Dreptul Tratatelor Internationale

UNIVERSITATEA „DANUBIUS”
DIN GALAŢI
DREPT INTERNAȚIONAL PUBLIC
Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

4. DREPTUL TRATATELOR INTERNAŢIONALE
4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

4.2. Elementele tratatului internaţional
4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului
4.4. Rezerva la tratatul internaţional
4.5. Validitatea tratatelor
4.6. Efectele tratatului
4.7. Interpretarea tratatelor
4.8. Amendarea și modificarea tratatelor
4.9. Încetarea și suspendarea efectelor tratatului
DREPTUL TRATATELOR
 Tratatul constituie ”calea principală” de apariție și

dezvoltare a dreptului, ceea ce face ca toate celelalte
ramuri să fie influențate (Ion M. Anghel)
 Dreptul tratatelor ”are vocația de a reglementa absolut
toate relațiile care se desfășoară între entități ce au
capacitate internațională” (Ploesteanu & al.)
 DREPTUL TRATATELOR - ANSAMBLUL DE
NORME CARE REGLEMENTEAZĂ
ÎNCHEIEREA, APLICAREA, RESPECTAREA,
INTERPRETAREA, MODIFICAREA,
ÎNCETAREA TRATATELOR.

CODIFICAREA DREPTULUI TRATATELOR
 S-a realizat prin următoarele acte internaționale:
- Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul
tratatelor;
- Convenția asupra dreptului tratatelor dintre state
și organizații internaționale sau între organizații
internaționale, de la Viena, 1986;
- Convenția de la Viena din 1978 privind
succesiunea statelor la tratatele internaționale.

DEFINIŢIA TRATATULUI
Art.2 alin.1 din Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul

tratatelor:
“un acord încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de
dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un singur
instrument sau în două ori în mai multe instrumente conexe şi
oricare ar fi denumirea lor particulară.”
DENUMIREA TRATATELOR
 Termenul de „tratat” este general (lato

sensu) şi include orice acord încheiat între
state.
IMPORTANT !!!!!!
Indiferent care este denumirea lor,
tratatele au aceeaşi forţă juridică
obligatorie.
• (stricto sensu) se foloseşte pentru a denumi înţelegerile cu un înalt grad de
solemnitate, cu privire la unele domenii importante ale relaţiilor
Tratatul internaţionale (de exemplu, Tratatul de pace de la Versailles din 1919).
• denumeşte acele înţelegeri prin care se stabilesc relaţii internaţionale în

domenii speciale (de exemplu, Convenţia de la Viena din 1963 privind
Convenţia relaţiile consulare).
• desemnează acele înţelegeri internaţionale intervenite îndeosebi în domenii,

în general, precis determinate: economic, comercial, financiar, cultural etc.
(de exemplu, Acordul de colaborare culturală și în domeniul învățământului
Acordul între România și Spania, semnat la București, la 25 ianuarie 1995).
• constituie o înţelegere privind domeniile concrete ale relaţiilor

politice dintre state şi care au un caracter solemn
• (Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, 1966)
PACTUL
• se foloseşte pentru a desemna diverse înţelegeri internaţionale; el

poate fi un act accesoriu care însoţeşte un tratat preexistent în
scopul de a-l prelungi, interpreta, completa, modifica, dar poate
desemna şi o înţelegere de-sine-stătătoare între state
• (Protocolul opţional la Convenţia de la Viena din 1963, cu privire
PROTOCOLUL
la relaţiile consulare, referitor la cetăţenia membrilor personalului
consular, intrat în vigoare la 19 martie 1967).
• denumeşte actul constitutiv al unei organizaţii

internaţionale sau un anumit regim juridic
• (Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, Statutul
STATUTUL Dunării).
• declaraţia, carta, concordatul, pactul de

contrahendo, pactul de negociando, înţelegerea,
ALTE schimbul de note, act final etc
DENUMIRI.
CLASIFICAREA TRATATELOR
a) termenul sau durata tratatului b) posibilitatea de aderare
- tratate cu termen (Tratatul - tratatele deschise aderării
Comunității Europene a libere pentru orice stat
Cărbunelui și Oțelului - - tratatele închise, în cadrul
CECA) cărora în vederea aderării se cere
- tratate încheiate pe o consimţământul tuturor statelor
perioadă nedeterminată membre (Tratatul Atlanticului de
(tratatele de la Roma) Nord, Tratatul de aderare la
- cu termen şi posibilitatea Uniunea Europeană).
prelungirii.
c) numărul părţilor la tratat d) conţinutul tratatului

- tratate bilaterale - tratate contracte
- tratate multilaterale. - tratate legi.
e) etapele parcurse în cadrul f) domeniul relaţiilor care constituie

procedurii de încheiere a tratatelor obiectul lor de reglementare
- tratate în sens restrâns sau - tratate politice

formal (negociere, semnare, - acorduri culturale
ratificare) - acorduri economice
- tratate în forma simplificată - acorduri în domeniul
(negociere şi semnare). justiţiei etc.
FUNCȚIILE TRATATULUI
de a permite părților contractante să rezolve pe această cale diferendele
dintre ele;
de a da posibilitatea părților contractante să modifice sau să completeze

normele cutumiare;
de a contribui la organizarea societății internaționale sub aspectul

integrării ei;
de a da naștere și de a contribui la recunoașterea instituțiilor internaționale

(organizațiilor internaționale guvernamentale);
de a permite adaptarea dreptului internațional la noile realități din relațiile

internaționale și dezvoltarea lui, inclusiv codificarea acestui drept.
4.2. ELEMENTELE TRATATULUI INTERNAŢIONAL
A) Elementele esenţiale ale

tratatului
B) Elementele accesorii ale

tratatului
C) Părţile componente ale tratatului

din punct de vedere al structurii sale

A) ELEMENTELE ESENŢIALE ALE TRATATULUI
CALITATEA
SUBIECTELOR SAU
PĂRŢILOR LA OBIECTUL
TRATAT părțile la un TRATATULUI trebuie
tratat internațional să fie licit (să respecte
trebuie să fie subiecte principiile și normele
de drept internațional cu caracter imperativ
(statele, organizaţiile ale dreptului
internaţionale – în internațional) şi posibil
limitele competenței (realizabil).
lor, popoarele care
luptă pentru eliberare
VOINŢA PĂRŢILOR
trebuie să fie liber
exprimată, fără vicii de
consimţământ (eroare,
dol, violență, leziune);

A) ELEMENTELE ESENŢIALE ALE TRATATULUI
INTENŢIA DE A
PRODUCE EFECTE
JURIDICE
orice tratat trebuie
încheiat cu intenţia de a
da naştere, de a
modifica sau de a stinge
drepturi și obligaţii între
părţi;
Convenția de la
Viena din 1969 GUVERNAREA
TRATATULUI SE
introduce conceptul FACE DE CĂTRE
JUS COGENS, NORMELE
conform căruia sunt DREPTULUI
nule tratatele care INTERNAŢIONAL -
contravin unor numai actele juridice
norme imperative reglementate de norme
ale dreptului de drept internaţional
intră în categoria
internațional tratatelor.
contemporan.

B) ELEMENTELE ACCESORII ALE TRATATULUI
TERMENUL CONDIȚIA
eveniment viitor şi nesigur
eveniment viitor şi sigur ca ca realizare de care
realizare de care depinde depinde începerea sau
intrarea în vigoare sau încetarea executării
ieşirea din vigoare a unui obligaţiilor prevăzute de
tratat. tratat.

C) PĂRŢILE COMPONENTE ALE TRATATULUI DIN PUNCT DE
VEDERE AL STRUCTURII SALE
TITLUL DISPOZITIVUL
precizează este alcătuit din ANEXELE -
pe scurt prevederile de fond hărți, declarații
materia în ale tratatului, de interpretare,
care se împărțite pe protocoale etc.
încheie și capitole, secțiuni,
părțile; articole;
PREAMBULUL CLAUZELE
conține prevederi FINALE
de ordin general conţin prevederi
referitoare la având caracter
obiectul și scopul procedural:
tratatului, mecanismul de
expunerea de intrare în vigoare a
motive tratatului, data și
locul semnării etc.
ÎNCHEIEREA TRATATELOR
- ansamblul tuturor procedurilor, activităţilor care conduc la
formarea tratatului și intrarea sa în vigoare.
Etapele încheierii tratatelor

- i) negocierea și adoptarea textului tratatului
- ii) semnarea
- iii) exprimarea consimţământului

4.3.1. ACREDITAREA NEGOCIATORILOR
DEPLINELE PUTERI
Abilitarea de a purta negocieri și de a semna tratate internaționale

aparține unor persoane împuternicite în acest sens de state printr-
un document denumit „depline puteri”.
Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor definește deplinele puteri în
art.2 alin.1 litera c)
ACT DIPLOMATIC EMIS DE AUTORITATEA COMPETENTĂ A
UNUI STAT, PRIN CARE SUNT DESEMNATE UNA SAU MAI
MULTE PERSOANE ÎMPUTERNICITE SĂ REPREZINTE STATUL
PENTRU NEGOCIEREA, ADOPTAREA SAU SEMNAREA UNUI
TRATAT, PRIN EXPRIMAREA DE A DEVENI PARTE LA TRATAT
SAU PENTRU A ÎNDEPLINI ALT ACT CU PRIVIRE LA ACESTA.

4.3.1. ACREDITAREA NEGOCIATORILOR
DEPLINELE PUTERI
„1. O persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru

adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima
consimţământul unui stat de a se lega printr-un tratat dacă:
a) prezintă deplinele puteri cuvenite;sau
b) rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări că
aveau intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul
în acest scop şi a nu pretinde prezentarea de depline puteri.
2. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline
puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor:
a) şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii afacerilor externe, pentru
toate actele referitoare la încheierea unui tratat;
b) şefii de misiune diplomatică, pentru adoptarea textului unui tratat
ce se încheie între statul acreditant şi statul acreditar;
c) reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau
pe lângă o organizaţie internaţională ori pe lângă un organ al acesteia,
pentru adoptarea textului unui tratat în această conferinţă, organizaţie
sau organ.”
(Art.7 din Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor)

4.3.2. ) NEGOCIEREA ȘI ADOPTAREA TEXTULUI TRATATULUI
- este faza în care se redactează, se elaborează şi se adoptă textul
tratatului;
- negocierile se poartă între statele care urmează să devină părți la
tratat, numite „state negociatoare”;
- potrivit art. 2 litera e) din Convenția de la Viena din 1969, prin
expresia „stat care a participat la negociere”, se înţelege un stat
care a participat la elaborarea şi adoptarea textului tratatului;
- adoptarea textului tratatului constă în fixarea formei și conținutului
său, care astfel este considerat definitiv;
- chiar dacă adoptarea textului unui tratat se face cu consimțământul
statelor participante la elaborarea sa (art.9 din Convenția de la Viena
din 1969), această etapă nu include exprimarea voinței statelor
respective de a se lega necondiționat prin tratat

4.3.3. AUTENTIFICAREA ȘI SEMNAREA
Autentificarea textului tratatului se face prin mai multe metode:
semnare definitivă, semnare ad referendum, parafarea textului,
semnare amânată, act final;
Potrivit art.10 din Convenția de la Viena din 1969: textul unui
tratat este stabilit ca fiind autentic şi definitiv:
„a) respectându-se procedura prevăzută în acest text sau
convenită de statele participante la elaborarea tratatului sau,
b) în lipsa unei atare proceduri, prin semnarea ad referendum
sau parafarea, de către reprezentanţii acestor state, a textului
tratatului sau a actului final al unei conferinţe în care textul a
fost încorporat”;

4.3.4. EFECTUL SEMNĂRII – exprimarea consimțământului
Art.12 din Convenția de la Viena din 1969:

„consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se
exprimă prin semnătura reprezentantului acestui stat:
a) când tratatul prevede că semnătura va avea acest efect;
b) când este stabilit pe o altă cale că statele care au participat la
negociere conveniseră că semnătura va avea acest efect, sau
c) când intenţia statului de a conferi semnăturii acest efect
rezultă din deplinele puteri ale reprezentantului său sau a fost
exprimată în cursul negocierii

4.3.5. Ratificarea
RATIFICAREA ESTE ACTUL ORGANULUI DE STAT
COMPETENT PRIN CARE ACESTA CONFERĂ FORȚĂ
JURIDICĂ OBLIGATORIE TRATATELOR SEMNATE DE
PLENIPOTENȚIARII LOR;

4.3.6. Accesiunea și aderarea
alin.2 al art. 14 stabilește că exprimarea consimțământului unui
stat de a fi legat printr-un tratat se realizează prin acceptare sau
aprobare în condiţii asemănătoare acelora care se aplică
ratificării; se consideră că acceptarea ar constitui o procedură mai
simplă și mai rapidă, care permite unui stat să-și asume obligații
convenționale, fără a fi necesară procedura constituțională internă
a ratificării;
- prin aderare (art.15), ca procedură prin care un stat, care nu a
participat la negocierea unui tratat deschis își exprimă
consimțământul de a deveni parte la acesta printr-o declarație
unilaterală.
4.3. ÎNCHEIEREA ŞI INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATULUI
4.3.7. Intrarea în vigoarea
Tratatele bilaterale Tratatele multilaterale

- la data semnării, dar numai  la un anumit termen
dacă aceasta îndeplineşte şi
după depunerea unui
funcţia de a exprima
consimţământul statului de a anumit număr de
deveni parte la tratat; instrumente de ratificare
- la data schimbării ori sau aderare.
depunerii instrumentelor de
ratificare.

4.3.7. Intrarea în vigoarea
 Art. 24 din Convenția de la Viena din 1969: „un tratat intră în

vigoare la data şi după modalităţile ce s-au fixat prin dispoziţiile
sale sau prin acord între statele care au participat la negociere”.
 Dacă tratatul nu conține astfel de dispoziții „un tratat intră în
vigoare de îndată ce consimţământul de a fi legat prin tratat a
fost stabilit pentru toate statele care au participat la negociere”.

4.3.8. ÎNREGISTRAREA TRATATELOR
 Art.102 Carta O.N.U. - obligația statelor de a înregistra

tratatele sau acordurile internaționale la Secretariatul O.N.U.
 Neînregistrarea tratatelor nu afectează forța lor obligatorie
pentru părți, ci doar opozabilitatea lor față de terți.
 Art.80 Convenția de la Viena din 1969 - „după intrarea lor în
vigoare, tratatele sunt trimise Secretariatului Organizaţiei
Naţiunilor Unite spre înregistrare sau clasare sau înscrierea în
repertoriu, după caz, precum şi spre publicare”.

4.3.8. ÎNREGISTRAREA TRATATELOR . DEPOZITARUL
Statele participante la încheierea tratatului desemnează un depozitar - unul sau mai multe state, o
organizaţie internaţională sau principalul funcţionar administrativ al unei asemenea organizaţii.
Art.77 din Convenție – FUNCŢIILE DEPOZITARULUI
a) asigură păstrarea textului original al tratatului şi a deplinelor puteri care i s-au încredinţat;
b) întocmeşte copii certificate pentru conformitate cu textul original şi orice alte texte în alte limbi,
care pot fi cerute prin tratat şi le comunică părţilor la tratat precum şi statelor având calitatea de a
deveni părţi;
c) primeşte toate semnăturile tratatului, primeşte şi păstrează toate instrumentele, notificările şi
comunicările relative la tratat;
d) examinează dacă o semnătură, un instrument, o notificare sau o comunicare referitoare la tratat
este în bună şi cuvenită formă şi, după caz, atrage atenţia statului în cauză asupra chestiunii;
e) informează părţile la tratat şi statele având calitatea de a deveni părţi asupra actelor, notificărilor
şi comunicărilor referitoare la tratat;
f) informează statele având calitatea de a deveni părţi la tratat despre data la care a fost primit sau
depus numărul de semnături sau de instrumente de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare cerute
pentru intrarea în vigoare a tratatului;
g) asigură înregistrarea tratatului la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite;
h) îndeplineşte funcţiile menţionate în alte dispoziţii ale prezentei Convenţii.
4.4. REZERVA LA TRATAT - NOŢIUNE

 „importantă inovare în dreptul tratatelor”
 „permite participarea unui număr cât mai mare de state la
tratatele multilaterale de interes general, promovând cooperarea
internațională a statelor, chiar și în situațiile când ele nu sunt de
acord asupra unor soluții de amănunt elaborate”
 o declaraţie unilaterală, oricare ar fi conţinutul sau denumirea sa,
făcută de către un stat atunci când semnează sau aprobă un tratat sau
adera la acesta, prin care îşi manifestă intenţia de a exclude sau
modifica efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la
aplicarea lor faţă de statul respectiv – Convenţia de la Viena din
1969, art.2 alin. 1 litera d)
4.4. REZERVA LA TRATAT - SCOP

- de a reduce, pentru statul în cauză, întinderea
obligațiilor ce decurg din acel tratat;
- „de a exclude, în ceea ce-l privește, anumite
dispoziții din tratat, de a nu accepta anumite
obligații care rezultă din acel tratat, de a
preciza sensul pe care înțelege să-l dea
dispozițiilor acelui tratat”
4.4. REZERVA LA TRATAT - EXEMPLU

Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare de către România a Convenției
europene asupra cetățeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997) prin
Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, România a formulat următoarele rezerve:
1. Cu privire la aplicarea art. 6 paragraful 4 lit. e), f) şi g) din Convenţie:
„România îşi rezervă dreptul de a acorda cetăţenia sa persoanelor născute pe
teritoriul său din părinţi cu cetăţenie străină şi persoanelor care domiciliază, în
mod legal şi obişnuit, pe teritoriul său, inclusiv apatrizilor şi refugiaţilor
recunoscuţi, la cerere, cu respectarea condiţiilor prevăzute în legislaţia internă.“
2. Cu privire la aplicarea art. 8 paragraful 1 din Convenţie: „România îşi
rezervă dreptul de a permite renunţarea la cetăţenia sa, dacă persoana
solicitantă întruneşte condiţiile prevăzute în legislaţia internă.“
3. Cu privire la aplicarea art. 17 paragraful 1 din Convenţie: „Cetăţenii români
cu domiciliul în România, care mai au o altă cetăţenie, se bucură pe teritoriul
României de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni
români, în conformitate cu prevederile Constituţiei României.“
4.4. REZERVA LA TRATAT – CONDIŢII DE FORMĂ
 rezervele la tratat să fie exprimate

în scris şi să fie comunicate statelor
contractante şi altor state care au
dreptul să fie părţi la tratat;
 celelalte părţi la tratat au dreptul să
formuleze obiecţiuni la rezervele
comunicate sau să le accepte;
 acceptarea rezervelor se poate face
expres sau tacit.
4.4. REZERVA LA TRATAT – CONDIŢII DE FOND
 formularea rezervelor să nu fie în mod

expres interzisă de tratat;
 rezervele să nu se refere la dispoziţii ale
tratatului la care este exclusă în mod
expres posibilitatea de a se formula
rezerve;
 rezervele nu trebuie să fie incompatibile cu
obiectul tratatului şi scopul acestuia.
4.4. REZERVA LA TRATAT – EFECTE

între statul care a formulat una între statul rezervatar și statele
sau mai multe rezerve și statele care au formulat obiecțiuni la
părți care le-au acceptat rezerve
dispozițiile tratatului leagă statele care au formulat

statul rezervatar și statele care obiecțiuni la rezerve au
le-au acceptat, cu precizarea că latitudinea de a accepta ca
restul dispozițiilor tratatului,
referitor la articolele asupra
care nu fac obiectul rezervei, să
cărora s-au formulat rezerve, se aplice între ele și statul
dispozițiile care leagă aceste rezervatar sau de a refuza
state sunt cele modificate aplicarea tratatului între ele și
conform rezervelor; statul rezervatar în ansamblu
4.5. VALIDITATEA TRATATELOR - CONSIMŢĂMÂNTULUI STATULUI DE

A DEVENI PARTE LA TRATAT
.” - prin semnare (când tratatele dobândesc forță juridică prin aceasta, potrivit voinței
părților, statele exprimând astfel că doresc să fie legate prin tratatul încheiat);
Art.12 din Convenția de la Viena din 1969, „consimţământul unui stat de a fi legat printr-
un tratat se exprimă prin semnătura reprezentantului acestui stat:
a) când tratatul prevede că semnătura va avea acest efect;
b) când este stabilit pe o altă cale că statele care au participat la negociere conveniseră că
semnătura va avea acest efect, sau
c) când intenţia statului de a conferi semnăturii acest efect rezultă din deplinele puteri ale
reprezentantului său sau a fost exprimată în cursul negocierii
- prin ratificare, aprobare, acceptare (art.14); ratificarea este actul organului de stat
competent prin care acesta conferă forță juridică obligatorie tratatelor semnate de
plenipotențiarii lor; alin.2 al art. 14 stabilește că exprimarea consimțământului unui stat de
a fi legat printr-un tratat se realizează prin acceptare sau aprobare în condiţii
asemănătoare acelora care se aplică ratificării; se consideră că acceptarea ar constitui o
procedură mai simplă și mai rapidă, care permite unui stat să-și asume obligații
convenționale, fără a fi necesară procedura constituțională internă a ratificării;
- prin aderare (art.15), ca procedură prin care un stat, care nu a participat la negocierea unui
tratat deschis își exprimă consimțământul de a deveni parte la acesta printr-o declarație
unilaterală.
4.5. VALIDITATEA TRATATELOR - CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA

TRATATE
Capacitatea limitată de a încheia tratate este
determinată de:
 statutul de neutralitate – împiedică statul
respectiv să încheie tratate cu caracter militar;
 situaţia statul federal - când capacitatea de a
Capacitatea încheia tratate revine în majoritatea cazurilor
deplină de a federaţiei şi numai rareori revine statelor
competente;
încheia tratate  organizaţiile internaţionale - au capacitatea de
aparţine subiectului a încheia tratate potrivit actelor constitutive în
principal de drept domeniile de competenţă special determinate;
internaţional –  naţiunile şi popoarele care luptă pentru
eliberare; calitatea de subiect de drept
STATUL. internaţional se manifestă numai în anumite
(art.6, Convenţia de domenii, iar în timp se exercită până la
dobândirea independenţei şi a creării statului
la Viena din 1969) nou, care va beneficia de personalitate juridică
internaţională deplină;
 Vaticanul - poate încheia tratate care ţin de
domeniul religios.
4.5. VALIDITATEA TRATATELOR FORMA TRATATELOR
PRINCIPIULUI LIBERTĂŢII FORMELOR - tratatele pot fi

încheiate nu numai în forma scrisă, ci şi verbală, fără ca valoarea lor
juridică să fie afectată.
„Faptul că prezenta Convenţie nu se aplică nici acordurilor
internaţionale încheiate între state sau alte subiecte de drept
internaţional ori între aceste alte subiecte de drept internaţional şi
nici acordurilor internaţionale care nu au fost încheiate în formă
scrisă, nu aduce vreo atingere:
- valorii juridice a unor asemenea acorduri;
- aplicării la aceste acorduri a tuturor regulilor enunţate în prezenta
Convenţie, cărora ar fi supuse în temeiul dreptului internaţional
independent de Convenţie;
- aplicării Convenţiei la relaţiile dintre state, reglementate prin
acorduri internaţionale, la care sunt părţi şi alte subiecte de drept
internaţional.”
(art.3 din Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor)
4.6. EFECTELE TRATATULUI

 Tratatul internațional este încheiat în scopul esențial de a
produce efecte juridice, respectiv de a crea, a modifica ori a
stinge drepturi și obligații față de subiectele de drept
internațional care participă la acesta, ca urmare a
consimțământului pe care acestea l-au dat la încheierea
tratatului.
 a) Efectele tratatului inter partes
 b) Efectele tratatului față de terți
 c) Efectele tratatului în timp
 d) Efectele tratatului în spaţiu
4.6. a) EFECTELE TRATATULUI INTER PARTES

 În principiu, tratatele produc efecte numai faţă de părţi (au
efect relativ).
 Art. 34 al Convenţiei de la Viena din 1969, privind dreptul
tratatelor:
„un tratat nu creează obligaţii, nici drepturi unui stat terţ fără
consimţământul său.”
Per a contrario, DISPOZIȚIILE TRATATULUI VOR
LEGA DOAR PĂRȚILE CONTRACTANTE,
potrivit principiului
res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

 PACTA SUNT SERVANDA - alt principiu fundamental unanim
recunoscut care justifică rațiunea de a fi a tratatului internațional
= angajamentele juridice asumate printr-un tratat trebuie respectate
întocmai, tratatul trebuie executat cu bună-credință.
 Preambulul Pactului Societății Națiunilor: trebuie „să se respecte
în mod riguros toate obligațiile din tratate în raporturile reciproce
ale popoarelor”.
 Art. 2 pct.2 din Carta O.N.U. obligă toţi membrii Organizaţiei să-
şi îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile asumate potrivit Cartei.
 Convenția cu privire la dreptul tratatelor din 1969 prevede prin
art. 26 că: „Orice tratat în vigoare leagă părțile și trebuie executat
de ele cu bună credință.”

 Constituția României (2003):
„ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-
credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte
(art.11)
 Legea nr. 590/2003 privind tratatele:
„Obligațiile prevăzute de tratatele în vigoare se execută
întocmai și cu bună-credință” (art.31).
4.6. b) EFECTELE TRATATULUI FAȚĂ DE TERȚI
 Regula în materia tratatelor internaționale:

TRATATELE NU CREEAZĂ DREPTURI ŞI OBLIGAŢII
PENTRU TERŢI.
 Art.35 şi 36 din Convenţia de la Viena din 1969 prevăd
situaţiile de excepţie de la principiul efectului relativ, situații
în care pot rezulta drepturi și obligații referitoare la un stat terț.

 ART.35
Condițiile ce se cer îndeplinite pentru ca o OBLIGAȚIE să fie
opozabilă unui terț sunt următoarele:
- părțile la acest tratat înţeleg să creeze obligaţia prin mijlocirea acestei
dispoziţii;
- statul terţ acceptă în mod expres şi în scris această obligaţie.
 Pentru ca o obligație să ia naștere în sarcina unui stat terț, este necesar,
potrivit reglementării menționate, ca exprimarea consimțământului statului
terț să fie expresă.
 Sunt excluse, prin urmare, consimțământul tacit, prezumții ori
comportamente din care să rezulte acceptarea obligației.
 În cazul când o obligaţie s-a născut în sarcina unui stat terţ, potrivit
articolului 35, această obligaţie nu poate fi revocată sau modificată decât
prin consimţământul statelor părţi la tratat şi al statului terţ, afară dacă se
stabileşte că ele au convenit altfel.
 ART.36
Alin.1 - condiționează nașterea unui DREPT pentru un stat terţ din dispoziţia unui
tratat:
- dacă părţile la acest tratat înţeleg, prin această dispoziţie, să confere acest drept
fie statului terţ sau unui grup de state căruia acesta aparţine, fie tuturor statelor şi
- dacă statul terţ consimte.
Alin.2 - consimţământul este prezumat în lipsa vreunei indicaţii contrare, afară
numai dacă tratatul nu dispune altfel.
 Statul care exercită un drept dobândit în condițiile prevăzute de art. 36 alin.1 al
Convenției, este ţinut să respecte, în exercitarea acestui drept, condiţiile prevăzute
de tratat sau stabilite conform dispoziţiilor sale.
 Drepturile născute în folosul unui stat terţ potrivit articolului 36 nu pot fi
revocate sau modificate de statele părţi dacă se stabileşte că drepturile respective
sunt destinate să nu poată fi revocate sau modificate fără consimţământul statului
terţ.

 Opinii doctrinare susțin că unele tratate internaționale creează drepturi și
obligații ce fac excepție de la principiul relativității, așadar sunt opozabile
erga omnes (precum cele ce privesc neutralitatea unor state sau teritorii).
 Extinderea efectelor anumitor tratate asupra terților este prevăzută de
art.38 din Convenția de la Viena din 1969 și privește o regulă enunţată într-
un tratat ce poate deveni obligatorie pentru un stat terţ ca regulă cutumiară
de drept internaţional, recunoscută ca atare:
 Articolul 38
Regulile unui tratat ce devin obligatorii pentru statele terţe prin formarea
unei cutume internaţionale.
Nici una din dispoziţiile articolelor 34 şi 37 nu se opune ca o regulă
enunţată într-un tratat să devină obligatorie pentru un stat terţ ca regulă
cutumiară de drept internaţional, recunoscută ca atare.
4.6. c) EFECTELE TRATATULUI ÎN TIMP

 În ceea ce privește aplicarea în timp a tratatelor, regula
generală este neretroactivitatea tratatelor, art.28
Convenţia de la Viena, 1969, privind dreptul tratatelor:
Dacă din cuprinsul tratatului nu reiese o intenţie diferită
sau nu este stabilită pe altă cale, dispoziţiile unui tratat nu
leagă o parte în ce priveşte un act sau fapt anterior datei
intrării în vigoare a acestui tratat faţă de această parte sau
în ce priveşte o situaţie care încetase să existe la acea
dată.
Aplicarea retroactivă este posibilă doar cu titlu de
excepție, dacă rezultă din tratat această intenție.
4.6. c) EFECTELE TRATATULUI ÎN TIMP

 Aplicarea tratatelor succesive - art.30 din Convenţia de la Viena din 1969 -
reguli:
 în cazul în care un tratat precizează în conţinutul său că se subordonează altui
tratat anterior sau ulterior ori precizează că nu trebuie considerat ca fiind
incompatibil cu celalalt, dispoziţiile acestuia se vor aplica cu precădere;
 atunci când toate părţile la tratatul anterior sunt părţi şi la tratatul ulterior, fără
ca tratatul anterior să fi expirat sau ca aplicarea sa să fi fost suspendată, tratatul
anterior nu se mai aplică decât în măsura în care dispoziţiile sale sunt
compatibile cu cele ale tratatului ulterior;
 când părţile la tratatul anterior nu sunt toate părţi la tratatul posterior:
a) în relaţiile dintre statele care sunt părţi la ambele tratate, regula
aplicabilă este cea enunţată la paragraful anterior;
b) în relaţiile dintre un stat parte la cele două tratate şi un stat parte numai
la unul din aceste tratate, tratatul la care ambele state sunt părţi
reglementează drepturile şi obligaţiile lor reciproce.
4.6. d) EFECTELE TRATATULUI ÎN SPAŢIU
 Art. 29 din Convenția de codificare a dreptului tratatelor

dispune:
„Dacă din cuprinsul tratatului nu reiese o intenţie diferită sau
dacă aceasta nu este stabilită pe altă cale, un tratat leagă pe
fiecare din părţi cu privire la întregul său teritoriu”.
 Statele au libertatea de a stabili aria teritorială asupra
căreia devin aplicabile dispozițiile tratatului încheiat între
ele.
 Dacă tratatul în cauză nu conține o astfel de precizare,
devine aplicabilă regula generală, conform căreia tratatul
leagă fiecare parte cu privire la întregul său teritoriu.
4.7. INTERPRETAREA TRATATELOR
INTERPRETATIO - transpunerea sensului unui enunţ dintr-

un limbaj necunoscut într-unul cunoscut destinatarului
INTERPRETAREA JURIDICĂ - „ansamblul de operaţiuni
raţionale de abstragere, lămurire şi argumentare a sensului şi
semnificaţiilor normelor de drept formulate în textele legale în vigoare,
mijloacelor de probă şi principiilor dreptului, cu scopul justei lor aplicări
diferitelor situaţii din practică”
- „ansamblul mijloacelor, tehnicilor, instrumentelor şi metodelor prin
intermediul cărora devine posibilă aplicarea dreptului”

Interpretarea juridică comportă valenţe distincte generate de specificul
fiecărei ramuri de drept.
Schwarzenberger apreciază că interpretarea constituie „procesul prin care se
stabileşte caracterul juridic şi efectele consensului la care au ajuns părţile”
Edwin Glaser menţionează că a interpreta un tratat înseamnă „a desluşi
înţelesul textului său”.
 CE înseamnă a interpreta un tratat internaţional? - adică problema
obiectului interpretării tratatelor;
 CINE are calitatea de a interpreta tratatele internaţionale, de la cine
emană o anumită interpretare a unui text, ce autoritate, ce efecte juridice
are această interpretare? - adică problema felurilor de interpretare a
tratatelor;
 CUM trebuie interpretate tratatele internaţionale? - adică în ce constau
regulile de drept internaţional cu privire la interpretarea tratatelor.
Ion M. Anghel - acţiunea de cercetare şi de stabilire, fie a voinţei autorilor
textului de tratat, fie a semnificaţiei textului ca atare, fie a regulii, care în
tăcerea textului, ar trebui aplicată.

Forme de interpretare a tratatelor
realizată de către
toate părţile la tratat
colectivă în momentul
autentică adoptării textului
sau mai târziu
în funcţie de
autorul
interpretării unilaterală fiecare stat
realizată de un organ al unei organizații

internaţionale
neautentică (Adunarea generală a ONU interpretează
Carta ONU);
Interpretarea doctrinară
are în vedere numai textul propriu-zis

interpretare
din tratat, considerându-se că voinţa
obiectivă
părţilor a fost clar exprimată în tratat
obiectul
interpretării
interpretare are în vedere găsirea adevăratei voinţe a

subiectivă părţilor

interpretul constată că există
interpretare concordanţă între textul juridic şi
literală cazurile practice care pot fi încadrate
în ipoteza normei juridice
nu există concordanţă între textul legal şi

cazurile din practică, exprimarea fiind
în funcţie de interpretare
restrânsă, în aceste condiţii interpretul
rezultatul extensivă
trebuind să extindă aplicarea normei
interpretării
juridice
nu există concordanţă între textul legal şi

cazurile din practică, exprimarea fiind
interpretare
prea largă, în aceste condiţii interpretul
restrictivă
trebuind să restrângă aplicarea normei
juridice
4.7. REGULI ŞI PRINCIPII DE INTERPRETARE A

TRATATELOR
INTERPRETAREA GRAMATICALĂ - folosirea în interpretarea
normei juridice de drept internaţional a regulilor gramaticii referitoare la
sintaxă, morfologie, vocabular;
INTERPRETAREA SISTEMATICĂ - stabilirea înţelesului normei

juridice de drept internaţional dintr-un tratat prin raportarea acesteia la
integralitatea textului din care face parte, la instituţia juridică în care se
încadrează, ori alte dispoziţii de drept internaţional;
INTERPRETAREA ISTORICO-TELEOLOGICĂ - lămurirea

sensului clauzelor unui tratat luându-se în considerarea condiţiile
istorice, sociale, politice, necesităţile care au condus la adoptarea
documentului respectiv şi scopul pe care l-au urmărit statele, ca părţi la
tratat, caz în care trebuie avute în vedere lucrările pregătitoare pentru
elaborarea textului tratatului, dezbaterile privitoare la proiectul de tratat
din cadrul conferinţelor internaţionale, schimburile de note etc.
4.7. REGULI ŞI PRINCIPII DE INTERPRETARE A

TRATATELOR
INTERPRETAREA LOGICĂ, metodă care conduce la clarificarea

conţinutului unui tratat prin utilizarea raţionamentelor şi
argumentelor logicii formale:
- exceptio est strictissimae interpretationis ;
- generalia specialibus non derogant, specialia generalibus derogant ;
ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus;
- actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat;
- argumentum ad absurdum;
- argumentum per a contrario;
- argumentum a majori ad minus;
- argumentum a fortiori ratione
4.7. CONVENŢIA DE LA VIENA DIN 1969
 Art.31 regula generală de interpretare a tratatelor: „un tratat trebuie să fie

interpretat cu bună-credinţă potrivit sensului obişnuit ce urmează a fi
atribuit termenilor tratatului în contextul lor şi în lumina obiectului şi
scopului său”:
 dacă textul tratatului este clar, nu trebuie să i se modifice înțelesul sub
pretextul de a i se respecta spiritul;
 termenilor folosiți în tratat trebuie să li se atribuie sensul lor obișnuit,
firesc și trebuie interpretați ținând cont de obiectul și scopul tratatului;
 unui termen i se va atribui un sens special dacă este stabilit că aceasta a
fost intenţia părţilor;
 se poate recurge la mijloace complementare de interpretare pentru a
exclude sensul ambiguu sau obscur al unor termeni sau interpretările ce
ar conduce la un rezultat vădit absurd sau neraţional.
4.7. CONVENŢIA DE LA VIENA DIN 1969
 În situația în care un tratat a fost autentificat în două sau mai

multe limbi, textul său are aceeaşi valoare în fiecare din aceste
limbi, afară numai dacă tratatul nu dispune sau dacă părţile nu
convin că, în caz de divergenţă, unul din texte să aibă precădere
(art.33).
 Termenii unui tratat sunt presupuşi a avea acelaşi înţeles în
diversele texte autentice.
O versiune a tratatului în altă limbă decât cele în care textul a
fost autentificat nu va fi considerată drept text autentic decât
dacă tratatul prevede sau dacă părţile au convenit aceasta.
4.8. Amendarea și modificarea tratatelor

 Un tratat poate fi amendat prin acordul părţilor.
Dacă tratatul nu dispune altfel, AMENDAREA TRATATELOR MULTILATERALE este
guvernată de următoarele reguli:
A) Orice propunere tinzînd la amendarea unui tratat multilateral în relaţiile dintre toate părţile
trebuie să fie notificată tuturor statelor contractante şi fiecare dintre ele are dreptul să
participe:
a) la hotarîrea cu privire la urmarea ce se va da acestei propuneri;
b) la negocierea şi la încheierea oricărui acord avînd drept obiect amendarea tratatului.
B) Orice stat avînd calitatea de a deveni parte la tratat are de asemenea calitatea de a deveni
parte la tratat astfel cum este amendat.
C) . Acordul asupra amendamentului nu leagă statele care sînt părţi la tratat şi care nu devin
părţi la acest acord; alineatul b) al paragrafului 4 din articolul 30 se aplica acestor state.
D) . Orice stat care devine parte la tratat după intrarea în vigoare a acordului asupra
amendamentului este, dacă nu a exprimat o intenţie diferită, considerat ca fiind:
a) parte la tratat astfel cum este amendat;
b) parte la tratatul neamendat faţă de oricare parte la tratat care nu este legată prin acordul
asupra amendamentului.
4.9. ÎNCETAREA ȘI SUSPENDAREA EFECTELOR

TRATATULUI
 REGLEMENTARE
Convenția de la Viena din 1969 Secțiunea a III-a, din
Partea a V-a : ÎNCETAREA ŞI SUSPENDAREA
TRATATELOR
ÎNCETAREA privește împrejurările ce determină ca
efectele tratatului să nu se mai producă.
SUSPENDAREA se referă la întreruperea temporară a
efectelor tratatului, părțile având obligația ca pe durata
suspendării să se abțină de la săvârșirea oricăror acte care
ar putea împiedica reluarea aplicării tratatului (art.72).

TRATATULUI
Cauze de încetare voluntare Cauze de încetare independente

de voinţa părţilor
exprimarea consimţământului
ulterior al tuturor părţilor; dispariţia părţilor la tratat
denunţarea sau retragerea, în
dispariţia obiectului tratatului;
cazul în care un tratat nu conţine
prevederi în legătură cu încetarea
sa; schimbarea fundamentală a
împrejurărilor (rebus sic
îndeplinirea condiţiei rezolutorii stantibus);
prevăzute expres în cuprinsul
tratatului. ruperea relaţiilor diplomatice şi
consulare
expirarea termenului prevăzut de
tratat (pentru tratatele încheiate pe
durată determinată). războiul.

TRATATULUI. NULITATEA TRATATULUI
 Dacă norma imperativă apare în cursul aplicării respectivului

tratat, devin operabile dispozițiile art. 64 din Convenția de la
Viena din 1969, care stabilesc că „orice tratat existent, care este
în conflict cu această normă, devine nul şi îşi încetează efectele”.
 Nulitatea intervine, potrivit Convenției de la Viena din 1969, și
în cazurile în care tratatul are vicii de consimţământ: eroare
(art.48), dol (art.49), coruperea reprezentantului unui stat (art.50),
constrângerea exercitată asupra reprezentantului (art.51),
constrângerea exercitată asupra statului (art.52).

TRATATULUI. NULITATEA TRATATULUI
 Dacă norma imperativă apare în cursul aplicării respectivului tratat,
devin operabile dispozițiile art. 64 din Convenția de la Viena din 1969:
„orice tratat existent, care este în conflict cu această normă, devine nul şi
îşi încetează efectele”.
 Nulitatea intervine, potrivit Convenției de la Viena din 1969, și în
cazurile în care tratatul are vicii de consimţământ:
- eroare (art.48),
- dol (art.49),
- coruperea reprezentantului unui stat (art.50),
- constrângerea exercitată asupra reprezentantului (art.51),
- constrângerea exercitată asupra statului (art.52).
4.9. ÎNCETAREA ȘI SUSPENDAREA EFECTELOR TRATATULUI.

VIOLAREA TRATATULUI DE CĂTRE UNA DIN PĂRȚI
 ARTICOLUL 60
 Rezolvarea acestei situații diferă în funcție de categoria căreia îi aparține tratatul
respectiv.
 Dacă violarea privește unui tratat bilateral, cealaltă parte este autorizată să invoce
violarea ca motiv pentru a pune capăt tratatului sau a suspenda aplicarea lui în total sau în
parte.
 Dacă violarea s-a produs cu privire la un tratat multilateral de către una din părţi, soluțiile
adoptate pot fi următoarele:
a) celelalte părţi pot, prin acordul lor unanim, să suspende aplicarea tratatului în total sau
în parte, ori să-i pună capăt, fie în relaţiile dintre ele şi statul autor al violării, fie între
toate părţile;
b) o parte atinsă în mod deosebit, prin violare, poate să o invoce ca motiv de suspendare a
aplicării tratatului în total sau în parte în privinţa ei, dacă acest tratat este de aşa natură
încât o violare substanţială a dispoziţiilor sale de către o parte modifică radical situaţia
fiecărei părţi în ce priveşte executarea ulterioară a obligaţiilor sale în virtutea tratatului.

VIOLAREA TRATATULUI DE CĂTRE UNA DIN PĂRȚI
 DE REȚINUT
în toate cazurile nu poate fi vorba decât despre „o violare
substanțială”:
a) o respingere a tratatului, neautorizată de prezenta
Convenţie sau
b) violarea unei dispoziţii esenţiale pentru realizarea
obiectului sau scopului tratatului.

LEGEA NR. 590/2003
- încetarea valabilității tratatelor prin acordul părților sau prin denunțare,

renunțare ori retragere trebuie să urmeze procedura prevăzută pentru
intrarea în vigoare a acestora
- instrumentul de motivare a actului normativ prin care se aprobă încetarea
valabilității tratatului prin acordul părților, denunțare, renunțare sau
retragere trebuie să cuprindă argumentarea oportunității încetării
valabilității tratatului, temeiul juridic al încetării valabilității tratatului,
consecințele politice, juridice, economice sau de alta natura ale încetării
valabilității tratatului, copia textului tratatului
- tratatele încheiate cu încălcarea normelor dreptului internațional privind
validitatea tratatelor și a normelor privind capacitatea și/sau procedura
încheierii tratatelor pot fi declarate nule, procedura de aprobare a declarării
nulității fiind similară celei urmate pentru intrarea în vigoare a categoriei
respective de tratate.

Dreptul Tratatelor Internationale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Tratatelor Internationale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DANUBIUS”

DREPT INTERNAȚIONAL PUBLIC

Prof.univ.dr. Jana MAFTEI

4. DREPTUL TRATATELOR INTERNAŢIONALE

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

 Tratatul constituie ”calea principală” de apariție și

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

Art.2 alin.1 din Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

 Termenul de „tratat” este general (lato

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

• denumeşte acele înţelegeri prin care se stabilesc relaţii internaţionale în

• desemnează acele înţelegeri internaţionale intervenite îndeosebi în domenii,

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

• constituie o înţelegere privind domeniile concrete ale relaţiilor

• se foloseşte pentru a desemna diverse înţelegeri internaţionale; el

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

• denumeşte actul constitutiv al unei organizaţii

• declaraţia, carta, concordatul, pactul de

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

c) numărul părţilor la tratat d) conţinutul tratatului

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

e) etapele parcurse în cadrul f) domeniul relaţiilor care constituie

- tratate în sens restrâns sau - tratate politice

4.1. Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului

de a da posibilitatea părților contractante să modifice sau să completeze

de a contribui la organizarea societății internaționale sub aspectul

de a da naștere și de a contribui la recunoașterea instituțiilor internaționale

de a permite adaptarea dreptului internațional la noile realități din relațiile

4.2. ELEMENTELE TRATATULUI INTERNAŢIONAL

A) Elementele esenţiale ale

B) Elementele accesorii ale

C) Părţile componente ale tratatului

4.2. ELEMENTELE TRATATULUI INTERNAŢIONAL

4.2. ELEMENTELE TRATATULUI INTERNAŢIONAL

4.2. ELEMENTELE TRATATULUI INTERNAŢIONAL

4.2. ELEMENTELE TRATATULUI INTERNAŢIONAL

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

Etapele încheierii tratatelor

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

Abilitarea de a purta negocieri și de a semna tratate internaționale

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

„1. O persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

Art.12 din Convenția de la Viena din 1969:

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

4.3. Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului

4.3. ÎNCHEIEREA ŞI INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATULUI

4.3.7. Intrarea în vigoarea

Tratatele bilaterale Tratatele multilaterale

4.3. ÎNCHEIEREA ŞI INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATULUI

 Art. 24 din Convenția de la Viena din 1969: „un tratat intră în

4.3. ÎNCHEIEREA ŞI INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATULUI

 Art.102 Carta O.N.U. - obligația statelor de a înregistra

4.3. ÎNCHEIEREA ŞI INTRAREA ÎN VIGOARE A TRATATULUI

4.4. REZERVA LA TRATAT - NOŢIUNE

4.4. REZERVA LA TRATAT - SCOP

4.4. REZERVA LA TRATAT - EXEMPLU