http://referate.wyz.

ro/

APELE NATURALE
Rolul apei

Apa, ca şi aerul, e
un factor de mediu
indispensabil vieţii. Apa
se găseşte totdeauna
acolo unde există viaţă şi
formează substanţa cea
mai răspândită pe
Pământ. Apă proaspătă
este o resursă finită, esenţială pentru existenţa umană, pentru agricultură şi
industrie. Fără apa proaspătă şi în lipsa cantităţii şi calităţii ei, dezvoltarea
durabilă nu va fi posibilă. Apa a avut un rol de prim ordin în apariţia vieţii pe
planeta noastră şi continuă să aibă un asemenea rol pentru că:

 apa constituie factorul de care depinde productivitatea plantelor şi

animalelor;
 ea intră în constituţia tuturor organismelor animale şi vegetale, toate
schimbările organismului cu mediul şi implicit menţinerea vieţii acestuia
petrecându-se prin intermediul apei;
 înlesneşte şi reglează procesele fizico-chimice din celule, difuziunea
substanţelor nutritive în celule şi ţesuturi, procesele de digestie, absorbție,
circulaţie şi hrănire a celulelor;
 procesul de fotosinteză pe care îl îndeplinesc plantele verzi, prin care
acestea sintetizează substanţa organică din săruri minerale, nu poate avea
loc în afara apei;
 apa transportă în interiorul organismelor, sub formă de soluţii sau
suspensii, diferite substanţe din mediul extern şi tot ea vehiculează spre
exterior toate resturile de substanţe de care organismul nu mai are nevoie;

1
 http://referate.wyz.ro/

 reglează căldura organismelor prin evaporarea la suprafaţă etc.

Importanţa apei pentru viaţa omului reiese şi din faptul că fără mâncare
acesta poate rezista circa 40 de zile, în timp ce fără apă nu poate trăi mai mult de
4 zile şi numai rareori 7-8 zile. Necesarul mediu de apă pentru metabolism al unui
om normal e de 2,5 l/24 h. Plantele conţin apă până la 95% din greutatea lor,
animalele mari şi omul între 60-70%.

Forma apei
Apa în natură exista sub următoarele forme: apa de suprafaţă (gheţari,
oceane, mari, fluvii, râuri, lacuri) şi apa subterană (straturi acvifere şi izvoare).

În mod obişnuit, în natura apa se găseşte într-un circuit continuu. Astfel, apa din
râuri, lacuri, mări şi oceane se evaporă şi trece în atmosferă sub formă de vapori
alcătuind apa atmosferică. Aceasta este purtată de curenţii de aer până atinge
zone mai reci, când condensează şi cade la suprafaţa solului sub formă de apă
meteorică. Odată ajunsă la sol, apa poate întâlni un strat permeabil, pe care îl
străbate cu uşurinţă până la un altul impermeabil, rămânând la suprafaţa acestuia
din urmă şi formând apa subterană. În cazul în care suprafaţa solului este
impermeabilă, apa meteorică, împreună cu cea subterană, ajunsă la suprafaţă prin
curgere în sol, formează apa de suprafaţă. În natură, apa nu exista în stare pură, ea
conţine: gaze, substanţe minerale şi organice dizolvate în suspensie.

Pe glob, apa e distribuită după cum urmează:

Apa oceanelor şi mărilor 1.362.000.000km3 97,3%

Apa dulce 38.000.000km3 2,7%
Calote polare şi gheţari 29.336.000km3 77,20%
Apa subterană şi umiditatea solului 8.512.000km3 22,40%
Lacuri şi bălți 113.000km3 0,35%
Atmosferă 15.200km3 0,04%

2
 http://referate.wyz.ro/

Râuri 3.800km3 0,01%

Total 1.437.980.000 km3 100,0%
În afară de faptul că se poate găsi în cele trei stări de agregare: solidă,
lichidă şi gazoasă şi că trecerea între aceste stări constituie repere fixe de
temperatură, apa este o substanţă cu caracteristici deosebite care explică existenţa
ei la suprafaţa globului în cantităţi uriaşe.

Aceste caracteristici sunt:

 densitatea maximă (0,9999) la +3,98 oC;

 creşterea de volum la solidificare;
 tensiunea superficială foarte ridicată;
 căldura specifică foarte mare;
 căldura lentă la topire considerabilă.

Apa şi proprietăţile ei
Apa pură este o combinaţie chimică bine definită între oxigen şi hidrogen,
care, la presiunea de 760 mm col Hg şi temperatura T>0°C (4°C), se prezintă ca
un lichid incolor, transparent, fără gust şi miros; în strat gros, apa este uşor
colorată în albastru.

Cu toate că peste 2/3 din suprafaţa globului pământesc este acoperită cu

apă, ca urmare a creşterii populaţiei (rata mondială de 19%) şi a intensificării
formelor de consum, se estimează o dublare a consumului de apă dulce în mai
puţin de 35 ani.

În actualul sfârşit de secol şi cu predilecţie în ultimul deceniu se ridică din

ce în ce mai numeroase semne de întrebare referitoare la raportul resurse de apă
dulce - consum, care reprezintă tot atâtea avertismente pentru a se recurge la
măsuri ferme de înlăturare a risipei de apă, în ciuda faptului că natura pare a pune
la dispoziţie cu largheţe acest bun mondial şi naţional.

Statisticile ONU, ale căror rezultate au fost prezentate în cadrul

3
 http://referate.wyz.ro/

Conferinţei de la Mar de Plata - Argentina, evaluează volumul total de apă

existent pe planetă, la 1400 mil. km³, din care oceanul planetar reprezintă 1362,2
mil. km³ (97,3%), iar diferenţa de 37,8 mil. km³ (2,7%) o reprezintă apa dulce.

Dacă se are în vedere faptul că numai 0,46% din volumul de apă dulce
poate fi utilizat direct, restul fiind reprezentat de vaporii de apă din atmosferă,
gheţari etc., apa dulce disponibilă pentru utilizare reprezintă de fapt numai
0,0124% din întreaga cantitate de apă a planetei.

Ţara noastră ocupa locul 21 în Europa în privinţa resurselor de apă formate

pe teritoriu (37 miliarde m³/an - 1800 m³/an. loc.) şi locul 11 dacă se au în vedere
resursele totale de apă, inclusiv cele în afara graniţelor ţării (205 miliarde m³/an).

Rămâne un semnal de alarmă pentru întreaga omenire perspectiva lipsei de

apă într-un viitor nu prea îndepărtat, faţă de care Raymond Furon, referindu-se la
populaţia anului 2000, spunea "Unii pot să gândească că acestor oameni le va fi
greu să-şi procure hrana, dar nimeni nu bănuieşte încă viitoarea lipsa de apă: este
o gravă eroare".

Caracteristicile chimice ale apelor naturale

Pentru a aprecia calitatea unei ape, pe baza buletinului de analiză întocmit,
este necesară detalierea principalelor caracteristici ale apei, indicate de acesta.
Reacţia apei după natura şi cantitatea substanţelor minerale dizolvate în apă poate
fi acidă, alcalină (bazica) şi neutră.

Aceasta clasificare se face în funcţie de concentraţia ionilor de hidrogen

existenţi într-un litru de apă şi se exprimă prin indicatorul pH.

În funcţie de indicatorul pH, apele pot avea reacţie neutră (pH=7), reacţie
alcalină (pH>7) sau reacţie acidă (pH<7).

Duritatea apei reprezintă caracteristicile ce le conferă apei compuşii de

calciu şi magneziu aflaţi în soluţie. Se consideră că un grad de duritate este
echivalent cu 10 mg CaO conţinut într-un litru de apă. După natura substanţelor

4
 http://referate.wyz.ro/

conţinute, duritatea poate fi: temporară şi permanentă, împreună formând

duritatea totală.

Duritatea temporară se datoreşte bicarbonaților şi poate fi eliminată prin

fierberea apei: duritatea permanentă este dată de compuşi de calciu şi magneziu,
care nu se elimină prin fierbere.

Este cunoscut faptul că o apă dură cu duritate temporară mai mare de 12

grade (apa dulce) este greu digerabilă, fierbe anevoios alimentele (întăreşte
legumele), sporeşte consumul de săpun şi detergent la spălatul rufelor, iar unele
alimente chiar nu pot fi consumate dacă au fost fierte într-o asemenea apă (ex.
fasolea).

Apa cu duritate mare, folosită în instalaţiile de încălzire, micşorează

randamentul caloric al acestora prin depunerile sub formă de crustă pe care le
produc.

În cazul cazanelor cu fascicul de ţevi fierbătoare, prin formarea crustei şi

apoi fisurarea ei pe alocuri (ceea ce face ca apa să ia contact brusc cu peretele
fierbinte al ţevii) se pot produce explozii ale ţevilor şi deci deteriorarea cazanului.

În cazul instalaţiilor de apă caldă pentru consumatorii individuali, duritatea

apei trebuie să fie o caracteristică bine cunoscută pentru a se putea lua eventualele
măsuri de dedurizare prealabilă în scopul protejării cazanelor de încălzire şi
deopotrivă pentru sporirea randamentelor termice ale acestora.

http://referate.wyz.ro/