PROCEDURĂ CIVILĂ

- partea generală -

- CURS 2 -

ACȚIUNEA CIVILĂ
 I. NOȚIUNE 

ART. 29 NCPC: Acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru
protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice,
precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces.
 
TRĂSĂTURILE ACȚIUNII CIVILE:
- este în strânsă legătură cu protecția judiciară a drepturilor subiective civile;
- cuprinde toate mijloacele procesuale legale pentru protejarea drepturilor subiective civile
(cereri, apărări de fond, excepții procesuale, căi de atac);
- este uniformă - cuprinde aceleași mijloace procesuale, indiferent de dreptul care se
valorifică, dar când se exercită, acțiunea este influențată de dreptul subiectiv, dobândind
din natura și caracteristicile acestuia;
- în momentul în care se apelează la acțiune aceasta se individualizează, devine proces.
DREPT SUBIECTIV
CIVIL
-> posibilitatea subiectului activ de a
avea o anumită conduită și de a
pretinde, corelativ, subiectului pasiv o
conduită corespunzătoare.
DREPT LA ACȚIUNE
-> posibilitatea titularului dreptului
subiectiv civil (sau a altor persoane
cărora legea le conferă legitimare
procesuală) de a recurge la forța
coercitivă a statului atunci când
dreptul său este încălcat. Dreptul la
acțiune este doar o componentă a
dreptului subiectiv civil și nu trebuie
confundat cu acesta din urmă.

ACȚIUNE
CIVILĂ
= ansamblul mijloacelor procesuale
prevăzute de lege pentru protecția
dreptului subiectiv pretins de către una
dintre părți sau a unei alte situații juridice,
precum și pentru a asigura apărarea
părților în proces.
CERERE DE
CHEMARE
ÎN
JUDECATĂ
= una dintre formele concrete de
manifestare a acțiunii (alte forme de
manifestare fiind, de exemplu: cererea
reconvențională, cererile terților de
intervenție în procesul civil, exercitarea
căilor de atac etc).
 II. ELEMENTELE ACȚIUNII CIVILE
 
1. Părțile - persoanele implicate în raportul juridic dedus judecății.
Reprezentanții (legali sau convenționali) ai părților nu sunt părți ale procesului civil – exemplu:
- în acțiunea de stabilire a filiației, copilul este reprezentat de mama și pretinsul tată;
- în acțiunea privind stabilirea pensiei alimentare, copilul este reprezentat de părinte (astfel, deși
acțiunea este formulată de unul dintre părinți, parte în proces este copilul).
(!) Prin excepție: pot fi părți și organele sau persoanele cărora legea le recunoaște o asemenea
calitate (de exemplu: procurorul în cazul unei acțiuni privind instituirea tutelei minorului) – art. 37
NCPC 
2. Obiectul - protecția unui drept subiectiv civil sau a unui interes ce se poate realiza numai pe calea
justiției.
Obiectul se particularizează în raport cu mijlocul procedural folosit (de exemplu: la cererea de
chemare în judecată reprezintă pretenția concretă a reclamantului; la căile de atac, desființarea
hotărârii atacate; la măsurile asigurătorii, indisponibilizarea sau conservarea unor bunuri etc.)
-> când se apelează la acțiune, aceasta se individualizează (devine proces civil), iar obiectul
procesului devine pretenția dedusă judecății.
3. Cauza - scopul spre care se îndreaptă voința celui care reclamă/ se apară.

(!) cauza actiunii (cauza petendi) nu se confundă cu cauza cererii de chemare în judecată =
temeiul dreptului supus judecății (cauza debendi).
 Cauza petendi este mai largă - scopul punerii în mișcare a întregului ansamblu care constituie o
acțiune civilă.
 
În drept reclamantul își întemeiază pretențiile pe un izvor al obligației: contract; răspundere civilă
delictuală; succesiune etc. -> cauza debendi  
Când se discută de autoritate de lucru judecat se analizează tripla identitate – părți, obiect și
cauză DISCUȚIE: Care „cauză” va avea relevanță? Causa petendi sau causa debendi? În analiza
autorității lucrului judecat va avea relevanță causa debendi - CAUZA CERERII, iar nu cauza
acțiunii -> Vedem dacă procesul anterior s-a întemeiat pe același drept ca și procesul ulterior.
  
Cauza acțiunii trebuie să fie reală, licită și morală.
 III. CONDIȚIILE DE EXERCITARE A ACȚIUNII CIVILE

ART.32 NCPC: Condiţii de exercitare a acţiunii civile

(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul

acesteia:
a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;
b) are calitate procesuală;
c) formulează o pretenţie;
d) justifică un interes.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul

apărărilor.
 1. CAPACITATEA PROCESUALĂ

- reprezintă aplicarea în plan procesual a capacității civile și este formată din:

 CAPACITATEA PROCESUALĂ DE FOLOSINȚĂ (art. 56 NCPC) - aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe
plan procesual.
 CAPACITATEA PROCESUALĂ DE EXERCIȚIU (art. 57 NCPC) - aptitudinea unei persoane de a-și valorifica singură drepturile
procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată.

Observații:
1. Asociațiile, societățile sau alte entități care nu au personalitate juridică pot sta în judecată, atât ca reclamante, cât și
pârâte, dacă sunt constituite potrivit legii - ART. 56 ALIN.2 NCPC.
2. În cazul PERSOANELOR JURIDICE, capacitatea de exercițiu, inclusiv cea procesuală, se realizează prin intermediul
organelor sale de administrare, acestea fiind persoane fizice sau juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt
desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.

 EXCEPȚIA LIPSEI CAPACITĂȚII DE FOLOSINȚĂ – este o excepție DE FOND, ABSOLUTĂ și PEREMPTORIE -> actele de
procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosință sunt lovite de NULITATE ABSOLUTĂ (art. 56 alin. 3 teza I
NCPC).
 EXCEPȚIA LIPSEI CAPACITĂȚII DE EXERCIȚIU - va putea fi invocată în orice stare a pricinii -> actele de procedură
îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt ANULABILE, însă nulitatea nu intervine automat, ci în
condițiile art. 57 alin. 5 NCPC.
Nota bene!
Prin Decizia nr.601/2020, CCR a declarat neconstituționale prevederile art.164 alin.(1) NCC, potrivit
cărora „persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației
ori debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească”, ținând seama că acestea contraveneau
Convenției O.N.U. din 2007 cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată de România prin
Legea 221 /2010, publicată în M. Of. nr. 792 / 26 noiembrie 2010.
Urmare a celor statuate prin Decizia nr. 601 / 2020, prin Legea nr.140 din 17.05.22 s-au stabilit măsurile
de ocrotire de drept civil de care pot beneficia persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale prin
instituirea unor instrumente juridice de ocrotire și protecție adecvate pentru aceste categorii sociale. Potrivit art.
20 alin. (3) din Legea 140/2022, persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, din cauza punerii sub interdicție
conform reglementării anterioare, se consideră, de plin drept, în ceea ce privește starea și capacitatea lor, ca
fiind persoane cu privire la care s-a instituit tutela specială.
Noua lege a adus modificări importante Codului Civil, Codului de Procedură Civilă precum și altor acte
normative. Ocrotirea majorului are loc prin instituirea măsurii consilierii judiciare sau a tutelei speciale ori a
curatelei sau a unei alte măsuri prevăzute de lege (asistența pentru încheierea actelor juridice). Practic, ca efect
al intrării în vigoare a Legii 140/2022, sintagma „punere sub interdicție” dispare complet din lege, și, în
schimb, se instituie măsuri de orcotire efective și reale prin instituția punerii sub ocrotire.
•Principiul consacrat de Legea 140 / 2022 este acela că măsurile de ocrotire a majorului și deciziile cu privire la
persoana sa să fie luate astfel încât să asigure respectarea demnității, a drepturilor și libertăților acestuia, a voinței,
nevoilor și preferințelor lui, și, totodată, să asigure salvgardarea autonomiei sale. Măsurile de ocrotire vor fi dispuse
pentru cel mai scurt termen posibil, și numai în caz de necesitate, trebuind să fie proporționale și
individualizate în funcție de gradul de alterare a facultăților mintale, precum și de necesitățile persoanei ocrotite,
respectiv de circumstanțele în care aceasta se găsește.  

•Măsurile de ocrotire a majorului sunt dispuse numai în cazul în care instanța apreciază că nu este suficientă
pentru apărarea intereselor persoanei ocrotite instituirea măsurii asistenței pentru încheierea actelor juridice.

•MĂSURILE DE PROTECȚIE CARE AFECTEAZĂ CAPACITATEA DE EXERCIȚIU A PERSOANEI

OCROTITE sunt: 1. tutela specială;2. consilierea judiciară;3. mandatul de protecție viitoare (art. 2009 alin. 2
NCC )
•MĂSURI DE PROTECȚIE CARE NU AFECTEAZĂ CAPACITATEA DE EXERCIȚIU A PERSOANEI
OCROTITE: asistența la încheierea actelor juridice.- Asistentul este autorizat să acționeze ca intermediar între
majorul care beneficiază de asistență și terțele persoane, fiind prezumat că acționează cu consimțământul majorului
în acordarea asistenței. Deși cu privire la numirea asistentului se face mențiune într-un registru special, nu există
sancțiuni în ipoteza în care persoana ocrotită încheie acte singură,fără cunoștința asistentului, această persoană
păstrând capacitatea de exercițiu deplină.
 Ca efect al Legii 140/2022, apare o nouă categorie de persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă – „majorul
care beneficiază de consiliere judiciară” - majorul care, din pricina unei dizabilități intelectuale sau psihosociale, are
nevoie de sprijin pentru a se îngriji de persoana sa, a-și administra patrimoniul și pentru a-și exercita, în general, drepturile
și libertățile civile.
O persoană poate beneficia de CONSILIERE JUDICIARĂ dacă deteriorarea facultăților sale mintale este
parțială și este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților ei. Instituirea consilierii
judiciare se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite prin instituirea asistenței
pentru încheierea actelor juridice. Instituirea consilierii judiciare este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăși 3
ani.
O persoană poate beneficia de TUTELĂ SPECIALĂ dacă deteriorarea facultăților sale mintale este totală și,
după caz, permanentă, și este necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților ei.
Instituirea tutelei speciale este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani. Totuși, PRIN EXCEPȚIE, În
situația în care deteriorarea facultăților mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanța poate dispune prelungirea
măsurii tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să depășească 15 ani.
Instituirea tutelei speciale se poate face numai dacă nu poate fi asigurată o protecție adecvată a persoanei ocrotite
prin instituirea asistenței pentru încheierea actelor juridice sau a consilierii judiciare.
Pot beneficia de tutelă specială și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă. Cu toate acestea, atunci când
instanța de tutelă apreciază că ocrotirea persoanei se poate realiza prin instituirea curatelei sau prin punerea sa sub
consiliere judiciară, această măsură se poate dispune cu un an înainte de data împlinirii vârstei de 18 ani și începe să
producă efecte de la această dată.
 Prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară sau tutela specială, instanța de tutelă
stabilește, în funcție de gradul de autonomie al persoanei ocrotite și de nevoile sale specifice, categoriile de
acte pentru care este necesară încuviințarea actelor sale sau, după caz, reprezentarea ei.
Este posibil ca măsura să privească doar o anumită categorie de acte, fără ca aceasta să influențeze
celelalte acte.
De asemenea, instanța poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit
sau numai la bunurile sale.  
Ocrotitorul sau reprezentantul persoanei ocrotite este dator să sesizeze instanța de tutelă ori de câte ori
constată că există date și circumstanțe care justifică reevaluarea măsurii, precum și cu cel puțin 6 luni
înainte de expirarea duratei pentru care aceasta a fost dispusă, în vederea reevaluării ei.
Autoritatea tutelară verifică îndeplinirea acestei îndatoriri, iar în lipsa îndeplinirii sale sesizează ea
însăși instanța de tutelă.
Instanța poate dispune, urmând aceeași procedură, prelungirea, înlocuirea sau ridicarea măsurii.
 Mandatul de ocrotire este cel dat de o persoană cu capacitate de exercițiu deplină pentru
situația în care nu ar mai putea să se îngrijească de persoana sa ori să își administreze bunurile.
Mandatul de ocrotire poate fi dat și de majorul care beneficiază de consiliere judiciară, cu
încuviințarea ocrotitorului legal și cu autorizarea instanței de tutelă. 
Mandatul de ocrotire se încheie prin înscris autentic notarial. 
Executarea mandatului este condiționată de survenirea deteriorării facultăților mintale ale
mandantului, constatată ca urmare a întocmirii unor rapoarte de evaluare medicală și psihologică, și
de încuviințarea acestuia de către instanța de tutelă, la cererea mandatarului desemnat în contract. 

Persoanele aflate sub interdicție judecătorească la data intrării în vigoare a Legii nr.140/2022
vor fi reexaminate din oficiu sau la cerere și suspuse măsurilor de ocrotire prevăzute în nou alt
normativ.
Termenul de reexaminare este de 3 ani , dar nerespectarea lui nu duce la imposibilitatea
realizării sale.
 Art. 58 NCPC: Curatela specială

(1) În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are
reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte
până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special
în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori
o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă.
(3) Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume
desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate
drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal.
(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-
se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se
seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.
 2. CALITATEA PROCESUALĂ

ART. 36 NCPC. Calitatea procesuală.

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus
judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

EXCEPȚIA LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE - excepție DE FOND, ABSOLUTĂ și PEREMPTORIE - art. 40 NCPC -> instanța poate
respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.

Legislația noastră procesuală NU cunoaște instituția înlocuirii persoanei chemate în judecată și care nu are calitate
procesuală pasivă, cu persoana care ar avea această calitate.

Transmisiunea drepturilor și obligațiilor procedurale poate fi:

1. TRANSMISIUNE LEGALĂ:
- în cazul PERSOANELOR FIZICE: pe calea succesiunii - moștenitorii care acceptă succesiunea preiau poziția procesuală
pe care o avea de cuius;
- în cazul PERSOANELOR JURIDICE : prin reorganizare (fuziune, divizare, transformare).

2.TRANSMISIUNE CONVENȚIONALĂ – ca efect al încheierii unor acte juridice (cesiune de creanță, vânzarea / donarea
bunului litigios, mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substanțial dedus
judecății.

Din punctul de vedere al întinderii, transmisiunea calității procesuale poate fi: universală, cu titlu universal, cu titlu
particular.
ART. 39 NCPC: Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi
(1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va
continua între părţile iniţiale. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular
pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului,
după caz.
(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de
existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va
decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul
universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul
sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va
continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul
la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.
(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia,
după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi întotdeauna opozabilă
acestuia din urmă, cu excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bună-credinţă şi nu mai poate fi evins,
potrivit legii, de către adevăratul titular.
Ipoteza I
A se judecă cu B, iar B decedează - ce se întâmplă dacă B are ca moștenitor pe C?
B nu are capacitate de folosință - este decedat - în locul lui va veni C = moștenitorul lui B (succesorul universal /
cu titlu universal)
 
Ipoteza II
A se judecă cu B pentru un drept de creanță, iar A (reclamant) cesionează creanța lui C printr-un contract de
cesiune.
NCPC: în primă fază, procesul va continua între A si B, DAR se arată că în faza imediat următoare, acest C
(cesionar) va fi obligat să intervină în proces dacă are cunoștință de proces. Dacă nu intervine, acesta poate fi
introdus în cauză la cererea oricărei părți sau chiar de instanță din oficiu.

De ce rămâne totuși în proces A? – după împrejurări și ținând cont de poziția celorlalte părți, A va fi păstrat în proces
sau nu – prevede NCPC.
Ce a vrut legislatorul? De multe ori apar dispute între cedent și cesionar - la o cesiune de creanță nu se opereaza la fel
de ușor ca la un deces (de ex: A ar putea susține că nu îl poate introduce imediat pe C, care să-i ia locul în proces,
pentru că respectivul contract nu este valabil sau este afectat de o condiție etc. - deci s-ar putea să mai existe un
litigiu între A și C cu privire la care dintre ei are calitate procesuală) - de aceea legislatorul a fost prudent.

A ș B rămân în proces - după împrejurări + poziția părților, instanța va decide dacă procesul continuă cu toți 3,
stabilind, la sfârșit, care dintre A sau C are calitate procesuală sau dacă totul este clar și A este eliminat din proces.
Art. 39 alin. 3 NCPC –dacă C nu intervine voluntar în proces și nici nu este introdus de nimeni, hotărârea
pronunțată în contra înstrăinătorului / succesorului (contra lui A / moștenitorul lui A) va produce de drept
efecte contra succesorului și îi va fi întodeauna opozabilă. Exceptie: dobânditorul dreptului cu bună-credință
nu poate fi evins de adevăratul titular (de ex.: transmiterea unui bun mobil unde posesia de bună-credință =
proprietate)
 
Terțul dobânditor al unui drept litigios va suporta efectele hotârârii pronunțate cu privire la acel drept.
* fie că intervine (este parte în proces și nu este nicio problemă);
* fie că nu intervine (cu excepția cazului în care a dobîndit cu bună-credință și nu poate fi evins).
 
Regula este introdusă prin NCPC și urmărește să pună capăt situațiilor în care, ca urmare a transmiterii în
timpul procesului a dreptului litigios, reclamantul să fie obligat să reia procesul împotriva noului dobânditor
-> succesiune de procese interminabile.

De ex.: de fiecare dată când reclamantul este pe punctul de a caștiga procesul, pârâtul ar putea să își vândă
din nou dreptul litigios, fiind necesar, în lipsa prevederii de mai sus, să existe câte o hotârâre împotriva
fiecărui dobânditor.
Introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular nu se identifică cu niciuna din formele de intervenţie a
terţilor în proces. Ea reprezintă o instituţie juridică aparte, reprezentând mijlocul procesual prin care se pune
în discuţie transmiterea calităţii procesuale active sau pasive a înstrăinătorului.

Din aceasta decurg unele consecinţe:

– instanţa nu se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a cererii, ci citează numai pe cel indicat drept
succesor cu titlu particular;
– introducerea în cauză poate interveni în orice moment al procesului, inclusiv în căile de atac, deoarece
nu presupune modificarea cererii de chemare în judecată;
– dobânditorul cu titlu particular, introdus în cauză, nu datorează o taxă judiciară de timbru distinctă de
înstrăinător, obiectul procesului rămânând neschimbat;
– nici partea care a formulat cerere de introducere în cauză a dobânditorului cu titlu particular nu
datorează taxă judiciară de timbru pentru această cerere, deoarece din perspectiva acesteia, cererea nu
reprezintă decât un incident procedural care pune în discuţie cadrul procesual sub aspectul părţilor, fără
implicaţii în ce priveşte obiectul procesului.
Care sunt criteriile în funcţie de care instanţa decide păstrarea sau înlăturarea din proces a înstrăinătorului?

Instanţa va putea decide păstrarea în proces a înstrăinătorului, de principiu, după cum există sau nu poziţii
contrare între acesta şi dobânditor în legătură cu transmiterea calităţii procesuale în cauză respectivă.

În măsura în care înstrăinătorul confirmă transmiterea calităţii, prezenţa acestuia în proces este inutilă. Dacă
însă înstrăinătorul ridică obiecţii cu privire la actul de transmitere a calităţii, atunci prezenţa în proces a
acestuia este necesară, deoarece tranşarea problemei legate de calitatea procesuală nu se va putea face în
mod legal fără ascultarea acestuia.

Instanţa se va pronunţa asupra scoaterii din proces a înstrăinătorului prin încheiere interlocutorie. Legea nu
determină cât timp va putea fi ţinut în proces înstrăinătorul, dar se deduce că instanţa îl va păstra în proces
până se va lămuri asupra transmiterii dreptului, in extremis, acest moment putând fi şi cel al hotărârii finale,
prin care va decide faţă de cine a admis sau a respins acţiunea
Potrivit art. 39 alin. (3) NCPC este posibilă executarea hotărârii judecătoreşti în contra dobânditorului cu titlu particular, chiar
şi în cazul în care acesta nu a fost introdus în cauză?

În conformitate cu art. 39 alin. (3) hotărârea pronunţată împotriva înstrăinătorului produce de drept efecte şi contra
succesorului cu titlu particular. Se are în vedere mai ales situaţia în care succesorul cu titlu particular nu a intervenit şi nici nu
a fost introdus în proces, deoarece în situaţia în care a figurat ca parte în proces, dispoziţia ar fi avut un caracter superfluu.

Este vorba nu numai de opozabilitatea hotărârii, care presupune numai opunerea situaţiei juridice consacrate prin hotărârea
judecătorească şi care este aplicabilă în raporturile cu orice terţ, ci chiar de efectele obligativităţii şi executorialităţii
hotărârii, astfel cum sunt acestea consacrate în art. 433 şi 435 alin. (1) NCPC. Aceasta înseamnă că, atunci când este cazul,
hotărârea judecătorească ar putea fi pusă în executare faţă de succesorul cu titlu particular, chiar dacă acesta nu a figurat în
proces, fără a fi nevoie de alte formalităţi decât cele necesare pentru executarea silită, în general.

Se exceptează cazurile prevăzute la art. 39 alin. (3), precum cel care a dobândit un drept tabular cu bună-credinţă prin act
juridic cu titlu oneros, conform art. 901 NCC, adjudecatarul în cadrul unei urmăriri silite imobiliare sau mobiliare sau în cazul
bunurilor mobile corporale, prin aplicarea art. 937 NCPC.

A se vedea: Câteva reflecţii cu privire la soluţiile din doctrină şi jurisprudenţă privind unele probleme ivite în aplicarea NCPC, T.-C.
Briciu, V. M. Ciobanu, pe http://www.juridice.ro/325265/cateva-reflectii-cu-privire-la-solutiile-din-doctrina-si-jurisprudenta-
privind-unele-probleme-ivite-in-aplicarea-ncpc.html
 3. FORMULAREA UNEI PRETENȚII

Art. 30 alin. 1 NCPC:

(1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are
dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.
-> nu vizează însăși existența dreptului subiectiv, ci numai formularea unei pretenții, afirmarea dreptului subiectiv.

Dreptul subiectiv civil trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a se bucura de protecție juridică:
- trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege;
- trebuie să fie exercitat în limitele sale externe, de ordin material și juridic, precum și în limitele sale interne - numai
potrivit scopului economic și social în vederea căruia este recunoscut de lege;
- trebuie să fie exercitat cu bună-credință;
- trebuie să fie născut și actual.

Prin „formularea unei pretentii” nu trebuie să se înțeleagă că se pune în discuție existența sau inexistența dreptului, ci
numai afirmarea acestuia
(!) -> atunci când se analizează această condiție de exercitare se verifică dacă pretenția există, iar nu dacă aceasta este și
întemeiată (se alaizează pe fond).

Dacă instanța constată că:

-> dreptul subiectiv nu există - respinge ca neîntemeiată acțiunea;
-> dreptul subiectiv nu este actual - respinge ca prematură acțiunea.
 4. INTERESUL

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de reclamant.

(!) Vizează punerea în mișcare a acțiunii, dar și toate celelalte forme care alcătuiesc acțiunea civilă (excepții, căi de atac,
probe etc.)

ART. 33 NCPC:
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut
şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a
preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

1. să fie DETERMINAT: folos practic concret/existența interesului însuși;
2. să fie LEGITIM: nu contravine legii sau regulilor de conviețuire socială;
3. să fie PERSONAL: să îl vizeze pe reclamant
-> cerința există și atunci când acțiunea nu este promovată de titularul dreptului, ci de alte persoane sau organe cărora
legea le recunoaște legitimare procesuală, întrucât folosul practic se produce asupra titularului;
4. să fie NĂSCUT și ACTUAL: să existe la momentul declanșării procesului. Aceasta condiție trebuie să fie verificată și în
cazurile prevăzute de art. 34 NCPC, în ipoteza cererilor în constatare (art. 35 NCPC) și în cazul asigurării probelor (art.
359 NCPC).

EXCEPȚIA LIPSEI DE INTERES este o excepție DE FOND, ABSOLUTĂ și PEREMPTORIE, iar în cazul în care este admisă, ea
conduce la RESPINGEREA ACȚIUNII CA LIPSITĂ DE INTERES.
 PRINCIPALE - cererea prin care se declanșează procedura judiciară
ACCESORII - rezolvarea ei depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
DUPĂ CALEA Cererea accesorie trebuie să se formuleze în cadru aceluiași litigiu cu cererea principală
PROCEDURALĂ de a cărei soluționare depinde.
ALEASĂ DE INCIDENTALE - cererea care poate avea o existență de sine stătătoare, dar
PARTE care este formulată într-un proces deja început
ADIȚIONALE - cererea prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare

ÎN REALIZAREA DREPTULUI (art. 30 alin.1 NCPC) - prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicită instanței să îl
oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, la despăgubiri pentru prejudiciul suferit (cererile în
revendicare, cererile prin care se solicită plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri, predarea unor bunuri, cererea prin care se
solicită instanței pronunțarea rezoluțiunii sau rezilierii)
DUPĂ SCOPUL
MATERIAL ÎN CONSTATARE (art. 35 NCPC) - reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept subiectiv al său (cereri în constatare
URMĂRIT pozitive) ori inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa (cereri în constatare negative)

CERERI ÎN ÎN CONSTITUIRE DE DREPTURI - cereri prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă, în scopul de a crea o
situație juridică nouă între părți -> își produc efectele, în principiu, numai pentru VIITOR (cererea de divorț, cererea pentru punere sub
JUSTIȚIE interdicție), însă există și situații în care, deși se creează o situație juridică nouă, hotărârea produce efecte retroactiv (cererile în anularea
căsătoriei, cererilede tăgăduire a paternității).
CERERI PERSONALE – cele
prin care se urmărește -> mobiliare– dreptul de creanță pretins are ca obiect un bun mobil
valorificarea unui drept de ->imobiliare– dreptul de creanță pretins are ca obiect un imobil
creanță;
CERERI REALE – cele prin care se -> mobiliare- dreptul real are ca obiect un bun mobil
urmărește valorificarea unui drept ->imobiliare- dreptul real are ca obiect un imobil
DUPĂ PATRIMONIALE real sau apărarea posesiei unuibun
CARACTERUL (cererea în revendicare, cererea -> petitorii – prin care se urmărește apărarea unui drept real
PATRIMONIAL confesorie) -> posesorii– prin care se urmărește apărarea posesiei, ca simplă situație de
SAU fapt
NEPATRIMONIAL NEPATRIMONIALE CERERI MIXTE– cele prin care se urmărește valorificarea, în același timp, a unui drept real și a unui drept de creanță,
AL DREPTULUI (cererea de divorț, dacă aceste drepturi sunt efectul aceleiași cauze (izvorăsc din același act juridic) sau se găsesc într-un raport de
SUBIECTIV cererea de stabilire a conexitate
paternității)