DPC 2017 I+ii PDF

DPC –C1
CAPITOLUL I – NOTIUNI SI PRINCIPII GENERALE

I. PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A JUSTIEI
II. PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC

III. NORMELE DE PROCEDURA CIVILA
SECTIUNEA I – PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A

JUSTIEI
I. Forma procesului – 3 momente: sesizarea instantei, cercetarea procesului + deliberarile su

pronuntarea hotararii
Aceasta este forma procesului in prima instanta – forma procesului judiciar (mai exista si forma
procesului executional, de care nu ne ocupam acum).
/!\ si in caile de atac structura ramane, de principiu, aceeasi
1. Sesizarea instanței
Judecătorul NU se poate sesiza, nu se poate investi din oficiu => una dintre părțile aflate
in litigiu trebuie sa sezize judecătorul pentru a se realiza investirea (spre deosebire de
penal):
/!\ excepții express prevăzute când instanța se poate sesiza din oficiu:
▪ punerea sub interdicție – art. 165 NCC („Persoanele care pot cere punerea sub
interdicite”) coroborat cu art. 111 NCC („Persoanele obligate sa instiinteze instanta
de tutela”) => instanța poate lua măsuri privind ocrotirea interzisului judecătoresc;
nu prea ar avea cine sa sezize;
▪ divorțul – art. 919 NCPC prevede cererile ce se pot face in materie de divorț: instanța
se pronunța din oficiu cu privire la anumite aspecte, chiar daca soții nu au solicitat
acest lucru => excepția este parțiala pentru ca soții nu cer ceva si instanța se
pronunța; instanta nu se investe cu privire la intregul proces, ci numai cu privire la
aceste aspecte; la alin. 2 instanța se pronunta asupra exercitarea autorității părintești
+ asupra contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, chiar
daca acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț;
▪ exercitarea din oficiu a acțiunii civile in procesul penal – art. 19 (3) NCPP: atunci
când persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitate de
exercițiu restransa, actiunea se exercita din oficiu de catre reprezentantul legal sau
de catre procuror;
1 of 14
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

DPC –C1
▪ art. 92 NCPC: uneori procesul civil poate fi pornit de catre o alta persoana/organ
decat cel care se pretinde titularul dreptului – art. 92 NCPC: derogarea masiva, dar
parțiala, pentru ca procurorul este si el parte la proces avand atributii specifice
partilor + introducand o cerere in interesul unei parti. Procurorul poate porni o
actiune civila ori de cate ori este necesar pentru apărarea unor categorii de persoane
(pușii sub interdicție, dispăruții, minorii).
/!\ aceste exemple sunt exemplificative, mai sunt si altele
2. Cercetarea procesului si dezbaterile (substanța procesului)
In cadrul cercetării procesului are loc rezolvarea chestiunilor prealabile, a oricăror

excepții ridicate de parat privind investirea instantei sau de exemplu: cererea nu a fost
timbrata, nu a fost semnata nu se afla la dosar etc.
Tot in aceasta etapa are loc administrarea problelor, care reprezinta partea cea mai
substantiala a procesului dpdv al duratei, iar dupa ce judecătorul se considera lamurit sub
aspectul probeblor, da cuvântul asupra fondului in cadrul dezbaterilor.
Dezaterile au loc la termen, presupun concluziile finale.
Dupa ce părțile isi exprima punctul de vedere, instanța trece la deliberare pentru a
pronunța hotararea judecatoreasca, adica scopul procesului.
In etapa cercetarii si a dezbaterilor sunt reglementate anumite principii (cf mai jos).
N.B.: odata cu redactarea NCPC, legiuitorul a vrut ca partee cercetarii procesului sa aiba
loc in camera de consiliu, fara prezenta părților, iar dezbaterile in ședinta publica.
S-a constat ca, in partea cercetării procesului problemele care se pune sunt cele legate de
administrarea probelor, niste apărări punctuale pe procedura (încuviințarea lor:
probatoriu, expertize, ce onorariu are expertul, daca sunt martori, cine ii aduce, unde o sa
stea, etc.), nu se discuta fondul dreptului => aspecte legate de procedura.
Termenele trebuie sa fie cat mai scurte si limbajul partilor sa fie cat mai deschis. Ședințele
de consiliu permit termene mai scurte, mai rapide, martorii pot fi chemați a doua zi.
Camera de consiliu se poate fixa usor, cand judecatorul are o fereastra.
In ședinta publica daca martorul nu poate, judecătorul poate acorda termen 3 luni. Camera
de consiliu permite o flexibilitate mai mare spre a audia partile, martorii, experții etc.
In realitate si judecătorii si avocații sunt mici actori, judecătorul in sala de ședinta este
diferit decat in sala de consiliu. Avocații fac afirmații mai solemne in public, in timp ce
discuția in camera de consiliu evita spectacolul si face o discuție puternica.
In 2010, totul ok, Codul a intrat in vigoare in 2013, dar brusc s-a zis ca nu sunt destule
camere de consiliu => s-a amânat intrarea in vigoare a acestei dispoziții pana ianuarie
2 of 14

DPC –C1
2017. La ora actuala exista riscul ca aceasta sa fie suprimată dintr-un motiv penibil „nu
avem suficiente sali”, cu toate ca doar 20% dintre instanțe nu au.
3. Pronunțarea unei hotărâri – scopul procesului civil, finalitatea procesului, solutia
• se bucura de imperium – este obligatorie

• are doua parti:
1. conditio = partea care reprezenintă gândirea juridica, rodul rationamentului prin care
judecatorul supune o speta determinata regulii generale, regulii de de drept.
Judecatorul analizeaza faptele prezentate si eventualele probe, le incadreaza in drept
+ aplica dreptul, stabilind de partea cui este dreptatea.
 motivarea hotararii – castig al evolutiei franceze; motivarea este necesara pentru
a o face inteleasa + acceptata de parti, dar si pentru a permite verificarea lacunelor
sau contradictiilor in rationamentul judecatorului, de catre instantele superioare,
atunci cand se impune
2. imperium = partea care reprezenintă forța care o impune. Hotararea este obligatorie
pentru parti; daca acestea nu se supun, se poate aduce la indeplinire pe cale de
exectuare silita.
• in materia executării silite avem încuviințarea executării judecătorești, unde avem asa
numita formula executorie, prin care se da ordin tuturor agenților adm sa puna in
executare hotararea judecatoreasca
• hotararea – se bucura si de alte prerogative: autoritatea de lucru judecat (efect al hotararii
si nu o prezumtie absoluta de adevar), act autentic, dar in faza aceasta obligativitatea este
importanta ca si caracteristica
• obligativitatea motivării hotărârii – art. 425 (1) lit. b) NCPC. Intre 1997 si 2001 nu se
motiva hotararea judecatoreasca decat atunci când se exercita o cale de atac sau când cel
putin o parte cerea acest lucru. Motivarea era de natura hotararii, nu de esenta ei.
/!\ NU este o norma absolut aplicabila – sunt si hot care nu se motivează

➢ in cazul stramutarii (exista suspiciuni ca intr-o instanta toti judecatorii ar putea fi
influentati; daca ar fi unul singur influentat ar fi recuzare) NU se motiveaza hotararea
 prin natura institutiei se stie despre ce este vorba, nu mai trebuie motivat, discutat
 se considera a fi data pe baza aprecierii discretionare a judecatorului (nu sunt
probe, sunt simple suspiciuni)
 nu poate fi atacata, deci de aia nici nu trebuie motivata; motivarea este necesara
pentru ca sa stii cum sa ataci
➢ in materia divortului – atunci cand ambele parti hotarasc ca nu vor ca decizia
divortului sa fie motivata
ICCJ: si in procesul penal daca nu sunt reglementări, se aplica codul de procedura civilă,
mai ales in latura civila; pentru ca este drept comun.
3 of 14

DPC –C1
II. Materia procesului = disputa pe care o au partile, obiectul conflictului. Partile, in societate,
se afla in conflict juridic, latent, el nu se manifesta. Raportul juridic stabilit de lege, in care se
afla partile, este in esenta sa conflictual. Conflictul dintre parti exista in permanenta, doar ca
nu a fost constientizat inca. Procesul intervine atunci când conflictul devine manifest.
III. Metoda procesului = modul in care se ajunge de la materia primara (fapte lato sensu – adica
si acte) a procesului la hotarare.
Aceasta materie litigioasa ajunge la judecator printr-o metoda: cererea de chemare in
judecata.
R -> avocat care are si el propria metoda – va realiza propriul model juridic pe baza faptelor
relatate de clientul sau + a cunostiintelor sale de drept; cererea de judecata va fi comunicata
paratului
P -> avocat care are 2 materii litigioase: cea prezentata de R + de P; daca este identitate toate
bune + frumoase, if not => va propune modelul juridic al apararii (pe baza celor spuse de parat
+ a regulilor de drept)
 judecatorul – contact cu materia litigioasa, are in fata 2 modele, trebuie sa le compare, sa

adm probele, sa deduca (judecatorul are un handicap – nu stie cum s-au intamplat
lucrurile corect, fiecare parte spune ce-i convine + prezinta probe incomplete, favorabile)
sa-si stabileasca propriul model + sa vada daca corespunde modelului R sau al P sau unui
tert model creat de el insusi (poate sa ia ceva din cele doua: admite doar in parte).
 el apeleaza si la prezumtii pe care i le ofera legea sau apeleaza la prezumtii judecatoresti
= metoda a procesului
 dupa ce afla faptele, judecatorul aplica dreptul, cauta textele de L, dar uneori situatia este
ingreunata, textul de L ii poate pune i sarcina fel si fel de aprecieri, unele ce tin de
conceptiile asupra lumii + vietii:
- art. 1189 NCC „dupa imprejurari” in materia ofertei
 judecatorul obligat la o analiza, marja de apreciere mare
/!\ aceasta marja trebuie sa fie motivata
- art. 1541 lit. b NCC cu privire la reducerea cuantumului penalitatilor prevede
sintagma „vadit excesica fata de ce putea fi prevazut de parti”
 cu toate ca exista mijloace tehnice prin care judecatorul ar putea sa stabileasca ce
ar fi putut sa fi fost prevazut, notiunea de „vadit” intra in marja lui de apreciere
/!\ NU este egal cu „mai mare” – se impune o apreciere de la caza la caza, potrivit
conceptiilor lui
- „bun proprietar” – in materie de uzufruct; „interesul minorului” din diverse materii
4 of 14

DPC –C1
Misiunea judecatorului ar putea fi complicata si atunci cand exista o lacuna a legii. Cand legea nu
spune nimic, judecatorul trebuie sa rezolve pricina apeland la regulile generale: analogia legii,
analogia dreptului, iar daca acestea nu sunt posibile  principiilor de echitate.
IV. Procesul = activitatea desfășurata de instanțe, parti, organe de executare si alte persoane sau
organe care participa la înfăptuirea de catre organele judecătorești a justiției in pricinile civile,
in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecății si executării
silite a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii conform procedurii prevăzute de
lege.
 realizare – R cere sa oblige P sa faca ceva, sa nu faca ceva, sa dea ceva

 stabilirea – R cere numai sa i se constate un drept, sa se stabilseasca faptul ca este al sau
 „drepturi si interese” – de regula, in justitie se deduc dreptui (fie de a le realiza, fie de a
le constata), dar exista si situatii in care se deduc interese, cum este cazul actiunilor
posesorii (posesia NU este un drept)
 activitate NU este desfășurata doar de instanța, procesul este desfășurat in instanța, dar si
de alte persoane (parti, procurori, executori judecătorești).
 2 componente: faza de judecată (cognitio) + faza de executare (executio).

Asadar, executarea silita face parte din proces.
Consecință este asupra încadrării procesului intr-un termen rezonabil (art. 6 CEDO). Nu
este suficient ca procesul judecatoresc sa se încadreze intr-un termen rezonabil daca
executarea durează o perioada exagerata.
 exista si alte titluri executorii obligatorii, altele decat hotararea judecatoreasca
(actele autentificate de notarul public prin care se constata creantele certe lichide si
exigibile, contractele de credit bancar, cambiile, bilete la ordin, contractele de Leasing).
Procesul in cazul asta are o singura faza, faza de executare - lipsește jurisdictio.
ex: existenta unui act autentificat de notar care spune ca ai o creanta certa si exigibila; se
merge direct la executor = proces doar cu etapa executarii
 procesul plenar are doua faze: jurisdictio si executio, unele au doar executio.
Exigentele stabilete de art. 6 CEDO – se aplica drepturilor si obligatiilor cu caracter civil (lato
sensu) si in ceea ce privește persoanele, acestea sunt persoane fizice sau juridice, nu statul.
Accesul la justiție: cauza sa fie examinată intr-un mod echitabil, public, iar aceasta sa se faca de un
tribunal independent, imparțial si stabilit de lege. Hotărârea se pronunța public.
5 of 14

DPC –C1
SECTIUNEA II – PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC
VCPC nu avea un capitol privind pp, NCPC are un capitol dedicat principiilor, noutatea este
sistematizarea principiilor (acestea existau si in VCPC, dar nu erau sistematizate sau menționate
expres, ci doar reieseau).
1. PRINCIPIUL LEGALITATII – art. 7 NCPC, art. 124 C, art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor
Art. 7: Legalitatea
(1) Procesul civil se desfă şoară în conformitate cu dispoziţiile legii.
(2) Judecă torul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea
drepturilor ş i îndeplinirea obligaţiilor pă rţilor din proces.
• „Judecătorul se supune legii si propriei conștiințe” – nu, el nu se supune doar legii pentru ca
legea nu este întotdeauna „dreapta”.
• Judecătorul nu poate decide contra legii, chiar daca acționează potrivit convingerilor sale. El
se supune legii, dar nu si conștiinței proprii.
• Judecătorul nu judeca in echitate, ci bazându-se pe lege; el nu poate decide contra legii.
• Judecătorul poate si trebuie sa interpreteze legea. Judecătorul nu trebuie sa refuze sa judece
pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta. Aplica analogia unui alt text,
principiile generale de drept, etc.
• Judecătorii si procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate sa asigure suprematia
legii, sa respecte drepturile si libertățile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si
sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu.
2. PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITĂȚII – art. 14 NCPC
Art. 14: Contradictorialiatea

(1) Instanţa nu poate hotă rî asupra unei cereri decâ t după citarea sau înfă ţiş area pă rţilor, dacă
legea nu prevede altfel.
(2) Pă rţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc ş i în timp util, direct sau prin intermediul instanţei,
după caz, motivele de fapt ş i de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile ş i apă ră rile, precum ş i
6 of 14

DPC –C1
mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească , astfel încâ t fiecare dintre ele să îşi poată
organiza apă rarea.
(3) Pă rţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile ş i apă ră rile lor în
mod corect ş i complet, fă ră a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Pă rţile au obligaţia
de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile pă rţii adverse cu privire la împrejură ri
de fapt relevante în cauză .
(4) Pă rţile au dreptul de a discuta ş i argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în
cursul procesului de că tre orice participant la proces, inclusiv de că tre instanţă din oficiu.
(5) Instanţa este obligată , în orice proces, să supună discuţiei pă rţilor toate cererile, excepţiile şi
împrejură rile de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanţa îşi va întemeia hotă râ rea numai pe motive de fapt ş i de drept, pe explicaţii sau pe
mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
Procesul civil, spre deosebire de procesul penal apăra interese private.

Contradictorialității are mai multe aplicații:
Obligații ale instanței
• Citarea partilor. Legea prevede ca instanța nu poate hotăra asupra unei cereri decat daca
partile au fost citate. Sunt si situații in care legea prevede ca se poate judeca fara citarea
partilor; ex: ordonanța prezindențiala art. 997-999 NCPC.
• Punerea in discuție. Instanța este obligată, in orice proces, sa supună discuției partilor toate
cererile, excepțiile si împrejurările de fapt sau de drept invocate.
• Hotărârea. Se motivează argumentând de ce s-a îmbrățișat o teza si înlăturat alta. Instanța
isi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicații sau pe mijloace de
prova care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorialității
Obligații ale partilor
• Partile trebuie sa-si faca cunoscute reciproc, in timp util, motivele de fapt si de drept pe care
isi întemeiază pretențiile si apărările, precum si mijloacele de proba.
 art. 205 + 208 NCPC – particularizare ale acestui principiu –> in 25 zile se decade din
termen. Pârâtul răspunde prin întâmpinare, dar reclamantul are si el 25 zile pentru a
răspunde la întâmpinare;
 art. 204 NCPC – reclamantul isi poate modifica cererea si poate depune noi dovezi numai
pana la primul termen in care este legal citat.
7 of 14

DPC –C1
• Partile au obligația de a expune situatia de fapt in mod complet si corect, un punct de vedere
propriu fata de afirmațiile partii adverse, cu privire la împrejurările de fapt relevante in cauza
=> neîndeplinirea acestei obligații va avea ca efect decăderea.
Drepturi ale partilor
• Partile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata in
cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de instanța din oficiu. Instanța,
de mai multe ori, invoca ea însăși aspecte pe care partile nu le-au invocat pentru a clarifica
situația partilor.
• Procedura trebuie sa fie una contradictorie. Instanta daca mai vrea sa aducă un martor,
trebuie sa pună asta in discuția partilor, daca decide fara sa pună in discuția partilor încalcă
pp contradict si toate actele ulterioare sunt NULE.
• Când invoca excepții din oficiu, judecătorul nu le motivează. Ori, in acest caz, partile nu pot
cunoaște motivarea judecătorului pentru ridicarea excepției, NCPC obliga judecătorul la
motivarea excepțiilor ridicate din oficiu.
• art. 22 NCPC – judecătorul stabilește calificarea juridică a faptelor si exeptiilor invocate de
parti, punând in discuție acest lucru.
3. PRINCIPIUL DREPTULUI LA APĂRARE – art. 13
Art. 13: Dreptul de apărare
(1) Dreptul la apă rare este garantat.

(2) Pă rţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile
legii. În recurs, cererile ş i concluziile pă rţilor nu pot fi formulate ş i susţinute decâ t prin avocat sau,
după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă
pâ nă la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.
(3) Pă rţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfă ş urare a procesului. Ele
pot să ia cunoş tinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apă ră ri, să îşi prezinte
susţinerile în scris ş i oral şi să exercite că ile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevă zute de
lege.
(4) Instanţa poate dispune înfă ţiş area în persoană a pă rţilor, chiar atunci câ nd acestea sunt
reprezentate.
• Dreptul este garantat prin C

• Dreptul de a recurge la un avocat. Apelând la avocat ai dreptul de a-ți exprima punctul de
vedere in proces.
8 of 14

DPC –C1
• Dreptul de a recurge la un avocat. Potrivit variantei inițiale a codului, exista o prevedere ca in

recurs cererile si concluziile partilor nu pot fi formulate si susținute decat prin avocat sau
prin consilier juridic.
CCR (decizia 462/2012) a dispus ca acest text este neconstituțional. In recurs nu ai doar
drepturi la apărare, dar si obligații.
CCR a considerat ca acest text este o încadrare a accesului la justiție, sub forma unei
restricționări. In opinia profului, textul nu restricționa accesul la justiție, ci dădea eficienta
dreptului la recurs. Pentru a crea un caracter concret si efectiv cnf CEDO, trebuie sa creezi
mecanisme care sa faca aceste drepturi efective.
Recursul = cale extraordinara de atac, nu se judeca fondul. Marea majoritate a motivelor de
recurs sunt de procedura. O persoana care nu are noțiuni de drept nu se poate descurca la
ICCJ.
CCR zice ca a inteles de ce este menționata aceasta obligație in NCPC, dar problema este
dreptul părții de a avea o cerere scrisă corect de catre avocat, care costa (paragraf 37 din
decizie).
4. PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV – art. 22
Art. 22: Rolul judecătorului în aflarea adevărului

(1) Judecă torul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
(2) Judecă torul are îndatorirea să stă ruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice
greş eală privind aflarea adevă rului în cauză , pe baza stabilirii faptelor ş i prin aplicarea corectă
a legii, în scopul pronunţării unei hotă râ ri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia
de fapt ş i motivarea în drept pe care pă rţile le invocă , judecă torul este în drept să le ceară să
prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejură ri de fapt
sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâ mpinare, să dispună
administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum ş i alte mă suri prevă zute de lege,
chiar dacă pă rţile se împotrivesc.
(3) Judecă torul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.
Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunţa la judecată
sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretenţiile reclamantului ori de a pune capă t procesului
printr-o tranzacţie.
(4) Judecă torul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor ş i faptelor deduse judecă ţii,
chiar dacă pă rţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecă torul este obligat să pună în
discuţia pă rţilor calificarea juridică exactă .
(5) Cu toate acestea, judecă torul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în
care pă rţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au
stabilit calificarea juridică ş i motivele de drept asupra că rora au înţeles să limiteze dezbaterile,
dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. (6) Judecă torul trebuie să
se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fă ră însă a depă ş i limitele învestirii, în afară de
cazurile în care legea ar dispune altfel.
9 of 14

DPC –C1
(7) Ori de câ te ori legea îi rezervă judecă torului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama
de toate circumstanţele cauzei, judecă torul va ţine seama, între altele, de principiile generale
ale dreptului, de cerinţele echită ţii ş i de buna-credința.
Proces acuzatorial – judecătorul are un rol pasiv, asculta doar prin ascultare, nu îndruma
partile, el doar le încuviințează daca sunt legale, iar la sfârșit decide. Este condus de reclamant
si pârâtul se apăra.
Proces inchizitorial – judecătorul conduce dezbaterile, punând in discuție cele punctate de

parti si cele nepunctate.
El are un rol activ, se implica:

- se implica in toate formele procesuale, pentru soluționarea amiabila a cauzei;
- da calificarea exactă a cererii, in raport de conținutul ei si nu in raport de calificarea,
denumirea data de parte;
- conduce dezbaterile, in orice măsuri sunt necesare pentru buna desfășurare procesului.
- rezolva litigiul potrivit regulilor de drept, invoca din oficiu norme imperative. NU poate
invoca norme dispozitive, dar daca este o problema de autoritate de lucru judecat, atunci
o poate invoca din oficiu. NU poate invoca însă prescripția din oficiu.
- poate pune in discuția partilor orice împrejurări de fapt si de drept care duc la
soluționarea cauzei;
- poate pune in discuția partilor introducerea in cauza a unor terți. In anumite cazuri poate
dispune introducerea din oficiu in cauza a unor terți. In prima faza, instanța doar pune in
discuție, dar nu poate introduce din oficiu, pentru ca si-ar depăși limitele investiții. In cel
de-l doilea caz, poate introduce terți in proces chiar daca partile se opun – art. 436 NCC
/!\ punerea in discutie a partilor a introducerii in cauza a unor terti =/= introducerea din
oficiu a unor terti
- poate ordona probe din oficiu, chiar peste voința partilor, daca proba este legală si a fost
pusă in discuția contradictorie a partilor;
- judecatorul este obligat sa folosească toate mijloacele legale in vederea descoperirii
adevărului;
- da ajutor activ partilor in ocrotirea drepturilor si intereselor acestora.
5. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII – art. 9
▪ de regula, procesul debuteaza NUMAI la solicitarea uneia dintre parti

 exceptii: minor, pus sub interdictie – procurorul declanseaza procesul
▪ limtele procesului sunt fixate de catre reclamant sau de catre parat (atunci cand formuleaza o
cerere reconventionala) – deci de catre parti
10 of 14

DPC –C1
▪ judecatorul nu poate sa schimbe obiect sau cadrul procesual, sub aspectul nr partilor
 el poate sa puna in discutie recalificarea juridica (incadadrarea juridica facuta de
reclamant, nu este obligatorie, judecatorul o poate reincadra daca a fost gresit incadrata)
/!\ daca exista un acord expres al partilor cu privire la calificare – judecatorul NU are voie
sa o schimbe, decat daca sunt in mijloc interese de ordin public (art. 22 alin. 5).
Daca reclamantul solicita anularea unui contract de vanzare, iar la temei indica viciul de
consimtamant al erorii, insa din descriere rezulta ca, in realitate, ceea ce el imputa, nu este
un viciu al consimtamantului, ci chiar al lucrului (el voia lucrul, dar acesta nu avea
proprietatile dorite). In acest caz, judecatorul ar putea sa respinga, dar el are rolul activ
(nu pentru ca nu e adevarat, ci pentru ca nu are legatura cu ceea ce cere), nu poate da
anulare, poate doar rezolutiune, desi nu a cerut-o partea. Judecatorul va ridica problema
in fata partilor – va propune recalificarea cererii din anulare in rezolutiune (nu se poate
antepronunta, pentru ca nu a fost investit cu o cerere in rezolutiune). In incheiere se scrie
ca s-a recalificat cererea. Reclamantul ar putea sa spuna ca a inteles, este in regula, dar el
are o teza juridica care spune ca viciile lucrului duc la nulitate (nu exista autor care a mai
spus asta, ce-i drept hihi) si el e de acord sa se judece doar pe nulitate – poate sa nu accepte
recalificarea, pentru ca este vointa partilor, nu exista minori etc etc, astfel se aplica alin. 5
si se respinge cererea pentru ca a fost calificata gresit si nu a fost acceptata recalificarea –
acesta este rolul alin. 5.
▪ sunt situatii in care legea da voie instantei sa introduca parti din oficiu in proces (nu trebuie
sa le stim pe toate, 1-2 exemple) – chemarea in judecata art. 78 NCPC, alin 1 – introducerea
fortata din oficiu in cauza a altor persoane, deci, daca nu exista o procedura expresa, este
posibila oricand la vointa judecatorului, dar doar la procedurile necontencioase (cel ce
formuleaza cererea nu opune un drept nimanui – aviz, autorizare etc, cum s-ar spune, nu ai un
proces cu cineva – de exemplu, cand infiintezi o asociatie sau o fundatie si treci pe la instanta
pentru verificare), insa in procesele contencioase, regula este ca se poate, dar numai pe baza
unei prevederi exprese a legii (in materia actiunilor privind filiatia – parintele si copilul vor fi
intotdeauna citati, chiar daca ei nu figureaza ca parati in cauza; daca avem o actiune de
stabilire a paternitatii si mama da in judecata tatal, chiar daca copilul nu e parte, acesta este
chemat oricum; si in materie de contencios administrativ, instanta poate sa cheme in cauza
organismele afectate de actul administrativ etc.);
▪ partile pot renunta, tranzactiona sau achiesa la cererile celorlalte parti, tot ele sunt cele care
pot formula sau renunta la cai de atac, pot decide sa execute sau nu o hotarare.
/!\ daca este un minor, persoana sub interdictie sau disparut, poate cere procurorul
executarea (manifestarea respectivului ar fi vointa altora, de ex. parinti, tutore, daca el e
disparut)
11 of 14

DPC –C1
6. ORALITATEA DEZBATERII + PUBLICITATEA PROCESULUI
Art. 15 CPC consacra principiul oralitatii care este legat de principiul publicitatii (art. 17). Prin
dezbaterea orala si in public s-a dorit sa existe un control al actului de justitie si din partea
persoanelor dezinteresate. Este o garantie pentru justitiari, in sensul ca se limiteaza posibilitatile
de abuz din partea judecatorului. Aceste doua principii nu sunt absolute, exista cazuri cand nu
avem oralitate (se face pe baza de inscrisuri, art. 1626, procedura cererii de valoare redusa, cele
pana in 10 000 lei, este exclusiv formularistica). Oralitatea presupune si costuri si timp,
organizarea sedintei etc. In ceea ce priveste publicitatea, lucrurile sunt mai complicate, exista mai
multe motive (cazuri in care se renunta la publicitate din motive de urgenta, de ex. sechestrul
asigurator art. 954 – de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor;). Art. 213 alin. 2, alte
valori, minoritatea, viata privata a partilor, interesele justitiei.
7. PRINCIPIUL CONTINUITATII – art. 19
Odata desemnat, acelasi judecator va trebui sa duca cauza la bun sfarsit. Totusi, pentru motive
temeinice, acesta ar putea fi inlocuit – daca moare, daca iese la pensie, daca are o boala serioasa,
avansarea in functie. Distribuirea aleatorie a dosarelor, care trebuie sa se respecte.
8. LIMBA ROMANA DE DESFASURARE A PROCESULUI
Acest principiu este reglementat in art. 18. Se presupune ca limba materna ajuta la intelegere, dar
asta nu inseamna ca partea adversa va functiona la fel, ceea ce inseamna ca instanta trebuie sa
puna la dispozitie un interpret autorizat. Cetatenii straini si apatrizii au acest drept.
Alin. 4 – cererile si actele de procedura se intocmesc numai in limba romana. Desi se poate vorbi
in instanta in limba materna, cererea de chemare in judecata trebuie sa fie in limba romana.
9. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, ÎN TERMEN OPTIM ŞI PREVIZIBIL – art. 6
Procesul echitabil este un proces ce respecta dreptul la aparare, egalitatea, contradictorialitatea

si egalitatea armelor in proces. Egalitatea armelor in proces nu este o notiune expresa, inseamna
ca legislatia nu poate sa prevada pentru o parte drepturi procesuale mai mari decat pentru
cealalta, adica si judecatorul trebuia sa ia masurile pentru ca ceea ce permite unei parti, sa ii
permita si celeilalte, de exemplu, reclamantul cere martori, 3, si paratul cere, tot 3, iar judecatorul
acorda paratului doar 2 – este incalcarea principiului; dar, daca judecatorul respinge proba cu
martori pentru ca nu au fost ceruti in intampinare – nu e incalcare; sau unul sa aiba dreptul la apel
si altul nu. Insa, se poate intampla ca una sa aiba dreptul la atac si alta nu, la incheierea de
executare silita.
12 of 14

DPC –C1
Termenul optim si previzibil
Conventia europeana (art. 6 CEDO) vorbeste despre termen rezonabil, care trebuie sa fie si optim
si previzibil. Rezonabil este o chestiune raportata la ceva general, pe cand optim si previzibil se
raporteaza in proces in concret, de exemplu, se formuleaza actiunea de ordonanta prezidentiala
de suspendare a unei sedinte AGA, sedinta are termen peste 4 zile, cererea se solutioneaza in 7
zile, termenul e rezonabil, dar nu este optim. Notiunea de optim este superioara celei de rezonabil.
Termenul sa fie previzibil, adica sa poti estima cam cat dureaza un proces. Nu intotdeauna tine de
judecator termenul de optim, mai tine si de noi, de exemplu, decedarea uneia din parti,
introducerea mostenitorilor in locul aceleia, se suspenda judecata, astfel se intarzie etc. CEDO
spune ca statul incalca regula procesului rezonabil in solutionarea procesului, nu ori de cate ori
acesta dureaza mai mult, ci cand aceasta intarziere este imputabila judecatorilor, adica statului –
nu este imputabila cand se datoreaza mai multor cauze, mai multor probe, comportamentului
partilor sau cand intervin imprejurari mai presus de vointa instantei. Aceste termene se aplica
inclusiv in situatiile in care este nevoie de o procedura prealabila pentru sesizarea instantei. De
exemplu, in contenciosul administrativ, inainte de a declansa procesul, exista o procedura
prealabila, aceste notiuni de procedura prealabila intra in calculul termenului rezonabil. Notiunea
de termen rezonabil, optim, previzibil, se aplica si fazei de executare silita (daca iti da hotarare
intr-un termen scurt nu e suficient, trebuie sa se si asigure executarea ei intr-un termen scurt).
Art. 522 plus urmatoarele – este o procedura introdusa in noul cod, care vizeaza tocmai situatiile
in care se incalca acest termen optim si previzibil.
Accesul la justitie
Statul nu trebuie sa aiba piedici juridice sau de facto. Dar nu este absolut – limitarile trebuie sa
slujeasca unui interes legitim, si sa serveasca scopului dorit – de ex., forma pe care trebuie sa o
aiba actul de chemare in judecata; sau taxa judiciara de timbru – CEDO a considerat-o legitima,
pentru ca aceasta finanteaza justitia, dar aceasta trebuie sa fie proportionala, cand taxele sunt greu
de suportat de o persoana, trebuie sa existe un sistem de ajutor public judiciar – poti obtine scutire
sau plata pe jumatate. Exista un text care spune ca dincolo de aceste plafoane, instanta poate
acorda ajutor public judiciar chiar daca nu se respecta plafoanele, daca persoana face o cerere etc.
Nu reprezinta o piedica la justitie aplicarea unor proceduri prealabile (ca la contenciosul
administrativ). Au existat mai multe cauze (Weissman/Romania), cand taxele de timbru au
impiedicat partea sa acceada la un tribunal. Alt exemplu, dupa ce regimul comunist a confectionat
o serie de bunuri, dupa ’90 au inceput sa fie restituite acestea, persoanele au inceput sa le ceara in
instanta, desi nu era prevazut dreptul in lege, era in Codul lui Cuza – in acest context s-au castigat
foarte multe procese; la indemnul presedintelui, procurorul general a introdus recursurile in
anulare pentru cererile pentru care s-au instituit imobile, spunand ca trebuie sa se astepte aparitia
legii (din 1996), apoi sa se faca cererea. S-a considerat ca s-a incalcat accesul la justitie, pentru ca
se poate face analogia legii, sau pe baza principiilor generale etc.; nu trebuie sa se astepte aparitia
unei legi => s-a desfiintat institutia recursului in anulare.
13 of 14

DPC –C1
A doua exigenta ceruta de Conventia Europeana este ca procesul sa fie echitabil, public si intr-un
termen rezonabil. Legat de publicitate, CEDO a admis ca nu se intelege ceva absolut, se poate
accepta ca uneori acestea sa nu fie publice. Tot legat de aceasta, CEDO accepta ca asta nu inseamna
si transmiterea prin mass media etc., ci doar permiterea prezentei in sala – e daunator profund sa
se transmita sedintele de judecata, chiar daca s-ar transmite in totalitate. De asemenea, este greu
sa controlezi sistemul, nu sunt lucruri pe care toata lumea sa le inteleaga. Se accepta in practica
CEDO luarea unor imagini de la inceputul sedintei, de pe culoare, de la momentul pronuntarii, dar
nu si dezbaterea propriu-zisa.
In ceea ce priveste problema termenului rezonabil, are o traditie in CEDO, este impusa printr-o
practica a Curtii de la Strassbourg (Kudla contra Poloniei) – statele sunt obligate sa aiba un
mecanism prin care sa se acceada la CEDO dupa ce durata unui proces a depasit durata unui
termen rezonabil, chiar daca el nu s-a inchis.
O alta exigenta a Conventiei este ca tribunalul care judeca procesul sa fie independent si impartial.
Independenta este o chestiune care tine de sistemul judiciar. Se respecta principiul separatiei
puterilor si statutul judecatorilor este in consecinta. Impartialitatea tine de fiecare judecator in
parte. Poate fi independent, dar nu si impartial (prietenia, mita, abuzul etc). Impartialitatea este
de doua feluri – se poate baza pe criterii subiective (afinitate, interes, mandatari etc) dar si pe
criterii obiective, adica ceea ce ar putea sa considere in mod rezonabil tertii ca fiind un caz de
afectare a impartialitatii: cand se avanseaza in grad si cauza in apel de exemplu vine aceluiasi
judecator avansat; daca s-a antepronuntat. Solutia este abtinerea, recuzarea.
Ultima conditie este ca hotararea sa fie pronuntata in public. In aceasta privinta, CEDO nu e chiar
atat de stricta, prin pronuntare in public nu intelege sa fie citita in public, accepta ca variante
suficiente si punerea la vederea publicului pe paginile de internet etc. Noi am pastrat formula
clasica de citire in public, dar mergand pe practica CEDO, s-a hotarat ca atunci cand se amana
pronuntarea, sa nu mai fie citita in public, ci sa fie pusa la dispozitie prin registratura solutia.
14 of 14

DPC – C2
SECTIUNEA III – NORMELE DE PROCEDURA CIVILA
I. Clasificarea normelor de procedura civila
❖ Din punctul de vedere al obiectului de reglementare:
✓ norme de organizare judecătorească : reglementeaza sistemul judiciar.

Acestea includ :
- norme care stabilesc compunerea completelor de judecata
- norme care vizeaza incidentele la compunerea completului (abtinere, recuzare).
Acestea stabilesc statutul judecătorului, precum si aspectele care privesc organizarea

administrativa a instantei de judecata. Sediul materiei: Legea 304/2004 privind organizarea
judecatoreasca, Legea 303/2004 privind statutul judecatorului si procurorului, NCPC (la
incompatibilitatile judecatorilor, mai exact art. 41 urm).
✓ norme de competență: stabilesc atributiile instantelor in functie de rangul acestora sau de

intinderea teritoriala a circumscriptiei lors au fata de alte organe ale statulu , cu sauf ara
activitate jurisdictionala ;
o competenta materiala: instante de rang diferit;

o competenta teritoriala: instante de acelasi grad, dar cu circumscriptii teritoriale diferite;
/!\ atrag nulitati, fie de ordine publica, fie de privata, astfel :

- competenta materiala + cea personala – sunt de ordine publica
- competenta teritoriala – ca regula, de ordine privata, dar sunt si unele de ordine public
✓ norme de procedură propriu-zisă: toate celelalte

o normele de procedura contencioasa – cele mai numeroase
o normele de procedura necontencioasa – reclamantul nu cere ceva de la cineva, ci pur si

simplu solicita instantei un aviz sau sa verifice daca situatia lui este conforma legii pentru
ca legea prevede acel aviz sau autorizare de catre instanta (inregistrare partile politice,
inregistrarea asociatilor si fundatiilor)
o normele de executare silita
1 of 21
DPC – C2
Aceasta enumerare este enuntiativa, exista mai mlte norme de procedura propriu-zise.
 toate celelalte norme de procedura care nu sunt de organizare sau de competenta
 ex : citarea partilor, modul de invocare a excepiilor, redactarea hotararii, forma cererii de
chemare in judecata, forma apelului, cum se audiaza martori, cum se depune juramantul
etc.
/!\ nu putem face o disctintie clara intre cele de ordina publica si cele de ordine privata.
 daca sunt valori care intereseaza societatea in ansamblu – norme de ordine publica
 daca sunt valori care protejeaza interesul unei part – norme de ordine privata
❖ Dupa natura interesului ocrotit: de ordine publica si de ordine privata
In doctrina sunt autori care le denumesc imperative/dispozitive. Aceasta denumire este

criticabila pentru ca in procedura civila sunt toate obligatorii, indiferent daca sunt de ordine
publica sau de ordine privata. Ex : normele privitoare la citare sunt de ordine privata, DAR sunt
obligatorii ; citarea este obligatorie.
Briciu : cei care clasifica normele de procedura in imperative/dispositive ignora specificul

dreptului procesual civil. El este un drept de reglementare, astfel si normele de ordine private
sunt obligatorii. Ceea ce difera intre normele de ordine publica si cele de ordine privata este
momentil in care se poate invoca nulitatea.
Norme de ordine publica Norme de ordine privata
Normele de organizare : Normele de organizare :

- cazurile prevazute de art. 41 - cazurile prevazute de art. 42
- abtinerea – art. 43 (2) - recuzarea
Cazurile de incompatibilitate (2 categorii : de Cazurile de incompatibilitate de ordine

ordine publica + de ordine privata) privata : atunci cand judecatorul se afla intr-
garanteaza imaprtialitatea judecatorului. un caz de incompatbilitate, DAR este lasat la
aprecierea partii daca il invoca sau nu.
2 of 21
DPC – C2
Daca de aflii intr-un caz de incompatibilitate relativa, partea te poate recuza sau nu, dar tu ca
judecator esti obligat sa te abti.
Daca judecatorul se afla intr-un caz de incompatibilitate relativa si nimeni nu-l recuza, nici el
nu se abtine, hotararea pronuntata de el este valabila, insa el ar putea suferi anumite probleme
de ordin disciplinar.
Normele de competenta generala*, materiala Normele de competenta teritoriala

si teritoriala exclusiva
Daca este alternativa sau teritoriala de drept
*traseaza atriburiile intre instante si alte comun – de ordine privata
organe
De drept comun – pentru tot ce e este
/!\ daca nu este exclusiva, ci alternativa sau exclusiva
teritoriala de drept comun – de ordine privata
(nulitate relativa)
 orice act privind un drept real: competenta
teritoriala exclusiva la locul situarii

imobilului;
 contractual: locul paratului, dar partile pot
stab si altceva
Normele de procedura propriu-zise – natura lor se determina de la caz la caz

(rationament: ce reglementeaza norma si daca valoarea reglementaerii este una de interes
general sau particular)
▪ citarea – de ordine privata ; protejeaza interesul privat al partii necitate ; desi parte
necitata la proces, ea poate castiga procesul
▪ termene pentru exercitarea cailor de atac – de ordine privata ; ex : o hot este apelabila
in 20 de zile de la pronuntarea ei ; statul are interesul ca o situatie juridica deschisa sa nu
ramana asa
▪ normele care reglementeaza motivele de recurs – de ordine publica ; nu este permis ca

partile sa convina si alte motive de recurs, decat cele prevazute de lege
Daca s-a pronuntat o hotarare definitiva intr-o cauza, acea cauza nu mai poate fi realuata
daca exista indentitate de parti, cauza -> ordine publica
▪ normele care reglementeaza administrarea probelor – ordine publica + private
Ex: art. 315 NCPC – Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori
3 of 21
DPC – C2
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;

Ordine privata 2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre

părţi;
Ordine publica 4. persoanele puse sub interdicţie judecătorească;
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.

(2) Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi
persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3.
/!\ doar partea adversa poate invoca inlaturarea marturiei pentru personale pentru care
norma este de ordine privata
 pentru cele cele de ordine publica : si instanta poate invoca din oficiu
textul care spune ca nu poti modifica cererea

de chemare in judecata, pana la primul
plata taxelor jud de timbru
termen ; se poate modifica si ulterior, daca
paratule este de acord
Sanctionate cu nulitate absoluta. Sanctionate cu nulitate relativa.

 poate fi invocata de parti, instanta, chiar  poate fi invocata numai de partea
si de procuror daca participa interesata, care era protejata prin norma
incalcata si de principiu numai la
 pot fi invocate pe tot parcursul procesului
primul termen de la data la care s-a
/!\ exista si exceptii – ex : art. 130 (2) incalcat norma respectiva
Necompetenţa materială şi teritorială de
ordine publică trebuie invocată de părţi ori de 
către judecător la primul termen de judecată la (sunt si exceptii care fac deliciul examenului)
care părţile sunt legal citate în faţa primei
instanţe
4 of 21
DPC – C2
❖ Din punctul de vedere al campului de aplicare: norme generale si norme speciale
Reguli :
- specialul deroga de la general
- cand norma speciala tace, se aplica norma generala
- norma generala ulterioara NU inltatura norma speciala anterioara, decat daca se prevede
expres.
/!\ exceptie : in Legea de punere in aplicare a NCPC, art 83 lit. k prevede ca : odata cu
intrarea in vigoare a NCPC sunt considerate abrogate normele contrare acestuia chiar daca
sunt prevazute in legi special.
Legiutorul a vrut sa faca inaplicabila regula de la litera c) ?
In lipsa acestei prevederi din Legea de punere in aplicare, regula de la litera c) s-ar fi aplicat
si ar fi insemnat ca, spre exemplu : in NCPC termenul de apel este de 30 de zile. Sa
presupune ca undeva int- o lege obsucura, termenul de apel ar fi de 15 zile, ceea ce sa zicem
reitera ceva din codul in vigoare atunci cand a fost adoptata legea. NCPC a schimbat
termenul din lege la 30. Daca n ar fi fost litera k) insemna ca aceasta norma cu 15 zile
ramanea in vigoare pentru ca NCPC este lege generala, acea lege este lege speciala si NCPC
nu o abroga, iar aceste text cu 15 zile supravietuia.
Articolul din legea de punere in aplicare a fost introdus in contextul : Comisia NCPC a luat
toate legile anterioare NCPC si a inceput sa le modifice, sa le faca conforme codului, dar si a
dat seama ca ar putea sa uite de unele dintre ele si ar fi ramas contrarietati si astfel s-a
aceasta regula de la lit. k).
o specialia generalibus derogant
o dreptul procesual civil este drept comun pentru toate celelalte proceduri, inclusiv CCR,
daca Legea 47/1991 nu prevede dispozitii speciale derogatorii, contenciosului
administrativ daca Legea contenciosului nu prevede norme derogatorii.
o norma generala ulterioara nu inlatura norma speciala anterioara decat daca se prevede
expres acest lucru.
Ex: Legea 188/2000 privind executorii judecatoresti, art. 39 alin. (3): “executoii
judecatoresti nu pot conditiona punerea in executare a hotararii judecatoresti de plata
anticipata a onorariului”+ NCPC 2013, care, trata problema executarii silite la art. 647
“creditorul este obligat sa avanseze cheltuielile catre executor”+ art. 670: “onorariul
executorului” intra la cheltuieli => NCPC nu a derogat de la Legea 188, edictand cu caracter
de generalitate ca, de principiu, cheltuieli de executare se avanseaza de creditor.
5 of 21
DPC – C2
o sunt si situatii in care normele generale ulterioare prevede in mod expres ca toate normele
special anterioare se abroga;
o art. 7 LPA
II. Aplicarea in timp a normelor de procedura
NCPC consacra principiul supravietuirii legii vechi situatiilor in curs si aplicarea imediata a
legii noi situatiilor create dupa intrarea ei in vigoare
Legea noua NU se aplica proceselor in curs, CI numai proceselor care vor incepe dupa intrarea
ei in vigoare. Se merge pe ideea ca procesul este un act unitar.
Art. 24 NCPC: interpretat per a contrario – procesele in curs si executarile in curs sunt guvernate in
totalitate de legea veche, atat in ceea ce priveste normele de organizare, de competenta, cat si normele
de procedura propriu-zise.
Astfel, art. 25 alin. (2) teza II NCPC-> nu se va retrimite instantei competente potrivit legii noi, ci tot la
instanta competenta potrivit legii vechi, dar judeca alt judecator.
Art. 25. - (1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân
supuse acelei legi.
– de ce este asa si de ce este diferit fata de VCPC?
In VCPC, acest principiu se aplica numai normeler de competenta. Numai aceastea supravietuiau
pentru procesele in curs; in rest se aplica legea noua.
NCPC VCPC
se urmareste asigurarea securitatii juridice, asigurarea daca L noua

previzibilitatii si predictibilitatii legii procesului civil prevede, spre
exemplu, ca nu
 o persoana trebuie sa poata avea in vedere per ans litigiul; sa
mai exista recurs,
tie cat poate fi durata procesului, care sunt costurille
ci doar apel, nu se
procesului
mai putea face
recurs
art. 25 (2) – supravietuieste legea veche

In materia
In caz de trimitere spre rejudecare – L in vigoare la data cand a
competentei
inceput procesul (tot cea veche) ; ex: se modifica competenta in
prima instanta, cui trimit spre rejudecare? – competenta  L in
6 of 21
DPC – C2
vigoare la momentul inceperii procesului.
In caz de desfiintare a instantei care a judecat initial – competenta

instanta  L noi
= pp supravietuirii L vechi pentru situatiile in curs; L noua se

aplica DOAR pentru ce apare dupa
❖ Normele privind mijloacele de proba – art. 26 NCPC
2 reguli :
1. normele privind admisibilitatea si puterea
doveditoare a unei probe preconstituite si a
prezumtiilor legale = se aplica L in vigoare la momentul
savarsirii/producerii faptelor juridice
Ex: depozitiile martorilor (norma de admisibilitate) – art.
309 (1) – proba cu martori este admisibila in toate cazurile
in care L nu dispune altfel
Ex: norma de admisibilitate si putere doveditoare – art.
Normele de
309 (2), teza 1 – niciun act juridic nu poate fi dovedit cu
procedura
martori, daca valoare obiectului sau > 250 lei
propriu-zise
2. norme de administrare – art. 26 (2)  L in vigoare la

data administrarii lor
Ex: art. 313 – refuzul martorului de a se prezenta

Ex: art. 319 – depunerea juramantului
Dupa cum se poate observa, la administrare este o exceptie,

aplicandu-se legea in vigoare la data administrarii probelor.
Exemplu: la inceputul procesului este in vigoare o lege ce

prevede ca amenda pentru neprezentarea martorului este de
3.000 de lei, iar pana la administrarea probei apare o noua lege
care prevede faptul ca amenda pentru neprezentarea martorului
este de 5.000 de lei. Pentru neprezentarea martorului se va aplica
7 of 21
DPC – C2
amenda de 5.000 de lei, in vigoare la data administrarii probei cu

martori, si nu legea in vigoare la inceputul procesului.
Astfel, legiuitorul a separat adminisibilitatea de

administrare. Pentru ca normele privind adminisibilitatea sunt
intim legate de dreptul substantial. Doar NCPC reglemeteaza si
conditiile de admisibilitate a probelor. Pana la NCPC, conditiile de
admisibilitate erau in Codul Civil, dar si asa (chiar prevazute in
NCPC), ele raman legate de dreptul substantial.
Exemplu: 2 persoane incheie un act si stiau ca acel act va putea fi

dovedit numai printr-un inscris. Nu prea s-ar simti bine daca o
lege ulterioara ar prevedea ca acel act poate fi dovedit si cu
martori. Daca legea prevedea ca ce nu e inscris in act nu poate fi
dovedit cu martori, nu le convine. Acest aspect este la granita
dreptului substantial cu dreptul procesual si tine foarte mult de
dreptul substantial. Conteaza ce stiau la momentul incheierii
actului.
In cazul administrarii, nu mai e asa, nu se poate sustine ca

partile au avut in vedere ca daca o parte nu depune inscrisul
aceasta poate fi amendat doar cu 3.000 de lei (vezi exemplul de la
administrare).
Prezumtie legala
Exemplu: art 412 NCC – Timpul legal al conceptiunii
Art. 412. - (1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută
optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al
concepţiunii. El se calculează zi cu zi.
(2) Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada
concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de
timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.
o alin. (1) – prezumtie legala, se aplica legea in
vigoare la data conceptiunii.
o alin. (2) vizeaza o problema de admisibilitate –
8 of 21
DPC – C2
imi admite sau nu imi admite proba contra

prezumtiei legale, cu care pot rasturna prezumtia.
Aceste probe sunt nepreconstituite si in contra
prezumtiei legale : li se aplica regimul de la data
inceperii procesului.
o alin. (2) este si o problema si de putere
doveditoare – probele stiintifice: expertiza. Intre
doua probe stiintifice va prima cea care are
caracter stiintific mai mare
Ex: efectuata cu o tehnica stiintifica superioara. Nu

mai ramane la latitudinea judecatorului, cum se
intampla in general, cum apreciaza el declaratia
martorilor, spre exemplu.
o DAR cand vorbim de alegerea laboratorului, cat
costa etc. – aceastea sunt probleme de
administrare: legea in vigoae la data
administrarii.
/!\ toate acestea, nu sunt aplicabile intre NCPC si VCPC ci

numai intre NCPC si legile(ulterioare) care vor interveni.
Conflictele intre NCPC si VCPC sunt reglem in Legea de punere
in aplicare – art. 3NCPC se aplica numai proceselor si
executarilor silite incepute dupa intrarea in vig, sub toate
aspectele.
Ex: proces inceput la data intrarii in vigoare a NCPC – se aplica

VCPC sub toate aspectele.
/!\ art. 26 NCPC se aplica si pt VCPC (procese incepute la data

intrarii in vig. a NCPC), pentru ca VCPC nu prevedea nimic
sub acest aspect. Ele oricum sunt creatia doctrinei de la acea
vreme.
Legea sub care a inceput procesul. Legea in vigoare

Legea la data
aplicabila pronuntarii lor.
hotararilor Acestea oricum sunt norme de procedura propriu-zise si aceasta e
regula aplicahila, putea sa nu fie acest articol separat, acestea
9 of 21
DPC – C2
intrau oricum in regula generala de la art. 25.
NOTIUNI:
 prezumtii legale – ex: timpul legal al conceptiunii

 probele preconstituite: sunt probele care au fost avute in vedere la mometul
savarsitii faptelor, au fost create cu scopul de a dovedi ceva (inscrisurile, de regula,
sunt preconstituite).
Proba cu martori
o de principiu este nepreconstituita, dar sunt siuatii in care proba cu
martori este preconstituita si ea, i.e. ipoteza de la art. 309: admisibilitatea
probei cu martori este pusa in contra admisibilitatii pobrei cu inscrisuri.
o poate fi preconstita si proba cu martori: partile cheama ele un martor ca
in caz de litigiu sa poata fi chemat, sa fie cineva neutru.
DAR in cazul unui accident, la care sunt 3 martori: proba cu martori este
nepreconstituita.
Mai sunt probe nepereconstituite : expertiza, interogatoriu, cercetare la fata locului.
Pentru probele nepreconstitite se aplica legea in vigoare la data inceperii procesului,

regula de la art. 25 NCPC
10 of 21
DPC – C2
CAPITOLUL II – ACTIUNEA CIVILA

I. NOTIUNE
II. ELEMENTELE ACTIUNII CIVILE
III. CONDITIILE DE EXERCITARE ALE ACTIUNII CIVILE
IV. CLASIFICAREA ACTIUNILOR CIVILE
SECTIUNEA I – NOTIUNE
[art. 29-40 NCPC]
= ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de
catre una dintre parti sau a unei situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor din
proces.
• in limbajul uzual se foloseste si cu sensul de “cerere de chem in jud", care este o particularizare a
actiunii;
Ansamblu de mijloace procesuale = cererea de chemare in judecata, modificarea cererii,

solicitarea probelor, administrarea probelor, dreptul de a recuza instanta, dreptul de a fi citat,
punerea de concluzii, dreptul de a ataca hotararea
• acest ansamblu functioneaza pt protectia dreptului subiectiv sau a unei situatii juridce (pt cazurile in
care apelezi la justitie, fara sa ai un drept -> posesia);
• « asigurarea apararii partilor in proces » : prin parti intelegem si paratul. Si el exercita o actiune,
dar in aparare ; are si el aceleasi mijloace ca si reclamantul : R le are din perspectiva activa si P le are
din perspectiva pasiva.
11 of 21
DPC – C2
Observatii:
• actiunea nu se confunda cu dr subietiv.

Dreptul subiectiv are trei componente:
1. titularul dreptului se poate comporta intr-un anumit fel fata de dreptul lui ; este dreptul unei
persoane de a avea o anumita conduita
2. titularul dreptului poate cere celorlalti sa aiba o atitudine conforma dreptului ; dreptul de a
pretinde o anumita conduita din partea subiectului pasiv
3. daca sub pasiv nu se conformeaza dreptului meu, pot recurge la forta coercitiva a statului si pot
obtine executarea silita
 actiunea este o componenta a dreptului subiectiv.
Dreptul la actiune preexista procesului, nu este desprins de dreptul subiectiv, exista in interiorul
dreptului subiectiv, latent.
• distinctia dintre dreptul material la actiune + dreptul procesual la actiune : dreptul material la
actiune se stinge prin prescritpie.
Prin prescriptia dreptului nu il mai pot trage la raspundere, DAR restul componentelor act civile
raman intacte (il pot chema in judecata, am toate dr corelative).
CHIAR DACA se stinge dreptul material, titularului dreptului tot mai are drepturi (deci mai are drept
procesual la actiune). Ex : drept de a sustine argumentele pentru care nu se aplica prescriptia, de a
ataca hotararea ce constata prescriptia.
• actiunea nu se confunda cu cererea de chemare in judecata deoarece aceasta din urma reprezinta
numai una dintre formele de manifestare a actiunii;
• actiunea este preexistenta procesului;
/!\ dreptul la actiune nu poate fi explicat nici prin art. 21 din Constitutie. Dreptul la actiune este mult
mai mult. Accesul liber la justitie tine mai mult de dreptul de a petitiona si este atasat dreptului
subiectiv.
SECTIUNEA II – ELEMENTELE ACTIUNII CIVILE : PARTI, OBIECT,

CAUZA
A. Parti : persoanele indicate in litigiu, cele din raportul de drept substantial
▪ NU sunt parti in procesul civil : reprezentantii legali + conventionali
12 of 21
DPC – C2
/!\ exceptie : persoanele care au calitatea de parti, dar nu se regasesc in raportul de drept
substantial, pot fi parti si organe sau alte persoane carora legea le recunoaste aceasta calitate
Ex : procurorul pentru protectia minorilor, persoanele puse sub interdictie sau disparuti –
procurorul este parte si are drepturi procesuale proprii, desi nu este parte in raportul de drept
substantial
▪ intr-o act de stabilire a paternitatii, parti ar fi copilul reprezentat de mama si pretinsul tata;
B. Obiect – se particularizeaza in functie de mijlocul din cuprinsul actiunii
▪ protectia unui drept, DAR cu titlu exceptional putem avea si protectia unor situatii juridice sau
interese legitime ; ex : posesia – legiuitorul ii recunoaste o protectie juridice, desi nu este un
drept subiect, are dreptul la actiune
▪ prot unei pers juridice
▪ oiectul poate fi si o pretentie, o suma de bani sau predarea unui bun -> obiectul cererii de
chemare in judecata ca particularizare a actiunii, INSA actiunea are mai multe componente.
Ex: obiectul apelului este hot in prima instanta
C. Cauza = scopul in care se indreapta vointa celui care reclama sau apara ; scopul punerii in
miscare a intregului ansamblu
Ex: avea un drept si altcineva exercita stapanire => inlaturarea stapanirii altuia si preluarea
bunului;
/!\ NU trb confundata

 cauza actiunii = causa petendi
 cauza cererii = causa debendi: temeiul dreptului reclamantului, temeiul dreptuluid dedus
judecatii ; ex : un articol, o regula de drept concreta, care se aplica ; un contract, o
mostenire, o uzucapiune
Exemplu – actiunea in anulare

 cauza actiunii = scopul – desfiintare + restituire. Si la rezolutiune actiunea tinde la acelasi
lucru, totusi, cauza actiunii este diferita.
13 of 21
DPC – C2
 cauza cererii = la nulitate poate fi eroare, formalitatea actului, iar la rezolutiunea poate fi
nerespectarea obligatiilor contractuale asumate (de obicei : neplata pretului, caracterul
viciat al lucrului cumparat etc).
/!\la autoritatea de lucru judecat: identitate de parti, obiect, cauza.

In cazul de fata, ne referim la cauza debendi, adica verificam daca se intemeiaza pe acelasi
drept, nu pe aceeasi actiune.
Intre doua cauza exista aceeasi cauza a cererii, nu a actiunii.
▪ trb sa fie reala, licita, morala;
ex : nereala – inceperea procesului pt a bloca CF; n-a urmarit protectia unui drept, a urmarit
crearea unui avantaj.
Cauza nereala/falsa : A incheie cu B o promisiune de vanzare. B s-a obligat sa ii vanda un
imobil, se plateste un avans, stabilind ca peste un an se va incheia si actul de vanzare la notarul
public. Dupa un an, B nu si indeplineste obligatiile, iar A declanseaza actiunea printr-o cerere
de chemare in judecata pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare.
Paralel insa, B incheie o promisiune de vanzare cu C promitandu-i sa-i vanda bunul, C ii este
prieten. Nu isi respecta obligatia nici fata de C, dar C va introduce de convenienta cu B aceleasi
fel de cerere. In procesul dintre A si B, B cere probe si ridica exeptii, sa intarzie procesul. In
procesul dintre B si C achieseaza si instanta dispune pronuntarea unei hotarari care sa tine loc
de act de vanzare si bunul trece in patrimoniul lui C.
In procesul dintre A si B, B aduce hotararea judecatoreasca din procesul celalalt si arata ca el
nu mai are bunul si nu mai poate transfera dreptul in patrimoniul lui A. Acea actiune facuta de
C este o actiune cu cauza falsa, nu a urmarit protejarea unui dept al lui, ci a urmarit crearea
unui mijloc imbatabil pt a scapa de procesul cu A. A nu poate ataca hotararea din procesul
dintre B si C pt ca nu este parte. A isi poate recupera cel mult banii si poate daune.
* Dar unele instante au inceput a aplica teoria cauzei false.
SECTIUNEA III – CONDITIILE DE EXERCITIU ALE ACTIUNII CIVILE
I. Formularea unei pretentii (afirmarea unui drept) – art. 32 NCPC
Se mai zice si afirmarea unui drept, dar nu e potrivit pt cazurile in care actiunea nu are la baza un
drept, ci o actiunea posesorie, de exemplu.
14 of 21
DPC – C2
Aceasta conditie NU presupune si analizarea pretentiei. Unii autori au eliminat aceasta conditie cand
nu era prevazuta expres in VCPC, nu o recunosteau spunand ca abia la sfarsitul unui proces aflu daca
exista dreptul.
DAR in realitatea este o conditie de afirmare a unui drept, nu de existenta a lui.
Caractere :
 sa fie recunoscut si ocrotit de lege
 sa fie exercitat in limitele sale interne si externe

 sa fie exercitat cu buna-credinta
 dreptul trebuie sa fie actual: nesupus unui termen sau conditii suspensive-> cerere respinsa ca
nefondata sau prematura (pt termen) – Sanctiunea pentru nerespectarea acestor conditii este
respingerea ca prematura a actiunii
/!\ de la regula actualitatii exista niste exceptii, concretizate in actiunile preventive (cele care pot fi
exercitate chiar si in ipoteza in care dreptul dedus judecatii nu este actual).
Sediul materiei este art. 34 NCPC :
Art. 34. – Realizarea drepturilor afectate de un termen
(1) cererea pt predarea unui bun chiar inainte de indeplinirea termenului contractual; predarea se face
la indeplinirea termenului;
Ex : contractul de inchiriere – contractul expira la 1 aprilie 2016, ocazie cu care chiriasul trebuie sa-mi
predea bunul. Fie astept aprilie sa ma duc la el sa iau bunul, daca nu vrea sa mi-l predea trebuie sa- dau
in judecata, iar procesul va dura cateva luni. Alta varianta e sa-l dau in judecata inainte cca sa obtin o
hotarare de evacuare a lui in aprilie si il pot executa la termen.
Ex: poprirea – art. 790 (5) NCPC Sanctiunea pentru nerespectarea

acestor conditii este respingerea ca
(2) formularea inainte de termen a cererii privind obligatiei
nefondata a actiunii
de intetinere sau a prestatiei periodice; daca n-ar exista
aceasta regula, ar insemna ca intr-o interpretare rigida ar
trebui facute atatea cereri cate luni exista, fiind o oblig succesiva;
15 of 21
DPC – C2
Ex: vorbim despre o pensie alimentara, scadenta lunar – in lipsa axcestei prevederi, ar fi trebuit
introdusa o actiune noua in fiecare lluna, intrucat ratele ulterioare nu sunt inca scadente. Astfel, se
poate introduce preventiv si se cere pensia la momentul introducerii cererii pana la momentul in care
copilul implineste 18 ani.
(3) alte cereri, daca s-ar produce o paguba reclamantului in cazul asteptarii producerii termenului.
Mecanismul de gandire al legiuitorului: primele doua cazuri erau cunoscute, dar s-a gandit ca pot mai
fi si altele care ar necesita beneficiul acestui mecanism ale actiunilor preventive, astfel ca a introdus
alin. 3 in acest scop.
Conditii:
- numai daca sunt necesesare pentru a preintampina o paguba pe care ar incerca-o daca ar astepta
termenul
- se accepta cererea inainte, dar executarea se face mereu la termen.
- exceptia premat este de ordina privata -> termenul suspensiv reglementat in folosul debitorulu;
debitorul poate invoca sau nu, oricum termenul era in interesul lui
- daca P nu invoca premat, proc continua
- daca term nu era indeplinirea la introd CCJ, dar pana la discutarea sa termenului devine actual,
exceptia nu se va admite
- nu se pune in discutie existenta sau inexistenta dreptului, ci numai afirmarea
- cond de exercitiu nu este ca pretentia sa fie intemeiata, ci numai ca ea sa fie, adica sa nu faci o
actiune fara sa vrei nimic; daca pret este intemeiata sau nu stab judecatorul, la sf procesului.
II. Interesul – art. 33 NCPC
- reprezinta folosul practic al demersului judiciar

- poate fi patrimonial sau moral
- vizeaza nu numai punerea in misc a actiunii, dar si alte forme care alcatuiresc actiunea – exceptiile si
caile de atac
- trebuie sa existe un interes pentru toate
16 of 21
DPC – C2
o nu exista un interes atunci cand actionezi din pura complezenta, adica pt a-i face pe plac cuiva sau
cand actionezi dintr-un motiv fara conotatie materiala sau morala personala, ci la un aspect pur
general.
Ex: dai in judecata o emisiune pentru ca denigrat epoca nepoleoniana, dar tu nu esti mostenitor al
lui Napoleon.
Ex : nu e citata o parte si se judeca procesul, din greseala jud sau a grefierului omit ca nu e citata. Se
pronunta o solutie, se declara apel de catre partea care a pierdut si care a fost citata + prezenta –
aceasta NU are interes
Caractere:
 determinat In cazul in care nu sunt indeplinite aceste conditii, actiunea

va fi respinsa ca lipsita de interes, fara a se analiza pe fond.
 legitim Exceptie de fond, absoluta si peremptorie (adica stinge
procesul prin invocarea ei).
 personal
 nascut si actual
interes nepersonal : P nu este citat la proces si se judeca procesul, insa castiga. Face aoel R, care are
interes, insa nu este personal pentru ca normele incalcate erau de ordine privata si protejau drepturile
lui P. Interesul de a critica hotararea sub acest aspect i-ar reveni lui P. Pe alte aspecte, insa, poate avea
interes.
/!\ exceptiie de la regula interesului personal : actiunea oblica, actiunile colective sau actiunile
formulate de organe
Exemplu : este lipsita de interes actiunea prin care un creditor contesta tabloul de creante, pe motiv
ca e pe pozitia a4a si nu pe a3a, desi sumele nu ajung nici pentru indestularea primului. Si daca ar pe
pozitia a3a ar fi la fel de neindestulat, nu are interes. Poate doar ca ar pierde banii dintr-o pozitie mai
favorabila. ☺
Exemplu : una din parti este o persoana fara capacitate de exercitiu. Potrivit legii poate figura in
proces numai prin reprezentant. La un moment dat partea care nu are capacitate vine personal si
raspunde in cauza. Interes sa invoce lipsa capacitatii au: instanta, celelalte parti din proces. Toti au
17 of 21
DPC – C2
interesul ca actele efectuate sa fie legale. Daca ala pierde procesul, vine tutorele si o ataca si cere
nulitatea.
DAR daca eu (cealalta parte fiind) vad ca e pusa sub interdictie, vad ca nu are reprezentant, vad ca
vorbeste si nu spun instantei, crezand ca am un avantaj ca ma judec cu pusul sub interdictie :)), si
castiga pusul sub interdictie, eu nu mai pot sa fac apel, nu mai am interes, aveam interes sa spun
inainte sa pronunte hotararea.
Interesul poate fi actual chiar daca dreptul nu e inca actual – interesul poate fi nascut si actual chiar
daca dreptul afirmat nu este inca actual: art. 34 CPC, sechestrul asigurator (art. 952 CPC), asigurarea
probelor (art. 359 CPC), regresul anticipat al fideiusorului (art. 2312 CC).
III. Calitatea procesuala – art. 36-39 NCPC
= reprezinta identitatea dintre partile procesului si subiectele raportului juridic litigios.

Materia litigioasa este ce preexista litigiului, raporturile subiective care intra in conflict – atunci aand
se acutizeaza pot ajunge in fata instantei = proces. In proces ar trebui sa fie aceste persoane din
raportul juridic preexistent,
Cine face cererea si pe cine cheama in judecata ?
Reclamantul – cel care este parte in raportul juridic si este nemultumit ;
Parat – reclamantul il cheama in judecata pe cel ce doreste sa-l oblige la o conduita.
In materie contractuala : de regula, partile contractului.
In materia drepturilor reale, de regula:

o activa : titularul dreptului
o pasiva : orice persoana, dreptul real este opozabil erga omnes
Sunt si situatii mai complicate, in special in partea de dreptul familiei, unde NCC da unele lamuriri cu
privire la calitatea procesuala, art 429 NCC :
• actiunea in tagada paternitatii:
o calitatea procesuala activa – sotul mamei, mama, tata biologic si copilul. Dar foarte mult timp,
pana prin 2000 tatal biologic nu avea calitate procesuala, doar sotul mamei avea, pentru ca se
spunea ca doar el ar putea fi prejudiciat. Apoi s-a schimbat viziunea si au dobandit calitate
procesuala toti cei mentionati.
18 of 21
DPC – C2
o calit procesuala pasiva:

- sotul mamei VS copilului, sau mamei si mostenitorilor copilului daca copilul este decedat
- mama sau copilul VS sotului mamei
- tatal biologic VS mamei si copilului.
Calitatea procesuala se apropie foarte mult de notiunea de interes.
Exemplu: la divort doar sotul si sotia au calitate procesuala, se prevede clar aceasta pentru a se evita
alte interventii: socrii, spre ex. Au existat cereri de interventie principala din partea socrilor in
practica, interveneau pentru ideea culpei si acest fapt coducea la unele efecte patrimoniale - desigur
efectele erau proprii sotilor.
In mod exceptional, se recunoaste calitatea procesuala si unor persoane, organizatii, institutii,
autoritati care nu au drepturi proprii, DAR este nevoie de o prevedere expresa a legii:
 Procurorul –art. 92 NCPC, art. 245 NCPP
Procurorul nu functioneaza ca un reprezentant al minorului, este reprezentant al societatii care

actioneaza in numele minorului prin numele procurorului, societatea actioneaza prin procuror,
procurorul are drepturi proprii.
 Organizatiile sindicale, asociatiile pentru protectia consumatorilor, organizatiile

neguvernamentale pentru protectia drepturilor omului sau care au un interes legitim in
combaterea discriminarii cand aduce atingere unei persoane sau unui grup de persoane.
o OG 137/2000 – privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare , art. 28 -

consacra calitatea procesuala activa:
(1) Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au
interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care
discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau
unui grup de persoane.
Exemplu: cineva afirma ceva despre un grup de nevazatori (grup nedeterminat)
(2) Organizaţiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă şi în cazul în care
discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă.
Exemplu : Ionel n-a fost primit la facultate pentru ca este de o anumita rasa, varsta etc.
In acest caz, discriminarea aduce atingere unei anumite persoane, dar in acest caz este nevoie
de cererea acestei persoane.
19 of 21
DPC – C2
Organizatia neguvernamentala are calitate procesuala, dar interesul este al persoanei => ONG-
ul nu are interes personal, in acest caz se deroga de la regula interesului personal DAR numai
pt ca legea prevede expres.
 Legea dialogului social 62/2011
Art. 28 alin. (2) – calitate procesuala activa:
(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele
funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi
din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor
judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători
proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a

întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele
membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi
introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată
în mod expres.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate
procesuală activă.
Organizatia sindicala pentru membri ei, art. 28 prevede expres aceasta calitate, in temeiul art. 37
NCPC.
Organizatia sindicala introduce, dar dreptul de dispozitie ii ramane membrului organizatiei
sindicale.
 OG 21/ 1992 – privind protectia consumatorilor, art. 37. lit. h)
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au următoarele drepturi şi obligaţi:

h) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
consumatorilor
 Legea 193/2000 – privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si
consumatori
Art. 13 alin.(1) si (2) – actiune
(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă
profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine
clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii
profesionale.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art.
16.
Se judeca un organism de la art. 8 cu un profesionist, pierde profesionistul, dar hotararea
judecatoreasca din procesul dintre ei produce efect pentru toti consumatorii cu care are
20 of 21
DPC – C2
contract si consumatorii lui viitori: trebuie sa inlature caluzele abuzive din contract, dar pe
baza simplei hotarari, nu au dreptul sa ceara direct daune ceilalti consumatori.
Actiunile colective, greu de acceptat la noi, doar in materiile astea mentionate si cu anumite
limite.
Calitatea procesuala nu se confunda cu existenta sau inexistenta drepturilor deduse judecatii,

se verifica la inceput si are legatura cu cine afirma ca este reclamantul si cel care e parat.
Exemplu: daca reclamantul apare ca fiind cel care are dreptul sa stea in proces si paratul la fel, nu
existenta dreptului – chestiune de fond.
/!\ in materia actiunilor reale indentitatea dintre reclamant si cel care e titularul dreptului, teoretic ar
duce si la rezolvarea chestiunilor pe fond, dreptul real nu poate apartine mai multor persoane. Astfel
ca, in actiunile reale de multe ori instanta uneste cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale
active, pentru ca cercetarea acestei identitati de cele mai multe ori reprezinta rezolvarea chestiunii de
fond. Ex: reclamantul este cumparatorul unui bun, paratul si el cumparatorul aceluiasi bun de la
acelasi vanzator, iar pentru ca instanta sa se stabilieasca calitatea de proprietare a reclamantului
trebuie sa inlature calitatea paratului. DAR nu mereu exista (sau nu mereu apare necesitatea) unirea
acestei exceptii cu fondul: in actiunea in revendicare, paratul ii poate opune reclamantului ca nu e
mostenitorul adevarat al titularului, nu se mai uneste. Nu vrea sa combata existenta titlului, ci ca
titularul titlului e altul.
Proba calitatii procesuale si active si pasive apartine reclamantului, el a formulat actiunea, el a
stabilit pe cine cheama in proces, el trebuie sa arate ca acel cadru procesual adoptat de el este cel
corect, pe care trebuia sa-l adopte. Nu poate dovedi paratul de ce se afla intr-un proces in care el nu a
vrut sa fie.
21 of 21
DPC – C3
A. Transmiterea calitatii procesuale
Intervine in cele mai multe cazuri ca urmare a unei schimbari in planul raporturilor juridice de
drept subtantial.
Exemplu : exista o cesiune de creanta avand ca obiect o creanta litigioasa, iar in locul cedentului
apare cesionarul. DACA n-ar exista aceasta institutie, ar inseamna ca in cazul unei cesiuni de
creanta aflate in cursul unui proces, deduse judecatii, ca urmare a cesiunii, ar trb respinsa CCJ
fata de cedent (din cauza lipsei calitatii procesuale active) si reintrodusa una de catre cesionar.
Ori aceasta peratiune este ilogica, ne juridica, de aceea dreptul procesual civil recunoaste
posibilitatea substituirii in cadrul calitatii procesuale active/pasive; institutia fiind cea a
transmiterea acesteia.
Poate fi legala sau conventionala (art. 38 NCPC) :
Art. 38: Transmiterea calităţii procesuale
Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în
condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.
➢ legala:
- succesiune – art. 412 alin. 1 pct. 1 NCC (suspendarea cauzei pana la introducerea in
cauza a mostenitorilor) = aplicatia a institutiei transmiterii calitatii procesuale;
legiuitorul spune ca in caz de deces procesul nu inceteaza, ci se suspenda, urmand ca el
sa fie reluat de mostenitori.
- reorganizare/fuziune in cazul PJ
➢ conventionala: prin cesiuni, vanzare, donatie; acte care presupun trasn dr
Pentru transmiterea calitatii procesuale active sau pasive NU ESTE NEVOIE de o cerere de
introducere in cauza supusa conditiilor pentru introducerea in cauza a unor terti (institutie
separata).
Aici nu este vorba de terti, vb de niste pers care sunt fizic vorbind sunt terti in proces, dar dpdv
juridic dobandesc calitatea procesuala a uneia dintre partile afltae in proces. Astfel incat nu
putem mentiona aici categoria de terti.
BRICIU zice ca este vb de o susbtiture pentru ca introducerea in cauza tertior exista conditii de
termene, aici nu avem conditie referitoare la termen, transmiterea poate interveni in tot curusl
procesului, in orice faza a acesteia.
Introducerea in cauza a unor terti: nu poti in apel, nici in recurs, decat in anumite conditii, pe
cand la transmiterea calitatii procesuala daca intervine un deces nu conteaza daca a intervit in
apel sau recurs, pur si simplu procedezi la inlocuirea cu mostenitori. Aceeasi abordare o avem in
priv altor transmiteri, pe cale conventionala; de multe ori instantele se blocheaza pentru ca nu
au text de lege care sa prevada expres (cum este cazul la mostenire); e la fel pentru toate
cazurile.s
1 of 27

DPC – C3
CALITATEA PROCESUALA NU POATE FI TRANSMISA:

➢ Divortul – daca moare una dintre parti, procesul inceteaza, natura procesului este personala,
deci transmiterea calitatii, in pp, NU este posibila
TOTUSI, NCC a reglementat posib trans calitatii proc si in materia divortului: daca decedeaza
R care a cerut divortul din culpa P, succesorii lui pot solicita continuare procedurii de divort.
Efectele hot de divort se vor produce atipic, nu la data pronuntarii ei, ci la data decesului –
art. 926 NCC
Vechiul cod al familiei: daca mureai in timpul procesului de divort, urma sa fi mostenit
inclusiv de catre sotul cu care te judecai, pentru ca prin moarte incetea procesul de divort,
iar casatoria ramanea valabila = partenerul de proces + viata te mostenea
➢ Exista situatii in care poate transmite calitatea procesuala, daca actiunea a fost pusa deja in
miscare
o Revocarea donatiei pentru ingratitudine – art. 1024 NCC.
Art. 1.024. - (1) Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se
prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit fapta
de ingratitudine.
(2) Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva
donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată
împotriva moştenitorilor.
(3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, cu excepţia
cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe
donatar. De asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an
de la data morţii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.
(4) Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia.
o Actiunea prin repararea prejudiciului nepatrimonial – art. 1391 NCC
In VCP aceasta institutie era cunoscuta docrinar, dar nu avea consacrare legala. Practica
avea un elem inconstant, in sensul ca nu se proceda in mod coerent atunci cand trb introdus in
cauza cel care a dobandit calitate procesuala (unele instante ziceau ca trebuie cereri scrise, altele
puneau conditii de termen imprumutand elemente din institutia interventiei tertilor in proces).
Acum legiuitorul a clarificat – art. 39 NCPC.
2 of 27

DPC – C3
Transmiterea calitatii procesuale nu este specifica inceputului procesului, poate avea loc si
inainte de proces.
Exista situatii in care termenul de introducere a actiunii difera dupa cum s-a transmis sau nu
calitatea inainte de proces: stabilirea maternitatii si a paternitatii.
Art. 39: Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi
(1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular,
judecata va continua între părţile iniţiale. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin
acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu
titlu universal al autorului, după caz.
Cu alte cuvinte: daca este o succesiune intra in cauza moștenitorilor, daca este o transmiterecu
titlu particular intre vii actiunea continua intre partile inițiale.
(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are
cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În
acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă
înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz,
va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al
acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va
lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în
cauză.
Cu alte cuvinte, 2 ipoteze:
a) A+B se judeca si B decedează, C il moștenește – transmitere pe cale de succesiune
b) A+B se judeca pentru un drept de creanța, iar A reclamantul cedează creanța lui C printr-un
contract de cesiune.
Procesul va continua intre A+B (cnf alin. 1), DAAAR acest C va fi obligat sa intervină proces
daca are cunoștințe Daca nu intervine, el poate fi introdus de catre una dintre parti sau chiar
de instanța din oficiu (desigur, una dintre parti cel putin stie acest lucru).
De ce instanta din oficiu? exceptie de la pp disponibilitatii? NU pentru ca nu este introdusa o
parte noua in proces; ca nu este terț; el dobândește calitatea lui A.
In cazul transmiterii prin instrainare, procedur este una aparte. Instana va cita pe cel care a
dobandit dreptul, in contradictoriu cu partile initiale in proces (operatiunea de instrainare
poate fi cesiune sau o alta operatiune).
La primul termen, practic va avea loc o dezbatere in 3 si judecatorul va stabili dupa

imprejurari si tinand seama de pozitia celorlalte parti daca va continua procesul doar
3 of 27

DPC – C3
cu dobanditorul eliminand din proces pe instrainator sau daca va continua procesul

cu amandoi.
Legiuitorul zice ca procesul continua intre A+B si ca C va fi si el introdus, in mod obligatoriu (fie
ca vrea el, partile sau instanta) si ca după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte
părţi A va fi pastrat in proces sau nu – explicatie?
De multe ori apar dispute intre cedent si cesionar; la moarte e sigur, partea a murit si este
evident ca vin succesorii in locul lui, dar la o cesiune de creanta nu poti opera atat de usor
(instanta sa spuna: am contractul de cesiune il scot pe A si il introduc pe C).
A ar putea sa spuna ca contractul nu e valabil, ca nu mi-a platit pretul, ca instrainarea este
supusa unei conditii care nu s-a indeplinit, orice chestiune de acest gen; astfel ca pe langa
litigiul intre A si B, mai e si litigiul intre A si C.
Practic, pe procesul initial se mai greveaza un proces (cu privire la care dintre ei are calitate
procesuala, daca s-a produs sau nu transmiterea; legiuitorul a fost prudent si a zis ca-l
pastrez pe A si B in proces si il introduc si pe C si in functie de imprejurari + pozitia celorlalte
parti – sunt contestatii sau nu cu priv la transmitere – decid daca procesul va continua cu toti
3 si stabilesc care dintre A sau C are calitate procesuala sau daca din contra lucrurile sunt
clare si il elimin pe A din proces si raman doar cu C). Inlocuirea are loc cand instanta nu mai
are niciun dubiu cu privire la transmitere, nu mai exista niciun element care sa genereze
dubiu. Acesta este sensul notiunii "dupa imprejurari si tinand seama de pozitia celorlalte
parti”.
(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal
al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi
întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bună-
credinţă şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul titular.
Cu alte cuvinte: daca acest C nu intervine in proces, hot pronunțată contra lui instrainatorului
sau succesorului universal al acestuia, adica a lui A sau mostenitorul lui va produce de drept
efecte imptriva succesorului sau cu titlu particular si va fi always opozabila acestuia din urma.
/!\ exceptie: drept dob cu b-c si nu poate fi evins, potrivit L, de catre adv titular.
Exemple:
o bun mobil posesia de b-c valoare prop
o ipoteza cand am dobandit un imobil, dar actiunea reala nu a fost notata in CF – putin
probabil pentru ca in cazul actiunilor reale instanta este obligata sa transmita CF
mentiunea privind existenta procesului
4 of 27

DPC – C3
o proces cu privire la un bun care e urmarit de creditorii, scos la licitatie si X il dobandeste,

nimic notat in cartea funiara, exista text expres ca nu poate fi evins.
Tertul dobanditor al unui drept litigios (aflat in cursul unei proceduri) va suporta efectele hot,
fie ca intervine (caz in care ar fi parte in proces, deci no problem), fie ca nu intervine, mai putin
in sit in care nu poate fi evins potrivit legii.
Regula introdusa tot de NCPC si are in vedere incetarea ipotezelor in care, ca urmare a
transmiterii in timpului procesului a drepturilor litigioase, R care a castigat intr-un proces sa fie
obligat sa reia procesul contra dobanditorului -> succesiune de procese interminabile, pentru ca
ori de cate ori ar fi pe punctul de a castiga R, P ar instraina dreptul si pe urma tot asa si ar trb ca
R sa obtina o hot impotriva fiecarui dob. Astfel incat, NCPC a imaginat acest sistem in care hot
pronuntata impotriva instrainatoruui va fi opozabila si dobanditorului, chiar daca este parte in
proces sau nu.
Dar daca instanta nu stie de vanzare, cum poate cita? NCPC prevede ca cel care a dobandit un
drept litigios, este obligat sa intervina in proces.
Daca dobanditorul nu intervine, instanta nu cunoaste si nu-l introduce, iar daca partea adversa
nu cere: procesul continua in contradictoriu cu partea care a pierdut calitatea procesuala.
In acest caz, care hotararea pronuntata impotriva instrainatorului va produce efecte si in
contra succesorului cu titlu part care nu a intervenit, fiindu-i opozabila mereu si va avea
autoritate de lucru judecat fata de el, va lutea fi executata direct asupra lui.
B. Exceptia lipsei calitatii procesuale active/pasive

= se invoca pe cale de exceptie, exceptie de ordine publica si are caracter preemptoriu->
stoparea proces
/!\ in pp, instanta nu trb sa confunde existenta calitatii (adica identitatea dintre R si titularul
pretinsului drept si identitatea de parat si cel care este pretins obligat in raportul de drept
obligat) si chiar dreptul pe fond.
Intr-o relatie contractuala cand verifici calitatea, verifici daca CTR s-a incheiat intre partile
respective, nu verifici daca are dreptate R (asta este cercetarea pe care trb s-o faci pe fond).
INSA in anumite situatii se confunda.
5 of 27

DPC – C3
Exemplu : in materia prop sau altor drepturi reale, in actiunile reale, in gerneral, pb calitatii
procesuale activa este data de calitatea de tit al dreptului, cea pasiva e simpla oricine se opune
exercitiul firesc al dreptului de prop sau altui drept real.
Se legitimeaza cu calitate procesuala activa cel care are dreptul de prop, ori daca el este tit dr de
prop, nu pot fi 2 tit, inseamna ca el automat a si castigat procesul, adica pb se confunda cu
fondul; de obicei in cazul actiunilor reale exceptia se uneste cu fondul si instanta se va
pronunta la finalul procesului cu privire la exceptie, dupa ce va adm probele care sunt comune
cu probele fondului.
Sanctiunea lipsei calitatii procesuale: daca nu are calitate procesuala activa sau pasiva se va
respinge actiunea ca fiind formulata de o persoana fara calitate/sau impotriva unei persoane
fara calitate.
DAR actiunea va putea fi reluata de catre cel care are calitate procesuala activa sau impotriva
celui care are calitate procesuala pasiva; hot are autoritate de lucru judecat, dar numai in ceea ce
priveste acele parti. In cazul in care R a pierdut pentru ca n-a dat pe cine trebuie in judecata,
inseamna ca va putea face o noua actiune impotriva unei persoane care chiar justifica calitatea
procesuala pasiva.
Daca se formuleaza impotriva aceluiasi parat, acelasi titlu: exista autoritate de lucru judecat (pe
alt titlu nu e autoritate de lucru judecat, nu mai e identitate de cauza).
NU exista autoritate de lucru judecat in ceea ce priveste fondul, DAR exista in ceea ce
priveste calitatea!
6 of 27

DPC – C3
IV. Capacitatea procesuala – legitimatio ad processus
Nu este altceva decat capacitatea din dreptul substantial.

Capacitatea de folosinta si de exercitiu – se aplica regulile din dreptul civil cu privire la:
dobandire, pierdere etc.
In procedura civila, spre deosebire de dreptul civil au capacit procesuala si pot sta in
judecata : asociatiile, societatile sau alte entitati fara personalitate juridica, daca sunt constituite
potrivit legii.
Exemplu: sucursala, primarie de sector. Prin exceptie, li se recunoaste dreptul de actiune.
Cum stau in proces cei lipsiti de capacitate de Cum stau in proces cei cu capacitate de
exercitiu (minori <14 ani, pusi sub exercitiu restransa (minori intre 14-18 ani)?
interdictie)?
REPREZENTARE ASISTARE
= prin reprezentant legal, de regula: parintii = stau personal, dar asistati de catre
reprezentantul legal: parinte/tutore
DACA nu are parinti/acestia sunt decazuti din

drepturile parintesti = va sta in proces prin Why? pentru ca actele lor sa fie legale
tutore
Vine la proces, poate sa se exprime, are voie sa
faca aparari in porcedura, DAR trb semnate
sau contra semnate de repezentantul sau legal.
 NU sunt citati in mod personal, CI prin
reprezentantii lor legali
 vor fi citati in mod personal, vor veni la

judecata, DAR sunt asisitati de
reprezentantii sai legali
7 of 27

DPC – C3
/!\ daca un minor dobandeste 14 ani pe parcursul procesului, va trebuie citat in mod personal.
Institutia prin care el se manifesta se transforma din reprezentare in asistare.
❖ Curatela speciala – art. 58 NCPC
= daca exist conflict intre R si r sau daca o pers fizica lipsit de cap de exercitiu si nu are repz
legal, instanta va numi un curator care va reprezenta drepturile pers puse sub interdictie in
procesul respectiv.
2 ipoteze:
i. Nu are reprezentant
Exemplu: parintii nu pot exercita atributiile parintesti si inca nu i s-a numit un tutore.
ii. Conflict intre el si reprezentant – litigii patrimoniale in materia succesiunii.

Exemplu: moare tatal, raman mostenitori sotia supravietuitoare, copilul minor si un
legatar care vrea sa iasa din indiviziune: pe langa conflictul dintre beneficiarul legatului
si toti mostenitorii legali (sotia si copilul), exista si un conflit intre mostenitorii legali: va
veni un partaj, se va stabili un lot pentru fiecare, au interese divergente dpdv juridic.
Chiar daca practic parintele nu e in conflict cu copilul, din punct de vedere uman.
/!\ NU este curator din Cciv, este un curator judiciar desemnat nu de autoritatea tutelaras, ci
de instanta care judeca procesul in care a aparut acest conflict de interes si numai prentru acest
proces. Inceteaza la data incetarii respectivului proces. Acesta este diferit de curatorul din
dreptul civil, se va ocupa numai de actele de procedura din respectivul dosar = curatela litis.
Curatorul este un avocat din baroul din raza teriteritoriala unde se afla instanta. Este numit de
instanta prin incheiere, de pe o lista pusa la dispozitie de catre barou. Nu are grija de viata celui
pus sub curatela, ca la dreptul civil, are grija doar de actele de procedura al minorilui de asta trb
sa fie de avocat. La barou exista 2 liste: una pentru avocati din oficiu ( penal si civil) si o lista de
curatori.
 Remunerația curatorului
= stabilita de catre instanta, prin incheiere si cu stabilirea cuantumului. La cererea curatorului,
la incetarea calitatii, instanta poate majora cuantumul.
8 of 27

DPC – C3
Va fi suportata de persoana interesată, adica chiar de minor, dar daca el nu are resursele suma
va fi suportata de reclamant. Daca R este chiar minorul – suma va suportat de catre stat (OG
80/2013)
Regula: coratorii judiciari sunt platiti de beneficiarul curatelei. Dar daca acestia nu pot plati
(exemplu: ar trebui sa plateasca minorul, adica mama ca parinte, dar mama fiind in conflict de
interese cu minorul, nu vrea sa le dea bani), plateste partea care are interesul sa continuie
procesul, plateste reclamantul, dar cheltuiala va fi dedusa la sfarsitul procesului, cel care trebuia
sa achite.
Cand cel desemnat nu poate achita pentru ca primeste ajutor public judiciar: plateste statul. Dar
va fi consemnata ca si cheltuiala de judecata la sfarsitul procesului in sarcina celui care ar trebui
sa plateasca.
Art. 58: Curatela specială
(1) În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant
legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea
reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între
reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2),
chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(3) Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop
de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege
pentru reprezentantul legal.
(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi
modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea
desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.
❖ Sanctiuni in cazul lipsei capacitatii
a) Lipsa capacitatii de folosinta

In cazul capacitatii de folosinta, sanctiunea este nulitatea absoluta, ce poate fi invocata in
orice stare a procesului, de orice parte, chiar de catre instanta din oficiu.
Art. 56: Capacitatea procesuală de folosinţă
(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
9 of 27

DPC – C3
(2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt
constituite potrivit legii.
(3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite
de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
Daca s-a intentat actiunea de catre o persoana care a decedat sau impotriva unei persoane
decedate, nu se transmite calitatea. Decesul trebuisa sa intervina in cursul procesului pt
transmitere. Ar putea fi o solutie aceea in care paratul a decedat, iar la primul termen,
reclamantul sa si modifice cererea si sa ceara introducerea in cauza a mostenitorii paratului.
b) Lipsa capacitatii de exercitiu
Sactiunea lipsei capacitatii de exercitiu: nulitatea relativa.

E relativa, dar e diferita.
3 observații:
i. art. 57 NCPC – nulitatea nu poate interveni direct, imediat, ci instanta va trebui sa acorde
un termen pentru ca actul facut de cel fara capacitate sau de catre cel cu capacitata restransa
dar neasistat, sa poata fi semnat de pers in cauza (de reprezentant).
Daca pana la acest termen nu este ratificat actul, atunci va intreveni nulitatea.
De ce se ia aceasta măsura? Uneori actul poate sa fie bun, pentru ca o persoana la 17 este ok
si se poate ca sa n-ai ce sa anulezi, trebuie doar sa trecem prin procedura confirmării de
catre cel care il asista sau reprezinta daca este minor.
Ex:
o Apel. Minorul mai mic de 18 ani face apel. E injust sa spui ca nul si gata, apelul poate fi
bun pentru el , il vede parintele care uitase sa faca apel si il ratifica.
o Sau poate face minorul apel cand nu e nicio sansa de castig si parintele renunta la apel ca
sa nu mai plateasca si cheltuielile de judecata.
Art. 57: Capacitatea procesuală de exerciţiu
(1) Cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu
excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2) Partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată
ori autorizată în condiţiile prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de
organizare.
10 of 27

DPC – C3
(3) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului.
(4) Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul
sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.
(5) Când instanţa constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda
un termen pentru confirmarea lui. Dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
ii. CHIAR DACA nulitatea este relativa -> poate fi invocata de catre orice participant in
proces, inclusiv de instanța – dedus din art. 57 alin.3 NCPC
De obicei nulitatea relativa poate fi invocata doar partea interesata; in cazul asta chiar
minorul sau cel pus sub interdictie, dar explicatie de ce poate invocata de catre orice
participant in proces:
Ne aflam la data dezbaterii si am A – reclamant si B – parat care este minor de 17 ani si vine
la proces, dar nu este insotit de parinte. In momentul acest, R si instanta au tot ineresul sa
invoce ca B nu este reprezentat sau asiatat legal. De ce ? Pentru ca daca nu invoca se va
pronuntat o hot care ar putea fi favorabila R, dar ulterior atacata de minor, de data asistat
legal, spunand ca actul respectiv a fost nul; oricine ar vrea sa obtine un act care sa fie ulterior
desfiintat, reclamantul si instanta nu (instanta poate sa si asume ca va avea o hot care va fi
ulterior casata? nu).
iii. Desi relativa, poate fi invocata in tot cursul procesului – art. 57 alin. (3), DAR trebuie sa
existe si interes.
Daca o parte care avea capacitate (major) s-a judecat cu un minor nelegal reprezentat si
minorul castiga, majorul nu poate invoca in apel ca hotararea e nelegala ca s-a judecat cu un
minor care n-a fost legal reprezentat. Pana la dezbaterile finale ar fi putut invoca, ar fi avut
interes sa invoce.
Majorul nu poate face apel pe motivul lipsei capacitatii minorului care castiga, nici daca nu a
stiut ca era minor (sau pus sub interdictie).
A (major) + B (minor, nereprezentat/neasistat la proces) se judeca si daca nimeni nu invoca

lipsa capacitatii lui B, iar B câștiga
Briciu: zice ca A nu va mai putea invoca in apel ca hot este nelegala pentru ca B n-a fost legal
reprezentat, even if articolul zice ca da, este lipsa de interes legitim.
11 of 27

DPC – C3
El poate invoca ca termen cnf articolului, dar nu are interes, ca acesta trb sa fie legitim si
personal, nu e personal.
De ce nu e personal? El ar invoca aici faptul ca un act de procedura este nul pt ca a fost facut
cu nerespectarea unor reguli dictate pentru protectia altuia nu a lui A. Pana sa se pronunte
hot A ar fi avut interes pentru ca, chiar daca acele reguli sunt protectia altuia, A avea interes
ca acele reguli sa se respecte pentru a obtine o hotarare legala. Dupa ce s-a dat hot si este
defavorabila, nu mai poate spune ca vrea sa desfiintezi hotararea pentru ca minorul nu era
bine reprezentat; trebuie sa aiba interes personal, A ar zice ca interesul lui e sa desfiinteze
hot si instanta o sa zica ok, dar interesul privind nulitatea, dreptul pus in discutie? A nu a fost
prejudicat prin faptul ca A era nereprezentat. A ar trebui sa faca aepl pe alte aspecte, sa
critice pe fond.
Dar poate veni reprezentantul minorului si poate cere desfiintarea hotararii, in tot cursul
procesului si are si interes.
Actele de dispozitie pe care persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu

restransa le fac (tranzactia, renuntarea la judecata, renuntarea la drept si achiesarea) pot fi
facute de reprezentanti sau de minor asistat de catre parinte sau tutore numai cu
incuviintarea instantei de tutela. Art.229 Legea de punere in aplicare a NCC
In cazul pusului sub interdictie si in cazul minorului reprezentati de tutore este necesar si
avizul consiliului de familie : NCC
Potrivit art. 81 alin. 2 NCPC, actele de dispozitie facute de reprezentantii minorului si ai

persoanelor puse sub interdictie sau disparute, chiar cu autorizarea instantei de tutela, nu
impiedica judecata daca instanta apreciaza ca nu sunt in interesul acelei persoane.
Autoriazarea e conditie de validitate a actului, dar chiar si valabil actul, instanta poate
considera ca nu e in interesul persoanei.
SECTIUNEA IV – CLASIFICAREA ACTIUNILOR CIVILE
Dupa scopul urmarit de reclamant sunt: actiuni in realizare, in constatare si in constituire de

drepturi.
A. ACTIUNILE IN REALIZARE reprezinta regula (sunt majoritare).
Ele se numesc asa pt ca prin ele se urmareste recunoastrerea unui drept fata de o
anumita persoana si obligarea paratului sa se conformeze dreptului respectiv. In
ipoteza in care el nu se conformeaza va fi adusa la indeplinire hotararea prin
executor judecatoresc (pe cale silita).
12 of 27

DPC – C3
Tipologia este clasica, majoritatea actiunilor sunt de acest fel

Exemple:
- actiunea in plata unei sume de bani – prima parte este recunoasterea creantei si
apoi obligarea la plata;
- actiunea in revendicare – prima parte este sa-ti recunoasca dreptul, iar apoi sa-l
oblige pe parat sa-l respecte;
- in materie delictuala – actiunea in daune are ca scop obligarea paratului sa
suporte prejudiciul cauzat.
B. ACTIUNILE IN CONSTATARE sunt declaratorii, interogatorii si provocatorii.

Ele sunt cele prin care se urmareste numai constatarea existentei sau inexistentei
unui drept, iar nu si executarea lui (adica aducerea lui la indeplinire pe cale silita).
In limbaj plastic, ele sunt „jumatate” din actiunile in realizare pt ca in realiatate ele au
aceeasi tipologie cu actiunile in realizare, dar din perspectiva scopului reclamantul
nu-si propune sa realizeze dreptul (sa-l execute silit), ci numai sa-l constate. De ce?
De principiu, dreptul nu este constestat, atributele execitiului se afla inca la el (ex :tu
ai stapanirea imobilului, esti posesor, dar cineva te tulbura, fara sa-ti fi luat posesia;
cineva iti ameninta proprietatea dpdv fizic sau juridic, dar fara sa ti-o fi preluat, fara
sa te deposedeze). In aceste situatii tu n-ai de ce sa ceri altceva decat clarificarea
problemei juridice, in sensul ca tu esti titularul dreptului, dar n-ai ce sa ceri de la cel
ce te tulbura ceva ce nu ti-a luat.
Caracteristici:
1) Au ca obiect existenta sau inexistenta unui drept, nu si a unui fapt;

Prin urmare, NU se poate folosi aceasta procedura pentru constatarea starii unor
lucruri sau pentru conservarea unor probe (pt acestea exista o alta procedura
care se numeste fie constatarea unor situatii de fapt si se face de catre executorul
judecatoresc, nu de judecator, fie conservarea unor probe – procedura simplificata
judiciar ce nu presupune fondul; intra in materia probelor).
De asemenea, NU se poate cere, spre exemplu, constatarea faptului ca in urma
unui accident de circulatie reclamantul a dobandit o stare de infirmitate (chiar
daca acest element, reprezinta o componenta a unui lant care ar putea sa conduca
la constituirea unui drept de creanta – mai e nevoie si de alte elemente: trebuie sa
fi dobandit o stare de infirmitate, accidentul sa fi provenit de la o persoana
determinata, persoana determinata sa fi fost culpabila, sa existe o legatura de
cauzalitate intre culpa, fapta si prejudiciu ca sa se constituie un drept).
2) Au un caracter subsidiar fata de actiunile in realizare (este cea mai importanta

trasatura);
13 of 27

DPC – C3
Asta inseamna ca o actiune in constatare va fi inadmisibila, ori de cate ori, partea

are la dispozitie o cale procedurala pentru realizarea dreptului.
Geneza actiunilor in constatare
Ele sunt acum reglementate la art. 35, in VCPC erau la art. 111, dar ele n-au fost
intotdeauna reglementate. In foma initiala a Codului de procedura (aia din 2013)
nu au existat pt ca legiuitorul la momentul respectiv considera ca fiind de nedorit
actiuni prin care partea sa vina doar sa ceara sa se constate ceva daca nu are si de
cerut ceva concret, pe ideea ca justitita nu e facuta sa dea consultanta juridica sau
sa rezolve probleme de principiu, ci sa intervina numai atunci cand conflictul
social ajunge in faza in care nu se poate altfel (de ex: am un drept de proprietate/o
creanta si ma duc sa intreb judecatorul daca chiar il/o am – nu era posibil;
conceptul clasic asupra justitiei este ca abia atunci cand esti uzurpat vii in
instanta, pana atunci evalueaza-ti singur situatia).
Aceste actiuni existau, dar erau respinse de catre instante ca fiind lipsite de
interes (tu ai un drept de proprietate; atata timp cat nu ai fost deposedat – vii
acasa si poti intra in casa – nu ai interes sa introduci o actiune in justitie; in cazul
drepturilor de creanta, creditorul crede ca la scadenta debitorul n-o sa-i plateasca
– daca nu a ajuns creanta la scadenta se considera ca creditorul nu are interes sa
introduca actiunea in instanta pt ca nu avea o creanta actuala).
In timp, jurisprudenta a identificat niste situatii in care unii judecatori au zis ca in

anumite situatii exista interes:
▪ situatia coproprietatii: daca un coproprietar, a carui cota din bun nu este

determinata pt ca provine, de exemplu, dintr-o devalamasie care a fost sistata prin
divort, dar nu s-a facut inca partajul, vrea sa-si instraineze doar cota- parte; daca
nu se intelege cu sotul, se considera ca singura solutie era sa faca partaj.
Dar in cazul asta coproprietarul nu vrea sa faca partaj, ci doar sa-si instraineze
cota parte si are acest drept recunost de L; mai mult cota sa poate fi si executata
de un creditor al lui, are dreptul sa participe la cheltuielile bunului in limita cotei
pe care el o are. De unde stii care e cota daca ei nu se inteleg? Deci are nevoie de
un proces prin care sa se constate intinderea cotei lui => INTERES
▪ situatia actiunii in revendicare: reclamantul poseda bunul, dar realmente

exista un pericol permanent ca un tert sa opuna prin notificari, prin cereri, prin
alte acte care nu conduc la deposedare, dar credibile, un alt titlu, fara sa-l
deposedeze. Aceasta persoana va fi condamanta sa stea cu acest stres permanent
(30 de ani pana la prescripitie) ca acest tert, care ii arata un totusi un titlu, va
decide sa introduca actiunea in revendicare. Judecatorii au zis ca nu este cazul,
14 of 27

DPC – C3
daca sunt amenintari cu privire la dreptul de proprietate persoana poate sa ceara

constatrea dreptului sau fata de cei care il contesta, dar nu l-au deposedat =>
INTERES
▪ ipoteza debitorului care invoca faptul ca creanta contra lui s-a prescris.
Debitorul zice ca nu mai are nicio datorie legala, ci doar una naturala. Creditorul
spune ca exista motive de intrerupere a perscriptiei (dar nu le spune acum, ci
peste trei ani, ca sa mai curga dobanzi, hihi). Debitorul are interesul sa stie daca e
sau nu dator (s-a implinit sau nu prescriptia?). Daca a inceput executarea silita
contra lui, el se poate apara in executarea silita, facand contestatie la executare si
invocand prescriptia. Dar daca nu incepe executarea silita si creditorul tot il
ameninta cu executarea silita, debitorul trebuie sa ceara constatarea inexistentei
dreptului creditorului ca urmare a interventiei prescriptiei => INTERES
▪ ipoteza constructorului pe terenul altuia care solicita instantei sa constate

ca el este constructor de buna-credinta. Aparent aceasta actiune s-ar lovi de
doua conditii:
1. ar parea ca el cere constatarea unor fapte
2. ca ar avea actiune in realizare
In realitate, aceasta actiune este admisibila si instantele au considerat-o ca atare
pt ca intr-adevar cere sa se constate doua fapte: buna-credinta si faptul ca a
construit, dar ele unite duc la un drept, la dreptul de creanta, la dreptul la
despagubire intrucat proprietarul terenului ar putea invoca accesiunea si in plus
el nu are o actiune in realizare deoarece cat timp proprietarul terenului nu a
invocat accesiunea inca nu a devenit activ dreptul lui la despagubire (e un drept
sub conditie suspensiva – nu exista inca), astfel incat constructorul nu poate
formula o actiune in realizare (iar daca ar formula-o ea ar fi respinsa ca fiind
prematura, prin urmare nu poate sa o exercite si are dreptul la o actiune in
constatare). El are interes daca este o societate care functioneaza pe principiul
contabilitatii, el trebuie sa stie daca acolo are un gol in contabilitate sau din
contra, are o valoare. In cazul in care banii pe care i-a folosit in constructia pe
terenul altuia, dar cu buna-credinta sunt pierduti el trebuie sa-i inregistreze ca o
pierdere, dar daca nu sunt pierduti el trebuie sa-i inregistreze ca o creanta.
Dupa ce jurisprudenta constanta s-a pronuntat in aceste cazuri in sensul

existentei unui interes, legiuitorul a tras concluzia si a zis: DA! Exista interes ori de
cate ori nu ai la dispozitie o actiune in realizare (pt ca toate cele trei categorii de
actiuni au ceva comun: in toate trei cel care formula cererea nu avea ce sa ceara;
de aceea si in cazul prescriptiei, interesul pt o actiune in constatare exista atata
timp cat nu a inceput executare – odata ce aceasta a inceput, debitorul are la
dispozitie contestatia la executare prin care va invoca prescriptia; daca in cazul
revendicarii tertul nu s-a limitat numai sa faca acte de tulburare, el a luat intiativa
15 of 27

DPC – C3
formularii actiunii in revendiare, numai exista posibilitatea unei actiuni in

constatare intrucat cel care se stie proprietar se va apara in actiunea in realizare
introdusa de tert).
Din aceste situatii s-a creat principiul subsidiaritatii, care s-a autonomizat, el nu
mai este legat de existenta unui interes. Desi el are la baza o problema de interes,
s-a autonomizat si a devenit o conditie de exercitiu a actiunii in sine,
suplimentara pe langa cele 4 (formularea unei pretentii, existenta unui interes,
calitatea procesuala, capacitatea procesuala). – sa nu ai la dispozitie o alta cale
procedurala pentru realizarea dreptului a carui constatare o ceri (art. 35
NCPC, teza aIIa).
NB! De principiu majoritatea celor care activeaza in domeniul justitiei nu cunosc

aceasta precizare. Daca alegem sa spunem ca subsidiaritatea are la baza o lipsa de
interes riscam sa nu fim intelesi, si mai sigur e sa nu facem acesta afirmatie
intrucat s-ar putea sa lasam impresia (pentru cei mai putin intiati in procedura
civila) ca nu stim diferenta dintre interesul ca si conditie de exerciatre a actiunii
civile si pp subsidiaritatii) – este deci recomandabil sa fim prudenti cu aceasta
afirmatie.
3) actiunile in constatare nu sunt susceptibile de executare silita (pt ca nici nu se

cere).
/!\ ne referim la aceasta caracteristica numai in ceea ce priveste capatul de cerere
principal.
Capatul de cerere privind cheltuielile de judecata este executoriu pt ca in urma
unei astfel de actiuni se pot genera si cheltuieli de judecata.
4) Actiunile in constatare sunt actiuni contentcioase

/!\ a nu fi confundate cu actiunile gratioase pentru simplul fapt ca nu se cere
executarea.
In actiunile gratioase se cere un drept care nu-i opus vreunei persoane (infiintarea
unui partind, asociatie, fundatie), pe cand in cazul actiunii in constatare exista un
drept opus unei persoane; dreptul este stabilit impotriva cuiva.
/!\ nu trebuie facuta confuzia ca actiunile in constatare nu ar avea autoritate de
lucru judecat; ele au autoritate de lucru judecat; nu au putere executorie.
Subclasificarea in actiuni declaratorii, interogatorii si provocatorii este pur

doctrinara si nu stabileste diferente de regim juridic, prin urmare nu e chiar atat de
importanta.
a. actiunile declaratorii sunt cele clasice;
16 of 27

DPC – C3
b. actiunile interogatoriile sunt cele prin care reclamantul solicita paratului sa se

pronunte cu privire la o problema de drept aflata in disputa cu mentiunea ca
daca nu se va pronunta atunci, nu se va mai putea prionunta ulterior (spre ex:
atunci cand un succesor legal cheama in judecata o persoana care se pretinde
mostenitor testamentar, solicitandu-i sa exhibe testamentul, iar daca nu-l va
exhiba atunci, se va considera ca singurul mostenitor este cel legal, iar ulterior
chair daca este in posesia unui testament, mostenitorul legal nu va mai putea sa
vina la mostenire).
c. actiunile provocatorii sunt cele prin care reclamantul confruntat cu o

contestatre a dreptului lui, juridica sau faptica, decide sa-l cheme in judecata pe
cel care ii contesta dreptul pentru a transa judiciar problema respectiva cu
autoritate de lucru judecat (spre ex: reclamantul il cheama in proces pe cel care ii
reclama dreptul, dar fara a face ceva judiciar, ii contesta dreptul prin acte juridice
extrajudiciare sau prin acte faptice, adica obstructioneaza intrarea in imobil, ii
spune ca ar trebui mutat gardul in raporturile de vecinatate, in materia dreptului
de trecere vecinul inchide din cand in cand calea de trecere).
Instantele nu sunt cele mai prietenoase cu actiunile in constatare, ele au o tendinta sa

restranga cat mai mult notiunea de subsidiaritate, ramanand in constiinta lor
notiunea ca in principiu trebuie sa cerci ceva de la instanta, nu sa ceri doar un aviz.
C. ACTIUNEA IN CONSTITUIRE
Spre deosebire de celelalte doua, actiunile in constituire urmaresc crearea unei

situatii juridice noi, diferita de cea de la data nasterii raportului juridic si diferita de
cea de la data introducerii cererii.
De principiu, la primele doua actiuni, in realitate, instanta nu face altceva decat sa
consacre o situatie juridica preexistenta.
la revendicare nu se naste un drept La actiunile in constituire, instanta

din admiterea actiunii, dreptul era constata existenta unui drept, dar
preexistent, instanta doar constata ca prin efectul admiterii actiunii creeaza
el exista si ca este in patrimoniul un drept nou sau transmite un drept
reclamantului si il obliga pe parat sa dintr-un patrimoniu in altul, deci
se conformeze; instanta nu transfera creeaza o situatie juridica diferita.
atunci dreptul de proprietate in
patrimoniul reclamantului).
17 of 27

DPC – C3
De obicei, actiunile in constituire le avem in materia actiunilor nepatrimoniale

(divort, punere sub interdictie, stabilire de filiatie – ele creeaza situatii juridice noi),
in timp ce in materie patrimoniala se constata drepturi preexistente.
INSA exista si aici astfel de actiuni nepatrimoniale: pronuntarea unei hotarari care sa
tina loc de contract de vanzare – titluarul dreptului care formuleaza actiunea are in
realitate un drept de creanta, dar prin efectul actiunii, care se substituie in realitate
consimtamantului paratului se produce transferul dreptului de proprietate, iar dupa
ramanerea definitiva a hotararii se produce un transfer de drepturi reale, desi la
baza exista un titlu de drept de creanta; deci si aici avem o constituire de drept).
Diferenta esentiala este ca spre deosebire de actiunile in constatare si realizare

care produc efecte ex tunc, adica si pt trecut, actiunile in constituire produc in
principiu efecte numai pt viitor, ex nunc.
/!\ NU intotdeauna, spre ex: divort, actiunea prin care se introduc in cauza
mostenitorii reclamantului produce efect pentru trecut, macar pana la momentul
ultimei clipe de viata al sotului reclamant (daca ar produce efecte ex nunc – de la data
pronuntarii hotararii – ar insemna ca o perioada de timp, intre data decesului si data
pronuntarii hotararii paratul a fost casatorit cu un mort hihi. Mai mult daca sotia
vaduva s-ar recasatori in timpul procesului de divort, in cazul unui efect ex nunc, ea
ar fi bigama).
Dupa natura dreptului dedus judecatii avem clasificarea intre actiuni personale, reale si mixte.
A. ACTIUNI PERSONALE
B. ACTIUNI REALE
C. ACTIUNI MIXTE – provin si dintr-o creanta, si dintr-un drept real.
Ipoteza clasica este cea a cumparatorului care cere predarea bunul de la vanzator: el
pe de o parte are o actiune ex contractu (obligarea vanzatorului sa-i predea), iar pe
de alta parte in virtutea efectului translativ el a devenit proprietar si poate intenta o
actiune intemeiata pe dreptul de proprietate. pentru ca poate opune dreptul de
proprietate => actiune mixta
Aceasta clasificare ne intereseaza din punct de vedere:

- competentei teritoriale pt ca cererile reale imobiliare sunt intotdeauna de
competenta instantei de la locul situarii imobilului.
Cererile mixte au o competenta alternativa: locul situarii imobilului si locul
domiciliului paratului.
- in materie de prescriptie pt ca unele actiuni sunt prescriptibile, iar altele
imprescriptibile; si prescripria executarii conteaza foarte mult aici; cele persoanaale
sunt prescriptibile in termen de 3 ani, cele care sunt reale sunt prescriptibile sub
aspectul executarii in termen de 10 ani.
18 of 27

DPC – C3
- in materie de calitate procesuala pt ca in actiunile reale calitatea procesuala se

confunda, de principiu, cu chiar fondul problemei si aveam acea situatie in care
instanta poate uni exceptia cu fondul.
Dupa calea aleasa de catre parte avem cereri principale, aditionale, accesorii si incidentale – art.
30 NCPC.
A. CERERILE PRINCIPALE = cele prin care este investita instanta de judecata
B. CERERILE ADITIONALE = cele care modifica o cerere principala sau o completeaza
C. CERERILE ACCESORII = cele a caror solutionare depinde de o cerere principala

/!\ ele pot fi si ele introductive de instanta, dar nu singure, mai au un capat de
cerere care e principal
Exemple:
- cererea platii unei sume de bani ca cerere principala (I) si capatul accesoriu (II)
este plata dobanzilor/penalitatilor pentru ca depinde de solutionarea primului
capat de cerere;
- capatul I este anularea contractului de vanzare, capatul II este obligarea
paratului sa predea bunul vandut;
- capatul I – rezolutiunea contractului si capatul II – restituirea prestatiilor.
D. CERERILE INCIDENTALE au o independenta proprie, nu se consunda cu cele accesorii,

dar le caracterizeaza faptul ca ele nu sunt introductive de instanta, ele sunt facute
pe parcursul unui proces deja inceput.
Prin natura lor ele ar putea sa genereze si un proces dinstinct, adica ar putea fi
asemanatoare celor principale, dar din anumite ratiuni, cel ce formuleaza o astfel
de cerere ia aceasta decizie in cadrul unui proces deja inceput.
Exemple :
- cererea reconventionala prin care paratul solicita pretentii prorii de la
reclamant (el ar putea sa fomuleze aceasta cerere si in alt proces), dar pt ca
tinde la o compensare judiciara cu reclamantul NU are interes sa il lase pe
reclamant sa castige procesul ca mai apoi sa castige paratul procesului lui
contra reclamantului si sa incerce sa-l execute pe reclamant (daca mai are ce).
Dimpotriva, el are interesul sa le faca deodata, sa prinda momentul si sa
compenseze cele doua sume, evitand astfel eventuala insolvabilitate a
reclamantului care ar putea sa intervina in momentul in care reclamantul l-ar
executa pe el iar paratul abia incepe procesul impotriva reclamantului pt a-si
statisface propria creanta.
- o cerere de chemare in garantie: A il cheama in judecata pe B revendicand un
bun; B l-a cumparat de la C si il cheama pe C in proces ca fiind chemat in
19 of 27

DPC – C3
garantie, sa se despagubeasca in cazul in care este evins de catre A. Aceasta

cerere de chemare in garantie este incidentala.
Este adevarat ca ar putea fi facuta si separat (adica B sa astepte sa piarda
procesul cu A dupa care sa se intoarca impotriva lui C printr-un proces separat,
numai ca exista un pericol: ca C sa ii opuna exceptio mali processus si el sa nu
poata rezista in aceasta aparare a lui C si decide sa il aduca pe C in procesul sau
cu A printr-un mijloc procesual numit chemare in garantie care este o cerere
incidentala; ea are independenta proprie, dar ar putea oricand constitui o
cerere separata, insa din ratiuni de economie procesului B o formuleaza in
chiar interioriul procesului de transat prin cererea principala).
Aceasta distinctie este esentiala in materia competentiei teritoriale si materiale pt ca cererile
accesorii si cele incidentale precum si cele aditionale sunt de competenta instantei care judeca
cererea principala, chiar daca ele fiind facute pe cale separata ar genera o alta competenta.
De exemplu: judecatoriile sunt competente pana la 200.000 lei. A il cheama in judecata pe B si

cere 150.000 lei. B face o cerere reconventionala si cere de la A 300.000 lei. Daca B ar fi facut
aceasta cerere intr-un proces separat ar fi trebuit sa o intruduca la Tribunal, asa ea va fi judecata
de judecatorie care este instanta competenta sa judece cererea principala => importanta
clasificarii
In materia cailor de atac: de principiu cererile accesorii au aceleasi cai de atac ca si cererea
principala.
CAPITOLUL III – PARTICIPANTII LA PROCES

I. INSTANTA DE JUDECATA
II. PARTILE
III. PARTICIPAREA TERTILOR LA PROCES
IV. REPREZENTAREA PARTILOR IN JUDECATA
V. PARTICIPAREA PROCURORULUI LA PROCESUL CIVIL
SECTIUNEA I – INSTANTA DE JUDECATA
Rolul instantei este acela de a stabili legea aplicabila la situatii de fapt furnizate de parti,
respectand principiile cunoscute:
- nu poate refuza judecata unei cauze
20 of 27

DPC – C3
- nu se pronunta prin dispozitii generale, ci prin rezolvarea unor situatii concrete – cu

unele derogari
- activitatea instantei se concretizeaza in acte procedurale
Avem in primul rand doua concepte cand vorbim de „instanta”:
A. Compunerea instantei – se refera la numarul de judecatori care formeaza
completul de judecata
Insasi notiunea de instanta comporta mai multe semnificatii. In sensul folosit de noi aici, instanta
reprezinta completul de judecata. In general, acesta este sensul folosit in restul NCPC (ex: art 39
alin.2 „instanta va decide” = complet de judecata). Dar sunt si alte sensuri (ex: in materia
competentei se vorbeste de „instanta ierarhic superioara”, „alta instanta” = e vorba de o
institutie in intregime – tribunalul) care trebuie deosebite (ex: art. 421 in materia perimarii –
este vorba de o alta institutie superioara in rang celei care a pronuntat hotararea).
Noi acum vorbim despre sensul de complet si din acest punct de vedere compunerea instantei va
fi urmatoarea:
1) In prima instanta avem principiul judecatorului unic (adica instanta va fi formata
dintr-un singur judecator).
/!\ NU conteaza ca prima instata e judecatoria, tribunalul sau curtea de apel, important nu e
rangul instantei, ci importanta este faza procedurala in care se afla procesul. Daca e in prima
instanta la oricare dintre aceste trei insante, va fi un singur judecator (mai putin la ICCJ, unde nu
avem complete de 1, avem complete de 3). Exista si exceptii:
- in litigiile de munca completele sunt speciale: un judecator si doi asistenti judiciari
(unul reprezentand sindicatele si altul patronatele); acesti doi asistenti judiciari fac
parte din compunerea completului dar nu au vot deliberativ, ci unul consultativ; ei
participa la luarea deciziei dar numai printr-o consultare, decizia finala o ia
judecatorul (dar totusi fac parte din complet, participa la deliberari, spre deosebire
de grefier care numai va consemna o hotarare). Aceasta precizare este importanta
intrucat o sa gasim carti in care asistenti judiciari sunt trecuti la constituirea
completului, considerandu-se ca ei nu sunt egali cu judecatorii, ceea ce nu e total fals,
insa sunt si cazuri in care completul de judecatori nu este compus numai din
judecatori de cariera.
- in litigii in materie de inchirieri, in materie comerciala (in alte tari)
2) In apel completul e format din 2 judecatori.
3) In recurs completul e format din 3 judecatori.

Mai sunt la ICCJ si alte complete speciale. De principiu, la ICCJ toate completele ordinare sunt de
3 judecatori pt ca ei judeca de principiu numai recursul, dar sunt si complete de 5 judecatori
(doua in materie penala, doua in materie civila). Cele in materie civila judeca recursurile
21 of 27

DPC – C3
impotriva hotararilor pronuntate de ICCJ atunci cand exista drept de recurs – in principiu nu
exista – sau in alte cazuri prevazute expres de lege:
- art. 136 NCPC care prevede o serie de dispozitii speciale in materia conflictelor de
competenta, la alin. 3 spune „conflictul intre doua sectii ale ICCJ se solutioneaza de
Completul de 5 judecatori” – sectia civila zice ca e pricina contenctioasa, iar sectia de
contencios zice ca e pricina civila si atunci trebuie sa stabileasca deasupra
completelor de 3 un complet de 5;
- in materia perimarii – art. 421;
- tot completul de 5 judecatori judeca si contestatiile sau recursurile pe care judecatorii
le fac impotriva hotararilor date de CSM in materie disciplinara
Alte complete:
- art. 516 – care judeca in materia RIL – complet de 25 de judecatori; acele recursuri
prin care ICCJ stabileste care este interpretarea corecta ce se da asupra unui text de
lege in masura in care exista intepretari contradictorii asupra aceleiasi chestiuni si
stabileste printr-o hotarare care este interpretarea corecta; aceasta hotarare se
publica in M.O si este obligatorie pentru instante; [nu ne cere la examen cum se
formeaza acest complet]
- mai este un complet format din 13 judecatori (care pana in decembrie 2016 este de 9
judecatori) in cazul hotararilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Asta e o procedura prin care ICCJ poate fi sesizata de catre o instanta care are o
problema de drept de care depinde solutionarea fondului in procesul respectiv si
care este noua, pentru ca ICCJ sa dea dezlegarea ei corecta. Pe durata dezlegarii,
instanta care pune intrebarea suspenda procesul si il reia ulterior, solutionand cauza
conform interpretarii date ICCJ. E o procedura care previne practica neunitara, pe
cand RIL-ul de o procedura care stinge o practica neunitara. Formarea acestui
complet se gaseste la art. 520, alin. 8, dar pana la 31 decembrie 2016 se aplica un alt
art. XIX alin.2 din Legea 2/2013 care prevede completul de 9 judecatori (in practica
nici in 2017 nu va fi asa pt ca in decembrie va aparea o alta OUG care ca prelungi
acest complet de 9).
B. Constituirea instantei – se refera la judecatori impreuna cu grefier, magistrat

asistent (la ICCJ), procuror (daca participarea lui este obligatorie sau dacaa el decide
sa participe) – sens mai largit: fie cu auxiliari, fie cu parteneri (Briciu: procurorul nu
prea avea ce sa caute in constituirea instantei).
Distinctia intre compunere si constituire este importanta deoarece, pe de o parte, este istorica,
iar pe de alta parte este utila. Este utila deoarece sunt anumite institutii de drept care se aplica
numai compunerii si anumite institutii de drept se care aplica si constitutiei si compunerii.
Exemple :
- art. 42 NCPC „judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca cand si-a
exprimat anterior parerea cu privire la solutia in cauza pe care a fost desemnat sa o
22 of 27

DPC – C3
judece” – acest punct nu poate fi aplicat decat in sensul notiunii de compunere.

Toate celelalte puncte (de la 2 pana 13) se aplica si notiunii de constituire.
- in cazul cercetarii la fata locului, textul spune ca „instanta se deplaseaza la fata
locului” – se deplaseaza si grefierul, si procurorul daca participa la acel proces. Deci
este vorba de constituirea instantei
- la motivul de recurs – art. 488, alin 1, pct. 1: „e caz de casare cand instanta nu a fost
alcatuita potrivit dispozitiilor legale”. Este vorba de constituirea instantei
- cand vorbim de deliberare si pronuntare, evident vorbim de compunerea
completului pt ca numai judecatorii pot delibera
Marile probleme la constituirea completului: cazurile de incompatibilitate.
Cazurile de incompatibilitate au aparut ca urmare a necesitatii de a se asigura ca instanta sa
fie impartiala. Impartialitatea este atat o conditie autohtona, cat si o conditie impusa de CEDO, in
art. 6 paragraful 1 (notiunea de tribunal se refera la instanta si nu la institutie). Astfel, pentru
garantia de impartialitate legiuitorul a instituit o serie de cazuri de incompatibilitate adica cazuri
in care judecatorul sau alti membri ai completului (pt ca incompatibilitatea se refera si la
constituirea instantei) sunt prezumati a fi partinitori, ceea ce inseamna ca ei trebuie indepartati
de la judecata cauzei sau de la a face parte din complet in cazul consituirii.
/!\ INSA trebuie deosebita aceasta incompatibilitate de incompatibilitatile in functie ale
magistratului. Aceasta incompatiblitate de caz, se deosebeste de incompatibilitatile in functie
care spun ca judecatorul nu poate sa desfasoare activitati comerciale, nu poate avea alte
contracte de munca decat cele legate de cele de prestare de servicii in invatamantul superior
juridic, ca nu poate fi administrator la societati comerciale, ca nu poate fi membru al unui partid
politic (si acestea sunt incompatibilitati, dar ele sunt incompatibilitati legate de functia
judecatorului si vizeaza de fapt conditia independentei) si se gasesc in Legea 302/2004 sau in
alte legi speciale. Incompatibilitatile de caz vizeaza conditia impartialitatii si se gasesc in NCPC.
Sunt cazuri de incompatibilitate absoluta (reglementate de norme de ordine publica) si cazuri
de incompatibilitate relativa (reglementate de norme partial dispozitive).
ART. 41 NCPC – Cazuri de incompatibilitate absoluta
ALIN. 1 – Judecatorul care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care a
solutionat cauza nu poate judeca aceeasi pricina in apel, recurs, contestatie in anulare sau
revizuire si nici dupa trimiterea spre rejudecare.
Primul caz de incompatibilitate absoluta vizeaza ipoteza judecatorului care a pronuntat o
incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care a solutionat cauza si care ar fi pus in situatia de
a judeca aceeasi cauza in apel, in recurs, in contestatie in anulare sau revizuire.
Aici cazul de incompatibilitate are la baza un motiv cat se poate de firesc, caci daca ar fi altfel, ar
inseamna ca judecatorul ar trebui sa-si controleze propria hotarare, ceea ce inseamna ca
controlul din caile de atac n-ar mai fi unul efectiv si real (judecatorul ar trebui sa-si retracteze
hotararea or, de principiu, oamenii nu prea retracteaza). Sigur, sunt judecatori care sa-si dea
seama ca au gresit si s-ar putea sa se corecteze, dar nu putem pleca de la premisa ca omul isi va
23 of 27

DPC – C3
da seama ca a gresit si se va corecta. Legiuitorul a plecat de la premisa ca un comportament

obisnuit este acela de a iti mentine punctul de vedere din doua motive:
i. pt ca se presupune ca e un punct de vedere fundamentat, din punct de vedere
profesional
ii. din punct de vedere uman, e de presupus ca omul cat are constiinta proprie e mai
ambitios
 prin urmare ca un control sa fie efectiv trebuie facut de catre altul
Dar cum ar fi posibil ca un judecator sa judece cauza si in apel, si in recurs? Este posibil pentru ca
un judecator poate avansa. NCPC spre deosebire de VCPC, a introdus in ecuatie nu numai apelul
si recursul (care erau), ci si contestatia in anulare si revizuirea, care nu erau in VCPC, ele fiind cai
de retractare. Teoretic, aici chiar judecatorul care a pronuntat hotararea putea sa-si retraga
hotararea intrucat erau la baza fie erori materiale, fie omisiuni bazate pe greseala, nu pe
conceptie, fie chiar probe noi. In cazul asta legiuitorul din VCPC (1865) considera ca nu este nicio
problema ca un judecator care este confruntat cu probe noi, pe care nu le-a avut in vedere cand a
solutionat pricina, sa pronunte o alta hotarare (ex: un inscris care a stat la baza pronuntarii
hotararii a fost declarat ulterior ca fiind fals – legiuitorul din VCPC considera ca nu este nicio
problema ca judecatorul sa retracteze hotararea pe care el a dat-o pe baza acestui inscris).
Numai ca legiuitorul modern a considerat ca desi nu e chiar atat de grav ca la apel si la recrus, in
cazul constestatiei in anulare si al revizuirii nici aici n-ar putea pretinde partii sa aiba incredere
in nepartinirea judecatorului, pentru ca unele motive presupun intr-adevar probe noi, iar altele
presupun omisiuni ale instantei, unele gresite, altele din neatentie, altele voite, ele fiind
amestecate de cele mai mult ori. De aceea, per ansamblu s-a considerat ca e bine sa largim sfera
cazurilor de incompatibilitate, trecand si contestatia in anulare si revizuirea in randul acestora.
De ce incheiere interlocutorie sau hotarare? In VCPC era doar hotarare, insa, de multe ori,
incheierile interlocutorii1 dezleaga probleme la fel de importante ca si hotararea.
Exemple de incheiere interlocutorie:
▪ problema calitatii procesuale active. S-a stabilit in incheiere ca reclamantul are
calitate procesuala activa; sigur, nu s-a spus ca are si dreptate pe fond, dar daca in
apel unul din motivele de apel este ca in mod gresit s-a respins exceptia lipei calitatii
procesuale active la prima instanta, ce conteaza ca judecatorul care s-a pronuntat pe
exceptie a respins exceptia, iar ulterior a iesit din cauza, iar ulterior hotararea a fost
data de altul? Primul n-a dat solutia finala, dar a dezlegat problema calitatii,
care va fi motiv de apel si in felul asta este normal sa fie incompatibil in apel.
▪ problema partajului. Se stabileste prin incheiere interlocutorie ca mostenitorii sunt

unii, cotele lor sunt unele, iar masa de impartit este cea aratata si apoi prin hotarare
finala s-au schimbat loturile. Aici incheierea interlocutorie este mai importanta decat
1
acea incheiere prin care se transeaza aspecte de drept litigioase care rezolva partial litigiul, dezvaluie intr-un fel
solutia finala
24 of 27

DPC – C3
hotararea finala pentru ca incheierea finala n-a facut decat sa traga la sorti loturile,
pe cand ceea ce este important sunt cotele si masa. Chiar daca judecatorul ca a
pronuntat incheierea interlocutorie iese din cauza si hotararea finala este pronuntata
de altul – iar iesirea lui din cauza ar putea fi tocmai pentru ca a avansat la instanta
superioara – nu este normal ca el sa controleze apelul pentru ca el si-ar controla
hotararea finala in care este valorificata si incheierea data de el si atunci si-ar
controla implicit propria decizie.
/!\+++ In legatura cu acest caz de incompatibilitate se mentioneaza ca nu se aplica atunci cand
avem de-a face doar cu incheieri preparatorii, adica incheieri prin care s-a amanat procesul
pentru ca partile nu au fost legal citate, incheieri prin care s-a acordat un termen pentru ca
martorul n-a venit , incheierea prin care chiar s-a administrat o proba, dar nu s-a decis cu privire
la evaluarea ei. Sunt judecatori care pe parcursul procesului intervin numai pentru aceste
incheieri. Ei nu devin incompatibili sa judece apelul caci nu s-au pronuntat nici printr-o
hotarare finala, nici printr-o incheiere interlocutorie, ci doar prin incheierei preparatorii care
presupun simpla administrare a procesului.
/!\+++ Se mai mentioneaza in practica faptul ca intervine incompatibilitatea numai in masura in
care apelul sau recursul au ca obiect critici in legatura cu continutul incheierii interlocutorii.
Exemplu: daca judecatorul a dezlegat prin incheiere interlocutoire problema prescripitiei,
spunand ca cererea reclamantului nu este prescrisa, iar in apel nu se critica aceasta problema, ci
modul in care a fost rezolvata pe fond problema. In acest caz paratul care ar fi invocat prescriptia
nu mai intelege sa critice solutia respectiva. Se considera in practica faptul ca judecatorul care a
rezolvat doar problema prescriptiei dupa care a iesit din proces NU ar fi incompatibil sa judece
apelul pt ca problema prescriptiei este singura pe care el a dezlegat-o, iar aceasta nu mai face
obiectul apelului, ea a intrat in autoritatea lucrului judecat (apelul este supus regulii potrivit
careia se judeca in apel numai ceea ce se apeleaza – quantum devolutum, tantum apelatum – si
atunci ceea ce nu se critica ramane definitiv).
Al doilea caz de incomptibilitate absoluta vizeaza ipoteza judecatorului care a pronuntat o

incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care a solutionat cauza si care ar fi pus in situatia de
a rejudeca aceeasi cauza dupa trimiterea spre rejudecare – in urma anularii sau desfiintarii
hotararii si trimiterii cauzei spre rejudecare.
2 ipoteze:
i. in apel, se admite apelul si se trimite spre rejudecare
ii. in recurs, se caseaza hotararea si se trimite spre rejudecare
Si in acest caz judecatorul care a pronuntat incheierea interlocutorie sau hotararea este
incompatibil sa judece (incompatibilitate absoluta). Ratiunea incompatibilitatii consta in faptul
ca e de presupus ca mandria profesionala il va determina pe acel judecator sa arate ca nu
instanta superioara a avut dreptate cand a casat, ci tot el si sa isi reconfirme propria hotarare
initiala. In felul acesta hotararea de casare sau de retrimitere nu-si mai indeplineste scopul.
25 of 27

DPC – C3
Si aici se fac unele precizari in doctrina. Se arata ca acest caz nu vizeaza ipoteza in care
judecatorul de la prima instanata s-a pronuntat nu asupra fondului, ci asupra unei exceptii
dezlegate de instanta superioara si care nu mai poate face obiectul rejudecatii intrucat hotararea
instantei superioare este obligatorie sub acel aspect.
Exemplu: judecatorul spune „cererea e prescrisa; respingem cererea ca fiind prescrisa extinctiv”.
Se face apel, judecatorul spune „nu e prescrisa, nu s-a calculat bine termenul sau nu s-a observat
un caz de intrerupere sau de suspendare; anulam hotararea si retrimitem cauza spre
rejudecare”.
In doctrina se arata ca in cazul asta n-ar fi incompatibil pentru ca acel judecator n-ar mai putea
pronunta hotararea pe prescriptie, mandria lui nu mai poate sa se manifeste intrucat problema a
fost transata in mod definitiv de catre instanta superioara si nu mai face obiectul judecatii (el nu
mai are voie sa intre in domeniul respectiv pentru ca ar incalca norma conforma careia decizia
instantei superioare asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru instanta
inferioara). Cum el nu a apucat sa spuna ca ca e neintemeiata cererea fiindca a respins doar pe
prescriptie, cu privire la fond el nu a avut nicio examinare, astfel incat constiinta lui e virgina pe
aspectul respectiv.
Exista si o alta teza care capata teren si spre care tinde si Briciu si care vorbeste de o
incompatibilitate mai profunda aici (si care spune strict formal asa stau lucrurile, numai ca noi
instituim cazurile de incompatibilitate nu ca pe o problema de matematica, ci pentru oameni);
toata teza anterioara, daca o explici unui camionagiu nu o sa o inteleaga decat cu greu, el cand il
va vedea pe acelasi judecator care i-a respins actiunea ca prescrisa va spune din start ca nu are
nicio sansa si astfel se pierde increderea in justitie. Noi suntem intr-un stat in care contractul
social intre stat si cetatean este din ce in ce mai conventional, astfel incat legile incep sa tina cont
nu numai de rigoarea juridica, ci si din pacate de oamenii care nu inteleg. Cu alte cuvinte, trebuie
sa facem legea la nivelul neintelegatorilor, si nu sa aducem neintelegatorii la nivelul legii (iar
Biciu zice ca e trist  el unul se adapteaza, dar are o nostalgie...). Data fiind aceasta realiate
sociala, pare ca teza teoriei mai profunda a incompatibilitatii absolute se fundamenteaza pe
aceasta chestiune.
ALIN. 2 – De asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert, arbitru,
procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator in aceeasi cauza.
Al treilea caz de incomptibilitate absoluta vizeaza situatia in care judecatorul care fiind investit
cu solutionarea unei cauze, a fost anterior martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent
judicar, magistrat-asistent sau mediator in aceeasi cauza.
Problema: judecatorul a cunoscut pricina dintr-o alta perspectiva decat cea de judecator.
Cunoastea speta din perspectiva uneia dintre parti, iar judecata de catre el ar reprezenta o
infrangere a egalitatii.
Ratiunea acestei prevederi :
26 of 27

DPC – C3
▪ la martor si la expert: faptul ca au luat cunostinta prin propriile simturi de niste aspecte ale
cauzei. In schimb, judecatorul trebuie sa analizeze pricina pe baza probelor (poate din
probele de la dosar nu rezulta ce a vazut judecatorul). Daca el cunoaste chiar cum au stat
lucrurile, nu mai poate fi judecatorul; pentru judecator ceea ce exista este ceea ce este in
dosar; nu ar mai intruni conditiile de obiectivitate
In cazul martorului, in jurisprudenta se mentioneaza ca este necesar ca martorul sa fi fost
audiat pentru ca se vorbeste de „martor in cauza”, nu este suficient sa fi fost citat – necesara
audierea
➢ martor – simplu fapt ca asisiti la ceva – faza 1
➢ dobandirea calitatii de martor intr-un dosar  propunerea uneia dintre parti si
incuviintarea de catre instanta – faza 2
➢ audierea martorului – faza 3
/!\ persoanele aflate in faza 1 sau 2 ar putea atrage o incompatibilitate relativa!
▪ la magistratul-asistent: a fost judecator cu functie declarativa (chiar daca nu decisiva). A a

facut parte din instanta;
▪ asistent judiciar – activitate de judecaya, face parte din compunerea completului
▪ la avocat – aspecte legate de afinitatea cu una dintre parti, ce a fost de interes; cunoaste
cauza din perspectiva uneia dintre parti, cu secretele, confidentialitatile partii respective
▪ procuror – este chiar mai accentuat subiectivismul decat in cazul avocatului.
▪ la mediator – in cazul medierii partile incearca rezolvarea conflictului prin concesii
reciproce; in fata lui se pot face marturise exclusiv pentru a se intelege, a face un compromis;
partile n-ar dori ca acele marturisiri facute intr-un context de negociere, de concesii sa fie
folosite ca proba, in cazul in care acele concesii nu se realizeaza.
/!\ sunt marturisiri contextuale, in contextul unei tranzactii => nu pot fi folosite ca probe;
sunt facute in scopul a apropria partil
▪ arbitru s-a pronuntat in cauza respectiva, el este un judecator privat ales de catre parti
27 of 27

DPC – C4
ART. 42 NCPC – Cazuri de incompatibilitate relativa
Art. 42: Alte cazuri de incompatibilitate

(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să
o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit
art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;
2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori
descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre
aceste persoane;
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna
dintre părţi;
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt
părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după
caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să
judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul
devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri
ori alte avantaje de la una dintre părţi;
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor,
după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la
gradul al patrulea inclusiv;
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până
la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi
pricini înaintea altei instanţe;
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt
membru al completului de judecată;
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a
asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparţialitatea sa.
(2) Dispoziţiile alin. (1) privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.
1 of 23
DPC – C4
La un anumit moment s-a observat ca majoritatea obiectiunilor legate de nepartimirea

judecatorilor se grupeaza in jurul unor cazuri sistemice. Legiuitorul primar (1865) a banuit care
ar fi afinitatile care ar afecta nepartinirea judecatorului si le-a indicat pe toate.
Desi doctrina si jurisprudenta spun ca ele sunt de stricta interpretare, in realitate exista un punct
final (pct. 13) care este atat de larg incat permite cooptarea si unor situatii similare cu cele
mentionate.
De ce a fost nevoie in noul cod de acest punct 13?
In VCPC erau doar 9 cazuri de incompatibilitate, orice extindere ere nepermisa. Notiunea de
incompatibilitate este in stransa legatura cu notiunea de impartialitate (notiune din CEDO art. 6
paragraful 1) -> CEDO se interpreteaza prin text, dar si prin jurisprudenta Curtii (este evolutiva),
astfel incat s-a observat in aceasta jurisprudenta evolutiva cazuri de impartialitate:
- unele erau identice cu cazurile noastre de incompatabilitate
- altele erau diferite – s-au inmulti
Astfel incat daca legiuitorul nostru ar fi ramas la enumerarea limitativa ar fi fost tot timpul in
pericol sa fie condamnat ca nereglementand cazuri pe care CEDO prin jurisprudenta evolutiva a
Curtii le considera ca fiind cazuri de incompatibilitate.
Sub VCPC, au fost creata o forma hibrida pe care Briciu a regretat-o ca specialist. Cazurile
noastre de incompatibilitate sunt de stricta interpretarea si daca le suprapunem pe
jurisprudenta CEDO observam ca ele sunt mai putine decat ce zice Curtea europeana ca sunt
cazurile de impartialitate. Insemna ca tot ceea ce excede cazurilor prevazute de L noastra
trebuie aplicate pentru ca CEDO se aplica in mod automat => exceptie de impartialitate, care este
diferita de exceptia de incompatibilitate, dar tot nu e bine pentru ca era o exceptie fara regim
juridic procedural. NCPC a inteles acest lucru => pct. 13
4 tendinte omeneste cruprinse in primele 12 pct:
1. mandria – pct. 1
2. rudenia – pct. 3, 4, 11, 10
3. interes – pct. 2, 5, 7, 8, 12
4. dusmania
PUNCTUL 1 – ANTEPRONUNTAREA – sa se antepronunte la cauza cu care a fost investit,

NU reprezinta caz de incompatibilitate, de antepronuntare:
▪ pronuntarea pe care judecatorul o face cu privire la probe sau cu privire la exceptii, chiar
daca prin acestea s-ar putea intui, in mod logic, solutia finala, total sau partial.
Exemplu: daca ai o anumita cerere, iar acea cerere nu poate fi admisa decat in contextul in
care ti se incuviinteaza o anumita proba, care se respinge, este usor de intuit faptul ca se va
respinge si cererea
2 of 23
DPC – C4
-> A il cheama in judecata pe B si solicita plata unei sume de bani 50.000 lei, dar n-are niciun
inscris doveditor, vrea sa audieze martori care sa ateste ca suma respectiva a fost data; B se
opune pentru ca la o asemenea suma este necesara proba prin inscris.
Instanta va respinge cererea in mod evident.
TOTUSI NU ESTE CAZ DE INCOMPATIBILITATE pentru ca in cazul acesta judecatorul nu s-a
antepronuntat, ci a facut un act juridic obligatoriu, impus de procedura: ca inainte sa
solutioneze litigiul, sa se pronunte asupra probelor.
▪ cazul exceptiilor – ex: paratul nu are nicio aparare pe fond, singura exceptie invocata fiind
cea a prescriptiei; judecatorul respinge, se va ajunge la o solutie devaforabila pentru parat.
▪ judecatorul care invoca din oficiu o exceptie, dar in acest caz el trebuie sa si explice de ce a
invocat aceea exceptie, sa si-o sustina. Majoritatea spun ca din moment ce a invocat din oficu
exceptia, o va si admite, doar n-a invocata ca sa o respinga, Briciu a cunoscut si cazuri in care
s-a respins. Tot nu e caz de incompatibilitate pt ca tot L il obliga pe judecator ca atunci cand
invoca din oficiu sa si explice, nu poti sa-l obligi la ceva si dupa sa-l faci incompatibil.
▪ judecatorul, in virtutea rolului activ, pune in discutia partilor alte cereri, imprejurari de fapt
sau de drept.
Exemplul unei imprejurari de drept: calificarea cererii – R cere anularea contractului pentru
ca P nu i-a platit pretul; judecatorul incepe sa-i explice diferenta dintre anulare si
rezolutiunea, o sa-i zica P ca motivele invocate de el sunt tipice rezolutiunii, mai departe mai
este o propozitie pe care el n-o spune, dar iti dai seama – „daca o lasi asa, o sa se respinga” –
daca o spune e incompatibilitate, daca ramane acolo este doar o exercitarea a rolului activ.
Diferenta intre ele este faptul ca mai adaugi o propozite in mintea ta daca intelegi ceva din
drept. Tot legea il obliga sa puna in discutia partilor gresita calififcare. Daca am merge pe
incompatibilitatea stricta, atunci ar trb sa nu ii dam rolul activ, sa taca, sa raman impartial si
sa resinga cererea.
▪ judecatorul nu face altceva decat sa exercite atributii jurisdictionale impuse de textele de

procedura, atat timp cat se ramane in limitele acelor texte.
De aceea nu este incompatibil judecatorul care:
- s-a pronuntat pe o ordonanta presedentiala si apoi s-a pronuntat si asupra fondului
pentru ca prin OP nu s-a pronuntat asupra fondului; OP vizeaza luarea unor masuri
urgente, absolut necesare pentrut a nu se prejudica dreptul pana la judecata pe fond, nu
a facut o analiza a fondului, de aceea, de cele mai multe ori, el nu devine incompatibil
pentru judecarea pe fond.
- a luat o masura de sechestru judiciar sau asigurator (adica a indisponibilizat bunurile in
legatura cu care exista un proces sau bunurile pentru satisfacerea unei creante care se
afla in proces) si calitatea de judecator de fond. Atunci cand a luat masura sechestrului,
judecatorul a analizat faptul existenta unui pericol semnificat de instrainare, faptul ca
exista un proces, nu a evaluat daca R are dreptate; nu s-a pronuntat pe fond.
3 of 23
DPC – C4
- suspenda o executare si cel care judeca contestatia. Cel care suspenda executarea, spune
ca pana la solutionarea contestatiei, suspend execuatarea luand in considerare anumite
elemente: ca exista o urgenta; daca nu suspend executarea va fi foarte greu de intors
executarea in masura in care va fi considerata nelegala.
- nu este incompatibil cel care a luat o masura de schestru judiciar sau sechestru
asigurator (adica a indisponibilizat bunurile in legatura cu care exista un proces sau
bunurile pentru satisfacerea unei creante care se afla in proces) si cel care are calitatea
de judecator pe fond (care atunci cand a luat masura sechestrului a analizat de fapt
urgenta faptului ca exista un pericol semnificativ de instrainare, a faptului ca exista un
proces, nu a evaluat daca are si drepate reclamantul). Prin urmare, nu s-a pronuntat pe
fond, deci nici aici nu ar exista un caz de incompatibiliate intre judecatorul care suspenda
o executare si cel care judeca contestatia la executare. Cel care suspenda executarea
spune „pana la solutionarea contestatiei suspend executarea, luand in considerare
elemente precum: ca exista o urgenta. In sensul in care daca nu se suspenda executarea
va fi foarte greu de intors executarea in masura in care ea va fi considerata nelegala;
judecatorul nu o considera nelegala, dar observa ca daca o va considera nelegala, va fi
foarte greu de intors.
Exemplu: daramarea unei constructii – masura nu se ia pentru ca are dreptate
contestatorul, ci pentru faptul ca daca cumva mai tarziu o sa ajunga la concluzia ca are
dreptate, nu mai are cum sa intoarca executarea, sa reconstruiasca casa demolata si in
felul asta nu se antepronunta, dar e adevarat ca el face totusi o apreciere si spune ca cel
putin contestatia facuta nu este dintre cele nerezonabile, adica are un iz de seriozitate,
dar nu spune ca este fondata, ci doar ca este serioasa; deci asta nu-l face incompatibil de
plano;
Aici e o discutie mai larga. Proful ne-a dat aici un exemplu standard. Nici el nu are de
unde sa stie daca, de exemplu intr-o ordonanta presedentiala sau intr-un sechestru,
judecatorul, in ideea de a justifica masura vremelnica nu intra si face aprecieri si pe fond.
Legea nu-l obliga, dar jurisprudenta europeana in general cere unui judecator sa ia o
masura provizorie, fie ca este suspendarea unui act administrativ pana la judecarea pe
fond, fie o ordonanta pana la judecata pe fond, fie un sechestru pana la judecata pe fond,
samd il obliga pe acesta la doua lucruri:
(i) sa verifice daca masura este necesara prin prisma prejudiciului ce s-ar putea
produce prin neadoptarea ei – periculum in mora – celui care o solicita (ex: vezi
daramarea unei case- prejudiciul ar fi imens pt ca n-ai putea sa o reconstruiesti;
executarea unei sume de la o persoana solvabila de catre o persoana insolvabila –
insolvabilul ia banii si, evident, avand multi creditori va fi executat de catre
creditori; pe urma solvabilul executat castiga contestatia la executare si vrea sa
intoarca executarea: nu mai are de unde; deci e vb de un prejudiciu iminent care
se produce);
(ii) sa verifice daca sustinerile pe fond ale celui care solicita o masura provizorie nu
sunt inadmisibile, nu sunt abuzive, nu sunt de simpla complezenta, ca sa justifice
masura provizorie (cu alte cuvinte daca ele au in iz de seriozitate suficient de
4 of 23
DPC – C4
rezonabil incat sa justifice adoptarea unei masuri provizorii) – asta se numeste

bonus fumus iuris (o adiere de dreptate). In practica noastra mai veche, bonus
fumus iuris se mai numea si „pipaie fondul” (dar am adoptat varianta latina hihi).
Acest judecator care „pipaie fondul” se antepronunta sau nu? Doctrina clasica
spune „nu, el nu se antepronunta pt ca el pipaie fondul”; altii spun „bine, dar dupa
ce l-a pipait, cum mai putem crede noi ca s-a oprit doar la pipait?”; trebuie vazut
ce scrie in hotarare, e o chestiune de redactare a hotararii. In realitate
subterfugiul este ca teoretic acest lucru nu intra la pct. 1, insa de la caz la caz ar
putea sa intre la pct. 1. Oficial nu intra la cazuri de incomptibilitate, dar daca a
sarit calul si din bonus fumus iuris s-a transformat chiar in iurisdictio iuris atunci
gata, intra pe pct. 1.
▪ exprimarea de catre judecator a opiniei cu privire la probema de drept supusa judecatii in

cursuri universitare, articole de specialitate, conferinte, dezbateri sau alte intruniri
profesionale. In aceste cazuri, se pronunta in abstracto asupra problemei de drept, nu asupra
cauzei in sine (chiar daca cauza in sine are acea problema de drept, ea mai are si o problema
de fapt, asupra careia el nu s-a pronuntat).
▪ solutionarea de catre judecator a unor spete similare, pana la identitate (mai putin
identitatea partilor si a obiectului).
Exemple:
- in materia taxei pe poluare spetele sunt la fel; e unul care a platit-o, statul care a luat-o si
problema de drept este daca statul a luat-o legal sau nu (nu poate spune nimeni ca cine a
solutionat speta asta intr-un fel, o sa o solutioneze la fel in toate cazurile); nu e caz de
incompatibilitate desi e ultraprevizibil ce se va intampla aici, dar nu e aceeasi cauza;
- in materia contractelor incheiate cu bancile e aceeasi problema, toate contractele sunt la
fel, problematica e aproape identica (clauza abuziva intr-un contract e greu sa nu o
consideri abuziva si in alt contract incheiat cu aceeasi banca sau chiar cu o banca
diferita);
- revendicarile cu statul au o anumita ciclicitate de problematica, dar nu e caz de
incomptibilitate.
PUNCTUL 3, 4, 10, 11 – RUDENIA (a doua categorie de incompatibilitati de ordine

privata)
▪ pct. 3: cand judecatorul e sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul
ori reprezentantul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori cu sora sotului uneia
dintre parti (deci nici macar cu partile);
5 of 23
DPC – C4
▪ pct. 4: cand sotul sau fostul sau sot este ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu
vreuna dintre parti (adica sotul judecatorului);
▪ pct. 10: daca atunci cand este investit cu solutionarea unei cai de atac, sotul sau o ruda a sa
pana la gradul patrulea inclusiv este participant, ca judecator sau procuror, la judecarea
aceleiasi pricini inaintea altei instante (adica ai controla solutia sotiei; trebuie sa-i dai
dreptate hihi);
▪ pct. 11: daca este sot sau ruda pana la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupa caz, cu un
alt membru al completului de judecata (adica sa nu judece in complet in apel sau in recurs
sot-sotie sau frate cu sora sau alte rude pana la gradul patru).
PUNCTUL 2, 5, 7, 8, 12 – INTERESUL (a treia categorie de incompatibilitate de ordine

privata: judecatorul este interesat in solutionarea intr-un anumit mod)
▪ pct. 2: cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii sau
descendentii lor sau afinii lor, dupa caz, au un interes in legatura cu pricina care se judeca;
Ce ar putea fi interesul? A fost considerat interes, de exemplu, judecarea unui debitor al

judecatorului sau al unei rude a judecatorului, judecatorul fiind interesat ca acel debitor fie
sa dobandeasca o suma de bani de la un tert, fie sa nu fie obligat la plata unei sume de bani
fata de un tert pentru ca tertul respectiv ori l-ar fi imbogatit pe debitorul sau sau al rudei
sale (ceea ce ar fi insemnat ca devenea executabil), fie l-ar fi saracit pe debitorul respectiv
(ceea ca l-ar fi facut insolvabil, deci judecatorul sau ruda lui nu mai reuseau sa-si
recupereze banii de la respectivul debitor – caz clasic: creditorul e nepotul judecatorului;
normal ca nepotul o sa se duca la unchi sa-i spuna „fa-i ceva ca asta sa-mi plateasca” hihi
sau, din contra, „daca are bani fa-l sa nu mai aiba alti creditori, ca daca are alti creditori ma
concureaza pe mine” – iata interesul patrimonial).
▪ pct. 5: daca el (judecatorul), sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor, dupa caz, sunt parti intr-un proces care se judeca la instanta la care una dintre
parti este judecator.
Aici care ar fi problema: interesul sau rudenia? Ar fi interesul pentru ca, cu alte cuvinte,
reclamantul sau paratul din dosarul meu este si judecator la o alta instanta, dar nu asta e
problema; ci faptul; trebuie ca la aceasta instanta sa am proces eu sau una din rudele mele.
Deci aici interesul ar fi ca eu sa-i fac dreptate lui, iar el sa-mi faca dreptate mie, adica o
reciprocitate, cu alte cuvinte.
Sigur, acum judecatorii sunt nemultumiti de acest caz pentru ca oarecum se pleaca de la o
prezumtie de vinovatie a lor, cum ca ei ar gandi de o maniera ticaloasa. Briciu zice ca ar
6 of 23
DPC – C4
putea sa aiba o astfel de conotatie, dar acest caz nu pleaca de la o prezumtie de vinovatie, ci
pur si simplu pleaca de la rationamentul partii. Evident ca nu inseamna ca l-ai si acuzat pe
judecator ca avand o cauza la un alt tribunal la care este judecator una dintre parti el se va
si comporta ca atare, insa daca se pronunta o solutie corecta, iar una dintre parti va
evident va trebui sa piarda, cu siguranta ca ea va ridica aceasta problema (ca asa-s
oamenii; ea nu va crede niciodata ca n-are dreptate; primul lucru la care se va gandi va fi ca
a pierdut pentru ca judecatorul avea si el un proces la instanta unde adversarul lui e
judecator si urmaresc o reciprocitate; majoritatea membrilor societatii nu sunt atat de
cerebrali incat sa nu invoce acest argument, majoritatea cand au o problema primul lucru
la care se gandesc este cine le-a facut ceva, de ce soarta le-a facut ceva, in orice caz ei
niciodata nu pot fi de vina).
▪ pct. 7: daca judecatorul e tutore sau curator pt una dintre parti.
Fiind tutore sau curator el trebuie sa se ingrijeasca ca partea respectiva sa castige

procesele, sa aiba o situatie patrimoniala cat mai buna; el va da socoteala in final de
mandat si atunci evident ca e interesat ca cel aflat sub tutela/curatela sa prospere.
▪ pct. 8: daca el (judecatorul), sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au primit daruri sau
promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre parti.
Aici ar putea fi caz penal, insa noi suntem in procedura civila si deci e caz de
incompatibilitate, nu de penal (poate fi vorba de avanataje nepatrimoniale).
▪ pct. 12: daca sotul, o ruda ori un afin al sau pana la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat
sau a asistat partea in aceeasi pricina inaintea altei instante.
Ipoteza: sotul judecatorului e avocat, unul din clientii sotului inaintea altei instante (in
sensul de complet, adica nu la el) este acum parte; evident ca e o problema pentru ca sigur
ca sotul avocat nu-si permite sa vina ca avocat sa reprezinte persoane in fata judecatorului
care ii este sot (de ce? in primul rand din deontologie, pentru ca ii interzice legea
avocaturii, dar si din cauza texetlor de lege care l-ar incadra la alt caz de incompatibilitate,
adica pct. 3). Clienul zice „bun, ma reprezinta alt avocat”, dar el ramane totusi clientul
sotului judecatorului in alta cauza. Se considera ca exista un interes pentru ca pana la urma
fiind soti, banii incasati sunt tot in comun (cu tot cu separatie de patrimonii si cu
argumentele contra care sunt intelese numai daca stii foarte bine teoria patrimoniului; in
cazul de fata cel mai probabil adversarul va fi unul care nu stie nimic decat ca cealalta
parte este clientul sotului judecatorului in alta cauza si ii este suficient sa considere ca
judecatorul ii va da castig de cauza).
7 of 23
DPC – C4
PUNCTUL 6 – DUSMANIA (a patra categorie de incompatibilitate de ordine privata)
▪ pct. 6: daca intre el (judecatorul), sotul ori rudele pana la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor si una dintre parti a existat un proces penal cu cel mult 5 ani inainte de a fi
desemnat sa judece pricina (adica sa fie o dusmanie cat de cat recenta, nu una chiar veche;
Briciu nu stie ce le-ar face pe parti sa creada ca dupa 5 ani partile or sa uite, 20 de ani i-ar
parea prea putin hihi).
O mentiune foarte importanta (de asta exista si teza aIIa): in practica se intampla ca atunci
cand voiai sa scapi de judecator ii faceai plangere penala ca automat aveai un proces penal
proaspat si el devenea incompatibil; asa s-au umplut judecatorii de plangeri penale pt ca
vrand sa scape unii de ei, nu neaparat ca erau incorecti, ci poate ca erau prea corecti,
partile pur si simplu vrand sa amane cauza si sa-l schimbe, faceau plangere penala
judecatorului, judecatorul devenea incompatibil, invocau recuzarea si se schimba
judecatorul (si pe urma tot asa si nu se judeca cauza caci nu avea cine s-o judece).
Astfel s-a mentionat ca in cazul plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului,
judecatorul devine incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale
impotriva sa.
Prin urmare sunt doua categorii de situatii:
i. unii care au plangeri penale incepute inainte de inceperea procesului in legatura cu
care notiunea de „proces penal” este cea clasica (inceputul procesului fara sa se fi
inceput urmarirea, fara sa se fi pus in miscare actiunea penala)
ii. cererile penale facute in cursul procesului in cadrul caruia se face recuzarea,
invocandu-se cazul de incompatibilitate, unde trebuie sa se fi pus in miscare
actiunea penala (adica nu e suficient sa te plangi, trebuie sa fi gasit si procurorul
suficiente argumente ca sa inceapa urmarirea si, mai mult decat atat, sa si puna in
miscare actiunea penala; deci trebuie sa fie cel putin niste sustineri acoperite de
probe).
N.B.: ori de cate ori legea se refera la sot, are in vedere si pe concubin (deci situatia e chiar mai
complicata decat pare la prima vedere  art. 42 alin. 2 NCPC
PUNCTUL 13 – orice alte situatii cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat
indoieli cu privire la impartialitatea sa. Nu mai este descrisa o ipoteza bine conturata, ci acest caz
de incompatibilitate este definit printr-o formulare de maxima generalitate. Textul a fost necesar
pentru ca, in sensul CEDO instanta trebuie sa fie impartiala, conditie ce se rezolva prin
introducerea unor cazuri de incompatibilitate.
Insa, jurisprudenta CEDO este evolutiva, iar legislatia unei tari va ramane tot timpul in urma
daca va prevedea un nomenclator al tuturor incompatibilitatilor. Pct. 13 permite reactualizarea
pe cale jurisprudentiala, fara a fi necesara modificarea NCPC.
/!\toate prevederile privitoare la sot se aplica si concubinilor – art. 42 alin. (2)
8 of 23
DPC – C4
Interpretarea cazurilor de incompatibilitate

a) cazurile de incompatibilitate absoluta sunt de strictisima interpretare (art. 41 NCPC).
Ori de cate ori vom gasi cazuri care seamana foarte mult cu acele 3 cazuri de la art.
41, dar nu sunt aceleasi, nu se admite incompatibilitatea absoluta.
Ca atare nu avem incompatibilitati absolute in cazul in care de ex.:

- un complet a judecat recursul, a admis recursul, a casat cu trimitere si acum este
investit sa judece un nou recurs impotriva hotararii pronuntate dupa casarea cu
trimitere. NU se incadreaza acest caz pentru ca ei nu judeca propria lor judecata;
ei au judecat, au casat, s-a pronuntat o alta hotarare si acum noul recurs vizeaza
noua hotarare pronuntata (deci un alt obiect).
- situatia in care un judecator a judecat o pricina, s-a pronuntat pe fond si acum
este investit cu o noua cerere identica sub aspectul partilor, obiectului si cauzei
cu prima, el urmand sa invoce cel mai probabil autoritatea de lucru judecat
(pentru ca el nu judeca propria cauza, ci pur si simplu judeca o alta cauza pe care
nu o va mai judeca pe fond tocmai pentru ca exista autoritatea de lucru judecat a
propriei cauze judecate anterior); cel mult s-ar putea incadra la pct. 1 de la art.
42, la cazuri de incomptibilitate relativa, dar nici acolo nu se incadreaza pentru ca
el nu s-a pronuntat in cauza respectiva, s-a pronuntat intr-o alta care este
identica cu cea pentru care este investit din nou (si nu se mai pronunta in a doua
pentru ca va invoca autoritatea de lucru judecat).
b) In schimb, cazurile de incompatibilitate relativa (art. 42 NCPC ), desi teoretic sunt

de strictisima interpretare, pct. 13 permite in realitate identificarea si altor cazuri
care seamana foarte multe cu primele 12. Pot fi prietenii extrem de stabile (care
evident nu intra la concubinaj). Aici instantele sunt reticente in a admite (adica au
fost situatii in care s-a invocat ca suntem colegi de facultate si s-a respins). Mai este
inca o problema: admiterea in realitate a unui caz de incompatibilitate presupune
inlocuirea judecatorului (el va trebui inlocuit de cineva; nimeni nu e prea fericit sa-l
inlocuiasca, adica sa ia o cauza suplimentara). De aceea judecatorii sunt destul de
rezervati in a admite recuzari sau abtineri chiar al judecatorului pe interpretari
extrem de elastice si in general vor merge pe interpretare cat mai stricta a textului
(chiar daca pct. 13 permite).
9 of 23
DPC – C4
Mijloacele procesuale (instrumentele) prin care pot fi invocate cazurile de

incompatibilitate
Cand vorbim de un caz de incomptibilitate exista doua mijloace procedurale pentru a le aduce in
discutie: abtinere si recuzarea).
I. Abtinerea – mijloc procedural este la dipozitia judecatorului care se afla intr-un caz de
incompatibilitate.
= act individual al judecatorului, nu este o cerere, ci o declaratie de abtinere; pentru

asta judecatorul trebuie sa cunsoaca ca se afla intr-un caz de incompatibilitate.
Cum ar putea sa afle? Din referatul grefierului de sedinta pentru ca potrivit art. 43 (1)
NCPC, grefierul de sedinta verifica la primul termen daca judecatorul se afla intr-unul din
cazurile de incompatibilitate absoluta (el numai pe astea piate sa le verifice) si
intocmeste un referat.
Exemplu : daca e un dosar care a mai parcurs un ciclu anterior verifica sa vada cine a fost la
prima instanta (daca a fost acelasi judecator care judeca acum apelul/recursul sau nu) sau daca
dosarul a venit spe rejudecare dupa casarea cu trimitere verifica cine a judecat initial (nu cumva
acelasi judecator care acum a fost investit?).
/!\ doar in cazurile de incompatibilitate absoluta face grefierul astfel de investigatii. Pentru
toate celelalte exista prevederea potrivit careia judecatorul care stie ca se afla intr-o stare de
incompatibilitate este obligat sa se abtina. Majoritatea dintre motivele de incompatibilitate
relativa ii sunt cunoscute numai lui. Asadar, chiar daca este vorba de incompatibilitate relativa,
aceasta este relativa doar pentru parti, judecatorul este obligat si in acest caz. Daca el se afla
intr-un caz de incompatibilitate relativa si nu se abtine si nici nu e recuzat, hotararea va ramane
valabila, iar aceasta mentiune ca el este obligat sa se abtina se va materializa intr-o santiune
disciplinara, iar hotararea va ramane valabila pentru ca partea ar fi putut sa-l recuze dar n-a
facut-o.
Declaratia de abtinere din punct de vedere formal se face in scris, de indata ce
judecatorul a cunoscut existenta cazului, dar poate fi facuta si verbal, in sedinta, caz in
care se consemneaza in incheierea de sedinta.
10 of 23
DPC – C4
A. Efectele declaratiei de abtinere sunt urmatoarele:
- odata ce se face declaratia nu se mai judeca nimic in cauza respectiva pana la

solutionarea acesteia (deci pricina se suspenda de drept).
 1st efect: aparitia unui caz de suspendare legala de drept.
- in ceea ce priveste procedura de judecata propriu-zisa a declaratiei, ea este aceeasi
cu cea de la cererea de recuzare (vezi mai jos).
- daca se face si cerere de recuzare, si cerere de abtinere (ceea ce e foarte posibil
pentru ca cazul e acelasi; problema e in ce masura si judecatorul considera ca se afla
intr-un caz de partinire si daca partea considera acelasi lucru; de multe ori chiar asa
se intampla), abtinerea se judeca cu prioritate fata de recuzare pentru ca daca
abtinerea se admite, cererea de recuzare ramane fara obiect; daca abtinerea se
respinge, cererea de recuzare trebuie judecata si eventual respinsa si ea (are
importanta in ceea ce priveste caile de atac).
- incheierea prin care se solutioneaza abtinerea nu este supusa niciunei cai de
atac, indiferent ca s-a admis sau s-a respins (si e logic, pentru ca partile nu au invocat
nimic; a fost un act al judecatorului iar un alt coleg i-a spus daca e cazul sa se abtina
sau nu; indiferent ca i-a spus ca trebuie sa se abtina sau nu, partea nu a invocat nimic,
deci nu are de ce sa aiba o cale de atac)
In schimb cand se face recuzarea, exista cale de atac la dispozitia partii care face
recuzarea; de aceea chiar daca e evident ca respingandu-se cererea de abtinere se va
respinge si cererea de recuzare fondata pe aceleasi motive, aceasta din urma trebuie
solutionata doar ca sa existe cale de atac.
B. Efectele solutionarii cererii de abtinere:
- judecatorul nu va mai lua parte la judecarea pricinii.

Ce se intampla cu actele pe care le-a facut pana atunci? Incheierea prin care se va
admite abtinerea va mentiona si in ce masura actele indeplinite de judecator pana
atunci urmeaza sa fie pastrate. Astfel, daca incheierea nu mentioneaza nimic,
inseamna ca toate actele facute pana atunci vor fi nule, se desfiinteaza; deci ori
se mentioneaza „se pastreaza toate actele de procedura facute de judecator pana la
momentul admiterii declaratiei de abtinere” sau „se pastreaza o parte dintre actele
respective” sau nu spune nimic, ceea ceea ce inseamna ca se desfiinteaza toate si se ia
practic procesul de la zero.
- cand cererea (recte declaratia) se judeca de o instanta superioara, aceasta va

trimite cauza spre judecare unei instante de acelasi grad, dar din circumscriptia
sa.
- daca se respinge cererea de abtinere (recte declaratia), judecatorul va continua sa
faca parte din complet, iar daca se judeca cererea de abtinere de catre instanta
11 of 23
DPC – C4
superioara se va inapoia cauza instantei de la care s-a primit dosarul si mai mult
decat atat, se va inapoia aceluiasi complet in fata caruia s-a facut cererea de abtinere.
II. Recuzarea – mijloc este la dispozitia partilor care sunt interesate.
A. Termenul in care se poate face recuzarea:

▪ daca e caz de incompatibilitate absoluta: recuzarea se poate face oricand in cursul
procesului (chiar daca se sesizeaza la prima instanta);
/!\ in apel nu se mai face cerere de recuzare, ci se va invoca un motiv de apel
constand in faptul ca solutia de la prima instanta a fost pronuntata de un complet
gresit compus in sensul ca era numarul care trebuie, dar nu era intr-un caz de
compatibilitate.
▪ daca e caz de incompatibilitate relativa, recuzarea se invoca de principiu inaintea
inceperii oricarei dezbateri. Cand motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au
fost cunoscute de parte dupa inceperea dezbaterilor, recuzarea trebuie formulata de
indata ce partea le-a cunoscut („de indata” inseamna inainte de a face orice act de
procedura; adica daca partea a apucat sa administreze o proba sau partea sa puna
concluzii pe fond, a pierdut sansa de a cere recuzarea).
B. Cine poate face obiectul recuzarii?

Pot face obiectul recuzarii numai judecatorii care fac parte din completul de judecata caruia
i-a fost repartizata pricina. Textul n-ar fi trebuit sa existe pentru ca solutia este logica, dar el
exista pentru ca oamenii sunt ilogici. In VCPC se facea cerere de recuzare a intregii instante
(cei care au judecat erau 3 sau, dupa caz, 2, sau 1); partile ii recuzau pe toti ca sa nu aiba cine
sa judece cererea de recuzare a celui care judeca pricina si in felul asta se bloca procesul. In
felul asta s-a spus ca se recuza numai judecatorul care judeca, nu si pe colegul sau.
C. Forma cererii de recuzare – la fel ca si abtinerea ea poate fi facuta verbal in sedinta sau
in scris. E normal sa fie verbal in sedinta pentru ca motivele de recuzare ar putea sa fie
aflate chiar in cursul sedintei de judecata.
/!\spre deosebire de abtinere, mai este o conditie: ea trebuie facuta pentru fiecare
judecator in parte. Prin urmare daca vrei sa recuzi membrii intregului complet format
din 2, 3 sau 9 etc. atunci trebuie sa recuzi pe fiecare, indicand motivele de recuzare pentru
fiecare in parte, pentru ca motivele de recuzare sunt personale (nu toti sunt rude, nu toti
sunt afini, nu toti au sotii/aceeasi sotie hihi; s-or fi antepronuntat toti, dar fiecare trebuie
sa fi facut acest lucru intr-un fel, nu in aceeasi imprejurare). De aceea doua conditii sunt
importante: sa indici pe fiecare in parte si sa indici motivul pentru fiecare in parte, nu un
motiv global (chiar daca e acelasi motiv).
12 of 23
DPC – C4
D. Inadmisibilitatea cererilor de recuzare – legea reglementeaza si o serie de cazuri in

care cererile de recuzare sunt inadmisibile (art. 47 NCPC):
1. E inadmisibila cererea de recuzare prin care se invoca alte motive decat cele
prevazute de lege (adica art. 41 si 42). Prevederea e importanta, ea a venit pe fondul
inlaturarii abuzului de drept procesual prin care fiecare invoca un motiv care i se
parea lui ca e de recuzare si neprevazut de lege, dar ea reprezinta intr-o anumita
masura o frectie la un picior de lemn. De ce? Pentru ca daca la art. 41 merge
rationamentul, la art. 42 ai pct. 13 care spune ca orice caz similar cu celelalte poate
fi caz de recuzare, ceea ce inseamna ca oricum orice s-ar invoca, judecatorul ar
trebui sa faca o evaluare daca e similar cu celelalte (ideea de inadmisibilitate cade
pentru ca inadmisibil ar insemna sa respingi ceva de pe scaun, fara sa-l mai
analizezi, or judecatorul la pct.13 trebuie sa vada similaritatea cu celelalte 12 cazuri,
capacitatea unui motiv de a ridica indoieli intemeiate, ceea ce deja trece de zona
inadmisibilitatii). De asta prevederea e mai buna pentru cazurile de la 41 decat
pentru cazurile de la 42.
2. E inadmisibila cererea de recuzare prin care se recuza alti judecatori decat cei care
fac parte din complet. Ea corespunzatoare cu regula potrivit careia nu poti sa-i
recuzi decat pe judecatorii din completul respectiv.
3. E inadmisibila cererea de recuzare indreptata impotriva aceluiasi judecator, pentru
acelasi motiv de incompatibilitate dupa ce o incompatibilitate anterior cererii de
recuzare a fost respinsa. Ce alte cuvinte, acest motiv se refera la o succesiva reluare a
aceluasi motiv de incompatibilitate.
De ce sunt atat de importante aceste cazuri de inadmisibilitate a cererilor de recuzare?
Pentru ca inadmisibilitatea, spre deosebire de netemeinicia cazurilor de recuzare, se
judeca de catre acelasi complet din care face parte si judecatorul recuzat si chiar cu
participarea judecatorului recuzat. Deci, cu alte cuvinte, daca ne aflam intr-unul din cele
3 cazuri de mai sus, chiar judecatorul recuzat va putea spune ca cererea de recuzare
este inadmisibila.
Aceasta nu e creatie a NCPC, existau aceste 3 cazuri si in VCPC, dar au venit pe ultima
perioada de aplicare a VCPC si astfel chiar si pentru cazurile astea 3 trebuia trimisa
cererea la un alt complet. Efectul era ca niciodata nu se mai judeca pricina pentru ca
intotdeauna se invoca acelasi motiv de recuzare, de exemplu, de 10 ori si de 10 ori
trebuia trimis la alt complet sa-l judece sa spuna ca s-a mai pronuntat o data. Astfel
incat s-a introdus un caz, ce-i drept discutabil, in care chiar judecatorul recuzat sau un
complet din care el face parte, va putea veni si va spune ca cererea de recuzare facuta
impotriva lui e inadmisibila, daca regasim una dintre cele 3 ipoteze.
E. Efectele cererii de recuzare:
13 of 23
DPC – C4
- spre deosebire de abtinere, formularea unei cereri de recuzare NU SUSPENDA

judecata, adica nu-l obliga pe judecator sa sisteze dezbaterile, ii permite sa le
continue;
- judecatorul nu poate pronunta solutia in cauza decat dupa solutionarea cererii de
recuzare (daca aceasta se solutioneaza prin respingere, judeca tot el, daca se
solutioneaza prin admitere atunci se va aduce un alt judecator care va relua
dezbaterile si va pronunta o hotarare.
De ce e importanta aceasta prevedere? Ea este introdusa prin NCPC pentru ca sub VCPC
s-a constat ca se faceau cereri de recuzare abuzive care aveau un singur scop: sa nu se
judece procesul (bine, exista si amenda pentru astfel de situatii insa si daca il amenda,
ce? Respectivul platea amenda, insa acest lucru nu-l oprea din a formula cereri de
recuzare la fiecare sedinta, luna de luna). Si atunci s-a spus ca daca se face abtinere,
adica chiar judecatorul considera ca e un lucru pe care el insusi il evalueaza ca fiind
grav, evident ca se sisteaza procesul, nu poate fi obligat sa judece cand el singur spune
ca este partinitor, dar daca insa partile spun acest lucru despre el – ca e partinitor- el
poate continua judecata (nu e obligatoriu), dar nu poate pronunta hotarerea; o va
pronunta dupa ce se clarifica problema. Sigur, exista si un risc aici: daca judecatorul
continua judecata audiaza partile (deci au loc dezbaterile) si ramane in pronuntare si
amana pronuntarea pana la solutionarea cererii de recuzare. Daca cererea se admite cel
care il va inlocui nu poate sa pronunte direct hotararea, trebuie sa repuna cauza pe rol
si sa reia dezbaterile pentru ca altfel nu s-ar respecta principiul continuitatii. Aici e
dezavantajul, dar legiuitorul a apreciat ca dezavanatajul e mai mic decat avantajele
masurii sau decat pericolul de a nu avea o astfel de masura.
F. Procedura de solutionare a cererii de recuzare (e foarte importanta pentru ca este

identica atat pentru declaratiile de abtinere cat si pentru cele de recuzare efectele
formularii unei cereri/declaratii sunt si ele identice)
➢ Cine judeca cererea?

Legea ne spune doar atat: ca se solutioneaza de un alt complet al aceleiasi instante, dar din
compunerea acelui complet nu face parte judecatorul care a declara ca se abtine sau care a fost
recuzat. [Briciu zice ca legea prevede doar atat si e suficient daca si noi stim doar atat, dar
trebuie sa stim, fara sa ne ceara la examen, ca exista anumite norme instituite prin regulamentul
de ordine interioara al instantelor care detaliaza, spunand cum anume se creeaza acel complet
care judeca cererea de recuzare sau declaratia de abtinere si detaliaza dupa cum daca se recuza
doar un membru al completului de judecata sau toti mebrii: de ex.,daca e un singur membru al
completului de judecata recuzat, cererea de recuzare se va judeca de catre judecatorii nerecuzati
impreuna cu un judecator care asigura permanenta (trebuie sa stim ca orice complet are in spate
un complet de permanenta, adica un complet care ii ia locul daca se intampla ceva cu cei care fac
parte din completul normal); daca se recuza toti membrii completului atunci se va judeca de
14 of 23
DPC – C4
catre completul imediat urmator; sunt diferente dar ele tin de structura interna a unei instnte de
judecata decat de lege si se pot modifica oricand, de la un an la altul.]
Cand din cauza abtinerii sau a recuzarii nu se poate alcatui complet de judecata pentru
solutionarea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare, cererea/declaratia se va
judeca la instanta ierarhic superioara. E posibil, situatia nu e des intalnita; Briciu n-a intalnit-o
niciodata mai recent, ci mai demult pentru ca atunci nu exista prevederea conform careia se
recuza fiecare judecator in parte si nu pot fi recuzati decat membrii completului care judeca
cauza si atunci se faceau recuzari pentru intreaga instanta; de ex. erau recuzati toti judecatorii
Curtii de Apel si atunci cauzele se duceau la Inalta Curte caci nu avea cine sa judece, asta a fost
ipoteza; tocmai pentru ca se intalnea aceasta ipoteza, legiuitorul a introdus cele doua prevederi
e mai sus: (i) nu pot fi recuzati decat membrii completului si (ii) recuzarea trebuie facuta
nominal si indicand motivele pentru fiecare in parte; asfel ca cereri de genul „recuz toti
judecatorii unei instante ca sa nu aiba cine sa ma judece acolo” se resping ca inadmisibile, ceea
ce inseamna ca se vor judeca chiar de catre judecatorul recuzat. Acest text a supravietuit totusi
pentru ca sunt situatii in care textul sa fie necesar. Este cazul instantelor mici (instantele care au
10 judecatori, 5 judeca in civil, 5 in penal deci din start mai raman 5: unul e in concediu, altul e la
o specializare, doi sunt rude hihi, deci n-ar putea o ruda sa judece cererea de recuzare a unei
rude pentru ca el insusi ar fi in caz de incompatibilitate si a mai ramas unul care si el e recuzat).
In cazuri de genul asta ar trebui sa se judece de instanta ierarhic superioara, pentru ca n-are
cine, deci practic e rar intalnita situatia, dar nu imposibila (in general nu e posibil cazul asta in
Bucuresti).
➢ Procedura propriu-zisa de solutionare:

Cererea de recuzare sau declaratia de abtinere se judeca in camera de consiului – deci nu in
sedinta publica, fara citarea partilor. Instanta care judeca aceste cereri poate apela la ascultarea
celui recuzat sau a celui care face declaratia de abtinere (nu-i obligatoriu, numai daca instanta
apreciaza ca e cazul sa-i puna niste intrebari prin care sa vada daca ce scrie acolo e adevarat,
daca chiar sunt afini spre ex, adica sa ceara niste lamuriri). Pot fi ascultate si partile daca
instanta apreciza ca este necesar acest lucru. Nu-i obligatoriu pentru instante ca daca asculta pe
judecator sa asculte si partile (Briciu zice ca ar fi obligatoriu ca daca o asculta pe o parte,
instanta sa o asculte si pe cealalta, dar faptul ca-l asculta pe judecator e una, iar daca decide sa
nu le asculte si pe parti nu se infrange principiul contradictorialitatii pentru ca nu exista o
contradictorialitate intre instanta si parti, exista o contradictorialitate intre parti, iar ratiunile
pentru care asculta judecatorul sunt altele decat cele pentru care asculta partile; in unele
cursuri o sa gasim ca cele doua aspecte se atrag, adica se asculta si judecatorul si partile sau
niciunul, ceea ce nu-i adevarat).
➢ Probele
Legea permite orice mijloc de proba, mai putin interogatoriul, ceea ce inseamna ca acea
ascultare despre care vorbeste Codul nu e un interogatoriu (inseamna ca partea pune
15 of 23
DPC – C4
niste intrebari pe care instanta le citeste celui caruia ii ia interogatoriul, iar el trebuie sa
raspunda; deci intrebarile nu sunt puse de instanta, sunt puse de partea care a forumlat
cererea); lamuririle pe care le cere instanta sunt niste chestiuni pe care nu le solicita
instanta ci singura vrea instanta sa le asculte si sa le lamureasca.
➢ Pronuntarea incheierii
In cea ce priveste abtinerea, incheirea de abtinere nu poate fi atacata in niciun mod (nici
ca s-a admis, nici ca s-a respins).
In ceea ce priveste recuzarea:
✓ Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata de parti odata cu
hotararea prin care s-a solutionat cauza (deci nu de indata, ci la sfarsitul
procesului). Daca insa hotararea prin care se finalizaeaza procesul este o hotarare
definitiva, adica impotriva ei nu mai exista drept de recurs, incheirerea de respingere
a cererii de recuzare va putea fi totusi atacata cu recurs, la instanta ierarhic
superioara, termenul fiind de 5 zile de la comunicarea hotararii.
/!\ NU reprezinta un recurs la recurs aici (hotararea finala e fara drept de recurs), dar
daca in interiorul procesului pentru care, intr-adevar, legea nu mai prevede
posibilitate de recurs, a aparut un incident pentru intaia data in recurs, e normal ca
impotriva modului de solutionare a acelui incident sa existe cale de atac, pentru ca
legiuitorul a spus ca nu mai e cale de atac impotriva hotararii finale pentru ca ea
venea in urma unei judecati de prima instanta + a unei judecati de apel + a unei
judecati de recurs (e normal sa nu mai fie si un alt recurs); dar daca ai incheiere de
recuzare direct in instanta de recurs, ea nu a parcurs o verificare in toate caile astea si
atunci e normal ca impotriva ei sa existe o cale de recurs la instanta ierarhic
superioara.
Aici apar o serie de discutii. Sunt autori care spun ca din formularea textului de lege s-
ar deduce ca la ICCJ nu exista drept de recurs daca e vorba de o incheiere data de un
complet al ICCJ, pentru ca se vorbeste de instanta ierarhic superioara, iar peste ICCJ
nu mai e nicio instanta ierarhic superioara. Biricu nu e de acord cu o astfel de
interpretare pentru ca intr-adevar, la ICCJ nu mai exista o instanta ierarhic
16 of 23
DPC – C4
superioara, dar exista un complet de 5 judecatori care joaca rolul de instanta de

control, chiar in interiorul ICCJ. Principiul pe care l-a avut in vedere legiuitorul aici a
fost urmatorul: sa elimine vechea conceptie existenta in VCPC cum ca daca un incident
procedural apare direct in recurs si impotriva hotararii date pe fond nu exista recurs,
inseamna ca nici impotriva incidentului nu mai exista. Or, NCPC chiar in tezele
prealabile spune ca aceasta conceptie trebuie indepartata, ca daca o problema
incidentala ca asta care apare pentru intaia data in recurs, ea nu se spupune
principiului care interzice recurs la recurs, pentru ca acest principiu e pentru
problema de fond, care a parcurs toate caile; daca problema a aparut direct in fata
instantei de recurs este normal sa existe cale de atac. Asta a vrut sa spuna legiuitorul,
dar poate nu atat de clar; ar fi trebuit sa spuna „incheierea se judeca la instanta
ierarhic superioara sau la completul de 5 de la ICCJ”.
La fel, textul e valabil nu numai in cazul in care hotararea de data de o instanta de
recurs, ci si atunci cand hotararea e data de o instanta de apel, dar impotriva ei nu se
poate face recurs (sunt si astfel de siatuatii).
✓ Incheierea prin care s-a admis recuzarea nu este supusa niciunei cai de atac.
Adica s-a considerat oarecum ca nu exista un interes de a dori sa fii judecat neaparat
de un anumit judecator; exista un anumit interes de a fi judecat un alt judecator, daca
unul se dovedeste a fi partinitor. Dar interesul de a fi judecat de un anumit judecator
nu exista si atunci legiuitorul a eliminat calea de atac.
Ce se intampla in situatia in care cazul de incompatibilitate este adeverit, e considerat a fi corect de
catre instanta ierarhic superioara in urma exercitiului unei cai de atac?
Daca e vorba de o instanta de apel atunci aceasta, apreciind ca in mod gresit a fost respinsa
cererea de recuzare la prima instanta, va reface toate actele de procedura si, daca apreciaza
necesar, va reface si dovezile administrate la prima instanta si va pronunta ea insasi o solutie de
fond.
Daca insa instanta care constata ca in mod gresit la instanta inferioara s-a respins cererea de
recuzare este o instanta de recurs atunci va admite recursul, va casa hotararea cu trimitere la
instanta de apel care ar fi prima instanta care judeca fondul sau, daca nu este prevazut apelul, la
prima instanta (deci va trimite la prima instanta de fond).
De ce aceasta distinctie? Instanta de apel, care este instanta de fond, admitand ca la prima
instanta a fost gresit apreciata cererea de respingere, desi era cazul sa o admita, si observand
acest lucru, isi poate permite sa administreze ea insasi probele care la prima instanta au fost
administrate de un judecator incompatibil, isi poate permite ea insasi sa refaca actele de
procedura facute la prima instanta de un judecator incompatibil (pentru ca ea judeca fondul). La
instanta de recurs, insa, nu isi mai poate permite instanta de recurs sa le faca ea pentru ca ea
nu-i instata de fond (si atunci trebuie sa caseze cu trimitere, ca instanta de fond sa refaca actele
de procedura si sa refaca probatoriul daca considera ca este necesar). Aceasta instanta (de fond)
nu e neaparat prima instanta, necesar ar fi sa fie instanta de apel adica prima instanta care ar
putea, dupa lege, sa faca acest lucru. Dar daca legea prevede ca nu exista apel in cazul respectiv,
17 of 23
DPC – C4
se trimite la prima instanta. Nu exista apel doar intr-un singur caz la ora actuala, in contenciosul
administrativ, dar nu este exclus sa apara si in alte ipoteze.
Toate prevederile pe care pana acum le-am discutat ca fiind aplicabile judecatorilor in
materie de incompatibilitate, abtinere si recuzare sunt aplicabile si urmatoarelor
categorii: procurorilor, magistratilor-asistenti si asistentilor judiciari si grefierilor (art.
54 NCPC).
Adica cu alte cuvinte trebuie sa tragem concluzia ca problemele de incidenta in legatura cu
recuzarea si abtinerea sunt de principiu probleme ce tin de constituirea instantei si nu de
compunerea instantei. Insa trebuie observat ca aceasta e regula de principiu, adica nu in toate
cazurile. Legea spune „in mod corespunzator” ceea ce inseamna ca sunt si anumite situatii in
care anumite cazuri de incompatibilitate nu se aplica si grefierilor, procurorilor samd.
De exemplu:
- art. 41 (1) NCPC clar nu se aplica pentru ca prin ipoteza trebuie sa fie vorba de
persoane care au judecat in cauza, or ca sa fi judecat, trebuie sa fi fost judecator;
- art. 42 pct. 1 NCPC nu se aplica pentru ca pentru a te fi antepronuntat, trebuie sa te fi
antepronuntat in calitate de judecator, prin urmare nu s-ar putea aplica se celorlalte
categorii;
- restul s-ar putea aplica.
18 of 23
DPC – C4
SECTIUNEA II – PARTILE
Notiunea de „parti” este una generala, dar ea se particularizeaza prin denumiri precum:
reclamant, parat, intervenient, chemat in garantie samd – in prima instanta. Puteam avea si
particularizari precum situatia in care paratul formuleaza cerere reconventionala, denumirea
prtilor se va schimba: reclamantul va dobandi denumirea de „reclamant-parat” (el e reclamant in
cererea lui, dar e parat in cererea celuilalt), ia paratul va dobandi denumirea de parat-reclamant.
In apel denumirea partilor se schimba pt ca va fi apelant (cel care face apelul) si intimat (cel
care se apara in apel), dupa cum daca fac ambele apel, pot fi ambele apelant-intimat sau intimat-
apelant (depinde de pozitia lor).
In recurs: recurent + intimat.
In revizuire: revizuent + intimat.
In contestatia in anulare: contestator + intimat.
In materia societatilor, daca exista o opozitie: oponent + intimat.
In materie de executare partile poarta denumirea de creditor si debitor, chiar daca avem de-a
face cu o contestatie la executare. De multe ori debitorul este partea activa (el face contestatia)
si atunci vom avea intimat-creditor si contestator-debitor.
CAZURILE DE COPARTICIPARE PROCESUALA – litis consortium
19 of 23
DPC – C4
Pana acum am avut reprezentarea cazului clasic cu un reclamant si un parat, dar intr-un proces
putem avea mai multi reclamanti sau mai multi parati sau si mai multi reclamanti si mai multi
parati; nu e obligatoriu sa avem A si B.
Cazurile acestea in care avem mai multi reclamanti si mai multi parati se numesc cazuri de
coparticipare (in unele cazuri aceasta instituite mai este numita in unele cursuri si
litisconsortiu: litisconsortiu procesual activ si litisconsortiu procesual pasiv).
Coparticiparea poate fi:
- activa
- pasiva
- mixta
- obiectiva – atunci cand ea decurge din reunirea mai multor cereri care se conexeaza
pt ca au intre ele o stransa legatura;
- subiectiva – atunci cand ea decurge din vointa unei parti de a se judeca fie impreuna
cu altii, fie impotriva mai multor persoane.
De asemenea este foarte important sa facem deosebirea intre mai multe categorii de
coparticipanti:
- coparticiparea facultativa – regula
- coparticiparea obligatorie
Distinctia e importanta pt ca daca ne vom afla intr-un caz de coparticipare obligatorie, activa sau
pasiva, si cererea nu reuneste toate persoanele in legatura cu care se prevede coparticiparea
obligatorie, ea va fi respinsa FARA a fi analizata pe fond. Este un caz de inadmisibilitate a cererii.
Noroc este ca, de principiu, coparticiparea este facultativa si nu obligatorie (de cele mai multe
ori decurge dintr-o dorinta a reclamantului fie de a face actiunea impreuna cu altii, fie o dorinta
de a cumula mai multe cereri, impotriva mai multor persoane care au o legatiura unele cu
celelelalte, dar pe care le-ar putea face si distinct).
Exemplu : chemarea in judecata pe unul dintre codebitorii solidari; nimeni nu ma obliga sa-i
chem si pe ceilalti. Daca obtin creanta impotriva unuia, pot sa-l execut si urmeaza ca intre ei sa
se desocoteasca. Daca insa consider ca sunt mai multi solvabili, pot sa chem mai multi ca sa am
varianta sa ma indrept impotriva tuturor. Dar asta e o cerere care depinde de vointa mea ca si
creditor (eu imi fac o analiza si vad: am 3 debitori; dintre astia 3 pe care as putea sa-l execut? Doi
sunt parliti, niciodata in viata lor n-au avut nimic, prezinta garantii maxime de saracie pe toata
viata; n-are rost sa-i chem in judecata sa obtin un titlu contra lor pt ca n-am ce executa de la ei
vreodata. In schimb, daca ii chem in proces, ei vor cere termene sa se apere, vor angaja avocati si
in cazul acesta decizia e una de oportunitate procesuala pt ca cu cat ai un cerc procesual mai
larg, teoretic procesul ar putea sa dureze mai mult pt ca fiecare o sa aiba cate un aparator,
20 of 23
DPC – C4
fiecare o varianta de aparare, fiecare o sa ceara proba cu martori, fiecare o sa aiba cate un motiv
de imbolnavire, rezonabil la un moment dat, ca sa se amane procesul. In acest caz, daca oricum
nu obtii nimic de la ei (de la cei doi), de ce sa-i mai chemi?
In cazul coparticiparii obligatorii, lucrurile nu stau asta. Art. 684 NCC in materia
partajului, prevede ca cererea de partaj care nu reuneste toti coproprietarii este nula,
prin urmare nu poti face un proces prin care sa obtii o hotarare nula. Ceea ce inseamna
ca de la inceput cererea trebuie facuta fata de toti cei care sunt coproprietari. Aici nu mai
vorbim de o coparticipare facultativa, ea este impusa de lege. La fel in materia
rudeniei, in NCC, art.. 436 prevede ca in cererile privind filiatia este obligatorie citarea
parintilor si a copilului chiar daca ei nu sunt parti in dosar (norma imperativa – fiind
vorba de drepturi nepatrimoniale in materie de rudenie e logic sa fie de ordine publica).
In cazul coparticiparii procesuale obligatorii, lipsa formularii cererii a reclamantului

reunind toti coparticipantii, exista un mecanism flexibil, la art. 78 alin. 2 NCPC, care
permite salvgardarea cererii de chemare in judecata: judecatorul din oficiu va pune in
discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a altor persoane (adica acele persoane
care ar fi trebuit sa figureze de la inceputul procesului si care nu figureaza in cererea de
chemare in judecata pt a face o coparticipare activa sau pasiva necesara). De principiu,
judecatorul nu poate sa introduca din oficiu, ci pune in discutia partilor. In urma
punerii in discutia partilor, oricare dintre parti (deci inclusiv paratul) ar putea sa solicite
introducerea in cauza a acelora care ar fi trebuit sa figureze in proces si nu figureaza,
adica a acelor persoane care complinesc calitatea procesuala obligatorie. Daca niciuna
dintre parti nu face o astfel de cerere, judecatorul va respinge cererea, fara o
analiza pe fond.
Aceasta complinire a cercului procesual poate fi facuta la interventia judecatorului
numai pana la inchiderea cercetarii procesului in fata primei instante (nu poate fi facuta
in apel sau in recurs, nici macar in faza dezbaterilor). De ce? Pt ca din start cererea a fost
facuta prost, reclamantul nu a indeplinit o cerinta a legii. Vine legiuitorul (care pe VCPC il
sanctiona prin respingerea fara nicio discutie, fara vreo posibilitate de remediere) care,
pe NCPC spune sa remediem cererea. Cum? Judecatorul spune ca nu e bine facut cercul
procesual si oricare dintre parti (deci chiar si paratul) il poate complini, chemand partile
lipsa, dar pana unde sa mearga aceasta tendinta? Daca ar merge pana in apel deja am
introduce o modificare si a apelului, pt ca in apel nu poti sa vii cu parti noi, nu poti sa
schimbi cadrul procesual de la prima instanta, exista alte principii. Astfel s-a facut
remedierea pana la sfarsitul cercetarii procesului (deci inainte de dezbateri).
Judecatorul poate dispune citarea chiar si din oficiu daca exista un text expres al legii
– cum e cazul art. 436 NCC in materia rudeniei.
Mai sunt insa si exemple care nu sunt expres prevazute intr-un text si unde avem tot
litisconsortiu obligatoriu: anularea unui contract tripartit sau anularea unui contract
incheiat intre doua parti, dar cererea de anulare se face de catre un tert (el va trebui sa
cheme in judecata pe toti participantii la contract, pt ca altfel ar insemna ca prin efectul
21 of 23
DPC – C4
relativitatii efectelor hotararii contractul ar ramane valabil pt cei care nu au fost in

proces si invalid pt cei care au fost; or in circuitul juridic civil ar trebui sa subziste un act
juridic care e si valabil, si invalid, dupa cum partile au participat la proces sau nu; or
lucrul asta introduce o insecuritate juridica inacceptabila si atunci se considera ca la
proces ar trebui sa participe toti semnatarii contractului repectiv).
Cand sunt mai multe parti (coparticipare procesuala) care este regula pe baza careia
stabilim raporturile dintre ele? – principiul independentei procesuale
Principiul independentei procesuale
Acest principiu inseamna ca termenele si actele respectate sau intocmite de catre unii
sau unele dintre parti nici nu profita, nici nu dezavantajeaza pe celelalte parti.
Exemplu: daca avem 5 parati si numai unul dintre ei a facut apel, apelul se va admite in
ceea ce-l priveste, dar pt ceilalti 4 hotararea va ramane definitiva si executorie. Sau
invers – daca erau reclamanti si au pierdut procesul, doar unul dintre reclamanti a
castigat procesul (in apel) si restul il vor pierde.
Daca unul dintre parati cere o proba in termen, iar ceilalti nu cer in termen, ei vor fi
decazuti, iar proba se va admite numai pt cel care a cerut in termen.
/!\ NU inseamna ca daca un parat a cerut martori, iar ceilalti 4 nu au cerut, se va exinde
dreptul de a audia martori si pt ceilalti (ceilalti vor fi decazuti daca nu au cerut in
termen).
Exceptie :principiul independentei procesuale nu se aplica in cazul in care fie prin natura
raportului juridic, fie in temeiul unei prevederi exprese a legii efectele hotararii se intind asupra
tuturor reclamantilor ori paratilor. In acest caz actele intocmite numai de catre unii sau
termenele respectate numai de catre unii profita si celorlalti. Cand actele de procedura insa sunt
potrivnice (celorlalti), se va tine seama numai de cele favorabile.
Exemplu:
- in cazul solidaritatii pasive, sunt chemati toti paratii sa raspunda solidar. Unul dintre
ei face apel. Prin natura raportului, daca unul dintre ei va dovedi ca datoria nu exista,
evident ca hotararea se va extinde asupra tuturor si atunci intr-adevar apelul facut
de unul profita si celorlalti. Dar aici e natura raportului de asa maniera, aici nu se
poate aplica principiul independentei procesuale.
- in materia coproprietatii (art. 643 NCC), actiunile facute de un coproprietar

profita si celorlalti coproprietari, chiar daca ei nu participa la proces. Deci cu
atat mai mult, daca participa toti la proces, dar numai unul dintre ei face apel, evident
ca efectele benefice se vor extinde si asupra celorlalti (aici avem prevedere expresa).
22 of 23
DPC – C4
- in general se aplica cazul asta si in materie de revendicari foarte mult, precum si in

materie de raspundere delictuala, unde exista solidaritati (si evident daca apararile
sunt comune; daca sunt aparari individuale – de ex. ai un comitent si un prepus: nu
intotdeauna apararile comitentului sunt identice cu ale prepusului; daca sunt aparari
ca vizeaza doar latura de comitent in sensul ca el nu are raport de comitent, evident
ca efectele hotararii nu se vor extinde asupra faptei prepusului care ramane oricum
obligat in nume propriu; dar daca sunt aparari care vizeaza culpa victimei evident ca
se extind efectele hotararii si asupra prepusului).
DIN CARTE DE CITIT: indatoririle si drepturile partilor si abuzul de drept procesual (nu o sa le
reia la cursul urmator)
23 of 23
DPC – C5
Efectele coparticiparii
➢ regula: independenta procesuala;

➢ exceptia: situatia in care efectele hotararii (obtinute de un coparticipant) se extind asupra celorlalti
coparticipanti
Sunt situatii in care actele facute de un coparticipant produc efecte pentru ceilalti coparticipanti, chiar daca
nu ne aflam intr-o situatie precum cea in care efectele hotararii s-ar extinde asupra celorlalti (gen
solidaritate, indivizibilitate, coproprietate etc); dar pentru asta e nevoie de un text special :
Exemplu: art. 419 NCPC in materia perimarii – „In cazul in care sunt mai multi reclamanti sau parati
impreuna (coparticipare), cererea de perimare ori actul de procedura intrerupator de perimare al unuia
foloseste si celorlalti”. Acest text deroga de la principiul independentei procesuale si nici macar nu e
nevoie de o situatie de solidaritate, indivizibilitate, coproprietate etc; pur si simplu este suficient sa fie
coparticipanti, chiar daca intre pozitiile lor de drept subsantial nu exista acel lucru de drept specific
extinderii hotararilor. De ce? Pentru ca perimarea opereaza in bloc (adica nu se poate perima doar o parte a
procesului; ori se perima tot procesul, ori nu se perima). Perimarea este de fapt „o moarte”, o inchidere a
procesului deoarece o lunga perioada de timp (6 luni) nu s-au facut acte de procedura (practic perimarea
este o consecinta a lipsei contradictorialitatii, adica niciuna dintre parti nu vrea sa se judece si au lasat
procesul in nelucrare; daca una singura macar vrea sa se judece practic inseamna ca avem
contradictorialiate si atunci efectul intreruptiv se produce asupra tuturor, nu mai conteaza daca ei au
interese apropiate, divergente sau identice cu cel care face actul; dupa cum lipsa de compatibilitate a
tuturor, indiferent de intersele pe care ei le au unii fata de altii, pot duce la consecinta perimarii fata de
toti). [Important de inteles pentru ca se greseste la examen la perimare: de multe ori perimarea este
judecata in cadrul general al independentei procesuale, iar la intrebarea daca paratul, care are cerere
reconventionala, fac un act intreruptiv de perimare, ce se perima?; majoritatea spun ca se perima cererea
principala, dar nu se perima cererea reconventionala; in realitate nu se perima niciuna, pentru ca
perimarea opereaza numai in bloc].
Mai sunt o serie de consecinte, mai curand marginale, ale coparticiparii:
▪ daca sunt mai multi coparticipanti ne putem imagina ca s-ar putea sa apara o problema legata de
dificultatile de citare si comunicare a actelor. Nu ne referim la situatia in care sunt 2-3 participanti, ci la
situatia in care sunt 100, 200, 1000 de participanti (bine, dar de unde sunt astia asa multi? de ex.
situatia angajatilor Curtii de Conturi – 120, care nu-si primisera niste salarii in plus; fiind colegi toti,
normal ca au facut cererea impreuna; sigur ca ar fi putut sa faca 120 de cereri, dar si pentru ei, si pentru
instanta, chiar si pentru parat era mai bine sa depuna o singura cerere, mai ales ca ele erau identice: toti
erau salariati, toti aveau aceleasi drepturi; sigur, difereau sumele dupa incadrarea pe care o avea
fiecare). In astfel de situatii, mai ales cand partile nu au acelasi avocat, riscul de a gresi se inmulteste cu
120 (daca se trimit 120 de citatii), insa daca faci o citatie, riscul de a gresi e 1.
1 of 25
DPC – C5
Astfel, cand sunt mai multi reclamanti sau parati, judecatorul „tinand seama de numarul mare al
acestora si de necesitatea desfasurarii normale a activitatii de judecata, va putea dispune, prin rezolutie,
reprezentarea lor prin manadar si indeplinirea procedurii numai cu manadatarul”- art. 202 (1) NCPC
(adica atunci cand judecatorul simte ca coparticiparea este atat de impovaratoare incat ar putea sa aiba
astfel de dificultati care sa conduca la judecata intarziata a cauzei, la riscul de nulitati samd, stabileste
ca toti sa fie reprezentati de un singur manadatar, pe care ei trebuie sa si-l aleaga; daca nu-si aleg un
astfel de manadar, caci pot sa nu-si aleaga, instanta poate numi din oficiu un curator judiciar la care
se vor comunica actele de procedura – aceasta este necesara numai daca ei sunt indaratnici, adica nu-si
indeplinesc aceasta obligatie pusa in sarcina lor de catre instanta). Acest lucru nu este obligatoriu ori de
cate ori sunt mai mult coparticipanti (textul spune foarte clar „tinand cont de numarul foarte mare si de
necesitatea desfasurarii normale a activitatii de judecata”), ci atunci cand numarul este unul care chiar
da senzatia reala ca poate crea dificultati mai ales in administrarea procedurilor de citare si comunicare
a actelor.
▪ art. 149 NCPC: cand mai multe parti (coparticipare) au un reprezentant comun, i se comunica un singur
exemplar de pe actele de procedura, ceea ce usureaza foarte mult; daca nu au un reprezentat comun
trebuie sa se faca atatea exemplare cati coparticipanti sunt (daca sunt 2,3 pana la 10, lucrurile sunt
gestionabile; ce trece de zeci devine problematice – orice inscris trebuie sa se faca in 120 de exemplare;
prevederea e logica: sa numesti un mandatar ca sa comunici o singura data tuturor – art. 202 (1); sigur,
el le comunica pe urma, se desocotesc ei cum iau cunostinta).
▪ in legatura cu cheltuielile de judecata, daca sunt mai multi copaticipanti, cheltuielile de judecata se
suporta de catre acestia, daca e cazul, adica daca pierd procesul, in functie de natura raporturilor
juridice pe care le au intre ei (ex: daca e o solidaritate la baza, adica creanta dedusa judecatii este o
obligatie solidara si pierd procesul paratii, ei vor suporta cheluielile solidar; daca, din contra, obligatia
nu este solidara, se va suporta de fiecare in parte, potrivit cheltuielilor pe care le-au generat apararile
sale. Sigur, daca nu sunt aparari deosebite, se vor imparti cheltuielile la 1, 2, cati sunt ei; deci totdeauna
ne raportam la obiectul litigiului: vedem ce fel de obligatii genereaza acel obiect al litigiului, ca sa stim
cum vor suporta coparticipantii cheltuielile de judecata).
2 of 25
DPC – C5
SECTIUNEA III – PARTICIPAREA TERTILOR LA PROCES
Forma procesului cu reclamant si cu parat este forma de baza. Deja stim ca in realitate pot fi mai multi
reclamanti sau mai multi parati sau si (mai multi reclamanti), si (mai multi parati). Mai e un pas: este
posibil ca pe parcursul procesului sa apara si terti intervenienti in proces, care au pozitia de parti.
/!\ nu trebuie sa facem confuzia intre [tertii care participa la proces] + [tertele persoane implicate in
procedura] dar care nu au calitatea de parti, cum ar fi: reprezentantii partilor, martorii, expertii,
taducatorii – acestia nu sunt terti participanti la proces. Ele sunt persoane care se implica fie in
reprezentarea partilor (deci nu au drepturi procesuale proprii), fie sunt obiectul probei, fie participa la
administrarea probelor, dar ceea ce le caracterizeaza este ca ele nu au drepturi procesuale proprii de
diputat in proces.
Cei despre care vorbim acum, desi poarta denumirea de terti, care marcheaza faptul ca ei nu ai fost de la
inceput in proces, in realitate sunt persoane care isi disputa drepturi sau interese in legatura cu procesul
(ceea ce ii separa total de celelalte categorii).
Interventia tertilor in proces e de doua feluri:

- interventia voluntara: tertii doresc sa intre intr-un proces inceput de altii;
- interventie fortata: una dintre parti sau ambele parti din proces vor ca un tert sa participe la
respectivul proces.
I. Interventie voluntara
Este si ea de doua feluri:

i. interventie voluntara principala
ii. interventie voluntara accesorie
Interventia principala o vom mai gasi mai ales in cartile mai vechi, sub VCPC, sub numele de interventie in
interes propriu, iar pe cea accesorie sub numele de interventie in interesul altuia (denumirile acestea sunt
defectuoase, dar au fost prevazute in VCPC si atunci multi si le-au insusit).
Interventia principala vizeaza situatia in care tertul intra in proces pentrua pretinde pentru el un drept
care este chiar dreptul dedus judecatii prin cererea principala ori un drept strans legat de acesta.
Interventia accesorie este forma prin care un tert intra in proces pentru a sprijini apararea uneia dintre
parti, dar fara ca el sa pretinda ceva de la vreuna dintre parti.
Important este ca ceea ce difera intre cele doua forme nu este interesul (asa cum spunea VCPC – doar in
scris, pentru ca si pe fond lucrurile stateau la fel), ci dreptul, pentru ca intervenientul principal reclama un
3 of 25
DPC – C5
drept propriu, in timp ce intervenientul accesoriu nu reclama un drept propriu. Insa, in ceea ce priveste
interesul, interesul este propriu si intr-un caz, si in celalalt, pentru ca la interventia principala nu e
cazul sa discutam, insa la interventia accesorie trebuie inteles ca intervenientul accesoriu – este adevarat,
sprijina apararea uneia dintre partile implicate in proces, dar interesul este propriu. De ce? Pentru ca de
cele mai multe ori acest tert accesoriu are o situatie juridica care este nededusa procesului, dar care ar fi
pusa in pericol de pierderea procesului de catre una dintre parti si atunci el face un fel de actiune
preventiva (nu e chiar o actiune preventiva, evident, pentru ca nu cere nimic; dar e un mijloc de pretentie a
lui, el practic intervine in acest proces pentru a inaltura eventualele pericole ce ar putea sa aparea in
legatura cu propriile lui drepturi, dar care, e adevarat, ar putea sa faca obiectul judecatii sau formeaza
obiectul unei judecati, dar nu al acesteia.
Exemplu de interventie principala : A revendica de la B un bun imobil. Apare un C care spune ca nu este
proprietar nici A, nici B, ci el este proprietar, astfel incat cere el prin interventia principala ca B, paratul din
cererea principala, sa fie obligat sa-i predea lui, nu lui A imobilul. In cazul acesta, in realitate acest C
formuleaza o pretentie, ea este identica cu pretentia reclamantului (in sensul ca se bazeaza pe acelasi drept,
chiar dreptul de proprietate dedus judecatii), numai ca el considera ca dreptul este al lui (ceea ce inseamna
ca pentru C, intervenientul principal, A si B, partile initiale in proces, sunt niste veritabili parati).
Asta e fizionomia: intervenientul principal, solicitand pentru el dreptul dedus judecatii, practic are o pozitie
de reclamant, iar paratii lui, de principiu, sunt cei doi initali, partile initiale in proces, pentru ca el vrea ca
reclamantul A sa nu ia dreptul pentru el, iar paratul B sa fie obligat, dar nu fata de reclamant, ci fata de el.
Exista si multe variante ale acestei scheme, dar aceasta schema ne ajuta in rezolvarea probelemelor in
proportie de peste 80% (raman probabil 20% de particularitati pe care le vom discuta in cele ce urmeaza,
important este sa intelegem aceasta baza).
La fel merg lucrurile si daca dreptul dedus judecatii prin cererea de interventie nu este chiar dreptul
invocat de reclamant, dar este un drept contrar acestuia si in stransa legatura cu acesta.
In legatura cu cererea de interventie accesorie:
Exemplu de interventie accesorie : A cheama in judecata pe B solicitand tot predarea unui bun imobil de
catre B. In proces intervine C care sustine ca A nu este proprietar si ca B ar trebui sa castige procesul,
legitimandu-se prin faptul ca el este o persoana care are o promisiune de vanzare din partea lui B (si care,
evident, n-ar mai putea fi satisfacuta daca A ar castiga procesul; B i-ar spune „stiu ca ti-am promis ca-ti
vand imobilul, dar nu-l mai am, asta e situatia!”; atunci C, ca sa-si pastreze intacte drepturile lui de creanta
constand in obligarea lui B sa-i vanda bunul, are nevoie de un lucru ca de aer: ca B sa ramana proprietar). C
intervine in procesul dintre A si B sprijinind apararea lui B pentru a se asigura ca B va fi in masura sa-i
transmita dreptul de proprietate sau il va putea obliga pe B daca acesta se va razgandi, printr-o hotarare
judecatoreasca. Aici nu este interesul altuia, este al lui, doar dreptul este al altuia.
Aste e fizionomia cererii accesorii care e mai greu de inteles decat cea principala: aici nu putem afirma ca
interesul lui C, al tertului interveient, e interesul altuia; nu, e interesul lui; dreptul pe care el il apara e al
altuia, dar interesul este strict personal (el nu vine acolo asa ca ii place lui de B si vrea sa-l ajute, pentru ca
nici n-ar putea – i s-ar pune cerinta existentei unui interes personal.
4 of 25
DPC – C5
A. Interventia principala
Se vorbeste de o interventie principala atunci cand tertul intervenient intra in proces pentru a pretinde pt
sine in tot sau in parte un drept care este chiar dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta.
 Cine poate formula?

Orice persoana care are un drept propriu, dreptul acesta este fie cel dedus judecatii, fie este un drept strans
legat de dreptul dedus judecatii si are un interes personal.
Tertul poate pretinde acelasi drept ca si dreptul dedus judecatii:

Exemplu – A revendica de la B un imobil si apare C care spune ca nu este proprietar nici A nici B, ci el este
proprietar. C face o cerere prin care ii pretinde paratului B sa nu ii predea lui A imobilul, ci lui. Acest C
formuleaza o pretentie, ea este identica cu pretentia reclamantului, in sensul ca se bazeaza pe acelasi drept,
chiar dreptul de proprietate dedus judecatii, ceea ce inseamna ca pentru C, intervenientul principal, A si B
sunt veritabili parati. Solicitand dreptul dedus judecatii, C are practic o pozitie de reclamant, iar paratii lui
sunt de principiu sunt cei doi A si B, adica partile initiale din proces pentru ca el vrea ca reclamantul (A) sa
nu ia dreptul pentru el, iar paratul (B) sa fie obligat nu fata de reclamant, ci fata de el.
Tertul poate pretinde si un drept care nu este cel invocat de reclamant, dar este in stransa legatura cu
acesta:
Exemplu – intre A si B exista un proces in legatura cu predarea unor bunuri dintr-un contract de vanzare. C
solicita declararea nulitatii absolute a unui alt contract, incheiat intre B si C, pentru a genera efectul
resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (pp anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului
initial); drepturile sunt in stransa legatura.
 Termenul in care poate fi introdusa cererea
De principiu, cererea poate fi formulata doar in fata primei instante, pana la momentul inchiderii
dezbaterilor in fond.
Exceptie: cu acordul expres al partilor, intervienta principala poate fi introdusa chiar si direct in apel.
/!\ este o exceptie de la principiul dublului grad de jurisdictie pentru ca intervenientul principal deduce
judecatii o pretentie distincta de cea a reclamantului. Aceasta pretentie disctincta va fi practic analizata in
fond de o singura instanta, instanta de apel (nu instanta de recurs pentru ca aceasta nu este o instanta de
fond). Nu este asa grav pentru ca in civil principiul dubllui grad de jurisdictie nu este oblgatoriu dpdv
constitutional sau CEDO. CEDO prevede obligatia parcurgerea unei judecati de fond. Dar oricum exista
rezerve – trebuie sa existe acordul expres al partilor (pe vechiul cod – „invoiala partilor” care se intelegea si
ca un acord tacit).
5 of 25
DPC – C5
/!\ se deroga si de la art. 478 NCPC – ca nu se poate judeca mai mult in apel decat s-a judecat in prima
instanta. Art 478 alin (3) – in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de
chemare in judecata si nici nu se pot formula pretentii noi. Aici este vorba de o pretentie noua, formulata
direct in apel.
 Competenta de solutionare
Cererea de interventie principala este o cerere incidentala, ea poate fi oricand facuta si separat, dar din
considerente de oportunitate procesuala, tertul a ales formularea ei in cadrul unui proces deja inceput (nu
este accesorie, pentru ca poate fi independenta de procesul principal).
Potrivit art. 123 NCPC va fi judecata de catre instanta care judeca cererea de chemare in judecata, chiar
daca ea, fiind facuta separat, ar atrage alta competenta.
 Modul de solutionare
Forma cereriii – fiind o veritabila cerere de chemare in judecata, trebuie sa aiba aceasta forma de la art.
124 NCPC.
/!\ ea nu va urma procedura de regularizare de la art. 200 deoarece cererilor incidentale nu li se aplica
regularizarea.
Taxa de timbru se calculeaza dupa valoarea cererii de chemare in judecata, dar valoarea va fi cea de cerere
de chemare in interventie (daca dreptul din cererea de interventie este acelasi cu cel din cererea de
chemare in judecata, atunci este aceeasi taxa, daca insa dreptul este un drept strans legat de dreptul din
cererea de chemare in judecata, taxa de timbru va fi cea din cererea de interventie principala).
Cererea de interventie principala urmeaza o procedura de admitere in principiu. Avem un tert care
pretinde ceva. Ar fi doua variante:
- fie sa citezi tertul si sa il asculti, sa vezi ce are de spus, sa administrezi probe si sa te pronunti la
sfarsitul procesului asupra drepturilor lui;
- fie sa chemi tertul si analizez daca ceea ce spune el este admisibil in principiu – aceasta a doua varianta
a fost admisa de legiuitor.
Trebuie analizate la admisibilitatea in principiu:

i. forma cererii – sa nu fie nesemnata, netimbrata, facuta de o persoana fara calitate de reprezentant,
sa nu aiba obiect;
ii. elemente exrinseci cererii (taxa de timbru);
iii. dreptul tertului (daca este chiar dreptul din proces sau unul strans legat cu cel din proces);
iv. interesul personal al tertului.
Sunt o serii de domenii in care cererea de interventie principala nu este admisibila (din codul de procedura
nu rezulta, din cod ar rezulta ca este admisbila in toate domeniile). Din imprejurarea faptului ca instanta
6 of 25
DPC – C5
verifica existenta unui drept, si ca dreptul acela trebuie sa fie dreptul din proces sau unul strans legat,
aceasta conditie a dezvoltat o jurisprudenta si doctrina bogata generand domenii in care cererea de
interventie nu este acceptata.
Exemple
▪ Cererile cu continut nepatrimonial, este greu sa invoci acelasi drept cu cel dedus judecatii (divort,
stabilirea paternitatii, tagada paternitatii);
 la tagada paternitatii este o discutie, poate sa formuleze cererea nu numai copilul sau sotul mamei,
ci si tatal biologic si atunci ar exista admisibilitatea unei cereri de interventie pentru ca si el ar
putea formula o cerere similara.
▪ Litigiile de contencios administrativ – exista o tendinta care accepta cererea de interventie

principala, discutii in ceea ce priveste contenciosul obiectiv;
Contencios obiectiv: de exemplu actiunea facuta de prefect in controlul actelor administrative ale
autoritatilor publice locale: s-a discutat ca n-ar fi admisibila cererea de interventie principala pentru ca
prin ipoteza tertul ar trebui sa fie si el tot un prefect care sa ceara un drept de control asupra actelor
administrative, dar s-a acceptat si aici pentru ca de multe ori au existat situatii in care au fost terti
afectati prin actele pe care le ataca prefectul, dar afectarea sa fie un concreta, adica drepturile lor (ex:
prefectul ataca o autorizatie de cosntruie ca fiind ilegala, dar asta nu inseamna ca vecinul celui care a
primit autorizatia nu are si el un interes direct si un drept – el invoca dreptul lui aici cerand anularea
actului pentru a proteja granitele dreptului sau);
/!\ particularitate: tertul nu intra in conflict si cu reclamantul, ci intra in conflict doar cu paratul (e o
concluzie doctrinara trasa la nivelul unor generalitati, pot exista si exceptii) – situatie ce intra in aia
20%. Daca gasim aceasta particularitate, nu trebuie sa ne duca la concluzia ca cererea de interventie
este inadmisbila, pentru ca pana la urma mentiunea cum ca prin cererea de interventie ppl R si P devin
P ai intervenientului ppl si ca ei vor ambii adversarii lui, nu scrie in text, este o conclzie doctrinara
(trasa din generalitai, existand always exceptii).
▪ Litigiile individuale de munca care au la baza un contract individual de munca (un tert nu poate
pretinde drepturi proprii care sa fie concurente cu cele ale angajatului care a formulat cererea,
contractele individuale de munca dau nastere la drepturi si obligatii numai intre anagat si anagajator);
la contractele colective de munca este posibil pentru ca pot fi persoane care sa aiba in contractele de
munca clauze identice.
7 of 25
DPC – C5
▪ Litigiile arbitrale1 – art. 581: tertii pot participa, dar numai cu acordul lor si al tuturor partilor (pentru
ca arbitrajul reprezinta o conventie, conventia produce efecte doar intre parti, tertul, fara acordul
partilor, nu este parte la conventie). Este valabil numai pentru interventia principala, interventia
accesorie poate fi facuta si fara acordul partilor.
▪ Litigiile posesorii (actiunile posesorii) se considera ca cererea de interventie principala nu este

admisibila intrucat prin faptul ca tertul ar trebui sa indice un drept propriu, iar instanta sa-l verifice ar
insemna ca iesi din domeniul posesoriului si intri in domeniul petitoriului, ceea ce transforma cererea,
din posesorie in petitorie, ori printr-o cerere de interventie poti sa largesti cadrul dreptului, dar nu sa
transformi fizionomia cererii (pt ca reclamantul a vrut doar o cerere posesorie; bun, intervii in cererea
lui, dar nu poti sa-i spui „acum nu mai e posesorie, trebuie sa ne judecam pe fond”; legiuitorul nu
accepta asa ceva si de aceea se considera inacceptabil).
Ar putea fi posibil ca el sa reclame posesia pt el (Briciu accepta teza asta), doar ca textul de lege se
refera la faptul ca el (intervenientul) trebuie sa justifice un drept si atunci aici se blocheaza discutia
(unele instante au acceptat si asa).
Admisibilitatea in principiu nu trebuie confundata cu ascultarea si a tertului intervenient. E un pic mai

greu de inteles pt ca el nu e inca parte, el devine parte doar daca i se admite cererea de interventie in
principiu, dar totusi are dreptul de a pleda in legatura cu admisibilitatea cererii sale (deci are niste drepturi
chiar daca el nu este parte). Insa legea prevede (art. 64 NCPC) ca pentru a nu surprinde partile, cererea de
interventie va fi comunicata lor inainte de punerea in discutie a admisibilitatii in principiu. VPCP nu
prevedea asta (si te puteai trezi in ziua respectiva cu o cerere de interventie, ea avea 30 de pagini,
intervenientul justifica acolo de ce are drept si judecatorul iti dadea cuvantul in ziua aia fara sa ti-o fi
comunicat pt ca VCPC nu prevedea comunicarea). Acum NCPC prevede comunicarea cererii de interventie
partilor si, evident, dupa cele ele iau la cunostinta, punerea de concluzii exclusiv pe admisibilitatea in
principiu si pe drepturile tertului pe fond, cu ascultarea tertului intervenient.
 Solutiile: admite/respingere cererea de interventie principala
a) Instanta admite in principiu cererea – caz in care incheierea poate fi atacata numai odata cu hotararea data
asupra fondului.
b) Daca instanta constata ca nu sunt intrunite conditiile (forma, aspectele extrinseci, dreptul si interesul)
respinge cererea ca inadmisbilia – incheierea va putea fi atacata cu apel sau recurs (pentru ca poate fi
facuta cererea si direct in apel) in termen de 5 zile, termenul curgand de la data la care i s-a comunicat
partii daca ea a lipsit sau de la data la care a luat la cunostinta.
1
Aribitrajul: procedura prin care partile decid sa deduca litigiul unor particulari, iar nu instantelor statele. Este posbila in
unele litigii, in altele nu.
8 of 25
DPC – C5
/!\cine poate formula apel sau recurs? Numai tertul (care nu este parte in proces!) ar putea ataca cu apel
sau recurs – tertul va ataca numai incheierea respectiva (daca in cursul procesului), nu si alte aspecte ale
procesului.
Mai mult, sunt doua modalitati dinstincte: intr-un fel se ataca atunci cand instata admite in principiu, intr-un fel
se ataca atunci cand instanta respinge cererea ca inadmisibila. Practic, in al doilea caz, nu se mai asteapta
pronuntarea hotararii pe fond, ci se ataca de indata – e un caz de exceptie (de obicei incheierile se ataca odata
cu hotararea de fond; in cazul acesta incheierea se ataca in 5 zile, deci pana se judeca procesul pe fond). Ba
chiar mai mult, legea prevede ca pana la judecarea apelului sau a recursului, dupa caz, procesul principal se
suspenda de drept. Practic, el nu mai poate continua decat dupa ce se clarifica de catre instanta superioara
daca a fost corect sau incorect respinsa cererea de interventie principala.
Art. 64 alin. 4 arata faptul ca apelul sau recursul trebuie judecate in maxim 10 zile de la inregistrare (adica nu
va dura prea mult aceasta situatie; se poate suspenda, dar numai 10 zile). In practica, insa, termenul de 10 zile
(care, evident, e unul de recomandare) nu prea se respecta.
Multi critica aceasta prevedere, spunand ca da loc la formularea unor cereri de interventie vadit abuzive, care,
fiind respinse, genereaza dreptul al un apel impotriva incheierii de respingere si blocheaza judecata pt o
perioada de cel putin 10 zile (in concret mai mult). Biricu nu neaga faptul ca lucrurile s-ar putea petrece asa,
insa cand s-a facut textul de lege legiuitorul a avut in vedere urmatorul aspect: varianta cealalata ar fi fost ca
incheierea sa se atace odata cu fondul, asa cum se ataca si incheierea de admitere in principiu; insa daca
instanta de apel, dupa ce se pronunta hotararea pe fond, constata ca in mod gresit a fost respinsa cererea de
interventie, ar fi trebuit sa anuleze intreaga procedura, pt ca toata s-a petrecut fara prezenta tertului care ar fi
avut dreptul sa fie prezent si sa trimita cauza spre rejudecare, ceea ce era un lucru de nedorit pentru legiuitor
pentru ca se lungea cu mult mai mult procesul decat 10 zile. Si atunci, avand in balanta cele doua ipoteze,
neputand legiuitorul sa plece de la ipoteza ca sigur vor fi abuzuri (e greu sa dai o lege spunand ca sigur vor fi
unii care vor profita de text si vor face abuzuri; e greu sa spuna legiuitorul ca din 5000 de cereri, 4000 vor fi
sigur nereale; eventual vor da amenzi, ceea ce se poate pt ca cel care face abuz de drept procesual, adica face
cereri vadit neintemeiate, poate fi obligat la plata de amenzi si de despagubiri pentru partea adversa pentru
intarzierea solutiei).
Legea se refera numai la respingerea ca inadmisibila a cererii de interventie. Insa acelasi regim juridic,
pentru identitate de ratiune, se aplica si atunci cand cererea este anulata ca informa sau in ipoteza in care nu s-
a platit taxa judiciara de timbru (cu mentiunea ca in acest caz ICCJ spune intr-un RIL ca nu poti sa critici modul
in care s-a stabilit taxa de timbru in caile de atac – apel sau recurs, ci numai intr-o cale speciala, numita
reexaminare; deci nu trebuie sa critici modul in care ti s-a stabilit taxa, ci ca ti s-a anulat cererea ca n-ai platit-o;
pt ca se poate ca tu sa platesti taxa insa instanta sa nu observe si sa-ti anuleze cererea – in cazul asta evident ca
poti sa faci cale de atac, pt ca tu nu critici modul in care s-a stabilit, ci modul in care ti s-a anulat cererea). Asta ca
sa vedem motivele pt care se poate ataca cu apel sau recurs incheierea de respingere. *decizia ICCJ e la nivel de
recurs – obligatorie.
Incheierea este un interlocutorie, deci instanta nu mai poate reveni asupra ei, nici daca a respins, nici daca a
admis cererea de interventie (deci nu se poate razgandi, sa zica ca a mai gasit argumente intre timp si ca o
admite).
9 of 25
DPC – C5
 Efecte ale admiterii in principiu a cererii de interventie principala
Apare o noua parte in proces, intervenientul principal care are pozitia procesuala specifica unui reclamant –
consecinte:
a) partile, atat paratul cat si reclamantul, au dreptul si obligatia sa faca intampinare (ei devin amandoi parati)
 instanta va acorda un termen pentru ca partile sa introduca intampinare;
/!\ fiind reclamant, paratul si reclamantul initiali (parati) ar putea chiar sa depuna cereri reconventionale
prin care sa invoce pretentii propri fata de intervenientul principal
b) intervenientul principal, fiind in pozitia unui reclamant, va putea formula el insasi in aceasta pozitie cereri
de atragere in proces a unor terte persoane in mod fortat (chemare in garantie, chemare in judecata a alteri
persoane).
In legatura cu drepturile in proces ale intervenientului, trebuie mentiont ca el ia procedura in starea in

care se afla la momentul admiterii cererii de interventie (adica el nu va putea cere nici refacerea probelor
care s-au administrat pana la data interventiei lui, nu va putea invoca nici nulitatile relative care s-au
acoperit prin neinvocare anterior interventiei lui), DAR el poate solicita administrarea de probe in
sustinerea propriei lui cereri de interventie, chiar daca momentul de administrare a probelor a trecut
(pentru ca el poate face cererea de interventie pana la inchiderea dezbaterilor; or de cele mai multe ori
atunci probele au fost administrate; dezbaterile incep dupa terminarea cercetarii procesului; or terminarea
cercetarii procesului presupune si terminarea administrarii probelor; ceea ce inseamna ca daca el intervine
dupa terminarea cercetarii procesului practic el nu mai poate cere refacerea probelor administrate,
readministrarea lor sau alte lucruri in legatura cu cele ce au fost administrate, dar poate cere el insusi
probe, ceea ce prin ipoteza deschide si dreptul celorlalte parti sa ceara contraprobe). El va trebui sa ceara
probele fie prin cererea de interventie, fie cel mai tarziu la termenul de judecata ulterior admiterii in
principiu a cererii de interventie.
Actele de procedura ulterioare admiterii lui in proces vor fi facute si fata de el.
 Judecata cererii de interventie principala
In ceea ce priveste judecata cererii de interventie principala, mai trebuie mentionat si faptul ca intervenientul
principal are o pozitie procesuala total independenta. Acest lucru inseamna ca, desi reclamantul si paratul
decid sa tranzactioneze sau reclamantul decide sa renunte la cererea de chemare in judecata sau la dreptul
subiectiv ori paratul decide sa achieseze la pretentiile reclamantului (cu alte cuvinte, se stinge procesul
amiabil), cererea intervenientului principal va continua sa se judece pentru ca ea reprezinta o cerere de
chemare in judecata in sine. Faptul ca este facuta incidental nu o lipseste de independenta, cel mult o
subordoneaza cererii facute instantei, in rest intervenientul este un veritabil reclamant si faptul ca partile
initiale sting litigiu nu inseamna ca pe el il opreste. Desigur, daca stingerea litigiului de catre partile initiale are
10 of 25
DPC – C5
loc dupa admiterea in principiu; daca stingerea litgiului are loc inainte de admiterea in principiu, atunci se
considera ca nu se mai justifica nici admiterea in principiu pentru ca tertul nu a dobandit aceste drepturi. Daca
cumva cererea tertului e mai grava decat consecintele castigarii/pierderii procesului in cererea principala, mai
bine nu apuci sa ii admiti in principiu caci daca ii admiti nu mai poti da inapoi.
Cererea de interventie principala se judeca, de principiu, odata cu cererea principala – dar daca judecata
cererii principale ar fi intarziata de judecarea cererii de interventie (nu si invers!), instanta ar putea sa disjunga
judecarea cererii de interventie si sa o judece separat.
/!\ daca insa intervenientul pretinde acelasi drept pe care il pretinde si reclamantul, fie in tot, fie si numai in
parte, disjungerea nu mai este posibila pentru ca riscul de hotarari contrare ar fi foarte mare; cand e un drept
strans legat, o mai dregi pentru ca disjungi si eventual suspenzi un proces pana la judecarea celuilalt (de obicei
suspenzi procesul creat prin cererea de interventie pana la solutionarea procesului din cererea principala sau
invers – depinde care drept decurge din celalalt).
In cazul in care se disjunge totusi cererea, competenta generata prin depunerea cererii de interventie la
instanta care judeca cererea principala ramane castigata (deci sa nu mergem pe ideea ca daca s-a disjuns
se duce la instanta care ar fi fost competenta sa judece cererea de interventie daca ea ar fi fost facuta separat).
In realitate, prin depunerea cererii de interventie se genereaza o prorogare a competentei instantei principale
si pentru cererea de interventie; prorogarea odata operata, e ireversibila, nu se mai intoarce inapoi (astfel ca
odata castigata competenta, ea ramane si in caz de disjungere; ba chiar mai mult decat atat, in regulamentul de
ordine interioara a instantelor se spune ca se judeca chiar de acelasi complet de judecata – regulamentul de OI a
instantelor, hot CSM 1575/2015). Aici de fapt nu e vorba de competenta, ci e o problema de caracter aleatoriu,
pentru ca din moment ce completul a fost investit aleatoriu in cererea principala, iar in cererea principala s-a
facut interventia (a primit tot prin efectul caracterului aleatoriu si aceasta atributie) inseamna ca caracterul
aleatoriu si continuitatea impun prezenta aceluiasi judecator, altfel nu s-ar respecta principiul continuitatii.
 Solutiile
De regula, se aplica urmatoarea schema: nu e posibila admiterea atat a cererii principale, cat si a cererii de
interventie principala pentru ca este fie acelasi drept, fie drepturi concurente (dreptul dedus prin cererea
principala si dreptul dedus prin cererea de interventie sunt strans legate + concurente), astfel ca, de principiu,
nu este posibila admiterea in totalitate a ambelor cereri.
Asadar:
- se admite una si se respinge cealalta;
- se resping amandoua (si castiga paratul);
- se admit ambele in parte.
DAR atunci cand dreptul dedus judecatii in cererea de interventie principala este un drept distinct de cel din
cererea de chemare in judecata, strans legat de acesta, dar neconcurent acestuia, atunci nu se aplica aceasta
schema de solutionare. Se vor putea admite ambele cereri.
11 of 25
DPC – C5
Exemplu in contenciosul administrativ, este vorba de 2 terenuri, se obtine o autorizatie de construire care
incalca drepturile ambilor proprietari de terenuri, se duce spre granita lor cu mai mult decat prevede
regulamentul de urbanism. Unul din proprietari ataca, invocand dreptul lui de proprietate si toate servitutile
(limitarile dreptului de proprietate a celuilalt) pe care i le recunoaste Ccivil si cere anularea autorizatiei.
Celalalt proprietar face cerere de interventie si cere si el anularea autorizatiei pentru incalcarea dreptului lui,
nu al celuilalt. Drepturile lor nu sunt totusi concurente, ceea ce inseamna ca pot fi admise ambele cereri de
interventie.
/!\ aceasta schema exceptionala nu e de pp aplicabila, vizeaza genul asta de litigii; de cele mai multe ori,
intervenientul invoca un drept concurent cu cel dedus judecatii in cererea principala -> se aplica schema
clasica.
B. Interventia accesorie
Tertul intra in proces pentru a sprijini apararea uneia dintre parti, fara a pretinde ceva in proces. In mod clar
interveninentul accesoriu nu mai pretinde un drept propriu sau un drept strans legat de dreptul dedus
judecatii, el numai sprijina una dinte parti.
Asadar, cel care intervine nu trebuie sa justifice un drept, ci doar un interes care trebuie sa fie personal.
 Termenul
Cererea poate sa fie ceruta pe tot parcursul procesului, chiar si in caile extraordinare de atac pentru ca nu se
mai supune rigorilor dublului grad de jurisdictie, o simpla aparare poate fi facuta oricand.
 Modul de solutionare
Competenta: se judeca odata cu cererea principala pentru ca este o cerere accesorie (art. 123 NCPC).
Forma se face in scris, dar nu sub forma unei cereri de chemare in judecata pentru ca nu este o cerere de
chemare in judecata (nu se cere nimic, nu are obiect), ci doar sub forma unei simple petitii – art. 148 NCPC (ca
orice cerere de depunere la dosar).
/!\ si ea se supune procedurii de admitere in principiu la fel ca interventia principala, numai ca aici instanta va
verifica mai putine elemente. Va verifica forma (scrisa), taxa de timbru (cuantum fix 20-50 lei), daca este
semnata si existenta interesului personal.
Sunt aceleasi reguli de atacare, dar aici e o discutie: daca la cererea de interventie principala situatia e
oarecum clara (avem prima instanta, apel), aceasta cerere poate fi facuta inclusiv in recurs. Asadar, se ridica o
problema: daca prevederea de la art. 64 alin.4 NCPC spune ca incheierea de respingere a cererii de interventie
va putea fi atacata separat cu apel sau recurs, iar nu odata cu hotararea de fond, se aplica si in ipoteza in care pe
12 of 25
DPC – C5
fond nu ar exsita un recurs (adica hotararea ar fi definitiva pe fond pentru ca ne aflam deja in recurs), cererea
de interventie accesorie putind fi facuta in recurs. Aici sunt doua opinii:
- o opinie este ca nu se mai poate ataca cu recurs (intrucat ar fi un recurs facut la o incheiere care e data
intr-un proces care nu are drept de recurs);
- o alta opinie (Briciu + Ciobanu) este in sensul ca se ataca cu recurs incheierea pt ca nu trebuie sa avem
rezerve ca ar fi un recurs la recurs (argumentele pt care legiuitorul nu a admis recursul impotriva
hotararilor definitive, adica cea de fond, este pt ca ele au urmat furcile caudine ale primei instante si ale
instantei de apel; dar acest lucru nu este logic aplicabil si incheierii de respingere ca inadmisibila ca
cererii de interventie pt ca ea, prin ipoteza, a aparut ca incident direct in recurs, astfel incat asta si a voit
legiuitorul – sa existe un control asupra ei – evident, control care nu trebuie sa existe si asupra hotararii
de fond pt ca in cazul ei hotararea finala vine sa confirme sau sa infirme vreo doua judecati; pe cand la
incheiere exista abia una singura). Deci nu este identitate de ratiune si fata de dispozitiile exprese ale
legii trebuie sa admitem recursul aici.
 Efectele admiterii cererii

Pozitia procesuala a tertului interve

Limbă

DPC 2017 I+ii PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DPC 2017 I+ii PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DPC –C1

CAPITOLUL I – NOTIUNI SI PRINCIPII GENERALE

II. PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC

SECTIUNEA I – PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A

I. Forma procesului – 3 momente: sesizarea instantei, cercetarea procesului + deliberarile su

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

/!\ aceste exemple sunt exemplificative, mai sunt si altele

2. Cercetarea procesului si dezbaterile (substanța procesului)

In cadrul cercetării procesului are loc rezolvarea chestiunilor prealabile, a oricăror

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

3. Pronunțarea unei hotărâri – scopul procesului civil, finalitatea procesului, solutia

• se bucura de imperium – este obligatorie

/!\ NU este o norma absolut aplicabila – sunt si hot care nu se motivează

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

 judecatorul – contact cu materia litigioasa, are in fata 2 modele, trebuie sa le compare, sa

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

 realizare – R cere sa oblige P sa faca ceva, sa nu faca ceva, sa dea ceva

 2 componente: faza de judecată (cognitio) + faza de executare (executio).

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

SECTIUNEA II – PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC

2. PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITĂȚII – art. 14 NCPC

Art. 14: Contradictorialiatea

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Procesul civil, spre deosebire de procesul penal apăra interese private.

Obligații ale instanței

Obligații ale partilor

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Drepturi ale partilor

3. PRINCIPIUL DREPTULUI LA APĂRARE – art. 13

Art. 13: Dreptul de apărare

(1) Dreptul la apă rare este garantat.

• Dreptul este garantat prin C

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

• Dreptul de a recurge la un avocat. Potrivit variantei inițiale a codului, exista o prevedere ca in

4. PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV – art. 22

Art. 22: Rolul judecătorului în aflarea adevărului

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Proces inchizitorial – judecătorul conduce dezbaterile, punând in discuție cele punctate de

El are un rol activ, se implica:

5. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII – art. 9

▪ de regula, procesul debuteaza NUMAI la solicitarea uneia dintre parti

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

6. ORALITATEA DEZBATERII + PUBLICITATEA PROCESULUI

7. PRINCIPIUL CONTINUITATII – art. 19

8. LIMBA ROMANA DE DESFASURARE A PROCESULUI

9. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, ÎN TERMEN OPTIM ŞI PREVIZIBIL – art. 6

Procesul echitabil este un proces ce respecta dreptul la aparare, egalitatea, contradictorialitatea

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Termenul optim si previzibil

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

SECTIUNEA III – NORMELE DE PROCEDURA CIVILA

I. Clasificarea normelor de procedura civila

❖ Din punctul de vedere al obiectului de reglementare:

✓ norme de organizare judecătorească : reglementeaza sistemul judiciar.

- norme care stabilesc compunerea completelor de judecata

- norme care vizeaza incidentele la compunerea completului (abtinere, recuzare).

Acestea stabilesc statutul judecătorului, precum si aspectele care privesc organizarea

✓ norme de competență: stabilesc atributiile instantelor in functie de rangul acestora sau de

o competenta materiala: instante de rang diferit;

/!\ atrag nulitati, fie de ordine publica, fie de privata, astfel :