I. Drept penal internaţional. Noţiune. Obiect. Scop.
1. Noţiunea D.P.I.
E cunoscut faptul că valorile sociale fundamentale sunt stabilite
de Const Rom şi ocrotite de dr pen care e constituit dintr-un ansamblu
de norme jur edictate de puterea legiuitoare prin care se stab faptele ce
constituie infracţiuni, condiţiile de tragere la răsp pen precum şi
pedepsele şi alte măsuri ce se pot apl sau lua de inst de jud în scopul
restab ordinii de dr şi a prevenirii săv de noi infracţiuni.
D.P.I. se apl în exclusivitate şi necond pe teritoriul statului
unde acesta îşi exercită suveranitatea. Numai pe cale de exc, D.P.I. sau
intern se apl şi unor infracţiuni săv în străinătate potr principiilor
personalităţii, realităţii şi universalităţii, dar aceasta doar în baza unor
convenţii inaţ de coop în combaterea criminalităţii.
În doctrina pen s-a admis posib existenţei unui D.P.I. care ar fi
aplicat alături de D.P.Naţ. şi care ar cuprinde acele reglem pen care
interesează comunitatea inaţ şi care sunt consacrate prin convenţiile
create între state.
Ar putea fi conceput pe de o parte un D.P.I. mondial constituit
din normele care sancţionează pe cei ce săvârşesc crime contra păcii,
umanităţii sau războiului, normele adoptate de ONU prin convenţie
care ulterior sunt ratificate de statele membre ale acestei organizaţii;
pe de altă parte, un D.P.I. regional, adică un D.P.Eu. care cuprinde
ansamblul de norme pen comune statelor europene şi prevăzute în
convenţiile încheiate între aceste state.
D.P.I. poate fi definit ca fiind acea parte a dr pen constituit
dintr-un ansamblu de norme de incriminări şi sancţiuni a unor fapte
contra ordinii publice inaţ şi care pune în pericol pacea şi omenirea ca
valoare soc fundamentală pt comunitatea inaţ în ansamblul său.
D.P.Eu. spre deosebire de D.P.I. e constituit dintr-un ansamblu
de reglementări cu implicaţii pen susceptibile să introducă în viaţa
internă jur unele principii noi şi comune pe care să le respecte statele
europene în legislaţia lor pen naţ.
Aceste reguli comune pt statele europene au fost adoptate de
Cons Europei cunoscut sub den de Marea Europă care cuprinde 45 de
state şi de U.E. cunoscută sub den de Mică Europă constituită din 27
de state.
2. Obiectul D.P.I.
Ob D.P.I. e constituit din relaţiile de apărare soc a celor mai
importante valori cum sunt: pacea, umanitatea sau cele privitoare la
respectarea regulilor privind ducerea războaielor. D.P.I. are caracter
subsidiar; el devine aplicabil numai dacă statul pe teritoriul căruia s-au
săv crimele nu a ratificat convenţia inaţ în materie. Prin urmare, D.P.I.
acţionează numai dacă nu a fost apl D.P.Naţ. ori faptele sunt săv în
locuri ce nu sunt supuse jurisdicţiei pen prin crimele contra păcii şi
omenirii.
3. Scopul D.P.I.
În ipoteza în care devine aplicabil, D.P.I. are ca scop
reprimarea crimelor împotriva păcii şi omenirii şi restabilirea ordinii
jur inaţ, cât şi prevenirea consecinţelor deosebit de grave ale acestor
crime. Datorită periculozităţii cu totul deosebite a crimelor contra păcii
şi omenirii, acestea nu sunt supuse prescripţiei răsp pen sau executării
pedepsei, întrucât consecinţele lor nu pot fi trecute în uitare.
II. Noţiunea de crimă sau de infracţiune internaţională. Elemente
constitutive şi clasificare.
1. Noţiunea de infracţiune internaţională.
Noţiunea de infracţiune internaţională poate fi def ca o faptă
constând într-o acţiune sau omisiune săv cu vinovăţie de către o pers în
calitate de agent al statului sau în nume şi interes propriu prin care se
încalcă dr şi interesele ocrotite de D.P.I. şi care e incriminată şi
pedepsită de D.P.Naţ.
Din def rezultă că la infracţiunea inaţ identificăm anumite
particularităţi în rap cu infracţiunea zisă naţ. Dacă infracţiunea naţ are
ca ob de ocrotire val soc stab de Const şi necesare existenţei şi dezv
unui stat, infracţiunea inaţ are ca ob acele rel şi val soc care prezintă
relevanţă şi interes în ocrotirea lor pt toate statele comunităţii inaţ.
Infracţiunea din dr intern are rolul de reglem în legislaţia naţ pe
când infracţiunea inaţ are ca sursă formală convenţiile inaţ adoptate
prin voinţa statelor părţi şi ... sau ratificate de acestea. Sub activ prev
de legea română poate fi orice pers fiz sau jur ce îndepl cond răsp pen.
Sub activ al infracţiunii inaţ nu poate fi decât o pers fiz şi care
acţionează în calitate de agent de stat sau în nume şi interes propriu.
Cea mai evidentă particularitate e aceea privitoare la
consecinţele ei care sunt cele mai grave, afectând interesele
comunităţii de state în ansamblul său. O ultimă particularitate e aceea
privitoare la imprescriptibilitatea infracţiunilor inaţ care au ca ob de
ocrotire pacea şi omenirea.
2. Elemente constitutive.
a. elem mat constă în orice faptă comisă sub forma acţiunii sau
inacţiunii şi care e incriminată în categoria crimelor contra păcii şi
omenirii. Actul fizic mat a unor asemenea crime ia forma diferitelor
aspecte în funcţie de configuraţia faptei incriminate în convenţiile inaţ.
b. elem ilicit e un alt factor ce condiţionează existenţa
infracţiunii inaţ. Caracterul ilicit a unor asemenea fapte rezultă din
încălcarea unei norme de D.P.I. cuprinsă într-o convenţie inaţ sau într-
un alt act de jurisdicţie inaţ.
Infracţiunile inaţ nu pot fi reprimate dacă au intervenit anumite
cauze justificative: legitima apărare, starea de urgenţă sau cauze care
înlătură caracterul penal: cazul fortuit, constrângerea,
iresponsabilitatea, minoritatea, etc.
c. elem moral – pt a constitui infracţiune, actul incriminat tb să
fie săv cu forma de vinovăţie proprie cerută de norma de incriminare.
3. Clasificarea infracţiunii internaţionale.
Infracţiunile inaţ pot fi clasificate după mai multe criterii între
care însă cel mai relevant e cel al ob infracţiunii. Potrivit acestui
criteriu, infracţiunile inaţ se pot clasifica în două categorii:
a. infracţiunile săv de pers fiz în numele sau în contul unui stat
din care fac parte crimele contra păcii, împotriva umanităţii şi cele de
război;
b. comise de pers particulare în afara împuternicirii din partea
vreunei autorităţi, cum sunt terorismul, traficul ilicit de droguri,
circulaţia şi traficul de publicaţii obscene, falsul de monedă, sclavia,
traficul de sclavi, femei, copii, etc.
Alte categorii de infracţiuni inaţ sunt de competenţa instanţelor
naţ ale statului pe teritoriul căruia au fost săv dacă acesta a ratificat
convenţia inaţ în care sunt prevăzute aceste infracţiuni. În baza
convenţiei inaţ unde au sediul asemenea infracţiuni statele coop pt a
reprima în term rezonabil şi cu maximă eficienţă astfel de fapte. Pt
combaterea şi reprimarea infracţiunilor inaţ prin care se ocrotesc cele
mai importante valori sociale în care e interesată atât comunitatea
statelor lumii, cum sunt pacea, umanitatea şi războiul s-a înfiinţat la
iniţiativa ONU şi prin voinţa statelor.
III. Curtea Penală Internaţională. Structura şi funcţia Curţii
Penale Internaţionale.
1. Natura juridică a C.P.I.
La 17 iulie 1998 a fost adoptat Statutul C.P.I. care a fost
deschis spre semnare până la 31 decembrie 2000 la serviciul ONU din
New York. Statutul, potr art 126, va intra în vigoare în prima zi a lunii
care urmează celei de-a 60-a zi după data depunerii celui de-a 60-
leainstrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare pe lângă
Secretariatul General al ONU.
Acest Statut fiind considerat, pe lângă un instrument pt
promovarea justiţiei, şi unul pt încurajarea păcii la niv UE şi a Cons Eu
a fost promovată o campanie de accelerare a procesului de ratificare
prin includerea sa pe lista celor mai importante 25 de doc ale secolului.
Parl Eu a adoptat o rezoluţie prin care a recomunicat statelor
membre ale UE să ratifice doc în cel mai scurt timp posibil, adresând
totodată Cons Eu invitaţia de a considera ratificarea drept una dintre
priorităţile sale de acţiune pe anul 2001.
În urma acestei acţiuni, cât şi a voinţei statelor, la 1 iulie 2002
intră în vigoare Statutul înfiinţează primul Tribunal Permanent având
competenţa să judece pers vinovate de cele mai grave încălcări ale D.I.
umanitar şi anume genocidul, crimele de război, crimele împotriva
umanităţii şi, în perspectiva definirii, crima de agresiune. România a
semnat Statutul la 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin L 111 din 13 martie
2002 publicată în M.O. nr. 211 din 28 martie 2002.
Până la începutul anului 2006 nr statelor ce au ratificat Statutul
era de peste 100. C.P.I., potr statutului său, dispunde d epersonalitate
jur inaţ fiind competentă să îşi exercite funcţiile pe teritoriul oricărui
stat parte la Statut. Competenţa C.P.I. e relativ restrânsă, constând
iniţial din numai 3 crime la care urmează să se adauge şi crima de
agresiune care ulterior va fi definită.
Sediul C.P.I. e la Haga (Olanda), oraş bine cunoscut pt bogata
tradiţie jur în domeniul inaţ, aici fiind şi sediul C.I. de Just. a Naţ.Unite
precum şi al Trib Inaţ pt fosta Iugoslavie şi multe alte instituţii inaţ.
Curtea are legătură cu ONU, cu statele părţi ale Statutului, dar şi cu
statele terţe.
2. Legea aplicabilă de C.P.I.
În judecarea cauzelor aduse spre soluţionare Curtea aplică
prevederile Statutului şi ale Convenţiei de la Geneva privind D.P.I.
umanitar, acestea fiind:
a. Convenţia pt prevenirea şi reprimarea crimei de genocid
adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1949; România
devine parte la această Convenţie la 2 noiembrie 1950 prin aderare ca
urmare a decretului 236/1950.
b. Convenţia pt îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din
forţele armate din campanie 14 mai 1954 Geneva.
c. Convenţia pt îmunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi
naufragiaţilor din forţele armate pe mare 12 august 1949 Geneva,
ratificată de România la 1 iunie 1954.
d. Convenţia privitoare la protecţia pers civ în timp de război
12 august 1949 Geneva, ratificată de România la 14 mai 1954.
e. Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a
crimelor contra umanităţii adoptată de Adunarea Generală a ONU 26
noiembrie 1968, ratificată de România la 30 iulie 1969.
f. Convenţia pt protecţia bunurilor culturale în caz de conflict
armat încheiată la haga la 14 mai 1954, ratificată de România la 28
ianuarie 1958.
De asemenea, C.P.I. poate aplica şi alte acte normative, inclusiv
din legislaţia naţ a diferitelor sisteme judiciare care au jurisdicţie
asupra crimei respective. Curtea poate avea în vedere şi hotărârile sale
anterioare atunci când e nevoie să aplice unele dispoziţii ale Statutului
într-un mod mai restrictiv decât prevăd tratatele inaţ.
De precizat că la aplicarea şi interpretarea normelor în
sancţionarea făptuitorilor, Curtea tb să ţină seama de dr şi libertăţile
fundamentale ale omului general recunoscute pe plan inaţ şi fără nicio
discriminare.
La ratificarea Convenţiei de la Geneva din 1949, România a
prevăzut, la data ratificării, anumite rezerve. Prin L 277/15 mai 2002
toate aceste rezerve au fost înlăturate, ceea ce presupune că textele
convenţiilor îşi produc consecinţele în forma lor prevăzută în aceste
convenţii.
3. Elementele răspunderii penale.
Potr art 28 din Statut, o pers răsp pen pt o crimă ce intră în
jurisdicţia Curţii numai dacă ea a săv în mod nemijlocit crima ori prin
intermediul altei pers, neavând relevanţă dacă acea pers e sau nu resp
pt fapta săv. Atrage răsp pen şi fapta de a ordona, solicita sau
determina săv unor astfel de crime dacă ele au avut loc sau făptuitorul
a presupus că vor avea loc.
Angajează răsp pen şi orice alte acte cum sunt cele de
procurare a mijl nec săv crimei precum şi orice acte de înlesnire sau
ajutare fiz sau psihică a autorului crimei respective. Atrage răsp pen,
pe lângă activitatea fiz, şi cea psihică; făptuitorul tb să conştientizeze
că oricare dintre actele fiz mat ce contribuie la săv faptei se realiz în
mod nemijlocit. În privinţa răsp pen Statutul vine şi dezvoltă şi acele
cauze care fie că justifică fapta, fie că exclude vinovăţia făptuitorului.
4. Normele de bază ale Curţii Penale Internaţionale.
Principiile gen ale legii pen sunt considerate principii sau
norme de bază care tb respectate de către Curte în stabilirea răsp pen
ori a excludeii ei. Asemenea principii sunt:
A. Principiul non bis in idem (puterea lucrului judecat) e
consacrat în art 20 din Statut potr căruia nimeni nu poate fi judecat de
Curte pt actele constitutive de crime pt care a fost deja judecat sau
achitat de aceasta. Nimeni nu poate fi judecat de o altă instanţă pt o
crimă de competenţa Curţii dacă deja aceasta s-a pronunţat asupra ei
fie prin condamnare sau achitare.
Potr art 20 (3) Curtea poate judeca o pers care a fost judecată
de o altă instanţă numai dacă procedura în faţa acelei instanţe avea ca
scop să sustragă pers respectivă responsabilă pen ori dacă nu s-au
respectat garanţiile prev de D.I.
B. Principiul nullum crimen sine lege e prev în art 22 din
Statut, potr căruia o pers nu poate răsp în baza Statutului decât atunci
când comportamentul ei constituie, în mom în care se produce, o crimă
care intră în competenţa C.P.I. Statutul precizează că la definirea unei
crime se va face o strictă interpretare şi nu va fi extinsă incriminarea
prin analogie. În caz de ambiguitate, disp va fi interpretată întotdeauna
în favoarea pers acuzate, urmărite sau condamnate.
C. Principiul nulla poena sine lege e prev în art 23 din Statut
care consacră acest principiu într-o formă relativ limitată, prevăzând că
acuzatul poate fi condamnat doar la pedepsele stabilite de Statut. În
Statut, art 77-80, se prev că pt infracţiunile de competenţa Curţii se apl
pedeapsa închisorii pe durata maximă de 30 de ani sau detenţiunea pe
viaţă la care se poate adăuga o amendă sau confiscarea de bunuri sau
averi care provin direct sau indirect din crime fără prejudicierea terţilor
de bună-credinţă.
D. Principiul neretroactivităţii legii pen. Statutul prev în art 44
că nicio pers nu va fi resp pen pt acţiunile săv anterior intrării în
vigoare a legii care le consacră. Dacă un tratat e revizuit, acest
principiu presupune o exc admisă în mod tradiţional şi anume aceea de
aplicare imediată pers acuzate, urmărite sau condamnate a disp legale
noi dacă se constată că sunt mai favorabile pt pers respectivă.
E. Principiul răsp pen individuale – potr art 25 din Statut,
Curtea va avea competenţă asupra pers fiz care au comis crime de
competenţa ei, putându-le impune răsp pen individualizată şi aplicarea
de pedepse. Statutul nu face nicio referire la pers minore în privinţa
răsp pen ceea ce denotă că ele, indiferent de nat sau forma lor, nu răsp
pen.
Potr art 26 din Statut, Curtea nu are competenţă asupra
făptuitorului care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Pt asemenea situaţie,
competenţa să judece pe minori revine numai instanţelor naţionale.
5. Structura Curţii Penale Internaţionale.
Potr art 34 al Statutului, C.P.I. are urmatoarea structură
organizatorică:
A. Preşedinţia;
B. Secţiile şi camerele Curţii;
C. Biroul procurorului;
D. Grefa şi personalul C.P.I.
A. Preşedinţia C.P.I. e condusă de un preşedinte şi 2
vicepreşedinţi abilitaţi în mod colegial cu buna admin a Curţii. Aceştia
sunt aleşi cu vot majoritar absolut a judecătorilor pe un mandat de 3
ani. Vicepreşedinţii îl pot înlocui pe preşedintele Curţii numai în cazul
în care acesta a fost recuzat şi nu poate să îşi îndeplinească funcţia.
Preşedintele are drept sarcină buna admin a Curţii. De asem,
preşedintele poate îndeplini şi alte funcţii care îi sunt conferite de
Statut.
B. Curtea e organizată pe 3 secţii:
- secţia de apel;
- secţia de primă instanţă;
- secţia preliminară.
Secţia de apel e compusă din preşedintele Curţii şi 4 judecători,
iar celelalte 2 secţii sunt constituite din câte 6 judecători. Funcţiile
judecătorilor Curţii sunt executate pe camere. Camera de apel e
compusă din toţi judecătorii secţiei de apel.
Funcţiile camerei preliminare sunt exercitate fie de 3 judecători
ai secţiei preliminare, fie de un singur judecător de la această secţie, iar
funcţiile camerei de primă instanţă sunt exercitate de 3 judecători ai
secţiei de primă instanţă. Judecătorii numiţi la secţia de apel vor
funcţiona în cadrul acesta pe toată durata mandatului lor.
Judecătorii numiţi în celelalte secţii vor funcţiona pe o perioadă
de 3 ani care poate fi prelungită până la judecarea în întregime a unei
cauze ca care a fost sesizată Camera.
Secţia de apel poate să confirme, să anuleze, să revizuiască
sentinţele adoptate de camera de primă instanţă ceea ce dovedeşte că
secţia de apel, d.p.d.v. ierarhic, e superioară celorlalte având cel mai
important rol în cadrul jurisdicţiei C.P.I.
C. Biroul procurorului e un organ distinct în cadrul Curţii şi
acţionează independent.
În art 42 din Statut sunt prev cond de accedere la postul de
procuror, atribuţiile şi limitele acestuia precum şi modul de alegere şi
recuzare, cond de accedere la Biroul procurorului şi cere ca pers
propusă să fie de o moralitate exemplară, de o mare competenţă
profesională şi să aibă o legală experienţă în instrumentarea cauzelor
de crime şi a urmărilor lor penale. De asem, se cere să cunoască şi să
aibă o practică curentă în cel puţin una din limbile de lucru ale Curţii.
Biroul procurorului are ca atribuţii să primească orice
comunicare sau informaţie în forma cuvenită privind crimele ce ţin de
competenţa Curţii, să le examineze şi să îşi susţină acuzarea în faţa
Curţii. Biroul procurorului e condus de un procuror care e sprijinit de
unul sau mai mulţi procurori adjuncţi, abilitaţi să procedeze la orice
acte pe care Statutul le cere procurorului.
Procurorul şi procurorii adjuncţi sunt de ... diferite. Procurorul
e ales prin vot secret de Adunarea statelor părţi cu majoritate absolută
din rândul membrilor acestora. Procurorii adjuncţi sunt aleşi după
aceeaşi procedură de pe o listă cu candidaţii prezentaţi de procurori.
Procurorul prezintă pt fiecare post de procuror adjunct 3 candidaţi şi
obţine postul cel care are majoritatea absolută a judecătorilor.
Procurorul şi procurorii adjuncţi îşi exercită funcţia pe o
perioadă de 9 ani şi nu pot fi realeşi; aceştia nu pot desfăşura alte
activităţi sau alte funcţii care ar fi incompatibile cu activitatea pe care
o efectuează în cadrul biroului procurorului. Procurorul numeşte
consilierii dintre specialiştii de dr pe diferite domenii.
D. Grefa şi personalul C.P.I. Grefa răspunde de aspectele
nejudiciare ale administraţiei şi serviciului Curţii. Grefa sau
registratura Curţii e compusă din grefier – are rol de a conduce, având
totodată şi un rol principal în administrarea Curţii. Grefierul şi
grefierul adjunct trebuie să fie o pers de o înaltă moralitate şi o mare
competenţă având experienţă şi cunoaştere în vorbirea curentă a unei
limbi dintre cele utilizate de Curte.
Judecătorii aleg grefierul cu majoritate absolută prin vot secret.
Acesta e ales pe o perioadă de 5 ani, eligibil încă odată; îşi exercită
funcţia cu normă întreagă. Grefierul e ales cu majoritatea absolută a
judecătorilor pe o perioadă de 5 ani.
Procurorul şi grefierul au atribuţii în selectarea şi numirea
personalului din cadrul serviciului. Înainte de a presta funcţia
prevăzută de Statut, judecătorul, procurorul şi procurorii adjuncţi,
grefierul şi grefierii adjuncţi îşi iau angajamentul solemn de a exercita
atribuţiile în deplină imparţialitate şi conştiinţă.
6. Judecătorii Curţii Penale Internaţionale.
C.P.I. are în structura sa 18 judecători aleşi în mod secret de
Adunarea statelor părţi pt un mandat de 9 ani. Preşedintele poate, dacă
apreciază că e necesar, să propună ca numărul acestora să fie mai mare
de 9 ani.
Judecătorii sunt aleşi dintre pers care se bucură de o înaltă
consideraţie morală caracterizată prin imparţialitate şi integritate şi
care îndeplineşte condiţiile în statul lor pt a exercita activitate în
înaltele funcţii juridice.
Fiecare candidat tb să aibă competenţă în dr şi procedură
penală şi experienţa necesară în procedura penală ca judecător,
procuror, avocat sau altă funcţie similară ori să aibă competenţă în
domeniul dr internaţ, dr internaţ umanitar, protecţiei dr omului,
experienţă îndelungată într-o profesie juridică relevantă pt activitatea
Curţii. O altă cond e aceea de a cunoaşte şi vorbi curent o limbă din
cele utilizate de Curte: engleză sau franceză. În procedura alegerii
judecătorilor statele părţi trebuie să ţină seama de reprezentarea
proporţională şi a tuturor sistemelor juridice, cât şi o anumită proporţie
între judecătorii bărbaţi şi femei.
Se are în vedere ca judecătorii propuşi să fie dintre cei care
asigură totalitatea specialităţii şi domeniile legale de crime de
competenţa Curţii.
Candidaţii sunt nominalizaţi de statele părţi din rândul celor
mai reputaţi specialişti în domeniu. Ei tb să aibă cetăţenia statelor părţi
la Statut dar nu neapărat cetăţean al statului care l-a propus. Fiecare
stat parte la Statut nominalizează un singur candidat. Dacă acesta are
dublă cetăţenie va fi considerat ca având cetăţenia statului în care el îşi
exercită în mod obişnuit dr civ şi pol.
Pe baza acestor propuneri se întocmesc 2 liste, una conţine
candidaţii cu competenţe în dr penal şi procedură penală şi una conţine
candidaţii cu competenţă în domeniile dr internaţ. Sunt declaraţi aleşi
acei 18 judecători care au obţinut prin vot secret majoritar absolut a
statelor părţi şi votante.
7. Imunităţile şi privilegiile magistraţilor şi personalului
Curţii Penale Internaţionale.
Potr art 48 din Statut Curtea se bucură pe teritoriul statelor
părţi de privilegii şi imunităţi necesare îndeplinirii misiunii sale.
Judecătorul, procurorul, procurorii adjuncţi şi grefierul se bucură în
exercitarea funcţiilor lor şi în activitatea legată de aceasta de
privilegiile şi imunităţile acordate şefilor misiunilor diplomatice.
După expirarea mandatului lor ei continuă să se bucure de
imunitate în orice procedură legală pt acte verbale sau scrise ori pt
actele care au fost încheiate în exerciţiul funcţiilor lor oficiale.
Grefierul adjunct, personalul biroului precum şi personalul grefei se
bucură de imunităţi, privilegii şi facilităţi necesare exercitării funcţiei
lor stabilite în prevederile Statutului Curţii.
Avocaţii, experţii, martorii şi celelalte pers a căror prezenţă este
necesară la sediul Curţii beneficiază de tratamentul necesar bunei
funcţionări a Curţii. Conform art 48, paragraful 5 din Statut,
privilegiile şi imunităţile nu au caracter absolut, ele putând fi ridicate
în conformitate cu principiile consacrate în această prevedere:
a. în cazul unui judecător sau procuror imunitatea se ridică prin
decizia adoptată cu votul majoritar absolut al judecătorilor;
b. în cazul grefierului acestea pot fi ridicate de preşedinte;
c. în cazul procurorilor adjuncţi şi personalului Birolului
procurorului acestea pot fi ridicate de procuror;
d. în cazul grefierilor adjuncţi şi personalului grefei acestea se
ridică de grefier.
8. Limba oficială şi limba de lucru uitlizate de Curte.
Potr art 50 din Statut, limba oficiale ale Curţii sunt: engleza,
araba, spaniola, franceza, rusa. Hotărârile Curţii şi celelalte decizii
sunt publicate în limbile oficiale. Limbile de lucru ale Curţii sunt
engleza şi franceza. Regulamentul de procedură şi probe prevăd că pot
fi folosite ca limbi de lucru ale Curţii şi alte limbi dintre cele oficiale
dacă aceasta e în sprijinul soluţionării eficiente a cauzei.
IV. Competenţa Curţii Penale Internaţionale şi exercitarea
acesteia.
1. Competenţa Curţii Penale Internaţionale după materie.
Potr. art 5 din Statut competenţa Curţii e limitată la crimele
cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale. În
baza Statutului, Curtea are competenţă în ceea ce priveşte următoarele
crime:
A. Crima de genocid;
B. Crimele împotriva umanităţii;
C. Crimele de război;
D. Crima de agresiune.
A. Genocidul. Definiţia legală a genocidului e prev în art 6 din
Statut. Cf acestui text prin crima de genocid se înţelege oricare din
următoarele fapte săvârşite cu intenţia de a distruge în întreg sau în
parte un grup naţional, etnic, rasial, religios:
a. uciderea de membri ai grupului;
b. vătămări grave a integrităţii fizice, mintale privind membri
ai grupului;
c. suprimarea cu intenţie a grupului sau supunerea acestuia la
condiţii care să conducă la distrugerea fizică, totală sau parţială;
d. măsuri vizând împiedicarea naşterilor în sânul grupului;
e. transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup.
În C.pen. în vigoare, genocidul e incriminat în art 357 şi are
acelaşi conţinut pe care îl descrie Statutul. În plus, C.pen. în vigoare
prevede o variantă agravantă a genocidului atunci când o asemenea
faptă e comisă în timp de război.
E incriminată în C.pen. în vigoare şi o variantă nouă a
genocidului sub denumirea marginală de incitare în vederea săvârşirii
genocidului. În noul C.pen. crima de genocid e prevăzută în Titlul I al
părţii speciale, chiar în textul de debut al acestui titlu. E criticabilă o
asemenea concepţie cu privire la modul de sistematizare a infracţiunii
de genocid deoarece ea poate fi înţeleasă doar după examinarea
infracţiunilor contra persoanei.
În proiectul C.pen., infracţiunea de genocid e prevăzută în
Titlul XII (ultimul) în care sunt înscrise toate modalităţile normative
ale acestei fapte cuprinse în Statut şi, în plus, e prevăzută şi o nouă
variantă sub denumirea de incitarea la săvârşirea infracţiunii de
genocid.
B. Crimele împotriva umanităţii. În art 7 din Statut se prevede
că prin crime împotriva umanităţii se înţelege una din faptele
menţionate mai jos când aceasta e comisă în cadrul unui atac
generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile şi
anume:
a. omorul;
b. exterminarea;
c. supunerea la sclavie;
d. deportarea sau transferarea forţată de persoane;
e. întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate
fizică, cu violarea dispoziţiilor fundamentale ale D.P.I.;
 f. tortura;
g. violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, sterilizarea forţată
sau orice altă formă de violenţă sexuală de o gravitate comparabilă;
h. persecutarea oricărui grup sau colectivităţi identificabile din
motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau
sexual sau în funcţie de alte criterii universal recunoscute ca
inadmisibile în D.I.;
i. dispariţiile forţate de persoane;
j. crima de apartheid;
k. alte fapte inumane cu caracter analog cauzând cu intenţie
suferinţe sau vătămări corporale ale sănătăţii fizice, psihice sau
morale.
În paragraful 2 art 7 din Statut se explică înţelegerea unor
termeni sau expresii utilizate în incriminarea acestor fapte.
În C.pen. în vigoare nu sunt prev crimele împotriva umanităţii
în formularea cuprinsă în Statut. Noul C.pen. prev crimele împotriva
umanităţii tot în Titlul I (crime şi delicte împotriva persoanei).
Proiectul C.pen. descrie pe larg crimele contra umanităţii în ultimul
Titlu al părţii speciale, o redare aproape fidelă a prevederilor
Statutului.
C. Crimele de război. În art 8 din Statut se prevede că prin
crime de război se înţelege: infracţiuni grave cuprinse în Convenţia de
la Geneva din 12 august 1949 şi care constau în oricare din actele
menţionate mai jos dacă ele se referă la pers sau bunuri protejate prin
dispoziţiile Convenţiei de la Geneva, şi anume:
1. omuciderea intenţionată;
2. tortura şi tratamentele inumane, inclusiv experienţele
biologice;
3. fapta de a cauza cu intenţie suferinţe sau de a vătăma grav
integritatea fizică sau sănătatea;
4. distrugerea sau însuşirea de bunuri nejustificată de necesitate
militară şi executarea pe scară largă într-un mod ilicit şi arbitrar ;
5. fapta de a constrânge un prizonier de război sau o persoană
protejată să servească forţelor unei puteri inamice;
6. fapta de a priva cu intenţie un prizonier de război sau oricare
altă persoană protejată de dr său de a fi judecata regulamentar şi
imparţial;
7. luarea de ostatici;
8. alte violări grave ale legilor şi cutumelor aplicabile
conflictelor armate internaţionale în cadrul stabilit de D.I.
C.pen. în vigoare incriminează această faptă sub denumirea de
tratamente neomenoase în art 358. Noul C.pen. incriminează sub
aceeaşi denumire o parte din faptele prevăzute de Statut, dar în Titlul I
al părţii speciale. Vechiul C.pen. incrimina în art 442, cu denumirea
marginală de infracţiunea de război contra persoanei, toate faptele
înscrise în art 8 din Statut.
D. Crima de agresiune. În ceea ce priveşte crima de agrsiune,
Statutul nu o defineşte prevăzând că ea va urma să fie definită în
perioada următoare.
2. Competenţa Curţii Penale Internaţionale după locul
săvârşirii crimei.
Dpdv al locului săvârşirii crimei, CPI e competentă în primul
rând pt crimele prev în Statut săvârşite pe teritoriul oricărui stat parte
la Statut sau de către cetăţenii unui asemenea stat. În al doilea rând
CPI e competentă să judece crimele săvârşite pe teritoriul unui stat terţ
şi de cetăţenii lui, dacă acel stat a acceptat jurisdicţia Curţii.
CPI e competentă şi în cazul în care un stat terţ a extrădat pe o
pers care nu e cetăţeanul său, în vederea judecării lui. Extrădarea, în
acest caz, se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pt a opera
această instituţie.
Jurisdicţia naţională e competentă să judece crimele săvârşite
pe teritoriul oricărui stat, el nu e obl să predea presupuşii criminali
Curţii. CPI va judeca doar atunci când niciun alt stat nu va fi dispus să
o facă.
Dacă un stat procedează la tragerea la răspundere penală a
vinovatului, el tb să o realizeze cu respectarea prevederilor prevăzute
de Statut în aplicarea pedepsei celui vinovat.
3. Competenţa Curţii Penale Internaţionale în raport cu
timpul săvârşirii infracţiunii.
Potr art 11 din Statut, CPI are competenţă numai asupra
crimelor săvârşite după intrarea în vigoare a Statutului, adică după 1
iulie 2002. În cazul în care unele state devin parte la Statut după
intrarea lui în vigoare, jurisdicţia Curţii va opera numai pt crimele
săvârşite după intrarea în vigoare a ratificării de către stat a Statutului,
cu excepţia cazului în care statul respectiv a formulat o declaraţie în
care îşi exprimă voinţa ca asemenea crime să fie soluţionate de Curte.
4. Competenţa Curţii Penale Internaţionale după persoane.
CPI e competentă să judece şi să pedepsească pers fiz vinovate
de săvârşirea infracţiunilor aflate sub jurisdicţia Curţii dacă au împlinit
vârsta de 18 ani.
Pers jur sau statele, chiar dacă ele au fost implicate în
pregătirea sau săvârşirea unor crime de competenţa CPI nu pot fi trase
la răspundere penală, deoarece răspunderea penală e întotdeauna
personală, ci nu colectivă.
Calitatea de şef de stat, de Guvern, de parlamentar sau de funcţ
publ nu exonerează de la răspundere penală pe făptuitor şi nici nu
constituie o cauză de diminuare, de reducere a pedepsei.
Comandantul trupelor militare, în cazul săvârşirii unor crime
de competenţa Curţii, răspunde pt acestea dacă se constată că nu a luat
nicio măsură pt combaterea şi prevenirea acestora şi nici nu a sesizat
săvârşirea lor.
5. Exercitarea competenţei Curţii Penale Internaţionale.
CPI poate să îşi exercite competenţa faţă de crimele săvârşite
prevăzute în Statut în următoarele situaţii:
a. dacă fapta în care una sau mai multe dintre aceste crime par
a fi comise e deferită procurorului de către un stat parte;
b. dacă o faptă în care una sau mai multe dintre aceste crime
par a fi comise e deferită procurorului Consiliului de Securitate care
acţionează potr Cartei Naţiunilor Unite;
c. dacă procurorul a deschis o anchetă cu privire la una dintre
cele 3 crime.
Dacă un stat parte sesizează procurorul de comiterea unei
crime acel stat prezintă circumstanţele în care s-a comis crima, cât şi
probele pe care ea se întemeiază.
Procurorul, la sesizarea unui stat parte ori din proprie iniţiativă,
va verifica informaţiile primite şi poate cere noi informaţii oricăror
state parte sau ONU ori unor organizaţii interguvernamentale sau
neguvernamentale precum şi altor surse de încredere.
Dacă procurorul consideră că informaţiile se verifică şi există
probe cu privire la vinovăţia făptuitorului, solicită Camerei preliminare
autorizarea continuării urmăririi sau anchetei în cauza respectivă.
În cazul în care Camera preliminară consideră că cererea
procurorului de autorizare e fondată, va autoriza deschiderea anchetei
şi continuarea acesteia de către procuror.
Procurorul, după efectuarea urmăririi cauzei şi strângerii
probelor de învinuire persoanei, va sesiza Camera de primă instanţă
care va continua procesul stabilind dacă pers este vinovată sau nu.
Când se confirmă vinovăţia pers, Camera de primă instanţă,
după procedurile stabilite de Statut, va decide sancţionarea acelei
persoane prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de maxim 30 de
ani ori a detenţiunii pe viaţă. La pedeapsa închisorii se poate adăuga o
amendă sau confisca bunurile sau averea în măsura în care acestea
provin din săvârşirea infracţiunii, dar fără să prejudicieze persoanele
vătămate prin comiterea faptei.
6. Recursul împotriva deciziei Camerei de primă instanţă.
Pers condamnată sau procurorul în numele ei poate să solicite
admiterea recursului, în baza unei cereri motivate, împotriva deciziei
Camerei de primă instanţă. Camera de apel, dacă va considera că
cererea e întemeiată poate infirma soluţia Camerei de primă instanţă
sau o poate confirma ori reţine pt a fi judecată în apel dacă sunt noi
elemente în cauză.
7. Revizuirea.
După rămânerea definitivă a hot de condamnare a celui
vinovat, acesta sau orice pers în numele ei, poate cere revizuirea pt
unele din urm motive: viciu de procedură; eroare de dr; eroare de fapt;
orice alt motiv care a condus la pronunţarea unei hot netemeinice.
În cazul în care Camera de apel apreciază ca întemeiată cererea
de revizuire poate să trimită cauza la Camera de primă instanţă în
forma anterioară sau într-o nouă componenţă.
V. Dreptul Penal Internaţional regional sau european şi influenţele
acestuia asupra
Dreptului Penal Naţional.
1. Noţiunea Dreptului Penal European.
DPE cuprinde un ansamblu de reglem cu implicaţii penale,
susceptibile să introducă în viaţa politicii europene unele principii noi
şi comune pe care să le respecte statele europene în legislaţia lor
penală internă.
DPE cuprinde 3 mari categorii de dispoziţii:
a. cereri rezultate din activitatea Consiliului Europei;
b. cereri referitoare la activitatea UE;
c. cereri ce rezultă din Convenţia de cooperare încheiată între
cele 2 organisme europene.
2. Organizarea şi funcţionarea Consiliului Europei.
Consiliul Europei a luat fiinţă îm 1949 şi are sediul în
Strassbourg, capitala Alsaciei, situat la frontiera germano-franceză.
Treptat, celor 10 state fondatoare, s-au alăturat alte state şi în prezent
nr lor e de 46 (la nivelul anului 2006).
Consiliul Europei e compus din Comitetul Miniştrilor şi
Adunarea Parlamentară. Potr art 12 din Statut, CM e organul
competent să acţioneze în numele Consiliului Europei. Fiecare stat
membru e reprez în CM de ministrul de externe, iar când acesta nu
poate participa e înlocuit de un supleant, de regulă un membru al
Guvernului.
CM examinează, la recomandarea AP sau din proprie iniţiativă,
măsurile de natură să realizeze scopul Consiliului Europei inclusiv
încheierea de acorduri sau convenţii. CM se sprijină în activitatea sa pe
comitete şi comisii cu caracter consultativ sau tehnic pe care le poate
înfiinţa atunci când se consideră a fi necesar.
AP e potr art 12 al Statutului, organul deliberativ al Consiliului
Europei şi poate adopta şi formula recomandări cu privire la orice
problemă ce ţine de scopul şi atribuţiile Consiliului Europei.
AP e formată din reprez ai Parlamentelor naţionale a căror
mărime de determinată de întinderea teritorială a statului, nr de
locuitori şi de contribuţia financiară sau bugetară la Consiliul Europei.
În ceea ce priveşte Secretariatul General, potr Statutului, el nu
face parte din categ organelor chemate să desfăşoare activitate politică
sau să efectueze programele Consiliului Europei.
SG e cel la care se depozitează convenţiile şi tratatele în
siguranţă, cât şi actele de semnare sau ratificare a convenţiilor sau
acordurilor Consiliului Europei.
3. Organizarea şi funcţionarea UE.
UE a fost fondată în 1992 prin Tratatul de la Maastricht
modificat prin tratatul de la Amsterdam intrat în vigoare la 1 noiembrie
1993 ratificat de toate statele membre ale UE. Ţările membre ale UE
sunt 27. Rom a devenit membră a UE la 1 ianuarie 2007. potr art 7 din
Tratatul de înfiinţare a UE, realizarea misiunilor acesteia e asigurată
de:
A. Parlamentul european. Membrii PE sunt numiţi de
Parlamentul naţional din membrii acestora. Membrii PE sunt 782,
acest număr a fost stab după aderarea Bulgariei şi a României.
României i-au fost alocate 32 de parlamentari europeni.
PE cuprinde un Birou, comisii şi grupuri politice parlamentare.
Biroul e format din Preşedintele Parlamentului, 14 vicepreşedinţi şi 5
chestori aleşi prin vot secret de parlamentari pe o perioadă de 2 ani şi
½. Comisiile permanente sunt înfiinţate de parlamentari; nr acestora în
prezent fiind de 20. Membrii se pot organiza pe grupuri politice.
Durata legislaturii e de 5 ani. PE lucrează pe sesiuni.
B. Consiliul UE e compus din 27 de membrii, câte un reprez al
fiecărui stat membru. Preşedinţia consiliului e asigurată prin rotaţie de
fiecare stat membru pt o perioadă de 6 luni. Reprezentantul României
va fi preşedintele UE în anul 2019.
C. Comisia europeană e alcătuită din 27 de membri; câte unul
pt fiecare stat membru. Comisia europeană e condusă de un preşedinte
şi 5 vicepreşedinţi, madatul fiind de 5 ani. Aceasta are diferite
atribuţiuni stabilite de Tratatul de constituire a UE.
D. Curtea de Justiţie e compusă din judecători şi avocaţi
generali numiţi de comun acord pt o perioadă de 6 ani de către
guvernanţii statelor membre. În prezent, C de J e compusă din 27 de
judecători şi 8 avocaţi generali. La intrarea în funcţie, atât judecătorii,
cât şi avocaţii depun un jurământ prin care se angajează să îşi exercite
funcţiile imparţial şi să nu divulge secretul profesional.
 Judecătorii sunt desemnaţi prin vot secret, iar ei îşi aleg
preşedintele pt un mandat de 3 ani care poate fi reînnoit. C de J
lucrează în camere formate de 3-5 judecători şi în marea cameră
formată din 11 judecători.
C de J de la Luxembourg e o instituţie ce funcţionează
permanent; vacanţele judecătorilor fixate de aceasta întrerupe
activitatea dar nu suspendă termenele procedurale.
E. Curtea de Conturi. Aceasta numără în prezent 27 de membri
numiţi pe o perioadă de 6 ani cu posibilitatea reînnoirii mandatului. C
de C are ca atribuţii verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor
comunităţii şi a controlului asupra instituţiilor şi statelor membre în
măsura în care ele au beneficiat şi folosit fonduri comunitare.
VI. Rolul Consiliului European în crearea cadrului juridic de
cooperare între statele membre.
1. Contribuţia CE la crearea unui spaţiu juridic european.
Din datele raportului Secretariatului Gen al CE rezultă că din
mom înfiinţării CE şi până în prezent au fost elaborate şi deschise
semnării de către statele membre 196 de acorduri, tratate şi
convenţiidin care în vigoare sunt 162.
Pe lângă aceste tratate, CE a adoptat şi numeroase recomandări
adresate statelor membre ce pot fi transformate în convenţii sau
acorduri. A fost instituit şi dezvoltat un sistem de cooperare a luptei
comităţii statelor europene împotriva terorismului şi pt reducerea
acţiunii factorilor criminogeni.
Prin acestea, CE a contribuit în mod eficient la armonizarea
legislaţiilor naţ ale statelor membre.
2. Convenţii ale Consiliului European ca fundament al
noului dr european.
Pt ilustrarea rolului pe care l-a avut şi îl are CE în elab unei
legislaţii europene specifice prezentăm în cele ce urmează cele mai
importante dintre aceste convenţii, urmând ca apoi, să facem referire la
convenţiile europene cu implicare europeană. Acestea sunt:
a. Conv pt apărarea dr omului şi a libertăţilor fundam a fost
deschisă spre semnare la Roma 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare
la 3 septembrie 1959. Conv enumeră lista dr şi libertăţilor fundam ale
omului aşa cum au fost amendate prin protocoalele adoptate ulterior
convenţiei.
Conv şi-a pus amprenta asupra legislaţiei tuturor statelor
membre ale UE. Conv pt apărarea dr omului şi a libertăţilor fundam
protocoalelor adiţionale a fost ratificat de România prin L 30/1994.
b. Carta Europeană revizuită a fost încheiată la Strassbourg la
3 mai 1996 şi ratificată de Rom prin L 74/1999. Carta reprez un
echivalent al dr omului în domeniul protecţiei drepturilor sociale şi
economice.
c. Conv cadru pt protecţia minorităţilor naţionale a fost
deschisă spre semnarea statelor membre la Strassbourg pe 1 februarie
1995 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1998. România a ratificat
această conv prin L 33/ 9 aprilie 1995.
d. Conv culturală europeană a fost deschisă semnării la Paris în
1954 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1955. ea are ca obiectiv să
dezvolte înţelegerea între popoarele europene şi să aprecieze reciproc
diversitatea culturală a acestora şi să protejeze cultura europeană.
România a aderat la Conv culturală europeană prin L 77/1991.
e. Carta Europeană a autonomiei locale a fost deschisă semnării
la Strassbourg în 1985 şi a intrat în vigoare la 17 decembrie 1988.
România a ratificat Carta prin L 199/17 noiembrie 1997.
f. Conv europeană privind statutul juridic al copiilor născuţi în
afara căsătoriei a fost deschisă spre semnare la 15 noiembrie 1975 şi a
intrat în vigoare în 1978. România a ratificat prin L 101/16 septembrie
1992.
g. Conv privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatului
natural în Europa a fost deschisă spre semnare în 1997 şi a intrat în
vigoare în 1999.
3. Convenţia naţională pt combaterea criminalităţii şi
mijloacele de întărire ale comunităţii statelor membre ale
Consiliului Europei.
Activitatea CE s-a manifestat şi în adoptarea unor conv
privitoare la combaterea în comun a criminalităţii. Au fost adoptate, în
acest sens, următoarele convenţii:
a. Conv europeană pt combaterea terorismului a fost deschisă
spre semnare statelor membre ale CE la Strassbourg la 27 ianuarie
1977 şi a intrat în vigoare la 4 august 1978. România a ratificat conv
europeană pt reprimarea terorismului prin L 19/28 februarie 1997 cu
rezerva dreptului de a nu extrăda în condiţiile prevăzute de convenţie.
Pe plan intern în baza acestei conv au fost adoptat următoarele acte
normative:
- OUG 14/2001 pt sancţionarea unor acte de terorism şi a unor
fapte de încălcare a ordinii publice;
- OUG 159/2001 pt prevenirea şi combaterea finanţării
activităţii de terorism;
- OUG 153/2001 pt aplicarea rezoluţiei nr. 1373/2001 a
Consiliului de Securitate al ONU pt combaterea terorismului.
Noul C.pen. adoptat în 2004 în baza Conv a procedat la
incriminarea faptelor de terorism în Titlul IV al părţii speciale intitulat
„Crime şi delicte de terorism”.
b. Conv europeană privind imprescriptibilitatea crimelor
împotriva umanităţii şi a crimelor de război a fost deschisă spre
semnare statelor membre la 25 ianuarie 1974 la Strassbourg. România
a ratificat prin OUG 91/30 martie 1990.
În concordanţă cu această conv, C.pen. în vigoare, noul C.pen.
şi proiectul C.pen. conţin dispoziţii de consacrare a imprescr
infracţiunilor contra umanităţii şi de război.
c. Conv pen privind corupţia a fost deschisă spre semnarea
statelor membre, câz şi a statelor nemembre participante la votarea ei,
la Strassbourg la 27 martie 1999 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.
România a ratificat prin L 27/16 ianuarie 2002.
În urma ratificării, prin L 161/2003 s-au adus modificări
substanţiale legii 78/2000 prin modificarea faptelor de corupţie şi
introducerea, prin L 78/2000, a secţiunii 41 cu denumirea „Infracţiuni
împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene”.
De asemenea, de această dispoziţie s-a ţinut seama şi la
reglementarea faptelor de corupţie în noul C.pen, cât şi în proiectul
C.pen.
d. Conv referitoare la spălarea, depistarea, reţinerea şi
confiscarea produselor infracţiunilor a fost deschisă spre semnare la
Strassbourg la 8 noiembrie 1990 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie
1993.
România a ratificat prin L 363/15 mai 2002. Ca urmare a
ratificării acestei conv au fost incriminate unele fapte ca spălarea
banilor şi au fost modificate prevederile art 118 privind confiscarea
specială, dar şi alte legi speciale care prevedeau ca măsură de siguranţă
confiscarea specială.
e. Conv europeană pt reprimarea infracţiunilor rutiere a fost
deschisă spre semnare la Strassbourg la 30 noiembrie 1964 şi a intrat
în vigoare la 18 iulie 1972.
România a ratificar această conv prin L 183 din 1997. Această
conv prevede reguli de cooperare a statelor semnatare cu privire la
urmărirea, judecarea şi executarea sancţiunilor aplicate pt infracţiunile
rutiere. Se instituie regula că statul semnatar pe teritoriul căruia s-a
comis infracţiunea are posibilitatea de a-l urmări şi judeca el însuşi pe
făptuitorul infracţiunii ori să solicite statului de reşedinţă, atunci când
e cazul, să judece pe făptuitor.
De asemenea, se prevede că în cazul săvârşirii unei infracţiuni
de către un străin, statul pe teritoriul căruia s-a săvârşit infracţiunea,
poate, după ce a condamnat şi judecat pe infractor, să ceară statului de
reşedinţă să execute hotărârea.
În conv sunt prevăzute faptele care pot constitui infracţiuni la
regimul rutier, iar statele membre au dreptul, dar şi obligaţia de a le
cuprinde în legislaţia internă. De dispoziţiile acestei conv s-a ţinut
seama la adoptarea OUG 195/2002 privind regimul circulaţiei rutiere.
f. Conv europeană referitoare la despăgubirea victimilor
infracţiunii violente a fost deschisă semnării la 24 ianuarie 1983 la
Strassbourg şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1988.
Conv are la bază principiul justiţiei sociale care impune ca un
stat să îşi indemnizeze nu doar pe proprii cetăţeni, dar şi pe alte
victime ale unor violenţe produse pe teritoriul său (imigranţii, turiştii,
studenţii străini).
Deşi România nu a semnat ratificarea conv, Parlamentul a
adoptat, în sensul convenţiei, L 211/27 mai 2004 privind unele măsuri
pt a asigura protecţie victimelor infracţiunilor.
g. Conv europeană pt prevenirea torturii şi a pedepselor şi
tratamentelor inumane sau degradante a fost deschisă spre semnare la
26 noiembrie 1987 la Strassbourg şi a intrat în vigoare la 1 februarie
1989.
România a ratificat această conv prin L 19/1990, iar prin L
20/1990 s-au produs unele modificări în dispoziţiile C.pen în vigoare.
Astfel, a fost introdus în C.pen art 2671 cu titlul marginal „Tortura”,
text care reproduce fără modificări prevederile convenţiei.
 De asemenea, în baza acestei conv, s-au produs modificări şi în
privinţa expulzării şi a extrădării unde a fost introdusă condiţia de a nu
exista date din care să rezulte că pers expulzată sau extrădată va fi
supusă torturii sau unor pedepse sau unor tratamente inumane sau
degradante.
h. Conv europeană privind controlul achiziţionării şi deţinerii
armelor de foc de către particulari a fost deschisă semnării la 28 iunie
1978 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1982. România a ratificat această
conv prin L 116/1997.
Prevederile conv au fost avute în vedere la adoptarea L
295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, cât şi la stabilirea
conţinutului incriminării faptelor săvârşite prin încălcarea acestui
regim.
i. Conv asupra criminalităţii informatice a fost deschisă spre
semnare la 23 noiembrie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 iunie 2004.
această conv a fost ratificată de România prin L 64/24 martie 2004.
Conv stabileşte măsuri de ordin penal ce urmează a fi luate la
nivel naţional pt incriminarea faptelor care privesc sfera informatică,
dar şi principii generale referitoare la cooperarea internaţ în materie.
De prevederile acestei conv s-a ţinut seama la incriminarea
faptelor în materie, la formularea noului C.pen, dar şi la armonizarea
celor existente în vigoare.
j. Conv privind dr omului şi biomedicina a fost deschisă spre
semnare la 4 aprilie 1997 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 1999. de
prevederile acestei conv s-a ţinut seama la incriminarea faptelor de
creare ilegală de embrioni umani şi clonarea umană în noul C.pen.
Pe lângă aceste conv, adoptarea la nivelul CE, care în mare
măsură sunt reflectate în legislaţia penală naţ a fiecărui stat membru,
inclusiv România, sunt şi alte conv adoptate de ONU care produc
aceleaşi efecte (reflectate în legislaţia naţ).
a. Conv asupra substanţelor psihotrope adoptată de ONU la
Viena în 1971 a fost ratificată de România prin L 118/1992. De
dispoziţiile acestei conv s-a ţinut seama la instituirea regimului
substanţelor psihotrope, cât şi la incriminarea faptelor ce se comit prin
încălcarea acestui regim.
b. Conv asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope a fost deschisă spre semnare în 1999; în conţinutul acesteia
sunt incluse dispoziţii referiotare la infracţiune, pedepse şi alte
sancţiuni în domeniul traficului de stupefiante.
România a aderat la această conv prin L 118/2001; de precizat
că prevederile conv au fost avute în vedere la adoptarea L 143/2000
privitoare la combaterea traficului şi consumului de droguri, cât şi la
incriminarea faptelor săvârşite la acest regim.
VII. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi reforma legii
penale române.
1. Sistematizarea dispoziţiilor Convenţiei.
Conv a fost semnată la 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare
la 3 septembrie 1953. Parlam Rom a ratificat această conv prin L
30/1994.
În cuprinsul său, Conv consacră o serie de principii de largă
inspiraţie umanistă de nat să creeze un cadru juridic adecvat
dezvoltării personalităţii umane şi a ocrotirii acesteia împotriva
abuzurilor autorităţilor. Aceste principii au influenţat şi influenţează
hotărâtor legislaţia internă a statelor europene.
Cons Eu depune eforturi ca statele membre să modifice
corespunzător legisl civ, admin, legisl priv la fam, la procesul muncii,
cât şi legisl pen în rap cu aceste principii profund umaniste şi pe deplin
corespunzătoare stadiului actual de dezv a rel soc.
Conv eu a dr omului şi libertăţilor fundam e sistematizat pe 3
titluri:
I. „Drepturi şi libertăţi”;
II. „Curtea Europeană a Drepturilor Omului”;
III. „Dispoziţii diverse”.
În primul titlu, „Drepturi şi libertăţi”, sunt reglem urm dr şi lib:
a. dr la viaţă;
b. interzicerea torturii;
c. interzicerea sclaviei şi a muncii forţate;
d. dr la lib şi sig;
e. dr la un proces echitabil;
f. dr la respectarea vieţii private şi de familie;
g. libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie;
h. lib de exprimare;
i. lib de întrunire şi asociere;
j. dr la căsătorie;
k. dr la un recurs efectiv;
 l. interzicerea discriminării;
m. interzicerea abuzului de drept.
Prin protocoalele adiţionale a fost completată lista acestor dr şi
lib consacrate în Conv în forma sa iniţială; astfel, prin primul protocol
adiţional la Conv se reglem:
a. prot proprietăţii;
b. dr la instruire;
c. dr la alegeri libere.
Protocolul IV recunoaşte alte dr şi lib care se adaugă la cele
precedente:
a. interzicerea lipsirii de lib;
b. libera circulaţie;
c. interzicerea expulzării propriilor cetăţeni;
d. interzicerea expulzării colective de străini.
Protocolul VI completat prin protocolul XIII reglem abolirea
pedepsei cu moartea.
Prin protocolul VII, semnat la Strassbourg în 1987, statele
semnatare au convenit asupra altor dr şi lib, acestea fiind:
a. garanţii procesuale în cazul expulzării de străini;
b. dr la două grade de jurisdicţie în materie penală;
c. dr la despăgubire în caz de eroare judiciară;
d. dr de a nu fi judecat sau pedepsit de 2 ori pt aceeaşi faptă;
e. egalitatea între soţi.
Prin protocolul XII, semnat la Roma în 2000, statele semnatare
au convenit asupra interzicerii generale a discriminării.
Procesul de adaptare a legii pen rom la preved Conv a început
chiar cu adoptarea Constituţiei Rom din 1991, revizuită în 2003. de
asem, celelalte acte normative care au fost adoptate până în prezent sau
se află în procesul adoptării, au avut şi au în vedere pricipiile
consacrate de Conv în materia dr şi lib omului.
2. Examinarea disp pen cuprinse în Conv Eu şi a modului de
reflectare a acesteia în legislaţia internă.
A. Dr la viaţă. Prima disp cu apl pen din Conv Eu se referă la
dr la viaţă. Potr art 2 paragraf 1: „Dr la viaţă a oricărei pers e protejat
de lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat decât în
executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal dacă
infracţiunea e sancţionată cu acea pedeapsă în lege”.
În temeiul art 2 paragraf 2 „moartea nu e considerată ca fiind
cauzată prin încălcarea acestui art în cazurile în care ar rezulta din
recurgerea absolut necesară la forţă în anumite situaţii”:
a. pt a asig apărarea unei pers împotriva violenţei ilegale;
b. pt a efectua o arestare legală sau pt a împiedica evadarea
unei persoane legal reţinute;
c. pt a reprima, cf legii, tulburări violente sau o insurecţie.
Prin prevederile protocolului VI şi XIII pedeapsa cu moartea a
fost abolită ceea ce înseamnă că dispoziţiile art 2 paragraf 1 a devenit
inaplicabil.
După cum se observă, ipotezele în care poate fi folosită forţa
prin care se cauzează moartea unei persoane sunt strict limitate.
Prima ipoteză vizează situaţia în care autorităţile pot recurge la
forţa care să provoace moartea pt a apăra o pers împotriva unor
violenţe ilicite. În acest caz agentul autorităţii are calitatea de
intervenient pt apărarea altei pers, ceea ce înseamnă legitima apărare
pt altul.
Conv Eu nu reglem sit în care agentul autorităţii e el cel agresat
şi e pusă în pericol viaţa sa. Jurisprudenţa CEDO a statuat că se poate
folosi de către un agent al autorităţii forţa care are ca urmare moartea
unei alte pers în cazul în care agresorul a acţionat cu mijloace alte sau
proprii de a ucide.
În privinţa ipotezei în care poate fi folosită forţa cauzatoare de
moarte şi anume pt reprimarea unei tulburări violente sau a unei
insurecţii în legislaţia internaţ nu avem o lege care să reglem o
asemenea ipoteză.
Sunt însă unele disp care pot fi invocate sau care răspund
cerinţelor Conv şi anume: art 162 (2) C.pen., cât şi unele prevederi
cuprinse în L 51/1991 privitoare la siguranţa naţională.
B. Interzicerea torturii. Potr art 3 din Conv „nimeni nu poate fi
suspus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante”.
În privinţa constatării încălcării disp art 3, CEDO are o bogată
experienţă practică cuprinzând, printre altele, şi cauze ale căror
reclamanţi au fost cetăţeni români. Avem în vedere cauzele
Anghelescu contra României, Bursuc contra României şi Mogoş
contra României.
În primul caz, CEDO a decis că au fost încălcate prevederile art
3 din Conv prin tratamente degradante la care a fost supus reclamantul
de către polţie şi a obl statul să plătească reclamantului 7.000 € pt
prejudiciul moral adus acestuia.
În a doua cauză CEDO a decis că violenţele la care a fost supus
reclamantul au fost deosebit de grave şi de nat să îi creeze acestuia
suferinţe grave, hotărând ca statul rom să plătească cu titlu de despăg
suma de 10.000 €.
În cea de-a treia cauză, statul rom a fost obl să plătească 40.000
€ cu titlu de prejudiciu material şi moral adus reclamantului.
Prevederile art 3 din Conv Eu îşi găseşte un corespondent
satisfăcător în dispoziţiile legale în vigoare din ţara noastră. Astfel,
Constituţia României prevede în art 22 (2) că: „nimeni nu poate fi
supus torturii şi niciunui fel de pedeapsă sau tratament inuman sau
degradant.”
Dispoziţiile art 3 din Conv Eu corespund şi Conv adoptate sub
egida ONU privitoare la interzicerea torturii şi a tratamentelor
inumane sau degradantecare a fost adoptată de România prin L
19/1990, iar ca urmare a ratificării acesteia au fost introduse în C.pen.
disp art 269 cu titlul marginal „Tortura” şi s-au modificat disp art 117
C.pen. privitoare la expulzarea străinilor, cât şi disp referitoare la
extrădare.
C. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Potr art 4 paragraf 1
şi 2 din Conv, „nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de
aservire şi nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau
obligatorie”.
Cf paragraf 3, art 4 din Conv nu se consideră forţată sau
obligatorie în sensul prevăzut de art:
a. orice muncă impusă normal unei persoane supuse detenţiei
în cond legii sau în timpul în care se află în libertate condiţionată;
b. orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care
refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, un alt
serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;
c. orice serviciu impus în situaţie de criză sau de calamităţi ce
ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii;
d. orice muncă sau serviciu ce fce parte din obligaţiile civile
normale.
În practica CEDO s-a ridicat problema înţelegerii noţiunii de
muncă forţată sau obligatorie. În această privinţă, Curtea a decis că nu
constituie muncă obligatorie sau forţată asistenţa judiciară acordată de
un avocat unei persoane lipsite de posibilităţi materiale şi căreia
apărarea se realizează din oficiu.
Legisl rom cu privire la conţinutul acestor dispoziţii a
satisfăcut integral exigenţele în materia interzicerii sclaviei şi a muncii
din oficiu. Const Rom consacră în art 42 pricipiul potrivit căruia
munca forţată e interzisă; se prevede că nu constituie muncă forţată în
sensul Const Rom:
a. activităţi pt îndeplinirea îndatoririlor militare;
b. munca unei pers condamnate prestată în condiţii normale în
perioada de deţinere sau liberare condiţionată;
c. prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt
pericol precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale
stabilite de lege.
C.pen. rom în vigoare incriminează în art 191 fapta de a supune
o pers, în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, la prestarea unei
munci contra voinţei sale sau la o muncă obligatorie.
De asem, C.pen. în vigoare, în art 190 incriminează sclavia
care constă în „punerea sau ţinerea unei pers în stare de sclavie sau
traficul de sclavi”.
d. Dr la libertate şi la siguranţă. Acest dr e consacrat în art 5 din
Conv care în paragraf 1 prevede că „orice pers are dr la lib şi sig”;
„nimeni nu poate fi lipsit de lib sa cu excepţia urm cazuri potrivit
legii”:
a. dacă e deţinut legal pe baza condamnării de un tribunal
competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pt
nesupunerea la o hot pronunţată cf legii de către un tribunal ori în
vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa
autorităţilor judiciare competente atunci când există motive temeinice
ce ar fi putut împiedica să săvârşească infracţiunea sau să fugă după
săvârşirea acesteia;
d. dacă e vorba de detenţia legală a unui minor hotărâtă pt
educarea sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală în scopul
aducerii în faţa curţii competente;
e.dacă e vorba de detenţia legală a unei pers susceptibile să
transporte o boală contagioasă, a unui alienat mintal, a unui alcoolic, a
unui toxicoman sau a unui vagabond;
 f. dacă e vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei pers poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu atunci când
pt a preveni sau împiedica intrarea pe un teritoriu sau care se află într-o interesele o cer;
procedură de expulzarea sau de extrădare. d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să
Potr paragraf 2 art 5 „orice pers arestată tb să fie informată, obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi
într-un termen cât mai scurt posibil şi într-o limbă pe care o cunoaşte, martorii acuzării;
asupra acuzaţiei care i se aduce acesteia”. e. să fie asistat în mod gratuit de un interpret dacă nu înţelege
În temeiul paragraf 2, art 5 orice pers arestată tb să fie adusă în sau vorbeşte limba folosită la audiere.
faţa unui judecător sau a unui magistrat care e abilitat de lege să Aceste ample prevederi ale Conv au fost dezvoltate şi explicate
exercite funcţii judiciare şi să i se explice dr de a fi judecat într-un în practica Conv Eu la care au fost şi 16 sesizări făcute de către
termen cât mai scurt pt fapta săvârşită. reclamanţi cetăţeni români în perioada 2004-2006. Toate aceste
În paragraf 4, art 5 se prevede că orice pers care a fost arestată sesizări au fost considerate ca fiind întemeiate şi Curtea a obligat statul
sau reţinută din eroare sau în mod abuziv au dr la despăgubiri român la plata unor prejudicii materiale sau morale.
materiale sau morale. Aceste largi prevederi ale Conv sunt satisfăcute
pe deplin în legislaţia noastră internă.
În Constitiţie, art 23 (1) e consacrat principiul cf căruia lib
inividului şi siguranţa pers sunt inviolabile, iar în (2) se prevede că
reţinerea sau arestarea unei pers sunt permise numai cu îndeplinirea
condiţiilor prevăzute de lege.
În legătură cu dispoziţiile art 5 din Conv, C.proc.pen. cuprinde,
de asem, dispoziţii ce satisfac pe deplin cerinţele prevederilor Conv în
materie.
E. Dr la un proces echitabil. Potr art 6 paragraf 1 din Conv,
„orice pers are dr ca pricina să fie examinată echitabil, în mod public,
în timp util sau rezonabil de către un tribunal competent şi imparţial,
stabilit de lege, care să rezolve fie contestaţia asupra dr şi obl cu
caracter civil, fie temeinicia oricărei acuzaţii în materie penală
îndreptată împotriva ei”.
Judecata tb să se desfăşoare în mod public, dar totuşi accesul
presei sau al publicului pe întraga durată sau o parte a procesului poate
fi ... atunci când anumite interese generale sau persoane o cer.
În paragraf 2 se prevede că orice acuzat are în special dr:
a. să fie informat în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care
o cunoaşte sau o înţelege, în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei
acuzaţiei împotriva sa;
b. să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării
sale;
c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el
şi dacă nu dispune de mijloacele necesare pt a plăti un apărător, să