JURISPRUDENTA COMUNITARA TABLA DE MATERII 3 PARTEA I 12 ROLUL SI FUNCTIILE JURISPRUDENTEI 12 CAPITOLUL I 12 UNELE CARACTERISTICI ALE JURISPRUDENTEI 12 SECTIUNEA I 12 CONCEPTIA

DOCTRINEI ASUPRA 12 JURISPRUDENTEI 12 SECTIUNEA A II-A 15 UNITATEA DE JURISPRUDENTA SI FORTA OBLIGATORIE 15 SECTIUNEA A III-A 17 CONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI LA CREAREA SI 17 AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI NOSTRU 17 SECTIUNEA A IV-A 17 INTEGRAREA JURIDICA EUROPEANA SI EFECTUL DIRECT AL JURISPRUDENTEI CEDO 17 CAPITOLUL II 21 PRINCIPALELE COORDONATE ALE 21 JURISPRUDENTEI COMUNITARE 21 SECTIUNEA I 21 CONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI COMUNITARE LA CREAREA SI AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREP TULUI COMUNITAR SI A ALTOR INSTITUTII JURIDICE 21 Subsectiunea 1 21 Principiile generale ale dreptului comunitar 21 1.1. Suprematia (Prioritatea) si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar 21 1.2. Alte principii ale dreptului comunitar 22 Subsectiunea a 2-a 23 Drepturile fundamentale ale omului ca principii generale ale dreptului comunit ar 23 SECTIUNEA A II-A 24 UNELE REZOLVARI DE PRINCIPII DIN JURISPRUDENTA COMUNITARA 24 Subsectiunea 1 24 Primatul dreptului comunitar n jurisprudenta Curtii de Justitie a UE 24 Subsectiunea a 2-a 25 25 Jurisprudenta comunitara si obligatia de loialitate comunitara Subsectiunea a 3-a 26 Autonomia institutionala 26 Subsectiunea a 4-a 26 Plenitudinea de competenta a judecatorului national n 26 exercitarea functiei sale comunitare 26 Subsectiunea a 5-a 27 Principiilor de efectivitate si de echipolenta 27 Subsectiunea a 6-a 28 Exercitarea drepturilor dobndite direct din dreptul comunitar 28 CAPITOLUL III 32 ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATORULUI NATIONAL N PERIOADA DE PREADERARE 32 SECTIUNEA I 32 DREPTUL EUROPEAN UN NOU MEDIU NORMATIV SI JURISPRUDENTIAL PENTRU JUDECATORUL R OMN 32 Subsectiunea 1 32 Preliminarii 32 Subsectiunea a 2-a 35 Delimitari conceptuale 35 2.1. Notiunea dreptului european 35 2.2. Notiunea de judecator 36 Subsectiunea a 3-a 39 Noul mediu normativ si jurisprudential european pentru judecatorul national

39 3.1. Cei trei piloni: Bucuresti, Strasbourg, Luxemburg 39 3.2. Acquis-ul comunitar. Aspecte normative, constitutionale, institutionale si judiciare 40 3.3. Unitatea dreptului european si diversitatea contextelor nationale 43 Subsectiunea a 4-a 44 Configuratia ?puterii judiciare europene? 44 SECTIUNEA A II-A 45 JUDECATORUL ROMN N FATA ORDINII JURIDICE COMUNITARE. ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATOR ULUI NATIONAL N FAZA DE PREADERARE LA U.E. 45 Subsectiunea 2 45 Un sistem judiciar functional prima cerinta a aderarii la UE 45 1.1. Coordonatele functionale ale sistemului judiciar. Delimitari de principiu 45 1.2. Responsabilitatea judecatorului national factor primordial n asigurarea efic acitatii puterii judiciare. Consideratii principale 50 Subsectiunea a 2-a 54 Eurocompatibilitatea normativa si jurisprudentiala a sistemului judiciar romn 54 2.1. Dreptul european implica revizuirea substantiala a organizarii judiciare 55 2.2. Eurocompatibilitatea jurisprudentiala prima urgenta a judecatorului nationa l 62 Subsectiunea a 3-a 63 Coordonate majore ale dreptului european n raport cu judecatorul national. Conclu zii 63 3.1. Accesul individului la judecatorul national si la dreptul european 63 3.2. Contributia dreptului european la formarea judecatorului national 64 3.3. Dreptul european este un mijloc esential de echilibrare a puterilor 65 3.4. Metamorfoza europeana a judecatorului national 66 3.5. ?Guvernarea judecatorilor? - un ?spectru? al expansiunii puterii judiciare 66 3.6. Ordinea publica europeana a drepturilor omului, garantata de judecator. 68 PARTEA II 70 JURISPRUDENTA COMUNITARA 70 CAPITOLUL I 70 PRINCIPIILE GENERALE ALE 70 DREPTULUI COMUNITAR 70 SECTIUNEA I 70 ORDINEA JURIDICA SI SUPREMATIA 70 DREPTULUI COMUNITAR 70 SECTIUNEA A II-A 74 EFECTUL DIRECT SI APLICABILITATEA IMEDIATA SI UNIFORMA A DREPTULUI COMUNITAR 74 SECTIUNEA A III-A 106 SUBSIDIARITATEA SI PROPORTIONALITATEA N APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR 106 SECTIUNEA A IV-A 111 DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI 111 CA PRINCIPII GENERALE ALE 111 DREPTULUI COMUNITAR 111 SECTIUNEA A V-A 122 PROTECTIA VIETII PRIVATE 122 SECTIUNEA A VI-A 124 PRINCIPIUL EGALITATII SI AL 124 NEDISCRIMINARII 124 SECTIUNEA A VII-A 125 PRINCIPIUL SIGURANTEI JURIDICE 125 SECTIUNEA A VIII-A 128

PROTECTIA NCREDERII LEGITIME (BUNA CREDINTA) 128 SECTIUNEA A IX-A 139 DREPTURILE APARARII SI 139 GARANTIILE PROCEDURALE 139 CAPITOLUL II 143 INTERPRETAREA DREPTULUI COMUNITAR SI APLICAREA SA N DREPTUL INTERN. TIPURI DE NCAL CARI SI SANCTIUNI 143 SECTIUNEA I 143 PUNEREA N APLICARE A 143 DREPTULUI COMUNITAR N 143 ORDINEA JURIDICA INTERNA 143 SECTIUNEA A II-A 159 INTERPRETAREA DREPTULUI 159 COMUNITAR 159 SECTIUNEA A III-A 162 INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL 162 N CONFORMITATE 162 CU DREPTUL COMUNITAR 162 SECTIUNEA A IV-A 166 TIPURI DE NCALCARI ALE DREPTULUI COMUNITAR 166 SECTIUNEA A V-A 168 SANCTIUNI PENTRU NCALCAREA 168 DREPTULUI COMUNITAR 168 SECTIUNEA A VI-A 176 PROCEDURA N FATA CURTII DE JUSTITIE 176 DE LA LUXEMBURG (art. 169, 170 si 177) 176 CAPITOLUL III 181 RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR 181 SI DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE 181 SECTIUNEA I 181 PRIORITATEA SI EFECTUL DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR. DREPTUL PRIMAR SI CEL DERI VAT 181 A. Hotarrea Curtii din 26 februarie 1986 - M.H. Marshall vs Southampon si South-W est Hampshire Area Health Authority 181 B. Hotarrea Curtii din 13 Noiembrie 1990 - Marleasing SA vs La comercial Internat ional de Alimentacion SA 182 C. Cazul Simmenthal II 106/77 184 D. Hotarrea Curtii din 19 iunie 1990 - Regina vs Secretarul de stat al transportu rilor, ex parte: Factortame Ltd. si altii 186 SECTIUNEA A II-A 188 RASPUNDEREA STATELOR MEMBRE PENTRU APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR 188 I. Tratatul C.E.E. 188 II. Jurisprudenta Curtii de Justitie 190 A. Hotarrea Curtii din 19 noiembrie 1991 - Andrea Francovich si Danila Bonifaci s i altii vs Republica Italiana 190 190 a. Existenta raspunderii Statului ca problema de principiu b. Conditiile raspunderii Statului 191 B. Brasserie des Pecheurs/Factortame 1993 192 SECTIUNEA A III-A 194 APLICAREA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR DE CATRE JUDECATORUL NATIONAL 194 3.1. Procedura hotarrii preliminare ( chestiunea prejudiciala ) 194 A. Hotarrea Curtii din 6 octombrie 1982 - Srl CILFIT si Lanificio di Gavardo SpA vs Ministerul Sanatatii 195 3.2. Solutionarea conflictului dintre dreptul comunitar si dreptul intern, de ca tre judecatorul national 199 A. Speta Costa/Enel solutia de principiu data de C.J.C.E. 199 B. Hotarrea Curtii din 22 octombrie 1987 - Foto-Frost vs Hauptzollamt Lubeck-Ost 199 CAPITOLUL IV 203 JURISPRUDENTA PRIVIND 203

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI LIBERTATEA DE PRESTARE A SERVICIILOR N 203 UNIUNEA EUROPEANA 203 SECTIUNEA I 203 RESTRICTII LA LIBERA PRESTARE 203 A SERVICIILOR 203 1. Nationalitatea 203 2. Restrictii impuse de statul de adoptie 205 2.1. Stabilirea domiciliului si resedinta. Notiune. 205 2.2. Activitate permanenta (stabila si continua) 210 2.3. Activitate nesalariata 211 2.4. Caracter transfrontalier 212 SECTIUNEA A II-A 214 LIBERTATEA DE STABILIRE. 214 RESTRICTII 214 1. Intrare si sedere (sejur) 214 2. Alte drepturi legate de libertatea 214 de stabilire 214 3. Originea restrictiilor 215 3.1. Restrictii impuse de statul de adoptie 215 3.2. Restrictii impuse de statul de origine 219 3.3. Restrictii impuse de asociatiile sau 221 organizatiile ce nu tin de dreptul public 221 SECTIUNEA A III-A 222 PRINCIPIUL NEDISCRIMINARII SI LIBERTATEA DE STABILIRE A DOMICILIULUI SI DE PREST ARE A SERVICIULUI 222 SECTIUNEA A IV-A 232 CONDITII RELATIVE LA CALIFICAREA 232 PROFESIONALA 232 1. Sistemul general de recunoastere a diplomelor 232 1.1. Principiul general 232 1.2. Rolul directivelor 233 1.3. Diplome. Echivalenta diplomelor 234 1.4. Libera circulatie a lucratorilor 237 2. Alte calificari profesionale 243 3. nscrierea n tabloul ordinului profesional 244 SECTIUNEA A V-A 246 LICENTE, AUTORIZATII, ACORDURI 246 SECTIUNEA A VI-A 246 PROTECTIA SOCIALA 246 1. Sarcini sociale. Obligatii 246 2. Alte situatii privind protectia sociala 248 SECTIUNEA A VII-A 249 DREPTURI EXCLUSIVE SI MONOPOLURI. DISCRIMINARE 249 SECTIUNEA A VIII-A 251 FORMA JURIDICO-SPECIFICA A 251 CONTRACTULUI DE MUNCA 251 SECTIUNEA A IX-A 251 PROFESII SPECIFICE 251 1. Avocati 251 2. Asigurari 256 3. Arhitecti 266 4. Medici 266 5. Functionari. Accesul la dosarul personal 269 CAPITOLUL V 297 LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR 297 SECTIUNEA I 297 NEDISCRIMINAREA, TAXELE CU EFECT ECHIVALENT, RESTRICTIILE DE ORDIN CALITATIV SI CANTITATIV 297 SECTIUNEA A II-A 303

TAXELE VAMALE SI CONTINGENTARILE 303 CAPITOLUL VI 309 CONCURENTA 309 SECTIUNEA I 309 APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR 309 SECTIUNEA A II-A 312 JURISPRUDENTA COMUNITARA PRIVIND CONCURENTA SI SERVICIILE PUBLICE 312 SECTIUNEA A III-A 319 CONCURENTA. DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALA 319 SECTIUNEA A IV-A 323 INTREPRINDERILE PUBLICE SAU TITULARE A DREPTURILOR SPECIALE SAU EXCLUSIVE ORI INSARCINATE CU UN SERVICIU DE INTERES GENERAL 323 LISTA TEMATICA RECAPITULATIVA 328 SI LISTA CRONOLOGICA A CAZURILOR 328 PREZENTATE 328

PARTEA

ROLUL SI FUNCTIILE JURISPRUDENTEI CAPITOLUL I UNELE CARACTERISTICI ALE JURISPRUDENTEI SECTIUNEA I CONCEPTIA DOCTRINEI ASUPRA JURISPRUDENTEI Rolul si functiile jurisprudentei au fost diferite n evolutia societatii omenesti, asa cum este si astazi n diversele sisteme de drept. Interpretarea data de jurisconsultii romani a fost considerata creatoa re a dreptului prin commnunis opinio, iuris peritorum autoritas, n dreptul pretor ian, adica sistemul solutiilor pretorului, constituia izvor de drept. Un moment de referinta n istoria jurisprudentei l constituie opera lui Tre bonian (534 e.n.), numita corpus iuris civilis, compus dintr-un ansamblu select at de jurisprudenta romana (Institutiones, Digestum, Codex si Novellae), dinain te si din vremea lui Justinian. n tarile continentale, dupa revolutiile din secolele 17 si 18, desi au fo st adoptate coduri si legi importante, ceea ce a redus, oarecum, rolul si functi ile jurisprudentei; totusi deciziile judiciare si ale instantelor constitutiona le erau considerate izvor de drept. n sistemul anglo saxon, nsa, jurisprudenta si-a pastrat, tot timpul, rolu l si forta sa ca izvor principal al dreptului, judecatorul ndeplinind functia de autoritate ce stabileste regulile, iar hotarrea jduecatoreasca constituie un p recent obligatoriu pentru viitor. n doctrina s-a subliniat ca nsasi dreptul islamic rezida n operele unor ma ri juristi, comentatori ai Coranului si practicieni, ale caror jurisprudente s-a u impus cu timpul . Dupa Vlahide, n timpul n care sunt n vigoare, legile sunt supuse cerintelo r de adapate la conditile mereu schimbatoare ale existentei, opera de adaptare ce se realizeaza n retorica tribunalelor, al caror rol nu se rezuma la o schemati ca aplicare a textelor la procesele pe care sunt chemate sa le judece, ci se ex tinde si la misiunea de a gasi o modalitate simpla, de adecvare a legilor cu mpre jurarile noi, create de mersul societatii .

Profesorul Mircea Djuvara releva ca o interpretare care duce la nedrept ate nu este o interpretare buna, dupa cum o lege care duce la nedreptati nu e ste o lege buna.... dar, n attea si attea cazuri, judecatorul nu mai ntlneste o expre sie clara a legii. Atunci el trebuie sa constate mai nti faptele, mprejurarile soc iale, aprecierile juridice din constiinta societatii respective, sa le constate cu toata rigoarea stiintifica si nu n mod arbitrar . Aceasta este o operatiune de stiinta de o extraordinaa greutate. Ne pute m da sema de ce cultura enorma trebuie si pentru judecator si pentru jurisconc ult n general ca sa poata sa constate n mod exact, cu cta rigoare si cu ajutorul s tiintei de astazi toate mprejurarile de fapt, precum si toate curentele de gndire din societatea respectiva...jurisprudenta, astfel nteleasa, realizeaza dreptul de multe ori altfel de ct l arata litera stricta a legii, cutuma sau doctrina. n acest sens, se poate spune ca ea este izvorul formal al dreptului pozitiv . n sistemul de drept continental, ca si la noi, nu se recunoaste nsa ca pre cedentul judiciar este izvor de drept, invocndu-se principiul separatiei puterilo r n stat. Se arata, n doctrina, ca practica judiciara fiind cazuistica nu are capac itatea ridicarii la regula generala, iar precedentul judiciar slujeste model n s petele care se succed, fara a avea prestigiul sau forta unui principiu. Totusi precedentului judiciar i se recunoaste forta unui principiu n sis temul anglo saxon, care nu poate fi considerat ca ncalca separatia puterilor n sta t. SECTIUNEA A II-A UNITATEA DE JURISPRUDENTA SI FORTA OBLIGATORIE Asadar, n sistemul nostru de drept, judecatorul nu creaza dreptul, ci apl ica legea. El nu poate refuza, nsa, judecarea unei cauze pe motiv ca n-ar exista norma juridica aplicabila ori ca aceasta este confuza sau incompleta, caci ar fi culpabil, de denegare de dreptate , conform art. 3 din codul civil. Cnd ntlneste astfel de situatii judecatorul este dator sa faca apel la pri ncipiile generale ale dreptului sau la regulile (principiile) institutiei jurid ice n cauza, ori, chiar, la analogie si la constiinta lui juridica, hotarrea sa ne avnd valoare normativa, ci, doar forta obligatorie n speta. Problema vitala care, n mod permanent, s-a relevat o constituie cerinta unitatii de practica judiciara n interpretarea si aplicarea textului de lege (a sa cum sublinia ferm si P. Vlahide). Constitutia are dispozitii cu aceasta finalitate, iar, n cele doua coduri de procedura - civila si penala a fost consacrata institutia recursului n inte resul legii, ca mijloc procedural de reglare a practicii judiciare. Potrivit art. 126 (3) din Constitutie: Inalta Curte de casatie si Justi tie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte inst ante judecatoresti potrivit competentei sale . Potrivit art. 414 cod procedura penala Procurorul general al Parchetului de pe lnga Curtea Suprema de Justitie..., are dreptul, pentru a asigura interpret area si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura penala pe ntreg ter itoriul tarii, sa ceara Curtii Supreme de Justitie sa se pronunte asupra chesti unilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor de recurs . Deciziile se pronunta n sectii unite, numai n interesul legii, neavnd efec t asupra hotarrilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia parti lor din acele procese. Se consacra, asadar, principiul fortei obligatorii a acestor decizii pen tru judecatorul oricarei cauze, care va fi tinut de interpretarea unitara data d e sectiile unite a instantei supreme, ceea ce face, n astfel de situatii, sa se r estrnga, substantial, continutul si eficienta principiului constitutional al ind ependentei judecatorului (art-. 124 alin. 3 din Constitutie). Tot astfel si n caz de casare, hotarrile instantei de recurs asupra problem elor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului (art. 315 C

od procedura civila), iar conform art. 385 indice 18 Cod procedura penala instan ta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotarrii instantei de recurs, n masura n care situatia de fapt ramne cea avuta n vedere la solutionarea recursului . Se poate observa deci, ca deciziile Inaltei Curti de Castie si Justitie, date n interesul legii, nu creaza noi norme de drept, ci, interpretnd legea aplic abila, o completeaza, descifrndu-i sensul sau real. Daca n privinta acestor decizii nu exista o dispozitie constitutionala ca re sa confere Inaltei Curti de Castie si Justitie o astfel de prerogativa, forta general obligatorie a deciziilor Curtii Constitutionale este data de Constituti e. Potrivit art. 147(4) deciziile Curtii Constitutionale sunt general obli gatorii si au putere numai pentru viitor , aceasta eficacitate absoluta si fata d e toate autoritatile publice, inclusiv fata de instantele judecatoresti, asezndule n acelasi plan cu legea. SECTIUNEA A III-A CONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI LA CREAREA SI AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI NOSTRU Doctrina a relevat, n mod constant, contributia practicii judiciare la c rearea dreptului, la formarea principiilor de drept , furniznd permanent material teoriei juridice si legislatorului pentru continua perfectionare a dreptului. Tendintele majore ale creatiei jurisprudentei au fost confirmate si sus tinute laborios stiintific de literatura juridica, ceea ce a generat o stare po zitiva n procesul aplicarii dreptului, un mod unitar si armonios de interpretare n actul de justitie, cu efecte substantiale n functionarea statului de drept. Dupa cum subliniaza, de asemenea, doctrina o contributie majora a adus -o practica judeciara la dezvoltarea principiilor dreptului civil romn, calauzita ndeosebi, de afirmarea principiului echitatii n interpretarea unor dispozitii leg ale. SECTIUNEA A IV-A INTEGRAREA JURIDICA EUROPEANA SI EFECTUL DIRECT AL JURISPRUDENTEI CEDO Institutul de drept comparat al Universitatii Paris II Sorbona a efectu at timp de trei ani, o cercetare asupra jurisprudentei n dreptul comparat, finali zata cu un colocviu, n anul 1998, la care au participat magistrati, avocati si pr ofesori de drept din patru sisteme de drept Anglia, Germania, Franta si Italia, avnd ca tema elaborarea si redactarea deciziei judiciare. Cercetarea, condusa de prof. M. Lecrudier, director la Scoala Nationala de Magistratura din Franta, pune n evidenta enormele diferente care exista ntre diversele sisteme juridice si, chiar, n cadrul aceluiasi sistem, referitoare la regulile si practicile privind elaborarea si redactarea deciziei judiciare. n timp ce dreptul englez este, esentialmente, un drept jurisprudential, n celelalte tari continentale, judecatorul elaboreaza hotarrea, de regula, n baza legii. n conditiile internationalizarii dreptului si a ratificarii de tara noas tra a numeroase conventii internationale, jurisprudenta creata n aplicarea aces tora n dreptul intern, dar, mai ales, de catre instantele internationale, se pre zinta ca un factor deosebit de valoros n dezvoltarea principiilor dreptului. Romnia, ca membra a ONU a recunoscut jurisdictia Curti Internationale de Justitie de la Haga, ca membra a Consiliului Europei ratificnd Conventia European a a Drepturilor Omului este tinuta de jurispudenta Curtii Europene a Drepturilo r Omului de la Strabourg, iar, n urma ratificarii Conventiei Dreptului Marii si i

ntrarii n functiune a Tribunalului Marii de la Hamburg, este, de asemenea, legata de jurisprudenta acestuia. Pornind de la cazurile particulare care i sunt supuse, Curtea (CEDO) si sp rijina deciziile pe un anumit numar de norme: securitate juridica, ncredere legi tima, caracter efectiv, responsabilitate, nediscriminare si, ndeosebi, proportion alitate. Ea examineaza regulile de drept si substanta acestora. n vederea interp retarii, ea adopta un caracter finalist, teologic, caci ntelege sa faca o aplic are progresista, evolutiva, nencremenita la starea drepturilor si obiceiurilor din 1950, tinnd cont de marile orientari juridice contemporane . Autorul mai relev a ca, importanta precedentelor n elaborarea decizilor Curtii, este primordiala . Curtea de la Strasbourg, prima jurisdictie internationala de acest fel, este, ntr-adevar interpreta supema a Conventiei, care se aplica direct n statele m embre ale Consiliului Europei, inclusiv Romnia. Dupa 45 de ani de existenta, ea joaca un rol important n viata juridica a statelor europene, hotarrile sale genernd , deseori, schimbari ale legislatiei, ale jurisprudentei sau ale practicii, mai ales, n domeniul procedurii judiciare si a libertatilor publice , impunndu-se prin e ficacitatea si autoritatea lor juridica si morala, att n forma preventiva, ct si n c ea corectiva . Se poate spune, deci, ca judecatorul national care se afla, permanent n inima dreptului intern, si a dreptului international, este un actor principal (dar discret si uneori ignorat) al integrarii juridice europene si internationa le si al aplicarii conventiilor internationale. Drept consecinta jurisprudenta nationala si, mai ales, cea internationa la constituie un agent eficient si dinamizator al procedurilor diverse de armon izare legislativa, de asimilare si implementare a drepturlui international, si, numai putin de optimizare a dreptului intern. Evident ca judecatorul, n mod esential, are rolul de interpret si de auto ritate publica, de aplicare a dreptului international, ceea ce presupune o anumi ta profesionalizare speciala n materie si constiinta responsabilitatii sale de mi sionar n integrarea juridica internationala, n acord cu particularitatile de ordin national. El este deplin responsabil de aplicarea uniforma international , ceea ce constituie o exigenta fundamentala a ordinii juridice comunitare si o virtute uni ficatoare a ordinii juridice autentic comune . n mod evident, dificultatea pentru judecatorul national consta n a putea r ealiza, eficient si constitutionalist, o sinteza ntre exigentele dreptului intern ational si constrngerile, n anumite privinte si perioade inhibatoare, date de reg ulile procedurale interne si de organizare judiciara nationala. El este, nsa, ncurajat de doctrina si jurisprudenta instantelor internatio nale sa-si asume deplin rolul national de interpret al dreptului european si de depozitar al executiei sale judiciare, caci nu se poate deroga de obligatia sa d e a aplica dreptul european justitiabililor care-l invoca . Apelul la aceasta jurisprudenta internationala arata ca judecatorii nu p un n pericol identitatea nationala si democratia, caci, dimpotriva, curtile de St rasbourg si Luxemburg, stimuleaza principiul subsidiaritatii si protectiei drept ului material si procedural, cernd judecatorului national un rol activ ntr-un cadr u procedural national adaptat exigentelor dreptului european si international. Subliniind, n scurte consideratii, cteva din elementele si virtutile juri sprudentei, n general si ale celei comunitare, n special, am dorit sa atragem ate ntia asupra necesitatii, de mare actualitate, de a i se da impotanta majora cuve nita, dar si de a se revitaliza si accentua conceptia si preocuparea pentru aces t act de creatie al judecatorului, la care contribuie si ceilalti participanti l a nfaptuirea justitiei, precum si de a se sublinia natura si eficacitatea sa, a cordndu-i-se forta si calitatea de izvor de drept. CAPITOLUL II PRINCIPALELE COORDONATE ALE JURISPRUDENTEI COMUNITARE

SECTIUNEA I CONTRIBUTIA JURISPRUDENTEI COMUNITARE LA CREAREA SI AFIRMAREA PRINCIPIILOR DREP TULUI COMUNITAR SI A ALTOR INSTITUTII JURIDICE Subsectiunea 1 Principiile generale ale dreptului comunitar 1.1. Suprematia (Prioritatea) si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar Principiile generale ale dreptului comunitar au fost initiate si formulate n hotarrile Curtii de Justitie de la Luxemburg si, apoi, introdus e n T.C.E. sau n tratatele modificatoare, fiind, n sfrsit, consacrate, ca atare, n Constitutia Uniunii Europene, semnata la Roma, la 29.X.2004, si aflata n proces de ratificare. 1.1. Natura juridica si semnificatia dreptului comunitar si aplicabilita tea directa, au fost creatia principala din hotarrile Costa Enel 1994, Walt Wilh elm (1968), Internationale H.-1970, si Limmenthal II 1978 si altele n care se afi rma si alte principii: TCE a creat propria ordine juridica comunitara, care a devenit parte integrant a a ordinii juridice ale statelor membre, pe care instantele acestora sunt obl igate sa o respecte (Costa-Enel) Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, dato rita, naturii sale speciale, surclasat de normele juridice interne, fiind su perior acestora (Costa-Enel); conflictele ntre reglementarile comunitare si cele nationale trebuie rezolvate apl icnd principiul prioritatii dreptului comunitar (Walt Wilhelm); validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi interpretata numai n lumina dreptului comunitar, ca si efectul sau direct (Internationale H.); respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor genera le de drept aparate de Curtea de Justitie (Internationale H.); Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar nseamna aplicarea deplina si unifor ma a reglementarilor sale n toate statele membre, ncepnd cu data intrarii lor n vig oare si ct timp vor fi n vigoare (Limmenthal II); O instanta nationala are obligatia sa aplice dreptul comunitar si sa-i asigure ef ectul direct deplin, nlaturnd, chiar din oficiu, orice norma contrara interna (Sim menthal III). 1.2. Alte principii ale dreptului comunitar considerente importante tinnd de principiul sigurantei juridice face imposibila, n principiu, redeschiderea problemei, caci ar afecta efectul direct al dreptului comunitar si neretroactivitatea acestuia (Defrenne 1976); Principiul nediscriminarii se aplica tuturor raporturilor juridice, indiferent de locul unde se nasc si unde si produc efectele (Walrave si Koch 1974); n raport de importanta fundamentala a principiului tratamentului egal al persoanel or, sub toate aspectele, dispozitiile dreptului comunitar trebuie, n acest domeni u, interpretate strict (Speta Marshall 1986); n aplicarea principiul cooperarii, prevazut de art. 5 din Tratat, instantele natio nale trebuie sa asigure protectia legala la care persoanele au dreptul ca efect direct al dreptului comunitar (Factosfane II-1990); Principiul libertatii de asociere, consacrat de CEDO (art. 11) si de tratatele constitutionale ale statelor membre, constituie unul din drepturile fundamenta le garantate n ordinea juridica comunitara (Boasman 1995); Principiul subsidiaritatii nu poate permite ca libertatea interna a asociatilor

de drept privat sa aduca atingere exercitiului drepturilor conferite de Tratat ( Bosman pag. 9- 1995); n aplicarea principiului proportionalitatii, ridicat la rangul de principiu genera l de drept comunitar, legalitatea reglementarii comunitare este subordonata co nditiei ca mijloacele folosite sa fie adecvate realizarii obiectivului urmarit n mod legitim si nu sa depaseasca ceea ce este necesar (Industrias P. - 1996). Subsectiunea a 2-a Drepturile fundamentale ale omului ca principii generale ale dreptului comunit ar 2.1. Protectia acordata drepturilor fundamentale, inspirata din traditiile cons titutionale comune statelor membre, trabuie asigurata n cadrul structurii si obie ctivelor comunitare, caci respectarea lor face parte integranta din principiile generale de drept comunitar (Internationale H. - 1970); 2.2. Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor generale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar dreptul de proprietate este garantat n ordinea juridica comunitara, n acord cu art. 1(1) din Protocolul aditional la CEDO (Haner 1979). 2.3. Dreptul la respectarea vietii private, consacrat si prin art. 8 di n CEDO, face parte din principiile generale de drept a caror respectare o asigur a judecatorul de drept comunitar. (N/Comisie 15 V 1997). 2.4. Principiul egalitatii de tratament si al nediscriminarii constituie un principiu de drept comunitar care consacra un drept fundamental, ca si princ ipiul sigurantei juridice si cel al protectiei ncrederii legitime (buna-credinta ) (Kuchlenz 1997 si Altmann 1996). 2.5. Drepturile apararii si celelalte garantii personale constituie dre pturi fundamentale ale dreptului comunitar, care trebuie respectate n orice fel d e proceduri (EFMA 1997, Shangha Bicycle 1997 s.a.). SECTIUNEA A II-A UNELE REZOLVARI DE PRINCIPII DIN JURISPRUDENTA COMUNITARA Subsectiunea 1 Primatul dreptului comunitar n jurisprudenta Curtii de Justitie a UE

1.1.Principiul a fost construit n hotarrea Costa/Enel 1964, statundu-se, ca o directie strategica jurisprudentiala ca toate normele comunitare trebuie sa preva leze asupra ansamblului normelor nationale, inclusiv la nivel constitutional . 1.2. Necesitatea de a neutraliza efectele aplicabilitatii directe a dre ptului comunitar si de a garanta aplicarea uniforma a dreptului comunitar au fost d efinite, n aceasta hotarre, ca principii subsumate prioritatii dreptului comunitar , fiind n mod constant reafirmate, n continuare si ca tendinte majore ale jurispr udentei comunitare. Curtea a decis, n mod sistematic, ca eficacitatea dreptului comunitar nu va fi afectata si nuantata n raport de anumite domenii ale dreptului comunitar ( CJCE, 21.III.1972, Hot. Italim/Sail). 1.3.Consecintele principiului prioritatii au fost relevate foarte judic ios de Curte n hotarrea Simmenthal (CSCE, 9III1978, aff. I06/77) prin formula exp resa: masura interna incompatibila este inaplicabila deplin drept , iar autoritatile nationale au obligatia absoluta de a o lasa neaplicata . Aceasta obligatie se impune evident legislatorului national, ca si jude

catorului intern, ca judecator de drept comun nsarcinat cu aplicarea dreptului c omunitar. Hotarrea Simmenthal subliniaza expres ca orice judecator national are obl igatie de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile care sunt conferite particularilor, lasnd inaplicabila orice dispozitie eventual co ntrara din legea nationala, anterioara sau posterioara normei comunitare . Subsectiunea a 2-a Jurisprudenta comunitara si obligatia de loialitate comunitara Curtea de Justitie a decis ca tratatul impune Statelor membre ca nu pot lua sau mentine n vigoare masuri susceptibile de a elimina efectul util al drept ului comunitar (Hot. Inna c. ATAB, 16.XI.1977), statele membre fiind obligate, n baza art. 10 TCE sa ia toate dispozitiile proprii pentru a asigura eficacitatea d reptului comunitar (Hot. Comisia c. Grecia 21.IX. 1988). Principiul cooperarii loiale obliga Statele membre sa raspunda ntr-un termen rezonabil cererilor de informare formulate de Comisie n urma unei plngeri referitoare la violarea dreptului comunitar (Hot Comisia c/Grecia 24.VI.1992); d e asemenea, acest principiu impune aceleasi obligatii institutiilor comunitare ( Hot Alsacia International TPI, din 6.VII.2000). Subsectiunea a 3-a Autonomia institutionala Curtea de Justitie a considerat ca revine judecatorului national compet enta de a stabili, printre diverse proceduri interne, pe cele care sunt cel mai adecvate pentru a garanta drepturile individuale conferite de dreptul comunitar ( Hot. Lck, din 4.IV.1968) Mai recent, Curtea a subliniat ca, posibilitatea, pentru justitiabili, de a avea drepturile lor protejate prin caile de recurs interne, constituie esent a acestui sistem de protectie jurisdictionala (CJCE, Hot. Area Cova, 1.II.2001) . Asadar, aceasta obligatie impusa statelor membre este o obligatie de r ezultat si nu o obligatie de mijloace. Subsectiunea a 4-a Plenitudinea de competenta a judecatorului national n exercitarea functiei sale comunitare Curtea de Justitie a statuat ca protectia justitiabililor necesita recu noasterea plenitudinii de competenta n favoarea judecatorului national n exer citarea functiei sale comunitare, el fiind, n consecinta, judecatorul de drept c omun n aplicarea dreptului comunitar Hot. Limmenthal, 9.III. 1978). Aceasta plenitudine de competenta a judecatorului national se manifesta n special n cadrul chestiunii prejudiciale , Curtea statund ca o regula de drept national priveste posibilitatea justitiabililor ca sa nu statueze n ultima insta nta, putnd sa-si exercitae facultatea de a sesiza Curtea de Justitie cu problem ele de interpretarea dreptului comunitar referitoare la situatia juridica n discu tie (CJCE, 16 ianuarie 1974, Hot. Rheimmhlen, 166/1973). Asadar, judecatorul natio nal poate sa recurga la procedura chestiunilor prejudiciale si sa solicite o interpretare autorizata a judecatorului de la Luxemburg pentru ndeplinirea func tiei comunitare, chiar n ipoteza, n care, o jurisdictie interna superioara, deja

s-a pronuntat asupra acelei chestiuni de drept. Subsectiunea a 5-a Principiilor de efectivitate si de echipolenta Curtea a stabilit ca protectia asigurata justitiabililor trebuia sa fie, n toate cazurile, efectiva (CJCE, 9.VII.1985, Hot. Bazetti, 179/1984), ceea ce pr esupune ca modalitatile procedurale de recursuri jurisdictionale destinate sa asigure, protectia drepturilor recunoscute justitiabililor n dreptul comunitar nu pot fi amenajate ntr-o maniera, n care, practic se face imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite (CJCE, Hot. Rewe 9.XI:1983 s.a. ). n doua hotarri din 1995 s-a consacrat o anumita dezancadrare a autonomiei procedurale, statund ca fiecare caz n care se pune problema de a sti daca o di spozitie procedurala nationala face imposibila sau excesiv de dificila aplicare a dreptului comunitar, trebuie sa fie analizata tinnd seama de locul acestei di spozitii n ansamblul procedurii, de desfasurarea si particularitatile sale, n fa ta diverselor instante nationale. n aceasta perspectiva, este relevant n a examin a aplicarea principiilor care stau la baza sistemului jurisdictional national, c um ar fi protectia dreptului la aparare, principiul securitatii juridice si opti ma desfasurare a procedurii . n doctrina, nsa, aceasta creatie jurisprudentiala nu a fost primita po zitiv, fiind criticata dezancadrarea automiei procedurale: a tine cont excesiv de reverentios de exigentele autonomiei procedurale a dreptului national risca sa se ajunga la o balcanizare ( balkanisation ) a protectiei jurisdictionale a dre pturilor recunoscute particularilor n dreptul comunitar, datorita si faptului ca trimite la conceptiile divergente, din oficiu, ale judecatorului intern, legat e de istoria proprie a traditiilor juridice nationale Subsectiunea a 6-a Exercitarea drepturilor dobndite direct din dreptul comunitar Curtea de la Luxemburg recunoaste justitiabililor din numar de drepturi pe care le au direct din dreptul nea juridica nationala trebuie, n mod imperativ, sa a- dreptul la un judecator; b- dreptul la un judecator de rfr; c- dreptul la actiunea n repetitiune si, d- apelul la reparatiunea pentru prejudicii cauzate de nitar de catre organele statale. Statele membre un anumit comunitar si pe care ordi le garanteze:

violarile dreptului comu

a. Curtea afirma ca orice particular ale carui drepturi sunt lezate pr in masurile unui stat membru contra dreptului comunitar trebuie sa aiba posibli tatea de a cere protectia unui judecator competent (CJCE, 16.XII.1981, Hot. Fogli a c. Novello nr. 244/80). Ea va confirma ulterior existenta dreptului la un j udecator, preciznd ca el constituie, totodata un principiu de drept care dec urge din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, consacrat n art. 6 din CEDO, iar recursul recunocut justitiabililor trebuie sa fie efectiv si eficace Pentru ca dreptul la un judecator este un drept fundamental, introducer ea unei actiuni n justitie nu poate fi considerata ca un abuz de pozitie dominan ta dect n circumstante de fapt exceptionale , si anume atunci cnd actiunea n justit e este n mod manifest si exclusiv destinata a hartui... b) Dreptul la judecator de rfr (ordonata presedintiala). Curtea , recunoscnd dreptul la un judecator, consacra n favoarea justitiab

ililor si dreptul la un judecator de referat spre a asigura de posibilitatea de a-si exercita efectiv dreptul la egalitate de tratament n temeiul unei directi ve comunitare. Curtea admite, contrar solutiei din hotarrea Emmat, ca un termen national de prescriptie poate sa curga nainte ca directiva pertinenta sa fi fost transp usa, dar fara a priva total (pe reclamant), n principal, de posibilitatea de a-si exercita efectiv drepturile recunoscute de dreptul comunitar. n orice stare a cauzei dreptul national poate sa prevada restrictii la r epetitia nefondata (actiunea n recuperarea sumelor percepute nedatorat), n urmato arelor cazuri: fapta culpabila a administratiei ; pe temeiul bunei credinte a ..... ; cnd un termen lung separa plata sumei litigioase de cererea n rambursare, ignornd n crederea legitima si; atunci cnd beneficiarul invoca dispozitiile mbogatirii fara justa cauza . d) n jurisprudenta Curtii relativa la actiunea n reparatiune s-au afirma t si fundamentat, de principiu: consacrarea si garantarea dreptului la reparatiune n favoarea particularilor car e au suferit un prejudiciu prin violarea de catre un stat membru a drepturilo r recunoscute n dreptul comunitar, ceea ce atesta deplina eficacitate a normelor comunitare si protectia efectiva si concreta a drepturilor comunitare , dar si o bligatia acelor state de a repara efectele ilicite ; conditiile n care se aplica dreptul la reparatie si se instituie responsabilit atea statului pentru violarea dreptului comunitar care pot fi mai putin favor abile dect cele care sunt aplicabile reclamantilor, asemanatoare, de natura inter na (principiul echivalentei) si n concordanta cu principiul egalitatii, n hotarrea Fracavick s-au care a fixat trei conditii: directiva sa atribuie drepturile n favoarea particularilor si sa recunoasca munc itorilor salariati dreptul la o garantie pentru plata creantelor lor relative la remuneratie; continutul acestor drepturi sa poata fi identificat pe baza dispozitiilor direc tivei comunitare, ceea ce trebuie sa satisfaca criteriile efectului direct al dr eptului comunitar , si sa existe o legatura de cauzalitate ntre absenta dispozitiei si prejudiciul sufe rit de persoanele lezate. Totusi, Curtea arata foarte clar ca n ipotezele n care legislatorul nation al dispune de o larga putere de apreciere, conditiile de angajare a raspunde rii Sratutlui trebuie sa fie n principiu aceleasi ca cele de care depinde res ponsabilitatea Comunitatii n situatii comparabile . Am nfatisat, sintetic, numai o parte din catalogul de principii, tendinte c onstante si rezolvari majore ale jurisprudentei comunitare care au obligat si , chiar, au construit majestosul edificiu al dreptului comunitar, al carui corol ar este Constitutia Uniunii Europene. CAPITOLUL III ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATORULUI NATIONAL N PERIOADA DE PREADERARE SECTIUNEA I DREPTUL EUROPEAN OMN Subsectiunea 1 Preliminarii 1.1. n ultimele 6 decenii (din anii `50) poporul romn a fost total absent din spat iul ideologic si, mai ales, din cel real, practic, al constructiei europene, n ti UN NOU MEDIU NORMATIV SI JURISPRUDENTIAL PENTRU JUDECATORUL R

mp ce 6, apoi, 10, 12, 15 si, de la 1.05.2004, 25 de popoare au edificat si exti ns UE, care, aproape ca a devenit paneuropeana, iar alte popoare, precum cel hel vetic sau cel norvegian ?n-au marcat dect un entuziasm discret n privinta construc tiei europene? . Cu toate acestea, n mod evident, de constructia europeana au beneficiat, direct s au indirect, toate popoarele Europei, prin ?dinamica pacii?, a efectelor dezvolt arii si, progresiv, prin integrarea masiva n UE. 1.2. Pentru judecatorul romn dreptul comunitar si jurisprudenta Curtii de Justiti e a UE, de la Luxemburg, au fost ?enigme vestice? pna n decembrie 1989, iar, ulter ior, au devenit, succesiv, din ce n ce mai accentuat, ?elemente stranii?, mici ?c unostinte?, subiecte ?tentante? (pentru un cerc restrns de elite), si, n prezent, ?tinte decisive? ntr-un timp relativ scurt (pna la 01.01.2007), catre care, cu ?to ate pnzele sus? va trebui sa navige, cu orice riscuri. Handicapul major al judecatorului romn consta n faptul ca el a fost ?marele absent al dezbaterilor asupra CEE?, ct si al proceselor politico-juridice ulterioare, g eneratoare a UE si a extinderii sale viguroase. 1.3. n Romnia, aplicarea progresiva a politicii de integrare economica si, mai apo i politica, europeana este, n principal, daca nu chiar n mod exculsiv, problema au toritatilor politice si administrative, dar nu a judecatorilor . De aceea, excluderea sau nstrainarea judecatorului romn de ordinea juridica comuni tara, l-a orientat, nsa, oarecum neputincios, catre Strasbourg, n zona drepturilor omului, mai ales prin ?forta de atractie? a hotarrilor CEDO contra Romniei, ncepnd din anul 1997 . 1.4. Asadar, care este figura actuala a judecatorului romn si rolul sau n raport c u dreptul european si, deci cu integrarea juridica europeana? Pe judecatorul romn l caracterizeaza, evident: -o absenta dramatica din spatiul juridic comunitar, att teoretica, dar si practic a, nefiind ?apropiat? nici macar de principiile dreptului comunitar, care se pre zinta ca o ?punte? necesara ntre jurisdictia nationala si cea comunitara n perioad a de preaderare, dar si -o timida apropiere de normativele Consiliului Europei si o receptare, extrem de retinuta, a jurisprudentei CEDO, n pofida caracterului obligatoriu al acestora, n ordinea juridica nationala a Romniei. Aceasta conditie precara a fost impusa judecatorului romn prin factori inhibatori , gestionati constient sau neglijent de puterea politico- administrativa, dupa a doptarea Constitutiei, n decembrie 1991, dar mai ales dupa cele doua momente poli tice majore ale anului 1993: -aderarea Romniei la Consiliul Europei la 07.10.1993 si ratificarea CEDO la 20.06 .1994 si -ncheierea Acordului de asociere al Romniei cu UE n 1993. 1.5. Si toate acestea, n pofida faptului ca judecatorul national are un rol capit al n procesul integrarii europene; el ramne, n continuare nsa, un actor discret, chi ar ignorat, al acestui demers continental. ?n definitiv, functiile pe care judecatorul national este chemat sa le ndeplineasc a n aplicarea dreptului european se nscriu, pe deplin, n finalitatea politica si cu lturala pe care o reprezinta integrarea progresiva si pacifista a tarilor de pe Continent, fara exceptii? ? Subsectiunea a 2-a Delimitari conceptuale 2.1. Notiunea dreptului european 2.1.1. Dreptul european este si ramne un concept generic, care depaseste spatiul ordinii juridice comunitare . El cuprinde, asa cum s-a pronuntat, constant, doct rina si jurisprudenta europeana : -dreptul comunitar, elaborat sub egida comunitatilor si a Uniunii Europene, incl

uznd patru mari izvoare: ?Dreptul primar, dreptul derivat, dreptul relatiilor ext erne si dreptul complementar? ; -dreptul elaborat de Consiliul Europei si, n special, dreptul european al dreptur ilor omului, simbolizat remarcabil prin Conventia de la Roma (1950), care a ?imp regnat toate ramurile dreptului european? . -dreptul european privit ca drept international regional grupnd, n special, ansamb lul acordurilor bilaterale si multilaterale ncheiate de statele europene, ntre ele , de UE cu statele terte s.a. 2.1.2. Istoriceste, dreptul european este un drept international ?prin omogenita tea? puternica a efectelor sale si prin patrimoniul politic si cultural pe care l poarta; dreptul european, apare, din ce n ce mai mult, ca un drept al statelor, prefigurnd ceea ce ?poate ntr-o buna zi va fi dreptul intern european? . Promovarea efectiva si decisiva a dreptului n raporturile interstatale constituie , fara ndoiala, ?caracteristica cea mai frapanta a ordinii juridice comunitare? . 2.2. Notiunea de judecator n dreptul european, notiunea de ?judecator?, ca si cele de ?tribunal? si de ?juri sdictie?, au primit, n contexte diferite, o definitie autonoma si complexa. 2.2.1. Conventia Europeana a Drepturilor Omului n sistemul CEDO, notiunea de ?tribunal? este elementul central al unui ?proces ec hitabil? conform art. 6 al. 1 al Conventiei si face obiectul unei extrem de boga te jurisprudente a Curtii de la Strasbourg. Ea se delimiteaza de orice jurisdict ie de tip clasic integrata n structurile judiciare ale ordinii interne. 2.2.2. Dreptul comunitar a. n dreptul comunitar recunoasterea judecatorului national n calitate de ?jurisdi ctie?, presupune, mai nti, o interpretare ntr-un sens larg : au calitatea de jurisd ictii, n sensul dreptului comunitar, nu numai jurisdictiile judiciare, dar si cel e specializate n materii ca securitatea sociala, dreptul muncii, dreptul fiscal s au administrativ, ca si n jurisdictia constitutionala. Principalele criterii fixate de Curtea de Justitie de la Luxemburg, sunt: -baza legala a jurisdictiei (sa fie prevazuta de lege), -permanenta sa, adica sa fie institutionalizata, -sa aplice procedura legala litigiilor, functionnd ca orice tribunal de drept com un, -sa fie investita cu o competenta obligatorie si sa decida numai n conformitate c u legea. n acelasi timp, s-a decis ca ?pentru a merita calificativul de jurisdictie a unui stat membru sau de jurisdictie nationala (art. 177 al. 2-3 TCE), trebuie sa exi ste o legatura organica ntre aceasta institutie si stat? . b. Judecatorul national judecator de drept comun al dreptului comunitar Judecatorul national este competent sa judece toate litigiile care privesc aplic area dreptului comunitar, daca norma comunitara nu le atribuie jurisdictia insta ntelor comunitare. Acest statut este efectul aplicarii directe si a prioritatii dreptului comunitar, care-i permite sa creeze drepturi si obligatii n favoarea pa rticularilor, cu o dubla consecinta: -acestia sa poata sa si le valorifice n fata judecatorilor nationali, iar -instantele nationale au obligatia de a asigura respectul lor . Aceasta competenta de drept comun a judecatorului national nu este, nsa, absoluta ; ea poate sau trebuie sa se conjuge cu competenta Curtii de Justitie n materia i nterpretarii dreptului comunitar si n aprecierea validitatii acestor dispozitii d e drept derivat . Ct timp judecatorul national este competent sa aplice dreptul comunitar, n mod nat ural el trebuie sa fie si interpretul acestuia, fara, nsa, ca opera de interpreta re sa fie ?total abandonata? n favoarea multitudinii de judecatori nationali. Daca multiplicitatea jurisdictiilor nationale creeaza riscul ca aceasta exigenta sa nu poata fi satisfacuta, iar existenta Uniunii sa fie n pericol de a fi compr omisa iremediabil, atunci ncredintarea judecatorului comunitar a puterii de inter pretare autonoma a dreptului comunitar constituie solutia salvatoare. El va real iza scopul final interpretarea si aplicarea uniforma si identica a dreptului com unitar n tot spatiul UE.

De aceea, tratatele constitutive au investit Curtea cu prerogativa absoluta de i nterpretare autonoma si au pus la dispozitia judecatorului national o procedura speciala, pe baza careia se realizeaza cooperarea necesara ntre el si Curtea de J ustitie a UE. Totodata, numai Curtea de Justitie are competenta de a cerceta legalitatea actel or emise de institutiile Uniunii. Drept urmare, judecatorul national va putea so licita celui comunitar un raspuns direct asupra legalitatii, validitatii si modu lui de aplicare a unui text normativ comunitar, n cadrul unui proces n curs de sol utionare, spre a-si fundamenta decizia judiciara pe temeiul si n aplicarea dreptu lui comunitar. b. Notiunea de jurisdictie nationala, include, asadar, institutiile care fac par te din organizarea jurisdictionala a statelor membre, ceea ce consituie prima co mponenta a jurisdictiei nationale. Tratatele constitutive utilizaza formule ca ?jurisdictia Statelor membre? sau ?j urisdictia nationala?, desemnnd, astfel, acele institutii interne care compun org anizarea jurisdictionala a Statelor membre si care apartin ordinului judiciar sa u administrativ, au sau nu competente represive si n care dreptul judiciar nation al le-a specializat. n dreptul national se pot institui si alte organe cu caracter profesional sau cor poratist, n special din domeniul economic ori social, a caror calitate de jurisdi ctie ramne incerta. Dreptul comunitar le califica drept jurisdictii numai daca nde plinesc urmatorele conditii: au o baza legala, sunt permanente, au caracter de j urisdictie obligatorie si legala, aplica o procedura contencioasa si contradicto rie, asemanatoare celei de drept comun s.a. n context, s-a subliniat, repetat, n jurispurdenta comunitara si n cea comparata, r olul specific major al judecatorului, alaturi de legislativ si de executiv, n exe cutarea si aplicarea tratatelor internationale . Subsectiunea a 3-a Noul mediu normativ si jurisprudential european pentru judecatorul national 3.1. Cei trei piloni: Bucuresti, Strasbourg, Luxemburg n mod evident, si din ce n ce mai mult, se pune ntrebarea, de mare actualitate: car e este mediul normativ n care va evolua judecatorul romn n viitorul apropiat? n prezent, judecatorul romn se afla sub ?povara dulce? a dreptului national si, oa recum ?agresat? de un al doilea pilon, jurisdictia de la Strasbourg, careia Romni a i s-a supus, neconditionat, la 20.06.1994, cnd a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fara nici o rezerva (la numai 8 luni de la aderarea la Con siliul Europei). Aplicarea prioritara a Conventiei si obligativitatea jurispudentei sunt principi i directoare n dreptul si jurisdictia interna a tarii noastre, trasate clar prin art. 11 al. 2 si 20 al. 2 din Constitutia Romniei, astfel ca judecatorul romn se v ede n situatia de a fi ?dominat? de ?ncarcatura? celor doua mari sisteme juridicecel national si cel european al drepturilor omului. Dar, judecatorul romn se afla si n ?anticamera? UE, datorita asimilarii acquis-ulu i comunitar, ntr-o buna masura, n plan legislativ intern, ca o conditie a nchiderii provizorii a dosarelor de negociere a aderarii la UE, dar si a impactului indir ect al jurisprudentei Curtii de Justitie de la Luxemburg; aceasta, n conditiile, n care, procesul de formare si ?specializare? a judecatorului national, ca primul judecator comunitar, conform marelui principiu al subsidiaritatii, este, din pa cate, fara un acostament solid la fiecare institutie judiciara din Romnia. 3.2. Acquis-ul comunitar. Aspecte normative, constitutionale, institutionale si judiciare Pentru a-si cunoste si ntelege rolul sau de interpret si de autoritate de aplicar e a dreptului comunitar, judecatorul romn va trebui, n mod obligatoriu sa accepte ideea ca ?acquis-ul comunitar? este nu numai: - un ansamblu, cantitativ foarte important, de reguli normative (regulamente, di

rective, decizii), recomandari, avize, dar si -un ansamblu de alte elemente care atesta dimensiunea constitutionala, instituti onala si, mai ales, cea judiciara a acestui acquis. 3.2.1. Dimensiunea constitutionala a acquis-ului comunitar a fost clar s i ferm afirmata principial de CJCE n hotarrea COSTA-ENEL din 1964 si n cea din 13. 07.1972 privind Comisia Europeana contra Republicii Italiene. Curtea de Justitie a decis, n esenta, ca ?atribuirea, de catre Statele me mbre, n favoarea Comunitatii a drepturilor si puterilor corespunzatoare dispoziti ilor tratatului, antreneaza, n mod direct, limitarea definitiva a drepturilor lor suverane, astfel nct nu vor mai putea invoca dispozitiile dreptului intern, orica re ar fi natura lor? . Mai recent, Curtea a afirmat mai energic ca ?Tratatul CEE constituie car ta constitutionala a unei comunitati de drept? . Att jurisprudenta, dar si doctrina au relevat unanim ca ?Tratatele instit utive comunitare si principiile generale au valoare quasi constitutionala? , iar , pe de alta parte, ?principiile generale ale dreptului constitutional european sustin raporturile juridice cu valori constitutionale nationale? . Dimensiunea constitutionala a dreptului comunitar se va determina si coo rdona, n viitor, de catre Constitutia UE, adoptata la 18.06.2004 (se va semna la 20 noiembrie 2004), care va trebui sa fie ratificata, de cele 25 de state membre , n urmatorii doi ani, pentru a intra n vigoare. Concordanta sau conformitatea dreptului national cu cel comunitar se va putea comensura, n primul rnd, prin alinierea constitutiilor statelor membre la ce a a Uniunii Europene, care va fi, totodata, si Constitutia cetatenilor europeni si a popoarelor Europei. 3.2.2. Dimensiunea institutionala Judecatorul national, pentru a sesiza si afirma specificitatea dreptului comunitar, va trebui sa apere constant spiritul structurii institutionale a Uni unii, care se ntemeiaza pe principiile reprezentativitatii originale: -Consiliul este o institutie reprezentativa a statelor membre, -Comisia este ?gardianul interesului comun? si al aplicarii dreptului comunitar, -Parlamentul european este ?expresia fortelor nsufletite ale popoarelor europene? si -Curtea de Justitie, care este si ramne constiinta juridica a Uniunii. ?Multiplele legaturi juridice care se tes ntre cele patru institutii comunitare p ermit calificarea originalitatii acestei quasipartitism institutional? ? 3.2.3. Dimensiunea judiciara a acquis-ului comunitar constituie un domeniu compl ex si deosebit de important pentru integrarea juridica europeana, n care rolul si functiile judecatorului national reprezinta coordonatele ei majore. Referindu-n e, n principal, la cunoscuti doctrinari ai dreptului comunitar , vom ncerca sa ilu stram, n continuare, aceasta dimensiune, cu unele referiri specifice si actuale l a judecatorul romn. 3.2.4. Aplicarea descentralizata a dreptului comunitar. Principiul subsidiaritat ii ntr-o comunitate formata din 25 de state membre principiul subsidiaritatii consti tuie ?cheia de bolta? a aplicarii dreptului comunitar, fiind consacrat, ca atare .). , si n Constitutia Uniunii Europene (art. n dreptul european, n general, sunt ?fixate? obligatiile de rezultat, lasndu-se Sta telor destinatare libertatea de a alege mijloace de a ndeplini aceste obligatii. Curtea de Justitie a decis, constant, ca potrivit art. 5 TCE, ?recunoasterea put erilor Statelor membre implica asumarea obligatiilor lor de a aplica dreptul com unitar, iar problema de a sti n ce forma exercita aceste puteri si executa acele obligatii, n cadrul dat de Statele membre organelor lor interne determinate, este exclusiv a sistemului constitutional al fiecarui Stat? .

Aceste obligatii comunitare de rezultat se ?impun tuturor auoritatilor interne a le Statelor membre, inclusiv, n cadrul competentelor lor, autoritatilor jurisdict ionale? . 3.3. Unitatea dreptului european si diversitatea contextelor nationale 3.3.1. Aplicarea dreptului comunitar este conditionata, n Statele membre, de resp ectarea particularitatilor fiecarui sistem juridic national, desi, normele comun itare tind a fi realizate n plan national cu un ?continut identic si cu o egala e ficacitate? . Curtile de la Strasbourg si Luxemburg, prin numeroase hotarri, au constatat, pe b aza compararii sistemelor interne, relative la contestarea impozitelor nationale sau la recuperarea celor achitate nedatorat, ca normele interne nu pot fi consi derate ca incompatibile cu art. 9, 12, 13, 92, 93 si 95 din Tratatul CEE. 3.3.2. Asadar, jurisprudenta consacra, cu elocventa, ca unitatea dreptului europ ean este compatibila cu un anumit pluralism social si cultural; legislatiile nat ionale urmaresc un scop justificat n privinta dreptului comunitar, fiind de compe tenta Statelor membre n a alege mijloacele cele mai adecvate si n respectul exigen telor decurgnd din dreptul comunitar, n special ale principiului proportionalitati i. Subsectiunea a 4-a Configuratia ?puterii judiciare europene? Fenomenul puterii judiciare europene a fost remarcat n doctrina si, apoi, aprofun dat , iar aceasta emergenta a puterii judiciare n Europa a fost, chiar, supusa un ui examen critic. M. Cappelletti, citat viguros de O.J. Guillarmot, releva, analitic, perspectiva fenomenului prin raportare la trei dezvoltari paralele: -noul constitutionalism, ilustrat de ntarirea, n unele tari europene, a formelor j urisdictiei constitutionale, la nivel de stat, -un nou transnationalism, prin ntarirea si largirea cooperarii internationale jud iciare, si -un nou regionalism, n special n Consiliul Europei si u Uniunea Europeana, n care cr esc reiscurile potentiale ale conflictelor ntre normele nationale si cele europen e. Acesti factori esentiali au contribuit la accentuarea necesitatii unui control j udiciar eficace, ca fiind singurul mijloc de sanctionare a conflictelor dintre n orme si de a restabili, la nivel national si, la cel supranational, echilibrul nt re puterile legislativa si executiva. Consecinta a fost o expansiune considerabi la a controlului judiciar n Europa, att la nivel national, ct si la cel internation al. Legitimitatea acestei expansiuni a puterii judiciare este data, pe de o parte, d e ntarirea garantiilor jurisdictionale oferite individului n plan national, dar, m ai ales, supranational, ceea ce a ?mobilizat pe judecatorul national? si l-a per sonificat, substantial, pe cel european (Strasbourg si Luxemburg). Pe de alta parte, cooperarea care s-a instalat sicare este ?cheia de bolta? a su ccesului jurisdictiilor nationale, dintre judecatorul national si cel european, reduce riscurile jurisprudentiale care pot surveni n interpretarea si aplicarea d reptului european. Autoritatea hotarrilor adoptate de cele doua jurisdictii europene si forta lor de penetrare n sistemele juridice nationale, ale Statelor membre, constituie, totod ata, factori de importanta majora n aplicarea dreptului european, dar si n integra rea juridica europeana. Efectul direct produs n planul normativ, national, n pract icile administrative si n jurisprudenta interna, dar si n mediul valorilor etice s i culturale nationale, atesta finalitatea expansiunii puterii judiciare europene n ultimii ani.

SECTIUNEA A II-A JUDECATORUL ROMN N FATA ORDINII JURIDICE COMUNITARE. ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATOR ULUI NATIONAL N FAZA DE PREADERARE LA U.E. Subsectiunea 2 Un sistem judiciar functional prima cerinta a aderarii la UE

1.1. Coordonatele functionale ale sistemului judiciar. Delimitari de principiu 1.1.1. Autonomia institutionala a statelor membre Dreptul comunitar se aplica descentralizat, n limita generala a efectului sau uti l si n limitele specifice ale principiilor procedurale nationale. Curtea de Justitie a afirmat constant principiul autonomiei institutionale a Sta telor membre n materie de organizare judiciara si de drept procedural: ?n absenta reglementarii comunitare, apartine ordinii juridice interne a fiecarui Stat memb ru de a stabili jurisdictiile competente, modalitatile de actiune n justitie si p rocedurile destinate sa asigure protectia drepturilor justitiabililor, ca efect direct al dreptului comunitar? . Judecatorul national, se afla, deci, n centrul autonomiei organizarii judiciare a Statelor membre si n limitele aplicarii dreptului comunitar ; incidentele acestu ia asupra organizarii functiilor jurisdictionale interne sunt ?din ce n ce mai di recte precise si imperative? . Limitele aplicarii principiului autonomiei institutionale a Statelor membre sunt : a. conservarea efectului util al dreptului comunitar, b. nediscriminarea procedurala si, c. respectarea exigentelor sau regulilor procedurale comunitare. a. Prima limita a autonomiei institutionale consta n aceea ca dreptul procedural national nu trebuie sa anihileze efectul util al dreptului comunitar. El trebuie sa permita si sa garanteze deplin efectul intern al obligatiilor comunitare si, n general, al angajamentelor internationale, caci ?executarea interna a tratatel or internationale este de o importanta capitala? . Curtea de Justitie a decis, repetat, ca dreptul procedural national trebuie sa i mplice efectul direct al regulii comunitare si a definit acest efect direct ?ca o recunoastere a drepturilor individuale pe care jurisdictiile interne trebuie s a le apere? . Instanta comunitara, recent, a afirmat si mai expresiv aceasta limita n hotarrea Z uckerfabrik, subliniind ca ?Judecatorul national nsarcinat sa aplice, n cadrul com petentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura efec tul deplin al drepului comunitar? . b. Dreptul procedural national nu trebuie sa discrimineze mijloacele si actiunil e fondate pe dreptul comunitar, n raport cu cele fondate de dreptul national. Potrivit jurisprudentei constante a CJCE, dreptul recunoscut n ordinea juridica i nterna a fiecarui Stat membru (n lipsa unei reglementari comunitare) de a stabili modalitatile procedurale de actiune n justitie, destinate a asigura protectia dr epturilor pe care justitiabilii le invoca n temeiul dreptului comunitar, exista n umai daca nu produce aceasta discriminare: ?sistemul de protectie juridica pus n practica prin Tratat, asa cum este exprimat n art. 177 (TCE), presupune ca orice tip de actiune, prevazuta n dreptul national, trebuie sa aiba puterea de a fi uti lizata pentru a asigura respectarea regulilor comunitare si a efectului direct, n aceleasi conditii de admisibilitate si de procedura, ca cele pentru a asigura r espectul dreptului national? . c. Prin actele comunitare originare (primare) sau/si cele secundare (derivate) s -a limitat, de asmenea, autonomia institutionala a Statelor membre n materie proc

edurala, relevante fiind dispozitiile art. 5 CEE (principiul cooperarii), art. 7 (interdictia discriminarii pe motiv de nationalitate), art. 189 care defineste regulamentele, directivele si deciziile n relatia cu exercitiul functiei jurisdic tionale la nivel intern. Acestea contureaza ?ncadrarea n marja discretionara lasata statelor membre? , iar exemplele de acte comunitare, date de doctrina de specialitate , n anumite materi i, sunt elocvente. Asa, de exemplu, toate directivele impun Statelor membre un sistem de protectie jurisdictionala care sa permita beneficiarilor sa obtina executarea directivelor n justitie, iar obligatia interpretatii conforme constit uie o alta exigenta procesuala a dreptului comunitar, impusa judecatorului natio nal. ?Este adevarat ca aceasta dispozitie (art. 189 al. 3 TCE) rezerva Statelor membr e libertatea de a alege si caile si mijloacele destinate sa asigure aplicarea ef ectiva a directivelor, dar aceasta libertate, implica, totusi, ntrega obligatie, pentru fiecare Stat destinatar, de a lua, n cadrul ordinei juridice nationale, to ate masurile necesare n scopul de a asigura deplin efect directivelor, conform ob iectivelor pe care le urmaresc? ? 1.2.1.Transparenta dreptului procedural national si garantarea protectiei judici are eficace a drepturilor individuale conferite n dreptul comunitar a. Principiile prioritatii si efectului direct al dreptului comunitar articuleaz a, substantial, dreptul national de cel al UE, element subliniat, constant, n jur isprudenta CJCE: -?Primatul si efectul direct al dispozitiilor dreptului comunitar nu dispenseaza Statele membre de obligatia de a elimina din ordinea lor juridica interna dispo zitiile incompatibile cu dreptul comunitar? ? -? n cazul n care hotarrea Curtii constata incompatibilitatea cu Tratatul a anumitor dispozitii legislative dintr-un Stat membru, ea implica, pentru autoritatile ca re exercita puterea legislativa, obligatia de a modifica dispozitiile respective , ntr-o maniera conforma cu exigentele dreptului comunitar? , ceea ce releva clar si caracterul obligatoriu al jurisprudentei comunitare. Asadar, legislatorul national trebuie sa puna n armonie dreptul procedural cu dre ptul european si este dator sa se supuna deciziilor CJCE, care a statuat ca, n pr incipiu, ?conditiile procedurale impuse n dreptul intern nu vor trebui sa faca pr actic imposibila exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridica comunit ara? . Doctrina a accentuat, nsa, ca ?aceste exigente procedurale comunitare trebuie sa fie apreciate n functie de exigentele Conventiei Europene a Drepturilor Omului? , n mod special cele de ?echitate?, ?celeritate?, ?impartialitate?, si de ?legalit ate?, implicate de notiunea unei ?proceduri echitabile? definita n art. 6 al Conv entiei. De altfel, n jurisprudenta CEDO s-a decis ca exigenta de ?legalitate? inc lude ?preeminenta dreptului?, trasatura inerenta a unui proces echitabil si o co mponenta esentiala a notiunii ?prevazuta de lege? definita n art. 8 al. 2, 9, 10 si 11 ale aceleiasi Conventii. b. Garantarea protectiei judiciare eficace a drepturilor individuale, conferite de dreptul comunitar particularilor, constituie misiunea fundamentala a autorita tilor Statelor membre, judecatorul national fiind acela care aplica norma comuni tara, eliminnd-o, cnd e cazul, pe cea interna, incompatibila. O astfel de autoritate conferita judecatorului national ?constituie, n realitate, o consacrare a plenitudinii sale de competente ca judecator comunitar? . Principiile jurisprudentiale care ilustreaza complementaritatea n alegerea masuri lor eficace, ntre legislator si judecator, ct si ntre dreptul comunitar si Conventi a Europeana a drepturilor Omului (CEDO), constituie ?borne precise? pentru ?ilum inarea? dreptului procedural intern si, inerent, a judecatorului national, care exercita controlul deplin si efectiv al aplicarii si respectarii dreptului comun itar. 1.1.3. Elemente cadru de compozabilitate a puterii judiciare interne cu exigent ele comunitare Unele coordonate generale ale sistemului judiciar intern de compatibilitate cu c

el european: a. O putere judiciara independenta si un corp de magistrati de cariera apt sa pr eia si sa aplice acquis-ul comunitar; b. O putere judiciara aflata ntr-o adevarata cursa de pregatire si de nsusire a dr eptului comunitar si a celui european al drepturilor omului; c. O organizare judiciara moderna si compatibila cu standardele europene; d. Un mecanism de competente si proceduri judiciare simplificate, transparente, eficace si operative si mai putin costisitoare; e. O puternica autoguvernare administrativa a puterii judecatoresti, care sa gar anteze independenta si functionalitatea acesteia n deplin acord cu principiile si exigentele europene, asigurnd ncrederea a cetatenilor n judecatorul national si n r esponsabilitatea sa de judecator comunitar. 1.2. Responsabilitatea judecatorului national factor primordial n asigurarea efic acitatii puterii judiciare. Consideratii principale n calitatea sa de judecator comunitar, judecatorul national este, fara ndoiala, li antul ntre principiul autonomiei institutionale a Statelor membre, pe de o parte, si limitele acestui principiu cuprinse n notiunea efectului util al dreptului co munitar, n nediscriminarea procedurala, n respectul exigentelor sau regulilor proc edurale comunitare, pe de alta parte. Pe acest fond, se contureaza responsabilit atile specifice ce-i revin judecatorului national. 1.2.1. Cooperarea loiala cu institutiile comunitare Cooperarea loiala cu institutiile comunitatii constituie, conform art. 5 TCE, un a din supremele obligatii ale judecatorului national, caci ea consta n ?legatura directa si speciala a institutiilor comunitare cu autoritatile judiciare ale Sta telor membre, nsarcinate sa vegheze la aplicarea si respectarea dreptului comunit ar n ordinea juridica nationala? . 1.2.2. Interpretarea dreptului procedural national conform cu dreptul european Principiul interpretarii dreptului procedural national conform dreptului comunit ar constituie corolarul obligatiilor judecatorului national, n aplicarea normei c omunitare. ? Jurisdictia nationala este tinuta sa interpreteze dreptul sau nation al n lumina textului si finalitatii directivei pentru a atinge rezultatul vizat d e art. 189 par. 3 al Tratatului CEE? . Aplicnd consecintele concrete ale acestui principiu, ntr-o cauza mai delicata, Cur tea de Justitie a relevat , n replica la hotarrea judecatorului de prima instanta si a celui spaniol de instructie, ca ?acesta din urma rebuia sa lase neaplicata o lege spaniola din 1951 relativa la regimul juridic al societatilor anonime, ca re era incompatibila cu directiva nr. 68/1951 a Consliului, n materie de drept al societatilor?. 1.2.3. Excluderea regulilor procedurale nationale contrare dreptului comunitar Obligatia imperativa a judecatorului national de a nu aplica regula procedurala nationala contrara dreptului comunitar, este una din responsabilitatile specific e ale judecatorului, ilustrata la nivel de principiu, n hotarrea Simmenthal din 9. 03.1978 a Curtii de Justitie: ?n virtutea principiului prioritatii dreptului com unitar, dispozitiile Tratatului, ale actelor institutiilor direct aplicabile au ca efect, n raporturile cu dreptul intern al Statelor membre, nu numai de a face inaplicabile de plin drept orice dispozitie contrara din legislatia nationala ex istenta, dar si de a determina ca aceste dispozitii si acte comunitare sa faca p arte integranta, cu rang de prioritate, din ordinea juridica aplicabila pe terit oriul fiecaruia din Statele membre si de a mpiedica formarea valida de noi acte l egislative nationale n masura n care ele vor fi incompatibile cu normele comunitar e?. Asadar, de principiu, orice judecator national sesizat n cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dispozitiile dreptului comunitar si de a pro teja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasnd inaplicabile toat e dispozitiile, eventual contrare, ale legii nationale, fie anterioare sau poste

rioare regulii comunitare. n final, Curtea a decis ferm (n speta Simmenthal, citata mai sus) ca ?judecatorul national, nsarcinat sa aplice, n cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului c omunitar, are obligatia de a asigura deplin efect acestor norme lasnd la nevoie n eaplicata, prin propria sa autoritate, orice dispozitie contrara din legislatia nationala, chiar posterioara, fara a fi legat de eliminarea ei prealabila pe cal e legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional?. 1.2.4. Facilitatea accesului liber al individului la drepturile garantate n drep tul comunitar Facilitarea accesului individului la drepturile garantate n dreptul comunitar, co nstituie o alta responsabilitate specifica a judecatorului national. n raport cu dreptul national, regulile dreptului comunitar au un caracter de ordi ne publica, astfel ca, n cercetarea si judecarea unei cauze, judecatorul national este tinut sa examineze din oficiu incidenta lor. Asa de exemplu, n caz de exami narea validitatii unui contract, judecatorul national are obligatia sa verifice daca dreptul comunitar al concurentei, aplicabil raporturilor dintre particulari a fost respectat. El va verifica, de asemenea, din oficiu, respectarea principiului nediscriminari i fondat pe nationalitate, precum si legalitatea comunitara a unui contract de m unca s.a. ?Accesul individului la drepturile garantate de dreptul comunitar, care are un r ol decisiv n constructia comunitara, ramne platonica daca revendicarile individual e nu au fost efectiv si concret solutionate de judecator? ? 1.2.5 ndeplinirea de catre judecator national, a obligatiilor ce-i revin din efec tul util al dreptului comunitar Efectul util al dreptului comunitar creeaza si impune si alte obligatii n sarcina judecatorului national, n calitatea sa de judecator comunitar, sistematizate, cu maiestrie, de doctrina dreptului comunitar : -obligatia de a face tot ceea ce este necesar, pentru eliminarea dispozitiilor n ormative nationale care se opun eficacitatii depline a normelor comunitare; -obligatia de a aplica principiul, inerent sistemului Tratatului CEE, dupa care Statele membre sunt obligate sa repare pabugele cauzate particularilor prin ncalc arile imputabile ale dreptului comunitar; -obligatia de a recunoaste, n anumite circumstante, efectul direct al directivelo r, netranspuse n dreptul national; -obligatia de a ordona masuri provizorii, chiar si contrare dreptului national, n vederea protectiei eficace a drepturilor individuale fondate pe dreptul comunit ar s.a. n mod evident, configuratia principala a responsabilitatilor specifice ce revin j udecatorului national si redefinirea jurisdictiei nationale n cadrul exigentelor dreptului comunitar, ne nfatiseaza clar concluzia recunosterii unei plenitudini d e competenta si de jurisdictie a judecatorului national n calitatea sa de judecat or comunitar. De asemenea, observam ca, paralel cu aceasta progresiva ?comunitarizare?, care f ondeaza competentele jurisdictionale ale judecatorului national, asistam si la u n proces de interactiune ntre jurisdictiile nationale si jurisdictia comunitara, fenomen care, n ultimii ani, a dobndit noi dimensiuni, n special n domeniul drepturi lor noului, generate, mai ales, de ?fecundarea reciproca a dreptului comunitar s i a Conventiei europene a drepturilor Omului? . Subsectiunea a 2-a Eurocompatibilitatea normativa si jurisprudentiala a sistemului judiciar romn Rolul judecatorului comunitar, ntr-un sistem caracterizat, nca, prin multiple care nte legislative, este de a pune n valoare regulile generale si principiile care p ermit, n orice caz, de a mentine o ordine elementara si de a asigura protectia va lorilor esentiale, ca libera circulatie a marfurilor, eliminarea discriminarilor de nationalitate si respectarea conditiei loiale a concurentei .

2.1. Dreptul european implica revizuirea substantiala a organizarii judiciare 2.1.1. Unele argumente pentru reexaminarea dreptului procedural Cum s-a aratat, n materie de drept procedural si organizare judiciara, Statele me mbre sunt n principiu libere sa legifereze, ceea ce constituie principiul autonom iei institutionale. Totusi, acest principiu are limitele sale, impuse de dreptul comunitar si care c onstau n: -responsabilitatea legislatorului national de a garanta protectia judiciara efic ace a drepturilor individuale conferite de dreptul comunitar, -transparenta dreptului procedural national, -cerinta ca judecatorul national sa asigure, prin toate mijloacele, efectul util al dreptului comunitar, -realizarea postulatului nediscriminarii procedurale si -respectarea exigentelor si regulilor procedurale comunitare impuse prin jurispr udenta Curtii de Justitie. Asadar, numai printr-un efort legislativ se poate realiza direct integrarea proc edurala armonioasa a ordinii juridice interne n ordinea juridica comunitara, caci numai Constituanta si legislatorul national pot transpune aceste obiective si, deci, asigura ca judecatorul national sa-si exercite noile responsabilitati spec ifice de judecator comunitar. Aceste principii si obiective constituie ?balize procedurale? care trebuie sa o rienteze ameliorarea dreptului procedural national si sa-l faca direct compatibi l cu cel european, astfel nct acesta din urma sa poata fi invocat si aplicat prin caile judiciare nationale. 2.1.2. Unele directii de reforma a dreptului judiciar si procedural national a. Individualizarea si ameliorarea statutului procedural al dreptului european Este evident ca dreptul procedural romn este marcat de o vadita lipsa de transpar enta si unitate a reglementarii relative la mijloacele procesuale de drept inter national, cu referire speciala la caile de atac. Aceasta implica, obligatoriu, ca n procedura judiciara interna sa-si gaseasca loc ul, n mod explicit si uniform mijloacele dreptului european ori caile de atac ord inare si extraordinare, n deplina concordanta cu statutul constitutional al drept ului international. Ct timp, prin art. 11 al. 2 din Constitutia Romniei, dreptul international (ratifi cat conform legii nationale) face parte din dreptul intern, iar prin art. 20 al. 2 se consacra si garanteaza primatul dreptului international al drepturilor omu lui, nu se poate admite lipsa mijloacelor procedurale, explicite si unitare, de aplicare, egala cu dreptul national. Pe de alta parte, principiile prioritatii dreptului comunitar si efectului direc t si util al acestuia n dreptul intern, consacrate, de asemenea n Constitutia revi zuita, impun aceeasi obligatie din partea legislatorului romn. Interesanta si utila ni se pare experienta Elvetiei, amplu ilustrata de prof. O. Jacot Guillermod, judecator federal (n lucrarea citata frecvent n acest studiu), care, fara a fi membra al UE sau n proces de preaderare, nca din anii 1990, a trec ut la o revizuire constitutionala si a dreptului procedural intern, totala, pent ru compatibilizarea cu dreptul european si pentru asigurarea deplina a calitatii judecatorului national de judecator comunitar. Romnia, ca si Elvetia, a ratificat la 20.06.1994, CEDO, iar jurisprudenta Curtii de la Strasbourg a devenit astfel obligatorie, impunnd, deci, armonizarea constit utionala si legislativa a dreptului romn, inclusiv a celui procedural (sau n primu l rnd). Dispozitiile art. 13 din CEDO si jurisprudenta recenta a Curtii obliga Statele membre sa-si instituie un mijloc procedural national specific de remediere a ncal carilor irevocabile ale drepturilor fundamentale, adica a unui recurs eficace, d e natura a nlatura violarea dreptului si a preveni sesizarea Curtii de la Strasbo urg. De la decizia Kudla (2000) au fost pronuntate numeroase alte decizii ale CE DO contra Greciei, Sloveniei, Slovaciei, Irlandei s.a., obligndu-le la daune si l

a mbunatatirea dreptului procedural national; cu toate acestea, si n pofida unor s emnale ale doctrinei , legislatorul romn este, nca ?imun? la aceste reforme care s a asigure un tratament procedural national nediscriminatoriu pentru dreptul euro pean n raport cu cel intern. a.1. Preeminenta principiului susidiaritatii. Noi semnificatii n jurisprudenta CE DO Jurisprudenta CEDO a statuat, n mod constant, ca principiul subsidiaritatii este strns legat de epuizarea prealabila a cailor interne de atac, conform art. 35-1 d in Conventie, precum si de existenta unei cai de atac efective n fata unei instan te nationale, potrivit art. 13. De fiecare data Curtea a reafirmat aceasta preem inenta, iar n cauza Kudla contra Poloniei ea a dat noi semnificatii aplicarii art . 13 din Conventie, n sensul ca ?autoritatile nationale au, n primul rnd, competent a de punere n valoare si de sanctionare a ncalcarii drepturilor si libertatilor ga rantate?. Asadar, mecanismul plngerii n fata Curtii are, n mod necesar, un caracter subsidiar n raport de sistemele nationale de protectie a drepturilor omului, principiu exp res consacrat prin art. 13 si 35 al. 1 din Conventie. Jurisprudenta CEDO n anii 2001-2004 a pus n lumina o alta latura a preeminentei su bsidiaritatii, care priveste ?luarea n considerare a realitatilor vietii internat ionale si a multiplelor sale implicatii, viznd un sistem de protectie eficace, ca re se nscrie pe deplin n contextul cooperarii ntre state? . Un alt exemplu al preeminentei subsidiaritatii, n scopul de a putea circumscrie s emnificatia exacta a angajamentelor asumate de state n virtutea Conventiei, este acela al sistemului imunitatilor recunoscute n dreptul international, a carui apl icare poate sa se rasfrnga asupra continutului unui drept garantat, cum ar fi dre ptul la accesul efectiv la justitie. ?Acordarea imunitatii suverane n favoarea un ui stat n cadrul unei proceduri civile urmareste un scop legitim, care tine de dr eptul international si are drept ratiune favorizarea curtoaziei si bunelor relat ii ntre State, gratie respectului fata de suveranitatea altui Stat? . a.2. Noua jurisprudenta n aplicarea art. 13 din Conventie. Dreptul la un recurs e fectiv national Conform articolului 13 al CEDO, ?Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost ncalcate, are dreptul sa se adreseze e fectiv unei instante nationale, chiar si atunci cnd ncalcarea s-ar datora unor per soane care au actionat n exercitarea atributiilor lor oficiale?. ?Potrivit obiectului si scopului conventiei, asa cum se desprind din art. 1 al acesteia, fiecare stat contractant ?trebuie sa asigure, n cadrul ordinii sale int erne, exercitiul drepturilor si libertatilor garantate. Este fundamental pentru mecanismul de protectie stabilit prin conventie, ca nsesi sistemele nationale, sa permita corectarea violarilor comise, Curtea exercitnd controlul sau, cu rspecta rea principiului subsidiaritatii? ?? Curtea a accentuat acest principiu, instituit de art. 13 si a decis ca obligatia Statelor de a oferi o cale de atac acopera si problemele legate de durata proce selor prevazute n art. 6 din Conventie. Ea a statuat ca obiectul art. 13 consta n furnizarea unui mijloc prin care justit iabilii sa poata obtine, la nivel national, ndreptarea violarilor drepturilor gar antate de Conventie, nainte de a pune n miscare mecanismul international al plngeri i CEDO . ?Chiar daca, pentru moment, nu exista nca, n ordinele juridice ale Statelor contra ctante un sistem predominant n materia recursului ??menit sa denunte durata exces iva a procedurilor, putem gasi n jurisprudenta Curtii, privitoare la epuizarea ca ilor interne de atac, exemple care sa demonstreze ca nu este imposibila crearea unei asemenea cai de atac, precum si de a le face sa functioneze de o maniera ef ectiva? . Obiectivul fundamental al sistemului Conventiei este de ?a face astfel nct cetaten ii europeni, n ntreaga comunitate conventionala, sa poata sa-si valorifice, n mod d eplin, n cadrul propriei lor ordini juridice interne, drepturile recunoscute de C onventie? . Aceste principii jurisprudentiale au servit drept fundament pentru deciziile Cur tii n anii 2001-2004 n care se releva ca exista, totusi, n anumite sisteme juridice

, cai de atac interne care permit justitiabilului sa se plnga, de exemplu, de dur ata excesiva a unei proceduri n fata instantelor nationale, apreciind ca un recla mant ar trebui sa se prevaleze de aceste cai de atac, nainte de a se adresa Curti i. n acest sens este edificatoare hotarrea din 10 aprilie 2003 a Curtii, n aplicarea a rt. 13, n cauza Konti, Arvanti contra Greciei, n care se arata ca: ?Procesul a dur at, practic, 15 ani. Curtea a decis, n unanimitate, ca a fost violat art. 13, n ma sura n care, nici un recurs efectiv nu era disponibil n dreptul intern elen pentru a denunta durata excesiva a unei proceduri judiciare?. (Hot. din 10.04.2003, n d osarul 53401/1999, Sectiunea I). n acelasi mod s-a pronuntat Curtea si n alte cauze, precum decizia din 29.04.2003 n cauza Zavoloka contra Letoniei (hot. nr. 58447/2000), hot. din 8.04.2003 privin d cauza Slovak contra Slovaciei (dosar nr. 57983/2000) s.a. b. Unificarea cailor de atac ordinare si asigurarea simplificarii dreptului proc edural national, a transparentei sale si a celeritatii procedurilor judiciare, c onstituie o alta exigenta a dreptului european. c. Valorizarea cailor de atac procedurale si asigurarea manifestarii depline a d reptului european n orice tip de contencios national, sunt de natura a evita disc riminarile procedurale si de a respecta regulile procedurale comunitare . Aceasta contribuie la realizarea protectiei judiciare eficace a drepturilor indi viduale conferite n dreptul comunitar si la ntarirea caracterului subsidiar al ace stuia, deci, la afirmarea ?recursului de drept public?, aplicarea sa fiind o pro blema evidenta de ordine publica. d. Necesitatea reexaminarii principiului publicitatii procedurii si al publicita tii pronuntarii hotarrii, consacrat de art. 6 din CEDO, ridica unele probleme ser ioase n practica. Problema pronuntarii hotarrii n sedinta publica nu lasa loc unor interpretari lite rale, CEDO punnd accentul pe elementul substantial al protectiei eficace a dreptu lui la un proces echitabil . Dar, chstiunea publicitatii procedurii, adica a dez baterilor si, deci, obligativitatea sedintelor publice, indiferent de gradul de jurisdictie (prima instanta, apel, recurs sau alte cai extraordinare de atac) ge nereaza serioase dificultati de ordin practic si, mai ales, nu ?produce? celerit atea procedurilor. Totusi CEDO a decis ca la ?regula publicitatii sedintelor poate sa se renunte pr in vointa partilor? , desi, Curtea ntr-o alta decizie, mai veche , arata ca ?fara ndoiala natura anumitor drepturi garantate de Conventie exclude posibilitatea de a se abandona exercitarea lor ? e. Dreptul european si necesitatea revizuirii constitutiei si a legilor judiciar e Conventia Europeana a drepturilor omului si Constitutia UE (iunie 2004) constitu ie cele doua acte fundamentale ale dreptului european care trebuie sa ghideze ri guros strategia Statelor membre n opera de revizuire constitutionala si legislati va nationala, n general. Dar, aceste ?centre de iradiere? normativa supranationala ?ating? substantial si constitutiile celorlalte state europene, si, mai ales, a celor care se afla n pl in proces de preaderare la UE. De altfel, unele dispozitii introduse n Constitutia Romniei prin recenta lege de r evizuire, aprobata prin referendum, anunta viitoarea interventie a legislatorulu i constituant, care, nsa, va trebui sa urmeze, neabatut, ?traseul? nou fixat de C onstitutia UE, adoptata deja, a carei ratificare, timp de 2 ani, dupa semnare (2 0.11.2004-20.11.2006) se va finaliza naintea datei aderarii depline a Romniei (01. 01.2007). Unificarea procedurilor judiciare, accentuarea eficacitatii garantarii accesului liber la justitie, a dreptului la un proces n timp rezonabil si a dreptului proc edural transparent, sunt, nca, nerezolvate deplin, pentru a se pune n practica efe ctiv art. 6 al CEDO care are scopul de a ?proteja drepturile nu numai teoretice sau iluzorii, dar, mai ales, concrete si efective? . 2.2. Eurocompatibilitatea jurisprudentiala prima urgenta a judecatorului

national Jurisprudenta curtilor de la Strasbourg si Luxemburg este obligatorie pentru Sta tele membre. ?Curtea de Justitie este singura competenta sa determine masura obl igatorie a efectului dreptului comunitar?, iar n constitutiile statelor s-a preva zut, n corcondanta cu primatul dreptului comunitar si cu efectul util si direct a l acestuia, obligativitatea jurisprudentei sale. De altfel, relativ la jurisprudenta CEDO, forta obligatorie a hotarrilor acestei curti rezulta, att din textul Conventiei, precum si din efectele lor n plan consti tutional, legislativ si jurisprudential national, impuse si acceptate de statele supuse jurisdictiei CEDO. De aceea, prima urgenta a jurisdictiilor interne este compatibilizarea jurisprud entei lor cu cea a jurisdictiilor europene, un rol decisiv avndu-l curtile suprem e din Statele membre, a caror deschidere catre asimilarea marilor tendinte juris prudentiale europene trebuie sa stimuleze pe toti judecatorii nationali. Din pacate, cum s-a mai aratat , judecatorul romn nu poate beneficia de accesul s istematic si profesional la jurisprudenta celor doua instante europene; de altfe l, nici hotarrile CEDO contra Romniei nu au format obiectul unui mecanism de comun icare si dezbatere, institutionalizat n sistemul judiciar romn. Subsectiunea a 3-a Coordonate majore ale dreptului european n raport cu judecatorul national. Conclu zii 3.1. Accesul individului la judecatorul national si la dreptul european Accesul individului la judecatorul national si la dreptul european constituie ca racteristicile fundamentale si scopul primordial al actiunii conjugate a jurisdi ctiilor nationale si a celor europene. Pentru Curtea de Justitie a UE ?caracteristica esentiala a ordinii juridice comu nitare implica prin definitia efectului direct dreptul particularilor de a invoc a dreptul comunitar n fata judecatorului national? - care constituie, totodata, ? expresia unui principiu general al dreptului izvort din traditiile constitutional e comune ale Statelor membre? si care este, de asemenea, consacrat n art. 6 si 1 3 din CEDO. Curtea de la Strasbourg a subliniat, constant, importanta capitala a recunoaster ii dreptului indiviului la o buna administrare a justitiei ntr-o societate democr atica, garantarea dreptului la un proces echitabil figurnd ?printre principiile f undamentale ale oricarei societati democratice, n sensul Conventiei? . Apelul la jurisprudenta celor doua instante europene nu pune n pericol identitate a nationala si democratia Statelor membre, caci ele, dimpotriva, ?stimuleaza pri ncipiul sunsidiaritatii n protectia materiala si procedurala, solicita judecatoru lui national rol activ, ntr-un cadru procedural national adaptat exigentelor drep tului european, n scopul protectiei drepturilor omului care fac parte din identit atea culturala si democratica a Europenilor? . 3.2. Contributia dreptului european la formarea judecatorului national Dreptul european, n mod evident, contribuie la ?mbogatirea? culturala si juridica a judecatorului national. ?Dreptul comunitar nu este un drept strain, nici un dr ept exterior. Acest drept este propriu fiecaruia din Statele noastre, ca dreptul sau national; dar el are si aceasta particularitate de a fi, n acelasi timp, o v aloare comuna pentru noi toti? . n aplicarea dreptului european, prin executia sa interna, n special de catre judec atorul national, prima responsabilitate a acestuia este de a executa cu buna cre dinta regulile sale (?pacta sunt servanda? - art. 26 din Conventia de la Viena a supra dreptului tratatelor). Pe de alta parte, primatul dreptului european si ef ectul sau util impun aplicarea directa de o maniera prezumata. Dreptul european solicita, nsa, si rolul creator al judecatorului, caci, n fata un ei lacune eventuale, judecatorul national trebuie sa procedeze conform art. 31-3 3 ale Conventiei de la Viena si sa se inspire din solutiile consacrate de ?doctr

ina? dreptului european si din ?jurisprudenta? curtilor de la Strasbourg si Luxe mburg. Asadar, astazi, judecatorul national, permanent n contact cu jurisprudenta europe ana, reprezentata direct n plan intern, se afla ntr-o conditie interactiva creativ a cu colegii sai europeni. Pentru judecatorul romn nsa, noutatea dreptului european, n special a celui comunit ar constituie un serios ?obstacol tehnic al schimburilor jurisprudentiale? cu ce le doua curti europene si, mai ales, al aplicarii efective a principiului subsid iaritatii, care constituie corolarul efectului util al dreptului european n ordin ea juridica interna. 3.3. Dreptul european este un mijloc esential de echilibrare a puterilor Doctrina a subliniat clar ca interpretarea europeana invita juristii, si n specia l judecatorii, sa aprofundeze raporturile dintre principiul primatului dreptului european si cel al separatiei puterilor n stat, ccea ce poate constitui punctul nevralgic al problematicii judecatorului national n fata dreptului european . Raportat la angajamentele internationale ale Statului, cele trei puteri (legisla tiva, executiva si judiciara) sunt ntr-o relatie noua (consimtita sau fortata), c are le obliga sa adopte comportamente neconcurente, dar solidare, daca vor sa ev ite n interesul inclusiv al fiecareia dintre ele, incidenta, n cauza, a responsabi litatii internationale a statului . Ocupnd un loc central n aplicarea dreptului, judecatorul national este, nsa, garant ul principal al executiei interne a tratatelor care leaga Romnia, iar principiul prioritatii dreptului international ntareste pozitia sa relativa n raport cu celel alte puteri n stat. 3.4. Metamorfoza europeana a judecatorului national ?Osmoza jurisprudentiala ntre judecatorul european si judecatorul national cnd ea exista? modifica putin, cte putin, viziunea, conform careia, fiecare dintre ei ar e propria functiune si produce o evidenta schimbare psihologica, care este cauza si, totodata, consecinta schimbarilor procedurale . n sistemul comunitar, cooperarea judiciara asigurata prin procedura prejudiciala (art. 177 TCE) are un rol central, iar metamorfoza judecatorului national se pro duce ca o consecinta directa, caci Curtea de Justitie nu fixeaza regulile proced urale nationale, ci enunta exigentele dreptului comunitar care trebuie satisfacu te. ?Comunitarizarea? functiunii jurisdcictiilor nationale presupune nu numai pe netrarea dreptului comunitar n ordinea juridica nationala, dar si transformarea p rogresiva a statutului judecatorului national, nsotita de o ?comunitarizare? imed iata jurisprudentiala. n sistemul CEDO, metemorfoza judecatorului national este, nsa, punctuala, ntruct, ea se produce prin efectul direct al jurisprudentei de la Strasbourg. 3.5. ?Guvernarea judecatorilor? - un ?spectru? al expansiunii puterii judiciare ?Spectrul guvernarii judecatorilor?, la nivel national si la nivel european, ?in triga, fascineaza si supara? . Potrivit lui Robert Leconst , ?judecatorul comunitar este, prin aceleasi tratate , obligat sa se plaseze n inima perspectivei dinamice a traseului lor, fara ca el sa depaseasca limitele naturale ale puterii judiciare El poate sa le dea tot sen sul lor si sa determine ca toate dispozitiile acestor tratate sa produca numai c onsecintele utile, explicite sau implicite, pe care litera si spiritul lor le ur mareste?. A considera secolul XX, trecut n istorie, ca ?secolul judecatorilor? este o aprec iere excesiva, cea ce a subliniat si CEDO, ntr-o recenta hotarre , n care arata ca ?un exces de putere din partea judecatorului national poate constitui o violare a notiunii de lege, n sensul autonom al acestei notiuni din Conventie, si, totoda ta, o violare a principiului fundamental al preeminentei dreptului?. n sfrsit, reputatul doctrinar Pierre Pescatore (citat frecvent n prezentul studiu),

ntr-o lucrare de referinta, nca de acum 30 de ani , raspunde energic criticilor o bisnuite la adresa guvernarii judecatorilor: ?Aceasta formula grandilocventa, do rita de unii si repudiata de altii, este doar pronuntata adesea, fara a fi retin uta si, mai ales, demonstrata n concret. Ei afirma, pentru a fixa ideile, ca guve rnarea judecatorilor a existat pentru jurisdictiile care au parasit, n deciziile lor terenul dreptului si a luat aceste decizii inspirate de consideratiuni polit ice. Conceptiile acestora se opun puterii politice dominante, pentru ca n-au ntel es niciodata sa vorbeasca de guvernarea judecatorilor pentru a caracteriza servi lismul justitiei fata de puterea politica n functie?. Este evident ca o sumara analiza a puterii judiciare din Romnia, n raport de cele relevate, ne nfatiseaza un cu totul alt ?tablou?, fara nici o asemanare cu cel ?p ictat?, poantilist, n doctrina citata pentru alte locuri europene. Judecatorul ro mn nu este creator de lege, legislator, ci, dimpotriva, este actorul principal n a plicarea ei, al carui statut a fost decis, de regula, numai de puterea executiva , prin ordonante sau ordonante de urgenta, ori de cea legislativa. 3.6. Ordinea publica europeana a drepturilor omului, garantata de judecator. Ordinea publica europeana a drepturilor omului, garantata de judecator, este che ia de bolta a unei constructii europene profund democratica. ?Europa democratica si culturala (Consiliul Europei), Europa Drepturilor Omului (CEDO), Europa comunitara (Uniunea Europeana), Europa liberului schimb (AELS-aco rdurile bilaterale), Spatiul Economic European (SEE) si pan-Europa (CSCE), const ituie un ansamblu care se afla la rascruce de drumuri? . n aceasta mare arhitectura institutionala europeana, judecatorul, cel national si cel european, are un rol ?modest, si totodata, capital?; dar are o contributie precisa, la protectia si dezvoltarea drepturilor omului, n spiritul art. 60 al CE DO si n raport de ncadrarea sa normativa, jurisprudentiala si organizationala. n acest cadru s-au subliniat mai multe pericole care ameninta viitoarea arhitectu ra a Europei juridice, ntre care, Roly Ryssdal, fostul presedinte al CEDO (pna n an ul 1997), a relevat riscurile urmatoare : -redactarea mai multor cataloage de drepturi fundamentale, -aparitia mai multor sisteme de control concurente ;I -varietatea angajamentelor partilor contractante s.a. Dezvoltarea diferitelor standarde nationale de protectie a drepturilor omului, c a si criterii de aparare a dreptului comunitar pune n pericol integritatea ordini i juridice comunitare, n masura n care acest risc nu mai poate fi controlat de put erea judiciara europeana. Dreptul comunitar a asimilat Conventia (CEDO), iar Constitutia UE, adoptata la 1 8.06.2004, a preluat ntreaga Carta a drepturilor omului n UE, precum si Conventia, printr-o norma de trimitere expresa, astfel ca putem vorbi de caracterul comuni tar al CEDO, care produce efecte uniforme ntarite n dreptul comunitar, ct si, direc t, n ordinea juridica a fiecarui stat membru al UE. Pe de alta parte, majoritatea statelor membre n Consiliul Europei si parti la Con ventie (inclusiv cele 25 de State membre ale UE) a ncorporat-o n ordinea juridica interna. Interpretarea sistematica si teleologica a Conventiei, consemnata primordial de Curtea de la Strasbourg, ca si alte principii, alaturi de crearea bazelor proced urale comunitare care limiteaza pe judecatorul national (efectul direct, priorit atea, controlul judiciar efectiv s.a.) constituie o autentica ordine publica a d repturilor omului n Europa. n acest cadru se contureaza, tot mai clar, un cadru de interpretare juridica consecventa si libera a jurisprudentelor nationale si eur opene, care stimuleaza preeminenta dreptului ntr-o Europa n care se afirma protect ia optima a drepturilor omului.

PARTEA II JURISPRUDENTA COMUNITARA CAPITOLUL I

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI COMUNITAR SECTIUNEA I ORDINEA JURIDICA SI SUPREMATIA DREPTULUI COMUNITAR 1. Costa-Enel 6/64 1964,1251

Spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE si-a creat propria sa ordine juridica. Aceasta, odata cu intrarea n vigoare a tratatul ui, a devenit o parte integranta a ordinilor juridice ale statelor membre, pe ca re instantele acestora sunt obligate sa o respecte. Crend o Comunitate cu o durat a nelimitata, avnd propriile sale institutii, propria sa personalitate juridica, propria sa capacitate juridica si capacitate de reprezentare pe plan internation al si, mai ales, puteri reale promovnd dintr-o limitare a suveranitatii sau dintr -un transfer al competentelor dinspre state spre Comunitate, statele membre si-a u limitat drepturile suverane si au creat astfel un set de norme juridice care i obliga, att pe cetatenii lor, ct si pe ele nsele. Integrarea n sistemele normative ale fiecarui stat membru a prevederilor care provin de la Comunitate si, ntr-un mod mai general, termenii si spiritul Tra tatului nu permit statelor, ca un corolar, sa acorda ntietate unei masuri unilater ale si ulterioare asupra unui sistem normativ acceptat de ele pe baza de recipro citate. Prin urmare, o astfel de masura nu poate fi incompatibila cu acest siste m normativ. Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu p oate fi, din pricina naturii sale speciale si originale, surclasat de catre norm ele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridica, fara a fi lipsit de cara cterul sau de drept comunitar si fara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii. Transferul ntreprins de state de la sistemul lor normativ intern catre si stemul legal al Comunitatii n ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazut e de Tratat implica o permanenta limitare a drepturilor suverane ale acestora. 2. Walt Wilhelm 14/68 1969, 0001

1. Tratatul CEE a creat propria sa ordine juridica, integrata n ordinile juridice ale statelor membre, si care trebuie respectata de catre instantele ace stora. Ar fi mpotriva naturii unei asemenea ordini sa permita statelor membre int roducerea sau stabilirea unor masuri capabile sa afecteze eficienta practica a T ratatului. Forta obligatorie a Tratatului si a masurilor luate pentru aplicarea sa nu trebuie sa difere de la un stat la altul ca rezultat al masurilor interne, pe ntru ca functionarea sistemului comunitar sa nu fie mpiedicata si nici desavrsirea scopurilor Tratatului sa nu fie pusa n pericol. Prin urmare, conflictele dintre reglementarile Comunitatii si cele natio nale trebuie sa fie rezolvate aplicnd principiul prioritatii dreptului comunitar. 2. Atta vreme ct un regulament adoptat conform art. 87 (2)(e) din Tratat n u a dispus altfel, autoritatile nationale pot actiona mpotriva unei ntelegeri n con formitate cu legile lor nationale competente, chiar si atunci cnd o examinare a nt elegerii din punctul de vedere al conformitatii cu dreptul comunitar este pe rol n fata Comisiei, cu conditia totusi ca aplicarea dreptului national sa nu prejud icieze aplicarea deplina si uniforma a dreptului comunitar sau efectele masurilo r luate pentru aplicarea sa. Daca existenta unor proceduri paralele antreneaza s anctiuni subsecvente, o exigenta generala a dreptului natural cere ca orice deci zie anterioara care stabileste o pedeapsa sa fie luata n considerare atunci cnd se determina sanctiunea care se impune.

3. Internationale Handelsgesellschaft

11/70

1970, 1125

1. Validitatea masurilor adoptate de catre institutiile Comunitatii poat e fi interpretata numai n lumina dreptului comunitar. Dreptul nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale intime speciale si originale, surclasat de catre prevederile legale interne, oricare ar fi fort a lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii. Prin ur mare, validitatea unei masuri comunitare sau efectul sau n interiorul unui stat m embru nu pot fi afectate pe motivul ca ar contraveni fie drepturilor fundamental e, asa cum sunt ele definite de catre Constitutia acelui stat, fie principiilor structurii sale constitutionale (Hotarrea din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, CJCE Rep . 1964, pag. 594). 2. Respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principi ilor generale de drept aparate de catre Curtea de justitie. Protectia acordata u nor asemenea drepturi, atta timp ct este inspirata de traditiile constitutionale c omune statelor membre, trebuie sa fie asigurata n cadrul structurii si obiectivel or Comunitatii (Hotarrea din 12 noiembrie 1969, cauza 29/69, CJCE Rep. 1969, pag. 425). 3. Cerinta din partea reglementarilor comunitatii n domeniul agriculturii ca posesorii licentelor de import-export sa fie obligati sa efectueze tranzacti ile propuse sub conditia depunerii unei garantii constituie o metoda care este a tt necesara ct si adecvata scopurilor art. 40 (3) si 43 din Tratatul CEE, pentru a permite autoritatilor competente sa-si aleaga n modul cel mai eficient intervent iile pe piata cerealelor. Sistemul garantiilor nu ncalca nici un drept fundamenta l. 4. Conceptul de forta majora adoptat de catre reglementarile din domeniu l agriculturii nu se limiteaza la imposibilitatea absoluta, ci trebuie nteles n se nsul unor mprejurari neobisnuite, care scapa controlului importatorului sau expor tatorului, si ale caror consecinte, n ciuda tuturor precautiilor, nu ar fi putut fi evitate dect cu pretul unui imens sacrificiu (Hotarrea din 11 iulie 1968, Cauza 4/68, CJCE Rep. 1968, pag. 563). 5. Restrngnd posibilitatea renuntarii la obligatia de a exporta si limitnd dreptul la eliberarea garantiei la cazurile de forta majora, legiuitorul comunit ar a adoptat o prevedere care, fara a impune o povara exagerata importatorilor s au exportatorilor este adecvata asigurarii functionarii normale a organizarii pi etei de cereale n interesul general, asa cum este acesta definit n art. 39 din Tra tat. 4. Simmenthal II 106/77 1978, 0629

1. Curtea de justitie considera o cerere de pronuntare a unei hotarri pre mergatoare, n aplicarea art. 177 din Tratat, ca fiind adusa n mod justificat n fata sa, atta timp ct trimiterea nu a fost retrasa de catre instanta de la care emana si nici nu a fost casata de catre o instanta superioara. 2. Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar nseamna aplicarea deplin a si uniforma a reglementarilor sale n toate statele membre, ncepnd cu data intrari i lor n vigoare si atta timp ct acestea continua sa fie n vigoare. Prevederile direc t aplicabile sunt un izvor direct de drepturi si obligatii pentru toti cei pe ca re i afecteaza, fie state membre sau persoane fizice; aceasta consecinta priveste de asemenea orice instanta nationala a carei sarcina este, ca organ al unui sta t membru, sa apere drepturile conferite persoanelor fizice de catre dreptul comu nitar. 3. n conformitate cu principiul primatului dreptului comunitar, relatia d intre prevederile Tratatului si masurile direct aplicabile de catre institutii, pe de o parte, si dreptul national al statelor membre, pe de alta parte, consta n faptul ca aceste prevederi si masuri nu numai ca prin intrarea lor n vigoare fac n mod automat inaplicabila orice prevedere contrara a dreptului national n vigoar

e dat, atta timp ct ele fac parte integranta din ordinea juridica aplicabila pe te ritoriul fiecarui stat membru si primeaza n raport cu normele nationale ale acest eia, ele mpiedica totodata adoptarea valabila a unor noi masuri legislative natio nale n masura n care ele ar fi incompatibile cu prevederile Comunitatii. Daca s-ar admite ca masurile legislative nationale care ncalca domeniul n care Comunitatea si exercita puterea legislativa sau care sunt ntr-un alt mod inco mpatibile cu prevederile dreptului comunitar, au avut vreun efect valabil, s-ar ajunge la negarea n aceeasi masura a eficientei obligatiilor asumate neconditiona t si irevocabil de catre statele membre n temeiul Tratatului, periclitndu-se astfe l nsasi fundamentele Comunitatii. 4. O instanta nationala chemata, n limitele propriei sale competente, sa aplice prevederile dreptului comunitar, are obligatia sa asigure efectul deplin al acestor dispozitii, refuznd chiar din oficiu, daca este necesar, sa aplice ori ce prevedere contrara din dreptul intern, chiar adoptata ulterior normei comunit are, si nu este nevoie ca instanta sa solicite sau sa astepte mai nti abrogarea un or astfel de prevederi pe cai legislative sau constitutionale. SECTIUNEA A II-A EFECTUL DIRECT SI APLICABILITATEA IMEDIATA SI UNIFORMA A DREPTULUI COMUNITAR 1. Van Gend & Loos 26/62 1963, 0001

1. Pentru a investi Curtea cu pronuntarea unei hotarri premergatoare este nevoie numai ca problema ridicata sa intereseze n mod clar interpretarea Tratatu lui. 2. Consideratiile care ar fi putut conduce o instanta nationala n alegere a problemelor pe care sa le trimita Curtii, ca si greutatea pe care instanta nat ionala o atribuie unor astfel de probleme n contextul unei cauze cu care este ses izata, sunt excluse de la examinarea de catre Curte atunci cnd se ia n considerare o cerere pentru pronuntarea unei hotarri premergatoare. 3. CEE constituie o noua ordine legala a dreptului international n benefi ciul careia statele si-au limitat drepturile lor suverane, fie si n domenii restrn se, iar cei care trebuie sa se supuna acestei ordini include nu doar statele mem bre, ci si cetatenii acestora. Independent de legislatia statelor membre, dreptul comunitar nu impune d oar obligatii indivizilor, ci trebuie sa le confere drepturi care devin parte di n mostenirea lor legala. Aceste drepturi nu apar doar acolo unde sunt n mod expre s garantate de catre Tratat, dar si ca urmare a obligatiilor pe care Tratatul le impune ntr-un mod bine definit indivizilor, ca si statelor membre si institutiil or Comunitatii. 4. Faptul ca articolele 169 si 170 din Tratatul CEE mputernicesc Comisia si statele membre sa aduca n fata Curtii un stat care nu si-a ndeplinit obligatiil e, nu priveaza indivizii de dreptul de a invoca aceleasi obligatii, daca este ca zul, n fata unei instante nationale. 5. Conform spiritului, schemei generale si modului de redactare al Trata tului CEE, art. 12 trebuie interpretat ca producnd efecte directe si crend dreptur i individuale pe care instantele nationale trebuie sa le apere. 6. Rezulta din modul de redactare si structura generala a art. 12 din Tr atat ca pentru a stabili daca taxele si costurile vamale cu efect echivalent au fost marite contrar interdictiei continute n articolul mai sus amintit, trebuie s a se ia n considerare taxele si costurile vamale efectiv aplicate de catre statel e membre si data intrarii n vigoare a Tratatului. 7. Acolo unde, dupa intrarea n vigoare a Tratatului, aceluiasi produs i s e aplica o taxa vamala mai mare, fara a se tine cont daca aceasta crestere reala a ratei taxelor vamale sau dintr-o reasezare a tarifului avnd ca rezultat clasif icarea produsului la un articol cu taxe mai mari, o asemenea crestere este ilega la conform art. 12 al Tratatului CEE.

2. Grad

9/70

1970, 0825

1. A exclude de principiu ca persoanele interesate pot sa invoce obligat ia impusa de o decizie ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu atribuit decizi ilor de catre art. 189. Mai ales n cauzele n care, de exemplu, autoritatile Comuni tatii au impus, printr-o decizie, a obligatiei pentru un stat membru sau toate s tatele membre de a actiona ntr-un anumit mod, efectul util al unei asemenea masur i ar fi diminuat daca cetatenii acelui stat nu ar putea sa o invoce n fata instan telor, iar instantele nationale nu ar putea sa ia n considerare ca parte a dreptu lui comunitar. Cu toate ca efectele unei decizii nu pot sa fie identice cu cele ale unei dispozitii dintr-o reglementare comunitara, aceasta diferenta nu exclud e ca rezultatul final, si anume dreptul individului de a invoca masura n fata ins tantelor, sa poata fi acelasi cu cel al unei prevederi direct aplicabile a unei reglementari. Prin urmare n fiecare cauza trebuie sa se cerceteze n ce masura natu ra, istoricul elaborarii si modul de redactare al prevederii n chestiune arata ca aceasta este apta sa produca efecte directe n raporturile juridice dintre destin atarului actului si terti. 2. Al doilea alineat al art. 4 din Decizia Consiliului din 13 mai 1965, care interzice statelor membre sa aplice sistemul comun de impozit pe profit n ac elasi timp cu taxele specifice percepute n locul impozitului pe profit, este n mas ura mpreuna cu prevederile Directivelor Consiliului din 11 aprilie 1967 si 9 dece mbrie 1969 sa produca efecte directe n raporturile juridice dintre statele membre carora li se adreseaza decizia, pe de o parte, si persoanelor fizice si juridic e resortisante pe teritoriul lor, pe de alta parte, si sa creeze pentru acestea din urma dreptul de a invoca aceste prevederi n fata instantei. 3. Nu este de competenta Curtii, n procedura stabilita de art. 177 din Tr atatul CEE, sa aprecieze din punctul de vedere al dreptului comunitar, caracteri sticile unei masuri adoptate de catre unul din statele membre. Pe de alta parte, tine de competenta sa sa interpreteze prevederea relevanta a dreptului comunita r pentru a da posibilitatea instantei nationale sa o aplice corect la masura n ch estiune. 3. Schlter 9/73 1973, 1135

1. Puterile conferite de catre art. 40 si 43 (2) din Tratat pentru imple mentarea politicii agricole comune nu se refera doar la masuri structurale, ci s e extinde de asemenea la orice interventie economica imediata pe termen scurt, n ecesara n aceasta sfera a productiei. Consiliul este mputernicit, n plus, sa introd uca recurs conform procedurilor decizionale prevazute n acest sens. Pe de alta parte, din moment ce art. 103 se refera la politicile de conj unctura ale statelor membre, nu priveste acele domenii care fac deja obiectul le gislatiei comunitare, cum ar fi organizarea pietelor agricole. Obiectul real al art. 103 este coordonarea politicii de conjunctura a statelor membre si adoptare a unor masuri comune adecvate. Lund n considerare situatia monetara din momentul n care au fost adoptate m asurile contestate, precum si faptul ca politica agricola comuna nu continea nic i o prevedere adecvata prezentei cauze, care sa permita luarea masurilor necesar e pentru a reglementa asemenea situatii monetare, Consiliul a facut n mod justifi cat uz temporar de competentele conferite lui de art. 103 al Tratatului. 2. Art. 103 nu mpiedica institutiile comunitatii sa aiba competenta de a introduce, fara sa aduca atingere altor proceduri stabilite n Tratat, orice masur i de conjunctura care ar putea fi necesare pentru protejarea obiectivelor Tratat ului. Consiliul va alege n fiecare caz n parte forma pe care o va considera cea ma i potrivita masurii n cauza. 3. Chiar daca institutiile comunitatii trebuie sa se asigure, n exercitiu l competentelor pe care le au, ca sumele cu care sunt impozitati operatorii come

rciali nu sunt mai mari dect este necesar pentru atingerea scopului pe care autor itatile l au de ndeplinit, aceasta nu nseamna neaparat ca aceasta obligatie trebuie interpretata n raport cu situatia speciala al vreunui anumit grup de operatori. Validitatea actelor institutiilor, n ceea ce priveste semnificatia art. 177 din T ratat, nu poate fi raportata la nici o norma de drept international, n afara de c azul n care acea norma este obligatorie pentru Comunitate si capabila de a crea d repturi pe care partile interesate sa le poata folosi ntr-o instanta. 4. Art. II al Acordului general privind tarifele si comertul (GATT) nu p oate conferi membrilor Comunitatii dreptul de a-l invoca ntr-o instanta. 5. Referirea la taxa vamala consolidata sub titlul taxe vamale convenite d in Tariful Vamal Comun este n masura sa dea nastere unor drepturi pe care asemene a parti sa le foloseasca ntr-o instanta, din moment ce acesta este parte dintr-o reglementare a Comunitatii. Referinta este clara si precisa n sine si nu lasa nic i o marja de apreciere autoritatilor care trebuie sa o aplice. 6. Nici art. 5 si 107 din Tratat (atta vreme ct procedurile stabilite n art . 3 lit. g nu au fost aplicate) si nici Rezolutia adoptata de catre Consiliu si de catre reprezentantii guvernelor statelor membre la 22 martie 1971, privind st abilirea etapelor realizarii unei uniuni economice si monetare, nu pot fi interp retate ca impunnd, prin ele nsele, statelor membre o interdictie mpotriva modificar ii paritatii cursului de schimb al monedelor lor altfel dect prin stabilirea unei noi paritati fixe, care ar putea fi invocata de catre partile interesate n fata instantelor nationale. 7. Sumele compensatorii sunt masuri comunitare care, chiar daca constitu ie o mpartire a pietei, servesc la compensarea variatiilor ratelor de schimb fluc tuante si, n felul acesta, ajuta la pastrarea fluxului normal al comertului cu pr oduse n conditiile exceptionale temporar create de situatia monetara. Obiectul lor este de a preveni colapsul sistemului interventionist stabi lit de dreptul comunitar n statul membru afectat. Acestea nu au fost sarcini stabilite de catre statele membre n mod unilat eral, ci masuri comunitare care, avnd n vedere mprejurarile exceptionale de moment, sunt permise n cadrul politicii agricole comune. 4. Walrave & Koch 36/74 1974, 1405

1. Practicarea sportului cade sub incidenta dreptului comunitar numai n m asura n care constituie o activitate economica n ntelesul art. 2 din Tratat. 2. Interzicerea discriminarii pe baza de cetatenie n domeniul activitatil or economice care au caracterul unui contract de munca sau al serviciilor remune rate acopera toate muncile sau serviciile indiferent de natura exacta a raportur ilor juridice n cadrul carora sunt desfasurate asemenea activitati. 3. Interzicerea discriminarii bazata pe cetatenie nu afecteaza component a echipelor sportive, mai ales a echipelor nationale, a caror constituire este o problema de pur interes sportiv si prin urmare nu are nimic de-a face cu activi tatea economica. 4. Interzicerea discriminarii nu se aplica doar la activitatea autoritat ilor publice, ci se extinde de asemenea la regulile de orice alta natura menite sa guverneze ntr-un mod general folosirea fortei de munca platite si furnizarea de servicii. 5. Regula nediscriminarii se aplica tuturor raporturilor juridice socoti te ca stabilite pe teritoriul Comunitatii, fie din punctul de vedere al locului unde se nasc, fie din punctul de vedere al locului n care si produc efectele. 6. Primul alineat al art. 59 creeaza drepturi individuale pe care instan tele nationale trebuie sa le apere, cel putin n masura n care se refera la abolire a oricarei discriminari pe baza de cetatenie. 5. Defrenne 43/75 1976, 0455

1. Principiul ca femeile si barbatii trebuie sa fie platiti n mod egal, s tabilit de catre art. 119, constituie unul din fundamentele Comunitatii. El poat

e fi invocat n fata instantelor nationale. Aceste instante au datoria de a asigur a apararea drepturilor pe care aceasta prevedere le-o acorda persoanelor fizice, mai ales n cazul acelor forme de discriminare care si au izvorul direct n preveder ile legislative sau n contractele colective de munca, ca si n cazurile n care barba tii si femeile sunt platiti n mod diferit pentru o munca egala prestata n aceeasi institutie sau serviciu, fie ele private sau publice. 2. (a) Aplicarea principiului ca barbatii si femeile trebuie sa fie plat iti n mod egal ar fi trebuit sa fie pe deplin asigurata de catre primele state me mbre de la 1 ianuarie 1962, sfrsitul primei etape a perioadei tranzitorii. Fara a aduce prejudicii posibilelor sale efecte n ce priveste ncurajarea si accelerarea deplinei implementari a art. 119, Rezolutia statelor membre din 31 decembrie 196 1 nu a reusit sa faca nici o modificare pertinenta a limitei de timp fixata de T ratat. n afara unor prevederi specifice, Tratatul poate fi modificat doar prin pr ocedura de amendament ndeplinita conform art. 236. (b) n absenta prevederilor tranzitorii, principiul ca barbatii si femeile trebuie sa fie platiti n mod egal a functionat pe deplin n noile state membre de la intrarea n vigoare a Tratatului de aderare, adica de la 1 ianuarie 1973. Direc tiva Consiliului nr. 75/117 nu a putut diminua efectul art. 119 si nici modifica efectul sau n timp. 3. Considerente importante tinnd de principiul certitudinii juridice, car e afecteaza toate interesele implicate, att publice ct si private, fac imposibila n principiu redeschiderea problemei platii n ce priveste perioada anterioara. Efec tul direct al art. 119 nu poate fi invocat pentru a sustine pretentiile privind perioadele de plata anterioare datei acestei Hotarri, cu exceptia acelor lucrator i care deja au declansat procedurile legale sau au formulat o actiune echivalent a. 4. Chiar si n domeniile n care art. 119 nu are efect direct, prevederea nu poate fi interpretata ca rezervnd legislatiei nationale competenta exclusiva de a implementa principiul platii egale, din moment ce n masura n care o asemenea imp lementare este necesara, ea poate fi realizata combinnd prevederile comunitare cu cele nationale. 6. Beker 8/81 1982, 0053

1. Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu pe care art. 189 al Tratatu lui CEE l atribuie Directivelor sa se excluda n principiu posibilitatea ca persoan ele interesate sa poata invoca obligatia impusa de catre acesta. Mai ales n cazur ile n care autoritatile comunitare au obligat statele membre printr-o Directiva s a actioneze ntr-un anumit fel, eficienta unei asemenea masuri ar fi diminuata dac a persoanele ar fi mpiedicate sa o invoce n procedurile din fata unei instante, ia r instantele nationale ar fi mpiedicate sa o ia n considerare ca element de drept comunitar. Prin urmare, un stat membru care nu a adoptat masurile de implementar e cerute de directiva n timpul perioadei prescrise nu poate sa justifice, fata de persoanele fizice, de exemplu, propria deficienta n ndeplinirea obligatiilor pe c are le implica Directiva. Astfel, ori de cte ori prevederile Directivei sunt neco nditionate si suficient de precise n ceea ce priveste subiectul tratat, aceste pr evederi pot fi, n absenta masurilor de implementare adoptate n interiorul perioade i prescrise, invocate mpotriva oricarei prevederi nationale care este incompatibi la cu Directiva sau n masura n care prevederile definesc drepturile pe care persoa nele fizice le pot sustine mpotriva statului. 2. Cu toate ca a sasea Directiva a Consiliului (nr. 77/388) asupra armon izarii legislatiilor statelor membre n privinta tratatelor pe profit confera fara ndoiala statelor membre diferite grade de libertate n ceea ce priveste modul de p unere n aplicare a anumitor prevederi ale sale, indivizii nu pot fi din acest mot iv lipsiti de dreptul de a invoca orice prevederi care, datorita continutului lo r special, sunt apte sa fie privite independent de corpul general de prevederi s i puse n aplicare n mod separat. Aceasta minima garantie pentru persoanele afectat e de deficientele punerii n aplicare a Directivei este o consecinta a naturii imp erative a obligatiei impuse statelor membre de catre alineatul 3 al art. 189 din Tratatul CEE. Acea obligatie ar deveni total ineficienta daca li s-ar permite s

tatelor membre sa anuleze, ca rezultat al inactivitatii lor, chiar si acele efec te pe care anumite prevederi ale unei Directive sunt apte sa le produca n virtute a continutului lor. 3. Art. 13 lit. c din Directiva 77/388 nu confera nicidecum statelor mem bre dreptul de a pune conditii sau de a restrnge n vreun fel oarecare exceptarile prevazute la punctul b. Acestea pur si simplu rezerva statelor membre dreptul de a permite, ntr-o masura mai mare sau mai mica, persoanelor ndreptatite la aceste exceptari sa opteze ele nsele pentru sistemul de impozitare daca apreciaza ca est e n interesul lor. 4. Planul Directivei nr. 77/388 este conceput astfel nct sa determine pers oanele interesate sa beneficieze de scutire, sa renunte n mod necesar la dreptul de a pretinde o reducere la calcularea impozitului pe venituri, iar pe de alta p arte, fiind scutite de acest impozit, ele nu pot transfera vreo sarcina fiscala oarecare persoanei care i urmeaza n lantul de furnizori, cu consecinta ca drepturi le tertilor nu pot fi afectate n principiu. 5. De la 1 ianuarie 1979 poate fi invocata prevederea privind scutirea d e la impozitul pe profit a tranzactiilor, constnd n negocierea creditelor, inclusa n art. 13 b (d) 1 din Directiva nr. 77/388, n absenta implementarii acelei Direct ive putnd fi invocata de catre un negociator de credite atunci cnd acesta s-a abti nut sa transfere acel impozit persoanelor care i urmeaza n lantul de furnizori, ia r statul nu poate sustine mpotriva lui ca nu a putut sa implementeze Directiva. 7. Hauptzollamt Mainz mpotriva Kupferberg 104/81 1982, 3641 1. Masurile necesare pentru implementarea prevederilor unui acord ncheiat de Comunitate trebuie sa fie adoptate, conform reglementarilor actuale ale drep tului comunitar, n domeniile afectate de prevederile Acordului, fie de catre inst itutiile Comunitatii, fie de statele membre. Aceasta mai ales ct este vorba de ac orduri precum cele privind liberul schimb, n cadrul carora obligatiile stipulate se extind la un mare numar de domenii avnd fiecare o natura diferita. 2. Deoarece, conform art. 228 (2) din Tratat statele membre sunt supuse n acelasi mod ca si institutiile Comunitatii, acordurile internationale pe care a ceasta este mputernicita sa le ncheie, prin faptul ca respecta angajamentele ce de curg dintr-un acord ncheiat cu institutiile Comunitatii, aceste state ndeplinesc o obligatie ce le revine nu numai fata de statul membru interesat, mai presus, fa ta de Comunitatea care si-a angajat raspunderea pentru aducere la ndeplinire a ac ordului. De aceea, prevederile unui astfel de acord formeaza parte integranta di n sistemul juridic al Comunitatii. Din natura comunitara a acestor dispozitii decurge consecinta ca punerea lor n aplicare nu poate fi lasata sa difere dupa cum aceasta sarcina revine inst itutiilor Comunitatii sau statelor membre si n cazul acestora din urma n functie d e efectele pe care acordurile le au n ordinea juridica interna a fiecaruia n confo rmitate cu modul n care el recepteaza normele dreptului international. De aceea, revine Curtii n cadrul competentelor sale de a interpreta prevederile acordurilor sa asigure uniforma aplicare a acestora pe ntreaga ntindere a Comunitatii. 3. Nici natura si nici structura Acordului ntre CEE si Republica Portughe za nu pot mpiedica un operator comercial sa invoce una din prevederile lui n fata unei instante din cadrul Comunitatii, mai ales pentru ca raspunsul la ntrebarea d aca o astfel de dispozitie este neconditionata si suficient de precisa pentru a avea un efect direct presupune o analiza a acelei prevederi n lumina obiectului s i scopului Acordului si a contextului sau. 4. Potrivit regulilor generale de drept international, orice acord trebu ie ndeplinit cu buna credinta. Desi fiecare parte contractanta este raspunzatoare pentru deplina ndeplinire a angajamentelor asumate, ea este totusi libera sa-si aleaga mijloacele juridice potrivite pentru atingerea scopului n sistemul sau de drept, daca Acordul nsusi, interpretat n lumina continutului si scopului sau, nu s pecifica mijloacele respective. Cu rezerva ca daca instantele uneia dintre parti le unui acord international ncheiat de catre Comunitate considera ca unele dintre

dispozitiile Acordului au o aplicabilitate directa, iar instantele celeilalte p arti nu recunosc aceasta aplicabilitate directa, aceasta nu constituie n sine o l ipsa de reciprocitate n implementarea Acordului. 5. Simplul fapt ca un acord ncheiat de catre Comunitate a stabilit un cad ru institutional special pentru consultarile si negocierile ntre partile contract ante cu privire la implementarea Acordului, nu este n sine suficient pentru a exc lude orice aplicare judecatoreasca a acestuia. 6. n afara unor situatii speciale pe care le-ar putea implica aplicarea l or, existenta unor clauze de asigurare care mputernicesc partile contractante sa faca derogari de la anumite prevederi ale unui acord international ncheiat de Com unitate nu este, n sine, suficienta pentru a afecta aplicabilitatea directa pe ca re ar putea-o avea anumite dispozitii ale Acordului. 7. Alineatul 1 din art. 21 al Acordului ntre CEE si Republica Portugheza impune partilor contractante o reglementare neconditionata mpotriva discriminarii n ceea ce priveste impozitele, care depinde doar de faptul ca produsele afectate de un anumit sistem de impozitare sa fie de aceeasi natura, si ale carei limite sunt consecintele directe ale scopului Acordului. Ca atare, aceasta prevedere p oate fi aplicata de o instanta, producnd astfel efecte directe n toata Comunitatea . 8. Desi art. 21 din Acordul ntre CEE si Republica Portugheza asupra liber ului schimb si art. 95 din Tratatul CEE au acelasi obiect cta vreme urmaresc elim inarea discriminarii n domeniul impozitelor, ambele prevederi, care sunt redactat e n mod diferit, trebuie totusi examinate si interpretate n propriul lor context. Deoarece Tratatul CEE si Acordul asupra liberului schimb urmaresc obiect ive diferite, rezulta ca interpretarea data de art. 95 din Tratat nu poate fi ap licata prin simpla analogie cu Acordul asupra liberului schimb. Alineatul 1 din art. 11 trebuie interpretat prin urmare termenilor sai s i n lumina obiectivului pe care l urmareste n sistemul liberului schimb stabilit de Acord. 9. Nu exista discriminare n sensul alin. 1 din art. 21 al Acordului ntre C omunitate si Republica Portugheza atunci cnd un stat membru nu aplica produselor provenite din Portugalia o reducere de taxa numai pentru anumite categorii de so rtimente de produse, daca nu exista un produs asemanator pe piata statului membr u implicat, care a beneficiat de fapt de aceasta reducere. 10. n scopul aplicarii sale n Comunitate, conceptul de similitudine contin ut n alin. 1 al art. 21 al Acordului ntre CEE si Portugalia este un concept de dre pt comunitar, care trebuie interpretat n mod uniform, iar Curtii i revine sa se as igure ca asa se procedeaza. Conform scopului acestei prevederi, produsele care difera ntre ele att n ce ea ce priveste metoda de fabricare, ct si caracteristicile, nu pot fi considerate ca produse asemanatoare n sensul susmentionatei prevederi. Rezulta ca veniturile licoroase la care s-a adaugat alcool, pe de o parte, si vinurile rezultate din fermentatie naturala, pe de alta parte, nu pot fi considerate produse asemanatoa re n sensul prevederii n discutie. 8. Marshall 152/84 1986, 0723

1. Termenului de concediere inclus n art. 5 (1) al Directivei nr. 76/207 tr ebuie sa i se confere un nteles mai larg. Limita de vrsta pentru concedierea obligatorie a lucratorilor ca urmare a politicii generale de pensionare dusa de firma, se ncadreaza n termenul de concedi ere interpretat n acest fel, chiar daca concedierea implica garantarea unei pensii platite. 2. Avnd n vedere importanta fundamentala a principiului tratamentului egal al barbatilor si femeilor, art. 1 (2) din Directiva nr. 76/207 asupra implement arii acestui principiu n ceea ce priveste angajarea si conditiile de munca care e xclud problemele de securitate sociala din sfera Directivei trebuie sa fie stric t interpretat. Rezulta ca exceptia la interzicerea discriminarii pe motive de se x, prevazuta de art. 7 (1) (a) din Directiva nr. 79/7 asupra implementarii progr esive a principiului tratamentului egal n probleme de securitate sociala, se apli

ca numai la determinarea vrstei de pensionare n scopul garantarii pensiilor de vec hime si la posibilele consecinte ce decurg n ce priveste alte beneficii. 3. Art. 1 din Directiva 76/207 trebuie interpretat n modul urmator: o pol itica generala de concediere implicnd concedierea unei femei numai pentru ca a at ins vrsta de pensionare, vrsta diferita pentru femei n raport cu barbatii n cadrul l egislatiei nationale, constituie o discriminare pe motive de sex, contrara acele i Directive. 4. Acolo unde prevederile Directivei apar, n ceea ce priveste continutul lor, ca fiind neconditionate si suficient de precise, aceste prevederi pot fi in vocate de catre o persoana fizica mpotriva unui stat, atunci cnd acel stat nu reus este sa implementeze Directiva n dreptul national pna la sfrsitul perioadei prescri se, sau cnd nu reuseste sa o implementeze corect. De fapt, ar fi incompatibil cu natura obligatorie pe care art. 189 o con fera directivei sa se sustina n principiu ca o obligatie impusa de ea nu poate fi invocata de catre cei n cauza. Prin urmare, un stat membru care nu a adoptat imp lementarea masurilor cerute de Directiva n interiorul perioadei prescrise nu-si p oate justifica, fata de niste indivizi, propriile deficiente n ndeplinirea obligat iilor impuse de Directiva. n aceasta privinta calitatea n care actioneaza statul, fie ca o persoana juridica de drept privat, fie ca o autoritate publica, nu este relevanta. n oricare dintre cazuri este necesar ca statul sa fie mpiedicat sa ben eficieze de propria sa lipsa de armonizare a dreptului comunitar. 5. n conformitate cu art. 189 din Tratatul CEE, natura obligatorie a unei directive, care constituie baza pentru posibilitatea invocarii ei n fata unei in stante nationale, exista numai n raport cu fiecare stat membru caruia i este adresa ta . Rezulta ca o directiva nu poate impune ea nsasi obligatii unui individ, si ca o prevedere a unei directive nu poate fi invocata ca atare contra unei asemenea persoane. 6. Art. 5 (1) din Directiva Consiliului nr. 76/207, care interzice orice discriminare pe motive de sex cu privire la conditiile de lucru, inclusiv condi tiile ce guverneaza concediere, poate fi invocata contra unei autoritati de stat care actioneaza n calitate de angajator, pentru a putea evita aplicarea oricarei prevederi nationale neconforma art. 5 (1).

9. Kolpinghuis Nijmegen

80/86

1978, 3969

1. Acolo unde prevederile unei directive par, n ceea ce priveste continut ul lor, neconditionate si suficient de precise, aceste prevederi pot fi invocate de catre o persoana fizica mpotriva unui stat atunci cnd acel stat nu reuseste sa implementeze directiva n dreptul national pna la sfrsitul perioadei prescrise, sau cnd nu reuseste sa o implementeze corect. Totusi, n conformitate cu art. 189 din Tratatul CEE, natura obligatorie a unei directive, care constituie baza pentru posibilitatea invocarii ei n fata un ei instante nationale, exista numai n raport cu fiecare stat membru caruia i este a dresata . Rezulta ca o directiva nu poate impune ea nsasi obligatii unui individ, s i ca o prevedere a unei directive nu poate fi invocata ca atare mpotriva unei ase menea persoane. 2. n aplicarea dreptului national, si n special a prevederilor unei legi n ationale special introduse pentru a pune n aplicare directiva, instantelor nation ale li se cere sa-si interpreteze dreptul national n lumina expresiei si a scopur ilor directivei, pentru a se obtine rezultatul la care s-a facut referire n alin. 3 al. Art. 189 din Tratat. Totusi, aceasta obligatie este limitata de principiile generale de drept care fac parte din dreptul comunitar, si mai ales principiilor certitudinii jur idice si neretroactivitatii. Prin urmare, o directiva nu poate, de la sine si in dependent de o lege nationala adoptata de un stat membru pentru implementarea ei , sa aiba ca efect determinarea sau agravarea raspunderii n dreptul penal a perso anelor ale caror acte contravin prevederilor acestei directive.

10. Factorfame I

C-213/89

1990, I-2433

Revine instantelor nationale, n aplicarea principiului cooperarii stabili t la art. 5 al Tratatului CEE, sa asigure protectia legala la care persoanele au dreptul ca efect direct al prevederilor dreptului comunitar. Orice prevedere a sistemului legal national si orice practica legislativ a, administrativa sau juridica ce ar putea afecta eficacitatea dreptului comunit ar, refuznd instantei nationale competente n aplicarea ei, autoritatea de a face t ot ce este necesar n momentul aplicarii sale pentru a nlatura prevederile legislat iei nationale care ar putea mpiedica, fie si temporar, reglementarile comunitare sa intre pe deplin n vigoare este incompatibila cu cerintele inerente nsasi naturi i dreptului comunitar. Eficienta deplina a dreptului comunitar ar fi la fel de afectata daca o dispozitie a dreptului national ar putea mpiedica o instanta sesizata de o dispu ta ce cade sub incidenta dreptului comunitar sa garanteze masuri provizorii pent ru a asigura eficienta deplina a hotarrii ce urmeaza a fi pronuntata asupra exist entei drepturilor pretinse n virtutea dreptului comunitar. Rezulta ca o instanta care ar lua masuri provizorii n asemenea mprejurari, daca nu este vorba de o dispo zitie de drept national, este obligata sa ndeparteze acea dispozitie. Aceasta interpretare este confirmata de sistemul stabilit de art. 172 di n Tratatul CEE a carui eficacitate ar fi afectata daca o instanta nationala, car e a initiat proceduri ce depind de raspunsul Curtii de justitie ntr-o problema nai ntata spre solutionare printr-o hotarre premergatoare nu ar fi capabila sa garant eze masuri provizorii pna cnd nu se pronunta hotarrea consecutiva raspunsului dat d e Curtea de justitie. 11. Faccini Dori C-91/92 1994, I-3325

1. Prevederile art. 1 (1) si (2) si art. 5 din Directiva nr. 85/577, cu privire la protectia consumatorului n cadrul contractelor negociate n afara firmei , sunt neconditionate si suficient de precise n privinta determinarii persoanelor n al caror beneficiu au fost adoptate si a perioadei minime n care trebuie notifi cata anularea. Desi art. 4 si 5 ale Directivei lasa statelor membre o oarecare m arja de apreciere n ce priveste protectia consumatorului atunci cnd comerciantul n u da informatii asupra dreptului de anulare, ct si n ce priveste stabilirea termen ului si a conditiilor de anulare, aceasta marja nu mpiedica fixarea unor drepturi minime care trebuie oricum sa fie acordate consumatorilor. 2. Posibilitatea de a invoca directivele mpotriva entitatilor publice se bazeaza pe faptul ca potrivit art. 189 o directiva are caracter obligatoriu numa i n legatura cu un alt stat membru caruia i se adreseaza si a fost stabilita pent ru a mpiedica un stat sa obtina avantaje din propria sa lipsa de acordare la drep tul comunitar. Ar fi de neacceptat ca un stat, atunci cnd i se cere de catre legi slatia comunitara sa adopte anumite reglementari destinate sa guverneze relatiil e sale, sau cele ale entitatilor publice, cu persoanele fizice si sa confere per soanelor fizice anumite drepturi, sa aiba posibilitatea de a invoca propria sa c ulpa pentru nendeplinirea obligatiilor care i reveneau sau pentru a lipsi persoane le fizice de beneficiul drepturilor ce le apartin. Efectul extinderii acestui principiu n sfera relatiilor dintre indivizi a r fi recunoasterea autoritatii Comunitatii n impunerea unor obligatii cu efect im ediat asupra indivizilor, cta vreme aceasta are competenta respectiva numai cnd es te mputernicita sa adopte legi. Rezulta ca n absenta unor masuri de transpunere n practica n cadrul termenu lui prescris, un individ nu poate invoca o directiva pentru a pretinde un drept contra unui alt individ si pentru a impune un astfel de drept n fata unei instant e nationale. 3. n absenta masurilor care sa aplice Directiva nr. 85/577 n cadrul termen ului prescris, Directiva care se refera la protectia consumatorului n ce priveste contractele negociate n afara sediului firmei, consumatorii nu pot beneficia, n v irtutea acesteia, au dreptul de anulare contra comerciantilor cu care au ncheiat

un contract n afara sediului firmei si nici nu pot impune un astfel de drept n fat a unei instante nationale. 4. Obligatia statelor membre derivata dintr-o directiva de a desavrsi rez ultatul propus de directiva si datoria lor stipulata la art. 5 din Tratat sa ia toate masurile adecvate, fie ele generale sau particulare, se refera la toate au toritatile statelor membre, inclusiv instantele, pentru problemele ce tin de jur isdictia acestora. Rezulta ca, n aplicarea dreptului intern, fie el adoptat nainte sau dupa directiva, instanta nationala care trebuie sa interpreteze aceste legi , trebuie sa o faca, pe ct posibil, n lumina modului de exprimare a scopului direc tivei, n asa fel nct sa obtina rezultatul avut n vedere, si, prin urmare, sa se conf ormeze paragrafului 3 al art. 189 al Tratatului. 5. Daca un stat membru nu-si ndeplineste obligatia de punere n practica a unei directive, conform alin. 3 al art. 189 din Tratat, si daca rezultatul presc ris de directiva nu poate fi obtinut prin interpretarea dreptului intern de catr e instante, dreptul comunitar impune statului membru respectiv sa respecte pagub a provocata indivizilor prin faptul de a nu fi pus n practica directiva. Pentru a ceasta, trei conditii trebuie sa fie ndeplinite: rezultatul prescris de directiva trebuie sa implice garantarea unor drepturi pentru indivizi; continutul acestor drepturi trebuie sa poata fi identificat pe baza prevederilor directivei; si tr ebuie sa existe o legatura cauzala ntre nendeplinirea obligatiei statului si pagub a suferita. n aceste mprejurari revine instantei nationale sa sustina dreptul pers oanei lezate de a obtine o despagubire potrivit dreptului intern referitor la ra spundere. 12. Germania mpotriva Consiliului 280/93-1994 1-4973

1. n cadrul procedurii pentru adoptarea unei reglementari de catre Consil iu, faptul ca propunerea Comisiei, amendata conform unui acord politic acceptat de catre un membru competent n numele Comisiei ntr-o sesiune a Consiliului si apro bata de colegiul membrilor Comisiei, nu este redactata n scris, nu are importanta . Art. 149 (3) din Tratat stipuleaza ca atta timp ct Consiliul nu a actionat , Comisia si poate modifica propunerea n orice moment n cursul procedurilor mention ate la alin. 1 si 2, fara a fi necesar ca acele propuneri amendate sa fie scrise . Astfel de propuneri amendate, facnd parte din procesul legislativ al Comunitati i care este caracterizat printr-o anume flexibilitate necesara pentru realizarea unei convergente n opiniile diverselor institutii difera fundamental de actele a doptate de Comisie si care privesc n mod direct indivizii, n asa fel ca o conforma re stricta la formalitatile obligatorii pentru adoptarea actelor cu efect direct si asupra indivizilor nu este necesara si pentru adoptarea sus-mentionatelor pr opuneri. 2. Desi conform art. 190 din Tratat, propunerea Comisiei trebuie naintata Consiliului n acte pe care acesta le poate adopta numai la propunerea Comisiei, acest articol nu impune citirea vreunui amendament care ar fi putut fi adus ulte rior propunerii respective. Lucrurile ar sta altfel numai n cazul n care Comisia s i-ar fi retras propunerea si ar fi nlocuit-o cu alta. 3. Consultarea de catre Parlamentul european, acolo unde este prevazuta, nseamna o noua consultare ori de cte ori textul adoptat n final, luat ca ntreg, dif era esential de textul pe care Parlamentul l-a consultat deja, cu exceptia cazur ilor n care amendamentele corespund n mare masura dorintelor Parlamentului. 4. n urmarirea obiectivelor politicii agricole comune institutiile Comuni tatii trebuie sa asigure permanenta armonizare ceruta de conflictele dintre obie ctivele asumate n mod individual si, atunci cnd este necesar, sa dea prioritate or icarei dintre ele, pentru a satisface cerintele factorilor sau conditiile econom ice urmarite. Astfel, legislatia Comunitatii, care n problemele de politica agrara comu na manifesta o larga toleranta n ce priveste responsabilitatile conferite de art. 40 si 43 din Tratat, ar putea, fara a ncalca art. 39 din Tratat, sa stabileasca o organizare comuna a pietei bananelor, menita sa asigure venitul Comunitatii ag ricole interesate prin garantarea nivelului existent al productiei Comunitatii p

rin furnizarea de utilaje adecvate n vederea cresterii productivitatii, sa stabil izeze piata protejnd productia Comunitatii si reglementnd importurile, si sa asigu re aprovizionarea prin acele utilaje suplimentare obtinute la nevoie prin creste rea importurilor. Faptul ca n anumite state membre, instaurarea organizarii comune a putut avea ca efect cresterea preturilor, nu nseamna o ncalcare a art. 39. nlocuirea stru cturilor nationale caracterizate prin diferente mari de pret, cu o organizare co muna, duce inevitabil la o reasezare a preturilor n toata Comunitatea; obiectivul asigurarii unor preturi rezonabile pentru consumatori trebuie apreciat la nivel ul pietei comune ca un ntreg, iar legislatia comunitara va da prioritate temporar altor obiective. 5. Faptul ca Regulamentul nr. 404/93 asupra organizarii comune a pietei bananelor urmareste obiective de politica agrara, ca si o politica de dezvoltare n favoarea statelor ACP , nu nseamna ca acesta nu poate fi fundamentat doar pe ar t. 43 din Tratat. n primul rnd, art. 43 din Tratat constituie baza legala adecvata pentru or ice legislatie privitoare la producerea si comercializarea produselor prevazute n lista din Anexa II la Tratat, care contribuie la ndeplinirea unuia sau mai multo r obiective ale politicii agricole comune stabilite la art. 39 din Tratat, chiar si atunci cnd se urmaresc simultan mai multe obiective. n al doilea rnd, crearea unei organizari comune a pietei necesita, pe lnga reglementarea productiei Comunitatii, stabilirea unui regim de import pentru sta bilizarea pietelor si asigurarea vnzarii productiei comunitare daca, asa ca n cazu l bananelor, aspectele interne si externe ale politicii comune nu pot fi separat e, fiind de la sine nteles ca institutiile, atunci cnd fac uz de competentele lor de legiferare, nu pot sa nu tina cont de obligatiile impuse de Comunitate prin C onventia de la Lom. 6. Primul paragraf din art. 42 al Tratatului recunoaste att prioritatea p oliticii agricole asupra obiectivelor Tratatului n domeniul concurentei, ct si aut oritatea Consiliului de a decide n ce masura legile concurentei trebuie sa fie ap licate n sectorul agricol. Regimul comertului cu statele care nu sunt membre n cadrul organizarii co mune a pietei de banane, stabilit prin Regulamentul nr. 404/93, n special cote de tarif pentru importuri si modul n care este submpartita, nu constituie o ncalcare a drepturilor fundamentale si a principiilor generale de drept. Cu privire la interzicerea discriminarii, este adevarat ca doua categori i diferite de comercianti cei care au operat anterior pe piete interne deschise si au putut obtine fara nici o ngradire livrari de banane din statele lumii a tre ia si cei care au operat pe piete nationale protectioniste dar carora li s-a asi gurat posibilitatea de a obtine banane din Piata Comuna si din ACP, n ciuda pretu lui lor ridicat nu sunt afectate n acelasi mod de aceste masuri, din moment ce pr imilor li s-au restrns acum posibilitatile de import, n timp ce a doua categorie p ot acum sa importe cantitati fixe de banane din tarile lumii a treia. Totusi, acest tratament diferit pare inerent obiectivului de integrare a pietelor anterior mpartite, avnd n vedere ca situatiile diferite ale diverselor ca tegorii de operatori comerciale naintea introducerii organizarii comune a pietei, si permite stabilirea unui echilibru ntre cele doua categorii de operatori, nece sar pentru asigurarea vnzarii productiei Comunitatii si a statelor ACP, pe care o rganizarea n comun trebuie sa o asigure. Aceleasi motive justifica restrictiile impuse libertatii comertului pent ru societatile care au operat anterior pe piete deschise, substanta acestui drep t nefiind afectata. Cu privire la dreptul de proprietate al operatorilor pe piata, pierderea unui segment de piata nu are consecinte asupra acestui drept, ntruct asemenea seg mente detinute anterior organizarii de comun acord a pietei reprezinta numai o p ozitie economica temporara, supusa riscului schimbarii mprejurarilor si nu intra sub protectia dreptului de proprietate. n mod similar, detinerea unei pozitii pe piata decurgnd dintr-o situatie data nu poate, ndeosebi atunci cnd acea situatie co ntravine normelor n vigoare n piata comuna, sa se bucure de protectie pe baza prin cipiului drepturilor cstigate sau a celui al asteptarii legitime (justificate).

n cele din urma, cu privire la principiul proportionalitatii, nu se poate socoti ca a avut loc o ncalcare prin faptul ca obiectivele sprijinirii producato rilor din statele ACP si garantarii veniturilor producatorilor din Comunitate ar fi putut fi atinse prin luarea unor masuri cu un efect mai redus asupra concure ntei si asupra intereselor anumitor categorii de operatori comerciale, n masura n care nimic nu dovedeste ca Consiliul care, prin stabilirea unei organizari comun e a pietelor, a trebuit sa mpace interese divergente si astfel sa adopte masuri c are se nscriu n cadrul optiunilor de strategie care stau n competentele sale a adop tat masuri evident necorespunzatoare n raport de obiectivul urmarit. 8. Cu privire la stabilirea unei cote tarifare, importul de banane din s tatele ACP n Comunitate cade sub incidenta art. 168 (2) (a) (ii) acelei de-a patr a Conventii de la Lom ntre statele ACP si CEE, a Protocolului nr. 5 asupra bananel or la aceasta Conventie, precum si a Anexelor LXXIV si LXXV la acest Protocol. P otrivit acestor dispozitii, singura obligatie a Comunitatii este ma mentina avan tajele privind accesul bananelor provenind din statele ACP pe piata Comunitatii, avantaje pe care statele ACP le-au avut anterior ncheierii Conventiei, astfel nct a fost permis ca Reglementarea nr. 404/93 sa impuna fara a constitui o ncalcare a art. 168 (1) din Conventie o taxa pe importul de banane care nu provin n mod tra ditional din statele ACP si care exced o anumita cantitate. 9. Trasaturile specifice ale Acordului General privind Tarifele si Comer tul (GATT) si anume marea flexibilitate a dispozitiilor sale, n special a acelora privind posibilitatile de derogare, masurile care pot fi luate n situatii except ionale si solutionarea diferendelor ntre partile contractante mpiedica Curtea sa i a dispozitiile GATT n considerare cnd apreciaza legalitatea unei reglementari n caz ul actiunii introduse de un stat membru n temeiul primului alineat al art. 173 al Tratatului. Aceste caracteristici arata ca regulile GATT nu sunt neconditionate si ca obligatia de a le recunoaste ca norme ale dreptului international direct aplicabile n sistemele juridice interne ale partilor contractante nu se poate ntem eia pe spiritul, trasaturile generale sau termenii GATT. n absenta unei asemenea obligatii decurgnd din GATT nsasi, Curtea poate examina legalitatea actului Comuni tatii criticat n lumina regulilor GATT numai n cazul n care Comunitatea nsasi a inte ntionat sa puna n aplicare o anumita obligatie pe care si-a asumat-o n contextul G ATT, sau n cazul n care actul Comunitatii se refera n mod expres la anumite dispozi tii ale GATT. 10. Desi Protocolul cu privire la contingentele tarifare privind importu l de banane constituie ntr-adevar parte integranta a Tratatului, deoarece este an exat la Conventie punnd n aplicare asocierea teritoriilor si departamentelor de pe ste mari la Comunitate, la care se refera art. 136 al Tratatului, acest Protocol a fost nendoielnic adoptat ca o masura tranzitorie pna la standardizarea conditii lor pentru importul bananelor n piata comuna. Ca o parte a acestui sistem, al tre ilea punct al alin. 4 din Protocol prevede ca, la propunerea Comisiei, Consiliul votnd cu majoritate calificata poate aboli sau modifica acest contingent, fara r ezerve cu privire la durata unei decizii de abolire a contingentului. Aceasta nse amna ca Protocolul, care nu poate deroga de la o prevedere de baza a Tratatului cum este art. 43 (2), si contingentul pe care acesta l stabileste pot fi abolite fara a fi necesar sa se respecte regulile de modificare a Tratatului prevazute n art. 236 al acestuia. 13. Bosman C-415/93 1995, I-4921

1. O cerere adresata Curtii de a dispune o masura de inquiry n temeiul ar t. 60 al Regulilor de procedura, formulata de o parte dupa ncheierea dezbaterilor , poate fi admisa numai daca se refera la fapte care pot avea o influenta hotarto are si pe care partea interesata nu le-a putut expune nainte de ncheierea dezbater ilor. 2. n contextul cooperarii ntre Curtea de justitie si instantele judecatore sti nationale, ceruta de art. 177 al Tratatului, sarcina de a stabili n lumina mpr ejurarilor concrete ale cauzei necesitatea unei hotarri premergatoare care sa per mita o hotarre judecatoreasca, precum si sarcina de a stabili care sunt problemel e relevante care trebuie supuse atentiei Curtii de justitie, revin numai instant

elor judecatoresti nationale. n consecinta, n masura n care problemele supuse atent iei de catre instantele nationale privesc interpretarea dreptului comunitar, Cur tea de justitie este n principiu obligata sa pronunte o hotarre premergatoare. Cu toate acestea, n vederea stabilirii competentei sale, Curtea trebuie s a examineze conditiile n care a fost sesizata cu cauza respectiva de catre instan ta nationala. Spiritul de cooperare care trebuie sa domine procedura hotarrii pre mergatoare reclama respectarea de catre instanta nationala a competentelor ncredi ntate Curtii de justitie, care trebuie sa asiste administrarea justitiei n statel e membre si nu sa emita avize consultative asupra unor probleme generale sau ipo tetice. Pentru aceste motive Curtea nu este competenta sa pronunte o hotarre prem ergatoare asupra unei probleme care i-a fost supusa atentiei de catre o instanta nationala n cazul n care evident ca interpretarea dreptului comunitar pe care o u rmareste sa o obtina acea instanta nu are nici o legatura cu situatia de fapt pe care se ntemeiaza actiunea principala sau cu scopul actiunii principale, ori atu nci cnd problema este ipotetica si Curtea nu dispune de indicii cu privire la sit uatia de fapt sau de drept care sa i permita un raspuns util chestiunii cu a care i solutionare a fost investita. Chestiunile cu solutionarea carora este investita Curtea de catre o inst anta nationala chemata sa hotarasca asupra unor actiuni declaratorii care urmare sc sa previna ncalcarea unui drept care este serios amenintat, trebuie sa fie pri vite ca raspunznd unei necesitati obiective n vederea solutionarii diferendului cu care este investita acea instanta, chiar daca asemenea chestiuni sunt n mod fort uit ntemeiate pe ipoteze care sunt, prin nsasi natura lor, nesigure, daca instanta nationala le considera admisibile n principiu conform propriei sale interpretari a dreptului intern. 3. Sportul se afla sub incidenta dreptului comunitar n masura n care le re prezinta o activitate economica n ntelesul art. 1 al Tratatului, asa cum se ntmpla n cazul activitatilor fotbalistilor profesionisti sau semi-profesionisti, atunci cn d acestia sunt angajati n schimbul unui salariu sau presteaza un serviciu remuner at. 4. n aplicarea dispozitiilor dreptului comunitar privind libertatea de ci rculatie a fortei de munca, nu este necesar ca angajatorul sa fie o ntreprindere; se cere numai existenta sau intentia de a crea un raport de munca. 5. Normele aplicabile raporturilor economice stabilite ntre angajatorii d intr-un anumit sector de activitate se afla sub incidenta dispozitiilor dreptulu i comunitar privind libera circulatie a fortei de munca, n cazul n care aplicarea lor afecteaza clauzele contractelor de munca ncheiate cu angajatii. Acest principiu se aplica regulilor privind transferul jucatorilor ntre c luburile de fotbal, care reguli desi guverneaza raporturile economice ntre clubur i mai degraba dect raporturile de munca ntre cluburi si jucatori afecteaza oportun itatile pe care jucatorii le au de a gasi un loc de munca si clauzele cuprinse n contractul de munca propus, deoarece cluburile angajatoare trebuie sa plateasca taxe pentru recrutarea unui jucator de la un alt club. 6. Dispozitiile dreptului comunitar privind libera circulatie a persoane i si a serviciilor nu constituie un obstacol pentru regulile sau practicile apli cabile n sport si determinate de considerente ne-economice, legate de natura si c ontextul special al anumitor competitii sportive. O asemenea restrngere a cmpului de aplicare a dispozitiilor dreptului comunitar trebuie nsa sa ramna ea nsasi limit ata la ratiunile sale specifice si nu poate fi folosita, n consecinta, pentru a e xclude ntreaga gama a activitatilor sportive din domeniul de aplicare al Tratatul ui. 7. Libera circulatie a fortei de munca, garantata de art. 48 al Tratatul ui, reprezinta o libertate fundamentala n sistemul comunitar si aplicarea sa nu p oate fi limitata de obligatia Comunitatii de a respecta diversitatea culturala n ationala si regionala a statelor membre, atunci cnd Comunitatea foloseste puteril or conferite de art. 128 (1) al Tratatului CE n domeniul culturii. 8. Principiul libertatii de asociere, consacrat de art. 11 al Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, pri ncipiu care rezulta si din traditiile constitutionale comune ale statelor membre

, constituie unul dintre drepturile fundamentale care sunt protejate de ordinea juridica comunitara, asa cum Curtea a aratat cu consecventa cum se reafirma n pre ambulul Actului Unic European si n art. F (2) al Tratatului asupra Uniunii europe ne. Cu toate acestea, regulile susceptibile sa restrnga libertatea de circula tie a sportivilor profesionisti, regulile stabilite de asociatiile sportive, nu pot fi socotite ca necesare pentru respectarea libertatii de asociere de care ac estea, cluburile si jucatorii acestor cluburi se bucura, dupa cum nu pot fi inte rpretate ca o consecinta inevitabila a acestei libertati. 9. Principiul subsidiaritatii nu poate permite situatiile n care libertat ea asociatiilor de drept privat de a adopta reguli sportive aduce atingere exerc itiului drepturilor conferite persoanelor fizice din Tratat. Acest lucru este va labil chiar si atunci cnd principiul subsidiaritatii este interpretat extensiv pe ntru a limita la strictul necesar interventia autoritatilor comunitare n domeniul organizarii activitatilor sportive. 10. Art. 48 al Tratatului se aplica numai actiunilor autoritatilor publi ce, ci si regulilor de orice alta natura care urmaresc sa reglementeze angajarea n schimbul unui salariu pe baza de contract colectiv de munca. Daca aplicarea art. 48 ar fi limitata la actele unei autoritati publice, s-ar crea riscul aparitiei de inegalitati n aplicarea acestui articol, n masura n care conditiile de munca n diferite state membre sunt uneori guvernate de dispozi tii ale legii sau ale unor acte normative cu putere inferioara legii, iar alteor i sunt guvernate de contracte sau alte acte juridice ncheiate sau adoptate de par ticulari. 11. Nimic nu mpiedica persoanele fizice sa se ntemeieze pe motive de ordin e publica, siguranta nationala sau sanatate publica, recunoscute de art. 48 al T ratatului, atunci cnd impun restrictii n calea liberei circulatii a fortei de munc a. Nici obiectul si nici continutul acestor temeiuri nu sunt n vreun fel afectate de natura publica sau privata a regulilor restrictive care se ntemeiaza pe ele. 12. Art. 48 al Tratatului se aplica normelor stabilite de asociatiile sp ortive, norme prin care se stabilesc conditiile prin care sportivii profesionist i se pot angaja pe baza de salariu. 13. Nu poate fi calificata ca supusa n mod exclusiv dreptului intern si, prin urmare, scutita obligatiei de conformare n raport cu dreptul comunitar situa tia acelui fotbalist profesionist care, fiind cetatean al unui stat membru si nch eind un contract de munca cu un club din alt stat membru n scopul exercitarii une i activitati remunerate n acel stat, a acceptat o oferta de munca supusa art. 48 (3) (a) al Tratatului. 14. Art. 48 al Tratatului interzice aplicarea acelor reguli stabilite de asociatiile sportive potrivit carora un fotbalist profesionist care este cetate an al unui stat membru nu poate, la expirarea contractului ncheiat cu un club, sa fie angajat de un club din alt stat membru, daca cel din urma angajator nu a pl atit angajatorului anterior o taxa de transfer, antrenament sau dezvoltare. Asemenea reguli, chiar daca nu se deosebesc de cele aplicabile transferu rilor pe cuprinsul aceluiasi stat membru, sunt susceptibile de a restrnge libera circulatie a jucatorilor care doresc sa si continue activitatea n alt stat membru, deoarece i mpiedica sau descurajeaza sa si paraseasca cluburile de care tin chiar si dupa expirarea contractelor lor de munca ncheiate cu aceste cluburi. Aceste reguli nu sunt socotite nici mijloace corespunzatoare pentru atin gerea unor scopuri legitime precum mentinerea echilibrului financiar si concuren tial ntre cluburi ori sprijinirea cautarii de talente si antrenarea tinerilor juc atori, deoarece: - astfel de reguli nici nu mpiedica cele mai bogate cluburi sa obtina ser viciile celor mai buni jucatori si nici nu mpiedica gradul de disponibilitate a r esurselor financiare sa devina factorul decisiv n sportul de competitie, afectnd n acest fel n mod considerabil echilibrul ntre cluburi; - taxele prevazute de asemenea reguli au un caracter contingent si nesig n nici un caz legate de costul anual al antr ur prin chiar natura lor, si nu sunt enamentelor suportate de cluburi, si - aceleasi scopuri pot fi atinse cel putin la fel de eficient prin alte

mijloace care nu afecteaza libera circulatie a fortei de munca. 15. Art. 48 al Tratatului mpiedica aplicarea regulilor stabilite de asoci atiile sportive, reguli potrivit carora n meciurile desfasurate n competitiile pe care le organizeaza cluburile de fotbal pot folosi un numar limitat de sportivi profesionisti, cetateni ai altor state membre. Asemenea reguli contravin principiului interzicerii discriminarii pe baz a de cetatenie n privinta angajarii, remunerarii si conditiilor de munca si de an gajare. Nu are nici o relevanta faptul ca aceste reguli privesc nu angajarea uno r asemenea jucatori, privinta n care nu exista nici o restrictie, ci numai folosi rea lor de catre cluburi n meciurile oficiale, deoarece n masura n care participare a n asemenea meciuri este scopul esential al activitatii unui jucator profesionis t o regula care restrnge aceasta participare, restrnge n mod evident si sansele de angajare ale jucatorului interesat. Asemenea reguli, care nu privesc meciurile ntre echipele reprezentative a le statelor ci se aplica tuturor meciurilor oficiale ntre cluburi, nu pot fi just ificate nici pentru motive care nu sunt de natura economica si care au n vedere n umai interese sportive precum: pastrarea legaturii traditionale ntre fiecare club si tara sa, deoarece legaturile unui club de fotbal cu statul membru de sediu n u pot fi privite ca inerente activitatii; crearea unei pepiniere suficient de ma re de jucatori nationali care sa furnizeze echipelor nationale jucatori de vrf pe ntru toate posturile, deoarece n timp ce echipele nationale trebuie sa fie format e din jucatori avnd cetatenia statului respectiv acesti jucatori nu trebuie sa fi e obligatoriu nregistrati la cluburile acelei tari; mentinerea unui echilibru com petitional ntre cluburi, deoarece nu exista reguli care sa limiteze posibilitatea cluburilor mai bogate sa recruteze cei mai buni jucatori nationali, subminnd ast fel n aceeasi masura acest echilibru. 17. Interpretarea pe care Curtea, n exercitarea competentelor care i sunt conferite prin art. 177 al Tratatului, o da unei norme a dreptului comunitar, cl arifica sau, dupa caz, defineste ntelesul si sfera de aplicare a acelei reguli as a cum trebuie sa fie, sau ar fi trebuit sa fie nteleasa si aplicata din momentul intrarii sale n vigoare. Rezulta ca regula astfel interpretata poate si trebuie s a fie aplicata de catre instantele judecatoresti chiar si raporturilor juridice create naintea hotarrii pronuntate de Curtea de justitie asupra cererii de interpr etare, cu conditia sa fie ndeplinite si celelalte cerinte pentru sesizarea instan telor nationale competente cu o actiune legata de aplicarea regulii respective. Curtea poate numai n cazuri exceptionale sa fie determinata sa restrnga dr eptul oricarei persoane interesate de a se baza pe dispozitia astfel interpretat a pentru a cere examinarea raporturilor juridice stabilite cu buna credinta. n as emenea cazuri exceptionale, Curtea actioneaza n aplicarea principiului general al certitudinii juridice aflat la baza ordinii juridice comunitare. O asemenea res trngere poate fi hotarta numai de Curte, prin hotarrea pronuntata asupra cererii de interpretare care i-a fost adresata. ntruct trasaturile specifice ale regulilor stabilite de asociatiile sporti ve pentru transferul jucatorilor ntre cluburi ale diferitelor state membre, ca si faptul ca aceleasi reguli sau unele similare se aplica att transferurilor ntre cl uburile apartinnd aceleiasi asociatii nationale ct si ntre cluburile apartinnd difer itelor asociatii nationale, ar fi putut provoca incertitudine cu privire la regu lile care sunt conforme dreptului comunitar, motive fundamentale tinnd de necesit atea asigurarii certitudinii juridice militeaza mpotriva examinarii raporturilor juridice ale caror efecte au fost epuizate. De aceea, trebuie aratat ca efectul direct al art. 48 al Tratatului nu p oate sa constituie un temei pentru cereri privind taxele de transfer, antrenamen t sau dezvoltare care au fost deja platite sau, chiar platibile n viitor, decurg dintr-o obligatie nascuta naintea hotarrii. Sunt exceptate de la aceasta regula ce rerile adresate instantelor sau procedurile echivalente ncepute n conformitate cu dreptul national aplicabil nainte de data hotarrii prin care se cere interpretarea de catre Curtea de justitie. 14. CIA Security C-194/94 1996, I-2201

1. O dispozitie a dreptului intern al unui stat membru precum art. 4 din Legea b elgiana din 10 aprilie 1990 asupra societatilor cu protectie, de paza sau de sec uritate interna, nu constituie o reglementare tehnica n ntelesul Directivei Consil iului nr. 83/189/CEE din 28 martie 1983, Directiva care stabileste procedura pen tru oferirea de informatii n domeniul standardelor si reglementarilor tehnice si care a fost modificata prin Directiva Consiliului nr. 88/182/CEE din 22 martie 1 988. n schimb, dispozitii precum cele cuprinse n Decretul Regal belgian din 14 mai 1991, stabilind procedura de aprobare a sistemelor si retelelor de alarma la ca re face trimitere Legea din 10 aprilie 1990 constituie asemenea reglementari teh nice. Calificarea unei reglementari precum art. 12 al Legii din 10 aprilie 1990 depinde de efectele sale juridice avute n dreptul intern. 2. Art. 8 si 9 din Directiva nr. 83/189, modificata prin Directiva 88/18 2 trebuie interpretate ca dnd dreptul persoanelor fizice sa le invoce n fata insta ntelor nationale, care trebuie sa refuze aplicarea unei reglementari tehnice nat ionale care nu a fost notificata n conformitate cu Directivele. 3. Art. 30 al Tratatului CE nu interzice existenta unei dispozitii a dre ptului national precum cea cuprinsa n art. 4 al Legii din 10 aprilie 1990.

15. Agricultura Organizare comuna a pietelor Banane Regimul importurilor Contingent tarifar Masuri tranzitorii destinate a facilita trecerea la regimul comunitar Carenta Comisiei Emiterea, de catre judecatorul national, a masurilor provizorii Inadmisibilitate Posibilitatea pentru statul membru si operatorul n ca uza de a sesiza Comisia si judecatorul comunitar Dat fiind ca Tratatul nu a prevazut posibilitatea unui recurs prin care o jurisdictie nationala sa ceara Curtii sa constate cu titlu prejudicial carenta unei institutii comunitare si ca acest control tine de competenta exclusiva a j urisdictiei comunitare, jurisdictiile nationale nu sunt competente pentru a pres crie masuri provizorii, asteptnd ca institutia sa actioneze. ntr-o asemenea situat ie, protectia jurisdictionala a celor interesati nu ar trebui sa fie asigurata d ect de Curte si, daca este cazul, de tribunalul de prima instanta. Tratatul nu autorizeaza, deci, jurisdictiile nationale sa prescrie masur i provizorii n cadrul unei proceduri ce tinde sa acorde o protectie provizorie, p e cale de rfr, pna cnd Comisia nu va fi adoptat un act juridic pentru a reglementa, n conformitate cu art. 30 din reglementarea nr. 404/93, referitoare la revizuirea bilantului de prognoza pentru producerea si consumul de banane, determinnd volumu l contingentului tarifar anual pentru importurile ce provin din state terte si a bananelor netraditionale ACP si conform procedurii comitetului de gestiune prev azut n art. 27 din reglementare, cazurile riguroase cu care se confrunta operator ii economici. n asemenea mprejurari, statului membru interesat, sesizat la nevoie de operatorul n cauza, i revine sarcina de a cere, daca este cazul, punerea n aplic are a respectivei proceduri, n pofida posibilitatii pe care o are operatorul de a se adresa direct Comisiei, cerndu-i sa adopte masurile speciale cerute de situat ia de fata. n cazul n care institutia comunitara ar omite sa actioneze, statul mem bru ar putea introduce un recurs pentru carenta n fata Curtii, ca si operatorul i nteresat, destinatarul actului pe care Comisia ar fi omis sa-l adopte sau, cel p utin, direct si personal interesat de el, care ar putea intenta o astfel de acti une n fata tribunalului. n cadrul acestor recursuri pentru carenta, jurisdictia comunitara ar pute a, la cererea reclamantilor, sa ia masuri provizorii, n virtutea art. 186 din Tra tat. Prin urmare, n cazul n care Comisia ar refuza expres sa actioneze sau ar adop ta un act diferit de cel pe care cei interesati l-au dorit sau l-au considerat n ecesar, statul membru sau operatorul n cauza ar putea cere anularea acestui act n fata Curtii sau a tribunalului. (Hotarre din 26 noiembrie 1996, T.Port/Bundesanstalt...) 16. Efect direct Conflict ntre dreptul comunitar si o lege nationala Obli gatii si atributii ale judecatorului national sesizat Neaplicarea legii national e Jurisdictia nationala, atunci cnd i se cere sa aplice o lege nationala in

compatibila cu art. 30 din Tratat, are obligatia sa garanteze deplinul efect al acestuia, nlaturnd din proprie initiativa respectiva lege. (Hotarre din 13 martie 1997, Morellato/USL) 17. Actele institutiei Contestatie incidenta, n fata judecatorului nation al, a legalitatii unui act comunitar cu ocazia unui recurs ndreptat mpotriva unei masuri de punere n aplicare Acordarea amnarii n executarea masurii nationale admisi bilitate Conditii Fumus boni juris Sesizarea Curtii pe calea recursului cu titlu p rejudicial n aprecierea validitatii Prejudiciu grav si ireparabil Luare n calcul a interesului Comunitatii Respectarea jurisprudentei comunitare pertinente Pentru ca o jurisdictie nationala sa poata amna executarea unei decizii a dministrative nationale bazate pe un act comunitar, trebuie ca ea sa aiba ndoieli serioase asupra validitatii respectivului act; ca, n cazul n care Curtea nu ar fi fost deja sesizata cu chestiunea validitatii actului contestat, ea sa i-l trimi ta personal; n caz de urgenta, n sensul ca masurile provizorii sa fie necesare pen tru a evita ca partea care le solicita sa nu sufere un prejudiciu grav si irepar abil si sa fie luat n calcul interesul Comunitatii. n aceasta ultima privinta, jur isdictiei nationale i revine sarcina sa decida, n conformitate cu regulile sale de procedura, care va fi modalitatea cea mai potrivita de a culege toate informati ile utile despre actul comunitar n cauza. n fine, trebuie ca, n aprecierea tuturor acestor conditii, jurisdictia nationala sa respecte deciziile Curtii sau ale tri bunalului de prima instanta ce statueaza asupra legalitatii actului comunitar sa u a ordonantei de rfr ce vizeaza acordarea, la nivel comunitar, a masurilor provizo rii similare. (Hotarre din 17 iulie 1997, Kruger/H.Hamburg-Jonas) 18. Chestiuni prejudiciale Sesizarea Curtii Contestatia incidenta, n fata judecatorului national, a legalitatii unui act comunitar cu ocazia unui recurs n dreptat mpotriva unei masuri nationale de punere n aplicare Amnarea executarii masu rii nationale si recurs cu titlu prejudicial pentru aprecierea validitatii actul ui comunitar Autorizatie acordata de judecatorul national de a introduce un recu rs mpotriva deciziei sale Admisibilitate Art. 177 alin. 2 din Tratat, nu se opune ca o jurisdictie nationala, ce a ordonat amnarea executarii unei decizii administrative nationale ntemeiata pe un act comunitar si care, n conformitate cu obligatia ce i revine, a sesizat Curtea, cu titlu prejudicial, cu o chestiune referitoare la validitatea actului comunit ar, sa autorizeze introducerea unui recurs mpotriva deciziei sale. n fapt, pe de o parte, daca obligatia de a sesiza Curtea si gaseste fundam entul n necesitatea de a asigura aplicarea uniforma a dreptului comunitar si de a apara competenta exclusiva a Curtii pentru a statua asupra validitatii unui act de drept comunitar, respectarea acestor imperative nu este afectata de posibili tatea introducerii unui recurs mpotriva deciziei jurisdictiei nationale, dat fiin d faptul ca, n ipoteza n care aceasta decizie ar trebui reformulata sau anulata n c adrul recursului, procedura cu titlu prejudicial ar ramne fara obiect, iar dreptu l comunitar si-ar regasi deplina aplicare. Pe de alta parte, posibilitatea intro ducerii unui astfel de recurs nu mpiedica punerea n aplicare a procedurii prejudic iale de catre jurisdictia ce statueaza n ultima instanta, care este obligata, n co nformitate cu art. 177 alin. 3 din Tratat, sa procedeze la introducerea unui rec urs n cazul n care are ndoieli asupra interpretarii sau validitatii dreptului comun itar. (Hotarre din 17 iulie 1997,Kruger/Hauptzollam Hamburg Jonas) SECTIUNEA A III-A SUBSIDIARITATEA SI PROPORTIONALITATEA N APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR

1. Proportionalitate

Suprimarea ajutoarelor financiare acordate pentru c

onstruirea noilor nave de pescuit ca urmare a nerespectarii, de catre beneficiar i, a conditiilor financiare de investitie stabilite n deciziile de acordare Viola re Lipsa Tinnd cont de nsasi natura ajutoarelor financiare acordate de Comunitate, obligatia de a respecta conditiile financiare de investitie, asa cum sunt ele in dicate n decizia de acordare, constituie, sub acelasi titlu ca si obligatia de ex ecutare materiala a investitiei, unul dintre angajamentele esentiale asumate de beneficiar si, astfel, conditioneaza atribuirea ajutorului comunitar. Prin urmare, n cazul ntreprinderilor ce beneficiaza de subventii n virtutea reglementarii nr. 4028/86, referitoare la actiunile comunitare pentru mbunatatir ea si adaptarea structurilor din sectorul de pescuit si acvacultura care au decl arat, n cererea lor de plata a ajutoarelor, o suma ce nu corespunde realitatii, n u constituie o violare a principiului de proportionalitate alegerea de catre Com isie, dintre sanctiunile de nerespectare a conditiilor impuse beneficiarilor aju toarelor financiare comunitare prevazute n art. 44 par. 1, din respectiva regleme ntare, a suprimarii subventiilor acordate. n fapt, tinnd cont de importanta nerespectarii de catre beneficiari a obli gatiilor lor, Comisia a putut sa estimeze ca orice alta sanctiune risca sa const ituie o invitatie la frauda, prin faptul ca potentialii beneficiari ar fi fost t entati sa mareasca artificial cuantumul investitiei pe care l-ar fi prezentat n c ererea lor de acordare, n scopul obtinerii unui ajutor financiar comunitar mai ma re, sub pedeapsa de a-l vedea pe acesta din urma redus pna la concurenta partii c orespunzatoare supraevaluarii investitiei din cererea de acordare. (Hotarre din 24 aprilie 1996, Industrias Pesqueras Campos s.a./Comisie) 2. Proportionalitate Regulament antidumping de baza Caracter proportiona l Criterii de apreciere Putere de apreciere a legislatorului comunitar n materia politicii comerciale comune Control jurisdictional Limite n virtutea principiului de proportionalitate, ridicat la rangul de princi piu general de drept comunitar nainte de a fi consacrat n art. 33 par. 3, din Trat at, legalitatea unei reglementari comunitare este subordonata conditiei ca mijlo acele pe care le foloseste sa fie capabile sa realizeze obiectivul urmarit n mod legitim de reglementarea n cauza si sa nu mearga dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, dat fiind ca, atunci cnd poti alege din mai multe masuri cores punzatoare, se impune sa recurgem, n principiu, la cea mai putin constrngatoare. Totusi, n domeniile n care legislatorul comunitar dispune de o vasta puter e de apreciere ce corespunde responsabilitatilor politice care i sunt atribuite d e Tratat, doar caracterul evident neadecvat al unei masuri luate, n raport cu obi ectivul pe care institutia competenta este nsarcinata sa-l urmareasca, poate afec ta legalitatea unei astfel de masuri. Acesta este cazul politicii comerciale comune si, ndeosebi, al promulgari i reglementarii referitoare la protectia mpotriva practicilor de dumping, la fel fiind si n cazul n care, pe baza art. 113 din Tratat si arbitrnd ntre interese diver gente, se elaboreaza Regulamentul antidumping de baza, doar daca nu este vorba, n aplicarea acestui Regulament, de adoptarea unor masuri concrete de protectie. Rezulta ca acest control al judecatorului comunitar trebuie sa se limite ze, n domeniul protectiei mpotriva masurilor dumping, la problema de a sti daca ma surile luate de legislatorul comunitar sunt inadecvate n raport de scopul urmarit . (Hotarre din 22 ianuarie 1997, NMB s.a./Comisie) 3. Proportionalitate Importanta Violare de catre directiva 93/104 referi toare la anumite aspecte de organizare a timpului de lucru Lipsa Adoptarea de catre Consiliu a directivei 93/104 referitoare la anumite a specte de organizare a timpului de lucru nu a constituit o violare a principiulu i de proportionalitate. n fapt, controlul limitat pe care l exercita judecatorul asupra ndeplinrii de catre Consiliu a vastei puteri de apreciere pe care o detine n domeniul protec tiei sigurantei si sanatatii muncitorilor, unde intervin aspecte de politica soc iala si aprecieri complexe, nu a condus la parerea ca masurile pe care le impune

directiva, cu exceptia celei continute n art. 5 alin. 2, nu ar fi capabile sa re alizeze obiectivul vizat de siguranta si sanatate a lucratorilor, nici ca aceste masuri, caracterizate de o anumita flexibilitate, ar merge dincolo de ceea ce e ste necesar pentru atingerea obiectivului sus-amintit. (Hotarre din 12 noiembrie 1996, Regatul Unit/Consiliu) 4. Proportionalitate Obligatia vizata de directiva 92/44 de a oferi, ind iferent de existenta unei cereri certe, un anumit numar de linii ce raspund anum itor caracteristici tehnice Violare Lipsa Art. 7 din directiva 92/44, referitoare la aplicarea furnizarii unei ret ele deschise cu linii nchiriate, vizeaza sa garanteze o oferta armonioasa n ntreaga Comunitate a unui ansamblu minim de linii nchiriate, conforme cu specificatiile din anexa II din respectiva directiva, att pentru comunicatiile n cadrul unui stat membru, ct si pentru cele din statele membre. Rezulta ca obiectivul directivei consta n acelasi timp n a armoniza condit iile de oferta n diferitele state membre si a anula obstacolele tehnice din cadru l serviciilor transfrontaliere n materie de telecomunicatii. n aceste mprejurari, directiva nu ar trebui considerata ca violnd principiu l proportionalitatii pe motiv ca, n momentul adoptarii sale sau a transpunerii sa le n dreptul national, piata nationala a unui stat membru nu ar cunoaste cererea tipului de servicii a caror oferta este impusa prin intermediul directivei. (Hotarre din 12 decembrie 1996, The Queen/Secretarul de stat pentru Comer t si Industrie) 5. Proportionalitate Violare de catre directiva 94/19 ce obliga statele membre sa primeasca, n cadrul sistemelor de garantare a depunerilor, sucursalele stabilimentelor de credit acceptate n alte state membre Lipsa Art. 4 par. 2, din directiva 94/19 referitoare la sistemele de garantare a depunerilor, ce prevede obligatia, pentru statele membre, de a primi, n cadrul sistemelor lor de garantie a depunerilor, sucursalele stabilimentelor de credit acceptate n alte state membre, pentru ca acestea sa completeze garantia de care beneficiaza deja depunatorii lor, ca urmare a apartenentei lor la sistemul de ga rantie din statul membru de origine, nu constituie o violare a principiului de p roportionalitate. n fapt, din obiectivul urmarit de aceasta dispozitie ce vizeaza sa remedi eze inconvenientele rezultate din diferentele de indemnizare si din conditiile c oncurentei inegale ntre stabilimentele nationale si sucursalele stabilimentelor d in celelalte state membre aflate pe acelasi teritoriu, precum si din vointa legi slatorului comunitar de a tine cont de costul finantarii sistemului de garantie prin fixarea unui nivel armonic de garantie minima, nu rezulta ca acesta din urm a nu doreste sa aseze o sarcina prea grea pe umerii statelor membre originare ce nu dispun nca de sisteme de garantie a depunerilor sau care nu dispun dect de sis teme ce prevad o garantie mai putin importanta dect acest nivel minim si nu poate , n aceste conditii, sa le faca sa suporte riscul legat de o acoperire superioara rezultata din alegerea politica a unui stat membru (primit n rndul celorlalte), d eterminat. Rezulta c orice alta solutie, cum ar fi o acoperire suplimentara oblig atorie din partea sistemelor din statul membru originar, nu ar fi permis atinger ea scopului vizat. Prin urmare, aceasta obligatie fiind nsotita de numeroase conditii ce viz eaza facilitarea sarcinii statului membru recent primit, acesta din urma nu pute a obliga sucursalele ce doreau sa adere la unul din sistemele sale de garantie, sa plateasca o contributie si sa ceara statului originar informatii asupra sucur salelor, rezulta ca ea nu are drept efect usurarea suportarii unei sarcini exces ive de catre sistemele de garantie din statele membre recent primite. (Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu) 6. Proportionalitate Importanta Violare de catre directiva 94/19 ce impu ne obligatia de aderare a tuturor stabilimentelor de credit la sistemele de gara ntie a depunerilor Lipsa Art. 3 par. 1, din directiva 94/19, ce impune obligatia de afiliere a tu

turor stabilimentelor de credit la sistemele de garantie a depunerilor, nu este contrar principiului de proportionalitate. n fapt, tinnd cont pe de o parte de faptul ca n anumite state membre nu exi sta nici un sistem de garantie a depunerilor si pe de alta parte de imperativul ce consta, pentru legiuitorul comunitar, n asigurarea unui nivel minim armonic de garantie a depunerilor, oricare ar fi localizarea acestora n interiorul Comunita tii, efectul acestei obligatii prin faptul ca obliga un numar restrns de stabilim ente de credit dintr-un stat membru n care exista un sistem de aderare voluntar d e afiliere, nu ar trebui considerat ca excesiv. Prin urmare, orice alta solutie, cum ar fi obligatia de a informa client ii asupra unei eventuale aderari, nu ar fi permis sa se atinga obiectivul ce con sta n asigurarea unui nivel minim armonic de garantie pentru toate depunerile. (Hotarre din 13 mai 1997, Germania/Parlament si Consiliu)

SECTIUNEA A IV-A DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI CA PRINCIPII GENERALE ALE DREPTULUI COMUNITAR 1. Internationale Handelsgesellschaft 11/70 1970, 1125

1. Validitatea masurilor adoptate de catre institutiile Comunitatii poat e fi interpretata numai n lumina dreptului comunitar. Dreptul nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale interne special e si originale, surclasat de catre prevederile legale interne, oricare ar fi fos t forta lor juridica, fara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si f ara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii. P rin urmare, validitatea unei masuri comunitare sau efectul sau n interiorul unui stat membru nu pot fi afectate pe motivul ca ar conveni fie drepturilor fundamen tale, asa cum sunt ele definite de catre Constitutia acelui stat, fie principiil or structurii sale constitutionale (Hotarrea din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, CJCE Rep. 1964, pag. 594). 2. Respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principi ilor generale de drept aparate de catre Curtea de justitie. Protectia acordata u nor asemenea drepturi, atta timp ct este inspirata de traditiile constitutionale c omune statelor membre, trebuie sa fie asigurata n cadrul structurii si obiectivel or Comunitatii (Hotarrea din 12 noiembrie 1969, cauza 29/69, CJCE Rep. 1969, pag. 425). 3. Cerinta din partea reglementarilor Comunitatii n domeniul agriculturii ca posesorii licentelor de import-export sa fie obligati sa efectueze tranzacti ilor propuse sub conditia depunerii unei garantii constituie o metoda care este att necesara ct si adecvata scopurilor art. 40 (3) si 43 din Tratatul CEE, pentru a permite autoritatilor competente sa-si aleaga n modul cel mai eficient interven tiile pe piata cerealelor. Sistemul garantiilor nu ncalca nici un drept fundament al. 4. Conceptul de forta majora adoptat de catre reglementarile din domeniu l agriculturii nu se limiteaza la imposibilitatea absoluta, ci trebuie nteles n se nsul unor mprejurari neobisnuite, care scapa controlului importatorului sau expor tatorului, si ale caror consecinte, n ciuda tuturor precautiilor, nu ar fi putut fi evitate dect cu pretul unui imens sacrificiu (Hotarrea din 11 iulie 1968, Cauza 4/68, CJCE Rep. 1968, pag. 563). 5. Restrngnd posibilitatea renuntarii la obligatia de a exporta si limitnd dreptul la eliberarea garantiei la cazurile de forta majora, legiuitorul comunit ar a adoptat o prevedere care, fara a impune o povara exagerata importatorilor s au exportatorilor este adecvata asigurarii functionarii normale a organizarii pi etei de cereale n interesul general, asa cum este definit n art. 39 din Tratat.

2. Nold

4/73

1974, 0491

1. Comisia are dreptul de a autoriza reguli de comert care restrng dreptu l la furnizarea directa de carburanti n temeiul necesitatii rationalizarii distri butiei, cu conditia ca asemenea reguli sa fie aplicate n mod uniform tuturor oper atorilor vizati. 2. Drepturile fundamentale constituie o parte integranta a principiilor generale de drept a caror respectare o asigura Curtea. Asigurnd protectia acestor drepturi Curtea este obligata sa se inspire di n traditiile constitutionale comune ale statelor membre si nu poate confirma mas uri care sunt incompatibile cu drepturile fundamentale stabilite si garantate pr in Constitutiile acestor state. n mod corespunzator, Tratatele internationale pentru protectia drepturilo r omului la elaborarea carora statele membre au participat sau ale caror semnata re sunt acestea, pot oferi orientari care trebuie sa fie urmate n contextul gener al al dreptului comunitar. 3. Daca dreptul de proprietate este protejat de legiuirile constitutiona le ale tuturor statelor membre si daca garantii similare sunt acordate persoanel or fizice pentru dreptul lor de a-si alege si practica n mod liber ocupatia sau p rofesia, drepturile astfel acordate, departe de a constitui prerogative absolute , trebuie ntelese n lumina functiei sociale a proprietatii si a activitatilor astf el protejate. Pentru aceste motive, drepturile de o asemenea natura sunt protejate pri n lege si supuse ntotdeauna unor restrictii stabilite n conformitate cu interesul public. n mod corespunzator si n cadrul ordinii juridice comunitare apare ca legit ima, dupa caz, supunerea acestor drepturi anumitor limitari motivate prin obiect ivele generale urmarite de Comunitate, cu conditia ca substanta acestor drepturi sa ramna neatinsa. Garantiile mai sus aratate nu pot fi n nici un caz extinse pentru a prote ja simple interese sau oportunitati comerciale, a caror nesiguranta tine de nsasi esenta activitatii economice. 3. Hauer 44/79 1979, 3727

1. Problema unei posibile ncalcari a drepturilor fundamentale printr-o ma sura a institutiilor Comunitatii poate fi judecata numai n lumina dreptului comun itar nsusi. Introducerea unor criterii speciale de apreciere decurgnd din legislatia sau dreptul constitutional al unui anumit stat membru ar conduce inevitabil, pri n alterarea unitatii substantiale si eficacitatii dreptului comunitar, la distru gerea unitatii pietei comune si la amenintarea coeziunii Comunitatii. Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor gener ale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de catre Curte. n protejarea acestor drepturi, Curtea este obligata sa se inspire din traditiile constitutio nale comune ale statelor membre, astfel nct masuri care sunt incompatibile cu drep turile fundamentale recunoscute de Constitutiile acestor state sunt inacceptabil e n cadrul Comunitatii. Tratatele internationale pentru apararea drepturilor omul ui la elaborarea carora statele membre au colaborat sau ale caror semnatare sunt acestea pot de asemenea oferi orientari care trebuie urmate n cadrul general al dreptului comunitar. n asemenea mprejurari, ndoielile exprimate de o instanta nationala cu privi re la compatibilitatea dispozitiilor unui act emannd de la o institutie a Comunit atilor cu normele privind protectia drepturilor fundamentale formulate prin trim itere la dreptul constitutional national trebuie ntelese ca punnd sub semnul ntreba rii validitatea acelui act n raport cu dreptul comunitar. 2. Dreptul de proprietate este garantat n ordinea juridica comunitara n co nformitate cu ideile comune Constitutiilor statelor membre, care sunt reflectate

n primul Protocol la Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului. 3. Lund n considerare preceptele constitutionale comune statelor membre, p racticile legislative consecvente si art. 1 al primului Protocol la Conventia eu ropeana pentru apararea drepturilor omului, faptul ca un act emannd de la o insti tutie a Comunitatii impune restrictii privind replanarile de vii nu poate fi cri ticat n principiu ca fiind incompatibil cu respectul cuvenit dreptului de proprie tate. Totusi, este necesar ca aceste restrictii sa corespunda ntocmai obiectivelo r de interes general urmarite de Comunitate si ca, n raport cu scopul urmarit, el e sa nu constituie o ingerinta disproportionata si intolerabila n dreptul proprie tarului care sa i afecteze substanta nsasi a dreptului de proprietate. 4. Interzicerea replantarii de vii stabilita pentru o perioada limitata de Reglementarea nr. 1162/76 este justificata de obiectivele de interes general urmarite de Comunitate, care constau n reducerea imediata a surplusurilor de prod uctie si n pregatirea, pe termen mai lung, a restructurarii industriei europene d e vinuri. Prin urmare, masura nu ncalca substanta dreptului de proprietate. 5. n acelasi mod ca si dreptul de proprietate, libertatea comertului sau a activitatilor profesionale, departe de a constitui o prerogativa absoluta, tre buie interpretata n lumina functiei sociale a activitatilor protejate de aceste l ibertati. ntruct prezenta cauza priveste interzicerea, printr-un act emannd de la o i nstitutie a Comunitatilor, a replantarii de vii, se cuvine sa retinem ca o aseme nea masura nu afecteaza n vreun fel accesul la ocupatia de viticultor sau libera desfasurare a acestei ocupatii pe terenurile anterior plantate cu vii. ntruct prez enta cauza priveste noi plantatii, orice restrngere a liberei desfasurari a ocupa tiei de viticultor este un paliativ al restrngerii exercitiului dreptului de prop rietate. 4. National Panasonic 136/79 1980, 2033

1. Cu toate ca art. 11 al Reglementarii nr. 17 supune exercitarea de cat re Comisie a competentei sale de a solicita informatii de la o ntreprindere sau a sociatie de ntreprinderi unei proceduri n doua faze, dintre care faza a doua impli cnd adoptarea de catre Comisie a unei decizii care precizeaza ce informatii sunt cerute, poate fi initiata numai daca prima faza, n care o solicitare de informati i este trimisa, a fost ndeplinita fara succes, art. 14 al aceluiasi Regulament pr ivind puterile de investigare ale Comisiei nu contine nimic care sa indice ca acea sta poate adopta o decizie prin care dispune o investigatie n ntelesul art. 14 (3) numai daca a ncercat n prealabil sa desfasoare o investigatie prin simpla autoriz are. Mai mult, art. 13 (1) al aceleiasi Reglementari prevede ca, la solicitar ea Comisiei, autoritatile nationale trebuie sa desfasoare investigatiile pe care Comisia le considera necesare n temeiul art. 14 (1) sau pe care aceasta le-a dis pus printr-o decizie emisa n temeiul art. 14 (3) arata clar prin folosirea termen ului sau ca aceste doua proceduri nu se suprapun n mod necesar ci constituie doua p osibilitati alternative de control a caror alegere depinde de caracteristicile p articulare ale fiecarei cauze. 2. Faptul ca functionarii autorizati de catre Comisie, n desfasurarea inve stigatiei de care se face vorbire n art. 14 al Reglementarii nr. 17, sunt investit i cu dreptul de a solicita n cursul acestei investigatii informatii asupra unor p robleme specifice decurgnd din consultarea evidentelor contabile si a facturilor pe care le examineaza, nu este suficient pentru a trage concluzia ca o investiga tie este identica cu o procedura care urmareste numai sa obtina informatii n ntele sul art. 11 al aceleiasi Reglementari. 3. Drepturile fundamentale formeaza o parte integranta a principiilor ge nerale ale dreptului, a caror respectare este asigurata de catre Curtea de justi tie, n conformitate cu traditiile constitutionale comune ale statelor membre si c u tratatele internationale la elaborarea carora statele membre au colaborat sau ale caror semnatare sunt acestea. 4. Scopul competentelor cu care este investita Comisia prin art. 14 al R eglementarii nr. 17 este de a-i permite acesteia sa si ndeplineasca obligatia de a

asigura aplicarea regulilor privind concurenta n piata comuna, obligatie care i r evine potrivit Tratatului CEE. Functia acestor reguli este de a preveni distorsi onarea concurentei n detrimentul interesului public, al ntreprinderilor si al cons umatorilor. Prin urmare, nu rezulta ca Reglementarea nr. 17 ncalca drepturile fun damentale ale ntreprinderilor prin faptul ca atribuie Comisiei competenta de a de sfasura investigatii fara notificare prealabila. 5. Exercitiul dreptului unei ntreprinderi de a fi ascultata nainte ca deci zia ce o priveste sa fie luata n temeiul dreptului comunitar al concurentei este n mod fundamental nscrisa n procedurile judiciare sau administrative pentru obtiner ea ncetarii unei ncalcari sau pentru obtinerea unei declaratii potrivit careia o nt elegere sau o practica concertata este incompatibila cu art. 85 asa cum prevad p rocedurile la care trimite Reglementarea nr. 99/63/CEE a Comisiei. Pe de alta pa rte, procedura investigarii la care trimite art. 14 al Reglementarii nr. 17 nu u rmareste sa obtina ncetarea unei ncalcari sau declararea ca o ntelegere, decizie sa u practica concertata este incompatibila cu art. 85. Unicul sau obiectiv este de a permite Comisiei sa strnga informatiile nec esare pentru a verifica existenta actuala si scopul urmarit de o situatie de fap t si de drept data. n plus, o decizie prin care se dispune o investigatie n ntelesu l art. 14 (3) al Reglementarii nr. 17 nu este enumerata ntre deciziile care, potr ivit art. 19 (1) al Reglementarii nr. 99/63/CEE, nu pot fi luate de Comisie naint e de a acorda celor interesati posibilitatea de a-si exercita dreptul de aparare . 5. Dow Benelux NV 85/87 1989, 3137

1. nsusi art. 14 (3) al Reglementarii nr. 17 stabileste continutul esenti al al expunerii de motive pe care o decizie este ntemeiata. Obligatia Comisiei de a arata obiectul si scopul investigatiei reprezinta o garantie fundamentala a d reptului la aparare al ntreprinderilor interesate. Rezulta ca cuprinsul obligatie i de a declara motivele pe care se ntemeiaza deciziile prin care se dispun invest igatii nu poate fi restrns pe temeiul considerentelor legate de eficienta investi gatiilor. Desi Comisiei nu i se cere sa comunice destinatarului unei decizii pri n care se dispune o investigatie toate afirmatiile de care dispune privind presu pusele ncalcari, dupa cum nici nu i se cere sa faca o ncadrare juridica precisa a acestei ncalcari, ea este obligata totusi sa arate clar presupusele fapte pe care intentioneaza sa le cerceteze. 2. Din art. 20 (1) si 14 (3) ale Reglementarii nr. 17 rezulta ca informa tiile obtinute n cursul investigatiilor nu pot fi utilizate n alte scopuri dect cel e aratate n ordinul sau n decizia n baza careia investigatia are loc. Aceasta exige nta, alaturi de obligatia de pastrare a secretului profesional expres aratata n a rt. 20, urmareste sa protejeze dreptul la aparare al ntreprinderilor garantat pri n art. 14 (3). Pe de alta parte nu se poate trage concluzia ca exista vreo interdictie adresata Comisiei de a institui o cercetare n vederea verificarii sau obtinerii d e informatii suplimentare n raport cu cele obtinute n cursul unei investigatii ant erioare, daca aceste informatii dovedesc existenta unui comportament contrar nor melor privind concurenta din Tratat. O asemenea interdictie ar excede necesitate a de a respecta secretul profesional si dreptul la aparare si ar constitui astfe l o atingere necuvenita adusa modului n care Comisia si ndeplineste obligatia de a asigura respectarea regulilor privind concurenta n piata comuna si de a aduce la lumina ncalcarile art. 85 si 86 ale Tratatului. 3. Respectarea dreptului la aparare constituie un principiu fundamental si trebuie de aceea asigurata nu numai n cursul procedurilor administrative care pot conduce la impunerea de sanctiuni, ci si n timpul procedurilor de cercetare p reliminara cum sunt investigatiile desavrsite n temeiul art. 14 al Reglementarii n r. 17, care pot fi hotartoare n obtinerea de dovezi cu privire la natura ilegala a conduitei ntreprinderilor, pentru care acestea pot fi tinute raspunzatoare. 4. Cu toate ca existenta unui drept fundamental la inviolabilitatea domi ciliului trebuie sa fie recunoscut n ordinea juridica comunitara ca un principiu comun legiuirilor statelor membre cu privire la domiciliul persoanei fizice, ace

st principiu nu este valabil n privinta ntreprinderilor, deoarece exista divergent e considerabile ntre sistemele juridice ale statelor membre n privinta naturii si gradului de protectie acordat localurilor destinate desfasurarii afacerilor mpotr iva interventiei autoritatilor publice. Nici un alt amestec nu poate fi dedus di n art. 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Nu este mai putin adevarat ca n toate sistemele juridice ale statelor mem bre, orice amestec al autoritatilor publice n sfera activitatilor particulare ale oricarei persoane, fie aceasta fizica sau juridica, trebuie sa aiba un temei le gal si sa fie justificata prin motivele nscrise n lege si, prin urmare, aceste sis teme ofera chiar daca n forme diferite protectie mpotriva ingerintelor arbitrare s au disproportionate. Nevoia unei asemenea protectii trebuie sa fie recunoscuta c a un principiu general al dreptului comunitar. 5. Att scopul Reglementarii nr. 17 ct si lista competentelor cu care sunt investiti functionarii Comisiei de art. 44 al acesteia arata ca scopul investiga tiilor poate fi foarte larg. n aceasta privinta, dreptul de a patrunde n orice local, pe orice teren sa u n orice mijloc de transport al ntreprinderilor este de o importanta deosebita, c u att mai mult cu ct aceasta urmareste sa permita Comisiei sa obtina probe ale ncal carilor regulilor privind concurenta n locurile n care asemenea probe este de aste ptat sa fie gasite, cu alte cuvinte n localurile ntreprinderilor destinate desfasu rarii afacerilor. Acest drept de acces nu ar servi la nimic daca functionarii Comisiei nu ar putea face nimic mai mult dect sa ceara documente sau dosare pe care ei sa le fi identificat cu precizie n prealabil. Dimpotriva, un asemenea drept implica put erea de a cauta diferite informatii care nu sunt deja cunoscute sau pe deplin id entificate. Fara o asemenea putere ar fi imposibil pentru Comisie sa obtina info rmatiile necesare pentru desfasurarea investigatiei n conditiile n care ntreprinder ea interesata ar refuza sa coopereze ori adopta o atitudine de obstructie. Totusi, exercitarea marilor puteri de investigatie puse n sarcina Comisie i este supusa conditiilor menite sa asigure respectarea drepturilor ntreprinderil or. n aceasta privinta obligatia Comisiei de a preciza obiectul si scopul investi gatiei este o cerinta fundamentala nu numai pentru a arata ca aceasta investigat ie este justificata, ci si pentru a permite ntreprinderilor sa aprecieze ntinderea obligatiei lor de a coopera, precum si pentru a proteja dreptul la aparare. 6. Atunci cnd investigatiile sunt desfasurate cu cooperarea ntreprinderilo r interesate n temeiul unor obligatii decurgnd dintr-o decizie prin care se dispun e o investigatie, functionarii Comisiei au, ntre altele, si puterea de a obtine s a li se prezinte documentele pe care le solicita, sa patrunda n orice localuri pe care ei le aleg si de a obtine sa li se prezinte continutul oricarei piese de m obilier pe care o indica. Pe de alta parte, ei nu pot obtine acces n localuri sau la piese de mobilier prin forta si nici nu pot obliga personalul ntreprinderii s a le acorde un asemenea acces. Ei nu pot nici sa desfasoare perchezitii fara per misiunea administratiei ntreprinderii care poate, totusi, sa fie dedusa n special din acordarea de asistenta functionarilor Comisiei. Pe de alta parte, daca ntreprinderile interesate se opun investigatiei Co misiei, functionarii acesteia pot n temeiul art. 14 (6) al Reglementarii nr. 17 s i n absenta cooperarii din partea ntreprinderilor sa perchezitioneze n cautarea ori carei informatii necesare pentru investigatie, cu sprijinul autoritatilor nation ale, care sunt obligate sa acorde acestora ntreaga asistenta necesara pentru ndepl inirea obligatiilor lor. Cu toate ca un asemenea sprijin este necesar numai daca ntreprinderea si manifesta opunerea, el poate fi solicitat si ca o masura prevent iva, pentru depasirea oricarei opuneri din partea ntreprinderii. 7. Din art. 14 (6) al Reglementarii nr. 17 rezulta ca revine fiecarui st at membru sarcina de a stabili conditiile n care autoritatile nationale vor acord a sprijin functionarilor Comisiei. n aceasta privinta, statelor membre li se cere sa asigure conditiile necesare pentru ca actiunea Comisiei sa fie eficienta, cu respectarea totodata a principiilor generale ale dreptului comunitar. n aceste l imite, normele procedurale adecvate n vederea asigurarii respectarii drepturilor n treprinderilor sunt acelea pe care le prevede dreptul national. Comisiei i se cere sa respecte normele procedurale adecvate prevazute de

dreptul national si trebuie sa se asigure ca autoritatea competenta potrivit dr eptului national dispune de tot ceea ce are nevoie pentru a-si ndeplini propriile sale functii de supraveghere. Acea autoritate, fie ea judiciara sau de alta natura, nu poate n aceasta privinta sa si substituie propriile sale evaluari ale necesitatii investigatiilor dispuse evaluarii facute de Comisie. Legalitatea aprecierilor de catre Comisie a aspectelor de fapt si de drept este supusa numai autoritatii Curtii de justiti e. Pe de alta parte, autoritatii nationale i apartine competenta de a aprecia, d upa ce se asigura ca decizia prin care se dispune investigatia este certa, daca masurile de constrngere avute n vedere sunt arbitrare sau excesive n considerarea o biectului investigatiei, precum si competenta de a asigura ca normele dreptului national sunt respectate n timpul aplicarii acestor masuri. 8. Valabilitatea unei decizii nu poate fi afectata de acte subsecvente a doptarii sale, cu consecinta ca orice nereguli savrsite n aplicarea deciziei sunt irelevante n aprecierea valabilitatii acesteia.

6. Grogan

C-159/90

1991, I-4685

1. O instanta nationala nu are competenta de a sesiza Curtea pentru pron untarea unei hotarri premergatoare n temeiul art. 177 al Tratatului daca o cauza n u este pendinte naintea sa, n care cauza sa se fi ivit nevoia de a pronunta o hota rre n care sa se tina seama de hotarrea premergatoare. n mod reciproc, Curtea de jus titie nu este competenta sa examineze o cerere pentru pronuntarea unei hotarri pr emergatoare daca n momentul n care cererea este formulata procedura dinaintea inst antei care o formuleaza s-a ncheiat deja. 2. Oprirea sarcinii pe cale medicala, efectuata n conformitate cu dreptul statului n care aceasta are loc, reprezinta un serviciu n ntelesul art. 60 al Trat atului. 3. Furnizarea de informatii asupra unei activitati economice nu trebuie n teleasa ca prestare de servicii n ntelesul art. 60 al Tratatului, daca informatia nu este distribuita din partea unui operator economic ci reprezinta numai o mani festare a libertatii de exprimare. n consecinta, nu ncalca dreptul comunitar acel stat n care oprirea sarcinii pe cale medicala este interzisa si care interzice asociatiilor studentesti sa d istribuie informatii cu privire la identitatea si adresa clinicilor din alte sta te membre n care oprirea voluntara a sarcinii se desfasoara n conditii legale, pre cum si distribuirea de informatii cu privire la modul de comunicare cu aceste cl inici, n conditiile n care clinicile respective nu au nici o implicare n distribuir ea respectivelor informatii. 7. Kalanke C-450/93 1995, I-3051

Art. 2 (1) si (4) al Directivei Consiliului nr. 76/207 privind punerea n aplicare a principiului egalitatii de tratament ntre barbati si femei cu privire la accesul la munca, pregatirea profesionala si promovare, precum si la conditii le de munca se impune reglementarilor nationale care, atunci cnd candidati de sex e diferite selectionati pentru promovare dispun de calificari egale dau automat prioritate femeilor n sectoarele n care acestea sunt subreprezentate, subreprezent area fiind considerata ca existnd atunci cnd femeile nu alcatuiesc cel putin jumat ate din personalul nscris pe statele de salarii ale unui anumit grup de personal sau n ierarhia de functii pe care o prevede schema de organizare. Art. 2 (4) al acestei Directive, care trebuie interpretat n mod strict si care prevede ca Directiva nu trebuie sa aduca prejudicii masurilor de promovare n mod egal al barbatilor si femeilor n special prin nlaturarea inegalitatilor exis tente care afecteaza posibilitatile de care dispun femeile, este menit n mod expr es si exclusiv sa permita masuri care, chiar daca n mod aparent dau nastere discr iminarii bazate pe sex, urmaresc de fapt sa elimine sau sa reduca numarul cazuri lor de inegalitate ntre barbati si femei care exista n viata sociala reala. Dispoz

itia permite masuri nationale privind accesul la munca, inclusiv la promovare, c are acorda un avantaj specific femeilor n vederea sporirii capacitatii lor de a c oncura pe piata muncii si de a dezvolta o cariera pe picior de egalitate cu barb atii. O dispozitie nationala care asigura femeilor prioritatea absoluta si necon ditionata pentru numire sau promovare nu este o masura de acest fel ntruct excede promovarea egalitatii de sanse si o nlocuieste cu rezultatul egalitatea de reprez entare la care trebuie numai sa se ajunga prin asigurarea egalitatii de sanse. SECTIUNEA A V-A PROTECTIA VIETII PRIVATE 1. Drepturi fundamentale Restrictii n exercitarea drepturilor fundamental e de interes general Respectarea vietii private cu ocazia deschiderii unei proce duri disciplinare mpotriva unui functionar Dreptul la respectarea vietii private, consacrat prin art. 8 din CEDO, f ace parte integranta din principiile generale de drept a caror respectare o asig ura judecatorul de drept comunitar n conformitate cu traditiile constitutionale c omune statelor membre, precum si cu instrumentele internationale la care statele au cooperat sau au aderat. Aceste drepturi nu apar totusi ca prerogative absolu te, dar pot cuprinde restrictii, cu conditia ca acestea sa raspunda efectiv obie ctivelor de interes general urmarite de Comunitate si nu constituie, fata de sco pul urmarit, o interventie nemasurata si de netolerat care sa aduca atingere nsas i esentei drepturilor astfel garantate. Nu constituie o violare a dreptului la respectarea vietii private deschi derea de catre o institutie a unei anchete, apoi a unei proceduri disciplinare mp otriva unui functionar, n urma informatiilor transmise acesteia din urma de catre o sursa de informare ce actioneaza din proprie initiativa, susceptibile a se re feri la acte ilegale comise de respectivul functionar si, prin urmare, la lipsur i grave n obligatiile impuse prin statut. (Hotarre din 15 mai 1997, N/Comisie) 2. Drepturi fundamentale Respectarea vietii private Limite Comunicarea f aptelor referitoare la sanatatea unui functionar ce intervine n cadrul procedurii de examinare a unei reclamatii a celui n cauza Dreptul la respectarea vietii private, consacrat prin art. 8 din CEDO, c onstituie unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridica comu nitara. El include, n special, dreptul oricarei persoane de a pastra secretul n pr ivinta starii sale de sanatate. Totusi, un functionar nu ar trebui sa se prevaleze de acest drept n fata persoanelor ce nu sunt nsarcinate cu examinarea unei cereri si a unei reclamatii n care acesta nsusi expune date si aprecieri referitoare la starea lui de sanatate . De asemenea, nu se poate cere de la aceste persoane sa compuna versiuni anonim e ale cererii, reclamatiei si documentelor prezentate n sprijinul acestora. n conformitate cu art. 214 din Tratat si 17 din Statut, fiecare functiona r si agent al Comunitatii este obligat, chiar si dupa ncetarea activitatii sale, sa nu divulge informatiile care, prin natura lor, tin de secretul profesional. A ceste dispozitii trebuie, n principiu, sa constituie o garantie suficienta pentru prevenirea divulgarii de informatii ce trateaza viata privata a unui functionar , continute ntr-o cerere sau ntr-o reclamatie, dincolo de cercul restrns al persoan elor nsarcinate cu examinarea acestora. (Hotarre din 18 decembrie 1997, Gill/Comisie) SECTIUNEA A VI-A PRINCIPIUL EGALITATII SI AL NEDISCRIMINARII

1. Egalitatea de tratament Masura derogatorie Validitate Limite Orice diferenta de tratament ce are caracterul unei masuri de exceptie, derogatorie de la un principiu fundamental al dreptului comunitar, nu poate fi c onsiderata ca fiind nca valida, chiar daca regula care a instituit-o nu a limitat n mod expres durata, dupa ce conditiile care o justificau din punct de vedere ob iectiv au ncetat sa mai existe. Acesta este ndeosebi cazul atunci cnd durata limitata n timp a situatiei co nstituie unul dintre elementele luate n considerare pentru a justifica n mod obiec tiv o inegalitate de tratament. Astfel, autorul regulii trebuie sa se asigure ca situatia nu se prelungeste, n mod necorespunzator, dincolo de durata luata n calc ul n mod rational, la nceput. O asemenea constatare nu este contrara principiului legalitatii comunita re care, daca implica, pentru justitiabili, dreptul de a contesta din punct de v edere juridic, validitatea reglementarilor, implica de asemenea pentru toti subi ectii de drept comunitar, obligatia recunoasterii deplinei eficiente a reglement arilor att timp ct invaliditatea lor nu a fost stabilita de catre o jurisdictie co mpetenta. (Hotarre din 12 decembrie 1996, Altmann s.a./Comisie) 2. Functionari Asigurare sociala Asigurare medicala Fosti membri ai inst itutiilor Drept la prestatii Conditii Regim diferit fata de cel aplicabil functi onarilor Egalitate de tratament Violare - Lipsa Se poate vorbi despre ncalcarea principiului de egalitate atunci cnd, la d oua categorii de persoane, ale caror situatii faptice si juridice nu prezinta di ferente esentiale, li se aplica un tratament diferit sau atunci cnd situatii dife rite sunt tratate identic. Reglementarea nr. 2426/91 nu ncalca principiul egalitatii de tratament n m asura n care, contrar tratamentului aplicat sotului de care a divortat un functio nar din cadrul Comunitatii, aflat la pensie, ea permite persoanelor pe care le v izeaza, atunci cnd acestea si-au ncetat activitatea, sa continue n anumite conditii sa beneficieze de regimul comun de asigurare medicala. n fapt, legatura persoane lor vizate de aceasta reglementare cu Comunitatea este limitata n timp, ca urmare a conditiilor impuse prin mandat, si contrar situatiei functionarilor. n ipoteza n care aceste persoane, la terminarea mandatului lor, nu desfasoara din nou o ac tivitate profesionala ce confera dreptul de a intra sub acoperirea unui regim pu blic de asigurare medicala, noua redactare a art. 1 din reglementarea nr. 2426/9 1, respectiv a art.11 din reglementarea nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/EURATOM si a ar t.12 din Reglementarea nr. 2290/77, le permite sa continue sa beneficieze de reg imul comun. Acest avantaj vizeaza a atenua inconvenientele cauzate celor interes ati prin ntreruperea activitatii lor profesionale anterioare, n baza mandatului pe care l-au avut n cadrul institutiilor comunitare. (Hotarre din 16 aprilie 1997, Kuchlenz-Winter/Comisie) SECTIUNEA A VII-A PRINCIPIUL SIGURANTEI JURIDICE 1. Protejarea ncrederii legitime Siguranta juridica Protectie refuzata au torului unei ncalcari evidente a reglementarii n vigoare ntietatea principiului de l egalitate fata de cel de siguranta juridica, justificata de necesitatea de a pas tra egalitatea de tratament Suprimarea ajutoarelor financiare aparute pentru con struirea noilor nave de pescuit ca urmare a neregulilor comise de beneficiari Principiul protectiei ncrederii legitime nu poate fi invocat de catre o nt reprindere care s-a dovedit vinovata de o ncalcare evidenta a reglementarii n vigo are. Prin urmare, daca se impune sa veghem la respectarea imperativelor sigurant ei juridice ce apara interese private, n egala masura conteaza faptul de a le pun e n balanta cu imperativele principiului legalitatii ce protejeaza interesele pub lice si sa faca astfel nct sa prevaleze acestea din urma atunci cnd mentinerea nere

gulilor este de natura sa ncalce principiul egalitatii de tratament. ntreprinderile beneficiare ale ajutoarelor financiare comunitare acordate n contextul reglementarii nr. 4128/86, referitoare la actiuni comunitare pentru m bunatatirea si adaptarea structurilor sectorului de pescuit si acvacultura, pent ru construirea de noi nave de pescuit, nu ar trebui sa se prevaleze pentru a con testa validitatea deciziilor Comisiei prin care se ordona suprimarea acestor aju toare si restituirea sumelor deja varsate de o atingere adusa unei pretinse ncred eri legitime, din moment ce ele au comis, n perfecta cunostinta de cauza, violari evidente ale reglementarii n cauza, ce constau n special n a prezenta, n mai multe etape, att n formularele de cerere a ajutoarelor, ct si n certificatele stabilite n v ederea varsarii lor, declaratii ce nu corespund realitatii. Ele nu ar mai trebui sa se prevaleze de ncalcarea principiului de siguran ta juridica rezultata din durata excesiv de lunga a procedurii de control ntruct, daca scurgerea unui termen important n decursul caruia Comisia nu ntreprinde nici un demers fata de o ntreprindere si daca adoptarea unei masuri ce afecteaza situa tia acesteia la ncheierea unui asemenea termen sunt de natura, eventual, sa viole ze principiul sigurantei juridice, consecintele ce ar rezulta de aici vor depind e de context. n cazul ntreprinderilor care au adoptat deliberat o atitudine care s e abate de la reglementarea n vigoare, scurgerea unui termen de 16 luni, chiar 23 , pe parcursul caruia nici o actiune din afara sferei sale interne nu este ntrepr insa de Comisie, nu ar trebui calificat ca un termen irational. n plus, mentinerea ajutoarelor acordate ntreprinderilor interesate, chiar deja varsate, desi acordarea si plata acestor ajutoare prezinta nereguli evident e, ar fi de natura sa aduca atingere egalitatii de tratament pentru toate cereri le ce sunt naintate Comisiei n cadrul programelor de subventionare comunitara pent ru constructia noilor nave de pescuit. (Hotarre din 24 aprilie 1996, Industrias Pesqueras Campos s.a./Comisie) 2. Siguranta juridica Reglementare comunitara Exigente de claritate si p revizibilitate Principiul sigurantei juridice reclama ca legislatia comunitara sa fie s igura si aplicarea sa previzibila pentru justitiabili si, ca orice act comunitar ce produce efecte juridice, sa fie clar, precis si adus la cunostinta celui int eresat, n asa fel nct acesta sa poata cunoaste cu certitudine momentul din care res pectivul act a luat fiinta si ncepe sa produca efecte juridice. Acest imperativ s e impune cu o rigoare aparte atunci cnd este vorba despre un act susceptibil sa a iba consecinte financiare, pentru a permite celor interesati sa cunoasca cu exac titate ntinderea obligatiilor pe care le au. (Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu) 3. Siguranta juridica Reglementare comunitara Exigente de claritate si p revizibilitate Coexistenta a doua reguli de drept contradictorii O reglementare ce creeaza o situatie n care coexista doua reguli de drept contradictorii referitoare la drepturile impuse importului anumitor produse n ca drul Comunitatii, nu ar trebui sa fie calificata ca o legislatie comunitara sigu ra, a carei aplicare este previzibila pentru justitiabili si, astfel, ncalca prin cipiul sigurantei juridice. (Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu) 4. Siguranta juridica Reglementare comunitara Exigente de claritate si p revizibilitate Acte ale institutiilor Publicatie Data Daca exista o prezumtie ca data publicarii unui act comunitar este ntr-ad evar cea care figureaza n fiecare numar din Jurnalul Oficial, n caz contrar trebui e sa se tina cont de data publicarii. Consiliul, antedatnd numarul Jurnalului Oficial n care a fost publicat act ul comunitar, ncalca principiul de siguranta juridica ntruct, actionnd astfel, nu i p ermite celui interesat sa cunoasca cu certitudine momentul din care respectivul act a luat nastere si ncepe sa produca efecte juridice. (Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu)

SECTIUNEA A VIII-A PROTECTIA NCREDERII LEGITIME (BUNA CREDINTA) 1. Recurs n lipsa Termene Decadere din drepturi Posibilitatea invocarii p rincipiului de protectie a ncrederii legitime - Conditie Pentru a putea invoca principiul protectiei ncrederii legitime pentru a n u decadea din drepturi ca urmare a depasirii termenului de introducere a unui re curs fixat prin art. 175 din Tratat, un reclamant trebuie sa poata tine cont de sperantele ntemeiate pe asigurari precise furnizate de administratia comunitara, ceea ce nu constituie nici declaratii publice cu caracter general, facute de un membru al Comisiei, nici contacte repetate ntre cel n cauza si Comisie, ulterioare notificarii acesteia. (Ordonanta din 11 martie 1996, Gurin automobiles/Comisie)

2. Protejarea ncrederii legitime Siguranta juridica Protectie refuzata au torului unei ncalcari evidente a reglementarii n vigoare ntietatea principiului de l egalitate fata de cel de siguranta juridica, justificata de necesitatea de a pas tra egalitatea de tratament Suprimarea ajutoarelor financiare aparute pentru con struirea noilor nave de pescuit ca urmare a neregulilor comise de beneficiari Principiul protectiei ncrederii legitime nu poate fi invocat de catre o nt reprindere care s-a dovedit vinovata de o ncalcare evidenta a reglementarii n vigo are. Prin urmare, daca se impune sa veghem la respectarea imperativelor sigurant ei juridice ce apara interese private, n egala masura conteaza faptul de a le pun e n balanta cu imperativele principiului legalitatii ce protejeaza interesele pub lice si sa faca astfel nct sa prevaleze acestea din urma atunci cnd mentinerea nere gulilor este de natura sa ncalce principiul egalitatii de tratament. ntreprinderile beneficiare ale ajutoarelor financiare comunitare acordate n contextul Reglementarii nr. 4128/86, referitoare la actiuni comunitare pentru m bunatatirea si adaptarea structurilor sectorului de pescuit si acvacultura, pent ru construirea de noi nave de pescuit, nu ar trebui sa se prevaleze pentru a con testa validitatea deciziilor Comisiei prin care se ordona suprimarea acestor aju toare si restituirea sumelor deja varsate de o atingere adusa unei pretinse ncred eri legitime, din moment ce ele au comis, n perfecta cunostinta de cauza, violari evidente ale reglementarii n cauza, ce constau n special n a prezenta, n mai multe etape, att n formularele de cerere a ajutoarelor, ct si n certificatele stabilite n v ederea varsarii lor, declaratii ce nu corespund realitatii. Ele nu ar mai trebui sa se prevaleze de ncalcarea principiului de siguran ta juridica rezultata din durata excesiv de lunga a procedurii de control ntruct, daca scurgerea unui termen important n decursul caruia Comisia nu ntreprinde nici un demers fata de o ntreprindere si daca adoptarea unei masuri ce afecteaza situa tia acesteia la ncheierea unui asemenea termen sunt de natura, eventual, sa viole ze principiul sigurantei juridice, consecintele ce ar rezulta de aici ar depinde de context. n cazul ntreprinderilor care au adoptat deliberat o atitudine care se abate de la reglementarea n vigoare, scurgerea unui termen de 16 luni, chiar 23, pe parcursul caruia nici o actiune din afara sferei sale interne nu este ntrepri nsa de Comisie, nu ar trebui calificat ca un termen irational. n plus, mentinerea ajutoarelor acordate ntreprinderilor interesate, chiar deja varsate, desi acordarea si plata acestor ajutoare prezinta nereguli evident e, ar fi de natura sa aduca atingere egalitatii de tratament pentru toate cereri le ce sunt naintate Comisiei n cadrul programelor de subventionare comunitara pent ru constructia noilor nave de pescuit. (Hotarre din 24 aprilie 1996, Industrias Pesqueras Campos s.a./Comisie) 3. Protectia ncrederii legitime Conditii

Dreptul de a reclama protectia ncrederii legitime se ntinde asupra oricare i persoane particulare ce se afla ntr-o situatie din care rezulta ca administrati a comunitara a facut sa se nasca sperante ntemeiate. Un functionar nu ar trebui sa invoce o ncalcare a principiului ncrederii l egitime n lipsa asigurarilor precise din partea administratiei. La fel, promisiun ile ce nu ar tine cont de dispozitiile statutare nu ar putea crea o ncredere legi tima pentru cel caruia i se adreseaza. (Hotarre din 11 iulie 1996,Ortega Urretavizcaya/Comisie) 3 . Dreptul de a reclama protectia ncrederii legitime se ntinde asupra orica rei persoane particulare ce se afla ntr-o situatie din care rezulta ca administra tia comunitara, prin furnizarea de asigurari precise acestuia, a facut sa se nas ca n sufletul acestuia sperante ntemeiate. O persoana particulara nu ar trebui sa-si faca sperante urmare atribuiri i n favoarea sa a unei cote din import, ntemeiate pe acordarea ulterioara a licent elor de import pe care le-a cerut, n masura n care aceasta atribuire nu constituie dect o prima etapa n obtinerea unui drept efectiv de import. (Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie) 4. Acte ale institutiilor Adoptare previzibila de catre un operator econ omic prudent si avizat Principiul ncrederii legitime - Inaplicabilitate Atunci cnd un operator economic prudent si avizat este n masura sa prevada adoptarea unei masuri comunitare de natura sa-i afecteze interesele, el nu ar t rebui sa se prevaleze de ncrederea legitima n cazul n care aceasta masura este adop tata. Acesta este si cazul n care un operator economic a initiat transportul cu t renul al marfurilor comandate fara a astepta decizia institutiei comunitare refe ritoare la cererea de licente de import si nu a luat precautiile necesare pentru apararea propriilor interese n ipoteza n care cererea de licente ar fi fost respi nsa. (Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie) 5. Protectia ncrederii legitime Retragerea unui act ntr-un termen rezonabi Lipsa ncrederii legitime Daca actul ce poate pune bazele ncrederii legitime a unei persoane partic ulare este retras de administratie ntr-un termen rezonabil, nasterea ncrederii leg itime nu ar trebui constatata. (Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie) l 6. Protectia ncrederii legitime Conduita unei institutii comunitare necon forma cu reglementarea comunitara Lipsa ncrederii legitime ncrederea legitima nu poate aparea ca urmare a unei conduite neconforme c u reglementarea comunitara din partea unei institutii comunitare. (Hotarre din 16 octombrie 1996, Efisol/Comisie) 7. Ajutoare acordate de state Recuperarea unui ajutor ilegal Ajutor acor dat n violarea regulilor de procedura ale art. 93 din Tratat ncredere legitima eve ntuala n beneficiari Protectie Conditii si limite Un stat membru, ale carui autoritati au acordat un ajutor prin ncalcarea regulilor de procedura prevazute n art. 93 din Tratat, nu ar trebui sa invoce ncre derea legitima a ntreprinderii beneficiare pentru a se sustrage obligatiei de a l ua masurile necesare n vederea executarii unei decizii a Comisiei prin care i ordo na sa recupereze ajutorul. A admite o asemenea posibilitate conduce, de fapt, la privarea de orice efect util a dispozitiilor art. 92 si 93 din Tratat, n masura n care autoritatile nationale ar putea astfel sa se bazeze pe propria conduita il egala pentru ca eficienta deciziilor emise de Comisie n virtutea acestor dispozit ii sa devina nula. n plus, dat fiind caracterul imperativ al controlului ajutoarelor statale operat de Comisie n virtutea art. 93 din Tratat, ntreprinderile beneficiare ale u nui ajutor nu ar trebui sa aiba, n principiu, ncredere legitima n caracterul regula mentar al ajutorului dect daca acesta a fost acordat prin respectarea procedurii

prevazute de respectivul articol. n fapt, un operator economic grijuliu trebuie, n mod normal, sa fie n masura sa se asigure ca aceasta procedura a fost respectata . Atunci cnd au fost acordate ajutoare, contrar obligatiilor impuse statelo r membre prin art. 93 par. 3 din Tratat, fara a fi fost notificata n prealabil, mp rejurarea ca initial Comisia a decis sa nu ridice obiectii fata de acestea, nu p oate fi considerata susceptibila de a fi condus la nasterea unei ncrederi legitim e a ntreprinderii beneficiare, din moment ce aceasta decizie a fost contestata n c ursul recursurilor contencioase, apoi anulata de Curte. Orict de regretabila ar f i, eroarea astfel comisa de Comisie nu ar trebui sa stearga consecintele comport amentului ilegal al statului membru n chestiune. (Hotarre din 14 ianuarie 1997, Spania/Comisie)

8. Drept international public Principii Buna-credinta Drept comunitar otectia ncrederii legitime Adoptarea unui act comunitar contrar unui acord intern ational neintrat nca n vigoare, dar care a facut obiectul depunerii de catre Comun itate a instrumentului de aprobare Principiul bunei-credinte, codificat de art. 18 din Conventia de la Vien a I, este un principiu de drept international cutumiar a carui existenta a fost recunoscuta de Curtea internationala de justitie si care, prin urmare, leaga Com unitatea. Acest principiu este corolarul, n dreptul international public, al prin cipiului protectiei ncrederii legitime, ce face parte din ordinea juridica comuni tara si de care este n drept sa se prevaleze orice operator economic n baza caruia o institutie a condus la nasterea de sperante ntemeiate. n situatia n care Comunitatea a depus instrumentul de aprobare a unui acor d international si cnd data de intrare n vigoare a acestui acord este cunoscuta, o peratorii economici se pot prevala de principiul de protectie a ncrederii legitim e pentru a se opune adoptarii de catre institutii, n perioada ce precede intrarea n vigoare a acestui acord international, a oricarui act contrar dispozitiilor ac estuia ce produc, dupa intrarea sa n vigoare, un efect direct. (Hotarre din 22 ianuarie 1997, Opel Austria/Consiliu) 9. Functionari Principii Protectia ncrederii legitime Conditii Dreptul de a reclama protejarea ncrederii legitime se ntinde asupra oricar ei persoane particulare ce se afla ntr-o situatie din care rezulta ca administrat ia comunitara furniznd asigurari precise acestuia din urma a facut sa se nasca sp erante ntemeiate. Un functionar nu ar trebui sa invoce o violare a principiului nc rederii legitime atunci cnd administratia comunitara a respectat cu scrupulozitat e asigurarile date functionarului. (Hotarre din 5 februarie 1997, Ibarra Gil/Comisie)

Pr

9 . Dreptul de a reclama protectia ncrederii legitime se ntinde asupra oricarei pers oane particulare din a carui cauza administratia comunitara a dat nastere unor s perante ntemeiate. n schimb, o ncalcare a acestui principiu nu poate fi invocata n l ipsa unor asigurari precise furnizate de administratie. (Hotarre din 5 februarie 1997, Petit-Laurent/Comisie) 10. Ajutoare acordate de state Recuperarea unui ajutor ilegal Aplicarea dreptului national Ajutor acordat prin ncalcarea regulilor de procedura ale art. 93 din Tratat Siguranta juridica ncredere legitima eventuala n beneficiari Protect ie Conditii si limite Luare n calcul a interesului Comunitatii Recuperarea unui ajutor ilegal trebuie sa aiba loc, n principiu, conform dispozitiilor pertinente din dreptul national, cu rezerva ca aceste dispozitii s a fie aplicate astfel nct sa nu faca imposibila recuperarea ceruta de dreptul comu nitar. n mod deosebit, interesul Comunitatii trebuie sa fie pe deplin luat n consi derare n momentul aplicarii unei dispozitii ce subordoneaza retragerea unui act a dministrativ neregulamentar aprecierii diferitelor interese n cauza. n aceasta privinta, daca ordinea juridica comunitara nu ar trebui sa se o

puna unei legislatii nationale care asigura respectarea ncrederii legitime si a s igurantei juridice n cadrul recuperarii, totusi, tinnd cont de caracterul imperati v al controlului ajutoarelor statale operat de Comisie n virtutea art. 93 din Tra tat, ntreprinderile beneficiare ale unui ajutor nu ar trebui sa aiba, n principiu, ncredere legitima n regularitatea ajutorului dect daca acesta a fost acordat prin respectarea procedurii prevazute de respectivul articol. n fapt, un operator econ omic precaut trebuie sa fie, n mod normal, n masura sa se asigure ca aceasta proce dura a fost respectata, chiar daca statul n cauza este din acest punct de vedere responsabil pentru ilegalitatea deciziei de acordare a ajutorului, astfel ca ret ragerea sa apare ca fiind contrara bunei-credinte. n plus, fiind vorba despre ajutoare de stat declarate incompatibile, rolu l autoritatilor nationale se limiteaza la a pune orice decizie a Comisiei n execu tare. Tinnd seama de lipsa puterii discretionare a autoritatii nationale, chiar d aca aceasta lasa sa expire termenul de decadere din dreptul prevazut de dreptul national pentru retragerea deciziei de acordare a ajutorului, beneficiarul unui ajutor acordat n mod ilegal nu mai este nesigur din momentul n care Comisia a adop tat o decizie prin care se arata ca acest ajutor este incompatibil si cere recup erarea sa. Prin urmare, autoritatea nationala competenta este obligata, n virtutea d reptului comunitar, sa retraga decizia de acordare a unui ajutor atribuit ilegal , n conformitate cu decizia definitiva a Comisiei prin care declara ajutorul inco mpatibil si se cere recuperarea sa, chiar si atunci cnd : - ea a lasat sa expire termenul prevazut n acest sens n interesul sigurant ei juridice de dreptul national; - din acest punct de vedere, ea este responsabila de ilegalitatea decizi ei prin care se cere retragerea lui de la beneficiarul ajutorului, ca fiind cont rara bunei-credinte, din moment ce beneficiarul ajutorului, ca urmare a ignorari i procedurii prevazute n art. 93 din Tratat, nu a putut avea ncredere legitima n ca racterul regulamentar al ajutorului; si - dreptul national l exclude ca urmare a disparitiei mbogatirii, n lipsa re lei-credinte a beneficiarului ajutorului, din moment ce o asemenea disparitie es te regula n domeniul ajutoarelor statului care sunt, n general, atribuite unor ntre prinderi aflate n dificultate, al caror bilant contabil nu mai face sa apara, n mo mentul recuperarii, plus-valoarea ce rezulta n mod incontestabil de pe urma ajuto rului. (Hotarre din 5 februarie 1997, Land Rheinland-Pfalz/Alcan Deutschland)

11. Recurs Mijloace Motive ale unei hotarri lovite de o ncalcare a dreptul ui comunitar Retragerea unui act administrativ Conditii Respectarea unui termen rezonabil Respectarea principiului ncrederii legitime Data ce trebuie luata n cons iderare n vederea obtinerii ncrederii legitime n destinatarul unui act administrati v Recurs ntemeiat Retragerea unui act administrativ favorabil este n general supus unor con ditii foarte stricte. Astfel, daca se impune sa recunoastem oricarei institutii comunitare ce constata ca actul pe care tocmai l-a adoptat este lovit de ilegali tate, dreptul de a-l retrage ntr-un termen rezonabil cu efect retroactiv poate fi limitat de necesitatea respectarii ncrederii legitime n acesta. n aceasta privinta , momentul hotartor n ce priveste aprecierea cstigarii ncrederii de catre destinatar ul unui act administrativ l constituie notificarea actului si nu data adoptarii s au retragerii acestuia. O data cstigata, ncrederea legitima n legalitatea unui act administrativ fa vorabil nu ar trebui sa dispara. n circumstantele spetei, nici un interes de ordi n public nu primeaza n fata interesului beneficiarului n mentinerea unei situatii pe care ar putea-o considera stabila. Nu este furnizat nici un indiciu conform c aruia beneficiarul a emis intentionat actul ce a furnizat indicii false sau inco mplete. De aceea, contine erori de drept hotarrea tribunalului care constata ca, daca la data adoptarii unei decizii retrasa la aproape trei luni de la adoptarea

sa, reclamantul poate nca sa se ncreada n aparenta legalitatii si sa pretinda ment inerea acestei decizii, aceasta ncredere dispare, prin urmare, si foarte rapid, a stfel ca, la data la care institutia n cauza a procedat la retragerea litigioasa, cel n cauza nu a mai fost motivat sa creada n mod legitim n legalitatea deciziei r etrase la data la care institutia n chestiune procedase la retragerea litigioasa. (Hotarre din 17 aprilie 1997, De Compte/Parlament) 12. Politica sociala Fond social european Ajutor n finantarea actiunilor de formare profesionala Decizie de reducere a unui ajutor acordat n prima faza Re ducere operata ca urmare a lipsei aprobarii unor cheltuieli prevazute n cererea d e acordare a ajutorului, necomunicata celui interesat Violarea principiului de p rotectie a ncrederii legitime Reduceri efectuate ca urmare a unei lipse de preved ere n cererea de acordare a ajutorului si n lipsa unei documentatii justificative Violarea principiului de siguranta juridica Lipsa ntruct realitatea si legatura cu actiunea n cauza a unor cheltuieli sunt de monstrate prin acte justificative, este contrar principiului protectiei ncrederii legitime faptul ca, n stadiul examinarii cererii de plata a soldului unui ajutor financiar din Fondul social european, Comisia respinge o cerere n masura n care a ceste cheltuieli erau prevazute n cererea de acordare a ajutorului, dar nu au fos t aprobate cel putin asa se pretinde prin decizia de acord care nu continea dect un rezumat succint al cheltuielilor eligibile, fara ca acest lucru sa fie comuni cat beneficiarului. Nu are pertinenta n acest sens faptul ca reglementarea comunitara nu recl ama comunicarea detaliilor deciziei de acord celui interesat, ntruct informatia re feritoare la serviciile de cerere a ajutoarelor refuzate si diminuate este, n rea litate, indispensabila pentru ca acesta sa poata respecta conditiile de acordare a ajutorului. n schimb, fiind vorba de reduceri operate de Comisie ca urmare a faptului ca costurile corespunzatoare erau fie neprevazute n cererea de acord, fie nedocu mentate, principiul sigurantei juridice, n virtutea caruia o reglementare comunit ara trebuie sa permita celui interesat sa-si cunoasca, fara sa existe ambiguitat i, drepturile si obligatiile si sa ia masuri n consecinta, nu este ncalcat din mom ent ce repetarea ajutorului financiar este clar prevazut de reglementarea comuni tara n cazul n care conditiile carora le era subordonat sprijinul, cum ar fi faptu l ca acele costuri au fost prevazute si ca ele trebuie sa fie neaparat documenta te, nu au fost respectate. (Hotarre din 14 iulie 1997, Interhotel/Comisie) 13. Protectia ncrederii legitime Limite Operator prudent si avizat Operatorii economici nu sunt justificati cnd si plaseaza ncrederea legitima n mentinerea unei situatii existente care poate fi modificata n contextul puterii de apreciere a institutiilor comunitare. Se ntmpla astfel mai ales ntr-un domeniu ca cel al pietei comune a otelului, a carei buna functionare implica necesitatea evidenta a unei constante adaptari n functie de variatiile situatiilor economice . Prin urmare, din moment ce un operator economic prudent si avizat trebuie sa p revada adoptarea de masuri comunitare destinate contracararii situatiilor eviden te de criza, principiul protectiei ncrederii legitime nu ar trebui invocat. n aceste conditii, o ntreprindere siderurgica de mare anvergura si care pa rticipa la sedintele Comitetului consultativ CECA trebuie sa tina cont ca poate aparea necesitatea imperioasa de adoptare a masurilor eficiente pentru apararea intereselor siderurgiei europene si ca recurgerea la art. 95 din Tratatul CECA p oate justifica adoptarea deciziilor ad hoc de catre Comisie, chiar n cazul n care exista un cod de ajutorare a siderurgiei, deciziile si codul avnd obiective difer ite. (Hotarre din 14 iulie 1997, British Steel/Comisie) 14. Actele institutiilor Retragere Acte ilegale Conditii Respectarea pri ncipiului ncrederii legitime Daca se impune sa recunoastem oricarei institutii comunitare ce constata ca actul pe care tocmai l-a adoptat este ilegal, dreptul de a-l retrage ntr-un t

ermen rezonabil cu efect retroactiv poate fi limitat de necesitatea respectarii n crederii legitime a beneficiarului actului care s-a putut ncrede n legalitatea ace stuia. ncrederea legitima n actul retras este cstigata atunci cnd destinatarul sau se poate ncrede n aparenta legalitatii sale, momentul hotartor n ce priveste aprecie rea cstigarii unei astfel de ncrederi legitime fiind data notificarii actului. O d ata cstigata, ncrederea legitima n legalitatea unui act administrativ nu ar trebui sa dispara, cel putin cnd un interes de ordin public nu primeaza n fata interesulu i beneficiarului n mentinerea unei situatii ce o putea considera stabila. Din momentul n care decizia retrasa, prin care se acorda beneficiarului u n avans, se ntemeiaza pe o dispozitie din statut ce nu-i mai este aplicabila si e ste, prin urmare, lipsita de baza legala, administratia are dreptul sa retraga a cest act cu conditia sa actioneze ntr-un termen rezonabil. Un termen putin mai mare de 2 luni trebuie considerat ca rational, n timp ce un termen mai mare de 2 ani trebuie considerat ca fiind excesiv. Perioada ulterioara datei la care beneficiarul actului retras a fost inf ormat ca administratia a considerat respectivul act drept ilegal nu ar trebui sa fie luata n consideratie n aprecierea caracterului rational al acestui termen. (Hotarre din 27 noiembrie 1997, Pascall/Comisie) SECTIUNEA A IX-A DREPTURILE APARARII SI GARANTIILE PROCEDURALE 1. Drepturile apararii Violare din partea regulilor procedurale national e aplicabile infractiunilor comise fata de o reglementare ce nu se situeaza n dre ptul comunitar Apreciere facuta de Curte Excludere Curtea nu este competenta sa se pronunte, n cadrul procedurii cu titlu p rejudicial instituite prin art. 177 din Tratat, asupra unei eventuale violari a principiilor relative la protectia drepturilor apararii si la respectarea contra dictorialitatii prin regulile de procedura aplicabile infractiunilor comise fata de o reglementare nationala ce se situeaza n afara domeniului de aplicare a drep tului comunitar. (Hotarre din 22 ianuarie 1997, Procedura penala c. Maurin) 2. Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrati ve Antidumping Obligatii ale institutiilor de a satisface cererile de informare ale ntreprinderilor incriminate Limite Cerere tardiva n cadrul unei proceduri administrative, ca cea care preceda instituirea d repturilor antidumping, au fost respectate drepturile apararii din moment ce, n c ursul procedurii, ntreprinderea interesata este n masura sa-si faca cunoscut punct ul de vedere asupra realitatii si pertinentei faptelor si mprejurarilor invocate precum si, atunci cnd este cazul, asupra documentelor retinute. n acest sens, nu a r trebui sa invocam o violare a art. 7 par. 4 lit. c din reglementarea antidumpi ng de baza nr. 2423/88, o ntreprindere ce a fost invitata sa-si faca cunoscut pun ctul de vedere n scris si sa ceara a fi audiata si a carei cerere de informare as upra calculului marjei drepturilor provizorii nefiind formulata dect dupa expirar ea termenului prevazut de art. 3 din reglementarea provizorie nr. 2833/91 pentru prezentarea de observatii si n art. 7, par. 4, lit. c, i, cc, din reglementarea de baza pentru prezentarea cererilor de informare. (Hotarre din 11.07.96, Sinochem Heilongjiang/Consiliu) 3. Drept comunitar Principii Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrative Antidumping Au fost respectate drepturile apararii din moment ce ntreprinderea intere sata a fost n masura, n cursul procedurii administrative, sa-si faca cunoscut punc tul de vedere asupra realitatii si pertinentei faptelor si mprejurarilor invocate .

(Hotarre din 22 ianuarie 1997, Climax Paper Converters/Consiliu) 4. Drepturile apararii Utilizare, n cadrul unei proceduri judiciare, a in formatiilor culese de Comisie n aplicarea reglementarii nr. 17 Violare Lipsa Chiar daca prezentarea, de catre una din partile n procedura judiciara na tionala, a unor documente ce contin informatii culese n cadrul unei proceduri adm inistrative n materia concurentei, n fata Comisiei, este de natura sa slabeasca po zitia ntreprinderilor n cauza, totusi, judecatorului national i revine sarcina sa g aranteze, pe baza regulilor interne de procedura, protectia drepturilor apararii acestor ntreprinderi. n acest sens, judecatorul poate sa tina cont, n special, de caracterul provizoriu al avizului Comisiei, exprimat n cadrul comunicarii plngeril or si de posibilitatea de a suspenda procedura nationala, n ncercarea acestei inst itutii de a adopta o pozitie definitiva. O asemenea prezentare de documente nu mai aduce atingere drepturilor de aparare ale ntreprinderii interesate, n cadrul procedurii administrative. n fapt, t ransmiterea acestor documente si, n special, comunicarea plngerilor catre autorita tile nationale nu produce nici un efect n cadrul procedurii administrative, n masu ra n care aceasta transmitere nu priveaza ntreprinderile interesate de dreptul de a fi informate si audiate de Comisie n legatura cu toate datele faptice si juridi ce ce figureaza n aceste documente. (Hotarre din 18 septembrie 1996, Postbank/Comisie) 5. Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrati ve Antidumping Obligatii ale institutiilor de a satisface cererea de informare a ntreprinderilor aflate n cauza Limite n cadrul unei proceduri administrative, cum ar fi cea care preceda instit uirea drepturilor antidumping, au fost respectate drepturile apararii din moment ce, n cursul procedurii, ntreprinderea interesata este n masura sa-si faca cunoscu t punctul de vedere, n mod util, asupra realitatii si pertinentei faptelor si mpre jurarilor invocate, ct si, daca este cazul, asupra documentelor retinute. Obligatia de informare ce revine Comisiei trebuie totusi mpacata cu inter dictia de a divulga informatiile confidentiale ce rezulta, pe de o parte, din ar t. 8, par. 2, din regulamentul antidumping de baza, ce dispune ca institutiile c omunitare si statele membre, precum si agentii lor, sa nu divulge informatiile p rimite n aplicarea acestui regulament si pentru care se cere impunerea unor masur i confidentiale de catre partea ce le-a furnizat, fara a exista o autorizatie ex presa din partea acesteia din urma si, pe de alta parte, din art. 214 din Tratat si 8, par. 3, din Regulamentul de baza, n virtutea carora institutiile comunitar e pot considera ca anumite informatii sunt confidentiale n cazul n care divulgarea lor ar putea avea consecinte nefavorabile semnificative pentru cel care le-a fu rnizat sau care este sursa acestora. (Hotarre din 22 ian. 1997, Shangha Bicycle/Consiliu) 6. Drepturile apararii Respect datorat n cadrul procedurilor administrati ve Antidumping Obligatia institutiilor de a asigura informarea ntreprinderilor in teresate Importanta Au fost respectate drepturile apararii din moment ce ntreprinderea intere sata a fost n masura, n cursul procedurii administrative ce a precedat adoptarea u nei reglementari antidumping, sa-si faca cunoscut punctul de vedere asupra reali tatii si pertinentei principalelor fapte si consideratii pe baza carora institut iile si-au ntemeiat concluziile. n acest sens, nedivulgarea unui element ce nu con stituie dect o confirmare a altor informatii si care nu fac parte din motivarea r eluata n cadrul reglementarii n cauza, nu priveaza ntreprinderea interesata de drep turile sale de aparare. (Hotarre din 17 decembrie 1997, EFMA/Consiliu) CAPITOLUL II INTERPRETAREA DREPTULUI COMUNITAR SI APLICAREA SA N DREPTUL INTERN. TIPURI DE NCAL

CARI SI SANCTIUNI SECTIUNEA I PUNEREA N APLICARE A DREPTULUI COMUNITAR N ORDINEA JURIDICA INTERNA 1. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare de catre un stat m embru Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare Caracter direct aplicabil al dispozitiei ncalcate Lipsa incidentei Principiul potrivit caruia statele membre sunt obligate sa repare daunel e cauzate persoanelor particulare, ca urmare a violarilor dreptului comunitar ce le sunt imputabile, nu ar trebui sa i se nlature aplicarea atunci cnd violarea pr iveste o dispozitie de drept comunitar direct aplicabila. n fapt, posibilitatea oferita justitiabililor de a invoca n fata jurisdict iilor nationale dispozitiile direct aplicabile nu constituie dect o garantie mini ma si nu este suficienta a asigura prin ea nsasi aplicarea deplina si completa a dreptului comunitar. Destinata prevalarii aplicarii dispozitiilor de drept comun itar n fata dispozitiilor nationale, aceasta posibilitate nu este de natura sa as igure, n toate cazurile, persoanei particulare beneficiul drepturilor pe care i l e confera dreptul comunitar si, n special, sa evite ca acesta sa sufere un prejud iciu ca urmare a ncalcarii acestui drept, imputabil unui stat membru. (Hotarre din 5 martie 1996, Brasserie du pcheur/B.D si The Queen)

2. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare din partea unui sta t membru Violare imputabila legislatorului national ce dispune de o vasta marja de apreciere pentru a opera alegeri normative Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare Conditii Modalitati de reparatie Aplicatii ale dr eptului national Limite Pentru a defini conditiile n care ncalcarea dreptului comunitar de catre u n stat membru da posibilitatea persoanelor particulare, lezate, spre a cere dre ptul la reparatie, trebuie sa tinem cont de la nceput de principiile proprii ordi nii juridice comunitare ce servesc ca fundament responsabilitatii statului, si a nume deplina eficienta a normelor comunitare si protectia efectiva a drepturilor pe care acestea le recunosc, pe de o parte, si obligatia de cooperare ce revine statelor membre n virtutea art. 5 din Tratat, pe de alta parte. Trebuie sa facem referire, de asemenea, la regimul responsabilitatii extracontractuale a Comunit atii, n masura n care, pe de o parte, acesta a fost construit n virtutea art. 215 a lin.2 din Tratat plecnd de la principiile generale, comune drepturilor statelor m embre si cnd, pe de alta parte, n lipsa unei justificari speciale, nu putem subord ona unor regimuri diferite responsabilitatea Comunitatii si pe cea a statelor me mbre, n mprejurari comparabile, protectia drepturilor pe care persoanele particula re le extrag din dreptul comunitar neputnd varia n functie de caracterul national sau comunitar al autoritatii ce se afla la originea daunelor. De aceea, atunci cnd violarea dreptului comunitar de catre un stat membru este imputabila legislatorului national ce actioneaza ntr-un domeniu n care dispu ne de o vasta marja de apreciere n operarea alegerilor normative, persoanele part iculare lezate au dreptul la reparatie din moment ce regula de drept comunitar a re drept obiectiv conferirea unor drepturi acestora, ncalcarea este suficient car acterizata si exista o legatura de cauzalitate directa ntre aceasta ncalcare si pr ejudiciul suferit de persoanele particulare. Sub aceasta rezerva, n cadrul dreptului national al responsabilitatii, st atului i va reveni sarcina de a repara consecintele prejudiciului cauzat de ncalca rea dreptului comunitar ce i este imputabila, dat fiind ca conditiile stabilite d e legislatia nationala aplicabila nu ar trebui sa fie mai putin favorabila dect c

ele ce privesc reclamatiile asemanatoare de ordin intern, nici organizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila obtinerea, n practica, a reparatiei . n mod deosebit, judecatorul national nu ar trebui, n cadrul legislatiei na tionale pe care o aplica, sa subordoneze reparatia existentei, n sarcina organulu i de stat caruia i se imputa lipsa, a unei greseli intentionale sau a unei negli jente ce merg dincolo de violarea suficient de caracterizata de dreptul comunita r. Fiind vorba de aceasta ncalcare suficient de caracterizata a regulii comu nitare, criteriul decisiv n considerarea constituirii ei, este cel al necunoaster ii evidente si grave, de catre un stat membru, a limitelor ce sunt impuse puteri i sale de apreciere. n acest sens, printre elementele spre care jurisdictia compe tenta poate fi mpinsa a le lua n considerare, figureaza gradul de claritate si pre cizie a regulii ncalcate, ntinderea marjei de apreciere pe care regula n cauza o la sa autoritatilor nationale sau comunitare, caracterul intentional sau involuntar al greselii comise sau al prejudiciului cauzat, caracterul scuzabil sau nescuza bil al unei eventuale erori de drept, mprejurarea ca atitudinea adoptata de o ins titutie comunitara nu au putut contribui la omiterea, adoptarea sau la mentinere a masurilor sau practicilor nationale contrare dreptului comunitar. n orice caz, o violare a dreptului comunitar este evident caracterizata atunci cnd aceasta se perpetueaza, n pofida pronuntarii unei hotarri prin care se constata greseala, a u nei hotarri cu titlu prejudicial sau a unei jurisprudente bine stabilite a Curtii n materie, din care rezulta caracterul infractional al comportamentului n cauza. (Hotarre din 5 martie 1996, Brasserie du pcheur/B.D si The Queen) 3. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare, de catre un stat membru, a obligatiei de transpunere a unei directive Obligatia de reparatie a pr ejudiciului cauzat persoanelor particulare Conditii n cazul n care rezultatul prescris printr-o directiva nu poate fi obtinut pe calea interpretarii, dreptul comunitar impune statelor membre sa repare daune le pe care le-au cauzat persoanele particulare ca urmare a netranspunerii direct ivei, astfel nct sa fie ndeplinite trei conditii. n primul rnd, directiva trebuie sa aiba drept obiectiv faptul ca drepturile trebuie sa fie atribuite unor persoane particulare. Continutul acestor drepturi trebuie, apoi, sa poata fi identificat pe baza dispozitiilor directivei. n fine, trebuie sa existe o legatura de cauzali tate ntre violarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite. (Hotarre din 7 martie 1996, El Corte Ingles/Blazquez Rivero) 4. State membre Obligatii Lipsa - Mentionarea unei dispozitii nationale incompatibile cu dreptul comunitar Justificare extrasa din existenta practicilor administrative ce asigura aplicarea tratatului Inadmisibilitate Incompatibilitatea unei legislatii nationale cu dispozitiile Tratatului, chiar si direct aplicabile, nu poate fi definitiv eliminata, dect prin intermedi ul dispozitiilor interne cu caracter constrngator ce au aceeasi valoare juridica ca si cele ce trebuie sa fie modificate. Simplele practici administrative, prin natura lor modificate dupa bunul plac al administratiei si fara o publicitate ad ecvata, nu ar trebui considerate ca o executare valabila a obligatiilor din trat at. (Hotarre din 7 martie 1996, Comisie/Franta)

5. Violare din partea unui stat membru Executarea unei directive Obligat ia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare Conditii Atunci cnd o violare a dreptului comunitar este imputabila unui stat memb ru ce actioneaza ntr-un domeniu n care dispune de o vasta marja de apreciere pentr u a opera alegeri normative, dreptul la reparatie n beneficiul persoanelor partic ulare lezate este recunoscut de dreptul comunitar din moment ce trei conditii su nt reunite, si anume ca regula de drept ncalcata are drept obiect conferirea de d

repturi persoanelor particulare, ca violarea este suficient caracterizata si ca exista o legatura de cauzalitate directa ntre violarea obligatiei ce revine statu lui si daunele suferite de persoanele lezate. Aceste conditii sunt aplicabile n cazurile n care un stat membru transpune n mod incorect o directiva comunitara n dreptul sau national. n fapt, conditiile r estrictive de angajare a responsabilitatii statului membru se justifica, n acest caz, prin aceleasi motive ca cele retinute pentru a justifica conditiile restric tive de angajare a responsabilitatii extracontractuale a institutiilor sau a sta telor membre, atunci cnd ele si exercita activitatea normativa n domenii ce tin de dreptul comunitar si n care dispune de o vasta putere de apreciere, n special n sco pul ca exercitarea acestei activitati normative sa nu fie mpiedicata de perspecti va unor actiuni de daune interese, de fiecare data cnd interesul general impune a cestor institutii sau state membre sa ia masuri ce pot aduce atingerea interesel or persoanelor particulare. (Hotarre din 26 martie 1996, The Queen/H.M. Treasury) 6. CECA Dispozitii referitoare la ntelegeri si abuz de pozitie dominanta Forta obligatorie a deciziilor individuale emise de Comisie Obligatii ale jurisd ictiilor internationale Competenta de control a judecatorului national Ca urmare a competentei exclusive a Comisiei n adoptarea, sub controlul j udecatorului comunitar, a unor decizii ntemeiate pe art. 65 si 66 par. 7 din Trat atul CECA n materie de ntelegeri si abuz de pozitie dominanta, respectivele decizi i obligatorii n toate elementele lor n virtutea art. 14 din Tratatul CECA, se impu n jurisdictiilor nationale carora le este totusi ngaduit sa interogheze Curtea as upra validitatii sau interpretarii lor. (Hotarre din 2 mai 1996, Hopkins s.a./National Power si Powergen) 7. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare din partea unui st at membru Refuzul, n violarea art. 34 din Tratat, de a elibera licentele de expor t Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanelor particulare Conditii Moda litati de reparare Aplicarea dreptului national Limite Obligatia, pentru un stat membru, de a repara daunele cauzate unei perso ane particulare ca urmare a refuzului de a elibera o licenta de export, prin ncal carea art. 34 din Tratat, exista din moment ce regula de drept comunitar ncalcata are drept obiectiv conferirea de drepturi persoanelor particulare, violarea est e suficient caracterizata si exista o legatura de cauzalitate directa ntre aceast a violare si prejudiciul suferit de persoana particulara. Sub aceasta rezerva, n cadrul dreptului national al responsabilitatii i va reveni statului sarcina sa re pare consecintele prejudiciului cauzat de violarea dreptului comunitar ce i este imputabil, dat fiind ca acele conditii fixate de legislatia nationala aplicabila nu ar trebui sa fie mai putin favorabile dect cele ce privesc reclamatii similar e de ordin intern si organizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dific ila, n practic, obtinerea reparatiei. (Hotarre din 23 mai 1996, The Queen/Ministerul Agriculturii) 8. Ajutoare acordate de state Proiecte de ajutorare Acordarea unui ajuto r n violarea interdictiei promulgate prin art. 93 par. 3 din Tratat Raspunderea b eneficiarului Lipsa de fundament n dreptul comunitar Aplicare eventuala a dreptul ui national Beneficiarul unui ajutor care nu verifica daca acest lucru a fost notifi cat Comisiei n conformitate cu art. 93 par. 3 din Tratat, nu este susceptibil de a-si angaja raspunderea doar n temeiul dreptului comunitar. n fapt, mecanismul de control si examinare a ajutoarelor statale, instituit de art. 93 nu impune oblig atia specifica beneficiarului ajutorului. Totusi, daca, n conformitate cu dreptul national al raspunderii extracont ractuale, acceptarea de catre un operator a unui ajutor ilicit n masura sa ocazio neze un prejudiciu altor operatori economici, este susceptibila, n anumite mprejur ari, de a angaja propria responsabilitate, principiul de nediscriminare l poate c onduce pe judecatorul national sa retina raspunderea beneficiarului unui ajutor de stat varsat n violarea dispozitiei comunitare sus-amintite.

(Hotarre din 11 iulie 1996, SFEI s.a./Posta s.a.) 9. Acte ale institutiilor Directive Efect direct Limite Posibilitatea de a invoca o directiva mpotriva unei persoane particulare Excludere Executare de c atre statele membre Obligatiile jurisdictiilor nationale Daca o directiva nu poate prin ea nsasi sa creeze obligatii n sarcina unei persoane particulare si nu poate, deci, sa fie invocata ca atare mpotriva sa, ju risdictia nationala ce aplica dreptul national si care este chemata sa l interpre teze, fie ca este vorba despre dispozitii anterioare sau ulterioare directivei, este obligata sa faca aceasta, pe ct posibil, n lumina textului si a finalitatii d irectivei pentru atingerea rezultatului vizat de aceasta si sa se conformeze ast fel art. 189 alin. 3 din Tratat. (Hotarre din 11 iulie 1996, Eurim Pharm Aryneimittel/Beiersdorf s.a.) 10. State membre Obligatii Obligatia de a sanctiona ncalcarile dreptului comunitar Importanta Art. 86 din Tratatul CECA si art. 5 din Tratatul CE impun statelor membr e sa ia toate masurile necesare garantarii importantei si eficientei dreptului c omunitar atunci cnd o reglementare comunitara nu prevede sanctiuni specifice n caz ul violarii dispozitiilor sale sau face trimitere, n acest sens, la dispozitiile nationale. n aceasta privinta, pastrnd puterea discretionara fata de alegerea sanc tiunilor, ele trebuie sa vegheze asupra faptului ca violarile reglementarilor co munitare sa fie sanctionate n conditii de fond si de procedura analoge celor apli cabile violarilor dreptului national cu un caracter si o importanta similare si care, n orice caz, confera sanctiunii un caracter efectiv, proportional si persis tent. O extindere a teritoriului vamal al Comunitatii, cum ar fi cea rezultata din reunificarea germana sau cea provocata de aderarea unui nou stat membru, po ate avea ca efect faptul ca un produs ce era originar dintr-un stat tert nainte d e aceasta, sa obtina calificativul de produs comunitar, dar aceasta nu are drept consecinta ca importul sau n momentul n care a intervenit putea sa se efectueze f ara a fi respectate dispozitiile comunitare prevazute pentru schimburile cu tari le terte. O asemenea extindere constituie un fapt material nou care nu are drept efect sa sustraga statele membre de la obligatia lor de a lua toate masurile ne cesare pentru a garanta importanta si eficienta dreptului comunitar aplicabil n m omentul producerii faptelor si nu ar trebui, deci, sa mpiedice jurisdictiile nati onale sa sanctioneze reglementarile comunitare aplicabile n ziua importului, n con ditii de fond si de procedura similare celor aplicabile violarilor dreptului nat ional, cu un caracter si o importanta analoge si care, n orice caz, confera sanct iunii un caracter efectiv, proportional si persistent. n particular, dispozitiile vamale comunitare aplicabile n urma unificarii R.F.G. si a R.D.G. nu se opun ca importul dintr-un stat membru de produse origin are din R.D.G., dar declarate originare dintr-o alta tara, sa faca eventual obie ctul, dupa aceasta unificare, al unei rencadrari n dreptul national pentru sanctio narea ncalcarilor reglementarii comunitare aplicabile atunci cnd ea s-a produs. (Hotarre din 26 septembrie 1996, Procedura penala c. Allain) 11. Acte ale institutiilor Directive Executare facuta de statele membre Necesita tea asigurarii eficientei directivelor Obligatii ale jurisdictiilor nationale Li mite Daca dreptul comunitar nu include un mecanism care sa permita jurisdicti ei nationale sa elimine dispozitiile interne contrare unei dispozitii a unei dir ective netranspuse, atunci cnd aceasta din urma dispozitie nu poate fi invocata n fata jurisdictiei nationale, obligatia statelor membre, ce decurge dintr-o aseme nea directiva, de a obtine rezultatul prevazut de aceasta, precum si datoria lor , n virtutea art. 5 din Tratat, de a lua toate masurile generale sau particulare necesare asigurarii executarii acestei obligatii, se impune tuturor autoritatilo r statelor membre, inclusiv, n cadrul competentelor lor, autoritatilor jurisdicti onale. Rezulta ca, prin aplicarea dreptului national, jurisdictia nationala chem ata sa l interpreteze este obligata sa o faca pe ct posibil n lumina textului si a

finalitatii directivei pentru atingerea rezultatului vizat de aceasta si sa se c onformeze astfel art. 189, alin. 3 din Tratat. Totusi, aceasta obligatie pentru judecatorul national de a face referire la continutul directivei atunci cnd el interpreteaza regulile pertinente din dre ptul sau national, si gaseste limitele cnd o asemenea interpretare opune unei pers oane particulare o obligatie prevazuta de o directiva netranspusa sau, atunci cnd ea conduce pe buna dreptate la determinarea sau agravarea, pe baza directivei s i n absenta unei legi emise pentru punerea sa n aplicare, a raspunderii penale a c elor ce actioneaza ncalcnd dispozitiile sale. (Hotarre din 26 septembrie 1996, Procedura penala c. Arcaro) 12. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare, de catre un stat membru, a obligatiei de a transpune o directiva Obligatia de a repara prejudici ul cauzat persoanei particulare Conditii Violare suficient caracterizata Notiune Netranspunerea directivei n termenul prescris Lipsa oricarei masuri de transpunere a unei directive pentru obtinerea u nui rezultat prevazut de aceasta n termenul acordat n acest sens constituie, prin ea nsasi, o ncalcare caracterizata a dreptului comunitar si, prin urmare, da nast ere unui drept de reparatie n favoarea persoanelor particulare lezate n masura n ca re, pe de o parte, rezultatul prevazut de directiva implica atribuirea, n benefic iul persoanei particulare, a unor drepturi al caror continut poate fi identifica t si cnd, pe de alta parte, exista o legatura de cauzalitate ntre ncalcarea obligat iei ce revine statului si daunele suferite. (Hotarre din 8 octombrie 1996, Dillenkofer s.a./Bundesrepublik Deutschland) 13. Violare de catre un stat membru Executarea unei directive Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanei particulare Violare suficient caracteri zata Notiune Un drept la reparatie n favoarea persoanei particulare lezate printr-o vi olare a dreptului comunitar imputabila unui stat membru este recunoscut de drept ul comunitar din moment ce trei conditii sunt reunite, si anume ca regula ncalcat a are drept obiectiv conferirea de drepturi persoanei particulare, ca violarea e ste suficient caracterizata si ca exista o legatura de cauzalitate directa ntre nc alcarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite de persoanele lezate. Aceste conditii se aplica n cazul n care un stat membru nu transpune corect o dire ctiva comunitara n dreptul sau national. n acest sens, o violare este suficient ca racterizata atunci cnd o institutie sau un stat membru, n exercitarea puterii sale normative, a ignorat, n mod evident si grav, limitele ce se impun exercitarii at ributiilor sale. Printre elementele ce pot fi luate n considerare figureaza n spec ial gradul de claritate si precizie a regulii ncalcate. (Hotarre din 17 octombrie 1996,Denkavit international s.a./Bundesamt fur Finanzen) 14. Mediu Evaluarea incidentelor anumitor proiecte asupra mediului Direc tiva 85/337 Puterea de apreciere a statelor membre Importanta si limite Obligati a jurisdictiilor nationale Verificarea din oficiu a respectarii limitelor puteri i de apreciere Necesitatea asigurarii eficientei directivei n caz de nerespectare a acestor limite Art. 4 par. 2 al Directivei 85-337, ce priveste evaluarea incidentelor a numitor proiecte publice si private asupra mediului, prevede ca proiectele ce ap artin claselor enumerate n anexa II la Directiva se supun unei evaluari atunci cnd statele membre considera ca aceste caracteristici ale lor o cer, si ca statele membre pot, n acest scop, sa specifice tipurile de proiecte ce urmeaza a fi supus e unei evaluari sau sa stabileasca criteriile si/sau pragurile care sa permita a determina care dintre proiecte vor trebui sa faca obiectul unei evaluari. Aceas ta dispozitie si anexa II pct. 10 lit. e, ce vizeaza lucrarile de canalizare si de regularizare a cursurilor de apa, trebuie interpretate n sensul ca, atunci cnd un stat membru stabileste, fiind vorba despre proiecte referitoare la digurile c e trebuie sa faca obiectul unei evaluari, respectivele criterii si/sau pragurile , de maniera ca, n practica, totalitatea acestor proiecte va fi de la nceput sustr

asa obligatiei studiilor de incidenta, nu ramne n limitele marjei de apreciere dect sa fie recunoscute articolele 2 par. 1 si 4, par. 2, ale Directivei doar daca t otalitatea proiectelor excluse nu ar putea fi considerata, pe baza unei aprecier i globale, ca nefiind susceptibila sa aiba incidente notabile asupra mediului. Prin urmare, n virtutea dreptului national, o jurisdictie sesizata cu un recurs n anulare mpotriva unei decizii de aprobare a unui proiect, are obligatia s au optiunea de a ridica din oficiu motivele de drept rezultate dintr-o regula in terna cu caracter constrngator, ce n-ar trebui avansate de parti, ei revenindu-i sarcina de a verifica din oficiu, n contextul competentelor sale, daca autoritati le legislative sau administrative ale statului membru au ramas n limitele marjei de apreciere stabilite n art. 2 par. 1 si 4, par. 2, din Directiva si sa tina con t, n cadrul examinarii, de recursul n anulare. n cazul n care aceasta marja de aprec iere este depasita si cnd, prin urmare, dispozitiile nationale trebuie nlaturate, autoritatilor statului membru le revine sarcina de a lua toate masurile necesare , generale sau speciale, pentru ca proiectele sa fie examinate pentru a determin a daca pot avea incidenta notabila asupra mediului si, n caz afirmativ, ca ele sa fie supuse unui studiu de incidenta. (Hotarre din 24 octombrie 1996, AK s.a./G.S. v. Z - H) 15. Acte ale institutiilor Directive Executare de catre statele membre N ecesitatea de a asigura eficienta directivelor Obligatii ale jurisdictiilor nati onale Limite Principiul legalitatii delictelor si pedepselor Obligatia, pentru judecatorul national, de a interpreta si a aplica regu lile pertinente din dreptul sau national pe ct posibil n lumina textului si a fina litatii directivei a carei punere n aplicare o asigura, pentru obtinerea rezultat ului vizat de aceasta, si de a se conforma astfel art. 189 alin. 3 din Tratat, si gaseste limitele, n special, atunci cnd o astfel de interpretare conduce la deter minarea sau agravarea, n temeiul directivei si indiferent de legea emisa pentru p unerea ei n aplicare, a raspunderii penale a celor ce actioneaza ncalcndu-i dispozi tiile. Atunci cnd este vorba de a determina ntinderea raspunderii penale ce rezul ta dintr-o lege special adoptata n vederea executarii unei directive, principiul ce ordona neaplicarea legii penale n mod extensiv n dezavantajul persoanei urmarit e, acesta fiind corolarul principiului legalitatii delictelor si pedepselor si, n general, a principiului sigurantei juridice se opune ca o urmarire penala sa fi e angajata ca urmare a unui comportament al carui caracter reprobabil nu rezulta cu claritate din lege. Acest principiu, ce face parte din principiile generale de drept ce se gasesc la baza traditiilor constitutionale comune statelor membre , a fost consacrat, de asemenea, prin diferite tratate internationale si, n speci al, de art. 7 din Conventia de aparare a drepturilor omului si libertatilor fund amentale. De aceea, jurisdictiei nationale i revine sarcina de a asigura respectare a acestui principiu n timpul interpretarii, n lumina textului si a finalitatii Dir ectivei, a dreptului national adoptat n vederea executarii acesteia. (Hotarre din 12 decembrie 1996, Proceduri penale c. X) 16. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare din partea unui s tat membru Obligatia de a repara prejudiciul cauzat persoanei particulare Condit ii Modalitati de reparatie Aplicarea dreptului national Limite Un stat membru este obligat sa repare daunele cauzate unei persoane part iculare prin violarea dreptului comunitar ce i sunt imputabile. Aceasta obligatie exista din momentul n care trei conditii sunt reunite, si anume, cnd regula de dr ept violata are ca obiect conferirea de drepturi persoanelor particulare, cnd ncal carea este suficient caracterizata si cnd exista o legatura de cauzalitate direct a ntre ncalcarea obligatiei ce revine statului si daunele suferite de persoanele l ezate. Sub rezerva dreptului la reparatie ce-si gaseste direct fundamentul n dre ptul comunitar din momentul n care aceste trei conditii sunt reunite, n cadrul dre ptului national al raspunderii ce revine statului se va produce reparatia consec intelor prejudiciului cauzat, dat fiind ca acele conditii fixate de legislatiile

nationale n materie de reparatie a daunelor, nu ar trebui sa fie mai putin favor abile dect cele ce privesc reclamatiile asemanatoare cu caracter intern si nici o rganizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila, n practica, obtine rea reparatiei. (Hotarre din 22 aprilie 1997, The Queen/Secretarul de stat al Asigurarilor Social e) 17. Drepturi conferite persoanelor particulare Violare, de catre un stat membru, a obligatiei de transpunere a unei directive Obligatia de a repara prej udiciul cauzat persoanelor particulare ntinderea reparatiei Aplicarea retroactiva si completa a masurilor de executare a directivei Reparatie suficienta Conditi i Aplicarea retroactiva si completa a masurilor de executare a Directivei 80/987 n ce priveste limitele obligatiei de plata a institutiei de garantare, per mite remedierea consecintelor prejudiciabile ale transpunerii tardive a acestei directive, cu conditia ca directiva sa fi fost transpusa n mod regulamentar. Totu si, judecatorului national i revine sarcina de a veghea ca reparatia prejudiciulu i suferit de beneficiari sa fie adecvata. O aplicare retroactiva, regulamentara si completa a masurilor de executare a directivei va fi suficienta, doar daca be neficiarii nu stabilesc existenta de pierderi complementare pe care le-ar fi suf erit ca urmare a faptului ca ei nu au putut beneficia n intervalul de timp dorit de avantajele pecuniare garantate de directiva si ca s-ar fi impus, deci, sa l re pare n egala masura. (Hotarre din 10 iulie 1997, Bonifaci s.a. si Berto s.a./INPS) 18. n cadrul reparatiei daunelor suferite de lucratori, ca urmare a trans punerii tardive a Directivei 80/987 ce priveste apropierea ntre legislatiile stat elor membre referitoare la protectia salariatilor n caz de insolvabilitate a anga jatorului, un stat membru are dreptul de a aplica retroactiv, n ce-i priveste, ma surile de executare luate tardiv, incluznd aici regulile anticumul sau alte limit ari ale obligatiei de plata institutiei de garantare cu conditia ca Directiva sa fi fost transpusa n mod regulamentar. Totusi, judecatorului national i revine sar cina de a veghea ca reparatia prejudiciului suferit de beneficiari sa fie adecva ta. O aplicare retroactiva, regulamentara si completa a masurilor de executare a Directivei va fi suficienta, doar daca beneficiarii nu stabilesc existenta unor pierderi complementare pe care le-ar fi suferit ca urmare a faptului ca ei nu a u putut beneficia n intervalul de timp dorit de avantajele pecuniare garantate de Directiva si ca s-ar fi impus, deci, sa l repare n egala masura. (Hotarre din 10 iulie 1997, Maso s.a./INPS si Republica Italiana) 19. Drepturi conferite persoanelor particulare Violarea de catre un stat membru, a obligatiei de transpunere a unei Directive Obligatie de a repara prej udiciul cauzat persoanei particulare Modalitati de reparatie Aplicarea dreptului national Termen de decadere din drepturi Admisibilitate Conditii Respectarea pr incipiului efectivitatii dreptului comunitar Respectarea principiului echivalent ei conditiilor reparatiei cu cele ale reclamatiilor asemanatoare cu caracter int ern Dreptul comunitar, n starea sa actuala, nu se opune ca un stat membru sa impuna, pentru introducerea unui recurs ce tinde sa repare daunele suferite ca u rmare a transpunerii tardive a Directivei 80/987 ce priveste apropierea legislat iilor statelor membre referitoare la protectia salariatilor n caz de insolvabilit ate a angajatorului, un termen de decadere din drepturi de un an ncepnd de la tran spunerea n ordinea sa juridica interna, cu conditia ca aceasta modalitate procedu rala sa nu fie mai putin favorabila dect cele ce privesc recursurile similare cu caracter intern. n fapt, fixarea termenelor de recurs rationale sub pedeapsa decaderii din drepturi, n masura n care ea constituie o aplicare a principiului fundamental al sigurantei juridice, satisface, n principiu, exigenta ca aceste conditii, n specia l termenul, fixate de legislatiile nationale n materia reparatiei daunelor cauzat e persoanelor particulare prin ncalcarile dreptului comunitar, imputabile unui st

at membru, sa nu fie organizate astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dific ila, n practica, obtinerea reparatiei (principiul efectivitatii), iar termenul n c auza, care nu numai ca determina ca beneficiarii sa fie n masura sa-si cunoasca t oate drepturile, ci precizeaza si conditiile de indemnizare a daunelor suferite ca urmare a transpunerii tardive, nu ar trebui sa fie considerat ca facnd dificil a, dar nu imposibila introducerea cererii de reparatie. Jurisdictiilor nationale le revine sarcina sa verifice daca termenul lit igios respecta n egala masura principiul conform caruia conditiile stabilite de l egislatiile nationale n materie de reparatie a daunelor cauzate persoanelor parti culare prin violarile dreptului comunitar, imputabile unui stat membru, nu ar tr ebui sa fie mai putin favorabile dect cele care privesc reclamatiile similare cu caracter intern (principiul echivalentei). Aceste jurisdictii pot lua n considera tie mprejurarea ca cererile introduse n cadrul punerii n aplicare a Directivei si a l regimului de indemnizare sunt diferite n functie de obiectul lor, si ca nu treb uie, deci, sa facem comparatii ntre modalitatile lor procedurale. n plus, n cazul n care regimul national de drept comun al raspunderii extracontractuale aplicabile nu poate servi drept baza unei actiuni mpotriva autoritatilor publice pentru com portament ilegal ce le-ar fi imputat n cadrul exercitarii puterii publice si unde jurisdictiile nationale nu ar putea proceda la nici o alta comparatie pertinent a ntre conditia impusa termenului n cauza si conditiile referitoare la reclamatii similare cu caracter intern, ar trebui sa conchidem ca nici principiul echivalen tei, nici cel al efectivitatii dreptului comunitar nu se opun termenului de deca dere din drepturi, litigios. (Hotarre din 10 iulie 1997, Palmisani/INPS) Lipsa Mentinerea unei dispozitii incompatibile cu drept 20. State membre ul comunitar Inadmisibilitate independenta de caracterul direct aplicabil sau nu al normei comunitare de drept n cauza Incompatibilitatea unei legislatii nationale cu dispozitiile comunitare, chiar direct aplicabile, nu poate fi definitiv eliminata dect prin intermediul d ispozitiilor interne cu caracter constrngator avnd aceeasi valoare juridica cu cel e ce trebuie sa fie modificate. (Hotarre din 4 decembre 1997, Comisie/Italia) 21. Mediu Eliminarea deseurilor Directiva 91/156 Obligatii ale statelor membre n cursul termenului de transpunere Obligatia de a nu adopta dispozitii sus ceptibile sa compromita rezultatul prescris de Directiva Apreciere facuta de jur isdictia nationala Criterii Art. 5 alin. 2 si 189 alin. 3 din Tratat precum si Directiva 91/156 ce m odifica Directiva 75/442 referitoare la deseuri, impun ca, n cursul termenului de transpunere fixat prin Directiva pentru a o pune n aplicare, statul membru desti natar al acesteia se abtine sa emita dispozitii de natura a compromite serios re alizarea, la expirarea respectivului termen, a rezultatului prescris de Directiv a. Jurisdictiei nationale i revine sarcina de a aprecia daca acesta este cazul di spozitiilor nationale a caror legalitate este nsarcinata sa o examineze. Ca urmare a acestei aprecieri, jurisdictia nationala va trebui sa examin eze, n mod deosebit, daca dispozitiile n cauza sunt o transpunere completa a Direc tivei, ca si efectele concrete ale aplicarii acestor dispozitii neconforme cu Di rectiva si a duratei lor n timp. n mod special, daca dispozitiile n cauza sunt o tr anspunere definitiva si completa a Directivei, neconformitatea lor cu Directiva ar putea lasa sa se banuiasca ca rezultatul prescris de aceasta nu ar fi fost at ins n termenele acordate, daca modificarea lor n timp util ar fi fost imposibila. Invers, jurisdictia nationala ar putea tine cont de posibilitatea pe care o are un stat membru de a adopta dispozitii provizorii sau de a pune n aplicare Directi va n etape, neconformitatea dispozitiilor tranzitorii din dreptul national cu Dir ectiva sau netranspunerea anumitor dispozitii ale Directivei necompromitnd neapar at, n astfel de cazuri, rezultatul prescris de aceasta. (Hotarre din 18 decembrie 1997, Inter Environnement Wallonie/Regiunea Valona)

SECTIUNEA A II-A INTERPRETAREA DREPTULUI COMUNITAR 1. Aplicare prin analogie Aplicarea principiilor ce guverneaza functia p ublica comunitara la un concurs pentru selectionarea unor opere de arta ce urmau a fi plasate ntr-un imobil al unei institutii comunitare Excludere Selectionarea operelor de arta ce urmau a fi plasate ntr-un imobil al une i institutii comunitare si recrutarea functionarilor prezinta unele diferente, a tt sub aspectul obiectivului, ct si al finalitatii, nct nu ar trebui, procednd prin a nalogie, sa aplicam unui concurs al artistilor principiile ce guverneaza functii le publice comunitare. (Hotarre din 16 ianuarie 1996, Candiotte/Consiliu)

2. Interpretare Acte ale institutiilor Declaratia Consiliului nscrisa n pr ocesul verbal Luare n consideratie Inadmisibilitate n lipsa unui sprijin n nsusi ac ul n speta O declaratie, nscrisa n procesul-verbal al reuniunii Consiliului, n cursul careia a fost emisa o decizie, nu ar trebui retinuta pentru a determina importan ta acesteia atunci cnd continutul acestei declaratii nu-si gaseste expresia n text ul deciziei n cauza si nu are, astfel, valoare juridica. (Hotarre din 19 martie 1996, Comisie/Consiliu) 3. Interpretare Metode Interpretare a dreptului derivata, cu privire la acordurile internationale ncheiate de Comunitate Atunci cnd un text de drept comunitar derivat reclama o interpretare, el trebuie interpretat, pe ct posibil, n sensul conformitatii sale cu dispozitiile Tr atatului. O reglementare de executare trebuie sa faca, de asemenea, obiectul, da ca este posibil, al unei interpretari conforme cu dispozitiile din reglementarea de baza. La fel, ntietatea acordurilor internationale ncheiate de Comunitate n fata textelor dreptului comunitar derivat impune interpretarea acestora din urma, pe ct posibil, n conformitate cu aceste acorduri. (Hotarre din 15 mai 1997, Comisie/Germania) 4. Interpretare Texte plurilingve Interpretare uniforma Divergente ntre d iferitele versiuni lingvistice Economia generala si finalitatea reglementarii n c auza ca baza de referinta Interpretarea unei dispozitii de drept comunitar implica o comparatie ntr e versiunile sale lingvistice. n cazul unor divergente ntre acestea, necesitatea u nei interpretari uniforme a acestor versiuni reclama ca dispozitia n cauza sa fie interpretata n functie de economia generala si finalitatea reglementarii al care i element l constituie aceasta. (Hotarre din 24 octombrie 1996, AK s.a./GS v. Z-H s.a.) 5. Interpretare Acte ale institutiilor Motivare Luare n calcul Dispozitivul unui act este nedisociabil de motivarea sa, de maniera ca e l ar trebui interpretat, cnd este cazul, tinnd cont de motivele ce au condus la ad optarea sa. (Hotarre din 15 mai 1997, TWD/Comisie) 5 . Motivele unui act sunt indispensabile pentru a determina sensul exact al celor aratate n dispozitiv. (Hotarre din 15 mai 1997, SCK si FNK/Comisie) l

6. Interpretare Acte ale institutiilor Declaratie nscrisa n procesul-verba Luare n consideratie Inadmisibilitate n lipsa unui sprijin n nsusi actul n speta O declaratie ce figureaza ntr-un proces-verbal are o valoare limitata, n s

ensul ca ea nu poate de drept comunitar, pozitiei n cauza si (Hotarre din 29 mai

fi luata n consideratie pentru interpretarea unei dispozitii atunci cnd continutul sau nu-si gaseste expresia n textul dis nu are, deci, valoare juridica. 1997, VAG Sverige)

7. Concurenta ntelegeri Atingere adusa concurentei Art. 85 par.1 din Trat at Exigenta alternativa a unui obiectiv sau a unui efect anticoncurential Luare n consideratie a diferitelor versiuni lingvistice Pentru a exista o infractiune la art. 85 par.1 din Tratat, nu este neces ar ca o ntelegere sa aiba n acelasi timp un obiectiv si un efect anticoncurentiale , cum sugereaza versiunea italiana a acestei dispozitii. n fapt, aceasta versiune nu ar trebui sa prevaleze singura n fata tuturor celorlalte versiuni lingvistice care fac sa apara cu claritate, prin utilizarea termenului sau , caracterul necumu lativ, dar alternativ, al conditiei n cauza. Interpretarea uniforma a normelor co munitare cere, n fapt, ca ele sa fie interpretate si aplicate n lumina versiunilor redactate n celelalte limbi comunitare. (Hotarre din 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisie) SECTIUNEA A III-A INTERPRETAREA DREPTULUI NATIONAL N CONFORMITATE CU DREPTUL COMUNITAR 1. Stauder 29/69 1969, 0419

Atunci cnd o singura decizie este adresata tuturor statelor membre, nevoi a de aplicare uniforma si n mod corespunzator de interpretare uniforma face impos ibila luarea n considerare numai a unui singur sens al textului luat n mod izolat, impunnd interpretarea pe baza att a intentiei rele a autorului sau, ct si a scopul ui urmarit de acesta, ambele n lumina ndeosebi a versiunilor n toate cele patru lim bi oficiale . 2. Von Colseon si Kammann 14/83 1984, 1891

1. Cu toate ca al treilea alineat al art. 189 al Tratatului lasa statelor membre libertatea de a alege caile si mijloacele de punere n aplicare a directivelor, o asemenea libertate nu aduce atingere obligatiei tuturor statelor membre carora li se adreseaza o directiva de a adopta n conditiile sistemului juridic al fiecar uia toate masurile necesare pentru a face directiva pe deplin eficace, n conformi tate cu obiectivele pe care aceasta le urmareste. Obligatia statelor membre decurgnd dintr-o directiva, aceea de a atinge r ezultatul urmarit de directiva, precum si ndatorirea lor decurgnd din art. 5 al Tr atatului de a lua toate masurile necesare, fie acestea generale sau particulare, n vederea ndeplinirii acestei obligatii, se impune tuturor autoritatilor din fiec are stat membru, inclusiv pentru chestiunile care intra n competenta lor instante lor judecatoresti. Din aceasta rezulta ca, n aplicarea dreptului national si, n sp ecial, a acelor dispozitii din dreptul national introduse anume pentru punerea n aplicare a unei directive, instantele judecatoresti sunt obligate sa interpretez e dreptul national n lumina formularii si a scopului directivei, pentru a atinge rezultatul la care se refera al treilea alineat al art. 189. 2. Directiva nr. 76/207/CEE nu cere ca discriminarea bazata pe sex n mate ria accesului la un loc de munca sa fie sanctionata prin obligarea angajatorului care este autorul discriminarii de a ncheia un contract de munca cu solicitanta care a fost supusa discriminarii. Ct priveste sanctiunile pentru orice discriminare care ar putea interveni , directiva nu include vreo obligatie neconditionata si suficient de precisa car e, n lipsa unor masuri de aplicare adoptate n termenul prescris, sa poata sa fie f

olosite de o persoana fizica n vederea obtinerii compensatiei la care se refera d irectiva. Desi Directiva 76/207/CEE, atunci cnd impune o sanctiune pentru discrimin are, lasa statelor membre libertatea de a alege ntre diferitele solutii potrivite pentru atingerea obiectivului sau, ea cere nendoielnic ca n cazul n care un stat m embru hotaraste sa sanctioneze ncalcarea acestei interdictii prin acordarea de de spagubiri atunci aceasta despagubire trebuie sa fie corespunzatoare n raport de p rejudiciul suferit si, n consecinta, trebuie sa fie mai mult dect o despagubire a prejudiciului material precum, de pilda, simpla acoperire a cheltuielilor efectu ate n vederea angajarii. Aceasta exigenta urmareste sa asigure ca sanctiunea este eficienta si are un efect preventiv. Revine instantelor nationale sarcina inter pretarii si aplicarii legislatiei adoptate n conformitate cu directiva, n masura n care instantele se bucura de asemenea competente conform dreptului national. 3. Kolpinghuis Nijmegen 80/86 1987, 3969

1. Ori de cte ori prevederile unei directive par a fi, n privinta obiectivului urm arit, neconditionat si suficient de precise, aceste dispozitii pot fi folosite d e o persoana fizica mpotriva statului n cazul n care statul nu si ndeplineste obligat ia de a pune n aplicare directiva n dreptul national pna la sfrsitul perioadei indic ate, sau n cazul n care statul nu pune n aplicare directiva n mod corect. Cu toate acestea, potrivit art. 189 al Tratatului CEE, natura juridica o bligatorie a directivei, care reprezinta temeiul dreptului de a folosi directiva n fata unei instante judecatoresti nationale, este valabila numai n privinta fieca rui stat membru caruia directiva i este adresata . Rezulta ca o directiva poate sa nu impuna prin ea nsasi o obligatie unei persoane fizice. Rezulta totodata ca est e posibil ca o dispozitie a unei directive sa nu poate fi folosita mpotriva unei terte persoane fizice n fata unei instante nationale. 2. Aplicnd dreptul national, si n special acele dispozitii ale sale introd use n vederea punerii n aplicare a unei directive, instantele nationale sunt oblig ate sa interpreteze dreptul national n lumina formularii si a scopului urmarit de acea directiva, n vederea atingerii rezultatului la care se refera al treilea al ineat al art. 189 al Tratatului. Cu toate acestea, o asemenea obligatie este limitata de principiile gene rale de drept care fac parte din dreptul comunitar, si, n special, de principiile certitudinii juridice si neretroactivitatii. n consecinta, o directiva nu poate prin ea nsasi si independent de o lege nationala adoptata de un stat membru pentr u punerea sa n aplicare sa determine sau sa agraveze raspunderea penala a persoan elor care ncalca dispozitiile acelei directive. 4. Foster mpotriva British Gas C-188/89 1990, I-3313

1. Dispozitiile neconditionate si suficient de precise ale unei directive pot fi utilizate mpotriva organizatiilor sau institutiilor care sunt supuse autoritatii sau controlului statului ori au puteri speciale care exced pe cele decurgnd din raporturile normale existente ntre persoanele fizice. Asemenea dispozitii pot n or ice caz sa fie utilizate mpotriva unei entitati, oricare ar fi forma sa juridica, care este obligata, n temeiul unei norme adoptate de catre stat, sa furnizeze un serviciu public sub control statului si, pentru aceste motive, este investita c u puteri speciale care exced pe cele decurgnd din raporturile normale existente nt re persoanele fizice. 2. Art. 5(1) al Directivei nr. 76/207 cu privire la egalitatea de tratam ent ntre barbati si femei n privinta accesului la locurile de munca si la conditii le de lucru este o dispozitie neconditionata si suficient de precisa care sa poa ta fi utilizata de o persoana fizica si sa poata fi pusa n aplicare de catre inst antele nationale. 5. Marleasing C-106/89 1990, I-4135

1. Obligatia statelor membre decurgnd dintr-o directiva de a atinge rezultatul ur

marit de catre directiva, precum si ndatorirea lor potrivit art. 5 al Tratatului de a lua toate masurile necesare, fie ele generale sau speciale, n vederea ndeplin irii acestei obligatii, este opozabila tuturor autoritatilor statelor membre, in clusiv pentru problemele tinnd de competenta lor instantelor judecatoresti. Rezul ta ca, aplicnd dreptul national, indiferent daca dispozitiile n cauza au fost adop tate nainte sau dupa directiva, instantele nationale sunt chemate sa interpreteze aceste dispozitii ale dreptului intern, n masura posibilului, n lumina formularii si a scopului directivei, pentru a asigura atingerea rezultatului urmarit de ac easta si, corespunzator, pentru a se conforma dispozitiilor celui de-al treilea alineat al art. 189 al Tratatului. 2. O instanta nationala judecnd o cauza care se afla sub incidenta Direct ivei nr. 68/151 privind armonizarea garantiilor care, pentru protejarea interese lor actionarilor, asociatilor sau tertilor, sunt impuse de statele membre societ atilor comerciale n aplicarea celui de-al doilea alineat al art. 58 al Tratatului , pentru a face aceste garantii uniforme pe ntreg cuprinsul Comunitatii, este obl igata sa interpreteze dreptul national n lumina scopului si a formularii acestei directive pentru a preveni desfiintarea pentru cauze de nulitate a unei societat i cu raspundere limitata constituita prin subscriptie publica pentru alte motive dect cele aratate n art. 11 al Directivei. Aceste motive trebuie ele nsele interpr etate restrictiv, n lumina acestui scop, astfel nct sa se asigure ca desfiintarea p entru cauze de nulitate n temeiul faptului ca obiectul de activitate al societati i este ilegal sau contrar ordinii publice este interpretata ca facnd referire n mo d exclusiv la obiectul de activitate al companiei asa cum a fost acesta descris n actele constitutive.

SECTIUNEA A IV-A TIPURI DE NCALCARI ALE DREPTULUI COMUNITAR 1. Dassonville 8/74 1974, 0837

1. Toate normele privind comertul adoptate de state membre care mpiedica, sunt apte sa mpiedice, n mod direct sau indirect, comertul infra-comunitar trebui e sa fie considerate ca masuri avnd un efect echivalent restrictiilor cantitative . 2. n absenta unui sistem comunitar garantnd consumatorilor autenticitatea originii sau denumirii unui produs, statele membre pot adopta masuri care sa pre vina practicile incorecte n aceasta privinta, cu conditia ca asemenea masuri sa f ie rezonabile si sa nu constituie un mijloc de discriminare arbitrara sau o rest rngere deghizata a comertului ntre statele membre. n consecinta, cerinta certificatului de autenticitate impusa de un stat m embru, certificat care este mai putin usor de obtinut de importatorii unui produ s autentic care a fost pus n circulatie libera n conformitate cu legea n alt stat m embru dect de catre importatorii aceluiasi produs venind direct din tara de origi ne reprezinta o masura avnd un efect echivalent unei restrictii cantitative de ti pul celor interzise de Tratat. 3. Un acord de distributie exclusiva cade sub incidenta interdictiei pre vazuta de art. 85 atunci cnd mpiedica, n drept sau n fapt, importul produselor n cauz a din alte state membre n teritoriul protejat, efectuat de alte persoane dect impo rtatorul exclusiv. 4. Un acord de distributie exclusiva poate sa afecteze n mod negativ come rtul ntre statele membre si poate avea ca efect stnjenirea concurentei daca cel ca re este concesionar este n masura sa mpiedice importurile paralele din alte state membre n teritoriul acoperit de concesiune prin mijlocirea efectelor combinate al e acordului de distributie si dreptului national care impune folosirea exclusiva numai a anumitor mijloace de dovedire a autenticitatii. n scopul aprecierii, daca ne aflam sau nu ntr-un asemenea caz, trebuie sa

se tina seama nu numai de drepturile si obligatiile decurgnd din dispozitiile aco rdului ci si de contextul juridic si economic si, n special, de existenta posibil a a unor acorduri similare ncheiate ntre acelasi producator si concesionarii stabi liti n alte state membre. Diferentele de preturi identificate ntre statele membre sunt un indiciu c are trebuie luat n considerare. 2. Cassis de Dijon 120/78 1979, 0649

1. ntruct este o dispozitie privind n mod expres monopolurile de stat cu ca racter comercial, art. 37 al Tratatului CEE este irelevant n privinta dispozitiil or dreptului national care nu privesc exercitarea de catre un monopol public a f unctiei sale specifice anume, a dreptului sau exclusiv ci se aplica n mod general productiei si distribuirii pe piata a unor produse date, indiferent daca aceste produse sunt sau nu acoperite de monopolul n cauza. 2. n absenta unor reguli comune, obstacolele n calea circulatiei n cadrul C omunitatii care rezulta din discrepantele ntre reglementarile nationale privind d istribuirea unui produs trebuie sa fie acceptate n masura n care aceste reglementa ri pot fi recunoscute ca necesare pentru satisfacerea unor cerinte obligatorii p rivind n special eficienta supravegherii fiscale, protectia sanatatii, echitatea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorului. 3. Conceptul de masuri cu efect echivalent restrictiilor cantitative impu se importurilor , concept continut n art. 30 al Tratatului CEE, trebuie interpretat ca nsemnnd ca stabilirea unui continut minim de alcool pentru bauturile alcoolice destinate consumului uman de catre legislatia unui stat membru intra, de asemen ea, sub incidenta interdictiei prevazute de aceasta dispozitie atunci cnd se refe ra la importurile de bauturi alcoolice produse si distribuite pe piata n conformi tate cu legea. SECTIUNEA A V-A SANCTIUNI PENTRU NCALCAREA DREPTULUI COMUNITAR 1. Factorfame I C-213/89 1990, I-2433

Este de competenta instantelor nationale, n aplicarea principiului de coo perare stabilit la art. 5 din Tratatul CEE, sa asigure protectia legala de care beneficiaza persoanele ca efect direct al prevederilor dreptului comunitar. Orice prevedere a unui sistem de drept national si orice practica legisl ativa, administrativa sau judiciara care ar putea afecta eficienta dreptului com unitar prin restrngerea autoritatii instantelor nationale competente, de a face t ot ce este necesar n momentul aplicarii pentru a ndeparta prevederile legislative nationale ce ar putea mpiedica, fie si temporar, reglementarile comunitare, sa fi e n mod deplin si eficient aplicate, este incompatibila cu cerintele inerente nsas i naturii dreptului comunitar. Eficienta deplina a dreptului comunitar ar fi la fel de afectata daca o reglementare de drept national ar putea mpiedica o instanta sesizata de o disputa tinnd de dreptul comunitar, sa pronunte o hotarre de tipul ordonantei presedintia le pentru a asigura deplina eficienta hotarrii ce urmeaza a se pronunta asupra ex istentei drepturilor pretinse conform dreptului comunitar. Rezulta ca o instanta care n aceste conditii ar pronunta o hotarre de tipul ordonantei presedintiale, d aca nu este vorba de o lege nationala, este obligata sa nlature aceasta reglement are. Aceasta interpretare este confirmata de sistemul stabilit la art. 177 di n Tratatul CEE a carui eficienta ar fi afectata daca o instanta nationala care a initiat o procedura aflata pe rol la Curtea de justitie ntr-o problema care i sa naintat pentru o hotarre prejudiciara, nu ar putea pronunta o hotarre de tipul or

donantei presedintiale, pna la pronuntarea hotarrii dupa primirea raspunsului de l a Curtea de justitie. 2. Francovich I-5357 Cauzele conexate C-6/90 si C-9/90 1991,

1. Dreptul unui stat membru caruia i se adreseaza o directiva de a alege dintre mai multe posibile mijloace de realizare a rezultatului cerut de aceasta , nu exclude posibilitatea indivizilor de a pretinde, n fata instantelor national e, drepturi ale caror continut poate fi determinat suficient de clar doar pe baz a prevederilor directivei. 2. Desi prevederile Directivei nr. 80/987 asupra protejarii angajatilor n cazul insolvabilitatii angajatorului sunt suficient de precise si neconditionat e n ce priveste stabilirea persoanelor ndreptatite la garantie si continutul garan tiei, n cazul n care statul membru nu a adoptat nici o masura de aplicare n interio rul perioadei prescrise, persoanele vizate nu-si pot reclama aceste drepturi n fa ta instantelor nationale din moment ce prevederile directivei nu identifica pers oana care trebuie sa acorde garantie, iar statul nu poate fi considerat raspunza tor numai pentru motivul ca nu a luat masuri de aplicare n interiorul perioadei p rescrise. 3. Eficienta deplina a reglementarilor comunitare ar fi afectata si prot ectia drepturilor pe care le garanteaza ar fi diminuata daca indivizii nu ar put ea obtine despagubiri atunci cnd drepturile lor sunt ncalcate printr-o violare a d reptului comunitar, violare de care poate fi facut raspunzator un stat membru. O astfel de posibilitate de despagubire de catre un stat membru este indispensabi la mai ales cnd deplina eficienta a dreptului comunitar a constituit obiectul une i actiuni anterioare din partea statului si cnd, prin urmare, n absenta unei aseme nea actiuni, indivizii nu pot pretinde n fata instantelor nationale drepturile iz vorte din legislatia comunitara. Rezulta ca principiul conform caruia un stat membru trebuie sa raspunda de pagubele pricinuite indivizilor prin violari ale dreptului comunitar din part ea statului respectiv, este inerent sistemului Tratatului. Un fundament n plus pentru obligatia statelor membre sa compenseze asemen ea prejudicii poate fi gasit la art. 5 din Tratat, conform caruia li se cere sa ia toate masurile adecvate, generale sau particulare, pentru asigurarea aplicari i dreptului comunitar, si prin urmare, sa anuleze consecintele ilegale ale unei n calcari a dreptului comunitar. 4. Desi raspunderea statelor membre de a repara prejudiciul provocat ind ivizilor prin ncalcari ale dreptului comunitar de catre acestea, este ceruta de a ceasta legislatie, conditiile n care exista un drept la despagubire depind de nat ura ncalcarii dreptului comunitar, care a produs prejudiciul respectiv. n cazul unui stat membru care nu-si ndeplineste obligatia decurgnd din alin . 3 al art. 189 din Tratat, de a lua masurile necesare pentru realizarea rezulta tului prescris de o directiva, deplina eficienta a acestei reglementari comunita re cere ca dreptul la despagubire sa ndeplineasca trei conditii: (1) rezultatul prescris de directiva sa includa garantarea drepturilor i ndivizilor; (2) sa fie posibila identificarea continutului acestor drepturi pe baza prevederilor directive; (3) sa existe o legatura cauzala ntre ncalcarea obligatiei statului si pre judiciul suferit de partile vatamate. n lipsa oricarei legislatii comunitare, raspunderea statului n despagubire a prejudiciului provocat este conforma reglementarilor dreptului intern. Cu toat e acestea, conditiile relevante de procedura stabilite de dreptul intern al stat elor membre nu trebuie sa fie mai putin favorabile dect cele legate de revendicar i interne similare, si nu trebuie sa fie astfel formulate nct sa faca obtinerea de spagubirilor practic imposibila sau excesiv de dificila.

3. Brasserie du Pcheur si Factorfame Cauzele conexate C-46/93 si C-48/93 1996, I-1029 1. Aplicarea principiului conform caruia statele membre sunt obligate sa repare prejudiciul provocat indivizilor de ncalcari ale dreptului comunitar de c are pot fi facute raspunzatoare, nu poate fi eludata atunci cnd ncalcarea se refer a la o prevedere de directa aplicabilitate a dreptului comunitar. Dreptul indivizilor de a se sprijini pe prevederile cu efect direct n fat a instantelor nationale este numai minima garantie si este suficient n sine pentr u a asigura aplicarea deplina si completa a dreptului comunitar. Acest drept, al carui scop este asigurarea primatului prevederilor de drept comunitar asupra ce lor de drept intern, nu pot asigura n fiecare cauza individului beneficiul dreptu rilor conferite de dreptul comunitar si, mai ales, nu pot evita ca acestia sa in voce un prejudiciu provocat de ncalcarea dreptului Comunitar de catre un stat mem bru. 2. Deoarece Tratatul nu contine nici o prevedere care sa guverneze n mod expres si specific consecintele ncalcarilor dreptului comunitar de catre statele membre, revine Curtii, conform sarcinii conferite de art. 164 din Tratat, de a s e asigura ca se respecta legea n interpretarea si aplicarea Tratatului, sa decida asupra unei asemenea probleme conform metodelor de interpretare generale accept ate n special prin raportare la principiile fundamentale ale sistemului de drept comunitar, precum si, atunci cnd este necesar, la principiile generale comune sis temelor de drept ale statelor membre. 3. Principiul conform caruia statele sunt obligate sa compenseze prejud iciul provocat indivizilor prin ncalcarea dreptului comunitar de care acestea pot fi facute raspunzatoare, este aplicabil n cazul n care legislatia nationala a fos t raspunzatoare de ncalcarile respective. Acest principiu, inerent sistemului Tratatului, este valabil pentru fiec are caz de ncalcare a dreptului comunitar de catre un stat membru, oricare ar fi organul de stat al carui act sau a carui omisiune a provocat ncalcarea, si avnd n v edere cerinta fundamentala a ordinii de drept comunitare ca dreptul comunitar sa fie aplicat uniform, obligatia de reparatie a prejudiciului, implicata de acest principiu, nu poate sa depinda de reglementarile interne, n ceea ce priveste div iziunea competentelor ntre autoritatile constitutionale. 4. Pentru a defini conditiile n care un stat membru poate fi tras la rasp undere pentru un prejudiciu provocat unor indivizi de o ncalcare a dreptului comu nitar, trebuie sa se tina cont n primul rnd de principiile inerente ordinii de dre pt comunitare, care constituie baza responsabilitatii statelor si anume, deplina eficienta a reglementarilor comunitare si protectia efectiva a drepturilor conf erite de acestea, precum si obligatia de cooperare impusa statelor membre de art . 5 din Tratat. Ar trebui luate n considerare si reglementarile stabilite asupra responsabilitatii necontractuale din partea Comunitatii, n masura n care, conform alin. 2 din art. 215 al Tratatului, ele au fost elaborate pe baza principiilor g enerale comune dreptului statelor membre si nu este potrivit n lipsa unei justifi cari anume, sa existe reglementari diferite care sa guverneze raspunderea Comuni tatii si raspunderea statelor membre n mprejurari asemanatoare. Aceasta deoarece p rotectia drepturilor conferite indivizilor de Comunitate nu poate sa depinda de faptul ca raspunderea pentru un prejudiciu o poarta o autoritate nationala sau o autoritate a Comunitatii. Prin urmare, n cazul n care o ncalcare a dreptului comunitar de catre un st at membru poate fi atribuita legislatiei nationale ntr-un domeniu n care aceasta a re o putere discretionara n alegerea legilor, indivizii care au suferit prejudici i sunt ndreptatiti la despagubiri atunci cnd: prevederea de drept comunitar este d estinata sa le confere drepturi, cnd ncalcarea este suficient de serioasa si cnd ex ista o legatura cauzala directa ntre ncalcare si prejudiciul sustinut de indivizii respectivi. Conform aceste prevederi, statul trebuie sa repare consecintele prejudic iului provocat de ncalcarea dreptului comunitar ce i se poate imputa conform legi lor sale nationale asupra responsabilitatii. Totusi, conditiile stabilite de dre

ptul national aplicabil nu trebuie sa fie mai putin favorabile dect cele legate d e revendicarile interne similare si nici exprimate n asa fel nct sa faca obtinerea efectiva a despagubirii, imposibila sau excesiv de dificila. ndeosebi, conform legislatiei nationale pe care o aplica, instanta nation ala nu poate compensa prejudiciul doar cu conditia ca greseala (din culpa sau di n neglijenta) din partea unui organ de stat raspunzator de ncalcare, sa depaseasc a gravitatea unei ncalcari suficient de serioase a dreptului comunitar. Testul decisiv pentru a afla daca ncalcarea dreptului comunitar este sufi cient de serioasa, este daca statul membru implicat si-a depasit n mod manifest s i grav limitele competentei. Factorii pe care instanta competenta trebuie sa i ia n considerare includ calitatea si precizia reglementarii ncalcate, marja de aprec iere lasata de aceasta reglementare a autoritatilor nationale sau Comunitatii, d aca ncalcarea si prejudiciul provocat au fost intentionate sau involuntare, daca o greseala de drept este scuzabila sau nu, faptul ca pozitia luata de o institut ie comunitara ar fi putut contribui la omisiune si adoptarea sau retinerea unor masuri sau practici nationale contrare dreptului comunitar. n orice caz, o ncalca re a dreptului comunitar va fi suficient de serioasa daca ea a persistat n ciuda unei hotarri care sa ateste ncalcarea, sau a unei hotarri prejudiciare ori a jurisp rudentei constante a Curtii n problema respectiva, din care sa reiasa clar ca act iunea n chestiune a constituit o ncalcare. 5. Reparatia de catre un stat membru a prejudiciului provocat indivizilo r ca rezultat al ncalcarilor dreptului comunitar trebuie sa fie proportionala cu prejudiciul sustinut. n lipsa prevederilor relevante ale Comunitatii, revine sist emului de drept intern al fiecarui stat membru sa stabileasca criteriile de dete rminare a valorii reparatiei. Totusi, aceste criterii nu trebuie sa fie mai puti n favorabile dect cele aplicabile revendicarilor similare n dreptul intern si nu t rebuie sa fie astfel nct sa faca imposibila sau excesiv de dificila obtinerea efec tiva a despagubirii. Legislatia nationala, care, n general, limiteaza prejudiciul pentru care se garanteaza despagubirile, la anumite interesele individuale spec ial protejate care nu include pierderea profilului de catre indivizi, nu este co mpatibila cu dreptul comunitar. n plus, poate fi posibila acordarea unor despagub iri specifice, ca de exemplu, despagubirile exemplare prevazute de dreptul brita nic, ca urmare a unor revendicari sau actiuni bazate pe dreptul comunitar, daca astfel de despagubiri pot fi acordate ca urmare unor revendicari sau actiuni sim ilare fondate pe dreptul intern. 6. Obligatia statelor membre de a compensa prejudiciile provocate cetate nilor de catre ncalcari ale dreptului comunitar atribuibile statului nu se poate limita la prejudiciul sustinut dupa pronuntarea unei hotarri a Curtii, care stabi leste ncalcarea n cauza. Deoarece dreptul la despagubire n dreptul comunitar exista daca conditiil e necesare sunt satisfacute, a permite obligatia statului membru vizat de a acor da despagubiri sa se limiteze la prejudiciul sustinut dupa pronuntarea unei hota rri a Curtii care sa stabileasca ncalcarea n chestiune, ar nsemna punerea n cauza a d reptului la despagubire conferit de catre ordinea comunitara legala. Mai mult, a conditiona reparatia prejudiciului de necesitatea unei confirmari de catre Curt e a unei ncalcari a dreptului comunitar din partea statului membru vizat, ar cont raveni principiului eficientei dreptului comunitar, deoarece ar nlatura orice dre pt la despagubire atta timp ct presupusa ncalcare nu a facut obiectul unei actiuni introduse de Comisie conform art. 161 din Tratat si al confirmarii ncalcarii de c atre Curte. Drepturile indivizilor izvornd din prevederile comunitare si care au ca efect direct asupra sistemelor de drept interne ale statelor membre nu pot sa depinda de felul cum apreciaza Comisia rapiditatea intentarii unei actiuni cont ra unui stat membru conform art. 169 din Tratat sau de pronuntarea de catre Curt e a unei hotarri care sa stabileasca o ncalcare. 4. CIA Security C-194/94 1996, I-2001

1. O dispozitie a dreptului intern al unui stat membru precum art. 4 din Legea b elgiana din 10 aprilie 1990 asupra societatilor cu protectie, de paza sau de sec uritate interna, nu constituie o reglementare tehnica n ntelesul Directivei Consil

iului nr. 83/189/CEE din 28 martie 1983, Directiva care stabileste procedura pen tru oferirea de informatii n domeniul standardelor si reglementarilor tehnice si care a fost modificata prin Directiva Consiliului nr. 88/182/CEE din 22 martie 1 988. n schimb, dispozitii precum cele cuprinse n Decretul Regal belgian din 14 mai 1991, stabilind procedura de aprobare a sistemelor si retelelor de alarma la ca re face trimitere Legea din 10 aprilie 1990 constituie asemenea reglementari teh nice. Calificarea unei reglementari precum art. 12 al Legii din 10 aprilie 1990 depinde de efectele sale juridice avute n dreptul intern. 2. Art. 8 si 9 din Directiva nr. 83/189, modificata prin Directiva 88/18 2 trebuie interpretate ca dnd dreptul persoanelor fizice sa le invoce n fata insta ntelor nationale, care trebuie sa refuze aplicarea unei reglementari tehnice nat ionale care nu a fost notificata n conformitate cu Directivele. 3. Art. 30 al Tratatului CE nu interzice existenta unei dispozitii a dre ptului national precum cea cuprinsa n art. 4 al Legii din 10 aprilie 1990. 4. Interpretarea dreptului national se face n conformitate cu dreptul com unitar (si n special cu Directivele). SECTIUNEA A VI-A PROCEDURA N FATA CURTII DE JUSTITIE DE LA LUXEMBURG (art. 169, 170 si 177) 1. Cilfit 283/81 1982, 3415

1. Obligatia de a nainta Curtii de justitie probleme privitoare la interpretarea Tratatului CEE si a masurilor adoptate de institutiile Comunitatii, pe care alin . 3 al art. 177 din Tratatul CEE o impune instantelor si tribunalelor nationale ale caror decizii nu pot fi atacate n dreptul national, este bazata pe cooperare, stabilita n vederea asigurarii aplicarii corecte si interpretarii uniforme a dre ptului comunitar n toate statele membre, n instantele nationale, n calitatea lor de instante raspunzatoare de aplicarea dreptului comunitar, precum si n cadrul Curt ii de justitie. Incidenta acestei obligatii trebuie prin urmare evaluata, n veder ea acestor obiective, prin raportare la competentele instantelor nationale, pe d e o parte, si ale Curtii de justitie, pe de alta parte. 2. Art. 177 din Tratatul CEE nu constituie un mijloc de redresare dispon ibil partilor ntr-o cauza aflata pe rolul unei instante sau unui tribunal nationa l. Prin urmare, simplul fapt ca o parte afirma ca disputa ridica o problema de i nterpretare a dreptului comunitar, nu nseamna ca instanta sau tribunalul vizat es te obligat sa considere ca s-a ridicat o problema n sensul acestui articol. Pe de alta parte, o instanta sau tribunal national pot, daca este cazul, sa nainteze o problema Curtii de justitie, din proprie initiativa. 3. Din relatia ntre alineatele 2 si 3 ale art. 177 din Tratat, rezulta ca instantele sau tribunalele la care s-a facut referire n alin. 3 au aceeasi autor itate ca orice instanta ori tribunal national pentru a hotar daca o decizie asupr a unei probleme de drept comunitar este necesara pentru a le mputernici sa pronun te o hotarre. De asemenea, aceste instante sau tribunale nu sunt obligate sa nainteze C urtii de justitie o problema de interpretare a dreptului comunitar, ridicata n fa ta lor, daca aceasta problema nu este relevanta, adica daca raspunsul la acea pr oblema, indiferent care ar fi ea, nu poate n nici un fel afecta rezolvarea cauzei , Daca totusi aceste instante sau tribunale considera ca a recurge la dreptul co munitar este necesar pentru ca sa se poata pronunta n cauza, art. 177 le impune o bligatia de a nainta Curtii de justitie orice problema de interpretare care s-ar putea ridica. 4. Desi alin. 3 din art. 177 al Tratatului CEE cere fara rezerve instant elor sau tribunalelor nationale pentru ale caror decizii nu exista solutie jurid ica n dreptul national, sa nainteze Curtii orice problema de interpretare care s-a r ridica n fata lor, autoritatea de interpretare deja acordata Curtii poate totus

i lipsi aceasta obligatie de scopul sau, golind-o astfel de substanta. Asa stau lucrurile mai ales cnd problema ridicata este identica din punct de vedere materi al cu o problema care a fost deja subiectul unei reglementari preliminare ntr-o c auza similara, sau cnd decizii anterioare ale Curtii au fost pronuntate asupra pr oblemei de drept n chestiune, indiferent de natura procedurii prin care s-a ajuns la cele decizii, chiar daca problemele respective nu sunt strict identice. Totu si, nu trebuie uitat ca ntotdeauna n astfel de mprejurari, instantele si tribunalel e nationale, inclusiv cele la care se face referire la alin. 3 din art. 177, n fa ta Curtii de justitie, daca ele considera ca e cazul. 5. Alineatul 3 din art. 177 al Tratatului CEE trebuie interpretat n felul urmator: o instanta sau un tribunal ale carui decizii nu pot fi atacate n dreptu l intern, este obligat(a), atunci cnd se ridica naintea sa o problema de drept com unitar, sa-si ndeplineasca datoria de a aduce problema n fata Curtii de justitie, n afara cazului cnd instanta a hotart ca aplicarea corecta a dreptului comunitar es te att de evidenta, nct nu lasa loc nici unei ndoieli. Existenta unei astfel de posi bilitati trebuie evaluata n lumina trasaturilor specifice ale dreptului comunitar , a dificultatilor deosebite puse de interpretare si a riscului unor divergente n tre deciziile judecatoresti din cadrul Comunitatii. 2. Germeente Almelo C-393/92 1994, I-1477

1. O instanta nationala, care ntr-un caz prevazut de lege, introduce apel contra unei decizii de arbitraj, trebuie considerata ca instanta sau tribunal n sensul art. 177 din Tratat, chiar daca n termenii acordului de arbitraj ncheiat ntr e parti, acea instanta trebuie sa pronunte o hotarre corecta si rezonabila. Confo rm principiilor primatului comunitar si aplicarii sale uniforme, conjugate cu ar t. 5 din Tratat, o astfel de instanta trebuie sa respecte reglementarile Comunit atii, mai ales cu privire la concurenta, chiar si atunci cnd se pronunta o hotarre tinnd cont de echitate. 2. Art. 27 din Tratat, referitor la monopolurile de stat cu caracter com ercial se aplica la situatii n care autoritatile nationale sunt n situatia de a co ntrola, conduce sau influenta n mod hotartor comertul ntre statele membre printr-un corp de control alcatuit n acest scop, sau printr-un monopol delegat. Atunci cnd un distribuitor de energie electrica detinnd o concesiune neexc lusiva pentru distribuirea electricitatii pe teritoriul acoperit de concesiune, m piedica distribuitorii locali de energie, printr-o clauza de cumparare exclusiva , sa importe electricitate, situatia nu este reglementata de acest articol, ci d e art. 85 din Tratat. Contractele n chestiune nu au fost ncheiate ntre autoritatile publice si distribuitorul regional, ci ntre cel de-al doilea si distribuitorii l ocali. Aceste contracte fixeaza conditii ce guverneaza furnizarea de energie ele ctrica si nu au ca efect transferul catre distribuitorii locali ai concesionarii serviciilor publice garantate ntreprinderilor regionale, deoarece aceste conditi i, si mai ales clauza de cumparare exclusiva, reies din contractele ncheiate ntre distribuitori, si nu sunt inerente concesionarii teritoriale garantate de catre autoritatile publice. 3. Art. 85 din Tratat prentmpina aplicarea, de catre un distribuitor regio nal de electricitate, unei clauze de cumparare exclusiva continuta n nsasi conditi ile generale de vnzare, care sa mpiedice un distribuitor local sa importe electric itate n scopuri de aprovizionare publica si care, avnd n vedere contextul sau econo mic si legislativ, si anume existenta altor ntelegeri exclusive de acelasi fel si efectul lor cumulativ, sa afecteze schimburile comerciale ntre statele membre. Articolul 86 din Tratat, de asemenea prentmpina aplicarea unei astfel de c lauze atunci cnd ntreprinderea n cauza apartine unui grup de ntreprinzatori care ocu pa o pozitie dominanta colectiva ntr-un mare sector al pietei comune. Cu toate acestea, conform art. 90 (2) din Tratat, aplicarea clauzei n che stiune nu este afectata de aceasta dubla interdictie, n masura n care restrictiile asupra concurentei pe care le provoaca sunt necesare pentru ndeplinirea sarcinil or sale de interes general. n aceasta privinta instanta nationala, a carei sarcin a este sa hotarasca daca exista o asemenea necesitate, trebuie sa ia n considerar

e conditiile economice n care ntreprinderea este obligata sa functioneze n virtutea constrngerilor impuse asupra ei, n special costurile pe care trebuie sa le suport e si legislatia careia trebuie sa i se supuna, mai ales cu privire la mediu.

CAPITOLUL III RAPORTUL DINTRE DREPTUL COMUNITAR SI DREPTUL INTERN AL STATELOR MEMBRE Dreptul comunitar prevaleaza asupra dreptului national. icabil, n functie de tipul de act prin care este adoptat si n atins, pe de o parte, si necesita transpunere n dreptul intern elor membre, n functie de aceleasi criterii, pe de alta parte, devine parte din dreptul fiecarui stat. SECTIUNEA I PRIORITATEA SI EFECTUL DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR. DREPTUL PRIMAR SI CEL DERI VAT A. Hotarrea Curtii din 26 februarie 1986 - M.H. Marshall vs Southampon si South-West Hampshire Area Health Authority 1. Este necesar sa amintim ca, n conformitate cu o lunga serie de decizii ale Curtii (n special hotarrea din 19 ianuarie 1982 n cazul 8/81 Becker vs Finanza mt Munster Innenstandt 19829 ECR 53), oricnd prevederile unei directive apar a fi , n ceea ce priveste subiectul n cauza, neconditionate si suficient de precise, ac ele prevederi pot fi invocate de o persoana mpotriva statului atunci cnd statul re spectiv neglijeaza sa introduca directiva n sistemul legal national pna la sfrsitul perioadei recomandate sau nu reuseste sa introduca acea directiva n mod corect. 2. Aceasta judecata se bazeaza pe faptul ca ar fi incompatibil cu natura obligatorie care este conferita directivei de art. 189 sa se retina ca principi u ca obligatia impusa de aceasta nu poate fi invocata de cei interesati. Din ace asta, Curtea a dedus ca un stat membru care nu a adoptat masurile de implementar e cerute de directiva n cadrul perioadei recomandate nu se poate apara mpotriva pe rsoanelor invocnd nendeplinirea obligatiilor ce rezulta din directiva. 3. Cu privire la argumentul ca o directiva nu poate fi invocata mpotriva unei persoane, trebuie subliniat ca, potrivit art. 189 al Tratatului C.E.E., nat ura obligatorie a unei directive care sta la baza posibilitatii de a invoca dire ctiva n fata instantelor nationale exista doar n relatie cu fiecare stat membru car uia i se adreseaza . Rezulta ca o directiva nu poate impune obligatii prin ea nsati unei persoane individuale si ca prevederile unei directive nu pot fi invocate mp otriva unei astfel de persoane. De aceea trebuie cercetat daca, n acest caz, prtul va fi considerat ca a actionat ca un individual. 4. n aceasta privinta trebuie subliniat ca, atunci cnd o persoana implicat a ntr-un proces poate invoca o directiva mpotriva statului, el poate face acest lu cru indiferent de capacitatea cu care actioneaza acesta din urma, fie angajator, fie autoritate publica. n oricare din acte cazuri este necesar ca statul sa fie m piedicat n a se folosi de propria nerespectare a dreptului comunitar. Totodata, s i n cazul textelor de drept comunitar ce necesita un act national de transpunere si, deci, nu beneficiaza de aplicabilitate directa ci de aplicabilitate indirect a (mijlocita) Marleasing C 109/89 judecatorul este obligat sa asigure producerea efectelor dreptului comunitar. B. Hotarrea Curtii din 13 Noiembrie 1990 - Marleasing SA vs La comercial Internat ional de Alimentacion SA Fiind direct apl functie de domeniul prin acte ale stat dreptul comunitar

1. n ceea ce priveste ntrebarea daca o persoana se poate baza pe o directi va mpotriva unei legi nationale, trebuie observat, asa cum Curtea a sustinut n mod constat, o directiva nu poate, prin ea nsasi, impune obligatii asupra unei perso ane si, prin urmare, o prevedere a unei directive nu poate fi invocata ca atare m potriva unei astfel de persoane (hotarrea n Cazul 152/84 Marshall vs Southampton s i south-West Hampshire Area Heatlth Authority [1986] ECR 723). 2. Cu toate acestea, din documentele naintate Curtii rezulta ca instanta nationala cauza de fapt sa stabileasca daca o instanta nationala trebuie, atunci cnd audiaza un caz care intra sub incidenta Directivei 68/151, sa interpreteze l egislatia nationala n litera si spiritul acestei Directive n scopul de a mpiedica d eclaratia de nulitate a unei societati comerciale publice pe alte baze dect cele enumerate n Articolul 11 al directivei. 3. Pentru a raspunde acestei ntrebari, trebuie observat ca, asa cum Curte a a aratat prin hotarrea n Cazul 14/83 Von Colson si Kamann vs Land Nordrhein-West falen [1984] ECR 1891, paragraful 26, datoria Statelor Membre, decurgnd dintr-o d irectiva, de a atinge rezultatul intentionat de acea directiva precum si ndatorir ea lor, conform Articolului 5 al Tratatului, de a lua toate masurile necesare, g enerale sau particulare, spre a asigura ndeplinirea acelei sarcini, este obligato rie pentru toate autoritatile acestora inclusiv pentru instante n probleme aflate sub jurisdictia lor. n consecinta, la aplicarea legislatiei nationale, indiferen t daca prevederile n discutie au fost adoptate nainte sau dupa emiterea directive, instanta nationala chemata sa o interpreteze este obligata sa faca acest lucru, pe ct posibil, n litera si spiritul directivei pentru a obtine rezultatul urmarit de aceasta din urma respectnd, prin aceasta, prevederile paragrafului 3 al artic olului 189 al Tratatului. 4. Rezulta ca cerinta prin care legislatia nationala trebuie interpretat a n conformitate cu art. 11 al Directivei 68/151 exclude posibilitatea interpreta rii prevederilor legislatiei nationale privind societatile comerciale publice ntr -o astfel de maniera nct nulitatea unei astfel de companii sa poata fi dispusa pe alte temeiuri dect cele expuse exhaustiv n art. 11 al directivei n discutie.

C. Cazul Simmenthal II 106/77 1. Aplicabilitatea directa, n asemenea situatii, nseamna ca regulile de dr ept comunitar trebuie sa fie integral si uniform aplicate tuturor Statelor membr e, ncepnd cu data intrarii lor n vigoare si atta timp ct ramn valabile. 2. Aceste prevederi sunt, ca atare, o sursa directa de drepturi si ndator iri pentru toti cei carora li se adreseaza, Statelor membre sau cetatenilor aces tora n calitate de parti n relatiile juridice stabilite n baza dreptului comunitar. 3. Aceasta consecinta priveste, de asemenea, orice instanta nationala a carei sarcina, n calitatea sa de organ al unui Stat membru, este de a proteja, ntr -o cauza care intra sub jurisdictia sa, drepturile conferite cetatenilor prin dr eptul comunitar. 4. n plus, n conformitate cu principiul suprematiei dreptului comunitar, r elatia dintre prevederile Tratatului si masurile cu aplicabilitate directa ale i nstitutiilor CE, pe de o parte, si dreptul national al Statelor membre, pe de al ta parte, este astfel conceputa nct prevederile si masurile respective, prin intra rea lor n vigoare, nu numai ca anuleaza automat orice prevedere contrara continut a de legislatia nationala la momentul respectiv, dar avnd n vedere ca sunt o parte integranta din, si ca prevaleaza fata de ordinea de drept a fiecarui Stat membr u fac imposibila adoptarea valabila a unor noi masuri legislative nationale inco mpatibile cu prevederile comunitare. 5. ntr-adevar, a admite ca masurile legislative care se interfereaza cu u n domeniu n care Comunitatea si exercita puterea legislativa sau care sunt, ntr-un fel sau altul, incompatibile cu prevederile dreptului comunitar, au vreun fel de valabilitate legala, ar echivala cu o negare a caracterului executoriu al oblig atiilor asumate neconditionat si irevocabil de Statele membre prin Tratat, si ar

pune n pericol nsasi fundamentul Comunitatii. 6. Aceeasi concluzie se naste si din structura art. 177 al Tratatului, c are prevede ca orice instanta sau tribunal dintr-un Stat membru are dreptul sa a dreseze o cerere Curtii de Justitie a C.E. ori de cte ori considera ca o hotarre j udecatoreasca preliminara ntr-o chestiune legata de interpretarea sau valabilitat ea dreptului comunitar este necesara n a o ajuta sa pronunte o sentinta. 7. Aplicabilitatea prevederii respective ar fi afectata daca instanta na tionala ar fi mpiedicata din acel moment sa aplice dreptul comunitar conform deci ziei sau jurisprudentei Curtii de Justitie. Rezulta din cele spuse mai sus, ca orice instanta nationala trebuie ca, n tr-o cauza ce intra n jurisdictia sa, sa aplice dreptul comunitar n totalitatea sa si sa protejeze drepturile pe care acesta le confera cetatenilor si este obliga ta, ca atare, sa anuleze orice prevedere din dreptul national care ar putea veni n conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara sau ulterioara intrarii n vigoare a regulilor comunitare. 8. n consecinta, orice prevedere din sistemul legislativ national si oric e practica legislativa, administrativa sau judiciara care ar putea afecta negati v aplicabilitatea dreptului comunitar, prin mpiedicarea instantelor nationale com petente sa aplice dreptul comunitar sa-si exercite dreptul de a ntreprinde actiun ile necesare ca, n momentul intrarii n vigoare a prevederii comunitare, sa anuleze prevederile legislative nationale care ar putea mpiedica aplicabilitatea deplina si efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerintele care constitu ie nsasi esenta dreptului comunitar. 9. Aceasta ar fi valabil n cazul n care un conflict ntre o prevedere de dre pt comunitar si o lege nationala ulterioara adoptarii prevederii comunitare, dac a solutia conflictului ar fi lasata n seama unei autoritati cu putere proprie de decizie, alta dect instanta chemata sa aplice dreptul comunitar, chiar daca un as emenea impediment n calea aplicabilitatii depline a dreptului comunitar ar fi doa r temporar. 10. Prima ntrebate ar trebui, ca atare, sa primeasca un raspuns n sensul c a o instanta nationala chemata sa aplice, n limitele sale jurisdictionale, drept ul comunitar, si-a asumat obligatia de a pune n aplicare prevederile respective p rin orice mijloc, chiar si, daca este cazul, prin refuzul de aplicare a unei pre vederi contrare din legislatia nationala, chiar adoptata ulterior, si nu este ne cesar ca instanta sa ceara sau sa astepte ca, mai nti, prevederea contrara sa fie anulata prin mijloace legislative sau constitutionale. 11. Punctul esential din a doua ntrebare este daca - presupunnd ca s-ar a ccepta ca protejarea drepturilor conferite de dreptul comunitar sa se suspende pn a la anularea de catre autoritatile nationale competente a prevederilor national e care ar putea veni n contradictie cu astfel de drepturi aceasta anulare (abroga re) trebuie sa aiba, n toate cazurile, un efect retroactiv absolut, astfel nct drep turile conferite de legislatia comunitara sa nu fie, n nici un fel, afectate nega tiv. 12. Decurge din raspunsul la prima ntrebare ca instantele nationale sunt obligate sa protejeze drepturile conferite de prevederile ordinii de drept comun itare si ca nu este nevoie de instantele respective sa ceara sau sa astepte abro garea efectiva de catre autoritatile nationale n drept a masurilor nationale care ar putea mpiedica aplicarea directa si imediata a regulilor comunitare. Asigurarea producerii efectelor dreptului comunitar este att de important a n conceptia C.J.C.E., nct aceasta a considerat ca instrumentele juridice necesare aplicarii dreptului comunitar trebuie aplicate de judecatorul national, chiar s i atunci cnd dreptul national nu le prevede. D. Hotarrea Curtii din 19 iunie 1990 - Regina vs Secretarul de stat al transportu rilor, ex parte: Factortame Ltd. si altii 1. Din informatiile prezentate n fata Curtii si n special din hotarrea de t rimitere ct si din cursul pe care l-a luat procedura n instantele nationale unde c azul a fost judecat n prima instanta si apel rezulta clar ca problema preliminara ridicata de Camera Lorzilor cauta sa stabileasca daca o instanta nationala care

, ntr-un caz adus naintea sa ce priveste dreptul comunitar, considera ca singurul obstacol care o mpiedica sa acorde scutirea interimara este reprezentat de o norm a din dreptul national, atunci aceasta trebuie sa nu aplice acea norma. 2. Pentru a raspunde la aceasta ntrebare, este necesar de subliniat ca n h otarrea din 9 martie 1978 n cazul 106/77 Amministrazione delle finanze dello Stato vs Simmenthal SpA (1978) ECR 629, Curtea a hotart ca normele direct aplicabile d in dreptul comunitar trebuie aplicate integral si uniform n toate statele membre d e la data intrarii lor n vigoare si att timp ct acestea ramn n vigoare (paragraful 14 si ca n conformitate cu principiul prioritatii dreptului comunitar, relatia dintr e prevederile Tratatului si masurile direct aplicabile ale institutiilor, pe de o parte si dreptul national al statelor membre, pe de alta parte, consta n aceea ca acele prevederi si masuri , prin intrarea lor n vigoare, interpreteaza ca autom at inaplicabila orice prevedere contrara din dreptul national (paragraful 17). 3. n conformitate cu jurisprudenta Cutii, instantele nationale au ca obli gatie, n aplicarea principiului cooperarii prevazut la art. 5 al Tratatului E.E.C ., sa asigure protectia legala care deriva din efectul direct al prevederilor dr eptului comunitar (vezi, cel mai recent, hotarrile din 10 iulie 1980 n cazul 811/7 9 Ariete SpA v Amministrazione delle finanze dello Stato (1980) ECR 2545 si cazu l 826/79 Mireco v Amministrazione delle finanze dello Stato (1980) ECR 2559). 4. curtea a hotart, de asemenea, ca orice prevedere din sistemul legal na tional si orice procedura legislativa, administrativa sau judiciara care poate a fecta eficacitatea dreptului comunitar prin neacordarea puterii instantei nation ale, ce are competenta de a aplica o astfel de lege, de a face orice este necesa r la momentul aplicarii pentru a da deoparte prevederile legale nationale care p ot mpiedica, chiar si temporar, forta si efectul deplin al normelor comunitare su nt incompatibile cu acele cerinte care reprezinta nsasi esenta dreptului comunita r (hotarrea din 9 martie 1978, Simmenthal, citata mai sus). 5. Trebuie adaugat ca eficacitatea deplina a dreptului comunitar poate f i la fel de mult afectata daca o norma a dreptului national ar putea mpiedica o i nstanta sesizata cu i disputa guvernata de dreptul comunitar sa acorde scutirea interimara pentru a se asigura ca eficacitatea deplina a hotarrii este data de ex istenta drepturilor invocate n virtutea dreptului comunitar. De aici rezulta ca o instanta care ar putea acorda scutirea interimara, daca nu ar fi fost la mijloc o norma a dreptului national, va trebui sa dea deoparte acea norma. 6. Aceasta interpretare este sprijinita de sistemul prevazut la art. 177 , Tratatul E.E.C. a carui eficacitate ar fi afectata daca o instanta nationala, care a suspendat procedura n asteptarea raspunsului Curtii de Justitie la ntrebare a la care se recurge pentru o hotarre preliminara, nu ar putea acorda scutirea in terimara pna la momentul hotarrii judecatoresti ce urmeaza raspunsului dat de Curt ea de Justitie. 7. Prin urmare, raspunsul la ntrebarea ridicata va fi acela ca dreptul co munitar trebuie interpretat n sensul ca o instanta nationala care, ntr-un caz ce p riveste dreptul comunitar adus naintea sa, considera ca singurul obstacol care o m piedica de la acordarea scutirii intermediare este reprezentat de o norma a drep tului national, atunci aceasta va trebui sa lase la o parte acea norma.

SECTIUNEA A II-A RASPUNDEREA STATELOR MEMBRE PENTRU APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR Statele membre sunt cele care stabilesc (dat fiind faptul ca normele com unitare sunt adoptate, finalmente, de Consiliul Uniunii Europene, n care fiecare stat membru are drept de vot) dreptul comunitar. Ele sunt nsa obligate sa aplice masurile adoptate si pot fi sanctionate pentru nerespectarea acestora. I. Tratatul C.E.E.

Art. 5 Statele membre iau toate masurile generale sau particulare adecva te ca sa asigure ndeplinirea obligatiilor care decurg din prezentul tratat sau re zulta din actele institutiilor Comunitatii. Ele faciliteaza ndeplinirea sarcinilo r Comunitatii. Statele membre se abtin de la orice masura susceptibila sa puna n pericol atingerea scopurilor prezentului tratat. Art. 169 n cazul n care Comisia considera ca un stat membru nu si-a ndeplin it obligatiile ce i incumba n virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat c u privire la acest subiect, dupa ce a dat statului respectiv posibilitatea sa-si prezinte observatiile. Daca statul respectiv nu se conformeaza acestui aviz, n termenul stabilit de Comisie, acesta poate sesiza Curtea de Justitie. Art. 170 fiecare stat membru poate sesiza Curtea de Justitie daca presup une ca un alt stat membru nu si-a ndeplinit obligatiile ce i incumba n virtutea pre zentului tratat. Prin Tratatul de la Maastricht a fost stabilita posibilitatea de a aplic a sanctiuni financiare statelor care nu se conformeaza deciziilor C.J.C.E., prec um si procedura de urmat n aceste cazuri. Art. 171 (1) n cazul n care Curtea de Justitie constata ca un stat membru nu si-a ndeplinit vreuna din obligatiile care i incumba n virtutea prezentului tra tat, acest stat este tinut sa ia masurile necesare pentru a se conforma hotarrii Curtii de Justitie. (2) n cazul n care Comisia considera ca statul n cauza nu a luat aceste mas uri, ea emite, dupa ce a dat acestui stat posibilitatea sa-si prezinte observati ile, un aviz motivat, preciznd punctele asupra carora statul membru n cauza nu s-a conformat hotarrii Curtii de Justitie. n cazul n care statul membru n cauza nu a luat masurile pe care le implica executarea hotarrii Curtii n termenul fixat de Comisie, aceasta poate sesiza Curte a de Justitie. Ea stabileste cuantumul sumei forfetare sau al penalitatii pe car e o considera adecvata circumstantelor si care urmeaza sa fie platite de statul membru vizat. n cazul n care Curtea de Justitie constata ca statul membru nu s-a conform at hotarrii sale, ea i poate impune plata unei sume forfetare sau a unei penalitat i. Aceasta procedura nu aduce atingere art. 170. Totodata, C.J.C.E. a decis ca persoanele sa poata cere daune statelor me mbre n cazul n care acestea ncalca drepturile conferite cetatenilor de normele comu nitare.

II. Jurisprudenta Curtii de Justitie A. Hotarrea Curtii din 19 noiembrie 1991 - Andrea Francovich si Danila Bonifaci s i altii vs Republica Italiana a. Existenta raspunderii Statului ca problema de principiu

1. Trebuie retinut de la nceput ca Tratatul CEE a creat un sistem legal p ropriu, care este integrat n sistemele legale ale Statelor Membre si care este ob ligatoriu n fata instantelor nationale. Subiectii acestui sistem legal nu sunt nu mai Statele membre ci si cetatenii acestora, legislatia comunitara fiind, de ase menea, ndreptata catre initierea unor drepturi care devin parte a patrimoniului l or legal. Aceste drepturi rezulta nu numai acolo unde ele sunt n mod expres garan tate de catre Tratat dar si prin virtutea obligatiilor pe care Tratatul le impun e de o maniera clar definita att indivizilor ct si asupra Statelor membre si insti tutiilor comunitare. 2. Mai mult, s-a considerat cu consecventa ca instantele nationale a car or sarcina este de a aplica prevederile legislatiei comunitare n domeniilor lor d e jurisdictie trebuie sa asigure ca aceste hotarri devin efective si protejeaza d repturile conferite cetatenilor.

3. manifestarea deplin eficienta a regulilor comunitare ar fi afectata i ar protectia drepturilor pe care le definesc ar fi slabita daca cetatenii s-ar g asi n pozitia sa nu poata obtine reparatii atunci cnd drepturile lor sunt ncalcate prin nerespectarea, din vina unui Stat membru, a legislatiei comunitare. 4. Posibilitatea de a obtine compensatii din partea Statului membru este n mod special indispensabila atunci cnd, asa cum se ntmpla n acest caz, eficacitatea regulilor comunitare depinde de necesitatea unei actiuni anterioare din partea Statului si cnd, prin urmare, n absenta unei asemenea actiuni, cetatenii nu pot be neficia n fata instantelor nationale de drepturi conferite de legislatia comunita ra. Rezulta ca principiul prin care un Stat trebuie sa fie facut raspunzator pentru pierderile si stricaciunile suferite de cetateni ca rezultat al ncalcarii legislatiei comunitare din vina Statului este inerent sistemului realizat de ca tre Tratat. 5. O alta baza pentru argumentarea obligatiei unui Stat membru de a ndrep ta asemenea pierderi si stricaciuni poate fi regasita n art. 5 al Tratatului, pri n care unui Stat membru i se cere sa ia toate masurile necesare, generale sau pa rticulare, pentru a asigura ndeplinirea obligatiilor ce-i revin prin prisma legis latiei comunitare. Printre acestea se regaseste si obligatia de a anula toate pr evederile ce ar putea avea drept consecinta o ncalcare a legislatiei comunitare. 6. Rezulta, din toate cele de mai sus, ca este un principiu al legislati ei comunitare ca Statele membre sunt obligate sa compenseze pierderile si strica ciunile cauzate indivizilor prin ncalcarea legislatiei comunitare pentru care ace stea pot fi facute raspunzatoare. b. Conditiile raspunderii Statului 7. Desi raspunderea unui Stat este astfel prevazuta prin legislatia comu nitara, conditiile n care aceasta raspundere ofera dreptul la despagubire depind de natura actului de ncalcare a legislatiei comunitare prin care se produc pierde rile si stricaciunile. 8. Acolo unde, cum se ntmpla n acest caz, un Stat membru nu-si ndeplineste o bligatiile rezultnd din paragraful 3 al art. 189 al Tratatului, nelund toate masur ile necesare pentru a obtine rezultatul indicat de o directiva, ntreaga semnifica tie a acestei reglementari a legislatiei comunitare prevede obligativitatea drep tului la reparatie, n conditiile n care sunt ndeplinite trei conditii. 9. Prima dintre acestea este ca rezultatul indicat prin directiva trebui e sa implice acordarea unor drepturi cetatenilor. Cea de-a doua conditie este sa fie posibila indicarea continutului acestor drepturi pe baza prevederilor direc tivei. n sfrsit, cea de-a treia conditie este sa existe o legatura cauzala ntre ncal carea obligatiei Statului si pierderile si stricaciunile suferite de catre parti le vatamate. 10. Aceste conditii sunt suficiente pentru a da nastere dreptului cetate nilor de a fi despagubiti, un drept fundamentat direct pe legislatia comunitara. B. Brasserie des Pecheurs/Factortame 1993 1. n dosarele conexe C-6/90 si C-9/90 Francovich si altii [1991] ECR I-53 57, paragraful 37, instanta a decis ca, n virtutea principiului de drept comunita r invocat, Statele membre sunt obligate sa plateasca reparatii pentru pierderile sau prejudiciile pricinuite persoanelor ca rezultat al ncalcarii dreptului comun itar, ncalcare atribuita Statului membru. 2. Guvernele Germaniei, Irlandei si Olandei sustin de buna credinta ca S tatele membre au obligatia de a plati reparatii pentru pierderile sau prejudicii le pricinuite persoanelor fizice, numai n cazul n care prevederile ncalcate nu au e fect direct: n dosarul Francovich si altii instanta a ncercat doar sa acopere o la cuna a sistemului pentru protejarea drepturilor persoanelor. Atta timp ct legea un ui stat acorda persoanelor dreptul de a actiona n judecata pentru a-si reclama dr epturile ce decurg din prevederile cu efect direct ale dreptului comunitar, este necesar ca, n cazul ncalcarii acestor prevederi, sa le asigure cetatenilor si dre

ptul la reparatie, fundamentat direct pe dreptul comunitar. 3. Aceasta argumentare nu poate fi acceptata. 4. Instanta a decis n deplina cunostinta de cauza ca dreptul cetatenilor de a invoca prevederile cu efect direct ale Tratatului n fata instantelor nationa le este doar o garantie minima, insuficienta n ea nsasi sa asigure aplicarea ntocma i si completa a Tratatului. Scopul dreptului invocat este de a asigura ca preved erile dreptului comunitar prevaleaza fata de prevederile legislatiei nationale. El nu poate, n fiecare caz, sa garanteze cetatenilor ca vor beneficia efectiv de drepturile conferite prin dreptul comunitar si, n speta, sa evite prejudiciile pe care acestia le sufera ca urmare a ncalcarii dreptului comunitar din vina unui S tat membru. Asa cum se poate vederea n paragraful 33 din sentinta data n dosarul F rancovich si altii, s-ar aduce atingere principiului aplicabilitatii depline si n tocmai a dreptului comunitar, n cazul n care cetatenii ar fi n imposibilitatea de a obtine reparatii atunci cnd drepturile lor sunt prejudiciate ca urmare a unei nca lcari a dreptului comunitar. 5. Acest lucru este valabil n cazul unei cetatean care este victima nearm onizarii legislatiei nationale la o directiva comunitara, fiind prin aceasta, li psit de posibilitatea de a invoca anumite prevederi ale directivei, n mod direct, n fata instantei nationale si care, drept urmare, actioneaza n judecata Statul me mbru cernd daune pentru ncalcarea paragrafului 3 din art. 189 al Tratatului. n asem enea conditii, care se ntrunesc n cauza Francovich si altii, scopul reparatiei est e de a nlatura consecintele nefaste ce decurg din omisiunea Statului membru de a transpune directiva comunitara n legislatia nationala, daune suferite de benefici arii directivei respective. Aceasta este valabila, mai ales, n cazul unei ncalcari a unui drept direct conferit de o prevedere comunitara pe care cetatenii au dreptul sa o invoce n in stantele nationale. n acest caz, dreptul la reparatie este corolarul necesar al e fectului direct al prevederii comunitare a carei ncalcare a cauzat prejudiciul in vocat. 6. n acest caz, nu se contesta ca prevederile comunitare n cauza, respecti v art. 30 al Tratatului n dosarul C-46/93 si, respectiv, art. 52, n dosarul C-48/9 3, au efect direct, n sensul ca acestea confera cetatenilor drepturi pe care le p ot invoca direct n instantele nationale. ncalcarea unor astfel de prevederi poate genera pretentia de acordare a reparatiilor.

SECTIUNEA A III-A APLICAREA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR DE CATRE JUDECATORUL NATIONAL Jurisprudenta C.J.C.E. impune judecatorului national sa aplice dreptul i ntern de asemenea masura nct sa asigure efectivitatea normei comunitare, precum si ntreaga protectie judiciara conferita de aceasta cetateanului. aplicabilitatea directa, Efectele dreptului comunitar enumerate pna acum preeminenta, raspunderea statelor pentru ncalcarea dreptului comunitar l pun pe ce l ce aplica legea n plan national n fata unor sarcini absolut noi. Acesta detine, astfel, raspunderea nu numai pentru ordinea nationala de drept ci si pentru cea comunitara. Cum trebuie judecatorul sa ia aceste lucruri n considerare? Dat fiind fap tul ca ordinea comunitara de drept este o ordine noua, judecatorul trebuie sa st ie sa interpreteze si aceasta ordine de drept. Altfel spus, el trebuie sa decida ca orice judecator din orice alt stat membru. 3.1. Procedura hotarrii preliminare ( chestiunea prejudiciala ) Pentru a facilita sarcina judecatorului national, Tratatul C.E. prevede asa-numita procedura a hotarrii preliminare.

Tratatul C.E.E. Art. 177 diciar: a. asupra interpretarii prezentului tratat; b. asupra validitatii si interpretarii actelor adoptate de institutiile Comunitatii si de BCE ; c. asupra interpretarii statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, daca statutele prevad aceasta. Cnd o asemenea chestiune este ridicata n fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta, n cazul n care considera ca pentru a statua este necesar a o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curtii de Justitie sa dea o hot arre n acest sens. Cnd o asemenea chestiune este ridicata ntr-o cauza pendinte n fata unei ins tante nationale ale carei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac n dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie. n caz de dubiu asupra dispozitiei de drept comunitar, ce trebuie aplicata si a modalitatii de aplicare a acesteia, judecatorul national poate si, n cazul n care judeca n ultima instanta, trebuie sa adreseze una sau mai multe ntrebari pre liminare Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Exista o procedura aparte pentru punerea unor astfel de ntrebari, precum si conditii de redactare a acestor a, stabilite de C.J.C.E. A. Hotarrea Curtii din 6 octombrie 1982 - Srl CILFIT si Lanificio di Gavardo SpA vs Ministerul Sanatatii 1. Pentru a raspunde la aceasta ntrebare este necesar sa se ia n considera re sistemul stabilit n baza art. 177, care confera Curtii de Justitie competenta de a emite hotarri preliminare n ce priveste, inter alia, interpretarea tratatului si a masurilor adoptate de institutiile comunitare. 2. Cel de-al doilea paragraf al acestui articol prevede ca orice instant a de judecata dintr-un stat membru poate solicita Curtii de Justitie sa emita o directiva referitoare la o chestiune de interpretare, daca considera ca aceasta directiva este necesara pentru a-i permite sa pronunte o hotarre. Cel de-al treil ea paragraf al articolului prevede ca, atunci cnd apare o chestiune de interpreta re ntr-o cauza pendinte n fata unei instante nationale dintr-un stat membru ale ca rei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac n dreptul intern, acea instanta va aduce chestiunea n fata Curtii de Justitie. 3. Obligatia de a sesiza curtea de Justitie se bazeaza pe cooperarea, st abilita n vederea asigurarii unei aplicari corespunzatoare si a unei interpretari uniforme a legislatiei comunitare n toate statele membre, dintre instantele nati onale n calitatea lor de instante raspunzatoare de aplicarea legislatiei comunita re si curtea de Justitie. Mai precis, cel de-al treilea paragraf al art. 177 cau ta sa mpiedice aparitia n cadrul Comunitatii de divergente legate de hotarrile judi ciare pronuntate cu privire la aspecte ale legislatiei comunitare. Dimensiunea a cestei obligatii trebuie sa fie, prin urmare, evaluata, avnd n vedere aceste obiec tive, n raport cu prerogativele instantelor nationale, pe de o parte, si cele ale Curtii de Justitie, pe de alta parte, cnd se ridica o astfel de chestiune de int erpretare n sensul art. 177. 4. n acest sens, este necesar sa se defineasca, n sensul legislatiei comun itare, ntelesul expresiei cnd se ridica o astfel de chestiune , pentru a stabili circ umstantele n care o instanta nationala ale carei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac conform legislatiei nationale este obligata sa nainteze n cazul Curti i de Justitie. 5. n aceasta privinta, trebuie sa se sublinieze n primul rnd faptul ca art. 177 nu constituie un mijloc de recurs aflat la dispozitia partilor implicate ntr -un caz n curs de judecare de catre o instanta nationala. Prin urmare, simplul fa pt ca una dintre parti sustine ca disputa genereaza o chestiune de interpretare a legislatiei comunitare nu nseamna ca respectiva instanta este obligata sa admit a ca a aparut o chestiune de interpretare n sensul art. 177. pe de alta parte, o Curtea de Justitie este competenta sa hotarasca, cu titlu preju

instanta nationala poate, ntr-un caz justificat, sa nainteze o chestiune curtii de Justitie din propria sa initiativa. 6. n al doilea rnd, din relatia dintre al doilea si al treilea paragraf al art. 177 rezulta ca instantele mentionate n cel de-al treilea paragraf au autori tatea, ca orice alta instanta nationala, de a stabili daca este necesara o hotarr e referitoare la o chestiune de legislatie comunitara pentru a le permite pronun tarea unei sentinte. Prin urmare, aceste instante nu sunt obligate sa nainteze Cu rtii de Justitie o chestiune referitoare la interpretarea legislatiei comunitare cu care sunt confruntate daca aceasta chestiune nu este relevanta, mai precis, daca raspunsul la aceasta chestiune, indiferent care este acesta, nu este de nat ura sa afecteze n vreun fel rezultatul cazului. 7. Daca nsa aceste instante considera ca este necesar sa se recurga la le gislatia comunitara pentru a putea sa pronunte o hotarre ntr-un anume caz, art. 17 7 le impune obligatia de a nainta Curtii de Justitie orice chestiune de interpret are care poate aparea. ntrebarea pusa de catre Corte di Cassazione cauta sa stabileasca daca, n a numite conditii, obligatia stipulata n cel de-al treilea paragraf al art. 177 ar putea fi totusi supusa anumitor restrictii. 8. Trebuie retinut n acest sens ca, n hotarrea sa din 27 martie 1963 n cazur ile asociate 28 pna la 30/62 (Da Costa v Nederlandse Belasting Administratie [196 3] ECR 31), Curtea a hotart ca: Desi cel de-al treilea paragraf din art. 177 cere fara retinere instantelor unui stat membru ale carei hotarri nu pot face obiectul unei cai de atac n dreptul intern sa nainteze Curtii orice chestiune de interpret are ridicata n fata lor, autoritatea unei interpretari n baza art. 177 care a fost deja pronuntata de catre Curte poate face ca aceasta obligatia sa-si piarda sco pul si n consecinta sa o goleasca de continut. Acest lucru se ntmpla n special cnd ch estiunea ridicata este identica n esenta cu o alta chestiune care deja a constitu it obiectul unei hotarri preliminare ntr-un caz similar . 9. Acelasi efect, n ce priveste limitele obligatiei stipulate n cel de-al treilea paragraf al art. 177, poate fi generat atunci cnd hotarri prealabile ale C urtii au abordat deja aspectul legal n cauza, indiferent de natura procedurilor c are au condus la aceste hotarri, chiar daca chestiunile de drept nu sunt strict i dentice. 10. n orice caz, nu trebuie sa se uite faptul ca n toate situatiile de ace st gen instantele nationale, inclusiv cele mentionate n cel de-al treilea paragra f al art. 177, au deplina libertate de a nainta chestiunea n fata Curtii de Justit ie daca considera acest lucru necesar. 11. n sfrsit, aplicarea corecta a legislatiei comunitare poate fi att de ev identa nct sa nu lase loc nici celei mai mici ndoieli rezonabile cu privire la mani era n care urmeaza sa fie rezolvata chestiunea ridicata. nainte de a ajunge la con cluzia ca aceasta este situatia, instanta nationala trebuie sa aiba convingerea ca problema este la fel de evidenta att pentru instantele celorlalte state membre ct si pentru Curtea de Justitie. Numai daca aceste conditii sunt ndeplinite, inst anta nationala poate sa hotarasca sa nu nainteze chestiunea Curtii de Justitie si sa-si asume responsabilitatea pentru rezolvarea ei. 12. n orice caz, existenta unei astfel de posibilitati trebuie evaluata t innd seama de trasaturile caracteristice ale legislatiei comunitare si de dificul tati specifice pe care le genereaza interpretarea sa. 13. Pentru nceput, trebuie sa se retina faptul ca legislatia comunitara e ste elaborata n mai multe limbi si ca versiunile elaborate n aceste limbi diferite sunt autentice n egala masura. Astfel, interpretarea unei prevederi din legislat ia comunitara implica o comparatie a versiunilor din diversele limbi. 14. Trebuie, de asemenea, sa se retina, chiar si n situatia n care versiun ile n limbi diferite concorda n ntregime ntre ele, ca legislatia comunitara folosest e o terminologie specifica. n plus, trebuie subliniat ca notiunile de drept nu au n mod necesar acelasi nteles si n legislatia comunitara si n legislatia diverselor state membre. 15. n sfrsit, fiecare prevedere din legislatia comunitara trebuie amplasat a n contextul sau si interpretata n lumina prevederilor legislatiei comunitare n an samblu, tinndu-se seama de obiectivele acesteia si de stadiul sau de evolutie la

data la care prevederea n cauza urmeaza sa fie aplicata. n practica, acest lucru necesita att concentrarea acestor cazuri n instante specializate, create n acest scop si crearea unei retele de comunicare ntre acest ea, ct si o buna cunoastere, din partea judecatorului national, a dreptului comun itar. n virtutea acestui deziderat trebuie create baze adecvate de informare si t rebuie ca judecatorul national sa constientizeze importanta cunoasterii dreptulu i comunitar si sa fie la curent cu evolutia acestuia. 3.2. Solutionarea conflictului dintre dreptul comunitar si dreptul intern, de ca tre judecatorul national Pentru magistratul romn vor aparea probleme speciale atunci cnd se vor ivi cazuri de conflict ntre dreptul comunitar si dreptul national. Ce norma trebuie aplicata? Modalitatea concreta de consacrare a preeminentei dreptului comunitar a fost stabilita prin revizuirea Constitutiei n vederea aderarii Romniei la Uniune a europeana, fiind consacrat principiul preeminentei dreptului comunitar asupra dreptului national (conform art. 248 alin. 2 din Constitutie). A. Speta Costa/Enel solutia de principiu data de C.J.C.E.

Integrarea n legislatia fiecarui Stat membru a prevederilor care deriva d in Comunitate si, ntr-un sens mai larg, din termenii si spiritul Tratatului, pun Statele n imposibilitatea de a acorda ntietate unei masuri legislative interne unil aterale ulterioare fata de un sistem judiciar pe care Statele membre l-au accept at pe baza de reciprocitate. O asemenea masura nu poate, asadar, sa fie n dezacor d cu un astfel de sistem judiciar. Sistemul juridic nascut din Tratat, izvor ind ependent de drept, nu poate fi, din pricina naturii sale speciale si originale, surclasat de catre normele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridica, f ara a fi lipsit de caracterul sau de drept comunitar si fara ca nsasi fundamentul juridic al Comunitatii sa fie pus sub semnul ntrebarii. Transferul ntreprins de catre Statele membre de la sistemul lor normativ intern catre sistemul legal al Comunitatii, n ceea ce priveste drepturile si obli gatiile prevazute de Tratat, implica o permanenta limitare a drepturilor suveran e ale acestora. B. Hotarrea Curtii din 22 octombrie 1987 - Foto-Frost vs Hauptzollamt Lubeck-Ost 1. n prima sa ntrebare, Finanzgericht ncearca sa afle daca ea nsasi are comp etenta de a declara invalida o decizie a comisiei, cum este cazul Deciziei din 6 mai 1983. Se pune la ndoiala validitatea acestei decizii pe motiv ca toate cerin tele expuse n art. 5* (2) al reglementarii 1697/79 privind imposibilitatea action arii n sensul recuperarii taxelor vamale, odata ncheiat procesul de vamuire par a fi ndeplinite n acest caz. Cu toate acestea, se considera ca avnd n vedere mpartirea jurisdictiei ntre Curtea de Justitie si instantele nationale, concept expus n art. 177 al Tratatului C.E.E., numai Curtea de Justitie are competenta de a declara invaliditatea actelor normative emise de institutii ale Comunitatii. 2. Articolul 177 ofera Curtii competenta de a lua hotarri preliminare n ce ea ce priveste interpretarea Tratatului si a actelor normative ale institutiilor Comunitatii precum si asupra validitatii acestor acte normative. Al doilea para graf al articolului prevede ca instantele nationale pot nainta asemenea ntrebari C urtii iar al treilea paragraf al aceluiasi articol prevede obligatia acestora de a actiona n acest fel atunci cnd legislatia nationala nu prevede nici un remediu prin justitie mpotriva deciziilor lor. 3. Prin permisiunea acordata instantelor nationale de a cere Curtii hota rri preliminarii privind probleme de interpretare sau validitate n cazul acelor ho tarri judecatoresti n cazul carora exista prevazuta prin legislatia nationala posi bilitatea unor compensatii art. 177 nu reglementeaza problema daca aceste instan te pot, ele nsele, declara invaliditatea unor acte normative ale institutiilor Co munitatii. 4. Aceste instante pot chibzui asupra validitatii unui act normativ al C

omunitatii si, daca vor considera ca argumentatia, prezentata de catre partile i mplicate n sprijinul declararii invaliditatii, este nefondata, ele o pot respinge , concluzionnd ca masura respectiva este complet valida. Actionnd astfel, ele nu p un n discutie existenta respectivei masuri comunitare. 5. pe de alta parte, aceste instante nu au competenta de a declara inval iditatea unor acte normative ale institutiilor Comunitatii. Asa cum curtea a sub liniat n Hotarrea din 13 mai 1981 privind Cazul 66/80 International Chemical Corpo ration vs Amministrazione delle Finanze (1981) ECR 1191, principalul obiectiv al competentelor acordate Curtii prin art. 177 este de a asigura aplicarea uniform a, de catre toate instantele nationale, a dreptului comunitar. Cerinta privind u niformitatea este n mod special obligatorie atunci cnd se pune problema validitati i unui act normativ al Comunitatii. Divergentele ntre instantele Statelor membre cu privire la validitatea unor acte normative ale Comunitatii ar putea fi raspun zatoare de punerea n pericol a chiar unitatii ordinii juridice comunitare si devi erea de la cerinta fundamentala privind siguranta juridica. CAPITOLUL IV JURISPRUDENTA PRIVIND LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI LIBERTATEA DE PRESTARE A SERVICIILOR N UNIUNEA EUROPEANA SECTIUNEA I RESTRICTII LA LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR 1. Nationalitatea 1. Este bine sa constatam ca faptul n sine ca un stat sa impuna varsamntul unei cautio judicatum solvi unui cetatean al unui stat membru, ce a introdus, n calitate de executor testamentar, o actiune la una din instantele sale, desi pro prii cetateni nu sunt supusi unei asemenea cerinte, constituie o discriminare pe temeiul nationalitatii, interzisa de art.59 si 60. Articolele 59 si 60 trebuie interpretate astfel nct sa se opuna ca un stat membru sa impuna varsamntul unei cautio judicatum solvi unui profesionist, stabi lit intr-un alt stat membru ce a introdus o actiune la una din instantele sale, avnd ca unic motiv faptul ca acest profesionist este cetatean al unui alt stat me mbru. Hot./01.07.1993 2. Interzicnd orice discriminare facuta pe temeiul nationalitatii , art.7 al tratatului cere o perfecta egalitate de tratament aplicat persoanelor ce se gas esc intr-o situatie guvernata de dreptul comunitar, ca si cetatenilor statului m embru. In masura n care acest principiu se aplica, el se opune ca un stat membru sa subordoneze acordarea unui drept unei persoane conditiei de a locui pe terito riul sau, desi aceasta conditie nu este impusa cetatenilor proprii. Totusi, n masura n care aceste reguli au drept efect restrngerea liberei ci rculatii a lucratorilor, a dreptului de stabilire si a liberei prestatii de serv icii n interiorul Comunitatii, ele nu sunt compatibile cu tratatul dect daca restr ictiile pe care le implica sunt efectiv justificate de consideratia unor obligat ii generale inerente bunei exercitari a profesiilor n cauza si care se impun fara deosebire si propriilor cetateni. Nu acesta este si cazul de fata, att timp ct ac este restrictii sunt susceptibile de a crea discriminari fata de practicienii st abiliti n alte state membre n care obstacolele la accesul la profesie merg dincolo de ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele vizate. Hot./30.04.1986 Hot./02.02.1989

3. n termenii art. 59 si 60, alin. 3, din tratat, prestatarul poate, pent ru executarea prestatiei sale, sa-si exercite temporar activitatea n tara n care e ste furnizat serviciul, n aceleasi conditii cu cele impuse propriilor cetateni. A ceste dispozitii implica, asa cum a subliniat Curtea, n ultimul rnd prin hotarrea d in 17 decembrie 1981 (Webb, 279/80, nepublicata), eliminarea oricaror discrimina ri fata de prestatar ca urmare a nationalitatii sale sau a mprejurarii ca el este stabilit intr-un stat membru, altul dect cel n care trebuie efectuata prestatia. Astfel, ele interzic nu numai discriminarile deschise ntemeiate pe nationalitatea prestatarului, ci si orice forma disimulata de discriminare care, desi fondate pe criterii n aparenta neutre, au de fapt acelasi rezultat. Hot./03.02.1982 Hot./17.12.1981 Hot./18.01.1979 Hot./03.12.1974

2. Restrictii impuse de statul de adoptie 2.1. Stabilirea domiciliului si resedinta. Notiune. 1. O asemenea reglementare ce trateaza diferit subiectii (contribuabilii ), dupa cum ei sunt sau nu stabiliti n interiorul statului membru n cauza, poate c onstitui o discriminare interzisa de art. 59 din tratat. O reglementare ca cea principala este contrara art. 59 din tratat, n masu ra n care ea acorda subiectilor ce nu sunt stabiliti n interiorul statului membru n cauza dobnzi ncepnd doar din momentul somarii acelui stat si la un procent inferio r celui care se aplica dobnzilor percepute de drept de subiectii stabiliti n inter iorul acelui stat la expirarea termenului legal de rambursare. Hot./07.05.1998 2. Dupa cum a subliniat Curtea deja, daca exigenta unui consimtamnt const ituie o restrictie la libera prestare de servicii, exigenta unui domiciliu stabi l este n fapt nsasi negarea acestei libertati. Ea are drept consecinta ndepartarea oricarui efect util al art. 59 din tratat, al carui obiectiv este tocmai elimin area restrictiilor la libera prestare de servicii din partea persoanelor ce nu s unt stabilite n statul pe teritoriul caruia trebuie realizata prestatia. Pentru c a o astfel de exigenta sa fie admisa, trebuie stabilit faptul ca ea constituie o conditie indispensabila pentru atingerea obiectivului cautat ( ). Hot./09.07.1997 Hot./06.06.1996 Hot./04.12.1986 3. O reglementare ce subordoneaza acordarea de bonificatii de dobnda cu c onditia ca mprumuturile sa fi fost contractate la o institutie consimtita n statul membru n cauza constituie de asemenea o discriminare la adresa stabilimentelor d e credit situate n alte state membre, interzisa de art. 59, primul alineat, din t ratat. Reglementarea n cauza implica o discriminare facuta pe temeiul domiciliulu i. Or, o asemenea discriminare nu ar trebui sa fie justificata dect de motive de interes general mentionate la art. 56, par. 1, din tratat, la care face trimiter e art. 66, n care nu figureaza obiective de natura economica ( ). Hot./07.05.1998 4. Real Decreto Legislativo leaga acordarea de licente pentru dublarea filmelor de obligatia de a distribui un film spaniol. Sunt privilegiati astfel producator ii nationali de filme fata de producatorii stabiliti n alte state membre, ntruct pr imii sunt siguri ca si vor vedea filmele distribuite sau vor beneficia de retete corespunzatoare, n timp ce ultimii depind doar de alegerea facuta de distribuitor

ii spanioli. Aceasta obligatie produce, deci, un efect protector fata de casele de productie a filmelor spaniole si defavorizeaza n aceeasi masura casele de prod uctie situate n alte state membre. Dat fiind ca producatorii de filme din celelal te state membre sunt astfel privati de avantajul oferit producatorilor de filme spaniole, aceasta restrictie are un caracter discriminatoriu. Hot./04.05.1993 5. Acest obstacol are un caracter discriminatoriu nu numai pentru ca, du pa cum admite Guvernul belgian, nu se aplica statiilor situate n Belgia, ci mai a les pentru ca el exclude, pentru statiile situate intr-un stat membru, altul dect Tarile de Jos, posibilitatea de a propune programe n limba olandeza publicului d in Comunitatea flamanda, desi aceasta posibilitate exista, natural, pentru stati ile nationale. Hot./16.12.1992 6. Dispozitiile ce implica stabilirea asiguratului intr-un stat membru, pentru ca asiguratii sa poata beneficia, n acel stat, de anumite deduceri fiscale , descurajeaza asiguratii sa se adreseze asiguratorilor stabiliti intr-un alt st at membru si, totusi, constituie pentru acestia din urma un obstacol la libera p restatie de servicii. Conform jurisprudentei Curtii ( ), cerinta unui domiciliu este, totusi, co mpatibila cu art. 59 din tratat daca ea constituie o conditie indispensabila pen tru atingerea obiectivului de interes general dorit. Or, asa cum rezulta din con sideratiile de mai sus, acesta este si cazul n speta. Hot./28.01.1992 (Dos.204/90) Hot./28.01.1992 (Dos.300/90) 7. Statul membru nu poate subordona prestarea de servicii pe teritoriul sau observarii tuturor conditiilor cerute n privinta unui stabiliment sub pedeaps a de a priva de orice efect util dispozitiile din tratat destinate tocmai asigur arii liberei prestatii de servicii. O astfel de restrictie este cu att mai putin admisibila cu ct, asa cum este cazul n speta, serviciul este furnizat, spre deoseb ire de situatia vizata la art. 60, ultimul alineat, din tratat, fara ca prestata rul sa fie nevoit sa domicilieze pe teritoriul statului membru unde se efectueaz a prestatia. Hot./25.07.1991 8. Interzicnd orice discriminare pe temeiul nationalitatii , art.7 din trata t cere o perfecta egalitate de tratament aplicat persoanelor ce se gasesc intr-o situatie guvernata de dreptul comunitar, ca si cetatenilor acelui stat membru. In masura n care se aplica acest principiu, el se opune ca un stat membru sa subo rdoneze acordarea unui drept unei astfel de persoane conditiei de a rezida pe te ritoriul sau, att timp ct aceasta conditie nu este impusa propriilor cetateni. Hot./02.02.1989 9. Obligatiile impuse unui asigurator, stabilit intr-un alt stat membru, acceptat de autoritatea de control a acestuia si supus controlului acestei auto ritati, de a avea un domiciliu stabil pe teritoriul statului destinatar si de a obtine un consimtamnt separat de la autoritatea de control a acelui stat, constit uie restrictii la libera prestatie de servicii ca urmare a faptului ca ele dau u n aspect oneros acestor prestatii n statul destinatar, mai ales atunci cnd activit atile asiguratorului din acel stat sunt pur ocazionale. A cere unei firme de asigurare, deja stabilita si acceptata intr-un alt stat membru si dornica de a furniza servicii doar n calitate de operator, sa aiba un sediu stabil n statul destinatar constituie o restrictie serioasa adusa liber ei prestari de servicii efectuate de acel operator, si aceasta cu att mai mult cu ct activitatile desfasurate de casele de asigurare n calitate de operatori, au un caracter ocazional. In aceste conditii, obligatia impusa de legislatia daneza de a avea un d omiciliu stabil n statul destinatar nu poate fi justificata n raport cu o casa de

asigurari, stabilita si acceptata intr-un alt stat membru si care doreste sa des fasoare activitati n calitate de operator, conform directivei 78/473, doar sub fo rma prestatiilor de servicii. O asemenea exigenta este contrara art. 59 si 60 di n tratat. Hot./04.12.1986 10. Rezultatul obtinut din interpretarea directivei 71/305 este conform cu sistemul de dispozitii din tratat referitor la prestatiile de servicii. n fapt , a subordona intr-un stat membru executarea prestatiilor de servicii de catre o ntreprindere situata intr-un alt stat membru posesiei unei autorizatii de stabil ire n primul stat ar avea drept consecinta spulberarea oricarui efect util al art . 59 din tratat al carui obiectiv este, tocmai, eliminarea restrictiilor impuse liberei prestatii de servicii pentru persoanele ce nu sunt stabilite n statul pe teritoriul caruia trebuie efectuata prestatia. Directiva 71/305 a Consiliului interzice ca un stat membru sa ceara unui subordonat stabilit intr-un alt stat membru sa faca dovada ca ndeplineste criter iile enuntate n art. 23-26 din aceasta directiva si pe cele referitoare la onorab ilitatea si calificarea sa prin alte mijloace, cum ar fi o autorizatie de stabil ire, cum sunt cele enuntate de aceste dispozitii. Aceste exigente implica eliminarea oricaror discriminari la adresa prest atarului pe baza nationalitatii sale sau a mprejurarii ca este stabilit intr-un s tat membru, altul dect cel n care trebuia realizata prestatia. Hot./10.02.1982 Hot./17.12.1981 11. Restrictiile a caror eliminare este prevazuta de aceasta dispozitie cuprind exigentele, impuse prestatarului ca urmare, ndeosebi, a nationalitatii sa le sau a mprejurarii ca el nu are o resedinta permanenta n statul n care sunt furni zate serviciile, neaplicabile persoanelor stabilite pe teritoriul national sau d e natura a interzice ori a mpiedica n alt mod activitatile prestatarului. Exigenta, pentru prestatar, a unei resedinte permanente pe teritoriul st atului unde trebuie furnizat serviciul poate, dupa caz, sa aiba drept consecinta nlaturarea oricarui efect util al art. 59, al carui obiectiv este tocmai elimina rea restrictiilor la libera prestatie de servicii pentru persoanele ce nu si au r esedinta n statul pe teritoriul caruia trebuie efectuata prestatia. Art. 65 preciza deja, pentru perioada n cursul careia restrictiile la lib era prestatie de servicii nu au fost suprimate, ca fiecare stat membru si aplica restrictiile fara deosebire de resedinta tuturor prestatarilor de servicii vizati la art. 59, alin.1. Daca, tinnd cont de natura aparte a anumitor prestatii, nu ar trebui sa i fie tagaduit unui stat membru dreptul de a emite dispozitii menite sa mpiedice ca libertatea garantata de art. 59 sa fie folosita de un prestatar a carui activit ate s-ar desfasura n totalitate sau n principal pe teritoriul sau, pentru a se sus trage de la regulile profesionale ce i sunt aplicabile n cazul n care ar locui pe t eritoriul acelui stat, cerinta unei resedinte pe teritoriul statului unde se efe ctueaza prestatia nu ar trebui, totusi, sa fie admisa dect daca n mod exceptional statul membru nu dispune alte masuri cu caracter mai putin constrngator pentru as igurarea respectarii acestor reguli. Pentru aceste motive, dispozitiile din tratatul CEE, n special cele ale a rt. 59, 60 si 65, trebuie interpretate n sensul ca o legislatie nationala nu treb uie sa faca imposibila prestatia de servicii, prin cerinta unei resedinte pe ter itoriul n cauza, de catre persoane care domiciliaza intr-un alt stat membru, atun ci cnd masuri mai putin constrngatoare permit sa se asigure respectarea regulilor profesionale carora le este subordonata prestatia pe acelasi teritoriu. Hot./26.11.1975 12. Exigenta, pentru prestatar, a unei resedinte permanente pe teritoriu l statului unde trebuie realizata prestatia poate, dupa mprejurari, sa aiba drept consecinta nlaturarea oricarui efect util al art. 59 al carui obiectiv este tocm ai eliminarea restrictiilor la libera prestare de servicii pentru persoanele ce

nu sunt stabilite n statul pe teritoriul caruia trebuie realizata prestatia. Nu acesta ar trebui sa fie, totusi, cazul atunci cnd, intr-un stat membru , prestatia anumitor servicii nu este supusa nici unei calificari sau discipline profesionale si atunci cnd cerinta unei resedinte permanente este determinata pr in referire la teritoriul de stat. Hot./03.12.1974

2.2. Activitate permanenta (stabila si continua) 1. Notiunea de stabiliment n sensul tratatului este, deci, o notiune foar te vasta, ce implica posibilitatea pentru un cetatean comunitar de a participa, n mod stabil si continuu, la viata economica a unui stat membru, altul dect statul de origine, si de a obtine profit, favoriznd astfel ntrepatrunderea economica si sociala n interiorul Comunitatii n domeniul activitatilor nesalariate ( ). Hot./30.11.1995 2. Caracterul temporar al activitatilor n cauza este de a aprecia nu numa i n functie de durata prestatiei, ci si de frecventa, periodicitatea sau continui tatea sa. Caracterul temporar al prestatiei nu exclude posibilitatea pentru pres tatarul de servicii, n sensul tratatului, de a se dota, n statul membru de adoptie , cu o anumita infrastructura (inclusiv un birou, cabinet sau studio) n masura n c are aceasta infrastructura este necesara n scopul realizarii prestatiei n cauza. Hot./30.11.1995 3. In aceasta privinta, se impune sa admitem ca o casa de asigurari a un ui stat membru ce se afla n permanenta n statul membru n cauza tine de dispozitiile tratatului asupra dreptului de stabilire si aceasta chiar daca aceasta prezenta nu a luat forma unei sucursale sau a unei agentii, dar este exercitata prin int ermediul unui simplu birou, administrat de propriul personal al ntreprinderii, sa u al unei persoane independente, dar care este mandatata sa actioneze n permanent a pentru aceasta cum ar fi o agentie. Ca urmare a definitiei sus-amintite contin ute n art.60, alin. 1, o asemenea casa de asigurari nu ar trebui, deci, sa se pre valeze de art. 59 si 60 pentru ceea ce tine de activitatile sale n statul membru n cauza. Hot./04.12.1986 2.3. Activitate nesalariata

1. Guvernul elen sustine ca legislatia sa nu este un obstacol n calea act ivitatilor desfasurate de cetatenii altor state membre. Aceasta afirmatie nu est e pertinenta n sensul art.52, alin.2, din tratat. Dupa cum Curtea a constatat dej a n hotarrea Factortame s.a., pct. 25, libertatea de stabilire implica, pentru cet atenii unui alt stat membru, accesul la activitatile nesalariate si exercitarea l or n conditiile definite de legislatia tarii de domiciliu pentru proprii cetateni . Hot./27.11.1997 2. Fiind vorba despre art. 52 din tratat, n coroborare cu art. 58 din tra tat (a treia problema), se cuvine sa amintim ca dreptul de stabilire prevazut de aceste dispozitii, este recunoscut att persoanelor fizice cetateni ai unui stat membru al Comunitatii, ct si persoanelor juridice, conform art. 58. El implica, s ub rezerva exceptiilor si conditiilor prevazute, accesul pe teritoriul oricarui alt stat membru al oricarui gen de activitati nesalariate si exercitarea lor, pr ecum si constituirea si gestionarea ntreprinderilor, crearea de agentii, sucursal e sau filiale ( ). Dispozitiile referitoare la dreptul de stabilire vizeaza accesul la acti vitati si exercitarea lor ( ). In fapt, apartenenta la un ordin profesional tine d e conditiile aplicabile accesului la activitatile desfasurate si la exercitarea

lor, si, de aceea, nu poate fi considerata drept un element constitutiv al acest ei stabiliri. Hot./27.11.1997 3. In cadrul programului general de suprimare a restrictiilor la liberta tea de stabilire, emis la 18 decembrie 1961 n aplicarea art. 54 din tratat, Consi liul s-a preocupat de eliminarea nu numai a discriminarilor evidente, ci si a or icarei forme de discriminare mascata, desemnnd la titlul III, lit. B, ca restrict ii ce trebuie eliminate conditiile carora o dispozitie legislativa, regulamentara sau administrativa, ori o practica administrativa, le subordoneaza accesul sau exercitarea unei activitati nesalariate care, desi aplicabile fara deosebire de nationalitate, mpiedica n exclusivitate sau n principal accesul sau exercitarea ace stei activitati de catre straini ( ). Hot./28.04.1977 2.4. Caracter transfrontalier 1. In aceasta privinta, trebuie aratat ca, daca dispozitiile din tratat referitoare la libera circulatie a persoanelor nu ar trebui aplicate situatiilor de natura interna ale unui stat membru, Curtea a hotart deja ( ) ca importanta art . 52 din tratat nu ar trebui interpretata astfel nct sa excluda de la beneficiile dreptului comunitar cetatenii unui stat membru determinat, atunci cnd acestia, ca urmare a faptului ca au obtinut o calificare profesionala recunoscuta de dispoz itiile dreptului comunitar, se gasesc, fata de statul lor de origine, ntr-o situa tie asemanatoare celei a oricarei alte persoane ce beneficiaza de drepturi si li bertati garantate de tratat. Hot./27.11.1997 2. Acelasi rationament trebuie aplicat si fata de art.48 din tratat. n ho tarrea Knoors sus-amintita (pct. 20), Curtea a decis ca libera circulatie a munci torilor si dreptul de stabilire, garantate de art. 48 si 52 din tratat, constitu ie libertati fundamentale n sistemul Comunitatii, care nu ar fi pe deplin realiza te daca statele membre ar putea refuza beneficiul oferit de dispozitiile dreptul ui comunitar acelora dintre cetatenii lor care s-au folosit de beneficiile preva zute de acest drept si care au obtinut, n favoarea acestora, calificari profesion ale intr-un stat membru altul dect cel a carui nationalitate o are. Hot./31.03.1993 Hot./07.02.1979 3. Avnd n vedere ca, n aceste conditii, este bine sa raspundem la ntrebarea legata de faptul de a cere unui cetatean al unui stat membru ce doreste sa exerc ite o activitate profesionala intr-un alt stat membru, cum ar fi profesia de avo cat, diploma nationala prevazuta de legislatia tarii de domiciliu, desi diploma pe care cel n cauza a obtinut-o n tara sa de origine a facut obiectul unei recunoa steri a echivalentei de catre autoritatea competenta n virtutea legislatiei tarii de domiciliu si el are dreptul de a trece cu succes probele speciale ale examen ului de aptitudini pentru profesia n cauza, constituie, chiar si n absenta directi velor prevazute de art. 57, o restrictie incompatibila cu libertatea de stabilir e a domiciliului garantata de art. 52 din tratat. Hot./27.11.1997 SECTIUNEA A II-A LIBERTATEA DE STABILIRE. RESTRICTII 1. Intrare si sedere (sejur) 1. Fiind vorba despre navele ce nu sunt folosite pentru activitati econo

mice, Curtea a considerat n hotarrea sa din 12 iunie 1997, Commission/Irlande susamintita, ca dreptul comunitar garanteaza oricarui cetatean al unui stat membru att libertatea de a se duce intr-un alt stat membru pentru a desfasura o activita te salariata sau nu, ct si cea de a-si stabili resedinta acolo dupa ce a desfasur at o asemenea activitate. Or, accesul la activitatile de agrement oferite n acel stat constituie corolarul libertatii de circulatie. Hot./27.11.1997 Hot./12.06.1997 Hot./07.03.1996 2. Alte drepturi legate de libertatea de stabilire 1. Reglementarea unui stat membru care exonereaza de la cotizarea la reg imul muncitorilor independenti persoanele ce desfasoara n principal o activitate salariata n acel stat membru, dar refuza aceasta exonerare persoanelor ce desfaso ara, cu titlu principal, o activitate salariata intr-un alt stat membru, are dre pt efect defavorizarea exercitarii activitatilor profesionale n afara teritoriulu i acelui stat membru. Articolele 48 si 52 din tratat se opun, deci, unei asemene a reglementari. Hot./07.07.1988

3. Originea restrictiilor 3.1. Restrictii impuse de statul de adoptie 1. Este sigur faptul ca dreptul la o rambursare a taxelor de boala apart ine unei persoane si nu unei societati. Totusi, exigenta unui tratament national al unei societati constituite n conformitate cu dreptul unui alt stat membru imp lica dreptul de afiliere a personalului acestei societati la un regim stabilit d e asigurarea sociala. In fapt, o discriminare a personalului n privinta protectie i sociale restrnge, indirect, libertatea societatilor unui alt stat membru de a s e stabili, prin intermediul unei agentii, sucursale sau filiale, n statul membru n cauza. Aceasta constatare este coroborata cu faptul ca programul general al con siliului pentru suprimarea restrictiilor la libertatea de stabilire a domiciliul ui din 18 decembrie 1961 ( ), ce furnizeaza indicatii utile n vederea punerii n apli care a dispozitiilor aferente tratatului ( ), considera toate dispozitiile si prac ticile ce interzic sau restrng dreptul de participare la sistemul de asigurare so ciala si, n special, al asigurarilor de boala, ca restrictii aduse libertatii de stabilire a domiciliului. Hot./10.07.1986 2. Chiar si n absenta directivei referitoare la coordonarea dispozitiilor nationale asupra accesului la profesia de avocat si la exercitarea acesteia, ar ticolele 52 si urm. din tratat se opun ca autoritatile competente ale unui stat membru sa refuze, n conformitate cu legislatia nationala si cu regulile de deonto logie profesionala ce sunt n vigoare, unui cetatean al unui alt stat membru, drep tul de a accede la profesia de avocat si de a o exercita pe motiv ca, n acelasi t imp, acesta are un cabinet de avocat si intr-un alt stat membru. Hot./12.07.1984 3. Se cuvine sa raspundem la ntrebarea precum ca, ncepnd cu 1 ianuarie 1973 , un cetatean al unui nou stat membru, ce a primit justificarea unui titlu recun oscut de catre autoritatile competente ale statului membru de domiciliu, echival ent cu diploma eliberata si ceruta n acel stat, se bucura de dreptul de acces la profesia de arhitect si de exercitare a acesteia n aceleasi conditii ca si cetate nii statului membru de domiciliu, fara sa i se impuna conditii suplimentare.

Hot./28.06.1977 4. In conformitate cu jurisprudenta uniforma, unui stat membru, sesizat cu o cerere de autorizare pentru exercitarea unei profesii al carei acces, confo rm legislatiei nationale, este subordonat posesiei unei diplome sau unei calific ari profesionale, i revine sarcina de a lua n considerare diplomele, certificatele si celelalte titluri pe care cel n cauza le-a obtinut n scopul exercitarii acelei asi profesii intr-un alt stat membru, procednd la o comparatie intre competenta a testata de aceste diplome si calificarile cerute de regulile nationale. Aceasta procedura de examinare trebuie sa permita autoritatilor din stat ul membru de adoptie sa se asigure n mod obiectiv ca diploma straina atesta, n num ele titularului, cunostinte si calificari daca nu identice, cel putin echivalent e cu cele atestate de diploma nationala. Aceasta apreciere a echivalentei diplom ei straine trebuie facuta exclusiv tinndu-se cont de nivelul de cunostinte si cal ificari pe care aceasta diploma, data fiind natura si durata studiilor si instru irea practica, permite a le presupune n numele titularului ( ). Hot./22.03.1994 5. Dreptul comunitar se opune ca un stat membru sa oblige un angajator, stabilit intr-un alt stat membru si executant temporar, prin intermediul lucrat orilor cetateni ai tarii terte, sa depuna partea patronala a cotizatiilor de asi stenta sociala n numele acestor angajati, desi acest angajator era deja dator cu cotizatiile pentru aceiasi muncitori si pentru aceleasi perioade de activitate, n virtutea legislatiei tarii sale de domiciliu si ca aceste cotizatii varsate n st atul n care sunt prestate serviciile nu confera nici un avantaj social acestor an gajati. O asemenea obligatie nu va mai fi justificata n cazul n care ea va avea dr ept obiectiv compensarea avantajelor economice pe care angajatorul le-ar fi putu t trage din trecerea cu vederea a reglementarilor n materie de salariu social min im ale statului n care se furnizeaza serviciile n cauza. Totusi, aceasta masura ar depasi scopul urmarit n cazul n care exigentele carora li se subordoneaza eliberarea unei autorizatii s-ar suprapune cu justific arile si garantiile cerute n tara de domiciliu. Respectarea principiului liberei prestatii de servicii cere, pe de o parte, ca statul membru pentru care se efect ueaza prestatia sa nu faca nici o distinctie, n cadrul examinarii cererilor de au torizare si al acordarii acestora, ca urmare a nationalitatii sau a locului de d omiciliu al prestatarului si, pe de alta parte, sa tina cont de justificarile si garantiile deja prezentate de prestatar pentru exercitarea activitatii sale n st atul membru de domiciliu. Hot./17.12.1981 Hot./03.02.1982 6. Data fiind natura aparte a anumitor prestatii de servicii, cum ar fi plasarea artistilor de spectacol, nu ar trebui sa se considere incompatibile cu tratatul unele cerinte specifice impuse prestatarilor, care ar fi motivate de ap licarea unor reguli profesionale, justificate de interesul general sau de necesi tatea asigurarii protectiei artistului, ce revine oricarei persoane stabilite pe teritoriul respectivului stat, n masura n care prestatarul nu ar fi supus unor pr evederi similare n statul membru unde este stabilit. Hot./18.01.1979 7. In lipsa unei armonizari a regulilor aplicabile serviciilor, piedicil e aduse libertatii garantate de tratat n acest domeniu pot proveni din aplicarea unor reglementari nationale ce ating orice persoana stabilita pe teritoriul nati onal, prestatarilor stabiliti pe teritoriul unui alt stat membru, care trebuia d eja sa respecte prevederile din legislatia acelui stat. Hot./09.07.1997 8. O reglementare nationala care subordoneaza prestarea anumitor servici i pe teritoriul national, de catre o ntreprindere situata intr-un alt stat membru , eliberarii unei autorizatii administrative supusa anumitor calificari profesio

nale, constituie o restrictie adusa liberei prestatii de servicii, n sensul art.5 9 din tratat. In fapt, rezervnd prestatia de servicii n materie de supraveghere a brevetelor anumitor operatori economici ce au anumite calificari profesionale, r eglementarea nationala mpiedica, n acelasi timp, o ntreprindere situata n strainatat e sa furnizeze servicii titularilor de brevete pe teritoriul national, precum si pe acesti titulari sa-si aleaga liber modul de supraveghere a brevetelor lor. Desi rezulta dintr-o jurisprudenta uniforma ( ), asemenea obstacole cad su b incidenta art. 59, din moment ce aplicarea legislatiei nationale prestatarilor straini nu este justificata de motive imperioase de interes general sau ca exig entele ce reies din aceasta legislatie sunt deja satisfacute de regulile impuse acelor prestatari n statul membru unde acestia sunt stabiliti. Aceste dispozitii au drept scop principal sa faca posibila pentru presta tar exercitarea activitatii sale n statul membru de adoptie, fara discriminari fa ta de cetatenii acelui stat. Dupa cum a precizat Curtea n hotarrea din 17 decembri e 1981, Webb ( ), ele nu implica faptul ca orice legislatie nationala aplicabila c etatenilor acelui stat si care vizeaza, n mod normal, o activitate permanenta a p ersoanelor stabilite pe teritoriul acestuia, poate fi aplicata integral, n acelas i mod, activitatilor cu caracter temporar, exercitate de persoane stabilite n alt e tari membre. In aceste conditii, constatam ca regula exclusivitatii teritoriale nu ar trebui aplicata unor activitati cu caracter temporar exercitate de avocati stab iliti n alte state membre, acestia aflndu-se, din acest punct de vedere, n conditii de drept si de fapt ce nu permit o comparatie cu cele aplicabile avocatilor sta biliti pe teritoriul francez. Este bine, totusi, sa subliniem ca acceptul trebuie acordat la cerere or icarei ntreprinderi situate ntr-un alt stat membru ce ndeplineste conditiile prevaz ute de legislatia statului destinatar, ca aceste conditii nu se pot suprapune cu conditiile legale echivalente deja ndeplinite n statul de domiciliu, si ca autori tatea de control a statului destinatar trebuie sa ia n consideratie controalele s i verificarile deja efectuate n statul membru de domiciliu. Or, conform Guvernulu i german care, asupra acestui punct, nu a fost contrazis de Comisie, regimul ger man de acordare a acceptului este pe deplin conform acestor exigente. Hot./17.12.1981 Hot./04.12.1986 Hot./10.07.1991 Hot./25.07.1991 3.2. Restrictii impuse de statul de origine 1. Curtea a aratat, n hotarrea din 27 septembrie 1988, Daily Mail and Gene ral Trust ( ), ca daca dispozitiile din tratat referitoare la libertatea de stabil ire a domiciliului vizeaza n special asigurarea beneficiului tratamentului nation al n statul membru de adoptie, ele se opun, n egala masura, ca statul de origine s a mpiedice stabilirea intr-un alt stat membru a unuia dintre cetatenii sai sau a unei societati constituite n conformitate cu legislatia sa si care raspund, deci, definitiei date n art.58. Drepturile garantate de art. 52 si urm. din tratat vor fi golite de continut daca statul de origine poate sa le interzica ntreprinderil or sa paraseasca teritoriul sau n vederea stabilirii lor intr-un alt stat membru. Aceleasi consideratii se impun atunci cnd este vorba de art.48 din tratat, refer itor la regulile ce se opun liberei circulatii a cetatenilor unui stat membru, d ornici sa exercite o activitate salariata intr-un alt stat membru. Hot./15.12.1995 Hot./14.07.1994 2. ( ) dispozitiile din tratat n materie de stabilire a domiciliului si a p restatiilor de servicii nu ar trebui aplicate n situatii pur interne ale unui sta t membru, nu ar mai rezulta ca referinta, n art. 52, la cetatenii unui stat membru nu ar trebui interpretata astfel nct sa-i scoata de sub incidenta dreptului comuni tar pe proprii cetateni ai unui stat membru determinat, atunci cnd acestia, ca ur mare a faptului de a fi locuit n mod regulamentar pe teritoriul unui alt stat mem bru si de a fi obtinut o calificare profesionala recunoscuta de dispozitiile dre

ptului comunitar, se gasesc, fata de statul lor de origine, intr-o situatie asem anatoare celei a tuturor celorlalte persoane ce beneficiaza de drepturile si lib ertatile garantate prin tratat. Hot./28.06.1977 3. In aceasta privinta, constatam ca, din moment ce ele limiteaza posibi litatea pentru organizatiile de radiodifuziune si televiziune stabilite n statul de emisie de a difuza, n beneficiul crainicilor stabiliti n statul de receptie, an unturi publicitare televizate destinate n special publicului de pe teritoriul ace stuia din urma, dispozitii precum cele n cauza, n cadrul afacerilor n principal, im plica restrictii la libera prestatie de servicii. Articolul 59, primul alineat, din tratat, interzice restrictiile la libe ra prestatie de servicii n cadrul Comunitatii n general. In consecinta, aceasta di spozitie priveste nu numai restrictiile impuse de statul de adoptie, ci si pe ce le impuse de statul de origine. Dupa cum a considerat Curtea, n numeroase rnduri, dreptul la libera prestatie de servicii poate fi invocata de o ntreprindere fata de statul n care se afla situata, din moment ce serviciile sunt furnizate unor de stinatari stabiliti intr-un alt stat membru ( ). Rezulta ca interdictia cold calling nu iese de sub incidenta art.59 al tra tatului, pentru simplul fapt ca ea este impusa de statul n care prestatarul de se rvicii este stabilit. Or, o interdictie cum este cea n cauza emana de la statul membru de domic iliu al prestatarului de servicii si priveste nu numai ofertele pe care le-a fac ut unor destinatari ce sunt stabiliti pe teritoriul acelui stat sau care sunt n t recere pe acolo n scopul de a primi servicii, ci si ofertele adresate unor destin atari ce se gasesc pe teritoriul unui alt stat membru. Astfel, ea conditioneaza direct accesul la piata de servicii n celelalte state membre. Ea este, astfel, ca pabila sa mpiedice comertul intracomunitar de servicii. Hot./10.05.1995 Hot./09.07.1997 4. Reglementarea dintr-un stat membru ce interzice prestatarilor de serv icii stabiliti pe teritoriul sau sa adreseze apeluri telefonice nesolicitate uno r clienti potentiali stabiliti n alte state membre pentru a-si oferi propriile se rvicii constituie o restrictie la libera prestatie de servicii, n sensul art.59 d in tratat. In aplicarea acestor reguli, libera prestatie de servicii poate fi invoc ata nu numai de catre cetatenii statelor membre stabiliti intr-un stat membru, a ltul dect cel al destinatarului serviciilor, ci si de o ntreprindere fata de statu l n care ea este situata, din moment ce serviciile sunt furnizate unor destinatar i stabiliti intr-un alt stat membru ( ) si, la modul general, n toate cazurile n car e un prestatar de servicii ofera servicii pe teritoriul unui stat membru, altul dect cel n care este stabilit ( ). Hot./10.05.1995 3.3. Restrictii impuse de asociatiile sau organizatiile ce nu tin de dreptul public 1. Odata nlaturate obiectiunile ce tin de aplicarea art.48 din tratat uno r activitati sportive, cum ar fi cele desfasurate de jucatorii profesionisti de fotbal, se cuvine sa amintim ca, asa cum a aratat Curtea, pe drept, n hotarrea Wal rave sus-amintita, pct.17, acest articol nu guverneaza doar actiunile autoritati lor publice, ci se ntinde si asupra reglementarilor de alta natura ce vizeaza a r egla, n mod colectiv, munca salariata. Hot./15.12.1995 Hot./12.12.1974 2. n fapt, Curtea a considerat ca nlaturarea intre statele membre a obstac olelor la libera circulatie a persoanelor ar fi compromisa daca suprimarea barie relor statale ar putea fi neutralizata de obstacolele ce rezulta din exercitarea autonomiei lor juridice, de asociatii si organisme ce nu tin de dreptul public

( ). Hot./15.12.1995 Hot./12.12.1974 SECTIUNEA A III-A PRINCIPIUL NEDISCRIMINARII SI LIBERTATEA DE STABILIRE A DOMICILIULUI SI DE PREST ARE A SERVICIULUI Principiul liberei circulatii a persoanelor este direct aplicabil, inter zicnd discriminarea pe motive de origine nationala. C.J.C.E. a consacrat acest principiu pentru libertatea stabilirii domici liului n cazul Reyners si pentru libertatea de prestare a serviciilor n cazul van Binsbergen. A. Hotarrea Curtii din 21 iunie 1974 Jean Reyners vs Statul belgian 1. Principiul egalitatii de tratament n raport cu cetatenii reprezinta un a dintre prevederile legale fundamentale ale Comunitatii. 2. prin referire la un set de prevederi legale efectiv aplicate de statu l de resedinta propriilor cetateni, acest principiu, prin esenta lui, este susce ptibil de a fi invocat direct de catre cetatenii tuturor celorlalte state membre . 3. Aceasta interpretare este n concordanta cu art. 8 )7) al Tratatului, c onform caruia data de expirare a perioadei de tranzitie va constitui termenul li mita la care toate normele prevazute trebuie sa intre n vigoare si toate masurile necesare pentru punerea bazelor pietei comune sa fie aplicate. 4. Nu se poate invoca mpotriva acestui efect faptul ca, fie Consiliul nu a elaborat directivele prevazute pentru art. 54 si 57, fie ca numite directive, desi elaborate, nu au atins obiectivul nediscriminatoriu cerut de art. 52. 5. Dupa expirarea perioadei de tranzitie directivele prevazute de capito lul relativ la dreptul de stabilire au devenit superflue cu privire la aplicarea principiului privind nationalitatea, dat fiind faptul ca din acel moment Tratat ul se aplica cu efect direct. 6. Aceste directive nu si-au pierdut totusi importanta din moment ce ace stea au un rol important n domeniul masurilor de facilitare a exercitarii efectiv e a dreptului de libertate a stabilirii. B. Hotarrea Curtii din 3 decembrie 1974 Johannes Henricus Maria van Binsbergen vs Bestuur van de Bedrijfsverenig ing voor Metaalnijverheid 1. Restrictiile ce vor fi abrogate n conformitate cu art. 59 si 60 includ toate cerintele impuse persoanei ce presteaza servicii n special din motive rela tive la nationalitate sau la faptul ca persoana nu locuieste stabil n statul unde se presteaza serviciile, cerinte care nu se aplica persoanelor stabilite pe ter itoriul national sau care pot mpiedica sau obstructiona n alte moduri activitatile persoanei care presteaza serviciile. 2. n particular, cerinta ca persoana care presteaza servicii trebuie sa l ocuiasca n mod obisnuit pe teritoriul statului unde urmeaza sa fie prestate servi ciile, poate, n anumite circumstante, sa aiba ca rezultat lipsirea art. 59 de efe ct util, avnd n vedere ca obiectivul precis al acestui articol este abrogarea rest rictiilor privind libertatea de a presta servicii pentru persoanele care nu sunt stabilite n statul unde urmeaza sa fie prestate serviciile. 3. Totusi, lund n considerare natura specifica a unor servicii ce urmeaza sa fie prestate, anumite cerinte impuse persoanei ce presteaza serviciile nu pot fi considerate ca incompatibilitati cu Tratatul n cazul n care acestea au ca scop aplicarea normelor profesionale justificate de interesul general n special regul

i privind organizarea, calificarea, etica profesionala, supravegherea si raspund erea care sunt obligatorii pentru orice persoana stabilita n statul unde se prest eaza serviciile, iar daca ar fi stabilita n alt stat, persoana care presteaza ser viciile nu s-ar afla n sfera de aplicare a acestor reguli. 4. De asemenea, unui stat membru nu i se poate nega dreptul de a lua mas uri de prevenire a exercitarii de catre o persoana ce presteaza servicii si a c arei activitate este integral sau n principal directionata catre teritoriul sau, a libertatii garantate de art. 59 n scopul evitarii regulilor profesionale de con duita care i s-ar aplica daca ar fi fost stabilit n acel stat; o astfel de situat ie poate fi supusa controlului judiciar n baza dispozitiilor capitolului privitor la dreptul de resedinta/stabilire si nu n baza dispozitiilor privitoare la servi cii. 5. n conformitate cu aceste principii, cerinta ca persoanele ale caror at ributii sunt acelea de a asista administrarea justitiei sa fie permanent stabili te n scop profesional n jurisdictia anumitor instante, curti sau tribunale, nu poa te fi considerata incompatibila cu prevederile art. 59 si 60, aceasta cerinta fi ind n mod obiectiv justificata de nevoia de a se asigura respectarea normelor pro fesionale de conduita privitoare, n special, la administrarea justitiei si la eti ca profesionala. 6. Totusi, nu este aceeasi situatie atunci cnd prestarea anumitor servici i ntr-un stat membru nu este supusa nici unei forme de calificare sau profesional a si cnd cerinta de domiciliere stabila este fixata prin referire la teritoriul s tatului n cauza. 7. Referitor la o activitate profesionala a carei exercitare este n mod s imilar nerestrictionata pe teritoriul unui anume stat membru, cerinta de stabili re pe teritoriul acelui stat constituie o restrictie incompatibila cu art. 59 si 60 ale Tratatului daca administrarea justitiei poate fi asigurata n mod satisfac ator prin masuri mai putin restrictive, ca aceea a alegerii unei adrese pentru s ervicii. Prevederile art. 59, a carui aplicare urma sa fie pregatita de directive le emise n perioada de tranzitie, devin astfel neconditionate la expirarea aceste i perioade. Prevederile acestui articol abroga orice discriminare mpotriva persoanelo r ce presteaza servicii pe motive de nationalitate sau pe baza faptului ca domic iliaza n alt stat membru dect cel n care se vor presta serviciile. De aceea, cel putin n ceea ce priveste cerintele speciale de nationalitat e sau de domiciliu, art. 59 si 6 impun o obligatie bine definita, a carei ndeplin ire de catre statele membre nu poate fi ntrziata sau periclitata de absenta preved erilor care trebuie adoptate n conformitate cu autoritatea conferita de art. 63 s i 66. Prin urmare, raspunsul este acela ca primul paragraf al art. 59 si al tr eilea paragraf al art. 60 au efect direct si, astfel, pot fi invocate n fata inst antelor nationale, cel putin n cazurile n care se urmareste abrogarea oricarei dis criminari mpotriva unei persoane ce presteaza servicii, din motive de nationalita te sau datorita faptului ca locuiesc ntr-un alt stat membru dect acela unde se vor presta serviciile. C. Hotarrea Curtii din 15 decembrie 1995 ABSL (Uniunea Regala Belgiana a Societatilor de Fotbal) vs Jean-Marc Bos man, Clubul Regal din Liege SA vs Jean-Marc si altii si UEFA vs Jean-Marc Bosman 1. Asa cum aceasta Curte a sustinut n mod repetat, libertatea de miscare pentru muncitori este unul dintre principiile fundamentale ale Comunitatii iar p revederile Tratatului care garanteaza aceasta libertate au avut ca efect direct n cepnd cu sfrsitul perioadei de tranzitie. 2. Curtea a mai sustinut, de asemenea, ca reglementarile Tratatului priv ind libertatea de miscare a persoanelor sunt intentionate sa faciliteze cetateni lor Comunitatii ocuparea unor locuri de munca oriunde n interiorul acesteia, iar masurile obstructioniste care pot crea dezavantaje unor cetateni ai Comunitatii n momentul n care acestia ncearca sa desfasoare o anumita activitate economica pe t

eritoriul unui alt Stat membru (vezi cazul 143/87 Stanton vs INASTI [1988] ECR 3 877, paragraf 13 si Cazul C-370/90 Regina vs Tribunalul de Apel pentru Imigrari si Surinder Singh [1992] ECR I-4265, paragraf 16). 3. n acel context, cetatenii Statelor membre au, n particular, dreptul, de curgnd direct din Tratat, de a-si parasi tara de origine pentru a intra pe terito riul unui alt Stat membru si de a domicilia acolo n scopul desfasurarii unei acti vitati economice (vezi, printre altele, Cazul C-363/89 Roux vs Belgium [1991] EC R I-273, paragraful 9 si Singh, citat mai sus, paragraful 17). 4. Prevederile care exclud sau mpiedica pe un cetatean al unui stat membr u sa si paraseasca tara de origine de a-si exercita dreptul la libera circulatie constituie de aceea o piedica n exercitarea aceleasi libertati, chiar daca sunt a plicate fara a tine seama de nationalitatea muncitorilor implicati (vezi si cazu l C-10/90 Masgio vs Bundesknappschaft [1991] ECR I-1119, paragrafele 18 si 19). Libera circulatie a persoanelor este asigurata si de dreptul comunitar s ecundar. n temeiul acestor prevederi, nici un stat membru nu poate acorda un trat ament diferit cetatenilor altui stat membru fata de cel acordat propriilor natio nali. D. Hotarrea Curtii din 7 iulie 1976 Lynne Watson si Alessandro Belmann 1. Prin crearea principiului libertatii de miscare a persoanei si prin a cordarea oricarei persoane ce intra n sfera sa de aplicare a dreptului de acces p e teritoriul statelor membre, n scopurile mentionate n Tratat, dreptul comunitar n u a exclus competenta statelor membre de a adopta masuri ce permit autoritatilor nationale sa tina evidenta exacta a deplasarilor de populatie ce le afecteaza t eritoriul. 2. n conditiile art. 8 (2) al Directivei nr. 68/360 si ale art. 4 (2) al Directivei nr. 73/148, autoritatile competente din statele membre pot cere cetat enilor celorlalte state membre sa declare prezenta sa autoritatilor statului int eresat. O astfel de obligatie nu poate fi privita ca o ncalcare a normelor privin d libertatea de miscare a persoanelor. Totusi, o astfel de ncalcare poate rezulta din formalitatile legale n cauz a, daca procedurile de control la care se refera acestea au fost de natura sa re strictioneze libertatea de miscare prevazuta prin Tratat sau sa limiteze dreptul acordat de Tratat cetatenilor statelor membre de a intra si de a locui pe terit oriul oricarui alt stat membru pentru motivele indicate de dreptul comunitar. 3. n particular, ct priveste termenul n care trebuie raportata sosirea ceta tenilor straini, prevederile Tratatului sunt ncalcate doar daca perioada fixata e ste nerezonabila. 4. Printre sanctiunile corespunzatoare nerespectarii declararii prevazut e sau a formalitatilor de nregistrare, deportarea, ct priveste persoana protejata de dreptul comunitar, este cu siguranta incompatibila cu prevederile Tratatului din moment ce, asa cum Curtea a confirmat deja n alte cazuri, o astfel de masura neaga nsusi dreptul conferit si garantat de Tratat. 5. Ct priveste alte sanctiuni, ca amenzile sau detentia, n cazurile n care autoritatile nationale sunt ndreptatite sa impuna sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor ce obliga cetatenii straini sa notifice prezenta lor sunt compatibi le cu acelea corespunzatoare ncalcarii prevederilor de importanta egala de catre proprii cetateni, acestea nu pot impune o sanctiune att de disproportionata fata de gravitatea ncalcarii nct sa devina un obstacol n calea liberei miscari a persoane lor. 6. n masura n care normele nationale privind controlul cetatenilor straini nu implica restrictii relativ la libertatea de miscare a persoanelor si la drep tul acordat de Tratat persoanelor protejate de dreptul comunitar, de a intra si de a locui pe teritoriul statelor membre, aplicarea unei astfel de legislatii, d aca se bazeaza pe factori obiectivi, nu poate constitui discriminare pe temeiul n ationalitatii , interzisa de art. 7 al Tratatului.

E. Hotarrea Curtii din 3 iulie 1974 Donato Casagrande vs Landeshaupstadt Munchen 1. Conform ordinului, reclamantul n cauza principala, care are cetateni i taliana si este copil al unui muncitor italian din Republica Federala a Germanie i, a frecventat cursurile gimnaziale n anul scolar 1971/1972 la Munchen si a pret ins orasului Munchen, prtul n cauza principala, o bursa scolara n valoare de 70 DM p e luna, prevazuta n art. 2 al legii bavariene a burselor (Bazerisches Ausbildungs foerderungsgesetz). 2. Avnd n vedere ca prtul i-a refuzat dreptul de a se bucura de aceasta prev edere pe temeiul ca art. 3 al respectivei legi se refera numai la cetatenii germ ani, apatrizii si cetatenii straini carora li s-a acordat azil, se pune problema daca acest art. 3 este compatibil cu primul paragraf al art. 12 din Decizia nr. 1612/68. 3. Desi, n baza procedurii de la art. 17, Curtea nu se poate pronunta asu pra interpretarii sau a validitatii prevederilor legale cu caracter national, to tusi, aceasta are competenta sa interpreteze art. 12 al Deciziei nr. 1612/68 si sa decida daca acest articol se refera sau nu la masuri privind bursele, asa cu m este cazul de aici. 4. n baza art. 12 copiii unui cetatean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe teritoriul unui alt stat membru vor fi admisi n sistemul educati onal al acelui stat, daca acesti copii locuiesc pe teritoriul sau , iar statele me mbre sunt chemate sa ncurajeze toate eforturile de a da posibilitatea acestor copi i sa frecventeze cursurile n cele mai bune conditii . 5. n conformitate cu a cincea expunere de motive a Deciziei, aceasta a fo st adoptata, inter alia, din motivul ca pentru a putea fi exercitat la standarde obiective, n libertate si demnitate, dreptul libertatii de miscare necesita ca ob stacolele n calea mobilitatii muncitorilor sa fie eliminate, n special n ceea ce pr iveste dreptul muncitorilor de a se reuni cu familia si conditiile de integrare a acelei familii n statul gazda . Limitarile aduse principiului de libera circulatie sunt supuse controlul ui efectuat de institutiile Uniunii. F. Hotarrea Curtii din 28 octombrie 1975 Roland Rutili vs Ministerul Facerilor Interne 1. Cea de-a doua ntrebare se refera la semnificatia precisa care trebuie atribuita cuvntului justificate din fraza suferind limitarile justificate pe temeiul politicii interne n art. 48 (3) al Tratatului. 2. n cazul acestei prevederi, cuvintele limitari justificate arata ca doar acele limitari care ndeplinesc cerintele legii, inclusiv cele continute n legislat ia comunitara, sunt ngaduite cu privire, n special, la dreptul la libera circulati e si de rezidenta al cetatenilor statelor membre. 3. n acest context, trebuie acordata atentie att regulilor dreptului mater ial ct si normelor formale si de procedura prin care statele membre si exercita pr erogativele desemnate prin art. 48 (3) n ceea ce priveste politica interna si sig uranta nationala. 4. n plus, trebuie avute n vedere elementele particulare izvornd din legisl atia comunitara n legatura cu natura masurilor care fac obiectul plngerii n fata tr ibunalului administrativ, n sensul ca acestea conduc la o interdictie privind rez identa, cu limitare la o anumita parte a teritoriului national. Justificarea mas urilor adoptate pe temeiul politicii interne din punctul de vedere al dreptului material. 5. n virtutea prevederilor continute n art. 48 (3), statele membre continu a, n principiu, sa fie libere de a-si determina cerintele politicii interne prin prisma propriilor interese nationale. 6. Cu toate acestea, conceptul de politica interna trebuie interpretat c

u strictete, n contextul comunitar si, mai ales, acolo unde este folosit pentru a justifica derogari de la principiile fundamentale privind egalitatea de tratame nt si libertatea de miscare a muncitorilor, astfel nct scopul urmarit sa nu poate fi determinat unilateral, de catre fiecare stat membru, fara a face subiectul co ntrolului exercitat de catre institutiile comunitatii. 7. Ca urmare, nu pot fi impuse restrictii privind dreptul unui cetatean al oricarui stat membru de a intra pe teritoriul oricarui alt stat membru, de a locui acolo si de a se muta n orice loc, cu exceptia cazului n care prezenta sau c omportamentul sau constituie o amenintare adevarata si suficient de serioasa la adresa politicii interne a statului respectiv. 8. n acest sens, art. 3 al Directivei 64/221 impune statelor membre dator a de a-si baza deciziile pe evaluarea fiecarui caz n parte al unei persoane aflat e sub protectia legislatiei comunitare si nu pe consideratii generale. 9. Mai mult, art. 2 al aceleiasi Directive prevede ca temeiul politicii interne sa nu fie utilizat n mod gresit prin invocarea sa spre a servi unor intere se economice . n acelasi sens, conform art. 8 al Deciziei 1612/68, care asigura ega litatea tratamentului n ceea ce priveste membrii sindicatelor si exercitarea drep turilor rezultnd din aceasta, rezervele enuntate relativ la politica interna nu p ot fi invocate pe temeiuri provenind din exercitarea acelor drepturi. Libertatea de circulatie a serviciilor cuprinde si asa-numita libertate pasiva a serviciilor, dreptul de a beneficia nengradit de servicii prestate ntr-un alt stat membru. G. Hotarrea Curtii din 31 ianuarie 1984 Graziana Luisi si Giuseppe Carbone vs Ministero del Tesoro 1. n virtutea art. 59 al Tratatului, restrictiile privind libera prestare de servicii urmeaza a fi eliminate n ceea ce priveste pe cetatenii statelor memb re care sunt stabiliti ntr-un alt stat membru dect cel al persoanei ce este destin atara a serviciilor. Pentru a permite prestarea serviciilor, persoana care prest eaza serviciul se poate duce n statul membru unde este stabilit destinatarul serv iciilor sau acesta din urma poate merge n statul n care este stabilit prestatorul serviciilor. n timp ce primul caz este expres mentionat n paragraful al treilea al art. 60, care permite prestatorului de servicii sa-si exercite activitatea cu t itlu temporar n statul membru unde presteaza serviciile, cel de-al doilea caz est e corolarul necesar ce rezulta de aici, care ntregeste obiectivul liberalizarii t uturor activitatilor rentabile (aducatoare de profit) care nu intra n domeniul oc rotit de principiul libertatii de circulatie a bunurilor, persoanelor si a capit alului. Rezulta ca libertatea de prestare a serviciilor include si libertatea, p entru destinatarii serviciilor, sa mearga n alt stat membru pentru a beneficia de un serviciu de acolo, fara a fi obstructionat de restrictii, chiar si n privinta platii si ca turistii, persoane ce primesc tratament medical sau care calatores c pentru studii sau pentru afaceri, vor fi considerati ca destinatari ai servici ilor. De asemenea, turistii care se afla pe teritoriul comunitatii nu pot fi s upusi discriminarilor. H. Hotarrea Curtii din 2 februarie 1989 Ian William Cowan vs Finantele Publice 1. Conform art. 7 al Tratatului, interzicerea discriminarii se aplica n se nsul acestui Tratat si fara a neglija nici o prevedere speciala continuata n acesta . Aceasta din urma expresie se refera n special la alte prevederi ale Tratatului u nde aplicarea principiului general prezentat n acest articol i se ofera forme con crete, n functie de situatiile specifice. Exemple n acest sens sunt prevederile pr ivind libera circulatie a muncitorilor, dreptul la stabilirea domiciliului si li bertatea de a presta servicii. 2. Asupra ultimei pozitii, curtea a sustinut, n hotarrea privind Cazurile conexate 286/82 si 26/83 Luisi si Carbone vs Ministerul de Finante [1984] ECR 37

7, ca libertatea de a oferi servicii include libertatea, pentru beneficiarii ser viciilor, de a se deplasa ntr-un alt Stat membru n scopul de a obtine acolo un anu mit serviciu, fara a fi obstructionat de restrictii, iar turistii, printre altii , trebuie priviti ca beneficiari ai serviciilor. 3. n cazul audierilor, Guvernul francez a sustinut ca, asa cum se prezint a acum legislatia Comunitara, beneficiarul unor servicii nu se poate astepta ca efectul principiului care interzice discriminarea sa se extinda pna acolo nct legis latia nationala n discutie sa nu creeze nici o bariera libertatii de miscare. O a stfel de prevedere, ca cea n discutie, n cadrul audierilor principale, se sustine, nu impune restrictii n acel sens. Mai mult, priveste un drept care este o manife stare a principiului solidaritatii nationale. Un astfel de drept presupune o leg atura mai strnsa cu Statul dect cea a unui beneficiar al serviciilor, iar pentru a cest motiv poate fi restrictionat la persoane care sunt, fie cetateni ai acelui Stat, fie cetateni straini care domiciliaza n acel Stat. 4. Aceasta argumentare nu poate fi acceptata. Atunci cnd legislatia Comun itara garanteaza unei persoane fizice libertatea de circulatie ntr-un alt Stat me mbru, protectia acelei persoane n interiorul Statului membru n discutie, la fel ca n cazul cetatenilor acelui Stat si a rezidentilor n acel Stat, este un corolar al libertatii de circulatie. Rezulta ca interzicerea discriminarii este aplicabila beneficiarilor de servicii n contextul Tratatului n ceea ce priveste protectia mpo triva riscului de a fi victima unui atac si dreptul la a obtine compensatii fina nciare, prevazut de catre legislatia nationala, atunci cnd acest risc se material izeaza. Faptul ca aceasta compensatie n discutie este finantata de Trezoreria Pub lica nu poate modifica regulile privind protectia drepturilor, garantata prin Tr atat. SECTIUNEA A IV-A CONDITII RELATIVE LA CALIFICAREA PROFESIONALA 1. Sistemul general de recunoastere a diplomelor 1.1. Principiul general 1. Statele membre nu pot face abstractie, n aplicarea dispozitiilor lor n ationale, de cunostintele si de calificarile deja obtinute de persoana n cauza in tr-un alt stat membru ( ). In consecinta, ele sunt obligate sa tina seama de echiv alarea diplomelor ( ) si, daca este cazul, de a proceda la o examinare comparativa a cunostintelor si calificarilor cerute de dispozitiile lor nationale cu cele a le persoanei n cauza ( ). Hot./30.11.1995 2. Astfel, procedura de autorizare trebuie, n primul rnd, sa aiba drept un ic obiectiv de a verifica daca titlul universitar de gradul III, obtinut ntr-un a lt stat membru, a fost eliberat legitim, n urma absolvirii efective a cursurilor, de o institutie de nvatamnt superior, competenta n acest sens. Hot./31.03.1993 1.2. Rolul directivelor 1. n fapt, directiva 89/48 CEE a Consiliului, din 21 decembrie 1988, refe ritoare la un sistem general de recunoastere a diplomelor de nvatamnt superior ce sanctioneaza instruirea profesionala cu durata minima de 3 ani ( ), nu vizeaza un titlu universitar, cum este cel n cauza n fata jurisdictiei nationale, ce a fost o btinut n urma unui singur an de studiu. Hot./31.03.1993 2. n schimb, directiva 92/51 CEE a Consiliului, din 18 iunie 1992, referi toare la un al doilea sistem general de recunoastere a formarii profesionale, ce

completeaza directiva 89/48/CEE ( ) extinde sistemul de recunoastere si asupra di plomelor ce sanctioneaza studiile cu durata de cel putin un an. Aceasta directiv a a fost, totusi, adoptata dupa faptele litigiului pe fond si termenul de transp unere n dreptul national nu a ajuns la scadenta. Hot./31.03.1993 3. Astfel, exercitarea dreptului la libera stabilire a domiciliului nu p oate fi subordonata, dupa 1 ianuarie 1973, de catre un stat membru fata de un ce tatean al unui nou stat membru, unei autorizatii exceptionale, n masura n care ace l cetatean ndeplineste conditiile definite de legislatia tarii de domiciliu pentr u proprii cetateni. Hot./28.06.1977 4. In vederea facilitarii accesului la activitatile nesalariate si la ex ercitarea lor, art. 57 confera Consiliului sarcina de a emite directive ce au dr ept obiectiv, pe de o parte, recunoasterea mutuala a diplomelor si, pe de alta p arte, coordonarea dispozitiilor legislative si administrative ale statelor membr e ce privesc accesul la activitatile nesalariate si exercitarea acestora. Hot./28.04.1977 5. Directiva, ce se ntemeiaza pe art. 49, 57, par.1, si 66 din tratat, vi zeaza a facilita libera circulatie a persoanelor si serviciilor, permitnd cetaten ilor statelor membre sa exercite o profesie n mod independent sau ca salariat int r-un alt stat membru dect cel n care ei si-au obtinut calificarile profesionale. Hot./02.07.1998 1.3. Diplome. Echivalenta diplomelor 1. Se cuvine sa raspundem la prima ntrebare precum ca art. 31, par. 1, li t. a, al directivei 93/16 nu subordoneaza accesul la instruirea specifica n medic ina generala obtinerii n prealabil a unei diplome de baza vizata de art. 3. Hot./16.07.1998 2. Simplul fapt ca ghizii turistici originari dintr-un alt stat membru n u au nevoie de o asemenea autorizatie atunci cnd nsotesc un grup de turisti n Greci a nu ne permite sa concluzionam ca ei pot fi interesati, n scopul de a avea o mai buna pregatire, n obtinerea unei asemenea diplome si sa se narmeze astfel cu autori zatia necesara exercitarii profesiei. Intr-un asemenea caz, reglementarea le est e aplicabila. Hot./05.06.1997 3. In conformitate cu o jurisprudenta constanta, unui stat membru, sesiz at cu o cerere de autorizare pentru exercitarea unei profesii al carei acces est e, conform legislatiei nationale, subordonat posesiei unei diplome sau a unei ca lificari profesionale, i revine sarcina de a lua n consideratie diplomele, certifi catele si celelalte titluri pe care cel n cauza le-a obtinut n vederea exercitarii acestei profesii intr-un alt stat membru, procedndu-se la o comparatie intre com petenta atestata de aceste diplome si cunostintele si calificarile cerute de reg ulile nationale. Hot./22.03.1994 4. n lipsa unei armonizari intre conditiile de acces la o profesiune, sta tele membre au drept sa defineasca cunostintele si calificarile necesare exercit arii acestei profesii si sa ceara prezentarea unei diplome ce atesta posesia uno r asemenea cunostinte si calificari. Unui stat membru, sesizat cu o cerere de autorizare pentru exercitarea u nei profesii al carei acces este, conform legislatiei nationale, subordonat pose siei unei diplome sau unei calificari profesionale, i revine sarcina de a lua n co nsideratie diplomele, certificatele si celelalte titluri pe care cel n cauza le-a obtinut n vederea exercitarii aceleiasi profesii intr-un alt stat membru, procedn

d la o comparatie intre competenta atestata de aceste diplome si cunostintele si calificarile cerute de regulile nationale ( ). Aceasta procedura de examinare trebuie sa permita autoritatilor din stat ul membru de adoptie sa se asigure n mod obiectiv ca diploma straina atesta, n num ele titularului sau, cunostinte si calificari, daca nu identice, cel putin echiv alente cu cele atestate de diploma nationala. Aceasta apreciere a echivalentei titlului strain trebuie facuta exclusiv tinnd co nt de nivelul de cunostinte si calificari pe care acest titlu, data fiind natura si durata studiilor si a instruirii practice aferente, permite a fi presupuse n numele titularului. n cadrul acestei examinari, un stat membru poate totusi sa ia n considerar e diferentele obiective referitoare att la cadrul juridic al profesiei n cauza n st atul membru de provenienta, ct si la domeniul sau de activitate. n cazul profesiei de agent imobiliar, un stat membru este bine intentionat cnd trece la o examinar e comparativa a titlurilor profesionale, tinnd cont de diferentele existente intr e ordinele juridice nationale n cauza ( ). Daca acest examen comparativ al titlurilor duce la constatarea ca acele cunostinte si calificari atestate de titlul strain corespund cu cele cerute de d ispozitiile nationale, statul membru este obligat sa admita ca acest titlu ndepli neste conditiile impuse de acestea. Daca, dimpotriva, comparatia nu indica dect o corespondenta partiala intre aceste cunostinte si calificari, statul membru de adoptie are dreptul de a cere persoanei n cauza sa demonstreze ca si-a nsusit cuno stintele ce i lipseau ( ). n aceste conditii, este bine sa raspundem la cea de-a doua ntrebare pusa d e Juzgado de Instruccion nr.20 din Madrid, asa cum a fost ea reformulata, precum ca art.52 si 57 din tratat trebuie interpretate n sensul urmator : - n absenta directivei referitoare la recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri privitoare la profesia de agent imobiliar, a utoritatile unui stat membru, sesizate cu o cerere de autorizare pentru exercita rea acestei profesii, introduse de un cetatean al unui alt stat membru ce se afl a n posesia unei diplome sau a unui titlu privitor la exercitarea acelei profesii n statul sau de origine, sunt obligate sa examineze n ce masura cunostintele si c alificarile atestate de diplomele sau titlurile profesionale obtinute de cel n ca uza n statul sau de origine corespund celor cerute de reglementarea din statul de adoptie; - n cazul n care corespondenta dintre diplome sau titluri nu este dect part iala, autoritatile statului de adoptie au dreptul sa ceara ca cel n cauza sa dove deasca ca si-a nsusit cunostintele lipsa, supunndu-l, la nevoie, la un examen; - decizia prin care i se refuza cetateanului unui alt stat membru recuno asterea sau echivalarea diplomei sau a titlului profesional eliberat de statul m embru al carui cetatean este, trebuie sa poata fi atacata cu un recurs prin care sa se permita verificarea legalitatii sale n raport cu dreptul comunitar, iar pe rsoana n cauza trebuie sa cunoasca motivele ce au stat la baza emiterii deciziei. Hot./07.05.1992 1.4. Libera circulatie a lucratorilor 1. Libera circulatie a lucratorilor. Echivalenta diplomelor. Antrenor sp ortiv Uniunea Nationala a Antrenorilor (UNECTEF) Contra Georges Heynes s.a. Rezumatul hotarrii 1. Libera circulatie a persoanelor Lucratori Recunoasterea diplomelor Li psa unor directive de armonizare Obligatia statelor membre de a asigura libera c irculatie a muncitorilor n cadrul legislatiei lor n materie de echivalenta a diplo melor Criterii de apreciere a echivalentei. (Tratat CEE, art. 5 si 48) 2. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Liberul acces la angajare rept fundamental consacrat de tratat Decizia unei autoritati nationale ce refuza D

beneficiul adus acestui drept subordonarea la un recurs jurisdictional ce decurge dintr-un principiu general al dreptului comunitar. (Tratat CEE, art. 48)

Cerinta

3. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Recunoasterea diplomelor Li psa unor directive de armonizare Decizia unei autoritati nationale ce refuza rec unoasterea Obligatia de motivare supunerea la un recurs jurisdictional. (Tratat CEE, art. 48) 1. Cerinta legitima ce constata, n diferite state membre, n a subordona ac cesul la numite profesii posesiei unei diplome constituie un obstacol n calea exe rcitarii efective a liberei circulatii a muncitorilor, garantata prin tratat, a carei eliminare trebuie usurata prin directive ce vizeaza recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor si a celorlalte titluri . mprejurarea ca asemenea direc tive nu au fost nca adoptate nu autorizeaza un stat membru, date fiind exigentele impuse de art. 5 din tratat, sa refuze beneficiul efectiv al acestei libertati unei persoane ce intra sub incidenta dreptului comunitar, atunci cnd aceasta libe rtate poate fi asigurata n acel stat membru, n special datorita faptului ca dispoz itiile sale legislative si regulamentare permit recunoasterea diplomelor straine echivalente. Trebuind sa concilieze exigenta calificarilor cerute pentru exercitarea unei profesii date cu imperativele liberei circulatii a muncitorilor, procedura de recunoastere a echivalentei trebuie sa permita autoritatilor nationale sa se asigure n mod obiectiv sa diploma straina atesta, n numele titularului, cunostinte si calificari nu identice, cel putin echivalente cu cele atestate de diploma na tionala. Aceasta apreciere a echivalentei diplomei straine trebuie sa se faca ex clusiv tinnd cont de nivelul de cunostinte si calificari pe care aceasta diploma, data fiind natura si durata studiilor si pregatirea practica a carei efectuare o atesta, permite a o presupune n numele titularului. 2. Accesul liber la o slujba constituie un drept fundamental conferit pr in tratat n mod individual oricarui lucrator migrator al comunitatii, existenta u nei cai de recurs de natura jurisdictionala mpotriva oricarei decizii a unei auto ritati nationale ce refuza beneficiul conferit de acest drept fiind esentiala pe ntru a asigura protectia efectiva a dreptului sau. Aceasta exigenta constituie u n principiu general de drept comunitar ce decurge din traditiile constitutionale comune statelor membre si care si-a gasit consacrarea n art. 6 si 13 din Convent ia Europeana a Drepturilor Omului. 3. Cnd ntr-un stat membru accesul la o profesie salariala este subordonata profesiei unei diplome nationale sau a unei diplome straine recunoscuta ca echi valenta, principiul liberei circulatii a muncitorilor, consacrat de art. 48 din tratat, cere ca decizia prin care se refuza unui muncitor, care este cetatean al unui alt stat membru, recunoasterea echivalentei diplomei eliberate de statul m embru al carui cetatean este, sa poata fi atacata cu un recurs de natura jurisdi ctionala care sa permita verificarea legalitatii sale n raport cu dreptul comunit ar si cel n cauza sa poata fi informat asupra motivelor ce au stat la baza emiter ii deciziei. 2. Alte calificari profesionale 1. O alta reglementare nationala ce subordoneaza exercitarea anumitor pr estatii de servicii pe teritoriul national, printr-o ntreprindere situata ntr-un a lt stat membru, eliberarii unei autorizatii administrative subordonate profesiei anumitor calificari profesionale constituie o restrictie la libera prestare de servicii, n sensul art. 59 din tratat. n fapt, rezervnd prestatia de servicii n mate rie de supraveghere a brevetelor anumitor operatori economici ce au anumite cali ficari profesionale, o reglementare nationala mpiedica, n acelasi timp, o ntreprind ere situata n strainatate sa furnizeze servicii titularilor de brevete pe teritor iul national si pe acesti titulari sa aleaga n mod liber modul de supraveghere a

brevetelor lor. Hot./25.07.1991 2. Subordonnd prestatia de servicii a ghizilor turistici ce provin dintrun alt stat membre posesiei unui titlu determinat, aceasta legislatie mpiedica, n fapt, birourilor de turism sa furnizeze aceste servicii spre ajutorarea propriul ui personal si ghizii turistici independenti sa-si ofere serviciile acestor biro uri n timpul voiajelor organizate. Ea mpiedica, de asemenea, turistii ce participa la asemenea calatorii organizate sa recurga la serviciile n cauza, dupa cum dore sc. Hot./26.02.1991 3. Dupa cum a aratat, pe buna dreptate, Guvernul francez, precum si SNMO F si SNMSRRF, diploma EEO pe care o detine dl. Bouchoucha nu beneficiaza n moment ul de fata de nici o recunoastere mutuala la nivel comunitar. De aceea, aceasta diploma nu ar trebui sa fie considerata ca o calificare profesionala recunoscuta de dispozitiile dreptului comunitar. Pe de alta parte, n conformitate cu termeni i hotarrii precizate, din 7 februarie 1979, nu ar trebui sa nu recunoastem intere sul legitim pe care un stat membru l poate avea, acela de a mpiedica faptul ca, n f avoarea facilitatilor create n virtutea tratatului, unii dintre cetatenii sai sa nu ncerce sa se sustraga legislatiei lor nationale n materie de formare profesiona la (pct. 25). Hot./3.10.1990 3. nscrierea n tabloul ordinului profesional 1. Interdictia de nscriere pe un tablou al ordinului din Franta a oricaru i medic sau chirurg-stomatolog ce continua sa fie nscris sau nregistrat ntr-un alt stat membru denota un caracter absolut si general pentru a putea fi justificata de necesitatea asigurarii continuitatii ngrijirilor date bolnavilor sau de cea a aplicarii n Franta a regulilor franceze de deontologie. De aceea, pe buna dreptate, Comisia sustine ca interdictia impusa de leg islatia franceza oricarui medic sau stomatolog stabilit ntr-un alt stat membru de a-si exercita activitatea n Franta facnd o nlocuire, deschiznd un cabinet sau lucrnd ca salariat este contrara dispozitiilor tratatului referitoare la libera circul atie a persoanelor. Hot./30.04.1996 2. Dupa cum a declarat Curtea n hotarrea din 15.12.1983, nu ar trebui sa s e refuze nscrierea pe tabloul ordinului profesional pentru motive ce ignora valid itatea unui titlu profesional obtinut ntr-un alt stat membru, desi acest titlu fi gureaza printre cele pe care toate statele membre, precum si ordinele lor profes ionale, n calitate de organisme cu o functie publica, sunt obligate sa le recunoa sca n virtutea dreptului comunitar. De aceea, o legislatie prevede sanctiuni pena le sau administrative mpotriva unui veterinar ce si exercita meseria fara a fi nscr is n ordinul profesional, n masura n care respectiva nscriere i-a fost refuzata prin ncalcarea dreptului comunitar, nu este compatibila cu dreptul comunitar, ntruct ea ajunge sa priveze de orice efect util dispozitiile tratatului si ale directivei 78/1026 ce vizeaza, conform celui de-al doilea sau considerent. Sa faciliteze e xercitarea efectiva a dreptului de stabilire a domiciliului si al liberei prestari de servicii a veterinarului. Hot./15.12.1983 5. Cazul 222/86 Uniunea nationala a antrenorilor si cadrelor tehnice profesioniste de fotbal (UNECTEF) contra Georges HEYLENS si altii

(cerere de decizie prejudiciabila, formulata de Tribunalul de mare instanta din Lille) Libera circulatie a muncitorilor Echivalenta diplomelor - Traducere din volumul Recueil de la Cour 1987-9 , pag.4097-4098, editat de CJCE Luxembourg Antrenor sportiv

Rezumatul hotarrii 1. Libera circulatie a persoanelor Lucratori Recunoasterea diplomelor Li psa unor directive de armonizare Obligatia statelor membre de a asigura libera c irculatie a muncitorilor n cadrul legislatiei lor n materie de echivalenta a diplo melor Criterii de apreciere a echivalentei. (Tratat CEE, art.5 si 48) 2. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Liberul acces la angajare D rept fundamental consacrat de tratat Decizia unei autoritati nationale ce refuza beneficiul adus de acest drept Subordonarea la un recurs jurisdictional Cerinta ce decurge dintr-un principiu general al dreptului comunitar. (Tratat CEE, art.48) 3. Libera circulatie a persoanelor Muncitori Recunoasterea diplomelor Li psa unor directive de armonizare Decizia unei autoritati nationale ce refuza rec unoasterea Obligatia de motivare Supunerea la un recurs jurisdictional. (Tratat CEE, art.48) 1. Cerinta legitima ce consta, n diferite state membre, n a subordona acce sul la anumite profesii posesiei unei diplome constituie un obstacol n calea exer citarii efective a liberei circulatii a muncitorilor, garantata prin tratat, a c arei eliminare trebuie usurata prin directive ce vizeaza recunoasterea mutuala a diplomelor, certificatelor si a celorlalte titluri. mprejurarea ca asemenea dire ctive nu au fost nca stopate nu autorizeaza un stat membru, date fiind exigentele impuse de art.5 din tratat, sa refuze beneficiul efectiv al acestei libertati u nei persoane ce intra sub incidenta dreptului comunitar, atunci cnd aceasta liber tate poate fi asigurata n acel stat membru, n special datorita faptului ca dispozi tiile sale legislative si regulamentare permit recunoasterea diplomelor straine echivalente. Trebuind sa concilieze exigenta calificarilor cerute pentru exercitarea unei profesiuni date cu imperativele liberei circulatii a muncitorilor, procedur a de recunoastere a echivalentei trebuie sa permita autoritatilor nationale sa s e asigure n mod obiectiv ca diploma straina atesta, n numele titularului, cunostin te si calificari daca nu identice, cel putin echivalente cu cele atestate de dip loma nationala. Aceasta apreciere a echivalentei diplomei straine trebuie sa se faca exclusiv tinnd cont de nivelul de cunostinte si calificari pe care aceasta d iploma, data fiind natura si durata studiilor si pregatirea practica a carei efe ctuare o atesta, permite a o presupune n numele titularului. 2. Accesul liber la slujba constituie un drept fundamental conferit prin tratat n mod individual oricarui lucrator migrator al Comunitatii, existenta une i cai de recurs de natura jurisdictionala mpotriva oricarei decizii a unei autori tati nationale ce refuza beneficiul conferit de acest drept fiind esentiala pent ru a asigura protectia efectiva a dreptului sau. Aceasta exigenta constituie un principiu general de drept comunitar ce decurge din traditiile constitutionale c omune statelor membre si care si-a gasit consacrarea n art.6 si 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. 3. Cnd intr-un stat membru accesul la o profesie salariata este subordona ta posesiei unei diplome nationale sau a unei diplome straine recunoscuta ca ech ivalenta, principiul liberei circulatii a muncitorilor, consacrat de art.48 din tratat, cere ca decizia prin care se refuza unui muncitor ce este cetatean al un

ui alt stat membru recunoasterea echivalentei diplomei eliberate de statul membr u al carui cetatean este, sa poata fi atacata cu un recurs de natura jurisdictio nala care sa permita verificarea legalitatii sale n raport cu dreptul comunitar s i ca cel n cauza sa poata fi informat asupra motivelor ce au stat la baza emiteri i deciziei. 2. Alte calificari profesionale 1. O reglementare nationala ce subordoneaza exercitarea anumitor prestat ii de servicii pe teritoriul national, printr-o ntreprindere situata intr-un alt stat membru, eliberarii unei autorizatii administrative subordonate posesiei anu mitor calificari profesionale constituie o restrictie la libera prestare de serv icii, n sensul art. 59 din tratat. n fapt, rezervnd prestatia de servicii n materie de supraveghere a brevetelor anumitor operatori economici ce au anumite califica ri profesionale, o reglementare nationala mpiedica, n acelasi timp, o ntreprindere situata n strainatate sa furnizeze servicii titularilor de brevete pe teritoriul national si pe acesti titulari sa aleaga n mod liber modul de supraveghere a brev etelor lor. Hot./25.07.1991 2. Subordonnd prestatia de servicii a ghizilor turistici ce provin dintrun alt stat membru posesiei unui titlu determinat, aceasta legislatie mpiedica, n fapt, birourile de turism sa furnizeze aceste servicii spre ajutorarea propriulu i personal si ghizii turistici independenti sa-si ofere serviciile acestor birou ri n timpul voiajelor organizate. Ea mpiedica, de asemenea, turistii ce participa la asemenea calatorii organizate, sa recurga la serviciile n cauza, dupa cum dore sc. Hot./26.02.1991 3. Dupa cum a aratat, pe buna dreptate, Guvernul francez, precum si SNMO F si SNMSRRF, diploma EEO pe care o detine dl Bouchoucha nu beneficiaza n momentu l de fata de nici o recunoastere mutuala la nivel comunitar. De aceea, aceasta d iploma nu ar trebui sa fie considerata ca o calificare profesionala recunoscuta de dispozitiile dreptului comunitar. Pe de alta parte, n conformitate cu termenii hotarrii precizate, din 7 februarie 1979, nu ar trebui sa nu recunoastem interes ul legitim pe care un stat membru il poate avea, acela de a mpiedica faptul ca, n favoarea facilitatilor create n virtutea tratatului, unii dintre cetatenii sai sa nu ncerce sa se sustraga legislatiei lor nationale n materie de formare profesion ala (pct. 25). Hot./03.10.1990 3. nscrierea n tabloul ordinului profesional 1. Interdictia de nscriere pe un tablou al Ordinului din Franta a oricaru medic sau chirurg-stomatolog ce continua sa fie nscris sau nregistrat intr-un al stat membru denota un caracter absolut si general pentru a putea fi justificat de necesitatea asigurarii continuitatii ngrijirilor date bolnavilor sau de cea aplicarii n Franta a regulilor franceze de deontologie. De aceea, pe buna dreptate Comisia sustine ca interdictia impusa de legi slatia franceza oricarui medic sau stomatolog stabilit intr-un alt stat membru d e a-si exercita activitatea n Franta facnd o nlocuire, deschiznd un cabinet sau lucrn d ca si salariat este contrara dispozitiilor tratatului referitoare la libera ci rculatie a persoanelor. Hot./30.04.1986 i t a a 2. Dupa cum a declarat Curtea n hotarrea din 15.12.1983, nu ar trebui sa s e refuze nscrierea pe tabloul ordinului profesional pentru motive ce ignora valid itatea unui titlu profesional obtinut intr-un alt stat membru, desi acest titlu figureaza printre cele pe care toate statele membre, precum si ordinele lor prof esionale, n calitate de organisme cu o functie publica, sunt obligate sa le recun

oasca n virtutea dreptului comunitar. De aceea, o legislatie ce prevede sanctiuni penale sau administrative mpotriva unui veterinar ce si exercita meseria fara a f i nscris n ordinul profesional, n masura n care respectiva nscriere i-a fost refuzata prin ncalcarea dreptului comunitar, nu este compatibila cu dreptul comunitar ntru ct ea ajunge sa priveze de orice efect util dispozitiile tratatului si ale direct ivei 78/1026 ce vizeaza, conform celui de-al doilea sau considerent, sa facilite ze exercitarea efectiva a dreptului de stabilire a domiciliului si al liberei pres tari de servicii a veterinarului. Un stat membru nu poate aplica o sanctiune penala pentru exercitarea abu ziva a profesiei de veterinar unui cetatean al unui alt stat membru, abilitat n p ropria tara sa exercite profesia de veterinar, pe motiv ca el nu este nscris pe t abloul veterinarilor din primul stat membru, atunci cnd aceasta nscriere i-a fost refuzata prin ncalcarea dreptului comunitar. Hot./15.12.1983 SECTIUNEA A V-A LICENTE, AUTORIZATII, ACORDURI 1. Daca este adevarat ca reglementarea nationala n cauza nu i priveaza n pr incipal pe asigurati de posibilitatea de a recurge la un prestatar de servicii s tabilit intr-un alt stat membru, nu este mai putin adevarat ca ea subordoneaza r ambursarea cheltuielilor angajate n acel stat unei autorizatii prealabile si refu za o asemenea rambursare asiguratilor ce nu se afla n posesia acestei autorizatii . Cheltuielile angajate n statul de afiliere nu sunt, totusi, supuse respectivei autorizatii. Hot./28.04.1998 Hot./09.07.1997 2. n Franta, obligatia impusa ntreprinderilor de a obtine o autorizatie de munca pentru a angaja cetateni ai statelor terte este nsotita de obligatia de a plati o redeventa care, ca si usturatoarea amenda administrativa ce sanctioneaza nerespectarea acestei obligatii, pot constitui sarcini economice substantiale p entru angajatori. Hot./09.08.1994 SECTIUNEA A VI-A PROTECTIA SOCIALA 1. Sarcini sociale. Obligatii 1. O reglementare nationala ce obliga angajatorul, care actioneaza n cali tate de prestatar de servicii n sensul tratatului, sa plateasca cotizatiile patro nale n fondul de asigurare al statului membru de adoptie, n plus fata de cotizatii le pe care le-a varsat deja n fondul de asigurare al statului n care s-a stabilit, i impune o sarcina economica suplimentara, astfel nct sa nu se gaseasca pe picior de egalitate, din punct de vedere al concurentei, cu angajatorii stabiliti n stat ul de adoptie. O asemenea reglementare, chiar daca aceasta se aplica fara deosebire pre statarilor nationali si celor din celelalte state membre, este susceptibila sa c onstituie o restrictie la libera prestatie de servicii n sensul art.59 din tratat . Articolele 59 si 60 din tratat se opun ca un stat membru sa oblige o ntre prindere, situata intr-un alt stat membru si care este executant temporar al luc rarilor n primul stat, sa verse cotizatiile patronale cu titlu de timbre-fidelita te si timbre-intemperii n numele muncitorilor ce erau destinati realizarii acestor l ucrari, desi aceasta ntreprindere este deja datoare cu cotizatii comparabile n num

ele acelorasi lucratori si pentru aceleasi perioade de activitate n statul n care aceasta este situata. Hot./28.03.1996 2. Acesta este cazul unei reglementari nationale de genul celei n cauza a tunci cnd obligatia de a plati partea patronala din cotizatiile de asigurare soci ala impusa prestatarilor stabiliti pe teritoriul national este extinsa asupra an gajatorilor stabiliti intr-un alt stat membru si care sunt deja datori cu cotiza tii comparabile n numele acelorasi muncitori si pentru aceleasi perioade de activ itate, n virtutea legislatiei acelui stat. n fapt, n asemenea conditii, reglementar ea statului unde se efectueaza prestatia se dovedeste a fi, din punct de vedere economic, o sarcina suplimentara pentru angajatorii stabiliti intr-un alt stat m embru, acestia fiind n fapt loviti mai dur dect prestatarii stabiliti pe teritoriu l national. n plus, o reglementare ce impune angajatorilor o sarcina sociala n numele muncitorilor lor, pentru care nu se obtine nici un avantaj social, acestia fiind dispensati de asigurarea statului membru unde se efectueaza prestatia si ramn, n plus, pe parcursul ntregii perioade n care se realizeaza lucrarile, n mod obligator iu afiliati la regimul de asigurare sociala al statului membru n care s-a stabili t angajatorul, nu poate fi considerata, n mod rational, a fi justificata de motiv e de interes general ce tin de protectia sociala a lucratorilor. Dreptul comunitar se opune ca un stat membru sa oblige un angajator, sta bilit intr-un alt stat membru si care este, prin intermediul lucratorilor ce sun t cetateni ai tarii terte un executant temporar al lucrarilor n primul stat, sa v erse partea patronala a cotizatiilor de asigurare sociala n numele acestor muncit ori, desi acel angajator este deja dator cu cotizatii comparabile n numele acelor asi muncitori si pentru aceleasi perioade de activitate, n virtutea legislatiei s tatului de domiciliu, si ca acele cotizatii varsate n statul unde se efectueaza p restatia nu confera nici un avantaj social acelor lucratori. O asemenea obligati e nu ar mai fi justificata n cazul n care ea ar avea drept obiectiv compensarea av antajelor economice pe care angajatorul le-ar fi putut obtine din trecerea cu ve derea a reglementarii n materie de salarii sociale minime a statului unde se pres teaza serviciul. Hot./03.02.1982 2. Alte situatii privind protectia sociala 1. n stadiul actual al dreptului comunitar, un stat membru poate, ca urma re a competentei sale n organizarea sistemului de asigurare sociala, sa considere ca un sistem de asigurare sociala, cum ar fi cel n cauza n principal, implica nea parat, n vederea atingerii obiectivelor sale, ca admiterea unor operatori privati n acest sistem n calitate de prestatari de servicii de asigurare sociala sa fie s ubordonata conditiei neurmaririi nici unui scop lucrativ. Prin urmare, imposibilitatea pentru societatile ce urmaresc un scop lucr ativ sa concure n mod automat la realizarea unui sistem legal de asigurare social a al unui stat membru prin ncheierea unei conventii ce confera dreptul la ramburs area de catre autoritatile publice a costurilor serviciilor de asigurare sociala cu caracter medical, nu este susceptibila de a pune societatile cu scop lucrati v ale altor state membre intr-o situatie de fapt sau de drept dezavantajoasa n ra port cu cea a societatilor cu scop lucrativ din statul membru de domiciliu. Hot./17.06.1997 2. Dispozitiile din art. 52 si 58 din tratat nu se opun ca un stat membr u sa permita doar operatorilor privati ce nu urmaresc un scop lucrativ sa concur e la realizarea sistemului sau de asigurare sociala prin ncheierea de conventii c e confera dreptul la rambursarea de catre autoritatile publice a costurilor serv iciilor de asigurare sociala cu caracter medical. Hot./28.06.1977 3. n conformitate cu o jurisprudenta uniforma, dreptul comunitar nu aduce atingere competentei statelor membre pentru a-si organiza propriile sisteme de asigurare sociala ( ).

De aceea, n lipsa unei armonizari la nivel comunitar, legislatiei fiecaru i stat membru i revine sarcina de a stabili, pe de o parte, conditiile de drept s au obligatia de a se afilia la un regim de asigurare sociala ( ) si, pe de alta pa rte, conditiile care dau dreptul la prestarea de servicii ( ). Curtea a constatat ca natura aparte a anumitor prestatii de servicii nu trebuie sa determine iesirea de sub incidenta principiului fundamental al libere i circulatii a acestor activitati. Prin urmare, faptul ca reglementarea nationala n cauza, n principal, tine de domeniul asigurarii sociale nu este de natura a exclude aplicarea articolelor 59 si 60 din tratat. Hot./28.04.1998 SECTIUNEA A VII-A DREPTURI EXCLUSIVE SI MONOPOLURI. DISCRIMINARE 1. Sistemul conceput de art. 61 din Media va conduce efectiv la o restri ctie la libera prestatie de servicii n cadrul Comunitatii, n sensul art. 59 din tr atat. n fapt, obligatia impusa tuturor organismelor nationale de radiodifuziune , stabilite intr-un stat membru, de a recurge n totalitate sau partial la mijloac ele tehnice oferite de o ntreprindere nationala, mpiedica aceste organisme sau le limiteaza, n orice caz, posibilitatile de adresare la serviciile ntreprinderilor s ituate n alte state membre. Ea implica, deci, un efect protector n beneficiul unei ntreprinderi prestatoare de servicii stabilite pe teritoriul national si defavor izeaza, n aceeasi masura, ntreprinderile de acelasi tip situate n alte state membre . Guvernul olandez scoate n evidenta faptul ca acest regim preferential si p roduce efectele restrictive n aceeasi masura fata de ntreprinderile prestatoare de servicii, altele dect Bedrijf, situate n Tarile de Jos, ct si fata de ntreprinderil e situate n celelalte state membre. Aceasta mprejurare nu este, n orice caz, de natura a exclude regimul prefe rential de care beneficiaza Bedrijf ca urmare a aplicarii art. 59 din tratat. Pr in urmare, nu este necesar ca toate ntreprinderile unui stat membru sa fie avanta jate fata de ntreprinderile straine. Este suficient faptul ca sistemul preferent ial conceput este n beneficiul unui prestatar national. Hot./25.07.1991 2. Desi existenta unui monopol al prestatiilor de servicii nu este, ca a tare, incompatibila cu dreptul comunitar, posibilitatea ca monopolul sa fie orga nizat astfel nct sa aduca atingere regulilor privitoare la libera prestare de serv icii nu poate fi exclusa. Acesta este si cazul cnd monopolul conduce la o discrim inare intre emisiunile nationale si cele ce provin din celelalte state membre, n detrimentul acestora din urma. Art.59 din tratat se opune unei reglementari nationale ce creeaza un mon opol al drepturilor exclusive de difuzare a emisiunilor proprii si de retransmis ie a emisiunilor provenite din alte state membre, atunci cnd un astfel de monopol produce efecte discriminatorii n detrimentul emisiunilor provenite din celelalte state membre, doar daca aceasta reglementare nu este justificata de unul din mo tivele aratate la art.59 la care face trimitere art.66 din tratat. Hot./18.06.1991 SECTIUNEA A VIII-A FORMA JURIDICO-SPECIFICA A CONTRACTULUI DE MUNCA

1. O reglementare a unui stat membru care, facnd obligatorie ntre parti f orma juridica a contractului de munca, mpiedica birourile de turism, oriunde ar f i ele situate, sa ncheie, n cadrul executarii programelor de activitati turistice pe care le initiaza n acel stat membru, un contract de prestare servicii cu un gh id turistic titular al unei autorizatii de exercitare a profesiei n cauza si care este originar dintr-un alt stat membru, constituie un obstacol n sensul art. 59 din tratat Hot./05.06.1997

SECTIUNEA A IX-A PROFESII SPECIFICE 1. Avocati 1.1. Totusi, accesul la anumite activitati nesalariate si exercitarea lo r pot fi subordonate respectarii anumitor dispozitii legislative, regulamentare sau administrative, de interes general, cum ar fi regulile de organizare, califi care, de deontologie, control si responsabilitate ( ). Aceste dispozitii pot preve dea, n special, ca exercitarea unei activitati specifice este rezervata, dupa caz , titularilor unei diplome, unui certificat sau ai unui alt titlu, persoanelor c e apartin unui ordin profesional sau persoanelor ce tin de o anumita disciplina sau control. Ele pot, de asemenea, sa prescrie conditiile de utilizare a titluri lor profesionale, cum ar fi cel de avvocato . Atunci cnd accesul la o activitate specifica, sau la exercitarea acesteia , este subordonata unor asemenea conditii n statul membru de adoptie, cetateanul unui alt stat membru, ce doreste sa exercite aceasta activitate, trebuie n princi piu sa le respecte. De aceea, art. 57 prevede ca Consiliul va suspenda directive le de genul celei 89/48 sus-amintita, ce vizeaza, pe de o parte, recunoasterea m utuala a diplomelor, certificatelor si a celorlalte titluri si, pe de alta parte , coordonarii dispozitiilor nationale privind accesul la activitatile nesalariat e si la exercitarea acestora. Hot./30.11.1995 1.2. Este sigur ca nici o masura nu a fost nca luata n numele art. 57, par .2, din tratat, cu privire la armonizarea conditiilor de acces la activitatea de avocat. n cadrul acestei examinari, un stat membru poate, totusi, sa ia n consider atie diferentele obiective referitoare att la cadrul juridic al profesiei n cauza, ct si la domeniul de activitate. n cazul profesiei de avocat, un stat membru are deci temei sa procedeze la o examinare comparativa a diplomelor tinnd cont de dif erentele existente intre ordinele juridice nationale n chestiune. Hot./07.05.1991 1.3. Prevederile art. 52 din Tratatul CEE trebuie interpretate n sensul c a autoritatile nationale ale unui stat membru, sesizate cu o cerere de autorizar e a exercitarii profesiei de avocat, introdusa de un cetatean comunitar care are deja dreptul de a exercita aceasta profesie n tara sa de origine si care are fun ctia de consilier juridic n acel stat membru, sunt obligate sa examineze n ce masu ra cunostintele si calificarile atestate de diploma obtinuta de cel n cauza n tara de origine corespund celor cerute de reglementarile statului de adoptie. n cazul n care corespondenta dintre aceste diplome nu este dect partiala, autoritatile na tionale n chestiune au dreptul sa ceara ca persoana n cauza sa dovedeasca ca si-a n susit cunostintele si calificarile ce i lipseau. Hot./07.05.1991 1.4. Totusi, date fiind particularitatile profesiei de avocat, trebuie s a i recunoastem statului membru de adoptie, n interesul unei bune administrari a j

ustitiei, dreptul de a cere avocatilor nscrisi n baroul aflat pe teritoriul sau ca ei sa si exercite activitatea astfel nct sa mentina un contact suficient cu client ii lor si cu autoritatile judiciare si sa respecte regulile deontologice. Totusi , astfel de exigente nu ar trebui sa aiba ca efect mpiedicarea cetatenilor altor state membre de a-si exercita efectiv dreptul de stabilire a domiciliului ce le este garantat prin tratat. Chiar si n absenta directivei referitoare la coordonarea dispozitiilor na tionale asupra accesului la profesia de avocat si la exercitarea acesteia, artic olele 52 si urm. din tratat se opun ca autoritatile competente ale unui stat mem bru sa i refuze, n conformitate cu legislatia nationala si cu regulile de deontolo gie profesionala n vigoare, unui cetatean al unui alt stat membru dreptul de a a ccede la profesia de avocat si de a o exercita pe motiv ca acesta detine, n acela si timp, un cabinet de avocat si intr-un alt stat membru. Hot./28.06.1977 1.5. Faptul de a cere, unui cetatean al unui stat membru ce doreste sa d esfasoare o activitate profesionala intr-un alt stat membru, cum ar fi profesia de avocat, diploma nationala prevazuta de legislatia tarii de domiciliu, desi di ploma pe care cel n cauza a obtinut-o n tara sa de origine a fost echivalata de ca tre autoritatea competenta, n virtutea legislatiei tarii de domiciliu si acesta a re dreptul sa treaca probele speciale ale examenului de aptitudini pentru profes ia n cauza, constituie, chiar si n absenta directivelor prevazute de art.57, o res trictie incompatibila cu libertatea de stabilire a domiciliului garantata de art . 52 din tratat. Hot./28.04.1977 1.6. Libertatea de stabilire. Avocat Hotarrea REYNERS din 21.06.1974 (n C.J.C.E.,Reyners c/Royanne de Belgique, aff. 2 74,Rec.631) n cauza, un cetatean olandez a cerut sa exercite profesia de avocat n Beli gia, fiind titularul unei diplome belgiene, dar i s-a refuzat, pe motivul nation alitatii sale. Curtea de Justitie a afirmat trei principii: 1. Primul este cel al aplicabilitatii directe a art. 52 (49 nou) ncepnd de la expirarea perioadei de tranzitie. S-a pus problema de a sti daca omisiunea C onsiliului, care nu a adoptat directivele necesare n timpul perioadei de tranziti e, mpiedica recunoasterea deplina a libertatii de stabilire. Curtea a constatat c a acest text prezinta caracterele dispozitiilor efectului direct (clare, precise , neconditionate si juridic perfecte, adica suficiente prin ele nsele). Libertate a de stabilire este, deci, acordata tuturor resortisantilor comunitari, oricare ar fi sectorul lor de activitate, dupa 1970. Dar ea nu este dobndita dect n temeiul art. 52, devenit 49, putnd fi "facilitata" pe calea directivelor. 2. Al doilea principiu este cel al dreptului "tratamentului national", c are este recunoscut oricarui emigrant comunitar. Acest drept la "tratament natio nal" nu rezulta expres din art. 52 (49) al Tratatului, si nici din art. 7 (6, 12 ), care prevede principiul nediscriminarii n functie de nationalitate. Dar, o leg atura ntre cele doua texte exista, iar, n plus, art. 52 (49) asigura aplicarea ace stei dispozitii generale ntr-un domeniu particular al dreptului de stabilire. Ace st drept la tratamentul national este un efect direct si se dobndeste de toti res ortisantii comunitari. 3. Al treilea principiu se refera la derogarea continuta n art. 55 (deven it 45) relativa la participarea la exercitarea autoritatii publice. Curtea a int erpretat restrictiv acest text si a refuzat sa-l aplice ansamblului de activitat i (asistenta, consiliere s.a.), care permit exercitarea profesiei de avocat. "Profesia de avocat constituie un exemplu bun, caci avocatii pot fi n sit uatia de a completa o jurisdictie si, atunci, sa participe la exercitarea autori tatii publice. Aceasta functie, deci, trebuie sa fie rezervata numai nationalilo r, strainii putnd sa exercite profesia de avocat, dar fara puterea de a participa la o jurisdictie."

1.7. Libertatea de prestare a serviciilor. Consilier juridic Hotarrea VAN BINSBERGEN din 03.12.1974 (n C.J.C.E., 03.12.1974, aff. 33 74, citata n "Droit des affaires de l`Uni on Europenne", Ch. Gavalda si G. Pasleani, Ed. Litec, Paris, 1999, p. 167) Speta priveste un consilier juridic care era initial instalat n Olanda, u nde reprezenta clientii n fata tribunalelor. El si-a nfiintat un cabinet n Belgia s i a cerut sa continue a reprezenta clientela sa n fata jurisdictiilor olandeze, d ar i s-a refuzat acest drept pe motiv ca trebuia sa aiba cabinetul pe teritoriul olandez. Curtea a afirmat patru principii: 1. Primele doua sunt cele din hotarrea Reyners (art. 52, devenit 49 si ar t. 7, devenit 6 si apoi 12). 2. Celelalte doua principii se refera profund la libera prestare a servi ciilor comunitare. 2.1. Curtea constata ca libera prestare a serviciilor este de o natura " particulara", ea fiind transfrontaliera si nu poate fi totalmente necontrolata, oricare ar fi sectorul de activitate. Ea nu poate depinde numai de tratamentul n ational n vigoare n Statul membru n care este situat stabilimentul de la care emana prestarea serviciilor. Restrictiile, cu conditia ca ele sa nu fie discriminatorii, pot fi, deci , impuse de state prestarilor de servicii, "care vor fi motivate de aplicarea re gulilor profesionale justificate de interesul general", cu referire speciala la deontologie, la regulile de calificare, la controlul sau la responsabilitatea pr ofesionala, n esenta pentru ratiuni deontologice sau pentru buna functionare a ju stitiei. Dar aceste restrictii trebuie sa fie n mod obiectiv necesare si proporti onale cu scopul urmarit. 2.2. Cel de-al patrulea pricipiu consta n aceea ca "L.P.S." (libera prest are a serviciilor) trebuie sa fie realmente comunitara, neputnd fi invocata "n pre zenta unui flux de afaceri esentialmente nationale", existnd, ntotdeauna, o "rezer va de frauda". 2. Asigurari 2.1. Trebuie sa se admita ca o firma de asigurare a unui alt stat membru care se afla n permanenta n statul membru n cauza tine de dispozitiile tratatului asupra dreptului de stabilire a domiciliului si aceasta chiar daca acea prezenta nu a luat forma unei sucursale sau a unei agentii, ci se exercita prin intermed iul unui simplu birou, administrat de propriul personal al firmei, sau al unei p ersoane independente, dar care este mandatata pentru a actiona n permanenta pentr u aceasta ca si o agentie. Ca urmare a definitiei sus-amintite, continute n art.6 0, alin. 1, o asemenea firma de asigurare nu ar trebui, deci, sa se prevaleze de art. 59 si 60 pentru ceea ce tine de activitatile sale n statul membru n cauza. Hot./04.12.1986 2.2. Cazul 197/85 Oficiul national de pensii pentru lucratorii salariati (ONPTS) contra Domenica Stefanutti (cerere de decizie prejudiciabila, formulata de Curtea conflictelor de munca din Mons) Asigurare sociala Aplicarea regulilor nationale anticumul ncadrarea unei pensii de invaliditate a unui alt stat membru - Traducere din volumul Recueil de la Jurisprudence de la Cour 1987-9 , pag.3855-3882, editat de CJCE Luxembourg

Rezumatul hotarrii 1. Asigurare sociala a lucratorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul Drepturi obtinute doar n virtutea legislatiei nationale Aplicabilitate Limite Reglementare comunitara mai favorabila muncitorilor. (Regulamentul Consiliului nr. 1408/71, art.12, &2 si 46) 2. Asigurare sociala a muncitorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul Inopozabilitate fata de beneficiarii prestatiilor de aceeasi natura li chidate n conformitate cu dispozitiile din Regulamentul nr. 1408/71 Prestatii de aceeasi natura Criterii Pensie de invaliditate si pensie de urmas Prestatii dife rite. (Regulamentul Consiliului nr. 1408/71, art.12, &2 si 46) 3. Asigurare sociala a lucratorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul ncadrarea unei pensii de invaliditate, atribuita de un stat membru n fun ctie de legislatia unui alt stat membru Problema ce tine de dreptul national. 4. Asigurare sociala a muncitorilor migranti Prestatii Reguli nationale anticumul Modalitati de aplicare Art. 7, par. 1, lit.b), din Regulamentul nr. 57 4/72 Aplicare cumulata a unei pensii de urmas cu una de natura diferita obtinuta intr-un alt stat membru. (Regulamentul Consiliului nr. 574/72, art.7, &1, lit.b) 1. Atunci cnd muncitorul primeste o pensie doar n virtutea legislatiei nat ionale, dispozitiile din Regulamentul nr.1408/71 nu reprezinta un obstacol n cale a faptului ca acestuia i se aplica integral doar legislatia nationala, inclusiv regulile anticumul nationale. Aceasta constatare este valabila si n cazul supravi etuitorilor lucratorului ce revendica o pensie de urmas. Totusi, daca aplicarea doar a legislatiei nationale se dovedeste a fi mai putin favorabila pentru benef iciar dect cea a art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71, trebuie aplicate dispoziti ile acestui articol. 2. Prestatiile de asigurare sociala trebuie privite, n sensul ultimei fra ze din art. 12, par. 2, al Regulamentului nr. 1408/71, ca fiind de aceeasi natur a atunci cnd obiectul si finalitatea lor, precum si baza de calcul si conditiile lor de acordare sunt identice. Aceasta exigenta nu este satisfacuta atunci cnd pr estatiile sunt legate de profesii diferite si, pe cale de consecinta, de perioad e de asigurare distincte; acesta este cazul cnd vorbim, pe de o parte, de o pensi e de invaliditate ntemeiata pe profesia pe care beneficiarul a avut-o ntr-un stat membru si, pe de alta parte, de o pensie de urmas ntemeiata pe profesia pe care s otul defunct al beneficiarului o avusese intr-un alt stat membru. Ultima fraza d in art. 12, par. 2, al Regulamentului nr. 1408/71 nefiind aplicabila, regulile a nticumul nationale pot, deci, n virtutea primei fraze din aceasta dispozitie, sa fie opozabile pentru beneficiarul prestatiilor, ct si n cadrul regimului art. 46 d in Regulamentul nr. 1408/71. 3. Cu privire la regulile anticumul ale unui stat membru prestatar, ncadr area unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei acelui stat, a une i pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru tine nu de dreptul comu nitar, ci doar de dreptul national. 4. Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sun t aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n baza legislatiei unui stat membru cu una de natura diferita, de invaliditate sau de limita de vrsta, o btinute doar n virtutea legislatiei unui alt stat membru atunci cnd aplicarea numa i a legislatiei nationale se dovedeste a fi, n definitiv, mai putin favorabila pe ntru beneficiar. Hotarrea 1. Prin hotarrea din 21 iunie 1985, primita la Curte la 26 iunie, Curtea conflictelor de munca, n virtutea art. 177 din Tratatul CEE, a evidentiat patru p robleme prejudiciabile privitoare la interpretarea articolelor 48 si 51 din acel asi tratat, precum si a art. 12 din Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, din

14 iunie 1971, referitoare la aplicarea regimurilor de asigurare sociala muncit orilor salariati si familiilor lor ce se deplaseaza n interiorul Comunitatii ( ) si a art. 7, par. 1, lit.b), din Regulamentul nr. 574/72, ce stabileste modalitati le de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71 ( ) pentru a ncadra o pensie de invalid itate n scopul aplicarii regulilor anticumul belgiene. 2. Aceste probleme au fost ridicate n cadrul unui litigiu ce o opunea pe dna Stefanutti - de nationalitate italiana si cu domiciliul n Italia, ce benefici a n nume propriu de o pensie de invaliditate italiana organismului de asigurare b elgiana, Oficiul National de Pensii pentru lucratorii salariati (ONPTS) care nu i-a acordat acesteia o pensie de urmas n urma decesului, n februarie 1977, al sotu lui sau ce lucrase timp de aproximativ 18 ani n Belgia si 15 ani n Italia. 3. Acest refuz, ntemeiat pe o regula anticumul belgiana conform careia pe nsia de urmas nu se acorda beneficiarului unei pensii de invaliditate belgiene s au straine, a fost limitat la o perioada cuprinsa intre 1 februarie 1977 si 1 ap rilie 1979, pentru care dna Stefanutti a obtinut, drept urmare, o indemnizatie asa-numita de adaptare. Dupa aceasta ultima data, dnei Stefanutti, dupa ce a atins vrsta de 60 de ani, i s-a acordat pensia de urmas ceruta, dat fiind fa ptul ca pensia de invaliditate este considerata n Belgia, pentru femeile ajunse l a vrsta pensionarii stabilite n acel stat membru, la 60 de ani, ca tinnd locul pens iei de batrnete si o astfel de pensie poate fi, n principiu, cumulata cu o pensie de urmas. Totusi, ONPTS a aplicat o alta regula anticumul belgiana care nu permi te acest cumul dect la concurenta unei sume egale cu 110% din cuantumul pensiei d e urmas acordate. 4. Prin urmare, dna Stefanutti a formulat un recurs la Tribunalul confli ctelor de munca din Charleroi, sustinnd ca avea dreptul la o pensie de urmas belg iana ncepnd din februarie 1977, ntruct pensia sa de invaliditate italiana, netransfo rmabila n pensie pentru limita de vrsta, trebuia sa fie considerata ca avnd aceeasi natura ca o pensie pentru limita de vrsta, daca prima regula anticumul mentionat a mai sus nu se putea aplica. Tribunalul a declarat recursul ntemeiat sub acest a spect, apreciind totusi ca pensia de urmas (belgiana) si pensia de invaliditate (italiana) asimilata unei pensii pentru limita de vrsta aveau o natura diferita, ele nefiind cumulabile n conformitate cu art. 12 din Regulamentul nr.1408/71 dect pna la plafonul fixat de a doua regula anticumul sus-mentionata. 5. Att ONPTS ct si dna Stefanutti au introdus apel la aceasta hotarre la Cu rtea conflictelor de munca din Mons, primul evidentiind faptul ca pensia de inva liditate nu putea fi asimilata unei pensii pentru limita de vrsta nainte ca dna St efanutti sa fi atins vrsta de 60 de ani, cea de-a doua estimnd ca pensia sa din It alia nu putea fi luata n calcul n virtutea dreptului comunitar dect proportional cu perioada de asigurare convenita n Belgia de sotul sau defunct pentru cumulul cu pensia de urmas, si aceasta n virtutea art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72, desi ea avea dreptul la pensia de urmas cea mai favorabila ntre cea r ezultata din calculele nationale si cea rezultata din calculele facute n conformi tate cu dreptul comunitar. 6. n acest context, Curtea conflictelor de munca din Mons a ridicat urmat oarele probleme prejudiciabile : 1) Atunci cnd vaduva unui muncitor flotant a obtinut ntr-un stat membru drep tul la o pensie de invaliditate, fara aplicarea regulamentelor comunitare si cnd ea evidentiaza faptul ca are dreptul, ntr-un alt stat membru, la o pensie de urma s ca urmare a muncii depuse de sotul ei, fara aplicarea regulamentelor comunitar e, este compatibil cu art. 48 si 51 din Tratatul de la Roma faptul ca institutia din acest al doilea stat, ce acorda pensia de urmas, sa ia n consideratie pensia de invaliditate acordata de primul stat, asa cum ia n consideratie pensiile de i nvaliditate acordate de propria legislatie, pentru a aplica regulile anticumul d in legislatia sa nationala ? 2) n caz afirmativ, atunci cnd legislatia unui stat membru regleaza ntr-un mod diferit cumulul pensiei de urmas pe care o acorda cu o pensie de invaliditat e sau cu una pentru limita de vrsta, cum trebuia considerata pensia de invalidita te netransformabila n pensie pentru limita de vrsta atribuita de un alt stat memb ru : trebuie considerata ca o pensie de invaliditate sau cu una pentru limita de vrsta? Trebuie, eventual, sa distingem urmatoarea situatie : ca beneficiarul pen

siei de invaliditate a atins sau nu vrsta pensionarii sau beneficiaza de o pensie pentru limita de vrsta ? 3) Aceasta vrsta de pensionare trebuie sa fie cea prevazuta de legislatia de care tine dispozitia referitoare la cumul sau cea prevazuta de legislatia su b incidenta careia se afla pensia netransformabila al carei cumul este reglement at ? 4) Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sun t aplicabile cumulului unei pensii indirecte (pensia de urmas) cu o pensie direc ta de natura diferita (pensie de invaliditate sau pentru limita de vrsta)? . 7. Pentru o mai ampla expunere a faptelor, a cadrului juridic si a obser vatiilor scrise prezentate Curtii, se face trimitere la raportul sedintei. Acest e elemente ale dosarului nu sunt reluate mai jos dect n masura n care sunt necesare rationamentului Curtii. Asupra primei probleme 8. nainte de a aborda aceasta problema, se cuvine sa amintim ca n materie de asigurare sociala, art. 48 si 51 din Tratatul CEE constituie fundamentul si c adrul reglementarilor emise pentru punerea lor n aplicare, printre care si Regula mentul nr. 1408/71. 9. n privinta primei chestiuni, jurisdictia nationala doreste sa stie dac a, atunci cnd vaduva unui muncitor migrant a obtinut, doar n virtutea legislatiei un ui stat membru, o pensie de invaliditate si cnd ea invoca faptul ca are dreptul, n alt stat membru, de o pensie de urmas obtinuta doar n conformitate cu legislatia celui de-al doilea stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 se opune aplicarii reg ulilor anticumul externe ale acestui din urma stat referitoare la suprapunerea unor asemenea pensii. 10. n aceasta privinta, este bine sa aratam ca, n conformitate cu jurispru denta Curtii, atunci cnd un muncitor primeste o pensie doar n virtutea legislatiei nationale, dispozitiile din Regulamentul nr. 1408/71 nu se opun faptului ca doa r legislatia nationala sa i se aplice integral, inclusiv regulile anticumul nati onale (hotarrea din 5 mai 1983 ). Aceasta constatare este valabila si n cazul urmasi lor muncitorului ce revendica o pensie de urmas. 11. Trebuie, totusi, sa observam ca tot de jurisprudenta constanta a Cur tii tine si faptul ca daca aplicarea doar a legislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila beneficiarului dect cea de sub incidenta art. 46 din Regulam entul nr. 1408/71, dispozitiile acestui articol trebuie sa fie aplicate ( ). 12. n ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor acestui articol 46, se cuv ine sa observam ca din ultima fraza a art. 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408 /71 rezulta ca acele clauze de reducere, suspendare sau suprimare, prevazute de legislatia unui stat membru n caz de cumul al unei pensii cu altele de asigurare sociala, nu sunt aplicabile atunci cnd cel n cauza beneficiaza de pensii de aceeas i natura, de invaliditate, pentru limita de vrsta sau de deces. n acest context, p ensiile de asigurare sociala trebuie privite, n conformitate cu jurisprudenta con stanta a Curtii ( ), ca fiind de aceeasi natura atunci cnd obiectul si finalitatea lor, ca si baza lor de calcul si conditiile de acordare, sunt identice. 13. n aceasta privinta, este suficient sa observam ca aceasta exigenta nu ar trebui, n nici un caz, sa fie satisfacuta atunci cnd pensiile sunt legate de p rofesii diferite si, pe cale de consecinta, de perioade de asigurare distincte; acesta este si cazul, pe de o parte, intre o pensie de invaliditate acordata pen tru o functie pe care beneficiarul nsusi a ndeplinit-o ntr-un stat membru si, pe de alta parte, o pensie de urmas acordata pentru o functie pe care sotul defunct a l persoanei beneficiare a ndeplinit-o ntr-un alt stat membru. Ultima fraza din art . 12, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71, nefiind aplicabila, regulile anticum ul nationale pot, deci, n virtutea primei fraze a acestui articol 12, par. 2, sa fie opuse beneficiarului pensiilor n aceeasi masura sub regimul art. 46 din Regul amentul nr. 1408/71. 14. Este bine, deci, sa raspundem la prima chestiune : atunci cnd vaduva unui muncitor migrant a obtinut, doar n virtutea legislatiei unui stat membru, o p ensie de invaliditate si cnd se bucura, ntr-un alt stat membru, de o pensie de urm

as obtinuta doar n virtutea legislatiei acelui stat membru, Regulamentul nr. 1408 /71 nu se opune aplicarii regulilor anticumul externe acelui din urma stat. Asupra problemelor 2 si 3 15. Aceste doua probleme privesc exclusiv aspecte de ncadrare, legat de r egulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinut e doar n numele legislatiei acelui stat, al unei pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru. 16. Se cuvine sa amintim ca asemenea probleme de ncadrare tin doar de dre ptul national. Deci, jurisdictiei nationale i revine sarcina de a aprecia asupra continutului si interpretarii dispozitiilor din propria legislatie n ceea ce priv este cumulul pensiilor. 17. Astfel, este bine sa raspundem la chestiunile 2 si 3 : privitor la r egulile anticumul ale unui stat membru prestatar al unei pensii de urmas obtinut e doar n virtutea legislatiei acelui stat, ncadrarea unei pensii de invaliditate a tribuite de un alt stat membru nu tine de dreptul comunitar.

Asupra celei de-a 4-a probleme 18. Dupa cum rezulta din motivele hotarrii de trimitere, jurisdictia nati onala vrea n esenta sa stie daca dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regula mentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invalid itate sau de limita de vrsta, obtinute doar n conformitate cu legislatia unui alt stat membru. 19. n acest sens, se cuvine sa observam ca acel cumul al pensiilor de nat ura diferita fiind deja susceptibil de a intra sub incidenta art. 12, par. 2, di n Regulamentul nr. 1408/71, nu ar trebui sa se ntmple altfel n ceea ce priveste art . 7, par. 1, lit. b), luat n aplicarea art. 12 din regulamentul de baza. Respecti vul art. 7, par. 1, lit. b), nu priveste totusi dect prestatiile lichidate confor m dispozitiilor art. 46, par .2, din Regulamentul nr. 1408/71. Or, cum s-a arata t la prima chestiune, cuantumul unei pensii obtinute doar n virtutea legislatiei nationale a unui stat membru trebuie sa fie stabilit, n principiu, conform aceste i legislatii, fara a fi necesar sa se tina cont de perioadele de asigurare acope rite sub legislatia altor state membre. 20. Totusi, dupa cum s-a si aratat la prima problema, dispozitiile art.4 6 din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie sa fie aplicate daca aplicarea numai a le gislatiei nationale se arata a fi mai putin favorabila pentru beneficiarul unei pensii. Trebuie sa precizam, n acest context, ca n virtutea art. .46, par. 1, alin . 2 comparatia ce urmeaza a fi facuta se afla, pe de o parte, intre pensia calcu lata n conformitate doar cu dreptul national si subordonata aplicarii regulilor a nticumul nationale si, pe de alta parte, pensia calculata n conformitate cu regim ul comunitar prevazut la art.46, par.2 si subordonata aplicarii regulii anticumu l stabilite de art.12 din Regulamentul nr. 1408/71, precum si regulii emise pent ru executarea sa, anume art. 7 din Regulamentul nr. 574/72. Daca acest din urma calcul se dovedeste a fi mai avantajos pentru beneficiar, el trebuie retinut cu consecinta ca pensia n cauza va fi lichidata n conformitate cu dispozitiile art. 4 6, par. 2, din Regulamentul nr. 1408/71. 21. Este bine, deci, sa raspundem la a 4-a chestiune : dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72 sunt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n numele legislatiei unui stat membru cu o pensie d e natura diferita, de invaliditate sau de limita de vrsta obtinute numai n virtute a legislatiei unui alt stat membru atunci cnd aplicarea doar a legislatiei nation ale se arata a fi mai putin favorabila pentru beneficiar. Asupra cheltuielilor

22. Cheltuielile angajate de Republica Italiana si de Comisia Comunitati i Europene, ce au naintat observatii Curtii, nu pot face obiectul unei rambursari . Procedura dovedind ca are, fata de parti n principal, caracterul unui incident prezentat n fata jurisdictiei nationale, rezulta ca acesteia din urma i revine sar cina de a statua asupra cheltuielilor. Pentru aceste motive, Curtea (a doua sectie), statund asupra problemelor ce i-au fost naintate de Curtea conflictelor de munca din Mons, prin hotarrea din 21 iunie 1985, hotaraste : 1) Atunci cnd vaduva unui muncitor migrant a obtinut, doar n virtutea legisl atiei unui stat membru, o pensie de invaliditate si cnd ea are dreptul ntr-un alt stat membru la o pensie de urmas obtinuta doar n conformitate cu legislatia acelu i stat membru, Regulamentul nr. 1408/71 nu se opune aplicarii regulilor anticumu l externe ale acestui din urma stat. 2) ncadrarea, n raport cu regulile anticumul ale unui stat membru prestata r al unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei acelui stat, a une i pensii de invaliditate atribuite de un alt stat membru nu tine de dreptul comu nitar. 3) Dispozitiile art. 7, par. 1, lit. b), din Regulamentul nr. 574/72, su nt aplicabile cumulului unei pensii de urmas obtinute doar n virtutea legislatiei unui stat membru cu o pensie de natura diferita, de invaliditate sau de limita de vrsta obtinute doar n numele legislatiei unui alt stat membru, atunci cnd numai aplicarea legislatiei nationale se arata a fi, n definitiv, mai putin favorabila pentru beneficiar. O Higgins Due Bahlmann Pronuntata n sedinta publica la Luxemburg, azi 6 octombrie 1987. Grefier, Presedintele sectiei a doua, P. Heim T.F. O Higgins 3. Arhitecti 1. ncepnd cu 1 ianuarie 1973, un cetatean al unui nou stat membru, cu un t itlu recunoscut de catre autoritatile competente ale statului membru de domicili u, echivalent cu diploma eliberata si ceruta n acel stat, se bucura de dreptul de acces la profesia de arhitect si de exercitarea acesteia n aceleasi conditii cu cetatenii proprii statului membru de domiciliu, fara sa i se poata impune condit ii suplimentare. Hot./28.06.1977 4. Medici 1. Cetatenii unui stat membru ce si desfasoara activitatile profesionale n tr-un alt stat membru sunt obligati sa respecte regulile ce guverneaza, n acel st at membru, exercitarea profesiei n cauza. Atunci cnd este vorba despre profesiile de medic si de practician al artei dentare, aceste reguli sunt inspirate, n speci al, dupa cum pe buna dreptate aminteste Guvernul francez, de scopul de a asigura o protectie ct mai eficienta si completa a sanatatii persoanelor. Totusi, n masura n care aceste reguli au drept efect restrngerea liberei ci rculatii a muncitorilor, a dreptului de stabilire a domiciliului si a liberei pr estatii de servicii n cadrul comunitatii, ele nu sunt compatibile cu tratatul dect daca restrictiile pe care le implica sunt efectiv justificate de unele obligati i generale inerente bunei desfasurari a profesiilor n cauza si care se impun fara deosebire cetatenilor proprii. Nu si acesta este cazul de fata, din moment ce a ceste restrictii pot crea discriminari fata de practicienii stabiliti n alte stat

e membre unde obstacolele n calea accesului la profesie merg dincolo de ceea ce e ste necesar pentru atingerea obiectivelor vizate. Hot./30.04.1986 2. Din acest punct de vedere, trebuie sa constatam, n primul rnd, ca princ ipiul de unicitate a cabinetului, evidentiat de Guvernul francez ca fiind indisp ensabil continuitatii ngrijirilor medicale, este aplicat mai strict fata de pract icienii celorlalte state membre dect fata de cei stabiliti pe teritoriul francez. Daca, n fapt, rezulta din dosar si din informatiile furnizate de parti, ca acele consilii ale ordinului medicilor nu autorizeaza medicii stabiliti n Franta sa-si redeschida un cabinet secundar n Franta dect la o distanta destul de mica fata de cabinetul principal, nu exista nici o posibilitate de a-si deschide un cabinet secundar n Franta pentru medicii stabiliti ntr-un alt stat membru, chiar si n aprop ierea frontierei. La fel, reglementarea franceza permite, n principiu, chirurgilo r-stomatologi stabiliti n Franta sa fie autorizati sa exploateze unul sau mai mul te cabinete secundare, desi un stomatolog stabilit ntr-un alt stat membru nu poat e fi niciodata autorizat sa-si stabileasca un cabinet secundar n Franta. Hot./30.04.1986 3. n al doilea rnd, se cuvine sa observam ca interdictia general impusa tu turor medicilor si stomatologilor stabiliti ntr-un alt stat membru , aceea de a-s i practica meseria n Franta este, fara ndoiala, restrictiva. Mai nti, n cazul anumito r specializari medicale nu este necesar ca specialistul sa se afle aproape de pa cient, n mod permanent, dupa interventia sa. Acesta este cazul cnd se realizeaza u n act unic, cum este adeseori exemplul radiologului sau atunci cnd ngrijirile ulte rioare sunt asigurate de alt personal medical, cum este frecvent cazul chirurgul ui. Apoi, evolutia recenta a profesiilor medicale demonstreaza ca, asa cum de al tfel a recunoscut si Guvernul francez, chiar n cadrul medicinii generale, practic ienii apartin din ce n ce mai mult cabinetelor de grup, astfel nct un pacient sa nu fie consultat ntotdeauna de acelasi generalist. Aceste consideratii duc la concluzia ca interdictia de a nscrie n tabloul ordinului din Franta orice medic sau chirurg-stomatolog ce continua sa ramna nscri s sau nregistrat ntr-un alt stat membru mbraca un caracter absolut si general pentr u a putea fi justificata de necesitatea asigurarii continuitatii ngrijirilor medi cale acordate bolnavilor sau de cea de a aplica n Franta regulile franceze de deo ntologie profesionala. Hot./30.04.1986 5. Functionari. Accesul la dosarul personal Cazul 140/86 Gisela Strack contra Comisiei Comunitatii Europene Functionar Comunicarea dosarului personal - Traducere din volumul Recueil de la Jurisprudence de la Cour 1987-9 , pag.3939-3961, editat de CJCE Luxembourg Rezumatul hotarrii 1. Functionari Dosar personal Continut (Statutul functionarilor, art.26) 2. Functionari Asigurare sociala Asigurare pentru accidente si boli prof Accesul functionarului s Modalitati

esionale - Constatarea existentei unei boli profesionale au al celor n drept la documentele cu caracter medical

1. Pentru a fi asigurate drepturile la aparare, n dosarul personal al fun ctionarului, la care acesta are acces, trebuie sa figureze toate documentele ce i

pot afecta situatia administrativa si cariera. n dosarul respectiv trebuie inser ate documente, chiar si cu caracter medical, referitoare la constatarile faptice legate de un incident care s-a produs n timpul muncii, din moment ce faptele rel atate stau la baza rapoartelor ce privesc competenta, randamentul sau comportame ntul functionarului. 2. n cadrul procedurii de recunoastere a unei boli profesionale, respecta rea drepturilor functionarului, n particular a dreptului pe care trebuie sa l aiba n examinarea motivarii deciziei n cauza si n judecarea conformitatii acestei deciz ii cu statutul functionarilor, cere sa i se recunoasca o cale de acces la docume ntele medicale. Aceasta cerinta trebuie, totusi, sa se mpace cu secretul medical, n virtutea caruia fiecare medic este singurul n masura sa hotarasca posibilitatea de a comunica persoanelor pe care le ngrijeste sau le examineaza natura afectiun ilor pe care le-ar putea avea si care se impune si fata de persoanele n drept ale unui functionar decedat, chiar daca acesta din urma i-a dezlegat pe medici de o bligatia lor de a pastra secretul. De aceea a fost prevazuta o procedura aparte, facilitnd un acces indirect la documentele medicale, prin intermediul unui medic de ncredere desemnat de functionar. Raportul sedintei prezentat n cazul 140/86 I Expunerea faptelor

1. Dna Gisela Strack este vaduva si persoana n drept a dlui Gerhard Strac k, care a fost functionar al Comisiei, lucrnd ca tehnician la Centrul de Cercetar i Atomice al Comunitatii Europene din Geel (Belgia). 2. La 9 septembrie 1970, dl Strack, a carui sarcina era de a confectiona tinte , si anume esantioane standard cu radioactivitate cunoscuta, a fost expus un ei contaminari radioactive constnd n inhalarea pulberii de plutoniu. Nici medicul n treprinderii, nici delegatul ce se ocupa cu protectia mpotriva radiatiilor, nu iau interzis dlui Strack sa si continue munca. 3. Dupa ce a suferit un infarct, dl Strack a cerut si a obtinut la cerer e, n 1973, pensionarea anticipata. 4. La 18 iulie 1979, doctorul Smiller, seful serviciului medical al Comis iei pentru personalul din afara Bruxelles-lui, a prezentat administratiei o decl aratie de suspiciune a prezentei bolii profesionale , n sensul art. 3 din reglementa rea referitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesional e ale functionarilor Comunitatii Europene (denumita mai jos reglementare ). 5. La 25 septembrie 1980, dl Strack care, intre timp, se supusese n RFG d iferitelor examinari medicale, a adresat administratiei Comisiei o cerere ce viz a recunoasterea existentei unei boli profesionale. 6. n urma decesului dlui Strack, survenit la 13 februarie 1981, Comisia a deschis o ancheta si a efectuat diferite expertize. 7. La 30 iunie 1983, comisarul Burke a informat-o pe dna Strack ca exami narea dosarului va continua, desi radioactivitatea asimilata ramne sub doza maxim a admisa. 8. n urma unui schimb de informatii intre serviciile Comisiei si dna Stra ck, la Bruxelles a avut loc o ntrevedere, n cursul careia dna Strack si avocatul s au au obtinut autorizatia de a consulta dosarul personal al dlui Strack. 9. La 24 mai 1985, avocatul dnei Strack a aratat Comisiei ca dosarul pre zenta lacune si i-a cerut acesteia, n virtutea art.90 din Statutul functionarilor , autorizatia de acces la dosarul personal complet al dlui Strack, la dosarul co mplet referitor la accidentul de munca din 17 septembrie 1970, precum si la tota litatea examenelor medicale si a expertizelor efectuate. 10. n raspunsul sau din 2 iulie 1985, Comisia a informat-o pe dna Strack ca avea dreptul, n calitate de avnd cauza al dlui Strack, sa acceada la dosarul p ersonal al acestuia din urma, n conformitate cu art.26 din Statut, care precizeaz a continutul dosarului personal si conditiile de luare la cunostinta. De asemene a, Comisia a aratat ca pregatise un proiect de decizie bazat pe art.73 din Statu t, referitor la acoperirea riscurilor de boala profesionala si a riscurilor de a

ccidentare. n cadrul procedurii prevazute la art.21 si urm. din Reglementare, dna Strack avea dreptul sa ceara ca raportul medical ce a stat la baza acestei deci zii sa fie transmis medicului ales de ea. 11. La 31 iulie 1985, dna Strack l-a desemnat pe prof. Kuni ca fiind med icul caruia i va fi transmis raportul medical. La 9 august 1985, avocatul dnei Strack a adresat un apel formal comisiei medicale, prevazut la art.23 din Reglementare. 12. La 29 octombrie 1985, dna Strack a introdus o reclamatie ntemeiata pe art. 90, par .2, din Statut mpotriva deciziei Comisiei din 30 iulie 1985, n care ea arata, n special, ca dosarul personal al raposatului ei sot nu era complet, ni ci nu avea o copie dupa toate documentele si nu raspundea, deci, exigentelor art .26 din Statut. 13. Prin decizia din 27 februarie 1986, Comisia a constatat ca ea a auto rizat-o pe dna Strack sa consulte n birourile Comisiei, dosarul personal al defun ctului ei sot si ca, n conformitate cu art.21 din Reglementare, i-a permis accesu l la toate documentele privitoare la accidentul din septembrie 1970 si, astfel, a pus-o la curent pe dna Strack cu motivele pe baza carora se ntemeiaza proiectul de decizie al Comisiei si de a hotar daca era utila pentru ea sesizarea comisiei medicale. Comisia a fost de acord ca dosarul personal al dlui Strack nu raspun dea tuturor conditiilor de forma ale art.26. II Procedura scrisa si concluziile partilor

1. Prin recursul depus la grefa Curtii la 5 iunie 1986, dna Gisela Strac k a sesizat Curtea de Justitie cu un recurs n anulare mpotriva deciziei Comisiei d in 27 februarie 1986. 2. Dna Gisela Strack, reclamanta, a concluzionat n privinta celor hotarte de Curte: - a declarat ilegala si a anulat decizia prtei exprimata n scrisorile din 2 si 30 iulie 1985 si realizata sub forma de decizie asupra reclamatiei din 27 fe bruarie 1986, cel putin n masura n care i-a fost refuzat reclamantei dreptul de a consulta dosarul personal complet al dlui Gerhard Strack; - a condamnat prta sa-i permita reclamantei sa consulte dosarul personal c omplet al dlui Gerhard Strack ce contine toate actele referitoare la situatia ad ministrativa a acestuia si toate aprecierile facute asupra competentei, randamen tului si comportamentului sau, n special : - procesele verbale ale examenelor medicale de rutina, regulate; - constatarile de fapt asupra accidentului de munca din septembrie 1970, relevat n 1970 si n februarie 1983 de ctre delegatii competenti, inclusiv de ctre d elegatul nsarcinat cu protectia mpotriva radiatiilor; - constatarile medicale facute n legatura cu accidentul de munca din sept embrie 1970 de catre medicii si expertii desemnati de reclamanta; - a condamnat prta sa alcatuiasca un dosar unic, n conformitate cu art.26 d in Statutul functionarilor, care sa contina toate documentele privitoare la situ atia administrativa a defunctului domn Gerhard Strack. 3. Comisia, partea prta, concluzioneaza : - respinge concluziile anchetei ca inadmisibile; - n masura n care ele sunt admisibile, le respinge ca nentemeiate. 4. Curtea, asupra raportului judecatorului raportor, avocatul general st abilit, a decis sa deschida o procedura orala fara instrumentare prealabila. Tot usi, ea a invitat Comisia sa raspunda la un numar de ntrebari; ea a dat curs aces tei invitatii n termenul stabilit. III A Motive si argumente ale partilor

n privinta admisibilitatii 1. Comisia evidentiaza faptul ca concluziile reclamantei vizeaza luarea la cunostinta a dosarului personal complet al defunctului sot, n sensul art. 26 d in Statut, incluznd, n particular, procesele verbale ale vizitelor medicale de rut ina, constatarile referitoare la accidentul de munca din 1970 si constatarile me

dicale asupra acestui eveniment. Concluziile anchetei n ceea ce priveste faptul c a ele vizeaza consultarea actelor medicale, sunt inadmisibile. n fapt, din situat ia administrativa a functionarului, n sensul art.26 din Statut, reies deciziile p rivitoare la numirea, afectarea, pozitia sa administrativa si decizia finala asu pra ncetarii legaturii statutare, dar nu si documentele medicale aratate n cadrul anchetei. Reclamanta ar fi putut consulta dosarul personal al sotului sau. Inter esul sau juridic ar consta n recunoasterea ca boala profesionala a bolii ce a sta t la originea decesului sotului ei. Actele dosarului personal neavnd nici o legat ura cu problema n cauza, viciile de forma constatate n dosar nu erau relationate n nici un fel cu cererea reclamantei. 2. Dna Gisela Strack a expus faptul ca acele conditii de recurs cerute d e art. 90 si 91 din Statut sa fie reunite. Ea a sesizat Comisia cu o cerere de c onsultare a dosarului personal si/sau a documentelor privitoare la accidentul de munca si a constatarilor medicale corespunzatoare. Reclamatia sa mpotriva decizi ei negative a fost respinsa printr-o hotarre atacata n fata Curtii de Justitie. Concluziile anchetei vizau att consultarea tuturor actelor ce faceau part e din dosarul personal, n sensul art. 26, ct si consultarea documentelor medicale ce se gaseau ntr-un dosar special sau n afara oricarui dosar, chiar daca ele nu tr ebuiau, din punct de vedere juridic, sa faca parte dintr-un dosar individual. Dreptul de a lua cunostinta de dosarul personal nu se stingea ca urmare a faptului ca ea ar fi putut sa vina n inspectie sa l studieze, desi dosarul era i ncomplet. Ea ar putea evidentia un anume interes juridic, dat fiind faptul ca ac tele lipsa aveau o legatura directa cu accidentul de munca. B Asupra fondului 1. Dna Gisela Strack sustine ca art.26 din Statut prevede alcatuirea, pe ntru fiecare functionar, a unui dosar personal cuprinznd toate documentele ce pri vesc situatia administrativa a functionarului, nregistrate, numerotate si clasate fara discontinuitati, inclusiv constatarile, rapoartele si avizele medicale ref eritoare la un accident de munca ce ar fi avut o legatura intrinseca cu atributi ile asumate de functionar. Comisia nu ar trebui sa invoce caracterul confidentia l al acestor documente sau secretul medical pentru ca aceste acte sa figureze ntr -un dosar personal si sa refuze accesul functionarului sau a celui n drept. Secre tul medical ar putea fi opus, daca este cazul, unui functionar ce are calitatea de pacient si a carui stare fizica sau mintala trebuie apreciata, dar nu si celu i n drept, al functionarului decedat, n sensul art. 73 din statut; de altfel, rapo satul sot al reclamantei i-a dezlegat n mod expres pe medici de obligatia de a pa stra secretul. Obligatia pentru administratie de a constitui, n aplicarea art. 26, un dosar pers onal complet nu o mpiedica sa lase sa figureze anumite documente intr-o sectiune a acestui dosar ce nu putea fi consultat dect limitat de catre terte persoane. n dreptul german al functiei publice, functionarul, ca si avndul sau drept supravietuitor, avea dreptul, chiar si dupa incetarea atributiilor sale, sa-si studieze dosarul personal complet, din care faceau parte documentele medicale Administratia nu era tinuta de obligatia de rezerva fata de un functiona r bolnav, ci de obligatia de colaborare si de datoria de asistenta n scopul infor marii celui n drept. n hotarrile sale din 27 octombrie 1977 ( ) si din 13 aprilie 197 8 ( ), Curtea a recunoscut ca o persoana interesata are dreptul sa ia cunostinta, direct sau indirect, de documentele cu caracter medical ce au stat la baza unei decizii a administratiei. Comisia nu ar fi trebuit sa invoce dispozitiile din Reglementare pentru a limita domeniul de aplicare a art.26. Dreptul reclamantei de a evidentia prete ntiile sale statutare, n sensul art.73 din Statut, depinde de posibilitatea de a lua cunostinta de dosarul personal complet. Interpretarea data de Curte n hotarrea sa din 21 mai 1981 ( ) acestei reglementari, conform careia controlul Curtii ar t rebui limitat la chestiuni referitoare la constituirea si functionarea regulamen tara a Comisiei prevazute la art. 19 si 23 din aceasta Reglementare si nu ar tre bui sa se ntinda si asupra aprecierilor medicale propriu-zise, nu se justifica; n fapt, art.28 garanta celui interesat totalitatea drepturilor de reclamatie si de

protectie juridica si implica faptul ca ansamblul faptelor sa fie exprese si do vedite, n special elementele unei boli profesionale sau ale unui accident de munc a. A nlatura din cadrul controlului jurisdictional circumstantele faptice si medi cale ce au precedat o decizie a administratiei, ar constitui o atingere adusa dr epturilor elementare ale functionarului. n nici un stat membru nu se aplica un as tfel de regim. Reclamanta a nceput procedura prevazuta la art. 21 si urm. din Reglementa rea pentru apararea drepturilor sale odata ce Comisia i prezentase un proiect de decizie , fara a renunta la dreptul sau de a lua personal cunostinta de dosar. A rt. 21 din Reglementare, ce dispune ca celui n drept Comisia i notifica un proiect de decizie nsotit de concluziile medicului sau medicilor desemnati de institutie , si art. 23, ce prevede posibilitatea de a apela la consultarea unei comisii me dicale, nu au sensul ca persoana n drept ar avea posibilitatea de a confrunta ace ste concluzii cu constatarile faptice referitoare la accidentul de munca si cu c onstatarile medicale n cauza. Persoana n drept ar trebui sa poata aprecia riscul f inanciar de a angaja aceasta procedura. A doua fraza a alineatului 1 din art. 21 permite functionarului sau persoanelor lui n drept sa ceara ca raportul medical complet sa fie transmis medicului ales de ei, nepreciznd natura si ntinderea acest ui raport; acest text ar trebui interpretat n sensul ca functionarul sau persoana n drept sa aiba mereu posibilitatea de a lua cunostinta de dosar la sediul admin istratiei si ca, n cazul exceptional vizat de acest text, dosarul sau o parte din acesta sa poata fi trimis medicului desemnat. Atitudinea Comisiei a mpiedicat-o pe reclamanta sa ia pozitie fata de faptele si problemele medicale si sa conving a Comisia, daca era cazul, ca expertizele medicale pe care le-a impus a fi fac ute se ntemeiaza pe premise eronate sau implica erori. Comisia medicala risca sa reia erorile continute n expertizele precedente. Printre documentele ce trebuie sa figureze n dosarul personal ar trebui s a existe actele urmatoare : declaratia de banuire a prezentei unei boli profesio nale, n sensul art. 3 din Reglementare, stabilita de doctorul Smiller, procesul ve rbal al accidentului, precum si raportul delegatului nsarcinat cu protectia radio logica, documente ce ar trebui, de altfel, sa fie stabilite n aplicarea dispoziti ilor directivei 76/579/Euratom a Consiliului, din 1 iunie 1976, ce stabileste no rmele de baza revizuite, referitoare la protectia sanitara a populatiei si a mun citorilor mpotriva pericolelor ce rezulta n urma radierilor ionizante ( ), precum si raportul ce contine constatarile asupra naturii produsului contaminant si proce sul verbal al diferitelor metode de examinare specifice aplicate n urma produceri i accidentului. Or, nici reclamanta, nici medicul mandatat de aceasta nu au avut acces la aceste documente. Comisia nu trebuia sa pretinda ca reclamanta a fost de acord cu modul ei de a actiona si, n special, cu lentoarea procedurilor de examinare si expertiza. 2. Comisia sustine ca acea concluzie a reclamantei ce tine de consultarea actelo r medicale, ntruct faceau parte din dosarul personal, n sensul art. 26 din Statut, nu este ntemeiata. Documentele medicale nu priveau situatia administrativa a func tionarului si nu trebuiau sa figureze n dosarul personal. Remarcile reclamantei r eferitoare la dreptul german nu erau pertinente, dat fiind faptul ca obligatia C omisiei era doar sa asigure respectarea dreptului comunitar. Or, n dreptul comuni tar, consultarea si transmiterea actelor medicale nu erau posibile dect n cadrul p rocedurii instituite de Reglementare, procedura pe care, de altfel, reclamanta a initiat-o. Concluziile reclamantei referitoare la consultarea documentelor speciale ale dosarului ar trebui, de asemenea, sa fie respinse ca nentemeiate. Apararea i ntereselor unui functionar sau ale persoanei n drept n cadrul art. 73 din Statut v a fi asigurata prin intermediul unei proceduri exprese al crei caracter exhaustiv si exclusiv Curtea l-a recunoscut ( ). Obligatia de a motiva o decizie ce determi nase depunerea unei plngeri trebuia, n cazul de fata, sa fie conciliata cu necesit atile secretului medical prin intermediul dreptului pe care l avea persoana inter esata de a obtine comunicarea raportului medical medicului ales de ea si convoca rea unei comisii medicale careia sa i se transmita tot dosarul. Autorizarea acce sului la dosarul medical ar fi fost contrara principiului unei bune administrati i (...).

Reclamanta, ce era necunoscatoare n domeniul medicinii , nu ar fi trebuit sa impuna un interes juridic unei consultari separate a dosarului medical, din mom ent ce ea avea acces indirect prin intermediul medicului desemnat si al comisiei medicale. Cheltuielile pentru lucrarile comisiei medicale fiind suportate de in stitutie, reclamanta nu suporta nici un risc financiar. Ea nu ar mai fi trebuit sa pretinda un drept de control asupra lucrarilor comisiei medicale care, ca si lucrarile comisiei de invaliditate, aveau caracter secret. Curtea a recunoscut, de altfel, ca vointa legislatorului era de a institui o procedura care sa prevad a ca problemele medicale sa fie ncredintate specialistilor. n hotarrea sa din 26 ia nuarie 1984 ( ), Curtea si-a rezervat doar siesi controlul legalitatii misiunii ncr edintate Comisiei si al modului n care aceasta se achita de misiunea ei, lasnd che stiunile referitoare la administrarea probelor si aprecierea faptelor n seama Com isiei. Totalitatea documentelor medicale, inclusiv cele ce nu faceau parte din r aportul medical transmis medicului reclamantei, trebuia sa fie remisa comisiei m edicale, iar lipsa de ncredere de care vorbea reclamanta nu era justificata. Reclamanta ar fi fost informata cu exactitate asupra diferitelor faze al e procedurii si ar fi avut posibilitatea sa ceara n orice moment nstiintarea n lega tura cu un proiect de decizie, n conformitate cu art.21 din Reglementare; de acee a, ea nu ar fi trebuit sa critice atitudinea pretins dilatorie a Comisiei. IV Raspunsuri la ntrebarile puse de Curte

1. Invitata sa prezinte continutul raportului medical transmis, n conform itate cu art. 21 din Reglementare, medicului desemnat de functionar, Comisia a a ratat ca din el faceau parte toate datele pe baza carora medicul sau medicii des emnati de AIPN si-au dat avizul. Documentele cu caracter intern, cum ar fi acele a ce priveau discutiile interne referitoare la clasarea bolii ca risc profesiona l, nu au fost considerate ca documente medicale si nu faceau parte din raportul medical. Aceste documente erau, totusi, transmise medicului ales de cel n drept l a cererea acestuia din urma, cum s-a si ntmplat n cazul de fata. Comisia a raspuns afirmativ la ntrebarea de a sti daca acest raport conti nea n special procesul verbal si constatarile medicale facute n legatura cu accide ntul. Ea precizeaza, totusi, ca ncarcatura radioactiva nregistrata la 9 septembrie 1970 se situa n limitele maxime ale Euratom, astfel nct nu se putea vorbi despre u n accident, nici de ntocmirea unui proces verbal de accidentare. Masurarea uzuala a valorilor radiatiilor de pe minile si hainele de lucru ale dlui Strack nu a ar atat vreo contaminare, motiv pentru care nu s-a considerat necesar sa se procede ze la o masurare medicala a suprafetei corpului. Masurari lung-counter si o analiz a a urinei au avut loc pe 16 si 17 septembrie 1970, doua analize ale scaunului p e 30 septembrie 1970 si 27 ianuarie 1971. Toate acestea analize au fost trecute n procese verbale. Datele referitoare la controlul asimilarii, masurate de servic iul medical al Comisiei din 1959 pna n 1973, au fost accesibile din oficiu. Pe baz a acestor date, doctorul Smiller a emis o declaratie n care si expunea suspiciunile . Alte analize ale urinei si scaunului au avut loc n perioada 1 decembrie 1978 29 februarie 1980. Raportul medical complet a fost ntocmit pe baza acestor procese verbale. 2. Invitata sa arate n ce constau documentele medicale ce au fost transmi se din oficiu comisiei medicale si a caror comunicare o cerea aceasta, sa preciz eze daca importanta acestor documente se ntinde dincolo de cea a documentelor con tinute n raportul medical si, n caz afirmativ, sa specifice motivele, Comisia arat a ca toate documentele ce se aflau n posesia administratiei au fost transmise din oficiu comisiei medicale. n cazul de fata este vorba despre dosarul transmis med icului desemnat de persoana n drept, la care se adauga datele n cifre referitor la controlul asimilarii, nregistrate din 1959 pna n 1973, si datele luate n timpul aut opsiei. Medicul desemnat de persoana n drept nu a cerut transmiterea acestor tabe le; el nu a fost niciodata refuzat n privinta comunicarii documentelor ce i s-ar fi parut necesare pentru a se pronunta asupra utilitatii convocarii comisiei med icale. Diferenta intre atributiile medicului desemnat de cel n drept si cele ale comisiei medicale consta n posibilitatea pentru aceasta din urma de a ordona exam inari suplimentare.

F. Schockweiler Judecator raportor Concluziile avocatului general Domnul Marco Darmon prezentate la 2 iulie 1987 Domnule Presedinte, Domnilor judecatori, I Obiectul si delimitarea litigiului

1. Prezentul litigiu se nscrie n cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, asa cum este ea conceputa de art.17 si urm. din reglementarea pri vitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesionale ale fu nctionarilor din Comunitatea Europeana (denumita mai jos reglementare ), emisa pent ru aplicarea dispozitiilor art.73 din Statutul functionarilor din Comunitatea Eu ropeana, cu privire la prestatiile garantate ntr-un asemenea caz. Aceasta procedu ra prezinta doua si chiar, daca este cazul, trei faze succesive. 2. n cursul primeia, administratia institutiei de care tinea functionarul care a sesizat-o cu o declaratie n care cerea beneficiul reglementarii, ca urm are a mbolnavirii profesionale, a procedat mai nti la o ancheta n vederea culegerii t uturor elementelor care sa permita stabilirea naturii afectarii, a originii sale profesionale, precum si circumstantele n care s-a produs . Pe baza raportului anch etei, medicul sau medicii desemnati de institutie si-au prezentat concluziile po rnind de la care administratia si va preciza pozitia. 3. A doua faza permite persoanei interesate sa ia cunostinta de motivele deciziei care are n vedere sa preia autoritatea investita de puterea numirii (ma i jos AIPN ). n fapt, aceasta din urma, nainte de a lua o decizie definitiva, notifica proiectul , nsotit de concluziile medicului sau ale medicilor desemnati de instit utie . Functionarul sau persoanele lui n drept vor, n plus, sa le fie recunoscut dre ptul de a cere ca raportul medical complet sa fie transmis medicului ales de el/e le . 4. n sfrsit, o a treia faza se poate initia daca cel n cauza cere ca n termen de 60 de zile comisia medicala prevazuta la art.23 sa-si dea avizul . 5. La ncheierea acestei proceduri, pe baza concluziilor emise de medicul s au medicii desemnati de institutii si, daca este cazul, dupa consultarea comisiei medicale, AIPN va lua decizia referitoare la recunoasterea originii profesional e a bolii. 6. n cazul de fata, diferendul se afla n a doua faza. n cadrul procedurii d e recunoastere a bolii profesionale initiate de sotul sau, azi decedat, dna Stra ck, dupa ce a constatat existenta unor lacune n dosarul personal al sotului sau, a cerut formal Comisiei, prin memoriul din 24 mai 1985, confirmat ulterior, sa p oata consulta personal dosarul individual complet, n particular documentele refe ritoare la accidentul de contaminare a carui victima a fost n 1970, precum si rez ultatele expertizelor si examenelor medicale aferente. Comisia, ce adresase un p roiect de decizie negativa celui interesat la 13 iunie 1985, nu a admis aceasta cerere. Prin scrisorile sale din 2 si 30 iulie 1985, ea a considerat ca, n confor mitate cu art. 26 din Statut, dosarul personal al dlui Strack era accesibil soti ei sale si ca documentele cu caracter medical, din care faceau parte integranta cele referitoare la iradierea pe care o suferise, puteau fi comunicate n conformi tate cu Reglementarea unui medic ales de reclamanta, desemnare pe care aceasta d in urma a facut-o la 31 iulie 1985. 7. mpotriva acestui refuz, asa cum rezulta din memoriile sus-amintite ale Comisiei, dna Strack a introdus recurs. Rezulta din dosar ca obiectivul instant ei de fata vizeaza recunoasterea, n virtutea dispozitiilor art.26 din Statut, a p osibilitatii pentru avndul drept al unui functionar decedat, n cadrul procedurii d e recunoastere a bolii profesionale, dupa comunicarea proiectului de decizie de catre AIPN si chiar naintea desemnarii medicului de ncredere, de a accede personal

si direct la dosarul personal complet al lui de cujus . Este vorba, deci, de a sta bili, pe de o parte, daca ansamblul datelor referitoare la un functionar, de ori ce natura ar fi acestea, trebuie sa figureze exclusiv n dosarul personal vizat de art.26 din Statut care precizeaza ca nu poate fi deschis dect cte un dosar pentru fiecare functionar , iar pe de alta parte, n cazul unui raspuns negativ, daca infor matiile medicale sunt accesibile direct sau doar n conditiile fixate de art.21 di n Reglementare. Vom discuta succesiv aceste doua aspecte. II Asupra dosarului personal, n sensul art. 26 din Statut

8. Daca, n conformitate cu litera art. 26 nu trebuie sa existe dect un dos ar per functionar, acest principiu de unicitate nu exclude, contrar celor sustin ute de reclamanta, nu numai din motive de gestiune administrativa, ci si acesta este lucrul esential din motive de deontologie, ca datele privitoare la sanatate a unui functionar sa faca obiectul tinnd cont de specificitatea lor unui tratamen t distinct. 9. Art. 26 impune principiul conform caruia dosarul personal al functiona rului trebuie sa contina : a) toate documentele ce privesc situatia sa administrativa si toate rap oartele referitoare la competenta, randamentul sau comportamentul sau; b) observatiile formulate de functionar n legatura cu respectivele docume nte . Rapoartele privesc modul de servire a agentului si fundamenteaza deciziile n materie de avansare luate de AIPN pe baza articolelor 43 si 45 din Statut. n pr ivinta celorlalte documente, definitia lor ni se pare suficient de vasta pentru a include orice document emis de administratie sau de cel n cauza, stabilit, ca s i precedentele, n conformitate cu dispozitiile din Statut. n fapt, nu ar trebui sa concepem restrictiv continutul dosarului personal , limitndu-l doar la actele ce privesc profesia celui n cauza, asa cum este ea des crisa n titlul III al Statutului. Orice document ce si are originea n aplicarea une i dispozitii statutare, oricare ar fi autoritatea care l-a emis, trebuie sa faca parte din dosar, din moment ce poate interesa si, cteodata, afecta situatia sa a dministrativa si profesia. Aceasta conceptie extensiva se impune n special pentru administratie ca u rmare a regulii prevazute de art. 26 ce dispune ca : institutia nu i poate opune unui functionar si nici cita mpotriva lui actel e vizate la pct. a) sus-amintit, daca acestea nu i-au fost comunicate naintea cla sarii (ncadrarii), astfel nct functionarul sa-si poata prezenta, n conformitate cu a rt. 26, lit.b), ce rezulta din principiul contradictorialitatii, trebuie, n fapt, sa conduca administratia sa conceapa n mod largit continutul dosarului personal. Cel n cauza, ce are acces liber la dosar, ar putea extrage parti din el mpotriva administratiei, chiar si unele documente necomunicate cu care poate veni, astfel , n contact. 10. Dat fiind caracterul extensiv al cmpului de aplicare a art. 26, trebu ie sa ne ntrebam daca actele medicale referitoare la un functionar, stabilite n co nformitate cu Statutul de catre serviciul competent al institutiei, cum ar fi ce le privitoare la vizita medicala obligatorie impusa naintea angajarii, nu ar treb ui, dupa cum sustine reclamanta, sa faca parte integranta din dosarul personal. Tacerea n privinta acestui aspect a art. 26 si locul acestei dispozitii n Statut, unde figureaza la titlul II consacrat drepturilor si obligatiilor functionarului , ce face trimitere n mod obligatoriu la titlurile urmatoare, la prima vedere, merg n acest sens. n aceasta privinta nu ar trebui sa ne bazam pe o interpretare ad li tteram a dispozitiilor art. 26 pentru a elimina documentele ce privesc situatia a dministrativa a functionarului de celelalte, cu caracter medical. Constatarile re feritoare la sanatatea unui agent pot avea, evident, repercusiuni asupra situati ei administrative : nu putem limita dosarul personal doar la documentele cu cara cter strict administrativ. Doua observatii decurg din acest demers: - confidentialitatea aferenta informatiilor ce figureaza n dosarul person al este expres garantata de art. 26, conform caruia dosarul personal are caracter confidential si nu poate fi consultat dect n birourile administratiei ;

- unicitatea dosarului ce rezulta din faptul ca, n conformitate cu aceeas i dispozitie, nu poate fi deschis dect un dosar pentru fiecare functionar n parte . 11. Unicitatea are, totusi, un anumit caracter ce rezulta din exigentele referitoare la secretul medical. Dupa cum arata dl avocat general Capotorti n co ncluziile sale la hotarrea 155/78, dra M., secretul medical tinde sa protejeze n esenta interesele bolnavului , finalit atea sa fiind aceea de a evita ca cel ce are nevoie de ngrijiri medicale sa nu re nunte sa ceara ajutorul medicului de teama ca acesta ar putea dezvalui unor tert i fapte de care a luat cunostinta cu ocazia vizitelor efectuate si de a evita, n plus, ca dezvaluirea n fata pacientului a starii lui de sanatate sa nu-l perturbe si sa nu-i aduca prejudicii . Confidentialitatea specifica aferenta datelor privitoare la starea de sa natate a unui functionar se opune, n primul rnd, chiar AIPN-lui. Drept dovada, am vazut, chiar n cadrul procedurii de recunoastere a bolii profesionale, ca art. 21 din Reglementare nu prevede dect un acces limitat al AIPN la aprecierile medical e pentru ca acestuia sa i se trimita doar concluziile medicilor alesi de el si nu raportul medical complet ce sta la baza acestora. Dupa cum arata dl Capotorti, secretul medical se poate ntoarce chiar mpotriva pacientului, medicul institutiei putnd prefera sa pastreze o anumita discretie daca el considera ca sanatatea celu i n cauza risca sa fie alterata prin aducerea la cunostinta a tuturor elementelor ce l privesc. n aceste conditii, caracterul confidential, garantat de art. 26, nu este suficient pentru asigurarea unei protectii eficiente a secretului medical. Acesta din urma impune, deci, ca administratia si agentul sa nu aiba acces dire ct la informatiile care l protejeaza. Garantia cea mai sigura a respectarii secre tului medical rezida n disocierea, att organica tratarea informatiilor de catre se rviciul medical ct si materiala constituirea unui subdosar medical n cadrul dosarul i personal - a informatiilor cu caracter medical si administrativ. 12. Contrar fata de reclamanta trebuie, deci, sa consideram ca regula un icitatii dosarului personal nu se opune tratarii separate a documentelor cu cara cter medical ce l alcatuiesc, tinerea unui dosar medical propriu pentru fiecare f unctionar, din motive de deontologie legate de secretul medical, constituind nu numai un drept, ci o datorie pentru institutii. Deci, pe buna dreptate si n inter esul agentilor CEEA, Comisia a abandonat din 1968 practica ce consta n strngerea l aolalta a documentelor medicale si administrative. Daca regretam faptul ca dosar ul personal al dlui Strack nu a mentionat ca actele medicale faceau obiectul unu i dosar separat, ceea ce ar fi condus la lamurirea reclamantei, nu i putem repros a AIPN-lui aplicarea unui tratament gresit, din moment ce acesta se explica prin importanta secretului n cauza. Nu este mai putin adevarat ca, n conformitate cu r egula explicit prevazuta de art.26, orice functionar are dreptul, chiar si dupa ncetarea atributiilor sale, sa ia cunostinta de ansamblul documentelor ce figureaza n dosarul sau . Suntem, deci, ca si reclamanta, n drept sa ne ntrebam daca aceasta regula trebuie, fiind vorba despre informatii de ordin medical, sa prezinte o anumita f lexibilitate pentru functionarul n cauza. Aici trebuie sa punem a doua ntrebare pe care o ridica litigiul, cea a modalitatilor de acces ale unui agent la propriul dosar medical. III Asupra accesului la datele medicale

13. Aceasta problema trebuie rezolvata, n circumstantele prezentei spete, pe de o parte n functie de exigentele secretului medical, pe de alta, de respect area regulilor procedurii de recunoastere a bolii profesionale angajate de sotul reclamantei. 14. Referitor la deciziile de refuz al angajamentului din cauza incapaci tatii fizice, ati subliniat faptul ca necesitatile secretului medical determina f iecare medic cu exceptia unor mprejurari exceptionale sa hotarasca posibilitatea de a le comunica persoanelor pe care le ngrijeste sau le examineaza n legatura cu natura afectiunilor de care ar putea suferi . Daca secretul medical este, pentru medicii-consilieri ai institutiei com unitare, regula fata de terti, printre acestia fiind situata n primul rnd administ

ratia comunitara, el trebuie sa ramna o exceptie fata de cel n cauza. La modul gen eral, rezulta ca medicul, unicul judecator al secretului medical, este punctul o bligatoriu de trecere spre accesul la constatarile medicale. Fara exceptie, oric arui functionar trebuie sa i se recunoasca, n conformitate cu principiul general impus de art. 26, penultimul alineat, un drept de acces direct si personal la do sarul individual. Pentru aceasta, trebuie sa deducem ca refuznd sotiei sale acces ul la dosar, fara a trece prin medierea unui medic ales, Comisia a violat acest principiu, mai ales ca dl Strack, si acest lucru nu este contestat, ridicase exp res secretul medical referitor la elementele legate de procedura de recunoastere a bolii profesionale pe care o initiase? Raspunsul trebuie sa fie unul negativ. 15. Art.21 din Reglementare permite functionarului sau avndului sau drept sa conteste consecintele pe care AIPN doreste sa le traga din concluziile emise de medicii-consilieri ai institutiei la sfrsitul anchetei administrative. n acest sens, reglementarea organizeaza controlul motivelor medicale pe baza carora AIP N si ntemeiaza proiectul de decizie prevaznd dreptul, pentru cel n cauza, de a i se comunica medicului ales de el raportul medical complet pe baza caruia au fost e laborate concluziile medicale ale medicilor-consilieri ai institutiei. Contrar r eclamantei si fara a avea nici un fel de prejudecata fata de continutul acestui raport, credem ca aceasta mediatizare a accesului la raportul medical complet este necesara. 16. Interventia unui medic de ncredere determina concilierea intre secret ul medical si obligatia motivarii. Dupa cum ati subliniat n legatura cu deciziile de refuz al angajamentului, ca urmare a incapacitatii fizice, aceasta concilier e si gaseste, n fapt, solutia adecvata n dreptul, pentru cel n cauza, de a cere si d e a obtine ca motivele de incapacitate sa fie comunicate unui medic ales de el, informatie ce trebuie sa i permita lui n special , fie direct, fie prin intermediul medicului sau, sa judece conformitatea deciziei ce nlatura numirea sa cu regulil e din Statut . n stadiul de proiect al deciziei, art. 21, alin. 1, a doua fraza, din Reg lementare impune aceeasi exigenta functionarului sau persoanei sale n drept. Se c uvine, totusi, sa aratam ca aceasta constrngere va permite n mod normal agentului de a lua n mod direct cunostinta de raportul medical complet transmis medicului d esemnat de el : secretul medical nu este valabil, dupa cum am vazut dect n mod exc eptional pentru functionarii a caror sanatate se doreste a fi protejata. Daca, p entru avndul drept, putem concepe ca ntinderea secretului medical poate fi mai mar e, tinnd cont de respectarea intimitatii de cujus , se stie ca n speta acesta fusese n mod expres ridicat de dl Strack. Fara opinia contrara a medicului desemnat de e a, nimic nu o mpiedica, deci, pe reclamanta sa consulte direct si personal elemen tele raportului medical complet. 17. La urma urmelor, transmiterea raportului medical complet medicului d e ncredere va permite agentului, n functie de aprecierea facuta de acest specialis t asupra temeiului medical al concluziilor medicilor-consilieri, sa traga eventu ale concluzii de pe urma dezacordului asupra proiectului de decizie, sesiznd comi sia medicala. Deci, tinnd cont n special de cheltuielile ce ar putea fi angajate n virtutea art. 23, par. 2, din Reglementare, el va fi n cunostinta de cauza cnd se va decide convocarea unei reuniuni. Altfel spus, concluziilor medicilor-consilie ri ai institutiei, art. 21 permite celui n cauza sa le opuna, n sensul respectarii principiului contradictorialitatii, pe cele ale propriului medic, asa cum rezul ta ambele din acelasi document. 18. n fine, consultarea documentelor medicale nainte de desemnarea de catr e functionar sau de catre persoana lui n drept a unui medic propriu, n plus fata d e faptul ca nlatura orice efect util al procedurii instaurate de art.21 din Regle mentare, ar fi prematura. Din dosar rezulta ca, prin recursul sau, reclamanta ti nde pe buna dreptate, nainte de toate, sa se asigure de caracterul complet al rap ortului medical si de eficacitatea eventualei interventii a comisiei medicale. O r, o asemenea apreciere presupune neaparat transmiterea prealabila a acestui rap ort si interventia, pentru cele doua motive invocate mai sus, a unui specialist renumit. Stabilirea caracterului pertinent sau nu al uneia sau alteia din datele medicale pentru alcatuirea raportului sta n efectuarea unei comparatii intre ace stea. Reclamanta nu si justifica, deci, interesul la un acces direct la documente

le medicale n acest stadiu al procedurii de recunoastere, adica dupa comunicarea concluziilor si a proiectului de decizie al AIPN, dar nainte de desemnarea medicu lui sau de ncredere, din moment ce art. 21 din Reglementare garanteaza acestuia d in urma comunicarea tuturor documentelor pertinente. 19. Comisia era, deci, n drept de a-i refuza reclamantei consultarea imed iata a actelor medicale pe baza carora s-au emis concluziile medicilor-consilier i ai Comisiei. Preciznd n mod expres n memoriul sau din 2 iulie 1985, ce apartinea dnei Strack n cadrul Reglementarii, de a cere ca rapoartele medicale ce au stat l a baza proiectului de decizie sa fie transmise medicului ales si, n cel din 30 iul ie, ca documentele medicale pot fi transmise medicului desemnat de dna Strack , Comisia a facut, deci, o justa aplicare a dispozitiilor art. 21, alin.1, a doua fraza, din Reglementare. 20. Desigur, suntem n drept sa ntrebam daca, recurgnd la aceasta formalitat e, Comisia nu a ntrziat accesul reclamantei la anumite acte cu caracter administra tiv. ntrebarea se pune n special pentru documentele referitoare la incidentul de c ontaminare caruia i-a cazut victima dl Strack la 9 septembrie 1970, asa cum Comi sia le-a prezentat Curtii dupa sedinta. Acestea implica, n fapt, anumite constata ri faptice ce descriu circumstantele contaminarii, precum si rezultatele analize lor, n special medicale, ce vizeaza stabilirea dozelor folosite. n fapt, problema ridicata nu a fost rezolvata de prezenta instanta, din moment ce - imediat, n ceea ce priveste documentele administrative ce figurau n dosa rul personal al sotului sau, n starea n care se afla la momentul producerii faptel or ce au stat la originea litigiului, - dupa desemnarea medicului ales, pentru actele medicale carora ea le as imila incidentul de contaminare, Comisia i recunostea reclamantei dreptul de a lua cunostinta de integrali tatea datelor pertinente n aprecierea originii profesionale a bolii sotului sau. n definitiv, era suficient sa se constate ca n stadiul n care dna Strack si-a preze ntat cererea, adica nainte de desemnarea medicului ales, raspunsul Comisiei era c onform cu regulile art. 26 din Statut si 21 din Reglementare. Rezulta ca trimite rea implicita de ctre Comisie la raportul medical complet ce urma sa fie comunica t medicului de ncredere al celui n cauza presupunea, pentru a nu fi pur formala, c a doua conditii sa fie pe deplin satisfacute. 21. Pe de o parte, el trebuia adresat n timp util. Din momentul n care cer erea era facuta, era sarcina administratiei sa asigure transmiterea n cel mai scu rt timp, cel n cauza nedispunnd dect de un termen de 60 de zile, ncepnd din momentul notificarii proiectului de decizie, de a proceda la examinarea lui, a-l compara cu concluziile pe baza carora AIPN si-a formulat proiectul de decizie si, n sfrsit , de a decide sau nu asupra reunirii comisiei medicale. Pe de alta parte, strict a respectare a caracterului contradictoriu al procedurii prevazute de art. 21 di n Reglementare cere ca raportul medical sa fie complet. Dupa cum confirma raspun sul dat de Comisie problemelor ridicate de Curte, n acel dosar trebuie sa figurez e toate examenele, expertizele sau rapoartele medicale pe baza carora medicul sa u medicii desemnati de institutie si-au ntemeiat propriile concluzii. n acest sens , nici relativa scurtime a termenului de examinare acordat celui n cauza, nici ca racterul limitat al obiectului interventiei medicului curant care nu poate, n ace st stadiu, dect sa l sfatuiasca pe pacientul sau asupra oportunitatii reunirii com isiei medicale, nu ar putea justifica, din partea administratiei, transmiterea u nui raport ce nu include toate actele medicale sau altele care au condus medicul sau medicii desemnati de ea la concluziile expuse si rapoartele referitoare la incidentul din 1970, precum si analizele medicale imediate. Deci, administratiei i revine sarcina de a concepe ct mai pe larg dreptul de acces la informatiile pe care le detine de la medicul sau : secretul administrativ nu poate fi confundat cu secretul medical pe care, n definitiv, doar acest medic hotaraste daca l pastre aza sau nu. 22. Tinnd cont de incertitudinile aparute n aceasta privinta n cursul proce durii contencioase, este bine sa subliniem ca att comunicarea tardiva a raportulu i medical, ct si caracterul sau incomplet puteau afecta substantial recunoastere a drepturilor conferite de art. 73 din Statut si de Reglementare functionarului sau avndului sau drept, pna acolo nct putem considera ilegala decizia definitiva ce

a fost adoptata de ctre administratie. Curtii competenta n a controla caile si mij loacele prin care att medicul desemnat de institutie, ct si comisia medicala, au a juns la concluziile lor, si sesizata, daca este cazul, de reclamanta cu un recur s ndreptat mpotriva deciziei AIPN i revine sarcina de a aprecia asupra caracterului substantial al unui asemenea viciu de procedura. Oricare ar fi, nu acesta este obiectul prezentului recurs ce priveste exclusiv refuzul din partea Comisiei de a permite reclamantei o consultare imediata, chiar nainte de desemnarea medicului ales de ea, a documentelor continute n dosarul medical al dlui Strack, referitoa re la boala a crei origine profesionala este n litigiu, si nu refuzul de a transmi te medicului sau de ncredere anumite documente ce ar fi trebuit sa figureze n rapo rtul medical complet. IV Concluzie

23. Diferentiind modalitatile de acces la dosarul personal conform carac terului administrativ sau medical al actelor ce l alcatuiesc, Comisia prin memori ile sale din 2 si 30 iulie 1985 a respectat, deci, principiile ce guverneaza tra tarea distincta a celor doua tipuri de date. Deci, recursul este gresit ntemeiat. 24. Nu este mai putin adevarat ca acea complexitate si caracterul sensib il al cazului dlui Strack cereau, din partea administratiei, mai mult dect o sim pla trimitere formala si insuficient de precisa la dispozitiile sus-amintite, cu att mai mult cu cat continuarea procedurii a scos la lumina legitimitatea preten tiilor reclamantei, deoarece dupa sedinta sapte documente legate de iradierea suf erita de dl Strack ce nu figurau n raportul medical complet au fost comunicate co misiei medicale. 25. Daca aprecierea data unei astfel de iregularitati nu tine, asa cum a m aratat deja, de prezenta procedura, este bine, n speta, sa tinem cont n mod exce ptional pentru reglementarea cheltuielilor de judecata, avnd n vedere necesitatea pentru reclamanta, de a fi asigurata prin grija administratiei de caracterul com plet al continutului dosarului naintat comisiei medicale. 26. Concluzionam ca : - recursul trebuie respins; - totusi, cheltuielile de judecata trebuie puse n sarcina Comisiei. Hotarrea Curtii (prima sectie) 7 octombrie 1987 n cazul 140/86, Gisela Strack, vaduva si persoana n drept a dlui Gerhard Strack, fost functionar al Comisiei Comunitatii Europene, ce locuia la Biebertal (RFG), reprezentata de dnele B.Potthast si H.J.Ruber, avocati n Koln, n calitate de agenti, cu domiciliul n Luxemburg, la biroul dlui Victor Biel, str.Glacis, nr. 18A, partea reclamanta contra Comisiei Comunitatii Europene reprezentata de consilierul sau juridic pr incipal, dl Henri Etienne, n calitate de agent, cu domiciliul n Luxemburg pe lnga d l Georges Kremlis, membru al serviciului sau juridic, cladirea Jean Monnet, Kirc hberg, partea prta avnd drept obiect o cerere de anulare a deciziei Comisiei prin care i se refuza reclamantei autorizatia de a lua cunostinta de ntregul dosar personal al d lui Strack, Curtea (prima sectie), compusa din dnii G.Bosco, presedintele sectiei, R.Joliet si F.Schockweiler, judecatori, avocat general : dl M.Darmon grefier : dna B.Pastor, administrator avnd n vedere raportul sedintei si ca urmare a procedurii orale din 19 mar tie 1987, dupa ce l-a audiat pe avocatul general pentru expunerea concluziilor n se dinta din 2 iulie 1987, emite prezenta

Hotarre 1. Prin cererea depusa la grefa Curtii la 5 iunie 1986, dna Gisela Strac k, vaduva si persoana n drept a dlui Gerhard Strack, fost functionar al Comisiei Comunitatii Europene, ce lucra ca tehnician la Centrul de Cercetari Atomice al C omunitatii Europene din Geel (Belgia), a introdus un recurs ce viza, n esenta, an ularea deciziei Comisiei prin care i se refuza autorizatia de a lua cunostinta d e ntregul dosar personal al defunctului ei sot. 2. Din dosar reiese ca, la 9 septembrie 1970, dl Gerhard Strack fusese e xpus unei contaminari radioactive. Acest fapt a condus la efectuarea unei declar atii de suspiciune a prezentei bolii profesionale, n sensul art. 3 din reglementa rea referitoare la acoperirea riscurilor de accidentare si a bolilor profesional e ale functionarilor Comunitatii Europene (denumita mai jos Reglementare ), de catr e seful serviciului medical al Comisiei. n urma acestei declaratii, dl Strack a i nitiat, n septembrie 1980, n aplicarea art.16 si urm. din aceasta reglementare, o procedura de recunoastere a existentei unei boli profesionale. Dupa decesul dlui Strack, intervenit n februarie 1981, sotia sa a continuat aceasta procedura, car e nu a condus la emiterea nici unei decizii. 3. Pentru o mai ampla expunere a faptelor, procedurii, motivelor si argu mentelor partilor, se face trimitere la raportul sedintei. Aceste elemente ale d osarului nu sunt reluate mai jos dect att ct este necesar dupa opinia Curtii. 4. Reclamanta critica, n esenta, refuzul Comisiei de a-i recunoaste drept ul de acces personal si direct la toate documentele ce ar fi trebuit sa faca par te din dosarul personal al defunctului sau sot. Art.26 din Statut impunea admini stratiei sa constituie pentru fiecare functionar un dosar personal unic si compl et care sa cuprinda toate actele privitoare la situatia administrativa a functio narului. Procesele verbale ale examenelor medicale de rutina, regulate, ale dlui Strack, constatarile de fapt asupra accidentului de munca din 1970 si constatar ile medicale efectuate de medicii si expertii numiti de Comisie trebuiau sa fie accesibile prin medierea consultarii acestui dosar, din moment ce aceste documen te aveau o legatura intrinseca cu atributiile asumate de functionar. 5. Dupa opinia Comisiei, dosarul personal prevazut la art. 26 nu trebuia sa contina dect actele ce priveau partea administrativa a profesiei functionarul ui. Ca urmare a necesitatii respectarii secretului medical, nu era posibil acces ul la documentele cu caracter medical dect respectnd procedura specifica prevazuta de reglementarea care impunea comunicarea raportului medical complet unui medic desemnat de functionar. 6. Pentru a aprecia temeiul argumentatiei prezentate de reclamanta, se c uvine sa amintim ca art. 26 din Statut prevede constituirea, pentru fiecare func tionar, a unui dosar personal care sa contina orice document referitor la situat ia sa administrativa si orice raport referitor la competenta, randamentul si com portamentul sau, precum si observatiile formulate de functionar cu privire la re spectivele acte. n vederea asigurarii pentru functionar a tuturor garantiilor leg ate de situatia sa administrativa, art. 26 prevede, n plus, ca nu poate fi deschi s dect un singur dosar pentru fiecare functionar, pe care acesta are dreptul, chi ar si dupa ncetarea atributiilor sale, sa l studieze si ca institutia nu i poate op une functionarului si nici cita mpotriva lui documentele ce nu i-au fost comunica te naintea clasarii dosarului. 7. Aceste dispozitii au drept scop, dupa cum si Curtea a recunoscut n hot arrea sa din 28 iunie 1972 ( ), asigurarea dreptului la aparare al functionarului, evitnd ca deciziile emise de autoritatea investita cu putere de numire si afectnd situatia sa administrativa si cariera sa nu fie fondate pe fapte referitoare la comportamentul sau, neintroduse n dosarul personal. 8. Tot din art.26 rezulta ca n dosarul personal trebuie sa figureze toate documentele susceptibile sa afecteze situatia administrativa a functionarului s i cariera sa. 9. n ceea ce priveste accesul la documentele cu caracter medical, n cadrul unei proceduri de recunoastere a unei boli profesionale, reglementarea a instit uit o procedura aparte care prevedea transmiterea raportului medical complet pe

care se ntemeiaza decizia pe care autoritatea investita cu puterea de numire dore ste sa o ia, medicului ales de functionar si recurgerea la o comisie medicala di n care sa faca parte medicul desemnat de functionar. 10. Respectarea drepturilor functionarului, n particular a dreptului pe c are trebuie sa l aiba de a examina motivarea deciziei pe care autoritatea investi ta cu putere de numire doreste sa o adopte si de a judeca asupra conformitatii a cestei decizii cu regulile Statutului, cere sa i se recunoasca acestuia o cale d e acces la documentele cu caracter medical, inclusiv constatarea faptului ce ser veste drept fundament deciziei n cauza. 11. Acest drept recunoscut functionarului trebuie, totusi, sa se mpace cu necesitatile secretului medical n legatura cu care fiecare medic trebuie sa hota rasca asupra posibilitatii de a le comunica persoanelor pe care le ngrijeste sau le examineaza natura afectiunilor de care ar putea suferi ( ). Acest secret medica l se impune si fata de persoanele n drept ale unui functionar decedat, chiar daca acesta din urma i-a dezlegat, cum este cazul de fata, pe medici de obligatia de a pastra secretul. 12. Prevaznd un acces indirect la documentele cu caracter medical, prin i ntermediul unui medic de ncredere desemnat de functionar, reglementarea conciliaz a drepturile functionarului sau ale persoanelor sale n drept cu necesitatile secr etului medical. 13. n ceea ce priveste calificarea documentelor la care doreste sa aiba a cces reclamanta, implicit consultarea dosarului personal, se cuvine sa aratam ca acele constatari medicale efectuate de medici si experti dezvaluie indubitabil un caracter exclusiv medical. Documentelor referitoare la constatarile faptice l egate de un incident care s-a produs n timpul muncii, ce pot servi drept fundamen t unei proceduri ce vizeaza recunoasterea existentei unui accident de munca sau a unei boli profesionale n sensul reglementarii, trebuie sa li se recunoasca, de asemenea, un caracter medical, ceea ce nu mpiedica ca aceste documente sa poata, atunci cnd este cazul, sa priveasca si situatia administrativa a functionarului, din moment ce faptele pe care ea le-a relatat stau la baza rapoartelor referitoa re la competenta, randamentul sau comportamentul functionarului. n acest caz, ace ste documente ar trebui sa figureze n dosarul personal. 14. Trebuie, totusi, sa constatam ca, n cazul de fata, nici nu s-a dovedi t si nici nu s-a invocat faptul ca acele constatari faptice legate de contaminar e au influentat situatia administrativa sau desfasurarea carierei administrative a defunctului domn Strack. De aceea, pe buna dreptate, Comisia nu a inclus aces te documente n dosarul personal prevazut la art. 26 din Statut. 15. Documentele pe care Comisia le-a comunicat Curtii dupa sedinta si ca re nu figurau nici n dosarul personal, nici n dosarul prezentat comisiei medicale, contin n esenta constatari asupra incidentului din 1970 si asupra consecintelor sale. n lipsa intentiei din partea Comisiei de a utiliza aceste documente n scopur i administrative, ele prezinta importanta doar n cadrul procedurii de recunoaster e a bolii profesionale si, de aceea, nu trebuiau sa figureze n dosarul personal p revazut la art. 26. Faptul ca aceste documente nu faceau parte din dosarul trans mis comisiei medicale poate sa aiba incidenta asupra regularitatii acestei proce duri, dar scapa aprecierii Curtii n cadrul prezentului recurs. 16. n aceste mprejurari, se cuvine sa recunoastem ca reclamantei i s-a ofe rit, de catre Comisie, accesul la dosarul personal complet al defunctului sau so t si ca, pe buna dreptate, i-a fost refuzat accesul la documentele cu caracter m edical n afara procedurii speciale prevazute n acest sens. 17. De aceea, este bine sa respingem recursul ca nentemeiat. Asupra cheltuielilor 1. n termenii art.6 9, par .3, alin. 2, din regulamentul procedurii, Curt ea poate condamna o parte, chiar si cstigatoare, sa ramburseze celeilalte parti c heltuielile pe care le-a angajat, iar Curtea a recunoscut acest lucru ca frustra nt sau jignitor. Comisia, drept raspuns la cererea reclamantei, limitndu-se sa fa ca o simpla trimitere formala si insuficient de precisa la dispozitiile art. 26 din Statut si la cele privitoare la Reglementare, si ntretinnd ndoiala asupra natur ii documentelor comunicate Curtii dupa sedinta, ce nu figurau nici n dosarul pers

onal, nici n dosarul transmis comisiei medicale, nu a adoptat conduita corespunza toare caracterului mai sensibil si complex al cazului dlui Strack. n aceste circu mstante, este echitabil sa condamnam Comisia la plata tuturor cheltuielilor. Pentru aceste motive, Curtea (prima sectie) declara si hotaraste : 1) respingerea recursului. 2) condamnarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor. Bosco Joliet Schockweiler Pronuntata n sedinta publica la Luxemburg, azi 7 octombrie 1987. Grefier, Presedintele primei sectii, P. Heim G. Bosco CAPITOLUL V LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR SECTIUNEA I NEDISCRIMINAREA, TAXELE CU EFECT ECHIVALENT, RESTRICTIILE DE ORDIN CALITATIV SI CANTITATIV 1. Notiunea de taxe cu efect echivalent taxelor vamale Constituie taxa cu efect echivalent taxelor vamale acea taxa perceputa de catre o institutie independenta guvernata de legea publica si al carei scop est e subventionarea presei decizia din 18.06.1975, I.G.A.V c. Italia nr. 94/94 (Rec. p. 69) 1.1. Curtea de Justitie a decis: - faptul ca aceasta taxa este perceputa de catre o institutie independen ta guvernata de legea publica si nu de catre Stat nu are implicatii asupra defin itiei acesteia din perspectiva art. 25; - Faptul ca taxa se aplica att n cadrul produselor fabricate pe plan inter n ct si a celor din import nu mpiedica etichetarea taxei drept avnd efect echivalen t unei taxe vamale daca veniturile se varsa n beneficiul exclusiv al produsului n ational n cauza. 1.2. Conform legislatiei italiene, a fost perceputa o taxa de distribuire a hrtiei, fibrei de lemn si a cartonului. Aceasta taxa se platea de catre o inst itutie independenta, non-profit, guvernata de catre legea publica. O buna parte din aceste venituri a fost utilizata n subventionarea presei italiene. Cnd o compa nie din domeniul hrtiei a refuzat sa plateasca aceasta taxa, a fost actionata n fa ta unei instante nationale, care a stabilit o examinare preliminara pentru a sta bili daca perceperea acestei taxe este interzisa conform art. 25 din Tratat . 1.3. Prin urmare, instanta nationala trebuie sa examineze daca aceste do ua conditii sunt ndeplinite n aceasta situatie particulara. n caz afirmativ, instan ta va declara ca legislatia nationala ncalca legislatia comunitara. 2. Impozitarea ntr-un stat membru. Principiul nondiscriminarii. Hotarri pr eliminare contradictorii asupra aceleiasi prevederi art. 90 TCE. Orice stat membru are dreptul sa aplice impozite preferentiale ca urmare a unor conditii care sa fie ndeplinite att de produsele fabricate pe plan intern ct si de cele din import. Produsele din import care ndeplinesc aceste conditii tre

buie, prin urmare, sa beneficieze de acest regim de impozitare preferentiala. De cizia din 7 mai 1981 si decizia din 26 aprilie 1983. 2.1. Compania H a importat n Germania rom produs n Guadalupe (provincie fr anceza din Indiile de Vest). Autoritatile fiscale din Germania au impozitat aces t produs cu aceeasi valoare care se aplica n mod curent bauturilor spirtoase fabr icate n Germania. Societatea H nsa, a pretins ca ar trebui sa beneficieze de o rat a redusa a impozitarii care se aplica, conform legislatiei germane, bauturilor s pirtoase care ndeplinesc anumite conditii: a) bauturi spirtoase provenite de la u n producator care nu produce mai mult de 300 litri pe an; b) sunt distilate de c atre o cooperativa de mici producatori care folosesc materia lor prima; c) utili zarea exclusiva a anumitor ingrediente (fructe, fructe de padure, vinuri, must, radacini). Bauturile importate de H nu ndeplineau aceste conditii. Totusi, instan ta nationala a solicitat Curtii de Justitie o examinare preliminara pentru a sta bili daca acele criterii definite sunt compatibile cu art. 90 din Tratatul CE. 2.2. ntr-o prima decizie din data de 7 mai 1981 (Cauza nr. 153/80, Rec. p . 1165), Curtea de Justitie a decis ca art. 90 din Tratat nu interzice aplicarea impozitarii preferentiale cu conditia ca bautura spirtoasa sa fie produsa de ca tre un mic producator. Impozitul preferential trebuie sa se aplice produselor di n import care ndeplinesc aceasta conditie iar statul nu are dreptul sa impuna alt e conditii care sa nu poata fi ndeplinite dect de produsele fabricate pe piata int erna. n baza acestei decizii, instanta germana a dispus ca impozitarea preferen tiala sa se aplice romului importat de catre H, iar autoritatile fiscale au facu t recurs si, curtea de apel, considernd ca raspunsul dat de Curtea de Justitie nu a fost suficient de clar, a solicitat nca o examinare preliminara care sa stabil easca daca toate conditiile reglementate de catre legislatia germana au fost com patibile cu art. 90 din Tratat. 2.2. ntr-o a doua decizie din data de 26 aprilie 1983 (Cauza nr. 38/82, R ec. p. 1271), Curtea de Justitie a afirmat ca producatorul cu sediul n alt stat m embru putea ndeplini teoretic toate aceste conditii si ca, prin urmare, acestea a u fost compatibile cu art. 90. Prin urmare, compania H nu poate pretinde aplicar ea impozitarii preferentiale. 3. Derogarile de la libera circulatie a marfurilor. Cerinte obligatorii Statele membre pot mpiedica importul de produse care nu sunt necesare pen tru satisfacerea cerintelor obligatorii. Acesta nu e cazul motivelor invocate de guvernul Germaniei mpotriva promovarii de bauturi alcoolice cu continut scazut d e alcool. Decizia din 20.02.1979, nr. 120/78, R-Z C Germania. 3.1. Compania R-Z a solicitat administratiei germane autorizatie pentru bauturi spirtoase pentru a importa n Germania o bautura produsa de un producator francez si care se numea Casis de Dijon . Eliberarea autorizatiei a fost refuzata p e motiv ca aceasta bautura, cu o alcoolemie ntre 15 si 20 de grade, nu a respecta t prevederile legislatiei germane, care stipuleaza ca pot fi vndute pe piata doar bauturile alcoolice din fructe cu o alcoolemie minima de 25 de grade. R-Z a arg umentat n fata instantei financiare din Hesse ca acest lichior era vndut pe piata franceza n mod legal si ca, prin urmare, reglementarile legislatiei germane const ituie o bariera n calea liberei circulatii a marfurilor. Instanta a solicitat o e xaminare preliminara, care sa ia n discutie, n principal, interpretarea art. 28 di n Tratatul CE. 3.2. Raspunsul Curtii de Justitie a fost ca n absenta unor reglementari c omune privind protectia si distributia produsului n cauza, revine statelor membre sarcina de a reglementa toate problemele legate de producerea si promovarea pro dusului pe teritoriul lor si ca obstacolele n calea liberei circulatii a marfuril or care rezulta din neconcordante ntre prevederile din legislatiile nationale tre buie acceptate daca aceste prevederi sunt necesare n vederea satisfacerii cerinte lor obligatorii referitoare n special la eficienta supravegherii fiscale, protect ia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si protectia consu matorului. n acest caz, guvernul german a pretins ca cerinta unei alcoolemii minime

este justificata de protectia sanatatii publice si, n special, de nevoia de a evi ta proliferarea bauturilor cu alcoolemie moderata, care constituie o sursa de de pendenta mai puternica dect bauturile mai tari. Guvernul german a pretins, de ase menea, ca abolirea acestei cerinte ar oferi un avantaj competitiv bauturilor cu alcoolemie redusa, deoarece alcoolul constituie cea mai scumpa componenta a aces tor bauturi datorita impozitelor mare care i se aplica. 3.3. Curtea a raspuns ambele argumente, aratnd ca, pe de o parte, consuma torii germani sunt deja n masura sa si procure o mare varietate de bauturi alcooli ce cu alcoolemie redusa si ca deja exista obiceiul de a dilua bauturi alcoolice tari si ca, pe de alta parte, corectitudinea tranzactiilor comerciale poate fi a sigurata daca consumatorului i se ofera suficiente informatii prin tiparirea ace stora pe etichete aplicate pe sticla. (CEJ 20 februarie 1979, Rewe-Zentra, Cauza nr. 120/78, Rec. p. 649). 3.4. Principiul consacrat n aceasta decizie, cunoscut sub nuleme de Cassis de Dijon , a fost aplicat n repetate rnduri. Curtea de Justitie a mai adaugat cerin telor obligatorii initiale protectia culturii (CEJ 15 iulie 1985, Cauza nr. 60 a nd 61/84, Rec. p. 2605) si a mediului (CEJ 7 februarie 1985, ANDU, Cauza nr. 240 /83, Rec. p. 531). 4. Restrictii de ordin cantitativ la importuri. Reglementari privind com pozitia unui produs Interzicerea desfacerii pe piata a pastelor fainoase din gru obisnuit con stituie un obstacol n calea liberei circulatii a marfurilor care nu poate fi just ificat pe motive de sanatate publica, protectie a consumatorilor sau corectitudi ne a tranzactiilor comerciale. Decizia din 14.07.1988, Zoni C Italia, nr. 90/198 6, Rec. p. 4285). 4.1. Legislatia italiana a stipulat ca n productia pastelor fainoase usca te comercializate n Italia trebuie sa fie utilizat doar gru arnaut. Uoni a fost da t n judecata pentru importul de paste fainoase uscate din Germania, alcatuite din tr-o combinatie de gru obisnuit si gru aramiu. El a pretins ca aceasta prevedere e ste incompatibila cu art. 28 din Tratatul CE. Instanta italiana a solicitat o ex aminare preliminara cu privire la aceasta chestiune, aratnd ca obiectul prevederi i cu pricina l constituie protectia calitatii superioare a pastelor si ca se apli ca fara discriminare pastelor italienesti si celor din import. Curtea de Justitie a decis ca legislatia italiana constituie un obstacol n calea importului de paste fainoase fabricate din gru obisnuit. Totusi, aceasta se aplica fara discriminare att produselor fabricate pe plan intern, ct si celor d in import. Prin urmare, prevederea poate fi considerata drept compatibila cu leg islatia comunitara daca se justifica prin motive de protectie a sanatatii public e conform definitiei din art. 30 al Tratatului sau prin cerinte obligatorii ment ionate n cazul Cassis de Dijion , precum protectia consumatorilor sau corectitudinea tranzactiilor comerciale, ceea ce presupune n special ca masura poate fi proport ionala cu scopul urmarit. n acest caz, nu s-a putut demonstra ca interdictia cu p rivire la utilizarea grului obisnuit contribuie la protectia sanatatii publice. n privinta cerintelor obligatorii referitoare la protectia consumatorului si corec titudinea tranzactiilor comerciale, acestea ar putea fi ndeplinite prin masuri ma i putin restrictive, ca de exemplu etichetarea corespunzatoare sau prin restrnger ea referintei paste fainoase fabricate din gru arnaut la paste fainoase fabricate n mod exclusiv din gru arnaut. Interdictia completa impusa asupra promovarii pastel or fainoase care contin gru obisnuit este, prin urmare, disproportionala. 5. Restrictii de ordin calitativ de import. Aranjamente de comercializar e specifice Articolul 28 din Tratat nu se aplica legislatiei statelor membre care in terzic revnzarea n pierdere. Decizia din 24.09.1993, J si M c. Franta, nr. 267/91, Rec. p. I-6097). 5.1. Cei doi comercianti K si M au fost actionati n instanta pentru revnza rea produselor n Franta la un pret mai redus dect pretul de achizitie. Acestia au

pretins n fata instantei nationale ca legislatia franceza care interzice revnzarea n pierdere este contrara art. 28 din Tratatul CE. 5.2. n hotarrea sa preliminara, curtea de Justitie arata ca o astfel de in terdictie limiteaza volumul vnzarilor si, totodata, volumul vnzarii de produse din tr-un alt stat membru, n sensul ca interzice comerciantilor sa utilizeze o metoda de promovare a vnzarilor si constituie o bariera n calea liberei circulatii a mar furilor. Cu toate acestea si contrar deciziilor anterioare, curtea a dispus ca a plicarea, n cazul produselor din alte state membre, a prevederilor nationale care impun restrictii sau interzic anumite aranjamente de comercializare nu ca sub i ncidenta art. 28 din tratat, daca aceste prevederi se aplica tuturor comercianti lor care si desfasoara activitatea pe teritoriul statului respectiv si daca ele a fecteaza n egala masura, de jure et de facto, desfacerea produselor fabricate pe piata interna si a celor din import. SECTIUNEA A II-A TAXELE VAMALE SI CONTINGENTARILE Libertatile fundamentale n Piata interna a U.E. Cele patru libertati fundamentale consacra interzicerea oricarei discrim inari n relatiile comerciale, ntemeiate pe origine produselor, capitalurilor, serv iciilor si a persoanelor. Tratatul C.E.E. n relatiile lor comerciale reciproce, statele membre se abtin sa Art. 12 introduca noi drepturi de import si de export sau noi taxe cu efect echivalent s i sa le majoreze pe cele aplicate. Libertatile fundamentale se aplica fie direct, fie prin intermediul masu rilor de implementare, prin dreptul comunitar secundar (n special regulamente si di rective). O importanta speciala pentru definirea continutului si cmpului de aplicar e a libertatilor fundamentale l-a avut jurisprudenta Curtii Europene de Justitie (C.J.C.E.). Taxele vamale, precum si limitarile cantitative (contingentarile) sau ma surile cu efect echivalent limitarilor cantitative, sunt incompatibile cu libera circulatia a marfurilor. C.J.C.E. a dat acestor concepte o interpretare extensiva. I. Libera circulatie a marfurilor. Taxele vamale si contingentarile A. Hotarrea Curtii din 11 iulie 1974 - Procurorul Regal vs Benoit si Gust ave Dassonville 1. Speta pune problema daca o prevedere nationala ce interzice importul de bunuri ce poarta denumirea de origine n masura n cate aceste bunuri nu sunt nsot ite de un document oficial eliberat de guvernul tarii de export care certifica d reptul de a purta aceasta denumire constituie o masura cu efect echivalent unei restrictii cantitative n ntelesul art. 30 al Tratatului. 2. Aceasta problema a fost ridicata n cursul procesului penal din Belgia m potriva comerciantilor care au achizitionat, n Franta, un transport de whisky n li bera circulatie si care l-au importat n Belgia fara a detine un certificat de ori gine de la autoritatile vamale britanice, ncalcnd astfel legile belgiene. 3. Din dosar si din procedura orala rezulta ca, dorind sa importe n Belgi a whisky aflat deja n libera circulatie n Franta, comerciantul poate obtine un ast fel de certificat doar cu mare dificultate, spre deosebire de importatorul care importa direct din tara producatoare. 4. Toate normele comerciale promulgate de statele membre care pot stnjeni

, direct sau indirect, n mod real sau potential, comertul comunitar, vor fi consi derate ca fiind masuri cu efect echivalent restrictiilor cantitative. 5. n absenta unui sistem comunitar, pentru consumatori, de garantare a au tenticitatii denumirii de origine a unui produs, daca un stat membru ia masuri p entru prevenirea practicilor neloiale n acest domeniu, trebuie, totusi, sa respec te conditiile ca masurile sa fie rezonabile si ca mijloacele de proba cerute sa nu actioneze ca un obstacol n comertul dintre statele membre si, n consecinta, ace sta sa fie accesibil tuturor cetatenilor Comunitatii. Prin decizia Cassis de Dijon, c.J.C.E. a pus bazele doctrinei sale de in terdictie generala a limitarilor liberei circulatii. B. Hotarrea Curtii din 20 februarie 1979 - Rewe-Zentral AG vs Bundesmonop olvewaltung fur Brnntwein (Cassis de Dijon 120/78) 1. Instanta nationala solicita, prin prezenta, asistenta n vederea interp retarii pentru a se evalua daca cerinta privind comertul minim de alcool poate c adea sub incidenta interzicerii tuturor masurilor cu efecte echivalente unor res trictii cantitative n comertul dintre Statele membre, prevazuta de art. 30 al Tra tatului, sub incidenta interzicerii tuturor discriminarilor privind conditiile d e achizitionare si desfacere a marfurilor ntre persoane ale Statelor membre, n ntel esul art. 37. 2. n legatura cu aceasta, trebuie observata ca art. 37 se refera expres l a monopolurile de stat cu caracter comercial. Prevederea respectiva este, prin urmare, irelevanta n ceea ce priveste re glementarile nationale care nu privesc exercitarea de catre un monopol public a functiei specifice anume dreptul exclusiv dar se aplica de o maniera generala pr oductiei si comercializarii bauturilor alcoolice, indiferent daca acestea din ur ma cad sub incidenta monopolului n discutie. Acesta fiind cazul, efectul masurii indicate de catre instanta nationala asupra comertului inter-comunitar trebuie examinat doar n relatie cu reglementar ile art. 30, asa cum este formulat n prima ntrebare. 3. n lipsa regulilor comune referitoare la producerea si comercializarea alcoolului proiectul de Decizie naintat Consiliului de catre comisie pe 7 decembr ie 1976 (Jurnalul Oficial C309, p. 2) nefiind nca aprobat de catre Consiliu este la latitudinea Statelor membre sa reglementeze toate aspectele privind producere a si comercializarea alcoolului si bauturilor alcoolice pe teritoriul national. Piedicile n calea circulatiei n interiorul Comunitatii, rezultnd din nepotr ivirile ntre legislatiile nationale privind comercializarea produselor n chestiune trebuie acceptate n masura n care acele reglementari pot fi acceptate ca fiind ne cesare n vedere satisfacerii prescriptiilor obligatorii privind n special eficacit atea supravegherii financiare, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranz actiilor comerciale si protectia consumatorului. 4. Guvernul Republicii Federale a Germaniei, intervenind n lucrarile pro cesului, a adus diverse argumente care, n opinia sa, justifica aplicarea reglemen tarilor privind continutul minim de alcool al bauturilor alcoolice, prezentnd con sideratii privind, pe de o parte, ocrotirea sanatatii publice, iar pe de alta pa rte, protectia consumatorului mpotriva practicilor comerciale neloiale. 5. n ceea ce priveste protectia sanatatii publice, Guvernul german afirma ca scopul fixarii, prin legislatia nationala, a continutului minim de alcool l c onstituie evitarea proliferarii bauturilor alcoolice pe piata nationala, n specia l a bauturilor alcoolice cu continut scazut de alcool, deoarece, n opinia sa, ase menea produse ar putea induce mult mai usor toleranta la alcool dect cele cu cont inut mai ridicat de alcool. 6. Aceste consideratii nu sunt hotartoare atta timp ct consumatorul poate g asi pe piata o gama extrem de larga de produse cu continut scazut sau moderat de alcool si, mai mult, o mare parte a bauturilor alcoolice cu continut ridicat de alcool vndute liber pe piata germana se consuma, n general, sub forma diluata. n lumina celor doua decizii Dassonville Cassis de Dijon si a noii ordini de drept, multe din reglementarile nationale au fost calificate ca fiind contrar e dreptului comunitar.

Ulterior, C.J.C.E. a nuantat interpretarea interdictiei de comercializar e, limitarea modalitatilor de comercializare fiind admisa n anumite conditii. C. Hotarrea Curtii din 24 noiembrie 1993 Procesul penal mpotriva lui Bernard Keck si Daniel Mithouard 1. Data fiind tendinta n crestere a comerciantilor de a invoca art. 30 al Tratatului ca temei pentru a contesta orice norme ale caror efecte reprezinta l imitarea libertatii lor comerciale, chiar si atunci cnd aceste norme nu se refera la produse din alte state membre, curtea considera ca este necesara reexaminare a si clarificarea jurisprudentei sale n acest domeniu. 2. S-a stabilit prin jurisprudenta ncepnd cu Cassis de Dijon (Cazul 120/78 R ewe-Zentral vs Bundesmonopolverwaltung fuer Branntwein [1979] ECR 649) ca, n abse nta armonizarii legislatiei, obstacolele puse n calea liberei circulatii a bunuri lor care sunt o consecinta a regulilor care prevad anumite conditii ce trebuie nd eplinite de bunurile ce provin din alte state membre unde sunt n mod legal fabric ate si puse pe piata (cum ar fi origine, forma, dimensiuni, greutate, compozitie , prezentare, etichetare, ambalare) constituie masuri cu efect echivalent interz ise de art. 30. Acest lucru ramne valabil chiar daca acele reguli se aplica fara distinct ie tuturor produselor, cu exceptia cazului n care aplicarea poate fi justificata printr-un obiectiv de interes public avnd prioritate fata de libera circulatie a bunurilor. 3. Prin contrast, contrar celor decise anterior, aplicarea pentru produs ele din alte state membre a prevederilor nationale ce restrictioneaza sau interz ic anumite acorduri de vnzare nu este acelasi lucru cu obstructionarea direct sau indirect, n mod real sau potential, comertul ntre statele membre n interesul hotarr ii Dassonville (Cazul 8/74 [1974] ECR 837), att timp ct acele prevederi se aplica tuturor comerciantilor cu relevanta ce opereaza pe teritoriul national si att tim p ct ele afecteaza n aceeasi masura, n drept si n fapt, att comercializarea produselo r locale ct si a produselor din celelalte state membre. 4. Daca aceste conditii sunt ndeplinite, aplicarea unor astfel de reguli vnzarii de produse din alt stat membru, vnzare ce ntruneste cerintele stabilite de acel stat, nu reprezinta prin natura sa o masura de mpiedicare sau de stnjenire a accesului pe piata mai mult dect reprezinta stnjenirea accesului produselor locale . Aceste reguli se vor afla astfel n afara domeniului de aplicare a art. 30 al Tr atatului. APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR 1. Respingerea dublei bariere si aplicarea cumulativa a dreptului intern si a celui comunitar. Respectarea primatului dreptului comunitar (Hot. Walt Wil helm 13.03.1969) 1.1. n primul rnd, o interdictie stabilita n dreptul comunitar trebuie sa f ie respectata n diversele ordini juridice nationale, ceea ce exprima deplin aplic area principiului prioritatii. Aceasta nu mpiedica, totusi, un cumul de proceduri si actiuni, att la nivel national, ct si la cel comunitar. Dar, sanctiunile din d reptul comunitar sunt de natura administrativa n timp ce, n dreptul intern, ele po t di de o alta natura, chiar si penala. O exigenta generala de echitate implica sa se tina cont de orice decizie represiva anterioara pentru determinarea unei eventuale sanctiuni si, deci, sa nu se ncalce principiul non bis in idem. Totusi, n acest caz, dubla ilicitate poat e antrena o dubla condamnare temperata. 1.2. n al doilea rnd, o anumita practica poate fi validata n dreptul comuni tar, n cazul ipotezei privind dubla bariera . Validarea poate sa rezulte printr-o decizie denumita de arestare negativa prin care Comisia considera ca o ntelegere nu este restrictiva de concurenta n sen sul art. 81 (1) sau ca art. 82 nu-si gaseste aplicare. Daca dreptul comunitar nu

se aplica, de ce sa se limiteze competenta autoritatilor interne pentru aplicar ea regulilor nationale? Ele conserva, n acest caz, libertatea principiului, nsa, n imic nu le interzice sa tina seama de solutia comunitara, care este adesea oport una. n acest caz, dubla bariera poate fi retinuta: absenta sanctiunii n dreptul comu nitar (chiar daca este aplicabil cazul unei ntelegeri afectnd comertul ntre statele membre si considerata ca nerestrictiva), dar sanctiune posibila n dreptul nation al. 2. Autonomia economica necesara. Unitatile ntreprinderii si pluritatea de persoane juridice. Intermediarii si grupurile de societati (Hot. Hydrotherm, Ho t. BMW Belgia din 12.07.1979 si Viho Europa c. Comisiei din 24.10.1996 s.a.). Este adevarat ca, adesea, subordonarea economica nu este dect prelungirea unei subordonari juridice, ceea ce interzice de a considera subordonata ca o ntre prindere . Problema este mai delicata, nsa, n cazul grupurilor de societati. Dupa caz si n functie de gradul de autonomie al filialelor, se poate considera ca un grup e ra constituit dintr-o pluralitate de ntreprinderi sau, din contra, ca el este o nt reprindere unica. Dar, criteriul decisiv este unitatea economica ce poate sa exi ste fara repartizarea sarcinilor. Controlul efectiv trebuie, nsa, sa fie cautat. Daca exista controlul efectiv nu poate fi o concurenta ntre societati. Dar. Aceas ta autonomie efectiva a actiunii asupra pietii este esentiala si poate sa fie re alizata, ntre altele, prin legaturi n capital, de instructiuni, obiective sau teme impuse de societatea mama. Notiunea de ntreprindere, plasata ntr-un context de drept al concurentei, t rebuie sa fie nteleasa ca desemnnd o unitate economica din punctul de vedere al ac ordului n cauza, chiar daca, din punct de vedere juridic, aceasta unitate economi ca este constituita din mai multe persoane fizice sau morale . Or, societatea n cau za, nu era una din partile la acordul de constituire a societatilor care au un i nteres identic si care sunt controlate de aceeasi persoana fizica, parte, de ase menea, la acord, ntruct n aceste conditii nu exista nici o virtualitate de concurent a ntre persoanele care participa simultan, ca o singura parte, la acordul n cauza n acelasi sens, Hotarrea Zoja din 6.03.1974 a CJCE s.a.).

3. Concurenta Pozitie dominanta Abuz Interdictie Efect direct Drepturi i ndividuale Aparare de catre jurisdictiile nationale Recurs n justitie Modalitati procedurale nationale Conditii de aplicare Sarcina probei Ordinii juridice interne a fiecarui stat membru i revine sarcina sa desem neze jurisdictiile competente si sa reglementeze modalitatile procedurale, inclu siv n materia sarcinii probei, a recursurilor destinate asigurarii apararii drept urilor pe care justitiabilii le au ca urmare a efectului direct al art. 86 din T ratat, dat fiind ca aceste modalitati nu pot fi mai putin favorabile dect cele pr ivitoare la recursurile similare cu caracter intern, nici sa faca imposibila sau excesiv de dificila, n practica, exercitarea drepturilor conferite de ordinea ju ridica comunitara. (Hotarre din 17 iulie 1997, GT Link/De Danske Statsbaner) 4. Concurenta ntelegeri Atingere adusa concurentei Art. 85 par.1 din Trat at Exigenta alternativa a unui obiectiv sau a unui efect anticoncurential Luare n consideratie a diferitelor versiuni lingvistice Pentru a exista o infractiune la art. 85 par.1 din Tratat, nu este neces ar ca o ntelegere sa aiba n acelasi timp un obiectiv si un efect anticoncurentiale , cum sugereaza versiunea italiana a acestei dispozitii. n fapt, aceasta versiune nu ar trebui sa prevaleze singura n fata tuturor celorlalte versiuni lingvistice care fac sa apara cu claritate, prin utilizarea termenului sau , caracterul necumu lativ, dar alternativ, al conditiei n cauza. Interpretarea uniforma a normelor co munitare cere, n fapt, ca ele sa fie interpretate si aplicate n lumina versiunilor redactate n celelalte limbi comunitare. (Hotarre din 17 iulie 1997, Ferriere Nord/Comisie)

SECTIUNEA A II-A JURISPRUDENTA COMUNITARA PRIVIND CONCURENTA SI SERVICIILE PUBLICE A. Sediul materiei Articolul 82-C din TCE reglementeaza regimul ntreprinderilor nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau prezentnd caracterul unui monopol fiscal. Textul prevede: 1. Statele membre, n privinta ntreprinderilor publice si a ntreprinderilor c arora le acorda drepturi speciale sau exclusive, nu edicteaza, nici nu mentine n ici o norma contrara regulilor din prezentul tratat, n special cele din art. 7 si 85 (81-89). 2. ntreprinderile nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau prezentnd caracterul unui monopol fiscal sunt supuse regulilor prezen tului tratat, n special regulilor de concurenta, n limitele n care aplicarea acesto r reguli nu duce la esecul ndeplinirii, n drept sau n fapt, a misiunii speciale car e le-a fost data. Dezvoltarea schimburilor nu trebuie sa fie afectata ntr-o masur a contrara intereselor Comunitatii. 3. comisia supravegheaza aplicarea dispozitiilor prezentului articol si adreseaza, n caz de nevoie, directive sau decizii adecvate Statelor membre . B. Jurisprudenta comunitara privind serviciile publice 2.1. Regimul juridic de exceptare a. ntreprinderile mentionate n art. 86 TCE nu sunt supuse regulilor din dr eptul concurentei dect n masura n care aplicarea acestor reguli nu constituie un ob stacol, n drept sau n fapt, la misiunea speciala pe care o au acele ntreprinderi. b. n hotarrea Ahmed Saled (CJCE, 11.04.1989) curtea de Justitie a admis ca derogarea citata se aplica n materia transporturilor aeriene, ntreprinderile avnd obligatia aplicabila, n baza prescriptiei puterilor publice, de a exploata liniil e nerentabile pentru ratiuni de interes general, ca de exemplu amenajarea terito riului. c. n hotarrea Corbeau (CJCE, 19.05.1993) referitoare la o ntreprindere nvest ita cu drepturi exclusive (art. 86-1 Tratat), Curtea a decis ca obligatia pentru titularul acestei misiuni de a asigura serviciile sale n conditii de echilibru ec onomic presupune posibilitatea unei compensatii ntre sectoarele de activitate ren tabile si cele mai putin rentabile si justifica, n acelasi timp, o limitare a con curentei din partea antreprenorilor particulari, la nivelul sectoarelor rentabil e economic . Astfel, Curtea a facut o aplicare combinata a art. 86-1 si 86-2 din T CE. d. n cauza Comisia Europeana contra Frantei, prin hotarrea din 23.10.1997, relativa la monopolurile importului si exportului de gaz si electricitate, Curt ea a decis ca art. 86-2 nu prevedea dect ca drepturile exclusive conferite unei nt reprinderi nu erau justificate n caz de amenintare, n absenta acestor masuri, asup ra viabilitatii economice a ntreprinderii beneficiare a acelor drepturi. Ea a sub liniat ca pentru ca regulile Tratatului sa nu fie aplicabile unei ntreprinderi nsar cinate cu un serviciu de interes economic general, n virtutea art. 90 (2) TCE, es te suficient ca aplicarea acestor reguli sa duca, n fapt sau n drept, la esecul nde plinirii obligatiilor speciale care-i revin acestei ntreprinderi. Nu este, nsa, ne cesar ca supravietuirea acelei ntreprinderi sp fie, ea nsasi, amenintata . e. ntr-o alta hotarre (Mannesman Austria din 15.01.1998), Curtea de Justit ie de la Luxemburg a considerat ca faptul ca un organism trebuie sa fi fost creat pentru a satisface nevoile specifice de interes general, avnd un alt caracter de ct industrial sau comercial, nu implica sa fie unicul nsarcinat cu satisfacerea un or astfel de nevoi .

f. n hotarrea Corsica Ferries Franta SA din aceeasi data, 15.01.1998, Curtea a decis ca Republica Italiana a putut considera ca era necesara, n scopuri de sec uritate publica, de a acorda grupurilor locale de operatori dreptul exclusiv de a asigura serviciul universal de pilotaj si ca n aceste conditii, nu este incompati bil cu art. 86 i 90 (1) TCE (82 si 86-1) de a include n presul serviciului o comp onenta destinata a acoperi costul mentinerii serviciului universal de pilotaj, p entru ca ea corespunde suplimentului costului care-i implica caracteristicile sp ecifice acestor servicii si prevede, pentru acest serviciu, tarife diferentiate n functie de caracteristicile proprii fiecarui port . Curtea a conchis ca n consecint a, grupurile de piloti au fost efectiv nsarcinate de Statul membru de a gestiona un serviciu de interes economic general, n sensul art. 90 (2) TCE (86-2) si ca to ate celelalte conditii de derogare de la aplicarea regulilor tratatului prevazut a n aceasta dispozitie sunt reunite, o reglementare ca cea din speta nu constitui e o violare a art. 86 (82) al TCE, combinat cu art. 90 (1( din Tratat (86-1) . g. n hotarrea comuna d Almelo (din 27.04.1994), Curtea a decis ca, n sectorul de electricitate, o interdictie importanta era necesara pentru ndeplinirea unei misiuni de serviciu public, iar motivele de interes general cu caracter neeconom ic, dar de ordin public, privind mediul si amenajarea teritoriului pot sa justif ice limitarile concurentei. 2.2. Controlul aplicarii art. 86-2 din Tratat privind serviciile publice a. Etapele verificarii, conform hotarrii Curtii din 23.10.1997, n cauza Co misia Europeana contras Frantei: - prima etapa existenta unei misiuni de interes general cu obligatiile d e acces, de calitate, pret si de functionare, toate conditiile care reunesc cond itiile de servicii publice din Franta si a caror determinare se aplica n Statele me mbre sub controlul judecatorului comunitar. El poate sa tina cont de obiectivele proprii politicii nationale , n scopul n materie de mediu a amenajarii teritoriului; - a doua etapa a se controla daca obiectivele serviciului impun derogari le de la regulile Tratatului, dar n jurisprudenta comunitara se releva o necesita te relativa. Ea nu cere, n plus, ca supravietuirea ntreprinderii sa fie n joc si ca Statul sa faca proba pozitiva n sensul ca nu exista alte mijloace pentru atinger ea obiectivelor fixate. Asadar, este admis ca derogarile vor putea fi decise atu nci cnd regulile de concurenta pun n pericol echilibrul financiar al serviciului ( a se vedea hotarrea Comuna d Almelo din 27.04.1994); - a treia etapa nu trebuie ca schimburile sa fie efectuate ntr-o masura c ontrara interesului Comunitatii, adaugnd ca judecatorul comunitar a admis aplicar ea combinata a art. 86-1 si 86-2 din Tratat (cum s-a aratat si la pct. 2.1), adi ca a recunoscut posibilitatea de a se crea un serviciu de interes economic gener al ncredintat unei ntreprinderi dispunnd de drepturi exclusive sau de un monopol dac a ndeplinirea misiunii speciale care i-a f0st data nu poate fi asigurata dect prin acordarea de astfel de drepturi si pentru ca dezvoltarea schimbului nu este afe ctata ntr-o masura . b. Titularii dreptului de control al aplicarii art. 86-2 TCE n afara de instantele comunitare ale concurentei, judecatorul national es te competenta sa verifice respectarea art. 86-2 din tratate. n hotarrea Ahmed Saeed din 11.04.1989 /R803), Curtea a decis ca: Art. 90-2 (noul art. 86) va putea avea consecinte pentru deciziile autori tatilor n materie de aprobarea tarifelor. Aceasta dispozitie prevede, ntre altele, ca ntreprinderile nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sunt supuse regulilor de concurenta ale tratatului, dar n limitele n care aplicar ea acestor reguli nu implica esecul ndeplinirii misiunii speciale care le-a fost n credintata Aceasta dispozitie poate, n consecinta, sa se aplice transportatorilor, ca re pot fi obligati de autoritatile publice sa exploateze liniile care nu sunt re ntabile, din punct de vedere comercial,dar a caror exploatare este necesara pent ru motive de interes penal. Este de competenta autoritatilor administrative ori jurisdictiilor nationale, n fiecare caz, sa verifice daca ntreprinderea de transpo rt aerian respectiva a fost efectiv nsarcinata sa exploateze astfel de linii prin

tr-un act al puterii publice (hotarrea din 27.03.1974, n Rec. 1974, p. 313). Totusi , pentru ca efectul regulilor de concurenta poate fi restrns conform art. 90-1 (a rt. 86), datorita unor necesitati decurgnd din ndeplinirea unei misiuni de interes general, trebuie ca autoritatile nationale nsarcinate cu aprobarea tarifelor, ca si jurisdictiile sesizate cu litigii relative la acestea, sa poata determina ca re este natura exacta a necesitatii n cauza si care este repercusiunea asupra str ucturii tarifelor practicate de companiile aeriene respective . 2.3. Pozitia comisiei Europene n domeniul concurentei si a serviciilor pu blice Comisia Europeana, nsarcinata cu supravegherea aplicarii art. 86 si 90 di n TCE, a adoptat Comunicarea din 11.09.1996 asupra serviciilor de interes general n Europa , publicata n J.O.C.E. nr. C 281/2, 26.09.1996 (com. 96/C), n care a elabor at mai multe definitii foarte importate pentru domeniul concurentei si serviciil or publice. a. Servicii de interes general desemneaza activitatile de serviciu, comer cial sau nu, considerate de interes general de autoritatile publice si supuse, p entru acest motiv, obligatiilor specifice serviciului public . b. Servicii de interes economic general sunt cele mentionate n art. 90 TCE (86) si ele desemneaza activitatile de serviciu comercial ndeplinind misiuni de interes general su supuse, din aceasta cauza, Statelor membre, obligatiilor spec ifice serviciului public. Ele vizeaza, n special, serviciile ori retelele de tran sport, energie si comunicatie . c. Serviciu public aceasta expresie are un dublu sens: - uneori, ea desemneaza organismul de producere a serviciului si - alteori, ea vizeaza misiunea de interes general ncredintata acestuia. El este recunoscut n scopul de a favoriza sau de a permite ndeplinirea mis iunii de interes general si, deci, a obligatiilor de serviciu public specifice c e pot fi impuse de autoritatea publica a organismului de producere a serviciului (de exemplu, n materie de transport terestru, aerian sau feroviar ori n materie d e energie); aceste obligatii se pot exercita la nivel national sau regional. Ade sea, se confunda, pe nedrept, serviciul public cu sectorul public (inclusiv functia p ublica ), astfel spus misiunea si Statul, destinatarul si proprietarul . d. Serviciul universal dezvoltat de institutiile comunitare, acest concep t evolutiv este definit de un ansamblu de exigente de interes general carora tre buie sa li se supuna, n toata Comunitatea, activitatile de telecomunicatii sau de posta, de exemplu: obligatiile care decurg din aceste exigente trebuie sa asigu re accesul la toate acele prestatii esentiale, de calitate si la un pret abordab il . 2.4. Noul text din Tratat Tratatul de la Amsterdam a introdus un nou articol 7D care prevede ca: Fara a prejudicia art. 77, 90 si 92 (73, 86, 87) si n referire la locul pe care-l ocupa serviciile de interes economic general printre valorile comune Uni unii, ca si la rolul pe care-l joaca n promovarea coeziunii sociale si teritorial e a Uniunii, Comunitatea si Statele membre, fiecare n limitele cmpului de aplicare a prezentului tratat, vegheaza ca aceste servicii sa functioneze pe baza princi piilor si n conditiile care permit ndeplinirea misiunii lor . Prin Declaratia nr. 13, anexa la Tratat (TA) si inserata n Actul final, s e prevede ca: Dispozitiile art. 7D relative la serviciile publice sunt aplicate n deplin respect si acord cu jurisprudenta Curtii de Justitie n ceea ce priveste, ntre alt ele, principiile de egalitate de tratament, de calitate si de continuitate a ace stor servicii . C. Politica comerciala comuna Aparare mpotriva practicilor de dumping Pro cedura antidumping Drepturile de aparare ale ntreprinderii ce se presupune a prac tica dumpingul Obligatia de informare pe care o au institutiile Importanta

Principiul respectarii drepturilor apararii este un principiu fundamenta l al dreptului comunitar. n domeniul apararii mpotriva importurilor ce fac obiectu l unui dumping, aceste drepturi sunt precizate n art. 7 par. 1 si 4, din Regulame ntul antidumping de baza nr. 2423/88, n masura n care drepturile la informare treb uie puse n balanta cu obligatia institutiilor comunitare de a respecta secretul a supra afacerilor. n acest sens, cei interesati trebuie sa fie n masura, n cursul procedurii a dministrative, sa-si faca cunoscut punctul de vedere, n mod util, asupra realitat ii si pertinentei faptelor si mprejurarilor invocate si asupra elementelor de pro ba retinute de Comisie n sprijinul afirmatiei sale asupra existentei unei practic i de dumping si a unui prejudiciu ce ar rezulta, cel mai trziu n cursul procedurii de adoptare a Regulamentului Consiliului. Din moment ce art. 7 par. 4 lit. c, i din Regulamentul antidumping de ba za prevede ca cererile de informare naintate n virtutea aceluiasi articol, lit. b, trebuie prezentate n scris si trebuie sa specifice punctele speciale n privinta c arora se cer informatii, suficienta informatiilor furnizate de institutiile comu nitare trebuie apreciata n functie de gradul de specificitate a informatiilor cer ute. Pentru a determina daca institutiile comunitare si-au respectat obligatiile de informare, trebuie sa tinem cont, n speta, de particularitatile pietei, de cu nostintele pe care le au ntreprinderile n cauza si de autoritatea prin care aceste cunostinte le reclama precizarile pertinente. (Hotarre din 18 decembrie 1997, Ajinomoto si The NutraSweet Company/Consi liu) SECTIUNEA A III-A CONCURENTA. DREPTUL DE PROPRIETATE INDUSTRIALA 3.1. Raportul dintre dreptul national si dreptul comunitar (Hotarrea Radie Telefis Eireann din 10.VII.1991 a Tribunalului de Prima I nstanta) "Raporturile ntre sistemele juridice nationale de proprietate industriala si regulile generale ale dreptului comunitar sunt expres reglementate prin art. 36 (noul text art. 30) al tratatului (TCE), care prevede posibilitatea de a der oga asupra regulilor relative la libera circulatie a marfurilor pentru ratiuni d e protectie a proprietatii industrale si comerciale. Totusi, aceasta derogare es te explicit afectata de anumite rezerve. n consecinta, protectia drepturilor de p roprietate intelectuala ncredintata legislatiilor nationale este exclusiv recunos cuta n dreptul comunitar, n conditiile enuntate n art. 36 (art. 30 nou), fraza a do ua. n termenii acestei dispozitii, restrictiile relative la libera circulatie pri vind proprietatea industriala (intelectuala) nu trebuie sa constituie nici un mi jloc de discriminare arbitrara, dar nici o restrictie deghizata n comertul dintre Statele membre" (citata de Alain Conedj, n "Pratique du droit de la concurence n ational et communautaire", Litec, 2000, p. 112). 3.2. Dreptul de marca. Limitarea dreptului de concurenta citata de A. Gonedj, n op. cit. (Hotarrea Centrafarm din 10.X.1978 a CJCE p. 112-113) 3.2.1. Prima chestiune de clarificat este aceea de a sti daca, n circumst antele indicate, regulile tratatului (TCE), n special art. 36, mpiedica titularul de marca sa faca uz de dreptul pe care i-l confera dreptul national. Curtea cons tata ca, prin efectul dispozitiilor tratatului relative la libera circulatie a m arfurilor, n special al celor din art. 30, sunt prohibite ntre statele membre masu rile restrictive la import si orice alte masuri cu efect echivalent. n termenii art. 36, nsa, aceste dispozitii nu constituie, totusi, un obsta col la interdictii sau restrictii la import, justificate de ratiuni de protectie a proprietatii industriale sau comerciale. Potrivit art. 36, fraza a doua, daca tratatul nu afecteaza existenta dre

pturilor recunoscute de legislatia unui stat membru n materie de proprietate indu straila si comerciala, exercitiul acestor drepturi nu poate fi, dupa circumstant e, limitat prin interdictiile prevazute de tratat. Asadar, ca o exceptie de la unul din principiile fundamentale ale pietii comune, art. 36 nu admite, derogari de la libera circulatie a marfurilor, dect n masura n care aceste derogari sunt justificate de necesitatea apararii drepturilo r care constituie obiectul specific al acestei proprietati. Curtea constata ca obiectul specific al dreptului de marca este, n specia l, de a asigura titularului un drept exclusiv de a utiliza marca, pentru a pune n circulatie un produs si de a-l proteja contra concurentilor care vor sa abuzeze de pozitia si de reputatia marcii, vnznd produsele lor, fara drept, sub aceasta m arca. Pentru a determina, n situatii exceptionale, semnificatia exacta a acestu i drept recunoscut titularului marcii, trebuie tinut cont de functia esentiala a marcii, care este de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identita tea de origine a produsului marcat. Este, deci, inerent ca aceasta garantie de provenienta sa confere numai titularului puterea de a identifica produsul prin aplicarea marcii; caci, garant ia de provenienta va fi compromisa daca este lasata unui tert aplicarea marcii a supra produsului, ca si original. Prin urmare, garantia de provenienta cere ca dreptul exclusiv al titular ului sa fie aparat de aceeasi marca si atunci cnd diferitele parti ale productiei , n conditiile marcilor diferite, provin din doua state membre diferite, caci dre ptul recunoscut titularului de marca se opune oricarei aplicari neautorizate asu pra produsului sau relevat, ca atare, de obiectul specific al dreptului de marca . 3.2.2. Curtea considera necesar sa examineze n continuare, daca exercitiu l unui astfel de drept poate sa constituie o "restrictie deghizata n comertul din tre Statele membre" n sensul art. 36 al.2 TCE. n aceasta privinta, se constata ca poate fi legitim pentru fabricantul un ui produs de a utiliza n diferitele State membre marci diferite pentru unul si ac elasi produs, astfel ca o asemenea practica sa fie urmata de titularul marcilor n cadrul unui sistem de comercializare viznd mpartirea artificiala a pietelor. ntr-o asemenea ipoteza, opozitia titularului la utilizarea neautorizata a marcii de catre un tert va putea constitui o restrictie deghizata la schimburil e intracomunitare n sensul dispozitiei citate. Curtea retine ca judecatorul de fo nd este suveran sa decida, n fiecare caz n speta, daca aceasta practica de a utili za marci diferite pentru acelasi produs este urmarita de titularul marcilor n sco pul de a "partaja pietele". 3.3. Concurenta. Drept de autor. Restrictii. Pozitie dominanta. Monopolu l de fapt (Hotarrea Radic Telefis Eireann din 10.VII.1991 a TPI precitata la pct. 1 .1.) Exercitiul dreptului de autor nu raspunde numai functiei sale esentiale a acestui drept, n sensul art. 36 TCE, care este de a asigura protectia morala a operei si de remunera eforturile creatorului, ci si respectului obiectivelor urm arite, n special, prin art. 86. Jurisprudenta Curtii releva (ex. n hotarrile din 05.X.1998 Volvo si Renaul t) ca exercitiul unui drept exclusiv, aratnd, n principiu, substanta dreptului int electual n cauza, poate fi, totusi, interzisa prin art. 86, daca da loc obtinerii unei pozitii dominante sau anumitor comportamente abuzive. Problemele puse Curt ii n cadrul celor doua recursuri prejudiciale asupra regularitatii comportamentu lui celor doi constructori de automobile, care si-au rezervat exclusivitatea fab ricarii si comercializarii pieselor de schimb pentru vehiculele produse de ei, s unt relevante. Curtea a citat drept comportamente abuzive n sensul art. 86 refuzu l arbitrar de a livra astfel de piese reparatorilor independenti de autovehicule , fixarea preturilor pieselor de schimb la un nivel inechitabil sau decizia de a

nu mai produce piese de schimb pentru un anumit model de autoturism care nu mai circula. n prezenta speta nsa, trebuie retinut ca societatea reclamanta si-a rezerv at exclusivitatea publicarii grilelor programelor saptamnale de televiziune, ceea ce a oprit aparitia pe piata a unui produs nou, a magazinului general de televi ziune, susceptibil de a concura propriul sau magazin RTE Guide. Reclamantul a ex ploatat dreptul sau de autor aupra grilelor de programe, produse n cadrul activit atii de teledifuziune, pentru a-si asigura un monopol asupra pietii derivate a g hidurilor saptmnale de televiziune. n aceasta privinta, este semnificativ ca, print re altele, reclamantul autorizeaza gratuit publicarea grilelor cotidiene si a pu nctelor forte ale programelor sale saptamnale n presa din Islanda si Marea Britani e. Totodata, n celelalte state membre, ea autorizase de asemenea, fara a cere o r edeventa, publicarea grilelor sale saptamnale. "Un comportament de acest tip care se caracterizeaza prin obstacolul pus asupra productiei si comercializarii unui nou produs, pentru care exista o cere re potentiala din partea consumatorilor, asupra pietei anexe de magazine de tele viziune si prin excluderea corelativa a oricarei concurente n aceasta piata, ntr-u n singur scop de a mentine monopolul reclamantei este evident contrar functiei e sentiale a dreptului de autor, asa cum el este admis n dreptul comunitar. n consecinta, refuzul reclamantei de a autoriza tertilor sa publice grile le sale saptamnale, prezinta, n acest caz, un caracter arbitrar, n masura n care nu s-a justificat ntr-o societate democratica, nici prin necesitati particulare din sectorul de radiodifuziune, care nu este vizat n speta, nici prin exigentele prop rii activitatii de editare de magazine de televiziune. Reclamantul avea, deci, p osibilitatea de a se adapta la conditiile pietii magazinelor de televiziune, des chisa concurentei, pentru a asigura viabilitatea comerciala a saptamnalului sau R TE Guide. n aceste conditii, faptele incriminate nu pot fi, deci, puse la adapost ul legii, n dreptul comunitar, prin protectia dreptului de autor asupra grilelor de programe". SECTIUNEA A IV-A INTREPRINDERILE PUBLICE SAU TITULARE A DREPTURILOR SPECIALE SAU EXCLUSIVE ORI INSARCINATE CU UN SERVICIU DE INTERES GENERAL Intreprinderile publice sau titulare a drepturilor speciale sau exclusive Dispozitiile art. 86 ale Tratatului desemneaza expres si neechivoc acest e ntreprinderi ca subiecte exceptate de la regulile concurentei: - ntreprinderile publice si ntreprinderile titulare a drepturilor speciale sau exclusive (paragraful 1) si - ntreprinderile nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general sau care au un monopol fiscal (paragraful 2). 1. Intreprinderile publice sau titulare a drepturilor speciale si exclus ive 1.1. ntreprinderile publice Textul art. 86(1) TCE prevede, n mod precis, ca dispozitiile sale vizeaz a ntreprinderile publice . Comisia europeana, nsa, prin art. 2 al Directivei nr. 80-723 din 25 iuni e 1980, data n aplicarea si executarea art. 86 paragraful 3 al Tratatului, viznd t ransparenta relatiilor financiare ntre Statele membre si ntreprinderile publice, a definit mai concret si cuprinzator sfera ntreprinderilor publice. Textul art. 2 prevede ca: n sensul prezentei directive, se ntelege prin ntreprinderi publice: orice ntr eprindere asupra careia puterile publice pot sa exercite, direct sau indirect, o influenta dominanta privind proprietatea sa, participarea financiara sau regu

lile dupa care lucreaza. Influenta dominanta a puterilor publice este prezumata, direct sau indir ect, n privinta ntreprinderii care: a) detine majoritatea capitalului subscris de ntreprindere; b) dispune de majoritatea voturilor corespunzatoare partilor sociale em ise, c) poate sa desemneze mai mult de jumatate a membrilor organului de ... , de.. sau de supraveghere a ntreprinderii . 1.2. ntreprinderile titulare a drepturilor speciale sau exclusive Definirea acestor ntreprinderi, asimilate ntreprinderilor publice, ntruct St atele membre le-au acordat drepturi speciale sau exclusive, a primit cteva preciz ari n jurisprudenta Curtii de Justitie. In hotarrea Badson din 4 mai 1988 (Aff. 30-87, R, 2479) Curtea a decis ca dispozitia din art. 86(1) include, n acest context, autoritatile publice la nive l regional, provincial sau comunal n sfera ntreprinderilor carora li se acorda dr epturi speciale sau exclusive . Totodata, n aceeasi hotarre, s-a mai decis ca nsa n .. . exclusiva a serviciului extern de pompe funebre. ntr-o alta hotarre Exan Aneyde, din 9 VI 1977 (Aff. 90-76, R, 1091) Curtea considera ca titular al drepturilor exclusive sau speciale la nivel national, recunoscut prin legislatia italiana, la care adera, n totalitatea sau majoritatea asiguratorilor n materie de responsabilitate civila auto, exercitat n Italia si c are este responsabil n cadrul sistemului numit care vede , de despagubirea sinistrel or cauzate de vehicule straine asigurate prin companii de asigurari straine . In acelasi sens, Directiva Comisiei din 28 VI 1990 relativa la concurent a n pietele de servicii de telecomunicatii, prevede ca, n toate statele membre, s tabilirea si exploatarea retelei de telecomunicatii ca si furnitura de servicii aferente, sunt n general delegate, prin acordarea de drepturi exclusive sau speci ale, la unul sau mai multe..... de telecomunicatii, care sunt ntreprinderi vizate de art. 90 (devenit 86) paragraful 1 din Tratat, deoarece ele exercita, ntr-o f orma organizata, o activitate economica, cum ar fi furnizarea de servicii de tel ecomunicatii si ca ele sunt fie ntreprinderi publice, fie ntreprinderi carora Stat ele le-au acordat drepturi exclusive speciale . 2. ntreprinderile nsarcinate cu un serviciu de interes economic general sa u prezentnd caracterul unui monopol fiscal. 2.1. Notiunea serviciului de interes economic general n dreptul comunitar O ampla determinare a notiunii serviciului de interes general, inclusiv a serviciului de natura economica este facuta de Comisie n Cartea alba asupra ser viciilor de interes general , publicata la 12 mai 2004. Doua elemente sunt fixate de directiva , ca esentiale pentru definirea n otiunii serviciului de interes economic general: a) misiunea ncuviintata printr-un act al autoritatii si b) caracterul de serviciul indispensabil. Daca expresia ntreprinderi prezentnd caracterul unui monopol fiscal nu a ri dicat nici o dificultate de interpretare si aplicare, cea a notiunii serviciului de interes general a produs incertitudini, fiind controversata si problema de apa rtenenta notiunii la dreptul comunitar sau la dreptul statelor membre. Curtea de Justitie a decis ca hotarrea din 14 VII 1971 , data n interpre tarea art. 90 (2), la speta respectiva, poate sa vizeze aceasta dispozitie o intr eprindere care, bucurndu-se de anumite privilegii pentru exercitiul misiunii cu care este legal nsarcinata, ntretine, n consecinta, raporturi straine (stricte) c u puterile publice si asigura debuseul cel mai important pentru traficul fluvial n statul interesat. Jurisprudenta ulterioara a Curtii a relevat ca aceasta problema trebuie solutionata n lumina dispozitiilor nationale care definesc notiunea ntreprind erii n cauza. Astfel, ntr-o hotarre se arata ca este de competenta judecatorului nation al sa stabileasca daca o intreprindere care invoca dispozitiile art. 90 (86), pa

ragraful 2, spre a se prevala de o derogare de la regula tratatului, a fost efec tiv nsarcinata de statul membru sa gestioneze un serviciu de interes economic gen eral . In hotarrea Zchner c. Bayerische Vereinsbank Comisiile Bancare, din 14 V II 1981, Curtea arata ca transferurile normale efectuate de institutiile bancare de fonduri clientelei lor dintr-un Stat membru n altul, daca ele constituie op eratiuni relevnd misiunea proprie bancilor n ce priveste, n special, miscarile int ernationale ale capitalului, nu este suficient pentru a se atribui acestor insti tutii caracterul de ntreprinderi n sensul art. 90/86/paragraful 2, Tratat . n jurisprudenta mai recenta a Curtii de Justitie se afirma ca pentru ca o intreprindere sa poata fi considerata ca fiind nsarcinata cu un serviciu de in teres economic general n sensul art. 90 (86) paragraful 2, trebuie ca sa fie data n virtutea unui act al puterii publice sau ca un act legislativ sau neparlament ar , iar obligatiile serviciul public sa fi fost clar definite . Aceeasi jurisprudenta recenta arata ca serviciul de interes, economic ge neral este o notiune comunitara, definitiv, ca un serviciu indispensabil. In hotarrea din 10 XII 1991 se precizeaza ca aceasta calitate de ntrepri nderi nsarcinate cu gestiunea serviciilor de interes economic general a fost reve ndicata, n speta, de o companie .... avnd monopolul ncarcarii-descarcarii marfuril or n porturile nationale, dar ca ea trebuie sa prezinte caractere specifice n rapo rt cu alte activitati din viata economica . Totusi, jurisprudenta a definit aceste caractere n patru activitati: - serviciul postal ... , - aprovizionarea cu gaz si electricitate , - tratarea deseurilor , serviciul avnd ca scop de a face fata unei pro bleme de mediu si - activitatea angrosistilor distribuitori de produse farmaceutice . Factorul comun al celor patru tipuri de activitati l constituie caracte rul lor indispensabil pentru interesul general si caracterul necesar si nentrer upt, putnd, asadar, fi calificate ca servicii de interes public general. LISTA TEMATICA RECAPITULATIVA SI LISTA CRONOLOGICA A CAZURILOR PREZENTATE Nr. crt. Cauza Anul 1. Van Gend & Loos 26/62 2. Costa-Enel 6/64 3. Walt Wilhelm 14/68 4. Stauder 29/69 5. Grad 9/70 6. Internationale Handelsgesellschaft 11/70 7. M. Public Luxembourg/Muller 14.07.1971 8. Schlter 9/73 9. Nold 4/73 10. Dassonville 8/74 11. Walrave & Koch 36/74 12. BRT/Sabam 21.03.1974 13. Zoja 6.03.1974 14. Defrenne 43/75 15. Simmenthal II 106/77 16. Exan Aneyde 9.06.1977 17. Cassis de Dijon 120/78 18. Centrafarm 10.03.1978 19. Hauer 44/79 20. National Panasonic 136/79 21. BMW Belgia 12.07.1979 22. Beker 8/81

23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. C-9/90 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. C-48/93 46. 47. 48. 49. 50. 51. 52. 52. 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68. 69. 70. 71. 72. 73. 74. 75. 76. 77. 78. 79. 80.

Hauptzollamt Mainz 104/81 Cilfit 283/81 Zchner/Bayerische 14.07.1981 Von Colson and Kammann 14/83 Marshall 152/84 Kolpinghuis Nijmegen 80/86 Gisela Strack 140/86 Heylens 222/86 Don Benelux NV 85/87 Badson 4.05.1988 Ahmed Saled 11.04.1989 Factorfame I C-213/89 Foster v. British Gas C-188/89 Marleasing C-106/89 Grogan C-159/90 Francovich C-6/90 si RadieTelefis 10.07.1991 Merci Convenzionali 10.07.1991 Faccini Dori C-91/92 Gemeente Almelo C-393/92 Bosman C-415/93 Kalanke C-450/93 Brasserie du Pcheur C-46/93 si Corbeau 19.05.1993 Germania/Consiliu 280/93-94 CIA Security C-194/94-96 Viho Europa/Comisie 24.10.1996 Procedura penala/Porfili 1.02.1996 Ariz 28.03.1996 Bosphoons/Ministerul Transporturilor 30.07.1996 Kremzow/R.O. 29.05.1996 Altman/Comisie 12.07.1996 Gerin/Comisie 11.03.1996 Industrias Pesqueras/Comisie 24.04.1996 Ortega/Comisie 11.07.1996 Efisol/Comisie 16.10.1996 Sinochel/Consiliu 11.07.1996 Postbank/Comisie 18.09.1996 Regatul Unit/Consiliu 12.11.1996 The Queen/Secretariatul de Stat 12.12.1996 T.Post/Bundesanstalt 26.11.1996 El Coste Ingles/B. Rivero 7.03.1996 Comisie/Franta 7.03.1996 The Queen/H.M. Treasury 26.03.1996 Hopkins/National Power 2.05.1996 The Queen/M. Agriculturii 23.05.1996 SFEI/POSTA 11.07.1996 Eurim/Beiersdorf 11.07.1996 Procedura penala/Allain 26.09.1996 Dillen Kofer/Bundes republik 8.10.1996 Denkavit/Bondesant 17.10.1996 AK/GS 24.10.1996 Candiatte/Consiliu 16.01.1996 Comisie/Consiliu 19.07.1996 Annibald/Sindaco 18.07.1997 N/Comisie 15.07.1997 Gill/Comisie 18.12.1997 Kuchlenz-Winter/Comisie 16.04.1997

81. 82. 83. 84. 85. 86. 87. 88. 89. 90. 91. 92. 93. 94. 95. 96. 97. 98. 99. 100. 101. 102. 103. 104. 105. 106. 107. 108. 109. 110. 111. 112. 113. 114.

Spania/Comisie 14.01.1997 Opel Austria/Comisie 22.01.1997 Ibarva Gal/Comisie 5.02.1997 Petit-Laurent/Comisie 5.02.1997 Land/Alcan D. 5.02.1997 De Compte/Parlament 17.04.1997 Interhotel/Comisie 14.07.1997 British Steel/Comisie 14.07.1997 Pascall/Comisie 27.11.1997 Procedura penala/Maurin 22.01.1997 Climax Paper/Consiliu 22.01.1997 Shangha Bicicle/Consiliu 22.01.1997 EFMA/Consiliu 17.12.1997 Ajinomoto/Consiliu 18.12.1997 NMB s.a./Consiliu 22.01.1997 Opel Austria/Consiliu 22.01.1997 Germania/Parlament si Consiliu 13.05.1997 Morellato/USL 13.03.1997 Kruger/H.Hamburg 17.07.1997 Bonifaci si Besto/INPS 10.07.1997 Maso/INPS 10.07.1997 Palmisani/INPS 10.07.1997 Comisie/Italia 4.12.1997 Inter/R.Valona 18.12.1997 Comisie/Germania 15.05.1997 TWD/Comisie 15.05.1997 Feroriere Mord/Comisie 17.07.1997 Comisie/Franta 23.10.1997 GT-Link/De Danske 17.07.1997 Mannesman/Austria 15.01.1998 Corsia Ferries/Franta 15.01.1998 Comisie/Franta 23.10.1998 FFAD-Sydhannens 20.05.2000 Ressiry/Assos 22.11.2001