Raspunderea Internationala 21-22

RĂSPUNDEREA
INTERNAŢIONALĂ
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

5. RĂSPUNDEREA INTERNAȚIONALĂ
5.1. Răspunderea în dreptul internaţional: noţiune,
natură juridică, trăsături
5.2. Răspunderea internaţională a statelor în lumina
lucrărilor Comisiei de Drept Internaţional a O.N.U.
5.3. Particularităţi ale răspunderii organizaţiilor
internaţionale
5.4. Răspunderea persoanei fizice în dreptul
internațional public

RĂSPUNDEREA ÎN DREPTUL
INTERNAŢIONAL – NOȚIUNE
Răspunderea juridică = formă specifică a răspunderii sociale
- toate ramurile de drept
- una dintre instituțiile juridice fundamentale ale dreptului
internațional
- intervine în cazul încălcării normelor de drept, nerespectarea
angajamentelor juridice asumate, nesocotirea normelor dreptului
internațional
- obligația de a suporta o sancțiune juridică
- prin răspundere, în dreptul internaţional public, se înţelege
obligaţia pentru cei care au încălcat normele acestuia, de a
suporta consecinţele conduitei lor ilicite, obligaţie care le este
impusă sub forma sancţiunilor stabilite de către state” (Anghel &
Anghel)
- încălcarea unei norme internaţionale de către un stat are drept
consecinţă stabilirea unui raport juridic între statul lezat şi statul
vinovat.

DEFINIȚIE
- ca instituţie juridică, impune statului căruia îi este imputabil un
act ilicit din punct de vedere al dreptului internaţional, obligația de
reparaţie datorată statului împotriva căruia a fost săvârşit acest act.
- acea instituţie a dreptului internaţional public în temeiul căreia

statul sau alt subiect al dreptului internaţional, care săvârşeşte fapte
internaţionale ilicite, este răspunzător faţă de statul lezat prin aceste
fapte sau faţă de toate statele lumii, în cazul crimelor internaţionale
(Dicţionarul de drept internaţional public)
garantează eficiența dreptului internațional, îndeplinind, dincolo de

particularitățile fiecărei forme de răspundere, importante funcții:
legalitatea internațională, garantarea ordinii juridice internaționale,
stabilitatea relațiilor internaționale și dezvoltarea acestora (Gr.
Geamănu)
Natura juridică
2. teoria răspunderii bazate pe
1. teoria culpei risc
(a răspunderii obiective)
•- existenţa răspunderii •legătura cauzală dintre
internaţionale se activitatea unui stat și
fundamentează pe încălcarea prejudiciul produs prin această
unei obligații internaționale și activitate altui stat sau subiect
pe existenţa elementului de drept internațional, fără a fi
subiectiv al culpei în săvârşirea necesară dovedirea culpei
faptului internaţional ilicit acestuia; angajarea răspunderii
internaţionale a unui stat este
condiționată de imputabilitatea
şi ilegalitatea faptei sale-

Trăsăturile răspunderii
internaţionale
- responsabilitatea internaţională
constituie o sancţiune
- responsabilitatea internaţională nu
este autonomă, în raport cu obligaţiile
internaţionale
RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ A STATELOR
ÎN LUMINA LUCRĂRILOR COMISIEI DE DREPT
INTERNAŢIONAL A O.N.U.
În 1996 a fost
adoptat un
Proiect de
articole privind În 2001, Comisia
Normele de Drept
referitoare la Comisia de Drept răspunderea
statelor (62 Internațional a
răspunderea Internațional din
articole) ce propus Adunării
internaţională cadrul O.N.U. s-a
cuprindea trei Generale a O.N.U.
sunt de origine preocupat de
părți: originea un proiect final ce
cutumiară, problema
răspunderii cuprindea 59 de
codificarea codificării
răspunderii internaționale, articole și a
instituției
conținutul, recomandat
internaționale a răspunderii încă
redactarea unei
statelor fiind în din 1949. formele și
curs de realizare. convenții în
gradele
această materie.
răspunderii și
soluționarea
diferendelor.

CONDIȚII
a) imputabilitatea faptului internaţional ilicit
(Partea I, Capitolul II, art. 4-11, Proiectul de articole
privind răspunderea statelor pentru fapte
internaționale ilicite);
b) ilegalitatea actelor şi faptelor statelor potrivit

dreptului internaţional (Partea I, Capitolul III, art.
12-15, Proiectul de articole privind răspunderea
statelor pentru fapte internaționale ilicite).
CATEGORIILE DE ACTE ŞI FAPTE ILICITE
CARE POT FI IMPUTABILE
conduita conduita
conduita altor
organelor puse la organelor statului
entităţi conduita
actele autorităţilor dispoziţia statului care au acţionat
împuternicite să persoanelor care
publice ale de către alt stat în afara
execute elemente acţionează în
statului; sau de către o competenţelor lor
ale autorităţii numele statului;
organizaţie (sau actele ultra
publice;
internaţională; vires).

Nu pot fi considerate acte
ale statului
conduita conduita
persoanelor care organelor altui
nu acţionează în stat pe teritoriul
numele statului; statului în cauză;
conduita
organelor unei conduita
organizaţii organelor unei
internaţionale pe mişcări
teritoriul statului insurecţionale.
în cauză;

Încălcarea, de către un stat, a unei obligaţii
internaţionale reprezintă ”un fapt al acelui
stat neconform cu cerințele rezultate din
obligația respectivă, oricare ar fi originea sau
caracterul ei” (art.12 din Proiect).
Pentru a se angaja răspunderea statului,

trebuie îndeplinită condiţia ca statul respectiv
să fi fost ”legat prin obligația respectivă în
momentul săvârșirii faptului” (art.13).

CRIME ȘI DELICTE
Proiectului din 1996 al CDI deosebea între ”delicte internaționale” și
”crime internaționale”
În Proiectul din 2001, această distincție a fost abandonată.
Art.19 paragraful 2: CRIMA INTERNAȚIONALĂ – „faptul internațional ilicit

care rezultă dintr-o încălcare de către stat a unei obligații internaționale
atât de esențială pentru ocrotirea intereselor fundamentale ale comunității
internaționale, încât încălcarea sa este recunoscută ca o crimă de către
această comunitate ca întreg” - încălcarea obligației internaționale
referitoare la menținerea păcii și securității internaționale
DELICTUL INTERNAȚIONAL = orice fapt internațional ilicit care nu

este calificat drept crimă internațională.
Proiectul din 2001 al CDI
O faptă a unei stat este
calificată drept încălcare
gravă a unei astfel de
Articolele 40 și 41, Capitolul obligații „dacă statul
III al Părții a II-a: ”Încălcări responsabil nu și-a îndeplinit
grave ale obligațiilor rezultate obligația în mod flagrant și
din norme imperative ale sistematic” (art. 40,
dreptului internațional paragraful 2) și nici un stat
general”, inserându-se nu va recunoaște ca legitimă
obligația statelor de a o situație creată de o astfel
coopera pentru a pune capăt încălcare gravă și nici nu va
unei astfel de încălcări.
acorda ajutor sau asistență
pentru menținerea acestei
situații (art.41, paragraful 2).

Condițiile și procedura invocării răspunderii
internaționale a statului
Invocarea răspunderii internaționale este un drept care revine statului vătămat.
Obligația încălcată trebuie să privească fie statul respectiv, fie un grup de state care
include și statul respectiv sau comunitatea internațională în întregul ei.
Art. 43: obligația notificării statului autor de către statul lezat, conduita pe care statul
răspunzător ar trebui să o adopte pentru a pune capăt faptului ilicit, forma pe care ar
trebui să o îmbrace reparația.
În situația în care există mai multe state vătămate prin același fapt internațional ilicit,
fiecare stat vătămat poate invoca răspunderea statului-autor, separat (pluralitatea
statelor vătămate).
Atunci când există mai multe state responsabile pentru același fapt internațional ilicit,
răspunderea fiecăruia poate fi invocată de statul victimă (pluralitatea statelor
responsabile)
CAUZE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL
ILICIT AL FAPTULUI
Proiectul de articole al CDI din 2001, Capitolul V al Părții I, art. 20-
25:a)
O consimţământul statului-victimă
O legitima apărare
O contramăsurile
O forţa majoră
O starea de primejdie
O starea de necesitate
Clasificare
- împrejurări independente de voința victimei: forța majoră, cazul
fortuit, starea de primejdie și starea de necesitate
- împrejurări ce decurg din conduita victimei: legitima apărare,
contramăsurile și represaliile

ILICIT AL FAPTULUI
a) consimţământul statului-victimă (art.20); pentru a exclude caracterul ilicit al acelui fapt, consimţământul trebuie
să fie expres şi valabil exprimat, prealabil comiterii faptului, să nu privească încălcarea unei norme de jus cogens
b)legitima apărare (art.21); dacă faptul constituie un o măsură legitimă de auto-apărare întreprinsă în conformitate
cu Carta O.N.U., caracterul ilicit al acelui fapt este înlăturat; ca tare, el nu poate constitui temei al răspunderii
internaționale a acelui stat;
c) contramăsurile (art.22); caracterul ilicit al unui fapt este înlăturat dacă faptul respectiv constituie o
contramăsură; contramăsurile sunt acţiuni neconforme cu dreptul internaţional dar legitime, care nu implică
folosirea forţei sau ameninţarea cu forţa; (potrivit prevederilor cuprinse în Capitolul II al Părții a III-a);
d) forţa majoră (art.23), ca circumstanță care exclude caracterul ilicit al faptului, constituie intervenția unei forțe
irezistibile sau a unui eveniment neprevăzut dincolo de controlul statului și care face imposibilă executarea
obligației în circumstanțele date; caracterul ilicit există dacă statul a contribuit la producerea lui sau și-a asumat
riscul situației produse;
e) starea de primejdie (art.24) înlătură caracterul ilicit al faptului dacă autorul său nu avea altă modalitate
rezonabilă, în acea situație, de a-și salva viața sau de a salva viețile altor persoane încredințate în grija sa; situația
nu trebuie să fie datorată conduitei statului care o invocă, iar faptul să nu fie susceptibil de a crea un pericol
comparabil mai mare;
f) starea de necesitate (art.25) poate fi invocată ca pentru înlăturarea caracterului ilicit al faptului dacă sunt puse în
pericol interese esențiale: statutul teritorial, forma de guvernământ, independenţa sau capacitatea de acţiune a
statului; nu poate fi invocată starea de necesitate dacă obligația internațională în cauză exclude posibilitatea
invocării necesității ori dacă statul în cauză a contribuit la starea de necesitate.
ILICIT AL FAPTULUI
O În conformitate cu art. 27 al Proiectului CDI, invocarea unei

circumstanțe ce exclude caracterul ilicit NU AFECTEAZĂ:
- îndeplinirea obligației în cauză, dacă și în măsura în care
circumstanța care înlătură caracterul ilicit nu mai există;
-problema despăgubirii pentru orice pierdere materială cauzată de
faptul în cauză.
Niciuna dintre circumstanțele exoneratoare

nu înlătură caracterul ilicit al al faptului unui unui stat
care nu este conform cu o obligație
ce decurge dintr-o normă imperativă (de jus cogens)
a dreptului internațional general (art.26).

Conţinutul răspunderii
internaţionale
O Răspunderea internațională pentru fapte ilicit, în
concepția formulată prin Proiectul de articole al CDI
din 2001, antrenează o serie de obligații în sarcina
statului care l-au comis:
i) - încetarea comportamentul ilicit;
ii) - repararea prejudiciul cauzat;
iii) - executarea obligaţiei violate.

i) - încetarea
comportamentul ilicit
Potrivit art. 30 al Proiectului din 2001 al CDI,
statul răspunzător pentru faptul internațional
are, pe lângă obligația de a înceta săvârșirea
faptului, dacă ea continuă, și pe aceea de a
oferi asigurări și garanții că acesta nu se va
mai repeta, dacă circumstanțele solicită acest
aspect.

ii) - repararea prejudiciul
cauzat
O Statul răspunzător are obligația de a repara
prejudiciul cauzat.
O Repararea trebuie să fie completă (art. 31
alin.2). Ea nu trebuie să fie inferioară
prejudiciului cauzat, dar nici să nu exceadă
acestuia.
O În formularea limitativă și exhaustivă a alin. 2 al
aceluiași articol, PREJUDICIUL include ”orice
pagubă, fie ea materială sau morală, cauzată de
faptul internațional ilicit al unui stat”.
iii) - executarea obligaţiei
violate
O Statul responsabil pentru comiterea faptului
ilicit nu este scutit de
obligația permanentă de executare a obligației
încălcate prin asumarea consecințelor juridice
ce decurg din săvârșirea faptului ilicit

Prejudiciul
- existența unui raport de cauzalitate între conduita ilicită şi
prejudiciul rezultat
- intră în sarcina statului lezat este ţinut să dovedească aceasta
- trebuie să fie individualizat
Prejudiciul cauzat ca urmare a comportamentului ilicit al unui stat

poate fi:
- material, atunci când este afectat patrimoniul statului-victimă
sau al cetăţenilor săi și este evaluabil pecuniar;
- moral, atunci când sunt afectate valori nepatrimoniale ale
statului (de exemplu, violarea spațiului aerian al unui stat);
- direct, atunci când este afectat statul ca subiect de drept sau
organele sale;
- mediat, când sunt afectate drepturile cetăţenilor unui stat ca
persoane particulare sau ale unor persoane juridice având
naţionalitatea statului respectiv.

Tipuri de răspundere internaţională a statului
În dreptul internaţional tradiţional,
răspunderea statului era considerată o răspundere de drept civil: dacă prin actele
organelor statului se producea un prejudiciu altui stat, statul vinovat avea obligaţia
de a-l repara, prin plata unor despăgubiri în favoarea statului lezat; statul nu
răspundea pentru declanşarea unui război.
În dreptul internaţional modern,

răspunderea internaţională a unui stat intervenea în cazul în care, prin încălcarea de
către organele sale a unei obligaţii internaţionale erau afectate drepturile unui
cetăţean al altui stat, rezultând un prejudiciu.
În perioada postbelică,
în cadrul activităţii de codificare, Comisia de Drept internaţional a O.N.U. a lărgit
domeniul răspunderii internaţionale a statelor care urmează să răspundă pentru
orice acte de încălcare a unei obligaţii internaţionale:
- pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului internaţional;
- pentru consecinţe păgubitoare rezultate din activităţi licite conform dreptului
internaţional.
Repararea prejudiciului
restituirea în natură (restitutio in integrum)
- restabilirea, atunci când este posibil, a situației existente înainte comiterii
faptului; restituirea nu trebuie să implice o sarcină total disproporționată;
repararea prin echivalent (despăgubirile) –

intervine atunci când restituirea nu este posibilă; despăgubirile trebuie să
acopere orice prejudiciu evaluabil din punct de vedere financiar;
satisfacţia
- o formă de reparație a prejudiciilor morale și poate consta în recunoașterea
încălcării, exprimarea regretului, exprimarea de scuze oficiale sau o altă
modalitate adecvată; se acordă în măsura în care prejudiciul nu este reparat
prin restituire sau despăgubiri și nu trebuie să fie disproporționată față de
prejudiciul în cauză

Dreptul internaţional contemporan
O Se admite răspunderea obiectivă, bazată pe risc, chiar dacă
prejudiciul produs nu constituie urmarea unui act ilicit, caz în
care producerea prejudiciului este suficientă pentru angajarea
răspunderii.
O Această răspundere este consacrată în câteva domenii:
O în domeniul nuclear; convenţiile internaţionale prevăd
existenţa unei răspunderi obiective pentru exploatarea
instalaţiilor nucleare (Convenţia de la Paris din 1960,
Convenţia de la Viena din 1963 etc.)
O în domeniul maritim, în special în cazul poluării marilor cu
hidrocarburi; convenţiile internaţionale prevăd o răspundere
obiectivă a proprietarilor de nave care transportă hidrocarburi
sau a celor care exploatează instalaţii de foraj marin
(Convenţia asupra dreptului mării din 1982 etc.)
O în cazul activităţii spaţiale a statelor sau organizaţiilor
internaţionale, potrivit prevederilor Tratatului privind spaţiul
cosmic din 1967 și Convenţiei asupra răspunderii
internaţionale pentru daune provocate de obiecte spaţiale din
1972

PARTICULARITĂŢI ALE RĂSPUNDERII
ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE
”o asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o
constituție și organe comune și posedând o personalitate
juridică distinctă de aceea a statelor membre”
Comisia de Drept Internațional a O.N.U - Comentariul făcut la
Convenția de la Viena din anul 1975 privind reprezentarea
statelor în relațiile lor cu organizațiile internaționale cu
caracter universal
Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor
restrânge această definiție, menționând expres în art. 2 pct.
i) că prin sintagma „organizaţie internaţională” se înţelege o
organizaţie interguvernamentală, diferențiind tranșant
aceste entități de organizațiile neguvernamentale.
# Convenţia din 1975 privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu
organizaţiile internaţionale: „o asociere de state constituită printr-un tratat,
având un act constitutiv, organe comune şi personalitate juridică distinctă de
cea a statelor membre care o compun”
# Conținutul capacității juridice a organizațiilor internaționale trebuie să fie
expres prevăzut în actul constitutiv, este limitat și diferit de la o organizație la
alta.
# Personalitatea juridică internaţională a organizațiilor internaționale
guvernamentale este distinctă de cea a statelor membre, are caracter derivat,
rezultă din actul constitutiv, este limitată la domeniul său de activitate şi
funcţionalitate, se exercită în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute în actul
constitutiv și este exprimată prin capacitatea acesteia de a deveni parte la
tratate internaţionale, de a-şi exercita drepturile şi a-şi asuma obligaţii în
raporturile cu alte organizaţii, cu statele membre şi nemembre.

O Răspunderea organizațiilor internaționale în dreptul
internațional public este supusă, în general, regulilor
răspunderii statelor.
O Este influențată de principiul specializării în baza cărora
funcționează organizațiile internaționale.
O Dubla personalitate juridică pe care o au organizațiile
internaționale, de drept internațional și de drept intern,
incumbă acestora:
- respectarea obligatiilor internationale asumate
- respectarea legislației naționale a statului unde își au sediul,
ori a statelor pe teritoriul cărora își desfășoară activitatea,
fiind supuse, așadar, regulilor răspunderii juridice potrivit
legislației naționale a acestor state.
O Începând cu sesiunea din 2002, Comisia de Drept
Internaţional a început să elaboreze un proiect de articole
prin care să codifice răspunderea internațională a
organizaţiilor internaţionale.
O O organizaţie internaţională poate fi subiect activ sau
subiect pasiv, după caz, într-o relaţie de responsabilitate.
O Comisia de Drept Internațional a constatat existența în
practica internaţională a unor cazuri concrete de
imputaţiune, făcută unor organizaţii internaţionale pentru
faptele unuia din organele lor, ca sursă a responsabilităţii
lor internaţionale.
O În doctrină şi practică se recunoaşte capacitatea organizaţiilor internaţionale
de a deveni subiecte active şi pasive, în materie de responsabilitate,
considerându-se că le sunt aplicabile regulile responsabilităţii obiective bazate
pe risc= existenţa răspunderii internaţionale se fundamentează pe legătura
cauzală dintre activitatea subiectului de drept international și prejudiciul
produs prin această activitate altui subiect de drept international, fără a fi
necesară dovedirea culpei acestuia; angajarea răspunderii internaţionale este
condiționată de imputabilitatea şi ilegalitatea faptei savarsite .
a) Organizaţia internaţională lezată poate solicita reparaţii pentru consecinţele
dăunătoare ce i-au fost provocate prin respectivul act.
b) Organizaţia internaţională căreia i se impută un fapt ilicit poate fi responsabilă
pentru încălcarea obligaţiilor sale faţă un stat sau o organizaţie internaţională
(sau mai multe state sau organizaţii internaţionale).
O Pot apărea cazuri în care să intervină în mod concurent sau alternativ
responsabilitatea organizaţiei internaţionale şi a unuia sau mai multe state,
care pot fi: stat sau state membre, alte state, statul de sediu, statul unde s-a
produs prejudiciul (locus delicti).

Răspunderea persoanei fizice în dreptul internațional public
Răspunderea internațională penală
Răspunderea internațională penală intervine în situația săvârșirii faptelor

internaționale cu caracter penal.
Subiect al răspunderii internaționale penale este individul, persoana fizică.
Deși este subiect al răspunderii internaționale,

statul nu poate fi subiect al răspunderii internaționale penale.
Consecința răspunderii penale este pedeapsa, iar ”aplicarea acesteia

statului înseamnă, de fapt, aplicarea pedepsei cetățenilor săi” (Pivniceru).
”Ar fi injust să lovim fără deosebire toți cetățenii printr-o pedeapsă cum ar fi
pierderea independenței” (Claude Lombois).
”Răspunderea penală este un atribut al omului, al persoanei fizice și nu al

unei colectivități” (Geamănu)

Reglementare
Statele, creatoare ale normelor de drept internațional

penal, își asumă reprimarea crimelor de drept
internațional, prin urmărirea și pedepsirea autorilor
acestora.
Dreptul internaţional public contemporan nu deţine

un instrument juridic cu caracter general pentru
instituirea unui cadru adecvat de reglementare a
instituţiei răspunderii penale, în ansamblu.
Regulile specifice răspunderii internaţionale au un

caracter precumpănitor cutumiar, în dreptul
convenţional fiind abordate doar incidental probleme
de responsabilitate.

Dreptul internațional penal
- este rezultatul unei concepții mai noi, potrivit căreia nu

numai statul răspunde pe plan internațional, ci și persoana
fizică .
- se constituie ca ramură a dreptului internaţional public, ca

ansamblu de norme juridice, convenţionale sau cutumiare,
stabilite sau acceptate de state, în baza cărora sunt
organizate incriminarea şi reprimarea faptelor antisociale
prin care se aduce atingere unor interese fundamentale ale
comunităţii internaţionale.

DREPT PENAL INTERNAȚIONAL
”ar trebui să rezervăm denumirea de DREPTUL

Normele de DREPT PENAL
drept penal internațional problemelor INTERNAȚIONAL PENAL
internaționale ridicate de infracțiunile INTERNAȚIONAL sunt
desemnează ”dreptul
îndreptate împotriva ordinii interne a reglementări de drept intern
criminal privind faptele care
statelor, dar în care se manifestă un ce privesc extrădarea,
element de extraneitate, cum ar fi tulbură ordinea publică
asistenţa judiciară
naționalitatea culpabilului sau victimei, internațională, constituind
internaţională, cooperarea
locul unde s-a comis infracțiunea sau infracțiunile contra
rezultatele sale”; poliţienească etc.
dreptului ginților”

DREPT PENAL INTERNAȚIONAL
 Parte a dreptului internaţional public, formată din ansamblul regulilor,

instituţiilor şi procedurilor de natură cutumiară sau convențională, stabilite
și acceptate de state pentru reprimarea crimelor de drept internaţional.
 Convenţiile internaţionale din acest domeniu cuprind:
- FAPTELE care se incriminează,
- ANGAJAMENTUL STATELOR PĂRŢI de a le considera ca infracţiuni
grave prin legislaţia lor internă
- variate FORME DE COOPERARE între state pentru prinderea şi
sancţionarea penală a infractorilor internaţionali.
 Ele NU CUPRIND ŞI SANCŢIUNILE PENALE corespunzătoare, făcând
trimitere la LEGISLAŢIA INTERNĂ A STATELOR PĂRŢI, care trebuie
să stabilească şi pedepsele aplicabile, de regulă cele care sunt rezervate
faptelor criminale.
 ”dacă ilegalizarea se produce în dreptul internațional public,
incriminarea se realizează în ordinea juridică internă, doar în mod
excepțional persoanele fizice putând fi judecate de instanțe
internaționale”. (Scăunaș, 2007, p. 383)

Vespasian V. Pella
 savant român de renume mondial care a contribuit prin activitatea și

operele sale, la dezvoltarea dreptului internațional penal.
 Profesor de drept internațional la Universitatea din București și
Universitatea din Iași, la Academia de Drept Internațional de la Haga, la
Institutul de Înalte Studii Internaționale de la Geneva și la Universitatea
Franceza din New York
 a avut o activitate importantă în cadrul unor organizații non-
guvernamentale, precum Asociația de Drept Internațional, Societatea
Americană de Drept Internațional și Asociația Internaționala de Drept
Penal, al cărei președinte a fost între 1946 și 1952.
 în decembrie 1934 propunea înființarea unei Curți Penale Internaționale și
a redactat un text referitor la Statutul acesteia.
 în numeroasele sale lucrări a abordat diverse teme referitoare la dreptul
internațional penal: incriminarea războiului de agresiune, reprimarea
pirateriei etc.
 este considerat unul dintre promotorii dreptului internațional penal.

PRINCIPIILE SPECIFICE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PENAL
a) principiul legalităţii incriminării şi • nu există infracţiune dacă fapta nu este prevăzută de legea penală, anterior
săvârşirii acesteia, nici o pedeapsă nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de
sancţiunilor (nullum crimen sine lege şi legea penală, înainte de comiterea faptului incriminat;
nulla poena sine lege
• faptul că pedeapsa nu a fost pusă în executare într-o anumită perioadă de timp, nu

b) principiul imprescriptibilităţii crimelor de conduce la exonerarea de răspundere penală pentru faptele săvârşite, întrucât, în
drept internaţional, aplicabil în ce privește dreptul internaţional penal prescripţia nu constituie o cauză de înlăturare a
anumite infracțiuni internaționale răspunderii;
c) principiul jurisdicţiei universale în • orice stat are dreptul să judece orice faptă penală incriminată în conformitate cu
normele dreptului internaţional penal;
privinţa reprimării crimelor de drept
internaţional
• unele categorii de persoane (agenţii diplomatici, de exemplu) se bucură de

d) principiul imunităţii de jurisdicţie imunitate de la jurisdicţia penală a unui stat străin;
• potrivit prevederilor art. 51 din Carta Naţiunilor Unite, dreptul legitim al statelor
la apărare împotriva agresiunii poate fi exercitat în situaţia în care statul care face
e) principiul legitimei apărări uz de acest drept a constituit, în prealabil, obiectul unui atac armat;
• numai omul ca individ, poate răspunde penal, colectivitatea nu are un asemenea

f) principiul răspunderii penale individuale atribut; nu este admisă răspunderea unei persoane pentru fapta altuia,
considerându-se că răspunderea este personală.

INFRACŢIUNEA INTERNAŢIONALĂ
constituie o acţiune
sau inacţiune
sancţionată de o
pedeapsă
pronunţată şi
executată în numele
comunităţii statelor
(Vespasian V. Pella)
fapta contrară
principiilor și normelor
o faptă ilicită,
dreptului internațional caracterizată prin
public săvârșită de către încălcarea unei
state (organe centrale reguli de drept
sau locale), organizații
internaționale sau internațional, care
persoane particulare și atrage după sine
atrage răspunderea aplicarea unei
internațională a celui sancțiuni penale
vinovat (Dicționarul de
dr. int. pb., 1982) . (Stefan Glaser)

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE INFRACŢIUNII
INTERNAŢIONALE
ELEMENTUL MATERIAL - un act de natură fizică, voluntar, ce poate îmbrăca două

forme: acţiune (delicta commissiva) sau inacţiune ori omisiune (delicta ommissiva);
ELEMENTUL ILICIT –condiționează existenţa infracţiunii internaţionale, ilegalitatea

fiind aceea care determină şi atrage sancţiunea penală;
ELEMENTUL MORAL (subiectiv) – necesar pentru a putea stabili dacă o faptă

constituie infracţiune internaţională, actul incriminat trebuind să fie imputabil
autorului;
infracţiunile internaţionale nu pot fi reprimate dacă au intervenit anumite CAUZE

CARE ÎNLĂTURĂ ÎN MOD EXCEPŢIONAL CARACTERUL ILICIT AL FAPTULUI sau dacă
faptele au fost săvârşite în limitele unei OBLIGAŢII rezultând din legi sau tratate
internaţionale

Categorii de infracţiuni internaţionale

JURISDICŢIA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ
EXISTENŢA UNOR INSTANŢE PENALE INTERNAŢIONALE,

care să completeze sistemul judiciar al statelor şi să judece direct
principalele infracţiuni internaţionale, constituie astăzi O
NECESITATE, resimţită ca atare de comunitatea internaţională.
S-a dovedit că LIPSA UNEI JURISDICŢII INTERNAŢIONALE,

permanentă şi imparţială, competentă să judece infracţiunile cu
caracter internaţional, CONSTITUIE O LACUNĂ MAJORĂ a
dreptului internaţional actual, CU CONSECINŢE DEFAVORABILE
pentru comunitatea statelor în efortul său tot mai organizat de A
CONTROLA FENOMENUL INFRACŢIONAL şi de A
SANCŢIONA pe cei ce încalcă legalitatea internaţională.

Instanţe penale ad-hoc
a) Înaltul Tribunal Internaţional
b) Tribunalul militar internaţional de la

Nurnberg
c) Tribunalul militar internaţional pentru
Extremul Orient(Tokio)
d) Tribunalul internaţional pentru fosta
Iugoslavie
e) Tribunalul internaţional pentru Ruanda

Înaltul Tribunal Internaţional
La 25 ianuarie 1919 Conferinţa preliminariilor păcii a creat o

comisie ce a avut scopul de a investiga crimele contra legilor
şi obiceiurilor războiului săvârşite în timpul primului război
mondial.
Comisia astfel creată a considerat necesară şi a recomandat
instituirea Înaltului Tribunal Internaţional.
Înaltul Tribunal Internaţional
- a fost creat în temeiul art. 227 al Tratatului de la Versailles
- era compus din cinci judecători, provenind din ţările
învingătoare în război – Marea Britanie, Franţa, Italia,
Japonia şi Statele Unite ale Americii.
- a avut însărcinarea de a-l judeca pe Wilhelm al II-lea de
Hohenzolern, fostul împărat al Germaniei învinse în război,
pentru ofensa supremă adusă moralei internaţionale şi
respectului sacru al tratatelor.

Tribunalul militar internaţional de la Nurnberg
Cele mai grave crime de drept internaţional au fost pentru

prima oară definite în statutele tribunalelor internaţionale
create imediat după cel de-al doilea război mondial, la
Nürnberg şi Tokyo: crimele contra păcii, crimele contra
umanimităţii şi crimele de război.
La acestea se adaugă alte infracţiuni internaţionale, numite şi
„delicte internaţionale” (delicta juris gentium): sclavia şi
traficul cu sclavi, comerţul cu femei şi copii, falsificarea de
monedă, traficul de stupefiante, difuzarea de publicaţii
pornografice, pirateria, terorismul internaţional.
În cuprinsul Statutelor de înfiinţare şi organizare a
Tribunalelor de la Nürnberg şi Tokyo se găsesc dispoziţii
referitoare la organizarea şi procedura jurisdicţiei acestora,
inclusiv dreptul internaţional ce urma să fie aplicat.

Instituirea unui Tribunal militar internaţional, cu sediul la

Nürnberg, s-a hotărât prin Acordul privind urmărirea şi pedepsirea
marilor criminali de război ai Puterilor europene şi ale Axei, la 8
august 1945 la Londra.
Sarcina sa era să judece criminalii de război.
Acest Acord a fost încheiat de către guvernele Regatului Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord, al U.R.S.S şi al Statelor Unite ale
Americii, precum şi Guvernul provizoriu al Republicii Franceze, în
temeiul Declaraţiei de la Moscova din 30 octombrie 1943.
Tribunal militar internaţional era compus din patru membri şi
patru supleanţi, reprezentând pe cele patru mari puteri
învingătoare în război, preşedinţia acestuia fiind asigurată pe rând
de către unul din judecători.
Era competent să judece orice persoană care, acţionând în contul
ţărilor europene ale Axei, a comis, individual sau cu titlu de
membri ai unor organizaţii, oricare din crimele menţionate expres
în Statut.

Potrivit articolul 6 al Statutului Tribunalului internaţional de la Nürnberg, în

competenţa de judecată a Tribunalului intrau următoarele crime:
 crimele contra păcii: ordonarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea unui război
de agresiune, sau a unui război prin violarea tratatelor, a garanţiilor sau a
acordurilor internaţionale, sau participarea la un plan concertat sau la un
complot pentru îndeplinirea oricăruia dintre actele amintite;
 crimele de război: violarea legilor şi obiceiurilor războiului, în cadrul cărora
erau incluse cu caracter exemplificativ asasinatul, relele tratamente şi
deportarea pentru muncă forţată sau în orice alt scop a populaţiilor civile din
teritoriile ocupate, asasinatul sau relele tratamente ale prizonierilor de război
sau ale persoanelor aflate pe mare, executarea ostatecilor, jefuirea bunurilor
publice sau private, distrugerea fără motiv a oraşelor şi satelor sau devastarea
lor nejustificată de necesităţi militare;
 crimele contra umanităţii: asasinatul, exterminarea, aducerea în stare de sclavie,
deportarea şi orice alt act inuman comis contra oricărei populaţii civile înainte
sau în timpul războiului, ca şi persecuţiile pentru motive politice, rasiale sau
religioase, dacă aceste acte sau persecuţii, indiferent dacă constituiau sau nu o
violare a dreptului intern al ţării unde s-au produs, au fost comise ca urmare a
oricărei crime aflate în competenţa tribunalului sau în legătură cu asemenea
crimă.

 Hotărârile erau luate cu majoritatea membrilor săi, în

caz de egalitate prevalând votul preşedintelui. Pentru
a se hotărî condamnarea era necesar votul a cel puţin
trei judecători.
 Potrivit art. 26 din Statut, hotărârea Tribunalului prin
care se constata vinovăţia inculpatului ori prin care
acesta era achitat trebuia să fie motivată.
 Hotărârea era definitivă şi nesusceptibilă de revizuire.
 Executarea pedepselor era încredinţată Consiliului de
Control al Aliaţilor, care avea şi dreptul de a modifica
sau de a reduce pedepsele aplicate, fără a le agrava.
 Tribunalul militar internaţional de la Nürnberg a
funcţionat între 20 noiembrie 1945 şi 1 octombrie
1946.

Tribunalul militar internaţional pentru Extremul Orient(Tokio)
Constituirea acestui tribunal a fost convenită în cuprinsul

“Declaraţiei de la Postdam” din 26 iulie 1945, semnată de
Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi China şi care
cuprindea condiţiile de capitulare a Japoniei.
La această Declaraţie a aderat la 8 august 1945, odată cu
intrarea sa în război contra acestei ţări şi fosta U.R.S.S.
Ea a fost acceptată de Japonia, după înfrângerea sa, la 1
septembrie 1945.
În baza acestei Declaraţii, Comandantul suprem ai forţelor
aliate din Extremul Orient, generalul Mac Arthur, a aprobat la 19
ianuarie 1946 „Carta Tribunalului militar internaţional pentru
Extremul Orient” prin care se oferea cadrul juridic pedepsirii cu
promptitudine a militanţilor japonezi răspunzători de crimele
de război comise în această parte a lumii.

Tribunalul militar internaţional pentru Extremul Orient(Tokio)
Competenţa ratione materiae a Tribunalului cuprindea

crimele contra păcii, crimele de război şi crimele contra
umanităţii. Agresiunea se pedepsea atât în cazul
existenţei cât şi în cazul lipsei unei declaraţii de război.
Carta definea crimele de război, în mod sumar, ca violări
ale legilor şi obiceiurilor războiului.
Competenţa ratione personae a Tribunalului pentru
Extremul Orient, compus din cel puţin 6 şi cel mult 11
membri, se limita la persoanele învinuite de comiterea
unor crime grave. Tribunalul nu era abilitat să declare
anumite organizaţii sau grupuri ca având caracter
criminal.
Tribunalului militar internaţional de la Tokio şi-a încetat
activitatea la data de 12 noiembrie 1948

Tribunalul internaţional pentru fosta Iugoslavie
Criza din Iugoslavia a determinat Consiliul de Securitate al

O.N.U. să dispună înfiinţarea Tribunalului Internaţional Penal
pentru fosta Iugoslavie
Scop: judecarea acelor persoane ce se prezumă a fi responsabile
pentru violări grave ale dreptului umanitar internaţional,
săvârşite pe teritoriul fostei Iugoslavii între 1 ianuarie 1991 şi o
dată ce urma a fi stabilită de Consiliul de Securitate la
restabilirea păcii.
6 octombrie 1992, prin Rezoluţia 780 - Consiliul de Securitate
dispunea formarea de către secretarul general al O.N.U. a unei
comisii de experţi, care avea rolul de a analiza datele furnizate
din Iugoslavia asupra încălcărilor grave ale normelor dreptului
internaţional umanitar şi să întocmească un raport care a fost
prezentat la 9 februarie 1993

Constituirea unui Tribunal internaţional care să judece

persoanele responsabile de încălcări ale dreptului internaţional
umanitar comise după anul 1991 a fost stabilită prin Rezoluţia
808 a Consiliului de Securitate al O.N.U., la 22 februarie 1993,
pe baza raportului secretarului general.
Secretarul general era rugat să prezinte propuneri concrete în
vederea implementării efective a acestei hotărâri, luând în
considerare propunerile prezentate de statele membre ale
O.N.U.
Consiliul de Securitate a aprobat propunerea secretarului
general şi a decis, prin Rezoluţia 827 din 25 mai 1993, stabilirea
unui tribunal internaţional pentru scopul unic de a pedepsi
persoanele responsabile de violări grave ale dreptului umanitar
comise pe teritoriul fostei Iugoslavii după 1 ianuarie 1991
Consiliul de Securitate a aprobat Statutul Tribunalului
internaţional pentru fosta Iugoslavie prin aceeaşi rezoluţie.

Răspunderea persoanei fizice în dreptul internațional public Tribunalul
internaţional pentru fosta Iugoslavie
Tribunalului internaţional pentru fosta Iugoslavie, cu sediul la

Haga (independent, însă, de Curtea Internaţională de Justiţie),
este compus din 14 judecători, aleşi pe o perioadă de 4 ani, cu
dreptul de a fi realeşi, de Adunarea Generală a O.N.U, la
propunerea Consiliului de Securitate, de pe o listă întocmită de
secretarul general, pe baza nominalizărilor făcute de statele
interesate, conform unor criterii de natură să garanteze
competenţa şi obiectivitatea acestora.
În sarcina judecătorilor revine adoptarea şi modificarea
regulilor de procedură şi evidenţă.
Aceștia sunt constituiţi în trei Camere de judecată,
compuse din trei judecători şi o Cameră de apel, compusă
din cinci judecători.
Postul de Preşedinte al Tribunalului este echivalent cu
postul de preşedinte al unei Curţi naţionale de justiţie.

Competenţa ratione materiae a Tribunalului are în vedere

încălcările grave ale Convenţiilor de la Geneva din 1949,
violările legilor şi obiceiurilor războiului, genocidul şi crimele
împotriva umanităţii.
Competenţa ratione personae a Tribunalului se referă la
persoanele fizice, autori, coautori, instigatori şi complici, care au
săvârşit grave violări ale dreptului internaţional.
Jurisdicţia Tribunalului se extinde asupra faptelor săvârşite pe
teritoriul fostei Iugoslavii, începând cu data de 1 ianuarie 1991.
Procurorul şef al Tribunalului a declarat public, la 10 martie
1998, că jurisdicţia Tribunalului se va extinde şi asupra faptelor
privitoare la violenţele din Kosovo.
http://untreaty.un.org/cod/avl/ha/icty/icty.html
http://www.icty.org/

Tribunalul internaţional pentru Ruanda
http://www.unictr.org/
http://unictr.unmict.org/
Tribunalul internaţional penal a fost constituit pentru pedepsirea persoanelor
responsabile de genocid şi alte violări grave ale dreptului internaţional
umanitar comise pe teritoriul Ruandei şi a cetăţenilor ruandezi în teritoriul
statelor vecine, între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1994,
a fost înfiinţat prin Rezoluţia 955 din 8 noiembrie 1994 a Consiliului de
Securitate, în temeiul Capitolului VII al Cartei O.N.U., după modelul
Tribunalului internaţional pentru fosta Iugoslavie.
Competenţa ratione materiae a Tribunalului include genocidul, crimele
împotriva umanităţii şi crimele de război.
 Componenţa Tribunalului, statutul judecătorilor, procedura de judecată,
răspunderea individuală a făptuitorilor, garanţiile procesuale şi cooperarea
şi asistenţa datorate de statele membre O.N.U. pentru identificarea,
arestarea şi anchetarea persoanelor învinuite, sunt stabilite potrivit unei
organizări şi unor principii similare cu cele care stau la baza Tribunalului
internaţional pentru fosta Iugoslavie.

Curtea Penală Internaţională
 http://www.icc-cpi.int/
 În anul 1998, Conferinţa Diplomatică a Plenipotenţiarilor de
la Roma a adoptat Statutul Curţii Penale Internaţionale, sub
forma unei convenţii internaţionale, deschisă semnării la 17
iulie 1998, la sediul ONU, urmând să intre în vigoare după
depunerea a 60 de instrumente de ratificare.
 A intrat în vigoare la 1 iulie 2002.
 Curtea Penală Internaţională a fost constituită ca instituţie
jurisdicţională permanentă, cu competenţă obligatorie pentru
statele-părţi la Statutul acesteia.
 Competenţa Curţii Penale Internaţionale este calificată ca
fiind complementară jurisdicţiilor penale naţionale (art. 1),
spre deosebire de Tribunalele pentru fosta Iugoslavie şi
Ruanda, a căror competenţă era guvernată de principiul
priorităţii.
 Sediul Curţii Penale Internaţionale este la Haga.

CPI este alcătuită din 18

magistraţi aleşi dintre cei mai
reputaţi specialişti în domeniu,
având cetăţenia statelor -
părţi la Statut, dar nu mai
mult de un reprezentant al
unui stat.
judecătorii au un
CPI este condusă
mandat de 9 ani şi
de Preşedinte.
nu pot fi realeşi.

 Curtea este competentă să judece şi să

pedepsească persoanele fizice vinovate de
comiterea unor infracţiuni deosebit de
grave - definite prin exemplificare în
Statutul Curţii Penale Internaţionale - care
aduc atingere intereselor ansamblului
comunităţii internaţionale:
crime de crime crimele de crimele de
genocid împotriva război agresiune
umanităţii

Curtea este competentă să judece şi să pedepsească persoanele fizice vinovate de

comiterea infracţiunilor precizate mai sus, dacă au împlinit vârsta de 18 ani.
Calitatea oficială de şef de stat sau de guvern, de preşedinte de parlament, de demnitar

sau funcţionar public nu exonerează pe autorul faptei de răspundere penală în faţa
Curţii şi nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei.
Imunităţile sau regulile de procedură speciale care însoţesc calitatea oficială a unei
persoane nu împiedică Curtea să îşi exercite competenţa faţă de persoana în cauză.
Răspunderea penală a persoanelor fizice, este o răspundere individuală.
Nu se admite răspunderea colectivă a acestora.

 Curtea devine competentă să judece

persoanele fizice care au comis crime
împotriva unui stat-parte la Statut prin:
sesizarea sesizarea deschiderea, din
Procurorului de Procurorului de oficiu, de către
către un stat-parte către Consiliul de Procuror, a unei
Securitate al ONU anchete în legătură
cu comiterea unei
infracţiuni

 Crearea unei jurisdicții penale internaționale

permanente a constituit una dintre
preocupările ONU aproape imediat după
crearea sa.
 Un rol deosebit în această materie l-a avut juristul
român Vespasian V. Pella: ”putem afirma, fără
teama de a greși, că ideile, concepțiile și atitudinea
înaintată ale lui Vespasian V. Pella, benefice întregii
omeniri, își au sursa în inteligența nativă și în sclipirile
de geniu ale poporului român, al cărui prestigios
ambasador a fost pe toate meridianele și paralele
globului pământesc” - Iulian Poenaru .

 ”pentru ca incriminarea infracțiunilor internaționale să nu rămână

un simplu demers teoretic și pentru a se evita ca sancționarea
celor ce încalcă legea internațională să depindă în cea mai mare
parte de guvernele unor state care inspiră sau patronează
asemenea încălcări ori de interese politice conjuncturale
exterioare actului de justiție” (Vasile Crețu ).
 Adoptarea în 1998 a Statutului Curții Penale Internaționale
transforma în realitate visul lui Vespasian V. Pella, ”promotorul
ideii de creare a unei instanțe penale internaționale permanente”.
 În 2007,Vespasian V. Pella a fost omagiat la Curtea Penală
Internațională în cadrul seminarului „De la Convenția din 1937
privind crearea unei Curți Penale Internaționale, la Statutul de la
Roma – Evoluția unui sistem de justiție penală” cu prilejul
împlinirii a 70 de ani de la adoptarea acestei convenții al cărei
text a fost redactat de marele jurist român.

Raspunderea Internationala 21-22

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspunderea Internationala 21-22

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RĂSPUNDEREA

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

- acea instituţie a dreptului internaţional public în temeiul căreia

garantează eficiența dreptului internațional, îndeplinind, dincolo de

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

b) ilegalitatea actelor şi faptelor statelor potrivit

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Pentru a se angaja răspunderea statului,

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

În Proiectul din 2001, această distincție a fost abandonată.

Art.19 paragraful 2: CRIMA INTERNAȚIONALĂ – „faptul internațional ilicit

DELICTUL INTERNAȚIONAL = orice fapt internațional ilicit care nu

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

O În conformitate cu art. 27 al Proiectului CDI, invocarea unei

Niciuna dintre circumstanțele exoneratoare

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prejudiciul cauzat ca urmare a comportamentului ilicit al unui stat

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

În dreptul internaţional modern,

repararea prin echivalent (despăgubirile) –

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Răspunderea internațională penală intervine în situația săvârșirii faptelor

Subiect al răspunderii internaționale penale este individul, persoana fizică.

Deși este subiect al răspunderii internaționale,

Consecința răspunderii penale este pedeapsa, iar ”aplicarea acesteia

”Răspunderea penală este un atribut al omului, al persoanei fizice și nu al

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Statele, creatoare ale normelor de drept internațional

Dreptul internaţional public contemporan nu deţine

Regulile specifice răspunderii internaţionale au un

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

- este rezultatul unei concepții mai noi, potrivit căreia nu

- se constituie ca ramură a dreptului internaţional public, ca

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

”ar trebui să rezervăm denumirea de DREPTUL

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

 Parte a dreptului internaţional public, formată din ansamblul regulilor,

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

 savant român de renume mondial care a contribuit prin activitatea și

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

• faptul că pedeapsa nu a fost pusă în executare într-o anumită perioadă de timp, nu

• unele categorii de persoane (agenţii diplomatici, de exemplu) se bucură de

• numai omul ca individ, poate răspunde penal, colectivitatea nu are un asemenea

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

ELEMENTUL MATERIAL - un act de natură fizică, voluntar, ce poate îmbrăca două

ELEMENTUL ILICIT –condiționează existenţa infracţiunii internaţionale, ilegalitatea

ELEMENTUL MORAL (subiectiv) – necesar pentru a putea stabili dacă o faptă

infracţiunile internaţionale nu pot fi reprimate dacă au intervenit anumite CAUZE

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

EXISTENŢA UNOR INSTANŢE PENALE INTERNAŢIONALE,