Barbu își expune concepția despre artă deschizând si volumul cu o poezie același nume,ce reprezintă o

capodoperă a universului liric barbian prin profunzimea semnificațiilor și caracterul încifrat al mesajului
poetic. Textul ilustrează trăsături ale modernismului precum intelectualizarea mesajului poetic,
abstractizarea conținutului, limbajul neologic sau ermetismul.

Tema principală a poeziei o constituie CREAȚIA, exprimarea concepției lui IB despre artă și
menirea artistului. În text, această temă este evidențiată de câmpul lexico-semantic al artei, compus din
cuvinte precum „poetul”, „harfă”, „cântec”, „zbor”, sau de motivul oglinzii, simbol al dematerializării
realului, al artei văzute ca un instrument prin care puritatea ideilor devine tangibilă.

Un prim element important al acestei poezii îl reprezintă titlul. Deși poetul nu i-a dat un titlu
concret, editorul volumului a ales primul emistih (=jumătate de vers), “Din ceas dedus” sau “Joc
secund”, are functie , textul fiind cunoscut și cu titlul omonim celui al volumului: sintagma „joc secund”
apare in al patrulea vers al primului catren și previne cititorul asupra faptului că poezia trebuie pusă în
relație cu filozofia lui Platon, care considera că arta, inspirându-se din realitate, este o copie a copiei, o
imitaţie de gradul al doilea care se îndepărtează de ideea absolută. Titlul barbian este o metaforă prin
care poezia este desemnată ca un joc cu cuvintele, „secund” în sensul platonician al copiei de gradul al
doilea a Ideii. Epitetul „mai pur” face distincția dintre concepția barbiană și cea platoniciană: el se referă
la faptul că, pentru poetul român, arta este o copie mai pură decât realul, la fel de pură ca lumea
absolută a Ideii.

O trăsătura a limbajului definitorie pentru modernism o reprezintă ambiguitatea, mai precis

capacitatea anumitor metafore sau simboluri de a fi pluriinterpretate: de exemplu, în secvenţa “din
ceas, dedus”, participiul cu valoare adjectivală poate fi intepretat atât în sensul călinescian (“scos” din
planul material, contingent), cât şi în sensul de încifrat, care necesită actul interpretării, al deducerii
sensului în urma unor operaţii suplimentare din partea citirorului. Poezia se caracterizează prin
reflexivitate și este ilustrativă pentru intelectualizarea mesajului, fiind nevoie de un public inițiat pentru
descifrarea lui. Poezia lui IB nu este una a afectului, ci exclusiv una a intelectului, care are puterea de a
reduce universul la prototip, la formele lui originare.

De asemenea, poezia aparține modernismului de factură ermetică prin încifrarea mesajului într-

un limbaj cripat, de o evidentă ” dificultate filologică”. Cuvintele rare, termenii științifici, gramatica
originală, cu inversiuni și intercalări sintactice, topica dislocată, elipsa fac aproape imposibilă
înțelegerea textului fără inițiere prealabilă, fără dispunerea unei chei de lectură. Ermetismul lui Barbu
din ”Joc secund” este în principal unul de expresie și mai puțin unul de sens ( Nicolae Manolescu îl
subscrie ”manierismului”), scopul poetului nefiind de a revela o învățătură finală, ci de a revela prin
parcursul liric poezia însăși.

În ceea ce priveşte limbajului poetic, remarcăm preferinţa lui Barbu, la nivel lexical, pentru
neologisme: calme creste, azur, cirezi, agreste, joc second, mai pur, Nadir latent. Excesul de neologisme
este un reflex al tendinţei de intelectualizare a poeziei, după cum la nivel sintactic se constată elipsa
predicatului din prima strofă, spre deosebire de cea de-a doua, în care organizarea sintactică este mai
accesibilă.
 Viziunea despre lume a poetului se evidențiază prin imaginarul poetic abstract, vizibil în ambele
strofe. Deşi păstreaza rigorile prozodice (ritm iambic, rimă încrucişată, măsură de 14-13 silabe), poezia
este încifrată astfel încât e nevoie de o introducere pentru a-i decripta sensurile. Intelectualizarea
expresiei prin utilizarea termenilor neologici și a celor din matematică ( dedus, tăind, grupuri, însumarea )
şi preferinţa pentru simboluri se evidenţiază încă din prima strofă, în care este prezentă o definiţie a
poeziei. Pornind de la interpretarea lui G. Călinescu, înțelegem că poezia este definită în primul vers prin
ampla metaforă „adâncul acestei calme creste”(care sugerează profunzimea mesajului, dar și înălțarea
spirituală). Poezia este scoasă („dedusa”) din contingent („din ceas”), altfel spus poezia presupune o
detașare de lumea materială și accesul la„mântuit azur”, metaforă a lumii ideilor, a transcendentului.
Barbu este un poet ce aspiră să atinga prin poezie puritatea ideilor absolute eliberate de orice legătură
cu planul concret, material. Acest ideal se realizează prin procesul oglindirii, al reflectării în „grupurile
apei”. Semnificative în acest sens sunt relațiile de opoziție „cirezi agreste”-„creste”, „nadir”-„mântuit
azur”, în care primii termeni reprezintă terestrul, contingentul, lumea materială, iar ceilalți-lumea înaltă
a transcendentului. Imaginea înecării cirezilor agreste poate fi interpretată atât ca un exemplu al
dematerializării realului, cât și ca o formă de ironizare a unui clișeu al poeziei tradiționaliste din epocă,
pe care Barbu o disprețuiește.

Dacă primul catren reprezintă o definiție a poeziei, cel de-al doilea descrie rolul și menirea artistului,
remarcându-se o mișcare în sens ascendent a acestuia: poetul „ridică”, „zbor invers” (în raport cu
Platon). Pentru poet, creația presupune timp și efort, de aceea îl „istovește”. Rodul actului creator este
desemnat de epitetul „cântec ascuns”, aluzie la ermetism, iar caracterul elitist al artei este ilustrat prin
comparaţia cu meduzele mării; astfel, apare ideea că poezia se adresează numai celor initiate.

Relatie incipit-final.- incifrarea sensurilor, relatie de simetrie din perspectiva accestuarii incifrarii
sensurilor; in acelasi timp exista o rel de opozitie, inicipit-sursa de inspiratoe lumea mmat si lumea
ideala; final- se prezinta rezultatl, scopul final, prezentarea finalitatii si anume poezie cantec

Elem de structura si comp sustin tema

Viziuneaa despree lume a actului artistic, vazut ca un act muzical.

Este relev pentru tema intrucat accentual cade pe ideea genezei

Accentull se degajeaza spre rolul artistului.

Figuri de atil- alit + ason, sustin muzicalitatea+ motive poetice din aria semantica a muz;

Metafora-univ criptic