Tema

· Primul tablou

1. Un element specific basmului este reprezentat de cliseele compozitionale, precum

formula initiala "A fost odata ca-n povesti,/ A fost ca niciodata", dar si chemarea fetei
care poate avea valoarea unei formule mediane "Cobori în jos, luceafăr
blând,/Alunecând pe-o rază,/Pătrunde-n casă și în gând/Și viața-mi luminează!". De
asemenea, se remarca ideea de metamorfozare a Luceafarului "Un demon se arată".

2. Fata de imparat este personajul principal din opera, iar portretul sau este realizat de
poet încă din prima strofă a poemului. Tot in prima strofa se evidentiaza si statutul
social al fetei, acela de fata de imparat (“Din rude mari imparatesti”). In plus, prin
utilizarea superlativului absolut “o prea frumoasa fata”, reiese frumusețea fizică a
fetei. Prin comparatiile ”și mandră în toate cele/Cum e fecioara intre sfinti / Și luna
intre stele”, pe langa frumusete, autorul mai scoate in evidenta si ideea de de
unicitate si putitrate a fetei.

3. Luceafărul se îndrăgosteşte de fata şi arata dovada suprema de iubire, fiind dispus

să renunţe la nemurire. In ciuda acestui fapt, iubirea pentru fata de imparat nu se
poate transpune în lumea materială. De acees, Luceafarul doreste ca fata să il urmeze
in nemurire. Pe de alta parte, tanara vede iubirea pentru Luceafar ca pe o aspiratie
catre absolut si dorinta sa de a-si depasi conditia limitata de muritor. Adoratia pentru
Luceafar o aduce in fiecare seara langa fereastra prin care Luceafarul o priveste, chiar
daca orice interactiune dintre cei doi are loc doar in vis.

4. Portretul Luceafărului reuneste mai multe motive romantice, precum ochii, expresie a
nemuririi care o ard si o ingheata pe fata in cele doua chemari. Luceafarul
intruchipeaza conditia geniului, caracterizata prin puterea sacrificiului. Acesta îi ofera
fetei nemurirea, însă este refuzat, fapt care dovedeste incompatibilitatea celor doi si
a lumilor din care fac parte. Ascultand chemările fetei “Cobori în jos Luceafăr
blând/Alunecând pe-o raza”,Luceafarul se materializeaza sub forma a doua ipostaze.
Prima este cea de inger, fiind întrupat din cer și din mare (înfatisarea uranică). Are o
frumusete angelică: fata alba ca de ceară, palida, par de aur, umerii goi, ochii vii. A
doua intruchipare este in chip de demon, nascut din soare si din noapte. Imaginea sa
se înscrie în aceleasi trăsături romantice: ochi mari, strălucitori, palid si ganditor, păr
negru. Dragostea dintre cei doi atinge un apogeu, in momentul in care Luceafărul isi
exprima dorinta de a fi dezlegat de nemurire.
 5. Refuzul fetei de împărat pentru Luceafăr, se datoreaza superioritatii lui, care o
copleșește si o înspăimântă: “Ochiul tău ma-ngheată”, “Deși vorbești pe înțeles eu
nu te pot pricepe”. Cei doi fac parte din lumi total diferite, incompatibilitatea fiind
clară pentru amândoi: “…eu sunt nemuritor/ și tu ești muritoare”.

6. Elemente cosmice: sorele ,luna,stelele,luceafarul, rază.

Elemente terestre: pamantul, marea, casa, fereastra, corabii, carari, apa, cămara.

7. Cercul este simbolul eternei reintoarceri, al circularitatii, astfel că imaginea apei care
se roteste in cercuri poate susține ideea că indiferent de ce ar face, Luceafărul va
rămane nemuritor, in cele din urma ajungand tot in locul sau de pe cer, neavând pe
nimeni alături. Chiar și încercarea lui de a fi muritor este în zadar, deoarece acest
fapt ar conduce la dezechilibrul universului.

8. Gestul Luceafărului este sustinut de faptul ca este îndrăgostit de fata de împarat pe

care o poate avea cu adevărat numai daca se sacrifică, renuntand la nemurire. Acesta
reprezinta dovada suprema de iubire, fiind un gest extrem. Demiurgul refuză să-i
îndeplinească această dorință, lumea oamenilor fiind caracterizată prin supunerea
unor cicluri existențiale, aceștia fiind conduși de soartă, de noroc. Superioritatea
lumii din care face parte Luceafarul indică incompatibilitatea si neputința Luceafărului
de a se adapta la asa ceva.

9. La baza acestui tablou stă antiteza celor două metamorfoze ale Luceafărului. Aceasta
are rolul de a sublinia incompatibilitatea dintre cei doi, astfel că Luceafarul capata
înfățișarea de înger, de demon, dar niciodata o infatisare de om, astefl ca in ciuda
promisiunilor pe care acesta i le face fetei nu o poate convinge să i se alăture in
eternitate. Demiurgul însuși se opune dorinței lui Hyperion de a primi o altă soartă,
deoarece aceasta ar presupune distrugerea întregului curs al universului.

· Al doilea tablou:

1. Cătălin pare reflexia masculină a Cătălinei, fapt sustinut de strofa "Și-i zise-ncet: Încă de
mic/ Te cunoșteam pe tine/ Și guraliv, și de nimic/ Te-ai potrivi cu mine"  și subliniat prin
identitatea numelor. Acesta este un copil de casă, bastard, iar insușirile principale ale sale
sunt viclenia și îndrăzneala.

2. Diminutivul "obrajei", utilizat în descrierea baiatului, comparati cu doi bujori rumeni, ceea
ce induce ideea ca este plin de viata, dar si de hărnicie. In plus, este prezentat în antiteza cu
Luceafărul, care avea fata palida, pentru a accentua ideea de incompatibilitate dintre
Luceafăr si fata de împărat. Epitetul dublu "băiat din flori și de pripas” contureaza ideea de
neindividualizare a băiatului, dar si statutul inferior fata de cel al Catalinei.

3. Asemănarea numelor celor doi subliniază ideea de compatibilitate, astfel că acesta

reprezintă reflexia masculina a fetei de împărat ("Si guraliv si de nimic,/Te-ai potrivi cu
mine"). Numele sunt  simbolul "perechii" menite sa poata trai clipa de iubire dupa care
tanjeste zadarnic Luceafarul.

4. Sinonimul contextual pentru noroc este șansă.

Alte enunțuri: "Hai sa dam noroc!", "Noroc este numele său."

5. Catalin isi "incearca norocul",manifestandu-si iubirea fata de fata. El e gata sa-i arate din
bob in bob amorul. Pentru fata iubirea inseamna atractie dar si teama de necunoscut.
"Lectia" despre dragoste, este initial lipsita de profunzimea sentimentului, pentru ca pajul
"vaneaza" norocul. Iubirea purtata de Luceafar implica un sacrificiu suprem, moartea, in
vreme ce a lui Catalin este doar o incercare a norocului. Initierea erotica propusa de Catalin
cuprinde un ritual al imbratisarii si al sarutului si este acceptata cu mici ezitari de catre
fata ("Si rusinos si dragalas, /Mai nu vrea, mai se lasa").

6. Realizand compatibilitatea dintre ea si Catalin, ("Si guraliv si de nimic,/Te-ai potrivi cu

mine"), fata renunta la iubirea ideala a Luceafarului, la speranta catre absolut, in schimbul
unei iubiri reale, in plan pamantesc, care ii promite ruperea de trecut, trairea in prezent si un
viitor fara dor de luceferi. (" Vei pierde dorul de parinti Si visul de luceferi.").

7. Pe masura ce aspiratia ei catre o iubire aflata sub semnul incompatibilitatii se dovedeste a

fi irealizabil, acesta devine foarte dureros: Da-mi pace, fugi departe/ - O, de Iuceafarul din
cer/M-a prins un dor de moarte". Catalina cedeaza incercarilor lui Catalin de a-i atrage
aatentia, vazand in el un exponent al lumii sale: ..."inca de mic/Te cunosteam pe line, /Si
guraliv si de nimic/Te-ai potrivi cu mine" Ea nu il prefera" pe Catalin in locul Luceafarului, ci
se supune legilor lumii ei, neavand de ales.
Idila terestra reprezinta implinirea aspiratiei spre fericire a perechii pamantesti.

8. Idila dintre Catalin si Catalina, din final, depaseste zidurile înguste ale castelului, si se
desfasoara in spațiile largi ale unei naturi primitoare, aducand ideea de sacralizare a iubirii
dintre cei doi. Baiatul ii propune sa fugă cu el in lume, singura promisiune pe care i-o face
fetei fiind ca o să scape de dorul de parinți și de cel de luceferi.

9. Al doilea tablou al operei infatiseaza relatia in planul terestru dintre Catalina, fata de

imparat, si Catalin, intalnirea dintre cei doi avand loc seara : "Dar un luceafăr, răsărit /Din
liniștea uitării,/ Dă orizon nemărginit /Singurătății mării;”.