REFERAT

Divorțul în dreptul internațional privat

Drept internațional privat conflicte de jurisdictii

2018
 CUPRINS
Introducere....................................................................................................................... 3
Reglementările Noului Cod Civil...................................................................................... 3
Competența materială și competența teritorială...........................................................5
Competența materială...............................................................................................5
Competența teritorială...............................................................................................5
Din perspectiva legislației europene................................................................................ 5
Motivele pentru divorț.......................................................................................................8
Condițiile pentru obținerea unui divorț..............................................................................8
Consecințele divorțului.....................................................................................................9
Bibliografie..................................................................................................................... 10

2
Introducere
Una dintre instituţiile abordate în materia dreptului internaţional privat este căsătoria. În
acest domeniu apar diverse probleme, mai ales atunci cînd vorbim despre regimul
patrimonial al soţilor, partajarea bunurilor în cazul desfacerii căsătoriei care se află în
state diferite, etc. Situaţia devine din ce în ce mai dificilă atunci cînd soţii au cetăţenii
diferite şi bunuri comune care se află în state diferite. În lucrarea de faţă am analizat
noțiunea de încheiere şi desfacerea a căsătorii, precum şi principalele motive și efecte
ale acesteia. În tema pusă pentru cercetare, s-a analizat legislaţia României și a UE. La
fel, literatura de specialitate străină a fost studiată şi consultată pentru diversitatea
informaţiei prezentate. Ultima parte a lucrării va prezenta bibliografia consultată.

Reglementările Noului Cod Civil

Din perspectiva acestora, putem retine regula posibilitatii alegerii de către parti, a legii
incidente în cazul divorțului, care conventie trebuie pe de o parte a fi incheiata sau
modificată cel mai tarziu pana la data sesizarii autoritatii competente sa pronunte
divorțul, iar pe de alta parte, din punct de vedere al formei, se cere a fi incheiata în
scris, semnata și datata de soți.

Astfel, potrivit art. 2.597 C.Civ, soții pot alege de comun acord una dintre urmatoarele
legi aplicabile divorțului:

a) legea țării pe teritoriul căruia soții au resedinta obișnuită comuna la data conventiei
de alegere a legii aplicabile;

b) legea țării pe teritoriul căruia soții au avut ultima resedinta obișnuită comuna, dacă
cel puțin unul dintre aceștia mai locuieste acolo la data conventiei de alegere a legii
aplicabile;

c) legea țării al carui cetatean este unul dintre soți;

d) legea țării pe teritoriul căruia soții au locuit cel puțin 3 ani;

e) legea română.

În masura în care, soții, nu au ales aplicarea vreunei anumite legi, din cele premise de
lege, atunci, potrivit art. 2.600 C.Civ., legea aplicabila divorțului este:
a) legea țării pe teritoriul căruia soții au resedinta obișnuită comuna la data introducerii
cererii de divorț;

b) în lipsa resedintei obisnuite comune, legea țării pe teritoriul căruia soții au avut ultima
resedinta obișnuită comuna, dacă cel puțin unul dintre soți mai are resedinta obișnuită
pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorț;

c) în lipsa resedintei obisnuite a unuia din soți pe teritoriul țării unde acestia au avut
ultima resedinta obișnuită comuna, legea cetateniei comune a soților la data introducerii
cererii de divorț;

d) în lipsa cetateniei comune a soților, legea ultimei cetatenii comune a soților, dacă cel
puțin unul dintre aceștia a pastrat aceasta cetatenie la data introducerii cererii de divorț;

e) legea romana, în toate celelalte cazuri .

Dacă legea straina, astfel determinata, nu permite divorțul ori il admite în condiții
deosebit de restrictive, se aplica legea romana, în cazul în care unul dintre soți este, la
data cererii de divorț, cetatean roman sau are resedinta obișnuită în Romania. Cat
priveste competenta instanțelor, se impune a avea în vedere urmatoarele:

Din perspectiva legislației romane: Pe de o parte, sunt incidente normele substantiale,

anume, cele prevazute în Codul Civil, anume cele privitoare la ``legea divorțului``; iar
relativ la competenta, devin incidente dispozitiile Codului de procedura civila, anume
dispozitiile art. 607 ce prevăd ca ``Cererea de divorț este de competenta judecatoriei în
circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au
avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soți nu mai locuieste în circumscriptia
judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este
aceea în circumscriptia careia își are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu
în tara, este competenta judecatoria în circumscriptia căruia își are domiciliul
reclamantul. Cetățenii români și străini, locuind în afara României, au posibilitatea, în
anumite condiții, de a divorța în România. Mai mult, în asemenea situații, prezența lor
nici nu este solicitata de legislația româna, ei putând fi reprezentați de un avocat
mandatat special în acest sens.

Cazuri în care se poate efectua divorțul în România:

 Când cel care inițiază divorțul din străinătate este cetățean român

4
  Sau când celălalt soț locuiește în România sau
 Când ambii soți sunt cetățeni români, indiferent dacă locuiesc sau nu pe teritoriul
României.

S-ar putea ca legea străină competentă să pună condiţii deosebit de restrictive în faţa
divorţului ori să nu-l admită.

Competența materială și competența teritorială

Competența materială

Art. 914 C.pr.civ reglementează, în alin.1, competența materială în soluționarea acțiunii

de divorț, aceasta revenind judecătoriei.

Competența teritorială

Art. 914, alin. 1 C.pr.civ. stabilește, în mod prioritar, competența de soluționare a cererii
de divorț la instanța în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință a soților, însă
această competență operează numai dacă cei doi soți au avut o locuință comună și cel
puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la ultima locuință
comună. Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se
află cea din urmă locuință comună soților, cu condiția ca, la data sesizării instanței, cel
puțin unul dintre soți să mai locuiască în acea circumscripție. Atunci când soții nu au
avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția
judecătoriei de la cea din urmă locuință comună, teza a II-a art. 914, alin. 1 C.pr.civ.
stabilește că cererea de divorț este de competența teritorială a judecătoriei în
circumscripția căreia locuiește soțul pârât. Însă, în ipoteza în care soțul pârât nnu are
locuința în țară și când instanțelor române le revine competența internațională, devine
competentă instanța de la locuința reclamantului. Art. 914, alin. 2, teza a II-a C.pr.civ.,
dispune că soții pot conveni să introduce cererea de divorț la orice judecătorie din
România, dacă niciunul între ei nu are locuința în țară. Teza a II-a a aceleiași norme
stabilește competența specială a Judecătoriei Sectorului 5 București, în lipsa unui astfel
de acord.

Din perspectiva legislației europene

Noţiunea de desfacere a căsătoriei este practic sinonimă cu sintagma „divorţ”.

5
Căsătoria, legal încheiată pe teritoriul unui stat, este recunoscută pe teritoriul unui stat
străin. Acesta este, din punctul meu de vedere, reprezintă un efect comun, şi totodată
principal, în ipoteza în care diferite legislaţii a familiei reglementează diferit efectele
căsătoriei. Utilizăm noțiunea generica de “divorț internațional” pentru a desemna acea
situație în care, două persoane de nationalitati diferite sau două persoane care nu mai
locuiesc în același stat membru doresc sa divorțeze, trebuie sa stie caror instanțe sau
autoritati trebuie sa se adreseze și în ce loc. Într-o astfel de ipoteza, cel puțin două
probleme de drept substantial și procesual apar, anume, care instanțe din cadrul
statelor membre au competenta de a judeca o cerere de divorț și totodata, cum sunt
recunoscute divorțurile pronuntate intr-un stat membru în celelalte state.

Ca urmare a aderării Românei la Uniunea Europeană, sunt aplicabile prevederile

Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea
hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în material răspunderii părintești, iar
de la 12 iunie 2012 a devenit aplicabil și Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 de punere în
aplicare a unei forme de cooperare consolidate în domeniul legii aplicabile divorțului și
separării de corp. Aplica, oricare ar fi natura instanței, materiilor civile privind: divorțul,
separarea de drept și anularea casatoriei și atribuirea, exercitarea, delegarea,
retragerea totala sau partiala, în acest sens, prin regulamente se are în vedere: (a)
incredintarea și dreptul de vizita; (b) tutela, curatela și institutiile similare; (c)
desemnarea și atributiile oricarei persoane sau oricarui organism insarcinat sa se ocupe
de persoana sau bunurile copilului, sa-l reprezinte sau sa-l asiste; (d) plasarea copilului
intr-o familie substitutiva sau intr-un centru de plasament; (e) masurile de protectie a
copilului privind administrarea, conservarea sau dispozitia cu privire la bunurile copilului.

Prin regulamente, se determina și competenta instanțelor de judecata. Divorț, separare

de drept și anulare a casatoriei (Articolul 3), astfel, (1) Sunt competente sa hotarasca în
problemele privind divorțul, separarea de drept și anularea casatoriei instanțele
judecatoresti din statul membru:

- pe teritoriul căruia se afla:

 resedinta obișnuită a soților sau

 ultima resedinta obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre aceștia inca
locuieste acolo sau
 resedinta obișnuită a paratului sau

6
  în caz de cerere comuna, resedinta obișnuită a unuia dintre soți sau
 resedinta obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin
un an imediat inaintea introducerii cererii sau
 resedinta obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin
sase luni imediat inaintea introducerii cererii și în cazul în care acesta este fie
resortisant al țării membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, are
``domiciliul`` în acel loc.

(b) de cetatenie a celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, statul
``domiciliului`` comun. (2) În sensul prezentului regulament, termenul ``domiciliu`` se
interpreteaza în sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit și Irlandei.

Din faptul ca, în textul precitat sunt inșiruite mai multe instanțe, se pune o prima
problema de drept, anume, dacă, competenta este alternativa, prin urmare, oricare
dintre aceste instanțe este deopotriva competenta și poate fi sesizata, ori, competenta
este în ordinea preferintei legale, anume, dacă de pilda, competenta apartine instanței
de la resedinta obișnuită a reclamantului potrivit pct. 6 doar în situatia în care nicio
instanta dintre cele aratate la pct. 1-5 nu ar fi competenta, competentele prevazute de
art. 3 alin. 1 pct. 1-6 se exclud unele pe altele, în sensul ca dacă sunt întrunite condițiile
de la pct. 1, nu mai sunt incidente cele de la punctele 2-6, dacă sunt întrunite condițiile
de la pct. 2, nu mai sunt incidente cele de la punctele 3-6, s.a.m.d.

În acest sens, urmeaza a face deosebirea între caracterul alternativ și cel exclusiv, ce în
cauza analizata nu se confunda. Caracterul alternativ al competentei stabilita de art. 3,
rezulta atat din modalitatea literara de redactare a textului (se utilieaza termenul ``sunt
competente``, cat și la finalul fiecarui punct conjunctiva ``sau``) cat și din modul de
tehnica legislațiva, în care sunt insiruite instanțele declarate competente, fara a fi
distinct prevazut fiecare caz, separat la acte un articol, alineat, fapt corect recunoscut și
de către tribunal. De altfel, caracterul alternativ al art. 3 din regulament, a fost stabilit cu
titlu preliminar de care Curtea de Justite a Comisiei Europene ocazie cu care s-a statuat
ca: ``instanțelor prevazute la articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul
nr. 2201/2003 se intemeiaza pe mai multe criterii obiective alternative și pe inexistenta
unei ierarhii între criteriile de atribuire a competentei enuntate de dispozitia mentionata.
Prin urmare, coexistenta mai multor instanțe competente este permisa, fara a fi stabilita
o ierarhie între acestea.`` Caracterul exclusiv recunoscut de art. 6 din Regulament,
evident, se refera la faptul ca nicio alta instanta, în afara celor prevazute la art. 3 nu va

7
fi competenta sa judece o astfel de cauza. Asa fiind, o data stabilit caracterul alternativ
de competenta instituit de art. 6, inseamna ca, oricare dintre instanțele enumerate la art.
6 va fi competenta sa judece o astfel de cerere de divorț, iar alegerea de competenta, în
lipsa unei provederi special facuta de regulament, se va face potrivit normei de
procedura interna, în speta, art. 12 C.p.C., ce prevede ca ``reclamantul are alegerea
între mai multe instanțe deopotriva competente``

Motivele pentru divorț

În practica judiciara, au fost considerate motive temeinice de divorț:

 refuzul nejustificat al unuia dintre soți de a locui împreuna cu celalalt sau parasirea
nejustificata a domiciliului conjugal (separatia în fapt imputabila sotului pârât);
 infidelitatea unuia dintre soți;
 relele purtari (de ordin moral, fizic);
 existenta unei boli grave incurabile de care sufera unul dintre soți și necunoscuta de
către celalalt sot decât ulterior încheierii casatoriei, dacă se stabileste ca
manifestarile ulterioare ale bolii sunt din ce în ce mai dese și de natura sa justifice
refuzul sotului reclamant de a mai coabita cu sotul pârât, continuarea casatoriei
devenind imposibila.

Condițiile pentru obținerea unui divorț

Divorțul se poate pronunta prin acordul soților dacă pâna la data cererii de divorț a
trecut cel puțin un an de la încheierea casatoriei și dacă nu exista copii minori rezultati
din casatorie.

În lipsa acordului, divorțul se poate pronunta la cererea unui dintre soți, în urmatoarele
condiții:

 existenta unor motive temeinice, apreciate de către instanta judecatoreasca;

 motivele temeinice sa fi vatamat grav raporturile dintre soți;
 continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila pentru cel care cere desfacerea ei.

Dacă a fost încheiată în afara teritoriului țării român, căsătoria va trebui recunoscută și
transcrisă în România, după acest pas putând iniția divorțul în România.

Taxele judiciare de timbru sunt reglementate de O.U.G. nr. 80/2013 astfel:

8
 pentru cererea de divorț intemeiata pe prevederile art. 373 lit. a) din Codul civil —
200 lei;
 pentru cererea de divorț intemeiata pe prevederile art. 373 lit. b) și c) din Codul civil
— 100 lei;
 pentru cererea de divorț intemeiata pe prevederile art. 373 lit. d) din Codul civil —
50 lei.

Consecințele divorțului
Consecintele divorțului cu privire la:

a) relațiile personale dintre soți

 calitatea de sot înceteaza pentru viitor;

 fiecare sot divorțat se poate recasatori;
 fiecare dintre soți redobândeste numele avut înainte de încheierea casatoriei.
Exceptie: soții se pot învoi ca acela dintre aceștia care a purtat în timpul
casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa pastreze acest nume și după
desfacerea casatoriei, cu condiția ca instanta sa ia act de învoiala chiar prin
hotarârea de divorț, iar nu ulterior.
 înceteaza obligatia de sprijin moral dintre soți.

b) împarțirea proprietății soților

Împărtirea bunurilor comune se poate face fie prin învoiala soților, fie, în cazul contrar,
prin hotarâre judecatorească.

Învoiala soților poate avea loc:

 concomitent cu intervenirea hotarârii de divorț;

 în perioada imediat urmatoare ramânerii definitive a hotarârii de divorț;
 în cursul procesului de divorț, fie ca învoiala se face în fata instanței, fie printr-un
act autentic;
 după înregistrarea hotarârii de divorț pe marginea actului de casatorie.

Dacă soții nu se înteleg cu privire la împărtirea bunurilor comune, o cerere în acest sens
se va putea introduce fie după desfacerea casatoriei, prin divorț, pe calea unei actiuni
principale, sau în orice moment după aceea (cerere incidentala sau accesorie). Cota-

9
parte ce se cuvine fiecaruia dintre soți se stabileste în raport cu contributia sa la
dobândirea și conservarea bunurilor comune. În stabilirea aportului fiecaruia dintre soți
la dobândirea bunurilor comune se va lua în considerare și munca femeii depusă în
gospodarie și pentru cresterea copiilor. Stabilirea contributiei fiecarui sot la dobândirea
bunurilor comune se poate face prin orice mijloc de proba, deoarece este vorba de
dovedirea unei situatii de fapt.

Bibliografie
Avocat Madalina Voicu, articolul Divorțul în dreptul internațional privat roman, accesat la
https://avocatmadalinavoicu.ro/drept-internațional-privat/divorțul-dreptul-internațional-
privat-roman/ 2.6.18

Regie Live, articolul DESFACEREA CASATORIEI ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL

PRIVAT, accesat la https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/desfacerea-casatoriei-în-
dreptul-internațional-privat-42540.html 2.6.18

DreptMD, articolul Instituţia căsătoriei în dreptul internaţional privat, accesat la

https://dreptmd.wordpress.com/referate/institutia-casatoriei-în-dreptul-internațional-
privat/ 2.6.18

Euroavocatura, articolul Divorțul internațional. Din perspectiva reglementărilor Noului

Cod Civil, accesat la
euroavocatura.ro/articole/1238/Divorțul_internațional__Din_perspectiva_reglementărilor
_Noului_Cod_Civil 2.6.18

Noul Cod de Procedură Civilă - Legea nr. 134/2010

10