UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCUREȘTI

REFERAT
OBLIGAȚII CIVILE
Contractul, izvor principal de obligatii

Masterand:
 CUPRINS

1. Notiunea si clasificarea obligatiilor civile ………………………………………

1.1.Definitie. Terminologie………………………………………………………..
1.2.Elementele raportului juridic obligational
1.3.Clasificarea obligatiilor civile. Criterii de clasificare....................................

2. Contractul, izvor principal de obligatii……………………………………………..

2.1.Notiunea de contract……………………………………………………………
2.2.Clasificarea contractelor…………………………………………………………

2
1.NOTIUNEA SI CLASIFICAREA OBLIGATIILOR CIVILE

1.1 Definitie. Terminologie

Termenul de “obligatie” are multiple sensuri distinctive. In vorbirea curenta, termenul

“obligatie”desemneaza orice indatorire de care este tinuta o persoana in virtutea unor
reguli diverse, cum ar fi: obligatiile morale, obligatiile fiscale, obligatiile profesionale,
obligatiile religioase etc...
Din punct de vedere juridic, termenul “obligatie” desemneaza acele indatoriri care sunt
reglementate de o norma de drept si care implica interventia fortei publice, prin aplicarea
de sanctiuni prevazute de normele legale, in cazul nerespectarii lor.
In general, in dreptul privat si in special in dreptul civil, termenul “obligatie” are trei
acceptiuni:
a) In sens larg (lato sensu), prin obligatie se intelege acel raport juridic in care o persoana
numita creditor pretinde alteia numita debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, iar in
cazul neindeplinirii acestei indatoriri, creditorul poate sa apeleze la forta de
constrangere a statului, solicitand aplicarea unei sanctiuni.
Creditorul avand posibilitatea legala sa ceara o anumita prestatie, dispune in realitate de
un drept asupra patrimoniului debitorului, urmarindu-i la nevoie bunurile, pentru
safisfacerea creatiei sale.
3
b) In sens restrans (stricto sensu), obligatia civila, reprezinta indatorirea ce revine
suiectului pasiv sau prestatia de care este tinut debitorul, fie ca acesta consta intr-o
actiune (a da, a face ceva), fie intr-o abstensiune (a nu face ceva).
In aceasta acceptiune termenul “obligatie” desemneaza de fapt datoria, prestatia pe care
trebuie sa o execute debitorul in cadrul unui raport juridic obligational.
c) In al treilea rand, termenul “obligatie” este folosit pentru denumirea inscrisului,
documentului care incorporeaza dreptul subiectiv patrimonial al creditorului si,
evident, obligatia corelativa a debitorului: de exemplu, obligatiunile CEC. Analiza
teoretica si pacticaa notiunii de “obligatie civila” impune tratarea acesteia din punct de
vedere lato sensu, ca raport juridic obligational.

1.2 Elementele raportului juridic obligational

Fiind un raport juridic, raportul juridic obligational are trei elemente structurale: subiecte,
continut si obiect. Deoarece este un raport juridic obligational apare si un al patrulea
element specific si anume sanctiunea.
Subiectele pot fi atat persoane juridice cat si fizice. Astfel, raportul juridic se stabileste
intre 2 persoane, una numita subiect activ sau creditor, care are drept subiectiv patrimonial
(o creanta) si alta, numita subiect pasiv sau debitor, care are o obligatie, o indatorire.
Exista multiple raporturi juridice obligationale in care o persoana are dubla calitate, atat
de subiect activ (creditor) cat si de subiect pasiv (debitor). De exemplu, in cazul
contractului de vanzare-cumparare, vanzatorul este subiect activ (creditor) cu privire la
incasarea pretului si subiect pasiv cu privire la transmiterea dreptului de proprietate,
predarea bunului, si garantarea cumparatorului. Corespunzator, cumparatorul este atat
creditor cat priveste dreptul de a primi lucrul cumparat si debitor fata de obligatia de plata
a pretului.

4
Continutul cuprinde pe de o parte, dreptul subiectiv al creditorului si pe de alta parte,
obligatia corelativa a debitorului; creanta face parte din activul patrimoniului, pe cata
vreme, obligatia se inscrie in pasivul acestuia. Drepturile de creanta impreuna cu
drepturile reale alcatuiesc drepturile patrimoniale.
Obiectul consta in actiunea sau abstensiunea de care este tinut subiectul pasiv. Prestatia
pozitiva a debitorului se concretizeaza in obligatia de a sau de a face ceva.
Obligatia de a da consta in a constitui sau a transmite un drept real. Aceasta obligatie se
realizeaza la momentul inscrierii contractului. Astfel, potrivit art. 971 C.civ. “in
contractele ce au de obiect translatia proprietatii sau a unui alt drept real, proprietatea sau
dreptul se transmite prin efectul consintamantului partilor”.
In cazul contractului de vanzare-cumparare, dreptul de proprietate asupra lucrului vandut
se transmite de la vanzator la cumparator, de regula, la momentul incheierii
contractului.Astfel, potrivit art. 971 C.civ. “in contractele ce au de obiect translatia
proprietatii sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul
consimtamantului partilor”.In cazul contractului de vanzare-cumparare, dreptul de
proprietare asupra lucrului vandut se transmite de la vanzator la cumparator, de regula, din
momentul realizarii acordului de vointa al partilor chiar daca bunul nu a fost predat si
pretul nu a fost platit.Transferul proprietatii la o alta data decat momentul incheierii
contractului opereaza in situatia cand partile au prevazut un termen la care se va executa
aceasta prestatie sau, in cazul bunurilor de gen transferul proprietatii se face in momentul
individualizarilor, ori in cazul imobilelor supuse regimului, publicitatii in momentul
inscrierii in cartea funciara iar potrivit noilor reglementari de la data inregistrarii cererii de
inscriere (Legea nr.7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare).Asadar, obligatia de
transmitere a dreptului de proprietate (de exemplu, in cadrul contractului de vanzare-
cumparare) este o obligatie de a da ceva.

5
Obligatia de a face ceva consta fie in predarea unui bun, fie in remiterea unei sume de
bani, in executarea unei lucrari sau in prestarea de serviciu. Asadar, obligatia de a face
ceva nu se confunda cu obligatia de a da ceva. De exemplu, vanzatorul are obligatia de a
da, deci de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut catre cumparator si
are in acelasi timp obligatia de a face ceva, adica de a preda, de a remite lucrul vandut.
Obligatia de a nu face este o obligatie negativa, o abstensiune si consta in indatorirea
debitorului de a se abtine de la un anumit fapt la care ar fi fost indreptatit de lege.
Precizam, ca trebuie sa deosebim obligatia generala de a nu face ce incumba tuturor
persoanelor, in cazul raporturilor juridice ce contin drepturi absolute care este o obligatie
ce izvoraste din lege, de obligatia de a nu face ceva, de care este tinut debitorul intr-un
raport juridic concret, obligational. In acest din urma caz, debitorul si-a asumat obligatia
de a nu face ceva, fapt la care nu ar fi fost indreptatit de legiuitor in lipsa raportului juridic
obligational. De exemplu, in cadrul raporturilor de vecinatate, cand proprietarii a doua
fonduri invecinate se obliga unul fata de altul sau numai unul, sa se abtina de la ridicarea
unei constructii sau plantarea unor culturi prin care ar umbri sau ar intuneca vederea
propriului vecin. In lipsa unui raport juridic obligational cel ce si-a asumat obligatia de a
nu face ar fi fost indreptatit sa faca lucrul respectiv.
Sanctiunea este un element specific raporturilor juridice obligationale perfecte si consta in
posibilitatea recunoscuta de lege creditorului de a beneficia de forta de constrangere a
statului in cazul in care debitorul nu isi indeplineste prestatia.

1.3 Clasificarea obligatiilor civile. Criterii de clasificare

Obligatiile civile se pot clasifica in functie de urmatoarele criterii:

a) izvorul (sursa) din care ia nastere obligatia civila
b) obiectul obligatiei civile

6
c) intinderea obligatiei civile
d) sanctiunea obligatiei civile
e) opozabilitatea obligatiei civile
f) structura obligatiei civile

2. CONTRACTUL, IZVOR PRINCIPAL DE OBLIGATII

2.1 Notiunea de contract

Etimologic, termenul “contract” provine din latinescul contrahere1 si este definit de

legiuitor in art. 942 C.civ., text potrivit caruia, contractul reprezinta acordul de vointa
dintre doua sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si
obligatii.
In dreptul nostru, termenul de contract este echivalent cu cel de conventie, concluzie care
rezulta indubitabil din exprimarea folosita de legiuitor. Astfel, titlul III din C.civ. este
denumit “despre contracte sau conventii”2
In dreptul francez termenul “contract” a fost folosit initial pentru a desemna acordul de
vointa creator de obligatii numai in cazurile expres aratate de legiuitor intr-una din
urmatoarele forme: verbala, scrisa sau remiterea obiectului contractului; numai 4 categorii
de contracte au fost numite consensuale: vanzarea, inchirierea, mandatul si societatea.
Relativitatea continutului notiunii de contract rezulta din definitia data de legiuitor. De
exemplu, in raporturile precontractuale este greu de stabilit unde se termina aceste

1
Atrage (a suporta) impreuna, a se reuni
2
In literatura juridical se face distinctie intre contract si conventie, considerandu-se ca notiunea de conventie este mult mai
cuprinzatoare, referindu-se atat la nasterea cat si la transmiterea sau stingerea obligatiilor, in timp ce notiunea de contract
vizeaza numai nasterea si transmiterea unor drepturi si obligatii (a se vedea in acest sens, T.R.Popescu si P.Anca, “Teoria
enerala a obligatiilor”, Ed Stiintifica, Bucuresti 1968, p 21). Aceasta distinctie se bazeaza pe art.1101 C.civ, francez potrivit
caruia contractul este o conventie prin care se nasc obligatii.
7
raporturi si de unde incep relatiile contractuale. Adesea continutul contractului este fixat
de legiuitor, partile contractante exprimandu-si doar vointa de a li se aplica dispozitii
legale (contractele de adeziune).
Jurisprudenta franceza nu trateaza in toate situatiile conventia de asistenta ca un contract,
fiind astfel la limita quasicontractului si delictului3.
In dreptul englez notiunea de “contract” se bazeaza pe faptul executarii obligatiilor si nu
pe vointa de a contracta. Formarea contractului depinde de ceea ce partile au facut si nu de
ceea ce au gandit. Dreptul englez prezinta contractul ca o afacere si rareori ca acord de
vointa care sa se bazeze pe increde4.
In dreptul americam contemporan, contractul este privit ca un instrument de schimburi
economice, distingandu-se doua varietati: “contractul clasic”, care presupune negocieri
prealabile si efectele sale sunt instantanee (de exemplu, cumpararea unui produs de
consumatie) si “contractul relational” care are o mare importanta economica si sociala,
incheierea sa fiind precedata de lungi tratative, negocieri vizand un nr. considerabil de
persoane, fiind renegociabil5. Asadar, din analiza comparata rezulta ca orice contract este
o conventie si nu un act unilateral, care are ca obiect crearea de obligatii. Deci contractul
se deosebeste de acele conventii care nu dau nastere la obligatii. Daca orice contract este o
conventie, nu orice conventie este un contract. De exemplu, unele conventii prin care se
transmit ori se sting drepturi si obligatii (cesiunea de creanta si remiterea de datorie)6
In dreptul roman, fata de exprimarea folosita de legiuitor, consideram ca notiunea de
contract cuprinde gama diversificata a acordurilor de vointa prin care se nasc, se modifica
ori se sting drepturi si obligatii.7

3
Ph. Malaurie, L.Aynes, “Les obligations”, 2ed, Paris 1990, p 191
4
D.Tallon et D.Harry, “Le contract aujourd’hui, comparaison franco-anglaises”, L.G. D.J., 1987, p18
5
G. Rouhete, C.R. de Mac Neil “The new social contract” 1983
6
Ph. Malaurie, L.Aynes, Op. cit, p 195
7
C. Stanescu, C. Barsan, “Tratat de drept civil, Teoria generala a obligatiilor” Ed Acadamiei Bucuresti 1981, p 32
8
Cu toate acestea, trebuie sa deosebim contractele de simplele acte de complezenta, de
curtoazie care nu produc efecte juridice, desi sunt exteriorizate sub forma contractelor (de
exemplu: invitatia facuta de o persoana, acceptata de cel caruia i se adreseaza de a viziona
impreuna un spectacol, ori sfatul medical dat de medic unui amic etc...)
De asemenea exista unele contracte care, desi nu sunt obligatorii totusi nu sunt lipsite de
toate efectele juridice, fie pe motivul ca seamana cu un contract (angajamentele de onoare
“gentelemen si agrements” in dreptul international public); fie ca reprezinta un acord de
principiu intre parti, urmand a se purta tratative, negocieri legate de continut.

2.2 Clasificarea contractelor

Relatiile interumane dau nastere unei diversitati de contracte care se pot clasifica in
functie de urmatoarele criterii:
a) Dupa tipul de contract sau in functie de faptul daca sunt sau nu nominalizate de catre
legiuitor, contractele se grupeaza in doua categorii: contracte numite si contracte
nenumite.
Contractele numite sunt cele prevazute si reglementate de lege. De exemplu: vanzarea-
cumpararea, mandatul, comisionul, inchirierea etc...
Contractele nenumite sunt acelea pe care legiuitorul nu le nominalizeaza ca tipuri de
contracte distincte. Partile, de comun acord pot gasi diferite variante de exteriorizare a
vointei lor de a contracta.
Interesul teoretic si mai cu seama practic al acestei clasificari consta in faptul ca, pentru
contractele numite, legiuitorul prevede prin norme juridice cu caracter supletiv, atat
conditiile cat si continutul contractului. In masura in care partile nu si-au exprimat vointa
cu privire la anumite aspecte ale contractului, se vor aplica dispozitiile legale care
reglementeaza tipul respectiv de contract (de exemplu, in cazul contractului de vanzare-

9
cumparare, potrivit art.1317 C.civ., cheltuielile de predare a obiectului vandut sunt in
sarcina vanzatorului, iar cele de preluare in sarcina cumparatorului, daca partile nu au
prevazut astfel suportarea acestor cheltuieli).
In cazul contractelor nenumite, neexistand dispozitii legale care sa suplineasca vointa
partilor acestea vor produce numai acele efecte juridice prevazute (stabilite de comun
acord) de catre cocontractanti.
Contractele nenumite se pot grupa in doua categorii: contracte complexe si contracte sui-
generis.
Contractele complexe contin unele elemente ale contractelor numite, de exemplu,
contractul incheiat cu hotelierul imbina atat trasaturile inchirierii de lucruri (camera) si de
servicii (personalul) cat si trasaturile contractului de depozit pentru bunurile lasate in
camera.
Contractele sui-generis nu se aseamana cu nici un contract numit si ca atare nu-i putem da
calificarea unui contract numit.
Clasificarea juridica a tipului de contract se face de catre instanta de judecata in functie de
vointa reala a partilor care se determina pe baza prestatiei caracteristica in contract.
b) In functie de continutul lor, contractele se pot clasifica in: contracte sinalagmatice
(bilaterale) si contracte unilaterale.
Contractele sinalagmatice (bilaterale) sunt acele contracte in care exista obligatii
reciproce, deci pentru amele parti. Intre prestatiile partilor exista o interdependenta asa
incat fiecare parte are atat calitatea de creditor cat si cea de debitor (art.943 C.civ.). De
exemplu, in contractul de vanzare-cumparare, vanzatorul este creditor cu privire la
obligatia de a transmite dreptul de proprietate, de predare a lucrului vandut, plus obligatia
de garantie pentru vicii si pentru evictiune. Cumparatorul, la randul sau este creditor fata
de obligatiile vanzatorului si debitor cu privire la plata pretului si preluarea bunului.

10
In cazul contractelor unilaterale exista obligatii doar pentru o singura parte (art. 944
C.civ.). De exemplu, contractul de depozit cu titlu gratuit sau imprumutul fara dobanda.
Obligatiile exista doar pentru depozitar, in primul caz, si pentru imprumutat, in cel de-
al doilea caz.
Contractele unilaterale nu se confunda cu actele juridice unilaterale. Contractele sunt tot
acte juridice, dar de formatie bimultilaterala pe cand actele juridice unilaterale exprima
vointa unei singure persoane. Asadar, exista contracte unilaterale care exprima vointa a
cel putin doua persoane dar creeaza obligatii doar pentru o singura parte si exista acte
juridice unilaterale (oferta de a contracta) care reprezinta manifestarea de vointa a unei
singure persoane.
Interesul juridic al clasificarii contractelor in: sinalagmatice (bilaterale) 8 si unilaterale
consta pe de o parte, in efectele pe care le produc, iar pe de alta parte, din punct de vedere
probatoriu.
Din punctul de vedere al fondului, al efectelor, datorita interdependentei obligatiunilor,
numai in cazul contractelor sinalagmatice se poate invoca: exceptia de neexecutare a
contractului (exceptio non adimpleti contractus) se poate cere rezolutiunea contractului si
se poate rezolva problema riscului contractual.
In cazul exceptiei de neexecutare partea care nu si-a executat obligatiile proprii nu poate
obtine executarea obligatiilor de catre cealalta parte pentru ca aceasta poate invoca
exceptia pusa in discutie.
In cazul rezolutiunii contractului, partea care si-a executat obligatiile are un drept de
optiune; fie sa ceara executarea silita a obligatiilor de catre cealalta parte, fie desfiintarea
(rezolutiunea) contractului cu efect retroactiv.

8
In literature juridica apare, deseori si categoria contractelor sinalagmatice imperfecte, gandite initial sub forma
contractelor unilaterale si transformate ulterior in contracte sinalagmatice (bilaterale). De exemplu, un contract de depozit
cu titlu gratuit se poate transforma in contract bilateral daca depozitarul face cheltuieli necesare conservarii bunurilor
primite in depozit.
11
In sfarsit, daca bunul ce face obiectul contractului, piere fortuit, numai in cazul
contractelor sinalagmatice se pune problema suportarii pagubei (res perit debitori).
Din punct de vedere probatoriu, in cazul contractelor sinalagmatice este nevoie de
existenta dublului (multiplului) exemplar original (art. 1179 C.civ.) daca se incheie sub
forma actului sub forma privata.
In cazul contractelor unilaterale se intocmeste un singur inscris, exemplar (daca este vorba
despre plata unei sume de bani sau de a da o cantitate de bunuri fungibile) scris in
intregime de catre debitor sau numai mentiunea “bun si aprobat” (art. 1180 C.civ).
c) In functie de interesul (scopul) material urmarit de parti, contractele se clasifica in
doua categorii: contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit.
Atunci cand partile urmaresc o reciprocitate de prestatii, un avantaj material, contractul
este cu titlu oneros (de exemplu: contractul de vanzare-cumparare). Dimpotriva, daca un
contract procura un avantaj patrimonial celeilalte parti, fara sa obtina un contraechivalent,
contractul este cu titlu gratuit (de exemplu: contractul de donatie).
Distinctia dintre contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit se ataseaza celeilate
clasificari analaizata deja (contracte sinalagmatice si unilaterale).
Un contract cu titlu oneros poate fi, fie sinalagmatic (vanzarea-cumpararea), fie unilateral
(imprumutul cu dobanda); dupa cum un contract cu titlu gratuit poate fi unilateral
(donatia) sau sinalagmatic (donatia cu sarcini).
Contractele cu titlu oneros, se divid in doua categorii: contracte comutative si contracte
aleatorii. De fapt, distinctia intre contracte comutative si aleatorii este o subclasificare a
contractelor sinalagmatice cu titlu oneros. Nici contractele comutative si nici cele aleatorii
nu pot fi cu titlu gratuit caci in ifecare din ele exista o contraprestatie.
Contractele comutative sunt acelea in care partile cunosc existenta si intinderea
prestatiilor inca din momentul realizarii acordului de vointa (exemplu, contractul de
vanzare-cumparare).

12
Contractele aleatorii sunt acele contracte in care intinderea prestatiilor (a unei prestatii)
este incerta pentru ca ea depinde de hazard, de un eveniment viitor si nesigur ca se va
produce. In acest caz, prestatia consta intr-o sansa de castig pentru cealalta parte (de
exemplu, contractul de asigurare, pentru asigurat exista o creanta eventuala impotriva
asiguratorului, in schimb el are o datorie certa - prima de asigurare pe care trebuie sa o
platasca asiguratorului).
Distinctia, dintre contractele comutative si cele aleatorii consta in faptul ca, numai in
cazul contractelor comutative se pune problema resciziunii (anularii) pentru leziune.
Contractele cu titlu gratuit se clasifica la randul lor, in doua categorii: contracte
dezinteresate si liberalitati.
In cazul contractelor dezinteresate se urmareste a se face serviciu cuiva fara a exista o
modificare a patrimoniului (de exemplu: mandatul gratuit, imprumutul fara dobanda etc...)
In situatia liberalitatilor se produce in mod evident o modificare a patrimoniului in sensul
micsorarii (diminuarii) patrimoniului persoanei care face liberalitatea si maririi
corespunzatoare a patrimoniului celui gratificat (de exemplu: contractul de donatie).
Importanta acestei subclasificari a actelor cu titlu gratuit consta in faptul ca, din punct de
vedere formal, liberalitatile au un regim juridic mai sever, necesitand intocmirea lor in
forma autentica, pe cand contractele dezinteresate nu ridica aceasta problema de forma. In
materie succesorala, numai liberalitatile sunt supuse reductiunii si raportului, nu si in
cazul contractelor dezinteresate.
d) Dupa modul de formare, contractele se divid in trei categorii: contracte consensuale,
contracte solemne si contracte reale.
Contractele consensuale sunt acele contracte care se incheie prin simplul acord de vointa
al partilor (solo consensu), fara sa fie nevoie de o anumita forma pentru perfectarea lor.
De regula, contractele sunt consensuale, chiar daca partile inteleg sa exteriorizeze vointa

13
lor printr-un inscris. Acest instrument juridic (inscrisul) va servi ca mijloc de proba intr-
un litigiu.
Contractele solemne sunt acele contracte care au nevoie de o anumita forma pentru
validarea lor. De regula, aceasta forma este aceea a inscrisului autentic, inscris cerut ad
validitatem (ad solemnitatem) si nu ad probationem. Astfel, sunt contracte solemne:
contractul de vanzare-cumparare de terenuri, contractul de donatie, contractul de ipoteca
etc... Nerespectarea formei impusa de lege are drept consecinta nulitatea absoluta a
contractului.
Exista o alta categorie de contracte care au nevoie de forma scrisa dar numai pentru
probatiune (ad probationem). Astfel, potrivit art.1191 alin.1 C.civ. “Dovada actelor
juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru un depozit
voluntar, nu se poate face decat prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata”.
Asadar, aceasta categorie de contracte se incheie in mod valabil si fara forma scrisa dar, in
caz de litigiu se ridica problema probatiunii lor. In sfarsit, exista anumite contracte care au
nevoie de indeplinirea unor formalitati doar pentru opozabilitate fata de terti (de exemplu:
vanzarile de imobile sunt supuse transcriptiunii de registrul de transcriptiuni de la grefa
instantei de judecata in a carui raza teritoriala se afla imobilul respectiv).
Contractele reale sunt acele contracte care se incheie in mod valabil in momentul remiterii
materiale a bunului ce face obiectul contractelor respective. Deci in acet caz nu este
suficient acordul de vointa si eventual o anumita forma ci si predarea efectiva a bunului.
Astfel, sunt considerate contracte reale: imprumutul, depozitul, gajul, transportul etc...
Intr-un contract real, rolul vointei este secundat in raport de remiterea obiectului.
e) Dupa modul de executare, contractele se impart in doua categorii: contracte cu
executare imediata si contracte cu executare succesiva.
Contractele cu executare imediata se caracterizeaza prin faptul ca executarea prestatiilor
se face intr-un singur moment, la o singura data.

14
Contractele cu executare succesiva se executa treptat, la diferite termene sau chiar
continuu (de exemplu: contractul de furnizare de energie electrica are un caracter
continuu, contractul de locatiune etc...) Principala importanta juridica a acestei clasificari
se manifesta sub aspect sanctionar.
In cazul executarii sau neexecutarii necorespunzatoare a obligatiilor ce rezulta dintr-un
contract cu executare dintr-o data, sanctiunea va fi rezolutiunea, care desfiinteaza
contractul cu efect retroactiv, in timp ce, in cazul contractului cu executare succesiva,
sanctiunea va fi rezilierea, care va produce efecte pentru viitor.
f) In functie de calitatea partilor contractante, contractele se pot clasifica in 2 categorii:
contracte intuitu personae si contracte incheiate pe baza calitatii de consumator.
Un contract este calificat ca intuitu personae atunci cand formarea sau executarea lui
depinde de persoana contractanta.
Contractul se incheie in considerarea calitatilor unei anumite persoane (consideration – in
dreptul englez). Eroarea cu privire la persoana cu care se incheie contractul este o cauza
de nulitate relativa; plata nu poate fi facut de tert (de exemplu, obligatia de intretinere ce
imeumba persoanele vizate de legiuitor); contractul nu se poate ceda, iar subcontractul
este interzis. Astfel, sunt contracte intuitu persoane: contractul de mandat, contractul de
intretinere, contractul incheiat de un jurnalist cu un editor, contractul incheiat de un
sportiv cu al sau club, sau de un artist de cinema cu producatorul filmului.
In prezent, in dreptul comparat apare si o alta clasificare a contractelor in functie de
calitatea persoanelor9. Astfel se disting contracte incheiate fie intre profesionisti, fie numai
intre consumatori. Aceste clasificari sunt importante deoarece legislatiile respective
cuprind dispozitii privind protectia consumatorilor, dispozitii pe baza carora sunt excluse
clauzele abuzive contractuale in defavoarea consumatorului.

9
Ph.Malaurie. L. Aynes, op. cit., p. 184 -185
15
Consumatorul participa la viata economica prin intermediul asociatilor de consumatori
care incheie cateodata acorduri colective pentru a beneficia de o procedura colectiva
necesara apararii intereselor in fata instantelor de judecata.
g) In sfarsit, in functie de corelatia existenta intre ele, contractele se pot clasifica intre
doua categorii: principale si accesorii.
Contractele principale au o existenta de sine statatoare, iar rezultatul se realizeaza numai
de catre partile contractante (de exemplu, contractul de vanzare-cumparare).
Contractele accesorii presupun existenta unui alt raport juridic pe care-l completeaza; de
exemplu contractele prin care se constituie anumite garantii (ipoteca, gajul) pentru
creditor. Desfiintarea contractului principal are drept consecinta incetarea efectelor
contractului accesoriu, conform regulii: accesorium sequitur principale.
Doctrina si jurisprudenta (in dreptul comparat) considera ca este necesar a se retine si o
alta10 clasificare a contractelor: contracte negociate si contracte de adeziune.
In cazul contractelor negociate, partile, de comun acord stabilesc continutul, clauzele
acestora, pe cand, in contractele de adeziune, continutul este stabilit in mod unilateral de
catre una din parti, cealalta fiind obligata sa accepte, sa adere la acesta. De exemplu, sunt
socotite contracte de adeziune: contractul de asigurare, contractul de munca.
Dreptul francez contine reglementari care sa atenueze si sa inlature eventualele abuzuri
ale companiilor de asigurare, protejand partea contractanta care adera la conditiile impuse
de asigurator. Astfel, prin legea din anul 1978 privind informarea si protectia
consumatorului de produse si servicii, se confera judecatorului dreptul de a anula clauzele
abuzive stipulate intr-un contract de adeziune.

10
G.Berlioz, Le contract d’adhesion, Paris, II, L.G.D.J., 1973
16
BIBLIOGRAFIE

 Drept civil volumul II – Drepturi reale. Teoria generala a obligatiilor civile

Autori: Prof. Univ. Dr. IOSIF R. URS

Prof. Univ. Dr. SMARANDA ANGHENI

Editura OSCAR PRINT, Bucuresti 1997

17