul situarii imboilului in legatura cu care se autorizeaza un act juridic - insa
normele sunt de ordine publica, daca mergi spre o a treia incalci norme de la care nu se poate
deroga.

76
 e. Art. 115 NCPC - Competenta alternativa in materie de asigurari

Avem trei instante posibile competente: domiciliul/sediul asiguratului, locul unde sunt
bunurile asigurate si locul unde s-a produs riscul asigurat. Aici exista o precizare facuta de
legiuitor, anume ca alegerea de competenta nu se poate face inainte de nasterea dreptului la
despagubire.

O clauza prin care s-ar alege competenta, una dintre cele trei, inainte de nasterea dreptului la
despagubire se va considera ca fiind nescrisa, aceasta fiind o norma de protectie in contra
dorintei societatii de asigurare de a fixa inca de la inceput care dintre cele trei variante de
competenta ar fi agreata.

Textul nu se aplica in materie de asigurari maritime si fluviale si nici in caz de asigurari

aeriene.

III. COMPETENTA EXCLUSIVA (DE ORDINE PUBLICA)

Aceasta este competenta de la care partile nu pot deroga.

1. Cererile reale imobiliare (art. 117 NCPC). Acestea sunt de competenta locului situarii
imobilului.
 Actiunea in revendicare;
 Granituirile si actiunile privitoare la ingradirea dreptului de proprietate
imobiliara (cu aceeasi precizare pe care am facut-o anterior, ca ne referim la
limitele de exercitiu material - nu si la clauze de inalineabilitate);
 Cererile de partaj judiciar (cu precizarea ca nu trebuie ca acesta sa provina
dintr-o succesiune);
 Actiunile posesorii, care sunt asimilate din punct de vedere procesual
actiunilor reale.

Art. 117 NCPC ne indica si situatia in care un bun imobil s-ar intinde in circumscriptiile a doua
instante: in acest caz, cererea se va face la instanta domiciliului/resedintei paratului,
daca ea se afla intre una din cele doua/mai multe instante in circumscriptia carora se intinde
imobilul. Daca paratul nu are nici domiciliu si nici resedinta intr-una din cele doua sau mai
multe instante pe care se intinde imobilul, atunci reclamantul va avea alegerea de a se orienta
catre oricare din instantele deopotriva competente, adica instantele pe circumscriptia carora
imobilul isi intinde suprafata. Textul si-ar gasi, mai de curand, o aplicare in cazul proprietatii
extravilane.

Textul isi are o aplica mai importanta: el se aplica si in situatia in care se cere partajul mai
multor bunuri, unei mase de bunuri, care cuprinde mai multe imobile plasate in
circumscriptii teritoriale diferite. Cererea de paratj judiciar este o cerere reala, iar daca
partajul cupridne si imobile, este o cerere reala imobiliara. Aici, intr-adevar, chiar daca textul
pare a nu se referi, pentru ca el vorbeste de ipoteza intinderii unui imboil pe mai multe
circumscriptii, iar aici avem o masa patrimoniala partajabila care cuprinde mai multe imobile
plasate in mai multe circumscriptii, edem ratio avem aceea solutie, practica extinzand textul si

77
pentru aceasta ipoteza, care, desi nereglementata, este mult mai prezenta decat ipoteza unui
imobil intins pe mai multe circumscriptii.

Atentie! Exista un RIL care spune ca actiunile privind pronuntarea unei hotarari care
sa tina loc de un act de vanzare nu sunt actiuni reale imobiliare, ci sunt actiuni
personale! Argumentul este acela ca, in realitate, reclamantul nu apara un drept de
proprietate, ci are un drept de creanta de a il obliga pe parat sa incheie contractul, temeiul
fiind unul personal. Sigur, efectul este acela de a dobandi proprietate, dar cand alegi actiunea
te gandesti la ce drept apara ea. Prin urmare, la o astfel de actiune se vor aplica regulile
stabilirii competentei dupa domiciliul paratului, dar daca in contract s-a stabilit un loc anume,
devine competenta instanta locului indicat pentru executare.

2. Cererile in materie de mostenire (art. 118 CPC)

Avem trei categorii de cereri vizate, iar toate conduc la ultimul domiciliu al defunctului.
Ratiunea alegerii acestei competente exclusive este pentru ca se considera ca majoritatea
problelor care intereseaza astfel de cereri se afla la ultimul domiciliu al defunctului.

 Cereri privind validitatea/executarea dispozitiilor testamentare (ex.: anularea

testamentului);
 Cereri privitoare la mostenire si sarcinile acesteia, precum si pretentiile pe care
mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia (ex.: partajul succesoral,
reductiunea liberatitatilor, raportul donatiilor, petitia de ereditate + pretentiile
pe care mostenitorii le au in legatura cu cheltuielile legate de inmormantarea
defunctului, chiar daca ele nu decurg din mostenire. Nu intra aici cererile
prin care mostenitorii solicita impotriva unor terti anumite drepturi care
decurg din succesiune - acelea vor urma regulile dreptului comun.);
 Cererile legatarilor sau creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre
mostenitori sau impotriva executorului testamentar (ex.: predarea legatului, dar
si cereri facute de creditori pentru plata anumitor sume de bani pe care
defunctul le datora. Nu intra aici cererile prin care tertii ar revendica
anumite bunuri de la mostenitori si bunurile pe care mostenitorii le
poseda in virtutea acestei calitati - aceasta pentru ca textul se refera la
creditori, ori aici nu intra si actiunile reale.).

Aceasta competenta a ultimului domiciliu al defunctului necesita cateva precizari

suplimentare. In primul rand, aceasta competenta se aplica pana la data iesirii din indiviziune.
Daca s-a iesit din indiviziune, celelate cereri, cum ar fi garantia pe care o datoreaza
mostenitorii unora altora in caz de partaj, nu mai sunt de aceasta competenta.

In al doilea rand, avem concursul dintre art. 117 si art. 119, adica atunci cand intr-o succesiune
exista si imobile. Aceasta chestiune era transata si sub vechiul cod, dar noul cod o transeaza
expressis verbis, in sensul ca daca indiviziunea are imobile si provine dintr-o succesiune, atunci
prioritara va fi aplicarea art. 118, adica ultimul domiciliu al defunctului. Rationamentul este
acela de la general la special, anume art. 117 se refera la cereri reale imobiliare in genere, pe

78
cand art. 118 vizeaza numai situatiile dintr-o succesiune, ceea ce inseamna ca daca anumite
bunuri sunt intr-o anumita succesiune se va aplica prioritar norma speciala.

3. Cererile in materie de societate

Acestea sunt de competenta instantei in a carei circumscriptie isi are sediul principal
societatea. Aceasta regula se aplica pana la terminarea lichidarii in fapt sau pana la radierea
societatii.

Textul se aplica atat societatilor constituie in baza legii nr. 31/90, dar si societatilor prevazute
in codul civil. De asemenea, textul are in vedere numai cererile societatii contra asociatilor,
asociatilor contra societatii sau cererile facute de asociati unii contra altora, dar in legatura cu
societatea, cum ar fi, de exemplu, excluderea unora sau retragerea din societate a unora. Textul
nu are in vedere si cererile societatii contra tertilor sau cererile tertilor contra societatii, caz in
care se vor aplica regulile de drept comun in materie de competenta.

4. Cererile privitoare la insolventa sau la concordatul preventiv (art. 120 CPC)

Competenta revine instantei unde isi are sediul principal debitorul. Aceasta norma se regaseste
si in legea privind insolventa.

5. Materia actiunilor facute de un profesionist impotriva unui consumator (art. 121

NCPC)

In acest caz, competenta teritoriala este exclusiva in favoarea instantei domiciliului

consumatorului. A se retine diferenta fata de actiunile consumatorului impotriva
profesionistului.

In doctrina se retine ca desi vorbim de o norma de competenta exclusiva, totusi, nu putem uita
de ce a fost reglementata, adica in vederea protectiei consumatorului. Prin urmare, este
adevarat ca un consumator nu poate alege competenta inainte de a exista un proces, dar daca
totusi consumatorul confruntat cu problema competentei, in sensul ca instanta din oficiu
ridica problema exceptiei de necompetenta pentru ca profesionistul s-a adresat instnatei de la
domiciliul lui, in aceasta situatie consumatorul spunand ca prefera asa, doctrina si
jurisprudenta accepta ca derogarea este posibila. Acesta este si sensul art. 121 teza a II-a, care
trimite la art. 106 alin. (2) NCPC, ce spune ca in litigiile in materia protectiei consumatorilor
partile pot conveni asupra instantei competente dupa nasterea dreptului la desupagubire, orice
conventie contrara fiind considerata nescrisa.

6. Toate cererile care vizeaza starea si capacitatea persoanelor intrucat ele nu sunt
privitoare la bunuri si vizeaza drepturi de la care partile nu pot deroga

In acest context, evocam competenta in materie de divort, motiv pentru care trebuie vazut art.
915 NCPC (fiind competenta instanta unde se afla ultima locuinta comuna a sotilor, dar numai
in cazul in care cel putin unul dintre ei mai locuieste in raza teritoriala a acelei instante - daca
niciunul nu mai locuieste in acea raza teritoriala, devine competenta instanta in circumscriptia
careia in care isi are domiciliul paratul). Daca paratul nu locuieste in tara, atunci competenta
revine instantei domiciliului reclamantului. Daca niciunul dintre ei nu isi are locuinta in tara,

79
ei pot conveni in legatura cu o anumita instanta din Romania, dar daca nu convin nimic,
competenta va fi Judecatoria Sectorului 5. Aici nu avem o competenta alternativa, ci una in
cascada, toate fiind de ordine publica!

REGULI SPECIALE PRIVIND COMPETENTA

1. Cererile accesorii, aditionale sau incidentale (art. 123 NCPC)

"(1) Cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judeca instanta competenta
pentru cererea principala, chiar daca ar fi de competenta materiala sau teritoriala a altei
instante judecatoresti, cu exceptia cererilor prevazute la art. 120."

Acestea sunt de competenta instantei competente sa judece cererea principala.

Aici avem o precizare. Spre deosebire de vechiul cod, care nu trata problema situatiei in care
cererile accesorii, incidenale sau aditionale ar fi fost de competenta unei instante exclusiv
competente, noul cod trateaza aceasta problema. Legiuitorul a spus ca aceasta regula se aplica
chiar daca competenta materiala sau teritoriala a altei instante ar fi aplicabila cererii, cu
singura exceptie a cererilor in materie de insolventa (aici, logica este ca nu e o problema doar
de competenta, dar in realitate problema este ca se aplica alte reguli de procedura).

Regula accesoriului care urmeaza soarta principalului se aplica si in ipoteza in care capetele de
cereri accesorii, incidentale, aditionale ar fi de "competenta" unei alte sectii specializate (adica
ar trebui repartizare unei alte sectii; de exemplu, ar fi veritabile litigii de dreptul muncii) - daca
ele sunt facute ca cereri accesorii, atunci ele vor merge la instanta competenta pentru cererea
principala. Aceasta este o inovatie a noului cod.

2. Aparari si incidente procesuale (art. 124 NCPC)

"(1) Instanta competenta sa judece cererea principala se va pronunta si asupra apararilor si

exceptiilor, in afara celor care constituie chestiuni prejudiciale si care, potrivit legii, sunt de
competenta exclusiva a altei instante."

Apararile si incidentele sunt in competenta instantei care judeca fondul.

Ce ar insemna aceste aparari si incidente procedurale? De exemplu, invocarea unei exceptii de
nulitate a actului ce face obiectul pretentiei reclamantului. Potrivit NCC, nulitatea poate fi
invocata atat pe cale de actiune, cat si pe cale de actiune. Sa zicem ca X este reclamant si
pretinde o prestatie pe baza unui contract, iar paratul invoca exceptia nulitatii acelui contract.
Este posibil ca daca ar fi facut o cerere separata privind nulitatea contractului, competenta sa fi
fost alta, pentru ca poate valoarea contractului este mai mare, in timp ce reclamantul pretindea
plata unei sume anume din contract , dar pentru ca acea exceptie de nulitate nu este decat o
aparare in cauza respectiva, iar regula este ca apararile/exceptiile se judeca de instanta care
judeca fondul, ea va fi judecata tot de catre acea instanta.

Regula se aplica chiar si in cazul exceptiei de nelegalitate a actului administrativ, mergandu-se,

deci, pe aceeasi solutie, in sensul ca art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

80
administrativ prevede ca: "Daca se invoca nelegalitatea uni act administrativ in fata unei
instante civile (lato sensu), instanta civila va solutiona exceptia de nelegalitate".

Regula conform careia judecatorul fondului este si judecatorul exceptiei are o limita:
chestiunile prejudiciale - care sunt tot incidente, dar in legatura cu care legea prevede o alta
competenta decat cea a instantei fondului, de obicei fiind vorba despre o competenta fie a unui
organ din afara instantelor judecatoresti, fie este vorba de o competenta a instantei penale, fie
este vorba de o competenta a unei instante instituita in legatura cu anumite ratiuni ce tin
exclusiv de acea instanta, cum ar fi ICCJ.

Care sunt chestiunile prejudiciale? De exemplu, exceptia de neconstitutionalitate - ea este

tot un incident sau atunci cand ai o actiune civila ce se va suspenda daca s-a pus in miscare
actiunea penala (pana la solutionarea celei penale, dar nu mai mult de un an), solicitarea facuta
de o instanta in forma trimiterii preliminare la CJUE sau solicitarea ca ICCJ sa dezlege prealabil o
problema de drept (potrivit art. 519 si urm. NCPC, atunci cand o chestiune de drept este noua si
ICCJ nu s-a pronuntat asupra acesteia pe baza unui RIL, instanta investita cu solutionarea unei
cauze poate solicita ICCJ sa dea o hotarare prealabila de principiu cu privire la modul de
interpretare a acelei probleme de drept) etc.

In afara acestor situatii, regula ramane valabila, toate incidentele rezolnvadu-se de instanta
fondului.

3. Competenta facultativa (art. 127 CPC)

Aceasta este nou introdusa in legislatia noastra si se refera la ipoteza in care in cauza reclamant
sau parat este un judecator care functioneaza la instanta care ar fi competenta sa judece
procesul dupa regulile aplicabile.

In acest caz, norma a fost instituita pentru a evita o institutie anume: stramutarea.

Prima ipoteza este aceea in care judecatorul este reclamant. Daca el este reclamant si stie ca s-
ar ajunge tocmai la instanta la care el lucreaza, el are obligatia sa sesizeze una din instantele
judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate
cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta in cauza. Aceasta norma este o
norma de ordine publica, in sensul ca daca reclamantul nu isi indeplineste aceasta obligatie, nu
numai paratul poate sa invoce, ci si instanta din oficiu - competenta va fi declinata in afara
razei curtii de apel unde functioneaza judecatorul.

Al doilea caz vizeaza situatia in care judecatorul este parat. In acest caz, art. 127 alin. (2) CPC
spune ca reclamantul poate sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in
circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei
circumscriptie se afla instanta care ar fi fost competenta, potrivit legii. Aici nu mai avem norme
de ordine publica, reclamantul poate face cerere chiar la instanta la care judecator este paratul
si nu se mai poate dezice. Poate totusi sa o faca la primul termen, daca nu stia calitatea de
judecator al paratului (aici ar fi o norma cu caracter relativ, dar daca alegerea de competenta
este bazata pe nestiinta, Prof. Briciu crede ca s-ar putea invoca acest lucru la primul termen).

Avem un RIL care trateaza problema de a afla ce inseamna in realitate persoana care are
caliatea de judecator la o anumita instanta. O opinie a spus ca trebuie interpretata norma

81
restrictiv, in sensul ca se refera la un judecator de la o anumita instanta, in timp ce alta opinie a
spus ca trebuie interpretarea extensiva, referendu-se si la calitatea de judecator la o instanta
superioara instantei in discutie. RIL stabileste ca interpretarea trebuie facuta restrictiv, anume
ca este vorba de calitatea de judecator la prima instanta, nu si la instantele superioare acesteia.
Desigur, daca cumva va fi apel, nimic nu impiedica partea interesata sa solicite stramutarea pe
motiv de banuiala legitima.

Un al doilea RIL se refera la situatia alin. (3) din art. 127, care spune ca aceste reguli se aplica si
procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor. A aparut problema care grefieri, numai cei de la
instanta sau si cei de la parchet? ICCJ a interpretat extensiv si a spus ca este vorba nu numai de
grefierii instantelor, ci si cei care sunt personal auxiliar in cadrul parchetelor de pe langa
instante.

INCIDENTE PROCESUALE PRIVIND COMPETENTA

I. Exceptia de necompetenta (art. 129-142 CPC)

1. NOTIUNE

Aceasta este mijlocul procedural prin care se invoca încălcarea normelor privind competența.
Dacă este vorba de necompetența primei instanțe și problema este invocată în apel sau recurs,
ne aflăm în fața unui motiv de apel/recurs, nu în fața unei excepții. Aceasta se poate invoca în
fața instanței de apel/recurs în legatura cu aceasta instanță. Excepția, prin natura ei, se referă la
o procedura aflată în curs.

Regimul excepției este generat de natura normelor. Competența generală e de ordine publică,
cea internațională este de ordine publică, cea materială de ordine publică, iar cea teritorială
este de două feluri (de ordine publica si de ordine privata).

Regulile se aplică și când vorbim de o eventuala greșeala de repartizare pe secții sau pe

complete. Mai mult, in cazul greșitei repartizări pe secții sau pe complete specializate, instanța
ar putea să trimită cauza la secția sau completul corespunzător chiar fără dezbateri înainte de
primul termen, ceea ce reprezintă o încălcare mai mult decât evidenta a regulilor procesului
civil și care a fost justificata de către instanțe prin diferite modificări făcute “pe genunchi”.

Indiferent de invocarea sau nu a unei excepții, instanța este obligată ca la primul termen să-și
verifice propria competență. Ea își verifică competenta din prisma normelor de ordine publică.

În cazul repartizării pe secții sau complete specializate, problema este asimilabilă, dar
ceea ce este particular este că repartizarea pe secții sau complete specializate va putea
fi verificată chiar în faza prealabilă primului termen - regularizarea cererii - acest lucru
reiese din art. 200 care spune că inainte de citarea părților, instanța poate trimite cauza la
completul specializat sau la instanța specializată.

82
 Ce fel de NORME? CINE? IN CE TERMEN?
Norme de competenta generala
Oricare dintre părți, judecător In orice stare a pricinii
(introducem și procurorul, dacă
este parte)
NECOMPETENTA DE ORIDINE Norme de competenta materiala Oricare dintre părți, judecător La primul termen de judecata la
PUBLICA (introducem și procurorul, dacă care partile sunt legal citate in fata
este parte) primei instante
Norme de competenta teritoriala Oricare dintre părți, judecător La primul termen de judecata la
exclusiva (introducem și procurorul, dacă care partile sunt legal citate in fata
este parte) primei instante
NECOMPETENTA DE ORDINE Norme de competenta teritoriala Parat (introducem și procurorul, Prin intampinare sau, daca nu e
PRIVATA sau de drept comun sau dacă este parte) obligatorie, la primul termen de
alternativa judecata la care partile sunt legal
citate in fata primei instante.

După intrarea în vigoare a prevederii, Prof. Briciu consideră că funcționează teoria absorției - dacă am un litigiu de muncă și necompetența nu a fost
invocată în fața instanței, judecata va avea loc după regulile de drept civil, completul va fi de un singur judecător samd.

IPOTEZA SOLUTIE ACT DE PROCEDURA CAI DE ATAC

Instanta este competenta Respinge exceptia Incheiere interlocutorie Odata cu fondul

Instanta nu este competenta Admite exceptia Hotarare de declinare a Odata cu fondul

competentei
Este competent un organ fara Admite exceptia, respinge cererea Hotarare Recurs
activitate jurisdictionala ca inadmisibila
Nu sunt competente instantele Admite exceptia, respinge cererea Hotarare Recurs
romane ca nefiind de competenta
instantelor romane

83
 II. PARTICULARITATILE HOTARARII DE DECLINARE A COMPETENTEI

Prin hotărârea de declinare instanța se dezinvestește, dar investește o altă instanță. O instanță
nu poate să spună că nu este competentă, trebuia să-și arate care este instanța competentă.
Hotărârea nu are autoritate de lucru judecat pentru instanța căreia i se trimite dosarul (adica
pentru instanta care a pronuntat-o). Instanța a doua poate să își decline competența fie cu
retrimitere (conflict negativ), fie cu trimitere către o terță instanță.

Actele îndeplinite la instanța necompetentă sunt lovite de nulitate. Cu toate acestea, în ceea ce
privește dovezile administrate la o instanță necompetentă, ele sunt păstrate, nu anulate,
instanța competentă putând însă dispune refacerea lor dacă este cazul.

Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac. Acest lucru
nu înseamnă că este definitivă (în cazul în care ar fi definitivă, ar putea fi supusă contestației în
anulare).

1. Conflictul de competenta

Există conflictul negativ de competența și conflictul pozitiv de competenta.

 Negativ - două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența sau în cazul
declinărilor succesive, ultima instanță își declină în favoarea unei instanțe care și-a
declarat anterior competentă.
 Pozitiv - foarte rar întâlnit. Două instanțe se declară deopotrivă competențe să judece
procesul. Acest lucru se poate intampla doar prin admiterea unei cereri de
litispendenta.

Conflictul se aplică și în cazul instanțelor vis-a-vis de alte organe cu activitate jurisdicțională.

Și organul cu activitate jurisdictionala va putea să își decline competența. Poate exista conflict
și între secții sau complete specializate. Și în acest caz se vor aplica regulile din materia
competenței.

REGULI

Conflictul de competență se va soluționa de către instanță care se numește regulator de

competență. Regulatorul de competență este instanța superioara și comună instanțelor aflate
în conflict.

Exista si o serie de precizari:

 În cazul în care există conflict între ÎCCJ și o altă instanță, soluția de declinare a ÎCCJ
are și rolul de regulator de competență.
 Există regulator de competență între secțiile ICCJ. Atunci va judeca completul de 5
judecatori.
 Între o instanță și un alt organ cu activitate jurisdicțională, conflictul va fi soluționat de
instanța superioară celei aflate în conflict. În cazul conflictului între secții, se aplică
regula că instanța superioară și comună celor două secții judeca, dar va judeca secția
corespunzătoare celei în fața căreia s-a ivit conflictul.

84
Regula foarte importantă: părțile nu pot sesiza regulatoriul de competență.

Instanța în fața căreia se ivește conflictul va suspenda din oficiu cauza și va inainta dosarul
regulatorului de competență. Suspendarea este una de drept, ea intervine automat. Nu există o
apreciere cu privire la posibilitatea ivirii ei. În ceea ce privește procedura de soluționare,
regulatoriul judecă cererea în cameră de consiliu, fără citarea părților și se pronunță printr-o
hotărâre care este definitivă.

LITISPENDENTA
Vizează situația în care există două cereri având indentitate de părți, obiect și cauza înaintea
unor instanțe deopotrivă competente.

Prin urmare, pentru a exista litispendență, trebuie întrunite câteva condiții:

 Să existe două cereri;

 Cererile să se afle pe rolul aceleiași instanțe sau a unor instanțe competente. Dacă una
este necompetentă aceasta își va declina competența. Se poate intra în litispendență
pentru că nu s-a invocat excepția de necompetență;
 Ambele să fie în fața instanțelor de fond (primă instanță și apel).

Litispendența este făcută ca să prevină încălcarea autorității de lucru judecat. Dacă pricinile ar
merge în paralel, ar putea să se pronunțe două hotărâri contrare cu privire la aceleași părți,
același obiect și aceeași cauză. Litispendența este anticamera autorității de lucru judecat.

Litispendența poate fi observată și invocată sau poate fi ignorată și vom avea o problemă de
contrarietate de hotărâri. Dacă ea apără autoritatea de lucru judecat înseamnă că normele care
o apară sunt de ordine publică. Ea va putea fi invocată de către oricare din parți și de
instanta din oficiu.

În tot cursul procesului, dar numai în fața instanțelor de fond, poate fi invocată litispendența.
Dacă o hotărâre se află în recurs, nu se invocă litispendența, ci suspendarea în fond a
procesului până la soluționarea recursului după care va fi repus pe rol și se va invoca
autoritate de lucru judecat (dacă se respinge recursul) sau litispendența (în cazul
admiterii recursului și retrimitere).

Dacă procesele se află în fața unor instanțe de același grad, excepția se va invoca în fața
instanței a doua investită. Dacă instanțele sunt diferite, litispendența se invocă la instanța
mai mică în grad.

Dacă se admite, se pronunță o hotărâre prin care se trimite dosarul la primă instanță sezitată
(egalitate) sau către instanța superioară (pentru că trimite dosarul la cea mai înaltă în grad).

CONEXITATEA
Interine cand sunt mai multe procese intre aceleasi parti sau aceleasi parti impreuna cu alte
parti, iar obiectul si cauza celor doua procese se afla in stransa legatura. Nu mai avem o
identitate perfecta de parti si de obiect si cauza. In ceea ce priveste partile ele fie sunt aceleasi,
dar nu neaparat singure. La cauza nu se mai cere identitate ci stransa legatura.

85
Cand avem mai multe capete de cerere care atrag competente diferite, cauzele se disjung, cu
exceptia situatie in care cauzele au o stransa legatura. (la competenta). La art. 99/100
reclamantii isi pun problema de la inceput sa faca cerereile impreuna .

Aici avem doua ipoteze in care doua dosare sunt deja distincte, dar cauza lor este in strsna
legatura. Practic in ambele cazuri avem conexitate, totusi, ipoteza de astazi avem deja doua
dosare constituite si distincte si nu este un element prealabil formularii cererilor.

De ce trebuie judecata impreuna? Pentru asigurarea unei bune judecati [art. 139 (1)].
Exemple: Reclamantul A cheama pe B solicitand anularea contractului din ei. In alt dosar,
Paratul l-a chemat in judecata pe A solicitand rezolutiunea. Aceste dosare nu se pot judeca in
paralele si independent/ nu e bine. Poti ajunge in situatia in care ai doua decizii cu doua solutii
diferite. Ajungi la executor si el nu stie ce sa faca. Avem identitate de parti, dar nu avem
identitate de obiect si de cauza. Cauza e diferita la nulitate si rezolutiune. Buna administrare a
justitiei solicita ca ele sa fie judecate impreuna SAU Se solicita rezilierea unui contract de
locatiune pt. ca locatarul a schimbat destinatia bunului, dar totodata, in alt proces locatarul
solicita si el niste cheltuieli, cu privire la faptul ca in spatiul respectiv a facut niste investitii. Ele
s-ar putea judeca si separat, dar ar fi bine sa le judecam impreuna din punct de vedere al
probelor (felul in care a folosit spatiul – am o clauza in contract ca daca tu schimbi destinatia
imobilului nu iti mai datorez nimic). Ori in ipoteza de fata locatorul ar putea sa ii opuna in al
doilea proces locatarului aceasta lcauza din contract.

Avand in vederer cele de mai sus, normele ce privesc conexitatea sunt de ordine publica. ele
au o serie de particularitati asupra carora va trebui sa insistam.

Pentru a fi posibila conexarea, pe langa identitatea partiala dintre parti si stransa legatura la
obiect si cauza, ambele cereri trebuie sa fie in prima instanta. Daca una este in apel si
cealalta in prima instanta, nu mai ai cum sa le judeci impreuna. Aici trebuie sa pronunti doua
solutii. Nici daca sunt ambele in apel nu se pot conexa, deoarece in apel sunt depuse numai
critici referitoare la ce a pronuntat prima instanta. Deci obiectul ar fi criticarea hotararii primei
instante.

!!! TOTUSI nu exista o conditie ca instantele sa fie egale in grad. Pot fi conexate daca se afla la
aceeasi instanta, la instante diferite teritorial sau chiar si la instante diferite material. A fost
discutabila la un anumit moment, deoarece exista o intertie a vechiului cod, care nu permitea
conexarea cauzelor aflate la instante de grad diferit. La competenta dupa valoare, daca am
capete de cereri de valori diferite, daca era strans legate, le judecam impreuna la instanta
competenta cea mai inalta in grad. [art. 139 (4)]

Cine poate invoca conexitatea? Ea poate fi invocata de parti sau din oficiu.

Pana cand se paote invoca conexitatea? Cel mai tarziu pana la primul termen de judecata
inaintea instantei ulterior sesizate. Spre deosebire de alte norme de ordine publica, aici nu o
mai pot invoca oricand. este logic sa fie asa, deoarece primul nu este primul pana nu apare al
doilea. De aceea rationamentul apare cand apare si al doilea dosar, de aceea se da acest
termen, iar al odilea va fi trimis la primul.

86
Unde se conexeaza? Instanta se va pronunta prin incheiere, iar incheierea poate fi atacata
numai odata cu fondul. Daca se admite cererea, dosarul va fi trimis instantei mai intai
investite, dar aici exista si posibilitatea ca reclamantul si paratul sa ceara si ei trimiterea
dosarelor la una dintre instante. Pot face asta doar daca competenta este de ordine privata.
Daca una dintre instate este de rang superior, atunci conexarea se va face la aceasta. Prin
urmare nu in toate cazurile se va trimite dosarul. Spre exemplu daca exceptia este invocata la
instanta de grad superior ea va solicita aducerea dosarului. Spre deosebire de litispendenta
(unde exceptia se invoca la instanta de grad inferior), aici se invoca la instata ulterior sesizate.
Deci daca instanta ulterior sesizata este Tribunalul si prima este Judecatoria, ei i se va aduce
dosarul. Daca una dintre instante este de ordine privata si alta de ordine publica, conexarea se
va face la cea de ordine publica (INTREBARE: chiar si daca e inferioara?)

Dosarele conexate pot fi dijunse si judecate separat, daca numai una dintre cereri se afla in
stare de judecata. De exemplu intr-una dintre ele reclamantul va face o tranzactie.
In cazul ala disjungi si iei act de tranzactie, iar pe celalalt il judeci.

Spre deosebire de litispendenta, ea reprezinta un caz de prorogare de competenta. Cazuri:

 cererile se afla la prima instanta

 cererile se afla la instante diferite teritorial
 cererile se afla la instante diferite material

Daca sunt reunite, instanta la care vin dosarele primeste competenta sa judece si dosarul
primit. La litispendenta, vorbind de aceeasi cauza, ambele instante erau diferite. La
litispendenta NU avem prorogare de competenta.

87
 STRAMUTAREA PROCESULUI (ART. 140-146 CPC)
Exista o neincredere cu privire la o instanta. Spre deosebire de abtinere si recuzare, unde vorbeai doar de persoana judecatorului, aici poti avea
neincredere in intreaga instanta

Motive Cine? Termen Competenta Procedura de solutionare

Banuiala Partea interesata. Orice faza a Curte apel * / ICCJ - se depune la instanta competetna;
legitima * Notiunea trebuie procesului. - suspendare facultativa a procesului, cu plata
interpretata mai larg. Trebuie sa ceri unei cautiuni
Poate fi chir si procurorul stramutarea cat timp - se judeca de urgenta, in camera de consiliu
procesul se mai afla cu citarea partilor din proces
la instanta unde - se pronunta o hotarare nemotivata si
exista neincrederea. definitiva
Siguranta Procurorul general de la ICCJ
publica** Parchetul de pe langa
ICCJ

 * Banuiala se considerea legitima in cazurile in care exista indoiala cu privire la impartialitatea judecatorilor din cauza circumstantelor
procesului (au fost atatea casari cu trimitere la instanta, incat ramasesera doar 2-3 judecatori sa judece. Daca si cu privire la ei erau
suspiciuni, instanta mai bine muta procesul / Cand a cazul Fondul National de Investitii. Procesul se judeca la Tribunalul Bucuresti.
Bucurestenii erau cei mai multi cu bani veniti. Cum te simti ca judecator ca aia care sunt 20 000 afara isi pot pierde casele, se sinucid, etc.
Procesul s-a judecat in prima instanta la Bucuresti, dar la Apel s-a mutat la Alba) , calitatii partilor (te judeci intr-un oras monoindustrial si
vrei sa te judeci cu fabrica respectiva, unde majoritatea judecatorilor au cel putin o ruda la fabrica respectiva. Daca merge fabrica merge si
orasul. Un cetatea care este si judecator, daca are in fata o situatie gri, cel mai probabil o va interprta in favoarea fabricii. Poate judecatorul
e 100% corect, dar poti sa ii convingi si pe oameni ca e adevarat?) ori unor relatii conflictuale locale (de exemplu o situatie in care un oras
mai mic se separa in doua cu privire la o problema – a se construi / a nu se construi un imobil in centru. Panal a urma si judecatorii fac

88
parte dintr-una dintre cele doua parti. Atunci fiecare dintre parti se poate teme ca judecatorii
respectivi sunt prinsi intr-una dintre partile combatante prin calitatea lor de cetateni. Ar trece
pe planul doi problema judiciara si ar trece pe primul loc opinia cetateneasca. Exemplul
concret esta Cathedral Plaza a fost stramutat

 ** Constituie motiv de siguranta publica imprejurarilor exceptionale care presupun ca

judecata procesului la instanta competenta ar putea conduce la tulburarea ordinii
publice. siguranta publica a fost o singura data aplicata, dar in materie penala, in
timpul grevelor de la Lupeni, unde cauzele de competenta Craiovei au fost judecate la
Bucuresti.

Exista o decizie CCR legate de problema competentei. CCR a spus ca textul care confera
comptenta curtii de apel este neconstitutional in masura in care motivul de banuiala legitima
se intemeiaza pe calitatea de judecator la Curtea de Apel a uneia dintre parti sau atunci cand se
intemeieaza pe calitate de parte a Curtii de Apel. De exemplu: problema pe care o invoci ca
banuiala legitima la tribunal, DAR la curtea de apel judecator este chiar partea adversa SAU
Cazul in care CA pitesti se judeca la Tribunalul Arges pentru un proces ca parte. Si in aceasta
ipoteza CCR zice ca competenta nu poate reveni instantei superioare. Cu toate acestea, CCR
nici nu a zice cine ar fi competenta. Curentul de opinie majoritar este ca in aceste cazuri se
judeca la ICCJ. Un argument de natura nostalgica (pe vechiul cod stramutarile se judecau la
inalta curte), iar un alt argument este ca ea este instanta superioare. O opinie minoritara (pe
care Briciu o considera mai fundamentata) spune ca avem o competenta facultativa cu o
alta curte de apel invecinata, ceea ce ar pastra competenta CA, dar o muti doar in lateral.

Procedura de solutionare: instanta competenta sa judece cererea de stramutare in cazul

banuielii legitime, va putea sa supende cauza cu plata unei cautiuni de 1000 lei (art. 143). Din
acest punct de vedere avem o decizie CCR, care a respins exceptia de neconstitutionalitate care
spunea ca cautiunea este un motiv de ingradire a accesului la judecata, deoarece vorbim doar
de suspendare. Cazul se judeca in continuare.

Judecarea cererii: se judeca in camera de consiliu de urgenta, cu citarea partilor. Instanta

pronunta o hotarare cu doua caracteristici esentiale:

 nu se motiveaza
 este definitiva, dar poate fi susceptibila de o contestatie in anulare

Efectele admiterii (art. 145): Daca se admite, CA va trimite dosarul unei alte instante din
circumscriptia sa ( daca ma judec la Tribunalul Arges, ma dul la Tribunalul Valcea). ICCJ, daca
admite va stramuta judecarea cauzei la una dinre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate
in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in carei
circumscriptie se afla instanta de la care se cere stramutarea (daca ma judec la Tribunalul
Arges, ma trimite la Ploiesti sau Bucuresti, nu ma trimite la Baia Mare)

Ce se intampla cu actele de procedura care s-au indeplinit pana la pronuntarea

hotararii de stramutare? Hotararea va arata in ce masura actele indeplinite de instanta
inainte de stramutare urmeaza sa fie pastrate (daca nu spune nimic inseamna ca nu se
pastreaza). In cazul in care instanta de la care s-a dispus stramutarea a procedat intre timp la

89
judecarea procesului hotararea pronuntata este desfiintata de drept prin efectul admiterii
cererii de stramutare.

Apelul sau recursul impotriva hotararii date de instatna la care –sa stramutat procesul sunt
de competenta instantelor ierarhic superioare acesteia. In caz de admitere a apelului sau
recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci cand legea o prevede, se va face la o instata din
circumscriptia celui care a solutionat calea de atac.

O noua cerere de stramutare poate fi formulata sub sanctiunea inadmisibilitatii, decat

pentru imprejurari necunoscute la data solutionarii cererii anterioare sau ivite dupa
solutionarea acestei.

DELEGAREA INSTANTEI- Cand din cauza unor imprejurari exceptionale, instanta

competenta este impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze. ICCJ, la cererea partii
interesate, va desemna o alta instanta de acelasi grad care sa judece.

PROROGAREA DE COMPETENTA
Reprezinta o extindere a competentei unei instante, in sensul ca instanta competenta sa
solutioneze cererea cu care a fost sesizata de catre reclamant devine competenta sa rezolve si
cereri care in mod normal nu intra in competenta sa.

1. Prorogarea legala

 coparticiparea procesuala pasiva – art. 112 CPC

 cererile accesorii, incidentale si aditionale – art. 123 CPC. Nu numai teritorial ci
si material, inclusiv cand avem sectii diferite.
 Conexitatea- art. 139

2. Prorogarea judecatoreasca

 abtinerea si recuzarea, atunci cand nu se mai poate alcatui completul de

judecata . Se trimite la o instanta egala in grad cu cea unde au aparut acele
multe cazuri de abtinere si recuzare
 Stramutarea porceselor, deoarece CA sau ICCJ decide luarea unui dosar de la o
instanta si trimiterea la alta instanta (competenta surpriza)
 Delegarea instantei
 Admiterea apelului si casare cu trimitere la alta instana egala in grad cu prima
instanta, daca partile au solicitat in mod expres aceasta- art. 480 (3). Poate fi o
banuiala ca nu exista destula incredere, prea multe recuzari si abtineri, etc.
 Admiterea recursului si casarea cu trimitere la o alta instanta egala in grad cu
cea care a pronuntat hotararea casa- art. 497 si art. 418 (2)
 Comisia rogatorie- art. 261. Pentru administrarea unor probe care nu se afla in
orasul unde este sediul instantei, se desmeneaza o alta instanta de la locul unde
se afla proba pentru administrarea probei. Spre exemplu o cercetare la fata

90
 locului. Opereaza o prorogare de competenta, deoarece judecatoria de la Baia
Mare va administra probe, sau va audia un martor spitalizat in Baia Mare si va
trimite la Bucuresti. Nu se deplaseaza intreaga prcina, ci doar o secventa.

3. Prorogarea conventionala

 Partile pot conveni in scris sau, in cazul litigiilor nascute, si prin declaratie
verbala in fata instantei ca procesele privitoare la bunuri si alte drepturi de care
acestea pot sa dispuna sa fie judecata de alte instante decat acelea care potrivit
legii ar fi competente teritorial sa le judece, in afara de cazul cand aceasta
competenta este exclusiva;
 In litigiile in materia protectiei consumatorilor, partile pot conveni alegerea
instantei, dar numai dupa nasterea dreptului la despagubire. Orice conventie
contrara este considerata nescrisa.

ACTELE DE PROCEDURA SI TERMENELE PROCEDURALE

I. NOTIUNE

Actul de procedura este orice act (operatiune juridica sau inscris facut pentru declararea
procesului civil sau in cursul si in cadrul procesului siciv, care concretizeaza activitatea
procesuala a tuturor participantilor din proces). In materie de procedura, actul de procedura
este si negotium si instrumentum. Sunt doua acte de procedura. Exemplu: Depozitia unui
martor, chiar daca a fost facuta verbal dar nu a fost scrisa si semnata, nu are nicio valoare. Sau
la o citatie, daca a venit citatia si nu s-a facut procesul verbal de inmanare a citatiei, citatia nu
exista. Efectul va fi acela ca viciile unui instrumentum ca act de procedura nu pot fi acoperite
prin elemente extrinseci. Nu vei putea dovedi niciodata cao minuta nesemnata de judecator a
fost adopatata de acei judecatori. Nu sunt semnaturile, nu a adoptat-o nimeni. Aici este si
sursa a acelor neintelegeri, care duc procedura intr-o sfera negativa dpdv al perceptiei (a
castigat pe procedura, nu i-a lasat procedura sa se judece mai repede).

II. CLASIFICARI:

 In functie de organul de la care emana: actele partilor, actele instantei, actele

organelor auxiliare justitiei (actele executarilor judecatoresti. O parte a executarii
silite a fost cedaca executorilor, ei fac actele);
 In functie de continut: acte care contin o manifestare de vointa (cererea de chemare
in judecata), acte de care constata o operatiune procedurala (procesul verbal de
inmanare a citatiei);
 In functie de natura lor: acte judiciare (efectuate in fata instantei), acte
extrajudiciare (in legatura cu procesul, dar in afara instantei: CFL);
 In functie de modul de efectuare: acte scrise, acte oral (fie se consemneaza in scris, fie
se inregistreaza si se pot transcrie la cerere. Nimic nu este verbal pur).

91
III. CONDITII GENERALE:

1. Sa imbrace forma scria sau sa fie consemnat in alt act de procedura consemnat
in scris. Art. 148 CPC (1) Orice cerere adresata instelor judecatoresti trebuie sa fie
formulata in scris [...]. +++ (4)
2. Actul de procedura sa cuprinda chiar in continutul sau faptul ca referitor la
intocmirea sa au fost indeplinite conditiile prevazute de lege. Citatie unde
lipseste semnatura agentului procedurl nu este buna. Exceptii: anexele al act; principiul
echipolentei, in cazurile expres prevazute de lege
3. Sa fie facut in limba romana. Precizare art. 18 (4). In ceea ce priveste adresarea in
fata instantei, cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au voie sa se
adreseze in limba materna in fata instantei

Cererile care se fac instantelor. Art. 148 se refera la orice tip de cerere. Pt anumite cereri sunt
reglementari speciale (cererea de chemare in judecata, cererea de apel, etc.). Cererea ar trebui:

 sa fie formualta in scris

 sa cuprinda identificarea instantei careia ii este adresata
 numele, prenumele, domiciliul sau resedinta partilor sau denumirea si sediul PJ
 numele si prenumele domiciliul sa resedinta reprezentantului partilor, daca e prin
reprezentant
 obiectul si valoarea pretentiei
 motivele cererii
 semnatura

Se prevede in mod suplimentar, DAR facultativ ca cererea sa cuprinda si adresa electronica sau
coordonatele care au fost indicate in acest scop de parti, precum si nr. de telefonn, numarul de
fax ori altele asemenea.

Cererile fie se depun personal sau prin reprezentant la instanta, fie printr-un inscris in forma
elecvtronica, dar respectand dispozitiile legii privind semnatura electronica.

Daca din orice motive cererea nu poate fi semnata la termenul cand a fost depusa sau dupa caz
la primul termen ce urmeaza, judecatorul va stabili identitatea partii prin unul dintre
mijloacele prevazute de lege, ii va citi continutul cererii si ii va lua consimtamantul cu privirea
la aceasta.

Cererile adresate instantelor se timbreaza, daca legea nu prevede altfel.

IV. NUMARUL DE EXEMPLARE

Se depune intr-un numar suficient pentru a fi comunicate (daca ai 3 parti adverse vei depune
cererea in 4 exemplare. Daca totusi cele 3 parti au un reprezentant comun poti depune un
exemplar pentru toate. Daca o parte este si parat si chemat in garantie – Dai in judecata si
comitentul si prepusul, iar prepusul il cheama in garantie pe comitent). Daca nu se depun mai
multe exemplare, instanta va putea din oficiu sa multiplice cererea, sau va pune in sarcina
oricareia dintre parti aceasta obligatie, pe cheltuiala celeilalte. Paratul depune acte intr-un
singur exemplar. Paratul nu mai vrea sa depuna alt exemplar. Instanta il amendeaza. Instanta

92
are doua optiuni: fie copiaza singura, fie il pune pe reclamant sa copieze si costurile vor fi
imputate paratului. Daca este reclamant cel care refuza este mai greu, deoarece in acest caz ii
poate suspenda procesul

V. Inscrisurile anexate (art. 150)

La fiecare exemplar al cererii se vor alatura copii de pe inscrisurile de care partea intelege a se
folosi in proces. Copiile vor fi certificate de p-arte pentru conformitate cu originalul [...]. Nu
este nevoie de copie legalizata. Sa nu facem greseala ca avocati sa scriem conform cu originalul
daca nu am verificat actul original.

VI. Cererea formulata prin reprezentant (art. 151)

Cand cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura in original sau in copie
legalizata. Avocatul si consilierul juridic vor depune imputernicirea lor, potrivit legii.
Reprezentantul legal va alatura o copie legalizata de pe inscrisul doveditor al calitatii sale (daca
este de exemplu parinte, va depuen o copie a certificatului de nastere/ este tutore, actul prin
care a fost desemnat/ daca este curator, incheierea prin care a fost desemnat/ daca este
administrator al unei societati, extras de la registrul comertului/ daca este presedinte de
asociatie sau fundatie, extras dupa actul constitutiv). Reprezentantii persoanelor juridice de
drpet privat vor depune, in copie, un extras din registrul public in care este mentionata
imputernicirea lor [...]

VII. Cererea gresit denumita (art. 152)

Cererea de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar
daca poarta o denumire gresita. Este si o portretizare a principiului rolului activ al
judecatorului. Chiar daca partea a desemnat o cale de atac ca fiind recurs si de fapt e apel,
instanta o va recalifica ca apel. Sau daca soliciti introducerea in cauza a lui X, judecatorul va
cauta motivul introducerii in cauza, pentru a vedea ca ce il cheama (daca il ceri pentru
prejudicii, clar e chemare in grantie SAU daca esti locatar si il chemi pe titular, clar e aratarea
titularului dreptului). Acest lucru se poate face doar dupa punerea in discutie a partilor.

TERMENELE PROCEDURALE
Sunt stabilite de lege ori instanta si reprezinta intervalul de timp in care poate fi indeplinit un
act de procedura sau in care este interzis sa se indeplineasca un act de procedura.

I. CLASIFICARI:

 dupa modul de stabilire: legale, judecatoresti, conventionale; Deosebirea are

importanta in planul sanctiunii. O partea a doctrinei considera ca decaderea intervine
doar pentru termenele legale. Cealalta parte zice ca peste tot e decadere. Daca legea
spune ca apelul se face in 30 de zile e termen legal. Daca zice judecatorul poate fixa un
termne avem judecatoresc. De regula, cu exceptia unor prevederi legale (471 alin. 3),
termenul legal nu poate fi prelungit sau suspendat. Termenele judecatoresti nu trebuie
sa se inscrie in niste termene legale. Legiuitorul a prevazut in art. 1023 ca ordonanta de
plata va fi emisa in termen de cel mult 40 de zile de la introducerea cererii. In situatia

93
 aceasta avem o exceptie, in cazul in care termenele judecatoresti trebuie sa se inscrie in
limitele prevazute de cod.
 in functie de caracterul lor: imperative (peremptorii), prohibitive(dilatorii).
Termenul imperativ nu inseamna ordine publica, ci in interiorul caruia faci un act. De
exemplu: Apelul trebuie facut in 30 de zile. Daca nu faci apel in 30 de zile, pierzi
dreptul si esti decazut. Termenul prohibitiv este termenul in care NU poti face un act
de procedura. De exemplu: art. 820 in materia executarii silite spune ca debitorului i se
va comunica o somatie in care i se va puen in vedere ca daca in termen de 15 zile nu va
plati, va incepe executarea silita. In aceste zile nu ai voie sa faci act de dispozitie. Daca
faci actul in perioada prohibita, sanctiunea este nulitatea.
 dupa sanctiunea ce intervine in caz de nerespectare: absolute si relative. Aici este de
fapt termenul de ordine privata si publica. Termenul prevazut la art. 468 este de ordine
publica. Art. 204- reclamantul isi paote moficia cererea, sub sanctiunea decaderii,
numai panal ap rimul termen la care acesta este legal citat. La alineatul 3 ni se spune ca
modificarea cererii de la laineatul 1 poate fi facut cu acordul partilor. Este un termen de
ordine privata.
 dupa durata lor: pe ore, zile, saptamani, luni si ani. Ne intereseaza modul de calcul
care este dat de art. 181 CPC. Astfel, in cazul termenelor pe ore, se calculeaza incepand
de la ora zero a zilei urmatoare. Daca astazi se comunica incheirea pri ncare se
sesizeaza CCR, legea spune ca faci recurs in 48 de ore. Termenul de 48 de ore nu curge
de la ocmunicare ci curge de la ora 0. In ceea ce priveste termenul pe zile, nu se iau in
calcul ziua in care incepe sa curga termenul si ultima zi.

II. TERMENE CARE CURG PE ORE, ZILE, LUNI SI ANI

Aceasta clasificare are importanță sub aspectul modului de calcul, iar relevant este art. 180
NCPC.

Termenul pe ore curge de la ora 00:00 a zilei următoare. Astfel, termenul nu se calculează de la
data primirii actului, ci de la ora 00:00 a zilei următoare.

Când termenul este pe zile (majoritatea termenelor sunt pe zile), atunci sistemul de calcul nu
ia în calcul nici prima zi (ziua de pornire), nici ziua în care se termină termenul (ziua de
împlinire), fiind un sistem pe zile libere. Prin urmare, de regulă, dacă este un termen de 3 zile,
spre exemplu: vor fi la dispoziție 5 zile (ziua în care se primește termenul, 3 zile și ziua
următoare în care trebuie făcut actul de procedură pentru care se stabilește termenul).

In cazul termenelor pe săptămâni, luni sau ani, acestea se împlinesc în ziua corespunzătoare
din ultima săptămână, lună sau an. Dacă ultima luna nu are zi corespunzătoare celei de la care
a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acelei luni, spre exemplu: a început să
curgă la 30 noiembrie si ar trebui să se împlinească pe 30 februarie, se împlinește pe 28
februarie

94
Dacă ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prorogă până la prima zi
lucrătoare. Nu în toate zilele lucrătoare serviciul de registratură e deschis, în vacanța
judecătorească doar 2 zile pe săptămână sau doar 3 zile, deci nu ai unde să depui actul, pe de
altă parte, chiar și dacă este deschis, el nu va fi deschis până la ora 24:00, chiar dacă termenul
așa se încheie, dar art. 183 prevede că actul depus înăuntrul termenului prin scrisoare
recomandată la serviciul poștal sau la un serviciu de curierat rapid sau alt serviciu specializat
de curierat este făcut în termen dacă azi expiră termenul și registratura nu este deschisă, și azi
te duci la poștă să depui, dar în condițiile de mai sus, iar data luată în calcul va fi data la care
actul va fi depus la poștă, nu la data la care a ajuns la instanță – reprezintă o ficțiune juridică.

Actul este considerat în termen și dacă se depune la unitatea militară sau la locul de deținere,
dacă a fost depus în termen, chiar dacă ajunge mai târziu. In toate aceste cazuri (servicii de
curierat, poștă, unitatea militară, loc de deținere), recipisa de la poștă sau înregistrarea făcută
de la unitatea militară sau unitatea de deținere trebuie păstrată de către parte pentru că ele
dovedesc data trimiterii. La trimiterea prin poștă și instanța păstrează plicul și îl depune la
dosar pentru ca, ulterior, în caz de contestare, să se confrunte cu recipisa părții.

III. IMPLINIREA TERMENULUI (ART. 122)

Alin. (2) prevede ca, cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau
într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care își încheie activitatea acel loc, în mod legal.
Instanțele înțeleg că dacă ultima într-o zi în care programul se încheie la ora 13, la ora 13 s-a
încheiat și termenul și nu se mai poate trimite nici prin fax, la aceeași instanță, deși faxul este
un mod de trimitere. Textul însă, indică faptul că nu toate serviciile vor fi deschise până la ora
24:00 și că trebuie găsită o modalitate astfel încât actul să fie făcut înăuntrul termenului totuși
- trebuie găsite alte mijloace dacă acestea sunt la dispoziție. Pentru art. 122 se face o
interpretare exagerată, deoarece nu se poate pune problema ca daca programul se incheie la
ora 13 si termenul sa se implineasca atunci.

IV. DURATA TERMENELOR

Sunt elementare 2 probleme:

 punctul de plecare;
 punctul de împlinire.

1. Punctul de plecare

In principiu, regula care se aplică ori de câte ori legea nu spune altceva este ca termenele încep
să curgă de la data comunicării actelor de procedură (se lasă loc și de alte prevederi, spre
exemplu: în situația ordonanței președințiale sau la sechestrul judiciar art. 974 care prevede
că încheierea este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă însă nu s-ar fi
prevăzut, termenul ar fi curs de la comunicarea încheierii).

Există totusi cazuri de echipolență. Echipolența sau echivalența presupune situațiile în care
legea echivalează comunicării actului anumite acte procesuale, cu efectul că de la acele
momente începe să curgă termenul (nu suntem în fața unei excepții de la regula că termenul

95
curge de la comunicare, ci în faza unei situații în care legiuitorul asimilează comunicării alte
acte de procedură).

La art. 184 se consideră că actul a fost comunicat părții:

a. Si în cazul în care acesta a primit sub semnătură copie de pe act;

b. Precum și în cazul în care partea a cerut comunicarea actului unei alte părți.

Comunicarea unui act presupune o întreagă procedură (trebuie proces verbal, proba actelor de
procedură se poate face doar prin elementele interioare ei, nu se poate face și prin elementele
exterioare). Dacă totuși a semnat primirea de copie de pe un act, data primirii echivalează cu o
comunicare.

Motivul pentru care o parte ar avea interes în comunicarea hotărârii unei alte părți: hotărârea
se definitivează după curgerea termenului de apel pentru toate persoanele în cauză, astfel,
dacă o parte observă că grefa nu a comunicat părții adverse, are interes să semnaleze acest fapt.

Art. 468 alin. (2) prevede ca termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii chiar și atunci
când aceasta a fost făcută odată cu încheierea pentru începerea executării silite.

Astfel, la încheierea de începere a executării este atașat și titlul executoriu și se consideră că

hotărârea a fost luată în cunoștință. Termenul se aplică și pentru recurs, chiar dacă este
prevăzut în materia apelului. Procesul-verbal nu ar valora drept comunicare dacă nu ar fi caz
de echipolență.

Art. 468 alin. (3) prevede ca dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, acestea se
consideră comunicată la data depunerii cererii de apel – se consideră că apelul se face în
cunoștință de cauză

Art. 485 precizează ca aceste cazuri să fie luate în considerare și pentru recurs.

V. PUNCTUL DE ÎMPLINIRE

Punctul de împlinire este cel în care efectul termenului se realizează, reprezentand expirarea
termenului după modul de calcul.

Efectul difera:

 dacă este un termen imperativ, termenul ajuns la punctul de împlinire ar avea drept
consecință imposibilitatea efectuării actului de procedură. Un act făcut între punctul
de plecare și punctul de împlinire este un act făcut în termen. La termenele imperative,
dacă actul nu este făcut în termen, intervine decăderea.
 în cazul termenelor prohibitive, termenul ajuns la punctul de împlinire are ca efect
deschiderea posibilității de efectuare a actului. La termenele prohibitive, dacă actul este
făcut înainte de punctul de împlinire, actul este lovit de nulitate pentru ca este
prematur. Nulitatea nu este conditionata de vatamare.

96
VI. INTRERUPEREA SI SUSPENDAREA TERMENELOR

De regulă, termenele curg fără întreruperi sau suspendări, sunt continue.

Cazuri generale de excepție:

 Art. 184 alin. (3) NCPC - nu începe să curgă sau dacă a început se întrerupe față de cel
lipsit de capacitate sau de cel cu capacitate de exercițiu restrânsă până când va fi
reprezentat sau asistat;
 Art. 184 alin. (4) NCPC - dacă a intervenit moartea uneia dintre părți (actul a fost
comunicat sau nu a fost comunicat) se va face o nouă comunicare la ultimul domiciliu
al părții decedate pe numele moștenirii, fără a se arăta numele și calitatea
moștenitorilor. De la această comunicare începe să curgă un nou termen.

Art. 184 alin. (4) NCPC se aplică și în ipoteza în care decedatului i s-a comunicat actul. Când a
intervenit moartea reprezentantului părții căruia i s-a comunicat actul, se va face o nouă
comunicare părții, moment de la care începe să curgă un nou termen. De acea, legea cere să se
indice și adresa părții, nu doar a reprezentantului, chiar dacă se poate face cerere ca actele să
fie comunicate la adresa reprezentantului

Cazuri speciale:

In materia perimării (art. 417): perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură
făcut de partea care justifică un interes în vederea judecătorii procesului.

Perimarea înseamnă moartea dosarului prin rămânerea lui în nelucrare, dacă nu se fac lucrări
în dosar timp de 6 luni, toate actele vor rămâne fără efect, inclusiv cererea de chemare în
judecată). Dacă totuși o parte face un act de procedură înăuntrul termenului, atunci termenul
se întrerupe și va curge un nou termen. Nu instanța trebuie să facă actul, ci partea interesată
care de obicei este reclamantul.

Art. 418 NCPC prevede cazuri de suspendare a termenului de perimare. Acestea se suspendă
cât timp partea este împiedicată să efectueze actul de procedură din motive temeinic
justificate, cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță, în anumite cazuri
prevăzute de lege (cazuri de la art. 413, precum și alte cazuri) dacă suspendarea nu este cauzată
de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Uneori, perimarea se suspendă pe toată durata suspendării judecății (spre exemplu: faptul că
există o cauză penală), sunt însă și cazuri când termenul de perimare se suspendă pe o durată
mai mică decât suspendarea judecății (de o lună dacă ultimele fapte s-au petrecut în ultimele 3
luni, dacă o parte moare, trebuie introduși în cauză moștenitorii, astfel, la moartea părții cauza
se suspendă, însă termenul de perimare este doar de 3 luni pentru introducerea în cauză a
moștenitorilor și numai dacă acest fapt a intervenit în ultimele 3 luni ale termenului de
perimare, nu dacă mai erau mai multe luni).

Alte cazuri de întrerupere și suspendare a termenului:

 în materia apelului art. 469 NCPC și pentru recurs art. 485 NCPC;

97
  la art. 469 NCPC este o particularizare a cazului general de la art. 184 NCPC - textul
este doar o replică într-o materie, unde legiuitorul a simțit nevoia să facă prevederea în
mod expres, fiind un caz important;
 la art. 469 alin. (4) NCPC, termenul se întrerupe la moartea mandatarului și se face o
nouă comunicare;
 textele se aplică și în cazul recursului;
 dacă unul dintre moștenitori formulează acte, acest act nu echivalează cu un act de
acceptare a succesiunii (pentru a nu exista rezerve pentru moștenitor dacă vrea sau nu
să accepte întreaga moștenire).

VII. REPUNEREA ÎN TERMEN

In cazul în care partea a pierdut un termen legal imperativ din motive temeinice, partea va
putea formula în termen de 15 zile de la încetarea motivelor temeinice ce au împiedicat-o să
facă actul, solicitând repunerea în termen.

Odată cu cererea de repunere în termen trebuie depus și actul de procedură care nu a fost
făcut în termen. Cele 15 zile sunt și pentru formularea actului de repunere, dar și pentru
formularea actului de procedură.

Cererea de repunere în termen, în cazul căilor de atac, va fi soluționată de instanța învestită cu

soluționarea căii de atac care nu a fost făcută în termen, mai întâi instanța se pronunță asupra
cererea de repunere, iar apoi asupra eventualei excepții de tardivitate; instanța acceptă, judecă
pe fond și respinge calea de atac ca fiind tardiv formulată.

Sancțiunea nedepunerii actului în termen este decăderea și, dacă totuși partea face respectivul
act, atunci intervine nulitatea (art. 185), dar instanța nu anulează actul respectiv, ci îl va
respinge ca tardiv. Textul are în vedere însă să precizeze care va fi soarta actului, dar instanța
se pronunță cu privire la termen, nu trebuie să anuleze ea.

SANCTIUNI PROCEDURALE. NULITATEA

I. NOTIUNE

Nulitatea este sancțiunea procedurală ce intervine pentru nerespectarea regulilor pentru

întocmirea actelor procedurale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile de fond sau de formă
pentru validitatea lui, lipsindu-l de efecte.

II. CLASIFICĂRI

1. După natura interesului ocrotit

 absolute (interes public);

 relative (interes privat).

98
Calsificarea este importanta pentru că regimul de invocare este diferit. Nulitatea absolută se
invocă de către orice parte, instanță sau procuror, în timp ce nulitatea relativă doar de către
partea interesată.

De asemenea, termenul diferă, la nulitatea relativă la termenul la care a interveni sau la

următorul termen dacă partea lipsește sau nulitatea se produce între termene, la nulitatea
absolută oricând.

2. După cum sunt prevăzute sau nu de lege

 nulitate expresă;
 nulitate virtuală.

Clasificarea este importanta pentru că la cele exprese, vătămarea este prezumată, pe cand la
cele virtuale vătămarea trebuie dovedită de cel care invocă nulitatea.

In multe cazuri nulitățile sunt condiționate de producerea unei vătămări, nu este suficient să
fie nerespectată o cerință legală, trebuie să fie nerespectat un text și să existe o vătămare.

3. După cum privesc condiții proprii ale actului de procedură sau condiții
exterioare

 nulități intrinseci (pentru nerespectarea condițiilor de fond);

 extrinseci (nu sunt îndeplinite condițiile de formă sau aspecte exterioare, spre exemplu:
cererea de chemare în judecată nu este timbrată).

4. După cum actul are sau nu o existență independentă

 proprii;
 derivate (spre exemplu: dacă intervine decăderea și totuși, în ciuda decăderii, partea
face actul de procedură, atunci va interveni nulitatea derivată – adică este nulitate
derivată din decădere).

5. După întinderea efectelor nulității

 totale;
 parțiale.

6. După cum trebuie să existe o vătămare

 condiționate de vătămare (trebuie făcută proba vătămării, interesează dacă nulitatea este
expresă sau virtuală pentru sarcina probei);

Pentru a opera nulitatea condiționată de vătămare, trebuie îndeplinite urmatoarele condiții:

a. actul să fi fost îndeplinit cu neobservarea cerințelor legale

99
 b. să se fi produs prin aceasta o vătămare (la nulitățile exprese este prezumată, dar se
poate face proba contrară)
c. vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin nulitatea actului. Spre exemplu:
citarea părții – actul de procedură, citația care ar fi trebuit să vină înainte cu 5 zile, vine
cu 3 zile, nu se respectă o cerință legală, s-a produs o vătămare (nu trebuie neapărat să
fie o vătămare pecuniară), este o vătămare prezumată expres și nu poate teoretic să fie
înlăturată altfel, dacă totuși nu a fost făcută cu 5 zile înainte și totuși partea se prezintă,
vătămarea poate fi înlăturată pentru că cele 3 zile i-au fost suficiente și actul se consideră
îndeplinit. Nu se consideră că este înlăturată vătămarea atunci când se reface actul,
dacă s- ar face citarea din nou, pentru că în acest caz se anulează actul și se face un
altul.

 necondiționate de vătămare (In cazul nulităților necondiționate de vătămare, nulitatea

intervine fără a interesa dacă se produce sau nu o vătămare._

Spre deosebire de cazurile ce țin de regulă, în cazul nulităților necondiționate de vătămare

există o enumerare exhaustivă:

a. Când se încalcă dispozițiile referitoare la capacitatea procesuală; Dacă minorul

face un act de procedură, se consideră nul, nu mai interesează dacă actul l-a vătămat pe
minor. Nu se confundă cu situația interesului de a invoca sau lipsa interesului de a
invoca, astfel, partea adversă nu poate invoca nulitatea dacă procesul s-a finalizat, dar
nu pentru că nu s-ar fi produs o vătămare, ci pentru că nu are interes, poate invoca
nulitatea până la finalizarea procesului.
b. Aspecte legate de reprezentarea procesuală (dacă un recurs este făcut de parte fără
semnarea de către avocat, nu se mai analizează dacă era bine făcut, dacă profita sau nu
părții, se anulează chiar dacă ar fi fost chiar mai bine făcut decât de un avocat);
c. Competența instanței (e o condiție care trebuie luată ca atare din rațiuni ce țin de
organizarea statului);
d. Compunerea sau constituirea instanței (numărul de judecători, participarea
procurorului atunci când este obligatorie, incompatibilitățile, aspecte legate de
judecarea de către un judecător stagiar sau definitiv);
e. Publicitatea ședinței de judecată (atunci când nu se asigură condiția publicității) -
Nu se aplică textul atunci când o cauză trebuie judecata în camera de consiliu și ea se
judecă în public, doar atunci când trebuie public și se face în secret. Nerespectarea
secretului duce la nulitate doar dacă se dovedește vătămare;
f. Nerespectarea condițiilor extrinseci actului de procedură (spre exemplu: neplata
taxei de timbru, actul a fost făcut cu încălcarea termenului legal prohibitiv, actul a fost
întocmit cu respectarea condițiilor lui intrinseci, numai că a fost făcut mai devreme decât
ar fi trebuit, intervine astfel nulitatea și nu este condiționată de vătămare).

Regula o constituie nulitatea condiționată de vătămare, excepția o constituie nulitatea

necondiționată de vătămare.

100
III. REGIMUL DE INVOCARE SI SOLUTIONAREA NULITATII

Pentru a stabili regimul de invocare, se distinge în funcție de nulitatea relativă și cea absolută.

Nulitatea absoluta

La nulitatea absolută se poate invoca de către oricare dintre părți, procuror sau instanță din
oficiu.

Termenul: în orice fază a procesului, dacă legea nu prevede altfel (spre exemplu: legea prevede
altfel la necompetență, deși competența materială, exclusivă și generală sunt de ordine
publică, ele pot fi invocate doar până la primul termen de judecată).

Nulitatea relativa

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea vătămată cu condiția ca nulitatea să nu fi

fost provocată chiar de parte (spre exemplu: la o necompetență teritorială care nu este exclusivă,
deci de drept comun sau alternativă, reclamantul nu poate invoca excepția de necompetență
pentru că chiar el a depus cererea de chemare în judecată la o instanță necompetentă, nu este de
ordine publică)

Termenul pentru nulitatea relativă:

a. pentru neregularitățile săvârșite înainte de începerea procesului prin întâmpinare sau

dacă acesta nu este obligatorie, până la primul termen de judecată
b. pentru neregularitățile săvârșite în cursul procesului, la termenul la care s-a săvârșit
fapta sau la termenul imediat următor, însă, totdeauna înaintea depunerii concluziilor
pe fond (deci dacă termenul următor este ultimul, nu se începe cu punerea de
concluzii); nulitatea este relativă pentru că este prevăzută în interesul propriu privat
(punerea de întrebări martorilor)

1. Invocare

Nulitățile se pot invoca pe cale de excepție sau prin calea de atac.

Excepția este caz de invocare a nulității în cursul procesului. Dacă procesul s-a încheiat, nu se
poate invoca spre exemplu: excepția de necompetență pentru prima instanță în apel, nu se
invocă excepția de necompetență în apel, de fapt se invocă un motiv de apel, excepția se invocă
în legătură cu eventuala necompetență a instanței în fața instanței în care te afli, excepția se
face în cursul unui proces în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în acele faze procesuale. Dacă
faza s-a încheiat, neregularitățile se invocă prin căi de atac.

2. Solutia

Dacă se admite excepția, se pronunță o încheiere interlocutorie (dacă rămâne în continuare

învestită, spre exemplu: excepția de litispendență sau de conexitate când instanța nu se
dezinvestește) sau o hotărâre (atunci când se dezinvestește, spre exemplu: excepția autorității
de lucru judecat, excepția prescripției sau a calității procesuale active).

101
Dacă admite excepția, atunci judecătorul va pronunța o hotărâre pentru că va respinge cererea
(excepția prescripției sau a calității procesuale active). Dacă este excepție dilatorie va da o
încheiere, dacă este excepție peremptorie, se va da o hotărâre.

Uneori, se poate da hotărâre și pentru o excepție dilatorie (spre exemplu: excepția de

necompetență, chiar dacă procesul continuă, instanța se dezinvestește).

IV. CALE DE ATAC

Incheierile se atacă, de obicei, odată cu fondul. Dacă se respinge excepția, se pronunță o

încheiere interlocutorie care se atacă odată cu fondul. Motivul în cazul căilor de atac: dacă
admite sau respinge, instanța va da o hotărâre, iar calea de atac este prevăzută de lege.

Mod de invocare Soluție Act procedural al Căile de atac

instanței
Excepție (în Admite  Încheiere  Odată cu fondul
cursul procesului) interlocutorie (dacă  Calea de atac
instanța rămâne prevăzută de lege
învestită)  De obicei
 Hotărâre (dacă încheierile se atacă
instanța se odată cu fondul
dezinvestește)
Respinge Încheiere Odată cu fondul
interlocutorie
Motiv (în cazul Admite/respinge Hotărâre Calea de atac
căilor de atac) prevăzută de lege

V. TERMENUL DE INVOCARE A NULITATII

Art. 177 alin. (3) NCPC prevede ca actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul
pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia.

Acesta este un principiu al salvgardării actului. Spre exemplu: nulitate legată de nereprezentarea
legală (este nulitate necondiționată de vătămare), se invocă excepția, instanța amână judecata,
se pronunță la termenul următor, iar până la termenul următor vine reprezentantul legal și
ratifică actele, în acest caz nulitatea dispare și nu mai este cazul ca instanța să anuleze actele de
procedură făcute cu nerespectarea legii.

Textul nu se aplică însă în situațiile în care pentru acoperirea viciilor este prevăzut un termen,
iar actul salvator, care acoperă nulitatea, intervine după expirarea termenului (coroborare cu
art. 185, actul salvator este el însuși un act nul, nulitate derivată din decădere), astfel, un act
nul nu poate salva un alt act nul.

Art. 178 alin. (5) prevede ca toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate
trebuie invocate deodată sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca. Textul
se aplică și nulităților absolute sau numai celor relative? Se aplică și nulităților absolute.

102
Nulitatea absolută poate fi invocată în orice fază a procesului dacă legea nu prevede altfel, în
situația în care toate cauzele trebuie invocate deodată sub sancțiunea decăderii se are în vedere
ipoteza în care legea prevede altfel. Dacă un act are mai multe motive de nulitate, trebuie
invocate deodată, se dorește astfel înlăturarea abuzului de drept prin mențiunea unor motive
de nulitate pentru a fi invocate ulterior (as în mânecă). Prof. Briciu considera ca acest lucru
trebuie facut chiar dacă este vorba de nulitate de ordine publică.

Nu este contrar cu regula potrivit căreia nulitatea absolută se invocă în aceeași fază a
procesului, trebuie invocate toate deodată (ori deodată poate să fie și primul termen). Nici nu
ar fi posibil să se invoce succesiv nulitățile relative pentru că ele trebuie invocate până la
primul termen.

Regimul de Cine o poate În ce termen? Prin ce mijloc?

invocare invoca?
Norme de ordine Oricare dintre părți, În orice fază a  Excepție, dacă
publică procurorul, instanța procesului, dacă legea procesul este în
din oficiu nu prevede altfel curs
 Motiv de cale de
atac, dacă s-a
pronunțat o
hotărâre
Norme de ordine Partea vătămată Până la primul
privată termen de judecată
care are loc după
cunoașterea
motivului decăderii,
dacă legea nu prevede
expres un alt moment

VI. EFECTELE NULITĂȚII

Actul nul va fi lipsit de efectele pe care i le dă legea în ceea ce privește funcția sa procedurală;
în procedură, nulitatea afectează atât procedura, cât și actul încheiat pentru constatarea ei –
formalism procedural (moare forma, moare și fondul) quod nullum est nullum producit
effectum.

Nulitatea operează în mod retroactiv, actul este considerat că nu a produs niciodată efecte. Se
pot reface actele în fața acelei instanțe, dacă nu a fost prevăzut un termen și a intervenit
decăderea. Dacă actul cuprinde manifestări de voință, declarații sau constatări de fapt, ele pot
fi folosite, doar sub aspectul funcției sale nu mai este valabil, adică actul poate avea și alte
funcții: poate fi un alibi că ai fost prezent într-un alt loc și nu ai fi putut săvârși o infracțiune,
astfel, actul este valabil sub acest aspect, dar nu și sub aspectul funcției sale procedurale.

Nulitatea nu operează de drept, ea trebuie constată de instanță, dacă nu este constată, actul
rămâne valabil și produce efecte, actul chiar și nul absolut va produce efecte în acest caz; dacă
toate căile de atac au fost epuizate, nulitatea rămâne valabil acoperită. Nulitatea actului atrage
nulitatea actelor subsecvente, dacă nu au o existență de sine stătătoare, dar poate uneori trage
și nulitatea actelor precedente.

103
 DECADEREA
I. NOTIUNE

Decăderea este acea sancțiune procedurală care constă în pierderea dreptului de a exercita o
cale de atac sau de a îndeplini orice alt de procedură dacă nu s-a respectat un termen imperativ
prevăzut de lege.

Dacă nu se respectă forma, intervine nulitatea, în cazul nerespectării termenelor în care

trebuie îndeplinite actele, intervine decăderea, însă numai atunci când nu s-a respectat un
termen legal imperativ

Exista o opinie conform careia decăderea ar interveni și pentru termenele judecătorești.

Argument: că art. 185 nu mai face referire expresă la termene legale, însă alin. (2) face referire
în continuare la lege (VCPC făcea referire expresă).

II. CONDIȚIILE DE OPERABILITATE A DECĂDERII

1. Un termen legal imperativ absolut înăuntrul căruia trebuie să fie efectuat un

act, să nu fie un termen de recomandare

Nu întotdeauna însă trebuie să fie precizat un număr de zile, săptămâni, luni, ani, ci poate să
fie prevăzută o etapă procesuală (spre exemplu: nulitatea relativă, termenul următor sau art.
204 până la primul termen de judecată se poate modifica cererea de chemare în judecată).

Când se stabilește o anumită ordine în efectuarea actelor, spre exemplu: nulitatea actelor de
procedură se invocă deodată pentru toate motivele și nu succesiv; nu se precizează când se
poate invoca direct în recurs, important este că atunci când se invocă un motiv, să fie invocate
și celelalte, astfel, nu se fixează un termen, ci o ordine sau, atunci când nulitatea trebuie
invocată înainte de a se da cuvântului pe fond, intervine tot decăderea, chiar dacă nu este un
termen cuantificat pe ore sau zile.

2. Partea să nu fi executat actul procedural înăuntrul termenului, se aplică doar

pentru termenele imperative, nu și pentru prohibitive

Nu operează și pentru instanță, ci doar pentru părți, instanța nu are drepturi procesuale de
jucat într-un proces. Sunt situații în care legea impune și instanței să facă un act doar într-un
anumit termen, instanța nu are însă drepturi procesuale, fiind vorba de o anumită regulă
ținând de dreptul acelei instanțe, însă nu poate fi vorba de decădere.

3. Să nu existe o derogare expresă de la sancțiunea decăderii:

Sunt situații când se prevede un termen, dar o altă sancțiune decât decăderea, însă este
necesară o prevedere expresă.

 In cazul părților legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate, una dintre
părți a făcut actul în termen.

104
  Când partea interesată renunță la acest drept, nu este însă renunțare la dreptul de a
invoca decăderea atunci când nu invocă decăderea în termen, e decădere la decădere,
renunțarea trebuie să fie manifestă.
 Când legea prevede în mod expres o altă sancțiune.
 Când partea interesată a fost împiedicată din motive temeinice – instituția repunerii în
termen.

Regimul de Cine o poate În ce termen? Prin ce mijloc?

invocare invoca?
Norme de ordine Oricare dintre părți, În orice fază a  Excepție dacă
publică procuror, instanță din procesului, dacă legea procesul este în
oficiu nu prevede altfel curs
 Motiv de cale de
atac dacă s-a
pronunțat o
hotărâre

Norme de ordine Partea vătămată Până la primul  Excepție dacă

privată termen de judecată procesul este în
care are loc după curs
cunoașterea  Motiv de cale de
motivului decăderii, atac dacă s-a
dacă legea nu prevede pronunțat o
expres alt moment hotărâre

Termenele pentru executarea căilor de atac sunt considerate norme de ordine publică,
termenele pentru depunerea cererii de chemare în judecată sunt norme de ordine privată,
termenul pentru solicitarea unor probe este termen de ordine privată.

III. EFECTELE DECĂDERII

Pierderea dreptului procesual de a face un act ce nu a fost executat în termen, dacă totuși se
face actul, acesta va fi nul, dar nulitate derivată din decădere.

Dreptul subiectiv nu este atins, însă indirect, poate fi afectat de decădere. De principiu,
decăderea nu afectează dreptul subiectiv, ci dreptul procesual, însă, dacă s-a pierdut procesul
și nu se exercită apel, sigur prin decădere se pierde dreptul de a formula apel, nu și dreptul
subiectiv, dar pentru că hotărârea rămâne definitivă, dreptul se consolidează în patrimoniul
celeilalte părți, și, indirect, se pierde și dreptul subiectiv, este o pierdere ce intervine mediat,
nu direct.Dacă actul cuprinde manifestări de voință, constatări de fapt sau declarații, actul este
valabil pentru acestea

Decăderea își produce efectele doar dacă a fost constată de instanță, nu intervine de drept.
Dacă nu a fost constată, actul rămâne valabil și își produce efectele dacă toate căile de atac au
fost epuizate, sancțiunea rămâne definitiv operantă.

105
IV. COMPARATIE INTRE NULITATE SI DECADERE

Asemănări Deosebiri

Nulitate Decadere

Atât actul nul, cât și cel tardiv Operează în cazul Opereaza in cazul
sunt lipsite de efecte din nerespectării formelor legale nerespectarii termenelor
punct de vedere al functiei lor și a termenelor prohibitive legale imperative
procedurale, dar pot produce
alte efecte
Ambele institutii sunt de Nulitatea conditionata de Decaderea opereaza prin
drept strict, deci nu pot fi vatamare presupune simplul fapt al expirarii
extinse prin analogie imposibilitatea inlaturarii termenului
vatamarii altfel decat prin
anularea actului
Nimeni nu se poate prevala Actul nu va putea fi refacut in Actul tardiv nu mai poate fi
de o nulitate/decadere conditiile legii refacut, stingandu-se insusi
pricinuita de propriul fapt dreptul procesual
Au un regim juridic similar, dupa cum norma incalcata este imperativa sau dispozitiva

Amenzi judiciare - De studiat individual. !!!!!!!!!

JUDECATA IN FATA PRIMEI INSTANTE

Etapa scrisa

I. DREPTUL DE A SESIZA INSTANTA

Etapa scrisa incepe prin cererea de chemare in judecata. Din acest punct de vedere, este
esential sa retinem ca inregistrarea cererii la instanta marcheaza debutul procesului. Aceasta
nu este o chestiune pur teoretica, ci are o consecinta practica, adica aplicarea legii de
procedura, in sensul ca legea care va guverna tot procesul va fi cea de la momentul inregistrarii
cererii de chemare in judecata (mai putin in privinta administrarii probelor).

II. TITULARII DREPTULUI DE A SESIZA INSTANTA

 Orice persoana care pretinde apararea drepturilor si intereselor sale legitime (art. 192);
 Alte persoane carora legea le confera in mod expres acest drept (de exemplu,
procurorul pentru interesele altora, cum ar fi minorii, interzisii sau disparutii);
 In cazuri expres prevazute de lege, instanta din oficiu (instanta de tutela – conform
dispozitiilor Codului civil – decaderea din drepturile parintesti, stabilirea locuintei
minorului);

106
III. ACTUL DE SESIZARE

De regula, sesizarea se face prin cererea de chemare in judecata. Totusi, ea poate fi facuta si
prin cerere reconventionala, interventie principala, ori cerere de chemare in garantie.

IV. MOMENTUL DE DEBUT AL PROCESULUI CIVIL

Acesta este un moment important, deoarece in functie de el se aplica legea. Momentul este cel
al inregistrarii cererii la instanta, in conditiile art. 192 alin. (2) NCPC. La depunerea la posta
termenul este considerat castigat, insa aceasta are relevanta strict pentru introducerea in
termen. Procesul incepe la data la care cererea ajunge la instanta si se inregistreaza.

V. PROCEDURI PREALABILE SESIZARII INSTANTEI

Prima problema ce trebuie analizata este aceea de a sti ca in unele cazuri cererea de
chemare in judecata trebuie precedata de o procedura prealabila (art. 193 NCPC). Daca
aceasta procedura prealabila nu este parcursa, cererea de chemare in judecata ar putea fi
respinsa ca inadmisibila. Trebuie sa stim ca atat Constitutia cat si CEDO recunosc existenta
procedurilor prealabile introducerii unei cereri ca fiind acceptabile fata de principiul accesului
liber la justitie, in sensul ca ele nu il anuleaza (daca ingradirile nu sunt unele
disproportionate).

Exista mai multe astfel de proceduri prealabile, din care vom aminti doua:

 Legea 554/2004, art. 7 (Contencios administrativ) - Inainte de sesizarea instantei de

contencios administrativ trebuie ca persoana vatamata sa adreseze o cerere organului
emitent al actuli administrativ pentru revocarea acelui act;
 Art. 1015 NCPC (Ordonanta de plata) - Creditorul ii va comunica debitorului o somatie
prin care ii va pune in vedere sa faca plata.

In aceste cazuri, precum si in alte cazuri in care legea presupune proceduri prealabile,
neparcurgerea lor este sanctionata cu inadmisibilitatea cererii, insa trebuie retinut ca
neindeplinirea unei proceduri prealabile poate fi invocata numai de catre parat si numai prin
intampinare (art. 193 alin. (2) NCPC). Prof. Briciu considera ca intervenientul voluntar
principal nu ar trebui sa faca procedura prealabila, insa jurisprudenta din contencios-
administrativ subliniaza ca da.

Exista si o procedura prealabila prevazuta de art. 193 alin. (3) care vizeaza numai procedurile
care implica dezbaterea succesorala, unde se prevede ca, inainte de declansarea procesului,
reclamantul trebuie sa solicite verificarea evidentelor registrelor notariale in materie de
succesiuni. In urma acestei interogari se va elibera un certificat din care va rezulta daca in
legatura cu o persoana exista acceptari/renuntari de succesiune sau proceduri succesorale
notariale in curs. Aceasta verificare este utila prin prisma faptului ca in materie succesorala o
regula este aceea ca la proces sa participe toti cei care au vocatie (sub sanctiunea nulitatii), or,
din acest punct de vedere, daca reclamantul nu ii indica pe toti, cercul procesual poate rezulta
si din aceste verificari notariale (altfel instanta nu poate sti cati mostenitori sunt sau daca
exista proceduri in curs). Spre deosebire de alin. (1), aici vorbim de o norma care este de ordine
publica. In acest caz, neindeplinirea procedurii prealabile va fi invocata de catre

107
instanta, din oficiu, sau de catre parat. In ceea ce il priveste pe parat, termenul este tot
intampinarea, insa instanta poate sa invoce pana la inchiderea dezbaterilor in fata sa (ca prima
instanta).

Constitutia Romaniei prevede ca procedurile jurisdictional administrative sunt facultative si

gratuite, ceea ce inseamna ca art. 193 NCPC vizeaza numai procedurile gratioase.

VI. CEREREA DE CHEMARE IN JUDECATA

Cererea de chemare in judecata este actul de procedura prn care partea interesata se adreseaza
instantei pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat, punand in miscare actiunea
civila.

1. Forma cererii de chemare in judecata

Cererea trebuie sa cuprinda (art. 194 NCPC):

a. Datele de idetificare ale partilor;

Cererea de chemare in judecata care nu cupridne numele si prenumele sau, dupa caz,
denumirea oricareia dintre parti este nula. Dispozitiile art. 200 NCPC sunt aplicabile. Trebuie
prevazute inclusiv CNP-ul/CIF-ul, fax, mail, telefon, cont bancar.

Trebuie precizat ca in ceea ce priveste CNP-ul/CIF-ul/Numarul de inregistrare, ele se aplica in

mod obligatoriu reclamantului, dar in ceea ce il priveste parat numai in masura in care
reclamantul le cunoaste. In cazul e-mailului, faxului sau telefonului, acestea sunt facultative,
iar nu obligatorii, textul de lege spunand ca ele vor fi mentionate daca sunt detinute si daca se
doreste. Aceste lucruri se desprind cu claritate din art. 48 alin. (1) teza a II-a NCPC.
Reclamantul ar fi tentat sa le indice pentru ca, potrivit art. 154 alin. (6) NCPC, comunicarea
actelor de procedura poate fi facuta si prin fax sau e-mail, iar anumite informatii pot fi primite
si telefonic. Or, reclamantul poate fi interesat pentru urgentarea procedurilor, ceea ce
inseamna ca, cel putin in ceea ce il priveste, se poate considera ca acest lucru il ajuta si le poate
indica.

b. Numele si calitatea celui care reprezinta partea in proces;

La cerere se alatura in mod obligatoriu dovada calitatii de reprezentant (art. 151 NCPC). Ea
poate fi imputernicire in cazul avocatului sau procura autentica in cazul mandatarului
neavocat, ori un extras de la registrul comertului privind calitatea de administrator a
reprezentantului legal al persoanei juridice.

In caz de coparticipare procesuala se aplica art. 202 NCPC.

Neindicarea calitatii in care este facuta cererea poate atrage pierderea procesului pentru lipsa
calitatii procesuale active. De ce? Acest lucru se petrecere, in general, la reprezentarea legala,
unde reprezentantul legal uita, de cele mai multe ori, sa spuna in ce calitate a facut cererea, de
exemplu situatia in care unul dintre parinti il obliga pe celelalt la plata pensiei de intretinere
(pentru copil, nu pentru el) - solutia fiind respingerea cererii ca fiind facuta de catre o
persoana fara calitate procesuala activa (se va verifica identitatea intre titularul cererii si

108
titularul dreptului, or aceasta nu exista). Daca se indica calitatea, dar nu se depune dovada,
sanctiunea este anularea cererii pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant (in legatura cu
care exista o particularitate: instanta trebuie sa acorde un termen).

c. Obiectul cererii si valoarea lui;

Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde obiectul cererii este nula. Dispozitiile art.
200 sunt aplicabile.

In unele cazuri se solicita conditii suplimentare, astfel ca daca obiectul cererii il formeaza
imobile, ele trebuie identificate printr-o serie de coordonate precum adresa, numar de carte
funciara, numar cadastral, numar topografic. In cazul lor trebuie atasat cererii de chemare in
judecata un extras privind cartea funciara a imobilului sau un certificat de la OCPI conform
caruia imobilul nu este inscris in cartea funciara.

Obiectul cererii trebuie si evaluat, nu doar identificat. Reclamantul trebuie sa identifice

valoarea lui, ce are importanta prin prisma competentei (dupa valoare) si in ceea ce priveste
calculul taxei judiciare de timbru. Aceasta valoare poate fi contestata de catre parat, iar
instanta va acorda pentru lamurirea acestei contestari un singur termen, putand sa
administreze doar proba prin inscrisuri insotita de lamuririle date de catre parti (deci, fara
dreptul de a face expertize).

Lipsa mentiunii privind valoarea obiectului nu poate atrage anularea cererii ca netimbrata.

d. Aratarea motivelor de fapt si de drept;

Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde motivele de fapt ale acesteia este nula.
Dispozitiile art. 200 sunt aplicabile.

In ceea ce priveste motivarea in drept trebuie mentionat ca instanta nu este legata de

calificarea juridica data de catre parte. Ea va putea sa recalifice cererea potrivit motivelor de
fapt expuse de catre reclamant, dar numai dupa ce va pune acest lucru in discutia partilor.

Neindicarea motivelor de fapt reprezintă un caz de nulitate expresă, pe când

neindicarea motivelor de drept este o nulitate virtuală (vătămarea trebuie dovedită),
astfel, cel care ar reclama că nu înțelege, că nu se poate apăra și că cererea este nulă, trebuie să
probeze acest fapt, cum anume este vătămat, spre exemplu: se cere demolarea unei construcții,
dar și nulitatea autorizației de construcție și neexecutarea obligației de construire (nulitatea
autorizației duce cu gândul la contencios administrativ, iar cealaltă este o problemă de civil,
apărarea posesiei) sau pentru anularea unui testament se invocă dolul și lipsa de consimțământ
(defunctul nu înțelegea nimic, iar pe de altă parte a fost manipulat prin dol prin captație), astfel,
dacă era dol înseamnă că înțelegea, deci este necesară o precizare în acest sens și reclamantul
este întemeiat.

Neindicarea textelor legale nu atrage automat anularea cererii pentru că judecătorul

poate să dea calificare corectă textului chiar dacă aceasta nu conține un anumit articol la care
să se raporteze (pot fi indicate doar principii sau reguli de drept, chiar dacă nu face uz de un
articol), spre exemplu: regulile privind apărarea dreptului de proprietate din Codul civil, viciile

109
de consimțământ; însă nu este suficientă nici indicarea prea generală, spre exemplu: Codul
civil, legislația în materie etc.

e. Dovezile pe care se sprijina fiecare capat de cerere;

Este obligatoriu sa fie aratate dovezile pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Ele nu
trebuie prezentate cumulativ, ci trebuie indicat pentru care capat de cerere se propune o
anumita dovada.

Daca sunt inscrisuri, adica daca reclamantul solicita proba cu inscrisuri, ele trebuie
atasate/anexate cererii de chemare in judecata. In ceea ce priveste forma lor, ele se depun in
copii certificate, iar daca sunt in limba straina trebuie traduse legalizat. Daca se solicita proba
cu depozitia martorilor trebuie indicati martorii cu nume, prenume si adresa. Prin urmare, nu
este suficient sa spunem "solicit proba cu martori", ci trebuie sa precizez care martori. Instanta
admite proba inclusiv prin analiza admisibilitatii sub aspectul presoanei martorii, pentru ca, de
exemplu, proba cu un martor condamnat pentru marturie mincinoasa nu poate fi acceptata.

Daca avem interogatoriu, este de precizat ca acesta se ia, de obicei, in sedinta publica, insa in
unele cazuri (cum ar fi situatia persoanei juridice), el se ia in scris si se raspunde de catre
conducatorul persoanei juridice - daca se solicita un astfel de introgatoriu trebuie depus si
acesta.

f. Semnatura

Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde semnatura partii sau a reprezentantului

acesteia este nula. Dispozitiile art. 200 sunt aplicabile.

Semnatura poate fi a reclamantului sau a reprezentantului acestuia, daca cererea este facuta
prin reprezentant.

Atentie! Daca reclamantul este o persoana cu capacitate de exercitiu restransa, ea trebuie

semnata atat de reclamant, cat si de cel care il asista!

In ceea ce priveste semnatura, se mentioneaza ca lipsa semnaturii se poate acoperi in tot

cursul judecatii in fata primei instante (in conditiile art. 196 alin. (2) NCPC). Daca se
observa ca cererea este nesemnata, iar reclamantul este prezent, el va fi invitat sa o semneze.
Daca el nu este prezent, reclamantul va fi citat cu mentiunea de a semna cererea. Refuzul
reclamantului sau tacerea reclamantului conduce la aplicarea sanctiunii nulitatii. Cu alte
cuvinte, avem o nulitate incepe printr-un efect dilatoriu, iar apoi se ajunge la un efect
peremptoriu (daca in termen nu se inlatura), similar ca la lipsa dovezii de reprezentant.

Art. 196 mentioneaza ca intervine nulitatea cererii in cazul in care ea nu contine

urmatoarele elemente considerate esentiale:

i. Numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea partii;

ii. Obiectul cererii;
iii. Aratarea motivelor de fapt (nu si de drept);
iv. Semnatura.

110
Aceasta prevedere de la art. 196 alin. (1) NCPC are semnificatia urmatoare: in legatura cu aceste
elemente considerate esentiale intervine o nulitate expresa. Celelalte elemente ale cererii, pe
care nu le-am enumerat intre acestea, sunt prevazute tot sub sanctiunea nulitatii, insa
nulitatea este virtuala. Diferenta intre nulitatea virtuala si cea expresa este ca nulitatile s
eimpart in conditionate de vatamare si cele neconditionate de vatamare. La cele conditionate
de vatamare conteaza daca nulitatea este expresa proba vatamarii nu trebuie facuta -
vatamarea se prezuma, pe cand la nulitatile virtuale cine invoca nulitatea trebuie sa faca
dovadea vatamarii.

De exemplu, daca luam nulitatea expresa de lipsa a obiectului cererii, legea spune ca neindicarea
obiectului cererii este nulitate expresa si proba vatamarii nu este necesara, pe cand neindicarea
valorii produce consecinta nulitatii virtuale, deci cine invoca trebuie sa faca si dovada vatamarii.
Daca, de exemplu, paratul spune ca nu poate invoca exceptia de necompetenta pentru ca cererea
desi a fost facuta la judecatorie nu a fost invocata valoarea obiectului - paratul nu poate invoca o
anumita valoare, iar reclamantul neindicand vreuna,rezulta ca paratul nu poate invoca exceptia
de necompetenta, ceea ce inseamna ca nu isi poate exercita un drept. Aici se dovedeste o
vatamare. Instanta insasi poate spune ca are o problema deoarece nu poate spune cum sa se
timbreze.

VII. PE LANGA CONDITIILE INTRINSECI, MAI AVEM SI CONDITII EXTRINSECI:

1. Dovada indeplinirii cererii prealabile

2. Timbrarea cererii de chemare in judecata (art. 197 NCPC + OUG nr. 80/2013)

1. Timbrarea cererii de chemare in judecata

In acest caz poate interveni o nulitate neconditionata de vatamare, expresa.

In cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza
cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata,
in conditiile legii.

Avem trei categorii de cereri:

a. Cereri supuse unei taxe de timbru proportional cu valoarea lor;

b. Cereri supuse unei taxe fixe (forfetare);
c. Cereri scutite de taxa.
 Scutiri in ratiunea naturii litigiului;
 Scutiri in ratiunea persoanei care este titulara dreptului (de exemplu, litigiile de
munca).

Taxele judiciare se platesc anticipat, cu exceptiile prevazute de lege.

Daca nu se timbreaza intervine sanctiunea nulitatii cererii de chemare in judecata pentru

netimbrare sau insuficienta timbrare. Aceasta inseamna ca si daca nu platesti toata taxa se
anuleaza intreaga cerere. In schimb, daca ai platit taxa de timbru corect si modifici ulterior
cererea, iar pentru modificare nu platesti taxa de timbru, se anuleaza doar modificarea, iar
cererea initial facuta ramane valabila.

111
 Avem o nulitate de ordine publica. Aceasta nulitate nu intervine imediat, ci instanta va acorda
un termen in vederea satisfacerii taxei, punand in vedere reclamantului sa plateasca. Daca in
interiorul termenului nu se achita taxa de timbru, cererea va fi anulata.

In ceea ce priveste cererea reconventionala, intampinarea, chemarea in garantie, timbrarea se

aplica ca la cererea de chemare in judecata. In ceea ce priveste caile de atac, apelul se
timbreaza cu 50% din taxa necesara la prima instanta, dar numai in limita valorii contestate,
adica daca apelantul nu contesta intreaga solutie pronuntata de prima instanta, ci numai o
parte, taxa se va calcula la jumatate din cat s-ar fi platit la prima instanta la partea contestata.
La recurs, motivul nr. 8 se timbreaza la fel ca la apel.

Impotriva modului de stabilire a taxei, reclamantul poate face cerere de reexaminare

la aceasi instanta, in termen de 3 zile de la data comunicarii taxei datorate. Cererea este
scutita de taxa si se solutioneaza de catre un alt complet de judecata, in camera de consiliu,
fara citarea partilor si se pronunta o hotarare definitiva. Exista un RIL care spune ca daca nu
ai contestat sau daca s-a respins cererea de examinare, in apel nu se mai poate invoca
acest motiv. !!!!!!!!!!!!!!!!!

(!) Daca reclamantul nu plateste taxa de timbru, iar instanta nu reactioneaza, se poate critica
acest lucru in apel - insa solutia nu va fi admiterea apelului, ci persoana care a beneficiat
de serviciile justitiei va fi obligata sa plateasca ceea ce nu a platit. Practic, el va beneficia
de hotararea pronuntata si va trebui sa plateasca taxa de timbru.

VIII. INREGISTRAREA CERERII SI CONSTITUIREA DOSARULUI (ART. 199)

Cererea de chemare in judecata se poate depune personal sau prin reprezentant, poate fi
transmisa instantei prin posta, curier, fax sau scanata si transmisa prin posta electronica ori
prin inscris in forma electronica. Cererea de chemare in judecata trebuie instotita de anexele
prevazute de lege, adica dovada imputernicirii/procurii (in cazul avocatului), taxa judiciara de
timbru si inscrisurile atasate cererii.

Cererea este primita la registratura instantei, se inregistreaza si primeste data certa prin
aplicarea stampilei de intrare. Daca se trimite prin posta, care va fi data in raport cu care se vor
calcula termenele? Raspunsul este ca data la care a fost depusa la posta.

Daca se depune prin fax sau prin posta electronica, data in raport cu care vom stabili daca s- au
respectat termenele va fi cea la care a fost inregistrata la instanta (poate fi chiar data
transmiterii, dar daca se transmite prea tarziu e posibil sa se devieze cu o zi). Acest lucru s-a
stabilit si printr-un RIL - beneficiul stabilirii momentului incadrarii in termen la momentul
transmiterii se refera numai la posta/cuirierat; in ceea ce priveste faxul sau posta electronica se
va aplica regula datei inregistrarii efective care poate fi in ziua primirii sau a doua zi, daca
primirea a avut loc dupa incheierea programului.

Ea trebuie sa fie insotita de anexele cerute de lege (dovada calitatii de reprezentant, taxa de
timbru, dovada indeplinirii procedurii prealabile (daca este cazul) etc.) si trebuie sa fie intr-un
numar suficient de exemplare pentru toate partile si unul pentru instanta. In cazul in care se

112
trimite prin fax sau prin mail nu se mai pot depune atatea exemplare si se pune problema de a
sti ce face instanta, o solutie propusa fiind aplicarea art. 149 alin. (4) NCPC, care spune ca
grefierul este tinut sa intocmeasca din oficiu copii de pe cerere pe cheltuiala partii care avea
aceasta obligatie, ceea ce inseamna ca nu ar fi motiv sa ti se anuleze cererea, deoarece grefierul
are aceasta obligatie (de a face el copii). In cele din urma, a triumfat teza conform careia art.
149 alin. (4) NCPC nu se aplica cererii de chemare in judecata.

IX. EFECTELE CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA

1. învestește instanța cu judecarea cererii;

2. determină cadrul procesual în care se va desfășura judecata din punct de vedere
al părților și al obiectului cererii (instanța, de principiu, nu poate suplimenta
numărul părților și nici să se pronunțe asupra unor lucruri pe care reclamantul nu le-a
cerut, însă sunt situații când instanța poate introduce un terț în proces sau când aceștia
pot interveni pe cale incidentală, deci reclamantul are un rol determinant, dar nu total
în ceea ce privește părțile);
3. în cazul competenței teritoriale alternative exprimă opțiunea reclamantului pentru
una dintre instanțele deopotrivă competente;
4. în anumite cazuri, o cerere strict personală introdusă de titularul dreptului la
acțiune poate fi transmisă moștenitorilor acestuia, în caz de deces al titularului
acțiunii. De principiu, calitatea procesuală se poate transmite și înainte de declanșarea
procesului, dar sunt situații în care atunci când încă nu este declanșat și intervine
moartea, nu se mai poate transmite calitatea. Spre exemplu: revocarea donației pentru
ingratitudine acțiunea poate fi făcută doar împotriva donatarului, dacă donatarul a
murit înainte să se introducă cererea, nu mai pot fi chemați moștenitorii, dar dacă
donatarul îl cheamă în judecată și moare în timpul procesului se poate continua cu
moștenitorii; în materie de divorț atunci când soțul decedează înainte de a introduce
acțiunea, în schimb, dacă a apucat să cheme pârâtul în judecată pentru culpa acestuia,
moștenitorii reclamantului vor putea continua procesul și obține o hotărâre de divorț;
5. operează punerea în întârziere a debitorului, dacă nu a fost pus în întârziere sau
nu este de drept în întârziere, art. 1552 Codul civil;
6. în cazul cererilor reale imobiliare și al celor mixte, încetează buna credință a
pârâtului (efecte asupra fructelor în cazul în care pierde litigiul);
7. dreptul ce se urmărește a fi valorificat devine litigios;
8. este întreruptă prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, chiar dacă acțiunea
a fost introdusă la o instanța necompetentă (art. 2539 Cod civil). Dacă nu s-a
renunțat la cerere sau dacă cererea a fost respinsă, anulată, s-a perimat, atunci efectul
întreruptiv nu se produce. Același articol prevede ca totuși, dacă se respinge sau se
anulează cererea de chemare în judecată și se introduce o nouă cerere în 6 luni de la
comunicarea hotărârii de respingere sau de anulare, efectul întreruptiv se produce, cu
condiția ca a doua cerere să nu fie și ea respinsă (adică, cu alte cuvinte, să fie admisă).

113
 X. VERIFICAREA SI REGULARIZAREA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA (ART.
200 NCPC)

Legiuitorul NCPC s-a gandit ca inainte de a se comunica cererea de chemare in judecata catre
parat si a intra intr-o contradictorialitate scrisa trebuie ca judecatorul caruia i s-a repartizat
aleatoriu cauza sa procedeze la verificarea conditiilor formale intrinseci si extrinseci si numai
dupa ce va fi in fata unei cereri corect facute din punct de vedere formal sa procedeze la
comunicarea ei, iar daca nu va reusi sa se ajunga in fata unei cereri corecte din punct de vedere
formal sa o anuleze.

Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in
judecata indeplineste cerintele prevazute la art. 194 - 197 NCPC. Se verifica si corecta
repartizare la sectie sau la completul specializat.

Instanta verifica daca avem toate elemente discutate, daca avem exemplare suficiente, daca
inscrisurile atasate sunt conforme, daca s-a platit taxa judiciara de timbru, daca s-a repartizat
corect pe sectii/complete.

Cu alte cuvinte, instanta nu va verifica in aceasta procedura competenta instantei, dar

va putea sa verifice daca cererea a fost repartizata corect pe sectii/complete, dupa cum am
aratat anterior.

Exista situatia in care elementele verificate sunt toate implinite, atunci instanta dispunand
comunicarea cererii de chemare in judecata paratului prin rezolutie. Cand cererea nu
indeplineste aceste cerinte, reclamantului i se comunica in scris lipsurile, primind o
instiintare din partea completului (nu doar a presedintelui!), avand obligatia sa faca
completarile sau modificarile dispuse in termen de cel mult 10 zile de la primirea
comunicarii, sub sanctiunea anularii cererii. Instanta ofera instructiuni cu privire la care
elemente trebuie modificate (spre exemplu, dispune sa indice valoarea obiectului cererii, sa
ataseze procura etc.). Termenul de 10 zile este un termen de decadere.

In aceasta ipoteza, anularea cererii se dispune prin incheiere, data in camera de consiliu.
Impotriva incheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare.
Cererea se pote face pentru 2 motive: masura a fost dispusa eronat sau reclamantul a rectificat
viciul in termenul de 10 zile, insa instanta a anulat totusi cererea. Nu se poate invoca ca
instanta nu era competenta, ca judecatorul era incompatibil sau ca nu a fost compus corect
completul.

Cererea de reexaminare se depune in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii,

solicitand motivat sa se revina asupra masurii anularii. Cererea se solutioneaza prin incheiere
definitiva data in camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al
instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie.

In caz de admitere, cauza se retrimite completului initial investit, la judecatorul care a

spus ca cererea este nula (nu la cer care a rezolvat cererea de reexaminare).

114
Exista doua opinii: una spune ca va interveni nulitatea numai in cazul refuzului de a se
complini conditiile esentiale ale cererii (nu si in ceea ce priveste celelalte prevederi, prevazute
sub sanctiunea nulitatii virtuale, deoarece ele oricum ar fi conditionate de vatamare) - Prof.
Briciu neagreand aceasta teza si bazandu-se pe motivul care a stat la baza crearii
regularizarii

!!!!!!!!!!!!! domnul profesor considera ca vorbim de o nulitate neconditionata de vatamare

prevazuta in mod expres la art. 200 si care cuprinde toate cerintele prevazute la art. 194-197
NCPC fara exceptie (in afara art. 202, unde se prevede alta sanctiune). Practic, se considera ca
toate elementele sunt sub sanctiunea nulitatii, mai putin situatia de la art. 202.

Nu are importanță dacă nulitățile sunt absolute sau relative, exprese sau virtuale, condiționate
sau nu de vătămare, aceste aspecte au importanță în faza judecății, nu în procedura de
verificare și regularizare, aici se are în vedere doar forma cererii și timbrarea, judecătorul nu
face în această fază precizări legate de aspecte precum vătămarea, ar fi absurd pentru că nici
nu este încă un pârât, scopul este comprimarea timpului procesului și eliminarea situațiilor de
amânare a judecății la termene ulterioare (este o nulitate de ordine publică, intervine pentru
orice element).

Nu va interveni nulitatea în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile, deși art. 193

prevede că trebuie atașată dovada parcurgerii acestei proceduri la cererea de chemare în
judecată, deci aparent ar fi un element extrinsec acesteia, însă neîndeplinirea poate fi invocată
doar de către pârât conform art. 193; sancțiunea este respingerea ca inadmisibilă, în unele
variante ca prematură, deci nu nulitatea.

In cazul neindicării probelor, majoritatea autorilor considera ca intervine totuși nulitatea,

chiar dacă există un text, art. 254 neindicarea probelor în termen ar duce la decădere, dar este
o sancțiune în timpul judecății. Prof. Briciu: rezerve pentru situația în care reclamantul indică
faptul că nu are nicio probă, dar speră că va câștiga procesul pe baza unor prezumții care nu
trebuie să fie neapărat legale, ci judecătorești sau atunci când sarcina probei este întoarsă,
însă, chiar și autorii care spun că intervine nulitatea acceptă faptul că nu intervine nulitatea în
aceste situații, dar situațiile trebuie prevăzute.

Daca procedura de regularizare se finalizeaza cu succes si avand in vedere ca nu il implica cu

nimic pe parat, paratul ar mai putea invoca nulitatea pe motivele de la art. 194 - art. 197?
Evident ca da, intrucat aceasta procedura este una necontencioasa, iar o alta solutie ar incalca
principiul contradictorialitatii.

Daca totusi este parcursa cu succes procedura verificarii si regularizarii sau nu este
nevoie, instanta trece la urmatoarea etapa - comunicarea cererii de chemare in judecata.
Paratul va depune intampinare (25 de zile de la comunicare), care se va comunica
reclamantului si care va putea face un raspuns la intampinare (in 10 zile de la comunicare).
Raspunsul nu se va comunica paratului, dar il va putea ridica de la dosar.

Dupa aceasta faza, instanta va fixa primul termen - legea spune ca trebuie sa tina cont ca
primul termen nu poate fi mai mare 60 de zile de la data rezolutiei prin care instanta a

115
constatat ca s-a parcurs faza intampinarii-raspunsului la intampinare. Acest termen trebuie
privit cu ingaduinta.

Termenele de depunere a intampinarii/raspunsului la intampinare pot fi reduse de judecator in

cazul procedurilor urgente, iar termenul de 60 de zile poate fi mai mare daca paratul are
domiciliul in strainatate. Ca regula, termenele nu pot fi sub 24 de ore.

XI. MASURI PENTRU PREGATIREA JUDECATII (ART. 203 NCPC)

Inainte de primul termen, judecătorul sub rezerva dezbaterii la termen, va dispune, dacă s-a
solicitat prin cererea de chemare în judecată: citarea pârâtului la interogatoriu, alte măsuri
pentru administrarea probelor, precum și orice alte măsuri necesare pentru desfășurarea
procesului potrivit legii

Toate acestea se iau prin rezoluție, care este un act administrativ, însă, înainte de primul
termen se pot încuviința și prin încheiere executorie, care este act jurisdicțional, urmatoarele:

1. măsurile asigurătorii (sechestrarea bunurilor înainte de primul termen pentru ca

pârâtul să nu își vândă averea);
2. măsurile pentru asigurarea probelor (administrarea de probe pentru viitor, in
futurum, atunci când există riscul ca o probă să dispară până în momentul în care se va
da primul termen pentru administrarea probelor). Spre exemplu: judecătorul dă termen
de 60 de zile, însă precizează că până la împlinirea termenului construcția își va schimba
forma (o casă în construcție), când se va desemna expert care să observe stadiul
lucrărilor, pârâtul va fi părăsit deja șantierul, va exista o lucrare terminată și astfel,
judecătorul poate desemna un expert care să observe în avans.

XII. MODIFICAREA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA (ART. 204 NCPC)

Modificarea poate să vizeze orice element al cererii: fie părți, fie obiect, cauză sau probe.

Reclamantul poate să își modifice cererea numai până la primul termen la care este legal
citat, trebuie să fie legal citat doar reclamantul, nu trebuie neaparat și pârâtul.

Normele care reglementeaza acest termen sunt de ordine privata, astfel ca si paratul poate fi
de acord cu modificarea cererii si peste acest termen. Conditia este un acord expres, al tuturor
paratilor. Simpla tacere nu este considerata consimtamant, iar cererea va fi respinsa ca tardiva.

Art. 204 înlocuiește prevederea din vechiul Cod care preciza că modificarea se face până la
prima zi de înfățișare (ambele părți să fie legal citate și să fie îndeplinite condițiile pentru a se
putea pune concluzii, putea să fie și al 7-lea termen dacă nu erau îndeplinite condițiile pentru a
se pune concluzii, adică dacă existau și alte impedimente decât citarea).

Modificarea poate să vizeze orice element al cererii, reclamantul poate să propune noi dovezi,
probe, în legătură cu această sintagmă există o retorică în doctrină: Unii autori consideră că
aceste noi dovezi nu trebuie să fie condiționate de modificarea nou-făcuta, pe cand alți autori
consideră că noile dovezi înseamnă doar acelea care se impun ca urmare a modificării cererii
de chemare în judecată (adică nu dacă reclamantul a uitat unele probe în cererea de chemare

116
în judecată, acum poate propune noi dovezi). Prof. Briciu considera ca dacă reclamantul simte
că are nevoie de suplimentarea probatoriul urmare a întâmpinării pârâtului, trebuie să facă
acest lucru prin răspunsul la întâmpinare; dacă simte însă că trebuie să meargă până într-
acolo încât să modifice cererea de chemare în judecată, atunci în legătură cu acea modificare
poate să solicite noi dovezi la primul termen de judecată la care este legal citat (deci nu este
de acord că noile dovezi nu trebuie să fie condiționate de modificarea cererii de chemare în
judecată, ci consideră că noile dovezi trebuie să aibă legătură cu modificarea).

Argument: coroborare art. 204 cu art. 254 pentru că la art. 254 se precizează că probele se
propun sub sancțiunea decăderii de către reclamant prin cererea de chemare în judecată (se
înțelege și modificarea cererii, nu precizează că la primul termen, ci precizează ”cererea de
chemare în judecată”, de unde se lasă a se înțelege că dacă se face modificare, atunci când este
făcută se propun și probele), iar de către pârât prin întâmpinare; dacă s-ar interpreta că
probele nu au legătură cu modificarea, pârâtul ar fi lipsit de posibilitatea unei contra-probe,
reclamantul ar putea să propună noi probe la primul termen, iar pârâtul nu ar putea să
răspundă pentru că pârâtul poate să solicite probe numai prin întâmpinare, dacă legea nu
prevede altfel. La alin. (2) legea dispune altfel: pârâtul poate solicita noi probe și în cursul
procesului dacă necesitatea solicitării rezultă din modificarea cererii, astfel, pârâtul are
posibilitatea să propună probe contra reclamantului numai dacă rezultă din modificarea cererii
reclamantului, aceste noi dovezi sunt cele impuse de modificarea cererii de chemare în
judecată, doctrina spune și că textul nu distinge.

Termenul este prevăzut sub sancțiunea decăderii (termenul nu este stabilit printr-un
anumit număr de zile, ci printr-o etapă procesuală, dar este determinat).

Dacă se modifică cererea, instanța va notifica cererea modificată pârâtului cu prevederea unui
termen pentru depunerea întâmpinării care va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea primului
termen fixat (logic ar fi 25 de zile plus 10 zile, dar judecătorul poate scurta termenul, evident
nu mai puțin de 10 zile, în 10 zile trebuie depus răspuns la întâmpinare, deci nu neapărat 35).

Sunt situații în care modificarea cererii de chemare în judecată se poate face peste termenul
prevăzut de lege la alin. (1), numai cu acordul expres al tuturor părților.

Modificarea cererii până la primul termen la care este legal citat reclamantul se considera că
este o normă de ordine privată, singurul deranjat de schimbarea cererii de chemare în judecată
este pârâtul; legiuitorul și-a pus întrebarea dacă să schimbe norma în normă de ordine publică
pentru că este deranjat și judecătorul, schimbându-i-se reprezentarea asupra duratei
procesului, astfel, în final s-a făcut o ajustare, astfel, norma este de ordine privată, dar
modificarea cererii peste termen poate fi făcută doar cu acordul expres al tuturor părților.
Lipsa de manifestare a pârâtului duce la respingerea modificării ca fiind tardivă, pârâtul este
întrebat dacă este sau nu de acord, dacă nu este prezent la termen, cererea i se comunică
pentru a-și exprima acordul.

Sunt și 4 situații în care, deși sunt modificări ale cererii, legea le califică ca nefiind
modificări ale cererii și nu vor fi tratate ca modificări, deci pot fi făcute oricând în fața
primei instanțe și nu trebuie o cerere scrisă, pot fi făcute și verbal și trecute în
încheierea de ședință:

117
  Se îndreaptă erorile materiale din cuprinsul cererii (spre exemplu: în loc de
200.000 a cerut 20.000, dar din actele dosarului rezultă clar că respectiva creanță este
de 200.000, uitând să bată un zero atunci când a redactat cererea);
 Reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii (nu este o
modificare a obiectului sau a valorii, ci doar nu se stabiliseră toate elementele, ulterior
se fac expertize și se cuantifică);

La primul termen, în general, nu sunt cunoscute toate aspectele, spre exemplu: dauna
provocată de accident de circulație sau fapt ilicit, încă nu sunt dezvăluite toate
elementele de cuantificare totală a prejudiciului, ci se fac doar estimări care sunt
ulterior conturate prin expertiză sau sunt contracte care precizează că se va calcula
prejudiciul în funcție de anumite reguli, dar regulile se fac pe vaza unor acte care nu se
află la reclamant, ci la pârât sau în cazul viciilor de construcție când se poate estima
cam cât costă reparațiile, dar expertiza se face în cursul procesului sau la partaj,
bunurile se evaluează în cursul procesului;

 Se solicită contravaloarea obiectului cererii pierdut sau pierit în cursul

procesului, spre exemplu: era un litigiu despre revendicarea unui tablou, iar acesta este
distrus de către pârât în timpul procesului, ar trebui să fie început un nou proces, dar se
permite înlocuirea cu contravaloarea în procesul existent;
 Se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau
invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă (pentru a nu se introduce
din nou o cerere și să se reia întreaga analiza, se permite această modificare, deși este
evident că este o modificare a cererii); cererea în constatare oricum este inclusă în
cererea în realizare, pentru a nu se introduce o nouă cerere prin care să se ceară mai
mult, se permite modificarea cererii inițiale.

INTAMPINARE
Actul de procedură specific pârâtului prin care acesta arată apărările sale în fapt și în drept față
de pretențiile reclamantului din cererea de chemare în judecată.

De obicei, întâmpinarea are caracter obligatoriu, nu facultativ, dar legea prevede și situații
când nu este obligatorie, spre exemplu: în materia procedurii privind evacuarea din imobilele
folosite sau ocupate fără drept, în procedura de evacuare întâmpinarea nu este obligatorie –
art. 1041 alin. (3) Cod civil.

Intâmpinarea cuprinde:

 Datele de identificare;
 Excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului;
 Raspunsul în fapt și în drept la cererile reclamantului;
 Probe (se aplică regulile de la cererea de chemare în judecată), dovezile cu care se apără
împotriva fiecărui capăt de cerere, dispozițiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile în mod

118
 corespunzător. Dacă sunt mai mulți reclamanți reprezentați prin același mandatar, se
depune un singur exemplar;
 Semnătura.

Art. 206 NCPC prevede ca intâmpinarea se comunică reclamantului, dacă legea nu prevede
altfel. La întâmpinare se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care
se sprijină, precum şi un rând de copii pentru instanţă. Dispoziţiile art. 149 alin. (1), (3) şi (4) şi
ale art. 150 sunt aplicabile.

Termenul de depunere este de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată,

dacă nu există dispoziții contrare ale legii. Sunt proceduri speciale în care întâmpinarea se
depune în alt termen, spre exemplu: la achiziții publice în 3 zile înainte de primul termen.

Sancțiunea nedepunerii sau a depunerii tardive este decăderea din dreptul de a mai
propune probe și de a ridica excepții de ordine privată (excepțiile de ordine publică pot fi
invocate oricum în tot cursul procesului).

In mod excepțional, intampinarea se poate considera (după circumstanțele cauzei) și ca o

recunoaștere a pretențiilor creditorului, spre exemplu: la procedura ordonanței de plată, art.
1018 alin. (3) NCPC.

Astfel, în mod excepțional, nedepunerea în termen sau tardivitatea pot presupune și alte
efecte, efecte mai grave decât decăderea din dreptul de a propune probe și de a ridica excepții
relative, spre exemplu: în materia ordonanței de plată art. 1018 în citație se va preciza debitorului
că este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înainte de primul termen de
judecată; în mod normal, nedepunerea întâmpinării nu presupune o consecință atât de gravă
că pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului, pe când în cazul acestei proceduri, în funcție de
circumstanțele cauzei, nedepunerea întâmpinării a putea fi considerată și ca o recunoaștere a
pretențiilor creditorului, dispoziția specială este de strictă interpretare.

Dacă pârâtul nu poate să propună probe, să ridice excepții, ce mai rămâne de făcut?
Art. 263 (situația părții decăzute): partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea
totuși să se apere, discutând în fapt și în drept în temeinicia susținerilor și a dovezilor părții
potrivnice; nu mai pot fi audiați martorii propuși de tine, dar se pot pune întrebări martorilor
celeilalte părți, nu mai pot fi solicitate expertize, dar se poate comenta, pot fi ridicate anumite
probleme pentru ca instanța să ajungă să invoce din oficiu.

In vechiul cod se preciza că pârâtul care este lipsit de apărarea făcută de un avocat, la prima zi
de înfățișare avea voie să ridice excepții relative și să propună probe, chiar dacă nu a făcut
întâmpinare - judecătorul era obligat să îi pună în vedere că este ultimul termen la care mai
poate face aceste acte. Conform noului cod intervine decăderea, insa pârâtul poate
totusisă ceară repunerea în termen pentru motive temeinice, este astfel un rol activ
diminuat al judecătorului.

119
 CEREREA RECONVENTIONALA
I. NOTIUNE

Cererea recoventionala este mijlocul procesual prin care pârâtul formulează pretenții în
legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns
legate de acesta.

Aceasta este un act de procedură specific tot pârâtului, dar cu caracter ofensiv. Intâmpinarea
presupunea o poziție defensivă, insa cererea reconventionala nu se limitează numai la a
se apăra, ci solicită și obligarea reclamantului la a face, a nu face sau a da ceva.

Prin aceasta se schimbă și denumirea paratului, ce se va numi pârât-reclamant.

Cererea reconvențională este, în principiu, facultativă, dar uneori este utilă, pârâtul urmărind 3
scopuri:

1. Paralizarea cererii reclamantului

Spre exemplu: reclamantul își întemeiază pretențiile de revendicare pe un înscris, titlul de

proprietate, iar pârâtul invocă prin cererea reconvențională nulitatea acelui act, nu vrea
neapărat ceva în plus, dar totuși nu invocă nulitatea pe cale de excepție, ci vrea ca actul să
dispară din circuitul civil, ca urmare a pronunțării unei hotărâri pe cererea reconvențională, care
își are răspunsul și în dispozitiv, fiind tratată la fel ca o cerere de chemare în judecată
(întâmpinarea își găsește răspuns numai în considerente).

2. Pârâtul dorește să meargă la o compensare și nu are la îndemână mijlocul

compensării legale care poate fi făcută și prin întâmpinare, ci trebuie să ceară o
compensare judiciară care se poate face numai prin cerere reconvențională;
3. Cererea reconvențională trebuie să presupună anumite pretenții, nu doar
anihilarea pretențiilor reclamantului. Spre exemplu: reclamantul cere evacuarea
pârâtului, iar pârâtul cere daune pentru reparațiile făcute pentru îmbunătățirile făcute
imobilului sau la revendicare cere cheltuielile necesare.

Toate cele 3 situații sunt simple facultăți, în toate cazurile se putea face și o cerere separată,
dar din rațiuni de comprimare a timpului procesual, pârâtul alege această cale a cererii
reconventionale.

Există și situații în care cererea reconvențională este obligatorie dacă pârâtul dorește să obțină
anumite efecte, spre exemplu: art. 916 în materia divorțului, la alin. (4) fiind prevazuta decăderea
soțului din dreptul de a cere divorțul pentru motive apărute până la momentul când trebuie
formulată cererea reconvențională; deci decăderea din dreptul de a cere divorț pentru motivele
apărute în termenele respective – problema: dacă reclamantul a formulat cerere de divorț din
culpa pârâtului și se dovedește, în cele din urmă, că numai reclamantul era vinovat, cererea de
divorț se va respinge dacă nu a cerut divorțul și pârâtul (mai puțin atunci când a existat și o
separare în fapt de 2 ani).

120
 II. CALITATE PROCESUALA ACTIVA (CINE POATE FACE CERERE
RECONVENTIONALA)

 Paratul
 In cazul unei interventii principale, si reclamantul poate face o cerere reconventionala
cu privire la pretentiile intervenientului principal.

III. NATURA PRETENTIILOR

Nu se poate face cerere reconventionala pentru orice pretentii, ci pentru:

1. Pretentii care deriva din acelasi raport juridic;

Spre exemplu, expiră contractul de locațiune, reclamantul introduce cerere de predare a

imobilului, în contract se prevede că anumite îmbunătățiri pe care le face chiriașul vor fi plătite
de proprietar.

2. Pretentii strans legate de raportul juridic.

Spre exemplu, reclamantul revendică un bun, iar pârâtul solicită nulitatea actului pe care
reclamantul își întemeiază pretențiile (materie reală și materie contractuală, contractul încheiat
de reclamant și un terț), dar sunt în strânsă legătură, contractul chiar dacă este încheiat cu un
terț, stă la baza pretențiilor reclamantului împotriva pârâtului.

Noul cod prevede în plus față de vechiul cod faptul ca prin cererea reconvențională să fie
chemați în judecată și alți pârâți, astfel, prin cerere se pot chema reclamantul, dar și alți pârâți.
Spre exemplu, reclamantul cere un imobil de la pârât, pârâtul se apără și cere nulitatea actului,
dar acel act a fost încheiat cu un terț, terțul trebuie să fie prezent în proces, se atrage în
proces și intră în proces ca pârât, nu poate ca actul să se anuleze față de reclamant și să fie
valabil față de terț.

IV. CONTINUT SI FORMA

Trebuie să îndeplinească condițiile pentru cererea de chemare în judecată, inclusiv timbraj.

Cererea reconvențională nu urmează o procedură de verificare și regularizare ca în cazul cererii

de chemare în judecată (deși poate exista această opinie în doctrină, dar nu este corect!) - la
cererea de chemare în judecată era scopul scutirii chemării în ședință publică a judecătorului
atunci când procesul nu poate începe.

V. TERMEN SI SANCTIUNE

Cererea reconventionala se depune odată cu întâmpinarea. Dacă aceasta nu este obligatorie,

cererea reconventionala se depune cel mai târziu până la primul termen la care pârâtul este
legal citat

Sancțiunea este decăderea, dar nu decăderea pentru dreptul subiectiv civil al pârâtului (poate
face cerere pe cale separată), ci doar pentru introducerea cererii - este decăzut din dreptul
procesual de a formula pretenții.

121
Dacă reclamantul modifică cererea de chemare în judecată, aceasta se comunică pârâtului care
face o întâmpinare la care poate și făcută și o cerere reconvențională până la termenul ce se va
încuviința pârâtului în acest scop.

Cererea reconvențională se comunică reclamantului, și, după caz, celor chemați în judecată ca
pârâți pentru a formula întâmpinare; se aplică în mod corespunzător dispozițiile privitoare la
fixarea primului termen de judecată (pârâții pot depune întâmpinare, cererea reconvențională
jucând rolul unei cereri de chemare în judecată, se poate depune întâmpinare, sunt aceleași
termene – 25 de zile de la comunicarea cererii reconvenționale cu răspuns în 10 zile).

VI. LIMITE

Reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtului

inițial.

Cererea reconvențională i se comunică reclamantului până la primul termen de judecată, el

poate însă să își modifice cererea de chemare în judecată și să solicite și dovezi în legătură cu
modificarea; nu se refuză ideea că reclamantul în urma pretențiilor făcute de pârât nu ar putea
să își redimensioneze pretențiile, dar acest fapt nu se face printr-o cerere reconvențională.

VII. REGULI DE JUDECATA (ART. 210)

De regulă, cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală si este calificată ca o

cerere incidentală.

Instanța poate însă dispune disjungerea și judecarea separată numai dacă cererea principală
este în stare de judecată. Cererea reconvențională va primi termen la același complet, se va
forma un dosar nou, dar instanța va rămâne învestită, chiar dacă cererea reconvențională
depusă în mod separat ar fi atras o altă competență, a operat deja prorogarea de competență.

Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazul în care legea prevede acest lucru sau
dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluționarea unitară a procesului.

Spre exemplu: este greu de acceptat că se pot disjunge 2 cereri de divorț sau o cerere
reconvențională în cadrul unui proces de partaj unde pârâtul prin cerere reconvențională solicită
scoaterea din masă a unor bunuri care nu sunt comune, sunt personale sau ale unui terț, nu se
poate disjunge în acest caz, oricât ar fi de deranjant, cererea reconvențională poate antrena mai
mult timp decât cererea principală, dar nu poate fi disjunsă.

MASURI ASIGURATORII SI PROVIZORII

Terminologic, Codul civil face referire la măsuri conservatorii și măsuri asigurătorii.

Măsurile conservatorii reprezintă un gen, intră în această categorie nu numai măsurile

asigurătorii, ci și alte măsuri precum: acțiunea pauliană sau opoziția creditorilor, notarea în
cartea funciară a unui litigiu, adică aspecte ce exced măsurile asigurătorii propriu-zise.

122
Prin urmare, măsurile asigurătorii sechestrul și poprirea reprezintă doar o specie a măsurilor
asigurătorii, care mai cunosc și altfel de măsuri, mai ”neintervenționiste”.

Măsurile asigurătorii se disting de celelalte măsuri conservatorii prin faptul că au caracter

mult mai radical, mai brutal, măsurile conservatorii tind în general la protecția unui drept prin
deschiderea unor mijloacele procedurale, cum este acțiunea pauliană sau prin aducerea la
cunoștința unor terți despre existența unui litigiu, notarea în cartea funciară, însă fără să
producă vreun efect asupra bunului; la măsurile asigurătorii efectul este indisponibilizarea
bunului, ceea ce nu aplicabil și la celelalte măsuri conservatorii.

Titlul IV se numește ”măsuri asigurătorii și provizorii”; denumirea de provizorii apare pentru

că alături de sechestrul asigurător, poprirea asiguratorie și sechestrul judiciar care sunt măsuri
asigurătorii, mai există și alte 2 texte care vizează măsurile asigurătorii precum și alte măsuri
de natură conservatorie din materia proprietății intelectuale - un text care nu exista înainte de
NCPC, a fost introdus pentru a unifica procedura existentă în materia proprietății intelectuale
pentru că existau foarte multe legi speciale de protejare cu caracter provizoriu a acelor drepturi
și s-a dorit centralizarea acestora în NCPC.

In terminologia generală măsurile provizorii cuprind măsurile asigurătorii, dar mai presupun
și alte măsuri cu caracter procedural, spre exemplu atunci când se solicită administrarea unei
probe înaintea procesului pentru că proba este posibil să dispară înainte de a se ajunge la
administrarea ei; în acest caz nu este o măsură asigurătorie propriu-zisă, dar este o măsură
provizorie pentru că proba se poate dovedi a fi relevantă, utilă, în primă fază se dorește numai
conservarea acesteia, asigurarea existenței acesteia.

De asemenea, ordonanța președințială este o măsură provizorie (măsură cu caracter vremelnic

pentru a nu se prejudicia prin întârziere).

I. MASURILE ASIGURATORII

1. Sechestrul asigurator (art. 951 NCPC)

Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau și imobile,

urmăribile ale debitorilor, aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în
momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

Referirea se face la o indisponibilizare juridică, nu neapărat fizică (care este posibilă, dar în
principiu indisponibilizarea este juridică).

a. Obiectul

Obiectul este reprezentat de bunurile mobile și imobile (toate bunurile care pot fi urmărite
silit).

Bunurile trebuie să fie urmăribile, adica nu se pot sechestra bunuri care nu sunt susceptibile de
urmărire silită. Spre exemplu, bunurile necesare creației artistice a unui autor, acestea nu pot fi
urmărite, deci nu pot fi sechestrate (Legea 8/1996).

123
 b. Scopul indisponibilizarii

In așteptarea unui eveniment viitor - obținerea de catre un creditor a unui titlu executoriu.
Prin urmare, acest creditor care solicită sechestrul asigurător nu dispune de o creanță certă, el
nu deține încă un titlu executoriu, ci este într-o procedură de constituire a titlului executoriu.

Art. 726 și 727 din NCPC se referă la bunurile care nu pot fi urmărite, spre exemplu obiectele de
cult, bunurile de interes personal, bunurile necesare debitorului și familiei lui, alimentele
necesare pe timp de 3 luni etc.

Art. 2324 alin. (3) și (4) Cod civil limitează urmărirea – în materia privilegiilor și garanțiilor.
Există mai multe texte care fac referire la urmărire, însă art. 2324 are caracter de noutate și
vizează gajul comun, garanția comună a creditorilor adică ceea ce se poate urmări din
patrimoniul unui debitor (nu pot fi obiect bunurile insesizabile), face referire, de asemenea la
diviziunea patrimoniului, patrimoniul de afectațiune; întrucât sechestrul asigurător are scopul
valorificării și bunurile sunt cele care pot fi urmărite silit. Inseamnă că textele sunt aplicabile și
în materia sechestrului, nu doar în materia executării silite.

c. Condiții de înființare (art. 952 NCPC)

Sunt 3 ipoteze, iar condițiile diferă după cum creanța este constată printr-un act scris, nu este
constatată prin act scris și ipoteza unei neexigibilități.

i. Dacă creanța este constatată prin act scris și este exigibilă, dar nu există titlu
executoriu (esențial!) pentru că altfel ar fi lipsită de interes măsura, e necesară dovada
intentării acțiunii de fond pentru recuperarea acțiunii și plata unei cauțiuni într-un
cuantum fixat de instanță. Sechestrul reprezintă o măsură esențialmente cu caracter
provizoriu până la soluționarea acțiunii de fond, nu poate să fie o măsură care să
permanentizeze, creditorul îi sechestrează bunurile pentru ca debitorul să nu le
înstrăineze în cursul procesului. Decizia instanței privind cauțiunea nu este absolută,
nu poate reprezenta mai mult de 20% din valoarea creanței (cauțiunea judiciară - art.
1056 NCPC).
ii. Creanța nu este constatată prin act scris, este exigibilă, nu este titlu executoriu,
este necesară dovada intentării acțiunii, cauțiunea este obligatorie, cuantum fix de 50%
din valoarea creanței pentru că nu există act scris și astfel încrederea în pretinsul
creditor este destul de mică, deci garanția care se cere este corespunzătoare.
iii. Creanța este constatată prin act scris, dar nu este exigibilă, atunci măsura este
posibilă dacă:

 debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat

asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la
urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea;
 este necesară dovada intentării acțiunii; cum poate fi intentată acțiunea de fond
dacă nu este exigibilă creanța? S-ar respinge acțiunea ca fiind prematură;
 toate situațiile anterioare reprezintă cazuri de decădere din termen, dacă
creditorul afirmă că se află într-una dintre acele situații, va introduce acțiunea
de fond și va cere să se constate că debitorul este decăzut din termen, termenul

124
 acordat în beneficiul debitorului este înlăturat și astfel nu i se respinge acțiunea
ca prematură;
 judecătorul de sechestru nu stabilește dacă debitorul a fost sau nu decăzut din
termen, aceste fapte vor fi verificate de judecătorul de fond, judecătorul de
sechestru va verifica la prima facie dacă sunt reținute condițiile, ia act de
susținerile creditorului, verifică dacă s-a intentat acțiune și dacă s-au invocat
aceste fapte;
 creanța nu este exigibilă sub aspect aparent, prin cumularea condițiilor nu este
necesar să se facă dovada unei exigibilități aparente, însă în realitate, creanța
este exigibilă, dar decăderea din termen trebuie soluționată de judecătorul de
fond;
 cauțiunea este obligatorie, iar cuantumul este stabilit de instanță, dar să nu fie
mai mare de 20% din valoarea creanței respective.

125
 Conditiile referitoare la creanta Litigiul de fond Cautiunea
Constatata prin act scris Exigibila Nu este titlu executoriu Este necesara dovada Cautiunea nu este
intentarii actiunii obligatorie, dar poate
exista daca apreciaza
instanta. Cuantumul fixat
de instanta nu poate fi mai
mult de 20% din valoarea
creantei.
Nu este constatata prin act Exigibila Nu este titlu executoriu Este necesara dovada Cautiunea este obligatorie,
scris intentarii actiunii cuantum fix de 50% din
valoarea creantei.
Constatata prin act scris Nu este Nu este titlu executoriu. Cautiunea este obligatorie,
exigibila Debitorul a micsorat prin Este necesara dovada cuantimul fiind fixat de
fapta sa asigurarile date intentarii actiunii instanta si neputand fiind
creditorului sau a dat mai mult de 20% din
asigurarile promise, ori valoarea creantei.
atunci cand este pericol ca
debitorul sa se sustraga de
la urmarire sau sa isi
ascunda ori sa isi risipeasca
Averea.

126
 d. Procedura de soluționare (art. 953)

Instanța care este competentă să judece procesul de fond în primă instanță, chiar dacă se cere
măsura sechestrului când procesul se află în apel, hotărârea nefiind încă executorie sau în
recurs în ipoteza în care datorită unei prevederi speciale nici atunci nu ar fi executorie, totuși
cererea se face tot la prima instanță.

Măsura de sechestru asigurător este atașată unei acțiuni de fond, are cel mult o coautonomie
față de judecata de fond, o autonomie relativă, logica sechestrului asigurător nu se regăsește
decât în legătură cu o măsură de fond, esența sechestrului asigurător este că vine să asigure, să
îl apere pe cel care a intentat un proces de ipoteza nefericită de a câștiga procesul în mod inutil
din cauza faptului că pe durata procesului debitorul lui și-ar fi creat o stare de insolvabilitate.

Reprezintă o procedură accesorie.

In ce măsură un judecător de sechestru ar putea să decidă că nu e competent să judece

dacă instanța de fond nu s-a pronunțat însă asupra propriei competențe? Care este
gradul de comparație al judecătorului de sechestru asupra competenței?

Spre exemplu: creditorul introduce acțiune la tribunal, cere sechestru asigurător tot la tribunal;
judecătorul de sechestru care se pronunță mai repede ar putea să declare că nu este competent
tribunalul înainte ca judecătorul de fond să declare acest fapt? Judecătorul de sechestru este un
judecător al instanței de fond, el trebuie să judece sechestrul, nu poate să verifice competența
instanței. Prof. Briciu: nu poate pentru că și-ar depăși atribuțiile.

Procedura de sechestru este urgentă, fără citarea părților.

e. Cererea de sechestru asgiurator

Nu este necesară individualizarea bunurilor debitorului (este greșită întrebarea ”ce bunuri vreți
să sechestrați?” a unor instanțe). Sunt pasibile de sechestru toate bunurile mobile și imobile
până la concurența creanței. Dacă sunt sechestrate mai multe bunuri decât este necesar, se
poate face contestație la sechestrare la executor, dar niciunui creditor nu i se poate cere să știe
ce bunuri are debitorul său. Executorul prin investigații va afla ce bunuri deține debitorul.

i. Analiza cererii

Instanța va decide de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere
executorie; deci judecata nu suspendă apelul.

Procedura nu are caracter contradictoriu, sunt abolite principii precum dreptul la apărare,
contradictorialitatea, oralitatea, din cauza faptului că sechestrul nu doar că este o măsură
urgentă, ci pentru că are un caracter de surpriză (debitorul ar proceda la vânzarea sau
ascunderea bunurilor dacă ar fi citat și ar afla), pentru ca măsura să fie cu adevărat eficientă.

Drepturile debitorului nu sunt înlăturate cu totul. El are dreptul la apărare prin exercitarea căii
de atac (principiile sunt abolite doar în primă fază).

Instanța va stabili suma până la care se încuviințează sechestrul pentru că e posibil ca nu

întreaga creanță să fie acoperită prin act scris, deci judecătorul de sechestru va acorda

127
sechestru pentru cât este necesar, iar ulterior, când se va executa măsura sechestrului vor
trebui identificate bunuri până la cuantumului necesar acoperirii creanței, pentru executarea
creanței trebuie să existe un act jurisdicțional la bază, încheierea respectivă.

Instanța va stabili și cuantumul cauțiunii și termenul în care trebuie plătită, atunci când
este o creanță constată prin act scris, când nu este constată este cuantumul stabilit de lege
(50% din creanță).

Cauțiunea nu este plătită în avans de către creditor, ci numai dacă instanța va dispune măsura
sechestrului asigurător și cauțiunea și termenul în care trebuie plătită.

Nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrage desființarea de drept a cauțiunii

și se constată prin încheiere definitivă dată fără citarea părților desființarea de drept a
sechestrului asigurător (art. 955 NCPC).

Debitorul poate solicita ridicarea sechestrului printr-o procedură fără citarea părților și
judecătorul dă o încheiere care este inatacabilă prin căile de atac în cazul în care creditorul nu
depune cauțiunea.

Motivul depunerii cauțiunii: sechestrul este o măsură dură, indisponibilizarea averii

presupune anumite prejudicii pentru cel împotriva căruia se ia măsura, este posibil ca
creditorul să piardă sau să câștige procesul. Dacă pierde, debitorul este considerat că a suferit o
măsură drastică și că trebuie despăgubit, iar judecătorul îl obligă pe creditor la depunerea
cauțiunii pentru a satisface eventuala nevoie de recuperarea pierderilor de debitor, debitorul
având asupra cauțiunii un drept de preferință față de ceilalți creditori ai persoanei care a
solicitat măsura, deci este o sumă afectată acestei persoane care a suferit un sechestru în mod
nedrept.

Cauțiunea va rămâne la dispoziția instanței până când se va soluționa procesul de

fond, avand urmatoarele posibilități:

 va câștiga creditorul și cauțiunea i se va elibera lui

 creditorul pierde și cauțiunea va putea fi restituită doar cu 2 condiții:
o dacă fie debitorul afirmă în mod expres că nu vrea despăgubiri; sau
o nu introduce o cerere pentru despăgubiri în termen de 30 de zile de la soluționarea
pe fond.

Dacă se introduce acțiune în despăgubiri, atunci cauțiunea rămâne blocată până se

soluționează cererea de despăgubiri și se va elibera împotriva celui căruia s-a luat măsura dacă
se dovedește că a suferit un prejudiciu prin luarea măsurii sechestrului pentru o creanță care
nu exista.

Dacă sechestrul nu se aprobă, nici cauțiunea nu se depune; dacă totuși creditorul a depus
cauțiunea în avans și nu se adoptă măsura sechestrului, ea se restituie prin chiar încheierea
prin care se respinge măsura.

f. Cai de atac

Numai apelul, în 5 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară.

128
 g. Comunicare

Incheierea se comunică diferit:

 creditorului de îndată de către instanță;

 debitorului doar atunci când executorul se prezintă pentru a efectua sechestrul,
executorul comunică încheierea și procedează la sechestrare (din aceleași rațiuni că ar
putea înstrăina sau ascunde averea prin diferite măsuri de protejare a bunurilor sale,
protejare nelegală, dar posibilă).

h. Precizari suplimentare

Dacă prima instanță este chiar Curtea de Apel (rar se întâmplă) atunci calea de atac
este recursul pentru că ÎCCJ nu are în competența sa funcțională dreptul de a judeca
apel, ea judecă numai recursuri! Apelul nu este suspensiv de suspendare.

Executarea se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc potrivit regulilor din

materia executării silite care se aplică corespunzător (anumite reguli se aplică, altele nu).

Spre exemplu, executorul la urmărirea silită imobiliară aplică anumite reguli ca întocmirea
procesului verbal de sechestru, dar nu și inventarierea bunurilor în vederea vânzării pentru că
momentan nu se face vânzare, nu se face somație pentru că somația este necesară la vânzare
pentru a-i acorda debitorului suficient timp să plătească, ori în acest caz nu este încă sigur dacă
acea creanță există, creditorul și debitorul se află într-o procedură de fond, debitorul este încă în
proces, nu este obligat să plătească decât la sfârșit, dacă va pierde.

i. Încetarea sechestrului

Ridicarea sechestrului asigurător (art. 956 NCPC)

Regula: sechestrul încetează la momentul rămânerii definitive a hotărârii de respingere,

anulare, contestare a perimării ori prin care s-a luat act de renunțarea la judecată sau la drept.

Procedura: instanța se pronunță prin încheiere definitivă dată fără citarea părților înainte de
acest moment.

Excepție: sechestrul poate înceta dacă se dă o garanție îndestulătoare de către debitor, caz în
care instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. Garanția poate fi
(art. 1058): o ipotecă mobiliară sau imobiliară, o fideiusiune, o scrisoare de garanție bancară,
toate acestea pot fi garanții îndestulătoare dacă creditorul le acceptă sau dacă instanța
consideră că refuzul creditorului ar fi abuziv.

Sunt și creditori care folosesc măsura sechestrului pentru a pune presiune pe debitor. De
exemplu, debitorul are mai multe bunuri, dar unul dintre ele nu este neapărat mai valoros, dar de
el ține activitatea debitorului sau despre care creditorul crede că al putea să îl vândă, fiind într-o
fază avansată de vânzare - legea permite în acest caz ca creditorul să indice ce bunuri anume pot
fi sechestrate. Dacă creditorul cunoaște că anumite utilaje, spre exemplu, sunt foarte importante
pentru activitatea debitorului și acesta avea anumite comenzi pe care nu le mai poate efectua, i le
sechestrează și atunci debitorul poate veni să solicite instanței să dea un alt bun, fie bunul acesta

129
pe un alt bun, la fel sau chiar mai valoros, fie prin ipotecare sau prin scrisoare de garanție
bancară (uneori este acceptată dacă bonitatea băncii este una solidă) sau prin fideiusiune.

Procedura: camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților (se face discuție privind
garanția și caracterul ei îndestulător).

Cai de atac: încheierea este suspusă numai apelului, în acest caz apelul suspendă executarea
(situație logică). Apelul se judecă de urgență și cu precădere

Valorificarea bunurile sechestrate se poate face doar după ce se dă titlul executoriu - art. 957.

2. Poprirea asigurătorie (art. 969)

Are același scop ca și sechestrul asigurător, dar în acest caz obiectul este altul

Obiect

Poprirea asigurătorie se poate înființa asupra unor sume de bani, titluri de valoare, dar și
asupra unor bunuri mobile incorporale urmăribile, dar nu sunt la debitor, ci la o altă persoană,
este vorba de sume de bani, titluri sau bunuri urmăribile pe care o a treia persoană le datorează
sau i le va datora în viitor debitorului în temeiul unor raporturi juridice existente în condițiile
stabilite de art. 952 NCPC. Banii sunt fungibili, astfel, chiar și dacă spui că lași o sumă de bani
ca depozit, dacă e vorba de o bancă, nu rămân aceiași bani, cu excepția situației casetelor
bancare.

Poprirea presupune o triplă relație: creditor, debitor și terț poprit care este de fapt un debitor
al debitorului poprit, el datorează acele sume, bunuri sau titluri. Astfel, creditorul îi cere
terțului poprit să nu plătească aceste sume de bani sau alte bunuri debitorului. Ele se
indisponibilizeaza în mâinile creditorului până se va clarifica dacă există sau nu o creanță.

In ceea ce privește sumele datorate în viitor, este permisă poprirea dacă ele sunt datorate în
baza unor raporturi juridice existente, spre exemplu: un cont bancar pe zero care poate fi poprit
pentru că este posibil să fie alimentat sau poprirea unor chirii (se popresc sumele pe care
chiriașul le datorează proprietarului, deși este datorată doar chiria pe luna respectivă, poprirea
poate fi făcută și pentru lunile următoare pentru că raportul juridic dintre locator și locatar
există deja).

Reguli aplicabile: art. 970 NCPC

La soluționarea cererii, executarea, desființarea și ridicarea popririi se aplică aceleași reguli ca

la sechestrul asigurător, cu precizarea că în cazul popririi bancare creditorul nu este dator să
individualizeze terții popriți cu privire la care solicită să se înființeze poprirea, creditorul va
trimite la toate băncile cerând să se poprească (creditorul nu este obligat să știe la ce bănci are
cont debitorul), pentru celelalte cazuri însă, este necesar să fie individualizat terțul.

Nu se studiază și nu se cere la examen sechestrul asigurător asupra navelor.

130
 3. Sechestrul judiciar (art. 971 NCPC)

a. Notiune

Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în

condițiile legii, a altor bunuri prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru
desemnat potrivit art. 975 NCPC.

Sechestrul asigurător viza sechestrarea bunurilor în vederea valorificării viitoare a creanței,

deci bunurile sechestrate nu aveau nimic legat de obiectul litigiului care de obicei era o sumă
de bani.

La sechestrul judiciar obiectul litigiului este identic cu obiectul sechestrului, se urmărește

protejarea executării în natură a hotărârii ce va fi pronunțată în litigiul de fond care nu mai are
în vedere o creanță, ci predarea unui bun sau a folosinței unui bun, mobil sau imobil, iar cel
care a formulat acțiune de fond se teme fie că bunul va fi sustras sau înstrăinat sau orice alt
mod care va face dificilă executarea în natură.

b. Condiții necesare pentru a se adopta măsura, pentru înființare (art. 972 NCPC)

i. Existența unui proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra
posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui
bun proprietate comună (deoarece în urma unui asemenea proces urmează să
se predea bunul)

Dacă are ca obiect bunuri de gen, măsura judiciabilă nu este posibilă, se cere cel mult
sechestru asigurător.

Enumerarea este însă una exemplificativă (Briciu). Nu este neapărat o acțiune reală, poate fi
chiar și o acțiune privind pronunțarea unei hotărâri în cazul promisiunii de vânzare-
cumpărare care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, se apără un drept de creanță, dar
al cărui obiect îl reprezintă tot transferul de proprietate și este necesară indisponibilizarea
bunului.

Este pe deplin justificată luarea măsurii, urmare a pronunțării hotărârii ar trebui ca creditorul
să dobândească chiar bunul respectiv, înstrăinarea bunului ar duce la imposibilitatea
pronunțării hotărârii care să ducă la transferul bunului.

Un proces de partaj poate să justifice măsura, presupune bunuri mobile, ușor de înstrăinat,
aflate în posesia unor persoane care au o aparență de proprietar, terțul este ușor indus în
eroare (vede un tablou în casa unei persoane, nu are cunoștință despre existența unui proces,
este de bună-credință) și astfel este necesară măsura sechestrului

Sunt și situații în care nu este necesară condiția unui proces pentru formularea cererii:

 asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;

 asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi
sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual (seamănă cu sechestrul asigurător,

131
 dar este vorba de un bun cu privire la care există un drept al persoanei care cere
sechestru, spre exemplu: formează obiectul unei garanții și există teama ca obiectul
material să fie distrus – tablou);
 asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta
învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială
că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri
sau deteriorări.

Dacă totuși se adoptă măsura, în termen de 20 de zile de la adoptare, partea care a cerut
sechestru trebuie să inițieze acțiune de fond sau să ia măsuri pentru începerea executării silite
(în cazul în care există un titlu executoriu, spre exemplu: la garanții, garanția este titlu
executoriu), se cere măsura sechestrului pentru a nu risca distrugerea bunului, dar în termen
de 20 de zile trebuie începută executarea silită, sub sancțiunea desființării de drept a
sechestrului judiciar.

Legiuitorul nu dorește ca măsura să se permanentizeze, ca cel care a solicitat măsura, după ce

o adoptă și indisponibilizează bunul să nu mai fie preocupat de soluționarea fondului și să
rămână cu o măsură provizorie perpetuă, astfel, dacă nu introduce acțiune în 20 de zile,
sancțiunea este desființarea de drept a sechestrului judiciar.

ii. Măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului

Nu este suficient să existe un proces, cel care solicită sechestrul trebuie să dovedească și un
pericol determinat privind bunul, de înstrăinare sau deteriorare, un pericol care să facă dificilă
executarea silită în natură potrivit unui titlu executoriu

Totul se rezumă la o analiză la prima facie, o analiză sumară a acestor pericole, este suficient
un anunț de înstrăinare, o dovadă minimă că bunul ar putea fi înstrăinat, spre exemplu: bunuri
de artă apărute într-un catalog la o licitație sau obținerea unui extras de carte funciară în
vederea înstrăinării sau un anunț de vânzare la mica publicitate sau un contract cu o agenție
imobiliară având ca obiect găsirea de clientelă sau folosirea abuzivă a unui bun – un
autoturism folosit în manieră improprie

c. Instanța competentă (art. 973)

Aceeași regulă - cea învestită cu judecarea cererii principale.

Dacă nu există proces, nu mai este o instanță competentă pentru judecarea cererii principale,
ci instanța din circumscripția căreia se află bunul ce urmează a fi sechestrat.

d. Procedura

Se judecă de urgență cu citarea părților (pentru că este necesară dezbaterea privind necesitatea
măsurii).

Dispozițiile art. 953 alin. (4) se aplică în mod corespunzător - necorelare - însă dacă
pronunțarea se face în 24 de ore cu motivare în 48 de ore, care nu poate fi amânată, atunci și
apelul se face de urgență și în cazul sechestrului judiciar.

132
Instanța va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni

In cazul bunurilor imobile se face notarea în cartea funciară art. 954 alin. (3)

Căi de atac: încheierea este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare la
instanța ierarhic superioară. La fel cu ÎCCJ - dacă competența revine Curții de Apel, se face
recurs la ÎCCJ, iar nu apel.

Incheierea este executorie.

e. Administratorul-sechestru (art. 974)

Paza bunului este dată unui administrator-sechestru, numit de instanță fie pe baza convenției
părților, fie atunci când nu există, unei persoane pe care instanța o va alege, cel mai probabil,
deținătorul bunului.

Administratorul poate să facă toate actele de administrare și conservare, încasare de venituri și

sume datorate, poate chiar să înstrăineze bunul dacă nu mai poate fi conservat, el va putea sta
în judecată în numele părților dacă este autorizat în prealabil de către instanță.

Este important pentru că este posibil ca partea să simuleze un proces și să piardă, dacă nu
poate înstrăina bunul, și astfel să piardă bunul în procesul cu un terț. Deci, în proces va sta
administratorul-sechestru pentru a asigura păstrarea bunului în patrimoniu.

Art. 976: In situații de urgență, instanța va putea numi, fără citarea părților (pentru că
măsura citării ar putea să presupună o anumită durată), prin încheiere definitivă, un
administrator provizoriu până la soluționarea cererii de sechestru judiciar. Faptul că măsura
este luată fără citarea părților ar putea să fie totuși acoperit de numirea unui administrator
provizoriu până la momentul în care cel care își dispută dreptul să nu înstrăineze bunul
(debitorul) pentru că în acest caz, spre deosebire de sechestrul asigurător, debitorul are
cunoștință de luarea măsurii.

Căi de atac: împotriva hotărârii numirii acestui administrator provizoriu se poate face apel.

II. MASURI PROVIZORII

1. In materia drepturilor de proprietate intelectuala (Se aplică indiferent dacă

drepturile au conținut patrimonial sau nepatrimonial)

a. Condiții cumulative

 dovada credibilă că drepturile de proprietate intelectuală fac dovada unei

acțiuni ilicite, actuale sau iminente; In general, sunt cerute 2 condiții: analiza la
prima facie sau humus boniiuris(adiere de dreptate – exact prima condiție), în aparență
ar rezulta că dreptul e supus unei acțiuni ilicite, să rezulte dintr-o analiză sumară, fără
administrarea unui probatoriu amplu că se încalcă un drept, trebuie să se facă dovada
existenței dreptului și că acesta este posibil încălcat (în urma analizei fondului ar putea

133
 rezulta că dreptul ar fi fost cedat și că cel care exercită dreptul este chiar cesionarul, dar
acest fapt nu poate să rezulte dintr-o analiză la prima facie).

 pericolul unui prejudiciu greu de reparat. Pericolul unui prejudiciu greu de reparat,
se regăsește în doctrina străină ca periculum in mora, adică cu întârziere, nu este
suficient ca acțiunea să fie vădit ilicită, să fie dreptul încălcat, ci mai trebuie să se
demonstreze că dacă măsura nu ar fi luată dreptul ar fi prejudiciat în esența lui, adică
ar fi greu de recuperat în viitor pierderile suferite, spre exemplu: este un drept
nepatrimonial, o persoana este jignită în fiecare zi, se poate considera că este un
prejudiciu ușor de reparat, se cer daune proporționale cu prejudiciul, dar de fapt se
dorește ca jignirea să înceteze în acel moment sau când prejudiciul ar putea fi reparat
dar există o stare de vădită insolvabilitate pentru cel care face actele prejudiciul nu
trebuie să fie imposibil de reparat, ci doar greu de reparat, judecătorul să aprecieze că
ar fi greu să se recupereze prejudiciul sau, în cazul celor nepatrimoniale, prejudiciul să
fie irecuperabil.

Observație: în cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele probei scrise sau audiovizuale,
condițiile sunt mai restrictive:

i. petentul face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul
unei acțiuni ilicite, actuale;
ii. prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave;
iii. acțiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75 Cod civil;
iv. măsura solicitată instanței să nu apară ca fiind disproporționată în raport cu
prejudiciile cauzate.

Spre exemplu: un om public este pozat, se restrânge dreptul la viață privată cu dorința de a fi
persoană publică, chiar dacă s-ar solicita unui post TV să nu mai difuzeze fotografia respectivă,
s-ar considera că acțiunea este evident justificată de art. 75 Cod civil pentru că a existat dorința
de a fi persoană publică, sunt avute în vedere alte dispoziții atunci când este vorba de copii, de
rude, de familie. Sunt condiții mai restrictive pentru că legiuitorul a dorit să dea un sens mai
larg folosirii mijloacelor de presă sau mijloacelor audio-vizuale, ar fi mai greu de restrâns
activitatea acestora decât dacă drepturile sunt atinse în cazul altor utilizatori

b. Măsuri ce pot fi luate

 interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie

 luarea măsurilor necesare pentru conservarea probelor, spre exemplu: ridicarea unor
casete ilicite de pe o tarabă sau produse contrafăcute de pe un raft
 măsurile indicate au caracter exemplificativ, poate fi luat chiar și sechestru sau alte
măsuri, spre exemplu: aducerea unei garanții

Dacă, spre exemplu: disputa este foarte mare pe un drept, nu este neapărat interzisă
utilizarea dreptului, dar cel care utilizează dreptul în prezent poate fi obligat la depunerea unei
garanții (este motivul pentru care se numesc măsuri provizorii, presupun orice își imaginează
judecătorul că ar putea conduce la protejare).

134
Observație: prejudicii aduse prin presă sau mijloace audiovizuale, măsurile nu pot avea ca
obiect interzicerea săvârșirii faptei ilicite, chiar dacă aceasta are caracter iminent, ci numai
eventuala încetare a săvârșirii faptei sau interzicerea ei pe viitor dacă aceasta persistă (nu se
poate interzice difuzarea unei emisiuni viitoare, ci doar după ce a apărut se poate cere
stoparea), este măsură de protejare a presei scrise sau care se difuzează pentru a nu se încălca
anumite drepturi de publicare.

CITAREA SI COMUNICAREA ACTELOR DE PROCEDURA

I. REGULA

Citarea părților - instanța nu poate hotărî decât dacă părțile au fost citate sau s-au prezentat
personal sau prin reprezentant, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori se constată că partea
care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea
nulității art. 153.

Excepții cu privire la necitare: conflictul de competență, art. 135, preschimbarea termenului,

asigurarea probelor, tergiversarea procesului.

II. TERMENUL ÎN CUNOȘTINȚĂ

Este o instituție care înlătură obligația de citare. Deși regula este citarea, dacă nu ar fi
completată cu această instituție, ar însemna că părțile trebuie citate la fiecare termen.

Termenul în cunoștință presupune faptul că legea consideră că nu mai este necesar să fi citat
fiind prezumat că știi toate termenele următoare, atunci când:

 partea a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termen în cunoștință
 partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un
reprezentant legal sau convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște
termenul său legal
 partea căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convențional ori prin
funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat citația
pentru un termen de judecată

De asemenea, nu se aplică regula:

 dacă judecata a fost reluată după suspendare

 dacă pricina a fost repusă pe rol, spre exemplu: instanța a rămas spre deliberare, și
ulterior, mai având chestiuni de clarificat, a repus cauza pe rol (părțile așteptau cel
mult hotărârea)
 când partea este chemată la interogatoriu, în afară de cazul în care a fost prezentă la
încuviințarea lui, când s-a stabilit și termenul pentru luarea acestuia
 Partea trebuie să știe de termen și dacă nu se prezintă, sunt consecințe mai grave decât
în mod obișnuit, chiar dacă are termen în cunoștință trebuie să i se comunice (pentru

135
 că este posibil ca în cazul în care nu se prezintă, absența să fie asimilată cu o
recunoaștere a dreptului pretins)
 pentru motive temeinice s-a dispus ca partea să fie citată la fiecare termen
 în cazul în care instanța de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea
fondului procesului după anularea hotărârii primei instanțe sau după casarea cu
reținere

Nu se presupune că militarii încazarmații și deținuții au termen în cunoștință, aceștia trebuie

citați.

III. PRESCHIMBAREA TERMENULUI (ART. 230 NCPC)

Pentru motive temeinice, la cerere sau din oficiu, preschimbarea termenului se poate face de
către completul învestit cu soluționarea cererii, în cameră de consiliu, fără citarea părților;
părțile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat.

Din oficiu se poate face, spre exemplu, când se desființează un complet și se repartizează
cauza la un alt complet sau apare o nouă sărbătoare legală sau când părțile cer preschimbare
pentru anumite motive temeinice arătate de una dintre părți.

IV. CUPRINSUL CITAȚIEI (ART. 157 NCPC)

1. denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde
urmează să se desfăşoare judecarea procesului;
2. data emiterii citaţiei;
3. numărul dosarului;
4. anul, luna, ziua şi ora înfăţişării;
5. numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde
se citează;
6. calitatea celui citat;
7. numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părţii potrivnice şi obiectul
cererii;
8. indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate de
cel citat;
9. menţiunea că, prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal ori prin
reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu
primirea corespondenţei pentru un termen de judecată, cel citat este considerat că are
în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost
înmânată;
10. alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă;
11. ştampila instanţei şi semnătura grefierului.

În citaţie se menţionează, când este cazul, orice date necesare pentru stabilirea adresei celui
citat, precum şi dacă citarea se face cu chemarea la interogatoriu sau dacă cel citat este obligat
să prezinte anumite înscrisuri ori dacă i se comunică odată cu citaţia alte acte de procedură. În
cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie, în citaţie se va menţiona obligaţia pârâtului

136
de a-şi pregăti apărarea pentru primul termen de judecată, propunând probele de care înţelege
să se folosească, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres.

Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi k) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Sub
sancțiunea nulității exprese: a), c), d), e), k), restul, nulității virtuale.

La nulitățile exprese vătămarea se prezumă, cel care invocă nu trebuie să arate motive pentru
care este vătămat.

Spre exemplu: citației îi lipsește numărul dosarului, nulitate expresă prezumându-se de legiuitor
că neindicându-i-se numărul de dosar, era puțin probabil ca partea să fi știut cu privire la ce să se
apere, se poate face însă dovada contrară de către partea adversă; spre exemplu: divorț, proces de
partaj succesoral, dacă este însă vorba de o societate sau de primărie, nu se poate presupune că
știe despre ce dosar e vorba.

Spre exemplu: calitatea celui citat, de pârât sau reclamant, este însă o nulitate virtuală pentru că
trebuie dovedit prejudiciul, litera f).

La lit. i) corespondent pentru termenul în cunoștință, persoana nu numai că are termenul în

cunoștință, dar judecătorul îi și precizează în cuprinsul citației că nu va mai fi citat (pentru că
este posibil ca partea să nu aibă cunoștințe juridice și să se aștepte să fie citată), este nulitate
virtuală pentru că este un exces de zel din partea legiuitorului, nemo censetur ignorarem
legem.

V. ORGANE COMPETENTE PENTRU COMUNICARE, MODALITĂȚI DE

COMUNICARE, LOCUL COMUNICĂRII

1. Comunicarea din oficiu, de către instanță

Comunicarea citației, precum și a tuturor actelor de procedură se face, de regulă, din oficiu
prin agenți procedurali ai instanței sau prin alți salariați ori prin agenți ai altor instanțe în
ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.

Dacă nu este posibil, comunicarea se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată (PENTRU
JUSTIȚIE), cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează
dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163. In general, în practică,
excepția este regula, adică se face prin poștă

Comunicarea se mai poate face prin mijloace moderne prevăzute de art. 154 alin. (6): fax,
poștă electronică, mail, alte mijloace, dar instanța trebuie să cunoască aceste date

Instanța comunică citația și un formular care trebuie completat de parte și retransmis

instanței. Dacă partea nu este de bună-credință, mijloacele moderne sunt inutile, în general
aceste mijloace sunt complementare, nu substituie citarea prin mijloace tradiționale,
presupune situații urgente când instanța consideră că părțile ar fi interesate să se prezinte la
instanță, este necesară o confirmare clară de primire.

137
 2. Comunicarea de către părți

Conditia este ca astfel de comnicari să fie făcute dacă partile au avocat sau consilier juridic și
daca convin astfel (art.169)

Ele nu pot comunica toate actele, ci doar actele părților, făcute de către părți (cererile,
întâmpinările sau alte astfel de acte), nu și hotărârea judecătorească sau încheierile date de
instanță.

Prin semnătură pe un exemplar care se depune drept dovadă la dosar de către partea interesată
(avocatul celeilalte părți va semna de primire și acea semnătură reprezintă dovada că actul a
ajuns la el și va fi depus de el).

Comunicarea se poate face si prin alte mijloace care asigura dovada citării.

VI. LOCUL CITĂRII

Regula este domiciliul sau sediul persoanei.

Reguli speciale sunt prevazute in art. 155 NCPC: statul, ministerele, unitățile administrativ-
teritoriale, persoanele supuse insolvenței (după deschiderea procedurii citarea se face la
administrator sau la lichidator), incapabilii (citarea se face la ocrotitorii legali), la moștenire (la
curatorul numit de instanță) – diferite cazuri în care citația se face în altă parte decât la
domiciliul sau sediul persoanei în cauză.

Persoanele care se află în străinătate sunt înștiințate prin citație că au obligație de a-și
alege un domiciliu în România unde urmează să li se facă toate comunicările. Dacă acestea nu
o fac, vor fi citate în străinătate, iar dovada citării va fi reprezentată de dovada înregistrării
scrisorii recomandate cu confirmare de primire în România (fără să se mai aștepte și primirea
dovezii că citația a ajuns la persoana în cauză, nu se mai așteaptă fiind o sancțiune pentru
faptul că nu și-au ales domiciliu în România).

Alegerea de domiciliu: orice persoană își poate alege domiciliul la o altă persoană, în general
la reprezentant, la avocat, în acest caz va fi citat la acest domiciliu unde se vor comunica și
toate actele de procedură.

Dacă se schimbă domiciliul în cursul procesului, partea este obligată să înștiințeze instanța
și partea adversă, neînștiințarea atrage neluarea în seamă (sancțiune specifică), adică partea va
fi citată la vechiul domiciliu considerându-se procedurile legal îndeplinite.

VII. TERMENUL PENTRU ÎNMÂNAREA CITAȚIEI

Dacă legea nu prevede altfel, este cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată (art. 159
NCPC).

Sancțiunea este nulitatea, fără dovedirea unui prejudiciu - simplul fapt al nerespectării
termenului de 5 zile atrage nulitatea.

In cazuri urgente, instanța poate dispune scurtarea termenului, dar termenul nu poate fi mai
scurt de 24 de ore. Dacă instanța scurtează, trebuie să facă mențiune în citație de acest fapt

138
 pentru ca partea când primește citația să nu considere că este o citației nulă și să știe că citația
a venit mai repede pentru că judecătorul a considerat să modifice termenul la mai puține zile

VIII. INVOCAREA ȘI ÎNLĂTURAREA NEREGULARITĂȚILOR PRIVIND CITAREA (ART.

160 NCPC)

Dacă citarea nu a fost făcută legal, dar partea a fost prezentă personal sau prin
reprezentant, lipsa citării se acoperă, dar partea poate să ceară amânarea judecății și
judecătorul trebuie să acorde această amânare pentru că este bine că s-a acoperit viciul, dar
deși partea se prezintă și acoperă procedura, ea are dreptul să ia un termen (dar termenul se
poate acorda chiar și a doua zi, având în vedere că este luat în cunoștință, nu mai e necesară
parcurgerea timpului pentru comunicarea citațiilor).

Dacă partea lipsește și nu a fost legal citată, trebuie identificat când ar trebui invocată
nulitatea: art. 160 alin. (2) NCPC. Dacă partea lipsește, neregularitatea trebuie invocată la
termenul imediat următor producerii ei, dacă la acel termen partea a fost prezentă.

Dacă partea nu invocă la următorul termen lipsa citării și acceptă alte acte de procedură, nu va
mai putea invoca ulterior faptul că la un termen din urmă nu a fost legal citată.

Dacă partea nu a fost legal citată pe toată durata procesului, va putea invoca
neregularitatea direct în apel sau în recurs.

Dacă partea nu este legal citată, neregularitatea va putea fi invocată și de celelalte părți
având în vedere că lipsa citării ține de protecția individuală a părții, dar numai la termenul la
care aceasta s-a produs, pentru că este o problemă de interes (partea prezentă în instanță ar
putea cere amânarea pentru că făcând la acest termen un act de procedură, partea lipsă ar
putea invoca nulitatea actului, iar interesul este de a face acte valabile). Poate fi invocată și din
oficiu. Dacă nu s-a invocat, din varii motive, la termenul următor nu se mai poate invoca,
numai partea necitată poate invoca pentru că numai ea are interes, dacă nu invocă, oricum se
acoperă.

IX. ÎNMÂNAREA CITAȚIEI ȘI A ACTELOR DE PROCEDURĂ

In cazul persoanei fizice, înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face personal la
locul citării, de principiu domiciliul sau. Anumite cazuri speciale sunt prevazute de art. 155.

Inmânarea se poate face oriunde se află cel citat. dacă acesta semnează de primire. Spre
exemplu: când partea se duce la instanță să vadă dosarul, grefierul îi precizează că are și o
citație, atunci nu mai are rost să se trimită citația prin agent.

Atunci când este vorba de instituții publice, persoane juridice sau în cazul în care urmează să
fie înmânată unui avocat, notar public, ori executor judecătoresc, citația se poate face
funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada.

Anumite situatii speciale sunt prevazute de art. 161 alin. (3)-(7).

139
 I. PROCEDURA DE COMUNICARE

Aceasta diferă după cum persoana este sau nu găsită (art. 163).

1. Daca persoana este gasita:

 primește citația (se face proces verbal);

 refuză citația (se depune la cutia poștală sau se afișează pe ușă și se întocmește proces
verbal);
 primește citația, dar refuză să semneze (proces verbal cu precizarea că a refuzat să
semneze, mențiunea agentului instanței sau agentului poștal face dovadă până la
înscrierea în fals).

Conform NCPC, dacă se depune în cutia poștală, se face mențiune că partea ar putea să se
prezinte la instanță și să ia corespondența, dacă își are domiciliul unde se află instanța, se
poate duce la primărie și să ia citația împreună cu înscrisurile atașate (cererea de chemare în
judecată, întâmpinarea, alte înscrisuri ale părții).

2. Când partea nu este găsită personal, dar este găsită o persoană majoră care
locuiește cu aceasta (nu trebuie să fie rudă), în acest caz înmânarea se face acelei
persoane și se procedează în același mod (primire, refuzare, primire cu refuzare de
semnare).
3. Nu este găsită nicio persoană, caz în care citația se depune în cutia poștală și se face
mențiune că într-un anumit termen, partea se poate prezenta la instanță să ridice
corespondența respectivă sau la primărie, dacă nu are domiciliul în localitatea în care
își are sediul instanța, art. 163 alin. (3) lit. f).

Ca regulă, a treia situație este cel mai des întâlnită în practică.

Dacă nu se identifică locuința, domiciliul părții, ne aflam in situația domiciliului

necunoscut: dacă reclamantul dovedește că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla
domiciliul sau reședința părții adverse și nu a reușit, se va proceda la citarea prin publicitate
care presupune afișarea citației în următoarele locuri:

 La ușa instanței (tablou);

 Pe portalul instanțelor (citări prin publicitate);
 La ultimul domiciliu cunoscut cu speranța că va exista o persoană care va putea lua
legătura cu persoana în cauză.

Când instanța apreciază că este necesar se recurge la publicarea în Monitorul Oficial sau într-
un ziar central de largă răspândire, pe seama părții active în proces. Important: în acest caz,
procedura va fi considerată realizată în a 15-a zi de la data afișării.

Instanța numește și un curator special pentru reprezentarea intereselor părții citate prin
publicitate. Acesta este un avocat din baroul de pe raza în care se află instanța, iar acesta va
face apărări în interesul părții pe baza probelor sumare, mai mult comentează probele invocate
de partea adversă sau ridică excepții - este o apărare utilă, dar fără eficiență mare.

140
Dacă se va dovedi că partea a cerut citarea prin publicitate cu rea-credință, toate actele
de procedură vor fi anulate, iar cel care a cerut va fi sancționat și cu amendă. Adică, deși nu
este cunoscut domiciliul, el vine în proces și dovedește că reclamantul cunoștea totuși unde
locuiește, chiar dacă nu este un domiciliu cunoscut prin acte publice. Spre exemplu: pârâtul
vine cu o scrisoare prin care reclamantul îi comunicase ceva (anterior sau ulterior începerii
procesului).

Caz special: comunicarea actelor nu se poate face datorită faptului că imobilul care a fost
indicat drept locuință a fost demolat, a devenit neîntrebuințabil ori locatarul nu mai locuiește
acolo. In acest caz, agentul va comunica grefei instanței pentru ca aceasta să comunice părții
care a indicat adresa respectivă și aceasta să facă demersurile necesare pentru a se indica o altă
adresă sau pentru a se lua măsura citării prin publicitate.

Comunicarea actelor se face în formele prevăzute pentru citare (și pentru comunicarea unei
hotărâri judecătorești, a unei încheieri se folosește exact aceeași procedură).

Citarea reprezintă înștiințarea că ai un proces într-un anumit termen. Citarea nu se poate face
oricând, textul prevede zilele lucrătoare și intervalul de timp, între 7:00 – 20:00.

In cazuri urgente se pot folosi și zilele nelucrătoare sau sărbătorile legale, dar cu
încuviințarea președintelui instanței. Spre exemplu: o ordonanță președințială, 24 de ore, se
poate deroga și se poate cita și sâmbăta și duminica, dar numai cu încuviințarea președintelui
instanței.

Părțile nu pot comunica și citațiile, termenul de 5 zile e doar pentru citarea făcută de părți.

Dacă se precizează că o anumită procedură se face fără citarea părților și instanța

totuși citează, nu este caz de anulare, dacă însă se precizează că se face cu citare și
instanța nu citează, atunci este anulare.

141