24.02.

2016 Curs - Drept roman

PROCEDURA CIVILA ROMANA

Procedura civila la romani cuprindea totalitatea normelor care reglementau desfasurarea

proceselor privitoare la libertate, proprietate, mostenire, valorificarea drepturilor de creanta.
In evolutia dreptului privat roman au fost cunoscute 3 sisteme procedural:
1. Procedural legis- actiunilor (in epoca veche)
2. Procedura formulara (in epoca clasica)
3. Procedura extraordinara (in epoca postclasica)

1. Procedura legis- actiunilor cuprinde 2 faze:

a) Faza IN IURE (in fata magistratului)
b) Faza IN JUDICIUM ( in fata judecatorului)
Alaturi de justitia publica s-a practicat si o justitie private, adica se valorificau drepturile
subiective prin mijloace proprii.

Caracterele procedurii legis-actiunilor

Drepturile subiective puteau fi valorificate prin 5 procedee cunoscute de lege:
1) Sacramentum
2) Iudicis postulatio
3) Conditio
4) Mamus in ectio
5) Pignoris capio
Primele 3 erau legis-actiuni de judecata,iar ultimele 2 erau de executare.

Caracterele legis-actiunilor
a) Caracter judiciar = partile erau obligate sa se prezinte in fata magistratului si sa
pronunte niste termini solemni (formule).
b) Caracterul legal
c) Caracter formalist = atat partile cat si magistratul trebuiau sa pronunte niste formule ce
trebuiau resprectate.

Desfășurarea procesului
 1. Faza IN IURE trebuie să îndeplinescă 2 condiții:
a) Nu se admitea organizarea instanței de judecată în lipsa unei părți
b) Citarea pârâtului trebuia facută de reclamant
Procedura de citare a pârâtului se făcea astfel:
a) In ius vocation (chemarea în fața legii) = prin cuvinte solemne; dacă pârâtul refuza, putea
fi adus cu forța; dacă era de negăsit,se aplicau metode de constrângere asupra bunurilor;
b) Angajamentul cu cauțiune = părțile semnau o convenție prin care stabileau data de
prezentare in fața magistratului și puneau o sumă de bani (gaj);
c) Condictio = o somație de prezentare la judecată în cazul în care erau peregrine.

Activitatea părților în fața magistratului

În fața magistratului pârâtul avea 3 posibilități:
a) să-și recunoască vina = procesul se oprea acolo, pârâtul era asimilat condamnatului, mărturia
lui avea titlu executoriu; toată procedura se numea confesia in iure;
b) să nu se apere cum trebuie = putea pierde procesul și să fie condamnat;
c) pârâtul să participe la process dar să nege acuzațiile = se trecea la următoarea fază a
procedurii, la faza in judicium

2. Faza IN JUDICIUM
Judecătorii erau persoane particulare care erau alese de părți din rândul patricienilor dar
care erau confirmați de magistrate. Soluția data de judecător se aplica tot de magistrat.
Existau situații prin care magistratul putea solicita soluționarea litigiilor pe cale
administrative fără a se mai ajunge în faza IN JUDICIUM. Aceste situații erau:
= când apăreau stipulațiile pretorului (magistratul ordona părților să încheie anumite procese
verbale,să ajungă la o înțelegere);
= trimiterea reclamantului în posesia sau detenția asupra bunurilor pârâtului
= luarea de martori = rolul martorilor era acela de a constata că părțile doresc să ajungă în fața
judecătorului în scopul obținerii unei sentințe.
În timpul procesului, exprimarea trebuia să fie într-un limbaj comun; judecătorul se pronunța
conform liberei convingeri.
Ca o excepție, procesul se putea desfășura și în lipsa uneia dintre părți, dar câștiga cel prezent.