Caracterizarea lui Fred Vasilescu

-Patul lui Procust-

Opera literară “Patul lui Procust”, de Camil Petrescu este un roman modernist de tip
subiectiv, aparținând prozei interbelice. Aceasta constituie pentru literatura romană un
eveniment deosebit, cu totul novator, consolidând astfel romanul românesc modern.

Tema romanului este reprezentată de iubire si literatură, astfel remarcăm

incompatibilitatea dintre viața socială si viața interioară a intelectualului. Romanul
ilustrează drama iubirii și drama intelectualului lucid, însetat de atingerea absolutului în
dragoste și în demnitate umană, aspect reflectat în comportamentul lui Fred Vasilescu
față de doamna T, fiindu-I frică să o iubească din cauză că ar putea fi respins sau judecat
de ceilalți, dar și din cauză că riscă să devină un alt Ladima.

De asemenea, viziunea despre lume este modernistă, influențată de literatura lui

Procust și de conceptele filosofice susținute de Bergson și Husserl. Scriind despre G.D.L.,
F.V. se descoperă pe sine, susținând prin confesiunile sale viziunea lui C.P. bazată pe
convingerea că intelectualul este motivat de ideea atingerii absoutului atât în dragoste
cât și în societate.

Astfel, F.V. reprezintă personajul principal al operei “Patul lui Procust”, prezentând o
dubla condiție- cea de personaj care trăiește experieța erotica alături de doamna T și
cea de narator, care prin confesiunea oferită în jurnalul “Într-o după-amiază de august”
cunoaște avatarurile impuse de experiența scrierii.

O caracteristică a romanului modern, de analiză psihologică este reprezentată de

mutarea conflictului din exterior în interior, care creează impresia de operă fără acțiune.
Conflictul interior al lui F.V. se dă între dragoste și vanitate, fiind generat de raporturile
pe care personajul le are cu realitatea înconjurătoare. Confruntarea cu sine începe în
momentul în care îl descoperă, prin scrisorile puse la dispoziție de Emilia Răchitaru, pe
George Demetru Ladima, un jurnalist care se sinucisese cu patru luni în urmă și pe care
F.V. îl cunoscuse într-o vacanță la mare. Astfel, secvența:”Omul acesta este atât de
grav[…]Parcă nu mai e el” redă uimirea lui F.V. în momentul în care realizează că Ladima
pe care îl cunoștea el nu este nici pe departe persoana pe care acesta o credea,
descoperind o altă față a sa.

Portretul lui Fred este realizat prin mai multe mijloace, dintre care fac parte opiniile
naratorului perifieric, exprimate în notele de subsol ale jurnalului, ce reliefează nu doar
frumusețea sportivă a lui Fred, ci și trăsături morale deosebite: loialitatea, delicatețea,
sinceritatea, echilibrul sufletesc; De asemenea, din paginile jurnalului se incheagă
imaginea unui personaj complex, pentru care iubirea, prietenia, remușcarea și vinovăția
capătă semnificații profunde.

Portretul fizic, relizat de autor in “Epilog II” nu mai respectă criteriile statornicite, fiind
realizat dupa niște fotografii publicate în ziare, la moarte lui Fred: tânăr blond, ochi
verzi, corp vânjos. Tot aici, autorul observă coincidența între data predării jurnalului și
cea a morții personajului, evenimentul fiind comentat astfel:”A fost parcă, o moarte
amânată până la realizarea unui mod de perpetuare.”

Fred Vasilescu este prezentat drept fiind fiul lui Tănase Vasilescu. Acesta este delegate
diplomat în cadrul Ministeruui de Externe, fiind strigat de ceilalți pe un ton îndepartat și
indiferent “Diplomatule”.Pe lângă acestea, Fred practica box-ul și era pasionat de
pilotaj, pasiune ce îi aduce sfârșitul. Având o condiție social bună și o mulțime de
prieteni, acesta este împlinit în plan profesional și social, însă prietenii îl consider un
pseudo-intelectual, fiind invidiat pentru modul în care este văzut in societate. Influent și
modern, acorda multa atenție modului în care se prezintă.

Fred Vasilescu este construit pe baza reflectării poliedrice. Privit în mai multe “oglinzi
paralele”, Fred Vasilescu oferă mai multe fețe: pentru tinerii din “banda” veselă de la
Movilă, este un camarad de petrecere, bogat, simpatizat de fete și naiv; pentru autor
este un prieten a cărui voce, cu un timbre deosebit, avea ”acea vibrație melodioasă”;
pentru doamna T., F.V. este un suflet pereche (“aveam intens și nevăzut același suflet
ca doi frați siamezi același pântec”) pe care îl iubește pâmă la suferință.

Drama confruntării cu adevărul este reconstituită cu luciditate de către Fred Vasilescu al

cărui jurnal “Într-o după-amiază de august” ocupă, în aproape întregime, spațiul epic al
romanului, aspect ce asigură analiza pshihologică precum și autenticitatea experienței.

Dacă inițial personajul acceptă jocul comunicării și experiența scriiturii la rugămintea

unui prieten scriitor, mai târziu destăinuirea sa devine un mod de cunoaștere prin
raportare la Ladima, după cum își spune “bucuria scrisului e mai tare ca heroina însăși”,
secvență ce marchează evoluția personajului, de la neputința de a scrie, la
imposibilitatea de a nu scrie, acest act devenin ceva indispensabil. Scrisul asigură
valorificarea formelor specifice autoanalizei, prin care personajul își sondează stările
sufletești și exprimă efortul unei conștiințe de a ordona lumea conform structurii sale
interioare căci întâmplările trăite „apar acum luminate de un alt înțeles”.

Comentariile Emiliei și scrisorile lui Ladima pe care F.V. le citează în jurnalul său,
devenind narator de ordin II, declanșează rememorarea surprină în plan compozițional
prin tehnica modernă a memoriei involuntare. Datele existenței lui G.D.L. sunt prezetate
liniar și au drept efect incursiunea discontinuă din viața lui Fred. Acesta îsi găseste un
mod de masurare a sinelui, căci Ladima este pentru el oglindă. Prin scris, acesta
analizează relația dintre Ladima și Emilia, ajungănd automat la relația sa cu doamna T,
aspect ce contribuie la dezvoltarea temei erotice a romanului.

Narațiunea afectivă reface cea de-a doua experiență trăită de F.V., experiența iubirii.
Luciditatea trăirii impusă de actul scrierii tranformă relația de iubire dintre F.V. si
doamna T intr-una problematizată și împiedicată să se epuizeze. Astfel, dacă la început o
urmărește din mașină, mai târziu, „din cauza vanității: în loc să se piardă pe sine, preferă
s-o piardă pe ea.”

Valoare metaforică a titlului raportată la viața lui F.V. redă faptul ca acesta este mai
scurt decât patul, nefiind capabil sa renunțe la orgoliu pentru iubirea adevărată/

Moartea bruscă a personajului rămâne un mister, fiind considerată de ceilalți o

sinucidere, din cauza iubirii.

Astfel, Fred Vasilescu rămâne un personaj multidimensional, una dintre certele realizării
literaturii interbelice.