http://referate.wyz.

ro/

MATERIALE COMPOZITE
Introducere

Materialele compozite au fost concepute pentru a înlocui, într-o proporţie

tot mai mare, materialele tradiţionale feroase şi neferoase, care sunt caracterizate
de unele neajunsuri referitoare la performanţele, procedeele de obţinere şi
prelucrare, gabarite, mase, complexităţi geometrice, domenii de utilizare şi
costuri importante. Materialele compozite sunt materiale cu proprietăţi
anizotrope, formate din mai multe componente, a căror organizare şi elaborare
permit folosirea celor mai bune caracteristici ale componentelor. Din punct de
vedere tehnic, noţiunea de materiale compozite se referă la materialele care
posedă următoarele proprietăţi:
 sunt create artificial, prin combinarea diferitelor componente;
 reprezintă o combinare a cel puţin două materiale deosebite din punct de
vedere chimic, între care există o suprafaţă de separaţie distinctă;
 prezintă proprietăţi pe care nici un component luat separat nu le poate avea.

Avantajul major, esenţial al compozitelor constă în posibilitatea modulării

proprietăţilor şi obţinerea în acest fel a unei game foarte variate de materiale, a
căror utilizare se poate extinde în aproape toate domeniile de activitate tehnică.
Practic, materialele compozite sunt formate dintr-o matrice (plastică, ceramică
sau metalică) şi elemente de armare (ranforsanţi), care sunt dispuse în matrice în
diferite proporţii şi orientări. Armătura conferă materialului compozit o rezistenţă
ridicată şi reprezintă elementul principal de preluare a sarcinii, iar matricea are
rolul de material de legătură între elementele de armare şi mediul de transfer al
sarcinii exterioare spre acestea.
În general, aceste două faze nu reacţionează între ele şi se aleg astfel încât
să fie inerte una faţă de cealaltă în condiţiile utilizărilor.

Materialele compozite prezintă o serie de avantaje între care se

menţionează:

 masă volumică mică în raport cu metalele (de exemplu compozitele din

răşini epoxidice armate cu fibre de siliciu, bor şi carbon au masă volumică
sub 2 kg/dm3)
 rezistenţă mare la tracţiune (compozitul denumit Kevlar, polimer organic
cu fibre de aramide, are o rezistenţă la tracţiune de două ori mai mare decât
a sticlei);
 coeficient de dilatare foarte mic în raport cu metalele;
 rezistenţă la şoc ridicată;
 durabilitate ridicată

1
 http://referate.wyz.ro/

 capacitate mare de amortizare a vibraţiilor;

 siguranţă mare în funcţionare (ruperea unei fibre dintr-o piesă din material
compozit nu constituie amorsă de rupere);
 consum energetic scăzut şi instalaţii mai puţin costisitoare în procesul de
obţinere, în raport cu metalele;
 rezistenţă chimică şi rezistenţă mare la temperaturi ridicate (fibrele de
Kevlar, teflon şi hyfil până la 500oC, iar fibrele ceramice de tip SIC, Si3N4,
şi Al2O3 între 1400oC şi 2000oC).

Clasificarea materialelor compozite

O clasificare mai generală a materialelor compozite, care le prezintă

într-un mod sintetic, are la baza utilizarea concomitentă a două criterii şi anume:
particularităţile geometrice ale materialului complementar şi modul de orientare a
acestuia în matrice (fig.1).

Fig.1. Clasificarea materialelor compozite

Materialele compozite sunt grupate, în funcţie de alţi autori, nu în 2, ci în

trei categorii:
 materiale compozite durificate cu fibre;
 materiale compozite durificate cu particule (disperse);
 materiale compozite obţinute prin laminare(stratificate).

2
 http://referate.wyz.ro/

Fig2. Materiale compozite:

a – armate cu fibre
b - disperse
c - stratificate

Materiale compozite armate cu fibre

În figura de mai sus sunt prezentate diferite moduri de orientare a acestor

fibre în interiorul matricei. Se obţin astfel materiale compozite cu caracteristici
foarte bune de rezistenţă, rigiditate şi raport rezistenţă - densitate.
Comportamentul mecanic al unui asemenea compozit depinde de:
 proprietăţile fiecărui component;
 proporţia dintre componenţi;
 forma şi orientarea fibrelor în raport cu direcţia de solicitare;
 rezistenţa mecanică a interfeţei matrice - fibră.

3
 http://referate.wyz.ro/

Materiale compozite durificate prin dispersie

În cazul acestor compozite, particulele de dimensiuni foarte mici (100 …

2500 Å), blochează deplasarea dislocaţiilor. Astfel, deşi sunt necesare cantităţi
mici de material dispers, efectul de durificare este foarte mare. Faza dispersată
este, de regulă, un oxid stabil dur (Al2O3, ThO2, ZrO2, BeO etc.). Ea trebuie să
aibă anumite dimensiuni, formă, cantitate şi distribuţie pentru obţinerea celor mai
bune proprietăţi pentru materialul compozit. Totodată particulele dispersate
trebuie să aibă solubilitate scăzută în materialul matricei şi să nu apară reacţii
chimice între particule şi matrice.

Materiale compozite armate cu macroparticule

Armarea acestor compozite se face cu particule mari, care nu mai au rol de

blocare a deplasării dislocaţiilor. În funcţie de proporţia dintre cantităţile de
macroparticule şi cea de liant se obţin combinaţii neobişnuite de proprietăţi.
Carburile metalice pot fi privite ca fiind astfel de materiale compozite, carbura de
wolfram este înglobată într-o masă de cobalt, sculele aşchietoare rezultate având
combinate avantajele date de duritatea şi rezistenţa la creşterea temperaturii de
aşchiere a CW şi cele date de rezistenţa bună la impact a cobaltului.
Pietrele abrazive formate din macroparticule de carbură de siliciu (SiC),
nitrură de bor sau diamant, înglobate într-o matrice de sticlă sau polimeri, pot fi
considerate tot materiale compozite armate cu macroparticule.
Un alt exemplu îl constituie materialul utilizat pentru contactele electrice,
care este format din particule de wolfram înglobat într-o matrice de argint. În
acest mod se realizează combinaţia dorită de proprietăţi, şi anume
conductibilitatea electrică bună (datorită argintului) şi rezistenţă mare la uzură
(datorită particulelor de wolfram).

Materiale compozite stratificate

Sunt obţinute prin aplicarea, la suprafaţa materialului de bază, a unui strat

din alt material. Aplicarea acestui strat din alt material cu proprietăţi diferite de
cele ale materialului de bază se realizează cel mai des prin turnare, sudare sau
laminare.
Principalul avantaj al acestor materiale este de ordin economic şi de ordin
calitativ, deoarece prin utilizarea lor se economisesc importante cantităţi de
materiale scumpe sau deficitare, îmbunătăţindu-se, în acelaşi timp, calităţile
produselor şi mărindu-se durata lor de funcţionare în condiţiile unor performanţe
ridicate.

4
 http://referate.wyz.ro/

Material compozit stratificat

Câteva exemple de asemenea materiale compozite sunt:

 duraluminiul, cu rezistenţă ridicată la rupere, placat cu aluminiu pur, cu

rezistenţă ridicată la coroziune;
 oţeluri carbon, ieftine, placate cu oţeluri de scule cu duritate ridicată şi
rezistenţă la uzare sau cu oţeluri inoxidabile rezistente la coroziune;
 plăcuţele din oxid de aluminiu placate cu nitrură de titan (utilizate pentru
părţile active ale sculelor aşchietoare) etc.

În afară de materialele compozite bicomponente, prezentate mai sus, se

utilizează şi compozite tricomponente (tip “sandwich”). De exemplu, pentru
împiedicarea difuziunii carbonului dintr-un oţel în altul, se poate interpune prin
placare un strat de nichel, care nu permite difuziunea prin el a carbonului.

Tot un material tip “sandwich” este prezentat în figura de mai jos. El este
alcătuit din două plăci subţiri din metal (de exemplu aluminiu, titan sau oţel),
între care se găseşte o structură tip fagure, din material mai dur (duraluminiu sau
aliaj de titan), rezultând un material compozit deosebit de rezistent şi rigid.

5
 http://referate.wyz.ro/

Material compozit tip sandwich

Materialele compozite se mai pot clasifica astfel:

 materiale compozite plastice;

 materiale compozite metalice;
 materiale compozite ceramice.

Materiale compozite plastice (polimerice)

Acestea au matricea formată din polipropilenă, polietilenă, răşini

epoxidice, răşini fenolice, poliuretani etc., şi componente de structură constituite
din armături de fibre (ţesături, reţele, înfăşurări), umpluturi diverse (pulberi,
particule, elemente de armare) şi elemente stratificate. După natura lor
materialele compozite sunt constituite dintr-o matrice organică (răşină, spumă cu
lemn) şi fibre organice (kevlar, poliamidă etc.), fibre minerale (sticlă, carbon etc.)
sau fibre metalice (bor, aluminiu etc.).

În general, materialele compozite plastice au densităţi reduse, rezistenţă ridicată

la acţiunea agenţilor chimici, proprietăţi mecanice, termice şi electrice mai bune
decât cele ale materialelor plastice. Aceste materiale sunt utilizate în industria de
automobile, aviaţie, aeronautică, recipiente pentru industria chimică etc.

Materiale compozite ceramice

Sunt materiale compuse, constituite din substanţe anorganice (oxizi,

carburi, siliciuri, boruri etc.) consolidate într-un ansamblu cu elemente de armare
sub formă de fibre, granule sau agregate. De exemplu, compozitele ceramice pe

6
 http://referate.wyz.ro/

bază de fibre sunt formate dintr-o matrice din materiale minerale (ceramică) şi
fibre de armare (fibre de ŞiC, A1203, W, Mo, Be, oţel şi fibre de sticlă).

Materiale compozite metalice

Aceste materiale sunt formate dintr-o matrice metalică (Al, Mg, Cu, Ţi, Pb,
superaliaje etc.) şi componente de armare, care pot fi metalice sau ceramice (oţel
inoxidabil, W, Be, Ţi, fibre de carbon, fibre de bor, fibre de Al203, fibre de sticlă,
particule din materiale ceramice etc.).

Tipuri de matrici utilizate

Matricea compozitelor trebuie să fie constituită dintr-un material capabil

să înglobeze componenta dispersă, pe care să nu o distrugă prin dizolvare, topire,
reacţie chimică sau acţiune mecanică. Rezistenta compozitului la temperatură şi
la coroziune sau oxidare este determinată în primul rând de natura matricei. În
cele mai multe cazuri, aceasta reprezintă partea deformabilă a materialului, având
o rezistenţă mecanică mai scăzută decât materialul complementar pe care îl
include. Alegerea matricei se face în funcţie de scopul urmărit şi de posibilităţile
de producere a compozitului. În tehnologiile actuale se folosesc numeroase tipuri
de matrici: metalică, ceramică, sau organică.
Matricea reprezintă aşadar, o parte a materialului compozit care asigură
atât transferul solicitărilor exterioare la ranforsat, cât şi protecţia elementelor de
ranforsare împotriva distrugerilor mecanice şi prin eroziune.

Matrici organice

Matricele organice sunt executate din materiale plastice. Se pot folosi fie
materiale termoplastice: polietilenă, polistiren, poliester, cetonă, etc., fie
materiale termorigide: răşini de poliester, răşini epoxy, răşini fenolice, răşini
poliamidice, răşini melamine. Matricile din răşini asigură compozitului
proprietăţi mecanice şi chimice crescute, chiar la temperaturi de până la 450oC,
în cazul răşinilor fenolice.

Matricile organice au utilizarea cea mai largă în domeniul materialelor

compozite. Dintre acestea, materialele polimerice prezintă o serie de avantaje:
 sunt uşoare
 asigură transparenţă
 sunt izolatoare electric şi termic

7
 http://referate.wyz.ro/

 sunt impermeabile
 au rezistenţă mare a coroziune
 asigură autolubrifierea
 se poate obţine un comportament elastic sau plastic.

Proprietăţile acestor materiale sunt dependente aproape în exclusivitate de

temperatură, comportarea lor fiind determinată de mărimea forţelor de legătura
dintre atomi, numărul de legături chimice pe unitatea de volum şi rezistenţa la
degradare a legăturilor sub acţiunea unor agenţi externi. Deşi matricele de natură
organică satisfac cele mai multe dintre cerinţele care se impun pentru a putea fi
folosite la producerea materialelor compozite, ele prezintă şi numeroase
dezavantaje: rezistenţă mecanică redusă la temperaturi înalte, o durată scurtă de
menţinere în stare lichidă după preparare, conductivitate termică redusă, un
coeficient mare de dilatare termică şi rezistenţă relativ mică la şoc mecanic.
Principalul neajuns al matricelor organice, şi anume slaba rezistenţă la
temperatură, a menţinut în atenţie materialele organice gen sticlă şi pentru
matrice. Se pot obţine astfel compozite cu temperaturi de lucru între 500°...1200
°C.
În funcţie de structură, matricile organice pot fi:
 matrici amorfe (sunt transparente):
 matrici neamorfe (pe măsură ce scade gradul de amorfizare scade şi
transparenţa).

Material compozit cu matrice organică amorfa

În general, există două familii de matrici organice:

 matrici organice termorigide:
 matrici organice termoplastice.

8
 http://referate.wyz.ro/

Matrici termorigide

Acestea au proprietatea ca prin încălzire devin suficient de plastice, iar

după răcire (solidificare) se întăresc ireversibil (se pot forma o singură dată)
datorită transformărilor chimice suferite. Astfel, după polimerizarea răşinii, sub
acţiunea căldurii, şi în prezenţa unui catalizator, se obţine o structură
tridimensională, care nu poate fi distrusă decât la temperaturi ridicate. Se obţin
astfel o serie de proprietăţi mecanice şi termomecanice favorabile. Proprietăţile
mecanice ale compozitelor polimerice depind de unităţile moleculare care
formează reţeaua şi respectiv de lungimea şi densitatea legăturilor.

Principalele răşini termorigide sunt:

 Răşinile poliesterice nesaturate (PEN, UP), prezintă o fixare bună pe

fibre, au preţ redus, însă au o contracţie volumică la întărire mare (8 … 10%) şi o
comportare dificilă la căldură umedă. Obţinerea răşinilor se realizează în
combinaţia: PEN (98,5 … 97,5), accelerator (0,5%) şi catalizator (1 … 2% ).
Deoarece catalizatorul este o substanţă explozivă, el se păstrează la rece,
împreună cu substanţe inerte, nu se amestecă niciodată catalizatorul cu
acceleratorul, se evită sursele de foc (PEN este inflamabil) şi se păstrează în spaţii
deschise şi bine ventilate.
 Răşini epoxidice (EP), sunt cele mai utilizate în industria aeronautică. Ele
prezintă o fixare bună pe fibre, o contracţie redusă la turnare (contracţia este de
cca. 0,5%) şi asigură proprietăţi mecanice ridicate.
 Răşini fenolice (PF), au proprietăţi mecanice mai reduse decât răşinile
epoxidice, ele fiind utilizate numai atunci când se cer exigenţe deosebite privind
comportarea la foc (nu produce gaze toxice la ardere). Se construiesc piese cu
rezistenţă ridicată la temperatură şi piese cu proprietăţi de izolatori electrici.

Matrici termoplastice

Aceste materiale sunt divizate în materiale plastice de mare difuziune şi

materiale plastice tehnice (tehnopolimeri), având avantajul că se pot refolosi
rebuturile şi deşeurile recuperabile prin reciclare. Prima categorie are o utilizare
mai largă din cauza preţului scăzut, al disponibilităţii materiei prime şi al
procedeului de prelucrare. Materialele termoplastice au o dezvoltare mai
restrânsă comparativ cu materialele termorigide. Principalele materiale
termoplastice sunt:
 Policlorura de vinil (PVC);
 Polietilena cu densitate redusă (PE);
 Polietilena cu densitate ridicată (PE);

9
 http://referate.wyz.ro/

 Polipropilena (PP);
 Polistirenul (PS);
 Polistiren şoc (PS);
 Acrilonitrit-stiren (PS/AN);
 Acrilonitrit-butadien-stiren

Matrici ceramice

Ceramica tehnică este tot mai frecvent utilizată pentru realizarea

compozitelor, deoarece această categorie de materiale este caracterizată prin
proprietăţi intrinseci deosebite, datorate în principal legăturilor interatomice.

Aceste proprietăţi sunt:

 rezistenţă mecanică mare la temperaturi înalte;
 rezistenţă la rupere foarte mare, uneori mai mare decât a celor mai bune
oţeluri;
 rezistenţă la oxidare şi la agenţi chimici;
 modul de elasticitate mare, superior oţelurilor;
 duritate mare şi stabilă la creşterea temperaturii.

Prin armare cu fibre de adaos creşte tenacitatea matricei şi sporeşte rezistenţa

lor la şoc termic. Matricele ceramice care îndeplinesc condiţiile de temperatură
(minimă sub -100 °C şi maximă peste 1000 °C) şi proprietăţi deosebite de
duritate, fragilitate, refractaritate, rezistenţă la abraziune şi coroziune, densitate
redusă, stabilitate la temperaturi ridicate. Acestea pot fi: oxidice (alumina -
A12O3, silicea - Si02 şi zirconia - ZrO2), neoxidice (carbura de siliciu — SiC,
carbura de bor - BC, nitrura de siliciu - Si3N4, borurile - TiB2, ZrB2).

Matrici metalice

Matricele metalice s-au folosit din necesitatea de-a obţine compozite care
să poată fi utilizate la temperaturi relativ înalte, comparativ cu cele de natură
organică. Metalele prezintă şi alte proprietăţi care le recomandă în calitate de
matrice: proprietăţi mecanice bune, conductivitate termică şi electrică mari,
rezistenţă mare la aprindere, stabilitate dimensională, capacitate bună de
prelucrare, porozitate scăzută. În schimb, densitatea este relativ mare (1,74...7,0
g/cm3), iar fabricarea compozitelor este uneori mai dificilă

10
 http://referate.wyz.ro/

Matricile metalice pot îngloba fibrele de armare prin laminare, impregnare

în fază lichidă, depunere chimică în fază de vapori sau electroplacare a matricei şi
solidificare dirijată. Faţă de matricile din polimeri, prezintă o serie de avantaje
legate de ductilitate şi proprietăţi mecanice superioare, rezistenţă la atacul
anumitor solvenţi, o gamă mai largă a temperaturilor de utilizare, conductibilitate
termică şi electrică mai bună. Dezavantajele lor se referă la: masa volumică mai
mare decât a matricilor din polimeri, posibila apariţie a unor compuşi
intermetalici fragili la interfaţa dintre matrice şi fibre (compuşi ce determină un
transfer greoi de tensiuni, microfisuri şi zone de concentraţie a tensiunilor care
duc la ruperea materialelor compozite sub sarcini relativ mici) şi la tehnologia de
obţinere mai complicată ducând la un cost mai ridicat al compozitelor cu matrice
metalică.
Matricile utilizate trebuie să aibă anumite caracteristici, şi anume:
temperatura necesară de utilizare 200 ... 600 (1000) °C, proprietăţi mecanice
ridicate, conductibilitate termică şi electrică, stabilitate dimensională,
prelucrabilitate bună, rezistenţă chimică adecvată etc. Alegerea lor se face în
funcţie de greutatea specifică şi de proprietăţile mecanice, termice, electrice şi
metalurgice. Din categoria aliajelor utilizate ca matrici, avem: Al Şi Mg, Al Cu
Mg, Al Zn Mg, Ţi Al V etc.
În prezent există două categorii de compozite cu caracteristici funcţionale
superioare:
 cu matricea din aluminiu (armată cu particule de carbură de siliciu, până la
15 % în volum, obţinută prin turnare în amestecuri de formare fluide)
 cu matricea din oţel (ranforsată cu carbură de wolfram, elaborată printr-un
procedeu original, materialul aflându-se în stare semifluidă).

11
 http://referate.wyz.ro/

Pentru materialele destinate produselor care lucrează la temperaturi sub 450°C se

poate utiliza ca matrice metalică aluminiul şi aliajele sale datorită costului relativ
scăzut, densităţii mici, conductivităţii termice mari, fluidităţii bune şi prelucrării
uşoare. În vederea îmbunătăţirii comportării aliajelor de aluminiu la temperaturi,
se recomandă utilizarea titanului ca element de aliere. Prezenţa acestuia măreşte
stabilitatea termică şi influenţează pozitiv caracteristicile structurii primare. În
ultimul timp s-au impus titanul şi aliajele sale, datorită unei bune ductibilităţi şi
posibilităţii de a ţine sub control interacţiunea chimică cu materialul
complementar. Matricele din titan au densităţi mici şi rezistenţa la rupere bună (în
special aliajele aliate cu aluminiu, vanadiu, molibden, crom), fragilitate la rece
redusă, iar coeficientul de dilatare liniară este de 1,4 ori mai mic decât cel al
fierului şi de 2,8 ori mai mic decât cel al aluminiului.

http://referate.wyz.ro/

http://referate.wyz.ro/

http://referate.wyz.ro/

12