Principalele asemănări și deosebiri între

î ntre acțiunea
penală și acțiunea civilă

Profesor: Student:

2021

1
 

Principalele asemănări și deosebiri între acțiunea penală și

acțiunea civilă

Introducere
Răspunderea
Răspunderea penală şi răspunderea civilă delictuală
Ca forme specifice ale răspunderii juridice, răspunderea penală şi răspunderea civilă
delictuală sunt instituţii juridice distincte reglementate de legea penală şi, respectiv, de legea
civilă, având temeiuri, regimuri şi funcţii diferite. Distincţia dintre răspunderea penală şi
răspunderea civilă delictuală nu trebuie însă absolutizată, deoarece există între cele două feluri
de răspundere mai multe puncte de contact şi o oarecare întrepătrundere.

Esenţial,
Esenţial, este de reţinut că răspun
răspunderea
derea penală presupune săvârşire
săvârşireaa unei fapte ilicite
 prevăzute de legea penală, în timp ce răspunderea civilă delictuală se angajează ori de câte ori,
 printr-o faptă ilicită săvârşită de o persoană, se cauzează un prejudiciu material sau moral unei
alte persoane.
Dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constituie în acelaşi timp şi infracţiune va fi
angajată atât răspunderea civilă delictuală, cât şi răspunderea penală. în aceste cazuri, acţiunea
 penală are ca obiect tragerea la răspundere a persoanelor care au săvârşit infracţiuni în scopul
aplicării pedepsei prevăzute de lege, în timp ce acţiunea civilă, dimpotrivă, va avea ca obiect
tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, în

scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin
constituirea
constituirea persoanei
persoanei vătămate ca parte civilă (art. 14-15
14-15 C. pr. pen.) sau poate fi formu
formulată
lată
separat, în faţa instanţei civile, dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în
 procesul penal, dacă procesul penal a fost suspendat sau dacă instanţa penală, prin hotărâre
rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă (art. 19-20 C. pr. pen.)'.
Aşadar, răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă, după cum nici răspunderea
civilă nu o exclude pe cea penală; cele două răspunderi pot acţiona concomitent, se pot, cu
alte cuvinte, cumula făcând obiectul aceluiaşi proces ori al unor procese diferite, după caz’.

Sub aspectul prescripţiei, între răspunderea penală şi răspunderea civilă delictuală

există unele asemănări, dar mai ales multiple şi importante deosebiri, ceea ce necesită o
2
 

abordare
abordare distinctă şi specială
specială a acestei chestiun
chestiuni.i. în prealabil, trebuie studiată
studiată probl
problema
ema dacă
 prescripţia dreptului la acţiunea în răspundere civilă delictuală, când fapta ilicită este
infracţiune, nu ar fi indicat să urmeze regulile stabilite cu privire la prescripţia acţiunii penale,
astfel încât ambele acţiuni să se prezinte concomitent.
Corelaţia dintre prescripţia răspunderii penale şi prescripţia răspunderii civile

delictuale
Problema prescrierii separate sau concomitente a acţiunii penale şi a celei civile, când
fapta ilicită este o infracţiune, a fost rezolvată diferit de legiuitorul nostru de-a lungul
timpului, putându-se distinge două sau chiar trei perioade: 1) perioada 1865-1936 (Codul do
 procedură penală de la 1865); 2) perioada 1937-1968 (Codul penal Carol al 11-lea); 3) după
19
1968
68 şi pâ
până
nă în pr
prez
ezen
entt (C
(Cod
odul
ul pe
pena
nall de la 1968
1968).
). Pr
Prim
imei
ei peri
perioa
oade
de,, numi
numită
tă şi ce
ceaa a
concomitenţei sau solidarităţii prescripţiilor, i-a urmat perioada autonomiei sau disjungerii
celor două prescripţii, deoarece răspunderea penală este şi rămâne distinctă de răspunderea
civilă delictuală.

în principiu, în sistemul Codului civil, acţiunea în răspundere civilă delictuală era

 prescriptibilă în termenul de prescripţie de drept comun de 30 de ani (art. 1890 C. civ.), în
timp ce termenele
termenele de prescripţie
prescripţie stabil
stabilite
ite de legil
legilee penal
penalee privit
privitoare
oare la acţiunea
acţiunea publică
publică erau
sensibil mai scurte.
Este de remarcat însă, în perioada anterioară intrării în vigoare a Codului penal
unificat din 1936, adică până la 1 ianuarie 1937, că, în loc să menţină aceste soluţii de
 principiu - în sensul autonomiei celor două prescripţii -, legiuitorul a prevăzut că, în cazul
când fapta ilicită era totodată şi infracţiune, acţiunea privată, adică acţiunea în răspundere
civilă, se prescria prin împlinirea timpului în care se stingea prin prescripţie şi acţiunea

 publică (acţiunea în răspundere penală), respectiv prin 10 ani, 5 ani sau 1 an, după cum era
vorba de o crimă, un delict sau o simplă contravenţiune (art. 593-595 C. pr. pen.). Se
consacra, aşadar, principiul concomitenţei sau indivizibilităţii prescripţiilor, în temeiul căruia
acţiunea civilă se prescrie în aceleaşi termene ca şi acţiunea penală (accesorium sequitur 
naturem principalis)', pe motiv că nu este de conceput ca o crimă sau un delict să poată motiva
o acţiune în daune
daune şi atunci când, înaintea tribunal
tribunalelor
elor represive, crima sau delictul n-ar mai
 putea fi constatate, deoarece sunt pres
prescrise.
crise. Trebuie adăugat
a dăugat că solidarizarea acţiunii civile cu
cea publică mai avea drept efect că cea dintâi nu putea fi suspendată sau întreruptă din cauze
ce nu pot avea o înrâurire asupra acţiunii publice.

3
 

Trebuie precizat că principiul concomitenţei prescripţiilor nu se aplică şi în privinţa

despăgubirilor acordate prin hotărârea penală de condamnare, care se prescria după „regulile
codului civil” (art. 599 C. pr. pen.), adică în termen de 30 de ani, conform dreptului comun.
Sistemul indivizibilităţii prescripţiei acţiunii penale şi a acţiunii civile, de origine
franceză, a fost aspru criticat de doctrină’, fiind iraţional şi vădit inechitabil. într-adevăr, el

avea ca efect să supună pe cel păgubit unui regim mai puţin favorabil, în cazul în care
 prejudiciul a fost cauzat prin infracţiune, decât în acela când a fost pricinuit printr-o simplă
neglijenţă sau imprudenţă neincriminată de legea penală. Este raţiunea pentru care principiul
concomitenţei prescripţiilor a fost abandonat, fiind părăsit de toate legislaţiile penale modeme.
Trebuie precizat că principiul concomitenţei prescripţiilor nu se aplică şi în privinţa
despăgubirilor acordate prin hotărârea penală de condamnare, care se prescria după „regulile
codului civil” (art. 599 C. pr. pen.), adică în termen de 30 de ani, conform dreptului comun.
Sistemul indivizibilităţii prescripţiei acţiunii penale şi a acţiunii civile, de origine
franceză, a fost aspru criticat de doctrină’, fiind iraţional şi vădit inechitabil. într-adevăr, el

avea ca efect să supună pe cel păgubit unui regim mai puţin favorabil, în cazul în care
 prejudiciul a fost cauzat prin infracţiune, decât în acela când a fost pricinuit printr-o simplă
neglijenţă sau imprudenţă neincriminată de legea penală. Este raţiunea pentru care principiul
concomitenţei prescripţiilor a fost abandonat, fiind părăsit de toate legislaţiile penale modeme.
Comparaţie între prescripţia răspunderii penale şi prescripţia răspunderii civile
delictuale

ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI
-ambe
-ambele
le su
sunt
nt in
insti
stitu
tuţii
ţii de dr
drep
eptt ma
mate
terial, -ca domeniu: prescripţia penală operează, în
rial,
substanţial;  principiu, pentru săvârşirea oricărei
-ambel
-ambelee au ca efect
efect înl
înlătu
ăturare
rareaa răs
răspun
punderii inf
derii infracţ
racţiun
iuni,
i, pe cân
cândd pre
prescri
scripţi
pţiaa răspund
răspunderi
eriii
 juridice - penală şi civilă - a autorului faptei civ
civile
ile delict
delictual
ualee acţion
acţionează
ează num
numai
ai în cazul
cazul
ilicite cauzatoare de prejudicii; infr
infrac
acţi
ţiun
unil
ilor
or de daun
daunee (nu
(nu şi a ce
celo
lorr de
-ambele au un fundament comun:  pericol);
con
consol
solidarea rapo
aporturil
rilor jurid
ridice şi -c
-cuu priv
privir
iree la te
term
rmen
enel
elee de pres
prescr
crip
ipţi
ţie:
e:
înlăturarea incertitudinii din circuitul juridic răsp
răspund
underea
erea penală
penală se prescri
prescrie,
e, în anumit
anumitee
 penal sau civil, după caz. termene care variază în funcţie de pedeapsa
 prevăzută de lege pentru fiecare infracţiune
(15, 10, 8, 5 şi 3 ani), pe când acţiunea civilă,
întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, se

4
 

 prescrie, de regulă, în termenul de pres

prescripţie
cripţie
de drept comun (3 ani), prevăzut de Decretul
nr. 167/1958;
-în
-în priv
privin
inţa
ţa mo
mome
ment
ntul
ului
ui din
din car
caree încep
încep să
curgă termenele de prescripţie: data săvârşirii

infracţiuniii în cazul prescripţiei

infracţiuni prescripţiei răspunderii
răspunderii
 penale, respectiv, data când
-păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască
atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea
- la prescripţia răspunderii civile delictuale;
-cauzele de întrerupere şi de suspendare a
 prescripţiei răspunderii penale (art. 123 şi 128
C. pen.
pen.)) dife
diferă
ră,, în prin
princi
cipi
piu,
u, de ce
cele
le al
alee
 prescripţiei răspunderii civile delictuale (art.

13, 14 şi 16 din D. nr. 167/1958);

-repunerea în termenul de prescripţie nu este
cu
cuno
noscu
scută
tă în drep
dreptu
tull pena
penall fii
fiind
nd spec
specif
ifică
ică
 prescripţiei civile (art. 19 din D. nr.
167/1958);
-în sfârşit, în privinţa efectului prescripţiei: în
dreptu
dreptull pen
penal,
al, prescri
prescripţi
pţiaa înlătu
înlătură
ră defini
definitiv
tiv
ră
răsp
spun
unde
dere
reaa pena
penală
lă,, pe câ
când
nd pres
prescr
crip
ipţi
ţiaa
dr
drep
eptu
tulu
luii la acţiu
acţiune
ne în ră
răsp
spun
unde
dere
re civil
civilăă

delictuală lasă neatins dreptul subiectiv civil

(dre
(drepptul
tul la desp
despăg
ăguubire
bire),
), ca
care
re poat
poatee fi
sa
sati
tisfă
sfăcu
cutt prin
prin exec
execut
utare
areaa de bună
bunăvo
voie
ie de
către debitor a obligaţiei corelative.