Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, 

în care să prezinţi viziunea despre lume într-

un roman psihologic, pornind de la ideile exprimate în următoarea
afirmaţie critică: ,,[În romanul psihologic] autorul încearcă să pătrundă lumea
interioară a personajului, încearcă să analizeze impactul evenimentelor
asupra conştiinţei personajului, să descrie dorinţe, constrângeri, speranţe,
decepţii, bucurii. De multe ori este vorba despre gânduri în mişcare, despre o
gândire care se caută pe sine, care se autoanalizează.” (Ciprian Ceobanu,
Felurite ipostaze ale romanului psihologic).

MODEL  DE REZOLVARE:

Viziunea despre lume într-un roman psihologic, Camil Petrescu : Patul

lui Procust

În 1926 în revista „Cetatea Literară” sunt publicate o serie de scrisori

imaginare semnate în mod misterios „Doamna T”. Mai târziu, scriitorul Camil
Petrescu va preciza paternitatea acestora, iar ulterior ele vor constitui punctul
de plecare al celui de-al doilea roman fundamental al acestuia „Patul lui
Procust”.

Prin opera „Patul lui Procust”, Camil Petrescu reuşeşte nu doar să

sincronizeze literatura română cu cea universală, dar creează un
extraordinar roman psihologic de tip subiectiv.

Principala caracteristică a romanului este metoda narativă utilizată de

scriitor, pe lângă anticalofilia specifică prozatorilor moderni, acesta utilizează
naratorul la persoana întâi şi pluriperspectivismul. Astfel aceeaşi imagine este
relatată din viziuni diferite, oferindu-se cititorului mai multe adevăruri
subiective, dorindu-se prin această metodă crearea unei imagini cât mai
aproape de cea reală, pentru a contura cât mai bine ideea de autenticitate.

Romanul are o structură compoziţională aparte, pe trei planuri. Primul se

bazează pe cele 3 scrisori ale doamnei T., personajul feminin principal,
adresate Autorului (convenţie stilistică la nivelul textului, criticul literar Nicolae
Manolescu numindu-l astfel pe naratorul-personaj din notele de subsol sau din
„Epilog II”). Scrisorile doamnei T. sunt mărturisiri pline de nesiguranţă şi
îndoieli, încercând prin scris interpretarea propriei vieţi. Rememorând poveşti
despre un personaj nesemnificativ D., femeia încearcă de fapt, să fugă de
imaginea obsedantă a unui misterios X şi de un inexplicabil eşec erotic.
Întrebările sunt grave, situaţiile neclare, relaţiile exterioare fără precizări
concrete, materia scrisorilor pare incompletă, incitând la lectură. Al doilea plan
se constituie din jurnalul lui Fred Vasilescu intitulat „Într-o după amiază de
august”, jurnal în care sunt incluse şi scrisorile lui G.D. Ladima către Emilia şi
„Epilog I” povestit de Fred. Al treilea plan este al Autorului, având rolul
menţionat mai sus.

Tema asupra căreia se prezintă perspectivele diferite, prin intermediul

pluriperspectivismului, este iubirea, sentiment care stă la baza evoluţiei
personajelor şi a tainelor acestora. Prin intermediul notelor de subsol se poate
observa cum Autorul încearcă să valorifice fiecare trăire a personajelor,
pentru a le realiza acestora „dosare de existenţă”, după cum el însuşi
menţionează. Fiecare din cele patru personaje în jurul cărora se
concentrează acţiunea romanului are puncte de vedere diferite asupra iubirii,
iar aceste puncte de vedere reprezintă pentru fiecare modul în care percep
însăşi viaţa.

Astfel, Ladima, care trăieşte într-o realitate alterată, nefiind capabil să

conştientizeze superioritatea sa faţă de Emilia, va suferi un şoc puternic în
momentul în care va realiza că imaginea pe care şi-o crease despre Emilia
era falsă, imagine creată de iubirea intensă pe care i-o purta, care l-a
determinat să treacă peste toate umilinţele provocate de tânăra actriţă.
Dezamăgirea suferită de jurnalist la conştientizarea adevărului poate fi unul
dintre motivele care îl vor împinge pe Ladima la sinucidere. Drama lui
Ladima nu a constat doar în aceasta dragoste faţă de o femeie nedemnă de
el, ci şi în condiţia lui de intelectual, om cu principii care însă trăia într-o
societate ai cărei reprezentanţi erau opusul lui, oameni a căror loialitate era
faţă de bani şi de putere şi nu faţă de valoare şi onestitate. Aceste virtuţi l-au
determinat pe Ladima să trăiască în mizerie şi sărăcie, condiţii ce poate au
stat la baza sinuciderii acestuia. Viziunea pe care Emilia o are faţă de iubire,
este una superficială, ea simulând acest sentiment; faptul că nu
conştientizează acest lucru este evidentă în replica pe care i-o va dat la un
moment dat lui Fred: „Pe mine m-a iubit foarte mulţi”.

Pentru Doamna T. iubirea e ceva efemer. Pe moment îţi oferă siguranţă,

căldură, tandreţe, dar nu poţi fi sigur pe ea la fel cum nu poţi fi sigur nici pe
vreme, drumul reprezentat de iubire este unul întortocheat a cărui destinaţie
nu e niciodată clară şi fixă. De aceea, Doamna T. preferă să trăiască
înconjurată de iubire, dar fără să o atingă, să nu se implice doar să o respire.

Cea mai amplă perspectiva despre ceea ce însemnă iubirea, şi cele mai

intense trăiri sufleteşti sunt ale tânărului Fred Vasilescu. Într-o după amiază
de august se concentrează o întreagă experienţă de viaţă trăită de tânărul
intelectual monden, diplomat şi aviator, superficial prin actul scrisului, ce
trezeşte în acesta conştiinţa, prin intermediul scrisorilor primite de Emilia de la
prietenul lui Fred, Ladima. Scrisorile jurnalistului, legate cu fundă roz readuc
trecutul într-o altă lumină. Prin lectura acestora Fred, lăsându-se purtat de
fluxul memoriei involuntare şi detaşându-se de spaţiul şi timpul real, făcându-
se astfel diferenţa între timpul cronologic şi cel psihologic, realizează o
adevărată analiză psihologică încercând să înţeleagă cum un om de calitatea
lui Ladima a putut să facă din Emilia centrul vieţii sale.. Conştiinţa lui Fred nu
este trezită doar de contrarierea acestuia cu privire la iubirea lui Ladima faţă
de Emilia, ci şi de durerea regăsirii pe sine în iubirea celuilalt şi
conştientizarea propriei sale erori: frica de dragoste, de a-şi pierde libertatea
şi independenţa, temeri ce au dus în final la pierderea fiinţei iubite.

 Introspecţia fiind una cât se poate de minuţioasă.

Revelaţia pe care Fred o are, că iubirea nu este umilinţă ci purificare prin
patimă, spiritualizare si împlinire a sinelui, reprezintă întreaga morală a
romanului, şi marchează evoluţia personajului, evoluţie ce se învârte în jurul
trăirilor interioare, şi a frământărilor psihologice ale acestuia.
Lumea creată de Camil Petrescu în acest roman este cuprinsă într-o
imagine a enigmelor, a căror descifrare nu o ştiu decât personajele în jurul
cărora s-a creat misterul. Astfel tainele celor doi bărbaţi rămân neelucidate,
sinuciderea lui Ladima nu este explicată de nimeni în mod concret, iar
moartea lui Fred stă atât sub semnul sinuciderii cât şi al accidentului.
În afirmaţiile sale din „Felurite ipostaze ale romanului psihologic” Ciprian
Ceobanu susţine că în romanul psihologic ceea ce ar trebui să frapeze
cititorul este modul în care personajele reacţionează în diferite
ipostaze. Trăirile lor interioare sunt cele care creează spectaculosul
romanului de acest tip, evoluţia lor închizând în sine întreaga viziune despre
viaţă şi principiile după care personajele se ghidează. Sentimentele lor şi
capacitatea de autoanaliză, elemente care stau la baza psihologiei
romanului trebuie puse în evidenţă de autor, astfel încât să fie redată cât mai
bine lumea interioară a personajelor.
În concluzie, datorită tuturor argumentelor aduse, care ţin de perspectiva
narativă fărâmiţată, de adevărurile subiective ce duc la relativizarea, de
diferenţierea între timpul cronologic şi cel psihologic, de construcţia
personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat, putem considera că
afirmaţia lui Ciprian Ceobanu despre romanul psihologic îşi găseşte
justificarea în romanul „Patul lui Procust” semnat de Camil Petrescu. (Diana
Ionescu, 12L; coord. prof. Luminiţa Paraipan).