CURS 4 drept roman Fideicomisul este actul de ultima vointa princare o persoana denuita disponent roaga o alta persoana

a denumita fiduciar sa transmita un bun sau o parte din succesiune altei persoane care este denumita fidecomisar. Fideicomisul poate fi inclus in testament dar el poate fi intocmit in mod valabil si inafara testamentului. Atunci cand fideicomisul este inclus in testament, calitatea de fiduciar o are chiar mostenitorul iar atunci cand fideicomisul este intocmit inafara testamentului, pot fi ocolite toate conditiile de forma si de fond ale testamentului. Spre exemplu, prin fideicomis poate dobandi anumite bunuri din succesiune o persoana care nu are testamenti factio pasiva. De aceea, jurisconsultii clasici spuneau ca dupa aparitia fideicomisului in practica au fost desfiintate toate conditiile de forma si de fond ale testamentului. La origine, fideicomisul a fost sanctionat numai pe taram moral si pe taram religios nu si pe taram juridic dar incepand din vremea lui Octavian Augustus, fideicomisul a fost sanctionat si pe plan juridic. Pe langa fideicomisul obisnuit romanii au cunoscut si fideicomisul de familie. Prin acest fideicomis disponentul il ruga pe fiduciar sa transmita un anumit bun din succesiune unei persoane din aceeasi familie care la randul ei avea aceeasi obligatie. Cu alte cuvinte, prin mecanismul fideicomisului de familie fideicomisarul se tranforma automat in fiduciar, avand si el obligatia de a transmite acel bun altei persoane din aceeasi familie care la randul ei avea aceeasi obligatie. Pe aceasta cale, s-a asigurat pastrarea unor lucruri de valoare in sanul aceleiasi familii. De asemenea, romanii au cunoscut si fideicomisul de ereditate. Prin acest fideicomis dispunatorul il ruga pe fiduciar sa-i transmita fideicomisarului o parte din succesiune sau chiar intreaga succesiune. Fideicomisul de ereditate a generat o serie de complicatii atunci cand era inclus in testament si cand calitatea de fiduciar o avea chiar mostenitorul deoarece mostenitorul fiduciar trebuia sa-i transmita fideicomisarului intreaga succesiune dupa care trebuia sa plateasca datoriile succesorale din propriile bunuri. De aceea, mostenitorii voluntari repudiau succesiunile incarcate cu fideicomise de ereditate in paguba creditorilor defunctului care nu-si mai puteau valorifica drepturile de creanta de vreme de mostenirea fusese repudiata. Iata de ce s-au dat 2 senatusconsulte: Senatusconsultul PAGASIAN si TREBELIAN prin care relatiile dintre mostenitorul fiduciar si fideicomisar au fost reglementate de asa maniera incat mostenitorul sa dobandeasca totusi o parte din mostenire.

MATERIA OBLIGATIILOR Asa cum spuneam, materia obligatiilor prezinta o importanta aparte, speciala in primul rand pentru ca obligatiile sunt oglinda jurdica a economiei de schimb si in al doilea rand pentru ca valorile juridice pe care romanii le-au creat in aceasta materie au fost preluate in dreptul modern cu sensul lor originar adica in forma pura. Materia obligatiilor cuprinde 2 parti: 1. Partea generala sau teoria generala a obligatiilor. 2. Partea speciala sau izvoarele obligatiilor.

Teoria generala a obligatiilor cuprinde definitia si elementele obligatiei. Textele romane ne-au transmis 2 definitii ale obligatiei: prima ii apartine lui Paul iar cea de-a 2 lui Justinian si intrucat definitia lui Justinian este mai apropriata de cea moderna, ne oprim asupa ei. Potrivit lui Justinian, obligatio est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius solvendae rei secundum nostrae civitatis iura (obligatia este o legatura de drept prin care suntem constransi a plati ceva potrivit dreptului cetatii noastre.) Din aceasta definitie rezulta ca obligatia este un raport jurdic pe care romanii il denumeau legatura de drept sau vinculum iuris iar noi modernii il denumim raport jurdic obligational. Acest raport juridic presupune intrunirea a 3 elemente: 1. Subiectele 2. Obiectul 3. Sanctiunea Subiectele sunt creditorul si debitorul. Creditorul este subiectul activ al obligatiei intrucat el are dreptul sa pretinda o plata, drept pe care il denumim creanta sau drept de creanta. Debitorul este subiectul pasiv al obligatiei intrucat el poate fi constrans pe cale judiciara sa faca plata. Obiectul obligatiei este desemnat in definitie prin cuvantul plata insa cuvantul plata nu desemneaza neaparat obligatia de a remite o suma de bani ci are un inteles exprimat prin termenii dare, facere si prestare (plata=dare, facere si prestare). Cuvantul dare desemneaza obligatia de a transmite proprietatea asupra unui lucru sau de a constitui un alt drept real. Cuvantul facere desemneaza obligatia de a face ceva pentru creditor(de a-i presta un serviciu) iar prestare desemneaza obligatia de a procura folosinta unui lucru fara a constitui un drept real. In zilele noastre, prestare sau prestatiune deemneaza orice obiect al obligatiei incat astazi intre cuvintele plata si prestatiune se pune semnul egalitatii. Pe cand la romani prestare avea un inteles mult mai restrans. Obiectul obligatiei presupune respectarea anumitor conditii: 1. Obiectul obligatiei trebuie sa fie licit si moral adica in conformitate cu cerintele legii si ale bunelor moravuri. 2. Obiectul obligatiei trebuie sa fie posibil iar imposibilitatea in aceasta materie imbraca 2 forme: imposibilitate fizica si jurdica. Cea fizica apare atunci cand se promite ceea ce nu exista in natura(un animal fabulos) iar cea juridica apare atunci cand se promite un lucru nepatrimonial(luna). 3. Obiectul obligatiei trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil adica sa existe criterii pentru determinarea lui. 4. Obiectul obligatiei trebuie sa constea dintr-o prestatiune pe care debitorul o face creditorului sau intrucat obligatiile sunt guvernate de principiul relativitatii in conformitate cu care obligatia produce efecte numai intre parti nu si fata de terti. 5. Obiectul obligatiei trebuie sa prezinte interes pentru creditor. Sanctiunea: intrucat daca debitorul nu face plata de buna voie, creditorul poate intenta impotriva lui o actiune personala de drept strict sau de buna credinta prin care il poate constrange pe cale judiciara sa efectueze plata.

Pe langa sensul general de raport juridic, cuvantul obligatie este utilizat si cu alte sensuri astfel: cuvantul obligatie desemneaza si datoria pe care trebuie sa o plateasca debitorului dupa cum se numeste obligatie si dreptul de creanta al creditorului. Sensul cu care este utilizat cuvantul obligatie rezulta intotdeauna din context. Textele romane ne-au transmis numeroase criterii de clasificare a obligatiilor dintre care mai importanta sunt 3 : 1. Izvoarele 2. Sanctiunea 3. Numarul participantilor la raportul juridic obligational Prima clasificare a obligatiilor in functie de izvoare a fost facuta de Gaius care afirma ca obligatiile izvorasc fie din contracte, fie din delicte. Mai tarziu, Gaius si-a dat seama ca exista si alte izvoare de obligatii care nu sunt nici contracte si nici delicte si pe care le-a denumit variae causarum figurae adica alte izvoare de obligatii. Potrivit lui Justinian, obligatiile izvorasc din contracte, din cvasicontracte, din delicte, din cvasiidelicte. Contractele sunt cele mai importante izvoare de obligatii. Contractul este conventia generatoare de obligatii sau conventia care genereaza drepturi de creanta si datorii. La romani contractele se clasificau dupa 3 criterii: 1. Sanctiunea (de drept strict si de buna credinta) 2. Efectele (unilaterale si bilaterale) 3. Forma sau modul de formare (solemne si nesolemne) In functie de sanctiunea lor, contractele sunt de drept strict si de buna credinta. Contractele de drept strict sunt interpretate de judecatori ad literam pe cand contractele de buna credinta sunt interpretate de judecatori cu scopul de a stabili care a fost intentia partilor atunci cand au incheiat contractul. In functie de efectele lor, contractele sunt unilaterale si bilaterale (atunci cand facem clasificarea actelor juridice, toate contractele sunt acte bilaterale dar atunci cand facem clasificarea constractelor care sunt o specie a genului avem contracte unilaterale si bilaterale). La contractele unilaterale una dintre parti are numai calitatea de creditor iar cealalta parte numai calitatea de debitor (contractul de imprumut). La contractele bilaterale, ambele parti au in acelasi timp si calitatea de creditor si pe cea de debitor (contractul de locatiune, vanzarecumparare). Totusi, romanii si-au dat seama ca exista si contracte bilaterale imperfecte-acelea care se nasc unilaterale dar pe parcursul executarii pot deveni bilaterale (contractul de depozit in momentul formarii sale este unilateral deoarece numai depozitarul are obligatia de a restitui lucrul deponentului la cererea acestuia. Dar daca depozitarul face cheltuieli pe cont propriu necesitate de pastrare a lucrului, atunci are dreptul sa ceara despagubiri de la deponent astfel incat contractul devine bilateral. In functie de forma lor, contractele se clasifica in solemne si nesolemne sau formale si neformale. Contractele solemne sunt conventii imbracate in forme solemne. La randul lor, contractele solemne se clasifica in contracte in forma religioasa, in forma verbala, in forma autentica, in forma scrisa. Contractele solemne in forma religioasa sunt sponsio religioasa si

insiurandum liberti (juramantul dezrobitului). Contractele solemne in forma verbala sunt sponsio laica, stipulatiunea si dotis dictio. Contractele in forma autentica se numeste nexum iar contractul in forma scrisa se numeste litteris. Contractele nesolemne/neformale sunt conventii care nu presupun respectarea unor conditii de forma si se clasifica in contracte reale, contracte consensuale si contracte nenumite. Contractele reale se formeaza prin conventia partilor insotita de remiterea materiala a lucrului, cu alte cuvinte pentru formarea unui contract real nu este suficient sa se incheie o conventie intre parti ci este necesar sa se remita un lucru (imprumutul). La romani, existau 5 contracte reale: mutuum sau imprumutul in vederea consumatiunii, fiducia, gajul, comodatul si depozitul. Contractele consensuale se formeaza prin simpla conventia a partilor ceea ce inseamna ca din momentul incheierii conventiei, contractul isi produce efectele si genereaza obligatii pentru parti-creante si datorii. Spre exemplu, contractul de vanzare. De aceea, jurisconsultii spuneau ca aparitia contractelor consensuale a marcat momentul maximei abstractizari a tehnicii juridice prin care se creaza obligatii de vreme ce obligatiile se nasc din simpla manifestare de vointa a partilor. Ele sunt in numar de 4: 1. 2. 3. 4. Vanzarea Locatiunea Societatea Mandatul

Contractele nenumite se formeaza prin conventia partilor insotita de executarea obligatiei de catre una dintre parti ceea ce inseamna ca la contractele nenumite pentru una dintre parti, momentul formarii contractului coincide cu executarea sa. Spre exemplu, contractul de schimb este nenumit deoarece presupune o conventie dintre parti iar apoi una din parti trebuie sa remita lucrul. Oblogatiile izvorasc si din quasicontracte. Quasicontract vine de la expresia quasi ex contractu (ca si din contract) deoarece quasicontractul este un fapt licit care genereaza efecte juridice similare cu cele ale contractului: gestiunea de afaceri este, de exemplu, administrarea bunurilor unei persoane fara stirea ei. Acest fapt licit genereaza efecte juridice similare cu cele ale contractului de mandat deoarece se considera ca acela care administreaza bunurile unei persoane fara stirea ei se comporta ca si cand ar fi primit un mandat-imputernicire. Delictul este un fapt ilicit cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Quasidelictul este tot un fapt ilict cauzator de prejudicii care genereaza obligatia de a repara prejudiciul cauzat sau de a plati o amenda. Prin urmare, la romani, nu exista criterii de forma sau de fond pentru a face distinctie intre delicte si quasidelicte de vreme ce din definitia quasidelictelor rezulta ca sunt tot delicte. Aparitia termenului de quasidelict de explica prin mentalitatea conservatoare a romanilor care avea obiceiul sa intocmeasca anuite liste cu lucruri, acte, fapte dupa care inchideau acele lista socotind ca viata sociala numaipoate scoate la iveala si alte lucruri si alte fapte. De exemplu, romanii romanii au intocmit o lista a lucrurilor mancipii dupa care au inchis-o dar pe acea lista nu figureaza elefantii pentru ca nu cunosteau elefantii atunci cand au intocmit lista. Tot

asa au intocmit o lista cu delictele dupa care au inchis-o considerand in mod gresit ca nu mai pot aparea si alte fapte delictuale ceea ce nu s-a intamplat caci au aparut si alte fapte delictuale si atunci le-au numit quasidelicte. Dar obligatiile se clasifica si in functie de sanctiunea lor in obligatii civile si obligatii naturale. Obligatiile civile sunt sanctionate printr-o actiune in justitie incat daca debitorul nu-si executa obligatia de buna voie creditorul va intenta impotriva lui o actiune personala de drept strict sau de buna credinta prin care il constrange pe cale judiciara sa-si execute obligatia. Pe cand obligatiile naturale nu sunt santionate prin actiune ci prin exceptiune sau pe cale de exceptiune. Prin urmare daca debitorul nu executa de buna voie o obligatie naturala, creditorul nu are actiune impotriva lui si nu-l poate constrange prin proces sa-si execute obligatia. Daca insa debitorul obligat natural face plata de buna voie, el nu poate repeta adica nu poate intenta actiunea in repetire pentru a cere de la creditor restituirea platii pe care a facut-o de buna voie deoarece actiunea in repetire poate fi intentata cu succes numai de catre acela care a facut plata lucrului nedatorat adica a remis o suma de bani pe care n-o datora. Pe cand debitorul obligat natural care a platit de buna voie nu este in situatia aceluia care a facut plata lucrului nedatorat ci este in situatia aceluia care a executat o obligatie. Si daca totusi debitorul intenteaza actiunea in repetire, creditorul se va apara cu succes opunandu-i debitorului exceptia lucrului datorat si platit prin care arata judecatorului ca debitorul nu este in situatia celui care a facut plata lucrului nedatorat ci in situatia aceluia care a executat o obligatie. De aceea, jurisconsultii spuneau ca obligatiile naturale sunt sanctionate pe cale de exceptiune.