JOC SECUND [Din ceas dedus…]

de Ion Barbu
Temă şi viziune despre lume într-un text poetic modernistă/artă
poetică interbelică

 Introducere (poezia interbelică, direcția modernismului pur, etapele creației ―‣

¹ etapa parnasiană, ² etapa baladescă și orientală, ³ etapa ermetică, arta poetică)

Ilustru deopotrivă sub numele real de matematician (Dan Barbilian), dar și sub pseudonimul
de poet, Ion Barbu este un poet reprezentativ al perioadei interbelice, care și-a particularizat
universul creației printr-un limbaj greu descifrabil și un imaginar abstract, criptic care
ilustrează direcția modernismului ermetic. Expresia poetică barbiană se rafinează de-a lungul
celor trei perioade de creație (parnasiană, baladesc-orientală și ermetică), ilustrând vocația
proteică unui creator de scenarii lirice de o vibrantă originalitate, aflate la punctul de
convergență al poeziei cu spațiile abstracte ale matematicii, în structuri artistice ce probează
perfecțiunea deplină a formelor.
Dintre poeziile acestuia, cele înscrise în etapa ermetică sunt destinate cunoscătorilor
rafinați, inițiați în tainele scrisului barbian. Modernismul acestor creații constă într-un cod
simbolic ezoteric, care se sustrage inteligibilității imediate și presupune un efort de lectură
interpretativă pe baza unor analogii surprinzătoare, în al căror orizont creația dobândește noi
valențe. Exemplificativ pentru estetica modernismului barbian este volumul Joc secund,
apărut în anul 1930, inaugurat cu poezia Din ceas dedus..., ara poetică al cărei titlu va fi
înlocuit ulterior cu cel al volumului, de către Alexandru Rosetti, din rațiuni editoriale.

 Modernismul poetic (ermetismul ―‣ lirismul pur, abstract, limbaj încifrat,

imaginar criptic)

Modernismul poetic se înscrie în ampla mișcare literar-artistică manifestată plenar în

primele decade ale secolului al XX-le, conturată ca un ansamblu relativ eterogen de tendințe
estetice ce se definesc prin opoziție față de tradiția creatoare. Acesta presupune așadar o
schimbare de paradigmă, prin cultivarea unei noi sensibilități poetice care desfide canoanele
și ansamblul de reguli, considerate anacronice, incapabile de a oglindi frământările spiritului
creator. Astfel, moderniștii cultivă o poezie inovatoare, originală, ce are la bază
intelectualizarea discursului poetic, noutatea imaginarului și a limbajului artistic, caracterizat
printr-un metaforism pregnant și încifrarea sensurilor. Poezia barbiană stă sub semnul
modernismului ermetic, oglindind o lirică cerebrală, ale cărei filiații pot fi reperate spațiul
liricii franceze. Poeți precum Mallarmé sau Valery au avansat ideea ambiguității și a sugestiei
poeziei, în defavoarea discursivității, prin cultivarea semnelor poetice criptice și a sensurilor
ezoterice care abstractizează discursul liric. Nu întâmplător, Valery va afirma că poezia este o
veritabilă ,,sărbătoare a intelectului” adresată spiritelor rafinate, lectorilor inițiați.
În primul rând, caracterul modernist al textului este vădit prin intermediul viziunii
estetice ermetice, rezultat al criptării sensurilor poetice. În Joc secund se remarcă
intelectualizarea emoției, fiind conturat un univers unic prin densitatea simbolurilor ce trimit
către alte domenii ale gândirii precum geometria, filosofia sau astronomia. Arta poetică
barbiană presupune o reflectare estetică, o ieșire din lumea experiențelor imediate, o
transcendere a acestora, pentru a ilustra Ideea pură.
 În al doilea rând, limbajul poetic este original, ermetic, metaforic, rezultat al unor
asocieri inedite: calma creastă, cirezile agreste, mântuit azur, nadir latent. Încifrarea
limbajului poetic este secondată de un discurs laconic, esențializat, generat de eliminarea
predicativității, de alterările topice și de concentrarea sintactică a versurilor. Prin urmare, este
respinsă poezia discursivă, retorică sau ,,leneșă”, cum însuși o afirma poetul, ideile artistice
sintetizând stări absolute ale intelectului. Relevant este, în contextul modernismul ermetic,
limbajul poetic ca act cognitiv, modalitate de captare a sensurilor primordiale și de reflectare
a esențelor artistice.

 Tema și viziunea despre lume

Fiind o artă poetică, textul Joc secund (Din ceas dedus...) oferă o perspectivă originală
asupra creației și a menirii poetului. Tema textului este creația ca apanaj al intelectului, în
concepția barbiană poezia constituind un spațiu al purificării sensurilor, al rupturii declarate
de lumea concretă și de sensibilitatea obișnuită. Procesul este unul de filtrare al realității și de
sublimare artistică, pentru ca, într-un final, poezia să oglindească ,,figura spiritului”, așa cum
afirma însuși autorul textului supus analizei.

 Două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume

O primă idee semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este reprezentată de
metafora jocului, din versul: ,,Un joc secund mai pur”. Alegoria poezie-joc implică
redimensionarea lumii în rama unui lirism pur. Creatorul, ipostaziat ca un veritabil poeta
ludens, este demiurgul unui univers artistic abstract, al esențelor pure. Scenariul ludic propus
de arta poetică barbiană propune o ieșire a artei din contingent, care este jocul prim, pentru a
ilustra o lume superioară, ce trădează concepția autorului conform căreia poezia este ,,un act
pur de narcisism”.
O idee secundă, definitorie pentru tema și viziunea despre lume, se conturează în jurul
sintagmei metaforice ,,Nadir latent!”, care sintetizează o definiție ermetică a poeziei prin
apelul la analogia cu geometria cosmosului. Dacă zenitul reprezintă punctul cel mai înalt pe
verticala lumii reale, nadirul desemnează profunzimile universului poeziei, ce ascunde
sensuri latente, pe care spiritul uman nu le va stăpâni nicicând.

 Elemente de structură/compoziție și de limbaj poetic (titlu, imaginar poetic,

elemente de prozodie)

Textul barbian nu a fost intitulat de către autor, acestuia fiindu-i atribuite, în mod
convențional, fie numele volumului, fie secvența din incipit. Ambele secvențe paratextuale
sunt sugestive, oglindind fie imaginea redimensionată într-un registru ludic al abstracțiilor a
universului poetic, fie ideea sustragerii artei din temporalitatea obișnuită și integrarea acesteia
în ritmurile eternității.

Imaginarul reflectă intuiția matematică a poetului despre lumea esențelor estetice,

sublimate sub forma unor metafore și simboluri ce refuză să fie identificate în obiecte
concrete. Prima secvență ilustrează condiția operei de artă, printr-un limbaj încifrat, într-o
construcție în care se remarcă lipsa predicatelor. Primul vers introduce tema timpului în
raport cu arta și creația, în concepția lui Barbu, poezia ieșind din contingent, din lumea
fenomenală, pe care o transcende, reflectând intimitatea spiritului. Ieșind din sfera lumii
finite, arta și poezia se eternizează, devenind mântuit azur. Metafora contradictorie adâncul
acestei calme creste creează imaginea vizuală, în cheie simbolică, a creației care transformă
alchimic realitatea concretă în esențe, pretext de meditație poetică. Structura grupurile apei
valorifică un concept matematic, fiind o autentică metaforă ,,algebrică” care sugerează
ordinea unui nou sistem, generat de reflexia lumii materiale (cirezi agreste)), prin
transfigurare și metamorfoză artistică. Nu este exclus ca punctul de plecare al textului barbian
să fie reprezentat de ideile platoniciene referitoare la legătura dintre artă și realitatea
contemplată care, la rândul ei, este copia imperfectă a unor arhetipuri sau a modelelor
primordiale. Astfel, poate fi justificată ontologia jocului secund: un univers privilegiat,
dincolo de timp și spațiu, al esențelor și al Ideilor.

Secvența secundă dezvoltă ideea condiției creatorului și a virtuților cuvântului poetic.

Replica artistică a realității înălțate în Zenit este Nadirul, care însumează potențialitatea
sensurilor și semnificațiilor artistice pe care spiritul nu le va putea cunoaște plenar. Poezia
devine un cântec întemeietor de lume, cu o sonoritate orfică ce adună toate sunetele de ,,harfe
răsfirate”, într-o melodie ce se arcuiește în ,,zbor invers”. Harfele răsfirate pot conota
elementele disparate, haotice ale realității, armonizate de poet într-o nouă ecuație, zborul
invers purtând sugestia adâncirii sensurilor, ce refuză revelarea pentru cititorul neinițiat.
Simbolul cântecului care își ascunde sensul și îl încifrează este asociat, printr-o analogie
inedită, imaginii mării a cărei sonoritate este abia perceptibilă, prin mișcarea clopotelor
meduzelor. Sintagma are valoare simbolică, făcând trimitere către o muzicalitate ritualică,
liturgică, de spiritualizare a sunetului.

Elementele de prozodie oglindesc rigoarea formală a artei poetice barbiene: textul este
alcătuit din două unități strofice de tip catren, cu ritm predominant iambic și rimă încrucișată.