DPC 2017 I+ii PDF

DPC –C1
CAPITOLUL I – NOTIUNI SI PRINCIPII GENERALE

I. PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A JUSTIEI
II. PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC

III. NORMELE DE PROCEDURA CIVILA
SECTIUNEA I – PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A

JUSTIEI
I. Forma procesului – 3 momente: sesizarea instantei, cercetarea procesului + deliberarile su

pronuntarea hotararii
Aceasta este forma procesului in prima instanta – forma procesului judiciar (mai exista si forma
procesului executional, de care nu ne ocupam acum).
/!\ si in caile de atac structura ramane, de principiu, aceeasi
1. Sesizarea instanței
Judecătorul NU se poate sesiza, nu se poate investi din oficiu => una dintre părțile aflate
in litigiu trebuie sa sezize judecătorul pentru a se realiza investirea (spre deosebire de
penal):
/!\ excepții express prevăzute când instanța se poate sesiza din oficiu:
▪ punerea sub interdicție – art. 165 NCC („Persoanele care pot cere punerea sub
interdicite”) coroborat cu art. 111 NCC („Persoanele obligate sa instiinteze instanta
de tutela”) => instanța poate lua măsuri privind ocrotirea interzisului judecătoresc;
nu prea ar avea cine sa sezize;
▪ divorțul – art. 919 NCPC prevede cererile ce se pot face in materie de divorț: instanța
se pronunța din oficiu cu privire la anumite aspecte, chiar daca soții nu au solicitat
acest lucru => excepția este parțiala pentru ca soții nu cer ceva si instanța se
pronunța; instanta nu se investe cu privire la intregul proces, ci numai cu privire la
aceste aspecte; la alin. 2 instanța se pronunta asupra exercitarea autorității părintești
+ asupra contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, chiar
daca acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț;
▪ exercitarea din oficiu a acțiunii civile in procesul penal – art. 19 (3) NCPP: atunci
când persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitate de
exercițiu restransa, actiunea se exercita din oficiu de catre reprezentantul legal sau
de catre procuror;
1 of 14
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

DPC –C1
▪ art. 92 NCPC: uneori procesul civil poate fi pornit de catre o alta persoana/organ
decat cel care se pretinde titularul dreptului – art. 92 NCPC: derogarea masiva, dar
parțiala, pentru ca procurorul este si el parte la proces avand atributii specifice
partilor + introducand o cerere in interesul unei parti. Procurorul poate porni o
actiune civila ori de cate ori este necesar pentru apărarea unor categorii de persoane
(pușii sub interdicție, dispăruții, minorii).
/!\ aceste exemple sunt exemplificative, mai sunt si altele
2. Cercetarea procesului si dezbaterile (substanța procesului)
In cadrul cercetării procesului are loc rezolvarea chestiunilor prealabile, a oricăror

excepții ridicate de parat privind investirea instantei sau de exemplu: cererea nu a fost
timbrata, nu a fost semnata nu se afla la dosar etc.
Tot in aceasta etapa are loc administrarea problelor, care reprezinta partea cea mai
substantiala a procesului dpdv al duratei, iar dupa ce judecătorul se considera lamurit sub
aspectul probeblor, da cuvântul asupra fondului in cadrul dezbaterilor.
Dezaterile au loc la termen, presupun concluziile finale.
Dupa ce părțile isi exprima punctul de vedere, instanța trece la deliberare pentru a
pronunța hotararea judecatoreasca, adica scopul procesului.
In etapa cercetarii si a dezbaterilor sunt reglementate anumite principii (cf mai jos).
N.B.: odata cu redactarea NCPC, legiuitorul a vrut ca partee cercetarii procesului sa aiba
loc in camera de consiliu, fara prezenta părților, iar dezbaterile in ședinta publica.
S-a constat ca, in partea cercetării procesului problemele care se pune sunt cele legate de
administrarea probelor, niste apărări punctuale pe procedura (încuviințarea lor:
probatoriu, expertize, ce onorariu are expertul, daca sunt martori, cine ii aduce, unde o sa
stea, etc.), nu se discuta fondul dreptului => aspecte legate de procedura.
Termenele trebuie sa fie cat mai scurte si limbajul partilor sa fie cat mai deschis. Ședințele
de consiliu permit termene mai scurte, mai rapide, martorii pot fi chemați a doua zi.
Camera de consiliu se poate fixa usor, cand judecatorul are o fereastra.
In ședinta publica daca martorul nu poate, judecătorul poate acorda termen 3 luni. Camera
de consiliu permite o flexibilitate mai mare spre a audia partile, martorii, experții etc.
In realitate si judecătorii si avocații sunt mici actori, judecătorul in sala de ședinta este
diferit decat in sala de consiliu. Avocații fac afirmații mai solemne in public, in timp ce
discuția in camera de consiliu evita spectacolul si face o discuție puternica.
In 2010, totul ok, Codul a intrat in vigoare in 2013, dar brusc s-a zis ca nu sunt destule
camere de consiliu => s-a amânat intrarea in vigoare a acestei dispoziții pana ianuarie
2 of 14

DPC –C1
2017. La ora actuala exista riscul ca aceasta sa fie suprimată dintr-un motiv penibil „nu
avem suficiente sali”, cu toate ca doar 20% dintre instanțe nu au.
3. Pronunțarea unei hotărâri – scopul procesului civil, finalitatea procesului, solutia
• se bucura de imperium – este obligatorie

• are doua parti:
1. conditio = partea care reprezenintă gândirea juridica, rodul rationamentului prin care
judecatorul supune o speta determinata regulii generale, regulii de de drept.
Judecatorul analizeaza faptele prezentate si eventualele probe, le incadreaza in drept
+ aplica dreptul, stabilind de partea cui este dreptatea.
 motivarea hotararii – castig al evolutiei franceze; motivarea este necesara pentru
a o face inteleasa + acceptata de parti, dar si pentru a permite verificarea lacunelor
sau contradictiilor in rationamentul judecatorului, de catre instantele superioare,
atunci cand se impune
2. imperium = partea care reprezenintă forța care o impune. Hotararea este obligatorie
pentru parti; daca acestea nu se supun, se poate aduce la indeplinire pe cale de
exectuare silita.
• in materia executării silite avem încuviințarea executării judecătorești, unde avem asa
numita formula executorie, prin care se da ordin tuturor agenților adm sa puna in
executare hotararea judecatoreasca
• hotararea – se bucura si de alte prerogative: autoritatea de lucru judecat (efect al hotararii
si nu o prezumtie absoluta de adevar), act autentic, dar in faza aceasta obligativitatea este
importanta ca si caracteristica
• obligativitatea motivării hotărârii – art. 425 (1) lit. b) NCPC. Intre 1997 si 2001 nu se
motiva hotararea judecatoreasca decat atunci când se exercita o cale de atac sau când cel
putin o parte cerea acest lucru. Motivarea era de natura hotararii, nu de esenta ei.
/!\ NU este o norma absolut aplicabila – sunt si hot care nu se motivează

➢ in cazul stramutarii (exista suspiciuni ca intr-o instanta toti judecatorii ar putea fi
influentati; daca ar fi unul singur influentat ar fi recuzare) NU se motiveaza hotararea
 prin natura institutiei se stie despre ce este vorba, nu mai trebuie motivat, discutat
 se considera a fi data pe baza aprecierii discretionare a judecatorului (nu sunt
probe, sunt simple suspiciuni)
 nu poate fi atacata, deci de aia nici nu trebuie motivata; motivarea este necesara
pentru ca sa stii cum sa ataci
➢ in materia divortului – atunci cand ambele parti hotarasc ca nu vor ca decizia
divortului sa fie motivata
ICCJ: si in procesul penal daca nu sunt reglementări, se aplica codul de procedura civilă,
mai ales in latura civila; pentru ca este drept comun.
3 of 14

DPC –C1
II. Materia procesului = disputa pe care o au partile, obiectul conflictului. Partile, in societate,
se afla in conflict juridic, latent, el nu se manifesta. Raportul juridic stabilit de lege, in care se
afla partile, este in esenta sa conflictual. Conflictul dintre parti exista in permanenta, doar ca
nu a fost constientizat inca. Procesul intervine atunci când conflictul devine manifest.
III. Metoda procesului = modul in care se ajunge de la materia primara (fapte lato sensu – adica
si acte) a procesului la hotarare.
Aceasta materie litigioasa ajunge la judecator printr-o metoda: cererea de chemare in
judecata.
R -> avocat care are si el propria metoda – va realiza propriul model juridic pe baza faptelor
relatate de clientul sau + a cunostiintelor sale de drept; cererea de judecata va fi comunicata
paratului
P -> avocat care are 2 materii litigioase: cea prezentata de R + de P; daca este identitate toate
bune + frumoase, if not => va propune modelul juridic al apararii (pe baza celor spuse de parat
+ a regulilor de drept)
 judecatorul – contact cu materia litigioasa, are in fata 2 modele, trebuie sa le compare, sa

adm probele, sa deduca (judecatorul are un handicap – nu stie cum s-au intamplat
lucrurile corect, fiecare parte spune ce-i convine + prezinta probe incomplete, favorabile)
sa-si stabileasca propriul model + sa vada daca corespunde modelului R sau al P sau unui
tert model creat de el insusi (poate sa ia ceva din cele doua: admite doar in parte).
 el apeleaza si la prezumtii pe care i le ofera legea sau apeleaza la prezumtii judecatoresti
= metoda a procesului
 dupa ce afla faptele, judecatorul aplica dreptul, cauta textele de L, dar uneori situatia este
ingreunata, textul de L ii poate pune i sarcina fel si fel de aprecieri, unele ce tin de
conceptiile asupra lumii + vietii:
- art. 1189 NCC „dupa imprejurari” in materia ofertei
 judecatorul obligat la o analiza, marja de apreciere mare
/!\ aceasta marja trebuie sa fie motivata
- art. 1541 lit. b NCC cu privire la reducerea cuantumului penalitatilor prevede
sintagma „vadit excesica fata de ce putea fi prevazut de parti”
 cu toate ca exista mijloace tehnice prin care judecatorul ar putea sa stabileasca ce
ar fi putut sa fi fost prevazut, notiunea de „vadit” intra in marja lui de apreciere
/!\ NU este egal cu „mai mare” – se impune o apreciere de la caza la caza, potrivit
conceptiilor lui
- „bun proprietar” – in materie de uzufruct; „interesul minorului” din diverse materii
4 of 14

DPC –C1
Misiunea judecatorului ar putea fi complicata si atunci cand exista o lacuna a legii. Cand legea nu
spune nimic, judecatorul trebuie sa rezolve pricina apeland la regulile generale: analogia legii,
analogia dreptului, iar daca acestea nu sunt posibile  principiilor de echitate.
IV. Procesul = activitatea desfășurata de instanțe, parti, organe de executare si alte persoane sau
organe care participa la înfăptuirea de catre organele judecătorești a justiției in pricinile civile,
in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecății si executării
silite a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii conform procedurii prevăzute de
lege.
 realizare – R cere sa oblige P sa faca ceva, sa nu faca ceva, sa dea ceva

 stabilirea – R cere numai sa i se constate un drept, sa se stabilseasca faptul ca este al sau
 „drepturi si interese” – de regula, in justitie se deduc dreptui (fie de a le realiza, fie de a
le constata), dar exista si situatii in care se deduc interese, cum este cazul actiunilor
posesorii (posesia NU este un drept)
 activitate NU este desfășurata doar de instanța, procesul este desfășurat in instanța, dar si
de alte persoane (parti, procurori, executori judecătorești).
 2 componente: faza de judecată (cognitio) + faza de executare (executio).

Asadar, executarea silita face parte din proces.
Consecință este asupra încadrării procesului intr-un termen rezonabil (art. 6 CEDO). Nu
este suficient ca procesul judecatoresc sa se încadreze intr-un termen rezonabil daca
executarea durează o perioada exagerata.
 exista si alte titluri executorii obligatorii, altele decat hotararea judecatoreasca
(actele autentificate de notarul public prin care se constata creantele certe lichide si
exigibile, contractele de credit bancar, cambiile, bilete la ordin, contractele de Leasing).
Procesul in cazul asta are o singura faza, faza de executare - lipsește jurisdictio.
ex: existenta unui act autentificat de notar care spune ca ai o creanta certa si exigibila; se
merge direct la executor = proces doar cu etapa executarii
 procesul plenar are doua faze: jurisdictio si executio, unele au doar executio.
Exigentele stabilete de art. 6 CEDO – se aplica drepturilor si obligatiilor cu caracter civil (lato
sensu) si in ceea ce privește persoanele, acestea sunt persoane fizice sau juridice, nu statul.
Accesul la justiție: cauza sa fie examinată intr-un mod echitabil, public, iar aceasta sa se faca de un
tribunal independent, imparțial si stabilit de lege. Hotărârea se pronunța public.
5 of 14

DPC –C1
SECTIUNEA II – PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC
VCPC nu avea un capitol privind pp, NCPC are un capitol dedicat principiilor, noutatea este
sistematizarea principiilor (acestea existau si in VCPC, dar nu erau sistematizate sau menționate
expres, ci doar reieseau).
1. PRINCIPIUL LEGALITATII – art. 7 NCPC, art. 124 C, art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor
Art. 7: Legalitatea
(1) Procesul civil se desfă şoară în conformitate cu dispoziţiile legii.
(2) Judecă torul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea
drepturilor ş i îndeplinirea obligaţiilor pă rţilor din proces.
• „Judecătorul se supune legii si propriei conștiințe” – nu, el nu se supune doar legii pentru ca
legea nu este întotdeauna „dreapta”.
• Judecătorul nu poate decide contra legii, chiar daca acționează potrivit convingerilor sale. El
se supune legii, dar nu si conștiinței proprii.
• Judecătorul nu judeca in echitate, ci bazându-se pe lege; el nu poate decide contra legii.
• Judecătorul poate si trebuie sa interpreteze legea. Judecătorul nu trebuie sa refuze sa judece
pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta. Aplica analogia unui alt text,
principiile generale de drept, etc.
• Judecătorii si procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate sa asigure suprematia
legii, sa respecte drepturile si libertățile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si
sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu.
2. PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITĂȚII – art. 14 NCPC
Art. 14: Contradictorialiatea

(1) Instanţa nu poate hotă rî asupra unei cereri decâ t după citarea sau înfă ţiş area pă rţilor, dacă
legea nu prevede altfel.
(2) Pă rţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc ş i în timp util, direct sau prin intermediul instanţei,
după caz, motivele de fapt ş i de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile ş i apă ră rile, precum ş i
6 of 14

DPC –C1
mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească , astfel încâ t fiecare dintre ele să îşi poată
organiza apă rarea.
(3) Pă rţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile ş i apă ră rile lor în
mod corect ş i complet, fă ră a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Pă rţile au obligaţia
de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile pă rţii adverse cu privire la împrejură ri
de fapt relevante în cauză .
(4) Pă rţile au dreptul de a discuta ş i argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în
cursul procesului de că tre orice participant la proces, inclusiv de că tre instanţă din oficiu.
(5) Instanţa este obligată , în orice proces, să supună discuţiei pă rţilor toate cererile, excepţiile şi
împrejură rile de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanţa îşi va întemeia hotă râ rea numai pe motive de fapt ş i de drept, pe explicaţii sau pe
mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
Procesul civil, spre deosebire de procesul penal apăra interese private.

Contradictorialității are mai multe aplicații:
Obligații ale instanței
• Citarea partilor. Legea prevede ca instanța nu poate hotăra asupra unei cereri decat daca
partile au fost citate. Sunt si situații in care legea prevede ca se poate judeca fara citarea
partilor; ex: ordonanța prezindențiala art. 997-999 NCPC.
• Punerea in discuție. Instanța este obligată, in orice proces, sa supună discuției partilor toate
cererile, excepțiile si împrejurările de fapt sau de drept invocate.
• Hotărârea. Se motivează argumentând de ce s-a îmbrățișat o teza si înlăturat alta. Instanța
isi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicații sau pe mijloace de
prova care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorialității
Obligații ale partilor
• Partile trebuie sa-si faca cunoscute reciproc, in timp util, motivele de fapt si de drept pe care
isi întemeiază pretențiile si apărările, precum si mijloacele de proba.
 art. 205 + 208 NCPC – particularizare ale acestui principiu –> in 25 zile se decade din
termen. Pârâtul răspunde prin întâmpinare, dar reclamantul are si el 25 zile pentru a
răspunde la întâmpinare;
 art. 204 NCPC – reclamantul isi poate modifica cererea si poate depune noi dovezi numai
pana la primul termen in care este legal citat.
7 of 14

DPC –C1
• Partile au obligația de a expune situatia de fapt in mod complet si corect, un punct de vedere
propriu fata de afirmațiile partii adverse, cu privire la împrejurările de fapt relevante in cauza
=> neîndeplinirea acestei obligații va avea ca efect decăderea.
Drepturi ale partilor
• Partile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata in
cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de instanța din oficiu. Instanța,
de mai multe ori, invoca ea însăși aspecte pe care partile nu le-au invocat pentru a clarifica
situația partilor.
• Procedura trebuie sa fie una contradictorie. Instanta daca mai vrea sa aducă un martor,
trebuie sa pună asta in discuția partilor, daca decide fara sa pună in discuția partilor încalcă
pp contradict si toate actele ulterioare sunt NULE.
• Când invoca excepții din oficiu, judecătorul nu le motivează. Ori, in acest caz, partile nu pot
cunoaște motivarea judecătorului pentru ridicarea excepției, NCPC obliga judecătorul la
motivarea excepțiilor ridicate din oficiu.
• art. 22 NCPC – judecătorul stabilește calificarea juridică a faptelor si exeptiilor invocate de
parti, punând in discuție acest lucru.
3. PRINCIPIUL DREPTULUI LA APĂRARE – art. 13
Art. 13: Dreptul de apărare
(1) Dreptul la apă rare este garantat.

(2) Pă rţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile
legii. În recurs, cererile ş i concluziile pă rţilor nu pot fi formulate ş i susţinute decâ t prin avocat sau,
după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă
pâ nă la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.
(3) Pă rţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfă ş urare a procesului. Ele
pot să ia cunoş tinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apă ră ri, să îşi prezinte
susţinerile în scris ş i oral şi să exercite că ile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevă zute de
lege.
(4) Instanţa poate dispune înfă ţiş area în persoană a pă rţilor, chiar atunci câ nd acestea sunt
reprezentate.
• Dreptul este garantat prin C

• Dreptul de a recurge la un avocat. Apelând la avocat ai dreptul de a-ți exprima punctul de
vedere in proces.
8 of 14

DPC –C1
• Dreptul de a recurge la un avocat. Potrivit variantei inițiale a codului, exista o prevedere ca in

recurs cererile si concluziile partilor nu pot fi formulate si susținute decat prin avocat sau
prin consilier juridic.
CCR (decizia 462/2012) a dispus ca acest text este neconstituțional. In recurs nu ai doar
drepturi la apărare, dar si obligații.
CCR a considerat ca acest text este o încadrare a accesului la justiție, sub forma unei
restricționări. In opinia profului, textul nu restricționa accesul la justiție, ci dădea eficienta
dreptului la recurs. Pentru a crea un caracter concret si efectiv cnf CEDO, trebuie sa creezi
mecanisme care sa faca aceste drepturi efective.
Recursul = cale extraordinara de atac, nu se judeca fondul. Marea majoritate a motivelor de
recurs sunt de procedura. O persoana care nu are noțiuni de drept nu se poate descurca la
ICCJ.
CCR zice ca a inteles de ce este menționata aceasta obligație in NCPC, dar problema este
dreptul părții de a avea o cerere scrisă corect de catre avocat, care costa (paragraf 37 din
decizie).
4. PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV – art. 22
Art. 22: Rolul judecătorului în aflarea adevărului

(1) Judecă torul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
(2) Judecă torul are îndatorirea să stă ruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice
greş eală privind aflarea adevă rului în cauză , pe baza stabilirii faptelor ş i prin aplicarea corectă
a legii, în scopul pronunţării unei hotă râ ri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia
de fapt ş i motivarea în drept pe care pă rţile le invocă , judecă torul este în drept să le ceară să
prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejură ri de fapt
sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâ mpinare, să dispună
administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum ş i alte mă suri prevă zute de lege,
chiar dacă pă rţile se împotrivesc.
(3) Judecă torul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.
Persoanele astfel introduse în cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunţa la judecată
sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretenţiile reclamantului ori de a pune capă t procesului
printr-o tranzacţie.
(4) Judecă torul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor ş i faptelor deduse judecă ţii,
chiar dacă pă rţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecă torul este obligat să pună în
discuţia pă rţilor calificarea juridică exactă .
(5) Cu toate acestea, judecă torul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în
care pă rţile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au
stabilit calificarea juridică ş i motivele de drept asupra că rora au înţeles să limiteze dezbaterile,
dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. (6) Judecă torul trebuie să
se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fă ră însă a depă ş i limitele învestirii, în afară de
cazurile în care legea ar dispune altfel.
9 of 14

DPC –C1
(7) Ori de câ te ori legea îi rezervă judecă torului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama
de toate circumstanţele cauzei, judecă torul va ţine seama, între altele, de principiile generale
ale dreptului, de cerinţele echită ţii ş i de buna-credința.
Proces acuzatorial – judecătorul are un rol pasiv, asculta doar prin ascultare, nu îndruma
partile, el doar le încuviințează daca sunt legale, iar la sfârșit decide. Este condus de reclamant
si pârâtul se apăra.
Proces inchizitorial – judecătorul conduce dezbaterile, punând in discuție cele punctate de

parti si cele nepunctate.
El are un rol activ, se implica:

- se implica in toate formele procesuale, pentru soluționarea amiabila a cauzei;
- da calificarea exactă a cererii, in raport de conținutul ei si nu in raport de calificarea,
denumirea data de parte;
- conduce dezbaterile, in orice măsuri sunt necesare pentru buna desfășurare procesului.
- rezolva litigiul potrivit regulilor de drept, invoca din oficiu norme imperative. NU poate
invoca norme dispozitive, dar daca este o problema de autoritate de lucru judecat, atunci
o poate invoca din oficiu. NU poate invoca însă prescripția din oficiu.
- poate pune in discuția partilor orice împrejurări de fapt si de drept care duc la
soluționarea cauzei;
- poate pune in discuția partilor introducerea in cauza a unor terți. In anumite cazuri poate
dispune introducerea din oficiu in cauza a unor terți. In prima faza, instanța doar pune in
discuție, dar nu poate introduce din oficiu, pentru ca si-ar depăși limitele investiții. In cel
de-l doilea caz, poate introduce terți in proces chiar daca partile se opun – art. 436 NCC
/!\ punerea in discutie a partilor a introducerii in cauza a unor terti =/= introducerea din
oficiu a unor terti
- poate ordona probe din oficiu, chiar peste voința partilor, daca proba este legală si a fost
pusă in discuția contradictorie a partilor;
- judecatorul este obligat sa folosească toate mijloacele legale in vederea descoperirii
adevărului;
- da ajutor activ partilor in ocrotirea drepturilor si intereselor acestora.
5. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII – art. 9
▪ de regula, procesul debuteaza NUMAI la solicitarea uneia dintre parti

 exceptii: minor, pus sub interdictie – procurorul declanseaza procesul
▪ limtele procesului sunt fixate de catre reclamant sau de catre parat (atunci cand formuleaza o
cerere reconventionala) – deci de catre parti
10 of 14

DPC –C1
▪ judecatorul nu poate sa schimbe obiect sau cadrul procesual, sub aspectul nr partilor
 el poate sa puna in discutie recalificarea juridica (incadadrarea juridica facuta de
reclamant, nu este obligatorie, judecatorul o poate reincadra daca a fost gresit incadrata)
/!\ daca exista un acord expres al partilor cu privire la calificare – judecatorul NU are voie
sa o schimbe, decat daca sunt in mijloc interese de ordin public (art. 22 alin. 5).
Daca reclamantul solicita anularea unui contract de vanzare, iar la temei indica viciul de
consimtamant al erorii, insa din descriere rezulta ca, in realitate, ceea ce el imputa, nu este
un viciu al consimtamantului, ci chiar al lucrului (el voia lucrul, dar acesta nu avea
proprietatile dorite). In acest caz, judecatorul ar putea sa respinga, dar el are rolul activ
(nu pentru ca nu e adevarat, ci pentru ca nu are legatura cu ceea ce cere), nu poate da
anulare, poate doar rezolutiune, desi nu a cerut-o partea. Judecatorul va ridica problema
in fata partilor – va propune recalificarea cererii din anulare in rezolutiune (nu se poate
antepronunta, pentru ca nu a fost investit cu o cerere in rezolutiune). In incheiere se scrie
ca s-a recalificat cererea. Reclamantul ar putea sa spuna ca a inteles, este in regula, dar el
are o teza juridica care spune ca viciile lucrului duc la nulitate (nu exista autor care a mai
spus asta, ce-i drept hihi) si el e de acord sa se judece doar pe nulitate – poate sa nu accepte
recalificarea, pentru ca este vointa partilor, nu exista minori etc etc, astfel se aplica alin. 5
si se respinge cererea pentru ca a fost calificata gresit si nu a fost acceptata recalificarea –
acesta este rolul alin. 5.
▪ sunt situatii in care legea da voie instantei sa introduca parti din oficiu in proces (nu trebuie
sa le stim pe toate, 1-2 exemple) – chemarea in judecata art. 78 NCPC, alin 1 – introducerea
fortata din oficiu in cauza a altor persoane, deci, daca nu exista o procedura expresa, este
posibila oricand la vointa judecatorului, dar doar la procedurile necontencioase (cel ce
formuleaza cererea nu opune un drept nimanui – aviz, autorizare etc, cum s-ar spune, nu ai un
proces cu cineva – de exemplu, cand infiintezi o asociatie sau o fundatie si treci pe la instanta
pentru verificare), insa in procesele contencioase, regula este ca se poate, dar numai pe baza
unei prevederi exprese a legii (in materia actiunilor privind filiatia – parintele si copilul vor fi
intotdeauna citati, chiar daca ei nu figureaza ca parati in cauza; daca avem o actiune de
stabilire a paternitatii si mama da in judecata tatal, chiar daca copilul nu e parte, acesta este
chemat oricum; si in materie de contencios administrativ, instanta poate sa cheme in cauza
organismele afectate de actul administrativ etc.);
▪ partile pot renunta, tranzactiona sau achiesa la cererile celorlalte parti, tot ele sunt cele care
pot formula sau renunta la cai de atac, pot decide sa execute sau nu o hotarare.
/!\ daca este un minor, persoana sub interdictie sau disparut, poate cere procurorul
executarea (manifestarea respectivului ar fi vointa altora, de ex. parinti, tutore, daca el e
disparut)
11 of 14

DPC –C1
6. ORALITATEA DEZBATERII + PUBLICITATEA PROCESULUI
Art. 15 CPC consacra principiul oralitatii care este legat de principiul publicitatii (art. 17). Prin
dezbaterea orala si in public s-a dorit sa existe un control al actului de justitie si din partea
persoanelor dezinteresate. Este o garantie pentru justitiari, in sensul ca se limiteaza posibilitatile
de abuz din partea judecatorului. Aceste doua principii nu sunt absolute, exista cazuri cand nu
avem oralitate (se face pe baza de inscrisuri, art. 1626, procedura cererii de valoare redusa, cele
pana in 10 000 lei, este exclusiv formularistica). Oralitatea presupune si costuri si timp,
organizarea sedintei etc. In ceea ce priveste publicitatea, lucrurile sunt mai complicate, exista mai
multe motive (cazuri in care se renunta la publicitate din motive de urgenta, de ex. sechestrul
asigurator art. 954 – de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor;). Art. 213 alin. 2, alte
valori, minoritatea, viata privata a partilor, interesele justitiei.
7. PRINCIPIUL CONTINUITATII – art. 19
Odata desemnat, acelasi judecator va trebui sa duca cauza la bun sfarsit. Totusi, pentru motive
temeinice, acesta ar putea fi inlocuit – daca moare, daca iese la pensie, daca are o boala serioasa,
avansarea in functie. Distribuirea aleatorie a dosarelor, care trebuie sa se respecte.
8. LIMBA ROMANA DE DESFASURARE A PROCESULUI
Acest principiu este reglementat in art. 18. Se presupune ca limba materna ajuta la intelegere, dar
asta nu inseamna ca partea adversa va functiona la fel, ceea ce inseamna ca instanta trebuie sa
puna la dispozitie un interpret autorizat. Cetatenii straini si apatrizii au acest drept.
Alin. 4 – cererile si actele de procedura se intocmesc numai in limba romana. Desi se poate vorbi
in instanta in limba materna, cererea de chemare in judecata trebuie sa fie in limba romana.
9. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, ÎN TERMEN OPTIM ŞI PREVIZIBIL – art. 6
Procesul echitabil este un proces ce respecta dreptul la aparare, egalitatea, contradictorialitatea

si egalitatea armelor in proces. Egalitatea armelor in proces nu este o notiune expresa, inseamna
ca legislatia nu poate sa prevada pentru o parte drepturi procesuale mai mari decat pentru
cealalta, adica si judecatorul trebuia sa ia masurile pentru ca ceea ce permite unei parti, sa ii
permita si celeilalte, de exemplu, reclamantul cere martori, 3, si paratul cere, tot 3, iar judecatorul
acorda paratului doar 2 – este incalcarea principiului; dar, daca judecatorul respinge proba cu
martori pentru ca nu au fost ceruti in intampinare – nu e incalcare; sau unul sa aiba dreptul la apel
si altul nu. Insa, se poate intampla ca una sa aiba dreptul la atac si alta nu, la incheierea de
executare silita.
12 of 14

DPC –C1
Termenul optim si previzibil
Conventia europeana (art. 6 CEDO) vorbeste despre termen rezonabil, care trebuie sa fie si optim
si previzibil. Rezonabil este o chestiune raportata la ceva general, pe cand optim si previzibil se
raporteaza in proces in concret, de exemplu, se formuleaza actiunea de ordonanta prezidentiala
de suspendare a unei sedinte AGA, sedinta are termen peste 4 zile, cererea se solutioneaza in 7
zile, termenul e rezonabil, dar nu este optim. Notiunea de optim este superioara celei de rezonabil.
Termenul sa fie previzibil, adica sa poti estima cam cat dureaza un proces. Nu intotdeauna tine de
judecator termenul de optim, mai tine si de noi, de exemplu, decedarea uneia din parti,
introducerea mostenitorilor in locul aceleia, se suspenda judecata, astfel se intarzie etc. CEDO
spune ca statul incalca regula procesului rezonabil in solutionarea procesului, nu ori de cate ori
acesta dureaza mai mult, ci cand aceasta intarziere este imputabila judecatorilor, adica statului –
nu este imputabila cand se datoreaza mai multor cauze, mai multor probe, comportamentului
partilor sau cand intervin imprejurari mai presus de vointa instantei. Aceste termene se aplica
inclusiv in situatiile in care este nevoie de o procedura prealabila pentru sesizarea instantei. De
exemplu, in contenciosul administrativ, inainte de a declansa procesul, exista o procedura
prealabila, aceste notiuni de procedura prealabila intra in calculul termenului rezonabil. Notiunea
de termen rezonabil, optim, previzibil, se aplica si fazei de executare silita (daca iti da hotarare
intr-un termen scurt nu e suficient, trebuie sa se si asigure executarea ei intr-un termen scurt).
Art. 522 plus urmatoarele – este o procedura introdusa in noul cod, care vizeaza tocmai situatiile
in care se incalca acest termen optim si previzibil.
Accesul la justitie
Statul nu trebuie sa aiba piedici juridice sau de facto. Dar nu este absolut – limitarile trebuie sa
slujeasca unui interes legitim, si sa serveasca scopului dorit – de ex., forma pe care trebuie sa o
aiba actul de chemare in judecata; sau taxa judiciara de timbru – CEDO a considerat-o legitima,
pentru ca aceasta finanteaza justitia, dar aceasta trebuie sa fie proportionala, cand taxele sunt greu
de suportat de o persoana, trebuie sa existe un sistem de ajutor public judiciar – poti obtine scutire
sau plata pe jumatate. Exista un text care spune ca dincolo de aceste plafoane, instanta poate
acorda ajutor public judiciar chiar daca nu se respecta plafoanele, daca persoana face o cerere etc.
Nu reprezinta o piedica la justitie aplicarea unor proceduri prealabile (ca la contenciosul
administrativ). Au existat mai multe cauze (Weissman/Romania), cand taxele de timbru au
impiedicat partea sa acceada la un tribunal. Alt exemplu, dupa ce regimul comunist a confectionat
o serie de bunuri, dupa ’90 au inceput sa fie restituite acestea, persoanele au inceput sa le ceara in
instanta, desi nu era prevazut dreptul in lege, era in Codul lui Cuza – in acest context s-au castigat
foarte multe procese; la indemnul presedintelui, procurorul general a introdus recursurile in
anulare pentru cererile pentru care s-au instituit imobile, spunand ca trebuie sa se astepte aparitia
legii (din 1996), apoi sa se faca cererea. S-a considerat ca s-a incalcat accesul la justitie, pentru ca
se poate face analogia legii, sau pe baza principiilor generale etc.; nu trebuie sa se astepte aparitia
unei legi => s-a desfiintat institutia recursului in anulare.
13 of 14

DPC –C1
A doua exigenta ceruta de Conventia Europeana este ca procesul sa fie echitabil, public si intr-un
termen rezonabil. Legat de publicitate, CEDO a admis ca nu se intelege ceva absolut, se poate
accepta ca uneori acestea sa nu fie publice. Tot legat de aceasta, CEDO accepta ca asta nu inseamna
si transmiterea prin mass media etc., ci doar permiterea prezentei in sala – e daunator profund sa
se transmita sedintele de judecata, chiar daca s-ar transmite in totalitate. De asemenea, este greu
sa controlezi sistemul, nu sunt lucruri pe care toata lumea sa le inteleaga. Se accepta in practica
CEDO luarea unor imagini de la inceputul sedintei, de pe culoare, de la momentul pronuntarii, dar
nu si dezbaterea propriu-zisa.
In ceea ce priveste problema termenului rezonabil, are o traditie in CEDO, este impusa printr-o
practica a Curtii de la Strassbourg (Kudla contra Poloniei) – statele sunt obligate sa aiba un
mecanism prin care sa se acceada la CEDO dupa ce durata unui proces a depasit durata unui
termen rezonabil, chiar daca el nu s-a inchis.
O alta exigenta a Conventiei este ca tribunalul care judeca procesul sa fie independent si impartial.
Independenta este o chestiune care tine de sistemul judiciar. Se respecta principiul separatiei
puterilor si statutul judecatorilor este in consecinta. Impartialitatea tine de fiecare judecator in
parte. Poate fi independent, dar nu si impartial (prietenia, mita, abuzul etc). Impartialitatea este
de doua feluri – se poate baza pe criterii subiective (afinitate, interes, mandatari etc) dar si pe
criterii obiective, adica ceea ce ar putea sa considere in mod rezonabil tertii ca fiind un caz de
afectare a impartialitatii: cand se avanseaza in grad si cauza in apel de exemplu vine aceluiasi
judecator avansat; daca s-a antepronuntat. Solutia este abtinerea, recuzarea.
Ultima conditie este ca hotararea sa fie pronuntata in public. In aceasta privinta, CEDO nu e chiar
atat de stricta, prin pronuntare in public nu intelege sa fie citita in public, accepta ca variante
suficiente si punerea la vederea publicului pe paginile de internet etc. Noi am pastrat formula
clasica de citire in public, dar mergand pe practica CEDO, s-a hotarat ca atunci cand se amana
pronuntarea, sa nu mai fie citita in public, ci sa fie pusa la dispozitie prin registratura solutia.
14 of 14

DPC – C2
SECTIUNEA III – NORMELE DE PROCEDURA CIVILA
I. Clasificarea normelor de procedura civila
❖ Din punctul de vedere al obiectului de reglementare:
✓ norme de organizare judecătorească : reglementeaza sistemul judiciar.

Acestea includ :
- norme care stabilesc compunerea completelor de judecata
- norme care vizeaza incidentele la compunerea completului (abtinere, recuzare).
Acestea stabilesc statutul judecătorului, precum si aspectele care privesc organizarea

administrativa a instantei de judecata. Sediul materiei: Legea 304/2004 privind organizarea
judecatoreasca, Legea 303/2004 privind statutul judecatorului si procurorului, NCPC (la
incompatibilitatile judecatorilor, mai exact art. 41 urm).
✓ norme de competență: stabilesc atributiile instantelor in functie de rangul acestora sau de

intinderea teritoriala a circumscriptiei lors au fata de alte organe ale statulu , cu sauf ara
activitate jurisdictionala ;
o competenta materiala: instante de rang diferit;

o competenta teritoriala: instante de acelasi grad, dar cu circumscriptii teritoriale diferite;
/!\ atrag nulitati, fie de ordine publica, fie de privata, astfel :

- competenta materiala + cea personala – sunt de ordine publica
- competenta teritoriala – ca regula, de ordine privata, dar sunt si unele de ordine public
✓ norme de procedură propriu-zisă: toate celelalte

o normele de procedura contencioasa – cele mai numeroase
o normele de procedura necontencioasa – reclamantul nu cere ceva de la cineva, ci pur si

simplu solicita instantei un aviz sau sa verifice daca situatia lui este conforma legii pentru
ca legea prevede acel aviz sau autorizare de catre instanta (inregistrare partile politice,
inregistrarea asociatilor si fundatiilor)
o normele de executare silita
1 of 21
DPC – C2
Aceasta enumerare este enuntiativa, exista mai mlte norme de procedura propriu-zise.
 toate celelalte norme de procedura care nu sunt de organizare sau de competenta
 ex : citarea partilor, modul de invocare a excepiilor, redactarea hotararii, forma cererii de
chemare in judecata, forma apelului, cum se audiaza martori, cum se depune juramantul
etc.
/!\ nu putem face o disctintie clara intre cele de ordina publica si cele de ordine privata.
 daca sunt valori care intereseaza societatea in ansamblu – norme de ordine publica
 daca sunt valori care protejeaza interesul unei part – norme de ordine privata
❖ Dupa natura interesului ocrotit: de ordine publica si de ordine privata
In doctrina sunt autori care le denumesc imperative/dispozitive. Aceasta denumire este

criticabila pentru ca in procedura civila sunt toate obligatorii, indiferent daca sunt de ordine
publica sau de ordine privata. Ex : normele privitoare la citare sunt de ordine privata, DAR sunt
obligatorii ; citarea este obligatorie.
Briciu : cei care clasifica normele de procedura in imperative/dispositive ignora specificul

dreptului procesual civil. El este un drept de reglementare, astfel si normele de ordine private
sunt obligatorii. Ceea ce difera intre normele de ordine publica si cele de ordine privata este
momentil in care se poate invoca nulitatea.
Norme de ordine publica Norme de ordine privata
Normele de organizare : Normele de organizare :

- cazurile prevazute de art. 41 - cazurile prevazute de art. 42
- abtinerea – art. 43 (2) - recuzarea
Cazurile de incompatibilitate (2 categorii : de Cazurile de incompatibilitate de ordine

ordine publica + de ordine privata) privata : atunci cand judecatorul se afla intr-
garanteaza imaprtialitatea judecatorului. un caz de incompatbilitate, DAR este lasat la
aprecierea partii daca il invoca sau nu.
2 of 21
DPC – C2
Daca de aflii intr-un caz de incompatibilitate relativa, partea te poate recuza sau nu, dar tu ca
judecator esti obligat sa te abti.
Daca judecatorul se afla intr-un caz de incompatibilitate relativa si nimeni nu-l recuza, nici el
nu se abtine, hotararea pronuntata de el este valabila, insa el ar putea suferi anumite probleme
de ordin disciplinar.
Normele de competenta generala*, materiala Normele de competenta teritoriala

si teritoriala exclusiva
Daca este alternativa sau teritoriala de drept
*traseaza atriburiile intre instante si alte comun – de ordine privata
organe
De drept comun – pentru tot ce e este
/!\ daca nu este exclusiva, ci alternativa sau exclusiva
teritoriala de drept comun – de ordine privata
(nulitate relativa)
 orice act privind un drept real: competenta
teritoriala exclusiva la locul situarii

imobilului;
 contractual: locul paratului, dar partile pot
stab si altceva
Normele de procedura propriu-zise – natura lor se determina de la caz la caz

(rationament: ce reglementeaza norma si daca valoarea reglementaerii este una de interes
general sau particular)
▪ citarea – de ordine privata ; protejeaza interesul privat al partii necitate ; desi parte
necitata la proces, ea poate castiga procesul
▪ termene pentru exercitarea cailor de atac – de ordine privata ; ex : o hot este apelabila
in 20 de zile de la pronuntarea ei ; statul are interesul ca o situatie juridica deschisa sa nu
ramana asa
▪ normele care reglementeaza motivele de recurs – de ordine publica ; nu este permis ca

partile sa convina si alte motive de recurs, decat cele prevazute de lege
Daca s-a pronuntat o hotarare definitiva intr-o cauza, acea cauza nu mai poate fi realuata
daca exista indentitate de parti, cauza -> ordine publica
▪ normele care reglementeaza administrarea probelor – ordine publica + private
Ex: art. 315 NCPC – Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori
3 of 21
DPC – C2
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;

Ordine privata 2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre

părţi;
Ordine publica 4. persoanele puse sub interdicţie judecătorească;
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.

(2) Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi
persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3.
/!\ doar partea adversa poate invoca inlaturarea marturiei pentru personale pentru care
norma este de ordine privata
 pentru cele cele de ordine publica : si instanta poate invoca din oficiu
textul care spune ca nu poti modifica cererea

de chemare in judecata, pana la primul
plata taxelor jud de timbru
termen ; se poate modifica si ulterior, daca
paratule este de acord
Sanctionate cu nulitate absoluta. Sanctionate cu nulitate relativa.

 poate fi invocata de parti, instanta, chiar  poate fi invocata numai de partea
si de procuror daca participa interesata, care era protejata prin norma
incalcata si de principiu numai la
 pot fi invocate pe tot parcursul procesului
primul termen de la data la care s-a
/!\ exista si exceptii – ex : art. 130 (2) incalcat norma respectiva
Necompetenţa materială şi teritorială de
ordine publică trebuie invocată de părţi ori de 
către judecător la primul termen de judecată la (sunt si exceptii care fac deliciul examenului)
care părţile sunt legal citate în faţa primei
instanţe
4 of 21
DPC – C2
❖ Din punctul de vedere al campului de aplicare: norme generale si norme speciale
Reguli :
- specialul deroga de la general
- cand norma speciala tace, se aplica norma generala
- norma generala ulterioara NU inltatura norma speciala anterioara, decat daca se prevede
expres.
/!\ exceptie : in Legea de punere in aplicare a NCPC, art 83 lit. k prevede ca : odata cu
intrarea in vigoare a NCPC sunt considerate abrogate normele contrare acestuia chiar daca
sunt prevazute in legi special.
Legiutorul a vrut sa faca inaplicabila regula de la litera c) ?
In lipsa acestei prevederi din Legea de punere in aplicare, regula de la litera c) s-ar fi aplicat
si ar fi insemnat ca, spre exemplu : in NCPC termenul de apel este de 30 de zile. Sa
presupune ca undeva int- o lege obsucura, termenul de apel ar fi de 15 zile, ceea ce sa zicem
reitera ceva din codul in vigoare atunci cand a fost adoptata legea. NCPC a schimbat
termenul din lege la 30. Daca n ar fi fost litera k) insemna ca aceasta norma cu 15 zile
ramanea in vigoare pentru ca NCPC este lege generala, acea lege este lege speciala si NCPC
nu o abroga, iar aceste text cu 15 zile supravietuia.
Articolul din legea de punere in aplicare a fost introdus in contextul : Comisia NCPC a luat
toate legile anterioare NCPC si a inceput sa le modifice, sa le faca conforme codului, dar si a
dat seama ca ar putea sa uite de unele dintre ele si ar fi ramas contrarietati si astfel s-a
aceasta regula de la lit. k).
o specialia generalibus derogant
o dreptul procesual civil este drept comun pentru toate celelalte proceduri, inclusiv CCR,
daca Legea 47/1991 nu prevede dispozitii speciale derogatorii, contenciosului
administrativ daca Legea contenciosului nu prevede norme derogatorii.
o norma generala ulterioara nu inlatura norma speciala anterioara decat daca se prevede
expres acest lucru.
Ex: Legea 188/2000 privind executorii judecatoresti, art. 39 alin. (3): “executoii
judecatoresti nu pot conditiona punerea in executare a hotararii judecatoresti de plata
anticipata a onorariului”+ NCPC 2013, care, trata problema executarii silite la art. 647
“creditorul este obligat sa avanseze cheltuielile catre executor”+ art. 670: “onorariul
executorului” intra la cheltuieli => NCPC nu a derogat de la Legea 188, edictand cu caracter
de generalitate ca, de principiu, cheltuieli de executare se avanseaza de creditor.
5 of 21
DPC – C2
o sunt si situatii in care normele generale ulterioare prevede in mod expres ca toate normele
special anterioare se abroga;
o art. 7 LPA
II. Aplicarea in timp a normelor de procedura
NCPC consacra principiul supravietuirii legii vechi situatiilor in curs si aplicarea imediata a
legii noi situatiilor create dupa intrarea ei in vigoare
Legea noua NU se aplica proceselor in curs, CI numai proceselor care vor incepe dupa intrarea
ei in vigoare. Se merge pe ideea ca procesul este un act unitar.
Art. 24 NCPC: interpretat per a contrario – procesele in curs si executarile in curs sunt guvernate in
totalitate de legea veche, atat in ceea ce priveste normele de organizare, de competenta, cat si normele
de procedura propriu-zise.
Astfel, art. 25 alin. (2) teza II NCPC-> nu se va retrimite instantei competente potrivit legii noi, ci tot la
instanta competenta potrivit legii vechi, dar judeca alt judecator.
Art. 25. - (1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân
supuse acelei legi.
– de ce este asa si de ce este diferit fata de VCPC?
In VCPC, acest principiu se aplica numai normeler de competenta. Numai aceastea supravietuiau
pentru procesele in curs; in rest se aplica legea noua.
NCPC VCPC
se urmareste asigurarea securitatii juridice, asigurarea daca L noua

previzibilitatii si predictibilitatii legii procesului civil prevede, spre
exemplu, ca nu
 o persoana trebuie sa poata avea in vedere per ans litigiul; sa
mai exista recurs,
tie cat poate fi durata procesului, care sunt costurille
ci doar apel, nu se
procesului
mai putea face
recurs
art. 25 (2) – supravietuieste legea veche

In materia
In caz de trimitere spre rejudecare – L in vigoare la data cand a
competentei
inceput procesul (tot cea veche) ; ex: se modifica competenta in
prima instanta, cui trimit spre rejudecare? – competenta  L in
6 of 21
DPC – C2
vigoare la momentul inceperii procesului.
In caz de desfiintare a instantei care a judecat initial – competenta

instanta  L noi
= pp supravietuirii L vechi pentru situatiile in curs; L noua se

aplica DOAR pentru ce apare dupa
❖ Normele privind mijloacele de proba – art. 26 NCPC
2 reguli :
1. normele privind admisibilitatea si puterea
doveditoare a unei probe preconstituite si a
prezumtiilor legale = se aplica L in vigoare la momentul
savarsirii/producerii faptelor juridice
Ex: depozitiile martorilor (norma de admisibilitate) – art.
309 (1) – proba cu martori este admisibila in toate cazurile
in care L nu dispune altfel
Ex: norma de admisibilitate si putere doveditoare – art.
Normele de
309 (2), teza 1 – niciun act juridic nu poate fi dovedit cu
procedura
martori, daca valoare obiectului sau > 250 lei
propriu-zise
2. norme de administrare – art. 26 (2)  L in vigoare la

data administrarii lor
Ex: art. 313 – refuzul martorului de a se prezenta

Ex: art. 319 – depunerea juramantului
Dupa cum se poate observa, la administrare este o exceptie,

aplicandu-se legea in vigoare la data administrarii probelor.
Exemplu: la inceputul procesului este in vigoare o lege ce

prevede ca amenda pentru neprezentarea martorului este de
3.000 de lei, iar pana la administrarea probei apare o noua lege
care prevede faptul ca amenda pentru neprezentarea martorului
este de 5.000 de lei. Pentru neprezentarea martorului se va aplica
7 of 21
DPC – C2
amenda de 5.000 de lei, in vigoare la data administrarii probei cu

martori, si nu legea in vigoare la inceputul procesului.
Astfel, legiuitorul a separat adminisibilitatea de

administrare. Pentru ca normele privind adminisibilitatea sunt
intim legate de dreptul substantial. Doar NCPC reglemeteaza si
conditiile de admisibilitate a probelor. Pana la NCPC, conditiile de
admisibilitate erau in Codul Civil, dar si asa (chiar prevazute in
NCPC), ele raman legate de dreptul substantial.
Exemplu: 2 persoane incheie un act si stiau ca acel act va putea fi

dovedit numai printr-un inscris. Nu prea s-ar simti bine daca o
lege ulterioara ar prevedea ca acel act poate fi dovedit si cu
martori. Daca legea prevedea ca ce nu e inscris in act nu poate fi
dovedit cu martori, nu le convine. Acest aspect este la granita
dreptului substantial cu dreptul procesual si tine foarte mult de
dreptul substantial. Conteaza ce stiau la momentul incheierii
actului.
In cazul administrarii, nu mai e asa, nu se poate sustine ca

partile au avut in vedere ca daca o parte nu depune inscrisul
aceasta poate fi amendat doar cu 3.000 de lei (vezi exemplul de la
administrare).
Prezumtie legala
Exemplu: art 412 NCC – Timpul legal al conceptiunii
Art. 412. - (1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută
optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al
concepţiunii. El se calculează zi cu zi.
(2) Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada
concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de
timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.
o alin. (1) – prezumtie legala, se aplica legea in
vigoare la data conceptiunii.
o alin. (2) vizeaza o problema de admisibilitate –
8 of 21
DPC – C2
imi admite sau nu imi admite proba contra

prezumtiei legale, cu care pot rasturna prezumtia.
Aceste probe sunt nepreconstituite si in contra
prezumtiei legale : li se aplica regimul de la data
inceperii procesului.
o alin. (2) este si o problema si de putere
doveditoare – probele stiintifice: expertiza. Intre
doua probe stiintifice va prima cea care are
caracter stiintific mai mare
Ex: efectuata cu o tehnica stiintifica superioara. Nu

mai ramane la latitudinea judecatorului, cum se
intampla in general, cum apreciaza el declaratia
martorilor, spre exemplu.
o DAR cand vorbim de alegerea laboratorului, cat
costa etc. – aceastea sunt probleme de
administrare: legea in vigoae la data
administrarii.
/!\ toate acestea, nu sunt aplicabile intre NCPC si VCPC ci

numai intre NCPC si legile(ulterioare) care vor interveni.
Conflictele intre NCPC si VCPC sunt reglem in Legea de punere
in aplicare – art. 3NCPC se aplica numai proceselor si
executarilor silite incepute dupa intrarea in vig, sub toate
aspectele.
Ex: proces inceput la data intrarii in vigoare a NCPC – se aplica

VCPC sub toate aspectele.
/!\ art. 26 NCPC se aplica si pt VCPC (procese incepute la data

intrarii in vig. a NCPC), pentru ca VCPC nu prevedea nimic
sub acest aspect. Ele oricum sunt creatia doctrinei de la acea
vreme.
Legea sub care a inceput procesul. Legea in vigoare

Legea la data
aplicabila pronuntarii lor.
hotararilor Acestea oricum sunt norme de procedura propriu-zise si aceasta e
regula aplicahila, putea sa nu fie acest articol separat, acestea
9 of 21
DPC – C2
intrau oricum in regula generala de la art. 25.
NOTIUNI:
 prezumtii legale – ex: timpul legal al conceptiunii

 probele preconstituite: sunt probele care au fost avute in vedere la mometul
savarsitii faptelor, au fost create cu scopul de a dovedi ceva (inscrisurile, de regula,
sunt preconstituite).
Proba cu martori
o de principiu este nepreconstituita, dar sunt siuatii in care proba cu
martori este preconstituita si ea, i.e. ipoteza de la art. 309: admisibilitatea
probei cu martori este pusa in contra admisibilitatii pobrei cu inscrisuri.
o poate fi preconstita si proba cu martori: partile cheama ele un martor ca
in caz de litigiu sa poata fi chemat, sa fie cineva neutru.
DAR in cazul unui accident, la care sunt 3 martori: proba cu martori este
nepreconstituita.
Mai sunt probe nepereconstituite : expertiza, interogatoriu, cercetare la fata locului.
Pentru probele nepreconstitite se aplica legea in vigoare la data inceperii procesului,

regula de la art. 25 NCPC
10 of 21
DPC – C2
CAPITOLUL II – ACTIUNEA CIVILA

I. NOTIUNE
II. ELEMENTELE ACTIUNII CIVILE
III. CONDITIILE DE EXERCITARE ALE ACTIUNII CIVILE
IV. CLASIFICAREA ACTIUNILOR CIVILE
SECTIUNEA I – NOTIUNE
[art. 29-40 NCPC]
= ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege pentru protectia dreptului subiectiv pretins de
catre una dintre parti sau a unei situatii juridice, precum si pentru asigurarea apararii partilor din
proces.
• in limbajul uzual se foloseste si cu sensul de “cerere de chem in jud", care este o particularizare a
actiunii;
Ansamblu de mijloace procesuale = cererea de chemare in judecata, modificarea cererii,

solicitarea probelor, administrarea probelor, dreptul de a recuza instanta, dreptul de a fi citat,
punerea de concluzii, dreptul de a ataca hotararea
• acest ansamblu functioneaza pt protectia dreptului subiectiv sau a unei situatii juridce (pt cazurile in
care apelezi la justitie, fara sa ai un drept -> posesia);
• « asigurarea apararii partilor in proces » : prin parti intelegem si paratul. Si el exercita o actiune,
dar in aparare ; are si el aceleasi mijloace ca si reclamantul : R le are din perspectiva activa si P le are
din perspectiva pasiva.
11 of 21
DPC – C2
Observatii:
• actiunea nu se confunda cu dr subietiv.

Dreptul subiectiv are trei componente:
1. titularul dreptului se poate comporta intr-un anumit fel fata de dreptul lui ; este dreptul unei
persoane de a avea o anumita conduita
2. titularul dreptului poate cere celorlalti sa aiba o atitudine conforma dreptului ; dreptul de a
pretinde o anumita conduita din partea subiectului pasiv
3. daca sub pasiv nu se conformeaza dreptului meu, pot recurge la forta coercitiva a statului si pot
obtine executarea silita
 actiunea este o componenta a dreptului subiectiv.
Dreptul la actiune preexista procesului, nu este desprins de dreptul subiectiv, exista in interiorul
dreptului subiectiv, latent.
• distinctia dintre dreptul material la actiune + dreptul procesual la actiune : dreptul material la
actiune se stinge prin prescritpie.
Prin prescriptia dreptului nu il mai pot trage la raspundere, DAR restul componentelor act civile
raman intacte (il pot chema in judecata, am toate dr corelative).
CHIAR DACA se stinge dreptul material, titularului dreptului tot mai are drepturi (deci mai are drept
procesual la actiune). Ex : drept de a sustine argumentele pentru care nu se aplica prescriptia, de a
ataca hotararea ce constata prescriptia.
• actiunea nu se confunda cu cererea de chemare in judecata deoarece aceasta din urma reprezinta
numai una dintre formele de manifestare a actiunii;
• actiunea este preexistenta procesului;
/!\ dreptul la actiune nu poate fi explicat nici prin art. 21 din Constitutie. Dreptul la actiune este mult
mai mult. Accesul liber la justitie tine mai mult de dreptul de a petitiona si este atasat dreptului
subiectiv.
SECTIUNEA II – ELEMENTELE ACTIUNII CIVILE : PARTI, OBIECT,

CAUZA
A. Parti : persoanele indicate in litigiu, cele din raportul de drept substantial
▪ NU sunt parti in procesul civil : reprezentantii legali + conventionali
12 of 21
DPC – C2
/!\ exceptie : persoanele care au calitatea de parti, dar nu se regasesc in raportul de drept
substantial, pot fi parti si organe sau alte persoane carora legea le recunoaste aceasta calitate
Ex : procurorul pentru protectia minorilor, persoanele puse sub interdictie sau disparuti –
procurorul este parte si are drepturi procesuale proprii, desi nu este parte in raportul de drept
substantial
▪ intr-o act de stabilire a paternitatii, parti ar fi copilul reprezentat de mama si pretinsul tata;
B. Obiect – se particularizeaza in functie de mijlocul din cuprinsul actiunii
▪ protectia unui drept, DAR cu titlu exceptional putem avea si protectia unor situatii juridice sau
interese legitime ; ex : posesia – legiuitorul ii recunoaste o protectie juridice, desi nu este un
drept subiect, are dreptul la actiune
▪ prot unei pers juridice
▪ oiectul poate fi si o pretentie, o suma de bani sau predarea unui bun -> obiectul cererii de
chemare in judecata ca particularizare a actiunii, INSA actiunea are mai multe componente.
Ex: obiectul apelului este hot in prima instanta
C. Cauza = scopul in care se indreapta vointa celui care reclama sau apara ; scopul punerii in
miscare a intregului ansamblu
Ex: avea un drept si altcineva exercita stapanire => inlaturarea stapanirii altuia si preluarea
bunului;
/!\ NU trb confundata

 cauza actiunii = causa petendi
 cauza cererii = causa debendi: temeiul dreptului reclamantului, temeiul dreptuluid dedus
judecatii ; ex : un articol, o regula de drept concreta, care se aplica ; un contract, o
mostenire, o uzucapiune
Exemplu – actiunea in anulare

 cauza actiunii = scopul – desfiintare + restituire. Si la rezolutiune actiunea tinde la acelasi
lucru, totusi, cauza actiunii este diferita.
13 of 21
DPC – C2
 cauza cererii = la nulitate poate fi eroare, formalitatea actului, iar la rezolutiunea poate fi
nerespectarea obligatiilor contractuale asumate (de obicei : neplata pretului, caracterul
viciat al lucrului cumparat etc).
/!\la autoritatea de lucru judecat: identitate de parti, obiect, cauza.

In cazul de fata, ne referim la cauza debendi, adica verificam daca se intemeiaza pe acelasi
drept, nu pe aceeasi actiune.
Intre doua cauza exista aceeasi cauza a cererii, nu a actiunii.
▪ trb sa fie reala, licita, morala;
ex : nereala – inceperea procesului pt a bloca CF; n-a urmarit protectia unui drept, a urmarit
crearea unui avantaj.
Cauza nereala/falsa : A incheie cu B o promisiune de vanzare. B s-a obligat sa ii vanda un
imobil, se plateste un avans, stabilind ca peste un an se va incheia si actul de vanzare la notarul
public. Dupa un an, B nu si indeplineste obligatiile, iar A declanseaza actiunea printr-o cerere
de chemare in judecata pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare.
Paralel insa, B incheie o promisiune de vanzare cu C promitandu-i sa-i vanda bunul, C ii este
prieten. Nu isi respecta obligatia nici fata de C, dar C va introduce de convenienta cu B aceleasi
fel de cerere. In procesul dintre A si B, B cere probe si ridica exeptii, sa intarzie procesul. In
procesul dintre B si C achieseaza si instanta dispune pronuntarea unei hotarari care sa tine loc
de act de vanzare si bunul trece in patrimoniul lui C.
In procesul dintre A si B, B aduce hotararea judecatoreasca din procesul celalalt si arata ca el
nu mai are bunul si nu mai poate transfera dreptul in patrimoniul lui A. Acea actiune facuta de
C este o actiune cu cauza falsa, nu a urmarit protejarea unui dept al lui, ci a urmarit crearea
unui mijloc imbatabil pt a scapa de procesul cu A. A nu poate ataca hotararea din procesul
dintre B si C pt ca nu este parte. A isi poate recupera cel mult banii si poate daune.
* Dar unele instante au inceput a aplica teoria cauzei false.
SECTIUNEA III – CONDITIILE DE EXERCITIU ALE ACTIUNII CIVILE
I. Formularea unei pretentii (afirmarea unui drept) – art. 32 NCPC
Se mai zice si afirmarea unui drept, dar nu e potrivit pt cazurile in care actiunea nu are la baza un
drept, ci o actiunea posesorie, de exemplu.
14 of 21
DPC – C2
Aceasta conditie NU presupune si analizarea pretentiei. Unii autori au eliminat aceasta conditie cand
nu era prevazuta expres in VCPC, nu o recunosteau spunand ca abia la sfarsitul unui proces aflu daca
exista dreptul.
DAR in realitatea este o conditie de afirmare a unui drept, nu de existenta a lui.
Caractere :
 sa fie recunoscut si ocrotit de lege
 sa fie exercitat in limitele sale interne si externe

 sa fie exercitat cu buna-credinta
 dreptul trebuie sa fie actual: nesupus unui termen sau conditii suspensive-> cerere respinsa ca
nefondata sau prematura (pt termen) – Sanctiunea pentru nerespectarea acestor conditii este
respingerea ca prematura a actiunii
/!\ de la regula actualitatii exista niste exceptii, concretizate in actiunile preventive (cele care pot fi
exercitate chiar si in ipoteza in care dreptul dedus judecatii nu este actual).
Sediul materiei este art. 34 NCPC :
Art. 34. – Realizarea drepturilor afectate de un termen
(1) cererea pt predarea unui bun chiar inainte de indeplinirea termenului contractual; predarea se face
la indeplinirea termenului;
Ex : contractul de inchiriere – contractul expira la 1 aprilie 2016, ocazie cu care chiriasul trebuie sa-mi
predea bunul. Fie astept aprilie sa ma duc la el sa iau bunul, daca nu vrea sa mi-l predea trebuie sa- dau
in judecata, iar procesul va dura cateva luni. Alta varianta e sa-l dau in judecata inainte cca sa obtin o
hotarare de evacuare a lui in aprilie si il pot executa la termen.
Ex: poprirea – art. 790 (5) NCPC Sanctiunea pentru nerespectarea

acestor conditii este respingerea ca
(2) formularea inainte de termen a cererii privind obligatiei
nefondata a actiunii
de intetinere sau a prestatiei periodice; daca n-ar exista
aceasta regula, ar insemna ca intr-o interpretare rigida ar
trebui facute atatea cereri cate luni exista, fiind o oblig succesiva;
15 of 21
DPC – C2
Ex: vorbim despre o pensie alimentara, scadenta lunar – in lipsa axcestei prevederi, ar fi trebuit
introdusa o actiune noua in fiecare lluna, intrucat ratele ulterioare nu sunt inca scadente. Astfel, se
poate introduce preventiv si se cere pensia la momentul introducerii cererii pana la momentul in care
copilul implineste 18 ani.
(3) alte cereri, daca s-ar produce o paguba reclamantului in cazul asteptarii producerii termenului.
Mecanismul de gandire al legiuitorului: primele doua cazuri erau cunoscute, dar s-a gandit ca pot mai
fi si altele care ar necesita beneficiul acestui mecanism ale actiunilor preventive, astfel ca a introdus
alin. 3 in acest scop.
Conditii:
- numai daca sunt necesesare pentru a preintampina o paguba pe care ar incerca-o daca ar astepta
termenul
- se accepta cererea inainte, dar executarea se face mereu la termen.
- exceptia premat este de ordina privata -> termenul suspensiv reglementat in folosul debitorulu;
debitorul poate invoca sau nu, oricum termenul era in interesul lui
- daca P nu invoca premat, proc continua
- daca term nu era indeplinirea la introd CCJ, dar pana la discutarea sa termenului devine actual,
exceptia nu se va admite
- nu se pune in discutie existenta sau inexistenta dreptului, ci numai afirmarea
- cond de exercitiu nu este ca pretentia sa fie intemeiata, ci numai ca ea sa fie, adica sa nu faci o
actiune fara sa vrei nimic; daca pret este intemeiata sau nu stab judecatorul, la sf procesului.
II. Interesul – art. 33 NCPC
- reprezinta folosul practic al demersului judiciar

- poate fi patrimonial sau moral
- vizeaza nu numai punerea in misc a actiunii, dar si alte forme care alcatuiresc actiunea – exceptiile si
caile de atac
- trebuie sa existe un interes pentru toate
16 of 21
DPC – C2
o nu exista un interes atunci cand actionezi din pura complezenta, adica pt a-i face pe plac cuiva sau
cand actionezi dintr-un motiv fara conotatie materiala sau morala personala, ci la un aspect pur
general.
Ex: dai in judecata o emisiune pentru ca denigrat epoca nepoleoniana, dar tu nu esti mostenitor al
lui Napoleon.
Ex : nu e citata o parte si se judeca procesul, din greseala jud sau a grefierului omit ca nu e citata. Se
pronunta o solutie, se declara apel de catre partea care a pierdut si care a fost citata + prezenta –
aceasta NU are interes
Caractere:
 determinat In cazul in care nu sunt indeplinite aceste conditii, actiunea

va fi respinsa ca lipsita de interes, fara a se analiza pe fond.
 legitim Exceptie de fond, absoluta si peremptorie (adica stinge
procesul prin invocarea ei).
 personal
 nascut si actual
interes nepersonal : P nu este citat la proces si se judeca procesul, insa castiga. Face aoel R, care are
interes, insa nu este personal pentru ca normele incalcate erau de ordine privata si protejau drepturile
lui P. Interesul de a critica hotararea sub acest aspect i-ar reveni lui P. Pe alte aspecte, insa, poate avea
interes.
/!\ exceptiie de la regula interesului personal : actiunea oblica, actiunile colective sau actiunile
formulate de organe
Exemplu : este lipsita de interes actiunea prin care un creditor contesta tabloul de creante, pe motiv
ca e pe pozitia a4a si nu pe a3a, desi sumele nu ajung nici pentru indestularea primului. Si daca ar pe
pozitia a3a ar fi la fel de neindestulat, nu are interes. Poate doar ca ar pierde banii dintr-o pozitie mai
favorabila. ☺
Exemplu : una din parti este o persoana fara capacitate de exercitiu. Potrivit legii poate figura in
proces numai prin reprezentant. La un moment dat partea care nu are capacitate vine personal si
raspunde in cauza. Interes sa invoce lipsa capacitatii au: instanta, celelalte parti din proces. Toti au
17 of 21
DPC – C2
interesul ca actele efectuate sa fie legale. Daca ala pierde procesul, vine tutorele si o ataca si cere
nulitatea.
DAR daca eu (cealalta parte fiind) vad ca e pusa sub interdictie, vad ca nu are reprezentant, vad ca
vorbeste si nu spun instantei, crezand ca am un avantaj ca ma judec cu pusul sub interdictie :)), si
castiga pusul sub interdictie, eu nu mai pot sa fac apel, nu mai am interes, aveam interes sa spun
inainte sa pronunte hotararea.
Interesul poate fi actual chiar daca dreptul nu e inca actual – interesul poate fi nascut si actual chiar
daca dreptul afirmat nu este inca actual: art. 34 CPC, sechestrul asigurator (art. 952 CPC), asigurarea
probelor (art. 359 CPC), regresul anticipat al fideiusorului (art. 2312 CC).
III. Calitatea procesuala – art. 36-39 NCPC
= reprezinta identitatea dintre partile procesului si subiectele raportului juridic litigios.

Materia litigioasa este ce preexista litigiului, raporturile subiective care intra in conflict – atunci aand
se acutizeaza pot ajunge in fata instantei = proces. In proces ar trebui sa fie aceste persoane din
raportul juridic preexistent,
Cine face cererea si pe cine cheama in judecata ?
Reclamantul – cel care este parte in raportul juridic si este nemultumit ;
Parat – reclamantul il cheama in judecata pe cel ce doreste sa-l oblige la o conduita.
In materie contractuala : de regula, partile contractului.
In materia drepturilor reale, de regula:

o activa : titularul dreptului
o pasiva : orice persoana, dreptul real este opozabil erga omnes
Sunt si situatii mai complicate, in special in partea de dreptul familiei, unde NCC da unele lamuriri cu
privire la calitatea procesuala, art 429 NCC :
• actiunea in tagada paternitatii:
o calitatea procesuala activa – sotul mamei, mama, tata biologic si copilul. Dar foarte mult timp,
pana prin 2000 tatal biologic nu avea calitate procesuala, doar sotul mamei avea, pentru ca se
spunea ca doar el ar putea fi prejudiciat. Apoi s-a schimbat viziunea si au dobandit calitate
procesuala toti cei mentionati.
18 of 21
DPC – C2
o calit procesuala pasiva:

- sotul mamei VS copilului, sau mamei si mostenitorilor copilului daca copilul este decedat
- mama sau copilul VS sotului mamei
- tatal biologic VS mamei si copilului.
Calitatea procesuala se apropie foarte mult de notiunea de interes.
Exemplu: la divort doar sotul si sotia au calitate procesuala, se prevede clar aceasta pentru a se evita
alte interventii: socrii, spre ex. Au existat cereri de interventie principala din partea socrilor in
practica, interveneau pentru ideea culpei si acest fapt coducea la unele efecte patrimoniale - desigur
efectele erau proprii sotilor.
In mod exceptional, se recunoaste calitatea procesuala si unor persoane, organizatii, institutii,
autoritati care nu au drepturi proprii, DAR este nevoie de o prevedere expresa a legii:
 Procurorul –art. 92 NCPC, art. 245 NCPP
Procurorul nu functioneaza ca un reprezentant al minorului, este reprezentant al societatii care

actioneaza in numele minorului prin numele procurorului, societatea actioneaza prin procuror,
procurorul are drepturi proprii.
 Organizatiile sindicale, asociatiile pentru protectia consumatorilor, organizatiile

neguvernamentale pentru protectia drepturilor omului sau care au un interes legitim in
combaterea discriminarii cand aduce atingere unei persoane sau unui grup de persoane.
o OG 137/2000 – privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare , art. 28 -

consacra calitatea procesuala activa:
(1) Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au
interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care
discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau
unui grup de persoane.
Exemplu: cineva afirma ceva despre un grup de nevazatori (grup nedeterminat)
(2) Organizaţiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă şi în cazul în care
discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă.
Exemplu : Ionel n-a fost primit la facultate pentru ca este de o anumita rasa, varsta etc.
In acest caz, discriminarea aduce atingere unei anumite persoane, dar in acest caz este nevoie
de cererea acestei persoane.
19 of 21
DPC – C2
Organizatia neguvernamentala are calitate procesuala, dar interesul este al persoanei => ONG-
ul nu are interes personal, in acest caz se deroga de la regula interesului personal DAR numai
pt ca legea prevede expres.
 Legea dialogului social 62/2011
Art. 28 alin. (2) – calitate procesuala activa:
(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele
funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi
din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor
judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători
proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a

întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele
membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi
introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată
în mod expres.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate
procesuală activă.
Organizatia sindicala pentru membri ei, art. 28 prevede expres aceasta calitate, in temeiul art. 37
NCPC.
Organizatia sindicala introduce, dar dreptul de dispozitie ii ramane membrului organizatiei
sindicale.
 OG 21/ 1992 – privind protectia consumatorilor, art. 37. lit. h)
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au următoarele drepturi şi obligaţi:

h) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
consumatorilor
 Legea 193/2000 – privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si
consumatori
Art. 13 alin.(1) si (2) – actiune
(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă
profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine
clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii
profesionale.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art.
16.
Se judeca un organism de la art. 8 cu un profesionist, pierde profesionistul, dar hotararea
judecatoreasca din procesul dintre ei produce efect pentru toti consumatorii cu care are
20 of 21
DPC – C2
contract si consumatorii lui viitori: trebuie sa inlature caluzele abuzive din contract, dar pe
baza simplei hotarari, nu au dreptul sa ceara direct daune ceilalti consumatori.
Actiunile colective, greu de acceptat la noi, doar in materiile astea mentionate si cu anumite
limite.
Calitatea procesuala nu se confunda cu existenta sau inexistenta drepturilor deduse judecatii,

se verifica la inceput si are legatura cu cine afirma ca este reclamantul si cel care e parat.
Exemplu: daca reclamantul apare ca fiind cel care are dreptul sa stea in proces si paratul la fel, nu
existenta dreptului – chestiune de fond.
/!\ in materia actiunilor reale indentitatea dintre reclamant si cel care e titularul dreptului, teoretic ar
duce si la rezolvarea chestiunilor pe fond, dreptul real nu poate apartine mai multor persoane. Astfel
ca, in actiunile reale de multe ori instanta uneste cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale
active, pentru ca cercetarea acestei identitati de cele mai multe ori reprezinta rezolvarea chestiunii de
fond. Ex: reclamantul este cumparatorul unui bun, paratul si el cumparatorul aceluiasi bun de la
acelasi vanzator, iar pentru ca instanta sa se stabilieasca calitatea de proprietare a reclamantului
trebuie sa inlature calitatea paratului. DAR nu mereu exista (sau nu mereu apare necesitatea) unirea
acestei exceptii cu fondul: in actiunea in revendicare, paratul ii poate opune reclamantului ca nu e
mostenitorul adevarat al titularului, nu se mai uneste. Nu vrea sa combata existenta titlului, ci ca
titularul titlului e altul.
Proba calitatii procesuale si active si pasive apartine reclamantului, el a formulat actiunea, el a
stabilit pe cine cheama in proces, el trebuie sa arate ca acel cadru procesual adoptat de el este cel
corect, pe care trebuia sa-l adopte. Nu poate dovedi paratul de ce se afla intr-un proces in care el nu a
vrut sa fie.
21 of 21
DPC – C3
A. Transmiterea calitatii procesuale
Intervine in cele mai multe cazuri ca urmare a unei schimbari in planul raporturilor juridice de
drept subtantial.
Exemplu : exista o cesiune de creanta avand ca obiect o creanta litigioasa, iar in locul cedentului
apare cesionarul. DACA n-ar exista aceasta institutie, ar inseamna ca in cazul unei cesiuni de
creanta aflate in cursul unui proces, deduse judecatii, ca urmare a cesiunii, ar trb respinsa CCJ
fata de cedent (din cauza lipsei calitatii procesuale active) si reintrodusa una de catre cesionar.
Ori aceasta peratiune este ilogica, ne juridica, de aceea dreptul procesual civil recunoaste
posibilitatea substituirii in cadrul calitatii procesuale active/pasive; institutia fiind cea a
transmiterea acesteia.
Poate fi legala sau conventionala (art. 38 NCPC) :
Art. 38: Transmiterea calităţii procesuale
Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în
condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.
➢ legala:
- succesiune – art. 412 alin. 1 pct. 1 NCC (suspendarea cauzei pana la introducerea in
cauza a mostenitorilor) = aplicatia a institutiei transmiterii calitatii procesuale;
legiuitorul spune ca in caz de deces procesul nu inceteaza, ci se suspenda, urmand ca el
sa fie reluat de mostenitori.
- reorganizare/fuziune in cazul PJ
➢ conventionala: prin cesiuni, vanzare, donatie; acte care presupun trasn dr
Pentru transmiterea calitatii procesuale active sau pasive NU ESTE NEVOIE de o cerere de
introducere in cauza supusa conditiilor pentru introducerea in cauza a unor terti (institutie
separata).
Aici nu este vorba de terti, vb de niste pers care sunt fizic vorbind sunt terti in proces, dar dpdv
juridic dobandesc calitatea procesuala a uneia dintre partile afltae in proces. Astfel incat nu
putem mentiona aici categoria de terti.
BRICIU zice ca este vb de o susbtiture pentru ca introducerea in cauza tertior exista conditii de
termene, aici nu avem conditie referitoare la termen, transmiterea poate interveni in tot curusl
procesului, in orice faza a acesteia.
Introducerea in cauza a unor terti: nu poti in apel, nici in recurs, decat in anumite conditii, pe
cand la transmiterea calitatii procesuala daca intervine un deces nu conteaza daca a intervit in
apel sau recurs, pur si simplu procedezi la inlocuirea cu mostenitori. Aceeasi abordare o avem in
priv altor transmiteri, pe cale conventionala; de multe ori instantele se blocheaza pentru ca nu
au text de lege care sa prevada expres (cum este cazul la mostenire); e la fel pentru toate
cazurile.s
1 of 27

DPC – C3
CALITATEA PROCESUALA NU POATE FI TRANSMISA:

➢ Divortul – daca moare una dintre parti, procesul inceteaza, natura procesului este personala,
deci transmiterea calitatii, in pp, NU este posibila
TOTUSI, NCC a reglementat posib trans calitatii proc si in materia divortului: daca decedeaza
R care a cerut divortul din culpa P, succesorii lui pot solicita continuare procedurii de divort.
Efectele hot de divort se vor produce atipic, nu la data pronuntarii ei, ci la data decesului –
art. 926 NCC
Vechiul cod al familiei: daca mureai in timpul procesului de divort, urma sa fi mostenit
inclusiv de catre sotul cu care te judecai, pentru ca prin moarte incetea procesul de divort,
iar casatoria ramanea valabila = partenerul de proces + viata te mostenea
➢ Exista situatii in care poate transmite calitatea procesuala, daca actiunea a fost pusa deja in
miscare
o Revocarea donatiei pentru ingratitudine – art. 1024 NCC.
Art. 1.024. - (1) Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se
prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit fapta
de ingratitudine.
(2) Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva
donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată
împotriva moştenitorilor.
(3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, cu excepţia
cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe
donatar. De asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an
de la data morţii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.
(4) Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia.
o Actiunea prin repararea prejudiciului nepatrimonial – art. 1391 NCC
In VCP aceasta institutie era cunoscuta docrinar, dar nu avea consacrare legala. Practica
avea un elem inconstant, in sensul ca nu se proceda in mod coerent atunci cand trb introdus in
cauza cel care a dobandit calitate procesuala (unele instante ziceau ca trebuie cereri scrise, altele
puneau conditii de termen imprumutand elemente din institutia interventiei tertilor in proces).
Acum legiuitorul a clarificat – art. 39 NCPC.
2 of 27

DPC – C3
Transmiterea calitatii procesuale nu este specifica inceputului procesului, poate avea loc si
inainte de proces.
Exista situatii in care termenul de introducere a actiunii difera dupa cum s-a transmis sau nu
calitatea inainte de proces: stabilirea maternitatii si a paternitatii.
Art. 39: Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi
(1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular,
judecata va continua între părţile iniţiale. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin
acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu
titlu universal al autorului, după caz.
Cu alte cuvinte: daca este o succesiune intra in cauza moștenitorilor, daca este o transmiterecu
titlu particular intre vii actiunea continua intre partile inițiale.
(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are
cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În
acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă
înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz,
va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al
acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va
lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în
cauză.
Cu alte cuvinte, 2 ipoteze:
a) A+B se judeca si B decedează, C il moștenește – transmitere pe cale de succesiune
b) A+B se judeca pentru un drept de creanța, iar A reclamantul cedează creanța lui C printr-un
contract de cesiune.
Procesul va continua intre A+B (cnf alin. 1), DAAAR acest C va fi obligat sa intervină proces
daca are cunoștințe Daca nu intervine, el poate fi introdus de catre una dintre parti sau chiar
de instanța din oficiu (desigur, una dintre parti cel putin stie acest lucru).
De ce instanta din oficiu? exceptie de la pp disponibilitatii? NU pentru ca nu este introdusa o
parte noua in proces; ca nu este terț; el dobândește calitatea lui A.
In cazul transmiterii prin instrainare, procedur este una aparte. Instana va cita pe cel care a
dobandit dreptul, in contradictoriu cu partile initiale in proces (operatiunea de instrainare
poate fi cesiune sau o alta operatiune).
La primul termen, practic va avea loc o dezbatere in 3 si judecatorul va stabili dupa

imprejurari si tinand seama de pozitia celorlalte parti daca va continua procesul doar
3 of 27

DPC – C3
cu dobanditorul eliminand din proces pe instrainator sau daca va continua procesul

cu amandoi.
Legiuitorul zice ca procesul continua intre A+B si ca C va fi si el introdus, in mod obligatoriu (fie
ca vrea el, partile sau instanta) si ca după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte
părţi A va fi pastrat in proces sau nu – explicatie?
De multe ori apar dispute intre cedent si cesionar; la moarte e sigur, partea a murit si este
evident ca vin succesorii in locul lui, dar la o cesiune de creanta nu poti opera atat de usor
(instanta sa spuna: am contractul de cesiune il scot pe A si il introduc pe C).
A ar putea sa spuna ca contractul nu e valabil, ca nu mi-a platit pretul, ca instrainarea este
supusa unei conditii care nu s-a indeplinit, orice chestiune de acest gen; astfel ca pe langa
litigiul intre A si B, mai e si litigiul intre A si C.
Practic, pe procesul initial se mai greveaza un proces (cu privire la care dintre ei are calitate
procesuala, daca s-a produs sau nu transmiterea; legiuitorul a fost prudent si a zis ca-l
pastrez pe A si B in proces si il introduc si pe C si in functie de imprejurari + pozitia celorlalte
parti – sunt contestatii sau nu cu priv la transmitere – decid daca procesul va continua cu toti
3 si stabilesc care dintre A sau C are calitate procesuala sau daca din contra lucrurile sunt
clare si il elimin pe A din proces si raman doar cu C). Inlocuirea are loc cand instanta nu mai
are niciun dubiu cu privire la transmitere, nu mai exista niciun element care sa genereze
dubiu. Acesta este sensul notiunii "dupa imprejurari si tinand seama de pozitia celorlalte
parti”.
(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal
al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi
întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bună-
credinţă şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul titular.
Cu alte cuvinte: daca acest C nu intervine in proces, hot pronunțată contra lui instrainatorului
sau succesorului universal al acestuia, adica a lui A sau mostenitorul lui va produce de drept
efecte imptriva succesorului sau cu titlu particular si va fi always opozabila acestuia din urma.
/!\ exceptie: drept dob cu b-c si nu poate fi evins, potrivit L, de catre adv titular.
Exemple:
o bun mobil posesia de b-c valoare prop
o ipoteza cand am dobandit un imobil, dar actiunea reala nu a fost notata in CF – putin
probabil pentru ca in cazul actiunilor reale instanta este obligata sa transmita CF
mentiunea privind existenta procesului
4 of 27

DPC – C3
o proces cu privire la un bun care e urmarit de creditorii, scos la licitatie si X il dobandeste,

nimic notat in cartea funiara, exista text expres ca nu poate fi evins.
Tertul dobanditor al unui drept litigios (aflat in cursul unei proceduri) va suporta efectele hot,
fie ca intervine (caz in care ar fi parte in proces, deci no problem), fie ca nu intervine, mai putin
in sit in care nu poate fi evins potrivit legii.
Regula introdusa tot de NCPC si are in vedere incetarea ipotezelor in care, ca urmare a
transmiterii in timpului procesului a drepturilor litigioase, R care a castigat intr-un proces sa fie
obligat sa reia procesul contra dobanditorului -> succesiune de procese interminabile, pentru ca
ori de cate ori ar fi pe punctul de a castiga R, P ar instraina dreptul si pe urma tot asa si ar trb ca
R sa obtina o hot impotriva fiecarui dob. Astfel incat, NCPC a imaginat acest sistem in care hot
pronuntata impotriva instrainatoruui va fi opozabila si dobanditorului, chiar daca este parte in
proces sau nu.
Dar daca instanta nu stie de vanzare, cum poate cita? NCPC prevede ca cel care a dobandit un
drept litigios, este obligat sa intervina in proces.
Daca dobanditorul nu intervine, instanta nu cunoaste si nu-l introduce, iar daca partea adversa
nu cere: procesul continua in contradictoriu cu partea care a pierdut calitatea procesuala.
In acest caz, care hotararea pronuntata impotriva instrainatorului va produce efecte si in
contra succesorului cu titlu part care nu a intervenit, fiindu-i opozabila mereu si va avea
autoritate de lucru judecat fata de el, va lutea fi executata direct asupra lui.
B. Exceptia lipsei calitatii procesuale active/pasive

= se invoca pe cale de exceptie, exceptie de ordine publica si are caracter preemptoriu->
stoparea proces
/!\ in pp, instanta nu trb sa confunde existenta calitatii (adica identitatea dintre R si titularul
pretinsului drept si identitatea de parat si cel care este pretins obligat in raportul de drept
obligat) si chiar dreptul pe fond.
Intr-o relatie contractuala cand verifici calitatea, verifici daca CTR s-a incheiat intre partile
respective, nu verifici daca are dreptate R (asta este cercetarea pe care trb s-o faci pe fond).
INSA in anumite situatii se confunda.
5 of 27

DPC – C3
Exemplu : in materia prop sau altor drepturi reale, in actiunile reale, in gerneral, pb calitatii
procesuale activa este data de calitatea de tit al dreptului, cea pasiva e simpla oricine se opune
exercitiul firesc al dreptului de prop sau altui drept real.
Se legitimeaza cu calitate procesuala activa cel care are dreptul de prop, ori daca el este tit dr de
prop, nu pot fi 2 tit, inseamna ca el automat a si castigat procesul, adica pb se confunda cu
fondul; de obicei in cazul actiunilor reale exceptia se uneste cu fondul si instanta se va
pronunta la finalul procesului cu privire la exceptie, dupa ce va adm probele care sunt comune
cu probele fondului.
Sanctiunea lipsei calitatii procesuale: daca nu are calitate procesuala activa sau pasiva se va
respinge actiunea ca fiind formulata de o persoana fara calitate/sau impotriva unei persoane
fara calitate.
DAR actiunea va putea fi reluata de catre cel care are calitate procesuala activa sau impotriva
celui care are calitate procesuala pasiva; hot are autoritate de lucru judecat, dar numai in ceea ce
priveste acele parti. In cazul in care R a pierdut pentru ca n-a dat pe cine trebuie in judecata,
inseamna ca va putea face o noua actiune impotriva unei persoane care chiar justifica calitatea
procesuala pasiva.
Daca se formuleaza impotriva aceluiasi parat, acelasi titlu: exista autoritate de lucru judecat (pe
alt titlu nu e autoritate de lucru judecat, nu mai e identitate de cauza).
NU exista autoritate de lucru judecat in ceea ce priveste fondul, DAR exista in ceea ce
priveste calitatea!
6 of 27

DPC – C3
IV. Capacitatea procesuala – legitimatio ad processus
Nu este altceva decat capacitatea din dreptul substantial.

Capacitatea de folosinta si de exercitiu – se aplica regulile din dreptul civil cu privire la:
dobandire, pierdere etc.
In procedura civila, spre deosebire de dreptul civil au capacit procesuala si pot sta in
judecata : asociatiile, societatile sau alte entitati fara personalitate juridica, daca sunt constituite
potrivit legii.
Exemplu: sucursala, primarie de sector. Prin exceptie, li se recunoaste dreptul de actiune.
Cum stau in proces cei lipsiti de capacitate de Cum stau in proces cei cu capacitate de
exercitiu (minori <14 ani, pusi sub exercitiu restransa (minori intre 14-18 ani)?
interdictie)?
REPREZENTARE ASISTARE
= prin reprezentant legal, de regula: parintii = stau personal, dar asistati de catre
reprezentantul legal: parinte/tutore
DACA nu are parinti/acestia sunt decazuti din

drepturile parintesti = va sta in proces prin Why? pentru ca actele lor sa fie legale
tutore
Vine la proces, poate sa se exprime, are voie sa
faca aparari in porcedura, DAR trb semnate
sau contra semnate de repezentantul sau legal.
 NU sunt citati in mod personal, CI prin
reprezentantii lor legali
 vor fi citati in mod personal, vor veni la

judecata, DAR sunt asisitati de
reprezentantii sai legali
7 of 27

DPC – C3
/!\ daca un minor dobandeste 14 ani pe parcursul procesului, va trebuie citat in mod personal.
Institutia prin care el se manifesta se transforma din reprezentare in asistare.
❖ Curatela speciala – art. 58 NCPC
= daca exist conflict intre R si r sau daca o pers fizica lipsit de cap de exercitiu si nu are repz
legal, instanta va numi un curator care va reprezenta drepturile pers puse sub interdictie in
procesul respectiv.
2 ipoteze:
i. Nu are reprezentant
Exemplu: parintii nu pot exercita atributiile parintesti si inca nu i s-a numit un tutore.
ii. Conflict intre el si reprezentant – litigii patrimoniale in materia succesiunii.

Exemplu: moare tatal, raman mostenitori sotia supravietuitoare, copilul minor si un
legatar care vrea sa iasa din indiviziune: pe langa conflictul dintre beneficiarul legatului
si toti mostenitorii legali (sotia si copilul), exista si un conflit intre mostenitorii legali: va
veni un partaj, se va stabili un lot pentru fiecare, au interese divergente dpdv juridic.
Chiar daca practic parintele nu e in conflict cu copilul, din punct de vedere uman.
/!\ NU este curator din Cciv, este un curator judiciar desemnat nu de autoritatea tutelaras, ci
de instanta care judeca procesul in care a aparut acest conflict de interes si numai prentru acest
proces. Inceteaza la data incetarii respectivului proces. Acesta este diferit de curatorul din
dreptul civil, se va ocupa numai de actele de procedura din respectivul dosar = curatela litis.
Curatorul este un avocat din baroul din raza teriteritoriala unde se afla instanta. Este numit de
instanta prin incheiere, de pe o lista pusa la dispozitie de catre barou. Nu are grija de viata celui
pus sub curatela, ca la dreptul civil, are grija doar de actele de procedura al minorilui de asta trb
sa fie de avocat. La barou exista 2 liste: una pentru avocati din oficiu ( penal si civil) si o lista de
curatori.
 Remunerația curatorului
= stabilita de catre instanta, prin incheiere si cu stabilirea cuantumului. La cererea curatorului,
la incetarea calitatii, instanta poate majora cuantumul.
8 of 27

DPC – C3
Va fi suportata de persoana interesată, adica chiar de minor, dar daca el nu are resursele suma
va fi suportata de reclamant. Daca R este chiar minorul – suma va suportat de catre stat (OG
80/2013)
Regula: coratorii judiciari sunt platiti de beneficiarul curatelei. Dar daca acestia nu pot plati
(exemplu: ar trebui sa plateasca minorul, adica mama ca parinte, dar mama fiind in conflict de
interese cu minorul, nu vrea sa le dea bani), plateste partea care are interesul sa continuie
procesul, plateste reclamantul, dar cheltuiala va fi dedusa la sfarsitul procesului, cel care trebuia
sa achite.
Cand cel desemnat nu poate achita pentru ca primeste ajutor public judiciar: plateste statul. Dar
va fi consemnata ca si cheltuiala de judecata la sfarsitul procesului in sarcina celui care ar trebui
sa plateasca.
Art. 58: Curatela specială
(1) În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant
legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea
reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între
reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2),
chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(3) Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop
de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege
pentru reprezentantul legal.
(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi
modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea
desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.
❖ Sanctiuni in cazul lipsei capacitatii
a) Lipsa capacitatii de folosinta

In cazul capacitatii de folosinta, sanctiunea este nulitatea absoluta, ce poate fi invocata in
orice stare a procesului, de orice parte, chiar de catre instanta din oficiu.
Art. 56: Capacitatea procesuală de folosinţă
(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
9 of 27

DPC – C3
(2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt
constituite potrivit legii.
(3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite
de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
Daca s-a intentat actiunea de catre o persoana care a decedat sau impotriva unei persoane
decedate, nu se transmite calitatea. Decesul trebuisa sa intervina in cursul procesului pt
transmitere. Ar putea fi o solutie aceea in care paratul a decedat, iar la primul termen,
reclamantul sa si modifice cererea si sa ceara introducerea in cauza a mostenitorii paratului.
b) Lipsa capacitatii de exercitiu
Sactiunea lipsei capacitatii de exercitiu: nulitatea relativa.

E relativa, dar e diferita.
3 observații:
i. art. 57 NCPC – nulitatea nu poate interveni direct, imediat, ci instanta va trebui sa acorde
un termen pentru ca actul facut de cel fara capacitate sau de catre cel cu capacitata restransa
dar neasistat, sa poata fi semnat de pers in cauza (de reprezentant).
Daca pana la acest termen nu este ratificat actul, atunci va intreveni nulitatea.
De ce se ia aceasta măsura? Uneori actul poate sa fie bun, pentru ca o persoana la 17 este ok
si se poate ca sa n-ai ce sa anulezi, trebuie doar sa trecem prin procedura confirmării de
catre cel care il asista sau reprezinta daca este minor.
Ex:
o Apel. Minorul mai mic de 18 ani face apel. E injust sa spui ca nul si gata, apelul poate fi
bun pentru el , il vede parintele care uitase sa faca apel si il ratifica.
o Sau poate face minorul apel cand nu e nicio sansa de castig si parintele renunta la apel ca
sa nu mai plateasca si cheltuielile de judecata.
Art. 57: Capacitatea procesuală de exerciţiu
(1) Cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu
excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2) Partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată
ori autorizată în condiţiile prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de
organizare.
10 of 27

DPC – C3
(3) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului.
(4) Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul
sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.
(5) Când instanţa constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda
un termen pentru confirmarea lui. Dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
ii. CHIAR DACA nulitatea este relativa -> poate fi invocata de catre orice participant in
proces, inclusiv de instanța – dedus din art. 57 alin.3 NCPC
De obicei nulitatea relativa poate fi invocata doar partea interesata; in cazul asta chiar
minorul sau cel pus sub interdictie, dar explicatie de ce poate invocata de catre orice
participant in proces:
Ne aflam la data dezbaterii si am A – reclamant si B – parat care este minor de 17 ani si vine
la proces, dar nu este insotit de parinte. In momentul acest, R si instanta au tot ineresul sa
invoce ca B nu este reprezentat sau asiatat legal. De ce ? Pentru ca daca nu invoca se va
pronuntat o hot care ar putea fi favorabila R, dar ulterior atacata de minor, de data asistat
legal, spunand ca actul respectiv a fost nul; oricine ar vrea sa obtine un act care sa fie ulterior
desfiintat, reclamantul si instanta nu (instanta poate sa si asume ca va avea o hot care va fi
ulterior casata? nu).
iii. Desi relativa, poate fi invocata in tot cursul procesului – art. 57 alin. (3), DAR trebuie sa
existe si interes.
Daca o parte care avea capacitate (major) s-a judecat cu un minor nelegal reprezentat si
minorul castiga, majorul nu poate invoca in apel ca hotararea e nelegala ca s-a judecat cu un
minor care n-a fost legal reprezentat. Pana la dezbaterile finale ar fi putut invoca, ar fi avut
interes sa invoce.
Majorul nu poate face apel pe motivul lipsei capacitatii minorului care castiga, nici daca nu a
stiut ca era minor (sau pus sub interdictie).
A (major) + B (minor, nereprezentat/neasistat la proces) se judeca si daca nimeni nu invoca

lipsa capacitatii lui B, iar B câștiga
Briciu: zice ca A nu va mai putea invoca in apel ca hot este nelegala pentru ca B n-a fost legal
reprezentat, even if articolul zice ca da, este lipsa de interes legitim.
11 of 27

DPC – C3
El poate invoca ca termen cnf articolului, dar nu are interes, ca acesta trb sa fie legitim si
personal, nu e personal.
De ce nu e personal? El ar invoca aici faptul ca un act de procedura este nul pt ca a fost facut
cu nerespectarea unor reguli dictate pentru protectia altuia nu a lui A. Pana sa se pronunte
hot A ar fi avut interes pentru ca, chiar daca acele reguli sunt protectia altuia, A avea interes
ca acele reguli sa se respecte pentru a obtine o hotarare legala. Dupa ce s-a dat hot si este
defavorabila, nu mai poate spune ca vrea sa desfiintezi hotararea pentru ca minorul nu era
bine reprezentat; trebuie sa aiba interes personal, A ar zice ca interesul lui e sa desfiinteze
hot si instanta o sa zica ok, dar interesul privind nulitatea, dreptul pus in discutie? A nu a fost
prejudicat prin faptul ca A era nereprezentat. A ar trebui sa faca aepl pe alte aspecte, sa
critice pe fond.
Dar poate veni reprezentantul minorului si poate cere desfiintarea hotararii, in tot cursul
procesului si are si interes.
Actele de dispozitie pe care persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu

restransa le fac (tranzactia, renuntarea la judecata, renuntarea la drept si achiesarea) pot fi
facute de reprezentanti sau de minor asistat de catre parinte sau tutore numai cu
incuviintarea instantei de tutela. Art.229 Legea de punere in aplicare a NCC
In cazul pusului sub interdictie si in cazul minorului reprezentati de tutore este necesar si
avizul consiliului de familie : NCC
Potrivit art. 81 alin. 2 NCPC, actele de dispozitie facute de reprezentantii minorului si ai

persoanelor puse sub interdictie sau disparute, chiar cu autorizarea instantei de tutela, nu
impiedica judecata daca instanta apreciaza ca nu sunt in interesul acelei persoane.
Autoriazarea e conditie de validitate a actului, dar chiar si valabil actul, instanta poate
considera ca nu e in interesul persoanei.
SECTIUNEA IV – CLASIFICAREA ACTIUNILOR CIVILE
Dupa scopul urmarit de reclamant sunt: actiuni in realizare, in constatare si in constituire de

drepturi.
A. ACTIUNILE IN REALIZARE reprezinta regula (sunt majoritare).
Ele se numesc asa pt ca prin ele se urmareste recunoastrerea unui drept fata de o
anumita persoana si obligarea paratului sa se conformeze dreptului respectiv. In
ipoteza in care el nu se conformeaza va fi adusa la indeplinire hotararea prin
executor judecatoresc (pe cale silita).
12 of 27

DPC – C3
Tipologia este clasica, majoritatea actiunilor sunt de acest fel

Exemple:
- actiunea in plata unei sume de bani – prima parte este recunoasterea creantei si
apoi obligarea la plata;
- actiunea in revendicare – prima parte este sa-ti recunoasca dreptul, iar apoi sa-l
oblige pe parat sa-l respecte;
- in materie delictuala – actiunea in daune are ca scop obligarea paratului sa
suporte prejudiciul cauzat.
B. ACTIUNILE IN CONSTATARE sunt declaratorii, interogatorii si provocatorii.

Ele sunt cele prin care se urmareste numai constatarea existentei sau inexistentei
unui drept, iar nu si executarea lui (adica aducerea lui la indeplinire pe cale silita).
In limbaj plastic, ele sunt „jumatate” din actiunile in realizare pt ca in realiatate ele au
aceeasi tipologie cu actiunile in realizare, dar din perspectiva scopului reclamantul
nu-si propune sa realizeze dreptul (sa-l execute silit), ci numai sa-l constate. De ce?
De principiu, dreptul nu este constestat, atributele execitiului se afla inca la el (ex :tu
ai stapanirea imobilului, esti posesor, dar cineva te tulbura, fara sa-ti fi luat posesia;
cineva iti ameninta proprietatea dpdv fizic sau juridic, dar fara sa ti-o fi preluat, fara
sa te deposedeze). In aceste situatii tu n-ai de ce sa ceri altceva decat clarificarea
problemei juridice, in sensul ca tu esti titularul dreptului, dar n-ai ce sa ceri de la cel
ce te tulbura ceva ce nu ti-a luat.
Caracteristici:
1) Au ca obiect existenta sau inexistenta unui drept, nu si a unui fapt;

Prin urmare, NU se poate folosi aceasta procedura pentru constatarea starii unor
lucruri sau pentru conservarea unor probe (pt acestea exista o alta procedura
care se numeste fie constatarea unor situatii de fapt si se face de catre executorul
judecatoresc, nu de judecator, fie conservarea unor probe – procedura simplificata
judiciar ce nu presupune fondul; intra in materia probelor).
De asemenea, NU se poate cere, spre exemplu, constatarea faptului ca in urma
unui accident de circulatie reclamantul a dobandit o stare de infirmitate (chiar
daca acest element, reprezinta o componenta a unui lant care ar putea sa conduca
la constituirea unui drept de creanta – mai e nevoie si de alte elemente: trebuie sa
fi dobandit o stare de infirmitate, accidentul sa fi provenit de la o persoana
determinata, persoana determinata sa fi fost culpabila, sa existe o legatura de
cauzalitate intre culpa, fapta si prejudiciu ca sa se constituie un drept).
2) Au un caracter subsidiar fata de actiunile in realizare (este cea mai importanta

trasatura);
13 of 27

DPC – C3
Asta inseamna ca o actiune in constatare va fi inadmisibila, ori de cate ori, partea

are la dispozitie o cale procedurala pentru realizarea dreptului.
Geneza actiunilor in constatare
Ele sunt acum reglementate la art. 35, in VCPC erau la art. 111, dar ele n-au fost
intotdeauna reglementate. In foma initiala a Codului de procedura (aia din 2013)
nu au existat pt ca legiuitorul la momentul respectiv considera ca fiind de nedorit
actiuni prin care partea sa vina doar sa ceara sa se constate ceva daca nu are si de
cerut ceva concret, pe ideea ca justitita nu e facuta sa dea consultanta juridica sau
sa rezolve probleme de principiu, ci sa intervina numai atunci cand conflictul
social ajunge in faza in care nu se poate altfel (de ex: am un drept de proprietate/o
creanta si ma duc sa intreb judecatorul daca chiar il/o am – nu era posibil;
conceptul clasic asupra justitiei este ca abia atunci cand esti uzurpat vii in
instanta, pana atunci evalueaza-ti singur situatia).
Aceste actiuni existau, dar erau respinse de catre instante ca fiind lipsite de
interes (tu ai un drept de proprietate; atata timp cat nu ai fost deposedat – vii
acasa si poti intra in casa – nu ai interes sa introduci o actiune in justitie; in cazul
drepturilor de creanta, creditorul crede ca la scadenta debitorul n-o sa-i plateasca
– daca nu a ajuns creanta la scadenta se considera ca creditorul nu are interes sa
introduca actiunea in instanta pt ca nu avea o creanta actuala).
In timp, jurisprudenta a identificat niste situatii in care unii judecatori au zis ca in

anumite situatii exista interes:
▪ situatia coproprietatii: daca un coproprietar, a carui cota din bun nu este

determinata pt ca provine, de exemplu, dintr-o devalamasie care a fost sistata prin
divort, dar nu s-a facut inca partajul, vrea sa-si instraineze doar cota- parte; daca
nu se intelege cu sotul, se considera ca singura solutie era sa faca partaj.
Dar in cazul asta coproprietarul nu vrea sa faca partaj, ci doar sa-si instraineze
cota parte si are acest drept recunost de L; mai mult cota sa poate fi si executata
de un creditor al lui, are dreptul sa participe la cheltuielile bunului in limita cotei
pe care el o are. De unde stii care e cota daca ei nu se inteleg? Deci are nevoie de
un proces prin care sa se constate intinderea cotei lui => INTERES
▪ situatia actiunii in revendicare: reclamantul poseda bunul, dar realmente

exista un pericol permanent ca un tert sa opuna prin notificari, prin cereri, prin
alte acte care nu conduc la deposedare, dar credibile, un alt titlu, fara sa-l
deposedeze. Aceasta persoana va fi condamanta sa stea cu acest stres permanent
(30 de ani pana la prescripitie) ca acest tert, care ii arata un totusi un titlu, va
decide sa introduca actiunea in revendicare. Judecatorii au zis ca nu este cazul,
14 of 27

DPC – C3
daca sunt amenintari cu privire la dreptul de proprietate persoana poate sa ceara

constatrea dreptului sau fata de cei care il contesta, dar nu l-au deposedat =>
INTERES
▪ ipoteza debitorului care invoca faptul ca creanta contra lui s-a prescris.
Debitorul zice ca nu mai are nicio datorie legala, ci doar una naturala. Creditorul
spune ca exista motive de intrerupere a perscriptiei (dar nu le spune acum, ci
peste trei ani, ca sa mai curga dobanzi, hihi). Debitorul are interesul sa stie daca e
sau nu dator (s-a implinit sau nu prescriptia?). Daca a inceput executarea silita
contra lui, el se poate apara in executarea silita, facand contestatie la executare si
invocand prescriptia. Dar daca nu incepe executarea silita si creditorul tot il
ameninta cu executarea silita, debitorul trebuie sa ceara constatarea inexistentei
dreptului creditorului ca urmare a interventiei prescriptiei => INTERES
▪ ipoteza constructorului pe terenul altuia care solicita instantei sa constate

ca el este constructor de buna-credinta. Aparent aceasta actiune s-ar lovi de
doua conditii:
1. ar parea ca el cere constatarea unor fapte
2. ca ar avea actiune in realizare
In realitate, aceasta actiune este admisibila si instantele au considerat-o ca atare
pt ca intr-adevar cere sa se constate doua fapte: buna-credinta si faptul ca a
construit, dar ele unite duc la un drept, la dreptul de creanta, la dreptul la
despagubire intrucat proprietarul terenului ar putea invoca accesiunea si in plus
el nu are o actiune in realizare deoarece cat timp proprietarul terenului nu a
invocat accesiunea inca nu a devenit activ dreptul lui la despagubire (e un drept
sub conditie suspensiva – nu exista inca), astfel incat constructorul nu poate
formula o actiune in realizare (iar daca ar formula-o ea ar fi respinsa ca fiind
prematura, prin urmare nu poate sa o exercite si are dreptul la o actiune in
constatare). El are interes daca este o societate care functioneaza pe principiul
contabilitatii, el trebuie sa stie daca acolo are un gol in contabilitate sau din
contra, are o valoare. In cazul in care banii pe care i-a folosit in constructia pe
terenul altuia, dar cu buna-credinta sunt pierduti el trebuie sa-i inregistreze ca o
pierdere, dar daca nu sunt pierduti el trebuie sa-i inregistreze ca o creanta.
Dupa ce jurisprudenta constanta s-a pronuntat in aceste cazuri in sensul

existentei unui interes, legiuitorul a tras concluzia si a zis: DA! Exista interes ori de
cate ori nu ai la dispozitie o actiune in realizare (pt ca toate cele trei categorii de
actiuni au ceva comun: in toate trei cel care formula cererea nu avea ce sa ceara;
de aceea si in cazul prescriptiei, interesul pt o actiune in constatare exista atata
timp cat nu a inceput executare – odata ce aceasta a inceput, debitorul are la
dispozitie contestatia la executare prin care va invoca prescriptia; daca in cazul
revendicarii tertul nu s-a limitat numai sa faca acte de tulburare, el a luat intiativa
15 of 27

DPC – C3
formularii actiunii in revendiare, numai exista posibilitatea unei actiuni in

constatare intrucat cel care se stie proprietar se va apara in actiunea in realizare
introdusa de tert).
Din aceste situatii s-a creat principiul subsidiaritatii, care s-a autonomizat, el nu
mai este legat de existenta unui interes. Desi el are la baza o problema de interes,
s-a autonomizat si a devenit o conditie de exercitiu a actiunii in sine,
suplimentara pe langa cele 4 (formularea unei pretentii, existenta unui interes,
calitatea procesuala, capacitatea procesuala). – sa nu ai la dispozitie o alta cale
procedurala pentru realizarea dreptului a carui constatare o ceri (art. 35
NCPC, teza aIIa).
NB! De principiu majoritatea celor care activeaza in domeniul justitiei nu cunosc

aceasta precizare. Daca alegem sa spunem ca subsidiaritatea are la baza o lipsa de
interes riscam sa nu fim intelesi, si mai sigur e sa nu facem acesta afirmatie
intrucat s-ar putea sa lasam impresia (pentru cei mai putin intiati in procedura
civila) ca nu stim diferenta dintre interesul ca si conditie de exerciatre a actiunii
civile si pp subsidiaritatii) – este deci recomandabil sa fim prudenti cu aceasta
afirmatie.
3) actiunile in constatare nu sunt susceptibile de executare silita (pt ca nici nu se

cere).
/!\ ne referim la aceasta caracteristica numai in ceea ce priveste capatul de cerere
principal.
Capatul de cerere privind cheltuielile de judecata este executoriu pt ca in urma
unei astfel de actiuni se pot genera si cheltuieli de judecata.
4) Actiunile in constatare sunt actiuni contentcioase

/!\ a nu fi confundate cu actiunile gratioase pentru simplul fapt ca nu se cere
executarea.
In actiunile gratioase se cere un drept care nu-i opus vreunei persoane (infiintarea
unui partind, asociatie, fundatie), pe cand in cazul actiunii in constatare exista un
drept opus unei persoane; dreptul este stabilit impotriva cuiva.
/!\ nu trebuie facuta confuzia ca actiunile in constatare nu ar avea autoritate de
lucru judecat; ele au autoritate de lucru judecat; nu au putere executorie.
Subclasificarea in actiuni declaratorii, interogatorii si provocatorii este pur

doctrinara si nu stabileste diferente de regim juridic, prin urmare nu e chiar atat de
importanta.
a. actiunile declaratorii sunt cele clasice;
16 of 27

DPC – C3
b. actiunile interogatoriile sunt cele prin care reclamantul solicita paratului sa se

pronunte cu privire la o problema de drept aflata in disputa cu mentiunea ca
daca nu se va pronunta atunci, nu se va mai putea prionunta ulterior (spre ex:
atunci cand un succesor legal cheama in judecata o persoana care se pretinde
mostenitor testamentar, solicitandu-i sa exhibe testamentul, iar daca nu-l va
exhiba atunci, se va considera ca singurul mostenitor este cel legal, iar ulterior
chair daca este in posesia unui testament, mostenitorul legal nu va mai putea sa
vina la mostenire).
c. actiunile provocatorii sunt cele prin care reclamantul confruntat cu o

contestatre a dreptului lui, juridica sau faptica, decide sa-l cheme in judecata pe
cel care ii contesta dreptul pentru a transa judiciar problema respectiva cu
autoritate de lucru judecat (spre ex: reclamantul il cheama in proces pe cel care ii
reclama dreptul, dar fara a face ceva judiciar, ii contesta dreptul prin acte juridice
extrajudiciare sau prin acte faptice, adica obstructioneaza intrarea in imobil, ii
spune ca ar trebui mutat gardul in raporturile de vecinatate, in materia dreptului
de trecere vecinul inchide din cand in cand calea de trecere).
Instantele nu sunt cele mai prietenoase cu actiunile in constatare, ele au o tendinta sa

restranga cat mai mult notiunea de subsidiaritate, ramanand in constiinta lor
notiunea ca in principiu trebuie sa cerci ceva de la instanta, nu sa ceri doar un aviz.
C. ACTIUNEA IN CONSTITUIRE
Spre deosebire de celelalte doua, actiunile in constituire urmaresc crearea unei

situatii juridice noi, diferita de cea de la data nasterii raportului juridic si diferita de
cea de la data introducerii cererii.
De principiu, la primele doua actiuni, in realitate, instanta nu face altceva decat sa
consacre o situatie juridica preexistenta.
la revendicare nu se naste un drept La actiunile in constituire, instanta

din admiterea actiunii, dreptul era constata existenta unui drept, dar
preexistent, instanta doar constata ca prin efectul admiterii actiunii creeaza
el exista si ca este in patrimoniul un drept nou sau transmite un drept
reclamantului si il obliga pe parat sa dintr-un patrimoniu in altul, deci
se conformeze; instanta nu transfera creeaza o situatie juridica diferita.
atunci dreptul de proprietate in
patrimoniul reclamantului).
17 of 27

DPC – C3
De obicei, actiunile in constituire le avem in materia actiunilor nepatrimoniale

(divort, punere sub interdictie, stabilire de filiatie – ele creeaza situatii juridice noi),
in timp ce in materie patrimoniala se constata drepturi preexistente.
INSA exista si aici astfel de actiuni nepatrimoniale: pronuntarea unei hotarari care sa
tina loc de contract de vanzare – titluarul dreptului care formuleaza actiunea are in
realitate un drept de creanta, dar prin efectul actiunii, care se substituie in realitate
consimtamantului paratului se produce transferul dreptului de proprietate, iar dupa
ramanerea definitiva a hotararii se produce un transfer de drepturi reale, desi la
baza exista un titlu de drept de creanta; deci si aici avem o constituire de drept).
Diferenta esentiala este ca spre deosebire de actiunile in constatare si realizare

care produc efecte ex tunc, adica si pt trecut, actiunile in constituire produc in
principiu efecte numai pt viitor, ex nunc.
/!\ NU intotdeauna, spre ex: divort, actiunea prin care se introduc in cauza
mostenitorii reclamantului produce efect pentru trecut, macar pana la momentul
ultimei clipe de viata al sotului reclamant (daca ar produce efecte ex nunc – de la data
pronuntarii hotararii – ar insemna ca o perioada de timp, intre data decesului si data
pronuntarii hotararii paratul a fost casatorit cu un mort hihi. Mai mult daca sotia
vaduva s-ar recasatori in timpul procesului de divort, in cazul unui efect ex nunc, ea
ar fi bigama).
Dupa natura dreptului dedus judecatii avem clasificarea intre actiuni personale, reale si mixte.
A. ACTIUNI PERSONALE
B. ACTIUNI REALE
C. ACTIUNI MIXTE – provin si dintr-o creanta, si dintr-un drept real.
Ipoteza clasica este cea a cumparatorului care cere predarea bunul de la vanzator: el
pe de o parte are o actiune ex contractu (obligarea vanzatorului sa-i predea), iar pe
de alta parte in virtutea efectului translativ el a devenit proprietar si poate intenta o
actiune intemeiata pe dreptul de proprietate. pentru ca poate opune dreptul de
proprietate => actiune mixta
Aceasta clasificare ne intereseaza din punct de vedere:

- competentei teritoriale pt ca cererile reale imobiliare sunt intotdeauna de
competenta instantei de la locul situarii imobilului.
Cererile mixte au o competenta alternativa: locul situarii imobilului si locul
domiciliului paratului.
- in materie de prescriptie pt ca unele actiuni sunt prescriptibile, iar altele
imprescriptibile; si prescripria executarii conteaza foarte mult aici; cele persoanaale
sunt prescriptibile in termen de 3 ani, cele care sunt reale sunt prescriptibile sub
aspectul executarii in termen de 10 ani.
18 of 27

DPC – C3
- in materie de calitate procesuala pt ca in actiunile reale calitatea procesuala se

confunda, de principiu, cu chiar fondul problemei si aveam acea situatie in care
instanta poate uni exceptia cu fondul.
Dupa calea aleasa de catre parte avem cereri principale, aditionale, accesorii si incidentale – art.
30 NCPC.
A. CERERILE PRINCIPALE = cele prin care este investita instanta de judecata
B. CERERILE ADITIONALE = cele care modifica o cerere principala sau o completeaza
C. CERERILE ACCESORII = cele a caror solutionare depinde de o cerere principala

/!\ ele pot fi si ele introductive de instanta, dar nu singure, mai au un capat de
cerere care e principal
Exemple:
- cererea platii unei sume de bani ca cerere principala (I) si capatul accesoriu (II)
este plata dobanzilor/penalitatilor pentru ca depinde de solutionarea primului
capat de cerere;
- capatul I este anularea contractului de vanzare, capatul II este obligarea
paratului sa predea bunul vandut;
- capatul I – rezolutiunea contractului si capatul II – restituirea prestatiilor.
D. CERERILE INCIDENTALE au o independenta proprie, nu se consunda cu cele accesorii,

dar le caracterizeaza faptul ca ele nu sunt introductive de instanta, ele sunt facute
pe parcursul unui proces deja inceput.
Prin natura lor ele ar putea sa genereze si un proces dinstinct, adica ar putea fi
asemanatoare celor principale, dar din anumite ratiuni, cel ce formuleaza o astfel
de cerere ia aceasta decizie in cadrul unui proces deja inceput.
Exemple :
- cererea reconventionala prin care paratul solicita pretentii prorii de la
reclamant (el ar putea sa fomuleze aceasta cerere si in alt proces), dar pt ca
tinde la o compensare judiciara cu reclamantul NU are interes sa il lase pe
reclamant sa castige procesul ca mai apoi sa castige paratul procesului lui
contra reclamantului si sa incerce sa-l execute pe reclamant (daca mai are ce).
Dimpotriva, el are interesul sa le faca deodata, sa prinda momentul si sa
compenseze cele doua sume, evitand astfel eventuala insolvabilitate a
reclamantului care ar putea sa intervina in momentul in care reclamantul l-ar
executa pe el iar paratul abia incepe procesul impotriva reclamantului pt a-si
statisface propria creanta.
- o cerere de chemare in garantie: A il cheama in judecata pe B revendicand un
bun; B l-a cumparat de la C si il cheama pe C in proces ca fiind chemat in
19 of 27

DPC – C3
garantie, sa se despagubeasca in cazul in care este evins de catre A. Aceasta

cerere de chemare in garantie este incidentala.
Este adevarat ca ar putea fi facuta si separat (adica B sa astepte sa piarda
procesul cu A dupa care sa se intoarca impotriva lui C printr-un proces separat,
numai ca exista un pericol: ca C sa ii opuna exceptio mali processus si el sa nu
poata rezista in aceasta aparare a lui C si decide sa il aduca pe C in procesul sau
cu A printr-un mijloc procesual numit chemare in garantie care este o cerere
incidentala; ea are independenta proprie, dar ar putea oricand constitui o
cerere separata, insa din ratiuni de economie procesului B o formuleaza in
chiar interioriul procesului de transat prin cererea principala).
Aceasta distinctie este esentiala in materia competentiei teritoriale si materiale pt ca cererile
accesorii si cele incidentale precum si cele aditionale sunt de competenta instantei care judeca
cererea principala, chiar daca ele fiind facute pe cale separata ar genera o alta competenta.
De exemplu: judecatoriile sunt competente pana la 200.000 lei. A il cheama in judecata pe B si

cere 150.000 lei. B face o cerere reconventionala si cere de la A 300.000 lei. Daca B ar fi facut
aceasta cerere intr-un proces separat ar fi trebuit sa o intruduca la Tribunal, asa ea va fi judecata
de judecatorie care este instanta competenta sa judece cererea principala => importanta
clasificarii
In materia cailor de atac: de principiu cererile accesorii au aceleasi cai de atac ca si cererea
principala.
CAPITOLUL III – PARTICIPANTII LA PROCES

I. INSTANTA DE JUDECATA
II. PARTILE
III. PARTICIPAREA TERTILOR LA PROCES
IV. REPREZENTAREA PARTILOR IN JUDECATA
V. PARTICIPAREA PROCURORULUI LA PROCESUL CIVIL
SECTIUNEA I – INSTANTA DE JUDECATA
Rolul instantei este acela de a stabili legea aplicabila la situatii de fapt furnizate de parti,
respectand principiile cunoscute:
- nu poate refuza judecata unei cauze
20 of 27

DPC – C3
- nu se pronunta prin dispozitii generale, ci prin rezolvarea unor situatii concrete – cu

unele derogari
- activitatea instantei se concretizeaza in acte procedurale
Avem in primul rand doua concepte cand vorbim de „instanta”:
A. Compunerea instantei – se refera la numarul de judecatori care formeaza
completul de judecata
Insasi notiunea de instanta comporta mai multe semnificatii. In sensul folosit de noi aici, instanta
reprezinta completul de judecata. In general, acesta este sensul folosit in restul NCPC (ex: art 39
alin.2 „instanta va decide” = complet de judecata). Dar sunt si alte sensuri (ex: in materia
competentei se vorbeste de „instanta ierarhic superioara”, „alta instanta” = e vorba de o
institutie in intregime – tribunalul) care trebuie deosebite (ex: art. 421 in materia perimarii –
este vorba de o alta institutie superioara in rang celei care a pronuntat hotararea).
Noi acum vorbim despre sensul de complet si din acest punct de vedere compunerea instantei va
fi urmatoarea:
1) In prima instanta avem principiul judecatorului unic (adica instanta va fi formata
dintr-un singur judecator).
/!\ NU conteaza ca prima instata e judecatoria, tribunalul sau curtea de apel, important nu e
rangul instantei, ci importanta este faza procedurala in care se afla procesul. Daca e in prima
instanta la oricare dintre aceste trei insante, va fi un singur judecator (mai putin la ICCJ, unde nu
avem complete de 1, avem complete de 3). Exista si exceptii:
- in litigiile de munca completele sunt speciale: un judecator si doi asistenti judiciari
(unul reprezentand sindicatele si altul patronatele); acesti doi asistenti judiciari fac
parte din compunerea completului dar nu au vot deliberativ, ci unul consultativ; ei
participa la luarea deciziei dar numai printr-o consultare, decizia finala o ia
judecatorul (dar totusi fac parte din complet, participa la deliberari, spre deosebire
de grefier care numai va consemna o hotarare). Aceasta precizare este importanta
intrucat o sa gasim carti in care asistenti judiciari sunt trecuti la constituirea
completului, considerandu-se ca ei nu sunt egali cu judecatorii, ceea ce nu e total fals,
insa sunt si cazuri in care completul de judecatori nu este compus numai din
judecatori de cariera.
- in litigii in materie de inchirieri, in materie comerciala (in alte tari)
2) In apel completul e format din 2 judecatori.
3) In recurs completul e format din 3 judecatori.

Mai sunt la ICCJ si alte complete speciale. De principiu, la ICCJ toate completele ordinare sunt de
3 judecatori pt ca ei judeca de principiu numai recursul, dar sunt si complete de 5 judecatori
(doua in materie penala, doua in materie civila). Cele in materie civila judeca recursurile
21 of 27

DPC – C3
impotriva hotararilor pronuntate de ICCJ atunci cand exista drept de recurs – in principiu nu
exista – sau in alte cazuri prevazute expres de lege:
- art. 136 NCPC care prevede o serie de dispozitii speciale in materia conflictelor de
competenta, la alin. 3 spune „conflictul intre doua sectii ale ICCJ se solutioneaza de
Completul de 5 judecatori” – sectia civila zice ca e pricina contenctioasa, iar sectia de
contencios zice ca e pricina civila si atunci trebuie sa stabileasca deasupra
completelor de 3 un complet de 5;
- in materia perimarii – art. 421;
- tot completul de 5 judecatori judeca si contestatiile sau recursurile pe care judecatorii
le fac impotriva hotararilor date de CSM in materie disciplinara
Alte complete:
- art. 516 – care judeca in materia RIL – complet de 25 de judecatori; acele recursuri
prin care ICCJ stabileste care este interpretarea corecta ce se da asupra unui text de
lege in masura in care exista intepretari contradictorii asupra aceleiasi chestiuni si
stabileste printr-o hotarare care este interpretarea corecta; aceasta hotarare se
publica in M.O si este obligatorie pentru instante; [nu ne cere la examen cum se
formeaza acest complet]
- mai este un complet format din 13 judecatori (care pana in decembrie 2016 este de 9
judecatori) in cazul hotararilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Asta e o procedura prin care ICCJ poate fi sesizata de catre o instanta care are o
problema de drept de care depinde solutionarea fondului in procesul respectiv si
care este noua, pentru ca ICCJ sa dea dezlegarea ei corecta. Pe durata dezlegarii,
instanta care pune intrebarea suspenda procesul si il reia ulterior, solutionand cauza
conform interpretarii date ICCJ. E o procedura care previne practica neunitara, pe
cand RIL-ul de o procedura care stinge o practica neunitara. Formarea acestui
complet se gaseste la art. 520, alin. 8, dar pana la 31 decembrie 2016 se aplica un alt
art. XIX alin.2 din Legea 2/2013 care prevede completul de 9 judecatori (in practica
nici in 2017 nu va fi asa pt ca in decembrie va aparea o alta OUG care ca prelungi
acest complet de 9).
B. Constituirea instantei – se refera la judecatori impreuna cu grefier, magistrat

asistent (la ICCJ), procuror (daca participarea lui este obligatorie sau dacaa el decide
sa participe) – sens mai largit: fie cu auxiliari, fie cu parteneri (Briciu: procurorul nu
prea avea ce sa caute in constituirea instantei).
Distinctia intre compunere si constituire este importanta deoarece, pe de o parte, este istorica,
iar pe de alta parte este utila. Este utila deoarece sunt anumite institutii de drept care se aplica
numai compunerii si anumite institutii de drept se care aplica si constitutiei si compunerii.
Exemple :
- art. 42 NCPC „judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca cand si-a
exprimat anterior parerea cu privire la solutia in cauza pe care a fost desemnat sa o
22 of 27

DPC – C3
judece” – acest punct nu poate fi aplicat decat in sensul notiunii de compunere.

Toate celelalte puncte (de la 2 pana 13) se aplica si notiunii de constituire.
- in cazul cercetarii la fata locului, textul spune ca „instanta se deplaseaza la fata
locului” – se deplaseaza si grefierul, si procurorul daca participa la acel proces. Deci
este vorba de constituirea instantei
- la motivul de recurs – art. 488, alin 1, pct. 1: „e caz de casare cand instanta nu a fost
alcatuita potrivit dispozitiilor legale”. Este vorba de constituirea instantei
- cand vorbim de deliberare si pronuntare, evident vorbim de compunerea
completului pt ca numai judecatorii pot delibera
Marile probleme la constituirea completului: cazurile de incompatibilitate.
Cazurile de incompatibilitate au aparut ca urmare a necesitatii de a se asigura ca instanta sa
fie impartiala. Impartialitatea este atat o conditie autohtona, cat si o conditie impusa de CEDO, in
art. 6 paragraful 1 (notiunea de tribunal se refera la instanta si nu la institutie). Astfel, pentru
garantia de impartialitate legiuitorul a instituit o serie de cazuri de incompatibilitate adica cazuri
in care judecatorul sau alti membri ai completului (pt ca incompatibilitatea se refera si la
constituirea instantei) sunt prezumati a fi partinitori, ceea ce inseamna ca ei trebuie indepartati
de la judecata cauzei sau de la a face parte din complet in cazul consituirii.
/!\ INSA trebuie deosebita aceasta incompatibilitate de incompatibilitatile in functie ale
magistratului. Aceasta incompatiblitate de caz, se deosebeste de incompatibilitatile in functie
care spun ca judecatorul nu poate sa desfasoare activitati comerciale, nu poate avea alte
contracte de munca decat cele legate de cele de prestare de servicii in invatamantul superior
juridic, ca nu poate fi administrator la societati comerciale, ca nu poate fi membru al unui partid
politic (si acestea sunt incompatibilitati, dar ele sunt incompatibilitati legate de functia
judecatorului si vizeaza de fapt conditia independentei) si se gasesc in Legea 302/2004 sau in
alte legi speciale. Incompatibilitatile de caz vizeaza conditia impartialitatii si se gasesc in NCPC.
Sunt cazuri de incompatibilitate absoluta (reglementate de norme de ordine publica) si cazuri
de incompatibilitate relativa (reglementate de norme partial dispozitive).
ART. 41 NCPC – Cazuri de incompatibilitate absoluta
ALIN. 1 – Judecatorul care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care a
solutionat cauza nu poate judeca aceeasi pricina in apel, recurs, contestatie in anulare sau
revizuire si nici dupa trimiterea spre rejudecare.
Primul caz de incompatibilitate absoluta vizeaza ipoteza judecatorului care a pronuntat o
incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care a solutionat cauza si care ar fi pus in situatia de
a judeca aceeasi cauza in apel, in recurs, in contestatie in anulare sau revizuire.
Aici cazul de incompatibilitate are la baza un motiv cat se poate de firesc, caci daca ar fi altfel, ar
inseamna ca judecatorul ar trebui sa-si controleze propria hotarare, ceea ce inseamna ca
controlul din caile de atac n-ar mai fi unul efectiv si real (judecatorul ar trebui sa-si retracteze
hotararea or, de principiu, oamenii nu prea retracteaza). Sigur, sunt judecatori care sa-si dea
seama ca au gresit si s-ar putea sa se corecteze, dar nu putem pleca de la premisa ca omul isi va
23 of 27

DPC – C3
da seama ca a gresit si se va corecta. Legiuitorul a plecat de la premisa ca un comportament

obisnuit este acela de a iti mentine punctul de vedere din doua motive:
i. pt ca se presupune ca e un punct de vedere fundamentat, din punct de vedere
profesional
ii. din punct de vedere uman, e de presupus ca omul cat are constiinta proprie e mai
ambitios
 prin urmare ca un control sa fie efectiv trebuie facut de catre altul
Dar cum ar fi posibil ca un judecator sa judece cauza si in apel, si in recurs? Este posibil pentru ca
un judecator poate avansa. NCPC spre deosebire de VCPC, a introdus in ecuatie nu numai apelul
si recursul (care erau), ci si contestatia in anulare si revizuirea, care nu erau in VCPC, ele fiind cai
de retractare. Teoretic, aici chiar judecatorul care a pronuntat hotararea putea sa-si retraga
hotararea intrucat erau la baza fie erori materiale, fie omisiuni bazate pe greseala, nu pe
conceptie, fie chiar probe noi. In cazul asta legiuitorul din VCPC (1865) considera ca nu este nicio
problema ca un judecator care este confruntat cu probe noi, pe care nu le-a avut in vedere cand a
solutionat pricina, sa pronunte o alta hotarare (ex: un inscris care a stat la baza pronuntarii
hotararii a fost declarat ulterior ca fiind fals – legiuitorul din VCPC considera ca nu este nicio
problema ca judecatorul sa retracteze hotararea pe care el a dat-o pe baza acestui inscris).
Numai ca legiuitorul modern a considerat ca desi nu e chiar atat de grav ca la apel si la recrus, in
cazul constestatiei in anulare si al revizuirii nici aici n-ar putea pretinde partii sa aiba incredere
in nepartinirea judecatorului, pentru ca unele motive presupun intr-adevar probe noi, iar altele
presupun omisiuni ale instantei, unele gresite, altele din neatentie, altele voite, ele fiind
amestecate de cele mai mult ori. De aceea, per ansamblu s-a considerat ca e bine sa largim sfera
cazurilor de incompatibilitate, trecand si contestatia in anulare si revizuirea in randul acestora.
De ce incheiere interlocutorie sau hotarare? In VCPC era doar hotarare, insa, de multe ori,
incheierile interlocutorii1 dezleaga probleme la fel de importante ca si hotararea.
Exemple de incheiere interlocutorie:
▪ problema calitatii procesuale active. S-a stabilit in incheiere ca reclamantul are
calitate procesuala activa; sigur, nu s-a spus ca are si dreptate pe fond, dar daca in
apel unul din motivele de apel este ca in mod gresit s-a respins exceptia lipei calitatii
procesuale active la prima instanta, ce conteaza ca judecatorul care s-a pronuntat pe
exceptie a respins exceptia, iar ulterior a iesit din cauza, iar ulterior hotararea a fost
data de altul? Primul n-a dat solutia finala, dar a dezlegat problema calitatii,
care va fi motiv de apel si in felul asta este normal sa fie incompatibil in apel.
▪ problema partajului. Se stabileste prin incheiere interlocutorie ca mostenitorii sunt

unii, cotele lor sunt unele, iar masa de impartit este cea aratata si apoi prin hotarare
finala s-au schimbat loturile. Aici incheierea interlocutorie este mai importanta decat
1
acea incheiere prin care se transeaza aspecte de drept litigioase care rezolva partial litigiul, dezvaluie intr-un fel
solutia finala
24 of 27

DPC – C3
hotararea finala pentru ca incheierea finala n-a facut decat sa traga la sorti loturile,
pe cand ceea ce este important sunt cotele si masa. Chiar daca judecatorul ca a
pronuntat incheierea interlocutorie iese din cauza si hotararea finala este pronuntata
de altul – iar iesirea lui din cauza ar putea fi tocmai pentru ca a avansat la instanta
superioara – nu este normal ca el sa controleze apelul pentru ca el si-ar controla
hotararea finala in care este valorificata si incheierea data de el si atunci si-ar
controla implicit propria decizie.
/!\+++ In legatura cu acest caz de incompatibilitate se mentioneaza ca nu se aplica atunci cand
avem de-a face doar cu incheieri preparatorii, adica incheieri prin care s-a amanat procesul
pentru ca partile nu au fost legal citate, incheieri prin care s-a acordat un termen pentru ca
martorul n-a venit , incheierea prin care chiar s-a administrat o proba, dar nu s-a decis cu privire
la evaluarea ei. Sunt judecatori care pe parcursul procesului intervin numai pentru aceste
incheieri. Ei nu devin incompatibili sa judece apelul caci nu s-au pronuntat nici printr-o
hotarare finala, nici printr-o incheiere interlocutorie, ci doar prin incheierei preparatorii care
presupun simpla administrare a procesului.
/!\+++ Se mai mentioneaza in practica faptul ca intervine incompatibilitatea numai in masura in
care apelul sau recursul au ca obiect critici in legatura cu continutul incheierii interlocutorii.
Exemplu: daca judecatorul a dezlegat prin incheiere interlocutoire problema prescripitiei,
spunand ca cererea reclamantului nu este prescrisa, iar in apel nu se critica aceasta problema, ci
modul in care a fost rezolvata pe fond problema. In acest caz paratul care ar fi invocat prescriptia
nu mai intelege sa critice solutia respectiva. Se considera in practica faptul ca judecatorul care a
rezolvat doar problema prescriptiei dupa care a iesit din proces NU ar fi incompatibil sa judece
apelul pt ca problema prescriptiei este singura pe care el a dezlegat-o, iar aceasta nu mai face
obiectul apelului, ea a intrat in autoritatea lucrului judecat (apelul este supus regulii potrivit
careia se judeca in apel numai ceea ce se apeleaza – quantum devolutum, tantum apelatum – si
atunci ceea ce nu se critica ramane definitiv).
Al doilea caz de incomptibilitate absoluta vizeaza ipoteza judecatorului care a pronuntat o

incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care a solutionat cauza si care ar fi pus in situatia de
a rejudeca aceeasi cauza dupa trimiterea spre rejudecare – in urma anularii sau desfiintarii
hotararii si trimiterii cauzei spre rejudecare.
2 ipoteze:
i. in apel, se admite apelul si se trimite spre rejudecare
ii. in recurs, se caseaza hotararea si se trimite spre rejudecare
Si in acest caz judecatorul care a pronuntat incheierea interlocutorie sau hotararea este
incompatibil sa judece (incompatibilitate absoluta). Ratiunea incompatibilitatii consta in faptul
ca e de presupus ca mandria profesionala il va determina pe acel judecator sa arate ca nu
instanta superioara a avut dreptate cand a casat, ci tot el si sa isi reconfirme propria hotarare
initiala. In felul acesta hotararea de casare sau de retrimitere nu-si mai indeplineste scopul.
25 of 27

DPC – C3
Si aici se fac unele precizari in doctrina. Se arata ca acest caz nu vizeaza ipoteza in care
judecatorul de la prima instanata s-a pronuntat nu asupra fondului, ci asupra unei exceptii
dezlegate de instanta superioara si care nu mai poate face obiectul rejudecatii intrucat hotararea
instantei superioare este obligatorie sub acel aspect.
Exemplu: judecatorul spune „cererea e prescrisa; respingem cererea ca fiind prescrisa extinctiv”.
Se face apel, judecatorul spune „nu e prescrisa, nu s-a calculat bine termenul sau nu s-a observat
un caz de intrerupere sau de suspendare; anulam hotararea si retrimitem cauza spre
rejudecare”.
In doctrina se arata ca in cazul asta n-ar fi incompatibil pentru ca acel judecator n-ar mai putea
pronunta hotararea pe prescriptie, mandria lui nu mai poate sa se manifeste intrucat problema a
fost transata in mod definitiv de catre instanta superioara si nu mai face obiectul judecatii (el nu
mai are voie sa intre in domeniul respectiv pentru ca ar incalca norma conforma careia decizia
instantei superioare asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru instanta
inferioara). Cum el nu a apucat sa spuna ca ca e neintemeiata cererea fiindca a respins doar pe
prescriptie, cu privire la fond el nu a avut nicio examinare, astfel incat constiinta lui e virgina pe
aspectul respectiv.
Exista si o alta teza care capata teren si spre care tinde si Briciu si care vorbeste de o
incompatibilitate mai profunda aici (si care spune strict formal asa stau lucrurile, numai ca noi
instituim cazurile de incompatibilitate nu ca pe o problema de matematica, ci pentru oameni);
toata teza anterioara, daca o explici unui camionagiu nu o sa o inteleaga decat cu greu, el cand il
va vedea pe acelasi judecator care i-a respins actiunea ca prescrisa va spune din start ca nu are
nicio sansa si astfel se pierde increderea in justitie. Noi suntem intr-un stat in care contractul
social intre stat si cetatean este din ce in ce mai conventional, astfel incat legile incep sa tina cont
nu numai de rigoarea juridica, ci si din pacate de oamenii care nu inteleg. Cu alte cuvinte, trebuie
sa facem legea la nivelul neintelegatorilor, si nu sa aducem neintelegatorii la nivelul legii (iar
Biciu zice ca e trist  el unul se adapteaza, dar are o nostalgie...). Data fiind aceasta realiate
sociala, pare ca teza teoriei mai profunda a incompatibilitatii absolute se fundamenteaza pe
aceasta chestiune.
ALIN. 2 – De asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert, arbitru,
procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator in aceeasi cauza.
Al treilea caz de incomptibilitate absoluta vizeaza situatia in care judecatorul care fiind investit
cu solutionarea unei cauze, a fost anterior martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent
judicar, magistrat-asistent sau mediator in aceeasi cauza.
Problema: judecatorul a cunoscut pricina dintr-o alta perspectiva decat cea de judecator.
Cunoastea speta din perspectiva uneia dintre parti, iar judecata de catre el ar reprezenta o
infrangere a egalitatii.
Ratiunea acestei prevederi :
26 of 27

DPC – C3
▪ la martor si la expert: faptul ca au luat cunostinta prin propriile simturi de niste aspecte ale
cauzei. In schimb, judecatorul trebuie sa analizeze pricina pe baza probelor (poate din
probele de la dosar nu rezulta ce a vazut judecatorul). Daca el cunoaste chiar cum au stat
lucrurile, nu mai poate fi judecatorul; pentru judecator ceea ce exista este ceea ce este in
dosar; nu ar mai intruni conditiile de obiectivitate
In cazul martorului, in jurisprudenta se mentioneaza ca este necesar ca martorul sa fi fost
audiat pentru ca se vorbeste de „martor in cauza”, nu este suficient sa fi fost citat – necesara
audierea
➢ martor – simplu fapt ca asisiti la ceva – faza 1
➢ dobandirea calitatii de martor intr-un dosar  propunerea uneia dintre parti si
incuviintarea de catre instanta – faza 2
➢ audierea martorului – faza 3
/!\ persoanele aflate in faza 1 sau 2 ar putea atrage o incompatibilitate relativa!
▪ la magistratul-asistent: a fost judecator cu functie declarativa (chiar daca nu decisiva). A a

facut parte din instanta;
▪ asistent judiciar – activitate de judecaya, face parte din compunerea completului
▪ la avocat – aspecte legate de afinitatea cu una dintre parti, ce a fost de interes; cunoaste
cauza din perspectiva uneia dintre parti, cu secretele, confidentialitatile partii respective
▪ procuror – este chiar mai accentuat subiectivismul decat in cazul avocatului.
▪ la mediator – in cazul medierii partile incearca rezolvarea conflictului prin concesii
reciproce; in fata lui se pot face marturise exclusiv pentru a se intelege, a face un compromis;
partile n-ar dori ca acele marturisiri facute intr-un context de negociere, de concesii sa fie
folosite ca proba, in cazul in care acele concesii nu se realizeaza.
/!\ sunt marturisiri contextuale, in contextul unei tranzactii => nu pot fi folosite ca probe;
sunt facute in scopul a apropria partil
▪ arbitru s-a pronuntat in cauza respectiva, el este un judecator privat ales de catre parti
27 of 27

DPC – C4
ART. 42 NCPC – Cazuri de incompatibilitate relativa
Art. 42: Alte cazuri de incompatibilitate

(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să
o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit
art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;
2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori
descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre
aceste persoane;
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna
dintre părţi;
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt
părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după
caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să
judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul
devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri
ori alte avantaje de la una dintre părţi;
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor,
după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la
gradul al patrulea inclusiv;
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până
la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi
pricini înaintea altei instanţe;
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt
membru al completului de judecată;
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a
asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparţialitatea sa.
(2) Dispoziţiile alin. (1) privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.
1 of 23
DPC – C4
La un anumit moment s-a observat ca majoritatea obiectiunilor legate de nepartimirea

judecatorilor se grupeaza in jurul unor cazuri sistemice. Legiuitorul primar (1865) a banuit care
ar fi afinitatile care ar afecta nepartinirea judecatorului si le-a indicat pe toate.
Desi doctrina si jurisprudenta spun ca ele sunt de stricta interpretare, in realitate exista un punct
final (pct. 13) care este atat de larg incat permite cooptarea si unor situatii similare cu cele
mentionate.
De ce a fost nevoie in noul cod de acest punct 13?
In VCPC erau doar 9 cazuri de incompatibilitate, orice extindere ere nepermisa. Notiunea de
incompatibilitate este in stransa legatura cu notiunea de impartialitate (notiune din CEDO art. 6
paragraful 1) -> CEDO se interpreteaza prin text, dar si prin jurisprudenta Curtii (este evolutiva),
astfel incat s-a observat in aceasta jurisprudenta evolutiva cazuri de impartialitate:
- unele erau identice cu cazurile noastre de incompatabilitate
- altele erau diferite – s-au inmulti
Astfel incat daca legiuitorul nostru ar fi ramas la enumerarea limitativa ar fi fost tot timpul in
pericol sa fie condamnat ca nereglementand cazuri pe care CEDO prin jurisprudenta evolutiva a
Curtii le considera ca fiind cazuri de incompatibilitate.
Sub VCPC, au fost creata o forma hibrida pe care Briciu a regretat-o ca specialist. Cazurile
noastre de incompatibilitate sunt de stricta interpretarea si daca le suprapunem pe
jurisprudenta CEDO observam ca ele sunt mai putine decat ce zice Curtea europeana ca sunt
cazurile de impartialitate. Insemna ca tot ceea ce excede cazurilor prevazute de L noastra
trebuie aplicate pentru ca CEDO se aplica in mod automat => exceptie de impartialitate, care este
diferita de exceptia de incompatibilitate, dar tot nu e bine pentru ca era o exceptie fara regim
juridic procedural. NCPC a inteles acest lucru => pct. 13
4 tendinte omeneste cruprinse in primele 12 pct:
1. mandria – pct. 1
2. rudenia – pct. 3, 4, 11, 10
3. interes – pct. 2, 5, 7, 8, 12
4. dusmania
PUNCTUL 1 – ANTEPRONUNTAREA – sa se antepronunte la cauza cu care a fost investit,

NU reprezinta caz de incompatibilitate, de antepronuntare:
▪ pronuntarea pe care judecatorul o face cu privire la probe sau cu privire la exceptii, chiar
daca prin acestea s-ar putea intui, in mod logic, solutia finala, total sau partial.
Exemplu: daca ai o anumita cerere, iar acea cerere nu poate fi admisa decat in contextul in
care ti se incuviinteaza o anumita proba, care se respinge, este usor de intuit faptul ca se va
respinge si cererea
2 of 23
DPC – C4
-> A il cheama in judecata pe B si solicita plata unei sume de bani 50.000 lei, dar n-are niciun
inscris doveditor, vrea sa audieze martori care sa ateste ca suma respectiva a fost data; B se
opune pentru ca la o asemenea suma este necesara proba prin inscris.
Instanta va respinge cererea in mod evident.
TOTUSI NU ESTE CAZ DE INCOMPATIBILITATE pentru ca in cazul acesta judecatorul nu s-a
antepronuntat, ci a facut un act juridic obligatoriu, impus de procedura: ca inainte sa
solutioneze litigiul, sa se pronunte asupra probelor.
▪ cazul exceptiilor – ex: paratul nu are nicio aparare pe fond, singura exceptie invocata fiind
cea a prescriptiei; judecatorul respinge, se va ajunge la o solutie devaforabila pentru parat.
▪ judecatorul care invoca din oficiu o exceptie, dar in acest caz el trebuie sa si explice de ce a
invocat aceea exceptie, sa si-o sustina. Majoritatea spun ca din moment ce a invocat din oficu
exceptia, o va si admite, doar n-a invocata ca sa o respinga, Briciu a cunoscut si cazuri in care
s-a respins. Tot nu e caz de incompatibilitate pt ca tot L il obliga pe judecator ca atunci cand
invoca din oficiu sa si explice, nu poti sa-l obligi la ceva si dupa sa-l faci incompatibil.
▪ judecatorul, in virtutea rolului activ, pune in discutia partilor alte cereri, imprejurari de fapt
sau de drept.
Exemplul unei imprejurari de drept: calificarea cererii – R cere anularea contractului pentru
ca P nu i-a platit pretul; judecatorul incepe sa-i explice diferenta dintre anulare si
rezolutiunea, o sa-i zica P ca motivele invocate de el sunt tipice rezolutiunii, mai departe mai
este o propozitie pe care el n-o spune, dar iti dai seama – „daca o lasi asa, o sa se respinga” –
daca o spune e incompatibilitate, daca ramane acolo este doar o exercitarea a rolului activ.
Diferenta intre ele este faptul ca mai adaugi o propozite in mintea ta daca intelegi ceva din
drept. Tot legea il obliga sa puna in discutia partilor gresita calififcare. Daca am merge pe
incompatibilitatea stricta, atunci ar trb sa nu ii dam rolul activ, sa taca, sa raman impartial si
sa resinga cererea.
▪ judecatorul nu face altceva decat sa exercite atributii jurisdictionale impuse de textele de

procedura, atat timp cat se ramane in limitele acelor texte.
De aceea nu este incompatibil judecatorul care:
- s-a pronuntat pe o ordonanta presedentiala si apoi s-a pronuntat si asupra fondului
pentru ca prin OP nu s-a pronuntat asupra fondului; OP vizeaza luarea unor masuri
urgente, absolut necesare pentrut a nu se prejudica dreptul pana la judecata pe fond, nu
a facut o analiza a fondului, de aceea, de cele mai multe ori, el nu devine incompatibil
pentru judecarea pe fond.
- a luat o masura de sechestru judiciar sau asigurator (adica a indisponibilizat bunurile in
legatura cu care exista un proces sau bunurile pentru satisfacerea unei creante care se
afla in proces) si calitatea de judecator de fond. Atunci cand a luat masura sechestrului,
judecatorul a analizat faptul existenta unui pericol semnificat de instrainare, faptul ca
exista un proces, nu a evaluat daca R are dreptate; nu s-a pronuntat pe fond.
3 of 23
DPC – C4
- suspenda o executare si cel care judeca contestatia. Cel care suspenda executarea, spune
ca pana la solutionarea contestatiei, suspend execuatarea luand in considerare anumite
elemente: ca exista o urgenta; daca nu suspend executarea va fi foarte greu de intors
executarea in masura in care va fi considerata nelegala.
- nu este incompatibil cel care a luat o masura de schestru judiciar sau sechestru
asigurator (adica a indisponibilizat bunurile in legatura cu care exista un proces sau
bunurile pentru satisfacerea unei creante care se afla in proces) si cel care are calitatea
de judecator pe fond (care atunci cand a luat masura sechestrului a analizat de fapt
urgenta faptului ca exista un pericol semnificativ de instrainare, a faptului ca exista un
proces, nu a evaluat daca are si drepate reclamantul). Prin urmare, nu s-a pronuntat pe
fond, deci nici aici nu ar exista un caz de incompatibiliate intre judecatorul care suspenda
o executare si cel care judeca contestatia la executare. Cel care suspenda executarea
spune „pana la solutionarea contestatiei suspend executarea, luand in considerare
elemente precum: ca exista o urgenta. In sensul in care daca nu se suspenda executarea
va fi foarte greu de intors executarea in masura in care ea va fi considerata nelegala;
judecatorul nu o considera nelegala, dar observa ca daca o va considera nelegala, va fi
foarte greu de intors.
Exemplu: daramarea unei constructii – masura nu se ia pentru ca are dreptate
contestatorul, ci pentru faptul ca daca cumva mai tarziu o sa ajunga la concluzia ca are
dreptate, nu mai are cum sa intoarca executarea, sa reconstruiasca casa demolata si in
felul asta nu se antepronunta, dar e adevarat ca el face totusi o apreciere si spune ca cel
putin contestatia facuta nu este dintre cele nerezonabile, adica are un iz de seriozitate,
dar nu spune ca este fondata, ci doar ca este serioasa; deci asta nu-l face incompatibil de
plano;
Aici e o discutie mai larga. Proful ne-a dat aici un exemplu standard. Nici el nu are de
unde sa stie daca, de exemplu intr-o ordonanta presedentiala sau intr-un sechestru,
judecatorul, in ideea de a justifica masura vremelnica nu intra si face aprecieri si pe fond.
Legea nu-l obliga, dar jurisprudenta europeana in general cere unui judecator sa ia o
masura provizorie, fie ca este suspendarea unui act administrativ pana la judecarea pe
fond, fie o ordonanta pana la judecata pe fond, fie un sechestru pana la judecata pe fond,
samd il obliga pe acesta la doua lucruri:
(i) sa verifice daca masura este necesara prin prisma prejudiciului ce s-ar putea
produce prin neadoptarea ei – periculum in mora – celui care o solicita (ex: vezi
daramarea unei case- prejudiciul ar fi imens pt ca n-ai putea sa o reconstruiesti;
executarea unei sume de la o persoana solvabila de catre o persoana insolvabila –
insolvabilul ia banii si, evident, avand multi creditori va fi executat de catre
creditori; pe urma solvabilul executat castiga contestatia la executare si vrea sa
intoarca executarea: nu mai are de unde; deci e vb de un prejudiciu iminent care
se produce);
(ii) sa verifice daca sustinerile pe fond ale celui care solicita o masura provizorie nu
sunt inadmisibile, nu sunt abuzive, nu sunt de simpla complezenta, ca sa justifice
masura provizorie (cu alte cuvinte daca ele au in iz de seriozitate suficient de
4 of 23
DPC – C4
rezonabil incat sa justifice adoptarea unei masuri provizorii) – asta se numeste

bonus fumus iuris (o adiere de dreptate). In practica noastra mai veche, bonus
fumus iuris se mai numea si „pipaie fondul” (dar am adoptat varianta latina hihi).
Acest judecator care „pipaie fondul” se antepronunta sau nu? Doctrina clasica
spune „nu, el nu se antepronunta pt ca el pipaie fondul”; altii spun „bine, dar dupa
ce l-a pipait, cum mai putem crede noi ca s-a oprit doar la pipait?”; trebuie vazut
ce scrie in hotarare, e o chestiune de redactare a hotararii. In realitate
subterfugiul este ca teoretic acest lucru nu intra la pct. 1, insa de la caz la caz ar
putea sa intre la pct. 1. Oficial nu intra la cazuri de incomptibilitate, dar daca a
sarit calul si din bonus fumus iuris s-a transformat chiar in iurisdictio iuris atunci
gata, intra pe pct. 1.
▪ exprimarea de catre judecator a opiniei cu privire la probema de drept supusa judecatii in

cursuri universitare, articole de specialitate, conferinte, dezbateri sau alte intruniri
profesionale. In aceste cazuri, se pronunta in abstracto asupra problemei de drept, nu asupra
cauzei in sine (chiar daca cauza in sine are acea problema de drept, ea mai are si o problema
de fapt, asupra careia el nu s-a pronuntat).
▪ solutionarea de catre judecator a unor spete similare, pana la identitate (mai putin
identitatea partilor si a obiectului).
Exemple:
- in materia taxei pe poluare spetele sunt la fel; e unul care a platit-o, statul care a luat-o si
problema de drept este daca statul a luat-o legal sau nu (nu poate spune nimeni ca cine a
solutionat speta asta intr-un fel, o sa o solutioneze la fel in toate cazurile); nu e caz de
incompatibilitate desi e ultraprevizibil ce se va intampla aici, dar nu e aceeasi cauza;
- in materia contractelor incheiate cu bancile e aceeasi problema, toate contractele sunt la
fel, problematica e aproape identica (clauza abuziva intr-un contract e greu sa nu o
consideri abuziva si in alt contract incheiat cu aceeasi banca sau chiar cu o banca
diferita);
- revendicarile cu statul au o anumita ciclicitate de problematica, dar nu e caz de
incomptibilitate.
PUNCTUL 3, 4, 10, 11 – RUDENIA (a doua categorie de incompatibilitati de ordine

privata)
▪ pct. 3: cand judecatorul e sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul
ori reprezentantul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori cu sora sotului uneia
dintre parti (deci nici macar cu partile);
5 of 23
DPC – C4
▪ pct. 4: cand sotul sau fostul sau sot este ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu
vreuna dintre parti (adica sotul judecatorului);
▪ pct. 10: daca atunci cand este investit cu solutionarea unei cai de atac, sotul sau o ruda a sa
pana la gradul patrulea inclusiv este participant, ca judecator sau procuror, la judecarea
aceleiasi pricini inaintea altei instante (adica ai controla solutia sotiei; trebuie sa-i dai
dreptate hihi);
▪ pct. 11: daca este sot sau ruda pana la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupa caz, cu un
alt membru al completului de judecata (adica sa nu judece in complet in apel sau in recurs
sot-sotie sau frate cu sora sau alte rude pana la gradul patru).
PUNCTUL 2, 5, 7, 8, 12 – INTERESUL (a treia categorie de incompatibilitate de ordine

privata: judecatorul este interesat in solutionarea intr-un anumit mod)
▪ pct. 2: cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii sau
descendentii lor sau afinii lor, dupa caz, au un interes in legatura cu pricina care se judeca;
Ce ar putea fi interesul? A fost considerat interes, de exemplu, judecarea unui debitor al

judecatorului sau al unei rude a judecatorului, judecatorul fiind interesat ca acel debitor fie
sa dobandeasca o suma de bani de la un tert, fie sa nu fie obligat la plata unei sume de bani
fata de un tert pentru ca tertul respectiv ori l-ar fi imbogatit pe debitorul sau sau al rudei
sale (ceea ce ar fi insemnat ca devenea executabil), fie l-ar fi saracit pe debitorul respectiv
(ceea ca l-ar fi facut insolvabil, deci judecatorul sau ruda lui nu mai reuseau sa-si
recupereze banii de la respectivul debitor – caz clasic: creditorul e nepotul judecatorului;
normal ca nepotul o sa se duca la unchi sa-i spuna „fa-i ceva ca asta sa-mi plateasca” hihi
sau, din contra, „daca are bani fa-l sa nu mai aiba alti creditori, ca daca are alti creditori ma
concureaza pe mine” – iata interesul patrimonial).
▪ pct. 5: daca el (judecatorul), sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor, dupa caz, sunt parti intr-un proces care se judeca la instanta la care una dintre
parti este judecator.
Aici care ar fi problema: interesul sau rudenia? Ar fi interesul pentru ca, cu alte cuvinte,
reclamantul sau paratul din dosarul meu este si judecator la o alta instanta, dar nu asta e
problema; ci faptul; trebuie ca la aceasta instanta sa am proces eu sau una din rudele mele.
Deci aici interesul ar fi ca eu sa-i fac dreptate lui, iar el sa-mi faca dreptate mie, adica o
reciprocitate, cu alte cuvinte.
Sigur, acum judecatorii sunt nemultumiti de acest caz pentru ca oarecum se pleaca de la o
prezumtie de vinovatie a lor, cum ca ei ar gandi de o maniera ticaloasa. Briciu zice ca ar
6 of 23
DPC – C4
putea sa aiba o astfel de conotatie, dar acest caz nu pleaca de la o prezumtie de vinovatie, ci
pur si simplu pleaca de la rationamentul partii. Evident ca nu inseamna ca l-ai si acuzat pe
judecator ca avand o cauza la un alt tribunal la care este judecator una dintre parti el se va
si comporta ca atare, insa daca se pronunta o solutie corecta, iar una dintre parti va
evident va trebui sa piarda, cu siguranta ca ea va ridica aceasta problema (ca asa-s
oamenii; ea nu va crede niciodata ca n-are dreptate; primul lucru la care se va gandi va fi ca
a pierdut pentru ca judecatorul avea si el un proces la instanta unde adversarul lui e
judecator si urmaresc o reciprocitate; majoritatea membrilor societatii nu sunt atat de
cerebrali incat sa nu invoce acest argument, majoritatea cand au o problema primul lucru
la care se gandesc este cine le-a facut ceva, de ce soarta le-a facut ceva, in orice caz ei
niciodata nu pot fi de vina).
▪ pct. 7: daca judecatorul e tutore sau curator pt una dintre parti.
Fiind tutore sau curator el trebuie sa se ingrijeasca ca partea respectiva sa castige

procesele, sa aiba o situatie patrimoniala cat mai buna; el va da socoteala in final de
mandat si atunci evident ca e interesat ca cel aflat sub tutela/curatela sa prospere.
▪ pct. 8: daca el (judecatorul), sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au primit daruri sau
promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre parti.
Aici ar putea fi caz penal, insa noi suntem in procedura civila si deci e caz de
incompatibilitate, nu de penal (poate fi vorba de avanataje nepatrimoniale).
▪ pct. 12: daca sotul, o ruda ori un afin al sau pana la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat
sau a asistat partea in aceeasi pricina inaintea altei instante.
Ipoteza: sotul judecatorului e avocat, unul din clientii sotului inaintea altei instante (in
sensul de complet, adica nu la el) este acum parte; evident ca e o problema pentru ca sigur
ca sotul avocat nu-si permite sa vina ca avocat sa reprezinte persoane in fata judecatorului
care ii este sot (de ce? in primul rand din deontologie, pentru ca ii interzice legea
avocaturii, dar si din cauza texetlor de lege care l-ar incadra la alt caz de incompatibilitate,
adica pct. 3). Clienul zice „bun, ma reprezinta alt avocat”, dar el ramane totusi clientul
sotului judecatorului in alta cauza. Se considera ca exista un interes pentru ca pana la urma
fiind soti, banii incasati sunt tot in comun (cu tot cu separatie de patrimonii si cu
argumentele contra care sunt intelese numai daca stii foarte bine teoria patrimoniului; in
cazul de fata cel mai probabil adversarul va fi unul care nu stie nimic decat ca cealalta
parte este clientul sotului judecatorului in alta cauza si ii este suficient sa considere ca
judecatorul ii va da castig de cauza).
7 of 23
DPC – C4
PUNCTUL 6 – DUSMANIA (a patra categorie de incompatibilitate de ordine privata)
▪ pct. 6: daca intre el (judecatorul), sotul ori rudele pana la gradul al patrulea inclusiv sau
afinii lor si una dintre parti a existat un proces penal cu cel mult 5 ani inainte de a fi
desemnat sa judece pricina (adica sa fie o dusmanie cat de cat recenta, nu una chiar veche;
Briciu nu stie ce le-ar face pe parti sa creada ca dupa 5 ani partile or sa uite, 20 de ani i-ar
parea prea putin hihi).
O mentiune foarte importanta (de asta exista si teza aIIa): in practica se intampla ca atunci
cand voiai sa scapi de judecator ii faceai plangere penala ca automat aveai un proces penal
proaspat si el devenea incompatibil; asa s-au umplut judecatorii de plangeri penale pt ca
vrand sa scape unii de ei, nu neaparat ca erau incorecti, ci poate ca erau prea corecti,
partile pur si simplu vrand sa amane cauza si sa-l schimbe, faceau plangere penala
judecatorului, judecatorul devenea incompatibil, invocau recuzarea si se schimba
judecatorul (si pe urma tot asa si nu se judeca cauza caci nu avea cine s-o judece).
Astfel s-a mentionat ca in cazul plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului,
judecatorul devine incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale
impotriva sa.
Prin urmare sunt doua categorii de situatii:
i. unii care au plangeri penale incepute inainte de inceperea procesului in legatura cu
care notiunea de „proces penal” este cea clasica (inceputul procesului fara sa se fi
inceput urmarirea, fara sa se fi pus in miscare actiunea penala)
ii. cererile penale facute in cursul procesului in cadrul caruia se face recuzarea,
invocandu-se cazul de incompatibilitate, unde trebuie sa se fi pus in miscare
actiunea penala (adica nu e suficient sa te plangi, trebuie sa fi gasit si procurorul
suficiente argumente ca sa inceapa urmarirea si, mai mult decat atat, sa si puna in
miscare actiunea penala; deci trebuie sa fie cel putin niste sustineri acoperite de
probe).
N.B.: ori de cate ori legea se refera la sot, are in vedere si pe concubin (deci situatia e chiar mai
complicata decat pare la prima vedere  art. 42 alin. 2 NCPC
PUNCTUL 13 – orice alte situatii cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat
indoieli cu privire la impartialitatea sa. Nu mai este descrisa o ipoteza bine conturata, ci acest caz
de incompatibilitate este definit printr-o formulare de maxima generalitate. Textul a fost necesar
pentru ca, in sensul CEDO instanta trebuie sa fie impartiala, conditie ce se rezolva prin
introducerea unor cazuri de incompatibilitate.
Insa, jurisprudenta CEDO este evolutiva, iar legislatia unei tari va ramane tot timpul in urma
daca va prevedea un nomenclator al tuturor incompatibilitatilor. Pct. 13 permite reactualizarea
pe cale jurisprudentiala, fara a fi necesara modificarea NCPC.
/!\toate prevederile privitoare la sot se aplica si concubinilor – art. 42 alin. (2)
8 of 23
DPC – C4
Interpretarea cazurilor de incompatibilitate

a) cazurile de incompatibilitate absoluta sunt de strictisima interpretare (art. 41 NCPC).
Ori de cate ori vom gasi cazuri care seamana foarte mult cu acele 3 cazuri de la art.
41, dar nu sunt aceleasi, nu se admite incompatibilitatea absoluta.
Ca atare nu avem incompatibilitati absolute in cazul in care de ex.:

- un complet a judecat recursul, a admis recursul, a casat cu trimitere si acum este
investit sa judece un nou recurs impotriva hotararii pronuntate dupa casarea cu
trimitere. NU se incadreaza acest caz pentru ca ei nu judeca propria lor judecata;
ei au judecat, au casat, s-a pronuntat o alta hotarare si acum noul recurs vizeaza
noua hotarare pronuntata (deci un alt obiect).
- situatia in care un judecator a judecat o pricina, s-a pronuntat pe fond si acum
este investit cu o noua cerere identica sub aspectul partilor, obiectului si cauzei
cu prima, el urmand sa invoce cel mai probabil autoritatea de lucru judecat
(pentru ca el nu judeca propria cauza, ci pur si simplu judeca o alta cauza pe care
nu o va mai judeca pe fond tocmai pentru ca exista autoritatea de lucru judecat a
propriei cauze judecate anterior); cel mult s-ar putea incadra la pct. 1 de la art.
42, la cazuri de incomptibilitate relativa, dar nici acolo nu se incadreaza pentru ca
el nu s-a pronuntat in cauza respectiva, s-a pronuntat intr-o alta care este
identica cu cea pentru care este investit din nou (si nu se mai pronunta in a doua
pentru ca va invoca autoritatea de lucru judecat).
b) In schimb, cazurile de incompatibilitate relativa (art. 42 NCPC ), desi teoretic sunt

de strictisima interpretare, pct. 13 permite in realitate identificarea si altor cazuri
care seamana foarte multe cu primele 12. Pot fi prietenii extrem de stabile (care
evident nu intra la concubinaj). Aici instantele sunt reticente in a admite (adica au
fost situatii in care s-a invocat ca suntem colegi de facultate si s-a respins). Mai este
inca o problema: admiterea in realitate a unui caz de incompatibilitate presupune
inlocuirea judecatorului (el va trebui inlocuit de cineva; nimeni nu e prea fericit sa-l
inlocuiasca, adica sa ia o cauza suplimentara). De aceea judecatorii sunt destul de
rezervati in a admite recuzari sau abtineri chiar al judecatorului pe interpretari
extrem de elastice si in general vor merge pe interpretare cat mai stricta a textului
(chiar daca pct. 13 permite).
9 of 23
DPC – C4
Mijloacele procesuale (instrumentele) prin care pot fi invocate cazurile de

incompatibilitate
Cand vorbim de un caz de incomptibilitate exista doua mijloace procedurale pentru a le aduce in
discutie: abtinere si recuzarea).
I. Abtinerea – mijloc procedural este la dipozitia judecatorului care se afla intr-un caz de
incompatibilitate.
= act individual al judecatorului, nu este o cerere, ci o declaratie de abtinere; pentru

asta judecatorul trebuie sa cunsoaca ca se afla intr-un caz de incompatibilitate.
Cum ar putea sa afle? Din referatul grefierului de sedinta pentru ca potrivit art. 43 (1)
NCPC, grefierul de sedinta verifica la primul termen daca judecatorul se afla intr-unul din
cazurile de incompatibilitate absoluta (el numai pe astea piate sa le verifice) si
intocmeste un referat.
Exemplu : daca e un dosar care a mai parcurs un ciclu anterior verifica sa vada cine a fost la
prima instanta (daca a fost acelasi judecator care judeca acum apelul/recursul sau nu) sau daca
dosarul a venit spe rejudecare dupa casarea cu trimitere verifica cine a judecat initial (nu cumva
acelasi judecator care acum a fost investit?).
/!\ doar in cazurile de incompatibilitate absoluta face grefierul astfel de investigatii. Pentru
toate celelalte exista prevederea potrivit careia judecatorul care stie ca se afla intr-o stare de
incompatibilitate este obligat sa se abtina. Majoritatea dintre motivele de incompatibilitate
relativa ii sunt cunoscute numai lui. Asadar, chiar daca este vorba de incompatibilitate relativa,
aceasta este relativa doar pentru parti, judecatorul este obligat si in acest caz. Daca el se afla
intr-un caz de incompatibilitate relativa si nu se abtine si nici nu e recuzat, hotararea va ramane
valabila, iar aceasta mentiune ca el este obligat sa se abtina se va materializa intr-o santiune
disciplinara, iar hotararea va ramane valabila pentru ca partea ar fi putut sa-l recuze dar n-a
facut-o.
Declaratia de abtinere din punct de vedere formal se face in scris, de indata ce
judecatorul a cunoscut existenta cazului, dar poate fi facuta si verbal, in sedinta, caz in
care se consemneaza in incheierea de sedinta.
10 of 23
DPC – C4
A. Efectele declaratiei de abtinere sunt urmatoarele:
- odata ce se face declaratia nu se mai judeca nimic in cauza respectiva pana la

solutionarea acesteia (deci pricina se suspenda de drept).
 1st efect: aparitia unui caz de suspendare legala de drept.
- in ceea ce priveste procedura de judecata propriu-zisa a declaratiei, ea este aceeasi
cu cea de la cererea de recuzare (vezi mai jos).
- daca se face si cerere de recuzare, si cerere de abtinere (ceea ce e foarte posibil
pentru ca cazul e acelasi; problema e in ce masura si judecatorul considera ca se afla
intr-un caz de partinire si daca partea considera acelasi lucru; de multe ori chiar asa
se intampla), abtinerea se judeca cu prioritate fata de recuzare pentru ca daca
abtinerea se admite, cererea de recuzare ramane fara obiect; daca abtinerea se
respinge, cererea de recuzare trebuie judecata si eventual respinsa si ea (are
importanta in ceea ce priveste caile de atac).
- incheierea prin care se solutioneaza abtinerea nu este supusa niciunei cai de
atac, indiferent ca s-a admis sau s-a respins (si e logic, pentru ca partile nu au invocat
nimic; a fost un act al judecatorului iar un alt coleg i-a spus daca e cazul sa se abtina
sau nu; indiferent ca i-a spus ca trebuie sa se abtina sau nu, partea nu a invocat nimic,
deci nu are de ce sa aiba o cale de atac)
In schimb cand se face recuzarea, exista cale de atac la dispozitia partii care face
recuzarea; de aceea chiar daca e evident ca respingandu-se cererea de abtinere se va
respinge si cererea de recuzare fondata pe aceleasi motive, aceasta din urma trebuie
solutionata doar ca sa existe cale de atac.
B. Efectele solutionarii cererii de abtinere:
- judecatorul nu va mai lua parte la judecarea pricinii.

Ce se intampla cu actele pe care le-a facut pana atunci? Incheierea prin care se va
admite abtinerea va mentiona si in ce masura actele indeplinite de judecator pana
atunci urmeaza sa fie pastrate. Astfel, daca incheierea nu mentioneaza nimic,
inseamna ca toate actele facute pana atunci vor fi nule, se desfiinteaza; deci ori
se mentioneaza „se pastreaza toate actele de procedura facute de judecator pana la
momentul admiterii declaratiei de abtinere” sau „se pastreaza o parte dintre actele
respective” sau nu spune nimic, ceea ceea ce inseamna ca se desfiinteaza toate si se ia
practic procesul de la zero.
- cand cererea (recte declaratia) se judeca de o instanta superioara, aceasta va

trimite cauza spre judecare unei instante de acelasi grad, dar din circumscriptia
sa.
- daca se respinge cererea de abtinere (recte declaratia), judecatorul va continua sa
faca parte din complet, iar daca se judeca cererea de abtinere de catre instanta
11 of 23
DPC – C4
superioara se va inapoia cauza instantei de la care s-a primit dosarul si mai mult
decat atat, se va inapoia aceluiasi complet in fata caruia s-a facut cererea de abtinere.
II. Recuzarea – mijloc este la dispozitia partilor care sunt interesate.
A. Termenul in care se poate face recuzarea:

▪ daca e caz de incompatibilitate absoluta: recuzarea se poate face oricand in cursul
procesului (chiar daca se sesizeaza la prima instanta);
/!\ in apel nu se mai face cerere de recuzare, ci se va invoca un motiv de apel
constand in faptul ca solutia de la prima instanta a fost pronuntata de un complet
gresit compus in sensul ca era numarul care trebuie, dar nu era intr-un caz de
compatibilitate.
▪ daca e caz de incompatibilitate relativa, recuzarea se invoca de principiu inaintea
inceperii oricarei dezbateri. Cand motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au
fost cunoscute de parte dupa inceperea dezbaterilor, recuzarea trebuie formulata de
indata ce partea le-a cunoscut („de indata” inseamna inainte de a face orice act de
procedura; adica daca partea a apucat sa administreze o proba sau partea sa puna
concluzii pe fond, a pierdut sansa de a cere recuzarea).
B. Cine poate face obiectul recuzarii?

Pot face obiectul recuzarii numai judecatorii care fac parte din completul de judecata caruia
i-a fost repartizata pricina. Textul n-ar fi trebuit sa existe pentru ca solutia este logica, dar el
exista pentru ca oamenii sunt ilogici. In VCPC se facea cerere de recuzare a intregii instante
(cei care au judecat erau 3 sau, dupa caz, 2, sau 1); partile ii recuzau pe toti ca sa nu aiba cine
sa judece cererea de recuzare a celui care judeca pricina si in felul asta se bloca procesul. In
felul asta s-a spus ca se recuza numai judecatorul care judeca, nu si pe colegul sau.
C. Forma cererii de recuzare – la fel ca si abtinerea ea poate fi facuta verbal in sedinta sau
in scris. E normal sa fie verbal in sedinta pentru ca motivele de recuzare ar putea sa fie
aflate chiar in cursul sedintei de judecata.
/!\spre deosebire de abtinere, mai este o conditie: ea trebuie facuta pentru fiecare
judecator in parte. Prin urmare daca vrei sa recuzi membrii intregului complet format
din 2, 3 sau 9 etc. atunci trebuie sa recuzi pe fiecare, indicand motivele de recuzare pentru
fiecare in parte, pentru ca motivele de recuzare sunt personale (nu toti sunt rude, nu toti
sunt afini, nu toti au sotii/aceeasi sotie hihi; s-or fi antepronuntat toti, dar fiecare trebuie
sa fi facut acest lucru intr-un fel, nu in aceeasi imprejurare). De aceea doua conditii sunt
importante: sa indici pe fiecare in parte si sa indici motivul pentru fiecare in parte, nu un
motiv global (chiar daca e acelasi motiv).
12 of 23
DPC – C4
D. Inadmisibilitatea cererilor de recuzare – legea reglementeaza si o serie de cazuri in

care cererile de recuzare sunt inadmisibile (art. 47 NCPC):
1. E inadmisibila cererea de recuzare prin care se invoca alte motive decat cele
prevazute de lege (adica art. 41 si 42). Prevederea e importanta, ea a venit pe fondul
inlaturarii abuzului de drept procesual prin care fiecare invoca un motiv care i se
parea lui ca e de recuzare si neprevazut de lege, dar ea reprezinta intr-o anumita
masura o frectie la un picior de lemn. De ce? Pentru ca daca la art. 41 merge
rationamentul, la art. 42 ai pct. 13 care spune ca orice caz similar cu celelalte poate
fi caz de recuzare, ceea ce inseamna ca oricum orice s-ar invoca, judecatorul ar
trebui sa faca o evaluare daca e similar cu celelalte (ideea de inadmisibilitate cade
pentru ca inadmisibil ar insemna sa respingi ceva de pe scaun, fara sa-l mai
analizezi, or judecatorul la pct.13 trebuie sa vada similaritatea cu celelalte 12 cazuri,
capacitatea unui motiv de a ridica indoieli intemeiate, ceea ce deja trece de zona
inadmisibilitatii). De asta prevederea e mai buna pentru cazurile de la 41 decat
pentru cazurile de la 42.
2. E inadmisibila cererea de recuzare prin care se recuza alti judecatori decat cei care
fac parte din complet. Ea corespunzatoare cu regula potrivit careia nu poti sa-i
recuzi decat pe judecatorii din completul respectiv.
3. E inadmisibila cererea de recuzare indreptata impotriva aceluiasi judecator, pentru
acelasi motiv de incompatibilitate dupa ce o incompatibilitate anterior cererii de
recuzare a fost respinsa. Ce alte cuvinte, acest motiv se refera la o succesiva reluare a
aceluasi motiv de incompatibilitate.
De ce sunt atat de importante aceste cazuri de inadmisibilitate a cererilor de recuzare?
Pentru ca inadmisibilitatea, spre deosebire de netemeinicia cazurilor de recuzare, se
judeca de catre acelasi complet din care face parte si judecatorul recuzat si chiar cu
participarea judecatorului recuzat. Deci, cu alte cuvinte, daca ne aflam intr-unul din cele
3 cazuri de mai sus, chiar judecatorul recuzat va putea spune ca cererea de recuzare
este inadmisibila.
Aceasta nu e creatie a NCPC, existau aceste 3 cazuri si in VCPC, dar au venit pe ultima
perioada de aplicare a VCPC si astfel chiar si pentru cazurile astea 3 trebuia trimisa
cererea la un alt complet. Efectul era ca niciodata nu se mai judeca pricina pentru ca
intotdeauna se invoca acelasi motiv de recuzare, de exemplu, de 10 ori si de 10 ori
trebuia trimis la alt complet sa-l judece sa spuna ca s-a mai pronuntat o data. Astfel
incat s-a introdus un caz, ce-i drept discutabil, in care chiar judecatorul recuzat sau un
complet din care el face parte, va putea veni si va spune ca cererea de recuzare facuta
impotriva lui e inadmisibila, daca regasim una dintre cele 3 ipoteze.
E. Efectele cererii de recuzare:
13 of 23
DPC – C4
- spre deosebire de abtinere, formularea unei cereri de recuzare NU SUSPENDA

judecata, adica nu-l obliga pe judecator sa sisteze dezbaterile, ii permite sa le
continue;
- judecatorul nu poate pronunta solutia in cauza decat dupa solutionarea cererii de
recuzare (daca aceasta se solutioneaza prin respingere, judeca tot el, daca se
solutioneaza prin admitere atunci se va aduce un alt judecator care va relua
dezbaterile si va pronunta o hotarare.
De ce e importanta aceasta prevedere? Ea este introdusa prin NCPC pentru ca sub VCPC
s-a constat ca se faceau cereri de recuzare abuzive care aveau un singur scop: sa nu se
judece procesul (bine, exista si amenda pentru astfel de situatii insa si daca il amenda,
ce? Respectivul platea amenda, insa acest lucru nu-l oprea din a formula cereri de
recuzare la fiecare sedinta, luna de luna). Si atunci s-a spus ca daca se face abtinere,
adica chiar judecatorul considera ca e un lucru pe care el insusi il evalueaza ca fiind
grav, evident ca se sisteaza procesul, nu poate fi obligat sa judece cand el singur spune
ca este partinitor, dar daca insa partile spun acest lucru despre el – ca e partinitor- el
poate continua judecata (nu e obligatoriu), dar nu poate pronunta hotarerea; o va
pronunta dupa ce se clarifica problema. Sigur, exista si un risc aici: daca judecatorul
continua judecata audiaza partile (deci au loc dezbaterile) si ramane in pronuntare si
amana pronuntarea pana la solutionarea cererii de recuzare. Daca cererea se admite cel
care il va inlocui nu poate sa pronunte direct hotararea, trebuie sa repuna cauza pe rol
si sa reia dezbaterile pentru ca altfel nu s-ar respecta principiul continuitatii. Aici e
dezavantajul, dar legiuitorul a apreciat ca dezavanatajul e mai mic decat avantajele
masurii sau decat pericolul de a nu avea o astfel de masura.
F. Procedura de solutionare a cererii de recuzare (e foarte importanta pentru ca este

identica atat pentru declaratiile de abtinere cat si pentru cele de recuzare efectele
formularii unei cereri/declaratii sunt si ele identice)
➢ Cine judeca cererea?

Legea ne spune doar atat: ca se solutioneaza de un alt complet al aceleiasi instante, dar din
compunerea acelui complet nu face parte judecatorul care a declara ca se abtine sau care a fost
recuzat. [Briciu zice ca legea prevede doar atat si e suficient daca si noi stim doar atat, dar
trebuie sa stim, fara sa ne ceara la examen, ca exista anumite norme instituite prin regulamentul
de ordine interioara al instantelor care detaliaza, spunand cum anume se creeaza acel complet
care judeca cererea de recuzare sau declaratia de abtinere si detaliaza dupa cum daca se recuza
doar un membru al completului de judecata sau toti mebrii: de ex.,daca e un singur membru al
completului de judecata recuzat, cererea de recuzare se va judeca de catre judecatorii nerecuzati
impreuna cu un judecator care asigura permanenta (trebuie sa stim ca orice complet are in spate
un complet de permanenta, adica un complet care ii ia locul daca se intampla ceva cu cei care fac
parte din completul normal); daca se recuza toti membrii completului atunci se va judeca de
14 of 23
DPC – C4
catre completul imediat urmator; sunt diferente dar ele tin de structura interna a unei instnte de
judecata decat de lege si se pot modifica oricand, de la un an la altul.]
Cand din cauza abtinerii sau a recuzarii nu se poate alcatui complet de judecata pentru
solutionarea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare, cererea/declaratia se va
judeca la instanta ierarhic superioara. E posibil, situatia nu e des intalnita; Briciu n-a intalnit-o
niciodata mai recent, ci mai demult pentru ca atunci nu exista prevederea conform careia se
recuza fiecare judecator in parte si nu pot fi recuzati decat membrii completului care judeca
cauza si atunci se faceau recuzari pentru intreaga instanta; de ex. erau recuzati toti judecatorii
Curtii de Apel si atunci cauzele se duceau la Inalta Curte caci nu avea cine sa judece, asta a fost
ipoteza; tocmai pentru ca se intalnea aceasta ipoteza, legiuitorul a introdus cele doua prevederi
e mai sus: (i) nu pot fi recuzati decat membrii completului si (ii) recuzarea trebuie facuta
nominal si indicand motivele pentru fiecare in parte; asfel ca cereri de genul „recuz toti
judecatorii unei instante ca sa nu aiba cine sa ma judece acolo” se resping ca inadmisibile, ceea
ce inseamna ca se vor judeca chiar de catre judecatorul recuzat. Acest text a supravietuit totusi
pentru ca sunt situatii in care textul sa fie necesar. Este cazul instantelor mici (instantele care au
10 judecatori, 5 judeca in civil, 5 in penal deci din start mai raman 5: unul e in concediu, altul e la
o specializare, doi sunt rude hihi, deci n-ar putea o ruda sa judece cererea de recuzare a unei
rude pentru ca el insusi ar fi in caz de incompatibilitate si a mai ramas unul care si el e recuzat).
In cazuri de genul asta ar trebui sa se judece de instanta ierarhic superioara, pentru ca n-are
cine, deci practic e rar intalnita situatia, dar nu imposibila (in general nu e posibil cazul asta in
Bucuresti).
➢ Procedura propriu-zisa de solutionare:

Cererea de recuzare sau declaratia de abtinere se judeca in camera de consiului – deci nu in
sedinta publica, fara citarea partilor. Instanta care judeca aceste cereri poate apela la ascultarea
celui recuzat sau a celui care face declaratia de abtinere (nu-i obligatoriu, numai daca instanta
apreciaza ca e cazul sa-i puna niste intrebari prin care sa vada daca ce scrie acolo e adevarat,
daca chiar sunt afini spre ex, adica sa ceara niste lamuriri). Pot fi ascultate si partile daca
instanta apreciza ca este necesar acest lucru. Nu-i obligatoriu pentru instante ca daca asculta pe
judecator sa asculte si partile (Briciu zice ca ar fi obligatoriu ca daca o asculta pe o parte,
instanta sa o asculte si pe cealalta, dar faptul ca-l asculta pe judecator e una, iar daca decide sa
nu le asculte si pe parti nu se infrange principiul contradictorialitatii pentru ca nu exista o
contradictorialitate intre instanta si parti, exista o contradictorialitate intre parti, iar ratiunile
pentru care asculta judecatorul sunt altele decat cele pentru care asculta partile; in unele
cursuri o sa gasim ca cele doua aspecte se atrag, adica se asculta si judecatorul si partile sau
niciunul, ceea ce nu-i adevarat).
➢ Probele
Legea permite orice mijloc de proba, mai putin interogatoriul, ceea ce inseamna ca acea
ascultare despre care vorbeste Codul nu e un interogatoriu (inseamna ca partea pune
15 of 23
DPC – C4
niste intrebari pe care instanta le citeste celui caruia ii ia interogatoriul, iar el trebuie sa
raspunda; deci intrebarile nu sunt puse de instanta, sunt puse de partea care a forumlat
cererea); lamuririle pe care le cere instanta sunt niste chestiuni pe care nu le solicita
instanta ci singura vrea instanta sa le asculte si sa le lamureasca.
➢ Pronuntarea incheierii
In cea ce priveste abtinerea, incheirea de abtinere nu poate fi atacata in niciun mod (nici
ca s-a admis, nici ca s-a respins).
In ceea ce priveste recuzarea:
✓ Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata de parti odata cu
hotararea prin care s-a solutionat cauza (deci nu de indata, ci la sfarsitul
procesului). Daca insa hotararea prin care se finalizaeaza procesul este o hotarare
definitiva, adica impotriva ei nu mai exista drept de recurs, incheirerea de respingere
a cererii de recuzare va putea fi totusi atacata cu recurs, la instanta ierarhic
superioara, termenul fiind de 5 zile de la comunicarea hotararii.
/!\ NU reprezinta un recurs la recurs aici (hotararea finala e fara drept de recurs), dar
daca in interiorul procesului pentru care, intr-adevar, legea nu mai prevede
posibilitate de recurs, a aparut un incident pentru intaia data in recurs, e normal ca
impotriva modului de solutionare a acelui incident sa existe cale de atac, pentru ca
legiuitorul a spus ca nu mai e cale de atac impotriva hotararii finale pentru ca ea
venea in urma unei judecati de prima instanta + a unei judecati de apel + a unei
judecati de recurs (e normal sa nu mai fie si un alt recurs); dar daca ai incheiere de
recuzare direct in instanta de recurs, ea nu a parcurs o verificare in toate caile astea si
atunci e normal ca impotriva ei sa existe o cale de recurs la instanta ierarhic
superioara.
Aici apar o serie de discutii. Sunt autori care spun ca din formularea textului de lege s-
ar deduce ca la ICCJ nu exista drept de recurs daca e vorba de o incheiere data de un
complet al ICCJ, pentru ca se vorbeste de instanta ierarhic superioara, iar peste ICCJ
nu mai e nicio instanta ierarhic superioara. Biricu nu e de acord cu o astfel de
interpretare pentru ca intr-adevar, la ICCJ nu mai exista o instanta ierarhic
16 of 23
DPC – C4
superioara, dar exista un complet de 5 judecatori care joaca rolul de instanta de

control, chiar in interiorul ICCJ. Principiul pe care l-a avut in vedere legiuitorul aici a
fost urmatorul: sa elimine vechea conceptie existenta in VCPC cum ca daca un incident
procedural apare direct in recurs si impotriva hotararii date pe fond nu exista recurs,
inseamna ca nici impotriva incidentului nu mai exista. Or, NCPC chiar in tezele
prealabile spune ca aceasta conceptie trebuie indepartata, ca daca o problema
incidentala ca asta care apare pentru intaia data in recurs, ea nu se spupune
principiului care interzice recurs la recurs, pentru ca acest principiu e pentru
problema de fond, care a parcurs toate caile; daca problema a aparut direct in fata
instantei de recurs este normal sa existe cale de atac. Asta a vrut sa spuna legiuitorul,
dar poate nu atat de clar; ar fi trebuit sa spuna „incheierea se judeca la instanta
ierarhic superioara sau la completul de 5 de la ICCJ”.
La fel, textul e valabil nu numai in cazul in care hotararea de data de o instanta de
recurs, ci si atunci cand hotararea e data de o instanta de apel, dar impotriva ei nu se
poate face recurs (sunt si astfel de siatuatii).
✓ Incheierea prin care s-a admis recuzarea nu este supusa niciunei cai de atac.
Adica s-a considerat oarecum ca nu exista un interes de a dori sa fii judecat neaparat
de un anumit judecator; exista un anumit interes de a fi judecat un alt judecator, daca
unul se dovedeste a fi partinitor. Dar interesul de a fi judecat de un anumit judecator
nu exista si atunci legiuitorul a eliminat calea de atac.
Ce se intampla in situatia in care cazul de incompatibilitate este adeverit, e considerat a fi corect de
catre instanta ierarhic superioara in urma exercitiului unei cai de atac?
Daca e vorba de o instanta de apel atunci aceasta, apreciind ca in mod gresit a fost respinsa
cererea de recuzare la prima instanta, va reface toate actele de procedura si, daca apreciaza
necesar, va reface si dovezile administrate la prima instanta si va pronunta ea insasi o solutie de
fond.
Daca insa instanta care constata ca in mod gresit la instanta inferioara s-a respins cererea de
recuzare este o instanta de recurs atunci va admite recursul, va casa hotararea cu trimitere la
instanta de apel care ar fi prima instanta care judeca fondul sau, daca nu este prevazut apelul, la
prima instanta (deci va trimite la prima instanta de fond).
De ce aceasta distinctie? Instanta de apel, care este instanta de fond, admitand ca la prima
instanta a fost gresit apreciata cererea de respingere, desi era cazul sa o admita, si observand
acest lucru, isi poate permite sa administreze ea insasi probele care la prima instanta au fost
administrate de un judecator incompatibil, isi poate permite ea insasi sa refaca actele de
procedura facute la prima instanta de un judecator incompatibil (pentru ca ea judeca fondul). La
instanta de recurs, insa, nu isi mai poate permite instanta de recurs sa le faca ea pentru ca ea
nu-i instata de fond (si atunci trebuie sa caseze cu trimitere, ca instanta de fond sa refaca actele
de procedura si sa refaca probatoriul daca considera ca este necesar). Aceasta instanta (de fond)
nu e neaparat prima instanta, necesar ar fi sa fie instanta de apel adica prima instanta care ar
putea, dupa lege, sa faca acest lucru. Dar daca legea prevede ca nu exista apel in cazul respectiv,
17 of 23
DPC – C4
se trimite la prima instanta. Nu exista apel doar intr-un singur caz la ora actuala, in contenciosul
administrativ, dar nu este exclus sa apara si in alte ipoteze.
Toate prevederile pe care pana acum le-am discutat ca fiind aplicabile judecatorilor in
materie de incompatibilitate, abtinere si recuzare sunt aplicabile si urmatoarelor
categorii: procurorilor, magistratilor-asistenti si asistentilor judiciari si grefierilor (art.
54 NCPC).
Adica cu alte cuvinte trebuie sa tragem concluzia ca problemele de incidenta in legatura cu
recuzarea si abtinerea sunt de principiu probleme ce tin de constituirea instantei si nu de
compunerea instantei. Insa trebuie observat ca aceasta e regula de principiu, adica nu in toate
cazurile. Legea spune „in mod corespunzator” ceea ce inseamna ca sunt si anumite situatii in
care anumite cazuri de incompatibilitate nu se aplica si grefierilor, procurorilor samd.
De exemplu:
- art. 41 (1) NCPC clar nu se aplica pentru ca prin ipoteza trebuie sa fie vorba de
persoane care au judecat in cauza, or ca sa fi judecat, trebuie sa fi fost judecator;
- art. 42 pct. 1 NCPC nu se aplica pentru ca pentru a te fi antepronuntat, trebuie sa te fi
antepronuntat in calitate de judecator, prin urmare nu s-ar putea aplica se celorlalte
categorii;
- restul s-ar putea aplica.
18 of 23
DPC – C4
SECTIUNEA II – PARTILE
Notiunea de „parti” este una generala, dar ea se particularizeaza prin denumiri precum:
reclamant, parat, intervenient, chemat in garantie samd – in prima instanta. Puteam avea si
particularizari precum situatia in care paratul formuleaza cerere reconventionala, denumirea
prtilor se va schimba: reclamantul va dobandi denumirea de „reclamant-parat” (el e reclamant in
cererea lui, dar e parat in cererea celuilalt), ia paratul va dobandi denumirea de parat-reclamant.
In apel denumirea partilor se schimba pt ca va fi apelant (cel care face apelul) si intimat (cel
care se apara in apel), dupa cum daca fac ambele apel, pot fi ambele apelant-intimat sau intimat-
apelant (depinde de pozitia lor).
In recurs: recurent + intimat.
In revizuire: revizuent + intimat.
In contestatia in anulare: contestator + intimat.
In materia societatilor, daca exista o opozitie: oponent + intimat.
In materie de executare partile poarta denumirea de creditor si debitor, chiar daca avem de-a
face cu o contestatie la executare. De multe ori debitorul este partea activa (el face contestatia)
si atunci vom avea intimat-creditor si contestator-debitor.
CAZURILE DE COPARTICIPARE PROCESUALA – litis consortium
19 of 23
DPC – C4
Pana acum am avut reprezentarea cazului clasic cu un reclamant si un parat, dar intr-un proces
putem avea mai multi reclamanti sau mai multi parati sau si mai multi reclamanti si mai multi
parati; nu e obligatoriu sa avem A si B.
Cazurile acestea in care avem mai multi reclamanti si mai multi parati se numesc cazuri de
coparticipare (in unele cazuri aceasta instituite mai este numita in unele cursuri si
litisconsortiu: litisconsortiu procesual activ si litisconsortiu procesual pasiv).
Coparticiparea poate fi:
- activa
- pasiva
- mixta
- obiectiva – atunci cand ea decurge din reunirea mai multor cereri care se conexeaza
pt ca au intre ele o stransa legatura;
- subiectiva – atunci cand ea decurge din vointa unei parti de a se judeca fie impreuna
cu altii, fie impotriva mai multor persoane.
De asemenea este foarte important sa facem deosebirea intre mai multe categorii de
coparticipanti:
- coparticiparea facultativa – regula
- coparticiparea obligatorie
Distinctia e importanta pt ca daca ne vom afla intr-un caz de coparticipare obligatorie, activa sau
pasiva, si cererea nu reuneste toate persoanele in legatura cu care se prevede coparticiparea
obligatorie, ea va fi respinsa FARA a fi analizata pe fond. Este un caz de inadmisibilitate a cererii.
Noroc este ca, de principiu, coparticiparea este facultativa si nu obligatorie (de cele mai multe
ori decurge dintr-o dorinta a reclamantului fie de a face actiunea impreuna cu altii, fie o dorinta
de a cumula mai multe cereri, impotriva mai multor persoane care au o legatiura unele cu
celelelalte, dar pe care le-ar putea face si distinct).
Exemplu : chemarea in judecata pe unul dintre codebitorii solidari; nimeni nu ma obliga sa-i
chem si pe ceilalti. Daca obtin creanta impotriva unuia, pot sa-l execut si urmeaza ca intre ei sa
se desocoteasca. Daca insa consider ca sunt mai multi solvabili, pot sa chem mai multi ca sa am
varianta sa ma indrept impotriva tuturor. Dar asta e o cerere care depinde de vointa mea ca si
creditor (eu imi fac o analiza si vad: am 3 debitori; dintre astia 3 pe care as putea sa-l execut? Doi
sunt parliti, niciodata in viata lor n-au avut nimic, prezinta garantii maxime de saracie pe toata
viata; n-are rost sa-i chem in judecata sa obtin un titlu contra lor pt ca n-am ce executa de la ei
vreodata. In schimb, daca ii chem in proces, ei vor cere termene sa se apere, vor angaja avocati si
in cazul acesta decizia e una de oportunitate procesuala pt ca cu cat ai un cerc procesual mai
larg, teoretic procesul ar putea sa dureze mai mult pt ca fiecare o sa aiba cate un aparator,
20 of 23
DPC – C4
fiecare o varianta de aparare, fiecare o sa ceara proba cu martori, fiecare o sa aiba cate un motiv
de imbolnavire, rezonabil la un moment dat, ca sa se amane procesul. In acest caz, daca oricum
nu obtii nimic de la ei (de la cei doi), de ce sa-i mai chemi?
In cazul coparticiparii obligatorii, lucrurile nu stau asta. Art. 684 NCC in materia
partajului, prevede ca cererea de partaj care nu reuneste toti coproprietarii este nula,
prin urmare nu poti face un proces prin care sa obtii o hotarare nula. Ceea ce inseamna
ca de la inceput cererea trebuie facuta fata de toti cei care sunt coproprietari. Aici nu mai
vorbim de o coparticipare facultativa, ea este impusa de lege. La fel in materia
rudeniei, in NCC, art.. 436 prevede ca in cererile privind filiatia este obligatorie citarea
parintilor si a copilului chiar daca ei nu sunt parti in dosar (norma imperativa – fiind
vorba de drepturi nepatrimoniale in materie de rudenie e logic sa fie de ordine publica).
In cazul coparticiparii procesuale obligatorii, lipsa formularii cererii a reclamantului

reunind toti coparticipantii, exista un mecanism flexibil, la art. 78 alin. 2 NCPC, care
permite salvgardarea cererii de chemare in judecata: judecatorul din oficiu va pune in
discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a altor persoane (adica acele persoane
care ar fi trebuit sa figureze de la inceputul procesului si care nu figureaza in cererea de
chemare in judecata pt a face o coparticipare activa sau pasiva necesara). De principiu,
judecatorul nu poate sa introduca din oficiu, ci pune in discutia partilor. In urma
punerii in discutia partilor, oricare dintre parti (deci inclusiv paratul) ar putea sa solicite
introducerea in cauza a acelora care ar fi trebuit sa figureze in proces si nu figureaza,
adica a acelor persoane care complinesc calitatea procesuala obligatorie. Daca niciuna
dintre parti nu face o astfel de cerere, judecatorul va respinge cererea, fara o
analiza pe fond.
Aceasta complinire a cercului procesual poate fi facuta la interventia judecatorului
numai pana la inchiderea cercetarii procesului in fata primei instante (nu poate fi facuta
in apel sau in recurs, nici macar in faza dezbaterilor). De ce? Pt ca din start cererea a fost
facuta prost, reclamantul nu a indeplinit o cerinta a legii. Vine legiuitorul (care pe VCPC il
sanctiona prin respingerea fara nicio discutie, fara vreo posibilitate de remediere) care,
pe NCPC spune sa remediem cererea. Cum? Judecatorul spune ca nu e bine facut cercul
procesual si oricare dintre parti (deci chiar si paratul) il poate complini, chemand partile
lipsa, dar pana unde sa mearga aceasta tendinta? Daca ar merge pana in apel deja am
introduce o modificare si a apelului, pt ca in apel nu poti sa vii cu parti noi, nu poti sa
schimbi cadrul procesual de la prima instanta, exista alte principii. Astfel s-a facut
remedierea pana la sfarsitul cercetarii procesului (deci inainte de dezbateri).
Judecatorul poate dispune citarea chiar si din oficiu daca exista un text expres al legii
– cum e cazul art. 436 NCC in materia rudeniei.
Mai sunt insa si exemple care nu sunt expres prevazute intr-un text si unde avem tot
litisconsortiu obligatoriu: anularea unui contract tripartit sau anularea unui contract
incheiat intre doua parti, dar cererea de anulare se face de catre un tert (el va trebui sa
cheme in judecata pe toti participantii la contract, pt ca altfel ar insemna ca prin efectul
21 of 23
DPC – C4
relativitatii efectelor hotararii contractul ar ramane valabil pt cei care nu au fost in

proces si invalid pt cei care au fost; or in circuitul juridic civil ar trebui sa subziste un act
juridic care e si valabil, si invalid, dupa cum partile au participat la proces sau nu; or
lucrul asta introduce o insecuritate juridica inacceptabila si atunci se considera ca la
proces ar trebui sa participe toti semnatarii contractului repectiv).
Cand sunt mai multe parti (coparticipare procesuala) care este regula pe baza careia
stabilim raporturile dintre ele? – principiul independentei procesuale
Principiul independentei procesuale
Acest principiu inseamna ca termenele si actele respectate sau intocmite de catre unii
sau unele dintre parti nici nu profita, nici nu dezavantajeaza pe celelalte parti.
Exemplu: daca avem 5 parati si numai unul dintre ei a facut apel, apelul se va admite in
ceea ce-l priveste, dar pt ceilalti 4 hotararea va ramane definitiva si executorie. Sau
invers – daca erau reclamanti si au pierdut procesul, doar unul dintre reclamanti a
castigat procesul (in apel) si restul il vor pierde.
Daca unul dintre parati cere o proba in termen, iar ceilalti nu cer in termen, ei vor fi
decazuti, iar proba se va admite numai pt cel care a cerut in termen.
/!\ NU inseamna ca daca un parat a cerut martori, iar ceilalti 4 nu au cerut, se va exinde
dreptul de a audia martori si pt ceilalti (ceilalti vor fi decazuti daca nu au cerut in
termen).
Exceptie :principiul independentei procesuale nu se aplica in cazul in care fie prin natura
raportului juridic, fie in temeiul unei prevederi exprese a legii efectele hotararii se intind asupra
tuturor reclamantilor ori paratilor. In acest caz actele intocmite numai de catre unii sau
termenele respectate numai de catre unii profita si celorlalti. Cand actele de procedura insa sunt
potrivnice (celorlalti), se va tine seama numai de cele favorabile.
Exemplu:
- in cazul solidaritatii pasive, sunt chemati toti paratii sa raspunda solidar. Unul dintre
ei face apel. Prin natura raportului, daca unul dintre ei va dovedi ca datoria nu exista,
evident ca hotararea se va extinde asupra tuturor si atunci intr-adevar apelul facut
de unul profita si celorlalti. Dar aici e natura raportului de asa maniera, aici nu se
poate aplica principiul independentei procesuale.
- in materia coproprietatii (art. 643 NCC), actiunile facute de un coproprietar

profita si celorlalti coproprietari, chiar daca ei nu participa la proces. Deci cu
atat mai mult, daca participa toti la proces, dar numai unul dintre ei face apel, evident
ca efectele benefice se vor extinde si asupra celorlalti (aici avem prevedere expresa).
22 of 23
DPC – C4
- in general se aplica cazul asta si in materie de revendicari foarte mult, precum si in

materie de raspundere delictuala, unde exista solidaritati (si evident daca apararile
sunt comune; daca sunt aparari individuale – de ex. ai un comitent si un prepus: nu
intotdeauna apararile comitentului sunt identice cu ale prepusului; daca sunt aparari
ca vizeaza doar latura de comitent in sensul ca el nu are raport de comitent, evident
ca efectele hotararii nu se vor extinde asupra faptei prepusului care ramane oricum
obligat in nume propriu; dar daca sunt aparari care vizeaza culpa victimei evident ca
se extind efectele hotararii si asupra prepusului).
DIN CARTE DE CITIT: indatoririle si drepturile partilor si abuzul de drept procesual (nu o sa le
reia la cursul urmator)
23 of 23
DPC – C5
Efectele coparticiparii
➢ regula: independenta procesuala;

➢ exceptia: situatia in care efectele hotararii (obtinute de un coparticipant) se extind asupra celorlalti
coparticipanti
Sunt situatii in care actele facute de un coparticipant produc efecte pentru ceilalti coparticipanti, chiar daca
nu ne aflam intr-o situatie precum cea in care efectele hotararii s-ar extinde asupra celorlalti (gen
solidaritate, indivizibilitate, coproprietate etc); dar pentru asta e nevoie de un text special :
Exemplu: art. 419 NCPC in materia perimarii – „In cazul in care sunt mai multi reclamanti sau parati
impreuna (coparticipare), cererea de perimare ori actul de procedura intrerupator de perimare al unuia
foloseste si celorlalti”. Acest text deroga de la principiul independentei procesuale si nici macar nu e
nevoie de o situatie de solidaritate, indivizibilitate, coproprietate etc; pur si simplu este suficient sa fie
coparticipanti, chiar daca intre pozitiile lor de drept subsantial nu exista acel lucru de drept specific
extinderii hotararilor. De ce? Pentru ca perimarea opereaza in bloc (adica nu se poate perima doar o parte a
procesului; ori se perima tot procesul, ori nu se perima). Perimarea este de fapt „o moarte”, o inchidere a
procesului deoarece o lunga perioada de timp (6 luni) nu s-au facut acte de procedura (practic perimarea
este o consecinta a lipsei contradictorialitatii, adica niciuna dintre parti nu vrea sa se judece si au lasat
procesul in nelucrare; daca una singura macar vrea sa se judece practic inseamna ca avem
contradictorialiate si atunci efectul intreruptiv se produce asupra tuturor, nu mai conteaza daca ei au
interese apropiate, divergente sau identice cu cel care face actul; dupa cum lipsa de compatibilitate a
tuturor, indiferent de intersele pe care ei le au unii fata de altii, pot duce la consecinta perimarii fata de
toti). [Important de inteles pentru ca se greseste la examen la perimare: de multe ori perimarea este
judecata in cadrul general al independentei procesuale, iar la intrebarea daca paratul, care are cerere
reconventionala, fac un act intreruptiv de perimare, ce se perima?; majoritatea spun ca se perima cererea
principala, dar nu se perima cererea reconventionala; in realitate nu se perima niciuna, pentru ca
perimarea opereaza numai in bloc].
Mai sunt o serie de consecinte, mai curand marginale, ale coparticiparii:
▪ daca sunt mai multi coparticipanti ne putem imagina ca s-ar putea sa apara o problema legata de
dificultatile de citare si comunicare a actelor. Nu ne referim la situatia in care sunt 2-3 participanti, ci la
situatia in care sunt 100, 200, 1000 de participanti (bine, dar de unde sunt astia asa multi? de ex.
situatia angajatilor Curtii de Conturi – 120, care nu-si primisera niste salarii in plus; fiind colegi toti,
normal ca au facut cererea impreuna; sigur ca ar fi putut sa faca 120 de cereri, dar si pentru ei, si pentru
instanta, chiar si pentru parat era mai bine sa depuna o singura cerere, mai ales ca ele erau identice: toti
erau salariati, toti aveau aceleasi drepturi; sigur, difereau sumele dupa incadrarea pe care o avea
fiecare). In astfel de situatii, mai ales cand partile nu au acelasi avocat, riscul de a gresi se inmulteste cu
120 (daca se trimit 120 de citatii), insa daca faci o citatie, riscul de a gresi e 1.
1 of 25
DPC – C5
Astfel, cand sunt mai multi reclamanti sau parati, judecatorul „tinand seama de numarul mare al
acestora si de necesitatea desfasurarii normale a activitatii de judecata, va putea dispune, prin rezolutie,
reprezentarea lor prin manadar si indeplinirea procedurii numai cu manadatarul”- art. 202 (1) NCPC
(adica atunci cand judecatorul simte ca coparticiparea este atat de impovaratoare incat ar putea sa aiba
astfel de dificultati care sa conduca la judecata intarziata a cauzei, la riscul de nulitati samd, stabileste
ca toti sa fie reprezentati de un singur manadatar, pe care ei trebuie sa si-l aleaga; daca nu-si aleg un
astfel de manadar, caci pot sa nu-si aleaga, instanta poate numi din oficiu un curator judiciar la care
se vor comunica actele de procedura – aceasta este necesara numai daca ei sunt indaratnici, adica nu-si
indeplinesc aceasta obligatie pusa in sarcina lor de catre instanta). Acest lucru nu este obligatoriu ori de
cate ori sunt mai mult coparticipanti (textul spune foarte clar „tinand cont de numarul foarte mare si de
necesitatea desfasurarii normale a activitatii de judecata”), ci atunci cand numarul este unul care chiar
da senzatia reala ca poate crea dificultati mai ales in administrarea procedurilor de citare si comunicare
a actelor.
▪ art. 149 NCPC: cand mai multe parti (coparticipare) au un reprezentant comun, i se comunica un singur
exemplar de pe actele de procedura, ceea ce usureaza foarte mult; daca nu au un reprezentat comun
trebuie sa se faca atatea exemplare cati coparticipanti sunt (daca sunt 2,3 pana la 10, lucrurile sunt
gestionabile; ce trece de zeci devine problematice – orice inscris trebuie sa se faca in 120 de exemplare;
prevederea e logica: sa numesti un mandatar ca sa comunici o singura data tuturor – art. 202 (1); sigur,
el le comunica pe urma, se desocotesc ei cum iau cunostinta).
▪ in legatura cu cheltuielile de judecata, daca sunt mai multi copaticipanti, cheltuielile de judecata se
suporta de catre acestia, daca e cazul, adica daca pierd procesul, in functie de natura raporturilor
juridice pe care le au intre ei (ex: daca e o solidaritate la baza, adica creanta dedusa judecatii este o
obligatie solidara si pierd procesul paratii, ei vor suporta cheluielile solidar; daca, din contra, obligatia
nu este solidara, se va suporta de fiecare in parte, potrivit cheltuielilor pe care le-au generat apararile
sale. Sigur, daca nu sunt aparari deosebite, se vor imparti cheltuielile la 1, 2, cati sunt ei; deci totdeauna
ne raportam la obiectul litigiului: vedem ce fel de obligatii genereaza acel obiect al litigiului, ca sa stim
cum vor suporta coparticipantii cheltuielile de judecata).
2 of 25
DPC – C5
SECTIUNEA III – PARTICIPAREA TERTILOR LA PROCES
Forma procesului cu reclamant si cu parat este forma de baza. Deja stim ca in realitate pot fi mai multi
reclamanti sau mai multi parati sau si (mai multi reclamanti), si (mai multi parati). Mai e un pas: este
posibil ca pe parcursul procesului sa apara si terti intervenienti in proces, care au pozitia de parti.
/!\ nu trebuie sa facem confuzia intre [tertii care participa la proces] + [tertele persoane implicate in
procedura] dar care nu au calitatea de parti, cum ar fi: reprezentantii partilor, martorii, expertii,
taducatorii – acestia nu sunt terti participanti la proces. Ele sunt persoane care se implica fie in
reprezentarea partilor (deci nu au drepturi procesuale proprii), fie sunt obiectul probei, fie participa la
administrarea probelor, dar ceea ce le caracterizeaza este ca ele nu au drepturi procesuale proprii de
diputat in proces.
Cei despre care vorbim acum, desi poarta denumirea de terti, care marcheaza faptul ca ei nu ai fost de la
inceput in proces, in realitate sunt persoane care isi disputa drepturi sau interese in legatura cu procesul
(ceea ce ii separa total de celelalte categorii).
Interventia tertilor in proces e de doua feluri:

- interventia voluntara: tertii doresc sa intre intr-un proces inceput de altii;
- interventie fortata: una dintre parti sau ambele parti din proces vor ca un tert sa participe la
respectivul proces.
I. Interventie voluntara
Este si ea de doua feluri:

i. interventie voluntara principala
ii. interventie voluntara accesorie
Interventia principala o vom mai gasi mai ales in cartile mai vechi, sub VCPC, sub numele de interventie in
interes propriu, iar pe cea accesorie sub numele de interventie in interesul altuia (denumirile acestea sunt
defectuoase, dar au fost prevazute in VCPC si atunci multi si le-au insusit).
Interventia principala vizeaza situatia in care tertul intra in proces pentrua pretinde pentru el un drept
care este chiar dreptul dedus judecatii prin cererea principala ori un drept strans legat de acesta.
Interventia accesorie este forma prin care un tert intra in proces pentru a sprijini apararea uneia dintre
parti, dar fara ca el sa pretinda ceva de la vreuna dintre parti.
Important este ca ceea ce difera intre cele doua forme nu este interesul (asa cum spunea VCPC – doar in
scris, pentru ca si pe fond lucrurile stateau la fel), ci dreptul, pentru ca intervenientul principal reclama un
3 of 25
DPC – C5
drept propriu, in timp ce intervenientul accesoriu nu reclama un drept propriu. Insa, in ceea ce priveste
interesul, interesul este propriu si intr-un caz, si in celalalt, pentru ca la interventia principala nu e
cazul sa discutam, insa la interventia accesorie trebuie inteles ca intervenientul accesoriu – este adevarat,
sprijina apararea uneia dintre partile implicate in proces, dar interesul este propriu. De ce? Pentru ca de
cele mai multe ori acest tert accesoriu are o situatie juridica care este nededusa procesului, dar care ar fi
pusa in pericol de pierderea procesului de catre una dintre parti si atunci el face un fel de actiune
preventiva (nu e chiar o actiune preventiva, evident, pentru ca nu cere nimic; dar e un mijloc de pretentie a
lui, el practic intervine in acest proces pentru a inaltura eventualele pericole ce ar putea sa aparea in
legatura cu propriile lui drepturi, dar care, e adevarat, ar putea sa faca obiectul judecatii sau formeaza
obiectul unei judecati, dar nu al acesteia.
Exemplu de interventie principala : A revendica de la B un bun imobil. Apare un C care spune ca nu este
proprietar nici A, nici B, ci el este proprietar, astfel incat cere el prin interventia principala ca B, paratul din
cererea principala, sa fie obligat sa-i predea lui, nu lui A imobilul. In cazul acesta, in realitate acest C
formuleaza o pretentie, ea este identica cu pretentia reclamantului (in sensul ca se bazeaza pe acelasi drept,
chiar dreptul de proprietate dedus judecatii), numai ca el considera ca dreptul este al lui (ceea ce inseamna
ca pentru C, intervenientul principal, A si B, partile initiale in proces, sunt niste veritabili parati).
Asta e fizionomia: intervenientul principal, solicitand pentru el dreptul dedus judecatii, practic are o pozitie
de reclamant, iar paratii lui, de principiu, sunt cei doi initali, partile initiale in proces, pentru ca el vrea ca
reclamantul A sa nu ia dreptul pentru el, iar paratul B sa fie obligat, dar nu fata de reclamant, ci fata de el.
Exista si multe variante ale acestei scheme, dar aceasta schema ne ajuta in rezolvarea probelemelor in
proportie de peste 80% (raman probabil 20% de particularitati pe care le vom discuta in cele ce urmeaza,
important este sa intelegem aceasta baza).
La fel merg lucrurile si daca dreptul dedus judecatii prin cererea de interventie nu este chiar dreptul
invocat de reclamant, dar este un drept contrar acestuia si in stransa legatura cu acesta.
In legatura cu cererea de interventie accesorie:
Exemplu de interventie accesorie : A cheama in judecata pe B solicitand tot predarea unui bun imobil de
catre B. In proces intervine C care sustine ca A nu este proprietar si ca B ar trebui sa castige procesul,
legitimandu-se prin faptul ca el este o persoana care are o promisiune de vanzare din partea lui B (si care,
evident, n-ar mai putea fi satisfacuta daca A ar castiga procesul; B i-ar spune „stiu ca ti-am promis ca-ti
vand imobilul, dar nu-l mai am, asta e situatia!”; atunci C, ca sa-si pastreze intacte drepturile lui de creanta
constand in obligarea lui B sa-i vanda bunul, are nevoie de un lucru ca de aer: ca B sa ramana proprietar). C
intervine in procesul dintre A si B sprijinind apararea lui B pentru a se asigura ca B va fi in masura sa-i
transmita dreptul de proprietate sau il va putea obliga pe B daca acesta se va razgandi, printr-o hotarare
judecatoreasca. Aici nu este interesul altuia, este al lui, doar dreptul este al altuia.
Aste e fizionomia cererii accesorii care e mai greu de inteles decat cea principala: aici nu putem afirma ca
interesul lui C, al tertului interveient, e interesul altuia; nu, e interesul lui; dreptul pe care el il apara e al
altuia, dar interesul este strict personal (el nu vine acolo asa ca ii place lui de B si vrea sa-l ajute, pentru ca
nici n-ar putea – i s-ar pune cerinta existentei unui interes personal.
4 of 25
DPC – C5
A. Interventia principala
Se vorbeste de o interventie principala atunci cand tertul intervenient intra in proces pentru a pretinde pt
sine in tot sau in parte un drept care este chiar dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta.
 Cine poate formula?

Orice persoana care are un drept propriu, dreptul acesta este fie cel dedus judecatii, fie este un drept strans
legat de dreptul dedus judecatii si are un interes personal.
Tertul poate pretinde acelasi drept ca si dreptul dedus judecatii:

Exemplu – A revendica de la B un imobil si apare C care spune ca nu este proprietar nici A nici B, ci el este
proprietar. C face o cerere prin care ii pretinde paratului B sa nu ii predea lui A imobilul, ci lui. Acest C
formuleaza o pretentie, ea este identica cu pretentia reclamantului, in sensul ca se bazeaza pe acelasi drept,
chiar dreptul de proprietate dedus judecatii, ceea ce inseamna ca pentru C, intervenientul principal, A si B
sunt veritabili parati. Solicitand dreptul dedus judecatii, C are practic o pozitie de reclamant, iar paratii lui
sunt de principiu sunt cei doi A si B, adica partile initiale din proces pentru ca el vrea ca reclamantul (A) sa
nu ia dreptul pentru el, iar paratul (B) sa fie obligat nu fata de reclamant, ci fata de el.
Tertul poate pretinde si un drept care nu este cel invocat de reclamant, dar este in stransa legatura cu
acesta:
Exemplu – intre A si B exista un proces in legatura cu predarea unor bunuri dintr-un contract de vanzare. C
solicita declararea nulitatii absolute a unui alt contract, incheiat intre B si C, pentru a genera efectul
resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (pp anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului
initial); drepturile sunt in stransa legatura.
 Termenul in care poate fi introdusa cererea
De principiu, cererea poate fi formulata doar in fata primei instante, pana la momentul inchiderii
dezbaterilor in fond.
Exceptie: cu acordul expres al partilor, intervienta principala poate fi introdusa chiar si direct in apel.
/!\ este o exceptie de la principiul dublului grad de jurisdictie pentru ca intervenientul principal deduce
judecatii o pretentie distincta de cea a reclamantului. Aceasta pretentie disctincta va fi practic analizata in
fond de o singura instanta, instanta de apel (nu instanta de recurs pentru ca aceasta nu este o instanta de
fond). Nu este asa grav pentru ca in civil principiul dubllui grad de jurisdictie nu este oblgatoriu dpdv
constitutional sau CEDO. CEDO prevede obligatia parcurgerea unei judecati de fond. Dar oricum exista
rezerve – trebuie sa existe acordul expres al partilor (pe vechiul cod – „invoiala partilor” care se intelegea si
ca un acord tacit).
5 of 25
DPC – C5
/!\ se deroga si de la art. 478 NCPC – ca nu se poate judeca mai mult in apel decat s-a judecat in prima
instanta. Art 478 alin (3) – in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de
chemare in judecata si nici nu se pot formula pretentii noi. Aici este vorba de o pretentie noua, formulata
direct in apel.
 Competenta de solutionare
Cererea de interventie principala este o cerere incidentala, ea poate fi oricand facuta si separat, dar din
considerente de oportunitate procesuala, tertul a ales formularea ei in cadrul unui proces deja inceput (nu
este accesorie, pentru ca poate fi independenta de procesul principal).
Potrivit art. 123 NCPC va fi judecata de catre instanta care judeca cererea de chemare in judecata, chiar
daca ea, fiind facuta separat, ar atrage alta competenta.
 Modul de solutionare
Forma cereriii – fiind o veritabila cerere de chemare in judecata, trebuie sa aiba aceasta forma de la art.
124 NCPC.
/!\ ea nu va urma procedura de regularizare de la art. 200 deoarece cererilor incidentale nu li se aplica
regularizarea.
Taxa de timbru se calculeaza dupa valoarea cererii de chemare in judecata, dar valoarea va fi cea de cerere
de chemare in interventie (daca dreptul din cererea de interventie este acelasi cu cel din cererea de
chemare in judecata, atunci este aceeasi taxa, daca insa dreptul este un drept strans legat de dreptul din
cererea de chemare in judecata, taxa de timbru va fi cea din cererea de interventie principala).
Cererea de interventie principala urmeaza o procedura de admitere in principiu. Avem un tert care
pretinde ceva. Ar fi doua variante:
- fie sa citezi tertul si sa il asculti, sa vezi ce are de spus, sa administrezi probe si sa te pronunti la
sfarsitul procesului asupra drepturilor lui;
- fie sa chemi tertul si analizez daca ceea ce spune el este admisibil in principiu – aceasta a doua varianta
a fost admisa de legiuitor.
Trebuie analizate la admisibilitatea in principiu:

i. forma cererii – sa nu fie nesemnata, netimbrata, facuta de o persoana fara calitate de reprezentant,
sa nu aiba obiect;
ii. elemente exrinseci cererii (taxa de timbru);
iii. dreptul tertului (daca este chiar dreptul din proces sau unul strans legat cu cel din proces);
iv. interesul personal al tertului.
Sunt o serii de domenii in care cererea de interventie principala nu este admisibila (din codul de procedura
nu rezulta, din cod ar rezulta ca este admisbila in toate domeniile). Din imprejurarea faptului ca instanta
6 of 25
DPC – C5
verifica existenta unui drept, si ca dreptul acela trebuie sa fie dreptul din proces sau unul strans legat,
aceasta conditie a dezvoltat o jurisprudenta si doctrina bogata generand domenii in care cererea de
interventie nu este acceptata.
Exemple
▪ Cererile cu continut nepatrimonial, este greu sa invoci acelasi drept cu cel dedus judecatii (divort,
stabilirea paternitatii, tagada paternitatii);
 la tagada paternitatii este o discutie, poate sa formuleze cererea nu numai copilul sau sotul mamei,
ci si tatal biologic si atunci ar exista admisibilitatea unei cereri de interventie pentru ca si el ar
putea formula o cerere similara.
▪ Litigiile de contencios administrativ – exista o tendinta care accepta cererea de interventie

principala, discutii in ceea ce priveste contenciosul obiectiv;
Contencios obiectiv: de exemplu actiunea facuta de prefect in controlul actelor administrative ale
autoritatilor publice locale: s-a discutat ca n-ar fi admisibila cererea de interventie principala pentru ca
prin ipoteza tertul ar trebui sa fie si el tot un prefect care sa ceara un drept de control asupra actelor
administrative, dar s-a acceptat si aici pentru ca de multe ori au existat situatii in care au fost terti
afectati prin actele pe care le ataca prefectul, dar afectarea sa fie un concreta, adica drepturile lor (ex:
prefectul ataca o autorizatie de cosntruie ca fiind ilegala, dar asta nu inseamna ca vecinul celui care a
primit autorizatia nu are si el un interes direct si un drept – el invoca dreptul lui aici cerand anularea
actului pentru a proteja granitele dreptului sau);
/!\ particularitate: tertul nu intra in conflict si cu reclamantul, ci intra in conflict doar cu paratul (e o
concluzie doctrinara trasa la nivelul unor generalitati, pot exista si exceptii) – situatie ce intra in aia
20%. Daca gasim aceasta particularitate, nu trebuie sa ne duca la concluzia ca cererea de interventie
este inadmisbila, pentru ca pana la urma mentiunea cum ca prin cererea de interventie ppl R si P devin
P ai intervenientului ppl si ca ei vor ambii adversarii lui, nu scrie in text, este o conclzie doctrinara
(trasa din generalitai, existand always exceptii).
▪ Litigiile individuale de munca care au la baza un contract individual de munca (un tert nu poate
pretinde drepturi proprii care sa fie concurente cu cele ale angajatului care a formulat cererea,
contractele individuale de munca dau nastere la drepturi si obligatii numai intre anagat si anagajator);
la contractele colective de munca este posibil pentru ca pot fi persoane care sa aiba in contractele de
munca clauze identice.
7 of 25
DPC – C5
▪ Litigiile arbitrale1 – art. 581: tertii pot participa, dar numai cu acordul lor si al tuturor partilor (pentru
ca arbitrajul reprezinta o conventie, conventia produce efecte doar intre parti, tertul, fara acordul
partilor, nu este parte la conventie). Este valabil numai pentru interventia principala, interventia
accesorie poate fi facuta si fara acordul partilor.
▪ Litigiile posesorii (actiunile posesorii) se considera ca cererea de interventie principala nu este

admisibila intrucat prin faptul ca tertul ar trebui sa indice un drept propriu, iar instanta sa-l verifice ar
insemna ca iesi din domeniul posesoriului si intri in domeniul petitoriului, ceea ce transforma cererea,
din posesorie in petitorie, ori printr-o cerere de interventie poti sa largesti cadrul dreptului, dar nu sa
transformi fizionomia cererii (pt ca reclamantul a vrut doar o cerere posesorie; bun, intervii in cererea
lui, dar nu poti sa-i spui „acum nu mai e posesorie, trebuie sa ne judecam pe fond”; legiuitorul nu
accepta asa ceva si de aceea se considera inacceptabil).
Ar putea fi posibil ca el sa reclame posesia pt el (Briciu accepta teza asta), doar ca textul de lege se
refera la faptul ca el (intervenientul) trebuie sa justifice un drept si atunci aici se blocheaza discutia
(unele instante au acceptat si asa).
Admisibilitatea in principiu nu trebuie confundata cu ascultarea si a tertului intervenient. E un pic mai

greu de inteles pt ca el nu e inca parte, el devine parte doar daca i se admite cererea de interventie in
principiu, dar totusi are dreptul de a pleda in legatura cu admisibilitatea cererii sale (deci are niste drepturi
chiar daca el nu este parte). Insa legea prevede (art. 64 NCPC) ca pentru a nu surprinde partile, cererea de
interventie va fi comunicata lor inainte de punerea in discutie a admisibilitatii in principiu. VPCP nu
prevedea asta (si te puteai trezi in ziua respectiva cu o cerere de interventie, ea avea 30 de pagini,
intervenientul justifica acolo de ce are drept si judecatorul iti dadea cuvantul in ziua aia fara sa ti-o fi
comunicat pt ca VCPC nu prevedea comunicarea). Acum NCPC prevede comunicarea cererii de interventie
partilor si, evident, dupa cele ele iau la cunostinta, punerea de concluzii exclusiv pe admisibilitatea in
principiu si pe drepturile tertului pe fond, cu ascultarea tertului intervenient.
 Solutiile: admite/respingere cererea de interventie principala
a) Instanta admite in principiu cererea – caz in care incheierea poate fi atacata numai odata cu hotararea data
asupra fondului.
b) Daca instanta constata ca nu sunt intrunite conditiile (forma, aspectele extrinseci, dreptul si interesul)
respinge cererea ca inadmisbilia – incheierea va putea fi atacata cu apel sau recurs (pentru ca poate fi
facuta cererea si direct in apel) in termen de 5 zile, termenul curgand de la data la care i s-a comunicat
partii daca ea a lipsit sau de la data la care a luat la cunostinta.
1
Aribitrajul: procedura prin care partile decid sa deduca litigiul unor particulari, iar nu instantelor statele. Este posbila in
unele litigii, in altele nu.
8 of 25
DPC – C5
/!\cine poate formula apel sau recurs? Numai tertul (care nu este parte in proces!) ar putea ataca cu apel
sau recurs – tertul va ataca numai incheierea respectiva (daca in cursul procesului), nu si alte aspecte ale
procesului.
Mai mult, sunt doua modalitati dinstincte: intr-un fel se ataca atunci cand instata admite in principiu, intr-un fel
se ataca atunci cand instanta respinge cererea ca inadmisibila. Practic, in al doilea caz, nu se mai asteapta
pronuntarea hotararii pe fond, ci se ataca de indata – e un caz de exceptie (de obicei incheierile se ataca odata
cu hotararea de fond; in cazul acesta incheierea se ataca in 5 zile, deci pana se judeca procesul pe fond). Ba
chiar mai mult, legea prevede ca pana la judecarea apelului sau a recursului, dupa caz, procesul principal se
suspenda de drept. Practic, el nu mai poate continua decat dupa ce se clarifica de catre instanta superioara
daca a fost corect sau incorect respinsa cererea de interventie principala.
Art. 64 alin. 4 arata faptul ca apelul sau recursul trebuie judecate in maxim 10 zile de la inregistrare (adica nu
va dura prea mult aceasta situatie; se poate suspenda, dar numai 10 zile). In practica, insa, termenul de 10 zile
(care, evident, e unul de recomandare) nu prea se respecta.
Multi critica aceasta prevedere, spunand ca da loc la formularea unor cereri de interventie vadit abuzive, care,
fiind respinse, genereaza dreptul al un apel impotriva incheierii de respingere si blocheaza judecata pt o
perioada de cel putin 10 zile (in concret mai mult). Biricu nu neaga faptul ca lucrurile s-ar putea petrece asa,
insa cand s-a facut textul de lege legiuitorul a avut in vedere urmatorul aspect: varianta cealalata ar fi fost ca
incheierea sa se atace odata cu fondul, asa cum se ataca si incheierea de admitere in principiu; insa daca
instanta de apel, dupa ce se pronunta hotararea pe fond, constata ca in mod gresit a fost respinsa cererea de
interventie, ar fi trebuit sa anuleze intreaga procedura, pt ca toata s-a petrecut fara prezenta tertului care ar fi
avut dreptul sa fie prezent si sa trimita cauza spre rejudecare, ceea ce era un lucru de nedorit pentru legiuitor
pentru ca se lungea cu mult mai mult procesul decat 10 zile. Si atunci, avand in balanta cele doua ipoteze,
neputand legiuitorul sa plece de la ipoteza ca sigur vor fi abuzuri (e greu sa dai o lege spunand ca sigur vor fi
unii care vor profita de text si vor face abuzuri; e greu sa spuna legiuitorul ca din 5000 de cereri, 4000 vor fi
sigur nereale; eventual vor da amenzi, ceea ce se poate pt ca cel care face abuz de drept procesual, adica face
cereri vadit neintemeiate, poate fi obligat la plata de amenzi si de despagubiri pentru partea adversa pentru
intarzierea solutiei).
Legea se refera numai la respingerea ca inadmisibila a cererii de interventie. Insa acelasi regim juridic,
pentru identitate de ratiune, se aplica si atunci cand cererea este anulata ca informa sau in ipoteza in care nu s-
a platit taxa judiciara de timbru (cu mentiunea ca in acest caz ICCJ spune intr-un RIL ca nu poti sa critici modul
in care s-a stabilit taxa de timbru in caile de atac – apel sau recurs, ci numai intr-o cale speciala, numita
reexaminare; deci nu trebuie sa critici modul in care ti s-a stabilit taxa, ci ca ti s-a anulat cererea ca n-ai platit-o;
pt ca se poate ca tu sa platesti taxa insa instanta sa nu observe si sa-ti anuleze cererea – in cazul asta evident ca
poti sa faci cale de atac, pt ca tu nu critici modul in care s-a stabilit, ci modul in care ti s-a anulat cererea). Asta ca
sa vedem motivele pt care se poate ataca cu apel sau recurs incheierea de respingere. *decizia ICCJ e la nivel de
recurs – obligatorie.
Incheierea este un interlocutorie, deci instanta nu mai poate reveni asupra ei, nici daca a respins, nici daca a
admis cererea de interventie (deci nu se poate razgandi, sa zica ca a mai gasit argumente intre timp si ca o
admite).
9 of 25
DPC – C5
 Efecte ale admiterii in principiu a cererii de interventie principala
Apare o noua parte in proces, intervenientul principal care are pozitia procesuala specifica unui reclamant –
consecinte:
a) partile, atat paratul cat si reclamantul, au dreptul si obligatia sa faca intampinare (ei devin amandoi parati)
 instanta va acorda un termen pentru ca partile sa introduca intampinare;
/!\ fiind reclamant, paratul si reclamantul initiali (parati) ar putea chiar sa depuna cereri reconventionale
prin care sa invoce pretentii propri fata de intervenientul principal
b) intervenientul principal, fiind in pozitia unui reclamant, va putea formula el insasi in aceasta pozitie cereri
de atragere in proces a unor terte persoane in mod fortat (chemare in garantie, chemare in judecata a alteri
persoane).
In legatura cu drepturile in proces ale intervenientului, trebuie mentiont ca el ia procedura in starea in

care se afla la momentul admiterii cererii de interventie (adica el nu va putea cere nici refacerea probelor
care s-au administrat pana la data interventiei lui, nu va putea invoca nici nulitatile relative care s-au
acoperit prin neinvocare anterior interventiei lui), DAR el poate solicita administrarea de probe in
sustinerea propriei lui cereri de interventie, chiar daca momentul de administrare a probelor a trecut
(pentru ca el poate face cererea de interventie pana la inchiderea dezbaterilor; or de cele mai multe ori
atunci probele au fost administrate; dezbaterile incep dupa terminarea cercetarii procesului; or terminarea
cercetarii procesului presupune si terminarea administrarii probelor; ceea ce inseamna ca daca el intervine
dupa terminarea cercetarii procesului practic el nu mai poate cere refacerea probelor administrate,
readministrarea lor sau alte lucruri in legatura cu cele ce au fost administrate, dar poate cere el insusi
probe, ceea ce prin ipoteza deschide si dreptul celorlalte parti sa ceara contraprobe). El va trebui sa ceara
probele fie prin cererea de interventie, fie cel mai tarziu la termenul de judecata ulterior admiterii in
principiu a cererii de interventie.
Actele de procedura ulterioare admiterii lui in proces vor fi facute si fata de el.
 Judecata cererii de interventie principala
In ceea ce priveste judecata cererii de interventie principala, mai trebuie mentionat si faptul ca intervenientul
principal are o pozitie procesuala total independenta. Acest lucru inseamna ca, desi reclamantul si paratul
decid sa tranzactioneze sau reclamantul decide sa renunte la cererea de chemare in judecata sau la dreptul
subiectiv ori paratul decide sa achieseze la pretentiile reclamantului (cu alte cuvinte, se stinge procesul
amiabil), cererea intervenientului principal va continua sa se judece pentru ca ea reprezinta o cerere de
chemare in judecata in sine. Faptul ca este facuta incidental nu o lipseste de independenta, cel mult o
subordoneaza cererii facute instantei, in rest intervenientul este un veritabil reclamant si faptul ca partile
initiale sting litigiu nu inseamna ca pe el il opreste. Desigur, daca stingerea litigiului de catre partile initiale are
10 of 25
DPC – C5
loc dupa admiterea in principiu; daca stingerea litgiului are loc inainte de admiterea in principiu, atunci se
considera ca nu se mai justifica nici admiterea in principiu pentru ca tertul nu a dobandit aceste drepturi. Daca
cumva cererea tertului e mai grava decat consecintele castigarii/pierderii procesului in cererea principala, mai
bine nu apuci sa ii admiti in principiu caci daca ii admiti nu mai poti da inapoi.
Cererea de interventie principala se judeca, de principiu, odata cu cererea principala – dar daca judecata
cererii principale ar fi intarziata de judecarea cererii de interventie (nu si invers!), instanta ar putea sa disjunga
judecarea cererii de interventie si sa o judece separat.
/!\ daca insa intervenientul pretinde acelasi drept pe care il pretinde si reclamantul, fie in tot, fie si numai in
parte, disjungerea nu mai este posibila pentru ca riscul de hotarari contrare ar fi foarte mare; cand e un drept
strans legat, o mai dregi pentru ca disjungi si eventual suspenzi un proces pana la judecarea celuilalt (de obicei
suspenzi procesul creat prin cererea de interventie pana la solutionarea procesului din cererea principala sau
invers – depinde care drept decurge din celalalt).
In cazul in care se disjunge totusi cererea, competenta generata prin depunerea cererii de interventie la
instanta care judeca cererea principala ramane castigata (deci sa nu mergem pe ideea ca daca s-a disjuns
se duce la instanta care ar fi fost competenta sa judece cererea de interventie daca ea ar fi fost facuta separat).
In realitate, prin depunerea cererii de interventie se genereaza o prorogare a competentei instantei principale
si pentru cererea de interventie; prorogarea odata operata, e ireversibila, nu se mai intoarce inapoi (astfel ca
odata castigata competenta, ea ramane si in caz de disjungere; ba chiar mai mult decat atat, in regulamentul de
ordine interioara a instantelor se spune ca se judeca chiar de acelasi complet de judecata – regulamentul de OI a
instantelor, hot CSM 1575/2015). Aici de fapt nu e vorba de competenta, ci e o problema de caracter aleatoriu,
pentru ca din moment ce completul a fost investit aleatoriu in cererea principala, iar in cererea principala s-a
facut interventia (a primit tot prin efectul caracterului aleatoriu si aceasta atributie) inseamna ca caracterul
aleatoriu si continuitatea impun prezenta aceluiasi judecator, altfel nu s-ar respecta principiul continuitatii.
 Solutiile
De regula, se aplica urmatoarea schema: nu e posibila admiterea atat a cererii principale, cat si a cererii de
interventie principala pentru ca este fie acelasi drept, fie drepturi concurente (dreptul dedus prin cererea
principala si dreptul dedus prin cererea de interventie sunt strans legate + concurente), astfel ca, de principiu,
nu este posibila admiterea in totalitate a ambelor cereri.
Asadar:
- se admite una si se respinge cealalta;
- se resping amandoua (si castiga paratul);
- se admit ambele in parte.
DAR atunci cand dreptul dedus judecatii in cererea de interventie principala este un drept distinct de cel din
cererea de chemare in judecata, strans legat de acesta, dar neconcurent acestuia, atunci nu se aplica aceasta
schema de solutionare. Se vor putea admite ambele cereri.
11 of 25
DPC – C5
Exemplu in contenciosul administrativ, este vorba de 2 terenuri, se obtine o autorizatie de construire care
incalca drepturile ambilor proprietari de terenuri, se duce spre granita lor cu mai mult decat prevede
regulamentul de urbanism. Unul din proprietari ataca, invocand dreptul lui de proprietate si toate servitutile
(limitarile dreptului de proprietate a celuilalt) pe care i le recunoaste Ccivil si cere anularea autorizatiei.
Celalalt proprietar face cerere de interventie si cere si el anularea autorizatiei pentru incalcarea dreptului lui,
nu al celuilalt. Drepturile lor nu sunt totusi concurente, ceea ce inseamna ca pot fi admise ambele cereri de
interventie.
/!\ aceasta schema exceptionala nu e de pp aplicabila, vizeaza genul asta de litigii; de cele mai multe ori,
intervenientul invoca un drept concurent cu cel dedus judecatii in cererea principala -> se aplica schema
clasica.
B. Interventia accesorie
Tertul intra in proces pentru a sprijini apararea uneia dintre parti, fara a pretinde ceva in proces. In mod clar
interveninentul accesoriu nu mai pretinde un drept propriu sau un drept strans legat de dreptul dedus
judecatii, el numai sprijina una dinte parti.
Asadar, cel care intervine nu trebuie sa justifice un drept, ci doar un interes care trebuie sa fie personal.
 Termenul
Cererea poate sa fie ceruta pe tot parcursul procesului, chiar si in caile extraordinare de atac pentru ca nu se
mai supune rigorilor dublului grad de jurisdictie, o simpla aparare poate fi facuta oricand.
Competenta: se judeca odata cu cererea principala pentru ca este o cerere accesorie (art. 123 NCPC).
Forma se face in scris, dar nu sub forma unei cereri de chemare in judecata pentru ca nu este o cerere de
chemare in judecata (nu se cere nimic, nu are obiect), ci doar sub forma unei simple petitii – art. 148 NCPC (ca
orice cerere de depunere la dosar).
/!\ si ea se supune procedurii de admitere in principiu la fel ca interventia principala, numai ca aici instanta va
verifica mai putine elemente. Va verifica forma (scrisa), taxa de timbru (cuantum fix 20-50 lei), daca este
semnata si existenta interesului personal.
Sunt aceleasi reguli de atacare, dar aici e o discutie: daca la cererea de interventie principala situatia e
oarecum clara (avem prima instanta, apel), aceasta cerere poate fi facuta inclusiv in recurs. Asadar, se ridica o
problema: daca prevederea de la art. 64 alin.4 NCPC spune ca incheierea de respingere a cererii de interventie
va putea fi atacata separat cu apel sau recurs, iar nu odata cu hotararea de fond, se aplica si in ipoteza in care pe
12 of 25
DPC – C5
fond nu ar exsita un recurs (adica hotararea ar fi definitiva pe fond pentru ca ne aflam deja in recurs), cererea
de interventie accesorie putind fi facuta in recurs. Aici sunt doua opinii:
- o opinie este ca nu se mai poate ataca cu recurs (intrucat ar fi un recurs facut la o incheiere care e data
intr-un proces care nu are drept de recurs);
- o alta opinie (Briciu + Ciobanu) este in sensul ca se ataca cu recurs incheierea pt ca nu trebuie sa avem
rezerve ca ar fi un recurs la recurs (argumentele pt care legiuitorul nu a admis recursul impotriva
hotararilor definitive, adica cea de fond, este pt ca ele au urmat furcile caudine ale primei instante si ale
instantei de apel; dar acest lucru nu este logic aplicabil si incheierii de respingere ca inadmisibila ca
cererii de interventie pt ca ea, prin ipoteza, a aparut ca incident direct in recurs, astfel incat asta si a voit
legiuitorul – sa existe un control asupra ei – evident, control care nu trebuie sa existe si asupra hotararii
de fond pt ca in cazul ei hotararea finala vine sa confirme sau sa infirme vreo doua judecati; pe cand la
incheiere exista abia una singura). Deci nu este identitate de ratiune si fata de dispozitiile exprese ale
legii trebuie sa admitem recursul aici.
 Efectele admiterii cererii

Pozitia procesuala a tertului intervenient accesoriu: are o o pozitie procesuala subordonata partii in favoarea
careia intervine. Ce inseamna asta?
▪ el nu poate sa faca acte de procedura care contravin interesului partii pentru care intervine –
intervenientul ia procedura in starea in care se afla, are dreptul sa administreze probe proprii (ca si
intervenientul principal) fie prin cererea de interventie, fie la primul termen; ce nu poate el fata de cel
principal este faptul ca actele de procedura, probele trebuie sa nu contravina interesului partii in favoarea
careia a intervenit.
▪ intervenientul poate sa renunte la cerere numai cu acordul partii in favoarea careia intervine (dupa ce a
fost admisa cererea in principiu) – el numai dispune nici macar de cererea lui.
▪ daca reclamantul si paratul decid sa tranzactioneze sau reclamantul decide sa renunte la cerere sau paratul
sa achieseze la pretentii, cerere de interventie nu se poate opune si cererea lui ramane fara obiect (pe
cand la cererea de interventie principala se judeca; aici oricum nu cere nimic si nu are ce sa judece, chiar
daca ar avea dreptul sa se judece in continuare);
▪ calea de atac exercitata de intervenientul accesoriu va fi considerata neavenita si nu se va judeca in fond

daca partea pentru care a intervenit nu a exercitat ea insasi calea de atac sau a renuntat la calea de
atac ori calea de atac a fost anulata, respinsa fara a se judeca in fond sau s-a perimat. Cu alte cuvinte tertul
n-a sustinut suficient, fie a renuntat, fie a avut o atitudine de nesustinere, i-a cerut partii sa plateasca taxa
de timbru si n-a platit taxa de timbru in apel – VCPC vorbea numai de apel si recurs, lasand descoperita
ipoteza contestatiei in anulare sia revizuirii; acum nu se mai face aceasta distinctie, ceea ce inseamna ca
regula platii taxei de timbru se aplica tuturor cailor de atac, inclusiv cele de retractare – contestatia in
anulare si revizuirea.
13 of 25
DPC – C5
 Solutiie
▪ daca a intervenit pentru reclamant si se admite cererea reclamantul, se admite si cererea de interventie;
▪ daca a intervenit pentru parat si se admite cererea reclamantului, asadar paratul pierde, se va respinge si
cererea de interventie;
▪ cheltuielile de judecata – daca partea pentru care tertul intervine pierde procesul, el nu va trebui sa
suporte cheltuielile partii, dar el va trebui sa isi suporte propriile cheltuieli.
De asemenea daca prin apararile lui a generat cheltuieli suplimentare pentru partea in favoarea careia a
intervenit sau pt partea adversa, atunci va trebui sa suporte acele cheltuieli suplimentare (de ex.
reclamantul il cheama in judecata pe parat, paratul cere proba prin inscrisuri; apare intervenientul care
cere si experitza, si martori samd; teoretic instanta i le incuviinteaza pt ca ele nu sunt contrare intereselor
paratului, deci are dreptul sa le administreze; dar ele vor genera pt partea adversa cheltuieli suplimentare
cu consilierul expert care sa participe la expertiza, el va trebui sa ceara si el martori proprii pe care trebuie
sa-i transporte la proces; aceste cheltuieli se vor imputa asupra intervenientului accesoriu caci el a cerut
probele astea, nu partea in favoarea careia a intervenit).
II. Interventia fortata

In cazul interventiei fortate, initiativa nu ii mai apartine tertului, ci una din partile initiale ale procesului
doreste ea sa atraga un tert in proces.
A. Chemarea in judecata a altei persoane (art. 68-71 NCPC)
Chemarea in judecata a altei persoane este un mijloc procedural prin care partile initiale din proces, precum si
intervenientul principal (caci si el are aceleasi drepturi) solicita introducerea in proces a unei terte persoane
care ar putea pretinde pe cale separata, aceleasi drepturi ca si reclamantul.
Exemple
▪ cesiune de creanta: cesiune de creanta; cedentul il cheama in judecata pe debitorul cedat, dar debitorul
cedat a fost notificat de catre cesionar sa-i plateasca lui. Debitorul are o problema: cesionarul spune ca
cesiunea e valabila, cedentul spune ca e nula sau ca s-a desfiintat ca urmare a fapului ca nu s-a platit pretul
cesiunii si era in contractul lor o clauza care spunea ca daca nu se plateste pana la data de xx.xx.xx
contractul este rezolvit de drept samd si ca a intervenit rezolutiunea contractului de cesiune. Cert este ca
dincolo de filosofia din dreptul civil cu privire la cesiune, pe parcursul raporturilor dintre cedent si cesionar
pot sa apara mii si mii de contestari ale calitatii unuia fata de celalalt – unele ultrausor de evaluat, altele
extrem de dificil de evaluat. Problema este ca acum debitorul nostru este dat in judecata de unul dintre ei si
are problema ca daca va plati va fi chemat si de catre celalalt. Si atunci el ce sa faca? Il cheama in judecata si
14 of 25
DPC – C5
pe celalalt spunand „si acesta ar putea pretinde aceleasi drepturi ca cel care m-a dat in judecata, astfel incat
vom vedea daca sunt obligat si daca sunt obligat, fata de cine?”. Debitorul isi rezolva doua probleme:
1. problema lui principala – daca datoreaza sau nu datoreaza;
2. cui datoreaza, care s-ar putea sa fie o problema mai mare decat prima.
Aceasta filosofie este construita mai mult pentru parat, dar totusi vedem ca poate fi facuta si de catre
reclamant (pentru ca de ex. ar putea fi o cerere facuta de cedent impotriva debitorului, dar pentru ca
cedentul stie ca are niste dispute cu cesionarul, il cheama si pe acesta ca sa-si rezolve problemele tot atunci
ca sa nu mai faca alt proces).
▪ in cazul actiunii in revendicare art. 643 NCC prevede ca actiunea in revendicare facuta de un
coproprietar, fara participarea celorlalti, daca este admisa, isi extinde efectele benefice si la ceilalti
coproprietari carora li se recunoaste dreptul de proprietate, in cotele pe care ei le au, fara ca ei sa fi
participat la proces. Dar alin. 2 al acestui articol care spune ca hotararea potrivnica unui coproprietar, nu e
opozabila celorlalti coproprietari. Adica cu alte cuvinte, daca sunt 5 coproprietari si vor sa faca actiune in
revendicare, cel mai interesant pentru ei ar fi sa faca in felul urmator: sa faca unul prima cerere daca o
pierde, vine al doilea si face si el cere; daca o pierde si el, vine al treilea si o castiga (o castiga pt toti, deci ei
au 5 sanse sa castige procesul). In schimb paratul trebuie de 5 ori sa castige; daca nu castiga o singura data,
a pierdut tot. Si atunci alin. 3 al art. 642 spune ca atunci cand actiunea nu e introdusa de toti
coproprietarii, paratul poate cere instantei chemarea in cauza a celorlalti coproprietari, in calitate
de reclamanti in termenul si conditiile prevazute de NCPC pt chemarea in judecata a altor persoane (ele
pretinzand aceleasi drepturi ca si reclamantul; reclamantul e coproprietar, dar el pretinde drepturile pt
toti). Aici este iar o problema: in primul exemplu (cel cu cesiunea), drepturile intervenientului sunt
concurente cu cele ale reclamantului (asta e exemplul clasic); aici drepturile intervenientilor nu sunt
concurente, e o exceptie.
Aceasta cerere nu trebuie folosita pentru a introduce in proces noi parati pe formula anterior prezentata, adica
vanzatorul il cheama in judecata pe cumparator, solicitand anularea contractului dintre ei, dar afland ca bunul
a fost vandut mai departe, vanzatorul solicita introducerea in cauza a dobanditorului. Pentru aceasta situatie
exista o institutie, cea de la art. 39 NCPC, adica transmiterea calitatii procesuale, nu este necesara chemarea
in judecata a altei persoane pt ca aici sigur cumparatorul al doilea va invoca si el ca este proprietar, numai ca
obiectul cererii nu este proprietatea, aici e anularea contractului (drepturile sunt diferite, e vorba de un drept
de a invoca nulitatea intr-un contract, iar cumparatorul are alt contract, deci nu putem sa invocam nulitatea
impotriva altcuiva).
La fel, daca e un cerc procesual obligatoriu (de exemplu, se cere nulitatea unui act incheiat intre doua
persoane, tu fiind tert, dar invoci o nulitate absoluta, trebuie sa le chemi pe amandoua in judecata pentru ca
actul nu poate sa ramana nul fata de unul si valabil fata de altul) si din greseala chemi doar o persoana; nu poti
sa folosesti acest mijloc procedural (al cererii de chemare in judecata a altor persoane) pentru a-l chema in
judecata si pe celalalt, spunand ca „el cat timp are un contract valabil va invoca drepturi similiare mie”, adica a
15 of 25
DPC – C5
reclamantului, cum ar fi un drept de proprietate pe care il invoc si pe care il creeaza chiar contractul respectiv.
In cazul asta ai mijloc procedural (despre care o sa vorbim mai tarziu).
 Termenul
Termenul difera dupa cum e facuta cererea de catre reclamant sau parat:
▪ reclamantul poate face cerere de chemare a tertului pana la terminarea cercetarii procesului in prima
instanta;
▪ paratul va putea formula aceasta cerere numai odata cu intampinarea sau, daca intampinarea nu e
obligatorie, pana la primul termen de judecata;
De ce aceatsa diferenta? Ea este traditionala, a fost si in VCPC. Se considera ca teoretic paratul ar trebui sa stie
cine mai reclama fata de el drepturi identice cu ale reclamantului si atunci el trebuie sa spuna cat mai repede,
in timp ce reclamanatului ii este mai greu sa afle (el afla in principiu de la parat lucrurile astea; de obicei el afla
din aparare: el cere ceva de la parat, iar paratul ii spune „de ce imi ceri mie lucrul asta caci si celalalt imi cere
acelasi lucru?”). Pe langa asta, este si textul expres al legii (art. 68 alin.3 NCPC).
Ce insa trebuie sa retinem este ca sanctiunea nedepunerii cererii in termen este decaderea, adica
respingerea cererii fara a se judeca in fond, dar, evident, partea poate sa faca un proces separat in care sa
invoce dreptul; aceasta decadere nu are autoritate de lucru judecat caci nu e judecata in fond.
In regimul VCPC sanctiunea nu era decaderea, ci judecarea separata. Aceasta sanctiune (se primea cererea
numai ca nu se judeca impreuna cu cealalta) nu mai exista, acum se respinge. Insa, acest termen e un termen
de ordine privata, ceea ce inseamna ca e in dauna celeilalte parti sa-i largesti cadrul procesual prin incalcarea
dispozitiilor referitoare la termenul imperativ (si atunci inseamna ca desi paratul ar face cererea mai tarziu
decat odata cu intampinarea, dar ar exista acordul reclamantului, ea va putea fi primita, instanta nu ar putea sa
o respinga ca fiind iesita din termen; insa, esential este sa se faca in fata primei instante pt ca daca se depaseste
faza primei instante efectuarea unei astfel de cereri direct in apel incalca nu numai regula termenului – care e
de ordine privata, ci si regula dublului grad de jurisdictie – care e de ordine publica pt ca atinge principiile
procesului civil, iar un text asemanator ca cel de la interventia principala care sa permita acorul partii nu exista,
ceea ce inseamna ca se va respinge ca fiind inadmisibila daca va fi facuta direct in apel, fara sa mai existe
posibilitatea partilor sa spuna ca si-au dat acordul).
In ceea ce priveste forma cererii, aceasta este o cerere de chemare in judecata, prin urmare trebuie sa imbrace
forma prevazuta la art. 194 NCPC.
Si cererea de chemare in judecata a altor persoane urmeaza o procedura de admitere in principiu, care se
discuta dupa ce se comunica partilor cererea (la fel ca si la cererea de interventie) si toate regulile de acolo se
aplica in mod corespunzator in procedura admiterii in principiu, adica: faptul ca se discuta in contradictoriu si
cu partile, si cu tertul, care va fi citat pentru acest lucru in proces; faptul ca se da o incheiere de admitere in
16 of 25
DPC – C5
principiu sau de respingere ca inadmisibila, faptul ca incheierea de admitere se ataca odata cu fondul, cea de
respingere se ataca imediat, in 5 zile de la pronuntare (daca partile sunt prezente) sau de la comunicare (daca
instanta ramane in pronuntare); [tot ce am aflat acolo se aplica si aici; de altfel textul – art.69, alin.3 NCPC – nu
face decat sa trimita la dispozitiile referitoare la interventia principala].
 Efectele admiterii cererii

Pozitia tertului in proces: reclamant pentru ca el este o persoana care poate pretinde aceleasi drepturi ca si
reclamantul, pozitie in care poate sa cheme si el in judecata pe alte persoane, poate sa cheme in garantie,
impotriva lui se pot face cereri reconventionale samd (tot ce am zis la intervenientul principal, care si el avea
pozitie de reclamant). Evident, hotararea finala isi va produce efctele si asupra lui, adica nu numai ca ii va fi
opozabila, dar va fi si obligat la respectarea ei in mod direct.
Un efect particular este cel mentionat la art. 71 NCPC – daca avem intrunite urmatoarele conditii:
- paratul e chemat in judecata pt o obligatie baneasca;
- recunoaste obligatia;
- declara ca vrea sa o execute fata de cel care isi va stabili drepturile (adica fie fata de reclamant, fie fata de
cel chemat in judecata);
 paratul va fi scos din proces daca consemneaza suma respectiva la dispozitia instantei (deci trebuie sa fie
o datorie baneasca, paratul trebuie sa fie de acord cu admiterea cererii – adica sa nu aiba discutii ca el nu
datoreaza, ba chiar trebuie sa depuna suma la CEC – si practic este scos din proces si procesul continua
intre reclamant si cel chemat in judecata si la sfarsit instanta va stabili care dintre cei doi este indreptatit sa
primeasca suma depusa de parat, evident, dispunand si ca CEC-ul (sau institutia bancara la care s-a
consemnat suma) sa ii elibereze suma de bani respectivului (adica practic procesul se simplifica in cazul
asta, dar trebuie neaparat sa avem un parat care accepta).
Acceasi situatie se aplica si in cazul in care paratul e chemat in judecata pentru predarea unui bun sau a
folosintei acestuia si el este de acord cu admiterea actiunii fata de cel caruia i se va stabili dreptul. El va fi scos
din proces, bunul va fi pus sub sechestru judiciar (ca sa nu fie instrainat pe durata procesului) si va fi eliberat la
sfarsit celui care isi va stabili judiciar dreptul.
In aceste cazuri insa, paratul, desi nu mai participa la proces, i se va comunica hotararea pt ca totusi la sfarsit
hotararea va spune ca el este obligat sa plateasca (sigur, el banii i-a dat deja, i-a consemnat, a lasat deja bunul la
dispozitia instantei, dar, strict vorbind, banii pana nu se dau in contul respectiv sunt tot ai lui; sunt pusi la
dispozitia, cuiva dar sunt in continuare ai paratului; bunul, e adevarat, e pus la dispozitia instantei, dar strict
vorbind e inca la parat). Prin urmare el trebuie sa figureze in hotarare, iar hotararea trebuie sa i se comunice
(ca sa se respecte principiul contradictorialitatii).
B. Chemarea in garantie (art. 72-74 NCPC)
17 of 25
DPC – C5
Chemarea in garantie este mijlocul procesual prin care oricare din parti poate introduce o alta persoana,
impotriva careia ar putea sa se indrepte in cazul in care pierde procesul, cu o cerere separata in garantie sau in
despagubiri, in ipoteza in care ar pierde procesul.
De principiu aceasta chemare in garantie este una facultativa, adica legea nu obliga pe una dintre parti sa
cheme pe acel tert care ar fi responsabil de pierderea procesului chiar in acest proces (ci ar putea sa piarda
procesul, dupa care sa formuleze o actiune contra celui vinovat).
Insa sunt si situatii in care aceasta operatiune este aproape necesara pentru parte pt a-si conserva drepturile
de regres contra tertului.
Exemplu: art. 1705 NCC referitor la chemarea in judecata a vanzatorului in cadrul evictiunii: „cumparatorul
chemat in judecata de un tert care pretinde ca are drepturi asupra lucrului vandut trebuie sa il cheme in cauza pe
vanzator”; deci este clar ca aici nu mai este o problema de facultate. Textul continua: „in cazul in care nu a facut-
o, fiind condamnat printr-o hotarare intrata in puterea lucrului judecat, pierde dretptul de garantie daca
vanzatorul dovedeste ca existau suficiente motive pentru a respinge cererea”- adica i se va invoca ceea ce in civil
se numeste exceptio mali processus; prin urmare, in cazul acesta, cererea de chemare in garantie e un must, ea
nu mai e ramasa la latitudinea uneia intre parti; de principiu ea este la latitudinea partilor.
Chiar si cand ea e facultativa insa e un mare beneficiu. De ce? Pentru ca pana la urma ea arde etapele procedurii
foarte mult, iar timpul este elementul primordial al omului (si aici face teoria timpului; morala: pana la urma ti
se intampla toate, problema este cand). Aici e cert ca una dintre parti va dobandi dreptate, problema dreptatii
nu e importanta in sine, ea este importanta in masura in care te ajuta cu ceva, or aici daca faci cerere de
chemare in garantie si pierzi procesul, te poti despagubi fata de cel vinovat/de cel care trebuie sa te granteze
intr-un timp foarte scurt (adica in timp ce cel care te-a dat pe tine in judecata te executa pe tine, tu poti sa fac
un dosar paralel in care sa-l executi pe cel care trebuie sa te garanteze). Asa se reduce foarte mult pierderea,
ramai descoperit cat mai putin (in caz contrar ar trebui ca tu sa pierzi procesul, sa te execute creditorul pe tine,
dupa care tu ca pornesti un proces contra celui care ar trebui sa te garanteze, sa-l castigi – dureaza vreo 3-4 ani
– si sa-l executi daca mai ai ce; in timpul asta trebuie sa faci rost de banii aia de care ai fost executat, ceea ce
inseamna in principiu sa te imprumuti cu dobanda, daca gasesti pe cineva, sau sa muncesti mai mult, daca
intereseaza pe cineva munca ta). Chestiunea ramane la fel de importanta chiar daca nu avem un text expres de
genul celui de la art. 1705.
Alte exemple pentru caracterul obligatoriu al cererii de chemare in garantie:
▪ fideiusiunea – fideiusorul dat in judecata va trebui sa-l cheme in judecata pe cel pe care il garanteaza si
astfel il cheama in garantie pe debitorul principal; sigur aici s-ar putea sa se faca o confuzie: garantia
procesuala nu e una cu garantia de drept substantial pentru ca in dreptul substantial fiediusorul e garantul,
pe cand in dreptul procesual chematul in garantie este debitorul principal, pentru ca fideiusorul plateste
suma pe care el ar fi trebuit sa o plateasca);
▪ comitentul care este chemat in judecata pentru daunele comise de prepus evident ca poate sa-l cheme pe
prepus in garantie;
De principiu, chematul in garantie e un tert, dar el ar putea sa fie chiar si una dintre partile chemate in proces.
18 of 25
DPC – C5
Exemplu: A cheama in judecata pe B comitent si pe C prepus sa raspunda solidar pt dauna produsa in

timpul serviciului pe care prepusul il are fata de comitent. In cazul asta B (comitentul) va formula o cerere
de chemare in garantie impotriva lui C (prepus) care trebuie sa raspunda fata de el (pt ca el a produs
dauna), dar B este chiar parat in cauza.
 Titularul cererii
Este fie reclamantul, fie paratul, fie intervenientul principal (care are drepturi aidoma reclamantului). Poate fi
atras cel raspunzator sau succesorii lui.
/!\ chematul in garantie va putea si el la randul lui sa cheme in garantie o alta persoana.
 Termenul
Este la fel ca la chemarea in judecata a altei persoane:
▪ reclamantul trebuie sa faca cererea pana la terminarea procesului in prima instanta
▪ paratul odata cu intampinarea, iar atunci cand intampinarea nu e obligatorie, pana la primul termen de
judecata.
Sanctiunea neintroducerii cererii in termen e la fel ca la chemarea in judecata a altei persoane: decaderea.
In ceea ce priveste forma, este o veritabila cerere de chemare in judecata pentru ca exista o pretentie contra
tertului, ceea ce inseamna ca trebuie sa imbrace forma cererii de chemare in judecata prevazuta la art. 194
NCPC, trebuie sa fie timbrata la valoarea pretentiilor cerute in cererea de chemare in garantie.
Se comunica partilor, dar si chematului in garantie si va avea loc procedura de admitere in principiu in care
instanta va verifica daca cererea este corect intocmita formal, daca e timbrata si daca se pretinde un drept in
despagubire sau un drept ca urmare a unei prevederi legale sau conventionale de suportare a unei garantii.
 Efectele
In ceea ce priveste pozitia procesuala a tertului in proces, el are o pozitie independenta, practic el este un
veritabil parat fata de cel care l-a chemat in judecata.
19 of 25
DPC – C5
 Procedura de judecata
Cerera de chemare in garantie se judeca in principiu impreuna cu cererea principala, DAR poate fi disjunsa
atunci cand judecata ei intarzie judecata cererii principale
Daca se disjunge, instanta care a dobandit competenta prin prorogarea de competenta ca urmare a depunerii
cererii de chemare in garantie intr-un proces deja inceput ramane competenta in competenta in continuare.
Chemarea in garantie de cele mai multe ori nu este facuta pe aceeasi suma de bani sau pe aceeasi valoare cu cea
din cererea principala (poate fi egala, mai mica sau mai mare) si in cazul asta pot sa apara diferente de
competenta (exemplu: cererea principala sa fie pe o suma de 500 000 si sa atraga tribunalul, in timp ce cererea
de chemare in garantie sa fie pe o suma de 100 000 – pentru ca doar pentru atata s-a obligat tertul chemat sa
garanteze – si atunci ar fi de competenta judecatoriei; dar pt ca e facuta intr-un proces deja inceput la tribunal,
se va judeca de catre tribunal, chiar si daca se disjunge).
 Solutiile
Solutia din CCJ Solutia din CCG Cine poate face apel? Impotriva cui?
- Paratul impotriva reclamantului

(P→R)
Se admite (daca este - Chematul in garantie contra paratului si
intemeiata) a reclamantului, desi intre ei nu exista
raporturi de drept substantial
Se admite (G→P/R)
Se respinge daca nu
Chemarea in
este intemeiata P→R/ G/R+G
garantie e facuta
20 of 25
DPC – C5
de PÂRÂT
- R→P/ P+G
/!\ doar daca respingerea CCJ este
datorita apararilor lui G
- daca R face apel impotriva lui P, P poate
Se respinge ca lipsita de face apel provocat (art. 473 NCPC)
Se respinge
interes sau de obiect impotriva lui G (R→P→G)
!Daca totusi P nu face apel provocat si
pierde, poate introduce din nou o cerere,
hot de fond neavand aut de lucru jud!
Se respinge ca lipsita de
interes sau de obiect - P→R/ G (!)
Se admite - P→R→G (! Apel provocat)
Chemarea in
garantie este Se admite (daca este
facuta de intemeiata) - R→P
RECLAMANT - G→R/ P
Se respinge daca nu
Se respinge este intemeiata - R→P / G
1. Cererea de chemare in garantie este facuta de PARAT:
a) se admite cererea de chemare in judecata facuta de reclamant – paratul pierde
✓ Daca se admite CCJ, adica paratul pierde procesul, se admite cererea de chemare in garantie facuta
de el, daca este intemeiata (adica daca el are si dreptate sa se intoarca impotriva tertului – pt ca exista
si varianta in care el sa piarda procesul fata de reclamant, dar tertul sa nu-l garanteze neaparat pe el pt
ca nu are drept de garantie (adica nu este intemeiata);
Exemplu: in cazul comitentului, acesta raspunde fata de victima, se intoarce impotriva prepusului, iar
prepusul va trebui sa plateasca comitentului, mai putin daca prepusul va dovedi ca comitentul i-a pus
niste sarcini care erau peste serviciul lui – l-a obligat sa conduca ore in sir fara sa doarma – in cazul asta
nu se va admite cererea de chemare in garantie. Astfel, de principiu prepusul raspunde, insa cererea de
chemare in garantie se analizeaza atent de catre instanta.
21 of 25
DPC – C5
In cazul acesta paratul care a pierdut procesul va face apel impotriva reclamantului doar (pt ca
impotriva chematului in garantie el a castigat), iar chematul in garantie poate face apel contra
paratului (pt ca instanta l-a obligat fata de parat), dar si impotriva reclamantului (chiar daca intre ei
nu sunt raporturi de drept substantial, el poate face apel pt ca pana la urma chematul in garantie are tot
interesul ca paratul care la chemat in garantie sa castige procesul, in felul asta scapand si el).
Chematul in garantie este parat al celui care l-a chemat in judecata, dar are o dubla aparare
intotdeauna. Prima aparare va fi paradoxal una apropiata de cel care l-a chemat in judecata pentru ca
primul lucru pe care el il urmareste este ca cel care l-a chemat in judecata sa nu piarda procesul; cat
timp cel care l-a chemat in judecata nu pierde procesul, nu exista niciun risc ca el (garantul) sa
raspunda fata de el (cel care l-a chemat in judecata). Cu alte cuvinte forta apararilor chematului in
garantie, intr-un mod paradoxal, nu este atat in modul in care se va apara in pretentiile pe care cel care
l-a chemat in judecata le formuleaza fata de el, ci el se va repezi sa-l atace, culmea, nu pe care care il
ataca, ci pe cel care nu i-a facut nimic, avand o singura problema cu el: ca il ataca pe cel care l-a
atacat pe el).
De asta scrie acolo ca chematul in garantie face apel si impotriva paratulu, dar si impotriva
reclamantului (G→P/R). INSA nu trebuie sa intelegem ca e obligat. El poate sa aiba si atitudinea de a
spune in proces sa ia doar o parte sa spuna fie „eu n-am nimic de reprosat paratului, daca pierde
paratul eu ma recunosc invins, dar ma lupt cu reclamantul” ”– exemplul prepusului nostru care
recunoaste ca din cauza sa a provocat accidentul; in schimb „eu nu mai vedeam in fata ochilor pentru ca
asta m-a obligat sa merg 3 zile in continuu” sau invers, sa spuna „reclamantul n-are nicio vina, ma lupt
doar cu paratul pentru ca el este vinovat”. De cele mai multe ori lucrurile se vor intampla asa: primul
lucru pe care il va spune prepusul nostru este „m-a obligat comitentul sa merg vreo 3 ore in plus, dar nu
asta era problema, problema e ca eram intr-un loc nesemnalizat, ca nu mergeau luminile pe strada, ca
victima era beata si mergea pe mijlocul drumului motiv pt care nu stiu cat e de vinovat cel care m-a pus
sa merg 3 ore in plus, cat e ala care mergea pe mijlocul drumlui noaptea si beat”.
✓ Daca se admite CCJ si se respinge cererea de chemare in garantie pt ca nu ar fi intemeiata (ipoteza

prepusului in care l-a obligat comitentul sa conduca 3 zile fara sa doarma), paratul poate sa faca apel
contra reclamantului, DAR si contra chematului in garantie, precum si impotriva ambilor.
Fata de reclamantu sustine ca in mod gresit s-a admis CCJ, iar fata de chematul in garantia va spune ca
in mod gresit s-a admis CCG – P→G / P→R / P→G+R.
b) se respinge cererea de chemare in judecata facuta de reclamant – paratul castiga
In ipoteza in care paratul a facut cererea de chemare in garantie, aceasta din urma se va respinge ca
lipsita de interes sau lipsita de obiect (paratul l-a chemat in garantie pe un tert sa-l garanteze daca
pierde procesul; nu l-a pierdut, nu mai are nevoie de garantie si atunci cererea ramane fara obiect).
22 of 25
DPC – C5
In cazul acesta reclamantul va putea sa faca apel contra paratului, DAR va putea sa faca si contra
paratului + chematului in garantie in situatia in care cererea de chemare in judecata a fost respinsa
nu ca urmare a apararilor facute de parat, ci ca urmare a celor facute de chematul in garantie introdus
in proces de catre parat. Este vorba de ideea ca primul lucru pe care il face chematul in garantie nu este
sa-l atace pe cel care l-a atacat pe el, ci pe cel care a creat procesul – adica pe reclamant. Asadar, s-ar
putea ca apararile chematului in garantie sa fie mai eficiente decat cele ale paratului; spre exemplu, in
cazul garantiei contra evictiunii – art. 1705 – vanzatorul va avea o forta mai mare a argumentelor
impotriva celui care vrea sa evinga (reclamant) pentru ca el stie de ce titlul lui, pe care i l-a transmis
prin vanzare paratului, este mai puternic decat titlul evingatorului, el are toate informatiile; deci e
foarte posibil ca apararile chematului in garantie sa fie cele care il lovesc pe reclamant. Astfel incat, este
normal sa-l lasi pe reclamant sa faca apel atat impotriva paratului (pentru ca cu el are raporturi de
judecata), dar si impotriva chematului in garantie (pentru ca desi nu pe el l-a chemat in proces, totusi
apararile lui au fost cele care au determinat pierderea procesului).
Aici mai intervine o problema: ce se intampla daca avem chemare in garantie facuta de parat, se
respinge cererea facuta de reclamant, corelativ se respinge ca lipsita de obiect si cererea facuta de parat
contra chematului in garantie, dar reclamantul face apel si paratul nu face apel2?
In apelul facut de reclamant se intoarce solutia, adica instanta de apel admite apelul, schimba
solutia din sentinta si il obliga pe parat fata de reclamant. Paratul va fi intr-o situatie proasta, mai
proasta decat daca pierdea in prima instanta. Asadar, daca paratul pierdea in prima instanta, macar i se
admitea cererea de chemare in garantie; pe cand pierzand in apel, el nefacand apel pe cererea de
chemare in garantie, cererea respectiva de chemare in garantie ramane sub autoritatea lucrului
judecat pt ca n-a facut obiectul apelului, ceea ce inseamna ca el va fi obligat fata de reclamant, iar
pentru chematul in garantie ar trebui sa faca alt proces.
Tocmai pt ca sa nu se afle intr-o astfel de situatie exista un text de lege la apel art. 473 NCPC: „ in caz de
coparticipare procesuala, precum si atunci cand la prima instanta au intervenit terte persoane in proces,
intimatul (cel dat in judecata in apel) este in drept, dupa implinirea termnului de apel, sa declare in scris
apel impotriva altui intimat sau a unei persoane care a figura in prima instanta si care nu este parte in
apelul principal, daca acesta din urma ar fi de natura sa produca consecinte asupra situatiei sale juridice
in proces”.
Cu alte cuvinte: P e intimat in apelul lui R; G nu e intimat nici in apelul lui R (ca nu are de ce sa fie dat in
judecata pt ca R nu a pierduta ca urmare a apararilor lui G) si nici P nu are de ce sa-l cheme in judecata
pt ca el castigase (deci nu e intimat), dar este parte care a participat la prima instanta si in baza acestui
text, P va putea, peste termenul de apel, sa faca un apel provocat cand afla din citarea pe care o
primeste din partea instantei cum ca a facut apel reclamantul, atunci i se deschide si lui apetitul si
dreptul de a face apel contra lui G pt ca atunci isi da seama; pana atunci e linistit pt ca stie ca a pierdut
2
Paratul nu are de ce sa faca apel ; el are doua solutii : in CCJ a castigat, iar in CCG el a pierdut pentru simplul fapt ca a
castigat in cererea cealalta si figureaza intr-un mod aparent ca perdant aici.
23 of 25
DPC – C5
in cererea de chemare in garantie fiindca nu mai avea interes. Acest apel provocat are particularitatea
ca va fi judecat numai daca se judeca pe fond si apelul principal (cu alte cuvine, daca din orice
motiv apelul principal al lui R se respinge ca netrimbrat – adica se anuleaza –, ca inform sau din alt
motiv, nu se mai judeca nici apelul provocat).
Aceleasi solutii trebuie sa le transpunem pt situatia in care chemarea in garantie este facuta de
reclamant.
2. Cererea de chemare in garantie este facuta de RECLAMANT:
a) se admite CCJ si se respinge CCG ca lipsita de obiect sau de interes:
Paratul poate face apel impotriva reclamantului SAU chiar si a chematului in garantie (doar daca
reclamantul a castigat datorita apararilor facute de chematul in garantie).
Cand paratul face apel impotriva reclamantului, acesta poate face apel provocat impotriva
chematului in garantie!
b) se respinge cererea de chemare in judecata:
✓ se respinge CCJ si admite CCG (daca este intemeiata):
Reclamantul poate face apel impotriva paratului;

Chematul in garantie poate face apel impotriva reclamantului sau impotriva paratului (chiar daca
nu are niciun raport de dr substantial cu paratul).
✓ se respinge CCJ si se respinge CCG (daca este neintemeiata):
Reclamantul poate face apel impotriva paratului/chematului in garantie.
Intrebare: in cazul in care se admite actiunea de chemare in judecata si se admite si cererea de chemare in
garantie (prima ipoteza din tabel). La seminar s-a spus ca nu poate fi facut apel direct impotriva reclamantului
pentru ca garantul, pentru a ajunge la reclamant trebuie sa treaca pe la parat pt ca nu exista raport juridic intre
garant si reclamant (adica nu se poate G→P/R)
Raspuns: intr-adevar, solutia este ca, daca s-a admis cererea de chemare in garantie, tot trebuie chemat in apel
si paratul. Dar problema este motivul de apel (impotriva cui se indreapta garantul) – asta este situatia
prezentata de Briciu in tabel. Evident ca pentru inlaturarea solutiei prin care garantul a fost obligat fata de
parat, chematul in garantie trebuie sa-l cheme in apel si pe parat (fata de el pana la urma se va sterge acea
24 of 25
DPC – C5
datorie). Problema este motivele pentru care chematul in garantie le invoca pentru inlaturarea datoriei lui fara
de parat – sunt ele unele ce tin de raportul cu paratul sau unele ce tin de raporturile paratului cu reclamantul?
Briciu isi mentine punctul de vedere ca chematul in garantie poate sa faca apel in care sa invoce numai critici
raportate nu la situatia lui fara de cel care l-a chemat (parat), ci critici exclusive cu privire la solutia din cererea
principala.
Acest lucru este esential pt ca obietul apelului va suna in fel urmator: instanta il va intreba pe chematul in
garantie: „dumneata ce vrei?”; „admiterea apelului”; „bun, si dupa admiterea apelului ce mai vrei sa se intample
cu hotararea primei instante?”. Aici el are doua variante:
(i) poate sa zica: „prima hotarare mentineti-o in ceea ce priveste cererea principala, dar schimbati-o in
ceea ce priveste admiterea cererii de chemare in garantie pt ca paratul care m-a chemat in garantie este
obligat intr-adevar fata de reclamant, dar eu nu sunt obligat fata de parat pt ca intre noi nu exista un
raport de garantare (in cazul asta apelul e numai contra paratului);
(ii) poate sa spuna: „admiteti apelul, schimbati sentinta in primul rand in ceea ce priveste cererea
principala unde, intr-adevar, eu nu sunt parte – dar am explicat de ce am interes – si, ca urmare a
acestei solutii, schimbati si solutia din cererea de chemare in garantie pe care cer sa o solutionati ca
lipsita de interes” (aici apelul, la nivel formal, il include si pe parat; dar chematul in garantie ataca
solutia data in cererea principala in care parti sunt numai paratul si reclamantul – de aceea in tabel
Briciu se refera la apelul impotriva cererii reclamantului). Alternativa e corecta in sensul ca apelul poate
fi introdus impotriva cererii (si nu impotriva persoanelor). Chematul in garantie poate sa ceara numai
desfiintarea solutiei cu privire la obligatia lui sau poate sa o extinda si sa zica „de fapt eu vreau
desfiintarea hotararii numai pentru cererea principala si asta evident va produce consecinte si in ceea
ce priveste situatia mea, dar eu nu pe aia o comentez. Daca paratul ar fi pierdut procesul corect, eu n-
am ce comenta. Deci nu comnetez cu nimic solutia primei instantei in ceea ce priveste modul in care a
dezlegat chemarea in garantie; singura mea problema este ca cel care m-a chemat in garantie nu trebuie
sa datoreze nimic reclamantului, asta contest”.
25 of 25
Situatia mandatarului avocat Situatia mandatarului neavocat
Forma mandatului este data de statutul profesiei de avocat, legea Lui ii va trebui:
nespunand altceva decat ca avocatul se va legitima potrivit legii
- o procura in forma autentica
speciale (L 51/1995);
- imputernicire si printr-o declaratie verbala, facuta in
Legea speciala prevede ca se incheie un contract de asitenta intre instanta si consemnata in incheiere. Adica partea vine
parte si avocat, INSA legitimiarea in instanta nu se face cu direct in sala spi spune „ma reprezinta X”. Sigur, se
contractul (care ramane secret pentru ca ramane sub identifica mandatarul, i se iau datele esentiale.
confidentialitate, nu ai voie sa-l vanturi prin instanta), ci
legitimarea se va face in instanta cu o imputernicire avocatiala.
Din punct de vedere al continutului, trebuie sa fie un
Textul din cod spune atat: imputernicirea de a reprezenta o persoana
mandat at litem (adica dat pentru exercitiul dreptului de
fizica sau juridica data unui avocat ori consilier juridic se dovedeste
chemare in judecata si de reprezentare in proces) – la
FORMA prin inscris, potrivii legilor de organizare si exercitare a profesiei (art.
avocat e clar ca e ad litem pentru ca prin natura activitatii
si 85 alin. 3 NCPC); or legea privind exercitarea profesiei de avocat
lui numai mandat ad litem poate sa aiba (nu poate sa aiba
asta prevede: via imputerinicire avocatiala.
CONTINUTL alt mandat prin obiectul de activitate).
mandatului Mai mult decat atat, trebuie intelese doua lucrui:
Cu alte cuvinte, aici trebuie se gaseasca in acel mandat
1. contractul de asistenta nu ajunge in instanta decat daca este caz mentiunea expresa ca este dat pentru reprezentarea in
penal (si atunci nu intr-o instanta civila), pentru ca el este sub justitie.
secret profesional; legitimarea se face pe baza de imputernicire,
De exemplu, daca spun „mandatez pe X sa ma reprezinte in
iar imputernicirea nu este semnata de parte in mod obligatoriu
tot ceea ce tine de imobilul Y, proprietatea mea” nu-i
(poate fi semnata de parte dupa cum este posibil ca avocatul sa
suficient; tot ceea ce tine de imobil inseamna plata de
scrie, acolo unde apare semnatura partii: conform contractului
impozite, luarea chiriilor, reparatii curente, nu si procesul –
de asistenta). Asta pentru ca legea privind exercitarea profesiei
deci trebuie sa apara cuvantul „proces”. De ce? Pentru ca
de avocat spune ca imputernicirea se elibereaza de catre avocat
atunci cand il mandatezi sa ia chirii, sa faca reparatii sau alte
(deci nu de catre parte) pe baza contractului de asistenta;
lucruri nu pierde proprietatea; pe cand intr-un proces, daca
1
2. potrivit legii avocaturii, contractul de asistenta, imputernicirea il conduce prost, ar putea sa piarda proprietatea (si macar
si celelelalte acte facute in dovedirea mandatului fac dovada daca pierzi procesul sa stii cine te-a reprezentat).
pana la inscrierea in fals (deci au regimul unui act autentic).
Acest mandat, care trebuie sa fie ad litem, se aplica in toate
Prevederea e chiar mai adancita decat atat pentru ca se prevede
cazurile, mai putin in doua situatii unde si un mandat
in alt articol ca avocatul nu e functionar public, mai putin in
general ar fi suficient:
situatia intocmirii unor acte de genul acesta (deci cu alte cuvinte
el nu este functionar public, dar in privinta intocmirii actelor 1. cand manadatul e dat unui prepus;
prin care isi stabileste reprezentarea, este, are drepturi de 2. cand mandatarul nu are nici domiciliul, nici resedinta in
functionar public, ceea ce inseamna ca actul respectiv este tara.
autentic, altfel nici nu s-ar explica de ce ar face dovada pana la
inscrierea in fals, care e specifica actelor autentice – actele
notariale sunt cele mai multe acte autentice, dar mai sunt si
altele pe langa acestea).
Aceasta distinctie este importanta pentru ca in momentul in care
una dintre parti spune „eu vad ca are o imputernicire avocatul, dar
mie sa-mi aduca contractul ca sa vad eu ca semnat de partea care
pretinde el ca l-a angajat” – aceasta sustinere este inadmisibila
(exista un singur mod prin care partea poate sa faca lucrul asta: se
inscrie in fals si poate sa aiba dreptate si sa raspunda avocatul sau
sa nu aiba si sa raspunda ea pentru denunt calomnios). Pericolul ar
fi fost ca sub pretextul „hai sa vad semnatura” s-ar fi prezentat
contractul, ceea ce inseamna ca secretul profesional decurgand din
contract ar fi cazut; or secretul profesional nu e al avocatului, ci este
al partii (privilegiul secretului profesional este al cleintului pentru
ca el il incredinteaza avocatului; avocatul ar fi usurat sa nu aiba
secret profesional).
Un contract poate genera mai multe imputerniciri (poate genera
reprezentare in mai multe parti: in instanta, la CF, la administratia
2
financiara, la primarie etc) – asta inseamna ca trebuie scoase atatea
imputerniciri de pe contract cate reprezentari ai (pentru asta e
nevoie de semnatura partii, iar in absenta unui contract ar fi greu ca
ea sa vina sa semneze de fiecare data). In plus, nici actele autentice
care merg in spatiul public nu poarta semnatura partii (partilor li se
da un act fara semnatura);
Mandatarul avocat poate face toate actele necesare judecatii, Acesta poate face toate actele suspuse judecatii, daca legea
precum si acte de dispozitie daca acest drept i-a fost conferit prin nu prevede altfel, cu mentiunea ca pentru actele de
contractul de asistenta juridica. dispozitie are nevoie de un mandat special.
Pentru actele de dispozitie intotdeauna mandatarul are obligatia sa Actele de dispozitie sunt: renuntarea la judecata sau la
prezinte un mandat special. drept, achiesarea la pretentiile partii adverse sau la
hotararea pronuntata si tranzactia.
Avocatul nu trebuie sa vina cu o procura speciala; este suficient
sa existe in contractul de asistenta o mentiune prin care el este /!\ mandatarul neavocat NU poate pune concluzii asupra
autorizat sa faca si acte de dispozitie, precum: tranzactie, achiesare, exceptiilor sau asupra fondului DECAT prin avocat.
Puterile renuntare la judecata sau la drept.
Asta inseamna ca atunci cand ai un mandatar neavocat, el in
conferinte
In cazul in care are astfel de prevederi in contract, avocatul va realitate va putea face o serie de acte, dar nu pe toate (de
mandatarului
dovedi prin scrierea in impuernicire ca, pe langa dreptul de exemplu: poate sa ia termenul la cunostinta, poate sa
reprezentare, are dreptul de a lua masuri precum: renuntarea la prezinte probele, sa asite la administrarea probelor, sa
drept, renuntarea la judecata, achiesarea, tranzactia sau alte acte cu participe la administrarea probelor), DAR nu poate sa:
caracter de dispozitie.
- puna concluzii asupra exceptiilor de procedura sau
De-a lungul timpului au fost voci care au spus ca avocatul se de fond
legitmeaza prin imputernicirea care rezulta din contract, dar numai - puna concluzii asupra fondului
pentru actele curente judecatii; daca vrea sa renunte la judecata (sa
Aceste doua atribute raman in monopolul exclusiv al
incheie o tranzactie) are nevoie de o procura autentica (din 1997
profesiei de avocat.
incoace, dezbaterea s-a transat invers, in sensul ca din moment ce
3
contractul avocatului are regimul juridic al unui act autentic si din De la aceasta regula sunt doua exceptii:
moment ce el permite introducerea, insererarea unor clauze
1. cand mandatarul persoanei fizice este sot sau ruda de
speciale, cum sunt si dreptul renunta, dreptul de a achiesa la
gradul al II-lea inclusiv poate pune concluzii in fata
pretentiile partii adverse etc, inseamna ca nu ai nevoie de un alt act
oricarei instante, fara sa fie asistat de avocat, dar daca
autentic, din moment ce si cel existent e la fel de autentic; motiv
este macar licentiat in drept.
pentru care s-a acceptat trecerea lor in contractul de asistenta).
Imputernicirea este cea care reda mentiunea din contractul de 2. cand dreptul de reprezentare decurge din lege sau
asistenta, sub semnatura si parafa avocatului care certifica cum ca dintr-o hotarare judecatoreasca (adica e un drept
acelea sunt in contractul de asistenta ca drepturi ale lui. legal sau judiciar).
/!\ o alta mentiune importanta – art. 87 (2) NCPC: avocatul care a Exemplu: parintii pentru copil pot sa puna concluzii in
reprezentat sau a asistat partea la judecarea procesului poate face, instanta fara sa fie asistati de avocat (pentru ca e
chiar fara mandat, orice acte pentru pastrarea drepturilor reprezentare legala); tutorele la fel; curatorul judicar
suspuse unei termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor (el este deja avocat din oficiu); administratorul-
in timp. Tot la fel, poate sa introduca orice cale de atac impotriva sechestru in litigiile privind bunurile aflate sub
hotararii pronuntate. sechestru poate pune concluzii fara a fi asistat de
avocat (dreptul sau decurge dintr-o incheiere
Ca sa aplicam acest text trebuie sa avem urmatoarele conditii:
judecatoreasca).
- avocatul sa fi reprezentat partea
Si aici discutia a fost destul de ampla. Optiunea legiuitorului
- DAR mandatului lui sa fi incetat (deci nu orice avocat, ci cel care
a fost de a pastra monopoul postularii pe exceptiile de
a reprezentat sau a asistat partea in proces);
procedura de fond si a fondului, considerandu-le acte care
Este ipoteza unui avocat al unei parti care are mandat doar pentru prin incidenta sunt juridice, tehnice.
judecarea pricinii in fata primei instante; s-a pronuntat o hotarare
Interesul tine pe de o parte de postulatul profesiei de
care e defavorabila partii reprezentate; desi el nu mai are mandat
avocat, iar pe de alta parte este si un interes al statului.
(pentru ca odata cu pronuntarea hotararii a incetat mandatul sau),
el poate sa faca orice acte de care ar depinde pastrarea drepturilor Statul are interesul ca dezbaterile pe exceptii si pe fond sa
partii, inclusiv de a face apel sau recurs (si de a le motiva), chiar daca aiba continut juridic (adica sa nu cadem in „e bine asa/nu e
lui nu i s-a acordat mandat in acest sens. In apel sau in recurs va fi bine asa”), sa fie cu articole de lege, cu reguli de drept samd.
citata partea care are posibilitatea sa renunte la apelul sau recursul
4
facut de avocat fara mandat sau, din contra, se poate bucura de Astfel, dezideratul este ridicarea nivelului juridic al
efecte lui, fiind un apel/recurs facut in termen si de o persoana care discutiei.
are imputernicire in acest sens data de lege (chiar daca mandat
Un alt interes major al statului tine de taxe si impozite. Daca
conventional a expirat).
ai da voie sa se puna concluzii pe baza de procuri, maine
Problema este utila cand partile se afla la mare distanta, comunica jumate din justitiabilii din tara asta n-ar mai incheia
greu cu avocatii si cum termenele de apel si recurs sunt scurte (30 contracte de asistenta (cu onorarii care sunt purtatoare de
de zile de regula, dar sunt si termene de 5), iar partea nu ar taxe si impozite), ci ar face contracte de mandat
reactiona in termen de 5 zile, devine absolut capitala formularea in neremunerate („sunt prietenul tau, te reprezint si eu in
termen de catre avocat, chiar si fara manadat, a unui astfel de instanta asa pe baza de procura”). Ceea ce inseamna ca
apel/recurs. pentru stat ar fi un dezastru. Ar pierde toate taxele rezultate
din onorariile avocatilor, iar potrivit OG 80/2013 privind
Acesta nu este un apel/recurs care trebuie ratificat de parte.
taxele judiciare de timbru, taxele colectate din onorariile
Ratificat de parte trebuie numai acel act care este facut fara
avocatilor sunt folosite inclusiv pentru dotarea sediilor
existenta unui mandat si contra legii (cel in discutie este fara
instantelor si altor activitati in cadrul sustinerii sistemului
existenta unui mandat, DAR pe care legea l-a prelungit in realitate
justitiei (prin urmare implicarea este una directa si
sub aspectul drepturilor a caror pastrare era necesara). Acest
desavarsita, astfel ca putem intelege usor de ce judecatorii
apel/recurs este deci valabil, trebuie cel mult pastrat de catre parte
au sustinut frecvent ca in realiate problema aceasta sa fie
(partea sa nu renunte la el). De aceea e gresita parctica unor
rezolvata asa cum e in NCPC; altfel, realmente ar fi existat
instante care solicita partii sa ratifice un astfel de apel/recurs (iar
pericolul de dezechilibru bugetar, printr-o evaziune facuta
daca partea tace sa zica ca nu l-a ratificat, deci e nul). Partea nu
sub forma procurilor de reprezentare – care nu au un regim
trebuie sa-l ratifice caci e valabil, iar cel mult ar putea sa se
cum e contractul de asistenta care se inregistreaza, se
manifeste prin retragerea lui (dar pana nu-l retrage trebuie judecat
factureaza si imediat poate fi controlat de catre organele
pe fond).
fiscale). Acest fenomen ar fi fost mult mai periculos pentru
In cazul in care o persoana nu a avut niciodata calitatea de avocat al stat decat orice altceva in domeniu.
partii in cauza in care se face apelul/recursul, atunci da, trebuie
ratificat, pentru ca el a facut un apel/recurs nul in contextul
neratificarii.
5
DPC – C6
C. Aratarea titularului dreptului (art. 75-77)
E o a treia forma de participare a tertilor la proces si spre deosebire de celelalte doua, este un
mijloc procedural pus numai la indemana paratului (celelalte doua puteau fi facute fie de catre
reclamant, fie de catre parat) Acesta poate sa il foloseasca in situatia in care detine un lucru
pentru altul sau exercita in numele altuita un drept asupra unui lucru si este chemat in judecata
de catre o persoana care pretinde un drept real asupra lucrului.
Vor trebui sa se indeplineasca urmatoarele conditii:

- trebuie sa existe o actiune reala (nu personala!) ;
- cel care formuleaza cererea sa fie parat ;
- bunul care face obiectul litigiului sa se afle in raport de detentie sau paratul sa exercite
drepturile in numele altuia.
Exemple: chirias, arendas, tolerat, sa beneficieze de un imprumut care sa vizeze folosinta unui
spatiu etc.
/!\ conditie specifica: prin cererea asta, paratul trebuie sa indice care este titularul
dreptului.
Sunt si norme speciale care reglementeaza astfel de situatii:

▪ legea privind proprietatea publica in care exista o mentiune conform careia ori de cate ori o
persoana este chemata in judecata cu privire la un bun care este proprietate publica, ea
trebuie sa cheme in judecata fie statul fie autoritatea publica locala – trimitere la aratarea
titularului dreptului;
▪ uzufructuarul dat in judecata printr-o actiune in revendicare trebuie sa cheme in judecata pe
nudul proprietar;
 Termenul si modul de solutionare

Aceasta cerere trebuie facuta fie odata cu intampinarea, fie daca intampinarea nu este
obligatorie cel mai tarziu la primul termen de judecata.
Si aceasta cerere va fi supusa procedurii de admitere in principiu si care se aplica la fel ca si in

celalalte cazuri de interventie fortata.
 Efectele – ce se intampla dupa admiterea tertului in proces?
a) tertul arata ca titutlar vine la proces (se infatiseaza) si recunoaste sustinerile paratului
(arata ca intradevar el este titularul dreptului pus in discutie), iar reclamantul consimte ca
tertul aratat ca titular la dreptului sa ia locul paratului
 paratul initial este scos din proces, iar procesul va continua intre reclamant si cel aratat ca
titular al dreptului.
1 of 21

DPC – C6
Este situatia clasica care apare, de principiu, ca urmare a imprejurarii ca reclamantul nu stie
exact cine este titularul dreptului si tinde sa cheme in judecata care are aparenta de titular al
dreptului (cel care detine bunul – chiar daca in situatia bunurilor imobile este aparent mai
greu de gresit pentru ca avem CF, dar se poate ca R sa nu consulte CF ; in cazul bunurilor
mobile situatiile se pot inmulti). Dar fata de sustinerile paratului care spune ca nu este
proprietarul bunurilor, reclamantul se va replia si va de acord sa fie scos paratul si sa fie
introdus in cauza titular al dreptului care si el e de acord cu sustinerile – avem de-a face cu
un consens absolut;
b) tertul se infatiseaza si recunoaste sustinerile paratului, insa reclamantul nu consimte la

introducerea lui in cauza si scoaterea paratului – procesul va continua intre reclamant si
paratul initial, DAR si impreuna cu tertul care va dobandi o pozitie de intervenient
principal, hotararea fiindu-i practic opozabila;
c) tertul aratat ca titular al dreptului nu recunoaste sustinerile paratului, atunci el va lua pozitia
de intervenient principal;
d) tertul nu se manifesta in niciun fel, astfel ca procesul va continua intre partile initiale, iar el
are pozitia de intervenient principal, hotararea fiindu-i opozabila;
 Procedura de judecata
Se aplica numai actiunilor reale. Cel atras ca aratat al titular al drepturilor trebuie sa fie un
titular al unui drept real.
Sanctiunea termenului: decaderea.
Aparent decaderea ar putea sa fie o chestiune care sa il deranjeze pe parat. Astfel, daca paratul
are obligatii legale sau conventionale cu cel de la care detine bunul, in sensul ca fie intr-o lege
speciala, daca apar litgii cu privire la propietate esti obligat sa introduci in cauza statul roman
sau autoritatea publica locala si nu ai facut-o, evident ca statul daca pierde procesul se poate
intoarce impotriva ta sau poate sa ceara rezilierea/rezolutiunea contractului (in care este
prevazuta obligatia asta pe care tu nu ai indeplinit-o).
Uneori, poate fi un rau la fel de mare si pentru reclamant, pentru ca R de multe ori ar putea,
nebeneficiand de acordul paratului care arata cine este adevaratul titular al dreptului, sa se
trezeasca intr-o situatie delicata mai tarziu, in sensul sa i se invoce exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive. Paratul, prin ipoteza, pare a nu fi titularul dreptului, or fiind actiune reala nu
paratul ia incalcat dreptul reclamantului, ci eventual cel de la care detine paratul (paratul nu are
in ecuatia asta o incalcare directa). Sunt instante care ar putea sa spuna « invocam exceptia
lipsei calitatii procesuale pasive, trebuia sa-l chemi in judecata nu pe asta care este chirias, ci pe
proprietar sau pe cel care se identifica ca proprietar pentru ca el iti incalca dreptul, nu chiriasul
sau » si sa-i respinga cererea.
2 of 21

DPC – C6
Si reclamantul ce poate sa faca ca sa se apere de acest « rau » ? Poate pana la primul termen de
judecata sa-si modifice CCJ, numai ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive se poate invoca si
dupa primul termen. Deci cine va vrea s-o invoce, n-o va invoca la primul termen (astfel incat sa-
o permita reclamantului sa-si modifice cererea), va lasa 1-2 termene si o va invoca dupa. Asadar,
la decadere e greu sa stabilesti cine e mai perdant, paratul sau reclamantul. Reclamantul e
perdant pentru ca el a facut cerere prost din start, trebuia s-o faca impotriva titularul dreptului
si n-a facut-o, acest mijloc l-ar putea scapa de o eventuala exceptie de lipsa a calitatii procesuale
pasive, dar oricum nu e un drept al lui, ci un drept al paratului, dreptul lui era sa faca cererea
bine si eventual s-o modifice pana la primul termen.
D. Introducerea fortata in cauza, din oficiu, a altor persoane (art. 78-79)
In realitate, art. 78 NCPC reglementeaza doua ipoteze:
i. instanta poate sa introduca din oficiu terte persoane;

ii. instanta poate, din oficiu, doar sa puna in vedere partilor introducerea in cauza a unei terte
persoane.
Este un mijloc procedural pus exclusiv la dispozitia instantei prin care, in cazurile expres
prevazute, dar si in procedurile necontencioase, instanta va dispune, din oficiu, introducerea in
cauza a altor persoane, chiar daca partile se impotrivesc.
Conditii:
▪ materie necontencioasa1 –instanta poate sa introduca terti, din oficiu, fara vreo limitare
(ori de cate ori considera ca prezenta tertilor este esentiala);
▪ materie contenctioasa – trebuie sa existe o dispozitie expresa a legii care sa permita
judecatorului sa introduca din oficiu terte persoane ;
 art. 436 NCC: la procesele privind rudenia trebuie sa participe parintii si copilul, chiar
daca ei nu sunt parati – instanta ii citeaza din oficiu
 art. 21 (1) OG 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru
prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie –
Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în conformitate cu prevederile art. 15, iar în
cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor
prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor
asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei
1 Procedurile necontencioase sunt cele prin care petentul nu opune un drept cuiva, si cere numai interventia instantei
pentru a verifica o situatie juridica (ex: infiintare unui partid politic, a unei asociatii, funadatii, autorizarea unei
societati). Instanta poate constata ca un partid politic ce vrea sa se infiinteze are acelasi nume ca un alt partid politic, il
introduce pe cel din urma, din oficiu, sa-l intrebe daca are ceva impotriva.
3 of 21

DPC – C6
acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea
accidentului în calitate de intervenienţi forţati.
 OG 2/2001 art. 33 (1) Judecatoria va fixa termen de judecata, care nu va depasi 30 de

zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a facut
plangerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati in procesul-
verbal sau in plangere, precum si a oricaror alte persoane in masura sa contribuie la
rezolvarea temeinica a cauzei. – chiar daca contravenientul nu a indicat aceste
persoane ca fiind cele care sunt chemate in judecata, instata le va cita oricum.
Instanta va introduce in cauza aceste persoane, chiar si daca partile se opun.

In materie contencioasa instanta nu poate sa introduca fortata in cauza, in afara cazului in care
legea prevede in mod expres, DAR poate sa puna in discutie necesitatea introducerii in
cauza a tertului, atunci cand raportul juridic dedus judecatii o impune (art. 78 alin. 2) – ce
inseamna asta?
Exista un raport juridic care nu poate fi dezlegat in mod legal decat daca la proces participa toti
cei implicati, dar nu exista un text de lege care sa prevada in mod expres posibilitatea instantei
sa introduca din oficiu.
Nu este suficienta ipoteza ca instanta apreciaza ca ar fi bine sa participe si niste terti la proces
(in practica se mai intampla) e vorba de acele situatii in care raportul juridic dedus judecatii o
impune (nu o solicita, nu o implica) si atunci inseamna ca trebuie sa gasim situatii in care daca
nu ar fi introdus tertul, in realitatea actiunea nu ar putea fi judecata in mod legal.
Un exemplu pe care l-am mai discutat: lato sensu, ori de cate ori avem o coparticipare pasiva
obligatorie – litisconsortiu pasiv obligatoriu – (dar nu neaparat pasiva – poate sa fie si activa
pentru ca legea nu spune ca tertul trebuie sa fie parat neaparat), al carei sfarsit, daca nu se
indeplineste, se va respinge actiunea (coparticiparea obligatorie decurge la randul ei fie dintr-o
prevedere legala, fie din natura raportului juridic).
Alte cazuri :
▪ cazul clasic este cel al partajului. In materie de partaj in lege scri negru pe alb ca hotarearea
de partaj trebuie sa cuprinda toti coproprietarii, sub sanctiunea nulitatii; dar nu scrie ca
judecatorul poate sa-i introduca din oficiu in cauza, ceea ce inseamna ca judecatorul va apela
nu la alin. 1, ci la alin. 2 al art. 78, spunand partilor, punand in discutia lor: „voi sunteti doi
coproprietari si ca sa pronunt o hotarare legala am nevoie si de al treilea si de al patrulea,
care imi apar in certificatul de mostenitor dar nu-i am in cauza; nu am nicio norma care sa
ma autorizeze sa-i introduc din oficiu, drept pentru care pun in discutia dvs. necesitatea
introducerii lor in cauza”.
▪ in ceea ce priveste legea contenciosului administrativ, instantele apreciaza in mod
constant ca atunci cand o persoana ataca un act administrativ individual si el se adreseaza
unei terte persoane, va trebui sa cheme in judecata nu numai autoritatea emitenta, ci si
beneficiarul actului administrativ, iar daca nu o faci ti se va respinge cererea, fara a se
4 of 21

DPC – C6
discuta in fond (cu alte cuvinte e vorba de un litisconsortiu obligatoriu); de multe ori, partile
(reclamantul) nu-si dau seama de lucrul asta.
Exemplu: il deranjeaza pe reclamant o autorizatie de construire pentru ca se construieste
prea aproape de casa lui; se uita cine a emis autorizatia si vede ca primaria; se uita in legea
contenciosului care spune ca o persoana nemultumita care se considera vatamata de un act
administariv poate sa cheme in judecata autoritatea emitenta; acesta face o actiune si
cheama in judecata primaria pentru ca ea emis actul; in realitate nu-ti ajunge sa citesti legea
contenciosului, trebuie sa stii si drept administrativ si atunci daca reclamantul ar fi citit mai
mult ar fi aflat ca in actul emis unui tert, care devine beneficiar al actului si care il aduce in
circuitul juridic, trebuie si acesta chemat in judecata (pentru ca el a dobandit dreptul de a
construi in baza autorizatiei de construire; altfel ar insemna ca in cazul atacarii unei astfel de
autorizatii, daca primaria nu s-ar apara, beneficiarul ar pierde dreptul de a construi, fara sa fi
avut dreptul sa spuna ceva, ceea ce este de neconceput din perspectiva dreptului la aparare).
In acest caz se formeaza litisconsortiu necesar, pe care de cele mai multe ori reclamantii il
ignora. In cazul asta, instanta poate sa-i puna in vedere reclamantului si sa-i spuna: „atentie,
ai atacat autoritatea publica, dar nu e suficient; din perspectiva noastra, a instantei, apreciem
ca ar fi necesar sa participe si titularul autorizatiei de construire penru ca pana la urma el
este cel care foloseste autorizatia; nu poate sa piarda dreptul de a construi fara sa aiba nimic
de spus”.
Dupa o astfel de punere in discutie, partile pot:

- agrea propunerea instantei si sa solicite introducerea in cauza a tertului
- sa refuze introducerea in cauza a tertului, caz in care, daca instanta apreciaza ca pricina
nu poate fi judecata fara participarea tertului, va respinge cererea fara a se pronunta in
fond.
Asta inseamna ca hotararea nu va avea autoritate de lucru judecat, oricand cererea va
putea fi reluata, DAR cu chemarea in judecata a tertului a carui participare se pare ca a
fost atat de importanta.
Aceasta hotarare prin care se respinge cererea (de chemare in judecata) fara a se judeca
in fond este supusa numai apelului, nu si recursului.
 Termenul si modul de solutionare
Introducerea fortata se poate face pana la terminarea cercetarii procesului in prima instanta.
/!\ si instanta din oficiu (cand introduce tertul in proces), si partile (atunci cand agreeaza sau nu
agreeaza posibilitatea oferita de instanta de a complini cercul procesual) pot sa faca acest lucru
pana la terminarea cercetarii in prima instanta.
In apel si in recurs NU pot fi formulate astfel de introduceri in cauza pentru ca ar insemna ca cel
putin pentru persoanele respective s-ar incalca principiul dublului grad de jurisdictie (plus alte
principii: limitele efectului devolutiv al apelului – o regula a apelului este ca in apel nu poti sa vii
cu cereri noi sau cu persoane care ar atrage cereri noi).
5 of 21

DPC – C6
Legiuitorul ar fi putut sa deroge, dar nu a vrut (a derogat la interventia principala, dar nu a vrut
sa deroge si aici pentru ca pana la urma toata aceasta problema are ca baza faptul ca reclamantul
a facut gresit cererea).
Deci tot ce discutam noi aici se incadreaza la ipoteze de salvgardare a unei cereri de chemare in
judecata gresit intocmita (aceste ipoteze de la art. 78 nu erau in VCPC; in VCPC daca faceai
cererea gresit puteai sa ti-o modifici la primul termen, iar daca nu, se respingea ca inadmisibila
sau ca facuta impotriva unei persoane care singura n-ar fi avut calitate procesuala pasiva, deci
nu mai aveai ce sa faci). Acum s-a introdus un mecanism care in realitate iti prelungeste
posibilitatea remedierii cererii, prin interventia instantei este adevarat, pana la terminarea
cercetarii procesului in prima instanta. Dar evident, legiuitorul nu a vrut sa o prelungeasca si in
apel si in recurs pentru ca asta ar fi presupus casari cu trimitere, or asta consuma prea mult timp
procesual, nu se mai respectau alte principii cum ar fi, de exeomplu, procesul efectuat intr-un
timp rezonabil si optim (astea au fost argumente pentru care sa se stopeze oarecum durata).
Nu s-a prevazut nimic in legatura cu admiterea in principiu. Pentru aceasta forma nu este
prevazuta admiterea in principiu. E logic. Admiterea vine de la instanta (fie ea spune „eu
consider ca trebuie sa introduc un tert in proces”, fie „eu pun in discutia partilor necesitatea
introducerii unui tert in proces” – nu mai e nevoie de admitere in principiu).
 Efecte – ce pozitie procesuala va avea tertul?
Este clar ca el are o pozitie independenta; este clar ca el va lua procedura in starea in care se
afla; dar, spre deosebire de celelalte cereri, el va putea dispune, va putea solicita si va putea
primi readministrarea probelor deja administrate, precum si administrarea unor probe noi.
La celelalte cereri, tertul, fie ca avea o pozitie independenta, fie ca nu, lua procedura din stadiul
in care se afla, nu putea cere readministrarea probelor, dar putea cere administrarea de probe
noi. Ei bine, aici tertul poate sa ceara si readministrarea probelor.
De ce? Pentru ca el in realitate ar fi trebuit sa fie in proces inca de la inceput (faptul ca
reclamantul a fost cascat si a facut o cerere gresita, fara sa-l cheme si pe el in proces, faptul ca
legiuitorul la un moment dat a gandit ca intre a respinge cererea reclamantului fara a o judeca si
in fond si a o salva printr-o forma precum chemarea in judecata fortata a celui care lipseste, e
mai buna a doua – salvgardarea cererii – ca sa evite reluarea proceselor in mod inutil, nu
inseamna ca toate astea trebuie sa-l dezavantajeze pe tert care este un veritabil fie parat, fie
reclamant, dar care nu a fost in proces fie pentru ca reclamantul a facut cererea fara el, fie pentru
ca a facut-o fara sa-l cheme in judecata).
Aici vine si raspunsul la intrebarea „ce pozitie are el?”; are o pozitie fie de reclamant, fie de
parat, dupa natura drepturilor pe care le are in raportul juridic dedus judecatii.
De obicei, are pozitie de parat pentru ca coparticipari procesuale active obligatorii nu prea mai
avem (era una singura cunoscuta: cea in care se prevedea in doctrina si jurisprudenta pe VCC ca
actiunile in revendicare sau actiunile reale facute de coproprietari nu pot fi facute decat
impreuna – nu era o prevedere scrisa, dar toata doctrina era intrebate in sensul acesta; NCC
prevede alta solutie in sensul ca oricare dintre coproprietari poate sa faca actiunea in
6 of 21

DPC – C6
revendicare contra unui tert de unul singur si a cazut aceasta coparticipare procesuala activa;
prin urmare avem numai coparticipari pasive, ceea ce inseamna ca acest tert de cele mai multe
ori va avea pozitia de parat). Asta nu inseamna ca daca gasim coparticipari procesuale active in
legi speciale, nu s-ar putea aplica prevederea, dar nu sunt atat de dese.
Evident, din cele de mai sus reiese ca aceasta cerere nu poate fi disjunsa. Nu poate fi judecata
separat pentru ca tocmai obligativitatea judecarii impreuna a justificat interventia instantei.
E un drept pus exclusiv la dispozitia instantei pentru ca in practica sunt foarte multi care
spun instantei: „va solicitam ca din oficiu sa ne puneti in discutie introducerea in cauza a unor
terte persoane”. E o cerere inadmisibila. Instanta, daca apreciaza ca pune in discutie, pune in
discutie. Daca nu pune in discutie inseamna ca a apreciat ca nu pune in discutie. Nu poti sa-i ceri
instantei sa puna in discutie (bun, poti sa-i sugerezi: „nu cumva ati uitat?” hihi), dar nu poti sa si
ataci daca instanta spune ca nu pune in discutie (iar tu ai spune: „in cazul asta atac solutia de
nepunere in discutie” hihi). In realitate, solutia instantei nu poate fi atacata incheierea prin care
instanta decide sa nu puna in discutie pentru ca e un drept exclusiv al ei, necenzurabil; nici
instanta superioara nu poate sa-i spuna „casam hotararea pentru ca nu ai pus in discutie”.
Vinovat de toate acestea este reclamantul; faptul ca instanta nu a reusit sa-i remedieze cererea
(poate si dintr-o neatentie ca a uitat) nu inseamna ca el poate sa atace pentru ca si el e vinovat.
Prin urmare, BRICIU nu considera juste acele solutii ale unor instante superioare care caseaza
hotarari ale instantelor inferioare in care spun „ar fi trebuit sa pui in discutie din oficiu si n-ai
pus; nu ti-ai exercitat rolul activ suficient” (pentru ca aici instanta poate sa salveze un act, dar
daca nu l-a salvat totusi culpa procesuala initiala este a reclamantului). In practica este chiar des
intalnita aceasta situatie.
Chemarea in Aratarea Introducerea

Chemarea in
judecata a altei titularului fortata din
garantie
persoane dreptului oficiu
Orice cerere Orice cerere in Cereri reale In materia

care se pune in necontencioasa
discutie un drept + alte cazuri
Domeniul de
garantat expres
aplicare
prevazute din
materia
contencioasa
Orice parte initiala a litigiului Paratul Instanta

Titular (reclamant, parat, intervenient
principal)
▪ Reclamant + intervenient: pana la Odata cu Pana la

Termen terminarea cercetarii procesului in intampinarea sau, terminarea
prima instanta; daca aceasta nu cercetarii
este obligatorie, la procesului in
7 of 21

DPC – C6
primul termen de prima instanta
judecata
▪ Parat: odata cu intampinarea sau,
daca intampinarea nu este
obligatorie, pana la primul termen de
judecata;
Fiind cereri incidentale, instanta competenta este cea sesizata cu judecarea

Competenta
cererii principale.
▪ Cerere scrisa, motivata; ▪ Cerere scrisa, Incheierea

▪ Se comunica partii adverse si celui motivata; instantei
chemat in judecata; ▪ Se comunica
Forma cererii partii adverse si
celui chemat in
judecata
Este ceruta admiterea in principiu. NU este

Admiterea in necesara
principiu Dispozitiile art. 64-65 NCPC se aplica in mod
corespunzator.
▪ Reclamant; Parte ▪ parat Pozitia

Pozitia
▪ Hotararea isi independenta in procesuala
procesuala a ori
produce proces. corespunzatoare
tertului in ▪ intervenient
efectele si in celei din
proces principal
privinta sa. raportul juridic.
Domeniul de aplicare: la chemarea in judecata a altei persoane este orice cerere, la fel si la
chemarea in garantie, pe cand la aratarea titularului dreptului sunt numai cererile reale. La
introducerea fortata din oficiu vorbim de materie necontencioasa sau cazuri expres prevzute din
materia contencioasa.
Titular: la aratarea titularului dreptului avem numai parat, in rest avem reclamant, parat sau
intervenient principal, iar la introducerea fortata din oficiu titular e chiar instanta.
Termen: la chemarea in judecata a altei persoanei + chemarea in garantie, termenul este acelasi,
dar difera dupa cum e titular reclamantul sau paratul, in timp ce la aratarea titularului dreptului
este numai paratul (ceea ce inseamna ca avem termen numai odata cu intampinarea, iar daca
intampinarea nu este obligatorie, pana la primul termen de judecata). In schimb la introducerea
fortata din oficiu avem ca termen finalizarea cercetarii procesului in prima instanta.
Competenta: toate sunt cereri incidentale, ceea ce inseamna ca vor fi verificate, sub aspectul
competentei, de instanta care este sesizata cu cererea principala (cu mentiunea ca la cererea de
chemare a altei persoane nu se poate disjunge pt ca acolo dreptul este identic – cel dedus
judecatii cu cel din cererea de chemare in judecata a altei persoane; la cererea de chemare in
8 of 21

DPC – C6
garantie se poate disjunge daca judecata chemarii in garantie intarzie judecata cererii principale;
la celelalte doua – aratarea titularului dreptului + introducerea fortata – nu se pot disjunge pt ca
fie la aratarea titularului dreptului vorbim de acelasi drept, fie la introducerea fortata din oficiu
este o copoarticipara procesuala obligatorie).
Forma cererii: la chemarea in judecata a altei persoane + chemarea in garantie e vorba de o

cerere scrisa motiva care se comunica celelilalte parti; la fel si la aratarea titularului dreptului; in
schimb, la introducerea fortata nu o sa fie nicio cerere pt ca instanta nu face cereri, ea pune in
discutie si consemneaza in incheiere. Nici atunci cand partile, la punerea in discutie a instantei,
solicita introducerea in cauza a unor terti nu e nevoie de cerere - solicitarea se poate face si oral
si se consemneaza in incheiere.
Admiterea in principiu: la toate e necesara, mai putin la introducerea fortata din oficiu.
Pozitia tertului: la chemarea in judecata a altei persoane este reclamant; la chemarea in
garantie e un veritabil parat, dar al celui care l-a chemat in judecata si are o pozitie
independenta; la aratarea titularului dreptului este parat sau intervenient principal – depinde de
pozitia pe care o are cel chemat in judecata (adica cel aratat ca titular al dreptului) precum si
reclamantul (daca cel aratat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile paratului, iar
reclamantul consimte si el la schimbarea paratului cu cel aratat ca titular al dreptului, acesta din
urma devine parat; in schimb, in toate celelalte ipoteze el devine intervenient principal); la
introducerea fortata din oficiu pozitia procesuala va fi cea corespunzatoare raportului juridic
dedus judecatii.
9 of 21

DPC – C6
SECTIUNEA IV – REPREZENTAREA PARTILOR IN JUDECATA
Partile pot sta in proces fie personal, fie prin reprezentant. Reprezentarea este posibila in toate
etapele procesului, cu mentiunea ca sunt situatii in care legea prevede ca partea nu poate sta in
proces prin reprezentant, ci trebuie sa vina personal (nu multe):
Exemplu: in materie de divort reprezentarea nu este posibila, iar cazul in care reclamantul nu
vine personal la proces va conduce la respingerea cererii ca nesustinuta. Nu trebuie sa tragem
concluzia ca partea nu ar putea fi asistata (e cu totul altceva); ea nu poate fi reprezentata, adica
sa vina doar avocatul. Evident, in procesul de divort partile pot fi asistate de avocat (chiar e
bine), dar nu reprezentate (trebuie facuta distinctia dintre reprezentare – care presupune faptul
ca la proces vine numai reprezentantul – si asistare – care presupune faptul ca la proces vine
chiar partea, dar este insotita de cel care il consiliaza in materie jurdica).
Sunt si situatii in care reprezentarea este (era) impusa de lege, dar prin doua decii ale CCR au
fost declarate neconstitutionale – este vorba despre prevderea ca in recurs partile trebuie sa fie
reprezentate de avocat sau consilier juridic. CCR, printr-o hotarare destul de discutabila sub
aspectul argumentelor, a considerat ca textul este neconstituitonal pentru ca ar ingradi accesul
la justitie in faza recursului, determinat de faptul ca persoanele in tara noastra nu ar avea
suficiente sume de bani ca sa angajeze un avocat si ca lucrul asta trebuie lasat la aprecierea
fiecaruia. In realitate, prevederea era absolut necesara pentru garantarea unei justitii eficiente
(in majoritatea tarilor se prevede obligativitatea in caile de atac a reprezentarii prin avocat
tocmai pentru ca in caile de atac, mai ales in recurs, se discuta chestiuni de procedura sau de
drept pur, iar nu aspecte de fapt; or partea este tentata intotdeauna sa duca discutia spre situatia
de fapt pentru ca pe asta o intelege; mai complicat va fi sa incadreze discutia in drept).
Reprezentarea poate fi de trei feluri:

i. legala: cand partintele vrea sa il reprezinte pe minor (pana la 14 ani minorii nu pot sta
persoanal in judecata, ei stau prin parinti; daca nu au parinti sau parintii sunt decazuti
din drepturile parintesti, atunci vor sta prin tutore sau curator);
10 of 21

DPC – C6
ii. conventionala: atunci cand se stabileste printr-un contract de mandat si va fi dovedita
in instanta printr-o procura. Daca mandatul este acordat unui avocat, legitimarea
acestuia va fi facuta pe baza unei imputerniciri avocatiale.
iii. judiciara: atunci cand izvorul il reprezinta o hotarare judecatoreasca lato sensu (adica si
o incheiere de ex.).
a) Curatela – este reprezentare judiciara pentru ca puterea curatorului izvoraste din
incheierea lui de numire).
Cazurile in care se poate numi un curator:

- art. 58 NCPC – in cazul persoanelor fizice, in cazul conflictului de interese dintre
reprezentant si cel reprezentat.
- o persoana juridica este parte in proces si fie nu are reprezentant, fie in proces
este in conflict de interese cu reprezentantul.
- ipoteza art. 167 NCPC (3) Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa
va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la
dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.
- ipoteza art. 202 NCPC (3) Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi în
termenul prevăzut la art. 200 alin. (3), iar de către pârâţi, odată cu întâmpinarea.
Dacă părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei
mandatarului, judecătorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condiţiile
art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamanţilor sau, după caz, a
pârâţilor şi căruia i se vor comunica actele de procedură. Măsura numirii
curatorului se comunică părţilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea
acestuia.
Exemplu: angajatii politiei romane dau in judecata MAI: sa zicem 400, 500 de
reclamanti: Asta ar insemna 400, 500 de citatii, sigur cel putin una se greseste.
Asta inseamna lipsa de procedura si vor trebui refacute toate si s-ar intarzia
procesul foarte mult. Si din acest motiv, cand nu isi aleg un mandatar sau nu se
inteleg asupra persoanei lui se numeste un curator.
/!\ curatorul nu e ales nici de lege (nu intra la reprezentarea legala), nici de parti
(nu intra la reprezentarea conventionala) ci de instanta (reprezentarea
judiciara).
/!\ diferenta dintre avocatul din oficiu curator:
Avocatul din oficiu Curatorul
Are contact cu clientul. Curatorul, de cele mai multe ori, nu

apare; spre exemplu, in ipoteza art. 202
(3) el nu pledeaza, ci doar primeste
actele de procedura.
11 of 21

DPC – C6
Platit mereu de stat. Platit de persoana interesanta.
Apare in procesul penal si in civil cand
partea beneficiaza de ajutor public
judiciar si instanta apreciaza ca ii
trebuie avocat: statul plateste.
Pentru plata avocat din oficiu: exista Dar nu prevede si pentru curatela, aici
un protocol intre Ministerul Justitiei si stabileste instanta, dar se poate orienta
Uniunea Barourilor care stabileste dupa protocol si asa ar fi corect.
plafonul de plata pentru avocatii din
oficiu.
b) La sechestru judiciar, atunci cand se dispune un sechestru asupra averii unei

persoane se desemneaza, pentru buna administrare si paza acelor bunuri, un
administrator-sechestru (acesta va putea sta inclusiv in proces pentru drepturile ce
tin de bunurile respective, in baza unei autorizari date de instanta, ceea ce inseamna
ca el va avea un mandat judiciar – el e desemnat de catre executor, e adevarat, dar
autorizarea sa reprezinte in proces in legatura cu bunurile respective este data de
instanta). Partile nu pot sta pentru ca daca partea cereia i s-a pus averea sub
sechestru ar face reprezentarea in procesul vizand revendicarea bunurilor, ar putea
sa fie tentata sa le piarda, in felul asta scotandu-le in mod subtil de sub sechestru,
fara sa fie acuzata de vreo infractiune, cum ar fi cea de rupere de sigilii sau cea de
scoatere de sub sechestru; pur si simplu ar pierde procesul si atunci lucurile ar fi
rezolvate din perspectiva scoaterii de sub sechestru intr-un mod care sa nu implice
raspunderea ei. Tocmai de aceea a prevazut legiuitorul ca in astfel de situatii poate sa
desemneze instanta un administrator-sechestru care sa reprezinte interesele partii
respective.
A. Forma si continutul mandatului (nu este exclusa o comparatie la examen)
DPC - C6 tabel mandat reprezentare.docx
B. Incetarea mandatului
Spre deosebire de dreptul comun, mandatul nu inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici
daca el a devenit incapabil, ceea ce inseamna ca mandatul dainuie pana la retragerea lui de catre
mostenitori sau de catre reprezentantul legal al incapabilului (in dreptul comun, moartea
mandantului duce la incetrea mandatului).
Cu toate acestea, in cazul mortii mandatarului trebuie retinute cateva efecte:
a. se intrerupe termenul procedural si curge un nou termen de la data efectuarii unei noi
comunicari catre parte;
12 of 21

DPC – C6
Astfel, in situatia unui mandatar, hotararea se comunica de regula acestuia. El moare; in
momentul mortii mandatarului, partea are un dezechilibru (ea s-ar putea sa nu stie ca s-a
comunicat hotararea si chiar daca ar sti ca s-a comunicat ea are nevoie imediat de un alt
mandatar ca sa-i faca apelul sau recursul) ceea ce inseamna ca termenul de apel/ recurs se
intrerupe si curge un nou termen de la o noua comunicare care se face chiar partii
(pentru ca nu mai e sigura daca mandatarul a apucat inainte de moarte sa spuna „vezi ca mi
s-a comunicata hotararea”).
b. produce si suspendarea de drept a cauzei daca decesul a intervenit cu mai putin de 15 zile
inainte de ziua judecatii;
De ce? Pentru ca se considera ca se creeaza un dezechilibru in apararea partii prin faptul ca
in mai putin de 15 zile nu are cand sa angajeze un alt mandatar.
c. produce si o suspendare a termenului de perimare ca urmare a suspendarii procesului;
Suspendarea aceasta a procesului conduce si la suspendarea temporara a termenului de

perimare (in conditiile art. 418 NCPC, alin.2: daca moartea mandatarului a intervenit in
ultimele 3 luni ale termenului de perimare, suspendarea va fi de o luna – adica ai o luna ca
sa-ti angajezi alt mandatar, dupa care incepe curgerea termenului de perimare; perimarea
este de fapt moartea dosarului prin nelucrare).
In ceea ce priveste renuntarea la mandat sau revocarea, acestea sunt opozabile celelilalte
parti doar de la comunicare, mai putin in situatia in care se face in sedinta publica si partea
cealalta este prezenta. Aceasta prevedere este importanta pentru ca, de exempl, sunt unele
comunicari care se fac mandatarului (instanta spune „autorizez partile sa-si comunice actele de
procedura intre ele, cum ar fi probele”). In acest caz, daca partea si-a ales domiciliul de
comunicare la mandatar si mandatarul moare, partea calalalta va comunica actele cel mai
probabil la domiciliul mortului (caci nu are de unde sa stie ca el a murit).
In cazul asta partea care nu a anuntat ca mandatarul ei a decedat sau ca si-a revocat mandatul
poate sa invoce lucrul asta? Evident ca nu, daca nu a anuntat si partea adeversa.
Deci orice caz de incetare a mandatului – fie moartea mandatarului, fie revocarea lui, fie
expirarea, fie orice alt element care conduce la incetarea contractului de mandat trebuie sa fie
adus la cunostinta celeilalte parti si a instantei pentru ca in lipsa unei astfel de mentiuni,
toate comunicarile pe care le va face instanta sau partea cealalta catre mandatarul demis,
decedat sau a caruit mandat a incetat, vor fi considerate valabile. De la ele va curge termenul de
procedura pe care partea il va pierde.
Singura mentiune de suspendare a termenului este numai la caile de atac (pentru cazul mortii),
in rest NU (ceea ce inseamna ca in rest trebuie sa ai grija sa anunti).
Mandatarul NU poate renunta la mandat in cursul termenului de exercitare a cailor de atac
(evident ca poate renunta la un moment dat, nu este sclav hihi). Problema este ca termenul
pentru calea de atac nu se va intrerupe, iar partea nu va putea invoca acest lucru fata de partea
13 of 21

DPC – C6
adversa (adica ea nu va putea sa spuna „am calea de atac de 30 de zile, dar mandatarul a
denuntat contractul de mandat cu 5 zile inainte de implinirea termenului, astfel ca mai am
nevoie de timp”; instanta o sa spuna ca el nu are voie sa renunte; bine, dar daca el totusi a facut-
o, ii ramane partii sa se desocoteasca cu el). Sigur, e un caz de raspundere a mandatarului.
C. Exceptia lipsei calitatii de reprezentant

NU trebuie confundata cu lipsa calitatii procesuale – care se refera la parte – in timp ce lipsa
calitatii de reprezentant are legatura cu raportul de reprezentare intervenit intre parte si cel
care sta in proces in numele ei.
Aceasta exceptie are un caracter mixt, ceea ce da de multe ori si dificultati in ceea ce priveste
incadrarea ei ca fiind de ordine publica sau de ordine privata.
BRICIU: lipsa dovezii calitatii de reprezentant este de ordine privata. Aceasta (lipsa dovezii)
are caracterista ca nu intervine niciodata direct, ci, fiind constata, instanta va trebui mai intai sa
acorde un termen in vederea acoperirii lipsurilor. Daca in interiorul respectivului termen, viciul
lipsei dovezii calitatii de reprezentant nu se acopera, atunci cererea va fi anulata.
De ce ridica probleme? Lipsa dovezii calitatii de reprezentant, fiind o exceptie de ordine privata,
poate fi invocata si de catre instanta din oficiu, precum si de catre partea adversa celui care nu e
legal reprezentat. Teoretic, lipsa dovezii calitatii de reprezentant ar trebui sa ridice o problem
pentru cel reprezentat, in sensul ca se discuta drepturile lui fara ca el sa fie legal reprezentat in
cauza, dar el de cele mai multe ori nu poate sa invoce lucrul asta pentru ca prin ipoteza nu e la
proces (el e reprezentat de o persoana care nu face dovada calitatii de reprezentat, deci cel mai
adesea acest lucru se va invoca fie de catre instanta, din oficiu, fie de catre partea cealalta). Asta
nu o transforma insa intr-o exceptie de ordine publica, ci numai cu o anumita particularitate, la
fel ca si la altfel astfel de exceptii (de exexemplu: exceptia lipsei capacitatii de exercitiu – la fel,
este de ordine privata, dar pot sa o invoce si ceilalti pentru ca si ei au interesul ca actele sa nu se
anuleze).
De exexmplu, cand discuti probe si ca instanta, si ca parte vrei ca odata ce ai administrat o proba
sa nu vina pe urma partea insasi si sa spuna „pai voi ati administrat probele, dar nu v-ati uitat ca
ala care a venit si a zis ca e avocatul meu de fapt nu avea imputernicire de la mine. Daca nu ati
vazut voi imputernicirea la dosar, de ce ati administrat probe? Trebuia sa ma citati. L-ati citat pe
unul caruia nu i-am dat imputericire.” Atunci partea va cere anularea tuturor actelor si refacerea
probatoriului. Prin urmare, instanta are tot interesul sa lamureasca problema asta inainte sa se
apuce sa faca acte pe care pe urma sa le anuleze.
/!\ de retinut ca exceptia lipsei calitatii de reprezentant nu poate fi invocata pentru
prima oara in apel sau in recurs (in calea de atac). Sigur insa, daca ea a fost ridicata si a fost
respinsa, modul in care a fost solutionata poate fi criticat in apel (asta nu inseamna ca o invoci in
apel, ci inseamna ca critici modul in care ea a fost solutionata la prima instanta).
Precizarea referitoare la lipsa dovezii calitatii de reprezentant s-a facut pentru ca la art. 219
NCPC, alin. 1 prevede: „instanta verifica identitatea partilor, iar daca ele sunt reprezentate sau
asistate, verifica si imputernicirea sau calitatea celor care le reprezinta sau asista”. Partea cu
14 of 21

DPC – C6
imputernicirea se incadreaza aici, la lipsa dovezii calitatii; dar mai trebuie verificata si
calitatea, ceea ce inseamna ca poti sa ai imputernicire, dar sa nu fii avocat – adica
imputernicirea sa vina de la o persoana care nu are dreptul sa pledeze.
Exemplu: la ICCJ nu pot pleda avocati decat daca au o anumita vechime, ceea ce inseamna ca el
va avea imputernicire, insa el nu are calitatea de a reprezenta la acea instanta; la fel si la CCR, nu
toti avocatii pot pleda, ci numai daca au 5 ani vechime de la definitivarea in profesie, ceea ce
inseamna ca judecatorul trebuie sa verifice si aceste lucruri, din oficiu.
Aceasta exceptie ce tine nu de lipsa dovezii, ci chiar de lipsa calitatii de reprezentant (adica
aptitudinea unei persoane de a fi reprezentant), nu mai este o chestiune de ordine privata, ci o
chestiune de ordine publica. Ea poate fi invocata si direct in caile de atac pentru ca aici e alta
problema: e faptul ca un avocat care nu are dreptul de a pleda la o anumita instanta totusi
pledeaza; sau mai grav, o persoana care nu are calitate de avocat totusi se pretinde a fi avocat si
pledeaza – aceste chestiuni nu mai intra in sfera ordinii private, intra in sfera ordinii publice si
nu intra in contextul lipsei dovezii calitatii, ci chiar in lipsa calitatii.
Aceasta distinctie a fost facuta pentru prima data de prof. Ciobanu si preluata ulterior de
doctrina si de jurisprudenta pentru ratiunile diferite ce tin de existenta unei dovezi si cele ce tin
de existenta insasi a calitatii persoanei resceptive. In practica arbitrala distinctia era insa
utilizata.
D. Asistenta judiciara in procesul civil

Avem niste prevederi legate de asistenta judiciara in NCPC, dar proful insista pe prevederile din
legea speciala, OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar pentru ca ele detaliaza de fapt
conditiile in care se poate accede la asistenta judiciara.
Ca regula generala, asistenta judiciara este mijlocul care intervine in cazul in care una
dintre parti nu poate sa faca fata cheltuielilor pe care le presupune declansarea si
sustinerea unui proces, fara a primejdui propria intretinere, a familiei sale, situatie in care
beneficiaza de asa-numitul ajutor public judiciar.
In ce consta? OUG 51/2008 spune ca ar putea consta in:
- plata onorariului pentru asigurarea reprezentarii (deci un avocat din oficiu in materie civila
– in cazul asta avocatul va fi remunerat, dar nu de catre parte, ci de catre stat);
- plata expertului, traducatorului, interpretului daca in cursul procesului se impune folosirea
acestora (si evident partea nu poate sa suporte onorariile lor – intra aici situatiile in care
interpretul sau traducatorul ar fi necesar sa fie suportat de parte; daca ea apartine unei
minoritati nationale, are dreptul sa se exprime in limba materna si poate face asta fara ca
asta sa altereze costurile pentru el sau pentru partea adversa; pot fi si persoane care nu se
incadreaza in aceasta categorie);
- plata onorariului executorului judecatoresc;
- plata taxei judicare de timbru.
15 of 21

DPC – C6
Plafoanele care trebuie indeplinite pentru a accede la acordarea ajutorului public judiciar – art.
8 alin. 1si 22 prevad ca trebuie 300 de lei venitul mediu net lunar pe membru de familie ca sa
accesezi in totalitate ajutorul public judiciar, iar 600 de lei ar fi ca sa accesezi jumatate din cost
(ex: la o expertiza, daca experitza costa 1000, statul iti suporta 500, daca ai 600 de lei pe luna).
Plafoanele sunt foarte mici, ar fi fost corect ca minumul sa fie venitul minim pe economie pentru
ca ce este sub minim inseamna ca este nevoie, de asta este minim (nu poti sa zici ca o persoana
care are peste 300 de lei nu are nevoie de ajutor public judiciar; taxele de timbru sunt foarte
mari).
Si atunci avem alin. 3 care spune ca se poate acora si in alte situatii, „proportional cu nevoile
solicitantului, in cazul in care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natura sa-i
limiteze accesul efectiv la justitie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul
membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din Romania” (nu e cazul
ultimei teze in principiu, pentru ca probema e chiar la noi, la noi costul vietii e unul foarte jos –
norma e preluata dintr-o directiva). Acest alineat 3 se aplica cel mai mult de catre instanta.
Normal, el e un alineat de exceptie, pentru ca regula esta la alineatele 1+ 2, iar alin. 3 ar fi un
alineat exceptional. In realitate, 90% dintre cazuri sunt pe alin. 3 si alineatele 1+ 2 sunt rarisime.
Acest lucru creeaza un disconfort judecatorului pentru ca atunci cand aplica acest text el isi
asuma o raspundere foarte mare; el isi asuma raspunderea ca da niste bani care sunt ai statului,
sau nu incaseaza niste bani care sunt ai statului daca vorbim de taxele de timbru, in contextul in
care calificarea e destul de evaziva – proportional cu nevoie solicitantului; adica daca maine vine
cineva si il intreaba de ce a acordat pe banda rulanta scutiri de taxe judiciare de timbru si el se
apara ca lui i s-a parut ca e proportional cu nevoie solicitantului, e exact in situatia in care nu
trebuie sa te afli niciodata ca functionar public de a aplica legea x si de a nu se abate de la ea; or
aici judecatorul este obligat sa spuna aici nu e x, mie mi s-a parut ca e un x+n, ceea ce e corect in
esenta, dar e extrem de disconfortant pentru judecator.
Cine solutioneaza cererea de ajutor public judiciar? Instanta competenta sa solutioneze
cauza in care se solicita ajutorul. Daca e vorba de un ajutor pentru executarea unei hotarari,
atunci este competenta instanta de executare3 (pentru ca prin ipoteza nu mai este o instanta
care judeca procesul).
2 Art. 8
(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe
membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz,
sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează
sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de
50%.
(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care
costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza
diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din
România.
3 Art. 11(1) Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanţei competente pentru soluţionarea
cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei
hotărâri, cererea este de competenţa instanţei de executare.
16 of 21

DPC – C6
/!\ ajutorul public judiciar este doar pentru o etapa procedurala. Pentru calea de atac
trebuie sa faci alta cerere de ajutor public judiciar 4(daca ti s-a desemnat un avocat din oficiu
pentru prima instanta, trebuie sa-i mai ceri unul si instantei superioare). Aici e interesant pentru
ca cererea de ajutor public judiciar pentru exercitarea unei cai de atac se adreseaza instantei a
carei hotarare se ataca inauntrul termenului pentru exercitarea caii de atac, DAR se solutioneaza
de un alt complet decat cel care a pronuntat hotararea5 (pentru ca tendinta ar fi ca cel care a
pronuntat hotararea sa nu mai dea ajutor public judiciar pentru ca solicitantul sa-i atace
hotararea; sigur, Biricu n-ar avea nicio problema, nu de asta i-ar fi lui frica [logic], dar partea ar
avea un disconfort sa stie ca i se solutioneaza cererea chiar de judecatorul pe care vrea sa-l puna
in discutie, desi el nu ataca judecatorul, ataca hotararea).
/!\ daca hotararea pronuntata in cauza in care s-a solicitat ajutorul public este supusa
recursului, ajutorul public judiciar acordat in etapa procesuala imediat urmatoare (apelul) in
forma prevazuta de art. 6, lit. a (adica avocatul din oficiu) se extinde de drept si pentru
redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si pentru sustinerea acestuia6 (Biricu zice ca
aceasta prevedere ar fi trebuit scoasa). Aceasta pentru ca la recurs era obligatoriu ca actele
respective sa fie facute de avocat, iar daca ele erau facute de catre avocat in apel, se extindea si
pentru recurs unde exista obligativitatea ca ele sa fie facute de catre avocat 9 sa nu se mai
desemneze o alta persoana.
In orice caz, daca se formuleaza cereri de ajutor public judiciar in interiorul termenului de apel
sau recurs, se intrerupe termenul respectiv pe durata solutionarii cererii de ajutor public judiciar
(pentru ca termenul scurt de 5 zile, iar nu se solutioneaza cererea de ajutor public judiciar in 5
zile).
Asupra cererii de ajutor public judiciar se pronunta instanta, fara citarea partilor, prin incheiere
data in camera de consiliu 7 (deci fara publicitate si fara contradictorialitate) pe baza
documentelor depuse. Impotriva incheierii prin care se respinge cererea se poate face doar o
cerere de reexaminare de catre cel interesat (deci cel care a solicitat, nu si de partea adversa), in
termen de 5 zile de la comunicare; hotararea e definitiva. Deci nu poti sa ataci la instanta
superioara pentru ca cererea de reexaminare se solutioneaza la aceeasi instanta, dar de un alt
complet. Concluzia: partea adversa nu poate ataca incheierea prin care s-a incuviintat cererea de
ajutor public judiciar (adica daca partea care a fost scutita de taxa de timbru, a primit avocat din
oficiu eu nu pot, ca parte adversa, sa atac si sa spun ca nu se incadra in conditii si ca nu trebuia
4Art. 13(1) Ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în urma unei noi cereri.
(2) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanţei a
cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac şi se soluţionează de
urgenţă de un alt complet decât cel care a soluţionat cauza pe fond.
6Art.13¹ (1) Dacă hotărârea pronunţată în cauza pentru care s-a încuviinţat ajutorul public judiciar este supusă
recursului, ajutorul public judiciar acordat în etapa procesuală imediat anterioară în forma prevăzută la art. 6 lit. a) se
extinde de drept pentru redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi pentru exercitarea şi susţinerea
acestuia.
7Art. 15(1) Asupra cererii de ajutor public judiciar instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată
dată în camera de consiliu.
(2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face
cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.
17 of 21

DPC – C6
sa primeasca avocat din oficiu pentru ca se considera ca n-am interes; bine, eu pot avea
interes, dar el nu e un interes juridic protejat).
SECTIUNEA V – PARTICIPAREA PROCURORULUI LA PROCESUL

CIVIL
Ce este procurorul in procesul civil? Nu a dat nimeni un raspuns concludent la aceasta probelma.
Unii spun ca ar fi parte, altii spun ca nu ar fi parte pentru ca el nu-si disputa drepturi proprii in
proces (ca sunt drepturi ale cetatenilor), altii au spus ca e reprezentant; ceilalti au spus ca nu
poate fi reprezentant pentru ca nu e un reprezentant legal (caci nu e vorba un un mandat, el nu
se subordoneaza vointei partii ca sa fie un reprezentant; el nu vorbeste numai ce-i spune partea
sau numai ce e in interesul partii, ci el vede lucrurile dim ambele perspective: si a reclamantului,
si a paratului). Atunci s-a apelat la formula in care nu s-a mai zis nici ca e parte, nici ca e
reprezentant, ci ca e participant la proces sui generis.
BRICIU: in realiate el este o parte pentru ca are drepturi procesuale proprii, numai ca ceea ce
il distinge este faptul ca calitatea lui procesuala nu este una tipica; el se incadreaza de fapt in acel
text de la calitatea procesuala care spunea ca au calitate procesuala si alte persoane sau institutii,
daca legea le-o confera in mod expres (art. 37 NCPC8 – procurorul se incadreaza la autoritati).
Asta inseamna ca va avea drepturi similare celor din proces, numai ca are aceasta
particularitate.
Ce poate face procurorul in procesul civil?
8 Art. 37: Legitimarea procesuală a altor persoane

În cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane,
organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor
ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de
grup ori general.
18 of 21

DPC – C6
1. poate porni actiunea civila, dar numai pentru apararea drepturilor si intereselor legitime
ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, dar si in alte cazuri
expres prevazute de lege;
In toate aceste cazuri, titularul dreptului, va fi introdus in proces (din oficiu – art. 78 alin. 1 –
pentru ca se prevede in mod expres) si va putea efectua acte de dispozitie (renuntare, achiesare,
tranzactie), iar daca procurorul retrage cererea, titularul dreptului, care se afla in proces, poate
cere continuarea judecatii. Aceasta ultima prevedere este expresia faptului ca in cele din urma
procurorul actioneaza nu ca reprezentant (ca e clar ca nu e reprezentant al acestor persoane),
dar in ocrotirea acestor persoane, ceea ce inseamna ca ocrotirea nu presupune incalcarea
vointei lor, in cele din urma aceste persoane vor determina decizia cu privire la soarta
proesului).
INSA, toate aceste persoane (minori, pusi sub interdictie, disparuti) sunt persoane intr-o
anumita stare de nevoie; ele nu pot veni niciodata personal sa spuna ca vor sa renunte la
judecata, insa se pot manifesta prin reprezentantii lor
 actele de dispozitie facute de reprezentantii persoanelor acestea, chiar daca sunt
autorizate de autoriatea tutelara, pot fi refuzate de catre instanta de judecata, care sa
dispuna continuarea procesului, daca acest lucru este in interesul respectivelor
persoane
 cu alte cuvinte, ele pot renunta, renuntarea insa nu se face personal, ceea ce inseamna ca
instanta ar putea sa spuna „bun, ai dreptul sa renunti, dar eu consider ca e in interesul
minorului sa continue procesul” – acest lucru este perfect posibil.
Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 1 alin. 4 prevde un alt caz in care
procurolul poate controla actiunea9 si care de data asta nu mai vizeaza neaparat cele trei
categorii de persoane dezavantajate de mai sus, nu se refera la vreo calitate a persoanelor. Avem
un caz in care procurorul poate formula actiunea, insa trebuie sa existe conditia excesului de
putere (in rest nu se mai refera la minori, persoane puse sub interdictie sau disparuti, ci la
persoane, chiar si juridice, nu numai la persoane fizice). Deci protectia e mult mai larga in
contencios. Mai este si alin. 510. In primul cazul alineatului 4 aveam nevoie de acordul prealabil
al persoanelor (procurorul afla de plangerea impotriva actului administrativ pe baza petitiei,
caci altfel i-ar fi fost greu sa afle), dar la alineatul 5 nu mai are nevoie de acest acord prealabil.
2. pune concluzii intr-un proces, evident, in alte situatii decat cele in care el a declansat
procesul;
9 (4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că
încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte
administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al
acestora, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei
juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.
10 (5) Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim
public, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente.
19 of 21

DPC – C6
Procurorul poate pune concluzii in orice proces civil, in orice faza a acestuia, daca apreciaza ca
este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor (deci
aproape intotdeauna).
Atentie! Accentul cade pe cuvantul „poate” (sunt foarte multe situatii in care este necesara
apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor acestora, numai ca nu e obligat procurorul,
ci doar poate).
Sunt si situatii in care legea il obliga sa participe la unele cereri; exemple: in materie de adoptie,
in materie de masuri speciale de protectie a minorului, in cererile de punere sub interdictie, in
cererea de declarare a mortii, in materie de expropriere, decaderea din drepturile parintesti,
acordarea personalitatii unei asociatii sau fundatii etc.
In toate aceste situatii procurorul, in baza unei prevederi exprese a unei legi speciale e obligat sa
participe. Atunci cand el este obligat sa participe, hotararea pronuntata fara participarea
procurorului este nula (iar nulitatea poate fi invocata de oricare dintre parti, precum si de
instanta superioara din oficiu). Dar regula este ca el nu e obligat, trebuie cautata prevederea
expresa care spune ca e obligat procurorul sa participe in proces.
3. procurorul poate sa exercite caile de atac impotriva hotararilor pronuntate in cazurile

prevazute la pct. 1 (cand el a inceput procesul – e logic), dar chiar daca nu a fost declansata
actiunea de catre el, precum si in toate acele procese in care a participat la judecata;
Deci sunt doua categorii:

a. Procese din prima categorie in care procurorul ar putea introduce actiunea – 2 ipoteze:
i. a introdus actiune -> poate sa si o atace;

ii. procurorul n-a introdus actiunea, ar fi putut sa o introduca pentru ca se afla in unul
dintre cazurile prevazute de la pct. 1 -> poate sa si o atace: situatie inedita, deoarece
o persoana care nu a fost parte va ataca totusi hotararea.
b. procurorul a participat, potrivit pct. 2 si evident participand a proces, fiind nemultumit
de hotarare, poate sa si atace hotararea respectiva.
De retinut ca NCPC a restrans participarea procurorului. In VCPC el putea sa atace orice

hotarare daca putea fi considerata contrara drepturilor si libertatilor, precum si intereselor
cetatenilor (adica pentru orice motiv pentru care ar fi putut participa la proces), pe cand
NCPC nu-l mai lasa sa atace decat daca a participat la proces sau daca se afla intr-unul din
cazurile in care ar fi putut sa introduca chiar el actiunea.
4. cererea de punere in executare a hotararilor sau a altor titluri executorii;
20 of 21

DPC – C6
In acest caz ne referim numai la punerea in executare a titlurilor executorii date in favoarea
minorilor, persoanelor puse sub interdictie sau disparutilor (deci cazurile in care putea sa
introduca actiunea).
Pentru a intelege mai usor: cazurile de introducere a actiunii si de punere in executare (capete)
sunt identice ca si continut; la mijloc este participarea la proces (foarte larga, poate fi facuta in
interesul drepturilor si cetatenilor) si calea de atac (e mai stransa pentru ca trebuie fie sa fi
participat in faza anterioara la proces, fie sa fi fost intr-o situatie de a avea dreptul sa declanseze
procesul).
Legiuitorul degeaba ar fi dat procurorului dreptul sa exercite actiunea, daca nu i-ar fi dat dreptul
sa si ceara punerea ei in executare (pentru ca poti sa obtii o hotarare pe care partea sa n-o
execute; or daca prin introducerea actiunii de catre procuror s-a tins spre a proteja o parte
inactiva – sau captiva, caci inactivitatea reprezentantului este problema – ca sa se produca
consecintele benefice partii nu trebuie sa se opreasca procurorul la pronuntarea hotararii,
trebuie sa se treaca si la executarea ei). De exemplu, este vorba de o pensie de intretinere, mama
nu cere pensie de intretinere pentru copil, desi ar avea dreptul; procurorul vine si cere el in
numele copilului – in cazul asta la ce i-ar folosi sa obtina o hotarare daca n-ar putea cere si
punerea in executare? Mama, inactiva in faza declansarii procesului, probabil ca va fi la fel de
inactiva si in privinta executarii.
In toate cererile, Ministerul Public nu datoreaza taxa de timbru si nici cautiune.
21 of 21

DPC – C7
CAPITOLUL IV – COMPETENTA INSTANTELOR

I. NOTIUNE SI CLASIFICARE
II. COMPETENTA MATERIALA DUPA MATERIE SI VALOARE
III. DETERMINAREA COMPETENTEI DUPA VALOAREA
OBIECTULUI CERERII INTRODUCTIVE DE INSTANTA

IV. COMPETENTA TERITORIALA
V. INCIDENTE PROCEDURALE PRIVIND COMPETENTA INSTANTEI
SECTIUNEA I – NOTIUNE SI CLASIFICARE
Avem in principal doua feluri de competenta:

▪ competenta generala (ne raportam la organe din sisteme diferite)
▪ competenta jurisdictionala (ne raportam la organe din acelasi sistem)

 materiala:
- compententa materiala functionala: se stabileste dupa felul atributiilor ce revin fiecarei categorii de
instante
- competenta materiala procesuala: se stabileste in raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului
dedus judecatii
 teritoriala:
- competenta teritoriala de drept comun
- competenta teritoriala alternativa (facultativa)
- competenta teritoriala exclusiva (exceptionala)
O alta clasificare:
▪ competenta interna
▪ competenta internationala – norme de ordine publica
1 of 22
DPC – C7
[DE RETINUT!] Atunci cand vorbim de competenta ne referim la instanta si nu la un judecator anume. In felul
acesta nu vom confunda niciodata problemele de competenta cu problemele de organizare (chiar daca in practica,
de multe ori, din limbajul folosit ar rezulta confuzia; exemplu de propozitie gresita: judecatorul stagiar nu este
competent sa judece decat litigii patrimoniale de pana la 10 000 lei – nu este o problema de competenta aici;
afirmatia este corecta pe fond, dar gresita terminologic pentru ca competenta nu se raporteaza la un judecator, ci
ea se raporteaza la o instanta; acea instanta este competenta sa judece nu numai pricinile de pana la 10 000 lei, ci
pana la 200 000 lei; faptul ca acel judecator nu poate sa judece decat litigiile de pana la 10 000 lei nu tine de
competenta, ci tine de o problema de gresita/nelegala de compunere a completului de judecata – adica este o
chestiune de organizare, nu de procedura; daca ar fi o problema de competenta, ar exista diferente de regim, cum
ar fi ca aceasta nu ar putea fi invocata de cat la primul termen, pe cand daca recunoastem ca e o problema de
organizare, aceasta poate fi invocata oricand, in tot cursul procesului). In cazul problemelor de competenta, cauza
s-ar trimite la un alt complet si s-ar pastra probele administrate, pe cand daca e problema de organizare solutia
este inlocuirea in complet a judecatorului si abrogarea tuturor actelor facute (indiferent ca sunt probe sau acte de
procedura – fara distinctie).
I. Competenta generala
Normele de competenta generala sunt cele care stabilesc competenta instantelor judecatoresti, prin delimitarea de
competanta altor organe cu activitate jurisdictionala, dar care se afla plasate in afara sistemului instantelor
judecatoresti.
Instantele judececatoresti sunt: ICCJ, curtile de apel, tribunalele, eventualele tribunale specalizate si judecatoriile
(mai sunt si instantele militare, dar nu ne intereseaza pe noi in domeniul procedurii civile). Toate celelalte organe
care desfasoara activitati jurisdictionale nu intra in sfera instantelor judecatoresti. Delimitarea competentelor intre
unele si altele este reglementata de aceste norme de competenta generala.
Exemple:
- in materie constitutionala – CCR nu este parte a sistemului judiciar (decat in mintea unor jurnalisti si a
catorva politicieni hihi);
- competenta in materie electorala – BEC, birourile electorale de circumscriptie judeca niste contestatii –
acestea nu sunt instante (este o problema de competenta generala);
- in materia notarului public – el nu judeca, are niste atributii necontencioase;
- in materia contenciosului administrativ este o discutie: aceasta instanta este trecuta la competenta
generala (in toate cartile o gasim la competenta generala);
*BRICIU: instanta de contecios administrativ este o instanta din sistemul ICCJ (deci nu e separata); dar noi nu
avem cum au francezii – Conseil d’État (consiliu de stat) care e alta componenta, paralela cu Curtea de Casatie;
noi avem tot instante de drept comun; instanta de contencios administrativ e introdusa prin Constituie, dar
legea nu a creat un alt sistem decat cel al instantelor judecatoresti.
/!\ avem probleme de contencios administrativ care sunt solutionate de alte intitutii, cum ar fi: CNSC in
materie de achizitii publice (care judeca tot ce inseamna contestatii la procedura de achizitii publice –dar nu e
instanta).
2 of 22
DPC – C7
In legatura cu aceste competente ale altor instante trebuie rentinute cateva lucruri:
a. In toate cazurile trebuie sa se asigure un control judecatoresc deplin al hotararilor pronuntate de aceste
organe, cu privire la chestiunile de fapt si de drept. Ar fi neconstitutionala norma care ar spune ca o hotarare
data de un organ jurisdictional din afara instantelor judecatoresti ar fi definitiva. Ea poate sa fie numita
„definitiva”, dar trebuie interpretata ca definitiva in sistemul respectiv; obligatoriu este ca trebuie sa poata fi
atacata in sistemul instantelor judecatoresti.
b. In plus este foarte important ca acea cale in fata instantelor judecatoresti sa fie una care sa permita analiza
plenara a problemei, atat sub aspectul faptelor, cat si sub aspectul dreptului. Deci nu ar fi constituitonala o
norma care ar spune ca impotriva unei hotarari date de un organ care nu face parte din sfera instantelor
judecatoresti exista drept de recurs care se exercita numai pentru cele 8 motive prevazute de NCPC (pentru ca
acest lucru nu ar permite si o analiza a faptelor). Nu trebuie neaparat sa existe doua cai, este adevarat, DAR aia
singura posibila trebuie sa fie una deschisa. Aceasta regula a fost impusa printr-o decizie (istorica) CCR
decizia nr. 60/14.10.1993: „nici o lege nu poate interzice celor interesaţi ca, în caz de nemulţumire sau eşec al
acestor proceduri (jurisdicţii), să se adreseze justiţiei pentru că, în sistemul ordinii constituţionale actual, justiţia
este garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar art.21 din Constituţie valorifică tocmai această funcţie a
justiţiei.”
c. Consideratiile de mai sus nu se aplica deciziilor CCR. Ele sunt obligatorii si pentru instantele
judecatoresti, impotriva acestora nu exista vreo cale de atac (dar aici avem o norma chiar in Constitutie,
la art. 147 (4)1).
In Constitutie se mai prevede si ca atunci cand legea prevede anumite jursidictii administrative (adica
proceduri prealabile sesizarii instantei si care reprezinta activitati administrative cu caracter
jurisdictional) acestea sunt facultative si gratuite2. Practic legea nu poate sa impuna cu caracter obligatoriu
si remunerat o procedura jurisdictionala prealabila sesizarii instantei. Sigur, textul constitutional nu spune
nimic despre procedurile prealabile nejurisdictionale (cum ar fi plangerea prealabila in materia
contenciosului administrativ care poate fi obligatorie, dar intr-adevar, nu e remunerata).
1 ARTICOLUL 147
[…]
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere
numai pentru viitor.
2 ARTICOLUL 21
[…]
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
3 of 22
DPC – C7
II. Competenta materiala
In ceea ce priveste competenta materiala, aceasta e si ea de doua feluri: materiala functionala si materiala
procesuala.
A. Competenta materiala functionala
Se stabileste dupa felul atributiilor fiecarei categorii de instante, adica: ce anume are in competanta instanta
sub aspectul judecatii (in prima instanta, apel sau recurs) – asta e competenta functionala. Daca spunem, de
exemplu, ca tribunalul poate sa judece adoptii, aceasta este competenta procesuala. Daca spunem ca tribunalul
judeca adoptii in prima instanta, aceasta este competenta functionala (asta inseamna ca curtea de apel va judeca in
competenta materiala procesuala adoptii, iar in competenta materiala functionala ca instanta de apel).
De ce am facut aceasta precizare? Instantele noastre au gresit in lant (nu a fost contestata aceasta greseala
terminologica de la inceput). Astfel, ele au ajuns sa considere ca competenta functionala inseamna separarea
sectiilor unei instante (de contencios administrativ, litigii de munca, proprietate intelectuala, penal etc) intrucat
aceasta repartizare pe sectii exista ca realitate juridica, dar nu avea un corespondent terminologic (si atunci, in
general, oamenii cand nu cunosc un termen, dar au un lucru care nu are o denumire, ii atribuie termenul respectiv
– si copiii fac la fel hihi).
In realitate problema e mult mai simpla pentru ca asa-numita competență a sectiilor nu e competență. Asadar,
instantele nu aveau cum sa o desemneze intr-un singur cuvant cum e competenta functionala pentru ca ea nu e
competență, ci o distribuire pe sectii pe care NCPC o asimileaza, pentru rezolvarea conflictelor, regulilor
privitoare la competenta. NCPC spune „acele probleme de repartizare pe sectii, daca apar conflicte, ele se vor
rezolva dupa regulile aplicabile competentei” – nu spune ca e competenta, ci prin asemanare cu regulile de
competenta se rezolva si probemele de repartizare pe sectii.
De ce nu poate fi problema de competență repartizarea pe sectii? Pentru simplul fapt ca competenta instantelor se
stabileste prin lege iar sectiile instantelor sunt stabilite de CSM. [Repartizarea pe sectii sau complete specializate se
rezolva dupa regulile privind competenta (dupa exceptia conflictelor de competenta), dar nu sunt probleme de
competenta.]
B. Competenta materiala procesuala

Este cea care se stabileste dupa natura, obiectul sau valoarea litigiului.
4 of 22
DPC – C7
NORME DE ORDINE PUBLICA (norme imperative) NORME DE ORDINE PRIVATA (norme dispozitive)
▪ compententa generala ▪ compententa teritoriala de drept comun

 poate fi invocate in orice stare a pricinii
▪ competenta materiala ▪ competenta teritoriala alternativa (ai posibilitatea

 poate fi invocata doar pana la primul termen la care sa te adresezi mai multor instante egale in grad,
partile sunt legal citate, in fata primei instantei deopotriva competente)
▪ compententa teritoriala exclusiva

 poate fi invocata doar pana la primul termen la care
partile sunt legal citate, in fata primei instantei /!\ incalcarea normelor de competenta de ordine
privata poate fi invocata DOAR de catre parat prin
▪ competenta internationala intampinare (pentru ca reclamantul a provocat
 poate fi invocata in orice stare a pricinii eventualul incident)
SECTIUNEA II – COMPETENTA DUPA MATERIE SI VALOARE
Competenta materiala poate fi functionala (discutam mai tarziu) sau procesuala (ce fel de pricini judeca fiecare
instanta dupa rangul ei).
De retinut! NCPC a schimbat fundamental conceptia VCPC sub aspectul plenitudinii de competenta. Plenitudinea
de competenta inseamna ca o instanta anume este instanta de drept comun in materia judecatii in prima
instanta, ceea ce inseamna ca ori de cate ori legea nu prevede ceva, ea va fi competenta sa judece in prima
instanta.
In aceasta privinta VCPC prevedea ca judecatoriile sunt instante cu plenitudine de competenta, adica instante care
judeca ori de cate ori nu avem o dispozitie expresa contrara. VCPC a avut in vedere prioritar un principiu:
apropierea cetateanului (a justitiabilului) de instanta; reducerea costurilor de deplasare si a celor privind
cheltuielile de judecata prin apropierea instantei de locatia unde se afla justitiabilul. Avand acest deziderat, evident
ca a dat judecatoriilor aceasta plenitudine de competenta, facand ca tribunalele, instante mai inalte in grad, sa fie
instante care sa judece in prima instanta numai anumite pricini, anume cele mai importante, unde ar merita
deplasarea sau care ar impune o anumita experienta superioara a judecatorilor.
5 of 22
DPC – C7
NCPC a inlaturat acest principiu si a stabilit legal ca instanta cu plenitudine de competenta pentru judecarea
pricinilor in prima instanta este tribunalul. Prin urmare, a abandonat conceptia VCPC a principiului apropierii
instantei de cetatean, dand prevalenta altor doua imperative:
i. al unei practici unitare (daca incepe pricina la tribunal, apelul e la CA, iar recursul la ICCJ, care e una singura in
toata tara, ceea ce inseamna ca in recurs solutia va fi pe o problema de drept la fel in toate cazurile); deci cu alte
cuvinte sistemul de drept isi creeaza o practica unitara pe cale naturala (prin casari succesive facute de instanta
suprema, astfel incat instantele din tara vor trebui sa se supuna acestei practici pentru a nu-si vedea solutiile
casate: instantele urmaresc practica si vad: „cazul meu seamana cu al colegului; pe colegul l-a casat; inseamna ca
o sa ma caseze si pe mine; atunci nu mai fac cum a facut colegul de la tribunal, fac cum a spus ICCJ” – in felul asta
se ordoneaza practica).
Daca n-ar ajunge la ICCJ, cel mult am putea vorbi de o practica ca Curtilor de Apel (pentru ca daca incepe la
judecatorie, apelul ar fi la tribunal, recursul – daca ar fi recurs – la CA). Daca avem 15 curti de apel, asta ar
insemna teoretic 15 jurisprudente, ceea ce nu este acceptabil intr-un stat national unitar (daca am fi stat federal,
n-ar fi nicio problema).
ii. al punerii in balanta a apropierii si a costurilor mai mici cu calitatea. NCPC a mers pe ideea calitatii (prezumtive)
decurgand din prezumtia ca judecatorii de la tribunal ar fi mai bine pregatiti decat cei de la judecatorie
(prezumtie relativa, dar care insa trebuie sa opereze in virtutea faptului ca ei dau mai multe examene, au mai
multa experienta – per ansamblu Briciu confirma ca asa stau lucrurile).
Aceasta regula este foarte clar reflectata in art. 95 NCPC care spune ca in prima instanta tribunalul judeca toate
cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante (pct. 1). Acest text mentioneaza plenitudinea de
competenta (si in VCPC era la judecatorii). Asta inseamna ca pentru a determina competenta judecatoriei treuie sa
vedem ce anume legea stabileste ca judeca ea, intrucat atunci cand legea nu spune nimic inseamna ca judeca
tribunalul in prima instanta.
Principiile se termina aici pentru ca in enumerarea ce va urma (ce reprezinta o chestiune exceptionala) o sa
constatam ca exceptia asta o sa inceapa sa devina regula (ceea ce inseamna ca si la noi s-a operat de-a lungul
timpului cu un principiu bine cunoscut in zona bizantina: respectam principiile si cream exceptii de la ele, astfel
incat niciodata nu o sa ni se poata reprosa ca nu avem principii; dar prin numarul sporit al exceptiilor pe care le
cream ne rezolvam toate problemele punctuale). La fel e si NCPC, are doua surse: una este comisia de cod, unde se
fac niste analize in drept, si cealalta este comisia parlamentara unde se iau decizii politice (or politicul poate sa
spuna „le ducem pe toate la ICCJ”, iar ICCJ poate sa spuna „o sa avem nevoie de un numar dublu de judecatori” –
ceea ce inseamna un numar dublu de salarii – or nu exista bani in buget pentru aceste salarii; astfel trebuie facuta
competenta judecatorilor un pic mai mare, ca sa ajunga mai putin la ICCJ pentru care insa nu erau bani de salarii; si
atunci s-a marit prin exceptie competenta judecatorilor).
COMPENTENTA MATERIALA A JUDECATORIEI
1. In prima instanta judeca următoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani:
6 of 22
DPC – C7
a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin
lege se prevede în mod expres altfel;
Exista doua articole care intereseaza in NCC aici :
▪ art. 107 NCC (cartea I – despre persoane) care spune : „procedurile prevazute de prezentul cod privind
ocrotirea persoanei fizice sunt de competenta instantei de tutela si de familie”. Aici intra tot ce e cuprins in
NCC privind numierea tutoreului, autorizarea vanzarii unor bunuri de catre minor sau de catre cel pus sub
interdictie, inlocuirea consiliului de familie, autorizarea actelor facute de tutore pentru minor, cotrolul
exercitarii puterii, incetarea tutelei s.a.m.d
▪ art. 265 NCC (cartea aIIa – despre familie) care spuna ca: „toate masurile date prin prezenta carte in
competenta instantelor judecatoresti, toate litigiile privind aplicarea dispozitiilor prezentei carti, precum si
masurile de ocrotire a copilului prevazute in legi speciale sunt de competenta instantei de tutela”. Cu alte
cuvinte, aici intra divortul, stabilirea filiatiei fata de mama, stabilirea paternitatii, tagada paternitatii,
decaderi din drepturi parintesti (in legatura cu ocrotirea minorului) s.a.m.d (tot ce e in aceasta carte).
INSA noi nu avem instante de tutela, LPA a Codului de Procedura Civila (legea nr. 71/2012, art. 229¹)
spunand asa: pana la infiintarea instantelor de tutela toate atributiile instantei de tutela sunt preluate de catre
judecatorii – de aia judecatoria este competenta.
A doua regula e la art. 229 alin. 3 care prevede: „pana la data intrarii in vigoare a reglementrii prevazute la
alin. 1 (adica pana la data infiintarii instantei de tutela), atributiile instantei de tutela referitoare la exercitarea
tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecatoresc, ori, dupa caz, cu privire la
supravegherea modului in care tutorele administreaza bunurile minorului revin autoritatii tutelare” – ele
au fost scoase din competenta instantelor judecatoresti (aspect care priveste competenta generala). Aceste
cazuri sunt multe pentru ca textul de la art. 107 NCC precum si cel de la art. 265 curpind si prevederi
referitoare la bunurile minorului sau interzisului, precum si la supravegherea modului in care tutorele
administreaza bunurile.
Prin urmare vom avea doua caterii de norme la art. 107 si 265: tot ce e in capitolul privind ocrotirea si tot ce e
in cartea privind familia se va judeca la instanta de tutela, mai putin cererile privind bunurile minorului sau
interzisului sau supravegherea modului in care tutorele administreaza bunurile (aceasta sunt date exclusiv in
competenta autoritatii tutelare3).
Mai avem o prevedere: art. 229, alin. 3¹ care spune ca pana la intrarea in vigoare a reglementarii prevazute la
alin. 1 (adica instanta de tutela), masura plasamentului, a palsamentului in regim de urgenta si a spravegherii
specializate se stabilesc dupa regulile din legea nr. 272/2004. Aceasta lege spune ca competenta revine
tribunalului 4.
3 Autoritatea tutelara este o directie care functioneaza pe langa administratia publica locala; e un serviciu
4 Art. 133
7 of 22
DPC – C7
La fel, alin. 3² spune ca pana la crearea instantelor de tutela, numirea curatorului special, dar nu in proces, ci
cel care il reprezinta pe minor la incheierea actelor de dispozitie si la dezbaterea procedurii succesorale se face
tot de catre autoritatea tutelara (in mod normal, potrivit NCC ea ar fi trebuit facuta de catre instanta de tutela).
Deci la o dezbatere succesorala trebuie curator (pentru ca intotdeauna apar conflicte intre minor si posibilul
concurent care ar putea sa fie chiar parintele lui in ipoteza in care vin la mostenire sotul supravietuitor si
copilul). Daca conflcitul apare in cadrul unui proces, curatorul este numit de instanta de judecata, dar daca e in
procedura succesorala notariala (amiabila) atunci il numeste autoritatea tutelara.
/!\ in tot ceea ce inseamna adoptia – regulile privind adoptia sau anularea adoptiei – competenta se va
stabili dupa legea speciala (legea nr. 273/2004) care a supravietuit si care spune ca competenta revine
tribunalului5 in prima instanta (desi potrivit NCC adoptia ar intra in materia instantei de tutela).
Aici este o si problema de organizare: NCC vorbeste de instante de tutela, insa cand a intrat in vigoare NCPC era
clar ca noi nu o sa avem instante de tutela. Peste asta, judecatorii au spus: „pai daca ne dati noua numirea
curatorilor in procedurile succesorale sau sa facem inventarul bunurilor minorului la terminarea tutelei s.a.m.d
ne-ati distrus pentru a noi nu avem timp de asa ceva. Noi ne ocupam si cu altele, nu numai cu asa ceva – tot ce e
la litera b) si urmatoarele.” Asa a aparut art. 229 LPA care mai ia de la judecatorii o parte din cereri si le lasa la
autoritatea tutelara. Solutia nu e chiar aberanta, ea are o anumita zona de cursivitate: toate atributiile astea
erau exercitate de catre autoritatea tutelara in vechiul Cod al familiei; NCC le-a luat atributiile de la autoritatea
tutelara si le-a dus la instanta de tutela; si atunci NCC nu si-a putut valorifica intreaga esenta pentru ca nu avem
instanta de tutela si astfel judecatorii au zis ca n-o fi o nenorocire daca o sa mai ramana o perioada, pentru
unele dintre acte, sistemul care oricum a functionat vreo 70 de ani (de la Codul familiei din ani ΄50 pana in
2013 cand a intrat in vigoare NCPC).
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;

Legea 119/1996 vorbeste despre ipoteza in care un funtionar ar refuza efectuarea unor mentiuni in registrele
de stare civila, situatie in care contestatia impotriva refuzului respectivului functionar ar putea fi facuta la
judecatorie.
Aceasta competenta emana din doua reguli:
i. caracterul relativ minor al genului astuia de procese (de altfel aceste litgii poti fi judecate chiar de
stagiari)
ii. necesitatea reducerii costurilor (pentru ca sunt litigii care nu au un cuprins patrimonial si ar fi extrem
de oneroasa solutionarea lor la tribunal)
(1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul
copilului.
(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copil
5 Art. 85 (3) Cererile prevăzute de prezenta lege, precum şi cele privind încetarea adopţiei sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază
teritorială se află domiciliul adoptatului. Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul
Bucureşti.
8 of 22
DPC – C7
/!\ aici nu vorbim numai de contestarile impotriva refuzului de a face mentiuni, intra in acest concept de cereri
ce vizeaza inregistrarile si eventuala cerere de rectificare a erorilor din registrul de stare civila sau cererile
privind modificarea mentiunilor din registrul de stare civila.
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în
proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de
asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
Cu alte cuvinte ar intra aici urmatoarele genuri de litgii:

- intr-un bloc (codominiu) unde nu-i asociatie de proprietari (pentru ca asociatiile de proprietari sunt
facultative), toate litgiile privind spatiile comune coproprietate exclusiva sunt de competenta judecatoriei
(de ex. trebuie reparata o teava; costul reparatiilor; trebuie reparat acoperisul si unul dintre coproprietari
se impotriveste, astfel incat nu poate fi reparat fara contributia acestuia);
- cele dintre asociatia de proprietari (daca exista) si proprietari pentru plata cotelor de contributie s.a.m.d.
Intra aici si actiunile pe care coproprietarii le fac impotriva asociaiti (de exemplu: prin care contesta tabelul
cu contributiile);
- actiunile asociatiei contra unor terti (cum ar fi furnizorii de utilitati) atunci cand, spre exemplu, a fost taiat
gazul, caldura etc.
Vointa legiuitorului a fost influentata de faptul ca:

i. toate aceste litigii au caracter minor (sunt mici frecusuri de scara blocului);
ii. sunt multe;
iii. oamenii implicati in ele nu au intotdeauna dispozitie pentru cheltuieli procesuale. Aceste litigii prin natura
lor sunt marunte si de obicei la acest gen de litgii apeleaza chiar aceia care n-au resurse (fie ca e vorba de
banii asociatiei, fie ca e vorba de banii pe care locatarii trebuie sa-i plateasca la intretinere, din moment ce
se apeleaza la instanta pentru astfel de sume, sigur ca n-ar avea bani sa mearga la tribunal in situatiile in
care ar exista si costuri cu deplasarea pana acolo).
/!\ NU intra aici litigiile pe care asociatia de proprietari le-ar avea in legatura cu un contract de munca al
unul membru al ei. Acelea sunt litigii de munca si sunt de competenta tribunalului (mentiunea de mai
sus referitoare la litigiile dintre asociatie si terti trebuie sa respecte si reglementarile speciale).
Mai mult, daca asociatia cere o autorizatie de construire si i se refuza, avem un litigiu de contencios
administrativ (care e de competenta in prima instanta a tribunalului sau chiar a curtii de apel).
9 of 22
DPC – C7
d) cererile de evacuare;
In primul rand, cererile de evacuare pot fi facute pe doua temeiuri: temeiul dreptului comun si un temei special,
prevazut de NCPC – o procedura urgenta prevazuta la art. 1034 + urm NCC (evacuarea din imobile folosite sau
ocupate fara drept). Astfel, art. 94 lit. d) NCPC se refera si la cererile de evacuare facute pe temeiul dreptului
comun, si la cererile de evacuare facute potrivit dispozitiilor din NCPC.
/!\ a nu se confunda cererile de evacuare cu cererile in revendicare!

Ele au multe diferente, dar au si un element care duce la confuzie: si intr-un caz si in celalalt se cere predarea
unui imobil. Diferenta e urmatoarea: in cererile de evacuare predarea imobilului se face dupa ce a existat un
raport de detentie precara din partea paratului, pe cand revendicarea are la baza o posesie din partea paratului
(deci pentru o cerere de evacuare e nevoie sa fi avut un contract, un imprumut de folosinta cu paratul si el sa fi
spus ca la data de xx.xx.xx paratul trebuie sa fi predat imobilul si acesta din urma sa nu fi respectat termenul;
daca pur si simplu paratul e posesor atunci ai numai actiune in revendicare, situatie care iese din sfera textului
de la lit. d).
e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere,
precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi
ori instituite pe cale judecătorească;
Nu conteaza natura acestor drepturi – ele pot fi conventionale, legale sau judiciare. In realitate, componenta
este urmatoarea: avem chestiuni legate de ziduri, santuri comune, dreptul de trecere, servituti si limitari ale
dreptului de proprietate prevazute prin lege.
Ratiunea pentru care acest text exista: acestea sunt litgii marunte, multe (daca sunt 10 vecini, 5 sigur se cearta
intre ei pe chestiuni de genul asta). Aceasta natura a lor l-a determinat pe judecator sa spuna „sa se duca la
judecatorie”, mai ales ca ele au inca o particularitate care e poate determinanta in toata ecuatia asta: nu
intotdeauna ele sunt simple (daca vorbim de distanta intre constructii, pot fi litigii foarte grele; chiar si la
servituri), dar au o particularitate probatorie – toate probele se administreaza la fata locului. De cele mai multe
ori procesele astea au nevoie de expertize (ceea ce inseamna ca trebuie desemnat un expert care e cel mai bine
sa fie din partea locului; daca desemnezi un expert din alta parte din start cresc costurile si e nevoie si de
cunostinte cu privire la zona respectiva); plus ca toate partile de obiei au martori (pentru ca sunt chestiuni de
fapt care nu pot rezulta din inscrisuri), iar daca te duci la tribunal trebuie sa chemi si martorii; plus ca de cele
mai multe ori implica cercetari la fata locului de catre judecator (ceea ce inseamna ca daca zona ar fi in alta
localitate ar trebui sa mearga si judecatorul in alta localitate).
Pentru aceste argumente, aceste litigii ar trebui sa fie solutionate cat mai aproape de imobilele unde exista
disputa.
In doctrina noastra a mai aparut o problema: sunt autori care considera, oarecum indreptatit, pe baza textelor
din NCPC si din NCC mai ales, cum ca in aceasta categorie de litigii ar intra si litigiile generate de limitarile
conventionale ale dreptului de proprietate prin aplicarea unei clauze de inalienabilitate.
10 of 22
DPC – C7
Este foarte adevarat ca dispozitiile de la art. 628 NCC pledeaza pentru o astfel de solutie (iar NCPC se refera si
el la „limitări ale dreptului de proprietate [...] stabilite de părţi”). Daca citim NCC, clauza de inalienabilitate pica
in Sectiunea aIIa privind limitele conventionale ale dreptului de proprietate. De aici acesti autori extrag ideea
ca aceasta prevedere se aplica si acestor genuri de procese (ar putea fi o rezolutiune generata de incheierea
unui act cu nerespectarea clauzei de inalienabilitate).
Recunoscand ca tehnic ar putea exista o astfel de interpretare, BRICIU considera ca ea nu este in spiritul NCPC
si nici macar in textul lui. Toate cele trei argumente (de mai sus) pentru care princinile astea sunt la judecatorie
nu prea au legatura cu clauza de inalienabilitate. Spre deosebire de servituti si distanta dintre constructii sau
alte aspecte care sunt eminamente chestiuni de facto si care reclama o vizualizare de catre judecator de cele
mai multe ori, clauza de inalienabilitate poti sa o rezolvi foarte bine si printr-un contract (nu trebuie neaparat
sa te deplasezi sa vezi pozitia imobilului sau a streasinii sau a burlanului). Deci din start cea mai importanta
componenta care a trimis pricinile amintite la judecatorie a disparut.
Nici textul nu se refera la toate limitarile dreptului de proprietate (spune doar „alte” limitari). Cuvantul „alte” e
foarte important pentru ca el ne indica faptul ca legiuitorul a facut o enumerare (spunand zidul, santul,
constructii, plantatii, drept de trecere, servituti), dupa care si-a dat seama ca enumerarea lui poate fi exhaustiva
pentru ca risca sa lase in afara ceva si a spus „si alte limitari”; evident, acest „alte” se refera la altele ca cele de
dinainte (adica prin acel cuvant este evident ca legiuitorul a vrut sa nu fie pus in situatia de a avea o
enumerare considerata exhausitiva, dar din care sa lipseasca ceva; de aceea legiuitorul nu-si asuma decat
foarte rar pozitia de exhaustivitate). In cazul nostru legiuitorul enumera ce anumera si apoi spune „si alte
asemenea” (ceea ce inseamna ca el te lasa pe tine ca judecator/avocat sa identifici acele cazuri care seamana cu
cele de dinainte). In aceasta interpretare, clauzele de inalienabilitate nu prea au legatura cu enumerarea
anterioara (decat sub aspectul asezarii lor topografice in NCC, dar ca si substanta nu). Asta intelege BRICIU prin
„alte” (altele asemenea, ca cele dinainte, de acelasi gen; adica chestiuni de vecinatate). In sensul tezei lui Briciu
sunt si argumente ce tin de alte legislatii (in general chestiunile de vecinatate sunt date la instanta primara).
Si Boroi si Stancu au o pozitie similara, insii argumentand diferit (Briciu argumenteaza pe vointa legiuitorului si
pe logica textului). Ei (Boroi+ Stancu=love) spun ca daca ar intra aici si clauzele de inalienabilitate ar insemna
ca o actiune in rezolutiune ar fi de competenta tribunalului sau a judecatoriei dupa motivele de rezolutiune.
Unde mai pui ca intr-o rezolutiune ar putea fi mai multe motive (nerespectarea clauzei de inalienabilitate + alte
motive – nepata pretului etc) si atunci chiar ar fi o problema legata de competenta instantei. Or regimul ar
trebui sa fie unitar, raportat doar la valoarea obiectului litigiului, nu si a motivelor de rezolutiune.
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
Ratiunile sunt exact cele de dinainte: toate granituirile inseamna practic stabilirea unei linii de hotar prin
semne exterioare intre doua proprietati (expertize, vizualizari, deplasari la fata locului) – ratiunile sunt aceleasi
care au impus si la lit. d) judecarea acestor pricini la judecatorie.
/!\ sa nu confundam granituirile cu revendicarile!
Granituirea este cea prin care reclamantul nu reclama de la parat o anumita bucata de teren, ci cere numai sa se
stabileasca linia de hotar, fara sa conteste drepturile paratului. Daca reclamantul solicita ca sa fie obligat
11 of 22
DPC – C7
paratul sa isi retraga hotarul cu 5m si sa-si fixeze acolo linia de hotar, asta este in primul rand o revendicare
(capatul I e revendicare si capatul II e granituirea). Or competenta se va stabili dupa capatul principal (adica
revendicarea bucatii de 5m pe toata distanta liniei de hotar); aceasta va fi fie a judecatoriei, fie a tribunalului,
dupa valoarea obiectului litigiului.
g) cererile posesorii;
= cea prin care se apara doar posesia, nu si dreptul de proprietate si care nu are autoriate de lucru judecat ca o
actiune in revendicare – actiune petitorie.
Ele se bucura de o reglementare speciala in NCPC in partea legata de procedurile speciale.
h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor
contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;
(obligatia de a face sau de a nu face = tot ce nu e obligatie de a da)

La aceasta litera sunt doua conditii:
i. sa fie o obligatie de a face sau de a nu face
ii. sa fie neevaluabila in bani
/!\ NU conteaza insa daca ea rezulta dintr-un contract sau e extracontractuala.
Multe dintre ele le gasim la litera d) (obligatia sa inceteze actiunile de poluare fonica ar putea rezulta dintr-o
actiune posesorie; obligatia sa inteceteze actiunile de denigrare etc – sunt obligatii de a face si nu sunt
evaluabile in bani).
Notiunea de „evaluabil in bani”
Aceasta notiunea este extrem de volatila. Sunt discutii in intreaga lume despre ce e evaluabil in bani si ce nu e
evaluabil in bani. ICCJ a dat un RIL (decizia 32/2001) prin care a spus in felul urmator: tot ce este
patrimonial este evaluabil in bani (sunt neevaluabile in bani numai drepturile fara continut patrimonial:
viata, libertatea, relatiile de familie, sanatatea, integritatea corporala si altele asemnea).
Cu alte cuvinte acest domeniu nu e chiar atat de extins pe cat pare. Sunt evaluabile in bani cele care presupun,
de exemplu, predarea unor documente. Daca documentele respective reprezinta facturi, nu e nimic neevaluabil
in bani in aceasta conceptie pentru ca inexistenta acelor documente in posesia unei persoane presupune ca
poate exista un prejudiciu patrimonial, pentru ca pe cel care nu are acele facturi il paste o amenda daca nu are
facturile respective sa le prezinte Fiscului cand vine; problema nu e valoarea din facturi, dar tot e o problema
patrimoniala. Asta e conceptia ICCJ, ea fiind destul de dura pentru ca suprapune totalmente patrimonialul cu
12 of 22
DPC – C7
evaluabilul in bani si neevaluabilul in bani cu nepatrimonialul (o solutie diferita gasim in jurisprudenta

franceza).
/!\ NU intra in aceasta categorie:

- acele cereri neevaluabile in bani care sunt de propriatate intelectuala sau industriala pentru ca tot ce
inseamna proprietate intelectuala sau industriala e de competenta tribunalului;
- toate litgiile privind obligatii de a face neevaluabile in bani din sfera raporturilor de munca sau a
asigurarilor sociale (desi multe sunt neevaluabile in bani – de ex. nu se elibereaza o adeverinta);
- cele ce tin de contenciosul administrativ (de ex. obligarea unei autoritati publice sa emita o autorizatie de
construire sau sa emita un aviz) pentru ca aici avem dispozitii speciale (competenta o are tribunalul in
prima instanta sau chiar curtea de apel).
i) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;

Intra tot in zona persoanei fizice, dar nu intra in conceptul de ocrotire a persoanei fizice si de aceea nu intra la
litera a), dar ca si natura ele au fost considerate de legiuitor ca facand parte din sfera acelorasi genuri de litigii
precum punerea sub interdictie, declararea disparitiei unei persoane. Si atunci ele au fost incadrate la
judecatorie pentru ca acolo se judeca si declaratiile de disparitie unei persoane care intra pe litera a).
j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;

Asta inseamna ca atunci cand avem un partaj judiciar nu mai intereseaza cat de mare este emolumentul (masa
bunurilor partajabile), ci important este ca in toate cazurile competenta este judecatoria. De ce? Pentru ca
solutia este generata de pozitia ICCJ care inca din anii '90 doreste sa elimine din sfera litigiilor care ajung la ICCJ
partajele judiciare, indiferent de cat de valoroase sunt ele. Argumentul este acela ca intr-un partaj judiciar
esentiala este problema de fapt (adica cate gaini, strachini, farfurii sau castele hihi ii revin unuia sau celulilalt),
insa pana la urma acestea sunt niste loturi si atunci pozitia asta a prevalat. Comisia a dorit ca litera aceasta de
fapt sa fie la fel ca litera k) – numai pana la o anumita valoare. ICCJ nu a dorit si s-a ajuns la reglementarea
aceasta.
Problema e ca in NCPC a ramas art. 105 care era pus de comisie cand ea dorea sa se stabileasca competenta in
materie de partaje in functie de valoarea lor. Art. 150 prevede ca „in materie de mostenire, competenta dupa
valoare se determina fara scaderea sarcinilor sau a datoriilor mostenirii”. Nu e important ce zice deocamdata,
important este ca vorbeste de competenta dupa valoare, in timp ce art. 94 spune ca se duc aceste cereri la
judecatorei indiferent de valoare, deci cele doua texte sunt in conflict pentru ca la Parlament cand s-a modificat
litera j) au uitat de art. 105). Pentru a le impaca avem doua variante:
i. sa spunem ca litera j) se refera la litgiile de partaj, mai putin cele succesorale, care, prin ipoteza, ar fi fie de
competenta judecatoriei, fie de competenta tribunalului in functie de valoarea lor (asa cum prevede art.
105). Parerea lui Birciu e ca nu asa a vrut legiuitorul, e clar ca el a vrut sa fie toate de competenta
judecatoriei.
13 of 22
DPC – C7
ii. sa consideram ca art. 94 lit. j) se aplica tuturor partajelor, inclusiv celor succesorale, dar aici apar discutii:
o sunt unii autori care spun ca daca sunt si capete de cerere privind mostenirea (adica anularea unui
testament, reductiunea liberalitatilor excesive, anularea unui certificat de mostenitor etc), competenta
va fi determinata dupa aceste capete de cerere, intrucat ele sunt capete de cerere principale in raport
cu definitia data cererilor principale (art. 30 – „cererile accesorii sunt acele cereri a caror solutionare
depinde de solutia data unui capat de cerere principal”); acesti autori spun: „daca eu am un capat de
cerere prinvind reductiunea sau anularea unui certificat de mostenitor sau o petitie de ereditate si un
capat de cerere privind partajul, intotdeauna capatul de cerere privind partajul se va solutiona dupa
cum dispui reductiunea, anulezi un testament, solutionezi petitia de ereditate sau mentii un certificat
de mostenitor, ceea ce face ca de fapt competenta sa fie determinata nu de problema impartelii, ci de
problema acestor capete de cerere, care sunt capete de cerere in materia mostenirii si se reglementeaza
dupa art. 105 (adica dupa valoarea masei partajabile, sau valoarea partii care se cere a fi redusa etc);
o varianta de interpretare care ii apartine lui BRICIU si care pare sa fie teza cea mai acceptata: sunt mai
multe categorii de cereri:
- prima categorie de cereri este cea de partaj simplu, fara nicio discutie de mostenire (pur si simplu
exista un certificat de mostenitor care spune cine sunt mostenitorii, deci nu avem nicio dezbatere pe
problema numarului de mostenitori, a cotelor, singura chestiune e cum se face); aici clar se aplica
competenta judecatoriei indiferent de valoare (art. 94 lit. j);
- a doua categorie de litigii este cea in care se solicita, pe langa partaj, si stabilirea calitatii de
mostenitor (adica nu exista un certificat de mostenitor) sau chiar se contesta calitatea de mostenitor
cuprinsa intr-un certificat sau se cere reducerea liberalitatilor excesive sau alte cereri care sunt
prealabile partajului si in functie de care partajul se va face intr-un fel sau intr-altul; aceasta a doua
categorie de litigii este tot de competenta judecatoriei pentru ca, e adevarat ca art. 30 da o
definitie generala a cererilor accesorii (spunand ca ele sunt cele care depind de solutia data in
capatul principal), dar, pe langa aceasta defintie legala, doctrina a prezentat si situatii in care aceasta
definitie nu e aplica. De exemplu, acele cereri care aparent sunt accesorii, in sensul ca solutionarea
lor depinde de solutionarea cererii principale, dar care reprezinta scopul real al actiunii (si atunci
doctrina mai veche pe care o valorifica Briciu a spus „cand am un capat de cerere care se
solutioneaza dupa altul, dar el este cel care a determinat cauza actiunii, inseamna ca el nu poate fi
secundar pentru ca caracterul principal rezulta chiar din scopul actiunii”).
Alt exemplu: actiunea privind simulatia – un capat de cerere este constatarea simulatiei si al doilea
capat este obligarea paratului sa plateasca reclamantului (nu celui fata de care s-a obligat prin
contract), obligarea paratului sa predea reclamantului bunul (nu aluia care aparent e in contract),
obligarea paratului la plata pretului adevarat, nu a celui simulat. O actiune care sa spuna doar
„constatati simulatia punct” de cele mai multe ori este o actiune lipsita de interes, ea trebuie sa fie
insotita de ceva (vrei sa se constate simulatia pentru ca vrei sa primesti ceva si nu te lasa actul
aparent – pentru ca in actul aparent calitate procesuala are altul, iar tu vrei sa inlaturi aparenta, sa
14 of 22
DPC – C7
ajungi la esenta ca sa obtii ceva; de cele mai multe ori e o chestiune patrimoniala). Astfel, scopul
acestei actiuni nu este simulatia (nu te duci la instanta sa spui ca in contract sunt minciuni); tu te
duci la instanta pentru ca vrei o hotarare prin care sa obtii o suma de bani sau un bun. Asadar, nu
poti sa spui ca capatul de cerere principal este cel privind simulatia, iar cel secundar este cel privind
prestatia (desi daca mergem pe definitia de la art. 30, modul in care se va solutiona capatul de cerere
privind prestatia depinde de modul de solutionare a cererii privind simulatia).
La fel este si in cazul cererilor in materie succesorala; nu se cere reductiunea liberalitatilor pur si
simplu sau anularea testamentului asa dupa bunul plac; aceste lucruri se cer pentru a obtine, de
exemplu, calitatea de mostenitor (in cazul cererii de anulare a certificatului de mostenitor) si pentru
a obtine o cota mai mare prin eliminarea mostenitorului testamentar. Aceste cereri tin de interesul
legat de cum partajam. Astfel, din punct de vedere al scopului spre care se indreapta demersul
judiciar, capatul de cerere principal este partajul (si nu celelalte, pe care BRICIU le vede operatiune
prealabile si pregatitoare ale partajului; deci ele nu sunt niste cereri distincte in raport de care se
poate stabili ca partajul este capatul accesoriu; ele sunt de fapt niste componente ale partajului si
niste operatiuni absolut necesare pentru a stabili cum fac partajul). Asta inseamna ca la judecatorie
se va judeca si cererea care are in componenta partajul. Briciu tinde sa creada ca ICCJ va inclina
balanta catre aceasta a doua interpretare.
k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor,
profesionişti sau neprofesionişti;
In primul rand nu mai are importanta in NCPC calitatea partilor (profesionisti sau neprofesionisti).
NU intra in aceasta categorie dpdv a lui BRICIU:
- litigiile de munca si asigurari sociale, chiar daca valoarea lor depaseste 200 000 lei (adica ele vor fi de
competenta tribunalului chiar daca vor fi de valoare mai mare sau mai mica);
- litigiile de proprietate intelectuala care sunt de competenta tribunalului indiferent de valoarea lor;
- litigiile de contencios administrativ (care sunt de competenta tribunalului sau a curtii de apel, dar dupa
alte criterii decat cel al valorii). Aceste categorii de litigii nu se supun pragului de 200 000 lei.
O alta observatie: intelesul notiunii „evaluabil in bani”. In decizia 32/2008 ICCJ explica ce inseamna din punctul
ei de vedere evaluabil sau neevaluabil in bani.
[Sigur, ea e data intr-o speta care punea o astfel de problema care ajunsese endemica din punctul de vedere al
solutionarii neunitare. Problema de drept era urmatoarea: atunci cand aveai cereri privind numai anularea sau
rezolutiunea unui contract fara a se solicita si repunerea in situatia anterioara. Aici practica era neunitara. Unii
spuneau ca astfel de cereri sunt neevaluabile in bani, ca de fapt evaluabila in bani ar fi cererea de repunere a
partilor in situatia anterioara, dar acest lucru nu se cere. Altii spuneau ca aceste cereri sunt evaluabile in bani
intrucat chiar daca nu se cere repunerea partilor in situatia anterioara, oricum efectul de repunere se produce
de drept prin anularea sau rezolutiunea actului, capatul de cerere fiind solicitat mai de curand din perspectiva
15 of 22
DPC – C7
posibilitatii executarii hotararii si nu a transferului patrimonial al dreptului. Aceasta a doua teza a fost
imbratisata, dar in interiorul rezolvarii ei ICCJ spune de fapt si ce inseamna evaluabil/neevaluabil in bani – prin
notiunea de evaluabil se intelege tot ce este patrimonial, iar neevaluabile sunt numai drepturile
nepatrimoniale. Adica indiferent de conceptia privind producerea de drept a repunerii in situatia anterioara,
oricum lucrurile ar fi stat in sensul ca cererea ar fi de competenta judecatoriei sau a tribunalului dupa valoare
pentru ca aceste cereri sunt patrimoniale intotdeauna, deci si evaluabile in bani. Nu conteaza cand se produce
transferul drepturilor pentru ca de fapt problema e mult mai simpla intrucat nu discutam nici de viata, nici de
moarte, nici de vatamare corporala, ci vorbim de contracte. Chiar daca e mai grea uneori evaluarea, asta nu
inseamna ca e imposibila].
2. Tot judecatoria judeca si caile de atac impotriva hotararilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala
si a altor organe cu activitate jurisdictionala, dar in cazurile prevazute de lege – art. 94. alin. 2.
3. Pe langa aceste prevederi exista si prevederi care spun ca judecatoria judeca si alte cereri date prin lege in
competenta ei (art. 94, alin. 3 NCPC).
Cu alte cuvinte tot ce e mai sus reprezinta doar o parte din competente. Mai sunt dispozitii speciale care prevad
competenta judecatoriei, cateva exemple:
- procesul verbal contraventional se ataca cu plangere (contraventionala). Competenta va reveni

intotdeauan judecatoriei indiferent cat de mare este amenda pentru ca e prevedere in legea speciala (in
materie de accize spre exemplu, amenda poate fi mai mare de 200 000 lei sau in materie de concurenta, dar
aici e norma speciala, litigiile se duc la curtea de apel);
- contestatiile la executare indiferent de valoarea bunului;
- contestatiile in materie de cambii, bilete la ordin sau CEC, potrivit legilor speciale (legile nr. 59/1934 si
58/1934)
COMPENTENTA MATERIALA A TRIBUNALULUI
Tribunalele judeca:
1. In prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante;
Deci este instanta cu plenitudine de competenta. In materie de cereri evaluabile in bani judeca tot ce depaseste
200.000 lei, iar in materie nepatrimoniala judeca tot ce nu-i la judecatorie (tot ce-i nepatrimonial si nu intra in
categoriile de la art. 94 lit. a), lit. b) sau lit. h) intra aici).
2. Ca instante de apel, apelurile declarate împotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta;
Sub aspectul competentei materiale functionale judeca si ca instanta de apel, spre deosebire de judecatorie.
16 of 22
DPC – C7
3. Ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege;
Tot ca o competenta functionala judeca si recursuri impotriva hotararior date de judecatorie in prima instanta, dar
numai atunci cand legea suprima calea de atac a apelului, spunand ca impotriva hotararii se face numai recurs
(cazurile sunt putine si trebuie o prevedere expresa a legii; cand legea nu prevede nimic, regula este ca hotararile
se ataca cu apel).
Exemple:
- in materie de perimare, hotararea de perimare data de judecatorie se ataca cu rescurs la instanta ierarhic
superioara;
- hotararea prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului (hotararea nu se da pe baza judecatii, ci a
simplei achiesari a paratului la pretentiile reclamantului);
- hotararea prin care se realizeaza o tranzactie (adica aceea prin care se consfinteste intelegerea unor parti,
numita hotarare de expedient).
Natura generala a acestor hotarari este ca de fapt instanta nu a solutionat pricina pe fond (fie a perimat-o, fie a
judecat-o in sensul dezlegarii, dar dezlegarea nu s-a facut pe baza constatarilor instantei, ci pe baza fie a
recunoasterii paratului, fie a conventiei partilor, ceea ce inseamna ca n-ar fi cazul sa se faca si un apel pentru ca nu
ar avea ce sa se verifice). In general, aceste hotarari vor fi desfiintate numai pe chestiuni de procedura, nu pe fond
(ca nu ai ce sa critici pe fond – in schimb, poti sa critici hotararea; ex: pentru ca una dintre parti nu avea procura,
asta e un motiv de recurs)
4. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

Aici sunt multe prevderi.
Cele mai importante:

- in materie de insolventa, concordat preventiv, toate cererile se duc la tribunal6 (sunt foarte mult);
- in materia constituirii sau a anularii partidelor politice, toate cererile se duc la tribunal;
- in materia litgiilor de munca si asigurari sociale;
- in materie de proprietate intelectuala sau industriala;
- in materie de contencios administrativ: tribunalul este competent
6 Art. 41 (1) Toate procedurile prevăzute de prezentul capitol, cu excepţia apelului, sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a
tribunalului specializat în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării instanţei.
Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor
prevăzute de prezenta lege.
17 of 22
DPC – C7
 in prima instanta: pentru actiunile de contencios care vizeaza actele organelor locale, precum si pricinile de
ordin fiscal in care amenzile, taxele, contributiile sau altele asemenea nu depasesc valoarea de 1 milion
lei
 ceea ce inseamna ca a contrario actele autoritatilor publice centrale sau ale institutiilor centrale, precum
contributiile de peste 1 milion lei vor fi de competenta curtii de apel in prima instanta; este si normal
pentru ca actele autoritatilor publice centrale inseamna hotarari de Guvern (care produc efecte pentru
intreaga tara), ordine ale ministrilor, acte individuale ale unor institutii precum UNBR, CSM, UNNPR
(organisme centrale care sunt fie institutii publice, fie institutii de utilitate publica si atunci actele lor sunt
atacate direct la CA).
/!\ tribunalul are o serie de prevederi care dau competenta speciala unui anumit tribunal, si anume Tribunalului
Bucuresti: in materie de proprietate intelectuala TB are o competenta speciala pe care nu o mai gasim la alte
tribunale.
De exemplu: toate contestatiile impotriva hotararilor date de OSIM in materie de drepturi de proprietate
intelectuala sau industriala si anume: brevete de inventie, de semne sau modele industriale, marci. Conestatiile
impotriva hotararilor date de OSIM sunt atacate la TB.
COMPENTENTA MATERIALA A CURTII DE APEL
Curtile de apel judeca:

1. In prima instanta, numai cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit legii speciale;
2. Ca instante de apel, toate apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta;
ceea ce inseamna ca, cel putin principial, NCPC instaleaza curtile de apel ca instante cu plenitudine de
competenta in judecarea apelului;
3. Ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege; competenta exceptionala, in cazurile in care
pricina incepe la tribunal, iar legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului.
De exemplu, o perimare in legatura cu o pricina care a inceput la tribunal si impotriva hotararii de perimare nu se
poate face decat recurs, recursul se va judeca la curtea de apel (deaorece este instanta ierarhic superioara).

De exemplu:
- contestatiile impotriva hotararilor date de CC;
- contestatiile impotriva hotararilor CNSC in materia achizitiilor publice;
- stramutarea de la un tribunal
18 of 22
DPC – C7
[NU o sa ne ceara la examen din zona legilor speciale, ci doar din acele materii unde se aplica NCPC – spre exemplu
din materia insolventei, sau din materia contenciosului administrativ; nu o sa ne ceara prevederi din materie
electorala, din materie de asociatii, fundatii etc]
COMPENTENTA MATERIALA ICCJ
Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca:

1. Recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a altor hotarari, in cazurile prevazute
de lege;
Cu alte cuvinte deducem ca ICCJ este instanta cu plenitudine de competenta in materia judecarii recursurilor
(ratiunea fiind aceea de a asigura o unitate de jursiprudenta pe cale naturala, adica prin recursurile obinsuite)
2. Recursurile in interesul legii – atunci cand apare o practica neunitara in ceea ce priveste una si aceeasi
problema de drept (ICCJ pronunta o hotarare obligatorie pentru toate instantele incepand de la publicarea
hotararii);
3. Cererile in vederea pronunţării unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
Si in acest caz, instanta confruntata cu o problema de a carei solutionare depinde judecata in fond a cauzei, daca
problema respectiva este noua si nu face obiectul unui RIL, va putea sesiza ICCJ solicitand pronuntarea unei
hotarari prealabile in care sa indice modul de interpretare a problemei de drept nou aparute (si va suspenda
procesul pe durata in care ICCJ se pronunta, dupa care va relua judecata si va solutiona pricina conform hotararii
prealabile date de ICCJ). Aceasta hotarare prelabila va fi publicata in MO (partea I) si va fi obligatorie de la
publicare pentru toate instantele.

Exemple:
19 of 22
DPC – C7
- legea nr. 303/2004 privind statului judecatorilor si al procurorilor, precum si in legea nr. 317/2004 privind
CSM hotararile date de catre CSM in legatura cu raspunderea disciplinara a judecatorilor se ataca la ICCJ, la
completul de 5 judecatori;
- stramutarile de la curtile de apel;
- conflictele de competenta intre doua curti de apel.
SECTIUNEA III – DETERMINAREA COMPETENTEI DUPA VALOAREA

OBIECTULUI CERERII
In identificarea valorii obiectului litigiului problemele sunt foarte complicate. A spune ca obiectul unui litigiu are o
valoare de peste 200 000 sau pana la 200 000 nu e un lucru chiar ata de simplu. Pentru a clarifica aceste probleme,
legiuitorul a adoptat o serie de norme speciale.
VCPC nu avea nicio norma privind modul de determinare a valorii, insa jurisprudenta si doctrina VCPC au
constituit repere pentru prevederile pe care le avem acum reglementate in NCPC.
Prima regula – valoarea obiectului litigiului este stabilita de catre reclamant. El cand face cererea de chemare
in judecata trebuie sa indice valoarea obiectului litigiului.
El o stabileste de capul lui sau aceasta stabilire poate fi contestata? Ea poate fi contestata, evident, pana la primul
termen de judecata. Instanta va da un singur termen pentru lamurirea chestiunii privind valoarea.
A doua regula – chestiunile privind valoarea nu se vor rezolva pe baza de expertiza, ci numai pe baza de
inscrisuri si explicatii. De ce? Pentru ca daca ar incepe o expertiza numai pentru stabilirea competentei, din start
ideea cu celeritatea procesului s-ar duce pe Apa Sambetei (la fel si termenul optim, previzibil s.a.m.d).
▪ Daca avem cereri privind executarea unui contract7, valoarea obiectului litigiului va fi valoarea obiectului
contractului sau a partii din obiectul contractului dedus judecatii. Asadar, este posibil sa se ceara rezolutiunea
7Art. 101 NCPC: Valoarea cererii în cazuri speciale

(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de
valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.
20 of 22
DPC – C7
partiala sau nulitatea partiala a unor clauze din contract, nu si a intregului contract, caz in care se va tine cont
de partea respectiva. De exemplu: intr-un contract de credit in care se invoca de catre consumator ca el cere
anularea doar a clauzelor privind comisionul de administrare sau a dobanzii excesive – nu a intregului contract
– se va lua valoarea comisionului de administrare sau a dobanzii excesive pentru ca numai cu privire la aceste
lucruri este solictata instanta.
▪ In cererile privind nulitatea absoluta, anularea sau rezilierea unui act juridic, chiar daca nu se cere
repunerea in situatia anterioara a partilor, valoarea se va raporta la obiectul contractului sau a partii din
contract care se cere a fi desfiintata (art. 101 NCPC). Aceasta prevedere de fapt este decizia nr. 32/2008 a ICCJ,
dar pe care legiuitorul acum a si consacrat-o8. Deci chiar daca ceri anularea/rezolutiunea unui contract, dar nu
ceri si repunerea in situatia anterioara, competenta va fi dupa valoare, deoarece se merge pe ideea ca
repunerea in situatia anterioara oricum intervine de drept; faptul ca ai un capat de cerere sau nu-l ai, e mai
putin relevant sub aspectul competentei; e important sub aspectul executarii pentru ca se produce de drept
efectul translativ de proprietate sau de nastere a unei creante cu privire la restituirea sumei de bani, dar daca
te duci la executor el va spune ca daca nu scrie in hotarare, el nu executa; sunt si situatii in care poti sa ceri
anularea actului, dar sa nu ceri repunerea in situatia anterioara pentru ca nu ai ce sa executi – banii sunt inca la
tine, nu i-ai platit creditorului, tu ceri numai anularea actului.
▪ In actiunile privind plata unei parti dintr-o creanta, valoarea se socoteste dupa partea pretinsa de reclamant
ca fiind exigibila, nu dupa partea pretinsa efectiv de reclamant de la parat (art. 102 NCPC). De ce? Daca eu am o
creanta de 500 000 lei contra unui tert dintr-un contract de imprumut; eu consider ca intreaga suma este
scandenta (nu am scadente diferite), dar nu aleg sa ma duc sa cer tribunalului sa-l oblige pe parat sa-mi
plateassca toata suma, ci aleg sa fac 3 actiuni (doua de cate 200 000 si a treia de 100 000) ca sa ma duc la
judecatorie.
In felul asta eu voi obtine urmatoarele lucruri:

- o judecata mai rapida;
- voi obtine si doar calea de atac a apelului pentru fiecare dintre ele (pentru ca ce obtin de la judecatorie nu
se ataca cu recurs); ceea ce inseamna ca, pe langa faptul ca am generat judecata de catre o instanta
necompetenta (tribunalul era de fapt competent, ci nu judecatoria), inseamna ca judecatoria se va pronunta
de 3 ori pe aceeasi problema;
- i-am rapit paratului recursul (pentru ca am facut trei pricini mici, recursul nu opereaza pentru niciuna
dintre ele).
Legiuitorul a vrut ca daca reclamantul pretinde ca este exigibila o anumita suma, aia va genera competenta, nu
suma pe care o cere efectiv (cu alte cuvinte evita fragmentarea cererii). De exemplu, in contractul de imprumut
din care trebuie sa iau de la parat 500 000, eu cer doar 200 000 si intervine principiul disponibilitatii (eu pot sa
cer doar 200 000, nu ma obliga nimeni sa cer intreaga suma). Daca este exigibila intreaga suma instanta va
8 (2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului
juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei
unui drept.
21 of 22
DPC – C7
spune „foarte bine, ceri 200 000, dar du-te la tribunal pentru ca pretentia ta/raportul tau de fapt este de 500
000, suma scandenta, iar eu te suspectez ca ai venit la mine numai ca sa scapi de caile de atac”.
Astfel, art. 102 NCPC este o stavila impotriva abuzurilor de drept procesual si a eludarilor legii in sensul ca
partea, uzand de principiul disponibilitatii, genereaza o alta competenta si un alt sistem al cailor de atac, decat
cele prevazute de lege pentru situatia ei.
▪ In cererile care au ca obiect un drept la prestatii succesive, daca durata dreptului este nederminata, valoarea
lor se socoteste dupa valoarea prestatiei anuale datorate (art. 103 NCPC). De exemplu, in cazul unui contract de
inchiriere pe o durata nedeterminata se cere rezolutiunea; nu poti sa spui care e valoarea (pentru ca nu
conteaza valoarea bunului si nici valoarea chiriilor platite deja pentru ca rezilierea nu presupune restituirea
lor; ar putea fi valoarea celor viitoare, dar nu se stie cate vor fi, din moment ce contractul e pe durata
nedeterminata); atunci legiuitorul a stabilit un criteriu care este efectiv conventional, si anume valoarea pe un
an (oricum, orice criteriu ar fi stabilit aici, ar fi fost oarecum arbitar); in cazul asta se merge pe ideea ca
raporturile (prestatiile) sunt anuale.
▪ In cererile care au ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, competenta
se stabileste dupa valoarea impozabila a acestora (art. 104 NCPC), deoarece aceasta valoare este cel mai usor
de dovedit pe baza unui certificat de la ANAF in care ti se indica care este valoarea impozabila a bunului, ceea
ce evita discutiile de genul „eu cred ca-i atat – eu cred ca-i atat; hai sa numim un expert” etc. Ca sa ridice de la
jucator dificultatea administrarii unui probatoriu in acest sens, legiuitorul a spus sa se duca partile la Fisc (de
cele mai multe ori valoarea impozabila este mai mica decat valoarea reala).
/!\ NU toate bunurile au valoare impozabila!

Daca bunurile imobile nu au valoare impozabila, atunci instanta va determina pe baza altor inscrisuri valoarea
reala. Un inscris care ar putea fi folosit (si instantele uzeaza foarte mult de el) este reprezentat, de exemplu,
preturile orientative de vanzare a bunurilor imobile care sunt utilizate de notarii publici atunci cand stabilesc
taxele pentru transferul dreptului de proprietate. Ei au o expertiza anuala care curpinde toate zonele din
unitatile administrativ-teritoriale si in functie de zona respectiva stabilesc o anumita suma pe metrul patrat,
tinand cont de natura bunului (constructii, livezi, platforme industriale etc).
22 of 22
DPC – C8
DETERMINAREA COMPETENTEI DUPA VALOAREA OBIECTULUI CERERII

(continuare)
Suma de 200 000 lei reprezinta un prag care marcheaza competenta, sau mai bine zis, seprarea competentei intre
judecatorie si tribunal, in sensul ca pana la 200 000 lei inclusiv cererile sunt de competenta judecatoriei, iar peste
200 000 lei competenta apartine tribunalului. Aceasta stabilire a valorii obiectului litigiului are relevanta si mai
tarziu, atunci cand vom stabili care sunt caile de atac convenabile (pentru ca, de exemplu, recursul nu poate fi
exercitat decat in cauzele care au o valoare de peste 500 000 lei – acum e chiar 1 milion de lei, dar Briciu spera sa
fie o prevedere provizorie, deci iar va fi relevanta valoarea obiectului).
Prin urmare o chestiune destul de importanta in fata instantelor judecatoresti este aceea a determinarii obiectului
(chiar daca norma pare destul de clara si simpla, aceasta valoare este de obicei obiectul unor dispute destul de
aprinse in practica si in jurisprudenta). Astfel, sunt o serie de reguli stabilite chiar prin lege (uneori legea nu mai
ajunge si acestea trebuie stabilite pe cale de juriprudenta) in legatura cu valoarea obiectului litigiului.
Din punct de vedere istoric, in VCPC nu existau astfel de norme. VCPC spunea doar „valoarea obiectului litigiului
conduce fie la competenta judecatoriei, fie a tribunalului”, dar fara a stabili modul de determinare a acesteia. NCPC,
tocmai datoria problemelor care au existat pe VCPC, a incercat pe cat posibil sa reglementeze modul de
determinare a valorii obiectului litigiului. Cum a facut acest lucru? In principal a preluat solutiile din doctrina si
jurisprudenta VCPC, iar acolo unde acestea erau controversate sau chiar nu existau, a creat reguli noi bazandu-se
de principiu pe o traditie romaneasca – Codul Carol al II-lea care nu a intrat in vigoare niciodata (dar care se pare
ca ar fi fost cea mai buna legislatie romana sub aspectul civilului si al dreptului procesual civil), dupa cum urmeaza:
I. Valoarea obiectului litigiului este stabilita de catre reclamant.
De ce? Pentru ca daca ne uitam la forma cererii de chemare in judecata, ea cuprinde in mod obligatoriu obiectul
litigiului, iar daca acesta este evaluabil in bani si valoarea acestuia. Aceasta stabilire a valorii obiectului litigiului de
catre reclamant are o dubla relevanta juridica: pe de o parte o relevanta in ceea ce priveste competenta, iar pe de
alta parte ea are relevanta in ceea ce priveste stabilirea taxei judiciare de timbru atunci cand cererea este supusa
taxei judiciare de timbru (care de principiu se stabileste printr-o cota procentuala din valoarea obiectului
litigiului). Noi aici discutam numai despre semnificatia valorii obiectului in ceea ce priveste competenta.
a) Prima problema este cea daca valoarea stabilita de reclamant este una discretionara sau este una care poate
fi contestata (si de cine).
La prima vedere se poate spune ca sigur ca poate fi contestata, insa raspunsul este mai nunantat: depinde de ce
obiect are pricina.
Daca e vorba de o suma de bani, nu ai cum sa contesti valoarea pentru ca tine de principiul disponibilitatii (atat
vrea reclamantul, chiar daca el vrea mai mult/ar avea dreptul la mai mult – daca el isi limiteaza pretentiile la o
suma de bani, indiferent de cat ar avea el dreptul sa ceara, n-ai ce sa contesti).
1 of 24
DPC – C8
Contestarile pot fi facute atunci cand se cuantifica obiectul litigiului in ipoteza in care el nu reprezinta o suma de
bani:
Exemplu: o actiune in revendicare in care urmareste predarea unui bun imobil. Aici reclamantul vrea bunul in
natura, prin urmare putin il intereseaza pe el care este valoarea (poate sa jongleze cu valoarea de la 1 leu pana la
1 milion de lei, pentru ca el daca va castiga nu va primi valoarea indicata, ci va primi bunul a carei valoare el o
stie). Prin urmare, nu-i ca la suma de bani (la suma de bani daca spui 100 000, 100 000 iti da, pe cand la un
imobil tu poti sa spui ca un imobil valoreaza 100 000, dar el sa valoreze 500 000, pentru ca oricum e un imobil –
de aici si interesul de a nu fi corect reclamantul in declaratia de valoare pe care o face).
Si atunci in aceste din urma cazuri (cand e vorba de imobile) paratul poate contesta valoarea, fiind o chestiune
de ordine publica (pentru ca pana la urma valoarea asta e data pentru stabilirea competentei), ceea ce
inseamna ca si instanta va putea invoca (va putea pune in discutie pentru ca ea nu „contesta”) valoarea
obiectului litigiului pentru ca competenta fiind materiala insasi instanta poate sa invoce din oficiu nerespectarea
acestor reguli.
Termenul pana la care pot fi facute aceste contestetari (fie din partea paratului, fie obiectiile din partea
instantei) – primul termen la care partile sunt legal citate. De ce? Pentru ca exceptia de necompetenta nu poate fi
invocata decat cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, chiar daca ea este o
exceptie de necompetenta materiala.
b) A doua problema este legata de faptul ca discutiile privind valoarea obiectului litigiului durau foarte mult.
Legiuitorul nostru a pornit de la o experienta trista pe care a avut-o sub imperiul VCPC, in sensul ca discutiile
privind lamurirea valorii obiectului litigiului – aceste contestatii – durau pana la un an si mai bine, pentru ca
reclamantul inainta o valoare – spunea „revendic un bun care in viziunea mea are valoarea de 100 000 lei”,
paratul si instanta aveau indoieli semnificative cu privire la valoarea acesta si spuneau ca au aprecierile lor,
paratul aducea cateva dovezi – de exemplu: oferte de vanzare pt imobile similare, mult mai mari sau mult mai
mici – si atunci instanta spunea ca partile sa desemneze un expert sa determine care e valoarea; cu expertul se
mai prelungeau lucrurile pana se apuca el de expertiza pentru ca in final sa se stabileasca doar care e instanta
competenta, deci n-ai facut nimic (a trecut atata timp si nici macar nu s-au discutat probele).
Or lucrul asta era deranjant si atunci legiuitorul in NCPC a gasit o modalitate prin care spune ca in caz de
contestare se va acorda un singur termen pentru lamurirea valorii obiectului litigiului si in cadrul acestui
termen proba valorii se va putea face numai pe baza de inscrisuri si explicatii date de parti (cu alte cuvinte
fara expertiza, caci asta era proba dilatorie).
II. Chestiunile privind valoarea nu se vor rezolva pe baza de expertiza, ci numai pe baza de inscrisuri
si explicatii.
Cu inscrisurile uneori poate fi foarte usor, alteori lucrurile sunt mai complicate, acestea presupun aproximari,
raportari inexacte, insa legiuitorul si-a asumat faptul ca in realitate, de multe ori, sa aiba o valoare inexacta, dar si-a
asumat-o in contextul in care cealalta varianta era sa demareze procesul dupa o perioada de asteptare care nu era
2 of 24
DPC – C8
concordanta cu principiul rezolvarii litigiilor intr-un termen rezonabil si mai ales optim (adica intotdeauna trebuie
sa vedem legislatia sub aspectul imperativelor ei: in textele prealabile NCPC un light motiv este acela al judecarii cu
celeriate si al practicii unitare – in jurul acestora se formuleaza fel de fel de reguli si se fac fel de fel de renuntari la
lucruri clasice in procedura civila romana; dar aceste renuntari sunt facute intr-o zona de proportionaliate: bun, nu
o sa avem o valoare la virgula, dar ne judecam mai repede). Acest lucru nu e valabil si in cazul sumelor de bani
(care sunt exacte si nu ai ce sa contesti) – cel mult se poate discuta aici, daca e o suma de bani in alta moneda,
cursul de schimb (dar si acesta este usor de calculat).
In continuare legiuitorul ne ajuta la calcului valorii obiectului prin formularea altor reguli:
III. In cazul cererilor privind executarea unui contract se va tine seama de valoarea obiectului acestuia
sau, dupa caz, a partii din obiectul dedus judecatii (art. 101, alin. 1 NCPC).
Exemplu: daca se cere plata partiala a unui pret rezultat dintr-un contract de vanzare, evidenta se va stabili
competenta nu la valoarea intregului contract, ci numai la valoarea platii restului de pret care se solicita. Sigur insa,
daca ceri rezolutinea contractului si restituirea unei parti din pret, treaba e mai complicata pentru ca cererea de
rezolutiune se incadreaza pe alin. 2 al art. 101 NCPC. In cererile privind constatarea unlitatii, anularea,
rezolutiunea sau rezilierea, chiar daca nu se cere repunerea partilor in situatia anterioara, precum si in cererile de
constatare a existentei sau inexistentei unui drept, solutia este aceea de a se stabili competenta dupa valoarea
contractului sau a partii din contract a carei nulitate, rezolutiune/reziliere se solicita. Cu alte cuvinte, daca tu
ceri rezoltiunea contractulului si restituirea unei parti din prestatii (cat ai apucat tu sa prestezi), competenta se va
stabili la intregul contract pentru ca tu ceri rezolutiunea intregului contract; faptul ca tu ai prestat din el doar o
parte si doar pentru atat ceri sa fie repus in situatia anterioara nu are relevanta pentru ca prin efectul rezolutiunii
se produc doua consecinte:
i. tu dobandesti dreptul la restituirea unei prestatii pe care ai facut-o si care e partiala;
ii. nu o vei mai presta nici pe cealalta pe care nu apucasei sa o prestezi; deci in final dreptul se raporteaza la
intregul contract.
Poti cere rezolutiunea partiala (mai rar intalnita in practica – de obicei contractele sunt greu de reziliat partial
pentru ca sunt interdependente clauzele si obligatiile – dar pot fi nulitati partiale destul de multe in cazul in care
clauzele nu sunt interdependente si atunci poti sa anulezi partial), caz in care valoarea obiectului litigiului NU se va
raporta la intregul contract, CI la valoarea clauzei a carei nulitate o soliciti.
Exemplu: intr-un contract in care se solicita nulitatea clauzei privind penalitatile pentru ca era ar fi prohibita in
contractul respectiv, nu se va stabili competenta la valoarea intregului contract, ci la valoarea clauzei, adica la
consecintele patrimoniale ale clauzei respective (ti se imputa, de exemplu, ca in baza clauzei respective penalitatile
au fost in suma de xx si tu vei cere anularea clauzei respective si evident vei stabili competenta in raport de acele
sume pe care le datorezi in baza clauzei respective).
E adevarat ca uneori e greu de stabilit aceasta valoare pentru ca, de multe ori, clauzele isi produc consecintele in
viitor, iar cuantumul lor este greu de cuantificat in acest caz. Astfel, chiar si in exemplul penalitatilor – depinde
3 of 24
DPC – C8
cand ceri: daca eu cer nulitatea clauzei privind penalitatea dupa ce penalitatile au curs si se imputa, e usor; daca eu
cer insa nulitatea clauzei privind penalitatile inainte ca eu sa fiu obligat la vreo penalitate (deci nu am inceput inca
executarea contractului, nu s-a ajuns la scadenta ca sa si curga penalitatile) pentru ca am dreptul (interesul meu
este sa inlatur o clauza nula absolut pentru cauza ilicita), in cazul asta va fi greu de evaluat (pentru ca eu nu stiu
inca daca o sa fiu obligat si pentru cat o sa fiu obligat – trebuie sa treaca o perioada de timp). In cazul asta cel mult
putem merge pe solutia valorii anuale a unor rate a caror curgere de timp nu o cunosti.
Sunt insa si alte situatii in care este foarte greu de determinat valoarea, iar dificultatea apare din cauza faptului ca
ICCJ a stabilit ca toate elementele patrimoniale sunt esentialmente evaluabile (in practica mai veche, inainte de 2008,
in aceste cazuri se considera ca obiectul unor astfel de cereri este neevaluabil in bani pentru ca era imposibil de
evaluat si nu pentru ca cererile n-ar fi fost patrimoniale); dar ICCJ a suprapus notiunea de „evaluabil in bani” cu
notiunea de „patrimonial” si acum trebuie sa gasim formule sa le evaluam.
De altfel, aceasta prevedere (art. 101 alin. 2) este transpunerea exacta a deciziei 32/2008 a ICCJ data sub VCPC
intr-un RIL. Ratiunea este faptul ca chiar daca nu se cere repunerea partilor in situatia anterioara, nulitatea,
rezolutiunea sau alte motive de desfiintare ale contractului produc prin ele insele efectul repunerii partilor in
situatia anterioara, astfel incat cu sau fara acest capat de cerere, consecintele patrimoniale se produc exclusiv in
baza nulitatii, rezolutiunii sau a altor modalitati de desfiintare a contractului enumerate.
IV. Cand prin actiune se solicita plata unei parti dintr-o creanta, valoarea cererii se socoteste dupa
partea pretinsa de reclamant ca fiind exigibila (art. 102 NCPC).
Legiuitorul a vrut prin aceasta norma sa previna eludarea prevederilor legale privind competenta dupa valoare si
anume cea care ar putea fi facuta prin utilizarea abuziva a principiului disponibilitatii.
Atfel, sa zicem ca eu am o creanta de 500 000 lei si ar trebui sa merg sa ma judec la tribunal; dar eu fac trei procese:
doua de cate 200 000 si al treilea de 100 000, iar cu ele ma duc la judecatorie => am eludat dispozitiile privind
competenta utilizand de fapt principiul disponibilitatii (pentru ca nimeni nu putea sa-mi ceara prima data sa cer
500 000 daca eu vreau sa cer doar 200 000; nici a doua oara nu ma putea obliga nimeni sa cer restul – 300 000,
daca eu vreau 200 000); deci nu are cum sa ma cenzureze cineva ca cer mai putin decat am dreptul si ca pe urma
cer si restul – ca e dreptul meu; insa legiuitorul poate sa-mi puna o astfel de norma care sa spuna „atunci cand tu
ceri doar o parte dintr-o creanta care este exigibila in totalitatea ei, tu poti sa ceri o parte, dar noi vom stabili
competenta dupa valoarea intregii creante” – asta este sensul normei (deci se calculeaza dupa partea pretinsa a fi
exigibila, nu dupa partea pretinsa a-i fi platita, pentru ca pe cere sa-i fie platita o parte mai mica, dar instanta
stabileste competenta dupa partea pe care el o pretinde a fi exigibila).
Instanta va stabili partea exigibila pe baza documentelor depuse la dosar (probabil ca reclamantul va pretinde
suma pe baza unui contrat – spre ex. a unui imprumut). Instanta intreaba „nu e scadenta toata suma de 500 000?” –
„ba da” – „si cat cereti din ea?” – „200 000” – „dar restul de 300 000 e scadent?” – „este, dar nu-l cer” – „bun,
stabilim atunci competenta tribunalului”. Altfel ar sta lucrurile daca doar suma de 200 000 ar fi scadenta, iar suma
de 300 000 ar deveni scadenta mai tarziu: reclamantul va spune: „eu i-as fi cerut si restul de 300 00, dar sunt tinut
4 of 24
DPC – C8
de termen pentru aceasta parte” (ar fi putut sa ceara si decaderea din termen, dar asta o chestiune ce tine de vointa
lui, nu poate fi numita ca abuziva; este o chestiune de apreciere).
Aceasta norma este si ea preluata din Codul Carol al II-lea, dar ea se gaseste si in alte legislatii straine cum ar fi cea
a Codului elvetian (care pana la urma traditional pentru noi, NCPC stand de fapt pe premisele codului de procedura
elvetian).
V. In cererile are au ca obiect prestatii succesive, daca durata existentei dreptului este nedeterminata,
valoarea se socoteste dupa prestatia anuala datorata (art. 103 NCPC).
(de aici si solutia privind plata penalitatilor expusa mai sus – realitatea e ca nu ai putea sa dovedesti altfel, iar
legiuitorul a stabilit si el o regula: anualitatea).
Regula este preluata tot din Codul Carol al II-lea, dar ea nu este una inedita (si alte legislatii opereaza cu termene
de genul asta, acest mod de calcul fiind operat in mod obisnuit pentru chirie, daca partile nu stabilesc nimic in
contract).
Aici, in cazul prestatiilor succesiuve legiuitorul a prevazut pentru ca, fiind vorba de competenta, legile trebuie sa fie
extrem de previzibile (pana la urma e cel mai rau sa ai o norma de competenta neclara pentru ca e primul moment
in care depui cererea; daca mergi prost de la inceput cand depui cererea este foarte putin probabil ca procesul sa
se desfasoare intr-un termen optim – daca incepi printr-o declinare; de aceea legiuitorul a vrut sa fie destul de clar,
chiar in dauna realitatii).
VI. In ceea ce priveste cererile care au ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale
(actiunile reale –art. 104 NCPC) valoarea se determina prin valoarea impozabila.
Valoarea impozabila se dovedeste printr-un certificat fiscal pe care trebuie sa-l prezinte reclamantul si aceasta
regula isi are sursa tot in ideea legiuitorului de a fi cat mai predictibil si de a genera cat mai putine contestari intr-o
faza pana la urma destul de incipienta (aceasta prevedere poate fi chiar in dauna unor interese de stat pentru ca
acest lucru nu produce efecte numai in ceea ce priveste competenta, ci produce efecte si in ceea ce priveste taxa de
timbru; de ce? pentru ca de regula valorile impozabile sunt mai mici decat valorile de piata deocamdata – deci este
posibil sa avem uneori niste valori mult mai mici decat valoarea de piata).
Legiuitorul a agreat aceasta metoda din doua motive:
i. ea nu poate da nastere unor contestari derivate din aprecierea subiectiva pe care o face reclamantul (pentru ca
valoarea se stabileste pe baza cerificatului fiscal care e eliberat de catre o autoritate publica – criteriul
obiectivitatii iar in ceea ce priveste criteriul inscrisurilor prin care poti dovedi valoarea respectiva – acestea
provin de la un tert care este neutru de proces si e si o autoritate publica);
ii. ea nu poate fi influentata de vointa partilor pentru ca provine din zona autoritatii publice.
5 of 24
DPC – C8
Insa, in situatia in care bunul imobil nu are valoare impozabila, se va recurge la regula de drept comun in sensul ca
se va determina valoarea in functie de inscrisuri de explicatii pe care le ofera partile (in principal reclamantul),
raportandu-se la valoarea de circulatie. Cand nu are valoare impozabila bunul? De exemplu, un teren vilan nu are
valoare impozabila (pentru ca valoarea impozabila este pe constructii si in constructii pe o parte din terenul
aferent constructiei se stabileste impozit – astfel impozitul pe teren se va stabili in raport de constructie). Cu alte
cuvinte, daca nu ai constructie nu poti determina valoarea impozabila a terenului si atunci trebuie sa te raportezi la
alte valori. Una dintre cele mai uzitate valori este cea a grilei notarilor publici pe care acestia o folosesc atunci
cand stabilesc valorile orientative pentru imobilele dintr-o anumita localitate.
Grila notarilor publici este utilizata de multe ori de instante, desi nu e obligatorie, dar este utilizata pentru ca:
- ofera elementul de certitudine – provine de la un tert care nu e implicat in proces;
- ofera previzibilitate pentru ca poti sa o consulti dinainte;
- ofera un intrument usor pentru instanta pentru ca nu trebuie sa recurga la elemente subiective – trebuie sa
vada in ce zona a localitatii se afla terenul, apoi citeste din grila notarilor publici care este valoarea in zona
respectiva si o inmulteste cu nr. de m² pe care ii are imobilul respectiv si asa obtine valorea impozabila, nu are
nevoie de un expert; de obicei acest lucru il fac partile, instanta doar verfica daca este corect calculul.
Totusi, un alt element destul de delicat este faptul ca valoarea asta este orientativa si ea nu ia in calcul
particularitatile unui teren (terenul respectiv poate fi asezat langa un lac sau langa un parc sau are deschidere
mai mare/mai mica la drumul public; valorile orientative sunt privitoare doar la incadrarea intr-o anumita zona;
sunt terenuri care sunt in aceeasi zona dar, datorita unori particularitati, unul sa valoreze de 3x mai mult ca
celalalt). Aceste lucrui se vor lamuri pe baza explicatiilor date de parti (de aceea nu trebuie sa mearga strica pe
grila notarilor).
VII. In materie de mostenire, valoarea cererii se stabileste fara a se lua in calcul scaderea sarcinilor sau
datoriilor succesiunii (art. 105 NCPC).
Aceasta regula este din doua motive:

i. Bunurile sunt relativ usor de determinat (reclamantul indica in cerere ce bunuri vrea sa partajeze).
Problema este cand se dezbat datoriile si sarcinile – aici incep si cele mai multe contestari (in general
sarcinile sunt mai greu de dovedit, trebuie probe mai multe; or asta ar insemna ca ramane un dubiu cu
privire la valoare inca de la inceput).
ii. Instanta, daca are o valoare foarte mare a patrimoniului activ, dar si o valoare foarte mare a pasivului, in
procesul de partaj va trebui sa le analizeze pe amandoua si sa vada daca exista si patrimoniu activ si
patrimoniu pasiv, ca pe urma sa partajeze ce a mai ramas. Or daca patrimoniul ar fi luat in calcul de la inceput
facandu-se un minus intre activ si pasiv ar putea sa dea o valoare foarte mica, desi instanta va trebuie sa faca
o munca de o valoare foarte mare: va vedea in primul rand daca masa partajabila e tot activul, apoi va trebuie
sa vada si daca e tot pasivul; cu alte cuvinte va face o munca ampla; or pentru acesta munca ampla
reclamantul se va duce la o instanta mai mica in grad, ceea ce e ilogic – pentru ca teoretic acest judecator are
6 of 24
DPC – C8
de judecat o chestiune mai delicata decat daca ar avea numai activul; de exemplu: vine unul si spune „vreau
sa impart trei imobile/masa partajabila este compusa din 3 imobile”, chestiune de competenta tribunalului;
in schimb daca vine si spune „vrea sa impart 3 imobile dar mai am si datorii” asta inseamna ca instanta ar
trebuie sa le admita pe toate si sa le analizeze. Astfel s-a mers pe ideea se ua valoarea fara scaderea sarcinilor
sau a datoriilor mostenirii.
/!\ BRICIU: acest text nu este aplicabil cererilor in materie de partaj pentru ca avem dispozitie speciala care spune
ca toate cererile de partaj, indiferent de valoare, sunt de competenta judecatoriei. Deci acest text se aplica in
legatura cu toate cererile in materie de mostenire care nu insotesc o cerere de partaj. De ex.: anularea unui
certificat de mostenitor (fara a se cere partajarea); o reductiune a liberalitatilor excesive (fara a se cere si iesirea
din indiviziune) – adica cereri faceute fara a implica partajul.
VIII. In cazul contractelor de locatiune sau leasing si cele privitoare la predarea unui bun inchiriat sau
arendat (art. 101 alin. 3 NCPC), valoarea cererii se socoteste dupa arenda sau chiria anuala (art.101
alin. 3 NCPC).
*intra aici si arenda
Textul nu distinge dupa cum contractul este cu termen sau fara termen. De exemplu, daca avem reziliera unui
contract pentru neplata chiriei si predarea bunului, aplicam acest text (pentru ca ar fi greu sa stabilim altfel). In
acest caz, valoarea nu este cea a intregului contract pentru ca o parte s-a executat (iar aceasta nu se restituie prin
repunerea partii in situatia anterioara), nici cea a partii care a ramas de executat pentru ca nu se va mai primi
chiria pe ea (de aceea este o problema de identificare a valorii).
Momentul in care ne intereseaza valoarea obiectului litigiului – cel al sesizarii instantei

Fluctuatiile de valoare ale aceluasi obiect, intervenite dupa sesizarea instantei, fie prin marirea valorii, fie prin
miscorarea ei, nu influenteaza competenta. De asemenea, eventualele renuntari la o parte din pretentii nu
genereaza o schimbare a competentei.
In practica s-a stabilit ca nu influenteaza stabilirea competentei si marirea sau reducerea in timp a pretentiilor
atunci cand, de exemplu, pretentiile sunt determinate in baza unor probe administrate in cursul procesului, iar
dupa administrarea lor partea isi definitiveaza calculul. De exemplu, daca reclamantul solicita prin cererea de
chemare in judecata ca partea adversa sa-i plateasca contravaloarea comisionului la care are dreptul, comision ce
decurge din vanzarea unui nr. de aparatamente; reclamantul nu stie cate apartamente s-au vandut pentru ca el nu a
avut acces la contracte; la fel de bine nu are de unde sa stie nici valorile pentru care s-au vandut apartamentele;
reclamantul este o agentie imobiliara si doar a prezentat clientilor apartamentele; ar putea sa stie cate contracte s-
au incheiat din CF, dar valorile nu are de unde sa le cunoasca; atunci el face o estimare – cam cat ar valora
comisionul lui de 3% in functie de pretul zonei la apartemente – dar cere ca in cadrul probei sa se depuna toate
contractele si sa se faca expertiza de determinare a valorii; dupa ce se face aceasta expertiza el vede daca estimarea
lui a fost mai mica sau mai mare decat realitatea si atunci face o precizare privind pretentiile; acest lucru nu
7 of 24
DPC – C8
schimba regulile privind competenta, chiar daca estimarea lui a fost sub pragul tribunalului, dar in realitate e
peste acest prag pentru ca acest lucru nu reprezinta o modificare a cererii.
Chiar si in cazul unei modificari a cererii de chemare in judecata, adica al adaugarii a unui obiect nou, ar deveni
aplicabile dispozitiile art. 123 NCPC care prevad faptul ca cererile aditionale sunt in competenta instantei care
judeca cererea principala (deci tot nu se schimba competenta, chiar daca ar fi un obiect nou), cu o singura conditie:
schimbarea sa se faca printr-o cerere aditionala, iar nu o cerere care sa inlocuiasca totalmente cerere intiala (ex: eu
prin cererea de chemare in judecata revendic blocul de vizavi si el valoreaza doar 200 000 lei pentru ca e in prag de
prabusire, dupa care la primul termen spun „eu vreau sa modific cererea in sensul ca revendic Casa Poporului”;
tehnic vorbind este prosibil pentru ca legea spuen ca legea spune ca la primul termen de judecata pot sa schimb
obiectul, cauza sau partile; dar in cazul acesta nu pot sa spun ca e o cerere aditionala – aditionala era daca spunea
ca cer revendicarea blocului care valoreaza 200 000 si pana la primul termen ma gandesc sa cer si chiria pe 3 ani ca
lipsa de folosinta pentru ca eu, neavand posesia bunului, nu am putut sa incasez chria; daca eu cer altceva nu mai
putem merge pe ideea de aditional, care inseamna ceva completator, modificator, dar pastrand legatura cu obiectul
initial; in schimb, in exemplul cu Casa Poporului, este posibil ca instanta sa spuna „nu te incadrezi in textul asta;
prin cea de-a doua cerere nu s-a marit valoarea bunului, dumneata ai schimbat obiectul si acest text de la art. 123
nu mai e aplicabil; dumneata ceri altceva asa ca iti invoc exceptia de necompetenta si te trimit la tribunal”).
Sunt o serie de reguli care intervin in cazul in care sunt mai multe capete de cerere (art. 99 NCPC): daca sunt
mai multe capete de cerere, primul lucru pe care trebuie sa-l vedem este daca unele sunt cereri principale si altele
sunt cererii accesorii – pentru ca una dintre reguli este ca cererile accesorii urmeaza competenta capatului de
cerere principal; la fel si in cazul celor incidentale, la fel si in cazul celor aditionale, prin care se modifica cererea
initiala.
Exemple:
a. eu cer rezolutiunea unui contract si capatul II e repunerea partilor in situatia anterioara, dar numai pentru o
anumita parte (pentru ca nu s-a apucat sa se presteze tot). Capatul de cerere principal e rezoltiunea si astfel se
va lua valoarea dupa acest capat de cerere. Faptul ca pe langa principala mai am un capat de cerere prin care
cer sa se repuna partile in situatia anterioara, dar numai pentru o mica parte caci atat s-a prestat, n-are nicio
relevanta pentru ca dupa capatul de cerere principal se va stabili competenta.
b. se poate ca valoarea capatului de cerere principal sa fie mai mica decat cea a capatului de cerere secundar: cer
plata unui pret 100 000 si cer si daune de 300 000. In cazul asta, competenta va fi stabilita dupa capatul de
cerere principal, chiar daca valoarea acestuia atrage o competenta mai mica (aceasta situatie este frecventa in
cazul penalitatilor, care acum nu mai sunt limitate la cuantumul sumei – dupa valoarea penalitatilor cererea ar
fi trebuit sa se duca la tribunal, dar cum penalitatile sunt accesorii, competenta va fi a judecatoriei).
c. daca sunt cereri incidentale (cereri reconventionale, cereri de chemare in garantie etc) care ar atrage o
competenta diferita de cea a capatului de cerere principal, competenta va fi atrasa de cererea principala.
8 of 24
DPC – C8
Daca insa toate cererile sunt principale trebuie sa distingem dupa cum sunt intemeiate pe fapte sau cauze
diferite sau, din contra, se intemeiaza pe acelasi motiv:
a. daca cererile sunt principale si se intemeiaza pe cauze diferite, competenta se va stabili in raport de fiecare
capat de cerere, iar daca unul dintre aceste capete de cerere va atrage o alta competenta materiala decat
celelalte, ele se vor disjunge si se va trimite capatul de cerere care atrage o competenta diferita la acea instanta
care este competenta;
b. daca insa sunt cereri principale, dar care se intemeiaza pe aceeasi cauza ori pe cauze aflate in stransa
legatura si ele ar atrage competente de grad diferit, competenta pentru toate se va determina dupa capatul de
cererea care atrage competenta cea mai inalta. Va opera practic o prorogare de competenta pentru toate
celelelalte capete de cerere, ceea ce inseamna ca instanta competenta sa judece acel capat de cerere care atrage
cea mai inalta competenta, devine competenta sa judece si celelalte capete care, daca ar fi fost formulate
separat, ar fi fost judecate de o instanta mai mica in grad.
Exemplu: avem 3 contracte de vanzare a 3 apartamente aflate in acelasi imobil, un bloculet cu 3 nivele, s-au
incheiat 3 contracte pentru fiecare etaj, cu 3 pers diferite; tot imobilul insa apartine unei singure persoane de la
care statul l-a nationalizat in mod nelegal. Aceasta persoana va revendica bunul de la cele 3 persoane, cerand si
anularea contractelor lor – aparent de aflam pe ipoteza a 3 cereri distincte (anularea a 3 contracte incheiate de
3 persoane diferite, la date diferite – aceste contracte nu au absolut nicio legatura intre ele, s-au semnat
separat, sunt 3 raporturi juridice distincte). DAR cererea reclamantului se intemeiaza pe o singura cauza: ca lui
i-a fost preluat abuziv intregul imobil. Si atunci cele 3 cereri de revendicare sunt intemeiate pe aceeasi cauza
(redobandirea bunului de catre reclamantul deposedat de intregul bun printr-un singur act). In cazul asta,
apartamentul de la parter valoreaza 100 000, cel de la etajul 1 - 200 000, iar cel de la etajul 2 – 300 000, insa
toate cererille vor merge la tribunal (care e competent dupa valoarea bunului). Toate capatele de cerere sunt
principale (ar fi putut fi si 3 procese, dar reclamantul a facut un singur proces pentru ca el a vrut sa-si valorifice
dreptul, actul abuziv al statului a fost unul singur, chiar daca acum el are interesul sa distruga 3 raporturi
juridice), insa cand se va pune problema competentei el va spune: „pe primul il evaluez la 100 000, pe al doilea
la 200 000, iar pe al treilea la 300 000 si am facut cererea la tribunal pentru ca ele sunt in stransa legatura, se
intemeiaza pe aceeasi cauza si competenta determinata de valoarea ultimului apartament atrage dupa ea si
competenta asupra celorlalte doua capete de cerere principale”.
Cererile formulate impotriva mai multor parati (coparticipare procesuala pasiva); cererile facute de mai
multi reclamanti (coparticiparea procesuala activa) – art. 100 NCPC
Regula este extrasa din jurisprudenta VCPC cu unele precizari:
a. daca sunt mai mult reclamanti care formuleaza pretentiile in baza unor raporturi distincte, valoarea nu se
cumuleaza, determinarea competentei urmand sa se faca in raport de fiecare cerere in parte si, daca ele atrag
competente diferite, urmeaza disjungerea si judecarea lor de catre instanta competenta pentru fiecare dintre
acestea;
9 of 24
DPC – C8
b. la fel merg lucrurile si daca se formuleaza cererea impotriva mai multor parati: dupa cum raporturile sunt sau
nu distincte (daca raporturile sunt distincte atunci se disjunge cerea si se judeca dupa valoarea obiectului
fiecareia);
c. daca insa raporturile in baza carora se solicita de catre mai multi reclamanti diverse capete de cerere sau
impotriva mai multor parati (diverse capete de cerere) sunt unice sau in stransa legatura atunci, dupa opinia
lui BRICIU, va trebui sa apelam la regulile de la art. 99 alin. 2 NCPC pentru ca de fapt avem capete de cerere
distincte, deopotriva principale si aflate in stransa legatura, caz in care va trebui sa mergem pe competenta
determinata de capatul de cerere ce atrage competenta cea mai inalta.
Exista si opinia potrivit careia in acest caz se distinge dupa cum drepturile invocate de reclamanti decurg din
acelasi raport obligational – caz in care se cumuleaza valorile din capetele de cerere – sau drepturile decurg din
raporturi diferite – caz in care se merge pe solutia instantei generate de capatul de cerere ce atrage cea mai
inalta competenta. Aceasta solutie se intemeiaza pe o interpretare per a contrario a dispozitiilor art. 100 care
ne spun numai ce intampla in cazul in care nu sunt raporturi identice, ci spun ce se intampla daca raporturile
juridice sunt distincte. Aceasta interpretare per a contrario este folosita si sub imperiul VCPC, numai ca in
textul VCPC nu exista art. 99 (adica nu exista solutia de a generea o prorogare de competenta in favoarea
instantei celei mai inalte in grad, solutie desprinsa din codul francez), astfel incat solutia era fie disjungerea, fie
judecarea la instanta superioara.
De aceea BRICIU a zis ca ar trebui sa existe o corelare intre art. 100 si art. 99 pentru ca, de fapt, cand ai mai
multi parati sau mai multi reclamanti si raporturile sunt bazate pe acelasi temei (aceeasi cauza) sau sunt strans
legate cauzele intre ele, teoretic ai mai multe capete de cerere (deci te afli pe ipoteza art. 99). In doctrina s-a
mentiut o solutie care sa reflecte si solutia din VCPC.
SECTIUNEA IV – COMPETENTA TERITORIALA
Este de 3 feluri: de drept comun, alternativa si exclusiva; si una nou introdusa prin NCPC – competenta facultativa
(varianta a alternativei).
I. Competenta teritoriala de drept comun
A. Regula generela
Este prevazuta la art. 107 NCPC care mentine solutia VCPC: de principiu, daca legea nu spune nimic, competenta
teritoriala apartine instantei unde isi are domiciliul sau sediul paratul. Aceasta regula este pana la urma de bun-simt
si decurge din prezumtia de nevinovatie (daca ai ceva de contestat trebuie sa te duci acasa la cel pe care il
invinovatesti de ceva; in acest principiu se inscriu mai multe reguli precum: reclamantul trebuie sa-si probeze
pretentiile, el trebuie sa avanseze cheltuielile, taxa de timbru; reclamantul trebuie sa mearga la domiciliul
10 of 24
DPC – C8
paratului; toate acestea decurg dintr-o logica simpla conform careia pana nu se dovedeste ceva, paratul este
considerat a fi inocent).
In ceea ce priveste notiunea de „domiciliu” exista unele precizari: chiar si dupa NCC Briciu crede ca notiunea de
„domiciliu” in NCPC este ceva mai larga decat cea din legislatia privind cartea de identitate, precum si dispozitiile
din NCC privind identificarea personelor. In dispozitiile speciale privind identificarea persoanei prin intermediul
cartii de identitate, precum si in dispozitiile NCC (art. 91, alin. 21) este prevazuta o prezumtie ca orice mentiune,
orice realitate faptica privind domiciliul, care nu este reflectata in mentiunile de evidenta a populatiei pe baza
carora se genereaza cartile de identitate, nu sunt opozabile tertilor. Aceasta regula a facut sa se puna in discutie
daca nu cumva domiciliul din procedura civila este unul si acelasi cu cel din cartea de identitate. In mod obisnuit,
desi aceste dispozitii (din legea privind cartea de identitate) sunt mai energice decat cele din NCC (ele au existat si
anterior Codului civil, in legisaltii speciale privind identificarea persoanei fizice), totusi in procedura s-a stabilit ca
ceea ce prevaleaza este situatia de fapt. Asadar, chiar daca o parte isi are locuinta statornica intr-un anumit loc
care nu este mentionat in registrele de la evidenta a populatiei ca fiind domiciliul ei, se va da prevalenta situatiei
faptice, ratiunile in materie de procedura fiind diferite de cele din materia identificarii persoanei – acestea din
urma privind situatiile in care i se trimit, de exemplu, acte de corespondenta, decizii de impunere; pe de alta parte
este greu sa consider ca instanta este un tert in sensul de persoana cu care intra in raporturi juridice – in cazul
instantei, pentru stabilirea competentei Briciu nu ar asimila ipoteza tertului caruia ii este inopozabila situatia
faptica. Prin urmare Briciu: continua sa isi produca efectele jurisprudenta bogata de sub VCPC cu privire la
domiciliul de fapt.
In ceea ce priveste sediul lucrurile stau la fel. Chiar daca exista o legislatie privind mentiunea la ONRC a sediului
societatilor, totusi, in ceea ce priveste competenta, aceasta se va determina dupa realitatea locului unde isi
desfasoara activitatea acea societate, chiar daca el nu corespunde intru totul mentiunilor de la ONRC care ar putea
fi depasite. Practica inclina in sensul indicat de Briciu.
Cu toate acestea, pana la proba contrara, mentiunile din cartea de identitate sau de la ONRC pot stabili
competenta;. Explicatiile de mai sus se refera la situatia in care paratul vine si face intampinare si spune „e
adevarat ca invoc exceptia de necompetenta, e adevarat ca la ONRC sau in CI figurez cu sediul sau domiciliul intr-un
loc, dar eu va dovedesc ca realitatea faptica sta altfel”; astfel, daca poate sa dovedeasca, se admite exceptia de
necompetenta. Asta nu inseamna ca prezumtia nu e in sensul actelor de identitate sau al mentiunilor de la ONRC;
problema e daca se permite proba contrara sau nu (Briciu apreciaza ca se admite proba contrara, dar asta nu
inseamna ca nu dam valoare mentiunilor publice). Mai mult, paratul nu poate sa invoce realitatea faptica decat prin
intampinare (deci are un termen scurt) si nu intotdeauna e usor pentru el sa faca aceasta dovada (sigur, paratul ar
mai putea invoca si faptul ca reclamantul cunostea exact unde are domiciliul/sediul real si l-a ascuns instantei).
Discutia este interesanta pentru ca nu priveste numai domeniul competentei. Dupa ce se stabileste competenta
paratul va trebui si citat (si se va pune problema unde va fi citat) – in principiu la domiciliu sau sediu. Acest
aspect are relevanta sub aspectul dreptului la aparare. Putem spune ca, de exemplu, daca se judeca la Olt sau se
1 Art. 91 Dovada
(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.
(2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea
fi opusă altor persoane.
11 of 24
DPC – C8
judeca la Braila e o chestiune de cheltuieli de judecata, dar in ceea ce priveste citarea chestiunea este despre a sti
sau a nu sti de proces. In acest ultim caz, problema este mai delicata, dar discutiile au aceeasi premisa pentru ca cel
ce va spune ca nu permite proba contrara in ceea ce priveste competenta pentru ca in actele de identitate apare cu
adresa x, cu siguranta cand va face citarea va merge pe ideea „nu ma intereseaza unde sta el, eu il citez acolo unde
scrie in CI” (adica isi va pastra aceeasi ratiune), insa aceasta a doua solutie va produce consecinte asupra dreptului
la aparare (deci in cazul competentei miza e relativ mica).
B. Cazul paratului cu domiciuliul sau sediul necunoscut

In cazul in care paratul are domiciliul/sediul necunsocut, art. 108 NCPC spune ca cererea se va introduce la
instanta in circumscriptia careia se afla resedinta sau reprezentanta acestuia, iar daca nu are nici resedinta sau
reprezentanta, la instanta la care isi are sediul/domiciliul reclamantul (adica practic se inverseaza prezumtia de
nevinovatie care genereaza competenta de la domiciliul paratului – aceasta din urma tine exact cat tine si
cunostinta reclamantului asupra domiciliului paratului; daca reclamantul nu are cunostinta, nu poti sa-i blochezi
accesul la justitie a reclamantului neputand determina competenta; evident legiuitorul revine asupra regulii si
stabileste instanta domiciliului reclamantului).
C. Cazul persoanei juridice care are dezmembraminte
In cazul persoanei juridice care are dezmembraminte, cererea se face la instanta locului unde isi are
dezmembramant fara personalitate juridica, DAR pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in acel loc sau care
izvorasc din acte incheiate de reprezentant ori fapte savarsite de acesta (art. 109 NCPC).
Exemplu: o agentie/sucursuala/reprezentanta (astea nu au personalitate juridica), dar ea incheie acte. Pentru
actele incheiate de ele poti sa determini competenta la locul unde sunt dechise aceste dezmembraminte, iar nu
neaparat la locul unde isi are sediul principal societatea-mama. Pentru asta e nevoie ca executarea sa fie pe
teritoriul dezmembramantului (chiar daca actul nu e incheiat de catre dezmembramant), fie actul sa fi fost incheiat
de dezmembramant (chiar daca executarea nu se face acolo) sau sa fie un fapt ilicit produs de catre
dezmembramantul respectiv (chiar daca efectele se produc in alte parti). Asadar, aceste conditii nu trebuie sa fie
indeplinite cumulativ, sunt conditii alternative.
D. Cererile indreptate impotriva unei entitati fara personalitate juridica

In cazul cererilor indreptate impotriva unor entitati fara personalitate juridica, potrivit art. 110 NCPC, actiunea
se introduce la instanta competenta pentru persoana careia, potrivit actului constitutitv sau altor acte incheiate de
asociati, i s-a incredintat conducerea sau administrarea societatii. Daca nu exista o astfel de persoana atunci
cererea se introduce la instanta competenta pentru oricare dintre membrii persoanei respective (deci am avea o
12 of 24
DPC – C8
competenta alternativa). Aici vorbim de entitati care nu au personalitate juridica, dar unele dintre ele ar putea sa
aiba (de cele mai multe ori au un loc – spre exemplu, o asociatie de administrare a intereselor patrimoniale dintr-
un anumit loc care sa tina locul unei asociatii de proprietari si atunci se desemneaza un conducator la care se si
comunica actele si tot la el se stabileste si competenta instantei). De cele mai multe ori textul nu se va folosi in
ipoteza in care nu exista o persoana care sa conduca societatea (dar legiuitorul a fost prevazator si a reglementat si
aceasta ipoteza).
II. Competenta teritoriala alternativa
Vizeaza situatia in care legea stabileste mai multe instante deopotriva competente, caz in care alegerea
instantei revine reclamantului. El nu trebuie sa dea socoteala de ce a ales intr-un fel sau intr-altul si nici nu
exista vreo ordine de preferinta; pur si simplu este vorba de libera apreciere a reclamantului cu privire la instanta
unde se duce (este un confort pe care i-l creeaza legiuitorul).
A. Cereri indreptate imptriva persoanelor juridice de drept public
Ratiunile care stau la baza competentei alternative inlesnesc intelegerea acestei reguli. De exemplu, art. 111 NCPC:
cererile impotriva statului, autoritatilor, institutiilor centrale sau locale, precum si impotriva altor persoane
juridice de drept public se pot introduce:
- la instanta domiciliului/sediului acestora (regula de drept comun); sau
- la instanta domiciliului/sediului reclamantului.
Aici este clar ca legiuitorul a creat o facilitate pentru toti cei care se confrunta cu institutiile publice in ratiunea unei
anumite gentileti procesuale pe care statul o face, asumandu-si faptul ca el fiind intotdeauna solvabil, avand
cheltuieli pe care le poate suporta, poate indeplini si obligatia de a merge in deplasare, chiar daca el este parat
(ceea ce, in lipsa unei norme, ar fi generat in mod automat competenta sediului insitutiei centrale).
De altfel nu toate aceste cereri sunt de natura contenciosului administrativ (legea nu spune ca numai cererile in
contencios, ci se refera la orice cereri impotriva statului). Astfel, chiar daca te judeci in civilul clasic contra statului
sau autoritatilor publice, in realitate, ai aceasta facilita de a te adresa instantei de la domiciliul/sediul tau.
Si in legea contenciosului administrativ (L. nr. 554/2004) exista o prevedere similara DAR aplicabila numai
raporturilor de contencios administrati, conform careia cel care da in judecata o autoritate publica in contencios
13 of 24
DPC – C8
administraiv are la alegere fie instanta de la sediul autoritatii, fie instanta de la domiciliul/sediul reclamantului 2
(deci cu alte cuvinte nu exista o derogare in legea speciala de la NCPC, ci dimpotriva, este o confirmare a regulii
generale in legea speciala).
B. Pluralitatea de parati
Art. 112 NCPC vizeaza pluralitatea de parati (coparticiparea procesuala pasiva). Cererea poate fi introdusa la
instanta domiciliului/sediului oricaruia dintre acestia. Daca insa unii dintre parati sunt obligati accesoriu fata de
altii, atunci regula se va restrange numai la cei obligati principal.
Aici s-ar putea pune o problema: ce se intampla daca partea cheama in judecata anumite persoane nu ca ar avea
ceva sa le impute, ci numai ca sa atraga o anumita competenta. In acest caz, evident ca ne aflam intr-o situaite de
eludare a legii pentru ca legea a avut la baza sa nu creeze o facilitate unuia dintre parati (paratii sunt egali);
reclamantul se poate adresa instantei oricaruia dintre acestia (egalitatea dintre parati a generat acest lucru), dar
asta nu se poate transforma intr-un avantaj pentru reclamant care cheama in judecata persoane care nu au nicio
legatura cu raportul juridic dedus judecatii pentru a-si atrage o anumita competenta.
Asadar trebuie sa intelegm doua lucruri:
i. prima regula este ca daca cumva pe parcursul procesului reclamantul renunta la unul dintre parati sau se
doveste ca unul dintre parati nu are calitate procesuala pasiva, de regula, competenta se va pastra (chiar daca
estea vorba de exact acel parat care a generat atragerea de competenta);
ii. daca un parat a fost chemat in judecata numai cu scopul de a atrage o anumita competenta, oricare dintre
parati poate invoca necompetenta instantei la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate si
totdata sa invoce lipsa calitatii procesuale a paratului atras in proces in mod abuziv. Poate face acest lucru chiar
paratul in cauza, desi el poate fi total dezinteresat – de multe ori se intampla ca reclamantul sa il cheme in
judecata pe X, Y si pe vecinul pentru ca s-a inteles cu el sa nu ceara cheltuieli de judecata, sa nu vina la proces
etc si la sfarsit o sa se constate ca el nu are calitate; dar pana una-alta reclamantul sta casa, se judeca pe
teritoriul lui hihi; intr-un caz de genul acesta, oricare dintre ceilalti parati pot spune ca vecinul parat nu invoca
necompetenta pentru ca s-a inteles cu reclamantul, putand invoca ei exceptia, desi se afla in cadrul unor norme
de ordine privata; ei ar trebui sa invoce si lipsa calitatii pentru ca instanta nu va putea spune „sunt
necompetenta, dar vecinul are calitate” – e clar ca necompetenta e atrasa de lipsa de calitate INSA nu orice
lipsa de calitate sau renuntare genereaza o astfel de situatie, ci numai atunci cand un parat a fost chemat numai
in scopul sesizarii unei anumite instante; deci trebuie sa existe rea-credinta pe care ceilalti parati sa o
dovedeasca – faptul ca vecinul nu are nicio legatura cu litigiul. Faptul ca o parte a chemat si un tert care se
dovedeste pe parcurs a nu avea calitate procesuala, dar in legatura cu el existau discutii (reclamantul a crezut
cu usurinta ca acel tert are calitate), nu genereaza concluzia ca e abuz de drept. Abuzul de drept trebuie sa fie
2Art. 10: Instanţa competentă […] (3)Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă
reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
14 of 24
DPC – C8
clar ca sa schimbam competenta instantei (altfel regula generala este pastrarea competentei in cazul
distrugerii cercului procesual stabilit initial).
C. Cereri in materie de tutela si familie
Acestea sunt date in competenta instantei de tutela – judecatoria, dar care judecatorie?
Art. 114 alin.1 NCPC stabileste mai intai ca este vorba de instanta de la domiciliul sau resedinta persoanei ocrotite
(minor, pus sub interdictie). La alin 2 al aceluiasi articol, este prevazuta o competenta alternativa, unde se spune ca
in cazul cererilor privind autorizarea de catre instanta de tutela si de familie a incheierii unor acte juridice, cand actul
juridic a carui autorizare se solicita priveste un imobil, este, de asemenea, competenta si instanta in carei
cirsumscriptie teritoriala este situat imobilul.
 avem:
- instanta de la domiciuliu/resedinta ocrotitului;
- instanta locului situarii imobilului in acele cereri privind autorizarea incheierii unor acte cu privire la un
imobil
E o reminiscenta a unei reguli de competenta exclusiva, pe care o s-o discutam mai incolo, si anume de
teritoralitate in legatura cu tot ce inceamna imobil, dar aici e o competenta alternativa, deci va avea dreptul sa
se adreseze uneia sau celeilalte instante.
D. Cererile in materie de tutela si familie
In materie de asigurari este o competenta alternativa, conform careia (art. 114 NCPC) ar fi deopotriva
competenta urmatoarea instanta:
- cea de la domiciliul/sediul asiguratului;
- cea de la bunurile asigurate;
- cea de la locul unde s-a produs riscul asigurat.
Deci 3 posibile alegeri de competenta.
Mai mult, in materie de raspundere civila, tertul prejudicat poate introduce actiunea si la instanta domiciuliului
sau sediului sau, deci chiar a patra alegere, dar nu pentru orice asigurari, ci numai in materia asigurarii
obligatorii de raspundere civila.
Aceasta competenta alternativa NU se aplica in materie de asigurari maritime, fluviale si aeriene.
E. Competenta teritoriala alternativa – art. 113 NCPC
15 of 24
DPC – C8
Toate aceste alternative merg ca pe de o parte este competenta instanta domiciului paratului (art. 107-112 –
competenta de drept comun), iar pe de alta parte, instanta determinata in punctele de la 1-9 din acest articol:
1. instanta domiciului reclamantului, in cererile privitoare la stabilirea filiatiei;

Deci in cazurile privind stabilirea filiatiei, avem:
- domiciliul paratului – regula

- domiciliul reclamantului – alternativa pentru ca este o norma de protectie pentru minor in cazul asta.
Oricum, problema ar fi fost rezolvata pentru ca nu e asa importanta aceasta norma, pentru ca normele privind
filiatia sunt oricum de competenta instantei de tutela, si in virtutea acestei investiri, puteam aplica art. 114 alin.
1. Insa, trebuie sa observam ca acesta nu se refera la toate cererile in materie de tutetela, ci numai la acelea
privind ocrotirea persoanei fizice, iar stabilirea filiatiei nu tine de ocrotirea persoanei fizice. Cu toate acestea,
ICCJ intr-o decizie de speta a spus ca „ocrotirea persoanei fizice” trebuie sa aiba un inteles mai larg, incluzand
exercitarea drepturilor parintesti, aspecte legate de filitatie pentru ca toate configureaza ocrotirea minorului
(ICCJ a indulcit prevederile art. 114). Chiar daca ele ar fi interpretate restrictiv, avem art. 113 (1) pct.1, care
spune ca cererile facute de catre cel care reclama stabirea filiatiei, competenta este instanta de la domiciliul
reclamantului; textul este interpretat foarte strict, e vorba de cererile privind stabilirea filiatiei. Asadar, nu intra
aici cererile privind tagada paternitatii, acelea se vor supune unor reguli stricte si anume instanta de la domiciul
paratului.
/!\ textul nu se aplica doar atunci cand minorul este el care formuleaza cererea, potrivit NCC cererea poate fi
facute si de un major si de mostenitorii copilului decedat, ceea ce inseamna ca textul de la art. 113 alin. 1 pct.1 se
va aplica si in aceste cazuri, desi ratiunile nu mai subzita in totalitate.
2. instanta in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant, in cererile referitoare la obligatia

de intretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru copii;
Si aici avem o alternanta:
- domiciliul paratului – debitorul obligatiei de intretinere;
- domiciliul reclamantului – creditorul obligatiei de intretinere.
Norma de competenta alternativa creaza o facilitate persoanei ocrotite, considerata in nevoie si anume
creditorului obligatiei de intretinere (o persoana aflata intr-o stare de precaritate; de pp este vb de un copil
care pretinde intretinere de la persoana obligata legal sa-i dea intretinere).
Textul nu se aplica numai solicitarii privind plata pensiei de intretinere, ci si in cazul in care se cere majorarea
ei, pentru ca aceasta contributie se stabileste in functie de veniturile paratului care uneori pot sa se mareasca,
dupa cum si nevoile creditorului pot sa se mareasa si atunci, uneori, persoana care are drept la intretinere cere
majorarea (si atunci textul se va aplica).
Textul nu se aplica:
16 of 24
DPC – C8
- atunci cand debitorul cere reducerea cuantumului obligatiei de intretinere sau sistarea ei (pentru ca, de
exemplu, nu mai exista starea de nevoie, a devenit major);
- in ipoteza in care cererea de plata unei intretineri este accesorie fata de o alta cerere, cum ar fi cerere de
divort/stabilirea paternitatii/alte cereri in materie de filiatie. In cazul asta, se va merge pe competenta
determinata de capatul de cerere principal, care prin ipoteza nu e pensia de intretinere (vine always
colaterala a ceva, a capatului care generaza raportul din care decurge obligatia de intretinere);
- obligatiilor de intretinere conventionala – nu ne referim la contractele de intretinere sau de renta viagera
(textul se aplica decat obligatiilor de intretinere legala)
3. instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiei, in cazul
cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract;
Competenta alternativa intre:

- instanta locului domiciliului sau sediului paratului;
- si a locului prevazut in contract.
Este vorba de mentiunea trecuta in contract privind executarea unei obligatii, iar nu locul executarii obligatiei
dedus din dispozitiile Codului Civil sau alte norme privind stabilirea locului executarii in cazul in care
contractul nu prevede nimic. Logica este ca prin aplicarea unui text de genul asta in contract, partile au inteles
sa-si asume si o clauza atributiva de competenta, faptul ca legea spune ca se executa contractul intr-un anumit
loc, nu are nicio valaorea dpdv asta de vedere, ci are o valoarea doar in ceea ce priveste executarea
contractului, dar nu si in ceea ce priveste competenta.
Obligatia nu trebuie sa fie una oarecare, ci sa fie o obligatia in legatura cu care se genereaza procesul, adica cea
„litigioasa”.
4. instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiune a
imobilului;
Competenta alternativa intre:
- instanta locului unde se afla imobilul.
Aici putem avea predarea imobilului la sfarsitul locatiunii, plata chiriei, reziliere pentru neplata chiriei,
despagubirile care se solicita apentru prejudiciile aduse bunului inchiriat, plata sumelor pe care chirasul le cere
de la locator pentru imbunatatirile pe carea le-a adus imobilului, toate acestea sunt de competenta alternativa.
Logica este ca ele au o legatura pronuntata cu locul imbolului si foarte multe dintre probele ce se
administreaza tin de imobil (expertiza, evaluarea etc), motiv pentru care s-a instituit o competenta alternativa.
17 of 24
DPC – C8
5. instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile in prestatie tabulara, in justificare tabulara
sau in rectificarea tabulara;
Este vorba de acele cazuri in care cererile enumerate la pct. 5 sunt cereri principale. De cele mai multe ori,
rectificarile de CF sunt regasita drept cereri accesorii fata de actiunile in revendicare, anularea unor acte etc.
Daca sunt facute pe cale ppl, atunci competenta alternativa:

- instanta situatii imobilului.
6. instanta locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorasc dintr-un contract de transport;
7. instanta locului de plata, in cererile privitoare la obligatiile ce izvorasc dintr-o cambie, cec, bilet la
ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;
8. instanta domiciliului consumatorului, in cererile avand ca obiect executarea, constatarea nulitatii

absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilatareala a contractului incheiat cu
un profesionist sau in cererile avand ca obiect reparea pagubelor produse consumatorilor;
Este vorba prin ipoetza de actiunea introdusa de consumator (nu de profesionat), care daca n-ar exista un
astfel de text, teroretic, ar trebui sa se duca la sediul profesionistului, or este clar ca norma este de protectie si
dpdv asta de vedeere, trebuie inteleseasa ca o facilitate care se creaza consumatoruui.
9. instanta in a carei circumscriptie s-a savarsit fapta ilicita sau s-a produs prejudciul, pentru cererile
privind obligatiile izvorate dintr-o asemenea fapta [raspundere delictuala].
Compenta alternativa intre:
- instanta locului unde s-a savarsit fapta ilicita;
- instanta locului unde s-a produs prejudiciul. Aceasta prevedere este generoasa pentru ca pot fi prejudicii
care se produc in foarte multe locuri, daca vorbim de o fapta ilicita constand in denigrarea unei persoane,
teoretic, ar fi competenta toate instantele din tara, daca s-a produs la televizor. Totusi, legiuitorul a avut in
vedere prejudiciile principale, nu si cele prin ricochet-uri, adica nici chiar orice prejudiciu derivat, in
exemplu lui Briciu e chiar cel ppl.
III. Competenta teritoriala exclusiva
18 of 24
DPC – C8
Aceasta forma este foarte importanta, deoarece este singura reglementata prin norme de ordina publica, ceea ce
inseamna ca, inclusiv instanta din oficiu ar putea invoca nerespectarea normelor de comptenta teritoriala
exclusiva.
A. Cererile privitoare la imobile
Priveste cererile reale imobiliare care sunt de competenta instantei locului situarii imobilului (art. 117 NCPC).
Daca imobilul este situat pe circumscriptia mai multor instante, atunci in cadrul acestei reguli de competenta
exclusiva, avemo competenta alternativa. DAR ea nu intra in conceptul competentei alternatice, in realitate, este
reglementata in continuare de norme de ordine publica. Asadar, poti sa alegi oricare din instantele respetive, dar
tot in una dintre instantele unde se afla imoblilul te plasezi.
Acest text se aplica in primul randactiunilor in revendicare, dar se aplica si actiunilor posesorii, in granituire, cele
privind ingradirea dreptului de proprietate, dar aici zice Briciu e vorba de acele inrgadiri privind limitele
exterioare ale dreptului de proprietate, nu este vorba de ingradirile conventionale (clauza de inalienabilitate –
avem rezolutiune si se aplica dispozitiile de la competenta alterntiva); aici este vorba de astea cu distanta intre
constructii samd.
Textul se aplica si cererilor de partaj judiciar, daca in masa bunurilor partajabile intra si cel puitn un imobil si daca
sunt indeplinite 2 conditii:
i. sa nu fie partaj succesoral – daca partajul este succesorl, nu se aplica, se aplica regula de la art . 118 (cererile in
materie de succesiune);
ii. daca in masa partajabila sunt mai mule imobile plasate in circumscriptii diferite, atunci va fi competenta in
mod exclusiv oricare dintre instantele in care se afla un imobil dintre cele din masa succesorala; se aplica prin
asemanare regula potrivit creia se stabileste competenta in cazul in care un imobil se plaseaza in mai multe
raze teritoriale, ceea ce este posibil.
La partaj e usor de inteles: un imobil la Sinaia si unul la Bucuresti).
Situatia unui imobil care se plaseaza pe mai multe raze teritoriala: cazul padurii, sunt paduri amplasate nu
numai pe doua localitati ci si pe doua judete; la locuinte este clar exclus. Asadar, chiar daca dpdv fizic un imobil
se amplaseaza pe doua teritorii, dpdv cadastral nu e posibil (ex: Palatul de Justitie: se afla pe sectorul 4+5, dar
dpdv juridic are nr cadastral apartinand sectorului 4).
B. Cererile privitoare la mosteniri
In materie de mostenire este competenta instanta ultimului domiciliu al defunctului. Ratiunea este ca se
presupune ca majoritatea masei partajabile, probelor, cunoscutiilor, interesurilor sunt in jurul acestei locatii;
este o aproximare a legiuitorului, uneori poate sa nu aiba nicio legatura cu realitatea, dar este o prezumtie
folosita de el.
Sunt incluse:
19 of 24
DPC – C8
1. cererile privitoare la valabilitatea sa executarea dispoztiilor testamentare; ex: actiunea privind anularea
testamentului sau cererea de predare a unui legat.
2. cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la pretentiile pe care
mostenitorii le-ar avea unul impotriva celuilalt; ex: partaj, reductiunea liberalitatiilor excesive, suportarea
de catre toti mostenitorii a unor cheltuieli facute de unul cu mostenirea (a platit impozitul pe cladire),
petitia de ereditate, anularea vanzarii unei mosteniri etc.
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva
executorului testamentar; ex: pretentii ai unor creditori ai defunctului, ceea ce inseamna ca nu se aplica
textul:
- pretentiilor pe care mostenitorii le au fata de creditorii defunctului, pe baza creantelor dobandite de la
defunct (se aplica regulile de drept comun – domciliul acelor creditori);
- eventualelor actiuni reale facute de terti contra mostenitorilor pentru bunurile pe care le stapnea
defunctul si acum mostenitorii (textul vorbeste de creditori, trebuie sa fie actiuni cu caracter personal,
o revendicare pe care un tert ar face-o impotriva mostenitorilor in legatura cu un bun pe care acestia il
stapanesc in virtutea faptului ca l-au primit de la defunct nu urmeaza acest regim, ci regimul prevazut
de art. 117 – locul situarii imobilului, care poate fi altul decat ultimul domciliu al defunctului).
Insa, practica spuen ca textul ar cuprinde si acei creditori care au creante nascute dupa deschiderea
succesiunii, dar in legatura cu mostenirea; de exemplu, ala care face sicriul are si o pretentie (sa i se
plateasca cheltuielile de inmormantare), nu prea poti sa spui ca nenea asta e creditorul defunctului,
pentru ca acesta din urma era mort, nu mai avea cum sa angajeze creante, dar practica asimileaza si
aceste creante nascute in legatura cu funerailles, acestor creante pentru ca au legatura cu mostenirea
pana la urma.
In cazul in care sunt mai mult mosteniri deschise succesiv, competenta apartine instantei de la domiciliul oricaruia
dintre defuncti, deci avem o competenta alternativa in cadrul competentei exclusive.
O alta problema este de stabili concursul dintre regula de la art. 117 + art. 118 atunci cand avem un partaj
succesoral in care intra bunuri imobile – locuri situarii imobilelor (pentru ca e actiune reala) sau ultimul domiciliu
al defunctului? Se aplica ultimul domiciliu al defunctului pentru ca se considera ca 118 deroga de la 117 ca fiind
special; 117 se refera la toate cererile reale, printre care, este adevarat, si partajul, pe cand 118 se refera la anumite
cereri in materie de sscucesiune care poate fi si ceea de partaj succesoral – regula speciala.
Pana cand se aplica 118? Pana la iesirea din indiviziunea, dupa iesire cererile dintre mostenitori nu vor mai fi de
competenta instantei celui din urma domciliu al defunctului, pentru ca se presupun ca de acum incolo au drepturi
proprii, exclusive.
C. Cererile privitoare la societati
20 of 24
DPC – C8
In materie de societate, art. 119 NCPC ne spune ca este competenta instanta de la locul unde societatea isi are
sediul principal. Aceasta regula vizeaza urmatoarele categorii de cereri:
- dintre asociati;
- dintre asociati si societate;
ex: anularea hot AGA, excluderea/retragerea asociatului, dizolvarea societatii, plata dividendelor, obligarea
asociatului sa plateasca fata de societate daunele pe care i le-a adus prin exercitiul abuziv al drepturilor sale sau
prin concurenta neloiala (daca exista clauza in sensul asta, ofc).
Textul nu se aplica actiunilor pe care societate le exercita contra unor terti (care nu sunt asociati) si nici actiunilor
pe care tertii le fac contra societatii.
Aceasta regula fiinteaza pana la lichidarea in fapt a societatii sau pana la radierea acesteia.
Daca sunt cereri in materie de scoietate, care, deopotriva, sunt actiuni reale imobiliare, ratiunile pe care le-am
explicat mai sus cu concursul intre 117 si 118 se aplica si aici. Art. 119 deroga de la art. 117.
D. Cererile privitoare la insolventa sau concordatul preventiv
Art. 20 NCPC vorbeste despre competenta in materie de insolventa. Textul este in NCC, NCPC, iar intre timp a intrat
in vigoare Legea 85/2014 care confirma aceeasi regula: in materie de proceduri de insolventa sau de prevenire a
insolventei, competenta revine instantei in carei circumscriptie isi are sediul principal debitorul.
Nu se aplica in materia insolventei persoanei fizice, unde regula este potrivit L 151/2015 neintrata inca in vigoare,
ca instanta competenta este cea de la domiciliul debitorului.
E. Cererile impotriva unui consumator
Cererile formulate de un profesionist impotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanta domiciliului
consumatorului. Pare a fi o norma de competenta exclusiva, de asta e si trecuta aici.
Ce legatura este intre 121 si 113 pct.9 (competenta teritoriala alternativa)? La 113 era vorba de o cerere facuta de
consumator, pe cand la 121 este vorba de o cerere facuta de un profesionist.
Cat de energica este aceasta norma? Daca ne uitam, spre deosebire de celelalte norme de competenta exclusiva
(117-120), ratiunile care au impus aceasta norma sunt mai mult legate de protectia consumatorului; ele nu vizeaza
niste chestiuni desprinse de interesul particular al uneia dintre parti, ci mai curand este o combinare intre
interesul particular al uneia dintre parti si un interes statal de a proteja o anumita categorie, e oarecum la granita
dispozitiilor de ordina privata cu cele de ordina publica, eveident ca interesul este privat – al consumatorului, dar
pe ansamblul statul are si el un interes – sa protejeze si atunci norma e de ordine publica.
21 of 24
DPC – C8
In cazul in care profesionistul incalca aceasta norma (nu introduce cererea la instanta domiciliului paratului),
instanta poate invoca din oficiu ca n-a facut cererea la instanta domiciliului consumatorului (norma de ordine
publica), dar consumatorul nu poate sa spuna ca vrea sa ramana la instanta sesizata de profesionist, chiar daca a
eludat legea (poate ii convine mai mult pentru ca aceasta instanta are o practica mai bogata in materia protectiei
consumatoruui decat aia de la domiciliul lui)? Cazul este acceptabil si enuntat prin faptul ca art. 121 teza a doua
spune ca 126 alin. 2 raman aplicabil: alegerea de competenta (competenta conventionala – vorbim mai tarziu). Cu
alte cuvinte, este posibil in acest caz ca instanta investita cu incalcarea legii (art. 121) sa ramana competenta daca
consumatorul mentioneaza in mod express faptul ca este de acord ca pricina sa fie judecata la instanta respectiva,
pentru ca altfel, interpretarea ar fi un excesiva si s-ar intoarce impotriva logicii pentru care a fost introdus textul
(sa fie luat de la o instanta pe care o agreaza).
Desi NCPC nu spune, pe langa normele aici prezentata ca fiind de ordine publica, mai exista unele in materie de
competenta teritoriala exclusiva si acest lucru se desprinde din interpretarea art. 126, care vorbeste despre
alegerea de competenta. Art. 1263 trateaza o alta problema, si anume cazurile in care poti sa derogi prin conventii
particulare de la regulile privind competenta. Cu alte cuvinte, in afara de art. 117, art. 118, art. 119, art. 120 si art.
121 (cu precizarea pe care am facut o ), in restul cazurilor privitoare la bunuri sau pricini cu privire la drepturi de
care partile pot dispune, partile se pot intelege sa stablieasca orice alta competenta => norme de ordine privata.
„Bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună” – inseamna ca pe langa cele de la art. 117, art. 118, art.
119, art. 120 si art. 121, mai exista o categorie de norme de ordine publica, adica toate acelea care nu se refera la
bunuri si la drepturile de care partile pot dispune.
Este o categorie mai mare unde intra toate legile privind viata:
▪ domeniul legat de ocrotirea minorului sau pusului sub interdictie (tot ce inseamna instanta de tutetala) si
asta inseamna ca toate regulile de la instanta de tutela privind competenta teritoriala, prevazute in lege, nu pot
fi incalcate si mai mult decat atat, nerespectarea lor va fi putea fi invocata potrivit regulilor de competenta
teritoriala exclusiva (de instanta din oficiu);
▪ divortul – norme de competenta teritoriala exclusiva pentru ca ele nu privesc bunurile;
▪ si atunci cand pintr-o norma speciala se stabileste acest lucru
 ordonanta privind contraventiile OG 2/2001: plangerile contraventionale sunt de competenta teritoriala a
judecatoriei in raza teritoriala a careia s-a produs fapta contraventionala; e de ordine publica pentru ca nu
poti poti dispune de drepturile de aici (nu te poti intelege si sa renunti, „iti dau ceva si imi dai carnetul
inapoi”)
▪ litgiile de munca – prevederi speciale de competenta teritoriala exclusiva
▪ in materie de contestatii la executare – se considera ca instanta locului unde se desfasoara executarea are
competenta teritoriala exclusiva
*Bricriu nu prea este de acord aici: nu vede de ce ar invoca instanta din oficiu (nu vorbim de obligatiile de a
face ce implica preluarea unor minori – aici e clar, instanta poate dispune din oficiu), la vanzarile de bunuri,
3Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte
drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în
afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
22 of 24
DPC – C8
popriri nu vede Briciu de ce nu s-ar putea dispune sau de ce nu s-ar putea face conventie cu privire la
competenta.
IV. Competenta facultativa
Este o institutie nou introdusa in NCPC si care vizeaza evitarea unor viitoare stramutari de la o anumita instanta,
dar si dobandirea sau pastrarea unei increderi in justitie.
Se referea la acele situatii in care una dintre parti are calitatea de judecator la instanta la care se judeca procesul si
care ar fi competenta sa judece procesul; nu e vina lui in esenta, pentru ca legea determina competenta, dar aceasta
realitata ar fi denatura sa creeze niste suspiciuni cu privire la tratamentul care se aplica partii.
Regula a plecat de la acele actiuni pe care judecatorii le-au facut pentru dobandirea unor drepturi legitime derivate
din raporturile de munca pe care le aveau (o perioada de timp, nu li s-au acordat niste sporuri). Aceasta situatia a
atras niste critici din zona mass media, aratand faptul ca introduceau actiunea chiar la instanta la care lucrau
(Briciu zice ca era oarecum normal; cei din Bucuresti nu aveau cum altfel, pentru ca pe de o partea aveau
domiciuliul in Bucuresti si pe de alta parte, era de competenta Tribunalului sau Curtii de Apel).
Asadar, legiuitorul a atras 2 ipoteze:
i. judecatorul – reclamant
In acest caz, el trebuie sa sesize una din instantele judecatoresti de aceleasi grad cu cea competenta, dar care se afla
in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla
instanta la care isi desfasoara activitatea.
Cu alte cuvinte, daca el lucreaza in Bucuresti, va trebuie sa introduca actiunea fie la Pitesti, fie la Ploiesti, fie la
Craiova, fie la Constanta.
Norma este de ordine publica „va sesiza” – imperativ, deci daca el nu respecta, partea adversa va putea invoca pana
la primul termen de judecata exceptia de necompetenta, dar si instanta din oficiu va trebui sa invoce.
ii. judecatorul care activeaza la instanta competenta sa judece o pricina – parat
In acest caz, reclamantul poate sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate din circumscriptia
oricarei dintre curtile de apel invecintate.
Aici apare o discutie, textu spune „poate” – conduce la ideea ca ar fi de ordine privata, lasand la dispozitia paratului
alternativa de a putea merge la o instanta dintr-o curte de apel invecinata, sau chiar sa ramana la respectiva
instanta.
BRICIU: ambele norme sunt de ordine publica pentru ca ratiunea instituirii lor e aceeasi si anume increderea in
justitie; cazul de la care s-a plecat nu tine de parat, pentru ca Ministerul Justitiei n-a invocat nimic, ci societatea
(care era reclamant) pentru ca nu intelegea cum judecatorul este judecat de completele in care chiar el intra uneori
impreuna cu ceilalati care il judeca => norma de ordine publica (o va putea invoca si instanta).
23 of 24
DPC – C8
Singurul care nu o poate invoca este reclamantul, pentru ca el a provocat-o. Exceptie: o poate invoca la primul
termen in ipoteza in care nu stia ca cel cu care se judeca are calitatea de judecator sau ca e judecator la instanta
respectiva si afla in momentul respectiv.
„Facultativa” ne-ar duce la ideea ca ar fi de ordine privata, dar nu e nimic facultativ aici, ci totul este de ordine
publica!
Exista un RIL decizia nr. 7/2016, ICCJ: sintagma „instanta la care isi desfasoara activitatea” trebuie interpretata
restrictiv, in sensul ca se refera numai la judecatorii care isi desfasoara efectiv activitatea in cadrul instantei
competente sa se pronunte asupra cererii. Atfel, ICCJ a inlaturat o interpretare conform careia textul se refera nu
numai la situatia in care judecatorul judeca la aceea instanta, care judeca in prima instanta cererea, ci si la situatia
in care el judeca la instantele superioare acesteia, intrucat, chiar daca el nu este in situatia competentei facultative
in judecarea in prima instanta, daca se face apel/recurs va fi; ideea: erai judecator la CA, dar daca pricina era de
competenta judecatoriei si CA judeca recursul impotriva hotararii judecatoriei -> se considera de la inceput ca ti se
aplica competenta facutativa. ICCJ a spus nu, se aplica textul numai deca este judecator la judecatorie, faptul ca este
judecator la Tribunal sau la CA si ca intr-o perspectiva viitoare se va face apel si apelul va fi judecat la instanta lui,
nu are relevanta, cat timp deocamandat discutam de competenta de judecata in prima instanta (discutam atunci ce
se intampla: se stramuta cauza eventual).
Art. 127 alin. 3 NCPC prevede ca dispozitiile privitoare la judecatori se aplica si in cazul procurorilor, asistentilor
judiciari si grefierilor. S-a pus problema daca prin notiunea de „grefieri” se aplica si personalului auxiliari de
specialitate de pe langa parchete sau numai grefierilor de instanta. ICCJ astabilit ca prin notiunea de „grefier” se
inteleg si personalul auxiliar de specialitate de la parchetele de pe langa instanta, iar nu numai grefierii de la
instanta, pentru ca asa cum se aplica prin extensie de la judecator la procuruor, extensia ar tb sa priveasca si
grefieri catre grefierii de la procuratura.
24 of 24
SECTIUNEA V – INCIDENTE PROCEDURALE PRVIND
COMPETENTA INSTANTEI
I. Exceptia de necompetenta
= mijlocul procedural (principal) prin care se invoca necompetenta unei instante

Trebuie sa intelegem urmatoare disctinctie:
▪ daca procesul este pendinte – exceptia de necompenta se invoca pe cale de exceptie;

▪ daca s-a pronuntat o hot jud, dar ai de criticat faptul ca instanta care a pronuntat-o este
necompetenta, nu mai invoci exceptia, ci vei invoca necompententa instantei pe calea apelului
sau recursului (sau a contestatiei in anulare – in functie de faza procesuala in care te afli).
In practica, de mutle ori se invoca in apel exeptia de necompetenta, iar instanta de apel va
intreba « noi suntem necompetenti? »; deci in cazul asta nu e vorba de exceptia de necompetenta,
ci critici hot jud a primei instantei sub aspectul: fie ca ai invocat acolo exceptia si ti s-a respins, fie
nu ai invocat-o, dar instanta ar fi trebuit sa o invoce din oficiu; ambele sunt legtime in conditiile
pe care le vom vedea in continuare, dar nu este exceptie ceea ce se invoca.
In NCPC, paradigma in care se discuta problema exceptiei de necompetenta s-a schimbat radical. Din
dorinta de a se scurta cat mai mult procesul si de a se evita casarea cu trimitere ca urmare a invocarii
necompetentei intr-o faza superioara de judecata, legiuitorul a operat o modificare a termenelor in
care se poate invoca exceptia de necompetenta. Dar nu a operat si in ceea ce priveste natura normei
– adica ce era in VCPC de ordine publica ramane si in NCPC de ordine publica, insa termenul de
invocare este mult mai scurt.
A. Instanta este obligata sa isi verifice din oficiu competenta
Desi din textul art. 131 nu rezulta cu claritate, instanta trebuie sa isi verifice din oficiu
competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva (cele de ordine publica), nu si cea de
drept comun sau alternativa (acestea sunt reglementate prin norme de ordine privata si numai in
masura in care paratul prin intampinare va invoca exceptia, instanta se va pronunta). In ceea ce
priveste competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva, chiar daca nimeni nu invoca, instanta
este obligata sa dea o incheiere prin care sa spuna, inainte de a incepe orice in litigiul respectiv, ca isi
constata competenta. Cu alte cuvinte, legiuitorul a fost prudent si n-a lasat instanta sa uite pur si
1 of 29
simplu de aceasta problema (si sa-si aminteasca mai tarziu), ci a obligat-o sa dea o incheiere inca de
la incepeutul procesului prin care sa spuna ca isi constata propria competenta. Aceasta verficare din
oficiu a competentei se face cu punerea in discutia partilor, dezbateri contradictori.
Aceasta incheiere este interlocutorie, ceea ce inseamna ca instanta nu poate reveni asupra ei in
aceeasi faza de judecata. Incheierea poate fi atacata pe calea apelului/recursului, dupa caz, odata cu
hotararea finala, dar in cursul procesului in fata instantei respective NU se poate reveni.
Repartizarea gresita pe sectii/complete specializate – art. 200 alin. 2 NCPC
Dupa intrarea in vigoare a NCPC, printr-o modificare a codului, s-a prevazut ca in ceea ce priveste
repartizarea gresita pe sectii sau pe complete specializate, verificarea acestei repartizari nu trebuie
facuta nici macar la primul termen, ci codul obliga instanta sa faca aceasta verificare in faza de
regularizare (prin urmare, fara citarea partilor), iar daca in acea faza va constata ca sectia sau
completul la care s-a repartizat pricina NU este cea corespunzatoare, va trimite cauza, printr-o
incheiere, la sectia/completul corespunzator. s
Caracteristica acestei prevederi este ca ea se produce inainte de primul termen – in faza de

regularizare a CCJ (este prealabila comunicarii CCJ paratului, paratul nici nu stie ca exista un proces;
dupa ce instanta va constata ca CCJ este ok, formulata la sectia/completul specializat corespunzator,
abia dupa trimite CCJ pratului pentru ca el sa faca intampinare). Prin urmare, aceasta prevedere se
realizeaza, teoretic, fara stiinta paratului, ba chiar fara stiinta reclamantului, pentru ca legea nu
prevede ca la un astfel de incident reclamantul va fi citat (nici n-ar fi fost bine in contextul in care
paratul oricum nu stia de acest lucru).
Aceasta prevedere inedita naste o problema de contradictorialitate destul de serioasa si evident ca
implica o explicatie. Cum a fost explicat art. 200? Explicatia a fost data de legiuitor in sensul ca de
multe ori sunt erori materiale la introducerea dosarelor in sistemul ECRIS (de exemplu: un dosar
care nu presupune o analiza elaborata – un proces civil – este depusa la sectia penala -> judecatorul
nu trebuie sa dea termen ca sa puna in discutia partilor exceptia gresitei repartizari pe sectii – acest
caz nu este o pb, sub acest aspect a fost primita cererea, rezolvarea pb se va face pe cale
administrativa, nu mai trebuie sa astepti pana la prfimul termen, se castiga timp).
Insa, in pratica, judecatorii nu au aplicat aceasta prevedere numai pentru aceste situatii, ci s-au lansat
pe baza acestui articol in ample analize asupra fondului: se discuta in aceasta faza fara citarea partilor
chestiuni de repartizare intre sectia de civil si sectia de contencios administrativ (e contencios, e
civil?), calificandu-se si litigiul ca fiind de civil sau de contencios, cu consecinte asupra probatoriului,
inclusiv asupra conditiilor de introducere a CCJ, asupra timbrajului si asura cailor de atac – deci cand
ai spus ca un litigiu este de contencios administrativ si nu este de civil, ai cateva probleme:
i. trebuia sa fi facut plangere prealabila (daca n-ai facut-o cererea este inadmisibila – dezavantaj
pentru reclamant);
2 of 29
ii. timbrajul este mult mai mic decat in civil (avantaj pentru reclamant);
iii. daca este un CTR adm, se aplica regula din L 554 conform careia se interpreteaza in interesul
statului (dezavantaj pentru reclamant);
iv. in privinta cailor de atac, in contencios e doar recursul, in civil e apelul si uneori si recursul (deci
dezavantaj pentru partea care pierde);
Or, in momentul in care ai spus ca nu e buna sectia civila si ai zis ca e competenta sectia de contencios
tu nu te-ai pronuntat doar pe o simpla chestiune de eroare materiala de repartizare pe sectii, ci ai
rezolvat de fapt 4 mari probleme: s-ar putea ca cererea sa fie inadmisibila (daca o califici de
contencios), timbrajul se schimba, regulile de drept se schimba si caile de atac se schimba – si toate
astea se fac in faza de regularizare fara citarea partilor.
Deci argumentul legiutiorului in sensul ca cel nauc introduce cererea la o alta sectie si de asta ar
trebui ca instanta sa nu mai citeze partile samd este ultra dezavantajos pentru ca, in realitate, pe o
chestiune de genul asta – de repartizare intre sectia civila si cea de contencios administrativ – in
practica s-a ajuns la RIL (deci nu are cum sa fie o problema insignifianta – caci asa a fost prezentata
– o chestiune pt care a fost nevoie de un RIL; si culmea, un RIL generat de o practica la care partile nu
au pus concluzii pt ca toata sectia civila trimitea la sectia de contencios in procedura de regularizare,
tot contenciosul trimitea si el, tot in procedura de regularizare, dupa care, evident, se nastea un
conflict de competenta care se ducea la CA daca era vorba de un tribunal; dupa o serie de solutii ale
CA s-a ajuns la un RIL fara ca macar partile sa aiba un cuvant de spus, considerandu-se ca impactul
asta negativ este de fapt o eroare a unui grefier nauc).
RIL: in speta era vorba despre contractele cu consumatorii care includ clauzele abuzive si privea
actiunile facute de ANPC si care nu se stiau daca sunt civile sau de contencios. In cele din urma, s-a
decis ca sunt civile, dar dupa vreo cateva mii de dosare care s-au trimis de la o sectie la alta in
procedura de regularizare, partile nefiind nici macar citate. Cu alte cuvinte, parerea lui Briciu este ca
textul reprezinta o regretabila eroare legislativa
/!\ acest text se aplica numai in cazul repartizarii pe sectii!
Au fost cativa pioneri ai dreptului care sa spuna ca ea se aplica si competentei materiale, dupa o
interpretare strict literala; asta pentru ca textul spune la art. 200 ca complet caruia i s-a repartizat
aleatoriu cauza verifica de indata daca cererea de chemare in judecata este de competenta sa si daca
aceasta indeplineste conitiile prevazute la art. 194-197; deci, potrivit unora, aici se discuta toata
competenta – si generala, si materiala, si teritoriala exclusiva, si cea de ordine privata daca a fost
invocata de parat; insa alin. 2 spune ca in cazul in care cauza nu este de competenta sa, completul
caruia i s-a repartizat cererea dispune, prin incheiere data fara citarea partilor, trimiterea dosarului
completului specializat competent sau, dupa caz, sectiei specializate competente din cadrul instantei
respective – deci este clar ca alin. 2 vine ca o consecinta a alin. 1, spunand ce se intampla daca, dupa
verificarea competentei conform alin. 1, nu se adevereste ca e corect stabilita competenta – se trimite
la alt complet sau la alta sectie, nu la o alta instanta – si deci nu sunt doua alineate fara legatura intre
3 of 29
ele. Practica nu si-a insusit o astfel de opinie si se merge pe o interpretare restrictiva (cand vorbeste
de trimiterea catre „completele sau sectiile specializate” nu e vorba de competenta, ci de repartizare
pe sectii, problema care se rezolva potrivit regulilor de competenta; deci legiuitorul introduce si o
valenta neconstitutionala, spunand ca exista necompetenta intre sectii sau complete – e
neconstitutionala pentru ca, potrivit Constitutiei, competenta se stabileste prin lege, iar asa-numita
competenta a sectiilor sau a completelor specializate este stabilita de colegiul de conducere al
instantei; or acesta nu e legiuitor); [DE RETINUT discutia – s-ar putea sa intre la examen pentru
ca totusi aceasta este o norma care se aplica]
Daca totusi se invoca repartizarea incorecta in faza de regularizare si se ajunge la o anumita solutie
(se trimite la un alt complet sau alta sectie), R sau P la primul termen pot invoca ca acea sectie sau
acel complet la care s-a ajuns ca urmare a declinarii ar fi necompetenta (adica mai pot invoca ei
necompetenta acelei instante)? Mai au ceva de spus? Evident ca da pentru ca incheierile date in
procedura de regularizare nu pot avea autoritate de lucru judecat pentru ca:
(i) procedura de regularizare este necontencioasa (toate incheierile pronuntate in procedura
necontencioasa nu au autoritate de lucru judecat);
(ii) nu au participat la dezbarerea problemei astfel incat sa li se opuna o eventuala autoritate de lucru
judecat.
Prin urmare, faptul ca instanta in procedura de regularizare se joaca intre complete si trimite de la
un complet la altul nu rapeste dreptul partilor de a-si exprima punctul de vedere, la primul termen,
cu privire la sectia competenta sau completul competent si eventual instanta sa revina asupra
masurii adoptate (in practica instanta nu prea va reveni dupa ce va vedea punctul de vedere al partii;
se poate intampla totusi ca un judecator sa trimita la un alt complet specializat/sectie si atunci in fata
acesteia – care nu a apucat inca sa se pronunte – sa se invoce exceptia necompetentei la primul
termen si ea sa spuna „da, a gresit colegul meu, trimitem inapoi dosarul”; insa in ipoteza in care
completul X trimite la un alt complet – sau o sectie la alta sectie, acesta din urma trimite la primul, se
naste un conflict, se pronunta instanta superioara cu privire la conflict – toate astea in procedura de
regularizare – iar la primul termen vine paratul si spune „eu cred ca era bine cum s-a stabilit initial,
nu cum a spus instanta superioara in conflict”; teoretic e posibil acest lucru pt ca incheierea pe care
o da instanta superioara nu este obligatorie pentru parte, dar intrebarea e ce judecator al acelei
instante va avea forta sa spuna ca instanta superioara a gresit?).
Tocmai de aceea criticile impotriva acestui sistem sunt tot mai acerbe pentru ca rapesc in concret
efectivitatea dreptului partii de a-si discuta problema de repartizare pe sectii. Problema de
repartizare pe sectii poate fi uneori mai importanta decat competenta materiala pentru ca a te judeca
la judecatorie sau tribunal este important sub aspectul caii de atac – intr-adevar daca te-ai judecat la
judecatorie recurs nu mai e, dar nici always la tribunal nu e recurs decat daca este o valoare > 1
milion; daca nu e valoare de peste 1 milion, intre judecatorie si tribunal nu e diferenta sub aspectul
cailor de atac – pe cand daca te judeci intr-o pricina de civil la instanta de contencios sau invers,
efectele sunt mult mai drastice pentru ca ti se schimba procedura de judecata, regulile de fond
4 of 29
aplicabile, probemele legate de calitatea procesuala, caile de atac, timbrajul – consecintele sunt mult
mai grave; la fel si in cazul unui litigiu de munca si unul civil cu privire la calificarea unui contract:
daca il califici ca litigiu de munca se schimba in primul rand compunerea completului – nu mai judeca
un judecator, ci un judecator + doi asistenti – sistemul probator presupune ca anajagatorul trebuie
sa faca proba, deci se schimba sarcina probei – in civil angajatul trebuie sa faca proba daca e
reclamant. Astfel, problema repartizarii pe sectii apare mult mai importanta decat competenta
materiala si chiar decat cea teritoriala care, de cele mai multe ori, chiar si cea exclusiva e un moft
chestiunea cu competenta utimului domiciliu al defunctului, este importanta, dar este un moft pe
langa ideea de a califica un litigiu de contencios administrativ sau de civil.
B. Regimul de invocare a exceptiei de necompetenta
1) Necompetenta de ordine publica
In cazul incalcarii normelor de competententa generala – poate fi invocata de oricare dintre

parti, instanta din oficiu si de procuror daca el participa la proces (dar el este introdus la categoria
de parti). Invocare se poate face in orice stare a pricinii (deci si direct in recurs – este si logic pentru
ca daca este vorba de competenta generala inseamna ca instantele judecatoresti sunt necompetenta
in ansamblul lor, deci nici macar instanta recurs nu e competenta; aceasta necompetenta, practic, nu
se acopera niciodata).
Au acelasi regim si normele de competenta statala, in sensul invocarii necompetentei instantelor
romane (regimul lor este acelasi cu cel al normelor de competenta generala, deci poti fi invocate de
oricine si in orice faza a procesului).
In cazul incalcarii normelor de competententa materiala – sunt de ordine publica si pot fi
invocate de oricare dintre parti (deci si de procuror), precum si de judecator din oficiu, dar se invoca
pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante. Practic,
legiuitorul a amputat de-a dreptul competenta de ordine publica de unul din atributele sale:
longevitatea invocarii exceptiei; i-a dat dimeniunea generalitatii invocarii – dand dreptul tutror – dar
i-a luat celalalt atribut pentru ca voia ca odata trecandu-se de primul termen de judecata competenta
sa se consolideze, iar aceasta chestiune sa nu mai apara in tot cursul procesului pt ca orice chestiune
de necompetenta atrage nulitatea actelor anterioare, inclusiv a hotararilor pronuntate si asta ar fi
condus intotdeauna la casari cu trimitere si reluarea procesului de la termen. Aici legiuitorul a avut
de pus in balanta rigoarea legata de competenta sau durata procesului si a decis pentru a doua (totusi
nu totalalmente – a dat posibilitatea ca pana la primul termen sa se indrepte problema – dar n-a vrut
5 of 29
sa o duca foarte mult in desfasurarea procesului ca sa nu piarda din actele de procedura care urmau
sa fie efectuate – mai ales hotararea pronuntata).
In cazul incalcarii competentei tertitoriale exclusive – se aplica acelasi regim (sunt norme de
ordine publica, ceea ce inseamna ca pot fi invocate de oricare dintre parti sau de catre instanta, dar
tot asa, pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante).
2) Necompetenta de ordine privata
In ceea ce priveste necompetenta teritoriala de drept comun si cea alternativa, ea este

reglementata prin norme de ordine privata, ceea ce inseamna ca trebuie invocata numai de catre
parat prin intampinare, iar daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu pana la primul
termen de judecata la care partile sunt legal citate (de obicei intampinarea e obligatorie; numai intr-
un text special se poate stabili ca intr-un anumit gen de litigii intampinarea nu este obligatorie). Prin
urmare, ea nu poate fi invocata de instanta, nici de procuror, nici de catre reclamant (pt ca el este cel
care a provocat incalcarea competentei prin introducerea cererii la instanta necompetenta; fiind o
norma de ordine privata nu poate sa invoca incalcarea ei chiar cel care a incalcat-o – daca era de
ordine privata putea sa o invoce si el).
Instanta isi verifica competenta indiferent ca partile invoca sau nu. Daca partile invoca se pronunta
si pe exceptie, dar prin obligatia de verificare din oficiu, se poate pronunta si pe alte chestii decat ce
au invocat partile.
De ce primul termen? Sigur acest prim termen intra in conflict cu notiunea de ordine publica. Prin
asta NCPC se distinge de practica VCPC unde se putea invoca in orice stare, cu exceptia ultimilor 2 ani
de aplicare a VCPC cand s-a aplicat ca acum, pana la primul termen. Aplicand regula invocarii in orice
stare a procesului au existat la CEDO multe hotarari, in care Curtea a constatat ca instanta nu era
competenta, se casa, se trimitea spre rejudecare si se mai judeca foarte mult timp, 10 ani spre
exemplu. Si partile s-au plans la CEDO ca nu era termen rezonabil, aratand cu degetul chiar spre
instanta. Uneori situatia era penibila ca diferenta de valoare intre competente era si de 50 de lei.
Pentru toate cazurile, mai putin pentru competenta generala (unde se poate), necompetenta
nu poate fi invocata in caile de atac. In calea de atac poti sa dezbati modul in care instanta a
solutionat exceptia de necompetenta la primul termen, dar nu poti sa invoci direct.
In toate cazuruile, la primul termen instanta isi transeaza problema competentei.
Uneori instanta doar pune in discutia partilor la primul termen, dar pentru dezlegarea poate acorda
cel mult un termen, atunci cand sunt necesare unele aprofundari, cum ar fi stabilirea valorii. Poate da
doar un singur termen si nu poate administra proba expertizei. Doar pe baza probei cu inscrisuri si a
6 of 29
explicatiilor date de parti. Aceasta pentru a nu administra o proba asa complexa cum e expertiza chiar
de la primul termen.
Competenta instantelor straine este reglementata la art. 1071 CPC. Instanta verifica din oficiu si
competenta sa internationala. Mai prevede si ca necompetenta internationala poate fi invocata in
orice stare a procesului.
Ce fel de norme? Cine? In ce termen?
Norme de competenta Oricare dintre parti, In orice faza a procesului

generala judecatorul
Au acelasi regim si normele

de competenta statala – in
sensul invocarii
necompetentei instantelor
romane
Norme de competenta De oricare dintre parti, Numai pana la primul

materiala inclusiv procuror si termen de judecata la care
judecatorul din oficiu partile sunt legal citate in
fata primei instante.
Legiuitorul a dorit ca dupa
Necompetenta primul termen de judecata
de ordine competenta sa se
publica consolideze si aceasta
chestiune sa nu mai apara in
tot cursul procesului.
Norme de competenta Oricare dintre parti, de catre La primul termen de

teritoriala exclusiva instanta judecata la care partile sunt
legal citate in fata primei
instante
Norme de competenta Parat prin intampinare (nu Prin intampinare, daca

teritoriala de drept comun de instanta, dar de procuror intampinarea nu este
Necompetenta
sau alternativa da) oligatorie, la primul termen
de ordine
de judecata la care partile
privata
sunt legal citate in fata
primei instante
7 of 29
C. Solutionarea exceptiei de necompetenta
Exceptia de necompetenta se rezolva prioritar fata de restul problemlor ce vizeaza fondul litigiului
(este si logic ca mai intai sa vezi daca instanta este competenta sa faca alte acte de procedura).
Exceptia de necompetenta este o exceptie de procedura, nu de fond si se discuta prioritar fata de
fondul cauzei, la primul termen (aceasta afirmatie are caracter relativ: daca un judecator se abtine,
are prioritate judecarea abtinerii).
Exista mai multe ipoteze:
a) daca instanta constata ca este competenta, respinge exceptia de necompetenta, pronunta o

incheiere interlocutorie, care se ataca aceasta odata cu fondul [posibil subiect de examen: regimul
juridic al incheierii asupra incidentelor privind competenta]
b) daca instanta constata ca nu e competenta, admite exceptia, se pronunta hotarare de

declinare a competentei, care nu e supusa niciunei cai de atac.
Aceasta este solutia si in ipoteza in care instanta constata ca este competent un alt organ cu
activitate jurisdictionala. Astfel, daca instantele judecatoresti constata ca este competent un alt
organ, dar care are activitate jurisdictionala solutia va fi aceea de declinare a competentei, chiar
daca el nu este din sfera instantelor judecatoresti [distinctia organului cu/fara activitate
jurisdictionala e perfecta pt grile la examen].
Atentie! In ipoteza in care se trimite la un alt complet sau la o alta sectie din cadrul aceleiasi
instante pe ideea gresitei repartizari pe sectii sau pe complete specializate nu se pronunta o
sentita (hotarare), ci o incheiere.
Hotararile se pronunta numai cand se trimite la o alta instanta (in rest dezinvestirea se
produce printr-o incheiere). Insa incheierea respectiva nici ea nu este supusa niciunei cai de atac.
c) daca instanta constata ca este competent un organ fara activitate jurisdictionala, se admite
exceptia, se va pronunta o hotarare, dar nu de declinare, ci de respingere a cererii ca
inadmisibila.
Aceasta hotarare are alt regim juridic decat cea de declinare, pt ca cea de declinare presupune o
reluare a procesului, pe cand asta presupune ca procesul nu va mai fi reluat in fata instantelor, ci
va avea un caracter peremptoriu, in sensul ca trebuie sa formulezi o alta cerere in fata organului
8 of 29
fara activitate jurisdictionala (alt dosar, alta procedura). Ceea ce inseamna ca in cazul ei vom
aplica alte reguli privind calea de atac, si anume calea de atac a recursului – insa in acest caz
recursul este de competenta instantei ierarhic superioare, nu a ICCJ; e exceptie.
d) daca instanta constata ca nu sunt competente instantele romane, se admite exceptia sau se
respinge cererea prin hotarare ca fiind inadmisibila. Hotararea pronuntata este atacabila cu
recurs la instanta ierarhic superiora.
Ipoteza Solutie Act de procedura Cai de atac
Instanta este Respinge exceptia Incheiere interlocutorie Odata cu fondul

competenta
Instanta nu este Admita exceptia Hotarare de declinare a Nicio cale de atac

competenta competentei1 (presupune o
reluare a procesului)
Este competent un Admite exceptia, Hotarare de respingere a Recurs – recursul este de

organ fara respingerea cerere ca cererii ca inadmisibile competenta instantei
activitate inadmisibila (presupune ca procesul nu ierarhic superioare, nu a
jurisdictionala va mai fi reluat in fata ICCJ, este o exceptie
(daca este instantelor, are caracter
necompetent un peremptoriu, trebuie
organ dar cu formulata o noua cerere in
activitate fata organului fara activitate
jurisdictionala, jurisdictionala)
atunci se va declina
competenta)
Nu sunt Admite exceptia, respinge Hotarare Recurs

competente cererea ca nefiind de
instantele romane competenta instantantelor
romane
1In ipoteza in care se trimite la un alt complet sau la o alta sectie din cadrul aceleasi instante pe ideea gresitei repartizari
pe sectii sau complete specializate, nu se pronunta o sentinta, adica o hotarare, ci o incheiere. Hotararea se pronunta
numai cand se trimite la o alta instanta. Incheierea respectivei nu este supusa nici ea niciunei cai de atac, are acelasi
regim.
9 of 29
Diferenta de regim juridic dintre aceste hotarari si hotararea de declinare este logica, pentru ca:
- in cazul declinarii efectul este dezinvestirea unei instante si prin aceeasi hotarare se investeste
o alta instanta (deci procesul va continua in baza aceleiasi cereri, fara alte costuri pt parti)
- in schimb, in cazul celor doua, hotararea are caracter peremptoriu, nu dilatoriu.
Practic va trebui ca partile sa formuleze o alta cerere fie la un alt organ, fie la o alta instanta, dar
dintr-o alta tara; deci va fi un alt dosar, o alta procedura. Aici, in fata acestei instante procedura
este finalizata, adica hotararea are caracter peremptoriu si atunci e normal sa existe cale de atac
(efectele sunt mai grave pentru parti); pe cand in cazul declinarii lipsa unei cai de atac nu e o
nenorocire pt ca vei putea invoca necompetenta si in fata acelei instantei la care se trimite pricina
si daca ea ajunge la concluzia ca ai dreptate trimite pricina inapoi si se creeaza un conflict negativ
de competenta care tot va fi solutionat; pe cand in cazul celorlalte doua, daca este respinsa
cererea e mult mai grava situatia.
Numai daca nu are calitate jurisdictionala se respinge ca inadmisibila.
Caracteristici ale hotararii de declinare a competentei
a) Declinarea competentei are un efect de dezinvestire a instantei si totodata are si efect de

investire a unei alte instante. Asta inseamna ca hotararea de declinare a competentei sau
incheierea de trimitere la alta sectie sau la alt complet specializat nu poate spune doar ca instanta
respectiva e necompetenta, ci trebuie sa si indice care este instanta competenta si sa-i trimita
dosarul (acesta este un caz atipic de investire pt ca de obicei instantele de investesc prin cererea
partilor – in acest caz instanta se investeste prin hotararea unei alte instante).
b) Aceasta hotarare are autoritate de lucru judecat, dar numai pt instanta care a pronuntat, nu si
pt instanta care a fost indicata ca ar fi competenta (aceasta isi va verifica propria competenta si,
daca ajunge la concluzia ca nu este competenta, va trimite cazuza fie instantei care si-a declinat
intial competenta - caz in care se va naste un conflict negativ de competenta, fie unei alte instante
– caz in care vom avea declinari succesive).
c) Actele indeplinite de instanta necompetenta sunt lovite de nulitate. Nu trebuie sa se

mentioneze in hot acest lucru – nulitatea intervine de drept.
Nulitatea decurgand din necompetenta este neconditionata de vatamare. Faptul ca

necompetenta se discuta la primul termen, este o demonstratie din partea legiuitorului pt a exista
cat mai putine acte care sa fie lovite de nulitate.
Singura exceptie o consituie probele administrate – acestea pot fi castigate judecatii chiar daca au
fost administrate la o instanta necompeteta. Instanta care se va stabili ca este competenta va
10 of 29
putea dispune refacerea probelor administrate de instanta necompetenta numai daca sunt motive
temeinice (altfel probele pot fi utilizate, nu intervine o nulitate in privinta lor); nu sunt nule de
drept, se conserva.
In cazul parcurgerii procedurii de regularizare, daca se declina competenta, nu se mai reia
procedura de regularizare la instanta stabilita competenta, ci ea va da direct termen in sedinta
publica, refacand faza scrisa a procesului.
II. Conflictul de competenta
Exceptia de competenta si conflictele de competenta sunt cele care marcheaza notiunea de

“incidente”. Ele sunt, in general analizate impreuna.
Sunt de 2 feluri de conflicte:
(i) conflict pozitiv de competenta – situatia in care 2 instante se declara deopotriva
competenta sa judece unul si acelasi litigiu (acest tip de conflict se intampla foarte rar, primul
este cel mai des intalnit).
(ii) conflict negativ de competenta – intervine in cazul in care 2 instante isi declina competenta
in mod recriproc
A. Conflictul pozitiv de competenta

Situatia este posibila cand:
• in cazul competentei alternative, cand se introduc doua cereri la instante separate si atunci
fiecare isi reclama competenta si eventual instanta respinge pe exceptia de litispendenta => conflict
pozitiv de competenta (ca sa se evite judecarea in paralel a unuia si aceluiasi proces trebuie mers
in regulator de competenta pt ca instanta superioara sa stabileasca care dintre cele doua va ramane
sa judece procesul).
• reclamantul introduce cererea la doua instante diferite, iar una dintre instante respinge exceptia
de necompetenta invocata in ceea ce o priveste. Practic, ambele instante isi declara competenta.
Una, dupa verificarea competentei da incheiere interlocutorie ca e competenta, iar cealalta
provocata cu o exceptie de necompetenta o respinge.
11 of 29
B. Conflictul negativ de competenta (99,9% din conflicte sunt de acest tip)
Conditii:
1. sa avem o hotarare de declinare (declinarea este data prin hotarare de declinare);
2. declincarile sa nu fie succesive; ex: daca instanta A declina la instanta B, iar B declina la C nu avem
niciun conflict; insa va putea sa apara conflict negativ daca instanta C isi declina competenta la A
sau B, deci nu trebuie neaparat cautat ca instanta C sa decline la B, ea poate declina si la A pt a
exista conflict, chiar daca intre A si C nu au fost reciproce declinarile, dar C a declinat la una dintre
cele doua initiale
 avem conflict de competenta:
✓ instanta A declina competenta la instanta B, iar instanta B declina la instanta A
✓ instanta A declina la instanta B, instanta B declina la instanta C, iar instanta C declina la

instanta A (= declina succesiva urmata de conflict de competenta)
 nu avem conflict de competenta: ipoteza in care A -> B -> C ; aceasta este o situatie de declinare
succesiva neurmata de conflict negativ de competenta.
Fiind posibila declinarea de competenta si fata de organe cu activitate jurisdictionala inseamna ca si

conflictul de competenta se poate naste in legatura cu un organ cu activitate jurisdictionala.
➢ Exemplu: conflictul de competenta cu o institutie de arbitraj institutionalizat sau cu CNSC
➢ Exemplu: arbitrajul – daca avem un arbitraj institutionalizat (si exista o competenta
arbitrala), instanta isi declina competenta la instanta arbitrala
Singurul caz in care nu se poate naste conflict de competenta este intre instante si organe fara
activitate jurisdictionala.
➢ Exempu: arbitrajul – daca arbitrajul nu este institutionalizat (este ad-hoc, deci nu exista o
instanta, exista numai niste persoane fizice desemnate sa arbitreze, fara a fi o institutie),
instanta daca va considera ca acolo exista o conventie arbitrala, va respinge cererea ca nefind
de competenta instantei judecatorest – nu declina catre organul respectiv; deci nu va exista
nici conflict de competenta – art. 554 NCPC. In acest caz, instanta respinge cererea ca
inadmisbila – art. 132 (4) NCPC.
Regulile se aplica aidoma si in cadrul sectiilor si completelor specializate din cadrul aceleiasi instante.
cu mentiunea ca in cazul lor declinarile reciproce intervin prin incheieri, iar nu prin sentinte.
12 of 29
C. Procedura solutionarii conflictelor de competenta
In cazul in care se iveste conflictul de competenta, instanta in fata careia s-a invit conflictul va sesiza
regulatorul de competenta si va suspenda procesul pana la solutionarea conflcitului. Astfel, iesirea
din conflict se produce prin regulatorul de competenta care intervine si stabileste competenta.
/!\ suspendarea e una de drept, e obligatorie
Regulatorul de competenta este instanta superioara si comuna instantelor aflate in conflict:
o daca e conflict intre doua judecatorii (JS1 si JS2), regulatorul va fi TB → daca conflictul este intre
TB si TribIlfov, regulatorul va fi CAB → daca conflictul e intre doua curti de apel, regulatorul va fi
ICCJ
o daca conflictul este intre Judectoria Baia Mare si Judecatoria Craiova tot ICCJ va fi regulatorul de
competenta pentru ca intre cele doua nu exista nicio instanta care sa intruneasca cele doua
elemente cumulative – sa fie si superioara, dar si comuna celor doua; prin urmare pot ajunge la
ICCJ unele chestiune de competenta care nu ar fi ajuns niciodata la ea (de exemplu: competenta
in materie de contestatii la executare – in mod normal ele incep la judecatorii si se termina la
tribunal).
Regulatorul de competenta judeca in camera de consiliu, fara citarea partilor, iar hotararea este
definitiva, dar se motiveaza.
Daca cererea de regulator de competenta este admisa, se indica ce instanta este competenta dintre
cele aflate in conflict si se va trimite dosarul spre solutionare instantei indicate ca fiind competenta.
Hotararea de declinare nu are AUJ, insa solutionarea in regulator are AUJ, iar instantele vor
trebui sa respecte hotararea din regulator.
ICCJ nu poate intra in conflict de competenta cu nicio instanta, pentru ca solutiile ei de declinare
joaca rol si de regulator de competenta, ceea ce inseamna ca daca ICCJ a declinat competenta spunand
ca procesul este de competenta CA, CA este obligata sa respecte, nu poate sa intre in conflict cu ICCJ
sub acest aspect.
Conflictul intre sectiile ICCJ poate exista si se solutioneaza de completul de 5 judecatori.
Daca avem conflict intre o instanta si un organ cu activitate jurisdictionala din afara sferei
instantelor judecatoresti, dispozitiile art. 135 NCPC ne spune ca regulatorul de competenta va fi
instanta judecatoreasca ierarhic superioara celei aflate in conflict (pt ca organul cu activitate
jurisdictionala nu are element ierarhic, nu are o instanta aflata deasupra sa si oricum nu ar fi fost de
accepat ca elementul ierarhic din afara sistemului instantelor sa verifice solutia instantei).
13 of 29
In cazul in care este vorba de o sectie sau de un complet specializat, regulatorul de competenta va fi
instanta superioara, anume sectia corespunzatoare instantei (completului/sectiei) in fata careia s-a
ivit conflictul.
Care este instanta in fata careia s-a ivit conflictul?
➢ In cazul conflictului negativ este cea care si-a declinat ultima competenta (generand, prin
aceasta declinare, reciprocitatea specifica conflictelor de competenta – adica a2a instanta),
care nu mai trimite dosarul inapoi si il trimite direct instantei superioare.
➢ In cazul conflictului pozitiv este instanta care si-a delcarat cea din urma competenta, fie prin
respingerea unei exceptii de necompetenta, fie prin respingerea unei exceptii de
litispendenta.
Astfel vom sti cine sesizeaza regulatorul de competenta (inclusiv cine sesizeaza in cazul
sectiilor/completelor specializate – va reveni competenta in materie de regularizare a competentei
sectiei corespunzatoare celei in fata careia s-a ivit conflictul).
Sesizarea regulatorului de competenta se face:
• In cazul conflictului negativ, din oficiu de catre instanta in fata careia se investe conflictul.
Numai instanta in fata careia s-a ivit conflictul poate investi regulatorul de competenta, nu si
partile.
Astfel, instanta care isi declina ultima competenta nu trimite inapoi dosarul de unde l-a primit, ci
sesizeaza regulatorul.
In cazul sectiilor sau completelor specializate, prin asemanare, sectia care declina ultima
sesizeaza regulatorul de competenta.
• In cazul conflictului pozitiv, instanta care se declara cea din urma competenta sesizeaza
regulatorul, adica cea care respinge exceptia de litispendenta sau respinge exceptia de
necompetenta.
Concluzie: in cazul conflictului de competenta, numai instanta in fata careia s-a ivit conflictul poate
trimite dosarul la instanta de regularizare (doar ea poate investi regulatorul de competenta), iar nu
si partile (nu e admisibila o cerere prin care partile solicita trimiterea sau formuleaza ele o cerere de
rezolvare a conflictului de competenta catre regulatorul de competenta). Este iar un caz de exceptie
in care regulatorul de competenta este investit de catre o alta instanta si nu de catre parti. [pot exista
la regile intrebari „situatii in care instanta este investita altfel decat in mod obisnuit adica prin
cererea partilor” – doua pana acum: declinarea de competenta si investirea regulatorului de
competenta]
14 of 29
III. Exceptia litispendentei
= mijloc procedural prin care se unesc doua pricini intre care exista identitate de parti, obiect si cauza.
Dincolo de denumirea un pic suparatoare (si care da fiori instantei hihi), litispendenta e usor de
inteles ca institutie. Ea de fapt este o avangarda a autoritatii de lucru judecat (ambele slujesc aceluiasi
scop: sa nu existe hotarari contradictorii in circuitul juridic civil). Insa litispendenta preintampina
pronuntarea unor hotarari diferite, in timp ce autoritatea de lucru judecat sactioneaza acest lucru.
Astfel, in cadrul autoritatii de lucru judecat se respinge o noua cerere pentru ca se opune autoritatea
de lucru judecat a unei hotarari pronuntate intr-o cerere identica, iar in cadrul litispendentei se vor
uni doua pricini care prezinta tripla identitate de parti, obiect si cauza pt a se evita pronuntarea
unor hotarari diferite si se pronunta o singura hotarare. Daca in cadrul autoritatii una din cereri
este suprimata (pt ca exista deja o hotarare), in cadrul litispendentei cele doua cereri se unesc (pt ca
niciuna inca nu e definitiva). Logica e comuna: nu pot exista doua procese, intre aceleasi persoane si
cu aceeasi cauza.
Se invoca pana cand se pronunta o hotarare definitiva. Dupa se invoca autoritatea de lucru
judecat.
Daca exista doua procese de acest fel si ambele se afla in fata instantelor de fond se va invoca exceptia
de litispendenta care presupune reunirea celor doua pricini.
Din punctul de vedere al naturii sale, exceptia de litispendenta este de ordine publica in virtutea
ratiunii instituirii ei (evitarea solutiilor contradictorii – acesta este un deziderat de ansamblu al
justitiei, nu mai este o chestiune de interes personal al partilor).
Prin urmare, exceptia de litispendenta va putea fi invocata de:
- catre oricare dintre parti;
- de catre instanta din oficiu;
- de catre procuror, daca participa la judecata.
Din punct de vedere al intinderii in timp, poate fi invocata in orice stare al litigiului, numai daca
litigiile se afla in fata instantelor de fond: in prima instanta sau instanta de apel. Daca una dintre
pricini se afla in instanta de recurs NU se mai poate invoca exceptia de litispendenta, dar se va invoca
suspendarea judecatii pricinei care se afla in fata instantei de fond pana la solutionarea celei care se
afla in recurs, dupa care, in functie de solutia din recurs avem 2 situatii:
(i) solutia din recurs se definitivaza => in fata instantei de fond se va invoca ALJ
(ii) solutia din recurs este casarea cu trimitere, litigiul va reveni la instanta de fond => in fata
acesteia se va invoca exceptia de litispendenta (pt ca avem 2 procese in fata unor instante de
fond).
15 of 29
Invocarea litispendentei
• daca instantele sunt de acelasi grad: exceptia de litispendenta se invoca in fata instantei
ulterior sesizate (adica ultima sesizata), pentru ca in acest caz, daca se va admite exceptia, pricina
se va trimite la instanta mai intai sesizata, unde cele 2 cereri se vor reuni si se va judeca un singur
proces;
• daca instantele sunt de grad diferit: exceptia se va invoca la instanta inferior ierarhica,
deoarece in cazul admiterii exceptiei, dosarul va fi trimis la instanta superioara, unde se vor
judeca ambele pricini.
In toate cazurile, incheierea prin care se solutioneaza exceptia – fie prin admitere, fie prin
respingere – se ataca odata cu fondul.
Exceptia litispendentei poarta o anumita particularitate: se poate uni un proces din prima
instanta si unul din apel, dar practic e unul si acelasi proces si, ca atare, se va judeca apelul. Practic,
are la baza o greseala.
Conditiile litispendentei – pentru a avea litispendenta este nevoie de indeplinirea cumulativa a

urmatoarelor conditii:
a) sa existe cel putin 2 cereri care prezinta tripla identitate de parti, obiect si cauza
Identitatea de parti nu trebuie sa fie fizica – exista identitate de parti si in ipoteza in care, de exemplu,
una dintre partile din proces si-a cedat drepturile in favoarea unui tert, iar in al doilea proces
figureaza una dintre partile din procesul initial si tertul care a cumparat drepturile de la una dintre
cele doua parti initiale (aici avem de a face cu transmiterea calitatii procesuale, ceea ce inseamna ca
dpdv al calitatii este identitate de parti; faptul ca fizic este alta persoana nu are relevanta, la fel cum
in al doilea proces vor figura mostenitorii uneia dintre parti).
In cazul identitatii de obiect nu trebuie sa ne asteptam ca in practica sa gasim identitati totale, de cele
mai multe ori este vorba de identitati partiale, adica sunt cereri care se includ in cealalta cerere,
uneori chiar implicit.
➢ Exemplu: o cerere prin care se solitica partajul unor bunuri succesorale si o cerere separata
prin care se cere tinde la stabilirea calitatii de mostenitor, BRICIU zice ca este litispendenta,
pentru ca a doua este inclusa in prima. Astfel, ca sa stabilesti partajul mai intai trebuie sa
stabilesti calitatea mostenitorilor, chiar daca partea care cere partajul nu spune – ea va spune
„vreau sa partajati bunurile ramase de pe urma autorului nostru pt ca suntem mostenitori,
fiecare cu cota X”; in alta cerere separata se cere constatarea calitatii de mostenitor; evident
ca exista litispendenta, chiar daca ai zice la prima vedere ca obiectul e diferit
16 of 29
Deci nu trebuie cautata intotdeauna o identitate perfecta. Pot fi si cereri partial incluse in cererile
anterioare. De cele mai multe ori, poate exista litispendenta si in ipoteza in care prin apararea
formulata intr-o cerere se invoca ceea ce se invoca printr-o cerere separata.
➢ Exemplu: se cere rezolutiunea unui contract, iar paratul se apara invocand exceptia nulitatii
contractului respectiv (cere anularea contractului). Printr-o cerere separata paratul
introduce el insusi o cerere principala privind nulitatea acelui contract. Deci apararea din
primul proces este identica cu cererea principala din al doilea proces – este caz de
litispendenta (desi obiectul cererii in primul proces este rezolutiunea, dar obiectul apararii
este nulitatea si aceeasi problema este dedusa judecatii si pe cale principala) – in acest caz
avem o identitate partiala.
Trebuie sa cautam identitatea de litigiu, care se poate regasi chiar daca nu exista o identitate totala
de obiect.
In ceea ce priveste cauza, este vorba de cauzaa CCJ (temeiul de drept), nu cauza actiunii.
b) cererile sa se afle pe rolul unor instantei deopotriva competente

Daca una dintre cereri nu este in fata unei instante competente, atunci se va invoca exceptia de
necompetenta, nu de litispendenta.
Aceasta conditie este indeplinita in cazul competentei alternative (atunci pot fi mai multe instante
deopotriva competente), dar nu numai. Pot fi competente instantele si in ipoteza in care nu s-a
invocat exceptia de ordine publica materiala la primul termen (deci daca vorbim de o judecatorie
care este investita cu o pricina de comert abritral si nu se invoca exceptia de necompetenta la primul
termen, ea devine competenta; in acest caz, singurul lucru care se mai poate invoca este
listispendenta daca exista o alta cerere pe rolul altei instante).
Litispendenta se poate invoca si daca cererile se afla la aceeasi instanta – nu este nevoie sa fie instante
diferite. In acest caz cererile pot fi la complete diferite (ROI-ul instatelor are o norma care prevede ca
in cazul in care din sistemul Ecris rezulta ca pe rolul acelei instante sunt mai multe dosare cu aceeasi
parti si cu acelasi obiect, grefierul este obliat sa faca un raport si sa ataseze dosarele pt ca judecatorul
sa verifice din oficiu daca nu cumva e caz de litispendenta; totusi, aceasta norma nu are o mare forta
pt ca de multe ori inregistrarea in Ecris nu este relevanta pentru ca, spre exemplu, in acest sistem nu
va figura identitatea de obiect pt o cerere de partaj succesoral, in Ecris vor aparea partile si la obiect
„cerere de partaj succesoral”; in a doua cerere de constatare a calitatii de mostenitor, vor aparea
aceleasi parti, dar la obiect va aparea „actiune in constatare”).
17 of 29
c) cererile sa se afle in fata instantelor de fond
Deducem din aceasta conditie ca in unele cazuri este posibil sa se uneasca o pricina care se afla in
prima instanta cu o pricina care se afla in apel (pentru ca 2x se afla in fata instantelor de fond). Acest
lucru nu este firesc pentru ca conditia litispendentei este sa fie una si aceeasi cerere, ceea ce inseamna
ca, de fapt, cererea mai noua (cea care se afla in fata primei instante) va fi atasata cererii din apel si
va fi judecat apelul (pentru ca prima cerere apartine aceluiasi corp cu cea de-a doua, e una si aceeasi
cerere, numai ca in dublu exemplar; nu e nicio problema ca cea de-a doua sa se uneasca si sa se duca
la prima care a parcurs un drum mai lung).
Nu este necesar ca partile sa aiba aceeasi pozitie procesuala (partea poate fi parat in primul proces
si reclamant in al doilea, daca obiectul este identic). Litispendenta opereaza, dar este in acest caz
partiala.
Daca nu s-ar putea invoca litispendenta, ar putea exista situatia in care in procesul 1 se admite
cererea de executare a contractului si se resping apararile paratului (in legatura cu nulitatea), iar in
procesul 2 contractul este constatat nul absolut. Astfel, se incalca AUJ pe considerentele decisive (fara
de care, dispozitivul hotararii ar avea un alt continut). Daca, insa, nulitatea din procesul 1 este ceruta
pentru anumite motive (vicii de forma sa zicem), iar cea din procesul 2 pe alte considerente (vicii de
consimtamant) nu exista litispendenta. Cauza cererii de chemare in judecata difera.
Litispendenta se analizeaza pe capetele de cerere, se poate disjunge capatul de cerere diferit sau se
poate judeca tot litigiul impreuna. Obiectul unui proces poate fi implicit in celalalt: ne aflam intr-un
caz de litispendenta, daca sunt indeplinite toate conditiile.
Litispendenta nu este un caz de prorogare a competentei, ambele instante, sectii, complete sunt
competente.
IV. Conexitatea
= reunirea unor procese intre aceleasi parti sau chiar cu alte parti (deci fara identitate de parti) daca
intre obiectul si cauza acestora exista o stransa legatura.
Deci spre deosebire de litispendenta, identitatea de parti nu este obligatorie, ea este una facultativa
(textul o prevede exemplificativ), iar in ce priveste obiectul si cauza nu se cere identitate, ci se cere o
stransa legatura.
Notiunea de „stansa legatura” este lasata la aprecierea instantei. Aceasta poate veni din incheierea
unor contracte in aceeasi imprejurare:
18 of 29
- spre exemplu, daca intr-un contract un consumator invoca faptul ca a incheiat 3 contracte cu un
profesionist in aceeasi imprejurare, evident exista stransa legatura, pentru ca una dintre
conditiile clauzei abuzive este sa nu fi fost negociate, or daca el spune ca s-au incheiat in aceeasi
imprejurare, problemele legatge de negociere vizeaza toata cele 3 contracte; acesta este si un
element de probatoriu;
- poate fi stransa legatura intre o cerere de rezolutiunea a contractului si cerere de nulitate a

contractului – evident ca va trebui mai intai sa vedem daca contractul este valabil ca sa ne
pronuntam pe rezolutiune; prin urmare cele doua cereri, chiar daca nu sunt identice, au o
stransa legatura;
- intre o cerere de executare a contractului si o cerere privind anularea lui – trebuie mai intai
verificat daca contractul este valabil
In toate aceste cazuri, daca nu ar opera conexitatea, unul dintre procese ar trebui suspendat. Deci
conexitatea este un avantaj pt parti, pentru ca in ipoteza unei cereri in nulitatea contractului si a unei
cereri de executarea contractului, in lipsa conexitatii ar insemna ca judecatorul sa solutioneze mai
intai cererea un nulitate si sa suspende pe toata aceasta durata cererea de executare; dupa ce ramane
definitiva hotararea privind nulitatea, judecatorul sa reia procesul privind executarea. Asta inseamna
doua aproape procese succesive. Este mult mai usor sa le unesti si sa pronunti printr-o sigura
hotarere: admiti nulitatea, respingi cererea de executare sau respingi nulitatea, admiti cererea de
executare (sau le respingi pe amandoua). In cazul acesta timpul de desfasurare a materiei litigioase
e mult mai scurt.
Conexitatea presupune:
a) existenta a doua procese distincte aflate pe rolul a doua instante diferite, doua sectii diferite,
doua complete diferite.
b) intre acestea exista doar o stransa legatura (nu mai exista necesitatea ca obiectul si cauza sa fie
identice ca la litispendenta).
c) conexitatea este un caz de prorogare a competentei. O instanta dobandeste competenta pentru

o pricina care era de competenta alteia.
d) procesele sa fie intre aceleasi parti sau intre partile respective si terti. Nu este necesara o
identitate toatala, dar este esential ca intre cererile in legatura cu care se discuta conexitatea sa
existe o stransa legatura in ceea ce priveste obiectul si cauza (dar acestea nu trebuie sa fie identice
ca la litispendenta). Exemplu: un proces de revendicare si un altul in care se cere constatarea
nelegalitatii titlului in baza caruia reclamantul revendica. Sau cerere de plata a creantei si cererea
de rezolutiune in celalalt proces.
19 of 29
e) pentru a opera conexarea, spre deosebire de litispendenta este necesar ca ambele procese sa
fie in fata primei instante. Nu se poate cere conexitatea daca un proces este in prima instanta
si unul este in apel. Nici cand sunt ambele in apel nu poate opera.
Conexistatea nu se poate invoca decat daca instantele la care sunt introduse cererile se afla in
aceeasi faza procesuala (adica nu se poate conexa o hotarare a instantei de prima instanta cu una
de apel; nici doua apeluri), numai daca se afla in faza primei instante (in cazul apelului exista o
alta prevedere care spune ca daca sunt doua apeluri facute impotriva uneia si aceleiasi hotarari
ele se judeca obligatoriu impreuna). In doctrina mai veche vom gasi opinii diferite.
In cazul conexitatii, spre deosebire de litispendenta, ne referim la cereri distincte (nu mai este vorba
de una si aceeasi cerere in duplicat, ci vorbim de cereri distincte, care chiar si reunite isi vor mentine
independenta, adica instanta va trebui sa se pronunte asupra fiecareia dintre ele – la litispendenta
nu e cazul pt ca, fiind aceeasi cerere, instanta se va pronunta o data, asupra unei singure cereri).
Instanta va reuni cererile, dar se va pronunta pe prima cerere, dupa care pe cea de-a doua.
Date fiind aceste ratiuni, si exceptia conexitatii este tot de ordine publica pentru ca vizeaza o
chestiune ce tine de buna administrare a justitiei (mai eficienta administare a justitiei), depasind
interesele private ale partilor. Prin urmare ea poate fi invocata din oficiu, DAR, in ceea ce priveste
termenul, exceptia de conexitate poate fi invocata numai pana la primul termen de judecata, inaintea
instantei ulterior sesizate (adica ultima sesizata). Daca s-a trecut de acest moment, cererile vor fi
judecate in paralel; eventual, daca legatura lor este atat de stransa incat solutionarea unei cereri
produce efecte asupra drepturilor ce se invoca in cealalta cerere, se va proceda la suspendarea uneia
pana la solutionarea celeilalte (solutii sunt, dar sunt mult mai costisitoare).
Solutionare
Instanta se pronunta printr-o incheiere care se ataca odata cu fondul.
• daca se admite exeptia de conexitate dosarul se va trimite instantei mai intai investite, mai putin
in situatia in care ambele parti solicita trimiterea cererii la cealalta instanta (la cea de-a doua
sesizata), cu o conditie: ca una dintre cereri sa nu aiba competenta teritoriala exclusiva (daca
exista o astfel de competenta partile nu mai pot conveni sa se judece la cealalata instanta);
• daca una dintre cele doua este de competenta exclusiva si una de competenta alternativa sau
comuna, se trimite la instanta cu competenta exclusiva, indiferent ca e prima sau a doua sesizata
– art. 139 alin. (4) NCPC;
• daca instantele sunt de grad diferit, se trimite la instanta mai inalta in grad.
In cazul pricinilor aflate la instante de grad diferit, intial s-a sustinut ca nu se poate invoca conexitatea
(Briciu a fost printre primii care au recunoscut ca NCPC permite acest lucru – o jumatate sustinea ca
el, cealalta invers). Legiuitorul a intervenit si a clarificat faptul ca este permisa conexarea la instante
20 of 29
de grad diferit daca exista stransa legatura. Acest lucru se poate deduce din art. 139 alin. 3, texa aIIa
care spune ca daca instantele sunt de grad diferit, conexarea se va face la instanta de grad superior
(acest articol pune capat unei practici neunitare, text introdus ulterior). Ratiunea acestei reguli este
ca din moment ce atunci cand introduci cererea de chemare in judecata, daca introduci cereri care
atrag competente diferite material si art. 99 alin. 2 spune ca daca intre ele exista o stransa legatura,
acestea se vor duce la instanta mai inalta in grad, de ce atunci cand ele sunt facute diferit n-ar putea
sa se intample acelasi lucru? Pentru ca a face mai multe capete de cerere de competente diferite, dar
in stransa legatura nu e decat o conexare anticipata – reclamantul nu face mai multe cereri ca sa le
conexeze pe urma, le face pe toate in una singura de la inceput; in acest daca se poate duce totul la o
instanta superioara, ratiunile sunt identice si pentru conexarea lor atunci cand ele sunt facute
separat, elementul identic fiind stransa legatura a obiectului si a cauzei acestora.
Conexarea este permisa deci si in cazul instantelor de grad diferit, insa cu o mentiune: daca instantele
sunt de grad diferit, apare problema identificarii instantei in fata careia sa fie invocata exceptia –
exceptia de conexitate va fi invocata tot la instanta ulterior sesizata, caz in care ea va solicita
dosarul instantei anterior sesizate. Nu mai avem norma de la litispendenta care spune ca atunci
cand cererile sunt de competenta unor instante diferite in grad, exceptia se invoca in fata instantei
inferioare. Neavand aceasta norma, vom aplica regula de baza: daca instantele sunt de grad diferit,
exceptia de conexitate se va invoca tot la instanta ulterior investita (caz in care aceasta,
admitand exceptia, ea nu va mai trimite dosarul, ci va solicita dosarul celeilalte instante). Nici
varianta analogiei cu litispendenta nu este posibila pt ca asta ar inseamna sa se poata invoca exceptia
conexitatii in fata instantei mai inalte in grad care poate sa fi trecut de primul termen de judecata (la
conexitate esential este sa invoci exceptia pana la primul termen de judecata in fata instatei ulterior
investite – la litispendenta nu intereseaza acest lucru pt ca exceptia se piate invoca pe toata durata
procesului in fata instantelor de fond). Acest lucru ar echivala cu o incalcare a termenului de invocare
a exceptiei conexitatii, de aceea se merge pe ideea ca se va invoca tot in fata instantei ulterior
investite, cu mentiunea ca daca aceasta instanta mai inalta in grad ea va cere dosarul si nu va trimite
dosarul. Daca am face asta, s-ar putea invoca exceptia conexitatii in fata instantei mai inalta in grad,
dar ce te faci daca s-a trecut de primul termen? Exemplu: revendicare imobil intr-un proces si in celalalt
se cere constatatea nulitatii titlului. Teoretic ar trebui sa aiba aceeasi comepetenta dupa valoare, sa
zicem ca la tribunal. Dar la primul s-a introdus cererea la judecatorie si nu s-a ridicat exceptia
necompetentei si s-a consolidat asa competenta. Este intalnita aceasta ipoteza (instante de grad diferit,
dar ambele in prima instanta) si atunci cand intr-un proces se cerere plata restului de creanta (cat nu
a mai fost platit), in cuantum de 200 000 lei=> judecatorie, iar in celalalt proces se cere rezolutiunea
intregului contract, in valoare de 500 000 lei => tribunal.
In caz de conexare, spre deosebire de litispendenta, exista si posibilitatea unei disjungeri a

cererilor conexate; la conexitate vorbim de doua cauze distincte, iar dupa conexare isi pasteaza
individualitatea, nu se contopesc (la litispendenta e una si aceeasi cerere, nu ai cum sa disjungi).
Disjungerea este posibila in cazul in care numai unele cereri se afla in stare de judecata, ceea ce
21 of 29
inseamna ca, prin ipoteza, mentinerea reunirii lor intarzie judecata pt unele dintre ele. Se conexeaza
pentru o mai buna administrare a justitiei, dar daca una genereaza un probatoriu extrem de complex
spre deosebire de cealalta, e normal ca instanta sa isi revalueze pozitia si poate disjunge. Instanta are
o apreciere suverana. Dar daca pricinile au o legatura aproape indestructibila, nu ar trebui sa se
dispuna conexarea, chiar daca ar intarzia judecarea celeilalte.
Exemplu 1: plata unei sume de bani si rezolutiunea contractului nu se pot disjunge. Cererea de
rezolutiune ar fi ceva mai complexa, dar daca se disjung oricum nu s-ar putea judeca cererea de plata
cat planeaza suspiciunea asupra titlului si cererea privitoare la plata ar trebui suspendata. Practic tot
s-ar solutiona ambele cauze mai lent.
Exemplu 2: daca avem o cerere de evacuare si alta pt despagubiri privind imbunatatiri aduse imobilului,
se pot conexa si disjunge. Evacuaea nu tine de despagubiri, nu se tin una pe cealalta, ci doar se
completeaza.
/!\ disjungerea nu este obligatorie. Ea este lasata la aprecierea instantei, in functie de cat de mare e
legatura dintre ele (daca legatura este indisoluibila, nu va disjunge; daca legatura e mai diluata, atunci
poate sa disjunga).
/!\ disjungerea insa nu inseamna ca se schimba competenta. Odata disjunsa o cerere, ea ramane la
instanta castigata prin conexare (deci dupa disjungere ea nu se trimite inapoi de unde a venit, ci
ramane tot acolo unde s-a conexat).
Conexarea reprezinta un mod de prorogare a competentei pentru ca sunt instante diferite; prin
simplul criteriu ca exista o legatura stransa de obiect si de cauza instanta mai intai investita sau de
rang superior dobandeste dreptul de a judeca si pricina care e de competenta ulterior investite sau
instantei inferioare; ea s-ar putea sa nu fie competenta in mod legal sa judece aceasta cerere, ci devine
competenta prin efectul conexarii si ramane competenta chiar daca se disjunge. In cazul litispendente
insa, nu avem prorogare de competenta pt ca acolo alte instante sunt deopotriva competente prin
urmare, chiar daca pricinile se reunesc, ele se reunesc in fata unei instante care e competenta sa le
judece si pe una si pe cealalta – ceea ce inseamna ca la intrebarea „care sunt cazurile generale de
prorogare de competenta” includem conexitatea, nu si litispendenta; posibil subiect de examen,
de aprofundat foarte bine.
22 of 29
V. Stramutarea procesului
Aceasta procedura intervine in legatura cu aparitia unor situatii care slabesc increderea in
nepartinirea instantei de judecata.
= mijlocul porcedural prin care se solicita mutarea cauzei la o alta instanta pe motiv de lipsa de
impartialitate a a instantei.
Se apropie de recuzare, numai ca aceasta vizeaza o lipsa de impartialitate la nivel individual, iar
stramutarea vizeaza o lipsa de impartialitate la nivel colectiv, asupra intregii instante.
A. Motivevele de stramutare:
a) banuiala legitima
Notiunea de „banuiala legitima” incadreaza toate acele cazuri in care exista o indoiala cu privire la
nepartinirea/impartialitatea judecatorilor din cauza circumstantelor procesului, a calitatii partilor
sau a relatiilor conflictuale locale. In cazul stramutarii, afectarea nepartinirii nu priveste un judecator
anume (pt ca atunci s-ar invoca recuzarea). In cazul stramutarii particularitatea este ca problema
respectiva vizeaza intreaga instanta si nu fiecare judecator in parte.
Exemplu:
- te judeci intr-o localitate mica pt o chestiune personala cu primarul acelei localitati (nu cu
primaria, ci chiar cu primarul, sau cu sotia acestuia – mai grav hihi);
- te judeci cu o societate care are o pondere semnificativa in economia orasului respectiv (de ex. e
un oras mono-industrial, ceea ce ineamna ca peste 50% din populatia orasului au legaturi cu o
singura intreprindere cu care trebuie sa te judeci la instanta sediului ei – daca te duceai acolo sa
te judeci teoretic si judecatorii aveau legaturi indirecte cu acea societate) – ofera locuri de munca
pentru jumtate din oras: toata lumea din oras ar dori ca societatea sa prospere, se bazeaza tot
orasul pe ea.
In astfel de situatii partinirea este intuibila si ele sunt de natura sa slabeasca increderea intr-o
anumita instanta. Ele de multe ori sunt insa chestiuni incerte (textul nu vorbeste de o certitudine de
afectare a impartialitatii) – „banuieli”; singurul context este acela ca banuiala sa fie rezonabila,
legitima, credibila (adica nu una pur fantezista) – calitatea acelor persoane – chiar daca nu dovedesti
ca afecteaza justitia – sa fie macar credibil ca in anumite circumstante ar putea sa o faca (daca e un
butic din coltul orasului e putin probabil sa influenteze viata orasului respectiv; daca vorbim de un
combinat la care lucreaza jumate din oras sau cu o echipa de fotbal care e foarte iubita in orasul
respectiv, nu ai de unde sa stii in ce masura pot acestea influenta).
23 of 29
Concluzie: motivele de banuiala legitima nu le poti dovedi niciodata, dar au in ele germenele
posibilitatii de a fi adevarate (asta inseamna legitimitate – o rezonabilitate). Astfel, e gresita
conceptia acelor judecatori care cer dovezi certe – legiuitorul nu a vrut dovezi, el a vrut numai o
„amprenta” suficient de realizabila sub aspectul imaginatiei, care sa conduca la o retragere a pricinii
din motive de securitate a imaginii justitiei (evident ca nu e niciodata sigur ca asa s-ar fi petrecut
lucrurile incat sa afecteze imaginea justitiei, dar cine va pierde cel mai adesea va spune ca a pierdut
ca s-a judecat la o anumita instanta, nu ca n-a avut dreptate).
b) siguranta publica
In cazul sigurantei publice, textul se refera la imprejuari exceptionale care presupun ca judecata
procesului la instanta competenta ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. Nu a prea fost
aplicat acest text – 99,99% din cazuri sunt pe motive de banuiala legitima.
Acest motiv a fost aplicat in istorie de doua ori: odata cu ocazia grevelor de la Lupeni – grevistii de
la Lupeni erau judecati acolo, in contextul in care chiar acolo a si avut loc greva; al doilea caz este
cel al actiunilor impotriva FNI-ului – acest fond era garantat de catre CEC (statul) si toti oamenii
pagubiti credeau ca isi vor lua banii de la stat; statul a cerut nulitatea contractului de garantare
intre el si FNI; cum acest proces se judeca in Bucuresti, iar majoritatea pagubitilor erau din
Bucuresti, multimea de oameni s-a mutat la Tribunal (asta este episodul cu gloata hihi); in acest
context, litigiul s-a mutat in apel la Alba-Iulia (dupa episodul de la prima instanta).
B. Cine invoca stramutarea?

▪ In ceea ce priveste calitatea de a formula astfel de cereri:
a. In caz de banuiala legitima: partea interesata;
b. In cazul sigurantei publice: Procurorul General al Parchetului de pe langa ICCJ
▪ In ceea ce priveste termenul, actele se invoca in orice faza a procesului (totul este ca procesul sa
mai fie pe rol, adica sa nu se fi pronuntat deja o hotarare in cauza).
C. Instanta competenta
a. In caz de banuiala legitima: NCPC a introdus o inovatie. Astfel, potrivit art. 142 cererea de
stramutare intemeiata pe banuiala legitima este de competenta curtii de apel daca instanta de la
care se cere stramutarea este o judecatorie sau un tribunal din circumscripria acesteia. Aceasta
regula inlocuieste vechea regula din VCPC care spunea ca in caz de banuaiala legitima, competenta
apartine in toate cazurile ICCJ (practic s-a luat competenta de la ICCJ si s-a dat curtilor de apel in
24 of 29
legatura cu stramutarea instantelor din circumscriptia lor). Evident ca atunci cand stramutarea
se cere chiar de la o curte de apel, competenta va apartine ICCJ.
Aceasta masura parea sa fie de de bun augur, dar Briciu de la inceput a fost cam sceptic – ea
parea sa fie de bun augur pt ca degreva putin ICCJ de niste cauze care nu au o complexitate
prea mare (discutiile nu sunt de drept pur) si scadea implicit si costurile de deplasare ale
partilor. Insa, pe parcurs s-a constatat ca instituita a devenit extrem de ineficienta pentru ca,
in general, la banuiala legitima daca problema tine de conflicte locale sau de calitatea
partilor, cam ce este la judecatorie e si la curtea de apel, mai ales cand judecatoria este in
acelasi oras cu tribunalul si cu curtea de apel (deci nu va conta prea mult daca e Judecatoria
Galati sau Curtea de Apel Galati, important e ca e Galati pt ca oricum problemele sunt
undeva in afara instantei si nu in interiorul acesteia; si atunci instutia tinde sa devina
ineficienta pt ca stramutarea ar trebui sa o judece o instanta la fel de partinitoare sau
afectata la fel de o banuiala legitima ca si instanta de la care se cere stramutarea). In acest
caz nu-ti ramane decat o singura ipoteza: sa ceri stramutarea de la instanta care iti judeca
cererea de stramutare (adica sa ceri stramutarea de la curtea de apel a judecarii cererii de o
stramutare facuta in legutura cu o judecatorie sau un tribunal).
De altfel, in legaura cu aceasta competenta a aparut si o prima decizie de
neconstitutionalitate2. In primul rand CCR a spus ca textele de la art. 142 sunt
constitutionale in masura in care motivul de banuiala nu se raporteaza la calitatea de
judecator la curtea de apel a uneia dintre parti (deci daca stramutarea se cere de la
Judecatoria Cluj spre exemplu, pentru motivul ca exista banuiala legitima legata de calitatea
de judecator a uneia dintre parti, dar nu la judecatorie, ci chiar la curtea de apel, petentul
spunand „eu nu pot sa cer recuzarea pt ca nu am niciun motiv; nu pot sa invoc competenta
facultativa pt ca el nu este judecator la judecatorie; dar e mai mult decat atat – el e judecator
la curtea de apel, chiar e presedintele acesteia. Va dati seama cum se uita toti judecatorii de
la judecatorie la presedintele curtii de apel din acel oras, care e instanta de recurs pt ei” –
asta e motivul de banuiala legitima). In cazul asta spune: „daca asta e motivul de banuiala
legitima, nu poate fi chiar Curtea de Apel Cluj competenta sa judece pt ca e mai rau decat
judecatoria de fapt; la judecatorie era doar o banuiala legitima, la CA e una chiar evidenta” –
astfel, in cazul acesta CCR spune ca nu ar fi competenta.
Tot CCR, printr-o alta decizie3, a stabilit ca textul privind competenta curtii de apel este
constitutional numai in masura in care motivul de banuiala legitima nu se raporteaza la
calitatea de parte a insasi curtii de apel in raza teritoariala a careia functioneaza instanta de
la care se cere stramutarea. Aceasta problema a aparut in urmatorul context: curtea de apel
2 DECIZIA Nr.558 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1)
teza întâi[…]
3 DECIZIA Nr.169 din 24 martie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) teza
întâi și art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă
25 of 29
are si ea procese, se judeca pt diverse lucruri (spre ex. in litigii de munca cu angajatii sai);
aceste litigii se judeca la tribunalul din raza curtii de apel (deci ar trebui sa se judece litigiul
Curtii de Apel Cluj la Tribunalul Cluj – e banuiala legitima). In cazul asta, daca se cere
stramutarea angajatul va trebui sa mearga chiar la instanta cu care se judeca sa ceara
starmutarea. Deci CCR spune ca si in cazul asta normele sunt constitutionale numai in
masura in care nu se aplica unui astfel de caz.
CCR nu spune care este instanta competenta in aceste cazuri in care totusi am avea banuiala
legitima bazata pe calitatea de judecator la curtea de apel a uneia dintre parti sau chiar pe
calitatea de parte a curtii de apel insasi. In aceste cazuri avem un vid legislativ, care in
viziunea lui Briciu a trebui umplut prin extinderea competentei ICCJ (care este instanta
superioara inclusiv celei care a generat motivul de banuaial legitima pt ca asta e ratiunea:
procesul nu se poate judeca la curtea de apel pt ca chiar curtea de apel e partea care
genereaza banuiala legitima; atunci ma duc la regula cealalta si aplic compenta ICCJ).
Alternativa ar fi sa se mute cauza la o alta curte de apel, dar nu exista niciun text in sensul
acesta, iar Briciu nu vede cum ar putea curtea de apel sa ia competenta unei curti de apel
vecine (ICCJ poate sa faca lucrul asta pt ca e deasupra sistemului curtilor de apel – poate sa
dirijeze cauza intre curtile de apel; o alta curte de apel nu prea ar avea autoritate sa ia cauza
de la o alta curte de apel). In practica aceasta teza pare sa fie dominanta.
b. In cazul sigurantei publice: de competenta ICCJ
D. Procedura de judecata
Cererea de stramutare se formuleaza de catre partea interesata si se depune direct la instanta
competenta sa judece cererea de stramutare (deci nu se depune in dosarul pendinte, ci se formeaza
un dosar nou direct la instanta care judeca cererea de stramutarea ; faptul ca se formeaza un dosar
nou nu inseamna ca nu e o cerere incidentala – ea ramane o cerere incidentala pt ca e in cursul
procesului).
Instanta superioara care judeca cererea de stramutare poate suspenda judecata cererii de chemare
in judecata la instanta de la care se cere stramutarea; suspendarea este facultativa si este oricum
conditionata de plata unei cautiuni in cuantum de 1000 lei (art. 143 NCPC).
CCR a fost investita cu o exceptie de neconstitutionalitate in legatura cu acest text care impune
obligativitatea unei cautiuni de 1000 lei, dar a respins exceptia de neconstitutionalitate,
considerand ca cautiunea este una rezonabila (in exceptie, partea se plangea ca, impunandu-se o
cautiune, se ingradeste accesul al justitie; CCR a explicat ca nu se ingradeste accesul la cererea de
stramutare, ci numai la suspendarea eventual a judecatii privitoare la solutionarea cererii de
stramutare, dar ca prin efectele cererii de stramutare, daca ea se va admite, oricum actele vor fi
26 of 29
anulate; deci nu e un prejudiciu, iar cautiunea este buna pt ca pondereaza avântul procesoman al
unora si responsabilizeaza solicitarea de suspendare).
In ceea ce priveste judecata pe fond a cererii de stramutare, ea are loc de urgenta, dar cu citarea
partilor. Judecata are loc in camera de consiliu (deci nu exista publicitate pt ca nu sunt genul de
procese care creeaza o aura benefica justitiei).
Hotararea care se pronunta are doua caracteristici:
(i) este nemotivata; judecatorii si-au format convingerea ca este o banuiala legitima, ca
aprecierea partii in acest sens este verosimila; nu au ce sa motiveze;
Aici nu e nevoie de motivare, de cele mai multe ori motivarea in sine tine mai mult de o impresie
a judecatorului, nu tine de dovezi. Daca stramutarile ar fi dovedite, de cele mai multe ori s-ar
transforma in dosare penale. Nu trebuie dovedite motivele, e suficient doar sa se creeze o
aparenta de impartialitate.
(ii) este definitiva; notiunea de definitiv nu este egala cu notiunea “nicio cale de atac” (care
inseamna ca hotararea nu poate fi atacata). Notiunea de „definitiv” inseamna ca hotararea nu
poate fi atacata cu recurs, dar poate fi atacata cu contestatie in anulare (pe motiv spre ex. ca nu
au fost citate partile). Motivele de contestatie in anulare sunt insa si ele foarte stricte.
E. Efectele admiterii cererii de stramutare

➔ daca cererea de stramutare este respinsa = dosarul se trimite inapoi la instata de la care s-a dorit
suspendarea si aceasta va judeca;
➔ Daca cererea de stramutare este admisa = curtea de apel trimite cauza unei alte instante de
acelasi grad din circumscriptia sa, in timp ce ICCJ, cand judeca ea stramutarea, va stramuta la o
alta curte de apel din vecinatatea celei de la care se cere stramutarea.
Deci cu alte cuvinte se va lua cauza de la instanta respectiva, dar nu se va duce prea departe (ci
se va duce la una dintre curtile de apel invecinate). Aceste prevederi sunt de bun augur teoretic
si de rau augur practic.
La afirmatia cum ca CA trimite cauza unei alte instante din circumscriptia sa, avem urmatoarea
problema: cand banuiala legitima se intemeiaza pe calitatea de judecator la curtea de apel a uneia
dintre parti sau atunci cand chiar CA este parte, evident ca nu se va trimite cauza la o instanta din
raza curtii de apel respective (atunci ICCJ va trimte cauza unei instante de la curtile de apel
invecinate pt ca mergem pe logica conform careia in cazurile respective ICCJ trebuie sa se pronunte,
iar la ICCJ se precizeaza ca ea trimite la una din curtile de apel invecinate celei aflate in procedura
de stramutare).
27 of 29
Solutia s-a dorit generoasa pt ca noi vorbim aici de banuieli legitime, nu de certitudini. Acest lucru
inseamna ca pe o banuiala legitima ai putea muti cauza la o instanta, ceea ce prin ipoteza genereaza
prejudicii de cheltuieli, de disconfort procesual uneia dintre parti (celei care nu a cerut
stramutarea).
➢ in VCPC se putea stramuta cauza oriunde (de la Baia Mare la Constanta spre ex.). O astfel de
stramutare care nu tinea cont de o anumita zona avea dezavanataje majore: clientul poate
schimba avocatii, avocatul nu-si asuma judecata in fata unei instante a carei practica nu o
cunoaste, cheltuiala in sine a partilor e mare cu deplasarea. Legiuitorul in NCPC a vrut sa
elimine aceste dezavantaje. Desi e buna ideea, in practica e dezastru pt ca in general
aspectele conflictuale locale dintr-o zona se regasesc si in zona imediat apropiata – depinde
de la caz la caz (sunt curti de apel mici, cum e CA Pitesti, cauza se muta la Craiova – daca
problema e la Vilcea sigur va fi si la Craiova).
Hotararea judecatoreasca de stramutare va arata si in ce masura se pastreaza actele facute la

instanta de la care se stramuta procesul. Regula este ca daca ea nu prevede nimic, actele
respective se considera desfiintate. Tot desfiintata de drept este si hotararea pronuntata la
instanta de la care se cere stramutarea. Prin urmare, daca nu s-a suspendat procesul (fie ca nu s-a
cerut suspendarea, fie ca nu s-a dat suspendarea) si pana la judecarea cerii de stramutare se judeca
procesul la instanta de la care se cere stramutarea, admiterea cererii de stramutare conduce la
desfiintarea de drept si fara alta formalitate a hotararii pronuntate (ceea ce inseamna ca dosarul se
va trimite la instanta la care urmeaza sa se judece procesul, iar aceasta va ignora hotararea
pronuntata, judecand procesul de la 0).
/!\ unii spun ca aceasta regula se aplica numai in ipoteza in care hotararea s-a pronuntat dupa ce
s-a admis cererea de stramutare. Or nu este corect. Regula desfiintarii de drept a hotararii se aplica
indiferent ca hotararea a fost data inaintea pronuntarii hotararii de stramutare sau dupa aceasta
(teoretic dupa aceasta nu ar putea sa se dea).
F. Exercitarea cailor de atac

In caz de exercitare a cailor de atac impotriva hotararii date de instanta la care s-a stramutat
procesul, acestea se vor exercita la instantele superioare acesteia, iar nu la instantele superioare
instantei de la care s-a stramutat procesul.
In VCPC unii spuneau ca din moment ce s-a stramutat cauza de la TB ea se duce la Tribunalul
Constanta, dar apelul impotriva hotararii se va exercita tot la CAB, pt ca stramutarea a vizat numai
TB. GRESIT! Solutia este ca daca s-a stramutat de la TB la Tribunalul Constanta, apelul se va face la
CA Constanta (pt ca stramutarea opereaza si pt exercitiul cailor de atac). La fel, daca se trimite spre
rejudecare se va trimite la instanta din circumscriptia celei la care s-a stramutat procesul. Practic
tot ce tine de proces s-a mutat: si cai de atac, si casari cu trimitere.
28 of 29
G. Formularea unei noi cereri de stramutare
O noua cerere de stramutare nu poate fi formulata decat pt imprejurari necunoscute (nu
neinvocate!) la data solutionarii cererii anterioare sau invite dupa solutionarea acesteia (ceea ce
inseamna ca cel care face o noua cerere de stramutare pt motive care existau la data introducerii
celei dintai va trebui sa spuna de ce nu le-a cunoscut, sa demonstreze ca el nu le stia). Aceasta
norma este una care impiedica abuzul de drept (adica daca ai mai multe motive de stramutare nu
poti sa ti le segmentezi, sa faci cerere de stramutare pt unul si, daca nu iti iese, faci pt al doilea
samd, desi tu le stii pe toate de la inceput); in acest caz intervine sanctiunea inadmisibilitatii (daca
nu dovedesti ca motivele de stramutare sunt ulterioare primei cereri sau ca nu le-ai cunsocut la
momentul primei cereri, cererea se respinge ca inadmisibila, fara a mai fi analizata pe fond).
29 of 29
Drept procesual civil
Curs 10
ACTELE DE PROCEDURA
Definitie
I. Actul de procedura este descris ca fiind atat operatiunea juridica, cat si inscrisul care o incorporeaza.
Prin umare avem o particularitate in cazul actelor de procedura: acea clasica distinctie intre operatiunea juridica
(actul juridic vazut ca negoitium) si inscris (actul juridic vazut ca instrumentum) in procedura civila se face, dar in
realitate nu prea supravietuieste negotium prin instrumentum (adica daca in dreptul civil putem spune ca din
punct de vedere al actului ca instrumentum - actul probator – nu este valabil, totusi am un act jurdic (in sens de
negotium) perfect legal pe care pot sau nu sa-l dovedesc; in cazul procedurii civile nu poti sa spui asa ceva – actul
juridic in sensul de negotium (operatiunea) de cele mai multe ori nu va supravietui daca instrumentum nu este
perfect; cu alte cuvinte ambele sunt pe acelasi picior de egalitate – aceasta este prima particularitate).
- Ex:. la o citare sunt doua lucruri: operatiunea juridica – faptul ca o persoana a fost anuntata de imprejurarea ca
are un proces – si procesul-verbal de inmanare/afisare; daca acest proces-verbal are un viciu nu se poate dovedi
faptul ca acea persoana a fost citata legal, ceea ce inseamna ca nici operatiunea juridica nu poate fi luata in
considerare (nu poti sa spui „e adevarat ca procesul-verbal are un viciu, dar totusi putem dovedi ca partea a fost
instiintata” – gresit, nu mai poti dovedi nimic, se anuleaza tot si se mai citeaza o data).
- Aici este si scopul procedurii, miezul deranjant al procedurii care il deranjeaza pe profan, insa daca nu ar fi
asa ar fi mai rau pt ca a fi trebuit sa fie chemati martori pt a dovedi citarea; procesul se va prelungi numai
ca judecatorul sa afle daca s-a facut procedura de citare sau ba. Daca aceste reguli nu ar avea o astfel de
forta ele ar deveni unele orientative.
II. Actul de procedura este facut pt declansarea procesului sau in cursul si in cadrul procesului, ceea ce
inseamna ca primul act de procedura este cererea de chemare in judecata (ceea ce inseamna ca actele facute
inainte de declansarea cererii de chemare in judecata, cum ar fi plangerile prealabile, nu sunt acte de procedura;
ele sunt acte facute in procedurile administrative prealabile si se vor supune altor reguli, nu regulilor actelor de
preocedura).
III. Actul de procedura concretiteaza activitatea procedurala a tuturor participantilor in proces (deci actul de
procedura nu este neaparat un act al instantei - poate fi un act al instantei, al reclamantului, al paratului, al altor
participanti: un expert, un martor etc).
Acest lucru rezulta din clasificari actelor:
a) In functie de persoanele de la care provin: acte care provin de la parti, de la instanta, acte ale auxiliarilor
instantei cum ar fi grefa, registratura, agetul procedural etc;
b) In functie de continut: acte care contin o manifestare de vointa (o cerere de reuntare la judecata) si acte
care constata o operatiune procedurala (incheierea prin care se ia act de o renuntare la judecata);
c) In functie de natura lor: judiciare (facute in ninteriorul unui proces si in legatura cu procesul) si
extrajudiciare (facute in afara procesului, pt un anumit proces – de ex. expertiza extrajudiciara; pt aceste
Alina Virlan – curs dl. Briciu 2016-2017

acte in general este nevoie de o prevedere a legii care sa le accepte – de ex. poate fi o tranzactie
extrajudiciara, in anumiet materii se accepta folosirea unei expertize extrajudiciare cu incalcarea
principiului nemijlocirii, dar e o incalcare legala).
d) In functie de forma lor: acte scrise si acte orale (in general acestea se consemneaza in inscris – de ex. la
reprezentare mandatul poate proveni dintr-o procura autentica sau printr-o declaratie verbala a partii, dar
mentionata in incheiere).
Conditiile de baza ale actului de procedura:
I. Actul sa fie facut in scris sau sa fie consemnat intr-un alt act de procedura in forma scrisa (art. 148 NCPC).
Majoritatea actelor sunt scrise, dar sunt si acte orale. De ex.:
- declaratia uneia dintre parti cum ca intelege sa-si desemneze un anumit reprezentant, facuta in fata
judecatorului, dar consemnata in incheierea de sedinta – art. 85 alin. 2 NCPC;
- marturia este eminamente verbala, dar grefierul consemneaza marturia dupa dictarea presedintelui de complet,
iar la sfarsit, dupa ce se termina depozitia martorului, i se prezinta acestuia declaratia pe care acesta o semneaza,
iar daca refuza sa semneze se face mentiune despre aceasta (art. 323, alin 1 NCPC);
- interogatoriul are doua componente: una scrisa - intrebarile pe care una dintre parti le adreseaza celeilalte, dar
si una verbala pt ca partea cealalta, daca nu este persoana juridica, va raspunde in fata instantei verbal (insa
judecatoul consemneaza raspunsurile in dreptul fiecarei intrebari iar la sfarsit prezinta foaia si o semneaza cel
care a facut declaratiile respective – art. 354, alin. 1 NCPC).
II. Actul sa relateze chiar in continutul sau faptul ca la intocmirea sa au fost respectate conditiile prevazute de
lege. Deci cu alte cuvinte daca nu avem o prevdere expresa a legii, proba continutului actului de procedura
nu se poate face prin probe extrinseci lui (chiar in interiorul actului trebuie sa se regaseasca elementele de
legalitate):
- citarea (vezi mai sus);
- hotrarea judecatoreasca – inainte de a se pronunta hotararea judecatoreasca judecatorii redacteaza o minuta (ei
delibereaza si consemneaza rezultatul deliberarii intr-o propozitie-doua de genul „admite/respinge cererea;
obliga..” scrise de mana si semnate obligatoriu de toti); dupa acest moment al consemnarii deliberarii, ei se duc si
citesc in sedinta publica solutia; aici sunt doua probleme:
a. daca minuta nu este semnata sau nu exista, hotararea in intregime e nula – nu exista vreun mijloc pin care sa
dovedesti ca acei judecatori s-au intalnit intr-adevar in ziua respectiva si intr-adevar au decis solutia daca
macar o semnatura nu exista (acest lucru nu se mai poate acoperi niciodata, poate sa fie si un dosar de 20 de
ani; nu ai cum sa faci prin mijloace extrinseci dovada legalitatii actului de procedura numit minuta).
b. la fel si la hotarare: daca in hotarare se mentioneaza ca sedinta a avut loc in camera de consiliu, desi ea avut
loc in sedinta publica, hotararea e nula pt ca nu ai cum sa mai dovedesti prin alt mijloc ca acea sednta nua fost
in camera de consiliu, ci a fost in sedinta publica cu accesul publicului (nu ai voie sa vii cu alte probe).
Acestea sunt consecinte dure ale acestui principiu si ele sunt de luat in seama pt ca ideea cu care ne-am obisnuit
din civil e ca chiar daca e o problema privind proba (instruentum), totusi avem negotium care supravietuieste, iar
actul juridic se pastreaza. In procedura civila de principiu, ca urmare a acestei reguli (pct. II) rareori se va intampla
ca actul in sens de negotium sa se pastreze (numai daca exista o prevedere expresa) – sunt insa si exceptii (anexele
actului, principiul echipolentei).

III. Actul sa fie indeplinit in limba romana. Aceasta conditie rezulta din art. 18 NCPC, alin. 4 spunand ca
cererile si actele de procedura se intocmesc numai in limba romana. Este foarte adevarat ca nu sunt de
ignorat nici dispozitiile anterioare ale art. 18 care spun ca procesul civil se desfasora in limba roamana insa
cetatenii romanai apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata
instantelor de judecata in conditiile legii. Alin. 3 spune ca cetatenii straini sau apatrizii care nu voresc limba
romana au dreptul de a lua cunostinta de actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune
concluzii, prin traducator autorizat, daca legea nu prevede altfel.
Prin urmare, in cazul cetatenilor romani apartinand minoritatilor acestia pot uza de limba lor materna pt a-si
exprima punctul de vedere in instanta, insa acest lucru nu trebuie sa aduca atingere drepturilor celorlalti (adica
daca judecatorul nu este cunoscator al acelei limbi materne a partii sau partea adversa nu este cunoscatoare,
evident partea va putea sa se exprime in limba materna, dar va trebui sa se asigure traducerea pt instanta si pt
partea potrivinca ei ca aceasta din urma sa poata sa si raspunda). Insa in aceste cazuri plata traducatorului nu
poate fi impusa persoanei care are deptul sa se exprime in limba materna (aceasta e o facilitate pe care statul o
creeaza; aceasta facilitate nu mai exista si in cazul celorlalti pt ca cetatenii straini vor vorbi in limba pe care o
cunosc, dar va trebui ca acest lucru sa se faca prin traducator autorizat, costurile nefiind suportate de stat).
Indiferent de modul de exprimare (limba in care te exprimi), actele de procedura scrise intotdeauan se redacteaza
in limba romana (chiar si de catre straini sau apatrizi sau de catre cetatenii romani care fac parte dintr-o
minoritate recunsocuta).
Conditii generale de redactare a actelor de procedura - Reguli de retinut
• art. 148 NCPC
➢ Alin. 1 – orice cerere se adreseaza in scris si trebuie sa cuprinda adresa, nume, prenume, domiciliu etc.
Elementul de noutate aici este adresa reprezentantilor, daca exista reprezentanti (pt ca daca ai domicilul in
strainatate, citarea se va face la domiciliul reprezentantului).
In plus, orice cere va cuprinde, daca este cazul, si adresa electronica sau coordonatele care au fost indicate in acest
scop de parti, precum si nr. de telefon, nr. de fax ori altele asemenea (textul spune „daca este cazul” adica daca
partea declara ca detine – „pentru Dumnezeu” sa nu intelegem ca e obligatorie!; au fost anulate cereri pt ca nu
aveau nr. de telefon sau faxul). De ce ar fi nevoie de aceste din urma elemente? Pt ca uneori citarea se poate face si
prin fax sau posta electronica (nu in toate cazurile, nici nu e recomandabil; insa sunt in procedurile de ordonanta
presedintiala pricini urgente care se judeca in 48h – nu poti sa citezi prin posta, trebuie sa citezi prin fax sau prin
posta electronica; in cazul comunicarilor rapide ale instantei – de ex. o persoana a depus o cerere, ea solicita sa fie
solutionata cu celeritate cererea sa, dar a uitat sa depuna taxa de timbru – in cazul asta instanta ar putea sa trimta
peste 10 zile o adresa in care sa ceara completarea taxei de timbru sau poate sa o trimita imediat prin fax prin care
sa-i puna in vedere partii acest lucru). Sigur, daca partea nu are adresa electronica instanta va trimite prin
mijloacele pe care le are. Procedura asigura, pt cei care stiu sa o foloseasca, metode de celeriate (insa si celeritatea
rezoneaza cu societatea per ansamblu).
➢ Alin. 2 - Cererile pot fi adresate si in scris in forma electronica, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de
lege.
Prin urmare aflam de aici ca nu neaparat trebuie sa te duci la registratura sa depui o cerere. In practica sunt
apeluri, recursuri care se trimit prin fax instantelor. Exista o mare problema aici cu data inregistrarii lor: daca
trimiterea prin forma electronica asigura sau nu data certa (pt ca daca e un apel sau recurs pot aparea probleme
atunci cand il trimiti in ultima zi prin posta electronica este posibil sa intre faxul la ora 23, deci in termen, insa
grefierul vine si il vede a doua zi si va zice ca s-a primit a doua zi). Deci se poate si in forma electronica, dar cu
anumite dificultati.
➢ Alin. 4 – atunci cand se fac cereri verbale se mentioneaza in incheiere.
➢ Alin. 5 – in legatura cu semnatura, orce cerere trebuie sa fie semnata, insa lucrurile nu sunt chiar atatd e
grave.
Daca cererea nu e semnata, la primul termen de judecata ce urmeaza depunerii acesteia, judecatorul va stabili
identitatea partii, ii va citi continutul cererii si ii va lua consimtamantul cu privire la acesta. Cu alte cuvinte, lipsa
unei semnaturi din cauza imposibiliattii semnarii ei nu atrage direct nulitatea, ci exista o procedura de verificare a
consimtamantului partii.
➢ Alin. 6 este cel mai ingrijorator - daca legea nu prevede nimic, in materie civila orice cerere adresata
instantei este supusa unei taxe judiciare te timbru.
Cuantumul acestor taxe, modul lor de de calcul si modul lor de corectie le vom discuta atunci cand vom vorbi de
cererea de chemare in judecata.
• art. 149 NCPC - In ceea ce priveste numarul de exemplare, cererea se face in atatea exemplare cat sunt
necesare pt a fi counicate. Daca mai multe parti au un reprezentant comun, pt ele se comunica un singur
exemplar. Peste toate astea mai trebuie un exemplar pt instanta.
Cu alte cuvinte, daca ai o cerere de chemare in judecata cu trei parati, se va depune cererea de chemare in judecata
in 4 exemplare. Daca in urma intampinarii depuse de parat s observa ca doi dintre arati au acelasi avocat,
raspunsul la intampinare se va depune in 3 exemplare (1 pt paratul ramas singur, 1 pt cei doi parati cu un avocat
comun, 1 pt instanta).
Daca nu se depun suficiente exemplare nu e chiar o nenorocire pt ca alin. 3 spune ca daca nu este indeplinita
obligatia depunerii in exemplar multiplu, instanta va putea indeplini din oficiu sau va putea pune in sarcina altei
parti indeplinirea acestei obligatii pe cheltuiala partii ce avea aceasta obligatie. Deci s-ar putea ca tu sa depui o
cerere pe care trebuie sa o depui in 4 exemplare doar in un exemplar, instanta sa o multiplice prin mijloace proprii,
dar la primul termen sa vina cu nota de plata si sa te oblige in incheiere sa suporti costurile multiplicarii, sau sa
oblige pe alta parte – paratul – dar la sfarsit sa se regleze cu cheltuielile. Aceste chestiuni nu sunt deloc minore: o
cerere adresata instantei poate avea de la 1 la 50 de pagini, iar inscrisurile pot fi de la 1 la un carucior de pagini,
deci in cazul asta, ca sa faci copii inseamna o suma de peste 10 000 lei. Astfel, instantele se prevaleaza foarte mult
de facultatea de a multiplica ea insasi actele de la dosar, ceea ce inseamna ca ea are dreptul sa aprecieze de la caz la
caz daca isi asuma multiplicarea (pt ca in unele cazuri se depaseste capacitatea de a multiplica a intantei si autnci
daca e vorba de o cerere, atunci ti-o multiplica instanta; daca totusi e un carut de inscrisuri instanta va amana si va
pune in cheltuiala uneia dintre parti multiplicarea; atunci cand nimeni nu vrea instanta poate suspenda cauza pana
cand cineva isi va asuma obligatia multiplicarii, pt ca mutiplicarea e absolut necesara). Peste aceasta etapa nu se
poate trece, daca nu se indeplineste obligatia de multiplicare procesul nu poate continua.
• Art. 150 NCPC - Inscrisurile atasate cererii se depun in atatea exemplare in cate se depun cererile.
Inscrisurile se depun in copii certificte de parte, conform cu originalul. Prin urmare nu se depun in dosare
inscrisurile originale. Originalul trebuie sa-l aiba partea asupra ei, astfel incat daca instanta il solicita sa-l compare
cu copia depusa la dosar, aceasta sa-l poata prezenta. Altfel ar putea sa nu ia in considerare copia.

In dosar se depune copie simpla (nici macar legalizata), certificata de parte pt conformitate (alin. 2). Sa nu cumva
sa semnam vreodata daca n-am vazut originalul! (constituie infractiunea de fals, deci prevederea este esentiala pt
buna desfasurare a vietii hihi).
• Art. 151 NCPC - In ceea ce priveste cererea care e facuta prin reprezentant, la cerere se ataseaza procura in
original sau in copie legalizata, deci se deroga de la art. 150.
Avocatul sau consilierul juridic depune imputernicirea potrivit legii. In cazul reprezentatului legal se depune o
copie dupa inscrisul doveditor (daca e vorba de parinte, acesta depune o copie dupa actul de nastere sau a a
hotararii prin care s-a recunoscut paternitatea sau filiatia). In cazul persoanelor juridice se depune un extras din
registrul public din care rezulta imputernicirea lor (ORCT pt societatile reglementate de L. 31/1990 sau, in cazul
asociatiilor si al fundatiilor – registrul tinut la instantele judecatoresti in care se mentioneaza modificarile actelor
constitutive ale asociatiilor si ale fundatiilor).
• Art. 152 NCPC – este o aplicatie a principiului orlului activa al judecatorului si spune ca atunci cand o
cerere de chemare in judecata sau pt exercitarea unei cai de atac poarta o denumire gresita, ea totusi este
considerata a fi valabil facuta.
Asta inseamna ca judecatorul va putea sa o califice in sensul corect, potrivit legii, cu mentiunea ca judecatorul nu va
putea sa-i dea calificarea corecta decat dupa ce pune acest lucru in discutia partilor. A doua precizare: in cazul
cererii de chemare in judecata, art. 22, alin. 5 NCPC, vorbind despre rolul activ, spune ca judecatorul nu va putea
schimba denumirea sau temeiul uridic in cazul in care partile, in virtutea unui acord expres privind drepturi de
care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit clificarea juridica si motivele de drepat asupra carora au inteles sa
limiteze dezbaterile, daca astfel nu se incalca drepturile sau interesele legitime ale altora (adica aici rolul activ se
izbeste de principiul disponibiliatii). Intr-adevar, judecatorul, dupa ce pune in discutia partilor, poate sa dea o
calificare corecta unei cereri denumite gresit, dar daca partile spun ca ele chiar asta au dorit si au inteles spre ex. ca
ce vor ele tine de reziliere si nu de nulitate (dar teza lor juridica este ca neplata pretului este un motiv de nulitate si
nu de reziliere si ca instanta sa o califice ca cerere de nulitate), s-a inchis discutia. Judecatorul respinge cererea
privind nulitatea contractului (pt ca de fapt e un motiv de reziliere, dar partile au cerut nulitate) in masura in care
nu este vorba de un motiv de nulitate absoluta (pe care instanta ar putea sa-l analizeze din oficiu) si nu este vorba
de drepturi de care partile nu pot dispune (de ex. la exerciatra cailor de atac degeaba vin partile si spun „noi vrem
sa se judece recurs, desi legea prevde apel”; faptul ca e apel si nu e recurs nu e un lucru care tine de vointa partilor;
in schimb, faptul ca se cere nulitate in loc de rezolutiune tine de vointa partilor, ele pot face orice cerere, la fel cum
instanta are dreptul sa o respinga). Asftel, in ceea ce priveste calea de atac, compunerea completului de judecata
samd, acestea nu sunt chestiuni asupra carora partile pot sa ceara ce vor ele (partile trebuie spre ex. sa faca apel pt
ca asa prevede legea, iar aceasta e o chestiune de ordine publica; daca completul este compus din doi judecatori si
nu din trei este o chestiune de organizare).
TERMENELE PROCEDURALE
Sunt intervale de timp stabilite de lege sau de instanta in care se pot indeplini acte de procedura sau in care este
interzis sa se indeplineasca un act de procedura.
- Prin urmare, ca sa fie un termen poredural in primul rand trebuie sa fie in cursul unui proces (ceea ce curge
in afara procesului nu sunt termene procedurale, ci sunt termene de drept substantial sau termene de

prescriptie sau termene de decadere din dreptul substantial potrivit NCC; termenele de procedura sunt cele
care incep odata cu cererea de chemare in judecata).
Clasificare
Din punct de vedere al clasificarii, termenele sunt legale, judecatoresti si conventionale (dupa cum sunt stabilite
de lege, de instanta sau de catre parti) – cu mentiunea ca cele conventionale sunt destul de controversate intrucat,
chiar daca partile stabilesc un anumit termen, el trebuie incuviintat de instanta si atunci nu stii exact daca acesta
este conventional pt ca l-au stabilit partile sau este judecatoresc pt ca conventia partilor este incuviintata de
instanta;
- Diferenta este totusi importanta pt ca cel putin in procedura arbitrajului sunt si termene stabilite doar de
catre parti (e adevarat, nu in fata instantelor judecatoresti, ci in fata instantelor arbitrale), dar aici regulile
de procedura se fac de catre parti (evident ca ele vor stabili si termene opozabile completului arbitral) – de
ex. termenul in catre trebuie solutionat arbitajul (completul trebuie sa se supuna acestui termen, daca
accepta).
- Deosebit de importanta este distinctia intre termenele legale si termenel judecatoresti pt ca intr-o anumita
latura a doctrinei si a jurisprudentei, numai termenele legale atrag decaderea, nu si termenele judecatoresti
- in unele opinii nu ar fi deosebirea prea mare din punct de vedere al sanctiunii, in altele diferenta ar fi
destul de mare. Pe de alta parte, termenele legale nu pot fi modificate de judecator (pt ca ar interveni in
puterea legiutoare), pe cand termenele judecatoresti fixate de judecator la fel de bine ar putea fi si
modificate de catre acesta.
In functie de caracterul lor, sunt termene imperative si prohibitive.
Atentie! notiunea de „imperativ” de aici nu este identica nu notiune de „imperativ” pe care o stim de la caracterul
normelor de procedura (adica nu inseamna ca e de ordine publica) - pot fi termene imperative de ordine publica
sau termene imperative de ordine privata. Notiunea de „imperativ” are alta semnificatie aici: inseamna ca in
interiorul acelui termen trebuie savarsit un anumit act – prin opozitie cu „prohibitv” care inseamna ca in interiorul
lui nu trebuie savarsit un anumit act. De aceea termenele imperative se mai numesc si peremptorii (care arata
faptul ca se sfarseste un drept odata cu ajungerea la termen), iar cele prohibitive - dilatorii (in sensul ca dupa
trecerea termenul se naste dreptul de a ace actul de procedura respectiv (cele mai multe termene sunt imperative):
- Termene imprtative: dreptul de a formula apel (in 30 de zile de la comunicare – termen imperativ de
ordine publica pt ca dupa 30 de zile pierzi dreptul de a face apel); dreptul de a depune intampinare (in 25
de zile – acest termen nu este imperativ pt ca daca se depune intampinarea in a 27a zi, partea adversa
poate sa spuna ca nu invoca decaderea din moment ce singurul care ar fi ptutut fi lezat de depunerea unei
intampinari peste termen este chiar aceasta din urma, iar aceasta nu se simte lezata – deci nu va interveni
decaderea);
- Termene prohibitive: in procedura executarii silite prin urmarirea silita a bunurilor imobile se incepe
printr-o somatie; apoi legea spune ca de la comunicarea somatiei curge un termen de 15 zile in care nu se
pot face acte de executare (pt ca acest termen ii este lasat debitorului sa plateasca de bunavoie) – daca se
face un act de procedura de executare in interiorul acestui termen, actul respectiv va fi nul;
Distinctia este exterem de importanta pt a termenele imperative atrag sanctiuni precum decaderea sau
imposibilitatea de a mai face actul de procedura, in timp ce termenele prohibitive nu pot atrage decaderea, ele
atarg nulitatea actului facut in interiorul lor.

Dupa natura normelor, termenele pot fi absolute si relative. Ele se refera la sanctiunea care intervine in cazul
nerespectarii lor – o sanctiune de ordine publica sau o sanctiune de ordine privata.
- De ex. un termen imperativ poate fi foarte bine de ordine publica sau de ordine privata, dupa natura
normelor protejate.
Dupa durata lor, termenele sunt pe ore, zile, saptamani, luni si ani (aceasta ultima diferenta conteaza foarte mult
in calcului termenlor).
Calculul termenelor
Cele mai multe termene sunt termenele pe zile (pt acestea trebuie sa le cunoastem cel mai bine). In cazul acestora
regula este ca nu se ia in considerare ziua in care incepe termenul si nici ziua in care se sfarseste (deci intotdeauna
vom avea cu doua zile mai mult decat termenul) – art. 181, alin. 1, pct. 2 NCPC
- de ex. daca avem un teremn de 3 zile, pe prima n-o punem, astfel incat avem prima zi, apoi 3 zile libere,
dupa care vine ziua in care poti face actul; deci sunt 5 zile in realitate la dispozitie. Asta este principiul
zilelor libere.
In cazul in care ultima zi cade intr-o zi nelucratoare, termenul se prelungeste pana la prima zi lucratoare. Nu e
vorba de ziua lucratoare/nelucratoare a arhivei de la instanta; e vorba de zilele in care lucreaza sau nu posta –
sambata e zi nelucratoare; la fel duminica si sarbatorile legale. Faptul ca o posta anume lucreaza chiar si in zilele
nelucratoare, nu face ca acea zi sa devina lucratoare (se ia dupa standardul general al statului – teoretic nu ar
exista nicio zi nelucratoare pt ca cel putin o instituie, o posta in tara va functiona chiar si in zilele nelucratoare –
deci e vorba de zilele nelucratoare legale).
In legatura cu termenele pe ore, art. 181, alin. 1, pct.1 spune ca in cazul in care termenul este pe ore, acesta incepe sa
curga de la ora zero (00:00) a zilei urmatoare daca nu spune altfel in lege. Aceasta regula se aplica atunci cand legea
nu prevede un alt moment de la care incepe sa curga termenul (de ex. daca o hotararare se ataca in 48h, nu trebuie
sa calculezi minutul in care a fost pronuntata hotararea ).
- De ex. in cazul ordonantei presedintiale, art. 999, alin. 4 spune ca „pronuntarea se poate amana cu cel mult
24h, iar motivarea ordonantei se face in cel mult 48h de la pronuntare” – in cazul asta, 48h de la pronuntare
inseamana 48h de la ora zero a zilei urmatoare (adica inseamna ca ai doua zile pline).
In cazul in care termenul se calculeaza pe saptamani, luni, ani, art. 181, alin. 1, pct. 3 spune ca acesta se implineste in
ziua corespunzatoare din utlima saptamana, luna sau din utlimul an (deci e simplu, cautam corespondentul).
Singura problema aici este daca nu exista zi corespunzatoare (de ex. 29 februarie – in cazul acesta termenul se va
considera implinit in utlima zi a lunii, deci pe 28 februarie).
Durata termenelor
Trebuie sa retinem trei elemente importante:
a) Punctul de plecare – ca regula generala, termenele incep sa curga de la data comunicarii actelor de
procedura, daca legea nu prevede altfel. Sunt insa suficient de multe cazuri in care lege prevede altfel.

De ex. in cazul ordonantei presedintiale – art. 1000 spune ca daca prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanta
este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, si de la comunicare,
daca s-a dat fara citarea lor. Deci iata un alt mod de a curge termenul - legiuitorul a substituit regulii generale
privind punctul de plecare (comunicarea) o regula speciala privind punctul de plecare al termenelor – pronuntarea
- atunci cand s-a dat hotararea cu citarea partilor (partile stiu sau pot sti in mod rezonabil cand a avut loc
pronuntarea). Acest lucru este posibil dat fiind faptul ca procedura ordonantei este o procedura urgenta si atunci
legiuitorul a vrut sa comprime cat mai mult termenul de solutionare a apelului, spunand ca termenul de declarare a
apelului nu curge de cand se comunica hotararea, ci de cand partile afla de solutie.
Daca nu avem astfel de derogari, regula este ca termenul curge de la comunicare.

Principiul echipolentei reprezinta situatiile in care legiuitorul echivaleaza anumite acte de procedura cu actul
comunicarii.
- Cu alte cuvinte nu ne aflam in fata unei comunicari, dar legiuitorul, din anumite ratiuni, a decis sa dea
valoare de comunicare altor acte de procedura. De principiu, actea decizie a legiuitorului a venit dintr-o prezumtie
pe care el a stabilit-o cum ca acele acte de procedura sunt suficient de certe ca sa se traga concluzia ca comunicarea
actului a avut loc (deci nu sunt niste prezumtii pe care ni le permitem noi sa le tragem; de fapt ele nu mai sunt
prezumtii pt ca nu lasa loc de probabilitate; legiuitorul a vazut ca in cazul acestei probabilitati exista o consecventa
covarsitoare si a ridicat-o la rang de lege; prezumtia a stat doar la baza gandirii legiuitorului, ea nu mai exista
acum).
1) Art. 184, alin. 2 NCPC – teza I: se considera ca actul a fost comuincat partii si in cazul in care aceasta a primit
sub semnatura copie de pe act (deci nu exista o procedura de comunicare prin posta, fax etc, dar partea a
venit la instanta, i s-a predat actul a registratura si a semnat „am primit un exemplar” – nu mai e nevoie de
proces-verbal de comunicare samd pt ca dovada mai clara decat asta nu exista). Aici nu mai avem nici
proces-verbal de comunicare, nici proces-verbal de afisare, nici citatie; daca ai semnatura partii pe act e
suficient.
2) Teza II: precum si in cazul in care ea a cerut cumincarea actului unei alte parti (al doilea caz de echipolenta).
Acest caz vizeaza situatia partii care, desi nu i s-a comunicat actul, are o problema – ca nu i s-a comunicat
celeilalte parti (si se duce la instanta si depune o cerere in care soune: „ eu sunt X, solicit sa comunicati
paratului, pe numele lui Y, o copie de pe hotararea judecatoreasca din dosar”). Acest act se considera
comunicare pt el – X (pt ca legiuitorul nu a putut sa creada ca e unul atat de deplasat incat, nestiind
hotararea, sa urle a nu i-a fost comunicata celuilalt; daca tu vii si depui o cerere la instanta si ii spui ca
preocuparea ta principala este sa i se comunice hotararea partii adverse se presupune ca tu stii hotararea, e
greu de conceput ca tu nici n-ai citit-o - deci daca ai facut acest act, el se va considera o comunicare a
hotararii catre tine). Textul nu poate fi interpretat sub nicio forma cum ca s-ar referi la cel care solicita sa i
se comunice lui hoatararea (pt ca contravine si interpretatii ad litteram, dar si logicii: cel care solicita sa i se
comunice hotararea tocmai asta spune, ca nu o cunoaste).
De ce ar face cineva o cerere prin care sa solicite instantei sa comunice altuia hotararea?
Pt ca o hotarare se definitiveaza dupa ce a trecut termenul de exercitiu al apelului pt toate partile. Cum termenul de
apel incepe sa curga de la comunicare, daca pt una dintre parti nu s-a comunicat hotararea inseamna ca pt aceasta
nu a inceput sa curga termenul de apel (ceea ce inseamna ca acea hotarare nu este definitiva, iar cel care a castigat
procesul are in primul rand interesul ca hotararea sa se comunice celorlalti ca sa inceapa sa curga termenul de
apel, sa vada daca acestia fac sau nu apel, iar daca nu fac, sa se bucure de o hotarere definitiva). Cu toate acestea,
cel care face astfel de cereri trebuie sa fie foarte bine instruit si sa stie ca din acel moment daca el insusi are de
atacat ceva cu privire la hotararea respectiva trebuie sa atace in 30 de zile (pt daca el nu a citit inca hotararea,
singura lui preocupare fiind sa se comunice celorlalti, si face o astfel de cerere, desi nu i s-a comunicat lui inca
hotararea, s-ar putea sa ajunga in apel si instanta sa-i puna in vedere faptul ca termenul pt el a inceput sa curga de
cand a introdus el cererea si nu de la data la care i s-a comunicat hotararea; faptul ca s-a si comuncat ulterior nu
are relevanta, ar putea echivala cel mult cu o dubla comunicare)
3) Art. 468, alin. 2 arata ca termenul de apel curge de la comunicarea hotararii chiar atunci cand aceasta a fost
facuta odata cu incheierea de incuviintare a executarii silite. Textul vorbeste de o comunicare a hotararii, dar
nu e vorba de actul in sine de comunicare, ci de o comunicare unui inscris in procedura de executare silita.
Situatia din punct de vedere practic: ai avut un proces, ai pierdut, nu ti s-a comunicat hotararea si stand acasa
linistit intr-o dimineata te trezesti cu executorul judecatoresc (care vine si iti aduce o surpriza hihi – o somatie ca ai
de platit o suma de bani din procesul pe care l-ai pierdut dar a carui hotarare nu ti-a fost comunicata). Aceasta
somatie insa, potrivit legilor privind executarea silita, trebuie insotita de titlu executoriu. Cum titlul executoriu este
chiar sentinta, ea este atasata somatiei. In cazul asta legiuitorul spune ca chiar daca nu ti-a fost comunicata atunci
cand trebuia (cand ai pierdut procesul – din orice motiv), acum cand ai primit somatia, ai primit si hotararea, iar de
la acest moment, chiar daca nu ti s-a comunicat hotararea separat, incepe sa curga termenul privind declararea de
apel (pt ca atata timp cat nu ti s-a comunicat hotararea tu nici nu erai obligat sa faci apel). Fara o astfel de
prevedere s-ar fi ajuns la situatia inechitabila in care ai fi putut fi executat fara sa inceapa sa curga termenul de apel
(pt simplul fapt ca hotararea nu ti s-a comunicat pana atunci).
Necomunicarea unei hotarari nu inseamna intotdeauna inexistenta unei comunicari. De cele mai multe ori
necomunicarea unei hotarari inseamana o greseala a procesului-verbal de citare (noi asimilam notiunii de
„necitare” orice viciu - poate hotararea a fost comunicata dar nu a ajuns la destinatarul care trebuie, rareori se
intampla sa nu fie comunicata deloc, de cele mai multe ori fie lipsteste un numar/litera din adresa, fie nu e blocul
bun samd; insa toate acestea echivaleaza cu o necomunicare).
4) Art. 468, alin. 3 prevede ca daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii, aceasta se socoteste
comunicata la data depunerii cererii de apel. Acest text se refera la situatia in care unuia nu i s-a comunicat
hotararea, el face apel inainte sa i se comunice, astfel incat de la data la care s-a gandit el sa faca apel fara sa
stie continutul hotararii incepe sa-i curga termenul de apel (pt ca se presupune ca din moment ce el e atat
de vivace incat face apel se presupune ca si stie deja, a examinat hotararea; e adevarat, aceasta nu i s-a
comunicat dar inseamna ca el a obtinut-o prin alte mijloace). Logica legiuitorului aici a fost in felul urmator:
daca tu ai luat decizia sa ataci cu apel, chiar daca eu (instanta) nu am dovada ca ti s-a comunicat hotararea,
trag concluzia logoca ca ai citit-o (ai obtinut-o prin alte mijloace decat comunicarea).
 Art. 485 NCPC spune ca se aplica aceleasi reguli de la apel si la recurs.

In legatura cu aceste cazuri de echipolenta, ele sunt de strictisima interpretare (trebuie sa ne fermi sa cream noi
niste ipoteze similare acestora sau chiar mai puternice decat acestea si pe care sa le prezentam instantei ca fiind
cazuri de echipolenta – pt ca ele sunt niste derogari de la regula potrivit careia actele de procedura se verifica prin
chiar conditiile lui interniseci de legalitate; aceste derogari nu pot fi stabilite decat de catre legiuitor). Legiuitorul
cand le-a instituit a avut la baza un silogism logic care, de cele mai multe ori, merge pe ideea ca tragem niste
concluzii firesti din niste atitudini ale partilor. Evident ca ceea ce a facut legiuitorul, scotand 4 cazuri de acest gen,
am putea face si noi si sa mai gasim si altele pe langa (unele asemanatoare, altele mai puternice); asta nu inseamna
ca putem sa le si invocam cu succes.
- De ex. A se judeca cu B, A are cerere principala, B are cerere reconventionala; se resping ambele; A declara
apel; se citeaza partile in apelul lui A, vin si A si B, pun concluzii pe apelul lui A si apelul se admite; dupa
vreo cateva luni vine si B si declara si el apel impotriva hotararii de la prima instanta (pe cererea lui
reconventionala), invocand faptul ca acea hotarare de la prima instanta nu i-a fost comunicata, deci nu
incepuse termenul de apel pt el; judecatorul ii spune „ok, nu ti s-a comunicat hotararea, dar dumneata ai
pus concluzii in apelul lui A impotriva hotararii; cand ai pus concluzii nu ti-ai dat seama ca aveai si tu ceva
de comentat impotriva hotararii respective?”; daca B va invoca faptul ca avea si el ceva de comentat
impotriva hotararii din prima instanta dar nu le-a invocat in cadrul apelului lui A pt ca nu-i fusese
comunicata hotararea nu e caz de echipolenta (judecatorul nu a putea sa spuna in acest caz ca punerea de
concluzii de catre B in apelul declanasat de A reprezinta un argument suficient in cat sa consideri ca ti s-a
comunicat hotararea). Cel mult atitudinea lui B poate fi considerata ca o achiesare la hotarare.
- Nu reprezinta caz de echipolenta faptul ca partea se refera, intr-o corespondenta cu instanta, la hoararea
judecatoreasca.
- Nu reprezinta caz de echipolenta nici urmatoarea situatie: sunt doua dosare; intr-un dosar vine partea si
depune copie dupa hotararea din celalalt; in primul dosar insa nu exista dovada comunicarii hotararii
(partea carea a anexat-o si poate chiar a semnat-o conform cu originalul o avea prin alte mijloace decat
comunicarea).
b) Punctul de implinire - aici intereseaza efectul implinirii termenului:

- la termenele imperative puncul de implinire reprezinta intotdeauna sfarsitul dreptului de a mai face un act
de procedura
- la termenele prohibitive, interiorul termenul este cel care interzice efectuaea actului si astfel punctul de
implinire al termenului reprezinta deschiderea dreptului de a efectua un act de procedura.
c) Eventualele intreruperi sau suspendari ale termenului - de principiu termenele de procedura curga fara
intreruperi, alin. sau suspendari. Cu toate acestea exista unele prevederi vizand intreruperea si
supendarea termenlor procedurale:
 Art. 184, alin. 3 NCPC prevede ca termenul procedural nu incepe sa curga, iar daca a inceput sa curga mai
inainte, se intrerupe fata de cel lipsit de capacitatea de exercitiu sau cu capacitatea de exercitiu restransa, cat
timp o persoana nu a fost desemnata sa-l reprezinte sau sa-l asiste.
 Art. 184, alin. 4 vizeaza doua situatii de intrerupere:
a. cand a intervenit moartea uneia dintre parti (se presupune ca in cazul asta moartea a intervenit in interiorul
termenului) – in acest caz se face o noua comunicare la domiciliul partii decedate pe numele mostenirii, fara sa
se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor (pt ca instanta inca nu le cunoaste). Cu alte cuvinte moartea
partii se plaseaza undeva intre momentul inceputului curgerii termenului si momentul finalizarii acestuia sau
chiar inainte de inceperea curgerii termenului si atunci comunicarea trebuie e facuta direct pe numele
mostenirii; se face o comunicare care suna ceva de genul „pt mosteitorii decedatului X”, fara sa-i individualizeze
- de la acel moment curge un nou termen).
b. Cand a intervenit moartea reprezetantului partii – in acest caz se va face o noua comunicare la adresa partii si
de la aceasta noua comunicare va curge un nou termen de procedura.
Aceste reguli sunt aplicabile si in materia apeluui si a recursului. Sunt practic niste reluari ale regulilor generale de
mai sus in materia apelului si a recursului.
Mai sunt niste termene speciale in materia perimarii:

- Art. 417 NCPC – intreruperea cursului perimarii (perimarea este acea sanctIune care intervine pt lasarea in
nelucrare a unui dosar). Este destul de usor de intuit ca exista si un termen de intrerupere a termenului de
perimare si un termen de suspendare special aplicabile numai in materia perimarii. Cel mai uzual e cazul de
la art. 417 care presupune ca in cursul termenului de perimare se efectueaza un act de procedura de catre
una dintre parti (si anume de catre partea care justifica un interes), daca actul de procedura este facut in
scopul continuarii judecatii (de la acest act curgand un nou termen de perimare). Cu alte cuvinte:
a. trebuie sa fie un act de procedura legal, facut in cursul termnului de perimare;
b. trebuie sa fie un act de procedura facut de parti, nu de catre instanta;
c. trebuie facut de partea care justifica un interes (de principiu reclamantul);
d. actul de procedura sa fie facut in scopul contiunarii judecatii (spre ex. se face o cerere prin care se solicita o
copie de la dosar - nu rezulta faptul ca partea vrea sa se judece in continuare); trebuie sa fie vorba de o cerere de
repunere pe rol urmata de acte concrete de judecata (pt ca altfel, daca ceri o repunere pe rol, dupa care ceri din
nou suspendarea, aceste acte nu sunt in sensul textului de lege);
[insa perimarea intra in materia de pe semstrul II]
Sanctiunile care intervin in cazul nerespectarii regulilor privind actele si termenele

I. NULITATEA
Ea intervine in cazul nerespectarii reguilor privind actele de procedura, dar si in cazul nerespectarii reguilor
privind termenele prohibitive. Prin urmare, nulitatea vizeaza o sanctiunea ce intervine in cazul in care actul de
procedura nu indeplineste conditiile de fond sau de forma prevazute de lege pt validitatea lui si il lipsteste de
efectele sale firesti.
Calsificari [trebuie sa le stim + semnificatiile]:
a. Nulitati absolute/ nulitati relative
b. Nulitati exprese (cele prevazute ca atare de lege)/ nulitati virtuale (cele care nu sunt prevazute de lege, ar
ele exista ca urmare a faptului ca s-a incalcat o norma de drept, chiar daca legea nu prevede in mod concret
nulitatea in cazul incalcarii ei).
Diferenta intre cele doua este esentiala in materie de procedura: in cazul nulitatilor exprese vatamarea se
prezuma, in timp ce in cazul nulitatilor virtuale trebuie facuta proba vatamarii.
c. Nulitati intrinseci/ nulitati extrinseci actului de procedura civila
Diferenta e importanta intrucat nulitatile extrinseci actelor de procedura civila se caracterizeaza prin fatpul ca nu
sunt conditionate de vatamare:
- De ex. cea decurgand din faptul ca actul a fost facut in interiorul unui termen prohibitiv – nulitatea nu
vizeaza forma actului (el e perfect), nici conditiile de fond ale actului (si ele sunt indeplinite); problema e ca

e facut intr-un moment nefericit (exact cand nu era voie sa fie facut – conditie care se plaseaza in exteriorul
actului) – aceasta nulitate nu este conditionata de o vatamare;
- Necompetenta instantei e o nulitate extrinseca actului de procedura pt ca actul e perfect din punct de
vedere formal si al conditiilor de fond – problema e ca e depus intr-un loc nefericit;
d. Nulitati proprii/ nulitati derivate (cele care decurg ca urmare a legaturii de cauzalitate cu un act nul):
- De ex. nulitatea decurgand din audierea unui martor care nu avea voie sa depuna martuire (pt ca era
condamnat pt infractiunea de marturie mincinoasa) se va extinde si asupra hotararii judecatoresti, daca
hotararea se intemeiaza pe marturia respectiva (de cele mai multe ori se va intemeia); hotararea in sine nu
contine elemente de viciu formal, dar se sprijina e un act nul.
e. Nulitati totale/ nulitati partiale (admiterea in parte a recursului e o nulitate partiala de cele mai multe
ori);\
f. Nulitati conditionate de vatamare/ nulitati neconditionate de vatamare – aceasta distinctie este foarte
imprtanta pt ca de regula, in procedura civila nu poate interveni nulitatea daca nu exista o vatamare
(simpla incalcare a unei norme de drept, de regula, nu atrage per se nulitatea – e nevoie de inca doua
conditii: a. incalcarea respectiva sa fi produs o vatamare si b. vatamarea sa nu poata fi inlaturata altfel;
aceste conditii se aplica in genere, mai putin in situatia in care sunt nulitati neconditionate de vatamare).
Distinctia intre cele doua categorii este foarte importanta pt ca in practica risti sa vorbesti de vatamare in cadrul
unor nulitati care sunt desprinse de conditia vatamarii (cum ar fi necompetenta – nu e nicio probema ca ai introdus
cererea la JS2, pt ca ea e la cateva strazi distanta de JS4; sustinerea e corecta in esenta, dar din puncte de vedere al
procedurii civile ju e corecta pt ca in cazul nulitailor ce decurg din necompetenta acestea nu sunt conditionate de
vatamare, astfel incat aceasta teorie conform careia diferenta de cateva strazi dintre instante sau de cateva etaje nu
produce vreo vatamare nu rezolva probelema nulitatii, care se mentine).
Nulitaile sunt de doua feluri, altele neconditionate de vatamare – regula insa este ca nulitatea e conditionata de
vatamare. Prin urmare, in genere, ca un act sa fie anulabil trebuie:
1. sa fie indeplinit cu neobservarea unei cerinte legale (cerinta poate fi de fond sau de forma);
2. sa fi produs o vatamare (cu mentiunea ca in cazul nulitatilor exprese vatamarea se prezuma, dar prezumtia
este una relativa – adica poate fi rasturnata);
3. vatamarea sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului.
➢ Precizari:
• Ce inseamna vatamare?
- De ex. efectuarea actului de catre o persoana fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu
restransa, fara ca actul sa fie semnat si de catre reprezentant – capacitatea procesuala este o nulitate
neconditionata de vatamare (deci nu ne intereseaza, hihi)
- Necitarea partii produce o vatamare – faptul ca partea este lipsita de posibilitatea de a-si exprima punctul
de vedere in instanta, pt ca se presupune ca modul agreat de legiuitor in care ea sa afle de proces este
citarea; cat timp partea nu are obligatia de a se informa de pe portalul instantelor de existenta termenului
si exista obligatia citarii, inseamna ca legiuitorul a stabilit un standard in ceea ce priveste instiintarea (acela
ca trebuie sa i se comunice partii acasa data procesului); in lipsa indeplinirii acestui standard se considera
ca partea este vatamata;
Aici insa facem o incursiune la forma citatiei – art. 157 NCPC 1care spune care este curpinsul citatiei. Alin. 3 spune
ca cerintele prevazute la alin. 1, lit. a, c, d, e, k sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii (si celelalte sub ce sanctiune
sunt prevazute – tot sub sanctiunea nulitatii; numai ca pt cele de la lit. a,c,d,e,k nulitatea este una expresa, iar pt
celelalte nulitatea este virtuala). Semnificatia este ca negasirea in cuprinsul citatiei a prevederilor de la lit. a,c,d,e,k
va scuti pe cel care invoca nulitatea de dovada vatamarii; lipsa celorlalte il va obliga pe cel care invoca faptul ca
citatia nu a fost legal intocmita sa probeze vatamarea:
- De ex. lit. c) – numarul dosarului. Lipsa de pe citatie a mnetiunii privind numarul dosarului este considerata
a fi una care te scuteste de dovada vatamarii (deci este o nulitate sub conditia vatamarii, dar te scuteste de
proba ei, insitutind o prezumtie relativa cum ca din moment ce citatia nu cuprinde numarul dosarului la
care trebuie sa te prezinti, acea citatie este informa, prin urmare nula). Impotriva acesti prezumtii se poate
face o proba contrara, dar pana la dovada contrara se considera ca e vatamare si intervine nulitatea
(legiuitorul s-a gandit ca degeaba i se transmite citatia daca nu i s-a spus si dosarul). Proba contrara
vatamarii se face daca partea respectiva depune o cerere in dosar in care scrie ea numarul de dosar si
spune ca solicita amanarea cauzei in dosarul in care a primit citatia pt alte motive (deci rezulta ca partea
stia care e numarul dosarului, l-a identificat ea singura).
- Lit. f) – calitatea celui citat (este o citatie impecabila, dar nu spune daca cel citat e reclamant sau parat).
Legiuitorul spune aici ca fara indoiala e caz de nulitate, dar ca sa intervina nulitatea trebuie sa dovedeasca
cel care o invoca de ce pt el, fapt ca nu s-a scris ca e parat l-a vatamat atat de tare incat nu s-a prezentat (el
trebuie sa arate un element de confuzie – faptul ca nu a identificat ce cel de proces este; in conditiile in care
respectivul nu are decat un singur proces toata viata nu poate avea acest element de confuzie; sunt si
situatii in care partile pot avea si 50 de dosare, deci pot avea toate calitatile posibile – lor daca le vine o
citatie care le spune ca se judeca cu ˝partea adversa˝ nu are nicio semnificatie; in lipsa unei astfel de
circumstante, daca nu ti s-a spus ca esti parat, dar citatia este impecabila, nu prea ai cum sa dovedesti
vatamarea). Legea nu spune ca nu e nula, spune doar ca pt a obtine nulitatea trebuie sa convingi de ce
anume te vatama. Din moment ce a stabilit un standard mai redus pt lipsa calitatii decat pt lipsa numarului
de dosar, legiuitorul a avut in vedere ca aceasta mentiune nu este atat de grea in misiunea de a identifica pt
ce te cheama la instanta si poti inlatura aceasta dificultate printr-o diligenta acceptabila. Sigur, legiuitorul a
lasat insa un mijloc partii – daca ea dovedeste ca nu a putut afla (nu apareau partile pe portalul instantei
sau ea a aparut in proces printr-un act incidental pe care grefierul nu l-a mentionat pe portal) – nulitatea
virtuala.
1 Art. 157 Cuprinsul citaţiei

(1) Citaţia va cuprinde:
a) denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde urmează să se desfăşoare judecarea procesului;[..]
c) numărul dosarului;
d) anul, luna, ziua şi ora înfăţişării;
e) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde se citează; […]
k) ştampila instanţei şi semnătura grefierului.

[!] Sa nu confundam nulitatea expresa - care genereaza doar o prezumtie de vatamare - cu nilitatile neconditionate
de vatamare. Nulitatea expresa te scuteste de dovada, dar partea adversa poate face contraproba. La nulitatea
neconditionata de vatamare nu intereseaza discutia (de ex. necompetenta instantei). Practic, de multe ori, cum
nimeni nu-si pune problema dovezii contrare prezumtiei de vatamare se ajunge foarte usor la confuzie – dar una
este cand nu ai mijloace de a face contraproba prezumtiei si alta este cand nu te intereseaza discutia privind
vatamarea in esenta.
[!!] Sa nu confundam clasificarea nulitatilor in relative si absolute cu clasificarea nulitatilor in exprese si virtuale,
asociind in mod GRESIT faptul ca alea exprese ar fi si absolute si ca alea virtuale ar fi si relative. [Sigur ca virtualul
si relativul fac parte dintr-o zona semantica apropiata, iar expresul si absolutul se atrag oarecum ca tendinta, dar
nu au legatura unele cu celelalte din punct de vedere procedural]. Sigur, uneori ar putea sa coincida, dar sunt si
nulitati exprese care sunt relative, dupa cum sunt si nulitati absolute care sunt virtuale.
[!!!] Sa nu confundam nulitatile conditionate de vatamare cu cele relative si cele neconditionate de vatamare cu cele
absolute (nu ai nicio legatura cele doua clasificari, sunt efectiv paralele).
Aceste distinctii erau prevazute sub VCPC, dar trebuia foarte mult interpretat.
• Vatamarea nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului

Prin urmare, nu orice incalcare a legalitatii urmata de o vatamare ar putea conduce la nulitate, ci numai daca
nulitatea este singura cale (vatamarea nu ar putea fi inlaturata in alt mod):
- de ex.: lipsa semnaturii pe cererea de chemare in judecata – semnarea este o conditie, incalcarea ei atrage
nulitatea (expresa – vatamarea se prezuma); cu toate astea legiuitorul spune ca pt cererea nesemnata nu
intervine nulitatea imediat, ci judecatorul va incerca remedierea acestei incalcari, chemand partea si
solicitandu-i sa semneze; daca partea va semna cererea, nulitatea se va acoperi, daca refuza sa semneze
cererea sau nu se prezinta va interveni nulitatea.
Art. 177, alin. 3 prevede ca actul de procedura nu va fi anulat daca pana la momentul pronuntarii asupra exceptiei
de nulitate a disparut cauza acesteia. Acesta este un alt caz in care se elimina cazul de nulitate. deci nulitatea va
putea fi inlaturata daca pana la pronuntarea asupra nulitatii s-a acoperit cauza de nulitate (insa acest text trebuie
interreptat in urmatorul mod: actul prin care se repara cauza de nulitate trebuie sa fie un act facut in termen; pt ca
daca actul nu-i facut in termen, sanctiunea care intervine va fi decaderea din dreptul de a mai repara; or daca esti
decazut din dreptul e a mai face un act modificator, asanator al cauzei de nulitate inseamna ca el nu poate fi valabil
si atunci cauza de nulitate ramane; deci este posibil ca uneori sa nu ai termen, termenul sa fie chiar data
pronuntarii asupra exceptiei, iar alteori ai termen – nu te intereseaza data pronuntarii asupra exceptiei nulitatii, ci
data pana la care puteai sa refaci actul de procedura).
- Multi juristi au tras concluzia ca pana la data pronuntarii asupra exceptiei, daca apare un act modificator nu
se mai aplica exceptia, aplicand si aceasta regula si atunci cand legea prevede ca un act rectificator se poate
face numai intr-un anumit termen; ei ignora in aceasta interpretare textul care spune ca daca ai un anumit
termen, actul trebuie facut in aceel termen, sub sanctiunea lipsirii de dreptul de a-l mai face2. Prin urmare,
daca faci un act de rectificare pe care legea ti-a spus ca-l poti face numai intr-un anumit termen si nu
2 Art. 185 Nerespectarea termenului. Sancţiuni

(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de
cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
respecti termenul respectiv, nu mai poti sa faci actul de rectificare (astfel incat textul de la art. 177, alin. 3
nu mai poate fi aplicat);
In ceea ce priveste nulitatile neconditionate de vatamare, ele sunt enumerate (fiind exceptii) la art. 176 NCPC:
• Capacitatea procesuala;
• Reprezentarea procesuala;
• Competenta instantei;
• Compunerea/constituirea completului;
• Publicitatea sedintei de judecata (nu este conditionata de vatamare numai incalcarea regulilor privind
publicitatea – atunci cand o cauza care trebuie judecata in sedinta publica, se judeca in camera de consiliu;
daca ea ar trebui sa se judece in camera de consiliu si se judeca in sedinta publica nu se incalca publicitatea,
ci secretul acelei sedinte, caz in care avem o nulitate conditionata de vatamare – adica trebuie sa dovedesti
cum te-a afectat pe tine nepastrarea secretului acelei sedinte);
• Alte cerinte legale extrinseci actului de procedura (spre ex. neplata taxei de timbru, efectuarea actului intr-
un termen prohibitiv, depunerea cererii de apel la o alta instanta decat cea care a judecat cererea – regula
este ca cerea de apel se depune la instanta care a pronuntat hotararea, ea va trimite dosarul instantei de
apel);
Invocarea nulitatii - nulitatea se invoca diferit dupa natura ei (nulitate absoluta/relativa).

Nulitatea absoluta poate fi invocata in orice stare a procesului, daca legea nu prevede altfel, de catre oricare
dintre parti, procuror – daca participa la judecata – sau instana din oficiu. Sunt si cazuri in care legea prevede altfel
(de ex. regimul invocarii nulitatii in cazul necompetentei materiale a instantei unde avem o norma publica, dar in
ciuda caracterului de ordine publica, necompetenta sau nulitatea decurgand din necompetenta vor putea fi
invocate numai pana la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate);
Nulitatea relativa poate fi invocata de partea vatamata sau, in cazul celor neconditonate de vatamare, de partea
careia ii profita norma, cu conditia ca nulitatea sa nu fi fost provocata prin fapta proprie (de ex. nulitatea relativa
decurgand din faptul ca reclamantul a depus cererea la o alta instanta decat cea competenta poate fi invocata
numai de catre parat). Nulitatea pt neregularitatile savarsite pana la inceperea procesului se invoca prin
intampinare sau, daca intampinarea nu este obligatorie, pana la primul termen de judecata (pana la primul act de
procedura). Nulitatea pt neregularitatile savarasite in timpul judecatii se invoca la termenele la care s-a savarsit
neregularitatea, dar daca partea nu este prezenta, o va putea invoca pana la termenul urmator de judecata, dar
inainte de a pune concluzii pe fond.
- De ex. necitarea - nu ai fost citat la un termen; la termenul la care nu ai fost citat s-au luat unele masuri
(spre ex. s-au audiat unii martori); primul lucru pe care trebuie sa-l faci la termenul urmator e sa incepi
prin a spune „la termenul anterior nu am fost legal citat. In lipsa mea au fost audiati martori. Cer sa fie
reaudiati martorii pt ca eu nu am putut sa le pun intrebari”; daca nu faci acest act si te apuci de altele (cum
ar fi sa ceri audierea altori martori sau sa ceri administrarea altor probe) nulitatea s-a acoperit. Nu mai poti
pe urma sa vii la alt termen si sa invoci nelegala citare.
Cine o poate invoca? In ce termen?

Nulitatea absoluta Oricare dintre parti, In orice faza a procesului, daca legea nu prevede altfel;
procurorul, instanta din oficiu;
Nulitatea relativa Partea vatamata, cu conditia ca a) pt neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii
nulitatea sa nu fi fost – prin intampinare sau, daca intampinarea nu este
provocata de propria fapa; obligatorie, la primul termen de judecata;
b) pt neregularitatile savarsite in cursul judecatii – la

termenul la care s-a savarsit neregularitatea sau, daca
partea nu este prezenta, la termenul de judecata imediat
urmator si inainte de a pune concluzii pe fond.
Art. 488, alin. 2 NCPC spune ca motivele de recurs nu pot fi primite decat daca nu au fost invocate pe calea apelului
sau in cursul judecatii apelului ori, desi au fost invocate in termen, au fost respinse de instanta sau instanta a omis
sa se pronunte asupra lor.
- Acest text spune ca indiferent daca nulitatea este absoluta (deci poate fi invocata in tot cursul procesului)
sau relativa, nu este permis ca o nulitate care a aparut la prima instanta sa o invoci direct in recurs, fara sa
fi criticat acest lucru in apel. Astfel se mai introduce o conditionare: nulitatile absolute poti fi invocate
oricand, dar in conditiile legii. Daca ai o nulitate absoluta si tu nu ti-ai dat seama de ea in prima instnata,
poti face motive de apel; dar daca nu ai facut motive de apel in ceea ce o privesFte nu mai poti face direct
recurs (pt ca obiectul recurslui este analiza modului in care s-a facut judecarea in apel) – nu poti sa imputi
instantei de apel faptul ca nu a analizat o problema pe care nu ai dedus-o. Mai mult, Exista regula ca nu poti
face recurs fara sa fi facut inainte apel, ceea ce inseamna ca nici nu poti sa vii cu motive direct in recurs
daca nu le-ai dedus instantei de apel sau daca nu au aparut in cursul procesului in apel.
- Unii autori au considerat ca aceasta regula se aplica numai nulitatilor relative. Inca dn zorii NCPC Briciu a
spus ca nu e posibila o astfel de interpretare si ca textul se aplica deopotriva nulitatilor relative si celor
absolute. Ba chiar Briciu a zis atunci ca textul este sortit sa se aplice in primul rand nulitatilor absolute pt ca
nu ar fi nevoie de un astfel de text pt ca o nulitate relativa sa nu poata fi invocata direct in recurs (pt ca
nulitatea relativa trebuie oricum invocata numai la primul termen dupa ce a intervenit si nu mai
intereseaza daca ea poate fi sau nu invocata in recurs prin primsa textului de la art. 488). Deci discutia este
oarecum inutila pt nulitatile relative - textul e de fapt aplicabil in primul rand nulitatilor absolute.
Art. 178, alin. 5 NCPC spune ca toate cauzele de nulitate a actelor de procedura deja efectuate trebuie invocate
deodata, sub sanctiunea decaderii partii din dreptul de a le mai invoca .
- Prin urmare, daca ai mai multe cauze de nulitate si le cunosti, regula e ca trebuie sa le invoci pe toate
deodata. Acest text vrea sa sanctioneza abuzul de drept – o persoana care, stiind ca actul e lovit de mai
multe cauze de nulitate, alege sa invoce azi un motiv, maine alt motiv, poimaine alt motiv, prelungind in
felul acesta incertitudinea actului procedural respectiv.
- Unii autori au spus ca si acest text se aplica numai nulitatilor relative intrucat cele absolute pot fi invocate
oricand. Faptul ca regula este ca nulitatile absolute pot fi invocate oricand ramane valabila, dar ea este
amendata cu acest text de la art. 178 (in sensul ca el se aplica si nulitatilor relative, si celor absolute; ba
chiar Briciu spune din nou ca se aplica cu prioritate nulitatilor absolute pt ca nulitatile relative nu ar avea
nevoie de o astfel de norma pt ca ele oricum trebuie invocate toate la primul termen). Acesta interpretare a
unor autori ignora corelarea textelor. Cand vorbim de abuzul de drept procesual nu mai intereseaza daca
nulitatea e absoluta sau relativa – abuzul de drept procesual este sanctional pt ca el insusi este reglementat
prin norme de ordine publica.
- Briciu are o alta rezerva cu privire la acest text: in ce masura el se aplica nulitatilor de fond sau numai
nulitatilor de forma (distinctie pe care nu o face doctrina scrisa pt ca textul a fost preluat din codul de
procedura francez care se refera numai la nulitatile de forma, nu si la cele de fond). In ce masura ar conta
acest text daca nulitatea decurge din faptul ca actul a fost facut de un mort? - in ce masura ar putea instanta
sa spuna „degeaba invoci acum ca actul e facut de un mort, daca dumneata ai invocat nulitatea acelui act pe
ideea ca nu a fost semnat (si era semnat – s-a respins exceptia) acum trei termene si stiai si ca ca e mort”. In
cazul asta instanta poate aplica o amenda judiciara pt faptul ca a stiu de cazul de nulitate si a mai stat trei
termene pastrand dosarul pe rolul instantei.

Drept procesual civil
Curs 11
I. NULITATEA (continuare)
Mijlocul procesual concret prin care se invoca nulitatea
Nulitatea se invoca pe cale de exceptie daca este vorba de o nulitate care s-a produs in cursul fazei procesuale in
care te afli:
- de ex. una dintre parti nu a fost citata, se invoca exceptia nulitatii actelor de procedura de la acel termen;
- cererea de chemare in judecata nu e semnata, se invoca exceptia nulitatii acesteia;
Daca insa s-a trecut de faza judecatii si exista deja o hotarare judecatoreasca, in legaura cu nulitatile produse in
acea faza de judecata nu se mai invoca exceptii, ci se face apel sau recurs, dupa caz (deci este profund gresit ca in
apel sa invoci exceptia necompetentei primei instantei – tu eventual faci un apel in care critici faptul ca la prima
instanta s-a judecat de catre o instanta necompetenta sau ca a fost respinsa exceptia necompetentei). Nu poti sa ai
o exceptie de nulitate decat in legatura cu o nulitate existenta in faza in care te afli; daca s-a pronuntat o
hotarare atunci formulezi cale de atac.
- Nu discutam insa daca in calea de atac mai poti sa invoci sau nu nulitatea respectiva – difera dupa cum e
nulitate relativa sau absoluta (daca e absoluta o poti invoca direct in calea de atac, dar nu pe cale de
exceptie, ci ca o critica impotriva hotararii). Daca insa suntem pe ipoteza art. 488 (nulitatea a aparut la
prima instanta, ai facut apel si n-ai invocat-o si vrei sa invoci motiv de recurs) nu se mai poate invoca nici
macar nulitatea absoluta.
➢ Daca nulitatea este invocata pe cale de exceptie si exceptia se admite, atunci in ceea ce priveste actul de
procedura si calea de atac se va proceda in felul urmator: se pronunta o incheiere interlocutorie daca exceptia
respectiva nu este una peremptorie (ci este una dilatorie) sau se admite si se pronunta o hotarare de dezinvestire a
instantei.
- De ex: se invoca exceptia nulitatii decurgand din faptul ca una dintre parti nu a fost legal citata - in acest caz
exceptia se admite, se acorda termen, va fi citata partea si actele de procedura se vor reface la termenul
respectiv. In cazul acesta se va pronunta o incheiere pt ca procesul continua (in realitate admiterea unei
astfel de exceptii are caracter pur dilatoriu, nu se stopeaza procesul);
- Daca insa se admite exceptia insuficientei timbrari a cererii sau exceptia nulitatii cererii pt ca nu-i semnata
sau exceptia nulitatii cererii pt ca nu are motivele de fapt, admitandu-se o astfel de exceptie, instanta va
pronunta o hotarare de anulare a cererii de chemare in judecata (si deci se va dezinvesti).
Deci trebuie sa disitingem dupa felul nulitatii (ce provoaca ea): daca ea provoaca o stopare a procesului vorbim de
o exceptie peremptorie; daca ea provoaca o amanare a procusului vorbim de o exceptie dilatorie. In functie de
una sau alta vom avea hotarare de dezinvestire sau incheiere interlocutorie.
- In cazul incheierilor interlocutorii regula este ca ele se ataca odata cu fondul, in timp ce hotararile se
ataca cu apel sau recurs (depinde de prevederea exacta in legatura cu acea hotarare judecatoreasca).
➢ In cazul in care execptia de nulitate se respinge se pronunta o incheiere cu caracter interlocutoriu si care
se ataca odata cu fondul (incheierile interlocutorii sunt acelea asupra carora instanta nu mai poate reveni – ele
obliga instanta pana la sfarsitul judecatii in acea faza procesuala; controlul lor poate avea loc pe calea apelului sau a
recursului, dar aceeasi instanta care le-a pronuntat nu mai poate reveni asupra lor).
In cazul in care vorbim de invocarea nulitatii pe calea apelului/ a recursului/ a contestatiei in anulare/ a revizuirii
(intr-o cale de atac) evident se va pronunta o hotarare asupra lor (pt ca in acest caz nulitatea e chiar miezul
problemei – obiectul apelului/recursului e hotararea si toate incheierile care stau la baza ei, deci vorbim de
admiterea apelului/recursului sau de respingerea apelului/recursului – aici se va gasi si solutia cu privire la
nulitatea invocata);
Efectele nulitatii
1) Actul de procedura este lipsit de efectele pe care legea i le recunoaste potrivit functiei procedurale –
nulitatea afecteaza atat operatiunea juridica cat si inscrisul constatator. De principiu nulitatea opereaza cu
efect retroactiv. De principiu actele nule vor putea fi refacute in fata aceleiasi instante (insa nu toate - de
ex. un apel nul nu va putea fi refacut pt ca legea prevede ca impotriva unei hotarari nu se poate declara
decat o singura data apel, ceea ce inseamna ca daca ti s-a anulat nu mai pot face din nou apel; este valabil si
pe celelate cai de atac).
- De ex. citatia – nulitatea unei citatii nu genereaza decat o obligatie a instantei sa emita o alta citatie, acordand un
nou termen;
- ! Sa nu confundam refacerea actului cu inlaturarea nultatii: faptul ca instanta dispune refacerea actului si
efectuarea unei noi citatii nu inseamna ca acopera nulitatea (e de fapt alt act de procedura). Cand se va pune
problema actelor facute pe fondul lipsei de citare, instanta le va anula si le va reface (de ex. daca s-au audiat
martori, ii va reaudia; daca s-a facut o expertiza fara citarea partilor, desi citarea era obligatorie, va dispune
refacerea raportului de expertiza adica va relua toate operatiunile).
2) Un efect secundar – daca actul de procedura cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de
fapt, acestea pot fi folosite chiar daca el este nul - pt ca nulitatea priveste actul de procedura sub aspectul
functiei sale procedurale, dar intr-un act de procedura putem gasi de multe ori si alte componente care nu
sunt sortite functiei procedurale ale actului respectiv:
- De ex. venirea partii in fata instantei evident ca are rolul de a da curs principiului contradictorialitatii si dreptului
la aparare; intr-adevar, daca una dintre parti este prezenta, iar cealalta parte nu este prezenta si nu a fost nici
legal citata, tot ce se intampla la acea sedinta e nul; totusi poate fi valorizat ce se intampla la acea sedinta daca, de
ex. un martor a fost prezent, depozitia lui ca martor nu va valora nimic (el va trebui reaudiat), dar faptul ca el a
fost in sala poate fi folosit de acel martor cu succes drept alibi intr-un alt proces (spunand „n-am putut sa fiu in
locul respectiv si am o dovada: incheierea prin care eu m-am prezentat ca martor in celalalt proces”) – nu i se va
putea spune ca nu poate face dovada pt ca incheierea respectiva a fost data in contextul in care una dintre parti in
acel proces nu a fost legal citata; intr-adevar, tot ce s-a intamplat in procesul invocat de martor e nul sub aspectul
functiei procesuale, dar faptul ca martorul este prezent si acest lucru e consemnat in incheierea de sedinta
ramane valabil (sub acest aspect, incheierea respectiva isi pastreaza valabilitatea pt ca functia ei procedurala era
alta);
- Daca se fac declaratii, recunoasteri, constatari de fapt de catre una dintre parti – intr-adevar, e nul tot ce s-a
intamplat in acel proces, dar intamplarea face ca la acel moment una dintre parti a recunsocut un drept
(recunoastere care ramane valabila);

3) Nulitatea atrage si nulitatea actelor subsecvente, dar nu neconditionat, ci numai daca acestea din urma
nu au o existenta de sine-statatoare.
- De ex epertiza – daca o expertiza a fost facuta cu necitarea partilor e nula; partea a invocat nulitatea dar instanta
a respins exceptia (prin incheiere) si la sfarsit pronunta o hotarare care se intemeiaza pe concluziile raportului
de expertiza; in cazul acesta, nulitatea legata de raportul de expertiza se va extinde si asupra hotararii
judecatoresti (chiar daca aceasta e motivata, ea se bazeaza pe un act nul);
- Daca este gresit compus completul de judecata se va anula incheierea respectiva, dar daca acea incheiere este
una esentiala pt judecata se va anula si hotararea judecatoreasca - dar nu in toate cazurile:
- La unul dintre termene instanta stabileste ca reclamantul are calitate procesuala, respingand exceptia lipsei
calitatii procesuale active; la acel moment completul este gresit compus; ulterior insa, completul va fi legal
compus in toate termenele ce vor urma, iar hotararea va fi pronuntata de un complet legal compus – dar in
privinta calitatii procesuale active, acest complet legal compus nu a revenit asupra incheierii (considerand-
o interlocutorie) astfel incat hotararea va fi afectata pt ca o pt parte din problematica (problema calitatii)
acel complet corect compus nu a mai revenit pt ca considerat ca e deja sub imperiul unei incheieri
interlocuorii; aici nulitatea unei incheieri se va extinde si asupra hotararii;
- Daca insa se intampla acelasi lucru, dar la data la care am avut un complet gresit compus nu se ia o decizie
importanta (de ex. se constata ca una dintre parti a cerut termen pt ca s-a imbolnavit avocatul si instanta
gresit compusa a admis cererea si a acordat termen; apoi a intrat un complet legal compus); nu se poate
spune ca solutia privind acordarea unui termen pt faptul ca avocatul a fost bolnav, desi e nula, isi va extinde
efectele asupra hotararii pt ca nimic din ce s-a intamplat la termenul respectiv nu se valorifica in hotarare;
Trebuie facuta deci o analiza de la caz la caz – sa vedem existenta de sine-satatoare.
Uneori insa nulitatea vizeaza si actele anterioare pt ca de principiu, cand se caseaza o hotarare se trimite inapoi
completului care va relua judecata de la ultimul act valabil. Insa, daca intre actele respective exista o
intrepatrundere foarte mare, va trebui reluat procesul de la 0 si atunci practic nulitatea unuia va produce efecte
indirecte si asupra actelor anterioare (ceea ce in dreptul civil nu prea inatalnim) ca urmare a fapului ca actele
procesuale nu pot fi separate unele de altele (si atunci procesul se va relua de la 0).
4) Nulitatea nu opereaza de drept (alta distinctie fata de dreptul civil). In procedura nu avem nulitati de
drept – oricat de drastica ar fi nulitatea respectiva, daca nu s-a invocat si nu exista o hotarare sau o
incheiere care s-o constate atunci actul e valabil facut (ceea ce e logic pt ca pana la urma actul final este o
hotarare judecatoreasca care e supusa unui termen privind apelul sau recursul; daca trece termnul ea intra
in autoritate de lucru judecat, prin urmare nu mai poate fi atacata; daca am putea ataca o astfel de hotarare
pe temeiul nulitatilor de drept ar insemna ca executorul judecatoresc nu ar mai putea sa o puna in
executare fiindca partea i-ar opune o nulitate de drept, ceea ce ar distruge intregul mecanism procedural;
ideaa acestui mecanism este ca odata ce s-a pronuntat o hotarare sa nu ne mai intereseze ce s-a intamplat –
aici sta si forta procedurii: ea pune capat oricarei discutii, orice comentariu cu privire la ce s-a intamplat
aterior nu mai poate fi ridicat daca nu a fost invocat in caile de atac).
- Totusi mai exista niste mijoace posibile pt a ataca o hotarare care nu a fost atacata in termen: contestatia in
anulare si revizuirea; dar regula e ca simpla invocare a nulitatii dupa ce hotararea este definitiva nu are valoare
(si asta e logic pt ca nulitatea hotararilor judecatoresti nu se poate opune pe cale de exceptie, ci se poate invoca
numai in caile de atac).

II. DECADEREA
Decaderea este sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii unor termene legale imperative. Sunt deci
necesare doua conditii: termenul sa fie prevazut de lege si sa fie imperativ, nu prohibitiv.
Alti autori retin numai conditia ca termenul sa fie imperativ, acceptand ca decaderea joaca atat in cazul termenelor
legale, cat si in cazul termenelor judecatoresti. Aceasta teza a aparut dupa NCPC care nu mai vorbeste despre
decadere atunci cand nu se respecta termenele prevazute de lege, ci vorbeste de „termene” (fara sa faca distinctii)
– art.185: cand un drept procesual trebuie exercitat intr-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea
din exercitarea dreptului. VCPC vorbea de faptul ca decaderea intervine cand nu se respecta termenele prevazute
de lege. De aici o parte a doctrinei a tras concluzia ca decaderea se aplica si termenlor judecatoresti.
- Briciu: in esenta concluzia nu este corecta, decaderea nu poate opera decat pt termenele legale. Cand s-a
facut textul de la art. 185 s-a mers pe textul din Codul Carol al II-lea care pur si simplu avea o alta
formulare. In realitate e doar o problema de formulare, nu si una de fond (nimeni nu si-a pus problema in
comisie ca ar fi trebuit sa se aplice si termenelor judecatoresti, ci numai termenelor legale). Daca s-ar aplica
decaderea si termenelor judecatoresti ar insemna sa il obligam pe judecator sa sanctioneze propriile
termene si, mai mult decat atat, sa nu-i dam posibilitatea sa le prelungeasca; or daca judecatorul a stabilit
un termen pt efectuarea unui act el nu trebuie sa pronunte decaderea din dreptul de a face actul respectiv,
el cel mult poate sa nu-l prelungeasca (pt ca daca cumva partea nu s-a incadrat in termen, judecatorul nu
poate sa pronunte decaderea din simplul fapt ca nu mai poate pasi la judecarea pricinii). Prin urmare si
pasirea la judecata are efecte similare decaderii:
- De ex. judecatorul spune „depuneti un inscris in 5 zile” (asa apreciaza el ca pt a putea citi acel inscris e nevoie de
5 zile, in conditiile in care mai sunt 10 zile pana la termen); daca partea depunde inscrisul peste 7 zile ar fi
culmea ca judecatorul sa nu aiba dreptul sa ia in considerare actul respectiv; din contra, judecatorul il va lua in
considerare, chiar daca el a fost depus peste termen pt ca el la fel de bine bine putea sa spuna sa-l depuna 7 zile
samd (cat aprecia el) – nu-l putem obliga pe judecator sa fie tinut de decizia pe care a luat-o si sa nu mai poata fi
flexibil.
Conditii pt a se pronunta o decadere:

1) Existenta unui termen legal absolut (cu mentiunea ca unii autori nu retin si conditia legalitatii), termenul
respectiv mentionand faptul ca in interiorul lui trebuie sa se faca un act procedural.
Uneori vom gasi un termen exact, alteori vom gasi anumite limite de timp: de ex. art. 204 spune ca reclamantul
poate sa isi modifice cererea si sa propouna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la
care acesta este legal citat - legiuitorul a stabilit termen raportandu-se la o etapa procedurala, nu neaparat la o zi
anume;
- la fel se produc lucrurile si atunci cand nu este mentionata expres sanctiunea decaderii: art.73, alin. 2 –
cererea facuta de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai tarziu pana a terminarea
cercetarii procesului in fata primei instante – e caz clasic de termen de decadere.
- La fel e si in situatia in care legea stabileste o anumita ordine in efectuarea actelor de procedura – legea nu
spune un termen dar stabileste ca un act trebuie facut inaintea altuia (ceea ce innseamna ca ori de cate ori
ai facut actul ulterior si nu ai facut actul anterior ai fost decazut din termnul respectiv): art. 44 NCPC –
judecatorul aflat intr-o stare de incompatibilitate poate fi recuzat de catre oricare dintre parti inainte de
inceperea oricarei dezbateri – deci daca au inceput dezbaterile judecatorul nu mai poate fi recuzat pt

motive cunsocute anterior; daca motivele au fost cunoscute dupa inceperea dezbaterilor, partea trebuie sa
solicite recuzarea de indata ce le-a cunoscut (si aici tot despre o decadere este vorba – „de indata”
inseamna sa nu se faca niciun act de procedura inainte de a-l face pe acela care consta in recuzare; daca te
apuci si mai invoci si alte lucruri nu mai e „de indata”).
! Decaderea nu se aplica instantei, ci numai partilor (art. 78, alin. 3 nu presupune sanctiunea decaderii pt
instanta).
- La fel se intampla si in cazul motivelor de nulitate cand sunt mai multe si partea le cunoaste – art. 178, alin.
5; daca a invocat un motiv trebuie sa le inovce si pe celelalte sub sanctiunea decaderii (si aici e tot un
termen care te obliga ca la un anumit moment sa te aliniezi cu toate motivele de nulitate, chiar daca ele ar fi
de ordine publica si ti-ar permite sa le invoci mai tarziu).
2) Partea sa nu fi exercitat dreptul procedural inauntrul termenului. Decaderea nu intervine decat in cazul
drepturilor procedurale neexercitate de parti; ea nu este o sanctiune care sa vizeze instanta (daca instanta
nu a redactat hotararea in 30 de zile nu intervine decaderea, poate sa o redacteze si peste un an; sigur, i se
pot aplica sanctiuni disciplinare, dar ele nu au legatura cu valabilitatea actului).
3) Sa nu existe o derogare expresa de la sanctiunea decaderii – aici sunt mai multe ipoteze:
- Poate sa fie o dispozitie expresa a legii in sensul ca pt un anumit termen nu intervine decaderea, ci intervine alta
sanctiune;
In materia probelor, art. 262, alin.3 NCPC spune ca nedepunderea sumei necesare administrarii probelor in
termenul fixat atrage decaderea partii din dreptul de a administra dovada incuviintata in fata acelei instante. Totusi,
alin. 4 spune ca depunerea sumei respective se poate si dupa implinirea termenului, daca prin aceasta nu se amana
judecata. Legiutorul spune aici ca daca n-ai despus onorariul expertului in termenul dat, esti decazut din dreptul de
a mai face expertiza, dar totusi poti sa-l depui si altadata daca fapul ca nu s-a facut expertiza nu decurge din
imprejurarea ca tu n-ai depus onorariul:
 In concret instanta desemneaza un expert si spune „acordam termen de efectuare a raportului de expertiza,
depuneti onorariul in termenul prevazut de lege”; partea nu depune onorariul in termenul prevzaut de
lege, vine termneul urmator, expertiza nu e facuta si instanta intreaba „de ce nu s-a facut expertiza? Pt ca n-
ati depus onorariul?” – „Nu, pt ca era expertul mort” – „A, nu mai intervine decaderea pt ca motivul pt care
nu s-a facut e ca in cazul in care se depunea onorariul tot nu puteam face expertiza; numim alt experti si
depuneti onorariul pt acesta in termenul prevazut de lege”; aceeasi este si situatia in care onorariul nu a
fost depus pt ca expertul nu putea efectua expertiza pt ca nu era de domeniul lui). Aceasta este o dispozitie
care practic evita decaderea ori de cate ori ratiunile ei s-ar regsi in situatia de fapt (partea nu poate fi
decazuta pt ca lipsa ei de diligenta nu etse cea care a stat la baza inreruperii procesului).
 In VCPC: Situatia in care cererea este depusa tardiv- sanctiunea e ca se judeca separat;
Legiuitorul poate stabili alte sanctiuni decat decaderea – poate stabili amenzi spre exemplu.
In materia exceptiilor, art. 247 NCPC se vorbeste despre invocarea exceptiilor; dupa ce spune cum se invoca
exceptiile absolute, cum se invoca cele relative, alin. 3 spune ca partile sunt obligate sa invoce toate mijloacele de
aparare si toate exceptiile procesuale de indata ce le sunt cunsocute; in caz contrar ele vor raspunde pt pagubele
pricinuite partii adverse, dispozitiile de la amenzi fiind aplicabile. Legiuitorul spune aica ca daca ai o nulitate, o
exceptie absoluta si desi ai cunoscut-o nu ai invocat-o atunci cand ai cunoscut-o, ci ai lasat-o s-o invoci mai tarziu

nu esti decazut din termen, dar instanta iti va putea aplica o amenda pt rea-credinta – acest caz nu se confunda
cu situatia in care toate cazurile de nulitate trebuie invocate deodata (acolo e un caz special: invoci nulitatea dar nu
spui tot) – aici e altceva: ai o exceptie absoluta (care s-ar putea nici sa nu fie nulitate), poti s-o invoci in tot cursul
procesului, stii de ea dar nu o invoci:
 De ex. in cazul lipsei calitatii procesuale – stii ca partea adversa nu are calitate procesuala pt ca si-a cedat
drepturile inainte de a incepe procesul (cunosti actul prin care s-a realizat cesiunea) si nu invoci lipsa
calitatii; ajungeti in recurs si abita atunci spui ca nici macar nu trebuia sa fii dat in judecata; dincolo de
complicatiile art. 488 alin. 2, in cazul asta se va putea invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pt ca nu e
decazut, dar e clar ca acel „de indata” este un termen legal imperativ (nu intervine decaderea in cazul
exceptiilor absolute pt ca legea stabileste alta sanctiune, si anume amenda si despagubiri (in schimb, in
cazul exceptiilor relative intervine decaderea).
- Situatia indivizibiliatii/solidaritatii cand actul facut de unul profita si celorlalti: in caz de coproprietate
revendicata de toti coproprietarii, insa doar unul dintre ei face apel; in cazul asta apelul facut de el va profita si
celorlalti, astfel incat nici pt ei nu va interveni decaderea;
- Partea renunta la dreptul de a invoca decaderea; renuntarea trebuie sa fie una expresa – nu este caz de
renuntare situatia in care partea care ar fi putut sa invoce decaderea la randul ei omite sa invoce exceptia
decaderii, caz in care ea insasi va fi decazuta din dreptul de a invoca exceptia decaderii din termen a celeilalte
parti (efectele sunt aceleasi, dar nu e o renuntare pt ca renuntarea este atunci cand stii ca poti sa invoci si pur si
simplu spui „inteleg sa nu invoc”);
 de ex. art. 204 NCPC spune ca modificarea cererii de chemare in judecata poate fi facuta numai la primul
termen de judecata la care reclamantul este legal citat; dupa care se spune la alin. 3 ca in cazul in care
partea adversa isi da acordul expres, ea poate fi modificata si dupa primul termen (aici nu avem de-a face
cu o omisiune a partii adverse de a invoca decaderea, aici partea adversa chiar spune ca este de acord sa nu
intervina decaderea); daca in cazul acesta partea adversa nu si-ar da acordul, decaderea ar interveni si ar
putea fi invocata inclusiv de catre instanta.
- Sunt insa situatii in care legea nu spune nimic, ci vorbeste despre faptul ca a. un anumit act se face intr-un anumit
termen, b. e clar ca norma e de ordine privata si c. nu solicita acordul expres al partii celeilalte pt a se face actul
peste termen. In cazul acesta avem urmatoarea situatie: partea care trebuia sa faca actul nu-l face, partea adversa
nu invoca decaderea la primul termen, ceea ce inseamna ca actul se consolideaza.
 In VCPC nu prea erau situatii in care, pt a se acoperi actul facut cu incalcarea termenului, trebuia declaratia
expresa a celeilalte parti. Astfel ca de cele mai multe ori partea cealalta tacea, iar din tacerea ei se trageau
doua concluzii: fie ca ea renunta la a invoca decaderea (dar tu nu stiai daca ea chiar a renuntat sau era
neinspirata) sau ca ea chiar era neinspirata (nu stia ca putea sa invoce decaderea); in orice caz se ajungea la
acelasi lucru – se consolida actul. Insa si doctrina veche spunea ca nu trebuie confundata uitarea invocarii
exceptiei decaderii cu manifestarea intentiei de a nu opera.
 In NCPC acest lucru devine esential pt ca desi paratul uita sa invoce decaderea reclamantului sau pur si
simplu nu se prezinta, nu e suficient pt ca legea cere ca el sa-si dea acordul in mod expres. Cu alte cuvinte pt
o modificare a cererii de chemare in judecata peste primul termen cu tacerea paratului, instanta va putea
opune decaderea (chiar daca norma e de ordine privata pt ca decaderea a operat deja; instanta nu invoca

decaderea, invoca efectele ei - nu exista un parat care sa fie de acord cu modificarea, iar simpla tacere a
paratului a fost eliminata de legiuitor de la producerea de efecte).
 La fel si in cazul probelor –art. 254, alin. 2 NCPC prevede ca probele pot fi depuse peste termenul legal daca
exista acordul expres al tuturor partilor (pct. 5). Prin urmare o proba depusa cu incalcarea termenului si
care nu se incadreaza intr-o exceptie nu va putea fi validata prin simpla tacere a partii care poate sa o
invoce; pt a fi validata este nevoie sa existe acordul expres al celuilalt (prin urmare nu va fi suficienta
ipoteza in care partea interesata a omis sa invoce exceptia decaderii).
 Tot in materia probelor, art. 262, alin.3 NCPC spune ca nedepunderea sumei necesare administrarii probelor
in termenul fixat atrage decaderea partii din dreptul de a administra dovada incuviintata in fata acelei
instante. Totusi, alin. 4 spune ca depunerea sumei respective se poate si dupa implinirea termenului, daca
prin aceasta nu se amana judecata.
- Partea dovedeste ca a fost impiedicata de o imprejuare care constituie un motiv temeinic.

In materia exceptiilor, art. 247 NCPC se vorbeste despre invocarea exceptiilor; dupa ce spune cum se invoca
exceptiile absolute, cum se invoca cele relative, alin. 3 spune ca partile sunt obligate sa invoce toate mijloacele de
aparare si toate exceptiile procesuale de indata ce le sunt cunsocute; in caz contrar ele vor raspunde pt pagubele
pricinuite partii adverse, dispozitiile de la amenzi fiind aplicabile. Legiuitorul spune aici ca daca ai o nulitate, o
exceptie absoluta si desi ai cunoscut-o nu ai invocat-o atunci cand ai cunoscut-o, ci ai lasat-o s-o invoci mai tarziu
nu esti decazut din termen, dar instanta iti va putea aplica o amenda pt rea-credinta – acest caz nu se confunda
cu situatia in care toate cazurile de nulitate trebuie invocate deodata (acolo e un caz special: invoci nulitatea dar nu
spui tot) – aici e altceva: ai o exceptie absoluta (care s-ar putea nici sa nu fie nulitate), poti s-o invoci in tot cursul
procesului, stii de ea dar nu o invoci:
Regimul de invocare al decaderii (urmeaza schema de la nulitate)

Daca este vorba despre un termen de ordine publica, decaderea se invoca de catre parti, instanta din oficiu, teoretic
in orice faza a procesului daca legea nu prevede altfel.
Cum? Pe cale de exceptie (exceptia decaderii) sau prin apel sau recursa daca nu s-a invocat exceptia in cursul
procesului (si trebuie sa fie vorba de o norma de ordine publica). In cazul normelor de ordine privata exceptia de
decadere se invoca la termenul imediat urmator cunoasterii motivului decaderii, daca legea nu prevede in mod
expres alt termen.
- In cazul normelor de ordine privata, acestea se invoca de partea vatamata. Sunt si situatii in care normele
sunt de ordine privata, dar legiuitorul a stabilit ca pt a se consolida actul facut cu incalcarea termenului este
nevoie de o pozitie expresa a partii adverse si nu de simpla tacere (ceea ce inseamna ca n cazurile acestea
trebuie sa recunoastem instantei posibilitatea invocarii (altfel ar fi trei surse posibile: cel care a savarsit
actul cu incalcarea termenului de decadere, partea adversa care, prin ipoteza, tace si instanta care n-ar avea
voie – si atunci ce valoare ar mai avea prevederea care spune ca actul ar putea fi facut peste termen cu
acordul expres al partii adverse? Ca sa dam valoare juridica acestei prevederi trebuie sa recunoastem
dreptul instantei de a invoca in respectivul caz decaderea). Regula este totusi aceea ca decaderea, in cazul
normelor de ordine privata, trebuie invocata de catre partea vatamata.
Intre cele mai celebre decaderi gasim decaderea din dreptul de a mai exercita o cale de atac (este de ordine
publica deoarece trecerea termenului de exercitiu al cailor de atac are drept efect definitivarea hotararii; or

ajungerea hotararii la nivelul de definitiva, intrarea in autoritatea de lucru judecat nu poate sa aiba o semnificatie
de ordine privata, ci are o semnificatie de ordine publica pt ca scopul justitiei este sa nu treneze in societate
conflictul si sa il elimine prin pronuntarea de hotarari).
Printre termenele de ordine privata este termenul de depunere a probelor, termenul de modificare a cererii de
chemare in judecata (dar ambele au un regim special – incalcarea lor va putea fi facuta numai cu acordul expres al
partii celeilalte). In ambele cazuri au o anumita particularitate: si modificarea tardiva a cererii, si depunerea de
probe tardiv teoretic deranjeaza partea adversa (paratul sigur e deranjat de faptul ca reclamantul a depus cererea
peste primul termen; partea impotriva careia se cere o proba ar fi preferat ca proba respectiva sa nu fi fost
incuviintata; aceste argumente aduc catre logica ordinii private). De ce a rezervat totusi legiuitorul un regim mai
eficient, spunand ca simpla tacere a partii adverse nu este suficienta pt a se consolida actul facut cu incalcarea
termenului? Pt ca in ambele cazuri, desi sunt de ordine privata, intereseaza durata procesului – unul dintre
principiile NCPC este solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil si optim; previzibilitatea, caracterul optim si
rezonabiltatea vor fi afectate de modificarile succesive ale cererii de chemare in judecata, de depunerea de probe
tardiv care necesita practic alte probe – contraprobe; desi legiuitorul le-a pastrat ca fiind de ordine privata, a
introdus acest regim in ceea ce priveste invocarea exceptiei decaderii. De altfel chiar asta a fost discutia in comisie
cand s-a modificat texul (exceptia tardivitatii in astfel de cazuri a ramas de ordine privata, dar regimul ei a devenit
unul transcedental, in sensul ca prin necesitatea acordului expres se elimina ipoteza in care paratul uita sa invoce
exceptia, dand posibilitatea instantei sa o invoce).
Cine o poate invoca? In ce termen? Prin ce miloc?
Norme de ordine publica Oricare dintre parti, In orice faza a procesului, Exceptie daca procesul
procuror, instanta din daca legea nu prevede este in curs;
oficiu altfel;
Motiv de cale de atac daca
s-a pronuntat o hotarare;
Norme de ordine privata Partea vatamata Pana la primul termen de

judecata care are loc dupa
cunoasterea motivului
decaderii, daca legea nu
prevede expres alt
moment;
Efectele decaderii
1) Pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat in termen. Aici dispozitiile art. 185 prevad ca daca
totusi actul este facut peste termen, sanctiunea este nulitatea acestuia (insa nulitatea aceasta nu este una proprie,
ci este una derivata pt ca actul respectiv nu contine elemente de nulitate, nulitatea lui intervine ca urmare a
decaderii; e usor sa spui „nu mai dreptul sa faci actul” pt ca totusi partea o sa-l faca, insa actul e unul nu pt ca de
fapt partea a fost lipsita de dreptul de a-l face).
- De ex. in cazul modificarii cererii de chemare in judecata: spune legea ca peste primul termen nu se mai
poate modifica cererea, dar reclamantul o modifica totusi – acea cerere modificatoare reprezinta un act nul
(nulitatea fiind una derivata din decadere).

Art. 185, alin. 1, teza a IIa nicidecum nu face ca atunci cand instanta cand se pronunta sa dispuna nulitatea actului,
si nu decaderea. Multi prezinta aceasta prevedere ca o noutate a NCPC, drept pt care trag concluzia ca nu se
pronunta decaderea, ci nulitatea actului. In realitate lucrurile nu stau asta pt ca acest text de la art. 185 este de fapt
o preluare a unei pozitii doctrinare veche de 150 de ani – problema nu e nulitatea aici, problema e decaderea
(asupra acestui element se pronunta instanta).
2) Dreptul subiectiv nu este stins, dar ar putea fi afectat de decadere pe cale indirecta.
- De ex. daca ai pierdut procesul in prima instanta si esti decazut din dreptul de a face apel, se definiteaza
hotararea primei instante si dobandeste autoritate de lucru judecat (ceea ce inseamna ca in mod definitiv
dreptul nu mai e al autorlului; desi decaderea nu afecteaza drpetul subiectiv, pe o astfel de logica s-ar putea
ajunge la pierderea dreptului subiectiv).
3) La fel ca si la nulitate, daca actul facut cu incalcarea termenului cuprinde manifestari de vointa sau
constatari de fapt sau alte declaratii, sub aceste aspecte este valabil.
4) Decaderea isi produce efectele doar daca a fost constata de instanta (daca nu a fost constata, actul ramane
erfect valabil si isi produce efecte, hotararea fiind definitiva. Si acest lucru decurge din aceeasi idee ca, spre
deosebire de actele juridice civile, in cazul dreptului procesual civil vorbim de acte jurisidictionale care au atasate,
de principiu, autoritatea lucrului judecat, ceea ce inseamna ca procedura civila nu prea isi permite sa opereze cu
ideea limitarii pe cale de exceptie a faptului ca acolo e o nulitate de drept sau o decadere de drept.
REPUNEREA IN TERMEN
In ceea ce priveste implinirea termenului, art. 182 prevede ca termenul care se socoteste pe zile, saptamani, luni
sau ani se implinetse la ora 24 a ultimei zile in care se poate indeplini actul de procedura (adica daca astazi imi
expira dreptul de a face apel, pana la ora 24 a zilei de astazi eu pot sa fac apel, ceea ce e absolut normal). Alin. 2
prevede totusi ca daca este vorba de un act depus la instanta sau intr-un alt loc, termenul se va implini la ora la
care activitatea inceteaza in acel loc in mod legal – aici legiuitorul avreut sa nu considere narodul ca daca exista un
text care spune ca se poate face apel pana la ora 24, sa se trezeasca cu el la ora 23:50 cu bubuituri in poarta
instantei sa-i deschida instanta ca el vrea sa depuna apelul. Chiar daca scrie ca poti sa faci apel pana la ora 24, nu te
astepta sa stea grefierul pana la ora 23:55 noaptea sa primeasca apelul.
- Instantele au inteles insa ca daca trimiti prin fax un apel la ora 16:30, iar ele au program pana la ora 16
inseamna ca actul e peste termen. Este adevarat, faptul ca cei interesati au termen pana la ora 24 nu
inseamna ca instantele trebuie sa stea pana la ora 24. Insa de aici judecatorii au inteles ca atunci cand se
sfarseste programul lor, se sfarsetse termenul (si au tras concluzia ca un apel depus peste ora lor de
inchidere ar fi peste termen). Acest lucru ar insemna ca in realitate concluzia ar fi ca termenele sunt diferite
dupa programul fiecarei instante (si ca de fapt cel care stabileste termenele nu e legiuitorul, ci presedintele
instantei).
- De fapt aici legiuitorul a vrut sa spuna un singur lucru: dupa alin. 1 care declara ca poti face apel pana la 24
noaptea, dupa terminarea programului instantei care inceteaza la o anumita ora poti sa depui prin posta
sau prin fax. Mai mult, dispozitiile art. 183 sunt aplicabile, articol care spune ca actul de procedura depus
inauntrul termenului prevazut de lege prin scriosare recomandata sau depus la un serviciu de curierat
rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi facut in termne. Prin urmare nu conteaza

cand ajunge actul al instanta, ci conteaza cand a fost depus (asadar, daca astazi la ora 23:50 ma duc la posta
si depun o cerere pt Tribunalul Brasov ea va ajunge peste o saptamana; daca termenul meu este pana astazi
la ora 24 eu voi fi in termen daca am depus scrisoare recomandata cu confirmare de primire; nu exista o
prevedere similara si pt fax sau mail pt ca legiuitorul nu a avut certitudinea ca metoda inregstrarii datei
faxului sau mailului este sigura si atunci nu a prevazut nimic – ceea ce inseamna ca daca vine un apel prin
fax sau pe mail in interiorul termenului are o mare problema legata de dovada datei; normal ar fi ca faxul
instantei sa nu aiba ncio problema, dar daca insa cumva nu se poate face dovada datei nu esti acoperit, asa
cum esti acoperit prin depunerea la posta).
Deci recomandabil e ca daca esti in utlima zi sa depui prin posta – daca mai ai 3 zile poti sa depui si prin fax pt ca te
poti duce la instanta sa intrebi daca e in dosar.
Procedura repunerii in termen se aplica daca exista motive temeinic justificate pt intarziere. Notiunea de „motive
temeinic justificate” inlocuieste notiunea din VCPC care nu se referea la motive temeinc justificate, ci la „motive mai
presus de vointa partilor” (adica caz fortuit). Deci NCPC e mai lax in privinta motivelor, motivele temeinic
justificate putand fi inclusiv imprejurari legate spitalizarea indelungata, plecarea intr-un concediu mai indelungat,
o perioada in care dovedesti in mod cert ca n-ai fost la domiciliu (deci orice care ar fi temeinic justificat deci nu
neaparat aspecte ce tin de imposibilitatea totala de a fi in termen).
Procedura
Trebuie solicitat, in termen de cel mult 15 zile de la incetarea cauzei care constituie motiv temeinic justificat, prin
cerere de repunere in termen, sa fie refacut chiar actul care nu a fost facut in termen. Deci aici este o
particularitate: nu poti sa ceri repunerea in termen si dua aceea sa faci actul, ci repunerea in termn si actul trebuie
facute deodata. Mai exista o particularitate: actul trebuie facut in 15 zile, dar daca pt calea de atac este prevazuta o
alta durata atunci termenul de 15 zile se va modifica potirivit duratei de timp necesare pt exercitiul caii de atac:
- De ex. pt ordonanta presedintiala sunt 5 zile – pt repunerea in termen ai tot 5 zile (ar fi absurd sa ai un
termen mai mare pt repunerea in termen decat pt chiar exercitiul caii de atac in sine).
Cine solutioneaza cererea de repunere in termen?
Cererea se solutioneaza de catre instanta competenta sa solutioneze cerera care n-a fost facuta in termen. Deci la
caile de atac (de cele mai multe ori aici intervin problemele), cererea de repunere va fi solutionata de instanta
superioara celei care a pronuntat hotararea.
- De cele mai multe ori lucrurile se vor petrece in felul urmator: instanta superioara va avea un apel, o cerere
de repunere in termen pt un apel facut peste termen si o exceptie de decadere din dreptul de a mai face
apel. Ea va solutiona mai inatai cerea de repunere in termen si in functie de solutia privind cerea de
repunere in termen va admite sau va resinge exceptia decaderii din dreptul de a mai face apel si in functie
de exceptia decaderii din dreptul de a face apel va solutiona apelul (deci solutia ar putea suna in felul
urmator: admite cererea de repunere in termen, respinge exceptia decaderii din dreptul de a mai face apel
si dispune solutionarea apelului pe fond, urmand a-l admite sau a-l respinge sau invers – respinge cererea
de repunere in termen, admite exceptia decaderii din termenul de a mai face apel, constata apelul facut ca
fiind tardiv si respinge apelul ca tardiv).
Asemanari si deosebiri intre decadere si nulitate (poate pica la examen)
Asemanari Deosebiri

Nulitate Decadere
1. atat actul nul cat si cel tardiv sunt Opereaza in cazul nerespectarii Opereaza in cazul nerespectarii
lipsite de efecte din punctul de vedere formelor legale si a termenelor termenelor legale imperative;
al functiei lor procedurale, dar pot prohibitive;
produce alte efecte;
2. ambele institutii sunt de drept strict, Nulitatea conditionata de Decaderea opereaza prin simplul
deci nu pot fi extinse prin analogie; vatamare presupune fapt al expirarii termenului; nu
imposibilitatea inlaturarii conteaza daca s-a produs sau nu o
vatamarii altfel decat prin vatamare (intereseaza doar faptul ca
anularea actului; termenul a fost incalcat);
3. nimeni nu se poate prevala de o Actul nul va putea fi refacut in Actul tradiv nu va putea fi refacut,
nulitate/decadere pricinuita de conditiile legii; stingandu-se insusi dreptul
propriul fapt; procesual;
4. au un regim juridic similar, dupa cum

norma incalcata este imperativa sau
dispozitiva;
Asemanari:
- Ambele sunt sanctiuni procedurale;
- Ambele pastreaza celelalte functii decat cele specifice actului de procedura;
- Ambele nu pot fi extinse prin analogie;
Deosebiri:
- Daca la nulitate conteaza dupa cum ele sunt exprese sau virtuale, la decadere nu are nicio importanta daca
decaderea este expresa sau virtuala (pt ca in realitate diferenta de regim juridic vine din proba vatamarii –
la decadere daca nu conteaza, evident ca nici distinctia exprese/virtuale nu conteaza, desi exista);
III. AMENZILE JUDICIARE – al treilea tip de sanciuni dupa nulitate si decadere - de facut la seminar
Sediul materiei: art. 187- 191 NCPC
Stabilirea amenzii, constatarea abaterii si stabilirea sanctiunii sunt de competenta instantei in fata careia s-a
savarsit fapta sau, dupa caz, de catre presedintele instantei de executare, prin incheiere executorie.
Calea de atac este cererea de reexaminare care se face in 15 zile de la data la care a fost luata masura sau, dupa caz,
de la data comunicarii incheierii presendintelui instantei de executare.
- Cererea de reexaminare se solutioneaza cu citarea partilor, prin incheiere definitiva, data in camera de
consiliu, de catre un alt complet decat cel care a stabilit amenda sau despagubirea.

PROCEDURA IN FATA PRIMEI INSTANTE
I. FAZA SCRISA
Orice persoana pate sesiza instanta pt apararea drepturilor legitime. Instanta din oficiu de regula nu se poate
sesiza, dar sunt cazuri in mod expres prevazute de lege in care ar putea (de ex. in situatia punerii sub interdictie
sau a formularii unor capete de cerere in materie de divort – cele legate de cheltuilile de intretinere a minnorilor
sau numele pe care acestia le vor purta dupa incetarea casatoriei; in aceste situatii instanta se pronunta din oficiu).
Actul de sesizare a instantei este unul divers: cererea de chemare in judecata, cerea de interventie, chemarea in
garantie, cererea reconventionala – acestea toate pot fi acte de investire a instantei.
In ceea ce priveste momentul de debut al procesului – art. 192 , alin. 2 NCPC spune ca procesul incepe prin
inregistrarea cererii la instanta in conditiile legii (din acest moment putem vorbi in sensul procesual de proces).
- Cand vorbim insa de respectarea termenului rezonabil ne vom raporta nu numai la procesul prevazut la
art. 192, alin. 2, ci si la eventualele proceduri prealabile necesare pt declansarea unui proces.
Uneori legea prevede ca pt a declansa un proces este nevoie de parcurgerea unor proceduri prealabile. Din punct
de vedere constitutional, aceste proceduri sunt constitutionale, ele nu sunt a priori o ingradire a accesului la
justitie (singurul lucuru pe care il stabileste Constitutia este in legatura cu procedurile jursdictional-administrative
– ele trebuie sa aiba doua caracteristici: sa fie facultative si sa fie gratuite; dar cu privire la procedurile care nu au
caracter jurisdictional-administrativ nu spune nimic, ceea ce inseamna ca ele pot fi si obligatorii, si oneroase – pana
acum avem proceduri neoneroase dar obligatorii).
- Cea mai raspandita procedura prealabila este in contenciosul administrativ – art. 7 din L. 554/2004
prevede ca inainte de introducerea actiunii trebuie sa se formuleze o cerere privind revocarea actului
administrativ a carui anulare se va solicita si numai daca in 30 de zile de a aceasta solicitare nu este revocat
actul (adica nu este satisfacuta cererea prealabila) partea care se considera vatamata prin actul
administrativ respectiv va putea cerere in justitie anularea lui.
Exista insa o importanta prevdere in NCPC in sensul ca neindeplinirea procedurilor prealable prevazute de lege nu
poate fi invocata decat de catre partea parata si numai prin intampinare, sanctiunea fiind decaderea. Prin urmare,
daca legea nu prevede nimic, procedurile prealabile sunt reglementate prin ordine de norme de ordine privata, iar
instanta din oficiu nu va putea invoca incalcarea sau neparcurgerea acestora.
- Exista o singura exceptie prevazuta la art. 193, alin. 3 NCPC care prevede ca in materie succesorala
reclamantul va depune o incheiere emisa de notarul public cu privire la verificaea evidentelor succesorale
prevavute de Codul civil; neindeplinirea acestei obligatii (pe care legea o considera procedura prealabila)
va putea fi invocata de catre instanta din oficiu sau de catre parata, caz in care am deduce ca e vorba de o
norma de ordine publica.
 In primul rand se pune problema de ce ar fi aceasta o procedura prealabila si care ar fi natura normelor.
Justificarea aparitiei unei astfel de norme rezida in imprejurarea de ordine publica conforma careia instanta ar
trebui sa stie numarul total al celor care sunt acceptanti ai unei mosteniri pt a evita pericolul nulitatii propriei
hotarari (adica ea nu ar trebui sa se bazeze doar pe cercurl procesual identificat de reclamant intrucat NCC
prevede nulitatea hotararii privind partajul succesoral atunci cand nu participa la el toti comostenitorii; or daca
reclamantul isi asuma nulitatea, neindicandu-i pe toti comostenitorii, nu e normal ca asumarea sa vina si din
partea instantei; singurul mod prin care instanta ar putea afla este acela de a-l obliga pe reclamant sa depuna o
incheiere a notarului public care a facut o verificare in registrele notariale si care poate indica care sunt
eventualii acceptanti astfel incat, daca sunt si altii decat cei indicati in cererea de chemare in judecata, instanta
sa poata pune in vedere partilor sa-i introduca in cauza sub sanctiunea respingerii cererii fara a mai fi judecata
pe fond conform art. 78 NCPC; pt a putea realiza o astfel de punere in discutie legea obliga pe reclamant sa vina
cu un act unde se presupune ca ar exista informatiile necesare in acest sens; in caz contar instanta ar trebui sa se
bazeze cel mult pe declaratiile reclamantului, eventual pe ale paratilor, dar daca acestia se inteleg sa nu spuna ca
sunt si alti terti comostenitori teoretic instanta nu are alte mijloace). Aici pare a fi un scop de ordine publica –
calitatea hotararii pronuntate, ceea ce justifica invocarea din oficiu de catre instanta.
 Care ar fi sanctiunea neindeplinirii acestei obligatii? Legea nu spune nimic dar, intrucat o califica drept
procedura prealabila, sanctiunea ar fi respingerea ca inadmisibila. Numai ca aici apare o problema: daca totusi
reclamantul in timul procesului depune incheierea respectiva si pe de alta parte instanta pana la inchiderea
cercetarii procesului poate sa puna in discutie introducerea unor terti in proces, de ce ar mai trebui sa respingi
ca inadmisibila cererea? [La redactare comisia a avut in vedere alta sanctiune: in legea notarilor publici se
prevedea ca intr-adevar se poate invoca din oficiu, dar se va acorda un termen in vederea depunerii incheierii,
iar depunerea incheierii va acoperi eventualele vicii. La introducerea prevederii in NCPC, dupa consultarea
notarilor s-a scos ideea ca se poate acorda un termen si au dedus de aici ca cererea se va respinge ca
inadmisibila – adica au vrut sa intareasca sanctiunea ca oamenii sa se duca sa ceara incheierile si sa plateasca si
o anumita taxa, desi chiar si daca ramanea cum era tot trebuia ca oamenii sa se duca sa solicite incheierea,
numai ca aveau posibilitatea sa nu mai plateasca taxa de timbru inca o data - acum daca ti se respinge o cerere
ca inadmisibila, cand o refaci trebuie sa platesti din nou taxa de timbru; in schimb, daca se acorda termen, se
retineau si argumentele pozitive, in sensul ca instanta avea un instrument pe baza caruia sa solicite eventuala
complinire a cadrului porcesual si nici persoana reclamantului nu era atat de grav sanctionata in sensul de a
plati taxa de timbru de doua ori]. Conform formularii actuale pare ca cererea s-ar respinge ca inadmisibila.
In ceea ce priveste cuprinsul cererii de chemare in judecata, art. 194 NCPC face urmatoarele precizari (conditii de
forma intrinseci):
a) prima parte a cererii vizeaza identificarea partilor (nume, preunume, domiciliu etc); aici legea sune ca
cererea va cuprinde si CNP-ul sau CUI-ul/CIF-ul, contrul bancar samd daca partile poseda sau daca li s-au
atribuit asemenea elemente de identificare. Cu alte cuvinte este evident ca se introduc aceste date de
identificare al reclamantului, insa pe ale paratului reclamantul le indica numai daca le cunoaste (pt ca ar fi
absurd sa-i ceri reclamantului contul bancar al paratului daca reclamantul nu-l cunoaste – e excesiva
practica instantelor de a respinge cererile de chemare in judecata pt lipsa acestor date in conditiile in care
reclamantul nu le cunoaste). Situatii in care reclamantul poate cunoaste astfel de data sunt cele in care intre
parti s-a incheiat un contract, insa in cazul accidentelor rutiere sau a altor asemenea situatii datele
mentionate nu pot fi cunoscute de catre reclamant.
- Daca reclamantul locuieste in strainate va arata si domiciliul ales unde sa i se comunice actele de procedura
in Romania (el are obligatia sa-si aleaga domiciliu in Romania in vederea comunicarii actelor de procedura);
- Lipsa numelui si a prenumelui partilor atrage nuliatate expresa; restul elementelor atrag nulitati virtuale
(pt care vatamarea trebuie sa fie dovedita);
- Importanta este indicarea reprezentantului, atunci cand cererea este facuta prin reprezentant pt a nu exista
confuzie intre reprezentat si reprezentant (trebuie mentiont ca cel care face cererea are calitate de reprezentant).
In caz contrar se creeaza o confuzie cu efecte foarte grave in ceea ce priveste verificarea calitatii procesuale - de ex.
in materia filitatiei, cere copilul recunoasterea paternitatii insa el face cererea prin parinte si atunci e important ca
cel care face cererea sa mentioneze daca face cererea in nume propriu sau in numele copilului (din cererile de
genul „subsemnata, X, solicit recunoasterea paternitatii lui Y fata de Z” nu rezulta foarte clar in ce calitate a facut X
cererea: in calitate de parinte sau in calitatea ei de reprezentanta a minorului); in ceea ce priveste dovada calitatii
de reprezentant, aceasta se face cu procura in original sau in copie legalizata/ imputernicirea sau delegatia
avocatiala/ extrasul de la ORCT sau extrasul din registrul public privind asociatii si fundatiile.
 Tot in ce priveste reprezentarea, art. 202 spune ca atunci cand avem coparticipare procesuala activa sau pasiva
judecatorul va putea, tinand cont de numarul persoanelor si de necesitatea asigurarii unei desfasurari normale a
activitatii de judecata, sa dispuna prin rezolutie reprezentarea lor prin mandatar; in acest caz dispune si
comunicarea citatiilor si a actelor de procedura doar la mandatar, nu la toate partile. Daca partile insa nu-i aleg
un manadar comun, instanta va numi un curator care va functiona pt primirea actelor de procedura si a citatiilor
in cauza respectiva.
b) In ceea ce priveste obiectul cererii (pretentia) regula este ca obiectul trebuie sa fie identificat, atunci cand
e cazul, si prin valoarea lui (valoarea obiectului litigiului fixeaza competenta si stabileste baza de calcul a
taxei judicare de timbru).
c) Art. 194 lit. c) mai prevede si ca in cazul imobilelor se va arata localitatea, judetul, strada, numarul, iar, in
lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul precum si cand imobilul este inscris in cartea funciara, numar cu
CF si numarul cadastral sau topografic, dupa caz; de asemenea, la cerere se va anexa un extras de CF (daca
exista CF) cu aratarea titularului inscris in CF eliberat de biroul de cadastru si publicitate imobiliara, iar
daca imobilul nu e inscris in CF se va anexa un ceritficat care atesta acest fapt (adica care sa spuna ca pt
imobilul respectiv nu este deschisa CF).
! Lipsa indicarii totale obiectului atrage nulitatea expresa. Restul elementelor (neindicarea valorii, a CF, a adresei
spre ex.) atrag nulitati virtuale.
d) Un alt element al cererii este aratatrea motivelor de fapt si de drept (pe ce se intemeiaza pretentiile din
partea legata de obiect).
Nulitatea expresa intervine numai pt neindicarea motivelor de fapt (neindicarea motivelor de drept genereaza
nulitatea virtuala, pt ca instanta, pe baza explicatiior date de parti, poate sa identifice ea care este temeiul de drept
al cererii; insa faptele nu le poate fixa instanta, le fixeaza partea; in ceea ce priveste dreptul, potrivit regulii iura
novit curia [judecatorul stie legea], instanta poate sa identifice norma de dept, dar daca insa intr-adevar situatia de
fapt este atat de confuza incat instanta nu poate sa-si asume o anumita calificare de drept, nu este exclusa situatia
ca instanta sa anuleze cererea si pt neindicarea elementelor de drept).
e) In ceea ce priveste aratarea probelor, aceasta se face pt fiecare pt fiecare capat de cerere (spre deosebire
de VCPC, NCPC cere ca probele sa fie indicate pe fiecare capat de cerere si nu in bloc), ceea ce presupune un
efort de redactare, insa poti spune ca probele sunt comune tuturor capetelor de cerere.
- Daca dovada constituie inscrisuri, ele trebuie depuse in copie certificata si numarul lor va trebui sa fie in
atatea exemplare cate parti sunt + unul pt instanta (la fel ca cererea de chemare in judecata);
- Daca se doreste folosirea interogatoriului atunci intrebarile la interogatoriu trebuie depuse odata cu
cererea de chemare in judecata daca interogatoriul este unul care se ia in scris (in principiu el se ia verbal, dar daca

se ia interogatoriu unei persoane juridice atunci el se ia in scris; la fel, daca cel caruia i se interogatoriul are
domiciliul in strainatate i se va lua in scris – pt aceasta din urma ipoteza nu este necesar ca intrebarile sa fie depuse
odata cu cererea de chemare in judecata, ele avand un caracter de surpriza hihi – numai ceri interogatoriul, dar nu
depui si intrebarile);
- Daca se solicita proba cu depozitia martorului trebuie indicati in cererea de chemare in judecata martorii si
adresele lor pt a putea fi citati (deci nu se indica martorii si adresele lor dupa ce se incuviinteaza proba, ci inca de la
momentul cererii de chemare in judecata). De ce? Pt ca tu nu ceri proba cu martori in genere, tu ceri proba cu
martorul X si cu martorul Y; paratul se poate opune prin intampinarea la audierea unor martori anume (pt ca il
considera partinitor sau invoca faptul ca e ruda cu una dintre parti sau ca e condamnat pt marturie mincinoasa),
insa sa fie de acord la proba cu martori in genere. In plus instanta candverifica oportunitatea probei verifica si in
functie de cel fel de martor e propus (cine este el);
- Daca se solicita expertiza, desi legea nu spune, intr-o logica normala ar trebui indicate si obiectivele pe care
partea le doreste pt ca altfel instanta si paratul nu se pot pronunta cu privire la caracterul intemeiat/neintemeiat al
expertizei daca nu e prevazut obiectivul. Briciu spune ca nu poti sa ceri expertiza fara sa indici obiectivul ei pt ca
acesta face parte chiar din solicitarea privind expertiza (nu poti sa spui „cer expertiza” si atat; trebuie sa spui „cer
expertiza de evaluare a imobilului/ de masurare a imobilului”). Acest obiectiv poate fi si ulteriror mentionat la
primul termen.
f) Ultimul element este semnatura. Cererea trebuie semnata de parte sau de reprezentant. Lipsa semnaturii
atrage nulitatea expresa a cererii, dar ea poate fi complinita in tot cursul procesului. Astfel, daca se invoca
lipsa semnaturii si reclamantul lipseste la termenul la care s-a iviti acest incindent, instanta va acorda un
termen si-l va cita pe reclamant in vederea semnarii cererii. Daca la termenul acordat reclamantul nu se
prezinta (sau se prezinta si nu semneaza) atunci va interveni nulitatea cererii. Daca atunci cand se invoca
incidentul nesemnarii reclamantul e chiar prezent va fi invitat sa semneze, iar daca nu va dori se va anula
cererea (dar intotdeauna exista posibilitatea asanarii acestui caz de nulitate).
Din ce observam nulitatea expresa intervine in cazul lipsei numelui si a prenumelui partilor (si virtuala in cazul
celorlalte date de identificare); in cazul lipsei calitatii de reprezentant intervine nulitatea virtuala; in cazul
obiectului intevine nulitatea expresa daca lipseste obiectul (daca toate celelalte elemente legate de cuantumul lui,
identitatea exacta, extrase de CF lipsesc intervine o nulitate virtuala); in cazul nearatarii motivelor de fapt intervine
o nulitate expresa (iar la cele de drept – virtuala); in cazul nearatarii dovezilor nu intervine nulitatea, ci intervine
decaderea; in cazul lipsei semnaturii intervine sanctiunea nulitatii exprese cu posibilitatea inlaturarii ei.
Pe lange conditiile de forma intrinseci, cererea de chemare in judecata mai are si o conditie extrinseca: sa fie
timbrata conform legii.
Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrag nulitatea cererii de chemare in judecata.
In ceea ce priveste timbrajul cererilor, el nu este prevazu in NCPC, ci in OUG 80/2013 (briciu nu o sa ne ceara toate
regulile privind timbrajul, o sa ne ceara cateva principii):

- In cererile evaluabile in bani, daca nu exista o prevrdere expresa contrara, valoarea taxei de timbru se
reflecta intr-o cota procentuala din valoarea obiectului cererii (nu ne cere care e cota procentuala, dar pt
cultura generala trebuie sa stim ca acel procent descreste odata cu marirea valorii – adica la o valoare mica
ai un procent mare, la o valoare mare ai un procent mic, dar intotdeauna taxa creste valoric);
- In cazul cererilor neevaluabile in bani taxa e fixa;
- Taxele se platesc anticipat, ceea ce inseamna ca odata cu cererea de chemare in judecata trebuie sa ai si
taxa judiciara de timbru platita ( daca nu este platita instanta nu va putea anula cererea direct, ci va pune in
vedere partii sa plateasca – deci nu avem o nulitate care inervine fara un efect dilatoriu; in cazul asta
instanta nu pune in vedere doar sa plateasca, ea trebuie sa si calculeze – titularul cererii poate sa faca pe
prostul si sa spuna ca n-a platit pt ca nu stie sa calculeze astfel incat instanta ii va pune in vedere exact
cuantumul pe care trebuie sa-l plateasca, iar daca nu va plati in termenul acordat atunci se va anula
cererea);
- Exista si o procedura de contestare a taxei (impotriva modului in care se stabileste taxa exista o cale
speciala – reexamninarea). Reexaminarea intervine la aceeasi instanta dar la alt complet de judecata si se
poate face in 3 zile de la comunicarea taxei. !! reexaminarea este o cale de atac numai la dispozitia celui
obligat sa plateasca taxa (nu poate face cerere de reexaminare cealalta parte pe motiv ca i s-a pus in vedere
reclamantului o taxa prea mica);
- Exista si posibilitatea scutirii de taxa judiciara de timbru daca partea se incadreaza in plafoanele de ajutor
public judiciar sau daca instanta, potrivit art. 8 din legea privind ajutorul prublic judiciar, considera ca, desi
nu se incadreaza, totusi fata de conditiile concrete taxa de timbru este o piedica a accesului la justitie. Insa
ajutorul public judiciar nu inseamna intotdeauna scutire totala (poate fi totata, partiala sau esalonare a
platii taxei de timbru – in cazul esalonarii automat instanta va trimite si la administratia financiara
incheierea pt ca partea respectiva devine debitoare pt sumele cu care a fost esalonata, urmand ca nu
instanta sa verifice plata, ci administratia financiara);

 Inregistrarea cererii de chemare in judecata
Cererea de chemare in judecata se poate depune personal, prin reprezentant (trebuie atasata
imputernicirea, delegatia data consilierului sau procura in forma autentica), poate fi trimisa instantei
si prin posta, curier, fax sau posta electronica. Insa dintre toate aceste moduri corecte de depunere a
cererii de chemare in judecata trebuie sa luam aminte: in cazul depunerii prin fax sau mail exista o
practica a instantelor care spune ca nu scuteste depunerea ulterioara in forma scrisa la registratura -
din cauza articolului care spune ca atunci cand inscrisurile nu sunt suficiente, instanta poate sa le
multiplice pe cheltuiala ei, “poate” marcheaza o disponibilitate, dar instantele interpreteaza in
urmatorul fel: in cazul cererii de chemare in judecata obligatia depunerii cererii in cate parti sunt +
1 pentru instanta nu ar putea fi suplinita prin multiplicarea cererii, fiind o chestiune a regularizarii
cererii de chemare in judecata. Briciu considera ca cererea de chemare in judecata nu e cu nimic
mai deosebita decat alte inscrisuri care se depun dosar, deci instanta ar putea, evident in functie de
amploarea cereii, de numarul de exemplare, sa decida daca multiplica chiar ea pe cheltuiala partii
sau pune in vedere reclamantului sa depuna in numarul corect de exemplare sub sanctiunea nulitatii.
Astfel, in aceasta interpretare, instanta ar putea chiar ea sa multiplice cererea. Uneori sunt chestiuni
care trebuie judecate rapid (ordonante presedentiale, sechestru) si atunci e mult mai facil ca instanta
sa copieze ea, mai ales daca este vorba si de un numar mic de inscrisuri (de obicei in aceste
proceduri rapide sunt doar cateva inscrisuri pentru ca se judeca in aparenta, nu pe fond) cu
imputarea cheltuielii reclamantului.
ROI: Actul de sesizare a instantei se depune la registratura, unde, in aceeasi zi urmeaza procedura
stabilirii obiectului cauzei, primeste, cu exceptia cazurilor prevazute de lege, data certa si numar
din aplicatia ECRIS. Desigur daca actul vine prin fax la ora 11 noaptea, va fi vorba de ziua
urmatoare in care exista program la registratura.
Obiectul cauzei este stabilit de catre reclamant prin cerere. Textul din regulament vrea sa spuna ca
pe coperta dosarului se va transcrie obiectul dosarului de catre un grefier cu studii juridice. Se va
scrie spre exemplu: partaj, revendicare, granituire etc. Aceasta mentiune care apare pe coperta
dosarului va aparea si in ECRIS si ori de cate ori se va cauta dosarul pe portalul instantelor se va
gasi cu aceasta mentiune pe care o primeste in prima zi. Mentiunea aceasta nu presupune neaparat
calificarea cererii, adica judecatorul va putea oricand sa zica de exemplu ca cererea denumita de
grefier ca revendicare nu este de fapt una in revendicare, ci una in evacuare.
Numarul de dosar - exista un numar unic de dosar format din numarul din registrul general
electronic/ numarul identificator al instantei/ anul inregistrarii dosarului. Fiecare instanta are un alt
cod (numar identificator). Acest numar de dosar se va pastra pe tot parcursul judecatii, chiar si in
caile de atac.
Data certa - desi legiuitorul permite depunerea cererii prin posta, curier, fax etc, daca facem apel la
textele analizate pana acum, retinem ca singura modalitate care asigura data certa este posta (cu
scrisoare recom cu conf de primire!) sau curieratul, lucru pe care il deducem din art. 183 1 .
Cererea de chemare in judecata va fi pastrata la dosar impreuna cu plicul in care a sosit pe care e
1
Art. 183
(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau
depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.
Bianca Duca – curs dl. Briciu 2016-2017 1

mentionata data depunerii la posta, astfel incat sa poata fi verificata cu usurinta data la care se
raporteaza indeplinirea termenului, care este data postei, nu data ajungerii la instanta (sfat in
parctica: uitati-va si la plicul din spate! daca nu este plic, doar data pusa de grefier prin viza de
primire). Dupa primirea cererii si constituirea dosarului, cererea se preda presedintelui sau
persoanei desemnate de acesta in concret care va lua de indata masuri pentru stabilirea in mod
aleatoriu a completului.
Deci: cererea se inregistreaza, primeste numar si data certa, se introduce in aplicatia ECRIS care
genereaza numarul de dosar, se completeaza campurile ECRIS cu obiectul cererii si apoi este
inmanata persoanei desemnata de presedintele de instanta sa se ocupe cu distribuirea aleatorie a
dosarelor la complete.
ROI: Daca ulterior inregistrarii unei cereri se constata ca la instanta s-a depus cel putin o alta cerere
formulata de aceleasi parti, chiar impreuna cu altele, avand unul din obiectele initiale (nu aceleasi
obiecte!) toate celelalte cereri se vor repartiza completului initial investit. Deci daca exista o cerere
intre A si B in care s-a invocat partajul judiciar al unor bunuri si apoi mai apare o cerere intre A, B
si C in care s-a invocat tot partajul judiciar al acelorasi bunuri, automat cauza a doua se va trimite
la cauza intai, chiar daca spre exemplu in cea de-a doua cauza s-a mai cerut si anularea unui
testament. Aceste reguli se aplica si daca primul complet investit a luat act de renuntare la judecarea
cererii sau a anulat cererea ca netimbrata sau pentru neindeplinirea unor conditii prevazute de codul
de procedura civila sub aspecte formale. Sensul acestor prevederei este acela de e evita eludarea
regulilor privind repartizarea aleotorie. Norma este una regulamentara, regula aceasta nu este
asimilabila litispendentei, aici nu avem de-a face cu nimic cu litispendenta. Desigur uneori se poate
ca aceasta regula sa se grefeze pe litispendenta, dar nu intotdeauna. Aceasta regula nu este aplicata
de catre instanta, ci de grefier (el este cel care va trimite dosarul la primul complet investit), asta nu
inseamna ca respectivul complet unde a fost trimis dosarul va si accepta faptul ca este litispendenta
(obiectul poate sa para identic, dar de fapt sa fie diferit, iar grefierul a identificat gresit al doilea
obiect). Este doar o procedura administrativa in vederea luarii masurii de litispendenta. Dar desigur
s-ar putea ca ulterior dosarele sa nu fie reunite daca nu este o litispendenta.
Dupa ce s-a distribuit aleatoriu dosarul completului, se face inregistrarea in registrul general de
dosare (curpinde in ordine intrarii toate dosarele instantelor in ordinea intrarii, cuprinde si tot ce s-a
depus ulterior la dosar), in registrul informativ (se mentioneaza pt fiecare dosar in ordine
numerica primul termen de judecata, termenele ulterioare, conexarile, disjungerile sau atasarile la
alt dosar - miscarea dosarelor) si in registrul termenelor (termenele fixate pentru judecata in
fiecare dosar) si in condica de sedinta (solutiile date la fiecare termen).
 Efectele inregistrarii cererii de chemare in judecata
1. Investirea instantei

2. Fixarea cadrului procesual in care se va desfasura judecata sub aspectul partilor si obiectului (pt
ca de regula instanta nu poate interveni asupra partilor si obiectului; numarul partilor este fixat
de reclamant si numai reclamantul poate sa modifice cererea prin extinderea numarului de
parati, poate si paratul prin cerere reconventionala, de regula instanta nu poate sa mareasca
numarul paratilor, dar, exista o exceptie la introducerea din oficiu a unor terti; in ceea ce
priveste obiectul, numai reclamantul poate stabili obiectul cauzei, este interzis judecatorului sa
se pronunte asupra unor alte aspecte decat cele care s-au cerut, exceptii in materie de divort)
3. Stabileste alegerea de competenta atunci cand reclamantul are posibilitatea de a alege dintre mai
multe instante competente teritorial (cand avem o competenta teritoriala alternativa)
4. In cazul cererilor cu caracter strict personal – in unele situatii numai daca cererea de chemare a
fost integistrata, ea va putea fj continuata de catre mostenitori (exemplu in materia donatiei art.
1024 C civ2 - aici introducerea actiunii este f importanta pentru ca daca donatarul moare cu o zi
inainte de a se inregistra cererea de chemare in judecata, teoretic donatia nu va mai putea fi
revocata pentru acest motiv; daca insa el moare imediat dupa ce s-a inregistrat cererea, poate fi
judecata si vor fi introdusi in cauza mostenitorii prin transmiterea calitatii procesuale pasive; la
fel cererea pentru revocarea donatiei nu poate fi introdusa de catre mostenitorii donatorului, cu
exceptia cazului in care donatorul a decedat in termenul prevazut la alin (1) de la art. 1024 si sa
nu il fi iertat pe donatar)
5. Functioneaza ca mod de punere in intarziere a debitorului (cand este necesara punerea in
intarziere) - art. 1522 C civ 3 (aici este evident vorba de inregistrarea cererii de chemare in
judecata); Cererea de chemare formulata de creditor fara ca mai inainte debitorul sa fi fost pus
in intarziere, confera debitorului dreptul de a executa obligatia intr-un termen rezonabil, calculat
de la data la care cererea a fost comunicata. Daca debitorul executa obligatia in acel termen,
cheltuielile de judecata raman in sarcina creditorului. E adevarat ca cererea de chemare in
judecata este un mod de punere in intarziere, dar care, desi satisface scopul punerii in intarziere,
totusi este mai putin eficient decat punerea in intarziere printr-o notificare prealabila pentru ca ii
da posibilitatea debitorului sa scape de cheltuielile de judecata daca executa obligatia intr-un
termen rezonabil de la data comunicarii cererii.
6. Odata ce a fost introdusa aceasta cerere inceteaza buna credinta a paratului - de exemplu intr-o
act in revendicare paratul datoreaza fructele de la data introducerii cererii de chemare in
judecata (art.566 C civ);
7. Bunul devine litigios - notiunea de drept litigios - 1653 C civ4 bun litigios este cel in legatura
cu care exista inregistrata o cerere de chemare in judecata pana la solutionarea acesteia in mod
definitiv. Nu este drept litigios daca acesta se afla intr-o procedura prealabila cererii de chemare
in judecata, chiar daca aceasta procedura ar fi una obligatorie. Nu este bun litigios nici in cazul
in care pricina s-a solutionat in mod definitiv, dar mai subzista posibilitatea formularii
contestatiei in anulare sau a revizuirii.
8. Se produce un efect interuptiv de prescriptie, termenul este intrerupt chiar daca cererea a fost
introdusa la o instanta necompetenta, chiar daca este respinsa pe fond sau anulata pt vicii de
2 Art 1024 alin (2) C civ: Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului.
Dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moştenitorilor
3
Art. 1522 alin (1) C civ: Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită
executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată.
4
Art. 1653 alin (3) C civ: Dreptul este litigios daca exista un proces inceput si neterminat cu privire la existenta sau
intinderea sa

forma – art. 25395: efectul interuptiv este unul conditionat de admiterea cererii. Cu alte cuvinte
respingerea cererii, anularea ei, perimarea sterg efectul intreruptiv de prescriptie, dar art. 2539
alin (2) teza a II-a: “Cu toate acestea, daca reclamantul, in termen de 6 luni de la data cand
hotararea de respingere sau de anulare a ramas definitiva, introduce o noua cerere, prescriptia
este considerata intrerupta prin cererea de chemare in judecata precedenta (cererea initiala), cu
conditia insa ca noua cerere sa fie admisa. Cu alte cuvinte, daca ai formulat o cerere de chemare
in judecata, n-ai timbrat-o, ea se anuleaza si teoretic efectul interuptiv de prescriptie se sterge,
dar in interiorul termenului de 6 luni de la hotararea de anulare a cererii, poti introduce o noua
cerere, caz in care te poti bucura de efectul interuptiv al celei dintai cereri (doar 6 luni, nu 3 ani,
nu e o repunere in termen). Se aplica si perimarii (chiar daca art. 2539 nu zice) pentru ca printr-
o modificare ulterioara a LPA a codului civil s-a prevazut ca acelasi efect se produce si in cazul
in care cererea se perima. Evident nu este vorba de o posiblitate a reluarii cererii cand se
respinge pe fond pentru ca daca s-a solutionat fondul, avem autoritate de lucru judecat.
 Verificarea si regularizarea cererii de chemare in judecata - art. 200
Mecanismul intervine imediat dupa ce s-a desemnat completul care va judeca pricina, dosarul fiind
trimis judecatorului desemnat in mod aleatoriu, acesta fiind cel care verifica cererea. Deci
verificarea nu este facuta de presedintele instantaei sau judecatorul desemnat de presedinte sau
grefier.
Procedura este partial o inventie a noului cod, si in vechiul cod exista o astfel de procedura, dar nu
se mai aplica pentru ca era o procedura care presupunea lucruri identice, dar din cauza modului in
care se facea repartizarea aleatorie unde primeau direct primul termen in instanta, procedura era
lipsita de obiect. In noul cod mecanismul a fost asezat inaintea momentului in care cererea se
comunica paratului. Gandirea legiuitorului a fost in felul urmator: dupa ce am primit la instanta o
cerere, nu ma apuc sa i-o comunic paratului, decat dupa ce ma clarific eu judecator ca acea cerere
indeplineste exigentele de corectitudine formala (!!). Ratiunea codului a fost aceea de a se
comprima cat mai mult timpul de judecata pentru ca daca s-ar comunica o cerere informala, evident
ca paratul va sesiza toate informalitatile prin intampinare. La primul termen de judecata, judecatorul
nu ar face altceva decat sa citeze partile, sa solutioneze exceptiile paratului pentru cele corecte sa
anuleze cererea, fie sa acorde un termen ca sa fie complinite, ceea ce inseamna ca acest lucru se
petrece cand partile sunt deja citate, ceea ce poate duce la mari complicatii daca cererile au foarte
multi parati. Pe noul cod, in faza de regularizare, paratul inca nici nu stie ca exista o cerere de
chemare in judecata.
Ce anume verifica judecatorul in procedura de regularizare? - Daca cererea indeplineste conditiile

de la art. 194-196. Se verifica forma, nr de exemplare cu mentiunea ca instanta, daca poate sa faca
si aplicarea textului care da posibilitatea instantei sa multiplice, timbrarea. Nu se verifica
5Art. 2539 C civ: În cazurile prevăzute la Art. 2537 pct. 2 şi 3, prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost
făcută la un organ de jurisdicţie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.
(2) Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie
în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat
printr-o hotărâre rămasă definitivă. […]

indeplinirea/neindeplinirea unei proceduri prealabile! (se invoca numai de catre parat, chiar si cea
speciala din cauzele succesorale). De asemenea printr-o modificare, in aceasta procedura se
verifica si daca repartizarea la o sectie sau complet specializat este corecta. Daca se constata ca
pricina a ajuns la alta sectie specializata sau alt complet specializat decat cea corespunzatoare
obiectului cererii, atunci chiar in interiorul acestei proceduri instanta va putea sa trimita dosarul la
sectia sau la completul specializat printr-o incheiere. Daca si acea sectie sau acel complet isi va
nega atribuirea si va trimite inapoi se va crea un conflict asimilat conflictelor de competenta si va fi
solutionat de instanta superioara.
Rezultatul verificarilor:
a.) Judecatorul apreciaza ca toate conditiile formale sunt indeplinite - cererea este comunicata
paratului
b.) Judecatorul apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile formale - i se comunica reclamantului in

scris ca are posibilitatea complinirea viciilor in 10 zile de la primirea comunicarii. Necomplinirea
viciilor in 10 zile atrage anularea cererii. Sanctiunea nulitatii nu se aplica pentru un singur caz, in
cazul in care reclamantul nu indeplineste obligatia de a-si alege domiciliul in tara sau atunci cand
sunt mai multi reclamanti si nu isi indeplinesc obligatia de a-si desemna un mandatar comun, nu va
interveni nulitatea, ci alte sanctiuni si anume:
➢ Pentru nealegerea domiciliului in tara, el va fi citat intr-o procedura simplificata

➢ In cazul in care nu-si indeplineste obligatia de a-si desemna un reprezentant comun, atunci
instanta va dispune prin rezolutie desemnarea unui curator.
In restul cazurilor va interveni nulitatea cererii.
In unele cursuri, precum si intr-o anumita jurisprudenta, vom gasi o distinctie in care se spune ca
nulitatea nu se va intalni decat in cazurile de nulitati exprese unde vatamarea se prezuma, in restul
cazurilor nu ar interveni nulitatea si ca vor fi complinite la primul termen. Opinie Briciu - nulitatea
intervine in toate cazurile pentru ca nu se face diferenta intre nulitatile exprese si virtuale sau intre
esentiale si neesentiale (proba vatamarii nu e facuta de vreme ce paratul nici macar nu are
cunostinta de cererea de chemare in judecata); Distinctia intre nulitati este facuta pentru faza
probatorie a nulitatilor, nu e specifica unei faze necontradictorii. In aceasta faza toate sunt conditii
prevazute sub sanctiunea nulitatii si nu conteaza distinctia care se face intre nulitati specifica fazei
judcatii. Toate nulitatile de la art. 194-197 sunt nulitati exprese. Evident ca art. 196 vorbeste de
nulitati exprese si virtuale ale cererii de chemare in judecata, dar art. 196 este replica in noul cod a
vechiului articol 133 si care nu facea distinctia intre faza regularizarii si faza procesului si astfel nu
exista distinctia intre nulitati care se aduc in discutie in faza procesului sau cele in faza de
regularizare. Asadar distinctia intre nulitati conditionate/neconditionate, exprese/virtuale,
esentiale/neesentiale nu intereseaza atunci cand vorbim de nulitatea cererii pentru informalitatea ei
in faza de regularizare.
Care este sanctiunea in cazul in care nu exista nicio mentiune cu privire la probe? - o opinie: daca
reclamantul nu propune probe, atunci nu intervine nulitatea cererii, ci va interveni decaderea.
Opinie Briciu: Opinie anterioara ar fi contrara art. 200, decaderea ar interveni daca invoci unele
probe, dar nu le-ai invocat pe toate. Daca nu indici nimic cu privire la probe, sau probele indicate

sunt informe, va interveni nulitatea cererii. Nu si daca reclamantul zice ca nu doreste sa depuna
probe! (zice clar, “nu avem probe”, exista chiar situatii in care legea il scuteste de probe)
In procedura de regularizare se verifica si daca taxa de timbru este legal platita, ceea ce inseamna
ca daca cererea nu este legal platita se va acorda un termen de 10 zile in vederea satisfacerii ei, iar
daca nu va fi satisfacuta, se va anula cererea. Totusi, art. 33 din OG 80/2013 are o prevedere
derogatorie care spune ca daca cererea nu este timbrata sau este insuficient timbrata, reclamantului i
se pune in vedere sa plateasca taxa de timbru in 10 zile, dar prin aceeasi cerere i se pune in vedere
reclamantului posibilitatea de a formula facilitate privind plata taxei judiciare de timbru in 5 zile de
la comunicare/ Cu alte cuvinte, in acest caz i se dau 10 zile pentru a plati taxa, dar are 5 zile pentru
a cere scutirea de taxa, esalonarea de la plata taxei. Daca se uzeaza de acest temei, nu se va putea
anula cererea de chemare in judecata pentru neplata taxei pana cand nu se solutioneaza cererea
privind acordarea facilitatii. Atentie la text! Pentru ca art. 200 ramane valabil in ceea ce priveste
complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare in judecata, dar instanta nu va comunica cererea
decat pana la solutionarea cererii de scutire de la plata taxei de timbru. La fel se procedeaza si in
cazul in care s-a contestat taxa judiciara de timbru in procedura de reexaminare, adica pana cand nu
ti se solutioneaza contestatia privind cererea de reexaminarea nu ti se va putea anula cererea pentru
neplata taxei judiciare de timbru. Atentie! Termenul de 10 zile nu se va mari pentru celelalte vicii
ale cererii, ci numai pentru plata taxei. Daca nu ti se aproba facilitatea privind taxa de timbru sau se
respinge contestarea modului de stabilire a taxei, dupa solutionarea definitiva a cererii pentru ajutor
public sau a contestatiei, va curge un nou termen de 10 zile de la noua comunicare pe care instanta
o face reclamantului, pentru ca in aceste cazuri este vorba de o veritabila intrerupere a curgerii
termenului de 10 zile (daca e intrerupere inseamna ca va curge un nou termen).
 Procedura anularii cererii
Atunci cand instanta anuleaza cererea, o va face printr-o incheiere data in camera de consiliu fara
citarea reclamantului. Cale de atac: Reexaminarea, in 15 zile de la comunicarea incheierii de
anulare. Reexaminarea va fi solutionata de aceeasi instanta, dar de alt complet decat cel care a
anulat cererea, tot in camera de consiliu cu citarea reclamantului. Se va putea reveni atacata prin
reexaminare, daca masura anularii a fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost
acoperite in 10 zile.
Daca neregularitatile au fost indreptate dupa 10 zile, dar inainte de reexaminare sau inainte de
pronuntarea nulitatii, nu se aplica textul. S-ar admite reexaminarea daca viciile au fost indreptate
inainte ca instanta sa fi anulat cererea, chiar daca nu s-au respectat cele 10 zile, dar inainte ca
instanta sa fi anulat cererea - solutia se bazeaza pe o interpretare gresita (opinie briciu) a art. 177
alin (3) - nu se poate aplica asa din pricina alin (1) care zice ca nulitatea nu poate fi acoperita daca a
intervenit decaderea sau o alta sanctiune procedurala sau daca subzista o vatamare. Daca a trecut
timpul pentru a face un act, actul facut cu expirarea termenului este nul pentru ca a intervenit
decaderea, cum ar mai putea atunci sa fie actul sa fie valabil, acesta nu va mai produce niciun efect.
Dupa regularizarea cererii, judecatorul dispune, prin rezolutie, comunicarea acesteia catre parat,
punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare in termen de 25 de zile de la

comunicarea cererii. Intampinarea se comunica de indata reclamantului, care este obligat sa depuna
raspuns la intampinare in 10 zile. Raspunsul la intampinare nu se mai comunica, se va ridica de
catre parat de la dosar. In 3 zile de la depunerea raspunsului la intampinare, judecatorul fixeaza
termenul de judecata, cu citarea partilor, termenul neputand fi mai mare de 60 de la data rezolutiei
in care s-a consemnat. Daca nu se depun intampinarea sau raspunsul la intampinare la expirarea
termenelor in care trebuiau depuse aceste acte, se va fixa termen care nu poate fi mai mare de 60 de
zile.
Termenele acestea sunt legale, dar prin exceptie pot fi modificate de catre judecator, in functie de
circumstantele cauzei. Termenele pot fi reduse, de exemplu intr-o ordonanta presedentiala, se pot de
catre judecator 5 zile.
Aceasta procedura de regularixare nu se aplica cererilor incidentale si nici in cazul altor proceduri
speciale care au o alta procedura de regularizare (spre exemplu in cazul cererilor de stramutare,
contestatiei la executare, sechestru asigurator sau judiciar) sau cand legea speciala prevede o
procedura proprie de regularizare - de exemplu procedura cererilor de valoare redusa, acolo este o
procedura de regularizare specifica care nu se confunda cu cea de la art 200. Dar daca nu gasim o
reglementare expresa care prevede ca nu se aplica art. 200 sau care sa instituie o procedura de
regularizare speciala, care prin natura ei este derogatorie de la procedura de la art. 200, atunci se
aplica art. 200.
Sub rezerva dezbaterii probelor la primul termen, judecatorul poate lua anumite masuri: citarea
paratului la interogatoriu (sub rezerva de a se admite interogatoriul, daca il admite, trebuie sa aiba si
cum sa il administreze) sau cand legea prevede alte masuri pentru administrarea probelor (de ex in
contencios administrativ se ataca un act administrativ, judecatorul inainte de primul termen poate sa
ceara autoritatii emitente sa depuna toate inscrisurile care au stat la baza emiterii actului
adminisrativ). Toate acestea sunt vazute ca masuri pentru comprimare judecatii. Desigur ca le va
pune in discutie la primul termen, dar asta nu inseamna ca judecatorul nu va putea sa ceara in avans
inscrisuri, sub rezerva de a fi si incuviintate cu dezbatere contradictorie.
Tot inainte de primul termen se vor putea incuviinta prin incheiere executorie, masuri asiguratorii,
precum si masuri pentru asigurarea probelor. Incheierea e un act jurisdictional, de judecata – deci
toate aceste masuri sunt masuri de judecata, nu sunt acte de administrare. Celelalte proceduri facute
de judecator sunt solutionate prin rezolutie ca act de administrare.
Faptul ca o cerere a fost considerata ca corect intocmita sub aspectul conditiilor de forma si a trecut
de faza de regularizare nu rapeste paratului dreptul de a invoca exceptii cu privire la neregularitatea
formei ei.
 Modificarea cererii de chemare in judecata
Reclamantul va putea modifica cererea la primul termen la care este legal citat. Este vorba de
termenul la care este legal citat reclamantul, nu neaparat si paratul. Chiar daca paratul nu este legal
citat si instanta a decis sa acorde termen oricum, faptul ca reclamantul este legal citat face sa

inceteze dreptul lui de a mai modifica ulterior cererea. Sanctiunea nemodificarii cel mai tarziu la
primul termen de judecata este decaderea. Nu trebuie neaparat inainte, pana la primul termen, ci
inclusiv la termen se poate depune cererea (cum sa spui oricum numai pana la primul termen la care
este legal citat, pentru ca legalitatea citarii o stii la termen – deci inclusiv la termen).
Modificarea poate viza orice: partile, obiectul, cauza cererii, se pot propune si dovezi noi. Opinie
Briciu: aceste noi dovezi sunt dovezi necesare pentru sustinerea modificarii, nu orice fel de dovezi,
adica si cele care nu au legatura cu modificarea. Exista desigur si o teza contrara care zice ca la
primul termen reclamantul poate formula orice noi dovezi, pentru ca reclamantul isi
redimensioneaza probatoriul ca urmare a apararilor invocate de parat prin intampinare, dar prof.
Briciu considera ca redimensionarea apararilor cauzate de intampinarea paratului ar trebui facuta de
reclamant prin raspunsul la intampinare.
Paratului va trebui sa i se comunice modificarea si el va putea formula o intampinare in

conformitate cu cererea modificata. El va trebui sa depuna intampinare cu cel putin 10 zile inaintea
termenului fixat de instanta (deci termenul acesta ar trebui sa fie mai mare de 10 zile, lasat totsi la
latitudinea judecatorului). Aceasta intampinare nu i se va mai comunica reclamantului, el urmand sa
o preia de la dosar.
Termenul care e prevazut de lege (modificarea cererii nu se poate face decat pana la primul termen
la care este legal citat reclamantul) este un termen legal imperativ, dar de ordine privata. Oricand
in cursul procesului in fata primei instante, reclamantul poate sa modifice cererea si peste acest
termen, dar doar daca va avea acordul expres al celorlate parti (nu este suficient un consimtamant
tacit). Daca nu exista acord, instanta va invoca decaderea si cererea va ramane in forma initiala.
Anumite modificari pot fi facute oricand, in tot cursul procesului in fata primei instante - nu se va
da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile cu privire la:
➢ cand se indreapta greselile materiale cuprinse in cererea de chemare in judecata

➢ reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii. Aici nu e vorba de
modificarea obiectului! (poate interveni si in urma administrarii unor probe) – si in apel (?)
➢ daca se solicita contravaloarea obiectului cererii pierdut sau pierit in cursul procesului – nici
aici nu e o modificare a cererii de chemare in judecata dpdv al legii (de multe ori se
intampla la partaj) – si in apel
➢ inlocuirea unei cereri in constatare cu una in realizare si invers (desigur daca este si
admisibila) – de exemplu pe parcursul procesului se pierde posesia, o sa se schimbe actiunea
dintr-una in constatarea dreptului de proprietate intr-una de revendicare (si invers, daca se
dobandeste pe parcursul procesului posesia, dar inca se doreste constatarea cal de proprietar)
Daca se face aceasta modificare in cursul apelului, nu mai este o problema de termen, ci tine de
interdictia ca in apel sa faci cereri noi sau sa schimbi cauza cererii (ca la ultimul punct); art. 478
Intampinarea
Este actul specific paratului prin care acesta isi prezinta apararile fata de cererea de chemare in
judecata.

De regula intampinarea are un caracter obligatoriu. Trebuie cautata in dispozitia legala exceptia.
Sunt de regula chestiuni care nu antameaza fondul, care nu presupun obligativitatea intampinarii.
Exemple de exceptii: asigurarea dovezilor, procedura divortului (aici se antameaza fondul).
Ce cuprinde intampinarea?
▪ Datele de identificare ale partilor

▪ Exceptiile procesuale pe care paratul le invoca fata de cererea de chemare in judecata
▪ Raspunsul la toate pretentiile si motivele de fapt si de drept ale cererii de chemare
▪ Probele pe care le propune paratul – toate prevederile de la probele din cererea de chemare
in judecata se aplica si in cazul intampinarii (numarul de exemplare, inscris pt interogatoriu,
numele si adresa martorilor etc.)
▪ Semnatura
Sanctiunea nedepunerii intampinarii: decaderea paratului din dreptul de a mai propune probe si de a
invoca exceptii relative. Paratul are in continuare dreptul sa invoce exceptii de ordine publica si sa
invoce argumente de fapt si de drept pentru a combate pretentiile reclamantului (dar nu va mai
putea sa le sustina prin probe proprii).
Intampinarea se depune in atatea exemplare cati reclamanti sunt + 1 pentru instanta. Daca
reclamantii au mandatar comun, atunci se comunica un singur exemplar de pe intampinare si de pe
inscrisuri.
Intampinarea fiind un simplu mijloc de aparare,nu este supusa taxei de timbru
Cererea reconventionala
Este un act procesual specific paratului, prin care el paraseste pozitia pasiva, dobandeste o pozitie
activa, infatisand pretentii proprii fata de reclamant. El devine un adevarat reclamant, fiind denumit
parat-reclamant, iar reclamantul va dobandi pozitia de reclamant-parat.
De principiu cererea reconventionala este facultativa, pentru ca nu e obligatoriu ca paratul sa

doreasca ceva de la reclamant. Totusi sunt situatii in care cererea reconventionala este obligatorie
daca paratul doreste anumite rezultate. De exemplu in procesul de divort, legea prevede la art. 917
ca sotul parat poate sa faca si el cerere de divort (asta e cererea reconventionala) cel mai tarziu la
primul termen de judecata la care el este legal citat pentru faptele petrecute inainte de aceasta data;
la alin (4) se prevede ca neintroducerea cererii in termenul prevazut la alineatele anterioare, atrage
decaderea sotului parat de a mai cere divortul pentru acele motive; daca cererea reclamantului a fost
respinsa, sotul parat poate cere divortul numai pentru motive aflate ulterior. Paratul va ramane
casatorit, desi avea si el motive de divort, pentru simplul fapt ca nu a infatisat aceste motive si nici
nu va mai putea sa le invoce ulterior printr-o alta cerere de divort.
Paratul este cel care poate face cerere reconventionala. Si reclamantul ar putea in ipoteza unei cereri
de interventie principala (pentru ca aici si reclamantul si paratul sunt parati fata de intervenientul

principal). Reclamantul nu va putea face cerere reconventionala la cererea reconventionala a
paratului, in acest el ar putea sa isi modifice cererea de chemare in judecata.
Cererea reconventionala este admisibila atunci cand paratul are pretentii care decurg din acelasi
raport juridic sau pretentii strans legate de raportul juridic din care decurg pretentiile reclamantului.
Nu e obligatoriu ca pretentiile paratului sa decurga din acelasi raport juridic din care decurg si
pretentiile reclamantului, poate fi si un raport juridic conex. Sunt materii in care exista necesitatea
de identitate de raport juridic: in materia arbitrala cererea reconventionala se poate face numai daca
pretentiile decurg din acelasi raport juridic cu cele ale reclamantului (conditia rezulta din faptul ca
pretentiile trebuie sa decurga din conventia arbitrala). Nu se admit pretentii din alt raport juridic.
Tipuri de cereri reconventionale:
❖ CR prin care paratul doreste sa anihileze pretentiile reclamantului, fara a dori sa

dobandeasca ceva de la reclamant, dar doreste sa o faca mult mai energic decat printr-o
exceptie sau prin aparari; de exemplu reclamantul cere obligarea la plata unei sume de bani
si isi intemeiaza pretentiile printr-un contract, iar paratul prin CR solicita anularea acelui
contract, desi ar fi putut sa solicite nulitatea si pe calea unei exceptii pentru ca codul civil
permite, dar alege calea mai agresiva si mai eficienta;
❖ Paratul formuleaza CR pentru a opera compensari (compensatia este judiciara el are nevoie
de o hotarare judecatoreasca, daca e legala, ar putea sa o invoce si prin aparare)
❖ Paratul formuleaza CR pentru a obtine o prestatie de la reclamant, diferita de cea pe care
reclamantul o vrea de la el, nu sa o opereze o compensare, doar sa se scurteze timpul
procesual; de exemplu reclamantul doreste de la parat plata unei sume de bani ca fiind rest
de pret al unui lucru, iar paratul poate sa ceara prin CR predarea bunului pe care reclamantul
nu vrea sa il predea de bunavoie (aici paratul nu neaga pretentia reclamantului)
Conditiile de forma - aceleasi conditii ca si cererea de chemare in judecata. Dar fiind o cerere
incidentala, nu urmeaza procedura regularizarii.
Termenul - CR se formuleaza in acelasi termen in care poate fi formulata intampinarea, iar daca
intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecata. Art. 917 – termene
diferite in cazul divortului! Neefectuarea cererii reconventionale in aceste termene atrage sanctiunea
decaderii, dar paratul va putea formula aceste pretentii pe cale separata (nu la divort, acolo avem
exceptie)
Atunci cand reclamantul isi modifica cererea de chemare in judecata, se va acorda un termen pentru
ca paratul sa poata formula intampinare. Acest termen va fi acordat si pentru a formula o eventuala
cerere reconventionala. In interiorul termenului pentru depunerea intampinarii, paratul va putea
depune si o cerere reconventionala. Daca se depune cerere reconventionala vom avea in procedura
de fixare a termenului o modificare a duratei, o marire.
Judecata cererii reconventionale - se judeca de regula impreuna cu cererea principala. Totusi daca
numai cererea principala se afla in stare de judecata, atunci se va putea disjunge cererea
reconventionala si sa dispuna judecarea ei separata. Sunt situatii in care nu se poate disjunge cererea
(ori legea prevede ca nu este posibila, ori legatura dintre cele doua cereri rezulta din natura

raporturilor juridice): de exemplu daca se face o CR intr-o cerere de partaj, iar obiectul CR este
anularea testamentului pe care reclamantul isi intemeiaza calitatea de, mostenitor, chiar daca
anularea testamentului ar putea sa produca o marire procesului principal, nu se va putea disjunge.
Citarea si comunicarea actelor - din curs

Masuri asiguratorii - din curs

DPC – C1
CAPITOLUL VII – JUDECATA IN PRIMA INSTANTA

I. ETAPA SCRISA
II. ETAPA CERCETARII SI A DEZBATERILOR

III. ETAPA DELIBERARII SI PRONUNTARII HOTARARII
SECTIUNEA II – ETAPA CERCETARII SI A DEZBATERILOR
Subsectiunea 1: Sedinta de Judecata
I. Consideratii generale cu privire la cercetare si dezbatere
Procesul civil in lumina NNCPC a fost recofigurat, deoarece dupa etapa scrisa urmeaza 2 etape strict
delimitate:
o cercetarea procesului;
o dezbaterile in fond.
Potrivit art. 211 NCPC, completul de judecata este abilitat prin lege sa deruleze ambele faze, cercetare si
dezbatere. Ambele fiind faze ale procesului civil, si in cercetare, si in dezbateri trebuie sa se respecte
intocmai toate principiile si garantiile procesuale specifice procesului civil.
Legiuitorul, in conceptia initiala a NCPC a prevazut ca cercetarea procesului in fata primei instante
trebuie sa se desfasoare in camera de consiliu. In privinta dezbaterii pe fond, aceasta ar trebuie sa se
deruleze, ca regula, in sedinta publica.
Insa, de la aceste reguli exista si exceptii:
1. prin OUG nr. 62/2015, problematica parcurgerii cercetarii procesului in camera de consiliu a fost
anulata 2 ani de zile, pana la 01 ianuarie 2019 ;
2. cercetarea procesului are loc in camera de consiliu numai in cazul judecatii in prima instanta. In
cazul cailor de atac, regula este sedinta publica;
3. daca partile sunt de acord, dezbaterile pot sa aiba loc in camera de consiliu la acelasi termen cand
se intra in dezbateri sau la un termen ulterior.
La modul general, in etapa cercetarii procesului, judecatorul/completul solutioneaza exceptii, daca este
cazul, incuviinteaza probe si administreaza probe.
In etapa dezbaterilor in fond, potrivit art. 389 NCPC, completul va conduce sedinta si va dezbate
imprejurarile de fapt si temeiurile de drept invocate de parti in cereri, in apararile formulate sau ridicate
din oficiu – ca regula. In etapa dezbaterilor (atipica) se pot solutiona chiar exceptii procesuale
1 of 20
DPC – C1
nejudecate in cursul cercetarii – potrivit art. 391 NCPC, se poate trece chiar la completarea sau refacerea
unor probe.
Putem observa ca cele 2 faze nu au o delimitare drastica, intrucat aspecte din cercetarea judecatoreasca
se pot regasi si in etapa dezbaterile in fond. In schimb, concluziile din etapa dezbaterilor de fapt si de
drept nu se pot regasi in etapa cercetarii procesului.
Chiar daca s-ar reveni la cercetarea procesului in camera de consiliu, aceasta judecata nu este
formal/procesual identica cu sedinta secreta. In camera de consiliu au acces, potrivit art. 213 NCPC,
partile, reprezentantii lor, cei care ii asista, avocatii (mandatarii), martori, experti, traducatori,
interpreti, alte persoane carora instanta le poate permite accesul.
NCPC reglementeaza si sedinta secreta la art. 213 alin. (2) NCPC si permite ca in ipoteze limitativ
prevazute de cod sa declare acea sedinta secreta, fiind exceptie veritabila de la principul publicitatii
sedinte de judecata.
Chiar daca procesul este delimitat in cele 2 faze, principiul continuitatii trebuie respectat fara a se lua in
discutie aceasta partajare. Judecatorii care au participat la cercetare, obligatoriu trebuie sa fie si
la dezbateri in fond. Principiul continuitatii se aplica de la repartizarea dosarului, pana la pronuntarea
hotararii. Exceptia este prevazuta de art. 214 NCPC, care prevede ca motive temeinice care impiedica un
judecator sa participe (de exemplu, starea medicala, pensionarea, abtinerea, recuzarea), se permite
schimbarea fara a fi incalcat acest principiu.
Indiferent ca vorbim de cercetare, etapa scrisa, dezbateri in fond, acestea se deruleaza obligatoriu la
sediul instantei competente sa judece cauza (instantele sunt sedentare si permanente). Exceptiile sunt
prevazute de art. 212 NCPC si art. 343 alin. (2) NCPC, care vizeaza mijloacele de proba, art. 346 alin. (2),
care vizeaza cercetarea la fata locului si art. 372 alin. (2) NCPC.
Cel putin ca principiu, sedinta de judecata este publica (regula este publicitatea sedintei de judecata).
Aceasta regula suporta doua amendamente:

1. de la 1 ianuarie 2019, o parte a procesului, denumita cercetarea procesului, urmeaza sa se
desfasoare in camera de consiliu, sedinta publica ramanand aplicabila numai dezbaterilor
finale. Astfel, conform art. 213 alin. (1) NCPC, in fata primei instante cercetarea procesului se
desfasoara in camera de consiliu, daca legea nu prevede altfel.
Conform art. XII din Legea nr. 2/2013, dispozitiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura
civila, republicata, privind cercetarea procesului si, dupa caz, dezbaterea fondului in camera de
consiliu se aplica proceselor pornite incepand cu data de 1 ianuarie 201x. In procesele pornite incepand
cu data intrarii in vigoare a prezentei legi si pana la data de […], cercetarea procesului si, dupa caz,
dezbaterea fondului se desfasoara in sedinta publica, daca legea nu prevede altfel.
2. indiferent de aceasta prevedere, exista cazuri cand legea prevede ca anumite procese, in
integralitatea lor sau numai intr-o anumita faza a judecatii (spre exemplu, numai faza judecatii) sunt
2 of 20
DPC – C1
supuse judecatii in camera de consiliu. In aceste cazuri, nu are importanta prevederea privind
desfasurarea cercetarii procesului in camera de consiliu incepand cu 1 ianuarie 201x, intrucat si
momentan se judeca in camera de consiliu.
Exemple:
o ordonanta presedintiala – procedura urgenta, cu caracter vremelnic, si sub aspectul cercetarii,

si sub aspectul dezbaterilor;
o sechestrul asigurator;
o sechestrul judiciar;
o judecarea cererii de recuzare sau de abtinere.
/!\ aceste exemple au la baza un element comun: legea prevede in mod expres ca se judeca in
camera de consiliu.
Sunt situatii in care desi legea nu prevede ca o cauza se judeca in camera de consiliu, instanta poate
decide acest lucru in concret, pentru o anumita cauza. Conform art. 213 alin. (2) NCPC, in cazurile in
care dezbaterea fondului in sedinta publica ar aduce atingere moralitatii, ordinii publice, intereselor
minorilor, vietii private a partilor ori intereselor justitiei, dupa caz, instanta, la cerere sau din oficiu,
poate dispune ca aceasta sa se desfasoare in intregime sau in parte fara prezenta publicului. Instanta
poate sa dispuna in aceste cazuri, fie la cerere, fie din oficiu, judecarea fara prezenta publicului. Teoretic,
vorbim de situatii ca o procedura de divort sau situatii care ar implica o jena din partea minorilor de a
se adresa in public.
Atunci cand procesul se judeca in sedinta secreta, fara prezenta publicului, au dreptul sa fie prezente
o partile;
o reprezentantii partilor;
o cei care ii asista pe minori;

o aparatorii partilor;
o martorii;
o expertii;
o traducatorii;
o interpretii;
o alte persoane carora instanta, pentru motive temeinice, le admite sa asiste la proces.
Astfel, in cazul desfasurarii procesului fara prezenta publicului nu vorbim despre un secret total,
intrucat doar publicul larg nu participa.
3 of 20
DPC – C1
Ratiuni pentru desfasurarea procesului in camera de consiliu
Atunci cand legea vorbeste despre camera de consiliu, ratiunile sunt diverse:
a) protejarea unei anumite prezumtii de confidentialitate (cum ar fi in materia societatilor).

Decizia legiuitorului in acest sens isi are ratiunea in sensul ca se pot dezvalui secrete de natura
economica (spre exemplu, prin introducerea unei actiuni in anulare a hotararii Adunarii Generale a
Actionarilor se pot revela aspecte privind functionarea societatii);
b) in alte pricini, camera de consiliu nu are nimic de-a face cu secretul, ci apare pe latura a urgentei.
In timp ce sedintele publice sunt planificate anterior, iar schimbarea acestor sedinte ar presupune o
interventie a colegiului de conducere a instantei, desfasurarea procesului in camera de consiliu este
stabilita de fiecare judecator in mod particular (fara a fi tinut de o sedinta publica prestabilita).
Astfel, desfasurarea procesului in camera de consiliu poate servi mai usor celeritatii (se pot da
termene si a doua zi); spre exemplu, ratiunea urgentei apare la sechestrul judiciar sau la ordonanta
presedintiala;
c) la recuzare si abtinere ratiunea legiuitorului tine tot de secret (spre exemplu, se dezvaluie anumite
relatii intre parti si judecator);
d) protectia unor categorii. Spre exemplu, potrivit art. 226 NCPC, in cazul in care, potrivit legii,
urmeaza sa fie ascultat un minor, ascultarea se va face in camera de consiliu. Tinand seama de
imprejurarile procesului, instanta hotaraste daca parintii, tutorele sau alte persoane vor fi de fata la
ascultarea minorului. Chiar daca procesul in sine se judeca in sedinta publica, ascultarea minorului
se face doar in camera de consiliu. Ulterior, se poate reveni la regimul publicitatii sedintei de
judecata.
II. Activitatea premergatoare sedintei de judecata
In ceea ce priveste activitatea premergatoare sedintei de judecata, aceasta il are ca pilon central pe
grefierul de sedinta. La nivelul instantelor exista grefierul sef, grefierul arhivar, grefierul registrator.
Exista si un grefier de sedinta, care insoteste completul de judecata in sedinta publica.

Acesta are o serie de sarcini particulare in ceea ce priveste atat activitatea premergatoare inceperii
sedintei de judecata, cat si activitatea ulterioara inceperii sedintei.
In ceea ce priveste activitatea premergatoare inceperii sedintei de judecata, grefierul de sedinta preia
dosarele de la arhiva, verifica dovezile de inmanare ori de comunicare a citatiilor si altor acte de
4 of 20
DPC – C1
procedura (verifica daca citatiile expediate catre parti sau catre alti participanti la proces au fost urmate
de o dovada de inmanare), verifica daca s-au primit relatiile solicitate de instanta (spre exemplu,
instanta, prin grefier, solicita eliberarea unui extras de carte funciara), intocmeste lista de procese (art.
215 NCPC, art. 103 ROI – Regulamentul de ordine interioara al instantelor).
Astfel, din prevederile art. 103 ROI se desprinde faptul ca lista de sedinta cuprinde mai mult decat lista
proceselor. In lista de sedinta se precizeaza si numele si prenumele judecatorilor care compun
completul de judecata – astfel, partile vor putea face eventuale cereri de recuzare. De asemenea, se
verifica si respectarea principiului continuitatii – art. 19 NCPC (daca judecatorul de pe lista de sedinta
este acelasi ca si cel de la termenul anterior), numele si prenumele grefierului de sedinta, numele si
prenumele procurorului de sedinta.
Potrivit art. 215 NCPC, se prevede ca pe lista de sedinta ar trebui precizate si intervalele orare
orientative pentru strigarea cauzelor (nu putem vorbi despre o sanctiune, poate doar despre o sanctiune
administrativa).
III. Conducerea si politia sedintei

Cand discutam despre conducerea sedintei, exista o serie de atributii care revin Presedintelui de
complet. Sigur, ca are acesta chestiune are relevanta numai in ipoteza in care completul este compus din
mai multi judecatori pt ca daca este un singur judecator, el este si Presedinte. Daca sunt mai multi
judecatori, chestiunea are relevanta pt ca trebuie sa stim cine face urmatoarele lucruri, care dintre
judecatori.
 Prima regula: Presedintele este cel care conduce sedinta, adica deschide, suspenda sau ridica
sedinta.
Deschiderea sedintei are loc prin anuntarea faptului ca dispune deschiderea sedintei si invita toti
participantii la sedinta sa se aseze.
Suspendarea sedintei poate interveni pentru motive justificate, din cauza unor chestiuni obiective
(schimbarea compunerii completului – pot fi cauze in care un judecator s-a abtinut, iar pentru
solutionarea acelei cauze trebuie schimbat completul sau schimbarea locului unde se tine judecata
si chemarea unui alt judecator sa ia parte la complet), aspecte legate de administrarea probelor (de
exemplu, martorii nu pot sa vina decat dupa ora 11.00, iar sedinta se termina la 10.30; in acest caz,
suspenzi sedinta ca sa vina martorul). Inclusiv pot fi chestiuni obiective legate de starea de oboseala
a unei sedinte foarte lungi, dupa o serie de procese, poti sa suspenzi sedinta 15 minute.
Judecatorii nu sunt lipsiti de drepturi in proces, drepturile lor sunt egale, dar ceilalti judecatori se
adreseaza partilor si celorlalti participanti la proces prin intermediul Presedintelui. Deci, cu alte
cuvinte, intr-un complet, cand avem un martor, nu se apuca fiecare judecator sa-l intrebe pe martor
ce crede el de cuviinta. Ei, daca au ceva de intrebat si, de obicei au, se adreseaza Presedintelui, care
va intreba martorul, iar acesta se va adresa asa: “domnul judecator X va intreaba … ” sau, daca vor ca
unul dintre avocati sa discute in legatura cu o anumita problema juridica, ii spune Presedintelui sa
discute si despre exceptia aceea sau despre problema respectiva, nu se adreseaza direct, cii ii spune
5 of 20
DPC – C1
Presedintelui, iar el spune “domnul judecator va roaga sa antamati in pledoaria dumneavostra si

problema X”.
Desigur ca Presedintele poate sa incuviinteze unui judecator din complet si adresarea directa, deci
sa se adreseze direct partii, avocatului sau altui participant, dar trebuie sa ceara voie Presedintelui,
sa-l intrebe “pot sa adresez o intrebare directa?”, iar Presedintele spune “da, puneti o intrebare
directa”, iar apoi spune partii/martorului “domnul judecator vrea sa va adreseze o intrebare directa”
sau ii spune “nu este cazul”. Acesta este dreptul Presedintelui pentru ca el conduce sedinta. El nu
poate refuza punerea intrebarilor pentru ca orice judecator poate pune orice intrebare doreste, dar
poate stabili daca acestea se pun direct sau nu. Sigur, de principiu, nu se intampla curtoazia aceasta
profesionala, nu prea exista momente de genul asta, dar nici nu se exclud.
 A doua regula: Presedintele este cel care exercita politia sedintei.

Politia sedintei este un concept dezvoltat la art. 217 NCPC si care implica mai multe masuri.
➢ Alin. 1: masuri pentru pastrarea ordinii si a bunei-cuviinte, precum si a solemnitatii sedintei de

judecata (aici intra : nu ai voie cu vuvuzele in sala de judecata sau pana la ideea ca nu ai voie cu
telefoane mobile care suna ; nu este o problema doar de zgomot, ci si de solemnitate).
Aceste reguli sunt pentru participantii la sedinta. Pentru judecatori, exista regulile lor din Statutul
profesiei si ROI, unde sunt sanctionate disciplinar de catre CSM.
➢ Alin. 2: daca nu mai este loc in sala de sedinta, presedintele le poate cere celor care ar veni mai tarziu
sau care depasesc numarul locurilor existente sa paraseasca sala. Deci este o norma de politia
sedintei. Accesul in sala de sedinte este permis oricui, nu numai persoanelor care au proces, pentru
ca sedinta este publica ! Desigur, aceasta regula nu se aplica cand avem camera de consiliu sau atunci
cand se dispune sedinta secreta, dar acestea sunt cazuri limitativ prevazute de lege. Ca regula, cand
este sedinta publica si nu este camera de consiliu, participarea este permisa. Totusi, acest lucru nu
poate sa impieteze asupra desfasurarii sedintei, adica nu poate sa lasa persoane sa intre si sa ajunga
sa stea in spatele judecatorilor pentru ca acest lucru nu mai incadreaza cu solemnitatea. Atunci,
masura cea mai sigura este sa se paraseasca sala. Codul chiar mentioneaza ca intai trebuie sa iasa
cei care au ajuns mai tarziu, iar apoi cei care depasesc numarul de locuri existente in sala. Lucrul
asta se poate rezolva relativ usor, in ipoteza in care foarte multe instate au fost dotate cu panouri
care arata in timp real desfasurarea sedintei, astfel incat poti sa stai si pe culoar si sa urmaresti
panoul, vazand cand se apropie cauza ta. Uneori chiar se anunta prin statie ce cauza urmeaza.
➢ Alin. 3 : nimeni nu poate fi lasat cu arme in sala, cu exceptia cazului in care le poarta in exercitiul
serviciului, cum ar fi politistul sau jandarmul.
➢ Alin. 4 : persoanele care iau parte la sedinta sunt obligate sa aiba o purtare si o tinuta cuviincioase.
Aici este interpretabil. Presedintele completului poate inlatura din sala pe cei care nu au o tinuta
cuviincioasa. Misiunea este diferita. Sigur, nu se merge pana intr-acolo incat sa se ceara ca la o
6 of 20
DPC – C1
sedinta de judecata sa fie neaparat imbracata lumea la costum si cravata, dar nu se merge nici pana
intr-acolo incat sa se permita accesul in pantaloni scurti sau sandale. Judecatorul le permite apoi
intrarea doar daca urmeaza sa fie audiati.
Nu ai voie cu minori in sala de judecata, in afara de cazul in care urmeaza sa fie audiati.
➢ Alin. 7: indepartarea minorilor din sala si a persoanelor care s-ar infatisa intr-o tinuta necuviincioasa.
➢ Alin. 6: Presedintele atrage atentia partii sau oricarei alte persoane care tulbura sedinta ori
nesocoteste masurile luate sa respecte ordinea si buna cuviinta, iar in caz de nevoie dispune
indepartarea ei. Deci, persoanele care nu se conformeaza masurilor luate sunt indepartate din sala
(asta e sanctiunea). Este important de subliniat faptul ca persoana indepartata din sala poate sa fie
una care nu are niciun proces si atunci nu este nicio problema, dar poate sa fie chiar una dintre parti.
In acest caz, ne uitam la alin. 8 care spune ca daca una dintre parti a fost inlaturata din sala ca urmare
a comportamentului necuviincios sau ca urmare a nerespectarii masurilor luate de Presedinte, dupa
inchiderea dezbaterilor va fi rechemata in sala pentru a i se pune in vedere actele esentiale
efectuate in lipsa ei (ex: am audiat martorii in ordine, am analizat toate probele, judecat procesul).
Presedintele este obligat sa-i spuna, nu sa le refaca (daca a fost galacios asta e). Daca persoana care
a deranjat sedinta a avut, insa, avocat, atunci nu mai este chemat sa i se spuna tot ce s-a intamplat
pentru ca, prin ipoteza, ii va spune avocatul care a ramas in sala.
/!\ acest lucru se aplica numai daca acela care a ramas in sala este avocat pt ca textul spune
ca aceste dispozitii de aplica numai in cazul in care partea indepartata este asistata de un
aparator care a ramas in sala. Acest aparator este avocatul. Sigur, ar putea fi si consilierul
juridic, insa este practic imposibil ca persoana juridica sa fie data afara din sala pentru ca nu a
respectat solemnitatea sedintei. Este clar ca textul se refera la persoane fizice. In plus, vorbeste
despre dreptul la aparare, care se exercita prin avocat. Un lucru e clar: textul se refera la avocat sau
consilier juridic aparator. Cu alte cuvinte, textul nu se aplica atunci cand in sala a ramas un mandatar
al partii, dar acesta nu avea calitatea de avocat, chiar daca el este dintre cei licentiati in drept care ar
putea pune concluzii, dar tot nu se va numi aparator pentru ca Constitutia vorbeste despre dreptul
la aparare, care se exercita prin avocat.
Sigur ca NCPC permite si celor care au licenta in drept, in anumite circumstante sa puna concluzii.
Atunci se vor numi aparatori. Si atunci textul este aplicat exact restrictiv pentru ca presupune o
abolire a unor drepturi, partea indepartata din sala avand, teoretic, dreptul de a i se spune ce s-a
intamplat in lipsa ei, mai putin atunci cand a existat un aparator in sala. Deci, textul este unul de
restrangere si trebuie interpretat la randul lui restrictiv.
➢ Alin. 9 : ultima ipoteza este aceea in care recalcitrantul este chiar avocatul. In acest caz, presedintele
il va chema la ordine (sigur, acest lucru nu da rezultate de cele mai multe ori) si daca, din cauza
atitudinii lui, continuarea dezbaterilo nu este cu putinta, acesta va fi dat afara din sala, dar in acest
caz nu va continua procesul si se va amana. Acesta este un motiv clasic de amanare. Avocatul va lua
si o amenda. Aceasta amenda variaza intre 50 si 700 de lei. Exista si posibilitatea de a da cateva mii
7 of 20
DPC – C1
de euro, daca este vorba despre o ordonanta presedintiala si masura trebuie luata in aceeasi zi.
Aceasta sanctiune porneste de la ideea ca de principiu, manifestarile violente ale unui profesionist
al dreptului sunt mai rare decat cele ale unui participant la proces.
Tot in legatura cu politia sedintei, trebuie mentionata si o chestiune foarte interesanta legata de
fotografierea si inregistrarea sedintei, dar nu de catre instanta sau servicii, ci de catre parti.
Aceasta actiune este interzisa. Nicio parte nu are voie sa faca asa ceva si se ia amenda. Atunci s-a
prevazut chestiunea aceasta (art. 119 din ROI instantelor judecatoresti).
Cu toate acestea, fotografierea si inregistrarea sedintei se judecata se poate face numai cu acordul
Presedintelui de complet. Lui trebuie sa i te adresezi intr-o cerere deschisa, in prealabil, cu indicarea
dosarului. Pentru desfasurarea normala a sedintei, instanta poate acorda permisiunea unui numar
limitat de solicitanti, in ordinea formularii cererilor.
Este interzisa si difuzarea fotografiilor sau imaginilor captate fara acordul Presedintelui
completului. In cazul incalcarii acestei interdictii, va fi sesizat Consiliul National al Audiovizualului.
Acest lucru inseamna ca textul nu se refera la parti, deci partile nu au voie oricum, ci textul permite
fotografierea si inregistrarea in anumite dosare care sunt de interes public, de catre jurnalisti si in
ratiunea interesului public. De fapt, la ei se refera la acest text. Atunci, acestia trebuie sa faca o cerere
in care sa justifice, sa arate ca este jurnalist, sa explice de ce il intereseaza acel dosar, de ce este un
interes public in acel dosar. Daca acel proces este un proces cu un element pur personal, de exemplu
un proces de divort intre doi artisti, cand acestia au un copil, acesta nu va putea fi inregistrat pentru
ca interesul public, de cancan, este mai mic decat protectia unui copil care nu va dori sa-si vada
parintii divortand.
Cu alte cuvinte, in cazul in care un alt participant la proces inregistreaza sau fotografiaza instanta se
va incadra exact in textul cu nerespectarea masurilor luate pentru asigurarea bunei cuviinte si a
solemnitatii sedintei, ceea ce inseamna ca va primit amenda si excluderea din sala.
Se observa, totusi, faptul ca sedinta se inregistreaza, dar se inregistreaza de catre instanta, prin
mijloace tehnice si se pastreaza la arhiva. Deci, toate sedintele se inregistreaza.
8 of 20
DPC – C1
IV. Principalele momente in desfasurarea unei sedinte de judecata
A. Ordinea in care se examineaza cauzele este cea a listei

Dupa cum s-a spus, initial grefierul face o lista cu procesele din sedinta respectiva, pe care o afiseaza cu
o ora inainte (conform NCPC) sau cu o zi inainte (conform Regulamentului), care se publica si pe portalul
instantei. Aceasta este regula, dar exista si exceptii.
Art. 215 alin. (4) NCPC spune ca, la cererea partii interesate, pentru motive temeinice, judecatorul poate
schimba ordinea de pe lista. De exemplu, exista o lista de 50 de dosare, iar la pozitia 3 unul dintre avocati
spune ca roaga amanarea dosarului pentru sfarsitul sedintei pentru ca are un motiv temeinic, de
exemplu vine de la Constanta si nu poate ajunge la 08.45, 09.00, cand se ia cauza. Acesta este considerat
un motiv temeinic. In orice caz, trebuie sa exista o cerere din partea partii.
Nu este necesar ca cererea sa fie scrisa, poate fi facuta si printr-un colaborator sau prin parte. De
principiu, insa, corect este sa se faca o cerere scrisa pentru ca judecatorul sa-si poata organiza sedinta
dinainte de a incepe.
B. Procesele in care partea sau partile sunt reprezentate de avocat, se iau cu prioritate, in ordinea listei
De exemplu, avem 50 de cauze, dar din cele 50 de cauze, cauzele 15, 30 si 37 sunt reprezentate de avocat.
Atunci, acestea se iau primele, tot in ordine, iar apoi se respecta lista.
C. Amanarea cauzelor – regula se regaseste in ROI-ul instantelor, dar si acesta trebuie coroborat cu
NCPC
In primul rand, art. 220 NCPC vorbeste despre amanarea cauzelor. Art. 220 NCPC spuna ca la
inceputul sedintei, se poate proceda la amanarea cauzelor care nu sunt in stare de judecata, daca
aceste cereri nu provoaca dezbateri. Cu alte cuvinte, in prima faza a procesului, a sedintei, se iau intai
cauzele care presupun amanari fara dezbateri. Si ele se iau tot in ordinea de pe lista. In concret,
judecatorul intra si spune “in care cauze sunt amanari?” si participantii raspund. Apoi, se face lista de
amanari, tot in ordinea listei, cu mentiunea ca acestea nu trebuie sa provoace dezbateri, adica sa nu fie
amanare dupa invocarea exceptiei, dupa solutionarea exceptiei sau dupa audierea martorilor.
Amanarea trebuie sa fie fara discutii, fara dezbateri.
Acest lucru se intampla pt ca art. 220 teza a II-a NCPC spune ca atunci cand se amanara fara dezbateri,
compunerea completului poate fi alcatuita chiar si dintr-un singur judecator, desi pentru cauza
respectiva este necesara o compunere colegiala. Deci, intr-o instanta de recurs, unde sunt trei judecatori,
amanarile fara dezbateri se pot lua de catre unul singur pentru ca nu se iau decizii. Daca ar aparea
dezbateri, el n-ar putea sa decida pentru ca orice decizie ar fi nula pentru gresita compunere a
completului.
ROI-ul spune ceva diferit, dar nu cu mult: cauzele care se amână fără discuţii vor putea fi strigate la
începutul şedinţei, în ordinea listei, dacă toate părţile legal citate sunt prezente şi cer amânarea sau în
9 of 20
DPC – C1
cauză s-a solicitat judecata în lipsă – art. 121 (3).

Deci Regulamentul spune ca ori sunt toate partile prezente ori una dintre parti nu este legal citata, astfel
daca una dintre parti nu este legal citata, te incadrezi, poti sa te prezinti la inceputul sedintei si sa ceri
amanarea pentru ca partea nu a fost legal citata. Daca toate partile au fost legal citate, ele trebuie sa fie
prezente sau macar una dintre ele sa fi cerut judecarea in lipsa si sa nu fie prezenta. Daca nu sunt
prezente toate si niciuna dintre ele nu a cerut judecarea in lista, atunci nu poti sa ceri amanarea, trebuie
sa astepti sa fie toti.
Aici exista un text care oarecum se contrazice cu textul din lege, pentru ca legea spune ca la cererea
partii interesate judecatorul poate schimba ordinea de pe lista, iar alin. (4) din art. 121 din ROI: la
cererea partilor instanta poate lasa cauza la urma, fixand o anumita ora cand dosarul va fi strigat din nou.
Ele de fapt nu se contrazic, sunt doua ipoteze diferite. Opinii in doctrina spun ca se aplica regulamentul,
in sensul ca daca nu exista cerera ambelor parti, nu poti schimba ordinea de pe lista. Ba nu, NCPC spune
ca ordinea se poate schimba la cerera uneia dintre parti.
Regulamentul se refera la altceva: ipoteza in care ambele parti solicita sa se fixeze o anumita ora. Atunci
completul spune ca desi procesul incepe la ora 08:30, pentru ei incepe la ora 13:00. Se poate acest lucru,
dar ei trebuie sa se vada ca sa se puna de acord. Unul nu poate spune “fixeaza-mi la ora 13.00”. El, cel
mult, poate spune “fixeaza-mi dupa o anumita ora”. Deci, sunt ipoteze diferite, dar nu se contrazic. Nu
este singura ipoteza in care se poate schimba ora.
D. Apelul cauzei – facut de grefier

Grefierul spune cauza, nr de dosar, striga paratul, reclamantul, obiectul cauzei si face referatul. Dupa
strigarea cauzei si apelul partilor, grefierul prezinta pe scurt obiectul pricinii, stadiul in care se afla,
comunica modul in care s-a indeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces si daca s-au
realizat masurile dispuse de instanta la termenele aterioare. El stie toate aceste lucruri pentru ca le
verifica cu cel putin doua zile inainte. El spune: „dosarul cu nr ...., reclamantul X, paratul Y, pe rol dosarul
avand ca obiect revendicare, stadiul – al 3-lea termen de judecata, s-a acordat termen pentru intocmirea
raportului de expertiza, raportul de expertiza a fost depus la dosar cu 10 zile inaintea termenului,
procedura de citare a fost in mod legal indeplinita sau partile aveau tetrmenul in cunostinta si nu mai era
necesara citarea” asta este referatul pe care il face grefierul.
Deci, din start, grefierul trebuie sa aiba notiuni de drept si chiar daca nu este licentiat in drept, el trebuie
sa fi facut Scoala Nationala de Grefieri, ceea ce inseamna ca ei stiu o anumita procedura, uneori chiar
mai bine decat avocatii sau judecatorii pe chestiuni de formularistica.
In cazul in care niciuna dintre parti nu raspunde la apel, ROI-ul spune ca dosarul va fi lasat la
sfarsitul sedintei, cand se va face o noua strigare. Daca nu va raspunde nici atunci, procesul se
suspenda daca niciuna dintre parti nu a cerut judecarea in lipsa. Tocmai fiind atat de grava sanctiunea –
suspendarea procesului, ROI-ul spune ca trebuie strigati, iar la sfarsitul sedintei pentru a nu fi o masura
atat de dura inca de la inceput.
In cazul in care numai una dintre parti nu se prezinta, cauza se va lua la ordine deoarece lipsa
partii legal citate nu impiedica judecata cauzei. Instanta, insa, chiar se prezinta matinalii prezenti,
10 of 20
DPC – C1
va analiza si exceptiile si apararile formulate de partea in lipsa, formulate prin intampinare, cerere
reconventionala, cererea de chemare in judecata etc., depinzand de pozitia lor. Ceea ce este de subliniat
este faptul ca, desi partea a fost legal citata nu se prezinta, nu absolva instanta de obligatia de a
examina cererile facute de ea. Ea nu a renuntat la proces si nici nu a achiesat la pretentiile partii
adverse, doar nu a venit, adica nu si le poate sustine verbal, dar daca ele sunt facute in scris si, de obicei,
sunt (ori a depus CCJ daca este reclamant, ori a formulat intampinare daca este parat), atunci judecatorul
va judeca procesul in lipsa, dar bazandu-se pe acele aparari, iar daca a cerut si probe le va examina. Nu
este corect ca judecatorul sa treaca peste probele propuse, de exemplu, si sa le incuviinteze doar pe cele
ale partii adverse, spunand „reclamantul este prezent, a cerut probe, i le incuviintam, paratul pentru ca
este absent si nu poate sa-si sustina probele, i le respingem”. Este adevarat ca nu poate sa le sustina verbal,
dar poate in scris a explicat de ce sunt utile. Sunt unii judecatori care le resping daca partea nu a venit
sa le sustina.
V. Cauzele de amanare
Anterior s-a mentionat faptul ca acele cauze care pot fi amanate fara discutii, astfel incat de la inceputul
sedintei, sunt luate cu prioritate.
 amanarea judecatii se poate face prin invoiala partilor – art. 221 NCPC
Acest lucru inseamna ca partile, de comun acord, decid sa amane procesul. Ele nu trebuie sa dea o
justificare. De obicei, ele incearca o impacare sau nu sunt pregatite in momentul respectiv sa se judece.
Aceasta amanare prin acordul partilor, deci fara a fi provocata de ceva, se poate da o singura data in
cursul procesului. Daca partile, dupa ce au cerut o astfel de amanare, solicita tot o amanare prin acord,
inseamna ca nu mai avem una dintre caracteristicile procesului, anume contradictorialitatea, caz in care
instanta va suspenda procesul. Acest lucru inseamna ca partile nu au cu adevarat un litigiu, fiind un fel
de a spune ca atunci cand partile vor fi decise asupra transarii litigiului si nu doar sa existe un litigiu, o
disputa inregistrata pe rolul instantei, trebuie sa revina. Numai ca si atunci exista o capcana: ca sa repui
dosarul pe rol, trebuie sa platesti 50% din taxa de timbru platita initial, adica aceasta placere costa.
Sigur, daca taxa e mica sau este un proces lipsit de taxa, acest lucru este lipsit de importanta, insa daca
taxa este la valoare, aceasta va costa.
Instanta va putea aici sa considere caz de invoiala la amanare si anumite cazuri de amanare la care una
dintre parti s-ar putea opune daca nu tace. De exemplu, una dintre parti solicita amanarea pentru ca
trebuie sa-si angajeze un avocat, intrucat mandatul avocatului a incetat, dar in concret se observa ca
mandatul a incetat prin revocarea lui de catre parte cu mai putin de 15 zile inaintea sedintei de judecata;
acest caz este un caz pe care partea si l-a asumat, nu a fost o denuntare a avocatului (partea a zis «mai
am 10 zile pana la proces si totusi revoc mandatul avocatului» nu l-a lasat balta avocatul). Cu toate
acestea, partea cealalta spune ca nu este nicio problema si ca este de acord sa se amane si in asemenea
conditii. Aceasta problema se apreciaza, in concret, de catre instanta.
11 of 20
DPC – C1
 amanarea din cauza lipsei de aparare – art. 222 NCPC
Aceasta amanare se poate acorda numai exceptional, pentru motive temeinice care NU sunt imputabile
partii sau reprezentantului ei. Deci, apropo de ce s-a discutat anterior, partea trebuie sa nu aiba aparare,
dar acest lucru trebuie justificat temeinic si motivul temeinic sa nu fie imputabil partii si nici
reprezentantului acestuia. Nu intra in aceasta ipoteza:
o cazul in care partea revoca mandatul avocatului inainte de 10 zile dupa care zice ca in 10 zile nu are
cum sa gaseasca avocat (ar fi trebuit sa-l revoce mai devreme ca sa-si gaseasca avocat din timp; cazul
este temeinic ca este logic ca nu ai cum sa-ti gasesti avocat in 10 zile, dar este imputabil partii in
acest caz);
o situatia in care partea zice ca nu a angajat avocat pentru ca nu are bani (nu este motiv temeinic
pentru ca trebuia sa ceri ajutor judiciar); poate sa fie motiv temeinic daca s-a intamplat ceva pe
parcurs, partea demonstreaza ca avea bani pentru avocat, nu avea nevoie sa faca cerere de ajutor
judiciar pentru ca era o persoana solvabila, dar a avut o cheltuiala neprevazuta, o stare de necesitate
si a trebuit sa amane CAJ cateva saptamana pana va avea din nou sumele necesare;
Legea nu vorbeste despre “motive mai presus de vointa partilor", ci despre “motive temeinice”, fiind o
notiune mai laxa, mai usoara.
In orice caz, atunci cand instanta refuza amanarea judecatii pentru un astfel de motiv, va amana totusi,
la cererea partii, pronuntarea pentru a da posibilitatea formularii unor concluzii scrise de catre avocat.
 cazuri de amanre care NU sunt expres prevazute de lege

Unul dintre ele s-a regasit atunci cand am vorbit despre ordinea si buna-cuviinta in sedinta, atunci cand
avocatul recalcitrant va fi dat afara din sala si se va amana procesul (art. 217 alin. 9). Acesta este un
motiv de amanare, care nu este trecut intr-un articol care sa aiba denumire marginala, dar tot amanare
este.
Aceste cazuri de amanare nu sunt provocate de cercetarea procesului, dar sunt foarte multe amanari
indicate de procedura de administrare a probelor. De exemplu, atunci cand este ceruta proba cu
interogatoriu sau cu proba cu martori. Instanta incuviinteaza proba, dar trebuie sa amane pentru ca
trebuie sa citeze martorii sau sa citeze partea care trebuie sa vina la intergatoriu (poate nu este prezenta
si nu se poate lua prin avocat), iar asta inseamna din start ca trebuie sa amani procesului. Daca se
dispune efectuarea unui raport de expertiza poate sa treaca 1, 2, 3 termene care vor fi termene de
amanare, dar ele sunt amanari care sunt impuse de parcurgerea cercetarii procesului.
Exista doua feluri de interogatoriu: interogatoriu care se ia in scris si se comunica (cazul persoanelor
juridice sau persoanelor care au domiciliul in strainatate) si se depune odata cu CCJ sau odata cu
intampinarea si interogatoriul care nu se depune (cazul persoanelor fizice), care se comunica doar
atunci cand partea respectiva vine la proces pentru ca are un caracter de surpriza. Dupa ce proba se
incuviinteaza, se da un termen pentru ca partea sa fie citata, iar cealalta sa redacteze intrebarile. Este
perfect adevarat ca intrebarile pot fi pregatite dinainte, iar atunci cand se incuviinteaza proba sa-i fie
facuta o surpriza partii adverse, daca este prezenta si sa se ceara administrarea in acel moment, iar
instanta sa fie de acord.
12 of 20
DPC – C1
O alta amanare poate fi provocata de o cerere de abtinere pentru ca nu se poate trece mai departe. La
recuzare se poate.
 amanarea provocata de incercarea de impacare a partilor
Conform art. 227 (1) judecatorul poate dispune chiar prezenta partilor la proces (chiar daca nu suntem
in prezenta unui proces de divort unde orcium partile sunt obligate sa fie prezente personal) – motiv de
amanare, pentru ca daca partile sunt reprezentate de avocati si nu sunt prezente personal si judectatorul
spune ca el vrea sa vorbeasca cu partile, nu cu reprezentantii, ele trebuiesc citate.
De asemenea (alin. 2), in litigiile care fac obiectul procedurii de mediere judecatorul poate invita partile
sa participe la o procedura de informare cu privile la semnificatiile medierii. Aceasta nu este obligatorie,
judecatorul doar le arata faptul ca pot sa uzeze de aceasta metoda. Daca una dintre parti nu este
interesata se trece mai departe.
VI. Ordinea in care se da cuvantul partilor

Trebuie intelese cu atentie pentru ca sunt chestiuni de uzanta. Ordinea ar fi urmatoarea:
1. Examinarea exceptiilor;
2. Administrarea probelor;
3. Dezbaterea cauzelor.
Insa, pe orice problema trebuie stabilit cum se ia cuvantul. Conform art. 216 (2): Presedintele da
cuvantul mai intai R, apoi P, precum si celorlalte parti din proces, in functie de pozitia lor procesuala.
Deci intai vorbeste reclamantul, apoi paratul si apoi ceilalti, dar pentru ceilalti nu mentioneaza nimic,
nicio ordine. Legiuitorul revine apoi si spune ca reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urma,
in afara de cazul in care chiar el a pornit actiunea, cand este reclamant si va vorbi primul.
✓ daca avem un intervenient principal el va vorbi dupa R ! de ce dupa R ? pentru ca el este
reclamant fata de P, dar si fata de R. De ce al doilea ? pentru ca este o cerere incidentala (se da
prioritatea cererii principale, apoi reclamantului incidental si paratul va vorbi ultimul).
✓ daca avem un intervenient accesoriu el va vorbi dupa cel in favoarea caruia a intervenit. Daca
a intervenit in favoarea R, va vorbi dupa el ; daca a intervenit in favoarea P, va vorbi dupa P.
✓ daca avem un chemat in garantie el va vorbi dupa partea care l-a chemat in garantie.
✓ cel aratat ca titular al dreptului – difera :
o daca el si-a asumat aceasta pozitie si R a fost de acord ca el sa fie primit in proces ca P : devine P
si vb dupa R ;
o in celelalte 3 ipoteze, el are pozitia unui intervenient principal ceea ce inseamna ca va vorbi dupa
R.
✓ daca avem 1 intervenient accesoriu + 1 chemat in garantie va vorbi primul intervenientul accesoriu
pentru ca sustine pozitia uneia dintre parti (ei sunt unul singur gen, un tot unitar) ; chematul in
garantie vorbeste partial in favoarea celui care l-a chemat in garantie.
13 of 20
DPC – C1
/!\ ATENTIE : instanta poate da cuvantul in replica, adica fiecare dintre aceste parti poate lua cuvantul
de mai multe ori in proces. De exemplu, vorbeste R si dupa P, R o sa zica pt ca P a dezvolvat niste teze
care nu se gaseau in intampinare, dati-mi voie sa zic si eu ceva si atunci instanta va zice « da, intr-adevar,
a zis niste lucruri care nu erau in intampinare » si atunci ii va cuvantul R ; o sa vina si P si o zica ca i-ati
dat cuvantul la replica lui R, acum trebuie sa-mi dati si mie cuvantul ca sa raspund la aceasta. Exista apoi
si posibilitatea de a vorbi din nou, in duplica deoarece reclamantul poate dori sa spuna iar ceva. In aceste
cazuri poate interveni judecatorul. In legatura cu pledoaria, judecatorul poate dispune limitarea
timpului, conform art. 216 alin. (4) NCPC. Deci, este gresita practica potrivit careia dupa ce partea
vorbeste jumatate de ora, judecatorul spune “concluzionati, v-am redus timpul”. Acest lucru trebuie
mentionat de la inceput, chiar corect ar fi ca judecatorul sa se consulte cu partile.
Dincolo de dezbaterile orale, exista si institutia concluzilor scrise. Dupa ce se epuizeaza cercetarea
procesului se acorda un termen numai in vederea dezbaterilor pe fond a pricinii. Inainte de acest termen,
partile depun concluziile scrise. Ele le vor sustine si oral, dar avantajul este ca din moment ce partea si-
a prezentat in scris punctul de vedere final, concluziile orale pot fi catalizate spre acele lucruri asupra
carora judecatorul doreste lamuriri suplimentare. Poate partea a scris 30 pg de concluzii scrise, dar
poate unele dintre ele nu erau inteligibile si soliciti sa aprofundeze anumite parti. Daca sunt suficiente
concluziile scrise depuse anterior, nu trebuie decat sa asculti ce spune el si este oarecum intempestiv sa
intervi. De aceea, art. 244 NCPC prevede formularea concluziilor scrise inainte de dezbateri. Asta NU
inseamna ca nu pot fi depuse concluzii scrise si dupa. Astfel, art. 394 NCPC arata faptul ca daca va
considera necesar, instanta poate cere partilor, la inchiderea dezbaterilor (deci dupa pledoarii), sa
depuna completari la notele intocmite si depuse anterior. Adica este posibil ca din dezbateri sa reiasa
unele teze juridice care nu au fost prinse pana atunci.
VII. Primul termen de judecata la care partile sunt legal citate
Pentru parat este un termen limita pana la care poate :

o chema tertii in proces, daca intampinarea nu era obligatorie (daca intampinarea era obligatorie
odata cu ea);
o invoca exceptia de necompetenta materiala si teritoriala exclusiva;
o invoca nulitati relative cu privire la neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii;
o formula cerere reconventionala daca intampinarea nu era obligatorie.
Pentru reclamant este un termen limita pana la care poate sa-si modifice CCJ + poate propnune dovezi
noi
/!\ doar dovezi referitoare la aceasta modificare zice BRICIU;
14 of 20
DPC – C1
Instanta la acest termen:
o isi verifica din oficiu competenta materiala, generala si teritoriala exclusiva

 la acest termen, instanta va da o incheiere prin care isi constata competenta
 chiar daca niciuna dintre parti nu invoca exceptia de necompetenta, instanta trebuie sa cuprinda
in incheierea de la primul termen la care partile sunt legal citate ca verificand din oficiu
competenta a constatat ca este competenta general, material si teritorial exclusiv sa judece
pricina
o verifica identitatea partilor si calitatea de reprezentant (daca este cazul ofc, adica daca exista
procura, daca indeplineste forma prevazuta de lege, daca avocatul chiar este avocat – if not se
anuleaza toate actele de procedura – art. 219 NCPC. Daca sunt parti care au imputernicire si pretind
ca sunt licentiati in drept (deci pot pune concluzii), acum trebuie sa ceara dovada pentru ca mai
departe trebuie sa stie daca ii va lasa sa puna concluzii sau nu
o estimeaza durata procesului – art. 238 : la primul termen de judecata la care partile sunt legal
citate, dupa ascultarea partilor, instanta va estima durata necesara pentru cercetarea procesului;
aceasta estimare se va face cum spune textul tinand cont de imprejurarile cauzei (obiectul cauzei,
numarul partilor, probele solicitate prin CCJ sau prin intampinare, exceptiile invocate in cauza etc)
si va tine cont si de faptul ca procesul sa fie solutionat intr-un termen optim si previzibil. Va trece in
incheiere aceasta estimare.
De ce este importanta aceasta estimare? Judecatorul poate spune, dupa ce consulta partile :
« apreciez ca pentru acest dosar este nevoie de 6-7 termene, ceea ce ar reprezenta 6-8 luni ».
DAR acest text nu inseamna ca daca au trecut 6-8 luni, termenul NU atrage o sanctiune cu nulitate,
nu inseamna ca tot ceea ce se intampla dupa termenul estimat este nul.
Ceea ce se poate intampla este ca partile, daca nu exista motive imputabile lor, sa formuleze plangere
la CEDO pentru incalcarea pct. 1 al art. 6 CEDH privind termenul rezonabil, spunand ca instanta ne-
a dat un termen, ne-am conformat tuturor cererilor ei, nu s-au provocat amanari, cu toate acestea
instanta nu a solutionat pricina in termen. Tocmai de aceea vine alin. 2 : pentru motive temeinice,
ascultand partile, judecatorul va putea reconsidera durata prevazuta la alin. 1. De exemplu, moare
una dintre parti si trebuie gasiti mostenitorii, iar termenul se va prelungi cu termenul care a fost
necesar pentru a-i gasi pe mostenitori. Toate trebuie facute conform procedurii.
Se cauta responzabilizarea instantei. Termenul se incalca intotdeauna. Problema este diferenta intre
a incalca termenul rezonabil, fara a avea nicio raportare despre ce inseamna termen rezonabil si a
incalca termenul rezonabil, dupa ce in prealabil s-a convenit la el. Diferenta enorma intre a spuna ca
“s-a incalcat termenul rezonabil pentru ca procesul a durat trei ani” deoarece unele persoane pot
spune ca e bine, altele pot spune ca e mult si a spuna ca “s-a incalcat termenul rezonabil pentru ca
dupa ce instanta a spus ca procesul va dura 10 luni, a durat trei ani”. Deci, lucrul asta, desi pare
ineficient, nu este. Este chiar lucrul care face ca termenul rezonabil sa coboare dintr-o zona
incontrolabila intr-o zona concreta. Are un efect pentru ca responsabilizeaza instanta.
15 of 20
DPC – C1
VIII. Incheierile de sedinta
Incheierile de sedinta sunt acte procedurale ale instantei care se intocmesc la fiecare termen care au
natura unor procese verbale, in care se conseamneaza ceea ce s-a discutat si decis la fiecare dintre
termene.
Astfel, unele au valoare minora – la aceea sedinta nu s-a intamplat mai nimic, altele sunt mai importante
decat insasi hotararea judecatoreasca (decid asupra prescriptiei, calitatii partii, decid la partaj asupra
calitatii pe care partile o au, cotelor pe care le au, asupra masei bunurilor si este mai importanta decat
hotararea de fond, care spune numai ce ia fiecare).
Redactarea incheierilor se face de catre grefier (act al grefierului) pe baza notelor de sedinta si daca
este cazul al inregistrarilor sedintei. Art. 231 si 232 NCPC spun ca la fiecare sedinta grefierul de sedinta
ia note cu privire la tot ce au spus partile si la ce a decis instanta la sedinta respectiva. Aceste note pot fi
puse la dispozitia partilor la cerere, deci nu din oficiu. Sedinta se si inregistreaza si daca in notele luate
de grefier partile spun ca nu se regasesc toate aspectele discutate la acel termen, atunci se confrunta
notele cu inregistrarea si se refac notele conform inregistrarii.
Notele pot fi contestate cel mai tarziu la termenul urmator si acestea se confrunta cu
inregistrarile. Cand nu erau inregistrari, trebuia sa te inscri in fals, ceea ce insemna ca ori acceptai ca
grefierul are dreptate, ori trebuia sa-i faci plangere penala. Chiar daca problema era importanta, era un
discomfort pentru ca poate grefierul nu era suspectat de rea-credinta (o parte a ridicat la o sedinta pb
prescriptiei, grefierul n-o mentioneaza in incheiere si instanta nu se refera la ea in hotarare, instanta de
appel va spune ca hot jud nu se refera pentru ca nu ai spus ; inaintea trebuia sa te inscri in fals, era aiurea
ca poate el a uitat pur si simplu). Astfel, inregistrarea il scuteste pe grefier de unele plangeri penale
gratuite si chiar de condamnare care era posibila (notele luate de el sunt acte autentice, ceea ce
inseamna ca daca nu respectau adevarul era inscris fals – tu poate nu aveai nimic cu el, dar asta de obliga
procedura sa faci).
Noul instrument din NCPC nu exclude plangerea penala, dar legituitorul a pus la dispozitie un intrument
mai bun decat plangerea penala. Inregistrarea este prevazuta si in Legea de organizarea judecatoreasca
nr. 304, care sunt norme de ordine publica pentru ca sunt norme de organizare.
Pe baza acestor note, eventual daca ele sunt contestate, folosindu-se si inregistrarile, se redacteaza
incheierea. Cu alte cuvinte, in incheiere nu se scrie tot ce s-a vorbit. Avem trei categorii de acte:
i. notele, care trebuie sa fie exhaustive (in limita consemnarii) si trebuie sa scrie tot ce s-a spus; se
predau obligatoriu partilor la cerere
“R invoca respingerea exceptiei de necompetenta pentru a, b, c, d”
ii. inregistrarile; poate fi obtinuta o copie, la cerere daca instanta apreciaza ca este cazul
iii. incheierea, care practic rezuma tot ce s-a intamplat;

“R solicita respingerea exceptiei de necompetenta” si restul se afla in note
16 of 20
DPC – C1
Incheierea este practic un PV care se face la fiecare sedinta de judecata si in care se consemneaza cele
ce s-a intamplat la sedinta respectiva. Dpdv al CPC, incheierea este o veritabila hotarare judecatoresc.
Acest lucru nu este o metafora, este chiar riguros pentru ca daca ne uitam la cum se definesc hotararile
judecatoresti, ele sunt de 3 feluri:
i. incheieri ;
ii. sentinte ;
iii. decizii.
Deci, incheierile sunt hotarari judecatoresti, care intervin in cursul unui proces, nu sunt hotarari finale
si nu dezleaga fondul. Ca regim, ele sunt hotarari judecatoresti. Acest lucru este important de retinut
pentru ca incheierile, in ceea ce priveste solutiile ce se adopta prin ele, se aplica in totalitate regulile de
la hotararea judecatoreasca, inclusiv cele privind eventualul conflict de divergenta intre judecatori. Deci
toate regulile ce se aplica legiferarii in cazul judecatii, se aplica si atunci cand se adopta masuri prin
incheiere.
In realitate, unele masuri luate prin incheiere necesita niste dezbateri si deliberari ce dureaza 20
secunde sau chiar din priviri (amanare pt lipsa de procedura – este o decizie, acolo se ia decizia pt ca
procedura nu este legal intocmita, se dispune refacerea procedurii si acordarea termenului - sunt trei
decizii, de fapt).
Sigur ca exista si incheieri care presupun deliberari mai ample decat hotararea finala, spre exemplu
incheierea de admitere in principiu in materie de partaj, unde se stabileste dreptul partilor, cota ce
revine fiecaruia si masa bunurilor. Partajul propriu-zis presupune doar tragerea la sorti si impartirea
loturilor, dar deja deciziile importante s-au luat prin incheiere. Un alt exemplu ar fi deciziile prin care se
pronunta asupra unei exceptii de prescriptie, aceea presupune deliberari serioase, care sunt inscrise in
incheiere. Ceea ce este de retinut este ca lucrurile se produc inainte de hotararea finala.
❖ Regimul incheierii de dezbateri

In ceea ce priveste hotararile, exista o anumite incheiere care se numeste incheiere de dezbateri si
pentru a i se intelege semnificatia trebuie prezentata urmatoarea regula: cele consemnate, intamplate
in sedinta in care instanta ramane in pronuntare pentru a dezlega litigiul, nu mai sunt consemnate intr-
o incheiere separata pentru ca ele se consemneaza chiar in hotararea judecatoreasca, in partea
expozitiva a hotararii judecatoresti. Deci acesta este un termen la care nu se face incheiere.
DAR, daca instanta nu se pronunta chiar in acea zi, adica dupa finalizarea dezbaterilor si amana
pronuntarea, atunci se redacteaza incheierea, iar in hotararea judecatoreasca nu se vor mai cuprinde
cele intamplate, cele mentionate la termenul la care a avut loc judecata, ci se va scrie doar o propozitie
care va spune “dezbaterile au fost consemnate in incheierea de la data de …, care face corp comun cu
prezenta hotarare”. Acea incheiere se numeste incheiere de dezbateri. Ea face corp comun cu
hotararea, pentru ca altfel hotararea nu ar avea o parte din ea si se comunica impreuna cu hotararea.
Daca acea incheiere nu este semnata, hotararea este nula pentru ca nu se poate verifica de catre instanta
superioara: compunerea completului in fata caruia au avut loc dezbaterile, ce au spus partile cu ocazia
17 of 20
DPC – C1
dezbaterilor, cine a fost prezent cu ocazia dezbaterilor, nu poate fi verificat nimic. Exista o hotarare in
care nu stii cine a pus concluzii, in fata cui s-au pus concluziile si cine a fost prezent. Deci, este nula fara
discutie.
Astfel, incheierea de dezbateri are un regim foarte important, iar ea se redacteaza atunci cand
instanta decaleaza momentul pronuntarii, in sensul ca amana pronuntarea cu pana la 15 zile.
❖ Forma incheierii – aidoma unei hotarari judecatoresti, numai ca ea cuprinde doar mentiunile
referitoare la hotararile ce s-au luat la acel termen.
Aceasta forma este prezentata in CPC, iar atunci cand vorbeste despre forma hotararii, legiuitorul face
trimitere si la forma incheierii. De fapt, daca vrem sa aflam cum se redacteaza hotararea, codul face
trimitere la cum se redacteaza incheierile judecatoresti. De exemplu, art. 425 CPC, care spune ca
hotararea va cuprinde partea introductiva, in care se vor face mentiunile prevazute la art. 233 alin. (1)
si (2), ori art. 233 este chiar articolul care vizeaza forma incheierii judecatoresti, arata tot ceea ce se
mentioneaza in incheierea judecatoreasca. Conform lit. m) semneaza membrii completului (el verifica
incheierea redactata de grefier si o accepta) si grefierul (el face incheierea). Grefierul nu scrie in
incheiere ce doreste el, scrie ce a decis instanta, iar instanta poate controla acea incheiere si obiecta
faptul ca nu este riguros ceea ce este mentionat, spre a trimite la consultarea caietului sau la verificarea
inregistrarilor.
❖ Clasficare incheierile interlocutorii – incheierile preparatorii
Incheierile interlocutorii Incheierile preparatorii
= cele prin care instanta dezleaga = cele prin care se adopta masuri doar pentru
exceptii procesuale, incidente administrarea judecatorii, fara a dezlega
Definitie
procedurale sau alte chestiuni chestiuni litigioase
litigioase.
= asupra deciziile adoptate, = instanta NU este legata de masurile

instanta NU poate reveni. adoptate, putand reveni asupra lor, insa
motivat
Sigur, ele pot fi controlate in caile
Caracteristica de atac, dar aceeasi instanta (cea
care le-a adoptat), indiferent ca
ramane aceeasi compunere sau se
schimba, nu mai poate reveni.
• incheirea prin care s-a respins • incheierea prin care s-a estimat durata
necompetentei; procesului; in faza de cercetare a
Exemple procesului, instanta estimeaza la primul
• incheirea prin care s-a admis
termen durata procesului, numai ca
interventia principala,
accesorie sau o CCG;
18 of 20
DPC – C1
• incheirea prin care se respinge aceasta estimare poate fi modificata, cnf

exceptia prescriptiei; art. 238 alin. 2 NCPC;
• incheirea prin care se • incheierea prin care se incuviinteaza
respinge exceptia lipsei probele, este posibil, ca urmare a
calitatii procesuala pasive administrarii unor probe, unele probe care
(daca se admite dai hot de pareau utile sa devina ulterior inutile. De
respingere a CCJ, nu mai dai exemplu, la interogatoriu, P recunoaste o
incheiere pentru ca sunt serie dintre pretentiile sau spusesele R si
peremptorii). atunci proba cu martori ar putea sa devina
inutila intrucat nimeni nu s-ar fi asteptat
ca P sa fie de acord, asa ca anterior
Asupra acestor tipuri de incheieri interogatoriului se admisese proba cu
instanta nu poate reveni datorita martori (pentru ca se astepta ca P sa nege
chestiunilor litigioase. tot, a.i. sa fi avut nevoie de proba cu
martori). Asadar, judecatorul poate reveni
motivat asupra administrarii unor probe,
daca acestea nu mai sunt utile in cauza.
/!\ PRECIZARE: incheierea de incuviintare a

probelor are si ea anumite aspecte care NU
sunt deloc preparatorii, de exemplu daca
proba este legala sau nelegala. Daca exista o
disputa intre parti referitoare la
admisibilitatea sau inadmisibilitatea probei cu
martori, iar instanta o transeaza, acea
incheiere, sub acel astept, este interlocutorie.
Un alt lucru este daca proba mai este sau nu
utila in raport de derularea celorlalte probe,
care este o chestiune de buna-administrare,
dar niciodata instanta nu va mai putea reveni
asupra deciziei privind legalitatea. Sunt doua
lucruri total diferite.
19 of 20
DPC – C1
❖ Regimul cailor de atac
✓ REGULA: incheierile premergatoare se ataca odata cu fondul
 EXCEPTIE TIP 1: posibilitatea atacarii unei incheieri pe care separata
• respingerea ca inadmisibila a cererii de interventie; incheierea poate fi atacata cu apel, separat, nu

trebuie sa astepti ca sa o ataci odata cu fondul.
• incheierile date asupra cererilor de suspendare a procesului; se atacata separat, ar fi hilar sa se

atace odata cu fondul pentru ca se ataca faptul ca s-a suspendat in mod gresit. Daca s-ar ataca odata
cu fondul, suspendarea a trecut daca nu s-a repus cauza pe rol.
• cererea de suspendare a executarii provizorii;

• incheierea de anulare a cererii de chemare in judecata in procedura regularizarii; aici nici macar
nu exista fond.
 EXCEPTIE TIP 2: incheieri care nu sunt supuse niciunei cai de atac
• incheierea prin care se solutioneaza abtinerea sau se incuviinteaza recuzarea;

• incheierea prin care instanta investita cu o cerere de stramutare suspenda judecata pricinii a carei
stramutare se solicita.
[de retinut aceste exemple]
20 of 20
DPC – C2
Subsectiunea 2: Cercetarea procesului
Procesul are doua faze: faza cercetarii procesului si faza dezbaterii. Faza cercetarii este cea mai
ampla, dezbaterile nu sunt decat ultimul termen la care partile pun concluzii pe fond. Pana acolo 1,2,
3 sau 10 ani cat dureaza un proces este faza de cercetare.
Conform art. 237 CPC, in faza cercetarii, instanta:

o rezova exceptii invocate de parti sau din oficiu;
o examineaza cererile de interventie;
o examineaza fiecare pretentie si aparare;

o dispune masuri asiguratorii;
o se pot incheia tranzactii sau renuntari;
o incuviinteaza si administreaza probele;

o alte masuri necesare lamuririi judecatorului.
In faza de cercetare a procesului, judecatorul se lamureste cu privire la ce vrea R, ce vrea P, ce vor
tertii care apar in proces, se lamureste sub aspectul situatiei de fapt, in sensul ca administreaza toata
probele si dupa acest „bagaj de informatii”, asculta partile in etapa dezbaterilor unde se pun
concluziile pe fond. Munca, practic, se face in aceasta faza (care pregateste dezbaterile finale, urmand
apoi numai deliberarea si pronuntarea).
I. Locul cercetarii procesului
Conform art. 240 NCPC faza cercetarii procesului are loc in camera de consiliu, iar in sedinta publica
are loc numai faza dezbaterilor finale, adica ultimul termen cand se trag concluzii. Sub VCPC nu exista
o distinctie intre faza cercetarii si faza dezbterilor, se trecea automat dintr-o faza intr-alta si totul se
desfasura in sedinta publica. NCPC a gandit ca ar trebui sa separe faza cercetarii, pe care s-o duca in
camera de consiliu, si faza dezbterilor, care sa fie destinata publicitatii.
Argumentele erau urmatoarele :

a. rapiditatea desfasurarii procesului. In faza cercetarii sunt foarte multe acte de efectuat si
probe de administrat, astfel incat trebuie sa fie extrem de flexibil programul judecatorului si al
partilor, pentru ca trebuie sa dai termene scurte de la o zi la alta ca sa usurezi mersul procesului.
De exemplu, o parte mai gaseste un inscris care este extrem de relevant si il depune in fata
instantei, instanta vede ca este relevant, il comunica si partii adverse care zice « multumesc l-am
primit, dar eu vreau termen ca sa il citesc ». Instanta trebuie sa-i dea termen. Daca procesul se
1 of 24
DPC – C2
desfasoara in camera de consiliu, termenele se pot da de la o zi la alta, chiar a doua zi. Daca
procesul se desfasoara in sedinta publica, trebuie sa dai termen la urmatoarea sedinta publica,
adica intr-o luna, doua. Acest lucru inseamna ca pentru chestiune care putea fi rezolvata intr-o zi
(atata ar fi necesar pentru a citi o pagina si a trage concluziile necesare) ai 2 optiuni: fie sa-l obligi
sa citeasca atunci (nu e corect pentru ca de citit poate sa citeasca atunci, dar nu poate sa-i
inteleaga toate efectele, poate trebuie sa studieze) fie sa-i dai termen la urmatoarea sedinta
publica (minim o luna). Daca ar fi fost in camera de consiliu judecatorul ar fi dat termen a doua zi
la o ora stabilita impreuna cu partile. Aceste aspecte de realitate procesuala aratau ca era mai
bine sa se separe cele doua faze, sa se flexibilizeze procedura.
b. discutiile in camera de consiliu, departe de zona publicitatii, ar fi fost mult mai bune
sub aspect tehnic. Orice element care intervine si care tinde sa tergiverseze rolul partilor si
al judecatorului ii fac pe acestia sa devina extrem de agresivi in apararea rolurilor lor pentru
ca este multa lume in sala. Persoana care vorbeste se gandeste in acelasi timp ce se intampla
daca mai vorbesc cativa. In camera de consiliu nu are cine vorbi pentru ca sunt doar partile,
judecatorul si grefierul. Din punctul acesta de vedere, discutia era mai relaxata pentru ca
judecatorul nu mai era atat de preocupat sa-si exacerbeze latura lui de solemnitate si nici
avocatii nu mai erau preocupati sa-si exacerbeze laturile de impresionare a publicului, fiind
mai preocupati de problema de procedura, problemele din cercetarea procesului.
Aceste consideratii au venit in urma evaluarii unor alte state care au aplicat acest mod. Aceasta regula
se aplica de la 1 ianuarie 2019 (teoretic). Nu s-a aplicat din 2013 pana acum pe argumentul ca nu
avem suficiente camere de consiliu. Este un argument arhitectural, nu juridic. Acest lucru este
criticabil pentru ca codul a fost adoptat in 2010, deci pana la 2013 cand a intrat in vigoare, erau
suficiente posibilitati de a rezolva problema.
Exista, insa, o mare problema pentru ca alte prevederi au legatura cu acest articol si acelea stau pe
loc, desi ele ar putea fi utilizate pozitiv. Deocamdata exista un protocol. Problema nu ar fi decat
crearea unor camere de consiliu, ci si inregistrarea lor. Atunci evident ca trebuie achizitii pentru
lucrurile astea.
II. Reguli privind cercetarea procesului
1. Instanta estimeaza durata procesului;
2. Instanta stabileste daca administrarea probelor se face de catre avocat sau consilier
juridic. Exista in CPC posibilitatea ca avocatii sau consilierii juridici sa administreze
probele, prin deorgare de la regula ca probele se administreaza de catre instanta. Este
necesar : ca toti sa aiba avocati sau consilieri juridici + ca toti sa fie de acord.
2 of 24
DPC – C2
/!\ daca se procedeaza la adm probelor de catre avocati sau consilieri juridici se poate cere
restituirea a 50% din taxa judiciara de timbru. Deci, exista un avantaj pecuniar semnificativ
de a procedura la astfel de adm (art. 239).
3. Termenele sunt scurte, chiar de la o zi la alta, numai pentru motive temeinice se poate
acorda termene mai indelungate. Deci, regula ne spune ca, de principiu, termenul trebuie
sa fie acordat in urmatoarea zi si numai in caz de nevoie el trebuie sa fie mai indelungat. Insa,
textul nu poate fi aplicat pentru ca el era legat de camera de consiliu. Astfel, temenul nu poate
fi acordat de la o zi la alta pentru ca sedinta urmatoare a judecatorului va fi abia peste o luna
(atunci cand este programata sedinta publica urmatoare). Sunt unii judecatori care intra la
sfarsitul sedintei altuia ca sa fie sedinta planificata. (art. 241 CPC).
4. Daca se renunta la cerere sau la drept si se incheie o tranzactie, nu se mai intra in faza
dezbaterilor si tot in faza cercetarii se da o hotarare finala.
5. Dupa parcurgerea etapei cercetarii, daca judecatorul se considera lamurit asupra probelor,
deci nu mai considera ca sunt probe de adm, exceptii de solutionat, pb prealabile, da o
incheiere prin care declara cercetarea procesului inchisa si fixeaza termen distinct
pentru dezbaterea pe fond. Cu alte cuvinte, legiuitorul s-a gandit ca trebuie sa existe un
termen intre finalizarea procesului, care se consemneaza prin incheiere si momentul cand
partile pub concluzii pe fond. In interiorul acestui termen, partile depun concluzii scrise cu
cel putin 5 zile inainte, astfel incat, actunci cand inceteaza dezbaterile pe fond, judecatorul
are toate probele adm si pozitia scrisa a partilor dupa adm probelor, deci se poate concentra
pe dezbaterile finale, stiind déjà pozitia partilor. Acesta este un mare avantaj pentru
judecatorul poate cere partilor sa dezvolte anumite aspecte pe care le-a mentionat in
concluziile scrise, poate cere opinii cu privire la teza contrara celei prezentate in acestea. Daca
ar depune concluziile dupa dezbateri, acest avantaj nu ar mai exista, dar trebuie lasat un
moment intre terminarea cercetarii si dezbaterea pe fond.
Textul spune ca daca partile se invoiesc (deci de comun acord), dezbaterea pe fond
poate avea loc chiar la acelasi termen la care s-a terminat cercetarea procesului. Poate
pricina nu este de o complexitate prea mare, iar partile nu vor sa depuna concluzii scrise si
nu mai au nevoie de termen, dar trebuie sa fie de acord ambele parti. In cazul in care una
dintre parti nu este prezenta, se prezuma ca este de acord daca a cerut judecarea in lipsa ei si
nu a facut mentiune speciala ca totusi nu este de acord cu continuarea procesului in privinta
dezbaterilor tot in camera de consiliu, in acelasi termen la care a avut loc si cercetarea. Deci
trebuie sa fie o conventie a partilor, ele au dreptul sa aiba un termen intre terminarea
3 of 24
DPC – C2
procesului si dezbateri, dar pot renunta la acest drept ; exista prezumtia de renuntare daca
nu te prezinti si ai cerut judecarea in lipsa + nu ai mentionat in mod expres ca nu esti de acord
cu continuarea dezbaterilor tot in camera de consiliu.
Acest text este pus in discutie daca se aplica sau nu, tot din cauza problemei cu 1 ianuarie
2019.
➢ Asadar, unii judecatori spun ca acest text este in stransa legatura cu cercetarea procesului
in camera de consiliu, in sensul ca legiuitorul a stabilit ca intre momentul inchiderii
cercetarii procesului si inceperii dezbaterilor sa exista o durata de timp, adica sa fie la
doua momente procesuale diferite, pentru ca, spun ei, nici nu avea cum altfel deoarece
cercetarea procesului era in camera de consiliu, iar dezbaterea in sedinta publica, ori daca
era la acelasi termen ar fi trebuit sa mute dosarul din CS in SP in acelasi moment, ceea ce
este foarte greu de inchipuit si de aceea s-au segregat cele doua momente si s-a interpus
intre ele o perioada de timp. Astfel, atata timp cat nu exista pozitia ca cercetarea sa fie in
CS, nu exista niciun argument logic pt a mai separa cercetarea procesului de dezbateri
prin acordarea unui termen, ci continua procesul imediat cum s-a terminat cercetarea ;
textul se aplica incepand cu 1 ianuarie 2019.
➢ Alti judecatori spun ca acesta este un rationament, dar ca au mai existat si altele, care
subzista. De exemplu, acela ca legiuitorul a dorit ca atunci cand au loc dezbaterile pe fond,
in ziua respectiva, sa se concentreze exclusiv asupra acestora, sa nu mai aiba de adm si
alte probe.
➢ De asemenea, exista un argument in acela ca trebuie sa se acorde posibilitatea partilor de

a depune concluzii scrise inainte de dezbateri, astfel incat judecatorul, atunci cand le
asculta la dezbaterile finale sa aiba scrisa pozitia lor, dar dupa ce acestea déjà cunosc
probele adm. Acesti judecatori spun ca textul este aplicabil ; textul se aplica si acum.
Nu exista momentan niciun RIL. Dar si aici exista o alta problema pentru ca aceste prevederi
erau bune. Spre exemplu, intr-o sedinta exista patru martori, ceea ce inseamna o audiere de
aproape 3-4 ore. La acea sedinta, dupa audierea cu martori, daca nu se amana procesul pentru
a se dezbate pricina in fond si acestea au loc la acelasi termen, martorii vor fi audiati trei ore,
iar concluziile pe fond vor dura 10 minute pentru ca nimeni nu mai vrea sa puna concluzii pe
fond, structurat, inca jumatate de ora. Si daca le-ar pune, nu i-ar auzi nimeni pentru ca
judecatorul ar fi prea obosit. Daca se cunoaste de la inceput faptul ca se vor pune doar
concluzii pe fond, dispozitia avocatilor si a judecatorul va fi alta.
Deci codul functioneaza bine numai daca este corelat, el este ca un organism. Daca se extirpa
aceasta problema de diferentiere intre CS si SP, ea va fi corelata cu multe alte articole
verificate in timp si care au un fundament in alte societati. Ministerul Justitiei trebuie sa
reflecteze serios asupra acestei probleme.
4 of 24
DPC – C2
Subsectiunea 3: Exceptiile procesuale
I. Aspecte generale privind exceptiile procesuale
In primul rand, intr-un proces, apararile sunt de doua categorii:

a) aparari de fond
Aparile de fond (AF) sunt cele prin care P tinde sa obtina respingerea pretentiilor R ca neintemeiate
sau nefondate. Ele pot fi:
i. aparari de fond intemeiate pe drept;
Exemplu: se discuta modul in care se interpreteaza un text de L. Daca textul s-ar interpreta cum
spune R, acesta ar avea dreptate si invers. Daca P are dreptate, cererea se va respinge ca nefondata.
ii. aparari de fond intemeiate pe situatii de fapt;
Exemplu: se cere rezolutiunea unui contract si P sustine ca, contrar afirmatiilor R nu este caz de
rezolutiune pt ca si-a executat obligatiile, doar R sustine ca si le-a executat defectuos. P arata ca
produsul este conform, ca nu are vicii (aceasta este aprarea pe situatia de fapt). Daca se confirma
cele spuse de P, se respinge cererea ca neintemeiata.
b) exceptiile procesuale
Exceptiile procesuale (EP) sunt mijloace de aparare care privesc fie incalcarea normelor de
organizare, fie a normelor de competenta, fie a normelor de procedura propriu-zisa sau cele privind
exercitiul dreptului la actiunea. Ceea ce le defineste este ca ele tind fie la amanarea cauzei, fie chiar la
respingerea pretentiilor, dar au o caracteristica permanenta : fara o analiza in fond a pretentiilor
deduse judecatii. Deci, esenta lor este ca nu privesc analiza in fond, ele tind fie la amanare, fie la
suprimarea demersului judiciar, dar niciodata cu punerea in discutie a problematicii de fond. Ele sunt
urata, in pp, de jusitiari (practic, poti pierde procesul fara a stii daca aveai sau nu dreptate.
A. DISTINCTIE intre apararile de fond si exceptii pentru ca au un regim de solutionare distinct
EP sunt supuse unor alte reguli de solutionare decat de AF.

Raspunsul la AF se evidentiaza in hotararea finala. EP se solutioneaza always inainte de dezbaterea
in fond si numai daca sunt respinse se mai ajunge la dezbaterea in fond. Ceea ce inseamna ca trebuie
5 of 24
DPC – C2
cunoscuta foarte bine diferenta pentru ca daca o AF este discutata < de discutarea EF, este motiv
de nulitate sau daca o EP este discutata odata cu fondul, avem iar caz de nulitate.
Capcana vine de la o serie de AF care poarta in continutul denumirii lor cuvantul exceptie, dar ele nu
sunt exceptii. In esenta este vorba de o preluare din latina a unor denumiri in care se include cuvantul
exceptio, numai ca in latina acest cuvant nu avea sensul de astazi, ci inseamna orice opozitie. Astfel
incat, o serie de AF care preiau in ele cuvantul exceptio ar putea fi tratate de un profan ca fiind exceptii,
dar ele nu sunt.
Exemple de AF :
 exceptia neexecutarii contractului – reglementata in NCC. Este o veritabila AF pt ca vrea sa

spuna ca R cere executarea unei prestatii, iar P spune ca nu este cazul sa ceri executarea prestatiei
sale deoarece nici R nu si-a executat-o pe a sa. Cu alte cuvinte, pretentia R este neintemeiata; ea
nu stopeaza dezbaterea pe fond, ci din contra, o potenteaza intr-o maniera favorabila P, dar tot
pe fond;
 exceptia procesului rau condus – daca, de exemplu, cumparatorul este evins, in cazul in care
vanzatorul va fi chemat in judecata de catre el, vanzatorul care nu a fost chemat in garantie va
putea invoca aceasta exceptie. Aceasta, in esenta, spuna ca el va putea obtine respingerea
pretentiilor evinsului, daca va dovedi ca el avea suficiente argumentele ca sa-l apere pe evins in
proces de evingere, dar si acest lucru prespune o dezbatere pe fond, deci nu se opreste procesul
pentru simplul fapt ca el nu a fost chemat in garantie in procesul anterior (deci este o AF, ar fi EP
daca: pentru simplul fapt ca nu a fost chemat in garantie si procesul s-a blocat). El spune ca pentru
ca nu a fost chemat, se deschide posibilitatea vanzatorului de a-i demonstra ca, in realitate, ai fi
avut dreptate daca ma chemai si nu ai fi pierdut procesul;
 exceptio plurium concubentium – se refera la ipoteza in care, la stabilirea paternitatii, cel
chemat in stabilirea paternitatii demonstreaza ca mama copilului a avut relatii si cu alti barbati.
Acest lucru invita la dezbaterea pe fond pentru ca el nu se apara spunand ca simplul fapt va
conduce la respingerea cererii (paternitatea copilului trebuie stabilita in continuare). De fapt, da
posibilitatea celui care a fost dovedit ca a avut relatii cu acea femeie sa adm probe suplimentare
pt a se observa daca nu cumva exista si altii care ar fi putut contribui la acelasi rezultat, iar
probatoriul se extinde si la altii (probe ADN etc) – este o complicare a procesului de fond, nu o
simplificare;
 exceptia nulitatii actului juridic ce sta la baza pretentiilor uneia dintre parti – reglementata
de NCC si spune ca oricand partea careia i se opune un act poate invoca, pe cale incidentala,
exceptia nulitatii acestuia (absoluta/relativa). Nu este o exceptie in sensul procesual, desi NCC
vorbeste despre exceptia nulitatii. Ea este o AF pentru ca, de exemplu, R spune « da-mi o suma de
bani » in baza unui contract, iar P va invoca nulitatea acelui contract, adica taie chiar baza
pretentiilor R – prin urmare, pretentia R va deveni una neintemeiata, ca urmare a disparitiei
temeiului ei.
6 of 24
DPC – C2
 exceptia nulitatii actului administrativ individual – una dintre parti isi intemeiaza pretentiile
pe un act adm, cealalta poate invoca aceasta exceptia, ceea ce inseamna ca el este retras din acest
proces, iar procesul va curge, analizandu-se pe fond, dar fara a se tine cont de acel act adm. In
cazul actelor juridice sau administrative, notiunea de exceptie vine mai mult din faptul ca ar fi
fost mai mult o exceptie pe cale incidentala, in cazul unui proces déjà inceput. Nefiind un legiuitor
procesuala, ci civil sau adm, a preluat o formulare care exista in doctrina, care venea tot din
imprumutul din limba latina;
 compensatia legala;
 beneficiul in diviziune sau discutiune.
B. DISTINCTIE intre EP si aparari incidentale (chestiunile prejudiciale)
 exceptia de neconstitutionalitate – nu este o exceptie, desi ea poarta acest nume. Prin

invcoarea exceptiei se doreste suprimarea unui text de L sau de ordonanta, adica disparitia lui.
Asta inseamna ca partea adversa isi intemeiaza pretentia sau apararea pe acel text de L, deci fara
acel text atacul R sau apararea P va deveni una lipsita de fundament, ceea ce va conduce fie la
admiterea pretentiilor ca fiind fondate, fie la respingerea lor ca nefondate (pentru ca raman fara
fundament legal). Exceptia nu blocheaza procesul, va exista o procedura pe fond.
 exceptia trimiterii preliminare la CJUE – se constata daca interpretarea textului intern este
sau nu compatibila cu actele normative la nivel european, dar procesul va continua pe fond tinand
cont de interpretarea pe care o da Curtea.
 pronuntarea unei hotarari prealabile privind dezlegarea unei probleme de drept – are loc
interpretarea unui text de L in vederea solutionarii fondului.
II. Clasificarea exceptiilor procesuale
A.  obiectul lor
a) exceptii de procedura: vizeaza incalcarea normelor privind organizarea, competenta sau alte
reguli de procedura propriu-zisa (perimarea procesului, necitarea partii, nerespectarea
contradictorialitatii, nerespectarea dreptului la aparare, necomunicarea). Orice incalcare poate
conduce la invocarea exceptiei (ex: nu esti citat conform procedurii, poti invoca exceptia necitarii,
la necompetenta se invoca exceptia de necompetenta).
7 of 24
DPC – C2
b) exceptii de fond: vizeaza lipsuri ale exercitiului dreptului la actiune. Sunt 4 care coincid cu cele
4 conditii de exerctiu ale dreptului la actiune: existenta unei pretentii unui interes, calitatea si
capacitatea.
Din start sunt 4 exceptii :

(i) lipsa actualitatii dreptului atunci cand dreptul este pus sub o conditie sau un termen ;
(ii) lipsa interesului sau a actualitatii interesului ;
(iii) lipsa calitatii (activa sau pasiva) ;

(iv) lipsa capacitatii de folosinta sau de exercitiu.
Acestea sunt cele 4 mari exceptii de fond, dar mai sunt si altele pentru ca, de exemplu, in materia
actiunilor in constatare exista exceptia decurgand din nerespectarea pp subsidiaritatii –
conditie de exercitiu a actiunii in constatare, deci si aceea este o exceptie de fond pentru ca
vizeaza o exceptie speciala (actiunea in constatare are cele 4 conditii + inca una).
Tot aici se regaseste si exceptia prescriptiei pentru ca si ea vizeaza dreptul de a obtine
condamnarea paratului. Este adevarat, ai dreptul sa-l dai in judecata, dar trebuie sa-l condamni
prin actiunea civila. Daca este prescrisa, actiunea civila este amputata partial pentru ca nu poate
exista condamnarea, actunea nu poate fi exercitata cu deplinatate, ci numai intr-o aumita latura.
Autoritatea de lucru judecat vizeaza existenta dreptului, pretentia a fost transata intr-un
proces anterioir, in sensul ca dreptul respectiv nu iti apartine, deci nu mai poate fi invocata o
noua pretentie.
/!\ a NU se confunda exceptiile de fond cu apararile de fond.
Exceptiile de fond au o legatura cu fondul, prin intermediul conditilor de exercitiu ale dreptului
la actiune, iar aceasta este o componenta a dreptului subiectiv. Deci, ele au un fel de transfer spre
fond, dar nu sunt AF pentru ca nu pun in discutie dreptul – cine are dreptate. De exemplu, la
calitate te aproprii cel mai mult de fond, dar doar verifici identitatea intre R si titularul dreptului,
identitatea intre P si cel obligat in raportul dedus judecatii, DAR nu stabilesti daca R are si
dreptate, verifici doar identititatea (ex: avem un contract incheiat intre A+B si reclamanti sunt A
si C; A clar are calitate, C cine e? este cel acceptat de A ca fiind substituitul lui B, bun are calitate
atunci. Daca da, acesta are calitate, dar nu se stabileste daca A sau C au dreptate, deci pb de fond
ramane neclarificata).
De asemenea, la ALJ spui ca P sau R nu poate face actiunea pt ca a fost transata, dar ea nu a fost
transata in acel proces, ci in altul.
8 of 24
DPC – C2
Astfel, ramane aceasta diferenta majora, dar totusi de aproprie de AF pt ca majoritatea exceptiilor
de fond conduc la respingerea cererilor, adica au o natura peremptorie. Ele se deosebesc de AF
prin faptul ca respingerea cererii nu are loc in baza unei dezbateri cu privire la dreptul partii, ci
cu privire la conditiile exercitatii actiunii.
Exista in doctrina si o tendinta de a crea o anumita categorie intermediara de mijloace de aparare,
care nu sunt nici AF si nici exceptii si se numesc inadmisibilitati. Conceptul este gasit in diverse
cursuri sau in hotarari judecatoresti. Aceste inadmisibilitati, conform autorilor care le-au creat,
se disting de AF prin faptul faptul ca nu pun in discutie fondul dreptului, dar se disting si de
exceptii pentru ca nu sunt in legatura cu procedura de judecata, ci in legatura cu conditiile de
fond, adica cu existenta sau inexistenta unui drept. In realitate, considera aceste inadmisibilitati
drept veritabile exceptii de fond, dar acei autori nu iau in considerare exceptiile de fond, ci
doar exceptiile de procedura. De ce faceau acest lucru? Pentru ca se luau dupa procedura
franceza, unde exista finele de nedefinire, dar in dreptul francez exista o consacrare expresa a
acestora. In dreptul romanesc, nu exista asa ceva. In schimb, tot ceea ce este la ei la fine de
nedefinire la noi este la exceptiile de fond. Atunci de ce este necesara imprumutarea unei
denumiri doctrinare, care este corecta in franceza pentru ca are acoperire in textul de lege, dar la
noi nu exista aceasta acoperire, mai mult, textul spune ca este altceva. In concret, este vorba
despre doua cazuri:
i. inadmisibilitatea unei actiuni in constatare atunci cand ai actiune in realizare. Intr-
adevar, aceasta este respinsa ca inadmisibila, dar mijlocul procesual care conduce la
respingerea ca inadmisibila nu este o inadmisibilitate, ci este o exceptie a inexistentei unei
conditii de exercitiu speciale a actiunii in constatare, anume cea de a fi subsidiara. Dupa cum
se stie, aceasta inadmisibilitate este autonomizata din lipsa de interes. Legiuitorul a
autonomizat-o, de fapt este o conditie de exercitiu. Deci nu este o exceptie de
inadmisibilitate, este o exceptie de fond, dar care, odata admisa produce efectul
inadmibilitatii. Deci, inadmisibilitatea, spunem noi (ceilalti), nu este un mijloc de aparare, ci
este un efect al admiterii unei exceptii de fond.
ii. daca exista o incheiere sau o hotarare care nu este susceptibila niciunei cai de atac
(ex: hotararea de declinare a competentei, care se da fara nicio cale de atac), oricine poate
face apel. Nu ai cum sa te opui, persoana poate face apel si o poate depune la registratura.
Instanta trebuie sa dea termen, sa citeze partile si sa puna in discutie o exceptie. Aceasta
exceptie ar fi cea a inadmisibilitatii apelului pentru ca legea prevede ca nu exista drept de
apel. De fapt, aici avem o inexistenta a dreptului. Dreptul la actiune are in componenta lui nu
numai dreptul de a sesiza instanta cu cererea de chemare in judecata, ci dreptul de a formula
cai de atac. In privinta acestei hotarari, nu exista si dreptul la calea de atac. Deci avem
inexistenta dreptului la actiune. Tot o chestiune de exceptie de fond este, dar se va finaliza
prin respingerea ca inadmisibila a cererii de apel.
9 of 24
DPC – C2
Aceasta este confuzia creata. Practic, luand efectul admiterii unor exceptii s-a creat in mod
nejustificat o categorie de mijloace de aparare care au un mare dezavantaj: nu exista in
procedura. CPC spune cum se rezolva exceptiile, nu si cum se rezolva inadmisibilitatile. Atunci
ne trezim in fata unei realitati juridice care nu este necesara, este contrara legii si da batai de
cap pentru ca nu exista procedura care sa o solutioneze.
B.  efectul spre care tind
a) exceptii dilatorii: tind la amanarea procesului, daca sunt admise;

b) exceptii peremptorii: tind la finalizarea procesului prin respingerea sau anularea procesului,
daca sunt admise.
Nu exista o reteta pentru a stabili care sunt dilatorii si care sunt peremptorii, nici macar la
competenta. Normele de competenta teritoriala materiala, admiterea conduce la amanarea
procesului pentru ca procesul va continua la o alta instanta. Daca vorbim despre competenta generala
si competent este un organ fara abilitate jurisdictionala, solutia va fi de respingere a cererii. Daca
cererea va fi de competenta altui stat, solutia tot de respingere a cererii va fi.
De principiu, exceptiile de fond conduc, prin natura lor la un efect peremptoriu pentru ca ele
vizeaza inexistenta unei conditii de exercitiu a actiunii, iar daca se constata aceasta lipsa, inseamna
ca actiunea nu are sansa, deci trebuie respinsa.
Ceea ce trebuie retinut este ca sunt o serie de exceptii, care au caracter mixt, adica incep printr-un
efect dilatoriu, care ulterior se poate transforma intr-un efect peremptoriu. Exemple:
 lipsa dovezii calitatii de reprezentant – art. 82 NCPC, cand instanta constata lipsa dovezii
calitatii celui care a actionat in numele partii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor;
deci, incepe printr-o amanare, iar daca aceasta nulitate nu se acopera intervine efectul
peremptoriu (cererea va fi anulata). Deci, incepe printr-un termen.
 lipsa capacitatii de exercitiu – art. 57 alin. (5) NCPC, cand instanta constata ca actul de
procedura a fost intocmit de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, va acorda un termen
pentru confirmarea lui. Daca nu este confirmat, va dispune anularea lui. Deci, incepe printr-un
efect dilatoriu, care tinde la paralizarea actiunii, daca nu este confirmat.
 taxele de timbru – OUG nr. 80/2013 spune ca nu poti anula o cerere netimbrata decat dupa ce,
in prealabil, judecatorul stabileste suma care trebuie sa fie platita si pune in vedere partii sa o
achite. Daca in interiorul termenului, partea nu se conformeaza, va interveni anularea cererii.
[de retinut aceste exemple! examen!]
10 of 24
DPC – C2
C.  caracterul normei
a) exceptii absolute: normele de ordine publica atrag nulitati absoluta, care se vor invoca pe calea
unor exceptii absolute, de ordine publica;
b) exceptii relative: norme de ordine privata, care atrag nulitati relative.
III. Reguli privind solutionarea exceptiilor
Devine foarte importanta cunoasterea naturii exceptiei, ultima clasificare (absoluta sau relativa)
pentru ca in functie de cum este ea se raspunde la intrebarea cine poate s-o invoce si in ce termen
poate fi invocata.
Exceptia Cine o poate invoca? Pana cand poate fi invocata?
= parti, instanta, procuror (daca Regula: in orice stare a procesului.

participa la proces) Totusi, aceasta afirmatie este prea
categorica pentru a fi adevarata.
Exceptie: in recurs poti invoca exceptii,

dar numai acele exceptii care permit
dovada doar cu inscrisuri noi. Daca se
invoca o exceptie care necesita
dovedirea prin alte mijloace de proba,
nu este admisibila.
ABSOLUTA
/!\ sunt exceptii absolute care nu pot
fi invocate decat intr-un anumit
termen, iar nu in tot cursul procesului
(necompetenta materiala si teritoriala
exclusiva, care pot fi invocata pana la
primul termen de judecata la care
partile sunt legal citate.
Se mai adauga si exceptia de perimare
(acea sanctiune care intervine pt
neglijenta partilor in delasarea
procesului, in sensul ca partile din vina
11 of 24
DPC – C2
lor nu mai fac acte de procedura, lipsind

in contradictiorialitatea procesului
civil). Este de OP pt ca se incalca pp
contradictorialitatii, iar justitia este
blocata cu o cerere pe care partile nu vor
sa o judece. Aceasta exceptie nu poate fi
invocata direct in appel pt ca asa
delasatori cum au fost, daca dupa o
delasare mai mare de 6 luni, totusi nu
invoca nimeni si apuca sa se dea o
hotarare, aceasta va fi valabila, dar nu va
putea sa fie atacata pt acest motiv (daca
o invoca inainte de a se da hotararea se
stinge prin perimare).
= numai partea care justifica un Regula: cel mai tarziu la primul termen
interes de judecata, dupa savarsirea
neregularitatii procedurale, dar, in orice
/!\ exista exceptii care, desi, sunt
caz, inainte de a se pune concluzii in
relative pot fi invocate de oricare
fond (in etapa cercetarii).
dintre parti!
Exceptii: unele exceptii relative care nu
Exemplu: lipsa citarii, lipsa
pot fi invocate in etapa cercetarii pentru
dovezii calitatii de reprezentant
ca sunt unele exceptii care apar la
sau lipsa capacitatii de exercitiu.
ultimul termen, cand instanta a inchis
De obicei, ele sunt invocate de
cercetarea. De exemplu, una dintre parti
alte parti decate cele interesate.
RELATIVA nu a fost legal citata la termenul la care
De ce ? la lipsa citarii cel vatamat
instanta a inchis cercetarea (nu mai are
oricum lipseste, iar cel care va
cand sa invoce decat in faza
invoca exceptia este unul dintre
dezbaterilor, o sa zica ca la momentul la
cei prezenti, el o invoca pentru ca
care s-a inchis cercetarea el nu a fost
daca se judeca astazi si tot el
legal citat si va cere anularea incheierii
castiga procesul, cel care nu a fost
de terminare a cercetarii procesului,
legal citat poate face contestatie
revenirea in faza cercetarii,
in anulare (interesul celui care o
readministrarea probelor si apoi
invoca este sa obtina o hotarare
reinchiderea cercetarii si acordarea unui
valabila nu nula, de aceea invoca
nou termen pentru dezbaterea pe fond).
el nelegala citare).
12 of 24
DPC – C2
Aceeasi este situatia si pentru Un alt exemplu de exceptie care apare

lipsa dovezii calitatii de direct in faza dezbaterilor ar fi acela al
reprezentant si lipsa capacitatii completului gresit compus, cu judecatori
de exercitiu (eu ma judec cu cel incompatibili.
lipsit de capacitate de exercitiu, n-
Alte exceptii: lipsa dovezii calitatii de
am pb cu el, pot sa pun concluzii la
reprezentant poate fi invocata in tot
fel de bine chit ca el este minor sau
cursul procesului in fata aceleiasi
pus sub interdictie, pb este ca dupa
instante, nu direct in calea de atac – art.
aceea vine tutorele sau parintele si
82 NCPC ; lipsa capacitatii de exercitiu
spune ca tu te-ai judecat cu
minorul, hotararea este nula).
/!\ a nu se confunda exceptiile cu criticile in caile de atac, chiar daca exceptia este de ordine
publica. Exemplu de capcana: ai invocat la prima instanta exceptia lipsei calitaii procesuale activt ale
R (este de ordine publica), instanta o va respinge, faci apel, dar nu invoci o critica cu privire la aceasta
exceptie, ci numai critici referitoare la modul cum a fost solutionat procesul pe fond, pentru ca dupa
ce a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active ale reclamantului, instanta a si admis cererea R,
In schimb, in cursul procesului de apel spui “invoc lipsa calitatii procesuale active ale R din nou pt ca
este o exceptie de ordine publica si o pot invoca in orice stare a procesului”, instanta va spune ca, intr-
adevar, poate fi invocata in orice stare a procesului, dar exceptia a fost déjà invocata si s-a repins, iar
impotriva hotararii trebuia sa fie facut apel, iar in apel trebuia motivat in 30 de zile de ce exista un
dezacord; daca nu s-a facut o critica, aceea problema dezlegata la prima instanta a ramas definitiva.
Instanta de appel nu mai poate rezolva aceasta reitare a exceptie pentru ca déjà exista ALJ cu privire
la ea, fiind solutionata in prima instanta si necriticata in termen de 30 de zile de la publicare. Deci
textele trebuie coroborate, nu scoase din context.
Ce alta aternativa mai aveai ? Putea sa nu zici nimic cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale
active si s-o invoci direct in apel, pentru ca nu exista o decizie a primei instanta care sa fi transat
problema, nu exista ALJ. Astfel, te incadrezi in formularea « in orice stare a procesului » (in prima
situatie te incadrai in termen, dar degeaba pt ca chestiunea a fost déjà transata). In al doilea caz, intr-
adevar unul care este de rea-credinta si lasa acest lucru ca un as in maneca este mai castigat decat
unul de buna-credinta, dar care nu are o gandire atat de complexa si nu jongleaza cu aceste notiuni,
care va pierde din nestiinta de administra procesul.
Art. 247 NCPC dupa ce mentioneaza la alin. 1 cum se invoca exceptiile absolute si cele relative la alin.
2, vine cu alin. 3 care necesita anumite explicatii. In primul rand, incepe prin sintagma “cu toate
acestea”, ceea ce inseamna ca urmeaza o derogare, anume ca partile sunt obligate sa invoce mijloacele
de aparare si toate exceptiile procesuale, de indata ce le sunt cunoscute (deci o ezceptie absoluta
poate fi invocata oridand, cu toate acestea trebuie invocata odata ce este cunoscuta). Teza a II-a
13 of 24
DPC – C2
lamureste situatia, prin mentiunea ca in caz contrar ele vor raspunde pentru pagubele pricinuite
partilor adverse, fiind aplicabile dispozitiile de la amenzi. Astfel, acest text este o sanctiune a
neloialitatii procesuale. De exemplu, paratul stia ca reclamantul nu are calitate procesuala activa si
tace in prima instanta, tace in apel, ajunge in recurs unde invoca aceasta exceptie si o demonstreaza
prin inscrisuri, deci se incadreaza (dupa ce a durat 5 ani sa se ajunga in recurs). Paratul va suferi plata
de daune si amenzi. Astfel, nu i se poate opune decaderea, ci sanctiunea pentru acest comportament
este plata de daune pentru durata procesului, pe care a largit-o cu buna-stiinta, si eventuale amenzi.
Deci el va obtine satisfactie in castigarea exceptiei, dar va fi obligat sa plateasca eventuale daune
pentru intarziere. De principiu, acestea din urma sunt greu de dovedit pentru ca nu au din ce decurge
ca totusi a castigat procesul. Sigur ca nu pierde procesul, deci nu i se opune decaderea (alineatul nu
spune ca in caz contrar va fi decazut din drept, ci ca va plati amenzi).
IV. Solutionarea exceptiilor
RULE 1 : exceptiile se solutioneaza inainte de cercetarea in fond a cauzei.

Cu alte cuvinte, este logic sa fie asa din moment ce ea isi propune fie amanarea procesului (vizeaza o
neregularitate procedurala in acel moment, ceea ce inseamna ca tot ceea ce trebuie sa faci legat de
administrarea de probatoriu, ascultare martori, trebuie mutat mai tarziu) sau, chiar mai mult decat
atat, ea isi propune paralizarea procesului, dar fara a fi nevoie de fond, ceea ce inseamna ca atat
probatoriul pe fond nu este necesar, nici dezbaterea pe fond nu este necesara.
De aceea, exceptiile au fie faima de a amana procesul, fie faima de a-l stopa fara a se discuta pe fond
cine are dreptate pana la urma, dezbaterea exceptiei fiind prealabila chiar si probelor. Ea se
desprinde din art. 248 CPC, care la alin. (1) spune ca instanta se va pronunta mai intai asupra
exceptiilor de procedura, precum si celor de fond (nu zice care mai intai), care fac inutila
administrarea in tot sau in parte a unor probe sau, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei. Chiar spune
textul la alin. (3) ca daca pentru rezolvarea unei exceptii este necesara amanarea, procesul se va
amana, exclusiv pentru solutionarea acelei exceptii. Cu alte cuvinte, ce vrea sa spuna legiuitorul? Ca
daca pentru o anumita exceptie este necesara fie administrarea unor probe, fie pur si simplu o
dezbatere mai ampla, nu inseamna ca se deroga de la regula ca exceptia precede fondul. Se patreaza
aceasta regula, atat ca se va acorda un termen, doua, trei pentru rezolvarea sa. De exemplu, daca se
invoca exceptia prescriptiei, uneori este un lucru simplu pentru ca se calculeaza termenul. Daca, insa,
reclamantul invoca faptul ca s-a intrerupt prescriptia printr-un act, cum ar fi recunoasterea paratului,
iar recunoasterea ar fi o declaratie care poate fi probata numai cu martori, deja discutam despre
doua-trei termene. Dar regula ramane, intai se va pronunta asupra exceptiei si dupa asupra fondului.
Exceptia se pronunta pe loc daca se poate asa ceva, daca necesita probe amani, dar nu inseamna ca
unesti cu fondul automat.
14 of 24
DPC – C2
EXCEPTIA : o reprezinta unirea solutionarii exceptiei cu administrarea probelor sau cu

fondul cauzei. Asadar, in acest caz, se deroga de la regula rezolvarii anticipate, inainte de
administrarea probelor si de dezbaterea fondului, iar exceptia se va uni fie cu administrarea probelor,
caz in care judecatorul o va solutiona dupa ce s-a terminat administrarea probelor, adica dupa ce s-a
terminat cercetarea procesului, fie, mai mult decat atat, o va uni chiar cu fondul, ceea ce inseamna ca
se va pronunta asupra ei odata cu solutia pe fond.
/!\ daca decide sa o uneasca cu fondul, nu inseamna ca exceptia se topeste. Ea trebuie
solutionata, trebuie sa existe o pronuntare si de cele mai multe ori va exista o pronuntare care va
spune intai solutia pe exceptie si apoi solutia pe fond. Daca solutia pe exceptie este de respingere,
atunci se solutioneaza fondul. Daca solutia pe exceptie este de admitere, de obicei, se respinge fondul.
Adica nu trebuie trasa concluzia ca unirea cu fondul il absolva pe judecator de a mai solutiona
exceptia. Exceptia ramane, atat ca momementul in care judecatorul se va pronunta a fost deplasat
dupa dezbaterile in fond, la deliberarea finala.
Pentru a exista o astfel de unire fie cu probele, fie cu fondul, trebuie indeplinite 2 conditii
cumulative :
(i) pentru judecarea exceptiei este necesara administrarea de probe;
(ii) aceste dovezi sunt comune cu cele necesare pentru finalizarea cercetarii procesului sau chiar
cu solutionarea fondului.
Exemplu: lipsa calitatii procesuale active in procesele privind actiunea in revendicare – identitatea
reclamantului este legata de existenta titlului de proprietate. Administrarea probei cu titlu de
proprietate este o proba care este necesara si pentru exceptie, dar si pentru fond, astfel incat se poate
uni cu fondul. La sfarsit judecatorul se va pronunta mai intai asupra exceptiei si apoi asupra fondului.
De principiu, solutia va suna asa: respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si admite
actiunea reclamantului, dispunand obligarea paratului sa predea bunul sau, din contra, admite
exceptia lipsei calitatii procesuale active, respinge actiunea reclamantului.
[de retinut aceste conditii cumulative – pica la examen si se greseste mult, dovezile trebuie sa
fie comune, nu doar sa fie necesara adm lor!]
RULE 2 : daca se invoca simultan mai multe exceptii, exista o alta regula pentru solutionarea
lor si nu mai profitam de prioritatea exceptiei fata de fond, ci de prioritatea exceptiei fata de
alta exceptii. Cum se ajunge la invocarea simultana a mai multor exceptii? Chiar codul mentioneaza
faptul ca atunci cand exista mai multe exceptii, ele trebuie invocate simultan in virtutea logicii
procesuale – de principiu paratul invoca tot ce are de invocat prin intampinare, tot ce cunoaste pana
atunci, indiferent de natura exceptiilor (ordine publica/privata ; chiar daca pe cele publice le-ar mai
putea amana, loialitatea procesuala il indeamna sa nu). Apare dilema care exceptie este solutionata
15 of 24
DPC – C2
inaintea alteia si care nu? Textul este enigmatic. Adevarul este ca orice varianta ar fi iesit prost
oricum. Varianta pe care o ofera codul este ca instanta va determina ordinea de solutionare in functie
de efectele pe care le produce eventuala admitere a unora dintre exceptii asupra celorlalte, mergand pe
logica urmatoare: trebuie sa fie vazut care exceptie influenteaza soarte celorlalte fie prin faptul ca ele
devin inutile, fie ca se solutioneaza luand in calcul anumite decizii din exceptia anterioara.
Exemple:
EXEMPLU 1 necompetenta + prescriptie + ALJ
1. Necompetenta – pentru ca 2. Autoritatea de lucru 3. Prescriptia

daca te apuci sa solutionezi judecat – pentru ca
prescriptia, a-i respinge actiunea prescriptia presupune
ca prescrisa, dupa care hotararea existenta dreptului, numai ca
ar fi desfiintata pt ca a fost nu mai exista o conditie
pronuntata de o instanta pentru condamnarea
necompetenta (ar fi un act paratului, in timp ce
inutil). Si in caz de admitere, si in autoritatea de lucru judecat
caz de respingere a prescriptiei presupune inexistenta
Ordinea ar fi un act inutil pt ca in ambele dreptului. Deci nu poate fi
solutionarii cazuri s-ar pune problema ca vorba despre prescriptie in
exceptiilor ulterior, rezolvand exceptia de legatura cu in drept
necompetenta, instanta ar putea inexistent. Pentru a vorbi
spune ca a respins exceptia despre prescriptie trebuie
prescriptiei, dar apoi si-a dat stabilit, in primul rand, faptul
seama ca este necompetenta, ca dreptul exista. Daca
deci trebuie sa fie facuta dreptul nu exista, nu are ce
declinare, iar in declinare se trebuie sa fie prescris.
anuleaza toate actele facute de
un judecator necompetent, mai
putin probele administrate.
16 of 24
DPC – C2
EXEMPLU 2 necompetenta + incompatibilitate + lipsa calitate procesuala activa
1. Incompatibilitatea – pentru 2. Necompetenta. 3. Lipsa

ca trebuie sa vezi daca cel care se calitatii
pronunta este intr-un complet procesuale
corect compus. Indiferent de active.
solutia pe care ar lua-o un
complet gresit compus cu privire
la necompetenta, aceasta ar fi
Ordinea nula. Deci, in primul rand,
solutionarii trebuie sa exista o instanta care
exceptiilor sa se poata pronunta. Primul
lucru pe care il face un tribunal
corect compus este sa-si verifice
competenta, dar pentru a face
asta, el trebuie sa fie corect
compus, legal. Daca esti
incompatibil nu poti verifica nici
macar competenta
EXEMPLU 3 netimbrare + necompetenta + conexitate
Discutia este intre netimbrare si necompetenta pt ca judecatorii spun ca ei nu pot

verifica nimic pana nu este platita taxa de timbru, iar justitiabilii spun ca cineva
trebuie sa le spuna lor daca este platita corect taxa de timbru, iar acest lucru poate
fi facut doar de catre un judecator competent. Problema este, insa, transata prin
faptul ca la art. 200 NCPC problema timbrajului se ridica in procedura de
regularizare, ceea ce inseamna ca ipotetic legiuitorul a acceptat faptul ca timbrajul
Ordinea prevaleaza asupra competentei, punandu-l intr-o faza scrisa, in timp ce
solutionarii necompetanta a fost pusa abia in faza de cercetare.
exceptiilor
/!\textul se refera la competenta, nu si la repartizarea pe sectii. Repartizarea

pe sectii, care este asimilata problemelor de competenta, dar nu este
necompetenta, poate fi evaluata in faza de regularizare, iar aceasta problema
prevaleaza asupra timbrarii. De ce? Pentru ca daca avem o pricina civila sau de
contencios - administrativ, timbrajul in administrativ va fi diferit de cel din civil,
17 of 24
DPC – C2
iar daca este declarata ca fiind litigiu de munca, este scutita de taxa de timbru. In
cazul acesta, repartizarea pe sectie va prevala asupra timbrajului pt ca
timbrajul nu poate fi calculat pana nu se stie la ce sectie este.
1. Netimbrare
2. Necompetenta
3. Conexitatea
sau
1. Repartizarea pe sectii
2. Netimbrare
3. Necompetenta
4. Conexitatea
Conexitatea este ultima pt ca conexarea poate opera, dar acea instanta care
dispune conexarea trebuie sa fie competenta. Este adevarat ca implica o prorogare
de competenta, dar cele doua instante trebuie sa fie competente pentru pricina pe
care o judeca.
Solutionarea asupra
Exceptie Masura dispusa Cale de atac
exceptiei
Peremptorie - anularea cererii;

- constatarea perimarii; sau
- respingerea cererii pentru
lipsa calitatii procesuala
ADMITERE active, ALJ sau actiune
prescrisa
= solutii finale care se dau

printr-o sentinta sau decizie
– daca exceptia este invocata
intr-o cale de atac.
18 of 24
DPC – C2
Dilatorie Se amana sau se declina

competenta si se pronunta o
incheiere sau sentinta, la
declinarea competentei
Dilatorie/Peremptorie Incheiere sau hotarare, daca Se ataca odata

se uneste cu fondul cu fondul daca
RESPINGERE
L nu prevede
altfel.
Subsectiunea 4: Probele in procesul civil
4.1 Consideratii generale privind probele
I. Natura normelor
Conform art. 256 CPC, conventiile asupra admisibilitatii obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile,
cu exceptia celor care privesc drepturi de care partile nu pot dispune, a celor care fac imposibila ori
dificila dovada actelor sau faptelor juridice, dupa caz sau contravin ordinii sau bunelor moravuri.
Cu alte cuvinte, de aici se deduce faptul ca referitor la admisibilitatea, obiectul si sarcina probei,
de principiu, normele sunt dispozitive, in sensul ca partile pot deroga de la regulile prevazute in
CPC sau alte legi.
Conditiile prevazute de art. 256 NCPC:
i. sa nu contravina unor norme de ordine publica, adica sa nu existe dispozitii exprese
contrare;
ii. sa nu contravina bunelor moravuri sau ordinii publice
19 of 24
DPC – C2
De exemplu, in materia martorilor, art. 315 CPC mentioneaza persoanele care pot fi ascultate ca
martori, lucru ce tine de problema admisibilitatii probelor. Nu pot fi martori rudele si afinii pana la
gradul al treila inclusiv, sotul, fostul sot, logodnicul, concubinul, cei aflati in dusmanie, persoanele
puse sub interdictie judecatoreasca, cei condamnati pentru marturie mincinoasa. Partile pot conveni
expres sau tacit sa fie ascultate ca martori persoanele prevazute la punctele 1-3, adica mai putin cei
condamnati pentru marturie mincinoasa si cei pusi sub interdictie. Este concretizarea clasica a art.
256 NCPC. Deci, daca partea adversa accepta sa aiba ca martor o ruda a celui cu care se judeca, este
problema lui. Dar statul nu poate accepta sa fie martor cel care a depus marturia mincinoasa pt ca
este o problema de protectie a statului si nici cel pus sub interdicite judecatoreasca pentru ca nu are
discernamant.
iii. sa nu faca imposibila sau dificila dovada actelor sau faptelor juridice;
Cu alte cuvinte, nu se poate face o conventie prin care sa se restranga probatoriul admisibil de asa
maniera incat sa nu se mai dovedeasca nimic. De exemplu, sa convina partile ca in caz de raspundere
delictuala sa nu fie admisibila proba cu martori, iar acest lucru ar reduce doar la interogatoriu – P
vine si spune ca nu este adevarat, inscrisuri la raspunderea delictuala nu pot fi adm, fiind o chestiune
de fapt si astfel s-a stins procesul.
iv. trebuie sa fie drepturi de care partile sa poata dispuna.

Deci, toate drepturile privind filiatia sau toate procesele privind filiatia nu sunt susceptibile de
tranzactie. Deci tot probatoriul in materia drepturilor nepatrimoniale privind filiatia nu este
susceptibil de conventii in privinta probelor.
Per a contrario din cele spuse mai sus, nu ar putea face obiectul unor conventii puterea
doveditoare a probelor si administrarea lor.
Administrarea probelor inseamna daca citez sau nu citez martorul, daca depune juramant, cum
depune juramant, cine pune intrebarile mai intai (instanta, partile, care dintre parti, R sau P),
semneaza declaratia sau n-o semneaza, i-o citesc inainte sau nu i-o citesc. Toate regulile acestea nu
pot fi stabilite de catre parti, ele sunt stabilite de lege si partile nu pot interveni.
In ceea ce priveste puterea doveditoare, aici sunt discutii, insa BRICIU considera ca nu se poate deroga
nici de la aceasta pentru ca, de exemplu, la art. 270 CPC se vorbeste despre puterea doveditoare a
inscrisului autentic. Inscrisul autentic poate face deplina dovada, fata de oricare in parte, pana la
declararea sa ca fals cu privire la constatarile facute personal de cel care a autentificat inscrisul in
20 of 24
DPC – C2
conditiile legii. Deci nu este posibila o conventie prin care partile sa spuna ca “este adevarat ca
inscrisul autentic poate fi combatut doar prin inscrierea sa in fals, dar noi acceptam sa fie si martori
pentru ca nu vrem sa-l condamne pe ala pentru fals, vrem sa vedem daca este adevarat sau nu, nu ne
intereseaza sa mergem in penal, ne multumim cu niste martori in civil”, nu se poate, deoarece chiar
daca pentru parti acest lucru are logica, pentru stat nu (submineaza increderea in functia publica
aluia, iar astfel ar fi subminat si statul).
De asemenea, mai exista art. 271 CPC, unde unii autori spun ca ar putea fi conventie. Inscrisul
autentic, intocmit fara respectarea formelor prevazute pt incheierea sa valabila ori de o persoana
incompatibila, necompetenta sau cu depasirea competentei este lovit de nulitate absoluta. Alin. (2)
este interesant, care spune faptul ca inscrisul prevazut la alin. (1) face dovada deplina ca inscris sub
semnatura privata, daca este semnat de parti, iar daca nu este semnat, reprezinta un inceput de
dovada scrisa. Conform acestor autori, partile pot stabili faptul ca chiar daca inscrisul nu este semnat
de ele, nu are putere de inceput de dovada scrisa, ci de inscris sub semnatura privata. Partile pot face
asta, dar nu este o conventie a partilor. De exemplu, cel care s-a dat notar nu este notar, ci zugrav.
Acest act este nul, dar el poate fi valabil daca este semnat de ambele parti. Daca nu este nici semnat,
poate fi un inceput de dovada scrisa. Sigur ca paratul caruia ii este opus un asemenea act ar putea
spune ca vrea sa faca o conventie cu reclamantul pt a se considera ca este un inscris sub semnatura
privata, dar nici aceea nu ar fi o conventie asupra puterii doveditoare. Cel mult poate fi de acord sa
piarda procesul fara probe – e dreptul tau. Aceasta nu este o conventie cu privire la probe, este de
fapt o achiesare la pretentiile reclamantului; seamana cu o conventie, dar nu cu privire la puterea
doveditoare, aceasta implica ca dinainte partile sa stabileasca prin conventie ca in masura in care
actele noastre nu pot fi valabile, decidem sa fie veritabile inscrisuri sub semnatura privata.
De la administrarea dovezilor se poate deroga in contextul in care probele sunt administrate

de avocati. Regula este ca administrarea probelor se face de catre instanta, dar exista si exceptii,
atunci cand toate partile convin ca administrarea probelor sa se faca la cabinetele avocatiilor sau
consilierilor juridici. Este o derogare acceptata si este prevazuta in lege, la art. 261 NCPC.
II. Subiectul, obiectul si sarcina probei
A. Subiectul probei – judecatorul pt ca el drebuie convins.
B. Obiectul probei sunt actele si faptele ce trebuie dovedite, cu precizarea ca nu trebuie dovedite:
21 of 24
DPC – C2
▪ actele pe care instanta trebuie sa le recunoasca din oficiu, iar instanta trebuie sa cunoasta
din oficiu actele normative publicate in Monitorul Oficial, potrivit principiului ca instanta
cunoaste intotdeauna legea.
Evident ca este o prezumtie, dar nu se poate trai fara a se crede asta. Textul de la art. 251 si 252
nu acopera o serie de conventii, tratate care nu sunt integrate intr-o lege care sa fie publicata
(trebuie dovedite de cel care le invoca), nu cuprinde legea straina (art. 2562 NCPC), nu cuprinde
jurisprudenta care nu este publicata in M. Of. (iar in M. Of. sunt publicate doar RIL-urile, hotararile
prealabile in dezglegarea unor pb de drept, jurisprudenta CJUE in cauzele privind Romania). Daca
se invoca o alta cauza a CJUE trebuie dovedita pt ca legiuitorul nu spune Buletinul Uniunii
Europene, ci M. Of. Regulile locale, uzantele comerciale trebuie dovedite cu acte de la institutiile
respective, camerele de comert (i.e. uzantele comerciale), coduri deontologice.
▪ actele clasificate pot fi consultate numai de cei care detin un certificat ORNISS. Cu alte
cuvinte, in unele litigii penale, avocatul nu poate vedea nici dosare daca nu are certificatul.
▪ faptele necontestate de parti, faptele notorii si faptele negative nedeterminate nu sunt

dovedibile.
Pt faptele necontestate de parti, judecatorul ar putea, din oficiu, sa administreze proba pt ca el

are obligatia, potrivit art. 22 NCPC sa afle adevarul chiar daca partile se impotrivesc. Cu alte
cuvinte, chiar daca reclamantul spune ceva, iar paratul accepta, de principiu, nu este nevoie de
probe. Daca, totusi, judecatorul constata ca aceast lucru tinde sa eludeze un adevar, poate
administra probe.
In ceea ce priveste faptele notorii, ele sunt cunoscute de toata lumea, iar notorietatea se stabileste
de la caz la caz.
Faptele negative nedeterminate nu sunt susceptibile de dovada, dar faptele negative determinate
pot fi dovedite prin faptul pozitiv contrar. Adica afirmatia ca nu ai fost intr-un oras, intr-o anumita
zi poate fi facuta cu dovada ca ai fost in alt oras, in aceeasi zi, iar intre cele doua nu se putea ajunge
intr-o zi.
C. Sarcina probei
De principiu, apasa pe umerii celui care pretinde ceva, adica reclamantul. Paratul are o situatie mai
buna, in sensul ca daca reclamantul nu reuseste sa-si dovedeasca pretentiile, nici el nu are sarcina
probei. Pe simpla lui tacere, va castiga. Lucrurile sunt, insa, mai complicate pentru ca uneori paratul
poate formula cerere reconventionala, caz in care are pozitia de reclamant si ii revine sarcina
probei cu privire la acele pretentii.
22 of 24
DPC – C2
In al doilea rand, paratul invoca uneori exceptii. In exceptie, paratul trebuie sa invoce si sa
dovedeasca ceea ce invoca. De exemplu, daca invoca ALJ, el trebuie sa vina cu proba hotararii
definitive. Nu o poate invoca spunand ca daca nu depune nimeni hotararea, el a castigat. In exceptie,
paratul devine reclamant.
Mai exista si alte exceptii:

• art. 339 NCC, prezumtia de comunitate;
• art. 35 din Legea nr. 202/ 2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati. “Sarcina
probei revine persoanei impotriva careia s-a formulat sesizarea sau reclamatia, ori cererea de
chemare in judecata pentru fapte care permit a se prezuma existenta unei discriminari directe ori
indirecte, care trebuie sa dovedeasca neincalcarea principiului egalitatii de tratament intre femei si
barbati”. Deci reclamantul sau reclamanta (discriminatul) trebuie sa faca doar dovada unei fapte
care permite prezumtia unei fapte care ar fi susceptibila de discriminare. De exemplu, el trebuie
sa spuna ca a picat examenul pt ca este baiat, iar unele femei au trecut. Este suficient pt el.
Corectorului ii revine obligatia sa dovedeasca faptul ca el a picat examenul din alte motive, nu pt
ca el este barbat, iar ceilalti au trecut din alte motive, nu pt ca sunt femei.
• OG nr. 137/2000, cam aceeasi idee, numai ca se refera la orice forma de discriminare. “Persoana
interesata va prezenta fapte pe baza carora poate fi prezumata prezenta unei discriminari, iar
persoana impotriva careia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca nu s-a incalcat
principiul egalitatii de tratament, folosindu-se inclusiv inregistrari audio, video”. De exemplu, daca
un negru nu este lasat in club, patronul poate arata pe camerele video ca in clubul sau au fost n
persoane de culoare, dar acesta nu indeplinea conditiile clubului.
• OUG nr. 34/ 2014 in legatura cu litigiile dintre consumatori si profesionisti – pt obligatiile
ce decurg in legatura cu informarea clientilor in contractele incheiate la distanta, unde sarcina
informarii revine profesionistului (chiar daca este parat) si in cazul litigiilor privind clauzele
abuzive, unde dovada negocierii clauzelor standard revine tot profesionistului, chiar daca el ar
avea pozitia de parat. Astfel, profesionistul trebuie sa faca un proces-verbal de negociere, proces-
verbal de stabilire a conditiilor contractului, minuta.
23 of 24
DPC – C2
24 of 24
DPC – C3
Sarcina probei revine celui care vrea sa dovedeasca ceva in instanta. Exista si situatii in care paratul
devine actor al sarcinii probei, atunci cand invoca o exceptie. Logica fireasca ar fi, ca cel ce afirma
ceva in instanta, daca nu reuseste sa dovedeasca, sa piarda procesului (actiunea va respinsa ca
neintemeiata sau exceptia ca nefondata).
Aceasta afirmatie este corecta in esenta, trebui insa luata sub un amendament care o pune intr-o
lumina ceva mai prietenoasa. In dreptul nostru, nu exista actiuni respinse ca nedovedite, adica
pentru faptul ca nu ai reusit sa clarifici problema probatoriului, ci este actiuni se vor respinge ca
neintemeiate.
Diferenta consta in faptul ca daca se respinge o actiune ca nedovedita, oricand, cel care ar gasi dovada
mai tarziu (in limita termenului de prescriptie) ar putea sa vina cu ea si sa obtina o hotarare
favorabila. In dreptul nostru, lipsa de dovada la momentul judecatii genereaza o respingere ca
neintemeiata, ceea ce genereaza ALJ. Astfel, chiar daca ai gasi, ulterior, acele dovezi care te-ar fi
propulsat in pozitia de castigator al procesului nu ai mai putea initia o actiune pentru ca ti s-ar opune
ALJ. Aceasta este rezultata dintr-o hotarare care a fost respinsa din cauza faptului ca din lipsa de
dovezi, partea adversa are dreptate pe fond (si nu pentru ca tu nu ai avut dovezi).
Astfel, in realitate, judecatorul nu poate fi obligat, atunci cand simte ca adevarul ar putea fi altfel, sa
accepte jocul rezultat din actori incumbit probatio – la charge de la preuve incombe au demandeur,
“n-ai probe iti resping cererea” sau “ai invocat in aparare ceva si n-ai dovedit iti resping apararea”.
Acest lucru tine de rolul activ al judecatorului – art. 22 NCPC: in acest scop (de a o pronunta o hotarare
temeinica si legala) cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca
judecatorul este in drept sa […] dispuna administrarea probelor”; cu atat mai mult in cazul in care
partile nu se impotrivesc, dar nu cer probe. Asadar, din moment ce acest articol afirma faptul ca
judecatorul poate administra probe chiar si peste vointa partilor, cu atat mai mult judecatorul este
indreptatit sa adm probe din oficiu atunci cand partile nu se impotrivesc, dar nici nu le solicita. De
exemplu, intr-o actiunea in revendicare, daca sunt indoieli cu privire la suprafata terenului
revendicat, indoieli care ar rezulta din unele afirmatii ale martorilor, chiar daca paratul nu ar cere o
expertiza care sa identifice exact suprafata de teren, judecatorul o va putea dispune din oficiu. El va
zice ca “P a zis ca sunt 500 mp, R a zis 800 mp R, nu pot da 800 mp cand vad ca din probatoriu adm
rezulta indoieli, chiar daca P pare indiferent”. Asadar, judecatorul va dispune o expertiza topografica
pentru a vedea cat urmeaza sa restituie P, daca trebuie sa restuie, deci aceste lucruri sunt posibile
oricand.
Afirmatia actor incumbit probatio nu are un caracter fundamental absolut, ci este o orientare in ceea
ce priveste cercetarea procesului.
Trebuie subliniat faptul ca daca judecatorul nu isi exercita acest rol activ si nu solicita probe din
oficiu, in contextul in care partile nu le-au cerut, partile nu se pot plange in caile de atac de
imprejurarea ca judecatorul nu a adm anumite probe pe care ele nu le-au solicitat. Aceasta
regula de drept este inclusa in art. 254 (6) NCPC: cu toate acestea, partile nu pot invoca in caile de atac
omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile
1 of 24
DPC – C3
legii. Cu alte cuvinte, rolul activ al judecatorului joaca, dar nu te poti baza pe el, este genul de situatie
care poate sa joace in favoarea ta, dar nu te poti plange ca nu ai castigat.
Art. 254 alin. 5 NCPC confirma art. 22 NCPC spunand ca daca probele propuse nu sunt indestulatoare
pentru lamurirea in intregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probe. Este,
de fapt, o reluare a art. 22 NCPC intr-un text special in materia probelor.
Timp de zeci de ani Tribunalul Suprem, iar apoi ICCJ, au pronuntat mai multe hotarari in care, in lipsa
unui astfel de text cum este alin. (6) al art. 254, dispuneau casarea cu trimitere spre rejudecare pentru
imprejuarea conform careia judecatorii nu si-au exercitat in mod suficient rolul activ. NCPC nu vazut
cu ochi prea bun casarile cu trimitere intr-un numar prea mare, deoarece acestea, dincolo de faptul
ca ele produc o completa lamurire a pricinii, au si un dezavantaj si anume, lungesc foarte mult
procesul, iar orice legislatie trebuie luata sub imperiul politic (stabileste ceea ce se doreste pana la
urma de la o lege: sa fie mai rapida, dar cu mai putine garantii sau cu mai multe garantii, dar sa fie o
justitie mai inceata).
Sigur ca ideal ar fi fost ca judecatorul de casare sa spuna ca rolul activ nu a fost suficient exercitat,
dar nu s-a dorit sa se mearga pana acolo, desi anterior legislatia noastra asa era. S-a considerat ca a
fost necesara nu restrangerea rolului activ, ci posibilitatea invocarii rolului activ pentru a obtine
reintoarcerea dosarului spre rejudecare. Este o masura tipica de politica judiciara, pe care legiuitorul
si-a asumat-o in momentul in care NCPC a fost redactat.
III. Reguli comune privind admisibilitatea, incuviintarea, administrarea si aprecierea

probelor
Sunt reguli comune pentru ca se aplica in cazul tuturor probelor, ceea ce inseamna ca poate sunt cele
mai importante pentru a le intelege.
A. Conditiile de admisibilitate
Pentru ca o proba sa fie admisa, art. 255 spune ca “probele trebuie sa fie admisibile potrivit legii si sa
duca la solutionarea procesului”, asta este tot ceea ce spune textul.
Doctrina a extras, in realitate, patru conditii din aceasta formulate:

(i) proba sa fie legala;
Adica sa nu fie oprita de legea materiala sau procesuala, cum ar fi dispozitii care sa opreasca o
anumita proba in legea materiala. Ex: art. 421 NCC in materia actiunilor privind filiatia: (1) Orice
persoană interesată poate contesta oricând, prin acţiune în justiţie, filiaţia stabilită printr-un act
de naştere ce nu este conform cu posesia de stat.
2 of 24
DPC – C3
(2) În acest caz, filiaţia se dovedeşte prin certificatul medical constatator al naşterii, prin expertiza
medico-legală de stabilire a filiaţiei sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilităţii efectuării
expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat.
Prin urmare, nu poti sa folosesti proba cu martori, ea ar deveni inadmisibila ori de cate ori fie ar
exista posibilitatea efectuarii unei expertize medico-legale, abia dupa ce dovedesti ca aceasta nu
este posibila, poti sa recurgi la proba cu martori.
Texte asemanatoare sunt la art. 1011 NCC si art. 2200 NCC. Art. 1011 alin. (4) NCC este in materia
donatiei si spune ca bunurile mobile corporale de pana la 25.000 lei pot face obiectul unui dar
manual, cu exceptia celor prevazute de lege. Darul manual se incheie valabil prin acordul partii,
insotit de traditiunea bunului. La alin. (3) spune ca bunurile mobile care constituie obiectul unei
donatii trebuie mentionate si evalutae intr-un inscris, chiar sub semnatura privata, sub
sanctiunea nulitatii absolute a donatiei. Acesta este un alt exemplu in care daca o parte vine cu
martori pentru a face dovada anumitor bunuri, aceasta proba ar fi nelegala.
Nu este singurul caz de proba nelegala. Exista si in CPC exemple, la martori, la admisibilitatea
probei cu martori, art. 309 alin. (2) CPC, care spune ca niciun act juridic nu poate fi dovedit cu
martori daca valoarea obiectului sau este mai mare de 250 lei. Sigur, apar ulterior numeroase
exceptii si derogari, dar ca regula, daca nu te incadrezi in acele derogari, a cere proba cu martori,
in contextul in care valoarea actului este mai mare de 250 lei este un lucru nelegal.
Acolo unde proba este nelegala, trebuie sa luam in calcul faptul ca exista nelegalitati de ordine
publica si nelegalitati de ordine privata. De exemplu, ipoteza cu donatia, actele de filiatie –
chestiune de ordine publica, deci partile nu ar putea sa se inteleaga sa vina martori. In schimb,
art. 309 (2) este o chestiunea ordine privata si partile pot conveni, desi vor sa dovedeasca un act
juridic a carui valoare este mai mare de 250 lei, sa audieze martori.
Trebuie sa evaluam in fiecare caz daca legalitatea este care tine de ordinea publica sau privata.
Acest aspect este mai greu decat stabilirea legalitatii (pentru acest lucru este suficient sa
cunoastem textul).
(ii) proba sa fie verosimila – sa tinda la dovedirea unor fapte credibile.

Aceasta conditie este doctrinara, dar rezulta din faptul ca textul de la art. 255 spune ca probele
trebuie sa duca la solutionarea procesului, ori obiectul procesului trebuie sa fie un obiect posibil.
Astfel, daca obiectul procesului este posibil si instanta n-a anulat cererea ca fiind fara obiect sau
avand un obiect imposibil, atunci si proba trebuie sa conduca catre niste lucruri posibile. Exista
vreun proces in care o parte sa ceara o proba care sa conduca la lucruri imposibile? De exemplu,
un cetatean, aparent normal (hihi), cere instantei o proba cu o expertiza ciudata, telepatica,
pentru a demonstra ca asupra lui au fost facute atacuri energetice de catre agenti KGB. Instanta
va respinge proba pentru ca este neverosimila.
3 of 24
DPC – C3
(iii) proba sa fie pertinenta – sa aiba legatura cu pretentiile sau cu apararile partilor
(iv) proba sa fie concludenta – sa conduca la solutionarea cauzei

O proba poate fi pertinenta, dar nu concludenta, dar intotdeauna concludenta include caracterul
pertinentei. De exemplu, confruntat cu actiunea in daune pentru fapta prepusului, comitentul
tinde sa dovedeasca ca el a facut instructajul prevazut de lege cu prepusul – aceasta proba este
pertinenta, are legatura cu procesul, dar nu este concludenta deoarece comitentul raspunde
pentru fapta prepusului chiar daca i-a facut instrutajul si prepusul a produs o dauna in contextul
in care comitentul nu este vinovat cu nimic (raspunderea comitentului nu are la baza culpa lui, ci
o garantie pe care o ofera pentru actele prepusului). In schimb, are relevanta in masura in care
exista o chemare in garantie (comitentul il cheama in garantie pe prepus pentru suma de bani),
unde ar fi si pertinenta si concludenta, dar in cererea principala este doar pertinenta.
Daca sunt intrunite aceste 4 conditii, proba poate fi admisa.
B. Momentul in care se propun probele
1) Reclamantul
In principiu, reclamantul poate solicita proba prin CCJ. Art. 194 NCPC prevede la lit. e) aratarea
dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere, ceea ce ne arata ca, daca sunt mai multe capete
de cerere ar trebui ca dovezile sa se raporteze la fiecare capat si nu global (pentru ca judecatorul sa
aprecieze concludenta si pertinenta in raport cu fiecare cerere in parte).
Tot reclamantul, desi nu scrie, poate sa isi modifice CCJ la primul termen, iar daca modificarea
presupune si probe, atunci va putea sa le solicite.
De asemenea, se pune in discutie daca R ar putea sa solicite probe dupa ce citeste intampinarea
paratului pentru ca el are o viziune asupra probatoriului, insa P ii opune o alta viziune. Asadar, este
posibil ca uneori R sa reevaluze probatoriul, sa constate ca viziunea lui asupra procesului era una
poate mai usoara decat ceea pe care o ofera paratul, care are suficiente probe sa-l combata.
Sunt doua opinii:
a. daca in urma citirii intampinarii R simte nevoie sa-si reevalueze probatoriul, il va reevalua
prin raspunsul la intampinare;
b. intrucat nu exista un text care sa spuna ca prin raspunsul la intampinare trebuie sa soliciti si
probe, ar inseamna ca el ar putea sa faca acest lucru la primul termen de judecata la care este
legal citat. Astfel, ai putea la primul termen, ca reclamant, sa soliciti probe noi fie care urmare
a unei modificari a CCJ, fie ca urmare a faptului ca soliciti prin contra probe ceea ce a invocat
P prin intampinare.
4 of 24
DPC – C3
BRICIU este adept al primei opinii, iar faptul ca nu scrie undeva ca raspunsul la intampinare ar
trebuie sa cuprinda si probe, nu prea ar fi un impediment pentru ca spune ca trebuie sa-l depui
intr-un anumit termen si ca esti decazut, iar tocmai acesta este rostul raspunsului la intampinare
(o raportare a R la continutul intampinarii – atat prin contra argumente cat si prin probele care
sustin contra argumentele oferite).
2) Paratul
Paratul poate sa formuleze solicitarea de probe prin intampinare. Textul nu spune ce se intampla
daca P formuleaza cererea reconventionala. In ceea ce o priveste, va trebui sa ceara probe prin ea, la
fel si R care face intampinare la CR, va trebuie sa ceara probe prin aceea intampinare. Textul nu mai
mentioneaza pentru ca este logic, CR avand regimul unei CCJ.
3) Tertii intervenienti
Art. 65 in materia intervientei principale si accesorie mentioneaza faptul ca intervenientul va
prelua procedura in starea in care se afla in momentul admiterii interventiei, dar va putea solicita
adm de probe:
o prin cererea de interventie;
o cel mai tarziu la primul termen de judecata.

Textul este aplicabil, chemarii in garantie conform art. 74 alin. (2), chemarii in judecata a altei
persoane si in cazul celui aratat ca titular al dreptului.
In ceea ce priveste pe cel chemat in judecat din oficiu sau cel introdus in judecata ca urmare a
ridicarii din oficiu de catre instanta a necesatii participarii lui la proces (art. 78 NCPC), avem
art. 79 NCPC conform caruia acest tert va lua procedura in starea in care se afla in momentul
introducerii in proces, dar instanta la cererea lui va putea dispune readm probelor sau adm de probe
noi. Prin urmare, acesta, la termenul la care este introdus in proces va putea solicita (el nefacand o
cerere), atunci cand este citat, fie readm probelor, fie adm de probe noi.
[de retinut foarte bine situatia tertilor intervenienti, chiar daca textul de la probe se refera
doar la R si P]
In cazul in care probele nu sunt solicitate in conditiile acestea, sanctiunea care intervine este
decaderea din dreptul de a mai adm probe.
5 of 24
DPC – C3
Decaderea din dreptul de a mai administra probe

Este reglementat la art. 263 conforma careia partea decazuta din dreptul de a mai adm o proba va
putea totusui sa se apare, discutand in fapt si in drept temeinicia sustinerilor si dovezilor partii
potrivnice. Cu alte cuvinte, ea nu mai poate adm probe proprii, dar poate sa sustina, sa discute in fapt
sau in drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor parti potrivnice.
De exemplu, partea nu a cerut deloc probe, a uitat sa faca intampinare, iar sanctiunea nedepunerii
intampinarii este imposibilitatea de a mai invoca exceptii relative si imposibilitatea de a mai solicita
adm de probe. Daca R va cere o expertiza, P nu mai are dreptul sa ceara insusi o expertiza, are dreptul
sa comenteze si sa spuna punctul de vedere cu privire la temeinicia cererii R de a adm o epertiza si
sa discute daca obiectivele stabilite de R sunt corecte sau nu, sa indice cum ar fi corecte anumite
obiective, sa solicite completarea unor obiective (el n-are dreptul sa ceara probe, dar o data ce s-a
stabilit ca proba expertizei este acceptabila, in ceea ce priveste formularea obiectivelor de catre
expert, el poate sa aiba opinii in aceasta privinta).
Referitor la martori, P nu mai are dreptul sa ceara martori, dar daca R cere si i se incuviinteaza proba
cu martori, P va putea sa le puna intrebari, el nu va sta mut la audierea lor, poate sa le puna intrebari,
sa-i incurce, sa-i confrunte, sa ceara reaudierea lor daca mai are intrebari.
La fel, nu poate cere interogatoriul, dar poate sa-si dea cu parerea daca o intrebare la interogatoriu
este legala sau nelagala, daca tinde la un lucru verosimil sau neverosimil, daca tinde la un lucru care
a fost dovedit sau contrazis printr-un inscris. Paratul pastreaza aceste aptitudini, dar nu poate cere
adm de probe.
Mai mult, daca R cere expertiza si aceasta presupune deplasarea la fata locului, vor fi citate ambele
parti, nu doar R, in sensul in care P nu a cerut exerptiza deci nu va fi citat, el are dreptul sa comenteze,
sa vina la fata locului la expertiza ceruta de R, sa isi spuna punctul de vedere, de unde trebuie sa
inceapa masuratoarea, ce metode trebuie folosite pentru masuratoare.
Exceptii de la regula momentului in care trebuie cerute probele (prin CCJ, intampinare, CR sau prin
modificarea CCJ) – art. 254 alin. (2)
1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii; la primul termen de judecata la care este
legal citat, R poate sa-si modifice si daca din modificarea lui rezulta necesitatea de a adm si alte
probe, poate sa extinda probatoriul in legatura cu aceea modificare. Mdf CCJ va fi comunicata P,
iar P va avea dreptul si obligatia sa depuna o intampinare la mdf in care va putea sa invoce si noi
probe fata de probe solicitate prin mdf. Acea intampinare se depunde cu cel putin 10 zile inainte
de termenul acordat de instanta, daca nu se prevede altfel.
6 of 24
DPC – C3
2. nevoia administrarii probei rezulta din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea

prevedea;
Sunt 2 conditii cumulative:

i. proba sa nu fi fost necesara la inceputul procesului si necesitatea ei sa fi rezultat din
cercetarea procesului;
ii. nici macar sa nu-si fi putut inchipui partea ca cercetarea procesului ar fi dus catre o astfel de
proba, adica germenii necesitatii ei sa nu fi existat in apararile partilor (CCJ, intampinare,
raspuns la intampinare), adica sa fie un aspect totalmente nou.
De exemplu, invocarea unei exceptii de ordine, dar nu prin intampinare – aici ar fi trebuit
facut raspuns la intampinare, in cursul procesului de catre una dintre parti. Invocarea unei
exceptii de ordine publica necesita adm unei probe (uneori sumare, alteori mai complexa).
Necesitatea nu rezulta nici din CCJ, nici din intampinare, partea careia i se opune o exceptie
nu avea cum sa anticipeze ca la al cincilea termen se va invoca o exceptie care va fi insotita de
probe pe care va trebui sa le combati. Asadar, exceptiile se rezolva in perioada cercetarii
procesului.
3. partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in
termen probele cerute;
Este un fel de repunere in termen, un caz special, in sensul ca motiv temeinic justificat pot fi multe:
proba nu a putut fi obtinuta in perioada respectiva, a facut o cerere si arhivele nationale
elibereaza documentul doar dupa 60 de zile si primul termen a fost cu 30 de zile in urma.
4. administrarea probei nu duce la amanarea judecatii;
Cu alte cuvinte, chiar daca nu ai cerut proba, ai putea oricand in cursul procesului sa vii si ceri o
proba noua si instanta poate spune ca nu a fost ceruta prin CCJ/intampinare etc, iar tu sa spui ca
nu amana judecata. Ar putea fi vorba de orice proba, cum ar fi:
o un inscris (il depui pur si simplu – nu amana judecata, ar putea sa amane judecata in ipoteza
in care nu-l ai la tine si ceri un termen ca sa-l aduci – nu te mai incadrezi; daca spui depun un
inscris – te incadrezi, dar daca ceri insa sa se faca o adresa la arhivele nationale ca sa trimita
inscrisuri pe care nu le ai, nu te incadrezi);
o interogatoriul – daca partea adversa este in sala si ai interogatroiul la tine, il poti adm pe
loc; daca partea adversa nu este in sala, va trebui citata si atunci nu se incadreaza in acest text
de lege
o martorii – daca sunt in sala, poti cere proba cu martorii – trebuie doar verificat daca proba
este concludenta; partea cealalta va cere dreptul de a cere contra proba la proba cu martori,
7 of 24
DPC – C3
dar acestia nu sunt in sala. Problema este ca probele trebuie sa fie adm, pe cat cu putinta, in
acelasi timp, ori regula aceasta conduce automat la ideea ca se amana judecata si este
paralizata pana cand aduce si partea adversa martorii (pentru ca nu poti fi invinovatit ca
martorii nu erau in sala), de aceea trebuie sa spui ca vrei contra-proba in momentul in care
tu ai zis ca ai martorii la tine. Simplul fapt ca procesul se va amana pt c si partea adversa sa-
si aduca martorii nu este in masura sa duca la inadmisibilitatea probei tale cu martorii pe
care ii ai in sala).
5. exista acordul expres al tuturor partilor;

Regula privind decaderea este de ordine privata, altfel partile n-ar putea prin acordul lor sa
incalce regulile de solicitare a probelor. Tot acest text arata ne aflam in fata unei reglementari cu
caracter realmente pervers. Ea cere un acord expres, ceea ce face totul. Practica, regula se
transforma intr-o regula aproape greu de aplicat, este de ordine de privata, dar se va aplica atat
de rar ca si cum ar fi de ordine publica. De obicei, acordul acordul este tacit. Daca n-ar fi fost
expres s-ar fi petrecut in felul urmator: la al 15-lea termen X cere termen, Y nu este prezent, nu
are cine sa invoce exceptia decaderii (fiind de ordine privata), X isi va adm proba. Insa, existand
acest text, faptul ca Y nu este prezent sau este, dar tace in banca, nu-l ajuta cu nimic pe X tacerea
lui Y. Tacerea poate veni fie din accept, fie din ignoranta (in sensul ca nu este prezent) sau din
prostie.
Atunci, in realitate, acest punct, desi pastreaza pp ca sanctiunea decaderii este una care intervine
in cazul incalcarii unor norme de ordine privata, cerand acord expres o face foarte greu aplicabila
pt ca va fi foarte complicat ca partea sa se duca la partea adversa si sa o intrebe daca este de acord
sa solicite proba cu martori, desi a uitat sa o invoce la timp. Sigur ca era mult mai comod sa spui
“solicit proba cu martori”, iar partea adversa nestiind ca se poate opune (puteai sa ai de a face cu
unul care nu stia ca ar fi putut sa se opuna) sau ar fi spus “ma opun sa aprobe proba cu martori
pentru ca este nelegala”, iar tu ai fi spus “bine, bine, este doar ca este nelegala? de ce este
nelegala?” si el sa spuna “exista nu stiu ce act juridic [if > 250 lei NOK]”, iar tu sa spui “act juridic,
am un inceput de dovada scrisa” – e acceptabil, intrai pe alt fir al discutiei, dar de termen n-a zis
nimeni si nimic si atunci dovedeai ca este legala sub aspectul fondului pentru ca aveai un inceput
de dovada scrisa si judecatorul va zice “am unul care a solicitat proba cu martori, peste termen,
dar n-a invocat nimeni decaderea si unul care spunea ca proba cu martori este nelegala pentru
ca actul este peste 250 lei, dar cel care a cerut a spus ca are dovada scrisa, deci dintre cei 2 a
castigat primul; nu pun in discutie faptul ca s-a cerut peste termen pentru ca nu s-a invocat”.
Din cauza acestui punct 5, acest tablou nu mai este posibil pentru ca da posibilitatea instantei ca
ori de cate ori nu exista acord expres al partii adverse sa invoce ea exceptia decaderii, ceea ce
inseamna ca a ramas de ordine privata, dar este mai greu de indeplinit posibilitatea de a invoca
probe peste termen.
8 of 24
DPC – C3
/!\ daca intampinarea nu este obligatorie, atunci P va putea invoca probe pana la primul termen la
care este legal citat, putand sa faca acest lucru verbal, in sedinta puplica – art. 157 alin. 2 NCPC.
C. Incuviintarea probelor. Actul procedural de incuviintare a probelor
Probele se incuviinteaza printr-o incheiere.

Aceasta incheiere trebuie sa mentioneze:
 faptele ce urmeaza a fi dovedite – ce trebuie sa dovedesti;
Trebuie indicate pe fiecare proba. Nu trebuie sa se mentioneze ca se administreaza proba cu

martori si inscrisuri si la fapte ce trebuie dovedite sa mentioneze ceva global, precum dreptatea in
dosar. De ce? Poti sa ai proba cu martori care sa fie inadmisibila pentru anumite categorii de fapte
lato sensu, adica actele juridice, dar sa fie admisibile pentru alte fapte din acelasi dosar. De exemplu,
intr-un dosar poti sa ai un act juridic > 250 lei – singura proba acceptata este prin inscris, dar in
legatura cu modul in care partile au inteles sa interpreteze clauzele acelui act, este admisibila si
proba cu martor, DAR trebuie sa mentionezi pentru ca atunci cand vor veni martorii, partile vor
avea tendinta sa-i intrebe despre tot (martorii trebuie chestionati numai cu privire la aspectele
pentru care au fost chemati), ori limitele in care audiezi un martor sunt stabilite prin incheiere
(“martorii vor fi chemati exclusiv pentru a se vedea modul in care partile au inteles sa interpreteze
clauza x”), altfel partile o sa inceapa sa-i intrebe daca a existat contractul, daca nu cumva partile l-au
inlaturat, alte aspecte care exced probele. Cu toate ca judecatorul stie ce are de facut, trebuie
mentionat pentru ca uneori se poate schimba si instanta, in sensul compunerii ei, deci incheierea
trebuie sa fie foarte clara pentru ca leaga instanta intr-o anumita masura. Incheierea trebuie sa fie
extrem de riguroasa, iar aceste trei elemente (fapte, mijloace de proba si obligatiile partilor) trebuie
sa fie bine evidentiate si pentru fiecare mijloc in parte, nu in glob.
 mijloacele de proba incuviintate – prin ce anume dovedesti (martori, inscrisuri, expertiza

etc);
 obligatiile care revin partilor in legatura cu adm acestora – ce anume trebuie sa faca
partile;
Daca, de exemplu, instanta dispune o expertiza, ea trebuie sa stabileasca cine va suporta onorariul
expertului, cuantumul, data pana la care trebuie depusa suma sau daca sunt martori, cine va suporta
cheltuielile acestora. Altfel proba nu ar putea fi administrata pt ca daca nu mentionezi cine plateste,
expertul va spune ca nu a fost platit si nu face expertiza. Deci, trebuie stabilite si aceste obligatii
privind administrarea probelor.
9 of 24
DPC – C3
Incheierea are caracter preparatoriu. De ce se spune in doctrina si in jurisprudenta ca aceasta

incheiere are caracter preparatoriu? Art. 259 NCPC spune ca instanta poate reveni asupra unor probe
incuviintate, ceea ce indica caracterul preparatoriu, in sensul ca nu este legata, daca dupa admunor
probe apreciaza ca adm vreuneia nu mai este necesara; instanta este obligata sa puna in discutia
partilor aceasta imprejuarare (tine de contradictorialitate).
Textul de la art. 259, afirma ca incheierea este preparatorie, dar nu in totalitate, ci doar in ceea
ce priveste aspectul legat de utilitatea probei, adica aceea proba care parea utila initial, dar dat
fiind faptul ca au fost adm si alte probe, apare acum ca inutila pentru ca pb s-a rezolvat.
Ea NU are caracter preparatoriu in ceea ce priveste legalitatea, adica acest text nu da in niciun caz
dreptul instantei sa spuna ca a incuviintat proba cu martori in incheiere, dar intre timp a citit art. 309
alin. (2) si a constatat ca proba cu martori nu este admisibila (instanta nu trebuia sa o admita pentru
ca nu era concludenta, ci pentru ca nu era legala si atunci sa revina). Nu acesta este sensul articolului
259 alin. (2) NCPC, ci sensul este de oportunitatea, concludenta probei, de aceea si spune daca dupa
administrarea unei probe, aceasta a devenit oarecum inutila. Acest lucru este destul de posibil, pt ca,
de exemplu, ai proba cu martori si proba cu interogatoriu; la interogatoriu partea careia i se ia,
recunoaste fapta, iar judecatorul considera ca recunoasterea este una sincera si nu ascunde o eludare
a legii, astfel incat nu mai ai de ce sa audiezi martorii (faptele deja au fost dovedite prin recunoasterea
celui care i se opun faptele respective si atunci ar reveni asupra incheierii – in sensul asta e
preparatorie).
Aceasta incheiere NU se ataca mediat, ci se ataca odata cu fondul, ceea ce inseamna ca poti sa critici
in calea de atac faptul ca prima instanta a respins anumite probe, desi legea spunea ca sunt admisibile
sau, desi instanta a zis nu sunt utile, totusi instanta de apel a considerat ca sunt utile. Nu se confunda
cu situatia in care nu poti critica in calea de atac faptul ca instanta nu a adm din oficiu o proba, in
contextul in care nu a cerut-o nimeni. In acest caz, tu ai cerut o proba si ea a fost inlaturata de catre
instanta, evident ca o poti critica.
De asemenea, poti critica in caile de atac si faptul ca instanta a adm o proba desi era ilegala, consecinta
ar fi admiterea apelului si rejudecarea procesului fara a se tine cont de probele ilegale. De exemplu,
instanta a admis proba cu martori, desi era un act > 250 lei, iar in apel se cere inlaturarea probei cu
martori si intrucat nu exista niciun inscris, rejudecarea procesului, ceea ce va duce la respingerea
cererii reclamantului ca neintemeiata (pentru ca nu a facut dovada actului). Deci poti sa faci acest
lucru, dar se critica odata cu fondul.
Incheierea prin care judecatorul respinge anumite probe solicitate de catre parti, el trebuie sa
motiveze si de ce anume a respins pt ca altfel daca nu ar motiva si de ce a respins probele, nu s-ar
putea exercita niciun control judecatoresc in caile de atac pentru ca nu s-ar putea cunoaste ce
rationament a stat la baza judecatii respective.
10 of 24
DPC – C3
D. Locul administrarii probelor
De regula, adm probelor se face in fata instantei de judecata sesizata, in camera de consiliu daca legea
nu prevede altfel. Mentiunea cu camera de consiliu nu este aplicabila pana in ianuarie 2019. Ea tine
de faptul ca cercetarea procesului in ansamblu avea loc in camera de consiliu, iar cum adm
probelor se face in faza cercetarii procesului acesta era sensul ca ea se adm in camera de consiliu.
Exista exceptii de la regula conform careia adm probelor se face in fata instantei sesizate – principiu
nemijlocirii administrarii probei: instanta trebuie sa-si intemeieze hotararea pe probele pe care
chiar ea le-a analizat, ceea ce inseamna ca nu poti sa-ti intemeiezi hotararea pe probe adm de o alta
instanta, intr-un alt dosar, chiar daca din el ar rezulta informatii valoroase (ex: expertiza din care
rezulta ca valoarea unui imobil este de x – nu poti folosi aceasta expertiza si sa demonstrezi valoarea
obiectului, trebuie sa faci o alta expertiza).
Desi este complicat, problema este ca partile sunt intr-un alt proces si isi exercita un drept la actiune
in acest proces, iar dreptul la actiune presupune inclusiv dreptul de a discuta probele, de a le combate.
Daca probele se iau dintr-un alt dosar se discuta despre drepturile exercitate de parti in legatura cu
o alta actiune. Desigur, in ipoteza aspectelor care au ALJ, acolo avem o exceptie. Aici este vorba despre
simple declaratii, spre exemplu, intr-un dosar un martor a spus un anumit lucru. Acel lucru nu poate
fi luat ca atare, trebuie ca martorul sa fie audiat din nou, acesta trebuie sa traiasca. Daca nu mai
traieste, ceea ce a spus intr-un alt dosar este o prezumtie, nu o proba cu martori. Acesta este principiu
nemijlocirii.
De la aceasta regula sunt o serie de exceptii, unele partiale, altele chiar adevarate. Acestea sunt
partiale pentru ca cele adevarate conduc la autoritati de lucru judecat.
Ele sunt:
1) comisia rogatorie
Este situatia in care locul adm probei este in lata parte decat orasul unde isi are sediul instanta.
In acest caz, instanta, potrivit art. 261 NCPC, delegea o alta instanta de la locul adm probei, sa
adm ea probele respective.
Aceasta “alta instanta” este o instanta legala in grad cu cea care judeca procesul sau daca in
localitatea unde trebuie adm proba nu exista o instanta legala in grad, chiar o instanta inferioara.
Dupa ce se adm probele la acea instanta unde are loc comia rogatorie, se trimit instantei care
judeca procesul care repunde cauza pe rol si va judeca pricina.
Din ansamblul total, se observa ca instanta care judeca procesul este cea care stabileste
admisibilitatea probei si tot ea este cea care va evalua proba adica va aprecia puterea ei
doveditoare in ansamblul. Instanta la care se trimite dosarul doar pentru adm probei nu are rolul
11 of 24
DPC – C3
nici de a se pronunta asupra admisibilitatii, nici asupra efectelor pe care le produce cauza, ci face
doar un act de gestiune sub aspectul adm propriu-zise a probei. De exemplu, pricina se judeca la
BUC, iar terenul asupra caruia trebuie efectuata o expertiza se afla la Baia Mare (cum a ajuns o
pricina de la BM la BUC? chestiune de contencios administrativ si domiciuliu R este in BUC si in
contencios adm se poate face actiunea si la dom R sau poate fi aurotitatea de la BUC si atunci
avem alternanta) in cazul acesta este complicat sa desemnezi un expert de aici pentru a se duce
acolo. De asemenea, se poate dispune cercetarea la fata locului (judecatorul trebuie sa se
deplaseze). In acest caz, judecatorul discuta cu un judecator de la Baia Mare, care, dupa ce
instanta din BUC stabileste daca expertiza se face sau nu (ea incuviinteaza proba), ea stabileste
obiectivul, termenul de depunere, iar instanta de la Baia Mare urmeaza sa desemneze un expert
din zona sa primeasca expertiza si sa o trimita la Bucuresti. Apoi, instanta de la Bucuresti va vedea
in ce masura o aplica sau nu in dosar. Poate dispune o alta expertiza, contra expertiza.
Si martorii pot fi audiati la fel. De principiu, martorul se audiaza in instanta, dar daca martorul nu
este transportabil, trebuie ca instanta sa se deplaseze si atunci se pune problema daca este in
localitate sau in alt judet pentru ca daca este in alt judet, mai bine se dispune o comisie rogatorie.
2) asigurarea dovezilor
3) probele administrate de o instanta necompetenta

In cazul in care o instanta este necompetenta, se anuleaza toate actele, DAR probele sunt castigate
cauzei, iar instanta competenta va putea sa le refaca numai pentru motive temeinice, ceea ce
inseamna ca, de regula, probele raman adm si utilizabile. Acest lucru inseamna ca, practic, o
instanta isi va intemeia solutia pe niste probe adm de o alta instanta. Acest caz este o derogare de
la pp nemijlocirii.
4) perimarea
Perimarea este incetarea unui dosar pentru faptul ca partile l-au lasat in nelucrare o perioada
mai mare de 6 luni, ceea ce inseamna ca el se stinge. In cazul in care s-au adm probe in dosar, in
cazul unei noi actiuni, vor putea fi folosite probele adm pana a intervenit perimarea.
Este o derogare de la regula nemijlocirii pentru ca instanta noua, investita cu o alta actiune isi va
intemeia solutiile pe probele adm in fata unei instante unde cauza care s-a finalizat printr-o
perimare, dar care pana la perimare a adm niste probe care sunt castigate.
12 of 24
DPC – C3
E. Cheltuielile necesare pentru administrarea probelor – art. 262 NCPC
Prima regula consta in faptul ca sarcina cheltuielilor aspura probei revine celui care a solicitat
proba. Cel care a cerut proba cu expertiza, trebuie sa plateasca expertii. Cel care a cerut proba cu
martori, trebuie sa plateasca deplasarea martorilor.
INSA, in cazul in care proba este solictata fie de procuror cand a formulat actiunea (art. 92 alin. 1
– cand procurorul actioneaza in numele minorilor, persoanelor puse sub interdictie), fie cand proba
este dispusa de catre instanta (in virtutea rolului activ are dreptul sa ceara completarea
probatoriul si sa adm probe din oficiu chiar si atunci cand partile se impotrivesc). Atunci apare
problema cine o plateste. In cazul acesta, dispoz art. 262 NCPC spun faptul ca cheltuielile vor fi puse
in sarcina uneia dintre parti sau in sarcina ambelor parti, cum apreciaza instanta.
De principiu, instanta va pune cheltuielile respective in sarcinea acelei parti pe care o socoteste ca i-
ar profita proba respectiva. Instanta spune ca vrea sa afle adevarul, sa lamureasca un aspect, desi
partile nu vor, dar acel adevar profita R sau P. De exemplu, in ipoteza in care R revendica 800 mp, iar
din unele declaratii ale martorului rezulta ca ar fi vorba de 500 mp, dar P tace, instanta trebuie sa
clarifice, trebuie sa stie cat da daca admite actiunea (nu-i convine sa dea 800, in masura in care erau
doar 500 – vine executorul si va zice ca n-a putut executa hotararea pentru ca nu era 800, ci doar 500,
800 ar fi in strada). Pentru a nu se ajunge in aceste situatii, instanta administreaza proba cu expertiza.
Se pune problema cine o plateste. Paratul, pentru ca lui ii profita, chiar daca tace.
Daca nu reuseste sa stabileasca cui profita, de exemplu o mostenire care se imparte 50%-50%,
platesc amandoi.
Ce se intampla in cazul in care nu plateste nimeni cheltuielile necesare pentru adm probelor?
Mai multe teorii:
a) in cazul in care nu sunt achitate costurile puse in sarcina partii de catre instanta, instanta va
judeca pricina pe baza probelor existente, partile nemaiputand sa se planga in caile de atac ca
proba nu a fost incuviintata. Briciu accepta aceasta teorie.
b) va interveni decaderea;
Briciu zice ca nu va interveni decaderea pentru ca decaderea este numai pentru parti. Fiind o
proba ceruta de instanta din oficiu nu are cum sa opereze decaderea (sanctiune ce se aplica
partilor, nu instantei). Instanta poate in tot cursul procesului, pana la inchiderea dezbaterilor, sa
mai gaseasca probe. Tot ce am discutat aici vizeaza numai partile, nu si instanta. Instanta poate
chiar si dupa termenele acelea (era si logic pentru ca era vorba de CCJ, intampinare, primul
termen de judecata), in tot cursul cercetarii procesului si chiar dupa inchiderea cercetarii sa simta
nevoia de administrarea unor probe. Mai mult, chiar si dupa inchiderea dezbtaterilor poate
repune cauza pe rol pentru adm unor probe.
13 of 24
DPC – C3
c) suspendarea procesului – instanta considera ca fara proba respectiva nu poate judeca

procesul;
Briciu accepta teza c) precum si judecarea fara proba, partea care nu achita suma de bani
asumandu-si riscurile neadministrarii probei.
Depinde de situatie pentru ca in unele cazuri intervine situatia in care instanta nu are o
raspundere foarte mare, in sensul ca este o chestiune ce este intre parti. Daca partea in favoarea
careia instanta a dispus probe din oficiu, nu a inteles sa plateasca, in cazul acesta judeca. Sunt
situatii in care proba este absolut necesara din considerente de ordine publica, cum ar fi de a
vedea daca terenul nu este cumva pe domeniul public. In acest ultim caz, nu mai conteaza ca una
dintre parti nu vrea sa adm proba, pentru ca instanta a dispus proba fiind o pb de ordine publica,
deci instanta ar putea suspenda procesul. Asadar, cand reclamantul (se presupune ca este
interesat sa continue procesul) va achita, se va relua procesul, in limita termenului de prescriptie.
Conform art 242 NCPC: cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din
vina R prin neindeplinirea obligatiilor stabilite in cursul judecatii potrivit L, jud poate suspenda
judecata, aratand prin incheiere obligatiile ce nu au fost respectate. Deci daca este o chestiune de
ordine publica pt care instanta considera ca daca nu are o expertiza, nu-si poate asuma riscul sa
dea o hotarare, se poate aplica suspendarea pentru a nu risca sa dea o hotarare netemeinica.
Care este sanctiunea in cazul in care partea in sarcina careia se pun cheltuielile de adm a
probelor nu plateste? = decaderea din dreptul de a mai adm, dar aceasta sanctiune nu intervine
in situatia in care proba a fost dispusa din oficiu, ci numai pentru regula.
DAR si de la aceasta sanctiunea a decaderii exista o serie de exceptii:
o art. 262 (4) NCPC: depunerea sumei prevazute la alin. 1 – cea necesara pentru adm
probe, se va putea face si dupa indeplinirea termeneului daca prin aceasta nu se amana
judecata;
Sunt situatii in care decaderea nu opereaza intrucat exista un text contrar care absorba
sanctiunea decaderii.
Ipoteza: instanta a dispus expertiza, s-a pus in vedere R sau celui care a cerut-o sa plateasca
onorariul intr-un termen de x zile, n-a platit, expertul face o adresa la instanta in care spune
ca nu poate sa faca expertiza intrucat este supra-aglomerat sau ca nu este de de competenta
sa + solicita sa fie inlocuit; in cazul acesta faptul ca nu a platit onorariul nu conduce la
amanarea judecatii, instanta oricum trebuie sa dipsuna inlocuirea, ceea ce inseamna ca
pricina a fost amana nu din cauza neplatii, ci din faptul ca expertul trebuia inlocuit. In schimb,
daca expertul face o adresa la instanta prin care spune ca nu a facut expertiza in termenul
stabilit de instanta intrucat nu a fost platit onorariul, intervine decaderea. Daca invoca alte
14 of 24
DPC – C3
motive, ca in prima situatia, decaderea nu intervine si instanta mai da un termen in interioriul

caruia se poate plati suma de bani.
o art. 311 (4) NCPC: decaderea din dreptul de a adm dovada cu martori pt neindeplinirea
obligatiilor de avansare a costurilor deplasarii martorilor, se acopera daca acestia se
infatiseaza la termenul fixat pentru ascultarea lor;
Deci nu le-a platit nimeni deplasarea, ceea ce i-ar fi autorizat sa spuna ca nu vin la instanta
daca nu le plateste nimeni costurile, dar totusi ei vin. In cazul acesta nu opereaza decaderea,
ci va fi inlaturata pt ca martorii sunt audiati. Ar fi extrem de riguros si neproductiv in acest
caz pt ca decaderea era aplicata pt faptul ca neplatind ar fi urmat sa se amane procesul pentru
neprezenta martorului, dar din moment ce martorii au venit si neplatiti, inseamna ca scopul
decaderii nu se mai regaseste si se va inlatura sanctiunea.
F. Administrarea probelor
a) Reguli generale
• Ordinea administrarii probelor

Este stabilita de instanta de judecata, insa exista si anumite reguli. Astfel, in cazul in care s-a
dispus o cercetare la fata locului, aceasta se va efectua mai inainte de adm celorlalte probe, dar
de regula nu avem astfel de prioritati, ci instanta este cea care stabileste ordinea adm probelor.
Uneori chestiunile acestea sunt pe cat posibil de logice, dar nu obligatorii pt ca de exemplu, ca
regula, instantele administreaza inainte de orice alta proba, proba interogatoriului ceea ce este
destul de logic pt ca in urma lui ar putea sa apara recunoasteri care ar face inutila adm altor probe.
Mai mult, uneori este necesara adm probei cu inscrisuri inaintea probei cu expertiza pentru ca
expertizele, de multe ori, se pot face numai pe baza unor inscrisuri ce urmeaza a fi adm de parti.
Pana la urma aceasta logica este apreciata de catre instanta de la caz la caz, in afara de situatia
cercetarii la fata locului – se face inaintea altora.
• Momentul administrarii
De principiu, probele se adm chiar in sedinta in care s-au incuviintat, dar nu tot timpul este posibil
acest lucru si sunt si cazuri in care se adm in alte sedinte. De exemplu, la proba interogatoriului
poti sa adm in sedinta in care s-a incuviintat numai daca partile sunt prezente, dar daca nu sunt
prezente, trebuiesc citate in vederea prezentarii la interogatoriu. La fel si in cazul martorilor, daca
15 of 24
DPC – C3
incuviintezi proba cu martori astazi ii poti audia doar daca sunt prezenti in sala, daca nu,
trebuiesc citati.
In orice caz, probele se adm inaintea inceperii dezbaterilor asupra fondului. Acest lucru este
firesc deoarece cercetarea procesului este faza in care se adm probele.
• Dovada si dovada contrara vor fi adm pe cat cu putinta in aceeasi sedinta

Nu este o regula imperativa, ci de buna-conduita, buna-administrare a procesului, dar nu una
obligatorie cu orice pret, ci spune pe cat posibil. De exemplu, R are 2 martori de audiat, P are tot
2 martori; de regula toti 4 ar trebui audiati la aceeasi sedinta, insa daca din motive mai presus de
vointa partilor care fac imposibila venirea 1 martor la sedinta respective si niciunul dintre cei 3
prezenti nu ar mai putea veni data viitoare tot din motive temeinice => instant va audia 3 martori
o data sip e al patrulea data viitoare.
De ce exista regula sa fie audiati impreuna? Este posibil ca daca unii sunt audiati la alta sedinta,
sa citeasca ce au spus ceilalti sis a-si aranjeze depozitiile in functie de cee ace au spsus ceilalti
martori, asa daca se audiaza toti de o data, cand se audiaza 1, ceilalti 3 sunt afara, intra 2 (2
ramane in sala) etc; mai mult, instant ii poate sa-I si confrunte dupa ce ii audiaza pe toti. Astfel
incat, aceasta regula n-ar mai fi respectata daca 2 martori ar fi audiati la 1-2 luna dupa ce au fost
audiati primii.
b) Reguli speciale ce apar in cazul in care se solicita probe in conditiile art. 254 alin. (2)
In conditiile in care nu au fost cerute prin CCJ sau prin intampinare si ne aflam intr-unul dintre
cele 5 motive care permit adm de probe mai tarziu, in timpul cercetarii procesului.
• daca s-a solicitat o proba cu martori si a fost incuviintata in conditiile art.254 alin. 2, adica
pentru motive de exceptie, dovada contrara va fi ceruta sub sanctiunea decaderii in aceeasi
sedinta daca ambele parti sunt de fata; daca una dintre parti nu este de fata (cea careia i se
opune proba), va putea solicita contra-proba la termenul imediat urmator.
Aceasta regula este necesara pentru ca partea respectiva si-a asumat ca partea nu vine la
proces, dar nu avea de unde sa stie ca la acel termen partea cealalta va solicita o proba care
se va incadra in exceptiile prevazute la art. 254 alin. 2.
/!\ la art. 254 daca una dintre parti nu este la proces, pct 5 – acordul expres al tuturor partilor,
nu se aplica pentru ca nu are cine sa-si dea acordul, dar se poate incadra in alte ipoteze cum
ar fi pct 2 sau 4.
16 of 24
DPC – C3
• art. 254 alin. 4: atunci cand se adm probe in conditiile special prevazute la alin. 2 (in ipoteze
de exceptie) sub sanctiunea decaderii trebuie indeplinite o serie de obligatii [e bine sa le
stim]:
a. sa depuna lista martorilor in termen de 5 zile de la incuviintarea probei, cand se cere
proba cu martori;
Evident ca daca proba a rezultat din cercetarea procesului (dintr-o exceptie invocata de
exemplu) nu ai cum sa ceri partii sa indice martorii tot atunci, ea stie ca are nevoie de
proba cu martori, dar nu stie coordonatele lor.
b. sa depuna copii certificate de pe inscrisurile invocate cu cel putin 5 zile inainte de

termenul fixat pentru judecata, daca s-a incuviintat proba cu inscrisuri;
c. sa depuna interogatoriu in termen de 5 zile de la incuviintarea acestei probe, in cazurile
in care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;
d. sa depuna dovada platii cheltuielilor necesare efectuarii expertizei, in termen de 5 zile de
la numirea expertului sau in termenul stabilit de instanta potrivit dispozitiilor art. 331
alin. (2), daca s-a incuviintat proba expertizei
Toate acestea apar in situatia in care instanta incuviinteaza niste probe in cursul cercetarii
procesului, ca urmare a aparitiei unui caz de exceptie prevazut la art. 254 ali. (1) + (2). Atfel,
in mod normal, martorii cand sunt indicate trebuie indicate cu nume si adresa, inscrisurile
trebuiesc depuse, certificatele la fel, interogatoriu in cazul in care este pers juridica trebuie
sa-l ai atunci cand ceri proba.
Avand in vedere faptul ca ipotezele de la art. 254 alin. (2) vizeaza de multe ori situatii
intempestive, se acorda acest termen de 5 zile.
G. Aprecierea probelor
Din art. 264 NCPC reiese faptul ca nu exista o regula generala de apreciere a probelor, nu mai
avem la ora actuala o regula care sa ne spuna ca dintre toate probele cea mai importanta este x si
cea mai putin importanta e y. Tine de aprecierea instantei, de aceea textul spune instanta va
examina probele adm, pe fiecare in parte si pe toate in ansamblul lor. Mai mult, conform alin. 2:
in vederea stabilirii existentei sau inexitentei faptelor pentru a caror dovedire probele au fost
incuviintate, judecatorul le apreciaza in mod liber, potrivit convingerii sale, in afara de cazul cand
legea stabileste puterea lor doveditoare.
Astfel, regula este aceea ca judecatorul este liber sa stabileasca puterea doveditoare a unei probe
dupa aprecierea lui, mai putin in situatii in care chiar legea stabileste ca unele probe au o putere
doveditoare superioara altor, dar nu este o regula generala, ci numai in anumite cazuri.
17 of 24
DPC – C3
/!\ A NU SE CONFUNDA problema puterii doveditoare cu problema admisibilitatii. In

momentul in care instanta spune ca pentru acte juridice >250 lei se admite numai proba prin
inscrisuri, ea nu face aici o clasificarea intre puterile doveditoare ale probelor, ci doar stabileste
o regula de admisibilitate. Putere doveditoare ar fi fost daca ar fi spus “se poate incuviinta si
proba prin inscrisuri si proba cu martori, dar aia cu inscrisuri e mai puternica”, instanta a spus
doar ca se adm proba cu inscrisuri. Insa, daca partile fac o conventie si spun ca pe langa proba cu
inscrisuri pentru acest act accepta si proba cu martori (au acest drept), nu mai e nicio regula de
superioritate a probei prin inscrisuri (era o admisibilitate, nu de superioritate). Daca partile au
derogat de la regula admisibilitatii, campul este deschis. Asadar, este gresita solutia instantei care
spune ca “am admis proba cu martori contra unui inscris pentru ca partile s-au invoit, am avut
conventia lor, dar evaluez totusi ca cee ace rezulta din inscris este mai puternic pentru simplu
fapt ca este inscris” – nu este corect, instant poate evalua ca cee ace este in inscris este mai
puternic pentru ca nu au convins-o martorii, dar acela trebuie sa fie motivul. Aici nu este o regula
de putere doveditoare, ci de admisibilitate.
Conform art. 421 NCC orice persoana interesata poate contesta oricand prin actiune in justitie
filiatia stabilita printr-un act de nastere, care este neconform posesiei de stat. In acest caz, filiatia
se stabileste prin certificatul constatator al nasterii, prin expertiza medicala de stabilirea a
filiatiei sau, in lipsa certificatelor ori imposibilitatii efectuarii expertizei, prin orice mijloc de
proba. Cu toate acestea, dovada filiatiei nu se poate face prin martori decat in cazul prevazut la
art. 411 alin. (3) CC sau atunci cand exista inscrisuri care fac demna de crezare actiunea
formulata. Cu alte cuvinte, in acest caz, proba cu expertiza medico-legala este net
superioara oricarei alte probe – martori, prezumtii etc. Insa, exceptia este partiala si aici
pentru ca legiuitorul a plecat de la o problema de superioritate a puterii doveditoare, dar a facut
din aceasta superioritate a puterii doveditoare realmente o pb de admisibilitate, spunand ca nici
nu mai are rost sa le administrati pe celelalte cat timp este posibila expertiza.
Inainte de CC nu exista o astfel de prevedere, dar era o practica constanta ca niciodata nu o sa
poti veni cu martori pt a combate in materie de filiatie o expertiza medico-legala, spunand ca o
expertiza medico-legala poate fi combatuta numai printr-o proba cu greutate stiintifica similara.
Aceasta era o chestiune de putere doveditoare. Acum alte probe pot fi administrate numai daca
expertiza nu este posibila.
/!\ exista o regula: probele tehnice nu pot fi combatute decat prin probe cu caracter similar.
18 of 24
DPC – C3
IV. Asigurarea probelor
A. Notiune
Este o procedura care intervine atunci cand exista pericolul ca o proba sa nu poata fi adm din cauza
unor evenimente precum disparitia obiectului probei sau dificultatea de administrare in viitor.
De principiu, procesul are o desfasurare logica. Reclamantul face o CCJ, cere prin ea probe, paratul
face o intampinare, cere prin ea probe, R face raspuns la intampinare (vedem daca se mai cer adm de
dovezi noi), se ajunge la primul termen unde instanta pune in discutie adm probelor dupa ce isi
constata competenta si da o incheiere prin care isi stabileste competenta, iar prin aceeasi incheiere
poate dispune si cu privire la probe si acorda un termen in vederea adm lor daca nu pot fi adm pe loc.
In ipoteza in care un R stie ca urmeaza sa faca un proces, nu l-a facut inca sau a introdus CCJ, dar pana
sa ajunga sa discute probele mai dureaza (pana se comunica cererea P, pana face intampinare, pana
face R raspuns la intampinare si apoi il citeaza dupa 60 de zile – poate dura intre 4-6 luni).
Reclamantul isi da seama ca peste 6 luni, atunci cand va veni discutia probelor, unele dintre ele nu
vor mai putea fi administrate pt ca este un martor care poate muri ori poate pleca intr-o tara
indepartata, poate fi un inscris supus distrugerii sau o expertiza ADN. Expertizele ADN se pot face
daca persoana mai exista, iar daca persoana a murit ai cam doua zile sa faci expertiza (pana la
inmormantare/ardere). In acest ultim caz este exact ipoteza art. 421 NCC de mai sus unde se va
proceda la proba cu martorii din cauza imposibilitatii efectuarii expertizei.
Un alt exemplu este cel al expertizei judiciare: a parasit unul santierul, tendinta beneficiarului ar fi sa
continue lucrarile cu apa si apoi sa ceara despagubiri de la cel care a parasit santierul pentru faptul
ca a lasat lucrarea neterminata, iar el platise lucrarea in integralitate sau intr-o proporie mai mare
decat ceea ce facuse. Problema beneficiarului este ca, teoretic, ar trebuie sa lase santierul in starea in
care se afla timp de 5-6 luni pana ajunge la primul termen ca sa se faca expertiza pentru ca daca el
construieste acopera tot si expertul va veni si va spune ca constructia este terminata si ca nu are cum
sa stie cum arata constructia la momentul parasirii. Paratul va spune ca mai avea foarte putin de
construit cand l-a parasit (10%), iar reclamantul ca mai avea mult (80%). O sa se incerce
demonstrarea cu acte, cu materiale care erau achizitionate dinainte. In cazul acesta ori lasi santierul
asa 5-6 luni ori apelezi la formule de a devansa o proba care se plaseaza in mod obisnuit in faza
cercetarii procesului, adica sa fie luata si sa fie adm fie inainte de a incepe procesul, fie dupa ce a
inceput procesul, dar pana sa ajunga in faza cercetarii, adica in avans. De aceea se numeste asigurarea
dovezilor si procedura. De aceea se numeste procedura administrarii de probe in futurum, adica
pentru viitor.
Potrivit art. 359 NCPC, orice are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea unui
expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori sa obtina recunoasterea unui inscris, a unui fapt
19 of 24
DPC – C3
sau a unui drept, daca este pericol ca proba sa dispara sau sa fie greu de administrat in viitor, va putea
cere, atat inainte, cat si in timpul procesului, administrarea acestor probe.
In realitate, deducem ca avem doua forme:

i. administrarea probelor inaintea procesului;
ii. administrarea probelor in timpul unui proces inceput, dar mult inainte de a se ajunge in faza
cercetarii procesului; de exemplu, intre momentul depuneri CCJ + comunicarii ei catre P.
Regula este aceea a unei urgente. Deci toata aceasta inversare a logicii procesului se justifica printr-
o urgenta.
Urgenta este determinata de acest pericol de disparitie a probei sau de o dificultate foarte mare de
adm a ei in viitor. Totusi, este de retinut ca in cazul in care exista acordul partii adverse, nu mai
este nevoie sa justifici urgenta. Cu alte cuvinte, pana a avea pericolul acesta iminent, te poti intelege
cu partea adversa sa adm niste probe inainte de a incepe procesul, nu este exclus. Astfel, sunt situatii
in care ambele parti isi dau seama ca nu prea are probleme de drept, ci numai probleme de fapt care
tin de o expertiza si stiu faptul ca orice instanta din lume le va incuviinta expertiza. Daca se va face
expertiza, nicio instanta din lume nu va putea trece peste proba acelui expert. Ca atare, partile nu vad
niciun motiv pentru a amana expertiza pentru ca nu mai are rost.
In ipoteza in care partile nu se inteleg, urgenta trebuie dovedita.
B. Procedura de solutionare
✓ Instanta competenta difera dupa cum este vorba despre o cerere de asigurare a dovezilor
facuta:
(i) inainte de inceperea unui proces;

In acest caz, cererea este facuta pe cale principala, nu ai cerere pe fond.
Competenta apartine judecatoriei in circumscriptia careia se afla obiectul probei. Astfel, daca este
expertiza – locul unde se face, daca este cercetare la fata locului – locul unde se face cercetarea, in
cazul martorului – locul unde se afla martorul.
(ii) dupa ce a inceput un proces, dar care nu a ajuns inca in faza cercetarii;
In cazul in care cererea de asigurare a dovezilor se face in legatura cu un proces care deja a debutat
prin depunerea CCJ, dar care nu a ajuns inca in faza cercetarii procesului – cererea este incidentala.
Competenta apartine instantei care a fost investita cu judecarea procesului respectiv.
20 of 24
DPC – C3
✓ Cuprinsul cererii
Art. 360 NCPC indica ca cererea trebuie sa cuprinda faptele ce se urmaresc a fi dovedite si motivele
care justifica urgenta sau daca nu este urgenta acordul partii adverse.
✓ Citarea partilor
Aceasta procedura se face cu citarea partilor, dar instanta poate dispune si efectuarea ei fara citare,
in masura in care citarea ar reprezenta un pericol de intarziere cea ar afecta substantial utilitatea
procedurii. Adica urgenta este atat de mare incat chiar si citarea pentru 24h ar fi prea mult. Difera de
la caz la caz: expertiza cu ADN-ul s-ar putea dispune fara citarea; chestiunea cu expertiza la o
constructie lasata neterminata – cu citarea.
Intampinarea nu este obligatorie.
✓ Solutiile
Daca se admite – se da o incheiere executorie care nu este supusa niciunei cai de atac.
Daca se respinge – se da o incheiere de respingere a administrarii probei, caz in care aceasta este
susceptibila de un apel separat (in cazul in care nu ne aflam in cursul unui proces e clar ca este separat
ca nu e in proces), termenul fiind de 5 zile de la pronuntare (s-a dat cu citarea partilor) sau de la
comunicare (s-a dat fara citarea partilor).
Solutie Actul instantei Cale de atac Termen
ADMITERE Incheiere exectorie Nu exista
Incheiere Apel separa Cu citare – 5 zile de la

pronuntare
RESPINGERE
Fara citare – 5 zile de
la comunicare
Daca se incuviinteaza proba, se adm de indata sau in interiorul unui termen pe care il fixeaza instanta
(depinde de natura probei: daca este martor – se audiaza imediat, daca este un inscris – il poti
recunoaste imediat, dar daca este expertiza – nu o mai poti face imediat, ci trebuie sa dai termen
pentru a numi expertul, pentru a se duce expertul la fata locului, sa convoace partile etc).
Dupa ce se adm proba, se da o incheiere care nu este suspusa niciunei cai de atac. Aceasta incheiere
nu face decat sa constate ca proba s-a adm, nici nu ai de ce sa o ataci, nu spune daca proba este buna
sau nu, daca este utila sau nu, ci doar ca s-a adm (nu are rost sa fie atacata).
21 of 24
DPC – C3
Cheltuielile de judecata necesare pentru administrarea acestor probe nu se vor da in aceasta

procedura, ci se vor acorda in procedura de fond, adica fie in procesul care va incepe in viitor, daca
va incepe, fie in procesul care a inceput, dar nu a ajuns in faza cercetarii procesului.
Aceasta procedura are o particularitate: instanta care incuviinteaza proba nu face o analiza cu
privire la admisibilitatea probei, decat sub aspectul urgentei. De multe ori, aceasta instanta nu stie ce
proces va fi. Nu poate spune ca nu incuviinteaza audierea martorului, desi este clar ca sunt toare
temeiurile sa consideri ca este o urgenta, pentru ca in viitorul proces proba cu martori este
inadmisibila. Instanta nu poate face acest lucru deoarece:
(i) s-ar pronunta pe un proces neinceput;
(ii) nu stie ce va cere la proces;
(iii) nu stie daca nu cumva intre timp partile vor conveni sa se audieze proba cu martori
(iv) nu stie daca intre timp n-o sa apara un inceput de dovada scrisa ce va face posibila adm
probei cu martori.
Instanta trebuie sa se pronunte numai asupra urgentei, utilitatea probei si admisibilitatea sub
aspectul legalitatii nu le analizeaza aceasta instanta, ci instanta care va folosi probele in procesul
viitor sau cel inceput, dar care n-a ajuns inca in faza cercetarii procesului.
Prin urmare, poti sa administrezi probe in futurum si sa ai surpriza ca instanta de fond sa nu le admita.
Nu poti spune ca daca o instanta le-a acceptat sa fie administrate trebuie sa fie si admise. Aceste probe
administrate in acest mod vor putea fi folosite intr-un proces viitor daca sunt admisibile. Instanta nu
a apreciat admisibilitatea lor, ci numai urgenta.
Aceasta instanta, care administreaza probele in futurum nu analizeaza nicidecum puterea lor
doveditoare. Aceea va fi analizata in procesul de fond. Si aici avem o derogare partiala de la regula
nemijlocirii pt ca instantei care judeca procesul ii scapa administrarea. Admisibilitatea si utilitatea ii
raman.
22 of 24
DPC – C3
V. Constatarea de urgenta a unei stari de fapt
In acest caz nu se mai discuta despre o proba care trebuie administrata, ci verificarea starii unor
lucruri. Diferentele sunt majore pt ca o proba presupune elemente de evaluare a expertilor, care isi
dau cu pararea dpdv tehnic asupra unei situatii fapt, martorul isi da cu parerea asupra unei situatii
de fapt, relateaza ce a vazut. Aici, este vorba despre o situatia de fapt care este descrisa dpdv al
prezentarii ei de catr unu executor judecatoresc. Textul permite executorului judecatoresc sa faca
verificarea unor situatii de fapt si sa le consemneze intr-un proces verbal.
Art. 364 alin. (1) NCPC: “la cererea oricarei persoane care are interesul sa se constate de urgenta o
anumita stare de fapt care ar putea sa inceteze sau ar putea sa se schimbe pana la administrarea
probelor, executorul judecatoresc in circumscriptia caruia urmeaza sa se faca constatarea va putea
constata la fata locului aceasta stare de fapt”.
Executorul ar putea constata, de exemplu, ca o masina ar putea fi in curtea cuiva la ora 20.00 si masina
are nrxx. Uneori, insa, ar putea fi foarte folositor, de exemplu intr-un proces de partaj sau intr-un
proces de executare silita, cand apare problema in posesia cui se afla un bun mobil. Bunurile mobile
se pot transmite de la unul la altul, dar daca executorul constata faptul ca un bun mobil era intr-un
anumit loc si acel loc era in posesia cuiva, se poate trage o anumita prezumtie ca bunul respectiv este
in posesia persoanei respective.
Astfel, cand se va pune problema la partaj in posesia cui a fost bunul in toata perioada, se va cunoaste
unde a fost si cel interesat va putea fi despagubit cu valoarea folosintei masinii in perioada in care,
desi exista coproprietate, a fost folosita exclusiv.
Mai sunt si exemple de vecinatate. Aceste constatari erau tipice atunci cand ultimul proprietar, de la
etaj, bloca intrarea in pod pt ca isi amenajase propria locuinta, desi podul era comun. Si nu ii lasa pe
ceilalti proprietari sa foloseasca podul. Acest proces ar fi fost o mare problema pt ca voiau sa lase
liberul acces spre pod, iar martorii ar fi spus jumatate intr-un fel, jumatate in alt fel. Instanta sa se fi
dus, sa numeasca un expert ar fi fost complicat. Deci singura solutie a fost sa se trimita un executor
in cognito si sa verifice daca usa de la pod este inchisa sau deschisa. Daca era inchisa, exista prezumtia
celor care sustineau ca nu este accesul deschis.
Deci constatarile nu presupun o evaluare din partea executorilor. Executorii nu pot veni sa spuna
ca lucrul respectiv este viciat. Aceea nu este o constatare, ci o expertiza.
23 of 24
DPC – C3
Pentru a se constata de urgenta o stare de fapt exista urmatoarele conditii:

- dovedirea obiectului constatarii de fapt;
- dovedirea interesului;
- dovedirea urgentei, adica a pericolului ca starea de fapt sa se schimbe;
- acordul partii celeilalte, daca constatarea presupune concursul ei.
Adica, de exemplu, executorul nu poate intra in casa unei persoane decat daca deschide sau daca
nu deschide, are nevoie de acceptul instantei.
Practic, partea are la indemana doua modalitati: fie se duce direct la executor, dar numai in
ipoteza in care, pentru a constata nu este nevoie de acordul celeilalte parti (este in domeniu
public, loc unde cealalta parte nu poate controla vizual, nu poate inchide usa), fie daca este nevoie
de acordul ei (sa vezi ce este in casa), trebuie obtinut acordul sau executarea instantei pentru a
patrunde cu forta.
Instanta competenta este judecatoria in raza teritoriala a careia se face constatarea si, intr-adevar,
tocmai pentru a se pastra ratiunile acestei proceduri, instanta poate judeca fara citarea partilor. Deci
este posibil, chiar fiind pe rolul unei instante, partea care se confrunta cu o astfel de procedura sa nu
stie, deci sa ramana la fel de in cognito.
Daca este pericol mare de intarziere, aceste proceduri (asigurarea probelor + constatarea de urgenta
a unei stari de fapt) pot fi efectuate chiar si in zilele de sarbatori legale si chiar si in afara orelor legale,
care sunt cu depasirea orelor 06.00-20.00. Deci depinde cat de urgenta este situatia, insa numai cu
incuviintarea instantei.
24 of 24
DPC – C4
4.2 – Proba prin inscrisuri
I. Inscrisurile autentice
Importanta lor a crescut foarte mult, mai ales dupa aparitia NCC, care prevede obligatia intocmirii
inscrisurilor in forma autentica pentru foarte multe acte juridice pentru care, sub VCC, era suficienta
semnatura privata.
Definitia este cuprinsa la art.269 NCPC : este un act facut de autoritate publica, de notarul public, de
o alta persoana investita de stat cu autoritate publica, in forma si conditiile stabilite de lege.
Prin urmare, mitul conform caruia intre inscris autentic si inscris notarial exista semn de egalitate nu
este adevarat. Inscrisul notarial, asa cum rezulta din art. 269 NCPC este numai unul dintre inscrisurile
autentice (mai raspandite ca si inscrisul autentic notarial sunt actele executorilor judecatoresti sau
actul de procedural de citare – intocmit de agentul procedural investit, pentru comunicarea actelor
de procedura, cu o functie publica).
Este adevarat ca o pondere foarte importanta in actele juridice o reprezinta actele notariale –
certificate de notarul public. Astfel art. 89 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale
36/1995 prevede ca înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de
către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, în forma şi
în condiţiile stabilite prin prezenta lege. Este o definitie diferita de cea aart. 269, dar nu o contrazice
cu numic.
Art. 269 NCPP, mentioneaza si in ce consta autenticitatea sau asupra caror elemente cade
autenticitatea inscrisului. Astfel, autenticitatea se refera numai la:
▪ identitatea partilor;
▪ exprimarea consimtamantului lor cu privire la continutul actului;

Cu alte cuvinte, existenta consimtamantului sau realitatea consimtamantului, caracterul
neviciat al consimtamantului nu cad in sfera autenticitatii. Intr-adevar, notarul sau orice
agent autentificator poate sa verifice daca cineva raspunde „da” la intrebarea „sunteti de
acord cu autentificarea?” , dar nu poate stabili daca vointa este reala sau daca este de acord
numai de teama sa nu i se intample ceva, daca nu cumva este in eroare (nu stie despre ce este
vorba) – aceste chestiuni tin de aspectele interioare ale individului.
▪ sematura;
▪ data.
Restul elementelor din inscris nu sunt autentice. Numai aceste 4 elemente vizeaza autentificarea.
1 of 27
DPC – C4
In ceea ce priveste numarul de exemplare al actelor notariale, 1 singur exemplar este original,
care se pastreaza de notar; partile nu primesc exemplare originale, ci duplicate care nu poarta
semnaturile lor. Astfel, in circuitul juridic nu se plimba originalul, dar se plimba duplicatele care au
aceeasi forta. Originalul poate fi cel mult scos in ipoteza in care, de exemplu, se pune in discutie falsul
– instanta va dori sa faca o expertiza grafoscopica.
Puterea doveditoare a inscrisurilor autentice. In ceea ce priveste elementele asupra carora poarta
autenticitatea (cele 4), inscrisul autentic face dovada pana la inscrierea in fals, in sensul ca nimeni,
nici partile si niciun tert, nu va putea sa conteste cele 4 elemente prin orice mijloace de proba in
procesul civil, ci daca le contesta va trebuie sa faca o inscriere in fals (dosarul va fi transmis
procurorului pentru cercetarea falsului). Cu alte cuvinte, in masura in care nu vrei sa te angajezi intr-
un demers penal si iei latura civila, nu ai mijloace sa combati aceste 4 elemente ale inscrisului
autentic.
Conform L 36/1995 reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile
simţuri (nu contrazice cu nimic NCPC, same thing, different words):
a) faptul prezentării părţilor şi a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare,
precum şi identificarea acestora;
 corespunde cu identitatea partilor din art. 269 NCPC

b) locul şi data încheierii actului;
c) exteriorizarea consimţământului;
 corespunde cu exprimarea consimtamantului din art. 269 NCPC. Este mai exacta exprimarea
din L notarilor publici, dar de fapt vor sa spuna acelasi lucru, in sensul ca nu consimtamantul
in sine este autentificat, ci numai faptul ca cineva a spus „da, sunt de acord”.
In legatura cu declaratiile partilor cuprinse in inscrisul autentic, acestea fac dovada atat pentru
parti, cat si pentru terti. De asemenea, fac dovada atat pentru parti, cat si pentru terti, mentiunile
din inscris care sunt in legatura directa cu raportul juridic. Mentiunile care nu sunt in legatura cu
raportul juridic au doar caracter de inceput de dovada scrisa.
➢ Cu alte cuvinte, avem cele 4 elemente care fac dovada pana la inscrierea in fals, dar mai sunt
alte aspecte, de exemplu, intr-un act se mentioneaza faptul ca pretul vanzarii a fost platit de
catre cumparator anterior autentificarii actului. Aceasta nu este o mentiune care intra sub
puterea autenticitatii, ea poate fi combatuta si prin alte metode decat inscrierea in fals. De ce?
Pentru ca notarul nu spune „in fata mea s-a numarat suma de bani si a fost remisa celeilalte
parti”, el doar autentifica declaratia unei parti conform careia i s-a platit suma anterior.
Notarul a autentificat faptul ca o parte a declarat acest lucru, dar faptul platii in sine, face
2 of 27
DPC – C4
dovada, are legatura cu actul juridic, dar poate fi combatut prin alte mijloace de proba decat
inscrierea in fals.
➢ Sunt si mentiuni care nu au legatura directa cu actul juridic si care constituie un inceput de
dovada scrisa intre parti. De exemplu, intr-un inscris se poate face mentiuni cu privire la
modul in care au fost dobandite bunurile anterior, de catre autorii celor care fac actul (intr-
un contract de schimb fiecare parte incepe sa prezinte bunul pe care il da spre schimb e trecut
in CF, dar mai adauga si ca „il am de pe timpul lui stefan cel mare”). Simpla inscriere in CF este
suficienta, mentiunile acestea nu au legatura directa cu actul, ele au o logica, dar constituie
doar un inceput de dovada inscrisa. Se deosebeste aceasta de mentiunea facuta anterior
referitoare la plata platii – plata pretului este importanta, are legatura cu contractul, este o
mentiune care nu este autentica, nu este sub puterea autenticitatii, insa face dovada si poate
fi combatuta prin orice mijloc de proba, dar nu neaparat prin procedura falsului.
/!\ inscrisul autentificat de notarul public care constata o creanta certa, lichida si exigibila
este titlu executoriu! Ceea ce inseamna ca cel ce are o astfel de creanta, nu va mai trebuie sa
faca un proces in sensul de jurisdictio, sa faca un proces, ci va merge cu acest inscris direct la
executor si va debuta procedura executarii silite directe, ceea ce inseamna ca a scapat de jumatate
de proces si cel mai costisitor.
In ceea ce priveste valabilitatea inscrisului, nu este valabil ca inscris autentic pentru motivele
urmatoare inscrisul care:
• s-a incheiat fara respectarea formelor prevazute de lege;

• s-a incheiat de o persoana necompetenta incompatibila, necompetenta sau cu depasirea
competentei;
 acest inscris va fi lovit de nulitate absoluta, DAR va valora ca inscris sub semnatura privata daca
cuprinde semnatura partilor, daca nu cuprinde semnatura partilor constituie inceput de
dovada scrisa (inseamna ca nu va putea conduce singur la castigarea procesului, dar permit
folosirea lui in coroborare cu alte probe – martori sau chiar prezumtii).
Avantajele inscrisului autentic, spre deosebire de inscrisul sub semnatura privata:
1. se bucura de prezumtia de legalitate, in sensul ca cel care il foloseste nu trebuie sa dovedeasca

legalitatea lui;
2. combaterea celor 4 elemente nu poate fi facuta decat prin inscrierea in fals;
3. daca este inscris autentic notarial si constata o creanta certa, lichida si exigibila nu mai este
nevoie de proces;
4. este opozabil si tertilor, inclusiv sub aspectele datei lui.
3 of 27
DPC – C4
II. Inscrisurile sub semnatura privata
A. Aspecte generale
Desi inscrisul autentic ocupa o plaja destul de larga in spectrul actelor juridice, ca urmare, mai ales a
NCC, totusi, regula ramane inscrisul sub semnatura privata. NCC nu a reusit sa faca prea multe
acte autentice in mod obligatoriu sub aspectul probatiunii, astfel incat, majoritatea raman acte sub
semnatura privata.
Actul sub semnatura privata are o singura conditie: sa poarte semnatura partilor. Semnatura
semnifica consimtamantul la incheierea actului.
In unele cazuri, pentru anumite acte juridice, inscrisul trebuie sa imbrace o forma mai complexa, unde
nu este necesara doar semnatura, ci mai sunt alte conditii.
Puterea doveditoare a inscrisului sub semnatura privata. Conform art. 273 NCPC inscrisul sub
semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut,
face dovadă între părţi până la proba contrară.
➢ Proba contrara poate fi facuta, de principiu, tot prin inscris, daca nu exista exceptii.
➢ Problema este “recunoasterea”. La inscrisul autentic nu trebuie sa fie recunoscut de partea

careia i se opune. Pe cand pentru inscrisul sub semnatura privata depus intr-un dosar de catre
o parte, instanta o va intreba pe cealalta “recunoasteti acest inscris? este semnatura dvs?”
daca zice da, este in regula, daca zice nu inseamna ca va trebui sa treaca printr-o procedura
de verificare. Problema este ca procesul nu va mai curge, trebuie sa te opresti, sa vezi daca
inscrisul va fi pastrat sau nu, el nu se bucura de prezumtia de legalitate – aici este diferenta.
Mai mult, tertii pot sa nu recunoasca inscrisul sub semnatura privata, iar data inscrisului nu
este opozabila tertilor, in afara de cazul in care are o data certa.
Mentiunile care sunt in directa legatura cu raportul juridic fac dovada pana la proba contrara, iar
celalalte mentiuni pot servi doar ca un inceput de dovada scrisa. Exemple oferite la inscrisul autentic,
pot fi retinute si aici, same philosophy.
4 of 27
DPC – C4
B. Conditii speciale ce privesc anumite inscrisuri
Atunci cand un ISP vine sa constate un act juridic sinalagmatic, pe langa semnatura partilor (conditie
generala), mai trebuia sa aiba si conditia pluralitatii de exemplare. Conditia puralitatii de
exemplare sau multiplului de exemplar presupune ca inscrisul respectiv trebuie sa fie in atatea
exemplare cate parti cu interese contrare sunt, iar pe fiecare exemplar sa se mentioneze numarul
total al exemplarului. Aceasta mentiune vine sa garanteze impotriva adaugirilor, mistificarilor pe
care una dintre parti le-ar aduce pe exemplarul pe care il are in posesie. Daca ar fi doar un exemplar,
care s-ar afla in posesia unei parti, ar exista suspiciune ca partea va adauga sa va sterge anumite
mentiuni. In schimb, daca sunt atatea exemplare cate parti cu interese contrare sunt, nu acest pericol
este mai mic, pentru ca chiar daca una dintre parti ar face acest lucru pe exemplarul ei, oricand
adevarul ar putea iesi la iveala prin faptul ca celelalte parti ar depune propriile exemplare si s-ar
vedea diferentele.
Aceasta regula nu este aplicabila in cateva situatii:
a) partile au depus de comun acord singurul exemplar in pastrarea unui tert – art. 274 alin. 4
Pericolul nu mai exista deoarece ratiunea era ca una dintre parti sa nu misitifice dar toti au fost
de acord sa-l aleaga pe X sa-l lase exemplarul (avocat, notar, tert – depozitar de incredere pentu
toti) – art. 274 alin. 4
b) raporturilor dintre profesionisti – art. 277
Ca urmare a faptului ca se prezuma ca profesionistii au mare incredere in ei si ca urmare a
faptului ca raporturile dintre ei se deruleaza cu mare viteza.
c) alte cazuri:
▪ toate exemplarele sunt aduse instantei. In acest caz, nu mai conteaza ca nu s-a mentionat in
ele cate sunt pentru ca daca toate au fost depuse in instanta si partile adeveresc ca doare
acelea sunt, viciul a fost acoperit
▪ lipsa mentiunii numarului de exemplare nu poate fi opusa de cel care a executat obligatia
prevazuta in inscris – art. 274 alin. 3
▪ lipsa mentiunii numarului de exemplare nu poate fi opusa nici de terti pentru ca mentiunea
era in vederea protectiei partilor nu si a partilor; tertii pot invoca alte elemente in legatura
cu inscrisul – nu recunosc semnatura, data, dar numarul de exemplare nu era nicio garantie
pentru ei. Totusi, trebuie vazut ce inseamna terti pentru ca, de exemplu, succesorii partilor
nu inseamna terti.
5 of 27
DPC – C4
Sanctiunea neindeplinirii formalitati multiplului exemplar = inscrisul nu poate fi folosit ca proba,

este nul ca instrument probationis, dar el poate fi folosit ca inceput de dovada scrisa, ceea ce inseamna
ca va putea fi utilizat, dar va trebui completat cu alte probe – martori, prezumtii.
C. Mentiunea “bun si aprobat”
Se aplica actelor care constata obligatii unilaterale si anume: obligatia partii de a da o suma de bani
sau o cantita de bunuri fungibile.
Mentiunea nu este sacramentela, poate fi inlocuita cu altele, dar care sa conduca la acelasi rezultat.
Mentiunea astfel cum este prevazuta in NCPC, consta in mentionarea fie cu scrierea actului de mana
a celui care se obliga (act olograf), fie langa semnatura formulei “bun si aprobat” pentru suma de x si
indicata suma in cifre si litere sau cantitatea (daca este vorba de bunuri fungibile) pentru care partea
se obliga.
Cu alte cuvinte, aceasta condite este o conditie alternativa, poate fi satifacuta in 2 modalitati: (i)
inscrisul este scris in intregime de mana celui care se obliga – nu mai este cazul de “bun si aprobat”;
ori (ii) nu e facut de mana celui care se obliga, dar de mana celui care se obliga trebuie aplicata
formula “bun si aprobat” langa semnatura + suma in cifre si litere sau cantitatea datorata.
Este o protectie impotriva inscrisurilor sub semnatura data in alb, adica este o modalitatea de a
preveni ipoteza in care o parte aflata intr-o mare stramtorare da o hartie in alb care contine doar
semnatura ei, iar deasupra cel care este in posesia hartiei semnata in alb, completeaza suma pe care
el o doreste. De aceea este necesar ca mentiunea “bun si aprobat” sa se faca cu mana de cel care se
obliga sau sa fie tot actul facut de mana lui.
Ratiunea este a evita emiterea unor astfel de acte in alb. Desigur, exista acte date sub semnatura in
alb (in materia cambiei, biletului la ordin), dar exista o reglementare speciala (presupune o conventie
de completare si se completeaza potrivit conventiei). Nu inseamna ca in toata lumea inscrisurile date
sub semnatura in alb sunt interzise! Unele au regim special, cum ar fi cambia, biletului la ordin, cecul
– aici exista si o conventie de completare, se completeaza potrivit acesteia. La fel, este permisa si o
semnatura in alb aplicata unui contract de leasing pentru clauza care spune care sunt scandentele (in
practica, partile completeaza cum vor, dar exista si mijloace de contestare in astfel de cazuri
reglementate – in NCPC nu exista un regim de genul acesta si atunci s-a introdus conditia formulei
“bun si aprobat”).
6 of 27
DPC – C4
Nu este necesara formula “bun si aprobat” in cazul in care:

▪ inscrisul este nul ca inscris autentic, dar valoreaza ca inscris sub semnatura privata, ca urmare
a compesiunii actului; in acest caz el n-a fost redactat ca un ISP, ci ca un inscris autentic, dar a
decazut din calitatea de inscris autentic si cazut in calitatea de ISP (legea permite aceasta cadere
intr-o alta categorie, fara nicio alta mentiune – trebuie privit ca atare);
▪ cand obligatia are obiect un bun individual determinat;

▪ cand vizeaza obligatii de a face sau a nu face;
▪ nu se aplica profesionistilor ca si conditia multiplului exemplar;
▪ alte cazuri; ex: chitantetor liberatorii pentru ca cel care semneaza nu se obliga sa dea ceva, ci
doar spune ca nu mai trebuie sa primeasca ceva (atunci cand se da un inscris in alb pentru tot
ce trebuie sa primeasca, partea accepta faptul ca nu va mai primi nimic de la nimeni, stiind la
cat renunta – problema e ca atunci cand ai un inscris semnat in alb in sensul ca partea se obliga
sa dea, obligatia de a da poate fi infinita).
Sanctiunea neindeplinirii conditiei mentiunii “bun si aprobat” atrage nulitatea ISP, dar poate fi
folosit ca inceput de dovada scrisa.
D. Data certa
D.1. In raporturile dintre parti

Intre parti data ISP are aceeasi putere ca toate celelalte mentiuni, poate fi combatuta numai prin
proba contrara.
D.2. In raporturile cu tertii

Mentiunea privind data inscrisului sub semnatura privata este opozabila altor persoane decat cele
care au intocmit inscrisul numai din ziua in care a devenit DATA CERTA (art. 278 NCPC). Astfel, fata
de terti data actului poate fi folosita numai daca este data certa.
Aceasta data este necesara pentru protectia drepturilor tertilor. De exemplu, ipoteza unui
adjudecatar la o licitatie care adjudeca un imobil, stie ca acel imobil este inchiriat pe 5 ani de acum
incolo (cand l-a adjudecat a vazut extrasul de CF – a luat locatiunea la cunostinta), insa el decide sa
cumpere stiind ca 5 ani de acum incolo trebuie sa respecte locatiunea, dar are dreptul sa incaseze
chiria de acum incolo. Mai incolo, chiriasul ii spune ca a platit chiria pe 5 ani in avans debitorului
(urmaritul – cel care a pierdut imobilul prin vanzarea la licitatie); daca va cere la debitor putin
probabil sa recupereze ceva (tocmai a fost executat, ca nu avea bani). Adjudecatar va spune “cum
7 of 27
DPC – C4
dovedesti ca ai platit?”, chiriasul ii va arata o chitanta care are data. Este posibil ca data platii in avans
sa fie ulterioara notarii in CF a urmaririi imobilului de catre adjudecatar, precum este posibil si ca
data platii in avans sa fie anterioara acestui moment; chiar daca pe chitanta scrie daca data este
anterioara, aceasta poate fi nereala intrucat acel inscris sub semnatura privata putea fi facut cu o zi
inainte si antedatat; ca sa nu fie pus intr-o astfel de situatie, adjudecatarul va invoca faptul ca pt el
inscrisul respectiv nu are data care sa-i fie opozabila, motiv pt care ramane indreptati sa primeasca
chiria.
Alin. 2 al art. 278 prevede ca sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, instanţa, ţinând seama de
împrejurări, poate să înlăture aplicarea, în tot sau în parte, a dispoziţiilor alin. (1) în privinţa
chitanţelor liberatorii. Logica exista pentru ca de cele mai multe ori cand dai o chitanta o dai celui
care ti-a platit suma de bani. Logica este ca de cele mai multe ori cand ai o chitanta nu te gandesti la
toata aceasta increngatura din exemplul anterior, de obicei chitanta este data pt cel care a platit o
suma de bani. Insa textul spune „in lipsa unor dispozitii legale contrare”, dispozitii pe care le vom gasi
la procedura executarii silite (in sensul ca platile in avans trebuie notate in CF – aceasta dispozitie
interzice instantei ca in cazul mentionat mai sus sa procedeze la inlaturarea datei certe intrucat ea a
fost dobandita tocmai prin notarea in CF).
Art. 278 NCPC indica care sunt acele cazuri prin care ISP poate dobandi data certa (data de la care
ea devine opozabila oricarui tert).
ISP pot primit data certa prin 6 modailitati (de fapt sunt doar 5):
1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public,
executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă;
Notarul are competenta de a da data certa, la fel si executorul.
Avocatul nu este functionar, deci nu poate fi asimilat functionarului public (conform legii
avocaturii). Totusi, este asimilat functionarului public in situatia in care atesta identitatea
partilor, a continutului si a datei actelor prezentate spre autentificare (art. 3 + art. 39 din L
51/19911 pentru exercitarea si organizarea profesiei de avocat). Asadar, in aceasta privinta
functioneaza ca un functionar public si are dreptul de a da data certa in virtutea art. 3 din
legea mai sus mentionata.
1
Art. 3
(1) Activitatea avocatului se realizează prin:
c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre
autentificare;
Art. 39
(1)În exercitarea profesiei, avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarilor publici, cu
excepţia situaţiilor în care atestă identitatea părţilor, a conţinutului sau datei unui act.
8 of 27
DPC – C4
Insa, nu este asa simplu de a da data certa, trebuie sa inregistrezi intr-un registru electronic,
care se inchide la sfarsitul zilei, trebuie sa fie legat de un registru central. Aceste garantii
pentru ca in cazul acestor profesii sa nu existe posibilitatea antedatarii.
Data certa este introdusa ca o garantie contra antedatarii.
2. din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre
aceasta menţiune pe înscrisuri;
Exemplu: planurile pe care le depui la o primare in vederea eliberarii unei autorizatii de
construirea (in momentul depunerii, autoritatea scrie pe ele: visat spre neschimbare + pune
stampila – dobandeste data certa).
3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;
Exemplu: intr-un proces verbal al unui executor; executorul face un PV cu bunurile pe care
le-a gasit in casa, printre bunurile respective gaseste si actul care va dobandi data certa prin
mentionarea lui in PV.
Exemplu: DNA -> perchezitia -> inventariaza bunurile, printre ele exista niste acte care
dobandesc data certa (deci pe langa disconfortul cauzat, ai dobandit ceva: data certa, te-au
scutit de mersul pana la notar, hihi).
4. din ziua morţii ori din ziua când a survenit neputinţa fizică de a scrie a celui care l-a
întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz;
In VCPC, textul se referea doar la ziua mortii, astfel incat in momentul in care o parte a invocat
data certa dobandita prin constatarea medico-legala ca mainile erau paralizate in urma unui
accident, instanta a respins aceasta sustinere spunand ca textul trebuie interpretat limitativ
(daca a murit, ultima zi in care mai putea semna sau antedata este clar ziua mortii, dar daca
n-a murit mai putea, chiar daca nu mai avea maini, hihi – instanta e instanta). Odata cu NCPC,
a fost completat textul (decat sa schimbi convingerea judecatorilor, mai bine schimbi codul –
hihi).
5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice
întocmite în condiţiile art. 269, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de
sigilii sau pentru facere de inventar;
Exemplu: prezinti inscrisul instantei – din acel moment dobandeste data certa prin incheierea
de sedinta (s-a prezentat CTR nr. xx, incheiat intre A+B).
9 of 27
DPC – C4
6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeaşi natură care dovedeşte în chip
neîndoielnic anterioritatea înscrisului.
Acest text nu exista in vechea reglementare, de aceea a fost posibil ca instanta sa spuna daca
nu ai murit, chiar daca este evident ca nu mai poti semna, nu te incadrezi in text (care era de
strictisima interpretare, NCPC nu l-a mai facut de stricitisima interpretare prin acest punct).
Esenta este de a gasi un caz care face imposibila sau greu de conceput anterioritatea actului.
Exemplu: executarea ce a urmat intocmirii inscrisului, stampila postei aplicata pe inscrisul
expediat.
D.3. In raporturile dintre profesionisti

Textul privind data certa nu se aplica in cazul raporturilor dintre profesionisti.
Potrivit art. 277, alin. 3 NCPC, ISP intocmit in exercitiul activitatii unei intreprinderi este prezumat
relativ a fi fost facut la data consemnata in cuprinsul sau. Practic, in cazul raporturilor dintre
profesionisti, ar fi suficienta data mentionata in inscrisul respectiv (inclusiv pentru terti), chiar daca
nu este trecuta printr-una din ipotezele de la art. 278, alin. 1 NCPC. Totusi, inscrisul trebuie sa fie
intocmit in activitatea curenta a intreprinderii respective. De regula, profesionistii au registre de
tinere a actelor.
Partea care doreste sa rastoarne aceasta prezumtie relativa (partea care contesta data consemnata
in inscris), poate face dovada prin orice mijloc de proba (data inscrisului sub semnatura privata poate
fi combatuta cu orice mijloc de proba).
In ipoteza in care inscrisul sub semnatura privata intocmit in exercitiul activitatii unei intreprinderi
nu contine nicio data, aceasta poate fi stabilita in raporturile dintre parti cu orice mijloc de proba. Per
a contrario, fata de terti, data inscrisului sub semnatura privata nu poate fi stabilita prin orice mijloc
de proba, acesta fiindu-le opozabila numai data certa, adica data devenit certa prin una dintre
modalitatile prevazute la art. 278 NCPC.
10 of 27
DPC – C4
III. Inceputul de dovada scrisa
Este acea scriere (deci nu neapart un inscris) careia ii lipseste semnatura partilor (ceea ce
caracterizeaza un inscris), indiferent de forma sau motivul pt care a fost facuta – consemnari pe
diverse foi, pe caiete, pe agende, nu neaparat in sensul de a fi preconstituite in vederea unui raport
juridic. Scrierea insa trebuie sa provina de la cel caruia i se opune si sa faca credibil faptul pretins.
A fost considerat inceput de dovada scrisa situatia in care inte parti nu s-a semnat un contract de
inchiriere, dar existau chitante privind plata chiriei; instanta a spus ca chiar daca nu exista un
contract de inchiriere, exista un inceput de dovada scrisa: chitantele emise de locator (cel caruia i se
opune proba cum ca ar exista un contract de inchiriere, dar el nu recunoaste pt ca el vrea sa
evacueze); daca el a eliberat chitantele si chiar daca pe ele nu scrie ca sunt pt plata chiriei instanta a
considerat ca exista un inceput de dovada scrisa (plati regulate in aceeasi suma, lunare) care poate fi
completat cu alte probe (martori, prezumtii) pt a se ajunge in final la concluzia ca exista un raport de
locatiune; din moment ce cineva care sta in spatiul care e proprietatea locatorului, ii plateste lunar
aceeasi suma de bani care e credibil ca e chirie, devine destul de plauzibil ca a fost incheiat un contract
de locatiune.
Exista si alte fapte sau acte care, chiar daca nu se inscriu neaparat in tipologia data de art. 310 NCPC,
sunt considerate de lege ca inceput de dovada scrisa. De exemplu:
o actul autentic care nu valoreaza act autentic din cauza necompetentei organului
instrumentator si care nu valoreaza nici ca ISP pentru ca nu contine semnatura partilor, caz
in care va valora ca inceput de dovada scrisa;
o actul sub semnatura privata care nu respecta conditia multiplului exemplar sau cea a
mentiunii „bun si aprobat” si care este retrogradat in categoria inceputului de dovada scrisa;
o in materia interogatoriului, art. 358 NCPC conform caruia cel care nu se prezinta sau refuza
in mod nemotivat sa raspunda la interogatoriu va fi considerat ca pozitia lui reprezinta fie o
marturie deplina, fie numai un inceput de dovada scrisa, la aprecierea instantei;
Esenta inceputului de dovada scrisa: elementul definitoriu al acestui mijloc de proba este ca el nu
poate conduce singur la castigarea procesului (adica la dovedirea unui fapt care sa duca la castigarea
procesului). Pentru dovedirea unui fapt inceputul de dovada trebuie completat cu alte mijloace de
proba care pot fi: marturisiri ale partii adverse, martori, chiar si prezumtii simple.
11 of 27
DPC – C4
IV. Administrarea probei prin inscrisuri
Inscrisurile se depun de principiu in copii certificate de parte (nu in original, nici macar in copii
legalizate) in sensul ca ele sunt conforme cu originalul. Cu toate acestea, partea trebuie sa aiba asupra
sa originalul astfel incat in tot cursul procesului, fie la cererea partii adverse, fie din oficiu, instanta
sa poata confrunta exemplarul din dosar cu originalul. Sanctiunea neprezentarii originalului in
cazul confruntarii este inlaturarea inscrisului din dosar, intrucat nu se va putea tine cont de copia
respectiva.
Inscrisurile care sunt intr-o limba straina se depuna cu o traducere autorizata.

Uneori instanta poate solicita chiar depunerea in original a unor inscrisuri. Astfel, atunci cand se
declanseaza procedura falsului, cand se face verificarea de scripte, trebuie depus inscrisul in original
– in aceste cazuri inscriul va fi pastrat in dosar la arhiva de valori a instantei pentru a nu se deteriora
sau a nu fi sustras de persoane rau intentionate.
In ceea ce priveste inscrisurile care se afla in posesia adversarului, partea nu are in posesia ei
inscrisul pe care vrea sa-l dovedeasca (asta pentru ca de multe ori poate exista un inscris relevant
pentru drepturile partii, dar acesta se afla la partea potrivnica). In acest caz, partea poate solicita
depunerea inscrisului de catre partea adeversa (sa solicite instantei sa oblige partea adversa sa
depuna inscrisul la dosar). Daca partea adversa, desi se dovedeste ca are inscrisul, nu il depune la
dosar sau refuza sa se prezinte la interogatoriul luat pentru dovedirea existentei inscrisului asupra
ei, toate aceste atitudini vor fi sanctionate prin faptul ca se vor aprecia ca dovedite afirmatiile pe care
partea care a propus proba le face in legatura cu respectivul inscris. Este o prezumtie instituita de
legiuitor pentru ca altfel proba cu inscrisul respectiv ar fi iluzorie. Niciodata partea careia i se solicita
sa depuna un inscris, daca ar sti ca inscrisul respectiv foloseste partii celeilalte, nu l-ar depune – in
prima faza instanta va chema aceasta parte la interogatoriu si o va intreba daca are acel inscris asupra
ei; daca partea, ca sa nu fie nevoita sa minta instanta, nu vine, aceasta atitudine va fi considerata a fi
una de sustragere si din momentul respectiv se va considera ca tot ce spune partea care a propus
proba in legatura cu inscrisul e adevarat. Astfel, legea il scoate din pozitia defensiva pe cel care detine
inscisul pentru ca s-ar putea ca, uneori, partea celalta sa afirme lucruri mai grave decat scrie in inscris
si astfel e in interesul partii care detine inscrisul sa-l depuna, ca sa nu fie considerat adevarat tot ce
spune partea adversa; la fel, daca se dovedeste ca partea are inscrisul, refuzul de a-l depune este
sanctionat in acelasi mod.
12 of 27
DPC – C4
Obligatia de a depune inscrisul intervine in cazul in care:

▪ inscrisul este comun partilor;
▪ partea adversa insasi a facut referire la inscris (ex: cand s-a aparat paratul a invocat inscriul in
intampinare, dar nu l-a depus);
▪ dupa lege partea este obligata sa infatiseze inscrisul
➢ Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ

Art. 13: Citarea părţilor, relaţii
(1) La primirea cererii, instanţa va dispune citarea părţilor şi va putea cere autorităţii al cărei
act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act [prin ipoteza este parata], împreună cu
întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare
pentru soluţionarea cauzei.
 prevedere legala care obliga pe parat, in cazul asta – autoritate publica, sa inainteze toate
lucrarile care au stat la baza unui act (ex: o autorizatie de construire este atacata, cel care
o ataca stie continutul ei si de aceea o ataca, dar nu stie toate actele facute in baza
autorizatiei, cum ar fi: avizele, eventualele discutii ce au avut loc intre departamentele
primariei in legatura cu legalitatea actelor depuse, iar aceste acte sunt relevante pentru
ca sunt operatiuni administrative ce sustin actul administrativ)
➢ Art. 5 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate
industrială
(1) La solicitarea unei părţi care a prezentat elemente de probă, în mod rezonabil accesibile
şi suficiente în susţinerea afirmaţiilor sale şi dacă aceste elemente se află sub controlul părţii
adverse, instanţa judecătorească competentă poate să ordone ca aceste elemente de probă să
fie produse de partea adversă, sub rezerva asigurării protecţiei informaţiilor confidenţiale.
(2) În cazul încălcărilor drepturilor de proprietate industrială protejate, săvârşite la scară
comercială, instanţele judecătoreşti competente pot, la cererea unei părţi, să ordone
comunicarea documentelor bancare, financiare sau comerciale [ca sa vada, spre exemplu, cate
vanzari au avut in legatura cu un produs falsificat sau contrafacut], care se găsesc sub controlul
părţii adverse, sub rezerva ca protecţia informaţiilor confidenţiale să fie asigurată.
Aceste dispozitii sunt aplicatii in legislatiile speciale ale textului general de la art. 293 alin. 2, in
sensul ca oricand o parte poate sa ceara depunerea, fara a incalca secretul comercial. Avand in
vedere faptul ca in proprietate industriala, partea adversa se putea prevala de secretul comercial,
ar fi putut sa apara probleme in legatura cu conflictul de legi (CPC te obliga sa depui, dar exista si
alta lege care te obliga sa pastrezi secret), astfel incat legiuitorul a intervenit pentru a elimina o
13 of 27
DPC – C4
astfel de discutie in fata instantelor judecatoresti. Desigur, instanta trebuie sa pastreze de asa
maniera incat sa proteje secretul comercial.
Cererea de depunere a inscrisului va fi respinsa in urmatoarele situatii:

▪ inscrisul vizeaza chestiuni strict personale privind demnitatea sau viata privata a unei persoane;
▪ depunerea inscrisului ar incalca indatorirea legala de pastrare a secretului;

▪ depunerea inscrisului ar atrage urmarirea penala a partii, a sotului sau a unei rude ori afin pana
la gradul al treilea inclusiv (expresia conform careia “nimeni nu este obligat sa se incrimineze pe
el sau o persoana apropriata”);
In ipoteza in care inscrisul se afla in posesia unui tert, tertul va fi citat ca martor si ii se va pune in
vedere sa depuna si inscrisul. In acest caz, sanctiunea inlaturarii inscrisului din dosar (in cazul
neprezentarii inscrisului) nu este aplicabila, ci se vor aplica amenzi, inclusiv aducerea lui cu mandat
(fiind martori).
Cand detinatorul este persoana juridica, reprezentantii vor fi citati ca martori. Cu toate acestea,
tertul poate refuza depunerea inscrisului in aceleasi conditii ca si partea.
CPC vizeaza si ipoteza inscrisurilor aflate la o autoritate publica sau o institutie publica. In
aceste cazuri, ar fi vorba tot de un tert, dar un tert oarecare, ci de o institutie sau autoritate publica,
astfel incat nu se mai citeaza ca martori, ci se va face o adresa de catre instanta institutiei/autoritatii
publice punandu-ise in vedere sa trimita inscrisul. Daca nu se conformeaza, se vor aplica amenzi
asupra conducatorului institutiei, ci nu asupra functionarului (ci chiar asupra ministrului, primarului
– cel care raspunde de activitatea institutiei, tocmai ca impactul sa fie unul mai mare).
In cazul in care inscrisul vizeaza siguranta publica, apararea nationala sau relatiile diplomatice
autoritatea publica poate refuza trimiterea inscrisului, dar instanta poate decide, in aceste cazuri,
depunerea unor extrase cu eliminarea partilor care vizeaza interesul in aceste aspecte de interes
public sau raporturi intre state.
De asemenea, daca sunt aspecte clasificate, judecatorul sau avocatii care le consulta trebuie sa aiba
certificat ORNISS – care le permite sa citeasca documente clasificate.
In cazul in care se solicita originalul anumitor acte care sunt absolut necesar functionarii unor
institutii (carti funciare, planuri, regitre, testamentele depuse la arhivele notarilor publici,
instantelor, avocatilor), acestea NU se trimit in original, ci se vor trimite copii certificate de catre cel
care le detine. Totusi, daca instanta vrea sa vada originalul lor:
- se poate deplasa la sediul unde se afla, citand partile; sau
14 of 27
DPC – C4
- poate sa ceara aducerea lor dosar in original pentru un singur scop, in cazul testamentelor, si
anume pentru a face expertiza grafoscopica.
V. Verificarea inscrisurilor
In cazul in care inscrisul depus de una din parti este contestat de partea potrivnica ori daca instanta
are indoieli asupra autenticitatii inscrisului, se va recurge la verificarea de scripte sau la procedura
falsului.
A. Verificarea de scripte
Inscrisurile sub semnatura privata vor face dovada intre parti daca sunt recunoscute. Prin urmare,
daca nu sunt recunoscute sau daca partea spune ca nu rescunoaste semnatura, ISP va fi supus
proceduri de verificare de scripte. Verificarea de scripte este un incident in legatura cu administrarea
probei cu ISP, care intervine atunci cand se contesta un ISP, mai exact:
- cand cel caruia i se opune actul nu recunoaste scrierea sau semnatura; sau
- daca este succesorul celui care a semnat + spune ca nu cunoaste semnatura autorului inscrisului.
Aceasta “contestare” a scrierii/semnaturii sau simplul faptul ca nu cunosti semnatura poate fi facuta
pana la primul termen de la depunerea inscrisului. Cu alte cuvinte, legiuitorul a fixat un termen limita,
relativ strans pentru a nu crea incidente care maresc durata procesului intr-o faza tarzie a procesului
(normal inscrisurile sunt depuse la primul termen, deci normal ar fi atunci, dar poate fi depus si mai
tarziu).
In cazul in care nu ai contestat un inscris, nu te-ai opus si s-a pronuntat o hotarare in baza lui, nu poti
invoca faptul ca inscrisul nu era semnat de tine.
Trebuie avut in vedere faptul ca inscrisuri pot fi depuse si in apel si in recurs, ceea ce inseamna ca
aceasta procedura va putea avea loc si in caile de atac daca vizeaza inscrisuri depuse in caile
respective atac.
/!\ faptul ca recursul nu vizeaza cercetarea de fapt si ca nu permite proba cu expertiza, nu este un
impediment pentru ca este vorba de un incident in legatura cu adm probei cu inscrisuri, iar in recurs
este admisa proba cu inscrisuri, ceea ce inseamna ca este admisa si contestarea inscrisului respectiv,
chiar daca asta va presupune efectuarea unei expertize.
15 of 27
DPC – C4
Procedura verificarii de scripte – ce se intampla daca are loc contestarea?
1. comparare: instanta va solicita partii care se presupune ca a facut inscriscul sau care a semnat
sa scrie de mana in fata ei un text;
Instanta va compara scrierea contestat cu cea facuta de parte in fata ei, eventual si cu alte
inscrisuri si care nu sunt contestate. In urma acestei confruntari, instanta se poate lamuri, in
sensul ca scrierea apartine persoanei pretinse sau nu (de cele mai multe instanta nu se lamureste
pentru ca in concret scrisul poate fi schimbat, semnaturile la fel). Compararea scrierii/semnaturii
partii de la art. 302 pct. 1 nu prea da rezultate.
2. se va face o expertiza – in acest scop se vor aduna scripte de comparatie care pot fi:
- inscrisuri necontestate de catre cel caruia i se atribuie scrierea;
- parti ale aceluiasi inscrisuri pe care nu le contesta;
- semnaturi aplicate pe inscrisuri autentificate de notarul public sau de alte autoritati;
Pe baza lor se face o expertiza grafoscopica care compara scrierea de pe inscrisul contestat cu
toate inscrierile de pe aceste insrisuri.
Dupa efectuarea expertizei, coroborand si cu alte mijloace de proba, instanta decide pastrarea la
dosar a inscrisului sau inlaturarea lui din dosar. Incheierea este interlocutorie.
B. Procedura falsului
Procedura falsului este tot un incident in legatura cu administrarea probei prin inscrisuri, dar, spre
deosebire de verificarea de scripte care nu reprezeinta o chestiune prejudiciala pentru ca ramane in
fata instantei civile, procedura falsului se constituie intr-o veritabila chestiune prejudiciala, deoarece
transcede din zona civilului spre instanta penala.
Este obligatorie atunci cand partea doreste sa conteste acele chestiuni din inscrisul autentic asupra
carora poarta autenticitatea, adica cele referitoare la aspectele pe care agentul instrumentator le-a
preluat prin propriile simturi, restul nu. Asadar, daca se invoca faptul ca partea nu si-a dat un
consimtamant valabil pentru ca se afla in eroare, ca a avut cauza ilicita sau ca a fost violenta nu e nicio
problema, nu te poti inscrie in fals pentru ca nu vorbesti despre exteriozarea consitamantului, ci
despre realitatea consimtamantului sau ca n-ar trebui viciat.
Exemple de inscriere in fals:
- partea respectiva nu a fost prezenta si a semnat altcineva in locul ei;
- actul a fost facut la o alta data decat cel din incheierea notarului public.
16 of 27
DPC – C4
Desi nu este obligatoriu, procedura inscrierii in fals poate fi folosita si pentru ISP. Poate fi folosita
numai procedura verificarii de scripte, dar partea poate sa declare falsul ISP atunci cand sustine nu
numai faptul ca nu-si recunoaste semnatura, ci si faptul ca semnatura nu este justificata. Astfel, una
este sa spui “nu este semnatura mea”, alta e sa spui “pare sa fie a mea, dar cineva a facut-o in locul
meu” – procedura de fals. Teoretic, procedura verificarii de scripte este folositoare, dar nimeni nu te
poate obliga sa nu recurgi la procedura falsului, sa afli ce s-a intamplat.
In ceea ce priveste termenul, la fel ca si la procedura verificarii de scripte, defaimarea ca fals in

inscris, trebuie facuta la termenul imediat urmator depunerii acestuia in instanta. Prin urmare,
aceasta procedura poate fi facuta in caile de atac, inclusiv in recurs.
Leguitorul civil nu a vazut cu simpatie procedura falsului, este privita cu o anumite rezerva. De ce?
a. este, de principiu, tergiversatoare: debutul acestei proceduri va conduce la stoparea
procesului civil pana la rezolvarea unui alt proces care este penal – termenul optim si
rezonabil este afectat;
b. presupune pe langa scopurile specific civile si anumite scopuri penale care nu au legatura cu
interesul instantei civile, dar care tin in loc instanta civila.
c. utilizarea acestei proceduri cu lipsa de responsabilitate din partea celui care defaima ca fals
ar putea avea un efect nedorit pentru ca daca in cele din urma se constata ca inscrisul nu era
fals si ca partea stia acest lucru (de multe ori stia pentru ca daca spune ca n-a fost la notarul
public, desi notarul public a scris acolo si dupa 3-4 ani de proces penal se dovedeste ca a fost
acolo), va savarsi o alta infractiune care inainte era cea a denuntului calomnios, echivalentul
actualemente a inducerii in eroare a organelor judiciare – presupune ca cel care denunta
existenta unei fapte penale si stie ca nu s-a savarsit, va putea el insusi sa fie tras la raspundere
penala.
Avand in vedere aceste consideratii, se observa ca legiuitorul procesual civil a incercat pe cat posibil,
sa creeze un sistem destul de meticulos astfel incat, sa responsabilizeze la maxim pe cel care face
defaimarea ca fals si sa atraga si atentia celuilalt ca pastrarea inscrisului in dosar ar putea conduce la
o durata excesiva a procedurii. Cu alte cuvinte, este vorba de punerea in scena a unui mecanism in
care legiuitorul a incercat sa creeze suficiente modalitati de stopare a procedurii falsului intr-o
faza incipienta.
17 of 27
DPC – C4
Astfel:
RULE 1: cel care defaima ca fals inscrisul trebuie sa arate motivele pe care se sprijina (semnatura,
prezenta, alta mentiune).
De multe ori, la intrebarea judecatorului “ce anume este fals?” partile ezit, una este sa spui este fals
si sa crezi ca gata, ai zis ca e fals, se stopeaza procesul si nu mai vii la instanta, nu mai dau ochii cu
nimeni. Nu este asa, trebuie sa fii acolo, te intreaba “chiar n-ai fost in ziua respectiv? te ma intreb
odata”.
RULE 2: citeaza partea care foloseste inscrisul.

Citatia se face chiar daca partea celeilalte are termenul in cunosinta (ea are termen in cunostinta in
general pentru actele uzuale ale procesulu, nu si pentru o procedura atat de importanta cu consecinte
penale, ceea ce inseamna ca trebuie citata). Mai mult, este citata si pentru faptul ca la procedura
falsului partile nu se prezinta decat personal sau prin mandatar special (mandatul general nu este de
ajuns, trebuie sa scrie “il reprezinta in procedura falsului” deoarece consecintele sunt de ordin penal.
In urma acestei citari apar urmatoarele situatii:
a) daca la termenul acordat in vederea discutarii falsului, partea care utilizeaza inscrisul (deci cea
careia i se opune (i) nu se prezinta la proces, desi a fost legal citata, (ii) refuza sa raspunda la
intrebarile instantei sau (iii) declara ca nu se mai serveste de inscris, instanta va considera
inscrisul inlaturat in tot sau in parte si va continua procesul fara inscrisul respectiv => procedura
falsului nu va mai avea loc.
Nu este imposibil acest lucru (punctul iii) si nu reprezinta neaparat o temere a partii. Briciu s-a
folosit de aceasta tactica cand si-a dat seama ca daca insista in folosirea insrisului, adversarul o
sa sustina in continuare falsul si o sa mearga cu totii vreo 2-3 ani intr-un proces penal, timp in
care procesul civil va stagna, insa si-a retras inscrisul si a castigat procesul mult mai repede (2-3
luni) pentru ca avea alte arguemnte. DAR acest lucru il faci:
- cand inscrisul nu este singurul elemente probatoriu;
- inscrisul chiar e fals – decat sa se dovedeasca, mai bine il retragi.
Este o procedura care permita replierea, instanta civila ii va zice “ia-ti inscrisul si du-te, noi
continuam procesul fara”. Insa, nimic nu impiedica partea care a retras inscrisul sa faca plangere
penala separata, dar nu impiedica procesul civil pentru ca inscrisul nu mai este la dosar.
18 of 27
DPC – C4
b) daca partea care a denuntat inscrisul ca fals (i) lipseste (deci dupa ce a declarat falsul nu mai vine
la proces), (ii) refuza sa raspunda la intrebarile instantei sau (iii) isi retrage declaratia de
denuntare, inscrisul va fi consolidat si va ramane in dosar ca proba, nemaiputandu-se ulterior
invoca falsul => procedura falsului nu mai continua
Cu alte cuvinte, legiuitorul considera orice atitudine echivoca a unuia sau a altuia drept o desistarea
fie de inscris, fie de procedura. Astfel, va obtine cat mai multe argumente/ipoteze pentru a nu se
ajunge la derularea procedurii. Desigur, partile ar putea sa-si mentina punctul de vedere, astfel incat,
cel care foloseste inscrisul sa se prezinte si spuna ca se foloseste de inscris, chiar cu riscul de a merge
in penal, iar celalalt, cel care l-a defaimat ca fals, sa se prezinte si sa spuna de ce anume defaima ca
fals, sa explice si sa-si mentina pozitia. In acest caz, instanta va intocmi un PV in care va constata
starea materiala a inscrisului, acesta va fi semnat de presedinte, grefier si de parti, dupa care va
trimite inscrisul la parchetul competent pentru a declansa cercetarile si daca este cazul urmarirea
penala.
In legatura cu situatia procesului civil, instanta trimitand procurorului actului in vederea derularii
procedurii falsului in fata organelor penale si daca este cazul in fata instantei penale, va putea
suspenda procesul civil numai daca este indicat autorul sau complicele faptei. Prin urmare,
suspendarea este una facultativa, ci va aprecia de la caz la caz, in functie de circumstantele,
seriozitatea demersului de denuntare ca fals a actului, de natura pricinii. In orice caz, nu poate lua in
calcul suspendarea procesul decat daca cunoaste autorul sau complicele – adica cand falsul este
conturat in legatura cu o anumita persoana. Daca nu se stie cine a facut falsul, instanta trimite
procurorului, dar nu suspenda pentru ca inseamna ca perspectivele procesului penal sunt de lunga
durata si nu are de ce sa astepte.
Daca nu suspenda procesul, ci decide sa-l continue luand in calcul inscrisul si va pronunta o hotarare
care se va baza pe inscrisul defaimat ca fals, iar ulterior, instanta penala va constata falsul, hotararea
instantei civile pronuntata in atare conditii, este supusa revizuirii (art. 509 alin. 1 pct. 3 NCPC).
Atunci cand actiunea penala nu poate fi pus in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate
fi exercitata din alte motive decat acela conform caruia fapta nu ar exista, cercetarea falsului se
poate face de catre instanta civila pe cale incidentala, folosind orice mijloace de proba. Aceasta
regula, exista si pe VCPC si se explica prin faptul ca anumite cauze care impiedica punerea in miscare
a actiunii penale sau nu permit continuarea ei, precum moartea autorului, dezincriminarea (putin
probabil) sau prescriptia care prezinta relevanta dpdv al tragerii raspunderii penale, dar nu prezinta
nicio relevanta sub aspectul justitiei civile din perspectiva problemei falsitatii actului (daca exprima
o realitate sau nu, daca este real sau fals). Asadar, aceste cauze care impiedica inceperea sau stopeza
procesul penal nu pot lasa un gol in civil, de aceea instanta civila va analiza ea insasi pe cale
incidentala daca exista sau nu fals (in acest caz, alta sanctiunea decat inlaturarea inscrisului de la
dosar nu ar fi).
19 of 27
DPC – C4
Art. 308 NCPC trebuie coroborat cu art. 315 NCP care prevede clasarea in cazul in care exista vreunul
dintre cazurile prevazute la art. 16 (1) NCPP. Art. 16 NCPP prevede pe langa aspecte precum lipsa
faptei (ar dezinteresa si instanta civila), celelalte care desi nu mai permit cursul procesului penal, lasa
deschisa problema in civil. Alin. 2 al art. 315 NCP prevede ca ordonanta de clasare cuprinde printre
altele si mentiunea conform careia procurorul va sesiza JCP cu propunerea de desfiintare totala sau
partiala a unui inscris. Cu alte cuvinte, in filozofia NCPP, in masura in care procurorul claseaza cauza
penala pentru faptul ca nu poate pune in miscare AP fiind incident unul dintre cazurile de la art. 16
NCPP, totusi, va sesiza JCP pentru desfiintarea inscrisului. Ceea ce inseamna ca art. 308 a dobandit
un camp de aplicare mai restransa (exista o coliziune intre art. 308 NCPC si art. 315 NCPP: in aplicarea
textului special, fiind cel din NCP). Regula este ca cel care va desfiinta inscrisul va fi judecatorul de CP
din penal care de fapt este JCP de la instanta care ar fi judecat cauza, in masura in care s-ar fi pus in
miscare AP.
Procedura de la art.549^1 din NCPP spune exact cum se judeca o astfel de cerere de desfiintare a
inscrisului fals, atunci cand exista o ordonanta de clasare a cauzei penale si este trimisa la judecator
exclusiv pentru desfiintarea inscrisului.
Aparent, art. 308 NCPC a ramas fara domeniu de aplicare, insa nu total pentru:
i. este posibil ca procurorul sa nu sesizeze JCP (acolo scrie ca trebuie, dar nu tot ce trebuie se
intampla) si daca ordonanta nu este atacat in termen, s-a terminat discutia cu penalul;
ii. in realitate JCP considera ca nu intotdeauna se poate pronunta asupra desfiintarii inscrisului, ci
numai in masura in care, pana sa dispuna clasarea, procurorul a adm suficiente probe din care sa
rezulte caracterul fals sau adevarat; atunci cand procurorul a clasat inainte de adm probe cu
privire la caracetrul fals/adevarat (adica o expertiza), JCP nu poate solutiona el insusi pentru ca
in procedura camerei preliminare nu are amploarea probatoriului pe care ar trebui sa-l adm
pentru a afla daca inscrisul este fals/adevarat (expertiza cu toate garantiile – citarea partilor,
contra expertiza, toate aceste posibilitati); JCP nu-si asuma un astfel de demers decat in ipoteza
in care din probe deja exista suficiente dovezi si ieri doar le apreciaza;
Speta: procurorul n-a facut nimic, ci doar a constatat ca de la momentul la care s-a savarsit
pretinsul fals si pana la data la care s-a facut sesizarea a trecut un termen care a depasit termenul
de prescriptie, astfel incat nu mai avea rost sa faca si expertiza, sa vada cum stateau lucrurile daca
nu ar fi fost prescrisa -> ordonanta -> trimis JCP -> JCP a zis ca n-are nicio proba si ca n-o poate
desfiinta, a respins propunerea procurorului din lipsa de proba, spunand in incheierea ca singura
modalitate prin care se poate desfiinta este fie ca ordonanta de clasare sa se atace pentru ca
procurorul sa adm probe, fie sa se duca pe art. 308 din NCPC la instanta civila pentru ca aceasta
sa rezolve pe cale incidentala.
Cu alte cuvinte, art. 308 NCPC ramane in continuare cu o aplicabilitate, de conjunctura, dar suficienta.
20 of 27
DPC – C4
4.3 – Proba cu martori
I. Admisibilitatea probei cu martori
Cea mai dificila chestiune este legata de admisibilitate, pentru ca este admisibila, in principiu, pentru
tot ceea inseamna fapte juridice, dar in ceea ce priveste actele juridice, exista o limitare drastica
(actele juridice a caror valoare > 250 lei nu pot fi dovedite prin martori, ci numai prin inscrisuri). Mai
mult, exista si fapte juridice care nu pot fi dovedite prin martori, cum ar fi nasterea sau moartea, dar
in masura in care certificatele de nastere/moartea nu pot fi produse, se poate apela ulterior la proba
cu martori.
RULE 1: daca obiectul actului > 250 lei, proba cu martori este interzisa si trebuie administrata
proba prin inscrisuri.
Exceptie: impotriva unui profesionist, pentru actul facut in exercitiul activitatii sale profesionale se
poate face si proba prin depozitiile martorilor, iar nu numai prin inscrisuri;
RULE 2: in cazul in care legea cere forma scrisa pentru validitatea unui act juridic [forma
scrisa ad validitatem], acesta nu poate fi dovedit cu martori– art. 309, alin. 3 NCPC.
Forma scrisa fiind un element constitutiv al unor acte juridice, este firesc ca acestea sa nu poata fi
dovedite cu martori. Mai mult, in lipsa formei scrise, actul juridic nici nu exista, astfel ca nu se mai
pune problema probei. Ca atare, indiferent de forma scrisa impusa de legiuitor (autentica, sub
semnatura privata, electronica etc.) pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu
martori si nu poate produce efectele avute in vedere de parti la incheierea sa.
Spre exemplu, vanzarea unei mosteniri trebuie incheiata in forma autentica (art. 1747, alin. 2 NCC);
contractul de arenda trebuie incheiat in forma scrisa (art. 1838, alin. 1 NCC). In ambele cazuri
vorbim despre o forma scrisa ad validitatem.
RULE 3: in cazul in care legea cere forma scrisa pentru dovedirea unui act juridic [forma
scrisa ad probationem], acesta nu poate fi dovedit cu martori – art. 309, alin. 4 NCPC.
Restrictia este impusa in scopul asigurarii protectiei partilor si, totodata, al determinarii lor sa-si
preconstituie inscrisuri pentru acele operatiuni juridice pe care legiuitorul le considera ca dau
nastere unor raporturi juridice mai complexe intre parti, chiar daca valoarea lor este mai mica de
250 lei.
Spre exemplu, tranzactia trebuie incheiata in forma scrisa ad probationem (art. 2272 NCC).
21 of 27
DPC – C4
RULE 4: proba cu martori nu se admite niciodata impotriva sau peste ceea ce cuprinde un
inscris [nu poti proba cu martori ca ceva care scrie, in realitate, partile n-au vrut sa scrie sau ca
partile au scris, dar au mai vrut sa spuna si alte lucruri pe care nu le-au scris] si nici despre ceea ce
s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in urma intocmirii lui, chiar daca legea nu
cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv– art. 309, alin. 5 NCPC.
Se considera ca din moment ce partile au incheiat un inscris, tot ce au vrut sa spuna este in acel
inscris si nimic altceva nu mai conteaza. Cand se redacteaza un inscris, tot ceea ce s-ar fi spus
inainte, in timpul sau dupa el, nu mai conteaza, ne raportam doar la inscrisul respectiv.
Aceste restrictii vizeaza numai partile si succesorii lor in drepturi, tertii fiind liberi sa combata sau
sa completeze inscrisul prin proba testimoniala, solutie statuata si in jurisprudenta. De asemenea,
restrictiile vizeaza numai inscrisurile preconstituite, nu si celelalte inscrisuri probatorii.
In schimb, restrictiile nu se aplica si, ca urmare, proba testimoniala este admisibila, atunci cand se
urmareste stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin inscris si ulterioare
incheierii lui.
EXCEPTII de la rule 3+4 – proba cu martori este admisa:

1. partea s-a aflat in imposibilitate materiala sau morala de a intocmi un inscris pentru
dovedirea actului juridic;
Conform art. 2124 (2) NCC – depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, oricare
ar fi valoarea lui. Depozitul necesar este cel care presupune predarea unor bunuri ca urmare a
unei constrangeri, intamplari neprevazute ce facea cu neputinta alegerea persoanei
depozitarului. Imprejurarile fiind complicate (e.g. un incendiu), nu prea poti face PV de predare
bunuri (ideea e sa stingi focul).
Acesta este un text prevazut in CC, dar pot fi si alte situatii care sa semene (accidente
neprevazute), care nu permit conditiile materiale de a se face acte scrise.
In ceea ce priveste imposibilitatea morala, exista o bogata practica in aceasta materie, care
urmeaza doua linii:
(i) imposibilitatea morala ce decurge din afinitatile pe care 2 persoane le au (grad de rudenie,
prietenia indelungata, sentimente amoroase – handicapeaza tendinta de a face acte, hihi);
(ii) imposibilitatea morala ce decurge din incheierea de acte intre persoane care se afla in pozitii
ierarhice diferite (sef si subaltern); sunt clasice aici ipotezele de imprumut, unde subalternul
imprumuta superiorul, astfel ca solicitarea de a se face un act scris putea fi perceputa de catre
superior ca o jignire, o neincredere,
22 of 27
DPC – C4
2. exista un inceput de dovada scrisa, potrivit prevederilor art. 310 NCPC;

Daca exista, se poate completa prin martori sau chiar prezumtii.
3. partea a pierdut inscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forta majora;
4. partile convin, fie si tacit, sa foloseasca aceasta proba, insa numai privitor la drepturile de
care ele pot sa dispuna;
Exemplu: R solicita proba cu martori, desi actul juridic > 250 lei, iar P nu invoca inadmisibilitatea
probei (aici simpla tacere = acord; in alte cazuri L spune expres ca trebuie acord expres, aici spune
ca poate fi si tacit).
Unii spun ca judecatorul in virtutea rolului activ ar putea sa spuna P ca se poate opune potrivit
legii, Briciu zice a este consultanta juridica (unii stiu, altii nu stiu – aia e hihi).
5. actul juridic este atacat pentru frauda, eroare, dol, violenta ori este lovit de nulitate
absoluta pentru cauza ilicita sau imorala, dupa caz;
Textul putea sa si lipseasca deoarece toate acestea sunt veritabile fapte juridice si nu se tinde la
combaterea inscrisului, ci se constata niste fapte care nu combat inscrisul in sine, ci valabilitatea
operatiunii juridice.
6. se cere lamurirea clauzelor actului juridic;

Nu este o proba care sa combata ceea ce scrie, nu facem o proba cu martori pentru a spune de, de
fapt, ca partile au vrut sa spuna altceva decat au scris (inacceptabil), dar daca clauza scrisa are un
caracter confuz, se poate audia martori pentru a vedea ce au vrut partile sa spuna atunci cand au
scris (clauza penala sau clauza de dezicere?).
23 of 27
DPC – C4
II. Cine poate fi martor in procesul civil
Teoretic, orice persoana poate fi martor, cu singura conditie sa cunoasca anumite fapte care sa aiba
relevanta in cauza respectiva.
A. Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori
Art. 315: Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori

Norme dispozitive – partile
(1) Nu pot fi martori: pot conveni sa audieze
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; persoanele respective.
Conventia poate fi si tacita –
2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul; tu propui o ruda, partea
adversa stie ca e ruda si nu
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi;
se opune.
4. persoanele puse sub interdicţie judecătorească; Norme de ordine publica – partile nu pot sa
audieze astfel de persoane, chiar daca ar
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă. conveni. Instanta nu va primi o astfel de
marturie.
(2) Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. (1)
pct. 1-3.
In ceea ce priveste rudele, ele pot fi audiate drept martori, fara conventia partilor in procesele de
familie, de divort si cele referitoare la filiatie. Insa, descendentii nu pot fi trimisi ca martori. Ratiunea
este ca in aceste procese, datorita intimitatii relatiilor de familie, sfera persoanelor care cunosc
informatii directe, nemijlocit sunt rude. Persoanele care nu sunt rude, cunosc situatia via rudelor,
“am auzit ca …” – nu e util in cazul marturiei pentru in cazul martorilor intereseaza cunoasterea
directa a faptelor, nu cunoasterea lor indirecta (nu prezinta suficienta incredere, se bazeaza pe o
relatare subiectiva a cuiva).
24 of 27
DPC – C4
B. Persoanele scutite de a depune mărturie
Pe langa persoanelor care nu pot fi martori, exista o categorie de persoane care nu pot fi obligate
sa depuna marturie. Marturia nu este facultativa, multi spun “ai vrea sa fii martor?”, poti intreba
din curtoazie, dar nu are un drept de dispozitie, astfel incat, persoana care stie un lucru care face
obiectul unui proces, are obligatia de a depune marturie care se materializeaza in momentul in care
instanta o citeaza.
In cazul in care persoanele care pot refuza sa depuna marturie, daca ele o depun, este valabila, dar
ele nu pot fi obligate. Aceste scutiri de a depune marturie sunt in legatura cu persoane, care, prin
marturia respectiva, ar devoala un secret profesional, ceea ce inseamna ca, de cele mai multe ori, daca
ar face greseala si ar depune marturia ar fi supuse unor sanctiuni disciplinare sau pecuniare in sfera
serviciilor pe care le furnizeaza.
Art. 317: Persoanele scutite de a depune mărturie
(1) Sunt scutiţi de a fi martori:

1. slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti,
mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să
păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat
cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea
activităţii lor;
Textul este general, multe din aceste profesii au ele insele reglementari stricte in ceea ce priveste
posibilitatea de a fi martori. Astfel, Legea 51/1995 prevede in mod expres ca avocatul nu poate
fi chemat ca martor in legatura cu faptele pe care le-a aflat in exercitiul contractului pe care l-
a incheiat cu un client. Mai mult, chiar daca mandatul avocatului a luat sfarsit, tot ce a aflat in
legatura cu cauza respectiva trebuie sa pastreze secret.
2. judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra
împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;
3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele
arătate la art. 315 alin. (1) pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.
Principiu: nimeni nu este obligat sa se incrimineze pe el sau pe cel apropriat.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1, cu excepţia slujitorilor cultelor, vor putea totuşi depune
mărturie, dacă au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesată la
păstrarea secretului, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
25 of 27
DPC – C4
(3) Vor putea, de asemenea, depune mărturie şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 2, dacă
autoritatea au instituţia pe lângă care funcţionează ori au funcţionat, după caz, le dă
încuviinţarea.
In legatura cu aceste persoane, printr-o dispozitie generala se arata ca ele vor depune marturie daca
au fost dezlegate de secretul de serviciu sau profesional de catre partea care avea aceasta calitate. INSA,
dispozitia este generala pentru ca, de exemplu, in cazul avocatilor nu poti fi dezlegat (doar daca iti da
clientul in scris sa depui marturie), in cazul judecatorilor n-are cine sa dezlege de secretul deliberarii
(CSM-ul nu are aceasta atributie). Asadar, uneori este un interes public in pastrarea secretului.
La fel, in cazul slujitorilor cultelor, exista text expres conform caruia nu pot fi dezlegati in legatura cu
activitatea de serviciu in care au aflat secretul. Trebuie privit mai amplu, aceasta reglementare
vorbeste de preotii in genere, deci trebuie sa mergi la reglementarile specifice fiecarei categorii de
cult. Astfel, in ceea cea ce priveste reglementarea bisericilor ortodoxe romane, intr-adevar, se face o
distinctie intre secretele aflate sub taina de spovada care nu pot fi dezlegate si secretele aflate
intr-o alta imprejuarare, dar in activitatea preotilor pentru care ei pot fi dezlegati, pot primi dreptul
de a depune marturie de la superiorul lor; in legatura cu alte fapte care s-au petrecut in afara
activitatii de preot, nu au nevoie de o astfel de dezlegare.
In ceea ce priveste minorii < 14 ani si cei lipsiti de discernamant, acestia pot depune marturie,
dar nu depun juramant si instanta va avea in vedere, la evaluarea marturiei lor, situatia speciala in
care se afla.
Uneori daca numai proba cu martori poate sluji la aflarea adevarului, iar la fata locului au fost numai
minori, judecatorul n-are ce face, trebuie sa-i audieze (ex: accident intr-o clasa, invatatorul este parte
in proces, deci nu poate depune marturie, iar restul sunt minori). Desigur, nu poti audia un minor cu
privire la sensul prevederile unui contract, dar il poti audia in legatura cu faptul ca intr-o camera au
fost anumite persoane.
La fel si pentru cei lipsiti de discernamant, ei nu sunt pusi sub interdictie, au perioade in care au
discernamant si perioade in care nu. In functie de intrebari, instanta va evalua daca lipsa de
discernamant este una atat de grava incat nu-i poti intreba sau este vorba de un act de recunoasterea
unui persoane, echestiuni uzuale.
26 of 27
DPC – C4
III. Administrarea probei cu martori
A. Aspecte generale
Martorii trebuie citati. In NCPC se vorbeste si de ipoteza in care partea s-a obligat sa aduca martorul,
astfel incat, este posibila ca una dintre parti sa zica “nu mai citati, aduc eu martorii pentru ca sunt
propusi de mine”. In cazul in care martorii nu vin, instanta va trebui sa-i citeze pentru ca nu poate
sanctiona partea pentru indolenta martorului, motiv pentru care, de cele mai multe ori, martorii sunt
citati de la bun inceput.
In cazul in care martorul nu se prezinta, el va fi amendat si se va dispune aducerea lui cu mandat, iar
daca nu vine nici dupa ce s-a dispus aducerea cu mandat, instanta va proceda la judecarea pricinii,
adica nu-l va mai audia si isi va intemeia hotararea pe audierea celorlalti martori sau pe alte probe.
Nu este vina partii ca nu se prezinta, dar nici instanta nu poate stopa procesul.
Aducerea cu mandat inseamna ca un politist delegat de instanta se duce la martor acasa si il invita
la instanta, insotindu-l, DAR politistul nu-l poate retine (nu e caz de retinere). Aici depinde de cum
este martorul: unii daca vedeau politistul la usa si erau in pijama, in pijama se duceau la instanta
(hihi), altii raspund la afirmatia “am venit sa va duc la instanta”, “ei si cum o s-o faci?”. In acest ultim
caz, politistul va face proces verbal in care va consemna acest lucru.
Inlocuirea martorilor. Martorii odata admisi, nu mai pot fi inlocuiti dupa cum vrea partea. Desigur,
pana la incuviintarea probei partea ii poate schimba, dar odata incuviintata si au fost identificati
martorii, schimbarea lor nu poate avea loc oricum (nu mai sunt ai partii, sunt ai cauzei, astfel incat,
chiar daca partea ar renunta la audierea lor, partea adversa poate insista ea pentru audiere). Totusi,
motive precum moartea, disparitia sau alte cazuri bine justificate pot indreptati partea sa schimbe
martorul dupa ce a fost admis. Acest lucru se face pe baza unei incheieri in care instanta apreciaza
daca motivul este intemeiat si da un termen de 5 zile in care sa depuna o lista cu alti martori
(sanctiunea este decaderea).
Martorii pot fi audiati si in afara instantei atunci cand martorul este impiedicat, este
netransportabil, are o boala grava. In acest caz, instanta se va deplasa, iar daca se afla intr-o alta
localitatea poate face o comisie rogatorie.
Daca martorii sunt audiati in afara instantei, partile trebuiesc citate pentru ca si ele pot pune intrebari
martorilor, grefierul ca sa consemneze si procurorul daca participa la proces.
27 of 27
DPC – C5
B. Audierea martorilor
Inainte de a fi audiati propriu-zis martorii, au loc urmatoarele operatiuni:
1) Identificarea martorilor – art. 318 NCPC
Aceasta operatiune vizeaza 3 elementele:

a) numele, prenumele, profesia, domiciliul si varsta martorului;
Prima parte a identificarii are un dublu scop:
i. sa identifice ca persoana care depuna marturie este cea care a fost chemata;
ii. profesia si varsta  configurarea personalitatii martorului, astfel incat, unele intrebari,
anumite asteptari si unele aprecieri ale probei, vor avea indisolubil legatura cu varsta si
profesia martoului; martorii de varste diferite pot avea perceptii diferite asupra unor
lucruri, iar cei care au profesii diferite vor raspunde cu dezinvoltura la anumite intrebari
sau nu vor intelege nimic din alte intrebari.
b) daca este ruda sau afin cu una dintre parti si in ce grad;

Aceasta intrebare are rolul de a permite partii adverse sa se opuna la intreaga marturie (poate
partea adversa nu cunoaste gradul de rudenie, iar acesta ar fi momentul limita la care ar putea
sa se opune).
Rudenia este un caz de neacceptare a martorului, dar interdictia este una relativa, in sensul ca
partea adversa va putea sa accepte ca martorul sa depuna marturie. Chiar si acest caz
informatia este necesara, deoarece, in functie de acest lucru, judecatorul va aprecia sinceritatea
martorului.
c) daca se afla in serviciul uneia dintre parti;

Aceasta ultima intrebare vizeaza de pe o parte posibilitatea partii adverse celei care a propus
martor, sa se opune marturiei, deoarece persoanele aflate in dusmanie sau in legaturi de
interese cu vreuna dintre parti nu pot fi audiate ca martori (daca este in serviciul uneia dintre
parti, se poate spune ca are interes in legatura cu partea respectiva) si pe de alta parte, conteaza
chiar daca partea adversa nu se opune, in ceea ce priveste aprecierea sinceritatii.
2) Depunerea juramantului – art. 319 NCPC

Deocamandata, legislatia noastra, cu toate ca statul este laic, nu a gasit alta formula de a garanta
sinceritatea martorului decat tot cea religioasa. Discutii au fost, mai ales cu privire la faptul daca
martorul ar trebui sa jure sau sa aiba o alta garantie a sinceritatii lui. Intr-o societate in care
1 of 21
DPC – C5
sinceritatea ar fi o trasatura generala, teoretic n-ar fi nevoie de asa ceva, dar inca din vremuri mai
vechi s-a constatat ca oamenii nu au ca trasatura generala sinceritatea si ca poate fi obtinuta in cazul
unora prin constiinta lor, iar in cazul celorlalti prin juramant. S-a dovedit de-a lungul timpului ca in
fata emotiei produse de juramant, martorul nu minte atat de mult. Pana in prezent, nu a fost dovedita
o alta valoare care sa inlocuiasca juramantul. Realitatile din spatele acestei formule sacramentale nu
mai sunt la fel de solide ca in 1800, juramantul a ramas, dar credinta in valoarea juramantului, nu
mai este aceeasi.
Formula juramantului este adaptata pentru a permite utilizarea ei de catre cei care au o alta confesie,
inclusiv de catre atei.
Juramantul clasic presupune formula "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea
ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Se spune in conditiile in care martorul tine mana pe cruce sau
pe Biblie. Apare o alta intrebare pe care judecatorul trebuie sa o adreseze martorului: daca este
crestin, daca are alta confesiune sau daca este ateu, pentru a stii cum sa adapteze formula.
Daca martorul are alta confesiune, referirea la divinitatea se schimba in functie de confesiunea
martorului. Referirea la divinitate ramane, dar punerea mainii pe cruce sau pe Biblie, in principiu, nu
se mai traduce in cadrul altor religii.
Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune
adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."
Mai exista o formula care se adreseaza celor care au o confesiune, dar confesiunea le interzice
juramantul. Anumite biserici crestine interzic juramantul in sine, astfel incat acestia vor spune "Mă
oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.".
Despre juramant se face mentiune in depozitia martorului, pentru ca altfel nu se poate stii daca s-a
facut sa nu, iar lipsa juramantului atrage nulitatea marturiei (ar fi lipsita de singura garantie gasita
de legiuitor).
BRICIU zice ca lipsa juramantului atrage nulitatea absoluta pentru ca juramantul este obligatoriu
prin norme de ordine publica (nu se pune problema acordului partii careia i se opune), insasi credinta
in depozitia martorului are la baza ideea ca el spune adevarul pentru ca jura. Unii spun ca ar fi nulitate
relativa, ceea ce inseamna ca partea adversa trebuie sa invoce cel tarziu la primul termen dupa ce a
avut loc marturia.
După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune
adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. Si despre acest lucru se va face mentiune
in PV al depozitiei martorului. Nementionarea acestui aspect atrage sanctiunea nulitatii relative.
Intervine nulitatea pentru ca daca nu i se pune in vedere acest aspect, se pleaca de la premisa ca el
nu a fost la fel de stimulat sa zica adevarul pe cat ar fi fost daca i se spunea ca risca sa savarseasca o
infractiune, ceea ce inseamna ca marturia lui are mai putina credinta. Nu este absoluta pentru ca
oricum martorul ar fi trebuit sa stie ca marturia mincioasa este sanctionata de legea penala, in
virtutea principiului nemo censetur ignorare legem.
2 of 21
DPC – C5
/!\ minorii < 14 ani + cei care nu au discernamant, dar nu sunt pusi sub interdictie nu depun
juramant.
3) Audierea propriu-zisa
La inceput martorul este lasat sa expuna liber aspectele pe care le cunoaste in legatura cu motivele
pentru care a fost citat.
Dupa care, i se pun intrebari in urmatoarea ordine:
i. presendintele, eventual unul dintre judecatorii din complet daca completul este colegial;
ii. partea care l-a propus (NU reclamantul!);
iii. partea adversa
iv. procurorul, daca participa la judecata.
In principiu, intrebarile puse martorului se pune prin intermediul Presedintelui, dar ceilalti
judecatori, precum si partile si procurorul pot solicita Presedintelui dreptul de a pune intrebari
directe. Corecta este formula “Dle Presedinte, intrebati, va rog, martorul urmatorul lucru”,
Presedintele daca accepta intreabrea, ii va spune martorului “raspundeti la aceasta intrebare: [o
repeta]”. Uneori, insa, partile sau alt judecator va spune “Dle Presedinte, imi permiti sa pun direct o
intrebare martorului” – nespunand care.
De ce via Presedinte?
 este obligatoriu ca intrebarile sa se adreseze prin Presedinte pentru ca el conduce sedinta;
 el poate cenzura anumite intrebari daca nu au legatura cu dezlegarea procesului (incheierea prin
care s-au stabilit martorii stabileste si imprejurarile de fapt care urmeaza a fi dovedite, ceea ce
inseamna ca o intrebare in afara imprejurarilor respective, nu poate fi acceptata).
Totusi exista posibilitatea punerii de intrebari directe si partea poate uza de ea in ipoteza in care vrea
un efect imediat. Prin intrebarea indirecta, se pierde ceva timp, martorul are o perioada in care
gandeste. Reactia/ezitarea lui la intrebarea directa poate fi evaluata pentru ca, de multe ori, la martor
nu evaluezi numai ce spune, ci si cum spune, emotiile cu care spune.
/!\ si la intrebarile directe Presedintele poate opri martorul din a raspunde daca apreciaza ca
intrebarea nu are legatura cu procesul.
Depozitia martorului este libera, nu trebuie sa citeasca raspunsul, dar cu incuviintarea
Presedintelui poate sa se foloseasca de anumite hotarari atunci cand este vorba de calcule, cifre, date,
denumirea unor parti sau ale unor alte persoane.
Dupa ce au fost ascultati, martorii raman in sala de judecata pentru ca in funcite de depozitiile
celorlalti martori, daca apar neconcordante, judecatorul poate dispune reaudierea lor sau chiar
confruntarea martorilor a caror depozitii prezinta neconcordante.
3 of 21
DPC – C5
Marturia se conseamneaza de grefier, dar grefierul nu consemneaza ce aude el, ci ce ii spune

judecatorul ca a spus martorul, adica el scris sub dictarea Presedintelui de complet (va spune
“consemnati, va rog, ca martorul a spus …”). In aceasta transpunere, Presedintele nu poate schimba
sensul martorului, dar poate sa reaseze fraza, sa o segmenteze daca este prea lunga, sa prelungeasca
cuvinte mai adecvate daca nu le schimba intelesul. Oricum, oricare dintre parti poate solicita
Presedintelui sa reformuleze daca considera ca dictarea facuta grefierului schimba intelesul frazei
(ex: martorul a zis “posesie” si judecatorul spune “folosinta”). Partea trebuie sa fie atenta pe moment
si sa-i ceara Presedintelui reformularea pe loc.
Dupa consemnarea marturiei, va fi citata de martor si semnata de grefier, judecator si martor. In cazul
in care martorul refuza sa semneze, se va face referire in PV si marturia va fi valabila.
Locurile nescrise din declaraţie trebuie barate cu linii, astfel încât să nu se poată face adăugiri.
Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de
judecător, de grefier şi martor, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare.
IV. Aprecierea probei cu martori
Arta de a prezida si a conduce dezbaterile judecatoresti – Mihail Tigoianu, Presedinte la Curtea de

Apel Timisoara in perioada interbelica. Se afirma faptul ca proba cu martori este o proba nesigura,
de multe ori. Aproape totul este subiectiv in aceasta materie. Martorul cult reconstruieste un film al
evenimentelor aproape identic cu cel real din punct de vedere al cursivitatii logice, dar fals. Creeaza
un teatru perfect.
Marturia in sine a scazut ca proba, este o proba nesigura. La baza era mai sigur decat inscrisul
deoarece juramantul garanta, avea o solida acoperire in realite, in privinta oamenilor, in timp ce
inscrisul era o proba nesigura pentru mijloacele de depistare a falsitatii erau reduse (acum sunt mai
mari, in timp ce increderea in juramant a scazut foarte mult).
Pragul de 250 lei se explica prin scaderea puterii probei cu martori.
Cu toate acestea, in anumite domenii proba cu martori ramane esentiala, intrucat in multe situatii nu
este proprie proba cu inscrisuri (pricini delictuale, posesie, uzucapiune, latura civila a proceselor
penale etc).
Aprecierea probei se face de judecator care apreciaza sinceritatea martorului si masura in care
depozitia corespunde realitatii. Sinceritatea este o problema care se raporteaza la convingerea
proprie.
Inlaturarea depozitiei unui martor trebuie motivata. O inlaturare nemotivata atrage casarea
hotararii ca neintemeiata. Un martor poate fi suficient pentru ca judecatorul sa-si intemeieze
4 of 21
DPC – C5
hotararea, dupa cum poate inlatura marturia a 10 martori si sa-si intemeieze hotararea pe marturia
unuia singur (dar trebuie sa motiveze).
Aspectele legate de evaluarea sinceritatii si realitatii sunt chestiuni de fapt si nu intra sub controlul
instantei de recurs, care judeca numai in drept.
Judecatorul va determina:
i. sinceritatea martorului;
ii. in ce masura depozitia sa corespunde realitatii.
Alterarea marturiei se poate face prin ascunderea realitatii (desi martorul o cunoaste) sau prin
modificarea realitatii. Judecatorul poate aprecia aceasta alterare tinand cont de relatia dintre martor
si cel care l-a propus (spre exemplu, notiunea de legaturi de interese este una larga). Sinceritatea se
poate deslusi prin analizarea aspectelor asupra carora se intreaba martorul inainte de luarea
depozitiei, potrivit art. 318 NCPC).
Daca va constata ca depozitia este nesincera, instanta o va inlatura din proces. Depozitia ar putea sa
nu corespunda realitatii, chiar daca martorul este sincer, intrucat martorii pot percepe realitatea in
mod diferit. De obicei, evenimentul descris de martor este privit de acesta marginal, din exterior, are
o perceptie diferita fata de cea avuta de parti.
Mai trebuie observat caracterul direct al informatiei prezentate de martor. Judecatorul trebuie sa
chestioneze martorul pentru a vedea daca ceea ce spune a cunoscut prin propriile simturi sau
reprezinta, in realitate, o expunere a altcuiva (adica o proba indirecta). De principiu, trebuie sa fie
folosite in proces doar probele directe. Daca martorul raspunde la intrebarea judecatorului “de unde
stiti lucrurile?” ca le cunoaste “de la partea care m-a propus martor” atunci marturia este ineficienta,
intrucat se confunda cu o marturie a partii. Daca raspunde “cunosc aceste aspecte de la X”, atunci
instanta poate dispune ascultarea lui X ca martor. Daca X a murit, este buna si marturia celui din
proces, dar proba va fi mai slaba.
Se vor avea astfel in vedere imprejurarile in care martorul a luat cunostinta despre cele relatate, daca
a luat cunostinta in mod direct, varsta martorului, ocupatia lui, gradul de cultura, timpul scurs intre
luarea la cunostinta si relatarea faptului.
5 of 21
DPC – C5
4.4 – Prezumtiile
I. Notiune
Conform art. 327, prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt
cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. Astfel, prezumtia in sine nu este o proba ca natura juridica,
ci este un rationament logic care se bazeaza pe o situatia premisa cunoscuta si care, prin forta ratiunii,
conduce la anumite consecinte necunoscute, dar pe care le vom aprecia ca fiind cunoscute fie in
virtutea unei dispozitii legale (prezumtii legale), fie in virtutea gandirii judecatorului (prezumtii
judiciare).
Exemplu clasic de prezumtie legala:
• avem un fapt cunoscut ca un barbat e casatorit cu o femeie
• avem un al doilea fapt cunoscut: femeia a nascut ], iar copilul a fost conceput in timpul casatoriei
 prezumtie: tatal copilului este sotul mamei
Astfel, din 2 fapte cunoscute, tragem concluzia unui fapt necunoscut si anume ca sotul mamei este
tatal copilului.
Dar este o prezumtie relativa pentru ca permite proba contrara.
Clasificarea in legale si judiciare se face in functie de cine face conexiunea logica: legiuitorul sau
judecatorul.
II. Prezumtiile legale
Prezumtiile legale sunt determinate, se gasesc in textele de lege.

PL se impart la randul lor in:
a) prezumtii legale simple sau relative (juris tantum) – permit proba contrara; in exemplul de
mai sus, sotul mamei poate veni cu dovezi din care sa rezulte ca aceasta prezumtie bazata pe un
comportament obisnuit al raporturilor de familie, nu se verifica in cazul respectiv;
b) prezumtii absolute (juris et de jure) – impotriva lor nu se poate face proba contrara.
6 of 21
DPC – C5
La ora actuala, aceasta clasificare a ramas fara fundament, astfel ca in prezent nu mai identificam
astfel de prezumtii. In Codul din 1824 exista prezumtia de adevar rezultata din puterea lucrului
judecat, dar NCPC nu a mai pastrat aceasta prezumtie. Nu inseamna ca nu a mai pastrat ALJ, ci a
inlocuit notiunea de putere de lucru judecat cu notiunea de ALJ care exprima acelasi lucru, dar al
carei fundament nu se mai gaseste intr-o prezumtie absoluta de adevar, ci in necesitatea de a nu
repeta la infinit litigiile, adica principiul imutabilitatii unui litigiu. Sursa acestei reguli nu mai este
prezumtia absoluta de adevar, ci necesitatea absoluta de ordine sociala.
Briciu: notiunea de absolut este incompatibila cu notiunea de prezumtie, nu poate fi

prezumtie si tot odata absoluta. Notiunea de prezumtie include in ea probabilitatea, deci nu poate
fi o probabilitate absoluta, deci un lucru atat de probabil incat e absolut. Daca ai constatat ca un
lucru este absolut, atunci nu mai este prezumtie, ci este regula de drept (cum este cazul ALJ care
a trecut din randul prezumtiilor in randul regulilor de drept).
La fel se intampla si in cazul incapacitatilor, care au la baza niste probabilitati pe care
legiuitorul, pentru a nu le verifica de la caz la caz, le-a ridicat la rangul de reguli de drept. De
exemplu, incapacitatea medicilor curanti de a primi donatii – aici este o prezumtie, se prezuma
ca, de principiu, se prezuma ca cel care ingriseste pe cel bolnav are o influenta marcanta asupra
liberalitatilor pe care le-ar putea face, dar pentru a nu verifica (la asta a fost, la asta n-a fost),
legiuitorul din aceasta prezumtie, a tras o regula de drept si anume incapacitatea (la baza a avut
un numar repetat de prezumtii verificate). Legiuitorul si-a asumat aceasta probabilitate, spunand
ca decat sa stea judecatorii sa verifice fiecare caz in parte, stabileste el regula drept a incapacitatii.
Aceeasi este situatia si in cazul pusului sub interdictie, poate uneori mai este lucid, dar
legiuitorul a spus ca toate actele sale sunt nule, tocmai pentru a mai verifica cat de lucid a fost,
daca si-a revenit sau nu. Si in acest caz este o prezumtie conform careia cel lipsit de discernament
nu va reusi sa-si gestioneze afacerile, dar s-a facut regula de drept.
/!\ nu trebuie sa confudam regulile de drept cu prezumtiile, prezumtiile in sine implica o
probabilitate.
c) prezumtiile mixte – permit proba contrara, dar nu cu orice mijloc de proba, ci cu un anumit
mijloc de proba;
Exemple:
▪ Art. 412: Timpul legal al concepţiunii
(1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii
copilului este timpul legal alconcepţiunii. El se calculează zi cu zi.
(2) Prin mijloace de probă ştiinţifice [nu poti sa vii cu martori, ci o proba cu expertiza] se
poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp
prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.
▪ Art. 660: Prezumţia de coproprietate asupra despărţiturilor comune
7 of 21
DPC – C5
(1) Zidul, şanţul, precum şi orice altă despărţitură între două fonduri sunt prezumate a fi
în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate,
dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate
exclusivă prin uzucapiune, în condiţiile legii.
/!\ uzucapiunea nu este o proba, ci o realitate juridica. Deci, excluzand ipoteza
uzucapiunii, daca proba este intrinseca, vorbim despre titlul de proprietate, iar daca
proba este extrinseca, trebuie sa existe un semn de necomunitate. Nu se poate folosi
proba cu martori.
▪ Art. 411: Posesia de stat conformă cu actul de naştere:
(1) “Nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă decât aceea ce rezultă din
actul său de naştere şi posesia de stat conformă cu acesta”.
Se accepta orice mijloc de proba, dar doar in contextul existentei unei hotarari judecatoresti
prin care s-a stabilit ca a avut loc o substituire de copil ori ca a fost inregistrata ca mama a
unui copil o alta femeie decat aceea care l-a nascut.
▪ Remiterea voluntara a inscrisului original constatator al creantei facuta de

creditor catre debitor – art. 1503 NCC
Sub imperiul Codului civil de la 1864 era o prezumtie absoluta (prezumtia stingerii obligatiei
de plata). Actualmente, este o prezumtie mixta. Este situatia in care creditorul are un inscris
cu semnatura privata cu mentiunea “bun si aprobat”, intr-un singur exemplar, prin care este
dovedita creanta fata de debitor. Creditorul remite inscrisul debitorului, in contextul in care
stie ca nu va putea dovedi creanta prin martori. Daca creditorul da debitorului (adversarului)
singura dovada contra lui, inseamna ca nu mai are niciun interes sa mai urmareasca creanta.
Faptul remiterii + faptul ca inscrisul era unica dovada a creantei => concluzia (pe baza unei
probabilitati suficient de mari) ca stingerea datoriei s-a produs in vreun fel. Totusi, proba
contrara revine celui interesat sa dovedeasca stingerea obligatiei pe alta cale. Se face proba
ca nu s-a stins prin plata, ci ca s-a stins prin alt mod. Chiar debitorul ar fi interesat sa faca
aceasta dovada.
Asadar, singura proba contra acestei prezumtii se face aratandu-se ca stingerea obligatiei s-a
facut pe alta cale. Sub imperiul Codului civil de la 1864, proba contrara nu se putea face decat
pe cale de marturisire. Daca inscrisul original remis voluntar este intocmit in forma autentica,
creditorul are dreptul sa probeze ca remiterea s-a facut pentru un alt motiv decat stingerea
obligatiei (spre exemplu, poate era un pericol de incendiu si creditorul a remis inscrisul
autentic debitorului pentru a-l conserva). Inscrisul autentic nu este singurul exemplar.
8 of 21
DPC – C5
III. Prezumtiile judiciare
Prezumtii judiciare sunt infinite, in orice proces judecatorul va opera prezumtii.

Pentru ca o prezumtie judiciara sa fie admisibila – 2 conditii cumulative:
(i) prezumtia sa aiba greutatea si puterea de a naste probabilitatea faptului pretins si
necunoscut – sa aiba rezonabilitatea de a conduce la un anumit fapt;
Legatura de conexitate si vecinatate intre faptul cunoscut si cel necunoscut trebuie sa fie una
semnificativa, doar ca nu a fost identificata de legiuitor pentru ca aceasta creeaza o situatie
particulara. Potrivit jurisprudentei, nu pot sta la baza prezumtiilor judecatoresti simplele
alegatii ale partilor, fara sa existe o baza probatorie. De asemenea, se mai considera in
doctrina si in jurisprudenta ca faptul cunoscut pe care partea trebuie sa il dovedeasca pentru
a ajunge prin conexitate la faptul cunoscut trebuie sa fie procurat in mod licit.
(ii) este admisibila numai in masura in care este admisibila si proba cu martori; in cazurile
in care proba cu martori nu este admisibila, nici prezumtiile judiciare nu vor putea fi folosite.
Exista o discutie in doctrina si jurisprudenta legata de posibilitatea instantei superioare de a

analiza admisibilitatea probei cu prezumtia judiciara.
Se face o diferentiere:
• indeplinirea conditiei 2 – ar putea fi verificata de instanta superioara de apel sau de recurs,
pentru ca admisibilitatea probei cu martori este o problema de drept.
• in privinta conditiei 1 – aceasta ar putea face obiectul controlului judiciar numai in fata
instantei superioara de apel, nu si in fata celei de recurs, intrucat aprecierea puterii si greutatii
este o chestiune de fapt ce nu intra in competentele instantei de recurs (de casare).
Efectul prezumtiei (art. 328 NCPC):
▪ in prima faza, partea trebuie sa dovedeasca numai faptul vecin si conex celui generator de
drepturi si obligatii;
▪ in a doua faza intervine o scutire de proba in privinta faptului generator de drepturi si obligatii.
9 of 21
DPC – C5
Afirmatia potrivit careia prin existenta unei prezumtii partea este scutita de dovada este
neadevarata. Trebuie facuta dovada faptului vecin si conex (faptul ca era casatorit la momentul
nasterii copilului etc.), partea fiind scutita de dovedirea faptului necunoscut, ce se dovedeste prin
prezumtie insasi. Abia apoi se inverseaza sarcina probei, daca se doreste rasturnarea prezumtiei.
4.5 – Expertiza
I. Notiune • Propunerea, admisibilitatea si incuviintarea expertizei
Este o proba care presupune ca judecatorul are nevoie de opinia unui specialist deoarece pentru
intelegerea unei situatii de fapt, cunostintele lui nu sunt suficiente. Limitele cunostintelor
judecatorului sunt in zona dreptului. Expertiza este mijlocul de proba prin care se lamuresc aspecte
de fapt pentru care sunt necesare cunostinte de specialitate.
Expertiza are caracter facultativ – rezulta din art. 330 NCPC (atunci “cand”) ca atunci cand instanta
apreciaza ca este, dispune expertiza.
Insa, exista cazuri exceptionale in care legiuitorul obliga pe judecator sa faca expertiza – caracter
obligatoriu.
Cazuri in care expertiza este obligatorie:

▪ expertiza psihiatrica in cazul punerii sub interdictie, ceea ce inseamna ca judecatorul nu poate
dispune decat dupa ce a obtinut avizul unor specialisti. Acestia se vor pronunta in legatura cu
bolile de care sufera persoana lipsita de discernament, daca lipsa de discernamant este
totala/partiala, continua/discontinua;
▪ in cazul conceperii copilului intr-o anumita perioada a timpului conceptiunii sau in afara
acestuia se cer mijloace stiintifice de proba, adica proba cu expertiza (art. 412 NCC);
▪ in cazul inregistrarii tardive a nasterii (Legea nr. 119/1996 instituie obligativitatea avizului
expertilor); nu se declara nasterea cand are loc, ci peste 1-2 ani;
▪ in cazul despagubirilor pentru exproriere (Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauza de utilitate publica prevede ca: daca organul expropriator face o oferta, dar expropriatul
nu o vrea, se face o cerere de expropriere si se desemneaza automat o comisie de experti pentru
a se verifica valoarea reala care nu poate fi mai mica decat cea oferita de catre expropriator si nici
mai mare decat cea ceruta de expropriat);
10 of 21
DPC – C5
▪ in cazul garantarii drepturilor gerantului impotriva celui great – art. 1337 NCC arata ca
gerantul va putea sa-si inscrie in CF suma reprezentand cheltuielile pe care le-a facut in calitatea
sa de gerant, dar numai dupa o expertiza efectuata de catre un expert desemnat de instanta;
▪ in cazul formarii loturilor in procesul de partaj – art. 985 alin. (3) NCPC: instanta va dispune
efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor; judecatorul nu poate face el loturilor dupa
cum apreciaza, ci trebuie expertiza care sa spuna ce valoare au bunurile, pentru ca in functie de
valoarea lor se fac fel si fel de variante de loturi, care trebuie sa fie proportionale (daca partile se
inteleg cu privire la cum se impart bunurile, nu se mai face nicio expertiza – conventie a partilor);
Sediul materiei. Regulile privind expertiza se afla, in principiu in NCPC (art. 330 – 340), dar exista
si reguli speciale in:
• Ordonanta 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara;
• Ordonanta 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala;
• Ordonanta 75/2000 privind autorizarea expertilor criminalisti
Se observa faptul ca nu exista un singur fel de expertiza, ci mai multe:
- expertize tehnice (expertiza tehnica evaluatoare; expertiza tehnica privind starea
constructiilor – pricina in care se invoca viciile lucrului vandut, trebuie un expert care sa spuna
daca viciile sunt de structura sau nu, daca pot fi remediate sau nu; expertiza tehnica topografica
etc.);
- expertize contabile;
- expertize medico-legale;
- expertiza de autentificare a unui obiect de arta;
- expertize criminalistice (expertiza grafoscopicamai ales in materia falsului in inscrisuri).
Incuviintarea expertizei. Se incuviinteaza fie la cererea uneia dintre parti, fie din oficu, dar dupa
punerea in discutie partilor.
Incheierea de incuviintarea a probei cuprinde/stabileste:
a) desemnarea expertului/expertilor;
Instanta desemneaza 1 au 3 experti, nicioada 2 pentru a se putea forma majoritatea in cazul in

care intre ei apar divergente. Sunt desemnati fie prin consimtamantul partilor, adica ambele parti
zic ca il vor pe X, fie daca partile nu se inteleg, sunt desemnati prin tragerii la sorti. In ambele
cazuri nu poate fi desemnat oricine, ci numai un expert autorizat. Expertii autoritzati se afla pe o
lista facuta de Biroul de Expertize care se gaseste pe pagina Ministerului Justitiei.
11 of 21
DPC – C5
In cazul in care intr-un domeniu nu exista experti autorizati, se va apela la specialisti. Specialistii
nu sunt experti autorizati, ci persoane care intrunesc aceleasi calitati ca si un expert autorizat,
dar nu au dorit sa-si ia atestatul de expert autorizat.
Dincolo de expertii desemnati de instanta, partile au dreptul sa-si desemneze si ele experti propri
care sa le consilieze la efectuarea expertizei. Ei nu sunt desemnati de instanta, ci alesi si platiti
(direct pe baza de contract) de parti, dar sunt incuviintati de catre instanta pentru ca si ei trebuie
sa intruneasca conditia de a fi experti autorizati sau speciliasti. Aceste persoane joaca rolul de
consilieri ai partilor si ii reprezinta la lucrarile expertizei, fac observatii, pun intrebari, eventual
intocmesc un raport separat.
b) obiectivele expertizei adica intrebarile la care expertul/expertii trebuie sa raspunda (“in
dovedirea …” – incheierea stabileste si imprejurarile care trebuiesc dovedite);
c) termenul in care trebuie efectuata expertiza;
d) onorariul provizoriu al expertului/expertilor;

Trebuie depus in termen de 5 zile de la numirea expertului, sub sanctiunea decaderii din dreptul
de a mai administra proba de catre partea care nu depune. De principiu, onorariul este pus in
sarcina partii care a solicitat proba, dar daca proba este comuna ambelor parti, instanta le poate
obliga pe ambele, stabilind cota fiecareia.
Totusi, chiar daca nu se depune onorariul, iar expertiza nu se face din alte motive (motiv de
amanare), nu se mai aplica sanctiunea decaderii.
Onorariul este provizoriu pentru ca dupa efectuarea expertizei, pe baza efortului instanta poate
mari onorariul, la cererea expertului. Mai mult, daca expertul se deplaseaza pentru efectuarea
lucrarilor, in incheiere se stabilesc si cheltuielile necesare pentru deplasarea acestuia.
In incheierea instantei se mai mentioneaza si ca (cf. exemplul incheiere de expertiza):
- se emite adresa catre pe expert pentru a fi instiintat sa depuuna cu cel putin 10 zile inainte de
termenul de judecata fixata pana la data de xx.xx.xx, in exemplare suficiente pentru instanta +
fiecare parte;
- se emite o adresa catre Biroul Local de Expertize pentru a se comunica numirea expertului in
cauza in specialitatea de X. Plata expertului nu se face direct in contul lui, ci in contul Biroului de
Expertize, iar acesta, pe baza adresei instantei, va dirija suma catre expert.
Recuzarea si inlocuirea expertului. Recuzarea expertului se judeca de catre completul investit, cu

citarea partilor si a expertului (spre deosebire de recuzarea judecatorilor care se judeca de catre un
alt complet sau de acelasi din care nu face parte cel recuzat, fara citarea partilor).
12 of 21
DPC – C5
Se pronunta o incheiere care se ataca odata cu fondul (la judecatori se ataca odata cu fondul numai
daca se respingea cererea, dar daca se admitea cererea nu exista nicio cale de atac). Dincolo de
motivele de recuzare care, daca sunt reale si se incuviinteaza recuzarea ceea ce duce la inlocuirea
expertului, mai sunt si alte motive de inlocuire. Astfel, motive de inlocuire pot fi:
- expertul nu se infatiseaza la solicitarile instantei;
- expertul nu depune raportul in termenul stabilit de instanta;
- expertul are incapacitati temporare sau totale de efectuare a lucrarilor (motiv de boala);
- expertul spune ca nu este specialitatea lui domeniul respectiv de expertiza, chiar daca apare
in lista expertilor judiciar ca fiind in domeniu, poate problema ridica in dosar implica o
specializare mai profunda (ex: stie sa evaluzeaze terenuri, cladiri de birouri, de locuinta, dar
nu stie sa evalueze centrale nucleare).
II. Administrarea expertizei
Sunt 2 moduri de administrare a expertizei:

1) prin ascultarea expertului in sedinta
Instanta solicita expertului sa raspunda intrebarile ce formeaza obiectivele expertizei; si partile
pot pune intrebari expertului. Opinia expertului se mentioneaza intr-un proces-verbal.
In acest caz, expertul va fi citat la fel ca un martor si i se vor aplica regulile de la martor in ceea ce
priveste aducerea cu mandat si amenda daca nu se prezinta. Totusi, aceste reguli nu se aplica
atunci cand avem de a face cu un specialist. Explicatie consta in faptul ca expertii judiciari se afla
intr-un corp al expertilor judiciari in care s-a inscris de buna-voie, in timp ce specialistii sau
personalitatile din domeniile strict specializate nu sunt pe lista aceea. Spre exemplu, nu este
posibila aducerea cu mandat a unui profesor specialist in pictura olandeza pentru a face o
expertiza privitoare la anumite tablouri.
Aceasta regula este rar aplicabila, in realitate, de cele mai multe ori, a doua modalitate de
administrare a expertizei este regula.
2) efectuarea unei lucrari scrise: raport de expertiza
Instanta acorda un termen in interiorul caruia expertul face un raport pe care il depune instantei
cu cel putin 10 zile < de termenul fixat pentru judecata.
Acest raport de expertiza (adica efectuarea expertizei) se poate face cu citarea sau fara citarea
partilor.
Efectuarea expertizei cu citarea partilor – 2 cazuri:
13 of 21
DPC – C5
i. daca nevoie de o cercetare, o lucrare la fata locului – expertiza topo cadastrala care
presupune masurarea unor terenuri
ii. daca sunt necesare explicatiile partilor – expertul simte nevoia de a da partilor explicatii;
este necesara prezenta ambele parti deoarece explicatiile se dau in contradictoriu
Exista si cazuri in care pentru efectuarea expertizei nu este nevoie de citarea partilor. Spre
exemplu, expertiza contabila presupune doar verificarea regitrelor contabile ale partilor care
sunt la dosar. In schimb, daca expertul are nevoie de lamuriri din partea uneia dintre parti,
trebuie sa le citeze pe ambele, in virtutea contradictorialitatii.
Citarea partilor inseamna intalnirea partilor fie la momentul la care se desfasoara lucrarea la fata
locului, fie atunci cand trebuie sa dea explicatiile (nu inseamna ca expertul le citeaza in momentul
in care scrie el raportul de expertiz – lucrare a expertului dupa ce a auzit explicatiile partilor).
Citarea trebuie sa se faca prin scrisoare recomandata cu continut declarat, iar recipisa trebuie
transmisa cu cel putin 5 zile inainte de termen si dovada comunicarii trebuie atasata raportului
de expertiza.
Efectuarea raportului de expertiza fara citarea partilor, desi era obligatorie ca urmare a uneia
dintre cele doua ipoteze atrage nulitatea raportului de expertiza. Este vorba de nulitate
relativa, ceea ce inseamna ca partea care este nemultumita va putea invoca acest caz de nulitate
pana la primul termen de la depunerea raportului de expertiza.
Opunerea uneia dintre parti la efectuarea lucrarii
Atunci cand este nevoie de o deplasare, de o lucrare la fata locului, poate ave loc o opunere a unei
parti la efectuarea lucrarii. Astfel, o parte opune rezistenta sau impiedica efectuarea unei expertize,
atunci cand efectuarea expertizei tine de posibilitatea acestei parti de a se opune. Spre exemplu, un
apartament trebuie evaluat pentru a fi impartit, dar este inlocuit de parat care nu-i permite expertului
sa intre in apartament.
In cazurile acestea, legiuitorul, pentru a nu bloca cursul cursul justitiei, a cret o prezumtie: prezumtia
relativa impotriva partii care impiedica efectuarea lucrarii, in sensul ca se va considera ca fiind
adevarate sustinerile partii adverse cu privire la obiectul respectiv (art. 335 alin. 4: “in contextul adm
tuturor celorlalte probe” – nu este o prezumtie absoluta, ceea ce inseamna ca daca din celelalte probe
rezulta ca totusi nu este asa, prezumtia poate cadea). Prezumtia este creata si pentru a stimula pe cel
care se opune expertizei, sa nu se opuna.
Mai mult, cheltuielile efectuate cu expertiza pana la data refuzului vor fi suportate de partea care
refuza.
Insa, exista si exceptii, situatii in care acest rationament baza pe prezumtie nu functioneaza. Spre
exemplu, A+B se judeca pentru un imobil, fiecare are 1/2, fiecare vrea partea mai buna, problema
este ca imobilul nu este in stapinirea niciunuia dintre ei, in schimb este in stapinarea a 20 de familii
14 of 21
DPC – C5
care nu au titlu legal, dar stapanesc imobilul in fapt, iar intrucat niciuna dintre parti nu si-a pus
problema evacuarii a intrat in posesia lui niste “gypsy”. Pe experti l-au atacat si el a uitat te expertiza
si de tot. Nu se poate trage nicio prezumtie in acest.
Astfel incat, conform art. 335 alin. (5): in mod excepţional, când aflarea adevărului în cauză este
indisolubil legată de efectuarea probei cu expertiză tehnică [si ea nu se poate face din cauza rezistentei
uneia dintre parti sau factor extern cum este in exemplul de mai sus], instanţa va autoriza folosirea
forţei publice [expertul va fi insotit de jandarmi] în scopul efectuării expertizei, prin încheiere
executorie pronunţată în camera de consiliu, după ascultarea părţilor.
III. Raportul de expertiza
Expertul isi concretizeaza lucrarea printr-un raport in care va arata obiectivele avute in vedere,
metodele folosite, constatarile si concluziile motivate la care a ajuns. Acest raport se depune cu cel
putin 10 zile inainte de termenul fixat pentru judecata. In cazurile urgente, instanta poate
dispune si un termen mai scurt pentru depunerea raportului de expertiza (art. 336, alin. 1 NCPC).
Efectul incalcarii termenului de 10 zile de catre expert trebuia analizat tinandu-se seama de faptul
ca eventualele nulitati ale expertizei, eventualele obiectiuni se vor putea face numai la primul termen
de la depunerea raportului. Se prezuma ca termenul de 10 zile (daca este respectat acest termen de
depunere a raportului) este suficient pentru ca partile sa cunoasca efectele raportului de expertiza si
le da timp sa formuleze eventuale critici. Daca se incalca termenul de 10 zile (raportul de expertiza
fiind depus doar cu cateva zile inainte de termenul fixat pentru judecata), atunci partile pot solicita o
amanare, pentru a analiza dosarul si pentru a avea timp sa formuleze eventuale obiectiuni. Aceasta
este miza termenului de 10 zile. In cazul incalcarii termenului de 10 zile, expertul poate fi amendat
(art. 187, alin. 1, pct. 2, lit. h NCPC).
Raportul de expertiza va cuprinde parerea expertului, iar daca sunt mai multi experti va cuprinde
opinia majoritara (adica acelor 2). Daca au fost mai multi experti cu pareri diferite, exista
posibilitatea redactarii opiniei separate, in cadrul aceluiasi raport de expertiza, prin care fiecare
expert isi va motiva pozitia sa (art. 336, alin. 2 NCPC).
De asemenea, daca legea impune obtinerea unor avize, acestea trebuie atasate raportului de
expertiza (ex: expertiza topo cadastrala trebuie avizata de catre Oficiul de Cadastru).
Expertii consilieri ai partilor, pot formula rapoarte separate daca nu sunt de acord cu concluziile
raportului intocmit de expertul/expertii desemnati.
In legatura cu forma raportului, exista o reglementare speciala – art. 21 din OG 2/20001 in care se
arata ca raportul cuprinde:
1 Raportul de expertiză cuprinde:

a) partea introductivă, în care se menţionează organul care a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea
acesteia, numele şi prenumele expertului sau ale specialistului, specialitatea acestuia, data întocmirii raportului de
15 of 21
DPC – C5
i. parte introductiva: organul care a dispus expertiza, obiectivele expertizei;

ii. continutul: operatiunile facute de fiecare expert;
iii. concluziile: raspunsul punctual la intrebarile retinute in incheierea de incuviintare a probei.
Se observa ca exista mai multe categorii de mentiuni:
- unele sunt legate de prezenta partile, de locul efectuarii expertizei – fac dovada pana la
inscrierea in fals pentru ca expertul este un functionar public;
ex: expertul spune “partile au fost prezente la fata locului si au spus a,b,c” – se poate combate
doar prin procedura inscrierii in fals
- altele, cum sunt concluziile fac dovada pana la proba contrara;

ex: expertul spune la sfarsitul lucrarii “apreciez ca imobilul respectiv prezinta vicii de structura”
– chestiune ce poate fi combatuta prin orice mijloc de proba.
Lamuriri • Completare • Refacere – dupa depunerea raportului de expertiza, partile sau instanta,
din oficiu, pot cere/dispune lamurirea, completarea sau chiar o noua expertiza.
a) La cererea partilor
➢ Obiectiuni
Mai intai partile pot face obiectiuni pana cel mai tarziu la primul termen de la depunerea raportului
de expertiza sub sanctiunea decaderii.
/!\ sanctiunea decaderii se aplica numai daca raportul a fost depus cu cel putin 10 zile < de termen;
if not, nici partea nu este obligata la primul termen sa faca obiectiuni, ci din contra, va putea cere
termen si la termenul acordat de instanta, va putea veni cu obiectiuni.
Obiectiunile se fac in 3 ipoteze:
i. expertiza cuprinde aspecte neclare (lamuriri pe care partea le cere expertului);
ii. exista contradictii intre parerile expertilor (lamuriri);
iii. nu s-a raspuns la toate obiectivele (completare a raportului).
 mijloc: obiectiunea;
expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul sau specialistul urmează să răspundă, materialul pe baza căruia
expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
b) descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii
ori explicaţii pe baza celor constatate de expert sau de specialist;
c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului sau a specialistului asupra obiectului
expertizei.
16 of 21
DPC – C5
 motivele: sunt cele trei de mai sus;

 rezultatul: este dispunerea de catre instanta a unei lamuriri sau a unei completari a raportului
de expertiza, depinde dupa cum vorbim despre contradictii, neclaritati sau obiectiuni.
➢ Refacerea expertizei
Dincolo de obiectiuni, partea nemultumita va putea solicita refacerea expertizei in totalite. Se poate
face atunci cand lamuririle nu a fost date, fie sunt considerate nemultumitoare, fie cand expertul nu
a efectuat completarea dispusa. Astfel, daca instanta considera ca este corect ceea ce sustine partea,
va dispune o noua expertiza.
Cererea de refacere a expertizei poate fi formulata, motivat, sub sanctiunea decaderii (art. 338, alin.
2 NCPC):
- la primul termen de la depunerea raportului de expertiza (desi textul nu spune, poti face
cererea de la bun inceput, totul depinde de incuviintarea ei de catre instanta);
- la priul termen de la depunerea raspunsului la obiectiuni;
- la primul termen de la depunerea completarilor (raportului suplimentar).
Legiuitorul vede gradual: mai intai faci obiectiuni, solicitand lamuriri sau completari, vezi daca te
lamuresc sau nu, dupa care, te poti considera lamurit sau poti trece mai departe si sa spui ca vrei o
alta expertiza.
b) De catre instanta, din oficiu

Chiar daca partile nu contesta raportul de expertiza, instanta se poate considera nelamurita si ar
putea solicita lamurirea, completarea sau refacerea expertizei, oricand in cursul procesului.
Cine?
 lamuririle + completarea se fac de catre acelasi expert care a facut lucrarea in legatura cu care s-
au ridicat obiectiuni;
 efectuarea unei noi expertize – de catre un alt expert sau alti experti;
17 of 21
DPC – C5
/!\ efectuarea unei noi expertize NU se confunda cu refacerea expertizei, ca urmare a anularii
raportului de expertiza pentru ca, de exemplu, partile nu au fost citate (in acest caz, se va face un
nou raport de expertiza, probabil de acelasi expert, dar cu citarea partii – asta daca nu cumva va fi
recuzat pentru ca s-a autopronuntat).
Daca se anuleaza raportul de expertiza si se reface expertiza, onorariul se plateste o singura data.
Daca se mai face inca o expertiza, se mai plateste un onorariu de expert.
IV. Aprecierea probei cu expertiza – puterea probanta a raportului de expertiza
Instanta nu este tinuta de concluziile expertului. In ciuda faptului ca plecam de la premisa faptului ca
instanta a solicitat proba tocmai pentru ca nu stapaneste domeniul de specialitate al expertilor,
totusi, NCPC nu a lasat procesul in mana expertilor, ci a lasat dreptul instantei de a stabili daca se va
folosi sau nu de concluziile expertului. Asadar, proba este lasata la libera apreciere a instantei.
Instanta poate inlatura concluziile expertilor, dar numai motivat, iar motivele trebuie sa aiba la baza
argumente de aceeasi natura cu cele ale expertilor (cu valoare stiintifica, legala). Instanta nu va putea
inlatura raportul de expertiza pentru ca martorii au spus altfel sau pentru ca-l considera nesincer.
Briciu e cam trist, pe buna dreptate, zice ca multe hotarari alte instantelor sunt date pe baza
expertizelor, iar de mult ori, desi instanta este sigura ca ceva nu este in regula, nu are cum sa motiveze
de ce nu vrea sa se foloseasca de expertiza, asa ca da o hotarare, care la un moment dat va fi definitiva,
va avea ALJ, dar va fi neadevarat  de aici si problemele abuzului in serviciu & so on.
S-a retinut in practica, ca daca instanta decide sa combata parerea unor experti atunci cand are mai
multe rapoarte de expertiza, nu poate sa faca din mai multe rapoarte unul, creand un mixaj. Astfel, fie
nu va adopta nicio opinie, fie va adopta una dintre pozitiile experilor, inlaturandu-le motivat pe
celelalte. De exemplu, expert no. 1 a zis ca terenul valoreaza 500, expert no. 2 facand o noua expertiza
a zis ca valoreaza 1000, instanta nu va putea spune ca stabileste pretul la 750 pentru ca este media
dintre cele 2, ci va trebuie sa adopte fie 500, fie 1000, spunand de ce n-a adoptat pe celalalt.
Constatarile de fapt ale expertilor, precum prezenta partilor, sustinerile acestora, data raportului,
aratarea operatiunilor adoptate in prezenta partilor si sustinerile partilor in fata expertilor fac
dovada pana la inscrierea in fals, intrucat expertii sunt delegati ai instantei.
Referitor la onorariul expertului, in prima faza se stabileste unul provizoriu care se va putea majora,
la cererea expertului, prin incheiere data cu citarea partilor, dupa depunerea raportului si raspunsul
la obiectiuni sau depunerea completarilor.
18 of 21
DPC – C5
/!\ orice plata facuta de catre una dintre parti expertului fara incuviintarea instantei = dare de mita
(respectiv luare de mita; expertul – functionar public).
4.6 – Marturisirea
I. Notiune • Felurile marturisii • Admisibilitate
Marturisirea este recunoasterea de catre una dintre parti fie din proprie initativa, fie in mod provocat
a unui fapt pe care partea adversa isi intemeiaza pretentiile sau apararile. Prin urmare, marturisirea
poate fi facuta si de parat, dar si de reclamant, in legatura cu apararile paratului, deci nu este un act
specific paratului.
Exista mai multe feluri de marturisiri:
▪ marturisire extrajudiciara – rezultata din:

- declaratii facute de una dintre parti in afara litigiului;
- din inscrisuri facute de una dintre parti in afara litigiului;
- din declaratii facute intr-un alt litigiu decat cel in care se opun pretentiile (ex: declaratia
facuta intr-un proces penal este o marturisire extrajudiciara pentru un proces civil pentru ca
are alt obiect);
▪ marturise judiciara – se obtine in cursul judecatii
Aceasta distinctie are semnificatie importanta doar atunci cand vorbim da marturisire extrajudiciara
verbala. Daca marturisirea extrajudiciara este verbala, proba nu poate fi facuta decat daca este
admisibila proba cu martori pentru ca altfel s-ar ajunge la o eludare a dispozitiilor privind
admisibilitatea probei cu martori. Marturisirea extrajudiciara consemnata in inscrisuri poate fi
depusa in cadrul probei cu inscrisuri (o cerere facuta de parte in care vrand anumite lucruri, a
recunoscut si altele care acum ii sunt opuse; ex: acum 20 de ani, partea face un memoriu catre politie
in care spune ca nu poate intra in posesia unui teren care este in viziunea ei proprietatea respectivei
parti, iar peste 20 de ani, partea respectiva cere uzucapiunea respectivului teren spunand ca a
19 of 21
DPC – C5
inceput posesia de 30 de ani; paratul poate veni cu aceea cerere depusa la politie acum 20 de ani si
sa arate ca nu are posesie de 30 de ani pentru ca acum 20 de ani cerea sa intre in posesie).
Marturisirea judiciara este mult mai circumscrisa pentru ca, in masura in care faci o marturisire
judiciara, deja stii ce se pretinde contra ta si in functie de ce se pretinde recunosti sau nu. In schimb,
la cea extrajudiciara, cand spui lucrurile respective, nu ai viziunea pretentiilor care iti sunt opuse, ele
vor fi, de cele mai multe ori, ulterioare.
Marturisirea judiciara face deplina dovada impotriva aceluia care a facut-o. De principiu, nu poate
fi divizata, trebuie luata ca atare, asa cum este facuta. Totusi, ea poate fi divizata daca cuprinde fapte
distincte care nu au legatura intre ele. Astfel, din acest punct de vedere, exista 3 feluri de marturisiri
judiciare:
a) marturisirea simpla;
Exemplu: “este adevarat ca ti-am dat 1000$?” se raspunde “da”
b) marturisirea calificata: este cea care pe langa faptul recunoscut, se mai adauga un fapt onest
cu primul si indisolubil legat care schimba natura juridica a operatiunii, facand ca de fapt
raspunsul sa fie negativ;
Exemplu: “este adevarat ca ti-am dat 1 000$?” se raspunde “da, dar nu ca titlu de imprumut, ci ca
pret al unei biciclete pe care ti-am vandut-o”
c) marturisirea complexa: pe langa faptul recunoscut, se mai adauga un alt fapt care este sau
nu conex cu cel cunoscut si care este ulterior, astfel ca daca faptul ulterior nu are legatura cu
primul (cu cel recunoscut), se poate diviza marturisirea (adica sa se ia ca recunoastere partea
recunoscuta, iar pentru partea adaugata sa se ceara proba din partea celui care a adaugat)
Exemplu: “este adevarat ca ti-am dat 1 000$?” se raspunde “da, dar i-am restitiut”
/!\ in acest exemplu, marturisirea NU poate fi divizata pentru ca faptul ulterior este in interiorul
aceluiasi raport juridic, ceea ce inseamna ca marturisirea nu va fi primita pentru ca nu valoareaza
nimic.
In schimb, daca la intrebarea “este adevarat ca ti-am dat 1 000$?” se raspunde “da, am primit, dar
pentru ca si tu aveai o datorie de 1 000$ catre mine, ele s-au compensat” – in acest caz, sustinerea
a doua, care se adauga, reprezinta un raport juridic distinct, care poate fi rupt si ceruta proba, in
sensul ca judecatorul va zice “iau de buna partea cu recunoasterea, iar daca sustine ca s-a
20 of 21
DPC – C5
compensat, sa faca dovada creantei pe care o avea impotriva celeilalte parti”. Astfel, aceasta
marturisire va putea fi divizata pentru ca cuprinde fapte distincte care nu au legatura intre ele.
21 of 21
DPC – C6
II. Interogatoriul
Interogatoriul este un mijloc de proba prin care se urmareste obtinerea unei marturisiri provocate.
Avand in vedere ca se incearca obtinerea unei marturisiri, interogatoriul vizeaza partile procesului,
nu vizeaza participantii sau tertii.
La fel ca orice mijloc de proba, interogatoriul presupune o etapa de propunere a mijlocului de proba
(admisibilitate -> incuviintare -> administrare -> apreciere).
In privinta propunerii:
▪ potrivit art. 194, reclamantul trebuie sa propuna probe prin CCJ, iar forma in care trebuie propus
acest mijloc de proba se regaseste la art. 194 lit. e). Astfel, daca interogatoriul urmeaza a fi luat
unei persoane fizice, reclamantul trebuie sa solicite prin CCJ infatisarea in persoana a paratului,
iar in situatia in care interogatoriul vizeaza o persoana juridica, reclamantul, o data cu solicitarea
acestui mijloc de proba trebuie sa anexeze la CCJ intrebarile interogatoriului.
▪ potrivit art. 205 lit. d), paratul poate cere interogatoriul reclamantului, ca regula, prin
intampinare (textul face trimitire la art. 194 lit. e).
Ca orice mijloc de proba, interogatoriul poate fi propus si peste CCJ/intampinare, in conditiile art.
254 (2), daca ipotezele de la acest text sunt aplicabile.
Mai mult, el poate fi propus si din oficiu de judecator (art. 351), fiind pus, mai intai, in discutia partilor.
Intrucat interogatoriul vizeaza obtinerea unei marturisiri provacate a uneia dintre parti, prin
intrebarile propuse trebuie sa vizeze recunoasterea unor fapte personale ale partilor. Astfel, este
admisibil in orice materie, cu conditia de a fi concludent si util solutionarii cauzei. Totusi, in materie
recuzarii, interogatoriul nu poate fi administrat. In consecinta, intrebarile, pe langa faptul ca
trebuie sa vizeze fapte personale ale partii, trebuie sa nu vizeze fapte cu privire la care partile s-
au pronuntat deja prin actele de procedura (CCJ, intampinare). Cu alte cuvinte, daca partile au
avut o anumita pozitie, intrebarea din interogatoriu nu poate relua aceea pozitie pentru ca nu este
utila cauzei.
Daca aceste conditii sunt respectate (termenul, forma, structura intrebarilor), instanta va incuviinta
interogatoriul prin incheiere preparatorie si va declansa adm acestei probe.
Administrarea interogatoriului
Administrarea probei difera in functie de partea careia i se ia interogatoriul (persoana
fizica/persoana juridica).
1 of 22
DPC – C6
a) Interogatoriul luat persoanei fizice
Partea care a propus interogatoriul are obligatia numai sa ceara acest mijloc de proba prin
CCJ/intampinare, nu are obligatia sa anexe lista intrebarile deoarece partea trebuie sa fie surprinsa
de continutul intrebarilor si nu trebuie sa le lectureze in prealabil, altfel, efectul de surpriza al
interogatoriului se va pierde. Astfel, in momentul adm, partea va inmana judecatorului sau
presedintelui completului lista de intrebari.
Partea supusa interogatoriului va raspunde personal la aceste intrebari fara sa depuna juramant
(nu este martor) si fara sa fie asistata de avocat, chiar daca acesta este prezenta in sala. Aceasta
modalitate de adm vizează o relatie directa intre judecator si parte.
Intrebarile puse de partea vor fi citite de judecator. Mai mult, anumite intrebari pot fi respinse de
judecator motivat (se pune o intrebare la care partea a luat pozitie deja).
Raspunsul la intrebari este consemnat pe scurt de judecator in dreptul intrebarii puse (de mana).
De asemenea, lista propusa de parte poate fi suplimentata de:
 presedintele completului;
 de fiecare dintre judecatorii completului via presedintelui;
 de procuror, daca participa la judecata, cu acordul presedintelui;
 partea adversa;
/!\ toate aceste intrebari sunt supuse filtrului presedintelui care le poate incuviinta sau nu.
Partea nu are voie, ca regula, sa citeasca un raspuns, sa consulte cu avocatul, sa ceara un termen ca
sa studieze raspunsul la respectiva intrebare. Ca regula, parte trebuie sa raspunda in sedinta. Prin
exceptie, conform art. 352 alin (3) + (4):
 partea se poate folosi de insemnari, cu incuviintarea presedintelui, dar numai cu privire la
cifre sau denumiri;
 in situatia in care partea, pentru a raspunde la interogatoriu, invedereaza instantei ca este
nevoie sa cerceteze inscrisuri, registre, dosare, se poate fixa un termen pentru interogatoriu
(se poate amana raspunsul in mod exceptional).
Interogatoriul luat persoanei fizice presupune prezenta efectiva a persoanei fizice la interogatoriu.
Ca regula, acest mijloc de proba nu poate fi adm prin mandatar avocat/neavocat. De asemenea,
potrivit art. 229 alin. (2) pct. 3, partea nu mai are termen in cunostinta, chiar daca avea pana atunci,
ceea ce implica ca daca partea nu este prezenta, va fi citata cu mentiunea expres ca este citata pentru
a raspunde la interogatoriu.
2 of 22
DPC – C6
Totusi, se poate admite ca interogatoriul se poate lua persoanei fizice prin mandatar, insa numa in
conditiile restrictive prevazute de art. 356 NCPC. Conform acestui text exista 3 conditii care trebuiesc
indeplinite:
i. interogatoriul se ia unei persoane fizice;
ii. partea se afla in strainatate la momentul cand ar trebuie adm interogatoriul;

Din formularea textului, rezulta ca “partea se afla” inseamna ca poate sa aiba
domiciliul/resedinta in strainatate sau nu, singura conditie este bifarea unei situatii de
fapt, si anume aflarea partii in strainatate. In al doilea rand, textul nu conditioneaza
aflarea partii in strainatate de vreun motiv anume (temeinic, netemeinic).
iii. partea sa fie reprezentata in proces de catre mandatar;

Textul nu distinge deci putem fi in ipoteza unui mandatar avocat sau neavocat.
Daca aceste 3 conditii sunt indeplinite, partea va putea fi interogatorata prin mandatar dupa
procedura de la art. 356 alin. (2). Astfel, in practica s-au dezvoltat 2 opinii:
1. aceasta procedura ar functiona dupa urmatoarea configuratie:
 partea supusa interogatoriului sau mandatarul ei face dovada ca la data adm se afla in
strainatate
 instanta va comunica mandatarului judiciar intrebarile
 mandatarul judiciar le va transmite partii aflate in strainatate
 partea aflata in strainatate va raspunde in scris la intrebari + va inapoi raspunsul
mandatarului
 mandatarul va depune raspunsul in scris instantei.
Pentru aceasta depunere, trebuie sa justifice calitatea de mandatar printr-o procura speciala
autentica sau imputernicire speciala (daca este avocat). Speciala inseamna ca va avea trecuta
mentiunea expresa ca va raspunde la interogatoriu, in conditiile art. 356. Cu alte cuvinte, procura
mandatarului avocat/neavocat de reprezenta/asista in instanta (mandatul judiciar) nu ar fi
suficient in aceasta situatie, legiuitorul cere o clauza speciala in acest mandat – dreptul
mandatarului de a raspunde la interogatoriu.
2. in realitate se comunica intrebarile mandatarului avocat/neavocat, iar acesta in baza unei

procuri speciale autentice sau unei imputerniciri avocatiale, va raspunde el in numele partii
la intrebari, cu toate ca intrebarile vizeaza fapte personale ale partii reprezentate.
3 of 22
DPC – C6
Opinia 1 este majoritara, dar opinia 2 cu toate ca este mai rara in practica, este mai corecta pe text
pentru ca daca mergem pe prima varianta, acel mandatar devine un simplu curier. Daca este un
simplu curier, oare n-ar fi fost suficient mandatul judicar daca a facut o simpla activitate de curierat
(fara caracterul special)? Din acest motiv legiuitorul a vrut un mandat special pentru răspunsul la
interogatoriu pentru ca da mandatarul poate face recunoasteri care se te angajeze pe tine (tu, partea
mandanta), iar daca mandatarul va recunoaste ceva ce tu nu i-ai dat mandat sa recunoasca, este o
problema intre mandatar si mandant. Din aceasta cauza, legiuitorul a prevazut procura speciala
pentru ca daca voia sa fie un simplu curier, mandatar judiciar era mai mult ca suficient.
Luarea interogatoriului presupune prezenta in sala a partii, insa potrivit art. 357 luarea
interogatoriului se poate face la locuinta celui chemat la interogatoriu printr-un judecator delegat,
daca exista motive temeinice ca partea ar fi impiedicata de a veni in fata instantei (ex: motiv de boala).
Dupa ce judecatorul trece raspunsurile la intrebari, vine momentul semnarii interogatoriului. Acesta
va fi semnat pe fiecare pagina de urmatoarele persoane: presedintele completului, grefierul, partea
care a propus interogatoriu si partea care a raspuns la interogatoriu. Astfel, spre deosebire de
declaratie de martori, partea care a propus proba nu semneaza. Mai mult, orice
modificare/corectura/completare trebuie semnata de toate celelalte persoane. In cazul in care partea
care a raspuns la interogatoriu refuza sa semneze, acest lucru se va consemna, nefiind un viciu cu
privire la luarea interogatoriului.
b) Interogatoriul luat persoanelor juridice

Interogatoriu persoanelor juridice se ia in scris. Astfel, conform art. 355 statul si celelalte persoane
juridice de drept public, precum si persoanele juridice de drept privat vor raspunde in scris la
interogatoriul ce li se va comunica in prealabil in conditiile prevazute la art. 194 lit. e). De aceea, la
art. 194 lit.e se spune ca daca partea propune interogatoriu trebuie sa si anexeze intrebarile, pentru
ca odata cu CCJ/intampinarea se transmite si interogatoriul partii adverse.
In concret, se va raspunde in scris la interogatoriu care va fi semnat de reprezentantul partii

persoanei juridice si depus la dosar cauzei. Alin. (2) spune ca se excepteaza de la aceasta proba
soicetatile de persoane (societatile in nume colectiv si in comandita simpla), ai caror asociati cu drept
de reprezentare vor fi citati personal la interogatoriu (se aplica regulile de la persoana fizica).
Trebuie recunoscut faptul ca in cazul persoanelor juridice, efectul de surpriza al acestui mijloc de
proba este, practic, anulat deoarece partea persoana juridica poate sta cu avocatul langa si da
raspunsuri care nu prea pot ajuta litigiul.
4 of 22
DPC – C6
Sanctiunea neprezentarii la interogatoriu (desi este citata cu aceasta mentiune) sau refuzului de
a raspunde FARA motive temeinice. Daca nu ai motive temeinice, esti obligat sa te prezinti si sa
raspunzi, iar daca ai motive temeinice, care este o problema de fapt, lasata la aprecierea
judecatorului, poti sa nu te prezinti si sa se amane interogatoriul sau poti sa nu raspunzi fara sa fii
pasibil de o sanctiune.
La art. 358 legiuitorul ofera instantei 2 variante de sanctionare:

i. instanta poate socoti aceste imprejurari (neprezentare/refuz) ca o marturisire deplina;
 aceasta sanctiunea este cea mai drastica = nu te prezinti/refuzi sa raspunzi => ai
recunoscut ce te-a intrebat partea;
 marturisire tacita, efect al pozitiei procesuale.
ii. instanta poate socoti aceste imprejurari (neprezentare/refuz) ca un inceput de dovada
in folosul aceluia care a propus interogatoriul;
 atat dovada cu martori, cat si alte probe, inclusiv prezumtiile pot fi admise pentru
completarea probatoriului.
Practica judiciara – daca in speta respectiva, exista si alte mijloace de proba incuviintate si
administrate se va aplica teza a-2-a, adica va fi un inceput de dovada scrisa in folosul partii care a
propus interogatoriul. Daca nu exista si alte mijloace de proba, se va aplica teza 1, adica se va merge
pe ideea unei marturisiri tacite.
Referitor la aprecierea probei cu interogatoriul:
o daca partea nu recunoaste – nu poate fi sanctionata in niciun fel procesual (amenzi), astfel ca
judecatorul trebuie sa se intemeieze pe alte mijloace de proba;
o daca partea recunoaste – opereaza o marturisire provocata totala sau partial si care poate
genera o hotarare partiala in conditiile art. 436 NCPC (desigur daca reclamantul cere o hotarare
partiala sau totala in masura recunoasterii, daca nu, va fi coroborata cu celelalte mijloace de
proba).
5 of 22
DPC – C6
Subsectiunea 5: Incidente procedurale ce pot aparea in cursul judecatii
Cercetarea judecatoreasca nu se opreste la probe pentru ca in aceasta perioada pot aparea si alte
incidente (apar in cursul judecatii) si care sunt de natura de a temporiza sau chiar de a bloca procesul
civil. Incidentele ce pot aparea sunt urmatoarele: suspendarea procesului, perimarea procesului si
actele procesuale de dispozitie.
4.1 – Suspendarea procesului
I. Notiune si feluri
Suspendarea este aceea masura procesuala care consta in oprirea cursului judecatii din motive,
imprejurari voite (avem in vedere prezumtia de desistare a partilor in continuarea procesului) sau
independente de vointa partilor (cazuri de imposibilitatea fizica sau juridica a partilor de a continua
procesul).
Cazurile de drept comun in materie de suspendare sunt reglementate la art. 411 si procedura
aferenta la art. 415 NCPC, insa la acest drept comun in materie de suspendare se adauga alte cazuri
de suspendare din cuprinsul CPC sau din reglementari speciale.
In functie de natura imprejurarilor care determina suspendarea, aceasta este de 3 feluri:
a) suspendarea voluntara (presupune vointa partilor);
b) suspendarea de drept sau obligatorie;
c) suspendarea facultativa.
Desi exista aceasta clasificare, in toate cele 3 cazuri, suspendarea se va dispune numai in conditiile
expres si limitativ prevazute de lege. Aceste cazuri nu pot fi suplimentate/inlaturate prin vointa
partilor.
6 of 22
DPC – C6
II. Suspendarea voluntara
Suspendarea voluntara este de doua feluri: expresa si tacita.
A. Suspendarea voluntara expresa

Judecatorul va suspenda judecata cand amandoua parti o cer. Acest caz de suspendare este, in
realitate, o aplicare a principiului disponibilitatii. Presupune un acord expres al partilor cu privire la
masura suspendarii procesului.
Din formularea textului rezulta ca judecatorul este obligat sa suspende in acest caz (“va suspensa”),
iar intrucat presupune un acord al partilor, se va dispune numai la cererea lor si nu poate fi dispusa
din oficiu.
Acest caz de suspendare nu presupune o motivare (desi poate avea in spate o eventuala tranzactie
de exemplu).
B. Suspendarea tacita sau subinteleasa

Judecatorul va suspenda judecata cand niciuna dintre parti, legal citate, nu se infatiseaza la strigarea
cauzei.
Cu toate acestea, cauza se judeca daca reclamantul sau paratul a cerut in scris judecarea in lipsa.
Cererea de judecare in lipsa produce efecte numai la instanta in fata careia a fost formulata.
Acest caz are la baza o vointa tacita de suspendare pe care legiutiorul o intelege din neprezentarea
partilor la proces. Prezenta partilor in procesul civil nu este obligatorie, insa tot legiuitorul a spus ca
daca partile legal citatate nu se prezinta si cumulativ nici macar una dintre ele nu a cerut judecarea
in lipsa, se considera ca partile s-au desistat la judecata, iar judecatorul este obligat sa dispuna
suspendarea.
Cerere de judecare in lipsa trebuie facuta in scris – poate fi inserata in CCJ/intampinare sau poate fi
facuta separat. Mai mult, se poate face verbal in sedinta si va fi consemnata in incheiere. Cererea de
judecare in lipsa produce efecte numai la instanta la nivelul jurisdictional in care este facuta, intrucat
textul este aplicabil si in fond si in caile de atac, pentru a produce efecte si a nu se suspenda cauza,
cererea de judecare in lipsa trebuie reiterata la fiecare nivel jurisdictional.
De asemenea, potrivit ROI al instantelor, art. 121 alin. (5), teza 1 – s-a instituit o procedura in sedinta
de judecata, in sensul ca daca la prima strigare partile nu se prezinta si nici nu au cerut judecarea in
lipsa, cauza va fi lasata la a doua strigare (la sfarsitul listei), iar daca la a doua strigare ramanem in
7 of 22
DPC – C6
aceeasi ipoteza de neprezentare a partilor, instanta va ramane in pronuntare pe art. 411 (1) pct. 2 si
va suspenda judecata.
Trebuie mentionat faptul ca art. 411 (1) pct. 2 este o norma de ordine publica, ceea ce inseamna ca
instanta nu are o facultate, ea va fi obligata sa suspende cauza cu toate consecintele care decurg din
suspendare.
Acest incident este aplicabil si se poate aplica numai daca partile au fost legal citate (conditie
prealabila), cu alte cuvinte, daca una dintre parti nu a fost legal citata si nu s-a prezentat niciuna, nici
nu au cerut judecarea in lipsa, nu se va suspenda cauza, ci se va amana judecata pentru refacerea
procedurii de citare, iar doar daca la termenul urmator vom fi in aceasta ipoteza, se va suspenda
judecata.
Mai mult, fiind un incident de procedura, masura suspendarii este prioritara fata de unele exceptii
procesuale de procedura. De exemplu, intre exceptia netrimbrarii si incidentul cu privire la
suspendarea pe art. 411 (1) pct 2, va avea prioritate suspendarea procesului.
In aceasta situatie de suspendare voluntara, intrucat are la baza atat un acord expres sau tacit al
partii, iar instanta este obligata sa suspende cauza, procesul poate fi repus pe rol in conditiile art. 415,
insa legiuitorul a inteles sa aplice si o taxa de timbru suplimentara drept o sanctiune – 50% din taxa
datorata la momentul depunerii CCJ. Cu alte cuvinte, oricare dintre parti care repunerea cauzei pe
rol, fie R, fie P, pentru ca instanta sa ia in discutie cererea de repunere de rol, partea va trebui sa faca
dovada achitarii a 50% din taxa introductiva, atfel se anuleaza cererea de repunere ca netimbrata si
cauza ramane in contiuare ca netrimbata.
Suspendarea voluntara (art. 411) nu se aplica in materie contraventionala (art. 34 alin. 1 din OG
2/2001).
III. Suspendarea de drept
In cazul suspendarii de drept, instanta este obligata sa dispuna suspendarea in cazurile anume
prevazute de lege. Aceasta suspendare are la baza o imprejurare straina de vointa partilor, ele fiind
in imposibilitate fizica sau juridica de a mai continua procesul. Sediul materiei – art. 412 NCPC.
CAZUL 1 – prin decesul uneia din parti, pana la introducerea in cauza a mostenitorilor, in afara
de cazul cand partea interesata cere termen pentru introducerea in proces a acestora;
Este un caz de imposibilitate fizica de continuarea a procesului de catre partea care a decedata,
ipoteza care presupune o oprire a cursului judecatii, o suspendare a judecatii, pana cand intervin
mostenitorii care pot sau nu sa continue procesul.
8 of 22
DPC – C6
Decesul trebuie sa intervina dupa sesizarea instantei de judecata, pana la ramanerea in pronuntare,
pentru ca daca partea (R/P) era decedata inainte de introducerea CCJ, CCJ va fi lovita de nulitate
absoluta (Zidaru zice ca se respinge, dar tot aia e) avand in vedere ca una dintre parti nu mai are
capacitate procesuala de folosinta.
CAZUL 2 – prin interdictie judecatoreasca sau punerea sub curatela a unei parti, pana la
numirea tutorelui sau a curatorului;
Este o imposibilitate juridica deoarece partea in sine nu mai are exercitiul drepturilor.
CAZUL 3 – prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre parti, survenit cu
mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii, pana la numirea unui nou reprezentant sau
mandatar;
Partea nu are timp sa se pregateasca pentru termenul respectiv. Termenul de 15 zile este considerat
un termen optim pentru ca partea sa-si regandeasca apararea. Intervine suspendarea legala de drept
pana la numirea unui nou reprezentant sau mandatar.
Daca evenimentul se produce intr-un termen mai lung, se va amana judecata si nu se va suspenda.
CAZUL 4 – prin incetarea functiei tutorelui sau curatorului, pana la numirea unui nou tutore
sau curator;
Este tot vorba despre o imposibilitate juridica, dar care priveste tutorele sau curatorul care sunt
reprezentanti ai partii.
CAZUL 5 – cand persoana juridica este dizolvata, pana la desemnarea lichidatorului;

Suspendarea dainuie pana la numirea lichidatorului (pana atunci nu are cine sa reprezinte
societatea).
CAZUL 6 – prin deschiderea procedurii insolventei, in temeiul unei hotarari judecatoresti

definitive, daca debitorul trebuie reprezentat, pana la numirea administratorului ori
lichidatorului judiciar;
Cazurile 5+6 sunt doua cazuri de drept comun in materie de suspendare deoarece legislatia in
materie de insolventa sau verificare judiciara (legislatie speciala) are aceleasi cazuri de suspendare
(desigur odata cu deschiderea procedurii de insolventa), norme care se aplica cu prioritate, iar
normele din CPC se vor aplica pe viitor in cazul in care acele norme speciale ar fi abrogate. Au continut
identic cu cele din CPC.
9 of 22
DPC – C6
CAZUL 7 – in cazul in care instanta formuleaza o cerere de pronuntare a unei hotarari

preliminare adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe
care se intemeiaza Uniunea Europeana;
CAZUL 8 – in alte cazuri prevazute de lege;
In acest sens putem mentiona:

▪ art. 49 (1) – in materia declaratiei de abtinere (“nu se poate face niciun act de provedura”
semnifica ipoteza unei suspendari de drept);
▪ art. 64 (4) – judecarea cererii principale se suspenda pana la solutionarea caii de atac exercitate
impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie;
▪ art. 74 (4) – daca cererea de chemare in garantie se disjunge, poate fi suspendata pana la
judecarea cererii principale;
▪ art. 134 – conflictul de competenta.
Aceste cazuri de suspendare de drept pot fi evitate uneori prin acordarea unui termen, dar acest lucru
trebuie sa fie prevazut expres de cod. Art. 412 (1) pct. 1 ofera aceasta posibilitate. Cu alte cuvinte,
atunci cand partea decedeaza, instanta, la cerere poate acorda un termen pentru a fi introdusi in
cauza mostenitorii de catre partea care ramane in proces.
Potrivit art. 412 (2) aceste cazuri nu mai sunt aplicabile daca au intervenit dupa inchiderea
dezbaterior. Adica ele trebuie sa intervina de la momentul sesizarii instantei pana la ramanerea in
pronuntare. Dupa acest moment, aceste cauze nu mai determina suspendarea judecatii pentru ca nu
mai ai ce sa suspenzi, hotararea va fi pronuntata. In schimb, poate determina, dupa caz,
intreruperea/suspendarea termenului pentru calea de atac, recomunicarea cererii, dar nu
suspendarea judecatii pentru ca judecata nu mai exista odata cu ramanerea in pronuntare.
IV. Suspendarea facultativa
Suspendarea facultativa este lasata la aprecierea instantei de judecata, insa aceasta apreciere poate
functiona numai in cazurile limitativ prevazute de lege – art. 413 NCPC.
Caracterul facultativ rezulta din art. 413 alin. (1) care mentioneaza ca instanta “poate” suspenda.
Aceasta facultate apartine puterii discretionare a judecatorului care are varianta suspendarii
facultative, iar daca n-o va dispune, CPC propune alte solutii de remediere. Cu alte cuvinte, daca
instanta nu suspenda, nu apare o problema cu privire la hotararea pronuntata sau o problema de
nulitate pentru ca este o facultate si exista remedii procesuale in cazul in care judecatorul nu
10 of 22
DPC – C6
suspenda. Aceasta suspendare poate avea la baza o buna masura de administrare a justitiei pentru a
evita pe viitor promovarea unor eventuale cai de atac de retractare.
CAZUL 1 – instanta poate suspenda judecata cand dezlegarea cauzei depinde, in tot sau in
parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;
Acest caz reglementeaza asa-zisa chestiune prealabila sau prejudiciala – are influenta in dosarul pe
rol a carui suspendare se cere. Acest caz presupune ca e un proces pe rol si o alta judecata in care se
pune in discutie existenta/inexistenta unui drept care determina solutia in dosarul principal.
De exemplu, exista o revendincare intre A+B si se porneste un proces separat prin care A cere
constatarea nulitatii absolute a titulului lui B, desigur ca revendicarea ar trebuie suspendata pana
cand se transeaza problema nulitatii pentru ca daca titlul lui B va pica, soartea revendicarii este clara
(B nu mai are titlu).
In schimb, in practica s-a retinut ca textul nu este aplicabil si deci nu este incident acest caz de
suspendare in cazul in care se dezbate procedura succesorala notariala (acolo nu este o “alta
judecata” ci este o procedura necontencioasa).
De asemenea, nu este aplicabil nici in situatia in care exista o procedura in fata comisiilor de fond
funciar reglementata de Legea 18/1991 – nu este procedura contencioasa, nu se judeca.
Chiar daca exista 2 judecati, aparent cu legatura intre ele, nu trebuie sa conduca automat la
pronuntarea suspendarii. De exemplu, un partaj facut in timpul casatoriei (permis de NCC, la ora
actuala nu presupune un motiv temeinic) nu ar avea influenta in procesul de divort (nu ar trebui
suspendat pana cand partajul din timpul casatoriei ar fi transat).
In timpul unui proces, orice partea poate invoca exceptia de neconstitutionalitate sau chiar
instanta din oficiu, spunand ca un text de lege sau o ordonanta care are legatura cu solutionarea
ligitiului, este neconstituțională. Este un incident, o chestiune prejudiciala pentru ca aceea exceptie
pleaca la CCR.
S-a pus problema daca in acest caz ar trebui sau poate fi suspendata judecata pe art. 413 (1) pct. 1.
2 solutii:
 solutia in practica a fost ca da, spunand ca pana se solutioneaza exceptia de
neconstitutionalitate, judecatorul poate suspenda, dupa care repune cauza pe rol si continua
judecata. Totusi, este o aplicare fortata a acestui text, pe ideea ca Legea 47/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale nu mai are un text in cuprinsul ei de
suspendare facultativa asa cum a fost in trecut (textul este abrogat), aducandu-se ca argument
ca, in situatia in care instanta invoca din oficiu exceptia, ar fi incorect sa-l obligi pe judecator sa
11 of 22
DPC – C6
judece cauza pe un text pe care chiar el il considera neconstitutional si atunci, judecatorul poate
suspenda judecata pe baza acestui text;
 DINU (opinie care nu este imbratisata de practica): art. 413 (1) pct. 1 nu ar trebui sa fie aplicabil
pentru ca procesul de la CCR nu pune in discutie existenta/inexistenta unui drept care face
obiectul unei alte judecati. CCR nu judeca daca exista sau nu exista drepturi (cine are dreptate),
ci judeca conformitatea unui text cu Constitutia. Astfel, nefiind o judecata in sensul transarii
unui litigiu, textul nu ar fi aplicabil.
CAZUL 2 – instanta poate suspenda judecata cand s-a inceput urmarirea penala pentru o
infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea, daca
legea nu prevede altfel;
Conditiile:
1. s-a inceput urmarirea penala – trebuie interpretat strict procesual penal, nefiind suficienta o
depunere de plangere penala, de sesizare, de denunt, nici efectuarea unor acte de UP fata suspect,
daca nu s-a inceput procedural UP (se dispune prin ordonanta procurorului);
2. textul are in vedere o UP in rem pentru ca trebuie sa vizeze infractiunea/infractiunile, nu conteaza

persoana fata de care se continua UP. De ce trebuie sa vizeze infractiunea? Pentru ca art. 412 alin.
1 pct. 2 vizeaza aceasta UP drept o infractiune care are sau poate avea o influenta hotaratoare
asupra hotararii ce urmeaza a se da – influenta nu mai vine dintr-un proces civil ca la pct. 1, ci
poate veni dintr-un proces penal).
Conditiile vor fi apreciate de judecator de la caz la caz, va aprecia in ce masura acest proces penal si
solutia din procesul penal poate influenta procesul civil. De exemplu, titlul in proces civil este un
inscris care face obiectul unei proceduri in fals – trebuie asteptat procesul penal, exista/nu exista acel
inscris.
CAZUL 3 – in alte cazuri prevazute de lege

Exemple:
▪ art. 143 – in cazul stramutarii;
▪ art. 307
Pana cand dureaza suspendarea? Art. 413 alin. (2) spune ca suspendarea va dura pana cand
hotararea pronuntata in cauza care a provocat suspendarea, a devenit definitiva, adica pana in
momentul in care se termina acel proces. Cu toate acestea, ipoteza de la acest text nu este suficienta
sa acopere toate cazurile. Astfel, textul acopera in totalitate primul caz, adica se asteapta definitivarea
in celalalt proces civil lato sensu in care se transeaza existenta/inexistenta, insa pentru cazul 2 cu
12 of 22
DPC – C6
problema din penal, alin. (2) acopera doar in parte. Hotararea penala definitiva va exista in acel
proces si ar fi momentul la care se repune pe rol procesul civil, insa nu este obligatoriu ca in toate
procesele penale sa se ajunga la o hotarare pentru ca procesul se poate finaliza in faza urmaririi
penale prin ordonanta procurorului. Asadar, textul trebuie interpretat ca daca procurorul prin
ordonanta termina procesul penal (claseaza), momentul este ramanerea definitiva a ordonantei
procurorului (chiar daca este contestata ordonanta, va fi judecata si daca respinsa -> definitiva).
Ce se intampla daca nu se dispune suspendarea pe art. 413 (ea fiind facultativa)?
Codul prevede remedii de la caz la caz. Astfel, la art. 145 (2) – daca nu s-a suspendat si sa va stramuta,
se va spune si ce se intampla cu actele de procedura (raman/nu raman). De asemenea, se poate
exercita revizuirea pe art. 509 alin. (1) pct. 3 + 11.
Ca noutate legislativa, art. 413 (3) pentru acest caz de suspendare facultativa vine cu o solutie pe care
judecatorul o poate imbratisa, in anumite conditii, de revenire asupra suspendarii. Suspendarea se
face, de regula, datorita existentei unui alt proces (civil sau penal) care vizeaza cauza respectiva si
este posibil ca acel proces sa fie tergiversat si atunci este firesc ca legiuitorul sa permita judecatorului
sa revina. Astfel, judecatorul poate reveni motivat asupra suspendarii daca:
- se constata ca partea care a cerut-o nu are un comportament diligent in cadrul procesului care a
determinat suspendarea, tergiversand solutionarea acestuia (este vorba de prima ipoteza: a cerut
suspendarea si in procesul civil lato sensu in care este, face acte de tergiversare); ori
- daca UP care a determinat suspendarea dureaza mai mult de 1 an de la data la care a intervenit
suspendarea in civil, fara a se dispune o solutie in aceea cauza.
Astfel, aceasta suspendare facultativa este, ca regula, pana la data definitivarii, dar instanta poate
reveni daca aceasta data a definitivarii tinde sa se lungeasca foarte mult (nu e un capat de tara, chiar
daca nu se va tine cont de ceea ce se intampla in acele dosare care au determinat suspendarea, exista
remedii procesuale pentru hotararea din dosarul principal).
V. Procedura si efectele suspendarii
Sediul materiei – art. 414 NCPC. Conform acestui articol, suspendarea se dispune prin incheiere
judecatoreasca. In doctrina, s-a considerat ca aceasta incheiere are caracter interlocutoriu. Chiar in
ipoteza suspendarii facultative pe art. 413 alin. (3), faptul ca instanta poate reveni nu schimba
caracterul interlocutoriu, cand situatia este de fapt alta, adica s-a tergiversat acel proces. Nu este
situatia initiala, in care instanta poate reveni motivat si efectiv sa-si retraga masura suspendarii.
Suntem intr-o alta situatie. Atunci acest caracter interlocutoriu se pastreaza.
Incheierea asupra suspendarii poate fi atacata cu recurs, in mod separat, la instanta superioara,
iar cand suspendarea a fost dispusa de ICCJ, hotararea este definitiva.
13 of 22
DPC – C6
Putem avea o solutie de admitere sau de respingere a suspendarii, in ambele situatii se pronunta o
incheiere interlocutorie:
- daca se respinge suspendarea -> de respingere si se continua judecata;

- daca se admite suspendarea -> de admitere si procesul se suspenda.
Intrebarea este: care incheiere se poate ataca separat? in ambele ipoteze se poate ataca separat?
In doctrina exista 2 opinii:
1. se ataca numai incheierea prin care s-a dispus suspendarea, iar in ipoteza in care s-a respins
suspendarea prin incheiere, incheierea de respingere urmeaza a fi atacata odata cu fondul; in
acest ultim caz, am ajunge la o lipsa de interes a partii pentru ca nu ar mai avea niciun interes sa
faca calea de atac si sa atace faptul ca suspendarea a fost refuzata, instanta de control judiciar
nu are ce sa faca (era o suspendare facultativa), nu poate reveni in timp si sa suspende, cauza a
fost judecata (ar avea interes in cazul suspendarii de drept, dar in alte situatii nu).
2. DINU + BRICIU: indiferent de solutia data pe suspendare, incheierea poate fi atacata separat; de
ce? pentru ca textul NU distinge (nu spune “impotriva incheierii prin care s-a admis”), astfel ca
in ambele situatii trebuie sa recunoastem dreptul de ataca separat cu recurs aceasta incheiere.
Calea de atac este recursul in mod separat, la instanta ierarhic superioara. Si aici au fost 2 opinii:
1. Boroi: daca hotararea din dosarul respectiv urma sa fie definitiva (ex: dosarul era in apel la CA,
fiind apelul ultima instanta), incheierea de suspendare a dosarului din apel, intrucat hotararea
de fond nu este supusa recursului, ea nu poate fi supusa recursului, mergand pe ideea ca
accesoriul urmeaza principalul;
2. Briciu + CIOBANU + DINU: indiferent de faptul ca hotararea cauzei este sau nu definitiva,
incheierea poate fi atacata separat cu recurs la instanta superioara, singurul caz in care nu se
poate fiind numai incheierea de suspendare data de ICCJ.
Prin RIL 2/2017 ICCJ a transat problema in sensul opiniei 2: “în interpretarea și aplicarea unitară a
dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, recursul formulat împotriva încheierii
prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de
repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată
de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu
definitivă.”
Cu alte cuvinte, nu conteaza hotararea care urmeaza a se da pe fond, incheierea de suspendare se
ataca intotdeauna cu recurs, cu exceptia incheierii de suspendare data de ICCJ.
14 of 22
DPC – C6
Termenul de recurs. Acesta poate fi facut cât timp durează suspendarea cursului judecării
procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin
care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului. Textul, care reglementeaza un
termen de recurs mare “tot timpul duratei suspendarii”, reglementeaza numai ipoteza recursului
impotriva incheierii prin care s-a admis suspendarea.
Astfel:
▪ daca se admite suspendarea, se poate face recurs pe toata perioada suspendarii;
▪ in cazul incheierii prin care s-a respins suspendarea si care poate fi atacata si ea separat cu recurs,
termenul de recurs este termenul general de la art. 485 alin. (1) NCPC adica 30 de zile de la
comunicarea incheierii de suspendare.
Efectele suspendarii. Ce se intampla daca se suspenda?
1) Suspendarea presupune ramanerea in nelucrare a procesuluii. Astfel, orice act de procedura

facut in perioada suspendarii, in afara de cererea de repunere pe rol sau de recurs, este lovit
de nulitate relativa.
2) Suspendarea opereaza in bloc – produce efectele pentru toate partile procesului (principale,
intervenienti) si cu privire la toata cauza. Cu alte cuvinte, daca avem cauze conexate,
suspendarea va opera cu privire la toate cauzele conexate, nu numai la una dintre ele.
3) In anumite situatii, odata cu dispunerea suspendarii, incepe sa curga termenul de perimare:

acele cazuri in care suspendarea este voluntara.
4) Procedura de reluarea a judecatii procesului – art. 415 NCPC:
a. in cazul suspendarii voluntare: prin cererea de redeschidere facuta de una dintre parti,
cand suspendarea s-a dispus prin invoirea partilor sau din cauza lipsei lor ;
In aceasta situatie, partile nu mai au termenul in cunostinta, deci se impune citarea
partilor pentru punererea in discutie a reluarii judecarii procesului (art. 229 alin. 2 pct.
1).
Repunerea pe rol se poate face doar daca se plateste taxa de timbru de jumatate.
b. in cazul suspendarii de drept: prin cererea de redeschidere a procesului, facuta cu

aratarea mostenitorilor [moarte], tutorelui sau curatorului [punerii sub
interdictie/incetarea functiei tutorelui sau curatorului], a celui reprezentat de
15 of 22
DPC – C6
mandatarul defunct, a noului mandatar ori, dupa caz, a partii interesate, a lichidatorului,
a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, in cazurile prevazute la art. 412
alin. (1) pct. 1-6;
c. in cazurile prevazute la art. 412 alin. (1) pct. 7, dupa pronuntarea hotararii de catre
Curtea de Justitie a Uniunii Europene;
d. prin alte modalitati prevazute de lege: procesul se repune pe rol, de regula, din oficiu sau,
la cererea partilor;
Cererea de repunere pe rol va fi solutionata printr-o incheiere care poate poate fi:
- de respingere; de exemplu: degeaba fac cerere de repunere pe rol daca nu vin
mostenitorii – cauza ramane in continuare suspendata si atunci exista recurs potrivit
RIL 2/2017
- de admitere (incheiere interlocutorie) prin care se repune cauza pe rol si se continua
judecata; aceasta incheiere nu poate fi atacată (Dinu zice ca sa, dar inca nu a fost tranșat
prin RIL).
Odata cauza repusa pe rol, se reia de la momentul la care a fost suspendata, iar actele de
procedura facute anterior suspendarii sunt castigate cauzei.
16 of 22
DPC – C6
4.2 – Perimarea
I. Notiune si natura juridica
Potrivit art. 10 NCPC, partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura, printre altele, in
termenele stabilite de lege sau de judecator. Pornind de la aceasta obligatie ca un proces sa fie
solutionat intr-un termen optim si previzibil (obligatie care incumba partilor in primul rand, desigur
si judecatorului), legiuitorul a definit o sanctiune procedurala, si anume perimarea. Perimarea
sanctioneaza lipsa de continuitate intre actele de procedura efectuate intr-o cauza civila determinand
stingerea procesului respectiv in faza in care se gaseste (judecata/executare silita) daca acest proces
a ramas in nelucrare din vina partii, un anumit timp prevazute de lege. In realitate, pe langa natura
de sanctiune procedurala care intervine pentru lasarea in nelucrare a pricinii din vina partii,
perimarea are si natura unei prezumtii de desistare, spunand legiuitorul ca, daca partile nu mai
staruie o anumita perioada, se presupune ca au renuntat la proces, iar daca au renuntat, trebuie sa
existe o sanctiune prin care acel dosar este scos de pe rolul instantei.
II. Domeniul de aplicare si termenul de perimare
In interpretarea art. 414 NCPC, sanctiunea perimarii se refera la toata activitatea procesuala, fie ca
este judecata in prima instanta sau in caile de atac. Totusi, perimarea nu afecteaza probele deja
administrate in dosarul perimat, raman castigate cauzei.
Pentru intervenirea acestei sanctiuni 3 conditii trebuiesc analizate de judecator pentru a pronunta
permiarea:
a) sa existe o cerere, in sensul art. 416 (1) – adica un proces (cerere introductiva, cerere de
cale de atac, cerere de retractare);
Regula data de art. 416 (1) este ca perimarea se aplica pentru “orice cerere”, adica se aplica
pentru orice proces civil lato sensu, indiferent de obiectul litigiului sau de parti, se aplica pentru
judecata in prima instanta si pentru toate caile de atac. De ce? Pentru ca este o sanctiune care
viseaza procesul civil si nu un nivel jurisdictional.
17 of 22
DPC – C6
Prin exceptie, s-a considerat ca perimarea nu este aplicabila:

o in cazul RIL-urilor (aici nu este vorba de o cerere a partii, partea nu are calitate procesuala
activa sa sesizeze ICCJ cu un RIL);
o procurorului, atunci cand acesta porneste procesul civil pentru ca odata ce l-a pornit, partile
sunt introduse in proces, iar odata introduse ele pot sa se foloseasca de toate drepturile
procesuale pe care le au si pot, de asemenea, din atitudinea lor procesuala sa conduca la
perimare;
o in materia arbitrajului – lasarea in nelucrare in materie de arbitraj timp nu atrage sanctiunea
permiarii cererii arbitrale, ci potrivit art. 567 NCPC sanctiunea caducitatii arbitrajului
b) aceasta cerere sa ramana in nelucrare 6 luni;
Acest termen s-a unificat atat in materie judecatii, cat si in faza executarii silite. Ramanerea in
nelucrare inseamna ca nu s-a facut niciun in act in acest termen de procedura in vederea
reluarii judecarii.
Fiind un termen prevazut de lege, se aplica art. 181 (1) pct. 3. De cand curge acest termen? Art.
416 (2) spune ca termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura indeplinit de parti
sau de catre instanta. Acest moment este o chestiune de fapt care este lasata la aprecierea
judecatorului cauzei. De exemplu, la art. 411 + art. 242, termenul de perimare curge de la data
incheierii prin care s-a dispus suspendarea.
Fiind un termen legal, ar trebui sa curga fara intreruperi si fara suspendari, insa legiuitorul a
prevazut un caz de intrerupere a termenului (inseamna ca termenul scurs anterior se intrerupe
si eventual, daca cauza este lasata in continuare in nelucrare, va incepe sa curga un alt termen
de 6 luni) si cazuri de suspendare a termenului.
✓ Intreruperea termenului de perimare

Astfel, art. 417 NCPC prevede ca perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de
procedura facut in vederea judecarii procesului de catre partea care justifica un interes. Asadar,
actul de procedura trebuie sa fie apt sa duca la reluarea judecarii procesului. De exemplu, in
cazul suspendarii voluntare, actul care ar intrerupe permiarea ar fi cererea de repunere pe rol a
cauzei, daca este admisa. Un act al partii prin care cere studierea dosarului la arhiva,
fotocopierea dosarului in perioada de suspendare nu este apt sa atraga o intrerupere a
perimarii pentru ca nu este un act facut in vederea reluarii judecarii.
De asemenea, art. 419 NCPC reglementeaza situatia coparticiparii procesuale, conform caruia:
in cazul în care sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi împreună, cererea de perimare ori actul de
procedură întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi. Acest articol este o exceptie
de la principiul independentei procesuale pentru ca actele utile profita coparticiparii (actul de
intrerupere este un act util).
18 of 22
DPC – C6
✓ Suspendarea termenului de perimare
In ceea ce priveste cazurile de suspendare a termenului de perimare, sunt prevazute la art. 418
NCPC. In aceste cazuri nu incepe sa curga dupa suspendare un alt termen, ci continua sa curga
termenul care a inceput sa curga initial. In plus, suspendarea difera in functie de cauza care a
determinat inceperea curgerii termenului de perimare. Astfel, alin. (1) spune: “cursul perimarii
este suspendat cat timp dureaza suspendarea judecatii, pronuntata de instanta in cazurile
prevazute la art. 413” – este normal sa se suspende perimarea pentru ca sunt cazuri obiective
pe care legea le impune judecatorului si care nu presupun la baza o perimare, “precum si in alte
cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de staruinta a partilor in
judecata”. Insa, si in situatiile de la art. 412 poate sa curga perimarea. De exemplu, daca s-a
suspendat prin decesul uneia dintre partile, pana la introducerea in cauza a mostenitorilor,
regula spune ca termenul se suspenda, dar pana cand? Pentru ca daca s-a facut succesiunea, iar
partea care a ramas in viata in proces are cunostinta de mostenitori (acest lucru se dovedeste
prin orice mijloc de proba), de la data cand cunoaste mostenitorii ea este in culpa cu repunerea
pe rol (incepe sa curga termenul de perimare), astfel ca ar trebuie sa faca in max 6 luni o cerere
de repunere pe rol si sa indice mostenitorii. Deci daca initial se pleaca cu o suspendare a
perimarii pentru nicio culpa a partilor si nu esti obligat sa cunosti mostenitorii, de la data cand
se probeaza ca i-ai cunoscut, intervine termenul de perimare.
c) ramanea in nelucrare se datoreaza culpei partii/partilor;

In realitate, este o chestiune de fapt. Ori de cate ori nu exista o culpla, perimarea nu poate opera.
Perimararea nu opereaza, culpa nu se retine:
- cand se dispune suspendarea pe art. 412 – este de drept (partea nu se socoteste in culpa), dar
si aici in functie de ceea ce se intampla dupa, partea poate fi socotita in culpa;
- cand actul de procedura trebuia facut din oficiu; de exemplu: partea a depus CCJ la instanta,
dar instanta nu fixeaza primul termen de judecata -> daca nu s-a fixat termen in 6 luni de la
depunere si nu s-au mai facut acte de procedura, nu tine de culpa partii, ci de culpa instantei;
- cand dosarul nu a ajuns la instanta competenta sa judece; de exemplu: in cazul in care se

declina competenta, dosarul este luat da la o instanta si mutat la alta instanta, iar daca intre
19 of 22
DPC – C6
aceasta mutare + primul termen la instanta cealalta, trec mai mult de 6 luni, nu este culpa
partii.
III. Procedura si constatarea perimarii
Conform art. 416 alin. (1), perimarea opereaza de drept. In toate cazurile trebuie sa existe o
hotarare judecatoreasca care se constatate perimarea (impusa si de art. 420). Cand se pronunta
o hotarare prin care se constata perimarea, instanta va verifica cele 3 conditii de mai sus.
Problema perimarii, desi aparent vizeaza un interes privat in procesul civil, ea fiind o sanctiune
procedurala, poate fi constatata si din oficiu, normele fiind de ordine publica (art. 420 alin. 1:
perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii).
Perimarea poate fi invocata pe cale de exceptie (daca procesul este in curs) sau prin cerere (prin
calea de atac sau printr-o cerere de repunere pe rol si de constatarea perimarii).
Exceptia de perimare este o exceptie de procedura, vizeaza formele procesului. Este o exceptie
absoluta si peremptorie (admiterea ei duce la finalizarea procesului).
Pentru constatarea perimarii, conform art. 420, judecatorul va cita de urgenta partile si va dispune
grefierului sa intocmeasca un referat asupra ultimelor acte de procedura facute in cauza.
Desi este o exceptie de ordine publica, legiuitorul a prevazut la art. 420 alin. (3) faptul ca perimarea
CCJ nu poate fi ridicata pentru prima oara in instanta de apel. Poate fi invocata din oficiu de instanta
de fond, dar poate fi invocata si de instanta de apel in apel, cu conditia sa fi fost invocata in fond si
respinsa.
Intrucat perimarea este un incident de procedura, ar trebui sa fie judecat in aceeasi compunere si in
aceeasi constituire de catre completul/instanta care a fost investita cu respectiv litigiu ce urmeaza a
fi perimat.
Mai mult, daca participarea era obligatorie, va fi obligatorie sa participe si la constatarea perimarii,
sub sanctiunea nulitatii.
Actul de procedura care se pronunta cu privire la perimare – art. 421 NCPC:

➢ instanta constata ca perimarea nu a intervenit -> incheiere prin care se va respinge exceptia de
perimare – incheiere interlocutorie care poate fi atacata numai odata cu fondul;
20 of 22
DPC – C6
➢ instanta constata ca perimarea a intervenit -> hotarare (intrucat se termina procesul) care este
supusa recursului la instanta ierarhic superioara in termen de 5 zile de la pronuntare; spre
deosebire de suspendare, cand perimarea este constata de o sectie a ICCJ si atunci exista recurs,
care va merge la Completul de 5 judecatori.
IV. Efectele perimarii
Perimarea este o sanctiune procedurala, astfel incat efectele unei asemenea sanctiuni sunt, in primul
rand, procedurale.
EFECT 1 – stingerea procesului in faza in care se gaseste, impreuna cu toate actele de procedura
facute pana la acel moment (se sting, se sterg). Cu alte cuvinte, este ca si cum procesul nu ar fi existat,
un fel de repunere a partilor in situatia anterioara sesizarii instantei.
EFECT 2 – perimarea opereaza impotriva tuturor partilor, persoane fizice sau juridice, chiar
impotriva incapabililor (art. 416 alin. 1).
EFECT 3 – perimarea nu afecteaza dreptul subiectiv in mod direct. Perimarea stinge procesul
procedural, dar nu se poate vorbi de o ALJ deoarece procesul nu mai este judecat prin perimare, astfel
incat se poate introduce o noua CCJ, cu conditia ca reclamantul sa se regaseasca in termenul de
prescriptie extinctiv. Trebuie precizat faptul ca hotararea de perimare anuleaza efectul intreruptiv al
prescriptiei (daca se introduce o CCJ se intrerupe prescriptia, iar prin efectul constatarii perimarii,
efectul intreruptiv pica). Insa, conform art. 2539 alin. (3) NCC, daca i se constata perimata cererea,
reclamantul poate, o singura data, sa introduca din nou o cerere in termen de 6 luni de la data
definitivarii hotararii de perimare, iar efectul intreruptiv este castigat. Conditii: (i) 6 luni de la data
cand s-a perimat in mod definitiv, (ii) sa fie admisa si (iii) sa fie facuta o singura data (daca se mai
perima inca odata, asta e, trebuie sa vezi daca mai esti in termenul de prescriptie).
EFECT 4 – daca se face o CCJ, partile pot folosi dovezile adm in cursul judecarii cererii perimate, in
masura in care noua instanta socoteste ca nu este necesara refacerea lor. Astfel, perimarea, ca regula,
nu afecteaza probele.
EFECT 5 – perimarea apelului are ca efect dobandirea caracterului executoriu de catre hotararea
primei instante de fond.
21 of 22
DPC – C6
Perimarea nu afecteaza direct dreptul subiectiv dedus judecatii, din moment ce R mai poate face o
CCJ, fara sa i se opuna ALJ. Insa, daca se perima calea de atac (apel, recurs), se afecteaza direct si
dreptul subiectiv pentru ca efectul perimarii unei cai de atac este definitivarea hotararii atacate.
Astfel, daca se perima apelul, se definitiveaza solutia de la fond, iar recursul nu mai poate fi facut
omisso medio pentru ca apelul s-a perimat. Daca se perima recursul, se definitiveaza hotararea
recurata => va fi afectat in mod direct dreptul subiectiv care a fost transat prin hotararea care
urmeaza a se definitiva.
EFECT 6 – perimarea lipseste procesul/cauza de efectele procesuale. Insa, daca actele de procedura
contin si manifestari de vointa, producatoare de efecte juridice, acestea pot fi folosite si aceste efecte
nu se pierd. Astfel, daca intr-o CCJ, reclamantul recunoaste o plata partiala de la parat si pe urma
cerere se perima. In cazul in care se face o noua CCJ, paratul poate folosi CCJ no. 1 ca inscris (este ISP),
chiar daca este scos ca act de procedura dintr-un dosar perimat. Cu alte cuvinte, efectele de drept
substantial a acelor manifestari de vointa din actul de procedura perimat raman in viata.
EFECT 7 – perimarea opereaza in bloc, cu privire la toate partile, chiar si in ipoteza unei coparticipari
procesuale -> se stinge procesul, dosarul.
Pe langa perimarea care este o sanctiune procedurala si vizeaza perimarea judecarii procesului,
legiuitorul a reglementat un alt caz de perimare: perimarea instantei. Astfel, conform art. 423 orice
cerere adresată unei instanţe şi care a rămas în nelucrare timp de 10 ani se perimă de drept, chiar în
lipsa unor motive imputabile părţii. Dispoziţiile art. 420 se aplică în mod corespunzător.
Cu alte cuvinte, perimarea instantei este tot o sanctiune, dar care nu mai presupune culpa partilor
(nu mai este relavanta, nu mai conteaza). Astfel incat, daca o cauza din culpa/fara culpa partilor
ramane la o instanta 10 ani nelucrata, aceea cauza se perima pentru ca se perima instanta, adica va fi
scoasa de pe rolul instantei respective, iar singura conditie care trebuie verificata este termenul de
10 de ani si sa nu fi fost intrerupta de vreo suspendare a acestui termen.
Este o masura de buna-administrare a justitiei care conduce la scoaterea de pe rol a unor cauza in
care n-au mai insistat nici instanta, nici partile. De exemplu, o actiune in revendicare suspendata pana
cand s-a solutionat constatarea nulitatii titulului, in mod normal dupa ce s-a constatat sau nu
nulitatea titlului in mod definitiv, revendicarea ar trebuie repusa din oficiu pe rol sau la cererea
partilor, dar intrucat s-a transat problema titlului, nici partile nu mai cer repunerea pe rol (e clara
situatia – cine castiga, cine pierde), nici instanta nu a repus din oficiu cauza pe rol. Astfel, daca trec
10 ani, se poate constata perimarea instantei, nu mai conteaza de ce nu s-a mai repus pe rol, cauza
trebuie scoasa si gata.
22 of 22
DPC – C7
4.2 – Actele procesuale de dispozitie ale partilor
I. Justificare si enumerare
Actele de dispozitie sunt:
• renuntarea (la judecata sau la drept);

• achiesarea (la pretentiile reclamantului sau la hotararea pronuntata);
• tranzacția.
Frecventa in practica este destul de mare, dar nu intotdeauna sunt totale, adica nu duc mereu la
finalizarea ligitiului. Astfel, ele pot fi doar pe anumite capete de cerere sau fata de anumite persoane
(atunci cand exista o coparticipare procesuala).
Asadar, cursul normal al procesului poate fi influentat si de actele de dispozitie ale partilor, fie ca
provin de la reclamantului (renuntare la judecata/la drept – poate fi act specific paratului in cazul in
care exista o cerere reconventionala), de la parat (achiesarea – act specific paratului) sau de la ambele
parti (tranzactia).
Caracteristici generale – fiind acte de dispozitie:
1. au caracter unilateral, mai putin tranzactia, ceea ce inseamna ca, de principiu, sunt irevocabile;
2. cel care le face trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, iar daca este minor sau pus sub
interdicitie, este nevoie de autorizarea autoritatii tutelare;
Art. 81 alin. (2) NCPC referindu-se la actele de dispozitie, dar in materia reprezentarii, spune ca:
“actele procedurale de dispoziţie prevăzute la alin. (1), făcute în orice proces de reprezentanţii
minorilor, ai persoanelor puse sub interdicţie şi ai dispăruţilor, nu vor împiedica judecarea
cauzei, dacă instanţa apreciază că ele nu sunt în interesul acestor persoane”. Cu alte cuvinte,
nu numai ca pentru minori sau persoane puse sub interdictie este necesara autorizarea
autoritatii tutelare, dar chiar daca exista autorizarea, instanta ar putea sa nu tina cont de actul de
dispozitie respectiv daca il apreciaza ca fiind contrar intereselor celui reprezentat.
3. sunt acte personale, prin urmare pot fi facute fie de catre parte, fie de catre un mandatar
(reprezentare conventionala), cu procura speciala si autentica;
Nu se pot face in baza unui mandat ad litem daca nu se mentioneaza in mod expres in el dreptul
de a face un anumit act de dispozitie si limitele in care se face. Daca se da mandat de a reprezenta
1 of 25
DPC – C7
in proces, nu include si dreptul de a renunta la proces sau de a fi de acord cu pretentiile partii

adverse sau de a incheia o tranzactie – pentru acest lucru trebuie o procura speciala.
In cazul avocatilor nu este necesara o procura, tot imputernicirea face dovada, dar trebuie
mentionata o clauza speciala in contractul de asistenta.
4. vizeaza drepturi de care partile pot dispune, nu pot interveni in anumite materii.
2 of 25
DPC – C7
II. Renuntarea
Renuntarea la judecata Renuntarea la dreptul subiectiv
Presupune o desistare a reclamantului de proces, ceea ce inseamna ca isi conserva Presupune abandonarea chiar a dreptului dedus
dreptul de a face in viitor un alt proces. judecatii, ceea ce inseamna ca reclamantul, odata ce
face acest act de dispozitie, nu va mai putea face un
Definitie Nu presupune o abandonare a dreptului, ci numai a procedurii. Acesta este
nou proces in care sa reclame dreptul respectiv
motivul pentru care legiuitorul o priveste cu o mai mare ingaduinta sub aspectul
pentru ca i se va opune hotararea judecatoreasca
formelor, dar si cu o anumita rezerva din partea paratului.
pronuntata.
Oricand in cursul judecatii. Oricand in cursul judecatii.

Termen Totusi la art. 924 alin. (1) NCPC, in materie de divort spune ca reclamantul poate
renunta la judecata in tot cursul judecatii, chiar daca paratul se impotriveste.
Verbal in sedinta sau cerere scrisa depusa la dosar. Verbal in sedinta (judecatorul verifica datele de
identificare ale partii) sau inscris autentic (ca sa
In cazul in care declaratia verbala sau cererea scrisa este facuta de mandatar,
Forma certifice semnatura partii).
trebuie procura speciala, iar in cazul avocatului mentiune speciala in
imputernicire. Daca este facut prin mandatar este nevoie de o
procura speciala.
Este necesar consimtamantul paratului in unele cazuri*. NU este nevoie de consimtamantul paratului
indiferent de faza procesula (in prima instanta, in
Daca cererea de renuntare intervine:
apel sau recurs). De ce? Pentru ca odata ce R a facut
Conditii • pana la data comunicarii CCJ (cand P nici nu stie ca exista un proces) – nu actul de dispozitie, se pronunta o hotarare care
ai nevoie de consimtamantul P si nici nu poate solicita cheltuieli de judecata; respinge cererea R pe fond, iar el nu va putea formula
o noua CCJ pentru ca i se va opune exceptia
inexistentei dreptului, astfel incat paratul nu are
3 of 25
DPC – C7
• dupa comunicarea CCJ – nu este nevoie de consimtamantul P, dar P va putea niciun motiv pentru a nu fi de acord cu o astfel de
solicita plata cheltuielilor de judecata pentru ca se presupune ca a inceput sa- renuntare, indiferent de cand va interveni (nu exista
si faca apararea, sa angajeze avocat; pericolul reluarii procedurii cum este in cazul
renuntarii la judecata).
• la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate sau ulterior
– este nevoie de consimtamantul P
In legatura cu mijlocul prin care se obtine consimtamantul paratului, art. 406 (4)
NCPC accepta si un consimtamant tacit al paratului. Acordul tacit nu se obtine
oricum, astfel ca daca paratul nu este prezent la termenul la care se face
renuntarea, se va acorda un termen si paratul va fi citat cu mentiunea de a-si
exprima pozitia cu privire la renuntare, iar daca nu-si exprima nicio pozitie, se
considera ca si-a dat consimtamantul.
/!\ a nu se confunda cu alte acte de dispozitie unde trebuie consimtamant expres
– modificarea CCJ sau la propunerea de probe > termen.
• se dispune printr-o hotarare (sentinta – intervine la prima instanta; decizie • hotarare (sentinta; decizie); va spune “respinge
– intervine la instanta de apel sau de recurs); prin aceea sentinta sau decizie cererea ca nefondata”;
Actul prin se va mentiona “ia act de renuntarea la judecata”
care se • se ataca numai cu recurs la instanta ierarhic
dispune; • se ataca numai cu recurs la instanta ierarhic superioara (nu are drept de superioara;
regim apel);
juridic • daca este data de ICCJ, se ataca cu recurs la
• daca este data de ICCJ, hotararea nu se mai ataca deloc – fiind definitiva; completul de 5 judecatori – diferenta de
tratament este data de faptul ca legiuitorul
priveste mai riguros renuntarea la drept decat
4 of 25
DPC – C7
renuntarea la judecata prin prisma efectelor pe

care le produce cu privire la drepturile partii, in
sensul ca nu mai are posibilitatea sa reclame
ulterior dreptul respectiv;
• Se ia act de renuntare si se inchide dosarul. • Se respinge ca nefondata cererea reclamantului.

Reclamantul poate formula o noua cerere daca dreptul material la actiune nu O noua actiune nu mai poate fi facuta sau daca va
s-a prescris. fi facuta, va fi respinsa fara a fi judecata in fond
pe argumentul ca reclamantul nu mai are dreptul
subiectiv (exceptie de ordine publica)**.
• Daca intervine in caile de atac, implica anularea hotararilor pronuntate. Astfel • Daca intervine in caile de atac implica anularea
va trebui mai intai sa desfiinteze hotararile pronuntate si sa dispuna hotararilor pronuntate. Astfel, va trebui mai intai
inchiderea dosarului. sa desfiinteze hotararile pronuntate si sa dispuna
respingerea cererii ca nefondata.
Efecte
Produce efecte numai in privinta partii care a facut cererea de renuntare si nu afecteaza cererile incidentale si cele care au caracter
de sine statator, deci produce efecte numai in privinta capetelor de cerere cu privire la care s-a renuntat.
Astfel este posibil ca aceste renuntari sa nu conduca la finalizarea in totalitate a procesului pentru ca din 5 capete poti renunta la 3,
procesul continua pe cele 2, se disjung si se da o hotarare pentru cele cu privire la care s-a renuntat, iar judecarea celorlalte 2 continua.
De asemenea, poate sa nu vizeze toate partile din proces – ai 3 parati, renunti fata de 2, mai ramane 1.
Mai mult, daca s-a renuntat la CCJ sau R a renuntat la dreptul subiectiv dedus judecatii, dar P are si el cerere reconventionala, aceasta
va continua sa se judece. Daca este o cerere de interventie principala, renuntarea la CCJ sau la dreptul subiectiv de catre R, nu impiedica
judecarea CI principala. Totusi, daca s-a renuntat la judecata sau la drept, judecarea CI accesorie sau CCG (aceasta se admite numai
daca R castiga, automat ramane fara obiect) nu va mai continua.
5 of 25
DPC – C7
• Reclamantul poate formula o noua cerere daca dreptul material nu s-a • Reclamantul nu mai poate formula o noua cerere,
prescris. deoarece dreptul nu mai exista
• Se restituie 50% din taxa judiciara de timbru cand reclamantul a renuntat la
judecata pana la comunicarea CCJ catre parat (renuntarea facuta intr-o faza
incipienta).
[foarte posibil la examen comparatie intre cele 2]
6 of 25
DPC – C7
*Fiind acte de dispozitie, ele nu trebuiesc justificate, asta nu inseamna ca nu ai motiv. Motivele pot fi
urmatoarele: te-ai saturat, ti-ai dat seama ca investitia intr-un proces este prea mare pentru efectele
pe care le obtii, fie pentru ca apreciezi ca vei pierde oricand sau atunci, sperand ca alta data il vei
castiga. Aceasta ultima ipoteza nu va fi privita foarte prietenos de catre parat pentru ca el nu vrea sa-
ti dea posibilitatea sa te regrupezi si sa faci procesul alta data cand vei avea probabil mai multe probe,
paratul ar vrea sa te prinda acum, cand nu ai probe si sa obtina o hotarare care sa aiba ALJ, nu sa
scape de proces si sa fie confruntat ulterior cu alt proces. Mai mult, paratul are si el cheltuieli in
legatura cu procesul pe care trebuie sa si le acopere.
Conditiile renuntarii
Trebuie mentionat art. 437 NCC: (1) În acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la drept. (2)
De asemenea, cel care introduce o acţiune privitoare la filiaţie în numele unui copil sau al unei
persoane puse sub interdicţie judecătorească, precum şi copilul minor care a introdus singur, potrivit
legii, o astfel de acţiune nu pot renunţa la judecarea ei.
Cu alte cuvinte, drepturile respective trebuie sa fie supuse renuntarii, iar in materie de filiatie nu
sunt drepturi la care sa poti renunta – tine de dreptul subiect, dar acest articol arata ca nu poti
renunta nici macar la judecata.
Trebuie retinut si art. 81 NCPC conform caruia instanta poate sa nu tina cont de renuntare si sa
continue judecata.
Conform art. 28 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ 554/2004: acţiunile introduse de
persoanele de drept public şi de orice autoritate publică, în apărarea unui interes public [deci nu toate
actele de contencios, ci numai acestea], precum şi cele introduse împotriva actelor administrative
normative [hotarari de guvern sau ordine ale ministerelor] nu mai pot fi retrase [nu se poate
renunta la judecata], cu excepţia situaţiei în care sunt formulate şi pentru apărarea drepturilor sau
intereselor legitime de care pot dispune persoanele fizice sau juridice de drept privat. Cu alte cuvinte,
daca o actiune este introdusa de o persoana de drept public sau de o autoritate publica care vizeaza
un interes public sau un act normativ, nu mai poate fi retrasa cu exceptia situatiei in care ele au fost
facute si pentru apararea unui drept/interes privat (ex: actiunea facuta de procuror potrivit L
contenciosului administrativ care face actiunea si pentru apararea drepturilor si intereselor
private, atunci persoana poate decide sa renunte la actiune).
Efectele renuntarii**
Exista in doctrina o pozitie corecta conform careia hotararea de renuntare la judecata (aici e clar ca
nu are) sau la dreptul subiectiv nu are ALJ pentru ca solutia nu decurge dintr-o judecata. Insa,
aceeasi autori recunosc ca exceptia care poate fi opusa este la fel de energica ca si ALJ, in sensul ca
tine de imputabilitatea litigiului – principiu din care decurge si ALJ, astfel incat tot de ordine publica
va fi si exceptia inexistentei dreptului.
7 of 25
DPC – C7
/!\ a nu se confunda renuntarea la apel/recurs cu renuntarea la judecata
Renuntarea la apel/recurs inseamna renuntarea la calea de atac, nu la judecata, ceea ce inseamna ca

solutia de prima instanta se definitiveaza, in timp ce renuntarea la judecata inseamna ca ceri sa
desfiintezi hotararea primei instante ca sa inchida dosarul.
Cum poti fi pacalit? S-a pierdut de R procesul in prima instanta, face apel. In apel, R depune o cerere
care spune “renunt la judecata in fata instantei de apel”, P este intrebat “sunteti de acord cu
renuntarea la judecata?” (ci nu “renuntarea la judecata apelului?”), P va raspunde DA pentru ca a
inteles ca R cerea renuntarea la apel si a crezut ca hotararea pe care a obtinut-o in prima instanta se
va definitiva. Instanta va lua act de pozitia P si solutia = admite apelul, desfiinteaza hotararea primei
instante si dispune inchiderea dosarului ca urmare a renuntarii. A doua zi, R a facut o noua actiune si
P nu a putut sa invoce hotararea pronuntata initial pentru ca tocmai a fost de acord cu desfiintarea
ei. Astfel, R si-a asigurat un proces de la 0 fara a mai avea o hotarare judecatoreasca in defavoarea
lui; in apel trebuia sa convinga ca hotararea era gresita, de la 0 are o sansa noua.
III. Achiesarea
Achiesarea este un act procedural de dispozitie specific paratului pentru ca se recunosc pretentiile
reclamantului. Este de 2 feluri: (i) achiesarea paratului la pretentiile reclamantului si (ii) achiesarea
la hotararea pronuntata (priveste partea care pierde – R/P,  de soarta procesului, este de acord cu
hotararea pronuntata). Achiesarea la hotararea pronuntata este renuntarea la calea de atac, de unde
se confunda in practica cu renuntarea la judecata.
8 of 25
DPC – C7
Achiesarea la pretentiile reclamantului Achiesarea la hotararea pronuntata
In fata instantelor de fond (prima instanta/apel). o la pronuntare – art. 404 NCPC: renuntarea la calea de atac se poate produce chiar cu
ocazia pronuntarii. Pronuntarea, de principiu, se face in sedinta publica, mai putin in
cazurile in care se amana pronuntarea, iar pronuntarea se face prin intermediul grefei.
Cu alte cuvinte, este posibil ca partile sa fie prezente, iar cand judecatorul va spune
actiunea se admite/respinge, partea care a pierdut procesul poate veni in fata
judecatorului sa spuna “luati act ca nu declar apel/recurs”. Astfel, daca se fac o asemenea
declaratie, se ia act printr-un proces-verbal, care este semnat de judecator si grefier.
Termen
o ulterior pronuntarii – prin prezentarea partii inaintea presedintelui instantei sau a
persoanei desemnate de acesta ori prin inscris autentic, iar daca este facut prin mandatar
trebuie procura speciala si in cazul avocatului imputernicire speciala.
Acest lucru se poate face cat timp dosarul se afla la instanta care a pronuntat hotararea.
o dupa declararea caii de atac – daca s-a facut apel si dosarul a plecat la instanta care
urmeaza sa judece apelul, cererea de achiesarea se va face in fata acelei instante.
o verbala in instanta; o verbal in instanta – se face PV;

Forma o act autentic – este la fel de puternica ca si o inscris autentic;
renuntarea la drept a R; o mandat special si autentic.
o mandat special;
o spontana/provocata prin interogatoriu; o totala/partiala – poti recunoaste anumite parti din hotararea pronuntata si sa nu fi de
acord cu unele, ceea ce inseamna ca se va definitiva in privinta partilor recunoscute si
Achiesarea spontana produce efecte cu privire la
apelul/recursul va continua doar cu privire la partile nerecunoscute;
Feluri cheltuielile de judecata. Art 454 NCPC: Pârâtul care
/!\ este necesar ca aceste parti sa nu fie indivizibile pentru ca daca ele nu pot fi disjunge,
a recunoscut, la primul termen de judecată la care
se va considera ca nu mai este achiesare.
părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu
va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată,
9 of 25
DPC – C7
cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii Exemple de achiesare partiala: sunt de acord cu inapoierea imprumutului, dar nu sunt
procesului, a fost pus în întârziere de către de acord cu penalitatile; sunt de acord cu rezolutiunea, dar nu sunt de acord cu restituirea
reclamant sau se afla de drept în întârziere. bunului pentru ca l-am restituit deja.
Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân
aplicabile. o conditionata/neconditionata;
Cu alte cuvinte, achiesarea spontana si nu cea Art. 463 alin. (2) NCPC arata ca achiesarea, atunci cand este conditionata, nu produce efecte
smulsa prin interogatoriu poate sa aduca si acest decat daca este acceptata expres de catre partea adversa. De exemplu, “sunt de acord cu
beneficiu al scaparii plății cheluielilor de judecata. renuntarea la calea de atac formulata daca partea adversa nu cere cheltuieli de judecata”,
astfel ca partea adversa trebuie sa spuna “sunt de acord ca nu voi cere cheltuieli de judecata”,
daca nu spune acest lucru, nu este achiesare pentru ca inseamna ca partea nu a achiesat, ci a
o totala/partiala; facut o propunere de tranzactie intr-un fel. Fiind un fel de tranzactie (ca natura juridica – nu
Daca P recunoaste partial pretentiile R, art. 436 se finalizeaza intr-o forma de tranzactie, dar este o propunere tranzactionala; nu este
NCPC da posibilitatea sa se pronunte o hotarare tranzactie in masura in care nu se va da o hotarare de expedient, dar strict vorbind este un
partiala, in limitele recunoasterii si sa continue contract judiciar, o conventie a partilor in fata instanței). Este si normal ca acordul sa fie
procesul numai cu privire la pretentiile expres, nu poate fi tacit pentru ca, in realitate, renunta la un drept acceptand propunerea de
nerecunoscute. De exemplu, se solicita plata unei achiesare la hotarare.
sume de bani si penalitati, iar P spune ca datoreaza Achiesarea neconditionata poate fi si tacita.
suma de bani, dar nu recunoaste ca are de dat
penalitati pentru ca a intervenit un caz de forta
o expresa/tacita:
majora care l-a impiedicat sa plateasca la timp ->
procesul va continua cu privire la penalitati.
➢ expresa: partea care are dreptul sa atace hotararea declara, dupa pronuntarea hotararii,
Importanta apare la art. 448 NCPC conform caruia
ca renunta la calea de atac.
hotararile partiale, date in limita recunoasterii sunt
executorii de drept. Cu alte cuvinte, caile de atac
➢ tacita: art. 464 alin. (3) NCPC – rezulta din faptul ca partea care a pierdut executa de buna-
facute impotriva lor, nu impiedica executarea (in
voie hotararea.
mod normal hotararile devin executorii dupa ce trec
de apel). Acest lucru este logic deoarece sansa de a
Reprezinta renuntare la calea de atac:
10 of 25
DPC – C7
se admite o cale de atac, in urma recunoasterii este ✓ o hotarare de prima instanta care este supusa apelului, apel suspensiv de executare
mica. (hotararea nu este inca executorie) si cu toate acestea, paratul care pierde procesul,
o executa inainte de a curge termenul de apel. Deci cat timp el avea inca 30 de zile de
a face apel, se duce si o executa. Legea spune ca termenul de 30 de zile in care poti
face apel si ulterior daca ai facut apel, inclusiv calea de atac a apelului pana la
solutionarea ei, suspenda executarea – nu esti obligat sa executi hotararea, dar daca
inainte sa expire termenul de apel paratul se duce si o executa => se considera, in
general, in practica, a fi o achiesare tacita la hotararea pronuntata (o renuntare la
calea de atac a apelului).
✓ impotriva unei hotarari care a dat dreptate partial R si partial P, R a facut cale de atac;
in calea de atac a R, s-a prezentat P care a cerut respingerea cererii de apel a R pentru
ca hotararea este temeinica si legala; s-a respins apelul; ulterior acelasi P care a spus
ca hotararea este temeinica si legala face apel impotriva aceleasi hotarari (era in
termen pentru ca era un viciu de procedura in ceea ce priveste comunicarea hotararii
la el, i-a fost comunicata la alta adresa, deci pentru el inca nu incepuse sa curga
termenul de apel si nici nu se incadra intr-un caz de echipolenta). Instanta a apreciat
ca pozitia P de a veni in apelul R si sa sustina ca hotararea este temeinica si legala fara
sa aminteasca ca el are nemultumiri proprii vis-à-vis de aceea hotarare pentru care
face apel fara sa faca atunci un apel, se considera de a fi un act destul de clar de
achiesare la hotararea pronuntata si a respins apelul acestui P nu pentru ca n-ar fi
fost in termen, ci ca inadmisibil pentru ca renuntase la calea de atac a apelului in mod
tacit, prin atitudinea pe care o avusese la apelul R.
NU reprezinta o renuntare la calea de atac urmatoarele fapte:

 ipoteza in care R, castigand procesul, chiar in interiorul termenului de apel, incepe o
executare silita impotriva P deoarece atunci atitudinea P ar putea fi considerata ca un
fel de supunere fata de actul executoriu. Sigur, cel mai probabil executarea va fi
11 of 25
DPC – C7
nelegala, dar logica ar fi ca din moment ce ai venit de la executor, te supui, dupa care
contesti, nu inseamna ca s-a renuntat astfel la caile de atac (cand o sa castige apelul,
P o sa mearga si el la executor sa-i dea inapoi ce i-a luat), nu este o fapta univoca, nu
este clara.
 o hotarare data cu executare provizorie (pentru hotararile care se executa de indata)

si atunci P spune “din moment ce hotararea este data cu executie provizoriu, nu vreau
sa astept executorul, o execut a doua zi, fac apel si daca voi castiga apelul, o sa intorc
executarea”. Paratul a executat pentru ca daca nu ar fi executat, solutia cealalta ar fi
fost sa se trezeasca cu un executor, ceea ce ar fi insemnat ca trebuia sa plateasca si
cheltuielile de executare, astfel incat, el s-a supus repede, dar asta nu din dorinta de
a renunta la calea de atac, ci din dorinta de a evita cheltuielile de executare, insa
evident el continua procesul. Pozitia lui este echivoca.
Se pronunta o hotarare (sentinta – in prima Se ia act prin proces-verbal care se face cand se prezinta partea care a pierdut procesul la
instanta; decizie – in apel). pronuntare sau ulterior pronuntarii daca dosarul inca este la instanta care a pronuntat
hotararea. [cf model PV]
Daca intervine in apel, hotararea primei instante se
desfiinteaza in limtele recunoasterii pentru ca poate Daca se trimite dosarul la instanta superioara, cerere de achiesare se face la instanta care
hotararea primei instante nu era in favoarea R, dar judeca apelul/recursul si se pronunta o decizie care se ataca cu calea de atac prevazuta de
Act de
daca P s-a decis sa recunoasca pretentiile R in apel lege pentru hotararea respectiva.
procedura;
dupa ce a castigat hotararea primei instante, trebuie
regim Daca se da o hotarare judecatoreasca in calea de atac va mentiona in dispozitiv ca respinge
desfiintata hotararea (ce l-ar determina pe P sa faca
juridic calea de atac ca inadmisibila pentru ca ai renuntat la dreptul de exercitare a acelei cai de atac,
un astfel de gest? poate l-a lovit vreun sentiment
deci este un exercitiu fara drept.
religios – oricum nu trebuie sa justifici).
Se ataca cu recurs la instanta ierarhic superioara.
De data aceasta legea nu mai spune ca hotararea
ICCJ ar fi definitiva. Logica este urmatoarea: nici nu
12 of 25
DPC – C7
avea de ce sa spuna asa ceva pentru ca nu se poate

achiesa in recurs, iar ICCJ judeca numai recursuri,
astfel ca ipoteza in sine nu avea cum sa se nasca. In
orice caz, cand ICCJ admite recursurile, trimite spre
rejudecare, astfel incat, in caz de admitere a
recursului, poti achiesa dupa trimiterea spre
rejudecare la instanta de apel sau la prima instanta.
• Se admite cererea reclamantului. Renuntand la calea de atac prin faptul aderarii la hotararea pronuntata, hotararea
• Daca intervine in apel se anuleaza sentinta, in judecatoareasca devine definitiva.
limitele achiesarii pentru a se da loc pronuntarii
Chiar daca se renunta numai la apel, recursul nu se poate exercita daca nu faci mai intai calea
hotararii pe baza achiesarii.
de atac a apelului, ceea ce inseamna ca nu numai s-a renuntat la apel, dar s-a renuntat si la
• Un nou proces nu mai este posibil.
recurs, ceea ce inseamna ca hotararea devine automat definitiva.
/!\ a nu confunda raspunsul la interogatoriu cu
o achiesare!
De obicei, achiesarea este folosita pentru ca probabil partile s-au inteles sa se definitiveze hotararea cat mai
Este adevarat ca achiesarea poate decurge si din
repede. In practica regasim achiesari chiar din partea celui care a castigat procesul pentru ca vrea sa treaca cat
interogatoriu, dar o recunoastere a faptelor nu este
mai repede termenul de apel. Astfel incat, va spune “eu achiesez la hotarare, deci nu mai trebuie sa-mi comunicati
Efecte o achiesare, pentru a fi achiesare este nevoie ca
hotararea, sa curga termenul de apel, deci nu-mi mai calculati termenul de apel, calculati-l numai partii adverse”.
paratul sa spuna ca este de acord cu admiterea
pretentiilor reclamantului, nu ca recunoaste
anumite lucruri din ceea ce spune reclamantul. De
exemplu, la intrebarea “recunoasteti ca ati primit o
suma de bani de la R cu titlu de imprumut?” daca
spune ca “da” – marturisire pura si simpla, dar nu
este o achiesare, este o marturisire care va conduce
la admiterea actiunii in fond. Pentru a fi achiesare,
paratul trebuie sa spuna “recunosc ca am primit,
sunt de acord cu pronuntarea unei hotarari in baza
13 of 25
DPC – C7
achiesarii mele”, altfel marturisirea lui va fi

valorificata ca proba si va conduce la admiterea
actiunii, dar nu pe baza achiesarii (presupune
solicitarea de a se pronunta o hotarare fara alte
probe).
14 of 25
DPC – C7
IV. Tranzactia
Tranzactia este doua feluri:

i. extrajudiciara – preintampina un ligitiu;
ii. judiciara – stinge un litigiu deja inceput;
Contractul de tranzactie este reglementat de art. 2267 NCC: (1) Tranzacţia este contractul prin care
părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce
la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. (2) Prin tranzacţie se pot naşte,
modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi.
Cu alte cuvinte sunt acele tranzactii care, tranzactionand asupra obiectului ligitiului, una dintre parti
spune ca este de acord cu faptul ca cealalta parte este proprietarul asupra bunului ligitigios daca ii
da in schimb un album. Ceea ce inseamna ca reclamantul isi consolideaza dreptul de proprietate prin
acea tranzactie, iar paratul prin aceeasi tranzactie va dobandi proprietatea unui bun care nu este in
ligitiul (de principiu mai putin valoros) sau ii da o suma de bani, ori invers R spune ca este de acord
ca P este proprietar si P ii da o suma de bani/un alt bun prin tranzactie.
Tranzactia se poate face prin renuntari la drepturi din interiorul procesului sau prin transferul unor
drepturi care nu fac obiectul procesului respectiv.
Conditia generala pentru 2x: tranzactia trebuie sa vizeze drepturi de care partile pot dispune.
Astfel incat nu pot face obiectul unei tranzactii:
- bunurile proprietate publica a statului (inalienabile);
- drepturile din materia filiatiei;
- actele de stare civila.
Forma tranzactiei este scrisa, ad probationem.

Procedura tranzactiei. Poate interveni in tot cursul procesului, inclusiv in faza executarii silite.
Partile se pot prezenta la termen si sa spuna ca au ajuns la solutia incheierii unei tranzactii, dar partile
nu trebuie sa astepte neaparat termenul, ci se pot prezenta cu solutia de tranzactionare chiar inainte
de termen, adica atunci cand sunt pregatite sa tranzactioneze. In cazul in care se prezinta inainte de
termen, hotararea se va da in camera de consiliu. Daca se prezinta la termenul de judecata, atunci
cand este complet colegial, nu trebuie sa fie toti judecatorii, este suficient sa fie prezent unul singur
(hotararea se va da de toti, dar atunci cand se ia act de tranzactie nu se face o activitate de judecata,
ci doar se ia act de faptul ca partile sunt de acord cu incheierea tranzactiei).
Daca judecatorul apreciaza ca partile sunt de acord cu tranzactia si ca obiectul este unul tranzactional
si ca nu se incalca regulile de ordine publica, va pronunta o hotarare de expedient.
15 of 25
DPC – C7
Hotararea de expedient ca are o particularitate: dispozitivul ei este constituit din tranzactia

partilor. Hotararea inlocuieste dezlegarea data de instanta cu dezlegarea data de parti. [cf model]
Calea de atac este numai recursul care se poate promova numai pentru motive de procedura. Cu
toate acestea, tranzactia in sine este un contract, ceea ce inseamna ca acest contract de tranzactie va
putea fi atacat separat cu o actiune in nulitate, anulare, rezolutiune, reziliere, simulatie, actiune
revocatorie, toate actiunile care pot viza un contract, dar printr-o actiune distincta. Cu alte cuvinte,
daca este viciu de consimtamant nu faci recurs, ci faci actiune in anulare (art. 2278 NCC).
Sub VCPC acest lucru nu era clar, nu era separat domeniul recursului cu domeniul actiunii pe cale
directa, dar doctrina spunea acest lucru, astfel ca pentru aspectele de procedura, cum ar fi, pentru
faptul ca una dintre parti nu era legal reprezentata prin mandatar, nu avea procura speciala se face
recurs, dar cu privire la eroare/violenta/nerespectarea termenului tranzacției trebuie sa faci actiune
separată.
Daca se admite o actiune in rezoluțiune, o actiune in anulare, in declararea simulatiei sau revocatorie
împotriva tranzacției, care este soarta hotărârii? Ramane o hotărâre valabilă, este buna ca hotărâre
judecătorească, dar nu are efecte juridice.
In ceea ce priveste hotărârea de expediente s-a purtat o discutie referitoare la ALJ a hotărârii de
expedient. Unii dintre autori au spus ca nu are ALJ pentru ca, in realitate, nu este vorba de o judecata
a instanței, ci este vorba de o decizie a partilor. Cu toate acestea, aceeasi autori spun ca daca una
dintre parti ar încerca sa reia procesul dupa ce s-a finalizat printr-o tranzacție, cealalta parte va putea
opune o exceptie la fel de energica ca cea a ALJ si anume o exceptie care s-ar numi rei transactionem
finitae, adica pentru un lucru finalizat prin tranzacție, dar care ar avea un regim similar ALJ pentru
ca ambele provin din principiul imputabilitatii litigiului (ce s-a decis odata printr-un litigiu nu se mai
poate relua). Desigur, decurge și din puterea convențiilor dintre parti care, sub rezerva normelor de
ordine publica au putere de lege, sta la baza acestei exceptii, insa Briciu zice ca este mai mult decat
atat pentru ca ideea imputabilitatii litigiului face diferenta dintre tranzacția extrajudiciară (isi trage
puterea exclusiv din conventia partilor) si tranzacția judiciara, de aceea este o exceptie de ordine
publica.
Medierea. Tranzacția poate interveni evident ca urmare a efortului direct al partilor, dar si ca urmare
a unei proceduri de medieri reglementată de Legea 192/2006, care presupune aducere in fata unei
terțe persoane a disputei dintre parti. Exista 3 posibilități:
(i) una dintre parti sa nu vrea sa medieze, sa nu semneze contractul de mediere;
(ii) ambele parti semnează contractul de mediere, dar nu gasesc nicio soluție;
(iii) partile semnează contractul de mediere si gasesc o soluție de comun acord făcând o tranzacție
– art. 61 din Legea medierii prevede exact ipoteza in care conflictul dedus judecății este adus
in fata mediatorului si conform alin. (2): la incheierea procedurii de mediere, mediatorul este
16 of 25
DPC – C7
obligat in toate cazurile sa transmită instanței de judecata competente acordul de mediere,

daca s-a ajuns la o înțelegere sau doar procesul-verbal in situațiile prevazute la art. 56 lit. b)
si c) (celelalte 2 posibilități de mai sus).
Art. 63 prevede ca in cazul in care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanta, la
cererea partilor, va pronunța o hotărâre de expedient. Alin. (2) prevede ca odata cu
pronunțarea hotărârii, instanta ca dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei
judiciare de timbru plătite pentru investirea insantei, cu exceptia cazului in care conflict
soluționat pe calea medierii este legat de transferul vreunui drept de proprietate sau pentru
constituirea unui alt drept real. Aceasta ultima teza a fost introdusă pentru a nu se folosi
tranzacția pentru a eluda impozitul pe transferul dreptului de proprietate.
17 of 25
DPC – C7
SECTIUNEA III – ETAPA DELIBERARII SI PRONUNTARII

HOTARARII
Subsectiunea 1: Deliberarea si pronuntarea
Odata încheiate dezbaterile, urmeaza o etapa a procesului care nu mai presupune participarea
partilor: etapa deliberării. Ulterior, urmeaza procedura hotărârii.
Deliberarea este un proces de analiza si de notare a unei solutii. In primul rand judecatorii
examineaza toate solutiile posibile aducand argumente in favoarea unora, altora, dupa care trec la
un vot pentru a-si exprima opinia.
Deliberarea este o procedura secreta care are loc in camera de consiliu. In Legea 303/2004 privind
statutul judecătorilor si procurorilor se prevede o sancțiune disciplinara pentru dezvăluirea
secretului deliberării.
De multe ori este posibil sa se revină asupra unei opinii, daca n-ar fi secretă, ar însemna ca partile
sa stie de cate ori judecatorii si-au schimbat opinia ca urmare a argumentelor aduse de un alt
judecator din complet.
In mod obișnuit deliberarea are loc chiar in ziua in care au avut loc dezbaterile, dar legea prevede si
posibilitatea pentru judecator de a amâna pronunțarea, ceea ce însemna ca si deliberarea va avea
loc la un moment ulterior de ziua dezbaterilor.
Amânarea pronunțării poate fi făcută pe o durata de cel mult 15 zile, dar se poate acorda inca un
termen de 15 zile (in cazul in care judecatorii mai au nevoie de timp pentru a delibera). NCPC nu
spune cate astfel de termene pot fi date. In orice caz, daca instanta a fixat un termen pentru
pronunțare, ea nu poate pronunta hotărârea mai repede, chiar daca intre timp s-a clarificat, trebuie
sa aspecte termenul respectiv, sub sanctiunea nulității.
In cazurile in care se amâna pronunțarea, exista doua consecinte colaterale:
(i) incheierea de dezbateri, de la termenul la care au avut loc dezbaterile, va face corp comun
cu hotărârea judecătorească ce se va pronunta, iar aceasta nu va mai menționa in cuprinsul
ei dezbaterile; acest lucru inseamna ca orice nulitate asupra incheierii de dezbateri, se va
răsfrânge si asupra hotărârii pronunțate;
(ii) cand se amâna pronunțarea, președintele completului poate stabili ca pronunțarea sa nu se

faca in ședinta publica, ci sa fie pusa la dispoziție soluția prin mijlocirea grefei instanței –
derogare de la regula pronunțării in ședinta publica.
18 of 25
DPC – C7
In cadrul deliberării fiecare judecator este obligat sa-si spună părerea. NCPC spune ca președintele
este cel care ia opinia tuturor, incepand cu cel mai nou in funcție si terminând cu opinia lui. De ce?
Ca sa nu influențeze. De principiu, cel cu autoritate morala mai mare trebuie sa-si spună părerea
ultimul pentru a nu-i influența pe ceilalti.
Completul de divergenta
In ipoteza unui complet colegial (2 judecători) si opinii divergente, adica nu se poate face o
majoritate, legea prevede ca se va relua judecata intr-un complet de divergenta. Reluarea judecății
va avea loc in aceeasi zi sau intr-un termen ce nu poate depăși 20 zile, iar in pricinile urgente 7 zile.
Partile vor trebui citate pentru ca ele nu mai au termen in cunoștința, ele așteaptă hotărârea, nu sa
fie citate înapoi la proces.
Completul va fi format din cei 2 judecători initali care nu s-au inteles si un al treilea judecator
desemnat potrivit normelor ROI-ului al instantelor (membru al completului de permanenta). In
cadrul acestui complet de divergenta se vor relua numai aspectele asupra cărora exista neînțelegeri,
deci nu toata pricina (de obicei neînțelegerea priveste toata pricina sau poate sunt 3 capete de
cerere, iar divergenta vizează numai 1 capăt – cel ce va fi pus in discutie).
In VCPC pozițiile divergente ale judecătorilor se motivează astfel incat partile cand pun concluzii sa
stie cu privire la ce poarta divergenta. NCPC nu a menținut aceasta soluție ca urmare a presiunii
judecătorilor care considerau ca sunt prea expuși daca partile stiu dinainte sunt opiniile lor, deși
textul vechi spunea ca nu este motiv de recuzare. Briciu zice ca NCPC este mai incorect din acest
punct de vedere pentru ca partile, practic, vor pune concluzii asupra unei divergente pe care nu o
cunosc; in cel mai bun caz li se aduce la cunoștința divergenta chiar in ziua dezbaterilor, pana atunci
ei nu stiu.
Repunerea pe rol pentru judecarea divergenței permite si administrarea de probe noi. Astfel, daca
divergenta obliga sau impune si administrarea de probe noi, acest lucru este posibil.
Dupa punererea unor noi concluzii, completul va ramane din nou in deliberare si pronunțare si va
relua procedura deliberării. In noua procedura de deliberare, judecatorii care si-au exprimat un
punct de vedere initial si-l pot schimba, fara sa existe vreo sancțiune (de aceea nu era motiv de
recuzare – completul de divergenta oferă posibilitatea judecătorilor sa-si schimbe opiniile inițiale,
singura data cand pot face acest lucru). Cu alte cuvinte, isi pot schimba opiniile inițiale, dar vine al
treilea care va înclina balanța in favoarea uneia sau alteia sau este posibil sa nu fie 2-1, ci chiar 3-0
sau cei 2 inițiali sa ajungă la o poziție comuna, iar cel care a venit sa rezolve problema sa rămână cu
o opinie separată. Daca in urma divergentei apar 3 opinii, judecatorii a căror opinii se apropie mai
mult sunt obligați sa-si unească opiniile intr-una singura (jud1: respinge, jud2: admite, jud3:
admitem in parte -> jud2 + jud3 trebuie sa-si unească opinia intr-una singura si practic se va admite
19 of 25
DPC – C7
in parte). Aceeasi soluție se aplica, fara a mai fi caz de divergenta, completelor formate din 3 sau 5
judecători.
Situatia completului nelegal compus
Ce se întâmpla in ipoteza in care intre momentul dezbaterilor si momentul deliberării, un judecator

pierde calitatea de judecator, este suspendat din funcție, a decedat/coma?
 procesul trebuie repus pe rol si schimbat judecatorul respectiv (probabil cu colegul care face
completul de permanenta);
 partile vor relua dezbaterile;
 se va ramane din nou in deliberare si pronunțare.
Ce se întâmpla daca judecatorul a părăsit instanta, pentru a promova sau pentru ca a fost
detașat/delegat la o alta instanta?
 va putea sa delibereze si sa pronunțe hotărârea
/!\ pricina poate fi repusa pe rol, ori de cate ori, in cadrul deliberării, completul apreciază ca sunt
necesare probe noi sau lămuriri pe care partile ar trebuie sa le dea. Astfel incat, partile vor fi citate,
iar procesul se va relua, instanta punând in discuția partile fie probe, fie lămuriri. De exemplu,
initial instanta a tratat cu superficialitate probatoriul si a zis ca poate calcula singura, dar la
deliberare isi da seama ca este nevoie de o expertiza. Un alt exemplu: poate a uitat sa pună in
discutie vreo exceptie si nici partile n-au facut-o, iar daca pronunta soluția pe exceptia, hotărârea va
fi nula pentru ca nu a pus-o in discuția partilor sau daca pronunta hotărârea făcând totalmente
abstracție de exceptie iar e nula pentru ca mai intai trebuia sa rezolve exceptia ca sa rezolve fondul.
Mai poate fi si cazul in care uita sa pună in discutie o cerere incidentala, o interventie accesorie (nu
este imposibil, uneori pot fi 20 de cereri incidentale intr-un dosar).
Minuta
Dupa ce are loc deliberarea si exista o soluție, aceasta se va consemna intr-un act numit minuta.
Minuta este dispozitivul hotărârii, dar pe scurt, adica nu se vor trece in el si datele de identificare
ale partii, ci va zice numai „admite actiunea reclamantului, obliga pârâtul la plata sumei de x, cu
cheltuieli in cuantum de x, cu căile de atac prevazute de lege”.
In dispozitivul hotărârii soluția va fi aceeasi cu precizarea datelor de identificare ale partilor.
20 of 25
DPC – C7
In minuta se trece opinia separată, daca exista. Trebuie semnată sub sanctiunea nulității de
judecători, nu si de grefier (el nu participa la deliberare).
In cazul in care nu exista concordanța intre minuta si dispozitivul ce se va redacta ulterior,

sanctiunea nu este nulitatea dispozitivului hotărârii, ci refacerea lui conform minutei. De ce? Daca
sanctiunea ar fi nulitatea, ar însemna ca s-ar da posibilitatea, pe cale ocolită, judecătorilor sa-si
invalideze propria hotarâre prin scrierea unui dispozitiv diferit, ori regula este ca judecatorul, odata
ce a pronunțat soluția nu mai poate reveni asupra ei, chiar daca are un act de iluminare care il face
sa isi dea seama ca hotărârea lui este proasta – asta e, ramane sa se rezolve pe calea
apelului/recursului, in niciun caz prin răzgândire.
Minuta este cea mai importantă, motivarea se face in 30 zile, iar dispozitivul daca se greșește sa
reface conform minutei.
Mai mult, minuta nesemnata duce la nulitate, in timp ce hotărârea nesemnata nu, poate fi semnată
ulterior. Minuta nesemnata duce la nulitate pentru ca nu este sigur ca judecatorul respectiv a fost
deliberarea. Din moment ce minuta se face imediat dupa deliberare si nu este semnătura lui atunci,
cu ocazia deliberării, daca ar semna ulterior, acest lucru ar însemna cel mult ca el este de acord cu
deliberarea celorlalți, dar esențial este ca el sa participe la deliberare, de aceea lipsa semnăturii pe
minuta nu poate fi complinita.
Dupa redactarea minutei, aceasta se trece intr-un registru special care se tine la grefa instanței atat
in forma scriptic, cat si electronic. Dupa trecerea in acest registru, are loc pronunțarea in ședinta
publica, mai putin in situațiile in care s-a amânat pronunțarea si grefa va pune la dispoziția
publicului mențiunea din registrul respectiv.
Renunțarea la calea de atac in fata primei instanțe

Tot cu ocazia pronunțării, daca partile sunt prezente, se poate lua act de renunțarea la calea de atac
a uneia dintre ele. Mai mult, partile pot declara apel chiar in momentul respectiv si se va face
proces-verbal in acest sens.
21 of 25
DPC – C7
Subsectiunea 2: Hotărârea judecătorească
I. Clasificarea hotărârilor
a)  nivelul judecății:
o sentințe: acele hotărâri judecătorești prin care se judeca procesul in prima instanta
o decizii: acele hotărâri prin care se finalizează procesul in căile de atac (apel, recurs,
contestație in anulare, revizuire)
o incheieri: acele hotărâri adoptate in cursul unei proceduri, la fiecare termen
Atunci cand se adopta o incheiere, toate aspectele referitoare la deliberare si pronuntare

sunt aplicabile si in cazul ei.
Mai mult, cand instanta se pronunta asupra exceptiei necompetenței, lipsei calitatii,
conexitatea, litispendenta (fie ca este vorba de exceptii dilatorii, fie ca sunt preemptorii)
procedura de pronunțare va fi aceeasi, tot va fi deliberare si pronunțare.
Deliberarea are loc si in ședinta pentru lipsa de procedura. Deliberarea poate fi scurta sau
lunga in funcție de problema respectiva. Astfel, daca una dintre parti invoca ca procedura x
este incompleta pentru ca n-are semnătura partii si nici nu a fost afișata unde trebuie -> are
loc o deliberare, dar este simpla. Cum se asigura secretul? Se pune dosarul in fata
judecătorilor si ei se uita unul la altul (hihi), președintele va spune ca avand in vedere
invocarea lipsei de procedura, completul dispune amânarea pricinii si dispune citarea partii
la adresa indicată.
Insa, daca situația este mai complicata, cum ar fi lipsa calitatii, judecatorii pot decide sa
rămână in pronunțare exclusiv pe problema respectiva. Astfel, daca resping exceptia dau o
incheiere (va fi adopta in aceeasi procedura de deliberare si de pronunțare ca si o hotarâre
judecătorească), iar daca o admit dau o sentința.
b)  exista sau nu posibilitatea atacării lor cu apel sau recurs:
22 of 25
DPC – C7
o nedefinitive: acele hotărâri pronunțați in prima instanta si susceptibile de apel;

o executorii:
- acele hotărâri împotriva cărora s-a facut apel si apelul a fost respins, anulat sau perimat;
deci ele nu sunt inca definitive, dar pot fi executate; se poate face inca recurs împotriva lor;
executarea se poate face pe riscul creditorului, el face executarea, dar in masura in care se
va admite recursul, va fi desființată executarea, întoarsă si va obligat sa plătească toate
cheltuielile de executare;
- hotararile date in prima instanta, fara drept de apel, ori cele in legatura cu care partile au
convenit sa exercite direct recursul;
o definitive: acele hotărâri împotriva cărora nu se mai poate face recurs;

Hotărârile definitive sunt descrise la art. 634 NCPC:
1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel [nici recurs nu se mai
poate face omisso medio];
4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs [unde
legiuitorul a suprimat sau partea nu a facut recurs];
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Esential pentru hotararile definitive este sa nu mai existe drept de recurs asupra lor. La
hotararile executorii legea este mai simpla, spune hotararile date in apel daca prin lege nu
se prevede altfel. Astfel, exista hotarari date in apel pentru care legea spune ca totusi nu
sunt executori (ex: desfiintarea unei constructii – legea prevede ca o astfel de hotarare nu se
poate executa decat cand ramane definitive; daca tai copacii nu mai poti spune ca a fost o
greseala).
c)  continutul lor:
o integrale: rezolva in intregime procesul, dezinvestind instanta de intreg dosarul;

o partiale: hotararea care se da cand paratul recunoaste doar o parte din pretentiile
reclamantului, caz in care, instanta admite actiunea reclamantului in limitele achiesarii;
23 of 25
DPC – C7
Hotararea partiala este executorie de drept – nu trebuie astept sa se epuizeze caile de atac
impotriva ei.
d)  actiunea in timp:
o nelimitate in timp: hotarari propriu-zise, care rezolva fondul si au o actiune, de regula,

nelimitata in timp;
o provizorii: hotarari cu caracter temporar si prin care se iau masuri vremelnice in cursul
procesului;
Exemple:
- actiunea posesorie – are valoarea pana cand se decide asupra proprietatii, ea vizeaza
numai posesia insa, la final exista actiunea petitorie care are ALJ si chiar daca ai castigat
posesia, daca petitoriu zice ca celalalt este proprietar, ai pierdut si posesia;
- ordonanta presedintiala – cea prin care se adopta anumite masuri pana la solutionarea
fondului;
- hotararea prin care se adopta masurile asiguratorii – dureaza pana cand se solutioneaza
pretentia pe fond, dupa care masurile se ridicau sau deveneau masuri de executare;
e)  condamnarii:
o cu o singura condamnare: hotararile prin care paratul este obligat la efectuarea unei
prestatii determinate, cum ar fi plata unei sume de bani, predarea unui bun etc;
o cu condamnare alternativa: hotararile prin care reclamantul solicita obligarea paratului la
o prestatie principala, iar in masura in care ea nu va fi posibila, la o prestatie secundara,
alternativ;
Exemplu: „obligati-l pe parat sa-mi predea urmatoarele bunuri mobile, iar daca ele nu vor fi
gasite, sa-mi plateasca echivalentul lor in suma de x” – executorul judecatoresc va incerca
mai intai sa execute principalul, dar daca nu va reusi, nu mai este nevoie de un alt proces
pentru a-i cere bani, ci va trece direct la executarea conturilor bancare sau ale sumelor de
bani ale paratulu; daca n-ar exista o astfel de hotarare, ar insemna ca reclamantul, esuand in
executarea in natura, sa vina si sa ceara o alta hotarare prin care sa ceara obligarea prin
echivalent.
Acest lucru se intampla mai ales cand exista o suspiciune cu privire la existenta bunului, cel
mai des in partaj (sunt bunuri mobile destul de multe care, de principiu, sunt in posesia unei
24 of 25
DPC – C7
persoane care, toata procedura de partaj, extrem de furioasa pe ideea ca trebuie sa le dea,
mai sparge din ele, le arunca, le face cadou – reclamantul are dovada ca au existat, dar asta
nu inseamna ca ele vor exista si la momentul executarii, ele intra la masa partajabila, sunt
evaluate si judecatorul urmeaza ca sa zică ca in lotul cu tare intra bunurile respective, iar
daca nu vor fi gasite, sume de bani in echivalent).
Ce se intampla daca nu ceri de la inceput prin echivalent? Exista varianta sa ceri in faza
executarii pronuntarea unei hotarari de executare prin echivalent, dar asta inseamna o
noua procedura, care presupune o alta instanta, alte cai de atac, alta discutie.
25 of 25
DPC – C8
II. Redactarea hotărârii judecătorești
Hotărârea judecătorească are 3 parti:

i) partea introductiva (practicaua hotărârii);
ii) considerente;
iii) dispozitivul
A. Partea introductiva
Partea introductiva cuprinde mențiunile pe care le cuprinde orice incheiere judecătoresca, motiv
pentru care Codul nu mai menționează ceea ce cuprinde si face direct trimitere la art. 233 care
menționează cuprinsul încheierilor judecătorești. Totusi, acest articol trebuie aplicat in mod
corespunzător – numai acele mențiuni care se potrivesc cu o parte introductiva (ex: semnătura
judecătoriilor nu va apărea in partea introductiva, ci la sfârșit; soluția nu va apărea in partea
introductiva, ci in dispozitiv).
Astfel, partea introductiva cuprinde: identificarea instanței, identificarea partilor, obiectul
pricinii, daca partile au fost prezente sau nu, daca a participat sau nu procurorul, ce au spus partile.
Aceasta parte este importantă din cauza faptului ca menționează numele judecătorilor, adica
compunerea completului. In cazul in care mențiunile privind compunerea completului nu
concordă cu semnăturile de pe minuta, este caz de nulitate pentru ca se ajunge la concluzia ca
hotararea a fost decisa (deliberare) de alti judecători decat cei care au luat act de dezbtateri.
Mai mult, in cazurile in care participarea procurorului este obligatorie, iar in practicaua hotărârii
nu scrie ca acesta a participat, aceasta va fi nula.
Tot aceasta parte reflecta daca partile au fost prezente sau nu – mențiune care face dovada pana
la înscrierea in fals (pentru ca hotărârea judecătorească este act autentic). Partea introductiva
menționează ce au spus partile, ce au declarat in fata instanței, iar pe urma coroborezi cu ce a decis
instanta. Considerentele explica de ce instanta a luat o decizie, dispozitivul spune care este decizie,
dar partea introductiva menționează ceea ce au cerut partile la ultima ședinta la dezbateri. Cum
poti sa verifici plus petita, minus petita daca nu vezi ce au cerut partile la ultima ședinta, la
dezbateri? Desigur, exista cererile scrise, dar poate in ultima zi, una dintre parti zice ca si-a
restrâns pretențiile astfel incat, singura modalitate prin care se poate verifica este prin partea
introductiva.
In cazul in care pronunțarea hotărârii a fost amânată (art. 396 NCPC), pentru ședinta de dezbateri,
se face o incheiere numita incheiere de dezbateri. In acest caz, hotărârea judecătorească nu va
mai cuprinde in partea introductiva si ceea ce s-a discutat in ședinta respectiva, ci numai
mențiunile privind compunerea completului, participarea procurorului, denumirea partilor,
spunând ca in ceea ce priveste prezenta partilor si legala lor citare la termenul la care au avut loc
dezbaterile, precum si ceea ce au spus partile, se găsește in incheierea de dezbateri. Așadar,
hotărârea judecătorească in acest caz va avea mai putine informații, dar aceste informații se
regasesc in incheierea de dezbateri, ceea ce inseamna ca incheierea de dezbateri face corp comun
1 of 19
DPC – C8
cu hotărârea, astfel incat orice nulitate a incheierii de dezbateri va atrage implicit si nulitatea
hotărârii. Mai mult, cand se va comunica hotărârea, va trebui comunicată si incheierea de
dezbateri.
Cu alte cuvinte, exista doua situații:
a. clasica: astăzi au avut loc dezbaterile, astăzi se pronunta instanta, ceea ce inseamna ca nu mai
este incheiere de dezbateri, ci numai o singura hotarare care in partea introductiva
menționează ceea ce s-a întâmplat cu ocazia respectiva;
b. atipica: instanta amâna pronunțarea si face doua acte: incheierea de dezbateri + hotărârea
(care nu mai cuprinde ceea ce s-a discutat la termenul cand au avut loc dezbaterile,
menționând ca aceste aspecte se pot regăsi in incheierea de la termenul respectiv).
B. Considerentele
Considerentele ocupa cel mai mare spațiu din hotarare deoarece cuprind, pe lângă obiectul
pricinii si susținerile pe scurt ale partilor:
- expunerea situației de fapt pe care o face instanta (in baza probatoriului administrat);
- motivele de drept si de fapt pentru dare a dat o anumită soluție; si
- motivele pentru care nu a primit apărările partii care a pierdut procesul.
Ar trebui reținute urmatoarele aspecte:

▪ Considerentele reprezinta o garanție împotriva arbitrariului pentru ca fara considerente
nu poti înțelege de ce judecatorul a ajuns la o anumită soluție in dispozitiv.
▪ Considerentele trebuie sa răspundă atat la problematica pentru care instanta a adoptat o

soluție, dar si de ce nu a primit apararile partii care a pierdut. Astfel, considerentul trebuie
sa aiba o contradictorialitate. Desigur, instanta justifica poziția, dar trebuie sa motiveze si de
ce nu a primit apararile partii care a pierdut. In cazul in care motivările nu se regăsesc, se
poate considera ca motivarea este incompleta, iar motivările incomplete atrag nulitatea
hotărârii. Astfel, motivarea incompleta este cea care nu precizeaza de ce anume instanta nu a
luat in considerare anumite argumente prezentate de catre partea care a pierdut procesul.
Mai mult, tot motivare incompleta este si cea care are formulări generale, de genul „din
probleme administrate rezulta ca pretențiile reclamantului sunt întemeiate”, care nu este in
regula, trebuie sa spună exact care sunt acele probe care au condus la temeinicia pretentiilor
reclamantului („din depoziția martorului X rezulta ca ceea ce afirma reclamantul se
adeverește” sau „din depoziția martorului X coroborata si cu prezumtia Y rezulta ca ceea ce
susține reclamantul are potențial de adevar”). O formulare generala este considerata
inexistenta.
▪ Motivarea care are considerente contradictorii conduc la nulitatea hotărârii.

Considerente contradictorii inseamna ca in cadrul acelorași considerente se spune si de ce
reclamantul are dreptate si de ce pârâtul are la fel de multa dreptate. Astfel de considerente
2 of 19
DPC – C8
nu duc catre soluție, nu explica soluția. Daca se spune ca niciunul nu are dreptate, ar putea
câștiga pârâtul pentru ca reclamantul nu si-a dovedit temeinicia pretentiilor, dar si in acest
caz, judecatorul trebuie sa pună o fraza in care sa zică „intrucat niciunul nici altul nu au
dreptate, in virtutea principiului potrivit căruia pârâtul este absolvit de proba cat timp
reclamantul nu-si dovedește prententiile, actor incumbit probatio, instanta respinge cererea”.
▪ Un alt viciu al considerentelor este contradicția dintre considerente si dispozitiv. In acest

caz, dispozitivul nu numai ca nu poate fi inteles prin considerente, dar este si contrazis de
considerente. Așadar, in dispozitiv admite cererea reclamantului, iar in considerente spune
de ce reclamantul nu are dreptate.
Contradicția se poate regăsi chiar in cadrul dispozitivului pentru ca se poate intampla
următorul aspect: sa ai cerere principala si cerere reconvențională (incidentala), iar in
cererea reconvențională se invoca nulitatea titlului pe care isi întemeiază pretențiile
reclamantul; instanta admite cererea principala si cererea reconvențională, ceea ce inseamna
ca a admis niste pretenții pe baza unui titlu pe care tot ea il considera nul. La nivelul
considerentelor se va regăsi si de ce reclamantul are dreptate sa-si întemeiază pretențiile pe
un titlu si tot in aceleași considerente se vor regăsi alte prevederi care spun de ce titlul
respectiv este nul, ceea ce te conduce cu gândul ca nu poti avea niste pretenții valabile in baza
unui titlu nul. Considerentele contradictorii conduc la nulitate.
▪ In ciuda faptului ca considerentele trebuie sa fie complete, nu este neaparat nevoie ca

ele sa fie stufoase. Așadar, judecatorul nu trebuie sa se piarda in amănunte care nu au
semnificație pentru solutionarea pricinii, in dispute doctrinare legate de clasificarea unor
instituții sau sa combata jurisprudența altor instanțe. In mod evident judecatorul poate
valorifica doctrina si jurisprudența, dar acest lucru se face in procesul deliberării, nu trebuie
sa scrie in hotarare cu note de subsol ce jurisprudența a vazut si ce doctrina a consultat –
acest lucru tine de procesul judecătorului intelectual de deliberare.
▪ Considerentele trebuie sa fie clare si de inteles chiar si de un nespecialist (1 om mediu

dintr-o societate care se presupune ca are o anumită cultura juridică – instanta nu trebuie sa
faca un abuz de limbaj juridic licențios, adica foarte pretențios). O astfel de nerespectare (fie
ca judecatorul are limbaj greoi, fie ca este neclar) nu atrage nulitatea, dar cand va conta in
momentul in care judecatorul respectiv va dori sa avanseze in grad.
3 of 19
DPC – C8
C. Dispozitivul
Dispozitivul cuprinde soluția, care trebuie sa concorde in totalitate cu minuta. In plus fata de
minuta, in dispozitiv se trec si datele de identificare ale partilor.
Neconcordanta intre dispozitiv si minuta nu se sancționează cu nulitatea, ci cu refacerea
dispozitivului in conformitate cu minuta.
In dispozitiv se va arata soluția data tuturor cererilor deduse judecății. Cu alte cuvinte, lăsarea
cererilor nesoluționate este un viciu al dispozitivului, iar acest viciu se numește minus petita (mai
putin decat s-a cerut). Acest viciu poate fi înlăturat, dar nu prin căile de atac, ci printr-o cerere de
completare a hotărârii. Dispozitivul ar putea cuprinde in mod gresit si cereri pe care partile nu le-
au facut, caz un care ne afla intr-un caz de plus petita, iar in acest caz hotărârea va fi desființată.
Deși este vorba numai de cereri, in dispozitiv poate fi regăsită si soluția cu privire la o exceptie
procesuala de fond, de principiu, daca aceasta a fost unita cu judecarea fondului, caz in care nu se
pronunta asupra ei prin incheiere, ci odata cu fondul.
Pe lângă mențiunea legată de soluție, se mai regăsesc cateva mențiuni:

o daca hotărârea este sau executorie – rol de informare deoarece executorialitatea, de cele
mai multe ori, este data de catre lege, deci faptul menționării de catre judecator sau nu, nu
schimba natura ei executorie sau neexecutorie, dar este un mijloc de informare atat pentru R
(stie ca va pute trece la executarea hotărârii), cat si pentru P (stie ca trebuie sa o execute de
buna voie si sa nu aștepte sa vina executor la el, caz in care va trebuie sa plătească si
cheltuielile de executare).
/!\ un act de executare voluntara din partea P =/= act de achiesarea tacită – pentru ca el se
va întemeia pe ceea ce era menționat in hotarare, faptul ca executa nu inseamna ca este de
acord, se supune hotărârii pana cand va obține desființarea ei prin intermediul cailor de atac;
o daca hotărârea este supusa vreunei cai de atac sau daca este definitiva – caracter de
informare pentru parti pentru ca nu judecatorul da calea de atac. In privinta cailor de atac
funcționează principiul legalității, conform căruia calea de atac este data sau nu de catre lege,
ci nu de catre judecator, judecatorul doar informează partile ca împotriva acelei hotărâri,
legea prevede o anumită cale de atac. Problema apare atunci cand judecatorul greșește si scrie
ca o hotarare care este definitiva are cale de atac sau din contra, spunând ca are cale de atac,
ea este in realitate definitiva potrivit legii. Si mai complicat, atunci cand judecatorul greseste
calea de atac (indica apel in loc de recurs sau invers). Lucrurile astea se intampla si pot avea
la baza neatentia judecatorului, nestiinta sau interpretarea diferita (eronata sau nu) a unor
prevederi legale. De exemplu, multi au gresit pentru ca erau obisnuiti sa spuna “cu recurs”
pentru ca in VCPC era suprimat apelul. Noul cod a suprimat recursul si a ramas apelul.
Problema este ce se intampla daca exista astfel de situatii. Pornind de la principiul legalitatii
caii de atac rezulta ca judecatorul nu poate nici sa dea, nici sa ia o cale de atac, ci doar sa
informeze. Ceea ce inseamna ca indiferent de ce scrie in hotarare, se aplica doar ce scrie in
lege. Deci daca judecatorul scrie ca este apelabila o hotarare care este definitiva, nu inseamna
ca exista drept de apel. Apelul poate fi facut, dar instanta il va respinge ca inadmisibil.
4 of 19
DPC – C8
Daca partea exercita o cale de atac gresita, intemeindu-se pe mentiunile din dispozitiv, deci
avand acoperit faptul ca a fost indusa in eroare, instanta va respinge calea de atac ca
inadmisibila, dar o va repune in termenul de exercitare a caii de atac prevazuta de lege. Deci
instanta spune “cu recurs”, dar legea spune “apelul”. Partea face recurs pentru ca asa spune
judecatorul. Instanta, in calea de atac respinge recursul, dar de la momentul comunicarii
hotararii partea poate sa declare apel, in urma lamuririi date in hotarare. In felul acesta se da
prioritate si eficacitatii din punctul de vedere al efectivitatii principiului ca partea trebuie sa
stie legea. Efectivitatea principiului conduce la ideea ca partea ar putea sa fie si intr-o eroare,
dar si ca judectorul este prezumat a sti legea.
De aceea nu il sanctioneaza, insa acest principiu nu se aplica atunci cand partea face
calea de atac neprevazuta de lege si neprevazuta nici in hotarare, adica are ea o
banuiala ca ceea ce scrie in hotarare este gresit, dar in realitate este corect – ea isi
asuma riscul calificarii.
o Tot in dispozitiv trebuie mentionata data pronuntarii, care trebuie sa fie conforma cu data
din minuta si mentiunea ca s-a pronuntat in sedinta publica sau in alta modalitate
prevazuta de lege. Nepronuntarea in sedinta publica este motiv de nulitate neconditionata
potrivit art. 176 CPC. Daca instanta amana pronuntarea, adica daca nu da hotararea in ziua in
care au avut loc dezbaterile, va putea sa nu mai fie pronuntata in sedinta publica, ci sa fie pusa
la dispozitia partilor prin intermediul greferi. Insa, lipsa oricarei mentiuni atrage nulitatea
hotararii.
o Hotararea trebuie sa cuprinda si semnaturile membrilor completului, si semnatura

grefierului. Fata de minuta ea trebuie sa poarte si semnatura grefierului. Hotararea are si
partea introductiva, care este facuta pe baza mentiunilor luate de catre grefier in sedinta, deci
este si contributia lui. Este adevarat ca dispozitivul si considerentele sunt doar contributia
judecatorului, dar partea introductiva este contributia grefierului si el trebuie sa semneze.
Chiar daca textul vorbeste despre semnaturile membrilor completului, trebuie inteles ca
vizeaza si semnatura asistentilor judiciari (daca vorbim despre litigiul de munca pentru ca si
ei participa la deliberare cu vot consultativ) si magistratii-asistenti ai ICCJ (daca vorbim de
un litigiu al ICCJ pentru ca si ei participa la deliberare cu vot consultativ). In plus, magistratii
asistenti pot sa face si considerente, sigur sub indrumarea judecatorilor. Magistratii-asistenti
au rang de judecatori, cel putin de judecatori de judecatorie.
o Mai exista o ultima mentiune: pentru hotararea supusa apelului sau recursului, se
prevede in dispozitivul hotararii si locul unde se depune cererea de apel sau cererea
de recurs, adica instanta care a pronuntat hotararea. Deci, daca tribunalul a pronuntat
hotararea, un recurs sau un apel se va depune la tribunal. In VCPC nu era o astfel de precizare,
in schimb exista o sanctiune care spunea ca depunerea cererii de apel sau de recurs direct la
instanta care judeca apelul/recursul, iar nu la instanta care a pronuntat hotararea este
sanctionata cu nulitate. Nulitatea era neconditionata, iar CCR a dat o hotarare in care a spus
ca aceasta norma care sanctioneaza cu nulitatea nedepunerea cererii la instanta care a
5 of 19
DPC – C8
judecat procesul ar fi neconstutionala si a motivat ca desi sanctiunea este logica pentru ca

intr-adevar exista toata logica ca cererea de apel sa se depuna la instanta care a pronuntat
hotararea pentru ca ea inainteaza dosarul si verifica daca a trecut termenul de apel/recurs
pentru toate partile, sanctiunea este disproportionata, deci nu respecta principiul
proportionalitatii intrucat de cele mai multe ori partea nu citeste in cod sa vada unde se
depune apelul sau recursul, ci in baza unei judecati logice i se pare ca daca apelul se judeca la
curtea de apel sa-l si depuna acolo. Atunci, in lipsa unei informari, alta decat textul din cod
care exista, ar fi prea grava sanctiunea nulitatii.
NCPC a pastrat sanctiunea nulitatii, in sensul ca exista sanctiunea nulitatii daca cererea de
apel sau de recurs este depusa la alta instanta decat cea care a pronuntat hotararea, dar a
eliminat considerentele CCR, facand exact ceea ce CCR a spus ca lipseste, anume ca a informat
partile unde anume trebuie sa depuna hotararea, astfel incat sa nu se mai spuna ca depunerea
cererii de apel sau de recurs la o alta instanta decat cea la care s-a pronuntat hotararea ar fi
rodul unei neintelegeri, unei logici corecte, dar neacoperita de stiinta juridica. Acum nu mai
este nevoie de stiinta juridica pentru a citi ultima propozitie din dispozitiv.
III. Reguli comune
A. Termenul de redactare
Potrivit art. 426, alin. 5 NCPC hotararile se redacteaza in 30 de zile de la pronuntare daca legea nu
prevede un alt termen (precum cele de la art. 999 din materia ordonantei presedintiale care
prevad alt termen de redactare – 48h).
Tot in acelasi termen de 30 de zile trebuie sa fie redactate si opiniile separate (daca exista) si
opiniile concurente. Opinia concurenta este a unui judecator care este de acord cu solutia
adoptata de majoritate, dare care are alte motive decat cele exprimate de catre majoritate (fie ca
sunt si alte motive – este de acord cu motivele lor, dar mai are unele suplimentare – fie ca nu e de
acord cu motivele expuse si vede aceeasi solutie, dar pentru alte motive). Judecatorul cu opinie
concurenta nu e un minoritar (pentru ca opinia majoritara se formeaza pe dispozitiv), ci un
separatist in ceea ce priveste considerentele si atunci i se da posibilitatea sa faca opinie
concurenta.
Cu toate acestea, nici opinia separata, nici opinia concurenta nu slabesc cu nimic forta unei
hotarari, tot obligatorie este.
Termenul de redactare (30 de zile/48h) este un termen pe cat de obligatoriu, pe atat de
nerespectat pentru ca nerespectarea lui nu atrage nicio sanctiune asupra actului procesual (chiar
daca se redacteaza in 2 ani hotararea este tot obligatorie, tot executorie, tot are ALJ, este tot inscris
autentic etc). Pentru acest motiv judecatorii considera acest termen ca unul de recomandare (insa
din textul de lege reiese clar ca e unul obligatoriu) intrucat nu intervine sanctiunea nulitatii.
Insa sanctiuni exista pentru nerespectarea termenului rezonabil al procesului (ceea ce nu
invalideaza hotararea, dar poate fi obligat statul la plata de daune intr-o procedura cum e cea din
fata CEDO). Mai mult, la un numar foarte mare de hotarari redactate peste termen poate sa
6 of 19
DPC – C8
intervina sacntiunea disciplinara din partea CSM-ului (in Legea 303/2004 exista mentiunea1 ca e
fapta disciplinara intarzierea sistematica in efecturea lucrarilor (deci trebuie sa aiba caracter
repetat).
In practica situatia nu este uniforma – sunt judecatori care redacteaza in 30 de zile, sunt si
judecatori care redacteaza intr-un an.
B. Semnarea hotararii
Hotararea este semnata de judecatori, de asistentii judiciari (in litigiile de munca), de magistratii-
asistenti de la ICCJ si de grefieri (art. 426, alin. 3 NCPC).
In cazul in care un membru al completului se aflta in imposibilitate de a semna hotararea,
semneaza pt el presedintele completului (ceea ce inseamna ca trebuie sa fie un complet
colegial); daca este un complet unic si judecatorul nu poate sa semneze pentru el va semna
presedintele instantei.
In cazul grefierului semneaza grefierul-sef in masura in care grefierul de sedinta se afla intr-o
imposibilitate de a semna.
/!\ toate aceste persoane semneaza, mentionand si motivul imposibilitatii – poate fi vorba de un
concediu, de o spitalizare).
Presedinele completului stabileste si judecatorul care redacteaza hotararea. Asadar, este o opera
individuala, dar devine opera colectiva prin insusirea de catre ceilalti prin aplicarea semnaturii pe
hotarare, astfel incat ei pot sa revina si sa roage pe cel care a redactat sa reformuleze anumite
parti. Daca nu e de acord cu reformularea, cel nemultumit de ea poate face opinie concurenta, ci
nu separata pentru ca a fost de acord cu solutia; de obicei insa judecatorii se inteleg si acolo unde
nu sunt chestiuni decisive pentru soarta hotararii ajung la un punct comun.
In ceea ce priveste numarul de exemplare originale, acestea sunt 2 (conform art. 426, alin. 6
NCPC): unul se pune in dosar, iar altul in mapa instantei, ceea ce se comunica partilor sunt copii.
C. Comunicarea hotararii – art. 427 NCPC

Intervine din oficiu si se comunica tuturor partilor (si intervenientilor care au fost acceptati in
proces, si chematilor in garantie daca s-a admis cererea in acest sens sau altor terti participanti
care au fost primit in proces; interventientului caruia i s-a respins cererea de interventie
principala nu i se comunica hotararea, lui i se va comunica incheierea de respingere ca
inadmisibila a cererii de interventie si el trebuia sa faca apel impotriva acelei incheieri).
1Art. 99 Constituie abateri disciplinare:

[…]
h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a
cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
7 of 19
DPC – C8
In realitate, in anumite cazuri hotararile pot fi comunicate si altor persoane decat cele
implicate in cauza:
▪ art. 427 NCPC vorbeste de faptul ca in cazul in care s-a dispus o inscriere in CF sau in alte
registre publice, hotararea se va comunica din oficiu si institutiei sau autoritatii care tine acele
registre;
Exemplu: avem o hotarare prin care se dispune o radiere din CF, automat ea se comunica si
registrului de cadastru si carte funciara, din oficu, chiar daca el nu a fost parte in proces.
▪ art. 198 NCC – hotararea prin care se constata nulitatea unei perosane juridice se comunica
din oficiu pt a fi notata in registrele publice in care persoana juridica a fost inregistrata sau,
dupa caz, mentionata (adica ONRC sau registrul asociatiilor si fundatiilor);
▪ art. 427 alin. 3 spune ca anularea, in tot sau in parte a unui act notarial se comunica si notarului
care a facut actul fie direct, fie prin intermedul camerei notarilor publici in circumscriptia
careia functioneaza notarul public instrumentator (chiar daca notarul nu a fost parte in
proces);
▪ art. 427 alin. 4 – hotararile prin care instanta se pronunta in legatura cu prevederi cuprinse in
TFUE si in alte acte juridice ale UE se comunica, din oficiu, chiar daca nu sunt definitive, si
autoritatii sau institutiei nationale cu atributii de reglementare in materie;
▪ art. 928, alin. 4 NCPC – in procedura divortului, instanta la care hotararea de divort a ramas
definitiva o va trimite, din oficiu, serviciului public comuniar local de evidenta a persoanelor
unde a fost incheiata casatoria (pt a opera in registrul respectiv modificarea), Registrului
national al regimurilor matrimoniale si, daca unul dintre soti a fost profesionist, si registrului
comertului;
▪ prevederi similare mai gasim in NCPC in ceea ce priveste procedura de punere sub interdictie
(unde se comunica hotararea unor autoritati cu atributii in domeniu – art. 941), precum si in
cazul hotararii de declarare a mortii – art. 947.
N.B.: in ceea ce priveste comunicarea hotararii NCPC a operat o schimbare de conceptie fata de
VCPC – in VCPC se comunica hotararea numai atunci cand era necesara comunicarea pt a curge un
termen pt exercitiul nei cai de atac (ceea ce inseamna ca hotararea care nu mai putea fi atacata cu
recurs nu se comunica, iar hotararea care se ataca intr-un termen care curgea de la pronuntare nu
se comunica nici ea). In prezent NCPC prevede comunicarea indiferent daca hotararea este supusa
sau nu cailor de atac (se comunica si hotararile care nu mai pot fi atacate, ideea fiind ca nu trebuie
sa se comunice numai cand e de facut cale de atac, ci trebuie ca partile sa vada motivarea in orice
caz, pentru a sti de ce s-a dat o anumita solutie – aceasta este o extindere a principiului
contradictorialitatii).
8 of 19
DPC – C8
D. Efectele hotararii judecatoresti
EFECT NO. 1 – prin pronuntarea hotararii instanta se devinvesteste.

Instanta nu mai are atributul de a decide in cazua respectiva. Asadar, judecatorul nu mai poate
reveni asupra solutiei pe care a dat-o, chiar daca poate o regreta solutia indreptata (isi da seama
ca a facut un act gresit. Eventuala eroare va fi indreptata prin intermediul cailor de atac.
Atunci cand judecatorul nu se pronunta auspra unor cereri, lui i se va putea solicita sa completeze
hotararea cu privire la solutia relativa asupra cererilor la care nu s-a pronuntat. In acest caz, unii
autori spun ca este o derogare de la principiul dezinvestirii. BRICIU nu o considera chiar o
derogare (ea e una aprenta) pentru ca judecatorul nu s-a pronuntat asupra tuturor cererilor, el s-
a dezinvestit numai cu privire la aspectele asupra carora s-a pronuntat (cu privire la ce nu s-a
pronuntat el nu s-a dezinvestit). Astfel, pronuntarea asupra eventualei cereri de completare nu
este o incalcare a efectului dezinvestirii, ci mai curand este o aplicare a lui, in sensul ca judecatorul
trebuie sa se dezinvesteasca si cu privire la ce a uitat sa se pronunte. Pronuntarea constand in
minus petita nu inseamna o admitere partiala a pretentiilor. Cand reclamantul vrea 500 k si
judecatorul admite 400 k si spune ca admite in parte, s-a pronuntat pe tot. Daca spune ca admite
400 k din 500 k exista de fapt doua solutii: se admit 400 k si se resping 100 k. Nepronuntare ar fi
in felul urmator: partea cere sa se dispuna rezolutiunea contractului si repunerea partilor in
situatia anterioara – instanta admite actiunea (nu spune in parte) si dispune rezolutiunea
contractului, insa uita sa mai mentioneze si ce se intampla cu repunerea in situatia anterioara; nici
nu scrie ca admite in parte ca sa se poata trage conluzia ca partea care nu s-a admis s-a respins,
deci concluzia este ca instanta a uitat.
EFECT NO. 2 – hotararea are forta unui inscris autentic.

Acest lucru e important pentru ca:
• Atunci cand exista o hotarare care tine loc de contract de vanzare, iar promitentul-vanzator
nu isi respecta obligatia de a incheia contractul, instanta poate suplini consimtamantul sau
printr-o hotarare care sa tina loc de act de vanzare; daca pentru acel act de vanzare, legea
prevede o forma autentica, hotararea judecatoreasca care suplineste consimtamantul
indaratnicului promitent-vanzator va suficienta pentru ca este act autentic (cumparatorul nu
trebuie sa se mai duca la notar).
• Atunci cand se incheiere o tranzatie judiciara care presupune transferul unor drepturi, iar pt
transferul acelor drepturi legea prevede forma autentica ad validitatem, nu mai e necesar ca
partile sa mearga la notar pt ca judecatorul, consfintind tranzactia si introducand-o chiar in
corpul hotararii, forma autentica a fost complinita.
Mentiunile pe care judecatorul le face in hotarare cu privire la prezenta partilor in fata sa, cu
privire la ce a spus fiecare sau n-au spus, ori la ce s-a intamplat in sedinta de judecata fac dovada
pana la inscrierea in fals (ele sunt mentiuni dintr-un act autentic si care sunt percepute prin
propriile simturi ale judecatorului).
9 of 19
DPC – C8
Chiar daca hotararea va fi anulata pentru necompetenta judecatorului (mai putin in ipoteza in care
el nu ar fi deloc judecator), nulitatea afecteaza actul procesual, dar nu afecteaza constatarile facute
personal (ele raman alabile si tot autentice sunt). In mod obisnuit, la un act autentic care nu e
hotarare judecatoreasca, daca agentul instrumentator nu e competent el devine un inscris sub
semnatura privata, daca contine semnatura partior, iar daca nu o contine, un inceput de dovada
scrisa – in schimb, la judecator, daca nu e competent, toate mentiunile raman perfect valabile in
baza dispozitiilor de la nulitate (care spun ca efectele secundare, altele decat cele pt care a fost
facut actul juridic – cele precum delcaratiile partilor – raman valabile).
EFECT NO. 3 – executorialitatea hotararii.

Hotararile sunt date pentru a fi aplicate – aplicarea are doua forme: de bunavoie sau cu forta (daca
cel are a pierdut nu doreste sa execute de bunavoie).
Acesta este un efect general, insa nu toate hotararile au acest efect:
o actiunile in constatare – ele nu au putere executorie in ceea ce priveste capatul principal de

cerere (in schimb, in ceea ce priveste capetele secundare, acelea ar putea sa aiba putere
executorie – cheltuielile de judecata);
o hotararea prin care se respinge pretentia reclamantului si nu se acorda nici cheltuieli de
judecata – instanta nu a obligat la nimic pe nimeni, deci nimeni nu are ce executa.
Din acest punct de vedere hotararile se incadreaza in urmatoarele categorii:
a) hotarari de prima instanta care sunt supuse apelului – ele, ca regula, nu sunt executorii
pentru ca termenul de apel si apoi intreaga perioada necesara solutionarii apelului suspenda
de drept executarea hotararii. Si aici exista niste exceptii (hotarari atacate cu apel care totusi
pot fi executate) – este vorba de executarea vremelnica/provizorie (sunt executate
hotararile dar executarea poate fi intoarsa in apel); ea intervine in situatii precum pensiile,
salariul, despagubiri pt vatamare corporala grava, masurile asiguratorii (daca s-a dispus
sechestru, spre exemplu, chiar daca se face apel, incheierea se executa pana se face apelul).
b) hotararile executorii – cele pronuntate de instanta de apel (cand deja hotararea este una
validata de instanta de apel sau o hotarare pronuntata de instanta de apel dupa doua judecati
in fond) sau cele din prima instanta pt care legea nu mai prevede calea de atac a apelului
(incheieri de suspendare, cheltuielile de judecata).
In privinta hotararilor date in apel, ele sunt executorii, dar nu sunt definitive, ceea ce inseamna
ca mai poate interveni recursul (executarea se va face pe riscul creditorului intrucat daca se
va admite apelul si hotararea se va desfiinta, el va trebui sa restitutie ceea ce a executat si sa
plateasca si cheltuielile debitorului).
c) hotararile defintive – ele sunt executorii, insa sunt unele hotarari care nu dobandesc putere
executorie decat atunci cand devin definitive: cele in materie de desfiintare de constructii, de
plantatii (pentru ca executarea este ireversibila) sau cele privind radierea din CF (pentru ca
de inscrierea in CF depinde si existenta dreptului)
10 of 19
DPC – C8
Executorialitatea hotararii are si ea o durata de timp – exista un termen de prescriptie a

dreptului de a cere executarea silita care este diferit de termenul de prescriptie pentru
introducerea actiunii (chiar daca partea a obtinut o hotarare judecatoreasca favorabila, ea nu
poatea sa o execute decat intr-un anumit timp de prescriptie a executarii).
Depasirea acestui termen nu afecteaza celelalte atribute ale hotararii – forta de act autentic,
obligativitatea sau autoritatea de lucru judecat (chiar daca si-a pierdut puterea executorie
hotararea ramane act autentic, are ALJ, numai ca nu mai poate fi executata). Aceasta sub rezerva
invocarii exceptiei in termen (pentru ca e o exceptie de ordin privat).
EFECT NO. 4 – obligativitatea si opozabilitatea hotararii judecatoresti.

Obligativitatea are legatura directa cu relativitatea efectelor hotararii – obligativitatea este un
efect ce se aplica numai partilor din proces. Aceasta inseamna ca o parte care a fost implicata intr-
o procedura este obligata sa respecte acea procedura de bunavoie, iar daca nu o va respecta, va
interveni puterea executorie si va fi adusa la ascultare prin forta coercitiva a statului.
Obligativitatea isi trage puterea din faptul ca una dintre parti, fiind partasa la procedura, si-a putut
expune toate apararile si a pierdut procesul in conditii de contradictorialitate.
Opozabilitatea se refera la un efect pe care hotararea nu il produce pt parti, ci fata de terti – fata
de terti hotararea nu este obligatorie pentru ca pentru ei hotararea nu este res inter alios acta, ci
pentru ei hotararea este numai opozabila. Asta inseamna ca tertii nu pot sa ignore situatia juridica
stabilita printr-o hotarare judecatoreasca, dar pot sa o combata prin mijloace de proba contrare
si sa ajunga, prin pronuntarea unei alte solutii, la o situatie juridica diferita.
 Exemplu 1: exista o hotarare prin care se constata ca X a uzucapat o proprietate, procedura in

care s-a judecat cu Y; pe teren se confrunta cu Z care va spune ca el nu a fost in procedura de
uzucapiune si spune ca X s-a judecat cu Y, nu cu el – daca Z aduce un titlu pentru a sustine ca
este proprietar sau probe pt faptul ca posesia lui X n u a fost utila sau ca nu a avut durata
prevazuta de lege, el va putea sa castige; daca Z isi limiteaza sustinerea doar la ideea ca el nu
a fost parte in procesul respectiv si ca poate ignora complet hotararea, nefecand nicio proba
in sustinerea propriilor sale drepturi, el va pierde (judecatorul va spune „e adevarat ca nu ai
fost parte, dar pana la proba contrara in acel proces s-a stabilit ceva; tu poti sa faci proba
contrara, dar fa-o, vino si dovedeste ca tu esti proprietar, ca X a posedat impotriva unei
persoane care nu era proprietar, ca n-a posedat cum zice ca a posedat, ca posesia lui n-a fost
buna si atunci voi respinge actiunea fata de tine”; daca Z nu a facut nicio proba contrara, chiar
daca hotararea dintre X si Y nu este executorie, judecatorul poate pronunta o hotarare intre X
si Z pe baza opozabilitatii celei dintai).
 Exemplu 2: in cazul unor actiuni privind filiatia, tertii nu pot ignora o hotarare prin care se
spune ca un copil are un anumit parinte, pe baza unei actiuni in stabilirea paternitatii sau ca o
persona nu este parintele unui anumit copil pe baza unei actiuni in tagada paternitatii (partile
s-au judecat acolo intre ei, dar ei au o hotarare, nu poate sa vina un tert si sa spuna ca el nu a
fost parte in proces, deci pt el X nu e copilul lui Y). Un tert (daca are interes si calitate) poate
sa se angajeze intr-o noua procedura si sa demonstreze contrariul.
11 of 19
DPC – C8
Obligativitatea hotararii este pentru parti, opozabilitatea (permite proba contrara) este pentru
terti.
Notiunea de „parti” se refera la reclamant, parat, intervenient si altii care au intervenit. Tot aici
vom include si succesorii cu titlu universal sau universali, precum si succesorii cu titlu particular
ai partilor (art. 39 NCPC spune ca subdobanditorii trebuie sa intervina in proces, iar daca nu
intervin, hotararea va produce efecte si in ceea ce ii priveste, mai putin in situatia in care au
dobandit cu buna-credinta si nu puteau fi evinsi – astfel, din punctul de vedere al dreptului civil
subdobanditorii sunt avanzi-cauza, insa din punctul de vedere al procesului civil ei sunt parti,
astfel incat li se aplica obligativitatea).
 Exemplu: s-a judecat X cu Y, iar Z a dobandit de la Y; nu a intervenit in proces, dar stia ca exista
proces; X a castigat procesul si l-a obligat pe Y sa-i dea bunul; hotararea fiind obligatorie fata
de Z, X se va duce cu executorul direct la Z (daca ar fi fost doar opozabila, X ar fi trebuit sa-l
dea in judecata pe Z si sa obtina o hotarare – de castigat tot ar fi castigat, pentru ca hotararea
impotriva lui Y poate fi folosita ca proba, dar ar mai fi durat cativa ani); in ipoteza in care
hotararea este obligatorie, Z are doua variante: fie o executa de bunavoie, fie se supune puterii
executorii (atunci cand hotararea e doar opozabila nu se poate apela la puterea executorie).
EFECT NO. 5 – autoritatea de lucru judecat.

Presupune o imposibilitate de reluare a litigiului dupa ce el a fost dezlegat in mod definitiv.
Din punct de vedere al filosofiei autoritatii de lucru judecat exista doua teze:
a. ALJ se intemeiaza pe adagiul latin res iudicata pro veritate habetur (ceea ce s-a judecat se
prezuma in mod absolut ca fiind adevarat);
b. ALJ provine dintr-o sursa ce decurge din pacea sociala necesara ca urmare a principiului
imutablitatii litigiului si prin principiul ca odata ce s-a judecat ceva nu se mai poate relua (nu
neaparat pt ca el reprezinta adevarul, si pentru ca altfel nu ar exista pace sociala).
Dintre cele doua, VCPC mergea pe primul principiu, spunand ca autoritatea de lucru judecat este
o prezumtie irefragabila de adevar. NCPC pare sa mearga pe al doilea principiu, explicand
autoritatea de lucru judecat in nevoia de imutabilitate a litigiului decurgand din faptul ca
perpetuarea aspectului litigios la nesfarsit ar conduce la un razboi social permanent (se merge pe
principiul „mai bine o pace stramba decat un razboi drept”), ceea ca face ca in prezent autoritatea
de lucru judecat sa aiba o forta si mai mare.
1) Domeniul autoritatii de lucru judecat

Autoritatea de lucru judecat se aplica numai procedurilor cu caracter contencios – hotararile
date in materie necontencioasa nu a acest atribut (nu exista o prevedere expresa in acest sens, dar
e logic pt ca in materie gratioasa nu exista o disputa transata de instanta, ci este o persoana care
solicita instantei o simpla autorizare, un aviz de functionare pe care nu-l opune altuia, astfel incat,
neexinstand o disputa pe care instanta sa o stinga prin logica ei, nici autoritate nu poate sa existe,
iar oricand, orice persoana care se considera lezata de acea hotarare va putea sa initieze o
procedura).
12 of 19
DPC – C8
In ceea ce priveste hotararile provizorii, nu exista autoritate de lucru judecat asupra hotararilor
ce dezleaga fondul.
 Exemplu 1: daca intr-o procedura de ordonanta presedintiala se spune „intrucat exista o
procedura de fond prin care reclamantul sustine ca are un drept de servitute asupra terenului
paratului si pentru, din aparenta ce rezulta din actele depuse, s-ar constata ca la prima facie
fondul reclamantului este infundat, pana la clarificarea problemei de fond ii dam dreptul
reclamantului sa treaca pe terenul paratului” – o astfel de solutie nu are ALJ in ceea ce priveste
procedura de fond.
La sfarsit instanta de fond va spune „in ciuda aparentei care s-a creat atunci cand s-a dat
ordonanta presedintiala, pe baza efectuarii unei expertize a rezultat ca fondul reclamantului
nu este infundat, astfel incat are acces si prin alta parte; motiv pentru care cererea lui privind
trecerea pe domeniul paratului este neintemeiata” – o astfel de hotarare va avea ALJ asupra
celei dintai care era data numai provizoriu in baza unei simple aparente.
 Exemplu 2: in cazul in care se cere suspendarea unei constructii pana la clarificarea aspectelor
legate de legalitatea autorizatiei – se spunda executarea pentru ca sunt invocate multe aspecte
din care ar rezulta ca autorizatia de construire este nelegala; apoi cand se judeca pe fond si se
observa ca autorizatia de construire era legala, tot ce s-a spus in hotararea provizorie de
suspendare nu mai are ALJ pt ca exista o hotarare de fond care are autoritate asupra ei;
 Poate o hotarare provizorie sa aiba efecte asupra unei cereri tot provizorii?
a) daca se cerere suspendarea executarii unei constructii care se respinge si reclamantul face o
noua cerere de suspendare a executarii (tot provizorie) – in acest caz se poate opune
autoritatea de lucru judecat a primei hotarari provizorii (de respingere)? DA, dar ALJ este una
relativa, in sensul ca ea joaca numai in masura in care a doua cerere provizorie este
intemeiata pe aceleasi temeiuri ca si prima si daca nu s-au schimbat temeiurile ce au stat la
baza pronuntarii celei dintai.
In acest caz pot exista doua ipoteze:
i. reclamantul face o cerere prin care cere suspendarea construirea unui bloc pentru ca nu
mai suporta zgomotul produs de macara; judecatorul va respinge (va spune „pune-ti
dopuri”);
ii. reclamantul vine din nou si face o cerere prin care cere ca pana se clarifica problema legata
de legalitatea autorizatiei sa se suspende lucrarile pentru ca intre timp pe langa zgomote,
i s-a fisurat si peretele casei in urma sapaturilor care se fac – in acest caz judecatorul va
admite cererea si va suspenda lucrarea pana se dovedeste de unde vine spartura peretului
(ea poate veni de la vecinul care construieste haotic, poate sa vina din faptul ca oricum
casa s-ar fi fisurat sau este posibil ca fisura sa fi fost facuta chiar de reclamant pt a stopa
lucrarile); totusi, este destul de credibil faptul ca fisura este cauzata de lucrari, astfel incat
instanta va spune „chiar daca initial am respins cererea (pt ca s-au decat niste
inconveniente minore – zgomotele), acum se invoca consecinte mai grave astfel incat nu
mai are ALJ prima hotarare (ea era una provizorie, relativa, numai pe baza acelor motive
– acum au aparut alte motive si se impune admisa noua cerere pe baza lor).
13 of 19
DPC – C8
b) In cazul masurilor asiguratorii se face cerere de sechestru asigurator – instanta spune ca din
probe nu rezulta ca e cazul sa se puna sechestru pentru ca debitorul este solvabil, nu exista
riscul unei neexecutari; reclamantul introduce o noua cerere de sechestru asigurator aratand
ca intre timp debitorul a fost executat pe ¾ din avere si mai are urmatori pe restul – in cazul
asta judecatorul a constatat ca noua cerere se sechestru se intemeiaza pe niste realitati pe care
nu le-a cunoscut la momentul primei cereri si o va admite (sigur, daca reclamantul nu face
dovada acestor noi imprejurari si face din nou o cerere de sechestru fara sa aiba nimic nou se
spus, cererea sa se va respinge, opunandu-i-se ALJ a primeia intrucat nu a invocat nimic
suplimentar).
 Autoritatea de lucru judecat se aplica numai dispozitivului sau si considerentelor?

La baza, se aplica numai in ce priveste dispozitului, considerentele nu se bucurau de ALJ (de asta
a si fost posbil in istorie sa existe hotarari fara considerente – ele se faceau numai la cerere sau
daca una dintre parti formula cale de atac). A fost o perioada de cativa ani in care acest sistem se
aplica, dar el vine din vechime pt ca la baza hotararile nici nu erau motivate. Era un act, nu se stia
daca era jurisdictional sau administrativ. Prin urmare, problema asa a plecat, considerentele erau
o chestiune ca sa fie inteleasa hotararea.
Mai nou au aparut teze care au spus ca nu se poate intelege dispozitivul decat daca se citesc
consierentele, ceea ce inseamna ca considerentele, in masura in care sunt absolut necesare pentru
a intelege dispozitivul, sunt si ele puratotare de ALJ – aceasta este teza NCPC: sunt purtatoare de
ALJ acele considerete care sustin in mod necesar dispozitivul.
Cu alte cuvinte, exista 3 categorii de considerente:
(i) considerentele decisive – cele fara de care dispozitivul nu ar putea fi inteles;
(ii) considerentele decizorii – cele care rezolva niste aspecte prealabile rezolvarii problemei
din dipozitiv, dar absolut necesare;
Exemple:
o intr-o actiune in anularea unui act de vanzare-cumparare pentru eroare, considerentele
care spun in ce consta eroare sunt esentiale (nu poate fi inteleasa anularea daca nu
rezulta din considerente in ce anume a constat eroarea).
o intr-o actiune privind revendicarea, A revendica de la B, iar B ii opune uzucapiunea, dar
nu face o cerere reconventionala (o opune pe cale de aparare); judecatorul, neavand o
cerere asupra uzucapiunii, nu se va pronunta asupra ei in dispozitiv. Solutia lui va fi ca
va respinge cererea reclamantului, dar aceasta respingere a cererii reclamantului care
avea titlu de proprietate nu poate fi inteleasa decat citind in considerente faptul ca
judecatorul a considerat ca apararile paratului privind uzucapiunea sunt intemeiate. In
acest caz, apararea paratului are valoare decizorie: el spune ca desi reclamantul are titlu,
el poate sa uzucapeze, ceea ce inseamna ca judecatorul trebuie sa verifice mai intai daca
sunt indeplinite conditiile uzucapiunii ca sa vada daca mai valoreaza ceva titlul
reclamantlui. Acest considerent (ca apararea paratului privind uzucapiunea e mai
puternica decat titlul reclamantului) la fel de bine s-ar putea afla si in dispozitiv daca
paratul facea o cerere reconventionala;
14 of 19
DPC – C8
o reclamantul cere rezolutiunea, iar paratul invoca exceptia nulitatii actului pe baza caruia
reclamantul solicita rezolutiunea; cum solutia privind exceptia nulitatii este prealabila
(nu se poate solutiona rezolutiunea decat daca se verifica daca contractul respectiv este
valabil), ea se va afla in considerente (pentru ca paratul a invocat exceptia pe cale de
aparare, nefacand cerere reconventionala) – aceste considerente insa sunt decizorii
pentru ca ele, in realitate, rezolva o parte din pricina (rezolva problema daca poate fi
pusa in discutie rezoltiunea – daca se respinge exceptia nulitatii judecatorul abia atunci
poate trece mai departe sa discute problema rezolutiunii);
In cazurile de mai sus si considerentele decizorii sunt purtatoare de autoritate de lucru
judecat.
(iii) considerentele supraabundente cele care ar putea la fel de bine sa si lipseasca.

Considerentele supraabundente nu sunt purtatare de ALJ pt ca ele nu sustin in mod necesar
dispozitivul (nu au legatura cu solutia):
Exemple:
o Instanta anuleaza cererea ca netimbrata, dar, dupa ce spune de ce cererea nu a fost legal
timbrata, mai adauga o fraza in care explica de ce si daca cererea ar fi fost legal timbrata
solutia ar fi fost de respingere ca neintemeiata a cererii – aceste considerente nu sustin
dispozitivul, ele fiind supraabundente pentru ca cu sau fara ele, dispozitivul poate fi
inteles foarte bine (ele pot fi in hotararea, dar nu au autoritate de lucru judecat).
o ICCJ spune ca admite recursul si explica de ce. Mai spune un lucru „in legatura cu
apararile facute de catre intimat prin concluziile scrise, instanta nu le poate lua in
considerare intrucat ele nu au respectat principiul contradictorialitatii, adica ele nu au
fost facute si in sedinta publica, ci au fost invocate de-abia prin concluziile scrise. Cu toate
acestea, ele sunt neintemeiate”. Deci la inceput spune ca, de fapt, tot ce a spus partea la
inchiderea dezbaterilor, fiind in afara principiului contradictiorialitatii, nu sunt luate in
considerare. Cu alte cuvinte, solutia pana acolo era suficient de bine motivata, dar si daca
ar fi fost sa fie luat in considerare, tot nu s-ar fi ajuns la o alta solutie. Nu are autoritate.
De acord, considerentul exista, nu atrage nulitatea hotararii, dar nu are autoritate de
lucru judecat pentru ca nu este un considerent decisiv din moment ce ICCJ spune ca
oricum nu le poate lua in considerare pentru ca le-a spus prea tarziu, nu mai conteaza
ce s-ar fi intamplat daca le-ar fi luat in considerare. Deci in acest caz considerentele clar
nu au autoritate de lucru judecat.
o Situatii in care instanta spune ca pronunta solutia, gasind un motiv de nulitate intemeiat
si-l trateaza ca atare si anuleaza actul. Pe celelalte motive invocate de nulitate nu le mai
examineaza pentru ca oricum solutia ar fi de nulitate, dar incepe sa se pronunte si cu
privire la ele. Deci spune ca nu le mai examineaza, dar apoi spune de ce sunt
neintemeiate. Adica spune ca pentru solutia ei este un singur motiv de nulitate. De
exemplu, eroare ar fi suficienta, deci nu mai analizeaza si violenta, si toate celelalte.
Totusi, da dezlegari cu privire la ele. Acestea sunt niste considerente supraabundente.
15 of 19
DPC – C8
 Efectul de autoritate de lucru judecat se aplica numai asupra fondului sau si cu privire la
hotararile date pe baza unor exceptii (care nu antameaza fondul) ?
La baza, autoritatea de lucru judecat era numai pentru hotararile asupra fondului. NCPC prevede
ca si solutiile date pe baza unor exceptii sau a unor incidente procedurale au autoritate de lucru
judecat cu privire la dezlegarea acelor exceptii.
Cu alte cuvinte, daca instanta a respins cererea ca prescrisa si creditorul face o noua actiune i se
va putea opune autoritatea de lucru judecat in ceea ce priveste prescriptia.
Daca s-a respins actiunea pentru inexistenta calitatii procesuale active si aceeasi persoana (careia
i s-a spus ca nu are calitate) face o noua actiune impotriva aceleiasi persoane, intemeiata pe
aceleasi inscrisuri, in privinta calitatii procesuale exista autoritate de lucru judecat (insa o alta
persoana decat cea despre care s-a spus ca nu are calitate poate sa faca o actiune privind fondul
acestui litigiu).
Nu au autoritate de lucru judecat hotararile care sunt date pe baza unor exceptii de procedura
(faptul ca cererea nu a fost semnata, timbrata etc).
2) Momentul in care intervine autoritate de lucru judecat

ALJ intervine la data pronuntarii, DAR ea nu devine definitiva decat in momentul in care hotararea
se definitiveaza. Intre data pronuntarii si data ramanerii definitive a hotararii exisat o ALJ
provizorie (care nu este aparata prin exceptia ALJ, ci este aparata prin litispendenta sau, daca deja
a ajuns in recurs, prin suspendarea celui de-al doilea litigiu).
3) Legatura dintre procedurile penale si procedura civila

Hotararea penala nu are ALJ asupra cererii civile in ceea ce priveste existenta prejudiciului si a
vinovatiei.
In schimb, hotararea penala are ALJ asupra celei civile in privinta existentei faptei si a persoanei
care a savarsit-o.
Hotararea civila nu are ALJ asupra celei penale in ceea ce priveste existenta faptei, a autorului
si asupra vinovatiei (nici cea penala nu are asupra celei civil aici).
In unele hotarari, civilul are autoritate asupra penalului: in materie de filiatie, daca problema
filiatiei conteaza in ceea ce priveste infractiunea (daca persoana vatamata si inculpatul sunt rude
– lucru stabilit printr-o hotarare civila – vor fi consecinte cu privire la pedeapsa).
Mai mult, ar. 440 din NCC2 spune ca nici nu se judeca procesul penal pana nu se clarifica problema
filiatiei, aceasta fiind o chestiune ce genereaza caracterul penal sau care are relevanta in ceea ce
priveste sanctiunea penala (aici civilul tine in loc penalul).
2 Art. 440 Efectele stabilirii filiaţiei asupra unui proces penal

În cazul infracţiunilor a căror calificare presupune existenţa unui raport de filiaţie care nu este legal stabilit, hotărârea
penală nu poate fi pronunţată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiaţie.
16 of 19
DPC – C8
4) Efectele autoritatii de lucru judecat
4.1. Efectul pozitiv inseamna valorificarea unei chestiuni juridice rezolvate intr-un dosar intr-
un alt dosar in care chestiunea respectiva reprezinta doar o componenta a litigiului. Un
litigiu solutionat definitiv este incorporat intr-un alt litigiu care incepe ulterior, primul
litigiu reprezentand doar o piesa din al doilea.
Exemplu 1: se face o actiune in revedendicare in care X este declarat proprietar al unui
imobil; dupa care se face alta actiune prin care X impreuna cu alte persoane partajeaza niste
bunuri, printre care si acest imobil; in acest al doilea proces instanta trebuie sa verifice daca
bunurile pretins existente in masa succesorala apartin sau nu partilor. In cazul asta exista o
ALJ pentru ca printr-o hotarare anterioara s-a stabilit ca imobul apartine intr-adevar lui X,
prin urmare instanta poate trece la partaj.
Exemplu 2: intr-o actiune se pune in discutie valabilitatea unui act, reclamantul sustinand
nulitatea, iar paratul ca e valabil; instanta dispune ca acel act este valabil, respinga actiunea
reclamantului; reclamantul formuleaza o noua actiune in care revendica bunul de la parat,
spunand si ca paratul nu are titlu – paratul va spune ca in ceea ce priveste titlul sau constand
in actul ce a facut obiectul judecatiii anterioare, el exista si e valabil (problema asta nu mai
poate fi pusa in discutie pt a fost transata deja); sigur, nu inseamna ca paratul a si castigat in
acest al doilea proces (pt ca desi are un act valabil si reclamantul ar putea infatisa un act
valabil, cele doua acte trebuind comparate).
Asta inseamna autoritate de lucru judecat in sens pozitiv, adica valorificarea rezultatelor
unui proces intr-un alt proces unde se pune in discutie aceeasi chestiune litigioasa, dar
impreuna cu alte chestiuni.
In aceste cazuri nu se ridica nicio exceptie, ci se invoca ALJ ca o aparare – paratul care
spune ca are titlu de proprietate, dovada acestui fapt regasindu-se chiar intr-o hotarare
judecatoreasca (in acest caz paratul nu face decat sa vina cu probe, proba lui fiind
hotararea judecatoreasca care este purtatoare de ALJ si incepe litigiul cu o astfel de proba
– el aduce aceasta proba tocmai ca sa se judece litigiul si nu sa-l stopeze, dar sa se judece
sub auspiciile rezolvarii pe care el a primitr-o anterior).
4.2. Efectul negativ – ALJ este invocata pentru a stopa un litigiu.

De exemplu, A l-a dat in judecata pe B cerand anularea unui contract si a pierdut; A face alt
litigiu impotriva lui B in care cere anularea aceluasi contract pe baza acelorasi motive – in
acest caz B va opune ALJ in sensul ca va spune „stop, procesul acesta s-a mai judecat”; B
blocheaza procedura, ceea ce inseamna ca invoca o exceptie care:
o este absoluta (poate fi invocata si de catre instanta, din oficiu, si de catre procuror, daca
participa la judecata);
o este peremptorie (admiterea ei duce la stoparea procedurii – se respinge cererea ca fiind
in autoritate de lucru judecat);
o poate fi invocata in recurs chiar omiso medio (chiar daca nu a mai fost invocata in apel);
o infrange chiar si principiul non reformatio in pejus (poate agrava situatia partii in propria
cale de atac) – partea face un recurs intrucat nu a castigat chiar tot (mai avea vreo 20%
17 of 19
DPC – C8
de recuperat), iar intimatul vine in recurs si spune ca cu privire la prentiile

reclamantului exista ALJ intrucat el pierduse tot printr-o hotarare anterioara
(descoperita de intimat dupa cativa ani); astfel el invoca faptul ca in mod gresit i-a dat
instanta 80% pt ca reclamantul de fapt nu trebuia sa primeasca nimic pt ca partile se
judecase anterior, iar acesta din urma pierduse; instanta va admite recursul, va desfiinta
toate hotararile si va respinge cererea ca fiind in ALJ (in contra principiului non
reformatio in pejus); intr-adevar, intimatul poate lua o amenda daca se dovedeste faptul
ca el a cunoscut existanta hotararii anterioare si a ascuns-o.
Pentru a exista ori efectul negativ, ori cel pozitiv exista niste conditii – ALJ opereaza numai in
cazul in care exista o tripla identitate de parti, obiect si cauza.
 in legatura cu identitatea de parti, nu are importanta pozitia procesuala pe care partile au
avut-o in proces – poate in primul proces una dintre parti sa fi fost reclamant, iar in al doilea
proces sa fi fost parat. Are importanta calitatea pe care ai o au in raportul juridic dedus
judecatii.
Exemplu: daca A il da in judecata pe B cerand nulitatea contractului si pierde procesul, ALJ va
fi si daca in al doilea proces reclamant este B si parat este A, chiar daca ei si-au schimbat pozitia
procesuala. Calitatea in raportul de drept dedus judecati este aceeasi – de vanzator si
cumparator.
Este vorba despre o identitate juridica, nu fizica. Adica va exista identitate de parti si in ipoteza
in care in al doilea proces sunt partile A si C, dar C este mostenitorul lui B sau cel care a
dobandit cu titlu particular de la B.
 in legatura cu identitatea de cauza ea se refera la cauza cererii (causa debendi), nu cauza

actiunii (causa petendi).
Cauza cererii se refera la temeiul juridic dedus judecatii, in timp ce cauza actiunii se refera la
scopul spre care se indreapta actiunea. In realitate, ceea ce intereseaza din punctul asta de
vedere este sa se vada daca dezlegarea data de instanta a fost rodul unui anumit temei de
drept, adica cauza CCJ. De ce? Pentru ca scopul unei actiuni se poate dovedi prin mai multe
temeiuri de drept. De exemplu, anularea unui act poate fi obtinuta si prin eroare, si prin
violenta, si prin alte vicii de consimtamant. Daca instanta respinge cererea reclamantului
pentru ca nu exista eroare, evident ca acest lucru nu are nicio legatura cu o noua actiune care
se poate baza pe leziune sau pe alt viciu de consimtamant. Nu ar fi ALJ in cazul acesta pentru
ca temeiurile de drept ar fi diferite.
In ceea ce priveste cauza, ea nu se refera numai la temeiul juridic (adica textul de lege sau
principiul de drept), ci si la temeiurile de fapt. Cauza este compusa din temeiurile de drept si
temeiurile de fapt ce sustin cererea de chemare in judecata.
 in legatura cu identitatea de obiect, ea exista de multe ori situatia in care in ALJ nu exista o
identitate perfecta, in sensul ca obiectul celui dintai proces se regaseste in obiectul celui de-al
doilea, cum a fost exemplul ca in primul caz se cere anularea, iar in al doilea caz se cere
revendicarea. Evident ca in revendicare una dintre probleme este daca partile au sau nu titlu.
Nu se rezolva tot aici, dar este o problema. Intr-un fel se trateaza o revendicare in care numai
18 of 19
DPC – C8
o parte are titlu si altfel se trateaza o revendicare in care ambele parti au titlu si se vede care
dintre ele este preferata. Deci o componenta a revendicarii se regaseste in primul litigiu. Prin
urmare, si acolo exista identitate de obiect, chiar daca ea nu este copiata in totalitate.
In ipoteza in care in primul proces se discuta nulitatea unui contract, iar in al doilea caz se
discuta rezolutiunea. Daca s-a respins cererea de nulitate din primul proces, evident ca in ceea
ce priveste rezolutiunea nu se mai poate relua discutia daca contractul este sau nu valabil pe
temeiurile pentru care s-au respins. Se poate veni cu alte motive de nulitate, care nu au facut
obiectul primului proces ori se trece direct la problema rezolutiunea. Daca se invoca exceptia
nulitatii, o sa se opuna ALJ pentru ca a fost rezolvata prin procesul anterior. Deci exista si in
acest caz identitate de obiect, chiar daca ea este inclusa, partiala.
La efectul negativ, identitatea de PAC se vede in mod evident pentru ca sunt doua litigii identice.
La efectul pozitiv nu mai este la fel de evident pentru ca, de fapt, in ipoteza, efectul pozitiv se
manifesta cand litigiul al doilea nu este identic cu primul, ci are numai in compozitia lui niste
probleme juridice dezlegate de un litigiu, astfel incat identitatea de obiect si de cauza sunt mai
greu de vazut.
Sunt autori care spun ca tripla identitate exista numai in privinta efectului negativ. Pentru efectul
pozitiv, exista numai identitate de parti. Ei au partial dreptate. Evident ca intre primul proces si al
doilea nu mai exista identitate de cauza si de obiect pe intregul procesului, dar pe chestiunea
dezlegata exista.
De exemplu, daca in primul caz de invoca nulitatea unui contract, se solutioneaza problema, iar
apoi in al doilea caz se invoca revendicarea, in care una dintre probleme este cine are si cine n-are
titlul, iar una dintre parti vrea sa utilizeze acelasi contract, care a fost validat prin hotararea
anterioara. In cazul acesta, in opinia prof. Briciu exista intentitate si de parti, si de cauza, si de
obiect, dar numai pe componenta valabilitatii contractului. Evident ca intre revendicare si nulitate
nu exista identitate de obiect si de cauza, dar aici se cauta identitatea in chestiunea juridica
dezlegata, nu identitatea de obiectul litigiului pentru ca daca exista doua litigi identice cu totul,
atunci avem direct autoritatea negativa, nu cea pozitiva.
Problema este ca ALJ este una dintre marile dificultati. De aici incolo, problemele devin extrem de
complicate. Inainte, efectului pozitiv i se spunea putere de lucru judecat, iar efecutlui negativ i se
spunea ALJ. Acum puterea de lucru judecat este un concept abolit. Exista in VCC si era atasata ideii
prezumtiei absolute de adevar. Ea nu mai exista. Acum exista ALJ cu doua fete.
19 of 19
DPC – C9
VI. Executarea provizorie a hotararii de prima instanta
Unul dintre efectele pe care le produce hotararea judecătorească este efectul executoriu. Acest
efect nu se produce întotdeauna de drept, in sensul ca, de principiu, hotărârile devin executorii
dupa expirarea termenului de apel sau exercitarea apelului si menținerea hotărârii ori înlocuirea
ei cu o alta hotarare (hotărârea data in apel). Logica este simpla: orice executare, chiar si daca
exista posibilitatea de întoarcere a executării in cazul in care se desființează titlul, presupune o
restrângere destul de severa a drepturilor partii care a pierdut (care se confrunta cu o executare
silită) si un pericol, ca, daca totusi va câștiga procesul, sa nu mai poată întoarce executarea. Tocmai
de aceea, legiuitorul a gasit un echilibru si anume, ca o hotarare judecătorească sa nu fie pusa in
executare de indata, ci numai dupa ce este confirmata de catre instanta de apel sau dupa ce
instanta de apel o schimba.
Aceasta este regula, dar exista situatii de exceptie. Aceste exceptii presupun ca o hotarare
judecătorească poate fi executata de îndată, adica apelul nu este suspensiv de executare.
Asemenea exceptii sunt necesare, deoarece exista situatii in care legiuitorul a pus in balanta doua
aspecte:
- disconfortul pe care il presupune executarea unei hotărâri neconfirmate in apel pentru
debitor si riscurile ca acesta sa fie vătămat in drepturile lui printr-o executare intempestiva;
- nevoia imediata de executare pe care o presupune situatia creditorului.
Așadar, a apărut masura executiei provizorie, adica o executare care intervine chiar si in ipoteza
in care se face apel.
Executarea provizorie este de doua feluri:

i) de drept – legiuitorul a stabilit ca pentru anumite categorii de pricini hotărârile se executa
din momentul in care se comunica partilor, iar nu dupa solutionarea apelului; in acest caz,
judecatorul nu are un drept de apreciere, daca admite cererea care se încadrează in
enumerarea prevăzută la art. 448, inseamna ca hotărârea va fi cu execuție provizorie de drept
(judecatorul nu poate spune ca admite cererea respectiva, dar ar vrea sa se execute de
indata);
ii) judecătorești – legiuitorul a cedat judecătorului de a analiza in fiecare caz in parte daca nu
cumva se impune o astfel de masura; in acest caz, judecatorul poate aprecia daca acorda sau
nu acest beneficiu pentru cel care câștiga procesul.
1 of 19
DPC – C9
A. Executarea provizorie de drept
Executarea provizorie de drept intervine in temeiul legii, in cazurile prevazute expres. Mai exista
si alte cazuri in afara de cele prevazute la art. 448 (1) NCPC, care se regăsesc in CPC sau in legi
speciale.
In art. 448 legiuitorul a adunat diverse ipoteze care se caracterizează prin 3 elemente:
i) fie este vorba de pricini care presupun o urgentă in executare, in sensul ca o executare
tardiva nu mai este de folos;
ii) fie este vorba de pricini in care nevoia imediata a creditorului de executare depaseste
importantă garanțiilor conferite debitorului, in sensul ca este vorba de sume pentru trai
curent;
iii) drepturile creditorului sunt evidente astfel incat, calea de atac nu poate aduce mari
surprize.
CAZUL 1: stabilirea modului de exercitare a autorității parintesti, stabilirea locuinței

minorului, precum si modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu
minorul;
Aceste hotărâri sunt supuse apelului, dar daca se pune in discutie faptul ca un părinte
maltreateaza minorul si se solicita schimbarea autoritatii parintesti, in sensul sa treacă la celălalt,
e absurd sa se dea dreptate, dar sa se aștepte pana in apel pentru a vedea confirmarea (pana atunci
copilul este batut). In aceste cazuri, daca exista chiar si o autoritate relativa, ii dam curs imediat
ca sa nu prejudiciam prin așteptare mai mult. Daca se va adeveri ca apelul trebuie admis, se va
întoarce la programul de vizita anterior.
CAZUL 2: plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de munca,
precum si a sumelor cuvenite, potrivit legii, șomerilor;
In viziunea legiuitorului, aceste sume reprezinta susținerea traiului curent al salariatului sau al
șomerului, ceea ce inseamna ca așteptarea soluționării pricinii in apel ar putea sa conducă intr-o
stare de necesitate mult avansată, sa nu aiba cu ce sa-si întrețină viata lui sau viata familiei sale.
CAZUL 3: despăgubiri pentru accidente de munca;

Aceeasi logica: nevoia imediata a celui accident de a avea despăgubiri care sa ii compenseze
deficitul pe care il are dpdv al sănătății.
CAZUL 4: rente ori sume datorate cu titlu ce obligație de întreținere sau alocație pentru
copii, precum si pensii acordate in cadrul asigurărilor sociale;
Aceeasi rațiuni: nevoia imediata de indemnizare, pericolul iminent ce ar apărea in ipoteza in care
s-ar prelungi starea de neobținerea a îndemnizațiilor respective destinate unei întrețineri curente.
2 of 19
DPC – C9
CAZUL 5: despăgubiri in caz de moarte sau vătămare a integrității corporale ori sănătății,
daca despăgubirile s-au acordat sub forma de prestații banesti periodice;
Au natura unei rente si se presupune ca sunt date tocmai pentru ca persoana aflată in nevoie sa-
si poată duce mai departe activitățile curente.
CAZUL 6: reparații grabnice;

Apare ideea de urgentă din natura obiectului cererii (ex: cererea reparării acoperișului, daca
aștepta solutionarea apelului, exista riscul ca iarna sa rămână fara acoperiș).
CAZUL 7: punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;

Aceste aspecte țin tot de urgenta, in sensul ca, in lipsa punerii sigiliului si efectuării inventarului,
ar putea sa fie sustrase bunuri (se aplica in general in cazul sechestrului judiciar sau in cazul
sechestrului asigurator).
CAZUL 8: cereri privitoare la posesie, numai in ceea ce priveste posesie;

Posesia odata tulburata trebuie repusa in funcție de indata si energic, fiind o situație de fapt, care
nu este acceptat sa fie tulburata prin acte violente. Daca s-au acordat si cheltuieli de judecata,
acestea vor fi executate dupa rămânerea definitiva a hotărârii.
CAZUL 9: hotărâri pronunțarea in temeiul recunoașteri de catre parat a pretentiilor

reclamantului, pronunțate in condițiile art. 436;
Art. 436 vorbește de ipoteza in care pârâtul recunoaște parțial pretențiile reclamantului, urmând
sa se dea o hotarare parțiala pe aspectele recunoscute, iar procesul va continua cu privire la
pretențiile nerecunoscute. Hotărârea data pe partea recunoscuta de parat, achiesata de parat,
devine executorie de indata.
In acest caz, apare ideea ca pericolul de a înlătura o astfel de solutie in calea de atac este minora,
soluția fiind expresia chiar a voinței pârâtului.
CAZUL 10: orice alte cazuri in card legea prevede ca hotărârea este executorie;
Acest ultim caz este cel mai grav deoarece deschide o plaja imensa care ne obliga pe noi sa ne
uitam prin tot codul.
Spre exemplu:
- in materie de ordonanta prezidențială se spune foarte clar ca apelul nu este suspensiv de
executare, ceea ce inseamna ca hotărârea pronunțată in prima instanta poate fi executata de
3 of 19
DPC – C9
indata (este logic, este o masura urgenta si provizorie, deci prin natura ei ar trebui sa se
regăsească in enumerare);
- ordonanța de plata – calea de atac împotriva ei (actiunea in anulare) nu suspenda de drept
executarea hotărârii;
- hotărârea pronunțată in procedura evacuării pentru imobilele deținute fara drept sau
stăpânite in mod abuziv – este executorie de drept, apelul nu suspenda executarea;
- sechestrul judiciar si sechestrul asigurător – încheierile, chiar daca sunt atacate cu apel, pot
fi puse in executare pe durata apelului.
Putem regăsi formulări de genul: „apelul nu suspenda executarea”, fie „hotărârea este executorie
de drept”, fie „hotărârea este executorie provizoriu”, fie formulări de genul „instanta de apel poate
suspenda executarea” (nu spune ca este executorie, dar din moment ce, de regula, apelul este
suspensiv de executare si legiuitorul spune ca instanta de apel poate suspenda executarea, acel
„poate suspenda” inseamna ca nu este suspensiv, ceea ce inseamna ca este o executare provizorie
de drept).
B. Executarea provizorie judecătorească
Aceasta este lăsată la aprecierea instanței care va analiza de la caz la caz daca acorda sau nu acorda
o astfel de masura favorabilă creditorului.
In ce condiții poate fi cerută instanței execuția provizorie judecătorească?
a) Condiții de fond:
1. obiectul procesului sa aiba conținut patrimonial – noțiunea „privitoare la bunuri” trebuie

luată intr-o formulare lejera, in sensul ca se referă la hotărâri cu conținut patrimonial;
2. obiectul procesului nu este încadrat in una dintre urmatoarele situatii, in care nu poate fi
pronunțată executarea provizorie:
- in materie de strămutare de hotare, desființare de construcții, plantații sau a oricăror
lucrări avand o așezare fixa;
- cand prin hotarare se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din CF
Este logic deoarece in aceste cazuri întoarcerea executării este fie imposibila, fie extrem
de greu de facut din cauza posibilitatii aparitiei unor drepturi concurente ale terților
dobanditori de buna-credință, ceea ce inseamna ca legiuitorul prevede cu rezerva in acest
caz executarea provizorie pentru ca oricât de mare ar fi dreptatea creditorului,
posibilitatea (chiar si de 1%) unei alte soluții in apel, pune justitia intr-o situație
complicata (sa nu mai poată intoarce executarea făcută intr-un mod intempestiv). Astfel,
odata strămutat hotarul – gard, zid; construcția odata desființată trebuie sa refaci
construcția, la plății nici atat, iar in a treia situație te lovești de drepturile unui eventual
4 of 19
DPC – C9
dobânditor care se bazează pe înscrierea noua ca urmare fie a intabulării, fie a radierii
cererii.
3. masura trebuie sa fie necesara in raport cu (elemente alternative):
- temeinicia vădită a dreptului;
- cu starea de insolvabilitate a debitorului;
- faptul ca neluarea de indata a măsurii executării provizorii ar fi vădit prejudiciabila
pentru creditor;
Aceste 3 criterii alternative pe care legiutorul le trasează judecătorului pentru a analiza de la
caz la caz daca se impune execuția vremelnică judecătorească sunt, de fapt, cele 3 pe care le-a
folosit pentru a stabili el însuși cazuri de execuție provizorie de drept. In cazul executării
provizorie de drept, legiuitorul a gasit cazuri cu aplicabilitate generala, dar i-a permis
judecătorului ca atunci cand găseste cazuri particulare, dar care seamănă cu cele pe care
legiuitorul le-a gasit la nivel general (adica se regăsesc aceleasi rațiuni), sa aplice execuția
vremelnică cu 2 condiții: (i) sa fie o situație patrimonială; si (ii) sa nu fie vreuna dintre
categoriile de litigii prevazute la art. 449 alin. (2).
Ultimele doua criterii pot fi reunite intr-unul singura pentru ca insolvabilitatea debitorului
presupune ca daca nu-l execuți imediat, creditorul va fi prejudiciat. Deci se poate ajunge la a
treia printr-a doua, dar asa s-a exprimat legiuitorul in virtutea unei tradiții a articolului
anterior. Ele sunt cam din aceeasi categorie si emana din concepția europeană asupra
măsurilor provizorii ingenue, anume cand se cer măsuri provizorii, toate statele din Europa
verifica doua lucruri (orice măsuri provizorii, nu numai executări provizorii, si ordonanțate
prezidențiale): analiza caracterului vădit al dreptului (asa-zisa analiza la prima facie; aici nu
mai este la prima facie pentru ca deja s-a pronuntat o hotarare) si neadoptarea de indata a
măsurii va produce consecinte grave pentru creditor este pericolul care poate sa apăra in
contextul in care nu se pocedeaza de indata executarea hotărârii (creditorul care nu mai poate
aștepta din cauza faptului ca așteptarea ar putea conduce la dispariția posibilitățilorde
executare). Ele sunt niste elemente stereotip ale oricărei măsuri provizorii si sunt regăsite și
in aceasta materie. Sigur, formulările sunt diferite. O sa se găsească in unele materii
„aparenta”. Aici nu este aparenta pentru ca a câștigat procesul, nu mai este aparenta. Ce diferă?
In unele cazuri sunt cumulative, in alte cazuri alternative. Diferă de la stat la stat, de la
instituție la instituție. In acest caz sunt alternative. In contenciosul administrativ, pentru a
suspenda un act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ:
- cazuri bine justificate – tradus printr-o vădită dreptate a R;
- paguba iminenta – tradusă prin faptul ca daca nu se va lua masura, consecințele cauzate
de actul administrativ vor fi greu de înlăturat.
Sunt aceleasi condiții, doar ca trebuie sa fie îndeplinite cumulativ, nu alternativ.
Ce apare in plus aici este ca instanta poate obliga pe R (el este cel care cere execuția provizorie)
la plata unei cauțiuni. Cauțiunea este calculata potrivit unor reguli de la contestația la
executare: un procent din valoarea solicitată. Pentru a acoperi eventuala dauna pe care ar
putea-o suferi cel care câștiga apelul, pentru ca reclamantul însuși s-ar putea sa fie insolvabil,
5 of 19
DPC – C9
se depune o cauțiune pentru a avea o baza de la care sa poată sa pornească. Nu este o cauțiune
obligatorie, ci o decide instanta daca apreciază ca este necesar.
b) Condiții de forma: cererea de execuție provizorie judecătorească poate fi făcută in scris

sau verbal, in fata instanței. Execuția vremelnică nu se poate da din oficiu, ci in urma unei
cereri a persoanei interesate (de regula creditorul).
Termenul: in fata primei instanțe, pana la închiderea dezbaterilor. Deci termenul este
unul lejer. Practic, atunci cand se cere admiterea actiunii si obligarea pârâtului la plata
sumei de x, se pot spune si anumite motive, cum ar fi ca dreptul reclamantului este vădit,
pentru ca debitorul este insolvabil, urmărit de alti creditori, se poate cere dispunerea si
obligarea lui la executarea provizorie. Instant poate admite si poate dispune si necesitatea
plății unei cauțiuni.
Daca instanta respinge cererea, cererea poate fi reiterată in apel (art. 449 alin. 4). Din
formularea textului rezulta ca cererea de execuție provizorie nu poate fi făcută direct in
apel. Decizia instanței cu privire la execuția vremelnică este una care are o ALJ relativa.
Este posibil ca prima instanta sa respingă cererea pentru ca unul dintre cazurile de mai
sus nu au fost dovedite. Prima instanta constata ca debitorul nu va fi insolvabil (era cu
datoriile plătite la zi), insa este posibil ca in apel debitorul, sa se fi înfundat in datorii.
Așadar, cererea va fi reiterata in apel pentru ca pe toata durata soluționării apelului
debitorul sa poate fi executat (apelul durează mult, asteptarea definitivării hotărârii prin
solutionarea apelului poate fi prea riscanta).
C. Suspendarea executării provizorii

Desi legiuitorul reglementează posibilitatea fie de drept, fie judecătorească a execuției provizorii,
tot el a reglementat si posibilitatea suspendării executării provizorii. Așadar, decizia legiuitorului
sau a instanței de a oferi execuție provizorie, nu scapă de cenzura instanței superioare, astfel incat,
instanta superioară ar putea suprima executarea provizorie, s-o suspende.
Suspendarea executiei provizorii este o instituie aplicabila atat execuției provizorii de drept, cat
si celei judecătorești. O tentație ar fi sa consideram ca ar fi aplicabila numai celei judecătoresti, pe
ideea ca ce a dat judecatorul poate lua judecatorul, iar ce a dat legiuitorul, nu poate lua judecatorul.
Desigur, este mai usor sa ceri judecatorul de apel sa suspende o hotărârea judecătorească
purtătoare de execuție judecătorească, decat una de drept, dar nu este interzis, doar ca este o
problema de diferenta pentru ca la legiuitorul nu se poate critica încadrarea unui caz, pe cand la
judecator se poate spune ca nu întrunește una din cele 3 condiții, ca nu este chiar insolvabil, insa
din punct de vedere al admisibilități, suspendarea executării intervine in ambele situatii.
Pentru a cere suspendarea executării provizorii trebuie mai intai facut apel pentru ca cererea se
face fie odata cu cererea de apel, fie in tot cursul judecații in apel.
6 of 19
DPC – C9
Cererea se depune fie odata cu apelul la instanta care a pronuntat hotărârea, fie daca se depună
separat, direct la instanta de apel.
Cererea de suspendare a execuției provizorie se soluționează de instanta de apel, fiind, practic, o
cerere incidentala in apel. Așadar, instanta investita cu solutionarea apelului va soluționa si
aceasta cerere.
Se va pronunta asupra cererii printr-o incheiere data cu citarea partilor, dar cu termen scurt.
Practic, daca instanta este investita si cu solutionarea apelului si cu solutionarea cererii de
suspendare executorii, va fixa mai intai termen scurt cu citarea partilor pentru suspendarea
executării, iar pentru apelul va fixa un termen mai lung pentru ca acolo trebuie depusă
intampinare, răspuns la intampinare etc.
Incheierea pe care o da instanta este supusa cailor ce atac prevazute si pentru hotărârea pe fond,
dar calea de atac se exercita in mod separat, in termen de 5 zile de la pronuntare (pentru ca partile
sunt citate).
Si in acest caz instanta poate obliga partea la depunerea unei cauțiuni. Aceasta cauțiune este
obligatorie si se depune inainte de solutionarea cererii de suspendare – este calculata potrivit
regulilor de la contestația la executare.
Se face apel, se trimite dosarul la instanta de apel si instanta de apel găsește 2 cereri: 1 cerere de
apel si 1 cerere de suspendare a executării hotărârii atacată cu apel, fixează mai intai termenul
pentru cererea de suspendare, cu citarea partilor, iar pentru apel fixează un termen mai
îndelungat. Toate bune si frumoase, dar pentru a se aplica, este nevoie ca dosarul de la prima
instanta sa fie înaintat instanței de apel. Numai ca acest lucru durează pentru ca daca azi se
comunica hotărârea, tot azi curge termenul de 30 de zile pentru depunerea apelului si chiar daca
se depune in prima zi, instanta va trimite dosarul abia dupa ce trece termenul de 30 de zile (si in
cea mai fericita situatie, se comunica in 32 de zile sau chiar abia peste 1 an). In acest timp, faptul
ca nu se soluționează apelul nu este o mare problema, ci problema este ca nu se poate soluționa
nici cererea de suspendare, in timp ce cel care a castigat procesul si caruia i s-a comunicat
hotărârea executorie de drept/judecătoresc va executa hotărârea. Așadar, se poate intampla ca
debitorul care a formulat cererea de suspendare a execuției provizorie sa-si vadă solutionata
cererea lui peste un timp mult mai lung decat cel necesar creditorului s-o execute. Chiar si
termenul de comunicare a dosarului cel mai scurt (32 de zile) este suficient unui creditor sa
execute (daca executa prin poprire durează intre 5 si 15 zile), ceea ce inseamna ca, de cele mai
mult ori, aceasta cerere de suspendare făcută odata cu apelul, de principiu, va fi judecata la un
moment in care nu va mai avea nicio valoarea pentru ca executarea deja s-a facut.
Insa, cererile trebuie sa fie rezolvate intr-un termen optim – in asa fel incat sa mai fie folositoare,
sa nu spună ca dupa ce te-a executat sa zică ca am fi suspendat executarea, dar nu mai suspendam
pentru ca te-a executat deja. Genul acesta de situatii in procedura nu sunt de dorit pentru ca
încalcă vădit CPC si CEDO.
Așadar, pentru aceste considerente, s-a creat inca o instituție: suspendarea provizorie a executării
silite provizorii. Cu alte cuvinte, pana sa se judece cererea de suspendare a executării provizorii
de catre instanta de apel, inainte chiar de a ajunge dosarul la instanta de apel, partea interesată,
poate cere suspendarea executării pana la discutarea cererii de suspendare executării făcută
7 of 19
DPC – C9
odata cu apelul, pe calea ordonanței presedintiala (ceva de genul: suspenda-mi executarea pana
cand mi se va judeca cererea de suspendare pentru ca cerere mea de suspendare sa nu rămână
fara obiect prin parcurgerea procedurilor specifice executării silite). Aceasta cerere se da pe cale
de ordonanța presedintiala, cu plata unei cauțiuni (daca se plătește aici – nu va mai fi plătită si
ulterior, va fi utilizată pentru următoarea suspendare).
In legătura cu aceasta chestiune exista un RIL 8/2015 conform caruia completul de judecata va fi
format din doi judecători si ca incheierea nu este supusa niciunei cai de atac.
Incheierea de suspendare se va comunica din oficiu si executorului judecătoresc.
VII. Cheltuielile de judecata
Cheltuielile de judecata constau in:

o taxe judiciare de timbru;
o onorariile avocaților, ale experților si ale altor specialiști;
o sumele cuvenite martorilor pentru deplasări;
o cheltuielile de cazare si transport in ceea ce le priveste pe parti;
o alte cheltuieli privind procesul cum ar fi: plata traducerilor, fotocopierea lor (if too much),
onorariile pentru experții pe care partea ii angajează pentru a o consilia la o eventuala
expertiza.
NU reprezinta cheltuieli de judecata:

- amenzile pe care una dintre parti le primeste;
- despăgubirile care se dau împotriva unei parti pentru exercitarea abuziva a unor drepturi in
cursul procesului.
In cazul sancțiunilor, pe lângă nulitate si decădere, exista si sanctiunea amenzii si a despăgubirii
care se aplica intr-o serie de cazuri care se caracterizează, in mod obișnuit, prin încălcări ale
regulilor procesuale cu caracter tergiversator sau cu caracter de executare abuziva a drepturilor
procesuale. In aceste situatii, instanta poate amenda partea. Insa, aceasta parte poate câștiga pe
fond, dar nu inseamna ca va putea imputa partii care pierde si acele amenzi (nu au legătura cu
dreptatea pe fond, ci cu abuzul săvârșit, ceea ce înseamnă ca este deplin justificat sa fie suportate
de catre partea respectiva). In rest, cheltuielile de judecata menționate mai sus, sunt suportate de
partea care pierde procesul.
In legătura cu posibilitatea instanței de a dimensiona CJ. Cheltuielile privind taxele de timbru sau
sumele cuvenite martorilor nu pot fi micșorate de instanta. Insa, pot fi micșorate CJ aferente
onorariilor avocaților, cele privind experții judiciari si specialiștii numiri conform art. 330 CPC
(specialiștii sunt numiți in acele domenii in care nu exista experți judiciari).
8 of 19
DPC – C9
Pentru aceste categorii instanta poate reduce cheltuielile. Doua condiții trebuiesc îndeplinite:
(i) sa fie vădit disproporționate in raport cu valoarea sau cu complexitatea pricinii cauzei;
sau
(ii) activitatea desfășurată de avocat si circumstantele cauzei nu justifica onorariul
respectiv.
Reducerea cheltuielilor constând in onorariul avocaților nu reprezinta o interventie a instanței in
raportul avocat-client. Așadar, instanta nu reduce onorariul, reduce doar CJ aferente onorariul. Cu
alte cuvinte, partea care a angajat un avocat cu un onorariu exagerat din perspectiva instanței, va
fi obligată sa plătească acel onorariu, dar nu-si va recupera toti banii in cadrul CJ, ceea ce este un
lucru care se intampla in mod frecvent pt ca nu exista un criteriu. Sigur, in statutul profesiei de
avocat exista un criteriu de stabilire a onorariului, numai ca textele respective au elemente
obiective, dar si elemente subiective. De exemplu, aspectele obiective sunt: complexitatea cauzei,
caracterul de noutate, dar si aspecte subiective, cum ar fi cauzele pe care le inlatura pentru a lua
cauza respectiva.
Pentru avocat este logic pentru ca el spune: aceasta cauza este 5.000 de euro. Pentru a o lua,
trebuie sa renunt la altele care costa 50.000 euro. Deci esti de acord sa-mi dai 55.000? Aceasta
este o cauza subiectiva. Din punctul de vedere al avocatului este perfect justificat onorariul.
Sigur ca instanta poate sa inteleaga acest lucru, dar nici nu poate nici sa se dovedeasca acest lucru.
Nu este o formare pe niste criterii pur obiective cum s-ar astepta pentru ca in primul rand
standardizarea serviciilor avocatiale este un mit. Majoritatea criteriilor nu pot fi standardizate si
clientii insasi nu pot fi standardizati. Criteriile nu sunt uniforme, o pledoarie nu este uniforma. La
notari se poate standardiza pentru ca o procura nu poate fi foarte diferita.
Instantele raspund la problemele acestea printr-o formula si mai puerila pentru ca textul este
prudent si spune “cand sunt vadit disproportionale”. El nu vorbeste despre o proportie, ci despre
o disproportie, nu spune ca sunt necorespunzatoare. Cu alte cuvinte, textul nu-l invita pe judecator
sa faca o apreciere, ci numai sa inlature un eventual abuz de drept procesual pe care partea (nu
avocatul) l-ar face, angajand un avocat foarte scump intr-o cauza care nu justifica un astfel de
tratament. Prin urmare, textul in sine, in ciuda discutiilor care se petrec in spatiu vietii
profesionale a avocatilor si a judecatorilor este in toate legislatiile europene.
Uneori nu se exclude varianta ca partea (nu avocatul) sa abuzeze de un drept de dispozitie, adica
sa angajeze orice avocat cu orice onorariu. Este dreptul ei, ea cheltuieste onorariul, dar in unele
cazuri ar putea sa functioneze ca o intimidare pentru partea adversa. Nu neaparat in litigiile
patrimoniale pentru ca omul face un calcul: daca are o creanta de 100.000 nu poate angaja un
avocat cu 200.000 pentru ca nu este rentabil. Sunt litigii nepatrimoniale, care uneori angajeaza
eforturi mai mari decat cele patrimoniale (incredintarile de minori sau alte lucruri de genul asta).
Acolo te poti trezi cu un litigiu de genul asta, cu o parte defavorizata si vine partea care beneficiaza
de niste venituri pe masura, sa angajeze un avocat extrem de scump si sa-i spuna partii adversa
ca fie renunta la judecata, fie se confrunta si daca pierde isi vinde casa, masina ca sa plătească CJ.
Deci pierderea procesului ramane cea mai mica problema.
Instantele noastre uzeaza intr-un mod destul de pueril. Unii reduc toate cheltuielile, fara a distinge
dupa natura litigiului, altii spun ca onorariul avocatului este xxx pentru un dosar, iar el ca
9 of 19
DPC – C9
judecator judeca 50 de dosare si are salariu de 7.000 lei, salariu pe care il imparte la doi si nu da
mai mult. Este adevarat, dar avocatul are si cheltuieli si nu asta ar fi mare problema: ceea ce costa
la avocat foarte mult este faptul ca risca. El este un profesionist, nu ca judecatorul, care se duce la
serviciu si la sfarsit lunii, judeca sau nu, ia salariu. Daca risti, rasplata trebuie sa fie mare. Cu cat
riscul este mai mare, cu atat rasplata trebuie sa fie mai mare. La fel este si cu profesionistul. El isi
angajeaza patrimoniul intr-o afacere pe care poate s-o piarda, motiv pentru care evident trebuie
sa castige foarte mult astfel incat sa-ti acopere costurile, impozitele, cheltuielile de personal, iar la
sfarsit sa nu ramana pe zero.
De principiu, ca avocat, este bine sa-i spui clientului de la inceput problema cu cheltuielile de
judecata. Onorariul trebuie platit si o parte mica din el se poate recupera.
Acum a aparut o noua lege care stabileste si un onorariu minimal, astfel incat sub onorariul
minimal va fi foarte greu sa se ajunga.
Termen. Cererea privind cheltuielile de judecata este un capăt de cerere, o pretentie, dar spre
deosebire de celelalte capete de cerere, aceasta pretentie poate fi înfățișată instanței pana la
închiderea dezbaterilor asupra fondului. Cu alte cuvinte, nu este supusa regulilor de a fi formulata
pana la primul termen de judecata la care reclamantul a fost legal citat, ci merge pana la închiderea
dezbaterilor. Acest lucru este logic deoarece cheltuielile pot apărea si pe parcursul procesului.
De asemenea, daca aceste cheltuieli nu au fost solicitate in cursul procesului sau au fost solicitate,
dar instanta a omis sa se pronunțe asupra lor, ele vor putea fi solicitate separat, in cadrul unui
proces distinct. In acest caz, termenul de prescriptie este cel comun – 3 ani, dar va începe sa curgă
de la data rămânerii definitive a hotărârii in care s-a câștigat procesul.
/!\ noua CCJ cu privire la cheltuieli nu are nicio legătura de competenta cu vechea cererea, practic
noua cerere este un proces distinct care va fi supus regulilor de competenta de drept comun, fiind
o pretentie civila, decurgând dintr-o raspundere delictuală (fapta ar fi: a continua un proces fara
a avea drept sau fapta de a întreține un proces inceput de altul fara a avea dreptate).
Daca instanta a respins CJ, ele nu mai pot fi cerute pe cale separată, ci vor fi solicitate prin căile de
atac (apel, recurs).
In ceea ce priveste dovezile privind CJ, ele trebuie depuse pana la închiderea dezbaterilor asupra
fondului. Prin urmare, nu este acceptata depunerea de dovezi privind CJ dupa închiderea
dezbaterilor pentru ca partea adversa trebuie sa-si spună punctul de vedere cu privire la
respectivele inscrisuri (acestea fundamentează un capăt de cerere; trebuie sa vadă daca
cheltuielile de transport sau de cazare au legătura cu procesul). Mai mult, CJ privind onorariul
avocațial se acorda doar pentru onorariul achitat, nu pentru cel stabilit prin contract, dar neachitat
(pentru ca nu este o cheltuiala efectuată si atunci trebuie vazut daca ordinul de plata are legătura
cu CAJ-ul; poate fi un OP din alt contract. Toate aceste aspecte trebuiesc verificate de instanta, dar
si partea adversa trebuie sa-si poată spună punctul de vedere, prin urmare, legiuitorul a vrut sa
înlăture practica din VCPC in care dovezile privind CJ se cereau dupa închiderea dezbaterilor
(reprezenta o încălcare a principiului contradictorialității si a dreptului la apărare).
10 of 19
DPC – C9
Regula. Cheltuielile de judecata se suporta de catre partea care a pierdut procesul. Noțiunea de
pierdere a procesului trebuie văzută intr-o maniera mai relaxata, in sensul ca, uneori, dispozitivul
ar putea sa spună „respinge cererea R”, dar R sa fi câștigat procesul. De exemplu, R solicita plata
unei sume de bani ca urmare a executării unui CTR, iar P executa plata in timpul procesului; soluția
in acest caz va fi: „respinge cererea R ca rămas fara obiect”, dar el nu a pierdut procesul, ci i s-a
confirmat faptul ca are dreptate prin faptul ca P nici n-a mai așteptat sa se pronunțe hotărârea si
a plătit. In acest caz este evident ca P va fi obligat la plata CJ.
Daca cererea se admite numai in parte, CJ se vor admite proporțional cu partea in care s-a admis
CCJ.
Daca exista o cerere principala si o cerere reconvențională si se admite ambele, CJ se compensează
in limita sumei celei mai mici.
La fel se intampla si in cazurile in care avem procese de partaj, unde chiar daca nu avem cerere
reconvențională, procesul de partaj este un proces in care fiecare parte are de luat ceva din masa
partajabilă, astfel incat, CJ se vor compensa intre copărtași si proporțional cu cotele pe care le
revendica (se considera ca procedura, chiar daca a fost declanșată de unul, profita tuturor).
Daca sunt mai multe parti care deopotrivă sunt R sau P, adica exista coparticiparea procesuala
activa/pasiva, regula este ca aceștia vor suporta CJ dupa natura raporturilor juridice deduse
judecații, adica fie proporțional fiecare cu partea datorata, fie in solidar daca raportul dedus
judecații este un raport care impune raspundere solidara. Cu alte cuvinte, legiuitorul tratează
natura răspunderii in materia suportării CJ in corelare cu natura raportului juridic dedus judecații.
Daca in raportul juridic răspunderea este solidara, solidare vor fi si CJ, daca acolo răspunderea nu
este solidara, CJ nu vor fi suportate solidar, ci fiecare va suporta proporțional partea pe care o
datorează si in limita pe care o datorează.
Se mai retine in practica ca, întotdeauna, daca una dintre parti a promovat CJ exagerate, va fi
obligată sa le suporte separat. De exemplu, una dintre parti a generat o CJ reprezentând o
expertiza pentru ca nu a recunoscut semnătura ei pe un ISP, cu toate ca era a ei, pentru a provoca
o verificare de scripte -> expertiza -> cheltuiala suplimentară. Insa, celelalte parti (pârâte) nu au
avut o astfel de atitudine si au recunoscut semnăturile, astfel incat, cheltuiala suplimentară va fi
suportata doar de catre partea care a generat-o.
Exonerarea de plata a cheltuielilor de judecata

Exista un caz in care partea care pierde procesul nu va plăti CJ. Condiții:
i. ca paratul sa recunoască pretențiile reclamantului;
ii. recunoașterea trebuie sa fie spontană (din proprie inițiativa), nu provocată de luarea unui
interogatoriu;
iii. recunoașterea sa aiba loc la primul termen la care partile sunt legal citate;
iv. paratul sa nu fi fost pus in intârziere < introducerii CCJ si sa nu fie de drept pus in intârziere
potrivit NCC.
Daca sunt întrunite aceste condiții, paratul este exonerat de plata CJ si reclamantul va suporta
cheltuielile de judecata ca o învățătura de minte pentru faptul ca a declanșat in proces fara sa puna
11 of 19
DPC – C9
mai intai in intârziere pe parat care, probabil, se presupune ca daca l-ar fi pus in intârziere, n-ar
mai fi necesar declanșarea procesului. Textul vizează o poziție a pârâtului loaiala, ferma,
necondiționată, imediata de recunoaștere, dublata de inexistenta unei puneri in intârziere/puneri
de drept in intarziere (cu alte cuvinte, P este inocent din perspectiva declanșării procesului).
Art. 1522 (5) NCC: CCJ formulata de creditor fara ca anterior debitorul sa fi fost pus in intârziere
conferă debitorului dreptul de a executa obligația intr-un termen rezonabil, calculat de la data cand
CCJ a fost comunicată. Daca obligația este executata in acest termen, CJ rămân in sarcina
creditorului. Este cam aceeasi poveste, dar se schimba cateva date:
- nu este suficient potrivit NCC ca debitorul sa recunoască, ci sa execute; poate recunoaște
(dpdv al CPC e ok), dar n-are bani sa plătească (NCC e mai restrictiv);
- CPC – primul termen la care partile sunt legal citate, iar NCC – termen rezonabil de la data
comunicării CCJ (care poate fi si primul termen, dar si un termen mai scurt sau mai lung ->
instanta va aprecia de la caz la caza ce inseamna pentru ea termen rezonabil, in funcție de
suma, de probleme pe care le are debitorul, circumstanțele pe care le prezintă).
Cele doua texte, parțial, se exclud, chiar daca spiritul este acelasi. CPC, cu toate ca a sesizat
existența unui text paralel in NCC n-a decis sa-l aplice, ci din contra, a decis ca dispozițiile art.
1522 (5) NCC rămân aplicabile, ceea ce inseamna ca NCC se va aplica unde nu se aplica CPC. Cand?
Rareori, strict vorbind pentru ca ai 2 categorii de situatii: (i) cele in care exista obligația de a pune
in intârziere (unde se aplica NCC) si (ii) cele in care esti de drept in intârziere unde nu se aplica
CPC, nici NCC pentru ca una dintre condiții este sa fii de drept pus in intârziere. Mai rămâne o a
treia categorie si anume procesele care nu sunt in materia obligatiilor pentru ca, intr-adevăr,
punerea in intârziere este in materia obligatiilor, deci pot fi alte procese care decurgă din zona
dreptului familie unde poti aplica textul din NCC (cu mențiunea ca multe dintre pretentiile de
acolo nu pot face obiectul unei achiesari).
VIII. Îndreptarea, lămurirea si completarea hotărârii
Toate cele trei reprezinta intervenții asupra hotărârii judecătorești.
A. Îndreptarea hotărârii judecătorești

Aceasta procedura presupune înlăturarea din hotărârile judecătorești a greșelilor materiale ori
omisiunilor care nu influentează soluția. Acestea se pot referi la numele partilor, fie cu privire
calitatea partilor, fie reprezinta erori de calcul (ex: ai cerut 1 milion, instanta ti-a admis cererea in
parte, dar a indicat 10.000 – se va remedia usor, se va lua hotărârea si se va vedea daca a fost vreo
disputa cu privire la suma, singurele dispute au fost cu privire la faptul daca este datorata sau nu,
nu cu privire la valoarea ei, astfel incat se va remedia doar omisiunea „0”).
Aceasta procedura nu produce un efect, nu schimba soluția, ci înlătura o deficienta formala.
Tocmai pentru ca are aceasta caracteristica, poate fi făcută fie la cererea partii interesate, fie din
12 of 19
DPC – C9
oficiu, de catre instanta (chiar daca nimeni nu cere, iar instanta constata ca hotărârea are o
deficienta, poate proceda la înlăturarea ei).
In ceea ce priveste termenul, cererea poate fi făcută oricând. Exista o opinie mai veche in doctrina
care spunea ca cererea ar trebui făcută in interiorul termenului de prescriptie a executării pentru
ca altfel n-ar mai exista interes. Briciu zice ca, in realitate, hotărârea judecătorească nu are doar o
forța executorie, pe lângă aceasta care este strans legată de prescripția dreptului de a cere
executarea, hotărârea judecătorească reprezinta si un inscris autentic, ori calitatea de inscris
autentic supraviețuiește chiar si pierderii puterii executorii, astfel incat, macar din acest punct de
vedere, hotărârea trebuie sa reflecte situatia reala, iar nu o situație eronata.
Competenta revine chiar instanței care a pronuntat hotărârea, iar daca nu au intervenit modificări
in structura instanței, aceluiași complet de judecata care a pronunțată hotărârea (acesta este cel
mai in masura sa-si dea seama de erorile săvârșite si sa le înlăture).
Procedura este simpla, deoarece problema nu necesita abordări contradictorii, motiv pentru care
regula este ca cererea se judeca in camera de consiliu, de principiu, fara citarea partilor, dar partile
pot fi citate atunci cand instanta considera necesara prezenta lor pentru a da anumite lămuriri. De
exemplu, instanței nu ii este foarte clar cum o cheama pe una dintre parti (in unele documente
apar diacritice, in altele nu) si nu exista o copie a CI la dosar.
In urma acestei proceduri, se da o incheiere, care este de rectificare in care se menționează ce
anume se rectifica din corpul hotărârii judecătorești. Incheierea respectiva poate fi atacată cu
aceleasi cai de atac care sunt prevăzute si pentru hotărârea îndreptată.
B. Lămurirea hotărârii judecătorești
Aceasta procedura se angajează in cazul in care:

(i) se impune clarificarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii; ori
(ii) in situatia in care hotărârea cuprinde dispoziții contrare.
Nu este vorba de o schimbare a dispozitivului, ci numai clarificarea înțelesului hotărârii.
Clarificarea înțelesului unei hotărâri ar fi necesara in situatia:
• in care instanța nu identifica destul de clar imobilul in legătura cu care s-a admis actiunea in
revendicare sau in legătura cu care s-a dispus evacuarea, astfel incat, executorul, încercând
sa execute hotărârea are impedimente la executare privind identificarea imobilului din lipsa
limitelor topografice;
• lipsește numărul apartamentului care trebuie evacuat;
• hotarare de genul „se datorează comisionul de 3% din vânzările existente in perioada x-y”.
Apare întrebarea aici care sunt vânzările? 3% din ce? Trebuie sa știm care sunt contractele
(unul zice ca au fost 5 contracte, celalalt zice ca au fost 7 -> la care contracte aplicam
comisionul?). Trebuie sa vina instanta si sa zica la care dintre contracte se aplica comisionul.
Aceste exemple se invat in jurul unei idei: hotărârea nu are aptitudinea sa fie executata sub
aspectul clarității, constituind mențiunile din ea un element de împiedica in executarea silită.
13 of 19
DPC – C9
Dispozitivul cuprinde dispoziții contrare: s-a admis cererea principala + cererea

reconvențională (solicitându-se anularea titlului pe baza căruia R isi întemeia pretentiile din
cererea principala); ex: admite actiunea in rezoluțiune + admite cererea reconvențională privind
nulitatea contractului; la executor vor veni fiecare cu plata lui din hotarare.
Spre deosebire de procedura inlaturarii erorilor materiale, aceasta procedura a lamuririi vizează
un aspect care se poziționează in dispozitivul hotărârii, in timp ce la indreptarea hotărârii, eroare
putea sa apăra si in practicaua hotararii sau in considerente. De ce? Pentru ca numai dispozitivul
se executa si atunci daca neclaritatea nu se afla in dispozitiv, nu ai procedura lămuririi. Prin
urmare, daca considerentele sunt contradictorii, neclare sau contrare dispozitivului, soluția nu
este lămurirea, ci casarea hotărârii (inseamna ca ai o hotarare nemotivata).
Cererea se face numai de catre partea interesată.
Termen. Cererea se poate face in orice termen, dar doctrina atașează o condiției si anume:
existența interesului, care se va analiza si in funcție de aparatia sau nu a cazului de prescriptie a
dreptului de a cere executarea. In primul caz, nu avea importantă prescripția dreptului de a cere
executarea pentru ca conta corectitudinea hotărârii sub aspectul de inscris, in timp ce aici, toata
problema tine de capacitatea hotărârii de a fi pusa in executare, ori daca intervine prescripția
dreptului de a ce executare, caracterul lămuritor sau e lămuritor a dispozitivului deja nu mai are
atat de mare interes. Acest lucru nu este scris in lege, dar este o chestiune desprinsa din doctrina.
La fel ca si cererea de rectificare, competenta revine instanței care a pronuntat hotărârea si mai
mult decat atat, daca nu intervin modificări in structura instanței este de preferat sa fie acelasi
complet (este cel mai in masura sa lămurească eventuala neclaritate generată chiar de el).
Judecata are loc numai cu citarea partilor, de urgenta, in camera de consiliu.
Se va pronunta o incheiere supusa cailor de atac prevazute pentru hotărârea a care-i lămurire se
dispune.
C. Completarea hotărârii
Aceasta procedura intervine atunci cand instanta a omis sa se pronunțe cu privire la:
o un capăt de cerere;
o o cerere conexa, incidentala, accesorie;
o cererile martorilor, experților, avocaților din oficiu, curatorilor judiciari, traducătorilor sau
interpreților cu privire la drepturile pe care ei le au in legătura cu procesul
(remunerația/despăgubiri – martori);
Aici avem o particularitate pentru ca vorbim de niste persoana care nu au calitatea de parti
in proces, ceea ce inseamna ca este o procedura care este declanșată de persoane care nu
au calitatea de parti, dar sunt simpli participanți la procedura.
Termenul in care se poate solicita completarea este termenul prevazut pentru calea de atac
(apel/recurs). Insa, daca avem de a face cu o hotarare care este data in căile extraordinare de atac
sau in fond dupa casarea cu reținere, de principiu, împotriva ei nu mai exista cale de atac, dar
totusi completare poti face in termen de 15 zile de la pronunțare. De ce? Instanta de recurs, de
14 of 19
DPC – C9
principiu, casează cu trimitere, dar sunt situatii in care casează si cu reținere, iar daca casează cu
reținere, se va pronunta si asupra fondului si este posibil sa uite sa se pronunțe cu privire la cerere
si atunci, evident, nu ataci hotărârea, dar ceri sa se pronunțe cu privire la ce a uitat.
Cererea se judeca de urgenta, cu citarea partilor, iar daca pentru judecarea cererii principale era
prevăzută camera de consiliu. La completare se judeca, de fapt, partea care nu s-a judecat.
Se pronunta o hotarare care este prevăzută cailor de atac prevazute si pentru hotărârea inițială.
Completarea si hotărârea initiala fac corp comun.
Omisiunea de pronuntare se distinge de ipoteza in care instanta nu a admis capătul de cerere.
Daca instanta omite, inseamna ca nu a abordat o cerere, iar daca respinge inseamna ca a abordat
capătul de cerere, dar s-a pronuntat in mod nefavorabil, deci nu a facut un minus petita.
➢ In cazul in care R spune „obligați P la plata sumei de bani de 100 000 lei si dobânzi de 5
000”, instanta „admite in parte cererea si obliga P la plata sumei de 100 000 lei”, dar nu
mai spune si „respinge cerere privind dobânzile”, in acest caz a spus ca admite in parte,
deci e clar ca a abordat capătul privind dobânzile. Mai mult, este suficient ca in
considerente exista o singura propoziție in care spune ca „in ceea ce priveste dobânzile,
acestea nu sunt datorate pentru ca ...”, este clar ca dispozitivul in acest caz nu este
incomplet, ci ipoteza privind dobânzile a fost acoperită prin formularea „admite in parte”.
➢ In cazul in care se cere rezoluționea, iar prin cererea reconvențională se cere anularea si
instanta dispune rezolutionea, dar cerere reconvențională nu apare nicăieri, atunci da, se
poate cere completarea (sa o respingă).
Nu exista omisiune de pronuntare (minus petita) atunci cand instanta omite sa se pronunte
asupra unor probe, unor exceptii (chiar daca sunt unite cu fondul) sau asupra unor apărări. In
aceste cazuri nu vorbim de cereri (cererea este cea prin care investești instanta cu o pretentie).
Nepronuntarea asupra lor nu ramane nesancționata, din contra, sanctiunea va fi mai gravă:
admitea apelului/recursului pentru ca nu s-au luat in considerare anumite probe, exceptii.
Completarea nu este o sancțiune, ci este pur si simplu o solicitare respectuoasa de a se pronunta
asupra ceea ce instanta a uitat sa se pronunte, nu vizează o reacție a partii de control a hotărârii
D. Reguli generale pentru toate cele trei proceduri
▪ NU pot fi facute pe calea apelului/recursului. Astfel, daca critici hotărârea in apel lentru faptul
ca nu este lamurita sau pentru ca instanta a facut minus petita, apelul se va respinge ca
inadmisibil.
▪ Caile de atac împotriva incheierilor/hotărârilor prin care se finalizează aceste proceduri sunt
cele prevazute pentru hotărârea îndreptată, lamurita sau completată.
▪ Daca sunt admise, CJ rămân in sarcina statului pentru ca niciuna dintre parti nu este vinovata.
In cazul in care nu au fost admise, vor fi suportate de catre parte.
15 of 19
DPC – C9
CAPITOLUL VIII – CAILE DE ATAC

I. CONSIDERATII GENERALE
II. APELUL
III. RECURSUL
IV. CONTESTATIA IN ANULARE
V. REVIZUIREA
SECTIUNEA I – CONSIDERATII GENERALE
I. Clasificarea cailor de atac
A. Cai ordinare/cai extraordinare de atac

Caile ordinare sunt cele care pot fi exercitate pentru simpla nemulțumire cu privite la soluția data,
in timp ce caile extraordinare sunt cele pentru care nu este suficientă nemulțumirea, trebuie ca
nemulțumirile sa fie încadrate intr-un nomenclator prevazut de lege, adica in cazurile strict
limitativ prevazute de lege.
Singura cale ordinara este apelul. Restul cailor sunt extraordinare, iar din toate motivele cailor
extraordinare, doar unul singur este de fond, restul sunt de procedura.
Cu alte cuvinte, in materie de cai de atac, daca ai trecut de apel, nu te mai salvează decat procedura,
fondul se discuta in mod excepțional.
B. Cai de reformare/cai de retractare

Caile de reformare sunt cele care supun o hotarare controlului instanței ierarhic superioare, in
timp ce caile de retractare, se adresează chiar instanței care a pronuntat hotărârea atacată. Este
de retractare in sensul ca instanta nu exercita un control, ci pur si simplu retrage hotărârea pentru
niste aspecte survenite sau care nu erau cunoscute la momentul hotărârii (cum ar fi: declararea
ca fals a unui inscris care a stat la baza hotărârii – instanta care admite revizuirea critica hotărârea
anterioară, ea este buna, dar se baza pe un inscris care a fost evaluat ca fiind valabil, dar intre timp
s-a aflat ca este fals si atunci retrage hotărârea fara a o critica).
Caile de reformare sunt apelul si recursul, iar caile de retractare sunt contestația in anulare si
revizuirea.
16 of 19
DPC – C9
C. Cai devolutive/cai nedevolutive (in funcție de faptul daca provoacă sau nu o noua judecata de
fond)
Caile devolutive presupun ca judecatorul sa aiba plenitudinea drepturilor de a analiza pricina in
drept si in fapt, adica analizând si modul in care se aplica legea, cat si temeinicia pretentiilor prin
analizarea si interpretarea fondului.
Caile nedevolutive presupun doar analizarea legilor, nu si analizarea faptelor, deci nu mai
contează cum au stat faptele, ci conteaza doar cum se interpretează si aplica legea la niste fapte
care nu se mai comentează.
Devolutiv este doar apelul, restul sunt nedevolutive.
D. Cai suspensive de executare/cai nesuspensive de executare

Ca regula, suspensiv de executare este numai apelul, in rest celelalt cai sunt, de principiu,
nesuspensive de executare. De la ambele exista exceptii:
- executarea provizorie -> exceptie de la caracterul suspensiv al apelului;
- strămutarea de hotare -> recursul este suspensiv de executare;
- in materie de contencios administrativ, recursul suspenda executarea.
E. Reguli generale si comune privind caile de atac
REGULA 1: caile de atac, de principiu, se exercita de catre partile din proces, nu este, ca regula,
acceptat ca un terț care nu a figurat in prima instanta sa faca apel. Acest lucru este logic pentru ca
hotărârea are ALJ pentru partile din proces, critica trebuie sa vizeze ceea ce nu a ascultat instanta,
ori daca un terț nu a figurat in prima instanta se afla in afara cercului procesual, prin urmare nu
are cum sa ataca apel.
Totusi exista anumite exceptii prevazute de lege:
▪ procurorul poate face apel chiar daca nu a figurat ca parte in partea primei instanțe (evident,
poate face si atunci cand a declanșat procesul);
▪ procedura necontencioasă (presupune niste cereri care nu sunt opuse drepturilor sau
intereselor unei parti) – apelul poate fi facut de orice persoana interesată, chiar daca nu a fost
citată la solutionarea cererii in prima instanta. De ce? Pentru ca, prin ipoteza, nu exista pârât,
ci numai reclamant (petentul), ori este posibil ca petentul sa îmbrace intr-o cerere
necontencioasă veritabile drepturi contencioase pe care le opune acum si atunci terțele
persoane persoane care s-ar simți lezate, ar putea sa faca apel (daca arata ca au interes),
nefiind parti (initial era doar o singura parte);
17 of 19
DPC – C9
Exceptii aparente:
▪ apelul facut de creditorii chirografari, in baza actiunii oblice, in numele debitorului lor. Strict
vorbind este o exceptie pentru ca creditorii nu au fost parte in prima instanta, dar ei nu
exercita drepturile lor, ci drepturile debitorilor lor care au fost parte;
▪ ipoteza celui care dobândește drepturile aflate in disputa de la una dintre partile in proces
intre momentul pronunțării hotărârii si momentul expirarii termenului de exercitare a
apelului (transmitere a calitatii procesuale > pronunțării hotărârii -> dpdv juridic exercita
drepturile celui de la care a dobândit).
REGULA 2: caile extraordinare de atac nu pot fi exercitate cat timp este deschisă calea apelului.
La recurs este simplu de inteles, cat timp ai apel, nu poti face recurs pentru ca recursul nu poate
fi facut omisso medio, trebuie mai intai pierdut apelul pentru a face recurs (cu exceptia cazului in
care partile se inteleg sa nu mai exercite apelul si sa exercite direct recursul).
REGULA 3: caile extraordinare se pot exercita concomitent, dar judecata recursului are prioritate
pentru ca, daca ar fi admis, ar lasa fara obiect revizuirea sau contestația in anulare.
REGULA 4: unicitatea caii de atac – o cale de atac se poate exercita împotriva unei hotărâri o
singura data. Astfel, daca s-a anulat apelul ca inform, acesta nu mai poate fi refăcut; la CCJ nu este
asa pentru ca daca se anulează CCJ, se poate introduce una noua, pe cand in cazul cailor de atac,
daca ti s-a anulat apelul, hotărârea de prima instanta s-a definitivat.
REGULA 5: daca prin aceeasi cerere au fost soluționate cereri principale, cat si cereri accesorii,
iar caile de atac prevazute de lege pentru unele si altele sunt diferite, hotărârea fiind un act
procesual unitar care nu poate fi atacat prin cai diferite, dupa cum unele cereri sunt principale,
altele accesorii, calea de atac va fi cea prevăzută pentru cererea principala.
Insa daca sunt mai multe cerereri (unele principale, altele incidentale), situatia se schimba. In mod
normal ar fi sa ne așteptăm sa fie aceeasi ca pentru cea principala, pentru ca am face o asemănare
cu regulile de la competenta. Logica ar fi următoare: cererea principala si cea incidentala au
aceeasi natura, au aceeasi forța juridică (oricând cererea incidentala ar putea fi una principala
daca nu s-ar face in interiorul unui proces deja inceput). Prin urmare, le-a tratat egal aici. Astfel ca
atunci cand ele atrag cai de atac diferite, va aplica hotărârii regimul caii de atac cele mai favorabile
pentru parte, adica apelul. Prin urmare, daca ai o cerere principala supusa apelului si o cerere
incidentala supusa recursului, nu se va aplica accesorium sequitur principale, ci din contra
incidentalul atrage calea de atac pentru tot pentru ca este calea mai generoasa, iar împotriva
hotărârii date in apel, se va putea face si recurs. Adica pentru simplu fapt ca ai facut o cerere
reconvențională care valoreaza 3 milioane intr-un proces care are valoare de 500 000 lei si pentru
capatul de cerere principal nu exista recurs, ci numai apel, se va merge pe ideea ca totul va fi supus
apelului si recursului.
18 of 19
DPC – C9
De asemenea, daca ai facut o cerere incidentala intr-un proces unde nu este prevăzută calea de
atac a apelului, ci numai calea de atac a recursului, iar cererea incidentala vizează si apelul si
recursul, toata hotărârea va fi supusa apelului si recursului pentru ca este calea mai favorabilă,
mai generoasa.
Insa, daca exista o cerere principala/incidentala alături de o cerere accesorie, iar pentru capatul
de cerere principal/incidental nu este prevăzută nicio cale de atac, cererea accesorie va fi atacată,
totusi, cu caile de atac prevazute de lege, deci aici nu se mai aplica accesorium sequitur principale.
De exemplu, partile vor sa divorțeze de comun acord, iar la divortul de comun acord nu exista
nicio cale de atac. Capatul de cerere principal este divortul, iar capetele accesorii sunt partajul +
exercițiul autoritatii partintesti (acestea sunt capete accesorii pentru ca nu se pot discuta decat
dupa discutarea divorțului). Divortul nu are nicio cale de atac, dar nu va afecta capetele accesorii,
acestea se vor ataca cu apel, asa cum prevede legea.
Așadar, accesorium sequitur principale funcționeaza numai in situatia in care principalul are o cale
de atac, iar daca nu are nicio cale de atac, legiuitorul spune stop, accesoriul o sa aiba.
19 of 19
DPC – C10
SECȚIUNEA II – APELUL
I. Caracterizare si obiectul apelului
Apelul este o cale de atac:
o de reformare, ceea ce inseamna ca presupune analiza de catre instanta superioară celei care a
pronuntat hotărârea;
o ordinara – criticile nu trebuie sa se regăsească intr-o prevedere expres, simpla nemulțumire
este suficientă pentru a exercita apelul (nu trebuie încadrată nemulțumirea respectiva in
anumite prevederi legale cum este la recurs);
o devolutivă – permite instanței de apel sa analizeze in apel pricina sub toate aspectele de fapt si
de drept si sa administreze orice fel de probe;
o suspensivă de executare – hotărârea devine executorie dupa expirarea perioadei de apel, daca
nu s-a facut apel sau daca se face apel, dupa solutionarea apelului. Cu alte cuvinte, pe durata
termenului de exercitare a apelului si durata necesara soluționării apelului, hotărârea nu va fi
pusa in executare (afirmatie care are exceptii).
In ceea ce priveste obiectul apelului, de regula, in filozofia NCPC, apelul se exercita împotriva oricărei
hotărâri. Astfel, obiectul apelului este: hotărârea judecătorească de prima instanta. Prin urmare, in
apel, nu mai este cererea partii obiectul, ca la prima instanta, ci obiectul este reprezentat de
hotărârea si criticile partilor vis-a-vis de hotărârea respectiva. Acest lucru este important din
perspectiva soluției; instanta nu poate spune „admite apelul si obligam pe X la [...]”, ci trebuie sa spună
„admite apelul, schimba soluția si obligam pe X la [...]” (trebuie sa spună ce se intampla cu soluția si
in funcție ce cum schimba soluția, poate obliga partile).
Soarta hotărârii de prima instanta:
- instanta de apel o păstrează -> respinge apelul;
- instanta de apel o schimba -> admite in tot sau in parte;
- instanta de apel o anulează -> trebuie anulată sau trimisa spre rejudecare.
De la regula potrivit careia hotărârile de prima instanta sunt apelante (regula generala), exista
exceptii:
1. hotărâri care nu sunt supuse niciunei cai de atac (hotărârea de declinare a competentei);
2. hotărâri supuse numai recursului; atunci cand legea nu prevede dreptul de apel, ci direct dreptul
de a face recurs;
Exemple:
- cand se respinge cererea ca inadmisbila pentru ca nu este de competenta instantelor romane;
- in materie de contencios administrativ;
1 of 21
DPC – C10
- la renunțare;
- la tranzacție;
- la perimare;
- atunci cand partile convin sa exercite direct recursul.
Majoritatea acestor exemple au in comun un aspect: nu prea privesc fondul, sunt chestiuni de
procedura. Astfel la tranzacție poti ataca cu recurs invocând numai aspecte de procedura, pentru
cele de fond – actiune in anulare. Singurul caz unde este o discutie de fond este contenciosul
administrativ. In acest caz, istoria este diferită, nu tine de cod, ci ICCJ nu a vrut sa judece apelul,
astfel ca multe pricini la contencios administrativ încep la CA, iar daca nu s-ar fi derogat,
amenințarea pentru ICCJ era ca ar fi judecat apelul (ea nu a acceptat sa judece apelul).
Mai exista o situație in care anumite hotărâri pe care legea le prevede ca se pot ataca cu apel,
partile convin sa nu mai exercite apelul si sa exercite direct recursul. Acest lucru este posibil pe
baza unei convenții a partilor, dar numai in masura in care recursul va fi exercitat pe motive de
procedura, ceea ce inseamna ca partile convin sa sara un grad de jurisdicție. Aparent, am putea
spune ca acest lucru este ciudat deoarece gradele de jurisdicție sunt date de lege; este adevărat,
dar legiuitorul a facut o derogare, a permis partilor sa sara un grad de jurisdicție de comun acord.
Reason? Poate ele realizează ca acolo este o chestiune de legalitate, nu este o problema de fapt,
nu discuta faptul, ci numai interpretarea unui text de lege, caz in care apelul ar fi inutil pentru ca
modul in care se interpretează textul de lege va fi dat de instanta de recurs, astfel ca in apel s-ar
pierde timpul – mai devreme sau mai tarziu, instanta de recurs va putea schimba soluția instanței
de apel, fara sa antameză fondul problemei, ci numai aspectul de legalitate. Așadar, pentru a
scurta timpul, sa reducă cheltuielile, partile convin sa se ducă direct la instanta de recurs.
In legătura cu încheierile, regula este ca ele se ataca odata cu fondul, ceea ce inseamna ca apelul facut
împotriva sentinței, se considera a fi facut si împotriva incheierilor premergătoare. Exista si exceptii:
- încheierea de suspendare a judecații;
- incheierea de respingere a cererii de repunere pe rol care se ataca separat;
- incheierea prin care se respingere a CI pentru ca este inadmisbila sau de CCG care se ataca
separat.
In afara unei prevederi exprese, încheierile se ataca odata cu fondul si nici nu trebuie mentionat ca
se ataca si incheierea. Prin simpla menționare a atacării sentinței, se considera ca se pune in discutie
si toate încheierile din dosarul respectiv pentru ca ele, fiind premergătoare sentinței, susțin sentința
respectiva.
/!\ ZIDARU: nu, asa a fost pana in 2005, acum trebuie menționate in mod expres
2 of 21
DPC – C10
II. Felurile apelului
A. APEL PRINCIPAL – esti nemulțumit de soluție si formulezi apel împotriva ei.
B. APEL INCIDENT – este formulat de intimatul din apelul principal, dupa împlinirea termenului
de apel, printr-o cerere care tinde la schimbarea hotărârii primei instanței.
Așadar, cel care este intimat intr-un apel, poate face la randul lui apel, solicitând schimbarea hotărârii
primei instanțe. Acest lucru poate face chiar dupa împlinirea termenului de apel in ceea de priveste.
Pentru a înțelege de ce nu intimatul nu a facut apel de la inceput, situatia trebuie gândită
circumstantiata la anumite aspecte:
- A il da in judecata pe B si cere o suma de bani 100 000

- prima instanta i-a admis cererea in parte: 70 000;
- teoretic ar putea face apel pentru diferenta, dar spune ca nu mai face;
- B care a pierdut procesul, face apel principal – in termenul de 30 zile;
- A va face si el apel pentru a-i cere restul 30 000 pentru ca atunci cand a decis sa nu faca apel,
s-a gandit ca B va sta liniștit; dar daca tot l-a dat B in judecata in apel si trebuie sa angajeze
avocat, va face si el apel ca sa ceara 100 000 -> apel incident pentru ca este grevat pe apelul
lui B.
Efectul apelului incident este acela de a-l responsabiliza pe cel care face apel principal. Adica daca
B stie ca a pierdut procesul, dar ar fi putut sa fie mai rau, sa se gândească de doua ori inainte sa
faca apel pentru ca s-ar putea sa-i deschidă apetitul celuilalt de a contesta ceea ce a pierdut si s-
ar putea sa fi pierdut pe nedrept (el e mai împăcat si nu face) si la sfarsit, B sa nu se simtă aparat
de non reformatio in peius. Daca nu ar exista apelul incident, B ar spune ca oricum a pierdut 70
000, ce are daca mai fac apel, se mai joaca un an si beneficiaza de efectul suspensiv pentru ca non
reformatio in peius spune ca nimeni nu poate fi obligat la mai mult in propria lui cale de atac.
Legea spune ca in propria cale de atac nu, dar legiuitorul a deschis posibilitatea celuilalt de a face
apel si B va fi obligat in apelul lui A, nu in apelul lui. Așadar, in acest acest caz principiul non
reformatio in peius ar fi respectat, este un fel de extindere a termenului de apel pentru celălalt,
determinata de insasi poziția lui B.
De ce dupa împlinirea termenului de apel? In exemplul de mai sus, filozofia este următoarea: A
(partea pasiva, împăcată, care este nemulțumita de faptul ca B nu a avut o atitudine identică lui)
afla de atitudinea lui B in momentul in care este citată in apel lui B (pentru A termenul de apel
principal a trecut – 30 zile de la comunicare, teoretic se comunica ambelor parti in acelasi timp).
Din acel moment poate face apel.
3 of 21
DPC – C10
Termen. Apelul incident se depune odata cu întâmpinarea din apelul principal – atunci cand va
primi citație in apelul principal (care ii va spune cat renume făcută o intampinare), tot de atunci
începe sa-i curgă termenul de apel incident si va fi acelasi pentru depunerea întâmpinării in
apelul principal.
In masura in care apelul principal este anulat ca netimbrat, anulat pentru alt motiv, se perima sau
este restrâns de apelantul principal sau orice alt motiv care nu presupune analiza lui pe fond, si
apelul incident se va respinge. Cu alte cuvinte, daca criticile pe care le ai împotriva hotărârii de
prima instanta, la care nu ai renunța, nu trebuie sa te bazezi pe apelul incident pentru ca, oricând,
partea adversa, sesizând ca pericolul din apelul incident poate fi mai mare decat castigul pe care
l-ar putea obtine din admiterea propriului apel, ar putea renunța la apelul principal si atunci cade
si apelul incident.
C. APELUL PROVOCAT – intervine atunci cand la prima instanta a existat o coparticiparea

procesuala ori au participat terti la proces si intimatul din apelul principal dupa împlinirea
termenului principal declara apel nu împotriva a celui care a facut apelul principal, ci împotriva
unui alt intimat sau chiar împotriva unuia care nu este intimat, dar care a fost parte in procesul
din prima instanta si nu mai figurează in apelul principal. Acest lucru se poate face daca
admiterea apelului principal ar fi de natura sa producă consecinte asupra situației sale juridice
in proces (in raport cu co-intimatul sau cu acea persoana care figura in procesul de prima
instanta, dar nu mai figurează in apelul principal; apelul principal va produce oricum efecte
asupra lui).
Exemplu clasic:
o A il cheama in judecata pe B revendicând un bun de la B; B formulează o CCG împotriva lui C
(cel de la care a cumpărat bunul respectiv si care trebuie sa-L garanteze pentru evictiune).
Soluția primei instanțe este aceea de a respinge cererea lui A ca neîntemeiata si totodata
respinge si CCG a lui B fata de C ca rămasă fara obiect;
o A poate face apel împotriva lui B si eventual împotriva lui C daca apreciază ca pierderea
procesului ar veni ca urmare a apararilor facute de chematul in garanție. Oricum, el
formulează cererea solicitând schimbarea soluției in cererea principala; A nu va face
niciodata cerere de apel solicitând ca instanta de apel sa se pronunte si asupra CCG – nu are
interes;
o B nu are de ce sa faca apel împotriva chematului in garanție (chiar daca matematic i s-a
respins CCG, in realitate a câștigat procesul);
o C nu are de ce sa faca apel principal pentru ca el a câștigat procesul;
 singurul apel principal este a lui A
DAR daca se admite apelul lui A si se schimba soluția, aceasta va suna in felul următor: „admite
apelul lui A, schimba soluția primei instanțe in sensul obligării lui B la predarea bunului lui A”.
Astfel, instanta de apel nu se va pronunta si asupra CCG pentru ca nimeni nu a facut apel împotriva
4 of 21
DPC – C10
ei, ceea ce inseamna ca B va fi intr-o situație mai proasta acum decat daca ar fi pierdut procesul
in prima instanta. Daca ar fi pierdut procesul in prima instanta, soluția probabil ar fi sunat in felul
următor: „obliga sa preda bunul lui A, dar il obliga si pe C sa-i plătească despăgubirile constând
in garanția pentru evictiune”; pe cand el acum a pierdut imobilul, dar despăgubirile nu le mai are
pentru ca a rămas cu o hotarare de respingere ca rămasă fara obiect.
Ar putea sa faca o noua cerere pentru ca aceea hotarare ca rămasă fara obiect nu are ALJ, dar ceea
ce el a sperat in momentul introducerii CCG, in sensul ca daca va pierde imobilul, pe aceeasi
hotarare va primi niste despăgubiri, deci va apropia pierderea de desbagubiri (ca timp) si se Eliza
riscul ca intre timp sa devină insolvabil C. Desigur, C a are tot interesul sa devină insolvabil, devi
stie si B spre ce se îndreaptă lucrurile. La inceput B spera ca cererea lui A sa nu se admită, dar
acum insolvabilitatea este mai mare.
Astfel, pentru a împiedica un astfel de scenariu, exista apel provocat. Cu alte cuvinte, dupa ce va
primi apelul lui A, B va face tot acest scenariu. El nu trebuie sa-si faca griji daca se va admite sau
nu apelul lui A, problema este cand si in ce imprejurari. Problema este urmatoarea: ce se intampla
dupa apelul lui A (daca ramane asa sau mai câștiga ceva). Deci trebuie sa faca un apel provocat
pentru a elimina scenariul prost, spre care B se îndreaptă, daca se admite cererea de apel a lui A.
Atunci face apel provocat si il cheama pe C, indeplinindu-se toate conditiile: B este intimat in apel,
afla acest lucru dupa ce s-a terminat termenul de apel si face un apel provocat impotriva altui
intimat, asta daca C este si el chemat in apelul lui A, iar daca nu este chemat si in apelul lui A, nu
este nicio problema pentru ca oricum el a fost parte in procesul la prima instanta, ca tert. Evident
ca solutia din apelul principal este de natura a produce consecinte intre B si C, indirect, dar sunt
consecinte pentru ca initial era vorba despre o CG fara interes, iar acum este absolut necesara.
Deci admiterea apelului lui A schimba interesul chemarii in garantie.
Termen. Apelul provocat se depune tot in termenul prevazut pentru depunerea întâmpinării in
apelul principal.
Soarta apelului provocat depinde de apelul principal, in sensul ca daca apelantul din apelul
principal renunța, nu timbreaza, nu semnează, se anulează cererea de apel sau se respinge fara a
fi judecata pe fond, cade si apelul provocat.
In acest caz, intimatul nu ar mai avea oricum niciun interes aa judece apelul principal.
5 of 21
DPC – C10
III. Sesizarea instanței de apel
A. Instanta competenta
Instanta competenta sa judece apelul este instanta superioară celei care a pronuntat hotărârea.
In cazul in care hotărârea de prima instanta este data de Curtea de Apel, știind ca ICCJ nu judeca
apeluri in materie civila, calea de atac va fi cea a recursului, mai putin in situatia in care hotărârea nu
va spune ca este definitiva.
B. Termenul de apel
Termenul general este de 30 de zile – curge de la comunicare . Acesta se aplica ori de cate ori
legea nu spune nimic, ci doar ca se face apel.
Exceptii:
• termen de 5 zile – in materie de sechestru asigurator/judiciar sau de ordonanța prezidențială;
• termenul curge de la pronuntare: in materie de ordonanta prezidențială (daca s-a dat cu citarea
partilor; daca nu este cu citarea partilor este de 5 zile, dar curge de la comunicare).
Noțiunea de comunicare este cea prevăzută in materia referitoare la citarea actelor, dar tot acolo la
materia termenelor, existau niste cazuri de echipolenta – acele situatii pe care legiuitorul le echivala
cu momentul comunicării, desi nu erau niste comunicări. [intra la examen]
In ceea ce priveste procurorul, termenul suferă o derogare. Atunci cand procurorul are dreptul sa
faca cale de atac, termenul curge de la pronunțarea hotărârii cand nu a participat la proces si de la
comunicarea hotărârii cand a participat la proces. Adica exact invers decat ar fi de asteptat. Totul are
o logica pentru ca hotararea se comunica numai participantilor, iar daca el n-a participat la proces nu
i se comunica hotararea. Acest lucru inseamna ca daca ar prevedea curgerea termenului de la
comunicare, ar fi sine die in termen in toate cazurile in care n-a participat. Pentru aceste ipoteze,
termenul curge de la pronuntare.
Cazuri de întrerupere a termenului

1. Moartea partii care are interes sa faca apel – daca intervine in interiorul termenului de apel, se
va face o comunicare pe numele mostenirii la ultimul domiciliu al defunctului. Aceasta
comunicare nu va arata numele mostenitorilor pentru ca instanta nici nu ii stie (prin ipoteza, ei
nu au fost introdusă in proces, moartea a intervenit dupa pronunțarea hotărârii sau dupa
inchiderea debazterilor, astfel incat instanta nu a putut sa-i introducă in proces) si atunci,
instanta trimite o comunicare generala spunând „pentru mostenitorii defuncutlui X, va
6 of 21
DPC – C10
comunicam hotărârea”, astfel incat mostenitorii sa poată exercita un apel in termen de 30 de zile
la primirea acestei noi comunicări.
Este important de reținut faptul ca exercitarea apelului de catre mostenirori nu reprezinta un
act de acceptare a mostenirii. Cu alte cuvinte, desi vorbim de mostenirori, este doar o
conveniență de limbaj; ei sunt mai degrabă niste succesibili – persoane care ar avea vocație la
mostenire.
Prevederea era necesara pentru ca termenul de 30 zile de zile este unul scurt, iar este posibil ca
unele moșteniri sa presupună o evaluarea semnificativă a beneficiilor si pierderilor ca urmare a
acceptării mostenirii respective, caz in care 30 zile este un termen prea mic si moștenitorul n-ar
stie pe ce sa se concentreze – pe evaluarea sarcinilor mostenirii sau pe evaluarea apelului.
Așadar, pentru a nu exista o obstrucționare a dreptului de a exercita calea de atac, legiuitorul
spune ca nu este un act de acceptare, deci exercita calea de atac cat mai repede si dupa îngrijește-
te de acceptarea mostenirii.
2. Moartea mandatarului căruia i s-a facut comunicare – uneori se poate alege domiciliul pentru
comunicarea actelor la mandatar, caz in care daca comunicarea s-a facut la mandatar si acesta
moare in interiorul termenului de apel, va trebui sa se faca o noua comunicare, pe adresa partii,
data de la care va curge un nou termen pentru exercițiul apelului.
3. Pe perioada in care cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă
nu are o persoana care sa-i semneze sau sa-i contrasemneze actele, nu curge termenul de apel,
ceea ce inseamna ca aceasta figurează mai curând ca un caz de suspendare.
4. OG 51/2008 privind ajutorul public judiciar care prevede ca in masura in care se formulează o
cerere de ajutor public judiciar in interiorul termenului de exercitiu a cai de atac a apelului sau
recursului dupa caz, se întrerupe termenul de exercitiu a caii de atac pana la solutionarea cererii
privind ajutorul public judiciar, iar de la comunicarea soluției, începe sa curgă un nou termen.
Acest lucru are in vedere ipoteza in care, de exemplu, apelul trebuie trebuie timbrat si atunci in
interiorul termenului de apel ceri ajutorul public judiciar, iar daca ti se va acorda faci apel. In
situatia in care nu se acorda ajutor public judiciar, nu faci apel pentru ca nu poti plăti taxa de
timbru, in schimb partea adversa va cere cheltuieli de judecata -> anularea apelului ca netimbrat
+ plata cheltuieli de judecata, mai bine fara.
O alta situație poate fi aceea in care ai nevoie de avocat (ajutorul public judiciar presupune taxa
de timbru, dar si avocat din oficiu), astfel ca nu faci apel inainte sa se numească avocatul (el de
acea se numește, sa faca apel) si atunci se întrerupe termenul pana la solutionarea cererii de
ajutor si va curge unul nou.
7 of 21
DPC – C10
Repunerea in termen este prevazuta de art. 186 CPC, cand partea se afla in imposibilitate de a
exercita calea de atac, din motive temeinice. Termenul de a cere repunerea in termen este de 15 zile
de la momentul incetarii motivului temeinic, dar el se poate adapta dupa termenul prevazut pentru
calea de atac. Adica termenul va fi identic cu cel care exista pentru exercitarea caii de atac.
C. Cererea de apel
C.1 Cuprinsul cererii de apel. Timbrarea apelului
Cererea de apel va cuprinde:

a) numele, prenumele, CNP-ul (datele de identificare ale partilor);
Nulitatea prevăzută pentru neindicarea acestora este o nulitate virtuală (nu este expresa, ceea ce
inseamna ca este condiționata de vătămare si aceasta trebuie dovedita – nu se prezuma). Pentru
aceleasi elemente la CCJ era o nulitate expresa. Diferenta este logica deoarece la prima instanta, era
prima data cand se vedea cine este R si cine este P, in cazul apelului, numele intimatului nu mai este
la fel de important pentru ca daca sunt doua parti si una dintre ele face apel (el este deja in dosar,
detaliile se afla deja in dosarul de prima instanta care face corp comun cu dosarul apelului). Desigur,
nu se exclude nulitatea daca se dovedește o vătămare pentru ca pot fi coparticipanti si atunci devine
important cine împotriva cui face apel.
b) indicarea hotărârii atacate – obiectul apelului;

Aceasta mențiune este prevăzută sub sanctiunea nulității exprese.
c) motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază apelul;
Aceste mențiuni sunt prevazute sub sanctiunea decaderii si nu a nulitatii.

Lipsa mențiunilor privind motivele de fapt in cazul CCJ -> nulitate expresa; in cazul apelului
neindicarea motivelor de drept si de fapt nu conduce la nulitate, ceea ce inseamna ca este posibil un
apel nemotivat. Acest lucru este explicabil prin natura apelului, dar si prin art. 476 (2) conform
căruia: in cazului care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde
motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanta de apel seva pronunta, in fond, numai pe baza celor
invocate la prima instanta.
La CCJ daca cereai ceva si nu spuneai de ce, era clar ca va fi anulată, pe cand la apel daca nu spui de
ce critici o hotarare, poziția partii cu privire la hotărârea din prima instanta exista, astfel incat
instanta de apel poate judeca apelul, este adevărat nu pe baza unor critici (nu au fost formulate sau
au fost formulate tardiv si nu se mai iau in considerare), dar pe baza a celor spuse in prima instanta.
Asta inseamna, de fapt, efectul devolutiv al apelului: nu trebuie neaparat sa critici, este suficient sa
8 of 21
DPC – C10
spui ca faci apel, ceea ce inseamna ca instanta de apel va trebuie sa analizeze inca odata pricina, sub
toate aspectele de fapt si de drept.
Simplu fapt ca se face apel, fara a se spune de ce, obliga instanta sa analizeze inca odata toata pricina.
Acest lucru nu a fost inteles de toata lumea la prima vedere, cand a fost introdus apelul in 1993 pentru
ca, practic, persoana care nu motiveaza apelul, are un apel mai extins decat cea care il motiveaza (caz
in care judecata se raportează la criticile facute; daca nu se motiveaza se raportează la tot).
Totusi, daca pierzi dreptul de a motiva apelul (nu-l motivezi in termen), pierzi posibilitatea de a
invoca nulitățile relative din hotărârea primei instante sau cele care s-au întâmplat la ultimul termen
pe care nu le-ai putut invoca in fata primei instante pentru ca s-au închis dezbaterile. Intr-adevăr, in
situatia apelului nemotivat, instanta analizează tot ceea ce s-a spus in prima instanta, insa nulitățile
din prima instanta nu mai pot face obiectul analizei. Mai mult, instanta va relua toate cele spuse la
prima instanta, insa daca exista mijloace sau motive noi care nu au fost indicate la prima instanta si
s-a pierdut termenul de motivare nu se mai pot invoca (daca ai mai gasit o teza juridică, un mijloc nu
proba, asta este pentru ca nu ai facut motiv de apel). Așadar, in mod aparent este o situație mai buna,
dar in realitate, nu este asa pentru in concreto se va simți mereu nevoia de a veni cu o teza juridică
noua, cu o proba noua, de a invoca o nulitate relativa.
d) probele invocate in susținerea apelului;

Probele neinvocate in susținerea apelului presupun decăderea din dreptul de a mai invoca aceste
probe. Pierderea dreptului de a face probe in susținerea apelului, de multe ori, nu este o catastrofa
pentru ca oricum instanta de apel va analiza probele care au fost administrate la prima instanta (este
obligată). Problema este ca nu se mai pot aduce probe noi, altele decat cele de la prima instanta si
nici nu se mai poate cere readministrarea probelor administrate la prima instanta, ceea ce de multe
putea potenta posibilitățile câștigării apelului.
e) semnătura;
Llipsa semnaturii atrage nulitatea expresa, dar poate fi înlăturată in tot cursul procesului in instanta
de apel. In concret, instanta daca constata cererea este nesemnata, ea va invita partea sa semneze,
iar daca nu este prezenta, o va cita cu mențiunea ca trebuie sa vina sa o semneze, iar daca nu va veni,
va anula cererea. Este genul de exceptie care începe cu un efect dilatoriu pentru a produce ulterior
un efect peremptoriu, in masura in care nu se înlătura viciul.
Aceste condiții sunt intrinseci cereriii.
Exista si doua condiții extrinseci:

(i) taxa judiciara de timbru – ca regula generala, se datorează intr-un cuantum de 50% din taxa
datorata la prima instanta, calculata numai la valoarea contestata. Așadar, daca apelul este
9 of 21
DPC – C10
redus doar la anumite aspecte, se va plăti 50% din cat s-ar fi plătit la prima instanta pentru
aspectele respective. In cazul in care se face un apel care vizează tot, se va plăti 50%.
Neplata taxei judiciare de timbru atrage o nulitate necondiționată de vătămare, nulitate
extrinseca, dar instanta nu va anula cererea din prima, ci va pune in vedere partii care nu a
timbrat, sa achite taxa judiciara de timbru, iar in cazul in care nu achita in termenul stabilit,
cererea de apel se va anula.
(ii) locul in care se depune cererea de apel – sub sanctiunea nulitatii necondiționate de
vătămare, chiar la instanta care a pronuntat hotărârea. Cu alte cuvinte, in cazul in care cerea de
apel se depune la instanta de apel, nu mai este nimic de facut. Este foarte adevărat ca in corpul
hotărârii, la dispozitiv scrie si locul in care se depune cererea de apel.
C.2 Efectele cererii de apel
EFECTUL 1: investește instanta de apel.

Acest lucru inseamna ca instanta de apel nu se poate investi de una singura, oricât de greșita ar fi
hotărârea de prima instanta.
EFECTUL 2: efectul suspensiv de executare care durează pe toata perioada necesara soluționării
apelului, in sensul ca pe durata soluționării apelului, nu poate fi executata hotărârea (poate fi
executata daca este menținută de instanta de apel sau se va executa hotărârea instanței de apel care
o va înlocui pe prima).
EFECTUL 3: efectul devolutiv.

Acest efect presupune ca instanta de apel va analiza pricina sub toate aspectele de fapt si de drept,
atat sub aspectul legalității (modul de interpretare a textelor si principiilor de drept), dar si sub
aspectul interpretării, aprecierii probelor (cat de sincer a fost un martor, cat de relevant este un
inscris, cat de concludente sunt răspunsurile date la un interogatoriu, cat de buna este opinia unui
expert, daca opinia lui ar trebui modificata).
10 of 21
DPC – C10
 Exceptii de la regula caracterului devolutiv al apelului:
a) atunci cand apelantul solicita anularea hotararii primei instante;

Apelantul critica hotărârea primei instanta pentru singurul motiv ca nu a fost legal citat.
In acest caz nu este nicio devoluție; instanta de apel spune doua lucruri:
(i) ai dreptate (admite apelul si trimite spre rejudecare – nu devolueaza nimic); sau
(ii) nu ai dreptate (respinge apelul – nu devolueaza cu nimic pentru ca discuția tine de
verificarea faptului ca s-a judecat cu sau fara citare). Deci instanta de apel nu discuta fondul
si nu se vorbește despre devoluție.
b) apelantul solicita admiterea apelului si anularea sau respingerea CCJ pe baza unei
exceptii preemptorii.
Apelantul a invocat exceptia ALJ in prima instanta, iar prima instanta a respins-o si a pierdut pe
fond. In apel critica hotărârea doar pe un singur aspect si anume: greșitei soluționări a autoritatii,
solicitând instanței de apel sa admită apelul si sa schimbe soluția primei instante, in sensul
respingerii CCJ ca existând ALJ. In cazul acesta nu este nicio devoluție. Instanta de apel va verifica
daca este sau nu este ALJ, Astel incat daca este autoritate ii da dreptate, iar daca nu e, va respinge
apelul pentru ca el oricum nu a cerut altceva. Desigur, de multe ori apelantul le combina: critica
lipsa autoritatii, dar pentru cazul in care se trece pe acest aspect, ataca soluția si pe fond.
De asemenea, apelantul poate spune ca a invocat prescripția la prima instanta, instanta a
respins-o si pe fond a pierdut procesul, astfel ca in apel critica soluția doar in ceea ce priveste
exceptia prescripției (apelantul considera ca pretenția reclamantului este prescrisa, prima
urmare cere instanței sa admită apelul si sa nu mai trimită spre rejudecare, ci sa schimbe soluția
primei instante si sa respingă cererea ca prescrisa). Mai mult, apelantul va spune ca in cazul in
care instanta considera ca nu are dreptate pe prescriptie, nu-l intereseaza modificarea hotărârii
pentru ca oricum datorează banii.
Alte exceptii ce pot fi invocate: lipsa de interes, netimbrarea.
Alte situații:
- apelantul invoca nulitatea minutei – nu devolueaza nimic, practic in acest caz se va trimite
spre rejudecare sau va judeca instanta de apel inca odata pe fond (nu si apelul);
- apelantul invoca necompetența instanței – a fost invocata si respinsă in prima instanta si s-
a facut apel (admiterea apelului = trimiterea la instanta competenta -> nu exista nicio
devoluție);
11 of 21
DPC – C10
 Limitele efectului devolutiv al apelului:

Devoluția, in afara cazurilor de exceptie de mai sus ar fi totala, dar exista doua limite, doua ipoteze in
care efectul devolutiv este limitat:
1. tantum devolutum quantum apellatum – expresie a principiului disponibilitatii pentru ca
spune ca in apel se judeca atâta cat partea a dorit sa apeleze. Cu alte cuvinte, in apel judecata va
purta numai asupra a ceea ce apelantul dorește, este un efect al pp disponibilitatii intrucat
apelantul poate deduce instanței de apel întreaga pricina, cu toate ca nimeni nu-l obliga la acest
aspect (el poate fi mulțumit in legătura cu anumite parti/cereri ale hotărârii). In cazul in care
apelantul deduce instanței de apel întreaga pricina, devoluția este totala. Insa el poate limita
efectul devolutiv atacând numai anumite aspecte ale hotărârii.
De exemplu, apelantul nu ataca hotărârea in privinta unora dintre parti, ci numai cu privire la
unele parti (asta daca nu exista un acord de indivizibilitate). De asemenea, in cazul in care sunt
mai multe capete de cerere, iar unele au fost bine soluționate altele nu, le va ataca doar pe acelea
pe care le considera gresit soluționate.
/!\ totusi, art. 477 (2) spune ca devolutiunea va opera cu privire la întreaga cauza atunci cand
apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea
hotărârii sau daca obiectul litigiului este indivizibil.
Deci exista 3 ipoteze in care aceasta limita a efectului devolutiv nu se aplica si se revine la
regula – devolutinea totala:
i) partea nu a spus ca vrea anumite parti si spune doar ca vrea apel;
ii) se cere anularea hotărârii primei instante: nu se poate cere anularea hotărârii primei
instante pentru necompetența, dar nu toata „anulati o parte din ea pentru necompetența si
restul care imi convine lasati-o” sau „anulați pentru nesemnarea minutei, dar doar acele
parti din hotarare pe care le-am pierdut, cele pe care le-am câștigat si chiar daca minuta nu
este semnată, nu vreau sa fie anulate”; acest lucru nu este posibil, s-ar cerut anularea
hotărârii care este un act unitar;
iii) partile sunt indivizibile pentru ca obligatiile sunt indivizibile, ceea ce inseamna ca nu pot fi
alesi debitorii. Astfel, daca sunt 3 debitori, degeaba il ataci doar pe unul dintre ei si pe restul
nu – o sa se afle toti in acceasi situatie. Asadar, chiar daca sunt atacati doar unii, solutia va
fi schimbata in ceea ce-i priveste pe toti.
La fel si in cazul revendicarii: daca cel ce pierde procesul revendica bunul numai de la unul
si ceilalti coproprietari vor fi obligati sa predea bunul.
In aceste cazuri limita tantum devolutum quantum apellatum nu poate opera, caz in care ne
intoarcem la regula.
12 of 21
DPC – C10
Tot la devolutiune (regula) se revine si in situatia in care anumite solutii din hotarare sunt
dependente de altele. Asadar, chiar daca apelantul ataca doar unele, daca apelul va fi admis,
solutia va produce efecte si asupra solutiilor neatacate, ele fiind dependente de solutia
schimbata.
Exemplu: R invoca rezolutiunea, P invoca anularea actului; se admite rezolutiunea si se respinge
apararea privind nulitatea; P face apel invocand doar nulitatea, uitand sa mentioneze ca instanta
sa schimbe solutia privind rezolutiunea. Instanta de apel zice ca actul este nul, P uitand sa ceara
schimbarea solutiei privind rezolutiunea, nu poate da solutia urmatoare: “instanta schimba
solutia primei instante, anuleaza actul si mentine restul dispozitiilor [privind rezolutiunea]” – ar
inseamna sa zica ca “admite apelul, schimba solutia in sensul ca dispune nulitatea actului si o
pastreaza in ceea ce priveste rezolutiunea”. In acest caz, instanta va fi nevoita sa schimbe toate
solutia si sa respinga cererea de rezolutiune, chiar daca nimeni nu a invocat, dar este depedenent
de ce s-a invocat.
2. tantum devolutum quantum iudicatum – atata se judeca in apel (atata se devolueaza) cat
s-a judecat si in prima instanta. Legiuitorul vrea sa spuna ca apelul ramane, totusi, o cale de
atac, in sensul ca nu este permis partilor sa vina cu lucruri noi care sa schimbe elementele
structurale al ligitiului astfel cum el a fost supus in fata primei instantei, adica sa se faca in
apel un nou proces. Intr-adevar, este o cale devolutiva, adica se poate reexamina sub toate
aspectele, dar numai ceea ce s-a examinat la prima instanta.
Daca se fac cereri noi in apel, daca s-ar schimba elementele structurale ale pricinii, am avea
de a face cu un nou litigiu in apel, ceea ce ar insemna un veritabil nou proces si s-ar afecta pp
dublui grad de jurisdictie. De ce? Ar fi o noua problema in apel care nu a fost examinata in
prima instanta, astfel ca apelul s-ar transforma din cale de atac -> in prima judecata si ar
insemna ca ar fi o singura judecata in fond pentru ca dupa apel mai urmeaza doar recursul
(nu reprezinta judecata in fond).
In concret, principiul presupune faptul ca partile, in apel, pot solicita probe noi, mijloace de
aparare noi, pot veni cu argumente noi, dar nu se pot atinge de urmatoarele elemente:
i. partile/calitatea partilor nu poate fi schimbata – nu pot aparea parti noi sau partile
initiale sa-si schimbe calitatea;
ii. obiectul + cauza cererii nu pot fi schimbate;
Acestea sunt elementele structurale ale litigiului, cele care configureaza litigiul. Tot la aceste
elemente se raporteaza si ALJ sau litispendenta.Deci acestea par a fi elementele in raport de
care se stabileste daca este o alta cauza sau aceeasi. Prin parti se intelege identitatea fizica nu
identitatea judicia. Exista si o exceptie: in materie necontencioasa apelul poate fi facut de
orice persoana interesata.
13 of 21
DPC – C10
Textul de lege vorbeste si despre calitatea partilor – o parte care s-a prezentat in calitate de
legatar testamentar si a pierdut procesul, nu va putea sa ceara, in apel, schimbarea solutiei
pentru ca el este si mostenitor legal sau invers. Este adevarat, nu mai critici nimic. Partea
spune ca, de fapt, partea adversa avut dreptate ca era ruda, dar intre timp a descoperit ca are
si un testament. In acest caz, nu se mai vorbeste despre aceeasi calitate.
La fel, la identitatea obiectului. Daca ai revendicat un bun si ai pierdut, nu poti sa zici in apel
ca, de fapt, te refereai la casa de alaturi. Au existat cazuri, s-a gresit numarul, dar in cazul
acesta trebuie facuta o alta cerere, nu poti face apel pentru ca nu s-a judecat obiectul
respectiv.
In privinta schimbarii cauzei se intampla acelasi lucru. Daca ai pierdut procesul in rezolutiune
si in apel ceri nulitatea. In prima instanta a cerut rezolutiunea pentru neconformitatea marfii,
in apel spune ca, de fapt, se afla in eroare la momentul cumpararii, astfel ca cere nulitatea.
Este alta cauza, se vorbeste despre o alta judecata, alt proces.
iii. nu se pot face in apel cereri noi – cererea noua inseamna: o cerere reconventionala, o
CCG, o cerere de aratare a titularului dreptului, tot din aceleasi motive pentru ca daca s-
ar putea face asta, apelul ar reprezenta o prima judecata in fond, ceea ce inseamna ca nu
s-a respectat pp dublului grad de jurisdictie.
Exceptie: interventia principala care poate fi facuta direct in apel, dar numai cu acordul
tuturor partilor. Cu alte cuvinte, se deroga de la primul grad de jurisdictie, dar in mod
conventional.
/!\ asta nu impiedica faptul ca se pot ridica exceptii noi de ordine publica pentru ca ele nu
sunt cereri, ci mijloace de aparare. Totul este sa fie de ordine publica pentru a putea fi
invocate direct in apel, altfel tinandu-se cont de regula invocarii lor la termenul imediat
urmator celui la care au aparut.
Se pot solicita in apel, potrivit chiar unui text expres de lege, dobanzi, penalitati, rate si alte
venituri cu caracter periodic care au curs dupa pronuntarea hotararii de prima instanta. Cu
alte cuvinte, ele sunt niste cereri aparent noi si ar fi o derogare partiala de la ideea cererilor
noi in apel, insa ele de fapt nu sunt noi. Desi s-a cerut suma principala, acuma se cere si
curgerea ei pe durata cererii apelului. S-au cerut dobanzi, care nu au fost calculate decat pana
la inchiderea dezbaterilor la prima instanta, iar acum se cer aceste dobanzi pe durata
solutionarii procesului in apel. Practic, sunt niste lucruri care nu aveau cum sa fie cerute la
prima instanta, au fost cerute in principal la prima instanta, astfel incat se face doar o
reactualizare pe durata procesului din apel.
De asemenea, in apel se poate invoca direct compensarea legala. Aceasta pentru a fi invocata
intr-un proces nu este nevoie de cerere, este suficienta o aparare. Poate fi invocata pe cale de
aparare pentru ca invoci ca datoria s-a stins in trecut cand au coexistat cele doua creante
14 of 21
DPC – C10
reciproce, efectul extinctiv s-a produs atunci, acum este doar invocat, nu se cere instantei
recunoasterea creantei, ci numai constatarea faptului ca in trecut a operat.
In schimb, compensatia judiciara presupune ca instanta sa se pronunte asupra unei cereri

noi, care nu poate fi facuta direct in apel.
Art. 478 alin. (4) spuna ca in apel partile pot sa expliciteze pretentiile care au fost cuprinse
implicit in cererile sau apararile adresate primei instante. Nu sunt cereri noi, ci sunt
explicitari ale cererilor care au fost cuprinse implicit in cererea adresata primei instanta.
Acest text este preluat partial din CPC francez. In CPC francez avea o continuare in care se
spunea “precum si pot formula cereri noi, daca au legatura cu pretentiile invocate in prima
instanta”. Acest lucru nu a fost acceptat in CPC roman pentru ca ar fi facut din apel o noua
judecata in apel. La francezi apelul presupune si posibilitatea judecarii unei cereri noi, in
masura in care aceste pretentii au legatura, oarecum decurg cu ceea ce s-a judecat in prima
instanta. In CPC roman nu a fost preluat aceasta parte pentru ca ar fi insemnat
nerecunoasterea pp fundamentale, asa cum recunoaste si jurisprudenta romana.
In concret, sunt anumite aspecte, care de-a lungul timpului au tot existat. Nu este o situatie
noua. De exemplu, se cere admiterea actiunii in nulitate si repunerea partilor in situatia
anterioara, dar nu se spune si cu privire la ce, in ce consta repunerea partilor in situatia
anterioara. Pentru cel care cere este clar ce inseamna, dar nu scrie negru pe alb, adica nu
spune “se cere repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul ca R trebuie sa dea suma de
bani inapoi si P imobilul”. Toate sunt bune si frumoase pana cand se ajuge la executor, care nu
intelege ce presupune repunerea in situatia anterioara, trebuie sa citeasca el contractul
pentru a vedea ce a fost in contract pentru a repune in situatia anterioara. El spune ca trebuie
sa fie facuta o cerere de lamurire, dar daca partea oricum a facut apel, se poate explicita in
apel pentru ca nu se schimba solutia (mai simplu decat cererea de lamurire).
Un alt exemplu ar fi situatia in care se cere anularea deciziei prin care s-a desfacut CIM, dar
nu se cere si reintegrarea in postul respectiv sau nu se cer si banii la care partea este in drept
intre momentul desfacerii contractului si momentul reintegrarii, daca a fost ilegala
desfacerea lui. Evident ca in apel va putea spune “ca urmare a inlaturarii desfacerii CIM, doresc
plata drepturilor salariale”. Nu este nimic nou pentru ca era clar ca daca se anuleaza
desfacerea contractului de munca acesta este urmarea, dar nu spusese. Problema este ca
executorul, daca se va duce, nu va executa salariul. Ori il plateste angajatorul de buna-voie,
daca doreste, ori executorul n-o sa-l execute daca nu scrie negru pe alb. In acest caz, vor fi
probleme din nou: se va cere o completare sau o lamurire.
Exista situatii si mai complicate: intr-o pricina exista ipoteza in care A a dat-o in judecata pe
B si ii cere o suma de bani, dar pe care o evalueaza provizoriu, spunand ca o va cuantifica
exact in momentul in care se vor administra niste probe, adica o expertiza. Instanta nu admite
expertiza in prima instanta, astfel incat A a ramas cu o evaluare provizorie pe care instanta s-
a pronuntat si a respins-o. A face apel si in apel cere din nou expertiza si i se admite. Din
15 of 21
DPC – C10
aceasta rezulta o valoare diferite de cea pe care o prognozase. In cazul acesta, evident ca poate
sa precizeze valoarea pentru ca el nu cere altceva. El a cerut sa i se inapoieze valoarea unui
bun. Inainte de expertiza a facut o evaluare, dar nu a fost clara. Acum, dupa expertiza, el poate
sa spuna cat evalueaza. Nu se considera o majorare a pretentiilor in apel (o cerere noua), in
cazul in care valoarea este mai mare, ci de fapt este o cerere pe care el implicit a facut-o la
prima instanta, numai ca a explicat faptul ca indica o valoare provizorie pana la o expertiza.
Nu i s-a admis expertiza, dar s-a admis in apel si se poate modifica.
Exista si Decizia nr. 28/ 2015 a ICCJ, hotarare prealabila, care spune ceea ce s-a mentionat
mai sus. Se explica faptul ca acest lucru nu poate fi un subterfugiu pentru aducerea unor
pretentii noi.
C.3 Depunerea cererii de apel si pregatirea dosarului de apel

Toate dispozitiile din NCPC referitoare la aceste aspecte s-au amanat pana in 2019.
Apelul se depune la instanta care pronunta hotararea. NCPC prevede ca tot la acea instanta sa se
depuna si intampinarea, raspunsul la intampinare si dupa ce acestea sunt stranse, se trimite dosarul
la instanta de apel, care fixeaza doar termen de judecata.
Din cauza nr. restrans de judecatori de la prima instanta, nr. redus de grefieri s-a amanat pana in
2019, ceea ce inseamna ca solutia este urmatoarea: CA se depune la instanta care a pronuntat
hotararea, care, dupa expirarea termenului de apel pentru toate partile o va inainta la instanta
superioara, iar la instanta superioara se vor depune intampinarea si raspunsul la intampinare si tot
acolo se vor face si anumite compliniri ale viciilor cereri de apel, dupa procedura cunoscuta (instanta
trimite adresa si in 10 zile trebuie inlaturate viciile). Spre deosebire de CCJ, legea spune ca daca apelul
are vicii i se pune in vedere apelantului sa le rectifice. Mai departe:
- le rectifica si se comunica cererea de apel intimatului, cu mentiunea de a face intampinare;
- nu se rectifica si legea nu mentioneaza nimic mai departe (la prima instanta se anuleaza cererea).
Din aceasta cauza a aparut o divergenta: unii au spus ca se anuleaza pentru ca se aplica regulile de la
prima instanta, altii au spus ca nu este adevarat pentru ca daca se anuleaza apelul, nu se mai poate
face altul nou pentru ca nu se pot face doua apeluri impotriva aceleiasi hotarari de catre aceeasi parte.
Prin urmare, este mai grava situatia anularii apelului. Din acest motiv, nu se aplica regulile din prima
instanta, iar textul ar suna in felul urmator la final: instanta pune in vedere apelantului sa le rectifice
in 10 zile, iar el are 2 posibilitati: (i) sa le rectifice sau (ii) sa nu le rectifice. Cererea de apel se trimite
intimatului asa, el depune intampinare la acea cerere, apelantul raspunsul la intampinare. Sigur, se
intampla ceva, in sensul ca la termenul de apel acordat in sedinta publica poate interveni nulitatea,
dar nu pana atunci.
De exemplu, se face apel, cererea este netimbrata, se dau 10 zile pentru timbrare, dar tot nu timbreaza
nimeni. CA se comunica intimatului (nu e niciun text care sa spuna ca se anuleaza), care face
intampinare, iar la primul termen in sedinta publica se va pune in discutie intampinarea. Dar la
16 of 21
DPC – C10
primul termen se poate veni cu taxa de timbru (poate au trecut 80 de zile si ai facut rost de bani, nu
mai este aceeasi presiune ca la prima instanta, in sensul ca daca nu faci in 10 zile, se anuleaza). Acest
lucru se intampla si pentru ca atunci cand s-a modificat codul si s-a amanat aplicarea pana in ianuarie
2019, s-a dorit aparitia unei proceduri similare si au ramas mici goluri in reglementare.
IV. Judecarea apelului
Daca sunt mai multe apeluri impotriva uneia si aceleasi hotarari, regula este ca apelurile se vor judeca
impreuna. Aceasta regula este logica deoarece ar fi ciudat ca, daca mai multe parti ar face CA
impotriva aceleasi hotarari, unele sa se admite, altele sa o respinga, unele sa anuleze hotararea de
prima instanta, altele sa o mentina. Nu este conexitate, este mai mult ca o conexitate, tine de
indivizibilitatea hotararii judecatoresti ca act de procedura. La conexitate sunt mai multe cereri care
se unesc, aici sunt mai multe cereri, dar vizeaza acelasi act de procedura, ceea ce inseamna ca este o
indivizibilitate, nu o conexitate.
Sub aspectul probelor, in apel se poate cere:

- readministrarea probelor de la prima instanta;
- administrarea unor probe noi;
In mod evident, instanta de apel va analiza intotdeauna si probatoriu administrat in prima instanta,
dar acest ucru nu trebuie cerut pentru ca oricum il analizeaza. Problema este daca se cere
readministrarea sau suplimentarea cu probe noi.
Teza pe care NU o acceptam: daca s-a incuviintat o proba in prima instanta si partea a fost decazuta
din dreptul de administrare, ca urmare a neindeplinirii unor obligatii pe care legea/instanta le-a pus
in sarcina ei, nu o mai poate cere in apel pentru ca odata ce a fost decazuta, decaderea opereaza pe
intreaga durata a procesului. Prof. Briciu spune ca este cam asa. De exemplu, daca s-a cerut o
expertiza, s-a admis, dar partea a fost decazuta apoi si totusi in apel trebuie expertiza. Alta ipoteza:
partea cerut martori, dar nu a platit cheltuielile necesare pentru deplasarea lor, astfel ca fost decazut
din admi probei cu martori, iar in apel cere martori. In aceasta situatie, multi dintre autori au spus ca
trebuie sanctionata aceasta nerespectare. Problema este ca sanctiunea gasita a fost imposibilitatea
solicitarii probei in apel, ca urmare a efectului decaderii, lucru cu care prof. Briciu nu este de acord.
Ideea nu este ca in apel nu se produce efectul decaderii. El se produce, dar problema este ca in apel
se naste un nou drept de a cere probe, din care partea nu a fost decazuta. Textul art. 478 NCPC spune
ca “partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi
decat cele invocate in prima instanta sau aratate in motivarea apelului”. Cu alte cuvinte, daca partea
indica in apel alte probe, indicate sau nu in prima instanta ori indicate, dar partea nu s-a bucurat de
ele din culpa sa sau din culpa altora, ori din alte motive, se discuta despre altceva. In apel apare un
nou drept de administrare a probleor, pe ideea ca apelul reprezinta o noua sansa data partilor
de a analiza pricina in fapt si in drept. Din acest punct de vedere Briciu respinge tezele anterioare,
17 of 21
DPC – C10
desi ele sunt argumentate dpdv al logicii. Aici este si caracterul lor atractiv: au logica, au utilitate
practica pentru ca sanctioneaza pana la urma un abuz procesual, numai ca acest abuz trebuie
sanctionat prin amenda si prin despagubiri pentru durata excesiva a procedurii, dar nu prin derogare
de la regulile de buna functionare a apelului, acelea care permit invocarea de probe noi.
Pe de alta parte, este si complicat pentru ca de multe ori se confunda abuzul cu pur si simpla gandire
diferita a procesului. Daca s-a acceptat ca cel care cere proba cu expertiza, ii este admisa si este
decazut (pentru ca n-a platit expertul), atunci tot decazut din proba este si cel care nu a cerut deloc.
Sunt doua decaderi, din motive diferite, dar tot decaderi sunt, iar a se deosebi (in sensul ca unele
decaderi sunt mai energice decat alte decaderi) intre acestea nu scrie niciunde. Abuzul de drept se
sacntioneaza prin amenda judiciara sau prin despagubiri pentru abuzarea unei institutii.
In plus, in multe situatii se intampla lucruri de genul urmator: s-a cerut expertiza prin CCJ, dar
apararile din intampinare contrazic aspectele pe care parea le-a invocat. Partea a cerut expertiza in
ipoteza in care paratul va contesta multe aspecte de fapt, dar nu este asa. Atunci, finalitatea expertizei
dispare. Insa vine instanta si spune ca este adevarat ca nu a contestat paratul, dar in virtutea rolului
activ ea constata ca il realitate lucrurile nu sunt asa cum spun partile, adica terenul nu este cel care
spune reclamantul ca este, desi paratul nu contesta (instanta din inscrisuri spune ca este altul).
Instanta, insa, nu repune cauza pe rol pentru a se dispune expertiza din oficiu si totusi trage concluzia
ca reclamantul a pierdut procesul pe motivul ca nu s-a facut expertiza. Faptul ca expertiza nu s-a facut
din cauza unui calcul gresit nu este o chestiune de rea-credinta. S-a ajuns in aceasta situatie ca urmare
a unor inlantuiri logice, mai mult sau mai putin inspirate, dublate si de o neinspiratie a instantei care
nu s-a exercitat rolul activ pana la capat, care ramane si nesanctionat (pentru ca in apel nu poti critica
lipsa rolului activ al instantei).
Deci daca se da drumul la cutia pandorei pentru o chestiune, problema cu abuzul de drept va ramane
singulara. De aceea mai bine este sa se sanctioneze cu amenda.
V. Solutiile pe care le poate pronunta instanta de apel
A. Admite apelul
Solutiile sunt urmatoarele:
1. Admite apelul + schimba solutia in tot/in parte ( cum s-a solicitat si cum este indreptat).
2. Daca in prima instanta s-a judecat fara judecarea fodnului sau fara citarea partii, va
interveni nulitatea hotararii de prima instanta (instanta de apel nu mai are ce sa schimbe
pentru ca este nula) si instanta de apel va judeca ea procesul pe fond evocand fondul.
Totusi, daca una dintre parti solicita fie prin CA, fie prin intampinare, trimiterea cauzei la prima
instanta, instanta de apel va trimite cauza spre rejudecare.
18 of 21
DPC – C10
/!\ aceasta trimitere nu poate interveni decat o singurra data in cursul procesului, in sensul ca
daca si a doua oara se intampla la fel, instanta de apel va judeca ea fondul.
Pentru a fi inteles acest lucru, trebuie sa plecam de la ideea ca aici este o confruntare intre doua
lucruri care nu se vor impaca niciodata: rapiditatea + siguranta. Procesul are doua imperative:
solutionarea cauzei intr-un termen optim si rezonabil (tot spre celeritate duce) si solutia sa fie
conforma adevarului, cu toate garantiile impotriva inechitatii. In notiunea de echitate, care are
directa legatura cu adevarul, este si ceea ce numim 2x grad de jurisdictie – componenta a
procesului echitabil.
Aici sunt, de fapt, doua ipoteze in care nu prea s-a judecat la prima instanta. Daca cererea s-a
judecat la prima instanta fara cercetarea fondului inseamna ca s-a admis o exceptie de
prescriptie, o exceptie de ALJ, de lipsa de interes, lipsa de calitate, s-a anulat cererea, iar instanta
de apel spune ca este gresit si admite apelul, ca toate aceste lucruri sunt gresite. Ea spune ca nu
trebuia respinsa, ca nu este ALJ, ca avea calitate. Acest lucru inseamna ca daca ea ar trebui sa
judece fondul, l-ar judeca de fapt pentru prima data pentru ca la prima instanta nu s-a judecat.
Asta inseamna ca nu ar mai fi niciun 2x grad de jurisdictie.
La fel si in cazul in care s-a judecat fara citarea partii, el a fost judecat pe fond, dar fara o parte,
ceea ce inseamna ca pentru o parte nu ar mai fi 2x grad de jurisdictie.
Aici legiuitorul a avut de luat o decizie: daca mergea pe ideea respectarii garantiilor plenare ale
procesului echitabil, trebuie sa trimita la prima instanta pentru a exista dublul grad de
jurisdictie. Dar legiuitorul a avut o strangere de inima: daca procesul dureaza prea mult nu se
va mai respecta termenul rezonabil. Atunci s-a prevazut ideea sa judece instanta de apel. Adica
anuleaza hotararea si imediat judeca si fondul tot ea, ceea ce inseamna ca apoi nu va mai exista
decat recurs. Vom avea o judecata la prima instanta, care nu a fost pe fond, o judecata in apel
care anuleaza procedura din prima instanta si se pronunta pe fond si un recurs care nu este pe
fond.
In acest caz, sunt lasate la o parte garantiile. Acesta este jocul. In principal, legiuitorul a spus ca
daca se anuleaza nu mai sunt importante garantiile, ci important este ca procesul sa se termine
repede. Atunci el a spus ca anuleaza hotararea si invoca chiar ea fondul, nu mai trimite spre
rejudecare. Dupa care s-a gandit ce trebuie facut cu dublul grad de jurisdictie. Astfel, s-a ajuns
la concluzia ca daca una dintre parti cere trimiterea cauzei spre rejudecare, este vointa ei si
trebuie sa se tina cont de ea.
Deci, desi decizia legiuitorului este sa se judece fondul instanta de apel, de fapt spune in felul
urmator: fondul nu se va judeca la instanta de apel decat daca ambele parti vor. Textul spune
ca “in cazul in care se constata ca in mod gresit prima instanta a solutionat gresit procesul fara a
intra intr-o judecata a fondului sau judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata,
instanta de apel va anula hotararea si va judeca procesul, evocand fondul”. Deci este o chestiune
imperativa. “Cu toate acestea, instanta de apel va anula hotararea atacata si va trimite cauza
spre rejudecare primei instante sau altei instante, in cazul in care partile au solicitat acest lucru
in mod expres prin cererea de apel sau prin intampinare”. Adica cererea uneia dintre parti este
suficienta, nu se cere consimtamantul ambelor parti. Daca una dintre parti cere asta, se trimte.
19 of 21
DPC – C10
Deci, de fapt, regula este a doua parte, iar prima este, de fapt, exceptia. De cele mai multe ori cel
putin una dintre parti (paratul cel mai adeseaza) va cere rejudecarea la prima instanta. Cu alte
cuvinte, concret, legiuitorul a relativizat pp 2x grad de jurisdictie, spunand ca, de principiu, el
ramane, dar in virtutea pp celeritatii, daca niciuna dintre parti nu-l invoca, nu se mai aplica. Una
dintre parti trebuie sa-l invoce prin cererea de apel sau intampinare.
In masura in care se trimite spre rejudecare, dezlegarea data problemelor de drept de
catre instanta de apel este obligatorie pentru prima instanta care rejudeca cauza.
Obligatorie este si necesitatea administrarii unor probe. Adica instanta de apel trimite cererea
spre rejudecare, spunand ca cererea nu trebuie sa fie respinsa si cere ca in rejudecare sa se
administreze si o anumita proba. Ceea ce se deduce din expertiza este libertatea primei
instante, dar s-o administreze este obligata, daca a zis instanta de apel.
3. Daca prima instanta nu este competenta, solutia instantei de apel este de admitere a
apelului, de anularea hotararii date de instanta necompetenta si trimiterea cauzei la
instanta compenta sau mentinerea ei daca instanta de apel este competenta sa judece
in prima instanta. In acest caz, admite apelul + anuleaza hotararea primei instantei + retine
cauza ca ea fiind prima instanta (va judeca un complet de un judecator). Pentru ca in acest
caz, impotriva hotararii de prima instanta va putea exista un apel, iar impotriva apelului
recurs. Diferenta aici, unde anuleaza hotararea si invoca fondul, este ca se va judeca evocarea
fondului de catre doi judecatori si hotararea va fi supusa numai recursului sau niciunei cai de
atac, daca este cumva data fara drept de recurs. Pe cand la alin. (2) si (3) este necompetenta
pentru ca s-a judecat la judecatorie si este de competenta tribunalului. Instanta de apel, care
este chiar tribunalul, admite apelul, anuleaza si retine pentru ca era competenta, dar era
competenta in prima instanta, deci se va constitui complet de un judecator si va da o hotarare
susceptibila de apel.
4. Daca exista un motiv de nulitate cu privire la sentinta atacata, iar prima instanta a
judecat cauza in fond, instanta de apel in tot sau in parte procedura de la prima
instanta si ca retine procesul spre judecare, pronuntand o hotatare care este
susceptibila numai de recurs (daca exista recurs in cauza respectiva). Deci aici este o
nulitate a procedurii de prima instanta, dar spre deosebire de cazul anterior, la prima instanta
s-a judecat fondul. Deci nu este o nulitate bazata pe necitarea partilor, ci decurge din altceva.
Ce ar putea fi? Nu este semnata minuta. Deci ea s-a judecat pe fond. Atunci se anuleaza
procedura si se judeca direct la instanta de apel, nu se mai trimite pe fond pentru ca pe fond
se pare ca a fost analizata. Aici nu se mai incalca pp 2x grad de jurisdictie. Nu se mai incalca
relativ pentru ca oricum s-a judecat in baza unei hotarari nule, dar totusi a fost analizata pe
fond. Un alt exemplu este cel in care s-a judecat la prima instanta, dar judecatorul era
incompatibil. In acest caz, se anuleaza hotararea pt ca judecatorul era incompatibil, dar va
judeca instanta de apel fondul si hotararea se va supune numai recursului. In cazul acesta,
partile nu mai pot cere trimiterea spre rejudecare.
20 of 21
DPC – C10
B. Respinge apelul
C. Anuleaza apelul
D. Constata perimarea lui
VI. Principiul non reformatio in peius
Non reformatio in peius - in apel nu se poate crea apelantului o situatie mai grea. Atentie! Nu i se poate
crea o situatie mai grea din perspectiva propriului apel, dar poate primi o situatie mai grea ca urmare
a apelului celuilalt sau a apelului incident, dar nu este propria cale de atac.
21 of 21
DPC – C11
VI. Principiul non reformatio in peius
Non reformatio in peius – in apel nu se poate crea apelantului o situatie mai grea. Atentie! Nu i se
poate crea o situatie mai grea din perspectiva propriului apel, dar poate primi o situatie mai grea ca
urmare a apelului celuilalt sau a apelului incident, dar nu este propria cale de atac.
Trebuie luat in calcul pp non reformatio in peius, in sensul ca hotararea din apel nu poate crea o
situatia mai rea, inrautatita partii care a formulat apel. Aceasta regula isi are sorgintea in
neconstrangerea psihologica decizionala a partii atunci cand formuleaza calea de atac.
Principiul non reformatio in peius nu te apara de apelul celuilalt si nici de apelul incident (cand celălalt
nu mai are timp sa fac apel, iar ca urmare a apelului tau i se deschide posibilitatea de a formula apel
incident). Insa daca ai pierdut tot in prima instanta, nu ai de ce sa te temi. Principiul non reformatio
in peius este generat cand ori ai castigat ceva, ori nu ai pierdut tot. El vine la pachet si cu deschiderea
posibilitatii de a face apel incident de catre partea adversa.
De asemenea, non reformatio in peius nu este o norma de ordine publica. Se pare ca este o norma de
ordina privata de la care partile pot deroga. Astfel, partea poate consimti la agravarea situatiei in
propria cale de atac. Ce interes are? Putin important, dar poate face o tranzactie si vrea sa cedeze
partii adverse anumite drepturi care au fost recunoscute in hotararea primei instante si vor sa
schimbe hotararea, in sensul ca drepturile pe care le-a castigat sa le cedeze, iar cealalta parte sa-i dea
altceva. Daca non reformatio in peius ar fi de ordine publica, ar impiedica tranzactia. Prin urmare,
partea poate consimti la agravarea situatiei in propria cale de atac.
Mai mult, se poate inrautati situatia apelantul ca urmare a exceptiei ALJ. Astfel, daca a A a castigat
procesul in parte (fara a i se acorda cheltuielile de judecata) si face apel, daca instanta constata ca
exista ALJ cu privire la drepturile pe care le-a castigat, partea le poate pierde. Cu toate acestea, chiar
si daca partea nu facea apel si nu se afla de ALJ, mai exista calea de atac a revizuirii hotararii din prima
instanta.
1 of 25
DPC – C11
SECȚIUNEA II – RECURSUL
Recursul este o cale de reformare, ca si apelul, dar, spre deosebire de apel, este o cale extraordinara
de atac.
I. Obiectul recursului si felurile recursului
Obiectul recursului este hotararea pronuntata in apel, numai ca uneori exista si hotarari fara drept
de apel, drept pentru care obiectul recursului devine hotararea de prima instanta (ex: hotararea data
in materie de contencios administrativ unde nu exista calea de atac a apelului; încheierile
premergatoare pot fi atacate cu recurs, dar numai in cazurile expres prevazute de lege).
In legislatie sunt acte normative anterioare si ulterioare NCPC. Nu s-a facut un nomenclator al tuturor
actelor normative care mentioneaza anterior NCPC expresia „hotatare atacata numai cu recurs”.
NCPC a spus ca in toate actele normative < NCPC in care apare expres „hotarare atacata numai cu
recurs” sau „hotararea este definitiva” (in terminologia VCPC era cu recurs; cand era fara recurs era
irevocabila) se inlocuiesc sau vor fi citibile cu expresia „hotararile sunt supuse numai apelului”. De
ce? Pentru ca nimeni nu a avut curajul sa le ia pe toate si sa zica „avem 1001 de acte normative in care
apare numai recurs si in toate modificam si punem numai apel”, astfel ca exista riscul sa mai fie actul
1002 sau 1003 in aceeasi situatie si s-ar fi zis ca „daca s-au oprit la 1001, pentru 1002 si 1003 ramane
recursul”. Asadar, legiuitorul nu a vrut sa se complice si a zis ca pentru toate in loc sa citim cu
recurs/definitiva, vom citi cu apel.
In actele normative ulterioare NCPC, nu se mai aplica aceasta regula, norma este numai pentru actele
anterioare.
Problema este ca multe dintre actele anterioare NCPC au fost modificate ulterior, fara a modifca
articolul in care apareau expresiile respectiv si a aparut intrebarea: daca s-a modificat actul normativ
si articolul unde scria „cu recurs” nu, nu cumva legiuitorul a vrut sa fie „numai cu recurs” in
continuare pe NCPC? Raspunsul este ca nu, legiuitorul a citit cu apel si nu l-a mai modificat, a
considerat ca modificarea in ceea ce priveste calea de atac se subintelege pentru ca avem o norma in
acest sens deja in LPA1.
1 Art.
7
(1)Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească
de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai
apelului la instanţa ierarhic superioară.
2 of 25
DPC – C11
In NCPC a operat o schimbare de filozofie: VCPC voia sa reduca numarul cailor de atac, astfel ca
suprima apelul si deveneau hotarari supuse numai recursului; NCPC a pastrat aceeasi logica de a
suprima, in unele cazuri, cate o cale de atac (motive de urgenta, simplitatea cazului), DAR a suprimat
recursul, nu apelul (apelul este o cale de atac mai generoasa sub aspectul probelor, probemelor care
se pot pune in discutie).
Aceasta filozofie nu se aplica contenciosului administrativ unde atat in VCPC, cat si in NCPC scrie cu
recurs. Mai mult, tot in legea de punere a aplicare a NCPC scrie ca prevederea de mai sus nu se aplica
cauzelor de contencios administrativ.
NU pot face obiectul recursului:

a) cauzele care sunt de competenta judecatoriei (art. 94 pct. 1 lit. a-j).
Logica este clara: daca incepe la judecatorie, se termina la tribunal. Atfel ar fi o problema: incepem la
judecatorie, apelul la tribunal, iar recursul CA. Asadar, am incalca principiul ca recursurile ar trebuie
sa fie la ICCJ.
Lit. k al art. 94 pct. 1 spune „orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 inclusiv”.
Nu pot face obiectul recursului cererile evaluabile pana la 1 milion de lei inclusiv, deci lit. k spune la
judecatorie este pana la 200.000, ceea ce inseamna ca la 200.000 si un leu, te duci la tribunal. Insa,
recurs se poate face doar in cererile > 1 milion. Prin urmare, intra si lit. k, dar inmultita cu 5!!
In legatura cu 1.000.000, acesta este provizoriu deoarece din ianuarie 2019 va reveni la 500.000
(exact suma pe care o regasim in CPC: daca deschidem codul, vedem ca este 500.000, dar el se citeste
1.000.000, hihi). De ce acest prag? Prin legea 2/2013 s-a fixat aceasta crestere a pragului temporara
deoarece ICCJ a spus ca are nevoie de acest prag care, evident, scade numarul de litigii care ajung la
ea pentru a se reorganiza mai bine (nr. mai mare de judecatori, greferi, magistrati-asistenti, sa mai
termine cu litigiile din VCPC).
b) cererile in materie de asigurari sociale sau ligitiile de munca;
c) cererile in materie de insolventa, de exproprie;
d) cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judicare;
e) cererile privind navigatia si activitate portuara.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă
instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie
similară.
(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ şi fiscal, inclusiv în materia azilului.
3 of 25
DPC – C11
In ceea ce priveste formele recursului exista:

- recurs principal;
- recurs incident;
- recurs provocat.
Tot ceea ce am sublinat la apel se aplica in mod corespuzator.
In legatura cu subiectele recursului, se aplica in totalitate regulile de la apel, in sensul ca recursul

poate fi facut numai de partile in procedura instantei de apel, cu distinctiile pe care le-am facut acolo
(succesori ai partilor, creditori chirografari care exercita actiunea oblica si atunci formuleaza ei
recursul, procurorul in anumite conditii, chiar daca nu a fost parte).
Observatia conform careia recursul nu s-ar putea exercita decat prin avocat sau prin consilier juridic
a cazut ca fiind neconsitutionala (atat in privinta persoanelor fizice, cat si in privinta persoanelor
juridice).
II. Instanta compententa
Plenitudinea de competenta in materie de recurs apartine ICCJ. Acest lucru se desprinde din art. 483
alin. (3) si (4).
Din alin. (3) reiese faptul ca recursul are un scop – „urmareste”, dar nu se refera la instanta in genuine,
ci ICCI (nu zice urmareste sa supuna instantelor judecatoresti). Astfel, scopul lui este legat
fundamental de ICCJ. ICCJ trebuie sa examineze conformitatea hotararii cu regulile de drept
aplicabile. Cu alte cuvinte, instanta de recurs nu mai judeca speta, ci judeca hotararea si o
compara nu cu realitatea faptica, ci numai cu regulile de drept. ICCJ este un pilon de baza al
recursului, iar recursul vizeaza o comparare a legii cu regulile de drept, iar nu si cu realitatea faptica
(ramane in zona instantelor de fond).
Alin. (4) spune „in cazurile anume prevazute de lege [cazuri de exceptie] recursul se solutioneaza de
catre instanta ierarhic superioare celei care a pronuntat hotararea pronuntata”. Mai mult, dispozitiile
alin. 3 se aplica in mod corespunzator, ceea ce inseamna ca si in acele cazuri unde ICCJ nu este
competenta, recursul se va judeca tot in legalitate (scopul nu se schimba). Astfel, daca recursul este
judecat de o curte de apel, recursul nu se poate referi si la situatii de fapt.
Atunci cand hotararea aparatine unei sectii ale ICCJ si daca este supusa recursului, recursul va fi
judecat de completul de 5 judecatori.
4 of 25
DPC – C11
III. Motivele de recurs
Motivele de casare sunt cuprinse in art. 488 NCPC si necesita cateva precizari:
• toate motivele de la art. 488 sunt motive de nelegalitate – ele nu urmaresc contrazicerea
situatiei de fapt retinute de instantele de fond;
• aceste motive nu se aplica in cazurile unui recurs impotriva exclusiv a considerentelor pentru
exista art. 461 NCPC care indica motivele pentru care se poate ataca numai considerentele2 (text
special pentru ca nu se refera la cale de atac impotriva hotararii, ci la o cale de atac impotriva
unei parti din hotarare, astfel incat se aplica in mod prioritar);
Prin urmare, este posibil ca o instanta de recurs sa se intalneasca cu niste situatii de fapt care nu
au legatura cu procesul si care prejudiciaza partea. Desigur, ele vor fi eliminate din corpul
hotararii, va inlatura aceste considerente, nu obliga nstanta de recurs nu este obligata sa
reanalizeze faptele, ea doar constata ca prejudiciaza partea si le inlatura. Aceasta constatare face
ca ICCJ sa nu fie niciodata de acord cu aceasta teza (Briciu) (art. 461 s-ar aplica separata de art.
488 ca niste motive suplimentare), va spune ca motivele de la art. 461 trebuie sa se incadreze in
art. 488, ceea ce face ca ele sa nu se incadreze niciodata si sa nu se mai aplice art. 461. Teza prof.
Briciu este partial acceptata.
• motivele de casare nu pot fi primite decat daca:

- nu au putut fi invocate pe calea apelului sau in cursul judecatii apelului;
- au fost invocate in apel, dar au fost respinse;
- au fost invocate in apel, dar instanta de apel a omis sa se pronunte asupra lor.
Nu este vorba de omisso medio care priveste cerera/capete de cerere. Aici este vorba de un motiv
care a fost invocat, iar instanta a omis sa se pronunte asupra lui. In situatia in care instanta omite
sa se pronunte asupra unui capat cerere, se va face completare, nu recurs!
(cerere ar fi: soliciti ca partea sa-ti dea o suma de bani; motiv: clauza x din contract se interpreteaza altfel)
Pot fi invocate direct in recurs, peste regula aceasta, ALJ, dar si necompetenta generala sau
materiala. De ce? Cele din urma vizeaza direct instanta de recurs pentru ca daca este vorba de
necompetenta instantelor romane, instanta de recurs este tot instanta romana.
Aceasta mentiune conform careia nu poti invoca in recurs motive care nu au fost invocate pe calea
apelului sau in cursul judecatii apelului e o transpunere a principiului conform caruia nu poti
ataca omisso medio3. Regula omisso medio se transpune si la nivelul motivelor, in sensul ca nu se
2 Motivele pentru care poti sa ataci doar considerentele: daca s-au dat dezlegari asupra unor probleme de drept
care nu au legatura cu judecata acelui proces sau care sunt gresite ori cuprind constatari de fapt ce prejudiciaza
partea.
3 Sistenul cailor de atac: caile de atac vin din treapta in treapta – apel si dupa recurs; nu se poate face recursul
fara sa fi exercitat mai intai apelul.
5 of 25
DPC – C11
pot folosi in recurs motive care putea fi folosite in apel, dar partea nu le-a folosit, le-a ignorat (nu
vorbim de motivele care au aparut in legatura cu hotararea instantei de apel).
Exemplu: in prima instanta A invoca necompetenta materiala a primei instante (de ordine
publica); instanta o respinge si da o hotarare defavorabila lui A; A face apel, critica hotararea, dar
potrivit pp disponibilitatii nu invoca ca motive de apel si gresita solutionare a exceptiei
necompetentei; in virtutea pp privind limitarea efectului devolutiv al apelului (tantum devolutum
quantum apellatum) instanta nu va lua in considerare aceea exceptie si va respinge apelul; A face
recurs in care critica unele lucruri criticate si in apel, dar isi aduce aminte ca la prima instanta a
invocat si exceptia necompetenta pe care in mod gresit, zice A, prima instanta i-a respins-o si pe
care el n-a invocat-o in apel pentru ca s-a concentrat pe alte critici. NU este posibil, trebuia s-o
invoce si apel, iar daca instanta de apel respingea apel pe acel motiv, o putea invoca in recurs;
nefacand aceasta critica si apel i s-a inchis motivul respectiv.
Aceasta regula se aplica atat nulitatilor relative, cat si nulitatilor absolute. Cu toate acestea,
conform art. 488 alin. (2), strict vorbind, n-ar avea logica decat pentru cele de ordine publica
deoarece cele de ordina privata nu pot invocate decat la primul termen, sub sanctiunea decaderii.
Deci, n-ar mai trebui sa vina in recurs sa spuna ca nu poti sa vii cu ele direct in recurs pentru ca
nu le-ai invocat in apel, ci ar trebui sa zica ca trebuia sa le invoce la primul termen dupa ce s-au
produs. Astfel, aceasta regula ar fi inprimul rand pentru cele de ordine privata, sigur le cuprinde
si pe cele de ordine privata.
• neindicarea motivelor de recurs atrage nulitatea recursului, spre deosebire de apel unde
instanta de apel judeca apelul pe baza celor invocate la prima instanta – aici nu pentru ca asta
este si diferenta, vorbim de o cale extraordinare de atac, care nu mai permite examinarea decat
in limita anumitor motive (daca nu le invoci inseamna ca instanta nu poate examina).
Aceeasi solutie se aplica si atunci cand motivarea este, dar este tardiva pentru ca se va
admite exceptia tardivitatii, apelul va deveni nemotivat pentru ca efectul actului facut peste
termen este socotit un act nul, iar actul nul nu produce niciun efect, ceea ce inseamna ca nu exista
=> recurs nemotivat => se va anula.
• neincadrarea in motivele prevazute la art. 488 NCPC se sanctioneaza cu nulitate – nu se pot

invoca alte motive decat cele 8 (ex: neluarea/interpretare gresita a unor probe – motive noi, nu
se iau in seama).
In schimb, indicarea gresita a motivului nu duce la nulitate daca instanta poate incadra corect
intr-unul din cele 8. De exemplu, partea indica un aspect de nulitate, cum ar fi nesemnarea
minutei, dar spui ca el este incadrat la pct. 8, adica partea nu face distinctia intre material si
procesul. Motivul indicat de parte se incadreaza la pct. 5. In acest caz, instanta nu anuleaza
recursul, ci constata ca partea s-a incadrat gresit si califica ca fiind corect la pct. 5 si il admite ca
atare.
6 of 25
DPC – C11
• instanta de recurs poate invoca si motive din oficiu, caz in care, daca recursul este nemotivat,
nu mai intervine nulitatea.
MOTIV 1: cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitilor legale.

Este vorba de incalcarea norelor de organizare sub aspectul compunerii sau constituirii completului
de judecata. Pot intra aspecte privind:
o nr. de judecatori care au compus completul;
o pb legate de obligativitatea participari procurorului cand el trebuia sa participe si nu a participat;
o pb privind incompatibilitatea unora dintre judecatori/grefierului/procurorului/asistentilor-
judiciari;
o aspecte privind nerespectarea distribuirii aleatorii.
Motivul in mare masura este de ordine publica, mai putin in privinta incompatibilitatilor (unele sunt
de ordine publica, iar altele de ordine privata; astfel daca s-a incalcat unul de ordine publica, este
motiv de ordine publica si invers).
MOTIV 2: cand hotararea a fost pronuntata de un alt judecator decat cel care a luat parte la
dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecata decat cel stabilit aleatoriu
pentru solutionarea cauzei ori a carui compunere a fost schimbata, cu incalcarea legii.
Primul motiv vizeaza un lucru firesc: regula potrivit careia cel care a participat la dezbateri, trebuie
sa fie cel care pronunta hotararea (altfel s-ar incalca pp dreptului la aparare). Prin urmare, nu se
poate accepta ca fiind valida o astfel de hotarare. Cum afli acest lucru? Compari numele judecatorului
din incheierea de dezbateri cu semnaturile aflate pe minuta hotararii (consemneaza rezultatul
deliberarii).
Al doilea motiv vizeaza apararea pp distribuirii aleatorii, in sensul ca odata distribuit aleatoriu
dosarul nu se mai poate schimba completul.
Al treila motiv vizeaza respectarea principiului continuitatii – completul odata desemnat nu trebui
sa-si schimbe compunerea (art. 19 NCPC).
MOTIV 3: cand hotararea a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei
instante, invocata in conditiile legii.
Acest text ofera 2 mentiuni extrem de importante:

a) este vorba numai de competenta de ordine publica, ceea ce inseamna ca, competenta de ordine
privata, indiferent daca a fost solutionata bine sau nu, indiferent daca a fost invocata sau nu in
termen, nu va putea face obiectului recursului.
Astfel, daca partea considera ca s-au incalcat norme de competenta privata (competenta
teritoriala alternativa sau competenta teritoriala de drept comun) si le-a invocat in prima
7 of 25
DPC – C11
instanta in termen (prin intampinare), i s-a respins exceptia, a facut apel si i s-a respins si apelul,
nu mai poate invoca in recurs acest aspect.
b) in schimb, competenta de ordine publica (competenta materiala si competenta teritoriala
exclusiva, competenta generala si competenta internationala) poate fi inovcata in recurs, insa
numai daca a fost invocata in conditiile legii pana atunci. Astfel, in conditiile legii inseamna: chiar
daca este competenta de ordine publica, nu te scuteste de invocarea ei in fata primei instante
pentru ca competenta teritoriala exclusiva si competenta materiala trebuie invocate la primul
termen, daca nu au fost invocate atunci, nu mai pot fi invocate nici in apel, nici in recurs
(competenta generala si internationala pot fi invocate direct in recurs).
MOTIV 4: cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti.
Este vorba de incalcarea limitelor puterii judecatoresti atunci cand instanta savarseste un act care fie
apartine puterii executive, fie apartine puterii legiuitoare.
Sunt astfel de abateri:
✓ deciziile prin care instanta se pronunta pe cale de reglementare, in sensul ca creaza norme de
drept; daca nu exista nicio norma de drept, instanta trebuie sa aplice principiile generale ale
dreptului;
✓ instanta judeca in echitate, cu toate ca legea nu-i da acest drept;
✓ instanta refuza sa aplice anumite texte de lege ori considera ca anumite texteau fost abrogate in
mod injust si le aplica in continuare, ceea ce inseamna ca se substituie legiuitorului;
✓ instanta face incursiuni in zona actelor administrative;
 ex: emite o autorizatie de construie sau un aviz de functionare care este in competenta unei
primarii, inspectoratului in constructii
/!\ instanta ar putea sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ atunci cand
considera ca conditiile legii erau intrunite, iar refuzul autoritatii este unul nejustificat (aici nu
este o subsitituie, ci instanta constata ca autoritatea a eludat legea).
NU exista un act de incalcare a puterii judecatoresti in situatia in care:

⨯ instanta inlatura aplicarea unei legi, dar in virtutea faptului ca contravine unei conventii
internationale la care Romania este parte. Instanta da prioritate anumitor legi in defavoarea
altora, potrivit unor dispozitii constitutionale, ceea ce inseamna ca actioneaza in atributiile pe
care le are;
8 of 25
DPC – C11
⨯ instanta da prioritate DUE aplicand un principiu la care Romania a aderat; instanta inlatura
textele de lege prin raportare la alte texte;
⨯ instanta declara ca un text anterior Constitutiei din 1991 nu mai este in vigoare ca urmare a
intrarii in vigoare a Constitutiei sau constata ca un text este declarat neconstitutional;
/!\ insa instanta nu poate face un control de constitutionalitate, numai CCR poate decide in
legatura cu constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea unor legi/OG;
⨯ instanta inlatura o lege care nu mai este in vigoare – aplicarea in timp a legilor este atributul
instantei judecatoresti, nu a CCR;
Motivul este un motiv de ordine publica pentru ca tine de structura statului, depaseste interestul
privat al partii.
MOTIV 5: cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror
nerespectare atrage sanctiunea nulitatii.
Acest motiv este un motiv „sac”, intra el toate greselile de procedura care nu sunt in celelalte (tot de
procedura erau si in celalalte):
o nu este semnata minuta;

o nu au fost citate partile (citate nelegal, fara respectarea termenului prevazut de lege);
o nu s-a dat cuvantul uneia dintre parti.
Trebuie facuta o distinctie:

• nulitatea absoluta poate fi invocata pentru prima oara ca motiv de casare, daca legea nu interzice
in mod expres si de asemenea, dupa sesizarea instantei de recurs, pe cale de exceptie absoluta, dar
numai daca pentru solutionarea acesteia nu este necesara administrarea altor dovezi in afara
inscrisurilor noi (art. 247, alin. 1, teza a II-a NCPC);
Daca au aparut la prima instanta si nu au fost invocate in apel, nu mai pot fi invocate direct un
recurs.
• nulitatea relativa poate fi invocata ca motiv de casare numai de catre partea ocrotita prin norma
incalcata, cu conditia sa nu i se datoreze chiar ei neregularitatea si numai daca a fost invocata in
termen in fata instantei unde s-a produs neregularitatea (art. 247, alin. 2 NCPC).
Se excepteaza de la aceasta ultima conditie neregularitatile referitoare la hotararea atacata, care
pot fi invocate ca motiv de casare, deoarece dezbaterile fiind inchise, partea nu avea posibilitatea
sa le invoce mai intai in fata instantei de apel sau a instantei care a pronuntat hotararea fara drept
de apel. Asadar, nulitatile relative trebuie invocate anterior (la prima instanta sau in apel, in
functie de unde au aparut) si solutia data de instanta in fata careia au fost invocate poate fi criticata
9 of 25
DPC – C11
prin motivele de recurs. Daca nulitatile vizeaza chiar hotararea de apel, partea nu avea cand sa le
invoce decat prin cererea de recurs.
Notiunea “atrage sanctiunea nulitatii” trebuie privita cu o oarecare ingaduinta pentru ca sunt si
sanctiuni procedurale care nu atrag direct sanctiunea nulitatii. De exemplu, aici ar intra si incalcarea
regulilor privind decaderea, chiar daca ele in sine nu atrag direct sanctiunea nulitatii, dar daca dupa
ce partea fost decazuta din termen, efectueaza actul respectiv de procedura, tot nulitatea intervine.
Tot aici intra si motivele legate de asa-numitele inadmisibilitati care, de fapt, la baza sunt tot niste
nulitati. De exemplu, cand instanta respinge o cerere de constatare ca inadmisibila, tot aici se
incadreaza, chiar daca nu este vorba de o nulitate. Altfel, am ajunge la concluzia ca nu exista recurs
in acest caz, ceea ce ar fi absurd. Instanta a aplica gresit regulile de procedura privind conditiile de
exercitiu ale actiunii in constatare (tot o regula de procedura este, chiar daca solutia in sine nu este
nulitatea acesteia). Un alt exemplu ar fi: instanta a respins in mod gresit cererea ca inadmisbila
pentru ca nu a indeplinit o procedura prealabila – textul spune ca nu se anuleaza, ci se respinge ca
inadmisibila, dar pe acest motiv aici s-ar ajunge, este tot o incalcare a reguli de procedura – trebuie
privita mai lejer aceasta formulare privind nulitatea. Atentia trebuie sa cada pe ideea ca s-au încălcat
reguli de procedura (sancțiunile sunt de obicei: nulitatea, decăderea, care oricum este urmată de
nulitate si uneori legea mai spune si inadmisibilitate).
MOTIV 6: cand hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive
contradictorii ori numai motive străine de cauza ei.
Se referă la vicii de motivare, care pot fi de mai multe feluri:
o motivarea sa nu existe;
o motivarea sa fie incompleta;
o motivarea sa fie contradictorie;
Ipoteze:
- Situatia precum contradicția dintre dispozitiv si considerente, sunt considerent, dar ele nu susțin
soluția din dispozitiv: dispozitivul zice ca anulează hotărârea, iar considerentele spun ca nu este
caz de nulitate. In acest caz hotărârea este motivata, dar motivarea nu are legătura cu
dispozitivul, astfel incat dispozitivul in sine daca vrei sa-l înțelegi, tot nu poti sa-l înțelegi, situatia
este chiar mai confuza decat daca nu ar motivata deloc.
- Situatia contradictiei dintre considerente – sunt considerente care se contrazic intre ele, unele
spun ca actul este valabil, altele spun ca actul este nul.
- Cazul in care considerentele sunt insuficiente – nu răspund la toate motivele invocate de parti
(hotărârea trebuie sa spună de ce s-a dat soluția x si de ce s-au înlăturat apărările partii care a
pierdut procesul). Astfel, sunt multe hotărâri care cuprind doar prima parte, judecatorul spune
de ce a dat el hotărârea, dar nu argumentează si de ce apărările partii care a pierdut nu sunt
10 of 25
DPC – C11
sustinute. Judecatorul se mulțumește sa prezinte unilateral, ori hotărârea trebuie sa fie oglinda
contradictorialității. Logica prin care judecatorul a ajuns la rezultat nu este suficientă, el trebuie
sa arate si de ce logica, argumentele celelalte nu sunt corecte.
S-a reținut ca, copierea de catre instanta de control judiciar a considerentelor instanței pe care o
controlează nu satisface cerința motivării si, practic, ne aflam in fata unei hotărâri nemotivate, desi
s-ar putea sa existe vreo 20 de pagini de motivate, dar ele sa fie identice cu cele anterioare.
Totusi, anumite aspecte spuse de prima instanta care nu au fost contrazise de parti sau la care
instanta de apel adera, evident ca vor fi preluate, dar formularea trebuie sa arate faptul ca instanta
de apel a analizat critic, in sensul ca soluția primei instante fiind examinată si de catre noi, este
considerata corecta pentru urmatoarele argumente [...].
Practica instantelor arata ca se accepta ca instanta sa întrupeze argumentele prezentate de una dintre
parti si sa răspundă la ele printr-un motiv comun (adica nu trebuie atâtea argumente, cu atâtea contra
argumente sa vina si instanta; daca unele argumente pot fi grupate intr-un motiv comun, instanta
poate răspunde, inclusiv implicit asupra unora dintre ele).
Acest motiv este de ordine publica, desi s-ar putea afirma ca motivarea ar viza partea careia i se opune
hotărârea. Corecta motivarea a unei hotărâri depaseste interesul privat, ci tine de regularitatea unui
act de procedura care va avea forța de act autentic, va fi opozabil si terților.
MOTIV 7: cand s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

ALJ este unul dintre acele motive care poate fi invocat direct in recurs, chiar daca nu a fost invocat la
prima instanta sau la instanta de apel.
MOTIV 8: cand hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept
material.
Strict vorbind este singurul motiv care vizează dreptul material, restul vizează normele de procedura.
Particularități ale acestui motiv:
• Permite exercitarea recursului omisso medio daca ambele parti se inteleg sa nu mai exercite
apelul. In celelalte cazuri, partile nu pot conveni asupra procedurii, in sensul ca daca exista ALJ
sa mearga direct la recurs sau daca este nula hotararea, din cauza faptului ca judecatorul nu a
semnat minuta, sa mearga direct la recurs. Daca problema este una ce tine de aplicarea gresita a
normelor de drept material, tot instanta de recurs va spune cum se interpreteaza, astfel incat
legea permite partilor sa sara peste apel si sa mearga direct la recurs.
• In ceea ce priveste taxa judiciara de timbru, toate cele 7 motive anterioare se timbreaza o suma
fixa (100 lei). Motivul 8 se timbreaza cu 50% din taxa datorata pentru introducerea CCJ, dar
numai in limita contestarii (ca in apel).
11 of 25
DPC – C11
NU intra in acest motiv de recurs – incălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material nu
inseamna:
⨯ interpretarea gresita a probelor;

Exemplu: instanta din evaluarea probelor ajunge la concluzia ca este vorba de o posesie de buna-
credinta si aplica impecabil regulile posesiei de buna-credinta. In acest caz, partea nu va putea in
recurs sa sustina ca instanta a gresit regulile de drept material pentru ca a ajuns la concluzia ca
era b-c, dar, de fapt, era de rea-credinta. Singura sansa este ca instanta sa aplice in mod gresit
regulile de drept aplicabile posesie de b-c. Discutia referitoare la buna/reaua credinta s-a inchis.
⨯ calificarea gresita a naturii actului – nu este o problema de aplicare gresita a normelor de drept
material. Daca instanta ajunge la concluzia (gresita) ca un contract este de intretinere (vs contract
de vanzare), partea nu poate critica in apel calificarea aceasta. Daca ulterior instanta ii aplica
contractului de intretinere reguli gresite, se poate discuta in recurs.
/!\ textul de lege zice încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, ci nu a actelor
ce fac obiectul probatoriu. Faptul ca instanta interpreteaza o clauza drept penalizatoare (vs clauza de
dezicere), discutia s-a inchis. Mai departe se discuta daca s-au aplicat corect regulile pentru cea
aleasa. Interpretarea actului de o natura sau de alta este inchisa.
In VCPC exista un text conform caruia: „este motiv de recurs si atunci cand instanta schimba natura
juridica vadita a unui act juridic”. Nici acolo nu era limita, trebuia sa fie vadita (ex: scria pe contract
ca este de vanzare si instanta la calificat drept donatie si nu era niciun element din care rezulta acest
lucru).
Vointa legiuitorului a modificat motivele de recurs, astfel ca si un element vadit de incalcare a situatiei
de fapt nu este motiv de recurs. Recursul ramane, practic, de drept pur.
Lucrurile nu trebuie luate la extrema. In realitate, sunt situatii in care greseala de drept
substantial/procesual genereaza greseli privind situatia de fapt. Astfel ca poate exista o situatie de
fapt care are la baza o greseala de drept material sau o greseala de drept procesual.
Exemplu: ipoteza in care instanta evalueaza anumite probe, dar la baza exista o nulitate in ceea ce
priveste administrarea regulilor respective sau o regula privind administrarea probelor (regula de
drept procesual) cum ar fi o prioritate in stabilirea probelor – partea nu discuta aprecierea probelor,
ci faptul ca una dintre probe a avut valoarea probatorie mai mare decat alta, fapt cepoate constitui
motiv de nulitate (pct. 5 – instanta a gresit o regula de drept, nu e vorba de aprecierea gresita a
situatiei de fapt).
Aici se poate incadra o problema legata de interogatoriu, cand instanta nu tine cont de regula legata
de indivizibilitatea marturisirii (este o greseala de drept, nu una de fapt – ea putea sa constate ce vrea
din interogatoriu, dar nu avea voie sa greseasca luand in considerare numai o parte din marturisire
– ori lua in considerare tot interogatoriul, ori nu il lua deloc); se incalca o regula de procedura privind
legalitatea probei, nu interpretarea ei.
12 of 25
DPC – C11
La fel pot exista calificari diferite – raspundere contractuala/raspundere delictuala – care sa

priveasca dreptul substantial (material) cu consecinta aplicarii unui sistem probatoriu gresit.
Problema aici este ca in materie delictuala culpa trebuie dovedita, pe cand in materie contractuala ea
este presupusa – instanta putea sa ajunga la orice concluzie cu privire la existenta sau nu a
raspunderii, dar ea a neglijat o regula de drept substantial cu consecinte asupra sarcinii probei
(intanta de recurs va spune ca e anulabila hotararea intrucat trebuie reanalizata plecand de la alta
premisa, de la alt tip de raspundere decat cel retinut de prima instanta).
Tabloul motivelor de casare se relativizeaza foarte mult in functie de viziunea judecatorului din
recurs (intotdeauna avocatii tind sa le extinda, judecatorii sa le restranga, iar pana la urma se ajunge
la un compromis juridic).
IV. Cererea de recurs si efectele ei
A. Cerinte formale intrinseci ale cererii de recurs (art. 486, alin. 1 NCPC)
Cererea de recurs trebuie sa cuprinda:
1. Numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partii in favoarea careia se exercita recursul,
numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza cererea ori, pentru
persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele si prenumele consilierului juridic
care intocmeste cererea4. Prezentele dispozitii se aplica si in cazul in care recurentul locuieste in
strainatate5;
Sanctiunea incidenta este nulitatea expresa (diferit de apel, unde nulitatea este virtuala).
Spre deosebire de apel, devine foarte importanta si indicarea datelor de identificare ale
avocatului sau consilierului juridic care intocmeste cererea.
2. Numele si prenumele, domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, denumirea si sediul intimatului;
Sanctiunea incidenta este nulitatea virtuala.
4 Menţionarea în cerere a datelor de identificare ale avocatului sau ale consilierului juridic se va face numai în
cazul în care cererea este făcută printr-un atare reprezentant convenţional, fără a mai constitui o obligaţie în
acest sens.
5 În noua reglementare a căii de atac a recursului s-a renunţat la menţiunea privind obligativitatea indicării de
către recurentul care îşi are domiciliul în străinătate a unui domiciliu ales în România, dar obligaţia unei atare
alegeri până la primul termen de judecată a fost menţinută în art. 156 NCPC, în Capitolul al II-lea al Titlului IV
rezervat citării şi comunicării actelor de procedură, capitol cu aplicabilitate generală în toate fazele procesuale,
precum şi în art. 470 alin. (1) lit. a) NCPC cu privire la cererea de apel, dispoziţie aplicabilă şi în recurs, în
temeiul art. 494 NCPC, ca nefiind potrivnică dispoziţiilor din secţiunea dedicată recursului.
În caz de nerespectare a acestei prevederi, nu există practic sancţiune, ci partea va fi citată prin scrisoare
recomandată la domiciliul din străinătate, conform tezei finale a art. 156 NCPC.
13 of 25
DPC – C11
3. Indicarea hotararii care se ataca – obiectul recursului;

Sanctiunea incidenta este nulitatea expresa.
4. Motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa caz,
mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
Sanctiunea incidenta este nulitatea expresa.
Motivele de nelegalitate trebuie depuse in termenul prevazut pentru exercitiul recursului, dar
pot fi depuse printr-un memoriu separat, nu neaparat odata cu recursul, dar tot in interiorul
termenului de recurs
5. Semnatura partii sau a mandatarului partii in cazul prevazut la art. 13, alin. 2 NCPC, a avocatului
sau, dupa caz, a consilierului juridic.
Sanctiunea incidenta este nulitatea virtuala.
Recursul trebuie semnat de parte, insa poate fi semnat si de mandatar, caz in care mandatarul
trebuie sa intruneasca conditiile de la art. 13, alin. 2 NCPC, respectiv sa fie sot sau ruda pana la
gradul al doilea inclusiv al partii si sa fie licentiat in drept.
Semnatura partii sau a mandatarului partii poate fi acoperita in tot cursul procesului in fata
instantei de recurs (ca si la apel).
Partea privind obligativitatea ca recursul sa fie semnat de catre un avocat sau un consilier juridic
a fost declarata neconsitutionala. Acest lucru nu mai este obligatoriu, dar este posibil ca recursul
sa fie semnat de un avocat/consilier juridic, caz in care textul este aplicabil. Astfel, daca in virtutea
principiului disponibilitatii, partea decide ca recursul sa fie facut de un avocat/consilier juridic,
acesta trebuie semnat de cei din urma.
Daca motivele de recurs nu se incadreaza in cele expres prevazute de lege, sanctiunea este nulitatea
expresa a recursului (recursul este o cale extraordinara de atac, astfel incat nu poate fi exercitat decat
pentru motivele anume prevazute de lege, care nu presupun intregul spectru al nedreptatii).
Motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de catre instanta, caz in care nu mai intervine
nulitatea recursului (chiar daca nu este motivat recursul, nu mai este anulat, daca instanta gaseste ea
insasi motive de ordine publica). Daca legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine
publica pot fi ridicate si din oficiu de instanta, chiar dupa implinirea termenului de motivare a
recursului, fie in procedura de filtrare, fie in sedinta publica. Desi textul vorbeste despre motive, in
realitate sunt avute in vedere exceptii de ordine publica, deoarece motivele se invoca prin cererea de
recurs, iar in cursul judecatii mijlocul procesual de invocare este exceptia. Totusi, exista anumite
exceptii de ordine publica ce pot fi invocate doar pana la un anumit termen (spre exemplu, exceptia
necompetentei materiale si teritoriale exclusive).
14 of 25
DPC – C11
Atunci cand instanta invoca din oficiu motive de ordine publica, este obligata sa le puna in discutia
partilor. Totusi, daca partea nu precizeaza motivele invocate, nu se poate plange de faptul ca nici
instanta nu le-a ridicat, intrucat invocarea motivelor de ordine publica ramane la discretia acesteia.
B. Cerinte extrinseci ale cererii de recurs
Se pot atasa inscrisuri noi (se pot folosi si alte inscrisuri decat cele depuse la instantele de fond),
acestea fiind singurele probe admise in recurs. Trebuie depuse, din perspectiva recurentului, odata
cu cererea de recurs si, din perspectiva intimatului, odata cu intampinarea. In mod exceptional, daca
recursul a fost declarat admisibil in principiu si urmeaza a fi solutionat in sedinta publica, pot fi
depusa inscrisuri noi pana la primul termen de judecata.
Sanctiunea depasirii termenului este decaderea – art. 492 NCPC.
In privinta taxei judiciare de timbru, intrucat recursul nu presupune analiza in fond a cererilor, este
prevazuta o taxa de timbru in suma fixa (100 lei), cu exceptia motivului de casare de la art. 488, alin.
1, pct. 8 NCPC (cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept
material). Acest motiv este singurul care presupune analiza legii de drept substantial (taxa de timbru
este calculata la fel ca la apel; 50% din valoarea datorata la prima instanta, raportata numai la
valoarea contestata).
Sanctiunea este nulitatea neconditionata de vatamare.

La cererea de recurs va trebui atasata (ipoteze alternative): imputernicirea avocatiala/delegatia
consilierului juridic 6– in masura in care este semnat de catre acestia.
Lipsa menţiunilor şi dovezilor referitoare la reprezentantul convenţional nu mai este sancţionată cu

nulitatea.
C. Efectele cererii de recurs
EFECT no. 1 – investirea instantei de recurs.

EFECT no. 2 – deschiderea posibilitatii de a cere suspendarea executarii hotararii.
Recursul, de regula, nu este suspensiv de executare, dar legea prevede posibilitatea ca instanta de
recurs sa suspende executarea de la caz la caz (prin examinarea seriozitatii motivelor de recurs sau
altor aspecte precum pericolul de a nu obtine intoarcerea executarii pentru cel care a formulat
recursul – periculum in mora generat de imposibilitatea repunerii partilor in situatia anterioara)
6Obligaţie care subzistă numai dacă partea doreşte să fie reprezentată convenţional, în condiţiile în care, în
prezent, în recurs nu mai este obligatorie reprezentarea prin avocat sau consilier juridic.
15 of 25
DPC – C11
Cererea de suspendare a executarii se solutioneaza de catre un complet al instantei de recurs. Prin

urmare, este un complet format din 3 judecatori.
De principiu, se solutioneaza cu citarea partilor si cu darea unei cautiuni. Cautiunea se achita

anticipat si se va pronunta o incheire definitiva.
In ceea ce priveste ICCJ ca instanta de recurs in mod obisnuit, avem 3 ipoteze:
(i) cererea de suspendare vine inainte de dosarul de dosarul de recurs – in acest caz se distribuie
unui complet aleatoriu;
(ii) cererea de suspendare vine dupa ce completul de filtru a fost investit (dosarul a ajuns deja la
ICCJ) – in acest caz completul de filtru va fi cel care va solutiona cererea de suspendare;
(iii) cererea de suspendare se formuleaza cand exista deja un termen fixat in sedinta publica – va fi
solutionata de completul care judeca cauza in sedinta publica.
Daca cererea de suspendare este facut in momentul in care dosarul inca nu a ajuns la recurs si s-a
desemnat un complet de 3 judecatori, numit aleatoriu, iar intre timp, pana la solutionarea cererii,
ajunge dosarul si se desemneaza un complet de titlu, competenta ramane castigata in legatura cu
cererea de suspendare pentru completul initial desemnat.
Sunt anumite cereri in care recursul este suspensiv de drept:
▪ in materie de contencios administrativ recursul suspenda executarea fara sa faci nicio cerere, in
virtutea legii;
▪ desfiintarea de constructii, plantatii sau alte asezari fixe
V. Depunerea cererii de recurs si procedura de filtrare a recursurilor la ICCJ
Cererea de recurs se depune la instanta care a pronuntat hotararea, dar in NCPC exista o serie de
prevedere care vor intra in vigoare dupa 31 decembrie 2019, referitoare la regularizarea cererii de
recurs chiar la instanta care a pronuntat hotararea – nu se aplica in prezent regularizarea se face de
catre instanta de recurs.
La fel ca si in cazul apelului, odata ce trece termenul de recurs pt toate partile, cererea de recurs va fi
inaintata instantei superioare (ICCJ sau altei instante special prevazute) si acolo se va face
regularizarea care consta in solicitarea de a se rectifica eventualele vicii in termen de 10 zile.
La expirarea acestui termen, fie ca se rectifica, fie ca nu, instanta comunica intimatului cererea de
recurs. El are la dispozitie 30 de zile sa faca intampinare (dublu fata de apel) si se poate face raspuns
la intampinare in termen de 10 zile de catre recurent.
La ICCJ ajunge dosarul, se stabileste aleatoriu un complet de titlu si nu se mai face procedura de
regularizare pentru ca dupa ce se primesc intampinarea si raspunsul la intampinare se va face un
raport de catre completul de filtru.
16 of 25
DPC – C11
Procedura de filtru – se aplica numai procedurilor la ICCJ
Aceasta procedura este gandita pentru a simplifica lucrurile pentru instanta de recurs in contextul in
care NCPC a stabilit ca regula ca toate recursurile, cu mici exceptii, se judeca de catre instanta
suprema. Astfel, s-a dorit a pune la dispozitia ICCJ doua mecanisme care s-o ajute:
(i) recursurile sa fie facute numai de avocati/consilieri juridici presupunand ca nu va avea mari
dificultati cu regularizarea, adica vor fi recursuri filtrate dpdv al formei (nu mai exista acest
mecanism) si
(ii) procedura filtrului care are in vedere ca instanta de recurs sa analizeze recursul cel putin sub
aspectele formale, iar recursurile care nu indeplinesc cerintele formale sa nu mai fie puse in
sedinta publica, ci sa fie inchise in procedura de filtru. Cu alte cuvinte, sedinta publica sa aiba
loc doar pentru acele recursuri care sunt corecte si motivele de drept invocate sa ridice o
anumita dificultate, restul sa fie inchise, fara citarea partilor, in procedura de filtru (– pe
aceasta filosofie scade foarte mult numarul recursurilor care ajung in sedinta publica).
Completul de 3 judecatori desemneaza printre ei 1 judecator (raportor) care, in termen de 30 de zile

de la repartizarea dosarului, va intocmi un raport.
Acest raport verifica (art. 493, alin.3 NCPC):
- daca cererea de recurs intruneste conditiile de forma prevazute sub sanctiunea nulitatii;
- daca motivele de recurs se incadreaza in cele prevazute la art. 488;
- daca exista motive de ordine publica pe care instanta ar putea sa le invoce in conditiile art. 489,
alin.3;
- daca recursul este vadit nefondat;
- tot in acest raport se arata si jurisprudenta CCR, ICCJ, CJUE, CEDO si doctrina in legatura cu
problematica spetei respective.
Prin urmare, raportul este un instrument complex care arata partilor viziunea instantei cu privire la
motivele de nulitate ale recursului, cu privire la incadradrea motivelor de recurs in cele 8, cu privire
la anumite nulitati de ordine publica, dar si cu privire la toata jurisprudenta si doctrina aplicabile in
speta.
In aceasta forma, raportul se comunica partilor care, in 10 zile, pot formula un punct de vedere
(raspuns) cu privire la acest raport. De exemplu, daca raportul spune ca recursul este nul, partile mai
acopera din nulitati, mai explica de ce nu poate, depune taxa de timbru daca raportul spune ca
17 of 25
DPC – C11
recursul nu este timbrat, semneaza recursul daca lipseste semnatura sau fiecare dintre parti,
raportandu-se la jurisprudenta invocata, arata ca mai exista si alta hotarare, alta practica sau o alta
doctrina decat cea invocata, astfel incat sa incerce sa contureze mai bine litigiul decat scrie in raport,
in speranta ca va fi acceptat recursul.
Dupa ce trece termenul de 10 zile in care partile pot raspunde la problemele ridicate in raportul
intocmit de completul de filtru, completul de filtru, fara citarea partilor, ipoate lua urmatoarele
solutii:
1. Daca constata ca recursul nu este motivat sau nu intruneste alte cerinte de forma, anuleaza
recursul.
Sintagma „respinge recursul” nu se mai aplica deoarece potrivit prof. Briciu CCR a zis ca este
neconstitutionala sintagma care spune „respinge recursul ca vadit nefondat”. CCR a zis ca
expresia „vadit nefondat” nu intruneste conditiile de predictibilitate si claritate pe care trebuie
sa le aibe o norma juridica7. Problema este urmatoarea: notinea de „vadit nefondat” se foloseste
in aproape toate legislatiile din Europa, iar la noi din perioada interbelica. ICCJ, instantele si
avocatii stiu ce inseamna aceasta notiune, printr-o practica constanta. De exemplu, cand
recurentul vrea sa conviga instanta, prin motivul de recurs, ca intre nulitate si rezolutiune nu
exista nicio diferenta si ca instanta de apel care a respins cererea de anulare a contractului pentru
neplata pretului a gresit – aceasta cerere este in drept, nu este in fapt, dar este vadit nefondata.
Insa, pe logica expusa mai sus a CCR, toate normele care impun judecatorului marja de apreciere
ar insemna ca sunt impredictibile si eventual supuse discretionarului.
2. Se pronunta si asupra fondului recursului (art. 493 alin. 6) cand apreciaza ca recursul este
admisibil (formal corect), dar problema de drept ridicata nu este controversata sau
formeaza obiectul unei practici curente a ICCJ (adica in trecut ea ar fi putut sa tina paginile
unei carti de specialitate, dar dupa 30 de ani de practica unitara, problema respectiva a fost
transata).
Aceste doua solutii au la baza urmatoarele elemente comune:

o asupra lor se poate decide in completul de filtru numai daca exista unanimitate – asta intrucat
decizia se ia fara citarea partilor, ceea ce inseamna ca pentru ele recursul se termina in acest
punct si atunci legiuitorul a simtit nevoia ca aceste doua solutii posibile sa fie date numai in
ipoteza unanimitatii – pentru toti judecatorii din complet este necontroversata solutia, toti
judecatorii considera ca jurisprudenta Curtii este clara etc. Daca vine unul dintre judecatori si
spune „intr-adevar solutia nu este controversata, dar eu cred ca ar trebui sa schimbam practica”,
atunci dosarul se va duce in sedinta publica.
o in ceea ce priveste prima solutie (cand recursul este nemotivat), decizia nu este supusa niciunei
cai de atac, in timp in cazul celei de-a doua solutii (cand completul de filtru se pronunta asupra
fondului spunand ca nu mai are rost sa citeze partile intrucat solutia este necontroversata),
7Decizia nr. 839/2015
18 of 25
DPC – C11
decizia este motivata, dar definitiva; diferenta dintre cele doua este ca atunci cand hotararea nu
este supusa niciunei cai de atac, partea nu mai poate face nici contestatie in anulare sau revizuire,
in timp ce hotararea definitiva are deschisa calea contestatiei in anulare sau a revizuirii.
o daca nu este unanimitate, se aplica o a treia solutie (alin. 7): se admite in principiu recursul si se
fixeaza termen de judecata in sedinta publica cu citarea partilor.
La ICCJ varianta sedintei publice cu citarea partilor apare doar ca o a treia ipoteza – doar atunci
cand recursul nu este nul sau este valabil si cuprinde probleme controversate care nu constituie
o practica curenta a ICCJ. Asadar, admiterea in principiu pare sa fie o solutie exceptionala, avand
in vedere ca, de regula, ICCJ trebuie sa aiba o pratica curenta, iar problemele controversate sunt,
teoretic, mai putine decat cele necontroversate. Cu toate acestea, in pratica situatia este exact
invers intrucat ICCJ nu are o practica unitara in cele mai multe cazuri, iar majoritatea problemelor
sunt controversate (dar asta e o chestiune de timp).
VI. Judecarea recursului si solutiile pe care le poate pronunta instanta de recurs
Admiterea in principiu a recursului presupune judecarea recursului in sedinta publica (nu inseamna
admiterea recursului pe fond).
In ceea ce priveste probele, in recurs sunt admisibile numai inscrisurile noi – ele se depun odata cu
cererea de recurs sau cu intampinarea, insa in ceea ce priveste judecarea in sedinta publica la ICCJ,
ele se pot depune si la primul termen (art. 492 NCPC – doar daca se ajunge in sedinta publica).
A. Solutiile pe care le poate pronunta instanta de recurs
In ceea ce priveste solutiile, instanta poate admite, respinge, anula sau constata permiarea recursului:
1) admiterea recursului – singura solutie posibila este casarea hotararii atacate, casare care poate
fi in tot sau in parte, cu trimitere sau cu retinere (potrivit distinctiilor facute de art. 497-498
NCPC);
2) respingerea recursului – in anumite ipoteze:

o daca motivele de casare sunt neintemeiate sau vadit nefondate si deci hotararea atacata este
considerata legala;
o daca hotararea atacata nu este susceptibila de recurs sau recursul a fost exercitat omissio medio
– respingerea ca inadmisibil;
o daca recursul nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege – respingerea ca tardiv;
o daca recursul a fost introdus de o persoana careia legea nu ii recunoaste calitate procesuala activa
– respingerea ca fiind introdus de o persoana fara calitate;
o daca recurentul nu justifica interes – respingerea ca fiind lipsit de interes.
19 of 25
DPC – C11
3) anularea recursului – in anumite ipoteze:

o in cazul in care recursul nu a fost depus la instanta a carei hotarare se ataca;
o in cazul in care recursul nu este motivat;
o daca motivele invocate nu se incadreaza in motivele de casare prevazute de art. 488 NCPC;
o daca recursul nu este timbrat;
o daca recursul a fost introdus de o persoana care nu-si justifica calitatea de reprezentant;
4) perimarea recursului – se constata in conditiile art. 416 si urm. NCPC, daca recursul a ramas in
nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni de la ultimul act de procedura indeplinit de
parti sau de instanta.
B. Solutiile pe care le poate pronunta ICCJ
1) instanta admite recursul, caseaza hotararea si trimite spre rejudecare – ICCJ nu rejudeca
fondul.
ICCJ poate trimite spre rejudecare la prima instanta sau la instanta de apel, depinde care e
motivul de casare:
- daca motivul de casare este nemotivarea hotararii de apel (cea de prima instanta fiind
motivata) atunci caseaza si trimite la instanta de apel (care va rejudeca si va motiva);
- daca nici cea din prima instanta, nici cea din apel nu este motivata atunci le caseaza pe
amandoua si trimite la prima instanta (de regula se trimite la instanta de apel);
Exemplu 1: in prima instanta s-a judecat fara citarea partilor; una dintre parti a facut apel si
a solicitat sa se admita apelul pentru ca nu a fost citata si sa se trimita cauza spre rejudecare
la prima instanta si instanta de apel a respins apelul; daca instanta de recurs ii da dreptate
partii, atunci nu va mai trimite la instanta de apel pentru ca in apel tocmai ce zisese partea ca
daca se admite apelul sa se trimita la prima instanta – solutia instantei de recurs va fi
admiterea recursului, casarea hotararii instantei de apel, admiterea apelului, anularea
hotararii pronuntate in prima instanta (ca efect al admiterii apelului) si trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceasta din urma.
Exemplu 2: nemotivarea a vizat hotararea de apel, solutia va fi casarea hotararii instante de

apel si trimiterea spre rejudecare la aceasta instanta.
ICCJ poate trimite spre rejudecare si altei instante de acelasi grad ca cea a carei hotarare
este casata – textul de la art. 497 NCPC spune ca atunci cand interesele bunei administrari a
20 of 25
DPC – C11
justitiei o cer, cauza va putea fi trimisa oricarei alte instante de acelasi grad, cu exceptia casarii
pentru lipsa de competenta, cand cauza va fi trimisa instantei competente sau organului
competent. Aceasta prevedere ascunde o marja de apreciere in favoarea instantei de recurs
ce echivaleaza cu o stramutare mascata, bazata pe increderea pe care o are ICCJ intr-o
instanta sau in alta (este vorba de o neincredere specifica stramutarilor, desprinsa de orice
motiv). De asemenea, poate fi vorba si de faptul ca numarul incompatibilitatilor existente la
instanta care a pronuntat hotararea este unul semnificativ si care ar genera dificultati in
organizarea unui complet in caz de rejudecare a pricinii (aceasta situatie se poate naste in
contextul in care casarea la ICCJ nu este singulara, ICCJ putand sa caseze cu trimitere de cate
ori vrea, ceea ce inseamna ca de fiecare data va trimite la aceeasi instanta – cu cat sunt mai
multe casari, cu atat sansele ca un judecator sa nu se fi pronuntat deja in cauza respectiva
sunt mai mici) – in acest caz ICCJ anticipeaza faptul ca pricina nu se va putea rejudeca la o
anumita instanta si isi da seama ca trimiterea la acea instanta inseamna blocarea litigiului pt
cateva termene pana cand judecatorii isi dau seama cine poate si cine nu poate sa judece (pt
ca in final sa se ajunga la solutia trimiterii la alta instanta); ICCJ nu face decat sa accelereze
acest proces, luand ea initiativa trimiterii la alta instanta.
2) instanta caseaza hotararea si trimite cauza instantei competente sau unui organ cu
activitate jurisdictionala competent – asta se intampla atunci cand motivul de recurs admis a
vizat necompetenta instantei.
3) instanta caseaza hotararea si respinge cererea ca inadmisibila in cazul depasirii puterii

judecatoresti de catre instantele de fond sau in caz de incalcare a ALJ– in aceste situatii nu
se mai trimite spre rejudecare (ca nu are de ce).
Tot aici intra si situatia in care ICCJ constata ca pricina este de competenta instantelor altui stat
(ceea ce e tot o inadmisibilitate) sau este de competenta unui organ fara activitate
jurisdicitionala.
Aceste reguli nu se aplica in materia contenciosului administrativ – in aceasta materie instanta de

recurs (fie ca e ICCJ, fie ca e alta instanta) daca caseaza hotararea, va rejudeca chiar ea litigiul in fond
(casare cu retinere), cu doua exceptii (casare cu trimitere):
i. cand prima instanta (in contencios nu avem apel) nu a judecat fondul (s-a pronuntat pe baza unei
exceptii peremptorii);
ii. cand judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, atat la administrarea probelor, cat
si la dezbaterea fondului (lipsa de contradictorialitate totala – daca partea a fost citata la unul
dintre aceste doua momente cheie, se caseaza, dar nu cu trimitere, ci cu retinere).
21 of 25
DPC – C11
Mai mult, in contencios administrativ casarea nu poate avea loc decat o singura data in cursul
procesului.
ICCJ rareori se atinge de fond (ea e mai speciala si ar trebui sa comparam fondul cu munca campului);
ea discuta numai legea (procedura) si eventual, daca sunt probleme ce impun refacerea
probatoriului, va trimite instantelor de fond (mai jos);
C. Solutiile pe care le pot pronunta alte instante de recurs (altele decat ICCJ)
Alte instante pot fi fie cele de contencios administrativ sau instante civile (numai in materie de
tranzactie, achiesare, renuntare la judecata, renuntare la drept, perimare, necompetenta instantelor
romane sau competenta unui organ fara activitate jurisdictionala si altele de acest gen).
Solutiile pot fi de admitere, respingere, anulare sau constatare a perimarii.
Cele mai multe casari sunt cu retinere (ex: daca se impune refacerea probatoriului, se va casa cu
retinere, iar acesta va fi refacut de aceeasi instanta).
Sunt si casari cu trimitere, dar ele se fac in mod exceptional:
- in materia contenciosului administrativ (numai daca in prima instanta s-a pronuntat asupra
unei exceptii peremptorii – prescriptia – si instanta de apel a respins apelul si a zis ca este
prescrisa, instanta de recurs va zice ca nu este prescrisa si va trimite spre rejudecare in apel
pentru ca nu s-a judecat fondul deloc);
- in situatia in care judecata s-a facul in lipsa partii care nu a fost citata atat la administrareaI
probelor, cat si la dezbateri.
Prevederile referitoare la trimiterea la instanta competenta in masura in care s-au depasit puterile
judecatoresti sau se incalcat autoritatea de lucru judecat si se respinge cererea ca inadmisibila se
aplica si in acest caz.
VII. Forma hotararii de recurs si efectele acesteia
A. Forma hotararii de recurs

Are o particularitate: considerentele cuprind numai motivele de casare invocate si analiza acestora
(nu se mai spune toata povestea – ce s-a intamplat in prima instanta, ce s-a intamplat in apel etc; asta
este logic pentru ca daca vrei sa vezi ce s-a intamplat la celelalte doua instante citesti hotararile de
acolo).
Daca recursul nu se analizeaza in fond, considerente vor suprinde numai motivarea solutiei, fara
analizarea motivelor de casare (ex: in cazul in care recusrul este netimbrat, se spune ca recursul este
netrimbrat punct, nu se mai analizeaza si motivele in ipoteza in care ar fi fost timbrat).
22 of 25
DPC – C11
Motivarea se face in 30 de zile de la pronuntare (gluma, hihi)– pe cat de ferm e acest termen, pe atat
de relativ. Cu toate acestea, a spus ca e un termen de recomandare, nu in sensul ca el nu ar trebui
respectat, ci in sensul ca nerespectarea lui nu atrage sanctiunea nulitatii, ci numai sanctiuni de ordin
administrativ (disciplinare). In practica instantele au luat acest termen ca pe un veritabil termen de
recomandare si exista termene de motivare chiar si 1 an.
B. Efectele hotararii de recurs

Ele sunt puse in legatura stricta cu faptul ca o hotarare devine executorie dupa apel, dar caracterul
executoriu presupune ca executarea se face pe riscul creditorului. Aceasta executare este limitata de
recursul facut de partea adversa care, daca isi va produce efectele, hotararea atacata nu va mai avea
nicio putere, actele de executare sau de asigurare facute in baza hotararii atacate sunt desfiintate de
drept (fara macar ca instanta de recurs sa dispuna ceva) si instanta de recurs, chiar si din oficiu, poate
dispune intoarcerea executarii. Daca nu o dispune, ar putea sa o dispuna instanta care rejudeca
fondul dupa casare (uneori instanta de recurs nu dispune pentru ca nu stie ca s-a executat).
C. Rejudecarea in fond dupa casare
C.1 Casarea cu trimitere si casarea cu retinere (ICCJ nu caseaza decat cu trimitere, restul
instantelor, de principiu, cu retinere).
Aceasta clasificare conteaza in privinta incompatibilitatilor pentru ca la casarea cu retinere
judecatorii care au admis recursul sunt compatibili sa judece si pe fond, nefiind caz de
incompatibilitate, in timp ce la casarea cu trimitere judecatorii care au judecat in prima instanta
sau in apel devin incompatibili.
Conteaza si in ceea ce priveste introducererea in proces a unor terti – daca se caseaza cu
retinere, se mai pot face numai interventii accesorii, in timp ce daca se caseaza cu trimitere la
prima instanta, se poate face cerere de interventie principala, de chemare in garantie de catre
reclamant – se deschid niste posibilitati de atragere a tertilor sau instanta poate invoca din
oficiu participarea unui tert sau sa o puna in discutia partilor.
De asemenea, aceasta clasificare are importanta in privinta cailor de atac pentru ca la casarea
cu retinere se pronunta o hotarare care este definitiva, in timp ce la casarea cu trimitere se
pronunta, dupa rejudecare, o hotarare care la randul ei este supusa cailor de atac.
C.2 Casarea este totala sau partiala – de obicei acest lucru nu este mentionat expres, ci se deduce
din considerente daca e totala sau partiala (unele sunt evident totala caci daca este vorba de o
necompetenta, spre exemplu, casarea este evident totala, instanta nu poate fi competenta
pentru niste elemente ale hotararii si necompetenta pentru altele; la fel si la incompatibilitate
sau nemotivare).
23 of 25
DPC – C11
Sunt si situatii (precum pct. 5) undeva sunt nulitati partiale. De exemplu, cand instanta constata
ca partea nu a fost legal citata la ultimul termen din apel, trimite spre rejudecare, dar nu pt toata
dezbaterea din apel, ci doar pt ultima sedinta pentru ca atat e nul de acolo – administrarea
probelor din apel nu se mai reia, este valabila; la fel si daca e nesemnata minuta – instanta de
recurs trimite spre rejudecare (normal ar trebui sa trimita in faza deliberarii, dar daca in faza
deliberarii nu poate trimite pentru ca nu pot delibera judecatori care nu au audiat partile, iar
cei care i-au audiat au devenit incompatibili, se va trimite la ultimul) la ultimul termen la care
au avut loc dezbaterile, sa asculte judecatorii partile, sa ramana in pronuntare, sa pronunte o
hotarare pe care sa o semneze.
Aceasta clasificare are relevanta sub aspectul introducerii unor terti in proces – la o casare
totala pentru necompetenta se trimite spre rejudecare la o alta instanta unde se va relua
procesul de la 0 si partea, practic, poate modifica CCJ, fiind la primul termen; pe cand daca se
caseaza si se trimite la prima instanta pentru ca judecatorul care a intrat la al treilea termen
era incompatibil (casare partiala), cererea nu mai poat fi modificata pentru ca casarea cu
trimitere este pana la al treilea termen de la prima instanta (de acolo se va anula).
D. Reguli comune privind rejudecarea fondului dupa casare
Hotararea instantei de recurs este obligatorie pentru rejudecarea fondului dupa casare (indiferent
ca e cu retinere sau cu trimitere – daca este cu retinere e mai simplu de inteles pentru ca sunt aceiasi
judecatori care nu isi schimba opinia). Practic, la casarea cu trimitere, problemele de drept dezlegate
sunt obligatorii.
Aici este o diferenta fata de apel, unde erau obligatorii problemele de drept dezlegate si necesitatea
administrarii unor probe (art. 479). In ceea ce priveste rejudecarea dupa casare, instanta care
rejudeca nu mai este tinuta de administrarea unor probe pentru simplul fapt ca ICCJ nu are cum sa
spuna despre necesitatea administrarii unor probe pentru ca acestea cad in sfera fondului (ar putea
sa faca referiri la necesitatea administrarii unor probe, dar ar fi un exces de zel).
In ceea ce priveste probele, dupa casarea cu retinere sau cu trimitere se pot administra probele
specifice fondului.
Cand se dispune casare cu trimitere nu apar probleme – se trimite in apel, se administreaza probele
specifice apelului samd, Problemele apar la casarea cu retinere, unde instanta de recurs, casand
hotararea si admitand cererea, acorda termen pentru judecarea pe fond a pricinii; aici aparea
problema ce probe se administreaza:
Unii zic ca tot inscrisuri pentru ca suntem in fata instantei de recurs; altii spun ca suntem in fata
instantei de recurs, dar aceasta nu mai judeca recursul, ea rejudeca dupa admiterea recursului (or
regula inscrisurilor noi se aplica numai recursului);
24 of 25
DPC – C11
Legiuitorul a pus capat unei practici neunitare si a zis ca se aplica probele din recurs numai fazei
recursului; dupa ce s-a admis recursul si se rejudeca fondul, instanta de recurs va aplica reguli de
fond (si atunci ICCJ a spus ca este de acord, dar ca ea va casa numai cu trimitere pe viitor).
Recurentului nu se poate agrava situatia in propria cale de atac, cu aceleasi precizari de la apel.
25 of 25
DPC - C12
SECȚIUNEA III– CONTESTATIA IN ANULARE
Caracateristica principala a cailor de atac de retractare este faptul ca nu presupun un control judiciar pe
cale ierarhica. Asa cum le spune numele, “retractare”, au la baza o retragere a hotararii, venita chiar din
partea instantei care a pronuntat-o, de principiu, pe aspecte care nu pun in discutie ALJ. Astfel,
caracteristica generala a cailor de retractare este sa nu procedeze la o rejudecare a procesului. Prin
ipoteza, ne aflam in situatii de hotarari care fie sunt definitive, fie au alte caracteristici care nu presupun
un control obisnuit de reformare.
Contestatia in anulare este definita ca o cale de retractare extraordinara, nesuspensiva de executare si
nedevolutiva.
Din perspectiva felurilor ei, exista o definitie/clasificare doctrinara:
• contestatia in anulare de drept comun (obisnuita) care se exercita impotriva hotararilor
definitive;
• contestatia in anulare speciala – poarta aceasta denumire pentru ca este destinata, de principiu,
numai hotararilor pronuntate in recurs. Printr-o extrapolare, va fi utilizata, in unele cazuri, si
hotararilor date in apel, dar care nu au drept de recurs.
I. Contestatia in anulare de drept comun
A. Motivele
MOTIV: contestatorul (partea) nu a fost citat si nici nu a fost prezent la termenul la care a avut loc
judecata (atunci cand au avut loc dezbaterile finale).
Din start, nu ne aflam in situatia in care partea nu a fost citata candva in cursul judecatii, ci este necesar
ca lipsa citarii sa fi intervenit chiar la momentul la care au avut loc dezbaterile finale.
Observatii:
• Trebuie ca procedura respectiva sa impuna citarea (sa nu ne aflam in fata unei proceduri in care
fie se face fara citare, fie citarea este lasata la aprecierea instantei – in materia ordonantei
presedintiale).
• Lipsa citarii trebuie sa fi intervenit doar la momentul dezbaterilor.

Daca partea a fost citata sau nu se impunea citarea, dar hotararea nu a fost comunicata, nu exista
deschisa calea in CIA, ci este deschisa calea apelului sau recursului pentru ca nefiind comunicata
hotararea, inseamna ca nu a inceput sa curga termenul de apel sau de recurs (CIA nu poate fi exercitata
1 of 22
DPC - C12
decat atunci cand hotararea este definitiva). Prin urmare, daca hotararea nu a fost legal comunicata,
termenul de apel sau de recurs nu a inceput sa curga, deci nu suntem in fata unei hotarari definitive.
Mentiunea este importanta pentru ca, de foarte multe ori, lipsa de citare are la baza un element care
se va reflecta si in comunicarea hotararii. Astfel, lipsa de citare poate fi un eveniment totalmente izolat
pentru termenul la care au avut loc dezbaterile (a fost cascat grefierul si a uitat sa faca citarea), dar
este posibil sa aiba la baza o greseala ce tine de nr. apt. persoanei care trebuie citata. Astfel, daca in loc
de apt. 87 s-a pus apt. 97, lipsa de citare legala la momentul dezbaterilor, se va afla si la momentul
comunicarii pentru ca nu are cine intre timp sa avertizeze ca citarea nu a fost bine facuta. Daca
comunicarea hotararii nu este nici ea conform legii, partea nu trebuie sa exercite CIA pentru ca
pierzand timpul cu CIA, o sa piarda tmpul sa faca in recurs. CIA va fi respinsa ca inadmisibila, in schimb,
in timp, partea va iesi din termenul de recurs (cand va afla ca CIA este inadmisibila, nu are cand sa faca
recurs).
In plus, daca procedura a fost fara citare (sechestru asigurator) si nu s-a cominicat nici hotararea,
partea are deschisa calea apelului, nu a CIA.
Motivul ca nu a fost citat nu inseamna neaparat lipsa efectiva a procedurii de citare, ci in acest concept
de a nu fi citat intra si:
- viciile procedurii de citare (exista PV de citare, dar nu este semnat de agentul procedural);
- a fost citatia facuta, dar nu s-a incadrat in termen (5 zile inainte de termen sau in mai putin de 24h
in ipoteza in care judecatorul a dispus termenul la 24h).
Mai corect ar fi sa spunem ca nu a fost citat sau nu a fost legal citat.
B. Conditiile de admisibilitate
Acestea sunt mai dificile decat motivele. Acest lucru este logic pentru ca ne aflam in fata unor cai
extraordinare de atac, care sunt de retractare, adica legiuitorul le-a privit cu o si mai mare rezerva. Daca
recursul a fost privit de legiuitor doar ca o cale extraordinara, dar privit cu buna-vointa dpdv al
conditiilor de exercitiu (era suficient sa fie o hotarare pronuntata in apel), la CIA, pe langa faptul ca a
pus niste motive limitativ prevazute de lege, a limitat exercitiu lor de o serie de conditii care sunt foarte
restrictive (este clara vointa legiuitorului ca utilizarea acestor cai de atac sa fie una pe cat posibil
rarisima de dorit).
B.1. Hotararea trebuie sa fie definitiva

Astfel, trebuie sa fim atenti la acele hotarari in care legiuitomnngtrul a precizat ca nu sunt supuse
niciunei cai de atac. Aici conteaza distinctia intre hotarare definitiva si hotarare nesupusa niciunei cai
de atac. Astfel, hotararea definitiva este hotararea impotriva careia nu se mai poate face recurs, dar se
poate face CIA. Atunci cand legea spune “nicio cale de atac” nu exista nici recurs, nici CIA, nici revizuire.
Cand legiuitorul spune “nicio cale de atac” avertizeaza asupra inadmibisilitatii unei cai de retractare. De
exemplu, in materia divortului cand se pronunta prin acordul partilor, nu este nicio cale de atac cu
2 of 22
DPC - C12
privire la divort, hotararea de declinare sau asigurarea de probe. La stramutare hotararea este
definitiva.
B.2. Motivul sa nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului (prin caile de reformare)
Trebuie sa fi avut o necitare la momentul la care au avut loc dezbaterile, dar aceasta necitarea nu putea
fi invocata prin apel sau prin recurs. Necitarea trebuia sa apara, teoretic, in recurs. Daca apare in apel,
este o problema pentru ca te intreaba daca nu ai fost legal citat in apel, de ce nu ai invocat in recurs. Daca
nu ai fost legal la prima instanta, ai doua probleme: te intreaba de ce nu ai invocat in apel si de ce nu ai
invocat, ulterior, in recurs problema respectiva.
Astfel, deja este o dilema din care este greu de iesit pentru ca daca spui “am invocat in recurs si recursul
s-a respins”, o sa ti se spuna ca este inchisa calea CIA pentru ca instanta in CIA nu rejudeca ceea ce s-a
judecat in recurs. In CIA nu se reiau dezbaterile din recurs sau din apel pentru ca exista ALJ: daca nu ai
fost legal citat in apel, ai facut recurs invocand acest lucru, iar instanta de recurs a spus ca partea a fost
legal citata si i se pare ei ca nu a fost. Daca instanta a spus acest lucru, CIA este inchisa.
Prin urmare, partea trebuie sa se afle in ipoteza in care nu a putut sa invoce pentru ca daca a invocat
este clar ca i s-a spus care este solutia. Sa nu fi putut invoca este doar in recurs pentru ca daca este in
apel, poti invoca in recurs. Alta ipoteza este cea a apelului in care nu exista calea de atac a recursului.
Exista 2 exceptii de la regula 2:
a) motivul a fost invocat in recurs, dar a fost respins pentru ca avea nevoie de verificari de fapt
incompatibile cu recursul;
Exemplu: partea a spus ca nu a fost legal citata pentru ca adresa ei nu este cea corecta; instanta de
recurs se uita pe buletin si vede ca adresa este corecta, partea spune ca in fapt sta in alta parte si
poate veni cu niste martori sa demonstreze acest lucru. Instanta va respinge pentru ca nu putea sa
dovedeasca lucrul respectiv, ceea ce propunea partea ca fiind probatoriu nu era acceptat in recurs.
Instanta de recurs nu putea verifica decat cel mult un document, documentul era impotriva; varianta
cu situatia de fapt pe care instanta de recurs trebuia sa rastoarne prezumtia rezultata din document,
nu era corecta. Instanta de recurs a respins recursul pe motiv ca nu a fost legal citata in apel, dar
respingera s-a facut pe ideea ca este inacceptabila analiza situatiei de fapt care consta in a demonstra
ca situatia reala este alta decat cea rezultat din actele de stare civila (pe teoria domiciuliul de fapt).
Ideea ce trebuie retinuta: partea a invocat in recurs, dar recursul a fost respins pentru aspecte ce tin
de imposibilitatea instantei de recurs de a intra pe analiza situatiei de fapt vizand chestiunea de
citare.
b) cand motivul a fost invocat in recurs, dar recursul a fost respins fara culpa partii si fara a fi cercetat
in fond;
Practic, nu s-a mai ajuns la analiza motivelor de recurs pentru ca el s-a respins fara o analiza asupra
motivelor de recurs (s-a anulat, s-a perimat), dar totusi trebuie sa nu fi fost culpa partii. In legatura
cu aceasta exceptie nu prea exista cazuri de aplicare. Exceptia este preluata din VCPC, unde motivul
de recurs a fost invocat prin cererea de recurs, dar recursul a fost respins fara a fi cercetat in fond.
3 of 22
DPC - C12
Nu era conditia de a nu exista culpa partii. Cu alte cuvinte, ti se respingea recursul din culpa ta, fara
a fi analizat pe fond si in acest mod, nu se mai analiza problema nelegalei citari la instanta de apel.
In practica judiciara au fost critici: din moment ce s-a respins recursul din culpa partii, cum ii mai da
instanta posibilitatea sa faca CIA pentru ca, daca nu era culpa ei, avea posibilitatea sa se judece in
recurs si sa castige in recurs, astfel incat textul a fost completat. Aceasta completare, face ca exceptia
sa fie rar intalnita (este foarte greu ca recursul sa fie respins fara culpa partii – de aceea VCPC nu
retinea conditia culpei partii pentru ca era de plano lipsa partii daca s-a respins recursul). Astfel,
textul ramane fara o aplicatie concreta, faptul ca s-a adaugat “fara culpa partii” lasa ca aplicatia sa
fie pur teoretica. In consecinta, CIA va fi si mai greu de exercitat in NCPC decat in VCPC (era suficient
ca recursul sa fi fost respins fara a fi analizat in fond, nu conta de ce). Actulamente, partea trebuie sa
demonstreze ca recursul i-a fost respins si ca i s-a respins fara sa fi fost vinovat.
B.3. Nu se poate face o noua CIA de catre aceeasi parte, chiar daca se invoca motive diferite
Aceasta conditie este o particularizare a unei reguli privind nulitateam, conform careia atunci cand
exista mai multe motive de nulitate a unui act de procedura, trebuie invocate toate de odata. Legiuitorul
a simit nevoia sa particularizeze aceasta regula in materie de CIA. Astfel, daca partea a facut o CIA, nu
mai poate face o noua CIA, chiar daca invoca alte motive. Cu alte cuvinte, partea avand 4 motive de CIA,
sa nu faca 4 contestatii si sa vada daca nu-i iese prima s-o faca pe a doua si tot asa. Logica fiind aceea de
ordine procedurala, de impiedicarea abuzului de drept.
Este important de subliniat ca, la fel ca si in cazul CIA speciala, CIA are o particularitate: toate motivele
sunt aparute la momentul pronuntarii hotararii. Deci ele nu sunt niste motive (ca la revizuirea) care
apare unul azi, al doilea maine etc. Toate motivele de CIA exista la momentul pronuntarii sau
comunicarii hotararii.
Din acest motiv s-a renuntat la vechea formulare, conform careia “nu se poate face o noua CIA, de catre
aceeasi parte, pentru motive care erau cunoscute la data celei dintai”. Aceasta formulare era inutila
deoarece, prin natura motivelor, sunt toate cunoscute la momentul comunicari hotararii, nu sunt dintre
cele care sa apara ulterior.
II. Contestatia in anulare speciala
A. Motivele
A.1. Hotararea data in recurs a fost pronuntata de catre o instanta necompetenta absolut sau
cu incalcarea normelor referitoare la alcatuirea instantei [compunerea sau constituirea
completului de judecata] si, desi se invocase exceptia corespunzatoare, instanta de recurs a omis
sa se pronunte asupra acesteia;
Competenta este cea materiala, teritoriala exclusiva si cea generala.
4 of 22
DPC - C12
In ceea ce priveste incalcarea regulilor privind alcatuirea instantei avem:

- incompatibilitatile;
- problemele legate de distribuirea aleatorie a dosarului;
- continuitatea completului de judecata – adica schimbarea judecatorilor vor avea un motiv temeinic.
Si aceste elemente sunt cunoscute la data comunicarii hotararii.
Exceptia corespunzatoare (exceptia de necompetenta sau exceptia gresitei compuneri sau constituiri
ale completului) trebuie sa fi fost invocata, dar instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra acesteia.
Cu alte cuvinte, daca nu ar fi aceasta precizare, lucrurile ar fi mai simple: ar fi o necompetenta absoluta
sau o gresita alcatuire, dar nu este suficient. Astfel, trebuie ca partea sa fi invocat aceasta exceptie in fata
instantei de recurs, iar aceasta din urma avea mai multe atitudini posibile:
i. sa o admita – nu este cazul pentru ca daca o admitea, nu mai ajungeam la CIA;
ii. sa o respinga – nu mai este CIA pentru ca ar trebui ca partea sa infranga in CIA ce a spus instanta de
recurs, iar acest lucru nu este permis;
iii. instanta a omis sa se pronunte (cea mai rara ipoteza).
Legea spune “exceptia corespunzatoare”, astfel incat se deduce ca nu ne aflam in fata unei CIA admisibile
daca problema de necompetenta sau gresita alcatuire a completului de judecata a aparut in apel, iar in
recurs s-a invocat ca motiv de recurs gresita dezlegare a problemei necompetentei sau a compunerii
completului de judecata de catre instanta de apel. In acest caz, nu este o exceptie, ci este un motiv de
recurs. Astfel, totul se reduce la o problema aparuta in fata instantei de recurs. Acest lucru produce
anumite consecinte pentru ca la competenta materiala si teritoriala nu poate fi necompetenta material
sau teritorial doar instanta de recurs. Ea eventual este necompetenta ca urmare a necompetentei de
prima instanta si care s-a repercutat asupra celei superioare. Prin urmare, problema nu este a instantei
de recurs, ci este a primei instante care nu a fost competenta si care a determinat necompetenta
instantei de apel, care a generat necompetenta instantei de recurs. Strict vorbind, instanta de recurs este
competenta pentru ca trebuie sa fie ICCJ sau o alta instanta daca prevede legea (este greu sa fie insasi
necompetenta material).
Asadar, partea nu poate valorifica nici competenta materiala, nici cea teritoriala, in schimb poate
valorifica necompetenta generala sau cea a instantelor romane. Acestea din urma pot fi invocate si direct
in recurs (nu ca motiv de recurs).
/!\ distinctie intre motive si exceptii:
- cand s-a respins un apel, partea face motive de recurs, criticand ceea ce i s-a intamplat in apel; astfel,
daca prima instanta era necompetenta material si partea a invocat in apel necompetenta primei
instante (care a respins-o) = motiv de recurs (partea nu invoca in recurs o exceptie);
- exceptia este in legatura cu o procedura in curs; partea invoca in recurs o exceptie cand chiar
instanta de recurs este necompetenta (celalalte fiind competente sau nepunand in discutie
competenta lor); cu alte cuvinte, singura ipoteza in care partea poate veni in recurs sa zica ca
instanta de recurs este necompetenta (la prima vedere singura) este necompetenta generala sau cea
a instantelor romane (partea nu este obligată sa faca un motiv de recurs).
5 of 22
DPC - C12
La greșita alcătuire a instanței, partea nu poate spune ca invoca exceptia gresitei alcătuiri a instanței din
apel. In acest caz nu este o exceptie, partea invoca in recurs motivul de apel constând in greșita
compunere sau alcătuire a instanței din apel. Cu alte cuvinte, trebuie sa fie o greșita alcătuire a instanței
de recurs (ex: partea a invocat ca unul dintre judecatorii din recurs este incompatibili si instanta de
recurs s-a facut ca ploua si i-a dat partii cuvântul pe fond).
A.2. Dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale;

Acest motiv seamana cu indreptarea erorilor materiale, insa procedurile difera dupa importanta greselii
in rezultatul final. La indreptarea erorilor materiale era vorba de erori materiale care nu influenteaza
solutia (X in loc de Y), pe cand aici, este o greseala materiala, teoretic, sub aspectul fizionomiei seamana
cu cealalta, insa are o pondere semnificativa, determinanta in rezultatul final al procesului. De exemplu,
judecatorul nu a vazut ca la dosar exista foaia de varsamant cu care s-a achitat taxa judiciara de timbru
si a anluat cererea ca netimbrata – greseala materiala. Daca ar fi fost o propozitie care sa zica ca “taxa de
timbru prin foaie x” si in cazul in care instanta ar fi gresit numarul paginii, s-ar fi mers pe indreptare, pe
cand aici, instanta nu a vazut deloc foaia si atunci a tras concluzia ca cererea era netimbrata, astfel incat
a anulat recursul.
Prin urmare, trebuie sa fie erori materiale si nu erori de judecata sau de apreciere a prbelor. Astfel, nu
intra in aceasta ecuatie ipoteza in care judecatorul nu a observat ca una dintre parti este scutita de taxa
de timbru (greseala de judecata). O alta ipoteza: instanta nu a observat ca la dosar exista un AA prin care
se amenda contractul, instanta intemeiandu-si hotararea exclusiv pe baza contractului neamendat –
problema de apreciere a probelor, nu mai este o problema de eroare materiala.
Se mai retine ca:
o nu trebuie sa existe culpa partii, adica partea sa nu fi indus ea in eroare instanta; si
o eroarea sa fie esentiala (cea care a determinat solutia – dezlegarea este rezultatul unei greseli);
astfel, daca este o eroare materiala, dar ea nu este cea care a determinat solutia, nu este deschisa
calea CIA.
A.3. instanta de recurs, respingand recursul sau admitandu-l in parte, a omis sa cerceteze
vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent in termen;
Instanta trebuie sa fi respins recursul sau sa-l fi admis doar in parte pentru ca daca il admite in tot, nu
mai are importanta ca nu a analizat un motiv de recurs pentru ca trimitandu-l spre rejudecare oricum
instanta care il rejudeca, va analiza toate aspectele, inclusiv motivele neanalizate de instanta de recurs.
Motivul de casare trebuie sa fie invocate in termen, nu este vorba de un motiv pe care partea l-a invocat
peste termen si instanta nu s-a mai pronuntat asupra lui (aici oricum era tardiv).
Este vorba de omisiunea a instantei de recurs, nu si de motive pe care instanta le-a respins, ci asupra
carora a uitat sa se pronunte.
In caz de admitere in totalitate, motivele necercetate vor fi avute in vedere la judecarea fondului dupa
casarea, ceea ce nu da dreptul la CIA.
6 of 22
DPC - C12
Clasic vorbind, regula este ca nu este deschisa CIA atunci cand motivarea este neconvingatoare, ci numai
atunci cand instanta de recurs a uitat sa analizeze un motiv de recurs. Astfel, daca analiza motivelor de
recurs este nesatisfacatoare, in sensul ca partea o critica (trebuia sa fie mai ampla, mai clara), nu mai
este deschisa CIA pentru ca principiul este ca partea nu trebuie sa critice, ci doar sa spuna ca instanta a
uitat.
Prin influenta CEDO s-a inceput o usoara reforma la acest motiv, de a se considera ca fiind acceptabila
CIA si atunci cand motivarea este pur formala (judecatorul spune “in legatura cu motivul de recurs x,
instanta respinge intrucat este nefondat.” sau “este nefondat intru cat nu se incadreaza in motivele de
recurs”). In acest caz, este clar ca instanta nu a omis, dar este si clar ca nici nu a analizat. Actualmente s-
ar admite si aceasta conceptie. Putem folosi aceasta relaxare in cazul in care clientul nostru este
dezavantajat – sunt hotarari care spun ca este vorba ca trebuie ca instanta sa fi omis sa se pronunte, dar
o propozitie din care rezulta ca instanta nu a uitat, dar nici nu a analizat temeinic, nu este in afara logicii.
A.4. instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile declarate;
Practic, este motivul 3, dar raportat nu la motive, ci chiar la recurs. Motivul 4 este aplicabil exclusiv in
ipoteza in care avem de a face cu o hotarare atacata de catre mai multe parti (recursuri multiple care se
judeca impreuna). Daca instanta uita sa se pronunte asupra unuia dintre recursuri, hotararea va fi
anulata.
B. Conditiile de admisibilitate
Fiind o CIA speciala, toate motivele de mai sus se aplica, de principiu, numai hotararilor de recurs, dar
ele se aplica si hotararilor date in apel, daca hotararea din apel nu este susceptibilita de recurs
(definitiva), mai putin motivul nr. 3 (are ca punct de plecare motivele de recurs care trebuie dezvoltate
in mod separat – la apel nu sunt motive de apel care sa fie separate in mod separat, partea poate spune
ca este nemultumita de hotarare punct; nu se pot identifica motivele de apel la fel de bine ca si motivele
de recurs; daca s-ar aplica motivul nr. 3 la motivele de apel, ele nefiind la fel de bine segmentate si
structurate, practic s-ar contesta in anulare toata hotararea; mai sunt si toate apelurile nemotivate).
Conditia generala de a nu putea face o noua CIA de catre aceeasi parte.

Observam ca toate motivele sunt cunoscute la data comunicarii hotarare, nu este vreunul care sa apara
ulterior. Astfel, la momentul la care partea decide sa faca CIA, are tabloul exact al tuturor viciilor de
legalitate ce se incadreaza in procesul de CIA, neavand o scuza ca le-a aflat mai tarziu.
7 of 22
DPC - C12
III. Sesizarea instantei competente
Fiind o cale de retractare, CIA este de competenta instantei care a pronuntat hotararea atacata.
Termenul: 15 zile de la comunicare, dar nu mai tarziu de un an de la data la care hotararea a ramas
definitiva.
Textul pleaca de la o realitate, de principiu, nerespectata si anume ca instanta de recurs comunica
hotararea in interiorul unui an (CPC zice 30 de zile, dar asta scrie in cod – dar in realitate 1 an, 1 an
jumate).
Hotararea devine definitiva de la pronuntare daca este o hotarare data de instanta de recurs sau de
instanta de apel unde nu ai recurs.
Legiuitorul spune ca 15 zile de la comunicare, dar nu mai mult de 1 an de la data ramanerii definitive
Foarte bine, cu o singura conditie: macar sa exista hotararea intr-un an de cand ramane definitiva. Anul
acesta ne incurca, este limita de timp (tot termen de decadere este). Partea “nu mai mult de un an de
cand a ramas definitiva” trebuie colerata cu indeplinirea de catre instanta a obligatiei de a redacta
hotararea in interiorul termenului prevazut legal de 30 zile. CPC este un mecanism aparent perfect:
instanta redacteaza in 30 zile, o comunica, partea are 15 zile de la comunicare. Toata premisa
legiuitorului cade daca, de fapt instanta comunica peste 12 luni fara 3 zile si partea poate in 15 zile, care
de fapt sunt 3 zile.
Briciu zice ca termenul de 1 an se respecta in masura in care judecatorul respecta termenul de 30 zile,
daca nu, partea poate cere repunerea in termen. Unele motive, partea le poate stii de la momentul
pronuntarii, altele pe care le afla odata cu motivarea hotararii (daca instanta nu s-a pronuntat pe un
recurs – pct. 4 – partea poate stii de la pronuntare ca vede minuta; faptul ca s-a invoca exceptia de
necompetenta, iar instanta a omis sa se pronunte nu ai cum sa stii de la pronutare, trebuie asteptata
motivarea: daca minuta zice ca instanta respinge recursul, partea trage concluzia ca undeva in
considerente va exista o mentiune in considerente in care exceptia de necompetenta va fi respinsa, insa
surpriza, instanta a omis sa se pronunte asupra ei). Prin urmare, este absurd a se cere unei parti sa faca
CIA inainte de a cunoaste hotararea motivata.
Textul prevede un termen unic, de 15 zile, care începe să curgă de la data comunicării, şi, totodată,
prevede şi un termen-limită, de un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă.
Conform actualului art. 427 alin. (1) NCPC, hotărârea se comunică din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă
este definitivă, ceea ce explică prevederea conform căreia termenul de introducere a contestaţiei în
anulare începe să curgă de la data comunicării hotărârii atacate.
Acest termen de un an are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice şi de a limita în timp
durata unui proces. Nu are semnificaţia de a lăsa la latitudinea părţilor să formuleze contestaţie în
anulare alternativ, în 15 zile de la comunicarea hotărârii sau într-un an de la data rămânerii definitive.
Cu alte cuvinte, dacă termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost depăşit, contestaţia va fi
privită ca tardivă, chiar dacă la data introducerii sale nu se epuizase termenul de un an de la data
rămânerii definitive a hotărârii.
8 of 22
DPC - C12
În anumite situaţii, hotărârea care se atacă este deja definitivă de la data pronunţării; dacă, prin ipoteză,
comunicarea acesteia va avea loc după mai mult de un an de la această dată, atunci partea nu ar mai
putea introduce contestaţie în anulare, prevalându-se de termenul de 15 zile de la data comunicării1.
În doctrină2 s-a pus problema de a şti care este totuşi remediul procesual în situaţia în care, în mod
excepţional, comunicarea hotărârii nu s-a făcut în termenul de un an de la data rămânerii definitivă a
acesteia. În mod corect s-a remarcat că, în funcţie de circumstanţe, acest remediu ar fi repunerea în
termen, la solicitarea părţii interesate, în condiţiile art. 186 NCPC. Astfel, dacă această comunicare nu a
avut loc pentru că hotărârea nu a fost redactată sau dacă, redactată fiind hotărârea, partea a solicitat
comunicarea acesteia şi actul de procedură nu a fost îndeplinit, credem că nu i se poate imputa în niciun
fel părţii interesate pasivitatea în neexercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare şi o eventuală cerere
de repunere în termen ar trebui admisă.
IV. Reguli privind judecata
In ceea ce priveste procedura de judecata, se aplica regulile judecatii din etapa procesuala in care a fost
pronuntata hotararea atacata. Astfel, daca se ataca o hotarare de recurs, se aplica regulile de la recurs,
mai putin procedura filtrului care este specifica exclusiv procedurii de recurs (se aplica in mod
corespunzator).
Judecatorii care au pronuntat hotararea atacata sunt incompatibili sa judece CIA (in VCPC nu erau – se
considera ca este o retractare si ca nu se pronunta asupra lucrurilor pe care s-au pronuntat sau asupra
unor aspecte pe care au gresit material). Incompatibilitatea este de ordine publica.
In ceea ce priveste admiterea, se poate pronunta o singura hotarare in care se anuleaza hotararea si se
solutioneaza cauza sau daca este nevoie de administrarea unor probe, se anuleaza hotararea si se fixeaza
un termen pentru judecata cauzei pe fond.
In ceea ce priveste caile de atac, hotararea data in CIA este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea
contestata. De principiu, fiind definitive hotararile atacate, prin ipoteza se ataca tot cu o CIA sau cu o
revizuire (recurs nu merge pentru ca sunt definitive hotararile atacate).
SECȚIUNEA IV– REVIZUIREA
1 Pe aceeaşi linie de gândire, a se vedea T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod, vol. I, 2013, p.
1159: „Dacă comunicarea hotărârii se va realiza mai devreme de un an, termenul de 15 zile va începe să curgă de
la acest moment, iar nerespectarea acestuia va fi sancţionată cu decăderea, chiar dacă contestaţia se formulează
în limita unui an de la rămânerea definitivă a hotărârii”; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. III, 2014, p. 258:
„Dacă de la data comunicării hotărârii şi până la împlinirea duratei de un an de la rămânerea definitivă a acesteia
au rămas mai puţin de 15 zile, partea are la dispoziţie pentru exercitarea contestaţiei în anulare doar intervalul de
timp respectiv, iar nu 15 zile”.
2 A se vedea T.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod, vol. I, 2013, p. 1159; G. Boroi, M. Stancu, op.
cit., p. 712.
9 of 22
DPC - C12
I. Caracterizare. Obiect
Revizuirea este o cale extraordinara de atac, de retractare, nesuspensiva de executare si nedevolutiva

(nu poate determina, o noua judecata in fond).
Obiectul revizuirii este mai relaxat decat obiectul CIA. La prima vedere, art. 509 NCPC spune „unei
hotarari pronuntate”, de unde s-ar putea trage concluzia ca ar putea fi supusa revizuirii orice hotarare.
Insa acest text trebuie citit corelat.
Pentru ca hotarare sa fie supusa revizurii trebuie sa fie definitiva si sa fie data asupra fondului sau sa
evoce fondul. Exista si exceptii (alin. 2: pentru anumite este posibila revizuirea asupra unor hotarari care
nu evoca fondul).
Ce inseamna?
• hotarari prin care se admite CCJ/se respinge ca neintemeiata o CCJ;
• hotarari prin care se respinge un apel (pentru a-l respinge, trebuie analizat fondul) sau se schimb
hotararea ca urmare a admiterii unui apel;
• atunci cand instanta anuleaza hotararea primei instante si evoca fondul in apel (pronunta o hotarare
care evoca fondul; hotararea intermediara prin care anuleaza hotararea primei instante si dispune
evocarea fondului nu evoca fondul);
/!\ daca recursul se respinge ca nefondat – hotararea nu este supusa revizuirii pentru ca inseamna ca
motivele de recurs nu exista, adica nu sunt acceptate (motivele de recurs sunt de legalitate). Singura
ipoteza in care ar fi cea in care instanta de recurs admite recursul si retine cauza spre rejudecare si
dispune asupra fondului. Doar aceasta este o hotatare data asupra fondului. Acest lucru nu este posibil
la ICCJ, ci doar la curtile de apel sau tribunal ori in instantele de contencios-administrativ.
NU pot face obiectul revizuirii hotararile (ele nu evoca fondul):
 prin care se anuleaza cererea;
 prin care se respinge cererea ca prescrisa;
 prin care se respinge cererea pe baza altei exceptii peremptorii;
 prin care se perima cererea;
 prin care se anuleaza, se respinge sau se constata perimarea recursului;
 prin care se admite recursul si se trimite spre rejudecare (instanta a zis ca motivele de recurs sunt
intemeiate, iar abia cand se rejudeca fondul se evoca fondul respectiv).
Din aceasta prezentare reiese in domeniul predilect al revizuirii nu prea conteaza hotararile date in
recurs. Mai curand vorbim de hotarari de prima instanta sau hotarari date in apel. Nu se exclude varianta
hotararile de recurs (sa fie o exceptie sau sa fie un recurs de contencios-administrativ in care admite
recursul si rejudeca fondul tot instanta de recurs).
NU rezulta conditia ca hotararea sa nu poata fi atacata cu apel (in VCPC exista aceasta conditie unde
hotararea era definitiva, dar definitiva inseamna ce inseamna astazi executorie). Conform art. 459 caile
extraordinare de atac nu pot fi exercitate atata timp cat exista calea de atac a apelului. Astfel, daca nu mai
10 of 22
DPC - C12
este conditia expresis verbis ca in VCPC, ea exista prin coroborarea cu acest articol. Prin urmare,
revizuirea poate fi facuta abia dupa ce hotararea este executorie (nesuscetibila de apel). NU EXISTA
CONDITIA SA FIE EXERCITAT APELUL !! Se poate face revizuire daca nu a facut apel? DA. Este necesar
doar sa nu mai fie deschis apelul (partea a lasat sa curga termenul de apel si nu a facut apel = nu mai
exista calea apelului). Nu se aplica omisso medio (conditie care se aplica, in general, la caile de reformare
– este logic pentru ca un motiv de revizuire este partea a descoperit anumite inscrisuri noi de care nu
stia, dar care sunt determinate, astfel partea nu a facut apel pentru ca a crezut ca n-are dreptate, dar
daca dupa 3 ani a descoperit inscrisuri, nu trebuie conditionata revizuirea de exercitarea apelului; asta
ar inseamna sa se faca apel ori de cate ori partea nu are de ce, pe simplul fapt ca daca s-ar afla mai tarziu
ca exista inscrisuri noi, sa poata faca revizuirea).
II. Motivele de revizuire
MOTIV 1: s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut [extra petita – s-a depasit regula
potrivit careia instanta se pronunta numai asupra obiectului fixat de catre reclamant] sau nu s-
a pronuntat asupra unui lucru cerut [minus petita] ori s-a dat mai mult decat s-a cerut [plus
petita];
NU reprezinta minus petita:
 nepronuntarea asupra unei exceptii sau asupra unui motiv de recurs;
Petita este obiectul CCJ, daca instanta nu se pronunta asupra unui motiv de recurs, partea are
deschisa CIA. Minus petita ar fi situatia in care instanta admite recursul, retine spre rejudecare, se
pronunta pe cerere, dar nu da tot (trebuie sa se ajuna la cerere).
 nesolutionarea unei cereri accesorii atunci cand a fost respinsa cererea principala; daca
Instanta a respins cererea princiapala, nu mai are rost sa se pronunte asupra celei accesorii;
 nesolutionarea unei cereri subsidiare daca a fost admisa cererea principala;

Exemplu: R cere anularea, iar daca cumva nu este anulare, sa se dispuna rezolutionea pentru ca pe
langa faptul ca este eroare, P nu a platit nici pretul; daca instanta admite anulare, nu mai are rost sa
se pronunte asupra cererii subsidiara pentru ca instanta urma sa o analizeze doar daca o respingea
pe prima (instanta nici nu era investita analizeze, partea a investit-o doar in situatia in care respinge
cererea in principala).
 admiterea in parte a unei cereri;

Instanta s-a pronuntat, admiterea in parte inseamna faptul ca instanta a acceptat o parte, iar cealalta
parte a respins-o. Daca instanta zice „admite in parte 50 000”, este logic ca daca partea a cerut 100
000, restul de 50 000 a fost respins. Daca instanta zice „admite cererea, acorda 50 000” ar fi minus
petita pentru ca nu zice „in parte”, din formulare pare ca instanta a uitat ceea ce a cerut partea (100
000).
11 of 22
DPC - C12
 s-a modificat CCJ cu incalcarea art. 204 NCPC (care prevede ca R poate modifica CCJ doar la primul
termen de judecata, iar prin exceptie poate si mai tarziu, dar nu mai cu consimtamantul expres al
celorlate parti). Astfel, daca R modifica cerera cu incalcarea termenului sau fara consimtamtul
celorlalti, iar instanta nu se pronunte asupra cererii aditionale, nu este minus petita pentru ca
instanta a considerat ca nu este investitia cu aceea cerere (ar fi fost legal investita numai in masura
in care ar fi fost facuta in termen sau in afara termenului, dar cu consimtamantului expres celorlalte
parti);
NU reprezinta extra petita/plus petita:

 cand instanta se poate pronunta din oficiu;
Exemplu: la divort – autoritatea parinteasca, numele pe care parilor il vor avea > divort, cheltuielile
pe care partile trebuie sa le angajeze in legatura cu minoru, locuinta minorului.
 intr-o cerere de partaj R cere partajarea potrivit cotelor legale pe care eu le vad c fiind 1/3 pentru
fiecare (SS + 2 copii); instanta spune ca admite cererea, dar potrivit cotelor legale, in acest caz, cotele
sunt altele. Nu este plus/extra petita pentru nu era o conventie intre parti conform careia partile
inteleg sa deroge de la cotele legale (R a cerut cotele legale, dar nu stia care sunt, instanta i le-a dat,
dar pe cele prevazute de lege). Partile pot deroga de la acest cote (nu sunt de ordine publica), dar nu
exista o tranzactie in acest sens.
La fel si la partaj: R cere partaj in sensul sa i se atribuie lui imobilul si celuilalt masina; R a investiti
pur partaj, mai departe, modalitatea in care se va face partajul poate face obiectul unei conventii sau
o decide instanta dupa anumite reguli. In acest caz, instanta va dispune partajul, dar imobilul se va
partaja la doi pentru ca usor partajabil in natura. Nu este un extra petita pentru ca partea fixeaza
limitele judecatii la partaj, iar mai departe legiuitorul spune ca in cazul unui partaj nu se intampla
ceea ce doreste partea neaparat, ci ceea ce spune legea/ceea ce vor ambele parti.
Pentru minus petita mai exista si posibilitatea completarii. Calea completarii nu anuleaza posibilitatea
de a face revizuirea. Astfel, partea poate face completare, iar daca nu a facut-o, poate face revizuirea. In
schimb, daca partea a facut completare si i s-a respins, nu mai poate face revizuire (exista ALJ).
/!\ daca exista completare pentru minus petita, nu inseamna ca revizuirea nu este admisibila.
/!\ apelul si recursul sunt inadmibisile pentru minus petita.
Revizuirea pentru acest motiv, nu se poate exercita decat in legatura cu hotarari care fie sunt pronuntate
pe fond, fie evoca fondul.
MOTIV 2: obiectul pricinii nu se afla in fiinta;

Bunurile ce fac obiectul procesului sunt distruse si procesul are ca obiect predarea lor in natura. In acest
caz, ar fi logic sa nu poti pune in executare hotararea. Daca hotararea de prima instanta il obliga pe B sa
12 of 22
DPC - C12
predea o serie de bunuri mobile, identificate, iar B sau un tert le distruge. Executorul va cauta bunurile
si are doua variante: (i) le gaseste si le preda; (ii) nu le gaseste si face un PV de imposibilitate de
executare. Cu acest proces, partea are doua variante:
i. face o cerere noua prin care cere obligarea partii care trebuia sa predea bunurile pe care le-a distrus
la contravaloarea lor (asta presupun sa faci un nou proces);
ii. revizuire (taxa timbru 50 lei; daca este o hotarare data in apel, se reia din fata apelului si nu se mai
reia de la prima instanta, ceea ce inseamna ca este posibil sa mai fie doar recurs sau poate nici recurs
daca acesta nu este prevazut).
Partea a ajuns in aceasta situatie pentru ca nu avut o hotarare cu executare alternativa (ar fi trebuit sa
ceara pentru ca daca partea nu cerea, iar instanta ii dadea o hotarare cu executare alternativa, ar fi facut
un plus petita). Asftel, daca partea nu avut inspiratia sa ceara exectarea alternativa, iar bunul dispare
pana la executare, partii ii ramane calea revizuirii, iar daca pierde termenul revizuriii, introducerea unei
noi cereri.
NU exista caz de revizuire daca:

 imobilul a fost instrainat (nu e disparitie);
 pe teren s-a edificat o constructie (nu a disparut bunul, s-a schimbat situatia lui juridica);
 s-a desfiintat postul in care s-a dispus reintegrarea angajatului.
Revizuirea este aplicabila numai daca hotararea nu este data cu executare alternativa (nu mai ese nevoie
de rezivuire). In acest caz, executorul poate pune in aplicare hotararea fara a apela la revizuire.
Partea poate uza de anumite dispozitii prevazute in materia executarii silite (art. 891 si 892). Astfel,
cand predarea unui bun a devenit imposibila ca urmare a distrugerii, ascudenrii, deterioarii ori a altor
cauze asemenatoare, in materie de executare silita, exista o procedura simplificata care seamana cu
revizuirea, in sensul ca atunci cand executorul constata ca nu poate executa bunurile pentru motive mai
ample decat revizuirea (ipoteze multiple), partea se va adresa instantei de executare pentru a inlocui
obligatia de predarea cu obligatia de a da o suma de bani. Aceasta procedura opereaza atunci cand partea
pierde termenul de revizuire. Aceste doua proceduri nu se contrazic, ci sunt cai alternative de rezolvare
a aceleasi probleme, cu mentiunea ca cea din faza de executare are un domeniu mai amplu decat
revizuirea. Mai mult, termenele de exercitiu sunt diferite (de aici interesul de a executa una sau cealalta).
Procedura in materia executarii silite este urgenta, astfel avocatul va aprecia daca mai exista termen de
revizuire, care taxa este mai mare, care este procedura mai rapida (la revizuire poate hotararea este de
apel si este mai avantajos pentru ca in acest fel, ar mai fi doar recurs sau nici macar recurs daca
procedura este fara drept de recurs, pe cand la instanta de executare, ar fi prima instanta si apel).
Hotararea trebuie sa fie neaparat una care evoca fondul.
MOTIV 3: un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat
definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui
inscris declarat fals in cursul ori in urma judecatii, cand aceste imprejurari au influentat solutia
13 of 22
DPC - C12
pronuntata in cauza. In cazul in care constatatea infractiunii nu se mai poate face printr-o
hotarare penala, instanta de revizuire se va pronunta mai intai, pe cale incidentala, asupra
existentei sau inexitentei infractiunii invocate. In acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat
si cel invinuit de savarsirea infractiunii.
a) Prima ipoteza: un judecator, martor sau expert, condamnat definitiv pentru o nfractiune privitoare
la pricina, in masura in care a influentat solutia;
b) A doua ipoteza: declararea ca fals a unui inscris, utilizat in pricina, daca inscrisul respectiv a
influentat solutia cauzei.
In cazul in care constatarea infractiunii nu se mai poate face prin hotarare penala (motive: moartea
autorului, prescriptia sau alte cazuri care impiedica punerea in miscare a AP; altele decat cele conform
carora nu exista fapta sau ca nu a fost savarsita de persoana respectiva).
Instanta de revizuire se va pronunta mai intai pe cale incidentala cu privire la fapta, iar in functie de
rezultatul cu privire la aceasta chestiune incidentala, va judeca revizuirea pe fond sau nu. Va da o
incheiere de admitere in principiu spunand ca inscrisul este fals. Mai incolo, instanta de revizuire daca,
inscrisul fiind fals, va schimba solutia (poate fi fals, determinant in cauza, dar sa nu schimbe solutia).
La judecarea cererii, va fi citat si cel invinuit de savarasirea infractiunii (martorul, judecatorul, expertul
sau cel care facut falsul inscrisului nu este parte). De infractiune au scapat, dar se pot cere daune. Astfel,
partea care a pierdut a pierdut procesul prevalandu-se de inscrisul fals (ea fiind inocenta si crezand in
buna-credinta lui) se va indrepta cu daune impotriva celui care va fi considerat cel care a savarsit fapta.
Tocmai pentru a nu se crea opozabilitati dezavantajoase, el trebuie sa participe la proces pentru a se
putea apara.
Nu este caz de revizuire pe acest motiv, in cazul falsului, cand vorbim de o simulare (sanctiune civila)
sau cand nu corespunde actul vointei juridice a partilor (anulabilitatea actului).
Ordonanta de clasare prevede sesizarea JCP pentru a se pronunta cu privire la desfiintarea unui inscris
cand nu s-a pus in miscare AP, ceea ce face ca aceasta parte a textului sa ramana ipotetica in cele mai
multe cazuri. Insa, exista situatii in care art. 315 NCPP (cf la fals) nu a fost aplicat: cand procurorul nu a
sesizat JCP sau l-a sesizat, dar acesta a respins cererea ca fiind inadmisibila pentru ca nu avea elemente
de probe ca sa desfiinteze inscrisul – nu rezulta daca era fals sau nu (caz in care va spune instanta de
revizuire).
O alta problema este ca judecatorul, martorul sau expertul a fost condamnat pentru o infractiune
privitoare la pricina. Trebuie subliniat ca nu trebuie sa fie neaparat judecatorul care a judecat (de cele
mai multe ori asa este).
Daca este vorba de un judecator, hotararea nu trebuie sa evoce fondul (poate sa fie o hotarare data pe
baza unei exceptii – poate judecatorul a luat mita ca sa respinga cererea ca prescrisa).
Daca este vorba de martor, expert sau inscris, trebuie sa fie vorba de o hotarare care evoca fondul.
Martorul sau expertul nu putea sa intervina decat in legatura cu aspecte de fond, iar inscrisul trebuie sa
vizeze aspecte de fond (atunci cand se anuleaza cererea sau se respinge pe baza unei exceptii nu se
analiza marturii, expertize sau inscrisuri sub aspectul falsitatii – astea tin de fond).
14 of 22
DPC - C12
MOTIV 4: un judecator a fost sanctionat disciplinar definitiv pentru exercitarea functiei cu rea-
credinta sau grava neglijenta, daca aceste imprejurari au influentat solutia in cauza;
Conditii:
i) un judecator sa fi fost sanctionat;
Nu trebuie sa fie neaparat cel care a judecat cauza; VCPC prevedea sa fie acelasi, dar NCPC a flexibilizat
motivul, vorbind de influentarea solutiei in cauza – poate fi judecatorul care a distribuit aleatoriu
procesul (ex: intr-o instanta se stie jurisprudenta fiecarui complet, astfel daca partea are o cerere de
revendicare si stie ca un complet admite cererile mai usor decat altele, iar un judecator face astfel incat
sa ajunga la completul care admite, completul va face o crima fara sa stie).
ii) sanctiunea nu fie oarecare, ci sa fie pentru rea-credinta sau grava neglijenta;
Acestea sunt definite in Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor3); in doctrina se
spune ca grava neglijenta este asimibilabila dolului (acel lucru nescuzabil, trebuie sa fie unul vadit, adica
nu exista o scuza pentru faptul ca un judecator nu stie un RIL);
iii) sanctiunea sa fie definitiva;
iv) fapta sa fie determinanta pentru solutie (daca exista rea-credinta, dar nu influenteaza solutia: este
sanctionat un judecator pentru adresarea verbala violenta fata de parti – aceasta poate atrage
sanctiuni, dar solutia poate nu are legatura cu ea);
In cazul in care nu se dispune pe cale disciplinara, nu exista posibilitatea ca materia infractiunii sa se

analizeze pe cale incidentala. Astfel, daca s-a pierdut termenul de prescriptie in materie disciplinara, se
inchide calea revizuirii.
MOTIVUL 5: dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea
potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor;
Motivul de revizuire care acopera cele mai multe ipoteze.
Conditii:
3Art. 991
(1)Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori
procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2)Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav,
neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
15 of 22
DPC - C12
i) inscrisul sa fie nou – sa nu fi fost utilizat pana atunci in proces;
ii) inscrisul sa aiba o forta probanta prin el insusi (sa nu fie un inceput de dovada scris);
iii) sa fie prezentat de revizuient, iar nu sa solicite instantei obligarea partii adverse sa-l depuna/o
adresa catre o institutie publica sau alta insitutie ca sa-l trimita;
iv) inscrisul sa fi existat la data hotararii a carei hotarari se cere;

Acest lucru rezulta din „retinute” sau „nu au putut fi infatisate”. Prin urmare, nu se accepta
inscrisurile create dupa pronuntarea hotararii (altfel, hotararea ar fi in pericol permanent de a fi
contestata cu un numar infinit de inscrisuri). In practica se accepta ca inscris o adresa care atesta ca
in Arhivele Nationale exista un inscris care exista la data procesului si care, din varii motive, nu a
putut fi folosit anterior.
v) neprezentarea inscrisului sa decurga:

- din faptul ca fost retinute de fapta potrivnica;
- dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor (caz fortuit); este mai mult decat motivele
temeinice (faptul ca inscrisul era in Arhivele Nationale si partea nu a facut adresa la momentul
procesului si s-a gandit abia acum, nok).
vi) inscrisul sa fie determinant – sa aiba aptitudinea de a duce la un alt rezultat decat cel pronuntat in
cauza;
/!\ determinant nu inseamna ca va conduce cu adevarat la schimbarea solutiei, dar sa contina
aptitudinea (poate cealalta parte vine cu contra-proba, iar pe baza coroborarii, inscrisul nu mai duce
la schimbarea solutiei)
Exista o discutie in jurisprudenta si in doctrina: hotararea judecatoreasca pronuntata in alt dosar poate
fi valorificata ca inscris nou?
Exemplu: actiune in rezolutiune admisa, dar alt proces paralel in care se admite o actiune in anularea
acelui contract si atunci partea vrea sa revizuiasca hotararea in rezolutiunea spunand ca cealalta
instanta a dispus anularea. Atentie! Partea nu a conexat procesele, nu a suspendat procesul de
rezolutiune pana la solutionarea celui in anulare. Astfel, partea se regaseste cu doua proceduri paralele,
cu hotarari definitive si va spune ca vrea sa revizuiasca hotararea (inscris nou: hotarare judecatoreasca
in care s-a dispus ca contractul s-a anulat).
Doctrina si jurisprudenta spun ca se poate pentru ca hotararea este un inscris autentic, cu conditia ca
hotararea folosita ca inscris nou sa fi fos obtinuta intr-un proces care a debutat anterior pronuntarii
hotararii a carei revizuire se solicita. S-a dorit evitarea ca in urma pierderii unui proces, partea sa
declanseze noi prin care sa obtina hotarari care sa-i fie baza unei revizuiri.
In cazul in care procesul privind nulitatea a inceput anterior pronuntarii hotararii a carei revizuire
procesului, partea nu poate controla procesul, astfel incat nu este vina partii ca nu s-a terminat inainte
(cel mult poate fi vina partii pentru faptul ca nu a cerut suspendarea sau s-a cerut si s-a respins ori
conexarea).
16 of 22
DPC - C12
Legiuitorul a dorit sa impiedice ca ALJ a unei hotarari sa fie pusa in pericol prin declansarea unor
procese ulterioare.
Daca procesul privind anularea contractului a debutat ulterior hotararii in rezolutiune, inscrisul nu mai
este nou, ci este un insris facut dupa.
In acest caz se deroga de la una dintre conditiile de mai sus – inscrisul sa fi existat la data pronuntarii
hotatarii. Practic, hotararea judecatoreasca privind anularea CTR nu exista la dat apronuntarii hotararii,
ci exista CCJ in baza careia s-a pronuntat hotararea. Cu alte cuvinte, doctrina si jurisprudenta au mutat
aceasta regula aplicand-o nu inscrisului, ci actului care a generat procedura din care a rezultat inscrisul
(argument: o persoana nu poate determina durata unui proces, ci doar momentul depunerii CCJ).
MOTIV 6: daca s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat
hotararea a carei revizuire se cere;
De aceasta data nu mai este o hotarare judecatoreasca care loveste intr-un act ce sta la baza unei
hotarari, ci hotararea judecatoareasca a carei revizuire se cere, se sprijina pe o alta hotarare, care este
ulterioar anulata, desfiintata sau schimbata.
Nu are importanta natura civila, administrativa sau penala a hotararii pe care se sprijina hotararea a
carei revizuire se cere. Pot fi hotarari ale unor organe cu activitate jurisdictionala, cum ari hotararea
arbitrala.
Ipoteza clasica: printr-o hotarare arbitrala s-a stabilit ca o parte a incalcat un contract; ca urmare a
hotararii arbitrale (ca o parte a incalcat obligatiile statuate intr-un contract), intr-un proces in fata unei
instante se angajeaza obligatii precum obligatia de a suporta penalitati pentru cel care incalcat
contractul; instanta investita cu cererea de a obliga una dintre parti sa plateasca penalitati va spune
„printr-o hotarare arbitrala s-a constatat deja ca una dintre parti si-a incalcat obligatiile, iar constatand
ca in contract exista penalitati, instanta le acorda”. O parte din hotararea data de instanta se sprijina pe
hotararea arbitrala. In cazul in care hotararea arbitrala este anulata, va cadea si hotararea pronuntata
de instanta civila (prin care s-au acordat penalitatile) pentru ca aceasta din urma a plecat de la o ALJ
pozitiva, in sensul ca deja s-a stabilit ca exista obligatii incalcate.
Acest motiv pleaca de la premisa ca intr-o hotarare s-a utilizat ALJ pozitiva a altei hotarari. Aceea ALJ
pozitiva era provizorie, care a cazut printr-o desfiintare (poate a fost revizuita chiar hotararea
respectiva sau a fost CIA si a fost inlaturata).
MOTIV 7: statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii si cei pusi sub interdictie
judecatoreasca ori cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de
cei insarcinati sa ii apare;
Pentru minori sau pusi sub interdictie, motivul are logica, ele sunt persoane care nu se pot aparea
singuri, insa statul hihi.
17 of 22
DPC - C12
Sub VCPC s-au invocat exceptii de neconstitutionalitate pe care CCR le-a respins sub argumentul ca
textul are la baza ideea ca statul opereaza cu valori superioare, in sensul ca garanteaza bunuri
proprietate publica etc. Insa, nu toate bunurile in legatura cu care statul poarta procese sunt proprietate
publica (exista mai degraba procese cu cele din domeniul privat; cu cele din domeniul public mai rar
pentru ca ele oricum sunt inalienabile, insesizabile si imprecriptibile).
Motivul nu se aplica persoanelor juridice de interes public, ci numai celor de drept public (interpretarea
ar trebui sa fie restrictiva).
Lipsa de aparare nu poate fi imputabila. De exemplu, revizuientul a fost citat, dar nu s-a aparat.
Motivul nu se aplica daca apararea s-a facut numai in scris pentru ca textul spune „deloc”. Astfel, simpla
intampinare este suficienta (nu spune „nu au fost aparati temeinic”). Mai mult, daca exista o cerere la
dosar in care partea spune ca vrea sa studieze dosarul, iar ulterior depunde o intampinare (ori de pare
mica ar fi) este aparae (even if not so good). Acel „deloc” trebuie interpretat cat mai restrictiv, in sensul
ca, chiar daca partea nu a venit la proces prin reprezentant, dar a depus un material scris este totusi o
aparare.
In mod evident, motivul nu se aplica apararilor gresite, deficitare sau incomplete.
In cazul vicleniei, trebuie demonstrata. In acest caz apararea exista, dar actele de aparare au dus la un
rezultat contrar (renuntari la recursuri, achiesari la hotarari).
MOTIV 8: exista hotarari definitive potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade
diferite, care incalca ALJ a primei hotarari;
Trebuie sa avem in vedere doua procese in care nu s-a invocat litispendenta (nu s-a unit), nu s-a invocat
suspendarea (nu s-a suspendat unul pana la solutionarea celuilalte), ci au mers paralel, existand tripla
identitate de PAC si s-a ajuns la pronuntarea a doua hotarari care, in final, sunt si potrivnice. S-a realizat
exact riscul pentu care au fost infiintate institutiile precum litispendenta si suspendarea judecatii.
Asadar, una dintre hotarari este data cu incalcarea ALJ. Care? A doua => trebuie anulata.
Conditii:
a) hotararile sa fie potrivnice;
NU este necesar ca ambele sa rezolve fondul cauzei (ex: una respinge cererea ca prescrisa, iar cealalta
spune ca cererea este fondata si obliga pe una dintre parti sa plateasca suma de bani).
Contrarietatea trebuie sa se gaseasca la nivelul dispozitivelor celor doua cereri si nu este vorba de o
contrarietate pe considerentele lor. Aceasta solutie este clasica pe care unii autori, de mare valoare, o
inlatura pe ideea ca pe NCPC, ALJ s-a extins si asupra dispozitivelor. BRICIU a pastrat-o in ratiuni de
prudenta pentru ca solutia pe care o impune legiuitorul in cazul acestui motiv este anularea invariabila
a celei de a doua hotarari, ori daca contradictia este numai la nivelul considerentelor, ci nu a
dispozitivului, nu se poate anula a doua hotarare (instanta trebuie sa explice o parte din considerente si
sa rejudece al doilea proces – nu se mai incadreaza in ipoteza pe care o solicita legiuitorul ca fiind
solutia). Briciu accepta ideea ca exista ALJ la nivelul considerentelor, dar in caz de contradictorialitate
nu este aplicabila revizuirea (mecanismul de reglare nu este revizuirea).
18 of 22
DPC - C12
b) sa existe o tripla identitate de PAC intre cele 2 parti procese;
c) hotararile sa fi fost pronuntate in procese (dosare) diferite;
Nu acelasi dosar in cicluri diferite pentru ca atunci unele hotarari se desfiinteaza in dauna altora si nu
mai sunt doua hotarari existente);
d) in al doilea proces sa nu se fi invocat exceptia ALJ;
Daca s-a invocat si instanta a respins-o, revizuirea ar inseamna incalcarea ALJ a instantei care a respins
exceptia ALJ (o instanta a zis ca nu este 3x identitate, nu se poate face revizure ca sa zici ca instanta a
gandit prost – s-ar incalca autoritatea acelei hotarari). Astfel, este inadmisibila revizuirea in acest caz,
indiferent daca a doua instanta a respins in mod gresit ALJ.
Conditie alternativa: la d): s-a invocat exceptia, dar instanta a omis sa se pronunte asupra ei. Intr-un fel
sau intr-altul exceptia ALJ trebuite sa nu fi fost dezlegata de instanta de a doua investire.
e) sa se ceara anularea celei de-a doua hotari, care s-a pronuntat cu incalcarea ALJ.
Prin urmare, acest motic de revizuire nu presupune un concurs de calitate intre cele doua hotarari, ci,
in realitate, prima hotararea care a dobandit prima ALJ, se impune fata de cea de a doua. Ori cat de buna
ar fi a doua hotarare, incalca ALJ (poate pe fond e buna, dar procedura e dezastru).
MOTIV 9: partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze instanta despre

aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa;
Nu avem motive temeinice, deci trebuie sa fie caz fortuit (accidente de circulatie). Nu presupune o
spitalizare simpla pentru ca in acest caz, partea nu putea sa se prezinte, dar putea anunta instanta.
Conditii cumulative: partea sa nu se infatiseze, dar nici sa instiinteze.
MOTIV 10: CEDO a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentala datorata
unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca;
Conditii:
a) sa fie o hotarare a Curtii de la Strasbourg;
b) hotararea sa constate o incalcare;
c) incalcarea sa intervina printr-o hotarare judecatoreasca;
19 of 22
DPC - C12
d) incalcarea sa continue sa-si proceduca efectele;
Astfel, daca este o hotarare CEDO conform careia s-a incalcat termenul rezonabil, dar intre timp procesul
s-a terminat, revizuirea nu va fi admisibila.
Daca s-a incalcat protocolul 1 privind dreptul la proprietate si [...] revizuirea va fi admisibila.
Acest punct poate fi exercitat in legatura cu hotarari care nu antameaza fondul pentru ca poate fi o
incalcare ale unor drepturi procesuale faptul ca nu s-a permis accesul la justitie (ex: s-a respins cererea
pe un motiv care incalca drepturile partii – i s-a impus o cautiune pentru a declansa procesul).
MOTIV 11: dupa ce hotararea a devenit definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra
exceptiei invocate in aceea cauza, declarand neconstitutionala prevederea care a facut obiectul
acelei exceptii.
Conditii:
1. hotararea sa fie definitiva;
2. exceptia s-a invocat in acel proces;
3. CCR a declarat neconstitutionalitatea;
4. decizia CCR a fost publicata in M.Of > ramanerea definitiva a hotararii a carei revizuire se cere;
Acest motiv se aplica inclusiv hotararilor care nu antameaza fondul pentru ca prin Decizia nr. 866/2015
s-a decalarat neconstitutional textul care spunea ca se aplica numai in ipoteza in cae s-a judecat fondul.
Astfel, s-a largit domeniul ei si la procesele care nu antameaza fondul.
MOTIV DIN LEGEA CONTENCIOSLUI ADMINISTRATIV: hotarare pronuntat cu incalcarea principiului

prioritatii DUE4.
Acest motiv nu le elimina pe cele din NCPC, ci se adauga. Legea nu spune nimic altceva, poate fi orice,
ceea ce se si intampla (nu-l intelege nimeni, dar trebuie sa-l stim).
Judecatorul national trebuie oricum sa aplice principiul prioritatii DUE cand judeca recursul sau cand
judeca in prima instanta. Daca nu l-a aplicat, se presupune ca l-a evaluat si ca nu este aplicabil. Daca vine
partea si spune ulterior ca nu l-a aplicat este o incalcare a ALJ.
Motivele de revizuire sunt facute pentru chestiuni nascute ulterior sau existe inainte, dar de care
judecatorul nu cunostea. Principiul prioritatii DUE rezulta din trata, judecatorul stia tratatul, se
presupune ca le aplica.
Briciu a explicat (teorie acceptata) ca textul trebuie aplicat acolo unde rezulta ca judecatoul nu a analizat
problema DUE, adica nu s-a invocat si nici el, din oficiu, nu a discutat-o (a omis – nu au observat nici
4Art. 21: Căile extraordinare de atac

(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea
hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar,
reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de
revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.
20 of 22
DPC - C12
partile sau ele au observat, dar judecatorul a ignorat). Acolo unde s-au aplicat normele, iar judecatorul
a spus ca nu sunt aplicabile, conform Briciu, revizuirea nu este admisibila.
De la punctul 3 (in afara de ipoteza judecatorului) 4, 7 pana la 10 se poate formula revizuire si in legatura
cu hotarari care nu evoca fondul.
Nu este ceruta conditia exercitarii apelului, astfel ca poate fi o hotarare neapelata.
Intre revizuire si recurs, recursul va avea prioritate la solutionare (art. 459 alin. 3). Logica: daca se
admite recursul, revizuirea sau CIA (se face mai cam impotriva hotararilor de recurs) raman fara obiect.
Revizuirea nu este aplicabila in materie de divort daca unul dintre soti s-a recasatorit.
III. Sesizarea instantei competente
Regula generala: fiind o cale de retractare, se judeca de catre aceeasi instanta care a judecat hotararea
a carei revizuire se solicita.
Exceptie: pct. 8 cea cu hotararile contrare pentru ca incalca ALJ, competenta va fi instanta mai inalta in
grad, fata de cea care a pronuntat prima hotarare. In cazul in care una dintre instante este ICCJ, tot ea va
judeca revizuirea.
Nu opereaza prorogarea de competenta daca un motiv de revizuire atrage o competenta, iar alt motiv
de revizuire alta competenta si se exercita amandoua. Practic, se vor disjunse si se vor trimite la
instantele competente.
Termenele – art. 511.
IV. Reguli privind judecata
Se aplica procedura din faza de judecata specifica hotararii a carei revizuire se cere.
Mai mult, judecatorii care au judecat hotararea a carei revizuire se cere sunt incompatibili sa judece
cererea de revizuire.
In ceea ce priveste intinderea dezbaterilor, ele sunt limitate numai la admisibilitatea revizuirii si la
faptele pe care se intemeaiaza aceasta.
Daca se admite revizuirea, se dispune schimbarea solutiei revizuite sau anularea celei de a doua in cazul
contrarietatii de hotarari (pct. 8).
Se poate pronunta o singura hotarare, adica prin aceeasi hotarare sa se admite revizuirea si sa se
schimbe solutia, dar sunt situatii in care trebuie procedura mai intai la admiterea revizurii in principiu,
iar apoi rejudecarea procesului. De exemplu, la fals, daca instanta de revizuire este chemata sa analizeze
falsul pe cale incidentala (nu are o hotarare penala prin care inscrisul este declarat ca fals, trebuie sa
21 of 22
DPC - C12
faca ea analiza), va trebui mai intai sa vada daca inscrisul este fals sau nu, sa admita in principiu si apoi
sa rejudece, netind cont de [...].
In cazul pct. 8 se pronunta o singura hotarare pentru ca instanta nu are ce sa evalueze, ci se va anula a
doua hotarare.
In ceea ce priveste caile de atac:
• regula generala: hotararea este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea a carei revizuire se cere;
• exceptie: la pct. 8 calea de atac este cea a recursului, cu mentiunea ca daca una dintre hotarari este
data de ICCJ, recursul se va exercita la completul de 5 judecatori;
Recursul este posibil numai pentru a doua hotarare (cea supusa anularii), legiutorul a vrut sa zica
ca nu se poate face apel (nu ca iti da recurs acolo unde nu exista). Cu alte cuvinte, cand legiuitorul a
zis ca hotararea de anulare se da cu recurs, a vrut sa zica ca nu ai apel, ca este numai cu recurs, dar
asta inseamna ca aceea hotarare sa fi fost supusa recursului (daca era o hotarare care era supusa
numai apelului si nu aveai recurs, nu mai ai drept de recurs, practic, hotararea din revizuire este
definitiva).
22 of 22

DPC 2017 I+ii PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DPC 2017 I+ii PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DPC –C1

CAPITOLUL I – NOTIUNI SI PRINCIPII GENERALE

II. PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC

SECTIUNEA I – PROCESUL CIVIL: MIJLOC DE REALIZARE A

I. Forma procesului – 3 momente: sesizarea instantei, cercetarea procesului + deliberarile su

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

/!\ aceste exemple sunt exemplificative, mai sunt si altele

2. Cercetarea procesului si dezbaterile (substanța procesului)

In cadrul cercetării procesului are loc rezolvarea chestiunilor prealabile, a oricăror

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

3. Pronunțarea unei hotărâri – scopul procesului civil, finalitatea procesului, solutia

• se bucura de imperium – este obligatorie

/!\ NU este o norma absolut aplicabila – sunt si hot care nu se motivează

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

 judecatorul – contact cu materia litigioasa, are in fata 2 modele, trebuie sa le compare, sa

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

 realizare – R cere sa oblige P sa faca ceva, sa nu faca ceva, sa dea ceva

 2 componente: faza de judecată (cognitio) + faza de executare (executio).

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

SECTIUNEA II – PRINCIPIILE GENERALE ALE DPC

2. PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITĂȚII – art. 14 NCPC

Art. 14: Contradictorialiatea

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Procesul civil, spre deosebire de procesul penal apăra interese private.

Obligații ale instanței

Obligații ale partilor

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Drepturi ale partilor

3. PRINCIPIUL DREPTULUI LA APĂRARE – art. 13

Art. 13: Dreptul de apărare

(1) Dreptul la apă rare este garantat.

• Dreptul este garantat prin C

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

• Dreptul de a recurge la un avocat. Potrivit variantei inițiale a codului, exista o prevedere ca in

4. PRINCIPIUL ROLULUI ACTIV – art. 22

Art. 22: Rolul judecătorului în aflarea adevărului

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Proces inchizitorial – judecătorul conduce dezbaterile, punând in discuție cele punctate de

El are un rol activ, se implica:

5. PRINCIPIUL DISPONIBILITATII – art. 9

▪ de regula, procesul debuteaza NUMAI la solicitarea uneia dintre parti

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

6. ORALITATEA DEZBATERII + PUBLICITATEA PROCESULUI

7. PRINCIPIUL CONTINUITATII – art. 19

8. LIMBA ROMANA DE DESFASURARE A PROCESULUI

9. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, ÎN TERMEN OPTIM ŞI PREVIZIBIL – art. 6

Procesul echitabil este un proces ce respecta dreptul la aparare, egalitatea, contradictorialitatea

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Termenul optim si previzibil

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017

SECTIUNEA III – NORMELE DE PROCEDURA CIVILA

I. Clasificarea normelor de procedura civila

❖ Din punctul de vedere al obiectului de reglementare:

✓ norme de organizare judecătorească : reglementeaza sistemul judiciar.

- norme care stabilesc compunerea completelor de judecata

- norme care vizeaza incidentele la compunerea completului (abtinere, recuzare).

Acestea stabilesc statutul judecătorului, precum si aspectele care privesc organizarea

✓ norme de competență: stabilesc atributiile instantelor in functie de rangul acestora sau de

o competenta materiala: instante de rang diferit;

/!\ atrag nulitati, fie de ordine publica, fie de privata, astfel :

✓ norme de procedură propriu-zisă: toate celelalte