Instituţii Europene

I. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Prin Tratatului de formare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului(CECO), de pe 25

martie 1952, s-a înfiinţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curte de Justiţie Curte unică pentru
Comunitatea Economică Europeană(CEE) şi Comunitatea Economică a Energiei Atomice(CEEA).
Rolul Curţii de Justiţie este să se asigure că legea europeană este interpretată şi aplicată în acelaşi fel pe
întreg teritoriul Uniunii Europene. Curtea de Justiţie are puterea de a judeca litigiile dintre statele
membre ale Uniunii, dintre instituţiile europene, dintre companii şi dintre indivizi.
Articolul 189 din Tratatul asupra Comunităţilor Europene precizează instrumentele legale
comunitare: reglementări, directive, decizii, recomandări şi opinii. O reglementare are o aplicare
directă, generală în întregul său de către statele membre. Directiva permite oricărui Stat Membru să
aleagă forma şi metoda de aplicare. Decizia trebuia aplicată integral, iar recomandările şi opiniile nu
au forţă de obligativitate.

1. Componenţă

Curtea de Justiţie este compusă din 27 de judecători – câte unul din fiecare stat membru, şi 8
avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii sunt desemnaţi de comun acord de către guvernele statelor
membre, pentru un mandat de şase ani care poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din rândul juriştilor care
oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor,
a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.
Judecătorii Curţii îl desemnează din rândul lor pe preşedintele Curţii, pentru o perioadă de trei
ani, perioadă care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările şi serviciile Curţii şi, în cazul celor
mai mari complete de judecată, prezidează şedinţele şi deliberările. Presşdintele Curţii de Justiţie este
Vassilios Skouris, din Grecia.
Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în
deplină independenţă opinia juridică numită „concluzie”.
1
 Instituţii Europene

Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea
preşedintelui Curţii.
Curtea poate judeca în şedinţă plenară, în Marea Cameră, formată din 13 judecători sau în
camere de 5 sau de 3 judecători.
Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevăzute de Statutul Curţii (atunci
când trebuie să pronunţe destituirea Ombudsmanului, să dispună din oficiu demiterea unui comisar
european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin etc.) şi atunci când apreciază că o cauză prezintă o
importanţă excepţională.
Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este
parte într-un proces, precum şi în cauzele deosebit de complexe sau de importante.
Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de 5 sau de 3 judecători.
Preşedinţii camerelor de 5 judecători sunt aleşi pentru perioadă de 3 ani, iar cei ai camerelor de
3 judecători pentru perioadă de un an.

2. Competenţa

Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, Curţii i-au fost atribuite competenţe jurisdicţionale bine
definite, pe care le exercită în cadrul procedurii întrebărilor preliminare şi al diferitelor categorii de
acţiuni.
Diferitele tipuri de proceduri:
 Procedura întrebărilor preliminare ;
 Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor ;
 Acţiunea în anulare ;
 Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona ;
 Recursul ;
 Reexaminarea.

2
 Instituţii Europene

Diferitele tipuri de proceduri :

 Procedura întrebărilor preliminare :
Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre, care sunt
instanţele de drept comun în materia dreptului comunitar. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi
omogenă a legislaţiei comunitare şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot
şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea
dreptului comunitar, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţiei
naţionale cu dreptul comunitar. Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare poate de asemenea
avea ca obiect controlul validităţii unui act de drept comunitar.
Răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanţe
motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul
aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe
naţionale sesizate cu o problemă identică.
Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotărâri preliminare, fiecare cetăţean
european poate să obţină precizarea normelor comunitare care îl privesc. Cu toate că această cerere nu
poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din procedura în faţa
acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile europene pot participa la procedura iniţiată la Curtea de
Justiţie. Astfel, mai multe principii importante ale dreptului comunitar au fost stabilite în urma unor
întrebări preliminare, adresate uneori de către instanţele judecătoreşti naţionale de rang inferior.
 Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor :
Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statele membre a
obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului comunitar. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o
procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care i se dă statului membru posibilitatea de a răspunde
motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să îşi
îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului
comunitar.
Această acţiune poate fi introdusă fie de către Comisie – cazul cel mai frecvent întâlnit în
practică – fie de către un stat membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea
obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări din
partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotărârii sale,
aceasta îi poate impune plata unei sume sau a unor penalităţi.

3
 Instituţii Europene

 Acţiunea în anulare :
Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii
(regulament, directivă, decizie). Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile
introduse de către un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu
excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare)
sau pe cele introduse de către o instituţie comunitară împotriva alteia. Tribunalul este competent şă
judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de către
persoanele private.
 Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona :
Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor comunitare. Cu
toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi introdusă decât după ce instituţiei respective i s-a solicitat
să acţioneze. Atunci când s-a constatat nelegalitatea abţinerii, instituţia în cauză trebuie să pună capăt
abţinerii de a acţiona, luând măsurile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii
de a acţiona este împărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul de Primă Instanţă în funcţie de aceleaşi
criterii precum acţiunea în anulare.
 Recursul :
Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva
hotărârilor şi a ordonanţelor pronunţate de Tribunalul de Primă Instanţă. Dacă recursul este admisibil şi
fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului de Primă Instanţă. În cazul în care cauza este în
stare de a fi judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, trebuie să trimită cauza
Tribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată în recurs.
 Reexaminarea :
Deciziile Tribunalului de Primă Instanţă care statuează asupra acţiunilor introduse împotriva
hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul
unei reexaminări din partea Curţii de Justiţie.

4
 Instituţii Europene

3. Procedura

Indiferent de natura cauzei, procedura include o fază scrisă şi, în general, o fază orală, care se
desfăşoară în cadrul unei şedinţe publice. Trebuie totuşi să se facă distincţia între, pe de o parte,
procedura întrebărilor preliminare şi, pe de altă parte, celelalte acţiuni, denumite acţiuni directe.
Sesizarea Curţii şi procedura scrisă:
 în ceea ce priveşte procedura întrebărilor preliminare;
 în ceea ce priveşte acţiunile directe.

Sesizarea Curţii şi procedura scrisă:

 în ceea ce priveşte procedura întrebărilor preliminare :
Instanţa naţională adresează Curţii de Justiţie întrebări privind interpretarea sau validitatea unei
dispoziţii de drept comunitar, în general sub forma unei decizii jurisdicţionale, în conformitate cu
normele naţionale de procedură. După traducerea cererii în toate limbile comunitare de către Serviciul
de traduceri al Curţii, grefa o comunică părţilor din acţiunea principală, precum şi tuturor statelor
membre şi instituţiilor. Grefa asigură publicarea în Jurnalul Oficial a unei comunicări care indică,
printre altele, părţile în cauză şi conţinutul întrebărilor. Părţile, statele membre şi instituţiile Uniunii
Europene au la dispoziţie două luni pentru a prezenta Curţii observaţii scrise.
 în ceea ce priveşte acţiunile directe :
Curtea trebuie sesizată printr-o cerere introductivă adresată grefei. Grefierul asigură publicarea
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări privind acţiunea, care indică motivele și
concluziile reclamantului. În acelaşi timp, cererea introductivă este comunicată părţii adverse, care are
la dispoziţie o lună pentru a depune un memoriu în apărare. Reclamantul poate depune o replică,
pârâtul o duplică, termenul fiind, de fiecare dată, de o lună. Termenele de prezentare a acestor
documente trebuie respectate, cu excepţia situaţiei în care preşedintele acordă o prelungire a acestora.
În ambele tipuri de acţiuni, preşedintele şi primul avocat general desemnează un judecător
raportor şi, respectiv, un avocat general, însărcinaţi să urmărească desfăşurarea cauzei.

5
 Instituţii Europene

3.a. Măsurile preparatorii şi raportul cauzei

În toate procedurile, după terminarea procedurii scrise, părţilor li se solicită să indice, în termen
de o lună, dacă şi de ce solicită organizarea unei şedinţe pentru audierea pledoariilor. Pe baza raportului
judecătorului raportor şi după ascultarea avocatului general, Curtea decide dacă trebuie luate în cauză
măsuri de cercetare judecătorească, completul căruia ar trebui să-i fie repartizată cauza şi dacă este
necesară organizarea unei şedinţe pentru audierea pledoariilor; data acesteia din urmă va fi stabilită de
către preşedinte. Judecătorul raportor rezumă, într-un raport al cauzei, faptele invocate, precum şi
argumentele părţilor şi, dacă este cazul, cele ale intervenienţilor. Acest raport este adus la cunoştinţa
publicului în limba de procedură, în cursul şedinţei.

3.b. Sedinţa publică şi concluziile avocatului general

Cauza este pledată în şedinţă publică, în faţa completului de judecată şi a avocatului general.
Judecătorii şi avocatul general pot adresa părţilor întrebările pe care le consideră oportune. După câteva
săptămâni, concluziile avocatului general sunt prezentate în faţa Curţii de Justiţie, tot în şedinţă
publică. În cadrul concluziilor, acesta analizează în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului şi
propune în deplină independenţă Curţii de Justiţie răspunsul care consideră că trebuie dat problemei
ridicate. Astfel se termină procedura orală. În cazul în care apreciază că nicio problemă nouă de drept
nu este ridicată în cauză, Curtea, după ascultarea avocatului general, poate decide judecarea cauzei fără
concluzii.

3.c. Hotărârile

Judecătorii deliberează pe baza unui proiect de hotărâre redactat de către judecătorul raportor.
Fiecare judecător din completul respectiv poate propune modificări. Deciziile Curţii de Justiţie sunt
adoptate cu majoritate de voturi, fără ca eventualele opinii divergente să fie menţionate. Hotărârile sunt
semnate de către toţi judecătorii care au participat la deliberări, iar dispozitivul acestora este pronunţat
în şedinţă publică. Hotărârile şi concluziile avocaţilor generali sunt disponibile pe site-ul oficial al
Curţii chiar în ziua pronunţării sau, respectiv, a prezentării. În cea mai mare parte a cazurilor, acestea

6
 Instituţii Europene

sunt ulterior publicate în Repertoriul jurisprudenţei Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Primă

Instanţă.
3.d. Procedurile speciale

Procedurile speciale sunt :

 Ordonanţa motivată;
 Procedura accelerată;
 Procedura măsurilor provizorii.

 Ordonanţa motivată :
Atunci când o întrebare preliminară este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea a avut deja
ocazia să se pronunţe sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc nici unei îndoieli
rezonabile sau poate fi în mod clar dedus din jurisprudenţă, Curtea, după ascultarea avocatului general,
poate să se pronunţe prin ordonanţă motivată în cuprinsul căreia se face trimitere mai ales la hotărârea
anterioară sau la jurisprudenţa pertinentă.
 Procedura accelerată :
Procedura accelerată permite Curţii să se pronunţe cu rapiditate asupra cauzelor extrem de
urgente, reducând termenele şi eliminând anumite etape ale procedurii. În urma unei cereri formulate
de una dintre părţi, preşedintele Curţii decide, după ascultarea celorlalte părţi, dacă o urgenţă deosebită
justifică folosirea procedurii accelerate. O astfel de procedură este de asemenea prevăzută în cazul
trimiterilor preliminare. În acest caz, cererea este formulată de instanţa judecătorească naţională care
sesizează Curtea.
 Procedura măsurilor provizorii :
Procedura măsurilor provizorii urmăreşte să obţină suspendarea executării unui act al unei
instituţii, care face de asemenea obiectul unei acţiuni, sau orice altă măsură provizorie necesară pentru
a preveni un prejudiciu grav şi ireparabil în dauna unei părţi.

7
 Instituţii Europene

3.e. Cheltuielile de procedură

Procedura în faţa Curţii de Justiţie este scutită de cheltuieli. În schimb, onorariul avocatului
abilitat să pună concluzii în faţa instanţelor unui stat membru, ce reprezintă părţile, nu este suportat de
Curte. Cu toate acestea, dacă o parte se află în imposibilitatea de a face faţă, în totalitate sau în parte,
cheltuielilor de judecată aceasta poate, fără a fi reprezentată de un avocat, solicita să beneficieze de
asistenţă judiciară gratuită. Cererea trebuie să fie însoţită de toate informaţiile care demonstrează că
solicitantul este în nevoie.

3.f. Regimul lingvistic

În ceea ce priveşte acţiunile directe, limba utilizată în cererea introductivă (care poate fi una
dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene) va fi limba de procedură a cauzei, adică limba în
care aceasta se va desfăşura. În ceea ce priveşte cererile de pronunţare a unor hotărâri preliminare,
limba de procedură este cea a instanţei judecătoreşti naţionale care se adresează Curţii de Justiţie.
Dezbaterile care au loc în timpul şedinţelor sunt traduse simultan, în funcţie de necesităţi, în diferite
limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătorii deliberează fără interpreţi, folosind o limbă comună,
care este, în mod tradiţional, franceza.

4. Curtea de Justiţie în cadrul ordinii juridice comunitare

Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 27) au încheiat tratate de instituire a
Comunităţilor Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care adoptă norme de drept în
domenii determinate.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene reprezintă instituţia jurisdicţională comunitară.
Aceasta este compusă din trei instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul
Funcţiei Publice, ale căror misiuni esenţiale sunt examinarea legalității actelor comunitare şi
asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului comunitar.
Judecătorii Curţii de Justiţie, Tribunalului de Primă Instanţă şi, respectiv, Tribunalului Funcţiei
Publice desemnează din rândurile lor câte un preşedinte pentru o perioadă de trei ani. Preşedintele
8
 Instituţii Europene

Curţii de Justiţie este Vassilios Skouris, din Grecia, preşedintele Tribunalului de Primă Instanţă este Bo
Vesterdorf din Danemarca, iar preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice este Paul J. Mahoney, din
Marea Britanie.
Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat obligaţia administraţiilor şi a
instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul comunitar în cadrul sferei lor de competenţă şi de a
proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a dreptului comunitar), fără a aplica
însă orice dispoziţie contrară din dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau ulterioară normei
comunitare (supremaţia dreptului comunitar asupra dreptului naţional).
Curtea de Justiţie lucrează totodată în colaborare cu instanţele naţionale, instanţe de drept
comun în domeniul dreptului comunitar. Orice instanţă naţională sesizată cu un litigiu referitor la
dreptul comunitar poate şi uneori trebuie să adreseze Curţii de Justiţie întrebări preliminare. În acest
mod, Curtea se pronunţă asupra interpretării unei norme de drept comunitar sau verificării legalităţii
acesteia.
Evoluţia jurisprudenţei sale ilustrează contribuţia Curţii la crearea unui spaţiu juridic care îi
priveşte pe cetăţeni, fiind menit să le protejeze drepturile conferite acestora de legislaţia comunitară în
diverse domenii ale vieţii lor cotidiene.

9
 Instituţii Europene

II. Tribunalul de Primă Instanţă

1. Componenţa

Tribunalul de Primă Instanţă este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru
(27 în 2007). Judecătorii sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru un
mandat de 6 ani care poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe preşedintele Tribunalului pentru o
perioadă de trei ani. Aceştia numesc un grefier pentru o perioadă de 6 ani.
Judecătorii îşi exercită funcţiile în deplină imparţialitate şi independenţă.
Spre deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali permanenţi. În
mod excepţional, această funcţie poate fi încredinţată unui judecător.
Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din cinci sau din trei
judecători sau, în anumite situaţii, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză
în Marea Cameră (13 judecători) sau în şedinţă plenară atunci când dificultatea problemelor de drept
sau importanţa cauzei justifică această măsură. Mai mult de 80 % dintre cauzele cu care este sesizat
Tribunalul sunt judecate de camere compuse din trei judecători.
Preşedinţii camerelor compuse din cinci judecători sunt aleşi dintre judecători pentru o perioadă
de trei ani.
Tribunalul dispune de o grefă proprie, însă recurge la serviciile Curţii de Justiţie pentru alte
nevoi administrative şi lingvistice.

2. Competenţa

Tribunalul de Primă Instanţă are competenţa de a judeca:

 acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor
comunitare (ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct şi individual) sau
10
 Instituţii Europene

împotriva abţinerii acestor instituţii de a acţiona. Este vorba, de exemplu, de o acţiune introdusă
de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplică o amendă;
 acţiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
 acţiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în
domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecţie comercială („dumping”) şi la actele prin
care Consiliul exercită competenţe de executare;
 acţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de
instituţiile comunitare sau de funcţionarii acestora;
 acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Comunităţi, prin care se atribuie în mod expres
Tribunalului competenţa de judecare;
 acţiuni în materia mărcilor comunitare;
 recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice, limitate la chestiuni de drept.
Deciziile pronunţate de Tribunal pot fi atacate în termen de două luni cu recurs, limitat la
chestiuni de drept, la Curtea de Justiţie.

3. Procedura

Tribunalul dispune de propriul său regulament de procedură. În principiu, procedura cuprinde o

fază scrisă şi o fază orală.
O cerere introductivă scrisă de un avocat sau de un agent adresată grefei declanşează procedura.
Aspectele principale ale acţiunii sunt publicate într-o comunicare, în toate limbile oficiale, în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene. Cererea introductivă este comunicată de către grefier părţii adverse, care
dispune de un termen pentru a depune un memoriu în apărare. Reclamantul are posibilitatea de a
prezenta o replică într-un termen determinat la care pârâtul poate răspunde printr-o duplică.
Orice persoană care justifică un interes în soluţionarea unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului,
precum şi statele membre şi instituţiile Comunităţii pot interveni în procedură. Intervenientul depune
un memoriu, prin care urmăreşte susţinerea sau respingerea concluziilor uneia dintre părţi, la care
părţile pot ulterior să răspundă. În anumite situaţii, intervenientul poate să îşi prezinte observaţiile şi în
cadrul fazei orale.
În timpul fazei orale are loc o şedinţă publică. În cadrul acesteia, judecătorii pot adresa întrebări
reprezentanţilor părţilor. Judecătorul raportor rezumă într-un raport de şedinţă starea de fapt expusă,

11
 Instituţii Europene

argumentele fiecărei părţi şi, dacă este cazul, argumentele intervenienţilor. Acest document este pus la
dispoziţia publicului în limba de procedură.
Apoi, judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorul
raportor, iar hotărârea se pronunţă în şedinţă publică.
Procedura la Tribunalul de Primă Instanţă este scutită de taxe. În schimb, onorariul avocatului,
care are dreptul să îşi exercite profesia în faţa unei instanţe a unui stat membru şi care trebuie să
reprezinte partea, nu este în sarcina Tribunalului. Cu toate acestea, o persoană fizică poate solicita să
beneficieze de asistenţă judiciară în cazul în care se află în imposibilitate de a face faţă cheltuielilor de
judecată.

3.a. Procedura măsurilor provizorii

Introducerea unei acţiuni la Tribunal nu are ca efect suspendarea executării actului atacat. Cu
toate acestea, Tribunalul poate să dispună suspendarea executării acestuia sau să prescrie alte măsuri
provizorii.
Preşedintele Tribunalului sau, dacă este cazul, un alt judecător delegat cu luarea măsurilor
provizorii se pronunţă asupra unei astfel de cereri prin ordonanţă motivată.
Măsurile provizorii se dispun numai dacă sunt întrunite trei condişii:
1. acţiunea principală trebuie să pară, la prima vedere, întemeiată;
2. solicitantul trebuie să dovedească împrejurările care determină urgenţa măsurilor, în lipsa cărora ar
suporta un prejudiciu grav şi ireparabil;
3. măsurile provizorii trebuie să şină seama de punerea în balanţă a intereselor părţilor şi a interesului
general.
Ordonanţa are doar un caracter provizoriu şi nu prejudecă fondul asupra căruia Tribunalul se
pronunţă în acţiunea principală. În plus, aceasta poate fi atacată cu recurs în faţa preşedintelui Curţii de
Justiţie.

3.b. Procedura accelerată

Această procedură permite Tribunalului să se pronunţe cu celeritate asupra fondului unui litigiu
în cauze considerate ca prezentând o urgenţă deosebită.
Procedura accelerată poate fi solicitată de reclamant sau de pârât.

12
 Instituţii Europene

3.c. Regimul lingvistic

Limba în care este redactată cererea introductivă, care poate fi una dintre cele 23 de limbi
oficiale ale Uniunii Europene, va fi limba de procedură în cauza respectivă (fără a se aduce atingere
aplicării unor prevederi speciale).
Dezbaterile care au loc cu ocazia fazei orale a procedurii beneficiază de interpretare simultană,
în funcţie de necesităţi, în diferite limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătorii deliberează fără
interpret într-o limbă comună care, conform tradiţiei, este limba franceză.

4. Jurisprudenţa

De la începutul activităţii sale până la sfârşitul anului 2006, Tribunalul a soluţionat definitiv mai
mult de 5 200 de cauze. Jurisprudenţa Tribunalului s-a dezvoltat mai ales în domeniile proprietăţii
intelectuale, concurenţei şi ajutoarelor de stat.
Câteva exemple permit a ilustra în mod util tipurile de cauze cu care este sesizat Tribunalul.

4.a. Mărcile comunitare

Societatea Henkel prezentase Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci,
desene şi modele industriale – OAPI), însărcinat cu promovarea şi administrarea mărcilor comunitare,
o cerere de înregistrare a unei mărci pentru un detergent pentru maşinile de spălat rufe sau pentru cele
de spălat vase. Marca tridimensională revendicată se prezenta sub forma unei plăcuţe rotunde cu două
straturi de culoare albă şi roşie. Cererea a fost respinsă de către OAPI, iar reclamanta a sesizat
Tribunalul de Primă Instanţă în vederea anulării deciziei.
Potrivit unui regulament comunitar, nu este permisă înregistrarea unei mărci lipsite de caracter
distinctiv. În această cauză, marca în litigiu era constituită din forma şi din îmbinarea culorilor
produsului, cu alte cuvinte, din prezentarea produsului în sine.
13
 Instituţii Europene

Tribunalul a constatat că această marcă nu ar permite consumatorului, atunci când ar fi pus în

situaţia de a face o alegere în momentul cumpărării, să distingă produsele în cauză de cele care au o altă
origine comercială. În consecinţă, Tribunalul a respins acţiunea societăţii, având în vedere că OAPI
decisese în mod corect că marca tridimensională solicitată era lipsită de caracter distinctiv (Hotărârea
Henkel/OAPI, 2001).

4.b. Domeniul de aplicare al regulilor de concurenţă

În cauza Piau/Comisia, Tribunalul a amintit că regulile concurenţei pot, în anumite condiţii, să

se aplice şi în domeniul sportului.
În această cauză, Comisia respinsese, pentru lipsa unui interes comunitar, o plângere formulată
de un reclamant care denunţa un regulament al Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie (FIFA)
care reglementa activitatea agenşilor de jucători. În hotărârea sa din 2005, Tribunalul a constatat că
cluburile de fotbal şi asociaţiile naţionale ale cluburilor de fotbal sunt întreprinderi, respectiv asocieri
de întreprinderi, în sensul dreptului comunitar al concurenţei, astfel încât FIFA, care regrupează
asociaţiile naţionale, constituie ea însăşi o asociere de întreprinderi în sensul articolului 81 CE. Această
constatare prealabilă a permis Tribunalului să se pronunţe în sensul că regulamentul privind activitatea
agenţilor de jucători constituia o decizie a unei asocieri de întreprinderi. Într-adevăr, această activitate
are ca obiect punerea în contact în mod regulat şi în schimbul unei remuneraşii a unui jucător şi a unui
club în vederea înche-ierii unui contract de muncă sau a două cluburi în vederea încheierii unui contract
de transfer. În consecinţă, este vorba de o activitate economică de presta-re de servicii care nu ţine de
specificitatea sportului astfel cum aceasta a fost definită de jurisprudenţă.

4.c. Concentrările

Airtours, societate britanică ce comercializa în Regatul Unit pachete de servicii turistice,

intenţiona să cumpere o societate concurentă, First Choise. Acest proiect de fuziune fusese notificat
Comisiei de către societatea Airtours. Comisia a declarat operaţiunea incompatibilă cu piaţa comună
întrucât ar fi dat naştere unei poziţii dominante colective.
Airtours a introdus la Tribunal o acţiune în anulare împotriva deciziei Comisiei.
Tribunalul a amintit că, potrivit regulamentului relevant, aplicabil la data faptelor, interzicerea
unei concentrări presupune ca aceasta să aibă drept consecinţă directă şi imediată crearea sau

14
 Instituţii Europene

consolidarea unei poziţii dominante, care să aducă atingere într-un mod semnificativ şi durabil
concurenţei efective existente pe piaţă.
Tribunalul a concluzionat că, datorită numeroaselor erori de apreciere, Comisia nu a demonstrat
în mod suficient efectele negative ale fuziunii asupra concurenţei şi a anulat în consecinţă decizia
atacată (Hotărârea Airtours/Comisia, 2002).

4.d. Acordurile între întreprinderi

Dreptul comunitar interzice orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de
întreprinderi şi orice practici concertate care pot aduce atingere comerţului dintre statele membre şi
care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei
comune.
În urma unei plângeri, Comisia a efectuat anumite verificări şi a adoptat, în anul 1998, o decizie
prin care a constatat participarea mai multor întreprinderi la un ansamblu de acorduri şi de practici
interzise pe piaţa europeană a încălzirii urbane. Comisia a aplicat societăţilor participante la acest cartel
mai multe amenzi în cuantum total de aproximativ 92 de milioane de euro.
Tribunalul a respins aproape toate acţiunile în anulare introduse împotriva deciziei Comisiei,
după ce a constatat ca fiind dovedite, pe de o parte, existenţa diferitelor elemente constitutive ale unui
acord global şi, pe de altă parte, participarea individuală a întreprinderilor la comportamentul
anticoncurenţial de care au fost făcute responsabile, excepţie făcând durata participării la acord a uneia
dintre întreprinderi şi aria geografică a acordului în ceea ce priveşte o altă întreprindere.
Amenzile aplicate de către Comisie au fost, de altfel, confirmate în mod global de Tribunal
pentru suma totală de 83 410 000 de euro. Totuşi, pentru două întreprinderi, amenzile aplicate au fost
reduse (hotărârea în cauzele HFG şi alţii/Comisia, 2002).

4.e. Ajutoarele de stat

Printr-o lege din 1991, un organism bancar deţinut în întregime de către landul Renania de Nord
– Westfalia şi având drept misiune acordarea de ajutoare financiare pentru construirea de locuinţe a fost
transferat unui organism bancar de drept public. În contraprestaţie, landul primea o remuneraţie
considerabil inferioară celei corespunzătoare preţului pieţei.

15
 Instituţii Europene

Comisia a calificat operaţiunea drept ajutor de stat ilicit şi incompatibil cu piaţa comună.
Conform Comisiei, diferenţa dintre valoarea de piaţă şi suma plătită se cifra la o sumă de aproximativ
808 de milioane de euro, constituind un ajutor de stat ilicit. În aceste condiţii, landul şi cele două
organisme bancare au solicitat Tribunalului de Primă Instanţă anularea deciziei Comisiei.
Tribunalul s-a pronunţat în sensul că, deşi Comisia este supusă unei obligaţii de motivare,
aceasta nu motivase în mod suficient estimarea valorii de piaţă. Prin urmare, Tribunalul a anulat decizia
Comisiei (hotărârea Westdeutsche Landesbank Girozentrale/Comisia, 2003).

III. Tribunalul Funcţiei Publice

1. Componenta

Tribunalul Funcţiei Publice este compus din şapte judecători numiţi de Consiliu pentru o
perioadă de şase ani care poate fi reînnoită, după ce se face apel la candidaturi şi după obţinerea
avizului unui comitet format din şapte personalităţi alese dintre foşti membri ai Curţii de Justiţie şi ai
Tribunalului de Primă Instanţă şi dintre jurişti a căror competenţă este notorie.
Prin numirea judecătorilor, Consiliul urmăreşte asigurarea unei compuneri echilibrate a
Tribunalului, pentru a dispune de o reprezentare geografică cât mai largă în privinţa resortisanţilor
statelor membre şi a sistemelor juridice naţionale.
Judecătorii Tribunalului desemnează din rândul lor preşedintele, pentru o perioadă de trei ani ce
poate fi reînnoită.
Tribunalul se întruneşte în camere compuse din trei judecători. Cu toate acestea, atunci când
dificultatea sau importanţa problemelor de drept justifică acest lucru, o cauză poate fi trimisă în faţa
plenului. În plus, în situaţii ce vor fi determinate prin Regulamentul său de procedură, Tribunalul va
putea soluţiona cauza în cameră compusă din cinci judecători sau în complet format dintr-un judecător
unic.
Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de şase ani.

16
 Instituţii Europene

Tribunalul dispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curţii de Justiţie pentru alte
necesităţi administrative şi lingvistice.

2. Competenta

În cadrul instituţiei jurisdicţionale comunitare, Tribunalul este instanţa specializată în materia

contenciosului funcţiei publice al Uniunii Europene. Această competenţă a fost exercitată iniţial de
Curtea de Justiţie şi, începând cu crearea sa, în 1989, de Tribunalul de Primă Instanţă.
Tribunalul soluţionează în primă instanţă litigiile dintre Comunităţi şi agenţii lor, conform
articolului 236 din Tratatul CE, ceea ce reprezintă aproximativ 150 de cauze pe an, în condiţiile în care
personalul instituţiilor comunitare numără în jur de 35 000 de persoane. Aceste litigii au drept obiect nu
numai probleme referitoare la relaţiile de muncă propriu-zise (remuneraţie, desfăşurarea carierei,
recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul de securitate socială (boală, vârstă, invaliditate,
accidente de muncă, alocaţii familiale etc.).
Tribunalul soluţionează de asemenea litigiile privind anumite categorii de personal, îndeosebi
personalul din cadrul Eurojust, Europol, al Băncii Centrale Europene şi al Oficiului pentru Armonizare
în cadrul Pieţei Interne (OAPI).
Tribunalul nu poate, în schimb, soluţiona litigiile dintre administraţiile naţionale şi agenţii lor.
Hotărârile adoptate de Tribunal pot face obiectul unui recurs limitat la probleme de drept. Acest
recurs poate fi introdus în termen de două luni în faţa Tribunalului de Primă Instanţă.

3. Procedura

Procedura în faţa Tribunalului se desfăşoară conform dispoziţiilor Statului Curţii, în special a

celor conţinute în anexa I a acestuia, precum și de Regulamentul de procedură al Tribunalului care a
intrat în vigoare la 1 noiembrie 2007.
În principiu, procedura cuprinde o fază scrisă şi una orală.

3.a. Faza scrisă

17
 Instituţii Europene

O cerere scrisă de un avocat adresată grefei declanşează procedura. Grefierul comunică cererea
părţii adverse. Aceasta din urmă are la dispoziţie un termen de două luni pentru a formula o
întâmpinare.
Tribunalul poate hotărî că este necesar un al doilea schimb de memorii scrise.
Orice persoană care manifestă un interes justificat în soluţionarea litigiului înaintat Tribunalului,
precum şi instituţiile Comunităţii şi statele membre pot interveni în litigiu. Intervenientul prezintă o
motivare ce are drept scop susţinerea sau respingerea concluziilor uneia dintre părţi, la care aceasta din
urmă răspunde ulterior. Intervenientul poate, de asemenea, să îşi prezinte observaţiile în cursul
procedurii orale.

3.b. Faza orală

În timpul fazei orale are loc, în general, o audiere publică. Pe parcursul acesteia, judecătorii pot
adresa întrebări reprezentanţilor părţilor şi, dacă este cazul, părţilor înseşi. Judecătorul raportor
pregăteşte un raport pregătitor în vederea audierii, care conţine elementele esenţiale ale cauzei şi care
indică punctele pe care părţile trebuie să le abordeze în pledoariile lor. Acest document este pus la
dispoziţia publicului în limba în care se desfăşoară procedura.
Judecătorii deliberează pe baza proiectului de motive stabilit de judecătorul raportor. Hotărârea
este pronunţată în cadrul unei audieri publice.

3.c. Cheltuielile de judecată

Procedura în faţa Tribunalului este scutită de taxe. În schimb, onorariul avocatului abilitat să
pledeze în faţa instanţelor unui stat membru la care părţile trebuie să recurgă pentru a fi reprezentate nu
este suportat de către Tribunal. Cu toate acestea, în cazul în care o parte nu este în măsură să suporte
cheltuielile de judecată, poate solicita asistenţă juridică gratuită.

3.d. Soluţionarea amiabilă a litigiilor

În orice stadiu al procedurii, începând din momentul depunerii cererii introductive, Tribunalul
poate încerca să faciliteze soluţionarea amiabilă a litigiilor.

18
 Instituţii Europene

3.e. Măsurile provizorii

Introducerea unei acţiuni în faţa Tribunalului nu are ca efect suspendarea executării actului
atacat. Cu toate acestea, Tribunalul poate să dispună suspendarea executării sau alte măsuri cu caracter
provizoriu. Preşedintele Tribunalului sau, dacă este cazul, un alt judecător – în calitate de judecător
anume desemnat pentru soluţionarea cererilor având ca obiect dispunerea unei măsuri provizorii –
hotărăşte asupra unei astfel de cereri printr-o ordonanţă motivată.
Nu se acordă măsuri cu caracter provizoriu decât dacă sunt reunite trei condiţii:
1) fondul acţiunii trebuie să pară la prima vedere întemeiat;
2) solicitantul trebuie să facă dovada urgenţei măsurilor fără de care ar suporta un prejudiciu grav şi
ireparabil;
3) măsurile provizorii trebuie să ţină seama de un echilibru între interesele părţilor şi interesul general.
Ordonanţa are un caracter provizoriu şi nu influenţează sub nicio formă decizia Tribunalului
asupra fondului cauzei. Pe de altă parte, ea poate face obiectul unui recurs în faţa preşedintelui
Tribunalului de Primă Instanţă.
Regimul lingvistic Limba în care este redactată acţiunea, care poate fi una dintre cele 23 de
limbi oficiale ale Uniunii Europene, va fi limba în care se va desfăşura procedura în cadrul cauzei
respective.
Dezbaterile care au loc cu ocazia fazei orale a procedurii sunt traduse simultan, după necesităţi,
în diferite limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătorii deliberează fără interpret, într-o limbă
comună, care este limba franceză.

19
 Instituţii Europene

IV. Bibliografie

1. Philippe Moreau Defarges, „Instituţiile Europene”, Editura Amarcord, Timişoara, 2002;

2. Nicolae I. Ionescu, „Organizaţii şi instituţii internaţionale”, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000;
3. www.infoeuropa.ro
4. www.curia.europa.eu

20
Instituţii Europene

21